rpetrescu.musoiu.jafarmat.spargerea

8/17/2019 rpetrescu.musoiu.jafarmat.spargerea

http://slidepdf.com/reader/full/rpetrescumusoiujafarmatspargerea 1/71



Redactor: Răzvan Penescu

Tehnoredactare computerizată: Ana Damian

© 2016 – Jaf armat : nuvelă de Răzvan Petrescu; Spargerea: dramatizare de Dragoş Alexandru

Muşoiu după nuvela lui Răzvan Petrescu

Imagini din spectacolul Spargerea la Teatrul Național „Marin Sorescu“ din Craiova, regia: Dragoş

Alexandru Muşoiu; scenografia: arh. Andreea Simona Negrilă; cu: Claudiu Bleonţ, Iulia Lazăr, Angel

Rababoc, Adrian Andone, Cătălin Vieru, Iulia Colan, Gabriela Baciu, Anca Dinu, Eugen Titu. Fotografii

de Florin Chirea, editate de Dragoş Alexandru Muşoiu şi Sorin Radu

Toate drepturile rezervate autorilor.

© 2016 Editura LiterNet pentru versiunea.pdf Acrobat Reader

Este permisă descărcarea liberă, cu titlu personal, a volumului în acest format. Distribuirea

gratuită a cărții prin intermediul altor situri, modificarea sau comercializarea acestei versiuni

fără acordul prealabil, în scris, al Editurii LiterNet sînt interzise și se pedepsesc conform legii

privind drepturile de autor și drepturile conexe, în vigoare.

ISBN: 978 973 122 1 8 3

Editura LiterNet

http://editura.liternet.ro / [email protected]



LiterNet 2015 3

JAF ARMAT

RĂZVAN PETRESCU



Jaf armat Răzvan Petrescu

Editura LiterNet, 2016 4

Radu. Mi-a luat ceva timp pînă să mă hotărăsc în privința măștii. Cu pistolul n-a fost nici o problemă.

Trebuia să fie o mască simplă, de preferat un cap de animal. M-am gîndit la un fluture. Mi-am cumpărat un Magnum.

Întotdeauna mi-a fost frică de fluturi, bănuiesc că oricărui om îi este, mai ales dacă-ți intră unu-n cameră și-ncepe să

zboare iute și dezordonat, noaptea, fîșîind, nu știi niciodată cînd te va nimeri în ochi. Cred că devin alb ca varul despital, fluturele sfîrîie izbindu-se de neoane, calorifere, ușile rezervelor unde stau în poziții nefirești oameni pe moarte,

cu aripi, perfuzii, dau un țipăt și fug din încăpere, de regulă sufrageria. Gloanțe am luat de la Hunter, cu permisul de

conducere al mașinii. Un Tico cu transmisie automată și parbrizul crăpat, verde. Mi-au dat numai două cutii cu cartușe,

îmi sînt de ajuns, mîine o să mă antrenez pe terenul de tenis. În schimb n-am găsit mască de fluture nicăieri, am

încercat și la magazinele specializate, nimic, nici măcar la Mall. A trebuit să mă mulțumesc cu una de iepure, parcă-i

o căciulă rusească, și-am modificat-o. Natural Born Killers. După ce mi-am pus-o, în baie, am ieșit brusc pe ușă urlînd

ca iepurii și Corina a-ncremenit. Și-a dus mîna la inimă. Peste inimă are-un sîn în formă de pară. Ce-i asta? a zis,

mîngîindu-și repede sînul. Dacă mă gîndesc bine, n-are formă de pară, mai degrabă seamănă cu Bricul Mircea după

reparații. Ce e cu Corina? m-a întrebat odată Doina, soția lui Cristi. Pe Cristi n-a fost greu să-l conving să mi se

alăture. Va fi experiența vieții noastre. A intelectualilor începutului de mileniu. Ceva piramidal. În schimb, Doina are o

formă romboidală. Nu i-am răspuns. Nu i-am răspuns nici Corinei. Mi-am scos masca și, în loc să ofteze ușurată, s-a

speriat și mai tare. I-am spus că-n asemenea condiții poate n-are rost să ne mai ascundem. Ce condiții? a întrebat

pe un ton absent. Hotărîserăm, ca o clauză principală a vindecării ei, să nu spunem nimănui nimic, nici măcar Doinei

sau Ioanei. Plec, voiam să te fac să rîzi și tu te-ai speriat, i-am zis. Probabil mi-am pierdut mințile, a replicat. Am

privit-o scurt, avea dreptate, nu exista nici un motiv de rîs, mi-am luat halatul de molton din cuier, unde te duci, sînt

de gardă, nu mă aștepta cu masa. Mirosul de gunoi al primăverii îmi înțepa nările. Nu-mi place psihiatria, detest

lumea-n care-o practic, Corina e bolnavă, n-am copii, mi-am ratat viața, Bricul Mircea nu va mai pluti niciodată.





Aurel . Morții mă-tii de motocicletă. Cine dracu’ m-o fi pus să mă bag în porcăria asta de mîine. Cu niște

boșorogi care nici nu știu cum îi cheamă. Cînd mă distrez așa de bine. Spărgînd geamuri. Zgîriind flori de nu-mă-uita

pe caroserii. Smulgînd retrovizoare, trosnind portiere cu cataroiu’ și pițipoance-n parc cu gașca. Ce-o fi avînd motoru’,

că nu se-aude nimic, mort, canci, la revedere. Benzină are. Contactul l-am pus. Și-atunci de ce nu pornește, c-osparg, nu vrea cu nici un chip, și-i ditamai Honda roșie. Și nu miroase-a gunoi, mai degrabă a mort. Pe-ăsta, psihiatrul,

îl cheamă Radu și are barbă. I-am zis că dacă mă vede-n fața blocului că scuip, dacă redecorez BMW-uri și Chryslere,

m-am lăsat de facultate și joc biliard nu-nseamnă că-s diliu, să mă bag în așa ceva. Fuck, zice, ca să-mi arate că știe

limba interlopă. 'tu-ți motocicleta japoneză… Nu, nu fur decît foarte rar, i-am explicat în urmă cu trei săptămîni, la

cîrciumă, nu-s ofticat pe lume, ca băieții din anii șaizeci de-acu’ un secol, nu fumez hașiș, că-mi intră fumu-n ochi,

mai trag doar o marcaciucă, atît, hobby-ul meu e să-i ajut să-i apuce damblaua pe-ăștia îmbuibați, ca Robin Hood,

ca tinerii ăia supărați englezi, da, ce vă mirați, am citit și eu o carte, drumul spre înalta societate, mama mi-a spus

s-o citesc, mă piș pe ea de motocicletă. Nu, muzică nu știu, da’ calculatoare da, cum văd un laptop într-un 4 x 4, îl

fac bucățele. A rîs. Eu nu vedeam nimic de rîs, cum nu văd nici acum pe-ntuneric s-o fuck pe Honda, da’ exact cînd

cred că se pregătise suficient să-nceapă să-mi spună ce vrea de la sufletu’ meu, apare nevastă-sa, cu niște craci

de-am fost gata să mă-nec cu ginu’, domn’ doctor, să moară mama care mi-a dat drumu-n înalta societate dacă

n-aveți o soție ca la balamuc. S-a strîmbat, așa, adică degeaba o am, și-a făcut prezentările, Corina, Aurel, sărut

mîna, doamnă, domnișoară, zice, și mi-a sărit lichidu’ din gură drept pe rochia ei culoarea oului de porumbel, mă

scuzați, poate iese cu Ariel, zic, ea nimic, Shakespeare, am adăugat ca să-mi arăt furtuna intelectuală, ăla care

zboară, la care m-a privit lugubru, deși n-am mai văzut porumbei de cînd eram mic și se juca tata cu mine, săracu’,

că-i muncitor, acum abia izbutește să scoată două cuvinte pe lună și pe-urmă adoarme din cauza efortului, și nu mai

sînt porumbei fiindcă i-au omorît porcii cu fumu’ lor de eșapament Jaguar Porsche Lexus, țară de căcat, cum să nu

te-apuce agitația ecologică și să nu le deșurubezi toba stînd pe spate-n mocirlă sub tărăboanță, am picat în





deznădejde cînd i-am văzut genunchii, superbi, sepuku, muie, n-o să mai pornească-n vecii vecilor jafu’ ăsta fabricat

în Japonezia, un genunchi ca un măr alb pe asfalt. Numai că n-am înțeles de ce domn’ doctor stătea în bar îmbrăcat

cu paltonul de spital. Și nevastă-sa se dădea domnișoară. Poate de-aia purta el paltonu’ de molton. Sau se-afla în

căutare de pacienți și mă găsise pe mine. Eram și destul de potrivit, așa cum stăteam căzut pe gînduri, pe scaunu’rotativ, că tîmpiții și-au pus scaune de dentist în bodegă, cu tetiere, să-ți sprijini scufița din cauza prețului cît salariul

lui babacu’ pe-o picătură de whisky pentru papagali, și nea Răducu m-a luat din depărtări, cu cultura, cu meciu’ de

fotbal, școala generală, sanchi, de fapt tot încerca să-mi spună ce-l frămînta dar ocolea subiectu’ chiar și după ce-a

plecat femeia aia amețitoare, cu ochii verzi ca dup-o fiolă de cristal turcesc, nu înainte însă de-a-l tapa pe doctor de

bani sau de stetoscop, nu știu sigur fiindcă rămăsesem privind rochia îndepărtîndu-se deși dispăruse din policlinică

de vreo juma’ de oră, avea o rochie transparentă, nu culoarea oului de porumbel, ci albă și mulată pe obiectiv de

să-nnebunești așezat pe taburet pe viață, unduind la curbe și fîlfîind din tiv maritim, ca Bricul Mircea. Pîn’ la urmă

mi-a zis că dă o spargere și vrea să-l ajut, că-i cunosc pe toți șmenarii din cartier și mai ales pe Gigi, badigard la locul

faptei, care poate să-ți spună tot ce-avem nevoie, turuia omu’, în sfîrșit își dăduse drumul. Nu ca rabla asta nemernică,

na, i-a pornit ceva, în sfîrșit, dracului, cred că motoru’, pîr, pîr, de ce-oi fi dat atîția bani pe ea nu știu, de prost, cică

chilipir. Ia să fac o tură să trezesc lumea că prea doarme ca moartă de la două noaptea.

Anca. Nici nu știi ce frică mi-a fost. Tocmai închideam și mă gîndeam s-ajung acasă să fac un ostropel

cînd, hodoronc zdronc, au intrat ăia cu măști de fluturi… La televizor au spus gîndaci . Mă rog, cine stătea să-i întrebe

ce insecte erau, c-aveau antene, asta-mi amintesc, și tipu’ cu barbă odată zice stați pe loc pe-o voce cavernoasă deparcă ne-ar fi dat prin cap să plecăm undeva. Și ce-ai făcut ? Am înlemnit cu mîna pe-o bancnotă și mă rugam în gînd

dă Doamne să nu fie adevărat, să mă fi tîmpit numărînd banii altora trei ani la rînd, da’ era cît se poate de adevărat,

dovada stătea chiar sub nasu’ meu vîrîtă prin fanta ghișeului, un pistol negru, ca de jucărie, cu cocoșu’ ridicat și-o





cătare prin care vedeam ochiu’ ăluia de i se mișca prin cap în gaura măștii… Doamne sfinte, aveau pistoale cu cocoș?

Și Gigi? Gigi nu, da’ bine că purta jacheta aia de piele pe care scrie Security țeapănă de jeg pe el ca să-l ajute să

rămînă-n picioare și să-i enerveze pe bandiți, că individu’ mai scund zice mă, de ce scrie pe tine în engleză? Gigi,

fără sunet, rămăsese cu senvișu-n mînă și continua să mestece ce-avea-n gură cred că de la șoc, uitase să oprească

instalația. Dă-mi arma, zice ăsta micu’, părea de-aceeași vîrstă cu tipu’ care mă luase-n miră, da’ se ținea mai bine,

Gigi a-nghițit în sec, n-am, zice… De unde știi că se ținea mai bine? Nu fi tembelă, l-a scos afară din ghișeu, l-a

controlat și l-a băgat înapoi din două mișcări de parcă eram la film, cînd de fapt eram la serviciu, și bărbosu’ a răcnit

deodată nu mișcă nimeni, la care celălalt, rînjind pe sub antenele alea în formă de mustăți, că-și pusese masca invers,

îi zice ai mai spus asta, am spus stați pe loc, se zborșește Barbă Neagră, și nu-i același lucru? pufnește ăstălalt, nu

cred că-i momentul potrivit pentru lingvistică, face omu’ cu pistolu’, și s-au apucat să discute ceva din care n-am

înțeles decît că sîntem la tautologie, dracu’ ne-a luat, șoptește Gigi, că dacă cuvîntu-nsemna ce credeam și eu

că-nseamnă, atunci avea să se lase cu o indispoziție generală, degeaba vorbeau cifrat, tipul înalt tot pe-un ton coborît,

de cimitir, cred că era doctor, parcă-l auzeam pe tataie-al meu, ce-a mai pătimit și el din cauza comuniștilor… Ancuțo,

nu mă perpeli cu comuniștii, zi ce-a fost mai departe. Păi a fost tare frumos, credeam că gata, îmi rămîne Titi fără

mamă sau în cel mai fericit caz se va trezi cu una mută, că-mi pierise glasu’ ca și cum nu l-aș fi avut niciodată. Cui,

ție? Mă uitam la ochiu’ de fluture și pe urmă Gigi a căzut lat lîngă mine peste computer, praf a făcut monitoru’. L-au

pocnit? Nț, a leșinat, nu suportă camuflații, are ceva din copilărie, de la un bal mascat de 1 mai. Scoate banii, a țipat

tataie la mine, agitînd pușcociu-n direcția tavanului pe care abia-l zugrăvise Ali Baba săptămîna trecută, vezi să nu

cumva să apeși pe alarmă, rostește într-o doară și ăla micu’, se rezemase de bara pentru clienți și părea plecat, ca

și cum totul ar fi fost un fel de joacă, cu singura neplăcere că puteam rămîne cu creierii împrăștiați pe perete… Pe

care abia l-a zugrăvit Ali săptămîna trecută. Exact. Acu’ nu știam ce să fac, că-mi căzuse mîna c-o hîrtie de-o sută

de dolari între picioare, unde-aveam butonu’ roșu, și-odată-l văd pe ăsta scund că-mi bagă mîna-ntre picioare și se





descarcă pistolul ăluilalt de-am rămas surdă, dracului, că de-atunci îmi țiuie ceva în urechi, o fi de la tensiune,

credeam c-o să leșin și eu, că Gigi-și revenise și-acu’ dădea din mîini, cădea tencuiala și se umpluse cămăruța de

fum. Stai nițel, c-a sunat la ușă.

