CAP. 3. Cambiile, biletele la ordin, cecurile şi cardurile - instrumente de plată internaţionale ......19
3.1. Cambia - instrument de plată în relaţiile economice internaţionale ...........................................19
3.2 Biletul la ordin................................................................................................................................24 3.3 Cecul................................................................................................................................................25 3.4 Cartea de plată (cardul).................................................................................................................26
CAP. 4. Cursul de schimb şi impactul său în relaţiile economice internaţionale...............................30
4.1 Cursul valutar: concept, funcţii, forme.........................................................................................30
4.2 Flotarea cursurilor valutare...........................................................................................................32 4.3 Factori care influenţează asupra cursului valutar........................................................................33 4.4 Influenţa cursului valutar asupra relaţiilor economice internaţionale........................................35 4.5 Riscul valutar şi măsuri de protecţie.............................................................................................37
CAP. 5.Pieţele valutare şi pieţele derivate de devize ...........................................................................41
5.1 Sfera pieţelor valutare şi participanţii...........................................................................................41
5.2 Operaţiile pe pieţele valutare.........................................................................................................42 5.3 Pieţele futures de devize.................................................................................................................44 5.4 Pieţele opţiunilor de devize ............................................................................................................47
CAP. 6. Piaţa valutară din România....................................................................................................51
6.1 Politica valutară a Băncii Naţionale a României ..........................................................................51
6.2 Sfera pieţei valutare din România si operatiunile valutare........................51 6.3 Organizarea si functionarea pietei valutare interbancare in Romania ....................53 6.4 Operatiunile de schimb valutar cu numerar si substitute de numerar pentru persoane fizice pe teritoriul Romaniei................................................................................................................................54
CAP. 7. Piaţa eurovalutelor şi pieţele financiare internaţionale.........................................................56
9.1 Creditul internaţional, trăsături şi clasificare ...............................................................................71
9.2 Formele creditului internaţional....................................................................................................71 9.3 Garantarea şi asigurarea creditelor internaţionale......................................................................73 9.4 Organisme de acordare şi garantare a creditelor de export în România ....................................74 9.5 Forfaitingul si factoringul ..............................................................................................................77 9.6 Creditele în valută acordate de băncile comerciale din România................................................79
CAP. 10. Modalităţi şi acorduri de plată internaţionale .....................................................................83
2
Finanţe internaţionale
10.1 Sfera şi gruparea plăţilor internaţionale .....................................................................................83 10.2 Acreditivul documentar ...............................................................................................................85 10.3 Incasso documentar......................................................................................................................94 10.4 Ordinul de plată............................................................................................................................97 10.5 Decontările internaţionale prin SWIFT şi MONEY GRAM..........................................................98 10.6 Scrisoarea de garanţie bancară....................................................................................................99 10.7 Compensaţia ...............................................................................................................................102
11.1 Obiectivele şi funcţiile Fondului Monetar Internaţional..............................................................104
11.2 Tările membre ale Fondului Monetar Internaţional....................................................................106 11.3 Organizarea şi managementul Fondului Monetar Internaţional...............................................107 11.4 Resursele Fondului Monetar Internaţional...................................................................................109 11.5 Politici şi facilităţi de finanţare ale Fondului Monetar Internaţional ........................................111
12.1 Banca Internaţională Pentru Reconstrucţie Şi Dezvoltare.....................................................119
12.2 Asociaţia Internaţională Pentru Dezvoltare ...........................................................................125 12.3 Corporaţia Financiară Internaţională ....................................................................................125 12.4 Agenţia De Garantare A Investiţiilor Multilaterale ..............................................................127 12.5 Centrul Internaţional de Soluţionare a Litigiilor privind Investiţiile.....................................129
CAP. 13. Balanţa de plăţi..................................................................................................................131
13.1 Echilibrul valutar şi conexiunile sale .........................................................................................131
13.2 Conceptul de balanţă de plăţi si structura................................................................................131 13.3 Capitolele balanţei de plăţi.........................................................................................................134 13.4 Reflectarea echilibrului valutar prin balanţa de plăţi..............................................................136
CAP. 14. Riscul de ţară .....................................................................................................................138
14.1 Definirea riscului de ţară si fapte generatoare de risc de ţară .................................................138
14.2 Organisme de evaluare şi estimare a riscului de ţară...............................................................140
Concepte şi tendinţe din domeniul finanţelor internaţionale
OBIECTIV:
Delimitarea sferei finanţelor internaţionale, cunoaşterea tendinţelor şi a impactului lor asupra relaţiilor economice internaţionale
TIMP DE ASIMILARE: 4 ore
UNITAŢI DE STUDIU:
Capitolul 1. Conceptul şi sfera relaţiilor valutar financiare internaţionale
4
Finanţe internaţionale
CAPITOLUL 1.
CONCEPTUL ŞI SFERA RELAŢIILOR VALUTAR FINANCIARE INTERNAŢIONALE
1.1. Conţinutul şi sfera relaţiilor valutar financiare internaţionale
Relaţiile valutar financiare internaţionale mijlocesc schimburile de bunuri şi servicii dintre ţări cu ajutorul valutelor şi a altor instrumente de plată internaţionale, asigură formarea şi redistribuirea unor fonduri în valută necesare echilibrării balanţelor de plăţi, dezvoltării economiei, cooperării tehnice, ştiinţifice, culturale şi sociale.
Relaţiile valutar financiare internaţionale reflectă raporturile de schimb şi de transfer de creanţă care se exprimă şi se derulează prin intermediul valutelor şi altor mijloace de plată internaţionale în vederea dezvoltării economice a fiecărei ţări, a realizării schimburilor şi a cooperării internaţionale.
Relaţiile valutar financiare internaţionale se deosebesc de alte componente ale relaţiilor economice internaţionale prin următoarele: • relaţiile valutar financiare mijlocesc schimburile economice internaţionale,
colaborarea economică, ştiinţifică, culturală şi socială;
• relaţiile valutar financiare exprimă raporturile economice de formare, repartizare
şi utilizare a unor fonduri în valută necesare schimburilor economice
internaţionale, dezvoltării economice a ţărilor şi cooperării internaţionale;
• relaţiile valutar financiare se manifestă între state suverane şi independente, între
persoane juridice şi fizice din state diferite, precum şi în raporturile din state
diferite, precum şi în raporturile cu organismele internaţionale.
• relaţiile valutar financiare internaţionale se exprimă prin intermediul unei valute
sau a unui instrument de plată internaţional.
a ) Relaţiile valutare asigură comensurarea raporturilor economice de schimb şi de transfer de creanţă la nivel internaţional prin intermediul valutelor sau a altor instrumente de plată internaţionale. Schimburile economice internaţionale, prestările de servicii, formarea şi redistribuirea fondurilor pe plan internaţional, contractarea şi rambursarea unor împrumuturi pe pieţele bancare şi financiare internaţionale ce se exprimă în valută formează relaţiile valutare.
b ) Relaţiile financiare internaţionale exprimă raporturile economice privind constituirea, repartizarea şi utilizarea unor fonduri în valută necesare dezvoltării economice, a schimburilor şi cooperării internaţionale.
Fondurile în valută se formează pe seama unei părţi din produsul intern brut, din resursele disponibile în valută ale băncilor, organizaţiilor, din cotizaţii, ajutoare, donaţii.
Transferul de creanţă ce se realizează prin intermediul relaţiilor financiare internaţionale se exprimă în valută şi se derulează între persoane fizice şi juridice din state diferite şi în relaţiile cu organismele internaţionale.
În cadrul relaţiilor financiare internaţionale se deosebeşte asistenţa financiară pentru dezvoltare care îmbracă forme diferite: ajutorul public pentru dezvoltare acordat de statele dezvoltate, mişcările de capital particular spre ţările în curs de
Gheorghe Voinea 5
1
Modificările profunde din structura mecanismelor şi tehnicilor valutar financiare internaţionale au fost determinate de abandonarea cursurilor fixe şi de trecerea la cursurile flotante în anii 1971-1973, de procesele de integrare economică, de liberalizarea mişcărilor de capital, de apariţia şi dezvoltarea pieţei eurovalutelor, de reciclarea capitalurilor provenite din producerea şocurilor petroliere, de renunţarea la aur în calitate de mecanism central al sistemului valutar, de creşterea schimburilor internaţionale şi de programele de dezvoltare economică aplicate în diverse ţări.
Reciclarea petrodolarilor a impus o intensificare a mişcărilor de capital, şi în acelaşi timp s-a manifestat o creştere a dezechilibrelor din plăţile internaţionale.
Integrarea economică favorizată de mobilitatea capitalurilor şi de substitualitatea activelor a contribuit la diversificarea relaţiilor valutar-financiare.
Resursele în valută ce se mobilizează şi repartizează în vederea derulării schimburilor economice internaţionale, investiţiilor şi acoperirii altor cerinţe au înregistrat creşteri importante. Dezvoltarea economică a ţărilor, adâncirea diviziunii
2
internaţionale a muncii au amplificat fluxurile financiare şi de credit . Creşterea cuantumului resurselor financiare redistribuite pe plan internaţional şi
diversificarea mecanismelor financiare şi valutare au contribuit la lărgirea sferei relaţiilor valutar-financiare internaţionale.
1 Vezi: Costin Kiriţescu, Relaţiile valutar financiare internaţionale, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978,
dezvoltare, investiţii directe de capital din ţările industriale. Ţările dezvoltate s-au angajat să acorde un ajutor public pentru dezvoltare, în cadrul deceniilor dezvoltării, într-o anumită proporţie din produsul brut sub formă de donaţii şi împrumuturi pe termen lung din surse oficiale sau sub formă de investiţii în sectorul particular. În cadrul OCDE s-a constituit Comitetul Asistenţei pentru Dezvoltare (CAD) pentru monitorizarea finanţării externe a ţărilor în curs de dezvoltare.
c) CREDITUL INTERNAŢIONAL cuprinde raporturile care reflectă atragerea unor disponibilităţi în valută şi redistribuirea lor în vederea satisfacerii unor cerinţe ale statelor sau ale societăţilor comerciale din diferite state. Relaţiile de credit internaţional se caracterizează prin următoarele: • resursele de creditare se formează pe seama disponibilităţilor în valută care provin
de la bănci, societăţi comerciale, organisme financiar-bancare internaţionale şi din alte resurse;
• resursele în valută se mobilizează şi repartizează pe baza rambursabilităţii şi cu condiţia plăţii unei dobânzi.
Relaţiile valutar-financiare internaţionale au un rol important în sprijinirea eforturilor ţărilor în vederea modernizării structurilor economice, în reducerea decalajelor economice dintre state, în stimularea dezvoltării schimburilor economice internaţionale şi în asigurarea echilibrului balanţelor de plăţi.
1.2. Mutaţii şi tendinţe în relaţiile valutar financiare internaţionale
Relaţiile valutar financiare internaţionale au înregistrat profunde transformări
din punct de vedere al sferei, mecanismelor şi impactului lor asupra schimburilor economice şi cooperării internaţionale.
Până la începutul anului 1970 în sfera relaţiilor valutar financiare internaţionale se încadrau mecanismele şi tehnicile de formare şi utilizare a resurselor în valută necesare schimburilor economice şi cooperării internaţionale şi de asigurare a echilibrului valutar în relaţiile economice internaţionale. În cadrul mecanismelor valutare şi financiare aurul avea misiunea de menţinere a stabilităţii cursurilor de schimb şi de restabilire a echilibrului în relaţiile economice internaţionale .
p. 220 2 Vezi: Văcărel Iulian, Relaţii financiare internaţionale, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1995, p. 20
6
Finanţe internaţionale
Evoluţia schimburilor economice internaţionale şi a cooperării, politicile industriale şi de investiţii, deschiderea spaţiilor comerciale naţionale şi liberalizarea mişcărilor de capital au generat o tendinţă de globalizare în domeniul relaţiilor valutar- financiare internaţionale.
Globalizarea în domeniul relaţiilor valutar financiare a mai fost determinată şi de impactul exercitat de către decompartimentare, dereglementare şi dezintermediere .
4
Globalizarea în domeniul relaţiilor financiare internaţionale se reflectă prin creşterea fluxurilor internaţionale de capital şi prin modificările profunde în structura mecanismelor de pe pieţele financiare.
Deschiderea spre exterior a pieţelor financiare naţionale precum şi modificările din unele compartimente au contribuit la extinderea operaţiilor pe pieţele financiare. Înlăturarea delimitărilor dintre activităţile băncilor comerciale şi cele ale băncilor de investiţii precum şi dintre jobberi şi brokeri au determinat universalizarea operaţiunilor bancare şi financiare.
Crearea unor instrumente noi în domeniul financiar sub denumirea de inovaţia financiară a influenţat asupra pieţelor financiare internaţionale. Instrumentele financiare au devenit alături de instrumentele de politică monetară mecanisme de influenţă asupra operaţiilor pe pieţele financiare internaţionale.
Mijloacele moderne de prelucrare a datelor şi tehnicile de transmitere a infor- maţiilor au favorizat globalizarea în domeniul relaţiilor valutar-financiare
3
Din punct de vedere economic globalizarea înseamnă accentuarea integrării economiilor naţionale, adâncirea relaţiilor economice şi extinderea fluxurilor comerciale şi financiare internaţionale. Globalizarea determină schimbări în structurile concurente, presupune amplificarea iniţiativei private şi a răspunderii în administrarea resurselor în valută .
5
Extinderea şi diversificarea operaţiilor în centrele financiare tradiţionale (Londra, New York, Paris, Frankfurt) au fost însoţite de dezvoltarea spectaculoasă a pieţelor financiare japoneze şi a centrelor financiare din Singapore şi Hong Kong. Pieţele valutare, bursele de valori, pieţele derivate au devenit compartimente ale pieţelor globale. Globalizarea stimulează dezvoltarea fluxurilor financiare internaţionale, reducerea costului tranzacţiilor, conexiunea pieţelor financiare, diversificarea riscurilor din relaţiile economice internaţionale.
Globalizarea a imprimat pieţelor pe lângă capacitatea de a atrage şi dirija fonduri importante şi pe cea de a oferi instrumente de prevenire şi atenuare a riscurilor din relaţiile economice internaţionale.
În acelaşi timp globalizarea a determinat mutaţii în structura riscurilor din relaţiile economice internaţionale.
Riscul „sistemic" ce rezultă din funcţionarea sistemului financiar internaţional nu mai poate fi gestionat individual. Procesul de globalizare în cadrul relaţiilor valutar- financiare internaţionale poate să genereze efecte negative datorită volatilităţii cursurilor şi interconectării pieţelor. Efectele negative ale unor fenomene ce se manifestă pe pieţele valutare şi financiare se propagă rapid în alte domenii ale economiei sau în alte state.
internaţionale. Dimensiunile operaţiilor de pe pieţele valutare şi financiare au fost determinate
de standardizarea financiară, de diversificarea plasamentelor şi de tehnicile de acoperire a riscurilor .
3
4
5
Henry Bourquinat, Finance Internationale, PUF, Paris, 1992, p. 91- 95 Vezi: Annual Report 2000, International Monetary Fund, p. 36 Simona Gaftoniuc, Finanţe internaţionale, Editura Economică, Bucureşti, 1995, p. 17
Gheorghe Voinea 7
Globalizarea a expus la risc economiile ţărilor dezvoltate, cât şi pe cele ale ţărilor emergente, dar a oferit prin fluxurile financiare premize de realizare a creşterii economice. Crizele economice complexe au fost determinate pe de o parte de influen- ţele politicilor naţionale şi pe de altă parte de mecanismele sistemului financiar internaţional.
Politicile şi programele economice care susţin şi consolidează stabilitatea macroeconomică, transparenţa şi deciziile eficiente de guvernare sunt direcţii de acţiune în vederea limitării riscurilor pentru ţările participante pe pieţele globale.
În acelaşi timp, la nivel internaţional se pot evita unele efecte negative ale globalizării prin evaluarea corespunzătoare a riscurilor de către investitori, monitorizarea fenomenelor din principalele centre financiare de către organismele de reglementare şi supraveghere, valorificarea informaţiilor asupra unor instituţii financiare.
Ca urmare a globalizării în domeniul relaţiilor financiare şi valutare internaţionale au crescut operaţiile de schimb valutar. Schimburile comerciale, operaţiunile pe pieţele financiare şi derivate au multiplicat vânzările şi cumpărările de valută.
Procesul de globalizare financiară necesită mecanisme de control ale autorităţilor monetare şi întărirea controlului prudenţial din partea băncilor care desfă- şoară activităţi pe plan internaţional.
Procesul de globalizare generează unele efecte pozitive în domeniul relaţiilor valutar financiare internaţionale: • ţările beneficiază de mecanisme de gestiune a echilibrului extern;
• liberalizarea mişcărilor de capital asigură o alocare mai eficientă a resurselor
datorită instrumentelor de plasament şi de finanţare;
• se diversifică activele financiare;
• modernizarea sistemelor financiare datorită concurenţei de pe plan internaţional;
• finanţarea diverselor activităţi economice se realizează în aceleaşi condiţii;
• tehnologiile de transmitere a informaţiilor favorizează dispersia operatorilor pe
1. Care sunt trăsăturile care individualizează relaţiile valutar financiar internaţionale?
2. Care sunt factorii care au determinat modificări profunde în structura mecanismelor şi tehnicilor valutar financiare internaţionale?
3. Ce efecte generează globalizarea în domeniul relaţiilor valutar financiare internaţionale?
4. Care sunt principalele riscuri rezultate din globalizarea fluxurilor valutar financiare internaţionale?
8
Finanţe internaţionale
MODUL II:
Mijloace şi instrumente de plată internaţionale
OBIECTIV:
Delimitarea mijloacelor şi instrumentelor de plată internaţionale şi utilizarea lor în lichidarea obligaţiilor din schimburile economice internaţionale
TIMP DE ASIMILARE: 4 ore
UNITAŢI DE STUDIU:
Capitolul 2. Valutele şi monedele internaţionale Capitolul 3. Cambiile, biletele la ordin, cecurile şi cardurile -
instrumente de plată internaţionale
Gheorghe Voinea 9
CAPITOLUL 2.
6
mijloacelor de plată internaţionale se încadrează valutele, monedele internaţionale, cambiile, biletele la ordin, cecurile şi cardurile.
Mijloacele şi instrumentele de plată internaţionale depind de nivelul şi structura schimburilor comerciale, de cooperarea economică, de interesele părţilor contractante, de locul plăţii, de capacitatea de plată a debitorilor şi de legislaţia valutară de la locul plăţii.
2.1 Valutele - concept, forme, regim de schimb
2.1.1 Conceptul şi formele valutei Disponibilităţile în valută reprezintă principalul mijloc de plată a obligaţiilor în
valută din schimburile economice internaţionale. Valuta reprezintă moneda naţională a unei ţări, în măsura în care îndeplineşte funcţiile de instrument de plată şi de rezervă în relaţiile economice internaţionale.
Valuta se poate prezenta sub formă de numerar (bilete de bancă şi monedă metalică) şi valuta în cont, în cazul în care se află sub formă de disponibil într-un cont bancar. Valuta în numerar se utilizează pentru plăţile privind deplasarea persoanelor în străinătate. În vederea evitării riscurilor ce se manifestă pe perioada deplasării persoa- nelor, valuta în numerar se înlocuieşte cu cecul de călătorie sau cartea de credit. Valuta în cont se păstrează la o bancă din ţara deţinătorului, la o bancă din ţara emitentului sau la o bancă dintr-o terţă ţară în funcţie de prevederile legislaţiei valutare. Valuta în numerar se depune în cont şi devine valută de cont, iar pe măsură ce se efectuează retrageri, valuta în cont se transformă în valută în numerar. Depunerile de valută în cont se pot efectua la vedere sau la termen.
În funcţie de condiţiile de preschimbare a unei valute în altă valută se deosebesc valutele convertibile, monede neconvertibile, valute transferabile şi valute liber utilizabile.
Valuta convertibilă se caracterizează prin faptul că poate fi preschimbată în mod liber în altă monedă la cursul pieţei.
Statutul Fondului Monetar Internaţional cere fiecărei ţări membre să nu aplice restricţii asupra efectuării plăţilor şi transferurilor internaţionale curente fără aprobarea Fondului (art. VIII, sect. 2). În al doilea rând, statutul FMI solicită ţărilor membre să evite practicile monetare discriminatorii. În al treilea rând, prin statutul Fondului Monetar Internaţional ţările membre se angajează să cumpere soldurile în monedă naţională deţinute de un alt stat membru şi provenite din tranzacţii curente (art. VIII, sect. 4) . 7
VALUTELE ŞI MONEDELE INTERNAŢIONALE
Schimburile economice şi prestările de servicii necesită folosirea unor mijloace de plată în vederea lichidării obligaţiilor în valută dintre partenerii de afaceri internaţionale.
Mijloacele şi instrumentele de plată reflectă valutele şi devizele ce se utilizează în vederea lichidării obligaţiilor de plată din tranzacţiile internaţionale . În sfera
6
7 Vezi: Didier Pierre, Monod, Moyens, Techniques de Paiement Internationaux, Edition, ESKA, 1993, p. 39 Articles of Agreement, International Monetary Fund, Washington D.C., 1985, p. 29
10 Finanţe internaţionale
În accepţiunea statutului Fondului Monetar Internaţional, moneda unei ţări membre devine convertibilă, dacă ţara nu-şi însuşeşte avantajele aranjamentelor de tranziţie prevăzute de art. XIV, sect. 2, şi notifică Fondului Monetar Internaţional că acceptă obligaţiile ce decurg din prevederile art. VIII din statut.
În condiţiile actuale, convertibilitatea reflectă însuşirea unei monede de a fi preschimbată în mod liber pe piaţă, eliminarea restricţiilor cu privire la suma de schimbat (tranzacţii curente sau mişcări de capital) şi calitatea persoanei care efectuează schimbul (rezident sau nerezident).
Convertibilitatea asigură reflectarea directă a eficienţei schimburilor economice internaţionale, stimulează creşterea productivităţii muncii, ridicarea nivelului tehnic al produselor, îmbunătăţirea activităţii de producţie şi atragerea investitorilor străini.
Principalele riscuri ale convertibilităţii monedei sunt reprezentate de epuizarea rezervelor valutare, creşterea preţurilor mărfurilor importate, pierderea controlului asupra circulaţiei băneşti şi inflaţiei.
Transferabilitatea reflectă dreptul deţinătorului unui activ exprimat în moneda unei ţări de a cere transferarea într-un activ în altă monedă.
Valutele liber utilizabile au fost reprezentate de monedele ce se utilizeazu în cadrul operaţiilor Fondului Monetar Internaţional şi anume: dolarul SUA, marca germană, lira sterlină, francul francez şi yenul japonez.
Valuta de rezervă reprezintă moneda unei ţări care se atrage, păstrează şi administrează de către autoritatea monetară a altei ţări în vederea acoperirii deficitului balanţei de plăţi, a susţinerii cursului de schimb şi a garantării solvabilităţii externe.
Eurovalutele reflectă depunerile de valută în conturi la bănci comerciale ce îşi au sediul în afara ţării emitente a monedei respective.
Ponderea valutelor în plăţile internaţionale depinde de structura exporturilor şi importurilor, de serviciile internaţionale, de orientarea geografică a schimburilor economice, de serviciile bancare, de evoluţia pieţelor valutare.
Diversificarea disponibilităţilor în valută este de natură să atenueze influenţele monedelor statelor dezvoltate asupra relaţiilor economice internaţionale. Controlul asupra procesului diversificării urmăreşte îmbunătăţirea gestiunii riscului de transfer pe pieţele valutare.
2.1.2 Aranjamentele ratelor de schimb ale monedelor ţărilor membre ale
Fondului Monetar Internaţional 8
9
În condiţiile unei ţări cu un grad de deschidere mai mare este mai eficientă modificarea cursului de schimb. Un nivel ridicat al integrării pieţelor financiare internaţionale poate să favorizeze flotarea cursului de schimb. De asemenea o rată a inflaţiei diferită de media mondială favorizează fluctuarea, deoarece cursurile de schimb fixe nu pot fi susţinute.
Ratele de schimb ale ţărilor membre ale Fondului Monetar Internaţional se diferenţiază în funcţie de gradul de flexibilitate al aranjamentului. Aranjamentele privind ratele de schimb ale ţărilor membre ale Fondului Monetar Internaţional pot fi mai rigide sau mai libere (vezi anexa 1).
Regimul cursului de schimb al monedei unei ţări depinde de următorii factori: mărimea ţării, gradul de deschidere, nivelul de integrare financiară internaţională, rata inflaţiei faţă de media mondială şi politica comercială .
8
9 Annual Report 2001, International Monetary Fund, Washington, D.C., 2001, p. 123-124 C. Paul Hallwood, Ronald Mac Donald, International Money and Finance, Blackwell, 1994, p. 323
Gheorghe Voinea 11
a) Aranjamentele de schimb fără monedă oficială separată În cazul unui asemenea aranjament, moneda altei ţări circulă în calitate de unic
mijloc de plată legal sau statul aparţine unei uniuni monetare sau valutare în cadrul căreia circulă aceeaşi monedă în toate statele membre. Aranjamentele de schimb fără monedă oficială separată nu permit autorităţilor monetare naţionale să promoveze politici monetare independente şi să exercite controlul monetar.
b) Aranjamente în cadrul unui consiliu monetar Consiliul monetar reprezintă un organism la nivel naţional care se preocupă de
menţinerea ratei de schimb fixe în funcţie de raportul dintre masa monetară şi rezervele de valută, corelează moneda naţională cu o valută. Aranjamentele în cadrul unui con- siliu monetar presupun un regim monetar ce se bazează pe un angajament legislativ implicit de a schimba moneda naţională pe o monedă străină specificată la o rată de schimb fixă, combinat cu restricţii asupra autorităţii emitente care să o determine să-şi îndeplinească obligaţiile legale. Un asemenea regim de schimb implică ca moneda naţională să fie emisă numai contra valută, noile emisiuni să fie acoperite în totalitate de devize străine. De asemenea, aranjamentul în cadrul unui consiliu monetar elimină funcţiile de control monetar şi de creditor ale băncilor centrale. O anumită flexibilitate a aranjamentului ratei de schimb depinde de stricteţea regulilor consiliului monetar.
c) Alte aranjamente convenţionale de cursuri fixe menţinute artificial Ţara menţine artificial cursul monedei sale faţă de o valută importantă sau de un
coş de valute a cărui compoziţie ponderată este formată din monedele partenerilor comerciali sau financiari principali, iar ponderea monedelor reflectă distribuţia geografică a fluxurilor comerciale, de servicii şi de capital.
În cadrul aranjamentului convenţional de cursuri fixe menţinute artificial, mone- dele fluctuează într-un interval îngust de cel mult 1% în jurul cursului central. Monedele care formează coşul valutar pot fi standardizate. Autoritatea monetară trebuie să fie pregătită să menţină paritatea fixată prin intervenţii care limitează gradul de libertate al politicii monetare.
Aranjamentele convenţionale de cursuri fixe menţinute artificial asigură o anumită libertate a politicii monetare, deoarece funcţiile tradiţionale ale băncilor centrale se exercită într-o anumită proporţie şi autoritatea monetară poate ajusta nivelul ratei de schimb.
d) Rate de schimb menţinute artificial în cadrul unei marje orizontale În cadrul acestui regim de schimb, valoarea monedei se menţine în cadrul unei
marje de fluctuaţie în jurul unei valori fixe formală sau de facto care este mai largă decât1% faţă de cursul central. Politica monetară discreţionară a băncii centrale depinde de lărgimea intervalului orizontal.
e) Rate de schimb târâtoare (paritate de cremalieră, crawling peg) În cazul acestui regim de schimb moneda se ajustează periodic cu valori mici
până la o rată fixă anunţată dinainte sau ca răspuns la modificările unor indicatori cantitativi selectaţi (diferenţe post inflaţie faţă de principalii parteneri comerciali, diferenţe între inflaţia planificată şi inflaţia aşteptată de principalii parteneri comerciali).
Ritmul ajustării poate să determine modificarea valorii monedei în funcţie de inflaţie sau până la o rată fixă anunţată anterior. Menţinerea unei rate de schimb târâtoare credibile impune constrângeri în politica monetară.
f) Rate de schimb în cadrul unor intervale târâtoare Regimul ratei de schimb în cadrul unor intervale târâtoare presupune ca moneda
să se menţină în cadrul unor marje de fluctuaţie în jurul unui curs central care se ajustează periodic până la o rată anunţată anterior sau ca răspuns la modificările unor
12 Finanţe internaţionale
indicatori selectivi. Gradul de flexibilitate al ratei de schimb depinde de lărgimea intervalului (intervale simetrice în jurul unei parităţi centrale târâtoare, intervale care se lărgesc treptat cu existenţa unei asimetrii între banda de sus şi cea de jos). Angajamentul de a menţine cursul central în cadrul unui interval presupune constrângeri asupra politicii monetare.
g) Flotare administrată fără o valoare prestabilită a ratei de schimb Autoritatea monetară influenţează mişcările ratei de schimb prin intervenţii
active pe piaţa valutară fără a se specifica sau angaja să ajungă la o anumită valoare a ratei de schimb. Indicatorii în funcţie de care se administrează cursul de schimb pot fi poziţia balanţei de plăţi, rezervele internaţionale şi dezvoltarea pieţelor.
h) Flotarea independentă În cazul unui astfel de regim, rata de schimb se formează pe piaţa valutară
urmărind îndeosebi evoluţia moderată a cursului de schimb şi prevenirea fluctuaţiilor neprevăzute decât stabilirea unui nivel al acestuia. În cadrul acestui regim de schimb politica monetară este în principiu independentă de politica ratei de schimb.
Aranjamentele privind ratele de schimb ale statelor membre ale Fondului Monetar Internaţional se aplică în contextul unor cadre de politică monetară.
Unele ţări adoptă mai multe ancore nominale în conducerea politicilor monetare. În aceste condiţii numărul ţărilor care adoptă un regim al ratei de schimb nu mai este egal cu cel al ţărilor ce urmează anumite ancore nominale în politica monetară.
A) Ancora ratei de schimb Autoritatea monetară este pregătită să cumpere sau să vândă valută la cursuri
date pentru a menţine rata de schimb la nivelul preanunţat. Rata de schimb serveşte drept ancoră nominală sau ca ţintă intermediară a politicii monetare. Ancora ratei de schimb acoperă aranjamentele de schimb fără moneda oficială separată, aranjamentele în cadrul consiliilor monetare, ratele de schimb fixe cu sau fără intervale de fluctuare, ratele de schimb târâtoare.
B) Ancora agregat monetar Autoritatea monetară utilizează instrumentele specifice pentru a realiza o ţintă a
creşterii unui agregat monetar iar agregatul devine ancoră nominală sau ţinta intermediară a politicii monetare.
C) Cadrul ce vizează inflaţia Cadrul ce vizează inflaţia implică anunţarea publică a unei valori numerice de
realizat pe termen mediu pentru inflaţie însoţită de un angajament instituţional al auto- rităţii monetare de a realiza acea valoare. Banca centrală acţionează pentru realizarea obiectivelor în domeniul inflaţiei şi urmăreşte evoluţia pieţelor şi impactul inflaţiei.
D) Programe monetare sprijinite de Fondul Monetar Internaţional sau alte programe monetare
Un program sprijinit de Fondul Monetar Internaţional sau un alt program monetar implică implementarea unei politici monetare şi a ratei de schimb într-un cadru care stabileşte niveluri minime pentru rezervele internaţionale şi plafoane pentru deţinerile nete de active ale băncii centrale.
E) Altele
Ţara nu recurge la o ancoră nominală specificată explicit ci monitorizează diferiţi indicatori în funcţie de care îşi conduce politica monetară sau nu există informaţii relevante disponibile despre ţara respectivă.
2.2 Monedele internaţionale
Creanţele şi obligaţiile din schimburile economice internaţionale se încasează
sau se plătesc şi prin intermediul monedelor internaţionale.
Gheorghe Voinea 13
Moneda internaţională se deosebeşte prin faptul că este emisă de un alt organ decat cel naţional şi se utilizează în tranzacţiile internaţionale.
2.2.1 Drepturile Speciale de Tragere
Consiliul Guvernatorilor din cadrul Fondul Monetar Internaţional a hotărât în anii 1968-1969 crearea Drepturilor Speciale de Tragere în calitate de monedă de cont şi de rezervă a sistemului valutar.
Drepturile Speciale de Tragere au fost create pentru a contribui la extinderea comerţului internaţional şi a activităţii economice, la promovarea unui sistem multilateral de plată, la susţinerea stabilităţii cursurilor valutare şi corectarea dezechilibrelor din balanţele de plăţi.
a) Definirea, emisiunea şi evaluarea Drepturilor Speciale de Tragere DREPTUL SPECIAL DE TRAGERE (SPECIAL DRAWING RIGHT)
reprezintă o unitate monetară de cont şi de rezervă emisă şi utilizată de Fondul Monetar Internaţional în vederea derulării relaţiilor de cooperare monetară cu ţările membre pe baza următoarelor principii: • Operaţiunile de emisiune şi utilizare a Drepturilor Speciale de Tragere se efectuează
printr-un cont special, diferit de contul ce reflectă operaţiile curente ale Fondului
Monetar Internaţional;
• Ţările membre ale Fondul Monetar Internaţional care participă la contul DST devin
eligibile să primească alocări în această monedă şi o pot utiliza în operaţiile dintre
ele;
• Drepturile Speciale de Tragere se emit în urma constatării insuficienţei lichidităţii
internaţionale de către Consiliul Guvernatorilor din cadrul FMI.
Drepturile Speciale de Tragere sunt considerate active create de Fondul Monetar Internaţional pentru a suplimenta activele de rezervă existente. Drepturile Speciale de Tragere se aseamănă cu drepturile de tragere ale membrilor din contul resurselor generale, dar se deosebesc datorită expresiei „special" care reflectă caracterul acestei
10
monede internaţionale . Emisiunea Drepturilor Speciale de Tragere se fundamentează pe baza cerinţelor
globale de lichidităţi internaţionale pe termen lung şi se aprobă de către Consiliul Guvernatorilor cu o majoritate de 85% din total.
În statutul Fondul Monetar Internaţional din anul 1969 era prevăzut că o unitate DST era echivalentă cu 0,888671 gr. aur fin, respectiv în greutatea şi fineţea dolarului SUA de la 1 iulie 1944. Din anul 1974, Drepturile Speciale de Tragere s-au evaluat pe baza unui coş format din 16 valute ale ţărilor a căror participare la exportul mondial de bunuri şi servicii era mai mare de 1%.
De la 1 ianuarie 1981, numărul valutelor din coş s-a redus de la 16 la 5 şi anume dolarul SUA, marca germană, francul francez, lira sterlină şi yenul japonez. Cursul de schimb s-a calculat în funcţie de cantitatea de monedă ce se include în coşul DST care se transformă în dolari SUA pe baza cursurilor de schimb de pe piaţă. Dolarii echivalenţi se însumează şi se obţine valoarea unui DST în dolari SUA.
Cursurile monedelor din coş faţă de dolarul SUA ce se folosesc la evaluarea DST reprezintau media între cursurile de vânzare şi cursurile de cumpărare de pe piaţa din Londra. În cazul în care piaţa din Londra era închisă se utilizează cursurile de pe piaţa din New York, iar dacă şi această piaţă era închisă se aplică cursurile de pe piaţa din Frankfurt.
10 Vezi Anand G Chandavacar, The International Monetary Fund, Its Financial Organisation and Activities, International Monetary Fund, Washington D.C., 1984, p. 62
14 Finanţe internaţionale
De la 1 ianuarie 1999, Fondul Monetar Internaţional a înlocuit cantitatea de mărci germane şi franci francezi din structura compozită a DST cu o cantitate echivalentă de EURO pe baza ratelor de schimb dintre EURO, marca germană şi francul francez.
Evaluarea DST la 30 aprilie 2001 Cantitate Rata de schimb
0,4260 210,000 0,0984 0,5770
0,88710 123,53000
1,43180 1,00000
Euro Yen japonez Lira sterlină Dolar american
Dolari echivalenţe 0,377905 0,169999 0,140889
0,5770000 1,265793
b) Participanţi şi deţinători Fiecare membru care încheie cu Fondul Monetar Internaţional un contract prin
care îşi asumă obligaţiile faţă de Departamentul DST adoptă măsurile necesare şi devine participant la Departamentul DST.
Fondul Monetar Internaţional poate deţine Drepturi Speciale de Tragere în contul de resurse generale, poate accepta şi utiliza DST în operaţiile şi tranzacţiile dirijate prin cont împreună cu participanţii şi în conformitate cu prevederile statutului.
Fondul Monetar Internaţional poate desemna şi alţi deţinători dintre cei care nu sunt membri, dintre membrii care nu sunt participanţi sau din rândul altor instituţii oficiale. Termenii şi condiţiile în care deţinătorii desemnaţi pot deţine, accepta şi utiliza Drepturi Speciale de Tragere în operaţiile şi tranzacţiile cu participanţii sau cu alţi deţinători desemnaţi se aprobă de către Consiliul Guvernatorilor cu majoritate de 85% din puterea totală de vot.
Prin decizia Consiliului Guvernatorilor în cadrul deţinătorilor de DST printre nemembri se înscriu Banca Africană de Dezvoltare, Fondul African de Dezvoltare, Banca Centrală a Statelor Americane, Banca Reglementelor Internaţionale, BIRD, AID, Fondul Internaţional de Dezvoltare Agricolă, Banca Asiatică de Dezvoltare, Banca de Dezvoltare Islamică, Banca de Investiţii Nordică.
c) Alocarea şi utilizarea Drepturilor Speciale de Tragere Suma în Drepturi Speciale de Tragere ce se alocă unei ţări membre participante
la cont depinde de cota de contribuţie a acesteia. Ţările membre care beneficiază de alocaţii de Drepturi Speciale de Tragere pot obţine în schimbul lor sume în valută de la alte ţări participante la contul DST prin tranzacţiile de desemnare. Fondul Monetar Internaţional poate să desemneze o ţară membră pentru a ceda valută în schimbul Drepturilor Speciale de Tragere în funcţie de rezervele valutare şi de capacitatea de a asigura echilibrul valutar.
Ţările membre pot obţine cu acordul unei alte ţări participante sume echivalente în monedă naţională sau în moneda altei ţări în schimbul Drepturilor Speciale de Tragere în vederea derulării operaţiilor comerciale internaţionale.
Conform prevederilor art. XIX din statutul Fondul Monetar Internaţional partici- panţii ale căror balanţe sunt considerate suficient de puternice pot fi solicitaţi de Fondul Monetar Internaţional să furnizeze valută convertibilă în schimbul unor sume specificate în Drepturi Speciale de Tragere. Mecanismul permite ca în caz de necesitate participanţii să folosească Drepturile Speciale de Tragere pentru a obţine valute liber utilizabile.
Din anul 1997 tranzacţiile de desemnare au fost înlocuite de tranzacţiile prin care statele au încheiat acorduri cu FMI pentru a vinde sau cumpăra Drepturi Speciale de Tragere în schimbul valutelor liber utilizabile.
Gheorghe Voinea 15
Ţările membre ale căror deţineri în DST depăşesc alocările cumulative nete primesc dobândă, iar ţările la care deţinerile sunt mai mici decât alocările cumulative nete plătesc dobândă.
Ţările membre ale FMI pot utiliza Drepturile Speciale de Tragere în diverse operaţii pe care le realizează: • în aranjamentele SWAP prin care un stat membru al FMI transferă DST unui alt stat
membru în schimbul unor sume echivalente în valută; • ţările membre pot cumpăra sau vinde DST cu cedarea la o dată viitoare (operaţie la
termen) în schimbul unor sume în valută sau a altui activ monetar la o rată de schimb convenită;
• contractarea unor împrumuturi în DST la o rată a dobânzii şi scadenţe stabilite de părţi;
• ţările membre ale FMI pot constitui garanţii în DST ce se înregistrează într-un cont special sau o sumă în DST ce se transferă sub formă de garanţii pentru îndeplinirea unor obligaţii contractuale.
Fondul Monetar Internaţional poate să primească DST de la ţările membre sub forma plăţilor pentru folosirea resurselor, răscumpărări şi subscrieri de cotă. La rândul său Fondul Monetar Internaţional poate să transfere DST către ţările membre cu ocazia cumpărărilor, remuneraţiilor, rambursărilor şi dobânzilor.
Drepturile Speciale de Tragere în calitate de monedă de cont şi de rezervă prezintă mai multă stabilitate şi completează rezervele valutare internaţionale.
2.2.2 EURO - moneda Uniunii Europene a) Funcţiile şi formele monedei EURO Emisiunea şi lansarea în circulaţie a monedei EURO este expresia dorinţei
popoarelor europene de a adânci cooperarea pe plan economic, monetar şi financiar, de a apropia oamenii şi de a beneficia de avantajele pieţei europene unice.
EURO în calitate de monedă a ţărilor participante la Uniunea Economică şi Monetară Europeană îndeplineşte următoarele funcţii: • funcţia de etalon al cursurilor valutare care asigură măsurarea valorii bunurilor şi
serviciilor din relaţiile economice internaţionale;
• funcţia de mijloc de plată în relaţiile comerciale dintre ţările Uniunii Europene
precum şi în schimburile internaţionale;
• funcţia de mijloc de rezervă;
Bancnotele EURO se emit în valoare de 5, 10, 20, 50, 100, 200 şi 500 EURO de culori diferite şi în mărimi crescătoare în funcţie de valoarea lor. Bancnotele de 5, 10, 20, 50, 100, 200 şi 500 EURO au o grafică ce se inspiră din tema „Epoci şi stiluri în Europa" în care sunt reflectate ferestrele, porţile şi podurile şi stilurile arhitecturale ce caracterizează evoluţia culturii europene: clasicismul, romantismul, renaşterea, arhitectura barocă, arhitectura rococo, arhitectura care utilizează fierul şi sticla.
Moneda metalică EURO cuprinde piesele de 1, 2 EURO şi 1, 2, 5, 10, 20, 50 cenţi. Fiecare monedă EURO are o faţă naţională şi o faţă comună.
Ferestrele şi porţile care sunt reprezentate pe prima faţă a bancnotelor EURO ilustrează spiritul de deschidere şi cooperare care domneşte în interiorul Uniunii Europene. Stelele exprimă dinamismul şi armonia Europei contemporane. Podurile reflectate pe cealaltă faţă a bancnotelor în EURO simbolizează legăturile care unesc popoarele Europei între ele şi Europa de restul lumii.
11
11 Vezi: Yves Thibault de Silguy, L'EURO, LGF, 1998, p. 122-183
16 Finanţe internaţionale
Bancnotele EURO mai reflectă numele monedei, drapelul U.E., iniţialele Băncii Centrale Europene (BCE, ECB, EZB, EKT, EKP) şi semnătura preşedintelui băncii.
Bancnotele de 5 EURO sunt colorate în gri, 10 EURO în roşu, 20 EURO în albastru, 50 EURO în portocaliu, 100 EURO în verde, 200 EURO în galben şi 500 EURO în violet. Bancnotele au dimensiune crescătoare în funcţie de valoarea lor nominală.
EURO are drept simbol € care s-a inspirat din epsilon (greacă) şi de la prima literă a Europei, fiind tăiat de două linii paralele pentru a reflecta stabilitatea monedei.
La 1 ianuarie 2002 s-au pus în circulaţie monedele şi bancnotele exprimate în EURO, iar la 2 iulie 2002 a început retragerea din circulaţie a biletelor şi monedelor exprimate în devize naţionale.
b) Efectele introducerii monedei EURO Moneda unică EURO este concepută să stimuleze realizarea pieţei unice euro-
pene deschisă celor 370 milioane consumatori pe care circulă liber bunurile, capitalurile şi persoanele.
EURO are misiunea să impulsioneze dezvoltarea schimburilor economice inter- naţionale în cadrul Uniunii Europene şi în raporturile cu alte ţări. Prin utilizarea monedei EURO se suprimă unele costuri ale tranzacţiilor în devize, se îmbunătăţeşte fluiditatea şi transparenţa tranzacţiilor comerciale.
EURO în calitate de monedă unică pentru spaţiul european este chemată să sti- muleze cadrul concurenţial între ţările Uniunii Europene. Preţurile mărfurilor şi serviciilor fiind exprimate într-o singură monedă se pot face comparaţii asupra nivelului şi eficienţei producţiei din diferite ţări şi cumpărătorii sunt avantajaţi.
Agenţii economici din ţările Uniunii Europene beneficiază de acces la credite în aceeaşi monedă. Amplificarea concurenţei în domeniul serviciilor bancare şi financiare determină îmbunătăţirea calitativă a serviciilor şi reducerea costurilor.
Înlăturarea fluctuaţiilor monedelor şi reducerea riscului valutar stimulează activităţile comerciale ale întreprinderilor din Uniunea Europeană. Stabilitatea economică va favoriza o evoluţie corespunzătoare a ratelor dobânzii.
EURO permite aplicarea unor inovaţii în domeniul financiar şi ameliorarea serviciilor întreprinderilor. EURO protejează întreprinderile în cadrul Uniunii Europene împotriva efectelor devalorizării monedelor din alte state.
EURO stimulează creşterea economică în cadrul Uniunii Europene. Utilizarea monedei EURO de către ţările Uniunii Europene contribuie la întărirea climatului de stabilitate care favorizează creşterea economică şi investiţiile. Ţările Uniunii Europene care utilizează moneda unică îşi coordonează politicile economice şi concentrează eforturile în direcţia creşterii economice şi a reducerii şomajului.
Analiza evoluţiei criteriului de convergenţă privind dobânzile şi adoptarea unor măsuri corespunzătoare sunt de natură să creeze condiţii de relansare a investiţiilor şi de reducere a şomajului.
Ţările din Uniunea Europeană se angajează să acţioneze în direcţia îmbunătăţirii gestiunii finanţelor publice. Utilizarea monedei EURO reprezintă o garanţie a coordonării acţiunilor şi eforturilor în vederea încadrării în deficitul bugetar şi a asigurării unei gestiuni eficiente în domeniul finanţelor publice.
Mecanismele instituţionale şi financiare ale Uniunii Europene urmărind asigurarea stabilităţii preţurilor, favorizează îmbunătăţirea repartiţiei resurselor materiale şi financiare.
În calitate de monedă de schimb şi de rezervă EURO intră în competiţie cu monedele ţărilor dezvoltate şi modifică schimburile economice internaţionale.
Spaţiul european permite întreprinderilor şi băncilor să obţină avantaje din tranzacţiile internaţionale ce se decontează în EURO şi să reducă impactul monedelor
Gheorghe Voinea 17
ţărilor dezvoltate. Moneda unică va permite membrilor Uniunii Europene să-şi exprime schimburile comerciale şi să limiteze dependenţa de dolarul SUA.
Moneda unică susţine afirmarea şi întărirea poziţiei Uniunii Europene şi Monetare Europene de pol economic în cadrul economiei mondiale.
Zona economică
Ponderea exporturilor
Rezerve valutare,
1. 2. 3.
SUA Japonia Uniunea
Europeană
Populaţi a, mil.
loc
267 126
370
Ponderea în totalul PIB al
ţărilor membre ale OCDC, %
32,5 20,5
38,3
Ponderea în comerţul
internaţional, %
19,6 10,5
20,9
în PIB, % mild. dolari SUA
8,2 9
10,2
49,1 172,4
349,8
Moneda EURO exercită influenţă asupra activităţii întreprinderilor din ţările Uniunii Europene pe următoarele planuri: • stabilitatea monetară stimulează dezvoltarea producţiei şi a activităţii comerciale;
• diminuează riscul valutar şi costul de asigurare;
• elimină costurile generate de schimbul valutar;
• simplifică riscurile în domeniul investiţiilor;
• asigură facturarea, încasarea şi plata în aceeaşi valută;
• îmbunătăţeşte accesul la credite şi reduce dobânzile;
• reducerea costurilor tranzacţiilor şi a costurilor de producţie ca urmare a concurenţei
se va reflecta în rentabilitate şi în competitivitatea întreprinderilor.
Piaţa unică şi moneda unică sunt de natură să facă mai atractiv spaţiul european pentru investitori şi depunători europeni sau străini.
EURO permite persoanelor fizice să compare direct preţurile bunurilor din ţările Uniunii Europene, stimulează concurenţa firmelor în satisfacerea cerinţelor persoanelor, în reducerea preţurilor, simplifică operaţiunile la deplasarea persoanelor în străinătate şi protejează economiile personale.
c) Euro şi suveranitatea naţională Emisiunea unei monede internaţionale a fost analizată pornind de la faptul că
moneda reprezintă un simbol al suveranităţii naţionale. Rezervele manifestate faţă de moneda EURO au invocat implicaţiile sale asupra suveranităţii şi identităţii naţionale.
Ţările membre ale Comunităţii Europene au constatat că nu se poate realiza o piaţă unică fără o monedă unică. Piaţa unică susţinută de ţările Uniunii Europene poate fi decompartimentată prin suprimarea barierelor sau de altă natură. În realitate se manifestă o recompartimentare datorită fluctuaţiilor monedelor ţărilor membre care reclamă politici protecţioniste. Politicile monetare autonome în contextul amplificării interdependenţelor dintre economiile naţionale nu mai au efectele scontate.
„Adevărata problemă care se pune este: avem noi interesul să cedăm o parte din suveranitatea naţională şi să o gestionăm în colaborare cu partenerii noştri sau să urmăm politica monetară pe care ei o vor decide, pentru a păstra integralitatea a ceea ce nu ar fi decât o suveranitate iluzorie? Într-un context al creşterii interdependenţelor dintre economii, adoptarea unei politici monetare naţionale ar fi o opţiune fără ieşire" . 12
Experienţa Comunităţii Economice Europene a arătat că transferul progresiv al unor laturi ale suveranităţii naţionale care poate fi gestionat în comun, reprezintă un transfer de suveranitate partajată ceea nu înseamnă diminuarea suveranităţii naţionale.
Băncile centrale ale statelor membre participând la gestiunea comună a politicii monetare reflectă o suveranitate partajată. Politicile economice sunt promovate de guvernele statelor membre în funcţie de orientările Consiliului European.
EURO presupunând un transfer partajat de suveranitate de la nivel naţional la nivel european stimulează promovarea liberului schimb şi procesul tranzacţiei spre o uniune politică.
1. 2. 3.
ÎNTREBĂRI DE VERIFICARE
Prin ce se individualizează conceptul de valută? Care sunt formele pe care le îmbracă valuta? Ce condiţii sunt necesare pentru asigurarea convertibilităţii unei
valute după statutul FMI? 4.
al unei ţări? 5.
Care sunt factorii care influenţează asupra regimului de schimb
Care sunt principalele aranjamente de schimb ale monedelor ţărilor membre ale FMI şi prin ce se diferenţiază acestea?
6. Pe ce principii se bazează unitatea monetară şi de cont a FMI, Drepturile Speciale de Tragere?
7. 8.
Cum a evoluat definirea Drepturile Speciale de Tragere? De cine depinde suma alocată în Drepturile Speciale de Tragere
de către FMI unei ţări membre? 9. 10.
Care sunt funcţiile monedei EURO? Care sunt principalele efecte ale introducerii EURO?
Gheorghe Voinea 19
CAPITOLUL 3.
13
• titlurile de credit pe termen scurt reflectă certitudinea efectuării plăţii la un anumit
termen;
• titlurile de credit fiind negociabile, beneficiarii le pot transmite prin scontare şi pot
încasa sumele prevăzute înainte de scadenţă;
• titlurile de credit pot circula prin girare sau andosare în favoarea unui beneficiar,
deţinătorul titlului având posibilitatea să plătească o datorie prin cedarea
documentului.
3.1. Cambia - instrument de plată în relaţiile economice internaţionale 14
CAMBIILE, BILETELE LA ORDIN, CECURILE ŞI CARDURILE - INSTRUMENTE DE PLATĂ INTERNAŢIONALE
Plăţile ce decurg din schimburile internaţionale se pot efectua şi cu ajutorul titlurilor de credit pe termen scurt, incluse uneori în sfera devizelor.
Titlurile de credit reprezintă documente sau înscrisuri care îi conferă titularului dreptul de a încasa sumele din textul lor la scadenţă. Titlurile de credit se caracterizează prin următoarele trăsături: • titlurile de credit se exprimă printr-un înscris sau document, prin care se reflectă
formarea, transmiterea şi exercitarea unui drept de creanţă;
• dreptul de creanţă cuprins în titlurile de credit se poate exercita pe baza condiţiilor
stabilite, respectiv de către persoana care se legitimează ca titular al documentului
(literalitate);
• titularul documentului dobândeşte un drept propriu şi autonom de raportul
economic care îl generează.
Titlurile de credit pe termen scurt se utilizează în calitate de instrumente de plată internaţionale datorită următoarelor elemente :
În calitate de instrument scris, cambia internaţională cuprinde ordinul necon- diţionat prin care trăgătorul cere trasului să plătească o sumă de bani beneficiarului sau la ordinul acestuia, este plătibilă la cerere sau la un moment definit, este datată şi semnată de trăgător.
15
Cambia internaţională se individualizează prin următoarele : • cambia are caracter internaţional, deoarece menţionează cel puţin două dintre
locurile prevăzute şi indică faptul că oricare două astfel specificate sunt situate în
state diferite, fie locul unde este trasă cambia, fie locul indicat lângă semnătura
trăgătorului, fie locul indicat lângă numele trasului, fie locul indicat lângă numele
beneficiarului plăţii, fie locul plăţii cu condiţia ca ori locul unde este trasă cambia,
ori locul plăţii să fie specificat în cambie şi să fie situat într-un stat contractant;
13 Imireanu M. Gh., Instrumente şi modalităţi de plată în schimburile economice internaţionale, Editura Scrisul Românesc, Craiova 1982, p. 22 14
Legea uniformă asupra cambiilor şi biletelor la ordin (Geneva 1930). Convenţia Naţiunilor Unite asupra Cambiilor Internaţionale şi Biletelor la Ordin Internaţionale (UNCITRAL) art. 1 şi
15 Convenţia UNCITRAL, art. 2
20 Finanţe internaţionale
• necesită promovarea uniformităţii în aplicarea ei;
• presupune respectarea bunei credinţe în tranzacţiile internaţionale.
Cambiile internaţionale cuprind următoarele clauze: denumirea de cambie, ordi- nul necondiţionat de a plăti o sumă determinată în valută, numele şi adresa persoanei care trebuie să plătească suma, numele şi adresa beneficiarului, scadenţa, locul plăţii, data şi locul emiterii, semnătura trăgătorului.
