MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVAUNIVERSITATEA DE MEDICINĂȘI FARMACIE „NICOLAE

TESTEMIȚANU‟

CATEDRA : Stomatologie terapeutică

Șef de catedră: prof. univ., dr. hab Gheorghe Nicolau

Pe tema :

A efectuat: Galai Romangr.3508

A controlat: Viorica Chetrusconf.universitar

Chisinau 2014

1

CUPRINS:

Introducere

Tipuri de restaurari dentare

Clasificarea instrumentarului.

*Instrumentariul pt examinare

*Instrumentariul pt prepararea cavitatilor

*Instrumentar utilizat pt restaurarea dintilor

Materiale restaurative

* Linerii

*Materiale de baza (cementuri)

*Materiale fizionomice.

2

Actualmente gindirea tehnologica din intreaga lume e preocupata de schimbari revolutionare in stomatologie, daca mai inainte generatiile de composite, cimenturi glassionomere se schimbau peste fiecare 5-10 ani, in timpul de fata fiecare an apropie medicii de material ideale pentru restaurari dentare(composite microhibride, compomeri, sisteme de adezive cu elastomere).

Medicul stomatolog va alege impreuna cu pacientul cea mai buna varianta de obturatie in functie de dimensiunea spatiului de restaurare, estetica, durabilitatea materialelor de obturatie si bineinteles costuri. Exista o serie de factori care influenteaza performanta, durabilitatea, longevitatea si costul restaurarilor: sanatatea generala si orala a pacientului, componentele materialului de obturatie, presiunea la care este supus dintele in procesul de masticatie, durata si numarul de vizite necesare pentru a pregati si ajusta dintele restaurat. 

Tipuri de restaurari dentare (obturatii) 

Exista doua tipuri de restaurarii dentare prin obturatii: 

1. Restaurari directe Acestea reprezinta plombe ce sunt plasate imediat in cavitatea paceintului, dupa pregatirea prealabila a acesteia, intr-o singura sedinta stomatologica. Ele includ amalgamurile dentare, ionomeri de sticla, materiale din ionomeri sau compozit. In acest caz medicul dentist pregateste dintele (curatare), amplaseaza plomba si realizeaza eventualele ajustari intr-o singura sedinta. 

In restaurarea corono-radiculara sunt folositi pivoti metalici si nemetalici. Pivotii metalici sunt realizati in laboratorul de tehnica dentara sau se gasesc deja fabricati, fiind adaptati in cabinet de catre medicul dentist. Pivotii nemetalici, considerati fizionomici, se pot realiza la randul lor in laboratorul de tehnica dentara, din zirconiu, sau se gasesc deja fabricati din fibra de sticla. Refacerile corono-radiculare cu pivoti metalici sau nemetalici reprezinta solutia corecta, ambele optiuni avand acelasi rezultat clinic in considerarea calitatii tratamentului si a durabilitatii in timp. Pivotul din fibra de sticla este foarte usor de pus, nu necesita decat o singura sedinta, respectiv cea in care se face obturatia, eliminandu-se astfel etapele necesare in cazul pivotilor realizati in laboratorul de tehnica dentara. Datorita materialului din care este realizat, pivotul are caracteristici fizionomice, eliminandu-se translucenta gri, determinata de reflexia luminii la nivelul marginii gingivale a coronitelor ceramice in cazul pivotilor radiculari metalici. 

Un alt avantaj il constituie elasticitatea mult mai mare a fibrei de sticla comparativ cu materialele metalice, similara cu cea a dentinei, conferind o distribuire si o transmitere mult mai buna a fortelor masticatorii. De asemenea, dintele este ranforsat si functioneaza similar tesutului dentar. 

3

Pivotul din fibra de sticla poate fi folosit si in cazul acelor dinti la care a ramas doar radacina fara nici un perete dentar. Cu ajutorul materialelor de refacere a bontului dentar (dentatus, rasini si compozite) se poate amprenta in aceeasi sedinta si coronita dentara. Pivotul din fibra de sticla prezinta proprietati remarcabile, fiind eficient atat in distribuirea fortelor de incarcare (sustinerea coroanei dentare, masticatie), cat si in ranforsarea radacinii dintelui.

2. Restaurari indirecte 

Cazul acestui tip de restaurari necesita cel putin doua sedinte stomatologice. In aceasta categorie sunt incluse: inlay- urile (adecvat pentru a restaura conturul unui dinte) si onlay-urile (un pic mai mari decat inlay-urile, acopera si suprafata dintelui ce este supusa mestecarii), fatetele dentare (o pelicula subtire ce acopera suprafata dentara frontala), coroanele dentare (ce imbraca intreg dintele) si puntile dentare fabricate din aliaje de metale nepretioase, ceramica sau compozite. In timpul primei vizite medicul dentist pregateste dintele si realizeaza mulajul dintelui ce va fi supusa restaurarii, care va fi trimis la laboratorul dentar pentru fabricare. Urmatoarea sedinta va consta in cimentarea materialelor de obturatie in cavitate si ajustarea necesara. Uneori cel mai bun tratament dentar pentru un dinte este utilizarea unei restaurari care a fost prefabricata in laborator dupa o anumita forma, un mulaj. Materialele uitilizate pentru aceste tipuri de restaurari sunt: ceramica, portelan in combinatie cu structura metalica de suport, aliaje de aur sau aliaje de metale nepretioase. 

INSTRUMENTAR

Precizarea unui diagnostic corect şi elaborarea unui plan de tratament eficient necesită prezenţa în cabinetul stomatologic a unei variate game de instrumente care în general poate fi împărţită astfel:

instrumentar utilizat la examenul obiectiv;

instrumentar utilizat pentru prepararea cavităţilor;

instrumentar utilizat pentru restaurarea dinţilor.

I. INSTRUMENTAR DE EXAMINAT

1. Oglinda dentară

Ca orice instrument cu utilizare manuală se compune dintr-un mâner şi partea activă (oglinda propriu-zisă) care poate fi fixă sau detaşabilă.

În funcţie de imaginea pe care o dau oglinzile pot fi: concave – redau o imagine mărită a suprafeţei de observat, utilă în examenul

clinic;

plane – redau dimensiunea reală şi sunt indicate în timpul preparării cavităţii.4

Indicaţii Indepărtarea limbii şi a obrazului pentru a le proteja în timpul preparării;

Examinarea suprafeţelor dentare inaccesibile privirii directe.

Reflectarea indirectă a luminii de la unitul dentar pe câmpul operator.

2. Sondele dentare rigide

Sunt instrumente cu o singură parte activă, sau cu două părţi active, fiind utilizate de obicei în procedurile de diagnostic şi tratament.

Sunt patru tipuri de sonde dentare rigide: Sondele drepte cu un col (gât) drept, utilizându-se la dinţii frontali maxilari;

Sonda curbă (numărul 23) cu un col curbat în semicerc, ca un arc; are un vârf

situat la 900 faţă de mâner şi ne ajută în detectarea cariilor cervicale;

Sonda dentară în unghi drept (numărul 6), are un col ce formează un unghi drept,

plasând partea activă perpendiculară pe mâner; este necesară în detectarea

cariilor fisurale.