Cristi . Știam că-i o imensă prostie. Doar îl cunosc pe Radu din armată, din ziua cînd am tras la țintă și el

a fost singurul care l-a nimerit pe locotenent, cu toate că distanța dintre cele două obiective era apreciabilă, i-a zburat

degetul mare de la mîna dreaptă stopîndu-i pe neașteptate cariera militară în mijlocul poligonului de la Topraisar. Nu

era primul caz de mutilare de-acolo, cu cîteva luni în urmă un soldat fusese călcat de-un tanc, la o demonstrație mai

entuziastă a puterii de luptă a unității. Stătea în tranșee, că era fruntaș, cum i se ordonase, și tancul a trecut pe

deasupra, pămîntul s-a surpat iar băiatul a scăpat ca prin minune cu tot toracele fracturat și turtit din lateral, dobîndind

un aspect mai aerodinamic, deși era de la țară, privit din față părea văzut din profil și invers, nu sînt totuși convins că

o asemenea constituție îți poate fi de ajutor în viață. În plus, Răducu l-a ținut minte pe unul care-l băgase la carceră,un maior ce-mpușcase cică din greșeală un trupete mortal, un nenorocit, avea o motoretă Mobra de care realmente

se îndrăgostise, roșie, singura lui bucurie-n viață pe lîngă maltratarea răcanilor, și, exact cu o oră înainte de-a ni se

elibera actele de izbăvire din uluitoarea viață cazonă, viitorul psihiatru i-a turnat pe ascuns nisip în rezervor, i-a spart

farul, i-a zgîriat aripile în zigzaguri mici dar concludente, în final tăindu-i șaua cu briceagul de desfăcut conserve. Cînd

mi-a mărturisit ce-avea acum de gînd, am rămas fără frază. Maiorul a-nceput să alerge ca scos din minți, căutînd

vinovatul cu pistolul în mînă, în vreme ce noi părăseam unitatea salutîndu-l regulamentar cu degetul mijlociu în

cadență. Și-acum apare Radu cu ideea asta SF. Jaful noului secol. Un timp am crezut că glumește. Însă era cît sepoate de serios. O fi rămas cu nostalgia glonțului cu care-l estropiase pe locotenent, la care s-au adăugat Mobra și

îndelungata experiență contagioasă cu bolnavii mintal. Doina plecase la coafor, stăteam de vorbă în camera mea

înțesată de cărți pline de praf, la pick-up se auzeau în surdină variațiunile pentru pian pe-o temă de Paganini ale lui





Rahmaninov, și l-am întrebat dacă-mi poate oferi un motiv cît de cît rezonabil pentru jefuirea unei case de schimb

valutar în plină inflație și pentru faptul că voia să mă convingă să particip. Bă, mi-a răspuns, de douăj’ de ani încerc

să pricep ce ni se-ntîmplă… Și? Și n-am reușit. Bei un coniac? Am pus întrebarea pe un ton retoric moderat, avea

ochii roșii, parcă era Paganini cu coarda ruptă la concert. M-am săturat, zice, sorbind dintr-o înghițitură deloc retorică

coniacul meu Napoleon ca pe ceai. Am obosit. Sînt frustrat. Am ajuns conferențiar și dau consultații și-acasă ca să-mi

scot banii de benzină, mi-am luat un Tico la patruzeci și doi de ani la mîna a doua, după trei luni a-nceput să tragă

stînga, ceva la direcție, nu i se ridica antena, masca radiocasetofonului îmi sărea în poală la hopuri, m-am dus la

service un an întreg și-am început să înțeleg exploatarea omului de către om plus invazia Coreei, în consecință am

scris trei cărți de specialitate aproape pe gratis, fac gărzi, o revistă de psihiatrie colorată, am respectat legea,

întotdeauna am fost corect și sînt zile cînd trebuie să mă gîndesc bine dacă-mi pot permite să cumpăr o sticlă de apă

minerală, pentru că doi litri pe zi de Izvorul Minunilor înseamnă a zecea parte din salariu, la care se adaugă țigările,

benzina, programul TV, rămîn patru milioane jumătate, din care scad întreținerea, telefonul, lumina, Corina, și-ajung

sub zero. Așa că de-aia atunci cînd mă-ntorc de la spital buimăcit, în loc să citesc o carte ori să stau c-un prosop pe

față, primesc pacienți, de la cinci la șapte, depinde de situație, săptămîna trecută unul a făcut o criză și-am rămas

fără perdele, acum trebuie să-mi extind consultațiile pînă la nouă, ca să-mi iau perdele. Stai, mă, Răducule, și eu dau

meditații ca să-mi îmbunătățesc nivelul existențial, și-abia izbutesc să iau unu la sută din cărțile pe care le doresc,

coniacu-i un cadou de la un elev, n-a intrat la facultate, evident, lumea-i rea. Las’ că-ți cumpăr altă sticlă, a mîrîit el,

știu că discutăm pe aceeași temă de ani de zile… Exact, frecăm subiectul din ’90… Păi tocmai asta e, m-am gîndit

să nu-l mai frecăm. Și-așa ți-a venit ideea? Nu văd altă cale. Toți se-mbogățesc în jurul nostru, nu se mai poate. Și

fură. Și sînt chiar mai cretini decît noi… E vremea să intrăm în înalta societate. În dumnezeii mamei lor. Room at the

top. Corina știe?, l-am privit razant, eram cam beat. Și el era beat, dar continua s-o țină pe-a lui. E singura soluție, a

mormăit, încercînd să se ridice din fotoliu. Auzi, da’ de ce ascultăm același Rahmaninov de două ore? mă întreabă.





Sare acul. Serios? Probabil că asta s-a petrecut și-n mintea mea, într-o noapte mi-a sărit acul și mi-am imaginat că

dacă vine la mine un prieten foarte bun, în care să am o încredere oarbă, și-mi propune un plan infailibil de-a jefui o

bancă, n-o să ezit. Și-am venit la tine. O bancă? Parcă ziceai de-un Exchange Office. Mă rog. Bun, și planul infailibil?

Cine-l face? Tu sau Emil. Bă, Radule, te-ai țicnit, asta-i o gogomănie cît casa, o idioțenie. Nu-mi vine să cred. Te uiți

prea mult la televizor, la jafuri armate. Tocmai…, zice, n-au prins niciodată pe nimeni. Băi, adună-te puțin, sînt un om

respectat, am un copil, ce dracu’. Ești sigur că ești respectat? Uite ce e, termină cu prostiile, eu mă duc să mă culc.

A tăcut. L-am întrebat totuși ce motivații solide l-ar mai îmboldi. În afară de bani. Mi-a răspuns că are senzația că

explodează. Vreau să explodez, a urlat, adăugînd: întreținerea. Și eu ce motivații solide aș avea? Tu ești prietenul

meu. Dacă nu intri-n combinație mă duc la Aurel. Bravo. Ăsta cine mai e? Un băiat de ispravă de la mine din bloc.

Distruge mașini de lux. Aha. Și are-o Honda ultimul tip. Asta chiar m-a liniștit, am spus. Nu cumva te-ai îmbolnăvit

pe-acasă…? Oamenii emit biounde, doar știi, au un cîmp magnetic, ceva, o aură, curentăm, sîntem alternativi, îmi

închipui că dacă toți deranjații ăia vin la tine-n sufragerie, își lasă acolo unda alterată și seara, cînd te uiți la televizor

la reportaje cu jafuri, te electrocutează fără să simți. Te-ncarci cu amperi de bolnav mintal, te-ai gîndit vreodată cum

e la pușcărie? Cristi, va fi un plan perfect, mi-a spus el surescitat. Mergem la sigur. Fără nici un risc. Nimeni nu

pățește nimic, doar ne-mbogățim. Ce vorbești! Adică tu chiar vrei s-aduni o echipă de intelectuali pîrliți să

nenorocească… Nu nenorocim pe nimeni. M-am gîndit la tine și pentru că-ți place pocherul. Și ești un om calm. Și

scund, am completat. Da, uite cum poți s-asculți același disc de patru ore. Și Aurel ăsta ce-ar avea de făcut în locul

meu? Ne vinde pontul. Nici pînă azi nu înțeleg de ce-am fost de acord. Banii . Martin Amis. Iar dacă spunea că nu

există nici un risc însemna că există. Și-atunci, de ce nu.

Emil . A zis să ne-ntîlnim la gară, să nu ne-audă Ioana. După cum vorbea la telefon am fost sigur c-a omorît

un pacient. Cîteva șocuri electrice peste limita legală. M-am dus. La zece fix mi-a apărut brusc în față. Venise cu o





oră înainte și stătuse tot timpul în barul de la clasa I, să se-asigure că nu-s urmărit. Era îmbrăcat cu un impermeabil

cu gluga trasă. După ce mi-a expus problema, m-a luat cu frig. De ce pe mine? am întrebat. Un tren pleca peste zece

minute spre Buzău. Pentru că ne cunoaștem dintr-a șasea. Și ești economist. Ce-ți trebuie un economist pentru așa

ceva, vrei să calculez impozitul pe venit la locul crimei? Ai căpiat? Văd că toți mă întrebați același lucru. Care toți?

Tu, Cristi, Aurică… M-am alarmat. I-ai spus și lui Cristi? Mă, Radule, toată viața am trăit cu frica lui Dumnezeu. Îți dai

seama ce-nseamnă asta? Să-ți fie frică tot timpul? E îngrozitor. Iau de cînd mă știu medicamente, chiar și tu mi-ai

prescris. Tensispes, amitriptilină, tanakan, lithium, xanax, diazepam, levomepromazin, saprosan, zoloft, prozac.

Effectin. Împotriva fricii de Dumnezeu. Acum sînt liniștit, am fost și la spital, am doi copii. Asta, a mormăit Radu, mi-a

spus și Cristi. E vorba de copiii mei, nu de-al lui Cristi. Ioana mă iubește, am o familie fericită, DVDplayer, sînt

mulțumit, mă plictisesc, nu mă plîng, m-am plîns eu vreodată?, mă duc la un serviciu infect, vrei să-mi distrug viața

pentru că ți s-a sculat ție s-o faci pe banditul, ți-am spus să nu te mai uiți la filme imbecile. Uită-te la Călăuza. Păi

l-am văzut o dată, n-am înțeles nimic, al cui e cîinele, ce fac trei ciudați într-un peisaj deprimant, de ce boală suferă

fetița. De ce n-o duc la spital? Cum, bă, Radule, să-mi ruinez viitorul, tocmai acum, în puterea vîrstei? îl întreb. Acum

avem mai mult trecut decît viitor, zice, am citit asta într-o mie de cărți. Și, chiar, la sfîrșitul filmului de ce-ncepe să

ningă? Bine, continui eu, atunci să-mi deteriorez trecutul pentru o chestie care n-are nici măcar prezent? Uită-te la

mine, nu mai văd bine, trebuie să-mi schimb întruna ochelarii, îi scap pe jos, în supă, Ioana face o supă

nemaipomenită, de pui, o să te nenorocești, va rămîne Corina pe drumuri, de pacienți ce să mai vorbesc, singuri, pe

alee, cine știe ce le va mai trece prin cap sau pe unde le trece. M-a apucat de mînă: Emile, nu mă lăsa. Da’ termină,

bă, tu nu știi că sufăr de sindrom discordant cu halucinații, la ce-aș putea fi bun într-o spargere adevărată, și ce vrei

să faci cu banii, îi dai la săraci?, c-ai pomenit de Robin Hood. N-am pomenit de nici un Robin Hood, nu dau nimic la

săraci, luăm totul pentru noi. N-ai decît să iei tu, eu mă duc acasă, e-un film pe TCM, poate te văd în direct cum

jefuiești cabina telefonică. Și l-am ținut tot așa, Ioana mă aștepta cu ghiveciul, pînă la urmă s-a pleoștit, a înțeles,





i-am urat noroc, m-a lăsat în pace. L-am compătimit puțin, totul era atît de bizar, după ce m-am asigurat că dispare

pe scara rulantă spre toaletă m-am dus la ghișeu și-am cumpărat un bilet pentru personalul de Buzău. Am auzit că-i

un oraș foarte frumos, se vînd covrigi calzi, iar în centru se înalță monumentul.

Radu. Emil e bolnav rău. Și-a luat bilet de tren imediat ce m-a văzut coborînd pe scara rulantă. Oare ce-osă se-ntîmple cu Ionuț al lor, cu-atîtea medicamente-n genă. Și-au mai făcut și-o fetiță, au recondiționat wc-ul gării, e

foarte plăcut aici, miroase a portocale, pisoarele strălucesc, nici nu-ți mai vine să-ți faci nevoile. Am ieșit, cu multă

precauție, după o oră, și mi-am notat cînd pleacă trenul.

