SAR - KIOY - Satul Galben - Legenda si realitate (de Sevastian Fenoghen)05-10-10

Cuvnt catre cititori Am stiut sau, mai precis, am simtit ntotdea-una ca, odata si odata, ntr-unul din satele noastre se va gasi cineva care va povesti lumii despre stramosii sai minunati - staroverii rusi stabiliti n Romnia. Binenteles, pentru aceasta sunt necesare cunostinte serioase de istorie, nsa n mod cert nu este suficient numai att. Pentru a scrie o asemenea carte, cum e istoria satului Sarichioi, pe care o recomandam n mod deosebit fiecarui concetatean al nostru, lipovean, indiferent daca apartine cultului celor cu popasau celor fara popa- e nevoie nainte de toate, de o inima fierbinte. E nevoie de iubire si de mndrie pentru generatiile de naintasi care au trait pe aceste meleaguri. Nu se poate spune ca, despre noi, rusii staroveri care locuim pe teritoriul Romniei, nimeni n -a stiut nimic si nimeni n -a scris nimic. De obicei, nsa, au fost oameni apartinnd altor nationalitati, tari sau credinte. Noi am fost bucurosi pentru fiecare cuvnt bun pe care l -au spus despre noi. Dar aproape ntotdeauna, acestea au fost opinii cumva venite din afara, cteodata obiective, dar rareori patrunznd n profunzimea sufletului etniei noastre, rareori ilustrnd adevaratele cauze care iau determinat pe stramosii nostri sa se stabileasca att de departe de granitele patriei lor istorice - Rusia. Si iata ca, n sfrsit, apare un astfel de om, pentru care istoria satului natal si istoria lipovenilor a devenit o parte a sufletului sau, o parte a biografiei sale si parte integranta a profesiei sale. Profesor de istorie n satul Sarichioi, Sevastian Fenoghen - fiul unui pescar, s-a nascut n acest sat, n anul 1942 si tot aici a terminat scoala generala. Dragostea pentru limba materna si istorie i -a insuflat-o minunatul povestitor si pedagog - Vasili Ivanovici Vakarciuk. Interesul nu i s-a diminuat nici n anii de liceu, petrecuti n orasul Tulcea. Dupa terminarea Facultatii de Istorie a Universitatii din Bucuresti, el se ntoarce n satul natal, unde, iata, de 30 de ani preda istoria copiilor nostri lipoveni. Cu ajutorul elevilor si al consatenilor sai, a organizat unul din cele mai interesante si originale muzee scolare de istorie din Dobrogea. La fel ca si minunatii sai nvatatori si naintasi n profesie, Sevastian Fenoghen este convins ca istoria i poate ajuta pe semenii nostri sa evite multe rataciri, i poate ajuta sa iasa din epocile de criza, ca cea pe care o traversam n aceste timpuri. Aceasta criza i -a atins pe toti, fara ndoiala, dar, n mod deosebit de dureros, ea este resimtita n satele noastre. Lotul de pamnt primit prin Legea 18 nu este prea mare, pestele sa mputinat simtitor, padurile sunt rare ori s -au uscat, rurile si lacurile sunt secate ori poluate. Multi au ramas fara un loc de munca, iar meseriile si mestesugurile traditionale dispar ncetul cu ncetul. Lipoveanul starover este amenintat de suflul comercial al zilelor noastre. n multe sate s-a instaurat nevoia si disperarea. Si iata ca n aceasta perioada att de grea pentru noi, Sevastian s-a hotart sa scrie o carte despre vitejia naintasilor nostri, despre fermitatea si ndrazneala lor. n el s -a trezit hotarrea si mndria. n fiecare fraza a acestei lucrari, despre eroicul si deseori tragicul trecut al locuitorilor satului Sarichioi, cititorii vor simti nu numai admiratia n fata hotarrii si credintei strabunilor, ci si speranta ca nu este totul pierdut, ca este posibila o reala renastere a natiunii noastre. Sunt convins ca aceasta prima carte despre lipoveni, scrisa de un lipovean, nu va fi citita sau ascultata cu interes doar de catre locuitorii Sarichioiului! Cartea va gasi ecou n inimile multora din urmasii acelor oameni care au pus credinta, libertatea si morala mai presus de toate bunurile pamntesti. Cu pricepere de cunoscator, cu talent de istoric si patos de adevarat iubitor al poporului, Sevastian, fiul pescarului Ivan Fenoghen, ne reda pagini din trecutul aproape de toti uitat. Drum bun cartii sale spre inimile oamenilor! Conf. univ. dr. Ivan Osipovici Evseev

SAR - KIOY - Satul Galben Legenda si realitate Probabil ca nu voi dezvalui un prea mare secret daca voi afirma ca istoria credinciosilor de rit vechi din Romnia este " o cartulie subtirica" si cu foarte multe foi albe. De asemenea, nu este un secret faptul ca n ultimii ani a crescut semnificativ interesul pentru trecutul miscarii credinciosilor de rit vechi, att din partea specialistilor, ct si din partea celor de rit vechi nsisi. Lipsa de interes pentru trecutul propriu la cei de rit vechi a fost un fenomen pe deplin explicabil, daca tinem cont de vitregiile timpului de care au avut parte stramosii lor n ultimele secole. Prigoniti cu o cruzime salbatica de catre autoritati si de catre Biserica Ortodoxa Rusa pe tot ntinsul Rusiei si peste hotarele ei, stramosii celor de rit vechi cu greu ar fi putut pastra documente legate de trecut. Multi ani si chiar multe secole ei n -au avut parte de centre proprii de cultura sau religioase. n ceea ce priveste centrul administrativ al cazacilor lui Nekrasov (nekrasoviti) de la Sarichioi, trebuie sa nu uitam ca n cei 124 de ani de existenta acesta a fost adesea distrus din temelii, n multe rnduri, de catre armatele rusesti, care l treceau, cum se spune, "prin foc si sabie". Si cum s -ar putea vorbi despre trecut si documente cnd trebuiau salvate vietile celor dragi, propriile vieti si credinta strabuna? Attea lacrimi si necazuri le-a adus soarta n decursul generatiilor, nct stramosii nostri se straduiau probabil sa-si uite originea si trecutul, sa stearga din memoria colectiva tot ce era legat de el. Dar asta numai n aparenta, pentru ca n structurile intime ale memoriei populare se mai pastreaza farme ale trecutului, ce ies la iveala arareori si atunci cu prudenta si modestie. Astfel, pe la sfrsitul anilor cincizeci ai secolului al XX- lea, un om binecunoscut consatenilor mei prin inteligenta si pregatirea sa livresca, octogenarul slujitor al bisericii (apartinnd ie-rarhiei de la Fntna Alba), diacul Nichita, povestea elevilor "scolii bisericesti" semilegale despre modul n care a fost nfiintat satul Sarichioi. Iata cum suna aceasta povestire n gura nteleptului satean, ce a dus n mormnt taina provenientei legendei. "... Strabunii nostri au trait undeva n Rusia. Se ocupau cu agricultura si pescuitul, respectau autoritatile si se rugau Domnului n bisericile ridicate prin truda lor. Asa au trait fericiti, cu frica lui Dumnezeu, pna cnd un trimis al diavolului, pe nume Nikon, a ajuns sa fie patriarh al Bisericii Ruse si a hotart sa distruga vechea credinta pravoslavnica. Cei care au mentinut obiceiurile si credinta stramoseasca au nceput sa fie prigoniti, satele si bisericile lor arse, multi omorti n chinuri groaznice. Atunci, dupa un sfat ndelungat, mai multi barbati au hotart sa-si paraseasca casele si sa fuga n locuri ct mai ndepartate pentru a scapa de prigoana autoritatilor laice si bisericesti. Sate si orase ntregi au ramas pustii, oamenii plecau n cautarea unor locuri mai primitoare, avnd n frunte preoti si calugari drept credinciosi. Gndindu-se la greutatea drumului pentru copii, femei si batrni, ca si la putinul agonisit prin munca, unii fugari au hotart sa porneasca cu barcile spre noi tinuturi. Au fost procurate mai multe barci mari (kaiuki), n care s-au ncarcat lucruri folositoare. Apoi, cu copii, femei si batrni, au pornit spre miazazi. Se strecurau noaptea pe lnga cetati si asezari nentarite, temndu-se sa nu fie prinsi, iar n locuri pustii se deplasau si ziua. Trimiteau nainte iscoade sa cerceteze ct mai au de mers pna la capatul pamnturilor aflate sub stapnirea tarului antihrist si daca mai sunt cetati pe cursul apei. Dupa multe zile si nopti de mers, iscoadele au anuntat ca mai au de trecut pe lnga cea mai puternica cetate, cu osti multe, cu straji pe ziduri si cu corabii, pazind trecerea pe fluviu. Sau adunat la sfat atamanii barcilor si au hotart sa ncerce sa treaca pe lnga cetate naintea ivirii zorilor, n cea mai deplina liniste. S -a dat porunca sa nu se produca nici o miscare n barca, iar, daca se trezeste vreun copil, sa fie aruncat n apa, pentru ca, prin scncetul sau, sa nu trezeasca straja. Barcile au trecut una dupa alta, pe sub zidurile cetatii, fara ca strajile sa simta vreo miscare, continundu-si drumul cu forte sporite de teama eventualilor urmaritori. ntr-o zi, fugarii s-au vazut n mijlocul unei mari fara margini, despre care auzisera si mai nainte. Au mers nca multe zile pe lnga tarm, temndu-se ca valurile sa nu scufunde barcile ncarcate cu oameni si bagaje, pna cnd au vazut o apa linistita, despartita de mare printr-o fsie de nisip si stufaris. n departare, dincolo de apa linistita, se zareau paduri si dealuri nverzite, care aminteau oamenilor istoviti de drumul lung si hrana saracacioasa, de locurile lor de bastina. Au trecut barcile trs peste fsia de nisip si n scurt timp au acostat la

