O primă provocare pentru numeroşi cercetători, limitarea schimbărilor de climă şi a urmărilor acesteia va reprezenta una dintre cele mai mari provocări globale ale secolului al XXI-lea. Cercetarea climei oferă imaginea unui amestec de certitudine şi de incertitudine. Mecanismul fizic al aşa-numitului „efect de seră”, creşterea sesizabilă a valorilor de CO 2 din atmosfera comparativ cu vremurile preindustriale precum şi cauzele acesteia sunt indiscutabile. În cercetarea efectelor climatice se vorbeşte despre o serie de posibile evenimente producătoare de daune: - inundarea unor insule şi a unor delte fluviale, - deşertizarea brâului semiarid al Pământului, - salinizarea rezervelor de ape freatice, - pierderea de terenuri arabile prin diminuarea umidităţii din sol si a eroziunii, - rate înalte de evenimente extreme, - tot mai frecvente incendii de păduri, - extinderea bolilor tropicale spre nord, - diminuarea termosalinităţii marine. O a doua provocare globala se referă la dispariţia de factură antropogenă a biodiversităţii. Estimările cu privire la dimensiunile şi viteza diminuarii biodiversităţii sunt controversate. Conform unor prognoze serioase, dispariţia unor specii va putea fi exprimată în secolul următor ca o cotă procentuală de ordinul zecilor din efectiv. Ce este aici greşit sau fals din punct de vedere moral ? La ce bun are omenirea este nevoie de toate speciile de insecte tropicale? Adeseori menţinerea biodiversităţii este justificată funcţional prin stabilitatea ecosistemelor. Relaţiile dintre specii şi ansamblurile ecosistemice continuă să rămână în mare măsură neelucidate. Mulţi nutresc convingerea că nu este admisibil, din punct de vedere moral, ca nenumărate specii, dintre care fiecare în parte reprezintă o „capodopera a evoluţiei” (E.O. Wilson), să fie sacrificată pentru nişte forme utilitare de scurtă durată şi care adeseori sunt discutabile în sine. Explozia demografică şi alimentaţia: este tehnologia genetică „verde" un răspuns la foamete?
Transcript
O primă provocare pentru numeroşi cercetători, limitarea schimbărilor de climă şi a urmărilor acesteia va reprezenta una dintre cele mai mari provocări globale ale secolului al XXI-lea. Cercetarea climei oferă imaginea unui amestec de certitudine şi de incertitudine.Mecanismul fizic al aşa-numitului „efect de seră”, creşterea sesizabilă a valorilor de CO2 din atmosfera comparativ cu vremurile preindustriale precum şi cauzele acesteia sunt indiscutabile. În cercetarea efectelor climatice se vorbeşte despre o serie de posibile evenimente producătoare de daune: - inundarea unor insule şi a unor delte fluviale, - deşertizarea brâului semiarid al Pământului, - salinizarea rezervelor de ape freatice, - pierderea de terenuri arabile prin diminuarea umidităţii din sol si a eroziunii, - rate înalte de evenimente extreme, - tot mai frecvente incendii de păduri, - extinderea bolilor tropicale spre nord, - diminuarea termosalinităţii marine. O a doua provocare globala se referă la dispariţia de factură antropogenă a biodiversităţii. Estimările cu privire la dimensiunile şi viteza diminuarii biodiversităţii sunt controversate. Conform unor prognoze serioase, dispariţia unor specii va putea fi exprimată în secolul următor ca o cotă procentuală de ordinul zecilor din efectiv.Ce este aici greşit sau fals din punct de vedere moral ? La ce bun are omenirea este nevoie de toate speciile de insecte tropicale? Adeseori menţinerea biodiversităţii este justificată funcţional prin stabilitatea ecosistemelor. Relaţiile dintre specii şi ansamblurile ecosistemice continuă să rămână în mare măsură neelucidate. Mulţi nutresc convingerea că nu este admisibil, din punct de vedere moral, ca nenumărate specii, dintre care fiecare în parte reprezintă o „capodopera a evoluţiei” (E.O. Wilson), să fie sacrificată pentru nişte forme utilitare de scurtă durată şi care adeseori sunt discutabile în sine.Explozia demografică şi alimentaţia: este tehnologia genetică „verde" un răspuns la foamete?O a treia provocare se refera la asigurarea alimentaţiei mondiale.Mulţi se exprimă în favoarea unor soluţii tehnice. Modelele argumentative schematice şi moralizatoare, precum cel ce urmează, suni frecvent întâlnite:- Creşterea demografică la nivel mondial este un fapt, la fel ca şi regresul suprafeţelor cultivabile pe cap de locuitor. - Există pericolul eroziunii şi al salinizării solurilor datorită unor tehnici eronate de irigare. - Urbanizarea ia proporţii tot mai accentuate. - Astfel există pericolul unui deficit alimentar, care eventual, nu poate fi compensat decât cu ajutorul tehnologiilor noi, adică ale geneticii „verzi". Criticii obiectează că structurile de deţinere a pământurilor, problemele de transport şi stocare, relaţiile împort-export, suportul FMI, dinamica puterii de cumpărare precum şi „înfometarea ca armă” joacă un rol însemnat în problema foametei. Susţinătorii, care reflectează la tehnologia genetică verde, admit aceste argumente, dar insista că tehnologia genetică reprezintă o opţiune obligatorie. Acest argument e acceptabil din punct de vedere etic.
O a patra provocare, provocare dependentă de cele de mai sus, se referă la însuşirea comercială a materialului genetic al biodiversilăţii tropice de către unele concerne apusene.O dată cu biotehnologia, utilizarea resurselor biotice trece în raza vizuală a unor interese de profit ale economiei private. Eforturile sunt canalizate spre însuşirea „resurselor genetice" la un preţ pe cât posibil mai avantajos, spre modificarea acestora din punct de vedere tehnologic şi spre asigurarea produselor prin patente. Baza juridică pentru patentare o constituie acele concepţii care se referă la liniile de demarcaţie dintre descoperire şi invenţie. Sâmburele raţional al consemnului „Nici un brevet pe viaţă !” constă din argumentul ca resursele genetice reprezintă ceva descoperit de oameni, dar care nu pot fi inventate. O a cincea provocare se referă la migraţia ce ia amploare. Într-o proporţie covârşitoare, fenomenul reprezintă o migraţie în cadrul ţărilor sărace (expatriere); parţial migraţia are loc înspre nord. Nu pot fi delimitate tranşant cauzele acesteia, care sunt:- persecuţia politică, - marginalizarea economică, - discriminarea socială şi - pustiirea ecologică (eco-migraţia)O a şasea provocare se referă la antagonismul global dintre lumea săracă şi cea bogată. Acesta a ajuns sa îmbrace forme noi. Pe baza unor limite acceptate ale substituibilităţii, reprezentanţii durabilităţii marcate pledează în favoarea unei moşteniri structurate, „structured beqest package”. Durabilitatea marcată pretinde ca toate formele de capitaluri să fie menţinute ca atare. În literatura mai recentă, sunt amintite ca motive multifuncţionalitatea numeroaselor sisteme ecologice, incertitudinea, riscul şi ireversibilitalea, care justifică scepticismul faţă de optimismul substituibilităţii. Se pare judicios să se considere că solurile, pădurile, circuitele globale de materii, clima, biodiversitatea şi resursele de apă potabilă, precum şi anumite „units of significance”, („moştenirea naturală a lunii") fac parte din capitalul naturii. Acesta devine, în tot mai mare măsură, un factor limitativ al activităţii economice (de exemplu, efectivele de peşti). Logica economică pretinde ca faţă de acest diagnostic să se intensifice investiţiile în capitalul naturii. În mare măsură investiţia în capitalul naturii este doar o expresie economică, pentru protecţia naturii. Avem nevoie de concepte şi strategii inteligente pentru a investi cu succes în capitalul naturii. Cu privire la noile provocări, statele naţionale se lovesc de nişte limite, nimeni nefiind în stare să rezolve problemele globale de mediu de unul singur. În paralel, faţă de globalizarea economiei, se formează însă şi nişte sisteme globale de mediu, precum sistemul biodiversităţii şi sistemul climei. EFECTUL DE SERĂCe este stratul de ozon? Ce este EFECTUL DE SERA?Ozonul se formează în atmosfera înaltă a Pământului din cauza radiaţiei ultraviolete solare. Stratul de ozon protejează suprafaţa Pământului de radiaţiile ultraviolete solare, lipsa lui ar însemna sfârşitul vieţii pe Pământ! Efectul de seră este încălzirea atmosferei Pământului din cauza că anumite gaze, ca dioxidul de carbon şi monoxidul de azot, împiedica răcirea porţiunii de pe Pământ unde este noapte. Acelaşi fenomen a dus la temperaturile de sute de C° de pe Venus, unde atmosfera este alcătuită aproape exclusiv din dioxid de carbon.
Efectul de seră poate fi stopat prin reducerea emisiilor de dioxid de carbon şi prin reîmpăduriri, plantele absorbind dioxidul de carbon şi transformându-l în lemn.Ca şi în cazul distrugerii stratului de ozon şi încălzirea globală este un bun exemplu legat de modul în care activitatea umana poate degrada mediul la scara planetara. Fenomenul este cunoscut şi sub numele de efect de sera. Unele gaze din atmosfera (vaporii de apa, dioxidul de carbon, ozonul, metanul, dioxidul de azot şi unele tipuri de clorofluorocarburile) împiedica disiparea căldurii produsa de pământ în spaţiu. Căldura este radiată din nou spre suprafaţa Pământului, care este încălzită suplimentar. În condiţii naturale, vaporii de apă sunt cei mai eficienţi în producerea efectului de seră. Datorită vaporilor de apă din atmosfera temperatura medie a Pământului este cuprinsă între +15°C şi -18°C. Prin comparaţie, pe Marte, unde atmosfera este subţire şi nu exista vapori de apa, temperatura medie la suprafaţa planetei este de -50°C iar pe Venus, cu o atmosfera bogată în dioxid de carbon, temperatura la suprafaţa planetei este de +430°C. Problema încălzirii globale este legată de accelerarea, datorita acţiunilor umane, a acestui fenomen. Producerea şi degajarea în atmosfera a gazelor, care produc efectul de sera, a dus la creşterea uşoara a temperaturii medii a planetei (încălzirii), cu unele consecinţe pentru mediu (creşterea nivelului suprafeţei oceanelor, degradarea calităţii vieţii în unele zone).
Cele mai importante gaze care generează efectul de sera sunt: - Dioxidul de carbon - (59%) -, generat de arderea combustibililor fosili, cum ar fi cărbunele şi petrolul; gazele de eşapament, tăierea pădurilor tropicale şi a altor păduri; arderea lemnului, deşeurilor etc. - Metanul - (18%) -, produs de vite, arderea lemnului, vegetaţiei, a combustibililor fosili, deşeurilor etc. - Oxizii de azot - (12%) -, produşi prin arderea combustibililor fosili, arderea lemnului, de materialele fecale de la oameni şi animale. - Ozonul de suprafaţa - (12%) -, moleculele de ozon, care cad din atmosferă intră în reacţie cu poluanţi ca metan, dioxid de carbon şi dioxid de azot, care rezultă în principal de la maşini. Tehnologiile folosite sunt învechite şi duc la mărirea cantităţii acestor gaze în atmosferă. Echilibrul natural al planetei este afectat şi Pământul începe să se încălzească. O creştere de 5% a temperaturii pe tot Pământul, poate topi complet calotele arctice, crescând astfel nivelul marilor. 2.2. AGENŢII ÎNCĂLZIRII GLOBALE Principala cauza a încălzirii globale este creşterea conţinutului de dioxid de carbon din atmosfera. Alte gaze care contribuie la acest fenomen sunt: metanul, dioxidul de azot, ozonul, CFC11 şi CFC12.
Concentraţia de dioxid de carbon, aşa cum rezultă din măsurători directe şi din studii pe gheata antarctică, a crescut de la 270 ppm în jurul anului 1000, la 346 ppm în 1986 şi 354 ppm în 1989. Activităţile umane, care contribuie la încălzirea globală sunt: producerea şi utilizarea energiei - 56%; CFC - 17%; practicile din agricultura - 15%; alte utilizări industriale - 12% 2.3. EFECTELE ÎNCĂLZIRII GLOBALE Pentru studiul încălzirii globale s-au alcătuit modele numerice, care sunt procesate pe calculator, sau se pot face analogii geografice sau geologice. Exista multe controverse în lumea ştiinţifică legate de efectele încălzirii globale, dar multe idei sunt acceptate de toată lumea ca de exemplu: schimbările de climă; modificarea nivelului mării; schimbări geomorfologice; schimbări în agricultură; schimbări politice). Schimbările climatice: se estimează o creştere a temperaturii planetei cu 0,5-2 °C până în anul 2050, o creştere a nivelului precipitaţiilor şi o modificare a distribuirii precipitaţiilor la diferite latitudini, o creştere a frecvenţei furtunilor tropicale. Modificările nivelului mării: probabil cu 5-40 cm până în anul 2050. Este greu de estimat care vor fi modificările care vor apare legate de gheţarii din Artica şi Antarctica. O mare parte din gheţari se pot topi (Groenlanda, de exemplu, cu 2,7 milioane de km3 de gheaţă) şi acest lucru poate atrage după sine o majoră agravare a creşterii nivelului marii. Schimbările geomorfologice: marile râuri vor fi puternic afectate de încălzirea globală, multe zone vor fi inundate iar eroziunea în zonele de coastă se va accentua.Schimbări în agricultură: vor fi de asemenea posibile modificări în agricultura.Schimbări politice: anumite orientări politice, concretizate prin hotărâri, legi, etc.
Conf de la Rio
La conferita de la Rio asupra mediului şi dezvoltării din 1992, a fost adoptata convenţia cadru asupra schimbărilor de clima. Convenţia urmăreşte scăderea emisiilor de bioxid de carbon şi a altor gaze de sera. Convenţia a fost ratificata de unele state (SUA) şi o parte din masurile ei au fost puse în practica. La Rio s-a stabilit şi principiul ca tarile în curs de dezvoltare sa fie sprijinite financiar de comunitatea internaţionala prin anumite proiecte, pentru punerea în practica a acestei convenţii cadru.
Ploaia acidă înseamnă în mod popular, poluarea acida a atmosferei dar include şi alte tipuri de climat: ceata acidă sau zăpada acida. Fenomenul de transportare a acizilor pe sol prin umezeală sau prin depunere uscată, poluează aerul, pământul, plantele, copacii. Aciditatea se măsoară pe scara pH (hidrogen potenţial). Apa de ploaie poluata poate avea un pH de 2,4 (acelaşi cu sucul natural de lămâie). Ploile acide distrug plantele, recoltele, arborii, atât prin sol şi rădăcini, cat şi prin frunze. Ploaia acida poate distruge animalele acvatice, atât prin căderea direct în apă, fie prin spălarea solurilor din vecinătate.
Chiar şi clădirile de piatra sau masivele de gresie şi calcar sunt atacate prin depunerile de sulf. Un profesor din Grecia a calculat că eroziunea monumentelor din Atena a fost mai gravă în ultimii 25 de ani, comparativ cu ultimii 2500 la un loc. Poluanţii formaţi din amestecuri de gaze atacă atât sănătatea omului, producând boli respiratorii, cât şi copacii şi culturile de plante. Poluarea atmosferica aduce cantităţi crescute de plumb, cupru şi aluminiu în apa de la robinet, producând diferite simptome: greaţa, decolorarea părului şi chiar afectarea creierului. Exista o relaţie strânsa intre ploaia acida, ozon şi „efectul de seră“ (creşterea temperaturii pământului). Ozonul este implicat atât în ploaia acidă, cât şi în efectul de seră, dar nu este întotdeauna dăunător - depinde unde se află. Majoritatea cantităţii de ozon se află în apropierea suprafeţei pământului sau în stratosfera (15-40 km deasupra pământului). Ozonul poate îmbolnăvi oameni şi distruge culturi de plante. În mod curios, unele specii de tutun (Nicotina tabacum) sunt foarte sensibile la ozon, putând deveni cel mai bun barometru. Cea mai mare parte a ozonului se găseşte în stratosfera. Acest strat absoarbe radiaţiile ultraviolete de la soare împiedicând îmbolnăvirea oamenilor, animalelor şi distrugerea plantelor. Dacă ozonul din înălţimi este benefic, ozonul de nivel inferior poate reacţiona cu alţi poluanţi formând acizi. Pentru a evita distrugerile stratului de ozon, cauzate de poluanţi, se pot lua diferite măsuri la nivelul simplilor gospodari: - stropirea solurilor şi a locurilor cu calciu de var pentru reducerea acidităţii;- folosirea surselor de energie alternativa (energia eoliana, solara biogazul);- conservarea energiei prin izolarea mai bună a caselor şi clădirilor. Fiecare om al satului poate supraveghea ploile acide în zona în care locuieşte folosind ustensile simple şi un echipament ieftin.
2.8. DEFINIŢII conform cu Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice din 5 iunie 1992În spiritul prezentei Convenţii, se înţelege prin:1. Efecte nefaste ale schimbărilor climatice: modificările mediului fizic sau ale fiinţelor vii datorate schimbărilor climatice şi care exercita efecte nocive semnificative asupra compoziţiei, stabilităţii sau productivităţii ecosistemelor naturale şi amenajate, asupra funcţionării sistemelor socio-economice sau asupra sănătăţii şi bunăstării omului.2. Schimbări climatice: schimbări de climat care sunt atribuite direct sau indirect unei activităţi omeneşti care alterează compoziţia atmosferei la nivel global şi care se adaugă variabilităţii naturale a climatului observat în cursul unor perioade comparabile.3. Sistem climatic: un ansamblu care înglobează atmosfera, hidrosfera, biosfera şi geosfera, precum şi interacţiunile lor.4. Emisii: eliberarea în atmosfera de gaze cu efect de seră sau de precursori ai unor asemenea gaze, dintr-o anumită zonă şi în cursul unei perioade date.5. Gaze cu efect de seră: constituenţi gazoşi ai atmosferei, atât naturali cât şi antropici, care absorb şi reemit radiaţia infraroşie.
