S U M A R - revista.forter.rorevista.forter.ro/_wsn/01_biblioteca/pdf/p-014-parasutistii.pdf ·...

SS UU MM AA RRTERTIA VERBA PRO DOMO 1Colonel dr. Doru ENACHE

Editorial Schimbarea, o constantă a existenţei 2Locotenent-colonel Dragoş Claudiu AXINIA

Un ultim onor la general! 4Colonel (r) Mihail PÎRLOGLocotenent-colonel Dragoş Claudiu AXINIA

Cu elicopterul peste Carpaţi 8Colonel dr. Mircea TĂNASE

V E H I C U L E A E R I E N E F Ă R ĂP I L O T TA C T I C E- dezvoltări şi aplicaţii viitoare 11General de brigadă Adrian CIOLPONEAMaior Virgil FLORESCU

CHINA – PUTERE REGIONALĂ ÎNASCENSIUNE SPRE STATUTUL DEPUTERE GLOBALĂ 17Colonel dr. Vasile CERBULucian-Vasile CERBU

Atacul cu antrax din SUA din2001 21Colonel Vasile BOGDAN

Consideraţii actuale şi viitoare privind rolul structurilor NATO pentru operaţii speciale în procesulde stabilizare a situaţiei de securitate din Afganistan 24Locotenent-colonel dr. Doru-Constantin TOCILĂ

COMANDA ŞI CONTROLUL ÎN OPERAŢIILE DE RĂSPUNS LA CRIZĂ 28Colonel dr. Vasile CERBULocotenent-colonel dr. Corneliu PREJA

PARAŞUTIŞTI SOVIETICI ÎN ROMÂNIA 34Dr. Alin SPÎNU

Plutonierul Borcan şi „teteriştii“ 36Radu GĂINĂ

TRADIŢIA ŞI ADEVĂRUL CA NOBILĂ POVARĂ 37Puiu VULPOIU

Paraşutismul: tradiţie sau profesie? 39Laura-Florentina COZMA

I s t o r i a a v i a ţ i e i r o m â n e - „ N i h i l S i n e D e o ” 40Iulian Stelian RĂDEAN

TĂCUŢI, RAPIZI, LETALI 41Colonel dr. Vasile SOARE

„PARAŞUTIŞTII”- Buletinul comandamentului trupelor de paraşutişti - 46Viorel FRÎNCU

S c u r t e c o n s i d e r a ţ i i p r i v i n di n s u r g e n ţ a 50Colonel (r) Alexandru RUSULocotenent-colonel Gabriel CARPIUC

Interviuri la sfârşit de carieră 56Plt.adj.pr. Nicolae BUZDUGĂ

Secretul unui salt în noapte 58Ionuţ RITEŞ

IN MEMORIAM FANE ALDEA-un zâmbet pentru eternitate - 59Maior Alexandru FLORINELMaior Raul GHERGHEPlt.adj.pr. Cezar PETRE

PROIECTUL „Eroii - modele peste generaţii“ 60Doina FURTUNĂ

Muzeul parasutiştilor implicat activ în cinstirea eroului anonim- luptătorul paraşutist 60Locotenent-colonel Dragoş Claudiu AXINIA

PARAŞUTIŞTIIAnul XVI - nr. 29 (38) DECEMBRIE 2013

Editor: Centrul de Instruire pentru

Operaţii SpecialeBuzău

Tel.: 0238.421769;0238.421414; 0238.445770

Fax: 0238.719816

Colegiul de redacţie:

Preşedinte de onoare:General de brigadă(r)

Mircea MORARU

Coordonator: Colonel dr. Doru ENACHE

Senior editorColonel dr. Mircea TĂNASE

Redactor-şefLocotenent-colonel Dragoş AXINIA

Prelucrare grafică şi procesare text:

Plutonier adjutant principalNicolae BUZDUGĂ

Adresa redacţiei:Buzău; 120231

Str. General Grigore Baştan nr.1Tel. 0238.421769

e-mail: [email protected]

Responsabilitatea pentru conţinutul materi-alelor publicate aparţine în totalitate autorilor.Reproducerea articolelor şi fotografiilor estepermisă numai în condiţiile prevăzute de lege.Manuscrisele nu se înapoiază.

Tipărit la Centrul Tehnic-Editorial

al Armatei sub comanda /2013

ISSN 1584-000X

Fondată la 10 iunie 1991, sub denumirea

BULETINUL TRUPELOR DEPARAŞUTIŞTI

PARAŞUTIŞTIIPARAŞUTIŞTII

1

TERTIA VERBA PRO DOMOPentru a-ţi salva patria, niciodată nu-i târziu, niciodată nu-i devreme!Rezumat-metabolă din anterioarele „Înainte Cuvinte”, Prima verba pro domo şi respectiv

Secunda verba pro domo: Fiind vremuri extrem entropice în care, în societatea noastră, spuzescnelalocul şi/sau la ne-timpul lor neopricepuţii, strategia militară nu mai poate fi lăsată la minteaacestor „pulsari”, indivizi fără vocaţie sau cu vocaţie întoarsă, purtători de întuneric.

Corolar: Trăim, pe de o parte, o coliziune a nepotriviţilor în potriviri temporale „ne-întâm-plătoare” şi, pe de alta, consecinţă a acestei coliziuni, o expansiune fără precedent a acestor ho-munculuşi, conştiinţe întinate, caractere ruinătoare, rătăcitori prin excelenţă.

Explicaţie cauzală: Comunismul primitiv („flagelul roşu”1), ca primă etapă inferioară aevoluţiei spre egalitarismul social al indivizilor, formă superioară a socialismului colectivist în-temeiat pe ateismul ştiinţific, ne-a fost religie timp de peste 45 ani, deviindu-ne de la ordineafirească, creând suflete alterate profund. I-a urmat etapa a II-a, una „revoluţionară”, în care„eliberatorii” au facilitat, cultivat şi întreţinut un proces accelerat de aculturaţie2 a poporului român, concomitent cu de-posedarea lui prin însuşirea şi/sau înstrăinarea patrimoniului material al ţării, propovăduind totodată televizual un stil deviaţă hedonist-materialist3.

Tabloul actual, individual şi colectiv al poporului nostru, se prezintă astfel: Starea actuală a majorităţii populaţiei esteuna de prostraţie - limitare/anihilare a principalelor funcţii psihice, respectiv incapacitatea de a gândi şi de a înţelege peri-colul la care am fost şi suntem supuşi, expresie a unui câmp raţional şi afectiv profund afectat, urmare a unei accentuatedesensibilizări emoţionale, dar mai ales, a unei incapacitări/paralizii (induse şi întreţinute) a voinţei populaţiei (abordareamanevrieră4). Efecte strategice: o majoritate amorfă, vlăguită şi indiferentă, cu o gândire atrofiată şi o conştiinţă infan-tilizată, care nu mai raţionează şi nu mai întreprinde aproape nimic, urmare a unui proces societal degenerativ prelungit(peste 69 de ani de destructurare a eului ontogenetic, de alterare a unităţii de trăire, ajungându-se, în aprecierea noastră,aproape de punctul culminant al dezagregării statale şi etnice deopotrivă (afectarea ireversibilă a CoG-ului strategic5).

[Notă: demersul nostru nu este unul vexatoriu, exprimat de pe o poziţie de superioritate, ci dimpotrivă, este unul demare necesitate, precumpănitor de conştiinţă, dar şi unul al asumării fără rezerve al propriei vinovăţii].

Corolar post scriptum:Aşadar, „Nu vă luptaţi cu întunericul. Căutaţi să învăţaţi din el”6, proiectându-vă cunoaşterea în nimicnicia lui şi ex-

punându-l la nevoie, dar mai ales la momentul oportun, în hidoşenia sa. Prin urmare, avansăm următorul enunţ: Dacă som-nul raţiunii naşte monştri, raţiunea adormită naşte monstruozităţi.

Va urma!

- continuare din numărul anterior -

Comandantul Centrului de instruire pentru operaţii specialeColonel dr. Doru ENACHE

1Pascal a avut viziunea apariţiei acestei năpaste, sub forma unui incendiu. În vedenia cu caracter de prevestire a lui Dostoiewski, descrisă în„Crimă şi pedeapsă”, marele spiritolog rus vorbea de o epidemie (metaforic, aceste „grefe logice”, „engrame îndrăcite”, „grefe gnoseologice”, le-adenumit trichine). Astfel, urmare a unui climat social viciat/infestat/contaminat grav, s-a creat „omul grefat” al statului holotropic atins de „paranoiaraţiunii”, pe înţelesul comun sminteală. Gustav Le Bon a prevestit, încă din 1894, că „socialismul va constitui în curând noua credinţă a mulţimii aces-teia de dezmoşteniţi ai soartei”, iar „cei ce vor trăi povara lui îşi vor aminti de vremurile lui Tiberiu şi Caligula”, de „ferocităţile demente ale unorasemenea despoţi”.

2Ansamblu de transformări ce se produc în cultura unui popor ca urmare a acceptării fără discriminare, neselectiv şi nereflexiv, a altor moravuri,altui limbaj, altor norme, valori şi simboluri, altui sistem economic etc., toate acestea aparţinând unei culturi diferite. Procesul de imitare/asimilareal acestor elemente de cultură nouă şi înlocuire/schimbare/ştergere a vechilor cadre noologice/dimensiuni sufleteşti şi spirituale, produce în minteaşi comportamentul populaţiei de contact o mutaţie profundă, constituind astfel o nouă configuraţie mentală/culturală, un hibrid sufletesc şi spiritualpentru majoritatea autohtonă. Fiecare neam are propriul lui design dumnezeiesc, o finalitate sufletească proprie, astfel, finalitatea sufletească de îm-prumut este una pseudomorfă şi ne poate duce la pierzanie/dispariţie ca popor. „Caracterul unui popor şi nu inteligenţa sa determină evoluţia înistorie şi îi dirijează destinul”{Gustave Le Bon, Legile psihologice al evoluţiei popoarelor, Ed. Antet, Filipeştii de Târg, Prahova, p.24}, iar fără car-acter, din punct de vedere etnic şi statal, popoarele dispar. În ceea ce ne priveşte ca popor, stadiul alarmant de degradare la care am ajuns este un faptperemptoriu. Statistic vorbind, „atunci când o cauză persistă, producând acelaşi efect, cauzele cresc în progresie aritmetică (1, 2, 3, 4, etc.) iar efecteleîn progresie geometrică (2, 4, 8, 16, 32 etc.). Cauzele sunt deci logaritmii efectelor” (acelaşi autor, p.13.). Acesta-i realmente, o variantă aplicată aOperaţiei bazate pe efect parte a războiului centrat pe reţea (din perspectiva artei operative aplicabile şi managementului operaţiei de răspuns denecesitate, obligă, pentru apărarea strategică a ţării, la o abordare sistemică intercondiţionat cu o alta pe bază de design, ambele încorporate în ceacuprinzătoare, în baza conceperii, dezvoltării şi revizuirii în dinamică a unui extins plan de operaţie preemtiv şi disuasiv, fundamentat pe raţiunea dedrept şi pe raţiunea sofianică.

3Trecerea de la fiziologia sexuală la ceea ce poetul Ovidiu a numit „arsa amandi” (plăceri sexuale „rafinate” şi consum de licori şi mâncăruri pânădincolo de saturaţia simţurilor). Lumi nihiliste, ale ideologiilor şi idolatriei generatoare şi creatoare de adevărate aglomerări umane dedicate degradăriişi corupţiei, adevărate lumi sodomizate care se îndreaptă spre anarhia, dezagregarea şi distrugerea finală.

4Tip de abordare indirectă prin care se urmăreşte distrugerea coeziunii şi voinţei de luptă/apărare/conservare a statului ţintă.5Centru de greutate strategic - tăria unei naţiuni sau a unei forţe (sumă de entităţi morale: liderul, elita conducătoare, voinţa de a lupta a populaţiei,

naţionalismul etnic; puterea unui stat sau coaliţii de state cu forţele armate şi puterea economică.6Sal Rachele, Transformări planetare 2012-2030, Ed. Proxima Mundi, Bucureşti, 2011, p.239.

CENTRUL DE INSTRUIRE PENTRU OPERAŢII SPECIALE “General-maior Grigore Baştan”CENTRUL DE INSTRUIRE PENTRU OPERAŢII SPECIALE “General-maior Grigore Baştan”

2

EEEEdddd

iiii ttttoooo

rrrriiii aaaa

llll

SCHIMBAREA,O CONSTANTĂ A EXISTENŢEI

Locotenent-colonel Dragoş-Claudiu AXINIA

Continuăm să aducem în faţa dumneavoastră, o imagine,sperăm noi, cât mai completă, a ceea ce înseamnă comunitateacelor care îşi desfăşoară activităţile diversificate sub acelaşi nu-mitor comun, cupola paraşutei, acea aripă de înger, care ne aducemai aproape de cer.

Demersurile şi eforturile colectivului redacţional sunt animatede dorinţa de a aduce şi reflecta în paginile revistei cât mai multeaspecte din activităţile şi preocupările celor care alcătuiesc aceastăminunată lume a zburătorilor.

Consider că în aceste vremuri dominate de schimbări profundeşi rapide, atât la nivel mondial, naţional cât şi în special a sistemu-lui militar, este necesar să înţelegem cu toţii că argumentele nece-sare şi determinante pentru trasarea liniilor directoare în ceea cepriveşte evoluţia paraşutiştilor militari şi a forţelor speciale, tre-buie să vină din interior, de la cei care trăiesc şi respiră zi de ziaerul înălţimilor.

Este de asemenea imperios necesar să nu uităm niciodată că pecel ce trăieşte în trecut îl încurcă prezentul. Istoria glorioasă,faptele şi determinarea înaintaşilor constituie fundamentul şi nuculmea evoluţiei paraşutiştilor militari şi forţelor speciale.

Anul 2013 a fost un an bogat şi dens în evenimente, însă uneledintre ele au lăsat urme adânci atât în memoria colectivă dar şi înviaţa de zi cu zi a colectivului Centrului de Instruire pentru Opera-ţii Speciale. Aş vrea să mă refer aici în primul rând la cei care aufăcut saltul în eternitate anul acesta: generalul de brigadă Mircea

MORARU şi plutonierul adjutant Ştefan ALDEA. În paginile re-vistei noastre veţi găsi articole special dedicate acestor Oameni şiColegi deosebiţi, scrise de cei care i-au cunoscut cel mai bine,colegi, subordonaţi şi prieteni. Colectivul redacţiei ţine să lemulţumească şi pe această cale, celor care au plecat de lângă noipentru toate eforturile depuse şi tot ce au lăsat în urma lor, ca mili-tari şi ca trăitori pe acest pământ.

Tot aici vreau să le mulţumim colegilor noştri care au trecut înrezervă anul acesta, plutonier adjutant principal Florian IONIŢĂ,plutonier adjutant principal Gabriel PIENARU, plutonier adjutantprincipal Gheorghe VLAICU, plutonier adjutant principal DoruGHERASE. În ani în care au slujit sub arme şi sub foşnetul dulce-reavăn al cupolei paraşutei colegii noştri au fost exemple de pro-fesionalism, dăruire, talent pedagogic şi implicare. Le mulţumimpentru tot ce au făcut pentru instituţia Armatei Române şi le dorimsănătate deplină şi ani lungi.

Este de datoria noastră a celor care continuăm pe mai departeactivitatea de formare şi îndrumare a luptătorilor de operaţii spe-ciale, paraşutişti, cercetare şi control aerian tactic, să găsim şi săpromovăm instructori care să preia novator tot ceea ce colegii careau plecat spre diverse zări anul acesta, ne-au lăsat bun şi demn.

Căile şi mijloacele prin care putem deveni mai buni şi mai efi-cienţi sunt în primul rând în interiorul celei mai de preţ resurse aleorganismului militar – resursa umană – şi de aici trebuie să vinăsoluţiile pentru a depăşi toate vicisitudinile vremelnice legate de

„ T r e b u i e s ă f i i t u î n s u ţ i a c e a s c h i m b a r ep e c a r e v r e i s - o v e z i î n l u m e ” .

Gandhi


3

resurse materiale şi financiare. De-a lungul secolelor este dovedităsintagma că „omul sfinţeşte locul” şi aceasta este piatra funda-mentală pe care trebuie să clădim viitorul, acel viitor care să nuuităm, începe astăzi şi nu mâine, nu săptămâna viitoare, nu la anu’ci ACUM.

Păşii făcuţi înainte sunt incontestabili, chiar dacă pot fi discuţiicu privire la mărimea lor, însă aşa cum spunea Maica Tereza “Nuputem face lucruri mari pe acest Pamant, ci doar lucruri maruntecu dragoste mare”. De aceea se cuvine să avansăm ferm şi decis,găsindu-se oamenii, căile şi mijloacele cele mai adecvate pentrua consolida şi dezvolta creator cele mai bune procedee de între-buinţare în luptă a forţelor pentru operaţii speciale.

Sprijinul constant, competent şi consistent al partenerului ame-rican trebuie să fie un catalizator al acţiunilor noastre şi nu un de-clanşator, iar aceasta împreună cu vasta experienţă scrisă dinpăcate şi cu foarte mult sânge, trebuie să înscrie peren ArmataRomâniei în galeria partenerilor durabili şi de încredere ai coali-ţiei.

O altă preocupare a noastră în anul 2013 a fost să menţinem şisă extindem legăturile cu toate comunităţile de paraşutişti dinRomânia, fie ele militare sau civile şi veţi găsi ecouri ale acestoreforturi în paginile revistei. Vă adresăm şi pe această cale, dragicititori, calda invitaţie de veni alături de noi şi de a ne sprijini înefortul de a face cunoscute realizările, planurile şi proiectele lup-tătorilor dintre cer şi pământ. La mulţi ani ani ! şi cer senin.


4

Colonel (r) Mihail PÎRLOG Locotenent-colonel Dragoş AXINIA

Generalul de brigadă Mircea MORARU s-a născut la 30aprilie 1952, în localitatea Oşeşti, judeţul Vaslui.

A parcurs cu dârzenie, profesionalism şi abnegaţie toatetreptele ierarhiei militare, ajungând să conducă din 1990 pânăîn anul 2007, structura de învăţământ militar de paraşutism şiforţe speciale. A fost avansat la gradul de general de brigadă înanul 2007, iar la 5 iulie 2013 a făcut „saltul în istorie”.

Pentru că despre viaţa şi activitatea omului, comandantuluişi colegului Mircea MORARU, nu pot să vorbească decât ceicare l-au cunoscut, am decis să dăm cuvântul celor care au venitîn contact cu domnia sa, în diferite perioade ale vieţii.

Colonel dr. Doru Enache - Militarul ca şi preotul au preapuţină viaţă personală.

Colonel paraşutist (r) Gheorghe MATEESCU - Un gândpentru un camarad care nu mai este.

Cu toate că am participat la ceremoniile organizate pentru con-ducerea lui pe ultimul drum, atunci când umblu în agenda tele-fonului şi îi găsesc numele îmi zic: Mai lasă-l, nu-l şterge. De ce?Nu ştiu să vă răspund. Ultima dată când am scris despre el, i-amscris chiar lui un mesaj de suflet, cu ocazia pensionării lui, la care,de asemenea, am participat, cum de altfel am participat la majori-tatea evenimentelor importante din viaţa lui şi a noastră, pentru că

unele au fost comune. A fost un prieten adevărat, un coleg curezultate de excepţie în cariera militară, de peste 30 de ani, care îlîndreptăţesc să fie aşezat la loc de cinste printre personalităţilemarcante cu care Corpul de Paraşutişti Militari se mândreşte. Sen-timentele prieteneşti şi contactele personale care, de-a lungul tim-pului, ne-au onorat şi ne-au făcut mai apropiaţi, au continuat şidupă pensionarea mai întâi a lui şi ulterior a mea, manifestându-se, în special, prin legături telefonice periodice. Atunci când amhotărât să ne vedem, a fost prea târziu, şi întâlnirea nu a mai avutloc, pentru că vestea tristă a ajuns la mine chiar de pe telefonullui. Nu vom uita niciodată devotamentul, credinţa şi curajul cucare a slujit învăţământul militar din Trupele de Paraşutişti, aapărat tradiţiile, imaginea şi prestigiul acestora prin fapte semni-ficative şi puterea exemplului personal.

Se spune că omul moare cu adevărat când este uitat de prietenişi colegi. Generalul de brigadă paraşutist (r) Mircea MORARUnu va fi uitat niciodată. Dumnezeu să-l odihnească în pace.

Colonel paraşutist (r) Mihail PÎRLOG - „Copile, ai grijă deunitate şi mai ales de tine”

Oare când l-am cunoscut eu pe Mircea Moraru? A trebuit să măuit prin jurnale şi prin arhive ca să-mi dau seama. În momentulîntoarcerii sale la paraşutişti în 1983 eu eram încadrat la A.S.A.„Şoimii Buzău”, din subordinea regimentului, iar ulterior înfuncţia de comandant a unei companii de militari cu termen redus,ne-am întâlnit mai rar, la câteva exerciţii tactice. Eu îl admiram,era unul din ofiţerii, încă foarte tineri, cu grad mic şi o funcţie im-portantă în regiment. A fost şi unul din stimulii care m-au făcut să

Un ultim onor la general !


5

mă gândesc „să ridic şi eu privirea” spre Academia Militară.Episodul anului 1989 – 1990, care a culminat, pentru el, cu nu-

mirea sa în funcţia de comandant al Regimentului 60 Paraşutişti şidupă înfiinţarea Trupelor de Paraşutişti, în funcţia de comandantal Centrului de Instrucţie al Paraşutiştilor, mă depăşeşte, eu fiindîncadrat la alte structuri militare.

Abia din 1994 l-am cunoscut mult mai bine, când am fost numitcomandat la Batalionul 60 Paraşutişti, cu o anumită contribuţie şidin partea dumnealui (lucru despre care nu mi-a vorbit niciodată,dar eu am simţit-o). Fiind comandant de cazarmă, în carefuncţionau 4 unităţi cu subordonări diferite, stilul său de muncă afost unul foarte eficient, nu-i „deranja” pe ceilalţi comandanţidecât dacă era neapărată nevoie, având pretenţia ca subordonaţiisăi, care răspundeau direct, pe diferite linii: paza cazărmii, accesîn unitate, P.S.I, hrănirea efectivelor, etc. să colaboreze cuomologii de la celelalte unităţi. Şi trebuie să mai spun că, fiind unpromotor al sportului, era cel care iniţia competiţiile sportive întreunităţi şi urmărea să se respecte programul activităţilor sportiveal fiecărei unităţi în sala de sport.

Mai mult mi-a fost de un real sprijin pentru organizarea festi-vităţilor de la 30 noiembrie 1995 când Batalionul 60 Paraşutişti„Băneasa-Otopeni” aniversa 45 de ani de la înfiinţare, mai ales căserviciul cazarmare era în subordinea Centrului.

Datorită împrejurărilor şi restructurării armatei, în perioada1996 – 1998 am activat la Brigada 3 Paraşutişti, ca şef de statmajor, structură militară la a cărei desfiinţare, „cu onoare” am par-ticipat.

Din 1998 şi până 2007, an în care a ieşit la pensie, i-am fostsubordonat direct ca şef de stat major al Şcolii de Aplicaţie aParaşutiştilor, transformată ulterior în Şcoala de Aplicaţie aForţelor pentru Operaţii Speciale. În tot cei nouă ani mi-a fost şef,mentor şi uneori sprijin moral.

Nu-i plăcea să se „bage” peste activitatea compartimentelor şicentrelor subordonate, mai ales pe linie de învăţământ, dar aveamomente în care deschidea uşa biroului, a mea sau a locţiitorulpentru învăţământ şi spunea: „Hai, să mergem puţin prin unitate!”

Era foarte îndrăgit de cursanţi şi militarii în termen, deseori vor-bea cu ei, glumea cu ei şi le asculta doleanţele.

Nu pot să nu amintesc de momentul în care, împlinind 50 deani, a fost oprit de la paraşutări. A continuat să vină pe aerodrom,în combinezonul său de zbor, să asiste la conducerea zborului,zâmbind mucalit, la modul exact în care col. Vasile Purdescu îşifixa reperele de conducere, după paraşutarea „sondă”, sau chiardupă prima ieşire, dacă simţea condiţiile meteo, supervizându-lcu calm şi încredere. Uneori se mai urca şi în avion, stând pescaunul de lângă uşă al avionului A.N. – 2, spre disperareamecanicului de bord.

Doamne câte ar fi de vorbit despre cel care a fost MirceaMoraru! Ce-ar mai fi de spus? Când am luat în primire unitateaînainte să plece mi-a spus: „Copile, ai grijă de unitate şi mai alesde tine!” Folosind cuvântul „copile” am înţeles că într-adevăr esteun continuator al generalului Grigore Baştan, el folosea acest cu-vânt în relaţiile cu subordonaţii săi.

Colonel paraşutist (r) George CONSTANTINESCU –Sufletul său a rămas mereu alături de paraşutişti.

Gl.(r) Mircea Moraru a absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri Ac-tivi „Nicolae Bălcescu” (astăzi Academia Forţelor Terestre) şi afăcut parte din subunitatea de cercetare, care pregătea începândcu anul 1971 viitorii ofiţeri de cercetare de la toate structurile ar-matei. Din promoţiile de cercetaşi care şi-au început activitatea înBatalionul Cercetare, din subordinea Regimentului de Paraşutiştişi au continuat-o apoi la Batalionul 404 Cercetare, îi amintesc pecol.(r) Remus Ghergulescu şi col.(r) Gheorghe Truţulescu din pro-moţia 1974, pe col.(r) Ionel Ivan, col.(r) Gheorghe Mateescu şi

gl.bg.(r) Mircea Moraru, promoţie 1975.Ofiţerii amintiţi sunt bine cunoscuţi în activitatea structurilor

de cercetare militară, atât în cadrul B.404 Cc., cât şi în cadrul secţi-ilor, direcţiilor şi unităţilor din M.Ap.N.

Astfel, din 1975, tânărul locotenent Mircea Moraru participă,de la început, la un program de învăţământ al viitorilor cercetaşi,care se restructurase pe disciplinele necesare instruirii, de specia-litate, pe două module distincte: patrulă şi grupul de cercetare.Tematica instrucţiei grupurilor de cercetare, lui Mircea i s-a părutmai atractivă, s-a orientat în acea direcţie şi a reuşit să şi-o în-suşească foarte bine.

După anul 1976, B.404 Cc. participă la multe aplicaţii aleM.Ap.N., în cooperare cu M.I. Tânărul locotenent Mircea Moraru,comandant grup cercetare din Cp. 2 Cc., participă la multe dinacestea şi prin iniţiativa, curajul şi alegerea unor legende verosi-mile, a reuşit să pătrundă în diferite obiective (în punctele de co-mandă ale unor unităţi, pe timpul când acestea erau „alarmate” deeşaloanele superioare).

A participat, în aplicaţii, la acţiuni cu caracter deosebit „tip co-mando”, pentru distrugerea unor lucrări de artă şi de întârziere amanevrei forţelor şi mijloacelor „inamicului”, fiind apreciat cucalificative pozitive la toate aceste activităţi.

În anul 1978, actualul col.(r) dr. Costică Olteanu, pe atunci elevsergent, în stagiu de pregătire practică la B.404 Cc. îşi aminteştecă deprinderile practice şi cunoştinţele elevilor stagiari, privindplanificarea, organizarea şi desfăşurarea acţiunilor de instruire acercetaşilor în adâncimea dispozitivului inamicului, s-au îmbogăţitşi consolidat prin contactul practic – aplicativ cu realitatea trupei,activităţilor de zbor şi paraşutare şi cu experienţa deosebită atinerelor cadre, apropiaţi ca vârstă faţă de elevii din stagiu: IonChirilă, Gheorghe Truţulescu, Nicolae Vochin, Viorel Drenea,Mircea Moraru, Dumitru Miu... şi alte nume devenite simboluriale cercetaşilor prin activitatea desfăşurată şi devenirea în carieramilitară. Poate ar trebui să le scriu gradele actuale, dar la ce arfolosi, dacă unul dintre noi, a trecut la cele veşnice mult prea de-vreme?

Aceste calităţi i-au permis, ca după 5 ani să participe la con-cursul de admitere în Academia Militară şi să fie admis, printrecei mai tineri elevi ai acestei instituţii de învăţământ superior a ar-matei.

În anul 1982, după absolvirea Academiei Militare este reparti-zat la batalionul de vânători de munte de la Predeal, nefiind funcţiidisponibile la B.404 Cc. sau la R.60 Pşt.

În acel an, 1982, eram în concediu la Predeal, m-am întâlnit cuMircea şi după ce am răscolit amintirile, la despărţire, m-a rugatsă-l am în vedere pentru a putea să se întoarcă la vechea pasiune,paraşutismul... Am simţit, în discuţia cu el, că era interesantă ac-tivitatea la Vânătorii de Munte, dar sufletul său era tot la paraşu-tişti şi la cercetaşi prin paraşutare şi de ce nu acasă.

Începutul anului 1983 îl găseşte în funcţia de Şef al Secţiei deParaşutişti, din Comandamentul Aviaţiei Militare pe cel, care înprezent, este gl.bg.(rtr) Achim Alstani, cel la care ajunge primulraport de mutare. Şi cum ne cunoşteam foarte bine, am fost deacord cu întoarcerea lui în regimentul de paraşutişti.

Visul capitanului Mircea Moraru s-a îndeplinit, este încadrat caşef al cercetării regimentului, funcţie pe care a îndeplinit-o cumultă pricepere, în special pe timpul aplicaţiilor cu trupe sau acelor de stat major desfăşurat împreună cu unităţi din M.Ap.N. şiunităţi din subordinea M.I., mai ales cu statul major al Armatei a2- a din Buzău.

Ulterior îndeplineşte şi alte funcţii importante în cadrul regi-mentului: lector şef şi şef B.O.P.L., iar în împrejurările din anii1989 – 1990, Mircea Moraru, fiind apreciat pentru calităţile sale,colegii îl sprijină să ajungă comandat de regiment şi ulterior co-mandant al Centrului de Instrucţie al Paraşutiştilor.


6

Probabil că mulţi care l-au susţinut atunci nu s-au gândit că areo asemenea capacitate să rămână comandant timp de 17 ani, în-deplinind această funcţie şi adaptându-se schimbărilor de care aavut parte în tot aceşti ani.

Vă vorbeşte despre asta cel care a fost comandant al B.404 Cc.şi ulterior al Regimentului 60 Paraşutişti. Cred că i-a fost foartegreu să rămână comandant la o structură militară care nu şi-aschimbat doar denumirea, de la Şcoala de Aplicaţie pentru Paraşu-tişti la Şcoala de Aplicaţie a Forţelor pentru Operaţii Speciale„General-maior Grigore Baştan”, pentru că s-au schimbat foartemult structurile din subordine şi mai ales mulţi din oameni, dar ela rămas acelaşi comandant.

Nu a apucat să se bucure prea mult de anii de pensie pentru căo boală nemiloasă l-a răpit din mijlocul colegilor şi familiei, lăsândîn locului lui amintiri şi lacrimi…

Colonel paraşutist (rtr) Paul VELIU - „Măi Mircea, mailasă-l şi pe comandantul de pluton singur, sau vrei să-l duci lavreo casă de modă...”

Când a venit Mircea Moraru în Regimentul 60 DesantParaşutare, repartizat în 1975, comandant de grup, la una din com-paniile Batalionului Cercetare, aflat în subordinea regimentului laacea dată, eu plecasem deja de la acest batalion, unde am fost în-cadrat între anii 1962 şi 1964. Ce pot să supun, eu fiind ofiţer dejacu vechime în regiment l-am primit, de la nivelul funcţiei mele, cape oricare ofiţer şi subofiţer venit din promoţie. Pe mulţi chiar mi-i amintesc, nu pe toţi, sunt prea mulţi ani, dar în afară de locote-nentul Mircea Moraru mai sunt: locotenentul Viorel Drenea,locotenentul Gheorghe Mateescu, locotenentul Ionel Ivan, locote-nentul Radu Aurelian, sergentul major Marcel Stan... La acel mo-ment, între Mircea Moraru şi ceilalţi nu era nicio deosebire.

Despre activitatea sa la batalion pot să spun că l-am perceput cape un ofiţer ambiţios, lucru care se confirmă prin faptul că în 1980,fiind încă foarte tânăr, a reuşit să intre la Academia Militară şi amregretat că la absolvirea acestei instituţii nu s-a mai întors laparaşutişti pentru că a fost repartizat la Vânători de Munte.

M-am bucurat când în 1983 s-a întors în unitate ca şef alcercetării regimentului. Abia din acel moment pot spune că l-amcunoscut cu adevărat pe omul şi ofiţerul Mircea Moraru. Nu dealta, dar am mai avut absolvenţi de academie care nu văzuseră uşaavionului în viaţa lor şi au venit în unitate, de parcă eu dacă aş fifăcut academia aş fi putut să comand un divizion de obuziere sauun batalion de pontonieri.

Din primul moment s-a implicat în activitatea Pl. Cc., comandatde locotenent Aniţa Costel şi ulterior de locotenent Rusu Petrică.Eu şi Mihăiţă Cojocaru, chiar mai glumeam cu el: „Măi Mircea,mai lasă-l şi pe comandantul de pluton singur, sau vrei să-i duci lavreo casă de modă să le schimbi costumele de camuflaj mozaicde vară cu cele albe de iarnă!?” Spunea că nu poate, este tânăr, amai fost şi la vânători de munte şi îi place instrucţia într-un modmetodic, după regulamente, dar şi cu simţul practic a ceea ceînseamnă adevărata cercetare.

Fiind şeful cercetării eram colegi de birou, eu fiind încadratofiţer 1 la Birou operaţii şi pregătire pentru luptă. Era un foartebun coleg de birou, nu era niciodată supărat, ne respecta pe ceicare eram mai mari promoţie şi în grad şi chiar m-am bucurat cândîn 1987 s-a întors în birou ca Şef Birou Operaţii, colaborarea noas-tră continuând ca şi cum nimic nu s-a schimbat.

Am lucrat la multe aplicaţii împreună, avea multă experienţă,dădea indicaţii precise, care puteau fi desenate uşor pe hartă, lafel şi textele pe care le elabora erau foarte concrete şi utile pentruaplicaţia respectivă.

A trecut foarte mult timp, eu am plecat din unitate în august1989, iar în 1990 am ieşit la pensie, dar îmi amintesc destul de

bine de aplicaţia din 1988, de la Borcea când un batalion deparaşutişti, respectiv Batalionul 2 Paraşutişti/Regimentul 60Paraşutişti, comandat de locotenent col. Gheorghe Chiru a primitmisiunea realizării unui cap de pod, prin paraşutare, pe malul do-brogean al Dunării, paraşutiştii executând paraşutarea din 6avioane AN-26 T pentru îndeplinirea misiunii, iar Mircea Morarua pus şi el mult suflet la buna organizare şi desfăşurare a acesteiactivităţi.

Colonel Dumitru MARINESCU - „Avea răbdarea necesarăsă asculte pe oricine”

Îmi vine foarte greu să vorbesc despre cel care mi-a fost şef,comandant, dar mai ales un colaborator foarte bun, lucrând îm-preună timp de 11 ani, din 1991 şi până în 2002, mai întâi ca şefde stat major şi ulterior ca locţiitor pentru învăţământ.

Eu l-am perceput ca pe un suflet foarte bun, cu un stil de con-ducere superior, în sensul că nu se amesteca în treburile compar-timentelor, decât atunci când simţea că în acel compartiment cevanu era în regulă şi că trebuie să intervină.

Cred că pe parcursul celor 17 ani de comandant al unei instituţiimilitare cu o activitate intensă şi dificilă a fost îndrăgit de superi-ori, colegi, subordonaţi şi nu în ultimul rând de cursanţii din întregSistemul Naţional de Apărare care au trecut prin curtea şcolii noas-tre, aşa cum pot să spun şi despre mine că l-am îndrăgit în cei 11ani cât i-am fost subordonat nemijlocit.

Fiind un om simplu, provenit dintr-o familie modestă, avea răb-darea necesară să asculte un cursant care avea o problemă sau peultimul soldat de la plutonul de pază, dar atunci când simţea căceva nu este real din cele spuse, devenea aprig şi sever.

Colonel Viorel DRENEA – „Mircea a înţeles că în mareafamilie a paraşutiştilor nu este loc decât pentru parteneri.”

Septembrie 1975 promoţie de 5 ofiţeri pentru Batalionul 404Cc. Comandantul, col. Vasile Crăciun, a apreciat că putem fi unsuflu nou şi puternic pentru unitate. Ivan Ionel, Moraru Mircea,Mateescu Gheorghe, Radu Aurelian şi Drenea Viorel, promoţia’75 am crezut şi am dovedit ca nu am dezamăgit comandantul.

Anii au trecut şi fiecare a urmat drumul lui.În 1976 doi membri ai promoţiei, Mircea Moraru şi eu suntem

selecţionaţi să urmăm Cursul de Comandanţi Grupuri şi CompaniiCercetare în Dispozitiv. După şase luni suntem radiotelegrafişticercetaşi clasa a III-a, alpinişti militari clasa a III-a, instructorisportivi judo, avem cunoştinţe avansate de: cercetare geniu-dis-trugeri, tactică şi metodica instrucţiei de cercetare, cunoaştereaarmelor de distrugere în masă, călărie, conducerea maşinilor deluptă, etc.

Până în 1980 Mircea Moraru alături de ceilalţi comandanţi degrupuri a participat la exerciţii şi aplicaţii, la dezvoltarea şi mo-dernizarea bazei materiale cu rezultate mereu apreciate la nivelulconducerii cercetării.

Împreuna cu Gigel Mateescu, Mircea Moraru pleacă la Acade-mia Militară în 1980 şi de aici drumul fostului coleg Mircea sedesparte cumva de 404. După terminarea Academiei în 1982Mircea face două escale scurte la Predeal la VM şi apoi la regi-mentul de paraşutişti de la Caracal. Se întoarce la Buzău în 1983unde destinul a hărăzit restul vieţii lui la R.60 Pşt. unde activeazăca şef al cercetării, lector şef, şef birou operaţii şi apoi, din 1990comandant al Centrului de Instrucţie al Paraşutiştilor şi comandantal Şcolii de Aplicaţie pentru Paraşutişti transformată ulterior înŞcoala de Aplicaţie a Forţelor pentru Operaţii Speciale.

A avut şi am avut toţi cei care ne-am instruit în 404 şansa de aacumula permanent de la maeştrii noştri deprinderi cu care amputut face faţă provocărilor vieţii.

Chiar dacă perioada petrecută de către Mircea Moraru în 404 a


7

fost relativ scurtă, chiar dacă la terminarea Academiei Militare,datorită unor conjuncturi nu a revenit după 1983, după ce oful mi-tului 404 s-a stins în sufletul lui, Mircea a înţeles că în marea fami-lie a paraşutiştilor nu este loc decât pentru parteneri.

Perioada de după 1990, când a fost numit comandant, este mar-cată de activităţi multiple, complexe şi productive ceea ce demon-strează că pregătirea şi personalitatea generalului Mircea Moraru,alături de colaboratorii apropiaţi şi de subordonaţi s-au armonizatbenefic în favoarea paraşutismului militar românesc.

Mircea Moraru rămâne în amintirea celor care l-au cunoscutpentru contribuţia adusă la cunoaşterea şi dezvoltarea paraşutismu-lui militar românesc, a cercetării în dispozitiv prin paraşutare şinu în ultimul rând a forţelor pentru operaţii speciale.

Colonel paraşutist Gheorghe LAIU – „Atunci când era înechipament sportiv nu mai era comandant, era un jucător pa-sionat”

Am lucrat alături de generalul Mircea Moraru din ianuarie 1991până în septembrie 2002, fiindu-i subordonat fidel pentru orice ac-tivitate pe linie de învăţământ, la catedra tactică, unde am fost în-cadrat, iar în ultimul an de activitate ca şef al Biroului Operaţii şiPregătire pentru Luptă. Dar, în acest moment, al unui „bilanţ” alvieţii unui super comandant, eu doresc să vorbesc doar despreMircea Moraru, cel care a îndrăgit sportul la modul superlativ.

Dincolo de a fi fost comandant, pot să afirm din tot sufletul cămi-a fost şi un coleg extraordinar, împreună am derulat nişte clipe,cum rar se întâmplă între doi oameni. Atunci când era în echipa-ment sportiv nu mai era comandant, era un simplu jucător de fot-bal, volei şi în ultima parte a carierei de tenis de masă. Cei carenu-l cunoşteau, aşa cum îl cunoşteam eu sau locotenent colonelulPopescu Florin şi încercau să „trişeze” în favoarea şefului, nu maierau partenerii lui de sport.

Era promotorul sportului, în zilele şi orele când aveam planifi-cate activităţi sportive, iarnă sau vară, ordona ofiţerului de serviciuşi ofiţerului cu pregătirea fizică să fie anunţat după ce au făcutprezenţa la baza sportivă sau în sala de sport.

În tinereţe era un atacant „rău” la fotbal, iar când marca avea unrâs inconfundabil, mai ales când trecea de Mironescu Cezar careîl mai controla la gioale sau când îl mai necăjea pe ChioveanuDragoş.

Mai mult, aproape zilnic, dacă nu erau alte activităţi importante,de zbor, examene la cursuri, etc. şi se găsea o „fereastră”, mă sunasă-mi iau paleta de tenis şi să ne întâlnim să facem câteva meciuri.Ne luptam pe rupte până curgea apa de pe noi. Se creau ambiţiimari pentru cel care câştiga mai multe jocuri; victoriile au fost îm-părţite, nu am ţinut niciodată o evidenţă clară, care dintre noi aavut mai multe meciuri câştigate. Oricum, amintirile sunt de „neui-tat”, până când nici eu nu voi putea „să-mi mai amintesc”.

Jocul nostru, care în timp s-a transformat într-un adevărat antre-nament, a culminat cu participarea noastră la cupele: „25 OC-TOMBRIE” şi „1 DECEMBRIE” organizate între unităţile dingarnizoană. Am ieşit de mai multe ori învingători, dar cel mai in-teresant a fost în anul..., nu mai ştiu în care, dar încă funcţionaCercul Militar (Casa Armatei), acum în paragină. În acel an amrămas la ambele cupe să concurăm pentru locurile 1 şi 2, la 25 Oc-tombrie am câştigat eu, dar la 1 Decembrie Mircea Moraru şi-aluat revanşa.

Am regretat ieşirea mea la pensie, nu mai puteam să ne vedematât de des la tenis, dar când veneam în unitate ne mai „furişam”(chiar dacă era comandant) în sala unde era instalată masa de tenis.

Colonel paraşutist (rtr) Teodor MINCIUNESCU – „Avearâsul său inconfundabil.”

Mircea Moraru a venit în regiment mult după mine şi nu ne-am cunoscut prea bine cât a fost la cercetaşi, dar atunci când s-aîntors, ca şef al cercetării şi ulterior şef B.O.P.L. pot afirma că ne-am împrietenit, colaborând foarte bine când aveam aplicaţii cuBatalionul 2 Paraşutişti (al cărui comandant eram) sau cândmergeam în tabăra de instruire, pe timp de iarnă, la cabana paraşu-tiştilor, de pe valea Glăjăriei, de la Râşnov.

Îi plăcea să schieze, când mergeam la Cabana Diham, cea mili-tară sau cea civilă, avea râsul său inconfundabil, când ajungea labaza pârtiei, iar ulterior mai mergeam şi pe la localurile din zonă,„socializând” între noi sau cu simpli turişti.

Ce pot să supun!? Nu am intrat niciodată în contradicţie cât amfost eu în activitate, iar odată cu trecerea mea în rezervă, în pe-rioada tulbure a lunii martie 1990, m-a ajutat foarte mult, să-mi lă-muresc problemele dosarului.

Locotenent-colonel Dragoş AXINIA – „Un om deasupratimpurilor, exponent al conceptului pumn de oţel în mănuşă decatifea.”

Omul şi comandantul Mircea MORARU este una din persona-lităţile incontestabile ale paraşutismului militar românesc. A fostunul din acei oameni care s-au născut cu calităţi de lider, faptdovedit de-a lungul anilor, în ceea ce s-a constituit în, poate, ceamai longevivă carieră de comandant din perioada post-decem-bristă. Avea cunoştinţele necesare şi puterea morală să ducă lu-crurile până la capăt. Ştia să fie dur şi nemilos când situaţia oimpunea, dar şi cald şi apropiat faţă de oameni atunci când îi as-culta. A ştiut să îmbine foarte bine cunoştinţele militare, arta con-ducerii şi adaptabilitatea la cerinţele societăţii, astfel încâtrezultatul finit al muncii sale să fie majoritar pozitiv. Rămân înurma sa sprijinul incontestabil acordat pentru înfiinţarea şi exis-tenţa Muzeului Paraşutiştilor militari precum şi a Capelei militare,loc de reculegere şi apropiere de Dumnezeu.

Odihnească-se în pace!


8

Cu elicopterul peste Carpaţi

La nouă şi jumătate dimineaţa elicopterul a decolat de pe sta-dionul unităţii de paraşutişti din Buzău. Un IAR-330 H Puma,aranjat destul de bine, cu scaune confortabile şi…antifoane pentruurechi, asigură un relativ confort. Şi dacă urechile îmi sunt cât decât protejate, ochilor li se pregăteşte un adevărat bombardament,cu poate cele mai fascinante imagini pe care le-am văzut pânăacum.

Ne îndreptăm spre Sibiu, în tabăra militară de la Crinţ, dinMunţii Cibinului, deasupra Mărginimii, pentru o activitate didac-tică în comun cu Academia Forţelor Terestre.

E vară, e cald, cerul e tot un senin, suntem cinci pasageri labord, paraşutişti fără paraşute, iar echipajul elicopterului, doiofiţeri şi un maistru, sunt băieţi simpatici şi sper că sunt şi mese-riaşi la manşă. Ieri a fost Ziua Aviaţiei, nu cred că au sărbătoritprea mult cu Sfântul Ilie Tesviteanu, patronul lor spiritual, au avutgrijă şefii – ai piloţilor şi ai sfântului – să le amintească că astăziau treabă.

Lăsăm sub noi cazarma – e destul de frumoasă şi de sus –,colţul Crângului alunecă spre stânga, ne îndreptăm spre dealuri, nuştim exact traiectul de zbor dar bănuim că vom merge pe valeaBuzăului până la ieşirea în Ardeal, după care vom vira la stângaspre Braşov şi mai departe spre Sibiu. Un traseu ipotetic totuşi,deocamdată abandonat oarecum, cu râul Buzău undeva în dreapta,şi tot în dreapta mânăstirea Ciolanu, cu acoperişurile ei roşii spre

Dumnezeu, sub noi valea Nişcovului cu satele înşirate de-a lungulşoselei. Mult, mult în stânga, groapa de la Monteoru cu hoteluriledin staţiune, sub noi, păduri, livezi, păşuni, viile s-au pierdut de-mult în urmă. Pe culmea de la Ciolanu îndrăzneşte stingher sprecer schitul Cetăţuia, răsărit peste valul de verde al pădurii din jur.

După această buclă elicopterul se ţine totuşi de un fir priponitde nordul busolei, pe la Cislău caut să identific repere care să con-firme traseul bănuit, încă mai am convingerea că mergem spre Ne-hoiu, dar nu prea văd nimic cunoscut, sub noi este totuşi o şoseaasfaltată, cu foarte puţine maşini însă, nefiresc pentru ceea ceînseamnă drumul spre Braşov, tot aştept să văd Nehoiu şi apoibarajul de la Siriu, apare iată un baraj după un deal, dar nu, nu-iSiriul, e cu totul altceva, dar ce? Colegul Zachei Şut se apropie deurechea mea şi-mi spune că suntem deasupra văii Teleajenului,bravo, trebuia să-mi spună un ardelean unde mă aflu în judeţulmeu, aşa este, am luat-o deci la stânga de la Cislău spre Vălenii deMunte, acum suntem deasupra barajului de la Măneciu, se vede şio mânăstire pe un bot de deal, de jur împrejur pădure, o fi Suzana?,ar trebui să se vadă Cheia mai sus în dreapta, dar nu se vede. Eli-copterul zboară în continuare spre vest, ne dăm seama de asta dupăcurgerea văilor pe care le traversăm perpendicular, în stânga îşiface apariţia o splendidă oglindă de smarald, un alt baraj pe carenu pot să-l identific din prima, mă gândesc puţin şi cred că ştiudespre ce-i vorba, sigur e lacul de acumulare de la Paltinu, de pe

Colonel dr. Mircea TĂNASE


9

Valea Doftanei, în stânga Câmpinei. Vom traversa imediat ValeaPrahovei, dar ochii îmi rămân agăţaţi de lacul ăsta de pe Doftana,maşinile şi corturile colorate de pe mal mă obligă să-mi promit căvoi ajunge acolo într-un sfârşit de săptămână.

