UNIVERSITATEA BUCUREŞTI
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI
DIMENSIUNI ALE PERSONALITĂŢII ŞI SPECIFICUL
MOTIVAŢIONAL LA SPORTIVII DE PERFORMANŢĂ
-rezumat teză doctorat-
COORDONATOR
PROF UNIV. DR. RUXANDRA RĂŞCANU
DOCTORAND
VÎJIALĂ (IGNAT) MIRELA
BUCUREŞTI
2010
CUPRINS
Argument.........................................................................................................................................................
Capitolul I. DIMENSIUNILE PERSONALITĂŢII ŞI ROLUL LOR ÎN STRUCTURAREA
PSIHISMULUI ……………………………………………………………………………………………...
1.1 Definiţii şi teorii ale personalităţii…………………………………………………………………...
1.1.1Modelul biologic ………………………………………………………………………………….
1.1.2 Modelul psihodinamic …………………………………………………………………………...
1.1.3 Modelul umanist …………………………………………………………………………………
1.1.4 Modelul comportamentalist (behaviorismul)…………………………………………………….
1.1.5 Teoria factorială ………………………………………………………………………………….
1.1.6 Modelul interacţional …………………………………………………………………………….
1.2 Sinele………………………………………………………………………………………………….
1.2.1 Delimitări conceptuale ……………………………………………………………………….
1.2.2 Teorii ale conceptului de Sine....................................................................................................
1.2.2.1 Teoria proprium-ului – complementaritatea Sine – Ego (Gordon Allport) .......................
1.2.2.2 Teoria dezvoltării Sinelui (E. Erikson) ..............................................................................
1.2.2.3 Teoria tendinţei realizării Sinelui (C. Rogers) ...................................................................
1.2.2.4 Teoria lui Seymour Epstein (1973) ...................................................................................
1.2.3 Structura Sinelui...............................................................................................................................
1.2.3.1 Sinele perceput ( imaginea de sine – Eul real ) .......................................................................
1.2.3.2 Sinele ideal (imaginea de sine ideală – Eul ideal) ...................................................................
1.2.3.3 Discrepanţa dintre Sinele perceput (Eul real) şi Sinele ideal (Eul ideal) ................................
1.2.3.4 Identităţile sociale ..............................................................................................................
1.2.4 Stima de sine.....................................................................................................................................
1.3 Valorile…………………………………………………………………………………………………..
1.3.1 Definirea conceptului.............................................................................................................
1.3.2 Valorile umane universale...........................................................................................................
1.3.3 Aplicarea valorilor umane.........................................................................................................
2
1.3.4 Teoria lui Milton Rokeach despre sistemul de valori..................................................................
1.4 Limite în cercetarea privind personalitatea în sport…………………………………………………..
1.5 Aspecte de etică în evaluarea sportivilor………………………………………………………………..
Capitolul II. MOTIVAŢIE ŞI SPORT.....................................................................................
2.1 Aspecte definitorii şi caracteristici ale unui fenomen complex…………………………………….
2.2 Teorii ale motivaţiei………………………………………………………………………………
2.2.1 Ierarhia trebuinţelor (Maslow) ....................................................................................
2.2.2 Teoria ERG a lui Alderfer ..........................................................................................
2.2.3 Modelul motivaţiei de realizare a lui McClelland .....................................................
2.2.4 Teoria bifactorială (Herzberg) ...................................................................................
2.2.5 Teoria aşteptărilor a lui Vroom ..............................................................................
2.2.6 Teoria echităţii a lui Adams ......................................................................................
2.3 Modalităţi de abordare ale motivaţiei în sportul de performanţă………………………………
2.4 Natura şi componentele motivaţiei la sportivi…………………………………………………
2.5 Teorii ale motivaţiei adaptate în sportul de performanţă………………........................................
2.5.1 Teoria atribuirii ……………………………………………………………………
2.5.2 Teoria nevoii de succes …………………………………………………………….
2.5.3 Modelul motivaţiei de realizare după Weinberg şi Gould …………………………
2.6 Aspecte specifice ale motivaţiei în sportul de performanţă……………………………………..
2.6.1 Încrederea de sine în sport…………………………………………………………
2.6.2 Motivaţia sportivă …………………………………………………………………..
2.6.3 Stabilirea obiectivelor de performanţă în sport …………………………………….
2.6.4 Stilul explicativ ……………………………………………………………………..
2.7 Motivaţie şi atitudine în sportul de performanţă ……………………………………………….
2.7.1 Motivarea şi stimularea permanentă ……………………………………………………
2.7.2 Respectarea personalităţii sportivului …………………………………………………..
2.7.3 Antrenarea voinţei de a învinge………………………………………………………….
2.7.4 Viaţa sănătoasă ………………………………………………………………………….
2.8 Modelul motivaţional bazat pe conceptul de sine..........................................................................
2.8.1 Motivaţia ca proces intrinsec ............................................................................................
2.8.2 Motivaţia instrumentală ....................................................................................................
2.8.3 Motivaţia externă bazată pe conceptul de sine ................................................. ………….
3
2.8.4 Motivaţia internă bazată pe conceptul de sine ....................................................................
2.8.5 Internalizarea scopului ......................................................................................………………
2.8.6 Impactul conceptului de sine asupra proceselor motivaţionale ................................................
2.8.7 Implicaţii manageriale ale motivaţiei bazate pe conceptul de sine ..........................................
Capitolul III. METODOLOGIA CERCETĂRII……………………………………………………
3.1 Obiectivele cercetării...........................................................................................................................
3.2 Ipotezele cercetării................................................................................................................................
3.3 Prezentarea instrumentelor folosite în colectarea datelor......................................................................
3.4. Prezentarea lotului de subiecţi..............................................................................................................
Capitolul IV. ANALIZA STATISTICĂ ŞI INTERPRETAREA PSIHOLOGICĂ A
REZULTATELOR…………………………………………………………………………
Capitolul V. CONCLUZII ŞI PROPUNERI………………………………………………………………
5.1 Plan de eficientizare a activităţii competiţionale la sportivii de performanţă…………………………….
5.2 Microghid de optimizare a performanţelor individuale la sportivii de performanţă……………………..
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………….
ANEXE…………………………………………………………………………………………………...
4
Cuvinte cheie: sportiv de performanţă, motivaţie, imagine de sine, stimă de sine, consistenţa
sinelui, sistem axiologic.
Argument
Deşi trăim într-o ţară a performerilor sportivi (expresia “sportivii sunt cei mai buni ambasadori ai
României” este des uzitată în presă şi mass-media) cercetările ştiinţifice destinate studierii mecanismelor
psihologice implicate în declanşarea şi susţinerea succesului în activitatea sportivă nu sunt deloc
numeroase.
Pentru a-şi atinge obiectivele competiţionale şi pentru a se adapta eficient la cerinţele specifice
acestora, cluburile sportive trebuie să-şi motiveze atleţii pentru a depune toate eforturile în scopul
atingerii înaltei performanţe. Înainte de a trece la implementarea unor mecanisme de motivare a
potenţialului sportiv de performanţă este esenţială identificarea factorilor care influenţează sursele
motivaţionale individuale şi folosirea acestora ca atare pentru obţinerea unor efecte pozitive şi eficiente în
sistemul atitudinal şi în comportamentele indivizilor.
Cea mai importantă etapă din viaţa sportivului, care îşi pune profund amprenta asupra structurii
personalităţii, a modului de percepere a propriei identităţi în raport cu ceilalţi sau a sistemului axiologic,
este perioada în care acesta este implicat în activitatea sportivă propriu-zisă, de la debutul activităţii
competiţionale până la retragerea din competiţii sau concursuri. Considerăm că înţelegerea structurii
motivaţionale, cât şi a influenţelor primite din partea sistemului de valori şi a consistenţei Sinelui,
reprezintă cheia pentru determinarea condiţiilor prin care se poate facilita eficienţa şi obţinerea înaltei
performanţe a sportivului în cadrul competiţional.
Dinamica tipului de personalitate, a structurilor axiologice, a consistenţei sinelui şi a stimei de sine
determină sursa motivaţională preferată de atlet, care, odată cunoscută poate fi exploatată în vederea
creşterii aderenţei la specificul competiţional, a atitudinii pozitive faţă de obţinerea performanţei sportive
atât sub aspect cantitativ dar mai ales calitativ.
Problema motivaţiei în sport este acum de mare actualitate. Se crede că stimularea materială este
potrivită şi suficientă pentru a angrena sportivul pe un drum extrem de greu şi de riscant. Considerăm că
lucrurile nu stau tocmai aşa!