În cambie se pot înscrie clauze facultative astfel: clauza fără protest, interzicerea de a trage contracambii, excluderea duplicatelor de cambie, clauza documentară, clauza privind dobânzile cuvenite deţinătorului legal al cambiei, clauza de absolvire a trăgătorului de răspundere de plată.
a) Interpretarea cerinţelor formale
Suma plătibilă prin cambie necesită o definire concretă, deoarece suma se
17
În cazul în care un instrument menţionează că suma trebuie plătită cu dobândă fără a specifica data de la care curge dobânda, aceasta curge de la data instrumentului. Rata la care se plăteşte dobânda poate fi exprimată fie ca o rată definită, fie ca o rată variabilă.
Un instrument se consideră a fi plătibil la cerere dacă menţionează că este plătibil la vedere, la cerere sau la prezentare ori dacă nu este exprimat nici un moment
18
de plată . Instrumentul este considerat plătibil la un moment definit dacă prevede că este
plătibil la o scadenţă specificată sau la o perioadă fixă după o dată specificată sau la o perioadă fixă după vedere, în tranşe la date succesive, în tranşe la date succesive cu menţiunea că în caz de neplată a oricărei tranşe, soldul neplătit devine scadent.
Momentul plăţii unui instrument plătibil la o perioadă fixă este determinat prin referinţa la data instrumentului.
Momentul plăţii unei cambii plătibile la o perioadă fixă după vedere este determinat după data acceptării sau în cazul în care cambia este dezonorată prin neacceptare după data protestului, sau după data dezonorării.
Momentul plăţii unui instrument plătibil la cerere este data la care instrumentul este prezentat la plată.
b) Transfer
Un instrument este transferat prin gir şi presupune livrarea instrumentului de 19
către girant giratarului sau prin simpla livrare a instrumentului (dacă girul este în alb) . Girul trebuie scris pe instrument sau pe un adaos ataşat la acesta şi poate fi în alb
sau special (în „plin"). Girul în alb se reflectă prin semnătura singură sau printr-o semnătură însoţită de o declaraţie în sensul că instrumentul este plătibil persoanei care este în posesia lui. Girul special (în „plin") presupune o semnătură însoţită de indicarea persoanei căreia îi este plătibil instrumentul.
16
poate plăti cu dobândă, în tranşe la date succesive, în tranşe la date succesive cu stipularea pe instrument ca în cazul neplăţii oricărei tranşe, suma restantă devine scadentă, conform unei rate de schimb indicate pe instrument sau care va fi determinată aşa cum menţionează instrumentul sau într-o altă valută, alta decât cea în care este exprimată suma în instrument.
În situaţia în care există o discrepanţă între suma exprimată în cuvinte şi suma exprimată în cifre, suma plătibilă prin instrument este suma menţionată în cuvinte .
Dacă girul conţine expresiile „pentru încasare", „pentru depozit", „valoare în încasare", „prin procură", „plăteşte oricărei bănci" sau alte expresii prin care se autorizează giratarul să încaseze instrumentul, giratarul este un deţinător care poate exercita toate drepturile izvorâte din instrument, poate gira instrumentul numai în cazul încasării 20.
În cazul în care girul conţine cuvintele „valoare în garanţie", „valoare în gaj" sau alte cuvinte similare giratarul este un deţinător care poate exercita toate drepturile izvo- râte din acest instrument, poate gira instrumentul numai în scopul încasării.
c) Drepturile unui deţinător şi ale unui deţinător protejat
Deţinătorul unui instrument are toate drepturile care îi sunt conferite prin Convenţia internaţională faţă de părţile la instrument şi poate transfera instrumentul.
Drepturile unui deţinător neprotejat sunt supuse oricăror revendicări valabile asupra instrumentului din partea oricărei persoane, numai dacă a luat instrumentul având la cunoştinţă despre o astfel de revendicare sau dacă instrumentul a fost obţinut prin fraudă sau furt sau a participat în orice moment la fraudă sau furt în privinţa lui.
Deţinător „protejat" înseamnă deţinătorul unui instrument care era complet când l-a luat sau care era incomplet şi a fost completat conform autorităţii sale sau dacă atunci când a devenit un deţinător nu avea cunoştinţă despre o apărare contra obligaţiei privind instrumentul sau nu avea cunoştinţă despre o revendicare valabilă a vreunei persoane asupra instrumentului sau nu avea cunoştinţă despre faptul că a fost dezonorat
21
prin neacceptare sau neplată . Drepturile asupra unui instrument ale unui deţinător protejat nu sunt supuse nici
unei revendicări asupra instrumentului, din partea nici unei persoane cu excepţia unei revendicări ce rezultă din tranzacţia de bază dintre el însuşi şi persoana care ridică revendicarea.
Transferul unui instrument de către un deţinător protejat investeşte orice deţinător ulterior cu drepturile asupra instrumentului pe care le avea deţinătorul protejat.
d) Obligaţiile părţilor
Conform prevederilor Convenţiei internaţionale, o persoană nu este obligată printr-un instrument decât dacă îl semnează. Obligaţia părţii asupra instrumentului rezultă şi în cazul în care persoana semnează un instrument cu un nume care nu este al lui.
Dacă un instrument este alterat material (modificat) o parte care îl semnează după alterarea materială este răspunzătoare conform termenilor textului alterat, iar partea care îl semnează înainte de alterarea materială este obligată conform termenilor textului original.
Trăgătorul se angajează că la dezonorarea cambiei prin neacceptare sau prin
23
acceptare se angajează că va plăti cambia conform termenilor acceptării sale deţină- torului sau oricărei părţi care preia şi plăteşte cambia. Acceptarea se menţionează în scris pe cambie prin semnătura trasului însoţită de expresia „acceptat" sau de cuvinte cu sens similar sau prin semnătura trasului.
22
neplată şi la orice protest necesar să plătească cambia deţinătorului, oricărui girant sau garant al girantului care preia şi plăteşte cambia. Trăgătorul poate exclude sau limita propria sa obligaţie pentru acceptare sau plată printr-o menţiune expresă pe cambie. O asemenea stipulare care exclude sau limitează obligaţia de plată este efectivă numai dacă o altă parte este sau devine obligată prin cambie.
Trasul devine obligat prin cambie dacă o acceptă, ceea ce înseamnă că după
dacă a fost sau nu acceptat pentru întreaga sumă sau numai pentru o parte a ei pentru contul unei părţi sau al trasului. Garanţia se înscrie pe instrument sau pe o prelungire ataşată şi se exprimă prin cuvintele „garantat", „aval", „bun ca aval" sau alte cuvinte cu sens similar însoţite de semnătura garantului. Răspunderea unui garant asupra instrumentului este de aceeaşi natură ca şi cea a părţii pentru care a devenit garant.
Dacă persoana pentru care a devenit garant este trasul, garantul se angajează să plătească la scadenţă cambia deţinătorului sau oricărei părţi care preia şi plăteşte cambia, sau dacă cambia este plătibilă la un moment definit, la dezonorare prin neacceptare şi la orice protest necesar să plătească deţinătorului sau oricărei părţi care preia şi plăteşte cambia.
e) Prezentarea cambiei pentru acceptare şi dezonorarea prin neacceptare
În principiu o cambie poate fi prezentată pentru acceptare. O cambie trebuie prezentată pentru acceptare, dacă trăgătorul a stipulat în cambie că trebuie prezentată pentru acceptare, în cazul în care cambia este plătibilă la o perioadă fixă după vedere sau cambia este plătibilă în alt loc decât la rezidenţa sau sediul trasului cu excepţia cazului în care este plătibilă la cerere.
Cambia este considerată a fi dezonorată prin neacceptare, dacă trasul la prezen- tarea în timp refuză expres să accepte cambia, sau acceptarea nu poate fi obţinută cu stăruinţa rezonabilă sau dacă deţinătorul nu poate obţine acceptarea la care este îndreptăţit.
În cazul în care cambia este dezonorată prin neacceptare, deţinătorul poate să exercite dreptul imediat de recurs împotriva trăgătorului, giranţilor şi garanţilor sau poate să revendice imediat plata de la garantul trasului la orice protest.
f) Prezentarea cambiei pentru plata şi dezonorarea prin neplată
În cazul în care instrumentul nu se prezintă corespunzător pentru plată, trăgătorul, giranţii şi garanţii nu sunt răspunzători asupra lui, dar nu sunt eliberaţi de răspundere.
26
Instrumentul este considerat a fi dezonorat prin neplată în următoarele situaţii : • dacă plata este refuzată la prezentarea la timp sau dacă deţinătorul nu poate obţine
plata la care este îndreptăţit;
• dacă prezentarea pentru plată nu este necesară pentru că s-a renunţat la aceasta.
Recursul
Dacă o cambie este dezonorată prin neplată, deţinătorul poate să-şi exercite dreptul de recurs împotriva trăgătorului, giranţilor şi garanţilor.
În cazul în care un instrument este dezonorat prin neacceptare sau neplată deţinătorul îşi poate exercita dreptul de recurs numai după ce instrumentul a fost protestat corespunzător pentru dezonorare.
Protestul reprezintă o declaraţie de dezonorare, întocmită la locul unde a fost
dezonorat instrumentul, semnată şi datată de o persoană autorizată care cuprinde:
persoana la cererea căreia este protestat instrumentul, locul protestului, cererea făcută şi
24
25
26
Ibidem, art. 44 Ibidem, art. 46 Ibidem, art. 58
24
neacceptare sau neplată şi la orice protest necesar să plătească instrumentul deţină- torului sau oricărui girant ulterior, sau oricărui garant al girantului care preia şi plăteşte instrumentul. Girantul poate exclude sau limita propria sa răspundere printr-o menţiune expresă pe instrument.
Garantul constituie persoana care garantează plata unui instrument indiferent
Girantul reprezintă persoana care se angajează ca la dezonorarea cambiei prin
Gheorghe Voinea 23
27
sau ca document separat care menţionează instrumentul care a fost dezonorat.
Deţinătorul, la dezonorarea unui instrument prin neacceptare sau neplată are obligaţia să transmită înştiinţări trăgătorului şi ultimului girant, tuturor celorlalţi giranţi şi garanţi care la rândul lor trebuie să transmită înştiinţare de dezonorare ultimei părţi care îl precede şi care este obligată prin instrument . Înştiinţarea de dezonorare poate fi
răspunsul dat . Protestul poate fi făcut pe instrument sau pe un adaos ataşat la acesta
29
Persoana care primeşte plata unui instrument trebuie să livreze instrumentul trasului care efectuează plata, sau oricărei persoane. În cazul unui instrument plătibil în tranşe la date succesive trasul sau partea care efectuează plata, alta decât plata ultimei tranşe poate cere ca menţiunea plăţii să fie făcută pe instrument sau pe un adaos ataşat şi să-i fie dat documentul de justificare a plăţii.
Deţinătorul nu este obligat să primească plata parţială, iar dacă i se oferă şi nu primeşte instrumentul devine dezonorat prin neplată. În situaţia în care deţinătorul primeşte plata parţială de la tras, de la garant, acceptant sau emitent, aceştia din urmă se eliberează de obligaţia de plată numai în măsura sumei plătite .
28
făcută sub orice formă şi în orice termen care identifică instrumentul şi declară că acesta a fost dezonorat.
h) Suma plătibilă
Deţinătorul poate exercita drepturile sale asupra instrumentului împotriva oricărei părţi sau a unora sau tuturor părţilor obligate prin ea, şi nu este obligat să respecte ordinea în care părţile au devenit obligate. Oricare parte care preia şi plăteşte instrumentul îşi poate exercita drepturile sale în acelaşi mod contra părţilor obligate faţă de ea.
Partea care plăteşte un instrument şi care se eliberează complet sau parţial de obligaţia sa poate recupera de la părţile obligate faţă de ea întreaga sumă, dobânda de la acea sumă şi orice cheltuieli de înştiinţare.
i) Eliberarea prin plată
Eliberarea de obligaţia de plată ce decurge dintr-un instrument se produce atunci când partea care plăteşte deţinătorului sau unei părţi următoare ei, suma datorată la scadenţă, după scadenţă sau înainte de scadenţă la dezonorare prin neacceptare .
31
Plata unui instrument se efectuează în conformitate cu anumite prevederi din 32
Convenţia UNCITRAL : • un instrument trebuie plătit în moneda în care este exprimată suma de plată;
• dacă suma de plată este exprimată într-o anumită unitate monetară de cont este
transferabilă între persoana care face plata şi persoana care o primeşte, plata se face
prin transfer de unităţi monetare de cont dacă se specifică moneda de plată. În cazul
în care unitatea monetară de cont nu este transferabilă între acele persoane, plata se
va face în moneda specificată pe instrument sau dacă nu este menţionată în moneda
locului de plată;
30
Deţinătorul are dreptul să refuze să primească plata într-un loc altul decât cel din instrument şi, dacă plata nu se face în locul unde instrumentul a fost prezentat pentru plată, se consideră dezonorat prin neplată .
• trăgătorul sau emitentul pot menţiona în instrument faptul că trebuie plătit într-o
monedă specificată alta decât moneda în care este exprimată suma de plată.
Instrumentul se plăteşte în moneda astfel specificată.
Suma de plată se calculează conform cursului de schimb prevăzut în instrument. Dacă cursul nu este indicat pe instrument, suma de plată se calculează conform cursului de schimb pentru trate la vedere, sau la cursul de schimb din data scadenţei în vigoare.
Dacă instrumentul este dezonorat prin neacceptare suma de plată se calculează în funcţie de rata de schimb indicată în instrument sau dacă nu este indicată nici o rată la opţiunea deţinătorului, conform ratei de schimb în vigoare la data dezonorării sau la data plăţii efective.
În cazul instrumentului dezonorat prin neplată, suma de plată se calculează pe baza ratei indicate sau dacă nu este menţionată o rată, la opţiunea deţinătorului conform ratei de schimb în vigoare la data dezonorării sau la data plăţii efective.
Dacă se aplică asemenea reglementări un instrument tras într-o monedă care nu este cea a locului de plată şi trebuie plătit în moneda locală, suma de plată se calculează conform ratei de schimb pentru trate la vedere din data prezentării sau în vigoare în
33
locul unde trebuie prezentat pentru plată . Suma de plată la un instrument dezonorat prin neacceptare se calculează la
opţiunea deţinătorului, la rata de schimb în vigoare pe data dezonorării sau pe data plăţii efective.
La instrumentele dezonorate prin neplată, suma de plată se determină la opţiu- nea deţinătorului conform ratei de schimb în vigoare pe data prezentării sau pe data plăţii efective.
Dacă o parte este eliberată total sau parţial de obligaţia sa privind instrumentul orice parte care are un drept privind instrumentul împotriva sa este eliberată în aceeaşi măsură. Plata de către tras a întregii sume a unei cambii sau a unei părţi din ea către deţinător, sau către orice parte care preia şi plăteşte cambia, eliberează toate părţile de obligaţia lor în aceeaşi măsură cu anumite excepţii.
3.2 Biletul la ordin
Biletul la ordin reprezintă un instrument de plată din relaţiile economice internaţionale prin care emitentul se angajează să plătească beneficiarului sau la ordinul acestuia o sumă de bani la data şi locul din document.
Un bilet la ordin internaţional reprezintă un înscris care specifică cel puţin două dintre următoarele locuri şi indică faptul că oricare două astfel locuri specificate sunt situate în state diferite şi anume: locul unde este întocmit biletul, locul indicat lângă semnătura emitentului, locul indicat lângă numele beneficiarului plăţii, locul plăţii, dacă este specificat pe bilet şi este situat într-un stat contractant.
Biletul la ordin este un înscris care conţine o promisiune necondiţionată prin care emitentul se obligă să plătească o sumă de bani beneficiarului sau la ordinul acestuia, este plătibil la cerere sau la un moment definit, este datat şi semnat de emitent.
Caracterul internaţional al biletului la ordin înseamnă că este reglementat de principiile Convenţiei Naţiunilor Unite asupra Cambiilor Internaţionale şi Biletelor la Ordin Internaţionale (UNCITRAL) şi părţile se angajează să respecte prevederile din documentul menţionat.
Biletul la ordin cuprinde următoarele clauze: denumirea de bilet la ordin, promi- siunea necondiţionată de a plăti o sumă determinată, scadenţa, locul plăţii şi adresa beneficiarului, data şi locul emiterii, semnătura emitentului.
33 Ibidem, art. 76
Gheorghe Voinea 25
Fig. 3.1 Efectuarea plăţilor internaţionale prin bilet la ordin
Funcţia de instrument de plată a biletului la ordin se manifestă datorită faptului că emitentul se angajează să plătească suma la scadenţă.
Emitentul se obligă că va plăti biletul la ordin conform termenilor săi deţinătorului, sau oricărei alte părţi care preia biletul la ordin. Emitentul nu poate exclude sau limita propria răspundere printr-o menţiune pe biletul la ordin. Biletul la ordin semnat de către doi sau mai mulţi emitenţi poate fi prezentat oricăruia dintre ei, cu excepţia cazului în care biletul la ordin indică în mod clar persoana care trebuie să plătească.
Dacă un bilet la ordin este dezonorat prin neplată, deţinătorul poate să-şi exercite dreptul de recurs împotriva giranţilor şi garanţilor.
3.3 Cecul
Constituie un instrument de plată din relaţiile economice internaţionale prin intermediul căruia titularul unui cont creditor sau beneficiarul unui credit dă ordin unei bănci să achite suma înscrisă în document. Trăgătorul sau emitentul titlului dispune trasului să plătească o sumă de bani beneficiarului.
Cecul se trage asupra unei bănci în limita fondurilor emitentului şi cuprinde: denumirea de cec, ordinul de efectuare a plăţii, numele beneficiarului, suma care trebuie plătită, numele şi adresa trasului, locul de plată, data şi locul emiterii, semnătura trăgătorului.
Fig. 3.2 Efectuarea plăţilor internaţionale prin intermediul cecului
În calitate de instrument de plată din relaţiile economice internaţionale cecul se caracterizează prin proviziunea (acoperirea) cu disponibil care se constituie din disponi- bilităţi bancare sau din credit bancar. Proviziunea cecului presupune îndeplinirea unor condiţii: să se constituie înainte de emitere, la o valoare cel puţin egală cu cea a cecului, să fie certă, lichidă, exigibilă şi disponibilă.
Cecul nominativ indică expres beneficiarul respectiv persoana îndreptăţită să încaseze suma prevăzută în document. Cecul la purtător este un document care nu indică numele persoanei către care urmează să se efectueze plata, beneficiarul fiind persoana care se află în posesia documentului.
Cecul la ordin reprezintă un instrument de plată care menţionează beneficiarul, precum şi dreptul său de a transmite beneficiul plăţii prin girare sau andosare.
26 Finanţe internaţionale
După modul de încasare se pot emite şi utiliza cecuri nebarate, barate, cecul de virament, cecul documentar, cecul certificat, cecul de voiaj şi cecul circular.
Cecul nebarat sau cecul în alb se caracterizează prin faptul că se plăteşte în numerar. Cecul barat reprezintă un instrument la care suma se plăteşte prin virarea din contul emitentului în contul beneficiarului, respectiv prin înregistrarea într-un cont bancar (bararea cecului se realizează prin două linii paralele trase pe faţa documentului).
Cecul poate fi cec cu barare generală şi cec cu barare specială. Cecul cu barare generală nu cuprinde menţiuni între liniile trase pe document şi poate să circule prin girare. Cecul cu barare simplă cuprinde între liniile de pe document denumirea unei bănci care îl va achita.
Cecul de virament este un instrument de plată ce cuprinde ordinul de virare într- un cont deschis la o bancă.
Cecul documentar reprezintă un instrument de plată prin care emitentul solicită efectuarea plăţii în favoarea beneficiarului în schimbul prezentării unor documente cu privire la expedierea sau prestarea serviciilor.
Cecul certificat se deosebeşte prin faptul că presupune existenţa expresă a proviziunii ceea ce obligă trăgătorul să prezinte cecul băncii la care are cont şi disponibil care certifică în scris existenţa sumei de plată din document.
Cecul de călătorie reprezintă un instrument de plată ce se foloseşte pentru achitarea cheltuielilor din cursul unei călătorii turistice a persoanelor.
Cecul este plătibil la vedere ceea ce înseamnă că banca îl achită la prezentare sau la un termen scurt de la vedere. Prin această trăsătură se individualizează funcţia de instrument de plată a cecului deoarece contribuie la compensarea unor obligaţii de plată din relaţiile economice internaţionale.
3.4 Cartea de plată (cardul)
Cartea de plată (cardul) reprezintă un instrument pe bază căruia deţinătorul are dreptul la o procedură de autorizare şi plată a unor bunuri şi servicii sau de retragere a unor sume.
Cardul are forma unei cărţi de vizită confecţionată din material plastic rezistent cu dimensiuni tipizate şi standardizate.
Cartea de plată cuprinde următoarele menţiuni: denumirea şi sigla emitentului (băncii); holograma tridimensională care reflectă autenticitatea; numărul cardului; numele posesorului autorizat; durata de valabilitate; semnătura trăgătorului; sfera de aplicabilitate.
Instrumentele de plată sub forma cardurilor se pot emite de către bănci, comer- cianţi (magazine) sau alte organisme care au sisteme proprii de decontare cu clienţii
34
(companii telefonice) . În funcţie de modul de stocare a caracteristicilor de securizare se emit carduri cu
bandă magnetică şi carduri cu microprocesor. În raport de sursa de acoperire a cheltuielilor, cardurile pot îmbrăca forma
cărţilor de debit (debit-carduri) şi a cărţilor de credit (credit-carduri). Cărţile de debit (debit-carduri) se emit în calitate de instrumente de plată în sumă egală cu disponibilităţile din cont sau în limita unui descoperit de cont pe care banca îl acordă clientului. Debit-card se întemeiază pe existenţa unor resurse într-un cont pe baza cărora utilizatorul are dreptul de a efectua cheltuieli în limita soldului disponibil sau de a retrage numerar.
34 Cezar Basno, Nicolae Dardac, Operaţiuni bancare, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996, p. 132
Gheorghe Voinea 27
Cărţile de credit (credit-card) asigură dreptul deţinătorului de a achita bunuri şi servicii cumpărate sau retragerea unor sume pe seama unui credit sau a unei linii de credit acordate.
În calitate de instrument de plată din relaţiile economice internaţionale cardul se individualizează prin anumite efecte: • elimină utilizarea numerarului, implicit diminuează riscurile şi greutăţile în
colectarea şi folosirea numerarului;
• simplifică operaţiile clientului care poate cumpăra mărfuri sau beneficia de servicii
fără a completa documente;
• se reduce perioada de efectuare a decontărilor;
• stimulează clienţii să cumpere mărfuri din anumite reţele de magazine şi implicit
promovează vânzările;
• băncile percep comisioane mai mici datorită cheltuielilor reduse de efectuare a
decontărilor prin intermediul cardurilor;
• cărţile de credit oferă clienţilor dreptul de a obţine linii de credit de la bănci în
vederea efectuării unor cheltuieli.
Fig. 3.3 Efectuarea plăţilor prin intermediul cardului
Plăţile pe care le efectuează persoanele fizice prin intermediul cardurilor se derulează astfel: • persoana se adresează unei bănci sau organizaţii care emite şi pune la dispoziţie
carduri, încheie un contract pe baza disponibilităţilor din cont sau a creditului
aprobat şi primeşte un card;
• deţinătorul cardului poate cumpăra mărfuri şi servicii;
• deţinătorul cardului prezintă instrumentul de plată comerciantului în vederea
achitării mărfurilor şi serviciilor;
• comerciantul verifică cardul din punct de vedere formal, respectiv autenticitatea,
valabilitatea şi concordanţa datelor;
• comerciantul transmite centrului de autorizare numărul cardului, datele de
identificare şi suma ce trebuie plătită;
28 Finanţe internaţionale
• centrul de autorizare transmite cererea de autorizare a plăţii băncii emitente a
cardului;
• banca verifică contul deţinătorului de card şi autorizează operaţia de efectuare a
plăţii;
• centrul de autorizare transmite comerciantului că se acceptă plata din contul
deţinătorului de card;
• comerciantul eliberează marfa însoţită de un document în trei exemplare cu suma
plătită din care unul se remite plătitorului, unul se păstrează în evidenţa
comerciantului şi al treilea se prezintă băncii pentru decontare.
Cardurile pot asigura retragerea numerarului de la distribuitoarele automate sau obţinerea de informaţii asupra soldului contului şi a transferurilor efectuate.
Promovarea şi globalizarea plăţilor prin carduri se realizează prin anumite organizaţii cum sunt „Visa Internatioonal", „Europay International", „American Express Master Card International" .
ÎNTREBĂRI DE VERIFICARE
1. Prin ce se individualizează cambia internaţională? 2. Care sunt cerinţele formale ale unei cambii? 3. Care sunt obligaţiile părţilor la o cambie internaţională? 4. În ce constă acceptarea şi dezonorarea cambiei prin acceptare? 5. În ce constă prezentarea cambiei pentru plată şi dezonorarea prin
neplată? 6. Prin ce se deosebeşte biletul la ordin internaţional şi ce clauze conţine? 7. Prin ce se caracterizează cecul în calitate de instrument de plată
internaţional? 8. Care sunt variantele sub care prezintă cecul? 9. Prin ce se individualizează CARDUL în calitate de instrument de plată
internaţional? 10. Cum se derulează o plată prin CARD?
35
35 Vezi Radu Popescu şi alţii, Cardul - instrument modern de plată, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1998, p. 18-32
Gheorghe Voinea 29
MODUL III:
Cursul de schimb şi impactul său în relaţiile economice internaţionale
OBIECTIV:
Cunoaşterea modului de stabilire a cursurilor valutare a factorilor de influenţă şi a impactului cursului de schimb în relaţiile economice internaţionale
TIMP DE ASIMILARE: 4 ore
UNITAŢI DE STUDIU:
Capitolul 4. Cursul de schimb şi impactul său în relaţiile economice internaţionale.
30 Finanţe internaţionale
CAPITOLUL 4.
CURSUL DE SCHIMB ŞI IMPACTUL SĂU ÎN RELAŢIILE ECONOMICE INTERNAŢIONALE
4.1 Cursul valutar: concept, funcţii, forme
Schimburile economice internaţionale fiind exprimate în valută presupun cunoaşterea cursului valutar şi a factorilor ce exercită influenţă asupra lui.
Cursul valutar reprezintă raportul valoric dintre moneda unei ţări şi moneda altei ţări sau preţul unei valute exprimat în altă valută. Într-o altă formulare cursul valutei
36
exprimă preţul la care o monedă naţională se schimbă cu altă monedă . Raportul de schimb dintre valute are un caracter sintetic, deoarece permite compararea produsului intern brut, a preţurilor, a salariilor şi a productivităţii muncii.
37
Cursul de schimb al valutei îşi exprimă menirea prin următoarele funcţii : • funcţia de instrument de evaluare a bunurilor şi a serviciilor din relaţiile economice
internaţionale;
• funcţia de instrument de conversie şi de comparare a puterii de cumpărare a
monedelor din diferite ţări;
• funcţia de mecanism de influenţă în relaţiile economice internaţionale prin care pot
fi stimulate exporturile, restrânse importurile şi modificat echilibrul valutar.
Cursul de schimb al valutei se formează în mod diferit în funcţie de anumiţi factori şi de perioada de timp: • în condiţiile în care valorile paritare ale monedelor se exprimau în aur, cursul
valutei se calcula în funcţie de cantităţile de aur reflectate de monede: C v
P⋅ A
m
P⋅B
m • cursul valutar poate fi stabilit în mod convenţional de autoritatea monetară a unei
ţări;
• cursul valutar se formează prin confruntarea cererii şi a ofertei de valută pe piaţa
valutară;
• cursul valutar se calculează în funcţie de raporturile a două monede faţă de o altă
monedă;
• cursul valutar se poate determina pornind de la puterea de cumpărare a unei monede
(P c1) care se raportează la puterea de cumpărare a altei monede (P c2). Din acest
raport rezultă numărul unităţilor monetare naţionale (n M n) pentru o unitate
monetară străină (M s).
C x⋅M
n
y⋅M s
v
P c1
P c2
; C
v
36
37 Vezi: Anne O. Krueger, Determinarea cursului valutar, Editura Sedona, Timişoara, 1996, p. 22 Daniel Dăianu, Funcţionarea economiei şi echilibrul extern, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1992, p. 77
Gheorghe Voinea 31
38
• mecanismul cursurilor de schimb fixe urmărea să formeze şi să menţină stabilitatea
în schimburile economice internaţionale;
• operatorii care se angajau în contractele comerciale internaţionale erau supuşi unor
riscuri reduse;
• mecanismul cursurilor fixe era menit să asigure o administrare eficientă şi echitabilă
a resurselor valutare.
În perioada aplicării mecanismului cursurilor fixe s-au manifestat unele efecte negative. • în măsura în care se modifica cursul de schimb peste limitele stabilite se manifesta
incertitudine în derularea tranzacţiilor comerciale internaţionale;
• banca centrală îşi dirija rezervele valutare spre susţinerea cursului de schimb şi se
diminua influenţa lor în stabilirea echilibrului valutar;
• uneori, politicile economice ale ţărilor erau orientate spre susţinerea cursului de
schimb şi nu spre stimularea schimburilor economice internaţionale.
Evoluţia economică a statelor capitaliste în anii 1950-1970, presiunile de pe piaţa aurului şi alţi factori economici şi monetari au exercitat influenţă asupra relaţiilor economice internaţionale şi au determinat renunţarea la mecanismul cursurilor de schimb fixe în anul 1971.
Puterea de cumpărare a unei monede depinde de bunurile şi serviciile oferite şi de nivelul preţurilor. Paritatea puterii de cumpărare reflectă bunurile şi serviciile ce se pot achiziţiona cu unităţile monetare din două ţări.
Prin ajustarea cursului de schimb al unei monede faţă de o altă monedă cu diferenţialul de inflaţie din două ţări se obţine cursul de schimb real.
În relaţiile economice internaţionale, raportul de schimb al valutei diferă în funcţie de locul de formare, mărime şi de alţi factori.
Cursul oficial se caracterizează prin faptul că se stabileşte de autoritatea monetară a unei ţări, fie la paritate fie la un nivel convenţional. În perioada exprimării valorii monedelor în aur cursul valutar se forma în funcţie de cantitatea de aur a monedelor, iar banca centrală se angaja să îl menţină mai multă vreme la acelaşi nivel fiind cunoscut sub denumirea de curs fix.
Cursurile fixe se menţineau la acelaşi nivel prin intervenţia autorităţii monetare pe piaţa valutară, respectiv prin vânzarea şi cumpărarea de valută din rezervele oficiale.
Cursurile flotante se individualizează prin faptul că se formează pe piaţa valu- tară în funcţie de influenţele factorilor economici monetari şi financiari, având nivel variabil şi flexibil.
Cursurile fluctuante exprimă formarea raporturilor de schimb dintre valute în anumite limite în mod liber (limite de fluctuare mai mari decât cele din perioada cursurilor fixe) iar pe măsura atingerii lor, autoritatea monetară intervine pe piaţă pentru a limita variaţia cursului de schimb.
Sistemul valutar de la Bretton Woods (SUA) din anul 1944 a funcţionat pe baza mecanismului cursurilor fixe. Cursurile de schimb ale monedelor ţărilor membre ale F.M.I. oscilau în jurul parităţii în limita de 1%. Ţările membre ale F.M.I. se angajau să menţină cursurile monedelor în limitele marjelor de fluctuaţie prin intervenţii pe pieţele valutare.
Mecanismul cursurilor de schimb fixe aplicat de ţările membre ale FMI în relaţiile economice internaţionale a fost justificat prin următoarele argumente :
38 Philippe d' Arvisent, Thiery Schowb, Finances Internationale, Hachette Superieure, Paris, 1995, p. 24-25
32 Finanţe internaţionale
Acordul Smithsonian din decembrie 1971 a prevăzut un sistem de cursuri rapor- tate la dolarul SUA cu marje mai mari de fluctuare de până la 2,25% denumit sistemul cursurilor centrale ce s-a aplicat până în martie 1973, după care ţările dezvoltate au trecut la flotarea cursurilor valutare.
În acest context, cea de a doua modificare a statutului Fondului Monetar Interna- ţional din anul 1978 a prevăzut principiul potrivit căruia ţările membre se bucură de libertate în alegerea politicii de curs. În conformitate cu prevederile art. IV din statutul Fondului Monetar Internaţional ţările membre sunt invitate să colaboreze cu Fondul şi cu celelalte ţări membre în aplicarea flotării cursurilor valutare Ţările membre se mai angajează să nu manevreze cursul de schimb pentru a obţine avantaje unilaterale şi să nu aplice măsuri care să împiedice ajustarea balanţei de plăţi.
4.2 Flotarea cursurilor valutare
Flotarea cursurilor valutare reprezintă formarea raportului de schimb al unei valute pe piaţa valutară în funcţie de cererea şi oferta de valută şi de alţi factori economici monetari şi financiari. Flotarea se realizează în mai multe variante: • flotarea concertată se aplică în cazul în care unele ţări se angajează ca între
monedele lor să menţină anumite marje de fluctuare, iar în comparaţie cu monedele
altor state cursul unei monede se formează liber pe piaţă;
• flotarea neconcertată se produce în cazul în care cursul unei valute în raport cu altă
valută se formează pe piaţa valutară;
• flotarea pură (curată) se realizează în situaţia în care cursul unei valute se formează
pe piaţa valutară fără intervenţia autorităţii monetare;
• flotarea impură se caracterizează prin faptul că raportul de schimb al valutei de pe
piaţă se formează prin intervenţia autorităţii monetare, respectiv a băncii centrale.
Determinarea cursului valutei pe piaţa valutară generează unele efecte pozitive în relaţiile economice internaţionale: • flotarea favorizează echilibrarea spontană a balanţei de plăţi, dacă raportul de
schimb al valutei se situează la nivelul de echilibru al cererii şi ofertei de pe piaţa
valutară;
• flotarea poate să determine reducerea necesarului de rezerve valutare în cazul în
care banca centrală nu se mai angajează să intervină pe piaţa valutară pentru
susţinerea cursului de schimb;
• formarea cursului de schimb pe piaţa valutară asigură ajustarea economiei naţionale
în funcţie de influenţele factorilor economici monetari şi financiari;
• flotarea descurajează intervenţiile speculative deoarece variaţiile de cursuri sunt mai
greu de anticipat;
• flotarea contribuie la formarea unui nivel fundamental al cursului de schimb dacă nu
se aplică anumite măsuri pentru echilibrarea balanţei de plăţi.
În perioada de aplicare a cursurilor flotante intervenţiile pe pieţele valutare au fost însemnate şi frecvente, s-a impus coordonarea politicilor valutare şi s-a manifestat instabilitate pe pieţele valutare.
Cursurile flotante generează şi unele efecte negative în relaţiile economice internaţionale:
39.
39 Articles of Agreement, International Monetary Fund, Washington DC, 1985, art. IV, p. 6
Gheorghe Voinea 33
• cursurile flotante amplifică riscurile din comerţul internaţional;
• flotarea cursurilor presupune imobilizarea unor sume pentru acoperirea pierderilor
din producerea riscului valutar;
• cursurile flotante propagă inflaţia ca urmare a tendinţei participanţilor la
schimburile internaţionale de a majora preţurile în vederea acoperirii pierderilor din
modificarea cursului de schimb;
• cursurile flotante influenţează asupra raportului dintre export, import şi producţia
internă;
• cursurile flotante pot determina aplicarea unor măsuri protecţioniste.
Reuniunile reprezentaţilor ţărilor industriale au dezbătut efectele negative ale cursurilor flotante asupra relaţiilor economice internaţionale şi au susţinut armonizarea politicilor monetare pentru a limita fluctuaţiile cursului de schimb.
În vederea înlăturării efectelor negative ale cursurilor flotante asupra relaţiilor economice internaţionale s-au formulat unele opinii: • unii specialişti au susţinut revenirea la paritatea aur şi adaptarea ei la condiţiile din
relaţiile economice internaţionale;
• altă soluţie presupune aplicarea unor parităţi pe durate mai mari de timp şi
susţinerea lor prin politici monetare convergente ale statelor participante;
• politica de flotare controlată pe baza unor indicatori macroeconomici care asigură
coordonarea politicilor economice şi valutare;
• alţi specialişti au apreciat că se pot institui zone obiectiv (target zone) care să
limiteze perioadele în afara cărora autorităţile monetare nu sunt pregătite să
intervină pe pieţele valutare pentru stabilizarea cursului de schimb.
Susţinătorii soluţiei zonelor obiectiv consideră că volatilitatea ce exprimă variaţia cursului de schimb pe termen scurt se deosebeşte de dereglare care reflectă îndepărtarea cursului de schimb de nivelul de echilibru pe termen lung. Zonele obiectiv se pot aplica în varianta dură sau moale în funcţie de mărime, frecvenţă, schimbări şi grad de intervenţie.
4.3 Factori care influenţează asupra cursului valutar
Raportul de schimb dintre valute este o variabilă care depinde de factori interni şi externi. Din punct de vedere al naturii lor factorii care influenţează asupra cursului de
40
schimb pot fi economici, monetari, financiari şi psihologici . a) Unul din factorii cei mai importanţi care influenţează asupra cursului valutar
îl constituie situaţia balanţei de plăţi. Echilibrul balanţei de plăţi externe este dependent de valoarea exporturilor şi a importurilor, de gradul de eficienţă şi competitivitate al produselor, de nivelul preţurilor, de serviciile internaţionale şi de conjunctura de pe pieţele internaţionale.
În cazul în care o ţară înregistrează deficit al balanţei de plăţi externe, economia naţională nu poate să asigure produsele corespunzătoare sumelor în monedă naţională existente în străinătate. Deţinătorii de monedă vând sumele pe piaţa valutară, oferta de valută depăşeşte cererea şi moneda se depreciază.
Dacă ţara prezintă excedent al balanţei de plăţi sumele în valută se pot utiliza pentru cumpărarea mărfurilor şi a serviciilor din străinătate, cererea de valută este mai mare decât oferta şis moneda se apreciază.
40 Vezi: Paul Bran, Relaţii financiare şi monetare internaţionale, Editura Economică, Bucureşti, 1995, p. 79-83
34 Finanţe internaţionale
Fig. 4.1 Relaţiile dintre cursul valutar, balanţa de plăţi, cererea şi oferta de monedă
La rândul său, cursul de schimb influenţează asupra echilibrului balanţei de plăţi externe ca urmare a relaţiei de conexiune dintre ele. Devalorizarea (deprecierea) valutei stimulează creşterea exporturilor, restrânge importurile şi determină o tendinţă de echi- librare a balanţei de plăţi. Aprecierea valutei contribuind la descurajarea exporturilor, la stimularea creşterii importurilor, generează dezechilibru în balanţa de plăţi.
b ) Raportul dintre cererea şi oferta de valută exercită influenţă asupra cursului valutar. Cererea de valută depinde de valoarea importurilor, de serviciile internaţionale necesare de termenele de rambursare a creditelor, de nivelul dobânzilor şi de ieşirile de capitaluri. Oferta de valută este determinată de exportul de mărfuri, de încasările din servicii internaţionale, încasările din rambursări de credite şi dobânzi şi de intrările de capital. Unele influenţe ale factorilor care determină cererea şi oferta de valută se pot compensa între ele. De exemplu, influenţa ieşirilor de capital se atenuează prin majora- rea exportului de mărfuri sau dezvoltarea serviciilor internaţionale. Creşterea importului de mărfuri se compensează cu influenţa intrărilor de capital.
c ) Creşterea masei monetare în circulaţie contribuie la deprecierea valutei, iar măsurile de reducere a masei monetare determină aprecierea monedei;
d ) Extinderea sau reducerea creditului influenţează asupra economiei naţionale şi implicit asupra cursului de schimb;
e ) Dobânda ridicată descurajează solicitarea de credit, diminuează masa mone- tară în circulaţie şi generează efecte pozitive asupra cursului de schimb.
Scăderea dobânzii facilitează accesul la credit, determină creşterea masei mone- tare în circulaţie şi deprecierea valutei. O influenţă directă asupra cursului de schimb exercită dobânzile bancare la împrumuturile acordate de bănci şi dobânzile la titlurile de stat;
f ) Raportul dintre preţurile de export şi preţurile bunurilor importate influenţează asupra cursului valutar;
g ) Creşterea inflaţiei interne determină deprecierea valutei, iar scăderea indicelui inflaţiei se reflectă pozitiv asupra cursului valutei;
h ) Deficitele şi excedentele bugetare influenţează asupra cursului de schimb; i ) Politica de impozite şi structura cheltuielilor bugetare stimulează sau restrâng
producţia internă, consumul în sectorul public şi influenţează asupra cursului de schimb;
j ) Măsurile de politică economică favorizează sau îngrădesc schimburile econo- mice internaţionale şi implicit exercită influenţă asupra cursului de schimb;
k ) Cumpărarea sau vânzarea de valută pe piaţa valutară de către bănci se reflectă asupra cursului de schimb;
Gheorghe Voinea 35
l ) În perioada de avânt economic, creşterea producţiei şi exporturilor influenţează pozitiv asupra cursului valutar, iar în perioadele de recesiune moneda se depreciază;
m ) Productivitatea reprezintă un factor important de influenţă asupra cursului valutar. Productivitatea ridicată se reflectă în competitivitate, în creşterea exporturilor şi în asigurarea echilibrului extern;
n ) Investiţiile dirijate spre ramurile cu productivitate şi eficienţă ridicată influen- ţează asupra cursului valutar;
o ) Aprecierile favorabile sau neîncrederea într-o monedă se reflectă asupra cursului valutar;
p ) Gradul de acoperire a importurilor pe seama exporturilor.
4.4 Influenţa cursului valutar asupra relaţiilor economice internaţionale
Efectele fluctuaţiei cursului de schimb depind de structura schimburilor comerciale, de prestările de servicii, de valuta în care sunt exprimate relaţiile economice internaţionale, de conjunctura de pe pieţele valutare, de situaţia economico-financiară a participanţilor la schimburile internaţionale.
În perioada practicării cursurilor de schimb fixe, devalorizarea era expresia deciziei autorităţii monetare de diminuare a puterii de cumpărare a monedei în raport cu aurul şi alte valute (devalorizarea explicită), iar revalorizarea reflecta creşterea puterii de cumpărare a monedei faţă de aur şi alte valute (revalorizare explicită).
În condiţiile cursurilor flotante, devalorizarea are caracter implicit datorită reducerii puterii de cumpărare a monedei pe piaţă în funcţie de cerere şi ofertă fiind numită depreciere, iar revalorizarea implicită reflectă creşterea puterii de cumpărare a monedei pe piaţă, ceea ce înseamnă că moneda se apreciază.
Deprecierea care reflectă scăderea puterii de cumpărare a monedei pe piaţă în funcţie de cerere şi ofertă se calculează în funcţie de noul (CV 1)şi vechiul curs de schimb al monedei faţă de o altă monedă (CV 0).
CV CV 1
CV 0
0 K dp
Aprecierea sau revalorizarea implicită a valutei exprimă creşterea puterii de cumpărare faţă de alte valute şi se determină pe baza cursurilor de schimb dinainte şi după momentul producerii variaţiei cursului.
CV CV 0
CV 0
1 K ap
Deprecierea (devalorizarea implicită) monedei stimulează exporturile şi frânează importurile deoarece se plătesc în monedă depreciată. Deprecierea îi avantajează pe debitorii care îşi achită datorii în monedă depreciată şi îi dezavantajează pe creditori.
Aprecierea monedei îngrădeşte exporturile şi stimulează importurile unei ţări. Importatorii având nevoie de sume mai mari pentru a-şi procura mărfurile necesare îşi reduc cantităţile. Importurile sporesc ca urmare a efortului valutar mai redus pentru achitarea lor. Aprecierea monedei dezavantajează debitorii care îşi achită datoriile în monedă mai puternică, iar creditorii sunt avantajaţi în urma încasării creanţelor în moneda respectivă.
Teoria elasticităţii susţine că devalorizarea sau deprecierea monedei influenţează asupra balanţei de plăţi prin preţurile bunurilor şi serviciilor. Efectele devalorizării asupra echilibrului balanţei de plăţi externe depind de elasticitatea preţurilor bunurilor destinate exporturilor şi elasticitatea preţurilor bunurilor importate.
Raportul dintre modificarea relativă a cantităţii de bunuri şi modificarea relativă a preţurilor reflectă fie o cerere relativ elastică la preţ (E c 1), fie o cerere unitar elastică (E c = 1) fie cerere relativ inelastică la preţ (E c < 1).
36 Finanţe internaţionale
În condiţiile în care elasticitatea cererii pentru import şi export este mai mare decât unu, devalorizarea contribuie la îmbunătăţirea situaţiei balanţei de plăţi. În cazul în care suma elasticităţii cererii este real mai mică decât unu devalorizarea influenţează negativ asupra balanţei comerciale.
După teoria „absorbţiei" devalorizarea poate să determine modificarea soldului 41
balanţei comerciale prin efectele asupra venitului (Y) şi absorbţiei . Pe lângă influenţa directă exercitată de devalorizare asupra venitului naţional se manifestă şi o influenţă indirectă care este expresia înclinaţiei marginale pentru consum şi investiţii.
Teoria absorbţiei consideră că devalorizarea are efecte pozitive asupra balanţei comerciale în cazul creşterii produsului naţional brut şi a scăderii absorbţiei interne. Devalorizarea poate să încurajeze utilizarea resurselor interne în vederea creşterii producţiei destinate exportului şi a producţiei necesare acoperirii cererii interne în vederea diminuării importurilor.
În cazul în care impactul devalorizării asupra echilibrului balanţei de plăţi externe nu se manifestă imediat ci după o anumită perioadă de timp se reprezintă grafic prin „Curba în J" .
42
Fig. 4.2 Efectele devalorizării valutei de forma curbei în „J" După devalorizare importurile cresc datorită influenţei preţurilor de import deşi
cantitatea nu se modifică. Pe măsură ce trece o anumită perioadă de timp de la momentul devalorizării, importurile scad, exporturile cresc şi se manifestă tendinţa de echilibru în balanţa comercială.
Efectele devalorizării monedei asupra echilibrului balanţei comerciale se manifestă după o anumită perioadă de timp datorită creşterii competitivităţii mărfurilor, a extinderii relaţiilor comerciale cu alţi parteneri, a dezvoltării capacităţii de producţie pentru export şi a transferării ofertei de produse de pe o piaţă pe alta.
Uneori deprecierea unei monede nu stimulează în suficientă măsură exporturile şi nu descurajează importurile, manifestându-se efectul „pervers" . 43
41
42
43
Fig. 4.3 Cercul vicios în cazul unei influenţe a deprecierii valutei asupra deficitului balanţei de plăţi
Vezi: Ion Stoian, Aurel Berea, Balanţa de plăţi externe, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977, p. 178 Anne O. Krueger, Determinarea cursului de schimb, Editura Sedona, Timişoara, 1996, p. 41 Vezi: Lexique d' Economie, Dalloz, Paris, 1991, p. 226- 227
Gheorghe Voinea 37
În măsura în care deprecierea monedei nu stimulează creşterea exporturilor şi nu restrânge şi descurajează importurile care se menţin sau cresc ţara se încadrează într-un „cerc vicios".
Dezechilibrele structurale din economie şi consumurile mai mari decât resursele contribuie la formarea cercului vicios dintre depreciere şi dezechilibrul balanţei de plăţi şi care se propagă prin inflaţie.
Fig. 4.4 Cercul virtuos dintre aprecierea valutei şi balanţa de plăţi echilibrată
Dacă aprecierea valutei determină o restrângere moderată a exporturilor şi menţinerea sau creşterea importurilor în limite controlabile starea de echilibru a balanţei de plăţi se menţine şi ţara se încadrează într-un „cerc vicios".
Deprecierea valutei exercită influenţă în direcţia restabilirii echilibrului extern dacă este însoţită de programe care vizează creşterea producţiei şi a exportului, stimularea intrărilor de capital străin, a investiţiilor, descurajarea importurilor şi întărirea rezervelor valutare.
4.5 Riscul valutar şi măsuri de protecţie
Riscul valutar reflectă probabilitatea de a înregistra pierderi din contractele comerciale internaţionale sau din alte raporturi economice datorită modificării cursului de schimb al valutei în perioada de la încheierea contractului şi până la scadenţă.
Exportatorii sunt supuşi riscului valutar, în cazul în care la data încasării contravalorii mărfurilor valuta de contract se depreciază faţă de momentul încheierii contractului comercial internaţional. La rândul lor, importatorii suportă efectele riscului valutar, dacă valuta de contract se apreciază în perioada de la încheierea contractului şi până la scadenţă.
Efectele riscului valutar pot fi prevenite sau atenuate prin aplicarea unor măsuri contractuale care cuprind: alegerea valutei de contract, înscrierea în contract a unei clauze valutare sau a unei clauze de revizuire a preţurilor. Măsurile extracontractuale constau în contractarea unor credite paralele, recurgerea la termen, hedging valutar şi operaţii de acoperire pe pieţele derivate.
În momentul negocierii contractului, părţile analizează legislaţia valutară din ţările de origine, evoluţia pieţei valutare şi impactul previzibil al cursului valutei de contract.
La încheierea contractului comercial internaţional, părţile pot acţiona pentru corelarea plăţilor pentru importuri cu momentul realizării încasărilor din exporturi, pentru includerea în contracte a clauzelor de consolidare valutară şi a unor marje de siguranţă în preţuri.
În perioada derulării contractului comercial internaţional, efectele negative ale ris- cului valutar se atenuează prin contractarea unor credite paralele, realizarea unor opera- ţiuni la termen pe piaţa valutară şi a unor operaţiuni de acoperire pe pieţele derivate.
38 Finanţe internaţionale
A. Măsuri contractuale de atenuare a efectelor negative ale riscului valutar a) Clauza valutară constă în corelarea valutei de contract cu o valută mai stabilă
şi agreată de părţile la contract. Contractul comercial internaţional menţionează cursul dintre cele două valute de la data încheierii şi prevede faptul că în situaţia în care raportul de schimb dintre valute se modifică peste anumite limite la scadenţă, plata se realizează în funcţie de noul raport de schimb dintre valute.
Variaţia cursului valutei de contract faţă de valuta de referinţă se reflectă cu ajutorul unui coeficient (K) care depinde de cursul valutar dintre cele două valute din momentul plăţii (CV 1) şi de cursul de la data încheierii contractului (CV 0).
K
CV CV 1
CV 0
0 K
CV 11 CV
0
Suma de plată din contractul comercial internaţional de la scadenţă se determină pornind de la valoarea prevăzută la data încheierii contractului (S 0) la care se aplică coeficientul fluctuaţiei cursului de schimb.
S 1 S (S⋅K) S S (1 k)
0 0 1 0
b) Clauza coşului valutar se deosebeşte prin faptul că valuta în care se exprimă contractul comercial internaţional se raportează la mai multe valute (coş valutar). Pe baza clauzei coşului valutar abaterea cursurilor dintr-un coş este moderată datorită faptului că unele efecte negative la unele valute se compensează cu efecte pozitive la alte valute.
Coeficientul de fluctuaţie a cursului valutei de plată faţă de valutele din coş (K) depinde de cursurile valutei de plată faţă de valutele din coş din momentul scadenţei (C 1, C 1', C 1'', C 1''') de cursurile valutei de plată faţă de valutele din coş de la data încheierii contractului (C 0, C 0', C 0'', C 0''') şi de numărul valutelor din coş (n).
K
1⎡ c ⎢n⎣c
10
c,
c,
10
c ,,
c ,, 1 ...0
1 c n
c
n⎤1⎥
0⎦Coeficientul de fluctuaţie a cursului valutei de plată faţă de valutele din coş se
poate determina în funcţie de ponderea valutelor în coş (a, b, d):
K⎢a ⎣
⎡ c
c 1 b 0
c,
c,
1 d 0
c ,,
c ,, 1 ...0
1 c n
c
n⎤1⎥
0⎦c) Clauza Drepturilor Speciale de Tragere presupune raportarea valutei de plată
din contractul comercial internaţional la drepturile speciale de tragere şi recalcularea drepturilor şi obligaţiilor contractuale în funcţie de evoluţia cursului de schimb de la scadenţa contractului faţă de cursul valutar de la data încheierii contractului.
d) Clauza de revizuire a preţurilor se înscrie în contractele comerciale interna- ţionale în vederea atenuării efectelor rezultate din modificarea preţurilor în perioada de la data încheierii contractului şi până la încasarea contravalorii mărfurilor contractate. Clauza de revizuire a preţurilor prevede recalcularea preţurilor din contract în funcţie de indicele preţurilor din ţara importatorului sau de indicele preţurilor de pe pieţele internaţionale.
B. Măsuri extracontractuale de atenuare a efectelor negative ale riscului valutar În cazul în care în contractele comerciale internaţionale nu se înscriu clauze de
protecţie, efectele negative ale riscului valutar se pot atenua prin aplicarea altor măsuri extracontractuale: • metoda creditelor paralele conform căreia creditorul a cărui creanţă la termen
exprimată într-o valută cu tendinţă de depreciere se împrumută cu o sumă egală şi în
aceeaşi valută pe care o utilizează în momentul respectiv. La scadenţă încasează
suma în valută depreciată şi rambursează împrumutul în aceeaşi valută şi la acelaşi
curs;
Gheorghe Voinea 39
• acoperirea la termen presupune că operatorul care este supus riscului pierderii din
cauza fluctuaţiei cursului de schimb al valutei în care se exprimă tranzacţia
comercială să iniţieze o operaţie de vânzare sau cumpărare pe piaţa valutară la
termen;
• efectele riscului valutar se mai pot atenua prin solicitarea amânării plăţii sumelor
datorate sau încasării sumelor în valută din exporturi şi alte operaţii cu anticipaţie;
• riscul generat de majorarea preţurilor la produsele schimburilor economice
internaţionale se gestionează prin preţuri care includ rezerve.
ÎNTREBARI DE VERIFICARE
1. 2.
Definiţi cursul de schimb al unei valute şi arătaţi funcţiile. Ce forme îmbracă cursul valutei în funcţie de locul de formare,
mărime şi factori? 3. Ce efecte negative s-au manifestat în perioada aplicării
cursurilor fixe? 4. 5.
schimb? 6.
Care sunt efectele pozitive ale cursurilor flotante? Ce factori monetari şi de credit influenţează asupra cursului de
Care sunt principalii factori economici ce exercită influenţă asupra cursului de schimb?
7. 8.
schimb? 9.
Care este relaţia dintre balanţa de plăţi şi cursul de schimb? Care sunt factorii de natură financiară ce influenţează cursul de
Prin ce se deosebeşte teoria parităţii puterilor de cumpărare în determinarea cursului de schimb?
10. Ce exprimă deprecierea unei monede şi cum se calculează gradul de depreciere?
11. de apreciere?
12.