Aurel . Alarma începuse să piuie ca la nebuni și mi-am adus aminte de domnu’ Cristi care zicea că deja

eram într-o comedie neagră, cum susținea și Emil, contabilul, mă gîndeam că mai puteam să-i refuz în seara cînd

ne-am întîlnit la Radu-acasă ca să punem la punct detaliile din comedia neagră, da’ Emil nu părea deloc contabil,

părea doar deranjat la modúl, își schimba o dată la zece secunde ochelarii și-s sigur că tot nu vedea nimic, pentru că

nu se uita la hartă, se uita la Corina care se uita la domnu’ Cristi. Bun, m-am prins că-s prieteni din antichitate, da’

n-am înțeles de ce ne-am holbat unii la alții un sfert de oră într-o tăcere de-auzeam chiloții Corinei foșnind pe scaun

ca la priveghi. Nu mi-a convenit că știau prea mulți de chestie, însă ce să fac, promisesem, și ăștia-au început deodată

să depene amintiri cu Jimi Hendrix și tot felu’ de senilizați din negura rock-ului, ba chiar domnu’ Cristi, cît e el de

serios, s-a ridicat și s-a apucat să-l imite pe chitarist, Radu dăduse magnetofonul la maximum, n-am mai văzut

magnetofon de cînd am făcut scarlatină, se strîmba urît de tot, nici n-ai fi zis că-i profesor de geografie, iar Jimi

Hendrix tre’ să fi avut în momentu’ ăla fix optzeci de ani, a murit, bă, puștiule, m-a informat Emil adunîndu-și ochelarii

de pe jos la țanc să dea cîinele peste ei, acu’ știa și cîinele planu’ secret, plus vreun unchi ținut pe balcon ca să tragă

cu urechea și să ofere-apoi sfaturi balistice, o să afle tot cartieru’ ce vrem să facem dac-om mai apuca și nu ne





arestează curcanu’ prietenu’ familiei înainte să ne cumpărăm pînă și măști de pitici ori fluturi, asta cu fluturii tre’ să

recunosc că m-a dat pe spate, de unde-aș fi văzut de fapt mai bine picioarele nevestei domnului doctor, care tăcea

ca un înger japonez la concursul de sculptat în gheață, mai frumoasă decît toate miss universurile alea cu diplomă

de precizie din Hustler , revista preferată a maică-mii. Ce căutam eu aici n-aș mai fi putut spune cu claritate, dar era

interesant, simțeam cum îmi coboară adrenalina sau cum se numește din creier direct în locul cel mai vizibil din fața

Corinei, așa cum stăteam așezați în jurul mesei și cîntam Led Zeppelin. Pe urmă ne-am îmbătat. Cînd m-am trezit,

mă găseam în pat într-o cameră mică pe întuneric, de undeva se auzea muzică clasică, mi-a venit iar să vărs, cred

că era dormitorul și Corina a intrat, s-a așezat lîngă mine, poate nu m-a văzut, m-am ridicat într-un cot, și-a scos

rochia, am prins-o de-un sîn și-am rămas cu el în mînă. După asta nu-mi mai amintesc vreo zece secunde din viața

mea, probabil c-am dat ochii peste cap.

Miercuri s-au strîns din nou în apartamentul lui Radu. Numai ei trei. Au stins lumina, au tras jaluzele, au închis ușa la balcon, se auzea muzică, Les adieux, cu Emil Gilels. Emil: vin cu voi. Nu pot să vă las singuri, că intrați

sigur în rahat. Cristi: eu cred c-am și intrat. Iar tu vii cu noi fiindcă ești cu nervii la pămînt, de fapt. Radu: hai să

ne-apucăm de problemă. Cristi: cîți bani sînt? Radu: în jur de cincizeci de mii. Emil: și-i împărțim la trei? Cristi:

asta-nseamnă șaisprezece mii șase sute șaizeci și șase de euro și șaizeci și șase de cenți de căciulă, nu-i cine știe

ce. Radu: da’ merită. Emil: sigur, poți să-ți iei un Logan cu remorcă. Plus apă minerală pentru tot restul vieții. Cristi:

ce știm despre paznic? Radu: e-un fost pacient de-al meu. Cristi: o să te recunoască. Radu: n-are cum, nu m-a văzut

niciodată cu mască-n cabinet, mai ales una de gonopteryx rhamni . Emil: asta ce-i? Radu: lămîiță, un fluture, dracu’,Cristi o să poarte fluturele „amiral”, și tu catocala nupta sau bombylius major , încă nu m-am hotărît. Emil: și de ce să

poarte Cristi lepidopterul amiral și eu pe bombilius, cînd nici nu știu ce reprezintă. Radu: un gîndac galben. Cristi: nu

știam că ești pasionat de entomologie. Emil: ca Nabokov. Cristi: Speak, memory . Radu: am studiat o carte despre





insecte pentru proiect. Emil: probabil c-o s-o sfîrșim în insectar. Ați citit Colecționarul ? Radu: băi, chiar că ne lipsește

dimensiunea tragică. Emil: ne lipsește, dar n-are rost să ne facem scrupule într-o țară fără de lege, nu? Unde cu

excepția, discutabilă, a bolnavilor, aproape toată lumea minte și fură, de la escrocherii de plăcere pînă la jafuri de

proporții cosmice siderîndu-l chiar și pe Dumnezeu, c-a ajuns să-și țină mîna pe borsetă, să vrea să emigreze, ca să

nu mai vorbesc că toți se uită la telenovele și trăiesc ca-n ele, scuipînd semințe agricole în abis. Ce șansă avem dacă

rămînem cinstiți? Cristi: șansa de-a rămîne fazani. Am adus o cărticică, uite ce scrie aici: „Cum le mai plac banii.

Adoră banii. În ziua de azi oamenii nu se mai pricep la nimic altceva decît la bani.” Radu: ceea ce sîntem și noi pe

cale de-a-nvăța. Cristi: „Dacă n-ai bani trebuie să-ți ceri scuze că trăiești.” Emil: ne citești toată cartea? Cristi:

Trăiește-ți clipa. Saul Bellow, 1956. Radu: ați terminat? Cristi: vezi că s-a terminat banda. Radu: curios, trebuia să

țină cincisprezece minute în versiunea asta. Emil: poate-ai fixat pe viteza nouăsprezece. Cristi: ce-ar fi să

ne-ntoarcem la tîlhăria noastră. Emil: recapitulăm. Ora. Radu: șapte fără un minut. Înainte să-nchidă. Să ne-asigurăm

că n-a rămas vreun amărît înăuntru, să schimbe-o sută de euro pentru restanța la lumină. Cristi: la șase cincizeci și

nouă intrăm unul după altul, și Radu o amenință pe casieră. Cum o cheamă pe casieră? Radu: ce importanță are,

vrei să discuți cu ea sau spargem casa? Cristi: bine, eu stau lîngă ușă. Tu ce faci? Emil: iau banii. Cristi: unde-a zis

Aurel că-i plasat butonul de alarmă? Radu: sub pupitrul casieriței. Emil: nasol. Radu: nu, dacă vede pistolul

paralizează. Cristi: bine, să sperăm că se transformă-n statuetă, rămîne paznicul. Radu: la ora aia mănîncă, stă

înăuntru, casierița la calculator și el pe scăunel. E fragil, n-o să ne facă probleme. Cristi: și cine-l dezarmează? Radu:

nu poartă pistol, totuși o să-l controlăm. Să zicem c-o faci tu. Va f i simplu, am spus că-i un om delicat, și, în plus, l-am

acostat săptămîna trecută pe stradă, ca din întîmplare, l-am întrebat cum stă cu tratamentul și l-am sfătuit să-l

întrerupă. Emil: sigur n-o să bănuiască ceva? Radu: nu văd cum. Cristi: bun. Fata ne dă banii, alarma nu sună, Gigi

stă înțepenit delicat cu mîinile-n sus, le cerem să deschidă ușa, intrăm, îi legăm de scaune, și le lipim gura cu

leucoplast. Emil: bandă adezivă. Luăm și leii? Radu: vedem la fața locului. În principiu, da. Emil: n-ar fi bine să facem





o repetiție? Radu: alta, acum. Și să împușcăm pe cineva. Cristi: ca-n Reconstituirea. Emil: atunci nu facem repetiție.

Nici măcar n-ați văzut filmul. Radu: mai departe, am ieșit în stradă. Ne suim în… Nu, ăsta era rolul lui Aurică. Să vină

cu Tico și să ne ia pe sus. Acum cine-o să mai conducă mașina? Emil: revizuim planul. Intră numai doi dintre noi, tu

cu Cristi, eu aștept după colț în basculantă, și cînd apăreți la ușă vin și vă ridic. Zici că are cutie automată? Radu:

atunci la Cristi nu se schimbă nimic, intră peste ăia doi, ia banii, iese, intru eu, îi leg, ies. Ieșim amîndoi. Și ca să știe

precis Emil c-am terminat treaba și-i clipa să demareze, trag un foc în aer. Cristi: mi se pare periculos. Emil: eu zic

să notăm. Și eventual să desenăm altă schiță, nu se mai înțelege nimic aici. Cine-i ăsta? Radu: ăsta-i Gigi, cu mîinile

ridicate. Cristi: acum să presupunem că lucrurile nu ies ca-n planificare. Dacă fata apasă pe sonerie? Sau Gigi sare

la bătaie? Sau vine poliția? Ori intră vreun client? Radu: doar am pistol. Emil: felicitări, să sperăm că-i sperii, dar să

știi că nu-i Magnum. Radu: l-am luat de la magazin. Emil: atunci te-au păcălit. E-un Walther PPK. Pentru dame, se

ține la gleznă. Cristi: damele poartă fustă. Emil: mă, băieți, treaba o să se termine prost. Cristi: ce-a zis Aurică cînd a

auzit că n-o să mai vină cu noi, după ce ne-a dat toate informațiile? Radu: n-a comentat. Am băut împreună cîteva

pahare la Chip and Dale, i-am explicat că n-are rost să-și riște pielea, ne descurcăm și fără el, și, oricum, își va primi

partea. Emil: păi de ce? Cristi: împărțit la patru, revin doar douășpe mii de căciulă. Emil: dă-mi o țigară. Și chiar

ne-apucăm, la aproape cincizeci de ani, să intrăm în lumea crimei? Trebuia s-o facem la douăzeci. Sau într-un film.

Cristi: mai ales că toată treaba parcă-i scoasă din Dog Day Afternoon. Că tot a fost făcut după o întîmplare adevărată.

Radu: acum, c-am pus lucrurile la punct, nici mie nu-mi vine să cred că-i adevărat. Nu poate fi aievea. Emil: nici noi

nu sîntem.

Aurel . Cînd m-a invitat a doua oară la barul ăla pentru pensionari cu nume de veverițe, mi-a spus cît a

putut de catifelat că n-o să mai merg cu ei la casa de schimb. Așa socoteam și eu, mi-am zis, privindu-l pe doctor

cum îmi explica din ce în ce mai frumos ce mare bine îmi face, după ce m-am canonit atîta să-i trag de limbă pe Gigi





și pe ăilalți băieți, nu m-am enervat deloc, ce să te superi, trei mumii care s-au trezit să dea lovitura vieții tocmai cînd

mai au puțin și-nchid programu’. Mă uitam la el, vai de viața lui, și mă gîndeam la Corina cînd mi-a căzut în mînă sînu’

ăla-al ei de plastic, că dacă mai întîrziam prin cameră și nu fugeam chiar așa leșinat cum eram, probabil i s-ar fi

desprins și vreun picior, părea operată la mare artă, a strigat după mine să-i dau proteza înapoi și-am rupt-o la fugă

prin apartament aterizînd ca un hamster drept în sufragerie, unde era o muzică de mort la pian de nu-ți venea să

crezi că mai există inși ca ăștia în era vizuală, nu s-a uitat nimeni la mine, și-abia cînd am deschis ușa de la intrare

ca s-o șterg am observat că rămăsesem cu punguța aia care-mi scîrțîia în pumn. Cînd am ajuns teafăr în fața blocului

mi s-a făcut și milă de ei, că-s oameni educați de pomană cu neveste operate la piept care-ncearcă s-arate că nu-s

nevestele lor, cu numa’ juma’ de bust, atunci rămîne așa, hai noroc, domn’ Radu, că chiar aveți nevoie.

Gigi . În momentu-n care l-am văzut pe domn’ doctor că trage cu arma m-am trezit din inconștiență. Și-a

fost mai rău. Eu, care-abia așteptam să-mi servesc senvișu’, să-mi iau medicamentele și să-i bag mîna sub fustă Ancuței, săraca, fiindcă zbiera de nici nu mai era nevoie să acționeze antiaeriana, eu, care voiam să ajung acasă să

mă uit la televizor la cataclisme deși nu reușesc să văd mai mult de cinci minute că mă ia cu somn de la dormicum,

am numai coșmaruri, de exemplu cum vine domn’ doctor să spargă oficiul, cu un pistol nemțesc la gleznă, și fuge

într-un Tico hidramat, îl prinde poliția, pe mine mă împușcă, Anca urlă de-mi plesnesc timpanele în timpu’ somnului

și mă scol cu urechile înfundate, carevasăzică eu eram ăla de-acolo cu mîinile-n sus la care venise doamna Corina

cu cinci minute-nainte într-o rochie scurtă și neagră de seară să schimbe-o sută de euro, și care după ce s-a terminat

balamucu’ am dat interviu la toate televiziunile, fiindcă visez gîndaci, fluturi, cruci, mă trezesc și-i văd și-n direct deparcă nici nu m-aș fi trezit, deși nu mai beau, domn’ doctor, dacă ziceți să fac o pauză, fac, m-am săturat și io de

perfuzii și zăbrele la fereastră, ușa-nchisă cu lacăt chinezesc și vizoru’ ăla cu clapă prin care se uită la tine-un ochi

la douășpe ziua și altu’ mai spre seară, deși tu stai cuminte pe saltea și mîrîi, și eu care credeam c-o să fie o seară





obișnuită, calmă, m-am deșteptat de parc-aș fi avut un vizor în cap tocmai la timp ca să văd că s-a dus dracului

programu’, adio fustă, cataclisme, dormicum, iar pe urmă s-a făcut întuneric.

Doina. Mi se zbătuse pleoapa stîngă încă de dimineață. Asta e de rău. Sau de bine. Depinde pe ce parte

te scoli. Eu m-am sculat pe partea-n care-am văzut că Cristi-al meu nu mai era-n pat. La ora aia. M-am gîndit că s-ofi dus să se antreneze la bar pentru ce predă la liceu. Așa că m-am luat cu treburile și pînă seara am uitat de pleoapă.

Dar cînd am ieșit de la coafor pe la șapte l-am văzut pe Emil ghemuit peste volanul mașinii noastre, cu motorul pornit.

Ce faci acolo ca un șoarece? îl întreb. Nici nu s-a uitat la mine. Mi s-a părut c-a sughițat. Apoi mi-a spus printre dinți

că stă. Asta văd și eu, da’ de ce în mașina mea? Pentru că s-a stricat a lui Radu. Pe urmă pauză. După care-l aud,

Doinițo, te rog, du-te-acasă. Am treabă. Mă făcuse curioasă. Și cu masca asta ce-i? Și-a scos-o dintr-o mișcare și

s-a uitat crunt la mine. Vă jucați de-a ceva? am mai apucat să-ntreb.