6. Organizaţie regională de integrare economică: o organizaţie constituită din state suverane ale unei regiuni date, care are competenţă în domeniile determinate de prezenta convenţie sau de protocoalele sale şi care a fost autorizată, potrivit procedurilor sale interne, să semneze, să ratifice, să accepte sau să aprobe prin sus-numitele instrumente sau să adere la acestea.7. Rezervor: unul sau mai mulţi constituenţi ai sistemului climatic, care reţin un gaz cu efect de seră sau un precursor de gaz cu efect de seră.8. Absorbant: orice proces, orice activitate sau orice mecanism natural sau artificial, care conduce la dispariţia din atmosferă a unui gaz cu efect de seră, a unui aerosol sau a unui precursor de gaz cu efect de seră.9. Sursa: orice proces sau activitate, care eliberează în atmosferă un gaz cu efect de seră, un aerosol sau un precursor de gaz cu efect de seră.
3.2. SCHIMBĂRI RECENTE ALE OCEANELOROceanul conţine 97% din apa planetei şi joacă un rol mare în ciclul hidrologic al pământului, care reprezintă traseul apei pe planetă. În regiunile calde, tropicale, apa se evaporă din oceane, crescând tot mai mult concentraţia de sare. Apa, sub forma de vapori, este apoi transportata de atmosfera spre latitudini mai mari, de unde va cădea sub forma de ploaie şi zăpadă adăugând aşadar apa dulce înapoi în oceane, diluând concentraţia de sare din apa oceanelor din zonele cu latitudine ridicată.
Mişcarea sau circulaţia apei sărate, de la latitudini mari la cele joase, echilibrează mişcarea apei prin atmosfera, stabilind, în anumite limite, diferenţele de salinitate dintre latitudinile joase şi înalte.
Astfel, aşa cum rezultă din imaginea 1, se pot urmări, prin comparaţie, creşterea concentraţiei de sare în apele tropicale ale Atlanticului, culoare roşie indicând concentraţie mare iar cea verdele indicând concentraţie scăzută. Prin comparaţie, se poate observa îmbogăţirea apelor nord atlantice cu apa dulce. La o analiza mai atentă, s-a observat că, în numai 40 de ani, zonele tropicale şi subtropicale ale oceanului atlantic au devenit exagerat de sărate, cu o intensificare a fenomenului în ultimii 10 ani. Încălzirea globală, la care asistam, poate intensifica procesul de evaporare, adăugând tot mai multă apă dulce spre zonele nordice dar lăsând apele tropicele tot mai sărate. Aceste indicii sugerează ca recentele schimbai climaterice pot accelera întregul sistem fundamental planetar, care transportă şi reciclează apa dulce, lucru care ar declanşa sau amplifica alte schimbări semnificative.
Ceea ce se întâmplă mai departe, este că apele adânci devin tot mai puţin sărate în zone critice nord atlantice, unde cele sărate şi dense se scufunda, creând Sistemul Circulator Oceanic. Dar, dacă secţiunea nord atlantica devine prea dulce, apele ei rămân la suprafaţa şi curentul îşi
încetineşte viteza cauzând disrupţii climaterice. În ultimii 10 ani s-a intensificat acumularea de apă dulce astfel încât aceasta începe să se regăsească şi la latitudinile joase.
3.3. CEI MAI IMPORTANŢI OPT FACTORI AI SCHIM-BĂRILOR MAJORE CLIMATICE ŞI IMPLICAŢIILE ACESTORA3.3.1. Schimbări abrupte ale climei: încălzirea globală - Efecte principalea) Topirea calotelor polare, mai ales cele nordiceb) Temperaturi extreme zi-noapte, iarna-varac) Vânturi extreme şi fenomene meteo atmosferice de intensitate anormal de mared) Inundaţii extreme - generalizarea lui "El Nino" în toata emisfera sudica până în cel mult anul 2050.e) Ierni severe şi lungi în emisfera nordica, începând cu 2010, urmate de o primăvara rece, ploioasa cu inundaţii şi grindină.3.3.2. Activitate vulcanică exagerată - Efecte principalea) Creşterea numărului de erupţii, a duratei şi intensităţii acestora de 100 ori în ultimii 14 ani , numărul de vulcani activi crescând de la câteva sute, în 1990, la peste 1500, în 2004. - Etna erupe de la 1 august 2004 în faza 1 - Curgere lava bazaltică. - Hawaii, al doilea vulcan alâturi de Etna, dintre cei mai periculoşi din lume, erupe deja lava bazaltică şi aruncă în atmosfera CO2 şi SO2 în cantităţi de 50 milioane kg pe zi. - Vulcanul din Filipine a erupt în 1991 aruncând peste 20 miliarde de tone CO2, SO2 în atmosfera, cauzând perturbări climatice globale timp de 2 ani. Temperatura a crescut cu 2 grade.b) Creşterea exagerată a numărului de cutremure datorate acestei activităţi vulcanice şi a intensităţii maxime, de la gradul 8 Richter în 1990 la gradul 9 Richter în 2004. Pe data de 26 decembrie 2004 ora 8.00 un cutremur de gradul 9 Richter a lovit în zona Oceanul Indian producând pagube imense. În următoarele 9 zile au avut loc peste 2500 de replici ale acestui cutremur, dintre care peste 50 au fost de grad mai mare de 5. Au urmat apoi temperaturi extreme în Argentina, peste +40°C, SUA sub minus 30°C şi viscole de magnitudine F1 + tornada în Brazilia.Efectele sale au fost: Pământul şi-a mărit viteza de rotaţie, ceea ce a condus la scurtarea duratei unei zile cu 0,3 microsecunde; Axa de rotaţie a Pământului s-a înclinat cu câteva secunde de grad şi s-a mutat cu 5 cm pe direcţia cutremurului; Insula Sumatra s-a deplasat (împreuna cu placa tectonică aferentă Australo-Antarctică) cu 24 de metri; 200.000 morţi + dispăruţi şi numărul este încă în creştere, care poate ajunge chiar la 1.000.000; IARNA a venit la mexicani (aproximativ 500 km distanţa de ecuator) în noaptea de 29 decembrie 2004 Efecte: minus 18 °C, respectiv monoxid de carbon, pentru cei care preferau soluţia improvizaţiei încălzirii cu lemne arse în atmosfera scăzută de oxigen; Cauza generală: schimbări climatice abrupte. Cauza spontană: deplasarea curenţilor oceanici din Atlantic şi Indian, modificarea bruscă a formei acestora ca urmare a cutremurului;
c) Pericolul erupţiilor de lavă bazaltică (erupţii care pot cauza întuneric veşnic pe suprafeţe extinse, poluare şi contaminare)3.3.3. Scăderea câmpului magnetic terestru - Efecte principalea) O posibila schimbare de polaritate în următorii 300 de sute ani care va dura cel puţin câteva secole în care planeta va fi lipsita de câmp magnetic. Radiaţiile cosmice micrometrice vor arde totul în jur, asemenea unui cuptor cu microunde deschis la maxim. b) Creşterea în prezent a actelor de sinucidere, criminalitate, vandalism, terorism, război, se presupun a se afla în legătură cu acest câmp.c) Migraţia polilor, datorata scăderii masei polare a calotelor.3.3.4. Schimbarea unghiului axei de rotaţie a pământului - Efecte (pentru oscilaţii de numai 1 grad)a) Apariţia de tsunami de 1 km înălţime;b) Apariţia de noi insule şi scufundarea altora;c) Creşterea exagerată a numărului de cutremure şi a intensităţii acestora.3.3.5. Invazia insectelor - Efecte principalea) Apariţia de noi specii şi dispariţia altora, cu efecte dezastruoase asupra culturilor agricole şi oamenilor;b) Au apărut deja lăcuste în număr de trilioane de trilioane, pe aproape toată Africa, lăcuste care consuma zilnic o cantitate de mâncare egală cu greutatea lor, acestea fiind şi imune la insecticide;c) Apariţia de insecte cu ac înţepător, care produc venin alterat chimic, ce devine mortal pentru om;d) Creşterea exagerată a numărului de furnici şi invazia lor în oraşe.3.3.6. Factorul uman - Efecte principalea) Poluarea;b) Experimente de inginerie primară meteorologică militară;c) Proiectul HAARP de distrugere a stratului de ozon; d) Războaie (moderne !).3.3.7. Factorul biologic - Efecte principalea) Apariţia de noi boli, extrem de complexe, produse nu neapărat de microorganisme ci de mutaţii la nivel molecular;b) Contaminarea apei în regiunile cu inundaţii excesive;c) Contaminarea alimentelor;d) Dispariţia agriculturii în emisfera nordică, ameninţată de iarna veşnică.3.3.8. Factorul psihic şi social - Efecte principalea) Stress ;b) Foamete generalizată;c) Războaie în fiecare ţară;d) Haos financiar - prăbuşirea monezilor;e) Haos economic şi social;f) Terorism la cote nemaiîntâlnite.
AMERICA & THE PENTAGON
O lună mai târziu, în februarie 2004, Pentagonul s-a implicat într-un proiect care a tulburat lumea. Atunci s-a aflat că Pentagonul studia, de ani de zile, fenomenul Încălzirii Globale, datorită problemelor de securitate naţională pe care acesta le poate produce, în asociere cu diferitele schimbări care rezulta din el. S-a efectuat un studiu special la unul din departamentele Pentagonului şi anume Biroul de Evaluare în Reţea, condus de către directorul Andrew W. Marshall, birou care avea responsabilitatea de a identifica toate ameninţările pe termen lung, care se abat asupra SUA.Dl. Marshall s-a deplasat la o bază, unde se dezbăteau teorii, numită Reţeaua Globala a Afacerilor, pentru a compila posibilităţile prin care Încălzirea Globală poate afecta securitatea naţională a SUA. Studiul a durat până în octombrie 2003 şi a fost trimis Pentagonului, care privea această problemă din punct de vedere a tot ce putea fi mai rău. Numele proiectului a fost “Scenariul Schimbărilor Climatice Abrupte şi Implicaţiile Asupra Securităţii Naţionale a SUA”. Dar conţinutul acestui document a depăşit toate limitele experţilor de la Pentagon. Fiind conştient de posibilităţile incredibile ale acestui studiu, Dl. Marshall a luat decizia să publice raportul şi alte informaţii către poporul american. Aceasta se datorează probabil şi faptului ca preşedintele Bush sta pe o poziţie negativistă în ceea ce priveşte Încălzirea Globala. Dl.Marshall a mai decis să meargă dincolo de poziţia prezidenţială şi să îşi publice raportul în Fortune Magazine pe data de 9 febr. 2004.În articolul sau, dl. Marshall explică în ce fel topirea calotelor polare Nordice şi Sudice, care sunt compuse din apa dulce, reprezintă factorul decisiv în dezastrul meteorologic global.Gulf Stream-ul, sau altfel spus Curentul de Convecţie Termosalina Nord Atlantic, este un curent de apă caldă, care se deplasează dinspre ecuator, la suprafaţa oceanului, şi se îndreaptă spre zonele nordice, unde are loc schimbul de căldură prevenind răcirea excesiva a Europei de vest, şi a Canadei. Totodată acest curent susţine întreaga structură climatică de anotimpuri cu care suntem obişnuiţi. Când acest curent începe să se răcească, el pătrunde în adâncurile oceanului şi îşi schimbă direcţia de deplasare (sub forma unui râu spre Sud) unde se încălzeşte din nou şi se ridică treptat la suprafaţa după care se întoarce din nou la cursul iniţial într-un proces continuu de convecţie. Atenţie! “Motorul Termosalin”, care face posibilă această mişcare a curentului, se afla în Nord, unde el se întâlneşte cu diferenţa de salinitate dintre apa sărată a ecuatorului şi cea dulce de la pol. Această diferenţă face ca râul să se scufunde în adâncuri după ce a eliberat, în prealabil, o anumita cantitate de căldură în atmosfera şi astfel apa este “împinsă” de acest motor salin, care funcţionează pe baza diferenţei de salinitate. Poziţia ocupată de curent în volumul oceanic depinde de diferenţa de temperatură. Apa calda urcă, iar cea rece coboară.Să privim acest fenomen în condiţiile actuale. Calotele se topesc şi cantităţi uriaşe de apă dulce ajung în Atlantic, amestecându-se cu apă sărată de la Ecuator. Rezultatul este ca diferenţa de salinitate scade dramatic. Astfel, “Motorul Termosalin”, care menţine curentul în mişcare perpetua, a scăzut în putere şi s-a constatat acest lucru de peste 10 ani dar nu s-a acordat atenţie suficientă. Pe măsură ce Gulf Stream-ul îşi încetineşte procesul termosalin, schimbul de căldură în regiunile nord-atlantice a încetinit iar structurile anotimpurilor au suferit modificări pentru că ele sunt strict dependente de aceste schimburi calorice pentru a menţine un echilibru.
4. ASPECTE GLOBALE ALE ECOLOGIZĂRII URBANE ŞI IMPLICAŢII ASUPRA CALITĂŢII VIEŢIIAşa cum este cunoscut, ecologia reprezintă ştiinţa biologică de sinteză care studiază conexiunile ce apar între organisme şi mediul lor de viaţă. Datorită caracterului său interdisciplinar, ecologia a determinat apariţia unor mari domenii ştiinţifice, cum ar fi: ecologia terestră, ecologia marină, ecologia vegetală, ecologia animală sau ecologia umană (cu subdiviziunile: materială, socială şi spirituală).Aceste ramuri ştiinţifice utilizează, pe lângă o serie de concepte proprii, şi unele concepte comune, între care se poate menţiona cel de ecologizare. Dacă, în sens general, ecologizarea se referă la menţinerea calităţilor optime ale elementelor mediului înconjurător, pentru ecologia umană termenul de ecologizare are în vedere totalitatea măsurilor de menţinere a condiţiilor de mediu necesare asigurării vieţii şi sănătăţii omului.În condiţiile actuale, de creştere a nivelului de poluare datorită activităţii antropice, noţiunea de ecologizarea localităţilor presupune acţiuni complexe de asigurarea calităţii aerului, apei, solului şi vegetaţiei. Un rol important revine, în acest sens, şi unor servicii publice, cum ar fi cele de alimentare cu apă, de canalizare sau de salubritate, prin care se realizează dreptul omului de a trăi într-un ambient curat, care să nu-i afecteze sănătatea şi activităţile cotidiene, dreptul de a fi ocrotit împotriva poluării mediului.Deşi termenul de ecologizare are, aşa cum se vede, o semnificaţie complexă, există tendinţa tot mai frecventă de a fi utilizat pentru desemnarea acţiunii de realizare şi menţinere a curăţeniei unei localităţi, prin colectarea şi îndepărtarea deşeurilor urbane. Cu acest sens am preluat şi noi în articol termenul respectiv, pe care l-am folosit în paralel cu cel de salubrizare.Având în vedere creşterea anuală a cantităţilor de reziduuri şi îngrijorarea pe care aceasta o produce comunităţii mondiale, în continuare accentul a căzut pe problematica deşeurilor în relaţie cu calitatea vieţii, sub toate cele trei aspecte ale sale: ecologice, economice şi sociale.
4.2. GRADUL DE SALUBRIZARE LA NIVELUL STATELOR LUMIIVolumul crescând de deşeuri solide urbane devine o problemă uriaşă pentru autorităţile municipale, care se confruntă cu colectarea şi eliminarea acestora.În general, problemele se concentrează pe dificultăţile de colectare şi eliminare a cantităţilor mari de deşeuri generate de gospodării şi activităţile comerciale, ca şi pe costurile ridicate pentru asigurarea serviciilor corespunzătoare efectuării acestor operaţiuni.Autorităţile municipale pot cheltui între 20 şi 30% din bugetele lor pentru colectarea şi eliminarea deşeurilor solide urbane. Cheltuielile sunt legate, în primul rând, de costurile de transport, care ajung chiar la 70% din bugetele allocate serviciilor de colectare a gunoiului. Aceste costuri sunt exacerbate de distanţele lungi de transport de la locul de unde trebuie colectat gunoiul şi până la locul de depozitare.În Bangkok (Thailanda), spre exemplu, transportul deşeurilor solide urbane, spre unul dintre locurile de depozitare, absoarbe 70% din bugetul alocat administrării deşeurilor. Cheltuielile de transport crescânde au obligat autorităţile din Manila (Filipine), responsabile cu managementul deşeurilor, să suplimenteze bugetul alocat acestui serviciu cu aproape 30%. Întreţinerea vehiculelor de colectare se adaugă, de asemenea, pe lista de cheltuieli generate de administrarea deşeurilor solide urbane.În plus, preţurile crescânde ale terenului şi opţiunile limitate privind îndepărtarea adecvată în interiorul sau în preajma centrelor urbane fac eliminarea sigură a deşeurilor solide municipale mai dificilă şi mai costisitoare.