Având în vedere discrepanţele mari apărute între nivelul de recompensă în plan material dintre
diferitele discipline sportive (ex. fotbal vs. judo) sau politicile de motivare a sportivilor, ce nu ţin seama
de sursele individuale de motivare, este necesar a aborda acest domeniu la nivelul elementelor esenţiale
ale personalităţii acestuia: surse motivaţionale preferate de atlet, consistenţa sinelui şi apreciere de sine.
5
Ştiind că valorile interiorizate devin motive fundamentale ale activităţii individului, susţinându-l energetic
şi conferindu-i un anumit sens, este necesară şi identificarea valorilor caracteristice sportivilor, pentru a
determina reperele comportamentelor şi conduitelor specifice acestei categorii.
Persoana umană se adaptează la realitatea în schimbare, călăuzindu-se după anumite principii
evaluative, care îi ghidează întreaga sa activitate, precum şi modul de relaţionare cu ceilalţi şi cu
dezirabilul socio-moral. Astfel, adaptarea socială a sportivilor oferă informaţii importante în ceea ce
priveşte funcţionarea lor în cadrul sistemului interrelaţional şi modul în care aceasta influenţează acţiunea
unor surse motivaţionale sau a altora.
Considerăm această cercetare de un real folos în domeniul psihologiei sportului, având în vedere
că oferă posibilitatea de a aprofunda anumite aspecte despre imaginea şi stima de sine, adaptarea socială,
latura axiologică a personalităţii şi influenţa acestora asupra surselor motivaţionale ale individului.
Înţelegând felul în care aceste aspecte funcţionează, putem cunoaşte la un nivel superior
comportamentul sportivului în plan competiţional, oferind o direcţie de abordare a motivaţiei acestuia în
vederea atingerii înaltei performanţe.
6
I. PREMISE TEORETICE- delimitări conceptuale
Studiul personalităţii a intrigat psihologii de peste un secol şi psihologii sportivi nu fac excepţie
de la această preocupare. Conform lui Ruffer (1975), aproximativ 600 de studii ale relaţiei dintre
personalitate şi performanţa sportivă au fost derulate doar până la mijlocul anilor 1970, Fisher (1984)
stabilind cifra la 1.000. Estimări mai recente nu sunt disponibile, dar cu siguranţă numărul actual este cu
mult mai mare. Deşi a fost manifestat scepticism cu privire la tipul şi calitatea studiilor realizate, căutarea
legăturii dintre sport şi personalitate continuă fără încetare. Acest interes provine din dorinţa de a găsi
răspunsuri la întrebări importante pentru psihologii din lumea sportului, precum:
-Variabilele de personalitate sunt cele care produc reacţia de încordare în faţa presiunii competiţionale?
-Ce variabile de personalitate conduc la o relaţie constructivă între antrenori şi jucători?
-Pot fi folosite testele de personalitate pentru a identifica elita din rândul tinerilor sportivi la o vârstă
fragedă astfel încât să li se poată acorda o pregătire optimă pentru o viitoare performanţă atletică?
-Orientarea sexuală are vreo legătură cu performanţa în rândul femeilor atlete?
-Ce variabile unice de personalitate, dacă sunt vreunele, împing oamenii să sară din avioane sau să se
scufunde în oceane, mări, golfuri sau lacuri?
-Sunt predictorii de personalitate cei care ajută la promovarea înclinaţiei către sport?
Aceste întrebări reprezintă doar câteva din multe altele care au fost formulate în legătură cu relaţia
dintre performanţa sportivă şi personalitate, însă, în opinia noastră, definirea personalităţii, discutarea
diferitelor teorii ale personalităţii şi formularea unor sugestii pentru îmbunătăţirea cercetării în acest
domeniu al psihologiei sportive sunt prioritare.
Conceptul de Sine
Vom folosi în această lucrare conceptul de Sine, plecând de la premisa că acesta reprezintă
nucleul personalităţii. Încă de la început lucrării, dorim să operăm unele delimitări conceptuale, fără de
care ar putea apărea confuzie.
În unele lucrări de psihologie s-a folosit noţiunea de „Eu” pentru a surprinde cât mai bine
componenta subiectivă a personalităţii. Cum însă nu putem spune: imaginea de Eu, ci imaginea de sine,
vom folosi cuvântul ,,Sine” ca un concept integrator, având în alcătuire atât o componentă subiectivă (Eul
trăit ca subiect), cât şi o componentă socială (Eul ca obiect care trăieşte împreună cu celălalt, care
relaţionează şi se percepe, sau se evaluează pe sine însuşi). Sinele ne apare astfel ca un rezultat al auto-
observaţiilor, iniţiind judecăţi asupra celorlalţi dar şi ca un receptor fin a ceea ce vine din interior.
Facem această diferenţiere pentru a delimita conceptul „Sine” folosit în lucrare, de conceptul
întâlnit în abordarea psihanalitică, pentru a elimina posibilitatea confuziei terminologice. 7
Vom folosi însă şi conceptul ,,Eu’’ atunci când acesta va surprinde mai bine decât conceptul de
Sine aspecte referitoare la personalitatea subiectului.
Sensul conceptului de Sine face referire la un set achiziţionat de sentimente şi atitudini ale
persoanei, faţă de propria apariţie şi felul în care aceste atitudini se răsfrâng asupra comportamentului.
Structura Sinelui
Conţinutul conceptului de Sine („cine sunt eu”) cuprinde informaţii din trecut sau din prezent, în
sensul propriei percepţii, evaluării de sine, imaginii şi constatării de sine. Numim acest aspect Sinele real
(Eul real) care desemnează cine suntem acum, ce ne percepem noi a fi in relaţie cu ceilalţi.
Însă noi nu rămânem doar la stadiul de „a fi acum”, în prezent, ci dimpotrivă avem idei, căutăm să
atingem nivelele superioare. Numim această latură a conceptului de sine „Eul Ideal”, care desemnează
ceea ce eu doresc să devin, direcţia pe care o voi urma în viitor. Fiecare dintre noi avem aspiraţii pe care
dorim să le atingem, dorinţe şi gânduri despre viitorul nostru. Toate acestea intră în conceptul de Eu Ideal.
Sinele perceput ( imaginea de sine reală – eul real )
Imaginea de sine este modul în care se priveşte şi ce simte despre el însuşi, în adâncul
personalităţii sale fiecare individ.
În mod subiectiv, imaginea de sine nu este o reprezentare în oglindă ci o evaluare pe care individul
o face despre sine însuşi (R. Doron, F. Parot, 1999 pag. 387). Omul se evaluează permanent, în orice
situaţie sau etapă de dezvoltare în care s-ar afla. Astfel, nu există o imagine de sine constantă pe care o
purtăm toată viaţa, ci o imagine de sine care se modifică în funcţie de evenimentele şi situaţiile pe care le
traversăm pe parcursul vieţii.
Sinele ideal (imaginea de sine ideală – eul ideal)
Cu toate că subiectul îşi face o reprezentare a imaginii de sine aşa cum este el (Eul real) acesta îşi
elaborează şi îşi proiectează o imagine de sine despre cum ar dori să fie în viitor, ce ar dori să devină şi
modul în care doreşte să fie perceput de ceilalţi. Acestea sunt integrate în conceptul de Eu Ideal.
În timp ce Sinele perceput (imaginea de sine) descrie percepţiile individului în legătură cu
trăsăturile, competenţele şi valorile pe care le deţine, Sinele ideal reprezintă setul de trăsături, competenţe
şi valori pe care ar dori să le aibă (Rogers, 1959).
Discrepanţa dintre Sinele perceput (Eul real) şi Sinele ideal (Eul ideal)
Unii dintre noi se mulţumesc cu mai puţin, pe când alţii doresc să fie mai mult decât ceea ce sunt
la un moment dat, creând în acest fel o discrepanţă, o diferenţă de nivel între ceea ce sunt si ceea ce vor să
devină.
Mărimea acestei discrepanţe este dată de diferenţa de formă şi conţinut a Eului real faţă de Eul
ideal.
Astfel, dacă discrepanţa dintre Eul real (ceea ce sunt) şi Eul ideal (ceea ce vreau să fiu) este
mare, de regulă, se produc trăiri afective negative. Aceste discrepanţe mari sunt generatoare de deprimare,
8
tristeţe sau dezamăgire şi creează un conflict între Eul ideal şi Eul real, ducând către o stimă de sine
scăzută.
Pentru unii, conflictul poate părea copleşitor, iar pentru alţii, dimpotrivă, poate deveni un factor
facilitator şi mobilizator către atingerea idealurilor propuse.
Stima de sine
Este o trăsătură a personalităţii în raport cu valoarea pe care un individ o atribuie persoanei sale.
