S.A.5.3. Identificarea alternativelorLacusteanu Tudor Popa Florian Popescu Dan Bobleanta Vladimir...

Raport aferent subactivit

S.A.5.3. Identificarea alternativelor

pu

Iana Traian

Lacusteanu Tudor

Popa Florian

Popescu Dan

Bobleanta Vladimir Sergiu

1

Raport aferent subactivității

S.A.5.3. Identificarea alternativelorde

ublica in sectorul forestie

Bobleanta Vladimir Sergiu

ții

e politica

Identificarea alternativelor

problemelorși stabilirii obiectivelor este ce

de formulare a acesteia.

Alternativa nu se suprapune pe sensul termenilor de alegere sau de preferin

Alternativa se referă la o posibilitate de alegere sau de preferin

decidentului, alternativa este doar acea posibilitate pe care actorul, în momentul

predecizional al procesului lu

alternativă preferată. Practic, alternativele sunt doar formulate înaintea oric

alegere. Deși termenul alternativ

politicilor publice folosirea lui nu este cea corect

reprezintă posibilitatea de a alege între dou

În ceea ce privește selec

între alternative, formulă

Clarificarea deciziilor

importantă.

În funcție de gradul de cunoa

• În condi

cunoscut

specific;

• Decizii în condi

probabile legate de decizie

• Decizii în condi

infro

sale.

Înfuncție de impactulprocesului decisional asupramediului

• Deciziipasive

2

alternativelor unei politici publice, ca urmarea a analizei

i stabilirii obiectivelor este ce-a de a treia etapă important

Alternativa nu se suprapune pe sensul termenilor de alegere sau de preferin

ă la o posibilitate de alegere sau de preferință


predecizional al procesului luării deciziei, nu o valorizează în niciun fel

ă. Practic, alternativele sunt doar formulate înaintea oric

i termenul alternativă este des folosit în teoria generală a deciziei, la nivelul

politicilor publice folosirea lui nu este cea corectă. La modul gen

posibilitatea de a alege între două lucruri, căi, fenomene, solu

selecția politicilor, procesul este mult mai complex decât alegerea

între alternative, formulările de proiecte fiind cel puțin două.

Clarificarea deciziilor în acest moment al identificării alternativelor este foarte

gradul de cunoaștere al mediului, deciziile pot fi:

În condiții de certitudine – atunci când starea mediului este sigur

cunoscută pentru decident, procesul decizional ducând la un rezultat

specific;

Decizii în condiții de risc – când decidentul de

probabile legate de decizie și de procesul decizional;

Decizii în condiții de incertitudine – când decidentul nu dispune de

infromații asupra posibilității de realizare a acțiunilor

impactulprocesului decisional asupramediului, pot exista:

Deciziipasive – care nu au effect imediatasupramediului;

unei politici publice, ca urmarea a analizei

ă importantă în procesul

Alternativa nu se suprapune pe sensul termenilor de alegere sau de preferință.

ță. Din perspectiva


ă în niciun fel – în sensul de

. Practic, alternativele sunt doar formulate înaintea oricărui tip de

ă a deciziei, la nivelul

. La modul general, alternativa

i, fenomene, soluții, proiecte.

, procesul este mult mai complex decât alegerea

ării alternativelor este foarte

atunci când starea mediului este sigură și

decident, procesul decizional ducând la un rezultat

când decidentul deține informații

i de procesul decizional;

când decidentul nu dispune de

țiunilor și a deciziilor

, pot exista:

care nu au effect imediatasupramediului;

• Decizii active

reală

• Dacă

• Deciziimonocriteriale;

• Deciziimulticriteriale.

Clasificatedupănumă

• Monosecven

decisional;

• Secven

Putemvorbi, totodată

• Deciziiindividuale

• Decizii collective

cândexist

Analizatedin perspectiv

• Deciziicurente

• Deciziitactice

termnemediu;

• Deciziistrategice

Dupăperiodicitate

• Deciziiunice

• Decizii repetitive

Înfuncție de amplo

• Deciziiintegrale;

• Deciziiavizate.

Din punctul de vedere al

ordineajuridică, sunt:

• Deciziigenerale

desfă

• Deciziispecifice

vaimplicaînprocesul institutional saudecizional;

3

Decizii active – care produc o modificare de stare

realășiimediatăasupramediului.

Dacăavemînvederenumărul de criteriidupă care se iadecizia

Deciziimonocriteriale;

Deciziimulticriteriale.

numărulmomentelordecizionale, deciziile sunt:

Monosecvențiale – atuncicand se face apel la un

decisional;

Secvențiale – cânddeciziaesterezultatuluneiînșiruiri de procese.

Putemvorbi, totodată, despre:

Deciziiindividuale – cânddeciziaesteluată de o singur

Decizii collective

cândexistăcelpuțindoidecidențiimplicațiînprocesuld

din perspectivătemporală, există:

Deciziicurente - care intrăînpractica de rutină a deciden

Deciziitactice - care sunt luateînraport cu o tactic

termnemediu;

Deciziistrategice – vizeazăstrategiile majora pe termen lu

periodicitate, pot fi:

Deciziiunice – luate la un moment dat, care nu mairevin pe agenda;

Decizii repetitive – care pot reveni pe agenda.

oareasfereidecizionaleaactorului sunt:

Deciziiintegrale;

Deciziiavizate.

Din punctul de vedere al conținutuluilorși al modificărilor pe care le aduc pe

Deciziigenerale – care contribuie la stabilireaunuicadru general

desfășurăriiactivitățilordecizionaleși de management;

Deciziispecifice – care statueazăcă o persoan

vaimplicaînprocesul institutional saudecizional;

care produc o modificare de stare

care se iadecizia, avem:

atuncicand se face apel la un singur moment

șiruiri de procese.

ă de o singurăpersoană;

–

iînprocesuldecizional.

ă a decidenților;

care sunt luateînraport cu o tacticăorganizată pe

strategiile majora pe termen lung.

luate la un moment dat, care nu mairevin pe agenda;

ărilor pe care le aduc pe

care contribuie la stabilireaunuicadru general

i de management;

o persoană se

• Decizii determinate de cererea de serviciipublice

creează

constrângere, însensul de reglementare.

• Decizii determinate de schimb

cepresupundrepturi

decisional sau institutional specific.

Selecția alternativelor

s-a stabilit ce anume constituie o problem

pe agenda decizională, formularea politicii este etapa în care decizia este elementul cel

mai important.

Formularea politicii publice

• de generare a alternativelo

• de evaluare a a variantelor de op

Generarea alternativelor este

seidentifică soluții posibile de rezolvare

seformuleazăvariantele de

de aspecte precum:

� formulareatrebuies

tuturoractorilorimplica

săformuleze alternative);

� formulareaesteposibil

fostclar definite;

� formularea se poaterealizadoardac

grupurileafectate de proiectul de politic

demersal decisional

� formulareaeste un p

poatederulaîntr

“niciodat[nefiindaduseargumenteleultime ale uneipropuneri”

� procesulpresupuneactivit

Celmai important aspect înprocesul de generare

felulîn care interacționează

4

Decizii determinate de cererea de serviciipublice

creeazăînbeneficiulcelor pe care îivizază o oportunitatesauchiar o

constrângere, însensul de reglementare.

Decizii determinate de schimbările de structur

cepresupundrepturișiobligativitățicelorimplicațiînstructuraprocesului

decisional sau institutional specific.

ia alternativelor se constituie într-un important proces decizional.

a stabilit ce anume constituie o problemă și ce nu, ce este cel mai important s

ă, formularea politicii este etapa în care decizia este elementul cel

Formularea politicii publice presupune două subetape ale procesului decizional:

de generare a alternativelor;

de evaluare a a variantelor de opțiuni prin modelarea alternativelor.

Generarea alternativelor este “procesulprin care, la o anumit

ții posibile de rezolvare” (Caprioara, 2007, p. 66). Atuncicând

variantele de opțiunepentru o politicăpublică, trebuieavuteînvedere o serie

formulareatrebuiesăiaîncalcultoateopțiunile, ale

tuturoractorilorimplicați (nu poateexista un singur actor care

ăformuleze alternative);

formulareaesteposibilădoarîncondițiileîn care, anterior, problema a

fostclar definite;

formularea se poaterealizadoardacă se intrăîn contact direct cu

grupurileafectate de proiectul de politicăpublică

demersal decisional și de acțiune specific acesteietape;

formulareaeste un procescontinuuși complex care se

poatederulaîntr-un interval de timpfoarte mare,

“niciodat[nefiindaduseargumenteleultime ale uneipropuneri”

procesulpresupuneactivități de negociere, cu perdanț

Celmai important aspect înprocesul de generareaalternativeloresteinflen

ționeazăactorii.

Decizii determinate de cererea de serviciipublice –

ă o oportunitatesauchiar o

e de structură –

țiînstructuraprocesului

un important proces decizional. După ce

ce nu, ce este cel mai important să intre

, formularea politicii este etapa în care decizia este elementul cel

ale procesului decizional:

iuni prin modelarea alternativelor.

“procesulprin care, la o anumită problemă,

” (Caprioara, 2007, p. 66). Atuncicând

, trebuieavuteînvedere o serie

, ale

i (nu poateexista un singur actor care

leîn care, anterior, problema a

ăîn contact direct cu

ăpublicăși de aiciapare

iune specific acesteietape;

și complex care se

un interval de timpfoarte mare,

“niciodat[nefiindaduseargumenteleultime ale uneipropuneri”;

i de negociere, cu perdanți și câștigători.

aalternativeloresteinflențat de

Modeleleconsacrate

alternativelor sunt:

• modelulcoali

• modelulre

Încazulcoaliției de sus

formulareaalternativelorcuprindeactoriafla

cel regional sau local.

toateacestea, esteposibilsă

Finalitateaprocesului de formulareestedeterminat

• resurselecoali

• prevederilelegale;

• valorileculturale;

• resurseleexistente

• interesele

Încazulcelui de-al doilea model, al re

formulareesteinfluențat de prezen

nivelulaceleiațiinstituții.

Sunt importanteînacestcazraporturile pe care actorii

respectiv:

• raporturileinstituționalizate (însensul de linieierarhic

• raporturileneinstitu

În cadrul celei de

alternativelor, se realizează

anterior formulate și alegerea criteriilor în func

Procesul de selecț

pentru fiecare proiect de politic

Nu există un inventar clar

natura politicii care se dore

Criteriile de evaluare a alternativelor

• opțiunile individuale sau de grup ale actorilor implica

• de valorile

• de cultura organiza

5

Modeleleconsacrate, din punct de vedereteoretic, înprocesul de generare ala

modelulcoaliției de susținere;

modelulrețelelor de politici.

ției de susținere, procesuldeci

formulareaalternativelorcuprindeactoriaflați la toatenivelele, de la celna

cel regional sau local.Încelemaimultecazuri, actorii au opinii commune, dar, cu

toateacestea, esteposibilsă nu existeconsensînformulareaalternativelor.

Finalitateaprocesului de formulareestedeterminată de factori precum:

resurselecoaliției;

prevederilelegale;

valorileculturale;

resurseleexistenteși care pot fi investite;

intereseleșiscopurilefiecăruigrupșiposibilitateaconvergen

al doilea model, al rețelelor de politici, procesul decisional de

țat de prezențarețelelorexistenteîntreceiimplica

ț ții.

Sunt importanteînacestcazraporturile pe care actorii-decidenți le

ționalizate (însensul de linieierarhică) sau

raporturileneinstituționalizate (rețelepersonaleșiraporturiinterindividuale)

În cadrul celei de-a doua subetape a formulării politicilor, respectiv evaluarea

alternativelor, se realizează un proces de selecție între variantele de proiecte de politici

și alegerea criteriilor în funcție de care se va realiza aceast

ție nu se poate realiza decât pe baza unor criterii clar stabilite

pentru fiecare proiect de politică în parte.

ă un inventar clar și unic al acestor criterii, componenț

natura politicii care se dorește a se implementa.

Criteriile de evaluare a alternativelor depind de:

țiunile individuale sau de grup ale actorilor implica

de valorile și motivațiile celor implicați;

de cultura organizațională a instituției vizată de proces

înprocesul de generare ala

, procesuldecizional de

i la toatenivelele, de la celnațional, până la

Încelemaimultecazuri, actorii au opinii commune, dar, cu

ativelor.

de factori precum:

iposibilitateaconvergențeiacestora.

elelor de politici, procesul decisional de

elelorexistenteîntreceiimplicațichiar la

ți le stabilescîntreei,

iraporturiinterindividuale).

rii politicilor, respectiv evaluarea

re variantele de proiecte de politici

ie de care se va realiza această selecție.

ie nu se poate realiza decât pe baza unor criterii clar stabilite

i unic al acestor criterii, componența sa depinzând de

iunile individuale sau de grup ale actorilor implicați;

ă de proces.

Formularea alternativelor trebuie

• Fiecare variant

problema ce reclam

• Fiecare variant

resurse (financiare

• Fiecare variant

aşteptat asupra grupului

Există mai multe

atunci când decidentul îş

• Brainstorming (de regul

cu soluţ

din:consilieri, exper

• Tehnica Delphi

domeniul dereferin

chestionar carem

• Consult

acestea sunt utile mai a

făcută

soluţiile posibile pentru rezolvareaacesteia;

• Studierea modului în care al

(modelul best practice).

Legitimizarea este un element central într

aprobare, obligaţie, susţ

sprijinuldisponibil pentru guvern

distincţie importantă între dou

Sprijinul concentrat vine dinspre atitudinile favorabile

de rezultate care sunt percepute dec

aparsau chiar anticipându

favorabile sau la bunăvoin

tolerezerezultatele care nu le convin sau efectele pe care le consider

lor.”

6

alternativelor trebuiesă ţină cont de câteva condiţii minime:

Fiecare variantă trebuie să explice clar modul în careva rezolva

problema ce reclamă opolitică publică;

Fiecare variantă trebuie să fie însoţită de o estimarea necesarului de

resurse (financiare, umane, detimp);

Fiecare variantă trebuie să fie însoţită de o estimarea impactului

şteptat asupra grupului-ţintă.

mai multe procese prin care se pot genera soluţiiviabile la o problem

atunci când decidentul îşi ia timpulnecesar pentru această etapă, anume:

Brainstorming (de regulă, în interiorul echipei careeste responsabil

cu soluţionarea problemei: încazuri concrete, echipa poate fi format

din:consilieri, experţi, parteneri de coaliţie, colegi departid etc.);

Tehnica Delphi – constă în consultarea unui grupde exper

domeniul dereferinţă a problemei pecare am ales

chestionar caremăsoară opiniile acestora asupra problemeianalizate;

Consultări cu persoane, organizaţii din afarainstituţ

acestea sunt utile mai alesatunci când definirea problemei este

ăcută defactorul cu putere de decizie, care însă

soluţiile posibile pentru rezolvareaacesteia;

Studierea modului în care alţii au rezolvat problemesimilare

(modelul best practice).

e un element central într-un sistem politic,

ţie, susţinere. O modalitatede a măsuralegitimitatea este de a analiza

sprijinuldisponibil pentru guvern şi pentru ceea ce face acesta. DavidEaston face o

între două tipuri desprijin: concentrat şi difuz.

Sprijinul concentrat vine dinspre atitudinile favorabile şipredispozi

de rezultate care sunt percepute decătre cetăţeni ca îndeplinind cererile lor pe m

aparsau chiar anticipându-le. În schimb, sprijinul difuz se refera la„rezerva de atitudini

ăvoinţa care-i ajutăpe membrii unei comunităţi să

tolerezerezultatele care nu le convin sau efectele pe care le consideră

cont de câteva condiţii minime:

explice clar modul în careva rezolva

de o estimarea necesarului de

ă de o estimarea impactului

viabile la o problemă,

ă, anume:

, în interiorul echipei careeste responsabilă

ionarea problemei: încazuri concrete, echipa poate fi formată

ţie, colegi departid etc.);

ultarea unui grupde experţi în

a problemei pecare am ales-o pe baza unui

opiniile acestora asupra problemeianalizate;

ii din afarainstituţiei – de regulă,

lesatunci când definirea problemei este

defactorul cu putere de decizie, care însă nu cunoaştetoate

ii au rezolvat problemesimilare

un sistem politic,implicăautoritate,

suralegitimitatea este de a analiza

i pentru ceea ce face acesta. DavidEaston face o

şipredispoziţiile stimulate

eni ca îndeplinind cererile lor pe măsură ce

În schimb, sprijinul difuz se refera la„rezerva de atitudini

pe membrii unei comunităţi să accepte sau să

tolerezerezultatele care nu le convin sau efectele pe care le considerăcontrare dorinţelor

După cum susţineEaston,legitimizarea se bazeaz

referăla„inocularea simţuluilegitimit

convingerea cetăţenilor ca trebuie s

legitimitateapoate fi administrat

dinamică între legitimitatea unui sistem politic

guvernamentale.

Pot fi acceptate dezam

perioadă mare a unor neconcordanteîntre rezultate

sprijinul debază pentru sistemul politic. Acest lucru este valabil

încearcă să manipuleze legitimitatea prinfolosirea de simboluri. Publicul poate înv

sprijineguvernul prin circula

rupându-se asocierea dintre simbol

program,în acel moment guvernul trebuie s

Selecţia reprezintă

alegere. Această fază esteînso

utilitariste. Ea poate fi momentul în cursul c

faptele sauanaliza nefiind neutre în ochii actorilor implica

decât scopurile. Compromisuri,negocieri, coali

obscureconstituie tot atâtea activit

opţiunilor alternativepermite exprimarea unor tactici la fel de variate ca

valori, permite propaganda, comunicarea

deaproape selectarea unei alternative.Atunci când avem de

pentruaceeaşi problemă, iar decidentul este pus în postura de aalege una dintre ele,

aceste variante pot fi, la rândul lor,„cânt

calitative:

Metodele calitative

restrânsă, când sunt puţ

anumitesemne de întrebare, respectiv când gradul de deschidere alinstitu

în soluţionarea problemei este relativmare (ex.: interviuri, analiza SWOT, focus

grupuri, brainstorming,medierea

Metodele cantitative

rezolvăm este extinsă (afecteaz

7

ţineEaston,legitimizarea se bazează pe atitudini înv

la„inocularea simţuluilegitimităţii” şi observă că sprijinul celmai stabil deriv

ăţenilor ca trebuie să sesupună. După Jones, acest fapt sugereaz

oate fi administrată în societate. Aceste concluzii sugereaz

între legitimitatea unui sistem politicşi aprobarea programelor

Pot fi acceptate dezamăgiri pe termen scurt şi intermitente,însă

unor neconcordanteîntre rezultate şiaşteptări poate s

ă pentru sistemul politic. Acest lucru este valabil şi atuncicând guvernul

manipuleze legitimitatea prinfolosirea de simboluri. Publicul poate înv

guvernul prin circulaţiainformaţieişi prin folosirea desimboluri, îns

se asocierea dintre simbol şiprogram, ajungându-se la separarea simbolului de

program,în acel moment guvernul trebuie să suporte costurile aceleisepar

ezintă, în esenţă, procesul de reducere aopţiunilor la o singur

ă ă esteînsoţită de tensiuni care ţin de divergen

utilitariste. Ea poate fi momentul în cursul căruia seexprimă şi se soluţ

a nefiind neutre în ochii actorilor implicaţi, înorice caz, nu mai neutre

decât scopurile. Compromisuri,negocieri, coaliţii, înţelegeri, situa

obscureconstituie tot atâtea activităţi generate în cursulacestui proces. Valorificarea

ativepermite exprimarea unor tactici la fel de variate ca

valori, permite propaganda, comunicareaşişantajul. Promovarea politic

deaproape selectarea unei alternative.Atunci când avem de-a face cu mai multe solu

ă, iar decidentul este pus în postura de aalege una dintre ele,

aceste variante pot fi, la rândul lor,„cântărite” folosind diverse metode cantitative

Metodele calitative se folosesc mai ales atunci când problemaeste una focalizat

, când sunt puţine datecantitative disponibile, iar credibilitatea lor ridic

anumitesemne de întrebare, respectiv când gradul de deschidere alinstitu

ionarea problemei este relativmare (ex.: interviuri, analiza SWOT, focus

upuri, brainstorming,medierea şi negocierea etc.).