Sonda interproximală (numărul 17), al cărui col formează două sau mai multe

unghiuri astfel încât vârful este îndreptat spre mâner. Acest instrument este

indicat pentru detectarea cariilor aproximale situate la nivelul sau sub punctul de

contact.

În examinarea cariilor incipiente în smalţ (white-spot), pentru a nu distruge stratul de suprafaţă aproximativ integru sunt folosite sonde dentare flexibile, din plastic sau din oţel (ac Miller).

Aceste instrumente sunt folosite şi în palparea pereţilor unei cavităţi profunde, în detectarea unor deschideri accidentale ale camerei pulpare.

3. Pensele dentare

În funcţie de forma părţii active şi după unghiul pe care-l formează cu mânerul se pot împărţii în;

pense curbe cu vârfuri netede;

pense curbe cu vârfuri zimţate;

pense în unghi obtuz sau drept.

IndicaţiiCu ajutorul lor se manipulează buletele de vată pentru a usca dintele, rulourile pentru a

izola zona din jurul dintelui, instrumentele mici sterilizate din cutii, pe câmpul operator.

5

II. INSTRUMENTARUL PENTRU PREPARAREA

CAVITĂŢILOR

1. INSTRUMENTARUL DE MÂNĂUtilizarea instrumentarului de mână reduce pericolul afectării pulpei dentare prin

eliminarea vibraţiilor şi a căldurii, iar anumite faze se pot executa numai cu aceste instrumente (bizotarea pragului gingival).

1. Clasificare

I.Instrumente cu acţiune în smalţ:a. Dălţi:

dalta dreaptă;

dalta curbă;

dalta dublu angulată.

b. Toporişti de smalţc. Bizotatoare de prag gingival.

II. Instrumente cu acţiune în dentină:a.Toporişti de dentină;b.Săpăligă de dentină;c.Instrument de precizat unghiuri dentinare;e.Linguri Black.

2. Descriere generală

Fiecare instrument de mână are următoarele pârti componente: Mânerul care este drept fără variaţii dimensionale. Este octogonal pe secţiune şi

poate prezenta striaţii sau diferite reliefuri pentru a facilita priza.

Gâtul (colul) care face legătura cu lama sau părţile active ale instrumentului. La acest

nivel se întâlnesc unghiuri diferite. Din punct de vedere al numărului de unghiuri,

avem instrumente cu un singur unghi, dublu cudate, sau triplu cudate. Ultimele două

se mai numesc şi instrumente în contraunghi.

Lama este partea instrumentului pe care se găsesc situate marginile tăietoare.

Partea activă, reprezintă marginea tăietoare a instrumentului. De obicei este sub

forma unui bizou cu diferite forme.

Unghiul lamei este acela dintre axul lung al lamei şi axul lung al mânerului.

Unghiul părţii active este acela dintre marginea tăietoare a acesteia şi axul lung al

mânerului.

6

4. Tipuri de instrumentar de mână.

I. Pentru smalţ:1.Dălţi:

a. Dălţi drepte –

b. Dălţi monoangulare (Wedelstaedt),

c. Dălţi dublu angulate.

2. Toporişca de smalţ3.Bizotatoare de prag gingival.

II. Pentru dentină:1. Toporiştile de dentină2. Toporişti tip “sapă”

3. Toporişti pentru unghiuri4. Lingurile Black (excavatoare). Cu ele se îndepărtează dentina patologică.

2. INSTRUMENTE ROTATIVE

1. Piese de mână.

Pentru ca să producă rotirea instrumentarului rotativ propriu-zis este necesar ca energia mecanică produsă de o sursă oarecare să fie transmisă la acesta. Rolul de transmisie îl au aşa numitele piese de mână.a.Piesa dreaptă pentru braţul Doriot.

Ea operează la viteze mici (5.000-10.000 rpm). Este destinată în prepararea cavităţilor pe dinţii frontali, pe faţa vestibulară a incisivilor mandibulari şi pe faţa ocluzală la molari şi premolari. Nu se folosesc decât freze de peste 40 mm lungime şi diametru de 2,35 mm. Ele sunt reţinute în piesă, printr-un sistem de crampoane activat printr-o mişcare de împingere a manşonului piesei. b.Piesele contraunghi

Operează la aceleaşi viteze, sunt indicate în manopere terapeutice la dinţii maxilari şi mandibulari. Frezele au la capătul inactiv un şanţ în care în momentul fixării se angajează o clemă din capul piesei. Au o lungime medie de 22 mm iar diametru de 2,35 mm. Zonele inaccesibile pot fi abordate cu un cap miniatural şi freze scurte (16 mm). Atunci când capul piesei face numai un unghi drept cu mânerul, piesa se numeşte în unghi drept.c.Turbina

Odată cu apariţia rotorului cu aer, vitezele convenţionale au putut să crească până la valori mari (45.000 – 100.000 rpm) sau foarte mari (100.000 – 500.000 rpm). Diametrul frezei a scăzut de la 2,35 mm la 1,6 mm şi au o lungime de 19 mm; sunt fixate prin fricţiune. Vitezele mari necesită freze diamantate sau din carbură. Tendinţa de a se bloca când aplicăm presiuni mari asigură o siguranţă crescută în prepararea cavităţii. Un dezavantaj al vitezelor mari este însă scăderea simţului tactil.

7

Vitezele mari şi foarte mari sunt indicate în prepararea cavităţilor, când lucrăm numai în smalţ. De la joncţiunea smalţ – dentină şi în dentină vom lucra la viteze convenţionale.

Astăzi toate piesele de mână au incorporat un sistem de răcire aer-apă, asigurând o răcire, o curăţire şi o vizibilitate crescută. Cele mai noi piese de mână au inclus şi un sistem de iluminare a câmpului operator printr-o fibră optică.

Apariţia micromotoarelor electrice şi a celor pneumatice a simplificat tehnicile de preparare ale cavităţilor, viteza fiind modificată la aceeaşi piesă de la cele convenţionale (10.000) la cele înalte (60.000) dispozitivul de reglare fiind fie la pedală fie încorporat în micromotor.

2. Instrumentar rotativ utilizat în prepararea cavităţilor

a. Frezele: sunt acele instrumente prevăzute cu lame tăietoare şi care prelucrează suprafaţa prin aşchiere;

b. Pietrele: sunt acele instrumente a căror extremitate activă prezintă o suprafaţă abrazivă şi prelucrează structura prin abrazie.

a. Frezele dentareÎn general, frezele prezintă trei mari porţiuni:cap gât, tijă.Clasificarea lor apelează la mai multe criterii:

După piesa la care pot fi adaptate:

pentru piesa dreaptă;

pentru piesa contraunghi;

pentru piesa miniaturizată şi în unghi drept;

pentru turbină.

După material şi modul de fabricare: freze din oţel – tratate termic, până la o valoare a durităţii Vicker de 800, cu

care se lucrează numai în dentină şi numai cu viteze convenţionale (6.000 –

10.000 rpm);

freze din carbură de tungsten – pulberea din carbură de tungsten este

amestecată cu pulbere din carbură de cobalt, sub presiune, şi sunt încălzite în

vid până ce valoarea durităţii Vicker este de 1600-1700. Cu ele se poate lucra

atât în smalţ cât şi în dentină, la viteze convanţionale sau înalte.