Suntem deja deasupra Văii Prahovei, între Comarnic şi Sinaia,risc două fotografii prin geamul elicopterului, sper să iasă, o sămă laud că am văzut Sinaia de mai de sus de cota 2000. Trecemtotuşi mult la sud de oraş, se vede destul de bine şi de frumos,lăsăm cota 1400 în dreapta, vârfurile Bucegilor sunt în ceaţă,zdrenţe de nori aleargă stinghere pe sub noi, drumul care duce dela Sinaia la Peştera Ialomiţei, pe Dichiu – pe care l-am trecut demai multe ori, vara şi iarna, de fiecare dată cu peripeţii – se dese-nează frumos pe versantul sudic al muntelui, ocoleşte cu dibăcielacul de la Scropoasa şi se înfundă, gâtuit de Cheile Tătarului, sprePeştera Ialomiţei. Pădurile îmbracă poalele munţilor, dincolo dehaina asta groasă se întinde verdele crud al păşunilor alpine dinBucegi, presărate din loc în loc cu stâne şi sălaşuri pentru animale,iar mai sus stâncile golaşe se înfig în albastrul lăptos al cerului.

Sub noi se cască văgăuna de deasupra Fienilor cu muntele acelade calcar scormonit de excavatoare, în dreapta cerul se sprijină pecrestele Omului şi Pietrei Craiului, mergem în continuare sprevest, depăşim valea Dâmboviţei prin dreptul unei localităţi destulde mari, bănuiesc că-i Rucărul, încerc să identific, dacă se poate,şi Branul, dar nu se vede deloc, o ţinem tot aşa, insule de păşuniîn marea de pădure, în dreapta coamele golaşe ale Pietrei Craiuluişi apoi ale Făgăraşilor. Colegul Ion Militaru îmi arată în stângaextremă coada lacului de la Vidraru, suntem acum deasupraArgeşului, elicopterul a virat uşor spre dreapta, spre nord Trans-făgărăşanul, partea lui sudică, se înalţă în spirală spre cerul de laBâlea. Elicopterul atacă frontal culmea Făgăraşului, avem înstânga un vârf foarte înalt, trecem pe lângă el, dacă în dreapta estelacul Bâlea, vârful trebuie să fie Negoiu, al doilea din ţară ca se-meţie, uite şi un ochi albastru de apă puţin mai jos, mai târziul-am găsit pe hartă ca fiind lacul Avrig.

Lăsăm în urmă acest Acropole al Făgăraşului, cu turnurile salede granit înfipte în cer şi cu perle de zăpadă ascunzându-se derazele soarelui şi coborâm paralel cu partea din Ardeal a acestuimăreţ Transfăgărăşan, mă încearcă un sentiment de bucurie că amreuşit acum vreo doi ani să-l trec cu Dacia mea, de sus se vede întoată splendoarea lui cum curge şi se varsă în câmpie, jos de totse desface podişul transilvan ca o hartă întinsă până la margineaorizontului, bănuiesc că suntem pe valea Avrigului, am un colegla Sibiu care spunea că are şi el o căsuţă pe aici, care o fi dintrevilele astea înşirate de-o parte şi de alta a văii? Lăsăm în dreaptaorăşelul Avrig cu cele câteva blocuri şi şoseaua nouă care-locoleşte spre lacul de acumulare de pe Olt şi virăm stânga spreSibiu, cu şoseaua naţională pe partea dreaptă. Uşor, uşor ne de-părtăm de poalele munţilor, dincolo de albia Oltului un amestecplăcut de aşezări, păduri, păşuni şi culturi, dealurile spre Agnita şivalea Hârtibaciului se amestecă cu cerul.

Ne apropiem de Sibiu, se conturează din ceaţa orizontuluiprimele blocuri, uite Şelimbărul şi şoseaua nouă care-l ocoleştepe la sud, pe lângă Crucea lui Mihai. Ce amintiri, ce tinereţe deelev de şcoală militară plecat la instrucţie în Valea Săpunului şi laCrucea lui Mihai…

Sibiul e la fel de frumos văzut de sus sau bătut cu pasul pe jos,totuşi imaginea panoramică conferă măreţie unui burg în care Con-tinentalul sau clădirile băncilor se înalţă cu aceiaşi cutezanţă sprecer ca şi turla de săgeată a catedralei evanghelice. Am trecut para-lel cu şcolile militare şi am încercat să fotografiez din mai multepoziţii Şcoala de Transmisiuni, şcoala mea din anii 80, de sus efoarte frumoasă, anul trecut am fost la aniversarea celor 20 de anide la absolvire, am privit-o cu alţi ochi decât în acel 1983 când amjurat că nu mai calc niciodată pe acolo. Bine că nu ne trage nimenide urechi pentru angajamentele astea solemne ale unei tinereţi

teribiliste. Acum o să le trimit o fotografie colegilor mei care aurămas dascăli în şcoală şi o să-i rog să mă ierte că i-am privit desus.

Trecem pe deasupra părţii de sud a oraşului, am mai spus cădincolo de restaurantul Bulevard, spre Alba Iulia, n-am preacoborât în cei trei ani de şcoală militară, n-am avut interese, daracum cartierul Turnişor mi se pare destul de frumos, de ordonat,e mână de neamţ aici, se vede mai ales de sus. Elicopterul tragepământul spre el, o sfoară nevăzută aduce sub noi aeroportul,punem roţile jos pe platoul din faţa aerogării, piloţii nu opresc mo-toarele, se urcă un ofiţer de la Academia Forţelor Terestre, ar vreasă-şi ia şi fiica, dar echipajul nu aprobă, regulile sunt reguli.

Ne înălţăm uşor şi ne îndreptăm spre satele din Mărginime,lăsăm în dreapta şoseaua naţională spre Alba Iulia şi ne cocoţămpe deasupra Orlatului şi Sibielului spre Munţii Cibinului, tehniculde bord dă scaunul său dintre piloţi ofiţerului urcat la Sibiu, carear trebui să ne ducă direct la Crinţ. Se vede însă că-i infanterist şin-a urcat la Crinţ decât pe jos sau cu camionul, nu se orientează înaer, ne rotim pe deasupra stânelor, atingem marginea de nord aPoienii Sibiului şi Jinei, nu dibuim totuşi tabăra de la Crinţ. Nemai rotim de câteva ori şi am impresia că piloţii renunţă şi se în-dreaptă din nou spre Sibiu. Jos, în câmpie, elicopterul face un cercdeasupra unei bălţi, dintr-o barcă ne fac unii semn cu mâinile şi cuvâslele, n-am însă idee ce vor să facă piloţii, văd totuşi că sehotărăsc să ia din nou muntele pieptiş, acum elicopterul ţine dru-mul care se înfige în munte de la Sibiel în sus, poate aşa ajungem,da, uite tabăra, aparatul mai face un ocol larg pentru a găsi un locde aterizare, se aşează uşor într-o poiană, la marginea unui drum.După ce ne lasă, pleacă la Câmpia Turzii pentru alimentare.

Sunt pentru întîia oară în tabăra de la Crinţ a infanteriştilor, amauzit multe poveşti de la camarazii mei, dar n-am ajuns niciodatăaici, noi, transmisioniştii, pedalam, cu bobinele de cablu sau staţi-ile de radio în spate, pe alte coordonate rectangulare din jurul Sibi-ului. Doar în anul întâi, când am fost în tabăra de schi de la cabanaFântânele, la vreo două culmi de Crinţ, parcă au fost colegii meiîntr-o deplasare pe schiuri, dar eu, cu o gleznă umflată, am rămasla vatră.

Am stat vreo două ceasuri aici, am pus la punct detaliile con-crete pentru un curs de supravieţuire cu studenţii din AcademiaForţelor Terestre, pentru instructorii noştri, conduşi de RaduMoscu, meseria e meserie, indiferent dacă se schimbă decorul şiactorii, sunt sigur însă că pentru studenţi – văd asta pe feţele co-mandanţilor de subunităţi – totul va fi inedit şi interesant.

La întoarcere piloţii au acceptat să urce în elicopter şi fiicacolegului de la Sibiu – ajunsese între timp la tabără cu un Aro –ochii mari cu care căuta să cuprindă cât mai mult din spectacolulinedit ce i se oferea o trădau că se afla pentru prima dată în aer,l-am rugat pe colegul Radu Moscu să-i facă o poză şi să i-o trimităpe Internet, aşa, să moară de ciudă colegii ei de la liceu. După ce


10

i-am lăsat pe însoţitorii noştri pe aeroportul din Turnişor, ne-amînălţat din nou deasupra Sibiului şi elicopterul a ţinut cu dreaptadunga Carpaţilor până la Braşov, fără a mai cuteza parcă să-i tra-verseze. Am zburat la poalele munţilor, cu şoseaua naţională şiOltul în stânga şi cu toate aşezările, mai mari sau mai mici, pig-mentând, de cele mai multe ori cu roşul acoperişurilor, pastelulverde-auriu al începutului de câmpie în căldura lui iulie. Vinişoarede albastru, conturate puternic de verdele vegetaţiei crescute abun-dent pe malurile acestor ape care coboară din munte, se inter-sectează în cele mai neobişnuite ipostaze cu căile de comunicaţie,în mare majoritate asfaltate sau, dacă nu, cel puţin bine îngrijite.Aşa se vede de sus, şi mă repet spunând că de sus totul pare frumosşi optimist. Am trecut pe deasupra oraşului Victoria, înfipt într-unintrând de munte pe valea unui pârâiaş, un oraş a cărui viaţă apulsat atâta timp câta a lucrat combinatul chimic. Acum mai iesefum doar dintr-un singur coş al fabricii şi oraşul, aşa cum am auzit,moare încet, încet. Să fie şi din cauză că oraşul nu are nici obiserică?

Lăsăm apoi mult în stânga oraşul Făgăraş, Oltul pare doar oidee la marginea orizontului şi în curând vom apropia Braşovul, pecare-l vom atinge doar tangenţial, pe latura lui de nord. CresteleBucegilor şi Tâmpa sunt în ceaţă, sub noi este o ţesătură deasă dedrumuri şi linii de înaltă tensiune, ne îndreptăm spre Prejmer şi deacolo cu certitudine spre Întorsură, suntem deasupra comunicaţieişi uşor, uşor, culmile domoale ale Carpaţilor de Curbură ne îm-brăţişează privirea. Zburăm deasupra şoselei şi căii ferate careduce la Întorsura Buzăului. La Teliu calea ferată se sprijină

deasupra şoselei pe acel viaduct superb, printre puţinele din ţară pecare le cunosc de o asemenea frumuseţe, după care drumul de fierse ascunde în inima muntelui şi răsare din nou, spre a se risipiprivirii definitiv. Cineva a avut odată iniţiativa înnodări celor douăcapete de cale ferată – cel de la Nehoiaşu cu cel de la Întorsură –şi nu cred c-ar fi fost rău să se lege cele două ţinuturi şi printr-undrum de fier. N-ar fi fost, cred, nici prea greu, dar în cele din urmăa rămas ca la noi, o simplă promisiune electorală.

Noi mergem încă pe valuri de aer, dedesubt şoseaua vălureşteprintre nişte dealuri blânde, golaşe, un pilon de antenă înnoadăundele electromagnetice dintr-o parte şi alta a versantului, în faţăse deschide căldarea Întorsurii Buzăului, iarna aici gerul frigenăpraznic, acum e vară şi mă întreb de ce apa Buzăului, destul defiravă după ieşirea din munte, n-a avut curajul s-o ţină tot înaintespre Ţara Bârsei sau spre secuime şi a întors hotărâtă la dreapta şidefinitiv spre sud, despicând fără mare greutate, şi fără regreteparcă, zidul de piatră al Curburii. După zăgazul de la Siriu, râul îşiduce apele spre sud, taie drum printre dealuri până la Berca, udăgrădinile sârbilor din preajma Buzăului şi apoi, în complicate me-andre, dantelează Bărăganul până aproape de Galaţi, unde Siretulîi înghite capul de şarpe încolăcit printre sălciile Brăilei.

Ne axăm pe albia râului, lăsăm în dreapta Tabla Buţii şi parcărâul începe să prindă vigoare, asta înseamnă că pe undeva curgereaîi este gâtuită, suntem la capătul de sus al acumulării de la Siriu.Lacul începe să ia contur, şoseaua naţională e cocoţată pe malulsău stâng, la mare distanţă de oglinda apei, semn că mai e puţinăapă în lac, dar la ce-ar trebui mai multă? Pe cerul din stânga seprofilează Penteleul, am fost într-o noapte de decembrie la staţiameteo din vârful muntelui şi am avut parte de un spectacol fantas-tic, cu un cer de sticlă în care luminile de la Comandău şi chiar dela Predeal se amestecau cu stelele, acum elicopterul nu ne permiteprea multă contemplare, sub noi se aşterne în toată bucuria priviriilacul Siriu. În apropierea barajului apele caută să fugă parcă sprelateral, se înfig adânc în inima muntelui, dar nu pot să răzbeascăşi cedează într-o resemnare definitivă. Malurile de rocă galbenăse topesc în albastrul luciului de apă, astfel că de jur-împrejur con-turul galben-verde devine o aureolă ce înaintează adânc spre mi-jlocul lacului.

Trecem deasupra oraşului Nehoiu, stivele de cherestea din in-cinta fabricii de mobilă arată că încă se taie la greu din pădurilenoastre, unde s-o duce, Doamne, atâta lemn? Ne aşezăm pe stângarâului şi defilăm până spre Pârscov, încet, încet culmile se înmoaie,se rotunjesc, aşezările se înmulţesc, lăsăm pe un colţ de munte ocruce mare şi nu pot s-o localizez pe harta zonei, de la Cislău pă-durea curge iarăşi până lângă şosea, în dreptul Măgurii râul sefrământă puţin dar fără izbândă şi-şi urmează curgerea sprecâmpie, nu fără a roade cu ciudă din malul râpei de la Răteşti. Maijos puţin, la Berca, e îmblănzit definitiv şi pleacă cuminte la vale.Dealurile de la Berca se continuă mai jos cu platoul Măteştilor –ce paraşutări mai făceam noi la Măteşti! – şi se pierd în zare, iarspre dreapta, după ultimele valuri de pământ de la Nişcov şiSoreşti se deschide privirii câmpia. Cândeştii şi Verneştii rămân pepartea stângă, în faţă se aşterne Buzăul, elicopterul face un ocolspre vest, se lasă deasupra şoselei de centură a oraşului, pădureaşi iarba din poligon încep să crească destul de repede, trecem pedeasupra grupurilor de soldaţi care cască gura spre cer şi neaşezăm din nou pe terenul de fotbal al unităţii, la marginea de norda Crângului. Facem o poză cu echipajul elicopterului, le strângemmâinile, merită cu prisosinţă mulţumirile noastre, îi invităm lamasă, dar ne refuză pe motiv de ceas, trebuie să ajungă la Otopeni.Acceptăm scuza, dincolo de frumuseţea zborului, aviaţia are regulistricte cu care nimeni nu se joacă. Rămâne mulţumirea unei minu-nate călătorii aeriene deasupra Carpaţilor pe care mi-am trecut-ola superlativ într-un sentimental carnet de zbor.

Buzău, 21 iulie 2004


11

VEHICULE AERIENE FĂRĂ PILOTTACTICE - dezvoltări şi aplicaţii viitoare

General de brigadă Adrian CIOLPONEA Maior Virgil FLORESCU

Abstract: Izvorât din necesitatea generată de caracteristicile spaţiului de luptă modern de a asigura informaţiile în timp real cătrecel mai mic eşalon de execuţie posibil, această lucrare îşi propune să exploreze direcţiile de dezvoltare ale platformelor aeriene fărăpilot tactice, concomitent cu posibilele aplicaţii ale acestora. Scopul este acela de a sublinia necesitatea dotării detaşamentelor deoperaţii speciale cu astfel de mijloace, conform misiunilor pe care acestea trebuie să fie capabile să le îndeplinească, şi instruirii înutilizarea lor ca multiplicatoare de forţă prin informaţiile exploatabile atât în cadrul procesului de management al ţintelor, cât şi pentruprotecţia forţelor.

Keywords: UAV, UAS, sisteme aeriene fără pilot, drone, tactic.

INTRODUCEREÎn mod inevitabil progresele realizate în plan tehnologic şi şti-

inţific din cea de-a doua parte a secolului trecut şi în special dinprima decadă a acestuia au generat, în conjuncţie cu schimbărilesurvenite şi în caracteristicile spaţiului de luptă modern, mutaţiiimportante şi în planul artei militare. Concepte precum cele derăzboi de generaţia a patra, ameninţare hibridă sau „three blockwar” au impus atât identificarea unor noi mijloace şi forţe care săcontracareze noile ameninţări generate de actualul mediu de se-curitate, cât mai ales utilizarea altora deja aflate în „cutia cu scule”la dispoziţia planificatorilor într-un mod nou şi adaptiv. În aceastăsituaţie s-au aflat şi platformele aeriene fără pilot.

Deşi originile actualelor platforme aeriene fără pilot pot fi ur-mărite până în perioada primei conflagraţii mondiale când înStatele Unite ale Americii s-au efectuat primele zboruri ale uneiaeronave telecomandate prin intermediul undelor radio, existândşi proiectul realizării unei aşa numite torpile aeriene bazată peaceastă tehnologie1, perioada interbelică şi sfârşitul celei de-a douaconflagraţii mondiale nu au produs schimbări esenţiale, domeniulde utilizare a acestor drone fiind limitat fie la acela de vectori pen-tru încărcături explozive, - fiind din acest motiv mai apropiate deconceptul de rachetă de croazieră actual -, fie au fost utilizate caţinte aeriene în cadrul procesului de instrucţie. Primele încercăriprivind utilizarea platformelor aeriene fără pilot pentru executareaunor misiuni de cercetare au fost realizate pentru recoltarea deprobe din norul radioactiv generat pe timpul experimentelor cuarma nucleară efectuate la finele deceniului patru al secolului tre-cut, pentru ca ulterior misiunea principală a noilor aparate testateşi acceptate în dotarea armatei americane să fie acea de culegerede date şi informaţii, misiune îndeplinită cu succes de platformeleRyan Firebee şi derivatele acestora pe timpul conflictului din Viet-nam şi în perioada care a urmat acestuia.

Aşa cum am precizat anterior, sfârşitul Războiului Rece, şischimbările pe care acesta le-a produs în caracterul conflictului,alături de progresele realizate în domeniul microtehnologiilor şi atehnologiei comunicaţiilor, au fost cauzele care au adus în atenţiatuturor celor responsabili de dotarea şi pregătirea forţelor armatedin majoritatea statelor lumii necesitatea achiziţionării şi ex-ploatării în beneficiul forţelor proprii a acestor sisteme de luptă.

În cele ce urmează ne propunem ca într-un prim capitol sădefinim conceptele de vehicul/platformă aeriană fără pilot, sistemaerian fără pilot, concomitent cu o clasificare a acestora; în capi-tolul următor intenţionăm să efectuăm o analiză referitoare lamodul în care acestea s-au dezvoltat şi aplicaţiile viitoare,

insistând asupra sistemelor portabile - deci implicit pretabile pen-tru dotarea unităţilor de nivel mic -, pentru ca în final să prezentămpe baza analizei anterioare o serie de propuneri privind dotareaunui detaşament operaţional cu astfel de sisteme aeriene fără pilot.

1. SISTEMELE AERIENE FĂRĂ PILOT- DEFINIŢIE ŞICLASIFICARE

În ciuda vechiului concept de vehicul aerian fără pilot (UAV),concept a cărei vechime poate fi urmărită până în timpul primeiconflagraţii mondiale, faptul că abia în ultimele două decenii amfost martorii unor dezvoltări fără precedent a acestora, atât dinpunct de vedere tehnologic cât şi din cel al dezvoltării capabili-tăţilor acestora a indus necesitatea de a se defini cu claritate acestconcept şi de a se realiza o clasificare care să permită coerenţa delimbaj necesară realizării interoperabilităţii şi în acest domeniu,între statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice (NATO).

În glosarul de termeni şi definiţii NATO, UAV este considerata fi „un vehicul aerian care nu poate transporta un operatoruman, foloseşte forţe aerodinamice pentru a asigura decolarea,poate zbura autonom sau pilotat de la distanţă de un operator,poate fi de unică întrebuinţare sau recuperabil şi poate căra încăr-cături letale sau neletale”2, precizându-se faptul că vehiculele ba-listice sau semibalistice, rachetele de croazieră şi proiectilele deartilerie nu sunt considerate vehicule aeriene fără pilot. În aceiaşipublicaţie este definit şi termenul conex de dronă: „vehicul fărăpilot care execută misiunea sa fără ghidarea dintr-o sursă ex-ternă”3. Dacă subliniem faptul că ultima definiţie, acea a termenu-lui de dronă, datează din anul 1988, în timp ce ultima definiţie afost admisă în 2005 avem o imagine clară privind evoluţia concep-tului de UAV în decurs de două decenii în condiţiile progreselorrealizate în domenii precum nanotehnologia, tehnologiile asociatedomeniului comunicaţiilor sau a materialelor compozite cu impactasupra gamei de misiuni pe care acest sistem le poate îndeplini, darşi asupra costurilor de fabricaţie şi de operare.

Deşi menţin definiţia NATO, oarecum modificată, notele doc-trinare ale armatei britanice definesc pe lângă UAV şi sistemeleaeriene fără pilot (UAS). Astfel, comparativ cu UAV definit cafiind „o aeronavă care nu poate transporta un operator uman,este operată de la distanţă folosindu-se diverse metode automatede transmitere a comenzilor, este în mod normal recuperabilă, şipoate transporta o încărcătură letală sau neletală”4, conceptul deUAS, mult mai cuprinzător în opinia noastră, introduce noţiuneade sistem: UAV, echipamentele auxiliare, reţelele şi operatorulnecesar a controla vehiculul fără pilot fiind identificate ca fiindcomponente ale unui sistem5.

Aşa cum rezultă şi din figura de mai sus, aeronava fără pilot nureprezintă decât o componentă a sistemului care integrează încăr-cătura, elementul uman, reţelele de date, elementul de sprijin şi,fără a fi parte efectivă a sistemului, dar influenţându-l prin inter-mediul proceselor C4ISR, beneficiarul sistemului, respectiv deci-dentul/ planificatorul militar. Pentru o definire clară a conceptuluidorim să subliniem două aspecte pe care le considerăm importantepentru demersul nostru ulterior. Un prim aspect se referă la încăr-cătura aeronavei fără pilot: aceasta poate varia de la o gamă largăde senzori, armament (letal sau neletal), sisteme de comunicaţie/retranslaţie sau diferite materiale, definind posibilele aplicaţii şiutilizări ale conceptului. Cel de-al doilea aspect rezidă din faptulcă dacă putem să afirmăm faptul că aeronava propriu-zisă nu estecontrolată de un operator uman îmbarcat la bordul acesteia, nuacelaşi lucru îl putem afirma despre sistem în ansamblul său: ele-mentul uman, operatorul sau echipa de operatori în cazul unor an-umite tipuri de aeronave, joacă un rol esenţial controlând şiinfluenţând prin gradul de pregătire îndeplinirea misiunii alocateUAS.

Clasificarea UAV este realizată în concepţia NATO în funcţiede masa aeronavei la decolare şi de înălţimea maximă la careaceasta poate opera.

În funcţie de criteriile enumerate anterior, cu specificaţia fap-tului că întotdeauna masa aeronavei la decolare va preleva, UAVsunt împărţite în trei clase după cum urmează:

a) clasa 1 include UAV cu o masă la decolare mai mică de 150de kilograme, lansate de regulă manual de către operator, con-tainerizate, şi care reprezintă sisteme portabile destinate pentrudotarea subunităţilor de nivel tactic, sau pentru protecţia forţelor/securizarea bazelor de operare. Asigură informaţii pe o razăcuprinsă între 5 şi 50 de km faţă de locul de dispunere a celorlalteelemente ale sistemului, fiind utilizate pentru cercetarea zonelornevăzute, a acelora în care accesul este limitat sau implică pierderiîn materie de vieţi omeneşti şi echipamente care nu justifică cerce-tarea nemijlocită. Încărcătura include sisteme de cercetare elec-tronooptice şi în spectrul infraroşu, operând de la înălţimi maximede 1500 m. Faptul că sunt lansate manual şi gama restrânsă deconfigurare a încărcăturii nu implică eforturi logistice supli-mentare;

b) clasa 2 include aeronave cu masa la decolare cuprinsă între150 şi 600 de kilograme, de mărime medie, lansate cel mai adeseaprin catapultare. Sunt destinate realizării sprijinului de informaţiiîn cadrul procesului ISTAR până la eşalon brigadă inclusiv, ope-rând la altitudini de maxim 3000 de m. Pentru realizarea misiu-nilor poate fi configurat astfel încât încărcătura să includă sistemede cercetare electronooptice şi în spectrul infraroşu, sisteme detelemetrare laser sau capabilităţi de iluminare a ţintelor. Nu nece-sită o pistă de decolare amenajată şi implică nevoi de sprijin logis-tic reduse. Înălţimea maximă la care poate opera implicănecesitatea coordonării şi integrării în spaţiul aerian civil şi militar;

c) clasa 3 reprezintă cele mai mari şi mai complexe platformedin punct de vedere al gamei de misiuni pe care le pot îndeplini,a capabilităţilor de operare şi a gamei de configurare a încărcăturii.Această clasă de UAV necesită terenuri de decolare/ aterizare ame-najate din timp. În funcţie de configurarea încărcăturii, - sistemede cercetare electronopotice, aparatură de cercetare chimică, bac-teriologică, radiologică şi chimică (CBRN), radare, relee de re-translaţie sau altă aparatură de comunicaţie, aparatură de cercetareîn spectrul electromagnetic şi armament -, acestea pot îndeplini ogamă largă de misiuni, începând de la supravegherea unei zone,cercetare CBRN, retranslaţie, până la executarea de atacuri.


12

Aşa cum rezultă din clasificarea UAV/UAS în funcţie de greu-tatea la decolare şi de înălţimea maximă la care pot opera, conformtabelului de mai sus cele mai indicate sisteme care să poată fi pusela dispoziţia detaşamentelor operaţionale sunt în opinia noastrăcele din aparţinând clasei 1. Această remarcă se bazează pe greu-tatea redusă a acestora, raza de operare relativ extinsă, începând dela 5 km cele din subclasa micro până la 50 km în cazul celor dinclasa small, şi pe remarca că aceste sisteme vor fi utilizate nemij-locit în raionul de executare a misiunii, - cercetare specială, acţi-une directă -, pentru informaţiile despre ţintă necesare planificăriimisiunii datele şi informaţiile vor fi colectate de sistemele UAVdin clasa 3 operate de alte agenţii/eşaloane. Având în vedere acestfapt în cele ce urmează vom analiza direcţiile de dezvoltare pecare UAV/UAS exploatabile la nivel tactic le-au urmărit.

2. DIRECŢII DE DEZVOLTARE A UAV ŞI APLICAŢIIALE ACESTORA

La această dată majoritatea statelor ale căror forţe armate au îndotare astfel de sisteme, mai puţin probabil din motive evidente încazul Israelului, au achiziţionat şi operează UAV în principal pen-tru a îndeplini anumite cerinţe operaţionale generate de implicareaactivă în teatre de operaţii precum cel din Irak sau din Afganistan,şi/sau de caracterul expediţionar al operaţiilor probabil a fi execu-tate într-un orizont de timp mediu şi scurt. Rezultă de aici necesi-tatea formării unei imagini despre cerinţele operaţionale viitoare,într-o etapă post-Afganistan, cerinţe care să pornească de lanevoile viitoare identificare şi care să aibă la bază lecţiile identi-ficate pe timpul participării active în teatrele de operaţii pentru re-alizarea setului de cerinţe necesare pentru identificareacapabilităţilor operaţionale ale viitoarelor UAV/UAS, dar şi anivelului unde acestea trebuie alocate în vederea asigurării unuisistem de sprijin informaţional la cel mai mic nivel tactic care seconstituie într-un posibil beneficiar.

Trebuie să stabilim clar că UAV nu reprezintă o modă, dotareaşi operarea acestora reprezentând o necesitate impusă de impera-tivul adoptării de noi tehnologii în vederea creării unui sistemISTAR robust concomitent cu reducerea costurilor şi a pericolelorla adresa personalului. Dotarea cu astfel de sisteme şi operarea lorare de asemenea implicaţii directe şi asupra structurii de forţe, înspecial în situaţii în care este necesară dislocarea lor: numărul deforţe dislocate în baze de operare înaintate va fi mult mai mic, im-plicit numărul celor expuşi direct pericolului va fi mai mic, atâttimp cât activităţi repetitive, periculoase sau consumatoare deresursă umană vor fi preluate de UAV/UAS.

În general, în cazul unor „sisteme de sisteme” cum este cazulUAV/UAS analiza este realizată în jurul conceptului de platformătocmai pentru a se evidenţia gama largă de misiuni pe care versa-tilitatea acestora o pot oferii în funcţie de configu-rarea încărcăturii. Există însă pericolul ca o analizăcare să ia în considerare doar o astfel de abordaresă ducă la probabilitatea exacerbării costurilor deachiziţie şi de operare până într-acolo încât aproapedispare diferenţa dintre o aeronavă normală şi im-plicit posibilitatea ca un astfel de sistem să poatăintra în dotarea celui mai mic eşalon care arenevoie de datele şi informaţiile rezultate din ex-ploatarea sa. Având în vedere toate acestea, analizaprivind dezvoltarea şi aplicaţiile viitoare ale unorastfel de sisteme trebuie purtată în jurul idei deplatformă, concomitent cu stabilirea clară a unorcriterii precum mărimea aeronavei, capabilităţilepe care trebuie să le ofere, respectiv sarcinile pecare trebuie să le îndeplinească, distanţa de operaremaximă, precum şi alte criterii care rezultă dintr-oanaliză atentă a posibilelor tipuri de conflicte şicaracteristici ale mediului operaţional în care

Armata Română, implicit forţele pentru operaţi speciale vor fi im-plicate.

Atât conceptul de platformă, cât şi criteriul de analiză legat demărimea UAV sunt indisolubil legate unul de celălalt. În situaţiaîn care se vor formula cerinţe de echipare care să implice echipa-mente suplimentare, mărimea platformei, implicit masa acesteia ladecolare, dar şi pe timpul transportului, concomitent cu nevoilede operare şi de sprijin logistic o vor face inaccesibilă subunităţilormici de nivel tactic. Considerăm necesar pentru îndeplinireadezideratului privind dotarea unităţilor mici de nivel tactic, im-plicit a detaşamentelor operaţionale cu UAV, respectarea unei ba-lanţe între necesarul de echipare a platformei propriu-zise şimărimea aeronavei care să permită transportarea acesteia pe purtă-tori sau în vehiculele operate, precum şi pregătirea pentru luptă,respectiv decolarea în timp cât mai scurt şi cu un număr cât maimic de operatori.

Aceasta ne conduce în mod logic la următorul criteriu de anali-ză, respectiv capabilităţile pe care UAV/UAS trebuie să le ofere lanivel tactic, acestea traducându-se în sarcini pe care acestea trebuiesă le îndeplinească. În general atunci când se urmăreşte identifi-carea sarcinilor pe care un astfel de sistem ar putea să le îndepli-nească sunt identificate o serie de sarcini repetitive, cu un gradridicat de pericol pentru personal. Pericolele la adresa personaluluipot fi generate de configuraţia spaţiului de luptă, - teren accidentat,prezenţa obstacolelor artificiale sau a barajelor explozive şi/sauneexplozive, teren contaminat CBRN -, sau de prezenţa unor forţeostile. În situaţia în care pericolul ar consta în prezenţa unor forţeostile trebuie analizată necesitatea achiziţionării unui UAV ieftin,simplu, cu o singură întrebuinţare sau este necesar un sistem com-plex, implicit mai scump, dar cu şanse sporite de supravieţuiredupă o primă utilizare. Indiferent de opţiunile finale nu trebuie ui-tată importanţa care o are pentru un comandant de detaşament ope-raţional, grup, pluton, posibilitatea de a avea o imagine în timpreal dincolo de obstacol (zid, deal, pădure) în întregul proces, fle-xibilitatea celui care va efectua achiziţia jucând un rol esenţial.Flexibilitatea în acest sens este impusă de faptul că dezvoltareacontinuă a UAV implică necesitatea acoperirii unor nevoi de in-struire noi, alături de o revedere permanentă şi aducere la zi anevoilor de sprijin logistic, problemă care poate fi rezolvată înopinia noastră prin intermediul creării unor cicluri de exploatarea unui UAV care să acopere perioada de instruire pentru introduce-rea în teatrul de operaţii, respectiv durata dislocării în teatru şi ul-terior durata de modernizare concomitent cu implementarea noilornevoi de instruire şi de sprijin logistic care să acopere întreaga pe-rioadă de exploatare în serviciu a UAV/UAS.


13


14

În conformitate cu criteriile identificate anterior credem că pen-tru realizarea sprijinului de informaţii prin intermediul unui mijlocde cercetare organic al subunităţilor tactice de nivel mic, inclusiva detaşamentelor operaţionale, UAV/UAS care ar trebui selectatpentru dotarea şi operare în cadrul acestora trebuie să îndeplin-ească cumulativ următoarele criterii:

a) din punct de vedere al costurilor de achiziţie şi operare tre-buie să se situeze la o valoare pertinentă care să permită dotareacu un număr cât mai mare de subunităţi, platforma/sistemul astfelselectat constituindu-se într-un sprijin real pentru o celulă de spri-jin cu informaţii la nivel companie spre exemplu sau pentru co-mandantul de detaşament, care operând într-un mediu ostil la maredistanţă de baza de operare are un mijloc organic de culegere adatelor şi informaţiilor în timp real. Criteriul cost restrânge ariade căutare la clasa 1 de UAV/UAS conform clasificării NATOprezentate anterior;

b) criteriul corespunzător mărimii UAV/ UAS implică se-lectarea acelui tip de sistem care permite transportul de către unnumăr de maxim doi operatori sau cu tehnica aflată în dotare, per-mite lansarea şi operarea de către aceştia fără a necesita amenajărişi cerinţe de sprijin logistic care să eclipseze beneficiile aduse deacesta. Din această perspectivă UAV/UAS aparţinând clasei 1,subgrupele micro şi mini fiind cele mai indicate;

c) din punct de vedere al capabilităţilor şi sarcinilor pe careaceste mijloace trebuie să le îndeplinească în folosul nemijlocit launităţii tactice de nivel mic considerăm că pe lângă configurareapentru executarea cercetării cu mijloace electronooptice şi mij-loace de cercetare în spectrul infraroşu, posibilitatea configurăriicu senzori de detecţie a substanţelor toxice de luptă, a radiaţiilorsau a explozivilor de mare putere ar constitui un atu. Trebuie săsubliniem din nou faptul că acest mijloc organic subuntăţii tacticede nivel mic nu înlocuieşte platformele versatile din clasele supe-rioare, care în cazul forţelor pentru operaţii speciale (FOS) suntcapabile pentru îndeplinirea unei multitudini de sarcini, - sprijin defoc, livrarea de pachete de date referitoare la ţintă,reaprovizionarea, informaţii în timp real şi asigurarea accesului lareţelele de comunicaţii radio şi date acolo unde este necesară re-translaţia -, concomitent cu reducerea riscului pentru operatoriiFOS. Acestea sunt, prin proiectare şi cerinţele de operare şi sprijinlogistic pe care le generează, destinate dotării şi operării de cătreeşaloane tactice, operative şi strategice.

d) pentru a se respecta criteriul referitor la flexibilitate în cadrul

achiziţiei şi a se menţine pasul cu dezvoltarea tehnologică con-tinuă din domeniul UAV/UAS este necesar, din punctul nostru devedere, stabilirea unui ciclu de modernizare care să acopere pe-rioada de instrucţie - operare într-un mediu ostil şi refacere, astfelîncât în baza contractelor de achiziţie la fiecare perioadă standardde un an şi jumătate firma producătoare să asigure mentenanţa şimodernizarea platformei, a dispozitivelor de control şi reciclareaoperatorilor. Transferul de tehnologie sau producerea sistemului înţara noastră ar constitui un punct forte pentru susţinerea acestuiciclu şi realizarea criteriului de flexibilitate referitor la achiziţiede UAS pentru subunităţile tactice de nivel mic.

Considerând relevantă experienţa altor armate străine moderneîn domeniu, în cele ce urmează ne propunem să prezentăm o scurtătrecere în revistă a caracteristicilor tehnice şi tactice, inclusiv acosturilor de achiziţie şi operare acolo unde acestea nu au fost con-siderate informaţii clasificate, a UAV/UAS din clasa mini şi microaflate în dotarea unităţilor tactice de nivel mic din armatele SUAşi Republicii Federale Germane.

În conformitate cu sursele deschise accesate7, la această datăarmata federală germană operează trei tipuri de UAV din clasa 1care sunt destinate în principal furnizării de date şi informaţii sub-unităţilor tactice de nivel mic: EMT Aladin, MD4-200 şi respectivMD4-1000, toate produse ale industriei de profil germane.

UAS EMT Aladin este un sistem aerian fără pilot destinat exe-cutării cercetării apropiate aparţinând clasei 1 NATO. Cu o masăla decolare de 3,2 kg aeronava se încadrează în subclasa miniputând opera pe distanţe de peste 15 km la altitudini cuprinse întrede 30 şi 200 m deasupra solului pentru perioade de timp de maximo oră8. Anvergura aripilor de 1,46 m şi lungimea de 1,53 m fac caacesta să fie lansat fie manual de către operator, fie să poată fi ca-tapultat. Sistemul constă într-un punct de comandă portabil şiaeronava fără pilot, putând fi transportat în două containere: unulpentru sistemul de control, celălalt pentru aeronavă. Pregătireaacestuia pentru operare se face în termen de 5 minute. Încărcăturaaeronavei constă în camera video operabilă atât pe timp de zi câtşi pe timp de noapte, aparatura radioreleu şi aparatura de geopozi-ţionare care îi permite să execute misiuni atât telecomandat de unoperator, cât şi pe baza unui traseu de zbor presetat. EMT Aladina fost utilizat de către armata germană pe timpul misiunilor înteatrul de operaţii Afganistan. Referitor la costurile de achiziţie şioperare nu există date.

MD4-200 este o aeronavă fără pilot de tip quadrocopter, cu


15

decolare şi aterizare verticală, a cărei greutate de 1,1 kg la decolareo încadrează în clasa 1 NATO, subclasa micro fiind destinată spri-jinului de informaţii pentru subunităţi tactice de nivel mic. Raza deoperare a aeronavei este de maxim 5000 m, pentru captarea şitransmiterii de imagini de înaltă rezoluţie aceasta scăzând lamaxim 500 m9. Aeronava poate fi operată la temperaturi cuprinseîntre -10 şi 40°C, furnizând imagini stabile la un vânt maxim de 4m/s, viteza maximă a vântului care permite operarea sa fiind de 8m/s. Aparatul necesită un singur operator pentru transport şi opera-re, putând executa misiuni şi pe un traiect de zbor presetat. Un o-perator neinstruit necesită o oră de instrucţie pentru a putea pilotaşi opera în condiţii bune sistemul. Încărcătura acestuia permiteconfigurarea flexibilă pentru diferite misiuni: echipamentul poateconsta în aparatură fotografică, diferite soluţii video, aparatură decercetare în termoviziune, permiţând operarea UAV în diferitecondiţii de vizibilitate. Întregul sistem format din drona şi sistemulde comandă este containerizat. Preţul de achiziţie a unui sistemMD4-200 începe de la suma de 20.000 € şi poate creşte în funcţiede specificaţiile cumpărătorului. În dotare standard sistemulcuprinde platforma MD4-200, staţia de control la sol fără note-book-uri, o cutie de transport, baterii, telecomanda, un suport ca-mera şi camera foto, precum şi software necesar10.

MD4-1000 este de asemenea o aeronavă fără pilot cu decolareşi aterizare verticală, greutatea de 5,6 kg la decolare încadrând-oîn clasa 1 NATO, subclasa mini. Dacă pentru transmiterea deimagini de înaltă rezoluţie raza de operare este similară modeluluiMD4-200, raza maximă de operare a acestui model este de pânăla 20 km, şi în cazul condiţiilor de operare (vânt maxim pentruimagini stabile de maxim 6 m/s, respectiv viteza maximă admisăa vântului pentru operare de 12 m/s) şi a înălţimii maxime de zborde 500 m constatându-se îmbunătăţiri comparativ cu modelul ini-ţial. Costul de achiziţie şi de operare a unui UAS MD4-1000 în-cepe de la 40.000 €. Ca şi în situaţia UAS MD4-200, sistemul debază la achiziţionare cuprinde platforma MD4-200, staţia de con-trol la sol fără notebook-uri, o cutie de transport, baterii, teleco-manda, un suport camera şi camera foto, precum şi softwarenecesar11.

Lider necontestat în domeniul industriei de apărare, SUA deţinesupremaţia şi în domeniul producţie de sisteme UAV destinateforţelor armate. Cu o listă impresionantă de diferite tipuri de UAVacoperind toate clasele conform clasificării NATO, în cele ceurmează ne vom oprii asupra a trei produse din clasa 1 aflate în

serviciul forţelor armate ale SUA: AeroVironment RQ-20 Puma,AeroVironment RQ - 11 Raven şi Dragon Fly, cu menţiunea căcel de-al doilea sistem este deja în dotarea armatei române.

AeroVironment RQ-20 Puma este un sistem UAV aparţinândclasei 1 mini, a cărei principală misiune este aceea de suprave-ghere şi culegere de informaţii cu mijloace de cercetare elec-tronopotice şi în spectrul infraroşu. Sistemul include un număr detrei UAV şi două staţii de control terestre. Cu o greutate la decolarede 5,9 kg, RQ-20 Puma este capabil de executarea unor misiuni pedistanţe de până la 15 km, durata maximă de zbor fiind de 2 ore12.Lansarea sa se execută manual de către un operator. Costurile unuisistem complet de de aproximativ 20430 dolari, avându-se învedere că pentru o comandă de 1000 de sisteme valoarea totală acontractului a fost de 20430433 de dolari13.

AeroVironment RQ-11 Raven este un sistem UAV produs pen-tru prima dată în 1999 şi adus în forma sa actuală în anul 2002, fi-abilitatea acestuia făcându-l eligibil pentru dotarea forţelor armatea unui mare număr de state, printre care şi România. RQ-11 Ravenpoate zbura până la 10 km la înălţime maximă de 150 m deasupranivelului solului, şi peste 4600 m deasupra nivelului mediu almării, cu viteze de zbor cuprinse între 45 şi 97 km/h14. Greutateala decolare de 1,9 kg îl încadrează în clasa 1 de clasificare NATOsistemelor UAV, categoria aeronavelor micro. Anduranţa aerona-vei este de 60-90 de minute, lansarea executându-se manual. UAVpoate zbura controlat de la sol de un operator prin intermediulstaţiei de control sau poate urma un traiect de zbor presetat. Nusunt date referitoare la costurile de achiziţie şi operare ale RQ-11Raven.

Cel de-al treilea UAS pe care dorim să-l aducem în atenţie esteDragon Eye, un sistem destinat culegerii de informaţii operat deUS Marine Corps. Conceput pentru a încăpea într-un rucsac, plat-forma propriu-zisă cântăreşte 2,25 kg şi poate să fie lansată fiemanual de către oeprator, fie prin intermediul unei catapulte. Ope-rarea acestuia se execută de către un singur operator care are posi-bilitatea de a vizualiza datele în timp real prin intermediul unorochelari speciali conectaţi la laptop-ul sistemului de comandă lasol. Există de asemenea şi posibilitatea presetării unui traiect dezbor. Echipat pentru zbor greutatea platformei creşte la 2,7 kg, du-rata de operare maximă fiind de o oră (durata de viaţă a baterieicare asigură energia necesară propulsiei), la înălţimi maxime dezbor de 150 m, pe o rază maximă de 5 km. Principalele misiuni pecare le poate îndeplini Dragon Fly sunt cercetarea unei zone,


16

supravegherea unui raion înainte de infiltrarea forţelor proprii,asigurarea sprijinului de informaţii a patrulelor îmbarcate sau de-barcate, evitarea fratricidului şi evaluarea efectului la ţintă.

Având în vedere criteriile de analiză expuse anterior, observămcă fiecare dintre exemplele prezentate se încadrează în criteriileselectate de noi: costul este mediu şi reflectă o gamă limitată desarcini şi capabilităţi care vin în sprijinul imediat la personaluluiaflat la contact, mărimea aeronavei permite transportul şi operareasa fără imobilizarea de personal sau ridicarea unor probleme logis-tice suplimentare, instruirea este, precum în cazul MD4-200 şiMD4-1000 deosebit de facilă. Problema costurilor de achiziţie şide operare este cea care constituie la momentul actual principalulimpediment în calea implementării acestor sisteme la nivelulunităţilor tactice de nivel mic, operaţionalizate sau aflate în curs deoperaţionalizare. Totuşi aşa cum am observat există diferenţe deabordare între diverşi producători: fără a generaliza datoritădatelor precare şi surselor deschise de unde acestea au fost colec-tate observăm că dacă producătorul german oferă un sistem lanivel standard format doar dintr-o platformă, kit-ul de control lasol fără laptop şi softul de operare pentru un preţ de pornire de20000 de euro, costul uni sistem de producţie americană care in-clude un număr de trei platforme şi două sisteme de control la solcomplete este de aproximativ 20000 de dolari, balanţa înclinândclar în favoarea acestuia din urmă. Excepţia ar putea constitui situ-aţia în care specificaţiile care stau la baza contractului de achiziţiear impune strict necesitatea cumpărării unei aeronave cu decolareşi aterizare verticală.

3. CONCLUZII FINALEÎn mod cert evoluţiile actuale ale fenomenului politico-militar

şi caracteristicile viitoarelor medii de operare vor impune conti-nuarea eforturilor de minimalizare a pierderilor prin reducereaprezenţei nemijlocite a personalului în zonele de acţiune. În acestsens se vor continua eforturile de dezvoltare şi de modernizare avehiculelor aeriene fără pilot pentru executarea unor game cât maivariate de misiuni: de la culegere de date şi informaţii în spectrulvizual sau cel electromagnetic, până la executarea de lovituri pre-cise sau realizarea unor misiuni de sprijin logistic precumreaprovizionarea trupelor aflate la contact sau evacuarea răniţilor.Totuşi nu trebuie subestimată valoarea informaţiilor primite întimp real de către un comandat de subunitate tactică de nivel mic,mai ales atunci când acestea vin de la un mijloc organic pe carepoate să îl angajeze pe misiuni conform concepţiei proprii şinevoilor prioritizate direct pe timpul execuţiei.

Necesitatea demarării unor proiecte de asemenea importanţănecesită însă o analiză atentă care să ajute la identificarea nevoilorde dotare prin prisma unor criterii de selecţie care să includă atâtanaliza costurilor, mărimea sistemului dar şi sarcinile pe care sedoresc a fi îndeplinite de către acesta. Păstrarea unei flexibilităţiridicate din partea autorităţii chemate să execute achiziţia este unalt criteriu care trebuie să rezolve problemele ridicate de continuamodernizare şi inovaţiile în domeniu, regăsite în cele din urmă înnevoile de reinstruire a operatorilor şi în asigurarea sprijinului lo-gistic necesar operării.

Pentru dotarea subunităţilor tactice de nivel mic credem că, aşacum s-a putut observa din exemplele anterioare, UAS din clasa 1,subgrupele mini şi micro sunt cele mai indicate datorită în primulrând manevrabilităţii, acoperirii nevoilor de informaţii din zonade unde sunt generate ameninţările imediate la adresa protecţieiforţei, a posibilităţilor pe care acestea le oferă comandaţilor de lacel mai mic eşalon posibil pentru acoperirea unei game largi denevoi de informaţi despre ţintă şi despre efectul la ţintă. De aseme-nea trebuie menţionat că posibilitatea de a executa cercetarea uneizone/obiectiv prin staţionare la punct fix este un criteriu importantcare recomandă dotarea forţelor pentru operaţii speciale cu sistemedin gama MD4. Credem că posibilitatea unor astfel de platforme

aeriene fără pilot de a culege date şi informaţii prin staţionare lapunct fix, respectiv realizarea unei supravegheri de durată a unuiobiectiv, raion, ţintă reprezintă un plus în cadrul unei viitoare dez-bateri despre tipul de UAS care trebuie să doteze forţele de operaţiispeciale.

