SEMINARUL NR. 7

DEZVOLTAREA DURABILA SI PROBLEMELE MAJORE ALE OMENIRII ( EPUIZAREA RESURSELOR, SCHIMBARI CLIMATICE, POLUAREA

MEDIULUI, TERORISMUL ETC.)

DEFINIREA CONCEPTULUI Putem aprecia în legătură cu conceptul de dezvoltare durabilă că el a fost fundamentat în documentul intitulat Agenda - 21 elaborat cu ocazia Summit-ului de la Rio, fără a exista pretenţia că până în acel moment ar fi fost total necunoscut. Conform acestui document, dezvoltarea este durabilă dacă generaţiile viitoare beneficiază de un mediu a cărui calitate este cel puţin egală cu cea moştenită de la generaţiile anterioare. Această dezvoltare presupune aplicarea a trei principii: • principiul solidarităţii între generaţii (de exemplu, în domeniul cunoaşterii); • principiul precauţiei (de exemplu renunţarea la clonare, datorită riscului de a fi folosită nu numai pentru binele omenirii); • principiul participării tuturor actorilor sociali la mecanismele de luare a deciziilor. Există, ca şi în alte domenii, şi pentru dezvoltarea durabilă, o mulţime de definiţii. O dezvoltare fără epuizarea resurselor dar şi fără a depăşi limita de suportabilitate a ecosistemelor este o dezvoltare durabilă. „Dezvoltarea durabilă corespunde cerinţelor prezentului fără să compromită posibilităţile generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile necesităţi” - Comisia Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător şi Dezvoltare. „Prin urmare, pot spune ca Pământul aparţine fiecărei generaţii pe durata existenţei sale, care i se cuvine pe deplin şi în întregime, nici o generaţie nu poate face datorii mai mari decât pot fi plătite pe durata propriei existenţe” - Thomas Jefferson, 6 Septembrie, 1789. „Durabilitatea se referă la capacitatea unei societăţi, ecosistem sau orice asemenea sistem existent de a funcţiona continuu într-un viitor nedefinit fără a ajunge la epuizarea resurselor cheie” - Robert Gilman, Preşedintele Institutului Context. „Durabilitatea este doctrina de urgenţă prin care dezvoltarea şi progresul economic trebuie să aibă loc şi să se menţină de-a lungul timpului, în limitele stabilite de ecologie în sensul cel mai larg prin interdependenţa fiinţelor umane şi slujbelor lor, biosferei şi legilor fizicii şi chimiei care o guvernează. Rezultă că protecţia mediului şi dezvoltarea economică sunt întradevăr procese antagonice”- W.D. Ruckelshaus, „Toward a Sustainable World”, Scientific American, September, 1989.

„Unele locuri, prin combinarea specifică a caracteristicilor fizice, culturale şi poate spirituale, inspiră oamenii să aibă grijă de comunitatea lor. Acestea sunt locurile în care durabilitatea are cele mai mari şanse de existenţă” - Muscoe Martin, „A Sustainable Community Profile”, from Places, Winter, 1995. „Dezvoltarea durabilă oferă un cadru prin care comunităţile pot folosi în mod eficient resursele, crea infrastructuri eficiente, proteja şi îmbunătăţi calitatea vieţii, crea noi activităţi comerciale care să la consolideze economic. Ne poate ajuta să creăm comunităţi sănătoase care să poată susţine atât noua noastră generaţie, cât şi pe cele care urmează”-http://www. protecţia mediului.ro/dezvoltareadura.../ index.ht. „Un efort de susţinere a comunităţii constă în adoptarea unor sisteme pe termen lung, integrate, de dezvoltare şi realizare a unor comunităţi viabile prin luarea în considerare a problemelor economice, de mediu şi sociale. Alte elemente importante ale unor astfel de eforturi sunt cultivarea unor semnificaţii categorice comunităţii şi făurirea de parteneriate şi înţelegeri între mandatari” - http://recycling.hypermart.net/. „Punctul de concentrare şi mărirea eforturilor durabilităţii depind de condiţiile locale, inclusiv de resurse, acţiuni politice, individuale şi de trăsăturile remarcabile ale comunităţii. Demersurile pentru susţinerea comunităţilor au fost aplicate chestiunilor privind expansiunea urbană, inner-city şi redezvoltarea terenurilor brune, dezvoltarea şi progresul economic, Conducerea (administrarea) ecosistemului, agriculturii, biodiversităţii, clădiri ecologice, conservarea energiei, watershed management şi prevenirea poluării. Multe din aceste chestiuni şi alte asemenea probleme ale comunităţii nu pot fi abordate cu uşurinţă prin moduri sau elemente tradiţionale în societatea noastră” - http://recycling.hypermart.net/. PROBLEMELE MAJORE ALE OMENIRII În comunicatul de bază al Summit-ului de la Johannesburg, denumit şi Summit-ul mondial pentru dezvoltare durabilă, se arată: „Zece ani după <<Summit-ul Pământului>> de la Rio, reîncălzirea planetei, pierderile în biodiversitate, degradarea solului, poluarea aerului şi apei demonstrează maladiile unei planete care trebuie să conserve capacitatea de a adăposti şi a hrăni cele 6 miliarde de locuitori sau 9 miliarde prevăzuţi pentru 2040. La ora actuală 40% din populaţia mondială suferă de lipsa apei, nivelul mărilor creşte, numeroase specii vegetale şi animale riscă să dispară, 2,4% din pădurile mondiale au fost distruse şi 3 milioane de persoane mor, în fiecare an, căzând victime poluării atmosferice… În cadrul sesiunilor plenare şi a grupurilor de discuţii, participanţii la summit se vor pune de acord asupra măsurilor determinante referitoare la gestionarea resurselor naturale şi la realizarea unei dezvoltări veritabil durabile conform obiectivelor fixate în Declaraţia

mileniului din septembrie 2002”. Căci, conform Secretarului General al ONU. „O acţiune de amploare şi viguroasă trebuie lansată, acţiune care va consta în angajarea tuturor actorilor dezvoltării durabile să adere la strategii <<concrete şi cuantificabile>> pentru a depăşi problemele presante ale omenirii referitoare la scheme de producţie şi de consum nonviabile, la apă, la energie, la agricultură, la ecosisteme şi la impactul mediului asupra sănătăţii”. Un tablou realist dar zguduitor al problemelor locuitorilor Pământului şi al speranţelor lor îl putem creiona spicuind din luările de cuvânt ale participanţilor la Summit, Preşedinţi, Vicepreşedinţi, Miniştri sau alţi reprezentanţi ai popoarelor participante la Conferinţă. Aşadar: .....pe scară internaţională angajamentul politic şi direcţia cerute de dezvoltarea durabilă nu au fost întotdeauna cele cerute... .....problema schimbărilor climatice este una fundamentală pentru existenţa micilor State insulare. Or, răspunsul comunităţii internaţionale nu a fost suficient. Johannesburg trebuie să ia deciziile care se impun pentru a evita dezastrul... ....noi nu suntem aici din dorinţa de a fi ci din necesitatea grijii că Pământului nu-i este bine. Pentru a salva Pământul trebuie să ţesem noi parteneriate între săraci şi bogaţi... ....am venit la Johannesburg pentru a apăra ideea de justiţie în dezvoltarea durabilă... căci justiţia susţine procesul dezvoltării durabile şi solicită ca să fie luate măsuri în domeniul eradicării sărăciei şi respectării angajamentelor referitoare la mediu... ...suntem în favoarea adoptării unui cod internaţional de conduită pentru exploatările miniere... ...nondezvoltarea repusă pe ordinea de zi odată cu agravarea sărăciei, foametei, precum şi la lipsa accesului la apă, energie, la sănătate, la educaţie, la pieţele internaţionale care au toate o incidenţă asupra mediului. La aceste probleme trebuie adăugată chestiunea datoriilor. Este inacceptabil să ceri unei ţări sărace să plătească sume enorme... ...criza securităţii alimentare este un eşec al dezvoltării durabile în măsura în care ea este acompaniată de boli precum HIV/SIDA... ...noi încercăm să mergem în sensul unei societăţi deschise şi mai tolerante şi suntem mândri ca economia noastră este astăzi mai respectuoasă cu mediul şi că tara noastră refuză sub toate formele energia nucleară... ...a subliniat provocările şi paradoxurile care însoţesc problema sărăciei şi a războaielor. În speţă, nici Stocholm, nici Rio n-au suscitat acţiunea necesară unei dezvoltări durabile. Summit-ul de la Johannesburg trebuie, deci, sa reprezinte o luare la cunoştinţă a erorilor trecutului şi să conducă la un angajament pentru o omenire mai justă şi mai sănătoasă...