Metodele cantitative se utilizează atunci când problema pecare ne propunem s

ă (afecteazăgrupuri-ţintă largi), există date statistice disponibile,

pe atitudini învăţate. El se

sprijinul celmai stabil derivă din

Jones, acest fapt sugerează că

în societate. Aceste concluzii sugereazăo relaţie

şi aprobarea programelor

i intermitente,însă menţinerea pe o

ări poate să deterioreze

şi atuncicând guvernul

manipuleze legitimitatea prinfolosirea de simboluri. Publicul poate învăţa să

i prin folosirea desimboluri, însă în timp,

se la separarea simbolului de

suporte costurile aceleiseparări.

ţiunilor la o singură

in de divergenţe normativeşi

ă şi se soluţionează conflicte,

ţi, înorice caz, nu mai neutre

ţelegeri, situaţii clar-

i generate în cursulacestui proces. Valorificarea

ativepermite exprimarea unor tactici la fel de variate ca şirecurgerea la

antajul. Promovarea politică însoţeşte

a face cu mai multe soluţii

, iar decidentul este pus în postura de aalege una dintre ele,

rite” folosind diverse metode cantitative şi

se folosesc mai ales atunci când problemaeste una focalizată,

ine datecantitative disponibile, iar credibilitatea lor ridică

anumitesemne de întrebare, respectiv când gradul de deschidere alinstituţiilor implicate

ionarea problemei este relativmare (ex.: interviuri, analiza SWOT, focus-

atunci când problema pecare ne propunem să o

ă date statistice disponibile,

iargradul de deschidere al institu

analiza cost-beneficiu, analiza de risc,analiza senzitivit

În ceea ce priveşte faza de legitimizare, aceasta paremai scurt

identificat. În sensul stric

responsabilulformal, individul sau grupul c

decizia efectivă. Elvoteaz

monopolul alegerii. El poateacc

poateexercita un act discre

experţilorşi al altor actori. El are posibilitateade a face

observă că acest lucru se întâmpl

simplu activitatea deselecţ

Asta înseamnă că este prizonierul procesului cares

Decidentul nu are timpul de a

pentru a distruge nişte compromisuri careneutralizeaz

viitor, alţiactoricare să conteze. Îi lipsesc informa

opţiunilor posibile. În acela

colaboratorii săi i-auanticipat interesele, valorile, preferin

Legitimizarea nu este un act protocolar, chiar

mulţumeşte să ratifice activitatea desf

este decisivă dinpunct de vedere politic

conferă legitimitate unei alegeri

ireversibil.

Activitatea de legitimiz

un criteriu de alegere, care face aceast

este un elementcentral într

susţinere. O modalitate de a m

pentru guvern şi pentruceea ce face acesta. David Easton face o distinc

între două tipuri de sprijin: concentrat

atitudinile favorabile şipredispozi

cetăţeni ca îndeplinind cererile lor pe m

schimb, sprijinul difuz se refer

care-i ajută pe membrii uneicomunit

8

iargradul de deschidere al instituţiilor implicate este redus (ex.:analiza multicriterial

beneficiu, analiza de risc,analiza senzitivităţii, analiza cost

În ceea ce priveşte faza de legitimizare, aceasta paremai scurtă

identificat. În sensul strict altermenului, ea coincide cu momentul în care

responsabilulformal, individul sau grupul căruia îi revindreptul şi sarcina de a decide, ia

ă. Elvotează, semnează, „hotărăşte”.În teorie, el deţ

monopolul alegerii. El poateaccepta sau refuza selecţia elaborat

poateexercita un act discreţionar. Nu este obligat să accepteavizul consilierilor,

i al altor actori. El are posibilitateade a face şi de a desface.În practic

acest lucru se întâmplă destul derar. Uneori,„decidentul” ratific

simplu activitatea deselecţie sau modifică numai un detaliu al opţiunii dejaelaborate.

ă ă este prizonierul procesului cares-a derulat în amonte?

Decidentul nu are timpul de a reconsidera totul. El nu areinfluen

şte compromisuri careneutralizează sau mobilizeaz

ă conteze. Îi lipsesc informaţiile privind tehnicitateamizelor

iunilor posibile. În acelaşi timp, în sens invers,el poate să parieze c

auanticipat interesele, valorile, preferinţele.

Legitimizarea nu este un act protocolar, chiar şi atunci când„decidentul” se

ratifice activitatea desfăşuratăîn amonte. Ea are o valoare ad

dinpunct de vedere politic şi simbolic: prin votul său, prinsemn

legitimitate unei alegeri şi ooficializează, îi conferă autoritate

Activitatea de legitimizare constă deci în alegerea unei soluţiiîn conformitate cu

un criteriu de alegere, care face aceastăsoluţie acceptabilă pentru terţ

este un elementcentral într-un sistem politic, implică autoritate, aprobare,obliga

te de a măsura legitimitateaeste de a analiza sprijinu

şi pentruceea ce face acesta. David Easton face o distinc

tipuri de sprijin: concentrat şi difuz.Sprijinul concentrat vine dinspre

şipredispoziţiile stimulate de rezultate care sunt percepute dec

eni ca îndeplinind cererile lor pe măsură ce apar sau chiar anticipându

schimb, sprijinul difuz se referă la „rezerva de atitudini favorabile sau la bun

pe membrii uneicomunităţi să accepte sau să tolereze rezultatele care nu

iilor implicate este redus (ex.:analiza multicriterială,

ii, analiza cost-eficacitate).

te faza de legitimizare, aceasta paremai scurtă şi mai uşor de

t altermenului, ea coincide cu momentul în care

şi sarcina de a decide, ia

te”.În teorie, el deţine autoritatea,

ţia elaborată în amonte,

accepteavizul consilierilor,

i de a desface.În practică se

estul derar. Uneori,„decidentul” ratifică pur şi

numai un detaliu al opţiunii dejaelaborate.

a derulat în amonte? Şi da, şi nu.

reconsidera totul. El nu areinfluenţa necesară

sau mobilizează, astăzi sau în

iile privind tehnicitateamizelor şi a

ă parieze că consilierii sau

i atunci când„decidentul” se

monte. Ea are o valoare adăugată care

ău, prinsemnătura sa, el

ă autoritate şi un caracter

ţiiîn conformitate cu

ă pentru terţi. Legitimizarea

autoritate, aprobare,obligaţie,

sura legitimitateaeste de a analiza sprijinul disponibil

i pentruceea ce face acesta. David Easton face o distincţieimportantă

i difuz.Sprijinul concentrat vine dinspre

iile stimulate de rezultate care sunt percepute decătre

sau chiar anticipându-le.În

favorabile sau la bunăvoinţa

tolereze rezultatele care nu

leconvin sau efectele pe care le consider

susţineEaston, legitimizarea se bazeaz

simţuluilegitimităţii”şi observ

cetăţenilor că trebuie să

poate fiadministrată în societate. Aceste concluzii sugereaz

legitimitatea unui sistem politic

acceptate dezamăgiri pe termen scurt

mare a unor neconcordanteîntre rezultate

debază pentru sistemul pol

să manipuleze legitimitatea prinfolosirea de simboluri. Publicul poate înv

sprijineguvernul prin circula

rupându-se asocierea din

program,în acel moment guvernul trebuie s

Unul dintre obiectivele principale ale analizei politicilor este producerea de

informaţii privind consecin

analistul trebuie să se bazeze pe o anumit

producă informaţiile dorite. Îns

aplece cu egală atenţie a

aceasta este atât de complex

strategie ar fi fără şanse. De aceea, analistul apeleaz

general, un model este o reprezentare simplificat

care serveşte unui anumit scop. Nu e greu s

metroului din Bucureşti, pe care o vedem în fiecare vagon, este un model al acestuia. E

uşor de văzut că ea este simplificatoare

realitatea; dar este un instrument folositor pentru fiecare c

modele ale unui avion sau ale unui autoturism, ori modele ale unor cartiere

rezidenţiale.Noi toţi folosim în mod constant modele. fiecare persoan

privată şi în cea de afaceri folose

lumii din jurul tău pe care o ai în minte este un model. Nimeni nu are un ora

guvern sau o ţară în cap. Avem doar concepte

pentru a reprezenta sistemul real. O imagine mental

9

leconvin sau efectele pe care le consideră contrare dorinţelorlor”. Dup

ineEaston, legitimizarea se bazează peatitudini învăţate. El se refer

ăţ şi observă că sprijinul cel mai stabil derivă

trebuie să se supună. DupăJones, acest fapt sugerează

ă în societate. Aceste concluzii sugerează orelaţ

i sistem politic şiaprobarea programelor guvernamentale.Pot fi

ăgiri pe termen scurt şi intermitente,însă menţinerea pe o perioad

mare a unor neconcordanteîntre rezultate şiaşteptări poate să deterioreze sprijinul

pentru sistemul politic. Acest lucru este valabil şi atuncicând guvernul încearc

manipuleze legitimitatea prinfolosirea de simboluri. Publicul poate înv

sprijineguvernul prin circulaţiainformaţieişi prin folosirea desimboluri, îns

se asocierea dintre simbol şiprogram, ajungându-se la separarea simbolului de

program,în acel moment guvernul trebuie să suporte costurile aceleisepar


ii privind consecinţeleacţiunilor care ar urma să fie luate. Pentru aceasta,

ă se bazeze pe o anumită înţelegere a situaţiei, care s

ţiile dorite. Însă e ca şi imposibil ca analistul de politici s

ă ţie asupra tuturor caracteristicilor situaţiei; de cele mai multe ori,

aceasta este atât de complexă, iar resursele disponibile sunt atât de reduse, încât o atare

ă ă şanse. De aceea, analistul apelează la modele ale politicilor.În

model este o reprezentare simplificată a unui fenomen, obiect sau proces,

te unui anumit scop. Nu e greu să ne gândim la câteva exemple: harta

şti, pe care o vedem în fiecare vagon, este un model al acestuia. E

ă ea este simplificatoare şi că în multe aspecte ea chiar distorsioneaz

realitatea; dar este un instrument folositor pentru fiecare călător. La fel, mul


ţi folosim în mod constant modele. fiecare persoan

i în cea de afaceri foloseşte instinctiv modele pentru a face decizii. Imaginea

ău pe care o ai în minte este un model. Nimeni nu are un ora

ţ ă în cap. Avem doar concepte şirelaţii selectate şi pe care le folosim

pentru a reprezenta sistemul real. O imagine mentală este un model. Ş

ţelorlor”. După cum

ate. El se referă la „inocularea

sprijinul cel mai stabil derivă dinconvingerea

Jones, acest fapt sugerează că legitimitatea

ă orelaţie dinamică între

iaprobarea programelor guvernamentale.Pot fi

ă ţinerea pe o perioadă

ă deterioreze sprijinul

i atuncicând guvernul încearcă

manipuleze legitimitatea prinfolosirea de simboluri. Publicul poate învăţa să

i prin folosirea desimboluri, însă în timp,

se la separarea simbolului de

suporte costurile aceleiseparări.


ă fie luate. Pentru aceasta,

ţiei, care să îi permită să

i imposibil ca analistul de politici să încerce să se

ţiei; de cele mai multe ori,

, iar resursele disponibile sunt atât de reduse, încât o atare

la modele ale politicilor.În

a unui fenomen, obiect sau proces,

ne gândim la câteva exemple: harta

ti, pe care o vedem în fiecare vagon, este un model al acestuia. E

în multe aspecte ea chiar distorsionează

ă ător. La fel, mulţi am văzut


i folosim în mod constant modele. fiecare persoană, în viaţa sa

te instinctiv modele pentru a face decizii. Imaginea

u pe care o ai în minte este un model. Nimeni nu are un oraş sau un

şi pe care le folosim

este un model. Şi toate deciziile

noastre sunt luate pe baza modelelor. Problema nu este aceea de a folosi sau de a ignora

modelele. Ea este aceea a alegerii între modele alternative.

Modelele politicilor sunt reprezent

ale problemelor şi construite cu scopuri precise. Un astfel de model poate lua forme

foarte diferite: de la o imagin

diagrame, ecuaţii matematice sau simul

de mare, încât unii autori consider

“căutare a soluţiilor la o problem

Probabil că cea mai cunoscut

apelează la ideea de model este cea realizat

procesul de luare a deciziilor îm

rachetelor nucleare din 1962. Strategia de argumentare a lui Allison a fost aceea de a

arăta că dacă adoptăm “lentile” diferite, atunci felul nostru de a vedea

lucrurile se schimbă foarte mult

evenimente: ceea ce ne pare important când ne punem ni

nesemnificativ din altă perspectiv

întrebările, modul în care se r

de aceste “lentile”, de modelul pe care îl utiliz

Astfel, Allison propune trei modele de interpretare a crizei cubaneze:

� modelul actorului ra

scopuri bine determinate, formuleaz

evalueaz

� modelul organiza

raţional, ci ca un ansamblu de organiza

percep evenimentele în propriul lor fel, se centreaz

aspecte diferite ale situa

sunt atunci balans

organiza

� modelul

cu propriile sale interese; deciziile care se iau depind de rela

putere ş

Rolul modelelor. Importan

10


lele. Ea este aceea a alegerii între modele alternative.

Modelele politicilor sunt reprezentări simplificatoare ale unor aspecte selectate

şi construite cu scopuri precise. Un astfel de model poate lua forme

foarte diferite: de la o imagine a problemei în mintea analistului, la concepte precise,

ţii matematice sau simulări pe calculator.Importanţa modelelor este atât

de mare, încât unii autori consideră chiar că analiza politicilor ar putea fi definit

lor la o problemă cu ajutorul unuia sau al mai multor modele”

ă cea mai cunoscută cercetare în domeniul politicilor publice care

la ideea de model este cea realizată de G. Allison (1971). El a analizat

procesul de luare a deciziilor îm S.U.A. în timpul dramaticei crize cubaneze a


ăm “lentile” diferite, atunci felul nostru de a vedea ş

ă foarte mult. Ajungem să avem descrieri foarte diferite ale acelora

evenimente: ceea ce ne pare important când ne punem nişte lentile apare ca

nesemnificativ din altă perspectivă; ceea ce e provocator, felul în care sunt formulate

rile, modul în care se răspunde, locul unde căutăm datele empirice

de aceste “lentile”, de modelul pe care îl utilizăm în cercetare.


modelul actorului raţional: tratăm guvernarea ca un actor care a

scopuri bine determinate, formulează opţiuni clare, compar

evaluează alternativele şi face alegerea care este cea mai bun

modelul organizaţional: tratăm guvernarea nu ca un singur actor

ţional, ci ca un ansamblu de organizaţii sau institu

percep evenimentele în propriul lor fel, se centreaz

aspecte diferite ale situaţieişi propun răspunsuri diferite; deciziile

sunt atunci balansări ale perspectivelor diferite ale acestor

organizaţii sau instituţii diferite;

modelul birocratic: guvernarea apare ca o colecţie de actori, fiecare

cu propriile sale interese; deciziile care se iau depind de rela

putere şi de cele de negociere care au loc.

. Importanţa modelelor constă în aceea că:


ri simplificatoare ale unor aspecte selectate

i construite cu scopuri precise. Un astfel de model poate lua forme

e a problemei în mintea analistului, la concepte precise,

ţa modelelor este atât

analiza politicilor ar putea fi definită drept

cu ajutorul unuia sau al mai multor modele”.

cercetare în domeniul politicilor publice care

de G. Allison (1971). El a analizat

S.U.A. în timpul dramaticei crize cubaneze a


m “lentile” diferite, atunci felul nostru de a vedea şi de a interpreta

avem descrieri foarte diferite ale aceloraşi

şte lentile apare ca

; ceea ce e provocator, felul în care sunt formulate

m datele empirice – toate depind


m guvernarea ca un actor care are

ţiuni clare, compară şi

i face alegerea care este cea mai bună;

m guvernarea nu ca un singur actor

ţii sau instituţii diferite, care

percep evenimentele în propriul lor fel, se centrează asupra unor

ăspunsuri diferite; deciziile

ri ale perspectivelor diferite ale acestor

: guvernarea apare ca o colecţie de actori, fiecare

cu propriile sale interese; deciziile care se iau depind de relaţiile de

• Modelele simplifică

bine complexitatea problemei abordate.

• Modelele ajută la distingerea variabilelor semnificative de cele nesemnificative.

• Modelele permit predic

• Modelele permit concentrarea aten

aspecte ale problemei, permi

• Modelele permit o mai bun

elaborarea unei politici, favorizând în acest fel

politicilor.

Clasificarea modelelor

seamă de scopurile pentru care au fost create, de func

Modele descriptive ş

fenomenelor sau de a prezice anumite evolu

monitoriza rezultatele unei politici. De pild

indicatori macroeconomici (precum dinamica PIB

bugetar etc.); pentru starea sistemului de înv

de studenţi, pe sexe, mediu de provenien

accesul la studii postuniversitare etc. Mode

explica sau de a prezice, ci

apelează explicit la anumite valori a c

cum am văzut în capitolul anterior, valoril

dar şi altele, precum cea a drept

mediului natural etc. (să

unei politici).

Modele verbale şi simbolice

ele fac apel la tehnici matematice, statistice, logice, pot fi formulate ca programe pe

calculator. Deşi mai greu de interpretat

decidenţilor, ba chiar şispeciali

deciziilor. Probabil că cele mai cunoscute modele de acest fel sunt cele care apeleaz

funcţii liniare; ele sunt de forma:y = ax + b.Aici y este variabila pe care analistul

doreşte să o determine, iar x este o variabil

manipulabilă. Modelul permite analistului s

11

Modelele simplifică problemele, ajutând analistul de politici să

bine complexitatea problemei abordate.

