FINANTELE INSITUTIILOR PUBLICE

SEMINARUL NR.3CRACIUNEANU VIOREL

Cheltuieli publice

• Cheltuielile publice exprimă relaţii economico-sociale în formă bănească, ce se manifestă între stat, pe de-o parte, şi persoane fizice şi juridice, pe de altă parte, cu ocazia repartizării şi utilizării resurselor financiare ale statului, în scopul îndeplinirii funcţiilor acestuia.

• Cheltuielile publice se materializează în plăţi efectuate de stat din resurse mobilizate pe diferite căi, pentru achiziţii de bunuri sau prestări de servicii necesare pentru îndeplinirea diferitelor obiective ale politicii statului: servicii publice generale, acţiuni social-culturale, militare, economice etc.

• În concepţia modernă asupra finanţelor publice, cheltuiala publică este cercetată şi apreciată în primul rând prin prisma naturii sale; ceea ce contează nu este atât mărimea ei, cât mai ales efectele pe care le induce în viaţa social-economică.

Cheltuielile publice

• Cheltuielile publice înglobează:• cheltuielile publice efectuate de administraţiile publice de stat din fondurile

bugetare şi extrabugetare;• cheltuielile colectivităţilor locale (ale unităţilor administrativ-teritoriale);• cheltuielile finanţate din fondurile asigurărilor sociale de stat;• cheltuielile organismelor (administraţiilor) internaţionale finanţate din

resursele publice prelevate de la membrii acestora.• Cheltuielile publice se referă la totalitatea cheltuielilor efectuate prin

intermediul instituţiilor publice (aparatul de stat, instituţiile social-culturale, armată, ordine internă şi siguranţă naţională, cercetare ştiinţifică ş.a.), care se acoperă fie de la buget (pe plan central sau local), fie din fondurile extrabugetare sau de la bugetele proprii ale instituţiilor pe seama veniturilor obţinute de acestea

Cheltuieli bugetare

• Cheltuielile bugetare se referă numai la acele cheltuieli care se acoperă de la bugetul de stat, din bugetele locale, din bugetul asigurărilor sociale de stat.

• Delimitarea cheltuielilor bugetare în cadrul celor publice se bazează pe câteva principii:

• efectuarea cheltuielilor bugetare este condiţionată de prevederea expresă şi aprobarea nivelului acestora de către parlament sau pe consiliile locale, după caz, în conformitate cu legile în vigoare;

• nerambursabilitatea sumelor alocate şi cheltuite conform destinaţiilor pentru care s-au aprobat aceste sume;

• efectuarea cheltuielilor este determinată de îndeplinirea condiţiilor legale, şi nu numai de constituirea (existenţa) resurselor băneşti;

• finanţarea se efectuează în funcţie de gradul de subordonare a instituţiilor sau activităţilor cu caracter bugetar: din bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale de stat, din bugetele locale sau din bugetele fondurilor speciale;

• exercitarea controlului financiar preventiv şi acordarea vizei cu ocazia operaţiunilor de deschidere a finanţării de alocare şi utilizare a resurselor financiare publice.

Criterii de grupare a cheltuielilor publice

• A. Criteriul instituţiilor (administrativ)• central: ministere; departamente; agenţii guvernamentale;• intermediar: unităţi subordonate direct celor centrale; regionali• local: municipii; oraşe; comune.• B1. Criterii economice• După natura activităţilor finanţate: cheltuieli curente:• pentru finanţarea activităţilor de întreţinere şi funcţionare a instituţiilor

publice;• pentru transferarea de sume către anumite persoane (burse, alocaţii,

ajutoare);• pentru onorarea angajamentelor speciale ale statului (împrumuturi);

Criterii de grupare a cheltuielilor publice

• cheltuieli de capital (de investiţii):• pentru achiziţionarea de bunuri de folosinţă îndelungată (producţie

materială şi nematerială);• pentru dezvoltarea patrimoniului public;• pentru modernizarea patrimoniului public.• B2. Clasificarea economică ONU a cheltuielilor publice:• Cheltuieli ce reprezintă un consum final de venit naţional:• bunuri şi servicii publice (salarii bunuri materiale, servicii, alte achiziţii);• dobânzi aferente datoriei publice;• subvenţii de exploatare;• alte transferuri curente;• transferuri la alte niveluri ale bugetului naţional;