....acest summit reprezintă o şansă pentru şefii de stat din întreaga lume şi pentru actorii interesaţi a se pune de acord pentru a lua decizii. O mare parte din acordurile semnate la Rio nu au fost onorate. Punerea în practică a programului Agenda - 21 a fost stânjenită de fenomene precum globalizarea, conflictele armate sau terorismul. Trebuie, deci, să se ajungă la un acord cu obiective precise... Summit-ul suscită un mare număr de speranţe... Umanitatea este victima egoismului celor care deţin puterea politică şi economică şi care ne amintesc de sumbra istorie a sclavagismului sau colonialismului... ...acest apartheid economic este motivat prin ambiţiile dominatoare ale ţărilor dezvoltate care neglijează dreptul ţărilor în curs de dezvoltare de a putea juca un rol în comerţul internaţional...conduce la ideea creării unei agenţii internaţionale de mediu... ...în ciuda rezultatelor încurajatoare, mari dificultăţi persistă, în particular în domeniile sănătăţii, agriculturii şi energiei.... ....conducătorii lumii sunt aici pentru a ataca una din cele mai grave probleme ale planetei, sărăcia. Un model de dezvoltare care oferă prosperitate minorităţii şi mizerie majorităţii este un model viciat şi în nici un caz nu este un promotor al unei lumi stabile. Zece ani după Rio, rezultatele sunt descurajatoare daca avem în vedere lipsa voinţei politice, reculul ţărilor dezvoltate faţă de angajamentele luate şi comportamentul iresponsabil al câtorva ţări cu privire la emisiile de gaze cu efect de seră. Trebuie făcut mai mult şi este urgent... ....Summit-ul de la Johannesburg reprezintă un jalon care dă ocazia de a depăşi simplele angajamente verbale şi de a atinge dezvoltarea durabilă, problemă prioritară, la ordinea zilei a comunităţii internaţionale... ....în condiţiile unei creşteri demografice nestăvilite şi a unei sărăcii crescânde, statul nostru trebuie să facă faţă la probleme ecologice foarte grave şi, în acelaşi timp, la o secetă şi la pierderi în biodiversitate... ...fără dezvoltarea durabilă a ţărilor în curs de dezvoltare, care reprezintă majoritatea absolută a lumii, nu trebuie să se imagineze dezvoltarea durabilă a planetei... ...Din acest punct de vedere ţările dezvoltate trebuie să recunoască responsabilităţile lor majore şi să traducă în fapt angajamentele lor referitoare la cooperarea internaţională în favoarea dezvoltării durabile... ...se atrage atenţia asupra problemelor din regiunile montane...Aceste regiuni adăpostesc zeci de mii de persoane dintre săracii planetei...să sperăm că va fi posibil să se elaboreze un program de acţiune pentru dezvoltarea regiunilor montane pentru a completa planurile de acţiune de la Rio şi Johannesburg... ....în ansamblu, lumea noastră n-a devenit mai durabilă în cursul

ultimului deceniu. Situaţia s-a deteriorat... ...Ineficacitatea acţiunii internaţionale se datorează lipsei de voinţă politică şi absenţei infrastructurilor corespunzătoare... ...Regiunea are nevoie de un nou dialog, adică de un dialog real care să nu se mai concentreze numai asupra obiectivelor ci asupra modalităţilor de a atinge aceste obiective ... ...Lărgirea Uniunii Europene va contribui la impunerea unor modele de dezvoltare mai durabile în regiune... ....Conducătorii lumii sunt veniţi pentru a evalua provocările sub tema „Populaţie, Planetă şi Prosperitate” care formează trăsătura speranţei la o dezvoltare colectivă, durabilă... ...Progresele ştiinţifice şi tehnologice sunt importante, dar prăpastia între bogaţi şi săraci nu încetează să se adâncească... ...Johannesburg trebuie să demonstreze lumii că şefii lumii pot face mai mult pentru a eradica sărăcia şi a salva planeta de la distrugere. Zece ani după Rio, indicatorii economici sunt tot mai scăzuţi, ceea ce face ca omenirea să fie neliniştită şi să ceară obiective precise şi un calendar riguros... ....asemenea obiective pentru a fi atinse ar avea nevoie de susţinerea lumii dezvoltate... ...Programul Agenda - 21 şi convenţiile care au decurs din acesta au arătat calea unei dezvoltări durabile. Totuşi, după Rio, mii de persoane şi-au pierdut viaţa din lipsă de apă potabilă sau din lipsa unei asistenţe sanitare corespunzătoare. Sărăcia domneşte pretutindeni, resursele naturale scad, şi gazele cu efect de seră sunt emise ca mai înainte... ...sa insistăm asupra responsabilităţilor diferenţiate ce revin tuturor actorilor naţionali şi internaţionali în materie de respect pentru mediul înconjurător... ...Summit-ul reprezintă o oportunitate de a ne reaminti de principiile de la Rio, în primul rând de cele referitoare la responsabilităţile comune clar diferenţiate... ...Summit-ul ne dă posibilitatea să luăm la cunoştinţă despre dezvoltarea durabilă... ...Summit-ul trebuie să pună bazele unei alianţe internaţionale pentru eliminarea sărăciei, cu obiective precise, şi cu un calendar cu date precise... ...lumea continuă să fie ameninţată cu degradarea mediului înconjurător, cu dispariţia pădurilor, cu agravarea poluării masive şi cu penuria de apă... ...astăzi, necesitatea unui „nou contract de solidaritate” între naţiuni, contract care va trebui să fie în întregime axat pe punerea în faptă a angajamentelor. Nu va exista dezvoltare durabilă în ţările în curs de dezvoltare fără schimbarea modului de producţie aici... ...în ciuda măsurilor luate după Rio, situaţia socio-economică s-a agravat în ţările din sud şi aceasta, cu toate că s-a înţeles că mediul

înconjurător şi dezvoltarea merg mână în mână. Trebuie reglată problema sărăciei în ţările în curs de dezvoltare pentru a lansa procesul dezvoltării durabile şi a lua măsuri concrete în materie de asistenţă, de securitate alimentară şi de sănătate publică... ...Summit-ul a sosit într-un moment în care problemele socioeconomice şi ecologice se agravează. Crizele economice şi sociale caracterizează, dezolant, în mod permanent peisajul nostru... ...Este necesar să se recunoască drepturile femeii, la toate nivelele societăţii, la fel ca şi cele ale copiilor, care trebuie să fie şi respectate... ...Ce rezultate am înregistrat după Rio? Practic, nici unul. Zece ani mai târziu mediul înconjurător este mai afectat ca niciodată... ....Zece ani după Rio, când dispoziţia era optimistă şi plină de speranţă, bilanţul este negativ faţă de aşteptări şi aceasta în ciuda convenţiilor adoptate în domeniul protecţiei mediului, a schimbărilor climatice şi a deşertificărilor. ...Summit-ul de la Johannesburg contribuie la realizarea aspiraţiilor popoarelor celor mai sărace de pe planetă, iar deciziile care se vor lua vor reafirma drepturile la demnitate şi prosperitate ale popoarelor unei lumi în dezvoltare... ...să condamnăm condiţiile financiare impuse de ţările bogate, să demontăm inegalităţile sociale care nu încetează să se accentueze şi dezechilibrele economice care sunt din ce în ce mai profunde... ...Este recunoscut că în ciuda convenţiilor, protocoalelor şi altor acorduri sau tratate, starea fizică a Pământului nu s-a ameliorat, ci, de fapt, s-a degradat… Planul de acţiune de la Johannesburg trebuie, în prelungirea Consensului de la Monterray şi a Declaraţiei Mileniului, să impulsioneze o dinamică pentru a se obţine rezultate tangibile în lupta contra sărăciei şi protecţiei mediului… Promisiunile Summit-ului Pământului, de la Rio, nu s-au ţinut şi mediul se deteriorează intr-un ritm devastator… …lumea se întreabă despre ce a făcut comunitatea internaţională în materie de dezvoltare durabilă între Rio şi Johannesburg, în decurs de zece ani… Aşadar, problemele majore ale omenirii ar putea fi grupate în următoarele categorii generale: • suprapopularea şi drepturile omului; • sărăcia (penuria de hrană, de apă şi de locuinţe); • epuizarea resurselor (apă, energie, minereuri, etc.); • scheme de producţie şi de consum nonviabile; • analfabetism; • sistem sanitar deficitar; • pierderi în biodiversitate; • schimbări climatice;