Considerând un preţ mediu pentru un sistem configurat stan-dard de 20000 de euro considerăm că efortul de a se echipa com-paniile din cadrul forţelor operaţionalizate, precum şi companiiledin cadrul forţelor pentru operaţii speciale cu minim un asemeneasistem nu constituie un efort prea mare avându-se în vedere viaţasubordonaţilor rămâne bunul cel mai de preţ pe care un comandantdin forţele terestre trebuie să îl gestioneze.

Note:1Conform http://en.wikipedia.org/wiki/History_of_un-

manned_aerial_vehicles accesat în data de 01 septembrie 2013;2North Atlantic Treaty Organization, NATO Standardization

Agency (NSA), APP-6 NATO Glossary of terms and definitions(English and French), 2012, p. 210;

3Idem, p.844Ministry of Defence, Joint Doctrine Note 2/11, The UK ap-

proach to Unmanned Aircraft Systems, 2011, p.12, consultată pehttps://www.gov.uk/government/uploads/system/uploads /attach-ment data/file/33711 /20110505 JDN 211UAS v2U.pdf;

5Ibidem;6Conform Joint Air Power Competence Centre (JAPCC),

Strategic Concept of Employment for Unmanned Aircraft Systemsin NATO, 2010, p. 3 consultat pe http://www.japcc.org/ în data de4 septembrie 2013;

7Conform http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_unmanned_aer-ial_vehicles accesat în data de 02 septembrie 2013;

8Conform http://www.emt-penzberg.de/uploads/media/AL-ADIN_en.pdf şi http://www.defense-update.com /products/a/al-adin-uav.htm accesat în data de 02 septembrie 2013;

9Conform http://www.microdrones.com/wiki/index.php/md4-200 accesat în data de 02 septembrie 2013;

10Conform http://www.microdrones.com accesat în data de 02septembrie 2013;

11Ibidem;12Conform http://www.avinc.com/downloads/

PumaAE_0910.pdf consultat în data de 03 septembrie 2013;13Conform http://investor.avinc.com/releasedetail.cfm?Relea-

seID=666018 consultat în data de 03 septembrie 2013;14Conform http://www.avinc.com/downloads/AV_RAVEN-

DOM_V10109.pdf consultat în data de 03 septembrie 2013.

Bibliografie:APP-6 NATO Glossary of terms and definitions (English٭٭٭

and French), 2012;Joint Doctrine Note 2/11, The UK approach to Unmanned٭٭٭

Aircraft Systems, 2011;Strategic Concept of Employment for Unmanned Aircraft٭٭٭

Systems in NATO, 2010;Manualul pentru planificarea operaţiilor, Bucureşti, 2011٭٭٭;T.C. 7-100 „Hybrid Threats ”, 2010٭٭٭.AJP-01(D) Allied Joint Doctrine, 2010٭٭٭Surse de internet:www.avinc.com ww.wikipedia.orgwww.emt-penzberg.dewww.microdrones.comwww.gov.ukwww.japcc.orgwww.nato.int


17

Asia este un spaţiu întins, divers, inegalca dezvoltare şi populaţie. Este un spaţiuunde trăieşte peste jumătate din populaţialumii. Din punct de vedere geografic seîntinde de la Bosfor, Dardanele şi Suezpână în estul Japoniei, în Pacific. Din per-spectivă geografică continentală, Asiacuprinde o zonă aridă şi muntoasă, care în-cepe în Turcia, continuă în Asia centrală şise sfârşeşte în centrul Chinei deasupracăreia se află Rusia asiatică. Din perspec-tivă geografică maritimă se întinde dinestul Africii, Peninsula Asiatică, India pânăîn estul Japoniei1.

În acest spaţiu, definit de unii analiştidrept noul centru al lumii, se afirmă China,un stat care evoluează de la statutul de pu-tere regională la cel de putere globală. Pen-tru a înţelege mai bine acest lucru estenecesar a prezenta una din numeroaseleteorii care încearcă să explice puterea unuistat. Astfel ne-am oprit asupra teoriei, subforma unei ecuaţii, propusă de Ray S.Clive:

Puterea = [Masa critică (Populaţia +Teritoriu) + Puterea economică + Putereamilitară] x [Planificare coerentă a strategieinaţionale + Voinţă].

Conceperea puterii doar în paradigma saclasică, pe baza unor criterii fizice (pozi-ţionare strategică, resurse naturale,suprafaţă) nu mai este de actualitate.Lumea este în epoca existenţei comerţuluiglobal, în care puterea aparţine acelor statecare posedă resurse umane şi instituţii per-formante, care ies pe piaţă cu produse cupreţuri competitive care adună şi anali-zează informaţii relevante2.

China este un stat cu o evoluţie specta-culoasă în Asia şi nu numai. Aceastăevoluţie i-a scos în evidenţă factoriigeopolitici, aflaţi în stare latentă cum sunt:populaţie - cea mai populată ţară a lumii;poziţie geografică - duală, cu perspectivămaritimă dar şi cu o puternică dimensiunecontinentală; suprafaţă şi bogăţie - a treia

ţară ca întindere din lume, după Rusia şiCanada, având şi importante resurse natu-rale; putere militară - are o armată puter-nică cu o capacitate ridicată de a-i promovaşi proteja interesele; are o strategie de secu-ritate coerentă cu o vădită ţintă ofensivă;voinţă de a se impune pe scena internaţio-nală ca o putere globală, pe termen mediuşi lung, independent de persoane, lideri saucontexte particulare.

Se apreciază că strategia aplicată deChina este adevărata explicaţie a afirmăriigeopolitice a Chinei la sfârşitul secoluluiXX şi începutul secolului XXI, precum şiîn viitor.

Renaşterea Chinei îşi are începuturile înanul 1978, odată cu reformele iniţiate deDeng Xiao Ping când a acceptat ca relaţiilesocialiste să funcţioneze pe baza propri-etăţii private. A fost stimulată iniţiativa pri-vată în industrie, a crescut impresionantconsumul de bunuri industriale de folosinţăîndelungată şi piaţa internă.

Au avut loc şi prefaceri economico-structurale. S-a abandonat practica potrivitcăreia deciziile guvernamentale să fie jus-tificate ideologic iar legimitatea guvernăriia fost pusă în relaţie cu performanţa eco-nomică3. Această evoluţie spectaculoasă agenerat situarea Chinei pe locul doi îndomeniul economic, după SUA.

China are încă un imens potenţial dedezvoltare, aflat în stare latentă. A devenitactorul principal al continentului, prin re-laţiile pe care le promovează cu celelaltestate de pe continent şi datorită acceptăriide către acestea. Din această perspectivăeste în competiţie cu Japonia. Dacă Japoniaîntâmpină ostilităţi din partea statelor dinregiune ca urmare a ultimelor evenimenteistorice, China nu înregistrează aceastăsituaţie.

Relaţiile comerciale ale Chinei custatele din regiune sunt intense. Volumulexporturilor Japoniei în China l-a depăşitpe cel în relaţia cu SUA. Comerţul în

relaţia cu Coreea de Sud a crescut deaproximativ şase ori în ultimii 20 de ani.Volumul comerţului bilateral China - SUAse ridică la aproximativ 200 miliarde dedolari (SUA înregistrează un deficit înaceastă balanţă comercială).

Dacă relaţiile politice oficiale cu Tai-wanul rămân încordate, relaţiile economiceîn schimb s-au dezvoltat spectaculos. Com-paniile taiwaneze au investit masiv înChina continentală, în special în tehnologiainformaţiilor. Schimbările se înregistreazăşi în domeniul cultural în relaţiile dintrecele două state, ceea ce poate genera chiarmodificări geopolitice, în sensul estom-pării, pe termen lung, a diferenţelor şi ten-siunilor de natură politică existente azi.

Cu Rusia relaţiile în toate domeniilecontinuă să se îmbunătăţească. Ambelestate sunt membre ale Organizaţiei de Co-operare de la Shanghai şi a BRICS. Ten-dinţele emigraţioniste ale populaţieichineze în Siberia, zona slab populată dincomponenţa Rusiei (aproximativ 7,5 mili-oane locuitori), ar putea constitui un motivde tensiune.

Doreşte China să-şi dezvolte o vocaţiemaritimă?

Mulţi analişti ai politicii internaţionaleîncearcă să găsească un răspuns la între-barea: Ce este China - o putere continentalăsau o putere maritimă? Răspunsurile aces-tora diferă. Apreciem că un răspuns trebuiesă fie legat de evoluţia istorică a Chinei.Apariţia ca stat şi afirmarea ca imperiu s-afăcut exclusiv pe continent. Construireazidului de apărare poate fi apreciat ca unsimbol al continentalităţii, ca o izolare delumea exterioară.

China a fost preocupată mai mult de di-mensiunea sa continentală şi mai puţin decea maritimă. Ca argument în acest senseste că din anul 1500 (când a avut o flotă -distrusă de un tsunami - cu care a încercatsă cucerească Japonia) nu a mai fost pre-ocupată să-şi dezvolte o flotă oceanică. În

CHINA – PUTERE REGIONALĂÎN ASCENSIUNE SPRE STATUTULDE PUTERE GLOBALĂ„Şiragul de perle” - componentă esenţială astrategiei de securitate a Chinei în sudul Asiei

Colonel dr. Vasile CERBULucian-Vasile CERBU


18

schimb a avut în permanenţă o flotă decoastă.

Anul 1978 nu marchează doar o schim-bare economică ci şi o modificare a rapor-tului între dimensiunea continentală şi ceamaritimă a ţării. Se modifică atitudineaţării în raport cu lumea largă, are loc o des-chidere către lume, către nou, o ieşire dinizolare şi totodată o discontinuitate înevoluţia sa seculară. Totodată se produce oschimbare a mentalităţilor, o mutare a

centrului de greutate al dezvoltării ţării cuprofunde semnificaţii geopolitice. China nuabandonează pilonul continental al dez-voltării sale dar îi modifică ponderea şiadaugă un nou pilon - cel maritim. Acestadevine principal şi constituie atuul Chineiîn evoluţia spre statutul de putere globală.Zona de coastă înregistrează ritmuri decreştere fantastice se produce un transferde populaţie dinspre interior, spre coastă,se dezvoltă economia de piaţă. Dar aceastadevine o forţă doar în măsura în care spri-jinul vine dinspre uscat, dinspre continent,care rămâne în mare parte rural.

Pentru afirmarea vocaţiei sale maritimeChina face eforturi pentru construirea floteisale oceanice (comerciale şi militare) pebaza unei strategii pe termen lung.

Este hotărâtă să elimine inferioritatea sanavală. Acest aspect exprimă voinţa Chineide a deveni prima putere a lumii, printransformarea sa într-o placă turnantă întreputerile continentale şi cele maritime, valo-rificându-şi imensa sa întindere pe conti-nent şi larga deschidere spre oceanelelumii. Este o schimbare istorică de para-digmă geopolitică a Chinei, a aspiraţieispre un statut pe care nu l-a mai avut chiarîn perioada de maximă înflorire a imperiu-lui.

Chiar dacă s-a înregistrat acest imens

succes începând cu anul 1978, există maridiferenţe între zonele Chinei. Unii specia-lişti vorbesc chiar de existenţa a trei Chinepe continent4.

Există trei Chine?Realităţile Chinei de azi reflectă nu-

meroase probleme interne, tensiuni şi chiarmişcări centrifuge. Toate acestea analizate,conduc la concluzia existenţei a „treiChine”: o Chină maritimă în zona decoastă, cea mai dinamică şi dezvoltată după

anul 1978 în special; o Chină continen-tală propriu-zisă sau de mijloc, locuită depopulaţia han, traversată de mari fluvii,care se întinde de la graniţa cu Siberia înnord până la graniţa cu Vietnamul în sud; oChină de vest - partea cea mai puţin dez-voltată a ţării, constituită din regiunileTibet şi Xinjiang, locuită în special de mi-norităţi având alte credinţe religioase decâtcele confucianiste. În continuare vomscoate în evidenţă câteva aspecte referi-toare la această „ultimă Chină”.

În sud-vestul zonei se află Tibetul, au-tonom din 1951, locuit de aproximativ 2,5milioane de tibetani, care au ca şi credinţăreligioasă budismul5.

În vestul zonei se află regiunea Xin-jiang, locuită de circa 8 milioane de per-soane, uiguri în cea mai mare parte, avânddrept religie Islamul. În această zonă s-adezvoltat o mişcare separatistă la începutulanilor ‘90 ai secolului trecut favorizată şide procesul de dezmembrare a fostei URSSşi ca urmare a vecinătăţii cu Afganistanul.

Răspunsul guvernului central la acesteprobleme este proiectat pe multipleplanuri. Astfel s-a dezvoltat infrastructurade transport (şosele, căi ferate, conducte)care să lege aceste zone de restul Chinei.Apoi se urmăreşte intensificarea legăturilorîntre populaţiile din zonă. Se urmăreşte

încurajarea mutării populaţiei din restulţării în aceste zone, ceea ce în timp vaschimba raportul etnic.

Care sunt problemele Chinei?Succesul Chinei a stat şi va continua să

stea în reformele promovate de aceasta.Performanţele economice ale Chinei îi vorpotenţa profilul geopolitic. Totuşi acestproces de ascensiune al Chinei întâmpinăşi o serie de probleme şi stârneşte nu-meroase întrebări.

Una dintre ele ar putea fi imposibilitateasusţinerii ritmului de creştere economicăcare să genereze o creştere a PIB-ului depatru ori până în 2020, ceea ce-i va asiguralocul unu în economia mondială. Expe-rienţa acumulată, realizările de până acum,transformările structurale înregistrate, atu-urile câştigate în timp sunt tot atâtea argu-mente şi premise că obiectivul va fi atins.

O alta ar fi dacă s-a executat şi cum seva executa transferul de putere către nouageneraţie de lideri. Primele indicii arată căacestea au fost realizate cu succes iar în cepriveşte strategia de atingere a obiectivelornu este discontinuitate.

O altă întrebare este cum va fi acceptatnoul actor internaţional în rândul marilorputeri. Intrarea Chinei în Organizaţia Mon-dială a Comerţului indică faptul că ac-ceptarea s-a produs.

O altă problemă căreia trebuie să-i facăfaţă este asigurarea resurselor energetice şide materii prime. Un ritm susţinut de dez-voltare economică şi creşterea consumuluiintern generează o creştere rapidă şi con-tinuă a necesarului acestor tipuri deresurse. Acestea nu pot fi asigurate din ţară,importurile căpătând o importanţă din ce înce mai mare, chiar vitală. De asemenea oimportanţă crescândă o au insulele dinMarea Chinei de Sud, considerată de Chinadrept „ograda din spatele casei”.

Pentru atingerea obiectivelor sale, Chinapune în viitorul apropiat în discuţie domi-naţia clară a Pacificului de către SUA6. Seconturează astfel ca principalul rival alSUA la supremaţia pe plan mondial.

Din punct de vedere al SUA se stimu-lează constituirea unei reţele de securitatealcătuită din Japonia, Coreea de Sud, Tai-wan, Filipine. De asemenea se înre-gistrează o mutare a centrului de interes alSUA spre această zonă. Vor fi făcute efor-turi pentru controlul şi limitarea accesuluiChinei la resursele energetice şi de materiiprime aflate în afara teritoriului naţional.Statul chinez a devenit dependent deresursele energetice şi de materii prime dinimport.

Strategia americană probabil va includeşi acţiuni de încurajare a mişcărilor cen-trifuge (de autonomie şi de independenţă)din diferite zone ale Chinei.

În opinia unor analişti de politică


19

internaţională se pune problema unui „noubipolarism” al lumii, între China şi SUA7.

O reaşezare a bazelor puterii ChineiBazele puterii Chinei o constituie

economia sa în plină ascensiune, instituţiamilitară aflată în proces de modernizarea şidiplomaţia.

Economia Chinei - arma sa cea maibună

Economic, China este a doua economienaţională la nivel mondial după cea a SUA,având cel mai rapid ritm de creştere, deaproximativ 10%, ritm care se apreciază căse va menţine şi în următorii 10 ani. Cuajutorul investiţilor străine, din care circa80 % sunt cele ale chinezilor care trăiesc înstrăinătate, economia Chinei ar trebui să în-treacă economia SUA în anul 2020, de-venind astfel prima economie a lumii. Seinvesteşte masiv în tehnologia informaţio-nală, telecomunicaţii, biotehnologie, sec-torul medical etc. La nord de Beijing a fostcreată o Silicon Valley chineză8.

Dezvoltarea economiei generează şi

efecte secundare cum sunt şomajul ridicatla sate şi emigraţia. Neoficial China încura-jează emigraţia (China este o ţară a con-trariilor: regiuni foarte bogate şi regiunifoarte sărace, oameni care nu au acces lacanalizare; nici un om de ştiinţă chinez nua primit premiul Nobel; nu are branduri re-cunoscute pe plan mondial).

Surprinde pe analişti cum o astfel de ţarăa contrariilor constituie o superputere mon-dială. Apreciem că adevărata putere aChinei derivă, din faptul că oamenii deafaceri, din întreaga lume şi din oricedomeniu economic, nu au cum să mai ig-nore forţa economică a Chinei.

China a ajuns să-şi exercite influenţa înlocuri care erau greu de imaginat acum

10-15 ani (Africa, Orientul Mijlociu, Eu-ropa).

În acest domeniu a abordat o poziţie di-ametral opusă din punct de vedere ideo-logic faţă de cea a SUA, făcând afaceri custate ca Siria, RPD Coreeană, Sudan ocoli-te de ţările democratice. Totodată a devenitun partener de afaceri foarte important şialiaţilor apropiaţi ai SUA (Marea Britanieşi Franţa). A devenit cel mai importantpartener comercial pentru Japonia şiBrazilia, a depăşit cifra de 100 milioane dedolari în tranzacţii comerciale în OrientulMijlociu, a investit în ţările africane.

China obţine nu doar accesul laresursele ţărilor africane ci-şi impune şi in-fluenţa: volumul investiţilor a depăşit 20miliarde de dolari; numărul companiilorchineze care lucrează pe continent a depăşitnumărul de 2000. În 22 de state africanefuncţionează Institutele Confucius - con-siderate a fi instrumentul principal de pro-pagandă a politicii „soft power” a Chinei.Mii de studenţi africani au primit burse de

la statul chinez şi studiază în China9.China, acordă împrumuturi în condiţii

avantajoase fără condiţii politice, cu ex-cepţia nerecunoaşterii independenţei Tai-wanului, problemă asupra căreia nunegociază10.

China importă: petrol şi gaze naturaledin Nigeria, Angola, Coasta de Fildeş,Sudan, Congo, Gabon etc; bumbac, cobaltaramă şi cherestea, construieşte sau recon-struieşte infrastructura de transport (şosele,căii ferate, conducte etc); investeşte înhidrocentrale; vinde masiv echipamentemajore cu destinaţie militară în acesteţări11.

Companiile din China şi-au îndreptatatenţia şi către marile branduri occidentale,

lovite de criză, pe care le-au achiziţionat lapreţuri mici. (Volvo, Hummer).

Un alt motiv pentru care China este oputere globală este şi extraordinara capaci-tate a chinezilor de a inova şi nu doar de acopia, cheltuind în fiecare lună aproximativ9 miliarde de dolari pentru dezvoltarea e-nergiilor nepoluante. Se estimează că încurând va deveni cel mai mare producătorde energie solară şi eoliană din lume pre-cum şi exportator de tehnologie de produ-cere a acestui tip de energie (inclusiv înSUA)12. China investeşte foarte mult încercetare. Cu cele aproximativ 60 miliardeinvestite anual în acest domeniu se situeazăpe primele locuri din lume.

China a început să-şi converteascăresursele economice şi puterea militară îninfluenţă politică exercitată într-o manierămai responsabilă. Şi-a asumat rolul de lideral grupului G-20, grup a cărui importanţăeste pe cale să o depăşească pe cea a grupu-lui G8. De asemenea este principalul nego-ciator cu Coreea de Nord. Este unul dinprincipalii negociatori cu Iranul şi Siria.Relaţiile ţării cu Taiwanul sunt în continuăîmbunătăţire (marcate de ridicarea bari-cadelor navale de pe insula Kinmen şi re-nunţarea Taipeiului la orice pretenţii desuveranitate asupra apelor teritoriale dinjurul insulelor Kinmen şi Matsu - primalinie de apărare a Taiwanului în faţaChinei).

Strategia de securitate a ChineiChina continuă să dezvolte un program

de dezvoltare a forţelor sale armate şi amijloacelor de proiectare a acestor forţe înlume, acolo unde interesele o cer.

Realizarea obiectivelor acestui programîi va permite să desfăşoare conflicte armateregionale cu intensitate mare, perioadelungi de timp. Strâmtoarea Taiwan rămâneobiectivul strategic al Chinei, dar dezvoltăscenarii militare în zonele adiacente: mareaChinei de Sud, Marea Chinei de Est,Oceanul Indian, cât şi de-a lungul liniilormaritime critice de comunicare (Strâm-toarea Malacca, Strâmtoarea Hormuz etc).

A devenit mai agresivă în disputele teri-toriale cu Filipine (Scarborough Shool ban-cul Thomas 2 din Insulele Spratly) şi cuJaponia (insulele Senkaku/ Diaoyu pentruchinezi).

A investit în realizarea rachetelor balis-tice cu rază scurtă şi medie de acţiune, înrachetele de croazieră antinavă şi în armelespaţiale, care-i permit să dezvolte concep-tul de interzicere a accesului şi de dis-trugere a forţelor inamicului.

Îşi modernizează rachetele balistice in-tercontinentale cu focoase nucleare plasateîn silozuri dar îşi modernizează şi sistemulde transport şi lansatoarele mobile. Are ceamai mare flotă militară din Asia (26 dis-trugătoare purtătoare de rachete de


20

croazieră, 51 de fregate, 132 de corvetepurtătoare de rachete, 58 submarine dincare 5 sunt cu propulsie nucleară purtătoarede rachete balistice intercontinentale şi alte5 de atac, tot cu propulsie nucleară şi peste80 de nave amfibii de desant de dimensiunidiferite). Gruparea primului portavionLiaoning este în plin proces de constituireşi operaţionalizare. Rachetele antinavă suntapreciate ca o armă cheie, capabile să asi-gure distrugerea grupărilor portavioaneloramericane. Navele militare sunt grupate în3 flote a patra flotă fiind în curs de consti-tuire.

„Şiragul de Perle”Pentru protejarea rutelor de transport

China a elaborat strategia numită „Şiragulde perle”, creând la anumite distanţe avan-posturi şi baze de operare militare. O aşanumită „perlă” începe cu construirea uneipiste de decolare/aterizare, necesarăapărării unei baze navale sau unei grupări

navale expediţionare. Prima din „şiragul de perle” este insula

Hainan, din Marea Chinei de Sud, undechinezii au o puternică bază navală a FloteiSudului precum şi şase baze aeriene pecare este dislocată Divizia 9 Aviaţie. O altă„perlă” este insula Woody din arhipelagulParacel pe care se află o bază navală şi obază aeriană. Infrastructură similară au re-alizat chinezii în portul din insula Sittwedin Birmania, în cel din Chittagong (aldoilea port ca mărime din Bangladesh), încel de la Gwadar din Pakistan (la 50 Km.de graniţa cu Iranul şi 250 Km. de Strâm-toarea Hormuz ), în cel din Marao din In-sulele Maldive, în portul Hambatoto toatedin Sri-Lanka, la Dar-al-Salam din

Tanzania13. În Thailanda China participă cu20 miliarde de dolari la construirea unuicanal în zona Kra Isttimus, care ar permitenavelor sale să evite strâmtoarea Malacca14

prin care se desfăşoară aproximativ 50 %din comerţul mondial (aproximativ 41.000nave traversând anual Strâmtoarea în timpce prin canalul Panama nu trec decât 4000nave).

Sunt pe punctul de a iniţia crearea uneinoi „perle” în insulele Seycheles ceea cestârneşte o mai mare îngrijorare a Indiei.

Potrivit analiştilor dacă China ar dominastrâmtoarea Malacca ar putea decideasupra drepturilor de tranzit, având astfelun mijloc de a exercita presiuni asupraJaponiei şi altor state din regiune, ale cărorschimburi comerciale şi energetice depindde transporturile maritime.

Se poate aprecia că se desfăşoară primaetapă de cucerire a lumii de către China,printr-o reţea de porturi care ajunge până

la urmă în Europa şi SUA, în unele punctenevralgice ale lumii. Fenomenul, putemaprecia este similar celui prin care s-auafirmat ca puteri Imperiul Britanic şi SUA.

China construieşte cele mai mari şi mainumeroase nave transcontainer (constru-ieşte aproximativ 50% din navele lumi),construieşte sau cumpără porturi la distanţeegale cu „pasul” uriaşelor sale vapoare: înColombo (Sri-Lanka) – un superport con-struit în 30 de luni, Pireu (Grecia), Togo(Nigeria), a cumpărat participaţii impor-tante în porturile Anvers, canalul Suez, LosAngeles, Seattle, Singapore etc.

În concluzie putem aprecia că statulchinez pregăteşte lumea pentru un alt ritmlogistic, mult mai amplu. Este interesant de

apreciat că axul lumii se schimbă: de la celorientat Nord-Sud, Nordul fiind dominantiar relaţiile inechitabile, la unul orientatChina-China (China este principalul co-merciant, iar ramificaţiile spre nord nu suntdecât derivaţii ale acestuia).

NOTE:1Cf. Dobrescu Paul, Geopolitică, Edi-

tura comunicare.ro, Bucureşti, 2003, p.173;2Cf. Ibidem, p. 181;3Cf. Opus citat, pp 194-196;4Cf. Opus citat, pp 201-203;5Cf. Raul Bierbaum, Budhist China at

the centuriy Turn, The China Quarterly, p.174, iunie 2003;

6Cf. Aymeric Chaparde, „La strategieglobale des Etats–Units face a l’émergeance de la Chine”, Revue françaisede géopolitique, 2003;

7Cf. Dobrescu Paul, Opus citat, pp 207-208;

8http://www.cadran politic.ro/p=3780geopolitical/RO.index.htm;

9Ibidem;10http://www.nato.int/docu/review/2009/

Asia/risc-china;11Cf. „Dosare ultrasecrete”, 25 noiem-

brie 2006;12Troncotă Cristian, Doctrine şi strategii

de securitate - suport curs la Universitatea„Lucian Blaga”-Sibiu, ianuarie-februarie2012, pp 217.218;

1 3 http: / /www.alexandru-grumaz.ro/p=2295;

14http://www.rumaniamilitary.ro/.

BIBLIOGRAFIE:1. Troncotă Cristian, „Doctrine şi

strategii de securitate” - suport curs laUniversitatea „Lucian Blaga”-Sibiu, ia-nuarie-februarie 2012;

2. Dobrescu Paul, „Geopolitică”, Edi-tura comunicare.ro, Bucureşti, 2003;

3. Colectiv, „Monitor strategic”, Bu-cureşti, Centrul Editorial al Armatei, 2010.

4. Raul Bierbaum, „Budhist China atthe centuriy’s Turn”, The China Quarterly,2003;

5. Aymeric Chaparde, „La strategieglobale des Etats–Units face a l’émergeance de la Chine”, Revue françaisede géopolitique, 2003.

Surse de internet:http://www.alexandru-grumaz.ro/?http://www.nato.int/docu/review/2009/A

sia/risc-chinahttp://www.lumeamilitara.ro/index.php?

mod=articol&idart=31&numar4/2005http://www.geopolitics.ro/stamtoare-

malacca-intilnirea-gigantilor/http://www.rumaniamilitary.ro/tag/

stamtoare-malacca


21

Tipologia crizei: atac bioterorist multiplu executat în SUA. Seconstituie ca fiind primul atac major de bioterorism modern în carea fost întrebuinţat un agent deosebit de agresiv, fiind demonstratpotenţialul bioterorist actual pentru realizarea unui atac sincronizatcu antrax, fără a lansa o revendicare.

Nume de cod: Nu existăPerioada: septembrie-octombrie 2001Date generaleAntraxul ca un agent de categoria A, reprezentînd una dintre

ameninţările majore realizată de armele biologice la adresa soci-etăţii. Boala Antrax este cauzată de bacteria Bacillus anthracis.Simptomele contactării Bacillus anthracis apar în perioada de lacâteva zile până la peste 40 de zile, în funcţie de tipul, nivelul deexpunere, precum şi starea de sănătate a victimei. Sporii rezistăîn mediu până la apariţia condiţiilor permisive pentru activareaacestora, boala fiind transmisibilă de la o persoană la alta. Se ma-nifestă în trei ipostaze: cutanată, gastro-intestinală şi pulmonară.Antraxul cutanat este fatal între 3 şi 20% din cazurile netratate. Încazul antraxului cutanat, infecţia se dezvoltă de la contactul directcu pielea (cu predilecţie dacă pielea este vătămată sau tăiată).Antraxul gastro-intestinal produce decese în 25-50% din cazurilenetratate, fiind mai grav. Antraxul gastro-intestinal provine din in-gerarea cărnii infectate cu antrax, care constituie un evenimentfoarte rar. Antraxul prin inhalare este cel mai periculos, fiind fatalîn peste 90% din cazurile netratate. Infectarea cu antrax se producela absorbţia sporilor cu dimensiuni de unu până la cinci microni.Dimensiunile respective sunt suficient de mari pentru a scăpa fil-trării pe căile nazale şi pe tractul respirator superior, depunîndu-se în plămâni, unde devin activi şi infecţioaşi. Numărul dozeimedii efective a sporilor necesari infectării umane cu antrax estede aproximativ 8.000 - 15.000 bucăţi. B. anthracis cuprinde unnumăr de 89 de tulpini cunoscute. Cea mai des utilizată estetulpina Ames, fiind întrebuinţată prima dată în oraşul Iowa, SUA.Tulpina Ames în formă pură poate fi utilizată în forma inţială orimodificată genetic. Antraxul este un produs patogen recomandatpentru atacuri bioteroriste.

ContextulDupă atacurile catastrofale cu avioane-kamikaze ce au zguduit

America în 9 septembrie 2001, societatea americană se regăseaîncă sub impactul zguduitor al loviturilor înregistrate. Şocul in-fernal al utilizăririi antraxului a avut loc la circa două săptămâni,amplificând groaza americanilor privind siguranţa proprie. Celedouă atacuri succesive au punctat vulnerabilitatea aşa-zisului sanc-tuar invulnerabil american. Catalogate în diferite moduri de spe-cialişti, cele două lovituri reprezintă un Pearl Harbour al acestuisecol, ce a condus la declanşarea Războiului global împotrivaterorismului de către SUA în fruntea unei coaliţii de state.

Atacul a fost efectuat în două valuri (seturi) de scrisori. Primulset, expediat la 18 septembrie, a contat în cinci scrisori trimise latot atîtea trusturi de ştiri (patru din New Yorh şi un trust dinFlorida). Al doilea set, livrat la 09 octombrie, compus din douăplicuri, a fost direcţionat spre lideri democraţi din South Dakota şiVermont. Se estimează că altă scrisoare a fost direcţionată spreCongres.

Evaluarea planurilor teroStructura operaţională a utilizat capacităţile fundamentale pro-

prii structurii inţiatoare pentru obţinerea, armarea şi folosireaagentului Bacillus anthracis. Cantitatea de 2 grame de pulbere,găsită într-o singură scrisoare, conţineau aproximativ 20 miliardede spori, încărcătura bioteroristă respectivă prezentând un efectdevastator.

Profilul entităţii tero este greu de realizat, circulând diverseterorii despre identitatea atacatorului. În majoritatea varianteloreste luat în calcul un singur bioterorist, dar nu se cunoaşte identi-tatea atentatorului deocamdată. FBI supectează un bărbat adult,posibil operator biochimic la un laborator. Posibil ca individulsolitar, non-agresiv, să fie fascinat de ştiinţă, să aibă acces la osursă de antrax (program civil sau afiliat guvernului), să dispunăde expertiza şi echipamentul necesar armării antraxului în obiecteartizanale. Posibil ca acesta să fie doar un releu în traiectul antrax-ului, agentul patogen fiind primit de la o organizaţie (Al- Qaedasau alta), din SUA sau din afara acesteia.

Sunt formulate ipoteze multiple referitoare la implicarea în ataca unuia dintre teroriştii de la 11 septembrie 2001, Ibrahim AhmedA, ce a suferit de antrax cutanat. În iunie 2001, teroristul posibilcă a avut o formă de antrax cutanat. Corespunzător acestei ipotezede lucru, teroriştii de la 11 septembrie au legătură nemijlocită cuatacurile de antrax.

Analiza ataculuiPlanificarea poate fi apreciată ca fiind foarte bună. Cu jumătate

de linguriţă de antrax pentru fiecare scrisoare, autorul atacurilor areuşit să răspândească aproximativ 20 de miliarde de spori prinfiecare expediere. Selectarea ţintelor a fost realistă şi îndrăzneaţă.Presupunând că numărul de spori ar putea infecta 50% din popu-laţia expusă atacului este estimat de la 8.000 până la 15.000,potenţialul letal specific atacului este considerabil.

Procurarea agentului patogen. În lume, cel mai mare utilizatorşi distribuitor al tulpinii Ames este constituit de Armata StatelorUnite, prin Institutul de la Fort Detrick. Disponibilitatea tulpinilorde Ames este semnificativă la nivel mondial. Aproximativ 1000 debănci de bacterii dispun o securitate necorespunzătoare, existândlipsuri grave în procedurile de control pentru agenţii selectaţi întoate cele 11 universităţi din SUA avute în vedere.

Individul care a deţinut antraxul pentru atacurile din SUA poatefi un om de ştiinţă, individ ce a primit sprijinul unui om de ştiinţăamerican sau care a primit agentul din surse externe. Identitatea

AAAA tttt aaaa cccc uuuu llll cccc uuuu aaaa nnnn tttt rrrr aaaa xxxxdddd iiii nnnn SSSS UUUU AAAA dddd iiii nnnn 2222 0000 0000 1111

Colonel Vasile BOGDAN


22

persoanei care a procurat antraxul nu contează din punct de vedereal capacităţii. Este important să fie conştientizat potenţialul teroristindependent privind obţinerea unui agent patogen periculos.

Simpatizanţi şi organizaţia Al Qaeda, se pare că deţin capabi-litatea privind achiziţionarea B. anthracis într-o formă virulentă,obţinerii echipamentelor necesare, dar nu pot atinge capacitateaunui atac bioterorist.

Armarea agentului patogen. Antraxul nu a fost obţinut printr-un program ofensiv sovietic sau prin procesul de fabricaţie alSUA. A fost folosit procesul de măcinare uscată spre a producesporii într-o pudră foarte fină, necesari optimizării dispersiei. Con-form analizei FBI, se pare că pulberea nu avea nimic adăugat, genaditivi antistatici, spre a spori efectul letal. Expertiza oficială aconfirmat că antraxul a fost fabricat în ţara de întrebuinţare. Prinaceasta este confirmat faptul că autorul a avut legături cu un labo-rator relativ performant pentru a fabrica antraxul necesar. Es-timările privind sprijinul financiar necasar atacului au în vederesume oscilând de la câteva mii de dolari la 50.000 de dolari.

Comparativ cu atacurile de la 11 septembrie, costurile au fostde aproape zece ori mai mici decât cele ce privesc pregătirea şifolosirea de către atacatori a avioanelor- cisternă pentru lovireaunor obiective americane emblematice.

Executarea atacului. Un terorist a armat antraxul pentru dis-persie; a produs antraxul în moduri diferite de programele ameri-cane şi sovietice (prin tehnica de uscare-pulverizare), ori într-oaltă modalitate necunoscută. Antraxul a fost produs cu doi ani an-terior atacurilor, fiind necesară folosirea echipamentului de sigu-ranţă necesar manipulării antraxului.

Siguranţa privind lucrul pentru producerea antraxului, cufolosirea echipamentelor necesare sunt obstacole greu de depăşit.Se prezumă că autorul a lucrat eficient în faza de achiziţie a sub-stanţei active, a acţionat atent pe parcursul procesului de armare şia fost selectiv privind ţintele pentru declanşarea atacului. Folosireaechipamentului esenţial de siguranţă a permis evitarea detectării decătre colaboratori şi autorităţi, posibil şi din cauza tehnologiei şiechipamentului cu dublă utilizare, existente în laboratoare.

Analiza ţintelor este considerată foarte bună. Au fost selecţion-ate ţinte de înaltă valoare (senatori ai Partidului Democrat), cît şi

mai multe birouri media relevante.Evaluarea modului de desfăşurare a ataculuiPlanificarea misiunii a fost realizată realist. Asistăm la evalu-

area bazată pe capabilităţi, datorită naturii cu dublă utilizare aechipamentelor, disponibilităţii privind antraxul în multe labora-toare, existenţei unei expertize tehnice şi expansiunea rapidă dindomeniul biotehnologiei. Evaluarea capacităţii acţionale a grupu-lui terorist privind executarea misiunii bioteroriste se dovedeşte afi dificilă. Folosirea de antax măcinat a eliminat din competiţieamatorii sau cercetători din ţări sărace (gen Irak).

Unitatea de efort. Dacă s-a lucrat în echipă, poate fi apreciatăca bună. Deşi FBI-ul a recuperat patru scrisori în decursul an-chetei, experţii consideră că probabil şapte scrisori încărcate cuantrax au fost trimise din diverse locaţii. Pe 18 septembrie 2001,cele cinci scrisori iniţiale au fost trimise de la o cutie poştală dinTrenton, NJ. Ulterior, pe 9 octombrie 2001, au fost trimise douăscrisori finale cu antrax de la aceeaşi cutie poştală.

Toate scrisorile au fost expediate de aceeaşi sursă, stilul de scrisfiind identic, mesajele fiind similare în cadrul scrisorilor. Evalu-area lingvistică confirmă cu certitudine că scrisorile au fost scrisede aceeaşi persoană

Concentrarea efortului a fost realizată în fazele necesareobţinerii unei arme biologice eficiente, izolarea agentului patogenvirulent, armarea acestuia, precum şi pentru utilizarea antraxului.

Sprijinul cu informaţii a fost asigurat în condiţii bune pe duratapregătirii şi realizării atacului. Autorii atacului au dispus de sufi-ciente date despre ţintele de înaltă valoare în atenţie, cât şi despreposibilităţile de a creşte impactul atacului.

Managementul crizeiTrebuie spus că au fost implicate în managementul crizei alte

instituţii de bază: spitale, servicii secrete, poliţia, organizaţiinonguvernamentale, poşta, armata, instituţii de stat.

Începutul crizei poate fi considerat la 22 septembrie 2001(primele scrisori au fost expediate la 18 septembrie 2001. Popu-laţia a primit ca o măsură de control a autorităţilor americane cam-pania de vaccinare a funcţionarilor poştali şi lucrătorilor dinbirourile de corespondenţă aparţinând instituţiilor guvenamentale.

Trebuie avute în vedere principalele măsuri luate de autorităţi:


23

- informarea populaţiei asupra instrucţiunilor şi procedurilor deurmat la primirea unei scrisori suspecte;

- elaborarea unor modalităţi mai rapide de testare a prezenţeiantraxului (cu durata de o oră);

-instituirea procesului de carantină;- tratarea preventivă şi vaccinarea persoanelor posibil să fie

contaminate cu antrax;- informarea populaţiei că antraxul nu se transmite prin contact

de la om la om;- realizarea unei interfeţe electronice pentru mijlocirea contac-

tului între specialişti şi organele de anchetă;- realizarea profilului psihico-lingvistic al autorului atacului

biochimic;- inventarierea laboratoarelor, solicitarea de eşantioane de

antrax, analiza şi compararea tulpinilor pentru depistarea surseiatacului;

- oferirea unei recompense substanţiale (2,5 milioane de dolari)pentru oferirea de informaţii relevante în cazul respectiv.

Câteve dintre acţiuni au fost considerate greşite:- emiterea prezumţiei că este vorba de un atac extern;- distrugerea rezervelor de antrax ale unor instituţii, rezerve ce

ar fi putut fi utile analizei cazului respectiv; - utilizarea excesivă a interviurilor pentru soluţionarea cauzelor,

în dauna analizei de fond a capacităţilor tehnologice legate deantrax.

Finalităţile ataculuiÎn urma atacului a fost confirmată contaminarea cu antrax în

peste 60 de locaţii. Aproximativ 2.000 de angajaţi de specialitateşi aproximativ 8500 de angajaţi suplimentari au contribuit la de-contaminare. Impactul economic total al atacurilor se cifrează la1 miliard de dolari.

Efecte generale. Atacurile bioteroriste au expus aproximativ10.000 de oameni. În perioada 2 octombrie - 20 noiembrie 2001,autorităţile americane au identificat existenţa a 22 de cazuri deantrax. 11 cazuri au fost produse prin inhalare, diferenţa fiindcauzate de antrax cutanat. Cele 5 decese au provenit din grupulcelor 11 infectaţi cu antrax prin inhalare. Expunerea celor 10.000de cetăţeni la sporii de antrax a dictat utilizarea masivă de antibi-otice puternice, fiind impus un regim strict de 60 de zile grupuluiuman supus tratamentului. Estimările impun că alţi 20.000 de oa-meni au utilizat diverse antibiotice, ca măsură de precauţie. Teamaşi panica au fost alimentate de guvern şi mass-media. Durata ata-cului a depăşit o lună, menţinând suspiciunea privind deschidereacorespondenţei pentru o lungă perioadă de timp.

Efecte la nivel naţional. Deşi arma biologică a fost utilizatăîntr-o modalitate relativ empirică, totuşi a generat efecte ample,cu:

- traumatizarea masivă a populaţiei (deja sensibilizată după ata-curile din 9 septembrie);

- perturbarea activităţii poştale; - sistarea temporară a activităţii unor instituţii de vârf (Congre-

sul, Curtea Supremă de Justiţie, parte dintre Ambasade).Comanda/controlul. SUA nu dispuneau de infrastructura de co-

mandă specifică şi de sistemul de comandă/control la crizabioteroristă.

Asigurarea medicală. Facilităţile medicale au fost depăşite, sis-temul medical fiind slab pregătit şi incapabil de a gestiona crizabioteroristă. Cele trei focare majore depărtate geografic (NewYork, Washington şi Florida) au îngreuiat sprijinul reciproc al au-torităţilor statului.

Bilanţul atacului a constat în 22 de contaminaţi, dintre care 5au murit în urma inhalării antraxului. Cheltuielile managementuluiconsecinţelor atacului au fost cifrate la 6 miliarde de dolari, fiindadăugate costurile alocate decontaminării instalaţiilor implicate înatacul biologic, cât şi executării anchetei.

În acest caz, tehnica rudimentară de utilizare a agentului a gene-rat pagube relativ scăzute. Circa 10.000 de oameni au fost expuşicontaminării, provocând panică pe scară largă şi depăşind capaci-tăţile autorităţilor locale şi naţionale care contau pe un atac relativde amploare redusă.

Considerente finaleAutorul a reuşit să obţină, armeze şi să folosească agentul pa-

tologic antrax. Autorii au demonstrat o capacitate remarcabilăprivind obţinerea sau armarea antraxului,fiind armat un agent bi-ologic agresiv în premieră.

Trebuie spus că SUA s-au opus implementării unui sistem decontrol pentru supravegherea respectării convenţiei din 1972. Res-pectivul fapt a permis autorităţilor să dispună de date suficiente,dar a permis accesul facil la materialul patogen al unui număr largde cercetărori.

Simpla dispersare a antraxului realizată prin intermediul scriso-rilor a produs un efect ce a depăşit aşteptările preconizate. În ciudaunei investigaţii extinse, FBI nu a putut dovedi dacă atacul bio-logic este acţiune de grup sau aparţine unei singure persoane, ne-fiind cunoscuţi autorii atacurilor. A fost probat remarcabilpotenţialul privind planificarea, organizarea şi finalizarea celuimai periculos atac bioterorist din SUA. Trebuie remarcată uşurinţaobţinerii agentului patogen şi existenţa echipamentelor pentru fa-bricarea germenilor patologici. Realitatea privind existenţaameninţării globale obligă la măsuri adecvate de apărare alestatelor (Dembek şi coautorii, 2007).

De la atacurile din septembrie 2001, au fost luate măsuri pentruîmbunătăţirea semnificativă a capacităţii de protejare a cetăţenilorîmpotriva ameninţării bioterorismului. În 2003 preşedintele Busha anunţat proiectul scutului biologic, care propune cheltuielile 5,9miliarde dolari pentru apărare împotriva bioterorismului. Proiectulare în vedere disponibilitatea resurselor pentru generarea imediatăa contramăsurilor medicale, permiţînd guvernului să achiziţionezevaccinuri îmbunătăţite sau medicamente pentru variola, antrax şitoxina botulinică. Fondurile ar trebui să fie disponibile pentruachiziţionarea contramăsurilor pentru protecţia împotrivaagenţilor patogeni, cum ar fi Ebola şi ciuma, imediat după verifi-carea siguranţei şi eficacităţii acestor produse de către oamenii deştiinţă (Ackerman şi Moran, 2006).

Bibliografie:1. Baker R, Ricin: An unlikly weapon of mass Distruction.

Strategic Forecasting, Inc, 2008;2. Dembek F.Zygmunt, Pavlin A.Julie, Kortepeter G.Mark.

Epidemiology of Biowarfare and Bioterrorism. US Army MedicalResearch Institute of Infection Deseases, Fort Detrick, Maryland,2007;

3. Dudley JP, Woodford MH. Bioweapons, bioterrorism andbiodiversity: potential impacts of biological weapons attack onagricultural and biological diversity. Revue Scientifique etTehnique, 2002;

4. Dunne T. The Road to Contemporary Terrorism. PenguinBooks, London, 1999;

5. Mackby J. Strategic Study on Bioterrorism. (Raportor),2003;

6. Kagan E. Bioregulators and instruments of terror. Clinics inLaboratory Medicine, 21 (3), septembrie 2001;

7. Lloyd A., Mathews P. Bioterorismul, flagelul mileniului III.Editura Hiperyon, Cluj-Napoca, 2002;

8. Marret JL. Tehnicile terorismului. Editura Corint, Bucureşti,2002;

9. Moreno J, Valesco N, Domingo A. Bioterrorism: PracticalAspects. Universitatea de Valladoid, Spania;

10. Milton Leitemberg. Assessing the Biological Weapons andBioterrorism Threat.US National War College, Carlise, 2005.


24

Consideraţii actuale şi viitoare privindrolul structurilor NATO pentru operaţiispeciale în procesul de stabilizare asituaţiei de securitate din Afganistan

În numărul anterior al publicaţiei, am realizat un studiu con-centrat privind unele repere importante ale situaţiei de securitatedin teatru de operaţii Afganistan surprinse cronologic în dinamicalor, cu evidenţierea acelor aspecte punctuale privind intensificarearelaţiilor internaţionale pe problematica procesului de stabilizaremultidimensională a conflictului din zona de interes. Scopul de-mersului întreprins a fost acela de a prezenta, în mod sintetic,unele opinii personale privind capabilităţile actuale şi viitoare aleForţelor NATO/ISAF pentru operaţii speciale (NATO/ISAF Spe-cial Operations Forces – ISAF SOF) pentru augmentarea „pa-chetului de măsuri” implementat de Alianţa Nord-Atlantică şicomunitatea internaţională în privinţa îmbunătăţirii progresive asituaţiei de securitate şi continuării procesului de tranziţie a res-ponsabilităţilor în acest domeniu, către autorităţile competente alestatului afgan.

În susţinerea aspectelor relatate mai sus, prin studiul de faţă,voi încerca o integrare şi construcţie suficientă a considerenteloractuale şi provocărilor operaţionale viitoare pentru NATO/ISAF

SOF, din perspectiva acţiunilor/operaţiilor curente ale principaliloractori – Statele Unite ale Americii şi Alianţa Nord-Atlantică -, darşi a angajamentelor politico-militare pentru o prezenţă continuă aNATO în Afganistan, după anul 2014.