Emil. Nu mi-a reușit nimic în viață. Sigur că mă plictisesc. De cînd mă știu, dinainte de-a ști cum se numește

starea. Dar în momentul de față nu, am trac, ar fi trebuit să iau binoclul lui Radu, ce-or face înăuntru. Am dat la regie

și n-am intrat, știam toate versurile lui Cohen, am intrat la ASE. Pe urmă am făcut yoga, am stat în cap, am învățat

abecedarul bioenergiei, am tratat multe ființe superioare cu triunghiul isoscel, cred în Dumnezeu, mi-e o lehamite

fundamentală de viață, și există și viață de apoi, am citit Fichte, Hegel și Cioran, m-a obligat Ioana, am ajuns la

concluzia că există și reîncarnare, de ce nu dau băieții semnalul, însă nu mi-am imaginat că mă voi reîncarna într-un

spărgător la vîrsta critică. Și, pe neașteptate, aud ce faci acolo ca un șoarece? Și pocnetul pistolului.

Anca. Am crezut că-mi bagă mîna între picioare și m-a apucat groaza, apăsam butonu’ roșu, strînsesem

pulpele ca la ștrand, i-am zis să nu pună laba că-i dau toți banii, împușcaseră pe cineva, mă lua cu valuri de căldură,

auzeam un icnet care semăna c-un geamăt… Așa au omorît-o și pe casierița aia din Militari… și-odată a-nceput să





se-nvîrtească totu’ cu mine și-am căzut în genunchi cînd l-am văzut scoțînd frînghia. Am început să plîng, l-am rugat

să nu mă spînzure, că-i dau voie-acu’ să facă ce-o vrea, să pună și mîna și tot, că am copil mic. Numai să mă lase-n

viață. Și-i întindeam banii.

Radu. M-am antrenat vreo două săptămîni pe Olimpia. Nu era nimeni pe stadion la patru dimineața șipocnitura revolverului se pierdea în zgomotul tramvaielor pornind spre depou și rafalele de lătrat ale cîinilor urlînd a

moarte ca alarmele auto. Adunam cutiile de bere băute-n cursul săptămînii, jucării vechi, mai ales rațele mele de

plastic, le așezam pe băncuța terenului de tenis invadat de bălării și trăgeam în ele timp de-o oră, de la cinci metri

distanță, fără succes, e drept că era beznă și nu vedeam nimic, n-am nimerit decît o dată, un dog arlechin, n-avea ce

căuta acolo, probabil se rătăcise și-a apărut în dreptul fileului dintr-un singur salt în care-a și rămas pentru totdeauna,

atras de împușcături, sperînd să-i arăt drumul spre casă. La serviciu mă concentram să nu încurc medicația pentru

isterice schizoizi paranoici alcoolici depresivi, deși practic e aceeași, și cu aceleași rezultate, doar într-o după-amiazăde cîine am fost gata să mă dau de gol, cu mintea la o modificare minoră a planului i-am întins o rățușcă unui

transsexual. Mi-am propus să fiu mai atent, să nimeresc pînă-n ziua Z măcar o cutie de Bergenbier, dar cred că Emil

avusese dreptate, ăsta era un pistol Walther, așa c-am început să-l port la gleznă. Joi seară m-am dus pentru ultima

oară la Cristi. Citea Somnul de veci . După cîteva clipe a intrat în cameră Alexandru, fiul lui de trei ani, c-o mască de

gărgăriță pe față și-o pușcă cu aer comprimat în mînă. Sănducule, avem de lucru, te roagă tata, du-te să te joci în

sufragerie. Poc, poc, a făcut puștiul, nimerindu-mă în frunte cu o ventuză roz. Unde-i mama? l-a întrebat Cristi. La

coafor. Uite, dacă ești cuminte și ne lași în pace, Moș Crăciun o să-ți aducă multe cadouri. Ce vrei tu. Vreau să-l împușc pe Moș Crăciun. Cristi l-a luat de mînuță și l-a-nchis în dormitor. Cînd a revenit, părea obosit. S-a dus la

pick-up și a pus Pavane pour une infante défunte. Făcuse o pasiune pentru muzica asta de cînd se hotărîse să





participe la lovitură. Hai să renunțăm, i-am spus. Maurice Ravel. Am șters cu cotul coperta discului. Dacă vrei să te

retragi, nu mă supăr. A privit pe fereastră. Uite ce-am ajuns să facem. Tocmai noi. De necrezut.

Corina. Sodade, Miss Perfumado, o șuviță de păr în perie. Cesaria Evora se potrivește perfect cu

chimioterapia. Lui Radu nu-i vine să creadă că nu-mi găsesc proteza. Se preface că-mi mîngîie amîndoi sînii, că nuvede că-mi pierd bretonul, că nu-i e frică, că mă iubește, că nu se-ntîmplă nimic. Ieri mi-a spus Corina… Și s-a oprit.

Hai să mergem la naturiști. Mi-am aprins o țigară Jackson, 2,5 mg nicotină. După ce-am vorbit o vreme despre

naturiști a adormit. Doarme cu gura deschisă, lățit pe spate. Mi-e frig. Tot de la vincristină, probabil. Sau de la

ganglioni. Se-nzăpezesc. O să-mi pun rochia neagră de seară, aia scurtă, și paltonul cu glugă pe care mi l-a făcut

cadou acum douăzeci de ani. N-o să mă recunoască nimeni, surpriză, Milonga del angel . Cine n-a ascultat Astor

Piazzolla e un bou trist. Și trăiește mai mult. Tango!

Ioana. Ce-o fi cu Emil. Se răstește la mine fără motiv, se-nroșește la față, stă în cap, după zece ani de

abstinență, poate de-asta se-nroșește, și nu vrea în ruptul capului să m-atingă, mișcă triunghiul ăla nenorocit pe care

nu știu de unde l-a scos, are-un aer scîrbit, citește Critica puterii de judecată de parc-ar vrea s-o învețe pe de rost,

cred că de-aici i se trage aerul scîrbit, și subliniază pe Kant deși i-am spus de-atîtea ori să nu mai sublinieze cărțile

cu creionul roșu, vrea să mă enerveze, la serviciu colegele îmi spun vai Ioana ce-ai slăbit, și n-am slăbit deloc, ba

chiar m-am îngrășat, și sînt abătută, cînd nu m-apucă dracii, fiindcă se-ntîmplă ceva cu el, te doare capu’, ce-i cu

tine, vrei să-ți fac o frecție cu Diana? l-am întrebat alaltăieri seară cînd părea mai calm așa cum se uita nemișcat la

perete, „from contemplation I learn patience, from patience I learn balance, in balance I find harmony ”, a susurat, ce-i

asta, zen? întreb, Chuck Wild, zice, Minte lichidă. Așa m-am gîndit și eu, nu știu ce are, e complet întors pe dos de

cînd se tot întîlnește cu ceilalți doi magnifici din Balta Albă ca să pună la cale vreun act cultural, probabil vor să





jefuiască cutia milei sau mai știu eu ce, i-o fi inspirat Ionuț în seara cînd l-a-ntrebat Radu ca pe handicapați cum te

cheamă puișor și ăsta micu’ i-a răspuns Bin Laden, n-are decît patru ani, l-am făcut tîrziu, ca și Doina de altfel, cu tați

bătrîni și nebuni, iar Emil chiar mă-ngrijorează, ieri l-am văzut de la fereastră conducînd mașina lui Radu pe-aleea

din spatele blocului înainte și-napoi cu viteză maximă, parcă s-ar pregăti de raliu, cu toate că-l irită cursele de formula

unu, cum mai nou îl irită și ciulamaua, și cît m-am chinuit s-o gătesc, două ore-am stat în bucătărie în vreme ce el

staționa cu căștile CDplayerului pe urechi și-asculta probabil Recviemul lui Verdi, judecînd după mutra care i se

lungea și după ce mi-a spus azi-dimineață pe-un ton definitiv, vreau să fiu incinerat.

Cristi . Cu toate că nu-nțeleg dorința unora de-a fi preschimbați în pulbere la crematoriu, cînd se deschide

trapa atît de repede încît abia ai timp să te tragi înapoi ca să nu fii aspirat și tu cu sicriul celui drag în focul de tabără

pe-un fundal sonor trist, pentru ca apoi să zaci închis într-o vază cu capac instabil pe-un raft cu bibelouri adecvate ca

să te răspîndești prin aer cînd se deschide fereastra, să indispui rudele venite-n vizită ori să fii expus propensiunilorculinare ale vreunui copil ce te va turna în supă crezînd că ești piper, praful și pulberea s-a ales de planul nostru fără

fisură, beton, armat, perfect. Lucrurile s-au desfășurat impecabil cam treizeci de secunde, un schimb controlat de

replici, percheziția în căutarea armei publice, apoi gardianul s-a prăbușit fără să mai stea pe gînduri, fata părea gata

să-mi dea banii, Radu supraveghea perimetrul, și-atunci a intervenit factorul imprevizibil. Dacă nu mă înșel asupra

succesiunii cam rapide a evenimentelor, mai întîi s-a făcut brusc întuneric, casierița a prins să țipe, a pornit alarma,

eu am năvălit în cămăruță scoțînd precipitat o frînghie în loc să scot banda adezivă ca să i-o lipesc pe gură, Corina

a intrat în hol, sau invers, în prima secvență Corina s-a materializat în spatele nostru, în a doua a murit neonul, în atreia fata a apăsat pe buton și-a început să urle odată cu sirena, m-am năpustit s-o opresc, iar Radu s-a întors și-a

tras chiar înainte de-a ști c-o face, o singură dată, pe urmă a apărut din noapte Aurel c-o basma pe față, a aprins

lumina și s-a aplecat spre cea mai frumoasă fată care-și vizita demult iubitul la Topraisar, Emil a auzit împușcătura,





a crezut c-am dat semnalul și-a venit cu mașina mult prea repede izbind-o de stîlpul din fața intrării, apoi totul a amuțit,

învăluindu-ne o liniște rarefiată ritmic de-un geamăt firav. Așa se termină lucrurile și-n realitate.

Aurel . Mi-am lăsat motocicleta în parcarea de la McDonald’s și i-am urmărit de vizavi, morfolind un cartof

prăjit, ca să dau o mînă de ajutor în caz că se-ntîmplă ceva. Și bineînțeles că s-a-ntîmplat. Cînd am auzit bubuiturami-am pus baticul pe nas și-am traversat strada-n patru secunde gata să mă calce ăștia, dracului, cu Audiurile lor de

poponari, picînd în scenă la fix să-i văd finalul. Am dibuit prin întunecime comutatorul, a făcut clic, cum mi s-a părut

că făcea și Corina întinsă pe jos într-un fel de baltă. De două săptămîni tot voiam să-i înapoiez sînu’ japonez, îl căram

în geacă în buzunarul de la piept, teoretic acu’ nu părea să mai aibă nevoie. Totuși i l-am pus cu grijă pe piept, acolo

unde nu mai era chiar nimic, în afară de gaura făcută de armamentu’ lui bărbat-su. Care încremenise-n fum cu gura

căscată, iar domnu’ Cristi, ălălalt criminal căutat încă dinainte să se nască de toate polițiile din lume, nu dădea nici el

prea multe semne de locomoție. Noroc cu Ancuța care țipa pentru toată lumea asta nenorocită, plîngînd să n-oomoare. I-am sprijinit Corinei capul de zid și m-am umplut de sînge, apoi le-am strigat să ne cărăm în biserica mă-sii

de-aici fiindcă pe moment nu mai avem ce căuta prin zonă, de ziceai că sîntem în Tarkovski, dracului, cînd începe

să ningă cu pufuri de păpădie la sfîrșit, sau fulgi adevărați, cine poate ști.

Se adunase multă lume lîngă casa de schimb, vociferări, țipete, sirena poliției, zgomot de geam spart. De

cealaltă parte a străzii, în parcarea de la McDonald’s, Aurel încălecă o Mobră roșie, cu farul spart șaua tăiată cu

briceagul, porni motorul și dispăru în direcția cheiului. De sus, de la o fereastră deschisă, se auzea Milonga del angel .

Începuse să ningă.



Spargerea Dragoş Alexandru Muşoiu


SPARGEREA

dramatizare după „Jaf armat "

de Răzvan Petrescu

DRAGOȘ ALEXANDRU MUȘOIU





PERSONAJE1:

RADU - Claudiu Bleonț

CRISTI - Angel Rababoc

EMIL - Adrian Andone

CORINA - Iulia Lazăr

AUREL - Cătălin Vieru

ANCA - Iulia Colan

DOINA - Gabriela BaciuIOANA - Anca Dinu

GIGI - Eugen Titu

1 Cu distribuția spectacolului Spargerea de la Teatrul Național „Marin Sorescu“ din Craiova, regia: Dragoş Alexandru Muşoiu; scenografia:arh. Andreea Simona Negrilă.





l.

1.

Într-o cameră de anchetă.RADU: Mi-a luat ceva timp până să mă hotărăsc în privința măștii. Trebuia să fie o mască simplă, de preferat un capde animal. M-am gândit la un fluture. Întotdeauna mi-a fost frică de fluturi. Bănuiesc că oricărui om îi este, mai alesdacă-ți intră unu-n camerăși-ncepe să zboare iute șidezordonat, noaptea, fâșâind, nuștii niciodată când te va nimeri înochi. Cred că devin alb ca varul despital, fluturele sfârâie izbindu-se

de neoane, calorifere, uși. Dau unțipăt și fug din încăpere, de regulăsufrageria. N-am găsit mască defluture nicăieri. Am încercat și lamagazinele specializate. Nimic.Nici măcar la Mall. A trebuit să mămulțumesc cu una făcută de mine.

Scoate o mască de fluture dinbuzunarul de la piept. Își pune

masca.

RADU: Natural Born Killers!





2.

Muzică. RADU se ridică de la masă și pătrunde într-un spațiu alreconstituirii. Spațiul se reconfigurează, devenind locuința lui șia soției lui, CORINA. Într-un alt plan, simultan, AUREL își plimbămotocicleta disfuncțională pe maidan. Replicile celor doi seintercalează.

RADU: După ce mi-am pus-o, în baie, am ieșit brusc pe ușăurlând ca iepurii și Corina a-ncremenit.

CORINA încremenește.

AUREL: 'tu-ți motocicleta mă-tii! Cine dracu' m-o fi pus să măbag în porcăria asta? Cu niște boșorogi care nici măcar nu știu

cum îi cheamă?!

RADU: Și-a dus mâna la inimă. Peste inimă are un sân în formăde pară.

CORINA se întoarce cu spatele la RADU.

AUREL: Și eu care mă distrez așa bine. Sparg geamuri, rupretrovizoare, zgârii flori de nu-mă-uita pe caroserii… benzinăare, contactul i l-am pus, de ce morții mă-sii nu pornește? C-o

sparg!RADU: Dacă mă gândesc bine, n-are formă de pară, maidegrabă seamănă cu Bricul Mircea după reparații.

