SCOALA PENTRU TOTI Conf.univ.dr.Ecaterina Vrasmas

1. Istoric, fundamentele teoretice si delimitari terminologice. ISTORICUL DOMENIULUI SI DEFINITII

Conferinta ministrilor educatiei de la Jomtien, Tailanda (1990) a lansat deschiderea unei noi directii a politicilor educationale in lume: educatia pentru toti. Aceasta are in vedere nevoia de a deschide structurile de educatie pentru a primi si sprijini toti copiii. Scolile pentru toti sunt percepute ca scoli ale comunitatii, deschise, flexibile, democratice si inovatoare.

In 1994 la Salamanca, Conferinta Mondiala a Educatiei Speciale a scos la iveala

nevoia de regandire a domeniului educatiei considerat special. Propunerea de la Jomtiem a devenit o mare provocare si pentru acest sector. O serie de intrebari au fost puse cu staruinta

* Ce este special? * De ce specialul impune de multe ori marginalizarea si excluderea

nu sprijinul si efortul in comun? * Nu cumva prin sprijin suplimentar alimentam o forma la fel de

daunatoare de discriminare, discriminarea pozitiva? * Oare nu ar trebui gasite caile pentru a raspunde intr-o maniera

globala tuturor copiilor pentru a elimina orice forma de discriminare si nu ar avea din aceasta de castigat cu totii?

* Separand anumite grupuri pentru a le sprijin nu cumva separam grupuri

umane si falsificam tabloul diversitatii? * A devenit oare suficient de clar faptul ca educatia speciala este

parte a educatiei generale si acumularile acesteia in practici si concepte/teorii pot aduce beneficii intregii societati, nu numai unor grupuri considerate vulnerabile?

* Diferentele dintre oameni pot aduce avantaje invatarii si se pot constitui in mijloace de invatare si surse de experiente. Dar diferentele dintre copii care apartin unor familii si grupuri culturale diferite, au particularitati specifice si au identitati unice?

Educatia pentru toti poate sa fie un mijloc de imbunatatire a educatiei in

general prin reconsiderarea sprijinului care se acorda anumitor copii. Maniera in care o serie de particularitati de dezvoltare si invatare determina impartirea copiilor in categorii determinate tinde sa fie inlocuita de o maniera noncategoriala, care considera ca orice copil este o persoana care invata intr-un anumit ritm si stil si deci poate avea nevoie de un sprijin diferit.

In Declaratia de la Salamanca se spune ca “Scoala obisnuita cu o orientare incluziva reprezinta mijlocul cel mai eficient de combatere a atitudinilor de discriminare, un mijloc care creaza comunitati primitoare, construiesc o societate incluziva si ofera educatie pentru toti; mai mult, ele asigura o educatie eficienta pentru majoritatea copiilor si imbunatatesc eficienta si, pana la urma, chiar si rentabilitatea intregului sistem de invatamant.” Dezvoltarea practicilor incluzive in scoli-Ghid managerial, MEC, UNICEF, Bucuresti, 1999, p.9)

Educatia pentru toti a fost definita (Salamanca,1994) ca acces la educatie si calitate a acesteia pentru toti copiii. S-au identificat doua obiective generale

1. Asigurarea posibilitatatilor participarii la educatie a tuturor copiilor,

indiferent de cat de diferiti sunt ei si se abat prin modelul personal de dezvoltare de la ceea ce societatea a denumit normal. Participarea presupune in primul rand acces si apoi gasirea cailor ca fiecare sa fie integrat in structurile care faciliteaza invatarea sociala si individuala, sa-si aduca contributia si sa se simta parte activa a procesului. Accesul are in vedere posibilitatea copiilor de ajunge fizic la influentele educative ale unei societati (familie, scoala, comunitate), de a se integra in scoala si de a raspunde favorabil solicitarilor acesteia.

2. Calitatea educatiei se refera la a gasi acele dimensiuni ale procesului, continuturilor invatarii si calitati ale agentilor educationali care sa sprijine invatarea tuturor, sa asigura succesul , sa faca sistemul deschis, flexibil, eficient si efectiv.

Educatia pentru toti este o cerinta atat pentru politicile cat si pentru practicile educationale.

Daca pentru politicile educationale se pot determina directiile si recunoaste nevoile acestei orientari, pentru practici, schimbarile cerute sunt de profunzime si in acelasi timp de orientare.

Pentru a se adresa tuturor copiilor si a deveni deschisa, flexibila, adaptata si orientata spre fiecare si pentru toti, educatia trebuie sa presupuna in practica o schimbare de optica. Este vorba de o noua orientare care pune accentul pe cooperare, parteneriat, invatare sociala si valorizare a relatiilor pozitive, umaniste in educatie.

Aceasta orientare are in vedere schimbari in urmatoarele componente 1. Educatie - Educatie in general cu referire la principii, proces, produs si beneficiari. 2. Scoala - Educatia scolara care se refera la abordarea generala, strategii si durata a programelor propuse. 3. Societate - Legaturile necesare intre formele educatiei si agentii acesteia ceea ce inseamna in primul rand nevoia de parteneriat social

(familie, comunitate, societate) pentru indeplinirea sarcinilor educatiei moderne. 4. Individ - Se pune accentul pe valorizarea fiecarei persoane, pe o abordare pozitiva, umanista a relatiilor si a rolului fiecarui participant la procesul educational.

2. Caraceristicile generale ale scolii incluzive RESPONSABILITATILE SCOLILOR

Educatia pentru toti corespunde in educatia scolara scolii incluzive. Acest tip

de scoala se refera in sens restrans la integrarea/includerea tuturor copiilor, indiferent de capacitatile si competentele de adaptare si deci de invatare, intr-o forma de scoala. In sens larg, ea inseamna preocuparea pentru ca fiecare copil sa fie sprijinit si sa se lucreze in beneficiul invatarii tutrora.

Fiecare copil este inteles ca un participant activ la invatare si predare pentru ca fiecare aduce cu sine in procesul complex al invatarii si dezvoltarii

- o experienta, - un stil de invatare, - un model social, - o interactiune specifica, - un ritm personal, - un mod de abordare, - un context cultural caruia ii apatine.

Scoala incluziva ridica invatarea la rang de principiu general si presupune inainte de orice acceptarea faptului ca orice copil poate invata. Toti actorii educatiei invata, se schimba, se transforma. Fundamental in procesul de predare-invatare este intelegerea interactivitatii invatarii si dezvoltarii. Fiecare participant invata si se dezvolta prin faptul ca interactioneaza cu ceilalti. De aici si profesorii invata permanent, la fel managerii scolari si parintii si toti ceilalti membrii ai comunitatii. Scoala incluziva se adreseaza individualitatilor dar ofera in acelasi timp solutiile colaborarii si cooperarii pentru invatare. Sursele invatarii, pentru fiecare, vin din relatiile interumane si din experienta permanenta cu obiectele, cu semenii si cu sine. Scoala nu este numai un teritoriu al cunostintelor academice ci si un al experientelor practice si al relatilor interumane.