tarm, hotarnd sa-si ntemeieze acolo noua asezare. Stapnul acestor frumoase locuri era mparatul turcilor, pagn ca si supusii sai, care i lasa pe crestini sa creada n Dumnezeul lor, sa faca slujbe dupa cartile vechi si sa-si pastreze obiceiurile. Asa au ntemeiat stramosii nostri satul Sarichioi...", ncheia relatarea sa regretatul nvatator al cititului bisericesc n slavona. Comparnd legenda de mai sus cu datele stiintifice despre sat, se poate lesne observa cum se mpletesc n povestirea batrnului ntelept faptele reale ale bejeniei rusilor de rit vechi si ale cazacilor lui Ignat Nekrasov peste hotarele Rusiei, cu fantezia despre o posibila aruncare a copiilor n apa. Fantezia avea menirea sa sublinieze probabil situatia tragica a celor de rit vechi, n statul rus, pentru ca aruncarea n apa a copiilor nu putea fi acceptata n nici o mprejurare (exceptia putea s -o constituie moartea ntregului grup, daca acesta facea parte din secta numita "cei care se ard singuri"). Un asemenea pacat n -ar fi ndraznit sa-si assume nici un crestin si cu att mai putin un ortodox de rit vechi. Este interesant ca legenda, desi are la baza un fapt istoric binecunoscut despre trecerea cazacilor nekrasoviti din zona Kubanului la Sarichioi si Dunavat pe mare n anii 1740-1761, nici macar nu- i aminteste, ca sa nu mai vorbim despre rolul lor n istoria satului. ntemeierea satului Sarichioi de catre cei de rit vechi, de asemenea, nu corespunde realitatii, ntruct calatorul turc Evlia Celebi (1611-1683), n cartea sa Seyahatname, aminteste satul ca fiind cunoscut nca n anul 1651. Amintitul calator a vizitat cetatea Babadag de cinci ori (n 1641, 1651, 1657, 1659, 1667) asistnd n mai multe rnduri la strngerea birului (zaherea) n satele supuse cetatii. Descriind satele, Evlia sublinia ca n ele traiau tatarii si ca acestea erau mari, bogate si frumoase. Calatorul turc mai adauga faptul ca aici traiau si ghiaurii (cei de religie crestina), dar nu indica unde anume. Este posibil ca "ghiaurii" sa fi trait si n satul Sar -Kioi, daca se ia n calcul faptul ca Evlia Celebi nu se multumeste numai cu o singura denumire a localitatii, ci mai foloseste nca doua, si anume: Chiuciuc Sar si Kara Sar, n traducere libera nsemnnd "Satul mic" (Chiuciuc) si "Satul negru" (Kara), iar acest lucru putnd nsemna, conform uzantelor medievale si a unei logici elementare, existenta cel putin a unei parti din sat cu o populatie de alta origine, ori de alta credinta. Anul de atestare documentara a existentei satului se poate socoti 1651 (n 1641 se pare ca Evlia Celebi n-a trecut prin sate sau, cel putin, nu le-a descris). Exista nsa si un alt document care atesta existenta satului n 1618, nsa nu sub numele de Sara-Kioi, ci sub numele de Herghel. Documentul este un testament al lui Gazi Ali-Pasa, conform caruia satele Herghel si Zeibi (Ziblias) cu 8000 de hectare de pamnt trebuia s a apartina geamiei Ali-Pasa din aceeasi cetate Babadag (geamia exista si astazi). Ipoteza despre o prezenta a rusilor (tarani iobagi sau calugari) n Sarichioi la mijlocul sau la sfrsitul secolului al XVII- lea trebuie dovedita (cu documente), totusi nu se poate afirma ca nu se bazeaza pe ceva. Evlia Celebi face referiri n Cartea de calatorii la incursiunile cazacilor asupra cetatii Babadag nca din anul 1587, apoi despre batalia navala din 1657 dintre flota turca condusa de amiralul Regep-Pasa si seicile cazacilor. Batalia a avut loc n apropierea limanului Razim. Arhiepiscopul bulgar Peter Bogdan Bacsiv, care a vizitat Babadagul n 1641, relateaza despre un numar de schismatici ce traiau aici n 60 de case. Este clar ca, pentru un ierarh catolic, schismatici pot fi socotiti orice crestini ortodocsi (bulgari, romni, greci sau rusi). Traditia orala, nregistrata la sfrsitul secolului al XIX- lea n Marele Dictionar Geografic Romn aminteste despre o locuire temporara a lui Stepan Razim n cetatea Enisala (la ctiva kilometri sud de Sarichioi), a lui Vanika Kain pe insula Popina (nord- est de Sarichioi), si a lui Triska-Rastrijka pe insula Bisericuta. Asa ceva nu se putea ntmpla dect nainte de anul 1670 (n 1670-1671 Stepan Razim s-a aflat n fruntea rascoalei de pe Don). Se mai pot adauga tratativele purtate de hatmanul Mazepa cu serdarul Babadagului si colonizarea cazacilor n Dobrogea de nord, probabil dupa lupta de la Poltava (1709). Din izvoarele mai sus amintite reiese ct se poate de clar ca n secolul al XVII- lea populatia rusa n Dobrogea nu era ceva neobisnuit, desi schisma Bisericii ruse din 1654 nu se produsese nca. Cauzele schismei Bisericii ortodoxe ruse din anul 1654 Pentru a ntelege cauzele plecarii stramosilor locuitorilor satului Sarichioi din Rusia este necesar sa fie analizata, macar si superficial, activitatea reformatoare a tarilor rusi n a doua

jumatate a secolului al XVII- lea si nceputul secolului al XVIII- lea. Este adevarat ca procesul consolidarii puterii centrale n Rusia s-a intensificat nca din secolul al XV- lea si a fost nsotit de masuri aspre nu numai mpotriva marilor feudali, ci si de serbirea taranilor. Tarul Ivan cel Groaznic (1533-1584) si urmasii lui Boris Godunov (1598-1606), Vasili Suiski (1606-1610) si n mod deosebit ntemeietorul dinastiei Romanovilor - Mihail Feodorovici (1613-1645) interzic taranilor sa se mute de pe mosiile boieresti n timpul lucrarilor agricole. n 1649, prin "Sobornoe ulojenie", Alexei Mihailovici (1645-1676) i leaga pe tarani de pamnt pentru totdeauna. Aparitia structurilor moderne ale statului dupa modelul Europei apusene, nzestrarea unei armate numeroase, cresterea numarului functionarilor statului, un aflux important al strainilor, dezvoltarea productiei, constructia de drumuri, porturi, a flotei, nfiintarea diferitelor institutii de nvatamnt si multe, multe altele solicita imense resurse financiare. Aceste cerinte duc la cresterea impozitelor si recenzarea populatiei, ceea ce nu putea sa bucure pe oamenii simpli. Diferitele biruri si taxe bisericesti impuse pentru a sustine autoritatile ecleziastice duceau la saracire nu numai pe tarani, ci si pe slujitorii de rang mai mic ai bisericii. Razboaiele nentrerupte pe care Rusi a le purta cu vecinii n secolul al XVII- lea au obligato sa ntretina o armata uriasa si bine dotata. Pentru aceasta nu erau suficiente numai resurse financiare, ci erau necesari si soldati. De aceea se introduce serviciul militar obligatoriu si taranii erau obligati sa dea anual un recrut la 20 de familii. Serviciul militar pentru bietul taran dura20-25 de ani si evident ca nu constituia o placere. Petru I, artizanul principal al reformelor, se straduieste sa introduca n viata poporului, n locul obiceiurilor patriarhale, obiceiuri noi si conforme celor apusene. Apare n viata poporului obligatia de a nvata n scoli laice, si nu numai n Rusia, ci si n strainatate, sa mbrace costumul european n locul caftanului, sa se rada, sa poarte peruca, sa fumeze si sa duca o viata de curte. Desi acestea se adresau n special boierimii, totusi unele din noutatile asimilate atingeau, fie si indirect, pe oamenii simpli. Toate aceste noutati din viata statului si a unor categorii sociale se impuneau cu forta si ele singure erau suficiente pentru a -i determina pe locuitorii Rusiei sa fuga n cele patru zari. Si totusi la aceste cauze de natura sociala se mai adauga nca una, religioasa, si aceea a fost vestita reforma bisericeasca a patriarhului Nikon. Crestinismul a fost introdus n Rusia de catre marele cneaz al Kievului, Vladimir, n anii 988-989. Pna atunci triburile slave se nchinau zeilor: Perun (zeul tunetului), Svarog, Dajbog, Hors (zeul soarelui), Veles (protectorul crescatorilor de vite), Macas (zeita protectoare a familiei) si multimii de duhuri precum: duhul padurii (lesii), duhul apei, sirene, duhurile casei si ale curtii, etc. Necesitatea ntemeierii unui stat centralizat presupunea n mod necesar, n conditiile evului mediu, unitatea credintei pe teritoriul dat. Crestinismul era o credinta ce se potrivea cerintelor Cnezatului kievean si de aceea Vladimir crestineaza Rusia cu toata opozitia aristocratiei tribale. n bisericile ridicate n veacurile urmatoare se folosesc cartile bisericesti traduse din limba greaca n limba slavona. Traducerile nu au fost deosebit de exacte din cauza necunoasterii perfecte a celor doua limbi. Datorita inexactitatilor traducerilor, n diferite biserici din Rusia slujbele se deosebeau ntructva dupa forma, nu si dupa continut. Este posibil ca diferentele sa nu fi fost numai din cauza traducerilor, ci si din cauza evolutiei crestinismului, care a introdus unele modificari n ritul bisericii ortodoxe la popoarele sud-europene. Desi formal ierarhia rusa se subordona patriarhiei de la Constantinopol, n secolele al XIII-lea si al XV- lea legatura, practic, se ntrerupe datorita invaziei mongole si a formarii Hoardei de Aur n anul 1241. Se cuvine subliniat si faptul ca diferente n ritul bisericesc si n carti se simt n mod deosebit cnd se compara teritorii intrate n componenta statului n se-colul al XVII- lea. Acestea au fost Rusia Alba si Rusia Mica (Ucraina), iar unirea lor nu putea sa nu influenteze hotarrea tarului Alexei Mihailovici de a sustine reformele lui Nikon. n noile teritorii nu trebuia sa se simta diferenta n ritul bisericesc si n slujbele propriu-zise. De aceea, chiar si dupa condamnarea lui Nikon, autoritatile tariste si biserica au continuat prigoana adeptilor ritului vechi si aplicarea reformelor, chiar daca ele contraziceau ntreaga istorie a statului rus. Tinnd seama de cele spuse mai nainte se poate explica diferenta dintre atitudinea Soborurilor din 1551 si 1667 fata de corectarea cartilor si modificarea ritului. La ultimul sobor, printre s ustinatorii reformelor lui Nikon s -au aflat patriarhul Macarie din Antiohia si Paisie din Alexandria, ca si nvatatii din Ucraina si Bielorusia - toti cei care l -au condamnat pe Nikon. Pentru o ntelegere ct mai exacta a deosebirilor dintre ritul nou si cel vechi se pot da

cteva exemple concrete. Astfel, dupa ritul vechi n biserica se cnta "Aleluia" de doua ori, iar a treia oara n traducere "Slava tie, Doamne", pe cnd dupa ritul nou se cnta "Aleluia" de trei ori, iar n traducere a patra oara. Semnul crucii cu doua degete a fost nlocuit cu cel cu trei degete. Deasupra bisericilor de rit vechi se nalta cruci n opt colturi, iar la cele de rit nou, n sase. Liturghia se slujeste pe sapte prescuri la cei de rit vechi si pe cinci la nikonieni. n timpul marilor sarbatori, procesiunile n jurul bisericii se fac n sensul miscarii soarelui la cei de rit vechi, si n sens invers la cei de rit nou. Exista si alte deosebiri, dar pentru oricine este evident ca ele nu ating bazele credintei, ci doar forma exterioara. Exista si alte cauze ale disensiunilor cu adeptii lui Nikon, si anume ierarhia, eligibilitatea si moralitatea clerului. La cei de rit vechi preotii trebuiau sa fie alesi de enoriasi. n aceste conditii ierarhia, si n mod special clerul nalt, juca un rol nensemnat n controlul asupra parohiilor si bisericilor, iar preotii nu erau pregatiti din timp pentru slujba n biserica. Ei depindeau material de credinciosii din parohiile lor si nu aveau dreptul sa dispuna de veniturile bisericii fara acordul si controlul comunitatii. n ceea ce priveste preotul, existau reguli stricte privind portul, rasul barbii, parului, fara a pomeni de fumat si de frecventarea localurilor publice. Deosebirile n textele cartilor de rit si dorinta clerului nalt de a impune un control deplin asupra bi -sericilor si preotilor au dus la aparitia unor disensiuni nca din primele veacuri dupa crestinarea Rusiei. Acest lucru l -a determinat pe Ivan cel Groaznic sa convoace n 1551 "Soborul celor 100 de articole" si sa ncerce sa stabileasca reguli unice pentru biserica si un rit identic cu cel din centrul Rusiei. Au fost disensiuni si ntre cler si mireni, iar acestea au permis aparitia, nca din secolul al XV- lea, a miscarii strigolnicilor, care nu acceptau preotii, fara sa nege ortodoxia. E adevarat ca proportiile miscarii strigolnicilor nu se pot compara cu proportiile miscarii sociale a celor de rit vechi. nceputurile schismei Desi nentelegerile existau si pna n secolul al XVII- lea, Biserica rusa a reusit sa-si pastreze ntr-o oarecare masura unitatea pna la urcarea lui Nikon n scaunul patriarhal, la data de de 25 iulie 1652. Noul patriarh moscovit, sustinut de tarul Alexei Mihailovici a hotart sa legifereze un rit unic n toate bisericile din Rusia, sa subordoneze preotii autoritatilor ecleziastice si sa consolideze pozitia Bisericii si a patriarhului n cadrul statului rus. Trimisul patriarhului moscovit, Arseni Suhanov, a colindat majoritatea tarilor ortodoxe si la rndul lor Tarile Romne, pentru a strnge ct ma i multe carti religioase si a se convinge de identitatea ritului. Dupa doi ani de pregatire si dupa elaborarea unui ucaz, n 1653, cu privire la efectuarea semnului crucii cu trei degete, a fost convocat soborul clerului la Moscova n anul 1654, unde reforma patriarhului a fost primita cu ostilitate. Nikon imediat utilizeaza forta pentru a- i distruge pe adversari si a- i intimida pe oponenti. Deschis s-au pronuntat mpotriva reformei trei episcopi (Pavel din Kolomensk, Alexandru din Viatca si Marchel din V ologda), un mitropolit (Macarie din Novgorod) si 47 de preoti si diaconi. Printre toti acesti adversari ai reformei se remarca de la nceput prin hotarrea sa episcopul Pavel, protopopul Avvakum, preotii Ivan Neronov, Loghin, Feodor, calugarita Melania si printre mireni, boieroaica Morozova si sora sa, Uruso-va. Alti oponenti amintiti mai sus au trecut de partea lui Nikon pentru a nu-si periclita pozitia si chiar viata. Semnul crucii cu trei degete si alte schimbari n ritul bisericesc contraziceau nu numai traditia multiseculara, ci si hotarrile adoptate de "Stoglavi sobor" din 1551. Daca despre alte modficari n derularea slujbelor sau pictura de icoane dupa modelul bizantin sau franc puteau judeca doar ctiva preoti si mireni initiati n dogmele credintei, apoi n problema crucii, a modului de nchinat sau a formei crucii putea judeca orice credincios. Nu era usor sa se demonstreze "dreptatea" lui Nikon cnd existau attea dovezi evidente n sprijinul traditiei (de la vechile biserici pna la icoane si carti cu reprezentarea crucii n opt colturi si a semnului crucii cu doua degete). Dorinta autoritatilor centrale din Rusia si a clerului nalt sa introduca un rit bisericesc unic pe tot ntinsul statului - este un fenomen pe deplin normal, dar apare si o ntrebare fireasca: pentru ce trebuia introdus un rit nou, cnd exista unul vechi cu care era obisnuita populatia din Rusia centrala? Nu era mai usor sa- i unesti sub ritul vechi si obisnuit, asa cum a facut-o Ivan cel Groaznic si Soborul din 1551, dect sa introduci aproape o noua credinta fara sa tii seama de urmari? Se pare ca aceasta este o antrebare mai delicata, att pentru biserica, ct si pentru statul rus, si putini sunt cei care o abordeaza.