Ce reflectă aprecierea unei monede şi cum se calculează gradul
Ce reflectă curba în „J" din punct de vedere al impactului deprecierii valutei asupra balanţei de plăţi a unei ţări?
13. Prin ce se deosebeşte riscul valutar de alte riscuri din relaţiile economice internaţionale?
14. Cum se aplică clauza valutară şi clauza cosului valutar în contractele comerciale internaţionale?
40 Finanţe internaţionale
MODUL IV:
Pieţe valutare şi financiare internaţionale
OBIECTIV:
Cunoaşterea mecanismelor de funcţionare a pieţelor valutare şi financiare internaţionale
TIMP DE ASIMILARE: 8 ore
UNITAŢI DE STUDIU:
Capitolul 5. Pieţele valutare şi pieţele derivate de devize. Capitolul 6. Piaţa valutară din România. Capitolul 7. Piaţa eurovalutelor şi pieţele financiare
internaţionale.
Gheorghe Voinea 41
CAPITOLUL 5.
44
Băncile comerciale intervin pe piaţa valutară sub forma vânzărilor şi cumpără- rilor de valută pentru contul propriu sau pentru contul clienţilor, intermediază operaţiunile de transformare a valutelor, realizează operaţii de arbitraj şi speculative în vederea obţinerii unor câştiguri. Băncile comerciale pot îndeplini rolul de MARKET MAKER, de formator de piaţă şi de susţinere a lichidităţii pieţei.
Curtierii de schimb sunt intermediari care centralizează ordinele de cumpărare şi vânzare, asigură executarea lor conform cerinţelor clienţilor şi furnizează informaţii asupra evoluţiei cursurilor de schimb.
Primirea şi transmiterea ordinelor de vânzare şi cumpărare de valută, precum şi practicarea unor operaţii speculative reprezintă activitatea de Front-office din schimbul valutar. Back office reflectă activităţile de realizare a contractelor negociate şi gestionarea rezultatelor schimbului de valută . 45
PIEŢELE VALUTARE ŞI PIEŢELE DERIVATE DE DEVIZE
5.1 Sfera pieţelor valutare şi participanţii
Pieţele valutare reprezintă centrele sau locurile în care se confruntă cererea şi oferta de valută şi se stabileşte cursul de schimb. Piaţa valutară este formată din băncile şi casele de schimb care sunt autorizate să vândă şi să cumpere valută.
Pieţele valutare au mărimi diferite în funcţie de operaţiile pe care le realizează şi de localităţile în care sunt amplasate. Principalele pieţe valutare funcţionează la Londra, New York, Tokyo, Frankfurt, Paris, Zurich.
Pieţele valutare mijlocesc accesul persoanelor juridice şi fizice la valuta necesară schimburilor economice internaţionale, deplasării în străinătate, oferă deţinătorilor de valută cadrul de piaţă pentru a fi vândută, iar din confruntarea cererii şi a ofertei de valută rezultă cursul de schimb.
Pe pieţele valutare participă băncile comerciale, curtierii, băncile centrale, socie- tăţile comerciale care realizează operaţii de comerţ exterior .
Fig. 5.1 Participanţii pe piaţa valutară
Băncile centrale intervin pe piaţa valutară în vederea limitării fluctuaţiei cursului, a protejării monedei naţionale precum şi pentru satisfacerea unor ordine ale clienţilor. Banca centrală reglementează organizarea şi supraveghează funcţionarea pieţei valutare.
Societăţile comerciale care realizează importuri şi exporturi adresează ordine de cumpărare şi vânzare de valută prin intermediarii de pe piaţa valutară sau bănci.
44
45 Yves Simon, Techniques Financieres Internationale, Economica, Paris, 1993, p. 10-12 Vezi Phillippe d'Arvisent, Thiery Showb, Finances Internationalles, Hachette Superieure, Paris, 1990, p. 21
42 Finanţe internaţionale
Evoluţia operaţiilor de pe pieţele valutare a fost determinată de anumiţi factori: • extinderea şi diversificarea relaţiilor internaţionale care s-au reflectat în
multiplicarea fluxurilor de valută şi în creşterea cerinţelor de conversie prin
intermediul pieţelor valutare;
• tendinţele de liberalizare a politicilor valutare, eliminarea restricţiilor valutare şi
promovarea convertibilităţii;
• generalizarea cursurilor flotante a necesitat diversificarea operaţiunilor speculative
şi recurgerea la tehnici specifice de preîntâmpinare sau atenuare a efectelor
riscurilor din schimburile economice internaţionale;
• amplificarea mişcărilor de capital a impulsionat operaţiile valutare provenite din
plasamente, schimburi şi repatrierea capitalurilor;
• perfecţionarea tehnicilor şi a modalităţilor de efectuare a plăţilor internaţionale;
• intervenţiile băncilor centrale sub forma vânzărilor şi a cumpărărilor de valută în
vederea influenţării cursului de schimb;
• îmbunătăţirea serviciilor bancare de gestiune a sumelor în valută ale clienţilor.
5.2 Operaţiile pe pieţele valutare
Pe pieţele valutare se efectuează operaţii la vedere, operaţii la termen, operaţiuni de arbitraj, speculative şi de acoperire la termen.
a) Operaţiile la vedere (piaţa la vedere „marche spot") constau în cumpărarea sau vânzarea de sume în valută cu cedarea imediată sau la cel mult 48 ore a valutei. Cursul la care se realizează operaţiile cu valută este expresia raportului dintre ordinele de cumpărare şi vânzare de valută adresate de participanţii pe piaţă. În cazul în care sporesc ordinele de cumpărare se majorează cursul valutei, iar dacă ordinele de vânzare sunt mai mari scade cursul. Raportul de schimb al valutei la vedere este determinat şi de alte operaţii ce se efectuează pe piaţa valutară. Cursul valutei se formează şi sub influenţa operaţiilor de pe alte pieţe valutare.
Cursul de pe piaţa la vedere rezultă din confruntarea cererii şi a ofertei de valută, a influenţelor exercitate de alte operaţiuni efectuate pe piaţă şi în funcţie de operaţiile valutare de pe alte pieţe valutare. Tranzacţiile cu valută la vedere se realizează la cursul „SPOT".
Pe piaţa valutară la vedere se stabilesc cursuri pentru operaţiunile de cumpărare şi cursuri pentru operaţiunile de vânzare. Diferenţa între cursul de vânzare şi cursul de cumpărare al unei valute pe piaţa la vedere este cunoscută sub denumirea de SPREAD.
Spread care exprimă diferenţa dintre cursurile de vânzare şi cursurile de cumpă- rare se poate exprima în formă procentuală astfel:
Spread = (curs de vânzare - curs de cumpărare)/ curs de vânzare x 100 b) Operaţiile la termen (piaţa la termen, forward market) reflectă tranzacţiile
de cumpărare sau vânzare de valută ce se realizează pe baza predării sumelor la un ter- men viitor şi la un curs determinat. În general cursul la termen ar trebui să fie mai mare decât cursul la vedere (CT > CV) deoarece la cursul la vedere se adaugă dobânda la valută pe un termen. Cursul la termen al unei valute este mai bun decât cursul la vedere plus dobânda în cazul în care se prevede o apreciere. Diferenţa dintre cursul la termen şi cursul la vedere plus dobânda la o valută este cunoscută sub denumirea de „AGIO". În situaţia în care se întrevede o depreciere a valutei, cursul la termen poate fi mai slab decât cursul la vedere şi dobânda, diferenţa este denumită „DISAGIO VALUTAR" sau se apreciază că valuta cotează disagio la termen. Diferenţialul valutar reflectă deosebirile între cursurile la termen şi cursurile la vedere.
Gheorghe Voinea 43
Cursul operaţiilor la termen de pe piaţa valutară depinde de cursul „SPOT" (CV), de diferenţa de dobândă la valute (Db) şi de termenul de negociere (Nz).
Fwd
CV⋅ Db⋅ Nz
360⋅100
Cotarea report şi deport În cazul în care cursul monedei străine exprimat în moneda naţională este mai
ridicat la termen decât cursul la vedere se înregistrează un REPORT sau se apreciază că moneda cotează PREMIUM. Reportul asupra unei valute reflectă dobânda mai mică de pe piaţa monetară din ţara emitentă faţă de dobânda de pe pieţele monetare străine.
Curs la termen (CVT) = Curs la vedere (CV) + Report (R) CVT CV R
Dacă cursul monedei străine reflectat în monedă naţională la termen este mai scăzut decât cursul la vedere se înregistrează un DEPORT sau moneda cotează DISCONT. Deportul unei valute exprimă diferenţa de dobândă în plus pe piaţa monetară a valutei respective faţă de dobânda de pe pieţele monetare străine.
Curs la termen (CVT)= Curs la vedere (CV)- Deport (D) CVT= CV- D Diferenţele în procente ale reportului şi deportului se calculează în funcţie de
cursul la termen şi cursul la vedere. Curs la termen Curs la vedere
Curs la vedere
360⋅100
t
Pe piaţa la termen valutele cotează la termen de 1 lună, 3 luni, 6 luni şi 1 an. Cotaţiile la termen se reflectă prin intermediul punctelor. Cursul la termen se poate menţiona direct sau prin punctele de report sau deport de la cursul la vedere.
c) Operaţiile de arbitraj valutar Arbitrajul valutar reprezintă o operaţie care constă în vânzarea şi cumpărarea
de valută, uneori simultan pe pieţele valutare în vederea protejării împotriva fluctuaţiei cursurilor valutare precum şi pentru obţinerea unor câştiguri. Operaţiile de arbitraj valutar asigură câştiguri din diferenţele de curs la aceeaşi valută pe o piaţă la două momente diferite din diferenţele de curs a unei valute pe două pieţe diferite şi din diferenţele de curs între două valute şi două pieţe diferite.
Arbitrajul valutar poate fi direct şi la termen. Arbitrajul valutar direct constă din vânzarea unei sume în valută pe piaţa pe care cotează mai bine şi cumpărarea în acelaşi timp a unei sume în aceeaşi valută pe piaţa pe care cotează mai slab.
Arbitrajul valutar la termen se deosebeşte în funcţie de pieţele pe care se realizează tranzacţiile cu valută de către bănci. Arbitrajul la termen pe o singură piaţă urmăreşte obţinerea unui câştig din diferenţa de curs al valutei pe aceeaşi piaţă la două momente diferite. Arbitrajul la termen pe două pieţe urmăreşte valorificarea diferenţelor la cursul la termen al unei valute de pe două pieţe.
Arbitrajul valutar combinat cu arbitrajul dobânzilor presupune să se compare diferenţele de curs valutar cu diferenţele de dobândă la un plasament egal de capital pe cele două pieţe. Operaţiunea de arbitraj valutar devine avantajoasă în măsura în care diferenţa de curs de la valută este mai mare decât diferenţa de dobândă.
Arbitrajul valutar realizat de către bănci contribuie la echilibrarea cererii şi a ofertei de valută pe piaţă, la exercitarea unei influenţe asupra cursului valutar, la protejarea sumelor în valută deţine de clienţi la bănci şi la obţinerea unor câştiguri din diferenţele de curs.
d) Operaţiile speculative Speculaţia valutară reprezintă intervenţia unui operator pe piaţa valutară în
vederea realizării unui câştig din diferenţele de curs ale valutelor.
44 Finanţe internaţionale
Speculaţia activă la vedere se practică în cazul în care valuta „X" se află în depreciere. Operatorul împrumută o sumă în valuta „X" la o anumită scadenţă. Suma împrumutată în valuta „X" o foloseşte pentru cumpărarea unei sume echivalente în valuta „Y" care este mai stabilă. La termenul de rambursare a împrumutului în valuta „X" operatorul vinde suma în valuta „Y" pentru care obţine o sumă mai mare în valuta „X", rambursează împrumutul şi rămâne cu o diferenţă.
Speculaţia activă la termen se realizează pentru a beneficia de diferenţele dintre cursul la termen şi cursul la vedere.
Speculaţia pasivă la vedere sau la termen se practică pe pieţele valutare în vederea prevenirii şi gestionării efectelor negative ale riscului valutar. Dacă un impor- tator are de achitat o sumă în valuta „X" peste 3 luni şi se estimează o apreciere, acesta cumpără la termen suma în valuta „X" pentru care plăteşte o sumă în valuta „Y" la un curs mai avantajos.
e) Operaţiile Swap reprezintă îmbinarea a două operaţiuni valutare simultane şi opuse, una de vânzare şi alta de cumpărare la două scadenţe diferite.
f) Operaţii speciale de acoperire - hedging valutar Operaţiile speciale de acoperire la termen pe piaţa valutară sunt cunoscute şi
sub denumirea de hedging valutar. Exportatorul care estimează că valuta în care se exprimă creanţele de export din contractul comercial internaţional îşi va modifica puterea de cumpărare, încheie o tranzacţie cu o bancă comercială prin care cumpără la termen o sumă într-o altă valută decât cea în care se exprimă contractul comercial, dar egală cu valoarea acestuia. Prin operaţiunea specială de acoperire la termen exportatorul are certitudinea că suma în valută pe care o va încasa de la importator după primirea şi recepţionarea mărfurilor este egală cu suma necesară achitării obligaţiei valutare contractate la termen.
Intervenţia Băncii Centrale pe piaţa valutară
Banca centrală intervine pe piaţa valutară, fie sub forma cumpărărilor şi vânzărilor de valută în vederea protejării cursului monedei naţionale, fie prin executarea unor ordine ale administraţiei centrale, ale băncilor centrale străine sau organismelor financiare internaţionale.
Banca centrală influenţează indirect operaţiile de pe piaţa valutară prin inter- mediul taxei scontului care are efecte asupra intrărilor şi ieşirilor de valută.
În cazul în care banca centrală completează oferta de valută insuficientă sau influenţează cererea, realizează o intervenţie directă. Intervenţia băncii centrale pe piaţa valutară se poate produce la orice curs şi în orice moment sau poate fi limitată la o anumită perioadă de timp sau la un nivel de curs.
Intervenţia băncii centrale pe piaţa valutară se realizează pe seama rezervelor valutare, a operaţiilor SWAP, a împrumuturilor pe termen scurt de la alte bănci centrale.
5.3 Pieţele futures de devize
Pieţele contractelor la termen (futures) şi pieţele opţiunilor de devize sunt cunoscute sub denumirea de pieţe derivate, deoarece intervenţiile şi cursul se formează în funcţie de operaţiile de pe pieţele valutare la vedere şi la termen.
Dezvoltarea schimburilor comerciale, instabilitatea cursurilor valutare, nevoile de valută, perfecţionarea tehnicilor de negociere de pe pieţele valutare, accentuarea riscului valutar au determinat apariţia şi evoluţia operaţiilor pe pieţele derivate.
Pieţele contractelor la termen şi pieţele opţiunilor de devize au diversificat accesul la surse de finanţare, au oferit mecanisme de protecţie împotriva riscului valutar şi obţinerea unor câştiguri din intervenţiile realizate.
Gheorghe Voinea 45
46
pieţei Chicago Mercantile Exchenge (CME). Contractele la termen de devize se mai negociază pe următoarele pieţe: la Philadelphia în cadrul Philadelphia Board of Trade (PBOT), la Londra pe London International Financial Exchange (LIFFE), la New York în New York Futures Exchange (NYFE), la Tokyo pe Tokyo International Financial Exchange (TIFE), la Singapore în Singapore International Monetary Exchange (SIMEX), la Sidney pe Sidney Future Exchange (SFE) precum şi pe pieţele din Elveţia, Germania, Franţa, Australia, Italia, Danemarca, Canada, Suedia, Olanda, Luxemburg, Belgia, Spania şi Portugalia.
Pe pieţele contractelor la termen de devize (futures) participă: băncile şi instituţiile care utilizează contractele „futures" în operaţiunile lor; firmele de curtaj care acţionează în numele clienţilor; brokerii care participă în nume propriu sau pentru clienţi; cumpărătorii şi vânzătorii de contracte „futures"; speculanţii care operează cu orizonturi apropiate şi termene scurte.
b) Trăsăturile contractelor la termen de devize Contractele la termen de devize exprimă angajamentul de a preda sau de a primi
o anumită sumă într-o valută la o dată menţionată şi la un preţ stabilit în momentul încheierii şi se deosebesc prin: • Contractele de pe această piaţă au o mărime standardizată (lire sterline 62.500,
dolari canadieni 100.000, mărci germane 125.000);
• Pe pieţele contractelor la termen de devize se negociază şi încheie contracte la
scadenţe fixe: martie, iunie, septembrie, decembrie pentru durate de doi ani, ceea ce
înseamnă cotaţii la opt termene;
• Devizele care se negociază pe pieţele contractelor la termen sunt dolarul SUA, euro,
yenul japonez, lira sterlină, francul elveţian, dolarul canadian şi dolarul australian;
• Fluctuaţia minimă a valorii contractului este cuprinsă între 10-12,5 dolari americani
pe contract;
• Contractele la termen în devize de pe această piaţă nu presupun livrarea efectivă a
valutei, deoarece la scadenţă se realizează operaţiuni inverse în vederea protejării
împotriva riscului valutar şi a obţinerii unui câştig.
Preţul contractelor la termen în devize se formează în corelaţie cu raportul de schimb de pe piaţa valutară la vedere. Diferenţa dintre cursul valutar „Spot" şi cursul de pe piaţa contractelor la termen de devize este cunoscută sub denumirea de „bază".
Baza = Cursul Spot - Cursul „Futures"
a) Formarea pieţelor la termen de devize sau „devizele futures" au fost lansate în anul 1972 în cadrul departamentului International Money Market (IMM) din cadrul
46
Fig. 5.2 Evoluţia cursului devizelor futures
Vezi: Josette Peyrard, Les marches de changes, Operations et couverture, Vuibert Gestion, Paris, 1995, p. 83
46 Finanţe internaţionale
În cazul în care cursul de pe piaţa la vedere este mai mare decât cursul de pe piaţa contractelor la termen în devize, baza are o valoare pozitivă. Diferenţa dintre cursul de pe piaţa la vedere şi cursul de pe piaţa contractelor la termen (baza) tinde către zero pe măsură ce se apropie scadenţa contractului.
Baza de echilibru (BE) depinde de cursul de pe piaţa valutară la vedere (CV s), de dobânda de pe piaţa eurodolarilor (IUSD ) de dobânda de pe pieţele valutelor (I V) şi de perioada de timp (T).
BE CV (I s USD
I ) V
T
360
c) Operaţiile pe pieţele contractelor la termen de devize
Participanţii de pe pieţele contractelor la termen de devize adresează ordine de cumpărare sau de vânzare de valută la anumite termene prin intermediul brokerilor sau curtierilor agreaţi de organismele de supraveghere a burselor. Brokerii sau curtierii negociază tranzacţiile de vânzare sau cumpărare în numele clienţilor şi conform ordi- nelor primite. La scadenţă se determină efectele operaţiunilor de pe piaţă şi se reglează diferenţele prin intermediul camerelor de compensaţie.
Fig. 5.3 Participanţii pe piaţa contractelor futures de devize
Ordinele de cumpărare sau de vânzare de valută pe pieţele contractelor la termen se pot formula în două variante: • ordinul la curs limită, conform căruia clientul îi menţionează brokerului un curs
la care se va executa operaţia, dacă se înregistrează un anumit nivel pe piaţă;
• ordinul la preţul pieţei.
Cotaţiile de pe pieţele contractelor la termen de devize se realizează prin licitaţii din care rezultă cursurile de deschidere, cursurile cele mai ridicate, cursurile cele mai scăzute şi cursurile de închidere. Diferenţa din revânzarea contractului la scadenţă la un anumit curs se poate determina diferit:
• pornind de la numărul de contracte (n), ţinând seama de cursurile de la scadenţă
(Cs) şi cele cotate (Cc) şi de valoarea standardizată a contractului în valuta
respectivă (Vs), ∆c= n(Cs- Cc)Vs
• dacă se ţine seama de numărul de contracte (n), de punctele care reflectă
diferenţele de curs (p), de limită minimă a fluctuaţiei valorii contractului în
valuta respectivă (fm): n⋅ p⋅ f .
În vederea participării pe piaţa contractelor la termen de devize operatorii depun o garanţie iniţială care depinde de valoarea contractului, de volatilitatea valutei precum şi garanţii suplimentare în funcţie de evoluţia cursurilor de pe piaţă.
c m
Gheorghe Voinea 47
Camerele de compensaţie au misiunea să regleze raporturile dintre participanţii la contractele de pe această piaţă, respectiv să calculeze diferenţele ce rezultă din intervenţiile efectuate.
Părţile la contractele la termen de devize îşi încheie poziţiile iniţiale la scadenţa contractului prin poziţii inverse. La termen cumpărătorii de contracte de pe această piaţă le revând, iar vânzătorii de contracte răscumpăra valoarea acestora.
5.4 Pieţele opţiunilor de devize
a) Sferă, forme, participanţi pe pieţele opţiunilor de devize
Pieţele opţiunilor de devize realizează operaţii importante pentru derularea schimburilor comerciale şi a cooperării internaţionale.
Pieţe ale opţiunilor de devize funcţionează în SUA, Japonia, Marea Britanie, Singapore, Elveţia, Germania, Franţa, Canada, Australia, Danemarca, Suedia, Belgia, Luxemburg, Italia, Spania, Olanda, Portugalia.
Contractele de opţiuni de devize se mai diferenţiază după modul de negociere astfel: • contracte de opţiuni negociate pe pieţele interbancare care se deosebesc prin
faptul că se schimbă pe bază de înţelegere între bănci şi întreprinderi;
• contracte de opţiuni standardizate care se negociază pe pieţe şi diferenţele se
decontează prin camerele de compensaţie.
Opţiunile europene se pot exercita la scadenţă, iar opţiunile americane asigură dreptul de exercitare pe durata valabilităţii contractului.
Pe pieţele opţiunilor de devize participă exportatori, importatori, investitori, arbitragişti, bănci şi speculatori.
b) Trăsăturile contractelor pe opţiuni de devize 47
Contractul de opţiuni de devize exprimă un raport între două părţi prin care se asigură dreptul de opţiune de cumpărare sau de vânzare a unei sume în devize la un preţ determinat şi la o anumită scadenţă.
• cumpărătorul unei opţiuni dobândeşte dreptul de a cumpăra suma în valută la
scadenţă la un anumit curs precum şi dreptul de a renunţa la tranzacţie;
• vânzătorul unei opţiuni are dreptul de a vinde suma în valută la scadenţă la un
anumit curs sau să renunţe la vânzare;
• valoarea contractului de opţiuni diferă în funcţie de pieţele pe care se negociază
opţiunile de devize;
• devizele ce se vând sau cumpără pe pieţele opţiunilor sunt reprezentate de valutele
ce se negociază pe pieţele valutare la vedere şi la termen;
• preţul exerciţiului sau cursul la care se vând sau cumpără devizele se stabileşte de
cele două părţi ale contractului de opţiune;
• preţul opţiunii denumit „prima" reprezintă sumă ce se plăteşte de cumpărător
vânzătorului pentru dreptul renunţării la opţiune;
• durata unei opţiuni este limitată prin contract, devizele fiind cotate după data
• opţiunile pot fi revândute sau răscumpărate şi astfel părţile la contract se pot
elibera de obligaţii sau pot pierde drepturile din contract.
Opţiunea de cumpărare - CALL asigură dreptul cumpărătorului să-şi exercite opţiunea la scadenţă, respectiv să primească o sumă în valută la un curs determinat sau să renunţe la cumpărare.
Opţiunea de vânzare - PUT oferă vânzătorului dreptul de a vinde o sumă în valută la o anumită scadenţă.
Importatorii care urmează să plătească sume în valută pentru mărfurile cumpă- rate contractează opţiuni de cumpărare pentru a se apăra împotriva riscului valutar. Dacă valuta de contract se depreciază la termen, importatorul renunţă la opţiunea de cumpărare, deoarece îşi procură devizele necesare de pe piaţa la vedere la un curs mai avantajos. În cazul în care valuta de contract se apreciază la scadenţă, importatorul exercită opţiunea de cumpărare, datorită faptului că îşi procură valuta prin contract la un curs mai bun decât cel de pe piaţa la vedere.
Prima care se plăteşte la contractele de opţiuni de devize este formată din valoa- rea propiu zisa a unei opţiuni de devize şi valoarea perioadei. Valoarea propiu zisa a unei opţiuni de devize reflectă câştigul care se poate obţine dacă opţiunea se exercită imediat.
Valoarea propiu zisa (Vi a) a unei opţiuni de cumpărare americane rezultă ca diferenţă între cursul la vedere (CV) şi preţul exerciţiului (PE), deoarece opţiunea se poate exercita în orice moment până la scadenţă.
Vi a=CV-PE
Valoarea propiu zisa a unei opţiuni de cumpărare europene (Vi e) este egală cu diferenţa între cursul la termen (CT) şi preţul exerciţiului datorită faptului că opţiunea se exercită la scadenţă.
Vi e=CT-PE Valoarea propiu zisa a unei opţiuni de vânzare americane se determină prin
diferenţa dintre preţul exerciţiului şi cursul la vedere. Vi a=PE-CV
Valoarea intrinsecă a unei opţiuni de vânzare europene reflectă diferenţa dintre preţul exerciţiului şi cursul la termen.
Vi e=PE-CT Valoarea perioadei care exprimă diferenţa dintre preţul opţiunii (primă) şi
valoarea intrinsecă depinde de următorii factori: durata rămasă până la scadenţă, deoarece pe măsura apropierii de termen, valoarea perioadei se diminuează; diferenţele între ratele dobânzii la valute; valabilitatea cursului valutei.
Contractarea unei opţiuni de cumpărare asigură obţinerea unui câştig dacă cursul valutei la vedere depăşeşte preţul de exerciţiu, respectiv diferenţă între cursul la vedere, preţul de exerciţiu şi primă.
Fig. 5.4 Contractarea unei opţiuni de cumpărare
Gheorghe Voinea 49
Cumpărătorul unei opţiuni CALL îşi asumă un risc de pierdere care se limitează la primă sau obţine profit dacă cursul valutei depăşeşte punctul critic.
Profit = Curs la vedere - (Preţ de exerciţiu + Prima) Vânzarea unei opţiuni de cumpărare poate să asigure un câştig limitat la
valoarea primei sau o pierdere în funcţie de evoluţia cursului valutar.
Fig. 5.5 Vânzarea unei opţiuni de cumpărare
Vânzătorul unei opţiuni de cumpărare poate să înregistreze pierdere dacă cursul valutei coboară sub punctul critic.
Cumpărarea unei opţiuni de vânzare poate să asigure câştig în cazul în care preţul exerciţiului este mai mare decât cursul la vedere şi prima.
Fig. 5.6 Cumpărarea unei opţiuni „PUT"
Profit = Preţ de exerciţiu - (Curs la vedere + Prima) Cumpărătorul opţiunii „PUT" riscă să piardă prima pe care o plăteşte, dar poate
să câştige dacă cursul valutei depăşeşte punctul critic. Vânzarea unei opţiuni „PUT" permite obţinerea unui câştig reprezentat de
primă sau asumarea unui risc de pierdere în funcţie de evoluţia cursului valutei.
Fig. 5.7 Vânzarea unei opţiuni „PUT"
Pierderea care se poate înregistra de către vânzătorul unei opţiuni „PUT" depinde de raportul dintre cursul de pe piaţă şi preţul exerciţiului.
50 Finanţe internaţionale
ÎNTREBĂRI DE VERIFICARE
1. Cum se definesc pieţele valutare şi care sunt participanţii? 2. Prin ce se deosebesc operaţiile la vedere pe piaţa valutară? 3. În ce constă cotarea DEPORT şi REPORT pe piaţa la termen? 4. Ce reprezintă arbitrajul valutar? 5. Care sunt variantele arbitrajului valutar? 6. Ce exprimă speculaţia valutară şi care sunt formele principale? 7. Care sunt participanţii pe pieţele futures de valute? 8. Ce trăsături prezintă contractele futures pe valută? 9. Cum se calculează diferenţele la contractele futures pe valută? 10. Care sunt componentele principale ale pieţei opţiunilor de devize? 11. Ce trăsături prezintă contractele de opţiuni de devize? 12. Care sunt strategiile de bază de pe piaţă opţiunilor de devize?
Gheorghe Voinea 51
CAPITOLUL 6.
PIAŢA VALUTARĂ DIN ROMÂNIA
6.1 Politica valutară a Băncii Naţionale a României Banca Naţională a României reglementează şi supraveghează funcţionarea pieţei
valutare, autorizează şi supraveghează intermediarii pieţei valutare . Banca Naţională a României poate elabora reglementări ce vizează controlul
49
- autorizarea şi retragerea autorizaţiei, precum şi supravegherea persoanelor juridice care au obţinut aprobarea de a efectua tranzacţii valutare;
- stabilirea de plafoane şi alte limite pentru deţinerea de active externe, operaţiuni cu acestea pentru persoanele juridice şi fizice;
- stabilirea plafonului şi a condiţiilor îndatorării externe a persoanelor fizice şi juridice care intră sub incidenţa regimului valutar.
Piaţa valutară interbancară a început să funcţioneze în februarie 1991 sub forma licitaţiei organizate de Banca Naţională a României, cu participarea băncilor comerciale. Din anul 1994, sistemul de vânzare-cumpărare a valutei prin licitaţie a fost înlocuit de vânzarea-cumpărarea la nivelul băncilor comerciale.
6.2 Sfera pieţei valutare din România şi operaţiunile valutare
Piaţa valutară din România reprezintă o piaţă pe care se efectuează operaţiuni de schimb valutar la cursuri de schimb determinate liber de către intermediarii autorizaţi de Banca Naţională a României.
Piaţa valutară din România este formată din piaţa valutară interbancară şi opera- ţiile de schimb valutar cu numerar şi substituite de numerar pentru persoane fizice.
Operaţiunile valutare cuprind încasările, plăţile, compensările, transferurile, creditările, precum şi orice alte tranzacţii exprimate în valute şi care se pot efectua prin transfer bancar, în numerar, cu instrumente de plată sau prin alte modalităţi de plată, practicate de instituţiile de credit în funcţie de natura operaţiunii respective. În sfera operaţiunilor valutare se deosebesc operaţiunile valutare curente şi operaţiunile de capital.
OPERAŢIUNILE VALUTARE CURENTE - includ raporturile în valută dintre rezidenţi şi nerezidenţi care decurg din:
a) tranzacţii de comerţ internaţional cu bunuri şi servicii şi alte asemenea tranzacţii care presupun o contraprestaţie imediată, inclusiv operaţiunile efectuate în scopul acoperirii riscurilor;
b) alte operaţiuni care nu sunt de natura operaţiilor valutare de capital, cum ar fi: impozite şi taxe - cu excepţia taxelor succesorale - comisioane, onorarii, cheltuieli de judecată, amenzi, asistenţă tehnică, sume decurgând din drepturi de asigurări sociale, inclusiv pensii într-un sistem public sau privat, câştiguri din joc de noroc, prime şi indemnizaţii decurgând din contracte de asigurare-reasigurare - cu excepţia asigurărilor de viaţă şi de credite - leasing operaţional, cheltuieli cu întreţinerea proprietăţilor deţinute în alt stat, cheltuieli de reprezentare, cheltuieli guvernamentale, abonamente la publicaţii, participare la organizaţii, cluburi;
48
valutar pe teritoriul ţării, care se referă la :
48
49 Legea nr. 312/2004 privind statutul Băncii Naţionale a României în M. Of., p. I, nr. 582/2004, art. 9 Legea nr. 312/2004, art. 10
52 Finanţe internaţionale
c) repatrierea veniturilor nete sub formă de dividende, dobânzi, chirii, provenind din operaţiunile curente şi de capital;
d) remiteri de sume moderate reprezentând cheltuieli curente ce decurg din obligaţii legale de întreţinere a membrilor familiei - soţ, soţie, copii ori alte persoane aflate în întreţinere;
e) cheltuielile care nu sunt de natura operaţiunilor de capital făcute de rezidenţi deplasaţi în străinătate în scop educaţional sau religios, de recreere, vacanţă, sport, afaceri, vizite la rude sau la prieteni, misiuni, întâlniri, conferinţe, îngrijirea sănătăţii.
OPERAŢIUNILE DE CAPITAL cuprind raporturile în valută între rezidenţi şi nerezidenţi care decurg din:
A. Investiţii directe în România ale nerezidenţilor şi în străinătate ale rezidenţilor;
B. Operaţiunile cu instrumente financiare tranzacţionate în mod curent pe piaţa de capital sunt operaţiunile cu acţiuni sau cu alte titluri de natură participativă, cu obligaţiuni, alte titluri de credit şi instrumente financiare derivate, cu scadenţă iniţială, de regulă, mai mare de un an.
C. Operaţiuni cu instrumente financiare tranzacţionate în mod curent pe piaţa monetară:
a) admiterea instrumentelor financiare româneşti pe o piaţă monetară străină prin: emisiune de oferă publică sau vânzare de către emitent în mod direct sau printr-un intermediar pe o piaţă monetară, acces pe o piaţă monetară pe baza procedurilor specifice;
b) admiterea instrumentelor financiare străine pe piaţa monetară românească, prin: emisiune de oferă publică sau vânzare de către emitent în mod direct sau printr-un intermediar, acces pe piaţa monetară;
c) tranzacţii privind achiziţionarea de către nerezidenţi a instrumentelor financiare româneşti pe piaţa monetară;
d) tranzacţii privind achiziţionarea de către rezidenţi a instrumentelor financiare străine pe piaţa monetară.
D. Operaţiunile cu unităţi ale organismelor de plasament colectiv - OPC - au ca obiect titlurile de natură participativă la fonduri de investiţii, fonduri mutuale sau la alte entităţi cu sau fără personalitate juridică constituite în scopul realizării de investiţii colective în valori mobiliare tranzacţionate în mod curent pe piaţa de capital sau valori mobiliare tranzacţionate în mod curent pe piaţa monetară.
E. Credite legate direct de comerţul internaţional la care participă un rezident şi care se acordă de nerezidenţi către rezidenţi sau invers de rezidenţi către nerezidenţi;
F. Credite şi împrumuturi financiare către rezidenţi şi nerezidenţi ce pot fi acordate sau primite de fiecare.
G. Garanţii acordate de nerezidenţi către rezidenţi şi invers; H. Transferuri aferente derulării contractelor de asigurare de viaţă şi de credit
încheiate între rezidenţi şi societăţi de asigurare nerezidente sau contracte de asigurare de viaţă şi de credit încheiate între societăţile de asigurare rezidente şi nerezidente şi alte transferuri care decurg din contracte în derulare.
I. Transferuri de capital cu caracter personal sub formă de împrumuturi, cadouri şi donaţii, dote, moşteniri şi legate achitarea de către imigranţi a datoriilor în ţara în care au avut stabilită anterior reşedinţa, transferuri de active ale rezidenţilor realizate în cazul emigrării acestora în perioada premergătoare plecării, transferuri de sume reprezentând economii ale imigranţilor depuse pe perioada şederii în România având ca destinaţie ţara în care au avut stabilită anterior reşedinţa;
Gheorghe Voinea 53
L. Import şi export fizic de active financiare, respectiv valori mobiliare şi alte titluri negociabile şi instrumente de plată.
M. Alte mişcări de capital reprezentate de impozite şi taxe aferente moştenirilor, despăgubiri rezultate din operaţiuni de capital, restituiri de sume în cazul anulării ori rezilierii contractelor sau restituiri de sume necuvenite, decurgând din operaţiuni de capital, transferuri de sume rezultând din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală - patente, desene, mărci, invenţii, transferuri de sume reprezentând prestări de servicii.
Ca urmare a măsurilor de liberalizare a operaţiilor de capital, nerezidenţii au dreptul să dobandescă, să deţină şi să utilizeze active financiare exprimate în valută şi în monedă naţională. Sumele în monedă naţională şi în valute deţinute de nerezidenţi pot fi convertite prin intermediul pieţei valutare. Nerezidenţii pot deschide şi menţine conturi în valută şi în monedă naţională la instituţii de credit şi pot repatria şi transfera activele financiare deţinute.
Rezidenţii au dreptul să dobandească, să deţină şi să utilizeze active financiare exprimate în valută. Sumele în monedă naţională şi în valute cotate, deţinute de rezidenţi pot fi convertite prin intermediul pieţei valutare. Rezidenţii pot deschide conturi în valută şi în moneda naţională la instituţii de credit şi alte instituţii asimilate acestora.
Măsurile de salvgardare ce se pot aplica de Banca Naţională a Romaniei, în situaţii în care fluxuri de capital pe termen scurt de o mai mare amploare ar exerxita presiuni puternice asupra pieţei valuare şi ar provoca perturbări grave în aplicarea politicii monetare şi a cursului de schimb, nu pot depăşi 6 luni şi includ: obligaţia păstrării sumelor în cont o anumită perioadă de timp, perceperea unor comisioane.
6.3 Organizarea şi funcţionarea pieţei valutare interbancare în România Piaţa valutară interbancară reprezintă acel segment al pieţei valutare care asigură
operaţiunile de schimb valutar derulate prin intermediari autorizaţi ai pieţei valutare, instituţiile de credit, atât în nume propriu şi cont propriu, cât şi în nume propriu şi contul clienţilor, precum şi între acestea şi banca centrală.
a) Intermediarii pe piaţa valutară interbancară
Operaţiunile de vânzare şi/sau cumpărare de valută se pot efectua pe piaţa valutară interbancară numai prin intermediari autorizaţi de Banca Naţională a României, respectiv, instituţiile de credit.
Persoanele juridice care solicită să intermedieze operaţiuni pe piaţa valutară interbancară sunt autorizate de Banca Naţională a României pe baza următoarelor condiţii: • existenţa unui capital social adecvat;
• existenţa unei autorizaţii de funcţionare, cu excepţia intermediarilor faţă de care s-a
iniţiat procedura de reorganizare şi lichidare judiciară.
• existenţa unei structuri organizatorice distincte şi a unui spaţiu specific pentru
activitatea de intermediere valutară;
• reglementarea prin norme proprii a procedurilor de lucru cu clienţii, a relaţiilor cu
alţi intermediari, competenţele şi limitele valorice până la care se pot angaja
arbitrajiştii, limitele de lucru cu ceilalţi intermediari, penalizările convenite în relaţia
cu clienţii şi alţi intermediari în cazul nerespectării termenelor de decontare ale
tranzacţiilor, sistemul de evidenţă contabilă a tranzacţiilor;
• desemnarea persoanelor implicate în activitatea de schimb valutar respectiv
prezentarea listei arbitrajiştilor;
54 Finanţe internaţionale
• relaţii de corespondent stabilite prin conturi deschise în străinătate pentru cel puţin
patru valute: dolar SUA (USD), lira sterlină (GBP), francul elveţian (CHF), euro
(EUR);
• asigurarea unui sistem operaţional specific reprezentat de echipament informaţional
tip Reuters, Telerate, Bloomberg, echipamente tehnice specifice pentru plăţi şi
comunicaţii (linii telefonice interne şi internaţionale, sistem de înregistrare a
convorbirilor telefonice, telex, SWIFT, fax).
Brokerul reprezintă intermediarul autorizat care participă pe piaţa valutară în nume propriu, dar în contul clienţilor pe baza ordinelor primite în schimbul unui comision.
Dealerul constituie un intermediar care funcţionează pe piaţa valutară atât în nume propriu şi în cont propriu, cât şi în nume propriu şi în contul clienţilor săi.
b) Operaţiuni pe piaţa valutară interbancară din România
Pe piaţa valutară interbancară din România se efectuează operaţiuni la vedere, operaţiuni la termen şi operaţiuni SWAP.
Operaţiunile la vedere (spot) reflectă vânzările şi cumpărările de valută cu decontarea după două zile de la data încheierii tranzacţiei la cursul de schimb stabilit de părţi.
Operaţiunile la termen (forward) se referă la vânzările sau cumpărările de valute cu decontare după mai mult de două zile de la data încheierii tranzacţiei la cursul de schimb negociat de părţi (curs forward).
Intermediarii autorizaţi să acţioneze pe piaţa valutară interbancară sunt obligaţi să afişeze permanent în timpul de funcţionare a pieţei valutare interbancare, cursurile de schimb, ale leului la vedere (spot) şi la termen(forward) pentru următoarele valute: euro (EUR), dolarul american (USD), lira sterlină (GBP), francul elveţian (CHF).
Cotaţia pe piaţa valutară interbancară este directă şi are la bază unitatea monetară a României, leul (fără subdiviziuni).
Operaţiunile swap constau din tranzacţiile de cumpărare şi vânzare simultane a aceleaşi sume în valută cu decontare la două date (de regulă spot şi forward) la cursuri de schimb (spot, forward) la data tranzacţiilor.
Poziţia deschisă reflectă diferenţa dintre totalul cumpărăturilor la vedere şi totalul vânzărilor la termen efectuate într-o valută.
Poziţia închisă se manifestă în cazul în care cumpărările şi vânzările într-o valută se echilibrează.
Cursul de schimb informativ la termen se cotează la scadenţă de o lună (1M), trei luni (3M), şase luni (6M), douăsprezece luni (12M).
Cotaţia fermă presupune stabilirea unui preţ ferm care angajează banca, iar cotaţia orientativă (for info only) fixează un preţ orientativ. Cotaţia fermă la care suma în valută şi data valutei sunt acceptate de client sau de intermediarul autorizat presupune ca tranzacţia să se considere încheiată şi se execută necondiţionat.
Marja dintre cursurile de vânzare şi cele de cumpărare se determină liber pe piaţa valutară interbancară. Cursurile cotate de bănci diferă în funcţie de natura operaţiei (operaţie în cont sau numerar), de raportul dintre cerere şi ofertă, de relaţiile cu clienţii precum şi de politica proprie de trezorerie.
Gheorghe Voinea 55
6.4 Operaţiunile de schimb valutar cu numerar şi substitute de numerar pentru persoane fizice pe teritoriul României.
a) Persoane juridice care pot efectua schimb valutar cu numerar şi substitute de numerar pentru persoane fizice
Operaţiunile de schimb valutar cu numerar şi substitute de numerar pentru persoane fizice pot fi efectuate de următoarele entităţi: instituţii de credit, case de schimb valutar organizate sub forma persoanelor juridice conform prevederilor Legii 31/1990 privind societăţile comerciale şi entităţi ce deţin în administrare unităţi hoteliere şi au in obiectul de activitate cumpărarea de valuta convertibilă sub formă de numerar.
Instituţiile de credit şi casele de schimb valutar pot efectua operaţiuni de schimb valutar cu numerar şi substitute de numerar prin intermediul punctelor de schimb valutar.
Entităţile care deţin în administraţie unităţi hoteliere pot desfăşura operaţiuni de schimb valutar cu numerar şi substitute de numerar la recepţia hotelului care este considerata punct de schimb valutar.
b) Organizarea operaţiunilor de schimb valutar cu numerar şi substitute de numerar pentru persoane fizice
Instituţiile de credit pot efectua următoarele operaţiuni de schimb valutar: • cumpărare de valută convertibilă sub formă de numerar şi substitute de numerar
contra monedei naţionale de la persoane fizice rezidente şi nerezidente; • vânzare de valută convertibilă sub formă de numerar şi substitute de numerar
(cecuri da călătorie) contra monedei naţionale persoanelor fizice rezidente; • vânzarea de valută convertibilă sub formă de numerar contra monedei naţionale
persoanelor fizice nerezidente, în limita sumei evidenţiate ca fiind schimbate anterior în baza unui bon fiscal (pentru schimb valutar) sau buletin de schimb valutar.
• cumpărarea de valută convertibilă sub formă de numerar contra monedei naţionale de la persoane fizice rezidente şi nerezidente prin intermediul aparatelor automate de schimb valutar.
Cursurile de schimb valutar pot fi modificate în cursul aceleiaşi zile lucrătoare cu condiţia afişării listei cursurilor în vigoare şi înregistrării corespunzătoare în toate documentele ce stau la baza operaţiilor de schimb valutar.
Casele de schimb valutar pot efectua următoarele operaţiuni de schimb valutar: • cumpărare de valută convertibilă sub formă de numerar şi substitute de numerar
contra monedei naţionale de la persoane fizice rezidente şi nerezidente; • vânzare de valută convertibilă sub formă de numerar şi substitute de numerar
(cecuri de călătorie) contra monedei naţionale persoanelor fizice rezidente; • vânzarea de valută convertibilă sub formă de numerar contra monedei naţionale
persoanelor fizice nerezidente, în limita sumei evidenţiate ca fiind schimbate anterior în baza unui bon fiscal sau buletin de schimb valutar (aceste operaţiuni se pot efectua numai prin punctele de schimb valutar existente in punctele de control si trecere a frontierei);
• cumpărarea de valută convertibilă sub formă de numerar contra monedei naţionale de la persoane fizice rezidente şi nerezidente prin intermediul aparatelor automate de schimb valutar.
56 Finanţe internaţionale
ÎNTREBĂRI DE VERIFICARE
1. Ce misiune are Banca Naţională a României pe piaţa valutară? 2. Care sunt principalele atribuţii ale Băncii Naţionale a României în
administrarea regimului valutar? 3. Ce se încadrează în sfera operaţiunilor valutare? 4. Ce cuprind operaţiunile valutare curente? 5. Prin ce se deosebesc operaţiunile de capital? 6. Ce operaţiuni se realizează pe piaţa valutară interbancară? 7. Care sunt condiţiile specifice de autorizare a caselor de schimb valutar
pentru schimbul de valută în numerar pentru persoane fizice? 8. Cum este organizat şi cum se desfăşoară schimbul de valută în numerar
pentru persoane fizice?
Gheorghe Voinea 57
CAPITOLUL 7.
PIAŢA EUROVALUTELOR ŞI PIEŢELE FINANCIARE
INTERNAŢIONALE
7.1 Piaţa eurovalutelor
a) Formarea şi sfera pieţei eurovalutelor Piaţa eurovalutelor deţine un rol important în formarea şi redistribuirea
resurselor în eurovalute necesare tranzacţiilor comerciale internaţionale. Piaţa eurovalutelor s-a format din anul 1957, respectiv din momentul apariţiei şi afirmării eurovalutelor în relaţiile financiare internaţionale.
EUROVALUTELE reprezintă depuneri în valută în conturi la bănci comerciale din afara ţării emitente. În cadrul eurovalutelor o pondere mare deţin eurodolarii (dolarii SUA) depuşi la bănci comerciale din afara SUA care se utilizează în operaţiuni de creditare pe termen scurt sau mediu pe o piaţă paralelă cu cea oficială.
Eurovalutele se deosebesc de depunerile în cont la o bancă din ţara de origine a valutei deoarece nu reprezintă creanţe directe asupra resurselor ţărilor ci creanţe asupra băncilor. Operaţiile cu eurovalute se caracterizează printr-o libertate mai mare, deoarece nu intră în totalitate sub incidenţa prevederilor legale din ţara emitentă a valutei şi nici a celor din ţara în care se păstrează disponibilităţile în eurovalute. Valuta utilizată în operaţii de depozit sau de credit nu aparţine ţării în care se realizează, iar persoana nu este rezident al ţării emitente a valutei.
Piaţa eurovalutelor reprezintă un segment al pieţelor internaţionale pe care se efectuează depuneri bancare şi se acordă credite pe termen scurt sau mediu în eurovalute.
Operaţiile de mobilizare şi de distribuire pe termen scurt şi mediu a resurselor în eurovalute de pe piaţa eurovalutelor se realizează prin intermediul băncilor comerciale din străinătate denumite eurobănci.
Fig. 7.1 Organizarea pieţei eurovalutelor
Prin confruntarea cererii şi a ofertei de eurovalute pe această piaţă se stabileşte rata dobânzii la împrumuturile pe termen scurt şi mediu. Băncile domiciliate într-o ţară participă pe piaţa eurovalutelor prin operaţiile de atragere şi de acordare a creditelor şi prin operaţiile în monedă naţională efectuate în străinătate.
58 Finanţe internaţionale
51
b) Operaţiile de formare a depozitelor în eurovalute şi de creditare
Resursele pieţei eurovalutelor se formează pe următoarele căi:
• împrumuturi de la bănci din ţara de origine a valutei contractate de bănci şi societăţi
comerciale din străinătate;
• disponibilităţi în valută transferate de băncile comerciale din unele ţări către filialele
din străinătate;
• disponibilităţi în valută din exporturile de mărfuri şi servicii care se păstrează la
bănci comerciale din străinătate;
• depuneri în valută ale persoanelor rezidente la bănci comerciale în străinătate,
datorită deficitului balanţei de plăţi;
50
Vezi Claude Dufloux, Laurent Marguleci, Finance Internationale et Marche de Gre a Gre, Economica, Paris, 1991, p. 16 51
Vezi Phillipe d'Arvisent, Thiery Showb, Finances Internationales, Hachette Superieure, Paris, 1990, p. 32-33
50
• deciziile autorităţilor americane din anul 1960 prin care s-a plafonat dobânda
practicată de bănci la depozitele la termen şi s-a interzis remunerarea depozitelor la
vedere până la o anumită perioadă (reglementarea Q);
• restricţiile impuse de autorităţile britanice, în anul 1957, băncilor în acordarea
creditelor în lire sterline nerezidenţilor;
• decizia autorităţilor americane, din anul 1965 de impozitare a dobânzilor percepute
de rezidenţii americani la creditele acordate nerezidenţilor pentru a diminua ieşirile
de dolari din SUA;
• integrarea economică vest- europeană care a inclus eliminarea restricţiilor şi
liberalizarea mişcării capitalurilor;
• dezvoltarea schimburilor economice internaţionale;
• amplificarea concentrării industriale şi bancare a presupus mecanisme de finanţare;
• deciziile autorităţilor americane, din anul 1969 de împiedicare a societăţilor
americane de a dirija sume de dolari în vederea finanţării expansiunii internaţionale
şi de a repatria beneficiile realizate de către filialele străine;
• crearea şi extinderea zonelor libere (OFFSHORE) au stimulat băncile să realizeze
operaţiuni cu eurovalute pentru nerezidenţi. Zonele libere bancare s-au format în
spaţiile geografice care au oferit infrastructură modernă, reţele informatice şi de
telecomunicaţii, hoteliere şi personal. Operaţiile băncilor din zonele libere bancare
au fost stimulate de înlesnirile fiscale, de libertatea de a alege poziţia de trezorerie,
de rezervele obligatorii mai reduse, de instabilitatea sistemului financiar
internaţional şi de teama blocării unor disponibilităţi datorită unor evenimente
politice.
Formarea pieţelor eurovalutelor este explicată uneori şi prin prisma unor evenimente politice ce s-au manifestat în perioada respectivă. Conflictele militare şi alte evenimente politice ale perioadei au generat teama de blocare a disponibilităţilor în valută la băncile din ţările dezvoltate. În aceste condiţii, sumele în dolari şi în alte valute s-au transferat din ţara de origine la bănci comerciale în străinătate şi s-a format piaţa eurovalutelor .
Apariţia şi evoluţia pieţei eurovalutelor este expresia influenţei unor factori din relaţiile economice internaţionale :
Gheorghe Voinea 59
• depunerile economiilor personale în monedă naţională sau valută la bănci
comerciale din străinătate;
• plasamentele rezervelor de valută ale băncilor centrale şi ale organismelor monetare
oficiale la băncile comerciale în străinătate.
Pe piaţa eurovalutelor se efectuează operaţii de depozit şi operaţii de împrumut în eurovalute. Operaţiile de depozit constau în atragerea unor sume în eurovalute în conturi şi păstrarea lor la băncile comerciale pe o anumită perioadă de timp. Tehnicile de depozit de pe piaţa eurovalutelor se deosebesc în funcţie de condiţiile de depozitare şi retragere.
Împrumuturile ce se contractează pe piaţa eurovalutelor se acordă sub forma liniilor de credit şi a creditelor revolving. Prin intermediul liniilor de credit se aprobă împrumuturi într-o anumită mărime, la o rată a dobânzii şi care se utilizează în cadrul unei perioade determinate. Băncile comerciale acordă credite pe durate mari de timp sub forma creditelor revolving.
Împrumuturile ce se contractează pe piaţa eurovalutelor se diferenţiază pentru depozite pe termen scurt, pentru operaţii de comerţ internaţionale pe termen scurt, împrumuturi pentru îmbunătăţirea situaţiei financiare (window dressing).
c) Piaţa creditului pe termen mijlociu în eurovalute (piaţa eurocreditelor) Piaţa eurocreditelor se individualizează în cadrul pieţelor financiare
internaţionale prin faptul că mijloceşte contractarea creditelor pe termen mediu (5-7 ani) prin intermediul sindicatelor de bănci.
Eurocreditele reprezintă împrumuturi pe termen mediu în eurovalute de mărimi ridicate ce se acordă guvernelor, agenţiilor guvernamentale, societăţilor multinaţionale şi autorităţilor locale la o dobândă variabilă.
EUROCREDITELE reflectă sumele acordate de bănci pe baza depozitelor în eurovalute sau a sumelor împrumutate de eurobănci de pe piaţa interbancară care se deosebesc prin următoarele: • nivelul eurocreditelor este variabil în funcţie de cerinţele solicitatorilor;
• plasarea eurocreditelor se realizează de către sindicate de bănci care negociază
condiţiile împrumutului;
• eurocreditele sunt destinate importurilor, exporturilor, investiţiilor sau altor
obiective de investiţii;
• eurocreditele se utilizează integral sau parţial în decursul unei perioade de tragere;
• rambursarea eurocreditelor se efectuează într-o singură tranşă, în tranşe egale,
crescătoare sau descrescătoare la scadenţe stabilite;
• costul eurodatelor este format din dobânda variabilă.
Montajul unui eurocredit constă în elaborarea de către o bancă a unui document cu privire la mărimea creditului, condiţiile de acordare şi mod de rambursare. Împrumu- turile se contractează prin intermediul sindicatelor de bănci.
Rata dobânzii la eurocredite depinde de rata dobânzii la depozitele de eurodolari de pe piaţa Londrei (LIBOR) la care se adaugă anumite procente pentru a acoperi riscul băncilor participante. Rata dobânzii la depozitele în eurodolari de pe piaţa Londrei se modifică în funcţie de raportul dintre cererea şi oferta de eurovalute şi de proporţia riscului, iar marja suplimentară de dobândă are un nivel constant.
a cererii de finanţare a instituţiilor financiare internaţionale, a guvernelor, administraţiilor locale, societăţilor comerciale din străinătate cu oferta de capital provenită de la bănci, investitori, societăţi de asigurare, fonduri de pensii şi de la alţi posesori de capitaluri pe termen lung. Resursele în valută de pe pieţele financiare internaţionale se mobilizează şi împrumută prin intermediul acţiunilor, obligaţiunilor, a împrumuturilor pe titluri, lombard şi a împrumuturilor ipotecare.