Toate acestea se răsfrâng direct asupra factorilor implicaţi în managementul deşeurilor solide, dar mai cu seamă asupra populaţiei. Astfel, companiile private de management al deşeurilor sunt afectate prin reducerea semnificativă a profitului, iar autorităţile municipale sunt puse în situaţia de a căuta soluţii mai eficiente. În ceea ce priveşte populaţia, aceasta este afectată, în ansamblu, de costurile ridicate.În ţările cu venituri mai mici, problemele generale menţionate sunt suplimentate prin altele specifice. Managementul deşeurilor solide municipale, inclusiv colectarea, poate consuma chiar până la 40% din bugetele municipale şi poate suferi mai mult decât alte servicii de lipsa alocaţiilor bugetare. Agenţiile responsabile pentru colectarea şi eliminarea deşeurilor urbane nu dispun, adesea, de personal suficient. În plus, au serioase probleme cu vehiculele de colectare şi transport, din cauza lipsei de piese de schimb, precum şi a lipsei de prevedere pentru întreţinerea lor.Cumulate, acestea determină defecţiuni ale vehiculelor de colectare a gunoiului. Faptul este evidenţiat şi de timpul în care acestea se află în reparaţie, care oscilează obişnuit de la 40 la 60% pentru vehiculele de colectare din ţările în curs de dezvoltare, faţă de 5–15% în ţările industrializate (14).O ilustrare a acestei probleme o constituie Tanzania. Autorităţile urbane dispun de un număr inadecvat de vehicule de colectare a gunoiului, în parte pentru că cele mai multe au o condiţie precară sau nu funcţionează deloc. Aceste condiţii determină o capacitate de colectare a deşeurilor redusă faţă de cantitatea de gunoi produsă zilnic. Prin urmare, autorităţile din zonele urbane pot să colecteze aproximativ 24% din deşeurile estimate ca fiind generate în fiecare zi (9).Serviciile de colectare a gunoiului sunt inadecvate sau neexistente în multe zone rezidenţiale din oraşele statelor sărace. În asemenea situaţie, volumul de deşeuri solide generate în zonele urbane depăşeşte capacitatea de colectare, tratare şi îndepărtare a lui.Unele estimări indică o pondere cuprinsă între 30 şi 50% din deşeurile solide generate în interiorul centrelor urbane, care pot să rămână necolectate. Situaţia acoperirii cu servicii de colectare a gunoiului menajer variază nu numai între, dar şi în cadrul regiunilor, statelor şi oraşelor.În ţările Americii Latine – cea mai urbanizată regiune în curs de dezvoltare – acoperirea medie a serviciului de colectare a gunoiului este de aproximativ 70%. Se înregistrează diferenţieri ale gradului de acoperire de la 50–70% în oraşele mai mici la 85–90% în cele mai mari. Ca urmare, aproape 30% din gunoiul regiunii, adică 20–25 de milioane tone pe an, rămân necolectate (14).Odată cu creşterea venitului, sporeşte şi competenţa autorităţilor, iar proporţia deşeurilor solide colectate, ca şi proporţia gospodăriilor care beneficiază de colectare regulată, cresc de asemenea. Problemele de colectare a gunoiului sunt mai puţin grave în majoritatea ţărilor cu venituri medii din Asia şi America Latină.Spre exemplu, în Sao Paolo (Brazilia), 95% din gospodării au colectare regulată a deşeului menajer, iar în Bangkok (Thailanda), în 1990, 80% din deşeurile solide urbane erau colectate. Mai mult decât atât, în ţările dezvoltate ale lumii, serviciile de colectare regulată a deşeurilor solide sunt extinse nu numai în mediul urban, ci şi la populaţia din mediul rural.În contrast, în multe centre urbane din ţări cu venituri scăzute, doar 10–20% din deşeul solid este colectat. De pildă, în 34 de municipalităţi din India, mai mult de trei cincimi dintre autorităţile acestora asigurau colectarea a mai puţin de 40% din deşeurile urbane produse zilnic (9). Alte numeroase centre urbane din Africa şi Asia se încadrează în tiparul prezentat anterior,
caracterizat deci prin servicii inadecvate şi insuficiente de colectare şi eliminare a deşeurilor solide. Sunt consemnate, în continuare, câteva asemenea cazuri: în Dar es Salaam (Tanzania), două treimi dintre deşeurile solide rămân necolectate; în Kinshasa (Zair), numai câteva zone rezidenţiale beneficiază de colectarea deşeului menajer; în Jakarta (Indonezia), 40% din deşeurile solide produse nu sunt colectate; în Karachi (Pakistan), doar două cincimi din deşeul solid urban era colectat (9).Zonele cele mai sărace ale oricărui oraş, din statele mai puţin dezvoltate şi chiar în curs de dezvoltare, sunt în general cel mai precar deservite prin serviciul de colectare a gunoiului sau nu sunt deservite deloc. De pildă, în Dhaka (Bangladesh), 90% din zonele slums-urilor nu beneficiază de servicii de colectare regulată a gunoiului.Pentru locuitorii slums-urilor şi a aşezărilor de tip squatter, de la periferia oraşelor, problemele sunt deosebit de serioase. Cele mai multe dintre ele nu au drumuri pavate, iar dacă au totuşi, acestea sunt impracticabile, aşa că este dificil sau imposibil pentru vehiculele de colectare a gunoiului să le utilizeze. De multe ori, aşezările cele mai sărace sunt concentrate în zonele municipale cu bugete modeste. Unele administraţii municipale, în efortul de a reduce costurile, pot furniza acestor aşezări un serviciu de colectare mai puţin adecvat, constând în containere pentru gunoi. O dată însă cu depărtarea de propriile lor gospodării, tot mai puţini sunt cei care le folosesc. Colectările sunt neregulate, iar containerele supraîncărcate descurajează pe locuitori să le folosească.În zonele care beneficiază de colectarea deşeului survin o serie de probleme, legate de defecţiunile frecvente ale vehiculelor de colectare a deşeului sau refuzul locuitorilor de a fi cooperanţi. Astfel, locuitorii îşi scot gunoiul în alte zile decât cele indicate, îl depozitează în containere nepotrivite sau în mormane deschise.Asemenea practici necorespunzătoare nu numai că determină creşterea costului colectării, dar cresc murdăria şi riscul pentru sănătatea publică.Deşeurile solide, generate în interiorul centrelor urbane din ţările sărace şi în curs de dezvoltare, care rămân necolectate se acumulează pe străzi, în spaţii deschise, între case, pe terenuri virane, în râuri şi canale. În plus, cum zonele cele mai sărace ale oraşelor sunt lipsite de canalizare, deşeurile necolectate intersectează de obicei o proporţie semnificativă de excreţii umane. Problemele rezultate sunt evidente: mirosuri, vectori de boală atraşi de gunoi (şobolani, ţânţari, muşte etc.) şi canale blocate cu gunoi. Scurgerile lichide din gunoiul descompus şi în putrefacţie (leachate) pot să infesteze sursele de apă. Muştele şi gândacii de bucătărie care se înmulţesc în gunoiul respectiv pot să contamineze ulterior hrana.În paralel cu sistemul oficial de management al deşeurilor urbane solide, a luat naştere „economia deşeurilor”. Aceasta există în majoritatea oraşelor din unele state în curs de dezvoltare. Recuperarea şi refolosirea materialelor poate fi atât de intensivă încât doar o mică parte a deşeurilor solide mai poate fi îndepărtată. Un exemplu în acest sens îl constituie oraşul Bangalore, considerat unul dintre cele mai mari – peste patru milioane de locuitori – şi mai prospere oraşe ale Indiei. Deşi are un număr considerabil de locuitori, elimină doar 335 de tone de deşeuri solide pe zi, deoarece aproape 2 700 tone sunt reciclate. În acest fel, media anuală de generare a deşeurilor solide pe persoană se reduce de la aproape 270 kg la 300 kg. Mai mult de 40.000 de oameni trăiesc din recuperarea şi reciclarea deşeurilor.
Natura şi dimensiunile „economiei deşeurilor” sunt ilustrate în Delhi (India), unde furnizează mijloace de existenţă pentru un număr cuprins între 100.000 şi 150.000 de oameni care colectează/sortează 12–15% din cele 6.000 de tone de deşeuri generate zilnic .O serie de alte oraşe asiatice au „economii ale deşeurilor”, aflate în dezvoltare, structurate pe colectarea/culegerea deşeurilor, transportul acestora, pieţe second hand, industrii de reciclare etc.În Calcutta (India), aproximativ 40.000 de oameni sunt implicaţi în culegerea gunoiului, iar mai multe mii de oameni folosesc partea solidă (compost) sau lichidă a deşeurilor în agricultură sau pescuit. În Manila (Filipine), circa 30.000 de persoane se ocupă cu reciclarea (neoficială) a deşeurilor. „Economia deşeurilor” funcţionează şi-n state sud-americane sau africane. În Bogota (Columbia), se estimează că între 30.000 şi 50.000 de persoane îşi câştigă existenţa în principal din recuperarea şi reciclarea deşeurilor. În Cairo (Egipt), 20.000 de oameni se bazează, pe activitatea de colectare şi sortare a deşeurilor pentru a-şi asigura mijloacele de trai .Datorită problemelor complexe, pe care le generează deşeurile solide municipale, politica deşeurilor menajere a multor state industrializate a stabilit dezvoltarea unei ierarhii de soluţii. Astfel, managementul deşeurilor municipale cuprinde o serie de opţiuni manageriale: reducerea surselor; reutilizarea produselor reziduale; reciclarea; incinerarea şi recuperarea energiei înglobate; depozitarea la gropile de gunoi.Practica a arătat că autorităţile, contrar ierarhiei stabilite, au ales, în general, soluţiile cele mai puţin eficiente şi durabile, respectiv depozitarea la gropile de gunoi şi incinerarea. Unele dintre urmările opţiunilor de management al deşeurilor menajere făcute de autorităţi sunt prezentate în continuare.
4.3. IMPACTUL DEŞEURILOR SOLIDE URBANE ASUPRA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR ŞI SĂNĂTĂŢII UMANEEliminarea deşeurilor solide urbane exercită o serie de influenţe asupra mediului înconjurător şi sănătăţii umane.Două moduri principale de eliminare a deşeurilor solide urbane, se consideră a genera probleme de mediu: a) depozitarea la gropile de gunoi şi incinerarea deşeurilor colectate şi b) deşeurile necolectate, depozitate necontrolat.În ceea ce priveşte impactul gropilor de gunoi, trebuie spus că dimensiunea acestuia este considerabilă, având în vedere că depozitarea constituie metoda cea mai frecventă de eliminare a deşeurilor solide urbane în ţările dezvoltate.Majoritatea deşeurilor municipale din aceste ţări este depozitată în sisteme amenajate, care constituie, în continuare, cea mai ieftină opţiune de neutralizare a acestora. Spre exemplu: în SUA, aproape trei pătrimi din deşeurile menajere sunt deversate în gropile de gunoi. în Marea Britanie, cea mai mare parte a deşeurilor menajere ajunge la gropile de gunoi. în Franţa, mai mult de 52% din deşeurile solide municipale sunt depozitate direct în halda de deşeuri, fără un tratament prealabil, Această practică, nu este perfect compatibilă cu obiectivele de mediu, cum ar fi: conservarea ecosistemelor şi biodiversităţii, criteriile de folosire adecvată a terenurilor, prevenirea emisiilor
de metan din depozitele de deşeuri menajere, care amplifică efectul de seră, contribuind astfel la încălzirea globală etc. Acest mod de stocare a deşeurilor se datorează costului considerabil mai mic de depozitare în haldă fără altă formă de prelucrare, raportul fiind de 30$ la 70$ (32 la 75–85 euro) pe o tonă de deşeuri solide municipale. Alte ţări europene, între care se numără Suedia, Danemarca şi Elveţia, depozitează la gropile de gunoi mai puţin de jumătate din volumul de deşeuri menajere pe care-l produc .Majoritatea ţărilor dezvoltate au ajuns la concluzia că – datorită cantităţilor enorme şi caracteristicilor gunoaielor produse – depunerea lor pe terenuri virane sau degradate este nesatisfăcătoare ca metodă de depozitare. Aceste terenuri permit pătrunderea în pânza freatică a substanţelor toxice antrenate de apa ploilor şi formarea, aşa cum s-a arătat, a amestecului denumit leachate (leşie), care poate conţine o varietate de poluanţi periculoşi, cum ar fi metale grele sau substanţe chimice organice. Gravitatea problemei este ilustrată prin faptul că, de exemplu, mai mult de o cincime din locurile de depozitare a deşeurilor periculoase din SUA o constituie terenurile de depozitare municipale .Gropile de deşeuri solide municipale prezintă riscuri pentru mediu şi sănătate şi prin eliminarea mai multor gaze. Compoziţia şi cantitatea de gaze sunt determinate de cantitatea şi compoziţia deşeului biodegradabil, a soluţiei percolative (leachate), de tipul şi grosimea solului acoperitor, de tehnicile de plasament al deşeului şi de caracteristicile terenului. Metanul şi dioxidul de carbon sunt principalele gaze emise.Două cauze stau la baza poluării aerului prin gropile de deşeuri solide municipale, şi anume, descompunerea deşeurilor şi arderea lor. Descompunerea deşeurilor creează prejudicii atmosferei prin eliberarea de metan şi alte gaze, în condiţii anaerobe. Se estimează că 7% din totalul emisiilor de metan din lume provin de pe terenurile cu gropi de depozitare a deşeurilor, gazul metan constituind o componentă importantă a factorilor de încălzire globală a atmosferei. Descompunerea gunoaielor prezintă şi un risc de incendiu, administrarea incorectă putând conduce, în anumite condiţii, la explozia acestor gaze.Arderea deşeurilor este răspândită şi la gropile de depozitare deschise din ţările în curs de dezvoltare. Deşi arderea deschisă a gunoaielor este interzisă de lege, de multe ori, incendierea este deliberată, cu scopul de a reduce volumul excesiv al acestora. Alteori, se produc incendii în mod spontan, când deşeurile organice devin combustibile, prin expunerea la razele solare. Incinerarea, ca metodă de eliminare a deşeurilor solide municipale, generează, de asemenea, probleme privind mediul înconjurător şi sănătatea publică, fiindcă arderea gunoiului nu este un proces curat. Amploarea procesului de incinerare este exprimată de ponderea cantităţii de deşeuri arse în ţările dezvoltate, care variază de la 10% (în statele Americii de Nord) până la peste 70% (în Japonia şi Elveţia) . Combustia materialelor la temperaturi mari eliberează elemente, precum oxizii de sulf şi de azot, monoxidul de carbon, dioxini şi furani şi metale grele, ca plumbul, cadmiul şi mercurul (8). Filtrele de gaze nu elimină în totalitate aceşti poluanţi. De pildă, în urma unui studiu efectuat de Fondul Apelor Curate (SUA), s-a constatat – în cazul emisiilor de mercur – că „incineratoarele de deşeuri municipale sunt acum sursele cu evoluţia cea mai rapidă de emisii de mercur în atmosferă. Emisiile de mercur de la incineratoare au depăşit sectorul industrial ca sursă majoră de mercur atmosferic.” .Dintre influenţele periculoase ale incinerării deşeurilor solide municipale pentru mediul înconjurător semnalăm emisia de oxizi de sulf şi de azot care conduc la ploile acide, în timp ce
un efect direct asupra sănătăţii umane se consideră că l-ar avea dioxinii şi furanii, care constituie substanţe toxice suspectate de a cauza cancer şi defecte genetice.Prin incinerare rezultă, de asemenea, cenuşă toxică; aceasta este chiar mai periculoasă decât volumul de deşeuri de dinaintea incinerării. Altă formă de poluare este contaminarea apei cu care se răceşte cenuşa fierbinte cu substanţe acide, punând serioase probleme de depozitare, în caz că nu poate fi reutilizată.Prin urmare, incinerarea – ca metodă de eliminare a deşeurilor menajere – prezintă o serie de riscuri, iar principala consecinţă o reprezintă transportarea în formă gazoasă a gunoiului unei comunităţi către comunităţile învecinate, peste graniţele statale, propagându-se, în cele din urmă, în întreaga atmosferă.Aşa cum s-a arătat, probleme de mediu şi sănătate sunt create şi de partea de deşeuri necolectate. Această situaţie este întâlnită deseori în oraşele statelor în curs de dezvoltare, unde rata de colectare a deşeurilor solide municipale poate fi de numai 30–50% . Deşeul necolectat poate fi ars, depozitat în locuri necorespunzătoare (în Cairo, de pildă, gunoiul poate fi dus pe terasele caselor, ca să se descompună la soare) şi necontrolate, sau poate rămâne pe străzi, creând unele riscuri, în special pentru populaţie. Unul dintre aceste riscuri îl constituie blocarea canalelor, contribuind în acest mod la inundarea zonelor urbane. În Jakarta, spre exemplu, unde aproape 40% din deşeul solid municipal rămâne necolectat, acesta blochează canalele de drenaj şi cauzează vaste inundări ale zonei urbane în timpul sezonului ploios . Un rol important îl poate avea, de asemenea, compoziţia deşeului. Spre exemplu, inundaţiile devastatoare din anii 1988 şi 1998, din Bangladesh, au fost considerate de către autorităţile din această ţară ca fiind determinate de pungile de plastic care au astupat canalele de scurgere .Deşeurile solide municipale constituie, aşadar, ameninţări serioase pentru mediul înconjurător, dacă ele nu sunt păstrate, adunate şi eliminate în mod corespunzător. Cele mai grave efecte ale managementului defectuos al deşeurilor solide municipale sunt considerate: poluarea aerului şi contaminarea rezervelor de apă de băut. Efectele se răsfrâng, în cele din urmă, asupra populaţiei, afectând fie direct, fie indirect starea de sănătate a acesteia. De altfel, în aşezările urbane, agenţii patogeni din aer, apă, sol sau hrană s-au numărat întotdeauna printre cauzele majore de îmbolnăvire, iar sănătatea locuitorilor a depins de abilitatea lor de a administra propriul mediu de viaţă. Eficacitatea pregătirii pentru eliminarea deşeurilor solide municipale reprezintă una dintre trăsăturile principale ale mediului de locuit. Problemele de sănătate sunt strâns legate de calitatea proastă a locuirii şi absenţa sau precaritatea serviciilor de bază.Impactul mediului de locuit asupra sănătăţii populaţiei şi calităţii vieţii acesteia este relevat şi de indicatorul de mediu constituit de deşeul solid. Un studiu realizat la nivelul a 1.000 şi peste 1.000 de gospodării din Accra (Ghana), Jakarta (Indonezia) şi Sao Paolo (Brazilia), a arătat tendinţa de înrăutăţire a calităţii mediului de locuit, care este legată de diminuarea nivelului veniturilor şi incidenţa problemelor de mediu (necolectarea gunoiului menajer şi păstrarea lui în containere deschise) asupra gospodăriilor urbane, generate de deşeurile solide (tabelul 4).Tabelul nr. 4 –Incidenţa problemelor de mediu, generate de deşeurile solide urbane, la nivelul gospodăriilor din Accra, Jakarta şi Sao Paolo (% din totalul gospodăriilor cercetate)
Indicator de mediu: Deşeurile solide urbane OraşulAccra Jakarta Sao Paolo
Necolectarea gunoiului menajer 89 37 5Păstrarea gunoiului în containere deschise în casă 40 27 14
Sursa: Mc Granahan, Gordon şi Jacob Songsore, Wealth, health and the urban household; weighing environmental burdens in Accra, Jakarta and Sao Paolo, Environment, Volume 36, No.6, 1994, după An Urbanizing World. Global Report on Human Settlements 1996, UNCHS, Oxford University Press, 1996.