CORINA se întoarce cu spatele la RADU.





AUREL: Pe ăsta, psihiatrul, îl cheamă Radu și are psoriazis.

RADU: Mi-am scos masca și, în loc să ofteze ușurată, s-a speriat și mai tare. I-am spus că-n asemenea condiții poaten-are rost să ne mai ascundem.

CORINA se întoarce cu spatele la RADU.RADU: Hotărâserăm, ca o clauză principală a vindecării ei, să nu spunem nimănui nimic, nici măcar Doinei sauIoanei. (către Corina) Plec!

CORINA se întoarce din nou cu spatele la RADU.

AUREL: 'tu-ți șaua mă-tii!

RADU: (către CORINA) Plec. Voiam să te fac să râzi și tu te-ai speriat.

(către public) Mi-am luat halatul de molton din cuier.

(către CORINA) Sunt de gardă, nu mă aștepta cu masa.

AUREL: A zis să ne-ntâlnim la barul de la spital.

CORINA: (râs isteric)

RADU: (către public) Mirosul de gunoi al primăverii îmi înțeapă nările. Mi-am ratat viața! Bricul Mircea nu va mai plutiniciodată! N-am copii! Corina e bolnavă!





3.

RADU și AUREL ajung față în față, la aceeași masă, în barulde la spital.

RADU: (către AUREL) Nu-mi place psihiatria! Detestlumea-n care-o practic.

AUREL: (către public) Ăsta crede că dacă mă vede-n fațablocului că scuip, dacă redecorez BMW-uri și Chryslere,m-am lăsat de facultate și joc biliard, înseamnă că-s diliu sămă bag în așa ceva. Dar nu sunt!

RADU: (sieși) Fuck!

AUREL

: (către public)… Zice, ca să-mi arate că știe limbainterlopă. Și nu miroase-a gunoi, mai degrabă a mort. 'tu-țimotocicleta japoneză…

RADU: Furi?

AUREL: Fur decât foarte rar, nu-s ofticat pe lume, ca băiețiidin anii șaizeci de-acu' un secol.

RADU: Hașiș…?

AUREL: Hașiș? Hașiș nu fumez, că-mi intră fumu-n ochi. Maitrag doar câte o marcaciucă, atât. Hobby-ul meu e să-i ajutsă-i apuce damblaua pe ăștia îmbuibați, ca Robin Hood, catinerii ăia supărați englezi. Da, ce vă mirați? Am citit și eu ocarte…





RADU: Carte?

AUREL: Drumul spre înalta societate.

RADU: Mamă…

AUREL: Mămica mi-a spus s-o citesc. Mă piș pe ea de motocicletă!!!

RADU: Muzică?

AUREL: Muzică nu știu, da' calculatoare da, cum văd un laptop într-un 4 x 4, îl fac bucățele.

(către public) A râs. Eu nu vedeam nimic de râs, cum nu văd nici acum pe întuneric s-o fuck pe Honda!!! Da’ exactcând cred că se pregătise suficient să-nceapă să-mi spună ce vrea de la sufletul meu, apare nevastă-sa, cu niștecraci de-am fost gata să mă-nec cu ginu'.

Muzică. Intră CORINA. Poartă o perucă neagră. Se deplasează încet către masa celor doi.

AUREL: (către RADU) Domn' doctor, să moară mama care mi-a dat drumu-n înalta societate dacă n-aveți o soție cala balamuc.

(către public) S-a strâmbat, așa, adică „Degeaba o am", și-a făcut prezentările.

RADU: Corina, Aurel.

AUREL: Sărut mâna, doamnă!

RADU: Domnișoară.

AUREL: (către public) Şi mi-a sărit lichidu' din gură drept pe rochia ei culoarea oului de porumbel. „Mă scuzați, poateiese cu Ariel!", zic, ea nimic, „Shakespeare", am adăugat ca să-mi arăt furtuna intelectuală, „Ăla care zboară!"…NIMIC. Am picat în deznădejde când i-am văzut genunchii, un genunchi ca un măr alb pe asfalt. Superb… sepuku,muie, n-o să mai pornească-n vecii vecilor jafu’ ăsta fabricat în Japonezia!!!





CORINA îl trage pe RADU în colțul opus, unde îl sărută și îi oferă ceva. Poate un cadou. Apoi iese, făcându-i semncu mâna lui AUREL.

AUREL: (către public) Numai că n-am înțeles de ce domn' doctor mă chemase la spital şi de ce nevastă-sa se dădeadomnișoară. Poate se-afla în căutare de pacienți și mă găsise pe mine. Eram și destul de potrivit, așa cum căzusem

pe gânduri.

RADU deschide cadoul și descoperă un pistol. După ce se asigură că nimeni altcineva nu a văzut pistolul, revine lamasa la care se află AUREL.

AUREL: (către public) Și nea Răducu m-a luat din depărtări.

RADU: „cultura… meciu’ de fotbal… școala generală…".

AUREL: (către public) Sanchi, de fapt tot încerca să-mi spună ce-l frământa dar ocolea subiectu’ chiar și după ce-aplecat femeia aia amețitoare, nu înainte însă de-a-l tapa pe doctor de bani sau de stetoscop, nu știu sigur fiindcă

rămăsesem privind rochia îndepărtându-se. Pân' la urmă mi-a zis.

RADU: Dau o spargere.

AUREL: Şi vrei să te ajut.

RADU: Că-i cunoști-

AUREL: Pe toți șmecherii din cartier.

RADU: Şi mai ales pe Gigi!

AUREL: Bodigard la locul faptei.

RADU: Care poate să-ți spună tot ce-avem nevoie.





AUREL: (către public) Turuia omu’, în sfârșit își dăduse drumul. Nu ca rabla asta nemernică!!! (Motocicleta pornește)Na, i-a pornit ceva, în sfârșit, dracului, cred că motoru', pâr, pâr, de ce-oi fi dat atâția bani pe ea nu știu, de prost, cicăchilipir. Ia să fac o tură să trezesc lumea că prea doarme ca moartă de la două noaptea.

RADU: Fuck!

Muzică. AUREL pleacă pe motocicletă iar RADU străbate labirintul de blocuri în drum către casă.

4.

RADU se întâlnește cu DOINA în holul blocului.

DOINA: (suspicioasă) Auzi, ce e cu Corina?

RADU: (încremenind ca un iepure surprins de farurile unei mașini în timp ce traversa șoseaua ) M-a întrebat odatăDoina, soția lui Cristi.

În urma Doinei, ca o prelungire a acesteia, apare Cristi. Încremenesc amândoi într-un portret spontan de familie.

RADU: Pe Cristi n-a fost greu să-l conving să mi se-alăture: „Va fi experiența vieții noastre! A intelectualilor începutuluide mileniu! Ceva piramidal!" (Ca un apropo) În schimb, Doina are o formă romboidală.

DOINA: (iritată) Ce e cu Corina???

RADU: (mândru de el însuși) Nu i-am răspuns! Na!

DOINA îl apucă violent pe CRISTI de gulerul halatului de casă și îl azvârle către masa de anchetă, la care se află

deja EMIL.





II.

1.

În camera de anchetă. CRISTI și EMIL împart același taburet.CRISTI: Știam că-i o imensăprostie. Doar îl cunosc pe Radu dinarmată, din ziua când am tras lațintă și el a fost singurul care l-animerit pe locotenent, cu toate cădistanța dintre cele două obiectiveera apreciabilă, i-a zburat degetulmare de la mâna dreaptă

stopându-i pe neașteptate carieramilitară, în mijlocul poligonului dela Topraisar.

EMIL: După cum vorbea la telefonam fost sigur c-a omorât vreunpacient. Câteva șocuri electricepeste limita legală…

CRISTI: În plus, Răducu l-a ținut

minte pe unul care-l băgase lacarceră. Un maior ce-mpușcasemortal, cică „din greșeală", untrupete. Un nenorocit. Avea o motoretă Mobra de care realmente se îndrăgostise. Roșie. Singura lui bucurie-n viață,pe lângă maltratarea răcanilor. Și exact cu o oră înainte de-a ni se elibera actele de izbăvire din uluitoarea viață





cazonă, viitorul psihiatru i-a turnat pe ascuns nisip în rezervor, i-a spart farul, i-a zgâriat aripile în zigzaguri mici darconcludente, în final tăindu-i șaua cu briceagul de desfăcut conserve. Maiorul a-nceput să alerge ca scos din minți,căutând vinovatul cu pistolul în mână, în timp ce noi părăseam unitatea salutându-l regulamentar cu degetul mijlociu

în cadență.

EMIL: Era într-o marți. A zis să ne-ntâlnim la gară, să nu ne-audă Ioana. M-am dus.

2.

Spațiul scenei se împarte în două jumătăți, una dintre ele reprezentând gara iar cealaltă - sufrageria lui CRISTI.RADU va pendula, de-a lungul întregii scene, între un spațiu și celălalt, între un personaj și celălalt, între o zi de marțiși una de joi.

CRISTI: Era într-o joi. Doina plecase la coafor, stăteam de vorbă în camera mea înțesată de cărți pline de praf și lapicup se auzeau în surdină variațiunile lui Rahmaninov.

EMIL: La zece fix mi-a apărut brusc în față. Venise cu o oră înainte și stătuse tot timpul în barul de la clasa I, săse-asigure că nu-s urmărit. Era îmbrăcat c-un impermeabil cu gluga trasă.

CRISTI: Și acum apare Radu cu ideea asta SF.

RADU: Jaful noului secol!

CRISTI: Când mi-a mărturisit ce-avea acum de gând, am rămas fără frază.

EMIL: După ce mi-a expus problema, m-a luat cu frig. Un timp am crezut că glumește.

RADU: Știu că frecăm subiectul din '90… Dar nu văd altă cale. Toți se-mbogățesc în jurul nostru, nu se mai poate. Șifură. Și sunt chiar mai cretini decât noi… E vremea să intrăm în înalta societate. În dumnezeii mamii lor. Room at thetop.





CRISTI: Era cât se poate de serios. O fi rămas cu nostalgia glonțului cu care-l estropiase pe locotenent, la care s-auadăugat Mobra și îndelungata experiență contagioasă cu bolnavii mintal.

EMIL: De ce pe mine? Am întrebat. Un tren pleca peste zece minute spre Buzău.

CRISTI: L-am întrebat dac-mi poate oferi un motiv cât de cât rezonabil pentru jefuirea unei case de schimb valutar înplină inflație și pentru faptul că voia să mă convingă să particip.

RADU: Bă… de douăj de ani încerc să pricep ce ni se-ntâmplă…

EMIL: Și?

RADU: Și n-am reușit. M-am săturat. Am obosit. Sunt frustrat!

Am ajuns conferențiar și dau consultații și-acasă ca să-mi scot banii de benzină.

Mi-am luat un Tico la patruzeci și doi de ani la mâna a doua; după trei luni a-nceput să tragă stânga, ceva la direcție.Nu i se ridică antena. Masca radiocasetofonului îmi sărea în poală la hopuri. M-am dus la service un an întreg și-am

început să-nțeleg exploatarea omului de către om plus invazia Coreei.

În consecință:

- am scris trei cărți de specialitate aproape pe gratis

- fac gărzi

- o revistă de psihiatrie colorată

- am respectat întotdeauna legea

- întotdeauna am fost corectȘi:





Sunt zile în care trebuie să măgândesc bine dacă-mi pot permite săcumpăr o sticlă de apă minerală,pentru că doi litri pe zi de Izvorulminunilor înseamnă a zecea parte

din salariu!!!

La care se adaugă: țigările, benzina,programul TV.

Rămân patru milioane și jumătate,din care scad: întreținerea, lumina,Corina

Și-ajung sub zero.

Așa că de-aia când mă-ntorc de la

spital buimăcit, în loc să citesc ocarte ori să stau c-un prosop pe față,primesc pacienți de la cinci la șapte.Depinde de situație, săptămânatrecută unul a făcut o criză și-amrămas fără perdele. Acum trebuiesă-mi extind consultațiile până la nouă, ca să-mi iau perdele.

CRISTI: (către RADU) Bei un coniac?

RADU:

DA!CRISTI: (către public) Am pus întrebarea pe un ton retoric moderat, avea ochii roșii, parcă era Paganini cu coardaruptă la concert. Soarbe dintr-o înghițitură deloc retorică coniacul meu Napoleon ca pe ceai.

RADU: Vreau să explodez! Întreținerea!





CRISTI: Stai mă, Răducule, și eu dau meditații ca să-mi îmbunătățesc nivelul existențial. Și-abia izbutesc să iau unula sută din cărțile pe care le doresc. Coniacu-i un cadou de la un elev, n-a intrat la facultate, evident, lumea-i rea.

RADU: Las că-ți cumpăr altă sticlă.

CRISTI

: Bun, și planul infailibil? Cine-l face?RADU: (lui EMIL) Tu sau Cristi.

EMIL: De ce eu?

RADU: Pentru că ne cunoaștem dintr-a șasea. Și ești economist.

EMIL: Ce-ți trebuie un economist pentru așa ceva, vrei să calculez impozitul pe venit la locul crimei? Ai căpiat?

CRISTI: Bă, Radule, te-ai țicnit, asta-i o gogomănie cât casa, o idioțenie. Nu-mi vine să cred. Te uiți prea mult la

televizor, la jafuri armate.

RADU: Tocmai… n-au prins niciodată pe nimeni.

CRISTI: Nu cumva te-ai îmbolnăvit pe-acasă…? Oamenii emit biounde, doar știi, au un câmp magnetic, ceva, o aură,curentăm, suntem alternativi, îmi închipui că dacă toți deranjații ăia ai tăi vin la tine-n sufragerie, își lasă acolo undaalterată și seara, când te uiți la televizor la reportaje cu jafuri, te electrocutează fără să simți. Te-ncarci cu amperi debolnav mintal.

EMIL: Mă, Radule, toată viața am trăit cu frica lui Dumnezeu. Îți dai seama ce-nseamnă asta? Să-ți fie frică tot timpul?

E îngrozitor. Iau de când mă știu medicamente, chiar și tu mi-ai prescris. Tensispes, amitriptilină, tanakan, lithium,xanax,…

CRISTI: Te-ai gândit vreodată cum e la pușcărie?