ă la distingerea variabilelor semnificative de cele nesemnificative.

Modelele permit predicţiaconsecinţelor adoptării unei altei politici.

ele permit concentrarea atenţieianaliştilorşidecidenţ

aspecte ale problemei, permiţândobţinerea de informaţii relevante.

Modelele permit o mai bună comunicare între agenţii care particip

elaborarea unei politici, favorizând în acest fel procesul de înf

Clasificarea modelelor. Modelele pot fi clasificate în mai multe moduri,

de scopurile pentru care au fost create, de funcţia lor, de forma pe care o au etc

Modele descriptive şi normative. Modelele descriptive au rolul de a explica evolu

fenomenelor sau de a prezice anumite evoluţii. Astfel, ele pot fi folosite pentru a

monitoriza rezultatele unei politici. De pildă, pentru economie pot fi utiliza

indicatori macroeconomici (precum dinamica PIB, mărimea inflaţ

bugetar etc.); pentru starea sistemului de învăţământ superior sunt cei privind num

i, pe sexe, mediu de provenienţă (urban/rural), calitatea programelor oferite,

accesul la studii postuniversitare etc. Modelele prescriptive au nu numai scopul de a

explica sau de a prezice, ci şi pe acela de a propune reguli sau recomand

explicit la anumite valori a căror atingere este considerată ca dezirabil

zut în capitolul anterior, valorile la care se face apel pot fi cea a eficien

i altele, precum cea a dreptăţii, a respectării drepturilor individuale ori a p

mediului natural etc. (să ne amintim de criteriile utilitarist sau al lui Rawls de alegere a

şi simbolice. Unele modele sunt exprimate într-


şi mai greu de interpretat şi mai dificil de explicat publicului sau

or, ba chiar şispecialiştilor, ele sunt adesea de mare ajutor în îmbun

ă cele mai cunoscute modele de acest fel sunt cele care apeleaz

ii liniare; ele sunt de forma:y = ax + b.Aici y este variabila pe care analistul

o determine, iar x este o variabilă a politicii pe care analistul o consider

. Modelul permite analistului să determine cât de mult trebuie s

problemele, ajutând analistul de politici să mânuiască mai

la distingerea variabilelor semnificative de cele nesemnificative.

rii unei altei politici.

şidecidenţilor asupra unor

ţii relevante.

ţii care participă la

procesul de înfăptuire a

. Modelele pot fi clasificate în mai multe moduri, ţinând

ia lor, de forma pe care o au etc.

au rolul de a explica evoluţia

ii. Astfel, ele pot fi folosite pentru a

, pentru economie pot fi utilizaţianumiţi

rimea inflaţiei, a deficitului

mânt superior sunt cei privind numărul

(urban/rural), calitatea programelor oferite,

lele prescriptive au nu numai scopul de a

i pe acela de a propune reguli sau recomandări. Ele

ror atingere este considerată ca dezirabilă. Aşa

e la care se face apel pot fi cea a eficienţei,

rii drepturilor individuale ori a păstrării

ne amintim de criteriile utilitarist sau al lui Rawls de alegere a

-o formă simbolică:


i mai dificil de explicat publicului sau

tilor, ele sunt adesea de mare ajutor în îmbunătăţirea

cele mai cunoscute modele de acest fel sunt cele care apelează la

ii liniare; ele sunt de forma:y = ax + b.Aici y este variabila pe care analistul

a politicii pe care analistul o consideră

determine cât de mult trebuie să se

modifice variabila x a politicii pentru a produce o anumit

y. Modelele verbale sunt cele pe care le formul

sunt în primul rând folositoare pentru c

puncte de vedere mai generale, mai degrab

Modele statice şi dinamice

concentrează asupra raporturilor dintre variabilele problemei. Acestea pot fi analizate

însă şi dinamic, pentru a ob

politicilor posibile. Una dintre cele mai simple forme de modele dinamice este cea a

arborelui de decizie, creat prin proiec

consecinţelor lor.

Obiectivele nu trebuie definite ca

precăutarea celei mai optime solu

Pulzlși Rametsteiner (2002) descriu trei moduri de guvernan

politica la nivel global din domeniul resurselor naturale si a p

1) modul de guvernan

internațional ca o entitate unitar

orizontală și guvernele formuleaz

celorlalți actori pe scena interna

anilor 1950-1960, înainte de primele ini

pădurilor;


«diferențierii funcționale» în st

guvernanță este caracterizat

descriu modalitatea în care comunitatea interna

distrugerii pădurilor tropicale, v

dezvoltare;


Interacțiunea actorilor nu urmeaz

actuală a statelor europene în domeniul forestier face parte din aceast

Inițiativele europene se înscriu într

Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Durabil

Păduri (UNFF), de inițiativ

12

modifice variabila x a politicii pentru a produce o anumită valoare a variabilei rezult

y. Modelele verbale sunt cele pe care le formulăm în limba naturală

sunt în primul rând folositoare pentru că permit formularea unor argumente, a unor

puncte de vedere mai generale, mai degrabă decât a unor valori numerice precise.

şi dinamice. Modelele statice analizează o situa

asupra raporturilor dintre variabilele problemei. Acestea pot fi analizate

i dinamic, pentru a obţine (prin simularea evoluţiei lor viitoare) predic

iticilor posibile. Una dintre cele mai simple forme de modele dinamice este cea a

arborelui de decizie, creat prin proiecţia în viitor a deciziilor asupra politicilor

Obiectivele nu trebuie definite ca şiacţiuni deoarece acestea ar

utarea celei mai optime soluţii.

i Rametsteiner (2002) descriu trei moduri de guvernanț

politica la nivel global din domeniul resurselor naturale si a pădurilor:

1) modul de guvernanță anarhic, în care fiecare actor ac

ional ca o entitate unitară. Interacțiunea dintre actori este structurat

i guvernele formulează deciziile fără a lua în considerare atitudinea

i actori pe scena internațională. Acest tip de guvernanță a caracterizat perioada

1960, înainte de primele inițiative internaționale cu privire la protejarea

2) modul de guvernanță ierarhic, inspirat de ideile tehnocratice

ionale» în structura unei anumite politici.Aceasta form

este caracterizată de interacțiunea pe linie verticală. Ca exemplu, autorii

descriu modalitatea în care comunitatea internațională a tratat în anii 80 problematica

durilor tropicale, văzută ca o problemă exclusivă a

3) modul de guvernanță heterierarhic, inspirat de idei cooperative

iunea actorilor nu urmează o structură orizontală sau vertical

ene în domeniul forestier face parte din această

iativele europene se înscriu într-un cadru mai larg delimitat de Conferin

iunilor Unite pentru Dezvoltare Durabilă, de Forumul Națiunilor Unite pentru

iativele Organizației pentru Agricultură și Alimenta

ă valoare a variabilei rezultat

m în limba naturală, de zi cu zi. Ele

permit formularea unor argumente, a unor

decât a unor valori numerice precise.

ă o situaţie dată şi se

asupra raporturilor dintre variabilele problemei. Acestea pot fi analizate

iei lor viitoare) predicţii asupra

iticilor posibile. Una dintre cele mai simple forme de modele dinamice este cea a

ia în viitor a deciziilor asupra politicilor şi a

iuni deoarece acestea ar putea devia de la

ță relevante pentru

ădurilor:

fiecare actor acționează la nivel

iunea dintre actori este structurată pe linie

a lua în considerare atitudinea

ă a caracterizat perioada

ionale cu privire la protejarea

ierarhic, inspirat de ideile tehnocratice și de principiul

ructura unei anumite politici.Aceasta formă de

ă. Ca exemplu, autorii

a tratat în anii 80 problematica

ă a Țărilor în curs de

heterierarhic, inspirat de idei cooperative și deliberative.

ă sau verticală. Cooperarea

ene în domeniul forestier face parte din această ultimă categorie.

un cadru mai larg delimitat de Conferințele

iunilor Unite pentru

i Alimentație (FAO),

etc. Inițiative regionale în domeniul p

și-a definit propria sa Strategie pentru p

centrul guvernanței europene este Conferin

Europa (MCPFE – Ministerial Conference on theProtection of Forests in Europe) care

are deja 15 ani de activitate în domeniul definirii

pădurilor. Declarațiile comune

conferințe organizate pân

Lisbonúi 2003 la Viena) identific

formularea programelor forestiere na

necesitatea viabilității economice a gestion

sociale și culturale ale existen

climatice. Procesul MCPFE probeaz

statele europene în privin

coordonare orizontală între autorit

de MCPFE este deschis parteneriatului. Astfel, la conferin

alți actori interesați care alc

stakeholderdialogue, engl.), dup

Forumului Națiunilor Unite pentru P

certificării pădurilor, de reprezentan

precum și de reprezentan

observatori pasivi ai luă

alcătuirea grupurilor de exper

activitate (ex. formularea criteriilor de gestionare durabil

atât, aceștia participă la implementarea Rezolu

programul de lucru (MCPFE, 2003) care constituie documentul programatic al

Conferinței. Astfel, reprezentan

organiza manifestări care s

Viena, și anume, întărirea rolului

temă este în pregătire, mai multe reuniuni de lucru au fost

implicate și un studiu a fost realizat la European Forest Institute în vederea cunoa

rezultatelor cercetării cu poten

durabilă a pădurilor.

13

iative regionale în domeniul pădurilor au loc și la nivelul Uniunii Europene care

a definit propria sa Strategie pentru păduri. Însă procesul politic regional care este în

ei europene este Conferința Ministerială asupra Protec

Ministerial Conference on theProtection of Forests in Europe) care

are deja 15 ani de activitate în domeniul definirii și implementării gestion

iile comune și cele 17 Rezoluții adoptate cu ocazia celor patru

e organizate până acum (1990 la Strasbourg, 1994 la Helsinki, 1998 la

Lisbonúi 2003 la Viena) identifică aspecte esențiale ale gestionării durabile a p

mularea programelor forestiere naționale, stimularea cooperării inter

ii economice a gestionării forestiere, considerarea dimensiunilor

i culturale ale existenței pădurilor, biodiversitatea forestieră

climatice. Procesul MCPFE probează faptul că există un efort de coordonare între

statele europene în privința ocrotirii pădurilor. Nu este vorba îns

ă între autorități de domeniu deoarece procesul politic reprezentat

MCPFE este deschis parteneriatului. Astfel, la conferințele ministeriale particip

i care alcătuiesc un așa numit „grup de dialog multi

stakeholderdialogue, engl.), după modelul grupului similar care func

iunilor Unite pentru Păduri (UNFF). Este vorba de actori din domeniul

durilor, de reprezentanțiai proprietarilor forestieri și ai industriei lemnului,

i de reprezentanți ai comunității științifice. Aceștia nu au d

observatori pasivi ai luării deciziilor, ci participă cu documente pregă

tuirea grupurilor de experți care se întâlnesc în mod regulat pe diverse domenii de

activitate (ex. formularea criteriilor de gestionare durabilă a pădurilor). Mai mult decât

ă la implementarea Rezoluțiilor prin asumarea de obiective în


ei. Astfel, reprezentanții comunității științifice și-au asu

ări care să permită atingerea unui obiectiv prevăzut în Declara

ărirea rolului științei în deciziile politice. O conferin

ătire, mai multe reuniuni de lucru au fost organizate de c

i un studiu a fost realizat la European Forest Institute în vederea cunoa

ării cu potențial impact asupra deciziilor în politica de gestionare

i la nivelul Uniunii Europene care

procesul politic regional care este în

asupra Protecției Pădurilor în

Ministerial Conference on theProtection of Forests in Europe) care

ării gestionării durabile a

ii adoptate cu ocazia celor patru

acum (1990 la Strasbourg, 1994 la Helsinki, 1998 la

ării durabile a pădurilor:

ionale, stimularea cooperării inter-sectoriale,

rii forestiere, considerarea dimensiunilor

durilor, biodiversitatea forestieră și schimbările

un efort de coordonare între

durilor. Nu este vorba însă de o simplă

i de domeniu deoarece procesul politic reprezentat

ele ministeriale participă și

a numit „grup de dialog multi-lateral” (multi-

modelul grupului similar care funcționează în cadrul

duri (UNFF). Este vorba de actori din domeniul

i ai industriei lemnului,

tia nu au doar rolul de

cu documente pregătitoare și intră în

i care se întâlnesc în mod regulat pe diverse domenii de

ădurilor). Mai mult decât

iilor prin asumarea de obiective în


au asumat rolul de a

ăzut în Declarația de la

ei în deciziile politice. O conferință pe această

organizate de către instituțiile

i un studiu a fost realizat la European Forest Institute în vederea cunoașterii

ial impact asupra deciziilor în politica de gestionare

Pe de altă parte, impl

reprezintă o simplă coordonare ierarhic

specialitate către nivelele de autoritate inferioare. De altfel, gestionarea durabil

pădurilor a încetat de câteva de

autoritate statală. Exemplul cel mai elocvent îl constituie procesul de certificare al

pădurilor. Certificarea s-

încurajare gestionării dura

neguvernamentale, care se implic

parteneriate cu autorităț

sit-uri valoroase din punct de ved

în vederea conservării (Natural Conservancy Group, în Marea Britanie; Conservatoire

du Littoral, în Franța). Asist

către diverse jurisdicții. N

țară la alta în funcție de deschiderea procesului politic spre participare, de organizarea

actorilor interesați, de mobilizarea societ

economia forestieră, etc.

Caracterizarea tipului de guvernan

aspectul structurilor institu

In cazul României, implementarea Rezolu

procese de distribuire a autorit

asupra guvernanței în domeniul silvic sunt: reforma propriet

agricole și forestiere, reforma economic

corupției (cu trecerea gă

Control), politica de coordonare sectorial

este limitată la silvicultură

guvernanței sunt: MCPFE; reorgan

Pădurilor, inspectorate silvice); asocierea proprietarilor forestieri priva

lor la procesele politice; procesul de reprezentare patronal

industria lemnului. Aparentului vid institu

în prezent o structură institu

In cadrul acesteia, centrii guvernamentali

stat pentru silvicultură (autoritatea minis

14

ă parte, implementarea în plan vertical a deciziilor Conferin

ă coordonare ierarhică (top down, engl.), de la ministerele de

ătre nivelele de autoritate inferioare. De altfel, gestionarea durabil

durilor a încetat de câteva decenii sa fie în competența exclusivă a unui monopol de

ă. Exemplul cel mai elocvent îl constituie procesul de certificare al

-a impus ca un mecanism economic propriu sectorului privat de

ării durabile. Alte exemple vin din partea organiza

neguvernamentale, care se implică în mod activ în protejarea pă

ile statale, fie prin concesionarea dreptului de gestionare a unor

uri valoroase din punct de vedere ecologic, fie chiar prin cumpărarea unor terenuri

ării (Natural Conservancy Group, în Marea Britanie; Conservatoire

a). Asistăm astfel la o dispersie a autorității în materie de p

ii. Numărul de jurisdicții și de nivele variază foarte mult de la o

ie de deschiderea procesului politic spre participare, de organizarea

i, de mobilizarea societății civile, de ponderea propriet

ă, etc.

Caracterizarea tipului de guvernanță a sectorului silvic la nivel na

aspectul structurilor instituționale.

In cazul României, implementarea Rezoluțiilor MCPFE merge în paralel cu alte

procese de distribuire a autorității în materie de păduri. Procesele globale cu influen

ei în domeniul silvic sunt: reforma proprietății asupra terenurilor

i forestiere, reforma economică, aderarea la Uniunea European

iei (cu trecerea gărzii forestiere în iulie 2003 la Autoritatea Na

Control), politica de coordonare sectorială. Procesele sectoriale (a c

la silvicultură și industria prelucrătoare a lemnului) cu influen

ei sunt: MCPFE; reorganizări instituționale de sector (Regia Na

durilor, inspectorate silvice); asocierea proprietarilor forestieri priva

lor la procesele politice; procesul de reprezentare patronală a întreprinz

Aparentului vid instituțional de la începutul anilor 90 i s

ă instituțională relativ stabilă.

In cadrul acesteia, centrii guvernamentali-cheie sunt reprezenta

ă (autoritatea ministerială), de autoritatea de stat pentru controlul

ementarea în plan vertical a deciziilor Conferinței nu

(top down, engl.), de la ministerele de

tre nivelele de autoritate inferioare. De altfel, gestionarea durabilă a

ă a unui monopol de

. Exemplul cel mai elocvent îl constituie procesul de certificare al

a impus ca un mecanism economic propriu sectorului privat de

bile. Alte exemple vin din partea organizațiilor

în mod activ în protejarea pădurilor, fie prin

ile statale, fie prin concesionarea dreptului de gestionare a unor

ere ecologic, fie chiar prin cumpărarea unor terenuri

rii (Natural Conservancy Group, în Marea Britanie; Conservatoire

ii în materie de păduri

ă foarte mult de la o

ie de deschiderea procesului politic spre participare, de organizarea

ii civile, de ponderea proprietății private în

a sectorului silvic la nivel național sub

iilor MCPFE merge în paralel cu alte

duri. Procesele globale cu influență

ii asupra terenurilor

, aderarea la Uniunea Europeană, lupta contra

în iulie 2003 la Autoritatea Națională pentru

. Procesele sectoriale (a căror desfășurare

toare a lemnului) cu influență asupra

ionale de sector (Regia Națională a

durilor, inspectorate silvice); asocierea proprietarilor forestieri privați și participarea

ă a întreprinzătorilor din

ional de la începutul anilor 90 i s-a substituit

cheie sunt reprezentați de autoritatea de

), de autoritatea de stat pentru controlul

implementării legilor silvice

publică. Suprapuneri jurisdic

și cel al pădurilor și înt

silvice) și cel efectuat în actul normal de gestionare prin RNP sau structurile silvice

proprii.

In materie de elaborare de politici forestiere, autoritatea de stat pentru silvicultur

(ministerul) are competen

jurisdicții și un număr limitat de nivele. Autoritatea este concentrat

nivel central. Astfel, Ministerul nu dispune de o structur

direcțiilor județene pentru agricultur

număr redus de inspectorate în teritoriu, iar în cadrul structurii de gestionare a fondului

forestier proprietate public

juridică.

Parteneriatele între sectorul public

sunt totuși posibile, chiar în cadrul actualelor structuri institu

acțiuni de educare a publicului

protejate; sau în acțiuni de valorizare economic

special a celor legate de produse accesorii

Comparativ, domeniul protec

descentralizată, cu mai multe nivele de jurisdic

cooperări între autoritatea de stat, administra

neguvernamentale ecologiste. Trebuie totu

instituțională prezentă este favorabil

guvernamentale (de tip public/public).