O analiza atenta a politicii externe a Rusiei n a dou a jumatate a secolului al XVII-lea si nceputul se-colului al XVIII- lea permite sa se observe o sporire a influentei rusesti n sudestul Europei. Neavnd nca resurse suficiente pentru o expansiune teritoriala, Rusia continua o expansiune ideologica prin intermediul ortodoxiei. Disparitia Imperiului Bizantin si n special caderea Constantinopolului sub dominatia turca permit Rusiei sa devina centrul mondial al ortodoxiei, iar orasului Moscova - a treia Roma. Desi visul despre ntarirea influentei Rusiei an Peninsula Balcanica si n zona strmtorilor, este atribuit de istorici lui Petru cel Mare (16981725), bazndu-se pe binecunoscutul lui "Testament", se poate totusi presupune ca initiatorul acestei politici panslaviste a fost tatal lui, Alexei Mihailovici si patriarhul Nikon. Numai asa se poate explica hotarrea lor comuna sa schimbe ritul si cartile bisericesti n asa fel, nct ele sa nu se deosebeasca prin nimic de cele grecesti, bulgaresti, srbesti, romnesti si ucrainene. Deci nu un rit unic n Rusia i interesa pe reformatori, ci un rit unic al estului ortodox n ntregime. Asa si numai asa se explica acea ncrncenare cu care erau urmariti cei de rit vechi, nu numai n timpul lui Nikon, ci si dupa el nca doua sute de ani (pna n 1905), desi autoritarul patriarh s-a dezis de scaun si s-a retras la manastire nca din anul 1658. Tot atta ncrncenare se poate observa si n rndul Bisericii ortodoxe ucrainene, a ierarhilor ei, n comparatie cu toleranta fata de cei de rit vechi din partea musulmanilor si a catolicilor. Se mai poate aminti si faptul ca pentru Nikon un argument cu greutate n apararea semnului crucii cu trei degete a fost ca nicaieri, n afara de Rusia, nu se utilizeaza doua degete n efectuarea semnului crucii. n orice caz, schisma Bisericii ortodoxe ruse si aparitia celor de rit vechi n a doua jumatate a secolului al XVII-lea a fost un fenomen social extrem de complex pe care nu se cuvine sa ncercam sa-l simplificam. n caz contrar nu vom putea ntelege si nici sa explicam altora drama istorica a miscarii celor de rit vechi - miscare ce a demonstrat vitalitatea n timpul celor trei secole de existenta, n conditii departe de cele normale, chiar si pentru evul mediu. Schisma si credinciosii de rit vechi Cu sau fara voie, patriarhul Nikon a mpartit Biserica ortodoxa rusa n doua parti. Partea care a acceptat reforma si s-a supus aprigului patriarh a devenit biserica oficiala a Rusiei. Cei de rit vechi o numeau biserica nikoniana. Cealalta parte care nu a acceptat reformele si a pastrat cartile vechi si ritul initial a nceput sa se numeasca biserica ortodoxa de rit vechi. Autoritatilesi biserica oficiala o numeau biserica schismatica, iar pe credinciosi ei, schismatici sau rascolnici. Masurile aspre adoptate de patriarh mpotriva aparatorilor ritului vechi, destul de repede i au pus pe multi ierarhi si simpli preoti sa renunte la lupta cu Nikon si sa treaca de partea lui. Putini din rndul slujitorilor bisericii au avut taria morala samearga pe calea episcopului Pavel din Kolomensk sau pe cea a protopopului Avvakum. nca din timpul lucrarilor soborului din anul 1654 Nicon l -a maltratat pe mai sus pomenitul episcop, iar mai trziu a poruncit sa fie aruncat n temnita si apoi ars pe rug. Ceva mai trziu aceeasi soarta a avut-o si Avvakum, Nicanor si multi altii. De rasfatat, Nikon, ca si tarul Alexei Mihailovici, nu rasfata pe nimeni, fie el un simplu taran, episcop sau nobil de seama. Deosebit de vigilente erau autoritatile cnd i urmareau pe episcopi sau mitropoliti , temndu-se de aparitia unei ierarhii a celor de rit vechi si spernd totodata ca lipsa acesteia o sa-i aduca la urma urmei pe acestia n snul bisericii oficiale. Din acest motiv pna si ierarhii amintiti ce s-au opus deschis reformelor la soborul din 1654 au fost obligati, prin metode diverse, sa se linisteasca si sa treaca de partea patriarhului. n continuare, n secolul al XVIII- lea si al XIX-lea, cei de rit vechi s -au straduit sa atraga de partea lor episcopi si mitropoliti, dar pna si succesele temporare erau anihilate rapid si cu cruzime de catre autoritati. Nu acelasi lucru s -a petrecut si cu credinciosii de rnd, care nu doreau sa schimbe ritul, socotit pna la 1654, dreptcredincios. Taranii si orasenii, calugarii si calugaritele din multe manastiri au refuzat categoric sa accepte noile reguli stabilite de Nikon si au continuat sa faca slujbe si sa se roage dupa vechile canoane. Autoritatile aplica "sfaturile" date tarului de catre soborul de la 1667, iar mpotriva nesupusilor rascolnici s -au adoptat cele mai aspre pedepse. Daca pna la 1667 erau prigoniti doar propavaduitorii vechiului rit, precum episcopul Pavel, protopopul Avvakum, arhimandritul manastirii Solovetk-Nicanor, preotii Ivan Neron, Feodor, Loghin, calugarita Melania sau boieroaicele Morozova, Urusova, Danilova si alte cteva

duzini de slujitori ai bisericii, apoi dupa 1667, n afara groaznicelor blesteme rostite n catedrala Uspenie, a nceput prigoana tuturor crestinilor care nu recunosteau reforma bisericii. Majoritatea istoricilor considera ca tarina Sofia este cea care a nascocit toate pedepsele, nsa, daca citim hotarrea soborului din 1667, acolo se specifica cu claritate pedepsele pentru cei de rit vechi n forma unui "sfat" pentru tar. Conform acestui sfat, pe cei de rit vechi, ca pe niste criminali periculosi, trebuia sa- i supuna la pedepse civile precum: taierea limbii, a minilor, a nasului si a urechilor, exilarea pentru vecie n Siberia. Au uitat "sfintiile lor" sa sublinieze necesitatea arderii pe rug si mprastierea cenusii pentru a nu se permite slujbele de nmormntare. Dar aceasta corectura se va face un pic mai trziu. Si iata cum descrie un istoric oficial n cartea Istoria lui Petru I, vol. I, pagina 100, prigoana celor de rit vechi: "...Masurile adoptate de tarina (Sofia n.a.) pentru eradicarea principalului rau - schisma, au contribuit numai la ntetirea ei. Dupa rascoala condusa de Nichita Pustosveat (1681) s -a ordonat ca schismaticii sa fie cautati n toata tara si pe masura vinovatiei lor, unii sa fie deferiti judecatii clerului, iar altii tribunalului laic ca niste criminali periculosi pentru stat. Peste vreo doi ani s-au indicat si masurile ce trebuie aplicate mpotriva lor. Cei care nu vor sa se dezica de schisma sa fie torturati pentru a se afla conducatorii lor si, daca nu vor sa treaca la ritul nou, sa fie arsi si cenusa lor sa fie mprastiata, sa fie arsi si cei care reboteaza copiii, socotind botezul bisericii oficiale nevalabil. Pedeapsa cu biciuirea si exilul ameninta pe toti cei care i ascundeau pe schismatici, sau, stiind de existenta lor, nu anuntau autoritatile. n acest mod a pornit prigoana, care nsa avea rezultate contrare celor asteptate, schismaticii s-au ndrjit si mai rau dect nainte. n grupuri narmate atacau manastirile (de rit nou, n.a.) respingeau atacurile armatei tarului si, n sfrsit, adusi la capatul puterilor ardeau n flacarile ce mistuiau bisericile chiar de ei aprinse". Interesant este ca, n ciuda documentelor care afirma atrocitatile bisericii si ale autoritatilor, exista ncercari ale unor istorici ai bisericii oficiale, care recunosc proportiile miscarii si ale prigoanei, de a micsora macar putin vina prigonitorilor. Asa A.V. Cartasev n cartea sa, Ocerki po istorii ruskoi terkvi (vol. II, pag. 228-299), afirma ca dintre cei de rit vechi n-au murit dect vreo 20.000, dar ei singuri se omorau, fie prin post, fie prin ardere n biserici. n ce priveste armatele tarului, acestea se purtau cu blndete exage-rata, chiar si atunci cnd atacau bisericile si manastirile, cnd zdrobeau sub copitele cailor cavaleristilor pe batrni, femei si copii. Soldatii se fereau chiar sa deschida focul asupra lacasurilor sfinte si rascolnicii au fost primii care trageau cu tunul mpotriva "pasnicilor"unitati de pedepsire. Uita autorul sa explice "umanismul" purtarii autoritatilor dupa luarea cu asalt a manastirii din Solovetk, sau a asezarilor monastice si civile din Starodubie sau Vetca. Si cu att mai surprinzator suna explicatia privind executia prin ardere pe rug a protopopului Avvakum si a prietenilor sai, din 1 aprilie 1681, prin aceea ca asemenea metoda a fost mprumutata din Occident si era total straina Rusiei. Probabil e greu si acum sa se recunoasca, macar de dragul adevarului istoric, toate grozaviile si salbaticiile prigoanei celor de rit vechi, desi se pare ca a trecut deja destul timp. Chiar si pentru un cunoscator al istoriei schismei nu este usor sa explice o att de ndelungata, seculara ncrancenare a autoritatilor Rusiei tariste si bisericii pravoslavnice n prigoana oamenilor rusi numai din cauza convingerilor lor. Din pacate nsa acesta este adevarul si documentele l atesta. Este adevarat ca rugurile nu se mai aprindeau n secolul al XIX- lea si nceputul celui de-al XX-lea, dar mai erau biciuiti tine-rii recruti daca nu consimteau sa treaca la religia niko-niana, iar despre prigoana slujitorilor bisericii de rit vechi nici nu e cazul sa discutam mult, ntruct soarta episcopului Arcadie I de Slava din 1881 prea putin se deosebeste de cea a episcopului Pavel din Kolomensk, din 1654. Multi credinciosi de rit vechi au pierit n acesti ani de restriste, iar multi au fugit spre zonele marginase ale Rusiei, n nord, n zona Vetca si Starodubie, pe Don si Kuban sau peste hotare. n noile locuri, cei loviti de soarta, dar puternici prin credinta, ntemeiau noile asezari libere, de tarani sau cazaci, ridicau sate si orase, chilii si manastiri, desteleneau pamnturi necultivate transformndu - le n adevarate colturi de rai. Unitati de reprimare si misionarii bisericii oficiale i gaseau si aici si se straduiau sa- i treaca prin foc si sabie. Sute de sate si orase cu locuitori apartinnd ortodocsilor de rit vechi au fost distruse de autoritatile tariste, celor prinsi li se taia limba si erau biciuiti pna si dadeau sufletul, nfometati n nchisori subpamntene sau arsi pe rug pentru a- i ngrozi pe ceilalti. Rascolnicilor nu li se permitea sa locuiasca n orase, nu li se recunostea familia daca nu se cununau n biserica oficiala, li se impunea bir dublu, nu li se permitea sa ocupe o anumita functie n stat, etc. mpotriva lor se