Predarea este un act de cooperare ,descoperire si reflectie, la care participa atat profesorul (care poate coopera cu colegii sai) cat si elevii unei clase. O resursa importanta pentru profesor in predare este cooperarea elevilor. Pregatirea predarii si de multe ori realizarea ei se completeaza cu cooperarea intre profesorii si chiar cooperarea cu unii parinti.

Fiecare scoala care doreste sa fie deschisa si flexibila, abordand maniera incluzivitatii, trebuie sa asigure, prin managementul pe care il propune: - o intelegere reala a ceea ce este incluziunea, definirea procesului ca atare nu

numai o simpla plasare a copiilor impreuna; - sa recunoasca legaturile dintre educatia incluziva si valorizarea diversitatii

umane. Aceasta maniera asigura promovarea ethosului scolar care valorizeaza toti copiii si familiile lor;

- sa favorizeze un climat de sprijin flexibil si raspunsuri creative la nevoile/cerintele individuale. Lipsa de succes la raspunsurile initiale nu tribuie sa constituie un motiv pentru a abandona incluziunea ci sa devina un punct de plecare;

- recunaosterea incluziunii ca o parte a politicilor de egalizare a sanselor cu aranjamentele clare pentru implementare, fundamentare si monitorizare;

- sa asigure ca toate dezvoltarile scolilor si politicilor scolare sa tina cont de principiile incluzivitatii;

- sa asigure ca admiterea copiilor cu cerinte eductive speciale in structuri educative este orientata pozitiv si cu sensibilitate. In unele cazuri trebuie sa se ia in calcul prezenta unui sprijin adecvat, a unui sfat potrivit si a unei orientari cat mai eficiente pentru a se asigura ca toate nevoiele/cerintele copiilor sunt rezolvate pozitiv, ca toti copii si parintii trebuie sa se simta acceptati;

- Sa asigure evaluarea adecvata si amenajarile de sprijin la locul lor, ambele tinand de scoala si implicit de agentii externe, astfel ca nevoile tutror copiilor sa fie adecvat rezolvate; - Sa lucreze in colaborare cu autoritatile locale si agentiile pentru a

identifica barierele posibile si sa ia in considerare cum pot fi mai bine depasite;

- Sa recunoasca ca schimbarile in practicile educative vor necesita sprijinul intregului personal al scolii si al comunitatii locale. Toti trebuie implicati si consultati in dezvoltarea incluziva a scolii;

- Sa abiliteze accesul persoanlului la ocazii de dezvoltare profesionala care sa sustina/sprijine dezvoltarea unor practici incluzive.

O scoala incluziva este o scoala democratica. Ea incearca sa realizeze respectul reciproc intre membrii implicati si modurile lor diferite de experienta si viata. Scoala incluziva cere ca toti sa lucreze impreuna in mod creativ in asa fel incat fiecare elev sa invete. De aceea o scoala pentru toti/incluziva se caracterizeaza prin: - Diverisitatea este vazuta ca o realitate; - Asigura fiecarui elev accesul la cunoastere, formare de deprinderi si

informatie; - Asigura invatarea individualizata; - Foloseste pregatirea si amenajarile speciale in colaborarea dintre membrii ei; - Colaboreaza cu familiile, agentiile externe si alti membrii ai comunitatii; - Organizeaza si structureaza flexibilitatea scolilor; - Are mari asteptari pentru asigurarea succesului tuturor elevilor; - Se perfectioneaza permanent; - Construieste comunitati incluzive. Este necesar sa specificam faptul ca scoala incluziva nu este identificata cu: - unitati si clase speciale separate; - pasarea copiilor in mediu obisnuit fara sprijin; - integrarea unor copii fara a pune in miscare toata scoala si fara a realiza

conditii egale;

- miscarea unor copii catre scoala obisnuita de la cea speciala pentru cateva ore pe saptamana.

INSTRUMENTE DE DESCRIERE A SCOLII INCLUZIVE

In orice act de educatie se intrepatrund trei dimensiuni importante: politicile, practicile si cultura. Se porneste de la un cadru de intelegere, de la obiective si directii ale actiunilor. Se vehiculeaza si se opereaza cu un set de practici care antreneaza schimbarile preconizate prin obiective. Intreaga actiune se deruleaza intr-un context anumit, intr-o situatie educationala care surprinde un cadru cultural specific. Fiecare din aceste elemente este la fel de important. De aceea constructia unei educatii pentru toti ia in calcul schimbarile necesare, obtinute prin procesul organizat al invatarii in asa fel incat sa se construiasca politici ale incluziunii, sa se dezvolte practici incluzive pentru ca in final sa apara si sa se organizeze o cultura a incluziunii. Pentru a analiza si descrie o scoala incluziva pot fi folositi o serie de indicatori (Dezvoltarea practicilor incluzive in scoli – Ghid managerial, 1998, MEC, UNICEF): Indicatorii de incluziune

“Indicatorii de incluziune” asigura o baza utila pentru realizarea unei astfel de

analize. Acestia se bazeaza pe datele preluate din doua surse principale de informatie. In primul rind , este vorba de datele care au rezultat din studiul acelor procese despre care se stie ca stimuleaza participarea elevilor care anterior au fost exclusi sau marginalizati; in al doilea rind , se au in vedere datele recente privind procesele eficiente in vederea imbunatatirii activitatii in scoala . Astfel, indicatorii definesc o agenda bazata pe rezultatele cercetarii care poate fi utilizata pentru a orienta activitatile de revizuire si dezvoltare.

Indicatorii se concentreaza asupra celor trei dimensiuni ale vietii scolare:

Dimensiunea 1- Cultura

Aceasta dimensiune se refera la masura in care filosofia educatiei incluzive

este impartasita de toti membrii comunitatii scolare si de toti cei care intra in scoala. De fapt, crearea culturii scolii trebuie sa devina un proces la fel de important ca acela de predare a cunostintelor si dezvoltare a deprinderilor. O astfel de filosofie va putea sta apoi la baza unor strategii si a luarii unor decizii curente privind practica. Aceasta dimensiune se refera deci atat la realitatea unei scoli cat si la imaginea transmisa despre aceasta.

Dimensiunea 2- Strategia

Aceasta dimensiune se refera la plasarea abordarii incluzive in inima

dezvoltarii scolare, astfel incit aceasta sa patrunda in toate strategiile si sa nu fie privita ca o noua strategie care se adauga la cele exstente. Se va asigura ca atentia fata de conceptul de educatie incluziva sa fie prezenta in toate aspectele planificarii scolare.

Dimensiunea 3 – Practica

Aceasta dimensiune se refera la asigurarea reflectarii in activitatea la clasa

atat a culturii cit si a politicilor incluzive ale scolii. Astfel, trebuie sa se asigure ca planurile de invatamint si modulul in care ele se aplica –in interiorul si in afara clasei – sa incurajeze participarea tuturor elevilor.