Există de exemplu un comitet interministerial pentru integrarea protec

mediului în politicile sectoriale; de asemenea, exist

structurile de control ale implement

poliție), ori între autorită

Autoritatea centrală

cercetarea ştiinţifică de profil trebuie s

conformitate cu priorităţ

elemente ale programului IPF

15

rii legilor silvice și de structura de gestionare a fondului forestier proprietate

. Suprapuneri jurisdicționale apar la confluența domeniului protec

i între controlul aplicării legii prin Garda de Mediu (inspectorate

i cel efectuat în actul normal de gestionare prin RNP sau structurile silvice

In materie de elaborare de politici forestiere, autoritatea de stat pentru silvicultur

erul) are competențe exclusive. Se poate observa ca există un num

ăr limitat de nivele. Autoritatea este concentrată

nivel central. Astfel, Ministerul nu dispune de o structură teritorială

ene pentru agricultură, controlul aplicării legilor silvice este bazat pe un

r redus de inspectorate în teritoriu, iar în cadrul structurii de gestionare a fondului

forestier proprietate publică direcțiile silvice teritoriale nu dispu

Parteneriatele între sectorul public și cel privat sunt foarte pu

i posibile, chiar în cadrul actualelor structuri instituționale

iuni de educare a publicului și de formare a conștiinței forestiere în cadrul ariilor

iuni de valorizare economică a produselor i serviciilor p

special a celor legate de produse accesorii și de servicii de eco-turism.

Comparativ, domeniul protecției mediului are o structur

ă, cu mai multe nivele de jurisdicție, și cu mult mai multe exemple de

ri între autoritatea de stat, administrația publică locală

neguvernamentale ecologiste. Trebuie totuși de remarcat faptul c

prezentă este favorabilă parteneriatelor dintre diferite centre

guvernamentale (de tip public/public).

de exemplu un comitet interministerial pentru integrarea protec

mediului în politicile sectoriale; de asemenea, există protocoale de cooperare între

structurile de control ale implementării legii silvice și alte autorități de stat (procuratur

ie), ori între autorități din domeniul silvic și administrații publice locale.

Autoritatea centrală de stat pentru silvicultură, administraţia forestier

ţ ă de profil trebuie să-şi orienteze acţiunile

conformitate cu priorităţile sectorului la nivel global sintetizate în principalele

elemente ale programului IPF-IFF şi cu strategia forestieră a UE:

i de structura de gestionare a fondului forestier proprietate

a domeniului protecției mediului

rii legii prin Garda de Mediu (inspectorate

i cel efectuat în actul normal de gestionare prin RNP sau structurile silvice

In materie de elaborare de politici forestiere, autoritatea de stat pentru silvicultură

ă un număr limitat de

r limitat de nivele. Autoritatea este concentrată în principal la

ă teritorială similară celei a

rii legilor silvice este bazat pe un

r redus de inspectorate în teritoriu, iar în cadrul structurii de gestionare a fondului

iile silvice teritoriale nu dispun de personalitate

i cel privat sunt foarte puțin frecvente. Ele

ionale și reglementări, în

ei forestiere în cadrul ariilor

a produselor i serviciilor pădurii – și în

turism.

structură mult mai

i cu mult mai multe exemple de

ă locală și organizații

i de remarcat faptul că structura

parteneriatelor dintre diferite centre

de exemplu un comitet interministerial pentru integrarea protecției

protocoale de cooperare între

i de stat (procuratură,

ii publice locale.

ţia forestieră precum şi

ţiunileşipriorităţile în

ile sectorului la nivel global sintetizate în principalele

1. Să acţioneze de urgen

(sau a programului forestier na

baza elementelor Strategiei na

un proces participativ, cu încorporarea proceselor tradi

2. Să analizeze care sunt cauzele fenomenelor de degradare a p

acţioneze rapid pentru stoparea acestora.

3. Să stabilească care sunt ecosistemele forestiere fragile atinse de secet

şiincendi.

4. Să analizeze impactul polu

5. Să analizeze nevoile

6. Să identifice noi resurse financiare care s

pădurilor

7. Să implementeze în domeniul p

8. Să evalueze funcţ

9. Să conserve ariile forestiere aflate în regim de protec

10. Să promoveze ş

11. Să evaluaeze comercial bunurile

12. Să elaboreze instrumente economice, s

regulamente care să contribuie la men

13. Să analizeze viitorul cererii

nelemnoase.

14. Să implementeze criteriile

pădurilor

15. Să promoveze cooperare

16. Să activeze în organiza

17. Să promoveze, să

mecanismelor internaţionale pentru promovarea, gestionarea, cons

dezvoltarea durabila a tuturor tipurilor de p

Politica forestieră ilustreaz

forestier, obiectivele gestion

să cunoaştem cum trebuie gândit

parte a suprastructurii statale, întrucât socotim p

16

ţioneze de urgenţă pentru elaborarea planului naţional pentru silvicultur

(sau a programului forestier naţional), ca instrument principal de politică

baza elementelor Strategiei naţionale pentru silvicultură, printr-o abordare holistic

un proces participativ, cu încorporarea proceselor tradiţionale silviculturii

analizeze care sunt cauzele fenomenelor de degradare a p

ioneze rapid pentru stoparea acestora.

ilească care sunt ecosistemele forestiere fragile atinse de secet

analizeze impactul poluării asupra pădurilor.

analizeze nevoile şiexigenţele zonelor slab acoperite de pă

identifice noi resurse financiare care să contribuie la gospod

implementeze în domeniul pădurilor noi tehnologii ecologice

evalueze funcţiile multiple ale tuturor tipurilor de pădure

conserve ariile forestiere aflate în regim de protecţie.

promoveze şi să dezvolte proiectele de cercetare forestieră

evaluaeze comercial bunurile şi serviciile furnizate de că

elaboreze instrumente economice, să determine politici fiscale

ă contribuie la menţinerea regimului silvic în păduri.

analizeze viitorul cererii şi ofertei pentru produsele forestiere lemnoase

implementeze criteriile şi indicatorii definiţi pentru gestionarea durabil

promoveze cooperarea cu instituţiile din domeniul comerţ

activeze în organizaţiileinternaţionaleşi regionale

promoveze, să respecte şi să urmărească implementarea aranjamentelor

mecanismelor internaţionale pentru promovarea, gestionarea, cons

dezvoltarea durabila a tuturor tipurilor de pădure.

Politica forestieră ilustrează, acolo unde aceasta există, stratgia managementului

forestier, obiectivele gestionării durabile a propriilor resurse de lemn. Suntem interesa

rebuie gândită şi promovată politica forestieră naţ

parte a suprastructurii statale, întrucât socotim pădurea prin ceea ce reprezint

ţional pentru silvicultură

ional), ca instrument principal de politică forestieră, pe

o abordare holistică şi

ionale silviculturii ţării noastre.

analizeze care sunt cauzele fenomenelor de degradare a pădurilor, şi să

care sunt ecosistemele forestiere fragile atinse de secetă

ele zonelor slab acoperite de păduri.

ribuie la gospodărirea durabilă a

durilor noi tehnologii ecologice şiraţionale

ădure

dezvolte proiectele de cercetare forestieră.

i serviciile furnizate de către pădure

determine politici fiscale şi

ăduri.

i ofertei pentru produsele forestiere lemnoase şi

i pentru gestionarea durabilă a

iile din domeniul comerţuluişi mediului

implementarea aranjamentelor şi

ionale pentru promovarea, gestionarea, conservarea şi

ă, stratgia managementului

rii durabile a propriilor resurse de lemn. Suntem interesaţi

ă naţională, considerată

durea prin ceea ce reprezintă ca

importanţănaţională – sacră

în egală măsură generaţ

aşadar, un conţinut administrativ

societăţii civile în direcţ

activităţilor specifice. Definirea

necesitate a unui sistem riguros de norme

conservarea biodiversităţ

şi serviciilor ce se obţin de la p

Formularea elementelor constitutive ale politicii forestiere trebuie s

cerinţele sociale pe o lungă

ilustrat prin premizeleşi obiectivele sale.

Impactul activităţ

protecţieşiproducţie ale pă

determinată de interese particulare, de grup

asupra fiin

Pentru o corectă înţelegere, activit

lemnului nu ar putea asigura în economia de pia

dacă ar fi tratate independ

chimizare şi comercializare a produselor

Promovarea strategiei cu privire la politica forestier

de realităţile din silvicultura na

condus la această stare de lucruri într

O menţionăm însă

cunoaştereaşi reglementarea elementelor de impact (s

generează condiţii de implementare pe termen lung a fundamentelor de politic

forestieră naţională în orice

Evidenţiem, cu titlu de exemplificare, modul de în

zonării funcţionale a pă

promovare a acestor principii timp de mai mul

în care se află pădurile ţă

Se reţine din aceasta un discern

teoretizată cu pretenţie de valabilitate durabil

17

sacră si indivizibilă, un patrimoniu de interes public, ce apar

ă generaţiilor prezente şi celor viitoare. Politica forestier

ţinut administrativ şi legislativ, care reflectă măsuri ale statului si ale

ii civile în direcţia amenajării şi gospodăririi resurselor forestiere

ilor specifice. Definirea şi elaborarea politicii forestiere se în

necesitate a unui sistem riguros de norme şi reglementări cu privire la ap

conservarea biodiversităţii, certificarea şi ameliorarea calităţiiarboretelor, a produselor

ţin de la păduri, pentru individ şi pentru societate

Formularea elementelor constitutive ale politicii forestiere trebuie s

ele sociale pe o lungă perioadă de timp. În acest mod capătă un caracter special,

şi obiectivele sale.

Impactul activităţilor periferice asupra produselor ş

ţie ale pădurilor imprimă o notă de particularitate politicii forestiere,

de interese particulare, de grup şi de stat, cu implicaţii pe timp nelimitat

asupra fiin

ă ţelegere, activităţile de cultură, exploatare şi industrializare a

lemnului nu ar putea asigura în economia de piaţăcoerenţa politicii forestiere na

ar fi tratate independent; se iau deci în considerare toate activităţ

i comercializare a produselor şi serviciilor pădurilor.

Promovarea strategiei cu privire la politica forestieră a ţării nu poate fi desp

ile din silvicultura naţională. Este necesară examinarea împrejur

ă stare de lucruri într-un cadru organizat în acest scop.

ţ ăm însă, întrucât conceptul de politică forestieră

i reglementarea elementelor de impact (social, educativ, politic) care

ţii de implementare pe termen lung a fundamentelor de politic

ă în orice ţară.

iem, cu titlu de exemplificare, modul de înţelegereşi aplicare a principiilor

ionale a pădurilor şi ale amenajării fondului forestier. Efortul de

promovare a acestor principii timp de mai mulţi ani nu este practic confirmat de starea

ădurile ţării în prezent.

ine din aceasta un discernământ în activitatea managerial

ţie de valabilitate durabilă nu devine perenă în silvicultur

, un patrimoniu de interes public, ce aparţine

i celor viitoare. Politica forestieră exprimă,

ă ăsuri ale statului si ale

ririi resurselor forestiere şi a

i elaborarea politicii forestiere se înţelege ca o

ări cu privire la apărarea şi

ăţiiarboretelor, a produselor

i pentru societate.

Formularea elementelor constitutive ale politicii forestiere trebuie să exprime

ă ă un caracter special,

ilor periferice asupra produselor şifuncţiilor de

de particularitate politicii forestiere,

plicaţii pe timp nelimitat

asupra fiinţeinaţionale.

, exploatare şi industrializare a

a politicii forestiere naţionale,

ent; se iau deci în considerare toate activităţile de prelucrare,

ţării nu poate fi despărţită

examinarea împrejurărilor care au

un cadru organizat în acest scop.

ă forestieră ne obligă la

ocial, educativ, politic) care

ii de implementare pe termen lung a fundamentelor de politică

şi aplicare a principiilor

rii fondului forestier. Efortul de

i ani nu este practic confirmat de starea

mânt în activitatea managerială: nici o idee

ă în silvicultură dacă

realitatea din teren nu o atest

cât mai corectă a ceea ce numim baze de amenajare

a mărimii ciclurilor, cuantumurilor anuale de recoltat în produse principale

secundare, precum şi a tehnicilor de regenerare

regăsim în efortul comun al tuturor silvicultorilor pentru fundamentarea acestor

elemente de politică forestier

favorabilă regenerării şi conducerii arboretelor

Nu sunt de neglijat nici unele împliniri de ordin legislativ, dintre care se desprind

prin luciditate şi gândire european

dezvoltarea fondului forestier

la realizarea acestor înfă

Experienţa multor secole de gospod

politicienilor în silvicultură

şi silvicultorii politicieni aduc mari prejudicii p

termenul de politică forestier

fiind tratarea ştiinţifică a pozi

lemn le ocupă în stat şi în economia na

politici proprii la adăpostul c

În Europa, importanţ

politica forestieră la nivelul unei doctrine prin excelen

Mozer (1754) definea economia forestier

situează apariţiaconştiinţ

mondial. Se instituţionalizaser

împotriva acţiunilor de defri

hotărât împotriva manifest

întreprinzătorilor cu capital privat, anima

Doctrina cameralistă

habsburgilor, în secolele XVIII

cărui conţinutşi structură

unei epoci de înflorire austriac

forestiere. Hundeshagen (1821) define

nu numai cu scopul de protejare a p

18

realitatea din teren nu o atestă. Timp de aproape 5 decenii s-a stăruit pentru stabilirea

ă a ceea ce numim baze de amenajare şi pentru implementarea

rimii ciclurilor, cuantumurilor anuale de recoltat în produse principale

şi a tehnicilor de regenerare pe cale naturală a arboretelor. Ne

sim în efortul comun al tuturor silvicultorilor pentru fundamentarea acestor

ă forestieră care într-o perioadă determinată de timp a ilustrat o stare

ării şi conducerii arboretelor.


şi gândire europeană prevederile Legii nr. 2/1986 cu privire la

dezvoltarea fondului forestier şi exploatarea raţională a pădurilor. De remarcat îns

la realizarea acestor înfăptuiri nu au participat activ oameni politici, de ieri

ţa multor secole de gospodărire a pădurilor a demonstrat c

politicienilor în silvicultură este păgubos. Unele exemple din anii din urm

i silvicultorii politicieni aduc mari prejudicii pădurilor. În accepţiunea contemporan

ă forestieră datează din 1860; această noţiune a fost conceput

ş ţ ă a poziţiei strategice pe care pădurea şi economia resurselor de

şi în economia naţională. Majoritatea statelor europene d

ăpostul cărora îşi apără şi conservă pădurile.

În Europa, importanţa pădurilor pentru dezvoltarea economiilor na

ă la nivelul unei doctrine prin excelenţă dinamică

4) definea economia forestieră ca ştiinţăşi doctrină politică

ţ ştiinţei forestiere cu 150 ani înaintea izbucnirii primului r

ţionalizaseră deja în ţările din Vestul Europei m

iunilor de defrişareşi exploatare necontrolată a lemnului, ca r

rât împotriva manifestărilor libertine, nestânjenite ale proprietarilor de p

torilor cu capital privat, animaţi exclusiv de dorinţa de a obţ

trina cameralistă promovată în scopul bunei gospodă

habsburgilor, în secolele XVIII şi XIX, consideră politica forestieră

şi structură reflectă concepţiile economice, regimul politicoeconomic al

înflorire austriacă. Sub acest regim s-a creat aşa numita

forestiere. Hundeshagen (1821) defineştepoliţia forestieră ca „autoritatea de stat creat

nu numai cu scopul de protejare a pădurilor astfel încât necesităţile noastre în produse

ăruit pentru stabilirea

i pentru implementarea ştiinţifică

rimii ciclurilor, cuantumurilor anuale de recoltat în produse principale şi

pe cale naturală a arboretelor. Ne

sim în efortul comun al tuturor silvicultorilor pentru fundamentarea acestor

ă de timp a ilustrat o stare


prevederile Legii nr. 2/1986 cu privire la

durilor. De remarcat însă că,

ptuiri nu au participat activ oameni politici, de ieri şi de azi.

durilor a demonstrat că amestecul

gubos. Unele exemple din anii din urmă ne arată că

ţiunea contemporană

ţiune a fost concepută ca

şi economia resurselor de

. Majoritatea statelor europene dispun de

durilor pentru dezvoltarea economiilor naţionale a ridicat

ţă dinamică. Gottwrid von

ă politică. Sombart (1931)

ei forestiere cu 150 ani înaintea izbucnirii primului război

rile din Vestul Europei măsuri coercitive

ă a lemnului, ca răspuns

rilor libertine, nestânjenite ale proprietarilor de păduri şi

ţa de a obţine profit.

în scopul bunei gospodăriri a domeniilor

politica forestieră ca un domeniu al

iile economice, regimul politicoeconomic al

şa numita ştiinţă a poliţiei

ca „autoritatea de stat creată

ăţile noastre în produse

ale pădurii să fie deplin satisf

pădure să fie înlăturat”. J. Lehr (1887) în lucrarea sa binecunoscut

că politica forestieră este o

poziţiei economice pe care p

economia naţională. Endres (1922), Weber (1927)

conţinutulştiinţei despre politica forestier

rolul şiimportanţa pădurilor în economia de pia

indiferent de natura propriet

aparţin statului, fie că

considerate prin lege bun de interes public. Prin grija FAO (1987) se stabile

sistem viabil de politică forestier

În literatura română

privire la tema în discuţ

economia forestieră dintre care se remarc

folosită şi rezultatele obţ

sunt şi numeroase opinii cu privire la intersec

politice de guvernare. Acest fapt este de dorit într

viitorul său. Jones (1977) distinge în cadrul proceselor politice cinci sisteme de

identificarea problemelor; formularea solu

punerea în operaţiune a acestora; evaluarea programului (procesului).