Unele boli infecţioase şi parazitare sunt în relaţie directă cu pregătirea inadecvată pentru colectarea şi eliminarea deşeurilor menajere. O groapă de gunoi poate prezenta, de pildă, mai multe probleme potenţiale pentru protecţia şi sănătatea publică, dacă nu este proiectată şi gospodărită corespunzător: Eliminarea deşeului, mai ales în zone deschise, atrage rozătoare, insecte şi păsări, care, ulterior, răspândesc boli; Microbii patogeni pot fi direct inhalaţi datorită vântului care transportă contaminanţii cu granulaţie fină; Chimicalele toxice pot constitui riscuri de îmbolnăvire.Aşadar, fie că este vorba de gunoi colectat, dar impropriu gospodărit, fie de gunoi necolectat, riscurile pentru sănătatea populaţiei există şi ele nu trebuie trecute cu vederea. Problemele de sănătate survin, mai ales, în regiunile cu temperaturi şi umiditate ridicate, unde deşeurile solide municipale se descompun şi putrezesc cu repeziciune. În Columbia, spre exemplu, gunoiul necolectat poate cauza malaria. Acesta blochează canalele de scurgere, iar acumulările de apă creează condiţii de înmulţire şi răspândire a ţânţarilor purtători de malarie (ţânţarii Anopheles) . Malaria, boală parazitară, era considerată ca o problemă predominant rurală, în prezent însă creează probleme severe în zonele urbane din regiuni extinse ale Africii, Asiei şi Americii Latine .În multe oraşe din ţările în curs de dezvoltare, deversările de deşeuri netratate de pe terenurile deschise, din canalele sau şanţurile străzilor, scormonite de bărbaţi, femei şi copii, constituie mediu propice de răspândire şi pentru bolile infecţioase.În anul 1991, asemenea condiţii au condus la o masivă epidemie de holeră în Peru şi zonele apropiate din ţările vecine. Această boală, transmisă prin gunoaie, s-a extins până în Mexic, semnalându-se cazuri chiar pe coasta statului Texas . Implicaţiile imediate ale mediului degradat prin gunoaie sunt: mirosurile dăunătoare, dar, mai ales, agenţii patogeni, care pot provoca boli intestinale, respiratorii, dermatologice etc. Spre exemplu, un studiu asupra problemelor ambientale la nivelul gospodăriilor din Jakarta, din 1991, a arătat că incidenţa bolilor respiratorii la copii şi mamele lor s-a corelat cu necolectarea gunoiului menajer, şi aceasta, deoarece familiile, care nu beneficiau de serviciul de colectare a gunoiului, îl ardeau .Specialiştii sugerează, de asemenea, existenţa unei legături directe între defectele genetice la naştere şi proximitatea gropilor de gunoi. O cercetare realizată de către specialişti de la Şcoala Londoneză de Igienă şi Medicină Tropicală, pe subiecţi care locuiesc în apropierea a 23 de gropi ecologice din Europa, demonstrează corelaţia menţionată. Astfel, se susţine creşterea cu 40% a defectelor cromozomiale la naştere (sindromul Down, spre exemplu) pe o rază de 3 km în jurul gropilor de gunoi .Cei mai expuşi riscurilor la îmbolnăvire sunt cei care vin în contact direct cu gunoiul menajer, respectiv muncitorii, angajaţi în luarea gunoiului de pe străzi, precum şi cei care extrag materiale – scormonitorii în gunoaie –, pe care apoi le reciclează. Ei suferă, de obicei, de boli cronice de piele, ochi, boli respiratorii şi probleme intestinale.
Un pericol tot mai mare pentru sănătate îl reprezintă, de asemenea, calculatoarele, pe măsură ce parcul acestora sporeşte. Una dintre situaţiile care au atras atenţia este aceea de la nord-est de Hongkong. Tonele de e-dechet poluează malurile fluviului Liangjiang, câmpurile şi canalele de irigaţie, cu consecinţe directe şi asupra celor 100.000 de persoane, bărbaţi, femei şi copii, care încearcă să recicleze rebuturile. Prin arderea deşeurilor se elimină elemente deosebit de toxice pentru sănătatea lor şi pentru mediu, deopotrivă. Expuşi unui risc ridicat de îmbolnăvire sunt şi copiii, care se joacă la depozite de gunoi, sau împrejurul acestora.Problema devine cu mult mai dramatică pentru cei care trăiesc la gropile de gunoi. Este cunoscut cazul gropii de gunoi, numită „Muntele Fumegător”, aflată într-o suburbie a oraşului Manila (Filipine). Acesta a devenit „un fel de oraş al deşeurilor”, cu 25.000 de oameni, care locuiesc „în colibe de carton ridicate pe prăjini înfipte în mormanul uriaş de gunoi”. Potrivit lui Uli Schmetzer de la Chicago Tribune, „aceşti oameni se luptă pentru teritoriile lor din mijlocul gunoaielor, chiar dacă ei şi copiii lor se sufocă de fumul focurilor aprinse prin descompunere: «Zece oameni se înghesuie într-o colibă de mărimea unei camere de baie. Nu există nici un tufiş, nici un copac, doar mirosul gunoiului în putrefacţie, zi şi noapte. Şi gazul metan produs de gunoi»” .La nivelul României, principalele aspecte ale crizei ecologice sunt determinate atât de poluarea ridicată a aerului, apei şi solurilor în anumite areale, în special industriale, cât şi de starea necorespunzătoare a igienei celor mai multe localităţi, determinată de acumularea deşeurilor industriale şi orăşeneşti – menajere.Ca urmare, ecologizarea localităţilor este parte integrantă a politicilor de mediu din ţara noastră, iar unele activităţi de igienizare a acestora, între care cele referitoare la eliminarea deşeurilor, intră sub jurisdicţia mai multor instituţii ale administraţiei centrale, Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului fiind cea mai înaltă autoritate de decizie şi control a gestiunii deşeurilor.În contextul pregătirilor de aderare a României la Uniunea Europeană, trebuie menţionate eforturile ţării noastre de îmbunătăţire a legislaţiei de mediu, prin alinierea acesteia la cerinţele şi prevederile UE. Pe această direcţie se înscriu şi reglementările legislative referitoare atât la serviciile de salubrizare a localităţilor, cât şi la managementul deşeurilor, pentru eliminarea riscului pe care acestea îl reprezintă pentru sănătatea populaţiei şi pentru mediul înconjurător. Aceasta deoarece în România, ca şi în celelalte ţări în curs de aderare la UE, există probleme legate de managementul deşeurilor şi de infrastructura gestionării lor, datorită creşterii consumului şi a schimbării stilului de viaţă al populaţiei.
4.1. URBANIZAREA – FACTOR DE PRESIUNE ASUPRA MEDIULUI ÎNCONJURĂTORUrbanizarea constituie fenomenul actual cu cele mai profunde implicaţii pentru scara şi modelele consumului, ceea ce conduce la o cerere crescândă de energie şi resurse naturale. Transformarea acestora generează însă şi o poluare crescândă şi necesită o capacitate tot mai ridicată de asimilare a deşeurilor rezultate. Zonele urbane, pe lângă avantajele pe care le prezintă sub aspectul condiţiilor de muncă şi de locuit sau al serviciilor (apă curată, salubritate, îngrijirea sănătăţii etc.), deci o nouă calitate a vieţii, contribuie la agravarea problemelor de mediu şi sănătate prin concentrarea diverselor tipuri de deşeuri (municipale, industriale şi periculoase).Problemele generate de intensificarea urbanizării diferă ca natură şi dimensiune între ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare. Necorelarea resurselor, presiunea umană şi dezvoltarea haotică sunt aspecte specifice mai ales marilor oraşe din ţările în curs de dezvoltare. Disocierea
urbanizării de progresul economic, manifestată în ţările în curs de dezvoltare, a condus la deficienţe în asigurarea serviciilor de bază.Incapacitatea autorităţilor dintr-o serie de astfel de ţări de a face faţă situaţiei dramatice create de creşterea populaţiei este reflectată în bună măsură de zonele cele mai sărace ale oraşelor.Pe de altă parte, extinderea urbanizării creează şi ea (unele) dificultăţi în furnizarea optimă a serviciilor către populaţie. Astfel, s-a ajuns ca, în momentul de faţă, oraşele lumii să deţină 2% din suprafaţa uscatului. Numai între 1980 şi 2000 se menţionează o dublare în dimensiune, de la aproape 8 milioane hectare la mai mult de 17 milioane hectare a suprafeţelor urbane din ţările în curs de dezvoltare.Această situaţie se impune a fi menţionată, cu atât mai mult cu cât o serie de oraşe din multe ţări în curs de dezvoltare au fost caracterizate, în ultimele două decenii ale secolului XX, de extinderea la periferia lor a aşezărilor ilegale, de tip slums şi squatter, care semnifică în limba română cartierele de „locuinţe sărăcăcioase; mahala” şi, respectiv, „locuinţele primilor ocupanţi ai unui teren; ilegale” (de la marginea oraşului). Acestea reprezintă cartiere alcătuite din adăposturi insalubre, supraaglomerate, adesea lipsite de infrastructură sau servicii. Ele poartă denumirea de kampongs în Jakarta, favelas în Rio de Janeiro sau barriados în Lima.Este dificil de stabilit numărul total al oamenilor care trăiesc în asemenea aşezări, dar se estimează că peste un miliard de persoane din Africa, Asia şi America Latină locuiesc în cartiere ale mizeriei, pe care autorităţile le consideră ca fiind „margini” sau „sărăcie urbană” . Aceste aşezări concentrează, în prezent, o parte semnificativă a populaţiei din multe oraşe situate în ţările în curs de dezvoltare. Studii de caz, efectuate în unele oraşe mari, arată că este frecvent, pentru un procent de la 30 la 60% din populaţia oraşului, să trăiască în aşezări ilegale de tip squatter sau slums (tabelul 1).Deşi ponderea persoanelor care trăiesc în asemenea aşezări variază de la un oraş la altul şi de la o ţară la alta, cei mai mulţi dintre oameni în această situaţie împart acelaşi mediu nesigur: adăposturi supraaglomerate, ocupate de oameni subnutriţi, bolnavi cronici, lipsiţi de venituri şi fără acces la serviciile de bază.Această situaţie covârşitoare în ţările în curs de dezvoltare se datorează penuriei de locuinţe la preţuri adecvate pentru oamenii cu venituri mici.
Tabelul nr. 1 - Estimarea proporţiei locuitorilor aşezărilor de tip slums şi squatter în unele centre urbane
Nr. crt.
% din populaţia oraşului
Oraşul (Ţara)
1 30-40Caracas (Venezuela), Dakar (Senegal), Dhaka (Bangladesh), Lima (Peru), Nairobi (Kenya), Madras (India), Manila (Filipine), Rio de Janeiro (Brazilia), Sao Paolo (Brazilia)
2 40-50 Calcutta (India), Ciudad de Mexico (Mexic), Tunis (Tunisia)
Sursa: Industry and Environment, Volume 23, No.1-2, January – June 2000, UNEP DTIE.
Modelul tradiţional, prin care sărăcia era concentrată în zonele rurale, este acum în schimbare. Sărăcia urbană este pronunţată mai ales în America Latină, unde numărul săracilor urbani îl depăşeşte pe cel al săracilor din zonele rurale. De pildă, în 1990, numărul săracilor ajunsese la 115 milioane în mediul urban, faţă de 80 de milioane în mediul rural. În plus, un număr tot mai numeros de săraci urbani din ţările în curs de dezvoltare, dar şi din ţări dezvoltate, se confruntă cu lipsa unui cămin. Unele estimări indică peste 100 de milioane de persoane fără adăpost.Condiţiile socioeconomice şi de mediu a slums-urilor sunt evidenţiate şi de situaţia acoperirii cu servicii a zonelor respective. Multe dintre ele sunt lipsite de majoritatea serviciilor de bază, incluzând colectarea gunoiului menajer şi sisteme de canalizare, necesare să protejeze sănătatea umană şi mediul înconjurător.În prezent, la scară globală, volumul deşeurilor menajere (şi periculoase) este enorm. Cauzele acestei „maree” de deşeuri au la bază atât creşterea populaţiei mondiale şi intensificarea procesului de urbanizare, cât şi ritmul înalt de industrializare şi ridicarea continuă a standardului de viaţă. Sunt cauze care au contribuit la creşterea cantitativă şi la diversificarea tipurilor de deşeuri solide, generate nu numai în ţările dezvoltate, ci şi în ţările în curs de dezvoltare.Concentrarea deşeurilor menajere este mult mai mare în oraşe decât în zonele rurale, din cauza tendinţei populaţiei urbane de a consuma mai mult decât cea rurală.Societatea de consum, apărută la sfârşitul secolului al XX-lea, stilurile de viaţă determinate de creşterea bunăstării populaţiei, generează, într-o măsură tot mai mare, deşeuri solide de natură menajeră. Astfel, se estimează că pe Terra se produc anual aproape un miliard de tone de deşeuri menajere. Numai SUA înregistrează anual un flux de deşeuri solide municipale de peste 200 de milioane de tone, respectiv 209 milioane tone în 1996 (12).Producerea deşeurilor menajere a crescut continuu în întreaga lume, atât în termeni absoluţi, cât şi pe cap de locuitor. Aşa, de pildă, cantitatea de deşeuri solide municipale produsă în ţările dezvoltate a crescut, în medie, de la 318 milioane tone în 1970, la 400 milioane tone în 1990. Se constată că, în perioada considerată, creşterea în statele dezvoltate a fost de aproximativ 25%. Astfel, spre exemplu, în Franţa, la nivelul anului 1999, s-au înregistrat 434 kg de deşeuri solide municipale/locuitor, faţă de 220 kg cu 30 de ani în urmă (5). În acelaşi timp, în statele în curs de dezvoltare s-a produs, practic, o dublare a volumului de deşeuri menajere (16).Unele surse indică, pentru statele cu venituri mari ale populaţiei (state industrializate), o cantitate de deşeuri solide municipale care poate ajunge la nivelul mediu de 1.000 kg/persoană/an, dar cele mai prospere ţări europene estimează o medie cuprinsă între 300 şi 500 kg/persoană/an (9).Dacă este să ne referim numai la Europa, trebuie precizat că evoluţia cantităţilor de deşeuri este similară cu cea înregistrată pe celelalte continente. Astfel, cantitatea de deşeuri, generată în fiecare an de ţările europene, este în creştere, ajungând în momentul de faţă la circa 2 000 de milioane de tone, din care 200 milioane tone intră în categoria deşeurilor menajere, iar 40 de milioane de tone în grupa deşeurilor periculoase. Între 1990 şi 1995, totalul cantităţii de deşeuri în Europa (inclusiv în ţările Europei Centrale şi de Est), a crescut cu 10%. Cât priveşte deşeurile municipale, cantitatea acestora a crescut în ultimul deceniu cu circa 11%, iar prognozele apreciază menţinerea acestei tendinţe şi în perioada imediat următoare (10).Creşterea producţiei de deşeuri înregistrează diferenţieri şi între state din aceeaşi categorie. Astfel, în termeni relativi, producţia de deşeuri a crescut în Norvegia cu 3% pe an între 1992 şi 1996, în timp ce în SUA, creşterea a fost de 4,5% pe an pentru o perioadă similară.În statele în curs de dezvoltare, creşterea volumului de deşeuri menajere poate constitui urmarea directă a modelelor de consum occidentale, adoptate de populaţia locală. În acest sens
menţionăm producţia de deşeuri menajere din Rio de Janeiro (Brazilia), din 1997, care s-a ridicat la 8.042 de tone/zi, comparativ cu 5.620 de tone/zi în 1994, şi aceasta în ciuda faptului că, în timpul acestei perioade, creşterea populaţiei a fost aproape zero.În privinţa ratelor de generare a deşeurilor, aprecierea acestora este dificilă, întrucât în puţine ţări autorităţile cunosc cu exactitate cantitatea de deşeuri produse. În plus, nu există o definiţie unică asupra a ceea ce constituie deşeu solid municipal. De exemplu, unele ţări consideră molozul din construcţii şi demolări ca parte a fluxului de deşeuri municipale, în vreme ce altele nu.Cu toate aceste dificultăţi, se cunoaşte că locuitorii ţărilor industrializate generează mult mai mult gunoi decât locuitorii ţărilor în curs de dezvoltare. Un studiu al Băncii Mondiale a arătat că zonele urbane din ţările industrializate determină de două sau trei ori mai mult gunoi decât cele din ţările în curs de dezvoltare (14). Astfel, rata de generare a deşeurilor solide urbane a fost estimată între 0,7 şi 1,8 kg/persoană/zi în statele industrializate şi între 0,4 şi 0,9 kg/persoană/zi în ţările în curs de dezvoltare (tabelul 2).Densitatea deşeurilor solide municipale prezintă o situaţie inversă faţă de aceea a cantităţii de deşeuri. Cu alte cuvinte, ţările cu rate înalte de generare a deşeurilor pe locuitor, cum sunt ţările industrializate, produc gunoi caracterizat printr-o densitate mai redusă. Aceasta reflectă, de fapt, compoziţia deşeurilor eliminate de cele două categorii de state, care se modifică şi ea – la fel ca şi cantitatea de deşeuri – odată cu veniturile populaţiei.Tabelul nr. 2 - Caracteristicile deşeurilor solide urbane
CaracteristiciParametrul pe grupele de ţărislab dezvoltate
mediu dezvoltate industrializate
Rata de generare a deşeurilor la sursă (kg/ persoană/ zi) 0,4 – 0,6 0,5 – 0,9 0,7 – 1,8
Sursele de deşeuri variază şi ele de la o ţară la alta, în funcţie de structura economică a acestora. În timp ce ţările din vestul Europei produc o cantitate mai mare de deşeuri industriale şi municipale, în ţările din estul continentului cea mai mare cantitate de deşeuri provine din industria minieră. O proporţie mai scăzută de deşeuri organice biodegradabile şi mai mare de hârtie, plastic şi metale, care sunt adesea folosite ca materiale de împachetat pentru bunurile de consum, caracterizează, în general, deşeul solid municipal produs de ţările industrializate (tabelul 3).Tabelul nr. 3 - Compoziţia deşeurilor solide urbane
În contrast, compoziţia deşeurilor solide municipale din ţările în curs de dezvoltare are un procent mai înalt de resturi de natură vegetală şi unul redus de hârtie şi articole nealimentare.În compoziţia deşeurilor solide municipale se distinge o categorie aparte, şi anume, cea a deşeurilor periculoase. Populaţia elimină adesea din gospodării o serie de deşeuri periculoase, ca de pildă baterii, soluţii de curăţat sau ulei uzat de motor. De asemenea, trebuie menţionate reziduurile electrice şi electronice, în cea mai mare parte telefoane mobile şi calculatoare. Acestea din urmă, numite şi e-dechet (deşeuri „cibernetice”), conţin o serie de elemente nocive, respectiv: plumb, mercur, crom, eter difenil etc. Această categorie de deşeuri solide municipale ridică probleme nu numai în termeni de sănătate şi mediu, dar producţia lor creşte într-un ritm de 18% pe an (1).Compoziţia deşeurilor solide urbane reprezintă un aspect-cheie pentru factorii implicaţi în managementul deşeurilor, respectiv pentru colectarea, transportul, recuperarea sau eliminarea acestora.