Avind in vedere aceste definiti, indicatorii de incluziune relativi la fiecare

dimensiune sunt urmatorii:

Dimensiunea 1 : Se refera la dezvoltarea unor culturi incluzive

1.1 Scoala este primitoare pentru toata lumea. 1.2 Scoala cauta in mod activ sa-si dezvolte relatiile cu comunitatea locala. 1.3 Diversitatea elevilor este privita ca o resursa de valoare. 1.4 Profesorul isi cunoaste si valorizeaza elevii. 1.5 Elevii sunt valorizati in mod egal. 1.6 Parintii sunt valorizati in mod egal. 1.7 Cadrele didactice sunt valorizate in mod egal. 1.8 Elevii stiu ce sa faca atunci cand au o problema. 1.9 Elevii se sprijina reciproc. 1.10 Cadrele didactice se sprijina reciproc in rezolvarea problemelor. 1.11 Cadrele didactice se implica in luarea deciziilor. 1.12 Persoanele se adreseaza unel altora in moduri care confirma valoarea lor individuala. 1.13 Cadrele didactice colaboreaza cu parintii.

Dimensiunea 2: Se refera la dezvoltarea unor politici incluzive

2.1 Scoala incearca sa includa toti elevii din comunitatea locala. 2.2 Exista un program eficient de integrare pentru toti elevii noi. 2.3 Elevii au dreptul sa studieze orice materie si sa paricipe la toate

activitatile. 2.4 Scoala dispune de o politica eficienta de reducere a absentelor

elevilor. 2.5 Scoala dispune de o strategie eficienta de reducere a

exmatricularilor din motive disciplinare. 2.6 Scoala dispune de o srategie eficienta pentru diminuarea

incercarilor de intimidare si abuz asupra elevilor si intre elevi.

2.7 Scoala se straduieste sa adapteze cladirea in asa fel incat aceasta sa fie accesibila tuturor.

2.8 Strategia de elaborare a curriculum-ului tine seama de diversitatea elevilor ( de pilda de diferentele culturale, lingvistice, de sex, realizari si deficiente).

2.9 Politicile de formare continua sprijina cadrele didactice in efortul lor de a raspunde la diversitatea elevilor.

2.10 Prin sistemul de evaluare se apreciaza adecvat rezultatele tuturor elevilor.

2.11 Politicile de sprijin sunt coordonate global. 2.12 Politicile pentru copiii cu nevoi speciale vizeaza stimularea

participarii la activitatile obisnuite din clasa. 2.13 Politicile de sprijin pentru copiii care vorbesc si o alta limba

incurajeaza participarea la activitatile obisnuite din clasa. 2.14 Politicile care privesc rezolvarea dificultatilor

comportamentale sunt legate de politicile de sprijin al activitatii de invatare.

2.15 In scoala distribuirea resurselor se face in mod deschis si echitabil.

2.16 S-a elaborat o strategie prin care parintii sunt incurajati devina parteneri in procesul de invatare a copiilor lor.

2.17 Serviciile de sprijin ( cum ar fi de pilda cele asigurate de psihologi, logopezi, consilieri, personalul medical din scoala ) asigura cresterea gradului de participare a elevilor.

2.18 Se incurajeaza implicarea si participarea la managementul scolii a tuturor cadrelor didactice.

Dimensiunea 3: Se refera la dezvoltarea unor practici incluzive

3.1 La planificarea lectiilor se au in vedere toti elevii. 3.2 Lectiile dezvolta intelegerea si sentimentul de respect pentru

diferente. 3.3 Elevii sunt incurajati sa-si asume raspunderea pentru propria lor

invatare. 3.4 Explicatiile profesorilor ajuta elevii sa inteleaga si sa invete lectia in

clasa. 3.5 Profesorii utilizeaza o mare varietate de stiluri si strategii de

predare – invatare. 3.6 In timpul lectiilor, elevii sunt incurajati sa lucreze impreuna. 3.7 Elevii sunt incurajati sa vorbeasca despre modul in care invata in

timpul activitatilor din cadrul lectiilor. 3.8 Profesorii isi adapteaza lectiile in functie de reactiile elevilor. 3.9 Personalul din scoala reactioneaza pozitiv la dificultatile

intampinate de elevi. 3.10 Elevii inregistreaza succese in procesul de invatare. 3.11 Elevii se sprijina reciproc in timpul lectiilor.

3.12 Profesorii ii ajuta pe sa-si revizuiasca propriul proces de invatare.

3.13 Dificultatile de invatare sunt considerate ca prilejuri de dezvoltare a practicii.

3.14 La planificarea activitatii de pregatire participa toti profesorii din scoala.

3.15 Membrii consiliului managerial se implica in intrebuintarea activitatii la clasa.

Formatul indicatorilor este ales in asa fel incat sa fie util in colectarea datelor si, de asemenea, sa faciliteze stabilirea prioritatilor in munca de dezvoltare. Indicatorii descriu situatia ideala si vor fi utilizati ca termeni de referinta pentru situatia din scoala. Scolile sunt libere sa omita sau sa adauge unii indicatori care se refera la problemele lor specifice.

RELATIA DINTRE INCLUZIUNE SI INTEGRARE

Incluziunea este diferita de integrare. Integrarea copiilor cu cerinte speciale are in vedere intrarea acestora in clasele obisnuite. Ea se centreaza pe mutarea copiilor de la scoli separate la scolile locale, ale comunitatii. In mod obisnuit ei se muta pentru a-si petrece timpul scolar in clase separate si pentru a primi sprijinul necesar. Atunci cand aceasta mutare nu este insotita de o crestere a interactiunilor intre elevii cu si fara dizabilitati sau cu diferente in invatare, putem considera ca nu este un proces de integrare reala ci numai o etapa de integrare: integrara fizica. Educatia incluziva presupune un proces permanent de imbunatatire a institutiei scoalare, avand ca scop exploatarea resurselor existente, mai ales a resurselor umane, pentru a sustine participarea la procesul de invatamant a tuturor elevilor din cadul unei comunitati. Aceata insemana ca si o scoala speciala poate fi incluziva sau poate dezvolta practici incluzive in abordarea copiilor.

Scolile deschise, prietenoase in care se urmareste flexibilizarea curriculum-lui, calitatea predarii-invatarii, evaluarea permanenta si parteneriatul educational sunt scoli incluzive. Profesorii nu trebuie sa uite ca ei sunt cei care pun in miscare curriculum scolar si ca acesta nu este stapanul lor. Principala preocupare a activitatilor didactice este firesc sa fie integrarea scoala a tuturor copiilor care frecventeaza scoala. O integrare care sa insemne - invatare, - participare, - implicare, - parteneriat. PRINCIPIILE INCLUZIUNII

Principiile generale pe care le propune educatia incluziva au in vedere urmatoarele patru formulari( Asociatia Nationala pentru educatia cerintelor speciale in Marea Britanie – NASEN, 1999):

1. Principiul drepturilor egale. Fiecare fiinta umana are dreptul la o dezvoltare personala, sociala si intelectuala si trebuie sa aiba asigurate ocaziile de a-si desavarsi potentialul propriu de dezvoltare.

2. Principiul unicitatii. Fiecare fiinta umana este unica in termeni de caracteristici, interese, abilitati, motivatii si nevoi de invatare.