Ca şi în cazul opiniilor sus

sus se caracterizează prin flexibilitate

La baza examinării programelor ce se elaboreaz

raţiunea (raţionalitatea) ca scop principal al solu

În viziunea lui Sim

bazat pe teoria utilităţii subiective anticipative; un model „behaviorist” ce cuprinde

elemente empirice de comportament; un model evolu

parcursul realizării opţiunilor de ra

strategiilor naţionale de politic

Necunoaşterea fundamentelor unei doctrine politice, ignorarea consecin

amestecului grosier al unui politician ne

19

fie deplin satisfăcute, ci şi ca orice pericol ameninţă

ăturat”. J. Lehr (1887) în lucrarea sa binecunoscută

ă este o ştiinţă, pe care o concepe ca fiind tratarea

iei economice pe care pădurea şi economia forestieră le ocup

ţ ă. Endres (1922), Weber (1927) şiBaitin (1954) completeaz

ţei despre politica forestieră prin formularea de noi argumente despre

ţ ădurilor în economia de piaţă. În majoritatea ţă

indiferent de natura proprietăţii asupra terenurilor cu vegetaţie lemnoasă

in statului, fie că sunt proprietate privată, sunt supuse regimului silvi

considerate prin lege bun de interes public. Prin grija FAO (1987) se stabile

sistem viabil de politică forestieră, adoptat de majoritatea ţărilor membre

În literatura română de specialitate s-au susţinut valoroase puncte de vedere cu

a tema în discuţie.. S-au cercetat şi fundamentat ulterior noi aspecte legate de

ă dintre care se remarcă prin conţinut, metodologia de investigare

i rezultatele obţinute de către Alexe Alexe. Desigur, între speciali

i numeroase opinii cu privire la intersecţia politicilor publice cu programele

politice de guvernare. Acest fapt este de dorit într-o societate matur

u. Jones (1977) distinge în cadrul proceselor politice cinci sisteme de

identificarea problemelor; formularea soluţiilor; legimitatea deciziilor de urmat;

ţiune a acestora; evaluarea programului (procesului).

i în cazul opiniilor susţinute de HogwoodşiGunn (1984) cele prezentate mai

ă prin flexibilitate şi capacitatea lor de a dinamiza politicile publice.

ării programelor ce se elaborează în sensul celor de mai sus se afl

ionalitatea) ca scop principal al soluţiilor ce se propun.

În viziunea lui Simon (1983) se disting trei modele de raţionalitate: unul clasic,

ăţii subiective anticipative; un model „behaviorist” ce cuprinde

elemente empirice de comportament; un model evoluţionist, care scoate în relief

unilor de raţionament. O astfel de gândire trebuie s

ţionale de politică forestieră.

şterea fundamentelor unei doctrine politice, ignorarea consecin

amestecului grosier al unui politician neşcolit în comunitatea de viaţă

i ca orice pericol ameninţător sau rău pentru

turat”. J. Lehr (1887) în lucrarea sa binecunoscutăForstpolitiksusţine

, pe care o concepe ca fiind tratarea ştiinţifică a

ă le ocupă în stat şi în

iBaitin (1954) completează

prin formularea de noi argumente despre

. În majoritatea ţărilor europene,

ţie lemnoasă, pădurile fie că

, sunt supuse regimului silvic şi

considerate prin lege bun de interes public. Prin grija FAO (1987) se stabileşte un

ţărilor membre.

inut valoroase puncte de vedere cu

i fundamentat ulterior noi aspecte legate de

inut, metodologia de investigare

tre Alexe Alexe. Desigur, între specialiştii europeni

ia politicilor publice cu programele

o societate matură, conştientă de

u. Jones (1977) distinge în cadrul proceselor politice cinci sisteme de acţiune:

iilor; legimitatea deciziilor de urmat;

iune a acestora; evaluarea programului (procesului).

iGunn (1984) cele prezentate mai

i capacitatea lor de a dinamiza politicile publice.

în sensul celor de mai sus se află

ţionalitate: unul clasic,

ii subiective anticipative; un model „behaviorist” ce cuprinde

ionist, care scoate în relief

ionament. O astfel de gândire trebuie să stea la baza

terea fundamentelor unei doctrine politice, ignorarea consecinţelor

viaţă a arboretelor, în

gestiunea acestora conduce la rezultate deplorabile pentru oameni, p

societate/comunitate în ansamblul s

Timp de peste trei decenii s

fundamentarea şicunoaş

regenerare a arboretelor, la stabilirea ra

precum şi la realizarea de programe de reconstruc

Înfăptuirea unui sistem unitar de a

amenajare şi evaluare ş

reprezintă elemente constitutive ale unei politici forestiere. Anterior acestor înf

care reprezintă de fapt premize

promovat legi de specialitate care eviden

durabilă a resurselor de lemn.

Avem în vedere Legea referitoare la administrarea p

înfiinţează Casa Autonomă

Legea pădurilor necesare ap

funcţională a pădurilor ş

profesională şi ilustrează

acestor măsuri de politic

coeziunii de breaslă, a înţ

cercetare ştiinţifică, în domenii de vârf precum: genetica

amenajarea şi conducerea arboretelor, amenajarea bazinelor hidrografice toren

protecţia pădurilor şimonitoringul forestier.

Examinate retrospectiv aceste

şisemnificaţie prin rezultatele ob

sistem politic economic autarhic la o economie de pia

faptele şi realizările oamenilor.

Sunt naţiuni care în asemenea situa

paşilor de urmat. Pentru p

greşitînţeleasăşi s-a soldat cu rezultate dintre cele mai nedorite. Legile

1989 cu privire la acest subiect au creat greut

acelora cu adevărat îndrept

gestionarea resurselor forestiere.

20

gestiunea acestora conduce la rezultate deplorabile pentru oameni, p

societate/comunitate în ansamblul său.

Timp de peste trei decenii s-a acţionat în direcţia politicii forestiere pentru

şicunoaşterea dimensiunii resurselor forestiere, a tehnicilor de

regenerare a arboretelor, la stabilirea raţională a volumului recoltelor anuale de lemn,

i la realizarea de programe de reconstrucţie ecologică a pădurilor degradate.

ptuirea unui sistem unitar de amenajare a pădurilor, fundamentarea bazelor de

i evaluare ştiinţifică a potenţialului productiv al staţ

elemente constitutive ale unei politici forestiere. Anterior acestor înf

ă de fapt premize ale unei economii şi politici forestiere na

promovat legi de specialitate care evidenţiază o preocupare susţinută pentru gestionarea

a resurselor de lemn.

Avem în vedere Legea referitoare la administrarea pădurilor (1930), prin care

Casa Autonomă a Pădurilor Statului, Legea pădurilor de protec

durilor necesare apărării naţionale (1935). Exemplele menţ

ădurilor şi amenajarea unitară a fondului forestier –

i ilustrează dăruirea celor care au fundamentat obiectivele principale ale

suri de politică forestieră. S-au obţinut rezultate notabile ca urmare a

ă, a înţelegerii imperativului de formare a unor unităţ

ţ ă, în domenii de vârf precum: genetica şi ameliorarea arborilor,

i conducerea arboretelor, amenajarea bazinelor hidrografice toren

şimonitoringul forestier.

Examinate retrospectiv aceste înfăptuiri ale politicii noastre forestiere au valoare

ie prin rezultatele obţinute într-o anume perioadă de timp. Trecerea de la un

sistem politic economic autarhic la o economie de piaţă produce o muta

oamenilor.

ţiuni care în asemenea situaţii nu se precipită, îşi pă

ilor de urmat. Pentru pădurile din România lipsa de garantare a propriet

a soldat cu rezultate dintre cele mai nedorite. Legile

1989 cu privire la acest subiect au creat greutăţi în activitatea de punere în posesie a

ărat îndreptăţiţi să-şi primească pădurile, generând nelegiuiri în

gestionarea resurselor forestiere.

gestiunea acestora conduce la rezultate deplorabile pentru oameni, păduri şi

ia politicii forestiere pentru

iunii resurselor forestiere, a tehnicilor de

a volumului recoltelor anuale de lemn,

ă ădurilor degradate.

durilor, fundamentarea bazelor de

ialului productiv al staţiunilor forestiere

elemente constitutive ale unei politici forestiere. Anterior acestor înfăptuiri,

i politici forestiere naţionale s-au

ţinută pentru gestionarea

ădurilor (1930), prin care se

ădurilor de protecţie (1935),

ionale (1935). Exemplele menţionate – zonarea

au o certă valoare

ruirea celor care au fundamentat obiectivele principale ale

inut rezultate notabile ca urmare a

elegerii imperativului de formare a unor unităţi competitive de

şi ameliorarea arborilor,

i conducerea arboretelor, amenajarea bazinelor hidrografice torenţiale,

ptuiri ale politicii noastre forestiere au valoare

ă de timp. Trecerea de la un

produce o mutaţie în gândirea,

ă şi păstrează luciditatea

durile din România lipsa de garantare a proprietăţii a fost

a soldat cu rezultate dintre cele mai nedorite. Legile adoptate după

i în activitatea de punere în posesie a

durile, generând nelegiuiri în

În limba română sunt pu

aspectelor de implementare a m

aprofundate cu privire la evaluarea acestor m

obligatoriu pe fundamente ale politicii na

În Comunitatea European

sorginte anglo – saxonă. Acest fapt imprim

de implementare socială

gestionare durabilă, socotindu

acţiune”.

În concepţia promotorilor de politici publice (Muller, 1990), orice concept în

domeniu trebuie atent evaluat pe considerentul c

bazează inevitabil pe aspecte controversate. Leg

sociale este puternică, orice mod de solu

subiective. Sunt de urmă

funcţiile de autoritate în stat

politica respectivă.

O politică publică se caracterizeaz

orientare normativă (legislativ

adresează. Cunoaştereacomplexit

reprezintă un nivel ridicat de subiectivism, care înso

au loc pe marginea oportunit

Domeniul politicilor publice nu trebuie s

urmărite. Este necesar să

obţinut pentru Stat, individ, grupuri asociative, administra

O politică publică se distinge (Hogwood et Gunn, 1984) prin limpezimea scopului

urmărit, efectul rezultatelor previzibile

şiextraorganizaţionale.

Nu întotdeauna elementul determinant al unei politici publice este statul sa

agenţienaţională sau interna

susţinem că în acest mileniu, mai mult ca oricând în trecut, acestea (padurile) nu pot

reprezenta decât proprietate de interes public cu valoare de patrimoniu. Prom

economiei de piaţă nu exclude acest imperativ: se men

21

În limba română sunt puţine lucrări de cercetare care trateaz

aspectelor de implementare a măsurilor de politică forestieră. Se impun studii

aprofundate cu privire la evaluarea acestor măsuri cunoscând ca ele se bazeaz

obligatoriu pe fundamente ale politicii naţionale.

În Comunitatea Europeană se foloseşte termenul de politici publice, termen de

saxonă. Acest fapt imprimă un pronunţat caracter pragmatic m

de implementare socială. Se identifică astfel, noi soluţii de ameliorare a m

ă, socotindu-se cercetarea în acest domeniu „o ştiinţă

ţia promotorilor de politici publice (Muller, 1990), orice concept în

domeniu trebuie atent evaluat pe considerentul că elaborarea unei asemenea p

inevitabil pe aspecte controversate. Legătura dintre politici publice

ă, orice mod de soluţionare a măsurilor preconizate na

subiective. Sunt de urmărit două elemente: lupta pentru putere cu sco

iile de autoritate în stat şi nivelul cum este receptată în interiorul societ

ă publică se caracterizează prin: un conţinut, un program de aplicare, o

ă (legislativă), factori coercitivi şi resortul social c

ştereacomplexităţii problemelor ce apar odată cu noua politic

un nivel ridicat de subiectivism, care însoţeşte inevitabil suita discu

au loc pe marginea oportunităţii acesteia.

Domeniul politicilor publice nu trebuie să se rezume la enun

rite. Este necesar să previzioneze produsul, cu alte cuvinte output

inut pentru Stat, individ, grupuri asociative, administraţii publice.

ublică se distinge (Hogwood et Gunn, 1984) prin limpezimea scopului

rit, efectul rezultatelor previzibile şi imprevizibile, impactul rela

Nu întotdeauna elementul determinant al unei politici publice este statul sa

ă sau internaţională. Revenind la ideia de proprietate asupra p

în acest mileniu, mai mult ca oricând în trecut, acestea (padurile) nu pot

reprezenta decât proprietate de interes public cu valoare de patrimoniu. Prom

ţă nu exclude acest imperativ: se menţine în continuare nevoia de

i de cercetare care tratează problematica

ă. Se impun studii

suri cunoscând ca ele se bazează în mod

te termenul de politici publice, termen de

at caracter pragmatic măsurilor

ii de ameliorare a măsurilor de

ştiinţă de Stat în plină

ia promotorilor de politici publice (Muller, 1990), orice concept în

elaborarea unei asemenea politici se

tura dintre politici publice şiştiinţele

surilor preconizate naşte opinii

elemente: lupta pentru putere cu scopul de a ocupa

în interiorul societăţii civile

inut, un program de aplicare, o

i resortul social căruia i se

ă cu noua politică publică

te inevitabil suita discuţiilor ce

se rezume la enunţul scopurilor

previzioneze produsul, cu alte cuvinte output-ul posibil de

ii publice.

se distinge (Hogwood et Gunn, 1984) prin limpezimea scopului

i imprevizibile, impactul relaţiilor intra-

Nu întotdeauna elementul determinant al unei politici publice este statul sau o

. Revenind la ideia de proprietate asupra pădurilor

în acest mileniu, mai mult ca oricând în trecut, acestea (padurile) nu pot

reprezenta decât proprietate de interes public cu valoare de patrimoniu. Promovarea

ţine în continuare nevoia de

biodiversitate si cererea crescând

serviciilor oferite de pă

proprietarilor de domenii forestiere

interne şiinternaţionale ale lemnului.

Piaţa produselor lemnoase din România prezint

fie mai puţin deschisă ş

mondial şi european.

Studii asupra evoluţ

arată ca aprovizionarea pe aceast

în ţările din Europa de Est. Propor

cherestea, panouri, celuloza

arată un nivel redus de deschidere fa

În perioada pe care o travers

reprezintă faptul că unităţ

sporească volumul tranzac

inelastică, ca efect al creş

vânzare creşteşi ea.

Consecinţele acestei practici se r

urmările viiturilor, de a potenta pozitiv bilan

oportunitatea şiconţinutul politicilor publice, acum când suntem membrii Uniunii

Europene, este locul de men

ultimii ani au fost puternic resim

economici şi o mare parte a popula

Nu s-a întreprins nimic durabil pentru a preveni apari

naturale. Discuţiile cu privire la protejarea p

de soluţii pentru o gestiune durabil

un fel de moratoriu, în care cu chibzuin

retrocedarea pădurilor celor „de jure” îndrept

pădurilor îşi are originea în lucr

ideea de promovare a unei politici concertate pe plan european, capabil

operaţiune mai multe proiecte care vizeaz

forestiere.

22

biodiversitate si cererea crescândă pentru lemn, se lărgeşte gama produselor

serviciilor oferite de păduri, ceea ce conduce inevitabil la atitudini ş

proprietarilor de domenii forestiere şi ale agenţilor economici care opereaz

ţionale ale lemnului.

a produselor lemnoase din România prezintă încă particularit

ă şi deci mai puţin sensibilă faţă de evoluţiapre

Studii asupra evoluţiei economiei şicomerţuluiinternaţional în produse din lemn

ca aprovizionarea pe această linie se caracterizează printr-un nivel relativ sc

de Est. Proporţia importurilor şi exporturilor pentru lemn rotund,

cherestea, panouri, celuloza şi hârtie nu depăşeşte 20% din valoarea produc

un nivel redus de deschidere faţă de piaţainternaţională.

În perioada pe care o traversăm, un aspect cu semnificaţii controversate îl

ă unităţile silvice de stat, private sau asociative sunt interesate s

volumul tranzacţiilor de lemn puse în vânzare. Se creează

, ca efect al creşteriipreţurilor pe măsură ce cantitatea de produse puse în

ţele acestei practici se răsfrâng asupra capacităţii pădurilor de a st

rile viiturilor, de a potenta pozitiv bilanţul resurselor de apă. Fă

ş ţinutul politicilor publice, acum când suntem membrii Uniunii

Europene, este locul de menţionat că urmările inundaţiilorşi secetelor prelungite din

ultimii ani au fost puternic resimţite de instituţiile statului, de numero

are parte a populaţiei civile.

a întreprins nimic durabil pentru a preveni apariţia unor noi calamit

ţiile cu privire la protejarea pădurilor continuă, nu însă

ii pentru o gestiune durabilă. Era, credem noi, un moment prielnic s

un fel de moratoriu, în care cu chibzuinţă să se iniţieze noi reglement

ădurilor celor „de jure” îndreptăţiţi. Conceptul de gestiune durabil

i are originea în lucrările Conferinţei de la Helsinki (1993), când

ideea de promovare a unei politici concertate pe plan european, capabil

iune mai multe proiecte care vizează gospodărirea pe termen lung a resurselor

ă şte gama produselor şi

duri, ceea ce conduce inevitabil la atitudini şicerinţe noi ale

ilor economici care operează pe pieţele

ă particularităţi care o fac să

ţiapreţurilor pe plan

ţional în produse din lemn

un nivel relativ scăzut

i exporturilor pentru lemn rotund,

te 20% din valoarea producţiei, fapt ce

n aspect cu semnificaţii controversate îl

ile silvice de stat, private sau asociative sunt interesate să-şi

iilor de lemn puse în vânzare. Se creează de fapt o ofertă

ce cantitatea de produse puse în

ăţii pădurilor de a stăvili

ă. Făcând referire la

inutul politicilor publice, acum când suntem membrii Uniunii

şi secetelor prelungite din

iile statului, de numeroşiagenţi

ţia unor noi calamităţi

ă, nu însă în sensul găsirii

. Era, credem noi, un moment prielnic să se adopte

ieze noi reglementări cu privire la

i. Conceptul de gestiune durabilă a

ei de la Helsinki (1993), când s-a adoptat

ideea de promovare a unei politici concertate pe plan european, capabilă să pună în

rirea pe termen lung a resurselor

Se plasează în acest mod preocup

internaţională. Totodată se subliniaz

biodiversităţii. Se desprinde astfel oportunitatea promov

ecologizate.

Definiţia convenabilă

utilizarea pădurilor şi terenurilor împ

ele să-şi păstreze diversitatea biologic

vitalitatea şiînsuşirea de a satisface,

funcţiile economice şi sociale la nivel local, na

Potrivit acestei defini

negociază criteriile şi indicatorii de caracterizare a pro

durabilă.

Aplicarea tezelor prezentei strategii necesit

• unui cadru institu

• unui suport

• unui sistem modern de instruire

• unui sistem de educa

• unui cadru social

• unor capacit

• unui suport financiar permanent.

1. Perfecţionarea cadrului institu

Cadrul legislativ.

impune actualizarea cadrului legislativ prin elaborarea, adoptarea

astfel de acte legislative cum ar fi:

� Legea cu privire la administrarea fondului forestier.

caracterul s

importante func

materiale, presteaz

legea trebuie s

cadrul structurilor guvernamentale, precum

silvice;

23

ă în acest mod preocupările de gestiune durabilă a p

. Totodată se subliniază legăturile dintre gestiunea durabil

ii. Se desprinde astfel oportunitatea promovării unei silviculturi

ia convenabilă a noţiunii de gestiune durabilă ar putea fi: „administrarea

şi terenurilor împădurite de o asemenea manieră ş

streze diversitatea biologică, productivitatea şi capacitatea lor de regenerare,

şirea de a satisface, în prezent şi în perspectiva de lung

şi sociale la nivel local, naţionalşi mondial”.