Criterii de grupare a cheltuielilor publice

• Cheltuieli ce reprezintă formarea brută de capital:• investiţii brute;• creşterea stocurilor de materiale;• achiziţii de terenuri şi de active necorporale;• transferuri de capital.• B3. Clasificarea economică a cheltuielilor publice conform prevederilor

legii bugetare pe anul 2011:• Cheltuieli de personal, Bunuri şi servicii, Dobânzi, Subvenţii, Fonduri de

rezervă, Transferuri între unităţii ale administraţiei publice, Alte trasferuri, Asistenţă socială, Alte cheltuieli, Cheltuieli de capital,

• Active nefinanciare, Active financiare, Împrumuturi, Rambursări de credite, Rezerve, Excedent sau deficit.

Criterii de grupare a cheltuielilor publice

• D. Criterii de natură financiară• D.1. În funcţie de momentul efectuării:• Cheltuieli definitive:• reprezintă punctul final al distribuirii resurselor financiare publice;• reprezintă plăţi la scadenţe certe;• atestă lichidarea completă a sarcinii statului – conform prevederilor

bugetare;• cuprind şi cheltuieli curente;• cuprind şi cheltuieli de capital;• sunt ca posturi distincte în bugetele publice.

Criterii de grupare a cheltuielilor publice

• Cheltuieli temporare:• ele nu reprezintă cheltuieli certe;• sunt specifice trezoreriei;• sunt gestionate separat prin trezoreria publică;• ele nu figurează în bugetele publice.•  Cheltuieli virtuale sau posibile:• reprezintă cheltuieli pe care statul se obligă să le efectueze în anumite

condiţii (ex.: garanţiile acordate de stat pentru împrumuturi, în situaţia în care debitorii giranţi devin insolvabili).

• Cheltuieli ce se vor efectua pentru acţiuni, obiective neprevăzute.

Criterii de grupare a cheltuielilor publice

• D.2. După forma de manifestare:• 2.1 În funcţie de existenţa contraprestaţiei:• Cheltuieli cu contraprestaţii:• privesc serviciile publice sau administrative;• reprezintă încasarea unor sume datorate pentru anumite servicii prestate de

stat.• Cheltuieli fără contraprestaţie:• reprezintă finanţare definitivă fără un contraserviciu din partea

colectivităţii;• cheltuieli de transfer care au caracter:• economic – către persoane juridice;• social – către persoane fizice;

Criterii de grupare a cheltuielilor publice

• 2.2.În funcţie de rambursabilitate:• Cheltuieli definitive – nu presupun restituirea fondurilor băneşti alocate de

stat;• Cheltuieli provizorii – presupun rambursarea sau lichidarea obligaţiei de

furnizare de produse sau servicii instituţiilor statului.• 2.3.În funcţie de aria de manifestare• Cheltuieli speciale – acele cheltuieli destinate unui anumit sector economic

sau social;• Cheltuieli generale – au în vedere influenţa tuturor cheltuielilor asupra: • echilibrului general economic;• conjuncturii economice.

Criterii de grupare a cheltuielilor publice

• 2.4 În funcţie de rolul cheltuielilor publice în procesul reproducţiei sociale:

• Cheltuieli reale (negative) – reprezintă un consum definitiv de produs intern brut şi cuprind:

• cheltuieli pentru întreţinerea aparatului de stat;• cheltuieli pentru plata anuităţilor, dobânzilor, comisioanelor la

împrumuturile de stat;• întreţinerea, dotarea armatei cu armament şi tehnică militară.• Cheltuieli economice (pozitive):• reprezintă acele cheltuieli care conduc la crearea de valoare adăugată;• reprezintă o avansare de produs intern brut;• cuprind investiţii ale statului.

Factori care influenţează creşterea cheltuielilor instituţiilor publice

• Factori demografici, care se referă la sporul natural al populaţiei şi la modificarea structurii acesteia pe vârste şi categorii socio-profesionale. În caz de creştere, o astfel de evoluţie determină creşterea cheltuielilor publice pentru învăţământ, sănătate, securitate socială, ordine publică etc.