5.2. SCENARII CLIMATICEScenariile de schimbare a climei s-au generat folosind rezultatele modelelor de circulaţie generală GISS, GFDL, UK89, CCCM, primite în cadrul colaborării pentru realizarea "Studiului Naţional asupra Schimbărilor Climatice în România". Rezultatele constau în mediile lunare multianuale pentru temperatură şi precipitaţii, calculate cu concentraţia actuală de CO2 (1xCO2) în atmosferă şi cu presupunerea de dublare instantanee a acestei valori (2xCO2) - experiment de echilibru sau de creştere graduală a concentraţiei de CO2 - experiment tranzitoriu. În experimentul de echilibru datele s-au calculat pentru perioada 1991-2070, iar în cazul experimentului tranzitoriu pentru decenii succesive din aceeaşi perioadă. Experimentele de echilibru s-au efectuat cu cele patru modele de circulaţie generală, iar experimentul tranzitoriu (GFD1) a fost efectuat cu modelul GFDL. Scenariile climatice construite pe baza modelelor menţionate pun în evidenţă faptul că dublarea concentraţiei de CO2
în atmosferă conduce la acelaşi semnal climatic şi anume o creştere a temperaturii aerului, variind între 2,4 şi 7,4°C, în funcţie de model. Cele mai mici creşteri sunt anticipate de CCCM, între 2,8-4,9°C în funcţie de lună, iar cele mai mari de UK89, între 3,2-7,4°C, în special în lunile de vară. Referitor la precipitaţii, semnalul climatic este diferit de la un model la altul. Modelul UK89 anticipează o descreştere pentru toate lunile anului, în special în timpul verii (până la 50%), ceea ce este consistent cu cea mai mare creştere de temperatură simulată de model în acest sezon. Modelul GISS indică, în general, o creştere a precipitaţiilor în toate lunile, creşterea maximă fiind în octombrie (40%). Modelele canadian şi GFD3 anticipează o creştere a precipitaţiilor în lunile reci şi o scădere în cele calde.
5.3. AGRICULTURA: impact şi măsuri de adaptare
5.3.1. Estimarea impactuluiFolosind scenariile climatice pentru temperatura aerului, precipitaţii şi radiaţia solară la nivelul solului, s-a estimat impactul schimbării climei asupra dezvoltării, producţiei şi bilanţului de apă
pentru principalele culturi agricole, grâul şi porumbul, în 6 amplasamente “tipice”, localizate în partea de sud a ţării, considerată o zonă vulnerabilă a României. După estimarea impactului, se analizează opţiunile de adaptare a tehnologiilor de cultură la condiţiile schimbării climei. Scenariile climatice utilizate corespund experimentelor de echilibru cu modelele CCCM şi GISS. Conform acestor scenarii temperatura este posibil să crească cu 3,9 ÷ 4,40C, iar precipitaţiile să varieze între - 47 % şi +81 %, în funcţie de model, sezon şi localitate.Modelele de simulare a creşterii culturii (ARFCWHEAT2, CERES, EPIC, MAIZE, ACCESS) folosite pentru evaluarea impactului au fost validate pentru condiţiile de sol şi climatice din România, prin calculul producţiilor de grâu de toamnă şi porumb folosind o serie de date climatice pe 30 de ani şi producţiile reale obţinute în două amplasamente (Fundulea, cu sol cernoziom cambic şi Craiova, cu sol brun roşcat de pădure).Schimbarea climei anticipată de modele are atât impact pozitiv, cât şi negativ.În cazul grâului, pentru tehnologiile agricole "medii", care permit stresuri de azot şi fosfor corespunzătoare cantităţilor de 40÷60 kg. la hectar, respectiv, 20÷30 kg. la hectar, rezultatele simulărilor arată că: ambele scenarii climatice folosite (CCCM, GISS) au ca rezultat o creştere a producţiei de grâu, de circa 0,7 t/ha pentru CCCM şi de 0.4 t/ha pentru scenariul GISS, ca urmare a intensificării fotosintezei datorită dublării cantităţii de CO2 în atmosferă; lungimea sezonului de vegetaţie descreşte cu aproximativ 16-27 zile; eficienţa utilizării apei creşte cu 47-57 % faţă de condiţiile actuale datorită, în principal, creşterii ratei de asimilare a CO2; variabilitatea de la un an la altul a producţiilor în condiţiile schimbării climei este comparabilă cu aceea corespunzătoare climei actuale; analiza de risc economic indică faptul că tehnologia agricolă fără aplicarea de irigaţii este preferabilă atât în condiţiile climatice actuale, cât şi în condiţiile schimbării climei; dacă se deplasează data de semănat cu 30 de zile înainte sau după data practicată în condiţiile climatice actuale nu s-a pus în evidenţă nici o variaţie semnificativă în nivelul producţiei în cazul schimbării climei; consideraţiile de mai sus sunt valabile pentru toate amplasamentele studiate.În cazul porumbului neirigat principalele concluzii sunt: scenariu CCCM a indicat o creştere a producţiei de boabe de 1,4-2,1 t/ha în raport cu condiţiile climatice actuale. Pentru scenariul GISS creşterea a fost între 3,5 şi 5,6 t/ha. durata sezonului de vegetaţie descreşte cu 4 până la 32 de zile pentru CCCM şi cu 2 până la 26 de zile pentru scenariu GISS; comparativ cu clima de bază, cantitatea de precipitaţii în timpul perioadei de vegetaţie descreşte cu 2-19 % în cazul scenariului CCCM şi creşte cu 1-18 % pentru scenariu GISS; evapotranspirţia totală în timpul sezonului de vegetaţie descreşte uşor în toate amplasamentele, pentru ambele scenarii.În cazul porumbului irigat se evidenţiază următoarele concluzii: producţia medie de boabe pentru porumbul irigat scade cu circa 4-15 % în funcţie de localitate, pentru scenariu CCCM. Pentru GISS producţia creşte cu până la 18 % în trei amplasamente şi descreşte uşor (2-5 %) în celelalte trei; apa utilizată pentru irigaţii în localităţile unde schimbarea climei induce variaţii semnificative în producţia de porumb (Fundulea, Alexandria şi Craiova) creşte de la 17 % până la 52 %, în cazul scenariului CCCM, datorită stresului de apă, în special în perioada de umplere a boabelor.
Pentru scenariu GISS apa folosită pentru irigaţii descreşte în aproape toate amplasamentele cu aproximativ 14-29 % în raport cu clima actuală, ceea ce conduce la creşterea eficienţei de utilizare a irigaţiilor.Rezultatele evaluării impactului arată că productivitatea porumbului în partea de sud a României este vulnerabilă la schimbarea climei.
5.3.2. Măsuri de adaptarePentru stabilirea măsurilor de adaptare s-au analizat modificările în practicile agricole care pot reduce efectele negative ale schimbării climei, asupra producţiei porumbului irigat.Rezultatele simulărilor arată că pentru porumb analiza de risc economic sugerează că strategia dominantă se bazează pe următoarele măsuri de adaptare: aplicarea irigaţiilor; utilizarea hibrizilor tardivi; semănarea în ultima decadă a lunii aprilie; utilizarea unei densităţii de 5 plante/m2 creşterea nivelului de azot până la nivelul de 120-160 kg/ha.Referitor la rotaţia culturilor, rezultatele simulărilor indică: o tendinţă generală de creştere a beneficiului pentru toate rotaţiile de culturi din sudul ţării în condiţiile schimbării climei; creşterea procentuală cea mai mare corespunde rotaţiilor scurte (monocultură de grâu, grâu-porumb), dar în valori absolute aceste rotaţii de culturi au cel mai mic beneficiu; în condiţiile schimbării climei, utilizând aceeaşi factori de stres, cantităţile de îngrăşăminte minerale cresc cu aproximativ 15-20 %; nu sunt modificări esenţiale în ierarhia rotaţiilor de culturi privind beneficiul obţinut în condiţiile schimbării climei, raportat la clima actuală; valorile beneficiului obţinut pentru cele mai bune sisteme agricole neirigate în condiţiile schimbării climei, au fost aproximativ aceleaşi cu valorile beneficiului calculat pentru cele mai bune tehnologii irigate în condiţiile climei actuale.
5.3.3 Propunere de plan de adaptare pentru agriculturăDin paragraful precedent se poate observa că schimbările climatice pot induce efecte importante asupra culturilor agricole, ceea ce impune necesitatea studierii şi adoptării de măsuri de adaptare, a efectuării de cercetări specializate şi a creşterii capacităţii instituţionale pentru punerea în practică a prevederilor planului.Obiective specifice ale planului Măsuri de adaptare pentru agriculturăPrincipalele măsuri de adaptare pentru ecosistemele agricole care se recomandă să fie incluse în plan sunt următoarele:
1. Noua zonare a resurselor agroclimatice şi a culturilor agricole în condiţiile schimbării climei:a) Extinderea ariilor de studiu pentru principalele culturi agricole, la toate zonele geografice ale României, pentru estimarea impactului şi a eficienţei măsurilor de adaptare Descrierea măsurii: permite estimării vulnerabilităţii şi adaptării culturilor agricole la schimbarea climei, pentru întreg teritoriul ţării ceea ce dă posibilitatea anticipării potenţialului agricol al României în cazul schimbării previzibile a climei.b) Utilizarea unor varietăţi de soiuri şi hibrizi, în special cele cu perioadă de vegetaţie lungă, de înaltă productivitate cu calităţi industriale superioare
Descrierea măsurii: efectele adverse ale schimbării climei asupra unor culturi pot fi diminuate prin folosirea hibrizilor tardivi;2. Realizarea de noi soiuri şi hibrizi adaptate la schimbarea climeia) Noi soiuri de culturi de toamnă care să parcurgă organogeneza din sezonul de iarnă sub temperaturi mai ridicate fără modificări de la creşterea şi dezvoltarea normală a culturilor;b) Noi soiuri şi hibrizi mai rezistenţi la secetă, în special la sfârşitul perioadei de vegetaţie şi la începutul perioadei reproductive;c) Noi soiuri şi hibrizi rezistente la stresul termic determinat de temperaturile maxime, în special, în perioadele de înflorire şi formare a organelor de reproducere;d) Noi soiuri şi hibrizi care să crească şi fotosintetizeze în condiţiile creşterii concentraţiei de CO2. Descrierea măsurii: crearea de soiuri şi hibrizi rezistente la noile condiţii climatice anticipate de scenariile climatice creează premize pentru diminuarea vulnerabilităţi şi menţinerea producţiilor agricole 3. Măsuri pentru creşterea eficienţei irigaţiilora) Introducerea tehnologiilor de irigaţii cu cantităţi de apă optime şi fără pierderi de apă în timpul trasportului şi distribuţiei; Descrierea măsurii: Irigaţiile asigură mărirea producţiei unor culturii agricole (de exemplu, porumb) în zone de cultură mult extinse, atât în condiţiile climatice actuale, cât şi în cele corespunzătoare scenariilor climatice. Irigaţiile eficiente reduc dependenţa de factorii naturali cum sunt precipitaţiile şi scurgerile.Un sistem de irigaţii îmbunătăţit permite reducerea cantităţilor de apă folosite fără reducerea producţiilor culturilor. b) Restaurarea şi reconstrucţia sistemelor hidroameliorative deja construite; Descrierea măsurii: reabilitarea sistemelor hidroameliorative sunt o componentă de bază a stategiei de asigurare a producţiilor agricole pentru condiţiile climatice ale României cu sau fără producerea schimbării climei ("no regret measure"). Pentru diminuarea consecinţelor secetelor este mult mai eficient să se introducă stimulente pentru adoptarea şi intensificarea practicilor de management al secetelor decât să se aplice politicii bazate pe plata daunelor pentru secetă.c). Estimarea necesarului de irigaţii în condiţiile schimbării climei, folosind sisteme suport de decizie pentru agricultură (modelul CROPWAT); Descrierea măsurii: folosirea sistemelor suport de decizie dau posibilitatea anticipării cerinţei de apă pentru culturi în functie de parametrii climatici (atmosferici şi de sol). Cerinţa de apă este un element fundamental pentru stabilirea vulnerabilităţii resurselor de apă.4. Măsuri de adaptare fitosanitarea) Dezvoltarea de rutine de calcul specifice pentru modele agrometeorologice care simulează situaţiile de protecţia plantelor în condiţiile schimbării climei (modele pentru estimarea efectului bolilor şi dăunătorilor asupra culturilor); Descrierea măsurii: dă posibilitatea prevenirii atacurilor bolilor şi daunătorilor care pot conduce la compromiterea recoltelor;b) Evaluarea pesticidelor folosite, a modului lor de utilizare, a eficienţei tratamentelor chimice împotiva bolilor şi dăunătorilor şi a consecinţelor asupra sănătăţii umane;c) Îmbunăţirea tehnologiilor de protecţie a plantelor şi dezvoltarea prioritară de metode ne-chimice de tratament împotriva bolilor şi dăunătorilor; Descrierea măsurii: stabilirea practicilor de protecţie a plantelor atât pentru efecte adverse minime asupra sănătăţii umane, în condiţiile shimbării climei. d) Dezvoltarea unui sistem naţional de monitoring a stării fitosanitare;
Descrierea măsurii: sistemul permite anticiparea evoluţiei stării fitosanitare la nivelul tării şi luarea de măsuri pentru prevenirea diminuării producţiei culturilorCercetare - dezvoltare5. Cercetări asupra schimbărilor climaticea) Utilizarea rezultatelor modelelor avansate de circulaţie generală (HadCM3, ECHAM4, LMD) pentru generarea scenariilor climatice la diferite scări spaţiale;b) Studii privind impactul variabilităţii şi schimbărilor climatice asupra ecosistemelor agricole folosind scenarii climatice cu grad înalt de realizare;c) Zonarea periodică a resurselor agroclimatice ale României şi a gradului de favorabilitate pentru principalele culturi agricole în condiţiile schimbării climei;d) Dezvoltarea şi implementarea de noi modele pentru descrierea şi simularea proceselor care au loc la interfaţa sol-plantă-atmosferă; Descrierea măsurii: contribuie la creşterea nivelului de cunoştinţe ştiinţifice absolut necesare dezvoltării şi îmbunătăţirii metodologiei de analiză a problematicii schimbărilor climatice având în vedere ritmul rapid de acumularea de noi abordări, modele şi date în domeniu.6. Cercetarea vulnerabilităţii şi adaptării culturilor agricole în condiţiile schimbărilor climaticea) Selectarea şi introducerea soiurilor şi hibrizilor cu productivitate ridicată şi calitate superioară, adaptate la schimbarea climei; Descrierea măsurii: efectele adverse ale schimbării climei asupra culturilor pot fi diminuate prin folosirea de soiuri şi hibrizi adaptate la condiţiile climatice viitoare;b) Dezvoltarea tehnologiilor care să asigure producţii ridicate la culturile agricole adaptate la schimbarea climei; Descrierea măsurii: efectele adverse ale schimbării climei asupra culturilor pot fi diminuate prin folosirea tehnologiilor agricole adecvate;c) Îmbunătăţirea metodologiei de evaluare a solurilor în condiţiile schimbărilor climatice;d) Dezvoltarea de tehnologii pentru îmbunătăţirea măsurilor pentru diminuarea eroziunii solului; Descrierea măsurii: dezvoltarea şi implementarea de practici de management ale terenurilor pentru reducerea eroziunii solului pe terenuri arabile degradate;Educaţie şi informare publică7. Introducerea de cursuri specializate la facultăţile de profil:a) Cursuri de adaptare a culturilor agricole la schimbările climatice;b) Cursuri de climatologie aplicată pentru studii de impact; Descrierea măsurii: formarea specialiştilor pentru înţelegerea şi găsirea soluţiilor pentru problematica schimbărilor climatice;8. Introducere de cunoştinţe generale din domeniu, în învăţământul preuniversitar Descrierea măsurii: furnizarea de cunoştinţe generale, pentru educarea şi informarea tinerilor asupra importanţei conservării mediului natural9. Informarea publicului prin pliante, emisiuni radio-tv, conferinţe de prezentare a PASC, difuzare pe site-ul MAPM Descrierea măsurii: conştientizarea de către public a problematicii schimbării climei, a pericoleleor care provin din stricarea echilibrului natural.Dezvoltarea capacităţii instituţionaleCrearea, în instituţiile implicate, de unităţi specializate pentru problematica schimbărilor climatice în agricultură.