În sens restrâns, pieţele financiare mijlocesc confruntarea cererii şi a ofertei de acţiuni şi obligaţiuni, având natura de pieţe ale valorilor mobiliare.
Pieţele financiare internaţionale sunt organizate şi funcţionează în cadrul burselor de valori sau sub formă de pieţe interdealeri (Over The Counter), în afara burselor. Bursele de valori reprezintă organisme care dispun de un spaţiu pe care se efectuează operaţiile cu titluri, respectiv vânzarea şi cumpărarea pe baza unei legislaţii şi regulamente. Bursele de valori funcţionează pe baza unor reglementări ale statelor în care sunt amplasate şi care prevăd structură organizatorică, management, valorile mobiliare care se negociază, criterii de admitere a titlurilor la bursă, modul de realizare a operaţiilor, sistemul de compensare şi alte raporturi privind operaţiile bursei.
Societăţile sau companiile ale căror titluri se admit la bursele de valori pentru tranzacţii de vânzare-cumpărare trebuie să îndeplinească anumite condiţii din punct de vedere al numărului de acţiuni şi acţionari, al capitalului, al ponderii acţiunilor accesibile public şi al difuzării informaţiilor cu privire la situaţia economico-financiară.
Societăţile comerciale se angajează să publice bilanţul şi contul de profit şi pier- dere, să justifice modul de ţinere a contabilităţii, să informeze conducerea bursei asupra unei noi emisiuni şi să constituie garanţii.
Intermediarii de pe pieţele financiare internaţionale se pot grupa în intermediari care cumpără sau vând titluri de valoare în nume propriu şi în contul clienţilor şi intermediari care cumpără şi vând titluri în nume propriu pentru contul propriu.
Brokerii sunt persoanele sau entităţile care acţionează în calitate de intermediari pe pieţele financiare între vânzători şi cumpărătorii de titluri pentru care încasează comisioane.
Dealerii reprezintă persoanele sau entităţile care participă pe pieţele financiare în interesul şi pe riscul propriu, precum şi la cererea clienţilor care dispun de un stoc de valori mobiliare supus riscului de portofoliu.
Market maker constituie persoana care dispune de un portofoliu de titluri prin care exercită influenţă asupra pieţei financiare, respectiv impune o cantitate minimă de titluri la vânzare şi cumpărare.
Pe pieţele financiare internaţionale mai participă băncile comerciale, băncile de investiţii, societăţile financiare. Unele societăţi financiare mijlocesc distribuirea şi plasarea noilor emisiuni pe piaţa primară, iar altele participă pe piaţa secundară sub forma de broker/dealer.
În cadrul pieţelor financiare mai acţionează firmele de evaluare a calităţii titlurilor, firmele de audit şi control financiar, firmele de consultanţă şi firmele de marketing financiar.
53 Costin Kiriţescu, Relaţiile valutar financiare internaţionale, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, p.
Pieţele financiare internaţionale asigură confruntarea cererii şi a ofertei de capital pe termen lung prin organisme specializate.
În sens larg , pieţele financiare internaţionale cuprind operaţiile de confruntare
82
Gheorghe Voinea 61
Titlurile de valori ce se negociază pe pieţele financiare internaţionale reprezintă
înscrisuri sub formă materială sau înregistrare electronică care atestă existenţa unor
relaţii contractuale între emitent şi deţinător şi asigură anumite drepturi posesorilor.
Titlurile primare sunt documentele emise în vederea mobilizării şi majorării capitalului propriu.
Titlurile derivate se deosebesc prin faptul că acordă anumite drepturi părţilor la contract asupra activelor la o anumită scadenţă.
Titlurile sintetice sunt instrumentele care se creează de societăţile comerciale pe baza activelor financiare (contracte pe indici bursieri).
7.2.2 Ordinele de bursă şi metode de cotare a titlurilor pe pieţele financiare internaţionale
Ordinele de bursă exprimă instrucţiunile investitorilor sau ale altor persoane transmise intermediarilor în vederea realizării unor operaţiuni de cumpărare sau vânzare de titluri pe pieţele financiare internaţionale. Ordinele de bursă necesită menţiuni clare şi simple cu privire la anumite elemente: natura operaţiunii cu titluri de cumpărare sau vânzare; delimitarea titlurilor care formează obiectul ordinului de bursă; numărul titlurilor supuse negocierii; tipul de ordin; termenul de valabilitate; cursul la
care urmează să se realizeze operaţiile cu titluri.
Ordinele de bursă se pot formula în mai multe variante:
• ordine la „primul curs" care se execută la cursul de deschidere a şedinţei de bursă;
• ordine la „cursul cel mai bun" prin care operatorul solicită intermediarului să
execute operaţia la cel mai bun nivel ce se înregistrează în cursul unei perioade la
bursă, care înseamnă vânzarea titlurilor la cursul cel mai mare şi cumpărarea
titlurilor la cursul cel mai mic;
• ordine „la curs limită" prin care vânzătorul sau cumpărătorul de titluri îi fixează
intermediarului un nivel minim de vânzare şi o limită maximă de cumpărare;
• ordine „la curs limită" cu menţiunea „stop" la care cumpărătorul menţionează un
preţ sub care se aşteaptă să fie executat ordinul, iar vânzătorul stabileşte preţul peste
care va fi executat ordinul adresat;
• ordine „legate" prin care se solicită intermediarilor să execute operaţiuni simultane
sau condiţionate;
• ordine „totul sau nimic" ce se deosebesc prin faptul că instrucţiunile solicită
intermediarului să îl realizeze în totalitate sau să nu îl execute, ceea ce înseamnă că
nu poate fi realizat parţial;
Cotaţia titlurilor de pe pieţele financiare internaţionale depinde de raportul dintre cererea şi oferta de titluri, de situaţia economico-financiară a emitenţilor de titluri, de nivelul dividendelor şi al dobânzilor, de evoluţia conjuncturală a economiei naţionale şi de alţi factori.
a) Metoda optării prin strigare presupune ca în şedinţa de bursă să se anunţe public titlurile oferite şi cerute iar în momentul în care se realizează un echilibru între cererea şi oferta de titluri se fixează cursul. Metoda optării prin strigare asigură transpa- renţa operaţiilor cu titluri şi cadrul concurenţial operatorilor de la bursă;
b) Cotarea prin opoziţie ce se aplică la titlurile care cotează la vedere şi la termen, constă în colectarea informaţiilor cu privire la cererea şi oferta de titluri şi cursuri, centralizarea în registrul de opoziţie ţinut de un funcţionar al bursei din care rezultă cursul la punctul de echilibru dintre cerere şi ofertă;
62 Finanţe internaţionale
c) Metoda stelajului reprezintă o tehnică scrisă pe baza căreia titlurile ce se oferă şi solicită se grupează în fişe, iar cursul se stabileşte la punctul de echilibru dintre cerere şi ofertă;
d) Metoda cotaţiei continue asistate de calculator presupune colectarea infor- maţiilor cu privire la cererea şi oferta de titluri, prelucrarea lor conform programului informatic şi stabilirea cursului.
7.2.3 Operaţiile de cumpărare şi vânzare a titlurilor pe pieţele financiare internaţionale.
Operaţiile cu titluri de pe pieţele financiare internaţionale se grupează în operaţii curente şi operaţii la termen.
Operaţiile curente se referă la tranzacţiile la care titlurile se predau imediat sau în termen de cel mult 48 ore.
Operaţiile la termen se efectuează cu obligaţia predării titlurilor la o anumită scadenţă. Tranzacţiile cu titluri la termen urmăresc obţinerea unor câştiguri din diferen- ţele de curs.
Operaţiunea „à la baisse" (bear) reprezintă o intervenţie la bursă care mizează pe scăderea cursului titlurilor la termen. În această situaţie, participanţii de pe piaţă vând imediat titluri la cursul la vedere şi cumpără titluri la termen. Uneori, scăderea cursului titlurilor la termen este provocată de participanţii de pe piaţa financiară. În principiu tranzacţiile cu titluri la termen se încheie cu plata diferenţei de curs fără predarea hârtii- lor de valoare.
Operaţiunea „à la hausse" (bull) presupune mizarea în jocul de bursă pe creş- terea cursului titlurilor de valoare la termen. În acest caz, operatorii cumpără titluri la vedere şi vând titluri la termen, urmărind obţinerea unui câştig din diferenţa de curs la cele două momente.
Pe pieţele financiare americane şi japoneze se realizează operaţii de vânzare- cumpărare a titlurilor primare pe bani gata (cash) şi pe datorie sau în marjă, iar pe
54
pieţele financiare europene operaţii la vedere şi operaţii la termen cu lichidare lunară . Operaţiile pe bani gata (cash) se deosebesc prin faptul că investitorul care
cumpără titlurile achită integral contravaloarea lor, prin virarea sumei în contul de la broker, iar vânzătorul predă titlurile. Termenul de executare este diferit la contractele cu lichidare imediată de cel de la contractele cu lichidare normală.
Operaţiile în marjă (margin trading) cu titluri primare reflectă cumpărarea de titluri pe datorie din contul în marjă deţinut de client la firma de broker. Brokerul acordă clientului un credit pentru cumpărarea titlurilor de pe piaţa financiară. Operatorul care adresează un ordin de cumpărare a unui număr de titluri nu achită brokerului întreaga valoare ci numai o acoperire sau marjă iar diferenţa reprezintă împrumutul obţinut de la broker. Creditul acordat de broker se garantează cu titlurile care constituie obiectul contractului.
Operaţiile cu lichidare imediată de pe pieţele europene se caracterizează prin faptul că vânzătorul cedează titlurile în termenul stabilit şi cumpărătorul plăteşte cash titlurile în termen de până la trei zile.
Operaţiile la termen de pe pieţele europene se încheie într-o anumită zi şi se execută la o dată fixă în fiecare lună. Cumpărătorii pot să achiziţioneze titluri fără să dispună în momentul încheierii contractului de resursele necesare, iar vânzătorii sunt obligaţi să le cedeze la scadenţă. Prin reglementările bursiere se prevăd titlurile ce se pot negocia la termen şi numărul minim (5, 10, 15, 25, 50, 100). Operatorul de pe piaţa la termen depune o garanţie pentru operaţiile pe care le realizează.
54 Vezi: Ioan Popa, Bursa, Colecţia bursa, vol. II, Editura Adevărul, Bucureşti, 1993, p. 11
Gheorghe Voinea 63
În funcţie de natura operaţiilor cu titluri ce se realizează pe pieţele financiare internaţionale se deosebesc operaţiile ferme şi operaţiile condiţionate. Operaţiile ferme se referă la titlurile ce se predau la termenul stabilit, iar operaţiunile condiţionate se efectuează pentru anumite titluri cotate la termen.
Operaţiile condiţionate pot fi operaţii cu primă, operaţii de dublu şi operaţii de stelaj. Operaţiile la termen cu primă presupun ca la scadenţă, cumpărătorul să bene- ficieze de dreptul de a renunţa la contract în schimbul plăţii unei prime. Contractul de titluri este acoperit de mărimea primei pe care cumpărătorul se angajează să o plătească la scadenţă dacă renunţă la contract. Operaţiile de dublu constau în faptul că la scadenţă, cumpărătorul are dreptul să dubleze cantitatea iniţială a titlurilor negociate.
7.2.4 Componentele pieţelor financiare internaţionale Pieţele financiare internaţionale asigură confruntarea cererii şi a ofertei de
capital în centre internaţionale pe care operează agenţi indiferent de naţionalitate şi valută.
Principalele componente ale pieţelor financiare internaţionale sunt piaţa emisiu- nilor internaţionale de acţiuni, piaţa obligaţiunilor internaţionale şi piaţa
55
euroefectelor . A. Pieţele internaţionale de acţiuni (euroacţiuni) mijlocesc plasamentele
acţiunilor societăţilor comerciale în străinătate prin intermediul sindicatelor bancare sau al caselor de curtaj. Tranzacţii cu acţiuni se efectuează pe pieţele din New York, Tokyo, Londra, Frankfurt, Paris, Bruxelles, Amsterdam, Madrid, Copenhaga, Zürich, Geneva, München.
Emisiunea şi plasarea acţiunilor pe pieţele financiare internaţionale asigură accesul la resurse de finanţare pe mai multe pieţe, cunoaşterea societăţii comerciale de
56
către investitori şi alţi parteneri . Euroacţiunile sunt emise de societăţi rezidente, exprimate în eurodevize şi desti-
nate nerezidenţilor. Piaţa euroacţiunilor s-a dezvoltat ca urmare a dereglementării, dezintermedierii,
a reducerii dobânzilor şi a privatizării societăţilor comerciale. Organizarea emisiunii euro-acţiunilor se realizează prin două metode: • metoda subscrierii titlurilor conform căreia societăţile emitente vând acţiunile unui
sindicat bancar internaţional care se angajează să le plaseze acţionarilor, conform
unui preţ fixat cu un timp de subscripţie al investitorilor;
• tehnica denumită construcţia cărţii la ordin sau „book building". În acest caz şeful de
filă constituie un sindicat de garanţie şi de plasament care realizează o cercetare de
marketing asupra cumpărătorilor potenţiali. Şeful de filă supervizează operaţiunea,
coordonează activitatea, înregistrează oferta de cumpărare, decide în colaborare cu
societatea emitentă asupra preţului de emisiune şi a volumului ordinelor. Criteriile de
piaţă urmărite de coordonatorul global sunt capacitatea de investiţie deţinută pentru a
asigura dezvoltarea ordonată a pieţelor secundare, cantitatea cerută, sensibilitatea la
preţ a cererii.
B. Piaţa obligaţiunilor internaţionale realizează operaţii de vânzare şi cumpă- rare cu euroobligaţiuni.
Piaţa primară de euroobligaţiuni asigură tranzacţiile cu euroobligaţiuni între emitenţi şi investitori. Emitenţii de euroobligaţiuni pot fi guverne, administraţii locale, firme multinaţionale şi instituţii internaţionale. Investitorii instituţionali sunt
55
56 Vezi Jean Pierre, Allegret, Economie Monetaire Internationale, Hachette Superieure, 1997, p. 162 Vezi: Maria Prisăcaru, Tranzacţii la bursele de valori şi gestiunea portofoliului, Editura Corson Iaşi, 1998, p. 11
64 Finanţe internaţionale
reprezentaţi de bănci comerciale, bănci de investiţii, fondurile mutuale, case de pensii, societăţi de asigurări, investitori individuali.
Euroobligaţiunile reprezintă titluri de credit pe termen mediu şi lung exprimate în eurovalută şi plasate pe europieţele de capital de către un sindicat bancar internaţional. Euroobligaţiile se emit de mari întreprinderi particulare, stat, instituţii publice, organisme financiar bancare internaţionale.
Tehnica plasării euroobligaţiunilor
Euroobligaţiunile se plasează pe europieţele de capital de către sindicatele bancare internaţionale constituite pentru fiecare emisiune şi formate din coordonatorul emisiunii, grupul de subscriere şi grupul de plasare.
Coordonatorul emisiunii denumit şeful de filă este reprezentat de o bancă de pe piaţa de capital care negociază clauzele emisiunii cu privire la: mărimea împrumutului, durata, dobânda aferentă şi modul de răscumpărare a titlurillor.
Grupul de subscriere se obligă să preia o parte din emisiune şi să obţină o subscriere de un anumit nivel. Grupul de subscriere este format din instituţii financiare, firme, bănci, care furnizează suma împrumutului.
Etapele plasamentului de euroobligaţiuni: • Solicitantul de capital se adresează unei bănci pentru a negocia condiţiile
împrumutului; • Banca contactează alte bănci şi le solicită să participe în calitate de coordonări,
subscripturi, sau pentru plasament. • Banca informează solicitatorul de împrumut asupra termenilor şi condiţiilor
emisiunii; • Banca coordonatoare decide asupra valorii emisiunii, precum şi asupra scadenţei
şi preţului emisiunii; • Banca coordonatoare comunică băncilor participante asupra repartizării
euroobligaţiunilor; • Negocierea pe piaţa euroobligaţiunilor; • Plasarea euroobligaţiunilor pe piaţă şi mobilizarea capitalurilor disponibile.
Pe pieţele de euroobligaţiuni se emit diverse tipuri astfel: obligaţiuni clasice, obligaţiuni convertibile, obligaţiuni cu certificate de opţiune anexate, obligaţiuni cu dobândă variabilă.
Cursul euroobligaţiunilor pe piaţă evoluează în funcţie de dobânda nominală, durata obligaţiunii. Pornind de la cursul obligaţiunii, de la dobânda nominală, durata totală şi durata până la scadenţă se calculează randamentul euroobligaţiunilor. Emisiunea este realizată pe baza unui prospect în care se reflectă situaţia economico- financiară a debitorului.
Rambursarea împrumuturilor pe bază de euroobligaţiuni se poate efectua la o
scadenţă, în tranşe, la scadenţe intermediare, prin tragere la sorţi, prin rambursarea de
către debitor a obligaţiunilor prin bursă.
Costul total al împrumutului prin emisiunea de obligaţiuni depinde de comisionul global, ce se repartizează între şeful de filă, sindicatul de garanţie şi sindicatul de plasament la care se adaugă cheltuieli generale.
Gheorghe Voinea 65
Fig. 7.2 57 Organizarea emisiunilor de obligaţiuni pe pieţele internaţionale
Operaţiile de pe piaţa euroobligaţiunilor presupun mecanisme de asigurare a securităţii tranzacţiilor şi a transferurilor din mişcările de capital. EORO-CLEAR (Centrale de Livraison de Valeurs Mobilières) - societate de drept belgian creată de Morgan Guaranty Trust şi CEDEL - societate anonimă de drept luxemburghez oferă servicii de gestiune şi conservare a titlurilor, de compensaţie şi de împrumut pe titluri.
Fig. 7.3 Evoluţia marjei de randament
Piaţa euroobligaţiilor se deosebeşte de piaţa emisiunilor străine care se efectuează de un împrumutător nerezident pe o piaţă naţională. Emisiunea titlurilor se realizează în moneda ţării respective pe baza legislaţiei şi a procedurilor locale. Emisiunile străine pe piaţa americană se numesc „yankee bonds", pe piaţa japoneză „samurai bonds", pe piaţa spaniolă „matador bonds", pe piaţa britanică „bulldog bonds" şi pe piaţa olandeză „rembrandt bonds". Evoluţia împrumuturilor străine depinde de receptivitatea investitorilor naţionali faţă de titlurile străine şi de avantajele oferite de pieţele naţionale.
C. Piaţa euroefectelor Euroefectele au apărut la începutul anilor '80 sub forma biletelor de tresorerie, a
euro-notelor şi a altor efecte ce se emit de către întreprinderi, instituţii financiare şi 58
guverne . Din punct de vedere al naturii lor, euroefectele sunt instrumente hibride care
prezintă trăsături ale eurocreditelor şi ale euroobligaţiilor cum sunt „eurobonurile" şi bile- tele la ordin pe termen de 1 la 6 luni. Emisiunea euroefectelor se montează de către o bancă şi se garantează de un sindicat. Garanţia constă într-o linie de credit, iar plasa-
57
58 După Josette Peyrard, Gestion Financiere Internationale, Vuibert Gestion, Paris, 1995, p. 296 Vezi J. Siac, Les marches d'actifs financiers internationaux, în Finances Internationales, Armand Colin, Paris,
1993, p. 147
66 Finanţe internaţionale
mentul se efectuează prin intermediul unui grup de bănci care subscriu la emisiune şi plasează titlurile investitorilor sau printr-un dealer care îşi asumă misiunea plasamentului.
Euroefectele se referă la hârtii euro-comerciale, euronate şi euroefectele pe termen mediu. Hârtiile euro-comerciale şi euronatele sunt euroefecte emise pe o perioadă de 3-6 luni care se plasează prin dealeri. Efectele pe termen mediu se deosebesc prin faptul că emisiunea se realizează prin intermediar care asigură un cost redus şi o adaptare la cerinţele de finanţare. Eurobiletele de tresorerie reprezintă titlurile pe termen scurt emise de întreprinderi la care subscriu investitorii ce dispun de resurse pe termen scurt. Pe piaţa euroefectelor se contractează împrumuturi pe termen scurt cu o dobândă mai mică.
D. Investiţiile internaţionale directe Un flux particular din relaţiile economice internaţionale îl constituie investiţiile
internaţionale directe ce se realizează în ţările care recunosc dreptul de proprietate al investitorului străin şi oferă anumite facilităţi. Investiţiile internaţionale directe depind de capitalurile disponibile precum şi de mediul de afaceri, garanţiile şi facilităţile oferite de ţările primitoare astfel: • angajarea ţării că nu naţionalizează participarea străină prin norme legale sau
convenţii internaţionale;
• acordarea de facilităţi vamale şi fiscale importurilor destinate investiţiilor străine de
pe teritoriul unui stat;
• suprimarea unor taxe asupra producţiei şi desfacerii produselor;
• acordarea unor înlesniri în amortizarea investiţiilor;
• asigurarea dreptului de a decide asupra investiţiilor realizate pe teritoriul unui stat;
• eliminarea unor restricţii în repatrierea profitului şi a altor fluxuri valutare generate
de investiţia străină.
În vederea garantării investiţiilor internaţionale directe se pot încheia acorduri de protejare a investiţiilor prin care se asigură un tratament echitabil şi protecţia părţilor.
ÎNTREBĂRI DE VERIFICARE
1. Ce trăsături prezintă EUROVALUTELE? 2. Care sunt factorii ce au contribuit la apariţia şi evoluţia pieţei
eurovalutelor? 3. Care sunt căile de atragere a resurselor de piaţa eurovalutelor? 4. Ce operaţii se derulează pe piaţă eurovalutelor? 5. În ce constă sensul larg şi restrâns al pieţelor financiare? 6. Care sunt funcţiile burselor de valori? 7. Ce tendinţe se manifestă pe pieţele financiare internaţionale? 8. Care sunt principalele metode de cotare ale titlurilor de pe pieţele
financiare internaţionale? 9. Care sunt operaţiunile ce se desfăşoară pe pieţele financiare
internaţionale? 10. Prin ce se deosebeşte piaţă internaţională a acţiunilor? 11. În ce constă tehnica plasării obligaţiunilor pe pieţele financiare
internaţionale?
Gheorghe Voinea 67
MODUL V:
Lichiditatea intrenaţională şi creditul internaţional
OBIECTIV:
Delimitarea sferei lichidităţii internaţionale, a formelor de exprimare a modului de utilizare a rezervelor internaţionale şi mecanismelor creditului internaţional
TIMP DE ASIMILARE: 4 ore
UNITAŢI DE STUDIU:
Capitolul 8. Lichiditatea internaţională şi rezervele internaţionale
Capitolul 9. Creditul internaţional.
68 Finanţe internaţionale
CAPITOLUL 8.
FORMAREA ŞI UTILIZAREA REZERVELOR INTERNAŢIONALE
8.1 Lichiditatea internaţională: sferă şi forme de exprimare
Lichiditatea exprimă capacitatea unui activ de a se transforma în expresie bănească şi de a deveni mijloc de plată. Lichidităţile internaţionale cuprind activele susceptibile de a se transforma în mijloace de plată internaţionale. Lichidităţile interna- ţionale îndeplinesc funcţiile de finanţare a deficitului balanţei de plăţi şi de protejare a cursului de schimb al monedei .
Lichiditatea internaţională are accepţiuni diferite în relaţiile economice 60
finanţare a deficitului balanţei de plăţi externe pe seama disponibilităţilor în valută şi alte active pe care le deţine autoritatea monetară (banca centrală) a unei ţări fiind cunoscută sub denumirea de „lichiditatea necondiţionată". În sfera lichidităţii internaţionale „necondiţionate" se cuprind rezervele valutare existente la banca centrală, rezerve aur, creditele acordate de organismele financiar-bancare internaţionale şi facilităţile temporare de credit pe bază de reciprocitate dintre băncile centrale.
În sens larg, lichiditatea internaţională exprimă capacitatea unei ţări de a acoperi angajamentele externe pe seama rezervelor valutare deţinute de banca centrală şi de particulari, fiind denumită „lichiditate condiţionată". În această accepţiune, în sfera lichidităţii internaţionale se încadrează rezervele valutare deţinute de banca centrală, aurul, facilităţile de credit şi resursele în valută ale băncilor şi persoanelor juridice şi fizice particulare.
Lichiditatea internaţională reflectă nivelul de dezvoltare al economiei naţionale, gradul de participare al ţării la schimburile internaţionale, eficienţa şi competitivitatea produselor pe pieţele externe. Lichiditatea internaţională se exprimă prin anumiţi indicatori:
• lichiditatea internaţională (Li) se apreciază prin intermediul raportului dintre
rezervele internaţionale (Rvi) şi masa monetară în circulaţie (M n);
59
internaţionale . În sens restrâns, lichiditatea internaţională reflectă capacitatea de
R L vi
i M
n
• lichiditatea internaţională se exprimă pe baza raportului dintre rezervele inter-
naţionale şi angajamentele la vedere şi la termen ale băncii centrale (Ab);
L i
R
A vi
b
• lichiditatea internaţională a unei ţări se reflectă prin raportul dintre rezervele
internaţionale şi deficitul balanţei de plăţi externe (De);
L i
R
D vi
e
59
60 Jean Pierre Allegret, Economie Monetaire Internationales, Hachette Superieure, Paris, 1997, p. 32 Costin Kiriţescu, Relaţiile valutar financiare internaţionale, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978,
p. 123
Gheorghe Voinea 69
• raportul cel mai sugestiv de exprimare a lichidităţii internaţionale a unei ţări,
îl reprezintă cel dintre rezervele internaţionale şi valoarea importurilor (I);
L vi i m
Lichiditatea internaţională se apreciază şi prin prisma perioadei de timp în care
se pot acoperi importurile pe seama rezervelor internaţionale deţinute de banca centrală. În măsura în care o ţară îşi acoperă importurile pe o perioadă de peste 6 luni din rezervele internaţionale dispune de lichiditate internaţională, iar ţările la care rezervele internaţionale acoperă valoarea importurilor pentru perioade mai scurte au greutăţi în asigurarea lichidităţii internaţionale.
Lichiditatea internaţională poate să se asigure prin acces pe pieţele internaţio- nale, iar rezervele să reprezinte factorul de garanţie.
8.2 Rezervele internaţionale
Rezervele internaţionale reflectă disponibilităţile în valută şi în alte active ce se
păstrează şi administrează de către autoritatea monetară a unei ţări şi se folosesc pentru echilibrarea balanţei de plăţi externe şi susţinerea cursului de schimb al monedei.
Rezervele internaţionale ale unei ţări se delimitează de alte mijloace de plată internaţionale prin următoarele: • rezervele internaţionale se păstrează şi administrează de către autoritatea monetară
(banca centrală) a unei ţări;
• rezervele internaţionale sunt destinate echilibrării balanţei de plăţi;
• rezervele internaţionale contribuie la susţinerea cursului de schimb în anumite limite
şi la protejarea monedei naţionale;
• rezervele internaţionale asigură garantarea solvabilităţii ţării care solicită finanţarea
externă în vederea acoperirii deficitului balanţei de plăţi;
• excedentele din balanţele de plăţi se pot plasa temporar pentru a obţine resurse din
valorificarea lor pe o perioadă de timp.
În sfera rezervelor internaţionale se încadrează rezervele de valută, şi în alte active, drepturile speciale de tragere, Euro, rezerva de aur şi poziţia ţării la Fondul Monetar Internaţional. Rezervele internaţionale se deosebesc de „acoperirea monetară" prin care erau garantate bancnotele emise de bancă, deoarece mărimea lor nu mai depinde de masa banilor în circulaţie.
a) Rezervele de valută Rezervele de valută reprezintă sumele sub formă de creanţe asupra străinătăţii
deţinute şi administrate de băncile centrale, oficii valutare sau fonduri de egalizare a schimburilor internaţionale. Rezervele valutare se află sub forma depunerilor la banca centrală, a plasamentelor în bonuri de tezaur, obligaţiuni guvernamentale şi alte titluri.
Valuta îndeplineşte funcţia de instrument de rezervă în măsura în care este stabilă, convertibilă şi utilizată în tranzacţiile internaţionale.
Cererea de valută de rezervă depinde de mărimea deficitelor balanţei de plăţi, de regimul de schimb al valutei, de alte obligaţii în valută, de impactul unor factori interni şi externi şi de accesul pe pieţele valutare.
R
I
70 Finanţe internaţionale
Oferta de valută de rezervă este determinată de mărimea încasărilor din exporturi, de situaţia balanţei de plăţi, de politica monetară şi bugetară a ţărilor emitente şi de evoluţia tranzacţiilor pe pieţele valutare . 61
b) Drepturile Speciale de Tragere Drepturile Speciale de Tragere reprezintă active de rezervă emise de Fondul
Monetar Internaţional şi repartizate ţărilor membre în vederea procurării unor sume în monedă convertibilă, a răscumpărării sumelor în monedă naţională deţinute de alte ţări membre şi pentru achitarea dobânzilor şi comisioanelor către FMI.
c) Rezerva aur Rezerva aur este formată din două părţi şi anume: stocul de consum curent şi
stocul permanent. Stocul de consum curent reflectă cantitatea de aur necesară în domeniul
cercetării ştiinţifice, medicină, industrie şi producţie de bijuterii. Stocul de consum curent (Sco) se poate evalua pornind de la consumul din anul de bază în domeniul cercetării ştiinţifice (Cs), în medicină (Cm) şi în industrie (Ci) care se corectează cu anumiţi factori (K1, K2, K3) ce exercită influenţă de la un an la altul.
S co C⋅K C⋅K C⋅K
s 1 m 2 i
3
Stocul permanent de aur (Spa) sau intangibil reprezintă partea din rezerva de aur ce se păstrează în tezaurul băncii centrale şi se utilizează în situaţii deosebite. Stocul permanent de aur se cuantifică ţinând seama de influenţele unor factori deosebiţi cum sunt: consumul de grâu al ţării pe un an în caz de secetă (Cg), cerinţele pentru apărare naţională (Ca), mărimea deficitului balanţei comerciale în cazul întreruperii relaţiilor comerciale şi valutare cu unele ţări (Ce).
S pa (C⋅N⋅ 365) C C⋅ 0,5
După modificarea statutului FMI din anul 1978 aurul îndeplineşte funcţia de mijloc de rezervă al băncilor centrale, iar în calitate de mijloc de plată se poate utiliza în situaţii deosebite în relaţiile economice internaţionale.
d) Disponibilităţile la Fondul Monetar Internaţional În sfera rezervelor internaţionale se pot include şi sumele care rezultă din
depăşirea cotei de participare a unei ţări membre la FMI faţă de disponibilităţile în monedă naţională.
e) Utilizarea rezervelor internaţionale Rezerva aur se păstrează în tezaurul băncii centrale sau la Banca Reglementelor
Internaţionale (depozitar extern). Disponibilităţile în Drepturi Speciale de Tragere se reflectă în conturile administrate de către Departamentul Drepturilor Speciale de Tragere din cadrul FMI. Rezervele de valută sunt deţinute şi administrate de către băncile centrale. O parte din rezervele de valută se păstrează în cont la banca centrală în vederea echilibrării balanţei de plăţi, iar o altă parte se plasează în obligaţiuni şi certificate de depozit cu dobândă, uşor negociabile pentru a asigura lichiditatea rezervelor.
8.3 Rezervele internaţionale ale României
Rezervele internaţionale ale României sunt alcătuite cumulativ sau selectiv din 62
următoarele componente : • aurul deţinut în tezaur sau depozitat în străinătate; • active externe sub formă de bancnote şi monede metalice sau disponibil în conturi la
bănci sau la alte instituţii financiare în străinătate exprimate în acele monede şi deţinute în acele ţări pe care le stabileşte Banca Naţională a României;
g e a e
61
62 Vezi: Colètte Nême, Relations Monetaires Internationale, Hachette Superieure, Paris, 1994, p. 8 Vezi: Legea nr. 101/1998 privind Statutul Băncii Naţionale a României în M. Of., nr. 203/1998, art. 31
Gheorghe Voinea 71
• orice alte active de rezervă recunoscute pe plan internaţional inclusiv dreptul de a efectua cumpărări de la Fondul Monetar Internaţional în cadrul tranşei de rezervă precum şi deţinerile de Drepturi Speciale de Tragere;
• cambii, cecuri, bilete la ordin, precum şi obligaţiuni şi alte valori mobiliare negociabile sau nu, emise sau garantate de persoane juridice nerezidente clasificate în primele categorii de către agenţiile de apreciere a riscurilor recunoscute pe plan internaţional, exprimate şi plătibile în valută în locuri acceptabile pentru Banca Naţională a României;
• bonuri de tezaur, obligaţiuni şi alte titluri de stat emise sau garantate de guverne străine sau de instituţii financiare interguvernamentale, negociabile, sau nu, exprimate şi plătibile în valută în locuri acceptabile de către Banca Naţională a României.
În vederea administrării rezervelor internaţionale, Banca Naţională a României 63
este autorizată să efectueze următoarele operaţiuni : • să cumpere, să vândă şi să facă alte tranzacţii cu lingouri şi monede de aur şi cu alte
metale preţioase; • să cumpere, să vândă şi să facă alte tranzacţii cu valute; • să cumpere, să vândă şi să facă alte tranzacţii cu bonuri de tezaur, obligaţiuni şi alte
titluri emise sau garantate de guverne străine sau de organizaţii financiare guvernamentale;
• să cumpere, să vândă şi să facă alte tranzacţii cu valori mobiliare emise sau garantate de către bănci centrale, instituţii financiare internaţionale, societăţi bancare şi nebancare;
• să deschidă şi să menţină conturi la bănci centrale, autorităţi monetare, societăţi bancare şi instituţii financiare internaţionale;
• să deschidă şi să menţine conturi, să efectueze operaţiuni de corespondent pentru instituţiile financiare internaţionale, bănci centrale şi autorităţi monetare, societăţi financiare şi bancare, organizaţii financiare interguvernamentale precum şi guverne străine şi agenţiile lor.
Pornind de la principiile generale privind lichidarea şi ţinând seama de riscurile specifice activelor externe, Banca Naţională a României are misiunea să stabilească şi să menţină rezervele internaţionale precum şi să fundamenteze mărimea lor.
Menţinerea rezervelor internaţionale la un nivel corespunzător tranzacţiilor externe ale statului, se urmăreşte de către Banca Naţională a României şi Ministerul Finanţelor.
În cazul în care rezervele internaţionale ale României se diminuează până la un nivel care ar periclita tranzacţiile internaţionale ale statului, Banca Naţională a României prezintă Parlamentului şi Guvernului un raport privind situaţia rezervelor internaţionale, cauzele care au determinat o asemenea evoluţie, precum şi propuneri de măsuri în vederea preîntâmpinării reducerii sau remedierii rezervelor internaţionale.
ÎNTREBĂRI DE VERIFICARE
1. 2. 3. 4. 5. 6.
În ce constă sensul restrâns şi larg al lichidităţii internaţionale? Care sunt indicatorii de exprimare a lichidităţii internaţionale? Prin ce se delimitează rezervele internaţionale de alte sume în valută? Cum se definesc rezervele de valute şi ce se include în sfera lor? Din ce este formată rezerva aur? Care sunt componentele rezervelor internaţionale ale României?
9.1 Creditul internaţional, trăsături şi clasificare
Creditul internaţional reprezintă un mecanism important de mobilizare a resur- selor financiare necesare schimburilor internaţionale, cooperării şi dezvoltării economice a ţărilor.
Extinderea schimburilor economice internaţionale, programele de dezvoltare economică şi progresul tehnic au determinat participarea însemnată a creditului în relaţiile economice internaţionale.
După părţile la contractele de credit din relaţiile economice internaţionale se deosebesc: creditele guvernamentale ce se negociază între state, creditele bancare ce se contractează cu băncile, creditele comerciale ce se manifestă între exportatori şi importatori.
Dacă ţinem seama, de durata pentru care se acordă, creditele internaţionale se grupează în credite pe termen scurt (12-18 luni), credite pe termen mediu (5-7 ani) şi credite pe termen lung.
În funcţie de modul de acordare, creditele internaţionale se diferenţiază în credite furnizor ce se acordă de către exportator sub formă de livrări de mărfuri cumpărătorului străin şi credite cumpărător. Până la încasarea contravalorii mărfurilor exportatorii pot contracta credite bancare sau sconta efecte comerciale la bănci. Creditul cumpărător reprezintă un credit bancar ce se acordă de o bancă locală importatorului pentru a achita mărfurile exportatorului.
După obiectul creditat se deosebesc creditele pentru operaţii de export-import, de maşini, utilaje, echipamente, materii prime, combustibil, bunuri de consum.
Creditele internaţionale se acordă în funcţie de valoarea şi natura tranzacţiei comerciale, rentabilitate, bonitate, solvabilitate şi garanţii.
Termenul de creditare depinde de obiectul creditat, de raportul dintre cererea şi oferta de pe piaţa creditului şi de alţi factori. Durata creditării ce cuprinde intervalul de timp din momentul acordării până la rambursare include o perioadă de graţie în cadrul căreia nu se efectuează rambursări de sume.
Creditele internaţionale se pot acorda integral sau în tranşe, în funcţie de obiectul creditat, natura tranzacţiei şi alţi factori.
Dobânda la creditele internaţionale depinde de taxa scontului şi de conjunctura de pe piaţa creditului. Dobânda (D) se calculează în funcţie de mărimea creditului (C), de rata dobânzii (Rd) şi de perioada de rambursare (Pm):
D
C⋅ R⋅ P
d m
360⋅100 Creditele internaţionale se pot rambursa în rate egale, în rate crescătoare sau
descrescătoare pe baza acordului părţilor la contractul de credit.
9.2 Formele creditului internaţional
a) Creditele comerciale (creditele furnizor) Creditele de export denumite şi credite furnizor se caracterizează prin faptul că
exprimă un raport de credit între furnizor şi importator. În baza relaţiei de credit comerciale, furnizorul acceptă ca importatorul să achite contravaloarea mărfurilor după o anumită perioadă de timp de la primirea lor. Durata acestei perioade se negociază de
Gheorghe Voinea 73
către cele două părţi în funcţie de valoarea mărfii şi poate fi cuprinsă între câteva luni şi până la un număr de ani.
Livrările de mărfuri pe credit îi permit exportatorului să cucerească şi să menţină pieţe de desfacere pentru mărfurile sale şi îi asigură avantaje la plată importatorului. Creditul furnizor presupune completarea capitalului circulant al exportatorului pe o perioadă de timp şi asumarea unor riscuri de natură comercială şi necomercială. În sfera riscurilor de natură comercială preluate de exportatorul pe credit se încadrează insolvabilitatea cumpărătorului, neachitarea la termen a mărfurilor de către importator, refuzul nejustificat al cumpărătorului de a accepta plata produselor primite. Riscurile necomerciale la care sunt supuşi exportatorii pe credit se referă la starea de război, schimbarea regimului politic, expropierea, aplicarea unor restricţii la transferurile de sume în străinătate, anularea unor autorizaţii de export sau import după expedierea mărfii de către furnizor, confiscarea, avarierea sau distrugerea mărfurilor.
b) Creditele de import- creditele cumpărător Creditele de import sunt cunoscute sub denumirea de credite cumpărător ce se
acordă de o bancă importatorului, în cazul în care acesta nu dispune de resurse de finanţare corespunzătoare importurilor. Exportatorul încasează contravaloarea mărfurilor după livrarea lor şi prezentarea documentelor de expediţie. Mărfurile importate se plătesc după primirea şi recepţionarea lor pe seama creditelor de import şi nu mai presupun includerea unor elemente suplimentare în preţ. Pe seama creditelor de import se acoperă până la 85% din valoarea tranzacţiei comerciale internaţionale, iar partea cuprinsă între 5-15% se suportă de importator sub formă de avans acordat exportatorului sau plată după primirea mărfurilor.
Prin acordarea creditului de import, exportatorul nu mai este supus riscului, deoarece încasează contravaloarea mărfurilor după livrare şi depunerea documentelor de decontare. Creditele de import sunt cunoscute sub denumirea de credite financiare, datorită faptului că pe seama resurselor împrumutate de la bancă se achită contrava- loarea produselor importate.
Exporturile din ţările membre ale OCDE se creditează până la limita de 85% din valoarea lor, pe o durată care depinde de situaţia ţării importatorului şi cu dobânzi mai reduse . 64
c) Credite de prefinanţare, credite pe termen scurt şi credite pe termen mediu şi lung
Creditele internaţionale se mai diferenţiază în credite de prefinanţare, credite pe termen scurt şi credite pe termen mediu şi lung. Pe seama creditelor de prefinanţare se achiziţionează bunuri, echipamente şi alte servicii necesare realizării producţiei pentru export. Creditele de prefinanţare a exporturilor se acordă sub forma creditelor bancare directe, a avansurilor destinate firmelor care sunt solvabile, a creditelor în cont sub for- ma unui plafon şi a creditelor necesare fabricării şi pregătirii exporturilor de produse cu ciclu lung de fabricaţie.
Creditele pe termen scurt îmbracă forma avansurilor acordate de bănci exportatorilor pe baza documentelor de export, a creditelor de mobilizare a creanţelor comerciale pe termen, a creditelor destinate dezvoltării exporturilor.
În SUA importatorii pot beneficia de credite cu dobândă preferenţială de la EXIMBANK până la 30-35% din valoarea tranzacţiei iar diferenţa se poate obţine de la băncile comerciale . 65
64
65 Vezi: Josette Peyrard, Gestion Financiere Internationale, Vuibert, Paris, 1995, p. 243 Vezi Mariana Negruş, Finanţarea schimburilor internaţionale, Editura Humanitas, Bucureşti, 1992, p. 102
74 Finanţe internaţionale
d) Creditul guvernamental de cooperare economică internaţională Creditul guvernamental de cooperare economică se acordă pe baza unei
înţelegeri între două state în vederea realizării unor acţiuni de cooperare economică internaţională pe termen lung. Creditul guvernamental se garantează de către guvernul ţării importatoare şi se rambursează în produse acceptate de ţara creditoare.
Prin intermediul creditului guvernamental ţara debitoare beneficiază de sume necesare dezvoltării economice, de licenţe, documentaţie tehnică şi alte facilităţi în vederea dezvoltării producţiei interne. Creditul guvernamental îi permite ţării creditoare să-şi utilizeze capacităţile de producţie, să sporească eficienţa şi să-şi extindă desfacerile de produse pe diverse pieţe.
Principalele documente ce reflectă relaţia de credit guvernamental sunt: acordul guvernamental de cooperare economică, convenţia de cooperare economică pe credit şi aranjamentul interbancar ce se încheie între băncile prevăzute în convenţia de cooperare economică pe credit.
9.3 Garantarea şi asigurarea creditelor internaţionale
Datorită riscurilor ce se manifestă în relaţiile internaţionale se impune garantarea
şi asigurarea creditelor de import şi export. Garanţiile reprezintă măsuri care întăresc siguranţa creditelor de export şi import
ce se aplică prin emiterea scrisorilor de garanţie bancară, avalizarea tratelor, înfiinţarea de ipoteci şi gajuri. Garanţiile se solicită de creditor şi se suportă de către debitor.
Garanţiile se pot acorda de către statul din care provine exportatorul prin instituţii specializate sau prin instituţii mandatate cum sunt:
Compania Franceză de Asigurare a Creditelor de Export (Compagnie Française d'Assurance pour le Credit a l'Exportation) COFACE reprezintă o socie- tate mixtă cu capital de stat şi particular din Franţa specializată în asigurarea creditelor de export şi garantarea operaţiunilor de comerţ exterior ale firmelor franceze. COFACE acţionează în numele statului în vederea asigurării riscurilor politice, naturale şi de transfer la toate tipurile de credite şi a riscurilor comerciale la creditele cu durată mai mare de trei ani.
Departamentul pentru Garantarea Creditelor de Export (Export Credit Guarantee Departament) din cadrul Ministerului Comerţului al Marii Britanii creat în anul 1949 garantează riscurile de neachitare a creditelor pentru export, riscurile din exproprierea activelor investite în străinătate precum şi fluxurile de plăţi oficiale.
Societatea de asigurare Hermes din Germania (societate privată) ce funcţio- nează din anul 1949 acţionează în numele statului în prestarea serviciilor de asigurări la creditele de export, la contractele de leasing şi împotriva riscului valutar.
Institutul Naţional de Asigurări (Instituto Nazionale delle Assigurazioni) din Italia reprezintă o instituţie publică care oferă servicii de asigurare a creditelor de export, garantarea şi asigurarea tranzacţiilor comerciale ale companiilor private.
Oficiul Naţional de Garanţie (L'Office National du Ducroire) din Belgia este o instituţie publică care are misiunea să acopere riscuri politice, riscuri provenite din calamităţi naturale, riscuri monetare şi riscuri comerciale din operaţiuni de comerţ exterior ale firmelor belgiene. Oficiul Naţional de Garanţie reasigură riscurile comerciale preluate de societatea privată Compania Belgiană de Asigurare a Creditului (La Compagnie Belge d'Assurance de Credit).
Societatea Olandeză de Asigurare a Creditelor de Export acoperă riscurile comerciale pe termen scurt ce se pot manifesta în tranzacţiile comerciale internaţionale ale firmelor olandeze.
Banca de Export-Import (EXIMBANK) din SUA funcţionează în calitate de agent al statului în vederea asigurării şi reasigurării riscurilor din tranzacţiile comerciale
Gheorghe Voinea 75
67
Comitetul Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior examinează şi aprobă următoarele operaţiuni: • operaţiunile individuale de finanţare, garantare, asigurare şi reasigurare a creditelor
de export în numele şi în contul statului; • mecanisme de stimulare a activităţii de comerţ exterior cum sunt: credite, proceduri
speciale de refinanţare, bonificaţii, dobânzi, garanţii precum şi alte instrumente specifice de promovare a exporturilor;
• bonificaţii de dobândă la creditele acordate de Banca de Export-Import pentru exporturi;
• limite maxime de expunere ale Băncii de Export-Import a României, în activitatea de garantare, asigurare şi reasigurare a creditelor de comerţ exterior.
66
facilitează cooperarea instituţiilor şi a societăţilor membre în domeniul garantării creditelor de export; mijloceşte schimbul de informaţii asupra mecanismelor tehnice de asigurare a creditelor de export; urmăreşte armonizarea politicilor în domeniul asigurării creditelor de export şi a investiţiilor; elaborează principiile şi regulile de acordare şi urmărire a evoluţiei garanţiilor.
Comitetul Tehnic al Asigurării Creditelor din cadrul Uniunii Europene reuneşte reprezentanţii organismelor care acţionează în numele statului în gestionarea garanţiilor de export, propune soluţii şi urmăreşte politica de credit faţă de ţările în curs de dezvoltare.
Garanţiile statului oferite prin intermediul instituţiilor publice sau prin societăţi private se completează cu asigurarea creditelor comerciale de către exportator pentru riscurile comerciale la creditele pe termen scurt şi mijlociu care depăşesc o anumită valoare prin intermediul unei societăţi de asigurare.
9.4 Organisme de acordare şi garantare a creditelor de export în România
A. Comitetul Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior a fost creat în anul 1992 în vederea sprijinirii dezvoltării comerţului exterior şi a promovării exporturilor prin analiza şi aprobarea în numele şi contul statului a operaţiilor de finanţare, a dobânzilor la creditele pentru export şi a condiţiilor garantării creditelor de export .
internaţionale, a garantării şi refinanţării creditelor pentru export acordate de băncile americane. Banca de Export-Import (EXIMBANK) din SUA, colaborează cu Asociaţia Asigurării Creditelor Externe (Foreign Credit Insurance Association) ce grupează societăţi de asigurări private în acoperirea riscurilor comerciale şi politice ce rezultă din creditele pe termen scurt şi creditele pe termen mediu (5 ani).
Departamentul pentru Asigurări de Export din cadrul Ministerului Comerţului Internaţional din Japonia răspunde de serviciile de asigurare a creditelor de export ale firmelor japoneze.
Banca japoneză pentru export-import (Export-Import Bank of Japan) creditează exporturile firmelor japoneze pe seama fondurilor oferite de guvern şi din împrumuturi în valută.
Uniunea Internaţională a Societăţilor de Asigurare a Creditelor de Export (Uniunea de la Berna) reprezintă o asociaţie privată de drept elveţian creată în anul 1934 de către Societatea franceză de asigurare şi încurajare a creditului, de Departamentul Garantării Creditelor de Export din Anglia, de o societate de asigurări italiană şi o societate de asigurări spaniolă care acţionează în următoarele direcţii :
66
67 Vezi: Yves Simon, Techniques Financieres Internationales, Economica, Paris, 1993, p. 394 HGR nr. 293/1992 privind aprobarea atribuţiilor, competenţelor şi a modului de funcţionare a Comitetului
Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior precum şi a convenţiilor cadru pentru derularea activităţii de finanţare şi asigurare a creditelor de comerţ exterior, în M. Of. Nr. 139/1992 din 22 iunie 1992
76 Finanţe internaţionale
Finanţarea, garantarea, asigurarea şi reasigurarea creditelor în numele şi în contul statului se realizează până la limita de cel mult 85% din valoarea creditelor de import-export şi pe termene diferite în funcţie de natura obiectelor creditate.
Riscurile de la contractele de export ce se acoperă prin operaţiunile de garantare cuprind: • riscurile politice reprezentate de întârzierile în transferul resurselor din ţara
cumpărătorului în perioade mai mari de 180 zile, ca urmare a unui moratoriu general privind datoria externă, de acţiuni ale guvernelor străine ce împiedică îndeplinirea prevederilor contractuale, şi întârzieri în transferul resurselor valutare, război, război civil şi alte evenimente din afara României care împiedică îndeplinirea contractelor de export, retragerea sau reînnoirea licenţei de export, aplicarea unor restricţii, pierderile rezultate din imposibilitatea de a institui proceduri legale în ţara cumpărătorului;
• riscurile comerciale; • riscurile naturale reprezentate de catastrofe naturale în ţara cumpărătorului care
determină neîndeplinirea contractelor de export.
B. Banca de Export-Import a României (EXIMBANK SA)
Banca de Export-Import a României (EXIMBANK) s-a înfiinţat în anul 1992 în vederea susţinerii dezvoltării exporturilor româneşti prin operaţiunile realizate în nume propriu şi în calitate de agent al statului.
Banca de Export-Import a României, (EXIMBANK SA) este o instituţie specializată prin care se derulează activităţi de susţinere a comerţului exterior cu ajutorul instrumentelor financiar-bancare şi de asigurări specifice .
a) Obiectivele generale ale EXIMBANK SA
• finanţarea producţiei de bunuri şi servicii destinate exportului, precum şi a operaţiunilor de comerţ exterior prin acordarea de credite în lei şi în valută din surse interne şi externe;
• garantarea creditelor în lei şi în valută pentru producţia de export, pentru exportul şi importul de bunuri şi servicii sau investiţii în obiective destinate producţiei de bunuri şi servicii de export;
• efectuarea operaţiunilor de refinanţare a băncilor pentru finanţarea exportatorilor români;
• administrarea şi derularea de credite interne destinate sprijinirii producţiei de bunuri şi servicii pentru export şi a exportului precum şi a operaţiunilor aprobate de Comitetul Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior, în vederea sprijinirii investiţiilor, stimulării întreprinderilor mici şi mijlocii, restructurării şi modernizării societăţilor comerciale, dezvoltării infrastructurii şi a altor utilităţi de interes public;
• efectuarea altor operaţiuni bancare; • asigurarea şi reasigurarea creditelor destinate realizării de bunuri şi servicii pentru
export; • efectuarea altor operaţiuni specifice de asigurare şi reasigurare de credite, garanţii
şi investiţii; • încheierea de acorduri şi convenţii necesare pentru propria activitate cu organizaţii
similare din ţară şi străinătate;
68
69
68 Vezi: Legea nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Export- Import a României, EXIMBANK SA şi instrumentele specifice de susţinere a comerţului exterior, în M. Of. P. I, nr. 250/ 2000, art. 1 69 Legea nr. 96/2000, art. 2
Gheorghe Voinea 77
• evaluarea în calitate de consultant financiar şi bancar a riscurilor comerciale şi de ţară;
• acordarea asistenţei pentru expertizări tehnice şi efectuarea operaţiilor bancare de punere în aplicare a diferitelor proiecte de investiţii;
• colectarea, prelucrarea, stocarea şi furnizarea informaţiilor specifice de credit; • efectuarea unor operaţiuni de sprijinire a producţiei de bunuri şi servicii destinate
exportului şi comerţului exterior. b) Activitatea EXIMBANK SA în numele şi în contul statului EXIMBANK SA desfăşoară în limita competenţelor aprobate de Comitetul
Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior următoarele operaţiuni în 70
contul sau cu garanţia statului : emite garanţii de export; acordă bonificaţii de dobândă; realizează finanţări şi refinanţări; realizează asigurări şi reasigurări de credite şi investiţii;
În vederea sprijinirii exporturilor româneşti în numele şi în contul statului 71
EXIMBANK SA formează următoarele fonduri : fondul pentru garanţii de export; fondul pentru asigurarea şi reasigurarea creditelor de export pe termen scurt, mediu şi lung, a garanţiilor de export şi a investiţiilor române în străinătate; fondul pentru acordarea bonificaţiilor de dobândă; fondul pentru asigurarea şi reasigurarea creditelor obţinute în vederea realizării de bunuri şi servicii destinate exportului.
Fondurile menţionate cu excepţia fondului pentru acordarea bonificaţiilor de dobândă se formează din: sumele alocate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 96/ 2000 în scopul sprijinirii exporturilor şi disponibile; sumele prevăzute anual în bugetul de stat cu această destinaţie; sumele prelevate în limita unei cote de 25% din creanţele externe recuperate de stat efectiv de la ţările debitoare; sumele nete care provin din primele de asigurare; sumele recuperate din asigurarea creditelor; sumele recuperate de la persoana juridică garantată; dobânda încasată din fructificarea sumelor disponibile ale fondurilor;
Fondul pentru acordarea bonificaţiilor de dobândă se alimentează de la bugetul de stat pe baza sumelor alocate anual în funcţie de strategia Guvernului de sprijinire a comerţului exterior.
Fondurile destinate sprijinirii exporturilor româneşti cu excepţia fondului pentru acordarea bonificaţiilor de dobândă se pot angaja în limita maximă de expunere stabilită de Comitetul Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior.
Fondul pentru garanţii de export se utilizează pentru plata garanţiilor de parti- cipare la licitaţii internaţionale, a garanţiilor de restituire a avansului şi a altor plăţi progresive încasate de la beneficiarii externi în contul contractelor de export, a garanţiilor pentru buna executare a contractelor externe, a garanţiilor pentru restituirea contravalorii echipamentelor şi materialelor puse la dispoziţie contractual de beneficiarul extern şi a altor garanţii de export stabilite prin contracte externe.