• poluare (apă, aer, sol, subsol, spaţiu, etc.); • terorism; • ameninţarea războaielor nucleare. O dezvoltare „veritabil” durabilă va trebui să soluţioneze sau măcar să atenueze aceste probleme, astfel încât la Summit-ul următor să nu se mai vorbească de alţi ani de ipocrizie şi irosire. Poate în acest spirit este şi poziţia preşedintelui României din mesajul prezentat Camerelor reunite ale Parlamentului României, din 19 dec. 2002 în care se arată că: „... îmi propun ca următorii doi ani ai mandatului meu de şef al statului să-i consacrăm definirii, împreună Cu toate forţele politice responsabile, cu partenerii sociali şi cu reprezentanţi ai societăţii civile a unui Proiect de Strategie pentru Dezvoltare Durabilă a României. Acest proiect este menit să integreze valorile, instituţiile şi evoluţiile pozitive din ultimii doisprezece ani şi să deschidă o nouă dimensiune a reformelor: cea a dezvoltării durabile şi a consolidării poziţiei României în structurile europene şi euroatlantice, în condiţiile globalizării şi generalizării tehnologiei informaţionale. Proiectul Dezvoltării Durabile va trebui să răspundă nevoilor reale ale economiei şi societăţii româneşti, să permită reducerea rapidă a decalajelor istorice de dezvoltare care ne despart de ţările industrializate şi să ne ajute la îmbogăţirea şi actualizarea identităţii noastre naţionale prin integrarea valorilor occidentale”. TEST DE AUTOEVALUARE 1. De ce consideraţi că intervalul de timp scurs între summit-urile de la Rio şi cel de la Johannesburg a fost unul de împrăştiere şi irosire? 2. Care sunt problemele majore ale omenirii? EPUIZAREA RESURSELOR. Suntem prea mulţi şi ceea ce avem nu ne mai ajunge, îndestulător, la toţi?! Summit-ul de la Johannesburg s-a străduit să analizeze şi această problemă, pusă într-un mod mai echitabil: au toţi locuitorii Pământului acces la resursele oferite de el? În scopul unui răspuns decent se doreşte reducerea, până în 2015, la jumătate a numărului de persoane care nu au acces la apă potabilă şi se face apel către toate statele să favorizeze realizarea unor parteneriate între sectorul public şi cel privat sau alte tipuri de parteneriate care dau prioritate necesităţilor săracilor în cadrul unor reglementări transparente stabilite de guverne. De asemenea, în scopul slăbirii spectrului foametei, şefii de state şi de guverne sunt solicitaţi să restabilească şi să menţină stocurile piscicole la un nivel care să permită exploatarea cu un randament maxim, constant. Şi acest obiectiv trebuie atins până în

2015, iar pentru aceasta trebuie avute în vedere toate măsurile pentru eliminarea pescuitului ilegal, care conduce la supraexploatarea rezervelor. Alături de toate acestea se lansează îndemnul pentru reîntoarcerea la agricultura ecologică, viabilă şi pentru crearea condiţiilor necesare unui acces îmbunătăţit al produselor ecologice pe piaţă. Am insistat asupra celor trei aspecte , apă potabilă, piscicultură şi agricultură ecologică pentru că ele reprezintă elementele de bază ale intenţiei de a asigura omenirii mijloacele de subzistenţă. Conceptul de resurse este, însă, mult mai cuprinzător şi se referă la toate elementele care concură la asigurarea unei dezvoltări durabile. De la resursele umane, cele mai importante dealtfel, deoarece numai ele sunt purtătoare de cunoaştere şi capabile de inovare, la resursele minerale, afectate de posibilitatea „epuizării” lor, gama resurselor este foarte largă şi foarte importantă pentru a permite tuturor acces la dezvoltarea durabilă. S-a vorbit mult şi se mai vorbeşte de epuizarea anumitor resurse, în special cele minerale. Am putea spune că omenirea a trecut şi mai trece încă prin momente de panică în legătură cu această problemă. Dar, aşa cu au arătat oamenii de ştiinţă, comparând adâncimea minelor realizate de om cu raza Pământului, nu se poate pune problema epuizării resurselor de minereuri. Nu trăim o criză a epuizării resurselor, ci mai degrabă o criză a tehnologiilor care nu permit, deocamdată, exploatarea acestor resurse. Cei însărcinaţi cu problema aducerii la îndemâna omului a bogăţiilor Pământului, reconsiderându-şi atitudinile vor pune la punct noi tehnologii care vor permite să valorifice superior ceea ce altă dată au considerat „steril” şi au aruncat. Politica „găinii care a ciugulit din vârful grămezii” este abandonată pretutindeni în lume şi ameninţarea epuizării resurselor amânată cât mai mult în timp. Şi totuşi se pare că sectorul minier, combinat cu goana după un profit cât mai ridicat, este cel care aduce cele mai mari prejudicii mediului situându-se, oarecum, în opoziţie cu ideea de dezvoltare durabilă. Fără el, însă, nu poate avea loc o dezvoltare. Şi atunci?! Companiile miniere au finanţat un studiu amplu menit să evalueze „contribuţia potenţialului minier la dezvoltarea durabilă”. Conform http://www.rosiamontană.org, „Deseori, proiectele miniere implică involuntar strămutarea populaţiei indigene, erodarea economiilor şi a culturilor locale, deversarea sistemelor riverane şi a apelor de coastă prin devastarea deşeurilor miniere. Dezvoltarea economică de multe ori nu se materializează iar guvernele şi comunităţile locale rămân cu minele părăsite cu cantităţi imense de deşeuri şi cu responsabilitatea de a le înlătura... . Ca

urmare, este esenţial ca mineritul global şi operaţiile industriei minereurilor să se efectueze în concordanţă cu drepturile internaţionale ale omului şi cu principiile dezvoltării durabile... . Dar, o societate globală durabilă adevărată trebuie să extragă din ce în ce mai puţine minereuri din Pământ în fiecare an. În locul cerinţelor mereu crescânde de minereuri şi carburanţi, o economie durabilă va folosi mult mai eficient materialele, va reduce deşeurile la nivel minim şi se va baza mult pe reciclare, refolosire şi tehnologii de energii regenerabile.” Puncte de vedere, păreri, idei mai mult sau mai puţin realizabile când este vorba de considerarea intereselor economice. Pentru a putea ilustra contradicţia dintre mineritul actual şi dezvoltarea durabilă, ca urmare a divergenţei dintre interesele companiilor şi cele ale comunităţilor afectate de activitatea minieră, vom aduce în discuţie cazul Roşia Montană din România, astăzi un veritabil „scandal”. Regiunea Roşia Montană reprezintă o zonă cu o suprafaţă în jur de 50.000 Km.p., aşezată undeva în Munţii Apuseni în „patrulaterul aurului” delimitat de localităţile Lupşa, Zlatna, Deva şi Brad, loc magic prin bogăţia subsolului său, aur, argint, cupru, uraniu, etc. Roşia Montană a atras numeroşi „investitori strategici” de-a lungul a mii de ani. Au trecut pe aici romani, austro-ungari, nemţi, francezi etc. O dată cu „eliberarea” post-decembristă au început să mişune prin zonă, animaţi de „bune intenţii”, canadieni, englezi şi australieni. Pentru românii adevăraţi şi numai pentru ei, Roşia Montană este cel mai vechi „act de identitate” al lor dar şi un panteon în care s-a pritocit istoria neamului. În ziarul Adevărul de sâmbătă, 9 noiembrie 2002, se menţionează: „În munţii Apuseni, în apropiere de Alba Iulia, se află un loc unic în Europa prin descoperirile făcute aici, care au ajutat la scrierea unei bune părţi a istoriei Imperiului Roman. Galeriile minelor romane de la Roşia Montana (denumire latină – Alburnum Maior), cărora li sa dedicat în anii comunismului un muzeu, sunt vecine cu un rezervor de vestigii arheologice, a căror amploare a început să se dezvăluie din 2000, când au debutat lucrările menite să ducă la descărcarea de sarcină arheologică, în vederea deschiderii unei ample exploatări miniere efectuate de o firmă canadiană şi iniţiate de un „fost” român, ce blestem!!!. Cercetarea începută în 2000 de specialiştii de la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti şi Muzeul de Istorie din Cluj, în scopul descărcării de sarcină arheologică, demonstrează fără nici un dubiu că valoroasele vestigii aflate în zonă nu pot fi deplasate într-un alt loc, unde să fie expuse, aşa încât începerea lucrărilor ar însemna condamnarea acestora”.