Este ,,rezultatul comparaţiei pe care o efectuează subiectul cu sine însuşi şi alţi indivizi semnificativi
pentru el” (R. Doron, F. Parot, 1999, pag. 745).
Astfel, stima de sine îşi pune amprenta pe activităţile pe care omul le desfăşoară. Un nivel ridicat
al stimei de sine infuenţează puternic performanţele obţinute de indivizi.
Acest concept se află într-o foarte strânsă legătură cu imaginea de sine a individului fiind o
dimensiune evaluativă şi afectivă a acesteia. Este ,,modul în care ne evaluăm pe noi înşine, cât de ,,buni”
ne considerăm comparativ cu propriile expectanţe sau cu alţii”. (Băban, Adriana, 2001.)
Conceptul de valoare
În această lucrare, termenul va fi folosit pentru a face referinţă la criteriile de determinare a
direcţiilor comportamentelor umane în general şi la activitatea sportivă în special.
După Rokeach (1973), valorile sunt ,,credinţe care ne orientează afectiv în privinţa obiectelor,
ideilor sau comportamentelor”. Toate acestea ghidează comportamentul, însă nu îl determină neapărat.
Valorizarea este considerată ca un act de a face judecăţi de valoare, o expresie a sentimentelor, sau o
achiziţionare şi o aderare la un set de principii.
Pentru scopul şi obiectivele cercetării noastre vom aborda o taxonomie a valorilor pornind de la
modul de abordare a personalităţii din perspectiva modelului structural – sistemic şi relaţional. Activitatea
este modul fundamental de existenţă şi manifestare a psihicului uman şi al personalităţii.
Având în vedere aceste lucruri, considerăm că valorile pot fi grupate în trei mari categorii:
1. valorile profesionale – vizează principiile generale despre ceea ce este important şi de
preţuit în activitatea profesională a oamenilor;
2. valorile psihosociale – se referă la criteriile şi standardele evaluative, privind relaţiile dintre
membrii unei colectivităţi;
3. valorile morale – au în vedere raportarea activităţilor şi a relaţiilor umane la dezirabilul
social, la ceea ce este considerat şi acceptat unanim ca fiind bun pentru existenţa
oamenilor.
Motivaţia în sport
Nu ne îndoim de faptul că motivaţia este de interes pentru fiecare dintre noi, fie că suntem
psihologi sau specialişti în alte domenii de activitate. În lumea sporturilor antrenorii sunt fascinaţi de
9
motivaţie, ei creează sloganuri înflăcărante, care să-i inspire pe atleţi, le ţin predici energizante jucătorilor
lor şi adesea devin ei înşişi oratori motivaţionali.
O problemă care atrage permanent atenţia specialiştilor din psihologia sportului a fost aceea de a
determina mecanismele care îi împing pe potenţialii sportivi către efectuarea antrenamentelor şi implicit
ce îi motivează pe aceştia pentru atingerea marilor performanţe.
Scopurile cluburilor sportive, orientate prioritar către obţinerea performanţelor, pot fi realizate doar
prin efortul membrilor (sportivilor) lor. Una dintre condiţiile pentru care unele sunt mai eficiente decât
altele, este dată de calitatea şi cantitatea eforturilor depuse de sportivi, eforturi care sunt legate de
motivaţie. Pentru a lucra bine, sportivii trebuie să fie puternic implicaţi în munca lor şi dornici să-şi atingă
anumite scopuri, de la cele mai simple (cum ar fi dorinţa de a-şi învinge adversarul în sălile de
antrenament), până la cele mai complexe (dorinţa de a obţine un loc pe podium în marile competiţii).
Natura şi componentele motivaţiei la sportivi
Cele mai importante componente ale motivaţiei sunt:
Efortul – pe care individul îl depune într-un anumit comportament specific dezechilibrului creat şi
care vizează ca prin acest consum energetic să realizeze consonanţa internă.
Perseverenţa – este tendinţa de menţinere pe o perioadă mai mare sau mai mică a efortului.
Direcţia – se referă la modul în care îşi dirijează individul efortul pentru reducerea dezechilibrului
creat.
Obiectivele – reprezintă componenta finală, punctul de referinţă al celorlalte elemente enumerate.
Odată lămurite aceste aspecte, de inventariere a componentelor motivaţiei, este necesar să amintim
şi aspectul valenţei sau corespondenţei interne sau externe pe care îl poate avea motivaţia. În acest sens
marea majoritate a autorilor deosebesc între două forme ale motivaţiei, în ciuda faptului că există un slab
consens în a le defini şi de a eticheta ca fiind intrinsec sau extrinsec un anumit motivator.
Prezentăm mai jos cele două aspecte în acest sens:
Motivaţia extrinsecă – provine din mediul de muncă extern sarcinii, în cele mai multe cazuri
fiind aplicată de alţii decât de persoana în sine. Amintim în acest sens, orientându-ne către sportivi,
organizarea antrenamentelor, metodele de învăţare, perfecţionare, autoperfecţionare, sistemul de obiective
de performanţă planificat, pregătirea şi personalitatea antrenorului, retribuţia, diferitele adaosuri şi
suplimente, primele de concurs, familia etc.
Motivaţia intrinsecă – provine din relaţia directă dintre sportiv şi activitatea sportivă fiind în cele
mai multe cazuri autoaplicată. Sentimentele de realizare, împlinire, provocare şi competenţă sunt exemple
de motivatori intrinseci. De asemenea interesul pentru activitatea însăşi este un important motivator.
10
Modelul motivaţional bazat pe conceptul de sine
Modelul motivaţional bazat pe conceptul de sine este un model comprehensiv ce propune
conceptul de sine ca forţa ce energizează, direcţionează şi susţine comportamentul într-o mare varietate de
situaţii.
În acest model teoretic al motivaţiei, conceptul de sine este alcătuit din patru percepţii
interconectate : sinele perceput, sinele ideal, stima de sine şi un set de identităţi sociale. Fiecare din aceste
elemente joacă un rol crucial în înţelegerea modului în care conceptul de sine se leagă de energizarea,
direcţionarea şi susţinerea comportamentului organizaţional.
Plecând de la eforturile predecesorilor, Leonard, Beauvais şi Scholl au propus un model integrativ
al motivaţiei. În acest model, sunt cuprinse o serie de teorii, fiind identificate cinci surse de motivaţie.
Aceste surse includ: motivaţia ca proces intrinsec, motivaţia instrumentală, motivaţia internă şi externă
bazate pe conceptul de Sine şi internalizarea scopului.
Motivaţia ca proces intrinsec
Oamenii sunt motivaţi prin procese intrinseci atunci când realizează un comportament pentru că
este în viziunea lor “distractiv” sau pe placul lor. Astfel, motivaţia sportivilor vine chiar din antrenamentul
pe care aceştia îl desfăşoară, ei apreciind sarcina respectivă şi simţindu-se recompensaţi prin simpla
efectuare a acesteia.
Motivaţia instrumentală
În acest model, motivaţia extrinsecă, ce derivă din forţele exterioare este reprezentată de motivaţia
instrumentală.
Recompensele instrumentale reprezintă o sursă motivaţională atunci când sportivul consideră că
angajarea în anumite comportamente va conduce la rezultate specifice, tangibile, de tip financiar (prime,
recompense materiale, bonusuri, aprecieri, etc.).
Motivaţia externă bazată pe conceptul de sine
Motivaţia bazată pe conceptul de Sine este externă atunci când individul este direcţionat de către
ceva extern, căutând afirmarea trăsăturilor, competenţelor şi valorilor. În acest caz, sinele ideal derivă din
adoptarea expectanţelor de rol ale grupului de referinţă. Sportivul încearcă să îndeplinească expectanţele
coechipierilor, antrenorilor, managerilor şi suporterilor, comportându-se astfel încât feedback-ul social
primit să fie în concordanţă cu percepţiile de sine. Sportivul acţionează astfel încât să-şi satisfacă
suporterii şi simpatizanţii, în primul rând pentru a obţine acceptarea şi, implicit, pentru a câştiga un anumit
statut.
Motivaţia internă bazată pe conceptul de sine
În acest caz, motivaţia este de factură internă atunci când sportivul este direcţionat din interiorul
său. Acesta îşi stabileşte standarde interne ale trăsăturilor, competenţelor şi valorilor, care devin baza
11
pentru Sinele ideal. Individul tinde să utilizeze standarde fixe şi nu ordinale, ca măsură de autoevaluare
fiind motivat să se angajeze în comportamente ce întăresc aceste standarde, pentru a atinge niveluri mai
ridicate de competenţă.