3. Principiul diversitati. Sistemul educational trebuie astfel proiectat incat sa ia in calcul si sa-si asume intreaga diversitate a persoanelor pe care le antreneaza.

4. Principiul accesului si participarii. Toti cei care au nevoi/cerinte speciale de invatare si/sau dizabilitati ar trebui sa aiba acces la o educatie adecvata si de calitate.

In sinteza putem concluziona ca principiile cheie ale incluziunii au in vedere urmatoarele concepte fundamentale:

- valorizarea diversitatii - dreptul de a fi respectat - demnitatea fiintei umane - nevoile individuale intele ca cerinte individuale - planificarea - responsabilitatea colectiva - dezvoltarea relatiilor si culturii profesionale - dezvoltare profesionala - sanse egale. INCLUZIUNEA IN PROCESUL DIDACTIC

Preocuparea educatorilor pentru imbunatatirea activitatii trebuie sa aiba in vedere procesul invatarii, conditiile si relatiile implicate. De aceea procesul didactic este legat intrinsec de contextul de viata si invatare a fiecarui copil si deci devine firesc sa intelegem parteneriatul necesar intre profesor si elev, intre elevi, intre profesori dar si cel cu familia si comunitatea locala. Pot fi enumerate urmatoarele trasaturi/dimensiuni principale ale abordarii incluzive in procesul didactic:

• Diferentele dintre copii, ca personalitati in construire, cele dintre

profesori, ca

adulti cu roluri bine definite social si cu experienta deja bogata in viata persoanala si sociala, dintre profesori si parinti (sau alti membrii ai comunitatii), potenteaza metodele folosite in predare-invatare in clasa. * Elevul este partener pentru profesor si in acelasi timp invata in

parteneriat cu ceilalti elevi. • Profesorul poate utiliza experientele diferite, stilurile si ritmurile de

invatare ca o resursa pentru toti copiii. • Relatiile dintre profesori sunt o sursa de invatare si un schimb de

experienta continuu. Practicile curente duc prin reflexivitate la acumulare de experienta care trebuie impartasita cu colegii pentru a deveni o alta sursa de imbunatatire a invatarii. • Invatarea scolara este un proces continuu care se desavarseste in

urma interactiunilor din clasa si pune in valoare acumularile fiecarui elev. • Predarea este in acest sens, un proces de provocare la discutii si

analize in grup. Ea poate deveni un proces de interactiune, descoperire si antrenare a experientelor anterioare de viata daca antreneaza valentele pozitive ale grupului mic de elevi. • Profesorul este cel care organizeaza situatiile de invatare in care

implica toti elevii si el poate valoriza potentialul fiecaruia, intr-o maniera pozitiva si flexibila. Interactiunea este considerata o coordonata necesara predarii, pentru ca produce invatare. • Invatarea didactica se produce in clasa. Procesul invatarii este un

proces continuu in care este important modul de pornire si mijloacele de sustiune si sprijinire. • Pentru dezvoltarea personalitatii elevului si construirea competentelor

lui psihosociale, procesul de invatare este mai important ca produsul. • Elevul nu poate fi considerat o problema, daca nu se adapteaza

ritmurilor propuse de invatarea scoalara. El este un model de invatare, expresie si dezvoltare.

COORDONATELE EDUCATIEI INCLUZIVE

Educatia incluziva se refera la ridicarea tuturor barierelor in invatare si la

asigurarea participarii tuturor celor vulnerabili la excludere si marginalizare

(UNESCO, 2000). Inainte de orice, ea este o abordare strategica desemnata pentru a facilita succesul invatarii pentru toti copiii. Prima cerinta pe care o adreseaza educatia incluziva este descresterea pana la eliminare a excluderii de la educatie, cel putin la nivelul pregatirii scolare elementare. Aceasta se propune prin asigurarea accesului, participarii si succesului invatarii in educatia de baza de calitate, pentru toti copiii.

Scoala de tip incluziv este scoala de baza accesibila, de calitate si care isi indeplineste menirea de a se adresa tuturor copiilor, a-i transforma in elevi si a-i deprinde si abilita cu tainele lumii. Sa le ofere bazele culturii si civilizatiei umane, pe intelesul lor si in asa fel incat toti sa beneficieze de acestea si sa le dezvolte mai departe dupa puterile lor. De acea strategiile invatarii trebuie astfel adaptate incat sa coerspunda diversitatii si nenumataratelor stiluri de invatare si dezvoltare, firesti, ale copiilor. Scoala incluziva se adreseaza copiilor prin adaptarea sa continuua, flexibila si dinamica la cerintele dezvoltarii si invatarii acestora.

Sa nu uitam ca scopul educatiei este de a asigura socializarea si dezvoltarea individuala in aceeasi masura, iar scoala este cel mai important instrument al educatiei.

Dezvoltarea unor practici educationale cat mai eficiente este fateta pragmatica a modelului incluzivitatii. Academia internationala de Educatie (AIE) (Walberg si Paik,1999)propune in acest sens o concentrare pe acele aspecte ale invatarii ce par a fi universal valabile, pe acele principii care trebuie adaptate in contextele culturale diferite, pentru ca evaluarea sa tina seama de conditiile locale. In orice cadru educatuioanl, sugestiile sau liniile directoare pentru practica se cer aplicate temeinic iar evaluarea rezultatelor trebuie facuta continuu. Directiile propuse de institutia mentionata sunt urmatoarele:

1. Implicarea parintilor. Studiile au demonstrat ca incurajarea parintilor sa stimuleze dezvoltarea intelectuala a copiilor lor duce la cresterea timpului acordat invatarii de catre acestia.

2. Temele adecvate si gradual abordate. S- a demonstrat de asemenea ca, elevii invata mai mult atunci cand efectueaza teme graduale si acestea sunt periodiuc analizate de profesor.

3. Acordarea timpului necesar studiului. Elevii care sunt mai atent implicati in cunoasterea obiectivelor invatarii reusesc sa stapaneasca mai bine materia.

4. Predarea directa. Pentru a deveni eficienta activitatea de predare a profsorului (predarea directa)trebuie sa puna in evidenta notiunile cheie si sa urmeze pasi sistematici.

5. Proiectarea si planificarea in avans a materiei. Legarea continua a materiei propuse in procesul de predare-invatare de experienta anterioara a elevilor, precum si de materiile invatate anteriar constituie un mod de adancire si largire a invatarii.

6. Predarea strategiilor de invatare. Strategiile de predare invatare sunt atat ale profsorilor cat si ale elevilor. Oferindu-le elevilorposibilitatea

alegerii strategiei proprii pentru stabilirea scopurilor si sprijinindu-i sa-si monitorizeze progresele, se obtin castiguri importante in procesul didactic. Apreda elevilor stategiile de invatare este o activitate eficienta care se petrace intrei faze posibile;

1. modelarea prin demonstrarea comportamentelor dorite 2. activitati asistate in care elevii sunt ajutati direct de

profesor 3. activitati practice in care elevii actioneaza independent

7. Sprijinul pentru invatare. Daca se preda unui singur elev si grupurilor mici de copii cu aceleasi abilitati si nevoi educationale poate fi extrem de eficienta.