folosea o armata de zeci de mii de soldati, nsotiti totdeauna de misionari cu rol de "consilieri" ai comandantilor, cu privire la arestari si pedepse pentru rascolnici. n acelasi timp propaganda oficial a a lansat tone de literatura cu scopul de a discredita aceasta miscare sociala.Printre revistele care au declarat razboi celor de rit vechi se pot aminti: Ruskii palomnic, Bratskoe slovo, Misionerscoe obozrenie, etc. Credinciosii de rit vechi Adeptii vechiului rit bisericesc, mprastiati de soarta potrivnica n lumea larga, s -au mpartit n mai multe secte. Cauza principala a acestor noi schisme n snul miscarii celor de rit vechi a fost lipsa unei ierarhii proprii si a unui centru spiri tual. Grupurile aparute se pot clasifica n doua categorii: una acceptnd preotii si cealalta respingndu- i. Cei "fara popa" nu recunosteau clerul n general, iar cei care erau cu popa acceptau preotia, dar din cauza lipsei ierarhilor admiteau ca sluj-bele sa fie facute de preoti fugari, hirotonositi de episcopii nikonieni. n cele mai multe cazuri preotii care din diferite motive paraseau biserica oficiala erau primiti de cei de rit vechi prin ungerea cu sfntul mir si ramneau pentru totdeauna alaturi de ei. Att n Tarile Romne, ct si n Dobrogea, care apartinea Imperiului Otoman, majoritatea rusilor de rit vechi se ncadra n curentul numit "beglopopovt" (cei cu preoti fugari). Foarte putini erau cei care apartineau altor curente sau secte, precum scapetii, molocanii, hatnicii sau barabulnicii. Ultimii sunt adevaratii urmasi ai filipovenilor sau samosojigateli (cei care se ard singuri). n afara deosebirilor de natura religioasa, cei de rit vechi puteau fi mpartiti n doua ramuri, dupa modul de v iata, si anume n ortodocsi de rit vechi-tarani, si ortodocsi de rit vechi-cazaci. n majoritatea lor, zonele cazacesti de la marginile Rusiei n -au acceptat reformele lui Nicon si au continuat sa practice ritul vechi. Satele cazacilor, ca si centrele lor f ortificate, se ntemeiau si se mprospatau cu taranii ce nu mai suportau iobagia. Dupa schisma, aceste sate s -au dovedit adaposturi bune pentru cei de rit vechi prigoniti pretutindeni. Miscarea credinciosilor de rit vechi, si mai ales ideologia sa, a devenit un stindard pentru toate miscarile sociale, pentru toate categoriile sociale nemultumite de regimul tarist. Ea a constituit acea haina ideologica fara de care nu se desfasura n evul mediu nici o actiune contestatara mai ampla. n 1670 a izbucnit un adevarat razboi taranesc sub conducerea cunoscutului ataman Stepan Timofeevici Razin, despre care n folclorul nostru local se pastreaza anumite informatii. Este ndeobste cunoscut faptul ca rascoala lui Razin, de la bun nceput, a fost declarata ca fiind a celor de rit vechi, iar nenfricatul ataman naintea executiei a facut semnul crucii cu doua degete, dupa ritul vechi. Dupa nabusirea "razmeritei lui Razin" o parte din rasculati a reusit sa scape, iar o alta parte a completat micul, dar viteazul detasament de aparatori ai manastirii Solovetk, de pe o insula din Marea Alba, rezistnd n fata atacurilor armatei tarului mai mult de opt ani (16681676). Dupa cucerirea ei, aparatorii au preferat sa moara dect sa accepte reformele lui Nikon. Nu este exclusa posibilitatea ca unii din participantii la rascoala lui Razin, care cunosteau bine Delta Dunarii si lacurile de pe litoral, sa fi servit drept calauze pentru primii fugari din Rusia, care s-au asezat n zona. Este de notat faptul ca locuitorii satului Sari chioi au numit ntotdeauna lacul "Razin", desi pe harti si n manualele scolare se utiliza o denumire putin diferita. N-au trecut nici zece ani de la nabusirea rascoalei cazacilor lui Razin ca s-a iscat o noua revolta, chiar n centrul Rusiei, sub conducerea lui Nichita Pustosveat (1681). Aceasta revolta se atribuie tot celor de rit vechi, si nu fara temei, ntruct participantii cereau sa se revina la credinta veche. n anul urmator cneazul Hovanski conduce rascoala strelitilor de la Moscova ndreptata mpotriva regimului tarist si a asupririi exercitate de autoritatile ecleziastice. Zdrobirea "razmeritei", executarea participantilor si n primul rnd a calugarilor de rit vechi, pe care autoritatile continuau sa- i considere deosebit de periculosi pentru stat, n -au putut sa opreasca lupta stramosilor nostri pentru vechea credinta. Toate rascoalele care au urmat n secolul al XVIII- lea s-au desfasurat sub stindardele miscarii celor de rit vechi. Printre aceste rascoale ale secolelor al XVII-lea si al XVIII- lea se remarca, prin tragismul si totodata eroismul sau, rascoala cazacilor de pe Don sub conducerea lui Condrati Bulavin si Ignat Nekrasov n 1707-1708. Asupra acestei rascoale trebuie sa ne oprim mai mult, pentru ca aici gasim o strnsa legatura cu trecutul locuitorilor satului nostru. Chiar si din aceasta scurta enumerare sau numai amintirea revoltelor n care au fost implicati strabunii nostri, reiese ca autoritatile Rusiei aveau destule motive sa nu- i agreeze pe rascolnicii care nu doreau sa-si plece capul n fata iobagiei si a reformei lui Nikon. n afara de revolta, comunitatile celor de rit vechi practicau n viata niste reguli

democratice care se socoteau exemple extrem de "urte" pentru milioane de serbi, provocnd furie nu numai n rndul functionarilor regimului tarist, ci si a clerului nalt. De aceea, propaganda oficiala, fie laica, fie bisericeasca, prin intermediul revistelor, a misionarilor, profesorilor academiei teologice sau a preotilor simpli, cauta sa sublinieze de fiecare data pericolul democratiei exagerate n snul comunitatii de rit vechi. Sarichioi - centrul celor de rit vechi n 1707 la Sarichioi exista o mica comunitate a rusilor, alaturi de populatia tatara majoritara. n acest an Petru I ncearca sa supuna autoritatilor t ariste localitatile cazacilor de pe cursul Donului. Alipind tot mai multe teritorii, cucerite de la turci sau suedezi, Rusia ncepe sa fie ngrijorata de prezenta unor zone libere de cazaci, nu la granite, ci deja n interior. Fuga n masa a taranilor serbi pe Don l obliga pe Petru I sa adopte masuri drastice si urgente pentru a instaura ordinea. Pentru aceasta este trimis contele Iuri Dolgoruki n fruntea unui detasament special. Contele se foloseste de disensiunile existente ntre cazacii mai vechi si mai nstariti si cei mai noi si mai saraci asezati de curnd si provenind din rndul celor de rit vechi. Trimisul tarului trebuia sa- i ntoarca pe fostii tarani serbi, deveniti cazaci liberi, la stapnii lor. Numai ca nu era usor si nici simplu sa- i obligi pe cazacii liberi sa se ntoarca n situatia de serbi, sub opresiunea boierilor si a clerului nikonian. Contele Dolgoruki si 16 nsotitori au platit cu viata, pentru ngmfarea lor, n ziua de 9 octombrie 1707 n orasul Sulghinsk pe Aidar (Donul superior), iar cazacii "sarantoci" au pornit o asemenea razmerita, nct tarul a fost nevoit sa trimita n ajutorul detasamentului decimat o armata regulata de 30 de mii de oameni. Dupa succese alternate cu nfrngeri ale rasculatilor, a cazut conducatorul rascoalei, Condrati Bulavin, n ziua de 7 iulie 1708. El a fost ucis de ajutorul sau, esaulul Ananiev, alaturi de care se gaseau si alti cazaci - tradatori sub comanda atamanului Luchian Maximov. Rasculatii au luat cu asalt orasul Cercask si l -au razbunat pe conducatorul ucis, condamnndui pe tradatori. Nentelegerile si o mare disproportie de forte i -au obligat pe rasculati sa adopte decizia de a se retrage n zona Kubanului. n aceasta eroica si legendara retragere s -a remarcat noul ataman Ignat Necrasov. El a reusit nu numai sa- i salveze pe cazacii rasculati cu familiile lor, ci a reusit aproape treizeci de ani sa nelinisteasca sudul Rusiei prin scrisorile trimise si prin incursiuni ndraznete mpotriva armatelor tarului. Kubanul este teritoriul cuprins ntre Marea Azov si Marea Caspica si aflat sub stapnirea tatarilor din hanatul Hoarda de Aur ncepnd cu secolul al XIII- lea. Mai trziu Kubanul a apartinut hanilor din Crimeea, care, la rndul lor, depindeau de Imperiul Otoman ncepnd cu a doua jumatate a secolului al XV- lea, nsa se bucurau de o nsemnata autonomie interna. La sfrsitul secolului al XVII- lea si nceputul secolului al XVIII-lea, cnd a nceput prigoana n masa a celor de rit vechi si nasprirea iobagiei, zona a devenit un binecunoscut refugiu pentru acesti oameni loviti de soarta. Aici a fost creata nca din 1688 oastea cazacilor de rit vechi sub conducerea atamanului Lev Manotki. Centrul fortificat al acestei osti era oraselul- fort Aciuev. Cazacii rascolnici se remarcau prin faptul ca respectau cu sfintenie preceptele religiei crestine de rit vechi, nu fumau, purtau barba, nu abuzau de alcool, nu participau la jafuri si n general nu acceptau sa se foloseasca de avutul altuia. Anume aici trebuia sa fie cautate izvoarele viitorului "Legamnt al lui Ignat". Atamanul Saveli Pahomov avea legaturi strnse cu Bulavin. Cunoscnd bine aceste locuri, ca si pe cele din Dobrogea, participantii la rascoala de pe Don, mpreuna cu familiile lor si purtnd lupte nencetate mpotriva armatei tarului, se ndreapta spre rul Kuban. Hanul Caplan Ghirei a permis armatei lui Nekrasov sa se aseze pe teritoriul sau, i -a acordat o deplina autonomie interna si scutire de orice fel de biruri. Din perioada Kubanului (1708-1740) a cazacilor nekrasoviti se remarca trei centre fortificate ridicate pe dealurile din zona mlastinoasa, la 30-40 de kilometri de la varsarea fluviului n Marea Azov. Aceste centre: Golubinsk, Bludilovsk si Cireansk, au fost transformate de cazaci n cetati de necucerit, fiind aparate att prin fortificatii ct si prin mlastinile aflate n partea lor nordica. Treizeci de ani, Ignat Nekrasov cu viteaza sa oaste a dus lupte necurmate cu armatele Rusiei tariste si ale aliatilor acesteia, hanul Batr Ghirei si Aiuka han ai calmcilor. n acelasi timp, ndragitul ataman al cazacilor, trebuia sa organizeze viata n noile localitati dupa vechile norme ale cazacilor si noile norme ale celor de rit vechi, norme ce au capatat numele de "Legamntul lui Ignat". Cum a reusit Nekrasov sa fie treizeci de ani un lider necontestat al "Republicii din