Forţa motivaţională a sportivilor ce sunt orientaţi intern şi motivaţi de conceptul de sine este
reprezentată de feedback-ul primit pentru o anumită sarcină.
Internalizarea scopului
Când un individ adoptă o anumită atitudine sau realizează un anumit comportament pentru că
acestea sunt congruente, în conţinut cu propriul sistem de valori, acţionează de fapt, motivaţia prin
internalizarea scopului. Când un sportiv crede într-o anumită cauză, el este motivat să acţioneze conform
scopului colectiv.
II. METODOLOGIA CERCETĂRII
Cercetând literatura de specialitate privind abordarea personalităţii în sport, suntem în măsură să
afirmăm că aceasta s-a realizat, în mare parte, în lipsa unui cadru teoretic de bază şi implicând o serie de
probleme de ordin metodologic, sub aspectul eşantionării sau din perspectiva analizei eronate a datelor sau
a distorsionării răspunsurilor.
Deşi motivaţia este o problemă care a atras permanent atenţia specialiştilor din psihologia
sportului, mulţi dintre aceştia consideră că nicăieri altundeva motivaţia nu este mai prost înţeleasă şi mai
greşit folosită ca în sport. antrenorii fac trei presupuneri fundamental eronate despre motivaţie:
- probabil, cea mai mare eroare este aceea că motivaţia şi starea de excitare sunt sinonime. Ţinerea de
prelegeri emoţionale în faţa jucătorilor în momentul premergător jocului, ruperea capetelor de găini sau
broaşte, aruncarea mingilor de fotbal în uşile vestiarelor, castrarea taurilor în faţa echipei sau aruncarea de
scaune în vestiar sau pe geam sunt considerate ca evenimente motivante de unii antrenori. Cel mai
probabil, astfel de absurdităţi vor determina o stare de excitaţie, dar dacă acestea vor motiva sau nu
persoanele expuse, este o altă întrebare. Atleţii reacţionează în mai multe feluri la abordări emoţionale, dar
nu întotdeauna în felul în care ar dori antrenorii.
- o a doua eroare de înţelegere este aceea că „gândirea pozitivă” constituie întotdeauna un răspuns
la problemele motivaţionale. Evident, gândurile pozitive sunt importante pentru performanţă dar
aşteptările realiste trebuie să prevaleze. Unele dificultăţi nu sunt depăşite cu efort sau aşteptări pozitive şi
rezultatul este adesea frustrarea mai degrabă decât o performanţă îmbunătăţită.
- în cele din urmă, există o tendinţă în rândul antrenorilor să vadă motivaţia ca pe o entitate
înnăscută – cu alte cuvinte, ei consideră că unii oameni sunt născuţi cu motivaţie şi alţii nu.
- din discuţiile purtate cu antrenori români renumiţi şi manageri de cluburi sportive a reieşit că problema
motivaţiei este acum de mare actualitate, aceştia apreciind, în marea lor majoritate, că stimularea
12
materială este potrivită şi suficientă pentru a angrena sportivul pe un drum extrem de greu şi de
riscant.
Oare aşa stau lucrurile?
Plecând de la aceste considerente ne-am propus realizarea unui cadru de cercetare complex,
care să vizeze câteva repere fundamentale pentru problematica sportului românesc în general şi a
managementului cluburilor sportive în special, abordând motivaţia sportivilor de înaltă performanţă
din România, structura axiologică şi perceperea de sine a acestora.
Obiectivele cercetării:
Obiectivele teoretice ale cercetării îşi propun:
- Prezentarea teoriei motivaţionale bazată pe conceptul de sine ca model integrator al teoriilor
motivaţionale precedente;
- Prezentarea teoretică a influenţelor structurii Sinelui ca element central al personalităţii şi a
sistemului axiologic al individului asupra surselor motivaţionale.
Deasemenea, studiul îşi propune şi obiective practice:
- Determinarea legăturilor existente între gradul de consistenţă a sinelui şi structura motivaţională;
- Surprinderea influenţei structurii axiologice asupra stabilirii ierarhiei celor cinci surse
motivaţionale;
- Determinarea influenţei nivelului de discrepanţă între imaginea de sine reală şi cea ideală asupra
stimei de sine.
Cercetarea are în vedere atât aspecte de natură etică cât şi socială, deoarece se adresează unor
persoane din elita sportului românesc care, în mare parte, au dorit să rămână anonime, prin prisma unor
rezerve ale acestora sub aspectul unor eventuale vulnerabilităţi care pot apărea în plan personal. Am
respectat aceste doleanţe, apreciind că interesul sportivilor se situează deasupra interesului cercetării.
În ceea ce priveşte impactul pe care îl vor avea aceste studii asupra sportivilor, cercetarea are în
vedere că sportivul participă motivat, în scopul unei mai bune autocunoaşteri şi, implicit, al îmbunătăţirii
rezultatelor obţinute în plan competiţional.
Poziţia cercetătorului nu a fost deloc confortabilă deoarece a fost privit permanent ca un evaluator
care, la final, ar putea emite aprecieri mai puţin recunoscute şi acceptate de o persoană de anvergura unui
sportiv de înaltă performanţă, cu orgolii şi mari aşteptări…dar….toţi suntem oameni, cu punctele noastre
forte şi micile noastre vulnerabilităţi!...
Ipotezele cercetării:
Pornind de la obiectivele prezentate anterior, ne-am propus un cadru operaţional al cercetării, care
să cuprindă următoarele ipoteze de lucru:
13
Ipoteza 1:
Cu cât gradul de discrepanţă dintre Eul real şi cel ideal creşte, cu atât scade stima de sine la sportiv.
Ipoteza 2:
Dacă nivelul de consistenţă a Sinelui creşte, atunci ne aşteptăm să apară schimbarea ierarhiei
surselor motivaţionale preferate de sportiv.
Ipoteza 3:
Există o corelaţie semnificativă între dominanta axiologică a personalităţii şi sursa motivaţională
dominantă la sportivi.
Prezentarea instrumentelor folosite în colectarea datelor
În cele ce urmează, vom prezenta pe scurt instrumentele folosite de noi.
Indexul de adaptare şi valori (I.A.V) este unul dintre cele mai cunoscute instrumente de
investigare a percepţiei (imaginii) de sine şi totodată a evaluării acesteia. I.A.V. a fost elaborat de către
Robert S. Bills de la Universitatea din Alabama şi a fost adoptat şi etalonat pe populaţia românească de
Minulescu Mihaela în 1996 (Minulescu, Mihaela, 1996, apud Dumitru, I.,2001) şi măsoară: imaginea şi
evaluarea de sine reală care au fost exprimate prin conceptul de Sine, acceptarea de sine, imaginea de sine
ideală (Eul ideal) şi discrepanţa dintre Eul real şi Eul ideal.
Scala pentru măsurarea stimei de sine (The Rosenberg Self-Esteem Scale) a fost concepută în
1965 de către dr. Morris Rosenberg pentru a oferi un instrument de măsură a nivelului autoestimat al
stimei de sine.
Scala unidimensională cuprinde 10 itemi şi măsoară nivelele valorizării personale, încrederii în
sine, satisfacţiei de sine, respectului de sine şi deprecierii de sine.
14
Inventarul de surse motivaţionale a fost dezvoltat de către John E. Barbuto, JR. şi Richard W.
Scholl în anul 1998, plecând de la o taxonomie integrativă a surselor motivaţiei. Această taxonomie
reprezintă un cadru extrem de util pentru înţelegerea comportamentelor individuale şi proceselor de luare
a deciziilor. Aceste surse care devin şi scalele inventarului includ: motivaţia ca proces intrinsec, motivaţia
instrumentală, motivaţia internă şi externă bazate pe conceptul de sine şi internalizarea scopului.
Orientarea valorică a personalităţii (OVP) a fost elaborat, validat şi etalonat de Dumitru, Ion A.
în anul 2001 (Dumitru, I. 2001) în vederea cercetării şi evaluării orientării valorice a personalităţii. În
această cercetare am folosit varianta OVP1 care a fost preluată integral din lucrarea ,, Personalitate
atitudini şi valori” (Dumitru, I. 2001).
Elaborarea chestionarului OVP are la bază teoria lui Milton Rokeach despre sistemul de valori. În
selecţia celor 21 de valori cu care operează chestionarul OVP s-a folosit tehnica de extragere a celor mai
menţionate atribute cu ajutorul unor experţi.
Cele 21 de valori destinate a caracteriza orientarea valorică a personalităţii au fost grupate conform
opţiunilor în trei categorii:
Valori profesionale: ambiţie, bogăţie, competenţă, conştiinciozitate, creativitate, inteligenţă,
muncă, siguranţă profesională, spirit întreprinzător;
Valori morale: altruism, cinste, credinţă, demnitate, înţelepciune, omenie, responsabilitate;
Valori psihosociale (relaţionale): autocontrol, dragoste, receptivitate, recunoaştere socială,
independenţă.