8. Asigurarea invatarii temeinice. Pentru stapanirea materiei este necesar sa se invete pas cu pas si fiecare etapa sa fie consolidata.

9. Invatarea prin cooperare. Daca elevii cooperareaaza in grupurui mici de invatare, randamentul procesului de invatare creste pentru toti.

10. Educatia adaptata. Folosirea unei varietati de tehnici educative care adpateaza lectiile fiecarui elev in parte, constituie o garantie a cresterii randamentului invatarii.

4.Activitatile de predare-invatare in orientarea incluziva ABORDAREA DIFICULTATILOR DE INVATARE

Copiii cu dificultati de invatare au nevoie de organizarea invatarii in functie de cerintele lor educative.

Acest tip de problematica cere educatorilor si profesorilor in primul rand urmatoarele actiuni complexe care se refera la intreaga clasa, deci la toti copiii:

1.cunoasterea copiilor a particularitatilor lor si a diferentelor dintre ei; 2.individualizarea invatarii; 3.folosirea strategiilor flexibile si deschise; 4.amenajarea corespunzatoare a mediului educational (ambientului) in asa fel incat el sa devina factor de interventie in invatare si remedierea problemelor de invatare; 5.valorizarea relatiilor sociale de la nivelul clasei si al scolii in favoarea procesului de invatare si promovarea invatarii prin cooperare si a parteneriatului educational. Principala cerinta fata de invatare este individualizarea metodelor

folosite pentru copiii cu dificultati de invatare Referitor in mod tintit la elevii care intampina dificultati, este necesar ca

profesorii sa cunoasca si sa poata folosi o serie de strategii didactice cu care sa identifice si sa sprijine rezolvarea dificultatilor de invatare in clasa.

In acest caz este de dorit ca educatoarea sau invatatorul/profesorul clasei sa respecte urmatoarele cerinte: - sa cunoasca bine dificultatile de invatare a fiecarui elev, modul lor de

manifestare si domeniul in care apar; - sa se asigure ca elevii aflati in situatie dificila au achizitionate aptitudinile

prealabile; - sa adapteze materialul didactic folosit la fiecare tema; - sa procure material de sprijin atunci cand este nevoie; - sa-si rezerve un timp necesar in fiecare ora pentru a evalua eficacitatea

activitatilor de invatare si de predare. In aceste conditii este evidentiata grija invatatorului/profesorului pentru organizarea

unor situatii de invatare la care sa participe toti elevii inclusiv cei cu dificultati. Se pune problema de a se realiza un mediu de invatare stimulativ si adecvat pentru

toti copiii si deci si pentru cei care primesc o interventie suplimentare si specializata in afara clasei.

Exista o serie de cerinte generale fata de organizarea predarii si invatarii in clasa

obisnuita in care se intalnesc copii cu dificultati de invatare (Guide, Ontario, 1986, p.9):

- acesti copii au nevoie de o invatare multisenzoriala explicita care sa-i faca sa avanseze; nu este cazul sa se piarda vremea cu activitati repetitive asupra unor lucruri care s-au insusit ci mai curand sa se varieze metodele si suporturile de invatare. - copii cu dificultati de invatare au nevoie de initiere adecvata in lectura si scriere ceea ce presupune de cele mai multe ori alte metode si mijloace decat cele folosite in mod obisnuit de educatorul clasei respective. - este nevoie de structurarea cunoasterii si de o doza buna de orientare pentru a se duce la bun sfarsit invatarea scolara.Cum acesti copii au dificultati in organizarea informatiei care provine de la simturile lor, ei sunt adesea incapabili sa prevada si de aceea trebuie sa li se furnizeze un cadru adecvat si structurat de invatare in clasa, fiind mereu preveniti de ceea ce urmeaza. - construirea unei imagini pozitive despre sine este o alta nevoie a copiilor cu dificultati de invatare. Aceasta se poate realiza pe fondul unor activitati de grup orientate spre valorizarea posibilitatilor fiecaruia si pe un sistem de relatii pozitive intre profesor si elev si intre elevi. Relatiile respective trebuie sa ofere terenul increderii reciproce, al empatiei cu trairile fiecaruia, impartasirii emotiilor,sentimentelor, preocuparilor ca si a experientei de cunoastere si invatare. - insusirea unor metode si tehnici de invatare, memorare, de redare a ideilor unui continut constituie o alta cerinta pe care educatorul o poate rezolva in clasa obisnuita.

- elevii cu dificultati de invatare au nevoie de profesori care inteleg modul lor de invatare, se pot adapta ritmului acestora si ii pot orienta sa- si depaseasca dificultatile fara a-i desconsidera. Atitudinea si actiunea profesorului fata de elevii cu dificultati

de invatare este determinata de intelegerea urmatoarei teze fundamentale domeniului in discutie: fiecare elev este unic si are valoare sa indiferent de problemele pe care le prezinta in procesul de invatare scolara. Invatarea este si ea unica la fiecare elev, in functie de:

- stilul, - ritmul - nivelul sau de invatare si dezvoltare, - caracteristicile si particularitatile sale, - aptitudinile - asteptarile, - experienta sa anterioara.

Elevul vine la scoala cu un anumit stil de invatare, propriu experientei sale anterioare. Acest stil poate sa nu fie cel mai eficient pentru el. Rolul profesorului este de a identifica stilul eficient, care se potriveste cel mai bine elevului si sa-l sprijine sa-l foloseasca. El poate realiza acest lucru tinand cont de faptul ca retinem acele informatii care au o relevanta afectiva si reusesc sa ne suscite atentia. Pe de alta parte, deprinderile deja formate trebuiesc sparte si este nevoie de construirea altor deprinderi. Efortul este mai mic in memorarea unor evenimente care prezinta importanta pentru subiect.

STRATEGIILE INCLUZIVE ALE INVATARII-PREDARII Gordon Porter, presedintele miscarii in favoarea incluziunii, Inclusion

International, mentiona la Coferinta de la Edmonton (Canada), din noiembrie 2000, Am vazut suficiente dovezi ca sa pot spune ca scolile se pot schimba si pot face activitati incluzive. a. Conditiile necesare aplicarii strategiilor incluzive Am specificat mai sus ca orice profesor daca foloseste in mod incluziv strategiile didactice asigura resursele necesare prevenirii si chiar a rezolvarii unora dintre problemele de invatare ale elevilor. Ne propunem in continuare sa elucidam acest nou concept al anilor 90: strategiile incluzive de invatare. Am vazut ca intre resursele de baza ale educatorului, invatatorului si profesorului in clasa obisnuita un loc aparte il ocupa acest tip de strategii didactice. Ele se leaga de maniera curriculara si noncategoriala de abordare a dificultatilor de invatare. Incluziunea, nu este doar o faza superioara integrarii scolare a copiilor cu cerinte educative speciale ci se refera la o alta maniera de abordare, care cuprinde doua tipuri de activitati dedicate educatiei tuturor copiilor in acelasi cadru educativ:

1.prevenirea situatiilor de inadaptare; 2.tratarea dificultatilor si tulburarilor de invatare in mediul scolar obisnuit/clasa obisnuita.