Kuban", se poate explica numai prin personalitatea lui iesita din comun si poate prin mprejurarile deosebit de grele si excep-tionale. Cazacii l -au ndragit pe atamanul lor n asa masura nct l -au nzestrat, n legende, cu puteri supranaturale, cu posibilitatea de a face invizibila pentru inamici oastea si orasele sale fortificate. n anul 1737 sau 1738 a ncetat din viata remarcabila capetenie a cazacilor nekrasoviti, iar presiunea exercitata de armata tarului devenea din ce n ce mai puternica. Cazacii lui Nekrasov sunt nevoiti din nou, asa cum mai nainte fusesera stramosii lor, sa paraseasca pamnturile cultivate si sa se mute, cu aprobarea Imperiului Otoman, pe cale maritima n Dobrogea de nord. Acest n ou exod a avut loc n 1740-1741, cnd 1600 de oameni narmati au trecut Marea Neagra n barcile lor rapide, numite seici (ceaiki) si s-au asezat pe malul lagunei Razin si la Dunare. Se cunosc cu exactitate doar doua localitati unde s -au stabilit fugarii din Kuban si acestea au fost Sarichioi si Dunavat, desi nu se exclude posibilitatea existentei si a altora. n 1761 nca o parte din ignat-cazacii din zona Kubanului a urmat exemplul celor care au aparut la Sarichioi cu 20 de ani mai nainte, mutndu-se n Dobrogea de nord si n Delta Dunarii. Ultimii fugari din Kuban care au sosit pe cale maritima n Dobrogea n anul 1778 au fost de asemenea de rit vechi din rndul nekrasovitilor (ignat-cazacilor). Conditiile n care Imperiul Otoman a permis ignat-cazacilor sa se mute n Dobrogea de nord si n Delta Dunarii nu puteau sa se deosebeasca radical de cele n care a existat cteva decenii o adevarata repu-blica a celor de rit vechi din Kuban, adica o deplina autonomie interna si scutire de impozite. n locul acestora cazacii de rit vechi efectuau serviciul militar. Este adevarat ca si birurile din Dobrogea erau mult diferite de cele din Rusia. Daca cineva din rusii de rit vechi, locuind aici pna la venirea ignat-cazacilor, nu dorea sa faca serviciul militar, autoritatile turcesti i impuneau plata impozitelor (emleac si temetuat) ce nu depaseau 3% din venitul anual al familiei. Aceste biruri extrem de usoare vor constitui mai trziu unul din factorii descompunerii rnduielilor sociale ale ignat-cazacilor dobrogeni. Obligatiile unui cazac erau cu mult mai mari si nsemnau nu numai pregatirea militara si participarea la expeditii, ci si varsarea n visteria comunitatii a doua treimi din venitul anual pentru ntretinerea scolii, bisericii ,a celor batrni si a armatei . Din pacate, prea putine date concrete sunt cunoscute pna acum de istorici despre cazacii lui Nekrasov, pentru ca cele mai multe documente au fost distruse de autoritati, iar partea existenta nca n -a fost cercetata. Spre exemplu, nu se cunoaste numele atamanului care i -a condus spre Dobrogea. Se poate presupune deocamdata ca acesta a fost fiul lui Ignat Nekrasov, Mihail, sau nepotul sau Ivan Dranni, desi ultimul trebuia sa fie destul de batrn dupa moartea lui Ignat. n orice caz, Ivan Dranni este unul din putinii atamani ai caror nume a ramas n memoria colectiva a urmasilor. Dupa numele lui a fost numit un canal si lacul Dranov. Nu se cunosc nici satele n care s-au asezat initial cazacii lui Nekrasov n afara satelor Sarichioi si Dunavat (Jurilovca n-a fost o asezare de cazaci si a fost ntemeiata, conform traditiei si datelor bisericesti, n anul 1815 de patru familii de refugiati rusi din Basarabia de sud n frunte cu un oarecare Jurba). Din 1740 satul Sarichioi devine centrul principal al ignat-cazacilor dobrogeni n forma unui centru fortificat cu un sant, val de pamnt si palisada. Aici se ntrunea "krug"-ul, jucnd rolul organului legislativ, se alegea atamanul si adjunctul sau, avnd rol de organ executiv, si se desfasura activitatea organului judecatoresc (tot "krug"-ul), judecarea membrilor comunitatii care ncalcau cu buna stiinta "Legamntul lui Ignat". Toate organele de conducere ale acestei "republici" originale a celor de rit vechi erau eligibile si responsabile n fata "krug"-ului. Din nou ne lovim de o exagerata democratie a secolului al XVIII- lea pentru care autoritatile tariste acuzau miscarea rascolnicilor. Ct priveste "Legamntul lui Ignat ", el poate fi caracterizat ca un fel de constitutie sau un cod ce stabilea norme precise, cu scopul de a reglementa viata n familie si viata sociala n cadrul comunitatilor cazacilor si taranilor ortodocsi de rit vechi. Este putin probabil ca acest cod legendar de legi sa fi existat ntr-o forma scrisa, desi pe Mainos se amintea de pastrarea unei carti a lui Ignat, dar pna acum nu l -a descris nimeni dect dupa continut. Ceea ce se cunoaste despre "Legamnt" se stie din notitele calatorilor care au vizitat comunitatile ignatcazacilor n secolul al XIX- lea. Se remarca n mod deosebit notele lui M. Ceaikovski, V.I. Kelsiev (Ivan Jeludkov), Hamilton. Majoritatea lor au descris comunitatea din Mainos ca fiind mai conservatoare, fiind si cea care a reusit sa pastreze amintiri despre "Legamntul lui Ignat" pna dupa repatrierea din Turcia si asezarea n zona Stavropolului n anul 1962.

ntruct comunitatea din Mainos a luat fiinta la nceputul secolului al XIX- lea prin asezarea cazacilor lui Nekrasov, care au parasit localitatile de la Dunarea de Jos, se poate considera ca "Legamntul de la Mainos" nu poate fi deosebit de cel de la Dunare. Dupa acesta, puterea suprema n oricare comunitate a ignat-cazacilor apartinea "krug"-ului cazacilor, desi la lucrarile lui participau nu numai cazaci, ci si tarani sau pescari neavnd acest titlu si,cteodata, chiar femeile. Un loc aparte n viata cazacilor nekrasoviti de la Dunare o detineau Biserica si slujitorii ei, care aveau un control aproape total asupra problemelor de educatie, a vietii de familie, fara a aminti problemele legate de religie (credinta). Diacul bisericii (pna la aparitia ie-rarhiei celor de rit vechi) avea un statut aproximativ egal n viata sociala cu atamanul local si, la fel ca si acesta, era o persoana eligibila. Puterea executiva apartinea atamanului si ajutorului sau (esaul), amndoi alesi de "krug"-ul cazacilor pentru un an de zile. Puterea judecatoreasca era cumulata tot de "krug", care putea sa pronunte orice condamnare, pentru o vina evidenta sau demonstrata a oricarui membru al comunitatii, inclusiv atamanul sau slujitorul bisericii. Pentru o vina usoara, de obicei, se condamna la biciuire publica, asa-zisa "nvatatura". Cel pedepsit, fie el un tnar cazac sau un batrn ataman, trebuia sa se plece n fata adunarii si sa multumeasca pentru "nvatatura", promitnd sa nu mai repete asemenea "pacate". n cazul unor ncalcari grave ale regulilor de convietuire "krug"-ul putea pronunta osnda la moarte sau exclu-derea din comunitate. Asemenea fapte erau: omorul, tlharia, tradarea, blasfemia, siluirea si hotia. Membri de drept ai "krug"-ului erau socotiti toti locuitorii satelor celor de rit vechi care mplineau vrsta de 18 ani, dar erau obligati sa participe la lucrarile acestui for, convocat de ataman sau de esaul, numai cazacii, care plateau pentru neparticipare o importanta amenda. "Legamntul lui Ignat " se remarca prin aceea ca punea n centrul activitatii ntelepciunea colectiva, permitnd si generatiilor viitoare sa elaboreze si sa se conduca dupa asemenea reguli care corespund cel mai bine conditiilor concrete. Membrilor comunitatilor ignat-cazacilor li se interzicea sa se ocupe cu comertul, deoarece acesta, n conceptia legiuitorului, dar si a cazacilor simpli, era strns legat cu excrocheria si era de neacceptat pentru rnduielile lor sociale. Comertul permitea o mbo-gatire rapida a oamenilor de afaceri si nsemna o condamnare la moarte a egalitatii sociale si de avere la care au visat si pentru care au luptat attea generatii de cazaci ai lui Nekrasov. Si totusi istoria este nenduplecata si n secolul al XIX- lea n comunitatile celor de rit vechi din Dobrogea se petrec importante schimbari att n mentalitatea ct si n modul de viata al fugarilor din Rusia. Pna si pescuitul n cooperare, care constituia baza economiei ignat-cazacilor si care nu permitea o dife-rentiere sociala n mediul lor sute de ani, trece pe baze capitaliste. Comertul va deveni o ndeletnicire obisnuita pentru orice cazac sau pescar de rit vechi, care a reusit sa acumuleze un capital ct de mic. Ultimul ataman al ignat-cazacilor din Sarichioi, Osip Semeonci Gancear , se ocupa cu comertul si dispunea de o avere importanta raportata la conditiile satului. Este adevarat ca deosebirea dintre cei de rit vechi nstariti si cei saraci a nceput sa se observe abia la mijlocul secolului al XIX- lea si nu mai nainte. Asemenea schimbari n viata celor de rit vechi se pot explica nu numai prin afluxul de noi fugari n Rusia dupa anul 1825, dupa plecarea unei parti importante a nekrasovitilor n Bulgaria (Marita) si n Turcia (Mainos), ct mai ales prin dezvoltarea relatiilor capitaliste. Insulita lui Nekrasov din Kuban sau de la sud de gurile Dunarii (Dobrogea), cu utopia sa despre "Tara Belovodie", unde exista o egalitate absoluta, unde toti membrii erau puri sub aspect moral, unde sentimentul demnitatii si credinta s tramoseasca era mai presus de orice, unde relatiile dintre oameni erau aproape de ideal, aceasta comunitate legenda care a rezistat la attea ncercari ale istoriei, n -a putut rezista n fata asaltului noilor relatii de piata Cazacii de rit vechi din satul Sarichioi, ca si cei din celelalte localitati din Dobrogea de nord au renuntat la "Legamntul lui Ignat" nainte de a li se anula autonomia, "krug"-ul si unitatile combatante propri de catre autoritatile turcesti n anul 1864. Dintr-un "centru fortificat", centru al cazacilor lui Nekrasov din Dobrogea, Sarichioiul s-a transformat ntr-un important centru comercial, ceea ce le-a permis ignat- cazacilor de la Ben Evle (Mainos) sa afirme (la sfrsitul secolului al XIX lea) ca la Dunare n -au mai ramas nekrasoviti. Prin aceasta ei ntelegeau ca n zona Dunarii de Jos n -au mai ramas comunitati care sa traiasca dupa legile lui Ignat, ca ignat-cazaci, sau n general rusi de rit vechi, ci ar fi fost asimilati. Cei de la Mainos au continuat sa mentina legatura cu satele celor de rit vechi din Dobrogea si nu o data s-au adresat centrelor lor spirituale (precum manastirea din Slava Rusa) cu diferite cereri. n arhiva