Potrivit acestei definiţii fiecare ţară ce deţine resurse forestiere elaboreaz

şi indicatorii de caracterizare a propriului concept de gospod

Aplicarea tezelor prezentei strategii necesită crearea:

unui cadru instituţional adecvat;

unui suport ştiinţific solid;

unui sistem modern de instruire şiperfecţionare profesional

unui sistem de educaţie a conştiinţeiecoforestiere la popula

unui cadru social-economic favorabil;

unor capacităţi productive sporite ale ramurii; precum ş

unui suport financiar permanent.

ionarea cadrului instituţional

. Pentru asigurarea dezvoltării durabile a sectorului forestier se

impune actualizarea cadrului legislativ prin elaborarea, adoptarea ş

astfel de acte legislative cum ar fi:

Legea cu privire la administrarea fondului forestier.

caracterul specific al ramurii silvice, care exercit

importante funcţii de protecţie a mediului, dar ş

materiale, prestează unele servicii (de ordin recreativ, curativ etc.),

legea trebuie să definească clar locul autorităţii silvice centra

cadrul structurilor guvernamentale, precum şicompeten

ă a pădurilor în context

turile dintre gestiunea durabilă şi conservarea

ării unei silviculturi

ar putea fi: „administrarea şi

durite de o asemenea manieră şi intensitate încât

i capacitatea lor de regenerare,

i în perspectiva de lungă durată,

ine resurse forestiere elaborează şi

priului concept de gospodărire

ionare profesională a cadrelor;

eiecoforestiere la populaţie;

i productive sporite ale ramurii; precum şi a

rii durabile a sectorului forestier se

impune actualizarea cadrului legislativ prin elaborarea, adoptarea şi realizarea unor

Legea cu privire la administrarea fondului forestier. Ţinînd cont de

pecific al ramurii silvice, care exercită nu numai

ie a mediului, dar şi produce bunuri

unele servicii (de ordin recreativ, curativ etc.),

ăţii silvice centrale în

şicompetenţaunităţilor

� Legea extinderii p

Extinderea p

obiectiv extrem de important al Strate

sectorului forestier

� Legea păş

animale din sectorul privat dep

păşunat, problema respectiv

intereselor social

Problema necesit

corectă, în caz contrar, eforturile orientate spre protec

pădurilor ş

scontate;

� Legea vînatului. Legea va reglementa rela

folosirii fondului cinegetic, terenurilor silvice

acvatice în scopurile vînatului, precum

regenerarea speciilor de vînat.

� În procesul implement

probleme, care vor necesita ajust

Cadrul instituţ

sectoruluiforestier este realizarea prezentei strategii conform legisla

efectuând:

� descentralizarea func

� acordarea unor noi atribu

� ajustarea structurii regionale a sectorului forestier la noua

administrativ

Cât priveşte autoritatea silvic

silvice, care are două

şidesfăşurareaactivităţilor economice de comun acord

mediu.

Autoritatea silvică

dezvoltare în domeniul forestier, va asigura suportul financiar al realiz

nivel naţional.

24

Legea extinderii pădurilor şi altor forme de vegeta

Extinderea pădurilor şi a altor forme de vegetaţie forestier

obiectiv extrem de important al Strategiei dezvolt

sectorului forestier şi necesită o strictă reglementare legal

Legea păşunatuluişi a păşunilor publice. Sporirea efectivului de

animale din sectorul privat depăşeştecapacităţile terenurilor pentru

ăşunat, problema respectivă devenind un punct de ciocnire a

intereselor social-economice cu interesele de protec

Problema necesită un studiu multilateral şi o rezolvare legislativ

corectă, în caz contrar, eforturile orientate spre protec

ădurilor şi altor forme de vegetaţie forestieră nu vor da rezultatele

scontate;

Legea vînatului. Legea va reglementa relaţiile care apar în cadrul

folosirii fondului cinegetic, terenurilor silvice şi agricole, a suprafe

acvatice în scopurile vînatului, precum şi folosirea, protec

regenerarea speciilor de vînat.

În procesul implementării prezentei strategii vor ap

probleme, care vor necesita ajustări legislative.

adrul instituţional. Cerinţa de bază faţă de cadrul institu

er este realizarea prezentei strategii conform legisla

descentralizarea funcţiilor serviciilor publice;

acordarea unor noi atribuţiiautorităţiloradministraţ

ajustarea structurii regionale a sectorului forestier la noua

administrativ-teritorială a ţării.

şte autoritatea silvică centrală, se va ţine cont de specificul ramurii

silvice, care are două funcţii importante - protecţia mediului înconjur

ăţilor economice de comun acord cu autoritatea central

Autoritatea silvică centrală va elabora şi va promova politica

dezvoltare în domeniul forestier, va asigura suportul financiar al realiz

i altor forme de vegetaţie forestieră.

ţie forestieră este un

giei dezvoltării durabile a

reglementare legală;

unilor publice. Sporirea efectivului de

ăţile terenurilor pentru

evenind un punct de ciocnire a

economice cu interesele de protecţie a mediului.

şi o rezolvare legislativă

, în caz contrar, eforturile orientate spre protecţiaşi extinderea

ă nu vor da rezultatele

ţiile care apar în cadrul

şi agricole, a suprafeţelor

losirea, protecţiaşi

rii prezentei strategii vor apărea şi alte

de cadrul instituţional al

er este realizarea prezentei strategii conform legislaţiei,

iloradministraţiei publice locale;

ajustarea structurii regionale a sectorului forestier la noua organizare

ine cont de specificul ramurii

ţia mediului înconjurător

cu autoritatea centrală pentru

i va promova politica şi strategiile de

dezvoltare în domeniul forestier, va asigura suportul financiar al realizării acestora la

Pentru asigurarea unei gestion

strategii şi a programelor aferente, în cadrul autorit

centru de prognoză, monitoring, programe

Structura administrativ

principii de administrare teritorial

Ponderea decisivă a activităţ

6-8 mii ha în zona forestier

autorităţilor silvice teritoriale (unit

Autorităţile silvice teritoriale vor elabora

de coordonare şi control al activit

acestea şi autoritatea silvică

Dat fiind gradul sporit de dispersare

instituirea autorităţilor silv

administrativ, cîtşi de amplasarea p

Asigurarea suportului

Dezvoltarea durabilă

program de investigaţiiş

� elaborarea caracteristicii variabilit

forestiere în vederea asigur

resurselor genetice forestiere;

� descrierea

raport cu gradul de vulnerabilitate al acestora în scopul

eficientiz

� asigurarea unor tehnici

ecologic

� fundamentarea stiin

pe baze sta

eroziunilor pluviale;

� sporirea diversit

� crearea suportului stiin

forestieri prin metode biologice.

Modernizarea sistemului de instruireprofesional

25

Pentru asigurarea unei gestionări eficiente a pădurilor, pentru realizarea prezentei

i a programelor aferente, în cadrul autorităţii silvice centrale se va constitui un

ă, monitoring, programe şi strategii.

Structura administrativă din teritoriu se va constitui în corespundere cu noile

principii de administrare teritorială şi de descentralizare a funcţiilor administrative.

ă a activităţilor silvice va reveni ocoalelor silvice cu suprafa

8 mii ha în zona forestieră şi 3-5 mii ha în zonele cu mai puţine pă

ilor silvice teritoriale (unităţi silvice şisilvocinegetice de stat etc.).

ăţile silvice teritoriale vor elabora şi aplica strategiile zonale, fiind centre

şi control al activităţii ocoalelor silvice şi servind drept intermediar între

i autoritatea silvică centrală, precum şiautorităţileadministraţ

Dat fiind gradul sporit de dispersare şi amplasare neuniformă

ăţilor silvice teritoriale se va ţine cont atît de principiul teritorial

şi de amplasarea pădurilor şiraţiunea economică.

Asigurarea suportului ştiinţific

Dezvoltarea durabilă a sectorului forestier impune desfăşurarea unui amplu

ţiiştiinţifice în următoarele direcţii:

elaborarea caracteristicii variabilităţii genetice a principalelor specii

forestiere în vederea asigurării bazei semincereş

resurselor genetice forestiere;

descrierea şi sistematizarea ecosistemelor forestiere naturale în


eficientizării lucrărilor silvice;

asigurarea unor tehnici şi tehnologii adecvate de reconstruc

ecologică a pădurilor degradate genetic şicenotic;

undamentarea stiinţificăşi elaborarea tehnologiilor de împ

pe baze staţional-tipologice, a terenurilor predispuse alunec

eroziunilor pluviale;

sporirea diversităţii biologice prin lucrări de împădurire;

crearea suportului stiinţific pentru combaterea bolilor

forestieri prin metode biologice.

Modernizarea sistemului de instruireprofesională şiperfecţionare a cadrelor

durilor, pentru realizarea prezentei

ii silvice centrale se va constitui un

tui în corespundere cu noile

ţiilor administrative.

ilor silvice va reveni ocoalelor silvice cu suprafaţa totală de

ţine păduri, subordonate

isilvocinegetice de stat etc.).

i aplica strategiile zonale, fiind centre

i servind drept intermediar între

ileadministraţiei publice locale.

i amplasare neuniformă a pădurilor, la

ine cont atît de principiul teritorial-

ăşurarea unui amplu

ii genetice a principalelor specii

rii bazei semincereşi a conservării

forestiere naturale în


i tehnologii adecvate de reconstrucţie

şicenotic;

i elaborarea tehnologiilor de împădurire,

tipologice, a terenurilor predispuse alunecărilor şi

ri de împădurire;

ific pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor

ţionare a cadrelor

Formarea profesională a personalului silvic la nivelul cerin

� susţinerea serioas

silvic, înfiin

spaţii, echipamente moderne, suprafe

materiale didactice;

� modernizarea procedurii de admitere la cele trei niveluri de înv

prin aplicarea metodelor moderne de testare a cuno

aptitudinilor, potrivit precsrip

� racordarea programelor de studii la cerin

� eficientizarea procesului de studii prin aplicarea metodelor mo

predare şi testare a cuno

� elaborarea ş

reflectând specificul silviculturii;

� ameliorarea procesului de selectare a cadrelor didactice;

� încurajarea cercet

� diversificarea contactelor dintre insitu

cele de peste hotare prin invitarea profesorilor, schimbul de studen

� crearea şi implementarea unui sistem de instruire continu

toate niveluri

� instituirea unui centru de perfec

care ar putea servi, pe baze contractuale,

Educarea conştiinţ

de neconceput fără infor

conştiinţeiecoforestiere la popula

În acest scop, se impune organizarea în cadrul autorit

secţii speciale abilitate cu:

� informarea popula

acordarea consulta

� elaborarea

silvică;

26

ă a personalului silvic la nivelul cerinţelor moderne necesit

ţinerea serioasă a sistemului naţional de învăţă

silvic, înfiinţat acum cîţiva ani, asigurarea instituţiilor de înv

ţii, echipamente moderne, suprafeţe experimentale, manuale

materiale didactice;

modernizarea procedurii de admitere la cele trei niveluri de înv

prin aplicarea metodelor moderne de testare a cuno

aptitudinilor, potrivit precsripţiilor profesionale;

racordarea programelor de studii la cerinţele silviculturii na

eficientizarea procesului de studii prin aplicarea metodelor mo

predare şi testare a cunoştinţelor;

elaborarea şi editarea de manuale şi materiale didactice suplimentare

nd specificul silviculturii;

ameliorarea procesului de selectare a cadrelor didactice;

încurajarea cercetărilor ştiinţifice ale studenţilor;

diversificarea contactelor dintre insituţiile de învăţămînt silvic din

cele de peste hotare prin invitarea profesorilor, schimbul de studen

crearea şi implementarea unui sistem de instruire continu

toate nivelurile;

instituirea unui centru de perfecţionare a personalului de toate gradele,

care ar putea servi, pe baze contractuale, şialţi beneficiari silvici.

ştiinţeiecoforestiere.Dezvoltarea durabilă a sectorului forestier este

ă ă informarea suficientă a publicului larg

eiecoforestiere la populaţie.

În acest scop, se impune organizarea în cadrul autorităţii silvice centrale a unei

ii speciale abilitate cu:

informarea populaţiei despre starea de lucruri în secto

acordarea consultaţiilor;

elaborarea şi implementarea unor programe anuale de propagand

ţelor moderne necesită:

ăţămînt în domeniul

ţiilor de învăţămînt cu

e experimentale, manuale şi alte

modernizarea procedurii de admitere la cele trei niveluri de învăţămînt

prin aplicarea metodelor moderne de testare a cunoştinţelorşi a

ele silviculturii naţionale;

eficientizarea procesului de studii prin aplicarea metodelor moderne de

i materiale didactice suplimentare

ameliorarea procesului de selectare a cadrelor didactice;

ăţămînt silvic din ţarăşi

cele de peste hotare prin invitarea profesorilor, schimbul de studenţi etc.;

i implementarea unui sistem de instruire continuă a cadrelor de

ionare a personalului de toate gradele,

ţi beneficiari silvici.

ă a sectorului forestier este

a publicului larg şi educarea

ăţii silvice centrale a unei

iei despre starea de lucruri în sectorul forestier şi

i implementarea unor programe anuale de propagandă

� asigurarea accesului popula

participarea la adoptarea deciziilor în conformitate cu Conven

Aarhus, colaborarea la nivel regional, na

� mediatizarea obiectivelor silvice prin intermediul presei scrise, a

audiovizualului

� organizarea conferin

concursurilor cognitive, alto

larg a problemelor din domeniul forestier;

� includerea în programele de instruire pentru toate institu

învăţămînt general a unor tematici obligatorii privind protec

� studierea ş

silvicultură

� editarea de materiale propagandistice (bro

protecţia pă

� publicarea ş

� întreţinerea de contacte permanente cu organiza

şi partidele politice ale c

forestier ş

� antrenarea personalului din teren în ac

propagandistice editate cu concursul autorit

organizaţiilor nonguvernamentale;

� propagarea obiectivelor silvice la nivel local

plantarea ş

La realizarea

lîngăautoritatea silvic

prezentei strategii.

Crearea cadrului social

strategie va fi realizat

regionale, în special cu cele care vizeaz

Silvicultura ş

Dat fiind rolul extrem de important al p

atenuarea efectelor climatice negative, în ameliorarea calit

27

asigurarea accesului populaţiei la informaţia corespunz

participarea la adoptarea deciziilor în conformitate cu Conven

, colaborarea la nivel regional, naţionalşiinternaţ

mediatizarea obiectivelor silvice prin intermediul presei scrise, a

audiovizualului şi cinematografiei;

organizarea conferinţelor, seminarelor şi prelegerilor publice,

concursurilor cognitive, altor acţiuni de conştientizare de c

larg a problemelor din domeniul forestier;

includerea în programele de instruire pentru toate institu

ăţămînt general a unor tematici obligatorii privind protec

studierea şi propagarea celor mai progresiste tradiţ

silvicultură şi agricultură;

editarea de materiale propagandistice (broşuri, postere, filme) privind

ţia pădurilor naturale pentru studenţi, elevi şi publicul larg;

publicarea şi distribuirea hărţilor ce reprezintă pădurile

ţinerea de contacte permanente cu organizaţiile nonguvernamentale

şi partidele politice ale căror programe includ prevederi în domeniul

forestier şi al protecţiei mediului;

antrenarea personalului din teren în acţiunile de difuzare a materialelor

propagandistice editate cu concursul autorităţii silvice centrale

organizaţiilor nonguvernamentale;

propagarea obiectivelor silvice la nivel local şi antrenarea popula

plantarea şiprotecţia pădurilor.

La realizarea sarcinilor menţionate va contribui şi constituirea, pe

autoritatea silvică centrală, a unui consiliu consultativ pentru implementarea

prezentei strategii.

Crearea cadrului social-economic cu capacitate de integrare

strategie va fi realizată în conformitate cu alte strategii, programe na

regionale, în special cu cele care vizează raporturile interramurale cu silvicultura.

Silvicultura şiprotecţia mediului

Dat fiind rolul extrem de important al pădurilor şi al vegetaţ

atenuarea efectelor climatice negative, în ameliorarea calităţii aerului, a regimului

ţia corespunzătoare,

participarea la adoptarea deciziilor în conformitate cu Convenţia de la

şiinternaţional;

mediatizarea obiectivelor silvice prin intermediul presei scrise, a

şi prelegerilor publice,

ştientizare de către publicul

includerea în programele de instruire pentru toate instituţiile de

mînt general a unor tematici obligatorii privind protecţia pădurilor;

celor mai progresiste tradiţii care există în

şuri, postere, filme) privind

şi publicul larg;

ă ădurile României;

ţiile nonguvernamentale

ror programe includ prevederi în domeniul

e difuzare a materialelor

ăţii silvice centrale şi a

şi antrenarea populaţiei în

şi constituirea, pe

, a unui consiliu consultativ pentru implementarea

economic cu capacitate de integrare. Prezenta

în conformitate cu alte strategii, programe naţionaleşi

raporturile interramurale cu silvicultura.

şi al vegetaţiei forestiere în

ăţii aerului, a regimului

hidrologic, în protecţia solurilor

va constitui o parte integrant

mediului înconjurător şi folosirea ra

impune elaborarea şi realizarea urm

� revizuirea structurii economiei na

durabile a acesteia;

� ameliorarea regimului hidrologic în bazinele rîurilor;

� diminuarea influen

de seră.