Incluziunea, proces ce caracterizeaza scoala incluziva sau scoala pentru toti copiii, a aparut ca o provocare spre schimbarea atitudinilor, prejudecatilor si mentalitatilor precum si a politicilor si practicilor de excludere si segregare. Oricat de buna ar fi forma de institutionalizare si interventie asupra copilului cu deficienta, incapacitate sau tulburare intr-un domeniu al sferei organice sau functionale din dezvoltarea personalitatii sale, prin participarea lui aparte la sistemul educativ se face o discriminare. Au loc modificari in imaginea sa despre lume si despre sine. Etichetarea copiilor ca handicapati sau deficienti constituie o forma de segregare si discriminare- fie pozitiva (servicii de sprijin prea multe) fie negativa (dispretul social). Efectele acestora in personalitatea copilului sunt de cele mai multe ori frustrante si de lunga durata.

Educatia pentru toti copiii, educatia incluziva, se constituie tot mai mult ca cea mai potrivita abordare,pentru intelegerea si satisfacerea nevoilor de invatare a copiilor in scoli obisnuite.

a. Dimensiunile strategiilor incluzive Intr-o perspectiva multiculaturalista, a diversitatii umane si a respectului

fata de drepturile fundamentale ale copilului si omului in general, ea are anumite dimensiuni caracteristice:

- se abordeaza toti copii fara exceptie; - toti copiii pot intampina la un moment dat probleme in procesul de invatare; - problemele de invatare sunt foarte variate, de la simple oscilatii pana la deficiente complexe; - copiii nu au defecte ci probleme in invatare si adaptare; - se elimina din start ideea ca anumiti copii sunt irecuperabili sau needucabili; - toti copiii au ceva de spus azi si pot sa-si aduca contributia in lumea adultilor de maine; - mediul de educatie este comun; - ofertele educative sunt stimulative pentru toti in grade difereite; - se valorizeaza diferentele si sunt folosite ca mijloc de educatie; - problemele de invatare sunt considerate firesti si rezolvarea lor se face prin apelul la toate resursele umanae si materiale pe care le ofera sistemul educational, promovand unitatea de relatii si resurse in favoarea copilului; - in centrul actului educativ este copilul cu particularitatile lui, nu problema ca atare. - copiii pot invata impreuna prin parteneriat educational si prin eficientizarea si flexibilizarea strategiilor didactice. - nu numai copiii se adapteaza scolii ci si aceasta are nevoie de schimbari pentru a corespunde cerintelor educative si cerintelor educative speciale ale tuturor copiilor.

Pentru identificarea si rezolvarea dificultatilor de invatare, aceasta viziune curriculara, determina nevoia aplicarii unor strategii adecvate, de tip incluziv.

De unde vin aceste strategii? Evident, in pedagogia deceniului nouzeci au fost

determinate tehnici, procedee si practici noi pornind de la metodele traditionale adaptate pentru a raspunde atingerii obievctivelor descrise de educatia pentru toti.

b. Sistemul de relatii in care actioneaza strategiile incluzive

Strategiile incluzive se refera la orientarea noua si eficienta a strategiilor didactice. Este vorba de folosirea incluziva a metodelor participative si active ale pedagogiei : problematizare, rezolvare de probleme, descoperire, invatare prin cercetare, luare de decizii, rezolvare de conflicte,etc.

Scoala este cea mai in masura sa-si asume promovarea acestei pedagogii. si sa

le promoveze in legaturile ei cu familia si comunitatea. Formarea copiilor intr-o maniera incluziva corespunde, indiferent de

particularitatile lor fizice, organice sau functionale urmatoarelor cerinte: 1. Nevoilor individuale de valorizare si potentare ale fiecarui copil, 2. Nevoilor sociale de implicare, participare, si dezvoltare a relatiilor sociale.

c. Modelul scolar incluziv In perspectiva scolii incluzive inteleasa ca scoala care se deschide

flexibil tuturor copiilor, dificultile de invatare sunt considerate probleme normale in activitatea didactica. Rezolvarea lor este un prilej si o provocare pentru profesori, elevi, managerii scolii si ceilalti factori implicati. Fiecare act diadctic este o presiune asupra copilului si trebuie completat cu un sprijin corespunzator. Pentru a rezolva diferitele probleme de invatare pe care le intalneste invatarea didactica trebuie antrenata perfectionarea scolii, a profesorului si parteneriatul educational cu familia si comunitatea.

Profesorii trebuie sa porneasca in rezolvarea problemelor din clasa de la urmatoarele actiuni care determina maniera incluziva:

Legat de elev: - cunoasterea individualitatii in mod global si pe anumite componente care dovedesc nevoia de interventie; - detectarea ariilor de dificultate in special cand acestea sunt intermitente sau temporale.

Legat de grup - cunoasterea relatiilor din clasa sa; - folosirea tehnicilor de negocire, cooperare, colaborare, comunicare, etc, in activitatile de grup;

Legat de propia sa persoana - sa-si foloseasca experienta intr-un mod reflexiv si empatic; - sa foloseasca colaborarea cu ceilalti profesori si cu managerul scolii; - sa se informeze permanent de practici si teorii noi pe care sa aibe dorinte si motivatia de a le implementa in activitatile sale.

Managementul scolii si contextul social-educatioanl, care cuprinde scoala, familia si

comunitatea se refera la urmatoarele cerinte: - deschidere si intelegere fata de experiente noi si de schimbare in general; - incurajarea impartasirii experientelor si schimbului de idei si practici; - parteneriat educational intre profesionisti si ceilalti adulti (parinti si factori decidenti din comunitate). - cautarea permanenta de resurse materiale si spirituale de sprijin in activitatea de invatare scolara; - parteneriat profesional intre diferitii factori de educatie: profesori, psihologi, consilieri, medici, asistenti sociali,etc. - suportul emotional si incurajarea profesionala a cadrelor didactice care au la clasa aprobleme deosebit de rezolvat.

Instrumentele folosite de toti acesti factori sunt strategiile incluzive, comprehensive de predare si invatare.

d. Caracteristicile strategiilor incluzive.

Facem de la inceput sublinierea ca orice strategie didactica poate fi orientata mai mult sau mai putin in abordarea incluziva. Aceasta inseamna ca exista o serie de caracteristici care determina incluzivitatea unor directionari metodologice. Folosirea strategiilor comprehensive/incluzive in clasa de elevi presupune ca cerinte de baza urmatoarele:

1. elevii trebuie sa invete in clasa folosind resursele interne si externe propuse de profesor si de ceilalti elevi: 2. procesul invatarii este mai important decat rezultatele obtinute pe temen scurt;

1. invatarea trebuie sa fie efectiva si eficienta atat pentru elev cat si pentru profesor.