manastirii din Slava Rusa se pot citi scrisori de la ignat-cazacii din Mainos, datate n anul 1935 si adresate episcopului de Slava. Imperiul Otoman si rusii de rit vechi Amintind despre fuga rusilor de rit vechi, indiferent de curent sau de secta careia apartineau, peste hotarele Rusiei, nu se poate ocoli o ntrebare ct se poate de simpla despre mobilurile ce determinau tarile vecine sa- i primeasca pe acesti rascolnici n rndul supusilor lor si sa-i scuteasca chiar de impozite pe timp de decenii. De mirare nu e faptul ca se permitea acestor oameni loviti de soarta sa se aseze n Imperiul Otoman, Habsburgic sau n oricare tara medievala din lume, ci faptul ca acestor "rascolnici" turbulenti, care au creat attea neplaceri Rusiei, li se permitea sa-si pastreze credinta si obiceiurile, sa ridice centre fortificate, sa aiba unitati militare proprii, bine echipate cu comandanti, cu steaguri si chiar cu tunuri. Comandan -tului suprem al armatei cazacilor din Imperiul turc i se conferea titlul de pasa, iar acest titlu echivala cu cel al unui general -guvernator al unei mari provincii (pasalc). Raspunsul la o asemenea ntrebare este extrem de simplu daca se tine cont de rnduielile feudale din Imperiul Otoman n secolele al XVII - XVIII. Puterea centrala n oricare tara, iar n Turcia cu att mai mult, avea nevoie de unitati combatante mobile pentru ca la nevoie sa le opuna propriilor feudali, adesea cu tendinta de nesupunere. n istorie se cunosc bine cazuri cnd unitatile ignatcazacilor erau folosite pentru mentinerea ordinii sau pentrunabusirea unor revolte n diferite provincii ale Imperiului. Adesea acesti luptatori nenfricati salvau armata sultanului de la nfrngere. Ca exemplu, poate fi data batalia de la Nadjib din 1838, unde cazacii nekrasoviti au respins atacul rapid al cavaleriei lui Mahomed-Ali, n-au permis capturarea artileriei sultanului si au hotart soarta ntregii batalii. Nu o data consilierii apuseni ai sultanului, prezenti la diverse operatiuni militare, admirau bravura si iscusinta militara a ignat-cazacilor. Traditia orala a celor de rit vechi din zona Mainos precum si o serie de exponate din muzeele londoneze atesta acest lucru. Trebuie adaugat si faptul ca aceste unitati de elita ale cazacilor nu constituiau o povara pentru visteria statului, deoarece toate cheltuielile erau suportate de obstea celor de rit vechi. O analiza atenta a pozitiei asezarilor celor de rit vechi din Dobrogea permite ntelegerea rolului de bariera vie a ignat-cazacilor n calea armatelor tariste, ca si mpotriva incursiunilor cazacilor ramasi, cu permisiunea autoritatilor statului rus, n zona Donului si a Kubanului. Nu trebuie uitat nici faptul ca Dobrogea era deosebit de importanta sub aspect strategic. n tot cursul evului mediu acest teritoriu a jucat rolul unei baze militare pentru desfasurarea unor actiuni mpotriva popoarelor si tarilor est-europene si cteva mii de luptatori n plus nu stricau serdarului ienicerilor sau valiului din cetatea Babadag. Este binecunoscut si faptul ca harnicii nekrasoviti sau simpli tarani de rit vechi puneau n va- loare bogatiile pamntului si n mod deosebit ale Deltei Dunarii si ale Marii Negre, fata de care nici un alt grup etnic nu arata un anume interes pna atunci. Despre loialitatea si tinuta morala a ignat-cazacilor, carora sultanul le ncredinta paza visteriei armatei, asigurarea ordinii n taberele militare, si care nu se ridicau nicicnd mpotriva autoritatilor ce le-au oferit adapost, nici nu este cazul sa se discute. Asadar, reies clar avantajele prezentei stra-mosilor nostri n oricare tara din lume, n afara de Rusia, si se poate explica bunavointa autoritatilor n a- i invita pe rascolnicii rusi sa se aseze pe teritoriul lor. n ceea ce priveste libertatea de credinta acordata de turci rusilor de rit vechi, nu este nimic neobisnuit, ntruct majoritatea popoarelor ortodoxe din Europa se aflau su b dominatia lor si tuturor li se acordau drepturi asemanatoare. Nu trebuie sa se creada ca turcii exprimau o dragoste deosebita fata de cei de alta credinta sau fata de ghiauri, cum in numeau, ci pur si simplu manifestau o toleranta religioasa normala si f aceau calcule despre foloasele sau daunele aduse de prezenta diferitelor grupuri etnice. Calculele facute nu neglijau nici macar un posibil risc, din punct de vedere strategic, pe lnga foloasele economice sau politice. Asezndu-se la Sarichioi, cei de rit vechi puteau sa practice netulburati propria credinta, dar numai n comunitatile lor. Aveau o deplina libertate de credinta, nsa nu li se permitea ridicarea de biserici din piatra sau caramida care sa depaseasca prin marime sau frumusete geamiile musulmane existente n zona. La nceput aceasta interdictie nu constituia o problema pentru cei de rit vechi, pentru ca ei, cu mijloacele lor modeste si cu modul spartan de viata, construiau bise-ricute mici din lemn sau din nuiele, care nu s-au pastrat asa cum nu s-au

pastrat nici alte monumente ale trecutului nostru. Si cum ar fi putut sa se pastreze cnd armatele tariste, n orice razboi cu Turcia, urmareau si distrugeau mai mult pe rusii de rit vechi, dect pe musulmani? Este adevarat ca se distrugea si se jefuia tot ce se ntlnea n cale, dar preferinta n acest sens se arata localitatilor cu populatie rusa de rit vechi. Despre ultima biserica din lemn din Sarichioi se stie foarte putin, si anume ca era deosebit de frumoasa, era capitonata cu matase neagra n interior, dispunea de o multime de carti n limba slavona si multe obiecte de cult (conform relatarii lui Antonov Policarp, fiul preotului Antonov Simeon, decedat n vestita nchisoare comunista-Jilava). Se mai stie ca ultima bi -serica din Sarichioi n -a fost distrusa de soldatii rusi, ci, se pare, chiar de locuitorii satului n noaptea de 12/13 februarie 1862 la orele trei dupa miezul noptii. Dupa alte relatari, o parte a inventarului bisericii a fost salvata (sau numai pastrata) de catre oponentii ierarhiei de la Fntna Alba, dar din motive diverse n -a fost cercetat. Traditia orala a fixat locul bisericii de lemn n partea sud-estica a satului, unde se afla gradinile locuitorilor Mantai si Grigore. n anul 1862 autoritatile turcesti au permis construirea de biserici din piatra, de orice marime, fara sa le mai compare cu geamiile. ntr-o perioada neobisnuit de scurta, si anume n 2-3 ani, la Sarichioi au fost construite, n stil bizantin, doua biserici minunate ca arhitectura si impozante ca marime. Rapiditatea cu care locuitorii satului au ridicat simultan doua biserici demonstreaza posibilitatile economice (poate mai repede capitalul acumulat n visteria comunitatii) si mai ales dorinta de a rezolva disputa dintre sustinatorii si oponentii ierarhiei de la Fntna Alba. Biserica de lemn, existenta n sat pna n 1862, nu- i satisfacea, mai ales, pe adversarii mitropolitului Ambrosie, pentru ca folosirea ei de catre ambele partide sau prezenta simultanala slujbe ducea la pierderea rapida de prozeliti, care ntelegeau bine rolul unui preot n viata comunitatii. Decaderea Imperiului Otoman si sporirea influentei Rusiei n Peninsula Balcanica i -a determinat pe turci sa interzica "krug"-ul si sa dezarmeze unitatile ignat-cazacilor. Sporirea numarului de birnici parea mai importanta dect prezenta n armata turca a nemusulmanilor carora autoritatile nu le mai acordau ncredere. Atitudinea autoritatilor turcesti fata de ignatcazaci, ca si fata de toti cei de rit vechi, a nceput sa se schimbe cu mult nainte de anul 1864 si de aceea toate demersurile facute de energicul si experimentatul ataman din Sarichioi, Osip Semionci Goncear, ignat-cazacii n-au putut sa-si mentina privilegiile (scutire de impozite, autonomie interna si unitati combatante). Dupa 1864 n s at ncep sa se manifeste cu putere acele tendinte subversive, care n-au putut exista deschis, cnd functiona "krug"-ul cazacilor. Perioada cuprinsa ntre 1864-1878 se poate socoti un adevarat vid de putere n sat, desi fostul ataman cu un prestigiu enorm a continuat sa joace un rol important, desi era contestat n viata economica si religioasa a comunitatii. n aceasta perioada de criza a crescut rolul locuitorilor nstariti si, mai ales, al slujitorilor bisericii. nsusi Goncear s -a calugarit si ultimii ani de viata i -a petrecut n manastirea din Slava Rusa. Pentru un observator strain, schimbarile n structura sociala si criza relatiilor sociale n viata rusilor de rit vechi, din Sarichioi, dupa 1864, pot ramne mai putin observabile, nsa n interiorul comunitatii se resimte, deoarece distrugerea formelor democratice de organizare a vietii obstesti n-a fost urmata de aparitia altora. Sistemul traditional de educatie a disparut si nivelul de cultura al locuitorilor a scazut, neexistnd resurse materiale pentru mentinerea scolii. n acelasi timp sunt ngreunate legaturile cu centrul religios de la Fntna Alba, cu cei de rit vechi din Bulgaria (Marita) si Turcia (Ben Evle), se schimba de mai multe ori sistemul de impozitare, se schimba limba oficiala si se impune o administratie neobisnuita. Stapnii anteriori ai Dobrogei, locuitorii satului Sarichioi le-au pastrat mult timp o amintire favorabila. n prima jumatate a secolului al XX- lea, batrnii satului povesteau adesea despre respectul deosebit al autoritatilor turcesti si al populatiei de religie musulmana fata de credinta celor de rit vechi. Pna si cei care aveau obligatia sa strnga birul nu- i deranjau pe cei de rit vechi, daca i gaseau rugndu -se la biserica sau acasa, prefernd sa treaca ntr-o alta zi. Odata cu unirea Dobrogei cu Romnia, n 1878, din satul Sarichioi a plecat populatia musulmana, cu exceptia a 2-3 tatari rusificati. A plecat si o parte a rusilor, unii ntorcndu -se n Rusia , iar altii n Turcia. La Sarichioi au ramas 442 de familii de rusi de rit vechi, mpartiti n doua curente religioase. Rusia si cei de rit vechi Este posibil ca un cititor, care nu este prea bine informat n legatura cu istoria rusilor de

rit vechi, aflnd despre asezarea unor rascolnici n Dobrogea de nord, sa creada ca aici ei nu vor fi prigoniti de autoritatile rusesti. Sub protectia unei mari puteri, fugarii rusi ar fi putut trai linistiti. Numai ca soarta a hotart alte ncercari pentru acesti prigoniti. Si, ceea ce au ndurat stramosii lor n Rusia la sfrsitul secolului al XVII- lea, a trebuit sa ndure si dobrogenii de rit vechi n noile tinuturi. Sub nici un motiv "Mama Rusia" nu voia sa- i lase n pace pe fugari. Si "ofensa" adusa de acesti rascolnici nesupusi n -a putut fi iertata pna la nceputul secolului al XX- lea, mai exact pna n anul 1905. Nu numai statul rus era suparat pe stamosii nostri, timp de secole, ci si Biserica ortodoxa rusa, care uitnd principiile nobile ale crestinismului, nu se grabea sa anuleze blestemele aruncate asupra celor de rit vechi, n catedrala Uspenie, nca n anul 1667. Sper ca cititorul este curios sa afle si reactia celor de rit vechi la "bunavointa" autoritatilor si bisericii ruse. Mai ales ca de aflat se poate afla extrem de usor. Este suficient sa rascolesti cartile de rugaciune ale staroverilor din Dobrogea ca sa rami uimit de ce vei vedea. Rusii de rit vechi din Dobrogea se rugau pentru sanatatea cnejilor si tarilor Rusiei socotind aceasta ca o obligatie elementara a unui crestin. n cartile tiparite n secolul al XVIII- lea se corecta tot ce era introdus de patriarhul Nikon si se elimina, prin taiere, doar numele tarului Petru Alexeevici, iar pentru toti ceilalti se adresau rugaciuni dupa canoanele crestine. Prin traditie s-a transmis si faptul ca cei de rit vechi din rndul ramurii cazacilor cautau sa evite, pe ct posibil, participarea la razboaie mpotriva Rusiei, desi n fata altor adversari nu ezitau sa-si arate bravura de luptatori. Este adevarat ca ignat-cazacii din Dobrogea foarte rar reuseau sa evite ciocnirile cu armatele tariste, ntruct localitatile lor constituiau un fel de avanposturi ale armatei turcesti, chiar prin pozitia lor. De la nceputul secolului al XVIII- lea armatele tariste se aflau, aproape n permanenta, dislocate n zona Dunarii de Jos. Sub ndrumarea preotilor nikonieni, prezenti n unitati n calitate de consilieri ideologici, armatele rusesti distrugeau si jefuiau cu vadita placere oraselele si satele dobrogene. Localitatile cu cei de rit vechi nu faceau nicicnd exceptie de la regula, din contra aveau chiar o anumita prioritate n acest sens. Iata, spre exemplificare, ce scrie despre jaful satelor de lnga Babadag si al cetatii nsasi, istoricul Afanasii Komnen Ipsilanti..." n aprilie 1771 armatele rusesti, sub comanda generalului Vaisman, au atacat Tulcea, Babadag, Isaccea si dupa cucerire le-au jefuit, iar ce nu au putut lua au ars", conform lui Mehmed Mustafa Ali n Documente turcesti despre istoria Romniei, vol.I,1455-1774, Editura Academiei RSR, Bucuresti 1976. Autoritatile rusesti nu se multumeau numai sa ordone propriilor armate sa nimiceasca pe cei de rit vechi, ci sprijineau si incursiunile de jaf ale cazacilor zaporojeni mpotriva tinuturilor ignat-cazacilor. Prin aceste razboaie nentrerupte sau incursiuni de jaf nedeclarate se explica parasirea Dobrogei de catre o parte dintre rascolnici. Astfel, n 1783, la ctiva ani dupa razboiul ruso-turc din 1768-1774 si venirea zaporojenilor n Imperiul otoman (1776-1786), o parte din cei de rit vechi din Sarichioi si Dunavat au plecat n Bucovina aflata sub protectia Imperiului austriac. Acolo ei s -au asezat n baza decretului lui Iosif al II lea de Habsburg (1780-1790) n patru localitati, si anume: Fntna Alba, Climauti, Mehidra si Socolinti. Acest lucru nu nseamna ca pna n 1783 n Bucovina n -au existat rusi de rit vechi, dar acum a sosit un nou val de fugari, nu din Rusia, ci din Dobrogea turceasca. Din pacate, izvoarele nu indica cu precizie motivele parasirii Dunarii de Jos de catre o parte din cei de rit vechi, poate si pentru ca cei n cauza evitau sa declare deschis. Nu era nici placut si nici usor pentru nenfricatii cazaci de rit vechi sa recunoasca ura cu care Rusia i urmarea peste tot, nu numai pe Volga, la Marea Alba, Vetca, Starodubie, pe Don si Kuban, ci si peste hotarele ei, att n Dobrogea ct si n Bucovina. Pentu rusii dobrogeni de rit vechi a devenit o norma nescrisa sa nu aminteasca despre raporturile lor cu Rusia, chiar si n discutiile cu cei de aceeasi credinta, asa cum au fost calugarii Pavel si Alimpie, interesati sa afle baza juridica a asezarii lor n Bucovina. Despre o asemenea discutie din anul 1843 sau 1844 aminteste n Cazania sa prietenul calugarului Pavel - calugarul Nil. Iata cum sunau raspunsurile celor de rit vechi din Bucovina: "...Suntem din categoria cazacilor. n trecut am locuit n zona Dunarii si a Marii Negre si ne ocupam cu pescuitul. ntr-o zi, ntmplator, am vazut un om urmarit pe Dunare de pirati. Noi am lasat pescuitul si l-am salvat pe cel aflat n pericol. Omul salvat a nceput sa ne ntrebe cum ar putea sa ne rasplateasca. La asemenea ntrebare noi am raspuns ca pentru salvarea