După lungimea frezelor: freze pentru turbină – 19 mm, 21mm (L), 25 mm (XL)

freze scurte pentru cap miniaturizat – 16 mm;

freze normale pentru piesa contraunghi – 22 mm;

freze cu gât lung pentru piesa contraunghi – 26 mm;

freze normale pentru piesa dreaptă – 44 mm;

După forma părţii active8

freze sferice nr. ¼, ½, 1, …. 10 – active pe toată suprafaţa capului, fiind

utilizate în mişcări laterale de penetrare şi de retragere. Sunt indicate în

deschiderea procesului carios şi plasarea şanţurilor de retenţie, În mărimile

mai mari ajută la îndepărtarea dentinei patologice.

freze cilindrice (fissure) cu lame longitudinale nr. 55…59 – lamele tăietoare

sunt paralele cu axul lung al frezei, având o orientare fie dreaptă, fie uşor

oblică, în siprală.

freze cilindrice (fissure) cu lame longitudinale secţionate transversal nr.

555…560 – lamele tăietoare au aceeaşi orientare dreaptă su în spirală. Frezele

cilindrice sunt indicate în:

lărgirea accesului în cavităţile carioase;

realizarea formei de contur;

realizarea pereţilor cavităţii;

unirea a două procese carioase.

frezele con-invers nr. 33 ¼ , 33 ½, 34, 35, 37, 39 – sunt freze care prezintă o

parte activă sub formă de trunchi de con, cu baza mare aşezată frontal. Sunt

indicate pentru:

extensia cavităţii;

realizarea formei de retenţie;

unirea a două procese carioase;

netezirea pereteui pulpar la cavităţile de clasa I-a şi a II-a;

prepararea caviţăţilor de clasa a V-a.

frezele roată nr. 14, 15 – după cum le spune şi numele au forma unei roţi

plasată perpendicular pe gât şi sunt utilizate în:

plasarea şanţurilor de retenţie în cavităţile de clasa a V-a;

secţionarea coroanelor metalice.

freze pară (eliptice) nr. 329, 330,331, 332 – aceste freze sunt caracterizate

prin unghiuri rotunjite şi părţi laterale uşor convergente spre gât. Extremitatea

capului este curbă sau plată, cu unghiuri rotunjite. Acest tip de freze (330) a

fost introdus încă din 1930 de dr. Miles Markley, odată cu principiul

conservativ în prepararea cavităţilor şi cu apariţia tratamentulu restaurativ

atraumatic.

frezele conice cu lame longitudinale nr. 168…172 – au forma unui con cu

baza mare spre gât iar în funcţie de orientarea lamelor design-ul poate fi drept

sau în spirală.

9

frezele conice cu lame longitudinale secţionate transversal nr. 699…703 – pot

avea acelaşi design ca frezele anterioare şi capătul plat cu unghiuri uşor

rotunjite..

frezele nr. 245, 271 şi 272 – sunt freze cu un design nestandardizat. Ele au

fost astfel imaginate pentru a combina unghiurile rotunjite cu capătul plat.

Astfel de freze uşurează preparaţia cavităţilor care vor avea planşee netede şi

unghiuri interne rotunjite. O tendinţă universal valabilă în evoluţia frezelor o

reprezintă rotunjirea unghiurilor ascuţite. Unghiurile ascuţite rezultate din

acţiunea frezelor convenţionale pot provoca concentraţii înalte de stress,

crescând tendinţa dintelui la fracturare. Frezele moderne cu unghiuri rotunjite

au o viaţă mai lungă pentru că nu au colţuri ascuţite care să se fractureze sau

să se uzeze prematur.

b. Pietrele dentare abrazive1. Pietre diamantate

sunt cele mai longevive şi au o mare eficienţă când acţionează în smalţ şi în

dentina sănătoasă. În schimb au un randament minim în ţesuturile alterate

(demineralizate)

Descriere generală:Sunt formate din trei părţi importante:

un substrat metalic;

pulperea de diamant abrazivă;

liant care menţine pulberea de diamant pe substratul metalic.

Substratul metalic – seamană cu o freză fără lame, fiind descrise acleaşi părţi esenţiale: tija, gâtul şi capul. Pentru discurile şi pietrele abrazive care au o durată de viaţă scurtă, partea activă (discul sau piatra roată) sunt detaşabile de tijă (mandrin).

Pulberea de diamant – diamantele utilizate sunt obţinute pe cale industrială, fie naturale sau sintetice, fiind prelucrate până la stadiul de pulbere cu diferite forme şi mărimi.

Liantul – poate fi: ceramic (mai rezistent la temperaturi înalte) sau răşinic (bachelită, mai elastic). În zilele noastre pulberea de diamant este ataşată la substratul metalic prin electoliza unui pelicule de metal de pe substrat pe care se plasează pulberea de diamant.

Se găsesc foarte multe forme ale cestor instrumente, diferite de ale frezelor care prezintă lame tăietoare:Datorită lipsei de standardizare a instrumentelor diamantate, privind forma şi dimensiunile lor, pentru a alege instrumentul dorit este necesară examinarea directă a acestora.

10

Mărimea particulelor diamantate este de obicei clasificată astfel: mare – 125-150μ;

medie – 88-125 μ

fină – 60-74μ;

foarte fină – 38 –44μ.

În general aceste instrumente nu trebuie folosite în tăierea metalelor sau a răşinilor acrliice auto- şi termopolimerizabile. Ele vor fi utilizate în special pentru îndepărtarea ţesuturilor dentare, a coroanelor din porţelan şi a răşinilor compozite.

2. Alte instrumente abraziveAu fost descoperite şi utilizate înaintea instrumentelor diamantate, astăzi având

indicaţii în special pentru modelarea, finisarea şi lustruirea restauraţiilor în laborator şi în cabinetul stomatologic. Ele sunt împărţite în două mari categorii:

1. Instrumente obţinute prin turnarea substanţei abrazive:

a. pietre fixate la tijă prin turnare: care au capul fix şi sunt utilizate

predominant pentru tehnici de modelare. Aceste instrumente au o

matrice mai moale (polimer rigid sau material ceramic) şi se uzează în

timpul folosirii. Materialele abrazive frecvent folosite sunt: carbura de

siliciu (SiC) – Carborundum sau oxid de aluminiu (Al2O3) – Alundum. Cele

de culoare verde şi neagră pot fi folosite în operaţiile în smalţ şi pe

dentină. Sunt disponibile atât pentru piesa dreaptă cât şi pentru

contraunghi: conice, coninvers, cilindrice, flacără, lenticulară, de diferite

lungimi şi diametre

b. discuri şi pietre roată detaşabile: care se fixează la un mandrin de

mărime conformă cu piesa utilizată şi care au un filet la un capăt. Aceste

instrumente prezintă şi ele un orificiu în centru prin care va intra şurubul

de fixare.

piatra Heatless: este confecţionată din Carborundum şi are o formă

roată. Grosimea ei variază de la 2,35 mm la 1,17 mm, iar diametrul de

la 0,9 mm la 1,8 mm.

discul de Carborundum (Joe Dandy Disk) este plat, şi utilizat în special

pentru tăierea în laborator sau în cabinet a lucrărilor protetice. Dacă

nu sunt manipulate cu atenţie se fracturează foarte uşor.