Într-o accepţiune generală, rezultatele înregistrate de marileunităţi convenţionale ISAF (Battlespace Owners, Battlespace In-tegrators – BSOs/BSIs) în campania de contrainsurgenţă (counter-insurgency – COIN) din ultimii ani au avut ca efecte eficientizareaactului de guvernare a autorităţilor centrale şi locale afgane întoate oraşele principale ale ţării şi separarea mişcării de insurgenţăde populaţia civilă. În acest sens, progresul atins de Forţele de se-curitate afgane (Afghan National Security Forces – ANSF) a de-terminat pe decidenţii politico-militari ai scenei internaţionale săconcluzioneze că, ANSF vor prelua controlul total al teritoriuluinaţional, odată cu finalizarea celei de-a cincea faze a procesului detranziţie[2]. Prin urmare, declaraţiile oficiale aşteptate ale deci-denţilor afgani vor marca tranziţia concretă a rolului marilorunităţi convenţionale ISAF de la cel iniţial bazat pe conducerea şi

Locotenent-colonel dr. Doru-Constantin TOCILĂ

,,In this critical fighting year of 2013, we are endeavoring to be as partnered as closely as possible with our Afghan specialoperations partners as possible, so that’s, on any given basis, 19 provincial response companies that have a special forces team,either NATO and/or us, in some cases […]. In ’14, what we’re looking to do is try to bring up a level to the operational level ofcommand-and-control, where they will go out independently on the ground, and we’ll endeavor to conduct mission preparationfor them, intelligence preparation, target preparation, et cetera…”[1].


25

desfăşurarea acţiunilor militare la unul subsidiar, de sprijin opera-ţional (instruire şi consiliere). Totodată, controlul majorităţiibazelor militare ISAF a fost transferat către ANSF (unele facilităţiau fost deja închise), concomitent cu finalizarea lucrărilor de con-strucţie/amenajare pentru încartiruirea forţelor de securitate afganeîn locaţiile stabilite[3].

În ceea ce priveşte obiectivele actuale şi viitoare ale campanieiCOIN din TO Afganistan, ISAF şi-a reconsiderat la sfârşitul anuluitrecut planul de operaţii pentru a integra în mod eficient, gradual,rolul de sprijin operaţional al Alianţei până la finele anului 2014şi după acesta. În acest context, abordarea NATO privind situaţiade securitate din Afganistan evidenţiază dezvoltarea şi consoli-darea unui pachet de forţe adecvat pentru provocările actuale şiimediat viitoare, respectiv conceptul operaţional al Forţei de secu-ritate pentru asistenţa militară de specialitate (Security ForceAssistance - SFA) asumat de marile unităţi convenţionale ISAF, întoate zonele de operaţii întrunite (joint operations areas - JOAs);totodată, se urmăreşte intensificarea eforturilor multilaterale aleautorităţilor afgane pentru securizarea graniţelor şi efectele mul-tiplicative ale procesului de tranziţie a responsabilităţilor privindmanagementul securităţii statului către structurile de guvernarecentrale şi locale, concomitent cu dezvoltarea susţinută a capabili-tăţilor ANSF. Nu în ultimul rând, ISAF va desfăşura simultan, înmod gradual, operaţii de retragere a forţelor şi mijloacelor/echipa-mentelor convenţionale din principalele JOAs, configurându-şianticipat viitoarea misiune NATO în Afganistan, după anul2014[4].

Având în vedere obiectivele NATO reieşite din ultima versiunea planului de operaţii ISAF, conceptul operaţional SFA a fost vali-dat şi implementat de Alianţa Nord-Atlantică începând cu primaperioadă a anului 2012; în prezent, acesta reprezintă factorul prin-cipal pentru susţinerea şi finalizarea cu succes a procesului detranziţie a problemelor de securitate către autorităţile guvernamen-tale afgane, concomitent cu retragerea graduală a forţelor con-venţionale ISAF. Dacă în prezent modelul SFA este sprijinit în

majoritatea cazurilor de marile unităţi convenţionale ISAF(BSOs/BSIs) aflate în toate JOAs, prin executarea în „parteneriat”cu ANSF a tuturor operaţiilor COIN, odată cu retragerea ForţelorCoaliţiei din Afganistan, rolul acestora va fi concentrat din ce înce mai mult pe consilierea şi sprijinul operaţional indirect acordatANSF, la nivel tactic şi operativ. Astfel, acest efort a început săfie asumat de echipele de asistenţă militară de specialitate şi sprijinoperaţional (Security Force Assistance Advisory Teams - SFAATs)care, în mod gradual, vor facilita tranziţia de la actuala misiuneNATO (ISAF) la noua operaţie a Alianţei în Afganistan post-2014[5].

Luând în considerare ultimele provocări şi câteva dintre ten-dinţe viitoare ale mediul operaţional din Afganistan sintetizate înprima parte a studiului de faţă, se pot lansa unele opinii personalepertinente şi estimări argumentate ale rolului de multiplicator deforţă atribuit NATO/ISAF SOF în cadrul operaţiilor COIN des-făşurate de BSOs/BSIs în ultimii 2-3 ani. Acest fapt este rezultatulunei implementări integrate şi de succes a obiectivelor opera-ţionale ale ISAF SOF în sprijinirea dezideratelor campaniei COINdin TO Afganistan. Astfel, în ultimii 4-5 ani, ISAF SOF şi-au ex-tins misiunea lor în cadrul Alianţei, executând în prezent toatăgama sarcinilor (misiunilor) specifice operaţiilor speciale[6]. Înacest context, dintre misiunile de bază doctrinare ale Alianţei,spectrul sarcinilor specifice asistenţei militare speciale şi de sprijinîn străinătate (Military Assistance - MA)[7] privind continuareaoperaţionalizării structurilor poliţieneşti de intervenţie specială şiconsilierea decidenţilor afgani, cu respectarea supremaţiei legiiafgane, rămâne obiectivul general al ISAF SOF în campania dinAfganistan. Corolarul acestui spectru larg de misiuni îl reprezintăcontinuarea procesului de dezvoltare a unor capabilităţi tactice,operative şi instituţionale pentru structurile de intervenţie rapidăale Poliţiei Naţionale Afgane (Afghan National Police, ANP), „înscopul neutralizării reţelelor insurgente, protecţiei populaţiei civileşi nu în ultimul rând, creării condiţiilor pentru transferul respon-sabilităţilor de gestionarea a securităţii către partenerii afgani”[8].


26

Deoarece spaţiul acordat studiului de faţă excede volumului deinformaţii la dispoziţie, voi aborda sintetic tematica propusă prinprocesarea mentală a unor concepte şi fapte regăsite în experienţapersonală acumulată în teatrul de operaţii, precum şi din unele ar-ticole de specialitate apărute în ultimii ani în publicaţiile de ştirionline şi rapoartele periodice ale administraţiei centrale americaneprivind situaţia din Afganistan, concomitent cu menţinerea unorlimitări operative privind difuzarea unor date şi informaţii clasifi-cate[9]. Astfel, fără a detalia organizarea, dispunerea forţelor şimisiunile acestora din considerente operative pot afirma totuşi că,aceste subunităţi specializate ale ANP sunt „destinate să ges-tioneze toate situaţiile de criză care depăşesc capacitatea de inter-venţie a structurilor de pază şi ordine publică poliţieneşti”[10].

Aceste subunităţi de elită ale Poliţiei Speciale Afgane (SpecialPolice Units - SPU) la nivelul majorităţii provinciilor din sudul şiestul Afganistanului prezintă, în mod general, capabilităţi opera-ţionale similare echipelor speciale SWAT din SUA[11]. Totuşi,păstrând proporţionalitatea şi particularităţile comparate (SUA vs.Afganistan), eficienţa SPUs diferă de la o JOA la alta, funcţie denivelul de instruire, înzestrare şi alte variabile existente la nivelprovincial. În ultimii ani, practicile ISAF SOF cu rezultate de-osebite în operaţionalizarea acestor structuri arată că, eficienţaacţiunilor executate de acestea în limitele unităţilor administrativ-teritoriale (provincie) rezidă în crearea unui cadru optim şi des-făşurarea unui proces eficace de inter-relaţionare între toateinstituţiile/agenţiile guvernamentale şi jurisdicţionale ale statuluiafgan pentru implementarea supremaţiei legii, care să aibă ca fi-nalitate limitarea activităţilor infracţionale ale reţelelor insurgenteşi implicit, stabilizarea situaţiei de securitate în principalele JOAsaflate în responsabilitatea BSOs/BSIs.

Se ştie că una din provocările actuale interne ale Afganistanuluio reprezintă activităţile ilicite ale clientelei infracţionale de la toatenivelurile administraţiei statului care, generează şi întreţin în modconstant fenomenul corupţiei. Această realitate generalizată seregăseşte şi la nivelul unora din SPUs provinciale instruite şi

consiliate de ISAF SOF, în special prin angajarea discreţionară alor în misiuni totalmente diferite de gama sarcinilor pentru careele sunt destinate. Pe de altă parte, abateri s-au înregistrat şi înprocesul de aprovizionare-reaprovizionare cu parte din echipa-mentele şi materiale specifice, destinate acestor subunităţi specia-lizate ale ANP. Totuşi, excluzând aceste provocări frecvente pentruISAF SOF în ceea ce priveşte fenomenul generalizat al corupţiei,eficienţa procesului de instruire şi consiliere a SPUs provinciale sepoate cuantifica şi prin implementarea cu rezultate deosebite aunui proces distinctiv (afgan) de investigare a activităţilor in-fracţionale bazat pe existenţa unor probe (dovezi) faptice şi careulterior, să reprezinte argumentul emiterii unui ordin de reţinerepentru persoanele suspecte sau condamnate penal pentru acţiuniilegale (Evidence-Based/Warrant-Based Process). Totuşi, procesulexplicat mai sus este implementat cu anumite particularităţi, exis-tente de la o provincie la alta, funcţie de mai multe variabile alemediului operaţional regional. Din această perspectivă, efortulprincipal al ISAF SOF este de a sprijini toţi actorii decizionali af-gani de la cel mai jos nivel, în dezvoltarea şi implementarea aces-tui proces pentru ca toate entităţile acţionale ANSF să poatămenţine ordinea şi legea printr-o cooperare şi abordare afenomenului infracţional „de jos în sus”.

În ultima perioadă, conform ştirilor şi articolelor apărute în pu-blicaţiile de specialitate online, SPUs din estul Afganistanului,consiliate şi sprijinite operaţional de ISAF SOF (aparţinând SUA,România, Ungaria, Slovacia) sunt apte să opereze în majoritateaunităţilor administrativ-teritoriale, având un procent foarte bun înceea ce priveşte efectivele din organizarea de luptă actuală[12].În acest context, operaţiile din ultimele luni desfăşurate de SPUsîn parteneriat cu ISAF SOF, în unele din provinciile aflate învecinătatea capitalei Kabul, au evidenţiat capabilităţile oper-aţionale tactice superioare ale partenerilor afgani, cele mai notabilerezultate concretizându-se în reţinerea unor infractori deosebit depericuloşi din cadrul reţelelor insurgente regionale. Totodată,efecte deosebite au fost înregistrate de SPUs parteneriate de ISAF


27

SOF din alte provincii în estul Afganistanului, în ceea ce priveştecooperarea inter-agenţii în cadrul ANSF, în scopul punerii sub con-trol a unor zone importante, adiacente unor rute comerciale strate-gice. Nu în cele din urmă, dezvoltarea unor noi capabilităţioperaţionale ale SPUs, sprijinite şi monitorizate direct de ISAFSOF, în strânsă coordonare cu alte structuri ANSF locale, s-au con-cretizat prin executarea unor forme de instruire întrunită a sub-unităţilor Poliţiei Speciale Afgane cu echipajele şi platformeleaeriene ale uneia din escadrilele de elicoptere ale Forţelor AerieneAfgane[13]. Toate aceste ultime rezultate înregistrate de SPUsprovinciale din estul Afganistanului demonstrează nivelul superiorde operativitate atins de acestea în operaţiile COIN „parteneriate”de ISAF SOF, în scopul implementării supremaţiei legii afgane.

Încercând o concluzie privind tematica de faţă, voi folosi ca ar-gument principal afirmaţiile ex-comandantului ,,triburilor SOF”din Afganistan cuprinse în preambulul studiului nostru, privindactualitatea şi perspectivele acestui pachet de forţe (SOF) în cam-pania COIN. Prin urmare, consider că întrebuinţarea directă şi/sauindirectă susţinută a capabilităţilor specifice ale NATO SOF,deopotrivă în mediul operaţional actual şi operaţia Alianţei post-2014 reprezintă raţionamentul adecvat pe care decidenţii politico-militari ar trebui să-l ia în considerare la configurarea nouluipachet de forţe destinate consilierii şi sprijinului operaţionalpentru ANSF. Nu în ultimul rând, luând în considerare anteceden-tele intervenţiilor armate din ultima jumătate de secol, opinez căaceste forţe – SOF – rămân cel mai eficient instrument al puteriimilitare a unui stat care, poate crea efecte multiplicative deosebitepentru atingerea stării finale dorite a unei campanii sauconflict/război. Particularizând la managementul situaţiei de se-curitate din Afganistan post-2014, apreciez că SOF reprezintă celmai bine conceptele „smart defense” şi „force of choice” adecvatepentru atingerea viitoarelor obiective militare, politice, economiceşi sociale ale Alianţei Nord-Atlantice.

NOTE:[1] US Major General Tony Thomas, ,,Department of Defense Press

Briefing with MG Thomas From the Pentagon”, Foreign Affairs, Multi-media Investments Ltd, Auckland (NZ), 2013,http://foreignaffairs.co.nz/2013/05/16/department-of-defense-press-briefing-with-maj-gen-thomas-from-the-pentagon/ (accesat la 16 mai2013);

[2] În iulie 2010, Guvernul Republicii Islamice a Afganistanului şi co-munitatea internaţională au ajuns la un consens privind configurarea unuiPlan pentru realizarea tranziţiei. ,,Inteqal” (tranziţie – în lb.persană, di-alectul Dari) Framework descrie procesul de transferare (tranziţie) gradu-ală, în 5 faze sau tranşe, a controlului total al securităţii, guvernării şidezvoltării economice a unor zone geografice către autorităţile afgane(N.A.);

[3] Până în Februarie 2014, SUA va redisloca 34.000 de militari întimp ce, efectivele ANSF vor ajunge la aproximativ 352.000 de persoane.Mai multe detalii în ,,Statement of General Joseph F. Dunford, Com-mander US Forces-Afghanistan Before the Senate Armed Services Com-mittee on the Situation in Afghanistan”, US Senate Armed ServicesCommittee, Washington DC, 16 April 2013, disponibil lahttp://www.armed-services.senate.gov/statemnt/2013/04%20April/Dun-ford_04-16-13.pdf (accesat la 24 iun.2013);

[4] În cadrul unei conferinţe de presă organizată la Bruxelles, în datade 5 Iunie 2013, secretarul general NATO – Anders Fogh Rasmussen şisecretarul Departamentului Apărării SUA – Chuck Hagel, au reiterat an-gajamentele anterioare ale celor doi mari actori mondiali – SUA şi NATO– privind continuarea prezenţei Forţelor Coaliţiei în Afganistan după anul2014. În acest context, viitoare operaţie NATO denumită – Resolute Sup-port – va fi declanşată şi susţinută de către SUA şi NATO, în scopul in-struirii, consilierii şi sprijinului operaţional acordat ANSF, după ce acesteaîşi vor fi asumat în totalitate rolul de gestionare unilaterală a securităţiistatale, până la sfârşitul anului 2014. Mai multe detalii online la

http://www.defense.gov/news/newarticle.aspx?id=120227 (accesat la 24iun.2013);

[5] Mai multe detalii privind conceptul/modelul SFA şi pachetul deforţe SFAATs sunt furnizate online de către structurile C2 ale NATO şialte publicaţii de ştiri (online) străine la: http://www.aco.nato.int/secu-rity-force-assistance-model.aspx (accesat la 24 iun.2013) şihttp://www.afghanwarnews.info/units/sfaat.htm (accesat la 24 iun.2013);

[6] ***AJP-3.5: Allied Joint Doctrine for Special Operations, SHAPE,Bruxelles, 2009, pp. II.1-II.5.

[7] Ibidem 17, p. II-3.[8] În cadrul conferinţei anuale de specialitate, 24th Annual Special

Operations/Low Intensity Conflict Symposium & Exhibition, desfăşuratăîn Washington DC (28-30 ianuarie 2013), ex-comandantul ISAF SOF(COM ISAF SOF), BG (AUS) Mark Smethurst, a susţinut un briefing deinformare privind misiunea MA desfăşurată de NATO/ISAF SOF în TOAfganistan, din perioada oct.2011-oct.2012,www.dtic.mil/ndia/2013SOLIC/smethurst.pdf (accesat la 26 iun. 2013);

[9] David Axe, „A Glimpse Inside Special Forces Training of TopCops; Rule of Law vs Corruption”, Aol Defense,http://defense.aol.com/2012/02/21/special-forces-in-afghanistan-details-top-cop-training-r/ (accesat la 23 iun. 2013);

[10] Idem;[11] Special Weapons and Tactics - SWAT reprezintă componenta de

elită a Departamentelor de Poliţie Statale ale SUA. Din gama sarcinilor-cheie îndeplinite de aceste subunităţi se disting: misiunile CT şi eliberareade ostateci (Hostage Rescue Operations - HRO); acţiuni de reţinere a unorpersoane cu grad ridicat de risc şi misiuni de scotocire/percheziţie pe bazăde mandat juridic; reţinerea unor persoane suspecte adăpostite în spaţiifortificate/baricadate etc. Mai multe detalii la:http://en.wikipedia.org/wiki/SWAT (accesat la 24 iun. 2013);

[12] Joel Anderson, ,,Provincial Response Companies Train for Spe-cial Missions”, 29 April 2013, articol disponibil online la:http://www.dvidshub.net/news/106023/provincial-response-companies-train-special-missions (accesat la 24 iun.2013);

[13] Idem.

BIBLIOGRAFIE:Acte normative1.***S.M.G./F.O.S.-3.2 Doctrina pentru operaţii speciale întrunite,

Statul Major General, Centrul tehnic-editorial al armatei, Bucureşti, 2007;2.***F.T.-5 Manualul operaţiilor de contrainsurgenţă, Statul Major

al Forţelor Terestre, Centrul tehnic-editorial al armatei, Bucureşti, 2012;3.***MC 437/1: Military Committee Special Operations Policy,

SHAPE, Bruxelles, 2006;4.***AJP-3.5: Allied Joint Doctrine for Special Operations, NATO

Standardization Agency, Bruxelles, 2009;Volume de specialitate/periodice5.David Galula, ,,Counterinsurgency Warfare: Theory and Practice”,

Greenwood Publishing Group, Westport (SUA), 2006;6.Mark Schafer & Chris Fussell, ,,The Role of SOF Direct Action in

Counterinsurgency”, JSOU and NDIA SO/LIC Division Essays, USJSOU Press, Florida (SUA), 2010.

Surse de internet:1.http://foreignaffairs.co.nz/2013/05/16/department-of-

defense-press-briefing-with-maj-gen-thomas-from-the-pentagon/;

2.http://www.armed-services.senate.gov/statemnt/2013/04%20April/Dunford_04-16-13.pdf;

3.http://www.defense.gov/news/newarticle.aspx?id=120227;4.http://www.aco.nato.int/security-force-assistance-

model.aspx;5.http://www.afghanwarnews.info/units/sfaat.htm;6.www.dtic.mil/ndia/2013SOLIC/smethurst.pdf;7.http://defense.aol.com/2012/02/21/special-forces-in-

afghanistan-details-top-cop-training-r/;8.http://en.wikipedia.org/wiki/SWAT;9.http://www.dvidshub.net/news/106023/provincial-response-

companies-train-special-missions.


28

C O M A N D A Ş I C O N T R O L U LÎ N O P E R A Ţ I I L E D E R Ă S P U N S

L A C R I Z Ă

Noile provocări la adresa securităţii, generate de suprapunereaunor procese precum globalizarea şi fragmentarea, se adaugă formelorclasice de vulnerabilităţi, riscuri şi ameninţări generatoare de crize,care pot parcurge/evolua inclusiv/în etapa de conflict.

Cerinţa Alianţei Nord-Atlantice de a fi în măsură să contracarămameninţările, precum şi natura responsabilităţilor care-i revin, pre-supun ca Armata României şi implicit Forţele Terestre să-şi dezvolteacele capabilităţi care fac posibilă desfăşurarea de operaţii pe teritoriulnaţional, în aria de responsabilitate a NATO, cât şi într-un mediu maiextins, influenţat în permanenţă de factori care determină şi impunschimbarea sau care pot genera crize de intensitate diferită.

În toate situaţiile în care interesele naţionale ale statului român suntameninţate sau securitatea statelor aliate este afectată, ArmataRomâniei trebuie să fie în măsură să acţioneze atât împotrivaameninţărilor convenţionale cât şi a celor asimetrice, independent, încooperare cu alte instituţii ale statului român cât şi în cadrul Alianţei1,pentru realizarea acestui obiectiv fiindu-i necesar un sistem de co-mandă şi control performant.

Sistemul de comandă-control al Forţelor Terestre, parte integrată asistemului de comandă-control al Armatei Române, este un elementesenţial fără de care întrebuinţarea în operaţii a marilor unităţi (MU)şi unităţi (U) din compunere nu ar fi posibilă. Acest sistem suportăun proces continuu de modelare care, pe baza experienţei acumulatede Armata României şi în cadrul Alianţei, asigură realizarea arhitec-turii pentru cele mai adecvate măsuri de răspuns, atât în timp de pacecât şi situaţii de criză (inclusiv în etapa de conflict - forma de maximăviolenţă pe care o poate parcurge o stare de criză).

Arhitectura de comandă-control a Forţelor Terestre trebuie să asig-ure realizarea unui flux informaţional-decizional eficient, care să facăposibilă o reacţie adecvată în contextul noilor fizionomii ale crizelor.Este necesară o delimitare clară a structurilor de comandă-control cusarcini operaţionale de cele cu sarcini administrative.

Întrebuinţarea structurilor de forţe terestre în litera şi spiritul misi-unilor lor legale are loc, în exclusivitate, în baza deciziei autorităţilorconstituţionale abilitate, care poartă întreaga responsabilitate pentrulegalitatea hotărârilor luate şi pentru directivele date în acest sens2.

Pentru a vizualiza spaţiul de luptă, a evalua situaţia, a direcţiona şicoordona operaţiile în vederea realizării obiectivelor în operaţiile derăspuns la criză, comandanţii desemnaţi să asigure comanda şi con-trolul structurilor din Forţele Terestre, la nivelul operativ şi tactic, pre-lucrează un mare volum de informaţii. Principalele cerinţe aleexercitării comenzii la nivel operativ şi tactic în Forţele Terestre suntreprezentate de vizualizarea situaţiei curente şi viitoare a adversaru-lui/inamicului/ameninţărilor şi a forţelor proprii, formularea con-cepţiei şi direcţionarea operaţiei de răspuns la criză.

1. Componentele procesului de comandă şi controlPentru a permite manifestarea iniţiativei subordonaţilor şi ex-

ploatarea oportună a ocaziilor favorabile ivite în aria deconfruntare/operaţii, actul de comandă-control trebuie să fie ferm darsuficient de flexibil. Comanda-controlul se exercită din locul unde segăseşte comandantul, care se poate găsi fie la o unitate din subordine,fie în deplasare, fie la punctul de comandă al structurii proprii. Co-manda-controlul operaţiei de răspuns la criză poate fi definită ca fiindprocesul prin care comandantul impune subordonaţilor voinţa şi in-tenţiile sale privind acţiunile militare şi include autoritatea şi respon-sabilitatea comandantului asupra unei structuri mili-tare de niveloperativ sau tactic3. Are trei componente fundamentale: decizia,

conducerea4 şi controlul5.Decizia comandantului, în accepţiunea atât a specialiştilor militari

străini cât şi români, poate fi definită ca fiind anticiparea activităţilorcare vor fi declanşate şi rezultatele care pot fi aşteptate prin punereaîn practică a acesteia şi reflectă caracterul ireversibil al operaţiilor în-cepute şi consecinţele ciclului decizional. La nivelul structurilor mili-tare ale Forţelor Terestre (nivel operativ şi tactic) luarea decizieiimplică judecăţi strategice, operative şi tactice, în funcţie de situaţii,care-l obligă pe comandant să soluţioneze în mod continuu şi cu ope-rativitate problemele, dacă să decidă, când şi ce să decidă.

Conducerea vizează influenţa exercitată de comandant asupra per-sonalului, individual şi în grup, fiind concentrată mai ales asupra re-laţiei specifice care se stabileşte între acesta şi subordonaţii săi.Conducerea presupune următoarele cerinţe:

a) asumarea responsabilităţii deciziilor;b) loialitate faţă de subordonaţi;c) direcţionarea forţelor şi resurselor repartizate către finalul dorit;

d) stabilirea unui climat de lucru în echipă care să asigure succesul;e) curaj fizic şi moral în faţa obstacolelor şi dificultăţilor şi o viziunecare focalizează dar şi anticipează cursul operaţiilor viitoare.

Controlul constituie acea secvenţă a comenzii operaţiei derăspuns la criză prin care comandantul structurii militare implicaterealizează următoarele obiective:

a) îşi exercită autoritatea cu care este investit asupra mariiunităţi/unităţii proprii şi a celor primite temporar sub comandă (con-trol);

b) influenţează evenimentele într-o anumită zonă de operaţii şiîntre anumite limite de timp;

c) evaluează şi monitorizează starea eficienţei organizaţionale;d) identifică abaterile faţă de standardele stabilite şi le corectează.Activităţile de control trebuie să asigure6:a) sincronizarea acţiunilor în toate zonele de responsabilitate;b) măsurarea, raportarea şi corectarea performanţei unităţilor aflate

sub comandă/control operaţional fără a afecta în mod semnificativlibertatea de acţiune a acestora;

c) menţinerea sau delegarea autorităţii;d) exercitarea comenzii dintr-un punct critic din spaţiul de acţiune

şi posibilitatea revederii planurilor viitoare concomitent cu desfăşu-rarea operaţiilor curente.

2. Relaţiile de comandă-controlComandamentele/comenzile structurilor Forţelor Terestre

acţionează permanent pentru orientarea şi menţinerea sub control aunităţilor din subordine, precum şi pentru alocarea corespunzătoare aresurselor, în vederea realizării efectului final stabilit.

Pe timpul participării la operaţii de răspuns la criză în mediulmultinaţional, din punct de vedere al comenzii şi al controlului şi da-torită necesităţii de a asigura interoperabilitatea între forţele partici-pante, apar o serie de probleme noi pe care nu le regăsim într-o acţiunemilitară executată în mod independent de către o singură naţiune.Acestea, în opinia majorităţii specialiştilor militari, au în principaldoar cauze majore:

a) diferenţele mari existente în abordarea doctrinară a operaţiilorde răspuns la criză (planificare, execuţii, etc.) de către armatelediferitelor state participante;

b) posibila fricţiune pe care o presupune existenţa şi funcţionareaunui lanţ de comandă-control multinaţional.

Urmare a acestor aspecte, la nivelul Alianţei, în domeniul comenzii

Colonel dr. Vasile CERBU, Divizia 2 InfanterieLocotenent-colonel dr. Corneliu PREJA, Divizia 4 Infanterie


29

şi controlului au fost imaginate şi implementate o serie de concepte,precum transferul de autoritate, comandă completă/totală,comandă/control operaţională/operaţional sau tactică/tactic, care aurolul de a rezolva aceste probleme.

Pe timpul participării la operaţii de răspuns la criză (ORC) înmediul multinaţional, România păstrează autoritatea naţională com-pletă (totală) asupra structurilor de forţe terestre participante, putânddecide, în funcţie de evoluţia situaţiei din aria de confruntare/operaţiişi în urma consultărilor cu aliaţii, creşterea numărului acestora, dimi-nuarea sau chiar retragerea contingentelor naţionale.

În acest sens o importanţă deosebită o are stabilirea personaluluicare exercită funcţia de comandant al contingentului naţional, careeste investit cu autoritatea comenzii depline asupra forţelor naţionaleşi reprezintă elementul de păstrare a suveranităţii naţionale.

Participarea structurilor militare naţionale de forţe terestre la ORCîn mediul multinaţional se realizează în urma unor negocieri con-cretizate prin semnarea de către părţi a unor memorandumuri deînţelegere şi acorduri tehnice, prin care se stabilesc, de regulă, urmă-toarele7:

a) tipul de subordonare a forţei din punct de vedere al comenzii şicontrolului;

b) regulile de angajare;c) responsabilităţile privind susţinerea logistică a misiunii;d) modul de transfer al autorităţii asupra forţelor;e) alte aspecte legate de specificul misiunii.Subordonarea şi transferul de autoritate al structurilor de forţe te-

restre au loc în procesul de proiecţie şi generare a forţelor pentru în-deplinirea unor misiuni, pe teritoriul naţional sau în afara acestuia,sub comandă naţională (militară sau a altor instituţii) sau multinaţio-nală. Din punctul de vedere al relaţiilor faţă de eşalonul superior,structurile militare de forţe terestre se pot găsi în una din următoarelerelaţii de subordonare:

a) subordonare organică/permanentă; b) subordonare temporară.În ceea ce priveşte transferul de autoritate, din perspectiva con-

ducerii ORC, acesta reprezintă activitatea/actul material, prin care seatribuie dreptul de comandă-control, într-una dintre formele salemenţionate anterior, unui comandament, altul decât cel naţional,asupra unei structuri de forţe terestre care operează în mediul multi-naţional.

În cadrul Alianţei şi în accepţiunea specialiştilor militari ai aces-teia, transferul de autoritate (TOA) reprezintă o acţiune prin care onaţiune membră sau un comandament NATO predă comanda sau con-trolul operaţional/tactic al forţelor specificate către un alt comanda-ment NATO8.

Din punct de vedere al legislaţiei naţionale, participarea Românieila operaţii multinaţionale, prin urmare (în mod implicit) şi activitateade transfer de autoritate, este reglementată, generic, de Legea nr.45/1994 a apărării naţionale a României, care prevede că în interesulsecurităţii colective şi potrivit obligaţiilor asumate de România printratate internaţionale, la solicitarea preşedintelui României, se supuneParlamentului spre aprobare participarea cu efective şi tehnică mili-tară la constituirea forţelor internaţionale destinate menţinerii păciisau în scopuri umanitare9 şi, mai detaliat, de către Legea nr. 42/2004privind participarea forţelor armate la misiuni în afara statului român.

În conformitate cu procedurile acesteia din urmă, transferul de au-toritate se efectuează de către Ministerul Apărării Naţionale şi repre-zintă acţiunea prin care România predă comanda-controlul la niveloperaţional şi tactic al forţelor sale participante într-o anumită misi-une, comandantului sau comandamentului străin care este investit cuautoritatea comenzii-controlului misiunii respective iar participanţii lamisiune execută ordinul comandantului Forţei - conform aranja-mentelor de comandă-control stabilite.

De asemenea, structurile de forţe terestre participante la ORC înafara statului român, pot avea sub comandă-control operaţional şi tac-tic unităţi sau subunităţi ale forţelor armate străine10.

În opinia noastră, transferul de autoritate asigură eficienţa ORCdesfăşurate de către structurile naţionale de forţe terestre în mediulmultinaţional, cu respectarea suveranităţii statale a României şi a

principiilor şi normelor de drept internaţionale, realizându-se în bazaunor documente oficiale. Acestea se încheie/semnează înainteaproiecţiei structurilor de forţe terestre în spaţiul de confruntare/opera-ţii, cele mai importante fiind:

a) mandatul Consiliului de Securitate al ONU;b) scrisoarea/acordul secretarului general al NATO11 privind par-

ticiparea unor contingente naţionale la forţa întrunită multinaţională,adresată conducerii politico-militare a României;

c) hotărârea Parlamentului privind aprobarea participării unor forţenaţionale la ORC multinaţionale;

d) acordul privind statutul forţelor;e) aranjamentele de comandă-control la nivelul forţei multi-

naţionale etc.Rezultatul realizării transferului de autoritate este reprezentat de

punerea structurii de forţe naţionale (implicit de forţe terestre), dinpunct de vedere al subordonării şi relaţionării pe verticală, cu celelalteelemente care compun forţa multinaţională, într-una din următoarelesituaţii: comandă operaţională; control operaţional; comandă tactică;control tactic.

Comanda operaţională reprezintă autoritatea acordată unui coman-dant de a atribui misiuni sau sarcini comandanţilor aflaţi în subordine,de a desfăşura unităţi, de a reatribui forţe şi de a reţine sau delega con-trolul operaţional şi/sau tactic după cum apreciază ca fiind necesar12.Astfel, conform acestei definiţii, comandantului Forţei nu-i esteatribuită autoritatea de a modifica organizarea de bază a unei unităţi,nu-i poate încredinţa sarcini noi, unitatea nu poate fi dislocată în altăarie de confruntare/operaţii dar poate modifica organizarea şi relaţiilede comandă în condiţiile în care structura de bază a unităţii rămâne in-tactă.

Prin control operaţional înţelegem autoritatea delegată de a dirijaforţele atribuite în aşa fel încât un comandant să poată executa misi-uni sau sarcini specifice care de obicei sunt limitate, de a desfăşuraunităţile din subordine implicate şi de a reţine sau delega controlultactic al acestora13. Nu include controlul administrativ şi logistic.

Comanda tactică este definită ca fiind autoritatea delegată unui co-mandant de a atribui misiuni forţelor aflate sub comanda sa pentruîndeplinirea obiectivelor stabilite de autoritatea mai înaltă (eşalonulsuperior)14.

Conducerea detaliată şi de regulă locală, precum şi controlul de-plasărilor sau manevrelor necesare pentru îndeplinirea misiunilor sauobiectivelor stabilite reprezintă ceea ce generic denumim control tac-tic15.

În oricare din aceste situaţii în care se poate afla contingentulromânesc de forţe terestre, dacă se primeşte ordin de executare a uneimisiuni care contravine normelor de drept internaţional, de dreptnaţional sau a obiceiului războiului se refuză executarea acestuia16.

Ceea ce trebuie subliniat este faptul că în nicio situaţie, în ORCmultinaţională, indiferent de caracterul sau de tipul transferului de au-toritate agreat, nu va exista o relaţie de subordonare de tip „comandătotală”, aceasta fiind atribut naţional.

Pentru definirea termenilor prin care se stabilesc diferitele tipuri derelaţii, specialiştii militari, atât români cât şi străini, au ajuns la punctede vedere comune. O excepţie o constituie specialiştii militari româniîn domeniul informaţiilor militare de la nivel strategic, care au impuso definire particulară a termenilor de comandă şi control operaţionalşi tactic cât şi a celor de comandă şi control administrativ asupra struc-turilor de informaţii militare specializate (Bg. Inf. Mil.) aflate sub co-mandă operaţională a Direcţia Informaţii Militare şi comandăadministrativă a Statului Major al Forţelor Terestre, în sensul transfe-rului unor competenţe specifice comenzii-controlului administrativspre comanda-controlul operaţional.

3. Sistemul de comandă-control al Forţelor Terestre în opera-ţiile de răspuns la criză

Pentru exercitarea comenzii şi controlului la nivelul ForţelorTerestre este necesar un sistem de comandă-control, parte a sistemuluimilitar naţional de comandă-control, care să cuprindă:

a) structuri de comandă şi control;b) lanţul de comandă;c) sistemul de sprijin.


30

Acest sistem trebuie să fie flexibil, robust, fiabil şi capabil să asigu-re, comandanţilor tuturor structurilor, condiţiile necesare executăriimisiunilor şi realizării scopurilor propuse la toate nivelurile ierarhiceale Forţelor Terestre (tactic şi operativ).

3.1. Structurile de comandă-control al Forţelor TerestreStructurile de comandă-control ale Forţelor Terestre sunt reprezen-

tate de centre şi de comenzi/comandamente care îşi vor exercită com-petenţele specifice în domeniile operaţional şi administrativ.

La nivel strategic, comanda operaţională a Forţelor Terestre seexercită de către şeful Statului Major General prin Centrul de Condu-cere Operaţională, care este componentă a Centrului Naţional Militarde Comandă. Acesta execută următoarele atribuţii:

a) comanda operaţională a Componentei Operaţionale Terestre(COT);

b) comanda operaţională a structurilor de forţe terestre angajate însoluţionarea urgenţelor civile şi a celor aflate în misiuni în afara teri-toriului naţional;

c) comanda operaţională a structurilor de forţe terestre care par-ticipă/execută supravegherea şi avertizarea timpurie (supraveghereaelectronică, supravegherea terestră, supravegherea CBRN, suprave-gherea aeriană).

La nivel operativ, comanda şi controlul operaţional al Forţelor Te-restre se realizează prin Centrul de Conducere Operaţională (CCOp),şeful Statului Major al Forţelor Terestre (SMFT) şi şeful Componen-tei de Operaţii Speciale (COS) - numai pentru structurile de forţe pen-tru operaţii speciale din compunerea Forţelor Terestre. La ordin sepoate constitui Comandamentul Forţelor Întrunite (CFI), care exercităcomanda-controlul categoriilor de forţe ale armatei (inclusiv ForţeleTerestre), şi Comandamentul pentru instruire, educaţie, doctrine şimobilizare (CIEDM), care asigură comanda-controlul activităţilorspecifice.

La nivel tactic comanda-controlul structurilor de forţe terestre serealizează de comandamentele/comenzile componentei operaţionaleterestre şi a marilor unităţi, unităţilor şi subunităţilor/formaţiunilor,pentru îndeplinirea misiunilor stabilite.

Comanda administrativă a Forţelor Terestre se exercită astfel:a) la nivel strategic de către Statul Major General;b) la nivel operativ de către Statul Major al Forţelor Terestre;c) la nivel tactic de către comandamentul/comenzile de divizie,

brigăzi, unităţi/formaţiuni militare17.În situaţiile decretării stării de urgenţă, la ordinul autorităţilor con-

stituţionale abilitate, Statul Major al Forţelor Terestre participă la or-ganizarea şi conducerea activităţilor pentru sprijinul logistic alstructurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, atunci când acestlucru este solicitat18.

În situaţia iminentă ori a producerii unor dezastre, Statul Major alForţelor Terestre şi comandamentele/comenzile componentei opera-ţionale terestre şi marilor unităţi, unităţilor, subunităţilor/formaţiunilormilitare subordonate organizează şi conduc - în conformitate cuprevederile planurilor de cooperare/intervenţie şi măsurile stabilite decătre Comisia Guvernamentală de Apărare Împotriva Dezastrelor -participarea cu forţe şi echipamente la limitarea şi înlăturarea dezas-trelor naturale şi ale accidentelor.

Pentru starea de asediu19, Statul Major al Forţelor Terestre şi co-mandamentele/ comenzile structurilor din subordine, la ordinul au-torităţilor constituţionale abilitate, participă la conducerea aplicăriimăsurilor impuse prin decretul de instituire a acesteia.

3.2. Lanţul de comandăLanţul de comandă în baza căruia se exercită comanda-controlul

structurilor Forţelor Terestre este structurat ierarhic şi include coman-danţii/şefii din structura de forţe a Armatei României, astfel:

a) la nivel strategic - şeful Statului Major General şi comandantulCentrului Naţional Militar de Comandă;

b) la nivel operativ - comandantul Centrului de Conducere Opera-ţională, şeful Statului Major al Forţelor Terestre şi comandantul Com-ponentei Operaţiilor Speciale (numai pentru structurile de operaţiispeciale din compunerea Forţelor Terestre);

c) la nivel tactic - comandantul Componentei Operaţionale Teres-tre, comandanţii de mari unităţi/unităţi/subunităţi/formaţiuni militare.

În operaţii multinaţionale, lanţul de comandă, la nivelul ariei deconfruntare/operaţii, include pe comandantul grupării de forţe la nivelde ariei de confruntare/operaţii şi comandantul marii unităţi/grupăriide forţe în componenţa căreia s-a găsit structura de forţe terestrenaţionale. Acesta trebuie să asigure realizarea principiului unităţii decomandă, planificarea centralizată şi execuţia descentralizată, unitateade efort şi reducerea timpului necesar luării deciziei şi implicit asigu-rarea superiorităţii decizionale.

Superioritatea decizională permite structurilor de forţe terestre an-gajate în operaţii de răspuns la criză, sau planificate a participa laacest tip de operaţii, să obţină şi să menţină iniţiativa – principiu fun-damental al oricărei acţiuni militare.

Prin obţinerea şi menţinerea iniţiativei, structurile de forţe terestresunt capabile să controleze cursul, direcţia şi ritmul acţiunilor, să-şistabilească obiective şi să-şi planifice modalităţi de realizare a aces-tora, permite acestora să realizeze o planificare adaptivă şi o imple-mentare proactivă. Această situaţie va impune adversarului o poziţiereactivă. Este esenţial ca adversarul să fie pus în situaţia de a aveadoar „răspunsuri aşteptate” la propriile decizii ale comandantuluistructurilor de forţe terestre.

În situaţiile complexe şi ambigui generate de crize nu este posibilde anticipat, întotdeauna, cum va reacţiona adversarul cu certitudine.De aceea aprecierile despre ce răspuns vor primi acţiunile noastre dinpartea adversarului şi care dintre ele vor fi mai indicate devin foarteimportante. Aceasta constituie o bază a ciclului adaptativ de luare adeciziilor, în care opţiunile sunt generate, testate, evaluate şi aplicate(dacă asigură succesul) sau abandonate în caz contrar20.

Superioritatea decizională se referă nu numai la aspectul „uman”,prin care se obţine o decizie mai bună, ci este o noţiune mult maicuprinzătoare, care include şi atribute organizaţionale şi operaţionale,care dau valoare deciziei şi prevalează în spaţiul decizional. Dinaceastă perspectivă, superioritatea decizională cuprinde trei domeniiimportante - uman, organizaţional şi operaţional.

3.3. Sistemul de sprijin al comenzii şi controlului Forţelor TerestreSistemul de sprijin constituie unul din elementele esenţiale ale sis-

temului de comandă-control a structurilor de forţe terestre şi cuprindesubsistemul de informaţii militare, subsistemul de comunicaţii şi in-formatică, subsistemul de sprijin logistic, punctele de comandă şi pro-cedurile de comandă-control21.

Subsistemul de informaţii militare al structurilor de forţe terestrereprezintă un ansamblu de elemente inter-relaţionate (forţe, mijloace,acţiuni şi măsuri), conceput într-o idee unitară în scopul asigurării deinformaţii oportune şi eficiente conducerii acestora şi a elementelor decomandă-control a forţelor terestre, de la nivelurile operativ şi tactic,pe timpul managementului situaţiilor de criză. Acesta este element alputerii de luptă a structurilor de forţe terestre şi asigură informaţii re-levante, procesate, pentru comandant şi statul său major, în exercitareacomenzii şi controlului22. De asemenea, se poate aprecia că informaţi-ile sunt cea mai importantă resursă aflată la dispoziţia comandantului.Informaţiile de la toate eşaloanele, din toate sursele, generează imagi-nea operaţională comună recunoscută a ameninţărilor, riscurilor şivulnerabilităţilor din aria de confruntare /operaţii. În urma interpretăriiimaginii operaţionale comune integrate/recunoscute, comandanţiiînţeleg situaţia şi iau decizii.

Luarea deciziei este produsul analizei situaţiei operaţionale co-mune recunoscute pentru a determina diagrama de relaţii între factoriimediului operaţional (misiune, inamic/forţele de opoziţie, teren şisituaţia meteorologică, forţele la dispoziţie şi sprijinul acordat aces-tora, timpul la dispoziţie şi consideraţii civile). Analiza situaţiei opera-ţionale, comune facilitează procesul de luare a deciziei prinidentificarea oportunităţilor şi limitărilor/restricţiilor pentru în-deplinirea misiunilor, forţelor la dispoziţie şi necesarului de infor-maţii23.

În acelaşi timp, înţelegerea situaţiei, riscurilor, ameninţărilor şi vul-nerabilităţilor inamicului/adversarului (atât sub aspect cantitativ cât şicalitativ) este întrebuinţată în procesele de comandă şi control în sen-sul influenţării percepţiilor şi acţiunilor organizaţiilor neguvernamen-tale sau ale unor instituţii/organizaţii internaţionale. Aceste informaţiiconstituie suportul de informaţii al operaţiei informaţionale - compo-


31

nentă a operaţiei de răspuns la criză.Pe timpul etapei escaladării crizei, un rol important îl are suprave-

gherea şi avertizarea timpurie. Componentele sistemului naţional desupraveghere şi avertizare timpurie sunt:

a) supravegherea terestră;b) supravegherea aeriană;c) supravegherea navală;d) supravegherea electronică;e) supravegherea CBRN. Forţele terestre participă/execută activităţi specifice supravegherii

electronice, supravegherii CBRN, supravegherii terestre şi suprave-gherii aeriene (cu structuri de avioane fără personal la bord, etc.).Avertizarea nu este completă până nu se ia o decizie oportună, iar pen-tru a fi eficientă avertizarea trebuie să se realizeze la timp şi să fiepredictibilă. Oportunitatea şi acurateţea avertizării sprijină asigurareanecesarului de informaţii pentru luarea deciziei la nivelurile strategic,operativ şi tactic. La un nivel minim aceasta poate fi premiza decizieide a nu acţiona. Orice acţiune poate avea impact asupra opţiunilorpreventive, măsurilor de răspuns la crize, contrasurprinderii sau con-traagresiunii.

Structurile de informaţii militare tip „2” şi elementele ISTAR dinstructurile de forţele terestre, atât de la nivel operativ cât şi tactic, tre-buie să fie în măsură să supravegheze, să identifice, să monitorizezeşi să transmită factorilor de decizie militari specifici acestor niveluri,indiciile de declanşare a unor crize interne şi externe în ariile de res-ponsabilitate şi de interes. Aceste informaţii asigură adoptarea în timputil a măsurilor necesare prevenirii situaţiilor de manifestare ariscurilor şi ameninţărilor de toate tipurile. Obiectul avertizării tim-purii îl constituie informaţia prelucrată sub toate aspectele sale: se-cretă sau nesecretă/publică, codificată sau necodificată, cu caractercivil sau militar, destinată identificării indiciilor unor posibile crizeşi/sau conflicte militare, gestionării evoluţiei factorilor de amplificarea riscurilor, pericolelor sau ameninţărilor. Este ceea ce generic numimsuperioritatea informaţională, greu de realizat pe toată perioada ORCdar esenţială în momentele cheie de planificare şi executare a acestora.

Există o diferenţă între avertizarea timpurie şi prevenirea con-flictelor. Astfel, avertizarea timpurie are funcţia de a asigura informaţiiprocesate pe baza cărora la nivelul elementelor de comandă-controlale forţelor terestre pot fi proiectate şi aplicate măsuri preventive petermen scurt şi mediu şi pentru care se pot prevedea modalităţi de pre-venire a conflictelor pe termen lung. Prevenirea conflictelor pre-supune măsuri şi acţiuni pentru a se evita manifestarea riscurilor şiameninţărilor şi escaladarea disputelor/dezvoltarea efectelor riscurilor.

Supravegherea la nivelul structurilor forţelor terestre se realizeazăprin culegerea informaţiilor prin toate sursele specifice disciplinelorOSINT, HUMINT, SIGINT, IMINT şi MASINT, fuziunea informaţi-ilor, analiza şi diseminarea acestora, gestionarea bazelor de date, pro-tecţia informaţiilor şi activităţi de instruire.

Structurile forţelor terestre care constituie subsistemul ISTAR(care asigură supravegherea şi avertizarea timpurie) ca parte a sis-temului naţional militar de informaţii, are o componentă de comandă-control, o componentă de execuţie (care asigură colectareainformaţiilor), componentă proprie de comunicaţii şi informatică -parte a sistemului de comunicaţii şi informatică existent la nivelulfiecărei mari unităţi şi unităţi şi subsistemul logistic. Este necesară ocomponentă de comunicaţii şi informatică proprie, deoarece struc-turile ISTAR preced acţiunea structurilor care asigurăprevenirea/managementul crizelor, ceea ce presupune o ridicare a ca-pacităţii operaţionale/operaţionalizare anticipată, cantitatea de infor-maţii vehiculată este mare iar vehicularea altor informaţii ar puteagenera blocarea componentei de comunicaţii cu efecte negative ma-jore asupra cunoaşteri situaţiei operaţionale integrate recunoscute.