5.4. PĂDURI: IMPACT ŞI MĂSURI DE ADAPTARE
5.4.1. Estimarea impactului Pădurile din România sunt constituite din specii foioase, cu un procent 69,3 % din totalul ariei împădurite şi răşinoase, cu un procent de 30,7 %. Speciile de foioase predomină în zona de deal şi de câmpie şi cele de răşinoase, în zona de munte.Pentru evaluarea impactului asupra pădurilor s-au folosit două procedee: unul bazat pe schema Holdridge de clasificare vegetaţie-climă, iar celălalt, pe un model dinamic, JABOWA II, care descrie evoluţia compoziţiei speciilor şi productivitatea (biomasa şi aria bazală) în funcţie de condiţiile locale, caracteristicile speciilor şi parametrii climatici. Distribuţia actuală a pădurilor în ţara noastră este foarte apropiată de aceea descrisă de zonele de vegetaţie ale lui Holdridge.Utilizând scenariile climatice CCCM, GISS, GFD3 şi UK89 s-au stabilit zonele de vegetaţie în funcţie de condiţiile climatice specifice scenariilor. Compararea zonelor de vegetaţie corespunzătoare pune în evidenţă concordanţa relativă între rapoartele dintre diferite tipuri de vegetaţie pentru scenariile CCCM, GFD3 şi GISS. Pentru cele trei scenarii, modelul Holdridge prevede că pe circa 50 % din suprafaţa ţării va fi o vegetaţie de stepă cu mărăcinişuri, urmată de păduri xerofite (păduri de climat temperat), cu procente între 16% (GISS) şi 26%(GFD3). Pentru scenariu UK 89, modelul anticipează că pe 55% din suprafata ţării vor fi păduri xerofite, iar vegetaţia de stepă va ocupa circa 38 %. Pentru pădurile umede de climat temperat, modelul prevede o arie de extindere între 3.7% (UK 89) şi 10 % (celelalte trei). Creşterea temperaturii, anticipată de cele patru scenarii, conduce la concluzia unei posibile migrări a zonelor existente de viaţă spre altitudini superioare, locul lor devenind propice pentru zonele de viaţă actualmente proprii pentru Asia Mica sau sudul Peninsulei Balcanice.Folosind modelul JABOWA II cu datele climatice din experimentul tranzitoriu (GFD1) şi cu datele climatului actual, presupus până în anul 2070, s-au făcut simulări pentru trei puncte de pe teritoriul României: Bistriţa, pentru zona de deal, Predeal, pentru zona de munte şi Bucureşti, pentru zona de câmpie. Pentru staţia Bistriţa, situată în nordul Podişului Transilvaniei, unde domină pădurile de fag (Fagus sylvatica), modelul indică o tendinţă de descreştere uşoară a biomasei, urmată de o creştere mai pronunţată începând cu anul 2010, cu o tendinţă de stabilizare în jurul anului 2040. În condiţiile scenariului climatic, dinamica biomasei este apropiata de cea corespunzătoare climatului actual până în anul 2040, după care se anticipează o scădere deosebită a productivităţii pădurii datorită creşterii temperaturii şi descreşterii precipitaţiilor. Pentru staţia Predeal, situată la 1000 m altitudine, în mijlocul pădurilor de molid (Picea excelsa) şi brad (Abies alba), rezultatele modelului par să indice că pădurile din această zonă sunt cel mai puţin afectate de schimbarea climei. Pădurile de stejar (Quercus sp.) din zona Bucureşti au o evoluţie similară cu cele din zona Bistriţa, la schimbarea climei. În aceste zone vulnerabilitatea ecosistemelor forestiere va creşte după 2040, ca o consecinţă a creşterii temperaturii asociată cu stresul hidric. Astfel în sectorul forestier, productivitatea şi capacitatea de protecţie vor descreşte.
5.4.2. Măsuri de adaptareAşa cum rezultă din analiza de impact, fondul forestier, din zonele de câmpie şi de deal ale României, este vulnerabil la schimbarea climei şi este de aşteptat o scădere severă după anul 2040. Pentru a preveni declinul anticipat al capacităţii de regenerare al pădurilor este necesar să se ia măsuri de adaptare adecvate.
O primă categorie de măsuri de adaptare care trebuie avută în vedere o constituie măsurile active al căror scop este acela de a acţiona direct asupra factorilor cu efect destructiv asupra evoluţiei ecosistemelor forestiere. Astfel, pentru a preîntâmpina scăderea nivelului pânzei freatice care poate cauza dispariţia pădurii se pot construi baraje mici pe cursurile de apă din zonele forestiere şi canale de irigaţii protejate de perdele de arbori.O altă măsură activă este reducerea surselor de poluare care au efect destructiv asupra vegetaţiei.Măsurile pasive constau în intervenţii asupra pădurilor, prin strategii de management specifice, astfel încât să crească rezistenţa la influenţa negativă a anumitor factori. Printre acestea se pot menţiona: stoparea despăduririlor; reducerea tăierilor în limita capacităţii de regenerare a ecosistemelor; plantarea de păduri şi perdele de protecţie în zonele slab împădurite; menţinerea densităţii de arbori prin aplicarea de procedee specifice; reconstrucţia ecologică a zonelor despădurite cu specii adaptate la noile condiţii climatice şi de sol; dezvoltarea de sisteme pentru monitorizarea şi controlul evoluţiei stării pădurilor, care vor furniza date pentru stabilirea şi aplicarea de măsuri corespunzătoare de protecţie; dezvoltarea unui program naţional de reciclare a hârtiei este vitală atât pentru păduri cât şi pentru menţinerea pe termen lung a industriei hârtiei şi celulozei;Pentru a examina posibilitatea de a introduce ca măsură de adaptare, folosirea de specii din alte zone geografice, adaptate la condiţiile climatice prevăzute de modelele de circulaţie generală (GFD1), s-a rulat programul JABOWA II pentru specii autohtone şi pentru specii importante din flora Americii de Nord. Rezultatele au arătat că: pentru partea de sud a României nu există alternativă la speciile din flora americană care să facă faţă noilor condiţii climatice; în nordul podişului Transilvaniei, pe lângă fagul (Fagus sylvica) autohton, arţarul roşu (Acer rubrum) din flora Americii de Nord, au condiţii favorabile de dezvoltare asa cum sunt prevăzute de scenariile climatice; în zonele alpine, peste 1000 m deasupra nivelului mării, pe lângă coniferele autohtone, arţarul roşu (Acer rubrum), are condiţii de dezvoltare prielnice aşa cum sunt cele anticipate de scenariul GFD1; condiţiile climatice specfice scenariului tranzitoriu se dovedesc a fi favorabile şi altor specii din flora americană, cum sunt pinul alb (Pinus strobus) şi stejarul roşu (Quercus rubra).
În prezent pentru atenuarea efectelor adverse pot fi luate următoarele măsuri: reducerea poluării, crearea de lacuri de acumulare şi canale de irigaţii protejate de vegetaţie forestieră, crearea de perdele de protecţie forestieră în zonele despădurite joase, menţinerea pădurilor încheiate.
5.4.3. Propunere de plan de adaptare pentru păduriRezultatele privind impactul schimbărilor climatice asupra pădurilor pun în evidenţă necesitatea unor politici şi măsuri pentru prevenirea declinului vegetaţiei forestiere şi adaptarea ecosistemelor forestiere la noile condiţii climatice anticipate de modelele atmosferice de circulaţie generală. Priorităţile de bază ale planului sunt: cererea condiţiilor pentru ca pădurile să se adapteze la schimbarea climei;
conservarea biodiversităţii şi resurselor genetice ale florei şi faunei în condiţiile unei dezvoltări durabile a resurselor forestiere; Obiective specifice ale planuluiMăsuri de adaptare pentru păduri1. O nouă zonare a resurselor forestiere, prin extinderea ariilor de studiu pentru principalele specii forestiere, la toate zonele geografice ale României, în vederea estimării impactului, eficienţei măsurilor de adaptare şi selectării speciilor adaptate la schimbarea climei; Descrierea măsurii: permite estimarea vulnerabilităţii şi adaptării ecosistemelor forestiere la schimbarea climei, pentru întreg teritoriul ţării ceea ce dă posibilitatea anticipării potenţialului silvic României în cazul schimbării previzibile a climei.2. Creşterea biomasei pădurilor prin procedee de managemenet forestier; Descrierea măsurii: folosirea unor practici de management forestier (de exemplu, tăierea selectivă a speciilor) dau posibilitatea îmbunătăţirii stării şi productivităţii pădurilor. Acestea permit îmbunătăţirea compoziţiei speciilor şi creşterea capacităţii de adaptare a ecosistemelor forestiere la schimbarea climei.3. Împădurirea zonelor joase improprii agriculturii; Descrierea măsurii: în prezent există suprafeţe mari de teren degradate, erodate, mlăştinoase, improprii agriculturii. Împădurirea zonelor respective conduce, pe de o parte, la îmbunătăţirea calităţii solurilor, iar pe de alta, constituie o măsura de reducere prin fixarea bioxidului de carbon în vegetaţia forestieră.4. Crearea de perdele de protecţie în zonele aride de câmpie Descrierea măsurii: perdelele de protecţie determină o reducere a vitezei vântului, distribuirea omogenă a stratului de zăpadă, reducerea evaporării de pe terenurile agricole, creşterea productivităţii plantelor cultivate.5. Extinderea ariilor împădurite cu specii rezistente la secetă Descrierea măsurii: speciile rezistente la secetă sunt recomandate pentru împăduriri în condiţiile schimbării climei. Pe lângă faptul că sunt rezistenţi la secetă, au un mare potenţial de productivitate de biomasă în condiţiile anticipate de scenariile climatice.6. Proiecte pilot legate de schimbările climatice Descrierea măsurii: implementarea măsurilor şi strategiilor recomandate pentru sectorul forestier , în principal, cele referitoare la selectarea speciilor rezistente la viitoarele condiţii climatice, trebuie testate prin proiecte pilot pe arii limitate, unde să fie studiate specii autohtone şi din alte zone geografice.7. Dezvoltarea unui sistem naţional de monitorizare a stării pădurilor Descrierea măsurii: sistemul dă posibilitatea cunoaşterii şi supravegherii stării pădurilor şi luarea de măsuri de protecţie adecvate.8. Întocmirea şi implementarea unui program naţional de reciclare a hârtiei Descrierea măsurii: dezvoltarea unui program de reciclare a hârtiei este vital, atât pentru menţinerea fondului forestier în limite de regenerare naturală, cât şi pentru susţinerea industriei celulozei şi hârtiei.Cercetare -dezvoltare9. Studii privind impactul variabilităţii şi schimbărilor climatice asupra ecosistemelor forestiere folosind scenarii climatice cu grad înalt de realizare, obţinute cu modele de circulaţie generală de ultimă generaţie 10. Realizarea şi implemetarea de noi modele pentru descrierea şi simularea proceselor specifice dezvoltării speciilor forestiere .
Descrierea măsurii: contribuie la creşterea nivelului de cunoştinţe ştiinţifice necesare dezvoltării şi îmbunătăţirii metodologiei de analiză a problematicii referitoare la impactul schimbărilor climatice asupra ecosistemelor forestiere, având în vedere noile abordări, modele şi date din domeniu.Educaţie şi informare publică11. Introducerea de cursuri specializate la facultăţile de profil:11.1.Curs privind evaluarea vulnerabilităţii şi adaptării ecosistemelor forestiere la schimbările climatice;11.2.Cursuri de fizica solului, cu aplicaţii la agricultura şi silvicultură . Descrierea măsurii: formarea specialiştilor pentru înţelegerea şi găsirea soluţiilor pentru problematica schimbărilor climatice;12. Introducere de cunoştinţe generale din domeniu, în învăţământul preuniversitar13. Informarea publicului prin pliante, emisiuni radio-tv, conferinţe de prezentare a PASC, difuzare pe site-ul MAPMDezvoltarea capacităţii instituţionale14. Crearea, în instituţiile implicate, de unităţi specializate pentru problematica schimbărilor climatice specifică silviculturii
AbrevieriCCCM– Canadian Climate Center Model CCSC – Convenţia Cadru pentru Schimbări ClimaticeCET – Centrală Electrică de TermoficareCTE – Centrală Termo-ElectricăGES – Gaze cu efect de serăGFDL – Geophysical Fluid Dynamics Laboratory, SUA (experiment GFD3, experiment tranzitoriu, GDF1); GISS – Godard Institute for Space Studies, SUA;GWP – Global Warming PotentialICIM – Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia MediuluiINMH – Institutul Naţional de Meteorologie şi HidrologieISPE – Institutul de Studii şi Proiectări EnergeticeMAAP– Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor MAPM – Ministerul Apelor şi Protecţiei MediuluiMIR – Ministerul Industriei şi ResurselorMLPTL – Ministerul Lucrărilor Publice Transportului şi LocuinţeiONG – Organizaţie Ne-GuvernamentalăPASC – Planul de Acţiune pentru Schimbări ClimaticePNAPM – Planul Naţional de Acţiune pentru Protecţia MediuluiSNSC – Studiul Naţional asupra Schimbării Climei în RomâniaUK89 – United Kingdom Meteorological Office;
5.5. RESURSE DE APĂ: IMPACT ŞI MĂSURI DE ADAPTARE
5.5.1. Estimarea impactului Pentru determinarea impactului schimbărilor climatice asupra resurselor hidrologice
(resurse naturale de apă), s-a aplicat un model ploaie-scurgere, VIDRA, pentru trei bazine pilot, reprezentative pentru zonele de munte, deal şi şes. Modelul a fost aplicat cu două seturi de date de intrare: primul caracterizând clima actuală, iar al doilea specific scenariului climatic CCCM. Debitele râului la ieşirea din bazinelor pilot, simulate de model pentru datele specifice climei actuală şi cele ale scenariului climatic sunt apoi transferate la mai multe secţiuni din bazinele analizate printr-un procedeu de "upscaling". Bazinele hidrografice analizate pentru determinarea vulnerabilităţii resurselor de apă şi a măsurilor de adaptare au fost Siret, Argeş şi Târnava Mare.Modelul a fost calibrat folosind înregistrări zilnice de debite de apă din perioada1971 – 1988.Întrucât în bazinele pilot nu se găsesc puncte de grilă ale modelului CCCM, pentru generarea scenariilor climatice(date de intrare pentru modelul hidrologic) specifice bazinelor pilot s-au corectat rezultatele modelului CCCM prin interpolare.Calculul corecţiilor pentru bazinele de referinţă au fost făcut prin medierea valorilor determinate cu modelul CCCM în câteva puncte ale fiecărei zonă de relief distinctă (munte, deal, şi câmpie).Prin aplicarea modelului în bazinele pilot şi folosind apoi procedura de “upscaling” au fost determinate hidrografele debitelor medii lunare în punctele de închidere ale bazinelor de referinţă. Din compararea făcută între debitele medii ale fiecărei luni, mediate pe perioada susmenţionată, pentru clima actuala şi scenariul CCCM, au rezultat următoarele concluzii privind impactul schimbărilor climatice asupra resurselor hidrologice: pentru scenariul climatic 2xCO2 se constată o descreştere a scurgerii în raport cu cea formată în condiţiile prezente (ale scenariului 1xCO2.). Aceasta se explică prin faptul că deşi precipitaţia este mai mare în cazul scenariului 2xCO2, datorită creşterii semnificative a temperaturii aerului, evapotranspiraţia reală este cu mult mai mare conducând aşadar la o descreştere a scurgerii multianuale. se observă că pentru scenariul 2xCO2 are loc o redistribuţie a scurgerii medii lunare concomitent cu o creştere a coeficienţilor de variaţie anuală a fiecărei luni. domeniul de variaţie al debitelor medii lunare descreşte în cazul 2xCO2 în raport cu situaţia actuală. analiza frecvenţei debitelor lunare situate peste media multianuală arată că cea mai afectată lună este aprilie când se produce o descreştere semnificativă a scurgerii.