� Agricultura şi silvicultura

agricole în proprietate privat

care va preconiza:

o intensificarea activit

perdelelor forestiere de protec

silvice;

o implementarea unor noi sisteme

lemnoase;

o aplicarea sistemelor cunoscute în Europa sau elaborarea unor sisteme

speciale de împ

scopul creă

dezvoltarea ecosistemelor forestiere

erbacee cu diversitate biologic

o încurajarea financiar

terenurile degradate sau cu productivitate agricol

o includerea

primăriilor ş

Se impune elaborarea

o programele republicane

degradării, ameliorarea terenurilor degradate

o programele privind constituirea planta

suprafaţă de 1400 ha anual, plantarea perdelelor de protec

28

ţia solurilor şi conservarea diversităţii biologice, prezenta strategie

va constitui o parte integrantă a Programului naţional de acţiuni privind pr

ător şi folosirea raţională a resurselor naturale. În acest context se

şi realizarea următoarelor programe:

revizuirea structurii economiei naţionale în baza concep

durabile a acesteia;

ameliorarea regimului hidrologic în bazinele rîurilor;

diminuarea influenţei negative a factorilor climatici asocia

şi silvicultura. În condiţiile noi, în legătură cu trecerea terenurilor

agricole în proprietate privată, se impune adoptarea unei concep

care va preconiza:

intensificarea activităţilor de pază şiprotecţie a spaţ

perdelelor forestiere de protecţie, includerea acestora în amenajamentele

implementarea unor noi sisteme şi scheme de creare a vegeta

lemnoase;

aplicarea sistemelor cunoscute în Europa sau elaborarea unor sisteme

speciale de împădurire a terenurilor, destinate reconstruc

scopul creării, în termene cît mai restrînse, a condi

voltarea ecosistemelor forestiere şi mixte, a asocia

erbacee cu diversitate biologică maximă;

încurajarea financiară şi materială a locuitorilor rurali care împ

terenurile degradate sau cu productivitate agricolă scăzut

includerea în fondul destinat împăduririi a unor terenuri din rezerva

ăriilor şi a unor terenuri proprietate privată răscumpă

Se impune elaborarea şi realizarea următoarelor programe:

programele republicane şi regionale privind protecţ

ării, ameliorarea terenurilor degradate şi refacerea acestora;

programele privind constituirea plantaţiilor forestiere de protec

ţă de 1400 ha anual, plantarea perdelelor de protec

ii biologice, prezenta strategie

ţiuni privind protecţia

a resurselor naturale. În acest context se

ionale în baza concepţiei dezvoltării

ei negative a factorilor climatici asociaţi cu efectul

ă ă cu trecerea terenurilor

e impune adoptarea unei concepţii agrosilvice,

ţie a spaţiilor verzi şi a

ie, includerea acestora în amenajamentele

scheme de creare a vegetaţiei

aplicarea sistemelor cunoscute în Europa sau elaborarea unor sisteme

durire a terenurilor, destinate reconstrucţiei ecologice în

rii, în termene cît mai restrînse, a condiţiilor pentru

i mixte, a asociaţiilor de plante

a locuitorilor rurali care împăduresc

ă scăzută;

duririi a unor terenuri din rezerva

ă ăscumpărate.

i regionale privind protecţia solurilor contra

şi refacerea acestora;

iilor forestiere de protecţie pe o

de 1400 ha anual, plantarea perdelelor de protecţie a

terenurilor pe 200 ha anual, plantarea p

terenurile supuse alunec

o programul de folosire eficient

diversitatea resurselor naturale

Silvicultura şi complexul energ

În condiţiile actuale, pă

dispune România. Deosebit de acut

combustibil de foc, în special în localit

masive, a pus în pericol îns

Sectorul forestier, împreun

elaborarea şi realizarea programelor energetice, în care scop se va efectua:

o evaluarea corect

sectorul forestier în calitate de lemne de foc, în plan na

o ameliorarea sistemului de recoltare a masei lemnoase pentru necesit

energetice;

o crearea unui sistem de oferte a lemnelor de foc flexibil la conjunctura

pieţei.

Programele de perspectiv

orientate spre valorificarea noilor rezerve provenite din extinderea fondului forestier

din plantarea unor păduri cu randament sporit de cre

Silvicultura, exploata

o posibilitate anuală de recoltare a produselor principale de numai 195 mii m3, satisfac

doar parţialcerinţele interne în cre

constă în valorificarea acestei posibilit

tei etc.) în volume foarte mici

considerabil nici ramurii, nici statului. Se impune elaborarea unor programe speciale d

valorificare eficientă a resurselor existente de mas

a lemnului, dotarea unităţ

Silvicultura şiactivit

asanare pe care îl au pă

programele sale de dezvoltare turismul

organizaţiilor de stat interesate, a autorit

29

terenurilor pe 200 ha anual, plantarea pădurilor în

terenurile supuse alunecărilor şi pantele abrupte pe 400 ha anual;

programul de folosire eficientă a terenurilor agricole,

diversitatea resurselor naturale şi de condiţiile ecologice.

şi complexul energetic

iile actuale, pădurile sînt una din puţinele resurse energetice proprii de care

. Deosebit de acută a devenit problema asigură

combustibil de foc, în special în localităţile rurale, fapt care a provocat t

masive, a pus în pericol însăşiexistenţa pădurilor.

Sectorul forestier, împreună cu departamentele de resort, va participa la

i realizarea programelor energetice, în care scop se va efectua:

evaluarea corectă a volumului de masă lemnoasă furnizat

sectorul forestier în calitate de lemne de foc, în plan naţ

ameliorarea sistemului de recoltare a masei lemnoase pentru necesit

energetice;

crearea unui sistem de oferte a lemnelor de foc flexibil la conjunctura

Programele de perspectivă avansată (pe o perioadă de 20-

orientate spre valorificarea noilor rezerve provenite din extinderea fondului forestier

ăduri cu randament sporit de creştere.

Silvicultura, exploatarea forestieră şi industria lemnului. Pădurile existente, avînd

ă de recoltare a produselor principale de numai 195 mii m3, satisfac

ţele interne în creştere continuă de masă lemnoasă. Principala problem

rificarea acestei posibilităţi (inclusiv a lemnului valoros din stejar, nuc,

tei etc.) în volume foarte mici şi în asortiment limitat, ceea ce nu poate aduce un profit

considerabil nici ramurii, nici statului. Se impune elaborarea unor programe speciale d

ă a resurselor existente de masă lemnoasă prin prelucrarea integral

a lemnului, dotarea unităţilor respective cu utilaje şi tehnologii moderne.

şiactivităţile recreative. Potenţialul enorm cultural

re pe care îl au pădurile oferă sectorului forestier posibilitatea de a include în

programele sale de dezvoltare turismul şi alte activităţi recreative. Cu participarea

iilor de stat interesate, a autorităţiloradministraţiei publice locale, a fir

luncile rîurilor, pe

i pantele abrupte pe 400 ha anual;

a terenurilor agricole, ţinînd cont de

iile ecologice.

inele resurse energetice proprii de care

a devenit problema asigurării populaţiei cu

ile rurale, fapt care a provocat tăieri ilicite

cu departamentele de resort, va participa la

i realizarea programelor energetice, în care scop se va efectua:

ă furnizată anual de

sectorul forestier în calitate de lemne de foc, în plan naţionalşi regional;

ameliorarea sistemului de recoltare a masei lemnoase pentru necesităţile

crearea unui sistem de oferte a lemnelor de foc flexibil la conjunctura

-30 de ani) vor fi

orientate spre valorificarea noilor rezerve provenite din extinderea fondului forestier şi

ădurile existente, avînd

de recoltare a produselor principale de numai 195 mii m3, satisfac

ă. Principala problemă

i (inclusiv a lemnului valoros din stejar, nuc,

i în asortiment limitat, ceea ce nu poate aduce un profit

considerabil nici ramurii, nici statului. Se impune elaborarea unor programe speciale de

ă prin prelucrarea integrală

i tehnologii moderne.

ialul enorm cultural-recreativ şi de

sectorului forestier posibilitatea de a include în

i recreative. Cu participarea

iei publice locale, a firmelor

şiasociaţiilor de profil, se va efectua inventarierea capacit

în special în ceea ce priveş

de rute şi itinerare turistice, crearea infrastructurii respecti

prestarea serviciilor corespunz

suplimentare de venit pentru popula

Silvicultura şi ocrotirea s

scopul ocrotirii sănătăţii se preconizeaz

o crearea unei baze de materii prime pentru industria farmaceutic

sectorul silvic asigurînd cultivarea

necesare;

o restabilirea sanatoriilor

special a celor pentru prevenirea

nervos şi cardiovascular.

Silvicultura şi amenajarea teritoriului

amenajarea teritoriului. Sectorul forestier, împreun

şiautorităţileadministraţiei publice locale, va participa la elaborarea

tuturor proiectelor privind domeniul vizat.

În această direcţie se preconizeaz

o elaborarea unor metode noi de

principiilor ecologice;

o structurarea peisagistic

economice ale structurilor configura

Capacităţile de produc

reconstrucţie ecologică ş

prezenta strategie, ramura silvic

pepiniere cu o suprafaţa total

puieţi. Sporirea bazei semincere

mari investiţii.

Suportul financiar

prezentei strategii va fi finan

surse.Mijloacele proprii se vor ob

nelemnoase, precum şi din alte activit

30

iilor de profil, se va efectua inventarierea capacităţilor recreative ale p

în special în ceea ce priveştevînatul, pescuitul şi ecoturismul, avînd drept scop trasarea

i itinerare turistice, crearea infrastructurii respective. Pe lîngă

prestarea serviciilor corespunzătoare va avea drept rezultat şi crearea unor surse

suplimentare de venit pentru populaţia rurală.

şi ocrotirea sănătăţii. În domeniul utilizării potenţ

ă ă ăţii se preconizează:

crearea unei baze de materii prime pentru industria farmaceutic

sectorul silvic asigurînd cultivarea şi colectarea plantelor medicinale

necesare;

restabilirea sanatoriilor şi caselor de odihnă situate în zona

special a celor pentru prevenirea şi tratamentul patologiilor sistemului

nervos şi cardiovascular.

şi amenajarea teritoriului. Pădurile constituie elementul obligatoriu în

amenajarea teritoriului. Sectorul forestier, împreună cu ministerul de resort

ileadministraţiei publice locale, va participa la elaborarea ş

tuturor proiectelor privind domeniul vizat.

ă ţie se preconizează pregătirea următoarelor programe:

elaborarea unor metode noi de organizare a teritoriului în baza

principiilor ecologice;

structurarea peisagistică a teritoriului, prognozarea efectelor ecologice

economice ale structurilor configuraţiei peisagistice.

ăţile de producţie ale silviculturii. Pentru asigurarea luc

ă şi de extindere a terenurilor împădurite, lucră

prezenta strategie, ramura silvică dispune de personal calificat, de utilajele necesare, de

ţa totală de 900 ha şi o capacitate anuală de peste 80 milioane de

i. Sporirea bazei semincereşi a capacităţilor sistemului de pepiniere nu va cere

Suportul financiar. Elaborarea programelor şi proiectelor pentru implementarea

prezentei strategii va fi finanţatăatît din mijloacele proprii, cît

surse.Mijloacele proprii se vor obţine din comercializarea produselor lemnoase

şi din alte activităţi aferente practicii silvice.

ăţilor recreative ale pădurilor,

i ecoturismul, avînd drept scop trasarea

ve. Pe lîngă profitul direct,

şi crearea unor surse

ării potenţialului forestier în

crearea unei baze de materii prime pentru industria farmaceutică,

i colectarea plantelor medicinale

situate în zona forestieră, în

i tratamentul patologiilor sistemului

durile constituie elementul obligatoriu în

ministerul de resort

iei publice locale, va participa la elaborarea şi implementarea

toarelor programe:

organizare a teritoriului în baza

a teritoriului, prognozarea efectelor ecologice şi

Pentru asigurarea lucrărilor de

ădurite, lucrări prevăzute de

dispune de personal calificat, de utilajele necesare, de

de peste 80 milioane de

ilor sistemului de pepiniere nu va cere

i proiectelor pentru implementarea

oacele proprii, cîtşi din alte

ine din comercializarea produselor lemnoase şi

Alte surse de obţinere a mijloacelor vor fi:

o subvenţiile bugetare speci

forestier;

o creditele interne

organizaţiilorinterna

prezentei strategii;

o asistenţa tehnic

unor programe speciale.

Bibliografie

Allison, G.T. (1971): The Essence of Decision: Explainingthe Cuban MissileCrisis,

Little Brown, Boston.

Allen, A. (1998): “Privacy”, în Jaggar, A.M., Young,

Feminist Philosophy, Blackwell, Oxford.

Anderson, J.E. (1989): ”GovernmentandtheEconomy: What in Fundamental?”, în

31

ţinere a mijloacelor vor fi:

ţiile bugetare speciale destinate dezvoltării durabile a sectorului

forestier;

creditele interne şi externe pe termen lung şidonaţ

organizaţiilorinternaţionale care vor manifesta interes pentru realizarea

prezentei strategii;

ţa tehnică din partea organizaţiilorinternaţionale pentru realizarea

unor programe speciale.


Allen, A. (1998): “Privacy”, în Jaggar, A.M., Young, I.M. (eds.), A Companion to

Feminist Philosophy, Blackwell, Oxford.


ării durabile a sectorului

şidonaţiile din partea

ionale care vor manifesta interes pentru realizarea

ţionale pentru realizarea


I.M. (eds.), A Companion to


M.W.J.Samuels (ed.), Fundamentals of the Economic Role of Government ,

Greenwood

Press, New York.

Arrow, K.J. (1951): Social Choiceand Individual Values, Wiley, New York.

Axford, B., Browning, G.K. et al. (1997): Politics: An Introduction, Routledge,

London.

Bachrach, Baratz, (1962): „TwoFaces of Power”, în American Political Science

Review,

56, pp. 947-952.

Ballart, X. (1998): “SpanishEvaluation Practice versus Program EvaluationTheory”, în

Kessler, M.C., Lascoumes, P., Setbon, M., Thoenig, J.

politiques

publiques, L’ Harmattan, Paris.

Birkland, T.A. (1997): AfterDisaster: Agenda Setting, Pu

Events, Georgetown University Press, Washington.

Blalock, A.B. (1999): „EvaluationResearchandthe Performance Management

Movement”, în Evaluation, 5, pp. 117

Brewer, G.D. (1974): “The PolicyScience Emerge: ToNurtureandStructu

Discipline”, în PolicySciences, 5, pp. 239

Brewer, G., DeLeon, P. (1983): The Foundations of PolicyAnalysis, Homewood,

Dorsey.

Cobb, R., Elder, Ch. (1972): Participation in American Politics: The Dynamics of

Agenda-Building, Bacon, Boston.

Cobb, R., Ross, J.-K., Ross, M.H. (1976): „Agenda Building as a Comparative Political

Process”, în The American Political Science Review,70, pp.126

Cobb, R., Ross, M.H. (1997): „Denying Agenda Access: Strategic Considerations”, în

Cobb, R., Ross, M.H. (eds.), Cultural Strategies of Agenda Denial, University Press of

Kansas.

Cohen, M., March, J., Olsen, J. (1972): „A GarbageCan Model of Organizational

Choice”, în Administrative ScienceQuarterly, 17, 1, pp. 1

Crenson, M. (1971): The Un

in

32


951): Social Choiceand Individual Values, Wiley, New York.



, X. (1998): “SpanishEvaluation Practice versus Program EvaluationTheory”, în

Kessler, M.C., Lascoumes, P., Setbon, M., Thoenig, J.-C. (ed.), Evaluation des

publiques, L’ Harmattan, Paris.

Birkland, T.A. (1997): AfterDisaster: Agenda Setting, Public Policy, andFocusing

Events, Georgetown University Press, Washington.


Movement”, în Evaluation, 5, pp. 117 – 149.

Brewer, G.D. (1974): “The PolicyScience Emerge: ToNurtureandStructu

Discipline”, în PolicySciences, 5, pp. 239 – 244.



Building, Bacon, Boston.

K., Ross, M.H. (1976): „Agenda Building as a Comparative Political

Process”, în The American Political Science Review,70, pp.126-138.


(eds.), Cultural Strategies of Agenda Denial, University Press of


Choice”, în Administrative ScienceQuarterly, 17, 1, pp. 1 – 25.

Crenson, M. (1971): The Un-Politics of Air Pollution. A Study of Non


951): Social Choiceand Individual Values, Wiley, New York.



, X. (1998): “SpanishEvaluation Practice versus Program EvaluationTheory”, în

C. (ed.), Evaluation des

blic Policy, andFocusing


Brewer, G.D. (1974): “The PolicyScience Emerge: ToNurtureandStructure a



K., Ross, M.H. (1976): „Agenda Building as a Comparative Political

138.


(eds.), Cultural Strategies of Agenda Denial, University Press of


Air Pollution. A Study of Non-Decisionmaking

theCities, John Hopkins University Press, Baltimore.

Dahl, R. (1957): „The Concept of Power”, în BehavioralScience, 2, pp. 201

Dahl, R. (1961): Who Governs?, Yale University Press, New Haven.

DeLeon, P. (1978): “A Theory of PolicyTermination”, în May, J.V., Wildavsky, A.B.

(eds.), The PolicyCycle, Sage, Beverly Hills.

DeLeon, P. (1983): “PolicyEvaluationand Program Termination”, în Policy Studies

Review, 2, pp. 631 – 647.

DeLeon, P. (1987): “PolicyTermina

(ed.), The Politics of Program Evaluation, Sage, Newbury Park.

45

Dima, A.M., Vlasceanu, L. (2000): „Întâlnire cu studentii”, în Miroiu, A. (ed.),

Restructurarea sectorului public în România, Trei, Bucuresti.

Dolbeare, K.M., Dolbeare, P. (1976): American Ideologies, RandomHouse, New York.

Dolowitz, D.P., Marsh, D. (2000): “LearningfromAbroad: The Role of Policy Transfer

in ContemporaryPolicy-

Dryzek, J.S. (1990): Discursi

Dunleavy, P. (1991): Democracy, Bureaucracyand Public Choice, Harvester, New

York.

Dunleavy, P., O'Leary, B. (1987): Theories of the State, MacMillan, London.

Dunn, W.N. (1981): Public PolicyAnalysis: An

Cliffs.

Easton, D. (1965): A Framework for PolicyAnalysis, A.A. Knopf, New York.

Edelman, M.J. (1988): Constructingthe Political Spectacle, University of Chicago

Press,

Chicago.

Elster, J. (1993): ”Constitution

Open Sea”, în J.J. Hesse (ed.), Administrative Transformation in Central andEastern

Europe: Towards Public Sector Reform in Post

Oxford.

Etzioni, A. (1967): „MixedScanning: a „Thi

Public Administration Review, XXVII, pp. 385

European Commission (2000): European Report on Quality of SchoolEducation.

33

theCities, John Hopkins University Press, Baltimore.

Dahl, R. (1957): „The Concept of Power”, în BehavioralScience, 2, pp. 201


(1978): “A Theory of PolicyTermination”, în May, J.V., Wildavsky, A.B.

(eds.), The PolicyCycle, Sage, Beverly Hills.


647.

DeLeon, P. (1987): “PolicyTermination as a Political Phenomenon”, în Palumbo, D.

(ed.), The Politics of Program Evaluation, Sage, Newbury Park.


Restructurarea sectorului public în România, Trei, Bucuresti.



-Making”, în Governance, 13, pp. 5 – 24.

Dryzek, J.S. (1990): Discursive Democracy, Cambridge University Press, Cambridge.



Dunn, W.N. (1981): Public PolicyAnalysis: An Introduction, PrenticeHall, Englewood



Elster, J. (1993): ”Constitution-Making in Eastern Europe: RebuildingtheBoat in the


Europe: Towards Public Sector Reform in Post -Comunist Societies, Blackwell,

Etzioni, A. (1967): „MixedScanning: a „Third” ApproachtoDecisionMaking”, în

Public Administration Review, XXVII, pp. 385-392.


Dahl, R. (1957): „The Concept of Power”, în BehavioralScience, 2, pp. 201-215.