Putem aprecia că realizarea superiorităţii/avantajului informaţionalîn ORC are ca efect reducerea duratei ciclului informaţional şi o su-perioritate/dominaţie decizională, generează o putere de luptă crescutăprin conectarea în reţea a senzorilor, factorilor de decizie şi sistemelorde armament. Se realizează o imagine de ansamblu sau partajată asituaţiei, o viteză de comandă-control crescută, un ritm înalt al opera-ţiilor, letalitate crescută, viabilitate ridicată şi un grad sporit de

sincronizare.În opinia noastră, scopul superiorităţii informaţionale este de a

asigura dezvoltarea unui alt concept de ORC, care să aibă ca efectdominarea operaţională a spaţiului de confruntare/operaţii. Aceastase poate realiza prin trei provocări la adresa superiorităţii operaţionale:

a) prelucrarea automată şi transportul informaţiilor;b) cunoaşterea spaţiului de confruntare/operaţii;c) operaţiile informaţionale, bazate pe o infrastructură informaţio-

nală dezvoltată.Putem aprecia că superioritatea informaţională potenţează toţi fac-

torii puterii de luptă a structurilor de forţe terestre mult mai pregnantîn operaţiile de răspuns la criză. Avantajul/superioritatea informaţio-nală şi dominaţia/superioritatea decizională reprezintă cheia succesu-lui în operaţiile de răspuns la criză, atât în mediu naţional cât şimultinaţional.

Subsistemul de comunicaţii şi informatică reprezintă o cerinţăesenţială a comenzii şi controlului operaţiilor de răspuns la criză astructurilor de forţe terestre. Comandanţii trebuie să exercite comandaşi controlul şi în condiţiile dezorganizării subsistemului de comuni-caţii şi informatică, ca urmare a efectelor acţiunilor forţelor ostile,acţiunilor de război electronic executate de acestea, a deteriorăriitehnicii şi echipamentelor majore etc. Subsistemul de comunicaţii şiinformatică are două componente: componenta de comunicaţii şicomponenta informatică24.

Componenta informatică pentru asistarea activităţilor de comandăşi control a operaţiilor de răspuns la criză trebuie să fie dezvoltatăţinându-se cont de o serie de restricţii cum sunt:

a) implementarea arhitecturii de sisteme deschise şi a standardelorinternaţionale agreate;

b) utilizarea pe scară mai mare a pachetelor software comercialesau dezvoltate local, gata realizate;

c) adoptarea modului evolutiv de implementare a subsistemului;respectarea normelor naţionale şi internaţionale în domeniu;

d) să asigure o mare mobilitate, să fie uşor de instalat şi să lucrezeîn condiţii variate de mediu.

Totodată, componenta de comunicaţii trebuie să asigure serviciide prelucrare a documentelor (incluzând capacitatea de a crea, edita,combina şi formata documente), servicii GIS (Geographic Informa-tion Sistem), servicii de asistare a procesului de generare şi gestionarea rapoartelor şi sintezelor de orice natură, servicii de mesagerie per-sonală, servicii de calcul, servicii de securitate a informaţiilor şi ges-tionare a informaţiilor privind zona de operaţii.

Principalele cerinţe pe care apreciem că trebuie să le îndeplineascăcomponenta informatică sunt asigurarea schimbului de informaţii îndiferite forme, procesarea şi gestionarea automată a mesajelor, re-alizarea managementului de reţea prin funcţii de monitorizare şi con-trol a reţelelor acestora, facilităţi grafice şi de reţea şi facilităţimultimedia.

Componenta comunicaţii va avea asigurate mijloace radio şi ra-dioreleu şi de comutaţie automată. Arhitectura componentei de co-municaţii este necesar a avea capacitate de a suporta comunicaţii dedate, voce şi video secretizate şi nesecretizate. Totodată, componentade comunicaţii trebuie să asigure capacitatea de extindere printr-oarhitectură de sistem deschisă, să fie modulară şi flexibilă. Dimensi-unea componentei şi numărul de mijloace vor fi în concordanţă cumărimea structurii pentru care se realizează, tipul misiunilor şi pro-blemele specifice proiecţiei forţelor în zona de operaţii de răspuns lacriză.

Mijloacele de comutaţie automată trebuie să asigure canale de con-ducere automatizată a forţelor, mobilitate, siguranţă în exploatare,flexibilitate, protecţie la perturbaţii electromagnetice, modularitate,interoperabilitate cu Reţeaua de Transmisiuni Permanentă (RTP), cureţeaua de telecomunicaţii naţionale, cu reţelele fixe sau de campanieale structurilor de forţe cu care se cooperează sau în subordinea cărorase află.

Având în vedere că structura de comandă-control este variabilă înfuncţie de misiune, arhitectura sprijinului de comunicaţii şi informa-tică, dislocabil, trebuie adaptată pentru a sprijini aranjamentele de co-mandă şi control, bazate pe cerinţele schimburilor de informaţii la


32

nivelurile operativ şi tactic (cine are nevoie de informaţii, ce fel de in-formaţii se vehiculează, de unde sunt primite informaţiile şi cum seface schimbul de informaţii). În cadrul operaţiilor de răspuns la crizăse utilizează sistemele de comunicaţii existente, capabilităţile sis-temelor de comunicaţii şi informatică dislocabile, dar şi alte sistemela dispoziţie (NATO, BICES etc).

În opinia noastră comunicaţiile structurilor de forţe terestre trebuieorganizate pe trei niveluri: strategic, operativ şi tactic. Comunicaţiilela nivel strategic vor asigura legătura între Statul Major General/Cen-trul de Conducere Operaţională şi elementul de comandament/coman-damentul dislocabil în aria de confruntare/operaţii, Statul Major alForţelor Terestre, elemente ale comandamentului Componentei Ope-raţionale Terestre şi alte comandamente/comenzi. Aceste legături sevor caracteriza printr-un volum mare de trafic de informaţii, asigu-rarea securităţii legăturilor şi transmiterea în timp real a informaţiilorîn sprijinul comenzii-controlului şi în sprijinul forţelor.

La nivel operativ, comunicaţiile între Statul Major al Forţelor Te-restre/ Comandamentul Componentei Operaţionale Terestre şi marileunităţi/unităţi din subordine sunt în responsabilitatea comandamentu-lui componentei. Acestea vor/pot avea acces la serviciile securizate şinesecurizate ale reţelelor naţionale, imaginile terestre, maritime şiaeriene cât şi întrunită recunoscute, precum şi la sistemele de imagerieşi de date. Transferul de date se face prin intermediul liniilor naţionaleUHF şi SHT SATCOM, comerciale SATCOM, tactice UHF SAT-COM (TACSAT), HF şi U/VHF radio, microunde şi liniile de comu-nicaţii terestre, atât comerciale cât şi militare.

La nivel tactic, comunicaţiile şi informatica în cadrul structurilormilitare naţionale de forţe terestre se află în responsabilitatea acestora.Structurile de comunicaţii de nivel tactic în operaţia de răspuns lacriză constau, în special, în comunicaţii terestre UHF, VHF sau HFradio, după cum permit condiţiile ariei de confruntare/operaţii şifuncţie de disponibilităţi.

Subsistemul logistic necesar pentru exercitarea comenzii-controlu-lui structurilor de forţe terestre la nivel operativ şi tactic cuprinde ele-mente de conducere şi de execuţie organizate modular, pe niveluriierarhice potrivit lanţului de comandă-control ordonat, dimensionateşi adaptate permanent la misiunile forţelor angajate în operaţii derăspuns la crize pentru care se asigură sprijinul specific, precum şi re-laţiile funcţionale care se stabilesc între acestea.

Modul de organizare şi funcţionare a subsistemului logistic seaprobă/ stabileşte prin ordine ale comandanţilor/şefilor structurilor denivel operativ/tactic la propunerea structurilor de specialitate din sub-ordinea acestora.

În cadrul grupului de planificare a operaţiei de răspuns la criză,personalul de sprijin va elabora şi dezvolta arhitectura logistică pentruspaţiul de angajare, pe baza Directivei de planificare, intenţiei şefuluiStatului Major General şi a orientărilor primite de la comandanţii/şefiistructurilor de nivel operativ/tactic (şeful Statului Major al ForţelorTerestre, comandantul Componentei Operaţionale Terestre, coman-danţii comandamentelor dislocabile, de mari unităţi/unităţi/formaţiunimilitare/alte elemente operaţionale constituite temporar). Pentruaceasta se stabilesc următoarele elemente principale:

a) liniile strategice, operative şi tactice de comunicaţii, accesul înspaţiul de angajare şi punctele de intrare, inclusiv la aeroporturile,porturile şi gările de debarcare;

b) bazele intermediare atunci când este cazul;c) posibilităţi de sprijin ale naţiunii gazdă sau ale contingentelor

unor armate aliate;d) liniile de comunicaţii din spaţiul de angajare.În baza concluziilor rezultate în urma analizei aspectelor principale

ale arhitecturii logistice la nivelurile operativ şi tactic, personalul lo-gistic şi juridic din structurile de forţe terestre se asigură că existătoate aranjamentele legale pentru iniţierea cererilor de sprijin al naţi-unii gazdă, care includ un sumar al cerinţelor şi evidenţiază scopularanjamentelor solicitate.

În cadrul grupei de planificare a operaţiei, personalul logistic ela-borează concepţia logistică la nivel operativ/tactic ca parte compo-nentă a concepţiei operaţiei terestre sau întrunite (când este cazul).Aceasta cuprinde concepţiile transportului, sprijinului naţiunii gazdă,

de susţinere logistică şi de mentenanţă, de geniu de infrastructură, desprijin medical, contractori, resursele umane şi finanţarea.

Punctele de comandă sunt elementele de suport, fixe sau mobile,organizate, amenajate şi utilate care permit dispunerea personalului şia echipamentelor majore la dispoziţia comandantului într-un loc sigur,sub o comandă unică, din care acesta să execute actul de comandă-control asupra structurilor de forţe în operaţiile de răspuns la criză.

În situaţii de criză, comanda-controlul se execută din puncte de co-mandă organizate, înzestrate şi dispuse în conformitate cu concepţiade comandă-control elaborată la nivel strategic, operativ şi/sau tactic,ca parte a concepţiei operaţiilor.

La nivelurile operativ şi tactic, în funcţie de mijloacele tehnice şiresursele umane existente şi de specificul misiunilor structurilor deforţe terestre, se constituie, de regulă, punct de comandă de bază,punct de comandă de rezervă şi punct de comandă logistic. În anumitesituaţii, temporar, se constituie punct de comandă ajutător pentru exer-citarea comenzii-controlul structurilor care desfăşoară operaţii pe odirecţie (zonă de angajare), cu caracter de independenţă, şi punct decomandă înaintat25 pentru exercitarea comenzii-controlului forţelorcare în acel moment desfăşoară operaţii decisive pentru îndeplinireamisiunii/atingerea scopurilor propuse/efectelor dorite, planificate.

În punctul de comandă, elementele constitutive ale structurii decomandă-control a forţelor terestre participante la ORC şi mijloaceleaferente acestora, vor fi dispuse grupat în centre şi elemente alediferitelor subsisteme. Astfel, pot fi organizate centrul de operaţii,centrul de informaţii, centrul de resurse, centrul de comunicaţii, cen-trul CIMIC şi elemente de securitate26.

Centrul de decizie este o structură temporară a punctului de co-mandă, în cadrul căruia se obţin, centralizează şi analizează infor-maţiile referitoare la aria de confruntare/operaţii, în scopuldeterminării implicaţiilor acestora asupra actului de comandă. Acestase constituie în componenta cu ajutorul căreia comandantul ia decizie,componentă a actului de comandă-control. Centrul de decizie are încompunere, de regulă, pe şefii de module din cadrul comandamentu-lui.

Centrul de decizie elaborează principalele probleme ale planificăriioperaţiei de răspuns la criză iar activitatea se desfăşoară pe baza con-cepţiei eşalonului superior (strategic sau operativ) şi a precizărilor co-mandantului structurii de forţe terestre implicate în ORC.

Centrul de operaţii (la nivel operativ şi tactic) este compus dingrupul de conducere a operaţiei, grupul de planificare a operaţiei (ope-raţiei întrunite la nivel operativ, când sunt angajate mai multe categoriide forţe armate), grupul reprezentanţi, grupul ofiţeri de legătură,grupul situaţii şi grupul informaţii. Grupul de conducere a ORC asigu-ră comanda-controlul acţiunilor în curs de desfăşurare, elaborarea şiactualizarea imaginii operaţionale integrate/comune a ariei de con-fruntare/operaţii, monitorizarea, supravegherea şi evaluarea situaţieicurente în scopul avertizării situaţionale a comandantului structuriide forţe terestre, pentru luarea din timp a deciziei. Grupul de planifi-care asigură procesul de planificare a ORC viitoare. În situaţiile decriză, când evenimentul evoluează lent, aceste două grupuri potfuziona în grupul de conducere şi planificare.

Grupul reprezentanţi este compus din personal al structurilor cucare se cooperează (Forţe Navale, Forţe Aeriene, Ministerul Admi-nistraţiei şi Internelor, alte formaţiuni sau din organizaţii nemilitarecare sunt implicate în managementul crizei).

Grupul ofiţeri de legătură este compus din ofiţerii destinaţi trans-miterii documentelor de conducere/informare, proveniţi din structurilecu care se cooperează (Forţe Navale, Forţe Aeriene, Ministerul Ad-ministraţiei şi Internelor, organizaţii nemilitare implicate în manage-mentul crizei etc.).

Grupul informaţii asigură prezentarea situaţiei operaţionale co-mune, riscurilor şi ameninţărilor din aria de confruntare/operaţii, cen-tralizează nevoile de informaţii, le ierarhizează, le transmite la centrulde informaţii şi cooperează cu celelalte elemente din cadrul centruluide operaţii pentru asigurarea necesarului de informaţii.

Grupul situaţii asigură cunoaşterea continuă a situaţiei şi realizareaimaginii operaţionale comune asupra ariei de confruntare/operaţii şia evenimentelor sau incidentelor majore. Acesta este grupul central al


33

fluxului de informaţii pentru toate rapoartele şi ordinele care intră/iesdin centrul de operaţii.

Centrul de informaţii are rolul de a asigura managementul cicluluiinformaţional în operaţiile de răspuns la criză. Această structură seconstituie pentru gestionarea procesului de supraveghere şi avertizaretimpurie, sprijină elaborarea avertizării situaţionale prin asigurareade informaţii procesate, prin colectarea, fuzionarea, analiza acestora,elaborarea de baze de date şi produse informative destinate planifica-torilor. Acest centru are în compunere un modul comandă-control ac-tivităţi ISTAR, un modul fuziune, analiză şi diseminare informaţii, unmodul „2X” (HUMINT şi CI), un modul SIGINT şi război electronicşi un modul GEOINT.

În centrul de resurse îşi desfăşoară activitatea modulul personal,modulul logistic şi modulul financiar al comandamentului. Centrulde resurse se constituie în anumite situaţii în punct de comandă logis-tic. Personalul acestui centru asigură expertiza în domeniu şi serviciileîn sprijinul operaţiilor de răspuns la criză, şi răspunde de identificarea,implementarea şi susţinerea nevoilor de resurse în cooperare cu actoriimilitari şi nemilitari participanţi la gestionarea acestor situaţii.

Centrul de comunicaţii are în compunere personalul modulului co-municaţii şi informatică şi se constituie din ansamblul forţelor şi mij-loacelor de comunicaţii şi informatică din punct de vedereorganizatoric, funcţional şi tehnic sub comandă unică.

Punctele de comandă ale marilor unităţi şi unităţi de forţe terestre,participante la ORC, pot organiza şi alte centre, temporar, în funcţiede caracteristicile misiunii, obiectivele pe care le urmăreşte operaţia,standardele operaţionale şi tehnice de interoperabilitate, caracteristi-cile ariei de confruntare/operaţii, etc.

Procedurile operaţionale, componentă a sistemului de sprijin alcomenzii-controlului, reprezintă modalităţi de acţiune pentru exe-cutarea activităţilor de pregătire şi luare a deciziilor, atât la nivel ope-rativ cât şi tactic, care se bazează pe folosirea unor surse multiple cumsunt doctrinele, manualele, concepţiile şi standardele de operare.

Înţelegerea caracterului dinamic şi atipic al crizelor şi al operaţiilorde management al acestora constituie o premiză de la care trebuie săse plece în elaborarea strategiilor de transformare a Forţelor Terestre,în asigurarea comenzii şi controlului acestor fenomene/situaţii şi înproiectarea structurilor nevoite a le duce la bun sfârşit.

Cunoaşterea de către teoreticienii şi practicienii artei militare a ele-mentelor de specificitate a operaţiilor de răspuns la criză este indis-pensabilă oricărei analize realiste.

În acelaşi timp, domeniul comenzii şi controlului structurilor deforţe terestre în ORC rămâne, în continuare, unul din cele mai provo-catoare pe care începutul acestui secol le evidenţiază în teoria şi prac-tica militară.

Se impune o adevărată revoluţie în gândirea şi în cultura noastrăorganizaţională, o reconsiderare a întregii problematici în acest dome-niu al comenzii şi controlului, deosebit de sensibil, pentru asigurareaunei participări eficiente, cu efect vizibil, a Forţelor Terestre la în-tregul spectru de operaţii de răspuns la criză, care să facă din Româniaun partener respectat şi credibil în cadrul Alianţei.

Bibliografie:1. ***Manualul planificării operaţiilor - proiect, Bucureşti, 2010;2. ***FT-1, Doctrina operaţiilor Forţelor Terestre, Bucureşti,

2005;3. ***FT-2, Manualul pentru organizarea de stat major şi operaţii

al Forţelor Terestre, Bucureşti, 2005;4. ***Manualul planificării operaţiilor diviziei de infanterie,

proiect, Buzău, 2010;5. ***Legea nr. 45/1994 a apărării naţionale a României;6. ***Legea nr 42 / 2004 privind participarea forţelor armate la

misiuni în afara teritoriului statului român;7. *** AAP-6 (2007), Glosar NATO de termeni şi definiţii, 2007;8. ***AJP-3.4. (A) Non-article 5 Crisis response operations,

proiect, 2004;9.***FM 22-100, Army leadership,1990;10.***Anne-Marie Grisogova, Transitioning a Brigade to an

Adaptive Organisational Stance, Workshop Paper, Defence, Science

and Technologs Organisation, Adelaide, 2008;11.***The Battle Staff Smartbook, ediţia a 2-a, Editura The Light-

ning Press, Lakeland-Florida, 2005;12.***FM 3.0, Operations, Washington DC, 2001;13.***Lt.col. Ion Vlad, Războiul bazat pe reţea şi operaţiile bazate

pe efecte în viziunea strategiei de transformare a Armatei României,teză de doctorat, Bucureşti, 2010;

14.***Concepţia privind comanda şi controlul structurii de forţeîn Armata României, CP 1/ S-119, 2010;

15.***AJP5-0, Doctrine for planning joint operations, 1995;16.***Mission command: Command and Control of Army Forces,

2003.

Note:1. Cf. Colectiv, Concepţia privind comanda şi controlul structurii

de forţe în Armata României, CP 1/ S-119 din 09.02 2010, p. 5;2. Cf. Colectiv, FT-1, Doctrina Operaţiilor Forţelor Terestre, Bu-

cureşti, 2004, art. 0201;3. Cf. AJP-3.4. (A) Non-article 5 Crisis response operations,

proiect, 2004, art. 0202, 0206;4. Cu referire în special la totalitatea acţiunilor comandantului pen-

tru influienţarea, motivarea şi direcţionarea subordonaţiilor pentru în-deplinirea misiunii (corespondentul în lb. engleză a termenuluileadership);

5. Cf. FM 22-100, Army leadership, 1990, pct, 1.6;6. Cf. Colectiv FT-1, Doctrina Operaţiilor Forţelor Terestre, Bu-

cureşti, 2004, art. 0207;7. Cf. Lt. col. Ion, Vlad, Războiul bazat pe reţea şi operaţiile

bazate pe efecte în viziunea strategiei de transformare a ArmateiRomâniei, teză de doctorat, Bucureşti, 2010, p.195;

8. Cf. AAP – 6 (2007), Glosar NATO de termeni şi definiţii (en-gleză, franceză, română), p.532;

9. Legea nr. 45/1994 a apărării naţionale a României, art. 5;10. Cf. Legii 42/2004 privind participarea forţelor armate la mi-

siuni în afara teritoriului statului român, art. 11;11. După caz pot fi ONU, UE, OSCE etc.;12. Cf. AAP-6 (2007), Glosar NATO de termeni şi definiţii (en-

gleză, franceză, română), p.11;13. Opus citat p. O-06;14. Opus citat p. T-03;15. Opus citat p. T-04;16. Cf. Legea nr 42 / 2004 privind participarea forţelor armate la

misiuni în afara teritoriului statului român, art. 12;17. Cf. Colectiv, FT-1, Doctrina operaţiilor Forţelor Terestre, Bu-

cureşti, 2005, art. 0211-0212; 18. Cf. Colectiv, FT-1, Doctrina operaţiilor Forţelor Terestre, Bu-

cureşti, 2005, art 0213;19. Ibidem, art. 0214;20. Cf. Anne-Marie Grisogova, Transitioning a Brigade to an

Adaptive Organisational Stance, Workshop Paper, Defence, Scienceand Technologs Organisation, Adelaide, 2008, pp 1-2;

21. Cf. The Battle Staff Smartbook, ediţia a 2-a, Editura The Light-ning Press, Lakeland-Florida, 2005, pp 5.1-5.3;

22. FM 3.0, Operations, Washington DC, 14 Jun 2001, p 3.1;23. Cf. colectiv, FT-1, Doctrina operaţiilor Forţelor Terestre, Bu-

cureşti, 2005, art. 0103; 24. Cf. colectiv, FT-1, Doctrina operaţiilor Forţelor Terestre, Bu-

cureşti, 2005, art. 0217-0218;25. Cf. colectiv, FT-2, Manualul pentru organizarea de stat major

şi operaţii al Forţelor Terestre, Bucureşti, 2005, art. 0135-0142;26. Cf. colectiv, Manualul planificării operaţiilor - proiect, Bu-

cureşti, 2010, cap. 4, pct. 4.3.


34

PPAARRAAŞŞUUTTIIŞŞTTII SSOOVVIIEETTIICCII ÎÎNN RROOMMÂÂNNIIAAGrupa lansată în comuna Popeşti, judeţul Iaşi (24/25 iulie 1941)

Dr. Alin SPÂNUCentrul de Studii Euro-Atlantice, Bucureşti

De la începutul ostilităţilor dintre România şi URSS (22 iunie1941) aceasta din urmă a apelat la trimiterea de paraşutişti înspatele trupelor române pentru dezorganizarea transporturilor şiinfrastructurii, pentru acte de sabotaj şi pentru semnalizarea cătreaviaţia sovietică a oraşelor şi aglomerărilor de trupe româno-ger-mane. Cum linia frontului a fost, în primă fază, pe Prut şi se de-plasa spre Nistru, comandamentul sovietic a decis ca paraşutiştiisă fie lansaţi în zona Moldovei şi în Dobrogea. În acest context,zona centrală a Moldovei a devenit un teren de luptă întreechipele aeropurtate sovietice şi autorităţile române1. Lor li s-auopus, în primul rând, jandarmii care au intervenit în urmărirea şicapturarea echipelor lansate din avioane, elemente ale armatei,poliţiei şi serviciilor de informaţii, împreună cu populaţia dinzonă.

În noaptea de 24/25 iulie 1941 o grupă alcătuită din 6 paraşu-tişti sovietici a fost lansată în zona comunei Popeşti – Iaşi. Cei6 – Gheorghe Suchnev, şef de grupă, Oleg Denev, ajutor şef degrupă, Ivan Romanenco, translator, Feodor Dolea, Chiril Recovşi Anatolie Polupanov erau îmbrăcaţi în uniformele armateiromâne şi aveau misiunea de a comite acte de distrugeri în zonaBârlad – Vaslui – Huşi. După lansare s-au reunit doar 4 membriai grupei, care s-au refugiat în pădurea Popeşti, unde au stat 3zile, după care s-au îndreptat spre SE.

La 3 august 1941 au ajuns la calea ferată Bârnova – Vaslui, pecare au intenţionat s-o arunce în aer. Pentru pregătirea acţiuniiRomanenco a fost trimis în satul cel mai apropiat să cumpere ali-mente, dar acesta a fost prins de jandarmi şi a dezvăluit planulcamarazilor săi2. Cei trei paraşutişti rămaşi – Suchnev, Dolea şiRecov – au încercat să dinamiteze calea ferată, dar în timp ce seîndreptau spre locul unde stabilit au fost primiţi cu focuri de armăde jandarmi şi au trebuit să abandoneze misiunea. Acest fapt i-aconvins că nu mai au nicio şansă să-şi îndeplinească misiunea şiau încercat să scape de urmăritori pentru a trece Prutul şi a reveniîn liniile sovietice.

Au reuşit să scape de urmăritori şi au trecut Prutul în dreptulsatului Grozeşti, au cumpărat haine civile de la ţărani, dar au fostprinşi pe raza comunei Ciuciuleni, judeţul Lăpuşna. Jandarmiicare i-au prins i-au înaintat pentru exploatare informativă laeşalonul Serviciului Special de Informaţii (SSI) aflat în zonă. Înurma cercetărilor (Anexa) s-a aflat că toţi au fost recrutaţi de launităţile lor în perioada 25 mai – 26 iunie 1941 şi trimişi la Odesapentru a fi încadraţi în unităţile de paraşutişti. Pregătirea au efec-tuat-o la centrele din Odesa, Noua Poltavă şi Voznesensk şi, înafară de misiunea principală – distrugeri în infrastructură şi co-municaţii –, aceştia au primit şi sarcina de a spiona şi a descoperipoduri, tuneluri şi aerodromuri pentru a fi bombardate de aviaţiasovietică.

La finalul anchetei informative cei trei au fost trimişi în jude-cată la Curtea Marţială. Având în vedere faptele lor, cel mai pro-babil au fost condamnaţi la moarte şi executaţi.

Cuvinte cheie: paraşutişti, jandarmi, informaţii, Suchnev, VasluiKeywords: parachutists, gendarmes, intelligence, Suchnev, Vaslui

AnexăÎn noaptea de 24/25 iulie 1941 au fost lansaţi în vecinătatea

satului Poreşti din judeţul Iaşi paraşutiştii sovietici SuchnevGheorghe Efimovici, Dolea Feodor şi Recov Chiril, cu misiuneade a săvârşi distrugeri şi acte de terorism în regiunea Bârlad –Vaslui – Huşi. Fiind prinşi de organele Legiunii de JandarmiLăpuşna în comuna Ciuciuleni au fost înaintaţi şi Serviciului nos-tru. Din investigaţiişe întreprinse au rezultat următoarele:

Suchnev Gheorghe Efimovici, conspirativ Derschi, de origineetnică rusă şi de cetăţenie sovietică, de profesie constructor deaparate chimice la uzina din Berezniki, absolvent a şapte clasetip, cu stagiul militar satisfăcut în Batalionul 258 Independent dinDivizia 150 Infanterie Odessa, fiind menţinut în armată cu gradulde locotenent politruc în unitatea menţionată. Născut la 20 aprilie1918 în satul Sanghino, raionul Olhov, a avut ultimul domiciliu înOdessa, strada Orovska nr. 3.

În 1940 terminând stagiul militar – cum legile militare sovieticeoferă tinerilor cu stagiul militar satisfăcut – putea deveni candidatîn partid sau Komsomol, cu posibilitatea ca următor unei concen-trări să dobândească gradul de locotenent politruc de rezervă.Numitul, dându-şi seama că în viaţa civilă nu va putea câştiga cuprofesia sa o sumă care să-i asigure o existenţă convenabilă, arămas în armată cu gradul de locotenent politruc.

Dolea Feodor, de origine etnică ucraineană şi de cetăţenie so-vietică, de profesie măcelar, absolvent a cinci clase primare, custagiul militar satisfăcut în Batalionul 11 Transmisiuni dinChişinău, Divizia 11 Motorizată, născut la 24 aprilie 1918 în co-muna Niynaia Crapivna din regiunea Viniţa, a avut ultimul domi-ciliu în oraşul Briansk, strada Maleghina nr. 3.

Recov Chiril Jacovlevici, de origine etnică ucraineană şi decetăţenie sovietică, de meserie lucrător lemnar, absolvent a cinciclase primare, cu stagiul militar satisfăcut în Regimentul 153 In-fanterie Odessa, născut la 21 martie 1913 în satul Josifovca,raionul Sovrani, a avut ultimul domiciliu în Odessa, PiaţaOrăşeni, despărţământul al II-lea.

Cum au fost recrutaţiÎntre 25 mai şi 26 iunie 1941 numiţii, în vremea când se găseau

mobilizaţi la unităţile lor au fost recrutaţi de căpitanii Filipov şiSerenko şi de politrucul Judin şi îndrumaţi la Odessa, unde auaflat că vor fi pregătiţi ca paraşutişti.

Cum au fost instruiţiInstructajul necesar numiţii l-au primit în centrele de pregătire

ale paraşutiştilot de la Odessa, Noua Poltavă şi Voznesensk, iar cainstructori au avut pe maiorii Macarenko Gromov şi Fetlin şi căpi-tanul Filipov. În centrele menţionate numiţii au primit noţiunisumare despre descrierea şi utilizarea paraşutei:

- noţiuni teoretice şi practice asupra întrebuinţării explozi-bililor la distrugeri;

- noţiuni teoretice şi practice de folosire a busolei;- noţiuni de citirea hărţii şi orientarea în teren cu ajutorul ei;


35

- trageri cu revolverul;- lansări cu paraşuta de la altitudinea de 800 – 1000 metri;- exerciţii teoretice şi practice de transmiterea cu aparatul t.f.f.

(telegraf fără fir).Ce misiune au primitDupă terminarea instrucţiei necesare numiţii au primit urmă-

toarea misiune:- distrugerea căilor ferate şi a podurilor de pe căile ferate şi

şosele din regiunea Bârlad – Vaslui – Huşi;- distrugerea traseelor telefonice şi telegrafice din aceeaşi

regiune;- incendierea satelor, oraşelor, pădurilor şi recoltelor întâlnite

în drum;- distrugerea depozitelor militare de orice natură, precum şi a

fabricilor şi uzinelor;- să atace detaşamentele militare izolate pentru a procura in-

formaţii şi apoi să le distrugă;- să informeze prin t.f.f. locul unde se găsesc căi de comuni-

caţie, poduri, tuneluri, aerodromuri şi trupe;- să informeze prin t.f.f. despre dislocarea trupelor germano-

române.Cum au fost echipaţiÎn vederea executării misiunii numiţii au primit următorul

echipament şi armament: una paraşută, 4 revolvere Parabellumcu 150 cartuşe, 9 grenade F1 cu focoasele respective, 6 cuţite (3mari şi 3 mici), 3 lanterne cu bateriile respective, 3 busole, unaparat t.f.f., 12 baterii, antenă şi 3 lămpi de rezervă pentruaparatul t.f.f., două hărţi cu regiunea Bârlad-Vaslui şi una aRomâniei, pentru orientarea generală, 3 saci de merinde, 3 kg deciocolată, 6 cutii de conserve şi 4 pachete de biscuiţi şi zahăr. Tu-turor paraşutiştilor li s-a dat haine militare române şi suma de25.000 lei.

Cum au fost organizaţiPentru ca misiunea ce le-a fost încredinţată să poată fi în-

deplinită în condiţii cât mai bune şi pentru ca să existe o coor-donare în acţiune, numiţii au fost încadraţi într-o grupă pusă subcomanda unui şef. Grupa se compunea din următorii paraşutişti:

- Suchnev Gh. Efimovici, locotenent politruc, comandantul gru-pei;

- Romanenco Ivan, distrugător şi translator de limba română;- Recov Chiril, distrugător;

- Vasiliev Anatolie Polupanov, distrugător;- Dariev Oleg, ajutorul comandantului de grupă, neprins încă.Modul de comportare după aterizareÎn seara zilei de 24/25 iulie 1941 numiţii au fost îmbarcaţi într-

un avion de pasageri cu patru motoare IB-3 de pe aerodromul dela Voznesensk şi azvârliţi în regiunea satului Poreşti, judeţul Iaşi.După aterizare trebuiau să ascundă paraşutele, iar restul materi-alului să-l păstreze, deoarece se puteau rătăci şi în această situaţietrebuiau să acţioneze individual.

Regruparea – în ipoteza că ar cădea disparaţi – urma să sefacă prin fluierături, semnale cu lanterna sau imitând cânteculpăsărilor. În România trebuiau să rămână o lună, după expirareacăreia urmau să străbată frontul şi să revină în URSS, unde tre-buiau să se prezinte căpitanului Filipov.

Cum au fost prinşiDupă ce au aterizat au ascuns paraşutele la locul de cădere şi

apoi au încercat regruparea prin fluierături. Au reuşit să se adunenumai Suchnev Gheorghe, Dolea Feodor, Recov Chiril şi Roma-nenco Ivan. Apoi au întâlnit un pădurar de la care au aflat că segăsesc în pădurea Poreşti din judeţul Iaşi.

După ce au rămas trei zile în pădure, timp în care au încercatsă intre în legătură cu Voznesensk prin t.f.f., dar fără succes, s-auîndreptat în direcţia S-E şi în ziua de 3 august 1941 au ajuns lacalea ferată Bârnova – Vaslui pe care au intenţionat să o distrugă.Planul însă le-a fost zădărnicit de paraşutistul Romanenco Ivan,pe care l-au trimis să le cumpere alimente din primul sat, care nus-a mai întors, iar ei au fost, în schimb, întâmpinaţi cu focuri dearmă. Pentru a nu fi descoperiţi au stat ascunşi până ce focurilede armă au încetat, apoi au ascuns aparatul t.f.f., bateriile şicifrul, păstrând numai 2 kg toluen, revolverele şi grenadele şis-au îndreptat spre Prut, pe care l-au trecut înot prin dreptul satu-lui Grozeşti.

Au cumpărat apoi de la un ţăran haine pentru suma de 4.000lei şi au continuat drumul voind să ajungă în URSS, însă înapropierea comunei Ciuciuleni, părând suspecţi, au fost arestaţide organele Legiunii de Jandarmi Lăpuşna fără să fi putut executamisiunea primită.

Pentru faptele stabilite în sarcina lor, numiţii SuchnevGheorghe Efimovici, Dolea Feodor şi Recov Chiril au fost înain-taţi Curţii Marţiale.

(Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond Colecţia 50, dosar 7696, f. 95-100)

The Soviet paratroops in Romania. The Squad dislocated in Popesti village, Iaşi County (24/25 July 1941)- Abstract -

In this context, the archives bring to light the interest and the objectives of the Soviet paratroops dislocatedin the Romanian territory, as well as the authorities’ efforts o locate and neutralize them.

Such a document presents the way in which was identified and neutralized the squad dislocate don July 24th1941 in the Popeşti forest area. There were also revealed interesting facts on the number of paratroops and thesquads dislocated until then, as well as the tasks given at the beginning of the mission in Romania.

Note:1. Pentru mai multe detalii, a se consulta: Alin Spânu, Paraşutişti sovietici în Moldova la începutul celui de-Al Doilea Război Mon-

dial, în Acta Moldaviae Meridionalis XXV-XXVII (redactori: Ioan Mancaş, Laurenţiu Chiriac, Viorica Zgutta), vol. I, Editura FundaţieiAcademice Axis, Vaslui, 2007, p. 447-451.

2. Mai multe detalii privind capturarea paraşutistului I. Romanenco, în: Alin Spânu, Paraşutiştii sovietici în România. Grupa lansatăîn judeţul Iaşi la 24 iulie 1941, în Acta Moldaviae Meridionalis XXVIII-XXIX (redactori: Constantin Popescu, Ioan Mancaş, VioricaZgutta), vol. II, Vaslui, 2007-2008, p. 222-227.

Nota redacţiei:Istoricul Alin Spânu, a fost distins de Academia Română cu Premiul “Mihail Kogalniceanu” pentru lucrarea sa “Istoria

serviciilor de informaţii/contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945”


36

PPlluuttoonniieerruull BBoorrccaann şşii „„tteetteerriişşttiiii””Radu GĂINĂ

Realizator al Televiziunii Române

Se întâmplă ca de câte ori mă deplasez cu maşinaspre Moldova, la Buzău să aleg întotdeauna şoseauade centură, spre a putea zări unitatea de paraşutişti.Un camarad din generaţia mea mi-a scris pe net căface acelaşi lucru atunci când revine în ţară. Şi-a doritsă ajungă cosmonaut, acum e undeva prin Canada şieste membru al unui club de paraşutişti.

Am ajuns la unitatea din Crâng la vremea amiezii,în ziua de 30 septembrie 1983 şi după ce am primitefectele militare, am ieşit la primul raport. Am luatpoziţia regulamentară şi un convoi de ţânţari m-a ata-cat în picaj. E o operaţiune aeriană pe care o uit greu,la fel ca soarele scăldând coama sinilie a dealuluiMonteoru şi pe plutonierul Borcan, cel care mi-a alesprima pereche de bilgheri la magazia unităţii.

Omul purta un nas proeminent, dar avea un zâmbetaparte şi privea c-un amestec de simpatie şi neîn-credere batalionul de „teterişti”.

Ne alinia în poziţie de drepţi şi invariabil îşi înce-pea discursul cu „Eu nu v-am spus, dar va repet tete-riştilor, să nu uitaţi că sunteţi armă de elită”. Eracăutat de dame la poarta unităţii, din pricini numai deele ştiute. Unele întrebau de tovarăşul maior Borcan,dar asta avea mai putina importanţă. Plutonierul nu sesinchisea de faptul că „teteristul” Vlad Prodan loveacu piciorul prin curte un borcan de sticlă şi nu-l salutaregulamentar. S-a mulţumit ca la primul salt, în mo-mentul când s-a deschis trapa avionului, să scoată ofotografie cu o gagică goală să i-o arate lui Vlad, careera galben la faţă, şi să-l întrebe cum sta cu habarul.Apoi plutonierul Borcan s-a aruncat acrobatic în gol,iar Vlad şi-a învins instinctul de conservare şi l-aurmat. În ultima lună din stagiul nostru cei doi îşibeau împreună cafeaua braziliană primită de Vlad pecăi oculte de la Bucureşti. Eram în anul de graţie1984!

Treaba asta cu salturile nu ne ieşea la toţi. Celecinci salturi, efectuate în luna iunie, de către batali-onul cu termen redus, erau proba decisivă a militărieinoastre la unitatea din Crâng. Unii nu reuşeau să-şiînvingă frica, dar pentru a nu le scădea blazonul, lo-cotenent-colonelul Şablienco îi punea să sară de cinciori din pat şi-i investea cu brevetul de paraşutist. Astapentru că urma să plecăm în „civilie” şi dădea bineîntr-un campus studenţesc din Bucureşti sau din Iaşisă se ştie c-ai sărit de cinci ori cu paraşuta. Asta, maiales dacă nu erai în posesia unui nas precum cel alplutonierului Borcan!

Trei ani mai târziu m-am întâlnit cu Vlad Prodan laschi pe pârtia de la Vatra Dornei şi i-am admirat bil-gherii de paraşutist cu care frământa zăpada moale.Mi-aş fi dorit şi eu o pereche, dar nu orice „teterist”putea intra la sufletul plutonierului Borcan.


37

Dincolo de grijile şi obligaţiile cotidiene, Centrul de Instruirepentru Operaţii Speciale şi Fundaţia “General Grigore Baştan” auînnobilat povara numelui celebrului general paraşutist. Dincolo deumbra de plumb a preazilnicei pâini, paraşutiştii României au des-coperit resursele necesare comemorării întemeietoruluiparaşutismului militar modern. Potrivit planurilor riguros în-tocmite la Buzău, la data de 23 ianuarie, incinta Palatului CerculuiMilitar Naţional a fost locul de întâlnire a personalităţilor pentrucare numele Baştan provoacă o vibraţie lăuntrică. General GrigoreBaştan, un nume care a reunit pentru câteva ore pe reprezentanţiiStatului Major General, ai Statului Major al Forţelor Terestre, aiStatului Major al Forţelor Aeriene, ai Centrului de Instruire pentruOperaţii Speciale, ai Marinei Militare, ai Federaţiei Militarilor dinRomânia, ai Asociaţiei Naţionale a Paraşutiştilor din România, aiAsociaţiei Române pentru Propaganda şi Istoria Aeronauticii, aiAsociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Re-tragere, ai Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, ai Fabriciide Paraşute şi Confecţii Speciale „Condor” - ai Fundaţiei “ErouCăpitan Aviator Alexandru Şerbănescu”. Au fost prezenţi doi vete-rani de război, camarazi ai ilustrului general paraşutist. Unul,Dumitru Hanibal a făcut deplasarea de la Cioranii Prahovei, iarcel de al doilea, Laurenţiu Mărginean a salutat asistenţa şi a spuscâteva cuvinte pline de simţire tocmai din Torino, printr-o eficientătehnică de comunicare.

După salutul adresat asistenţei, după păstrarea momentului dereculegere, după ascultarea vocii comandantului cântând „…golulnu ne înspăimântă/Paraşuta va-nfrunta/Noi ne-încredem cu toţii-n ea” - cu obişnuita precizie militară, acest simpozion aniversar„91 de ani de la naşterea generalului Grigore Baştan – 23 Ianuarie1922” a continuat cu atribuirea Certificatelor de „Membru deOnoare al Fundaţiei” – pentru activitatea remarcabilă, pentru con-tribuţia deosebită la dezvoltarea paraşutismului românesc. Acestecertificate purtau semnătura doamnei Valentina Baştan – preşe-dinte a Fundaţiei, fiica a generalului şi semnătura domnuluiAlexandru Petroşanu – vicepreşedinte şi nepot al generalului. Aurostit alocuţiuni privind personalitatea celui comemorat urmă-toarele personalităţi: general Sorin Ioan, general Iosif Rus, generalConstantin Mereu, cosmonaut Dumitru Prunariu, general LucianFoca, colonel Mircea Tănase, colonel Aurelian Rădulescu, coloneldr. Doru Enache, comandor Ion Iordănoaia, colonel GheorgheIancu, locotenent-colonel Dragoş Axinia, Ionuţ Riteş şi GrigoreCartianu – redactor şef la cotidianul Adevărul, despre care puţiniştiam că este un veritabil paraşutist militar cu stagiu la Meccanoastră din Crângul Buzăului. Cuvinte frumoase privind persona-litatea generalului Grigore Baştan a avut şi nepoata SmarandeiBrăescu, doamna Ana Maria Sireteanu. Comandorul Mihai Iacob- comandant al aeronavei din care în anul 1970 generalul GrigoreBaştan a executat lansarea record ce dăinuie şi astăzi – a evocatplin de vervă fazele lansării record şi a expus elementele de pi-canterie. Ropotele de aplauze au consemnat succesul expunerii.Formaţiunea Tradiţii Militare echipată cu ţinuta paraşutiştilor mili-tari români în ultimul Război Mondial a completat atmosfera săr-bătorească a simpozionului. Pe tot timpul desfăşurăriisimpozionului, pe un ecran mare au fost proiectate imagini istoricecu lansări de paraşutişti din trimotoarele Junkers Ju-52, din bimo-toarele Li-2, An-24, An-26, din biplanul An-2 şi din elicoptereleMi-8 şi IAR 330 Puma, cu imagini din aplicaţiile tactice şi de lacompetiţiile internaţionale la care „paraşutiştii lui Baştan” au par-ticipat. Un interesant moment liric destinat generalului Baştan şiminunaţilor paraşutişti militari ne-a oferit artista Doina Ghiţescu.

TRADIŢIA ŞI ADEVĂRUL CA NOBILĂ POVARĂGeneralul paraşutist GRIGORE BAŞTAN (23.01.1922 – 08.02.1983)

Puiu VULPOIU


38

Simpozionul a luat sfârşit cu tradiţionalele fotografii de grup. Dis-cuţiile animate, povestirile, schimburile de adrese şi numere detelefon - au continuat în cele mai eterogene constituiri: profesoarecu meteorologi, paraşutişti cu scriitori şi ziarişti, foşti şefi de şcolide pilotaj cu veterani de război, etc. Într-o ordine absolute aleatoriuconsemnez următoarele nume: ing. Maria Voinea - director SCCondor SA, profesor Elena Voicu venită de la Buzău, CristinaStenczel - şefa detaşamentului de paraşutişti din AeroclubulRomâniei, profesor Ana Maria Vizanty, Elena Zeleniuc -paraşutistă, veterană a războiului din Coreea, Eleonora Arbănaş -preşedinte fundaţie, Constantin Mereu, Achim Astani, NicolaeGropan, Petru Obreja, Gabor Dan, Valentin Dobrilă, ValentinMânzală, Gheorghe Mateescu, Ionuţ Riteş, Mitică Pârvu, MirceaConstantinescu, Năică Ionescu, Fane Alexandrescu, Emil Popa,Costel Ţigănuş, Alexandru Timofte, Florin Ioniţă, Adrian Buzan,Gheorghe Ştefan, Dacian Ciorgovean etc. Am consemnat singuranemulţumire: comandorul (r) Petru Tămăjdan ex-pilot Ju-52 şi Li-2, prieten al generalului Grigore Baştan nu a fost invitat să vor-bească la microfon!

La data de 8 februarie 2013, în Cimitirul Militar Ghencea a avutloc ceremonialul militar şi religios menit comemorării generaluluiparaşutist Grigore Baştan la 30 de ani de la „saltul său spre ne-murire”. Ninsoarea abundentă nu a împiedicat corecta desfăşurarea ceremonialului. De la Buzău, de la Câmpina, Ploieşti şi de laBucureşti numeroşi paraşutişti militari şi civili au venit să-lomagieze pe legendarul om care a fost Grigore Baştan, să aprindăo lumânare şi să aşeze o floare pe mormântul străjuit de militariiparaşutişti în activitate. Soborul de preoţi a început ceremonialul.Apoi, subofiţerul trompetist a intonat „Liniştea” (impresionantacompoziţie creată şi cântată de Nini Rosso la înmormântarea fiiceisale). În această atmosferă pioasă, emoţionantă, au fost depusecoroane şi jerbe de flori. Fiecare din cei prezenţi la ceremonial atrecut prin faţa paraşutei de marmură care străjuieşte locul de odih-nă al generalului Grigore Baştan şi al soţiei sale Tudora – des-coperiţi sub fulgii mari de zăpadă ce veneau din Cer pentru a fiprezenţi şi ei la ceremonialul Marelui Paraşutist Român! La cere-rea sa expresă am scris foarte puţin despre meritele doamneiValentina Baştan.


39

Era o zi frumoasă, pe la începutul verii. Mai exact, 16 iunie2012. Eu mă aflam cu tata la Boboc pentru a privi pe cer fru-moasele avioane şi elicoptere. Pentru a se da startul am aşteptat toţiprivitorii, Tricolorul. El a ajuns chiar din cer, împreună cu un omşi parapanta lui. Apoi, a urmat cântarea Imnului (Deşteaptă-teromâne!), timp în care m-am simţit mândră că sunt româncă. Deşiam o pasiune inexplicabilă pentru tot ceea ce ţine de cer, nu ştiude ce, mereu mi-am dorit să pot sări cu paraşuta. Am dorit şi îmidoresc în continuare, să pot coborî din infinitul cer pe pământ.

Paraşutismul face parte din categoria sporturilor periculoase,pentru practicarea căruia este necesară obţinerea unui brevet, înurma unor cursuri de instruire teoretică şi practică. Paraşutamodernă a fost inventată în 1783 de către francezul SébastienLenormand. La 26 decembrie 1783, acesta a efectuat un salt cuparaşuta sa de pe turnul observatorului astronomic din Montpe-llier, aterizând cu bine. El a socotit că acest aparat poate săîmpiedice căderea liberă şi l-a numit „parachute” (paraşută),denumire care s-a păstrat până astăzi.1

Eu nu am sărit niciodată cu paraşuta, deşi îmi doresc foartemult, dar cred că nu oricine poate sări. La început piloţii ezitau săfolosească paraşutele pentru a se salva în caz de nevoie, iar con-ducerea aviaţiei române a hotărât să organizeze o serie de mitin-guri aeriene cu paraşutări demonstrative. Nefericirea a fost însă,că la Galaţi în ziua de 27 august 1926, căpitanul aviator CarolHinescu şi-a pierdut viaţa executând un salt de la 1000 m, cuparaşuta Heineke, de producţie germană.2 Tocmai de aceea, credcă pentru a putea face ceva atât de periculos îţi trebuie mai întâidorinţa, fiindcă niciodată nu poţi şti dacă se va deschide paraşutasau nu.

