Minoritatea românească trăieşte azi în 37 de localităţi rurale şi urbane, întinse pe

partea de sud şi centrală a Banatului din Republica Serbia. Pe aceste meleaguri au trăit

strămoşii românilor din timpuri străvechi cum dovedesc izvoarele istorice. Unele

localităţi din această parte a Banatului, în care azi trăieşte populaţia românească, sunt

menţionate încă din Evul Mediu, iar multe sunt amintite în perioada stăpânirii turceşti în

Banat (1552-1718). Unele localităţi au fost înfiinţate mai târziu, în perioada

colonizărilor habsburgice în Banat (secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XIX-

lea).[1]

[1] Mircea Măran, Localităţi bănăţene: trecut istoric şi cultural, Panciova, Libertatea, 2003, p.5.

Din punct de vedere etnografic, localităţile din Banatul Sârbesc unde trăiesc azi români

se pot clasifica în căteva grupuri[2]- zone etnografice ce constituie în teritoriu enclavă

cultural-etnică.

•Din I grup fac parte localităţile din zona Vârşeţului unde trăiesc locuitorii vechi ai

Banatului.

•Din al II grup fac parte localităţi din câmpia Banatului: cu populaţie bănăţeană.

•Din grupa a III-a fac parte localităţile cu populaţie crişano- ardelenească.

•Al IV-lea grup este format de localităţi unde s-au stabilit românii din Oltenia.

Pe lângă aceste localităţi, românii trăiau împreună cu sârbii, maghiarii şi germanii ca

populaţie minoritară şi în localităţile urbane.

[1] Mircea Măran, Kulturne prilike kod rumuna u Banatu 1945-1952.,Vršac, Visoka škola za obrazovanje vaspitača „Mihajlo Pavlov“, 2008, p.7

II grup-satele din câmpia Banatului

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.19.

20.

21.

22.

23.

24.

Alibunar

Seleuş

Bariţe

Mărghita

Nicolinţi

Vladimirovaţ

UzdinEcica

Sutiesca

Toracul Mare

Doloave

Mramorac

Deliblata

În Serbia, gruparea pe zone etnografice

echivalează cu enclava cultural etnică –

denominarea unor comunităţi care au migrat

dintr-un loc, dar teritoriul unde s-au aşezat îşi

păstrează particularităţile zonei de provenienţă.

Uzdin: În anul 1767 are loc colonizarea

românilor din părţile răsăritene ale Banatului, în

localitatea Padina de unde, în anul 1779, se

mută în locul numit “Satul bătrân” pentru ca în

fine, să se stabilească în anul 1801 pe locul

actualului sat.

Uzdin, anul 1915Uzdin, anul 1918

Grupul de sate: Seleuș, Bariţe, Nicolinţi, Alibunar, Mărgita, Vladimirovaț, cu populaţie

înrudită ca origine - stabilită în zona învecinată, cu condiții relativ favorabile de

comunicare, a determinat răspândirea aceluiaşi tip de costum, cu unele variante locale,

mai evidente la nivelul pieptănăturii şi al decoraţiei cătrinţelor. . La sfârţitul secolului

al XIX-lea specialiştii consideră că portul popular din Uzdin este similar celui din

satele amintite. În prejma anilor 50 ai secolului al XX-lea, costumul de sărbătoare al

fetelor şi nevestelor din Uzdin este diferit de costumul celorlalţi români din această

parte a Banatului, reprezentând un fel de enclavă, a costumului popular din grupul de

sate amintite.

Uzdin, anul 1918 Uzdin, anul 1939 Uzdin, anul 1953

Cauza acestui conservatorism al costumului trebuie căutată în poziţia satului.

Uzdinul nu a fost în contact direct cu nici o localitate cu populaţie românească fiind

înconjurat de localităţi cu populaţie care aparţine altor etnii (slovaci, maghiari, sârbi).

Probabil că din această cauză, dar şi datorită faptului că în familii existau cantităţi

mari şi preţioase de piese componente ale costumului popular, timp îndelungat s-au

putut păstra formele vechi al portului românesc.

Găreala capului este unul dintre reperele diferenţiatoare ale portului tradiţional femeiesc

din acest grup de sate. Nevestei i-se pieptăna părul, se împletea şi se strângea la spate pe

un suport numit conci. Peste pieptănătură se aşeza o bonetă numită învălitoar'e. Partea

din spate este împodobită cu un „buchet” de flori artificiale. Pe părţile laterale învălitorii

i-se ataşează câte un pup (bandă de mătase înfăşurată în formă de floare), iar pe frunte

covârlac. Femeile care au încetat să poarte învălitoar'e dar şi nevestele când nu îşi

găteau capul cu această piesă, purtau cârpa cu c'iucuri.

Ciupag cu fodori şi mîn'ecari, Uzdin, anul 1910

Pe lângă acoperitoare de cap, costumul femeiesc se compune din următoarele piese:

cămaşă (c'iupag, c'iupăgari), poale, cătrinţa din faţă (cotrânţă dinaint'e), opregul

(opr'eg) sau cătrinţa din spate (cotrânţă dinapoi), brâu, brăciră.

Trebuie menţionat că ciupagul încreţit în jurul gâtului, purtat la Uzdin, se completa

cu două piese - fodori şi mîn'ecari.

La sfârşitul secolului al XIX-lea se mai purta cătrinţă în faţă şi opreg în spate, după

această perioadă însă, este frecvent portul cu două cătrinţe, cu excepţia costumului

nevestelor tânăre din Uzdin, al căror costum de ceremonial include două oprege, iar

după nuntă, opregul din faţă este înlocuit cu o cătrinţă.

Cotrânţă din spate (anul 1900) ţesută

în trei iţe din păr de lână, motivele

alese cu lânică: fondul roşu –

cărmăjân cu motive geometrice :

câtlij'el, dungi cu scăluşă, margina -

urz'ătura cu fondul violet-fumur şi

urz'ari format din două rânduri de

scăluşe cu bâzon'i.

Cotrânţă din faţă (anul 1930)

ţesută în două iţe din păr de lână,

fondul cu dungi : violet- fumur,

roşu – cărmăjân,maro- măcrişat;

motivele alese cu lânică – araz -

geometrice: creţă cu „S” şi florale:

pui.

Sub aspect ornamental şi cromatic, portul fetelor mari era similar cu cel al tinerelor

femei căsătorite (excepţie acoperitorile de cap – marcă a statutului civil) având o

cromatică vie, armonizată, bazată pe culoarea roşie. La femeile în vârstă, portul se

caracterizează prin restrângerea registrelor decorative şi folosirea unei game cromatice

bazate pe tonuri închise.

Mincie Pieptar Bundiţă

Piesele costumului de iarnă nu se deosebesc de cele purtate vara doar sunt completate cu

veşminte călduroase, cum este şpe'nţul, o haină scurtă cu mâneci, confecţionată din

stofă, pieptar (folari), cârpă mare tricotată din lână, mincie sau bundiţă şi încălţăminte:

ciorapi (ştrimfi) împletiţi din lână, păpuc'i sau pantofi şi ghete în timp de iarnă.

Cătrinţele purtate în faţă sunt late, acoperă şoldurile, fiind formate din două foi de

ţesătură cusute pe mijloc. Cele din spate au lăţimea a unei foi de ţesătură sau sunt

formate din două foi de tesătură mai înguste decât cele din faţă.

Port popular din Uzdin purtat la manifestări culturale