(1978): “A Theory of PolicyTermination”, în May, J.V., Wildavsky, A.B.


tion as a Political Phenomenon”, în Palumbo, D.




ve Democracy, Cambridge University Press, Cambridge.



Introduction, PrenticeHall, Englewood



in Eastern Europe: RebuildingtheBoat in the


Comunist Societies, Blackwell,

rd” ApproachtoDecisionMaking”, în


Fischer, F. (1995): Evaluating Public Policy, Nelson

Forester, J. (1984): „Bounded

Public Administration Review, 44, 1, pp. 23

Geva-May, I, Wildavsky, A. (1997): An OprationalApproachtoPolicyAnalyis: The

Craft, Kluwer, Boston.

Geva-May, I., Pal, L.A. (1999): “GoodFencesMakeGoodNeighbo

5, pp. 259 – 277.

Goodin, R.E. (1996): ”InstitutionsandTheir Design”, în R. E. Goodin (ed.), The Theory

of Institutional Design, Cambridge University Press, Cambridge.

Goodin, R.E., Klingemann, H.

Oxford University Press, Oxford.

Guba, E.G., Lincoln, Y.S. (1987): “The Countenances of Fourth

Description, Judgement, andNegotiation”, în Palumbo, D.J. (ed.), The Politics of

Program Evaluation, Sage, Newbury Park.

Ham, C., Hill, M. (1984): The PolicyProcess in the Modern Capitalist State, Harvester,

New York.

Hardin, G. (1968): “The Tragedy of theCommons”, în Science, 162, pp. 1243

Hayek, Fr. (1995): Law, Legislation, and Liberty, Routledge, London. Heclo, H.

(1972):

“Review Article: PolicyAnalysis”, în British Journal of Political Science, 2, pp. 83

108.

Hesse, J.J. (1997): ”Rebuildingthe State: Public Sector Reform in Central andEastern

Europe”, în J. E. Lane (ed.), Public Sector Reform, Sage, London.

Hill, M. (1997): The PolicyProcess in the Modern State, 3rd ed., PrenticeHall, London.

Hjern, B., Porter, D.O (1998): „ImplementationStructures: A New Unit of

Administrative Analysis”, în Hill, M. (ed.), The PolicyProcess, PrenticeHall, London.

46

Hogwood, B.W., Gunn, L.A. (1984): PolicyAnalysis for the Real World, Oxford

University Press, Oxford; trad rom. (2000): Introducere în politicile publice, Trei,

Bucuresti.

Hood, C. (1983): “UsingBureacracySparingly”, în Public Administration, 61, pp. 197

208.

34

Fischer, F. (1995): Evaluating Public Policy, Nelson-Hall, Chicago.

Forester, J. (1984): „BoundedRationalityandthePolitics of MuddlingThrough”, în

Public Administration Review, 44, 1, pp. 23-31.

May, I, Wildavsky, A. (1997): An OprationalApproachtoPolicyAnalyis: The

May, I., Pal, L.A. (1999): “GoodFencesMakeGoodNeighbours”, în Evaluation,


of Institutional Design, Cambridge University Press, Cambridge.

Goodin, R.E., Klingemann, H.-D. (eds.) (1996): A New Handbook of Po

Oxford University Press, Oxford.

Guba, E.G., Lincoln, Y.S. (1987): “The Countenances of Fourth-GenerationEvaluation:


Program Evaluation, Sage, Newbury Park.

am, C., Hill, M. (1984): The PolicyProcess in the Modern Capitalist State, Harvester,

Hardin, G. (1968): “The Tragedy of theCommons”, în Science, 162, pp. 1243


“Review Article: PolicyAnalysis”, în British Journal of Political Science, 2, pp. 83


Europe”, în J. E. Lane (ed.), Public Sector Reform, Sage, London.

, M. (1997): The PolicyProcess in the Modern State, 3rd ed., PrenticeHall, London.



., Gunn, L.A. (1984): PolicyAnalysis for the Real World, Oxford


Hood, C. (1983): “UsingBureacracySparingly”, în Public Administration, 61, pp. 197

RationalityandthePolitics of MuddlingThrough”, în

May, I, Wildavsky, A. (1997): An OprationalApproachtoPolicyAnalyis: The

urs”, în Evaluation,


D. (eds.) (1996): A New Handbook of Political Science,

GenerationEvaluation:


am, C., Hill, M. (1984): The PolicyProcess in the Modern Capitalist State, Harvester,

Hardin, G. (1968): “The Tragedy of theCommons”, în Science, 162, pp. 1243 – 1248.


“Review Article: PolicyAnalysis”, în British Journal of Political Science, 2, pp. 83 –


, M. (1997): The PolicyProcess in the Modern State, 3rd ed., PrenticeHall, London.



., Gunn, L.A. (1984): PolicyAnalysis for the Real World, Oxford


Hood, C. (1983): “UsingBureacracySparingly”, în Public Administration, 61, pp. 197 –

Hood, C. (1991): „A Public Management for AllSeasons?” în Public Administration,

69,

pp. 3 – 19.

Howlett, M., Ramesh, M. (1995): Studying Public Policy: PolicyCyclesandPolicy

Subsystems, Oxford University Press, Oxford.

Hughes, O.E. (1998): Public Management and

Jenkins-Smith, H.C., Sabatier, P.A. (1993): „The Study of Public PolicyProcesses”, în

Sabatier, P.A., Jenkins-Smith, H.C. (eds.), PolicyChangeandLearning, Westview,

Boulder.

Katchanovski, I. (2000): „Divergence in Growth

Journal of Public Policy, 20, pp. 55

Kingdon, J. (1995): Agendas, Alternatives, and Public Policies, Litle, Brown et Co.,

Boston; prima ed., 1984.

Kirkpatrick, S.E., Lester, J.P., Peterson, M.R. (1999): “The

în Policy Studies Review, 16, pp. 209

Lane, J.-E. (1995): The Public Sector, Sage, London.

Lasswell, H.D. (1951): „The PolicyOrintation”, în Lerner, D., Lasswell, H.D. (eds.),

The

PolicySciences, Stanford University Press,

Lindblom, Ch. (1959): „The Science of MuddlingThrough”, în Public Administration

Review, 19, pp. 79 – 88.

Lindblom, C.E., Braybrooke, D. (1963): A Strategy of Decisions, The Free Press, New

York.

Lindblom, Ch. (1968): The Policy

Lindblom, Ch. (1977): PoliticsandMarkets, Basic Books, New York.

Linder, S.H., Peters, B.G. (1989): “Instruments of Government: Perceptionsand

Contexts”, în Journal of Public Policy, 9, pp. 35

Lynch, R. (2000): Corporate

MacRae, D. Jr., Whittington, D. (1997): Expert Advice for PolicyChoice, Georgetown

University Press, Washington.

March, J., Olsen, J. (1979): „OrganizationChoiceUnderAmbiguitiy”, în March, J.,

Olsen, J. (eds.): AmbiguityandChoice in Organizations, Universitetsforlagen, Bergen.

35

C. (1991): „A Public Management for AllSeasons?” în Public Administration,


Subsystems, Oxford University Press, Oxford.

Hughes, O.E. (1998): Public Management andAdministration, MacMillan, London.

Smith, H.C., Sabatier, P.A. (1993): „The Study of Public PolicyProcesses”, în

Smith, H.C. (eds.), PolicyChangeandLearning, Westview,

Katchanovski, I. (2000): „Divergence in Growth in Post-CommunistCountries”, în

Journal of Public Policy, 20, pp. 55-81.


Boston; prima ed., 1984.

Kirkpatrick, S.E., Lester, J.P., Peterson, M.R. (1999): “The PolicyTerminationProcess”,

în Policy Studies Review, 16, pp. 209 – 235.

E. (1995): The Public Sector, Sage, London.


PolicySciences, Stanford University Press, Stanford.


88.


Lindblom, Ch. (1968): The Policy-MakingProcess, PrenticeHall, EnglewoodCliffs.

Lindblom, Ch. (1977): PoliticsandMarkets, Basic Books, New York.


Contexts”, în Journal of Public Policy, 9, pp. 35 – 58.

Lynch, R. (2000): CorporateStrategy, Financial Times/PrenticeHall, London.


University Press, Washington.


): AmbiguityandChoice in Organizations, Universitetsforlagen, Bergen.

C. (1991): „A Public Management for AllSeasons?” în Public Administration,


Administration, MacMillan, London.

Smith, H.C., Sabatier, P.A. (1993): „The Study of Public PolicyProcesses”, în

Smith, H.C. (eds.), PolicyChangeandLearning, Westview,

CommunistCountries”, în


PolicyTerminationProcess”,




renticeHall, EnglewoodCliffs.


Strategy, Financial Times/PrenticeHall, London.



): AmbiguityandChoice in Organizations, Universitetsforlagen, Bergen.

Marsh, D., Stoker, G. (eds.) (1995): TheoryandMethods in Political Science,

MacMillan, London.

May, P. (1992): “PolicyLearningandFailure”, în Journal of Public Policy, 12, pp. 331

354.

Mazey, S., Richardson, J. (1996): „The Logic of Organization: InterestGroups”, în

Richardson, J. (ed.), European Union. Power andPolicy

May, P.J. (1991): „ReconsideringPolicy Design: PoliciesandPublics”, în Journal of

Public Policy, 11, pp. 187

McKinney, J.B., Howard, L.C. (1998): Public Admnistration, Praeger, Westport.

Mill, J. St. (1993): Despre libertate, Bucuresti, Humanitas.

Miroiu, A. (1998): Filosofie fara haine de gala, ALL, Bucuresti.

Miroiu, A. (ed.) (1998):

Miroiu, A., Dinca, G. (2000): PHARE “Universitas 2000”, Bucuresti.

Miroiu, M. (1999): Societatea retro, Editura Trei, Bucuresti.

Miroiu, M., Blebea-Nicolae, G. (2001): Introducere în etica profesionala, Trei,

Bucuresti.

Niskanen, W. (1994): Bureaucracyand Public Economics, Edward Elgar, Cheltenham.

Oackeshott, M. (1991): Rationalism in Politics, Liberty Press, Indianopolis; partial

tradus

în româneste, Rationalismul în politica, Editura ALL, Bucuresti, 1995.

Offe, C. (1996): ”DesigningInstitutions in East European Transitions”, în R. E. Goodin

(ed.), The Theory of Institutional Design.

Osborne, D., Gaebler, T. (1992): ReinventingGovernment, Addison Wesley, Reading,

MA.

Olson, M. (1965): The Logic of CollectiveAction,

Cambridge,

Ma.

Osborne, D., Gaebler, T. (1993): ReinventingGovernment, Plume, New York.

Ostrom, E. (1990): GoverningtheCommons. The Evolution of Institutions for

Collective

Action, Cambridge University Press, Cambridge.

Parsons, W. (1995): Public Policy. An IntroductiontotheTheoryand Practice of Policy

36


May, P. (1992): “PolicyLearningandFailure”, în Journal of Public Policy, 12, pp. 331


Richardson, J. (ed.), European Union. Power andPolicy-Making, Routledge, London.


cy, 11, pp. 187 – 206.


Mill, J. St. (1993): Despre libertate, Bucuresti, Humanitas.

Miroiu, A. (1998): Filosofie fara haine de gala, ALL, Bucuresti.

Miroiu, A. (ed.) (1998): Învatamântul românesc azi, Polirom, Iasi.


Miroiu, M. (1999): Societatea retro, Editura Trei, Bucuresti.

Nicolae, G. (2001): Introducere în etica profesionala, Trei,




. (1996): ”DesigningInstitutions in East European Transitions”, în R. E. Goodin

(ed.), The Theory of Institutional Design.


Olson, M. (1965): The Logic of CollectiveAction, Harvard University Press,



Action, Cambridge University Press, Cambridge.

W. (1995): Public Policy. An IntroductiontotheTheoryand Practice of Policy


May, P. (1992): “PolicyLearningandFailure”, în Journal of Public Policy, 12, pp. 331 –


Making, Routledge, London.




Nicolae, G. (2001): Introducere în etica profesionala, Trei,




. (1996): ”DesigningInstitutions in East European Transitions”, în R. E. Goodin


Harvard University Press,



W. (1995): Public Policy. An IntroductiontotheTheoryand Practice of Policy

Analysis, Edward Elgar, Aldershot.

Pateman, C. (1983): “Feminist Critiques of the Public/Private dichotomy”, în Benn, S.I,

Gaus, G.F. (eds.), Public and Private in Social Life, Croo

Peters, G. (1996): „Agenda

European Union. Power andPolicy

Patton, C.V., Sawicki, D.S. (1986), Basic Methods of PolicyAnalysisandPlanning,

PrenticeHall, EnglewoodCliffs.

Peters, B.G., van Nispen, F.K.M. (1998): Public PolicyInstruments, Edward Elgar,

Cheltenham.

Pfeffer, J., Sutton, R.I. (2000): The Knowing

Press,Boston.

Pressman, J., Wildavsky, A. (1973): Implementation,

Berkeley.

Rawls, J. (1971): A Theory of Justice, Harvard University Press, Cambridge.

Rein, M. (1983): FromPolicyto Practice, MacMillan, London.

Rose, R. (1991): “WhatisLesson

Rossi, P.H., Freeman, H.E., Lipsey, M.W. (1999): Evaluation. A SystematicApproach,

6th ed., Sage, ThousandOaks, London.

Rothstein, B. (1998): Just InstitutionsMatter, Cambridge University Press, Cambridge.

Sabatier, P.A., Mazmanian, D.A. (1980): “A

Journal, 8, pp. 538 -560.

Sabatier, P.A. (1986): “Top

Research: A CriticalAnalysisandSuggestedSynthesis”, în Journal of Public Policy, 6,

pp. 21- 48.

Sabatier, P. (1998): “The Political Context of EvaluationResearch. An Advocacy

Coalition Perspective”, în Kessler, M.C., Lascoumes, P., Setbon, M., Thoenig, J.

(ed.),

Evaluation des politiquespubliques, L’ Harmattan, Paris.

Sabatier, P.A., Jenkins-Smith, H.C. (1999): „The

Asseement”, în Sabatier, P.A. (ed.), Theories of PolicyProcess, Westview Press.

Schmitter, P.C. (1974): “StilltheCentury of Corporatism?”, în Review of Politics, 36,

pp.85 – 131.

37

Analysis, Edward Elgar, Aldershot.


Gaus, G.F. (eds.), Public and Private in Social Life, CroomHelm, London.

Peters, G. (1996): „Agenda-Setting in the European Union”, în Richardson, J. (ed.),

European Union. Power andPolicy-Making, Routledge, London.


ewoodCliffs.


Pfeffer, J., Sutton, R.I. (2000): The Knowing-DoingGap, Harvard Business School

Pressman, J., Wildavsky, A. (1973): Implementation, University of California Press,


Rein, M. (1983): FromPolicyto Practice, MacMillan, London.

Rose, R. (1991): “WhatisLesson-Drawing?”, în Journal of Public Policy, 11, pp.


6th ed., Sage, ThousandOaks, London.


Sabatier, P.A., Mazmanian, D.A. (1980): “A Framework of Analysis”, în Policy Studies

560.

Sabatier, P.A. (1986): “Top-downandBottom-UpApproachestoImplementation


“The Political Context of EvaluationResearch. An Advocacy

Coalition Perspective”, în Kessler, M.C., Lascoumes, P., Setbon, M., Thoenig, J.

Evaluation des politiquespubliques, L’ Harmattan, Paris.

Smith, H.C. (1999): „The AdvocacyCoalition Framework. An




mHelm, London.

Setting in the European Union”, în Richardson, J. (ed.),



DoingGap, Harvard Business School

University of California Press,


Drawing?”, în Journal of Public Policy, 11, pp. 3 – 30.



Framework of Analysis”, în Policy Studies

UpApproachestoImplementation


“The Political Context of EvaluationResearch. An Advocacy

Coalition Perspective”, în Kessler, M.C., Lascoumes, P., Setbon, M., Thoenig, J.-C.

AdvocacyCoalition Framework. An



Sen, A. (1987): On Ethics&Economics, Blackwel

Simon, H.A. (1945): Administrative Behavior, MacMillan, New York.

Simon, H.A. (1982): Models of BoundedRationality. Vol.2: BehavioralEconomicsand

Business Organization, The MIT Press, Cambridge, Mass.

Simon, H.A. (1955): “A Behavioral Model of R

Economics”, 69, pp. 99

Simon, H.A. (1956): “RationalChoiceandtheStructure of theEnvironment”, în

Psychological Review, 63, pp. 129

Simon, H.A. (1976): “From Substantive to Procedural Rationality”, în

MethodandAppraisal in Economics, Cambridge University Press, Cambridge.

Smith, A. (1964): Avutianatiunilor, Editura Academiei, Bucuresti.

Stone, D. (1988): Policy Paradox and Political Reason, Scott, Foresman, Glenview.

Uusikylä, P., Virtanen, P. (2000): „Meta

Evaluation, 6, pp. 50 – 65.

Walters, L.C., Aydelotte, J., Miller, J. (2000): „Putting More Public in PolicyAnalysis”,

în Public Administration Review, 60, 4.

Weimer, D.L. (1993): “The Current

Problem Soving”, în Public Administration Review, 53, pp. 110

Weimer, D.L., Vining, A.R. (1999): PolicyAnalysis. Conceptsand Practice, Prentice

Hall, UpperSaddle River.

Wilensky, H. (1975): The Welfar

Berkeley.

38

Sen, A. (1987): On Ethics&Economics, Blackwell, Oxford.



Business Organization, The MIT Press, Cambridge, Mass.

Simon, H.A. (1955): “A Behavioral Model of RationalChoice”, în Quarterly Journal of

Economics”, 69, pp. 99 – 118.


Psychological Review, 63, pp. 129 – 138.

Simon, H.A. (1976): “From Substantive to Procedural Rationality”, în


Smith, A. (1964): Avutianatiunilor, Editura Academiei, Bucuresti.


rtanen, P. (2000): „Meta-Evaluation as a Tool for Learning”, în

65.


în Public Administration Review, 60, 4.

Weimer, D.L. (1993): “The Current State of Design Craft: Borrowing, Tinkering, and

Problem Soving”, în Public Administration Review, 53, pp. 110 – 120.


Hall, UpperSaddle River.

Wilensky, H. (1975): The Welfare State andEquality, University of California Press,



ationalChoice”, în Quarterly Journal of


Simon, H.A. (1976): “From Substantive to Procedural Rationality”, în Latsis, S.J. (ed.):



Evaluation as a Tool for Learning”, în


State of Design Craft: Borrowing, Tinkering, and

120.


e State andEquality, University of California Press,

Date post:	10-Mar-2021
Category:	Documents
Upload:	others
View:	8 times
Download:	0 times

S.A.5.3. Identificarea alternativelorLacusteanu Tudor Popa Florian Popescu Dan Bobleanta Vladimir...

Documents