• Factori economici, referitori la dezvoltarea economiei. Pe lângă faptul că pe baza bugetului de stat se asigură finanţarea unor acţiuni economice strategice, redistribuirea resurselor financiare publice ajută la repararea prejudiciilor create de repartiţia concurenţială în economia de piaţă. Astfel, bugetul joacă un rol de filtru şi asigură redistribuirea pe principii mai echilibrate şi bazate pe eficienţă.

• Factori sociali. Creşterea venitului mediu pe locuitor antrenează preocuparea statului, ca prin efort financiar, să aloce resurse categoriilor sociale cuprinse în sectorul public, inclusiv persoanelor în vârstă sau care necesită asistenţă socială.

Factori care influenţează creşterea cheltuielilor instituţiilor publice

• Urbanizarea. Aceasta reprezintă un factor de creştere a cheltuielilor publice, antrenând resurse financiare pentru crearea şi dezvoltarea centrelor urbane şi pentru finanţarea unor unităţi publice caracteristice mediului respectiv.

• Factori militari, care prin pregătirea sau purtarea de războaie, conduc la creşterea cheltuielilor legate de apariţia unor conflicte armate sau de eliminarea efectelor nefavorabile ale acestora pe plan economic sau social.

• Factori de ordin istoric, care acţionează prin transmiterea de la o perioadă la alta a nevoilor sporite de cheltuieli şi de suportare a poverii celor făcute în anii anteriori, prin împrumuturi publice. La fel se explică şi programarea în timp şi spaţiu a fenomenului inflaţionist, creşterea sau preluarea de guvern a datoriilor contractate de la o guvernare la alta (guvernele care s-au succedat, reuşind mai mult sau mai puţin gestionarea cu eficienţă a resurselor financiare publice).

Factori care influenţează creşterea cheltuielilor instituţiilor publice

• Factori politici, care contribuie la creşterea complexităţii sarcinilor statului contemporan.

Nivelul cheltuielilor publice

• Nivelul cheltuielilor publice totale se apreciază pe baza următorilor indicatori:

• volumul cheltuielilor publice, în expresie nominală şi reală;• ponderea cheltuielilor publice în PIB;• volumul cheltuielilor publice care revin în medie pe locuitor.• Indicatorul volumul cheltuielilor publice în expresie nominală (în

preţurile curente ale anului considerat, în moneda naţională) se notează Cpn.

Dar preţurile curente sunt influenţate de inflaţie şi, pentru exprimarea efortului financiar real, cheltuielile publice se recalculează în preţuri constante, care exprimă volumul cheltuielilor publice în expresie reală, care se notează cu Cp

r. Transformarea valorilor din preţuri curente în preţuri constante se efectuează cu ajutorul indicelui PIB deflator, care măsoară modificarea nivelului general al preţurilor în anul considerat, faţă de anul de bază.

Nivelul cheltuielilor publice

• Prin calcularea cheltuielilor publice reale (Cpr) pentru anul „t(0)” şi pentru

anul „t(1)” se utilizează următoarele relaţii de calcul:

• Cp(0)r = Cp(0)

n : Ip(0),

• unde: Cp(0)r – cheltuielile publice nominale ale anului „t(0)”;

• Ip(0) – indicele preţurilor, iar pentru anul „t(1)”.

• Cp(1)r = Cp(1)

n : Ip(1),

• unde: Cp(1)r – cheltuielile publice nominale ale anului „t(1)”;

• Ip(1) – indicele preţurilor.

Nivelul cheltuielilor publice

• Indicatorul care poate exprima o caracterizare a nivelului cheltuielilor publice în fiecare stat într-o anumită perioadă este ponderea cheltuielilor publice în PIB.

• Astfel:

• Cp/PIB = Cpn : PIBn x 100,

•  Cp/PIB = ponderea cheltuielilor publice în PIB;

• Cpn = cheltuielile publice în expresie nominală;

• PIBn = produsul intern brut exprimat în preţuri curente.

Nivelul cheltuielilor publice

• Un alt indicator îl constituie cheltuielile publice medii pe locuitor, care se poate exprima în monedă naţională sau în una de circulaţie internaţională.

• Relaţia de calcul este următoarea:

• Cp/loc = Cpn : P,

• unde: Cp/loc – cheltuielile publice medii pe locuitor;

• Cpn – cheltuielile publice exprimate în preţuri curente;

• P – populaţia (număr de locuitori).