Fondurile pentru asigurarea şi reasigurarea creditelor de export şi pentru asigurarea şi reasigurarea creditelor destinate realizării de bunuri şi servicii pentru export acoperă angajamentele asumate pe riscul statului de EXIMBANK care se referă la asigurări şi reasigurări de credite pentru export pe termen scurt, mediu şi lung împo- triva riscurilor comerciale şi de ţară neasigurabile pe piaţa privată, asigurări de garanţii de export împotriva riscurilor de executare nejustificată precum şi de investiţii româneşti în străinătate împotriva riscurilor comerciale şi de ţară, alte operaţiuni de asigurare, coasigurare şi reasigurare de credite împotriva riscurilor de neplată neasigurabile pe piaţa privată.
Fondul pentru acordarea bonificaţiilor de dobândă este destinat realizării de obiective complexe şi a producţiei cu ciclu lung de fabricaţie destinate exportului 70
71 Legea nr. 96/2000, art. 8 Legea nr. 96/2000, art. 9
78 Finanţe internaţionale
precum şi pentru alte exporturi, pentru plata trimestrială, semestrială sau anuală a unor dobânzi efectiv plătite de societăţile comerciale la creditele în lei angajate de la bănci aferente producţiei de bunuri şi servicii destinate exportului potrivit procedurilor aprobate de Comitetul Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior.
Fondurile pentru sprijinirea exporturilor româneşti se administrează de către EXIMBANK SA pentru care se percep comisioane aprobate de Comitetul Interminis- terial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior.
EXIMBANK SA examinează şi avizează, în vederea prezentării Comitetului Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior, solicitările de garanţii pentru importurile de tehnologie, maşini şi utilaje destinate dezvoltării, modernizării, retehnologizării precum şi creării unor noi capacităţi de producţie şi servicii destinate exportului. Garanţia statului se emite de Ministerul Finanţelor şi se preia în evidenţă la datoria publică.
EXIMBANK SA poate să asigure şi reasigure împotriva riscurilor comerciale şi de ţară creditele de export pe termen scurt, mediu şi lung, investiţiile româneşti în străi- nătate, creditele obţinute în vederea realizării de bunuri şi servicii destinate exportului. Asigurarea creditelor de export pe termen scurt, mediu şi lung şi asigurarea investiţiilor se realizează în cadrul unor plafoane valorice stabilite de EXIMBANK SA pe ţări în funcţie de politica Guvernului de sprijinire a exporturilor şi a investiţiilor.
EXIMBANK SA analizează şi avizează documentaţiile referitoare la exceptarea de la plată anticipată sau de la garantarea plăţii taxelor vamale, a comisionului vamal şi a taxei pe valoare adăugată pentru importurile de completare aferente exporturilor complexe sau producţiei de export cu ciclu lung de fabricaţie pe care le prezintă spre soluţionare Comitetului Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior.
c) Activitatea EXIMBANK S.A. în nume şi cont propriu
EXIMBANK S.A. efectuează operaţiuni de bancă în conformitate cu regle- mentările legislaţiei bancare, asigură şi reasigură credite de export pe termen scurt, mediu şi lung împotriva riscurilor comerciale şi de ţară, poate să realizeze alte operaţiuni de asigurare şi reasigurare de credite pe baza normelor proprii aprobate de consiliul de administraţie.
9.5 Forfaitingul şi factoringul
Forfetarea reprezintă o operaţiune de vânzare-cumpărare a unor creanţe (mate-
rializate în titluri de credit) în cadrul căreia cumpărătorul (forfetor) renunţă la acţiunea în regres asupra creditorului anterior. Vânzătorul titlului de credit răspunde pentru legalitatea creanţelor iar riscurile economice şi le asumă forfetorul.
Forfetarea constituie un produs bancar complex prin care o bancă finanţează pe termen mediu, respectiv plăteşte în avans creanţe scadente în viitor obţinute din exporturi fără drept de regres împotriva acestora.
Mecanismul de finanţare a exporturilor prin forfetare funcţionează astfel: • exportatorul tratează cu forfetorul în perioada negocierii contractului asupra
valorii şi valutei în care se exprimă contractul, valorii creditului ce urmează să se sconteze, condiţiile de plată, garanţiile, avalizarea, natura mărfii, termenul de livrare (1);
• forfetatorul stabileşte în funcţie de elementele prezentate de exportator nivelul discontului şi comisionul de angajament (2);
• exportatorul livrează mărfurile conform contractului comercial către cumpărătorul străin (3);
72
72 Legea nr. 96/2000, art. 15, 16
Gheorghe Voinea 79
• exportatorul prezintă forfetatorului spre scontare cambii trase în cadrul contractului şi încasează suma în documente mai puţin taxa scontului şi comisionul (4);
• importatorul achită cambiile la scadenţă către forfetor (5). Suma pe care o plăteşte vânzătorul forfetorului denumită costul forfetării
depinde de dobânzile de pe piaţa eurovalutelor, de perioada de la achitarea efectelor de comerţ şi până la scadenţă lor, de marja pentru acoperirea riscurilor pe care şi le asumă forfetorul şi de cheltuielile de natură administrativă.
Fig. 9.1 Mecanismul operaţiunii de forfaiting
Operaţiunile de forfetare se realizează de către exportatorii care livrează mărfuri pe credit din contractele comerciale internaţionale în vederea încasării contravalorii mărfurilor exportate înainte de scadenţă.
Suma ce se încasează pentru titluri de credit vândute unor instituţii financiar- bancare specializate în operaţiuni de forfetare depinde de durata creditului, de valuta în care se exprimă cambiile, de bonitatea debitorului şi de avalizarea sau garantarea cambiei.
Factoringul
Operaţiunea de factoring se caracterizează prin faptul că are la bază un contract comercial prin care o parte denumită factor se angajează ca în schimbul unui comision să realizeze creanţele sub formă de facturi pe care exportatorul denumit aderent se obligă să i le transmită şi să accepte subrogarea factorului în toate drepturile asupra debitorilor (cumpărători de mărfuri).
Operaţiunea de factoring îi permite aderentului să încaseze facturile de la un singur partener, îi garantează plăţile de către factor şi evită cheltuielile de contabilizare şi de urmărire a obligaţiilor clienţilor.
Mecanismul de finanţare prin factoring se derulează astfel: • exportatorul tratează cu factorul asupra operaţiei de factoring (1); • exportatorul livrează mărfurile cumpărătorului conform contractului
comercial şi notifică importatorului subrogarea factorului în drepturile aderentului pentru ca acesta să plătească către factor (notificarea se face pe factură comercială); (2)
• producătorul de mărfuri pentru export sau furnizorul de servicii în baza contractului încheiat cu factorul îi remite facturile (3);
• factorul plăteşte aderentului mai puţin comisionul, fie imediat (deci înainte de scadenţă) fie la data scadenţei, dacă s-a prevăzut în contract această clauză (4);
• importatorul achită contravaloarea mărfurilor primite către factor (5).
80 Finanţe internaţionale
Fig. 9.2 Mecanismul operaţiunii de factoring
Prin intermediul operaţiunilor de factoring se accelerează finanţarea exporturilor, se pot efectua unele servicii pentru aderenţi cum sunt selecţionarea clienţilor, aplicarea unei metode moderne de gestiune şi contabilitate şi realizarea unor studii de piaţă.
FACTORING reprezintă un produs bancar complex destinat agenţilor economici care urmează să încaseze valută din exportul de mărfuri şi prestări de servicii.
Factoringul asigură finanţarea pe termen scurt fără solicitarea de garanţii reale, îmbunătăţirea lichidităţii societăţii comerciale, simplificarea decontărilor, reducerea costurilor tranzacţiilor, protecţia împotriva unor riscuri din relaţiile economice internaţionale, consultanţa în privinţa contractelor externe şi a evaluării partenerilor din schimburile economice internaţionale.
9.6 Creditele în valută acordate de băncile comerciale din România
Băncile din România pot acorda credite în valută persoanelor juridice rezidente pentru importurile de materii prime, materiale, bunuri de consum, servicii, instalaţii complexe, maşini, utilaje, mijloace de transport.
Deciziile de creditare în valută presupun analiza bonităţii clientului, a surselor de rambursare a creditelor, a garanţiilor acoperitoare.
În vederea obţinerii creditelor în valută de către persoane juridice se solicită îndeplinirea următoarelor condiţii: să fie înscrise la Registrul Comerţului; să posede capital social corespunzător pentru desfăşurarea activităţii; să prezinte garanţii materiale personale şi morale precum şi documentaţii şi acte din care să rezulte că desfăşoară activitatea în condiţiile legii şi în conformitate cu statutul de funcţionare; să îndeplinească condiţiile de bonitate; să accepte clauzele negociate înscrise în convenţiile de credit cu privire la mărimea creditului, obiectul creditului, garanţii, termene de rambursare, dobândă, comisioane; să desfăşoare operaţii care să asigure realizarea surselor de rambursare; să asigure confidenţialitatea operaţiunilor derulate cu banca din punct de vedere ale creditului, duratei, dobânzilor, garanţiilor.
În scopul acordării creditelor în valută, agenţii economici depun o documentaţie formată din următoarele elemente: cerere de credit, documentaţie de constituire legală a societăţii, raportul explicativ la bilanţul contabil, extrasul de cont privind conturile deschise la alte bănci, situaţia creditelor angajate de la alte bănci, planul de trezorerie la creditele pe termen scurt, situaţia fluxului de numerar în lei şi în valută la creditele pe termen mijlociu şi lung, proiectul contractului comercial pentru care se solicită credite, studiul de fezabilitate asupra investiţiei pentru modernizare, retehnologizare din care să rezulte efectul importului în cauză şi sursele de rambursare a creditului, situaţia
Gheorghe Voinea 81
contractelor de desfacere a produselor la intern şi extern, studiul de piaţă, garanţii reale şi personale.
a. Creditele pentru export se pot acorda de către bănci pe baza contractelor externe pentru livrări de produse de export însoţite de modalităţi de plată asiguratorii.
b. Credite de factoring prin care firmele care efectuează exporturi pot negocia cu băncile care sunt membre ale organizaţiilor de factoring pentru a prelua facturile şi a achita contravaloarea în mărime de până la 80% din suma de încasat. Prin creditul de factoring se asigură o finanţare în termen scurt, fără să se solicite garanţii, deoarece banca îşi asumă obligaţiile de urmărire şi încasare a facturilor.
c. Liniile de credit sunt menite să completeze capitalul agenţilor economici care derulează operaţii de comerţ exterior prin intermediul cărora se efectuează trageri şi rambursări pe durata de valabilitate, dacă soldul zilnic al angajamentelor nu depăşeşte mărimea linei de credit aprobate.
d. Creditele în valută pe termen scurt se acordă pentru finanţarea activităţii de aprovizionare, producţie şi desfacere, import, export pe o perioadă de maximum 12 luni.
e. Creditele în valută pe termen mediu şi lung sunt destinate să asigure modernizarea şi dezvoltarea capacităţilor de producţie, retehnologizarea proceselor de fabricaţie, achiziţionarea de maşini, utilaje, tehnică de calcul, instalaţii tehnologice şi mijloace de transport.
f. Credite pentru activitatea leasing sunt acordate în vederea achiziţionării de maşini, utilaje, mijloace de transport şi a altor bunuri în vederea închirierii lor pe o anumită perioadă.
g. Credite de forfetare sunt operaţiunile prin care un client vinde băncii creanţele în valută faţă de un cumpărător în vederea recuperării sumelor înainte de scadenţă în schimbul unei taxe de forfetare.
h . Creditele în valută pentru investiţii se acordă de bănci pentru realizarea de noi obiective de investiţii sau capacităţi de producţie, extinderea, modernizarea şi retehnologizarea capacităţilor existente, procurarea de maşini, utilaje, mijloace de trans- port, asigurarea utilităţilor necesare funcţionării capacităţilor de producţie, cumpărarea de alte active.
Creditul se acordă în funcţie de valoarea proiectelor de investiţii până la o anumită limită (60-75%). Perioada de creditare depinde de dimensiunea şi complexitatea proiectului.
În vederea obţinerii creditelor pentru asemenea destinaţii se solicită următoarele documente: bilanţul contabil, contul de profit şi pierderi; bugetul de venituri şi cheltuieli; fluxul de încasări şi plăţi pentru perioada de creditare; contractele societăţii comerciale; studiul de fezabilitate sau planul de afaceri; graficul de realizare a investiţiei; oferte pentru bunurile ce urmează a fi achiziţionate.
Garanţiile depind de natura creditului, specificul activităţii şi se pot constitui din ipotecă asupra bunurilor imobile proprietatea solicitantului, gaj asupra unor bunuri mobile, scrisori de garanţie bancară, cesionarea drepturilor de încasări.
ÎNTREBĂRI DE VERIFICARE
1.
2. 3. 4.
Cum se clasifică creditele internaţionale după părţile care le perfecteză, după termene, după modul de acordare şi după obiect? Prin ce se deosebesc creditele comerciale de export? Care sunt trăsăturile creditelor de import - credite cumpărător? Care sunt principalele instituţii de garantare a creditelor de export în ţările dezvoltate?
82 Finanţe internaţionale
5.
6. 7. 8. 9.
Ce atribuţiuni revin Comitetului Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior? Ce riscuri la contractele de export se acoperă prin operaţiunile de garantare? Care sunt obiectivele generale ale EXIMBANK? Ce fonduri se formează de către EXIMBANK în vederea sprijinirii exporturilor? Prin ce se deosebeşte operaţiunea de FORFAITING?
10. Prin ce se caracterizează FACTORING-ul? 11. Care sunt principalele credite în valută acordate de băncile comerciale din
România?
Gheorghe Voinea 83
MODUL VI:
Modalităţi de plată internaţionale.
OBIECTIV:
Însuşirea principalelor mecanisme de plată din relaţiile economice internaţionale.
TIMP DE ASIMILARE: 6 ore
UNITAŢI DE STUDIU:
Capitolul internaţionale.
10. Modalităţi de plată
84 Finanţe internaţionale
CAPITOLUL 10.
MODALITĂŢI DE PLATĂ INTERNAŢIONALE
10.1 Sfera şi gruparea plăţilor internaţionale
Plăţile internaţionale cuprind operaţiunile de stingere a obligaţiilor din contractele comerciale externe prin virarea sumelor corespunzătoare în valută în conturile deschise la bănci.
Plăţile internaţionale se grupează după natura actelor şi faptelor pe care le deser- vesc, în plăţi comerciale şi plăţi necomerciale. Plăţile comerciale reflectă operaţiunile de stingere a obligaţiilor băneşti internaţionale provenite din exporturi, importuri, din acoperirea cheltuielilor de transport, recepţie, asigurare, transfer de tehnologii. În sfera plăţilor necomerciale se includ plăţile în valută privind reprezentanţele diplomatice, cheltuielile de deplasare în străinătate, plăţile privind dobânzile, cupoanele, anuităţile şi dividendele.
Plăţile internaţionale se pot efectua fie, într-un cadru convenţional solemn având la bază texte oficiale scrise şi opozabile ale părţilor semnatare, fie pe baza contractului de vânzare cumpărare de mărfuri şi servicii.
Plăţile convenţionale se referă la lichidarea obligaţiilor în valută din acordurile comerciale şi de plăţi încheiate la nivel guvernamental, semnate de reprezentanţii împu- terniciţi ai guvernelor respective, sau pe baza unor convenţii sau aranjamente semnate de ministrul comerţului exterior sau de alte organe centrale sau între băncile centrale.
Plăţile neconvenţionale cuprind raporturile de lichidare a obligaţiilor în valută din contractele comerciale internaţionale.
Plăţile internaţionale se grupează după modul în care se realizează, în plăţi efective, plăţi ce se derulează după o anumită perioadă de timp de la livrarea mărfurilor şi plăţi şi prin compensaţie. Plăţile efective se deosebesc prin faptul că se realizează după livrarea mărfurilor şi prestarea serviciilor prin transferul sumelor corespunzătoare în valută. Plăţile ce se efectuează după trecerea unei anumite perioade de timp de la livrarea mărfurilor sunt determinate de raportul de credit comercial dintre exportator şi cumpărătorul străin. Plăţile prin compensaţie se individualizează prin faptul că nu mai realizează transfer bănesc.
Plăţile internaţionale se efectuează prin intermediul băncilor care păstrează şi virează sumele în valută corespunzătoare pentru stingerea obligaţiilor de plată din contractele comerciale internaţionale. În vederea efectuării plăţilor internaţionale, băncile încheie convenţii de corespondent prin care stabilesc conturile deschise reciproc, mecanisme de realizare a plăţilor, modul de înregistrare a sumelor în conturi şi comisioanele ce se percep pentru serviciile de decontare. Operaţiunile interbancare se realizează prin intermediul conturilor deschise de fiecare bancă pentru corespondenţii din străinătate care evidenţiază încasările şi plăţile în valută.
Plăţile internaţionale au un rol important în stimularea schimburilor comerciale şi în promovarea acţiunilor de cooperare internaţională. Din această cauză se impune alegerea modalităţilor şi instrumentelor de plată şi utilizarea lor pentru a asigura încasa- rea contravalorii mărfurilor într-un timp mai scurt şi ţinând seama de comisioane, garanţii şi de alte elemente. Participanţii la negocierile din tranzacţiile internaţionale evaluează influenţa pe care o exercită modalităţile şi instrumentele de plată.
Gheorghe Voinea 85
În conformitate cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfuri, părţile la contract au unele obligaţii în efectuarea plăţilor.
a) Obligaţiile vânzătorului Vânzătorul se obligă în condiţiile prevăzute de contract şi de convenţie să
predea mărfurile, să transfere proprietatea acestora şi dacă este cazul să remită documentele referitoare la marfă.
În cazul în care vânzătorul este ţinut să remită documentele care se referă la mărfuri, el trebuie să exercite această obligaţie la momentul, în locul şi în forma prevă- zută în contract. În situaţia remiterii anticipate vânzătorul păstrează până la momentul prevăzut pentru remitere dreptul de a remedia orice defect de conformitate a docu- mentelor, cu condiţia ca exerciţiul acestui drept să nu cauzeze cumpărătorului nici inconveniente, nici cheltuieli nerezonabile.
Vânzătorul trebuie să predea mărfuri a căror cantitate, calitate şi tip corespund cu cele prevăzute în contract şi al cărui ambalaj sau condiţionare corespund celui prevăzut în contract.
Vânzătorul este răspunzător, în conformitate cu contractul, de orice lipsă de conformitate care există în momentul transmiterii riscurilor către cumpărător chiar dacă această lipsă nu apare decât ulterior.
b) Obligaţiile cumpărătorului Cumpărătorul se obligă să plătească preţul şi să preia mărfurile predate în
condiţiile prevăzute în contract. Obligaţia cumpărătorului de a plăti preţul include şi angajamentul de a lua toate măsurile şi de a îndeplini formalităţile care să permită plata preţului conform prevederilor din contract şi din alte reglementări.
În cazul în care cumpărătorul nu este ţinut să plătească într-un alt moment deter- minat, obligaţia de plată curge din momentul în care conform contractului, vânzătorul îi pune la dispoziţie, mărfurile sau documentele.
În principiu, vânzătorul suportă orice sporire a cheltuielilor accesorii plăţii care rezultă din schimbarea domiciliului său după încheierea contractului.
În cazul în care contractul implică transportul mărfurilor, vânzătorul poate face expedierea sub condiţia ca acestea sau documentele lor reprezentative să nu fie remise cumpărătorului decât contra plăţii preţului.
Cumpărătorul nu este ţinut de plata preţului înainte de a fi avut posibilitatea să examineze mărfurile în afară de cazul în care modalităţile de predare sau de plată pe care le-au convenit părţile nu-i lasă această posibilitate.
Vânzătorul poate acorda cumpărătorului un termen suplimentar de durată rezonabilă pentru îndeplinirea obligaţiilor sale.
Cumpărătorul trebuie să plătească preţul la data stabilită prin contract sau care rezultă din contract, fără a fi necesară o cerere sau o altă formalitate din partea vânzătorului.
Dacă o parte nu plăteşte preţul, sau orice altă sumă cealaltă parte are dreptul la dobânzi asupra acestei sume fără a prejudicia asupra daunelor interese pe care ar fi îndreptăţită să le ceară. Daunele interese pentru contravenţia săvârşită de o parte la contract pot fi reprezentate de pierderea suferită şi câştigul nerealizat de cealaltă parte din cauza neîndeplinirii unei obligaţii.
Dacă vânzătorul este ţinut să restituie preţul el trebuie să plătească dobânzi asupra valorii preţului, calculate din ziua plăţii.
73
73 Convenţia Naţiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfuri şi Legea nr.24/06.03.1991 pentru aderarea României la Convenţia Naţiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfuri în M. Of.nr. 54/19.03.91
86 Finanţe internaţionale
Cumpărătorul poate datora vânzătorului echivalentul oricărui profit care l-a tras din mărfuri sau dintr-o parte a acestora, dacă trebuie să restituie integral sau în parte mărfurile, sau, când este în imposibilitate să restituie mărfurile integral ori parţial, sau, să le restituie integral sau parţial într-o stare sensibil identică celei în care le-a primit şi când totuşi a declarat contractul rezolvit şi a cerut vânzătorului predarea mărfii de înlocuire.
Termenul de prescripţie arată condiţiile în care drepturile şi acţiunile reciproce ale unui cumpărător şi ale unui vânzător născute dintr-un contract de vânzare internaţională de bunuri mobile corporale sau o convenţie referitoare la o contravenţie la acest contract, rezilierea ori nulitatea sa, nu mai pot fi exercitate ca urmare a expirării
74
unui interval de timp . Termenul de prescripţie în materie de vânzare internaţională este de 4 ani şi
curge de la data la care acţiunea poate fi executată. Termenul de prescripţie poate înceta să curgă, dacă creditorul îndeplineşte orice
act care este considerat introductiv al unei proceduri judiciare împotriva debitorului sau, dacă părţile au convenit să supună diferendul lor arbitrajului. Termenul de prescripţie poate fi prelungit când creditorul obţine acest lucru sau dacă debitorul îşi recunoaşte în scris obligaţia de plată.
Modalităţile de plată cuprind mecanismele şi tehnicile bancare prin intermediul cărora importatorii virează sumele în valută corespunzătoare mărfurilor primite sau serviciilor prestate către exportatori.
10.2 Acreditivul documentar
10.2.1 Definirea şi funcţiile acreditivului documentar
Acreditivul documentar reflectă un angajament scris prin care o bancă se obligă să efectueze plata în favoarea unui terţ, sau la ordinul acestuia, să plătească, să accepte sau negocieze efecte de comerţ pe baza documentelor care dovedesc expedierea mărfurilor conform contractului comercial internaţional. Mecanismul de derulare a plăţilor prin acreditivul documentar este reglementat prin broşura „Reguli şi uzanţe uni- forme cu privire la acreditivele documentare" elaborată de Camera de Comerţ Interna- ţional din Paris şi difuzată sub numele de Publicaţia nr. 500.
Participanţii la decontarea prin acreditiv documentar sunt: • ordonatorul, respectiv importatorul care cere unei bănci să se angajeze în efectuarea
plăţii; • banca emitentă reprezentată de o bancă comercială care se angajează faţă de
importator să plătească în anumite condiţii exportatorului contravaloarea mărfurilor livrate conform contractului;
• beneficiarul acreditivului respectiv societatea comercială ce livrează mărfurile la export;
• banca confirmatoare care adaugă angajamentul propriu la cel al băncii emitente cu privire la plata mărfurilor din contractul comercial internaţional;
• banca avizatoare ce se angajează să anunţe exportatorul asupra deschiderii unui acreditiv documentar;
• banca negociatoare poate fi o altă bancă decât cea emitentă ce este autorizată să primească documentele privind mărfurile livrate de la exportator şi să le achite;
• banca trasă este acea banca asupra căreia au fost trase cambii pe care le va achita la scadenţă.
74 Convenţia asupra prescripţiei în materie de vânzare internaţională de mărfuri încheiată la 14 iunie 1974 la New York şi Protocolul de modificare a convenţiei încheiat la Viena la 11 aprilie 1980 în M.Of. p. I nr. 46/20.03.1992 art. 2
Gheorghe Voinea 87
Acreditivul documentar exprimă un angajament ferm al băncilor la efectuarea plăţilor independent de contractul comercial internaţional. Independenţa acestui meca- nism de plată rezultă din faptul că obligaţiile băncilor participante la decontarea prin credit documentar provin din clauzele înscrise în acreditiv şi nu din tranzacţia comercială.
Denumirea acestei modalităţi de plată se explică prin faptul că banca este acre- ditată de către client să efectueze plata pe baza documentelor care dovedesc livrarea mărfurilor conform contractului internaţional. Denumirea de acreditiv documentar se mai justifică prin faptul că băncile pot acorda credite participanţilor la schimburile internaţionale care au prevăzut acest mecanism de plată în contracte.
Acreditivul documentar sau scrisoarea de credit stand-by reprezintă după Regulile şi uzanţele uniforme ale Camerei de Comerţ Internaţional din Paris „orice angajament, oricum ar fi denumit sau descris prin care o bancă (banca emitentă), acţionând la cererea şi după instrucţiunile unui client (ordonatorul) sau în nume propriu ca să efectueze o plată către sau la ordinul unei terţe părţi (beneficiarul), sau să accepte şi să plătească efecte de comerţ trase de către beneficiar, sau autorizează o altă bancă să efectueze plata, sau să accepte şi să plătească asemenea efecte, sau autorizează o altă bancă să negocieze contra documentelor stipulate cu condiţia ca termenii şi condiţiile acreditivului să fie respectate. Esenţa unei scrisori de credit constă în promisiunea unei bănci emitente de a plăti în schimbul unor documente specifice.
76
• acreditivul documentar reprezintă o tranzacţie separată de vânzări sau alte contracte pe care se bazează;
• băncile nu sunt în nici un fel implicate sau obligate la contracte, chiar dacă în acreditiv se includ referiri la contracte;
• angajamentul unei bănci să plătească, să accepte, să plătească trate, să negocieze documente şi/sau să îndeplinească orice obligaţii prin acreditiv nu poate fi subiectul unei reclamaţii sau invocări a ordonatorului rezultând din relaţiile sale cu Banca emitentă sau cu beneficiarul;
• beneficiarul nu se poate prevala de relaţiile contractuale existente intre bănci sau între ordonator şi banca emitentă;
În operaţiile de acreditiv, părţile interesate iau în considerare documentele şi nu mărfurile, serviciile sau alte prestaţii la care se referă documentele. Aceasta necesită ca instrucţiunile pentru emiterea acreditivului, acreditivul sau instrucţiunile de modificare să fie complete şi precise.
Prima funcţie a acreditivului documentar constă în a asigura derularea schim- burilor economice internaţionale, prin garantarea plăţii de către importatori. Acreditivul documentar reprezintă un mecanism de siguranţă deoarece îi garantează exportatorului încasarea contravalorii mărfurilor livrate, iar importatorului îi oferă certitudinea efectuării plăţii pe măsura îndeplinirii prevederilor din contractul comercial internaţional.
A doua funcţie a acreditivului documentar constă în facilitatea oferită exportato- rului de a primi un credit de la banca locală pe baza unui acreditiv irevocabil deschis pe numele său, care îi permite cumpărarea sau pregătirea mărfurilor destinate exportului. Plata efectivă în favoarea beneficiarului se efectuează pe măsură ce documentele prevăzute în acreditiv se depun la ghişeele băncii plătitoare.
În principiu, acreditivul documentar se acoperă în momentul deschiderii prin rezervarea sumei într-un cont bancar la banca emitentă.
75
Din definirea acreditivului documentar rezultă următoarele trăsături :
75
76 David Eiteman, ş.a., Multinational Business Finance, Addison-Wesley Publishing Company, 1995, p. 445 Reguli şi uzanţe uniforme cu privire la acreditivele documentare, art. 3
88 Finanţe internaţionale
10.2.2 Clauzele acreditivului documentar Acreditivul documentar cuprinde următoarele clauze: denumirea şi adresa
băncii emitente din străinătate care deschide acreditivul sau la ordinul căreia se deschide acreditivul; denumirea şi adresa băncii care confirmă sau deschide acreditivul la ordinul unei bănci; numărul de ordine al acreditivului; numele şi adresa importatorului; numele şi adresa exportatorului; condiţiile pe baza cărora beneficiarul acreditivului poate primi un credit documentar; suma în valută care reprezintă obiectul acreditivului; termenele intermediare şi finale de valabilitate a acreditivului; descrierea mărfii pentru care se deschide acreditivul şi preţul în valută al mărfurilor; enumerarea documentelor de expediţie care se vor prezenta de către exportator după livrarea mărfurilor sau prestarea serviciilor.
Criteriul esenţial pe care se bazează acreditivul documentar stabileşte că docu- mentele prezentate de exportator trebuie să fie întocmite în strictă concordanţă cu prevederile din contract şi din documentul de deschidere a acreditivului.
Potrivit prevederilor din „Regulile şi uzanţele uniforme" instrucţiunile pentru emiterea unui acreditiv, acreditivul, instrucţiunile de modificare şi modificarea trebuie să fie complete şi precise. În vederea evitării confuziei şi a neînţelegerii băncile au obligaţia să acţioneze în următoarele direcţii: să descurajeze încercările de a include detalii excesive in acreditiv sau la modificarea acestuia; să descurajeze încercarea de a da instrucţiuni de emitere, avizare sau confirmare a unui acreditiv anterior, dacă el a fost subiectul unor modificări acceptate sau neacceptate; instrucţiunile pentru emiterea unui acreditiv, acreditivul precum şi instrucţiunile de modificare să specifice in mod clar documentele contra cărora se face plata, acceptarea sau negocierea.
10.2.3 Forma şi notificarea acreditivelor
a) Acreditive revocabile sau irevocabile Din punct de vedere al caracterului pe care îl pot avea, acreditivele sunt revo-
cabile şi irevocabile. Acreditivul trebuie să indice clar dacă este revocabil. În cazul in care lipsesc menţiunile în această direcţie acreditivul este considerat irevocabil.
Obligaţiile băncii avizatoare Acreditivul poate fi avizat unui beneficiar printr-o altă bancă, denumită banca
avizatoare, care nu îşi asumă nici un angajament, dar dacă alege avizarea are obligaţia să manifeste o grijă rezonabilă pentru verificarea autenticităţii aparente a acreditivului. În cazul în care banca avizatoare nu poate să stabilească autenticitatea aparentă a acredi- tivului trebuie să informeze banca de la care s-au primit instrucţiunile, sau pe beneficiar că nu este în măsură să stabilească autenticitatea acreditivului.
Acreditivul revocabil poate fi modificat sau anulat de către banca emitentă în orice moment şi fără o notificare prealabilă a beneficiarului.
Banca emitentă este obligată să ramburseze o altă bancă, la care un acreditiv revocabil a fost făcut utilizabil pentru plata la vedere/acceptare sau negociere pentru orice plată, acceptare sau negociere făcute de banca respectivă înainte de primirea avizului de modificare sau anulare, precum si să ramburseze o altă bancă la care un acreditiv revocabil a fost făcut utilizabil prin plată diferată, dacă banca înainte de a primi avizarea modificării sau anularea, a acceptat documente care apar a fi în conformitate cu termenii şi condiţiile acreditivului.
Acreditivul irevocabil reprezintă un angajament ferm al băncii emitente dacă documentele stipulate sunt prezentate băncii desemnate sau băncii emitente, termenii şi condiţiile acreditivului sunt respectate astfel: • dacă acreditivul prevede plata la vedere să plătească la vedere; • dacă acreditivul prevede plata diferată să plătească la scadenţa determinată; • dacă acreditivul prevede acceptarea de către banca emitentă, să accepte tratele trase
de beneficiari asupra băncii emitente şi să le plătească la scadenţă, sau dacă
Gheorghe Voinea 89
menţionează acceptarea de către o altă bancă trasă, să accepte şi să plătească la scadenţă tratele trase de beneficiar asupra băncii emitente în cazul în care banca trasă nu acceptă toate tratele asupra sa, sau să plătească trate acceptate, dar neplătite de o astfel de bancă trase la scadenţă;
• dacă acreditivul prevede negocierea, să plătească fără drept de recurs împotriva trăgătorilor şi deţinătorilor de bună credinţă tratele trase de beneficiar şi documentele prezentate în cadrul acreditivului.
Confirmarea unui acreditiv irevocabil de către o altă bancă pe baza autorizării sau cererii băncii emitente reprezintă un angajament ferm al băncii confirmatoare, care se adaugă celui al băncii emitente cu condiţia ca documentele stipulate să fie prezentate băncii confirmatoare, termenii şi condiţiile acreditivului să fie îndeplinite: • plata la vedere, dacă acreditivul menţionează această condiţie; • să plătească la scadenţa determinată în cazul în care acreditivul prevede plata diferată; • să accepte trate trase de beneficiar asupra băncii confirmatoare şi să le plătească la
scadenţă sau o altă bancă trasă să accepte şi să plătească la scadenţă trate trase de beneficiar asupra băncii confirmatoare în cazul în care banca trasă desemnată în acreditiv nu acceptă trate trase asupra sa, sau să plătească trate acceptate dar neplătite;
• să negocieze fără drept de recurs împotriva trăgătorilor şi/sau deţinătorilor de bună credinţă trate trase de beneficiar şi/sau documente prezentate.
În cazul în care o altă bancă este autorizată sau solicitată de banca emitentă să-şi adauge confirmarea la acreditiv, dar aceasta nu este dispusă să se angajeze are obligaţia să informeze banca emitentă.
Din această trăsătură fundamentală a acreditivului irevocabil rezultă următoarele răspunderi: • banca emitentă este în mod irevocabil obligată de modificarea efectuată din
momentul emiterii modificării; • banca confirmatoare îşi poate extinde confirmarea şi asupra unei modificări şi va fi
obligată irevocabil din momentul avizării modificării; • banca confirmatoare poate să aleagă să avizeze modificarea beneficiarului, fără să-şi
extindă confirmarea dar trebuie să anunţe banca emitentă; • termenii unui acreditiv original rămân valabili pentru beneficiar până când acesta
comunică acceptarea modificării băncii care l-a avizat. Beneficiarul trebuie să înştiinţeze despre acceptarea sau refuzul modificării. Dacă beneficiarul omite să înştiinţeze asupra modificării, prezentarea documentelor către banca desemnată sau banca emitentă se consideră ca fiind notificarea acceptării de către beneficiar;
• acceptarea parţială a modificărilor în unul şi acelaşi aviz de modificare nu este permisă şi nu produce efecte.
b) Tipuri de acreditive • Acreditivele trebuie să indice dacă sunt utilizabile prin plată la vedere, plată
diferată, prin acceptare sau prin negociere. • Dacă acreditivul nu stipulează că este utilizabil numai la banca emitentă, în celelalte
cazuri, trebuie să nominalizeze banca care este autorizată să plătească, să-şi asume un angajament pentru plată diferată, să accepte trate sau să negocieze documente. Documentele se prezintă la banca emitentă, la banca confirmatoare sau la o bancă desemnată. Negocierea înseamnă achitarea valorii tratelor şi/sau documentelor de către banca autorizată să negocieze;
• În afara cazului în care banca desemnată este banca confirmatoare, desemnarea de către banca emitentă nu constituie nici un angajament al băncii desemnate să plătească, să-şi asume angajamentul că va plăti la termen, să accepte trate sau să negocieze. Cu excepţia acordului expres al băncii desemnate, primirea sau examinarea şi/sau trimiterea documentelor de către banca desemnată nu obligă în
90 Finanţe internaţionale
nici un fel această bancă să plătească, să se angajeze la plăţi diferate, să accepte trate sau să negocieze;
• Desemnarea altei bănci, ori, autorizarea unei bănci de a negocia sau prin selectarea sau autorizarea altei bănci de a-şi adăuga confirmarea, banca emitentă autorizează banca să plătească, să accepte trate sau să negocieze contra documente şi se angajează să ramburseze acea bancă.
c) Alte forme ale acreditivului documentar După domiciliere, acreditivul se grupează in acreditiv domiciliat în ţara importa-
torului, acreditiv domiciliat în ţara exportatorului şi acreditiv domiciliat într-o terţă ţară. Domicilierea unui acreditiv constă în stabilirea locului de plată, respectiv indicarea ţării, a localităţii şi a băncii la al cărui sediu se va efectua plata sumei prevăzute in acreditiv sau se vor achita cambiile care se referă la mărfuri livrate la export.
Acreditivul domiciliat în ţara importatorului se caracterizează prin faptul că beneficiarul (exportatorul) încasează suma cuvenită pentru mărfurile livrate, după ce banca importatorului a primit de la banca exportatorului documentele menţionate in acreditiv, a efectuat verificarea lor şi a constatat că sunt îndeplinite prevederile contractuale. Datorită faptului că documentele privind mărfurile livrate şi serviciile prestate se achită la o bancă din tara importatorului, exportatorii încasează sumele cuvenite cu o anumită întârziere.
Acreditivele domiciliate în ţara exportatorului se deosebesc prin faptul că valoarea mărfurilor livrate se achită în momentul prezentării şi verificării documentelor de expediţie la banca locală. Prin această variantă exportatorul încasează contravaloarea mărfurilor livrate sau a serviciilor prestate imediat după depunerea documentelor de export şi verificarea lor de către banca locală. Această variantă este cunoscută sub numele de acreditiv la vedere.
Acreditivele domiciliate într-o terţă ţară se acceptă în cazul în care din anumite cauze se evită domicilierea în ţara părţilor. Beneficiarul este avizat de deschiderea acreditivului de o bancă locală, însă suma care face obiectul acreditivului se plăteşte de o bancă dintr-o ţară terţă. Banca din ţara exportatorului poate să plătească documentele primite în contul acreditivului în cazul în care banca din ţara terţă unde este deschis acreditivul este agreată, iar acreditivul se va lichida între băncile respective.
Acreditivul utilizabil total sau parţial depinde de livrarea mărfurilor la export care se poate efectua fie integral, fie parţial. În funcţie de mărfurile livrate acreditivul se poate utiliza în totalitate sau parţial.
Acreditivul pentru livrări eşalonate presupune indicarea expresă a livrării în timp a mărfii, respectiv a cantităţilor şi a termenelor de livrare. În acreditiv se menţionează valoarea totală a mărfurilor care se livrează conform contractului, iar fiecare tranşă se tratează de către bancă ca o operaţie distinctă. Această variantă a acreditivului se deosebeşte de acreditivul utilizabil total sau parţial prin faptul că se stabilesc sume şi termene la care se efectuează livrările şi decontările.
Din punctul de vedere al gradului de mobilizare a resurselor valutare ale ordona- torului, precum şi în funcţie de exigenţele impuse exportatorului cu privire la livrarea mărfurilor se deosebesc acreditivele revolving.
Acreditivul „revolving" cu clauză de rotativitate se deschide pentru o anumită valoare care se majorează la fiecare utilizare astfel încât totalul sumelor plătite să nu depăşească plafonul acreditivului. Acreditivele „revolving" cu clauză de majorare automată se caracterizează prin faptul că atunci când documentele depuse în vederea decontării ating o valoare stabilită acreditivul se majorează automat.
O altă variantă a acreditivului în practica internaţională o constituie acreditivul cu „clauză roşie" (red clause), pe baza căreia banca ce avizează acreditivul în favoarea exportatorului este autorizată să-i avanseze o parte din valoarea livrării la export pentru
Gheorghe Voinea 91
ca exportatorul să achite mărfurile achiziţionate de la producători. Pentru a exista o anumită certitudine în folosirea avansului beneficiarului i se poate cere o scrisoare de angajament prin care să se oblige să utilizeze avansul primit numai pentru achiziţionarea mărfurilor care reprezintă obiectul acreditivului.
Acreditivul folosit pentru operaţiuni comerciale complexe cunoscut sub denumirea de acreditive „back to back" sau credit ajutător reprezintă un acreditiv de import deschis pe baza unui acreditiv de export. Această variantă a acreditivului se poate utiliza în cazul în care exportatorul nu produce mărfurile din contract şi din această cauză dă ordin unei bănci să deschidă un alt acreditiv în favoarea unui alt exportator pe baza acreditivului deschis în favoarea sa.
10.2.4 documentar
Mecanismul efectuării plăţilor internaţionale prin acreditiv
Această modalitate de plată presupune ca importatorul să dea ordin băncii sale să ţină la dispoziţie şi să plătească exportatorului contravaloarea mărfurilor livrate pe baza documentelor de expediţie.
Principalele momente ale efectuării plăţilor prin acest mecanism se plată sunt: • părţile stabilesc în contractul comercial internaţional să se efectueze plata prin
acreditiv documentar (1); • importatorul ordonă unei bănci locale să deschidă un acreditiv în favoarea
exportatorului (2); • banca importatorului deschide acreditivul pe seama disponibilului din cont sau din
creditul acordat de o bancă la nivelul sumei necesare pentru achitarea la termen a acreditivului şi comunică băncii avizatoare deschiderea acreditivului (3);
Fig. 10.1 Mecanismul de efectuare a plăţilor prin acreditiv documentar
• banca avizatoare anunţă exportatorul asupra deschiderii acreditivului prin predarea textului integral. Exportatorul verifică concordanţa clauzelor din documentul de deschidere a acreditivului cu cele din contractul comercial internaţional (4);
• exportatorul livrează mărfurile cumpărătorului străin în conformitate cu prevederile contractului comercial internaţional (5);
92 Finanţe internaţionale
• exportatorul prezintă documentele de expediere a mărfurilor conform contractului unei bănci locale care verifică sub aspect numeric şi al fondului documentele şi în măsura în care corespund clauzelor acreditivului achită contravaloarea lor (dacă acreditivul este domiciliat în ţara exportatorului) (6);
• banca exportatorului remite băncii importatorului documentele care au stat la baza plăţii, debitează contul acesteia cu suma prevăzută în acreditiv sau cere să fie creditată în cont cu valuta care a fost plătită (7);
• banca importatorului prezintă documentele privind mărfurile livrate, solicită plata acestora la nivelul sumei deschise în acreditiv şi creditează contul băncii importatorului (8).
Mecanismul acreditivului documentar scoate în evidenţă principiul potrivit căruia băncile tratează pe bază de documente privind mărfurile livrate. Pornind de la acest principiu băncile răspund pentru verificarea documentelor, pentru erorile produse din neatenţie sau incompetenţă, precum şi pentru întârzierile produse din neglijenţă sau organizare. Ţinând seama de acest principiu băncile nu răspund dacă marfa nu corespunde clauzelor contractuale sau dacă într-un document s-a produs un fals.
10.2.5 Obligaţii şi responsabilităţi ale băncilor la acreditive
a) Criterii pentru examinarea documentelor • Băncile trebuie să examineze documentele prevăzute în acreditiv cu o grijă
rezonabilă pentru a stabili dacă sunt sau nu sunt în conformitate cu termenii şi condiţiile acreditivului. Conformitatea documentelor prezentate cu termenii şi condiţiile acreditivului se determină în funcţie de standardele practicii bancare internaţionale. Documentele care nu au fost prevăzute în acreditiv nu se examinează de către bănci se restituie celui care le prezintă sau se remit fără responsabilitate;
• Banca emitentă, banca ce confirmă sau o bancă desemnată să execute în numele lor sunt chemate să acţioneze într-un timp rezonabil care nu va depăşi 7 zile bancare după ziua primirii documentelor, pentru a examina documentele şi pentru a stabili dacă acceptă sau refuză documentele şi a informa partea de la care a primit documentele;
• Dacă acreditivul conţine condiţii fără să menţioneze documentele care vor fi prezentate, băncile vor considera condiţiile ca nemenţionate şi le vor ignora.
b) Documentele cu discrepanţe şi notificarea discrepanţelor
Dacă banca emitentă autorizează o altă bancă să plătească, să-şi asume un angajament de plată diferată, să accepte trate sau să negocieze documente care par a fi în conformitate cu termenii şi condiţiile acreditivului, banca emitentă şi banca ce confirmă au o serie de obligaţii: • să ramburseze banca desemnată care a plătit sau care şi-a asumat obligaţia de plată
amânată sau a acceptat cambii sau a negociat; • să accepte documentele; • în momentul primirii documentelor, banca emitentă sau banca confirmatoare sau o
altă bancă desemnată să acţioneze în numele lor decid, numai pe baza documentelor, dacă prezintă sau nu aparenţa de a fi în conformitate cu termenii şi condiţiile acreditivului, băncile putând refuza acceptarea documentelor care nu apar a fi în concordanţă cu termenii şi condiţiile acreditivului;
• în cazul în care banca emitentă stabileşte că documentele prezintă aparenţe de a nu fi conforme cu termenii şi condiţiile acreditivului poate decide din proprie iniţiativă să contacteze ordonatorul pentru a renunţa la discrepanţe, dar nu se extinde perioada;
Gheorghe Voinea 93
• dacă banca emitentă sau banca ce confirmă sau o bancă desemnată acţionând în numele lor decide să refuze documentele, trebuie să notifice printr-un mijloc de telecomunicare sau prin alte mijloace de comunicare rapide dar nu mai târziu de sfârşitul celei de-a 7-a zi bancară după data de primire a documentelor. Notificarea de refuz se trimite băncii de la care s-au primit documentele sau beneficiarului, dacă a expediat direct documentele şi trebuie să menţioneze discrepanţele pe baza cărora s-au refuzat documentele şi dacă ţine documentele la dispoziţia prezentatorului sau le returnează. Banca emitentă şi/sau banca ce confirmă sunt îndreptăţite să ceară băncii remitente restituirea cu dobândă a oricărui ramburs care a fost făcut de bancă;
• în cazul în care banca emitentă şi/sau banca ce confirmă omit să acţioneze în conformitate cu prevederile din „Regulile şi uzanţele uniforme" şi/sau omit să ţină documentele la dispoziţia prestatorului sau le restituie, banca emitentă sau cea care confirmă nu pot invoca faptul că documentele nu sunt conforme cu termenii şi condiţiile acreditivului;
• dacă banca remitentă atrage atenţia băncii emitente şi/sau băncii care confirmă asupra unor discrepanţe în documentele existente sau avizează banca că a plătit, că şi-a asumat un angajament de plată diferată, că a acceptat trate sau a negociat sub rezervă sau contra unei scrisori de garanţie referitoare la discrepanţe, banca emitentă şi/sau banca ce confirmă nu sunt scutite de nici una din obligaţiile care le revin din regulile uniforme.
c) Lipsa de răspundere privind autenticitatea documentelor În conformitate cu prevederile din „Regulile şi uzanţele uniforme", băncile nu
îşi asumă nici o obligaţie sau responsabilitate pentru forma, suficienţa, exactitatea, autenticitatea, falsificarea sau efectul legal al oricăror documente sau pentru condiţiile generale sau particulare stipulate în documente. În acelaşi timp, băncile nu îşi asumă obligaţii sau responsabilităţi pentru descrierea, cantitatea, greutatea, calitatea, starea ambalajului, livrarea, valoarea sau existenţa mărfurilor reprezentate de orice documente sau pentru buna credinţă sau actele şi omisiunile, solvabilitatea, îndeplinirea obligaţiilor sau reputaţia exportatorilor, transportatorilor, tranzitarilor, destinatarilor, asigurătorilor mărfurilor sau a oricărei alte persoane.
d) Lipsa de răspundere privind transmiterea mesajelor Băncile nu îşi asumă nici o obligaţie sau responsabilitate pentru consecinţele
apărute din întârzierea şi/sau pierderea pe parcurs a oricăror mesaje, scrisori sau documente sau pentru întârzierea, mutilarea sau alte erori ce pot apărea în transmiterea telecomunicaţiilor. De asemenea, băncile nu îşi asumă nici o responsabilitate pentru erorile în traducerea şi/sau interpretarea termenilor tehnici şi îşi rezervă dreptul de a transmite termenii acreditivului fără să-i traducă.
e) Forţa majoră Băncile nu îşi asumă nici o obligaţie sau responsabilitate pentru consecinţe
rezultate din întreruperea activităţii lor produse de forţă majoră, revolte, tulburări civile, insurecţii, războaie sau orice cauze în afara contractului sau cele provocate de greve. În acelaşi spirit după reluarea activităţii, în afară de cazul în care sunt în mod expres autorizate, băncile nu vor plăti, nu îşi vor asuma nici un angajament de plată diferată, nu vor accepta trate şi nu vor negocia în cadrul acreditivelor care au expirat în perioada întreruperii activităţii.
f) Lipsa de răspundere privind acţiunile unei părţi instructate În spiritul menţiunilor din „Regulile şi uzanţele uniforme", băncile care
utilizează serviciile unei alte bănci sau ale altor bănci în scopul de a da curs instrucţiunilor ordonatorului o fac pe contul şi pe riscul ordonatorului. Băncile nu îşi
94 Finanţe internaţionale
asumă nici o obligaţie sau răspundere, dacă instrucţiunile pe care le transmit nu sunt îndeplinite, chiar dacă au avut iniţiativa în alegerea băncii.
Partea care instructează o altă parte să presteze servicii este răspunzătoare pentru orice taxe, comisioane, costuri sau cheltuieli făcute de partea instructată în legătură cu instrucţiunile. Dacă acreditivul precizează că unele speţe sunt în sarcina altei părţi decât partea care instructează şi speţele nu pot fi colectate, partea care instructează rămâne responsabilă de plata lor.
Ordonatorul este obligat şi dator să indemnizeze băncile pentru toate obligaţiile şi responsabilităţile impuse de legile şi uzanţele din ţările străine.
10.2.6 Documentele pe baza cărora se efectuează plăţile prin acreditiv
Documentele pentru plata, acceptarea sau negocierea acreditivului se stabilesc în
momentul deschiderii de către părţile contractului comercial internaţional. Documentele de decontare se grupează astfel: factura externă, documente de încărcare şi expediere, documente de asigurare, documente de recepţie calitativă şi alte documente. Documentele de transport pot fi reprezentate de: conosamentul maritim/oceanic, scrisoarea de transport ne-negociabilă, conosamentul charter-party, documentul de transport multimodal, recipise de curier şi poştale, documente de transport emise de tranzitari, documente de transport aerian, documente de transport rutier, feroviar sau pe cale fluvială, pe punte (on deck greutatea şi numărul declarate), documente de transport curate, documente de transport cu menţiunea „navlu" plătibil/plătit în avans.
Dacă nu sunt alte prevederi în acreditiv, facturile comerciale trebuie să răspundă următoarelor exigenţe: să prezinte aparenţa de a fi emise de beneficiarul desemnat în acreditiv; să fie întocmite pe numele ordonatorului; descrierea mărfii din factura comercială să corespundă cu descrierea mărfii din acreditiv.
10.2.7 Acreditivul transferabil
Acreditivul transferabil se deosebeşte prin faptul că beneficiarul (primul
beneficiar) poate cere băncii autorizate să plătească, să-şi asume un angajament de plată diferată, să accepte trate sau negocieze, să facă acreditivul utilizabil în totalitate sau parţial către unul sau mai mulţi beneficiari.
Acreditivul poate fi transferat dacă cuprinde în mod expres denumirea de „transferabil" dată de către banca emitentă. După prevederile din „Regulile şi uzanţele uniforme cu privire la acreditivele documentare" termenii de „divizibil", „fracţionabil", „cesionabil" şi „transmisibil" nu fac un acreditiv tranferabil. Banca transferatoare nu este obligată să efectueze un asemenea transfer decât în măsura în care banca respectivă a consimţit în mod expres.
În principiu un acreditiv poate fi transferat o singură dată dacă nu sunt prevederi contrare în acreditiv. În spiritul acestei reguli, acreditivul nu poate fi transferat la cererea celui de-al doilea beneficiar către un al treilea beneficiar.
După prevederile „Regulilor şi uzanţelor uniforme", fracţiuni ale unui acreditiv transferabil care să nu depăşească în total valoarea acreditivului, pot fi transferate separat cu condiţia ca expedierile (tragerile parţiale) să nu fie interzise, iar totalitatea unor astfel de transferuri să fie considerată ca fiind un singur transfer al acreditivului.
Acreditivul poate fi transferat conform termenilor şi condiţiilor specificate în acreditivul original cu excepţia următoarelor elemente: valoarea acreditivului; preţ unitar prevăzut în acreditiv; data de valabilitate; data limită de prezentare a documentelor; perioada de expediere.
Gheorghe Voinea 95
10.3 Incasso documentar
10.3.1 Definirea incassoului şi părţile implicate
Incassoul documentar reprezintă un mecanism de plată internaţională prin care
exportatorul transmite băncii sale documentele care dovedesc expedierea mărfurilor conform contractului comercial internaţional, banca respectivă remite spre încasare documentele unei bănci din străinătate, care se angajează să le prezinte importatorului şi să solicite achitarea contravalorii mărfurilor sau serviciilor prestate.
Mecanismul de plată prin incasso se poate utiliza în cazul în care exportatorul are încredere în bonitatea şi corectitudinea importatorului, sau dacă există anumite interdicţii în legislaţia ţării importatorului sau sunt unele uzanţe pe anumite pieţe.
Incassoul presupune manipularea documentelor de către bănci potrivit instruc- ţiunilor primite în vederea acceptării plăţii sau eliberarea documentelor contra plăţii şi/sau contra acceptării sau eliberarea de documente în alte condiţii. Expresia de documente desemnează atât documentele financiare (cambii, bilete de ordin, cecuri, chitanţe de plată) cât şi documente comerciale respectiv facturi şi documente de transport.
Regulile şi uzanţele bancare care reglementează acest mecanism de plată au fost elaborate în anul 1956, revizuite în anii 1967, 1978 şi 1995 de către Camera de Comerţ Internaţional din Paris, fiind denumite „Reguli uniforme privind incassourile" difuzate sub denumirea de „Publicaţia 522".
Funcţia incassoului documentar constă în mijlocirea încasării contravalorii mărfurilor livrate şi a serviciilor prestate de către exportator de la partenerul extern. Exportatorul are încredere în importatorul său, respectiv în faptul că acesta va achita preţul mărfii pe măsură ce va fi avizat de o bancă locală.
Incassoul documentar nu îi garantează exportatorului încasarea contravalorii mărfurilor livrate, deoarece se bazează pe încrederea în solvabilitatea, seriozitatea şi bonitatea debitorului, respectiv importatorului. Deşi în unele cazuri exportatorul poate să ceară importatorului să-i prezinte în prealabil o scrisoare de garanţie prin care să-i garanteze achitarea incassoului, nu se poate asigura lichidarea financiară rapidă a tran- zacţiei dacă cumpărătorul nu plăteşte la termenul stabilit.