Specialiştii mai susţin că Roşia Montană mai este cea mai veche localitate din Romania, atestată documentar. În vârstă de 1870 de ani ea a furnizat documente – sub forma tăbliţelor cerate - multor muzee din lume, care se ocupă cu istoria strămoşilor noştri, romanii. Mai mult, Roşia Montană este pământul sfânt pe care au călcat Traian şi oastea lui, veniţi atraşi fiind tot de aurul şi argintul din zonă, Decebal şi urmaşii neînfricaţi ai acestuia, Horea, Cloşca şi Crişan. Tot aici s-au împotmolit şi armatele lui Coshuth. În zonă, în Munţii Orlea, Păru-Cărpeni, Ţarina, sunt exploatări miniere mai vechi decât Roma, cetatea eternă, în care s-au descoperit relicve care nu pot fi conservate decât „în site” după cum susţine profesorul german Volker Wollmann. Dar tot în zonă există rezerve însemnate de aur, argint, cupru şi uraniu, după unele estimări 3000 de tone de aur, 1500 tone de argint şi uraniu în valoare de 3 miliarde de dolari, motiv suficient pentru „neputincioşii cocoţaţi la cârma României postdecembriste pentru a spera la înviorarea peste noapte a unei economii pusă pe o cale cu o pronunţată pantă negativă. Mai sunt în zonă satele Corna şi Bucium, cimitire, biserici, un muzeu al mineritului, unicat prin exponatele sale, case memoriale şi ţinuturi cu un potenţial turistic inestimabil, surprins memorabil de Horia Turcanu într-un articol din Formula As, din noiembrie 2002, „O bucată de paradis... Peisajul care-ti taie respiraţia, aerul arhaic al caselor, simplitatea oamenilor, animalele sălbatice care coboară din munţi până-n buza grădinilor ... în inima de piatră şi de cer a Apusenilor. Un loc al pădurilor şi al liniştii minerale, un loc de reculegere şi de pace” Un loc, însă sacrificat pentru 3000 de locuri de muncă, vremelnice şi nesigure într-o tară în care „lichidarea relicvelor” comuniste este la ordinea zilei şi în care şomajul este deja cronic, cu accente alarmante mai ales în zonă. Un loc în care localnicii, apăsaţi de sărăcia greu de suportat, după 1989, şi tentaţi de ofertele „avantajoase” făcute de Roşia Montană Gold Corporation S.A. îşi vând trecutul şi viitorul pe un sac de hârtii fără valoare, la urma urmelor. Tristă dezumanizare cauzată de mizerie. În zadar strigă intelectualii României, în zadar se agită istoricii, în zadar şi semnalele de alarmă trase de Academia Română şi de bisericile tradiţionale căci afacerea avansează ca un cancer în trupul României. La urma urmelor, ce ne mai trebuie istorie, dacă tot vine globalizarea care ne va transforma în mari anonimi fără trecut şi fără viitor? Bani să iasă! Să trăim bine, să trăim clipa. Dar cum rămâne atunci cu dezvoltarea durabilă a României care tare-i mai preocupă pe oficialii care sunt angrenaţi până peste cap cu elaborarea strategiilor în

acest sens. Ipocrizia, corupţia şi risipa ne fac, o dată în plus, să asociem conceptul de dezvoltare durabilă cu utopia. Preţul concesionării actuale a zonei este de 3 milioane de dolari, adică echivalentul a trei vile vândute la licitaţia din Neptun. Statul român deţine 18% din afacere iar investitorul străin 80%. E drept că românilor le mai rămân şi posibilele catastrofe ecologice provocate de deversările de cianuri ori distrugerea potenţialului turistic sau alte „bucurii” care vor apare pe parcurs, când aurul lor va fi departe. Împotriva oficialităţilor, respectiv Ministerul Industriilor şi Agenţia Naţională de Rezerve şi Resurse Minerale , care au confirmat, la 11 septembrie 2001, faptul că licenţa de exploatare a fost obţinută în 1999, fără studiul obligatoriu de fezabilitate, a rămas să lupte pe de o parte societatea civilă şi pe de altă parte localnicii din zonă care mai rezistă încă la tentaţiile băneşti şi la şantajele de tot felul demne de „vestul sălbatic”. Cetăţenii şi ONG-urile cu preocupări în domeniul protecţiei mediului au întocmit o „Declaraţie” în care se arată: „Considerăm că proiectul este în flagrantă contradicţie cu cerinţele dezvoltării durabile, deoarece: • are impact social negativ (900 de gospodării strămutate şi 2000 de oameni dezrădăcinaţi); • afectează în mod catastrofal toţi factorii de mediu apă, aer, sol) şi toate formele de viaţă vor fi afectate direct pe o suprafaţă de cel puţin 1600 ha şi indirect pe o suprafaţă greu de calculat; • exploatarea prevăzută va epuiza în scurt timp resursele naturale; • compromite dezvoltarea durabilă a zonei şi o serie de activităţi economice la nivel regional (ex. valorificarea potenţialului natural prin turism, agroturism) pentru o perioadă de timp foarte lungă”. Ca urmare a reacţiei societăţii civile, Divizia de investiţii private a Băncii Mondiale (I.F.C.) a renunţat la negocierea unui contract de împrumut, de 250 milioane de dolari cu mult controversata companie Roşia Montană Gold Corporation. Este foarte clar, în acest moment, că răsunătoarea decizia a şocat conducerea companiei care s-ar fi bucurat nu atât de cuantumul banilor Băncii Mondiale cât de insigna care ar fi căpătat-o întreaga afacere, datorită înaltului gir al I.F.C. (vezi http://www.formula-as.ro ). Gestionând prost resursele minerale ale ţării dar şi pe cele umane ne îndepărtăm de dezvoltarea durabilă care devine pentru noi o veritabilă „fata morgana”. TEST DE AUTOEVALUARE 7. Care sunt elementele de bază ale politicii de asigurare a mijloacelor de subzistenţă pentru omenire? 8. De ce nu se poate vorbi despre o reală epuizare a resurselor?

ANALFABETISM Cu câteva sute de ani în urmă Gutemberg „făcea cadou” omenirii „tiparul” înlesnind, astfel, enorm comunicarea între indivizii aceleiaşi generaţii sau între generaţii mult distanţate în timp. Pentru a accede la cunoaştere şi a se bucura de „produsele” tiparului orice individ trebuie să beneficieze de ştiinţa de carte sau măcar de posibilitatea de a citi. În timpuri nu prea îndepărtate, analfabeţi erau consideraţi cei care nu posedau însuşirea de a citi şi a scrie într-o limbă omenească. Mai recent, o dată cu păşirea în cel de-al „Treilea Val” sau „era informaţională”, analfabeţii sunt, după părerea specialiştilor, toţi cei ce nu pot comunica cu un calculator. Avem aşadar o nouă categorie de analfabeţi pe care societatea ar trebui să-i scoată din această stare. Lucrurile pot fi privite şi din această perspectivă, însă, în toate ţările lumii, fie ele mai mult sau mai puţin dezvoltate economic există încă foarte mulţi analfabeţi din prima categorie semnalată. Cauza fundamentală a analfabetismului o constituie, pretutindeni în lume, sărăcia cruntă în care se zvârcolesc nenumărate familii de pe glob care nu-şi pot permite „luxul” de a trimite copii la şcoală. Pare paradoxal că, în epoca pe care o traversăm, care ar trebui să fie una a luminii, omenirea cheltuie sume fabuloase pentru a se înarma şi a finanţa războaie, aducătoare de democraţie pentru unii, dar lipsite de orice logică pentru oamenii normali, în timp ce o mare parte a ei rămâne în bezna analfabetismului. Este paradoxal, însă, numai la prima vedere. La o analiză mai profundă a lucrurilor vom constata că pentru cei care guvernează această lume, degradant împărţită în „proşti” şi cunoscători ori între „Oameni superiori” şi ceilalţi, analfabetismul are şi o latură pragmatică, aceea că „prostul” poate fi mai uşor dominat decât cunoscătorul ridicător de pretenţii deranjante, oricât ar fi ele de omeneşti sau normale. În noul mileniu în care păşim viiturologii ne asigură, de loc liniştitor, că progresele fantastice din domeniul tehnologiei informaţiei vor face ca numai în jur de 20% din populaţia globului să fie ocupată, adică să aibă un loc de muncă, şi să beneficieze în consecinţă de tot ce îşi doreşte. restul de 80% va trebui „ţinută în frâu” prin tehnica, testată cu succes de-a lungul timpului „pâine şi circ”. Fără îndoială că acest „rest”, în situaţia în care este analfabet şi abrutizat de neştiinţă, va fi mult mai uşor de stăpânit. Depăşind asemenea „viziuni apocaliptice”, dar care au sâmburele lor de adevăr, să recunoaştem, totuşi, că lumea în care trăim, formată din sătui instruiţi şi flămânzi necunoscători, sortiţi în orice moment eliminării prin foame, frig, mizerie aducătoare de boli este destul de cinic structurată şi dovedeşte un comportament deloc creştinesc atunci când caută „rezolvări” cu paleative care să-i ofere o