M-am întrebat adesea, ce model au avut paraşutiştii pentru aurma acest drum. Am aflat că, modelul lor a fost chiar SmarandaBrăescu, prima femeie paraşutist din România. Această duduieajunsese la performanţa de a sări cu şase paraşute odată. De-schidea pe prima; după un zbor în cădere liberă completat cudiverse figuri acrobatice de fiecare dată altele nemaivăzute, peurmă pe a doua, a treia, patra, cincea, şi în sfârşit a şasea tocmaiîn ultimul moment când toţi erau cu sufletul la gură şi credeaucă nu o va mai putea face şi se va spulbera de pământ.3 Aceastăfemeie uimitoare nu a putut accepta condiţiile înjositoare impuseţării noastre de către trupele sovietice care ne-au catalogat ţarăperdantă şi nu aliat, a patra putere ce a contribuit la înfrângereaGermaniei (în al doilea război mondial). A ales în continuarecalea luptei până la capăt, credincioasă convingerilor sale şi ju-rământului făcut patriei. S-a stins luptând aşa cum a ştiut eamai bine.4

Un alt model, pe care îl au aceşti oameni neînfricaţi, este gene-ralul Grigore Baştan. Care, întrebat de ce a ales aviaţia, a răspuns:„în apropierea casei noastre s-a prăbuşit un avion dintr-o cauzăce nu am aflat-o. Preţ de două săptămâni până au reuşit să îl iade acolo, poziţia fiind într-o râpă greu accesibilă, a fost al meuşi tare mult mi-a plăcut să fiu pilot chiar dacă nu m-am ridicatdeloc de la sol.”5 Grigore Baştan a fost preocupat în a dezvolta şimoderniza paraşutismul, care s-a materializat în conceperea şirealizarea complexului de paraşute BG7M-BG3M, intrat îndotarea armatei române în anul 1961.6 Pe 20 august 1970, pe

când era colonel, Grigore Baştan a executat un salt de la 9600 m,doborând recordul lui Traian Dumitru Popa, deţinătorul vechiu-lui record de înălţime.7 În timpul celui de al doilea război mon-dial, pe când camarazii îl credeau mort, el ia încurajat spunându-lecă „Vulturul nu cade niciodată!”8

După ce am privit „acrobaţiile” făcute cu avioanele şi eli-copterele, am admirat paraşutiştii, care au sărit într-un numărdestul de mare, ţinându-se de mâini şi formând un cerc, iar dupăce şi-au deschis paraşutele, o linie.

Paraşutismul este o profesie doar pentru cei pasionaţi şi este otradiţie pentru această ţară, datorită eroilor care s-au luptat în celde al doilea război mondial, când, după evenimentele din searazilei de 23 august (1944), datorită pericolului pe care îl consti-tuiau trupele germane din partea de nord a Capitalei, s-a impusangajarea în luptă şi a Batalionului de Paraşutişti. Modul cuma acţionat pentru obţinerea victoriei de către trupele române înzona Bucureştilor rămâne emblematic.9

Purtând o discuţie cu o soţie de paraşutist, am înţeles că nu estedeloc uşoară această profesie, sau pentru a ajunge la ea. Pentruobţinerea brevetului, paraşutiştii mai sunt testaţi medical, sportivşi psihologic, pentru a se verifica dacă sunt apţi pentru a sări, dacăvor putea sau nu să îşi păstreze calmul odată ajunşi la înălţime.Femeia mi-a spus că acum soţul ei „se simte în aer la fel ca pepământ”. Vorbind cu această soţie, am aflat că îşi aşteaptă soţul săse întoarcă acasă, din Afganistan.

Bucuria mea, este că sângele patriotic încă mai există, la fel caşi în trecut. Atunci când, pe timpul războiului „nimeni nu se gân-dea în acele momente la viaţă ori la moarte. Era care pe care şidorinţa... enormă de a învinge, a rezista, a îndeplini misiunea.”10

De reţinut este data de 10 iunie 1941, data care marcheazăziua de naştere a paraşutismului militar în România.11 Graţieacestei date memorabile, eu am putut fi la Boboc pentru a admira„acrobaţiile” de pe cer.

Note: 1 www.wikipedia.ro2 Mircea Tănase, Paraşutisimul Militar în România - tradiţie şi actu-

alitate - (1941-2008), Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei Bu-cureşti 2008, p 38.

3 Ştefan Vişan, Vulturul nu cade...niciodată, Editura AcademieiForţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu 2010, p 47.

4 Idem, p 110.5 Idem, p 25.6 www.fundatiagrigorebastan.com7 Mircea Tănase, Paraşutisimul Militar în România - tradiţie şi actu-

alitate - (1941-2008), Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei Bu-cureşti 2008, p 318.


9 Mircea Tănase, Paraşutisimul Militar în România - tradiţie şi actu-alitate - (1941-2008), Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei Bu-cureşti 2008, p 192.


11 Mircea Tănase, Paraşutisimul Militar în România - tradiţie şi ac-tualitate - (1941-2008), Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei Bu-cureşti 2008, p 169.

Paraşutismul: tradiţie sau profesie?Laura-Florentina COZMA, clasa a XI-a A Liceul Tehnologic „Costin Neniţescu”, BuzăuPremiul I la secţiunea „liceu“ din cadrul Simpozionului Regional „Anul Generalului Baştan” activitate

integrantă a Proiectului Regional Educaţional „Eroii - modele peste generaţii”

„„„„AAAAccccrrrroooobbbbaaaa ţţţţ iiii iiii llll eeee”””” ddddeeee ppppeeee cccceeeerrrr


40

Descoperirile aviatice ale lui Aurel VlaicuApărute la începutul secolului XX, primele avioane cereau mult

curaj şi îndemânare pentru a le pilota. În acea vreme, ele nu erau nicirapide, nici încăpătoare.

Revenit, la sfârşitul anului 1908, în comuna natală, Aurel Vlaicu areuşit să realizeze planorul „A.Vlaicu 1909”, aparat cu care a efectuato serie de zboruri demonstrative, la unul dintre ele luând-o şi pe sorasa mai mică, Valeria, care a devenit astfel una dintre primele femei dinlume care a zburat cu planorul. Într-o duminică din vara anului 1909,pentru a obţine viteza necesară lansării în siguranţă a planorului, afolosit pentru tractare un atelaj format din trei cai, sistem unicat peplan mondial. ,,Am legat trei cai de el, trei flăcăi au prins a pocni dinbice şi aparatul s-a ridicat la vreo 15 metri înălţime, după ce am aler-gat câţiva metri pe pământ”.

Întrucât posibilităţile materiale ale familiei şi ale prietenilor săi dinArdeal erau reduse şi nu puteau face faţă necesităţilor impuse de con-struirea unei maşini zburătoare, sfătuit de Octavian Goga, la 24 oc-tombrie 1909, Aurel Vlaicu a venit la Bucureşti cu speranţa că înRegat va găsi sprijinul necesar pentru realizarea avionului conceputde el. În zilele de 11 şi 20 octombrie 1909 a efectuat, în faţa uneicomisii oficiale, o serie de demonstraţii cu aeromodelul conceput deel.

Se împlinesc, la 17 iunie, o sută cinci ani de la zborul primuluiavion conceput, realizat şi pilotat în România de inginerul AurelVlaicu, zbor care a avut loc pe Dealul Cotrocenilor, în Bucureşti. Eraprimul „avion naţional” – avion realizat de un român pe pământulRomâniei. Deşi n-a zburat decât vreo 50 de metri la o înălţime de3-4 metri, Vlaicu a fost peste măsură de bucuros: „Nici Alpii nu mi-iînchipuiam mai înalţi ca înălţimea la care mă ridicasem eu”.

Drept urmare, la 2 noiembrie 1909, Aurel Vlaicu a fost angajat cainginer diurnist în cadrul Arsenalului Armatei din Dealul Spirii, avândun salariu lunar de 300 de lei.I-a fost pus la dispoziţie un atelier cusculele şi lucrătorii necesari pentru construirea avionului; 2.000 delei au fost necesari pentru achiziţionarea materialelor necesare şi, laParis, a fost comandat un motor rotativ tip Gnôme de 50 CP.

Piesele componente şi montajul aparatului au fost gata în iarna a-nului 1910, dar avionul a fost gata de zbor abia la începutul verii, dinpricina întârzierii cu care a sosit motorul din Franţa. Duminică, 12iunie 1910, acest aparat a intrat în istoria aeronauticii române şi mon-diale sub numele de aeroplanul A. Vlaicu No. I

Visul lui Vlaicu se împlinise, aparatul imaginat de el zburase. Prinaceastă realizare aeronautică, România a devenit a treia ţară din lume,după Statele Unite ale Americii şi Franţa, pe teritoriul căreia s-a zburatcu un aparat original, inventat, construit şi pilotat de un fiu al ţăriirespective.

Pe măsură ce căpăta experienţă, zborurile efectuate deveneau totmai lungi şi la o înălţime tot mai mare. După unul dintre acestea, încare a zburat peste 6 km la 50 de metri înălţime, prinţul GeorgeValentin Bibescu i-a înmânat o medalie de aur cu inscripţia: „În a-mintirea biruinţei zburătorului Aurel Vlaicu, de la 11 august 1910”.Mai rămânea o singură năzuinţă de împlinit ca să se poată declara pedeplin mulţumit: stabilirea unei punţi aeriene între românii de pe am-bele părţi ale munţilor Carpaţi.

Sâmbătă, 31 august 1913, Aurel Vlaicu s-a hotărât să facă şiaceastă încercare temerară, mai ales că deja mai mulţi piloţi îşi mani-festaseră intenţia de a realiza un zbor peste Carpaţi. În acea zi, AurelVlaicu a decolat, la ora 15 şi 20 de minute, pentru ultimul său zbor.A fost zborul lui spre infinit.

Deasupra localităţii Băneşti, judeţul Prahova, aeroplanul său cre-dincios l-a trădat... Sau, poate, inima pilotului, obosită de atâtea

încercări, nu a mai putut face faţă... şi, atunci, Vlaicu a plecat să seodihnească puţin...

Descoperirile aviatice ale lui Henri CoandăÎn 1911 Henri Coandă prezintă un aparat de zbor cu două motoare

cuplate ce acţionau o singură elice. Între 1911-1914 în calitatea sa dedirector tehnic al Uzinelor Bristol, Henri Coandă proiectează maimulte aparate de zbor “clasice” (cu elice) cunoscute sub numele deBristol-Coandă. În 1912 unul dintre ele câştigă premiul întâi la Con-cursul Internaţional al aviaţiei militare din Anglia.

Avioane din perioada interbelicăDupă inveţiile descoperite de Aurel Vlaicu şi Henri Coandă in-

dustria aviatică a început să prospere şi producţia avioanelor s-a ac-celerat când a izbucnit Al Doilea Război Mondial. Singurul avionromân din cel de-Al Doilea Război Mondial a fost numit IAR 80 şi eraun avion de vânătoare.Apoi producţia de IAR s-a specializat în Româ-nia şi au apărut modele tot mai noi şi mai sofisticate: IAR 93 , IAR99 care este cel mai nou model şi a fost fabricat la Craiova.

Avioanele din compania TAROMDupă cel de-Al Doilea Război Mondial s-a înfiinţat în România o

companie care producea avioane de pasageri numită TAROM şi înfi-inţată în anul 1953. Această companie a produs cel mai nou avionromânesc de pasageri numit Boeing B737-800.

Fabricat în 2008, acesta este primul dintre cele 3 noi B737-800care vor intra in flota TAROM. Seria 800 este cea mai răspândităserie a familiei Boeing 737 Next Generation - NG. Boeing 737 estecel mai bine vândut avion jet din toate timpurile peste tot în lume,având peste 8000 de comenzi de la începutul producţiei. TAROM o-perează seriile New Generation din 2001 când a fost introdus primulBoeing B737-700. În prezent, în flota TAROM sunt 4 Boeing B737-700. Seria 800 este o variantă mai lungă a B737-700 cu motoare maiputernice, având fuselajul cu o lungime mai mare cu 6 metri, ceea cemăreşte capacitatea avionului la 186 în funcţie de configuraţia cabinei.

Aeronavele B737-800 vor fi primele echipate cu dispozitive de tipwinglet din flota TAROM. Pe lângă aspectul deosebit pe care îl con-feră, adăugarea acestor dispozitive în prelungirea aripii măreşte efi-cienţa consumului de combustibil cu până la 4%. De asemeneaîmbunătăţeşte performanţa la decolare şi aterizare şi măreşte raza deacţiune a aeronavei. Acest fapt permite piloţilor utilizarea procedurilorde decolare care diminuează uzura motoarelor si reduce impactulfonic asupra regiunilor survolate. Cele 2 motoare noi şi perfecţionateCFM56 contribuie la consumul extrem de redus al combustibiluluiavionului transformându-l, astfel, într-unul din tipurile care protejeazămediul înconjurător cât mai eficient. Compania TAROM are flota ceamai tânără din România, demonstrând astfel un mare respect faţa demediul înconjurător şi o atentă grijă pentru serviciile oferite pasage-rilor săi. Odată cu introducerea B737-800, vârsta flotei va scădea şimai mult, devenind astfel una din cele mai tinere flote din Europa în-fiinţată în urmă cu aproximativ 60 de ani.

Avioanele MIG-29Avionul supersonic de superioritate aeriană MiG-29 a fost cel mai

avansat tip de aparat de zbor ce s-a aflat în dotarea Aviaţiei MilitareRomâne. Intrat în serviciu operativ în URSS în anul 1983, la şase anidupă zborul prototipului, a fost construit în peste 1500 de exemplareşi exportat în mai mult de 30 ţări.În zilele noastre este ţinta unor am-biţioase programe de modernizare, demarate în special în Rusia,menite a-l transforma într-un avion de generaţia 4 + prin integrarea desisteme moderne de control al zborului, aviatică şi armament.

MiG-29 Sniper – varianta modernizată autohton, cu simplă co-mandă.

Iulian Stelian RĂDEAN, clasa a VIII-a Şcoala Gimnazială Cheţani, jud. MureşPremiul I secţiunea „gimnaziu“ din cadrul Simpozionului Regional „Anul Generalului Baştan” activitate

integrantă a Proiectului Regional Educaţional „Eroii - modele peste generaţii”

Istoria aviaţiei române - „Nihil Sine Deo”


41

Confruntate cu expansiunea fenomenului terorist, majoritateaţărilor şi-au luat măsuri în vederea contracarării acestei ameninţăriîndreptate împotriva statului de drept şi a valorilor democratice.Măsurile respective au constat, în primul rând, în crearea unorunităţi speciale de intervenţie antiteroristă.

„Tăcuţi, rapizi, letali”, sunt doar câteva din atributele conferiteluptătorilor acestei comunităţi selecte a serviciilor de securitate.O comunitate de oameni legaţi prin firele nevăzute ale unui spiritde corp de o factură cu totul aparte, dominat de valorile „factorilorintangibili” ai luptei: inteligenţa, motivaţia, încrederea, dorinţa deautodepăşire, devotamentul, moralul şi iniţiativa individuală. Prac-tic, structuri specializate în executarea intervenţiilor anti/con-trateroriste există în cadrul instituţiilor de securitate ale majorităţiistatelor. În marea lor majoritate, acestea sunt: structuri de mici di-mensiuni, organizate, dotate, pregătite şi întrebuinţate în confor-mitate cu principiile unor doctrine acţionale distincte; conduse deun eşalon de comandă cu atribuţii specifice, fiind întrebuinţate înacţiuni pe baza unei hotărâri luate la cele mai înalte niveluri dedecizie politico-militare; încadrate cu efective profesionalizate,foarte bine pregătite, experimentate şi care deţin calificări supe-rioare în mai multe specialităţi; pregătite pentru a acţiona inclusivîn medii îndepărtate, ceea ce presupune stăpânirea unor abilităţi delimbaj, cunoaştere a particularităţilor etno-culturale şi a specifi-cului local al unor zone din cele mai diverse; structuri a căror in-struire pune accentul pe forţa fizică, sănătatea mintală, coeziuneagrupului, alături de eficienţa crescută la lupta apropiată; asigurateşi pregătite pentru acţiune, potrivit principiilor modularităţii şicomplementarităţii, fapt ce presupune o conducere şi coordonareîn timp real a grupurilor de acţiune; pregătite pentru a desfăşuraacţiuni în secret, printr-o exploatare la maximum a elementuluisurpriză şi pe baza unui sprijin informaţional complet, oportun şifurnizat în timp real.

Datorită acestui specific, compartimentarea muncii de infor-maţii şi asigurarea confidenţialităţii surselor (în special a celoracoperite) devin principii operative obligatorii ale muncii în cadrulaceste structuri. Majoritatea unităţilor de acest gen sunt organizatepe principii asemănătoare forţelor speciale militare, având oschemă de comandă particularizată, ca urmare a importanţei misi-unilor încredinţate, gradului de confidenţialitate al acestora,numărului extrem de redus de persoane care sunt abilitate să lecunoască şi nivelului înalt al comenzii politico-militare implicateîn luarea deciziei de întrebuinţare a acestor forţe.

Forţele destinate intervenţiilor anti/contrateroriste au nevoie deun „consumator” avizat, ceea ce înseamnă conducători politici res-ponsabili, capabili să aprecieze în egală măsură şi ceea ce nu ar tre-bui să li se solicite să execute. Uneori, ignoranţa, lipsa de viziunepolitică (diplomatică) sau supralicitarea impactului anumitor câş-tiguri de imagine au făcut ca forţele contrateroriste să fie folositeca simple trupe de şoc, în misiuni fără relevanţă operativă evi-dentă. Datorită acestui fapt, forţele specializate pentru executareaintervenţiilor anti/contrateroriste au nevoie de misiuni legitime dintoate punctele de vedere. Aceste misiuni nu se pot situa, în nicio

situaţie, în afara obiectivelor politice fundamentale ale statuluişi/sau ale interesului naţional, şi trebuie executate cu respectareaprevederilor normelor dreptului internaţional umanitar.

Europa: SAS, GIGN, GSG-9 & Co...

În Austria, Comandoul de Intervenţieal Jandarmeriei (Gendarmerie EinsatzKommando-GEK) a fost înfiinţat în anul1978, urmare a atentatului comis îm-potriva sediului OPEC de la Viena, decătre celebrul terorist Carlos (Şacalul), în1973. Loggo-ul GEK este Schwert derDemokratie („Sabia Democraţiei”), cei200 de membri ai săi fiind recrutaţi din

rândurile poliţiei.GEK este cea mai importantă unitate antiteroristă, care poate

acţiona şi ca unitate contrateroristă „de asalt” SWAT (SpecialWeapons and Tactics), sau sub acoperire, în misiuni operativ-in-formative sau de prevenire şi împiedicare a acţiunilor de piraterieaeriană. Cunoscută şi sub denumirea de unitatea „Cobra”, formaţi-unea menţine o strânsă legătură cu unităţile GIGN (Franţa) şiGSG9 (Germania), cu care participă la foarte multe exerciţii orga-nizate în comun. În unele situaţii, membrii GEK sunt utilizaţi şi înmisiuni de protecţie (gardare) a unor demnitari şi a altor person-alităţi VIP.

În Belgia, Escadronul Special de In-tervenţie/„Grupul Diana” (Speciaal In-terventie Eskadron „Groep Diane”)provine din fosta Jandarmerie Regală(Gendarmerie Royale), transformată ul-terior în Poliţia Federală. Luându-şi de-numirea de la zeiţa vânătorii dinmitologia greacă (denumire sub care estecunoscută de majoritatea cetăţenilor bel-

gieni), unitatea este în mod curent denumită prin intermediulacronimelor SIE (Speciaal Interventie Eskadron), de către fla-manzi, sau ESI (Escadron Special d’Intervention), de către valoni.Unitatea este implicată activ în acţiuni de combatere a crimei or-ganizate şi a traficului de droguri, fiind, totodată, şi singura struc-tură însărcinată cu atribuţii pe linia combaterii terorismului.Controlul general al acestei unităţi aparţine Ministerului AfacerilorInterne.

Unitatea are un efectiv de aproximativ 200 de oameni împărţiţiîn trei unităţi de bază: o unitate de intervenţie; o unitate desupraveghere, care execută şi arestările cu un grad ridicat de peri-culozitate; o unitate de suport logistic.

SIE este recunoscută drept una dintre puţinele unităţi de acestgen din Europa şi din lume care a acceptat şi femei în rândurilesale, chiar dacă, pentru moment acestea sunt implicate în specialîn activităţi de supraveghere (filaj) şi operaţii sub acoperire. Lup-tătorii sunt antrenaţi şi pentru folosirea maşinilor şi motocicletelor

T Ă C U Ţ I ,T Ă C U Ţ I ,R A P I Z I ,R A P I Z I ,

L E TA L I . . .L E TA L I . . .Colonel dr. Vasile SOARE


42

în timpul unor situaţii ce ar implica urmăriri de mare viteză, înscopul reţinerii teroriştilor (infractorilor) şi eliberării eventualilorostatici. Parcul auto conţine autoturisme şi autoutilitare marcaMercedes nemarcate, folosite îndeosebi pentru supraveghere şilucru sub acoperire, precum şi autoturisme 4x4 marca RangeRover, marcate cu sigla ESI, folosite în special pentru patrulare şidescurajare perimetrală (zonală).

În Croaţia, odată cu formarea noii sale armate, în 1991, au fostorganizate şi o serie de trupe de poliţie specială, întrebuinţate încădin primele zile ale războiului cu Iugoslavia. Acestea, împreună cutrupele de elită ale armatei, au organizat multe din operaţiuniledesfăşurate la începutul războiului. Brigada de Poliţie Specialăera formată dintr-un Sector de Poliţie Specială, cu departamenteleşi diviziunile sale, un Centru de Instruire (dispus la Mali Loinj), ounitate specială de aviaţie, unitatea antiteroristă Lucko, precum şialte diviziuni teritoriale. Această structură permite Poliţiei Specialesă-şi desfăşoare în mod independent activităţile impuse de sfera deacţiune a Ministerului de Interne.

Principala îndatorire a Poliţiei Speciale, sau Specijalci, cum i semai spune, este identificarea, pregătirea şi aplicarea celor mai efi-ciente metode de luptă împotriva tuturor formelor de terorism.Potrivit cadrului legal în vigoare, Poliţia Specială este structurăresponsabilă cu îndeplinirea următoarelor genuri de misiuni: resta-bilirea ordinii publice, rezolvarea situaţiilor cu luări de ostaticişi/sau dezamorsări de bombe, lupta împotriva crimei organizate,asigurarea securităţii graniţelor, desfăşurarea de acţiuni umanitareîn urma calamităţilor naturale şi a altor catastrofe, precum şi în-deplinirea unor sarcini ce necesită pregătire, echipament, cunoş-tinţe şi abilităţi speciale.

În Danemarca, în cazul producerii unor accidente nucleare, bi-ologice, chimice sau pentru înlăturare a efectelor unor calamităţinaturale sau ale poluării, intervenţiile structurilor specializate suntcoordonate de către Agenţia Daneză pentru Rezolvarea Situaţiilorde Urgenţă – BRS (Beredskabsstyrelsen). Agenţia, administrată deMinisterul de Interne, este principala responsabilă cu rezolvareasituaţiilor de criză pe timp de pace şi pe timp de război, fiind spe-cial organizată şi dotată pentru a asigura inclusiv coordonarea ac-tivităţilor specifice presupuse de rezolvarea unei crize teroriste.Elementul cheie în această abilitate de prevenire este constituitatât de colaborarea ireproşabilă cu cele două servicii de informaţiiale statului (Serviciul Danez de Informaţii al Poliţiei-PET, subor-donat Ministerului de Justiţie, şi Serviciul de Informaţii alApărării-FE), cât şi de performanţele sistemului electronic deavertizare timpurie prin intermediul căruia peste 80% din populaţiatării poate fi avertizată în timp util. PET şi FE sunt specializate înmunca de prevenire antiteroristă, în timp ce operaţiunile con-trateroriste revin, în principal, „forţelor de acţiune” AKS (Aktion-sstyrke), în cooperare cu Jaeger Korpset şi Froemandskorpset.

PET este responsabil de securitatea internă a Danemarcei, prin-cipalele sale sarcini incluzând combaterea terorismului, prevenireaşi combaterea crimei organizate, a spionajului, extremismului şi aproliferării armelor de distrugere în masă. Este parte componentăa Politiei Naţionale, iar personalul este format din ofiţeri de poliţieşi specialişti civili. Deşi misiunile de bază ale acestei formaţiunisunt de natură preponderent antiteroristă, ea reprezintă şi princi-pala formaţiune SWAT a Poliţiei Naţionale, specializată în tehnicide recuperare a ostaticilor. Unitatea este formată dintr-un numărtotal de 70 de ofiţeri, împărţiţi pe echipe de asalt formate din câteopt persoane, sprijinite de echipe de pirotehnicieni si lunetişti.Echipele sunt alcătuite dintr-un lider (şef de echipă), un secund,doi pirotehnişti, doi lunetişti şi doi pompieri.

FE este un serviciu de informaţii ce aparţine MinisteruluiApărării, fiind format din personal militar şi civil. El este respon-sabil cu menţinerea unei permanente informări şi studierea facto-rilor de risc ce privesc securitatea sistemului militar danez.

Trupele antiteroriste din Finlanda, cunoscute sub denumireade Bear Force, au fost înfiinţate în 1978, ca răspuns la dezvoltarearapidă a terorismului european. Cei 40 de ofiţeri atent selectaţi aiDepartamentului de Poliţie din Helsinki sunt specializaţi în luptacorp la corp, experţi în arte marţiale şi antrenaţi pentrusupravieţuirea în medii ostile – în mod special zone montane şi petimp de iarnă1. Toţi membrii trec printr-o perioadă de 15 săptămânide instruire şi antrenamente înainte de a se alătura unităţii. Armelecele mai folosite sunt puştile de asalt autohtone (având la bază unmodel modificat de AK-47), puşca cu lunetă HK PSG-1 cal. 7.62mm, omniprezenta familie MP5, precum şi pistoalele Glock 17cal. 9 mm. Unitatea dispune de vehicule Saab, autospeciale Volks-wagen, precum şi de elicoptere Augusta-Bell AB 412 EP,aparţinând Poliţiei de Frontieră (subordonată Ministerului de In-terne). Elicopterele Augusta-Bell sunt de fapt versiunile mai noi,cu două motoare, ale modelului Huey, aflate încă în dotareaForţelor Aeriene Militare de la baza Utti.

În Franţa, principalele formaţiuni specializate în intervenţiianti/contrateroriste sunt grupate în cadrul Jandarmeriei Naţionale.Unitatea „mamă” este Grupul de Securitate şi de Intervenţie alJandarmeriei Naţionale (Groupe de Sécurité et d’Intervention dela Gendarmerie Nationale – GSIGN). În cadrul acestuia se regă-sesc: Gruparea de Intervenţie a Jandarmeriei Naţionale (Grouped’lntervention de la Gendarmerie Nationale – GIGN); Escadronulde Intervenţie prin Paraşutare al Jandarmeriei Naţionale (EscadronParachutiste d’Intervention de la Gendarmerie Nationale –EPIGN); Grupul de Securitate al Preşedintelui Republicii (Groupe

de Sécurité de la Présidence de laRépublique – GSPR).

Unitatea are baza la Satory (învestul Parisului) şi este formatădin circa 140 de membri. Compe-tenţa sa include în special operaţi-unile pe scară largă împotrivaterorismului şi crimei organizate;de asemenea, unitatea este spe-cializată în căutări de persoane,protecţia reprezentanţelor diplo-

matice ale Franţei şi protecţie VIP. Antrenamentul constă înparaşutism, alpinism (efectuat la grupul de jandarmerie montanăde la Chamonix), scafanderie, cursuri de prim ajutor, de lunetişti,de folosire a explozibililor, tehnici de luptă corp la corp etc.

„Vedeta” incontestabilă a unităţilor din cadrul GSIGN este Gru-parea de Intervenţie a Jandarmeriei Naţionale (Groupe d’lnterven-tion de la Gendarmerie Nationale), mult mai bine cunoscută subdenumirea acronimului său – GIGN. Misiunile sale includ cap-turarea persoanelor înarmate, eliberarea de ostatici, contrateroris-mul, combaterea deturnărilor de avioane sau reprimarea revoltelordin mediul penitenciar. Deşi nu face parte din rândul forţelor pen-tru operaţii speciale franceze, GIGN reprezintă, de departe, uni-tatea cea mai intens mediatizată şi una dintre forţele antiteroristecele mai redutabile ale momentului. Datorită acestui fapt, unitateaeste legată intim de Comandamentul Operaţiilor Speciale întrucât,în Franţa, Jandarmeria este integrată Ministerului Apărării, fiindconsiderată o categorie de forţe distinctă, alături de Forţele Tere-stre, Aviaţia şi Marina Militară.

Deşi este mai puţin cunoscută decât GIGN, unitatea EPIGN arela activ un număr mare de misiuni, atât în Franţa cât şi în străină-tate, în special în fostele colonii franceze (Congo, Noua Cale-donie). A participat, de asemenea, în colaborare cu GIGN, laintervenţia de pe Aeroportul din Marsilia asupra cursei Air France8969, iar în iulie 1987, la înăbuşirea revoltei din închisoareaFleury Merogis, de lângă Paris. Structura sa de bază cuprinde treiplutoane (de sprijin operaţional; de securitate; de protecţie), pre-cum şi un grup specializat pentru acţiuni de cercetare şi culegere


43

de informaţii (Groupe d’Observation etde Recherche – GOR).

Detaşamentul RAID (Recherche,Assistance, Intervention, Dissuasion)este un grup „discret”, înfiinţat în anul1985, care pare să dezmintă practicaîncetăţenită printre unităţile de elită,deoarece preferă selectarea personalu-lui direct din rândul populaţiei civile,şi mai puţin din rândurile militarilor ori

poliţiştilor deja antrenaţi în cadrul diferitelor structuri de luptăanti/contrateroristă2. RAID este echivalentul GIGN din PoliţiaNaţională Franceză, având aproximativ aceleaşi misiuni, accentulpunându-se în schimb mai mult pe infracţiunile de drept comun şimai puţin pe cele de terorism. Are în componenţă aproximativ 60de membri, împărţiţi în 3 secţiuni (intervenţii, monitorizare si pro-tecţie; informaţii, asistenţă tehnică şi armament; negocieri şi ma-

nagementul crizelor).În Germania, „vedeta”

forţelor destinate îndepliniriiunor operaţii speciale an-titeroriste, este „Grupul nr. 9

de Apărare a Frontierei” (Grenz Schutz Gruppe 9/GSG-9), careare un efectiv de 300 de militari. GSG-9 este o unitate specializatăa Poliţiei Federale germane (Bundesgrenzschutz), care îşi aresediul la Hangelar, lângă Bonn. Masacrele din Satul Olimpic şi depe Aeroportul Furstenfeld din München, din 5 septembrie 1972, austat la originea hotărârii autorităţilor germane de a-şi crea propriaformaţiune de luptă antiteroristă cât mai repede cu putinţă. Dindispoziţia ministrului de interne, la 26 septembrie 1972 s-a trecutla organizarea GSG-9 şi, în paralel, la înfiinţarea mai multor for-maţiuni similare, în fiecare land, denumite Comandouri Mobilede Intervenţie (MEK) sau Comandouri Speciale de Intervenţie

(SEK).În Grecia, unitatea cu atribuţii în

combaterea terorismului, aflată încomponenţa poliţiei, este EKAM.Baza acestei unităţi se află în Atena,însă mai multe detaşamente dincadrul acesteia se găsesc răspândite înaproape toate marile oraşe ale Gre-ciei. Fiecare membru trebuie să fiedisponibil 24 de ore din 24 şi să aibăo experienţă de cel puţin 5 ani în

cadrul forţelor pentru operaţii speciale aparţinând altor structuri.Armamentul de bază este constituit din familia HK, respectiv

pistolul mitralieră MP-5 şi pistolul HK 9 mm. Pregătirea de bazăse desfăşoară în cadrul şcolii Rangers a armatei, după care sunturmate cursurile şcolii antiteroriste aparţinând poliţiei.

În Italia, Nucleul Operativ Centralde Securitate (Nucleo Operativo Cen-trale di Sicurezza – NOCS/DivisioneOperazzioni Speciali) este principalaunitate tactică a Politiei StataleItaliene. A participat la acţiuni îm-potriva bandelor armate, la acţiuni îm-potriva crimei organizate şiterorismului din Italia ultimelor douădecenii, luptând împotriva unor grupăride extremă stângă, precum „NucleulArmat al Proletariatului” (NAP),

„Brigăzile Roşii”, sau de extremă dreaptă, precum „Noua Ordine”.Unitatea este subordonată Direcţiei Operaţii Speciale din cadrulPoliţiei, care controlează operaţiile antiteroriste din întreaga Italie.Misiunile principale ale unităţii sunt eliberarea ostaticilor, operaţii

de capturare sau neutralizare a teroriştilor sau fugarilor, operaţii cugrad ridicat de risc, antrenarea ofiţerilor de poliţie, protecţia per-sonalităţilor. În prezent, NOCS are circa 1.000 de membri, grupaţiîn trei secţiuni operative: una de protecţie a personalităţilor, una deantrenament şi un grup de sprijin şi logistică. Unitatea de luptă debază este formată din patru oameni, dar, în funcţie de misiune,numărul acestora poate diferi.

Grupa de Intervenţii Speciale(Gruppo Intervento Speciale – GIS)este unitatea de luptă antiteroristă acarabinierilor, înfiinţată la sfârşitulanului 1977. Cei 100 de oameni carecompun GIS sunt împărţiţi în treisecţiuni operative şi una de lunetiştişi recunoaştere. Fiecare secţiune estedivizată în detaşamente de patru oa-

meni, în orice moment existând o secţiune gata să părăsească bazaîn 30 de mininute. Echipa de lunetişti este formată de obicei dindoi luptatori, echipaţi cu arme Mauser 86SR şi pistolul semiau-tomat H&K PSG/1.

De remarcat că în Italia nu este desemnată o forţă antiteroristăprincipală, GIS şi NOCS acţionând simultan, aşa cum o fac poliţiaşi carabinierii – în calitate de instituţii specializate în asigurarealiniştii, siguranţei publice şi aplicării legii. Diferenţa este că NOCSpoate acţiona numai în interiorul Italiei, pe când GIS poate acţionaşi în exterior.

În Letonia, principala unitate antitero şide recuperare a ostaticilor este Grupul Spe-cial de Intervenţie/Serviciul de Securitate alGuvernului (SIG), aflată sub controlul directal Ministerului de Interne. Această unitateeste coordonată de Serviciul de Securitate alGuvernului care conduce şi celelalte treiunităţi specializate ale domeniului: Secţi-

unea de Escortă, Secţiunea Şoferi VIP şi Secţiunea de InvestigaţiiCriminale. Deşi seamănă cu o unitate SWAT, SIG joacă şi rolul deunitate de operaţii speciale pe timp de război. Acest lucru se da-torează atât dimensiunii numerice a armatei letone, cât şi policali-ficării membrilor SIG – foarte mulţi dintre ei pregătiţi deinstructori proveniţi din foşti ofiţeri Speţnaz, KGB, MVD sau dincadrul unităţilor aeropurtate (paraşutişti). Antrenamentele se des-făşoară într-un fost poligon de specialitate al trupelor sovieticeSpeţnaz, de la Adazi; acestea includ luptă corp la corp, detectareamaşinilor capcană şi trageri cu arma cu lunetă. SIG este o unitateprofesionistă care a înregistrat deja o serie de succese notabile înlupta cu crima organizată; principalele echipamente şi armamentuldin dotare (majoritatea de provenienţă estică) sunt în curs de în-locuire, cu altele, de generaţie mai nouă, de producţie occidentală.

Principala unitate antiteroa Lituaniei este UnitateaARAS („Vulturul”), careaparţine Ministerului de In-terne. Unitatea s-a născut înclimatul de incertitudine ce a

precedat şi a urmat colapsului Uniunii Sovietice – perioadă a unorprofunde schimbări democratice, dar şi de amplificare afenomenelor asociate crimei organizate, cordonate de Mafia ru-sească. Fondată în 1991 pentru a combate ameninţarea crimei or-ganizate din Lituania, ARAS a fost privită atât ca un simbol aldemocraţiei şi stabilităţii noului stat baltic, cât şi ca o forţă de luptăîmpotriva criminalităţii organizate. Trecând imediat la lucru, ARASa desfăşurat o serie de raiduri fulger, eliminând sistematic membricheie din lumea crimei organizate. Faptul că sindicatele mafiei nuau pus stăpânire peste Lituania în primele ei momente de existenţădemocratică, de după 1991, este datorat, în mare măsură, şi


44

acţiunilor ARAS.În Marea Britanie, forţele cu destinaţie specială au o veche

tradiţie. Primele unităţi prevăzute pentru operaţii speciale auapărut în cadrul confruntării din Africa de Nord, în timpul celuide-al Doilea Război Mondial, atunci când Africa Korps, aflat subcomanda generalului Erwin Rommel, a „întors“ primele succeseenglezeşti şi a împins armata britanică, mai numeroasă, înapoi înEgipt.

În prezent, în Marea Britanie există trei regimente SAS (regi-mentele 21, 22 şi 23, dislocate în Londra, Hererfort şi Birming-ham), aflate în subordinea Forţelor Armate. Două din cele treiregimente, 21 şi 23, aparţin armatei teritoriale, fiind prevăzute săfie activate numai în situaţie de criză majoră sau pe timp de război.Regimentul 22 SAS, singura unitate care există şi în timp de pace,are în compunere patru companii (Sabre Squadron), o companiede transmisiuni şi mai multe subunităţi de asigurare. Pe lângă aces-tea, în cadrul lui există un centru de instrucţie (Training Wing) şimai multe subunităţi de investigare operativă antiteroristă3. Com-pania de operaţii speciale (Sabre Squadron) este principala subuni-tate de luptă a regimentului. Aceasta include un grup de comandăşi patru plutoane: unul de paraşutişti (Air Troop); unul amfibiu(Boat Troop), pentru acţiuni în zone de litoral, pe şi sub apă; unulmobil (Mobility Troop), destinat acţiunilor în teren deschis, pe au-tovehicule; unul alpin (Mountain Troop), pentru acţiuni în zonamuntoasă şi zone arctice. Fiecare companie are 78 de militari (dincare şase ofiţeri), fiecare pluton regrupând câte un ofiţer şi 15 ser-genţi şi soldaţi. Ei acţionează în grupuri de câte patru: comandan-tul, ajutorul acestuia, radiotelegrafistul şi cercetaşul. Datorităorganizării modulare, regimentul poate constitui până la 50 de de-taşamente speciale cu un efectiv de 8-16 militari, capabili săacţioneze în adâncimea dispozitivului inamicului, timp de cincizile, fără aprovizionare şi alt sprijin suplimentar4.

Subunitatea de cercetare operativă a regimentului (OperationalIntelligence Unit – OIU ), mai era cunoscută, în mediul apropi-aţilor, şi sub denumirea de Kremlin Unit. Principala sa misiuneeste asigurarea cu informaţii a activităţii unităţii. Aici se strâng in-formaţiile despre posibilele zone de intervenţie (condiţii fizico-geografice, istorie, cultură, religie etc.), despre forţele armate aleeventualului inamic, inclusiv despre subunităţile de forţe specialeale acestuia. În plus, aici există o mare bază de date despre toateorganizaţiile teroriste cunoscute şi despre terorişti, precum şi des-pre actele teroriste comise. OIU culege date şi generalizează ex-perienţa de întrebuinţare în luptă a subunităţilor speciale şiantiteroriste din toate ţările lumii. Ea cooperează activ cu Comite-tul pentru Apărare şi Politică Externă, cu contraspionajul şi cu ser-viciul britanic de informaţii militare (MI-6), precum şi cu alteservicii de informaţii ale categoriilor de forţe şi/sau ale forţelorspeciale din ţări membre ale NATO.

Subunitatea cu vocaţia antiteroristă cea mai pregnantă (CounterRevolutionary Warfare Unit – CRWU) a fost înfiinţată în anul1973, iniţial pentru combaterea insurgenţei în zonele de interes şi,ulterior, pentru lupta împotriva terorismului şi eliberarea ostati-cilor capturaţi. Ea poate fi considerată a cincea companie cu des-tinaţie specială, având un efectiv de 68 de militari. Subunitateaeste compusă tot din patru plutoane a câte 16 militari, care, la rân-dul lor, includ câte patru grupe. Specializările generale ale acestortipuri de plutoane (trăgători de elită, observare şi asalt) le de-osebesc de celelalte plutoane-tip ale companiilor de operaţii spe-ciale. În subunitatea antiteroristă îşi îndeplinesc serviciul, periodic,toţi militarii din compunerea companiilor cu destinaţie specială.Rotaţia se face, de obicei, în cadrul compunerii patrulei (grupei)şi mai rar a plutonului. Un pluton al subunităţii se află permanentpregătit de intervenţie, 24 de ore din 24.

În Polonia, cele mai cunoscute trupe cu destinaţie anti/con-trateroristă sunt cele cunoscute sub denumirea autohtonă de

Jednostki Antyterrorystyczne – JAT. Aproxi-mativ 15 asemenea unităţi, de tip S.W.A.T,sunt dispersate pe întreg teritoriul Poloniei,sub comanda şefilor poliţiei regionale. Oaltă unitate de profil asemănător – StrazGraniczna – aparţine poliţiei de frontieră.Există două asemenea unităţi, cu un efectiv

de aproximativ de 40 de oameni fiecare. Şi Serviciul de Informaţiişi Contrainformaţii Polonez (Urzad Ochrony Panstwa – UOP) areîn structura sa o unitate antiterorsită. Denumită Wydzia Zabez-pieczenia Realizacji, unitatea acţionează numai pe teritoriulPoloniei, în special în acţiuni de asalt al locaţiilor suspecte că aradăposti terorişti sau facilităţi de producţie a drogurilor.

În Portugalia, în 1978, a fost înfiinţat Corpul de Intervenţii,destinat contracarării incidentelor teroriste din toată ţara. În maipuţin de un an totuşi, Corpul de Intervenţie a fost demobilizat, iarresursele sale reorganizate într-o nouă unitate – Grupul de Opera-ţiuni Speciale al Poliţiei de Securitate Publică, mult mai cunoscutăde către publicul larg sub acronimul de GOE. Fondurile considera-bile alocate unităţii au fost folosite în principal pentru construireaunor noi facilităţi incluzând: bazin de înot, poligoane în aer liberşi acoperite, cazărmi, birouri, o sală pentru exersarea luptei corpla corp şi a simulărilor de eliberare a ostaticilor.

În Rusia, unele dintre cele mai cunos-cute unităţi de forţe speciale continuă să fiestructurile Speţnaz (Speţialnoe Naznacenie– Cercetare specială), aparţinând Minis-terului Apărării. În fosta URSS, unităţileSpeţnaz au fost ţinute în mare secret pânăla începutul anilor ’80, existenţa lor nefiindnici măcar recunoscută oficial. TrupeleSpeţnaz se deosebeau de celelalte forţe

aeropurtate sovietice, pentru că erau destinate executării misiu-nilor acoperite şi dispuneau de instruire specializată într-o seriede domenii particularizate: culegerea de informaţii, executarea deraiduri aeropurtate şi intervenţii punctuale în străinătate, sprijinirealuptelor de partizani, organizarea de sabotaje şi asasinate, luptaîmpotriva terorismului ş.a. Majoritatea misiunilor luptătorilorSpeţnaz s-au desfăşurat în strânsă legătură cu agenţii operativi pro-prii din teren şi sub acoperirea informativă a „colegilor“ dinGRU/KGB/FSB. Unităţile Speţnaz poartă, de regulă, uniformaparaşutiştilor şi sunt dislocate în aceleaşi garnizoane cu alte unităţiaeropurtate sau de asalt aerian, iar cele navale împreună cuunităţile de infanterie marină5.

Grupa Specială „Alfa” a fost creată în 1974, ca echipă specialăde luptă împotriva terorismului şi criminalităţii din Direcţia aşaptea – Supraveghere6. A fost implicată în Afganistan, în timpulinvaziei sovietice din anii ’80, când a reprezentat „vârful de lance”al asaltului executat asupra palatului Darulaman din Kabul, dinziua de Crăciun a anului 1979.

Grupa Specială „Flamura” (Vympel) a fostcreată în 1981, ca forţă diversionistă pentruacţiuni în afara graniţelor, subordonată Ser-viciilor Secrete Externe. Nucleul Vympel a fostconstituit din subgrupa Zenith a „grupei spe-ciale” Alfa, având ca sarcini principale re-cunoaşterea în teritoriul inamic, evacuareacetăţenilor sovietici, stabilirea de baze în ţările

străine, antrenarea militanţilor şi grupelor de gherilă din ţările duş-mane. Unele surse afirmă că numărul membrilor unităţii era de500, alţii că era în jur de 1.000, împărţiţi în grupe de 10 sau 12;dintre aceştia, aproape 90% erau ofiţeri sub 40 de ani. LuptătoriiVympel erau selecţionaţi din rândul cadrelor KGB şi urmau unantrenament lung şi riguros. După 1991, unitatea a fost transferatăla Administraţia pentru Protecţia Federaţiei Ruse, fiind implicată


45

în acţiuni antiteroriste interne, în lupta antidrog şi în acţiuni de im-punere a legii. În 1993, preşedintele rus Boris Elţîn a ordonatunităţilor Vympel şi Alfa să ia cu asalt palatul parlamentului, încare se baricadaseră miniştrii disidenţi. Deoarece Vympel a refuzatsă execute asaltul, unitatea a fost transferată, în vederea desfi-inţării, la Ministerul de Interne (MVD); ulterior transferului, mareamajoritate a luptătorilor au părăsit unitatea. Cu ceea ce a mairămas din Vympel, MVD şi-a creat propria umitate antiteroristă,sub denumirea de unitatea antiteroristă Vega. Unele informaţiisusţin că Serviciul de Informaţii Externe Rus (SVR), succesorulDirecţiei Externe a KGB, a reformat Vympel, fară niciunul dinvechii săi membri.

„Beretele Negre”, sau Otryad MiliţiiOsobogo Naznacheniya – OMON au fost cre-ate la sfârşitul anilor ’80, în cadrul Ministeruluide Interne, în fiecare din oraşele fostei UniuniSovietice. Unitatea este formată din voluntaricare şi-au satisfăcut stagiul militar, principalalor misiune constituind-o acţiunile împotrivarevoltelor, arestarea criminalilor periculoşi,

păstrarea ordinii în locurile publice şi alte misiuni cu grad sporitde risc. În anii ’80, trupele OMON au acceptat voluntar să lupte înCecenia, atrase şi de promisiunea salariului „special” de 30 dedolari pe zi... Din 1999, trupele OMON au primit, ca o sarcinăadiţională, controlul identităţii tuturor persoanelor care nu suntcetăţeni ruşi.

Principala unitate antiteroristă din Serbia este Divizia SpecialăAntiteroristă (Specijalna Antiteroristicka Jedinica - SAJ). Creatăpe 13 mai 1978, de către Franz Kos, care a fost şi primul coman-dant al unităţii, SAJ a devenit mai cunoscută public în 1989, lamineriadele din provincia sârbă Kosovo, unde au avut principalulrol în înăbuşirea demonstraţiilor, care degeneraseră în manifestăriviolente. Iniţial, SAJ era compusă din 200 de membri, dar numărullor a crescut între timp, astăzi ajungând până la aproximativ 500.Membrii SAJ sunt echipaţi mai bine decât oricare dintre unităţilede poliţie sârbe. Unitatea dispune de câteva centre de antrenament,dintre care cel mai cunoscut este cel din Goč, unde se desfăşoarăantrenamentele pentru acţiunile în mediul urban. Vârsta medie amembrilor SAJ este de 20-35 de ani; toţi trebuie să aibă o consti-tuţie atletică şi să fie cunoscătorii unor tehnici avansate în artemarţiale. Recrutările au loc pe 13 mai ale fiecărui an. Unitatea areîn dotare elicoptere de tipul US Jet Ranger şi Long Ranger. Spredeosebire de unităţile speciale ale Armatei fostei Iugoslavii (JNA),luptătorii unităţii folosesc pistoale mitralieră Heckler & KochMP5 şi puşca cu lunetă G-3, pe lângă diferitele arme de fabricaţieiugoslavă, derivate ale modelului M70 (copie AK-47) şi M-76.La nevoie, acţiunea luptătorilor poate fi acoperită de unităţi de eli-coptere. Trupele folosesc diverse tipuri de uniforme pentru opera-ţiuni urbane, în câmp deschis sau pe timp de noapte. Pentruanumite operaţiuni „sensibile” de asalt, luptătorii folosesc uni-forme şi cagule negre. Una dintre ultimele mobilizări cunoscuteale trupelor SAJ a fost în Kosovo, în 1998, când au fost între-buinţate împotriva teroriştilor din Kosovo Liberation Army (KLA).Una dintre operaţiuni, care a adurat câteva zile, a constat în dis-trugerea sediului KLA din Donje Prekaz; după operaţiune, trupeleSAJ s-au retras în baza lor permanentă din afara zonei de conflict.