Părţile implicate în efectuarea plăţilor prin incasso documentar sunt 77
următoarele : • ordonatorul (emitentul) sau trăgătorul care încredinţează ordinul de încasare a
documentelor unei bănci; • banca remitentă este acea bancă căreia ordonatorul îi adresează ordinul de încasare; • banca ce asigură încasarea sumelor, respectiv care primeşte documentele de la banca
remitentă şi încasează contravaloarea lor; • banca prezentatoare care are misiunea să prezinte documentele în conformitate cu
ordinul de încasare; • importatorul (trasul) căruia i se prezintă documentele privind mărfurile importate care
trebuie plătite în conformitate cu ordinul de încasare.
10.3.2 Mecanismul plăţii prin incasso documentar
Principalele momente ale efectuării plăţilor prin incasso documentar sunt: • exportatorul şi importatorul încheie un contract comercial internaţional în care
prevăd plata prin incasso documentar (1); • exportatorul livrează mărfurile conform contractului comercial internaţional (2);
77 Reguli uniforme privind incassourile, Publicaţia 522, art. 3
96 Finanţe internaţionale
• exportatorul prezintă documentele privind mărfurile livrate la export băncii remitente (3);
• banca remitentă transmite documentele privind mărfurile livrate la export spre încasare unei bănci corespondente din ţara importatorului (4);
• banca corespondentă prezintă documentele privind mărfurile livrate importatorului şi solicită plata sau acordurile de debitare (5);
• importatorul, după primirea mărfurilor şi verificarea documentelor de expediţie se pronunţă asupra efectuării plăţii sau asupra debitării contului său (6);
• banca corespondentă comunică băncii remitente încasarea contravalorii documentelor de export, efectuează creditarea sau transferul sumei corespunzătoare în valută (7);
• banca remitentă îl avizează pe exportator asupra încasării contravalorii mărfurilor livrate la export (8).
Fig. 10.2 Mecanismul plăţii prin incasso documentar
Plata prin incasso documentar este domiciliată în ţara importatorului şi din această cauză contravaloarea mărfurilor livrate la export se încasează într-o perioadă de timp mai mare. Iniţiativa efectuării plăţilor prin incasso documentar revine exportatorului care prezintă băncii sale documentele de expediţie a mărfurilor.
Operaţiunile de incasso se pot grupa în funcţie de documentele prezentate în incasso simplu şi incasso documentar. Incassoul simplu constă în încasarea de către o bancă a unei cambii la ordinul unui client. Creditorul trage o trată asupra debitorului şi o remite băncii spre încasare. Pe această cale se evită plata efectivă şi se creează un titlu de credit care poate să circule prin negociere pe piaţă.
Incassoul documentar presupune ca pe măsură ce exportatorul livrează mărfurile în străinătate şi prezintă băncii locale documentele de expediţie, banca respectivă remite băncii corespondente din străinătate documentele însoţite de o scrisoare. Pe baza documentelor primite banca corespondentă din străinătate încasează de la importator suma corespunzătoare mărfurilor livrate sau a serviciilor prestate şi creditează contul băncii exportatorului.
Incassoul documentar reprezintă o modalitate de plată simplă care nu presupune o răspundere din partea băncilor şi comision mai redus. Prin această modalitate de plată, debitorul nu îşi imobilizează resursele în valută şi dispune de ele până în momentul plăţii. În cazul în care exportatorul are nevoie de suma în valută care face obiectul incassoului înainte de termenul de plată poate să tragă o trată, să o sconteze la bancă şi să încaseze valoarea corespunzătoare mărfurilor livrate, mai puţin dobânda pentru perioada de la data scontării până la scadenţă.
Gheorghe Voinea 97
În cazul utilizării acestei modalităţi de plată, lichidarea financiară a tranzacţiei este greoaie datorită parcursului bancar mai îndelungat. Această modalitate de plată nu îi garantează exportatorului încasarea contravalorii mărfurilor livrate la extern, băncile nu se angajează să acorde avansuri sau credite pe baza operaţiunilor de incasso şi solicită garanţii sub forma tratelor sau documentelor de transport în formă negociabilă.
10.3.3 Forma şi structura incassourilor
Documentele care se trimit la încasare în străinătate sunt însoţite de un ordin de
încasare care menţionează faptul că incassoul se supune „Regulilor uniforme privind incassourile" şi conţine instrucţiuni complete şi precise.
Ordinul de încasare cuprinde următoarele informaţii: denumirea, adresa, codul SWIFT, numărul de telex, telefon, fax a băncii de la care s-a primit ordinul de încasare; denumirea, adresa şi telefon, telex, fax ale ordonatorului; denumire, adresă, numere telefon, telex, fax ale trasului; banca ce prezintă documentele, denumirea şi adresa; suma care urmează să fie încasată şi valuta în care se exprimă; lista de documente care se prezintă şi numărul de exemplare din fiecare document; termenii şi condiţiile în care se obţine plata şi/sau acceptarea; modul de încasare a spezelor bancare; dobânda, perioada de calcul şi baza de calcul; metoda de plată şi forma avizului de plată; instrucţiuni în caz de neplată, neacceptare sau neîndeplinire a unor prevederi; adresa completă a trasului sau domiciliul la care trebuie făcută prezentarea.
Ordinul de încasare trebuie să menţioneze perioada exactă de timp în care poate acţiona trasul. După „Regulile uniforme privind incassourile" nu se admit expresii ca: „primul", „prompt", „imediat" şi dacă se folosesc băncile nu le iau în considerare.
În vederea executării instrucţiunilor ordonatorului, banca remitentă va utiliza ca bancă însărcinată cu încasarea, banca desemnată de ordonator sau dacă nu sunt asemenea menţiuni, va utiliza orice bancă la alegere în ţara în care are loc plata sau acceptarea sau în tara în care se îndeplinesc anumite condiţii.
Documentele şi ordinul de încasare pot fi trimise direct de către banca remitentă la banca însărcinată cu încasarea sau prin intermediul altei bănci.
Dacă banca remitentă nu nominează o bancă prezentatoare, banca însărcinată cu încasarea (colectarea) poate să utilizeze o bancă aleasă de ea.
În cazul documentelor plătibile la vedere, banca prezentatoare trebuie să furni- zeze pentru plată documentele. La documentele plătibile la un anumit termen de la vedere, banca prezentatoare le supune acceptării, iar pentru plată se prezintă docu- mentele până la data scadenţei.
Documentele comerciale se eliberează contra acceptare (D/A) sau contra plată (D/P). Incassoul care conţine o trată plătibilă la o dată ulterioară presupune ca ordinul de încasare să precizeze dacă documentele comerciale vor fi eliberate contra acceptare (D/A) sau contra plată (D/P). Dacă nu sunt alte menţiuni, documentele se eliberează numai contra plată, iar banca însărcinată cu încasarea nu va fi răspunzătoare pentru nici o consecinţă decurgând din orice întârziere în eliberarea documentelor.
În cazul în care banca remitentă stabileşte ca banca însărcinată cu încasarea să întocmească documentele care nu au fost anexate la incasso, va furniza forma şi modul de redactare a documentelor. Banca însărcinată cu încasarea nu este obligată sau răspunzătoare pentru forma şi modul de redactare a documentelor.
Plata incassoului Conform prevederilor din „Regulile uniforme privind incassourile" plata poate
fi fără întârziere, în monedă locală, în valută şi parţială. Plata fără întârziere presupune ca sumele încasate (mai puţin spezele şi
comisioanele) să fie puse fără întârziere la dispoziţia părţii (băncii) de la care s-a primit ordinul de încasare în spiritul termenilor şi condiţiilor din ordinul de încasare.
98 Finanţe internaţionale
În cazul documentelor plătite în moneda ţării unde se face plata, banca prezen- tatoare trebuie să elibereze documentele trasului numai contra plată în monedă locală, dacă moneda este imediat disponibilizată.
Dacă documentele se plătesc într-o valută, banca prezentatoare trebuie să elibe- reze documentele trasului contra plata în valută specificată şi dacă poate fi imediat remisă.
Plăţile parţiale la incassourile simple pot fi acceptate dacă şi în măsura în care sunt autorizate de către legislaţia de la locul de plată. Documentele financiare se elibe- rează trasului numai după ce a fost primită plata lor integrală. La incasourile documen- tare, plăţile parţiale se prevăd în mod expres în ordinul de încasare. Banca prezentatoare va elibera documentele trasului numai după ce s-a primit integral plata. Banca prezenta- toare nu este responsabilă pentru nici o consecinţă privind remiterea documentelor.
Dobânzi, comisioane şi cheltuieli Ordinul de încasare trebuie să menţioneze rata dobânzii, perioada pentru care se
percepe dobânda şi baza de calcul.
10.4 Ordinul de plată
Ordinul de plată reprezintă o dispoziţie dată de titularul unui cont băncii sale comerciale să plătească o sumă în valută unei persoane fizice sau juridice. Părţile care sunt implicate în efectuarea părţii prin ordin sunt: debitorul - ordonator, banca comer- cială la care îşi are deschis contul debitorul, banca corespondentă care plăteşte suma înscrisă în ordin şi beneficiarul sumei.
Mecanismul de efectuare al plăţilor prin ordin de plată condiţionat cuprinde următoarele momente: • ordonatorul respectiv debitorul cere băncii la care are contul să plătească o sumă în
valută unei persoane fizice sau juridice (1); • ordonatorul comunică beneficiarului ordinul de plată (2); • banca ordonatorului debitează contul ordonatorului cu suma în valută înscrisă în
ordinul de plată (3); • banca ordonatorului dispune transferul sumei sau creditează contul băncii
corespondente (4); • beneficiarul sumei remite băncii sale documentele cerute prin ordinul de plată (5); • banca beneficiarului înregistrează suma în valută în contul beneficiarului (6);
Fig. 10.3 Mecanismul plăţilor internaţionale prin ordin de plată documentar
• banca beneficiarului remite documentele primite de la beneficiar băncii ordonatorului (7);
• beneficiarul confirmă ordonatorului încasarea sumei în valută din ordinul de plată (8).
Gheorghe Voinea 99
În cazul decontării unei sume prin ordin de plată simplu nu se mai solicită prezentarea şi/sau remiterea unui document.
Ordinul de plată poate fi necondiţionat (simplu) dacă nu conţine explicaţii cu privire la scopul părţii şi condiţionat (documentar) în cazul în care se solicită prezentarea unui document comercial sau de altă natură.
Ordinul de plată se caracterizează prin faptul că iniţiativa în efectuarea plăţii revine debitorului, nu presupune un angajament bancar faţă de debitor şi poate fi revocabil până în momentul în care se virează suma beneficiarului. Caracterul revocabil al ordinului de plată este o expresie a voinţei ordonatorului şi nu este însoţit de un angajament bancar privind virarea sumei către beneficiar.
În principiu, ordinul de plată se poate utiliza pentru plăţile internaţionale, în cazul în care între creditor şi debitor există creanţa certă formată înainte de momentul în care se dă dispoziţia de plată sau obligaţie de plată a debitorului. De asemenea, ordinul de plată se mai foloseşte dacă raporturile comerciale între creditor şi debitor se bazează pe încrederea şi pe respectarea obligaţiilor reciproce.
Prin intermediul ordinului de plată se decontează cheltuielile de transport, navlu, comisioane, contrastalii, bonificaţii, taxe vamale, asistenţă tehnică, rate la importurile de maşini şi utilaje primite pe credit comercial şi avansurile din contractele comerciale internaţionale.
10.5 Decontările internaţionale prin SWIFT şi MONEY GRAM a ) SWIFT reprezintă o societate comercială creată în anul 1973 de către bănci
americane, canadiene şi europene în vederea accelerării plăţilor internaţionale prin prelucrarea informaţiilor cu ajutorul sistemelor informatice.
SWIFT (Society for Worldwide Interbanck Financial Telecommunications) cuprinde o reţea de teletransmisie a informaţiilor cu privire la plăţile internaţionale for- mată din centre care comunică între ele. Băncile participante centralizează informaţiile cu privire la obligaţiile de plată şi sumele de încasat în valută şi le transmit centrelor internaţionale ce le dirijează spre destinatari.
Fig. 10.4 Dirijarea mesajului de plată prin intermediul SWIFT
Mesajul privind plăţile internaţionale prin SWIFT parcurge următoarele faze:
100 Finanţe internaţionale
• într-o primă fază mesajul este înregistrat pe un terminal de un operator care îl plasează într-un fişier de aşteptare;
• în a doua etapă mesajul privind plăţile este verificat de un controlor şi este introdus într-un fişier de plecare;
• calculatorul aflat la banca emiţătoare verifică mesajul şi îl transmite centrului de comutare de la nivel internaţional;
• mesajele de la centrul de comutare se transmit destinatarilor. Decontările internaţionale prin SWIFT prezintă următoarele avantaje:
• contribuie la reducerea intervalului de decontare; • mijloacele de prelucrare a informaţiilor sunt echipate cu programe de detectare şi
corectare a erorilor; • mesajele schimbate între acumulatori de la nivel naţional şi centrele de prelucrare
sunt înregistrate pe calculator; • decontările internaţionale prin SWIFT implică cheltuieli mai reduse.
b ) Serviciul MONEY GRAM reprezintă o modalitate rapidă şi sigură de a trimite şi primi bani în oricare ţară prin reţeaua proprie de agenţi.
Suma maximă pentru un transfer este de 10.000 dolari SUA, iar transferurile plătite cash peste 10.000 dolari SUA trimise sau primite în/ din SUA se raportează către Internal Revenue Service în conformitate cu prevederile reglementărilor de realizare a tranzacţiilor străine din anul 1970 (Currency and Foreign Transactions Reporting Act of 1970).
Reţeaua MONEY GRAM cuprinde peste 22.000 de puncte expediere-primire din 100 de ţări de pe 5 continente. Serviciul MONEY GRAM este disponibil la bănci, case de schimb valutar, agenţii de turism, oficii poştale, agenţii THOMAS COOCK şi AMERICAN EXPRESS şi în unele ţări în supermarket, aeroport şi autogară.
TARGET (Transfer Expres Automat Trans European de Compensare Globală) reprezintă un sistem prevăzut de tratatul de la Maastricht prin care se realizează transfe- rul resurselor în EURO între conturile de la băncile centrale. TARGET este format dintr-o reţea de comunicaţii şi un ansamblu de proceduri comune care asigură efectuarea plăţilor. În vederea realizării plăţilor prin TARGET sunt implicaţi agenţi de reglementare din diferite ţări.
Sistemul Western Union derulat prin reţeaua Eurogiro asigură transferul rapid al sumelor de bani în orice parte a lumii în care operează agenţi proprii.
10.6 Scrisoarea de garanţie bancară
Uzanţele uniforme privind garanţiile comerciale cuprind reguli şi principii ce se
aplică oricărei garanţii, cauţiuni sau angajament similar, indiferent de denumire sau descriere, dacă se menţionează că se supune „Regulilor uniforme privind garanţiile de participare, de bună executare şi de restituire", elaborate de Camera de Comerţ
78
Internaţional din Paris (Publicaţia 523) . Părţile implicate în garanţiile internaţionale sunt:
• beneficiarul, respectiv partea care emite o cerere de ofertă sau organizează o licitaţie şi doreşte să primească o sumă de bani compensatorie în cazul în care ofertantul nu îşi respectă obligaţiile rezultând din oferta sau dacă ofertantul nu îşi onorează oferta în termen;
• ordonatorul sau partea care oferă sau care câştigă licitaţia nu vrea să fie obligată să depună o sumă de bani cu titlu de garanţie pentru buna îndeplinire a obligaţiilor;
78 Reguli uniforme privind garanţiile de participare, de bună executare şi de restituire, Publicaţia 523
Gheorghe Voinea 101
• garantul reprezentat de o bancă, companie de asigurări sau de altă parte care să-şi onoreze angajamentul în termenii garanţiei fără a fi amestecat în disputa dintre beneficiari şi ordonatori.
Fig. 10.5
a ) Garanţia de participare exprimă un angajament asumat de o bancă, o societate de asigurare sau de o altă persoană la cererea unui ofertant (ordonatorul garanţiei) sau a unei bănci, societate de asigurare sau unei alte persoane autorizate luată în favoarea unei părţi care a solicitat oferta, prin care garantul se obligă ca în cazul în care ordonatorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce decurg din ofertă să plătească sume în limitele stabilite către beneficiar.
b ) Garanţia de bună executare reprezintă un angajament al unei bănci, societăţi de asigurare sau al altei persoane (garantul) la cererea unui furnizor de mărfuri sau servicii sau a oricărui întreprinzător (ordonatorul) sau la instrucţiunile unei bănci, societate de asigurare sau a unei alte persoane autorizate de către ordonator luat în favoarea unui cumpărător sau antreprenor prin care garantul se obligă ca în cazul în care ordonatorul nu execută corespunzător contractul încheiat (între ordonator şi beneficiar) să plătească beneficiarului o sumă în limitele stabilite sau dacă garanţia prevede la alegerea garantului să asigure executarea contractului.
c ) Garanţia de restituire exprimă angajamentul unei bănci, societate de asigurare sau al altei persoane, la cererea unui furnizor de mărfuri şi servicii sau a oricărui între- prinzător sau la instrucţiunile unei bănci, societate de asigurare luată în favoarea lui, prin care garantul se obligă ca în cazul în care ordonatorul nu restituie conform contractului încheiat între ordonator şi beneficiar sumele avansate sau plătite, să efectueze plata sumelor în limitele stabilite.
Garanţiile trebuie să stipuleze: ordonatorul, beneficiarul, garantul, contractul în baza căruia a fost necesară garanţia, suma maximă de plată şi moneda, data limită, condiţiile de efectuare a plăţii.
Scrisoarea de garanţie bancară constituie un înscris prin care o bancă garantă se angajează în mod irevocabil, ca în cazul în care o anumită persoană fizică sau juridică denumită debitor principal nu va plăti la un termen suma stabilită în scrisoare, să achite o sumă corespunzătoare beneficiarului.
Garanţia se acordă de o bancă sub forma unei scrisori ce cuprinde următoarele menţiuni: denumirea şi adresa băncii garante, numele şi adresa persoanei garantate, numele şi adresa beneficiarului garanţiei, obiectul garanţiei, valoarea garanţiei expri- mată într-o sumă determinată, termenul de plată al sumei, durata de valabilitate şi clauzele speciale.
Scrisoarea de garanţie bancară reprezintă un instrument elaborat pe baza contractului comercial internaţional şi din această cauză condiţia de emitere şi clauzele trebuie să fie în concordanţă cu prevederile din contractul internaţional.
102 Finanţe internaţionale
Garanţia bancară simplă se manifestă atunci când beneficiarul poate să urmărească debitorul principal în cazul în care acesta nu achită suma datorată sau nu respectă altă obligaţie conform contractului, banca se angajează să plătească suma din scrisoare beneficiarului.
Garanţia bancară solidară reprezintă o formă a garanţiei prin care beneficiarul poate solicita executarea băncii fără ca în prealabil să urmărească debitorul principal şi fără ca banca garantată să poată obiecta.
Scrisorile de garanţie bancară se pot grupa din punct de vedere al obiectului astfel: • scrisoare de garanţie prin care o bancă se angajează să plătească contravaloarea
documentelor primite să achite rate la exporturi pe credit sau să accepte, avalizeze şi să plătească cambii;
• scrisoarea de garanţie prin care o bancă garantează executarea contractului internaţional de către exportator;
• scrisoarea de garanţie prin care o bancă garantează importatorului restituirea avansului acordat exportatorului în cazul în care acesta nu a livrat mărfurile conform contractului comercial internaţional;
• scrisoarea de garanţie pentru participarea la licitaţii în care se garantează încheierea contractului conform caietului de sarcini în cazul adjudecării ofertei;
• scrisoarea de garanţie prin care banca garantează restituirea mărfurilor primite în consignaţie sau achitarea contravalorii lor.
Scrisorile de garanţie bancară se mai clasifică în scrisori de garanţie bancară emise la operaţiunile de export şi import şi scrisori de garanţie bancară primite la opera- ţiunile de import şi export.
Comisioanele pentru plăţile internaţionale Plăţile pentru compensarea livrărilor de mărfuri şi a prestărilor de servicii pe
plan internaţional se efectuează de bănci din ţări diferite. Cheltuielile pe care le efectuează băncile pentru serviciile prestate depind de modalitatea de plată şi de garanţiile bancare.
Pentru serviciile bancare privind plăţile internaţionale şi garanţiile oferite se percep comisioane şi speze bancare, ce se pot repartiza între părţile din contractul comercial internaţional astfel: • conform voinţei părţilor din contractul comercial internaţional din care rezultă
modul în care băncile solicită achitarea comisioanelor bancare. Contractul comercial internaţional stabileşte condiţiile în care părţile suportă comisioanele bancare şi obligaţia părţii la contract ce se adresează unei bănci pentru efectuarea unui serviciu de a comunica prevederile contractuale;
• în cazul în care nu există o înţelegere expresă sau lipsesc instrucţiuni clare în domeniul suportării serviciilor bancare se aplică principiul potrivit căruia serviciile se plătesc de partea care le solicită.
Comisioanele bancare se diferenţiază în funcţie de serviciile bancare şi de garan- ţiile aferente astfel: • comisioane pentru servicii simple, cum sunt cele de intermediere a plăţilor,
schimbările de notificări între partenerii de contract, servicii de preavizare, notificare, modificare sau anulare a acreditivelor, manipularea unor documente în cadrul acreditivelor, notificarea refuzurilor de plată, modificări ale condiţiilor de garanţie bancară, decontări de cecuri şi alte operaţiuni în cont;
• comisioane ce presupun gestiunea bancară asupra sumelor ce se decontează care depind de cheltuielile efective ale băncilor la care se adaugă anumite marje pentru acoperirea cheltuielilor determinate de securitatea informaţiilor, depozitare, prelucrare şi urmărirea valorilor gestionate de bancă pentru contul clienţilor.
Gheorghe Voinea 103
• comisioane pentru servicii care angajează patrimonial băncile se percep pentru operaţiunile de emitere, confirmare de acreditive, plăţi în cadrul acreditivelor proprii sau în mandat, emiteri de garanţii pentru acoperirea unor obligaţii contractuale, acceptările sau garantările de efecte de comerţ.
10.7 Compensaţia Compensaţia reprezintă operaţiunea de stingere a obligaţiilor din schimburile
economice internaţionale prin livrări corespunzătoare de mărfuri şi prestări de servicii, fără transfer de valută.
Compensaţia se utilizează în momentul în care se aplică anumite restricţii în domeniul valutar şi se obţin greu mijloacele de plată, importatorii nu îşi pot achita obligaţiile din schimburile economice internaţionale. Compensaţia comercială reprezintă schimbul de marfă contra marfă cunoscută sub denumirea de compensaţie particulară.
Tranzacţiile prin compensaţie se mai grupează astfel: barterul, tranzacţiile reci- proc legate, tranzacţiile valutare prin compensaţie.
Barterul reprezintă schimbul comercial nemijlocit dintre partenerii de afaceri caracterizat prin lipsa transferului bănesc, deoarece mărfurile exportate se compensează valoric cu mărfurile importate.
Tranzacţiile reciproc legate presupun achiziţionarea unor mărfuri din străinătate în schimbul vânzării altor mărfuri către partenerii străini. La aceste tranzacţii se încheie două contracte şi anume un contract de import şi un contract de export.
Tranzacţiile valutare prin compensaţie se deosebesc prin faptul că furnizorii de maşini şi utilaje acceptă plata completă sau parţială sub formă de mărfuri.
ÎNTREBĂRI DE VERIFICARE
1. Cum se grupează plăţile internaţionale după natura actelor şi faptelor pe care le exprimă şi după părţile pe care le perfectează?
2. Ce obligaţii revin unui vânzător din contractele comerciale internaţionale? 3. Care sunt principalele obligaţii ale unui cumpărător din contractele comerciale
internaţionale? 4. Care este termenul de prescripţie la contractele comerciale şi de cine este
reglementat? 5. Definiţi acreditivul documentar în calitate de modalitate de plată internaţionala. 6. Care sunt trăsăturile principale ale acreditivului documentar? 7. Enunţaţi clauzele acreditivului documentar. 8. Care sunt formele principale ale acreditivului documentar după caracterul său? 9. Ce forme mai prezintă acreditivul după domiciliere, după utilizare şi după
gradul de imobilizare a resurselor valutare? 10. Care sunt criteriile principale de examinare a documentelor de către bănci la
decontarea prin acreditiv documentar? 11. Care este funcţia incassoului şi care sunt părţile implicate în efectuarea plăţilor
prin incasso? 12. Care sunt momentele plăţii prin incasso? 13. Care sunt fazele decontării prin SWIFT? 14. Ce părţi sunt antrenate în emiterea unei garanţii internaţionale? 15. Care sunt formele principale ale garanţiilor din relaţiile economice
internaţionale? 16. Ce elemente se cuprind într-o scrisoare de garanţie bancară?
104 Finanţe internaţionale
MODUL VII:
Instituţii financiar bancare internaţionale
OBIECTIV:
Cunoaşterea principalelor instituţii financiar bancare internaţionale a modului de organizare, funcţionale şi a asistenţei financiare.
Fondul Monetar Internaţional reprezintă o organizaţie internaţională din cadrul Naţiunilor Unite creată pe baza acordului Conferinţei monetare şi financiare din anul 1944 de la Bretton Woods SUA pentru a facilita cooperarea valutar-financiară dintre ţările membre.
În cadrul Conferinţei de la Bretton Woods din anul 1944 s-au dezbătut mai multe proiecte de organizare a relaţiilor valutar-financiare internaţionale ale diferitelor ţări . 79
•
•
•
•
proiectul elaborat de către departamentul Trezoreriei SUA publicat în anul 1943 sub denumirea de planul „White" care preconiza formarea unui „Fond de stabilizare al Naţiunilor Unite şi Asociate" din contribuţia ţărilor membre în vederea sprijinirii altor ţări membre care înregistrau deficite externe şi utilizarea etalonului aur valute; proiectul întocmit de experţii britanici intitulat „Uniunea Internaţională de Clearing" denumit planul „Keynes" publicat în anul 1943 care prevedea derularea relaţiilor valutare ale ţărilor membre prin intermediul conturilor deschise la această instituţie, emiterea unei monede internaţionale „bancor" şi furnizarea ei în schimbul aurului; proiectul experţilor canadieni care susţinea formarea unei „Uniuni Valutare Internaţionale"; planul delegaţiei franceze intitulat „Sugestii referitoare la relaţiile monetare internaţionale".
Fondul Monetar Internaţional a devenit o instituţie internaţională care asigură cooperarea interguvernamentală în domeniul monetar şi financiar, reglementarea com- portamentului statelor membre, sprijinirea ţărilor membre care se confruntă cu deficite ale balanţelor de plăţi, promovarea unor politici şi strategii prin care membrii acţionează în direcţia susţinerii creşterii economice şi a stabilităţii sistemului monetar
80
internaţional . Fondul Monetar Internaţional a fost înfiinţat oficial la data de 27 decembrie
1945, în momentul în care 29 ţări au semnat şi ratificat acordul de la Bretton Woods şi a început să funcţioneze la 1 martie 1947.
11.1 Obiectivele şi funcţiile Fondului Monetar Internaţional
Obiectivele Fondul Monetar Internaţional reflectă direcţiile principale ale activităţii sale care sunt formulate în articolul I din statut :
a) Promovarea cooperării internaţionale prin intermediul unei instituţii care oferă mecanisme de consultare şi de influenţă în relaţiile valutar financiare internaţionale;
81
79 Vezi Margaret Garritsen de Vries, The IMF in a Changing World 1945-85, International Monetary Fund, Washington D.C., 1986, p. 6-7 şi Costin Kiriţescu, Relaţiile valutar financiare internaţionale, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, p. 303. 80
1995, p. 1. Financial Organization and Operation of the IMF, Pamphlet Series No. 45, Fourth Edition, IMF Washington D.C.,
81 Articles of Agreement, International Monetary Fund, Washington D.C., 1985, p. 2.
106 Finanţe internaţionale
b) Susţinerea expansiunii şi creşterii echilibrate a comerţului internaţional, dezvoltarea ramurilor productive din ţările membre şi a ocuparea forţei de muncă. În vederea realizării acestui obiectiv ţările membre se angajează să promoveze şi să încurajeze dezvoltarea producţiei şi să elimine măsurile protecţioniste;
c) Promovarea stabilităţii cursului de schimb şi evitarea deprecierii monedelor în scopuri competitive.
Statutul FMI prevedea că un membru putea modifica valoarea paritară a monedei fără acordul Fondului dacă nu afectează tranzacţiile internaţionale ale celorlalţi membri. Modificarea valorii paritare a monedei unui stat membru se efectua în urma consultării Fondului Monetar Internaţional în vederea corectării unui dezechilibru fundamental;
d) Facilitarea realizării unui sistem multilateral de plăţi privind tranzacţiile curente dintre ţările membre şi eliminarea restricţiilor care stânjeneau dezvoltarea comerţului internaţional.
e) Asigurarea accesului ţărilor membre la resursele Fondului Monetar Internaţional în scopul eliminării deficitelor din balanţele de plăţi în schimbul unor garanţii corespunzătoare;
f) Sprijinirea ţărilor membre în reducerea mărimii şi a duratei
82
Fondul Monetar Internaţional sprijină realizarea echilibrului valutar în ţările membre şi funcţionarea sistemului monetar internaţional.
Pornind de la obiectivul Fondului Monetar Internaţional privind susţinerea expansiunii şi a creşterii echilibrate a comerţului internaţional şi promovarea dezvoltării economice, fiecare ţară membră este chemată să implementeze politicile economice şi financiare care vizează creşterea economică, să susţină stabilitatea preţurilor, să înlăture factorii care ar putea perturba asigurarea echilibrului financiar şi valutar . 83
dezechilibrului din balanţele de plăţi. Fondul Monetar Internaţional în calitate de organizaţie interguvernamentală
îndeplineşte o funcţie financiară, o funcţie consultativă şi o funcţie de reglementare. Funcţia financiară a Fondului Monetar Internaţional se manifestă prin faptul că
se mobilizează resurse financiare ce se distribuie ţărilor membre în vederea dezvoltării comerţului internaţional, a promovării unei politici de schimb stabile şi a echilibrării balanţelor de plăţi.
Funcţia consultativă urmăreşte să sprijine formularea unor principii cu privire la comportamentul în domeniul relaţiilor valutar financiare, în efectuarea plăţilor interna- ţionale şi în utilizarea resurselor financiare în vederea corectării dezechilibrului din balanţele de plăţi.
Funcţia de reglementare presupune formularea unor principii cu privire la comportamentul membrilor în domeniul relaţiilor valutar-financiare, în efectuarea plăţilor internaţionale şi în utilizarea resurselor financiare în vederea corectării dezechilibrului din balanţele de plăţi.
Obiectivele Fondului Monetar Internaţional sunt orientate spre susţinerea politicilor şi strategiilor ţărilor membre, de reducere şi eliminare a dezechilibrelor externe şi de promovare a cooperării în vederea stimulării creşterii economice şi asigurarea stabilităţii sistemului financiar internaţional.
Fondul Monetar Internaţional se preocupă atât de problemele echilibrului valutar al ţărilor membre cât şi de administrarea sistemului monetar internaţional .
82 Financial Organization and Operation of the IMF, Pamphlet Series No. 45, Fourth Edition, IMF Washington D.C., 1995, p. 25 83 Articles of Agreement, International Monetary Fund, Washington D.C., 1985, art. IV, sect. 1, p. 6
Gheorghe Voinea 107
Fondul Monetar Internaţional supraveghează funcţionarea sistemului financiar şi respectarea obligaţiilor care revin membrilor. Consiliul Executiv urmăreşte funcţionarea sistemului financiar şi conexiunile cu evoluţia pieţelor internaţionale de capital.
Activitatea de asistenţă tehnică constă în consultanţă, cursuri, seminarii pe diferite teme oferite de Institutul IMF şi alte departamente. Prin activitatea de asistenţă tehnică ţările sunt sprijinite să susţină creşterea economică, să îmbunătăţească utilizarea resurselor umane şi managementul.
11.2 Ţările membre ale Fondului Monetar Internaţional
Statutul Fondului Monetar Internaţional împarte membrii în două categorii şi
anume membrii originali şi alţi membri . Membrii originali ai Fondului Monetar
85
a) Ţările membre se angajează să nu aplice restricţii asupra efectuării plăţilor curente. Fondul Monetar Internaţional promovează liberalismul în schimburile şi coope- rarea internaţională, dar statutul prevede că o ţară membră poate să menţină restricţii pe o perioadă tranzitorie nedefinită ca durată;
b) Ţările membre nu permit unei agenţii fiscale să se implice în aranjamente privind discriminarea monedei sau de multiplicare a practicilor monetare; ceea ce înseamnă că se evită practicile monetare discriminatorii.
c) Ţările membre se angajează să asigure convertibilitatea la cerere a soldurilor în monedă proprie deţinute de alte ţări membre şi provenite sau necesare tranzacţiilor curente. Convertirea soldurilor în monedă naţională deţinute de alte ţări membre nu este obligatorie, atunci când convertibilitatea este restrânsă; eliminarea progresivă a restric- ţiilor de schimb ca expresie a liberalismului promovat de Fondul Monetar Internaţional nu înseamnă că ţările membre sunt obligate să aplice convertibilitatea deplină. Statutul Fondului Monetar Internaţional prevede că o ţară membră poate să menţină restricţii pe o perioadă tranzitorie nedefinită ca durată.
Convertibilitatea presupune ca fiecare stat membru să colaboreze cu Fondul Monetar Internaţional în vederea aplicării şi menţinerii unor reglementări de schimb ordonate şi a stabilităţii cursului de schimb. Conform menţiunilor art. IV din statut, Fondul Monetar Internaţional este îndreptăţit să ceară fiecărei ţări membre să notifice regulile de schimb pe care urmează să le aplice şi să publice toate modificările efectuate.
d) Ţările membre îşi asumă obligaţia să furnizeze informaţii privind deţinerile oficiale şi particulare de aur, mijloace de plată internaţionale, evoluţia exporturilor şi a importurilor, balanţa de plăţi, investiţiile străine, produsul intern brut, indicele preţurilor, cursul de schimb, controlul schimburilor. Fondul Monetar Internaţional colectează informaţiile economice, monetare şi financiare necesare pregătirii studiilor de fundamentare a politicilor şi strategiilor ţărilor membre.
e) Ţările membre se angajează să consulte şi să colaboreze cu celelalte ţări membre, în cazul în care menţin sau aplică restricţii la tranzacţiile internaţionale;
84
85 Articles of Agreement, International Monetary Fund, Washington D.C., art. II, 1985, p. 3. Articles of Agreement, International Monetary Fund, Washington D.C., 1985, p. 29.
84
Internaţional sunt ţările participante la Conferinţa de la Bretton Woods din anul 1944 care au dobândit calitatea de membru înainte de 31 decembrie 1945.
Calitatea de membru al Fondului Monetar Internaţional este deschisă oricărei ţări care se angajează să respecte obligaţiile din statutul aprobat.
Evoluţia numărului ţărilor membre ale FMI de la 70 în 1946 la 187 în anul 2004 ilustrează creşterea înregistrată în perioada 1960-1970 şi după anul 1990 datorită ţărilor cu economie centralizată care au realizat reforme structurale în direcţia aşezării economiei pe principiile pieţei.
Din cuprinsul articolului VIII din statutul FMI rezultă următoarele obligaţii generale ale membrilor :
108 Finanţe internaţionale
f) Ţările membre se angajează să consulte şi să colaboreze cu FMI şi cu alţi membri, în domeniul politicii activelor de rezervă, al lichidităţii internaţionale şi în promovarea DST în calitate de activ rezervă al sistemului valutar.
Ţările membre ale Fondului Monetar Internaţional au următoarele drepturi: • ţara membră are dreptul de a efectua tranzacţii şi operaţii cu Fondul Monetar
Internaţional (tranzacţiile se referă la schimburi de active monetare, iar operaţiile reflectă utilizările sau încasările de active monetare);
• ţara membră are dreptul de a cumpăra sume în valute liber utilizabile sau în DST în schimbul unor sume echivalente în monedă naţională în vederea echilibrării balanţei de plăţi;
• ţara membră are dreptul de a participa la adoptarea deciziilor în cadrul FMI; • ţara membră poate să primească alocaţii de DST; • ţara membră dobândeşte dreptul de aderare la Banca Internaţională pentru
Reconstrucţie şi Dezvoltare. Ţările membre se angajează să respecte codul de bună conduită, să asigure con-
vertibilitatea monedei, să elimine restricţiile asupra plăţilor curente şi să susţină o rată de schimb ordonată.
11.3 Organizarea şi managementul Fondului Monetar Internaţional
Conform prevederilor art. IX, sect. 2 din statut, Fondul Monetar Internaţional
dispune de personalitate juridică deplină, respectiv de capacitatea de a contracta, dobândi şi dispune de bunuri mobile şi imobile, a încheia acorduri cu ţările membre şi de a institui proceduri legale.
a) CONSILIUL GUVERNATORILOR (BOARD OF GOVERNORS) reprezintă principalul organ de decizie în cadrul Fondului Monetar Internaţional format din reprezentanţii ţărilor membre, respectiv un guvernator şi un supleant. Guvernator din partea unei ţări membre poate fi ministrul finanţelor sau preşedintele băncii centrale care este numit de ţara membră pe o perioadă de cinci ani.
Consiliul Guvernatorilor dezbate şi adoptă decizii cu privire la admiterea de noi membri, retragerea membrilor, modificarea statutului, fundamentarea şi revizuirea cote- lor de participare, încheierea unor aranjamente de cooperare cu alte organizaţii interna- ţionale.
Consiliul Guvernatorilor se reuneşte în şedinţe cel puţin o dată pe an, care se ţin concomitent cu şedinţele anuale ale Consiliului Guvernatorilor BIRD. Consiliul Guvernatorilor se poate întruni în şedinţe, ori de câte ori se solicită de către cel puţin 15 ţări membre sau de către ţările membre ce deţin în total ¼ din puterea totală de vot.
b) Consiliul Executiv (Executive Board) în calitate de organ de decizie răspunde de conducerea activităţii FMI şi exercită atribuţiile delegate de Consiliul Guvernatorilor.
Consiliul Executiv este format din directori executivi şi din supleanţi. Ţările membre care deţin o cotă de participare mai mare la formarea resurselor FMI au dreptul să numească un director executiv şi anume: SUA, Marea Britanie, Germania, Franţa, Japonia. În cazul în care monedele unor ţări membre se utilizează pe scară largă în tranzacţiile FMI, ţările respective pot fi autorizate să desemneze un director executiv (Canada - 1958, Italia - 1968, Arabia Saudită - 1978). Ceilalţi directori executivi (19) se aleg pe ţări sau grupe de ţări membre. În vederea reprezentării cu un director executiv România face parte din grupul de ţări format din Armenia, Bulgaria, Cipru, Bulgaria, Georgia, Israel, Moldova, Olanda şi Ucraina. Consiliul Guvernatorilor poate decide printr-o majoritate de 85% din puterea de vot majorarea sau micşorarea numărului directorilor executivi (anexa 5).
86
86 Articles of Agreement, International Monetary Fund, Washington DC, 1985, art. XII, sect. 2, p. 33.
Gheorghe Voinea 109
Consiliul Executiv adoptă decizii în problemele curente, supraveghează politicile în domeniul cursului de schimb, aprobă programele de asistenţă financiară către ţările membre, elaborează studii asupra impactului politicilor promovate de ţările membre.
c)Comitetul Financiar şi Monetar Internaţional care a înlocuit Comitetul Interimar, conform deciziei reprezentanţilor ţărilor membre la FMI din anul 1999, are misiunea să supravegheze funcţionarea şi adaptarea sistemului financiar şi monetar internaţional la realităţile economice, continuarea procesului de ajustare, să examineze evoluţia lichidităţiii internaţionale şi transferul real de resurse către ţările în curs de dezvoltare.
Comitetul Financiar şi Monetar urmăreşte perturbările care ameninţă stabilitatea sistemului financiar, formulează propuneri de evitare, oferă consultanţă Consiliului Executiv. Comitetul Financiar şi monetar este format din miniştrii finanţelor care sunt guvernatori ai ţărilor membre.
d)Grupul celor 20 miniştri de finanţe şi guvernatori ai băncilor centrale din cadrul Fondului Monetar Internaţional creat în septembrie 1999 în calitate de forum internaţional pentru ţările industriale, economiile pieţelor emergente pentru a promova stabilitatea financiară internaţională.
e)Comitetul dezvoltării (Developement Comitte) este format din guvernatori
de la FMI şi de la BIRD pentru a analiza fluxurile financiare către ţările în curs de
dezvoltare şi a propune măsuri de îmbunătăţire.
f)Directorul general (Managing Director) al Fondului Monetar Internaţional este ales de către Consiliul Executiv pe o perioadă de 5 (cinci) ani cu posibilitatea de prelungire a mandatului. Directorul General al FMI participă la reuniunile Consiliului Guvernatorilor, ale Comitetului Financiar şi Monetar şi ale Comitetului Dezvoltării. Directorul General al FMI este preşedintele Consiliului Executiv, dar nu dispune de drept de vot, decât în caz de balotaj, este şeful personalului şi răspunde de execuţia bugetului (anexa 6).
Directorul General al FMI este sprijinit în activitate de către un prim director adjunct şi de către doi directori adjuncţi.
Fondul Monetar Internaţional este organizat pe departamente de servicii funcţio- nale şi speciale, departamente zonale, informaţii şi servicii de sprijin.
Deciziile organelor de conducere ale FMI se adoptă cu majoritatea voturilor exprimate. Fiecare ţară membră dispune de câte un vot suplimentar pentru fiecare fracţiune de cotă echivalentă cu 100.000 Drepturi Speciale de Tragere.
N v 250
Cp
100.000
Cele 250 de voturi de bază care sunt atribuite fiecărei ţări membre reflectă aplicarea principiului egalităţii ţărilor membre, iar voturile suplimentare protejează interesele ţărilor membre care deţin cote de participare mari.
Unele decizii ale organelor de conducere ale FMI se adoptă cu majoritate simplă a voturilor exprimate de către ţările membre. Conform statutului Fondului Monetar Internaţional deciziile importante ale organelor de conducere ale FMI se adoptă cu o majoritate calificată.
Majorităţile calificate în vederea adoptării unor decizii ale FMI au crescut de la nouă prevăzute în statutul iniţial la peste 50 după al doilea amendament la statutul FMI. Dintre deciziile care se adoptă pe bază de majorităţi calificate se pot menţiona cele care se referă la cotele de participare, admiterea de noi membri, DST, accesul la resurse, suspendarea calităţii de membru, alocarea DST.
110 Finanţe internaţionale
Majorităţi calificate necesare adoptării unor decizii de către organele de conducere ale FMI
Tipuri de decizii Ajustarea cotelor de participare
Sistemul de adoptare a deciziilor organelor de conducere ale FMI în funcţie de cotele de participare este criticat de unele ţări membre care solicită ca deciziile ce interesează toate ţările să se adopte cu aceeaşi putere de vot.
11.4 Resursele Fondului Monetar Internaţional
Resursele Fondului Monetar Internaţional se grupează în resurse ordinare sau obişnuite şi resurse împrumutate.
Resursele ordinare ale Fondului Monetar Internaţional provin din cotele de participare ale ţărilor membre în valută, în DST, şi monedă naţională.
Cotele de participare ale ţărilor membre reprezintă parametri de bază în adoptarea unor decizii de către organele de conducere ale FMI:
• mărimea cotei de participare determină puterea de vot a fiecărei ţări membre; • tragerile în tranşe, aranjamentele stand by şi alte mecanisme de finanţare se
obţin în funcţie de cota de participare a unei ţări membre; • în funcţie de cota de participare se alocă Drepturi Speciale de Tragere ţărilor
membre. În conformitate cu prevederile statutului FMI din anul 1944 cota de participare a
unei ţări membre se achita în aur, valută şi monedă naţională. Partea vărsată în aur (tranşa aur) reprezintă suma cea mai mică, fie de 25% din cota de participare, fie de 10% din rezervele oficiale nete de aur şi dolari SUA. Diferenţa de 75% din cota de participare ce se plăteşte în monedă naţională exprimă „poziţia neutră" a unei ţări membre. Disponibilităţile în monedă naţională la nivelul de 75% din cotă pot fi influenţate de operaţiunile de răscumpărare. Conform statutului Fondului Monetar Internaţional ţările membre urmăresc ca prin operaţiunile de răscumpărare să nu se reducă disponibilităţile în moneda naţională sub 75% din cotă sau să se majoreze peste cota menţionată.
Din anul 1978, respectiv de la cea de a doua modificare a statutului Fondului Monetar Internaţional, cota de participare a unei ţări membre se exprimă în Drepturi Speciale de Tragere şi se achită în proporţie de 25% în valută şi 75% în monedă
87
naţională . Cota de participare a unei ţări membre la resursele FMI s-a determinat pe baza
unei relaţii de calcul care includea: 2% din produsul naţional brut (Y), 5% din rezervele de aur şi dolari SUA (R), 10% din valoarea medie a importului (M), şi 10% din variaţia maximă a exportului (X):
CP 0,02⋅ Y 0,05⋅R 0,10⋅M 0,10⋅ V⋅ (1 X / Y)
Cota de participare a unei ţări membre la resursele FMI cunoscută sub denumirea de „Formula de la Bretton Woods" s-a revizuit în anii 1962/1963, respectiv s-au redefinit variabilele componente şi coeficienţii de determinare, deoarece cotele de participare nu mai exprimau dimensiunile economiilor ţărilor membre şi importanţa lor în cadrul economiei mondiale.
87 Articles of Agreement, International Monetary Fund, Washington D.C., 1985, art. III p.3
Gheorghe Voinea 111
Formula de calcul a cotei de participare a unei ţări membre s-a modificat prin aplicarea unor coeficienţi care au reflectat evoluţia produsului intern brut, a comerţului
88
internaţional şi a rezervelor valutare . Cota de participare a unei ţări membre depinde de produsul intern brut din anul
premergător celui în care ţara devine membră a FMI (Y), de media lunară a rezervelor valutare (R), de media lunară a plăţilor curente din ultimii cinci ani (P) şi de media anuală a încasărilor curente premergătoare celor cinci ani (C) şi de variabilitatea venitu- rilor curente (VC).
COTA 0,00045⋅ Y 0,05281008⋅R 0,39⋅(P C)1,0432⋅ VC
În conformitate cu prevederile statutului Fondului Monetar Internaţional, Consiliul Guvernatorilor este împuternicit să dezbată şi să aprobe revizuirea cotelor de participare cu o majoritate de 85% din puterea totală de vot la intervale nu mai mari de cinci ani.
Evoluţia numărului ţărilor membre ale FMI şi a cotelor de participare
Creşterea cotei de participare a unei ţări membre intră în vigoare din momentul aprobării de către organele de conducere ale ţărilor şi al virării integrale a sumei datorate. În totalul resurselor ordinare ale FMI, cotele de participare mai mari sunt deţinute de SUA, Germania, japonia, Franţa.
Împrumuturile completează resursele ordinare ale FMI în cazul în care cerinţele de finanţare ale ţărilor membre sunt mai mari. Consiliul Guvernatorilor decide asupra mărimii, condiţiilor şi termenelor pentru contractarea unor împrumuturi din orice surse, dar pe baza consimţământului emitentului monedei împrumutate.
În cazul manifestării unor dereglări în evoluţia sistemului valutar, Fondul Monetar Internaţional poate să împrumute o sumă de la Grupul celor 10 ţări industriale pe baza Aranjamentelor Generale de împrumut (General Arrangements to Borrow) (GAB).
Aranjamentele Generale de Împrumut au fost iniţiate în anul 1962 în vederea majorării resurselor necesare finanţării acţiunilor de prevenire sau combaterii unor crize în sistemul valutar, pe seama împrumuturilor contractate de Fondul Monetar Internaţional de la grupul ţărilor dezvoltate (G10): SUA, Germania, Japonia, Marea Britanie, Franţa, Italia, Canada, Olanda, Belgia, Suedia şi din anul 1964 Elveţia (G11).
Rata de lichiditate a resurselor Fondului Monetar Internaţional depinde de raportul dintre rata resurselor nete disponibile neangajate şi obligaţiile lichide. Rata de
88 Vezi: Anand G. Chandavarkar, The International Monetary Fund, Its Organisation and Activities, International Monetary Fund, Washington DC, 1984, p. 12. 89 Financial Organization and Operations of the IMF, International Monetary Fund, Washington DC, 1995, p. 28.
112 Finanţe internaţionale
lichiditate a crescut de la 44,8% la 89,2% în urma celei de a unsprezecea modificări a cotelor de participare ale ţărilor membre.
11.5 Politicile şi facilităţile de finanţare asigurate de Fondul Monetar
Internaţional
A. Principiile aşezate la baza accesului ţărilor membre la resursele Fondului Monetar Internaţional
a) Acces egal la resursele Fondului Monetar Internaţional
Resursele Fondului Monetar Internaţional se pun la dispoziţia ţărilor membre în mod uniform. Statutul FMI nu face deosebiri în accesul ţărilor membre la resursele financiare. Resursele se utilizează de către un membru pe baza principiului tratamen- tului egal şi nediscriminatoriu în vederea realizării politicilor economice şi sociale.
Uneori, principiul egalităţii accesului sau al uniformităţii tratamentului este criticat invocându-se faptul că drepturile şi obligaţiile nu au efecte echivalente asupra ţărilor membre, deoarece unele obligaţii pot fi mai oneroase, iar unele drepturi mai benefice.
b) Accesul la resursele FMI depinde de situaţia balanţei de plăţi
Statutul FMI menţionează că resursele financiare se acordă în funcţie de situaţia balanţei de plăţi externe a unei ţări membre. Deficitul balanţei de plăţi externe are un caracter complex deoarece reflectă efectele diverşilor factori cantitativi şi calitativi. Asistenţa financiară a Fondului Monetar Internaţional sprijină membrii să corecteze dezechilibrele din balanţele de plăţi. În acelaşi timp, Fondul Monetar Internaţional susţine programele ce se aplică de ţările membre şi pe seama asistenţei financiare din alte surse, respectiv creditori privaţi, oficiali sau în calitate de intermediari ce asigură redistribuirea fondurilor de la ţările cu surplus la ţările cu deficit al balanţei de plăţi.
Accesul la resursele Fondului Monetar Internaţional este dependent de necesită- ţile membrilor privind balanţa de plăţi precum şi de capacitatea de ajustare a economiei şi de restituire a sumelor către FMI.
c) Asigurarea accesului liber la resursele FMI
În spiritul acestui principiu, operaţiile ţărilor membre cu FMI se realizează la iniţiativa acestora. Conform menţiunilor din statutul FMI, relaţiile unei ţări membre cu Fondul Monetar Internaţional se derulează la cererea ţării respective. Din acest principiu rezultă prerogativele suveranităţii ţărilor membre asupra politicilor economice şi financiare. Recunoaşterea autonomiei ţărilor membre în formularea şi fundamentarea politicilor economice nu exclude examinarea de către FMI a programelor şi politicilor ţărilor membre.
Ţările membre pot fi încurajate să adopte unele programe şi măsuri în vederea reducerii deficitului balanţei de plăţi externe pe seama resurselor ordinare atunci când se constată un dezechilibru al balanţei de plăţi sau pentru a preveni un dezechilibru extern.
d) Condiţionalitatea în utilizarea resurselor FMI
Ţările membre care solicită acces la resursele FMI se angajează să formuleze şi să implementeze programe economice. Cu excepţia tragerilor în cadrul tranşei de rezervă care sunt necondiţionate, celelalte forme de acces la resursele Fondului Monetar Internaţional implică elaborarea şi aplicarea unor programe economice prin care ţările acţionează în direcţia eliminării dezechilibrului balanţei de plăţi.
Principiul condiţionalităţii în utilizarea resurselor FMI urmăreşte să asigure certitudinea că ţara care solicită o sumă de la FMI va acţiona în vederea eliminării
Gheorghe Voinea 113
91
Obiectivele şi programele elaborate de o ţară membră în vederea obţinerii resur- selor de la FMI se prezintă într-o scrisoare de intenţie a guvernului către Consiliul Executiv al FMI. Politicile şi măsurile pe care urmează să le implementeze ţara membră cu sprijin financiar de la FMI necesită o fundamentare pe termen mediu pentru a asigura o creştere economică durabilă, sporirea productivităţii muncii şi a veniturilor.
Programele elaborate de o ţară membră în vederea finanţării de către FMI au drept coordonate principale creditele bancare, deficitele bugetare, produsul intern brut, rezervele internaţionale. Unele mărimi cantitative se consideră criterii de performanţă pe care ţările membre se angajează să le îndeplinească pentru a menţine accesul la resursele Fondului Monetar Internaţional.
Fondul Monetar Internaţional urmăreşte modul în care ţara membră fundamen- tează obiectivele, selectează priorităţile economice, identifică şi elimină factorii care au provocat dezechilibrul din balanţa de plăţi.
Ţara membră este solicitată să îndeplinească anumite condiţii înainte de încheie- rea unui aranjament stand by pentru a exista certitudinea că resursele FMI se vor utiliza pentru realizarea politicilor elaborate.
92
Uneori , Fondul Monetar Internaţional este criticat pentru faptul că aplică un model ţărilor cărora le acordă asistenţă financiară fără a ţine seama de particularităţile economiei lor. Fondul Monetar Internaţional urmăreşte reformele macroeconomice, recomandă devalorizarea monedei pentru restabilirea schimburilor externe, măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi creşterea dobânzilor. Devalorizarea nu restabileşte în toate cazurile echilibrul extern.
B. Politici de finanţare Politicile şi facilităţile de finanţare ale FMI depind de factorii care au determinat
dezechilibrul şi de cuantumul deficitului balanţei de plăţi externe. Potenţialele facilităţi de finanţare ale FMI se grupează în mecanisme obişnuite sau trageri normale, facilităţi speciale de finanţare, facilităţi de finanţare destinate ţărilor cu produs intern brut pe locuitor redus, facilităţi de finanţare administrate de FMI.
Tragerile asupra FMI reprezintă operaţiunile de solicitare şi acordare a unor resurse pe termen scurt în vederea echilibrării balanţei de plăţi. Ţările membre care înregistrează un deficit al balanţei de plăţi şi au nevoie de o sumă în valută pentru acoperirea deficitului pot cumpăra suma de la FMI în schimbul unor sume echivalente în monedă proprie sau DST. La termenul de rambursare ţările îşi răscumpără suma în monedă proprie prin intermediul sumelor în valute sau în DST.