Prezentarea lotului de subiecţi
Cercetarea a fost efectuată pe un grup de 118 de sportivi din cadrul loturilor naţionale, care
practică sport de înaltă performanţă în următoarele discipline: judo, karate tradiţional, lupte greco-
romane, scrimă, handbal, baschet şi rugby.
Sportivii de performanţă sunt persoane care practică sportul în mod organizat fiind legitimaţi în
cadrul unor cluburi sportive afiliate federaţiilor de specialitate, şi care au ca obiectiv obţinerea unor
performanţe sportive exprimate în câştigarea de titluri de campioni, de menţinerea în categoria de întrecere
sportivă, de promovarea într-o categorie superioară şi de câştigarea unor trofee pe plan naţional şi
internaţional.
La alcătuirea eşantionului s-au avut în vedere următoarele criterii de includere:
-sportivi care practică sport de performanţă, se află angrenaţi în activitatea competiţională şi au
obţinut cel puţin un titlu de campion naţional.
Vârsta subiecţilor care au participat la această cercetare este cuprinsă între 17 şi 33 de ani. În ceea
ce priveşte sexul acestora, 78 ( 66%) de subiecţi au fost de sex masculin, iar 40 (34%) au fost de sex
feminin.
15
Interpretarea psihologică a datelor
Ipoteza 1: Cu cât gradul de discrepanţă dintre eul real şi cel ideal creşte cu atât scade stima de sine
la sportiv.
Se acceptă că, în general, fiecare individ procesează toate informaţiile pe care le-a adunat despre
sine în decursul vieţii sale, se autoevaluează şi îşi creează o imagine proprie despre sine însuşi, făcând
apel la informaţii din trecut şi din prezent. Este destul de important pentru acesta să ajungă la un consens,
prin care să aibă o reprezentare de sine realistă, care să fie în acord cu dorinţele şi aspiraţiile pe care le are.
El nu rămâne însă la acest nivel, în care îşi formează o imagine de sine, ci odată cu evaluarea pe
care şi-o face îşi creează şi o altă imagine, de această dată fictivă, imaginară, a ceea ce ar dori să ajungă în
viitor, ceea ce ar vrea să deţină, cât de erudit să fie, cât de mulţi bani să aibă etc.
Fiecare persoană este caracterizată de o anumită distanţă dintre eul real şi cel ideal. Ceea ce ne
diferenţiază însă, este cât de mari sunt aceste diferenţe dintre ceea ce suntem şi ceea ce vrem să fim.
Sportivii care au o discrepanţă mică între Eul real şi Eul ideal au, conform cu datele pe care le-am
obţinut la eşantionul cercetării noastre, o stimă de sine pozitivă. Sunt tipul de indivizi care nu îşi
formulează scopuri şi idealuri prea îndepărtate, având posibilitatea să ajungă repede la finalizarea acestora.
De aceea, nu au motive să se creadă inferiori pentru că mai devreme sau mai târziu vor realiza ceea ce şi-
au propus. Aceştia devin mândri de realizările lor, îşi asumă anumite responsabilităţi, considerând că au
resursele să facă ceea ce şi-au propus.
Ei încearcă să promoveze la categorii superioare de concurs, fiind convinşi că pot să facă acest
lucru, luptând tot mai mult pentru ceea ce se consideră a fi doar un ideal.
În ceea ce îi priveşte pe cei al căror Eu real este la o distanţă mare faţă de cel ideal, aceştia au o
stimă de sine scăzută. De regulă, sunt nemulţumiţi de felul lor de a fi, considerând că sunt total lipsiţi de
calităţi, sau că nu sunt buni de nimic. Ceea ce este foarte important este că ei consideră că nu pot să
realizeze anumite lucruri pentru că nu au posibilităţile necesare. Acest fapt creează iluzia imposibilităţii de
a se apropia de eul lor ideal şi de aceea discrepanţa dintre ceea ce ei se percep a fi, si ceea ce ar dori să
ajungă devine tot mai mare, ducând la o profundă stare de disconfort psihic.
Cu cât gradul de discrepanţă se micşorează, cu atât sportivul îşi regăseşte echilibrul iar nivelul
stimei de sine creşte, ceea ce duce către rezultate bune atât în activităţile competiţionale, cât şi în cele
extraprofesionale. Acestuia i se dezvoltă capacitatea de a lua decizii responsabile şi abilitatea de a face
faţă presiunii care este generată fie de contextul competiţional fie de dorinţa de a atinge idealuri nerealiste.
De aceea, nu au motive să se creadă inferiori, pentru că mai devreme sau mai târziu vor realiza
ceea ce şi-au propus. Devin mândri de realizările lor, îşi asumă anumite responsabilităţi, considerând că au
resursele să facă ceea ce şi-au propus, sau încep să se comporte independent, încercând să se descurce
singuri în anumite situaţii pe care până atunci nu le puteau realiza.
16
Ipoteza 2: Dacă nivelul de consistenţă a sinelui creşte, atunci ne aşteptăm să apară schimbarea
ierarhiei surselor motivaţionale preferate de sportiv.
Consistenţa sinelui poate fi explicată prin relaţia dintre imaginea de sine a subiectului şi nivelul
de acceptare al acesteia. Atunci când un individ este de acord cu ceea ce crede despre el putem vorbi de
consistenţa sinelui. Dacă discrepanţa dintre cele două variabile (imagine de sine – acceptare de sine) creşte
fie într-un sens fie în celălalt, starea de consistenţă a sinelui dispare.
Această corelaţie este pozitivă şi semnificativă din punct de vedere statistic. Cu alte cuvinte, cu cât
imaginea de sine este mai pozitivă, cu atât acceptarea acestei imagini este mai mare, ceea ce semnifică
gradul bun al consistenţei sinelui.
Nivelul de acceptare de sine şi calitatea imaginii de sine se influenţează reciproc, în sensul că,
cu cât calitatea imaginii de sine este mai redusă, cu atât nivelul de acceptare de sine este şi el mai redus;
atunci când individul se percepe pe sine însuşi ca fiind neconform cu ceea ce şi-ar dori să fie, el resimte o
stare de neîmpăcare cu sine şi o dorinţă intensă de schimbare. Când acesta demarează demersurile pentru a
se schimba, pentru a-şi îmbunătăţi imaginea de sine, starea de acceptare începe să devină din ce în ce mai
predominantă, până în momentul în care individul ajunge în acord perfect cu ceea ce şi-ar dori să fie şi cu
ceea ce este de fapt.
Am stabilit că nivelul de consistenţă a sinelui influenţează preferinţele subiecţilor pentru trei surse
motivaţionale din cele cinci pe care le-am prezentat în această lucrare.
Astfel, cu cât consistenţa eului scade (creşte discrepanţa dintre imaginea de sine şi acceptarea
acesteia), în fruntea ierarhiei se situează fie ,,motivaţia externă bazată pe conceptul de sine”, fie
„ motivaţia instrumentală”. Dacă va creşte consistenţa sinelui, atunci în vârful ierarhiei surselor
motivaţionale va trece ,,motivaţia internă bazată pe conceptul de sine”.
Aceste date se traduc prin faptul că atunci când individul are o consistenţă a sinelui scăzută el tinde
a fi motivat de lumea externă, de remuneraţie, de ceilalţi din echipa sa la care se raportează. Starea de
disconfort resimţită datorită creşterii discrepanţei dintre imaginea de sine şi acceptarea acesteia este
compensată prin raportarea la ceilalţi şi la identificarea reperelor de depăşire a situaţiilor.
Atunci când gradul de consistenţă a sinelui este ridicat individul va fi motivat de dorinţa de a
obţine performanţe, el văzând în sarcinile sale provocări pentru afirmare şi reuşită. Aceste persoane
vizează obţinerea performanţelor competiţionale şi câştigarea prin efort intens a unei imagini bune în faţa
celorlalţi.
Cu alte cuvinte, nivelul de consistenţă a sinelui concretizat în existenţa unui echilibru relativ între
perceperea imaginii de sine reale şi acceptarea acestei imaginii de sine, produce schimbarea ierarhiei
surselor motivaţionale preferate de subiect decât pentru trei dintre acestea ,,motivaţia internă bazată pe
conceptul de sine”, cu o valoare direct proporţională cu dezvoltarea gradului de consistenţă a sinelui,
17
,,motivaţia externă bazată pe conceptul de sine” şi ,,motivaţia instrumentală” ambele cu o valoare invers
proporţională cu gradul de dezvoltare a consistenţei sinelui.