Acest fapt se explică prin aceea că lunile de iarnă devin mai calde în cazul scenariului 2CO2 şi deci topirea zăpezii începe mai timpuriu. În aceste condiţii debitele maxime lunare se deplasează din perioada primăvară - vară către sfârşitul iernii De asemenea, se constată că în luna septembrie are loc cea mai scăzută scurgere faţă de situaţia actuală când, foarte frecvent, scurgerea minimă are loc iarna. Această valoare scăzută se produce datorită valorilor foarte ridicate ale evapotranspiraţiei în lunile de toamnă şi mai ales în luna septembrie. Aceste “deplasări” ale valorilor scurgerii au implicaţii directe asupra modului de gestiune a resurselor de apă, în special în cazul acumulărilor cu regularizare lunară sau sezonieră.În scopul determinării vulnerabilităţii resurselor de apă în condiţiile schimbărilor climatice, s-au calculat cu ajutorul corelaţiilor seriile de debite medii lunare în diferite puncte ale bazinelor analizate. Corelaţiile au fost determinate pe baza datelor hidrologice înregistrate pe perioade de
40-50 ani. S-a considerat că aceste corelaţii determinate pentru condiţiile actuale vor rămâne valabile şi pentru condiţiile climatice ale scenariului 2xCO2.În continuare, s-au luat în considerare tendinţele de creştere ale cerinţelor de apă în viitor pentru satisfacerea necesarului pentru agricultură, industrie, energetică şi alimentări cu apă potabilă şi industrială, în condiţiile schimbărilor climatice corespunzătoare scenariului 2xCO2. Apoi, considerând seriile de valori lunare ale scurgerii apei modificate de noile condiţii precum şi valorile lunare ale cerinţelor de apă, s-a aplicat un model de bilanţ (modelul ARTIZAN) cu ajutorul căruia, pe baza calculelor de bilanţ “resursă - cerinţă”, s-au determinat noile valori ale deficitelor de apă şi deci perioadele de vulnerabilitate. S-a constatat că, în general, bazinele Siret şi Târnava nu sunt sensibil vulnerabile la noile condiţii ale schimbării potenţiale a climei datorită acumulării Izvorul Muntelui pentru bazinul Siret şi suficienţei resurselor hidrologice în raport cu cerinţele în bazinul Târnava. În schimb, analizele de vulnerabilitate arată că bazinul Argeş este în mod semnificativ sensibil la schimbările climatice datorită dezvoltării economico-sociale din acest spaţiu, în care se găseşte capitala ţării cu peste 2,5 milioane de locuitori. Impactul schimbării climei asupra gospodăririi apelor se manifestă prin ambele componente ale bilanţului: datele hidrologice şi cerinţele de apă. Astfel, în condiţiile climei anticipate de scenariile climatice debitul mediu multianual scade cu circa 20÷24 % faţă de valorile corespunzătoare menţinerii climei actuale. Impactul schimbării climei asupra cerinţelor de apă a fost estimat numai pentru irigaţii
5.5.2. Măsuri de adaptarePentru a face faţă situaţiilor de vulnerabilitae, au fost examinate o serie de măsuri de adaptare. În cazul bazinului Argeş, adaptarea se referă la următoarele tipuri de măsuri: măsuri nestructurale, care constau în stabilirea de noi reguli de exploatare a acumulărilor şi în special a lacului de acumulare strategic Vidraru (volum util de 420 106m3) în conformitate cu dezvoltarea cerinţelor de apă în viitor, concomitent cu o reducere a pierderilor de apă în reţelele de alimentare. măsuri structurale, care constau în realizare de noi acumulări şi derivaţii din bazinul Olt propuse în 15 combinaţii posibile din care au fost în final selectate un număr de trei variante optime.
În general, măsurilor de adaptare se aplică la nivelul bazinului hidrografic şi pot fi: măsuri de adaptare privind alimentarea cu apă a folosinţelor şi măsuri de adaptare privind cerinţele de apă.
Măsuri de adaptare privind alimentarea cu apă, care presupun modificarea structurilor existente pot fi: în cazul scurgerilor reduse: schimbarea poziţiei şi/sau a înălţimii bazinelor de captare a apei; căptuşirea canalelor; conducte închise în loc de canale deschise; integrarea lacurilor de acumulare izolate într-un sistem integrat; reîncărcarea artificială pentru reducerea evaporării. în cazul scurgerilor ridicate: creşterea înălţimii digurilor; turbine suplimentare; creşterea mărimii canalelor; eliminarea sedimentelor din lacurile de acumulare pentru o mai bună stocare.
În bazinele râurilor unde nu s-a realizat întreaga dezvoltare, este posibilă construirea de noi proiecte în vederea adaptării la scurgerea modificată şi la condiţiile cerinţei de apă, cum ar fi
următoarele: lacuri de acumulare, hidrocentrale, sisteme de livrare de apă, câmpuri de puţuri de apă, transferuri de apă între bazine.În anumite bazine hidrografice, schimbarea climei sau constrângerile fizice, de mediu sau instituţionale nu garantează sau nu permit proiecte de infrastructură noi. În aceste cazuri se iau în considerare măsuri de adaptarea la administrarea sistemului existent, cum sunt: schimbarea regulilor de operare; alimentarea în strânsă legătură cu apă de suprafaţă şi subterană; schimbarea priorităţii de livrare; sistem integrat de operare a lacurilor de acumulare; coordonarea alimentării şi cerinţei de apă.
Măsurile de adaptare pentru cerinţa de apă sunt determinate de ridicarea preţului apei, ceea ce obligă consumatorii să ia măsuri de conservare şi folosire eficientă, cum sunt: în sectorul casnic: folosirea mai eficientă a aparatelor; reducerea consumului direct; repararea scurgerilor; spălarea maşinilor în zone comerciale unde are loc reciclarea; colectarea apei de ploaie pentru utilizări nepotabile. în sectorul agricol: irigaţii nocturne; căptuşirea canalelor; îmbunătăţirea măsurătorilor de apă; reutilizarea apei drenate; utilizarea apei reziduale; un control şi o administrare mai bune ale reţelei de alimentare cu apă. în sectorul industrial: reutilizarea apei cu o calitate acceptabilă; reciclarea. în sectorul energetic: păstrarea lacurilor de acumulare la niveluri joase pentru a reduce evaporarea; modificarea alimentărilor pentru a se potrivi cu alte utilizări ale apei; întreruperea centralelor în perioadele cu scurgere mică; generare suplimentară (utilizarea benefică a căldurii reziduale).Măsuri care conduc la reducerea cerinţei de apa şi care presupun schimbări tehnologice: în sectorul casnic: aparate mai eficiente în privinţa apei folosite; sisteme de alimentare duble: potabile şi nepotabile; apa reciclată pentru scopuri nepotabile. în sectorul agricol: introducerea culturilor care necesită apă puţină; introducerea preţurilor mari pentru culturile care folosesc apă; schimbarea sistemelor de irigaţii cu cele prin picurare, pulverizare; introducerea culturilor care tolerează sarea şi care pot utiliza apa drenată; drenarea apei de la staţiile de amestec. în sectorul industrial : introducerea tehnologiilor de curăţare “uscată”; introducerea ciclului închis şi/sau răcirea cu aer; proiectarea centralelor cu sisteme incluse de reutilizare şi reciclare a apei; schimbarea produselor manufacturate. în sectorul energetic: construirea de lacuri de acumulare suplimentare şi de hidrocentrale; introducerea funcţionării la ape mici a hidrocentralelor pe firul apei; introducerea de turbine mai eficiente la hidrocentrale; introducerea sistemelor alternative de răcire termică (eleştee de răcire, turnuri umede, turnuri uscate).Combinarea adaptărilor de alimentare şi cerinţă de apă vor asigura strategia de adaptare cea mai eficientă.
5.5.3 Propunere de plan de adaptare pentru resurse de apăAşa cum reiese din studiul de impact, bazinele hidrografice pot fi vulnerabile la schimbarea climei, aşa cum este cazul bazinului Argeş, care se dovedeşte vulnerabil la schimbările climatice anticipate de scenariul CCCM. Prin planul de adaptare se urmăreşte iniţierea, coordonarea şi implementarea măsurilor de adaptare astfel ca impactul schimbării climei să fie redus la minimum posibil.
Obiective specifice ale planului Măsuri de adaptare pentru resurse de apă1. Extinderea studiilor de impact la toate bazinele hidrografice din România, în vederea zonării vulnerabilităţii resurselor de apă la schimbarea climei şi a măsurilor de adaptare corespunzătoare;2. Adaptări privind alimentarea cu apă a folosinţelor pentru bazinele analizate 2.1. Adaptări de infrastructură existentă;2.2. Construirea de noi infrastructuri;2.3. Modificarea regulilor de exploatare ale acumulărilor, exploatarea conjugată a resurselor de apă de suprafaţă şi subterane şi modificări ale priorităţilor de livrare a apei.3. Măsuri de adaptare privind cerinţele de apă pentru bazinele analizate :3.1. Conservarea apei şi îmbunătăţirea eficienţei utilizării apei (sectoare: casnic, agricol, industrial, energetic);3.2. Modificări tehnologice ale procesului de producţie al bunurilor în industrie, agricultură şi energetică precum şi în sectorul casnic;3.3. Transferări de piaţă / preţ către alte activităţi. Descrierea măsurii: estimarea vulnerabilităţii celor 11 bazine hidrografice majore ale ţării la impactul schimbării climei, necesită cunoaşterea resurselor şi cerinţelor precum şi măsurile de adaptare pentru alimentarea cu apă a folosinţelor şi cerinţelor de apă corespunzătoare.4. Controlul poluării apelor Descrierea măsurii: Apele poluate sunt improprii consumului sau altor folosinţe, ceea ce este echivalent cu reducerea surselor de apă. Reducerea poluării în limite normale constituie o creştere a resursei de apă şi un disponibil pentru sistemul de irigaţii. Reducerea scurgerii datorită schimbării climei este o premiză pentru creşterea concentraţiei de poluanţi în apă.5. Întocmirea de planuri pentru situaţiile de secetă Descrierea măsurii : planurile pe termen pentru adaptarea la scădea resurselor de apa pot reduce efectele secetelor. Se pot face planuri pentru secete de intensităţi şi durate cunoscute sau mai mari. Costurile implicate de planurile de risc sunt relativ mici în comparaţie cu beneficiile potenţiale.6. Planificarea construirii de noi baraje Descrierea măsurii: Trebuie menţinută deschisă opţiunea construirii de noi amplasamente de baraje. Numărul de amplasamente care pot fi folosite eficient este limitat şi fixarea celor ferme trebuie să se facă după analize foarte detaliate.7. Perfecţionarea sistemelor de prognoză şi monitorizare a inundaţiilor şi secetelor Descrierea măsurii: Proiectul DESWAT actualmente în faza de implementare va permite modernizarea sistemului de prognoza şi monotorizare a fenomenelor hidrologice, inclusiv a inundaţiilor şi secetelor (prin conectarea cu sistemul SIMIN) Cercetare-dezvoltare8. Program de cercetări privind senzitivitatea rezultatelor simulărilor hidrologice pe modele matematice semidistribuite pentru diferite scenarii de schimbări climatice; Descrierea măsurilor: permit estimarea influenţei parametrilor climatici asupra resurselor hidrologice, regimului hirologic şi stabilităţii acestuia.9. Program de analiză a bilanţului cerinţelor şi resurselor de apă pentru determinarea deficitelor de resurse de apă;
Descrierea măsurilor: permit estimarea vulnerabilităţii şi adaptării resurselor de apă la schimbarea climei, ceea ce dă posibilitatea anticipării potenţialului resurselor de apă ale României în cazul schimbării previzibile a climei.10. Dezvoltarea şi implementarea de noi modele pentru descrierea şi simularea proceselor hidrologice la diferite scări spaţio-temporale, în condiţiile schimbărilor climatice; Descrierea măsurii: contribuie la creşterea nivelului de cunoştinţe ştiinţifice necesare dezvoltării şi îmbunătăţirii metodologiei de analiză a problematicii referitoare la impactul schimbărilor climatice asupra resurselor de apă , având în vedere noile abordări, modele şi date din domeniu. Educaţie şi informare publică11. Introducerea de cursuri specializate la facultăţile de profil:11.1. Curs privind evaluarea vulnerabilităţii resurselor de apă la schimbările climatice şi a opţiunilor de adaptare;11.2. Curs de Hidrologie, cu aplicaţii la evaluarea impactului schimbărilor climatice; Descrierea măsurii: formarea specialiştilor pentru înţelegerea şi găsirea soluţiilor pentru problematica schimbărilor climatice;12. Introducere de cunoştinţe generale din domeniu, în învăţământul preuniversitar13. Informarea publicului prin pliante, emisiuni radio-tv, conferinţe de prezentare a PASC, difuzare pe site-ul MAPMDezvoltarea capacităţii instituţionale14. Crearea, în instituţiile vizate, de unităţi specializate pentru problematica schimbărilor climatice specifică resurselor de apă
6.1.1. Strategia naţională privind schimbările climatice 2005-2007Strategia naţională a României privind schimbările climatice (SNSC) defineşte politicile României privind respectarea obligaţiilor internaţionale prevăzute de Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice (UNFCCC) şi de Protocolul de la Kyoto precum şi priorităţile naţionale ale României în domeniul schimbărilor climatice.SNSC prezintă, de asemenea, beneficiile de mediu şi economice pentru România privind participarea la implementarea mecanismelor flexibile stabilite prin Protocolul de la Kyoto şi anume Implementarea în Comun (JI) şi Comercializarea Internaţională a Emisiilor (IET).Strategia stabileşte şi abordarea principială a României privind implementarea activităţilor în domeniul schimbărilor climatice necesare în vederea aderării României la Uniunea Europeană şi pentru participarea la Schema de Comerţ cu Emisii a Uniunii Europene (ETS UE).SNSC a fost elaborată sub responsabilitatea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor (MMGA) în strânsă colaborare cu alte ministere, prin intermediul Comisiei Naţionale pentru Schimbări Climatice (CNSC). SNSC va reprezenta cadrul pentru implementarea politicilor României în domeniul schimbărilor climatice în perioada 2005-2007.Glosarul SNCS este prevăzut în anexa A a prezentei strategii.
6.1.3. Prezentarea conţinutului SNSCCapitolul 2 introduce obiectivul general ale SNSC. Acesta este detaliat în mai multe obiective specifice privind diferitele aspecte ale domeniului schimbărilor climatice. Următoarele capitole ale SNSC se referă la activităţile necesare îndeplinirii obiectivelor specifice.
Capitolul 3 prezintă informaţiile generale de bază privind UNFCCC, Protocolul de la Kyoto, politica Uniunii Europene în domeniu şi poziţia actuală a României.Capitolul 4 exemplifică acţiunile întreprinse în vederea estimării emisiilor de GHG în România şi progresele înregistrate în atingerea obiectivului de reducere a emisiilor prevăzut de Protocolul de la Kyoto.Capitolul 5 se adresează vulnerabilităţii României la efectele schimbărilor climatice şi abordărilor privind măsurile de adaptare la aceste efecte. Capitolul 6 stabileşte cadrul instituţional, juridic şi de politici pentru implementarea SNSC. Capitolul 7 detaliază angajamentele prevăzute de UNFCCC şi Protocolul de la Kyoto.Capitolul 8 prezintă acţiunile necesare implementării Directivei Uniunii Europene 2003/87/CE ce stabileşte o schemă pentru comercializarea permiselor de emisii de GHG.Capitolul 9 identifică priorităţile privind acţiunile şi măsurile necesare reducerii intensităţii carbonului în economia României.Capitolul 10 descrie activităţile necesare includerii aspectelor privind schimbările climatice în educaţie şi cercetare, şi creşterii nivelului de conştientizare şi de participare a publicului în luarea deciziilor referitoare la schimbări climatice în România.Capitolul 11 prezintă o estimare generală a resurselor necesare implementării SNSC şi descrie procesul elaborării PNASC.
6.2.2. Obiective specificePentru a îndeplini obiectivul general şi ţinând seama de aspectele identificate în secţiunea precedentă, Strategia naţională a României privind schimbările climatice prevede următoarele obiective specifice. Activităţile necesare realizării acestor obiective sunt prezentate pe larg în capitolele care urmează:1) Să îndeplinească angajamentul privind nivelul emisiilor naţionale de GHG din România prevăzut de Protocolul de la Kyoto. Capitolul 4 prevede faptul că nu sunt necesare activităţi suplimentare în România pentru atingerea acestui obiectiv specific.2) Să limiteze costurile economice, de mediu şi sociale pe termen lung a efectelor schimbărilor climatice în România (Capitolul 5).3) Să stabilească un cadru instituţional, juridic şi de politici, care să permită dezvoltarea şi implementarea acţiunilor şi măsurilor în domeniul schimbărilor climatice (Capitolul 6).4) Să implementeze un sistem naţional de estimare a emisiilor şi sechestrărilor de GHG în conformitate cu cerinţele UNFCCC şi UE (Capitolul 7).5) Să participe la aplicarea mecanismelor flexibile prevăzute de Protocolul de la Kyoto (JI şi IET) având în vedere maximizarea beneficiilor pentru economia şi mediul din România în conformitate cu reglementările UNFCCC şi UE, având, totodată, un cadru naţional instituţional, juridic şi de politici stabil şi transparent (Capitolul 7).6) Să pregătească poziţia oficială a României privind politicile şi reglementările viitoare internaţionale în domeniul schimbărilor climatice după anul 2012 (Capitolul 7).7) Să transpună şi să implementeze Directivele UE privind stabilirea unei scheme de comercializare a permiselor de emisii de GHG în cadrul Comunităţii pentru a permite începerea comercializării permiselor la 1 ianuarie 2007 (Capitolul 8).8) Să continue să implementeze acţiunile şi măsurile naţionale existente pentru reducerea intensităţii carbonului în economia României în strânsă concordanţă cu acquis-ul comunitar al UE (Capitolul 9).
9) Să includă aspecte privind schimbările climatice în educaţie şi cercetare, şi să mărească gradul de conştientizare şi de participare a publicului în luarea deciziilor referitoare la schimbări climatice în România (Capitolul 10).10) Să elaboreze Planul naţional de acţiune privind schimbările climatice, care va include acţiuni şi măsuri specifice ce vor fi implementate în baza SNSC, să monitorizeze progresul implementării acestora şi să actualizeze SNSC şi PNASC (Capitolul 11).