Grupul Special pentru Operaţiuni (GEO) esteprincipala unitate antiteroristă din Spania, com-pusă din 65-70 de ofiţeri şi subofiţeri. Unitatea seantrenează cu trupele britanice SAS, trupeleamericane Delta Force şi cu trupele italieneNOCS. Criteriile de intrare în GEO sunt foartestricte: din 400 de candidaţi pentru echipa ini-

ţială, doar 70 au fost acceptaţi. Primul comandant al unităţii, Qui-jada, vroia membri competenţi, cu un psihic puternic, determinaţi

în arestarea teroriştilor, indiferent de acţiunea criminală comisă deaceştia. Ca forţă a poliţiei, GEO acoperă majoritatea misiunilorantiteroriste şi de recuperare a ostaticilor din Spania; la antrena-mente, pe timpul cărora se foloseşte, în dese situaţii, muniţie ade-vărată, sunt în mod frecvent simulate asalturi asupra potenţialelorţinte teroriste (autobuze, trenuri, avioane). Unitatea a fost impli-cată în numeroase operaţiuni speciale, urmare a jefuirii unor băncisau a înăbuşirii unor revolte produse în închisori –, toate încheiatecu recuperarea ostaticilor reţinuţi.

Grupurile Antiteroriste Rurale (GAR) facparte din Garda Civilă, fiind destinate în specialacţiunilor în nordul Spaniei, duse împotrivaseparatiştilor basci. Garda Civilă este o organi-zaţie militară formată din aproape 70.000 demembri, ce are rol de poliţie pe timp de pace,precum şi de structură de luptă specializată în

lupta împotriva terorismului. Unitatea Specială de Intervenţie(UEI) este unitatea antiteroristă de elită a Gărzii Civile, fiind în-trebuinţată deja în mai multe operaţiuni, majoritatea împotrivagrupului separatist ETA.

În Turcia, unitatea Ozel Jandarma KomandoBolugu – OJKB are deja la activ mai multe misi-uni ce au inclus acţiuni antiteroriste, de eliberarea ostaticilor, de restabilire a ordinii publice saucontracarare a unor acţiuni criminale de mare risc.Membrii unităţii sunt instruiţi la Şcoala de Jan-darmi din Foca şi de către instructori selectaţi din

rândurile armatei. Unitatea funcţionează sub conducerea poliţieiregionale, dar poate primi sarcini şi de la Sediul Central al Jan-darmeriei, de la Ankara. Echipele de Acţiune în caz de Criză alePoliţiei Naţionale (CAT) sunt asemănătoare echipelor SWATamericane, fiind pregătite pentru un spectru larg de misiuni decombatere a terorismului, în mod deosebit a celor care vizează de-turnări de avioane. Aceste echipe, înfiinţate în anii ’70, întărescforţele OJKB în cazul unui incident terorist de amploare.

În Ucraina, pricipala unitate specializată în in-tervenţii anti/contrateroriste este Berkut („Vulturiiaurii”), aflată sub autoritatea Ministerului Aface-rilor Interne. Unitatea a fost înfiinţată în 1992,având la bază Detaşamentele Miliţiei Speciale(OMON), existente încă din perioada fosteiURSS. Principala unitate Berkut (5.000 de mem-bri) se găseşte la Kiev, în oraşele mai mari din ţară

aflându-se mai multe batalioane şi detaşamente. Panterele suntmembri unei alte unităţi antiteroriste, de descendenţă Speţnaz,aflată în subordinea Ministerului de Interne; unitatea a fost înfi-inţată în 1994, având baza la Kiev.

Referinţe:1www.sfahg.com/2http://raid.admin.free.fr/3***Zarubejnoe Voennoe Obozrenie, Rusia, nr. 3, 1999, pp. 19-

264Ibidem, nr. 9, 1994, pp. 12-145Vasile Soare, op.cit., pp. 337-3416www spets.dk/rusia; www specwarnet.net/


46

Introducere. În peisajul publicist românesc, presa militarăocupă un loc distinct, continuând tradiţia inaugurată de primul pe-riodic de profil - Observatorul militar -, săptămânal apărut, la 23iulie 1859, în Principalele Unite, la Bucureşti.

Actualul judeţ Buzău a avut, în perioada interbelică, când auapărut zeci de publicaţii, acoperind toate domeniile de interes - in-formative, culturale, ştiinţifice, şcolare ş.a. -, un număr mai mic deperiodice cu caracter militar, cu excepţia unor organe de presă aleunor asociaţii, precum Fii Apărători ai Patriei, „Organ de luptăpentru apărarea intereselor demobilizaţilor, grade inferioare, dinjud. R. Sărat” (13 iulie 1920), Santinela Buzăului, „Ziar pentruapărarea intereselor demobilizaţilor” (20 nov. 1921), Apărareanoastră, „Organ de propagandă al Comisiunii judeţene de apărarepasivă Rm. Sărat” (1 iunie 1934). Abia în octombrie 1968 apareprima publicaţie editată de o structură militară recunoascută.Aceasta avea titlul Aripi tinere şi este „Revista Şcolii de Aplicaţiepentru Aviaţie”, de la Boboc-Ziliştea, care devine „Revista Şcoliide Aplicaţie pentru Forţele Aeriene «Aurel Vlaicu»”. După 1990,în garnizoana Buzău, aveau să mai fiinţeze şi alte publicaţii cuprofil militar, fie aparţinând unor structuri militare ori ale unor or-ganizaţii ale cadrelor militare în rezervă şi în retragere: În slujbapatriei, „Ziar editat de Armata a 2-a” (9 mai 1991), Temerarii văz-duhului, publicaţie apărută sub egida Centrului de Perfecţionare aPregătirii Cadrelor din Trupele de Paraşutişti „General-maiorGrigore Baştan” (1995), Străjer în calea furtunilor, „Magazin alFundaţiei «Mareşal Alexandru Averescu». Cadran militar buzoian”(august 1996), Buletinul Trupelor de Paraşutişti (decembrie1997), care îşi va schimba titlul în Paraşutiştii, bianual, editat deŞcoala de Aplicaţie pentru Paraşutişti de la Buzău (decembrie2002), Aripi buzoiene, „Publicaţie editată de Asociaţia Românăpentru Propaganda şi Istoria Aviaţiei - Filiala Buzău”, semestrială(20 iulie 2007), Cercetaşii buzoieni, publicaţie a Asociaţiei Cerce-taşilor Militari în Rezervă şi în Retragere. Pe lângă acestea, auapărut şi periodice ale structurilor Ministerului de Interne: Am-prenta (Inspectoratul Judeţean de Poliţie Buzău), Jandarmeria bu-zoiană (Inspectoratul Judeţean de Jandarmi), Focuri vii 112(Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă), Muguri (Re-vista Liceului Militar „Neagoe Basarab”) ş.a.

Scurt istoric al paraşutismului militar românesc. La 6 de-cembrie 1830, odată cu sfiinţirea întâiului drapel al oştiriiromâneşti, ia fiinţă şi Polcul doi, ce avea reşedinţa la Ploieşti, din

ale cărei trupe, o parte, erau staţionate în urbea Buzăului. În timp,în garnizoana Buzău i-au fiinţă Regimentele 8 Dorobanţi (1 febr.1877), 7 Artilerie (1883), Şcoala de Pilotaj (1912) ş.a. În 1895, înoraşul Buzău se instalează Comandamentul Diviziei V Infanterie,angajată în al doilea război balcanic (1913) şi care s-a acoperitde glorie în cele două mari conflagraţii mondiale ale secoluluiXX1.

În primăvara anului 1940, paraşutiştii germani au avut con-tribuţii decisive în ocuparea unor ţări, de către Whermacht, precumNorvegia, Danemarca, Belgia şi Olanda, ceea ce l-a determinat pegeneralul Ion Antonescu, conducătorul statului, să ia în calculcrearea unor structuri de paraşutişti şi infanterie aeriană, dupămodelul german.

Astfel, în iunie 1941, Antonescu a semnat Decretul-Lege nr.93/1941 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea unităţilorde Infanterie Aeriană [unităţi de Infanterie transportată şi unităţi deparaşutişti], în cadrul Aeronauticii Militare. Decretul-Lege a intratîn vigoare, la 10 iunie 1941, dată care marchează ziua de naşterea paraşutismului militar în România.

În timpul războiului antisovietic, noua structură militară a par-ticipat la câteva acţiuni, puţin semnificative, în schimb, după în-toarcerea armelor împotriva foştilor aliaţi germani, la 23 august1944, paraşutiştii militari români au avut o contribuţie decisivă laapărarea Capitalei. Deşi trecuse de partea Naţiunilor Unite, con-tribuind la înfrângerea hitlerismului, armata română a fost tratatăca o armată învinsă şi supusă unei ample destructurări, astfel încâtşi trupele de paraşutişti au căzut victimă acestei decizii politice. La9 septembrie 1944, batalionul de paraşutişti este desfiinţat deComisia Aliată de Control (sovietică), ce a impus diminuarea dras-tică a efectivelor şi structurilor militare, inclusiv din Aeronautică,cu consecinţe negative, implicit, şi asupra trupelor de paraşutişti.De-a lungul timpului, această structură de elită a Armatei Româneva cunoaşte o evoluţie constantă, punându-se, astfel, temelia real-izării unui impresionant spirit de corp.

„Deşi Comandamentul Aeronauticii era preocupat, încă dinvara anului 1948, de constituirea şi pregătirea unui detaşament deparaşutişti care să se transforme, în caz de război, în batalion deparaşutişti şi să îndeplinească misiuni specifice de desant aerian,s-a trecut concret la realizarea acestui plan, abia la sfârşitul anului19502.”

În consecinţă, la 1 noiembrie 1950, s-a înfiinţat, la Tecuci, în

„PARAŞUTIŞTII”- Buletinul comandamentului trupelor de paraşutişti -

Viorel FRÎNCUBiblioteca Judeţeană „V. Voiculescu” Buzău

ABSTRACTBuzau has had a military tradition for over 180 years. There have been established here the first structures of the future

Romanian army. But, the first professional publication - Young Wings - was published in October 1968, by «Aurel Vlaicu» AirForce School in Zilistea-Boboc, then, from the 9th of May 1991, bimonthly, have been published Serving the country, a publi-cation issued by the Second Army Headquarters, as well as other magazines, edited by associations and organizations of re-serve and retired military: Wings of Buzau and Watchman in the way of storms.

The present study is dedicated to the history of the Romanian military parachutism founded by general Ion Antonescu onthe 10th of June 1941, to the publications of this Romanian army’s elite structure, and to Paratroopers’ publications, startingwith the Bulletin of the Forces Paratroopers, continued by Paratroopers, a magazine published by the School of Aplication forSpecial Operations Forces „Major-general Grigore Baştan”, Heroes of the air, newspaper edited by Center Staff TrainingParachute Troops, and Buzau’s scouts, Scout Association of Reserve and Retired military publication.

Keywords: Wings, Paratroopers, Heroes, Scout, Grigore Baştan


47

cadrul Centrului de Instrucţie al Aviaţiei, Batalionul 1 Paraşutişti,subordonat Comandamentului Forţelor Aeriene Militare (CFAM),pentru ca, în noiembrie 1951, acesta să fie dislocat în garnizoanaBuzău şi transformat, în 24 septembrie 1952, în Regimentul 246Paraşutişti.

De menţionat faptul că, „la 14 aprilie 1952, conform Statutuluide organizare nr. 13/200, unitatea a luat denumirea de Batalionul597 Paraşutişti, comandant girant fiind numit căpitanul GrigoreBaştan, cel care va asigura această funcţie, până în octombrie1964, când a fost declarat reuşit la examenul de admitere la Aca-demia Militară3. În data de 8 mai 1971, el devine primul generalparaşutist al României, inventatorul unui nou tip de paraşută şi alunor recorduri sportive în domeniu, o figură emblematică a acesteistructuri militare.

După mai multe transformări succesive, unitatea va deveni, în1974, Regimentul 60 Paraşutişti „Băneasa-Otopeni” şi va fi sin-gura unitate de paraşutişti din armata română, până în 1980, cândse vor mai înfiinţa alte trei regimente similare la Caracal, Titu şiCâmpia Turzii.

La 1 iulie 1986, în cadrul Regimentului 60 Paraşutişti„Băneasa-Otopeni”, a fost înfiinţat Cursul de Pregătire, Per-fecţionare şi Specializare Paraşutişti, prima structură propriu-zisăde învăţământ din Trupele de Paraşutişti, având ca obiectiv per-fecţionarea, prin cursuri, a ofiţerilor comandanţi de subunităţi şipregătirea militarilor în termen redus (cadre în rezerva unităţilor).

Evenimentele din decembrie 1989 au consacrat unităţile deparaşutişti, pentru o vreme, ca un veritabil garant al securităţiinaţionale, şi nu numai, acestea cunoscând un adevărat apogeu alefectivelor, dat, evident, de rolul care l-ar fi putu juca prin mobili-tatea şi capacitatea de reacţie specifice.

Prin urmare, răspunzând nevoii de modernitate, armata română,implicit paraşutismul militar, parte componentă a structurilor desecuritate euroatlantice, şi-a redimensionat forţele, pentru a facefaţă exigenţelor prezentului şi provocărilor viitorului.

Astfel, la 30 noiembrie 1990, odată cu înfiinţarea celor treibrigăzi de paraşutişti şi a Comandamentului Trupelor de Paraşu-tişti, a luat fiinţă Centrul de Instrucţie al Paraşutiştilor, dislocat îngarnizoana Buzău, încadrat, în cea mai mare parte, cu personaldin Regimentul 60 Paraşutişti.

La 1 august 1991, Centrul de Instrucţie al Paraşutiştilor a de-venit Centrul de Perfecţionare al Pregătirii Cadrelor din Trupele deParaşutişti, iar, la 25 octombrie 1992, acestuia i s-a conferit şi de-numirea onorifică „General-maior Grigore Baştan”, fost coman-

dant al unităţii, o legendă a paraşutismului militar din România.În 1 iunie 1997, s-a înfiinţat Şcoala de Aplicaţie pentru Paraşu-

tişti „General-maior Grigore Baştan”, înlocuind Centrul de Per-fecţionare al Pregătirii Cadrelor din Trupele de Paraşutişti. Şcoalase afla în subordinea Statului Major al Aviaţiei şi ApărăriiAntiaeriene.

La 17 aprilie 2003, Şcoala de Aplicaţie pentru Paraşutişti s-atransformat în Şcoala de Aplicaţie a Forţelor pentru Operaţii Spe-ciale „General-maior Grigore Baştan”, iar la 1 septembrie 2008, caurmare a procesului de restructurare a armatei, şcoala devine Cen-trul de Instruire pentru Operaţii Speciale, subordonat Şcolii deAplicaţie pentru Unităţi de Luptă „Mihai Viteazul” din Piteşti4.

Publicaţii ale paraşutiştilor militari români. În acest context,conducerea Comandamentului Trupelor de Paraşutişti (C.T.P.) adecis să fie editată o publicaţie de armă, ca mijloc de comunicare,informare şi promovare a imaginii respectivei structuri militare.

În consecinţă, la 10 iunie 1991, când se împlineau 50 de ani dela înfiinţarea paraşutismului militar românesc, sub egida C.T.P.apare primul număr al publicaţiei Buletinul Trupelor de Paraşu-tişti, „Ediţie jubiliară”, anunţată ca bianuală. La început, periodicula avut un circuit intern, cu apariţii semestriale, fiind secretizată.Gheorghe Caraghin, redactor şef, propunea viitorilor cititori, capublicaţia „să fie deschisă întregii problematici din trupele deparaşutişti şi să devină «eşalonul înaintat» al gândirii militareromâneşti în domeniul desantului aerian”5. În formatul 20,5 x 14,5cm, cu un număr de pagini variabil (44, 85, 68, 48 etc.), publicaţiase va tipări la Tipografia M.Ap.N., iar nr. 1 şi 2 (9 şi 10)/1995, laTipografia SMAVA Boboc (jud. Buzău). Ultimul numărul, 11, diniunie 1996, editat la Bucureşti, îl are, ca redactor şef, pe lt.col.Mihai Marteş, iar secretar de redacţie pe lt. col. Alexandru Giurea,urmând ca editarea Buletinului... să intre în sarcina Şcolii de Apli-caţie pentru Paraşutişti de la Buzău.

Între timp, la 10 iunie 1993, la iniţiativa unui grup de ofiţeri aiCentrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor din Trupele deParaşutişti „General-maior Grigore Baştan”, cu sediul în garni-zoana municipiului Buzău, beneficiind şi de sprijinul comenziiunităţii, a văzut lumina tiparului publicaţia Temerarii văzduhului,cu subtitlul „Buletinul Trupelor de Paraşutişti”, „Ziar pentruminte şi inimă al paraşutiştilor”, cu deviza: „Mergi până la capăt!”.La primul număr, colectivul redacţional era compus din cadre mili-tare şi personal civil: lt. col. Dumitru Marinescu (coord.), prof.Maria Lupu, psiholog Mircea Rotaru, ing. Dumitru Popescu, cpt.Lucian Ralea, cpt. Marius Popescu, cpt. Constantin Dinu (redac-


48

tori), lt. Daniel Stroe (fotoreporter). În timp, în caseta redacţionalăvor mai intra: col. Socrate Romaşcu, lt.col. Mircea Moraru, mr.Mihail Pîrlog, mr. Mircea Tănase, cpt. Vasile Pupăză, cpt. Fran-cisco Stoica, plt. maj. Cornel Stuparu, prof. Adina Dudaş ş.a.

Fără articol program, publicaţia a fost o „ediţie specială dedi-cată «Zilei Paraşutiştilor»”, aşa cum vor fi şi celelalte numere,până la încetarea apariţiei. Abia la an III, nr. 3, din 10 iunie 1995,este publicat un editorial, titrat „Îndrăznim!”, prin care „Redacţia”schiţează dezideratele, în alcătuirea publicaţiei: „Constituită ad-hoc, redacţia ziarului şi-a propus, iniţial, să realizeze o «foaie»dedicată Zilei Paraşutiştilor. Condeie neprofesioniste vădeaustângăcii de amator în stilul de creaţie, dar şi o dorinţă de a ieşi lalumină. Orientarea de atunci nu includea o publicaţie de durată. Deaici, lipsa unui articol program. Astăzi, prin experienţa acumulată,ne propunem să îndrăznim mai mult, adică să realizăm un periodicutil tuturor categoriilor de militari, deschis oricărui gen publicis-tic.

Care să pună în legătură experienţa vârstnicilor cu setea decunoaştere a tinerilor, pentru a realiza împreună o legătură su-fletească.

Care să cultive memoria trecutului pentru stimularea strădani-ilor spre mai bine.

Care să limpezească şi să perfecţioneze învăţământul militarspecific.

Care să scoată din umbră tinere talente, energii proaspete, dor-nice de exprimare.

Care să exprime punctul de vedere în probleme de instrucţie,ordine şi disciplină.

O astfel de gazetă, credem, e cerută de nevoile actuale. Paraşu-tiştii au nevoie de jurnalul lor, care să-i reprezinte; paginile saleaşteaptă colaboratori din toate colţurile ţării”6.

Sumarele celor cinci „ediţii speciale” conţin articole şi rubricidiverse: „Salt grupat în istoria curajului” (serial semnat de lt. col.

Mircea Moraru), „O istorie a trupelor de paraşutişti”, „LegendaBaştan”, „Cu periscopul prin fantă”, „Forţele armate speciale dinalte ţări”, „Boabe de umor”, interviuri, însemnări, creaţii literare,semnate de Mircea Rotaru şi Mihail Pîrlog etc.

În 1995, apar două numere, pe 10 iunie şi 1 noiembrie. Cel dinnoiembrie se constituie într-o „Ediţie dedicată aniversării îm-plinirii a 45 de ani de existenţă a U.M. 01847 Buzău”, cu urmă-torul sumar: „Ordinul de zi al Secretarului de stat şi şef al StatuluiMajor General”, interviul „Munca în echipă e stilul casei”, acordatde lt. col. Mihail Pîrlog, comandantul unităţii, „Sărbătoare de su-flet a primei unităţi de paraşutişti militari din România”, semnat demr. Vasile Pupăză ş.a.

În formatul de 42 x 21 cm (4 pagini), revista s-a tipări la Ti-pografia Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene, de la Boboc-Ziliştea. Cu an V, nr. 5, din 10 iunie 1996, „ediţie aniversară”,publicaţia îşi încetează apariţia.

În decembrie 1997, editarea Buletinului Trupelor de Paraşutiştia intrat în sarcina Şcolii de Aplicaţie pentru Paraşutişti de laBuzău, cu apariţie semestrială (de obicei, 10 iunie şi 1 decembrie)şi cuprindea următoarele rubrici permanente: artă militară şi doc-trină; managementul sistemului unităţii; pregătirea pentru luptă;învăţământ; logistica trupelor de paraşutişti; asigurarea psihologi-că; file din istoria paraşutismului militar; drept umanitar inter-naţional, cooperare cu armatele străine; creaţii literare (supliment).

Avându-l coordonator pe comandantul unităţii, col. MirceaMoraru, colectivul de redacţie afirma, în articolul-program, căpublicaţia „va urmări mobilizarea spirituală a paraşutiştilor mili-tari, valorificarea tuturor disponibilităţilor profesionale cu energiiori potenţialităţi creatoare, stimularea conştiinţei propriei dem-nităţi, ca sentiment şi atitudine faţă de profesia de paraşutist”7. Laprimele patru numere, din seria nouă (nr. 10 - 13), redactor şef afost col. Romulus Hodârnău, iar secretar de redacţie mr. Constan-tin Dinu, care va rămâne în continuare în caseta redacţională. Laan II, nr. 3, din 10 iunie 1998, redactori şefi adjuncţi au fost lt. col.Costel Aniţa şi mr. Mircea Tănase, iar cu nr. 4, din decembrie


49

1998, redactor şef este numit lt. col. Mircea Tănase, care a în-deplinit această funcţie până în septembrie 2008, când a fost numitredactor-şef al revistei Gândirea militară românească (Revistă deteorie şi ştiinţă militară, editată de Statul Major General al ArmateiRomâniei). Apărut în format 29,5 x 20,5 cm (91 p.), Buletinul Tru-pelor de Paraşutişti se imprimă, la început, în condiţii tipograficemodeste, la Tipografia Şcolii Militare de Aviaţie „Aurel Vlaicu”,devenită Şcoala Militară a Forţelor Aeriene de la Ziliştea-Boboc(jud. Buzău).

Cu an V, nr. 9 (18), din iunie 2001, apare în format 29 x 20 cm(40 p.) şi, pentru prima dată, cu coperţi în policromie, ca la an VII,nr. 14 (23), din decembrie 2003, revista să se tipărească full-color,la tipografiile Mad Lintotype Offset, apoi la Alpha MDN, VegaProd, toate din Buzău, Centrul Teritorial Tehnic-Editorial al Ar-matei şi Just Create, din Bucureşti. O contribuţie deosebită întehnoredactarea revistei a avut-o maistrul militar Iulian Cadu-lencu.

Începând cu nr. 12 (21) /dec. 2002, Buletinul Trupelor deParaşutişti, apare cu titlul PARAŞUTIŞTII, păstrând ca subtitlu,vechiul titlu, Buletinul…, şi este editat de Şcoala de Aplicaţie pen-tru Paraşutişti „General-maior Grigore Baştan” Buzău. Colectivulde redacţie este format din: col. Mircea Moraru (coordonator), col.Mircea Tănase (redactor şef), lt. col. Constantin Dinu şi ec. VioricaGheorghe (redactori), maistru militar Iulian Cadulencu(tehnoredactare). La an VIII, nr. 16 (25), din august 2004, setipăreşte un „Număr omagial dedicat aniversării a 60 de ani de laparticiparea paraşutiştilor la luptele pentru apărarea Capitalei”. Cuan IX, nr. 19 (28), decembrie 2005, revista PARAŞUTIŞTII îşischimbă subtitlul în „Buletin al Şcolii de Aplicaţie a Forţelor pen-tru Operaţii Speciale „General-maior Grigore Baştan”. Schim-barea subtitlului se datorează înfiinţării, la 1 martie 2005, a uneinoi unităţi de învăţământ, ce a luat locul Şcolii de Aplicaţie pentruParaşutişti, urmând să gestioneze învăţământul a patru categoriide luptători: cercetaşi, paraşutişti, forţe speciale şi informaţii mili-tare. Din acel an, publicaţia va fi deschisă marelui public, ca o

punte de legătură între structura militară şi societatea civilă,conţinutul fiind adaptat noilor state de organizare ale instituţiei deînvăţământ, cerute de intrarea într-o altă etapă de integrare opera-ţională în NATO şi Uniunea Europeană. De asemenea, o con-tribuţie deosebită au avut-o celelalte structuri de paraşutişti şimisiuni speciale care, înţelegând că publicaţia le reprezintă, aucontribuit cu materiale valoroase la susţinerea sa editorială.

Pensionat, la 22 mai 2007, generalul de brigadă (r) MirceaMoraru va rămâne, în continuare, în caseta redacţională, ca preşe-dinte de onoare, iar col. Mihail Pârlog a preluat rolul de coordo-nator al publicaţiei8, pe care îl va preda, la numărul următor, col.Vasile Cerbu.

La an XII, nr. 25 (34), din decembrie 2008, revista PARAŞU-TIŞTII îşi schimbă, din nou, subtitlul în „Buletin al Centrului deInstruire pentru Operaţii Speciale”, ca urmare a procesului de res-tructurare a armatei, survenit la 1 septembrie 2008. Comandantulunităţii, lt.col. dr. Doru Enache, motivează, astfel, schimbarea pro-filului noii instituţii de învăţământ: „Intrarea în etapa integrăriioperaţionale depline în NATO şi Uniunea Europeană, a însemnat,din perspectiva obiectivelor de îndeplinit, necesitatea a încă unuipas făcut în reorganizarea învăţământului militar, fapt materializat,în ceea ce priveşte instituţia noastră, prin aplicarea unui nou statde organizare şi bunăoară o altă denumire, începând cu01.09.2008”9. Colectivul de redacţie este format din: col. dr. DoruEnache (coordonator), col. dr. Mircea Tănase (senior editor) şi lt.col. Dragoş Axinia (redactor şef). Publicaţia îşi păstrează formatulde 29 x 20 cm, cu număr de pagini variabile, fiind imprimat laCentrul Tehnic-Editorial al Armatei şi Tipografia Just Creat S.R.L.Bucureşti. De menţionat că toţi membrii echipei redacţionale audesfăşurat şi desfăşoară această activitate ca o sarcină suplimen-tară, în afara îndeplinirii atribuţiilor funcţiilor pe care au fost în-cadraţi în organigrama structurii militare.

Note:1Viorel Frîncu, Consemnări publicistice. Articole-Comunicări-

Studii, Buzău, Editura Editgraph, 2012;2Arhivele Militare Române, Fond 1737, Comandamentul

Forţelor Aeriene Militare, dosar nr. 59/1950, f. 173; apud MirceaTănase, Paraşutismul militar în România. Tradiţie şi actualitate.1941-2006, ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Centrului Tehnic-Ed-itorial al Armatei, 2008, p. 249;

3Registrul istoric al unităţii de paraşutişti, vol. 1, perioada1950-1963, p. 247; apud Mircea Tănase, op. cit., pp. 253-257;

4Lt.col. Dragoş Axinia, Material documentar cu principalelerepere ale Centrului de Instruire pentru Operaţii Speciale „Gen-eral-maior Grigore Baştan”, mss, f. 1-2, Muzeul Paraşutiştilor,Buzău;

5Gheorghe Caraghin, Cuvânt înainte, în: „Buletinul Trupelorde Paraşutişti”, an I, nr. 1, p. 1;

6„Temerarii văzduhului”, an I, nr. 1, p. 1;7„Buletinul Trupelor de Paraşutişti”, nr. 1 şi 2, decembrie 1997,

serie nouă, p. 1;8„Paraşutiştii”, an XI, nr. 22 (31), din iunie 2007;9Lt. col. drd. Doru Enache, Îndemn la triumvirat, fundamentat

pe temeiul profesional al specialităţilor: operaţii speciale, cerc-etare şi paraşutişti, în: „Paraşutiştii”, an XII, nr. 25 (34), decem-brie 2008, p. 1.

(Comunicare susţinută la Congresul Naţional de Istorie aPresei - „Elita culturală şi presa” - Bucureşti, 18 - 20 aprilie2013)


50

„Un spectru larg de operaţii militare şi paramilitare, de regulăde lungă durată, desfăşurate predominant de forţe indigene sauechivalente, care sunt organizate, instruite, echipate, sprijinite şidirecţionate în maniere diferite de o autoritate/sursă externă. Elinclude războiul de gherilă şi alte operaţii directe - ofensive,puţin vizibile, acoperite sau clandestine - precum şi acţiuni in-directe ca subversiunea, sabotajul, culegerea de informaţii, sus-tragerea şi evadarea”1.

Războiul neconvenţional (Unconventional Warfare - UW), esteun concept lansat de administraţia americană la începutul anilor’60, pe timpul, dar mai ales în urma conflictului din Vietnam, pecare, specialiştii Departamentului Apărării al SUA, după multeîncercări, l-au definit cât de cât „oficială”

Prin acest nou tip de război - războiul neconvenţional - se ur-măreşte producerea, din interior, a unor schimbări în funcţionareasistemului politic, în organizarea socială, în mecanismele econo-mice, în sistemul de norme şi valori, în starea de spirit, în compor-tamentul şi atitudinea unui stat ţintă, prin dezorientare colectivă,înfrângerea rezistenţei puterii legitime, anihilarea instituţiilor deautoritate şi a forţelor interne de apărare.

Practic, împotriva statului ţintă, se declanşează o agresiunenedeclarată, fiind folosite forme şi mijloace atipice de acţiune.Statul vizat, de cele mai mult ori, va fi în imposibilitatea de a

riposta prin forţa armelor sau prin alte mijloace eficiente la acţiu-nile multiple, coordonate din exterior şi din interior de un agresorcare, în general, pentru marea masă a populaţiei, va rămâne in-vizibil şi care, chiar dacă îşi va dezvălui identitatea, o va face, deregulă, numai după ce intervenţia s-a încheiat.

GENERALITĂŢIInsurgenţa este unanim recunoscută ca fiind cea mai reprezen-

tativă formă de „conflict neconvenţional” şi implicit unul din celemai studiate şi analizate fenomene militaro-politice.

Insurgenţa este o mişcare de rezistenţă organizată carefoloseşte subversiunea, sabotajul şi conflictul armat pentru a-şiatinge scopurile. Este de fapt o confruntare politico-militară lascară largă, destinată să reducă legitimitatea şi controlul exercitatde guvern şi să sporească interesele/obiectivele insurgenţei.

Fiecare insurgenţă are caracteristici distincte, deduse din propri-ile obiective strategice, mediul operaţional şi resursele avute ladispoziţie.

Scopurile predilecte ale unei insurgenţe sunt, de regulă, urmă-toarele

- răsturnarea guvernului, fără a fi necesară şi o revoluţie so-cială;

- stabilirea unui teritoriu autonom, pe baze etnice sau religioase,în interiorul graniţelor unui stat;

- răsturnarea puterii de ocupaţie;- consensul politic, realizabil numai prin violenţă.Singura constantă a insurgenţelor este dată de existenţa unei

doctrine revoluţionare şi de folosirea aripii paramilitare ca instru-ment pentru îndeplinirea obiectivelor politice.

Insurgenţele apar atunci când un guvern nu poate/nu este în mă-sură să satisfacă nevoile unei importante părţi a maselor sociale,ale cărei grupuri se coalizează şi încep să folosească violenţa pen-tru a-l schimba/înlocui.

O insurgenţă de succes urmăreşte să dezvolte, pe baza unor„germeni iniţiali”, un sistem unificat de conducere, o doctrină, oorganizare şi o strategie proprie, iar pentru o evoluţie favorabilă,este necesar ca:

- în prima etapă, să continue susţinerea şi asigurarea strictuluinecesar;

- în a doua etapă, să treacă la mobilizarea resurselor umane şimateriale, pentru a asigura sprijinul programului, operaţiilor şiscopurilor, urmărind să sporească numărul lucrătorilor şi luptăto-rilor, creşterea fondurilor şi obţinerea armamentului, echipamen-tului şi materialelor necesare;

- în etapa finală, să realizeze un trend ascendent al mobilizăriiresurselor, invers proporţional cu gradul de insatisfacţie a popu-laţiei faţă de precaritatea condiţiilor sociale şi politice existente.

În general fenomenul insurgent ar evolua după următorul algo-ritm:

a) iniţial, susţinătorii activi consideră condiţiile existente drept

S c u r t e c o n s i d e r a ţ i ip r i v i n d i n s u r g e n ţ a

Colonel (r) Alexandru RUSULocotenent-colonel Gabriel CARPIUC

MOTTO:„Într-o lume complexă, există momente cînd războiul însuşi devine un instrument necesar pentru a

preveni un război mai mare şi mai cumplit.”(Alvin şi Heidi, Toffler, RĂZBOI ŞI ANTI-RĂZBOI, Supravieţuirea în zorii secolului XXI,

Editura ANTET XX PRESS, 2003, pag.10)


51

intolerabile;b) apoi, conducerea insurgenţei va evidenţia insatisfacţiile, va

blama şi va acuza guvernul pentru degradarea socială şi va oferisoluţii alternative;

c) ulterior, conducerea insurgenţei va asigura latura organiza-ţională şi managerială pentru a transforma populaţia nemulţumităîntr-o forţă redutabilă de acţiune politică şi militară;

d) în final, insurgenţii vor obţine sprijinul activ al celor mai in-fluenţi oameni politici şi cel pasiv al marii majorităţi a populaţiei.

Chiar dacă într-un anumit stat se manifestă condiţiile propiceizbucnirii violenţei politice, este necesară existenţa unui factor deiniţiere (catalizatorul nemulţumirilor), cu mare impact psihologic,care să genereze mobilizarea rapidă a segmentelor de populaţienemulţumite şi să declanşeze insurgenţa propriu-zisă.

Printre factorii care pot juca acest rol dorim să evidenţiem:- un eveniment simbolic (dezastru economic sau social, o mă-

sură discutabilă luată de guvern, un act eroic de sabotare a regimu-lui săvârşit de către un individ);

- un eveniment care necesită acţiune (invazia de către o puterestrăină);

- apariţia unui lider carismatic (gen Vladimir Ilici Lenin, MaoTze Dung, Fidel Castro, Che Guevara etc.);

- consolidarea percepţiei la nivelul conducerii insurgenţei căsunt întrunite condiţiile necesare pentru iniţierea revoltei deschise;

- decizia conducătorilor insurgenţei de a declanşa lupta armată;- influenţa exercitată de un alt stat sau de acţiunile propagandis-

tice.Dacă situaţia internă într-un stat este explozivă, aproape orice

eveniment important poate servi ca pretext pentru iniţierea insur-genţei. Acesta, însoţit de un flux dens de evenimente, într-o pe-rioadă scurtă de timp, face dificil de identificat adevărata cauzăce a iniţiat revolta (în acest caz factorul de iniţiere este constituitdintr-o succesiune de evenimente şi nu de un eveniment punctual).

O insurgenţă de succes este una din cele mai importante puteripolitice într-o ţară tocmai eliberată, deoarece gherilele şi-au dez-voltat în timp o atitudine extremistă, au devenit foarte hotărâte şivor dori, ca în cadrul procesului de reconstrucţie a ţării de dupărăzboi, să li se acorde prerogative importante. Aceste lucruri vorface dificilă sau imposibilă numirea unui guvern în acord atât cu

interesele naţionale ale ţării, cât şi cu cele ale insurgenţei.Există câţiva factori cu caracter general, care pot asigura iden-

tificarea şi analizarea punctelor tari şi a punctelor slabe ale insur-genţelor, printre care:

- conducerea;- ideologia;- obiectivele;- mediul şi cadrul geografic;- sprijinul extern;- fazele de pregătire şi perioadele de evoluţie;- organizarea şi modelul operaţional.ConducereaDatorită faptului că insurgenţa este de fapt o violenţă politică

bine direcţionată şi axată pe un anumit scop, aceasta necesită obună conducere, care să ofere viziunea, direcţia, coordonarea şicoerenţa organizaţională. Conducătorii mişcării trebuie să-şi pro-moveze constant justeţea cauzei la nivelul întregii populaţii pentrua-i obţine sprijinul, a rupe legăturile cu guvernul şi a credibilizamişcarea insurgentă.

Nivelul de educaţie, istoricul, familia, legăturile sociale şi ex-perienţa conducătorilor sunt cele mai importante elemente ale suc-cesului mişcării.

Unele organizaţii îşi pot diminua propria personalitate pentru aobţine efectul dorit. Un astfel de mecanism generează puterecolectivă şi nu depinde de anumiţi conducători/personalităţi (aces-tora le va fi greu să producă schimbări ale sistemului, chiar dacăpot să-l penetreze cu o foarte mare uşurinţă).

Unele organizaţii se focalizează în jurul unei personalităţi carele asigură coeziunea, motivarea şi un scop. Organizaţiile conduseastfel pot să ia decizii şi să treacă la acţiune rapid, dar sunt foartevulnerabile şi uşor de destrămat atunci când personalitatea „cheie”ar fi înlăturată sau coruptă.

IdeologiaPentru a-şi asigura succesul, insurgenţii trebuie să aibă un pro-

gram care să explice ce este greşit în societate şi să-şi justifice pro-priile acţiuni. Ei trebuie să promită îmbunătăţiri radicale după ceguvernul este înlocuit. Insurgenţii pot atinge acest obiectiv numaiprin ideologie. Ideologia ghidează insurgenţii în a oferi societăţiiun scop. Adesea, insurgenţii exprimă acest scop în termeni simpli


52

pentru a fi uşor de înţeles şi de urmărit. Planurile insurgenţilor tre-buie să fie destul de clare pentru a fi înţelese de marea masă şidestul de concise pentru a scoate în evidenţă principalele scopuri.

Ideologia grupurilor participante la aceeaşi mişcare poate aduceviziuni diferite ale obiectivelor strategice, iar eventualele conflicteideologice trebuie rezolvate în timp util pentru a nu oferi posibili-tatea oponentului să profite de ele. Ideologia poate furniza obiec-tive şi tactici palpabile şi influenţează în mare măsură modul încare insurgenţii percep mediul, ca principal element care vafurniza informaţii despre evoluţia şi metodele operaţionaleprezente şi viitoare ale organizaţiei.

ObiectiveleObiectivele insurgenţei pot fi analizate funcţie de importanţa

lor.Obiectivul strategic este reprezentat de dorinţa finală a insur-

genţilor privind statul şi de modul în care vor folosi puterea dupăce vor intra în posesia ei. Înlocuirea guvernului este o etapă ce tre-buie parcursă, fiind oricum, primul obiectiv pe care se vor canalizaeforturile. În mod normal, obiectivul strategic este unul critic pen-tru realizarea coeziunii grupurilor insurgente, fiind foarte probabilca acesta să fie de fapt singurul obiectiv clar al mişcării.

Obiectivele operaţionale sunt reprezentate de paşii urmăriţi deinsurgenţi, ca parte a întregului proces de anulare a legitimităţii şide îndeplinire progresivă a obiectivului final.

Obiectivele tactice sunt ţeluri intermediare, de natură psiholog-ică sau fizică, care odată atinse concură la îndeplinirea celor denivel operativ şi care pot include, printre altele, diseminarea pro-duselor PSYOPS, sau atacarea/ocuparea obiectivelor şi facilităţilorcheie.

Legitimitatea este foarte importantă în stabilirea şi realizareaobiectivelor şi punctul central, atât pentru insurgenţi, cât şi pentruoponenţi.

Mediul şi cadrul geograficManiera în care insurgenţii şi oponenţii lor se adaptează mediu-

lui de operare şi diferenţele dintre mediul urban şi cel rural,creează avantaje şi dezavantaje pentru fiecare din ei. Efectele aces-tor factori sunt în marea lor majoritate vizibile la nivel tactic, acolounde influenţează deciziile legate de compunerea forţelor, doc-trinele, tacticile, tehnicile şi procedurile utilizate, dar şi pe cele ceprivesc planificarea şi întrebuinţarea forţei.

Sprijinul externIstoria a demonstrat faptul că unele insurgenţe îşi pot îndeplini

obiectivele şi fără existenţa unui sprijin extern. Cu toate acesteasprijinul extern are un rol definitoriu, care poate accelera eveni-mentele, influenţa rezultatul final şi asigura necesarul de resursepolitice, psihologice şi materiale - care în realitate sunt limitatesau lipsesc în totalitate.

Acesta se realizează prin următoareleforme:

- sprijinul moral: insurgenţa este admiratăşi i se recunoaşte justeţea;

- sprijinul politic: obiectivele strategice aleinsurgenţei sunt promovate şi susţinute în fo-rumurile internaţionale;

- sprijinul cu resurse: bani, armament,hrană, consiliere şi pregătire;

- sprijinul operaţional: pregătirea forţei şirealizarea unor baze logistice sau operaţionalesecurizate.

Acceptarea unui sprijin extern poate afectaatât legitimitatea insurgenţilor, cât şi a contra-insurgenţilor, deoarece arată indirect incapaci-tatea de a se susţine. De asemenea, ţara saucoaliţia care acordă sprijinul, ataşează indirectpropria legitimitate de cea a insurgenţilor sau

contra-insurgenţilor şi poate genera consecinţe, care le pot afectaplanurile, mai ales dacă acestea nu sunt legate concret de situaţiainsurgenţilor.

Faze şi perioadeÎn opinia marii majorităţi a specialiştilor militari, insurgenţele

de succes parcurg, în evoluţia lor firească, trei faze de evoluţie,astfel:

a) faza I - insurgenţa incipientă (latentă);b) faza a II-a - războiul de gherilă propriuzis;c) faza a III-a - războiul mobil (de mişcare).Nu este o regulă general valabilă ca toate insurgenţele să treacă

integral prin toate aceste faze, lucru care nu este, în acelaşi timp,o condiţie necesară şi suficientă de succes. Aceeaşi mişcare insur-gentă poate fi într-o fază diferită într-o altă regiune a ţării, sau sepoate întoarce o fază anterioară, când se află sub presiune şi reluafaza anterioară atunci când vor fi întrunite condiţii favorabile.

Faza I se declanşează în momentul în care conducerea rezis-tenţei dezvoltă mişcarea aducând-o la nivelul de organizaţie clan-destină eficientă. Organizaţia de rezistenţă foloseşte o marevarietate de tehnici subversive, care pregătesc din punct de vederepsihologic populaţia pentru a rezista, printre care: propaganda,demonstraţiile, boicoturile şi sabotajul.

Activităţile subversive cele mai frecvent utilizate sunt de genulrăbufnirilor de violenţă armată. Acestea au un anumit tipar şi oamploare nu prea mare. Într-un moment avansat al acestei fazemişcarea de rezistenţă poate organiza un guvern secundar, dinumbră, care să funcţioneze în paralel cu cel în funcţie. De aseme-nea, pe durata acestei faze, conducerea rezistenţei:

- recrutează, organizează şi pregătesc cadre;- se infiltrează în organizaţii guvernamentale cheie şi grupuri

civile;- stabileşte reţeaua de celule de informaţii, operaţionale şi de

sprijin;- organizează şi dezvoltă relaţii de cooperare cu grupurile

politice legitime, cu cele de tineret, uniunile de comerţ şi alte or-ganizaţii reprezentative;

- solicită şi obţine fonduri.Faza a II-a debutează cu un război de gherilă mascat, desfăşurat

în principal, în mediul rural, dar şi în cel urban.Gherila insurgentă cu baza în mediul rural, de regulă, va acţiona

iniţial în mediul cunoscut, relativ sigur, iar ulterior într-un teritoriupe care-l controlează.

Gherila insurgentă cu baza în mediul urban, va acţiona clan-destin folosind o organizare pe celule operative. Activităţile sub-versive pot lua forma transmisiilor radio clandestine, edităriiziarelor şi pamfletelor, care provoacă în mod deschis autoritatea şi


53

monitorizarea acţiunilor autorităţii legitime. Eforturile de recrutarese extind pe măsură ce populaţia îşi pierde încrederea în autoritatealegitimă şi decide să se opună în mod activ.

Faza a III-a începe odată cu trecerea de la războiul de gherilăla războiul convenţional. Succesul acestei faze va duce la colapsulguvernului legitim, sau la retragerea puterii de ocupaţie. Fără ointervenţie directă, insurgenţa în faza a III-a capătă caracteristicileunui război civil.

Organizaţia de rezistenţă poate obţine statutul legal de belige-rant şi odată cu acesta, controlul unei părţi din resursele şi teritoriulţării, urmând să:

- stabilească o administraţie civilă;- stabilească o organizaţie militară;- asigure dezvoltarea socială şi economică echilibrată;- mobilizeze populaţia în sprijinul organizaţiei de rezistenţă;- protejeze populaţia împotriva acţiunilor ostile.Succesul insurgenţelor depinde de o eşalonare corectă în timp

a activităţilor. Datorită sprijinului limitat, insurgenţii trebuie săacţioneze rapid pentru slăbirea legitimităţii şi sporirea ineficienţeiguvernului, exploatarea oportunităţii luării puterii, deoarece atuncicând insurgenţii urmăresc acest scop, îşi expun de fapt intenţiile şiorganizaţia în sine.

Momentul ales este esenţial deoarece dacă este declanşat preadevreme sau prea târziu, guvernul legitim poate descoperi, anihilaşi distruge organizaţia.

MODELE ORGANIZAŢIONAL-OPERAŢIONALEMODELE ORGANIZAŢIONAL-OPERAŢIONALEALE INSURGENŢELORALE INSURGENŢELOR

Insurgenţele se pot dezvolta/pot evolua pe trei modele organi-zaţional - operaţionale, cu caracteristici diferite, astfel:

a) insurgenţa concentrată de tip „FOCO” („foco” provine dinlimba spaniolă şi înseamnă a focaliza, a orienta);

b) insurgenţa orientată pe mulţime;c) insurgenţa tradiţională.Insurgenţa concentrată de tip „FOCO” este reprezentată de

apariţia unei celule armate unice, rezultată din contestarea făţişă aputerii, pe fondul deprecierii legitimităţii acesteia. Teoretic, înjurul aceastei celule se concentrează sprijinul marii majorităţi apopulaţiei. Insurgenţii iniţiază noi instituţii şi stabilesc controlulbazându-se pe acest sprijin. Pentru ca o insurgenţă de acest tip săaibă succes, legitimitatea guvernului trebuie erodată rapid şi dusăîn pragul colapsului total. Încadrarea în timp este esenţială. Insur-genţa trebuie să se maturizeze pe măsură ce legitimitatea guvernu-lui scade şi asta înainte de apariţia altor alternative. (Un exempluclasic de insurgenţă de tip „FOCO” a fost cea a lui FIDEL CAS-TRO în Cuba, a cărei strategie a fost foarte avantajată de faptul că

regimul BATISTA era corupt şi cvasi-incompetent).Principalele caracteristici ale insurgenţei de tip „FOCO” sunt:- evitarea deliberată a eforturilor de pregătire operaţională.

Raţionamentul este bazat pe premisa că majoritatea populaţiei ru-rale este derutată de autorităţi şi va trăda orice grup care nu sepoate apăra;

- dezvoltarea sprijinului rural generat de abilitatea insurgenţeiconcentrate de a se ridica împotriva autorităţilor şi de asupravieţui;

- absenţa formelor de acutizare şi prelungire a naturii conflic-tului.

Insurgenţa orientată pe mulţime are drept scop realizarea mo-bilizării politice şi armate la nivelul marii mase a populaţiei. Insur-genţa orientată pe mulţime crează o legitimitate politică şi armată,alta decât cea existentă, după trinomul „provoacă, distruge, în-locuieşte”. Insurgenţii construiesc cu răbdare o forţă armată (dingherilele regulate şi neregulate), pun bazele unei susţineri politiceactive şi pasive şi planifică o campanie de durată, pe un curs as-cendent al violenţelor, pentru distrugerea din exterior a instituţiilorguvernamentale. În mod normal creează un guvern paralel, care îşiproclamă deschis propria legitimitate. Insurgenţii au o ideologiefoarte bine dezvoltată şi îşi schimbă obiectivele doar după o foarteatentă analiză. Excelent organizaţi, îşi mobilizează forţele pentruprovocarea militară şi politică directă cu guvernul, folosind propa-ganda şi acţiunile de gherilă.