aură de bună credinţă de bună intenţie. În Romania postdecembristă, ca şi tuberculoza, sifilisul, SIDA, prostituţia, etc. se reinstaurează „victorios”, în tot mai multe familii nevoiaşe, analfabetismul „eradicat” aparent înainte de 1989. Fiecare început de an şcolar reprezintă o „tragedie” pentru mulţi micuţi români care nu înţeleg de ce nu au şi ei ghetuţe, hăinuţe, ghiozdane, penar, cărţi, caiete creioane şi gumă pentru a merge, împreună cu ceilalţi, la nişte şcoli care, probabil, i-ar primi cu plăcere. De fiecare dată asistăm la mascarada „de tip nou” a „pomenilor” salvatoare, picate ici şi colea, de la nişte „binefăcători” care nu sunt alţii decât cei care şi-au însuşit, prin sfintele metode capitaliste, agoniseala de o viaţă a părinţilor lor dovedind că în România capitalismului „de cumetrie” acesta este circuitul leului în natură, un circuit pe cât de neecologic, pe atât de imoral şi cu consecinţe devastatoare pentru viitorul acestei ţări. Cu exodul de inteligenţă către occidentul „primitor” şi „dezinteresat” şi cu procentul de analfabeţi în creştere, „fascinanta” Românie de azi va avea mâine un viitor îndoielnic în care îşi va pierde, cu siguranţă, identitatea şi nu va mai fi deloc „etenă” spre stupefacţia înaintaşilor care-ti prevedeau „viitor de aur” şi „înălţare” continuă. SISTEM SANITAR DEFICITAR Spicuind lucrările Summit-ului de la Johannesburg aflăm că: ... Statele unite au anunţat cinci mari iniţiative printre care, una în favoarea eradicării sărăciei, finanţată cu aproximativ 970 milioane de dolari şi una pentru lupta contra HIV / SIDA, tuberculozei, malariei, finanţată cu peste 1,2 milioane de dolari... ... s-a cerut lansarea unei iniţiative internaţionale de întărire a capacităţilor de determinare a legăturilor dintre sănătate şi mediu şi de exploatare a cunoştinţelor acumulate pentru a găsi soluţii politice naţionale şi regionale mai eficace faţă de riscul pe care-l determină presiunea mediului asupra sănătăţii. Şefii de state şi de guverne preconizează respectarea angajamentelor luate în Declaraţia de angajare referitoare la HIV / SIDA de Adunarea Generală a ONU şi a celor referitoare la sumele alocate în vederea realizării de resurse financiare suficiente Fondului Mondial de luptă împotriva HIV / SIDA , tuberculozei şi ........... ... în contextul în care mai multe state în curs de dezvoltare au pierdut echivalentul a cincizeci de ani de progres în mai puţin de un deceniu din cauza bolii SIDA, propagarea acesteia fiind unul din factorii care pot anula eforturile depuse în materi e de dezvoltare durabila. Angajamentul serios de resurse financiare bine utilizate, integrarea prevenirii în toate sectoarele şi în toate practicile de dezvoltare, precum şi o acţiune coerentă în cadrul parteneriatelor au fost identificate ca factori cheie a acţiunii întreprinse în planul de acţiune pentru dezvoltare durabilă...

... Capitolul referitor la sănătate şi dezvoltare durabilă care a primit o largă aprobare la Bali, comportă totuşi o problemă în suspensie, aceea legată de aplicarea Acordului OMC (Organizaţia Mondială a Comerţului) relativ la aspectele referitoare la dreptul de proprietate intelectuală care fac atingere cu comerţul (TRIPS) când ne referim la rezolvarea problemelor de sănătate publică precum HIV / SIDA, tuberculoza, paludismul şi alte maladii. Capitolul privind modurile de executare (îndeplinire) a angajamentelor... tratează respectarea angajamentelor în materie de ajutor public pentru dezvoltare (APD) şi modalităţile de plată şi de orientare a acestui ajutor. Includerea apelărilor la reforma structurii financiare internaţionale realizată prin instituţiile Bretton Woods este în suspensie ca şi propunerile de mobilizare de noi resurse sau de resurse adiţionale... În lume există SIDA, tuberculoză, paludism şi alte boli care ameninţă o omenire vlăguită de sărăcie, mizerie, lipsa apei, schimbări climatice etc. provocate de moduri de producţie şi de consum nonviabile. Aceeaşi omenire este împărţită dureros în bogaţi şi săraci, în unii care au acces şi alţii care nu au acces. Acces la ce? La orice, chiar şi la moarte sau la dreptul de a trăi. Se pare că singurul acces echitabil este cel la boală şi moarte. Există în această lume o oarecare bunăvoinţă în ceea ce priveşte donaţiile pentru sănătate, bunăvoinţă care se dovedeşte de cele mai multe ori că are scop de reclamă, pentru îmbunătăţirea imaginii. În consecinţă, există şi fonduri care sunt dirijate uneori pe căi greşite şi nu mai ajung niciodată la cei care au efectiv nevoie de ele. Există, la nivel internaţional un cadru instituţional complet, complex şi perfectibil. Din păcate, funcţionarii acestor instituţii „beneficiază” de marea majoritate a fondurilor pentru sănătate fie sub formă de salarii, diurne, indemnizaţii de experţi, etc., fie sub alte forme generate de marea corupţie, care, ca şi terorismul va însoţi omenirea atâta timp cât va exista omul, aşa cum umbra îşi însoţeşte originalul. Dacă înainte de 98 Romania se putea „lăuda” cu eradicarea tuberculozei, astăzi această nenorocire revine în forţă şi plasează ţara pe un loc fruntaş printre cele bântuite de acest flagel. Cauza o constituie sărăcia generatoare de mizerie. Românul păşeşte în mileniul trei fără să mai ştie ce este săpunul, crema de ghete, ce să mai vorbim de deodorante sau de alte loţiuni higienice care au rămas pentru cei mai mulţi simple şi nebuloase amintiri „comuniste”. Orice ar spune statisticile, întocmite la comandă politică, marea majoritate a românilor nu câştigă nici măcar cât să-şi achite facturile la energia termică sau electrică utilizată. În aceste condiţii, în nici un caz ca un semn de progres realizat ca urmare a unu mod de producţie şi consum viabil, mulţi din locatarii blocurilor moştenite de le vechiul regim sunt aruncaţi pe drumuri şi ajung să doarmă în locuri improprii (sistemul subteran de