2. Invatarea este mai importanta ca predarea 4. Problemele de invatare la elevi sunt firesti si ele devin impulsuri de perfectionare a strategiilor didactice pentru viitor. 1. Pe fundalul diversitatii de elevi, fiecare copil este important si

unic indiferent de rezultatele sale scolare. 2. Pentru a raspunde nevoilor/cerintelor fiecarui copil se propun

strategiile individualizate ale invatarii . 3. Parteneriatul educational costituie o forma de exprimare a

relatiilor eficiente de predare si invatare precum si un sprijin necesar procesului didactic in interior si in exterior.

4. Procesul didactic este sprijinit si prin revalorizarea resurselor externe ale invatarii -mediul educational/ambientul- cu mesajele sale experientiale directe si indirecte.

5. Resursele interne care sprijina invatarea vin din empatia manifestata intre profesor si elev si din valorizarea experintelor de viata in predare si invatare.

Aceste cerinte au putere de teze fundamentale si constituie punctul de palecare in

alegerea modalitatilor si cailor de predare-invatare. Ele sunt in fapt tezele scolii incluzive/penru toti elevii.

Caracteristicile strategiilor incluzive, ca strategi ce se adreseaza tuturor copiilor si

cauta caile sa atinga si sa rezolve problemele de invatare a tuturor, sunt urmatoarele:

- flexibilitatea; - efectivitatea; - eficienta; - diversitatea; - dinamica; - interactiunile si cooperarea; - creativitatea; - globalitatea; - interdisciplinaritatea.

Flexibiliatea strategiilor se refera la posibilitatea de a se schimba si restructura in functie de cerintele sinevoile procesului de invatare si ale evaluarii sale.Profesorul trebuie sa fie in stare sa schimbe intentiile initiale, planificate si structurate inaintea invatarii propriu-zise daca evaluarea continuua defineste aceasta nevoie. Daca se observa ca elevii clasei nu sunt atenti la tema propusa sau ca tema anterioara nu a fost consolidata, profesorul poate renunta la cele planificate si in mod flexibil sa realizeze acele situatii de invatare de care copiii au nevoie. De asemenea, planificarea metodologiei didactice trebuie sa aibe in vedee mai multe posibilitati pentru ca reactia copiilor nu este mereu cea asteptata. Profesorul eficient este cel care nu se supara pe clasa pentru ca nu a inteles o lectie anume, ci cauta alte metode de predare si invatare. Efectivitatea cere strategiilor sa opereze direct, actional, si cu rezultate immediate pe pasii invatarii. Ea cere si o utilizare flexibila a resurselor. Resursele de invatare in clasa vin de la profesor si de la elevi. De aceea folosirea eficienta a timpului didactic ca timp de invatare si predare in acelasi timp devine o cerinta. Efectivitaetea se determina ca o unitate intre predare-invatare si evaluare. Ea presupune folosirea unor metode participativ-active. Elevii sunt implicati in actiune si din aceasta invata. Predarea si invatarea merg impreuna in unitatea de timp didactic. Maniera de lucru trebuie sa fie experientiala (bazata pe experienta elevilor) si evaluarea se realizeaza permanent ca o componenta aprocesului, ca moment de continuitate a invatarii si autoevalaurea devine punct nodal in invatare. Se pune accent pe evaluare atat a produselor cat si a procesului de invatare. Materialele foloste ca suport devin instrumente de lucru si pentru profesor si pentru elev, determinand participarea in comun in actul didactic. Efortul elevului este indreptat spre o relativa independenta de actiune, pentru a exersa, aplica si opera cu cunostintele, deprinderile si abilitatile din experienta anterioara si actuala. Efectivitatea vine si din aceea ca indrumand efortul elevului spre actiune, profesorul se poate misca liber in clasa, poate acorda sprijin acolo unde se simte nevoia si poate observa progresele fiecaruia.

Eficienta strategiilor incluzive este determinata de cerinta ca acest tip de abordare didactica sa corespunda unor actiuni eficiente atat pentru elev cat si penrtu profesor. Invataea eficienta este o invatare de durata, cu rezultate directe asupra nivelului de dezvoltare, este dinamica si se constituie ca o componenta de constructie a persoanlitatii. Eficienta se leaga de devenirea elevului si de perfectionarea continuua a profesorului. Ea stabileste un raport optim intre effort si ezultatele acestuia, intre performante si competente. Invatara eficienta creaza motivatie intrinseca penrtu invatarile ulterioare. Dinamica strategiilor este determinata de nevoia de schimbare, cautare de solutii si spontaneitate, in actul didactic. Cerintele invatarii apar ca elemente de modificare a intentiilor initiale si improvizatia, tinde sa ocupe locul unei planificari riguroase. Acest lucru nu inseamna lipsa de planificare sau renuntarea la pregatire, dimpotriva este echivaslent cu pregatirea mai multor alternative de rezolvae a situatiilor de invatare, la un moment dat. Desi actiunile didactice trebuie vazute in pasi siguri si clari, planificarea sa fie deschisa mai multor posibilitati de actiune. Strategiile sunt dinamice pentru ca se accepta ca ele sa fie in crestere sau descrestere de situatiile de invatare, in functie de evluarea in proces. Orice ocazie de invatare are o doza de neprevazut. Inrt-o maniera pozitiva si optimista, acest neprevazut trebuie acceptat si considerat ca sursa de noi experiente de invatare. Astfel, invatarea se poate extinde, aprofunda si adecva fiecarui elev. Creativitatea care caracterizeaza aceste strategii, se refera la faptul ca in invatarea incluziva se accepta ca solutii toate ideile care vin de la copii, fara a se respinge. Sau sanctiona. Copiii trebuie sa inteleaga prin propria lor judecata si actiune de ce o solutie este buna si alta nu. De aceea, interventii de tipul" Spui prostii", "Nu este asa", "Nu ai dreptate" sau "Tu nu sti', "Ai gresit", "Nu este bine" se inlociuesc prin "mai gandeste-te la asta", "sa analizam impeuna", "sa vedem de unde am pornit", "poate sa fie asa, dar…,"etc. Interactiunea si cooperarea care este proprie srategiilor comprehensive, se refera la nevoia cultivarii relatiilor sociale, ca resursa de invatare in clasa de elevi. In clasa de elevi interactiunile dintre copiii exista ca o resursa bogata pentru invatare. Depinde de modul in care profesorul identifica, stimuleaza si orienteaza relatiile sociale din grupul scolar, ca acestea sa devina factor de facilitare a invatarii tuturor. Invatarea in cooperare, negocieea obiectivelor invatarii si a solutiilor de rezolvare a unor probleme, ascultarea si acceptarea opiniilor, luarea impreuna a unor decizii, constituie toate momente active si efervescente ale predarii si invatarii in clasa. Intelegand rolul social al invatarii in clasa, aceste strategii potenteaza adptarea pentru viata sociala, prin cultivaea competentelor psihosociale de baza si a relatiilor de cooperare intre membrii grupului scolar, indiferent de capacitatile si performantele lor, valorizand partile pozitive la epersonalitatii fiecaruia. Daca strategiile traditonale isi propun cultivaea relatiilor prosociale, de prietenie si intelegere intr copiii, strategiile incluzive, au o implicatie mai profunda. Ele ii invata pe copii sa se accepte asa cum sunt, indiferent de