6.3.3. Protocolul de la Kyoto la UNFCCCCea de-a treia Conferinţă a Părţilor ce s-a desfăşurat în decembrie 1997 la Kyoto, în Japonia, a reprezentat un nou pas înainte în problema schimbărilor climatice globale.Dovezile ştiinţifice apărute după adoptarea UNFCCC au indicat necesitatea unor măsuri mai stringente de reducere a GHG. S-a cerut Părţilor la Convenţie să-şi asume angajamente mai puternice decât stabilizarea emisiilor de GHG (conform UNFCCC) şi să limiteze sau să reducă emisiile de GHG în prima perioadă de angajament (2008-2012) cu o cotă negociată.România a semnat Protocolul de la Kyoto în 1999 fiind apoi prima Parte aflată pe Anexa I a UNFCCC care l-a ratificat în ianuarie 2001 prin Legea nr. 3/2001. Valoarea angajamentului de reducere a emisiilor de GHG adoptat de România este de 8% faţă de anul de bază 1989.Protocolul de la Kyoto a intrat în vigoare la nivel internaţional la data de 16 februarie 2005.Protocolul prevede, de asemenea, posibilitatea utilizării celor trei mecanisme flexibile cunoscute sub numele de Implementare în Comun (JI), Mecanismul de Dezvoltare Curată (CDM) şi Comercializarea Internaţională a Emisiilor (IET). Acestea au fost proiectate pentru a ajuta Părţile aflate pe Anexa B a Protocolului să reducă costurile privind îndeplinirea angajamentelor de reducere a emisiilor de GHG, profitând de oportunităţile de reducere a acestora în alte ţari, sau de creşterea capacităţii de sechestrare a GHG, care implică costuri mai mici decât în propria ţară.Acestea oferă, de asemenea, beneficii şi ţărilor gazdă prin asigurarea finanţării pentru proiectele de reducere a emisiilor de GHG.
6.5. IMPACT, VULNERABILITATE ŞI ADAPTARE LA SCHIMBĂRILE CLIMATICE6.5.1. FundamentareModificarea condiţiilor climatice regionale şi locale va influenţa ecosistemele, aşezările umane şi infrastructura. Modificările preconizate de temperatură şi precipitaţii pot duce la modificarea perioadelor de vegetaţie şi la deplasarea liniilor de demarcaţie dintre păduri şi pajişti. Evenimentele meteorologice extreme (furtuni, inundaţii, secete) îşi vor putea face apariţia mai frecvent iar riscurile şi pagubele aferente pot deveni mai semnificative. Zonele afectate de secetă s-au extins în ultimele decenii în România. Zonele cele mai expuse secetei se află în sud-estul ţării, dar aproape întreaga ţară a fost afectată de secetă prelungită. Împreună cu inundaţiile, perioadele îndelungate de secetă duc la pierderi economice însemnate în agricultură, transporturi, alimentarea cu energie, gospodărirea apelor, sănătate şi gospodării. Predicţiile pe bază de modele climatice globale arată că ne putem aştepta la o apariţie mai frecventă a evenimentelor meteorologice extreme.Efecte asupra agriculturiiÎn ultimul deceniu, perioadele de secetă şi inundaţii au devenit mai frecvente, cu efecte negative asupra productivităţii agricole, în special la grâu şi porumb.
Cercetători din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) au utilizat mai multe modele agrometeorologice pentru a analiza efectele potenţiale asupra productivităţii agricole la principalele culturi din România.Efecte asupra silviculturiiAproape un sfert din suprafaţa României este reprezentată de zone împădurite, care adăpostesc un număr mare de specii şi ecosisteme. Impactul schimbărilor climatice asupra pădurilor din România a fost analizat cu ajutorul mai multor modele climatice globale. În zonele împădurite joase şi deluroase se preconizează o scădere considerabilă a productivităţii pădurilor după anul 2040 datorită creşterii temperaturilor şi scăderii volumului precipitaţiilor.Efecte asupra gospodăririi apelorConsecinţele hidrologice ale creşterii concentraţiei de CO2 în atmosferă sunt semnificative.Modelarea acestora a fost realizată în România, punându-se accent pe principalele bazine hidrografice. Rezultatele arată efectele probabile ale modificărilor în volumul precipitaţiilor şi în evapo-transpiraţie.Efecte asupra aşezărilor umaneSectoarele industrial, comercial, rezidenţial, terţiar şi de infrastructură (inclusiv alimentări cu energie şi apă, transporturi şi depozitarea deşeurilor) sunt vulnerabile la schimbările climatice în diferite moduri. Aceste sectoare sunt direct afectate de modificarea temperaturii şi precipitaţiilor, sau indirect prin impactul general asupra mediului, resurselor naturale şi producţiei agricole.Sectoarele cele mai vulnerabile faţă de efectele schimbărilor climatice sunt construcţiile; transporturile; exploatările de petrol şi gaze; turismul şi industriile aflate în zone costiere. Alte sectoare potenţial afectate sunt industria alimentară, prelucrarea lemnului, industria textilă, producţia de biomasă şi de energie regenerabilă.6.5.2 Obiectiv specificObiectivul specific este de a limita costurile economice, sociale şi de mediu pe termen lung ale impactului schimbărilor climatice în România.Pentru a limita costurile economice şi sociale ale schimbărilor climatice în România, se va acţiona pentru îmbunătăţirea nivelului de cunoaştere privind impactul schimbărilor climatice, a vulnerabilităţii şi a capacităţii de adaptare la efectele acestora. Pe baza acestor informaţii vor fi identificate şi prioritizate acţiuni şi măsuri preventive şi eficiente din punct de vedere al costurilor în domeniul adaptării la efectele schimbărilor climatice. În perioada 2005-2007 se vor implementa acţiunile şi măsurile prioritare în domeniul adaptării.6.5.3 Acţiuni cheieUrmătoarele acţiuni vor fi implementate pentru atingerea obiectivului specific:1) Întărirea cooperării dintre diferitele agenţii importante şi instituţii de cercetare şi, în particular, a capacităţii acestora în domeniul evaluării impactului şi a vulnerabilităţii la schimbările climatice în România.2) Creşterea nivelului de cunoaştere a consecinţelor ecologice, economice şi sociale ale impactului schimbărilor climatice.3) Dezvoltarea temelor referitoare la impactul schimbărilor climatice şi la adaptarea la efectele acestora în programele şcolare. Aceasta va contribui, de asemenea, la creşterea participării publicului la elaborarea politicilor din domeniul schimbărilor climatice.4) Îmbunătăţirea evaluării şi prioritizării acţiunilor şi măsurilor de adaptare, inclusiv consecinţele economice ale acestora. Aceasta cuprinde următoarele sectoare: agricultură, gospodărirea apelor, silvicultură şi aşezări umane.
5) Creşterea capacităţii de elaborare şi implementare a acţiunilor şi măsurilor de adaptare la nivel naţional, regional şi local, incluzând incorporarea aspectelor privind adaptarea la schimbările climatice in agricultura, silvicultura, gospodărirea apelor si infrastructură. PNASC va identifica principalele acţiuni şi măsuri din domeniul adaptării la schimbările climatice.6.5.4. Efecte preconizate ale acţiunilor privind adaptareaCreşterea nivelului de cunoaştere privind vulnerabilitatea şi efectele schimbărilor climatice în România va sprijini politicile preventive de adaptare, efective şi eficiente din punct de vedere al costurilor. Multe dintre măsurile de adaptare ce vor fi implementate sunt acelea care se vor dovedi benefice chiar în lipsa unor efecte ale schimbărilor climatice şi cele care pot fi implementate cu costuri mici.6.6. CADRUL INSTITUŢIONAL, JURIDIC ŞI DE POLITICIUn cadru instituţional, juridic şi de politici eficient, consistent şi transparent este o condiţie importantă pentru implementarea unei strategii privind schimbările climatice în România.Capitolul de faţă se bazează parţial pe Raportul Tematic privind Schimbările Climatice elaborat in cadrul proiectului „Autoevaluarea Capacităţii Naţionale pentru Managementul Global al Mediului”, sprijinit de PNUD-GEF.6.6.1. Obiectiv specificStabilirea unui cadru instituţional, juridic şi de politici adecvat permiţând dezvoltarea şi implementarea de acţiuni şi măsuri în domeniul schimbărilor climatice.6.6.2. Cadrul instituţionalMinisterul Mediului şi Gospodăririi ApelorAtribuţiile MMGA in domeniul schimbărilor climatice, sunt următoarele: MMGA are autoritatea de a desfăşura activităţi legate de implementarea, coordonarea, controlul şi evaluarea acţiunilor şi măsurilor referitoare la implementarea UNFCCC şi a Protocolului de la Kyoto. MMGA a fost desemnat ca punct focal naţional pentru UNFCCC şi reprezintă Guvernul României în negocierile legate de UNFCCC şi în alte reuniuni internaţionale în domeniul schimbărilor climatice. MMGA coordonează elaborarea, implementarea şi actualizarea SNSC şi PNASC. MMGA asigură conducerea Comisiei Naţionale pentru Schimbări Climatice (CNSC). MMGA are responsabilitatea transpunerii şi implementării Directivei ETS UE 2003/87/CE şi amendamentelor aduse de Directiva 2004/101/CE, aşa numita „Directivă de legătură”.Capacitatea MMGA din punct de vedere al personalului disponibil a crescut recent, în special prin înfiinţarea unei noi Direcţii privind Politicile de Mediu, Protecţia Atmosferei, Schimbări Climatice. Această Direcţie va coordona şi implementa activităţile MMGA în domeniul schimbărilor climatice.Agenţia Naţională pentru Protecţia MediuluiAgenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) este instituţia centrală care asigură suportul tehnic al MMGA şi coordonează agenţiile regionale de protecţie a mediului (ARPMuri) şi agenţiile locale de protecţie a mediului (APM-uri). ANPM coordonează elaborarea, implementarea şi monitorizarea planurilor de acţiune pentru protecţia mediului la nivel naţional, regional şi judeţean, care includ secţiuni privind schimbările climatice.Alte ministereMinisterul Economiei şi Comerţului (MEC) joacă un rol important în implementarea SNSC, având atribuţii privind elaborarea şi implementarea politicilor în domeniile energiei şi industriei.
MEC este reprezentat în cadrul Comisiei Naţionale pentru Schimbări Climatice (CNSC). MEC reprezintă un factor cheie in implementarea Directivei 2003/87/CE. Ministerele reprezentate în CNSC sunt: Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Sănătăţii. Atribuţiile ministerelor referitoare la implementarea acţiunilor şi măsurilor specifice în domeniul schimbărilor climatice sau la facilitarea implementării acestora se stabilesc prin PNASC:Comisia Naţională pentru Schimbări Climatice (CNSC)CNSC a fost înfiinţată prin Hotărârea Guvernului nr. 1275/1996. CNSC funcţionează ca principal organism consultativ al MMGA pentru deciziile referitoare la politica privind schimbările climatice. Sarcinile sale includ aprobarea comunicărilor naţionale şi a inventarelor de emisii de GHG, aprobarea proiectelor JI şi a activităţilor de comercializare a emisiilor.Rolul CNSC va fi întărit urmând ca aceasta să asigure integrarea considerentelor referitoare la schimbările climatice în alte domenii şi, astfel, să susţină implementarea SNSC. Totodată, va fi extinsă componenţa CNSC prin includerea reprezentanţilor instituţiilor civile.Autorităţi regionale şi localeAutorităţile regionale şi locale, în special, municipalităţile joacă un rol important in implementarea acţiunilor şi măsurilor locale atât pentru reducerea intensităţii carbonului in economie, cât si pentru adaptarea la efectele negative ale schimbărilor climatice. Ele joacă, de asemenea, un rol vital in domenii, precum planificarea urbană, inclusiv construcţiile de locuinţe, utilizarea terenurilor, furnizarea apei, sistemele de energie si transport, infrastructură si servicii de urgenţă si vor trebui pe viitor să elaboreze si sa implementeze acţiuni concertate in domeniul schimbărilor climatice la nivel local. De asemenea, autorităţile locale au un rol important în pregătirea propunerilor de proiecte de tip JI.Instituţii de cercetareO serie de instituţii de cercetare sprijină în prezent autoritatea centrală în dezvoltarea şi implementarea politicilor din domeniul schimbărilor climatice, printre care: Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Mediului – ICIM Bucureşti Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) Institutul de Cercetări si Amenajări Silvice (ICAS) Se impune dezvoltarea capacităţii autorităţilor centrale, cât şi a instituţiilor de cercetare care le sprijină în implementarea SNSC şi a PNASC, în principal pentru: Sistemul naţional de estimare a emisiilor de GHG şi inventarele naţionale Cercetarea şi elaborarea politicilor în domeniul evaluării vulnerabilităţii şi al adaptării la schimbările climatice Implementarea Directivei ETS UE 2003/87/CE, în special elaborarea Planului Naţional de Alocare şi monitorizarea Directivei Operarea Registrului Naţional de emisii GHG Elaborarea şi implementarea acţiunilor şi măsurilor privind reducerea intensităţii carbonului în economia României.6.6.3. Cadrul juridicRomânia a ratificat Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice (UNFCCC) prin Legea nr. 24/1994 şi a fost prima ţară din Anexa I a UNFCCC, care a ratificat Protocolul de la Kyoto la UNFCCC prin Legea nr. 3/2001. Acestea sunt singurele legi din
România referitoare direct la domeniul schimbărilor climatice. În prezent, legislaţia din diferite domenii include aspecte privind schimbările climatice.În ultimii ani au fost transpuse şi implementate în România, o serie de Directive UE cu un impact substanţial asupra emisiilor de GHG în domeniul energiei şi în alte domenii. În cadrul implementării SNSC se vor elabora o serie de acte normative privind schimbările climatice, referitoare la: Actualizarea Hotărârea Guvernului nr.1275/1996 referitor la înfiinţarea Comisiei Naţionale pentru Schimbări Climatice, care să reflecte noile atribuţii, participarea şi cooperarea dintre instituţii. Aprobarea PNASC. Transpunerea Directivei UE 2003/87/CE amendata prin Directiva 2004/101/CE. Stabilirea responsabilităţilor şi a cadrului instituţional şi procedural pentru mecanismul Implementare în comun. Stabilirea unui mecanism de comercializare internaţională a emisiilor conform Articolului 17 al Protocolului de la Kyoto, şi pe baza Schemei de Investiţii Verzi. Stabilirea unui sistem naţional de evaluare a GHG şi a unui registru naţional (Hotărâre a Guvernului sau Ordin al Ministrului).6.6.4. Cadrul de politiciMăsurile şi acţiunile în domeniul mediului sunt conturate de Strategia Naţională privind Protecţia Mediului, în care este menţionat şi domeniul schimbărilor climatice. Strategia şi Planul de Acţiune privind Protecţia Atmosferei prezintă mai detaliat politicile României legate de îmbunătăţirea calităţii aerului.SNSC conturează politica generală a României privind îndeplinirea angajamentelor asumate în cadrul negocierilor de aderare la UE şi a obligaţiilor ca parte la UNFCCC, precum şi activităţile voluntare ale României în domeniul schimbărilor climatice. PNASC va dezvolta mai departe obiectivele stabilite în SNSC, prin identificarea de acţiuni şi măsuri concrete.SNSC interacţionează cu strategiile Guvernului României din alte domenii şi, prin urmare, ţine seama, în mod deosebit, de următoarele documente: Strategia de Dezvoltare Durabila a României “Orizont 2025”; Politica industrială a României; Foaia de parcurs din domeniul energetic din România aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2003); Strategia naţională în domeniul eficienţei energetice aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 163/2004); Strategia de valorificare a surselor regenerabile de energie, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1535/2003).În viitor, strategiile sectoriale naţionale şi planurile de acţiune ce vor fi elaborate în România vor trebui să corespundă şi cu SNSC pentru a integra eficient obiectivele strategice privind schimbările climatice în politicile naţionale. Aceasta se va putea realiza, printre altele, prin creşterea capacităţii diferitelor ministere în domeniul schimbărilor climatice şi prin includerea considerentelor legate de schimbările climatice în procesul de planificare a strategiilor sectoriale, cât şi prin consultarea Comisiei Naţionale pentru Schimbări Climatice, în calitate de organism consultativ. PNASC va dezvolta în detaliu acest aspect.
6.12. CONCLUZII
Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor a iniţiat elaborarea primei SNSC şi a NAP în domeniu, ţinând cont de prevederile articolului 10 din Protocolul de la Kyoto la UNFCCC, care prevede că “toate Părţile, luând în considerare responsabilităţile lor comune, dar diferenţiate, şi priorităţile naţionale specifice şi de dezvoltare regională, obiectivele şi circumstanţele naţionale, reafirmând angajamentele existente în art. 4 din UNFCCC, şi continuând să avanseze cu implementarea acestor angajamente în vederea atingerii dezvoltării durabile vor trebui să formuleze, acolo unde se justifică, şi pe cât posibil, programe naţionale în domeniul schimbărilor climatice”.Abordarea principală a Guvernului României în domeniul schimbărilor climatice, având în vedere, totodată, dezvoltarea durabilă se referă la: Îndeplinirea angajamentelor asumate prin ratificarea UNFCCC şi a Protocolului de la Kyoto; Realizarea angajamentelor asumate prin integrarea României în UE; Posibilele avantaje ale economiei României prin utilizarea mecanismelor flexibile prevăzute de Protocolul de la Kyoto (JI si IET prin GIS), a aplicării ETS UE şi a implementării iniţiativelor, eficiente din punct de vedere al costurilor, privind reducerea intensităţii carbonului; Adaptarea la viitoarele schimbări climatice şi minimizarea impactului negativ al schimbărilor climatice asupra României.În acelaşi timp SNSC face referire şi la cel de-al 6-lea Program de Acţiune al UE, ce are ca obiectiv principal dezvoltarea durabilă, urmărind în acelaşi timp şi îmbunătăţirea mediului, în general, şi a calităţii vieţii în UE şi stabileşte priorităţile de mediu pe o perioada de 10 ani, pentru a acorda suficient timp identificării de noi măsuri, implementării şi evaluării efectelor lor.Programul susţine cu hotărâre obiectivele cheie şi priorităţile referitoare la mediu ale UE, fapt ce va contribui la dezvoltarea strategiei dezvoltării durabile.