2. Instrumente obţinute prin placarea substanţei abrazive pe substrat

În general sunt reprezentate de discuri mai mult sau mai puţin flexibile, fiind utilizate în

11

special pentru modelarea unei suprafeţe neregulate (smalţ sau restaurare) pentru a obţine un

contur neted, plat sau convex.

Majoritatea discurilor flexibile sunt de unică folosinţă şi ataşabile la un mandrin. Mandrinul cu şurub are dezavanatjul că rotaţia este limitată numai la o mişcare de

rotaţie în sens orar. Mandrinul fără şurub (mandrin “pop-on”) nu interferează cu zonele de instrumentat fiind activ în ambele sensuri.

Materialele abrazive sunt cimentate pe un suport flexibil care poate fi hârtie, plastic sau textile.

Discurile care au o acţiune secantă sunt în general acoperite cu carbură de siliciu sau oxid de aluminiu. Cele care finisează şi lustruiesc, conţin în special abrazivi naturali:

silicat de calciu, magneziu, fier (roşu);

quartz (alb);

pulbere de cremene;

praf de coral;

oxid de fier.

Mărimea granulaţiei pot fi: mare;

medie;

fină;

ultrafină.

Deşi există o mare varietate de instrumente abrazive, fiecare practician îşi va selecţiona pentru activitatea cotidiană numai câteva tipuri, cu care el a obţinut rezultate optime.

4. INSTRUMENTARUL LASERLASER reprezintă iniţialele fenomenului denumit în limba engleză “light amplification by

stimulated emission of radiation”, prin care un gaz sau un cristal este stimulat pentru a emite fotoni cu o anumită lungime de undă, care sunt amplificaţi şi filtraţi, obţinându-se astfel un fascicul luminos coerent.

Fascicolul de raze este condus printr-o fibră optocă sau sistem de oglinzi, până la capătul emiţător, unde este focalizat prin nişte lentile spre vârful acestuia.

În cariologie, utilizarea laser-ului va evita încălzirea excesivă a ţesuturilor ce va afecta ulterior pulpa. Pentru a controla energia fascicolului şi implicit energia degajată la locul de impact, fascicolul continuu poate fi şi pulsat sau chiar superpulsat (un impuls=0,25ns), caz în care căldura este disipată eficient, fără ca temperatura pulpei să fie modificată semnificativ; în acest scop este indicată şi răcirea cu apă a câmpului operator.

12

III. INSTRUMENTAR UTILIZAT PENTRU

RESTAURAREA DINŢILOR.A. Instrumente de preparare a materialelor (spatule de ciment)

Multe materiale pentru obturaţie, în cariologie, se prepară prin amestecarea unui lichid cu o pulbere sau a două paste, cu ajutorul unor instrumente. Cele mai obişnuite sunt spatulele de ciment , care au gâtul drept, şi părţile active plate, cu suprafeţele netrede şi marginile rotunjite. În funcţie de materialul preparat, ele pot fi din metal, plastic, agat sau stelit.

B. Spatulele bucale

Forma părţii active şi angularea gâtului acestor instrumente sunt foarte variate. Ele sunt indicate în transportul şi manipularea materialelor plastice după prepararea lor. Partea activă are o suprafaţă mai mică şi are margini şi colţuri rotunjite. Pentru a minimaliza adeziunea materialului şi a facilita curăţirea lor, pot fi placate la suprafaţă cu teflon. Pot fi din oţel sau plastic.

C. Instrumente de condensare (fuloare)

Reprezintă instrumentul necesar condensării oricărui material plastic în cavitatea preparată. De obicei au suprafeţele netede, iar gâtul prezintă diferite unghiuri şi curburi. Sunt de diferite dimensiuni, iar partea activă are formă rotundă, cilindrică sau dreptunghiulară.

Fuloarul pentru amalgam prezintă un capăt activ cu striaţii, necesar transportului materialului în cavitate, şi celalălt capăt neted, pentru condensare.

D. Instrumente pentru netezire

Sunt asemănătoare fuloarelor, realizând netezirea suprafeţei obturaţiilor metalice, înainte şi după modelarea lor. Au suprafaţa activă netedă, gâtul are angulaţii diferite iar partea activă prezintă forme variate, cum ar fi: sferică, ou, coadă de castor, conice. Unii clinicieni, folosesc pentru această manoperă şi instrumente rotative care imită forma frezelor şi care au suprafaţa activă a capului perfect netedă.

E. Instrumente pentru modelare

Sunt instrumente tăietoare, cu partea activă sub formă de lamă, fie bizotate pe o singură suprafaţă sau dublu bizotate. Cele mai obişnuite sunt instrumentele Hollenback, care prezintă ambele margini dublu bizotate, cu vârful ascuţit şi cu gâtul mono- sau biangulat.

Instrumentele discoid-cleoid sunt instrumente active la ambele capete, cu formă triunghiulară şi sferică şi cu margini dublu bizotate ascuţite.

Cuţitele pentru amalgam prezintă o lamă care are o singură margine tăietoare, simplu bizotată.

Cuţitele universale sunt de tipul Bard-Parker, cu diferite forme. Unele sunt făcute pentru anumite scopuri, cum ar fi cuţitul Willson, care are partea activă plană, bizotată pe o parte şi îndoită pe lat, la un unghi drept, putând fi astfel introdusă pentru a putea modela amalgamul sub punctul de contact..

13

F. Instrumente de finisat şi lustruit

Sunt instrumente rotative (freze, pietre, discuri abrazive, perii, gume) pentru turaţii convenţionale.

a. Frezele de finisat vor trebui să aibă cel puţin 12 lame tăietoare, unele din ele având chiar 40 de lame paralele, nesecţionate transversal, dispuse longitudinal în continuarea gâtului, mai puţin accentuate, având o capacitate secantă redusă. Sunt din oţel pentru amalgam şi din carbură de tungsten pentru răşini compozite. Ele taie foarte puţin din structura materialului, îndepărtând numai excesul, obţinând astfel o suprafaţă netedă. Partea activă are diferite forme: sferice, conice, flacără, pară, etc. Datorită durităţii lor mai mici nu sunt active pe smalţ.

b. Discurile şi benzile (strips-urile) abrazive de hârtie sau plastic. Discurile sunt descrise la instrumentarul abraziv. Din această categorie mai fac parte şi benzile abrazive înguste (strips-uri) care prezintă numai o suprafaţă activă, la mijloc fiind o zonă fără abraziv, care se adaptează prima în zona interdentară mai îngustă. Iniţial vom acţiona cu jumătatea pe care este un material abraziv cu granulaţii mai mari, şi apoi pentru lustruirea finală cu partea abrazivă mai fină, prin mişcări de du-te-vino, dinspre vestibular şi oral.

c. Periile au diferite forme (conice, cilindrice, roată) şi sunt fixate prin înşurubare la un mandrin sau prin turnare la tijă. Se folosesc singure sau împreună cu paste abrazive în lustruirea suprafeţelor metalice.

d. Gumele au la rândul lor diferite forme: conice, cupă, lenticulare, flacără. Sunt turnate sau fixate prin înşurubare. Sunt utilizate în lustruirea obturaţiilor metalice, unele din ele fiind mai active având încorporate în cauciuc şi diferite materiale abrazive.

Etape de realizare a tratamentului cariei dentare prepararea cavităţilor:

Deschiderea procesului carios – prin care se creează o cale de acces spre interiorul

procesului carios, în scopul pregătirii cavităţii – instrumentar rotativ.