canale al oraşului de exemplu) şi să se hrănească cu ceea ce le oferă tomberonul, cu resturi menajere, bătându-se pentru hrana lor cu pisicile, câinii şi şobolanii. În asemenea condiţii, se mai poate vorbi de „drepturile omului” şi de „asistenţă sanitară” într-o ţară în care armate întregi de pensionari, unii tineri, cu multă putere de muncă încă umblă ameţite după medicamentele compensate sau gratuite. Oameni condamnaţi! Suntem un popor de oameni condamnaţi, incapabili deocamdată, să-şi creeze conducători care să pună în fapt sisteme de producţie şi consum viabile. Cei responsabili pentru destinul României ne amăgesc, cred ei, cu elaborarea unor strategii de dezvoltare durabilă care să conducă la eradicarea sărăciei cu toate implicaţiile ei. În gura lor, conceptul de dezvoltare durabilă sună la fel de gol şi fără substanţă, cum sunau pe vremuri, în gura celorlalţi conceptele „o nouă calitate”, „societatea socialistă multilateral dezvoltată” etc. Să stăm strâmb şi să judecăm drept, pe vremea defunctului regim aveam, însă, unde locui, beneficiam, atâta cât era, de asistenţă sanitară gratuită şi aveam acces egal la cunoaştere. Atunci puteam citi căci o carte bună costa nesemnificativ în comparaţie cu venitul fiecăruia. Astăzi, ca urmare a unui „proces revoluţionar”, ne-am pierdut şi acest drept deoarece o carte bună costă cât salariul unui profesor universitar înfrânt, înfometat şi umilit de o societate care se îndreaptă, crede ea, pe calea dezvoltării durabile. Cu nişte tensiuni sociale greu de ţinut sub control, dintre cei care au furat şi au şi cei care n-au „gustat” această tentaţie şi nu au, este greu de imaginat ideea de „durabilitate” a oricărei „dezvoltări” realizată în fapt. O să fiu acuzat că n-am menţionat pe cei care au pentru că muncesc. Cum munca este un privilegiu din ce în ce mai greu de atins pentru majoritatea românilor, înclin să cred că segmentul de populaţie care „are” pentru că munceşte devine, pe zi ce trece, din ce în ce mai nesemnificativ. În fiecare moment, specific pentru realitatea românească la început de mileniu trei, suntem informaţi de mass-media că zeci, sune, mii, zeci de mii de români urmează să-şi piardă locurile de muncă. Într-o ţară cu armate de disperaţi ai soartei care trebuie să-şi întreţină familii, unele cu mulţi copii, cu bătrâni, bolnavi ori cu alte probleme materiale nu se poate vorbi de dezvoltare durabilă. Este un nonsens, o blasfemie. Într-o asemenea ţară mulţi tineri valoroşi şi mai curajoşi emigrează pentru a se „realiza” în alte locuri. Veţi spune că e treaba lor şi că au dreptul să se stabilească oriunde doresc. Aşa este, numai că nu este obligaţia României să cheltuie pentru a-i şcoli şi a

realiza specialişti care să fie „vărsaţi” pe gratis Canadei, Statelor Unite sau altora care nu mai pot de bine şi se codesc să cotizeze la fondurile de binefacere, urcând uneori, când e vorba de atingerea intereselor lor, la cote de cinism inimaginabile. Pe scena lumii se joacă, astăzi, o perversă parodie politică. Pe cei puternici nu îi interesează cei slabi decât în măsura în care pot sluji intereselor lor de dominaţie mondială. Vechile tabere se descompun şi prin regrupare se formează noi tabere de interese. Se definesc noi concepte, se renunţă la altele vechi, tocite de atâta folosinţă. În scopuri umanitare se declară şi se susţin noi războaie care produc „rapid şi eficient” atâtea victime colaterale cât ar produce toate maladiile la un loc. Dacă eşti neputincios trebuie să accepţi fără condiţii să aderi la o anumită tabără. Altfel eşti socotit indezirabil de toţi, eşti nechemat şi eliminat. Dacă eşti „mare” poţi opune dreptul tău la „veto” nu numai în Consiliul de Securitate al falimentarei ONU ci chiar când e vorba de o propunere a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii de a da prioritate sănătăţii publice faţă de dreptul de proprietate intelectuală a posesorului de brevete ale medicamentelor şi de a furniza masiv medicamente generice („copii” de medicamente pentru promovare, care sunt mult mai ieftine decât medicamentul ca atare) în ţările în curs de dezvoltare persiflând astfel intenţiile politice schiţate la Doha, în Qatar, în noiembrie 2000. În momentul când redactam aceste rânduri aflăm că omenirea, preocupată de dorinţa familiei Bush de a pune mâna pe petrolul irakian sau de concursurile de frumuseţe canină ori de concursurile de „alergare cu paturile”, n-a băgat de seamă că este ameninţată de o nouă nenorocire, pneumonia atipică, boala care poate ucide chiar şi pe belicoşii aflaţi pe supersofisticatele maşini de război sau pe cei care le dirijează. Oficialităţile ne liniştesc, cred ele, asigurându-ne că boala nu are un „suport” terorist, ea fiind numi o „răsplată” a lui Dumnezeu pentru o omenire aflată în degringoladă. TEST DE AUTOEVALUARE 11. Care este raportul dintre dezvoltarea durabil ă şi sistemul sanitar al omenirii? 12. În calitatea dumneavoastr ă de profesori în şcolile române şti pute ţi enumera bolile cele mai frecvente la copii de vâr sta şcolar ă? Cum se combat ele?

SCHIMBĂRI CLIMATICE. La Summit-ul Pământului de la Johannesburg reprezentantul insulelor Seychelles a subliniat că micile State insulare în curs de dezvoltare deşi au o biodiversitate foarte bogată sunt, din păcate, sediul unor ameninţări datorate reîncălzirii planetei, cauza principală a schimbărilor climatice. Nu întâmplător am făcu referire la Statele insulare. Aşa cum am mai spus, cercetătorii au atras atenţia că o încălzire a planetei cu până la 5 grade, în următoarea sută de ani, va atrage după sine o creştere a nivelului mării cu aproape 1m ,în unele locuri. Nu cred că mai este cazul să insistăm ce înseamnă pentru biodiversitate creşterea nivelului apei cu 1 m în jurul insulelor mai joase, care reprezintă sistemele ecologice şi socio-economice cele mai vulnerabile la schimbările climatice, mai ales dacă ţinem seama că avem de-a face cu State a căror economie şi sisteme instituţionale sunt destul de fragile. La pericolele generate de creşterea nivelului mării ca urmare a reîncălzirii planetei mai sunt supuse şi comunităţile limitrofe mărilor sau oceanelor care se vor vedea obligate să se adapteze la noile condiţii şi în consecinţă, prin soluţii bine gândite, proiectate şi executate, să realizeze sisteme de diguri cu care să salveze tot ceea ce trebuie salvat din zona de coastă sau de litoral. Fiind principalele furnizoare ale gazelor antropice cu efect de seră, cauzatoare de schimbări climatice, ţările dezvoltate trebuie, măcar dintr-o motivaţie morală, să contribuie material la diminuarea, dacă nu eliminarea, efectelor schimbărilor climatice. POLUAREA MEDIULUI ÎNCOJUR ĂTOR. Poate cel mai mare blestem care apasă pe umerii omenirii, la începutul mileniului trei, este poluarea mediului înconjurător datorată, în principal, activităţilor umane, tehnologiilor folosite de om pentru aşi produce cele necesare traiului, lipsei de educaţie în sensul curăţeniei mediului, relei voinţe sau acţiunilor criminale. Titlul Comunicatului de bază al Summit-ului de la Johannesburg „Să punem creşterea economică în slujba dezvoltării sociale şi protecţiei mediului: provocarea de la Johannesburg” dovedeşte preocuparea întregii lumi pentru combaterea şi, mai ales, diminuarea poluării. Se admite, pretutindeni în lume, că oamenii sunt creatori de probleme de mediu dar tot ei trebuie să găsească şi soluţiile acestor probleme. Fiecare împarte, familiile noastre, colectivităţile în care trăim şi ne desfăşurăm activităţile zilnice trebuie să ne dăm interesul pentru a înţelege ce se petrece în jurul nostru şi a acţiona, în cunoştinţă de cauză, în consecinţă. Indiferent de nivelul său de trai, omul este obişnuit să cumpere, să folosească şi apoi să arunce. Dar, de ce aruncăm?, ce aruncăm? şi unde aruncăm? Sunt trei întrebări pe care, din păcate, mulţi nu şi