etichetele pe care societatea le pune, si sa colaboreze in vederea invatarii scolare si sociale. Este o pregatire pentru acceptarea divesitatii relatiilor umane din viata sociala de mai tarziu. Globalitatea este trasatura care se refera la modul de abordare a personalitatii copiilor din clasa. Invatarea este si ea considerata in mod global, ca instrumentul adaptarii scolare si sociale a elevilor. Simla memorare a cunostintelor nu constituie sarcina didactica. Aspectele cognitive trebuie completate cu cele afectiv-motivationale si eventual cu cele de limbaj sau psiho-motricitate, pentu a desavarsi actul invatarii. Un copil memoreaza mai usor, altul are nevoie de miscare si gest pentru a retine, altul are calitati in oprativitatea gandirii sau este foarte sensibil. O anumita emotie este exprimata prin cuvinte la un elev, la altul se vede doar din tremurul glasului si la altul este foarte scazuta. Sarcina de invatare trebuie elaborata in termeni globali care sa se poata individualiza la fiecare elev. Evaluarea va tine seama de caracteristicile fiecaruia si de personalitatea globala, de effrt si de implicare. Copiii trebuie abordati global, pentru ca indiferent de problemele pe care le pot avea la un moment dat, sunt elevi in formare si pot sa se schimbe si sa invete. Porblemele lor devin particualritati de cunoscut si depasit si nu defecte permanente. Inainte de a fi copii deficienti, repetenti, codasi sau cu dificultati, toti sunt elevi, copii care invata, cu aceleasi drepturi si indatoriri. Diferentele dintre ei sunt bogatia grupului si nu sursa de complexe si discriminare.

Participarea este un drept si o obligatie a tuturora. Interdisciplinaritatea strategiilor scolii incluzive vine din faptul ca ele sunt

interactive, participative, euristice, experientiale, de descoperire si problematizare, aplicandu-se in toate disciplinele scolare.

La orice disciplina scolara, ele potenteaza individul si grupul in aceeasi masura cu obiectivele invatarii propuse. Se recomanda stfel, valorizarea efortului depus de copil, acceptarea solutiilor personale, aprecierea implicarii si cooperarii in rezolvarea sarcinilor didactice.

Daca elevul combina cu mana lui substantele, va intelege mai usor. Facand parte dintr-un grup de lucru, ceilalti elevi il vor ajuta sa inteleaga, sa cuprinda in formule experienta si sa rezolve alte probleme. Acelasi lucru si la insusirea unor lectii de istorie: unii pot retine datele imediat, altii pot reda mai usor exemplele. Impreuna, pot construi imaginea unei epoci si invatarea se faciliteaza intregului grup. La matematica, sprijinul poate veni de la un copil care intelege mai repede decat din solutia descifata de profesor. Oricum copiilor le este mai usor sa invete de la egalii lor si accepta mai simplu solutiile gasite impreuna.

Interdisciplinaritatea se adreseaza si demersului comun la toate disciplinele: invatarea trebuie facuta in pasi, pasii sa fie strabatuti impreuna, evaluarea continua sa dea informatii si astfel se asigura eficienta invatarii tuturor. Rezultatele asteptate ale invatarii sunt difrite in functie de diferentele sesizate intre elevi. Progresele inregistrate depind de fiecare particiapnt nu numai de un elev anume. Performantele nu sunt neglijate, dar sunt considerate diferentiat, in functie de eforturi si de implicarea si participarea fiecaruia. Un copil supradotat

trebuie stimulat la randul sau, avand nevoi speciale din clasa exceptionalitatii. El este in acelasi timp un membru al grupului scolar, cu care interactioneaza, negociaza. El isi aduce contributia sa si asculta puncte de vedere ale celorlalti.

Solutiile dezvoltarii lumii de azi vin din colaborare si cooperare nu din linistea unor turnuri de fildes. Acceptand divesitatea elevilor, acceptam diversitatea solutiilor de viata, penrtu o lume pe care ne este greu s o anticiapm. Trebuie sa fim deschisi tuturor solutiilor. Acest lucru este nevoie sa ajunga la copii, ca srategie de cunoastere si invatare.

Sintetizand caracteristicile strategiilor incluzive ale invatarii, putem spune ca ele valorizeaza fiecare elev si dau profesorului libertatea de a intelege complexitatea si diversitatea solutiilor didactice prin imagini pozitive despre orice copil si despre sine.

e. Analiza unor metode si procedee didactice in spiritul strategiilor

incluzive

Metodele cele mai cunoscute si folosite pentru individualizarea predarii si invatarii in clasa pot fi:

1.ortopedagogia, 2.analiza sarcinilor,

3. predarea tintita, 4. lucrul in grupe.

Toate aceste metode recomanda invatatorilor/profesorilor: A.sa defineasca clar nevoile elevului; B. sa precizeze obiectivele propuse invatari; C. sa evalueze aptitudinile elevului in raport cu obiectivele invatarii; D. sa formeze la elev aptitudinile prealabile necesare; E. sa furnizeze elevului instructiuni de invatare si materiale cat mai

adecvate; F. sa stabileasca de la inceput modul in care face cunoscuta informatia

elevului (instructiunile) si cum va trebui acesta sa-I raspunda (randament);

G. sa adapteze metodele nevoilor elevului; H. sa prevada un numar suficient de exercitii practice pentru a asigura

stapanirea materiei; I. sa evalueze permanent invatarea in raport cu obiectivele propuse. Ortopedagogia se bazeaza pe principiul cunoasterii efectelor pe care le produc

dificultatile de invatare. Efectele se manifesta in general in aptitudini scolare si procesele se refera la domeniile functionale pe care le-am mai semnalat, in sistemul motor, auditiv, vizual, verbal. Se porneste de la patru ipoteze:

1. toti elevii au puncte tari si puncte slabe; 2. aceste puncte slabe si puncte tari sunt la originea

3. aptitudinii lor de invatare; 4. fortele si slabiciunile copiilor sunt detectabile; 5. invatarea se poate sprijini pe deficientele de procese sau pe punctele slabe si punctele tari.

Chiar daca acest model poate determina pentru elevul cu dificultati de invatare modul si mijlocul cel mai bun de invatare, studiile efectuate nu au dovedit ipoteza conform careia dezvoltarea proceselor are efecte pozitive in sine asupra achizitiei aptitudinilor scolare.

Ortopedagogia eficienta cuprinde patru etape: 1. Stabilirea obiectivelor,care reprezinta grupuri compacte de enunturi a unor comportamente ce descriu obiectivele invatarii; 2. Diagnosticul,care consista in determinarea obiectivelor pe care elevul le-a atins si a celor pe care nu le atinge; 3. Prescriptia/indicatia activitatilor care permit atingerea obiectivelor nerealizate; 4. Evaluarea criteriala care consista in a determina masura in care elevul a atins obiectivele vizate.

In acest model de abordare a dificultatilor de invatare in clasa obisnuita se pune acent pe activitatea invatatorului/profesorului si pe modul in care acesta evalueaza informal comportamentele observabile din invatarea elevului.