Exereza dentinei alterate – constă în îndepărtarea în întregime a conţinutului procesului

carios, inclusiv a ţesutului dentinar afectat în mod vizibil – se utilizează escavatoare bine

ascuţite sau instrumentar rotativ.

Extensia preventivă – constă în amplasarea marginilor cavităţii în zonele dentare supuse

actelor de autocurăţire şi accesibile curăţirii artificiale, până în ţesut sănătos (pante??

cuspidiene, feţe vestibulare şi orale).

Realizarea formei de retenţie – se realizează prin:

paralelismul în plan axial a, cel puţin, 2 pereţi verticali,

întâlnirea pereţilor laterali în unghi drept cu peretele-pulpă sau parapulpar,

unghiuri bine exprimate la întâlnirea pereţilor laterali între ei,

realizarea fundului cavităţii – plană sau în trepte,

realizarea de cavităţi de retenţie sub formă de coadă de rândunică; în cazul

cavităţilor clasa a II-a (pe faţa ocluzală), clasa a III-a şi a IV-a (pe faţa orală).

14

Forma de rezistenţă – cavităţile trebuie să aibă pereţi suficient de rezistenţi pentru a face

faţă atât forţelor care se exercită pe suprafeţele dinţilor, cât şi forţelor centripete

dezvoltate în masa?? obturaţiei.

Finisarea marginilor cavităţii – realizarea de margini groase de smalţ prin îndepărtarea

anfractuozităţilor smalţului, rotunjirea unghiurilor conturului exterior al cavităţii.

Bizotarea se realizează la nivelul cavităţilor de clasa I, cavităţile de clasa a II-a, doar la

nivelul pragului gingival şi al marginilor cavităţii ocluzale. La cavităţile de clasa a III-a, a

IV-a, aV-a, nu se face bizotare ci, doar, se urmăreşte ca marginile să nu prezinte

anfractuozităţi, să fie drepte şi netede.

Curăţarea finală sau toaleta cavităţii .

Reprezintă manopera de curăţire, de uscare şi inspecţie finală a cavitaţii. Se îndepărtează pulberile dentinare restante, resturile mici de smalţ rămase eventual

din etapa anterioară, urmele de salivă şi de sânge.Spălarea se face cu seringa cu apă încălzită, iar uscarea cu câteva jeturi de aer

necontaminat cu eventuale urme de ulei (cu o seringă), dar nu mai mult de 10 secunde, pentru a împiedica desicarea dentinei şi lezarea organului pulpo-dentinar.La sfârşit facem o inspecţie finală a cavitaţii.

MATERIALE RESTAURATIVEMaterialele şi substanţele utilizate în terapia şi protecţia complexului pulpo-dentinar

trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

să nu constituie o sursă de iritaţie pulpară şi să nu cauzeze modificări ireversibile;

să realizeze un pansament protector al fibrelor Tomes şi nervoase afectate sau

secţionate;

să aibă o acţiune antitoxică şi antibacteriană;

să obstrueze tubulii dentinari deschişi;

să constituie un mediu izolant pentru pulpa dentară faţă de agenţii nocivi din

materialele de obturaţie definitive şi faţă de excitaţiile transmise din cavitatea bucală;

să nu fie neutralizate de unele componente ale materialului de obturaţie definitivă, dar

nici ele să nu le influienţeze pe acestea;

să stimuleze mecanimele de neodentinogeneză, dar numai limitat în dreptul leziunii;

acţiunea lor să nu fie modificată de umorile tisulare;

15

să nu coloreze dintele;

să se poată aplica uşor;

să adere la suprafeţele pe care se aplică şi , la nevioe, să poată fin îndepărtate;

să aibă eficacitate maximă în cantităţi mici;

să nu necesite condiţii speciale de conservare în cabinetul stomatologic.

Nici un material existent nu îndeplineşte simultan aceste condiţii, el fiind ales în funcţie de situaţia clinică existentă.

I LINERIISunt straturi relativ subţiri de material utilizate în primul rând pentru a asigura o barieiră

cu scopul de a proteja dentina de elementele toxice ce pot difuza din restaurare şi /sau de fluidele orale care pot penetra uşor prin fenomenul de micropercolare la interfaţa dinte-restauraţie. Ele contribuie şi la o izolare electrică iniţială, iar în unele situaţii, când leziunea carioasă este cronică şi profundă sau are o evoluţie acut-progresivă, promovează şi o medicaţie pulpară.

1. Liner-ii tip soluţie

Ele generează un film subţire, 2-5 µ prin evaporarea unor soluţii de lacuri naturale (Copal sau alte răşini dizolvate într-un solvent volatil). Aceste produse sunt de tip varnish. Aceste lacuri mai pot conţine şi timol, eugenol, floruri.

Produse: Copalite , Sealcoat Caulk-Varnish Copal Varnish

Sunt şi liner-i care având apa ca vehicul, înglobează mai mulţi constituienţi, care, în loc să fie dizolvaţi sunt în suspensie, numindu-se liner-i tip suspensie şi care asigură un strat mai gros (20-25µ cu o oarecare protecţie termică suplimentară).

Preparate comerciale Calxyl, Calasept ,Pulpdent Calcipulpe

3. Liner-i tip cement

Aceşti lineri sunt auto sau fotopolimerizabili, asigură un strat de până la 1 mm, aderent la dentină, mult mai rezistrent în timp ca liner-ii tip suspensie.

Preparate:

Autopolimerizabile:DYCAL (Caulk)

Cu priză fotoindusă: CALCIMOL LC (VOCO) -

16

Pentru calităţile lor deosebite, în ultimul timp au fost preparaţi şi liner-i pe bază de

glassionomer (auto- şi fotopolimerizabili).

II. MATERIALE PENTRU BAZĂ (CIMENTURILE)Sunt folosite în cariile cu evoluţie lent progresivă sau acut progresivă stabilizată,

profunde şi medii (dacă avem loc) peste un liner într-un strat de 1-2 mm, cu scopul de a asigura:

o protecţie termică pentru pulpă;

un suport mecanic suplimentar pentru obturaţie, distribuind stress-ul ocluzal local de

la restauraţie spre suprafaţa dentinară subiacentă;

un suport mecanic pentru bolţile cuspidiene sau crestele de smalţ subminate.

Acest suport mecanic creşte rezistenţa împotriva dislocării stratului subţire de liner, de deasupra pulpei în timpul condensării amalgamului.

Eugenatul de zinc

Rezultă din amestecul eugenolului cu o cantitate suficientă de oxid de zinc. Amestecurile sunt relativ slabe, astfel încât au apărut cimeturi îmbunătăţite: cimentul IRM care este eugenat de zinc + polimer de întărire. În plus particulele de oxid de zinc din pulpere au fost tratate la suprafaţă pentru a produce o mai bună adeziune.

Eugenolul este constituientul principal al esenţei de cuişoare în care se găseşte sub proporţie de 80-90%. Din punct de vedere chimic, în formula de structură se remarcă componenta sa fenolică. Aceasta este neutralizată cu ajutorul pulberii de oxid de zinc.

Oxidul de zinc este o pulbere amorfă, albă, greu solubilă în apă cu o reacţie slab bazică.