Nivelul cheltuielilor publice

• Analiza cheltuielilor publice ale unei ţări poate fi efectuată atât din punct de vedere global, pe baza nivelului total al acestora, cât şi din punct de vedere al structurii lor, pe diferite categorii, în cadrul unui criteriu de clasificare adoptat (economic, funcţional ş.a.).

• În acest scop este necesară stabilirea ponderii fiecărei categorii de cheltuielile publice în totalul acestora, pe baza relaţiei:

• în care: gsCpi – ponderea cheltuielii publice „i”, în totalul cheltuielilor publice;

• Cpi – cheltuiala publică „i” (cheltuielile componente în funcţie de criteriul de clasificare);

• Cpt – cheltuieli publice totale. • gsCpi = Cpi/ Cpt x 100

Reguli generale privind execuţia cheltuielilor instituţiilor publice

• creditele bugetare sunt nerambursabile şi nepurtătoare de dobânzi. Ele vizează finanţarea bugetară, definitivă şi gratuită;

• creditele bugetare aprobate sunt autorizate pe tot anul bugetar;• creditele bugetare aprobate nu pot fi majorate fără a se preciza sursele de

finanţare, excepţie fac cheltuielile de personal;• cheltuielile de personal nu pot fi majorate prin virări de credite bugetare;• creditele bugetare aprobate pentru un capital nu pot fi utilizate pentru

finanţarea altui capital;• virările de credite de la un capital la alt capital al clasificaţiei bugetare şi de

la un program la altul se aprobă de către consiliul local/judeţean, pe baza justificărilor corespunzătoare ale ordonatorilor principali de credite şi se pot efectua înainte de angajarea lor, începând cu trimestrul al treilea al anului bugetar;

Reguli generale privind execuţia cheltuielilor instituţiilor publice

• virările de credite bugetare în cadrul aceluiaşi capital bugetar, inclusiv între programele aceluiaşi capital care nu contravin legislaţiei privind finanţele locale, legii bugetului de stat sau legii de rectificare a bugetului de stat sunt în competenţa fiecărui ordonator principal de credite pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor şi serviciilor publice subordonate şi se pot efectua începând cu trimestrul al treilea al anului bugetar;

• propunerile de virări de credite bugetare trebuie să fie însoţite de justificări şi detalieri necesare privind execuţia până la sfârşitul anului bugetar a capitolului şi subcapitolului clasificaţiei bugetare şi a programului de la care se disponibilizează, precum şi a capitalului şi a subdiviziunii clasificaţiei bugetare la care se suplimentează prevederile bugetare;

• fondurile externe nerambursabile au caracter previzionar şi se derulează conform acordurilor încheiate cu partenerii externi. Aceste fonduri vor fi încasate într-un cont distinct, în afara bugetului local/judeţean, şi vor fi cheltuite numai în limita disponibilităţilor existente în acest cont şi în scopul în care a fost acordat.

Angajamentul legal

• Angajarea – reprezintă actul care generează obligaţii unei autorităţi sau instituţii publice de a plăti o sumă de bani unui terţ, pe baza unui act juridic (contract, hotărâre judecătorească, decizie, hotărârea consiliului local/judeţean etc.). Angajarea este consecinţa deciziei luate în mod deliberat de un organ al administraţiei publice. Angajarea cheltuielilor bugetare îmbracă două forme şi anume: angajamentul bugetar individual şi angajamentul bugetar global. Angajarea cheltuielilor bugetare trebuie să se facă totdeauna în limita disponibilului de credite bugetare.

• Angajamentul legal este o fază în procesul execuţiei cheltuielilor bugetare, reprezentând orice act juridic din care rezultă sau ar putea rezulta obligaţii pe seama fondurilor publice.

Angajamentul legal

• El are o serie de caracteristici:• angajamentele legale trebuie să se prezinte sub formă scrisă şi să fie

semnate de ordonatorii de credite;• angajamentele legale iau forma unui contract de achiziţie, comandă,

convenţie, contract de muncă, act de control, acord de împrumut etc., ce reprezintă proiecte de angajament legale care sunt aprobate de ordonatorul de credite doar după ce acesta a primit viza de control financiar preventiv propriu sau delegat. Pentru primirea vizei de control financiar preventiv, angajamentul legal este însoţit de o propunere de avizare a unei cheltuieli bugetare;

Angajamentul legal

• angajamentele legale trebuie să respecte principiile bunei gestiuni financiare, ale economicităţii şi eficienţei cheltuielilor publice;

• angajamentele legale se efectuează în tot cursul anului bugetar, astfel încât să existe certitudinea că bunurile şi serviciile ce fac obiectul angajamentelor vor fi livrate sau prestate şi se vor plăti în exerciţiul bugetar respectiv.