le pun. Cândva, înainte de ´89, eram asaltaţi cu lozinca celor trei „R”, Recuperare, Reciclare, Refolosire. După ´89 am abandonat ideea gândind că ,de acum, nu ne mai pierdem vremea cu toate „prostiile” şi că ne ocupăm numai de lucruri „serioase”. Iată însă că, în 2003, situl http://www.protecţia-mediului.ro, ne aduce la cunoştinţă că reciclarea elimină poluarea şi conservă resursele naturale, conservă energia, elimină costurile depozitării reziduurilor sau a incinerării lor, crează noi locuri de muncă şi creşte competitivitatea industriei manufacturiere, furnizându-ne suficiente motive să reconsiderăm această activitate. Câţi dintre noi, privind intr-un coş cu resturi menajere, ne-am pus întrebarea unde ajung „elementele” conţinutului său? Ne-am gândit oare că reciclând hârtia salvăm copacii, ori că reciclând recipientele cu cerneluri, tuşuri sau alţi coloranţi ne punem la adăpost de metalele grele care, altfel, ajung în trupul nostru şi ne lasă „grele” amintiri? Dacă nu ne punem asemenea întrebări noi suntem marii perdanţi pe toate planurile şi materiale şi de sănătate. Reciclând economisim electricitate, petrol, gaze naturale, cărbune şi, în ultimă instanţă, bani. Reciclarea şi refolosirea sunt de fapt elemente ale minimizării pierderilor, o strategie mai largă care asigură curăţenia mediului. Cu cît sunt mai multe pierderi cu atât mediul va fi mai murdar. Minimizarea pierderilor se realizează prin regândirea şi reproiectarea tehnologiilor. Minimizarea pierderilor, cu efect benefic asupra mediului, este, la urma urmelor, o problemă de afaceri şi înseamnă să produci mai mult şi mai bine cu aceleaşi resurse sau cu mai puţine. Putem obţine minimizarea pierderilor prin educaţie, prin instruire şi prin mobilizarea tuturor factorilor capabili să identifice pierderile şi costurile acestora, să înţeleagă importanţa reducerii lor şi să accepte să se implice chiar dacă problema este de lungă durată şi aparent fără rezultate rapide şi spectaculoase. Pe lângă curăţenia mediului minimizarea pierderilor mai „produce” motivare pozitivă pentru angajat, apreciere din partea clientului, avantaj competitiv şi, prin urmare, o imagine bună, creatoare de respect din partea comunităţii. Căci nimic nu este mai liniştitor pentru comunitate decât asigurarea, probată prin fapte, că nu i se vor vicia aerul, apa, solul, subsolul etc. Aerul nostru cel de toate zilele este sediul unor depozitări sau fenomene care-l fac să difere mult, foarte mult chiar, de ceea ce ne-a oferit mama natură înainte de a începe atacul nostru asupra ei. Aerul pe care, din păcate, îl respirăm astăzi este mai „bogat” în smog, în particule în suspensie, în mercur, în poluanţi organici persistenţi şi, din aceste motive, mare furnizor de ploi acide. Ce este smogul? Un termen relativ recent utilizat iniţial pentru a descrie

amestecul de ceaţă cu fum care se întâlneşte în aer şi mai apoi pentru a defini amestecul toxic de poluanţi atmosferici care se observă adesea sub formă de pâclă, ceaţă sau negură răspândite în aer. Persoanele care sunt, în mod special, vulnerabile la smog sunt cele cu tulburări cardiace şi pulmonare, bătrânii şi copii. În afara lor smogul provoacă dificultăţi respiratorii şi persoanelor sănătoase care practică diferite sporturi în aerul poluat ori care lucrează în acest aer. Principalele elemente periculoase, pentru sănătatea omului, din smog sunt ozonul din straturile joase ale atmosferei şi particulele fine aflate în suspensie în aer. Ozonul din straturile joase ale atmosferei este un gaz extrem de iritant, incolor, care se formează în pătura de la suparfaţa pământului, a atmosferei. El este considerat poluant secundar deoarece este produs din reacţia a doi poluanţi primari: oxizii de azot (NO?) şi componenţii organici volatili ( C.O.V. ), care reacţionează în prezenţa luminii solare. Cei doi poluanţi primari provin fie din activităţile umane, fie din surse naturale. Oxizii de azot sunt compuşi ai azotului cu oxigenul şi sunt produşi, în principal, prin arderea combustibililor fosili. Arderea cărbunelui în locuinţe sau în industrie şi combustia din motoarele vehiculelor care folosesc benzine sau motorine sunt principalele surse de oxizi de azot. Componenţii organici volatili – C.O.V. – sunt gaze sau vapori care conţin carbon, precum vaporii de benzină sau proveniţi din solvenţi ( cu excepţia bioxidului de carbon, monoxidului de carbon, metanului şi clorofluoroalcanilor ). Printre efectele ozonului din straturile joase ale atmosferei amintim: vătămarea sănătăţii omului, periclitarea dezvoltării normale a vegetaţiei cu repercursiuni asupra productivităţii culturilor agricole, favorizarea declinului pădurilor şi parcurilor, îmbătrânirea materialelor sintetice şi deteriorarea lor, îmbătrânirea vopselelor şi degradarea picturilor ori a acoperirilor protectoare, deteriorarea textilelor pe bază de bumbac, acetat, nailon, polyester etc. Alţi poluanţi întâlniţi în smog sunt bioxidul de azot, bioxidul de sulf, monoxidul de carbon şi amoniacul. Bioxidul de azot face parte din familia oxizilor de azot. Este un gaz toxic şi iritant produs de toate procesele de combustie. Bioxidul de sulf este un gaz incolor cu un miros de chibrit aprins. El se poate transforma chimic în poluanţi acizi precum acidul sulfuric ori alţi sulfaţi. Sursa principală a bioxidului de sulf o constituie termocentralele pe cărbune sau metalurgia metalelor neferoase. Bioxidul de sulf reprezintă cauza principală a ploilor acide care distrug recoltele, pădurile şi, am putea spune, ecosistemul în totalitatea lui. Monoxidul de carbon ( CO ) este un gaz incolor, inodor şi

insipid întâlnit, în special, în gazele de eşapament. Amoniacul este o componentă importantă a smogului. El se întâlneşte sub formă de sulfat de amoniu sau nitrat de amoniu. Particulele în suspensie, având acronimul PM de la „particulate matter” sunt componente principale ale smogului. Particulele aflate în suspensie în aer sunt microscopice şi rămân în suspensie o anumită perioadă de timp. Particulele primare sunt poluanţi aduşi de vânt în atmosferă sub formă de praf, de gunoi, de vapori salini, de polen şi de spori sau sunt emanate de coşurile uzinelor ori de ţevile de eşapament ale automobilelor, autocamioanelor etc. Particulele secundare se formează ca urmare a reacţiilor chimice la care participă oxizii de azot, bioxidul de sulf, componenţii organici volatili şi amoniacul. Ele dau culoarea smogului şi afectează vizibilitatea. În funcţie de tipul particulelor prezente, aerul poate fi galben-maroniu sau chiar alb. La fel ca şi ozonul aceste particule au un efect nociv asupra vegetaţiei şi asupra unor materiale sintetice sau naturale. În funcţie de dimensiuni, particulele susceptibile de a fi inhalate de oameni se divid în două categorii: PM2,5 şi PM<10. Particulele PM2,5, au dimensiunea mai mică decât 2,5 microni şi provoacă urmări grave asupra sănătăţii umane. Aceste particule foarte fine inhalate de om ajung în plămâni şi se aşează în zonele în care celulele se regenerează cu oxigen provocând probleme grave de respiraţie,iritaţii, inflamaţii şi chiar decese premature. Periculoase pentru om, particulele microscopice în suspensie au efecte negative şi asupra materialelor cum sunt: metalele, lemnul, pietrele, suprafeţele vopsite, componentele electronice, ţesăturile etc. Plecând de la degradarea culorilor ele provoacă degradări fizice şi chimice soldate cu îmbătrâniri sau scoateri din uz. Particulele grosiere, cu dimensiunea cuprinsă între 2,5 şi 10 microni, deşi nu sunt foarte periculoase pentru sănătatea omului cauzează totuşi câteva probleme de sănătate. Ele se depun, sub acţiunea forţelor gravitaţionale, în părţile superioare ale sistemului respirator provocând diferite iritaţii şi inflamaţii dar pot ajunge şi în plămâni. În principal ele provoacă agravarea maladiilor cardiace şi respiratorii, cum ar fi astmul, bronşita, emfizemul pulmonar etc. Copiii şi persoanele în vârstă precum şi persoanele cu tulburări respiratorii sunt sensibile la particulele grosiere. Particulele grosiere se păstrează de obicei în forma în care au fost emise în atmosferă fără să sufere transformări chimice. Ele sunt generate de vaporii salini, de eroziunea eoliană, praful vulcanic, praful şi polenul suflate de vânt sau de activităţile umane de demolare, de construcţie, de exploatări miniere sau cele din industria cimentului, a negrului de fum, a coloranţilor etc. Dar particulele în suspensie nu sunt numai periculoase prin ele