EMIL:… diazepam, levomepromazin, saprosan,…





CRISTI: Băi, adună-te puțin, sunt un om respectat.

RADU: Ești sigur că ești respectat?

EMIL:… zoloft, prozac. Effectin.

CRISTI:… am un copil, ce Dumnezeu?

EMIL: Împotriva fricii de Dumnezeu! Acumsunt liniștit, am fost și la spital, am doi copii.

RADU: Asta mi-a spus și Cristi.

EMIL: E vorba de copiii mei, nu de-al luiCristi. Ioana mă iubește, am o familiefericită, DVD Player… Sunt mulțumit. Mă

plictisesc, dar nu mă plâng. M-am plâns euvreodată? Mă duc la un serviciu infect, vreisă-mi distrug viața pentru că ți s-a sculat țies-o faci pe banditul? Ți-am spus să nu temai uiți la filme imbecile. Uită-te la Călăuza.

RADU: Păi l-am văzut o dată, n-am înțeles nimic. Ce fac trei ciudați într-un peisaj deprimant? De ce boală suferăfetița? De ce n-o duc la spital? Al cui e câinele? Al cui e câinele? Al cui e câinele? Și de ce ninge la final?

CRISTI: Uite ce e, termină cu prostiile, eu mă duc să mă culc. (către public) A tăcut. L-am întrebat totuși ce motivații

solide l-ar mai îmboldi. (către RADU) În afară de bani?

EMIL: Și eu ce motivații solide aș avea?

RADU: Văd că toți mă-ntrebați același lucru.





EMIL: Care toți?

RADU: Tu, Cristi…

EMIL: M-am alarmat. I-ai spus și lui Cristi?

RADU:… lui Cristi, (către CRISTI) lui Aurică…

CRISTI: Bravo! Ăsta cine mai e?

RADU: Un băiat de ispravă de la mine din bloc. Distruge mașini de lux.

CRISTI: Aha.

RADU: Și are-o Honda ultimul tip.

CRISTI: Asta chiar m-a liniștit. Cum, bă, Radule, să-mi ruinez viitorul, tocmai acum, în puterea vârstei?

RADU: Acum avem mai mult trecut decât viitor, am citit asta într-o mie de cărți.

EMIL: Să-mi deteriorez trecutul pentru o chestie care n-are nici măcar prezent? Uită-te la mine, nu mai văd bine,trebuie să-mi schimb într-una ochelarii, îi scap pe jos, în supă. Ioana face o supă nemaipomenită, de pui. O să tenenorocești, va rămâne Corina pe drumuri.

CRISTI: Corina știe? (către public) L-am privit razant, eram cam beat. Și el era beat, dar continua s-o țină pe-a lui.

RADU: Cristi, va fi un plan perfect. Mergem la sigur. Fără niciun risc. Nimeni nu pățește nimic, doar ne-mbogățim.

CRISTI: Ce vorbești! Adică tu chiar vrei să aduni o echipă de intelectuali pârliți să nenorocească…





RADU: Nu nenorocim pe nimeni.

EMIL: (către public) M-a apucat de mână.

RADU: Emile, nu mă lăsa.

EMIL: Da' termină, bă, tu nu știi că sufăr de sindromdiscordant cu halucinații? La ce-aș putea fi bun într-ospargere adevărată?

RADU: (lui CRISTI) M-am gândit la tine și pentru că-țiplace pokerul. Și ești un om calm. Și înalt, am completat.Da, uite cum poți s-asculți tu același disc timp de patruore.

CRISTI: Și Aurel ăsta ce-ar avea de făcut în locul meu?

RADU: Ne vinde pontul.

EMIL: Și ce vrei să faci cu banii, îi dai la săraci? C-aipomenit de Robin Hood.

RADU: N-am pomenit de niciun Robin Hood, nu dau nimicla săraci. Luăm totul pentru noi.

EMIL: N-ai decât să iei tu, eu mă duc acasă, e-un film peTCM, poate te văd în direct cum jefuiești cabina

telefonică.

EMIL iese din planul reconstituirii și revine la masa deanchetă.









ANCA: (către Gigi) Mă, ai tăcut? (Revine la telefon) Gigi nu, da' bine că purta jacheta aia de piele pe care scrieSecurity , țeapănă de jeg pe el ca să-l ajute să rămână în picioare și să-i enerveze pe bandiți, că individu’ mai înaltzice: „Mă, de ce scrie pe tine în engleză?". Gigi, fără sunet, rămăsese cu sendvișu-n mână și continua să mestecece-avea-n gură. Cred că de la șoc, uitase să oprească instalația. „Dă-mi arma!", zice ăsta micu', părea de-aceeașivârstă cu tipul care mă luase-n miră, da' se ținea mai bine. Gigi a-nghițit în sec. „N-am.", zice… Nu fi tembelă, l-a

scos afară din ghișeu, l-a controlat și l-a băgat înapoi din două mișcări de parcă eram la film, când de fapt eram laserviciu. Și bărbosu’ a răcnit deodată: „Nu mișcă nimeni!". La care celălalt, rânjind pe sub antenele alea în formă demustăți, că-și pusese masca invers, îi zice: „Ai mai spus asta!"; „Am spus să stați pe loc!", se zborșește Barbă Neagră.„Și nu-i același lucru?" - pufnește ăstălalt. „Nu cred că-i momementul potrivit pentru…"

GIGI: Ligvistică…

ANCA: (către GIGI) Mă, nu taci? (din nou la telefon) „ligvistică", fată. Și s-au apucat să discute ceva din care n-am înțeles decât că suntem la tautologie. „Ne-a luat dracu’!", șoptește Gigi, că dacă cuvântu' însemna ce credeam și eucă-nseamnă, atunci avea să se lase cu o indispoziție generală. Alo!?…. Alo!?

(Către GIGI) Degeaba vorbeau ei cifrat, tipul înalt - tot pe-un ton coborât. Cred că era doctor. Parcă-l auzeam petataie-al meu… Ce-a mai pătimit și el din cauza comuniștilor…

Muzică. ANCA și GIGI ies.





IV.

Acasă la RADU. CRISTI și AUREL tocmai s-au cunoscut. S-au întâlnit toți trei pentru a pune la cale planul spargerii.

CRISTI: Câți bani sunt?

RADU: Cincizeci de mii.

CRISTI: Și-i împărțim la trei?

RADU: Da.

CRISTI: Asta înseamnă… șaisprezece mii șase sute șaizeci și șase de euro și șaizeci și șase de cenți de căciulă.Nu-i cine știe ce…

RADU: Da' merită.

CRISTI: Sigur, cred că poți să-ți iei un Logan cu remorcă. Plus apă minerală pentru tot restul vieții.

AUREL se ridică brusc și se îndreaptă spre ușă. În drum, se oprește câteva secunde

AUREL: (către public) Mă hotărâsem să-i refuz în seara când ne-am întâlnit la Radu-acasă ca să punem la punctdetaliile din comedia neagră.

Apoi își continuă drumul către ieșire, dar, exact când să apese pe clanță, intră EMIL.

EMIL: Vin cu voi!

Apariția lui EMIL îi emoționează pe RADU și CRISTI și îl face pe AUREL să uite că tocmai luase decizia de a seretrage.

AUREL: (către public) In sfârșit se hotărâse să vină si Emil. Dar Emil nu părea deloc contabil, părea doar deranjat - lamodul, își schimba o dată la zece secunde ochelarii și-s sigur că tot nu vedea nimic.







Se reped toți trei către baie, unde se îngrămădesc în fața oglinzii pentru a-și admira măștile. AUREL rămâne singur.Intră CORINA. Îi zâmbește lui AUREL, apoi se așază pe canapea și își aprinde o țigară.

AUREL: (către public) Asta cu fluturii tre' să recunosc că m-a dat pe spate, de unde-aș fi văzut, de fapt, mai binepicioarele nevestei domnului doctor, care tăcea ca un înger japonez la un concurs de sculptat în gheață. Mai frumoasă

decât toate Miss Univers-urile alea cu diplomă de precizie din Hustler , revista preferată a maică-mii.EMIL dă buzna în încăpere, cu masca lui CRISTI în mână. RADU și CRISTI aleargă în urma lui, încercând sărecupereze masca.

CRISTI: Mi-a luat-o!

RADU: Emil!

EMIL: Și de ce să poarte Cristi „lepidopterul amiral" și eu pe „bombilius"?

RADU

: Emil, dă-i masca!EMIL: Nici nu știu ce reprezintă.

RADU: Dracu'! Un gândac galben. Am studiat o carte despre insecte pentru proiect.

EMIL: (lui CRISTI) Sper s-ajungi în insectar!

RADU: Emil!

EMIL: (lui CRISTI) Scuze!

CRISTI: Nu știam că ești pasionat de entomologie. Ca Nabokov.

EMIL: Mai bine ai citi Colectionarul !

CRISTI: Speak, memory .





RADU: Băi, chiar că ne lipsește dimensiunea tragică.

Cei trei pleacă ochii în pământ pentru câteva secunde, apoi izbucnesc în râs. CORINA intră și se așază pe canapea,lângă AUREL. Își aprinde o țigară și dansează ușor pe muzica ce provine din magnetofon.

AUREL: (către public) Și ăștia-au început deodată să depene amintiri cu Jimi Hendrix și tot felul de senilizați dinnegura rock-ului. Ba chiar domnu’ Cristi, cât e el de serios, s-a ridicat și s-a apucat să-l imite pe chitarist. Radu dădusemagnetofonul la maximum. N-am mai văzut magnetofon de când am făcut scarlatină. Se strâmba urât de tot… nicin-ai fi zis că e profesor de geografie. Iar Jimi Hendrix tre' să fi avut în momentul ăla fix optzeci de ani.

EMIL: A murit, bă, puștiule!

AUREL: M-a informat pe mine Emil, adunându-și ochelarii de pe jos la țanc să dea câinele peste ei. Acu' știa șicâinele planu’ secret, plus vreun unchi ținut pe balcon ca să tragă cu urechea.

AUREL: Ce căutam eu aici n-aș mai fi putut spune cu claritate, dar era interesant, simțeam cum îmi coboară

adrenalina sau cum se numește din creier direct în locul cel mai vizibil din fața Corinei, așa cum stăteam așezați în jurul mesei și cântam Led Zeppelin. Pe urmă ne-am îmbătat.

EMIL: (beat) N-are rost să ne facem scrupule într-o țară fără de lege, nu? Unde cu excepția, discutabilă, a bolnavilor,aproape toată lumea minte și fură; de la escrocherii de plăcere până la jafuri de proporții cosmice siderându-l chiar șipe Dumnezeu, c-a ajuns să-și țină mâna pe borsetă, să vrea să emigreze. Ca să nu mai vorbesc că toți se uită latelenovele și trăiesc ca-n ele, scuipând bomboane agricole în abis.

Între timp, AUREL, acum beat și el, a ajuns în dormitor. RADU s-a prăbușit pe canapea, EMIL s-a prăbușit pe RADU. Atmosferă de final de petrecere.

Pe tot parcursul scenei următoare, CRISTI se aude din sufragerie, recitând dintr-o carte, cu limba împleticită. CORINAva ilustra spusele lui AUREL.





AUREL: Când m-am trezit, măgăseam în pat într-o cameră micăpe întuneric, de undeva se auzeamuzică clasică.

CRISTI: Ce șansă avem dacărămânem cinstiți? Șansa de-arămâne flămânzi.

AUREL: Mi-a venit iar să vărs, credcă era dormitorul.

CRISTI: Am adus o cărticică, uitece scrie aici:

AUREL: Corina a intrat în dormitor,

pe întuneric…

CRISTI: „Cum le mai plac banii…”

AUREL: S-a așezat lângă mine..

CRISTI: „… Adoră banii…"

AUREL: … poate nu m-a văzut…

CRISTI: „În ziua de azi oamenii nu se mai pricep la nimic altceva în afară de bani.”

AUREL: … m-am ridicat într-un cot…

CRISTI: „Dacă n-ai bani trebuie să-ți ceri scuze că trăiești.”

AUREL: … și-a scos rochia …





CRISTI: Trăiește-ți clipa. Saul Bellow, 1956.

AUREL: Am prins-o de-un sân!… și-am rămas cu el în mână.

AUREL, cu proteza de sân în mână, aleargă îngrozit încercând să găsească ieșirea. CORINA râde și încearcăzadarnic să își recupereze sânul.

Cei trei sunt treziți de zgomotul ușii trântite în urma lui AUREL.

CRISTI: Vezi că s-a terminat banda.

RADU: Curios, trebuia să țină cincisprezece minute în versiunea asta.

EMIL: Poate ai fixat pe viteza nouăsprezece.

RADU: Ce-ar fi să ne-ntoarcem la tâlhăria noastră?

Muzică.





V.

Garsoniera Ancăi. ANCA își face unghiile de la picioare. GIGI îiține telefonul la ureche.

ANCA: (la telefon) Păi a fost tare frumos. Credeam că gata, îmirămâne Titi fără mamă sau în cel mai fericit caz se va trezi cuuna mută, că-mi pierise glasu’ ca și cum nu l-aș fi avut niciodată.Mă uitam la ochiu’ de fluture și pe urmă Gigi a căzut lat lângămine peste computer. Praf a făcut monitoru’. Nț, măcar de l-arfi pocnit. A leșinat, nu suportă camuflații, are ceva din copilărie,de la un bal mascat de 1 mai.

GIGI: 23 august!

ANCA: „Scoate banii!", a țipat tataie la mine, agitând pușcociul în direcția tavanului pe care abia-l zugrăvise Ali Babasăptămâna trecută. „Vezi să nu cumva să apeși pe alarmă!",rostește într-o doară și ăla micu. Se rezemase de bara pentruclienți și părea plecat, ca și cum totul ar fi fost un fel de joacă,cu singura neplăcere că puteam rămâne cu creierii împrăștiațipe perete… Exact. Acu’ nu știam ce să fac, că-mi căzuse mânac-o hârtie de-o sută de dolari între picioare, unde-aveam butonu’roșu, și-odată-l văd pe ăsta scund că-mi bagă mâna-ntrepicioare și se descarcă pistolul ăluilalt de-am rămas surdă,dracului, că de-atunci îmi țiuie ceva-n urechi. Alo! Alo? Alo!!!

Muzică.





VI.

În apartamentul lui EMIL. O repetiție pentru spargerea planificată. Cei trei poartă măști caraghioase și paltoaneidentice. Întreaga scenă care urmează seamănă cu o joacă de copii rămași singuri acasă.