Angajamentele bugetare

• El are o serie de caracteristici:• este necesară punerea în rezervă a creditelor bugetare angajate, astfel încât

toate angajamentele legale încheiate în cursul unui exerciţiu bugetar sau în cursul exerciţiilor precedente, de ordonatorul de credite sau de alte persoane împuternicite să poată fi plătite în cursul exerciţiului bugetar respectiv, în limita creditelor bugetare aprobate. Pentru respectarea acestei cerinţe, angajamentul bugetar prin care au fost rezervate fonduri publice unei anumite destinaţii în limita creditelor bugetare aprobate precedă angajamentul legal;

• ordonatorii de credite nu pot aproba angajamentele legale fără a verifica dacă au fost rezervate fonduri publice necesare plăţii acestora în exerciţiul bugetar, cu excepţia acţiunilor multianuale;

• valoarea angajamentelor bugetare nu trebuie să fie depăşită de valoarea angajamentelor legale şi nu trebuie să fie mai mare decât creditele bugetare aprobate, cu excepţia celor multianuale.

Angajamentele bugetare

• Angajamentele bugetare pot fi individuale şi globale.• Angajamentul bugetar individual este angajamentul specific unei anumite

operaţiuni noi care urmează să se efectueze. Acesta se prezintă pentru viză persoanei împuternicite să exercite controlul financiar preventiv în acelaşi timp cu proiectul angajamentului legal individual.

• Angajamentul bugetar global este angajamentul bugetar provizoriu care priveşte cheltuieli curente de natură administrativă, (cheltuieli de protocol, cheltuieli de întreţinere şi gospodărire, cheltuieli de deplasare, etc.) care se efectuează în mod repetat pe parcursul aceluiaşi exerciţiu bugetar.

Lichidarea si ordonantarea

• Lichidarea reprezintă a doua etapă a execuţiei cheltuielilor bugetare. În această fază se verifică existenţa angajamentelor, se determină sau se verifică realitatea sumei datorate, se determină condiţiile de exigibilitate ale angajamentelor pe baza documentelor justificative care să ateste operaţiunile respective (bunurile livrate, lucrările executate şi serviciile prestate). Aceste documente sunt analizate de persoana împuternicită de ordonatorul de credite să efectueze lichidarea cheltuielilor.

•  • Ordonanţarea cheltuielilor bugetare reprezintă o fază în procesul execuţiei

cheltuielilor bugetare, în care se confirmă că livrările de bunuri şi servicii au fost efectuate sau alte creanţe au fost verificate şi că plata poate fi efectuată. Este faza prin care ordonatorul de credite dă dispoziţie contabilului public (trezoreriei) să efectueze plata.

•

Plata cheltuielilor publice

• Plata cheltuielilor publice este efectuată de contabilul public prin unităţile trezoreriei la care au deschise conturi entităţile publice, în limita creditelor bugetare şi destinaţiilor aprobate prin buget.

• Instrumentele de plată trebuie să fie însoţite de documentele justificative. Efectuarea plăţilor în limita creditelor bugetare aprobate se face numai pe bază de acte justificative întocmite în conformitate cu dispoziţiile legale şi numai după ce acestea au fost angajate, lichidate şi ordonanţate.

Indicatorilor de instruire

• Indicatorii pot fi împărţiţi în categorii legate de politicile de instruire. Pentru planificarea şi evaluarea instruirii sunt utilizaţi numeroşi indici ce vizează intrările.

• Aceşti indici pot fi clasificaţi după cum urmează:• condiţiile social-economice (nivelul de trai al populaţiei);• caracteristicile stării de sănătate a populaţiei;• indicii care evidenţiază gradul de asigurare a populaţiei cu servicii de

instruire.