însele pentru sănătatea omului. Ele se dovedesc a fi adevăraţi cărăuşi ai altor poluanţi atmosferici toxici care li se ataşează reuşind astfel să plutească şi să se împrăştie în aer. Aceşti poluanţi toxici ajung astfel în plămâni şi de aici în sânge. Nici vegetaţia nu scapă de acţiunea degradantă a particulelor în suspensie. Fie că este vorba de sufocarea fizică a suprafeţelor frunzelor, compromiţându-se astfel fenomenul de fotosinteză, fie că se au în vedere efectele chimice directe asupra plantelor sau a solului care le hrăneşte. În toate cazurile plantele atacate sunt la rândul lor o sursă de îmbolnăviri pentru cei care le consumă. Mercurul este un metal greu, lichid, care se poate evapora şi poate fi transportat de curenţii de aer pretutindeni în lume. El provine, în principal, de la termocentralele pe cărbune şi de la furnalele industriei metalurgice dar şi din alte surse. La sfârşitul „circuitului” ar fi: lacuri, cursuri de apă, păduri, câmpii etc. Mercurul se transformă într-o formă foarte toxică şi biocumulativă denumită metylmercur care poate afecta dur fauna şi, în special, omul. Ploile acide sunt cele care au un pH mai mic de cinci. Cele normale – slab acide – au pH- ul în jur de cinci. Bioxidul de carbon şi clorul din atmosferă reacţionând cu vaporii de apă generează poluanţii care stau la baza ploilor slab acide, cele normale. Bioxidul de sulf, produs de combustibili fosili arşi în furnale şi în termocentralele pe cărbune, şi oxizii de azot, aflaţi în eşapamentul automobilelor, se amestecă cu vaporii de apă din atmosferă şi formează soluţii slabe de acid sulfuric sau nitric ( azotic ). Ploile, ninsorile, ceaţa sau alte forme de precipitaţii aduc pe pământ amestecul ucigaş, care atacă toate cele cu care vine în contact: pământul, apa, vegetaţia, materialele de construcţii, oamenii şi vieţuitoarele. De ploile acide nu „beneficiază” numai cei care la „alimentează” cu materii prime ci, graţie vântului, toată lumea vinovată sau nu . Aceasta este marea „calitate” a poluării că ea nu are graniţe şi nu loveşte cu discernământ, nu alege. Ploile acide ne transformă lacurile pline de viaţă în spaţii acvatice în care viaţa pâlpâie din ce în ce mai slab. Planctonul şi nevertebratele sunt primele care mor, urmate fiind de peşti şi de păsările ihtiofage. Tot ele ne lipsesc pădurile de substanţele nutritive necesare creşterii. Ploile acide dizolvă substanţele nutritive şi minerale şi le dispersează înainte ca arborii să le poată absorbi şi utiliza pentru creştere. În plus, eliberează produse chimice toxice, cum ar fi aluminiul, care perturbă prelucrarea substanţelor nutritive din sol de către arbori. Şi astfel, copacii prezintă stagnări de creştere şi defolieri accentuate devenind pradă uşoară la acţiunile concerte ale altor dăunători şi murind în picioare. Capacitatea lacurilor şi a pădurilor de a rezista la ploile acide este dată de posibilităţile de neutralizare pe care le oferă pământul care, datorită anumitor tipuri de roci pe care le înglobează, poate furniza bazele necesare pentru

neutralizarea acizilor. Dacă însă ceea ce pică de sus este în creştere şi depăşeşte posibilităţile de luptă ale pământului, rezultatul devine catastrofal şi poate fi văzut, din păcate, în multe zone din pădurile româneşti. Exact ca într-o secvenţă de coşmar dintr-un război total ploile acide atacă metalele, piatra, marmura, cărămida, betonul etc. punând sub semnul întrebării existenţa unor monumente vechi, de valoare inestimabilă. Dar nu numai monumentele sunt în pericol ci şi omul, sănătatea lui, plămânii lui cu sensibilele lor căi respiratorii. Am prezentat, pentru a înţelege mai bine, pe rând principalele elemente ale „răului”din aerul nostru care devine din ce în ce mai puţin respirabil. Din păcate pentru noi ele nu acţionează nici pe rând şi nici separat ci printr-un „complot” sinergic, am putea spune, care are efecte mult mai devastatoare. Şi asta nu-i totul căci poluanţii din aer asociaţi cu efectul de seră, cu schimbările climatice şi cu radiaţiile ce sosesc pe Pământ dau efecte nebănuite, care provoacă mirarea până la consternare a savanţilor puşi să le combată, În fine, nu putem încheia acest paragraf fără a aminti de P.O.P. – poluanţii organici persistenţi, cuprinzând în cadrul lor: produsele chimice industriale ( P.C.B. ), pesticidele ( D.D.T. ), clordanul şi toxafenul precum şi produsele din categoria dioxinelor. P.O.P. se acumulează în mediu şi produc efecte toxice pe termen lung. Principala lor sursă o constituie activităţile omului. TEST DE AUTOEVALUARE 16. Care sunt câteva dintre posibilele c ăi pentru eliminarea sau diminuarea polu ării mediului înconjur ător? 17. Explica ţi rolul educa ţiei în diminuarea sau eliminarea polu ării mediului TERORISMUL. Micul dicţionar enciclopedic român defineşte teroarea ca fiind „ frică, spaimă, groază provocate în mod intenţionat prin diverse mijloace de intimidare sau timorare.” Teroristul este cel care provoacă teroarea. Din păcate pentru om, terorismul l-a însoţit şi-l va însoţi, de-a lungul existenţei sale, tot aşa precum îl întovărăşeşte umbra sa. Oricâtă educaţie s-ar face sau de orice natură ( laică sau religioasă ) ar fi ea, va exista întotdeauna un procent de indivizi înclinaţi către obţinerea de avantaje de tot soiul prin mijloace neortodoxe şi , mai ales, prin cît mai puţină muncă. Terorismul nu este scuzat de nici un scop, oricât de nobil ar putea fi el, cu atât mai mult cu cît cei care plătesc tribut acţiunilor sale sunt, de cele mai multe ori, cei nevinovaţi. În epoca modernă, terorismul practicat de un părinte abrutizat de alcool, se sărăcie sau de suferinţe psihice, de un soţ marcat de

aceleaşi tare, de un şef mânat de dorinţe materiale, sexuale sau de altă natură, de un şomer marcat de nedreptatea unei societăţi care îi uzurpă dreptul de a munci şi a trăi decent, de reprezentanţii unor confesiuni religioase care vor să-şi racoleze prozeliţi cu orice chip, de o administraţie coruptă care înfloreşte într-o societate în derivă, de un sistem de asistenţă socială sau sanitară care nu-ţi acordă nici o atenţie şi nici o şansă dacă nu „ cotizezi” corespunzător, în afara taxelor şi impozitelor oficiale, de indivizi care doresc să-ţi acorde „protecţie” împotriva voinţei tale, de poliţia nevăzută care trimite amenzi pentru vini mai mult sau mai puţin reale, de guvernul în derivă financiară care este în stare să pună taxe şi impozite şi pe strănut, de administratorii de blocuri care îţi întocmesc facturi imposibile de achitat din veniturile cinstite, de cei care, sub ochii blânzi ai autorităţilor, îţi sparg apartamentul, maşina etc. reprezintă terorismul cel de toate zilele, cauza principală a stresului nostru, boala modernă a epocii pe care o traversăm. În afara acestuia există un terorism „la nivel înalt” practicat de puternicii lumii care-şi impun propriile ideologii cu rachetele de croazieră, având obrăznicia să pretindă ca acţiunile lor să fie considerate „ umanitare” în ciuda miilor de victime „colaterale”. Între ele există terorismul de „gherilă” practicat, din păcate, aproape pretutindeni pe Pământ şi motivat de scopuri politice, economice sau, culmea, chiar umanitare. În numele omeniei se omoară oameni nevinovaţi, femei, copii, în numele păcii se declanşează războaie distrugătoare, în numele credinţei se calcă în picioare dragostea şi respectul pentru om. La acest început de mileniu, cu acţiuni militare purtând nume de cod precum „ Operaţiunea şoc şi groază”, terorismul internaţional la toate nivelurile este victorios, din păcate, în dauna păcii şi a înţelegerii între oameni. BIBLIOGRAFIE: Consultaţi lucrările diferitelor Summit-uri consacrate Pământului şi amintite în prezenta unitate de învăţare.