Eugenatul de zinc are o capacitate antiseptică foarte bună şi de lungă durată, astfel încât capacitatea de sterilizare a dentinei de la baza cavităţii după o perioadă de 90 de zile de la aplicare s-a dovedit a fi de 86% (Negucioiu).

Cimenturile oxifosfat de zinc

Formă de prezentare: pulbere – amestec de oxizi metalici (în principal oxid de zinc) şi lichid – acid ortofosforic.

Proprietăţi:

protecţie mecanică: protecţie chimică: protecţie antibacteriană protecţie termică:

protecţie electrică:

17

biocompatibilitate relativă deoarece pH-ul iniţial foarte scăzut (1,5 – 1,6 imediat

după aplicare şi 4-6 la o oră după aplicare) afectează organul pulpo-dentinar şi

inhibă neodentinogeneza.

Indicaţii:

obturaţii de bază în cavităţi medii şi profunde sub amalgam, după izolarea plăgii

dentinare cu un varnish.

Produse: ADHESOR

Cimentul policarboxilic

Forma de prezentare:

pulbere (oxid de zinc) şi lichid (acid poliacrilic) – sistemul calsic;

pulbere (amestec de oxid de zinc şi acid poliacrilic) şi lichid (apă distilată) –

sistemul anhidru;

capsule predozate (anhidre).

Nivelul scăzut de iritare pulpară s-ar explica prin:

diametrul moleculei de acid poliacrilic este mai mare decât diametrul

canaliculelor dentinare;

acidul poliacrilic este atras de proteine, limitându-I astfel difuziunea de-a

lungul canaliculelor dentinare.

Proprietăţi:

rezistenţă mare la compresiune, uşor efect bactericid efect carioprofilactic

adeziune crescută la dentină (îmbunătăţită prin adăugarea de fluoruri sau fosfat

tricalcic), de natură chimică (legături între grupările carboxil şi ionii de calciu);

protecţie chimică şi antimicrobiană datorată adeziunii crescute la pereţii dentinari

(percolare mult redusă);

conductibilitate termică şi electrică redusă;

biocompatibilitate bună (greutatea moleculară mare a acidului poliacrilic, atingerea

pH-ului neutru într-un timp scurt). Totuşi, în cavităţile profunde necesită aplicarea

unui liner;

nu induce remineralizarea dentinei, neodentinogeneza, şi nu inhibă inflamaţiile

pulpare incipiente.

Indicaţii:

obturaţii de bază în cavităţi superficiale, medii şi profunde.

Produse:DRALA POLICARBOXILIC DURELON (Espe);

18

Cimenturile glassionomere tip II

Forma de prezentare:

pulbere (sticlă de alumino-silicat) şi lichid (acid poliacrilic sau copolimeri de acid

maleic şi itaconic);

sisteme anhidre (lichidul este apa distilată sau soluţie diluată de acid tartric);

capsule predozate (necesită aparate de mixat şi dispozitive de activare şi aplicare

specifice firmei producătoare, ex. Ketac Fil, ESPE).

Proprietăţi:

rezistenţă la compresiune superioară cimenturilor oxifosfat de zinc şi policarboxilic

(rezistenţa creşte timp de 3-4 luni de la inserare);

efect carioprofilactic considerabil prin conţinutul crescut de fluoruri;

adeziune crescută la substratul dentinar realizată prin punţi de hidrogen la colagen şi

legături ionice la hidroxiapatită, ce creşte timp de 3-4 luni după inserare (poate fi

îmbunătăţită prin remineralizarea sau tratarea dentinei cu agenţi de curăţire – acid

tartric/poliacrilic);

sigilare foarte bună datorată: adeziunii chimice, contracţiei minime de priză şi

coeficientului de expansiune termică similar cu al dentinei;

conductibilitate termică şi electrică redusă;

biocompatibilitate bună (creşterea rapidă a pH-ului spre valori neutre, greutatea

moleculară mare a acizilor încorporaţi)

nu induce neodentinogeneza, remineralizarea dentinei, şi remisiunea fenomenelor

inflamatorii pulpare incipiente).

Indicaţii:

obturaţii de bază în toate cavităţile ce au peretele pulpar mai profund de 0,5-1mm faţă

de joncţiunea amelo-dentinară. Este material de elecţie în cazul obturării cu

compozite.

Produse:

sisteme cu priză chimică (autopolimerizabile);Fuji II GC; Ionobond

sisteme cu priză foto-iniţiată:KETAC CEM VITREMER, VITREBOND (3M);FUJI II LC

(GC SUA);PHOTAC BOND (ESPE).

Materiale de restaurare fizionomice

19

Sunt reprezentate de materiale care au o culoare asemănătoare dinţilor, conferind restaurărilor un aspect cât mai fizionomic.

Adezivii dentinari pentru compozit

Sunt utilizaţi direct peste dentină şi smalţ în cavităţile superficiale, iar în cariile medii sau profunde având în vedere că pot irita pulpa sunt aplicaţi peste o bază sau un liner, de obicei din glassionomer VLC (restaurări laminate).

Adeziunea chimică, implică legături interatomice realizate la interfaţa adeziv-substrat. Unele (studii) au arătat că agenţii adezivi şi colagenul sunt foarte diferiţi astfel încât măsura până la care acest tip de legătură participă la întreaga adeziune este discutabilă.

Adeziunea mecanică implică obţinerea unor suprafeţe dentinare şi amelare, cât mai fin neregulate cu microcavităţi în care adezivul să penetreze şi să se fixeze după polimerizare.

la smalţ: cu cât suprafaţa de adeziune va fi mai mare, cu atât adeziunea va fi mai

puternică. Acest lucru îl obţinem prin bizotare, când pe langă suprafaţa laterală a unei

prisme supunem condiţionării acide si capetele altor prisme, obţinând astfel

microcavităţi, ce vor contribui astfel la realizarea microretenţei mecanice. (fig. 46);

la dentină, pe lângă orificiiile canaliculelor dentinare lipsite de smear-layer care

asigură o oarecare microretenţie, prin utilizarea unor agenţi chelatori (EDTA, ac.

citric) ce îndepărtează smear-layer-ul sau a unor acizi organici mai slabi numiţi

condiţionetri dentinari (Dentin conditioner – ac. poliacrilic 10%) se obţine şi o

suprafaţă neregulată a dentinei intertubulare cu două efecte:

creşte suprafaţa de adeziune;

apar neregularităţi foarte multe şi fine în dentina intertubulară,

asigurând astfel o bună microretenţie mecanică dentinară.

O adeziune bună este asigurată de:

un film cât mai subţire între restaurare şi substrat;

interfaţa adeziv-dinte va fi cât mai intimă, agentul de adeziune trebuind să fie capabil

să se apropie de moleculele substatului până la o distanţă măsurabilă în nanometri.

Adezivi dentinari pentru amalgam

Ei pot fi folosiţi pentru a lega amalgamul de structura dentară, amalgamul de amalgam, sau amalgamul de alte sbstraturi metalice.

Condiţionarea acidă (gravajul acid)

20

Realizează microretenţia mecanică a restauraţiilor din compozit, prin condiţionarea acidă a smalţului cu o soluţie sau un gel de H3PO4 (30-50%) pentru 60 secunde, urmată de o spălare minuţioasă şi o uscare perfectă cu aer.