Indicatorilor de instruire

• 1) Indicatori de politică educaţională:• preocuparea la cel mai înalt nivel politic;• alocarea resurselor adecvate pentru instruirea primară; gradul de echitate

în distribuţia resurselor; gradul de implicare a comunităţii;• stabilirea celor mai bune măsuri organizatorice şi manageriale;• manifestarea practică a implicării politice internaţionale.• 2) Indicatori economici şi sociali:• sporul populaţiei;• bugetul naţional sau produsul naţional brut;• distribuţia veniturilor;• gradul de ocupare a forţei de muncă;• gradul de alfabetizare a populaţiei adulte;• condiţiile de locuit, exprimate prin numărul de persoane pe cameră.

Indicatorilor de instruire

• 3) Indicatori ai asigurării instruirii publice:• disponibilitate;• accesibilitate fizică;• accesibilitate economică şi culturală;• utilizarea serviciilor;• indicatori de apreciere a calităţii instruirii.• 4) Indicatori de acoperire la nivelul asistenţei primare:• nivelul de cultură medicală;• accesul la apă curentă în locuinţă sau la mică distanţă de aceasta, în spaţiile de învăţământ;• facilităţi igienice în locuinţă sau în imediata apropiere a acesteia;• accesul copiilor la serviciile locale de îngrijire;• accesibilitatea medicamentelor esenţiale pe tot parcursul anului;• accesul la instituţiile de specialitate;• procentul populaţiei, de diverse categorii, ce lucrează în asistenţa medicală primară şi în

instituţiile specializate.

Indicatorilor de instruire

• 5) Indicatori ai stării de instruire:• procentul de cuprindere a generaţiei în învăţământul preşcolar;• procentul de cuprindere a generaţiei în învăţământul primar;• procentul de cuprindere a generaţiei în învăţământul gimnazial;• procentul de cuprindere a generaţiei în învăţământul liceal;• procentul de cuprindere a generaţiei în învăţământul profesional;• procentul de cuprindere a generaţiei în învăţământul postliceal;• procentul de cuprindere a generaţiei în învăţământul superior;• procentul de cuprindere a generaţiei în învăţământul postuni-versitar.

Metode de evaluare economică a eficienţei activităţilor de instruire

• Metoda cost-beneficiu• Metoda stabileşte legăturile funcţionale dintre costul unei activităţi de instruire şi

efectele sale, exprimate în unităţi monetare. La aplicarea metodei se stabileşte nomenclatorul care exprimă toate criteriile, în forma valorică. Pentru fiecare criteriu de analizat se calculează diferenţa dintre situaţia de referinţă şi cea specifică strategiei (activităţii) evaluate (în valoare absolută). Costurile se determină prin însumarea valorilor absolute ale diferenţelor, pentru criteriile cu situaţii de referinţă preferate de strategie.

• Beneficiile se stabilesc prin însumarea valorilor absolute ale diferenţelor, pentru criteriile a căror strategie este preferabilă situaţiilor de referinţă. Alegerea strategiei preferabile este posibilă prin două procedee:

• 1) procedeul cost-beneficiu în mărime absolută, care constă în opţiunea pentru strategia care conduce la beneficiul cel mai mare, adică diferenţa cea mai ridicată dintre beneficiu şi cost;

• 2) procedeul cost-beneficiu în mărime relativă, care constă în opţiunea pentru strategia al cărei raport cost-beneficiu este cel mai mic.

Metode de evaluare economică a eficienţei activităţilor de instruire

• Metoda cost-eficacitate• Metoda stabileşte relaţiile dintre costul activităţilor de instruire şi efectele

acestora, exprimate în unităţi fizice. Această metodă porneşte de la stabilirea unui nomenclator care exprimă un criteriu în unităţi fizice (criteriul de eficacitate) şi criterii în unităţi valorice. Criteriile în unităţi valorice (monetare) sunt grupate într-unul singur, şi anume câştigul din strategia considerată în raport cu strategia de referinţă (conform metodei anterioare).

• Metoda cost-utilitate• Această metodă stabileşte relaţiile dintre costurile activităţilor de instruire şi

efectele acestora, exprimate în variabile calitative. Se obţine un nomenclator cu criterii nemonetare, cum este cazul costului aferent unui număr de ani de instruire şi al calităţii instruirii. Rezolvarea acestei probleme conduce la construirea unei funcţii de utilitate în raport cu:

• numărul anilor de instruire câştigaţi;• calitatea instruirii.