EMIL: Recapitulăm. Ora.CRISTI: Șapte.

RADU: Fără un minut. Înainte să-nchidă. Să ne-asigurăm că n-a rămas vreun amărât înăuntru, să schimbe-o sută deeuro pentru restanța la lumină.

CRISTI: La șase cincizeci și nouă intrăm unul după altul și Radu o amenință pe casieră. Cum o cheamă pe casieră?

RADU: Ce importanță are, vrei să discuți cu ea sau spargem casa?

CRISTI

: Bine, eu stau lângă ușă. Voi ce faceți?EMIL: Eu iau banii.

CRISTI: Unde-a zis Aurel că-i plasat butonul de alarmă?

EMIL: Nasol…

RADU: Sub pupitrul casieriței.

EMIL: Mai Nasol.

RADU: Nu, dacă vede pistolul paralizează.

CRISTI: Bine, să sperăm că se transformă-n statuetă. Rămâne paznicul.





RADU: La ora aiamănâncă. Stă înăuntru,casierița la calculator și elpe scăunel. E fragil, n-osă ne facă probleme.

CRISTI: Și cine-ldezarmează?

RADU: Nu poartă pistol.Totuși, o să-l controlăm.Să zicem c-o faci tu. Va fisimplu. Am spus că-i unom delicat și, în plus, l-amacostat săptămâna

trecută pe stradă, ca din întâmplare. L-am întrebatcum stă cu tratamentul șil-am sfătuit să-l întrerupă.

EMIL: Sigur n-o săbănuiască ceva?

RADU: Nu văd cum.

CRISTI

: Bun. Fata ne dă banii. Alarma nu sună. Gigi stă înțepenit, delicat, cu mâinile-n sus. Le cerem să deschidăușa, intrăm, îi legăm de scaune și le lipim gura cu leucoplast.

EMIL: Bandă adezivă. Luăm și leii?

RADU: Vedem la fața locului. În principiu da.





EMIL: N-ar fi bine să facem o repetiție?

RADU: Alta, acum. Și să împușcăm pe cineva.

CRISTI: Ca-n Reconstituirea.

EMIL: Atunci nu facem repetiție. Nici măcar n-ați văzut filmul.

RADU: Mai departe, am ieșit în stradă. Ne suim în… Nu, ăsta era rolul lui Aurică. Să vină cu Tico și să ne ia pe sus. Acum cine-o să mai conducă mașina?

EMIL: Revizuim planul. Intră numai doi dintre noi: tu cu Cristi. Eu aștept după colț, în basculantă. Când apăreți la ușăvin și vă ridic. Zici că are cutie automată?

Se aude cheia răsucindu-se în broască, apoi ușa de la intrare. Intră Ioana. Din acest moment, începe un fel de joc „de-a v-ați ascunselea", în care cei trei încearcă să-și finalizeze planul fără a fi surprinși de IOANA. Spre final, reușesc

să se strecoare în baie.IOANA: Emiluțule, ești acasă? Emil!

RADU: (șoptind) Atunci, la Cristi nu se schimbă nimic. Intră peste ăia doi, ia banii, iese. Intru eu, îi leg, ies. Ieșimamândoi. Și ca să știe precis Emil c-am terminat treaba și-i clipa să demareze, trag un foc în aer.

CRISTI: (șoptind) Mi se pare periculos.

IOANA: (din bucătărie) Emil, te-ai spălat pe mâini?

EMIL: Eu zic să notăm. Și eventual să desenăm altă schiță, nu se mai înțelege nimic aici. Cine-i ăsta?

RADU: Ăsta-i Gigi, cu mâinile ridicate.

CRISTI: Atunci, să presupunem că lucrurile nu ies ca-n planificare. Dacă fata apasă pe sonerie? Sau Gigi sare labătaie? Sau vine poliția? Ori intră vreun client?





RADU: Doar am pistol. Mi-am cumpărat un Magnum. Gloanțe am luat de la Hunter, cu permisul de conducere almașinii. Mi-au dat numaidouă cutii cu cartușe, îmisunt de ajuns, mâine osă mă antrenez pe

terenul de tenis.

EMIL: Felicitări, săsperăm că-i sperii, darsă știi că nu-i Magnum.

RADU: L-am luat de lamagazin.

EMIL: Atunci te-au

păcălit. E un WaltherPPK. Pentru dame, seține la gleznă.

CRISTI: Damele poartăfustă!

IOANA: (apropiindu-se)Emil, hai la masă!

Cei trei realizează că e o chestiune de secunde până la apariția IOANEI și profită pentru a înlătura orice urmă a

planului lor. IOANA deschide ușa și constată, cu surprindere, că are musafiri.

IOANA: Băieți?! Bine, dar… Haideți la masă! Am făcut o ciulama… a-ntâia! (Îndepărtându-se) Hai, hai, hai!

EMIL: Mă, băieți, treaba o să se termine foarte prost.





VII.

Scena este împărțită în două planuri: pe de o parte AUREL, în adresare directă cu publicul, pe de altă parte RADU,CRISTI și EMIL, savurând câte o țigară și câte un pahar de vin în bucătăria lui CRISTI.

AUREL: (către public) Când m-a invitat a doua oară la barul ăla pentru pensionari cu nume de veverițe, mi-a spuscât a putut de catifelat că n-o să mai merg cu ei la casa de schimb.

CRISTI: Ce-a zis Aurică după ce a auzit că n-o să mai vină cu noi, după ce ne-a dat toate informațiile?

RADU: N-a comentat. Am băut împreună câteva pahare la Chip and Dale, i-am explicat că n-are rost să-și riștepielea, că ne descurcăm și fără el…

AUREL: (către public) „Așa socoteam și eu.”, mi-am zis, privindu-l pe doctor cum îmi explica din ce în ce mai frumosce mare bine îmi face. După ce m-am canonit atâta să-i trag de limbă pe Gigi și pe ăilalți băieți… Nu m-am enervatdeloc, ce să te superi? Trei mumii care s-au trezit să dea lovitura vieții tocmai când mai au puțin și-nchid programu’.

RADU: Și, oricum, își va primi partea.

EMIL: Păi de ce?

CRISTI: Împărțit la patru, revin douășpe mii de căciulă. E bine!

AUREL: (către public) Mă uitam la el, vai de viața lui! Și mă gândeam la Corina, când mi-a căzut în mână sânu’ ăla-alei de plastic, că dacă mai întârziam prin cameră și nu fugeam chiar așa leșinat cum eram, probabil i s-ar fi desprinsși vreun picior, părea operată la mare artă.





EMIL: (lui RADU) Dă-mi o țigară. Și chiar ne-apucăm, laaproape cincizeci de ani, să intrăm în lumea crimei? Trebuias-o facem la douăzeci. Sau într-un film.

CRISTI: Mai ales că toată treaba parcă-i scoasă din Dog Day Afternoon. Că tot a fost făcut după o întâmplare

adevărată.AUREL: (către public) A strigat după mine să-i dau protezași-am rupt-o la fugă prin apartament aterizând ca unhamster drept în sufragerie, unde era o muzică de mort lapian de nu-ți venea să crezi că mai există inși ca ăștia în eravizuală. Nu s-a uitat nimeni la mine, și-abia când am deschisușa de la intrare ca s-o șterg am observat că rămăsesem cupunguța aia care-mi scârțâia în pumn. Când am ajuns teafăr

în fața blocului mi s-a făcut milă de ei, că-s oameni educațide pomană cu neveste operate la piept care-ncearcă să

arate că nu-s nevestele lor.

RADU: Acum, c-am pus lucrurile la punct, nici mie nu-mivine să cred că-i adevărat. Nu poate fi aievea.

EMIL: Nici noi nu suntem aievea.

CRISTI: Nici noi nu suntem aievea!

AUREL: (către public) Atunci rămâne așa. Hai noroc, domn'Radu, că chiar aveți nevoie!





VIII.

Garsoniera ANCĂI. Intră ANCA și GIGI. ANCA este răgușită și face mari eforturi pentru a fi înțeleasă. În urma ei,GIGI încearcă să îi ofere o pastilă și un pahar cu apă.

ANCA: Credeam c-o să leșin… Să leșin! Să leșin eu, că Gigi-și revenise și-acu dădea din mâini… Gigi… Gigi!!! Da,cădea tencuiala și se umpluse cămăruța de fum. Cămăruța! De fum! Alo!… Alo! Du-te dracu' de surdă!

ANCA închide nervos telefonul și iese furtunos, ignorându-l pe GIGI cu tot cu pastila lui.





IX.

Noapte. Coșmar. Într-uncolț al scenei se aflăCRISTI și EMIL,

dormind, zvârcolindu-seîn somn. Restul scenei devine un coafor uriaș, prin care se perindă,delirând, soțiile frustrate.Replicile care urmeazăreprezintă frânturi deconversație, neavândlegătură una cu cealaltă.

IOANA: „Fromcontemplation I learn patience, from patience I learn balance, in balanceI find harmony”!

DOINA: I-o fi inspiratIonuț în seara în carel-a-ntrebat Radu ca pe handicapați: „Cum te cheamă, puișor?" și ăsta micu' al meu i-a răspuns: „Bin Laden!".

CORINA: (tace)

IOANA: N-am slăbit deloc, ba chiar m-am îngrășat și sunt abătută, când nu m-apucă dracii.

DOINA: „Chuck Wild, Minte lichidă”!





CORINA: (tace)

IOANA: Și-l subliniază, îl subliniază, îl subliniază pe Kant deși i-am spus de-atâtea ori să nu mai sublinieze cărțile cucreionul roșu!

DOINA: Poate că de-asta se-nroșește la față!

CORINA: (tace)

IOANA: „Emiluțule, te doare capu'? Ce-i cu tine? Vrei să-ți fac o frecție cu Diana?". Așa l-am întrebat alaltăieri seara,când părea mai calm așa cum se uita nemișcat la perete.

DOINA: Da' ce-ai slăbit, Ioana!

CORINA: (tace)

IOANA: N-are decât patru ani, l-am făcut târziu, ca și Doina de altfel, cu tați bătrâni și nebuni.

DOINA: Ce-i asta, zen?

CORINA: (tace)

IOANA: Recviemul lui Verdi, judecând după mutra care i se lungea și după ceea ce mi-a spus azi-dimineață pe unton definitiv…

DOINA: Îl irită cursele de formula unu.

CORINA: (tace)

IOANA: Mai nou îl irită și ciulamaua, și cât m-am chinuit s-o gătesc! Două ore-am stat în bucătărie în vreme ce elstaționa cu căștile CD Playerului pe urechi.





DOINA: Nu știu ce-i cu el. E complet întors pe dos de când se-ntâlnește cu ceilalți doi magnifici din Balta Albă ca săpună la cale vreun act cultural.

CORINA: (tace)

IOANA: „Vreau să fiu incinerat."

DOINA: Rahmaninov!

CORINA: (tace)

IOANA: Mișcă triunghiul ăla nenorocit pe care nu știu de unde dracu' l-a scos.

DOINA: Cred că de-aici i se trage aerul scârbit.

CORINA: (tace)

IOANA: Ieri l-am văzut de la fereastră conducând mașina lui Radu pe-aleea din spatele blocului înainte și-napoi… Înainte si-napoi…

DOINA: Citește Critica puterii de judecată de parc-ar vrea s-o mănânce.

CORINA: (tace)

IOANA: Se-nroșește la față, stă în cap, după zece ani de abstinență.

DOINA: Vrea să mă enerveze!

CORINA: (tace)

IOANA: Se răstește la mine fără motiv.

DOINA: Se-ntâmplă ceva cu el.



S D Al d M i





X.

CORINA: Radu!…. Radu!….Radu!…

RADU caută ceva cu o lanternă.CORINA: Lui Radu nu-i vine săcreadă că nu-mi găsesc proteza. Sepreface că-mi mângâie amândoisânii… Că nu vede că-mi pierdbretonul… Că nu-i e frică… Că măiubește… Că nu se-ntâmplă nimic.Ieri, seara, mi-a spus…

RADU

: Corina…CORINA: Și s-a oprit.

RADU: Hai să mergem la naturiști.

CORINA: Mi-am aprins o țigarăJackson. (RADU face un gest prin care se opune) 2,5 mg nicotină. După ce-am vorbit o vreme despre naturiști, aadormit. Eroul de la Topraisar doarme lățit pe spate, cu gura deschisă.

CORINA se apleacă și îl sărută. Apoi, dă să se ridice și i se face rău. Se îndreaptă spre baie cu picioarele tremurânde.

S D Al d M i





RADU întredeschide ochii și vede silueta CORINEI agonizând prin întuneric. I se face frică. Vine la masa de anchetă.

RADU: M-am antrenat vreo două săptămâni pe Olimpia. Nuera nimeni pe stadion la patru dimineața și pocniturarevolverului se pierdea în zgomotul tramvaielor pornind spre

depou și rafalele de lătrat ale câinilor urlând a moarte, caalarmele auto.

Adunam cutiile de bere băute-n cursul săptămânii, jucăriivechi, le așezam pe băncuța terenului de tenis invadat debălării și trăgeam în ele timp de-o oră, de la cinci metridistanță, fără succes.

E drept că era beznă și nu vedeam nimic, n-am nimerit decâto dată, un dog arlechin, n-avea ce căuta acolo, probabil serătăcise și-a apărut în dreptul fileului dintr-un singur salt în

care-a și rămas pentru totdeauna, atras de împușcături,sperând să-i arăt drumul spre casă.

RADU se ridică de la masă și începe să alerge. În locul lui, „apare dintr-un salt" CORINA.

CORINA: Primăvara. Anotimpurile. O șuviță de păr în perie. Astor Piazolla se potrivește perfect cu chimioterapia. Mi-efrig. Tot de la vincristină, probabil. Sau de la ganglioni.Se-nzăpezesc. O să-mi pun rochia neagră de seară, aiascurtă, și paltonul cu glugă pe care mi l-a făcut cadou acumdouăzeci si cinci de ani. N-o să mă recunoască nimeni.Surpriză! Milonga del angel . Cine n-a ascultat Astor Piazollae un bou trist. Și trăiește mai mult.






CORINA iese. În urma ei rămâne RADU, într-un fel de delir.