unui om noi nu cerem nimic. A salva un om aflat n necaz este o datorie de crestin. Apoi cel salvat ne-a explicat ca este ruda cu mparatul austriac si, n semn de mare recunostinta, ne-a invitat sa ne stabilim n statul austriac, promitndu-ne multe privilegii. Nen-crezatori, am trimis initial doi deputati la mparatul austriac (pe Alexandru si pe Nichifor, n.a.), care ntr-adevar au primit o confirmare printr-un decret imperial. Iata de ce ne-am mutat aici si, multumita lui Dumnezeu, traim aici linistiti de 50 de ani..." Echilibrat si cu modestie au raspuns bucovinenii la ntrebarile calugarului Pavel, fara sa aminteasca ceva despre motivele care i -au determinat sa paraseasca Dunarea, lacul Razim si Marea Neagra, unde dispuneau de mai multe privilegii dect n Austria, puteau sa aiba propriile unitati de cazaci si sa se ocupe cu pescuitul, devenit demult traditional. Ramne sa ghicim ceea ce n-au rostit, n discutia mentionata mai sus, stramosii nostri din Bucovina, iar acest lucru nu este prea greu. Un alt exemplu de "bunavointa" a Rusiei fata de rusii dobrogeni ne poate oferi anul 1806, cnd a nceput un nou razboi ruso-turc (1806-1812) si cnd armatele rusesti i ajuta pe cazacii zaporojeni sa distruga satul Sarichioi dupa o lupta inegala si sngeroasa care a durat trei zile. Si de data aceasta o parte a locuitorilor satului Sarichioi si a altor asezari ale ignat-cazacilor, pleaca n Bulgaria (Marita si Tatarita) si n interiorul Turciei n Anatolia, pe malul lacului Mainos (Ben Evle). Istoria se repeta si n timpul altor razboaie. Dupa aparitia ierarhiei celor de rit vechi de la Fntna Alba, cnd a fost primit n ritul vechi mitropolitul bosniac Ambrosie, autoritatile tariste au cerut cu insistenta trimiterea ierarhului napoi la Constantinopol si nterzicerea noii ierarhii. Desi pretexte pentru un asemenea act nu s-au gasit, totusi Rusia a obtinut exilarea lui Ambrosie din manastirea de la Fntna Alba n decembrie 1847 n orasul Tilli, iar manastirea sa fie nchisa pentru o perioada scurta de timp (de la 8 februarie 1848 pna la 2 decembrie 1848). n 1853-1854 n timpul Razboiului Crimeii si a retragerii armatelor rusesti din Dobrogea sub presiunea corpului expeditionar anglo- francez debarcat n apropiere de orasul Varna, unitatile rusesti n -au uitat sa- i duca n Rusia pe toti slujitorii bisericii de rit vechi pe care au reusit sa-i captureze n ziua de 24 aprilie 1854. Dupa razboi si dupa Congresul de pace de la Paris din anul 1856, autoritatile rusesti i -au eliberat pe toti prizonierii, fie ei turci, francezi sau englezi, dar nici nu s -au gndit sa- i elibereze pe episcopii si preotii dobrogeni, condamnati la temnita pe viata numai pentru ca erau de rit vechi si nu doreau sa se dezica de propria lor credinta. Scrisoarea episcopului Arcadii (ntiul) de la Slava este un argument al acelei atentii speciale pe care o acorda statul rus stramosilor nostri din Dobrogea, nu n secolul al XVII- lea, ci chiar la sfrsitul secolului al XIX- lea. Despre aceeasi grija deosebita marturiseste si profesorul Subotin in brosura sa intitulata "?????????????????? ????????????? ?????? ??????????????? ???????? - A XXVa aniversare a unirii cu biserica a episcopilor schismatici" (Editura E. Lismer, Moscova, 1890). Se poate constata ca n timp ce ierarhii nevinovati ai schismaticilor dobrogeni, n frunte cu episcopul Arcadii I de Slava, se aflau n be- ciurile manastirii din Suzdal -Spask, tarul Alexandru al II- lea (1855-1881) primea n ziua de 17 august 1865, cu onoruri deosebite alti episcopi, tot de rit vechi, e adevarat ca nu din Dobrogea, ci din Braila si din Rusia. Diferenta dintre ei consta doar n faptul ca Arcadii I de Slava si Feodor de Tulcea au refuzat sa treaca la biserica oficiala nikoniana, sau macar la cea "de o credinta" si sa tradeze, n acest fel, pe cea proprie de rit vechi, iar episcopul Onufrie n -a avut suficienta tarie sufleteasca, a renuntat la "ratacirile" de rit vechi si a trecut la bise-rica unita, n ziua de 23 iunie 1865. Pentru acest cadou neasteptat, oferit bisericii oficiale, episcopul Onufrie, episcopul Pafnutii, ieromonahul Filaret si arhidiaconul Melchisedec au fost rasplatiti cu primirea lor de catre tarul n persoana. Aproape toti erau din Rusia, si nu din mediul celor de rit vechi de peste hotare si nu erau, probabil, caliti asa cum s -au dovedit ierarhii dobrogeni, care au preferat 27 de ani de temnita si sa moara departe de cei dragi, dect sa renunte la credinta ortodoxa de rit vechi (episcopul Arcadii si ceilalti). Dupa primirea lui Onufrie si a echipei sale n biserica unita, ei au fost instalati n manastirea Gostimansk, sub supravegherea atenta a oamenilor ober-procurorului Ahmatov A. P. Au trait n belsug, pastrndu-si "rangurile schismatice" si tineau isonul bisericii oficiale straduindu-se sa ponegreasca credinta celor de rit vechi. n acest scop tnarul Melchisedec s-a dedat la hotie, furnd integral arhiva manastirii de la Fntna Alba cu toate documentele ei (Afirmatia apartine profesorului Subotin n lucrarea mentionata mai sus, la pagina 13.). Cercetatorii vietii celor de rit vechi afirma adesea ca n perioada prigoanei au existat si intervale de timp cnd atitudinea autoritatilor fata de rascolnici era mai buna. Drept argument se aduce

perioada de domnie a tarului Petru al III- lea (1761-1762) si a mparatesei Ecaterina a IIa (1762-1796), ultima invitndu- i pe cei de rit vechi, aflati peste hotare, sa se ntoarca n Rusia numindu- i " sarea pamntului". Daca lucrurile au stat chiar asa, sau altfel, vor stabili cercetarile viitoare, nsa nu se poate declara atitudinea autoritatilor ca fiind binevoitoare, numai pentru simplul motiv ca m-parateasa s-a pronuntat cu blndete despre cei de rit vechi. Sa nu uitam ca armatele aceleasi mparatese jefuiau si distrugeau localitatile celor de rit vechi din Dobrogea n aprilie 1771, lnga cetatea Babadag. Mai degraba, credem se poate aprecia aceasta perioada ca o pauza, un respiro, dupa care adeptii ortodoxiei nikoniene se vor ntrece, din nou, n cruzime, urmarind si prigonind pe "criminalii barbosi". Autoritatile si biserica oficiala nu se multumeau numai cu prigoana amintita mai sus, ci se straduiau sa-i prezinte pe cei de rit vechi n asemenea culori, nct oamenii neavizati sa se nspaimnte creznd ca au n fata lor niste rascolnici, criminali periculosi. Stramosii nostri erau prezentati ca ignoranti, salbatici, lipsiti de sentimente omenesti, periculosi pentru existenta statului, fara afectiune fata de familie, fara dragoste fata de patrie, n general ca niste fiinte nepamntene, capabile de orice fapta rea. Pentru o asemenea prezentare se foloseau toate modalitatile, ncepnd cu predica preotului n biserica si ncheind cu activitatea unei armate de misionari, cu zecile de publicatii dedicate dezra-dacinarii acestei miscari sociale. La nceputul secolului al XX- lea, n baza decretului tarului Nicolae al II- lea (1894-1917), prigoana a ncetat, iar mai trziu si biserica oficiala si -a recunoscut greselile si blestemele nedrepte la adresa celor de rit vechi, nsa o atitudine de simpatie se poate observa doar, din cnd n cnd, n rndul cercetatorilor. Din partea celor prigoniti a existat totdeauna o atractie fata de limba si cultura rusa, fata de Rusia. Ei totdeauna faceau distinctie ntre poporul rus si autoritati. Trebuie sa recunoastem ca si printre cei de rit vechi exista si mai exista un sentiment de nencredere fata de Rusia, dar acest lucru pare sa fie normal dupa tot ce s-a petrecut n trei secol e de prigoana. Cazacii lui Ignat Nekrasov si zaporojenii Daca se compara soarta cazacilor lui Nekrasov cu cea a cazacilor zaporojeni, se pot gasi usor asemanari n dezvoltarea lor istorica. La fel ca si ignat-cazacii, zaporojenii au nceput sa fie nedoriti n propria lor patrie, n timpul Ecaterinei a II-a, n anul 1775. La fel ca si ignatcazacii, zaporojenii au gasit adapost la fostul lor inamic, sultanul turc, caruia nu cu mult timp nainte i au redactat "vestita si insultatoarea scrisoare". Se pot gasi si alte asemanari, numai ca atunci devine mai dificila ntelegerea dusmaniei seculare ntre aceste grupuri de oameni, att de asemanatori dupa origine, limba, dragoste de libertate, bravura si traditii. Este adevarat ca nu este prea clar rolul pe care l -au jucat cazacii zaporojeni n reprimarea rascoalei conduse de Bulavin, nsa dusmania ncepe cam de atunci. n anul 1775 armatele tariste au distrus centrul principal al cazacilor ucrainieni "Zaporojskaia Seci" si i -au obligat sa-si caute adapost n Imperiul Otoman. Autoritatile turcesti i -au colonizat pe teritoriul Bulgariei de azi, nu departe de cetatea Silistra. N-au stat prea mult acolo zaporojenii, deoarece turcii i -au alungat pentru jafuri si dezordini, asezndu- i n apropierea satelor celor de rit vechi din Delta Dunarii, n zona Kitirlez (azi Sfntul Gheorghe). Atunci a nceput macelul ntre zaporojeni si ignat-cazaci. Zaporojenii atacau localitatile celor de rit vechi, jefuiau, distrugeau si ocupau cele mai bune locuri de pescuit. n anul 1806 i gnatcazacii din Sarichioi, pierzndu-si rabdarea din cauza vecinilor scandalagii, au atacat, cucerit si distrus cetatea zaporojenilor (Zadunaiskaia Seci). n acelasi an Rusia a nceput un razboi mpotriva Turciei, lovind n primul rnd asezarile celor de rit vechi . Alaturi de unitatile tariste se aflau si zaporojenii condusi de Kalnibolotskii. A fost cucerit satul Dunavat, transformat pentru un timp n centru al zaporojenilor, iar apoi a sosit rndul satului Sarichioi. Atacurile zaporojenilor si ale armatelor tariste veneau nu numai dinspre uscat, ci si dinspre lac. Lupta a fost deosebit de crncena. A durat trei zile si vitejii aparatori ai satului natal au fost nevoiti sa se retraga din fata fortelor coplesitoare ale inamicului. Turcii nu se grabeau sa s ara n ajutorul ignatcazacilor, cautnd sa profite de ntrzierea unitatilor tariste n fata localitatilor fortificate sau civile ale celor de rit vechi. Satul Sarichioi a fost distrus complet si parea ca nimeni nu va mai dori sa-l reconstruiasca. A trecut razboiul si n 1812-1813 locuitorii satului s-au ntors din pribegie si l -au refacut rapid. Armatele rusesti si unitatile cazacilor zaporojeni au ramas stapne n Delta pna la urmatorul razboi ruso-turc, din anii 1827-1828. n timpul acestui razboi zaporojenii, n frunte cu atamanul Osip Gladkii, trec din nou de partea armatelor rusesti, chiar n timpul luptei, n apropierea orasului Silistra. Semnarea pacii de la Adrianopol n 1829 obliga