Producătorii au prezentat acidul sub două forme mai frecvente: lichid şi gel, conţinînd H3PO4, 37-50%.

Aspectul smalţului condiţionat corect este opac şi alb cretos.

Adeziunea la dentină

Legăturile se fac în special cu faza anorganică (hidroxiapatită), care din păcate aici este mai puţin reprezentată ca la smalţ, dar sunt posibile şi legături chimice cu faza organică (colagenul dentinar). Adezivul va avea o structură bipolară:

Pe lângă legătura chimică, adeziunea la dentină se bazează şi pe o puternică legătură micromecanică, în care adezivul penetrează atât în orificiile canaliculelor dentinare dilatate, prin disoluţia acidă a dentinei peritubulare, cât şi în microretentivităţile realizate în acelaşi mod pe dentina intertubulară.

Condiţionarea acidă a suprafeţei dentinare are ca obiectiv principal îndepărtarea smear-layer-ului slab intrinsec, pentru a permite adeziunea la matricea dentinară subiacentă.

Al doilea obiectiv al condiţionării acide ar fi demineralizarea matricei dentinare superficiale, crescînd porozitatea dentinară pentru a permite infiltraţia răşinei adezive în suprafaţă.

Adezivii pot fi cu priză iniţiată chimic sau cu priză fotoindusă, cu două componente (bază şi catalizator), sau monocomponente.

Polimerizarea celor cu priză chimică se face sub restaurarea din compozit, iar la cele cu priză fotoindusă se face în general înainte de aplicarea răşinii compozite propriu-zise. Oricare ar fi modul de aplicare, stratul de adeziv trebuie să fie cât mai uniform şi subţire posibil.

Recent au apărut sistemele adezive amelo-dentinare mono-componente, care se aplică după o condiţionare acidă totală şi simultană atât a smalţului, cât şi a dentinei, timp de 15-20 secunde. În acest sistem primerul şi adezivul sunt încorporate în acelaşi flacon (Prime-Bond).

1. RĂŞINILE COMPOZITE

Ele constituie în clasificarea A.D.A. (American Dental Association), după răşinile acrilice autopolimerizabile, a II-a clasă de materiale utilizate în restaurările cu răşini prin metoda directă.

21

În chimie, termenul de material compozit se referă la o asociere a două sau mai multe componente cu proprietăţi diferite, dar care perfect cuplate vor da naştere la un produs final cu proprietăţi diferite, superioare faţă de cele iniţiale puse în reacţie.

Clasic, în stomatologie răşinile compozite sunt formate din:

o faza continuă, liantul răşinos (matricea organică), care asigură substratul materialului

compozit, reprezentînd 30-50% din volum;

o faza dispersată, umplutura anorganică care creşte rezistenţa la forţele de uzură, îi scade

coeficientul de contracţie de priză şi coeficientul liniar de expansiune termică şi asigură

materialului un aspect cât mai fizionomic;

o agenţii de cuplare care permit o legătură cât mai bună între cele două faze, de aceasta

depinzînd în mare măsură caracteristicile superioare ale răşinilor compozite;

o adjuvanţi în proporţie de 5%, care au rolul fie de a controla reacţia de polimerizare prin

diferiţi iniţiatori, acceleratori, inhibitori, sau a influenţa calităţile estetice prin

stabilizatori, diferiţi coloranţi şi pigmenţi.

Faza organică

Primele materiale fizionomice aveau faza organică reprezentată de polimetilmetacrilat (PMMA), care însă prezenta un coeficient de contracţie de priză accentuat şi un grad de uzură excesiv.

Formula originală a lui Bowen avea la bază un monomer difuncţional BIS-GMA (Bifenol-glicidilmetacrilat), alte răşini compozite conţinînd alt monomer mai puţin vâscos, dar cu o duritate mai mare U.D.M. (uretan-dimetacrilat), care în unele formule li se adaugă un monomer difuncţional şi mai puţin vâscos, TEGDM (trietilenglicol-dimetacrilat).

Faza dispersată – umplutura anorganică (filler)

Din punct de vedere al granulometriei, răşinile compozite se pot clasifica în:

o compozite cu particule mari – macroparticule – macrofiller ( = 10-100 m

o compozite tradiţionale (convenţionale) cu midiparticule ( = 1-10 m), au o pondere a

umpluturii anorganice de 75-80% ca volum,

o compozitele cu microumplutură (microfilleri cu = 0,01-0,1 m),

o compoziţie omogenă: în care particulele de Si coloidal sunt dispersate omogen şi

uniform în masa fazei organice;

22

o compoziţie heterogenă (cu filler organic) în care particulele din compozit prepolimerizat

cu = 1-20 m şi o cantitate mică de Si pirogenic au fost adăugate fazei organice.

o Compozitele hibride.

Reacţia de polimerizare

Reacţia de priză a răşinilor compozite poate fi declanşată chimic (răşini compozite autopolimerizabile), sau luminos (fotopolimerizabile), sau mixt (dual).

2. Cimenturile ionomere de sticlă

In restaurarea coronară, cimenturile glass ionomere sunt considerate astăzi materiale indispensabile, fiind utilizate ca lineri, baze, materiale de restaurare tranzitorie sau de lungă durată şi chiar materiale de reconstituire coronară:

glass ionomeri convenţionali: Fuji IX (GC); Ionobond (Voco);

glass ionomeri cu particule metalice: Argion (Voco); ChelonSilver (Espe);

glass ionomeri cu vâscozitate crescută :KetacMolar (ESPE);

glass ionomeri modificaţi cu răşină: Vitrebond (3M);Vitremer (3M); Fuji II LC (GC).

Cimenturile ionomere de sticlă aderă chimic la smalţ, dentină şi cement, fiind materialele

care permit prepararea cea mai conservatoare, limitată doar la exereza ţesuturilor alterate.

Un avantaj al cimenturilor glass ionomere este faptul că aderă la dentina umedă fără să necesite un adeziv intermediar, aşa cum se întâmplă în cazul compozitelor. Deşi biocompatibilitatea cimenturilor ionomere de sticlă este încă subiect de controverse, se pare că reacţiile pulpare survenite chiar şi în cazul unor cavităţi profunde sunt de scurtă durată şi reversibile.

Cimenturile ionomere de sticlă sunt materiale de restaurare coronare care pot fi considerate

bioactive, având proprietăţi antimicrobiene şi de remineralizare.

Indicaţii şi contraindicaţii ale cimenturilor ionomere

Indicaţia de elecţie a acestui material este aceea de liner sau bază în obturaţii laminate de tip „sandwich” deschis sau închis în asociere cu răşinile compozite dar şi cu amalgamul de argint, căruia îi conferă o bază solidă, izolatoare termic şi electric.

Opacitatea ca şi imposibilitatea obţinerii unei suprafeţe lucioase pe termen lung, determină

utilizarea lor în restaurarea dinţilor frontali doar în cazul cavităţilor de clasa a III-a, de amplitudine

foarte redusă, sau ca material tranzitoriu ce urmează a fi colat ulterior cu răşini compozite.

In schimb, adeziunea chimică excelentă la toate tipurile de ţesuturi dure dentare ca şi sensibilitatea lor tehnică mai redusă decât în cazul materialelor compozite, fac din aceste materiale soluţia

23

optimă pentru restaurarea leziunilor cervicale carioase şi necarioase în zone puţin vizibile sau la pacienţi care nu sunt foarte exigenţi în ceea ce priveşte aspectul estetic al tratamentului.