Ipoteza 3:
Există o corelaţie semnificativă între dominanta axiologică a personalităţii şi sursa motivaţională
dominantă.
Rezultatele obţinute au permis stabilirea unor direcţii clare a relaţiilor dintre structura axiologică şi
cele cinci surse motivaţionale.
Este important pentru manageri şi antrenori să înţeleagă dominanta axiologică a atleţilor
pentru a descoperi apoi latura sensibilă a individului în scopul de a-l motiva sau în cazul de faţă a-i
lăsa posibilitatea să se automotiveze.
Dacă dominanta structurii axiologice a individului se schimbă, conform cu datele pe care le-am
obţinut, se vor schimba şi sursele motivaţionale specifice subiectului. Conform cu datele obţinute cele trei
dimensiuni ale structurii axiologice se raportează diferit la cele cinci surse motivaţionale.
Astfel, structura axiologică se află într-o strânsă relaţie cu cele cinci surse motivaţionale pe care le-
am prezentat în această lucrare (motivaţia ca proces intrinsec, motivaţia instrumentală, motivaţia internă
şi externă bazate pe conceptul de sine şi internalizarea scopului).
Atunci când dominanta structurii axiologice este reprezentată de valorile sociale sursa
motivaţională preferată va fi ,,Motivaţia externă bazate pe conceptul de sine”. Atunci când un individ are
ca sursă dominantă în constelaţia sa de valori dimensiunea socială, el este îndreptat către dezirabilitatea
socială, către regulile grupului sau mediului din care provine care devin elemente motivante pentru
activităţile sale.
Când dominanta structurii axiologice este reprezentată de valorile profesionale sursele
motivaţionale preferate vor fi ,,Motivaţia ca proces intrinsec” şi ,,Motivaţia internă bazată pe conceptul de
sine”. Atunci când în centrul structurii axiologice se află valorile profesionale, individul se simte valorizat
de însăşi sarcina sau activitatea în sine. Este o situaţie în care datorită valorizării pozitive a valorii de
profesie sau de muncă individul devine motivat de sarcina în sine.
Când dominanta structurii axiologice este reprezentată de valorile morale sursele motivaţionale
preferate vor fi ,,Motivaţia instrumentală” invers proporţional şi ,,Internalizarea scopului”. Aceşti subiecţi
văd în activitatea sportivă şi în relaţiile cu ceilalţi modalităţi de a lăsa moralitatea să vorbească. Sunt de
obicei oameni de mare valoare, de o mare importanţă pentru managementul cluburilor sportive, atât prin
comportarea lor cât şi prin faptul că generează împrejur spiritul moral civic.
18
III. CONCLUZII ŞI PROPUNERI
Prin cercetarea de faţă am abordat câteva repere fundamentale pentru managementul actual
al cluburilor sportive: motivaţia sportivilor, structura axiologică şi perceperea de sine a acestora. În
încercarea de a găsi cele mai bune variante de a determina ce îl motivează pe sportiv în activităţile sale
s-au scris o serie de teorii şi s-au realizat nenumărate cercetări.
Cercetarea de faţă a abordat motivaţia bazată pe conceptul de sine ca model integrator al
teoriilor motivaţionale precedente şi a influenţei Sinelui ca element central al personalităţii şi
sistemului axiologic asupra surselor motivaţionale.
De asemenea am analizat măsura în care aceasta influenţează sau este influenţată de
structura axiologică şi de gradul de consistenţă a sinelui, încercând o abordare nouă, de a determina
felul în care imaginea de sine influenţează motivarea atletului prin descoperirea surselor de motivaţie care
acţionează cel mai bine asupra individului angrenat în activitatea competiţională.
În acest sens am realizat pe baza obiectivelor stabilite analiza structurii motivaţionale prin
investigarea gradului de consistenţă a sinelui, nivelului stimei de sine şi a sistemului axiologic al
sportivului.
Rezultatele pe care le-am obţinut după testarea şi validarea celor trei ipoteze, au scos în evidenţă
următoarele rezultate:
- Cu cât creşte gradul de discrepanţă dintre imaginea de sine percepută de subiect şi ceea ce el
şi-ar dori de fapt să fie (imaginea de sine ideală), cu atât scade stima de sine.
-În ceea ce priveşte cele cinci surse motivaţionale, acestea se află într-o strânsă relaţie cu gradul
de consistenţă a Sinelui.
-De asemenea, în ceea ce priveşte structura axiologică aceasta se află într-o strânsă relaţie cu
cele cinci surse motivaţionale pe care le-am prezentat în această lucrare (motivaţia ca proces intrinsec,
motivaţia instrumentală, motivaţia internă şi externă bazate pe conceptul de sine şi internalizarea
scopului).
În concluzie considerăm această cercetare o reuşită în abordarea modernă a motivaţiei, şi de un
real folos pentru managementul actual al cluburilor sportive care se află la momentul actual într-un
mare impas şi unde confruntarea cu problematica motivaţiei este în această perioadă de o mare
importanţă.
Înţelegerea structurii psihice a sportivului prin prisma surselor care îl pot motiva cel mai bine
în activităţile competiţionale, elemente detaliate în această lucrare, creează posibilitatea antrenorilor şi
managerilor marilor cluburi de a aborda sportivul la nivel individual, ca entitate de sine stătătoare în
19
vederea creşterii motivaţiei pentru muncă asiduă în sălile de antrenament şi implicit a atingerii
performanţelor competiţionale.
Bazându-ne pe rezultatele altor cercetări în domeniu cât şi pe cele obţinute în cadrul acestui studiu
propunem un plan de măsuri menite să contribuie la eficientizarea activităţii competiţionale în cadrul
marilor cluburi sportive din România şi un MICROGHID care conţine un program de optimizare a
performanţelor individuale la sportivi.
20
Plan de măsuri
Management Selecţie Antrenament Competiţie
Compatibilitate: program de motivare – nevoi (aspiraţii) sportiv
Set de valori ale clubului raportate la aspiraţiile sportivului
Actualizare permanentă a programului de motivare al
sportivului
Monitorizarea permanentă a progresului înregistrat de sportiv
Recunoaşterea publică a meritelor fiecărui sportiv în parte
Prime individuale pentru titlurile câştigate
Creşterea gradului de loialitate prin valori internalizate de sportiv şi
promovate de club
Elaborarea unui profil dezirabil al
sportivului de performanţă
Alegerea potenţialului
sportiv cu atitudini şi
comportamente în acord cu cerinţele
clubului
Existenţa unui echilibru între
abilităţile psihomotrice şi
motivare
Delegarea responsabilităţilo
de la antrenor către sportiv
Diversificarea antrenamentelor în scopul evitării
rutinei
Dezvoltarea spiritului de
competiţie inter şi intradiscipline
Schimbarea percepţiei:
eşecurile = o parte din drumul care duce spre succes
Implicarea sportivilor în
luarea deciziilor în actul
competiţional
“Politică” de vizitare a cluburilor de către familiile şi anturajul
sportivilor – mândrie şi stimă de sine a sportivilor
Înfiinţarea unor Centre de Psihologie Aplicată cu rol în selecţie
şi intervenţie psihologică
21
MICROGHID-program de optimizare
OBIECTIVE GENERALE
TEHNICI ŞI METODE
OBIECTIVE SPECIFICE
MODUL 1 MODUL 2
Tehnici de relaxareModel de antrenament cognitiv-
comportamental
S1discriminare: încordare - relaxare
S2exclusiv relaxare
S3relaxare controlată de stimuli verbali
S4relaxare diferenţială
S5relaxare rapidă
S6relaxare în situaţii anxiogene
E1învăţarea modelului de restructurare
cognitivă A-B-C-D-E conştientizarea reacţiei la stres
E2înţelegerea utilităţii teoriei A-B-C-D-E învăţarea unor modalităţi de reducere a
stresului competiţional
E3“a învăţa să ceri’ → o nouă modalitate de
reducere a stresului competiţionaldeţinerea controlului în situaţii de stres
E4asimilarea unor modalităţi de rezolvare
de probleme în grupconştientizarea utilităţii programului în
general şi a câştigurilor personale obţinute
Conştientizarea situaţiilor stresante.Însuşirea unor tehnici de relaxare.Însuşirea unor algoritmi de rezolvare a problemelor şi a unor modalităţi de a face faţă stresului competiţional.
Mecanisme de a face faţă stresului competiţional.Atitudine pozitivă a sportivului.Deţinerea controlului în situaţii tensionate.