RADU: Mi-am propus săfiu mai atent, să nimerescpână-n ziua Z măcar o

cutie de Bergenbier,mi-am propus să fiu maiatent, să nimeresc până-nziua Z măcar o cutie deBergenbier, măcar o cutiede Bergenbier, trebuie săfiu mult mai atent, trebuiesă fiu mai atent, maiatent…

(Revenindu-și brusc, către public) Dar cred că Emilavusese dreptate, ăsta eraun pistol Walther, așac-am început să-l port lagleznă. Ca femeile.






XI.

În scenă intră toate personajele: CRISTI, EMIL, AUREL, ANCA, GIGI, DOINA și IOANA. Se așază fiecare pe câte unscaun, formând o linie în planul din spate al scenei. Li se alătură și RADU. Pe parcursul scenei, vor veni rând perând, câte unul sau câte doi, la masa de anchetă. Se dau declarațiile finale.

1.

GIGI: În momentu-n care l-am văzut pe domn doctor că trage cu arma m-am trezit din inconștiență. Și-a fost mai rău.Eu, care-abia așteptam să-mi servesc sendvișu’, să-mi iau medicamentele și să-i bag mâna sub fustă Ancuței, săraca,fiindcă zbiera de nici nu mai era nevoie să acționeze antiaeriana, eu, care voiam să ajung acasă să mă uit la televizorla cataclisme deși nu reușesc să văd mai mult de cinci minute că mă ia cu somn de la dormicum, am numai coșmaruri,de exemplu cum vine dom' doctor să spargă oficiul, cu un pistol nemțesc la gleznă, și fuge într-un Tico hidramat, îlprinde poliția, pe mine mă împușcă, Anca urlă de-mi pleznesc timpanele în timpul somnului și mă scol cu urechile

înfundate, carevasăzică eu eram ăla de-acolo cu mâinile-n sus la care venise doamna Corina cu cinci minute-nainte într-o rochie scurtă și neagră de seară să schimbe-o sută de euro, și care după ce s-a terminat balamucu’ am datinterviu la toate televiziunile, fiindcă visez gândaci, fluturi, cruci, mă trezesc și-i văd și-n direct de parcă nici nu m-așfi trezit, deși nu mai beau, domn doctor, dacă ziceți să fac o pauză, fac, m-am săturat și eu de perfuzii și zăbrele lafereastră, ușa-nchisă cu lacăt chinezesc și vizoru’ ăla cu clapă prin care se uită la tine-un ochi la douășpe ziua și altu’mai spre seară, deși tu stai cuminte pe saltea și mârâi, și eu care credeam c-o să fie o seară obișnuită, calmă, m-amdeșteptat de parc-aș fi avut un vizor în cap tocmai la timp ca să văd că s-a dus dracului programu’, adio fustă, adiocataclisme, dormicum, iar pe urmă s-a făcut întuneric.











2.

ANCA: Am crezut că-mibagă mâna între picioareși m-a apucat groaza.

Apăsam butonu' roșu.Strânsesem pulpele ca laștrand. I-am zis să nupună laba, că-i dau toțibanii. Împușcaseră pecineva… Mă lua cu valuride căldură… Auzeam unicnet care semăna c-ungeamăt… Așa au

omorât-o și pe casierițaaia din Militari.. Și-odatăa-nceput săse-nvârtească totul cumine și-am căzut îngenunchi când l-am văzutscoțând frânghia. Am

început să plâng, l-amrugat să nu mă spânzure, că-i dau voie-acu' să facă ce-o vrea, să pună și mâna și tot, că am copil mic. Numai să mălase-n viață. Și-i întindeam banii, când deodată…








DOINA: (din spate, reconstituind) Ce faci acolo ca un șoarece?

EMIL: Și pocnetul pistolului.

4.

DOINA: Când am ieșit de la coafor pe la șapte… șapte fără un minut… l-am văzut pe Emil ghemuit peste volanulmașinii noastre, cu motorul pornit. „Ce faci acolo ca un șoarece?". Nici nu s-a uitat la mine. Mi s-a părut c-a sughițat.

Apoi mi-a spus printre dinți că…

EMIL: (din spate, reconstituind) Stau.

DOINA: Asta văd și eu, da' de ce-n Tico-ul meu?

EMIL: (același joc) Pentru că s-a stricat al lui Radu.

DOINA: Pe urmă pauză. După care-l aud:

EMIL: (același joc) Doinițo, te rog, du-te-acasă. Am treabă.

DOINA: Mă făcuse curioasă. „Și cu masca asta ce-i?”. Și-a scos-o dintr-o mișcare și s-a uitat crunt la mine. „Vă jucațide-a ceva?" am mai apucat să-ntreb… După care…

CRISTI: Praful și pulberea s-a ales de planul nostru fără fisură, beton, armat, perfect. Lucrurile s-au desfășuratimpecabil cam treizeci de secunde: un schimb controlat de replici, percheziția în căutarea armei publice, apoigardianul s-a prăbușit fără să mai stea pe gânduri. Fata părea gata să-mi dea banii, Radu supraveghea perimetrul…Și-atunci a intervenit factorul imprevizibil. Dacă nu mă-nșel asupra succesiunii cam rapide a evenimentelor, mai întâi

s-a făcut brusc întuneric, casierița a prins să țipe, a pornit alarma, eu am năvălit în cămăruță scoțând precipitat ofrânghie în loc să scot banda adezivă ca să i-o lipesc pe gură. Corina a intrat în hol, sau invers, în prima secvențăCorina s-a materializat în spatele nostru, în a doua a murit neonul, în a treia fata a apăsat pe buton și-a început săurle odată cu sirena. M-am năpustit s-o opresc, iar Radu s-a întors și-a tras chiar înainte de-a ști c-o face. O singură






dată. Pe urmă a apărut din noapte Aurel, c-o basma pe față. A aprins lumina și s-a aplecat spre cea mai frumoasăfată care-și vizita demult iubitul, la Topraisar. Așa se termină lucrurile și-n realitate?

5.

AUREL

: Mi-am lăsat motocicleta în parcarea de la McDonalds și i-am urmărit de vizavi, morfolind un cartof prăjit. Casă dau o mână de ajutor în caz că se-ntâmplă ceva. Și bineînțeles că s-a-ntâmplat. Când am auzit bubuitura mi-ampus baticul pe nas și-amtraversat strada-n patrusecunde gata să mă calceăștia, dracului, cu Audiourile lor de poponari,picând în scenă la fix să-ivăd finalul.

Intră CORINA. Poartă orochie neagră și o perucăalbă. Se oprește în mijloculscenei și îi privește, perând, pe toți ceilalți, care nu par să o vadă. Apoi seîntinde pe jos, urmărind, cuochii deschiși, tot ceea ceurmează.

AUREL: Am dibuit prin întunecime comutatorul. Afăcut clic, cum mi s-a părutcă făcea și Corina întinsă pe jos într-un fel de baltă.






De două săptămâni tot voiam să-i înapoiez sânul japonez, îlcăram în geacă în buzunarul de la piept. teoretic acu nu păreasă mai aibă nevoie. Totuși i l-am pus cu grijă pe piept, acolounde nu mai era chiar nimic, în afară de gaura făcută dearmamentu’ lui bărbat-su. Care încremenise-n fum cu gura

căscată. Iar domnu' Cristi, ălălalt criminal căutat încă dinaintesă se nască de toate polițiile din lume, nu dădea nici el preamulte semne de locomoție. Noroc cu Ancuța care țipa câtpentru toată lumea asta nenorocită, plângând să n-o omoare.I-am sprijinit Corinei capul de zid și m-am umplut de sânge.

Apoi le-am strigat: „Hai să ne cărăm în biserica mă-sii de-aici,fiindcă pe moment nu mai avem ce căuta prin zonă!". Nimic.

Atunci, hai noroc, dom' doctor, că chiar aveți nevoie!

6.

RADU ia cuvântul pentru ultima dată. Pe măsură ceînaintează, CORINA se ridică în picioare și îl privește dinspate.

RADU: Mi-a luat ceva timp să mă hotărăsc în privința măștii. Acum știu. Trebuia să fie o mască de fluture!

Se întoarce brusc spre CORINA, împreunându-și mâinile ca șicum ar avea un pistol. CORINA se prăbușește la pământ, în

zgomotul unei sticle care se sparge.

Întuneric.




Citiţi şi alte cărţi din colecţia de proză a Editurii LiterNet:1. Antologia LiterNet 2002 Vol. 1 / Antologia LiterNet 2002 Vol. 2 / Antologia LiterNet 2002 Vol. 3 / Antologia LiterNet 2002 Vol. 42. Liviu Antonesei - Check Point Charlie3. Autori diverşi - Poveşti de dragoste4. Ilinca Bernea - Iubiri in cămaşă de forţă5. Ana Blandiana - Autoportret cu palimpsest / Calitatea de martor / Coridoare de oglinzi / Fragmentarium6. Carmen Botoşaru - Acasă7. Ovidiu Bufnilă - Inelul magic / Norii8. Voicu Bugariu - Mozart şi moartea9. Bogdan Burileanu - Hard Risk10. Anda Cadariu - lovem@il project11. Radu Cosaşu - As time goes by / Un august pe un bloc de gheaţă12. Ştefania Coşovei - Diferenţa de a fi13. Cornel Ivanciuc - Cartea cuceririlor 14. Florin Lăzărescu - Şase moduri de a-ţi aminti un cal sau şase povestiri15. Victor Loghin - Copacul Bodhi16. Laurenţiu Mihăileanu - Dreptul la iarbă17. Dan Mihu - Entomologie fabulatorie / Entomologie fabulatrice18. Cătălin Mihuleac - Garsoniera memorială confort trei19. Radu-Ilarion Munteanu - Nisip peste bordul nacelei20. George Mureşan - Că dacă n-ar fi - 101 de poveşti adevărate / Opere(te) (In)complete

21. Cristian Neagoe - în camera mariei găseai22. Tudor Octavian - Povestiri foarte scurte. Întîmplări din viaţa lui Vasile B. Caiet cu subiecte23. Leonard Oprea - Cartea lui Theophil Magus sau 40 de poveşti despre om / Cele Nouă Învăţături ale lui Theophil Magus despre Magia

Transilvană / Meditaţiile lui Theophil Magus sau Simple Cugetări Creştine la Început de Mileniu III24. Geta Pop - Scrisorile Getei25. Bogdan Popescu - Vremelnicia pierdută26. Mircea Horia Simionescu - Bibliografia generală27. Max Solomon - La 9028. Elena Spijavca - Munci şi zile în Bărăgan29. Peca Ştefan - DRIC I- POP [&StraNge]30. Dana Ştefan - Despre dedin înspre iubire31. Bogdan Suceavă - Bunicul s-a întors la franceză / Imperiul generalilor târzii şi alte istorii32. Lucian Dan Teodorovici - 96-00. Povestiri33. Cornel Mihai Ungureanu - Treptele din faţa casei

Citiţi şi alte cărţi din colecţia de teatru a Editurii LiterNet:1. Petre Barbu - Tatăl nostru care eşti în supermarket2. Igor Bauersima - norway.today (traducere de Victor Scoradeţ)3. Georg Büchner - Woyzeck (traducere de Mihaela Sîrbu)4. Lia Bugnar - Femeia din manuscris / Omul de zăpadă



5. Ştefan Caraman - Morţi şi vii / Santiago el campeon6. Gianina Cărbunariu - poimâine alaltăieri / Stop the Tempo!7. Anton Pavlovici Cehov - Livada de vişini (traducere de Alexa Visarion) / Pescăruşul (traducere de Maria Dinescu şi Andrei Şerban)8. Teodor Corban - Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte9. Brian Dykstra - Strangerhorse (traducere de Gabriela Monica Rusu şi Mircea Sorin Rusu)10. Árpád Göncz - Gratiile (traducere de Anamaria Pop)11. Mihai Ignat - Nu-nţeleg ce se-ntâmplă12. Thomas Jonigk - Făptaşii (traducere de Victor Scoradeţ)13. Cristian Juncu - Ciupercutze14. Franz Xaver Kroetz - 3 piese cu femei (traducere de Victor Scoradeţ)15. Dea Loher - Legăturile Klarei (traducere de Victor Scoradeţ)16. Olga Macrinici, Mariana Starciuc, Andreea Radu - Antologia msd - Masteratul de scriere dramatică al Universității de Arte din Tîrgu

Mureş (1)17. Rodica Mandache - Povestea Elisabetei Rizea18. Maria Manolescu - Ca pe tine însuţi19. Roxana Marian - Mede/ea sau Despre fericirea conjugală20. Péter Nádas - Înmormântarea (traducere de Anamaria Pop)21. Alina Nelega - Amalia respiră adânc / Decalogul după Hess22. Tatiana Niculescu Bran - Brâncuşi contra S.U.A.23. Ioan Peter, Mihai Ignat, Alina Nelega, Peca Ştefan - 4atru piese24. Cosmin Perţa - Să împuşti iepuri e bine aici

25. Tudor Popescu - 4 comedii26. Roland Schimmelpfennig - Noapte arabă (traducere de Victor Scoradeţ)27. William Shakespeare - Măsură pentru măsură (traducere de Ioana Ieronim)28. Géza Szőcs - Busurmanii din Crîngul de Jos (traducere de Anamaria Pop)29. Lucian Dan Teodorovici - Audienţă 030. Katalin Thuróczy - Cina zeilor (traducere de Anamaria Pop)31. Radu Ţuculescu - Bravul nostru Micşa32. Andreea Vălean - Eu când vreau să fluier, fluier33. András Visky - Julieta (traducere de Paul Drumaru)34. Matei Vişniec - Despre sexul femeii - câmp de luptă în războiul din Bosnia / Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal /

Paparazzi sau Cronica unui răsărit de soare avortat35. Charles Way – Crăiasa Zăpezii36. Elise Wilk – Pisica verde37. Antoaneta Zaharia - Jocul

Lista completă a volumelor din colecţia de proză se află la http://editura.liternet.ro/catalog/toate/0/8/Proza-scurta.html. Lista completă a volumelordin colecţia de teatru se află la http://editura.liternet.ro/catalog/toate/0/10/Teatru.html.Lista completă a volumelor publicate de Editura LiterNet seaflă la http://editura.liternet.ro/catalog. Toate volumele pot fi descărcate gratuit de pe site-ul LiterNet pentru uz personal. Reproducerea lor pe altesiteuri sau pe alte suporturi este interzisă.

Date post:	06-Jul-2018
Category:	Documents
Upload:	andreea-simona-negrila
View:	217 times
Download:	0 times

rpetrescu.musoiu.jafarmat.spargerea

Documents