Câteva din cele mai rezentative exemple ar fi:- revoluţia comunistă în CHINA;- insurgenţa VIET CONG;- „Calea luminoasă” (SENDERO LUMINOSO) din PERU.

(Scurte analize ale succesului mişcării SENDERO LUMI-NOSO:

„Neputinţa guvernului de a schimba condiţiile din partea desud a determinat populaţia rurală să îşi pună întrebări privindrelevanţa distanţei şi înstrăinarea culturală a guvernului, care areun nivel scăzut de înţelegere a vieţii rurale. Sendero s-a bazat pefrustrarea populaţiei rurale din Andean propunând înlăturarea întotalitate a guvernului „fascist” din Lima. De fapt Sendero s-abazat pe marginalizarea problemelor populaţiei rurale, rămasăfără variante viabile de trai.”2

„Populaţia rurală a sprijinit Sendero Luminoso deoareceaceastă mişcare a deservit aspiraţiile lor istorice: controlul localşi dreptul de a face agricultură de subzistenţă prin intermediulproprietarilor de pământuri.”3

„Răspunsul lent şi inadecvat al statului la ameninţarea Senderoa fost prezis de neputinţa serviciului militar de informaţii de a

înţelege natura mişcării de gherilă. Sendero deţinea oadministraţie solidă şi o reţea de informaţii extinsă şiflexibilă. Unităţile de gherilă din Sendero sunt compusedin celule, care la rândul lor conţin nu mai mult de 5senderistas, acest fapt creând un control strict asupraposibilelor infiltrări în unităţi.”4

Caracteristicile definitorii ale insurgenţei orientate pemulţime sunt:

- prioritatea controlului politic al organizaţiei revo-luţionare;

- încrederea într-un sprijin colectiv organizat, pentruasigurarea recruţilor, fondurilor, resurselor şi informaţi-ilor;

- existenţa unei zone de iniţiale de activitate, în specialîn fazele de început, în cele mai îndepărtate zone ale ţării,unde populaţia poate fi organizată şi pot fi stabilite bazede operare cu puţine interferenţe ale autorităţilor;

- încrederea în tacticile gherilelor, ca latură militară astrategiei (tacticile se axează pe evitarea luptei şi


54

utilizează surprinderea, procedee ascunse/secrete şi ambuscadepentru a creea un avantaj iniţial);

- o strategie etapizată (începe prin concentrarea într-o structurăorganizată în care populaţia este pregătită pentru rolul viitor, ur-mată de trecerea la „confruntarea armată”, când forţele de gherilăau fost întărite gradual şi au atins nivelul de dezvoltare scontat şicontinuată, în final, cu un război convenţional mobil, fază acom-paniată de creşterea popularităţii, care duce la copleşirea regimului- conceptul de „război „extins”).

Insurgenţa tradiţională apare, în mod normal, ca urmare a unorsolicitări specifice foarte bine direcţionate.

La început are scopuri mărunte, putând lua naştere din pro-bleme tribale sau facţionale, rasiale, religioase, lingvistice sau al-tele similare, ale unor grupări distincte ale populaţiei. Insurgenţiipercep refuzul guvernului de a le asigura drepturile/interesele degrup şi astfel iniţiază obţinerea sau recăpătarea acestora. În modfrecvent se urmăreşte ieşirea de sub controlul guvernului, încer-cându-se diferite forme de autonomie sau semi-autonomie.Cazurile în care insurgenţii încearcă înlăturarea guvernului saudeţinerea controlului întregii societăţi sun foarte rare. Oricum,concesiile făcute insurgenţilor sunt atât de mari, încât guvernul îşiriscă legitimitatea odată cu acceptarea acestora. Insurgenţiirăspund, în general, formelor de violenţă ale guvernului, prin acteproprii de violenţă, care pot evolua de la greve şi demonstraţii destradă până la războiul de gherilă.

Câteva exemple:- lupta MUJAHEDINILOR înainte de retragerea sovietică din

Afganistan;- revolta IBO în Nigeria (Biafra);- revolta separatiştilor TAMIL în Sri Lanka.(Sri Lanka este o naţiune diversificată. Sinhalese reprezintă 74

% din populaţie şi sunt concentraţi în zonele cele mai dense dinSud-Vest. Ceylon Tamils, a căror strămoşi din Sudul Indiei au trăitpe această insulă de secole, reprezintă 12 % din populaţia totalăşi locuiesc la Nord şi în Est. Tamil-ii indieni, un grup etnic distinct,reprezintă aproximativ 6% din populaţie. Alte minorităţi includVeddas, Musulmanii (Moors şi Malays) şi Burghers, care sunt des-cendenţi ai coloniştilor europeni. Marea majoritate a comunităţiiSinhalese sunt budişti, marea majoritate a Tamil-ilor sunt hinduşi.Majoritatea musulmanilor practică islamul sunni. Diferite grupuriau tendinţa de a-şi conduce viaţa în mod independent, izolat înpropriile comunităţi separat de capitala Colombo. De asemenea,Sinhalese reprezintă pe departe marea majoritate şi ameninţăpopulaţia Tamil de-a lungul Strâmtorii Palk în partea de Sud astatului Indian Tamil Nadu. Politica de colonizare britanică de di-zolvare şi alimentare a noilor tensiuni dintre comunităţilorSinhalese şi Tamil după declararea independenţei este o realitate.Tamil-ii având un nivel al educaţiei mai ridicat au primit dinpartea britanicilor funcţii de conducere civilă mai importante.Atunci, politicienii Sinhalese au căutat să redreseze balanţaprintr-o politică populistă şi discriminatorie împotriva Tamil. În

1956, în urma victoriei SWRD Bandaranaike, o platformă naţi-onalistă Sinhalese, duce la declararea Sinhala ca limbă oficialăprecum şi la alte măsuri anti-Tamil. Tensiunile şi violenţele de am-ploare, în creştere începând cu anul 1956, duc la creşterea frus-trării Tamil. Până la mijlocul anilor ‘70 li s-a cerut tamililor să sesepare ca stat în Nordul şi Estul ţării. La alegerile din 1977 sepa-ratiştii TULF au câştigat toate poziţiile din zona Tamil, în timp cegrupurile ca Liberation Tigers of Tamil Ealam (LTTE) au începutsă folosească violenţa în acelaşi scop.)5

Este un adevăr de necontestat faptul că insurgenţele au cunoscuto paletă largă a formelor de manifestare şi o multitudine de moda-lităţi de îndeplinire a obiectivelor stabilite iniţial sau induse prinformele de sponsorizare adoptate.

Nu ne-am propus să epuizăm toate aspectele legate de acestsubiect pentru că spaţiul oferit nu ne-ar permite acest lucru, darmai ales pentru că actualitatea deschide permanent noi orizonturide studiu şi oferă suficiente elemente de noutate. În completareainformaţiilor cuprinse în acest articol am simţit nevoia de a detalia,pentru cei interesaţi, în manşetă, principalele strategii insurgente.

Sperăm că demersul nostru va fi primit cu interes de către citi-tori şi ne propunem ca în numerele viitoare al revistei, să conti-nuăm cu prezentarea unor alte aspecte teoretice importante legatede „războiul neconvenţional”.

STRATEGIILE INSURGENTESTRATEGIILE INSURGENTE

Strategia conspirativăSe realizează prin preluarea controlului stucturilor guvernamen-

tale de către câţiva lideri împreună cu un nucleu de cadre sau ac-tivişti de partid pe timpul unei situaţii revoluţionare.

Conform acestei strategii, insurgenţi rămân în clandestinitatecât mai mult timp posibil şi trec la acţiune doar când condiţiile desucces sunt întrunite. Succesul depinde de crearea unei avangardepolitice şi militare clandestine, de mici dimensiuni, în măsură sămobilizeze masele pentru păstrarea puterii, care să genereze pro-priile forţe de securitate. (În 1917, Lenin a folosit această abordarepentru a desfăşura Revoluţia Bolşevică).

Strategia paramilitarăAre drept scop crearea condiţiilor propice pentru o revoluţie

sau preluarea puterii, în principal, prin intermediul forţei militare.De exemplu, abordarea „foco” popularizată de Che Guevara,susţine că o insurecţie poate crea condiţiile necesare pentru răs-turnarea unui guvern. Un „foco” este un grup mic de insurgenţicare operează într-un mediu rural unde există nemulţumiri. Acestacoalizează masele nemulţumite pe fondul erodării legitimităţii gu-vernului. Bazându-se pe sprijinul populaţiei, acest nucleu de insur-genţă creează noi instituţii, îşi măreşte aria de influenţă şi, în celedin urmă, când guvernul este în pragul colapsului, trece la acţiunidecisive, înaintea apariţiei unei alternative de înlocuire a puteriistatale.

Caracteristicile insurgenţei de tip paramilitar sunt următoarele:a) evitarea deliberată a pregătirii organizaţionale, plecându-se

de la premisa că populaţia rurală este intimidată de autorităţi şi căeste dispusă să se alăture acelui grup care îi poate asigura apărarea;

b) creşterea sprijinului în mediul rural odată cu demonstrareacapacităţii insurgenţilor de a executa cu succes acţiuni împotrivaforţelor guvernamentale şi de a-şi menţine viabilitatea;

c) nu face referire la faptul că încleştarea ar putea fi de lungădurată.

Pe de altă parte, chiar şi unele insurgenţe secesioniste folosescforţa paramilitară pentru a-şi asigura independenţa. Insurgenţeleparamilitare desfăşurate de grupurile religioase extremiste, de in-surgenţii din Africa sau America Latină au un redus caracterpolitic. Ele îşi extind controlul asupra maselor prin intermediulforţei combatante şi nu prin propaganda politică.


55

Strategia urbanăEste caracteristică Armatei Republicane Irlandeze din Irlanda

de Nord, anumitor grupări din America Latină şi chiar a unorgrupări extremiste islamice din Somalia şi Iraq. Această abordarefoloseşte în special tactici de tipul terorismului urban pentru a re-aliza următoarele scopuri:

a) destabilizarea ordinii de drept;b) incitarea la diferite forme de violenţă, inclusiv sectantă;c) erodarea credibilităţii şi a legitimităţii autorităţilor guverna-

mentale;d) intimidarea populaţiei şi astfel reducerea sprijinului acordat

de către aceasta forţelor guvernamentale;e) uciderea membriilor autorităţii guvernamentale şi a unor per-

sonalităţi reprezentative ale ţării care se opun mişcării insurgente;f) intimidarea şi diminuarea capacităţii forţelor de securitate,

poliţie şi armatei de a răspunde atacurilor forţelor insurgente sausubversive;

g) iniţierea de represalii din partea forţelor guvernamentale carăspuns la activităţile insurgente, suversive sau de sprijin a aces-tora din partea populaţiei civile.

Terorismul urban este desfăşurat de grupări insurgente ori tero-riste, organizate într-o structură de tip reţea, alcătuită din celuleacţionale şi de sprijin, reduse numeric, cu un grad mare de inde-pendenţă, care necesită un sprijin minim din partea populaţiei şi acăror activitate este foarte dificil de descoperit, controlat şi con-tracarat. Deşi în trecut, astfel de activităţi nu au avut succes fărăsprijinul populaţiei din mediul rural, odată cu intensificarea pro-cesului de urbanizare şi creştere a gradului de sofisticare amişcărilor insurgente, acestă abordare a devenit din ce în ce maieficientă. Când se confruntă cu forţe de securitate, poliţieneşti şimilitare bine pregătite, antrenate şi echipate, insurgenţele urbanetind să adopte o structură celulară conspirativă, iar recrutarea seface în secret şi pe baza unor legături sau conexiuni interpersonalede tip familial, religios, pofesional, educaţional sau socio-cultural.

Strategia războiului popularSpre deosebire de insurgenţa de tip foco, aceasta urmăreşte mo-

bilizarea politică şi militară a unui segment cât mai mare alpopulaţiei. Prin intermediul propagandei, forţele subversive insur-gente îşi creează o bază de simpatizanţi, care pot sprijini activ saupasiv mişcarea. Treptat, insurgenţii constituie grupări militare ca-pabile să angajeze forţele guvernamentale, atât în operaţii militarede tip convenţional, cât şi în operaţii asimetrice, de tip necon-venţional, de lungă durată.

Teoria războiului popular dezvoltată de Mao Tze-Dung (şiRomânia Socialistă, în perioada comunistă, a îmbrăţişat acest con-cept, pe care l-a dezvoltat şi adaptat la particularităţile naţionale)prevedea trei faze, astfel:

a) apărarea strategică - este reprezentată de perioada în care gu-vernul deţine supremaţia ca structură de forţe şi putere deproiectare a acestora în operaţiuni, iar insurgenţii se concentreazăpe asigurarea supravieţuirii şi constituirea bazelor de sprijin clan-destine;

b) echilibrul strategic - este dată de realizarea unui raport deforţe egal între insurgenţi şi guvern, situaţie în care războiul degherilă devine principala activitate a mişcării;

c) contraofensiva strategică - reprezentată de situaţia în care in-surgenţii au atins plafonul unei superiorităţi numerice, iar forţeleparamilitare ale mişcării trec la angajarea directă a forţelor militareguvernamentale şi desfăşurarea de operaţii militare convenţionalepentru distrugerea potenţialului militar al autorităţilor, concomi-tent cu răscularea populaţiei şi preluarea puterii.

Caracteristicile distinctive ale războiului popular sunt urmă-toarele:

a) mişcarea are o organizare riguros structurată din punct devedere politic şi paramilitar, iar conducerea politică este diferită de

cea paramilitară;b) pentru obţinerea de recruţi, bani, provizii şi informaţii insur-

genţii se bazează masiv pe sprijinul venit din partea maselor;c) zonele predilecte de desfăşurare a activităţii şi de constituire

a bazelor, în special în stadiile incipiente, sunt regiunile izolateunde administraţia guvernamentală lipseşte sau are o influenţă re-dusă, iar populaţia poate fi mobilizată cu uşurinţă;

d) folosirea tacticilor de gherilă pentru a compensa inferiori-tatea numerică. Insurgenţii evită confruntarea directă cu forţele desecuritate dacă nu au posibilitatea să aleagă locul şi momentul con-fruntării, folosind ambuscadele şi atacurile prin surprindere, dehărţuire pentru a contrabalansa superioritatea şi forţa militară aadversarului;

e) folosirea subversiunii pentru a reduce eficienţa acţiunilor gu-vernamentale. Insurgenţii se infiltrează în structurile guvernamen-tale, sindicate, grupurile civice şi alte organizaţii pe care lemanipulează în folosul mişcării insurgente.

Strategia secesionistăAceasta se dezvoltă plecând de la nemulţumirile punctuale ale

unui anumit grup social, etnic sau religios şi au obiective limitate.Mobilizarea este strâns legată de o identitate comună a membrilorgrupului şi poate fi tribală, rasială, religioasă, lingvistică etc.

Insurgenţii consideră că guvernul nu a acordat drepturile cu-venite grupului sau minorităţii din rândul căreia provin şi se orga-nizează pentru a acţiona efectiv în vederea remedierii situaţiei.

În general, insurgenţa secesionistă urmăreşte ieşirea grupuluirespectiv de sub controlul administrativ guvernamental şi dobândi-rea unei variante de autonomie.

Rareori, insurgenţele secesioniste intenţionează să înlocuiascăguvernul sau să controleze întreaga populaţie locală. În schimb,prin organizarea de greve, demonstaţii stradale, acte de terorism şiacţiuni specifice luptei de gherilă, secesioniştii insurgenţi consi-deră că răspund forţelor de securitate, poliţieneşti sau militare cuaceeaşi monedă.

În cazul în care guvernul ar da curs cerinţelor grupului sece-sionist insurgent, manifestările violente ar putea într-adevăr înceta,însă de cele mai multe ori statul nu poate face aceste concesii fărăsă-şi piardă legitimitatea sau să-şi ştirbească imaginea în faţa ma-jorităţii populare. (Un caz tipic de insurgenţă secesionistă îl con-stituie Rebeliunea Huk condusă de Ramon Magsaysay în Filipine).

Strategia de tip mixt sau de coaliţieForţele insurgente se organizează în structuri de tip mixt sau de

coaliţie, funcţie de particularităţile celorlalte strategii şi condiţiileconcrete de evoluţie.

De cele mai multe ori, în anumite circumstanţe impuse de in-teresele proprii, grupări cu abordări diferite pot forma organizaţiiinsurgente în formă mixtă sau de coaliţie, pentru ca ulterior sălupte unele împotriva altora şi totodată contra forţelor guverna-mentale.

În cadrul unei zone de operaţii pot exista grupuri aflate în com-petiţie care, fiecare în parte, încercă să-şi mărească şansele de suc-ces şi influenţă asupra populaţiei locale.

Note:1Joint Pub 1-02, Department of Defense dictionary of military

and associated terms, 23 March 1994, pag. 399;2Andrea CURTIS, „Sendero Luminoso, A Study in Paradox”,

Latitudes, Volume 1, 1991 -1992;3Ronald BERG, „Sendero Luminoso and the Peasantry of An-

dahuaylas”, Journal of Inter-American Studies and World Affairs,28 (1986 - 1987);

4„War in Peru Gets Bloodier”, Latin American Weekly Re-port, 25 October 1990;

5Barry N. STEIN, „Tigers Seize Key Town as Death TollSoars”, 1 October 1998.


56

Plt.adj.pr. Florian IONIŢĂInstructor 1 la Grupul de Încercări, Instrucţie şi Performanţă

din Centrul de Instruire pentru Operaţii Speciale- 6900 de paraşutări - maestru al sportului -

Ce înseamnă paraşutismulpentru dumneavoastră?

- Pentru mine paraşutismul esteo pasiune a tinereţii devenită şi pro-fesie.

Ce simţiţi acolo sus, în momentulcând săriţi?

- Este o stare intensă, o mobilizare a întregului organism în carealegerea soluţiilor trebuie să fie rapidă şi corectă.

Câţi elevi v-au trecut prin mână?- Nu am o contabilitate exactă, de ordinul sutelor.Momente frumoase, momente grele în activitatea dumnea-

voastră?- Au fost multe momente frumoase şi aş aminti serii de elevi

care au terminat cu bine cursuri grele, aplicaţii reuşite, concursuricâştigate, lucrul bine făcut în echipă.

Ce reprezintă sintagma mirosul de gaz de avion?- Miros de gaz? Da, frumos, uneori misrosul de avion îţi trans-

mite programul „ACŢIUNE”.Câte salturi sunt necesare pentru a primi brevetul de

paraşutist?- Pentru brevet sunt necesare 5 salturi, dar activitatea mea

specifică este pentru perfecţionarea paraşutiştilor deja brevetaţi.Care este profilul unui paraşutist militar?- Profilul unui paraşutist militar: un om de acţiune hotărât care

nu dă înapoi şi rezolvă misiunile la fel cum sare din avionul aflatîn zbor.

Cum îi priviţi acum pe tinerii militari care se instruiesc?- Îi privesc cu satisfacţie şi încredere că vor deveni specialişti

perfecţionişti şi vor duce specialitatea mai departe.La câte exerciţii multinaţionale aţi participat?- Puţine, dar frumoase, reuşite, de care sunt mâmdru: Strong

Resolve, 1998, Portugalia; Cooperative Key, 2000, România; BlueRoad,2004, Serbia; Carpathian Spring, 2011, România şi altele.

Ce şcoală militară aţi terminat şi ce cursuri aţi urmat?- Am terminat Facultatea Militară de Educaţie Fizică şi Sport

şi am urmat mai multe cursuri speciale, calificări rare în armată şisuperioare în paraşutism: Cursul de instructor TANDEM şi Cursulde instructor AFF (pentru cădere liberă asistată) în Spania.

V-a urmat cineva din familie această pasiune?- Toată familia a sărit cu paraşuta. Soţia are 850 de paraşutări,

fiica 97, iar băiatul are 1 salt, deocamdată.Cum este viaţa de zi cu zi a unui instructor militar?- Din păcate momentele tari, intense nu presară viaţa atât de

des cum aş dori, iar viaţa de zi cu zi este uneori obişnuită, normală,cu activităţi pe care le cunoaştem cu toţii.

InterviuriInterviuri la sfârşit de carierăla sfârşit de carieră

Plt.adj.pr. Gabriel PIENARU Subofiţer de stat major

Prin ieşirea la pensie a plu-tonierului adjutant principal PienaruGabriel, unitatea noastră a pierdutun militar destoinic şi un bun profe-sionist.

Prin activitatea desfăşurată, sub-ofiţerul a demonstrat calităţi remarca-bile ca instructor de paraşutare cât şi casubofiţer de stat major, aducându-şi contribuţia la formarea unuinumăr important de paraşutişti militari.

Persoană responsabilă, veselă şi comunicativă, făcea ca activi-tăţile desfăşurate alături de el să se deruleze într-un climat plăcut.Deseori în momente tensionate, printr-o glumă, reuşea să ne des-creţească frunţile şi să ne facă munca mai uşoară şi mai plăcută.

Plutonier adjutant principal Nicolae BUZDUGĂ

Plt.adj.pr. Gheorghe VLAICUInstructor 1 la Catedra Instruire Paraşutişti şi F.A.C./J.T.A.C

Ce înseamnă paraşutismul pen-tru dumneavoastră?

- Cu siguranţă acum la sfârşit decarieră se pot spune multe despreparaşutismul militar, dar simplul senti-ment de apartenenţă la o CASTĂ SPE-CIALĂ te face să rămâi pentru tot restul vieţii acelaşi admirator şislujitor (cu resurse personale) al celor care trăiesc pasiunea şi implicitmeseria, acolo sus între cer şi pământ, acolo unde fac ce ştiu ei maibine şi anume: făuresc o lume plină de adevăr, simplitate, respect şimuncă susţinută pentru un singur ideal, România. Poate cuvintele nusunt cele mai nimerite la acest moment, însă cu siguranţă de-a lungultimpului pentru mine aceste idealuri m-au făcut să iubesc aceşti fru-moşi nebuni ai cerului albastru, lăsând la o parte orice urmă de mo-destie ori ipocrizie, paraşutiştii, în ansamblul lor sunt altfel de oameni,oameni dinamici, curajoşi, de multe ori poeţi, dar întotdeauna demnide respect. Simplu, paraşutismul înseamnă viaţă trăită la maxim.

Ce simţiţi acolo sus, în momentul când săriţi?- Personal, momentul părăsirii bordului aeronavei este momentul


57

zero al fiecărei misiuni, este momentul de eliberare din gândurile tale,este clipa trăirilor supreme pentru că ştii că acolo, afară, eşti TU şinumai tu, cu lecţiile învăţate sau în curs de învăţare şi ştii că totul tre-buie să iasă bine, aşa cum s-a planificat, iar revenirea la sol în sigu-ranţă este omagiul firesc adus lucrului bine făcut de întreaga echipă(nu zbori singur niciodată).

Câţi elevi v-au trecut prin mână?- Acum când odată cu trecerea în rezervă, pot face un bilanţ, fie el

şi uşor subiectiv, (că doar oameni suntem), nu pot să nu amintesc fap-tul că dorinţa de a deveni paraşutist mi-a fost indusă într-o oarecaremăsură, de oameni pe care cu respect i-aş putea numi „ZBURĂ-TORI”, oameni modeşti, dar cu o carismă specială, oameni pe careîmi permit să îi numesc Ramiro, Florian, Gicu, Sevastian, Marian…Cu siguranţă lista ar continua cu cei de la care pe parcursul treceriianilor am „furat” meserie, dar acei oameni sunt modeşti (în ansamblullor sufletesc), iar eu nu pot să le spun decât VĂ MULŢUMESC! Aşacum de fiecare dată am afirmat şi susţin în continuare „nimic nu esteîntâmplător în viaţă”, au fost decizii (bune sau rele), care de-a lungulcarierei mele m-au făcut să ajung instructor, acolo unde poate nici nusperam, la catedra de „făcut” paraşutişti. Dorinţa de a mulţumi în-crederii acordate (şi nu sunt ipocrit) m-a aşezat alături de colegi de-osebiţi, dragi sufletului meu, cu care pe parcursul anilor am reuşit săalăturăm marii familii a paraşutismului românesc aproximativ o miede „brevetaţi” şi peste două mii de cursanţi specializaţi sau calificaţipentru a desfăşura această frumoasă meserie.

Momente frumoase, momente grele în activitatea dumnea-voastră?

- Ar însemna să nu fiu realist dacă aş afirma că totul a fost perfect,da, am avut momente grele (şi nu puţine), dar au trecut şi le-am uitat.Stimaţi colegi, în viaţă importante sunt clipele frumoase, ele te ducmai departe, te fac mai bun, mai înţelegător, mai ferm, te fac să trecipeste greutăţi, doar pentru că întotdeauna „după furtună apare mare,soarele”. Risc să mă transform acum la final de carieră militară înomul care nu am fost, adică melancolic înrăit, dar consider că estebine să mai şi ieşi din carapace, atunci când poate ai ceva de spus.

Ce reprezintă sintagma mirosul de gaz de avion?„Miros de gaz de avion”- da, o sintagmă, o senzaţie cunoscută, în

special celor care ajung în uşa deschisă a aeronavei, o senzaţie pe careai vrea să o simţi mereu, pentru că ştii un lucru: uşa se deschide susla înălţimea stabilită, iar tu paraşutistul eşti la momentul la care poţidemonstra că nu eşti nebun ci eşti bun, eşti bun în ceea ce faci, eştipoet în felul cum vezi cerul şi pământul, eşti special pentru că trans-formi acest lucru special, saltul, în ceva normal, firesc.

Care este profilul unui paraşutist militar?- Profil de paraşutist, da, o caracterizare pe care ar face-o fiecare

dintre noi, desigur fiecare cu alte cuvinte, mai bine sau mai puţinticluite, însă fiindcă veni vorba şi „mi-aţi dat microfonul”, eu aşa ca-racterizez PARAŞUTISTUL: muncitor, modest, hotărât, pasionat,demn de încredere, înţelegător cu sine, dar mai ales cu ceilalţi şi cusiguranţă aş putea continua, nu? Însă sper să nu devin penibil şi încheicu: „paraşutistul” este poetul acelor nori pufoşi ce parcă îţi zic „staipe mine”, ai cerului de un albastru necuprins, ai soarelui prieten, alpăsărilor ce-i fac concurenţă, este Omul care le cuprinde pe toate încâteva secunde de fericire, o fericire venită din conştiinţa lucrului binefăcut.

Cum îi priviţi acum pe tinerii militari care se instruiesc?- Tinerii paraşutişti, (de parcă noi, ăştia trecuţi prin viată mai de-

vreme am fi bătrâni) sunt demni de toată încrederea, de tot sprijinulpentru că ei, acum, nu au posibilităţile pe care le-am avut noi, asta-ialtă problemă, este o problemă a societăţii în care trăim, însă cu speci-ficul tinereţii lor îmi sunt dragi fiindcă vor să ducă ceva mai departe,chiar dacă (şi nu mă ascund după deget, nu ştiu ce-i motivează)greutăţile şi piedicile sunt multe.

La câte exerciţii multinaţionale aţi participat?- Contacte cu partenerii străini au tot fost, exerciţii multinaţionale

sau desfăşurat şi fără lipsă de modestie la cele la care am participat nuam dezamăgit, însă este firesc, spun eu, să-l amintesc pe ultimul„RAPID TRIDENT 2013” desfăşurat în Ucraina, lângă Lvov. De ceultimul? pentru că a fost cel mai mare ca şi participare (19 naţiuni),

şi pentru că aici am fost „simpli executanţi” în cadrul unei companiimultinaţionale, acolo unde media de vârstă era de 21-23 ani, noiparaşutiştii români aveam această vârstă pe un picior! Da! În accepţi-unea tuturor am fost pata de culoare sau cum spuneau ucrainienii„sportivmenii”, probabil aşa va fi mereu, aprecierile le primeşti prinochii celor care văd ce faci, cum faci şi cu care inevitabil rămâi amicpentru multă vreme. Nu vă închipuiţi ce bine ne-am simţit (eu şiJulien) când într-o mare de oameni te strigă cineva, unde? în Ucraina,cine? câţiva foşti cursanţi din Republica Moldova, militari devotaţi,oameni care peste ani au spus tuturor „ei sunt instructorii noştri” şi tre-cuseră ani... În treacăt fie spus iertaţi-mi lipsa de modestie.

Ce şcoală militară aţi terminat şi ce cursuri aţi urmat?- Chiar credeţi că are mare importanţă că am început ca „biban” în

armată, la Caracal, am continuat şase luni ca „sergent angajat”, apoiam ajuns „dom’ sergent major” la Buzău, da nu m-am oprit că de, haişi la Sibiu şi uite aşa am ajuns la frumosul grad de „matale” rostit cuatâta invidie de unii (a se citi prieteni). Da, cursuri am parcurs multe,toate mi-au îmbogăţit bagajul de cunoştinţe şi probabil m-au propul-sat, întâmplător sau nu, pe funcţia care mi-a fost cea mai dragă.

V-a urmat cineva din familie această pasiune?- Familia m-a sprijinit mereu, acasă uitam de multe rele, iar pentru

mine întotdeauna familia a fost pe primul plan, chiar dacă mulţi„ipocriţi” (după umila mea părerea) spun că altele-s pe primul loc,dar, uite le doresc tuturor să treacă în rezervă, sănătoşi, iar acasă să lefie familia bucuroasă că s-a m-ai ars o etapă din viaţă, chiar dacă mulţifolosesc prejudecata conform căreia ai ieşit la pensie, s-a dus viaţa, enu zău? ca să folosim un limbaj neacademic, dar înţeles de toatălumea. Nu! nu a venit din spate nimeni din familie, nu-i de ajuns unnebun?

Cum este viaţa de zi cu zi a unui instructor militar?- Viaţa unui instructor militar se bazează pe direcţii clare, pe do-

rinţa lucrului bine făcut, dar pentru a avea rezultate bune, cred eu tre-buie să te faci iubit de ceilalţi şi atunci rezultatele vor fi pe măsuramuncii depuse, chiar dacă de multe ori rişti să fii perceput altfel decâteşti, dar nu degeaba de-a lungul timpului am folosit câteva expresii caacestea: „nu pot fi toţi frumoşi şi deştepţi ca mine”, „ai venit cu cevala mine şi nu te-am ajutat”, expresii care pe mulţi i-ar duce cu gândulla altele, însă eu mă pot privi senin în oglindă. Aş fi nerecunoscătordacă nu aş spune că am avut şansa să fac echipă cu Jules, pardon,domnul plt.adj. Popa Julien, cu instructori ca Paul Răpiţeanu, Lau-renţiu Ţăran, Stelian Constandachi, Mihail-Aurelian Rădulescu, PetruDima, Florin Nenea Popescu, Marius Cojoc, Ramiro Nicolau, FlorianIoniţă, Valentin Mânzu Mînzală, Marius Drugău, Petru-Andrei Ti-mofte, Camelia Ioniţă, Dacian Ciorgovean, Adrian Savu, CostelŢigănuş, Marian Neagu, Liviu Grigoraş şi lista poate continua, însăsper ca nimeni să nu se supere fiindcă tuturor celor cu care de-a lungultimpului am avut relaţii, de serviciu şi de prietenie, le voi purta unrespect deosebit, respect pe care-l dau multele ore petrecute împreunăşi, fără să fiu patetic (că tot nu ştiu ce înseamnă, da-mi place cumsună), o viaţă de om normal, viaţă de PARAŞUTIST.

VĂ MULŢUMESC TUTUROR, CIVILI ŞI MILITARILAOLALTĂ, VĂ SALUT CU BERETA PE CAP ŞI CU MÂNADREAPTĂ LA INIMĂ!


58

Eram toţi prezenţi la cantonamentul de pe Tecuci. Săream mult,profitam din plin de elicopterele armatei. Executam aproximativzece lansări pe zi. Ne trezim dis-de-dimineaţă, dar nu puteam faceniciun salt, vremea era mohorâtă. Se face ora prânzului şi cerulîncă nu se deschide, plouă încontinuu. La un moment dat, NeaNelu Iordănescu anunţă că dacă mai continuă ploaia, strângem şiplecăm. Între timp, de plictiseală, ne apucăm să frunzărim presalocală. Florian Ioniţă ne citeşte tuturor horoscopul.

La un moment dat Costel Ţigănuş, curios, întreabă: „La minece scrie?” Ce putea să scrie? „Înălţări şi prăbuşiri în viaţa dum-neavoastră”. Era clar, concluzionăm râzând, urma să zburăm totuşiîn ziua aceea. Trebuia doar să avem răbdare. Pe la cinci după amia-ză cerul se deschide, se înseninează şi începem antrenamentele.Spre seară, se decide că vom continua cu lansări până după miezulnopţii. Începe să se întunece. Urcăm în elicopterul Puma, neînălţăm la 2.000 de metri. Intrăm brusc într-o zonă crepusculară.Imaginea este inedită, pare ireală. Pe geamul din stânga se vedesoarele care încă nu apusese. Pe geamul din dreapta cerul este dejaînstelat. Ne aflam fix pe linia dintre noapte şi zi. Sărim. Sus lu-mină, jos, pe măsură ce cădem, se întunecă treptat. Deschidparaşuta undeva la 700 de metri înălţime. Balizajul pistei se vedeperfect, aşa că, în ciuda beznei, nu avem cum să ratăm zona deaterizare. Aterizăm la lumina farurilor autoturismelor personaleDacia, pe discul electronic, special destinat probei competiţionalede precizia aterizării. Antrenorul Iordănescu este impresionat. Tre-cem de ora 23.00 şi urcăm iar în elicopter. Mă uit la colegul meuCostel Ţigănuş şi-l întreb dacă are chef să ne prindem în cădere.„Acum, pe timp de noapte? Adevărul este că nu ştiu să mai fifăcut cineva vreo prindere de noapte, cel puţin în România. Camriscant, nu ştiu ce să zic. Oricum, tema de zbor este alta. Dacă nevede vreun coleg şi află Iordănescu? Ne-am ras”. Îi răspund că enoapte şi că nu are cum să ne vadă cineva. Rămânem ultimii înelicopter şi nu vom avea martori. Aşa facem. Sărim ultimii. Şi,deşi era noapte şi eram la câţiva zeci de metri unul de altul, nevedeam perfect, fiind înconjuraţi de o lumină albastră, greu dedefinit. Ne apropiem cu grijă, ne prindem de mâini, chiuim de feri-cire. Am făcut-o şi p-asta. Deschidem paraşutele în plină noapte şiintrăm în atmosfera poluată care învăluie oraşul. Lumina feericădispăruse, vedem doar balizajul pistei de la sol şi aterizăm îndeplină siguranţă pe locul marcat.

Un schimb de priviri complice a fost suficient pentru a neconfirma că nu ne-a văzut nimeni. Ne apucăm de pliajul paraşutei,ca să fie pregătită pentru a doua zi. Nu ne-a făcut nimeni niciun re-proş, nicio aluzie la prinderea noastră nocturnă. Scăpasem. Nune-a văzut nimeni. Cel puţin aşa am crezut.

Nu trece o săptămână şi, în timp ce purtam o discuţie cu CostelŢigănuş, intră şi Nea Nelu Iordănescu în vorbă. Printre altele, neatrage atenţia ca data viitoare, la o prindere de noapte, în cădereliberă, la despărţirea din formaţie, să luăm puţin mai multă dis-tanţă, să nu mai deschidem paraşutele unul lângă altul, că apareriscul abordajului. Rămânem amândoi cu gura căscată. „De undeştia? Cum o fi aflat?” Îmi iau inima în dinţi şi-l întreb. „Dragii mei,luna plină v-a dat de gol, luna plină. Plus că luneta prin care văpriveam nu avea lentilele aburite, se vedea perfect prin ea”.

SECRETUL UNUI SAL T ÎN NOAPTEM A I R Ă S F I R A Ţ I B Ă I E Ţ I , M A I R Ă S F I R A Ţ I . . .

Ionuţ RITEŞdin cartea „CU CAPUL ÎN NORI“, Ionuţ RITEŞ, Bogdana BALMUŞ


59

Oricât de pregătit eşti pentru asemenea veşti, te vor surprindeîntotdeauna. Reacţia imediată este, nerecomandabilă de altfel, sărăspunzi întrebării cu o altă întrebare, sperând probabil că nu aiauzit bine: cine-a murit, Fane Aldea?

Urmează inevitabil un moment în care, fiecare participant ladiscuţie lasă capul în jos ca pentru un moment de reculegere,căutând parcă să-şi aducă aminte de situaţiile în care a inte-racţionat cu sanitarul nostru, întotdeauna stârnind râsul. Şi reacţi-ile acestea aduc un dram de alinare în sufletele celor care l-aucunoscut, cunoştinţă care de obicei se întinde pe durata a cel puţinunui deceniu.

Sanitar al companiei sau încadrat la plutonul medical, şi-adovedit permanent profesionalismul. Amabil şi răbdător în in-firmerie, metodic şi eficient pe aerodrom, având permanentpregătită o remarcă de o fină ironie celor „bolnavi”.

Ne reamintim cu toţii momentul, încărcat emoţional mai multdecât se poate cuprinde în cuvinte, când Fane a trecut în retragere.

Din păcate, între momentul când „s-a retras” şi momentul când atrecut în rândul celor care fiinţează într-o altă dimensiune, a trecutmult prea puţin timp.

Despărţirea de oamenii, de prietenii, de sufletiştii dintre noi,lasă urme. Fane, cel care a vegheat ca noi să ne facem meseriafără a fi afectaţi de boli sau eventuale indispoziţii de moment, afăcut saltul final. Al 231-lea şi singurul fără comanda instructoru-lui din aeronavă.

Contrar tuturor aparenţelor, paraşutiştii iubesc viaţa mult maimult decât oamenii obişnuiţi. Fane a iubit viaţa mai mult decâtnoi, iubitorii de viaţă, paraşutiştii.

Poate ne vom revedea, cu toţii, atunci când firele subţiri aleexistenţei noastre se vor sfârşi, adunând în ceruri pe cei care,asemenea lui, au servit Patria sub voalura paraşutei.

Maior Florinel ALEXANDRUMaior Raul GHERGHE

FANE aşa îi spuneau toţi. Un OM care a făcut tot ce a ţinut deel, pentru ca ceea ce avea de făcut să fie gata la timp şi de calitate.Am fost colegi de şcoală militară, promoţii diferite, eu mai marecu un an, locul unde se întâlnesc tineri din toată ţara pentru a daun examen şi mai apoi, cei ce reuşesc, să păşească în cariera mili-tară.

Ne-am întâlnit, după ani de profesat în diferite unităţi militaredin ţară, la Batalionul 60 Paraşutişti ,,Băneasa-Otopeni”, undedupă ce am devenit paraşutişti brevetaţi (1992), am executatdiferite misiuni. Fiind amândoi burlaci eram solicitaţi mai des laasigurarea medicală a paraşutărilor sau în marşuri. La toate FANEparticipa cu toată fiinţa. Îi plăcea ceea ce făcea. ,,Hai s-o facem şipe-asta, colega sanitar!” spunea. Avea mereu un banc, o glumă sauo ,,înţepătură de ac“ pentru cei care mai aveau ceva ,,reţineri”,inerente la primele paraşutări. Drumurile noastre s-au despărţitdupă patru ani, dar am rămas prieteni. Ne-am întemeiat fiecare ofamilie. După ani au apărut şi copiii. Ne întâlneam în Crâng şi maidiscutam la o bere. În timp, am aflat de problemele de sănătate şichiar l-am sfătuit să apeleze la medicina alopată, alternativă. Boala,,lua câteva pauze” după care revenea mai dur. Cred că a avut oaversiune chiar şi la ideea de dializă, de aceea a ales transplantul.Nici ideea de a fi trecut în rezervă nu i-a picat bine. A fost extremde afectat de statutul de rezervist. Nu a arătat acest lucru şi s-a în-chis în sine. Acest subiect era tabu, îl evita şi îl enerva.

A pornit încrezător să facă transplantul. Ironia fină nu l-a părăsit

până în ultimulmoment. Spuneacă toate asistentelecare îl îngrijeauerau ,,bune”, dar sesimţea din ce în cemai rău. După ce aaflat că a făcutbronho-pneumonieşi vorbea cu difi-cultate mi-a spus:,,Nu mai pot! Nuînţelegi că nu maipot? Nu mai pot!Greu.“ L- am încu-rajat, dar cred că înultimele zile asimţit că este la,,capătul drumu-lui”, nu-mi mairăspundea la tele-fon, îmi respingeaapelul. În schimb, soţia lui care i-a fost alături până în ultima clipă,ne spunea despre starea lui zi de zi şi de două ori pe zi. Cu douăzile înainte de a muri, l-am visat sub forma unui porumbel alb, pe

care cumnatul lui (mort în 1997) îl învăţa săzboare. Pe cumnatul lui nu l-am cunoscuttânăr, dar i-am văzut poza pe crucea de lamormânt.

În zilele premergătoare înmormântării, toţicunoscuţii mă sunau să le confirm moartealui. Toţi credeau că este o glumă, apoi com-pletau: Voi aţi avut o relaţie mai specială. Da,ne-am ajutat la nevoie, am trecut peste,,belele” cu glume şi râs, cu zâmbetul pe buze.Ne înţelegeam din priviri, ne completam fărăprea multe vorbe. Nici acum nu îmi vine săcred că FANE nu mai este. Îmi dau lacrimilede câte ori o discuţie se prelungeşte despre el,despre ce a fost şi nu mai este şi nu va mai fi.

Plutonier adjutant principal Cezar PETRE

IN MEMORIAM - FANE ALDEA- un zâmbet pentru eternitate -


60

Am început acest articol cu titlul prezentării cu care Muzeulparaşutiştilor a fost prezent la simpozionul ştiinţific organizat cuocazia sărbătoririi „Zilelor municipiului Vaslui” ediţia 2013, pen-tru a sublinia însăşi esenţa existenţei muzeului: celebrarea şi cin-stirea celui mai de preţ bun al nostru – luptătorul paraşutist eroulanonim.

Preocupaţi permanent de promovarea valorilor şi conceptelorcare au stat la baza apariţiei, dezvoltării şi evoluţiei paraşutismuluimilitar românesc am încercat să facem cunoscute existenţa şi efor-turile noastre şi dincolo de porţile, uneori ferecate, ale cazărmiiunde muzeul fiinţează.

Într-o companie selectă, între care amintim impresionanta şi aşîndrăzni să afirm, exhaustiva colecţie de efecte militare a colonelu-lui Costin PETRU, din cadrul serviciului vamal al RepubliciiMoldova, exponatele Muzeului Paraşutiştilor au stârnit un viu in-teres printre vizitatorii expoziţiei, în special printre elevii care auvizitat în număr mare sălile Muzeului Judeţean Vaslui.

În prezentarea colecţie sale, care conţine peste 600 de uniformemilitare şi ale cărei exponate conţin cascheta astronautului românDumitru PRUNARIU, uniforme din Republica Moldova, Rusia şifosta URSS, iar printre celemai recente regăsim uniformamembrilor Gărzii de Onoare aReginei Marii Britanii, dar şia preşedintelui FederaţieiRuse, colonelul DumitruCOSTIN s-a arătat încântat şionorat de prezenţa ex-ponatelor Muzeului Paraşu-tiştilor care au completat şi potenţat valoarea expoziţiei.

De asemenea, în luna octombrie anului 2013, Muzeul Paraşu-tiştilor a fost prezent în cadrul sesiunii de comunicări ştiinţificeActa Moldavia Meridionalis, cu comunicarea - Armata în pe-rioada interbelică – hronic buzoian.

De un deosebit succes s-au bucurat anul acesta, activităţile des-făşurate în parteneriat cu instituţiile de învăţământ din municipiulBuzău, în cadrul cărora circa 250 de elevi buzoieni au vizitatmuzeul, arătându-se interesaţi de provocările profesiei militare îngeneral şi în special de experienţele trăite de paraşutiştii militari.

Locotenent-colonel Dragoş-Claudiu AXINIA

Un popor care nu îşi cunoaşte istoria este caun copil care nu îşi cunoaşte părinţii.

Nicolae IORGAProiectul Eroii – modele peste generaţii a fost realizat în cola-

borare cu Fundaţia „General Grigore Baştan”, Societatea de ştiinţeIstorice, filiala Buzău, Direcţia de Cultură, Culte şi Patrimoniu dincadrul Consiliului Judeţean Buzău şi Centrul de Instruire pentruOperaţii Speciale „General Grigore Baştan.

Proiectul acoperă domeniul – educaţie civică, fiind desfăşuratca un proiect social, expoziţii, dezbateri, comunicări. Scopulproiectului a fost şi este implicarea elevilor pentru a facilitacunoaşterea, aprecierea şi respectarea faptelor de vitejie şi a sacri-ficiului Eroilor neamului, a oamenilor care au îmbinat în munca lorcele trei medii fizice ale pământului (aer, pământ şi apă), a cărorviaţă de zi cu zi au împărţit-o între meseria lor, ţara pe care o slu-jesc şi propria familie. De asemenea, elevii au luat contact cumodul în care sunt apreciaţi paraşutiştii români în societatearomânească, dar şi în teatrele de operaţiuni militare din Irak, Bal-cani şi Afghanistan. Proiectul reprezintă un parteneriat educaţionalregional care şi-a propus să cuprindă elevi din unităţi şcolare dinmai multe judeţe (Oradea, Iaşi, Hunedoara, Braşov, Arad, Timi-şoara şi Buzău). Proiectul se desfăşoară pe parcursul anilor 2012-2017 şi implică participarea a 560 de elevi. În primul an de proiectla activităţile educative au participat 362 de elevi şi 42 de profesoridin 8 unităţi de învăţământ din ţară şi 6 din judeţul Buzău. Sim-pozionul „Anul Generalului Grigore Baştan”, ediţia I a atras unnumăr de 20 de elevi care au fost recompensaţi cu diplome şi pre-mii.Proiectul are la bază un proiect judeţean derulat încă din anul2009 – Paraşutiştii români un model demn de urmat în viaţacivică - şi pe parcursul anilor s-a constatat şi faptul că pe lângăschimbările la nivel comportamental şi atitudinal, putem menţionaşi înscrierea elevilor din clasa a XII-a la şcoli cu specific militarsau angajarea lor în unităţi MApN, în urma monitorizărilor reali-zate de Biroul de informare recrutare teritorial în timpul activi-tăţilor şi a întâlnirilor desfăşurate în cadrul proiectului. Astfel, înurma acestor consilieri, în perioada 2010-2013 s-au înscris pentruînvăţământul militar superior şi postliceal un număr de 26 elevi, peparcursul a 3 ani, numai din Liceul Tehnologic „Henri Coandă” –Buzău. Din totalul celor înscrişi au fost admişi un număr de 6elevi, iar un număr 8 elevi au intrat în sistem ca militari angajaţi.

Proiectul a pornit de la ideea că în Europa, toate ţările au o iden-titate proprie. Dar, Europa, are un trecut comun, o economie co-mună, valori comune, iar în zilele noastre, pe lângă moneda unică,tradiţiile militare şi chiar pregătirea armatelor profesioniste.

Astfel, unitatea europeană înseamnă astăzi capacitatea de a ac-cepta o diversitate de culturi şi de diferenţe şi de a le reuni între eleprin ceea ce au ele în comun. Putem spune că, la fel, paraşutismuluneşte atât la nivel simbolic, dar şi practic: cerul de pământ sauapă; aviaţia de infanterie sau armata de familie. A fi paraşutistînseamnă să îmbini calităţile morale ale omului cu forţa sa fizică,dar şi capacitatea de a lua decizii rapide şi corecte în situaţiile limi-tă. A fi paraşutist înseamnă a deţine cunoştinţe de fizică, chimie,geografie etc., dar şi despre alte domenii militare: aviaţie, infan-terie, marină, deoarece, împreună cu specificul şi tradiţiile lor mi-litare, toate acestea reamintesc spiritul neînfricat, devotamentul şieducaţia civică şi patriotică a românilor.

Profesor Doina Simona Furtună Liceul Tehnologic „Henri Coandă” - Buzău

Muzeul paraşutiştilor implicatactiv în cinstirea eroului anonim– luptătorul paraşutist

P R O I E C T U L„EROII – MODELE PESTE GENERAŢII”

Date post:	06-Feb-2018
Category:	Documents
Upload:	doankhue
View:	290 times
Download:	10 times

S U M A R - revista.forter.rorevista.forter.ro/_wsn/01_biblioteca/pdf/p-014-parasutistii.pdf ·...

Documents