22
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
Aktop, A., & Erman, K.A. (2006). Relationship between achievement motivation, trait anxiety and self-
esteem. Biology of sport, 23, (p.127-141).
Alexopolous, D. S., & Kalaitzidis, I. (2004). Psychometric properties of Eysenck Personality
Questionnaire-Revised (EPQ-R) short scale in Greece. Personality and Individual Differences, 37 (6),
(p.1205-1220).
Alley, T. R., & Hicks, C. M. (2005). Peer attitudes towards adolescent participation in male – and
female – oriented sports. Adolescence, 40, (p.273-280).
Amorose, A. J. (2003). Reflected appraisals and perceived importance of significant others’ appraisals
as predictors of college athletes’ perceptions of competence. Research Quarterly for Exercise and Sports,
74, (p.60-71).
Andersen, M. B., Van Raalte, J. L., & Brewer, B. (2001). Sport psychology delivery services: Staying
ethical while keeping loose. Professional Psychology: Research and Practice, 32 (1), (12-18).
Anderson, E.S., Wojcik, J. R., Winett, R. A., & Williams, D. M. (2006). Social-cognitive determinants
of physical activity: The influence of social support, self-efficacy, outcome expectations, and self-
regulation among participants in a church-based health promotion study. Health Psychology, 25 (4),
(p.510-520).
Annesi, J. J. (2004). Relationship of social cognitive theory factors to exercise maintenance in adults.
Perceptual and Motor Skills, 99 (1), (p.142-148).
Aniţei, M. (2007), Psihologie experimentală, Editura Polirom, Iaşi
Asci F. H. (2005). The construct validity of two physical self-concept measures: An example of Turkey.
Psychology of Sport and Exercise, 6 (6), (p.659-669).
Balmer, N. J., Nevill, A. M., & Williams, A. M. (2003). Modeling home advantage in the summer
Olympic Games. Journal of Sports Sciences, 21 (6), (p.469-478).
Balyi, I., & Hamilton, A. (2007, March 4). Long-term athlete development: Trainability in childhood and
adolescence. http://coaching.usolymicteam.com/coaching/kpub.nsf/v/2ltd04.
Beauchamp, M.R., & Whinton, L.C. (2005). Self-efficacy and other-efficacy in dyadic performance :
Riding as one in equestrian eventing. Journal of Sport and Exercise Psychology, 27, (p.245-252).
Bonchiş, E. (1996), Cunoaşterea de sine şi de altul - culegere de probe psihologice, Editura Imprimeriei
de Vest Oradea.
Biddle, S. J. H., Hanrahan, S. J., Sellars, C. N. (2001). Attribution research and sport psychology. In R.
N. Singer, H. A. Hausenblas, & C. M. Janelle (Eds.), Handbook of research on sport psychology (2nd ed.)
(p. 444-471). New York: Wiley.
23
Biddle, S. J. H., & Nigg, C. R. (2000). Theories of exercise behavior. International Journal of Sport
Psychology, 31, (p.290-304).
Borysiuk, Z. (2006). Complex evaluation of fencers’ disposition in three stages of sport development.
Biology of Sport, 23 (1), (p.41-53).
Cox, R. H. (2007). SPort psychology: Concepts and applications (6th ed.). New York: McGraw-Hill.
Cristea, M., Cristea, R. (1989), Personalitatea şi idealul moral, Editura Albatros, Bucureşti.
Crum, A. J., & Langer, E. J. (2007). Mind-set matters: Exercise and the placebo effect. Psychological
Science, vol. 18 (2),( p. 165-171).
Cumming, S. P., Smith, R. E., & Smoll, F. L. (2006). Athlete-perceived coaching behaviors: Relating
two measurement traditions. Journal of Sport and Exercise Psychology, vol. 28 (2), (p. 205-213).
Dafinoiu, I, (2001), Elemente de psihoterapie integrativă, Editura Polirom, Iaşi.
Dafinoiu, I, Laszlo-Vargha, J,(2003), Hipnoză clinică-Tehnici de inducţie, Strategii terapeutice, Editura
Polirom,Iaşi.
Deci, E.L. (1975). Intrinsic motivation. New York: Plenum.
Deth, Jan van, Scarbrough, E. (1995), The Concept of Value, în Jan van Deth, Elinor Scarbrough
(coord.) – The Impact of Values (Beliefs in Government, vol. 4), Oxford University Press.
Doron, R. Parot, F. (1999),Dicţionar de Psihologie, Editura Humanitas, Bucureşti.
Devlin, H. J., & Hanrahan, S. (2005). Thermal feedback, locus of control and precompetitive anxiety in
young athletes. Journal of Human Movement Studies, 49 (1), (p.1-29).
Duda, J. L. (1992). Motivation in sport settings: A goal perspectives approach. In G. C. Roberts (Ed.),
Motivation in sport and exercise (p. 57-91). Champaign, IL: Human Kinetics.
Dumitru, E. A. (2001), Personalitate atitudini şi valori, Editura de Vest din Timişoara.
Dunn, J. G. H., Causgrove Dunn, J., Gotwals, J. K., Vallance, J. K. H., Craft, J. A., & Syrotuik, D.
G. (2006). Establishing construct validity evidence for the Sport Multidimensional Perfectionism Scale.
Psychology of Sport and Exercise, 7 (1), (p.57-79).
Dunn, J. G. H., Causgrove Dunn, J., & Syrotuik, D. G. (2002). Relationship between multidimensional
perfectionism and goal orientation in sport. Journal of Sport and Exercise Psychology, 24 (4), (p.376-
395).
Durand-Bush, N., & Salmela, J. H. (2002). The development and maintenance of expert athletic
performance: Perceptions of world and Olympic champions. Journal of Applied Sport Psychology, 14 (3),
(p.154-171).
Epuran, M. (1980). Compendiu de psihologie pentru antrenori, Editura Sport-Turism, Bucureşti.
Epuran, M., Holdevici, Irina. (1993), Compendiu de psihologie pentru antrenori, Editura Sport-Turism,
editia a II-a Academia Naţionala de Educaţie Fizică si Sport, Bucureşti.
24
Epuran, M., Holdevici, Irina, Toniţa, Florentina (2001). Psihologia sportului de performanţă. Teorie şi
practică, Bucureşti, Editura FEST.
Evans, L., Jones, L., & Mullen, R. (2004). An imagery intervention program during the competitive
season with an elite rugby union player. The Sport Psychologist, 18 (3), 252-271.
Fletcher, R. B., & Hattie, J. A. (2004). An examination of the psychometric properties of the physical
self-description questionnaire using a polytomous item response model. Psychology of Sport and
Exercise, 5 (4),(p. 423-446).
Grandjean, B. D., Taylor, P. A., & Weiner, J. (2002). Confidence, concentration, and competitive
performance of elite athletes: A natural experiment in Olympic gymnasts. Journal of Sport and Exercise
Psychology, 24 (3), 320-327.
Haase, A. M., & Prapavessis, H. (2004). Assessing the factor structure of the Positive and Negative
Perfectionism Scale in Sport. Personality and Individual Differences, 36 (7), (p.1725-1740).
Hatzigeorgiadis, A., Theodorakis, Y., & Zourbanos, N. (2004) Self-talk in the swimming pool: The
effects of the self-talk on thought control and performance on water-polo tasks. Journal of Applied Sport
Psychology, 16 (2), (p.138-150).
Heltzel, R. (2006). Experience emotions! Social psychological reflections on the world of football fans.
Gruppenpsychotherapie und Gruppendynamik, 42 (2), (p.124-149).
Holdevici, Irina, Vasilescu, I.P.(1988). Activitatea Sportivă: Decizie, Autoreglare, Performanţă,
EdituraVictor,Bucureşti.
Holdevici, Irina, Vasilescu, I.P. (1988). Autodepăşirea în sport, Editura Sport-Turism, Bucureşti.
Holdevici, Irina, Vasilescu, I.P. (1991). Hipnoza si forţele nelimitate ale psihismului, Editura Aldomar,
Bucureşti.
Holdevici, Irina, Neacşu Valentina, (2006). Consiliere psihologică şi psihoterapie în situaţiile de criză,
Editura Dual Tech, Bucureşti.
Holdevici, Irina, (2008), Ameliorarea performanţelor individuale prin tehnici de psihoterapie, Editura
Lider, Bucureşti.
Iluţ, P. (2001), Sinele şi cunoaşterea lui, Editura Polirom, Iaşi.
Ingledew, D. K., Markland, D, & Sheppard, K. E. (2004). Personality and self-determination of
exercise behavior. Personality and Individual Differences, 36 (8), (p.1921-1932).