Mecanismul cumpărărilor (purchase) şi al răscumpărărilor se desfăşoară astfel: • ţara membră declarată eligibilă pentru utilizarea resurselor FMI printr-o anumită
politică îşi manifestă opţiunea pentru o monedă pe care doreşte să o cumpere;
90
91
92
90
Exigenţele FMI la acordarea asistenţei financiare către ţările membre se justifică prin faptul că asigură protecţia resurselor şi accelerarea procesului de ajustare în ţările beneficiare.
Dacă dezechilibrul extern se datorează unor factori temporari care determină scăderea încasărilor din exporturi ţara membră se angajează să aplice anumite politici economice în vederea restabilirii echilibrului. Programul de ajustare depinde de dezechilibrul manifestat în balanţa de plăţi externe a ţării membre şi de factorii care îl determină. În cazul în care corectarea dezechilibrului necesită schimbări structurale perioada necesară ajustării este mai mare datorită transformării factorilor de producţie .
cauzelor dezechilibrului extern şi va fi în măsură să răscumpere moneda naţională de la Fond în termenul stabilit .
Vezi Ariel Buira, Reflections on the International Monetary System, Princeton University, New Jersey, 1995, p. 24. Articles of Agreement, International Monetary Fund, Washington DC, 1985, art. V, p.14-15. Vezi: Patrick Lenain, FMI-ul, Editura CNI Coresi S.A., Bucureşti, 2000, p. 73.
114 Finanţe internaţionale
• FMI solicită depozitarului ţării membre a cărei monedă este cumpărată să debiteze contul nr. 1 FMI şi să crediteze contul desemnat de ţara cumpărătoare cu suma corespunzătoare;
• ţara cumpărătoare creditează contul nr. 1 al FMI cu echivalentul în monedă naţională al sumei cumpărate în valută;
• la termen se răscumpără suma în monedă naţională în schimbul unei sume echivalente în valuta cumpărată.
Suma totală pe care o ţară membră poate să o tragă asupra FMI în diverse monede depinde de cota de participare şi de mărimea depozitelor în monedă naţională.
a) Politica tranşei de rezervă Fiecare ţară membră dispune de o tranşă de rezervă la FMI (denumită tranşa aur
până în anul 1978), în cadrul căreia se pot efectua trageri destinate acoperirii deficitului balanţei de plăţi care nu sunt condiţionate de implementarea unor politici economice.
Fig. 11.1 Poziţia tranşei de rezervă 93
Cazul (a) - un membru care a plătit în întregime cota sa de subscripţie şi nu şi-a exercitat dreptul de tragere asupra poziţiei tranşei de rezervă. Poziţia tranşei de rezervă remunerate este egală cu diferenţa dintre norma membrului şi deţinerile Fondului în moneda membrului.
Cazul (b) - ţara membră şi-a exercitat în întregime dreptul de tragere asupra poziţiei tranşei de rezervă.
Cazul (c) - ţara membră utilizează resursele Fondului, dar nu şi-a exercitat dreptul de tragere asupra poziţiei tranşei de rezervă.
Cazul (d) - ţara membră utilizează resursele Fondului în completarea dreptului de tragere asupra poziţiei tranşei de rezervă.
Cazul (e) - Fondul a folosit moneda ţării membră şi îi plăteşte o remuneraţie pentru diferenţa între cota sa şi deţinerile Fondului în moneda membrului.
b) Politica tranşelor de credit
Tragerile normale se efectuează în patru tranşe de credit care reprezintă fiecare 25% din cota de participare. Dreptul total de tragere se cifrează la 125% din cota subscrisă de ţara membră din care 25% reprezintă tranşa de rezervă şi 100% patru tranşe succesive de credit ce se acordă în fiecare an.
Tragerile normale se împart în prima tranşă şi următoarele patru, în vederea reflectării condiţionării graduale. Resursele în cadrul primei tranşe se obţin dacă se confirmă aplicarea unor măsuri în scopul înlăturării dezechilibrului din balanţa de plăţi.
93 Financial Organization and Operations of the IMF, Treasure's Departament, International Monetary Fund, Washington DC, 1995, p. 39.
Gheorghe Voinea 115
Tranşele următoare se acordă pe măsura elaborării şi aplicării unor programe de reajustare economică. Cumpărările în cadrul tranşelor superioare sunt asemănătoare cu asistenţa financiară pe bază de acord stand-by.
c) Aranjamentele stand-by
Aranjamentele stand-by reprezintă înţelegeri prin care ţările membre au dreptul de a cumpăra o sumă într-o anumită valută de la FMI, în cursul unei perioade date, dacă respectă criteriile şi condiţiile stabilite.
Conform statutului FMI aranjamentul stand-by exprimă „o decizie a FMI prin care o ţară membră are dreptul să cumpere o sumă într-o valută din contul de resurse generale până la un nivel specificat în condiţii stabilite şi în cadrul unei perioade determinate".
Limitele accesului la tranşele de credit şi la facilităţile speciale
Facilităţi sau politici Aranjamente stand by şi extinse Anual Cumulative Facilităţi speciale Facilitatea compensatorie Finanţare contigentată Facilitatea de ajustare structurală
Limite %
100 300
45
185
94
Aranjamentele stand-by în calitate de mecanisme de finanţare ale ţărilor membre de către FMI se deosebesc prin următoarele: • durata este cuprinsă între 12-24 luni sau 3-5 ani la un acord extins. Aranjamentele
stand-by pentru perioada de 12-24 luni urmăresc finanţarea deficitelor temporare sau ciclice ale balanţei de plăţi. Deficitele balanţei de plăţi care sunt determinate de schimbările structurale ale producţiei şi comerţului sau unor distorsiuni de lungă durată în preţuri şi costuri necesită programe pe durate mai extinse;
• aranjamentul prevede termenii şi condiţiile privind eşalonarea cumpărărilor şi criteriile de performanţă pe care trebuie să le îndeplinească ţara membră, nivelul minim al rezervelor, cuantumul şi scadenţa datoriilor pe termen mediu şi scurt, plafoane pentru credite, evitarea aplicării unor restricţii asupra plăţilor şi transferurilor curente;
• cumpărările sunt eşalonate la anumite termene la care resursele sunt disponibile; • eşalonarea tragerilor la aranjamentele stand-by depinde de politicile şi măsurile de
ajustare aplicate de ţara respectivă, precum şi de momentele calculării unor agregate macroeconomice (bugetul de stat, creditul bancar, exporturile, rezervele);
• prin intermediul eşalonării cumpărărilor în funcţie de criteriile de performanţă se aplică condiţionalitatea în utilizarea resurselor financiare ale FMI. În acelaşi timp se întăreşte certitudinea FMI de utilizare a resurselor financiare în scopurile solicitate şi ţara poate să obţină finanţare din alte surse deoarece sunt garantate cu programele de ajustare economică implementate de ţara membră;
• acordurile de credit stand-by nu reprezintă acorduri internaţionale şi nu implică utilizarea termenilor de natură contractuală;
• acordurile stand-by includ clauze ce prevăd desfăşurarea unor consultaţii între reprezentanţii FMI şi ţările membre pe toată perioada aranjamentului;
• programele de ajustare finanţate pe baza aranjamentelor stand-by se analizează periodic în şedinţele Consiliului Executiv.
94 Annual Report 2003, International Monetary Fund, Washington D.C., p.64-65
116 Finanţe internaţionale
d) Facilitatea de finanţare extinsă (Extended Fund Facility - EFF)
Fondul Monetar Internaţional a instituit în anul 1974 facilitatea extinsă în vederea asigurării asistenţei financiare ţărilor membre pentru perioade mai mari şi în procente mai ridicate faţă de cota de participare. Facilitatea extinsă se adresează ţărilor membre ale căror economii înregistrează dezechilibre structurale în producţie, în comerţ, distorsiuni în nivelul preţurilor şi al costurilor. Prin intermediul acestei facilităţi, Fondul Monetar Internaţional finanţează programele de ajustare pe termen mediu care se implementează de către ţările membre.
e) Politica accesului lărgit - Extended Acces Policy (1981-1992)
În anul 1981, Consiliul Executiv a aprobat politica accesului lărgit la resursele FMI pentru a oferi asistenţă financiară ţărilor membre peste tranşele superioare ale aranjamentelor stand-by pe baza condiţionalităţii în funcţie de criteriile de performanţă.
1/2
Răscumpărările se efectuau în rate egale trimestriale între 3 -7 ani de la momentul cumpărării. După revizuirea cotelor de participare din anul 1992 s-a renunţat la politica accesului lărgit.
C. Facilităţi speciale de finanţare Fondul Monetar Internaţional acordă asistenţă financiară ţărilor membre care se
confruntă cu dezechilibre ale balanţelor de plăţi ce sunt determinate de anumiţi factori economici. Asistenţa financiară în cadrul facilităţilor speciale este adiţionată celei oferite prin mecanismele normale de finanţare, ceea ce înseamnă că tragerile în cadrul acestor facilităţi nu reduc sumele pe care ţara respectivă le trage în tranşe sau obţine prin aranjamente stand-by.
a) Facilitatea finanţării compensatorii şi contingentate (Compensatory and Contingenty Financing Facility - CCFF)
Finanţarea compensatorie a fost instituită în anul 1963 în vederea asigurării asistenţei financiare a ţărilor membre care înregistrau deficite ale balanţelor de plăţi determinate de reducerea încasărilor din exportul de bunuri şi servicii. Tragerea suplimentară în vederea acoperirii sumelor neîncasate din exporturi reprezenta 25% din cota de participare, iar în anul 1996 s-a majorat la 50%.
În anul 1979, facilitatea finanţării compensatorii a fost extinsă pentru a acoperi reducerea veniturilor din serviciile de turism şi din resursele provenite de la persoanele rezidente în străinătate. În anul 1981 facilitatea a fost lărgită pentru a compensa defici- tele din balanţele comerciale ale ţărilor importatoare de produse cerealiere. În anul 1988 în sfera acestei facilităţi s-au inclus deficitele ţărilor importatoare de petrol. În anul 1990 finanţarea compensatorie s-a extins pentru a acoperi veniturile nerealizate din servicii de tranzit internaţional şi construcţii.
Deficitul rezultat din evoluţia exporturilor pe o perioadă de 12 luni anterioare formulării cererii de tragere se determină prin compararea veniturilor efective din perioada respectivă cu veniturile din export pe termen mediu (cinci ani).
Finanţarea compensatorie se asigură unei ţări membre până la cota de 20% din cota de participare, în cazul reducerii pe termen scurt a veniturilor din exporturi, de 23% în situaţia creşterii importului de cereale, 20% în cazul finanţării contigentate.
Tragerile din cadrul finanţării compensatorii se acordă independent de utilizarea tranşelor de credit normale. Termenul de răscumpărare a sumelor trase în cadrul finan- ţării compensatorii este de 3 ½ până la 5 ani.
95
95 Vezi: Louis M. Goreux, Compensatory Financing Facility, International Monetary Fund, Washington D.C., Pamphlet, Series nr. 34
Gheorghe Voinea 117
b) Facilitatea de transformare sistemică (Systemic Transformation Facility (STF)
Facilitatea transformării sistemice a fost instituită în 1993 în vederea sprijinirii ţărilor din Europa de Est care au înregistrat deficite ale balanţelor de plăţi datorită unor transformări profunde din comerţul internaţional, respectiv ca urmare a trecerii comer- ţului la principiile de piaţă care a determinat creşterea importurilor şi reducerea veniturilor din exporturi.
Ţările membre care beneficiază de resurse prin facilitatea de transformare siste- mică întocmesc o listă ce reflectă politicile economice, programele macroeconomice, măsurile fiscale, se angajează să nu aplice noi restricţii şi să coopereze cu parteneri comerciali.
Finanţarea prin facilitatea de transformare sistemică se acordă în două tranşe, şi anume: prima la data aprobării facilităţii şi a doua tranşă poate fi disponibilă după şase luni, dar nu mai târziu de 12 luni după prima cumpărare în funcţie de cooperarea ţării membre şi de politicile implementate.
Accesul la facilitatea de transformare sistemică s-a ridicat până la 50% din cota ţării membre şi răscumpărările s-au efectuat într-o perioadă de 4 ½ la 10 ani de la prima cumpărare.
D. Facilităţi de finanţare destinate ţărilor cu produs intern brut pe locuitor redus
Facilitatea de ajustare structurală (Structural Adjustment Facility - SAF) Facilitatea de ajustare structurală a fost creată în anul 1986 în vederea sprijinirii
ţărilor în curs de dezvoltare care înregistrează scăderea veniturilor din exporturi datorită unor dezechilibre economice, iar ţările se angajează să aplice programe de ajustare structurală şi macroeconomică pe termen mediu.
Ajustarea structurală reflectă ameliorarea modului de funcţionare a
economiei prin dezvoltarea capacităţii de producţie şi promovarea progresului
economic. Pe de altă parte se pune accentul pe măsuri care vizează creşterea
potenţialului de producţie şi pe supleţea pieţei bunurilor.
Asistenţa financiară prin facilitatea de ajustare structurală este menită să susţină programele de ajustare macroeconomică şi reformele structurale pe termen mediu de 3 ani.
Tragerile în cadrul acestei facilităţi se efectuează anual şi răscumpărările se realizează în cadrul unei perioade de 10 ani cu o durată de graţie de 5 ½ ani. Limita maximă a accesului prin această facilitate este de 50% din cota de participare a ţării membre.
Obiectivele, eligibilitatea, condiţiile şi trăsăturile programului ce se finanţează prin această facilitate sunt comparabile cu cele prevăzute la facilitatea de ajustare structurală, dar se deosebesc prin faptul că programul detaliat din fiecare an reflectă nivele trimestriale şi criterii de realizare semianuale, deoarece dezechilibrele implică o perioadă mai mare de ajustare economică. Împrumuturile se acordă semianual şi rambursările se efectuează în cadrul unei perioade cuprinse între 5 ½ şi 10 ani.
b) Iniţiativa pentru ţările sărace foarte îndatorate 96
A fost instituită pentru a oferi asistenţă directă ţărilor eligibile ce practică politici economice sănătoase, pentru a le sprijini în reducerea poverii datoriei externe.
96 Vezi: Annual Report, International Monetary Fund, 2001, p. 50
118 Finanţe internaţionale
Lansată în anul 1996 „Iniţiativa pentru ţările sărace foarte îndatorate" a determinat reunirea creditorilor multilaterali, a altor creditori oficiali bilaterali şi comerciali pentru a analiza modalităţile de reducere a datoriilor ţărilor sărace.
Iniţiativa pentru ţările sărace foarte îndatorate se aplică în următoarele etape: • ţara înregistrează pentru trei ani consecutivi performanţe şi dezvoltă împreună cu
societatea civilă un document strategic pentru reducerea sărăciei; • Clubul de la Paris asigură reeşalonarea serviciului datoriei; • alţi creditori bilaterali şi comerciali aplică acelaşi tratament datoriilor ţării; • instituţiile multilaterale acordă sprijin ţării în cadrul programelor de ajustare
sprijinite de Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional; În cadrul primei etape, pe baza strategiilor unei ţări de reducere a sărăciei şi de
creştere economică, se pot reeşalona datoriile de către Clubul de la Paris şi alţi creditori iar FMI şi Banca Mondială apreciază dacă ţara este eligibilă pentru a primi asistenţă financiară.
În a doua etapă sunt urmărite anumite obiective: • ţara înregistrează rezultate notabile în implementarea politicilor de reducere a
sărăciei şi de creştere economică; • Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional asigură asistenţă financiară
temporară; • Clubul de la Paris poate să decidă reeşalonarea datoriilor în proporţie mai mare; • alţi creditori bilaterali şi comerciali asigură reducerea datoriei în termeni
comparabili; • alţi creditori multilaterali decid reducerea temporară a datoriei în mod discreţionar; • creditorii acordă asistenţă în cadrul unei strategii de reducere a sărăciei
fundamentate de guvern, cu participarea societăţii civile şi a comunităţii creditorilor.
c) Facilitatea pentru reducerea sărăciei şi creştere economică
Această facilitate se adresează ţărilor care acţionează pentru reducerea sărăciei în contextul strategiei de creştere economică şi care împreună cu alte împrumuturi concesionale sprijină politicile macroeconomice aplicate de ţările respective.
Programele susţinute prin "Facilitatea privind reducerea sărăciei şi creşterea economică" sunt orientate în jurul unei strategii fundamentate de reducere a sărăciei, de către autorităţile unei ţări în consultare cu societatea civilă şi cu sprijinul comunităţii internaţionale.
E. Facilităţi administrate de FMI Fondul Monetar Internaţional oferă asistenţă financiară prin facilităţi separate
care se asigură din resurse gestionate în numele ţărilor membre şi nu sunt incluse în resursele generale.
Facilitatea suplimentară de rezervă Facilitatea suplimentară de rezervă reprezintă o modalitate de finanţare pe
termen scurt introdusă în anul 1997 pentru a sprijini membrii care se confruntă cu dificultăţi excepţionale ale balanţei de plăţi determinate de pierderea pieţelor. În vederea finanţării prin această facilitate se solicită implementarea unor politici de ajustare care să corecteze dezechilibrele din balanţa de plăţi.
Accesul la această facilitate nu se supune limitelor uzuale, ci se fundamentează pe baza cerinţelor de finanţare ale membrilor, a capacităţii lor de rambursare, a calităţii programelor şi a rezultatelor obţinute în utilizarea resurselor FMI. Finanţarea se reali- zează în termen de maximum un an şi rambursarea în interval de un an şi jumătate.
Liniile de credit contingentate (Contingent Credit Lines - CCL) reprezintă o facilitate adiţională de natură preventivă ce se adresează ţărilor vulnerabile, dar neatinse de criză Liniile de credit contingentate se aprobă pentru doi ani şi se revizuiesc după un
Gheorghe Voinea 119
an de funcţionare. Prin intermediul liniilor de credit se pot susţine politici economici viabile, politici de susţinere a ratei de schimb şi de încurajare a sectorului privat.
Liniile de credit contingentate se adresează ţărilor care se confruntă cu o pierdere potenţială a accesului la pieţele internaţionale de capital. Criteriile de eligibilitate sunt reprezentate astfel:
• în momentul acordării liniei de credit ţara destinatară să fie considerată a avea nevoie de împrumut de la FMI;
• Consiliul Executiv al FMI elaborează previziuni economice asupra ţării şi asupra progreselor în îndeplinirea standardelor de politică economică;
• ţara promovează relaţii constructive cu creditorii săi privaţi şi adoptă măsuri pentru reducerea vulnerabilităţii externe;
În schimbul sumelor utilizate de ţările membre prin diferite mecanisme şi tehnici se plătesc dobânzi şi comisioane Fondului Monetar Internaţional.
Fondul Monetar Internaţional plăteşte dobânzi ţărilor membre pentru deţinerile lor în monedele proprii peste nivelul care exprimă poziţia neutră.
Asistenţa tehnică a Fondul Monetar Internaţional Fondul Monetar Internaţional oferă ţărilor membre servicii care constau în
susţinerea unor programe de perfecţionare a pregătirii specialiştilor din ministerele de finanţe, bănci centrale, în cadrul Institutului Fondului Monetar Internaţional. Fondul Monetar Internaţional acordă asistenţa în domeniile elaborării bugetelor, managementul cheltuielilor publice, pieţei monetare şi valutare, contabilităţii, statisticii, dreptului, politicii fiscale şi managementului.
1. 2. 3.
4. 5.
6.
7.
8.
9.
ÎNTREBĂRI DE VERIFICARE
Care sunt obiectivele Fondului Monetar Internaţional? Ce funcţii îndeplineşte Fondul Monetar Internaţional? Ce obligaţii şi drepturi au ţările membre ale Fondului Monetar Internaţional? Care sunt organele de conducere ale FMI? Care este criteriul pe baza căruia se adoptă deciziile în cadrul organelor de conducere ale FMI? Explicaţi principiile aşezate la baza accesului ţărilor membre la resursele FMI? Care sunt cerinţele principiului condiţionalităţii aşezat la baza accesului ţărilor membre la resursele FMI? Prin ce se deosebeşte tragerea unei ţări membre asupra resurselor FMI în cadrul tranşei de rezervă? Care sunt trăsăturile unui aranjament stand-bay de obţinere a unor resurse financiare de la FMI?
10. Care sunt principalele facilităţi speciale de finanţare de către FMI şi care sunt exigenţele lor?
120 Finanţe internaţionale
CAPITOLUL 12
BANCA MONDIALĂ
Grupul Băncii Mondiale este format din Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare (AID), Corporaţia Financiară Internaţională (CFI), Agenţia de Garantare a Investiţiilor Multilaterale (MIGA), Centrul Internaţional de Soluţionare a Litigiilor privind Investiţiile (CISLI).
12.1 Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
(International Bank for Reconstruction and Development)
Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a fost creată pe baza
acordurilor Conferinţei Naţiunilor Unite şi Asociate de la Bretton Woods din anul 1944 pentru a facilita finanţarea investiţiilor destinate realizării proiectelor de reconstrucţie şi dezvoltare în ţările membre la data de 27 decembrie 1947 după aderarea a 27 de ţări membre. Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare este organizată sub
97
forma unei societăţi pe acţiuni , care posedă personalitate juridică proprie şi are capacitatea de a încheia contracte, de a achiziţiona şi dispune de bunuri mobile şi imobile şi de a institui proceduri legale.
a)Obiectivele Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare: 98
• sprijinirea reconstrucţiei şi dezvoltării economiei statelor membre prin investiţii de capitaluri în scopuri productive, inclusiv reconstrucţia economiilor distruse de război, reconversia ramurilor productive la nevoile de pace şi încurajarea dezvoltării ramurilor productive în ţările mai puţin dezvoltate;
• promovarea investiţiilor străine private pe calea acordării de garanţii sau a participării la credite şi alte investiţii ale sectorului privat, dacă capitalul privat nu este disponibil în termeni rezonabili să suplimenteze investiţiile private în scopuri productive;
• susţinerea creşterii echilibrate pe termen lung a comerţului internaţional şi menţinerea echilibrului balanţei de plăţi prin încurajarea investiţiilor internaţionale destinate dezvoltării ramurilor productive în statele membre, creşterii productivităţii muncii şi standardului de viaţă în teritoriile lor;
• coordonarea împrumuturilor acordate sau garantate de bancă cu împrumuturile din alte surse în vederea realizării cu prioritate a proiectelor de dezvoltare urgente şi eficiente în ţările membre;
• sprijinirea ţărilor membre în perioada postbelică de a realiza tranziţia de la economia de război la economia de pace şi în continuare de a urmări modul în care investiţiile internaţionale generează efecte asupra mediului de afaceri din teritoriile statelor membre;
97 Vezi: Dragoş Luchian, Banca Mondială, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1992; Jacques Fontanel, Organisations Economiques Internationales, Masson Droit, Sciences Economiques, 1992 98 Articles of Agreement BIRD, 1989, art. I
Gheorghe Voinea 121
99
nale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare au dreptul să numească un guvernator şi un supleant, să participe la adoptarea deciziilor, să primească credite pentru investiţii, să beneficieze de asistenţă tehnică, societăţile comerciale să participe la licitaţiile privind lucrările finanţate de bancă şi să participe la cooperarea financiar monetară în cadrul Fondului Monetar Internaţional.
Ţările membre se angajează să subscrie la capitalul băncii, să respecte principiile şi regulile băncii, respectiv statutul, să scutească de impozite şi taxe operaţiile băncii.
Orice stat membru se poate retrage în orice moment prin transmiterea unei notificări scrise către bancă la biroul principal. Retragerea devine definitivă la data la care se primeşte notificarea. În cazul în care un stat membru nu îşi îndeplineşte oricare din obligaţiile sale către bancă, i se poate suspenda calitatea de membru prin decizia Consiliului Guvernatorilor. Membrul suspendat va înceta automat să fie membru la un an de la data suspendării, cu excepţia cazului în care aceeaşi majoritate decide restabilirea calităţii de membru. În perioada suspendării statul membru nu poate să exercite nici un drept conferit de statut, cu excepţia celui de a se retrage, dar va avea toate obligaţiile.
c) Capitalul Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţii şi Dezvoltare
Capitalul propriu provine din contribuţiile statelor membre. Capitalul iniţial autorizat al BIRD a fost de 10 miliarde dolari SUA, fiind împărţit în 100.000 de acţiuni în valoare de 100.000 USD fiecare care au fost disponibile pentru subscriere membrilor . Capitalul social poate fi majorat, dacă se decide cu o majoritate de 3/4 din totalul voturilor.
Fiecare membru subscrie la capitalul social al BIRD în funcţie de un număr minim de părţi stabilit pentru membrii iniţiali, un număr pentru ceilalţi membri şi ţinând seama de unele reguli care specifică condiţiile de subscriere.
Suma subscrisă de fiecare stat membru se împarte astfel: • 20% se plăteşte sau varsă la cererea BIRD pentru a realiza operaţiunile sale;
• 80% se varsă către BIRD numai atunci când este necesar pentru a îndeplini
obligaţiunile cuvenite Băncii.
Diferenţa de 80% din subscripţia de capital se ţine în cont la Banca Centrală a ţării membre în vederea garantării împrumuturilor fiind denumită „capital apelabil".
Cotele subscrise se plătesc de către statele membre în proporţie de 2% din preţul fiecărei acţiuni în aur sau dolari SUA şi diferenţa de 18% în monedele membrilor băncii. În cazul în care, se constată că valoarea nominală a monedei unui stat membru s- a redus, ori, valoarea de schimb externă a monedei unui stat membru s-a depreciat în cadrul teritoriului său, membrul plăteşte BIRD într-un interval rezonabil o sumă adiţională proprie pentru a menţine valoarea la nivelul subscrierii iniţiale a cantităţii de monede. În situaţia în care valoarea nominală a monedei unui membru creşte, BIRD va restitui membrului, într-un interval de timp rezonabil o cantitate de monedă egală cu valoarea creşterii cursului.
Acţiunile BIRD nu pot fi ipotecate, nu pot constitui garanţii şi sunt transferabile numai către BIRD.
100
b) Calitatea de membru al băncii, drepturi şi obligaţii;
Calitatea de membru este acordată ţării care este membră a FMI la data şi în conformitate cu prevederile din statut (anexa 7). Ţările membre ale Băncii Internaţio-
99 Articles of Agreement, BIRD, art. II, secţ. 1 100 Articles of Agreement, BIRD, art. II sect. 2
122 Finanţe internaţionale
Capitalul de pe pieţele financiare internaţionale se mobilizează prin emisiunea şi vânzarea obligaţiunilor şi/sau prin credite bancare. Banca Internaţională pentru Recon- strucţie şi Dezvoltare îşi plasează obligaţiunile prin ofertă publică pe piaţa capitalurilor, prin băncile centrale şi organismelor internaţionale. Oferta publică se realizează prin intermediul grupurilor bancare de investiţii, agenţilor de schimb şi de plasament, organismelor publice şi băncilor comerciale.
Resursele Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare provin şi din veniturile nete realizate. Veniturile nete sunt expresia diferenţei dintre veniturile din plasamente, veniturile din împrumuturi, dobânzi şi comisioane şi cheltuielile privind dobânzile plătite la împrumuturile contractate de bancă, cheltuielile privind emisiunea şi plasarea titlurilor şi cheltuielilor administrative.
d) Organizarea şi conducerea Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
În vederea îndeplinirii obiectivelor menţionate, Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare dispune de un sistem de organe de conducere .
Consiliul Guvernatorilor este format din reprezentanţii ţărilor membre, respectiv un guvernator şi un supleant numiţi pentru un mandat de 5 ani. Consiliul Guvernatorilor poate delega Consiliului Executiv autoritatea de a exercita unele atribute cu următoarele excepţii şi anume: hotărăşte asupra admiterii de noi membri şi a determinării condiţiilor de admitere, asupra majorării sau reducerii capitalului social, asupra suspendării unui membru, asupra aranjamentelor de cooperare cu alte organizaţii internaţionale, asupra regulilor privind operaţiile băncii şi distribuirii venitului net.
Consiliul Guvernatorilor se întruneşte o dată pe an şi ori de câte ori decide Consiliul sau solicită Directoratul Executiv, sau dacă cer cinci membri sau membrii care deţin 1/4 din totalul voturilor. Consiliul Guvernatorilor se întruneşte în şedinţă dacă se îndeplineşte condiţia să fie prezenţi guvernatori care deţin o majoritate de 2/3 din numă- rul voturilor. Fiecare membru dispune de 250 voturi plus un vot adiţional pentru fiecare acţiune deţinută. Deciziile în cadrul organelor de conducere ale Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare cu unele excepţii se adoptă cu majoritate de voturi.
Directorii Executivi răspund de conducerea operaţiilor generale ale BIRD în conformitate cu atribuţiile delegate de Consiliul Guvernatorilor. Directoratul Executiv (Consiliul) este format din 12 directori executivi din care cinci pot fi numiţi de către membrii care deţin cel mai mare număr de acţiuni şi şapte sunt aleşi de către celelalte ţări membre pentru o perioadă de doi ani. Consiliul guvernatorilor poate să decidă cu o majoritate de 4/5 din totalul voturilor creşterea numărului de directori. Directorii Executivi sunt numiţi sau aleşi la fiecare doi ani. Fiecare director executiv numeşte un supleant care deţine puteri depline de a acţiona în cazul în care directorul lipseşte .
Directoratul Executiv funcţionează în sesiune continuă la sediul principal al Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi se reuneşte ori de câte ori se justifică de diferite activităţi şi operaţii. Directorii se pot întâlni şi decide dacă numărul asigură exercitarea a cel puţin 1/2 din totalul voturilor.
Preşedintele BIRD este ales de către Directorii Executivi pentru a conduce activitatea pe o perioadă de 5 ani, dar nu dispune de vot, decât în caz de egalitate. Preşedintele BIRD participă la şedinţele Consiliului Guvernatorilor, dar nu are drept de vot. El are în subordine personalul operativ, conduce operaţiunile curente ale băncii, răspunde de organizarea, numirea şi demiterea ofiţerilor şi a personalului (anexa 6).
Preşedintele, ofiţerii şi personalul Băncii, în exercitarea obligaţiilor, sunt legaţi numai de obiectivele şi atribuţiile Băncii şi de nici o altă autoritate. Pornind de la
101
102
101
102 Articles of Agreement, BIRD, art. V Articles of Agreement, BIRD, art. V, secţ. 4
Gheorghe Voinea 123
caracterul internaţional al instituţiei, se solicită membrilor să se abţină de la încercări de a influenţa preşedintele, ofiţerii şi personalul în exercitarea funcţiilor lor.
Preşedintele BIRD urmăreşte în numirea ofiţerilor şi personalului asigurarea standardelor de competenţă şi eficienţă tehnică şi promovarea criteriului geografic în recrutarea personalului.
Consiliul de Supraveghere este format din şapte persoane aprobate de Consiliul Guvernatorilor, inclusiv din reprezentanţi ai institutiilor bancare, comerciale şi industriale. Membrii Consiliului de Supraveghere au un mandat de doi ani. Consiliul de Supraveghere asigură asistenţă şi consiliere în probleme legate de politica generală şi se reuneşte anual.
Comitetele de Credit sunt formate din experţi selectaţi de către guvernatorul care reprezintă membrul în ale cărui teritorii se localizează proiectul şi unul sau mai mulţi membri ai personalului tehnic, care au misiunea să analizeze şi să raporteze asupra creditelor acordate.
Comitetul Dezvoltării examinează transferul resurselor către ţările în curs de dezvoltare şi analizează implicaţiile dezvoltării asupra economiilor ţărilor membre.
Comitetul de Politică Financiară colaborează cu Fondul Monetar Internaţional în examinarea unor probleme ale politicii financiare şi în formularea unor propuneri de îmbunătăţire a politicii de creditare.
e) Împrumuturile şi garanţiile acordate de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare acordă împrumuturi pe termen lung în vederea realizării unor programe de dezvoltare economică în ţările mem- bre care sunt garantate de guvern. Împrumuturile acordate de către Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare au sporit de la o periodă la alta. În acelaşi timp, s-a înregistrat o creştere a numărului proiectelor, ca urmare a implicării Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare în realizarea unor programe de dezvoltare în ţările membre şi în tranziţia la economia de piaţă din unele ţări.
Acordul de împrumut dintre o ţară membră şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare cuprinde condiţiile generale, împrumutul, execuţia proiec- tului, clauze financiare, data intrării în vigoare, reprezentantul împrumutului, tragerea sumelor din împrumut, iar în anexă se reflectă descrierea proiectului, achiziţionarea de servicii de consultanţă şi programul de implementare.
Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare susţine prin creditele acordate diverse sectoare din economiile ţărilor membre: agricultura, politicile econo- mice, electricitate, mediu, finanţe, multisectorial, petrol şi gaze, populaţie, sănătate şi alimentaţie, dezvoltare sector privat, managementul în sectorul public, protecţia socială, telecomunicaţii, transporturi şi dezvoltare urbană.
În totalul creditelor acordate pe sectoare de către Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Asociaţia Internaţională o pondere mai mare deţin creditele destinate dezvoltării agriculturii şi transporturilor, politicilor economice, petrolului şi energiei electrice. În acelaşi timp se observă o creştere a creditelor necesare îmbunătăţirii educaţiei, mediului, managementului în sectorul public, sănătăţii şi dezvoltării urbane. Un loc aparte în cadrul creditelor acordate de BIRD ţărilor membre îl ocupă cele pentru susţinerea protecţiei sociale în ţările care aplică programe economice de privatizare şi restructurare a întreprinderilor.
Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare acordă împrumuturile şi
garanţiile pe baza următoarelor condiţii 103 :
103 Articles et Agreement, BIRD, art. III, secţ. 4
124 Finanţe internaţionale
•
•
•
•
•
•
•
dacă membrul pe al cărui teritoriu este localizat proiectul nu este el însuşi solicitantul împrumutului, membrul, Banca Centrală sau o agenţie similară a membrului acceptabilă de către bancă, garantează în totalitate returnarea împrumutului şi plata dobânzii sau a altor datorii legate de împrumut; banca acordă împrumuturi şi garanţii, dacă solicitantul nu poate obţine împrumuturi în condiţii de piaţă rezonabile; un comitet (de credit) desemnat întocmeşte un document scris prin care recomandă proiectul după analiză; rata dobânzii, taxele sunt rezonabile şi programarea rambursării împrumutului depinde de proiect; garanţiile se acordă în funcţie de capacitatea solicitantului de a-şi îndeplini obligaţiile rezultate din împrumuturi şi pe baza principiului prudenţei; în garantarea unui credit făcut de alţi investitori, BIRD primeşte o compensaţie pentru riscul pe care şi-l asumă; creditele şi garanţiile se acordă pentru obiective legate de proiecte specifice de reconstrucţie ori de dezvoltare.
Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare nu impune condiţii asu- pra utilizării creditelor pe teritoriul unui stat membru, dar prin aranjamente urmăreşte folosirea creditului în scopurile pentru care a fost acordat pe baza criteriilor economice şi de eficienţă.
Împrumuturile se acordă de către Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare fie guvernelor statelor membre, fie unor societăţi comerciale sau instituţii publice. Împrumuturile de ajustare structurală sunt menite să sprijine ţările beneficiare în realizarea unor reforme economice care să asigure îmbunătăţirea echilibrului balanţei de plăţi externe şi susţinerea creşterii economice durabile.
Proiectele ce se propun spre finanţare Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare trebuie să îndeplinească criteriile economice de rentabilitate, calitatea gestiunii şi capacitate de rambursare şi garanţii.
Proiectele de investiţii pot proveni din proiectele strategice de dezvoltare a unor sectoare sau ramuri economice. Proiectul de investiţii este susţinut de studiul de fezabili- tate cu date şi informaţii privind capacitatea de producţie, dotări materiale, amplasament. Proiectul de investiţii este evaluat sub anumite laturi:
• latura economică, care reflectă raportul dintre efortul de investiţie şi efectele previzibile;
• date cu privire la amplasament, capacitate de producţie, procedee de execuţie, soluţii tehnologice, echipament;
• latura comercială, care se referă la achiziţionarea materialelor necesare producţiei şi desfacerea producţiei finite;
• latura financiară care exprimă încasările şi rezultatele financiare din momentul punerii în funcţiune a unui obiectiv de investiţii.
Proiectul ce se propune spre finanţare se analizează din punct de vedere al impactului unor factori cum sunt preţurile materiilor prime, salariile, preţurile produselor finite, competenţa cadrelor care realizează proiectul, structura întreprinderii şi gestiunea proiectului.
Din momentul punerii în funcţiune a unui obiectiv de investiţii, se realizează o evaluare care urmăreşte modul în care proiectul s-a încadrat în coordonatele iniţiale şi abaterile manifestate.
Bunurile şi serviciile necesare proiectelor de investiţii finanţate de BIRD se pro- cură pe bază de licitaţii internaţionale pentru a oferi şanse egale furnizorilor, a stimula executarea eficientă a proiectelor şi pentru a încuraja dezvoltarea producţiei în ţările beneficiare de împrumuturi.
Gheorghe Voinea 125
104
• termenii şi condiţiile dobânzii şi amortizării, scadenţa şi data de efectuare a fiecărui credit se determină de către bancă;
• contractele stipulează moneda sau monedele în care se vor efectua plăţile contractuale către bancă, iar la opţiunea solicitantului plăţile se pot efectua ca urmare a acordurilor cu banca în moneda unui membru, altul decât cel specificat în contract. În cazul creditelor acordate, suma totală plătibilă către bancă în orice monedă nu va depăşi în nici un moment suma totală a împrumuturilor contractate de către bancă şi plătibilă în aceeaşi monedă;
• dacă un membru are o nevoie acută de schimb, astfel încât serviciile oricărui credit contractat de acel membru sau garantat de acesta, ori de una din agenţiile sale, nu pot fi îndeplinite în maniera stipulată, membrul implicat poate apela la Bancă pentru o relaxare a condiţiilor de plată.
Banca poate să încheie aranjamente cu membrul implicat pentru a accepta plata serviciilor privind creditul în moneda membrului, pe o perioadă care nu depăşeşte trei ani şi menţinerea cursului pentru răscumpărarea acestei monede.
Cadrul Cuprinzător de Dezvoltare (Comprehensive Development Framework - CCO) 105
Cadrul cuprinzător de dezvoltare reprezintă o modalitate de abordare a dezvoltării economice a Băncii Mondiale care oferă direcţii de acţiune ţărilor în elaborarea programelor de dezvoltare.
Cadrul Cuprinzător de Dezvoltare presupune asigurarea anumitor condiţii: un guvern profesionist, un sistem deschis şi transparent de reglementare legislativă, un sistem financiar bine organizat şi supravegheat, un program social şi de protecţie socială accesibil, sisteme educaţionale şi de masă, program de îngrijire a sănătăţii, reţele energetice, de drumuri şi telecomunicaţii, politici de protecţie a mediului, programe de păstrare a culturii şi istoriei naţionale.
Cadrul Cuprinzător de Dezvoltare implică să fie conceput pe un orizont de timp care să concorde cu strategiile pe termen lung ce cuprind politici, programe şi proiecte de reformă. În cadrul său se urmăreşte interdependenţa dintre politici şi programe.
Prin intermediul Cadrului Cuprinzător de Dezvoltare Banca Mondială urmăreşte corelaţiile şi echilibrele dintre evoluţiile macroeconomice şi resursele financiare, precum şi trăsăturile lor.
Cofinanţarea sau împrumuturile „B"
Cofinanţarea reprezintă o metodă de asociere a fondurilor de la BIRD cu fondurile provenite din alte surse în vederea finanţării proiectelor de investiţii sau a unor programe de dezvoltare economică în ţările membre. Parteneri în operaţiunile de cofinanţare pot fi guvernele, organismele de creditare a exporturilor, băncile comerciale.
În operaţiunile de cofinanţare, Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare are misiunea să impulsioneze operaţiunile financiare, să evalueze şi supervi- zeze proiectele, să sprijine debitorii în realizarea unor relaţii de colaborare cu furnizorii şi organismele de creditare a exporturilor. Cofinanţarea urmăreşte creşterea şi stabilizarea fluxurilor de capitaluri private.
Băncile comerciale se asociază cu BIRD la acordarea împrumuturilor, pentru a asigura certitudinea rambursării creditelor la scadenţă. Cofinanţarea contribuie la
Contractele de credit dintre BIRD şi solicitanţi se încheie în conformitate cu anumite reguli :
104
105 Articles of Agreement, BIRD art. IV, secţ. 4 Vezi: Tribuna economică, nr. 44/1999
126 Finanţe internaţionale
încurajarea investiţiilor oficiale şi ale băncilor comerciale la realizarea fluxurilor de capital.
Din iulie 1982, BIRD a aplicat principiul dobânzii variabile la împrumuturile acordate, conform căruia dobânda se determină în funcţie de nivelul dobânzii de pe piaţa internaţională a capitalurilor. BIRD percepe dobândă numai pentru partea din împrumut efectiv cheltuită. La creditele aprobate, dar nedebursate se percepe un comision. În cadrul termenului de rambursare se acordă o perioadă de graţie.
12.2 Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare (AID) (International Development Association)
Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare a fost înfiinţată în anul 1960, în calitate de agenţie interguvernamentală în vederea creditării în condiţii avantajoase a ţărilor mai puţin dezvoltate din punct de vedere economic. Membrii Asociaţiei Internaţionale pentru Dezvoltare sunt ţări dezvoltate şi ţări în curs de dezvoltare.
Fondurile Asociaţiei Internaţionale pentru Dezvoltare se formează din: subscripţiile iniţiale ale membrilor, reconstituiri periodice (subvenţii) furnizate de ţările membre dezvoltate, contribuţii speciale sau voluntare, transfer de venit net de la BIRD, venitul net cumulat rezultat din activitatea agenţiei.
Împrumuturile de la Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare se obţin pe baza următoarelor criterii:
• nivelul de dezvoltare economică scăzut, reflectat de produsul intern brut pe locuitor; • ţara să se confrunte cu dezechilibre în balanţa de plăţi; • ţara să se angajeze într-un proces de dezvoltare economică prin politicile
promovate; • ţara să înregistreze o stabilitate din punct de vedere economic, financiar şi politic
pentru a justifica acordarea de împrumuturi destinate dezvoltării pe termen lung. Asistenţa financiară din partea Asociaţiei Internaţionale pentru Dezvoltare se
fundamentează pe baza unui raport economic care reflectă politica de dezvoltare econo- mică, evoluţia ramurilor şi sectoarelor economice şi priorităţile. Pornind de la prevederile din raportul economic se elaborează un program pentru o perioadă de cinci ani care cuprinde direcţiile de dezvoltare economică. Ţara beneficiară a asistenţei financiare prezintă periodic rapoarte privind realizarea acţiunilor, iar personalul agenţiei urmăreşte executarea proiectelor.
Creditele acordate de către Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare au termene mari de rambursare, nu sunt purtătoare de dobânzi, dar pentru sumele acordate se percep comisioane.
Cea de a zecea reconstituire a resurselor Asociaţiei Internaţionale pentru Dezvoltare a prevăzut anumite obiective prioritare: sprijinirea luptei împotriva sărăciei prin evaluarea performanţelor ţării pe planul reducerii creşterii demografice, ameliorării serviciilor sanitare, lărgirii posibilităţilor de educare şi formare; protecţia mediului înconjurător prin gestiunea resurselor forestiere, eficienţa utilizării şi conservării energiei; susţinerea politicilor macroeconomice şi sectoriale prin credite destinate producţiei, infrastructurii, investiţiilor.
12.3 Corporaţia Financiară Internaţională (CFI) 106 (International Financial Corporation)
Corporaţia Financiară Internaţională şi-a început activitatea la 20 iulie 1956 în vederea dezvoltării întreprinderilor private în ţările membre, fără garanţii guvernamentale.
106 vezi Legea nr. 28/25.03.1991 pentru acceptarea de către România a Acordului (Statutului) privind Corporaţia Financiară Internaţională în M. Of. p. I, nr. 67/30.03.1991
Gheorghe Voinea 127
În vederea realizării acestui scop, Corporaţia Financiară Internaţională acordă asistenţă în cooperare cu investitori particulari, în finanţarea înfiinţării, îmbunătăţirii şi dezvoltării întreprinderilor productive particulare care contribuie la dezvoltarea ţărilor membre prin investiţii, fără garantarea rambursării de către guvern, mobilizarea capita- lului intern şi străin, promovarea unei conduceri competente, stimularea fluxului de capital în investiţii productive în ţările membre.
Corporaţia Financiară Internaţională acţionează în următoarele direcţii: • acordă sprijin în vederea finanţării dezvoltării întreprinderilor productive parti-
culare prin investiţii, fără garantarea rambursării de către guvern şi în cazul în care nu este disponibil capitalul particular;
• stimulează investiţiile proprii, participarea capitalului străin şi promovarea competenţei în economia naţională;
• acordă asistenţă tehnică în fundamentarea planurilor de afaceri, identificarea pieţelor produselor şi mobilizarea fondurilor necesare investiţiilor în sectorul privat.
• Corporaţia Financiară Internaţională sprijină procesul de privatizare prin investiţii şi prin asistenţă tehnică şi urmăreşte impactul asupra economiei ţărilor membre şi asupra mediului.
Capitalul Corporaţiei Financiare Internaţionale de 11.000.000 dolari SUA a fost majorat în anii 1977 şi 1985, ajungând la 300.000.000 dolari SUA. Capitalul de bază poate fi majorat de Consiliul Guvernatorilor cu o anumită majoritate de voturi. În cazul unei majorări autorizate în conformitate cu prevederile statutului, fiecare ţară membră poate să subscrie în funcţie de ponderea capitalului subscris faţă de capitalul total al Corporaţiei Financiare Internaţionale
Corporaţia Financiară Internaţională administrează un fond destinat finanţării investiţiilor în sectorul privat care provine din subscrierea ţărilor dezvoltate şi din resurse transferate de la BIRD. Fondurile Corporaţiei Financiare Internaţionale se plasează sub forma împrumuturilor sau prin participaţii industriale sau financiare.
Creditele de la Corporaţia Financiară Internaţională sunt destinate realizării proiectelor de investiţii care îndeplinesc următoarele criterii: sunt fundamentate pe baza rentabilităţii; contribuie la crearea unor locuri de muncă, la stimularea introducerii progresului tehnic şi la valorificarea resurselor naturale; asigură retragerea aportului Corporaţiei Financiare Internaţionale şi înlocuirea cu fonduri proprii în cursul unei anumite perioade de timp.
Creditarea investiţiilor de către Corporaţia Financiară Internaţională (CFI) în sectorul particular se realizează pe baza anumitor principii:
• CFI nu finanţează un proiect de investiţii pentru care se poate mobiliza capital particular în condiţii rezonabile;
• CFI finanţează o acţiune în sectorul privat dacă are acordul statului membru; • CFI nu impune condiţii cu privire la cheltuirea sumelor pe teritoriul unei ţări; • CFI nu îşi asumă răspunderea pentru managementul întreprinderii în care a
investit; • CFI urmăreşte în procesul de finanţare să nu devină acţionarul principal la un
proiect; • CFI finanţează investiţiile pornind de la cerinţele întreprinderilor particulare şi
ţinând seama de riscuri. • CFI va încerca să menţină o diversificare judicioasă a investiţiilor sale.
Corporaţia Financiară Internaţională acordă împrumuturi în principalele devize şi în monedă naţională pe termen cuprins între 7 şi 12 ani.
Proiectul de investiţii pentru care se solicită finanţare de la Corporaţia Financiară Internaţională cuprinde principalele laturi ale investiţiei: finanţare,
128 Finanţe internaţionale
management, asistenţă tehnică, piaţa şi vânzările (piaţa locală, naţională, regională, export), estimări ale producţiei, preţurilor, potenţiali cumpărători, reţele de distribuţie, concurenţă, protecţie tarifară, fezabilitate tehnică, forţă de muncă, resurse de materii prime, impact asupra mediului înconjurător (descrierea procesului de producţie, furnizori de echipamente, forţă de muncă, infrastructură, surse de materii prime, amplasarea întreprinderii), costul proiectului cu detaliere pe terenuri, construcţii, echipament instalat, capital circulant, surse de finanţare, profit, rentabilitate, sprijin guvernamental, stimulente, reglementări cu privire la controlul schimbului valutar, intrarea şi repatrierea capitalului, eşalonarea în timp a pregătirii şi execuţiei proiectului.
Corporaţia Financiară Internaţională este împuternicită să acţioneze în următoa- rele direcţii: • să contracteze împrumuturi, să furnizeze garanţii colaterale sau alte garanţii
necesare, dacă înainte de a face o vânzare publică a obligaţiilor pe piaţa unei ţări membre a obţinut aprobarea ţării respective în a cărei monedă se exprimă obligaţiile;
• să investească fondurile care nu sunt necesare operaţiunilor de finanţare în obligaţiuni şi alte titluri uşor negociabile şi fără restricţii
• furnizează servicii de consiliere, asistenţă tehnică şi informare respectiv baze de date privind pieţele noi, sugestii în materie de privatizare, consiliere în elaborarea proiectelor, în dezvoltarea competenţei, în formarea climatului pentru investiţiile străine.
România a fost admisă în calitate de membru al Corporaţiei Financiare Internaţionale prin rezoluţia Consiliului guvernatorilor din 4 septembrie 1990 şi a subscris 1504 acţiuni în valoare de 1000 dolari SUA.
12.4 Agenţia de Garantare a Investiţiilor Multilaterale (MIGA)
(Multilateral Investment Guarantee Agency)
a) Constituirea şi obiectivele MIGA
Agenţia de Garantare a Investiţiilor Multilaterale a fost înfiinţată în anul 1988 în vederea încurajării investiţiilor de capital străin, a completării programelor naţionale şi regionale de garantare a investiţiilor, a atenuării riscurilor necomerciale, a impulsionării fluxurilor de capital către ţările în curs de dezvoltare şi a extinderii cooperării internaţionale.
În îndeplinirea obiectivelor sale, agenţia: • emite garanţii, inclusiv coasigurare şi reasigurare contra riscurilor necomer-
ciale privind investiţiile într-o ţară membră, care vin din alte ţări membre;
• realizează activităţi complementare adecvate în vederea promovării fluxului
de investiţii spre şi între ţările membre în curs de dezvoltare;
• exercită alte asemenea prerogative în mod incidental, necesare sau dorite în
promovarea obiectivelor sale;
Emiterea de garanţii privind investiţiile şi realizarea unor servicii comple- mentare contribuie la încurajarea fluxului de investiţii destinat dezvoltării producţiei în ţările membre şi îndeosebi în ţările în curs de dezvoltare.
b) Calitatea de membru şi capitalul MIGA
Calitatea de membru este deschisă tuturor membrilor Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Capitalul autorizat al Agenţiei de Garantare a
107
107 Vezi Legea nr. 43/1992 pentru ratificarea Convenţiei de constituire a Agenţiei Multilaterale de Garantare a Investiţiilor în M. Of. p. nr. 43/14.05.1992
Gheorghe Voinea 129
Investiţiilor Multilaterale este de 1 miliard DST, divizat în 100.000 acţiuni, fiecare în valoare de 10.000 DST care au fost disponibile spre a fi subscrise de membri. Consiliul guvernatorilor cu majoritate specială poate să majoreze capitalul de bază al agenţiei.
Capitalul iniţial subscris de fiecare membru se plăteşte în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a convenţiei de aderare, respectiv 10% din valoarea fiecărei acţiuni vor fi plătite în numerar şi încă 10% sub formă de bilete la ordin nenegociabile, nepurtătoare de dobânzi sau obligaţiuni similare, iar diferenţa se solicită la nevoie. Subscripţiile la acţiuni se plătesc în monede liber utilizabile cu excepţia ţărilor în curs de dezvoltare care pot plăti în monedă naţională până la 25% din contribuţia stabilită.
Investiţiile eligibile cuprind dobânzile la titlurile de participare la capital, inclusiv împrumuturi pe termen mediu sau lung contractate sau garantate de către deţinătorii de titluri de participare la capital şi alte forme de investiţii directe.
c) Operaţiunile MIGA
Agenţia de Garantare a Investiţiilor Multilaterale urmăreşte anumite obiective cu ocazia angajării în garantarea investiţiilor: • fundamentarea economică a investiţiilor şi impactul lor asupra dezvoltării
economice a ţării; • conformitatea investiţiei cu legislaţia şi reglementările ţării gazdă; • concordanţa investiţiilor cu obiectivele de dezvoltare declarate şi cu priorităţile ţării
beneficiare • condiţiile de investiţii asigurate de ţara beneficiară, inclusiv tratamentul echitabil,
corect şi protecţia legală a investitorilor. • Investitori eligibili pot fi persoanele fizice sau juridice care îndeplinesc anumite
condiţii: • persoana fizică este cetăţean al altei ţări decât ţara gazdă a investiţiei; • persoana juridică să aibă principalul sediu de afaceri într-o altă ţară membră sau
majoritatea capitalului să fie deţinută de un stat membru sau de alte state membre sau de cetăţenii acestora;
• persoana juridică fie că este sau nu particulară să opereze pe baze comerciale; Investiţiile sunt garantate numai dacă urmează a fi făcute pe teritoriul unei ţări
membre în curs de dezvoltare. Termenii şi condiţiile fiecărui contract de garanţie vor fi stabilite de agenţie pe baza regulilor şi regulamentelor pe care Consiliul de conducere le va elabora, cu condiţia ca agenţia să nu acopere pierderea totală a investiţiei garantate.
Agenţia de Garantare a Investiţiilor Multilaterale garantează investiţiile eligibile împotriva unor prejudicii rezultate din următoarele riscuri:
• riscul de transfer de valută care este produs de orice introducere (atribuibile guvernului ţării gazdă) de restricţii asupra transferului în afara ţării gazdă a monedei proprii într-o monedă liber utilizabilă sau altă monedă convertibilă deţinătorilor garanţiei, inclusiv lipsa unei acţiuni din partea guvernului ţării gazdă într-o perioadă rezonabilă de timp privind cererea unui investitor pentru un astfel de transfer;
• exproprierea şi măsurile similare care se referă la orice acţiune legislativă sau administrativă sau orice omisiune atribuibilă guvernului ţării gazdă care are ca efect deposedarea deţinătorului de proprietate sau controlul, ori un beneficiu substanţial din investiţie cu excepţia unor măsuri nediscriminatorii cu aplicabi- litate generală pe care guvernele le adoptă în scopul reglementării activităţii economice în teritoriile lor;
• încălcarea contractului care se manifestă prin suspendare sau încălcarea de către guvernul ţării gazdă a contractului cu deţinătorul garanţiei când acesta nu a recurs la un for judiciar sau arbitru pentru a formula reclamaţia de suspendare a executării
130 Finanţe internaţionale
sau încălcării contractului, sau dacă decizia nu este transmisă în termen rezonabil, sau dacă hotărârea nu poate fi pusă în aplicare;
• război şi tulburări civile care înseamnă orice acţiune militară sau tulburare civilă pe teritoriul ţării gazdă;
12.5. Centrul internaţional de soluţionare a litigiilor privind investiţiile (CISLI)
CENTRUL INTERNAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A LITIGIILOR PRIVIND INVESTIŢIILE a fost înfiinţat în anul 1966 pentru a oferi facilităţi pentru soluţionarea, prin acord sau arbitraj, a litigiilor privind investiţiile care apar între ţările membre şi reprezentanţi ai altor ţări membre. În acest sens s-a elaborat „Convenţia asupra rezolvării disputelor privind investiţiile" din anul 1966.