Rusia sa-si retraga fortele din Dobrogea si o data cu rusii pleaca si zaporojenii. Cei ramasi au fost dezarmati de catre turcii sprijiniti de ignat-cazaci. Distrugerile repetate ale localitatilor dobrogene ale celor de rit vechi i -au determinat, macar n parte, sa paraseasca locurile natale, dar nesigure. O parte din ei s-au ntors n Rusia n 1828 asezndu-se lnga Izmail n satele Kugurlui si Nekrasovka fiind condusi de atamanul Polejaev. Altii s -au asezat n zona rului Marita (Bulgaria), iar partea cea mai importanta a hotart sa plece n interiorul Imperiului Otoman n speranta ca nu vor fi nevoiti sasi refaca gospodariile dupa fiecare razboi ruso-turc. Mai ales ca ncetarea unor astfel de razboaie nu se ntrezarea. Desele plecari ale ignat-cazacilor din nordul Dobrogei nu lasa aceste locuri fara populatie, ntruct soseau noi si noi fugari din Rusia. n 1853-1854 armatele rusesti, pentru prima data, cruta satul Sarichioi, poate ca si datorita retragerii din timp a unitatilor ignat-cazacilor pentru a nu angaja lupte cu armata rusa. Soldatii rusi nu mai ataca populatia pasnica, exceptie facnd slujitorii bisericii. Ct priveste pe zaporojeni, dupa 1829, ei nu mai puteau fi adversarii ignat-cazacilor, cu att mai mult cu ct nici turcii nu le mai acordau nici un fel de ncredere. Dupa aceasta data ncepe sa se stinga dusmania dintre cazacii rusi si cei zaporojeni. Aceste doua categorii etnice nu numai ca aveau multe asemanari, dar si deosebiri fundamentale, zaporojenii apartineau, sub aspect religios, bisericii oficiale. Se deosebeau si prin obiceiuri si modul de viata, prin rasul barbii, fumat si chefuri. n comparatie cu ei ignat-cazacii se purtau cu demnitate, ncercnd, macar formal, sa respecte "Legamntul lui Ignat" si mai ales sa nu fumeze si sa nusi rada barba. Respectul deosebit al stramosilor nostri f ata de lege sau fie si fata de o norma simpla de comportare se poate deduce dintr-un aforism mult ndragit: "Acea tara nu va rezista n care legea nu se va respecta". Si cta ntelepciune contin aceste cuvinte simple! Schisma n rndul locuitorilor satului Sarichioi Schisma bisericii ruse din 1654 s-a transformat ntr-o tragedie pentru milioane de oameni, nsa, din pacate, n -a fost ultima, urmndu -i altele mai reduse ca proportie, dar la fel de dureroase ca efect. Din cauza vigilentei deosebite a autoritatilor si a Sinodului, cei de rit vechi n -au reusit sa-si constituie o ierarhie religioasa proprie si sa prentmpine aparitia a noi secte, fratii sau curente. Toate subterfugiile liderilor celor de rit vechi pentru a constitui o ierarhie independenta n-au avut nici un succes. Episcopii si mitropolitii care si exprimau dorinta de a trece la rit vechi, parasind bise-rica oficiala, ajungeu fie n temnita, fie erau "convinsi" sa se ntoarca n snul bisericii nikoniene. Datorita acestei vigilente deosebite a auto-ritatilor, cei de rit vechi s-au mpartit n doua: cei cu preoti fugari (beglopopovt) si cei fara popa (bespopovti). Mai trziu au aparut o multime de secte si ramuri, care se pot ncadra toate n cele doua grupe aparute initial. Cei de rit vechi asezati n Dobrogea de nord, mai ales la Sarichioi, apartineau grupului celor care acceptau preotii fugari si se declarau apartinnd centrului religios de la Vetca. Ei primeau preoti, conform regulilor stabilite de sinoadele ecumenice, din rndul celor ce paraseau biserica oficiala, prin ungerea cu sfntul mir. Deseori preotii acceptati de cei de rit vechi nu corespundeau cerintelor comunitatii din cauza profilului lor moral ndoielnic si de aceea locuitorii satului se multumeau cu slujitorii mireni alesi din rndul lor. Asa a fost pna n anul 1843, cnd cei de rit vechi au decis sa ntemeieze o ierarhie proprie undeva n afara Rusiei. Calugarii manastirii Lavrentievsk au delegat pe Pavel Vasiliev si Alimpii Miloradov sa gaseasca un loc corespunzator pentru nfiintarea ierarhiei, iar apoi sa gaseasca si un episcop sau mitropolit, dornic sa treaca la rit vechi. n peregrinarile lor prin strainatate calugarii Pavel si Alimpii au vizitat pe cei de rit vechi din Bucovina, acestia bucurndu-se de multe privilegii n Imperiul Habsburgic, n baza decrertului lui Iosif al II- lea din 9 octombrie 1783. Le-a placut delegatilor din Starodubie, si centrul spiritual al "rascolnicilor" din Bucovina - manastirea Fntna Alba. Dupa stabilirea statutului juridic al man astirii si primirea unei aprobari scrise din partea mparatului Ferdinand din 29 septembrie 1844, cei de rit vechi au hotart ca sediul viitoarei ierarhii sa fie la Fntna Alba. Calugarii delegati au vizitat si satul Sarichioi pentru a-i cunoaste si pe cei de rit vechi din Dobrogea, care dispuneau si ei de o manastire la Slava Rusa, n mijlocul unei paduri minunate. Locul nu corespundea pentru stabilirea sediului ierarhiei din cauza prezentei n zona a

armatelor rusesti si a deselor razboaie ruso-turce. n prima jumatate a secolului al XIX- lea, Delta Dunarii se afla "de facto" sub controlul Rusiei. Totusi Dobrogea nu putea sa ramna neimplicata cnd se punea problema nfiintarii unei ierarhii independente. Aici se gaseau multe asezari rusesti, cu toate razboaiele si distrugerile repetate, aici se afla centrul ignat-cazacilor n centrul fortificat Sarichioi si tot aici si avea resedinta atamanul ignat-cazacilor, Osip Semionovici Goncear ( despre care se spune ca locuia si la Tulcea, si uneori la Jurilovca). Cu ajutorul acestui influent ataman si a protectorului sau Mihail Ceaikovski (alias Mahomed Sadc -Pasa), trimisii celor de rit vechi au putut colinda tot rasaritul ortodox si sa-l convinga pe mitropolitul bosniac din Saraievo, Ambrosie sa treaca la ritul vechi. n 1846 delegatii, mpreuna cu Osip Semionovici si cu mi-tropolitul avnd documente pe numele lui Carp Carpov, au trecut prin asezarile dobrogene ale celor de rit vechi si binenteles au vizitat Sarichioiul. Traditia orala a satului afirma ca multora din locuitori le-a displacut mitropolitul grec prin necunoasterea limbii ruse si prin aceea ca a numit-o pe Sfnta Maria "nebocadna"( adica fecioara, n turca). Dupa aceasta vizita ncepe framntarea religioasa la Sarichioi. O parte din locuitori, n frunte cu atamanul Osip Semionovici l -au acceptat pe mitropolit si erau gata sa-si stabileasca propriul candidat la preotie. Cealalta parte, n frunte cu diacul Mihail Kudreavet, a refuzat sa- l recunoasca pe noul sef spiritual al celor de rit vechi. Dobrogenii urmau sa hotarasca asupra acceptarii sau respingerii mitropolitului, la Soborul Mare de la manastirea Slava Rusa, n ziua de 23 iunie 1846, unde au fost invitati de- legatii din ambele partide (acolo unde existau) din fiecare localitate. Din Sarichioi adversarii mitropolitului nu au ajuns pna la Slava Rusa, ntelegnd ca nu vor putea sa influenteze hotarrea soborului. Hotarrea adoptata la manastire de catre rusii de la sud de Dunare a fost dusa la Fntna Alba de catre calugarul Onufrie si se propunea o varianta mai simpla de primire a mi-tropolitului, conform regulilor sinoadelor ecumenice. Asa s-a conturat n 1846 o schisma a celor de rit vechi din Sarichioi n doua curente: unul, mai numeros si mai influent, a unit majoritatea locuitorilor din categoria ignat-cazacilor, iar celalat, mai conservator si compus din tarani si pescari ce nu respectau legile lui Ignat, si erau adversarii egalitatii sociale, n special, adversari ai mitropolitului Ambrosie. Adeptii noii ierarhii de la Fntna Alba ncep sa fie numiti "popovt" (popejniki), iar adversarii lor au primit o porecla nu prea frumoasa, de "fara popa" (bezpopovt) sau reuniti (svodne de la cuvntul svoditi si nu a cununa). n literatura oficiala cei de rit vechi apartinnd ierarhiei de la Fntna Alba au fost numiti cel mai des "austrieci" (pentru ca Bucovina, unde se afla manastirea, apartinea Imperiului Austriac), iar cei ramasi n afara ierarhiei au fost "uitati" de propaganda oficiala deoare-ce prezentau un "pericol" mai mic dect " austriecii". Despre motivele reale ale schismei n snul comunitatii celor de rit vechi din Sarichioi n anii 1846-1858, nu din cauza credintei sau a ritului, ci din cauza acceptarii sau neacceptarii ierarhiei de la Fntna Alba, se pot face doar presupuneri deoarece au fost studiate putine documente, daca omitem hotarrea judecatoriei orasului Silistra si cele doua scrisori ale diacului Kudreavet. Prin hotarrea judecatoriei din 1857 s -a stabilit ca niciunul din cele doua curen te religioase nu trebuia sa faca presiuni asupra locuitorilor satului. Fiecare locuitor trebuia sa hotarasca singur si absolut liber n care din cele doua grupuri sa intre. Ct priveste scrisorile diacului, ele au fost adresate celor de rit vechi din Moskova si din toata Rusia. n prima scrisoare Mihail Kudreavet face apel la toti cei de rit vechi sa nu accepte ierarhia de la Fntna Alba ntemeiata de mitropolitul Ambrosie deoarece aceasta nu este dreptcredincios si a fost botezat nu prin scufundare, ci prin turnarea apei peste el. Daca n 1847 n ziua de 4 august diacul din Sarichioi se pronunta mpotriva noii ierarhii, n a doua scrisoare, datata n 1857, cere iertare pentru ratacirea sa si ncearca sa- i convinga pe cei de rit vechi din Rusia despre onorabilitatea mitropolitului. Diacul si -a format noile convingeri n timpul calatoriei autoimpuse n Grecia si Egipt n anii Razboiului Crimeii din 1853-1856. Despre acest deceniu de framntari religioase n viata satului s-ar putea afla multe din arhiva bisericeasca, din pacate mistuita de foc n ziua de 13 februarie 1862, o data cu biserica. Se pot emite si alte presupuneri, precum teama diacului de a -si pierde influenta dupa alegerea preotului. Probabil ca diacul nu putea fi hirotonisit preot din cauza vrstei si a vietii n concubinaj cu sotia (nefiind cununat,din lipsa preotului). Ar mai putea sa fi fost si alte pricini legate de profilul moral sau anumite semne fizice. n anul 1858 a fost hirotonisit la Sarichioi, de catre episcopul Arkadii al II-lea de Slava (cunoscut si sub porecla de "barbosul"), primul preot, n persoana tnarului Alexei (un proaspat fugar din Rusia). n 1858 s-au conturat cu precizie, dupa 11 ani de framntari, cele doua curente religioase ale celor de rit vechi. Primul continua sa fie fara ierarhie si sa accepte

preoti fugari, iar al doilea este supus ierarhiei de la Fntna Alba. Pna n 1862 ambele curente folosesc singura bi-serica si acest lucru se dovedea a fi nu tocmai comod. n 1862 cei"fara popa" au nceput sa ridice o biserica se-parata si n acelasi an, n noaptea de 12 spre 13 februa-rie, la ora 1, a