Johnson, J. J. M., Hrycaiko, D. W., Johnson, G. V., & Halas, J. M. (2004). Self-talk and female youth
soccer performance. The Sport Psychologist, 18 (1),(p. 44-59).
Jones, M. V., Bray, S. R., & Oliver, S. (2005). Game location and aggression in rugby league. Journal
of Sports Sciences, 23 (4), (p.387-393).
Kane, T. D., Marks, M. A., Zaccaro, S. J., & Blair, V. (1996). Self-efficacy, personal goals, and
wrestlers’ self-regulation. Journal of Sport and Exercise Psychology, 18, (p.36-48).
25
Katzell, R.A., Thompson, D.E. (1990). An integrative model of Work Attitudes, Motivation and
Performance. Human Performance, 2(3), 63-85.
Kavanough, D., & Hausfeld, B. (1986). Physical performance and self-efficacy make happy and sad
moods. Journal of Sport Psychology, 8, (p.112-123).
Kilkpatrick, M., Herbert, E., & Bartholomew, J. (2005). College students’ motivation for physical
activity: Differentiating men’s and women’s motives for sport participation and exercise. Journal of
American College Health, 54 (2), (p.87-94).
Kowalski, N. P., Crocker, P. R. E., & Kowalski, K. C. (2001). Physical self and physical activity
relationships in college women: Does social physique anxiety moderate effects? Research Quarterly for
Exercise and Sport, 72, (p.55-62).
Lee, C. (1982). Self-efficacy as a predictor of performance in competitive gymnastics. Journal of Sports
Psychology, 4, (p.405-409).
Lent, R. W., Lopez, F. G. (2002). Cognitive ties that bind : A tripartite view of efficacy beliefs in growth-
promoting relationships. Journal of Social and Clinical Psychology, 21 (3), (p.256-286).
Lester, J. (2004). Spirit, identity, and mountaineering. Journal of Humanistic Psychology, 44 (1), (p.86-
100).
LeUnes, A., & Deem, H. (2007). An uploaded POMS bibliography, 1971-2206. Unpublished manuscript,
Texas A&M University.
Loughead, T. M., & Hardy, J. (2005). An examination of coach and peer leader behaviors in sport.
Psychology of Sport and Exercise, 6 (3), (p.303-312).
Loughead, T. M., Hardy., J., &Eyes, M. A. (2006). The nature of athlete leadership. Journal of Sport
Behvior, 29 (2), (p.142-158).
Macsinga, I. (2000) Psihologia diferenţială a personalităţii, Tipografia Universităţii de Vest, Timişoara.
Marsh, H. W., Bar-Eli, M., Zach, S., & Richards, G. E. (2006). Construct validation of Hebrew
versions of three physical self-concept measures: An extended multitrait-multimethod analisys. Journal of
Sport and Exercise psychology, 28 (3), (p.551-558).
Miclea, M. (1999), Psihologie cognitivă, Editura Polirom, Iaşi.
Mitrofan, N. (2005), Testarea psihologică. Inteligenţa şi aptitudinile (colab.), Ed. Polirom, Iaşi.
Mitrofan, Iolanda, (2005), Consilirea psihologică. Cine, ce, cum ?, Editura SPER, Bucureşti.
Minulescu, Mihaela (2005), Psihodiagnoza modernă, chstionarele de personalitate Editura Fundaţia
România de mâine, Bucureşti.
Neil, R., Mellallieu, S. D., & Hanton, S. (2006). Psychological skills usage and the competitive anxiety
response as a function of skill level in rugby union. Journal of Sports Science and Medicine, 5 (3), (p.415-
423).
26
Niculescu, M. (2000). Personalitatea sportivului de performanţă (factori de personalitate condiţionali ai
performanţei sportive de vârf), Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
Niculescu, M. (2000). Psihologia sportului (culegere de lecţii), Editura Ex Ponto, Constanţa.
Niculescu, M. (2002). Metodologia cercetării ştiinţifice în educaţie fizică şi sport, Editura A.N.E.F.S.,
Bucureşti.
Owens, T. J. (2001), Extending Self-Esteem Theory and Research. Cambridge: University Press.
Pilkington, M. (1998), Sinele ascuns, Editura Teora, Bucureşti.
Priddy, Robert C. (1999), The Human Whole. An Outline of the Higher Psychology.
Prodan, A. (1997). Performantele individuale si satisfactia personalului. În R.L. Mathis, P.C. Nica, C.
Rusu (editori). Managementul resurselor umane, (p.34-58). Bucuresti: Editura Economica.
Răşcanu, Ruxandra (2007). Psihologie aplicată, Editura Universităţii Bucureşti.
Răşcanu, Ruxandra (2009). Psihologie clinică, Editura Universităţii Bucureşti.
Reimer, H. A., & Toon, K. (2001). Leadership and satisfaction in tennis: Examination of congruence,
gender, and ability. Research Quarterly for Exercise and Sport, 72 (3),(p. 243-256).
Rokeach, M. (1973), The Nature of Human Values, The Free Press, New York, Collier Macmillan
Publishers, London.
Rokeach, M. (1972), Beliefs, Attitudes and Values, Josey-Bass Co., San Francisco.
Rosenberg, M. (1989), Society and the Adolescent Self-Image, Revised edition. Middletown, CT:
Wesleyan University Press.
Roberts, G. C. (1993). Motivation in sport: Understanding and enhancing the motivation and
achievement of children. In R. N. Singer, M. Murphey, & L. K. Tennant (Eds.), Handbook of research on
sport psychology. New York: Macmillan.
Rolls, E. (1998). Motivation. În M. Eysenck (editor) Psychology an integrated approach (p.503-531).
New Jersey: Prentice Hall.
Sava,F. (2004), Analiza datelor în cercetarea psihologică, Metode statistice complementare, Editura
ASCR, Cluj-Napoca.
Shapiro, D. R. (2003). Participation motives of Special Olympic athletes. Adapted Physical Education
Quarterly, 20 (2), (p.150-165).
Simeone, R. J. (2003). Effects of mental imagery on athletic performance: A literature review. Journal of
Psychological Inquiry, 8 (1-2), (p21-26).
Skordilis, E. K., Gavrilidis, A., Charitou, S., & Asonitou, K. (2003). Comparison of sport achievement
orientation of male professional, amateur, and wheelchair basketball athletes. Perceptual and Motor
Skills, 97 (2), (p.483-490).
27
Skordilis, E. K., Sherrill, C., Yilla, A., Koutsouki, D., & Stavrou, N. A. (2002). Use of the Sport
Orientation Questionnaire with wheelchair athletes: Examination of evidence for validity. . Perceptual
and Motor Skills, 95 (1), (p.197-207).
Smith, R. E., Cumming, S. P., & Smoll, F. L. (2006). Factorial integrity of the Sport Anxiety Scale: A
methodological note and revised scoring recommendations. Journal of Sport and Exercise Psychology, 28,
109-112.
Sprott, D. E., Smith, R. J., Spangenberg, E. R., & Freson, T. S. (2004). Specificity of prediction
requests: Evidence for the differential effects of self-prophecy on commitment to a health assessment.
Journal of Applied Social Psychology, 34 (6), (p.1176-1190).
Treasure, D. C., Monson, J., & Lox, C. L. (1996). Relationship among self-efficacy, wrestling
performance, and affect prior to competition. The Sport Psychologist, 10, (p.73-83).
Tusak, M., Faganel, M., & Bednarik, J. (2005). Is athletic identity an important motivator?
International Journal of Sport Psychology. 36 (1), (p.39-49).
Umstattd, M. R., Saunders, R., Wilcox, S., Valois, R. F., & Dowda, M. (2006). Correlates of self-
regulation for physical activity among older adults. American Journal of Health Behavior, 30 (6), ( p.710-
719).
Watson, J. C., Zizzi, S. J., & Etzel, E. F. (2006). Ethical training in sport psychology programs: Current
training standards. Ethics and Behavior, 16 (1), 5-14.
Wilson, G. S., Raglin, J. S., & Pritchard, M. E. (2002). Optimism, pessimism, and precompetition
anxiety in college athletes. Personality and Individual Differences.
Woodman, T., & Hardy, L. (2001). Stress and anxiety. In R. N. Singer, H. A. Hausenblas & C. M.
Janelle (Eds.), Handbook of sport psychology (p. 290-318). New York: Wiley.
Zinsser, N., Bunker, L., & Williams, J. M. (2006). Cognitive techniques for building confidence and
enhancing performance. In J. M. Williams (Ed.), Applied sport psychology: Personal growth to peak
performance (5th ed., p. 349-381). New York: McGraw-Hill.
Zlate, M. (1997), Eul şi personalitatea, Editura Trei, Bucureşti.
28