O altă aplicaţie specifică cimenturilor ionomere de sticlă este obturarea preparaţiilor de tip „tunel” pentru leziunile proximale incipiente, frecvente la pacienţii acestei grupe de vârstă.

In cazul componentei ocluzale a cavităţilor de clasa a II-a ca şi în cavităţile de clasa I, unde solicitările ocluzare au punct de aplicare la marginea sau pe suprafaţa restaurărilor, nici un tip de ciment ionomer de sticlă nu poat fi utilizat pentru obturaţii de lungă durată ci doar pentru obturaţii provizorii sau tranzitorii,

Intrucât cimenturile glass ionomere sunt materiale adezive, calitatea sigilării marginale depinde în primul rând de calitatea adeziunii stabilite între material şi ţesuturile dure dentare. Chiar dacă nu se utilizează sisteme adezive care să intermedieze microretenţia mecanică şi legăturile chimice la nivelul interfeţei, este obligatorie obţinerea unei cavităţi curate şi uscate (dar nu desicate), necontaminată de salivă, sânge sau detritusuri. Pentru unele produse se recomandă condiţionarea dentinei cu soluţii care îndepărtează detritusurile rezultate în urma preparării, pentru crearea unei interdifuziuni cu dentina subjacentă. Ca şi în cazul răşinilor compozite, protecţia dentinei cu un liner pe bază de hidroxid de calciu se recomandă numai în cazul cavităţilor foarte profunde sau cu dentină afectată sau hipersensibilă.

Cimenturile ionomere de sticlă sunt sensibile tehnic, necesitând o dozare foarte corectă a amestecului, pentru a asigura atât rezistenţa mecanică suficientă cât şi adeziunea chimică adecvată. Sistemele precapsulate sunt avantajoase deoarece simplifică procedura de preparare şi facilitează inserţia materialului în cavitate prin injectare, diminuând riscul inglobării aerului. Materialul se modelează cu instrumente de plastic, iar excesul se îndepărtează după priza primară utilizând instrumente manuale ascuţite. Majoritatea cimenturilor modificate cu răşină necesită fotoactivare timp de 40 de secunde pentru fiecare strat de material aplicat dar unele materiale de acest tip conţin şi un sistem chimic de iniţiere a polimerizării răşinii, permiţând priza materialului chiar în absenţa sursei de fotoactivare.

In cazul utilizării cimentului ionomer de sticlă ca material de bază, materialul de restaurare (compozit sau amalgam) se poate aplica în aceiaşi şedinţă, după întărirea completă a cimentului. Unele studii recomandă mordansarea suprafeţei cimentului ionomer de sticlă simultan cu smalţul şi dentina, anterior aplicării sistemului adeziv corespunzător compozitului utilizat.

In cazul aplicării cimentului ionomer de sticlă ca material de restaurare unic, obturaţiile pot fi prelucrate mecanic cu pietre diamantate la câteva minute după întărire deoarece produsele moderne sunt mult mai puţin sensibile la deshidratare şi umiditate. Totuşi, se recomandă amânarea finisării şi lustruirii obturaţiilor cu ciment ionomer de sticlă, cel puţin 24 de ore, timp în care se protejeză obturaţia prin aplicarea unui lac sau a unei răşini fotoactivate.

3. Amalgamul de argint

24

Principalul amalgam utilizat astăzi in stomatologie este amalgamul de argint non gama 2, cu conţinut mare de cupru (12-30% cupru), care are proprietăţi fizice şi chimice ameliorate şi performanţe clinice superioare în comparaţie cu amalgamul de argint tradiţional, calităţi demonstrate de peste 20 de ani de studii clinice şi de laborator.

Aliaj de argint Denumire comercială

TradiţionalSpheralloy

Optalloy

Non Gama2

Dispersalloy

Cupralloy

Tytin

Sybraloy

Principalele calităţi ale amalgamului de argint constau în durabilitatea considerabilă şi preţul de cost scăzut, care determină şi astăzi utilizarea ca material de elecţie în restaurarea leziunilor carioase la nivelul dinţilor laterali.

Deşi amalgamele dentare nu aderă la structurile dentare, etanşeitatea restaurărilor este satisfăcătoare chiar şi în cazul aliajelor convenţionale, fiind asigurată în mare măsură prin fenomenul de “autosigilare” legat de procesul de coroziune.

Apariţia sistemelor adezive speciale pentru amalgam a îmbunătăţit notabil etanşeitatea acestor materiale, diminuând riscul coloraţiilor ţesutului adiacent şi a permis realizarea unor preparări mult mai conservatoare, comparabile dimensional cu cavităţile pentru materiale compozite şi cimenturi ionomere de sticlă.

Introducerea amalgamelor non-γ-2 în practică a redus considerabil o serie de dezavantaje legate în primul rând de dilatarea mercuroscopică, modificarea de culoare, defectele marginale şi eliberarea mercurului secundară coroziunii. Ca urmare, deşi în anumite ţări utilizarea amalgamelor tradiţionale este interzisă, amalgamele non-γ-2 continuă să fie aplicate în zona laterală.

Componentele din amalgam pot induce reacţii alergice foarte rar iar cantitatea de mercur eliberată în timpul plasării şi îndepărtării acestor restaurări este foarte redusă, numeroase alte surse de poluare cu mercur fiind prezente în alimente, apă şi aer.

Proprietăţile de fluaj şi creep ale amalgamului

Fenomenul de fluaj se măsoară în timpul prizei amalgamului şi reflectă modificările dimensionale ale acestuia când este solicitat. Creep-ul, pe de altă parte, se măsoară de regulă după ce amalgamul a făcut priza şi reflectă modificările dimensionale constante, când asupra lui acţionează forţe statice sau dinamice (măsurătorile cele mai semnificative sunt sub solicitări dinamice periodice, care evită solicitările ocluzale).

25

Creep-ul este definit ca o deformare continuă. El este foarte pronunţat dincolo de o anumită temperatură numită temperatura echicoezivă, când legaturile intergranulare se modifică de la terminale la dislocarea materialului, urmand tiparul miscărilor de dizlocare ale obturaţiei, facilitând deformarea vibilă a acesteia. Este recunoscut faptul că, cu cat energia utilizată în condensare este mai mare, cu atat mai redus va fi creep-ul.

Indicaţi şi mod de aplicare

Indicaţiile amalgamului de argint cuprind restaurări ale leziunilor carioase primare mari şi medii situate pe feţele ocluzale, proximale şi cervicale ale molarilor şi premolarilor.

Pentru a minimaliza riscul expunerii la mercur în timpul preparării aliajului, se utilizează materiale precapsulate, controlul strict al deşeurilor şi uneori diga şi aspiratorul chirurgical.

Condesarea manuală, deşi mai laborioasă, prezintă o serie de avantaje faţă de condensarea mecanică sau ultrasonică, fiind mai puţin riscantă şi asigurând un material cu un conţinut uniform de mercur.

Bibliografie :

Odontologie practica moderna 2010

Stomatologie terapeutica, Borovschi 1990

www.jurnal.ro

www.wikipedia.ro

www.ru.scribd.com

26