1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9.
ÎNTREBĂRI DE VERIFICARE
Care sunt obiectivele BIRD? Ce drepturi şi obligaţii decurg din calitatea de membru al BIRD? Cum se formează capitalul BIRD? Care sunt organele de conducere ale BIRD? Ce laturi cuprinde un proiect finanţat de către BIRD? Când a fost creată AID şi în ce scop? Care sunt criteriile aşezate la baza acordării împrumuturilor de AID? Când a fost creată CFI şi în ce scop? Cum se formează capitalul CFI?
10. Care sunt principiile aşezate la baza creditării investiţiilor în sectorul particular de către CFI?
11. Când a fost creată MIGA şi în ce scop? 12. Ce operaţiuni derulează MIGA?
Gheorghe Voinea 131
MODUL VIII:
Balanţa de plăţi şi riscul de ţară.
OBIECTIV:
Analiza fluxurilor valutar financiare din balanţa de plăţi şi a riscului de ţară.
TIMP DE ASIMILARE: 4 ore
UNITAŢI DE STUDIU:
Capitolul 13. Balanţa de plăţi. Capitolul 14. Riscul de ţară.
132 Finanţe internaţionale
CAPITOLUL 13.
BALANŢA DE PLĂŢI
13.1 Echilibrul valutar şi conexiunile sale
Echilibrul valutar reprezintă o latură importantă a echilibrului financiar, care
reflectă concordanţa dintre încasările şi plăţile în valută ale unei ţări dintr-o anumită perioadă de timp. Echilibrul valutar depinde de valoarea şi eficienţa exporturilor, de mărimea importurilor, de prestaţiile de servicii internaţionale, de operaţiunile necomerciale şi financiare, de activitatea de cooperare internaţională, de nivelul şi eficienţa producţiei, de preţurile şi conjunctura de pe pieţele internaţionale şi de alţi factori care acţionează asupra fluxurilor valutare.
Echilibrul valutar se fundamentează şi realizează în strânsă legătură cu echilibrul economic general. Echilibrul valutar este dependent de echilibrul economic general, respectiv de nivelul dezvoltării ramurilor economiei naţionale, de gradul de eficienţă şi competitivitate al mărfurilor pe pieţele externe, de cerinţele pieţei interne de bunuri şi servicii din străinătate. Echilibrul valutar exercită influenţă asupra echilibrului economic prin relaţia dintre încasările în valută din exporturi şi din alte acţiuni şi prin cerinţele de valută pentru importurile de mărfuri şi serviciile internaţionale.
Conexiunea dintre echilibrul economic general şi echilibrul valutar rezultă din faptul că produsul intern (Y) plus importul (Imp) este egal cu exportul (E), consumul intern (Ci) şi investiţiile (I).
Y Im p E Ci I
Încasările în valută din exporturi şi din acţiuni de cooperare internaţională se utilizează pentru acoperirea importurilor, care la rândul lor stimulează dezvoltarea producţiei necesare satisfacerii cerinţelor pieţei interne sau destinate exportului.
Echilibrul valutar se realizează în strânsă legătură cu echilibrul financiar, datorită conexiunilor dintre întreg şi parte. Creşterea volumului şi a eficienţei exporturilor, mărimea şi dinamica importurilor, prestaţiile de servicii internaţionale exercită influenţă asupra echilibrului financiar. În măsura în care se realizează o concordanţă între obiectivele prevăzute şi resursele financiare necesare se manifestă o influenţă pozitivă asupra echilibrului valutar.
O altă relaţie de interdependenţă a echilibrului valutar se manifestă cu echilibrul monetar. Preţurile bunurilor importate influenţează asupra produsului intern brut şi asupra masei banilor în circulaţie. Raportul dintre masa banilor în circulaţie şi sumele de bani necesare derulării operaţiunilor economice exercită influenţă asupra cursului valutar şi prin acesta asupra exporturilor, importurilor şi altor fluxuri valutare şi financiare internaţionale.
13.2 Conceptul de balanţă de plăţi şi structura
Schimburile economice internaţionale generează creanţe de încasat şi obligaţii
de plată în valută. Tabelul economic care reflectă creanţele de încasat şi obligaţiile de plată în valută din schimburile internaţionale de mărfuri şi servicii şi din mişcările de capital dintr-o anumită perioadă de timp este cunoscut sub denumirea de "balanţă de plăţi".
Gheorghe Voinea 133
În vederea reflectării creanţelor şi datoriilor din raporturile cu străinătatea, ţările elaborează o situaţie centralizatoare sub forma unei balanţe ce reprezintă: „Document întocmit de organele competente ale statului, care cuprinde înregistrarea sistematică a ansamblului încasărilor şi plăţilor determinate de tranzacţiile reale şi financiare dintr-o perioadă dată ale unei ţări cu restul lumii - balanţa de plăţi globală - sau cu o ţară".
După alte opinii balanţa de plăţi este un document statistic care evidenţiază toate operaţiile comerciale, financiare şi monetare efectuate între rezidenţi şi nerezidenţi în cursul unei perioade determinate (un an) .
Balanţa de plăţi înregistrează fluxurile de resurse între economia unei ţări şi alte ţări, regiuni, mişcările de active şi angajamente externe rezultate din tranzacţiile
110
economice şi transferurile fără contrapartidă . În accepţiunea Fondului Monetar Internaţional, balanţa de plăţi reflectă o
situaţie statistică în care sunt înregistrate pentru o perioadă dată: a) tranzacţiile de bunuri, servicii şi venituri între o economie şi restul lumii; b) transferul de proprietate şi alte variaţii intervenite în deţinerile de aur monetar, drepturile speciale de tragere şi în alte creanţe financiare cu restul lumii şi angajamente financiare; c) transferurile fără contrapartidă sau în contrapartidă destinate echilibrării.
Din concepţia Fondului Monetar Internaţional asupra balanţei de plăţi rezultă două trăsături :
• balanţa de plăţi exprimă fluxurile diverse între o economie şi restul lumii pe o
perioadă determinată de timp;
• balanţa de plăţi reflectă tranzacţiile de bunuri, servicii şi venituri care determină
fluxuri de resurse în valută. Tranzacţiile de bunuri şi servicii se înregistrează la
momentul în care ele se desfăşoară. Tranzacţiile între filialele firmelor
multinaţionale se înregistrează drept tranzacţii între ţări.
Înregistrările în balanţa de plăţi se bazează pe principiul partidei duble, al înscrierii în credit debit. Balanţa de plăţi îmbracă forma unui document contabil cu două coloane principale, credit şi debit, iar a treia coloană reprezintă soldul.
În spiritul acestui principiu operaţiile autonome exprimă înregistrarea tranzacţiei şi operaţiile deduse reflectă operaţiile ce generează tranzacţii în valută.
Din punct de vedere al operaţiunilor comerciale şi financiare care se reflectă în balanţa de plăţi a unei ţări se deosebesc:
• balanţa de plăţi bilaterală care exprimă intrările şi ieşirile de valută din tranzacţiile
comerciale şi financiare dintre două ţări;
• balanţa regională care evidenţiază relaţiile valutar financiare ale unei ţări cu un
grup de ţări dintr-o anume regiune;
• balanţa de plăţi globală înregistrează fluxurile de intrări şi ieşiri de valută din
tranzacţiile internaţionale ale unei ţări cu toate ţările.
În funcţie de scopul în care se elaborează, balanţa de plăţi poate să îmbrace formele de balanţă de plăţi program, balanţa de piaţă, balanţă de creanţe şi angajamente externe şi balanţă de plăţi externe.
Balanţa de plăţi program reflectă previziunile asupra fluxurilor de intrări şi ieşiri de valută ale unei ţări cu celelalte ţări din perioada următoare.
Balanţa de piaţă exprimă încasările şi plăţile în valută din operaţiile de pe piaţa valutară din cursul unei perioade de timp.
108
109
111
108
109
110
111
Costin C. Kiriţescu, Monedă, mică enciclopedie, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 36 Josette Peyrard, Gestion financiere internationale, Vuibert Gestion, Paris, 1996, p. 39 Vezi: Ion Stoian, Aurel Berea, Balanţa de plăţi externe, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977, p. 6 Jean Pierre Allegret, Economiè Monetaire Internationales, Hachette Superieure, Paris, 1997, p. 16
134 Finanţe internaţionale
Balanţa de creanţe şi angajamente externe cuprinde creanţele în valută de încasat şi angajamentele de plată la un moment dat (la finele anului).
Balanţa comercială exprimă încasările în valută din exporturi şi plăţile în valută pentru importuri de bunuri de pe o perioadă de timp.
Balanţa de bunuri şi servicii evidenţiază fluxurile financiare provenite din exportul şi importul de mărfuri şi servicii.
Fig. 13.1. BALANŢA DE PLĂŢI
Solduri parţiale 112
Balanţa operaţiunilor curente (tranzacţii curente) evidenţiază fluxurile financiar valutare generate de exporturi şi importuri de bunuri şi servicii şi din transferuri unilaterale nete.
Balanţa de plăţi globală reflectă fluxurile valutare ce decurg din exporturi, importuri, servicii, transferuri unilaterale nete, mişcări de capital pe termen lung, din mişcări de capital pe termen scurt ale sectorului nebancar şi din operaţiuni monetare ale sectorului bancar şi public.
Structura balanţei de plăţi
Structura balanţei de plăţi depinde de schimburile internaţionale ale unei ţări, de prestaţiile de servicii, de relaţiile financiare cu alte ţări.
Datele şi informaţiile din balanţa de plăţi se pot structura pe capitole astfel: • tipul 1, în care datele şi informaţiile se grupează în balanţa de plăţi externe pe
următoarele componente: balanţa mărfurilor, balanţa serviciilor şi balanţa
mişcărilor de capital.
112 După Jean Pierre Allegret, Economie Monètaire Internationales, Hachette Superieure, Paris, 1997, p. 22
Gheorghe Voinea 135
• tipul 2, în care datele şi informaţiile se reflectă în balanţa de plăţi în două
componente: balanţa contului curent şi balanţa mişcărilor de capital şi aur
monetar;
• tipul 3, în care datele şi informaţiile se structurează în balanţa de plăţi externe
pe trei componente: balanţa mărfurilor şi a serviciilor, balanţa plăţilor de
transfer şi balanţa mişcărilor de capital şi aur monetar.
Balanţa de plăţi în structura după tipul al doilea cuprinde informaţii şi date grupate astfel:
• balanţa contului curent în care se reflectă balanţa comercială, balanţa servi-
ciilor, balanţa veniturilor, balanţa transferurilor unilaterale publice şi
particulare;
• balanţa mişcărilor de capital care include fluxurile valutare din mişcări de
capital pe termen scurt şi pe termen lung.
Fondul Monetar Internaţional promovează un proiect al balanţei de plăţi în care datele se grupează pe titluri astfel: contul tranzacţiilor curente, contul capital, contul operaţiunilor financiare, erori şi emisiuni nete .
Structura balanţei de plăţi în concepţia FMI
113
Credit Debit Sold
1. 2. 3. 4.
Titluri Contul tranzacţiilor curente Contul de capital Contul operaţiunilor financiare Erori şi omisiuni nete
Structurarea datelor în balanţa de plăţi asigură determinarea soldurilor din balanţă şi a poziţiei externe a ţării. Soldul contului tranzacţiilor curente şi al contului de capital exprimă capacitatea sau cerinţele de finanţare ale unei ţări. Soldul contului operaţiunilor financiare în afară de rezerve reflectă mişcările de capital. Soldul financiar se determină pornind de la soldul contului tranzacţiilor curente la care se adaugă soldul contului capital şi investiţiile internaţionale directe.
Poziţia externă a ţării reflectată de soldul creanţelor şi angajamentelor pe termen scurt şi lung poate fi creditoare sau debitoare.
Structurarea datelor din balanţa de plăţi externe oferă informaţii cu privire la evoluţia schimburilor internaţionale, a prestărilor de servicii, a evoluţiei mişcărilor de capital, asupra modificărilor în rezerve şi asupra poziţiei de debitor sau creditor în relaţiile economice internaţionale.
13.3 Capitolele balanţei de plăţi
Balanţa de plăţi reflectă pe de o parte un activ şi pe de altă parte un pasiv ce se
desfăşoară pe capitole şi posturi sau subcapitole. Principalele capitole ale balanţei de plăţi sunt: balanţa comercială, balanţa serviciilor, balanţa fluxurilor financiare, balanţa mişcărilor de capital, balanţa creditelor, balanţa viramentelor, balanţa devizelor şi a rezervelor.
Balanţa comercială cuprinde pe de o parte mărfurile care se exportă şi încasea- ză în valută şi pe de altă parte valoarea mărfurilor ce se importă şi se plătesc într-o anumită perioadă de timp.
113 Jean Pierre Allegret, Op. cit., p.26
136 Finanţe internaţionale
Importurile de mărfuri din balanţa de plăţi externe se evaluează la preţul format din preţul din contract, costul transportului şi asigurarea (CIF), iar exporturile se exprimă în preţ FOB.
Balanţa serviciilor reflectă încasările şi plăţile în valută din prestaţii de servicii internaţionale ale administraţiilor de cale ferată, ale unităţilor de poştă şi telecomunicaţii, ale întreprinderilor de transport rutier, aerian, naval, din serviciile caselor de expediţie, din servicii de antrepozitare a mărfurilor, operaţii de navlosire şi agenturare nave, asigurare, prestaţii de reclamă comercială, locaţii şi alte servicii internaţionale. Fluxurile de încasări şi plăţi în valută din servicii internaţionale depind de situaţia geografică a ţării, de nivelul infrastructurii, de înzestrarea tehnică, de serviciile internaţionale necesare unei ţări. Balanţa serviciilor este cunoscută şi sub denumirea de balanţa „invizibilelor" pentru a fi delimitată de mişcările vizibile de mărfuri.
Balanţa fluxurilor financiare evidenţiază încasările şi plăţile în valută din funcţionarea reprezentanţelor diplomatice, consulare, economice, din onorarii în valută cuvenite persoanelor, burse, ajutoare, donaţii, succesiuni, brevete, patente, licenţe, drepturi de autor, operaţiuni de schimb valutar, plăţi, dobânzi, comisioane şi dividende. Fluxurile financiare ale unei ţări depind de relaţiile economice şi culturale ale acelei ţări, de activitatea organizaţiilor internaţionale, de drepturile persoanelor, de serviciile bancare.
Balanţa turismului reprezintă un capitol separat de serviciile internaţionale în ţările cu turism dezvoltat, care reflectă încasările şi plăţile în valută din turismul internaţional.
Balanţa creditelor exprimă, pe de o parte, creditele primite din străinătate, încasări din rambursări de credite şi dobânzi şi, pe de altă parte, creditele acordate nerezidenţilor, plăţile privind rambursările de credite şi dobânzile aferente.
Balanţa viramentelor cuprinde încasările şi plăţile în valută provenite din utilizarea forţei de muncă, taxe, impozite, reţineri pentru asigurări sociale, cotizaţii şi contribuţii la organismele internaţionale.
Balanţa mişcărilor de capital reflectă intrările şi ieşirile de valută ale unei ţări generate de investiţiile de capital autohton în străinătate, de investiţiile de capital străin în ţară, de plasamente de capital, de cumpărarea sau vânzarea titlurilor, de subscrierile de capital în valută, credite, restituiri de capital în valută.
Balanţa mişcărilor de capital se desfăşoară pe două componente şi anume mişcări de capital pe termen lung şi mişcări de capital pe termen scurt.
Mişcările de capital pe termen lung cuprind tranzacţiile financiare care au sca- denţe mai mari de un an şi anume: creditele destinate finanţării comerţului internaţional, investiţii directe, investiţii de portofoliu, credite pentru alte operaţiuni internaţionale.
Mişcările de capital pe termen scurt reflectă operaţiunile financiare şi monetare care au scadenţa sub un an. Mişcările de capital pe termen scurt se diferenţiază în mişcări de capital pe termen scurt ale sectorului privat, mişcări de capital pe termen scurt ale sectorului bancar, mişcări de capital pe termen scurt ale sectorului public reprezentate de modificările înregistrate de rezervele oficiale şi în angajamentele internaţionale sau contractate între autorităţi monetare.
Capitolele balanţei de plăţi externe se pot structura de fiecare ţară în funcţie de fluxurile financiare şi comerciale din cadrul unei perioade.
Balanţa de plăţi externe a României reflectă fluxurile de intrări şi ieşiri de valute grupate astfel: contul curent, contul de capital şi financiar, erori şi omisiuni, soldul balanţei şi active de rezervă.
Contul curent exprimă intrările şi ieşirile de valută din tranzacţii cu bunuri, ser- vicii, venituri, transferuri şi alte operaţiuni curente.
Gheorghe Voinea 137
Contul de capital şi financiar cuprinde fluxurile valutare generate de investiţiile directe, de mişcările de capital pe termen lung şi de mişcările de capital pe termen scurt.
13.4 Reflectarea echilibrului valutar prin balanţa de plăţi
Balanţa de plăţi a unei ţări poate fi echilibrată, în cazul în care se asigură
concordanţa dintre activ şi pasiv, activă sau excedentară în situaţia în care intrările de valută sunt mai mari decât ieşirile şi pasivă sau deficitară, dacă ieşirile de valută depăşesc fluxurile de intrări de valută din cursul unei perioade de timp.
Soldul balanţei de plăţi exprimă mişcările de capital şi modificările în rezervele valutare. Mişcările nete de capital (Mn) sunt determinate de export (E), serviciile prestate (Sp) şi transferurile încasate (Tî) din care se scad importurile (I) serviciile prestate (Spl) şi transferurile plătite (Tp).
(E + Sp + Tî) - (I + Spl + Tp) = ±Mn
Mişcările nete de capital sunt expresia diferenţei dintre exporturi şi importuri la care se adaugă sau se scade soldul serviciilor şi al transferurilor.
(E - I) ± ST = ±Mn
Fluxurile nete de capital (Fn) depind de exporturi, importuri (o parte se efectuează pe credit), de modificările în servicii şi transferuri şi de rezervele valutare.
±Fn = (E - I) ± ST
În cazul în care balanţa comercială este excedentară (E > I) şi soldul serviciilor şi transferurilor negativ (-ST), dar mai mic decât soldul balanţei comerciale, ţara are o poziţie creditoare pe plan internaţional.
În situaţia în care balanţa comercială este deficitară (E < I) şi soldul serviciilor şi al transferurilor pozitiv (+ST), dar mai mic decât soldul balanţei comerciale, ţara este debitoare.
Evoluţia fluxurilor valutare din balanţa de plăţi de pe o anumită perioadă de timp este determinată de o serie de factori interni şi externi.
În sfera factorilor interni ce exercită influenţă asupra evoluţiei fluxurilor valutare din balanţa de plăţi se încadrează:
• livrarea produselor la export la termenele şi în condiţiile de calitate prevăzute în
contractele comerciale internaţionale;
• modificarea structurii exporturilor şi a preţurilor interne;
• eficienţa şi competitivitatea produselor exportate;
• realizarea unor obiective de investiţii a căror producţie este destinată exportului;
• valoarea şi calitatea serviciilor internaţionale;
• operaţiile internaţionale ale băncilor, sectorului privat şi public;
• evoluţia cursului de schimb a monedei naţionale.
Dintre factorii externi ce exercită influenţă asupra fluxurilor valutare reflectate de balanţa de plăţi se pot menţiona:
• valoarea şi calitatea importurilor;
• evoluţia preţurilor de pe pieţele internaţionale;
• operaţiile şi conjunctura de pe pieţele internaţionale;
• restricţiile la export aplicate de unele ţări;
• politicile în domeniul investiţiilor;
• evoluţia cursurilor de schimb ale valutelor în care se exprimă schimburile;
138 Finanţe internaţionale
• tranzacţiile comerciale internaţionale.
Deficitul balanţei de plăţi externe se poate reduce sau acoperi prin sporirea exporturilor, reducerea importurilor, atragerea investiţiilor străine, contractarea unor împrumuturi.
Excedentul balanţei de plăţi se poate valorifica prin plasamente în valută şi titluri, consolidarea rezervelor valutare.
Un impact important asupra echilibrului balanţei de plăţi exercită politica monetară şi politica fiscală a unui stat.
Politica monetară care urmăreşte creşterea masei monetare determină reducerea ratei dobânzii. Scăderea ratei dobânzii stimulează investiţiile, veniturile, creşterea importurilor şi ieşirilor de capital şi reducerea intrărilor de capital.
În cazul în care politica monetară urmăreşte restrângerea masei banilor în circu- laţie se promovează creşterea ratei dobânzii. Datorită creşterii ratei dobânzii se reduc investiţiile, veniturile, importurile, dar cresc intrările de capital.
Politica fiscală care vizează creşterea cheltuielilor bugetare şi scăderea impozite- lor determină o creştere a produsului intern brut şi a venitului. Datorită creşterii produsului intern brut sporesc importurile şi se exercită influenţă negativă asupra echilibrului balanţei de plăţi.
În cazul reducerii fiscalităţii rata dobânzii creşte, sporesc intrările de capital şi se manifestă influenţa pozitivă asupra balanţei de plăţi.
1.
2. 3. 4. 5. 6. 7. 8.
ÎNTREBĂRI DE VERIFICARE
Care este relaţia dintre echilibrul valutar, echilibrul economic, echilibrul financiar şi monetar ? Cum se defineşte balanţa de plăţi? Care este accepţiunea FMI asupra balanţei de plăţi? Care sunt formele sub care se prezintă balanţa de plăţi? Cum se grupează informaţiile în balanţa de plăţi pe capitole? Ce cuprinde balanţa comercială şi ce factori exercită influenţe asupra ei? Ce fluxuri se reflectă în balanţa mişcărilor de capital? Care sunt factorii interni şi externi ce exercită influenţă asupra fluxurilor din balanţa de plăţi?
Gheorghe Voinea 139
CAPITOLUL 14.
RISCUL DE ŢARĂ
14.1 Definirea riscului de ţară şi faptele generatoare
Riscul se poate delimita de incertitudine care exprimă gradul de îndoială în
producerea unui fenomen, ce se diminuează pe măsura dobândirii unor cunoştinţe şi a adoptării unor măsuri de prevenire.
Riscul presupune o abordare ca un fenomen simetric care poate să determine apariţia unor pierderi, precum şi oportunitatea unui câştig.
În general, riscul de ţară este considerat ca un risc de materializare a unui „sinistru" rezultat din contextul economic şi politic al unui stat . „Sinistrul" poate fi cauzat de imobilizările de active (confiscarea bunurilor în străinătate, blocaj de fonduri), pierderea unei pieţe în străinătate din motive necomerciale şi atingerea securităţii per- soanelor.
Riscul de ţară este perceput ca un pericol ce vizează stabilitatea sistemului economic şi social şi care influenţează asupra plăţilor unei ţări. Riscul de ţară reflectă probabilitatea modificării valorii patrimoniului datorită neachitării obligaţiilor, confiscărilor, impozitelor şi altor măsuri .
„În cel mai larg sens, riscul de ţară exprimă probabilitatea pierderilor financiare în afacerile internaţionale, pierderi datorate unor evenimente macroeconomice şi/sau politice specifice ţării" .
Riscul de ţară include riscul suveran şi riscul de transfer. Riscul suveran reflectă probabilitatea ca un stat suveran să nu îşi onoreze obligaţiile externe, respectiv să nu achite datoria externă publică sau garantată publică. Riscul de transfer se referă la faptul că guvernul nu ar putea să asigure accesul firmelor private la valuta necesară achitării importurilor.
După alte accepţiuni, riscul de ţară se împarte în risc suveran şi risc monetar. Riscul suveran derivă din acţiuni directe ale guvernului sau ca urmare a unei guvernări ineficiente. Riscul monetar se manifestă datorită schimbării cursului monedei de contract sau de credit .
Riscul de ţară se deosebeşte de alte categorii de riscuri prin dimensiunea com- plexă şi prin impactul asupra economiei unei ţări. În sfera riscului de ţară se încadrează componenta politică, riscul de naţionalizare, confiscări, exproprieri, restricţii asupra transferului de fonduri, produse şi tehnologii.
În structura riscului de ţară se individualizează dimensiunea social-politică şi dimensiunea economico-financiară.
Macro-riscul este expresia manifestării unor fenomene la nivelul economiei naţionale, iar micro-riscul reflectă probabilitatea producerii unor fenomene la un agent economic sau la un proiect economic.
114
115
116
117
114
115 Bernard Marois, Le Risque-Pays, Presses Universitaires de France, Paris,1990, p. 6 Donald Lessard, Country Risk and the Structure of International Financial Intermediation in Dilep&Das,
International Finance Contemporany, Issues, New York, 1993, p. 451 116
117 Duduian Monica, Evaluarea riscului de ţară, Editura ALL BECK, Bucureşti, 1999, p. 5 D. Eiteman, Stonehill, Moffett, Multinational Business Finance, 1995, p. 423-424
140 Finanţe internaţionale
Riscul de ţară se poate materializa sub forme diferite 118 :
• pierderea de active reale din naţionalizarea unor bunuri, confiscarea, distrugerea
sau nerambursarea unor datorii;
• un cost de oportunitate rezultat din anularea unor contracte, fiscalitate discri-
minatorie;
• deteriorarea mijloacelor de producţie, reducerea fabricaţiei din motive ecolo-
gice;
• pericole care ameninţă viaţa persoanelor sau le împiedică să-şi exercite meseria
sau să desfăşoare activitatea;
• pierderea unor resurse datorită unor fenomene din relaţiile economice inter-
naţionale.
Fapte generatoare de risc de ţară
Riscul de ţară poate fi generat de contextul politic dintr-un anumit stat şi de cadrul economico-financiar.
Măsurile politice cu privire la investiţiile străine, sau în cazul unor conflicte interstatale, care au la bază motivaţii ideologice, economice, sociologice şi psihologice au efecte asupra relaţiilor economice internaţionale. Riscul generat de contextul politic se manifestă cu ocazia naţionalizărilor, exproprierilor, deteriorărilor producţiei, restructurării unor datorii sau anulării unor contracte .
Cadrul economico-financiar conţine un alt grup de factori generatori de risc de ţară. În măsura în care într-un stat se adoptă anumite politici monetare, se măreşte deficitul bugetar, se aplică restricţii la importuri pentru a proteja producătorii interni, se implementează politici fiscale inadecvate. Riscul de ţară care rezultă din cadrul econo- mico-financiar se manifestă prin inflaţie galopantă, lipsa devizelor, scăderea valorii monedei naţionale, discriminări aplicate societăţilor străine.
Manifestarea riscului de ţară poate să fie expresia influenţei unor factori endogeni sau exogeni. Dintre factorii exogeni se pot menţiona prăbuşirea pieţelor externe, războaiele.
Din manifestarea riscului de ţară rezultă efecte care îmbracă forme complexe : • prejudicii cu privire la activele deţinute în străinătate, respectiv distrugerea,
sechestrarea şi obstrucţionarea funcţionării normale;
• prejudicii privind pieţele de export care se referă la pierderi ce se pot înregistra
în urma restricţiilor adoptate de unele ţări şi alte prejudicii din alte măsuri
aplicate;
• prejudicii privind creanţele bancare care se manifestă sub forma unor sume
nerambursate, întârzieri în plata dobânzilor, ratelor sau recuperarea unor sume
împrumutate unor persoane publice şi private;
• prejudicii produse securităţii persoanelor prin sechestrare, răpire, şantaj, rănire,
vătămări grave, deportări.
119
120
118
119
120
Bernard Marois, Op. cit., p. 10 Josette Peyrard, Gestion financiere internationale, Vuibert, Gestion, Paris1995, p.164 Bernard Marois, Op. cit., p.27
Gheorghe Voinea 141
14.2 Organisme de evaluare şi estimare a riscului de ţară
Agenţiile formulează un diagnostic asupra capacităţii unui emitent de obligaţiuni
sau de alte instrumente de credit de a-şi îndeplini angajamentele financiare asumate. Ratingul în accepţiunea agenţiei MOODY'S reprezintă o opinie asupra
capacităţii viitoare a unui subiect de a face faţă plăţilor provenite din obligaţii legale. Agenţia STANDARD POOR'S consideră că ratingul are misiunea să furnizeze
posibilului investitor informaţii asupra unui subiect de obligaţii. Obiectul principal al ratingului este de a furniza informaţii investitorilor asupra riscului generat de achitarea unor obligaţii băneşti la un termen.
Evaluarea unui indicator de rating reprezintă un proces interactiv care presupune: adresarea unei cereri, încheierea unui contract, constituirea echipei, solicitarea unor informaţii, prelucrarea informaţiilor, confirmarea lor pe teren, formularea unei opinii, dezbaterea opiniei într-un anumit comitet, comunicarea ratingului, revizuirea şi supravegherea evoluţiei.
Factorii care se analizează în vederea formulării ratingului se pot grupa în factori de risc în afaceri şi factori de risc financiari. Factorii de risc în afaceri se referă la carac- teristicile industriale, poziţia de piaţă, eficienţa operaţiilor, managementul calităţii. În cadrul factorilor de risc financiar se încadrează politica fondurilor şi flexibilitatea financiară.
O importanţă deosebită în formularea unei evaluări de rating revine indicatorilor care reflectă performanţele financiare şi anume: profitabilitatea, raportul dintre capitalul vărsat de acţionari şi cel deţinut de firmă, rata de acoperire a serviciului datoriei, înca- sările, plăţile, lichiditatea, sursele de provenienţă a fondurilor şi destinaţia acestora.
În vederea evaluării performanţelor economice se analizează impactul creşterii economice, politicile de acoperire a cererii, politicile de vânzări, costul intrărilor, capitalul necesar, variaţia cursului monedei.
Analiza factorilor care influenţează riscul, de către agenţiile de evaluare şi clasificarea ţărilor sau a instrumentelor se efectuează periodic pentru a urmări evoluţia situaţiei financiare. Ratingul se exprimă prin litere la care se adaugă menţiuni cu caracter previzional: pozitiv (creştere), negativ (scădere), stabil, dezvoltare. Clasele de risc în care se încadrează ţările sau titlurile se pot delimita în investiţionale şi speculative.
a) Standard &Poor's Ratings Group
Standard&Poor's Ratings Group evaluează riscul suveran al unei ţări, respectiv capacitatea ei de a-şi achita datoriile din angajamentele asumate pe baza analizei unor indicatori care se referă la următoarele laturi: situaţia politică, structura economiei şi a veniturilor, flexibilitatea fiscală, perspectivele creşterii economice, datoria publică, stabilitatea preţurilor, situaţia balanţei de plăţi, datoria externă şi lichiditatea.
În vederea evaluării riscului, fiecărui indicator i se acordă o cifră între 1 (optim) şi 5. Scorul rezultat din însumarea cifrelor corespunzătoare fiecărui indicator se înca- drează de personalul agenţiei în şapte clase de risc pe termen scurt şi zece clase de risc pe termen lung.
AAA - capacitate extrem de puternică de îndeplinire a obligaţiilor financiare
AA - capacitate foarte puternică de îndeplinire a obligaţiilor financiare A - capacitate puternică de îndeplinire a obligaţiilor financiare
BBB - capacitate adecvată de îndeplinire a obligaţiilor financiare. Datoriile încadrate în această clasă pot fi achitate, dar pot fi influenţate de unii factori care pot contribui la scăderea capacităţii debitorului de a-şi îndeplini obligaţiile
BB
B
- capacitatea debitorului de a-şi îndeplini obligaţiile care este supusă incertitudinii şi riscurilor - capacitatea debitorului de a-şi achita datoriile se află sub influenţa unor factori economico-financiari
142 Finanţe internaţionale
CCC - capacitatea debitorului este vulnerabilă deoarece este influenţată substanţial de contextul afacerilor
CC C D
- capacitate de a-şi achita obligaţiile foarte vulnerabilă - datorii supuse riscului de neplată - debitorul nu îşi va putea onora obligaţiile de plată în perioadele stabilite
Clasele de risc de la AA până la CC pot fi însoţite de semnul plus (+) sau semnul (-) pentru a evidenţia o anumită tendinţă în evoluţia situaţiei financiare.
În cazul unui rating care se referă la capacitatea unui subiect de a onora obligaţiile financiare pe termen scurt, clasele de risc sunt reflectate de simboluri alfabetice combinate cu numere.
În cadrul evaluării riscului pentru acordarea unui rating se acordă importanţă deosebită monedei în care se rambursează datoriile. Uneori capacitatea unei ţări de a plăti în monedă străină este mai slabă decât în monedă locală.
b) Moody's Investors Services
Moody's Investors Services reprezintă o agenţie ce îşi are denumirea de la John Moody care a fundamentat teoria evaluării obligaţiunilor. Evaluarea riscului în cadrul agenţiei are caracter multidisciplinar, deoarece se realizează în funcţie de factori diverşi.
Moody's Investors Service estimează riscul de ţară pe baza următoarelor clase de risc:
Aaa - obligaţiuni fără riscuri care se caracterizează prin dobânzi stabile şi condiţii de siguranţă a recuperării capitalului;
Aa A
- obligaţiuni de calitate, dar cu fluctuaţie mai ridicată a dobânzilor; - obligaţiuni de calitate medie/ridicată care reflectă unele dificultăţi pe termen lung;
Baa - obligaţiuni de calitate medie în care se reflectă elemente speculative cu posibile dificultăţi;
Ba B
- obligaţiuni a căror evoluţie nu este sigură; - obligaţiuni care nu au caracteristici investiţionale;
Caa - obligaţiuni cu risc limitat, deoarece emitenţii au încetat plăţile sau nu prezintă încredere;
Ca C
- obligaţiuni cu speculaţii ridicate; -obligaţiuni cu cel mai înalt grad de risc.
c) FITCH-IBCA
Agenţia de evaluare a riscului de ţară FITCH-IBCA s-a format prin fuziunea din
octombrie1997 a agenţiei britanice IBCA cu agenţia americană FITCH INVESTORS SERVICES.
Evaluarea riscului suveran de către agenţia FITCH-IBCA presupune elaborarea unui raport de ţară care este expresia analizei politice, economice şi sociale a statului şi care se structurează pe următoarele capitole: situaţia politică şi socială, structura economiei, politica fiscală, monetară şi valutară, balanţa de plăţi şi datoria externă.
Ţările ce se supun evaluării se încadrează în următoarele clase de risc pe termen lung:
AAA
AA
A
- obligaţiuni cu riscul cel mai redus sau capacitate extrem de puternică de plată a obligaţiilor financiare; - obligaţiuni cu risc foarte mic sau care exprimă capacitate foarte puternică de îndeplinire a obligaţiilor financiare; - obligaţiuni cu risc redus, respectiv capacitate puternică de respectare a angajamentelor financiare;
Gheorghe Voinea 143
BBB
BB
B CCC CC C
DDD DD D
- obligaţiuni la care riscul investiţional este foarte redus. Capacitatea de respectare a obligaţiilor este corespunzătoare, dar sunt posibile schimbări; - obligaţiuni care sunt supuse riscului, sau exprimă o capacitate de onorare a datoriilor dependentă de modificările nefavorabile ale mediului afacerilor; - obligaţiuni caracterizate prin existenţa riscului investiţional; - obligaţiuni la care sunt previzibile încetări ale respectării obligaţiilor de plată; - dificultăţi existente în respectarea unor obligaţii de plată; - reflectă titluri care au dificultăţi de plată; - obligaţiuni cu caracter speculativ, la care există riscul încetării plăţii.
În practica agenţiei FITCH-IBCA clasele de la AAA la BBB sunt investiţionale, iar celelalte speculative. Claselor de la AA până la CCC li se atribuie semnul plus (+) sau minus (-) pentru a reflecta poziţia în cadrul clasei.
d) BUSINESS ENVIROMENT RISK INFORMATION (BERI)
Reflectă climatul de afaceri dintr-o ţară pe baza unor variabile evaluate cu note de la 0 la 4 din care rezultă indicele BERI.
Variabilele utilizate în calculul indicelui BERI 121
Criterii Stabilitate politică Atitudine străini
faţă de investitori
Eventualitate naţionalizare Inflaţie Balanţă de plăţi
Reţineri birocratice
Respectarea contractelor
Coeficient 3
1,5
1,5 1,5 1,5
1,5
1,5
Criterii Creştere economică
Costul muncii
Calitate servicii profesionale Comunicaţii şi infrastructură Management şi parteneriat
local Credite pe termen scurt
Credite pe termen lung Convertibilitate monetară
Coeficient 2,5 2
0,5 1 1
2
2 2,5
grupe:
• ţări cu climat pentru afaceri (70-85); • ţări cu risc mediu pentru afaceri (55-69); • ţări cu risc pentru societăţi străine (41-53); • ţări care au condiţii de afaceri inacceptabile (sub 40).
Riscul politic se evaluează în funcţie de condiţiile socio-politice ale ţării, respectiv se notează cu puncte cuprinse între 0 şi 7 riscul politic intern, riscul politic extern şi alte forme ale riscului politic. Capacitatea şi voinţa unei ţări de a permite firmelor străine să-şi repatrieze capitalul şi să asigure accesul la valuta necesară pentru importul de materii prime şi echipamente se estimează în funcţie de cadrul juridic, rezervele de valută şi datoria externă.
Business Environment Risk Information evaluează riscul la împrumuturile internaţionale pe baza estimării evoluţiei în ultimii cinci ani a capacităţii de a genera valută, a datoriei externe, a rezervelor valutare şi echilibrului valutar.
Prin însumarea punctelor aferente fiecărei variabile, ţările se clasează în cinci
• ţări cu climat favorabil afacerilor (86-100);
121 Josette Peyrard, Op. cit., p. 167
144 Finanţe internaţionale
Indicele Political Risk Index (PERI) este considerat o variantă a indicelui BERI care reflectă riscul politic, ce se calculează în funcţie de anumite cauze proprii riscurilor interne şi externe.
Fiecare cauză se apreciază cu note de la 0 la 7
Cauze de risc externe
Cauze de risc interne
122 .
- Dependenţa de o mare putere - Influenţa negativă a factorilor regionali - Divizarea spectrului politic şi a puterilor şi partidelor politice - Divizarea după etnie, limbă, religie - Măsuri represive aplicate de guvern pentru a menţine puterea - Atitudine faţă de străini-naţionalism - Situaţie socială, populaţie, nivel de trai - Organizare şi forţe favorabile unei guvernări de extremă stângă
Din însumarea punctelor corespunzătoare criteriilor, ţările se pot încadra astfel: • ţări cu risc minim (indice de la 0 la 20);
• ţări cu risc acceptabil (indici de la 21 la 35);
• ţări cu risc prohibitiv (indice peste 35);
e) The Economist Intelligence Unit
The Economist Intelligence Unit din cadrul grupului de publicaţii „ The Economist" prestează următoarele servicii: evaluări trimestriale ale riscului de ţară pentru state în curs de dezvoltare; studii de ţară pentru 180 de state; furnizarea unei situaţii detaliate asupra unui stat; proiecţii macroeconomice pe termen de 5 ani; furnizează informaţii asupra evoluţiilor regionale; informaţii asupra tehnicilor financiare şi serviciilor bancare din anumite ţări;
În vederea evaluării riscului de ţară se analizează riscul comercial pe termen scurt, riscul de creditare pe termen mediu-lung şi riscul politic. Criteriile de evaluare sunt stabilitatea politică, politica economică, capacitatea de plată a datoriei externe şi starea sistemului bancar.
Scorul pentru riscul de creditare pe termen lung se calculează în funcţie de dato- ria externă totală, PIB, serviciul datoriei, dobânzi/plăţi, balanţă cont curent/PIB, la care se acordă 45 puncte. Scorul pentru riscul politic şi de politică economică se notează cu 40 puncte şi riscul comercial pe termen scurt are un scor de 15 puncte.
În funcţie de scorul realizat, ţările se încadrează într-o clasă de risc astfel: Clasa A include ţările fără constrângeri valutare asupra capacităţii de plată, fără
probleme în finanţarea activităţii comerciale (0-20 puncte). Clasa B care cuprinde constrângeri valutare semnificative, datorită politicilor
economice şi structurilor politice (25-40 puncte). Clasa C reflectă ţări cu probleme provenite din crize valutare şi politice, care au
generat dezechilibre interne şi externe dar controlabile (45-55 puncte). Clasa D include ţările cu probleme economice şi politice cauzate de implemen-
tarea reformelor economice (60-75 puncte). Clasa E se referă la ţările cu arierate mari şi în creştere determinate de deze-
chilibre şi hiperinflaţie (80-100 puncte).
f) International Reports Inc.
În vederea evaluării riscului de ţară se efectuează previziuni pe un an asupra a 13 factori de risc politic, 5 factori de risc financiar şi 6 factori de risc economic.
122 Josette Peyrard, Op. cit., p. 168
Gheorghe Voinea 145
Factorii politici se referă la eşecurile planificării economice, conducerea politică, conflicte externe, corupţie, religie, tradiţii de respectare a legii, tensiuni rasiale şi naţionale, război civil, partide politice, birocraţie.
Factorii financiari sunt reprezentaţi de nivelul creditelor, termenele de rambursare, pierderi datorate controlului schimburilor valutare, exproprierea investiţiilor. Între factorii economici analizaţi se încadrează comerţul exterior, balanţa contului curent, inflaţia, raportul serviciul datoriei/export. Pe baza punctelor acordate fiecărui factor se obţine scorul cuprins între 0 şi 100.
g) Business International
Business International estimează riscul în funcţie de influenţele unor factori grupaţi astfel:
• schimbări politice, atitudine faţă de societăţi multinaţionale, limitare a inves- tiţiilor străine, acţiuni teroriste, stabilitatea muncii;
• produsul naţional brut pe locuitor, situaţia balanţei de plată, nivel de indus- trializare, importanţa clasei medii;
• condiţii de exploatare, calitatea infrastructurii, nivel de fiscalitate. Factorii menţionaţi se notează cu cifre de la 0 la 10 şi pe baza punctajului se
calculează indicele de risc.
h) Firma de Consultanţă Ernest-Yong
Firma de Consultanţă Ernest-Yong grupează ţările în tranziţie după anumiţi indicatori:
• oportunităţile în afaceri evaluate în funcţie de dimensiunile pieţei interne şi atitudinea faţă de investitorii străini;
• riscurile politice reflectate de stabilitatea guvernului, orientarea politicilor guvernamentale spre economia de piaţă;
• bonitatea financiară, datoria externă şi atitudinea pieţelor financiare.
i) EUROMONEY
Publică semestrial clasamente a 180 ţări din punct de vedere al proiecţiilor economice, al riscului politic şi după alte criterii. Clasamentul ţărilor după riscul suveran se realizează în funcţie de o metodologie ce implică următorii factori:
• performanţa economică (pondere 25%) determinată ca medie a previziunilor
pentru anul curent şi anul următor ce se apreciază cu un scor cuprins între 0 şi
100 (economia cea mai dezvoltată);
• riscul politic (pondere 25%) evaluat ca medie a valorilor atribuite de analiştii
de risc şi alţi specialişti implicaţi (notare între 10 şi 0);
• indicatorii datoriei externe (pondere 10%);
• disfuncţionalităţi sau reeşalonări în serviciul datoriei externe (pondere 10%).
Scorul atribuit este cuprins între 10 şi 0;
• media riscului suveran atribuit de Moody's şi IBCA (pondere 10%);
• accesul pe pieţele de capital (pondere 5%);
• accesul la credite bancare (pondere 5%);
• media maturităţii împrumuturilor disponibile şi marja de risc (pondere 5);
Pe baza indicatorilor se determină scorul cuprins între 0 şi 100 şi ţările se încadrează în clase de risc.
146 Finanţe internaţionale
j) Instititional Investor
Revista Institutional Investor colectează şi prelucrează un volum important de informaţii economice şi financiare pentru a elabora clasamente de risc de ţară şi a realiza evaluări ale riscului bancar.
k) Uneori evaluarea riscului de ţară se realizează de către organismele de susţinere şi finanţare a exporturilor.
Compania Franceză de Asigurare pentru Comerţul Internaţional (Compagnie Française d'Assurance pour le Commerce Extérieur) COFACE evaluează riscul de ţară pornind de la următorii factori cărora le atribuie anumite puncte: riscul politic (25), performanţe economice (25), indicatorii datoriei (10), vulnerabilitatea datoriei (10), rating de credit (10), acces la finanţare bancară (5), acces la finanţări pe termen scurt (5), acces pe pieţe de capital (5) şi discount (5).
În sfera riscului de ţară evaluat de COFACE se încadrează: climatul de afaceri, riscul penuriei de devize, capacitatea de a face faţă angajamentelor de plată externe, riscul deprecierii cursului de schimb al monedei naţionale, riscul sistematic al sectorului bancar, riscul de conjunctură economică nefavorabilă, comportamentul de plată privind operaţiunile pe termen scurt. În funcţie de scorul rezultat din însumarea punctelor atribuite fiecărui factor de reflectare a diverselor riscuri, ţările se încadrează pe clase de risc astfel:
A1 Situaţie politică şi economică foarte stabilă care influenţează favorabil comportamentul de plată;
A2 Mediul economic şi politic al ţării este favorabil afacerilor, dar sunt pasibile întârzieri în efectuarea plăţilor;
A3 Comportamentul de plată poate fi influenţat de schimbarea mediului economic, cu o probabilitate de întârziere a plăţilor;
A4 Comportament de plată mediu care poate fi influenţat de o conjunctură economică mai puţin favorabilă şi cu posibile întârzieri ale plăţilor;
BMediul economic şi politic este susceptibil şi nu poate să influenţeze compor- tamentul de plată care este la un nivel mai redus;
C Mediul economic şi politic al ţării este foarte nesigur şi poate să influenţeze negativ comportamentul de plată care este redus;
D Mediul economic şi politic al ţării prezintă un risc de piaţă foarte ridicat şi agravează comportamentul de plată.
l) Export Credit Guarantee din Marea Britanie estimează probabilitatea ca o ţară să intre în incapacitate de plată în funcţie de: evoluţia balanţei de plăţi, situaţia pieţelor, a scadenţelor la credite şi a altor factori.
m) Banca de Export-Import din SUA asigură servicii de informare asupra riscului de ţară îndeosebi asupra probabilităţii înregistrării unor pierderi din tranzacţiile internaţionale.
ÎNTREBĂRI DE VERIFICARE
1. Cum se defineşte riscul de ţară? 2. Care sunt formele de materializare a riscului de ţară? 3. Care sunt faptele generatoare ale riscului de ţară ? 4. Cum se realizează evaluarea riscului de ţară de către Stand Poor's
Ratings Groop? 5. Cum se realizează evaluarea riscului de ţară de Mood's Investors
Services şi FITCH-IBCA? 6. Ce alte organisme asigură evaluarea riscului de ţară?
Claude Dufloux, Laurent Margulici Claude Dufloux J. Cloos, G. Reinesh,
Economie Monetaires Internationales, Hachette Superieure, 1997 Pieţe de capital şi burse de valori, SC. Adevărul, Bucureşti, 1992 Les Institutions et Organes de L'Union Europeéne, Publications de L'Université de Rouen, 1996 Instituţii financiare internaţionale, Editura ANTET, Bucureşti, 1997 Dicţionar internaţional de Finanţe, Editura Universal, 2000
Orientări în activitatea bancară contemporană, Editura Expert, Bucureşti, 1999 Operaţii bancare - Instrumente şi tehnici de plată, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996 Vocabular economic şi financiar, Humanitas, Bucureşti, 1994 Finance Internationale, PUF, Paris, 1992 Relaţii financiare şi monetare internaţionale, Editura Economică, Bucureşti, 1995 Reflections of the International Monetary System, Princeton University, New Jersy, 1995 Finance Internationale et Marches de Gré a Gré, Evolution et Tehniques, Economica, Paris, 1991 La Balance des Paiements, Economica, Paris, 1994 Le Traite de Mastricht, Genese, Analyse, Commentaires,
D. Vignes, J. Weyland Bruxelles, 1993 Constantinescu Adrian Mecanisme de stimulare a exporturilor, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1998 Dăianu Daniel
Deecheemarkense François Dardac Nicolae, Basno Cezar Duduian Monica
David Eiltman, Arthur Stonehill, Michaell Moffett Thomas Hinde
Constantin Floricel
Gaftoniuc Simona
Funcţionarea economiei şi echilibrul extern, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1992 Mieux Comprendre L'Euro, Editions Organisation, 1998
Tranzacţii bursiere cu produse derivate şi sintetice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999 Evaluarea riscului de ţară, Editura ALL BACK, Bucureşti, 1999 Multinational Business Finance, Addison-Wesley Company, 1995
Finanţe. Ghid propus de The Economist Books, Editura Nemira, Bucureşti, 1992 Relaţii valutar financiare internaţionale, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999 Finanţe Internaţionale, Editura Economică, Bucureşti, 1996
148 Finanţe internaţionale
Généreuse Jacques
Luchian Dragoş Jinga Victor
Costin. C. Kiriţescu
Costin. C. Kiriţescu
Anne O. Krueger
C. Paul Hallwood, Ronald MacDonald Patrick Lenain
Economie Politică. Macroeconomie în economia deschisă, Editura ALL BACK, 2000 Banca Mondială, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1992 Moneda şi problemele ei contemporane, vol. I şi II, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1981 Moneda - mică enciclopedie, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981 Relaţiile valutar financiare internaţionale, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978 Determinarea cursului de schimb, Editura Sedona, Timişoara, 1996 International Money and Finance, Blackwell, Oxford, Cambridge, 1994 FMI-ul, Repere, Editura CNI Coresi, Bucureşti, 2000
Margaret Garritsen de The IMF in a Changing World, 1994-1995, International Vries Bernard Marois
Didier Pierre Monod
Nechita Vasile Negruş Mariana
Negruş Mariana Colette Neme
George Nicolescu Oprescu Dorel
Penea Zenovia-Doina Dominique Perrut
Peyrard Josette
Peyrard Josette Peyrard Josette J.J. Perequell Philippe d'Arvisent, Thiery Showb Popa Ioan Popescu Radu ş.a.
Prisacaru Maria
Simon Yves
Jean-Marc Siroén Alan Sopira
Stancu Ion
Monetary Fund, 1986 Le Risque-Pays, Presses Universitaires de France, Paris, 1990 Moyens. Techniques de Paiement Internationaux, Edition ESKA, 1993 Integrarea Europeană, Editura Deşteptarea, Bacău, 1996 Finanţarea schimburilor economice internaţionale, Editura Humanitas, Bucureşti, 1991 Plăţi şi garanţii internaţionale, Editura ALL, Bucureşti, 1996 Relations monetaires internationale, Hachette Superieure, 1994 Magia Aurului, Institutul European Iaşi, 1992 Sistemul monetar internaţional, Editura Academiei, Bucureşti, 1981 Moneda Euro, Editura Tehnică, Bucureşti, 1999 L'Europe Financiare et Monetaire. Reglés Opportunites, Strategie, Nathan, 1993 Les marchés de changes. Operations et converture, Vuibert, Paris, 1995 Gestion financiare internationale, Vuibert, Paris, 1995 Les Bourses Européens, Vuibert, Paris, 1997 Les Bourses Americanes, Vuibert, Paris, 1997 Finance Internationale, Marchés et Techniques Hachette Superieure, Paris, 1995 Bursa, Colecţia Bursa, Bucureşti, 1994 Cardul, instrument modern de plată, Tribuna Economică, Bucureşti, 1998 Tranzacţii la bursele de valori şi gestiunea portofoliului, Editura Corson, Iaşi, 1998 Techniques Financiers Internationales, Economica, Paris, 1992 Finances Internationales, Armand Colin, Paris, 1993 Multinational Financial Management, Boston, London, Sydney, Toronto, 1992 Finanţe, Editura Economica, Bucureşti, 1995
Gheorghe Voinea 149
Stoian Ion, Berea Aurel Teulon Fréderich
Yves-Thibault de Silguy Văcărel Iulian
Voinea Gheorghe (coordonator) Christian et Mirelle Zambotta x x x
x x x
x x x
x x x
x x x
x x x x x x
x x x x x x
x x x
x x x
x x x
x x x x x x x x x
x x x
x x x
x x x
Balanţa de plăţi externe, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977 Sistemul monetar internaţional, Institutul European Iaşi, 1997 L'Euro, Le livre de pache, L6F, 1998
Relaţii financiare internaţionale, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1995 Mecanismele financiar monetare în procesul tranziţiei la economia de piaţă, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 1999 Gestion Financier. Finance de marche, Dunod, Paris, 1995
Articles of Agreement, International Monetary Fund, Washington D.C., 1995 Articles of Agreement, The International Bank for Reconstruction and Development, 1989 Agreement Establishing the European Bank for Reconstruction and Development Annual Report, International Monetary Fund, Washington D.C., 2004 Convenţia Naţiunilor Unite asupra Cambiilor şi Biletelor la Ordin (UNICTRAL) Dictionnaire Enciclopedique de la Finance, Paris, 1993 Documente de bază ale Comunităţii şi Uniunii Europene, Editura Polirom, Iaşi, 1999 IMF Survey, 2001, 2002, 2003,2004 Financial Organization and Operation of the IMF, Treasures Departament, International Monetary Fund, Washington D.C. Legea nr. 101/1998 privind Statutul Băncii Naţionale a României şi instrumentele specifice de susţinere a comerţului exterior în M.Of. nr. 250/ 6 iunie 2000 Regulament privind efectuarea operaţiunilor valutare, Banca Naţională a României, în M. Of. nr. 117.17.02 2004 Statuts de la Banque des Réglements Internationaux, 8 noiembrie 1999, 1 ianuarie 1999 Statute of the European Investment Bank Traité sur L'Union Europeéne, Luxemburg, 1992 Convenţia Naţiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfuri şi Legea nr. 24/1991 privind aderarea României la Convenţia asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfuri în M. Of. nr. 54/19.03.1991 Convenţia asupra prescripţiei în natură de vânzare interna- ţională de mărfuri încheiată la 14 iunie 1979 la New York şi Protocolul de modificare a convenţiei încheiat la 11 aprilie 1980 la Viena în M. Of. nr. 46/1992 Reguli şi uzanţe uniforme cu privire la acreditivele documen- tare, Broşura nr. 500 Reguli uniforme privind incassourile, Broşura nr. 522
