Este un secol care asistă la accelerarea ritmului economic într-un sens ilegal. Alte zone vor rămâne la

periferia acestor fenomene economice.

Ca o periodizare generală dpdv al ciclurilor economice de creștere si descreștere, există o analiză

facută de Kondratieff. El compară evoluția prețurilor definind o perioadă dpdv economic fastă. Este o epocă

de declin economic în terneni relativi ( cicluri de tip B). În prima jumătate a sec. XIX avem o creștere

economică de tip B, urmată apoi de un ciclu de tip A iar apoi de unul de tip B. Apoi iar de tip A. Pe lângă

acestea, economia capitalistă este caracterizată și prin crize economice. Criza din 1825, 1837. O criză mai

îndelingată este cea din 1845-1850. Aceasta se suprapune și cu revoluțiile de la 1848 și 1849. Perioada 1850-

1870 , este erioada cea mai favorabilă de creștere accentuată în principalele țări ale Europei. În 1873 are loc

o criză financiar-bursieră la Viena.această criză se transmite mai departe și către alte țări. Această criză

reprezintă începutul unei perioade de aproximatic 20 de ani care este numit de către istorici „ marea

depresiune”; prețurile scad, marile puteri cunosc o perioadă de creștere relativă. Sunt unele ramuri ale

economiei care în această perioadă se dezvoltă foarte mult în timp ce alte ramuri stagnează .

În 1895-1896 unele ramuri industriale stagnează. Veniturile clasei muncitoare cresc și ele, insă direct

proporțioat cu dezvoltarea economică. „cea de-a doua revoluție industrială”. Prina revlouție industrială,

declanșată în Marea Britanie, are ca principale ramuri industria metalirgică, industria cărbunelui și industria

textilă. Conform deciziilor consiliului de pace de la Viena, împreună cu Olanda , Belgia formează Regatul

unit al Țărilor de Jos,era stat tampon. Elementul politic dominant în reprezentau olandezii. Revoluția

industrială din Belgia; Belgia este a doua țară în care s-a declanșat revoluția industrială după Marea Britanie.

A doua revoluție industrială pleacă de la folosirea unei noi surse de energie. Se adaugă electricitatea și

petrolul. Exploatarea petrolului începe în SUA. În Europa, singurele zone unde se descopară petrol și unde

se începe și exploatarea erau: România,Persia, Rusia, în Galiția. Cele mai importante cantități se extrag din

Marea Caspică ( Rusia). Companiile occidentale prelucrau petrolul. Royal Dutch Shell. Alte ramuri:

industria automobilului, industria chimică, industria aeronautică, industria electrică.

Există o ierarhie în rândul puterilor industriale. Pe primul loc se află Marea Britanie, iar la scurt timp

apar concurenții care tind să răstoarne această ierarhie. Concurenții sunt: Germania pe continent și SUA în

lume. După o criza de după războiul civil, creșterea economica evoluează în rândul SUA, aceasta devenind

prima putere industrială. După 1905 SUA ocupă primul loc, urmată de Germania, MB și Franța. In rândul

fiecărei țări există unele ramuri economice proprii. În industria chimică, Germania domină. Întreprinderile

Bayer sunt cunoscute pentru lansarea aspirinei, lansată în 1897. Alte companii: Siemens (fabrică de motoare

electrice). Industria automobilului, până la începutul primului război mondial, țara care era pe primul loc în

rândul exportului de automobile era Franța. Andre Citroen, Frații Peugeot. Henry Ford lansează un model

care intră în serie și intră pe piață la un preț accesibil; modelul T. Muncitorul este solicitat, se cronometreaza

acțiunile sale, muncotorul își pierde din calificare datorită operațiunilor simple; este un muncitor cu o

calificare simplă. Taylorizarea înseamnă priducție în serie. Taylor a introdus practica salariilor mari.

Muncitorul de la întreprinderile lui ford își putea permite să cumpere o mașină Ford T.

Dezvoltarea ecoomică nu ar fi fost posibilă fără un sistem de credite. În cazul francez sunt câteva bănci

care se înfiițeaza în perioada celui de-al doilea imperiu. În Franța apare acum sistemul modern bancar. În

1852 apare creditul imobiliar. Urbanizarea și sistematizarea marilor orașe. În timpul celui de-al doilea

imperiu începe sistematizarea Parisului. În 1863 se crează cea mai importantă bancă: Credit Lyonnais, apare

la Ney York. Banca Parisului și Țărilor de Jos . Prinipalele bănci germane sunt: „Cei 4 mari D”. În 1953

apare Darmstadter Bank. În 1856 apare banca Diskonto, Deutsche Bank, Dresdner Bank. Au susținut

dezvoltarea economica germană.Băncile erau cooptate în procesul decozoinal din economia germană. centrul

ifinanciar al lumii este reprezentat de Londra. Banca Barclays. Un loc important îl au bursele de valori și de

mărfuri: bursa de la Paris, de la Londra. Aici, companiile își cotează creșterea șî descreșterea

Agricultura continuă să fie o ramură esenţială. Agricultura permite, în anumite cazuri, industrializarea.

Profiturile din agricultură pot fi investite în dezvoltarea industrializării. Franţa a fost o ţară preponderent

agrară.

O mare parte din populaţia europeană era una agrară.

Există doi actori sociali importanţi: proletariatul şi clasele mijlocii. clasa socială este din ce în ce mai

numeroasă. Clasa muncitoare, dpdv politic ar putea să aspire la cucerirea puterii politice. apariţia si

dezvoltarea proletariatului presupune şi luarea în consideraţie a roblemelor care apar odată cu acestea:

calitatea locului de muncă, condiţii de muncă cu riscuri mari, condiţi precare de muncă. Reacţiile vor fi de

două tipuri. Clasa muncitoare îşi va promova propriile interese. Politicile sociale s-au manifestat precoce în

MB. În ceea ce priveşte prima reacţie, anume creearea propriilor ogrganizaţii: sindicatele. Este un secal în

care sindicatele devin din ce în ce mai importante. În MB dreptul degal de a se crea sindicate este recunoscut

la 1884.

Sindicatele pot să aibă in raport cu partidele politice ... pot fi de 2 tipuri: sindicate independente de

partidele politice (cazul francez). În Franţa sindicatele s-au creat mai târziu. Aceste sindicate au constituit la

nivel sindical Confederaţia generală muncii. Această confederaţie tinde să ia cât mai multă distanţă iar într-

un congres de la 1906 previne completa indpendenţă a sindicatelor.

Mai există şi sindicatele care se află în strânsa legătură cu partidele socialiste( cazul Germaniei sau cel

al Italiei, însămai târziu).

Un caz special este cel al MB. Partidul laburist a putut să ia naştere datorită sindicatelor.

În ceea ce priveşte condiţiile de piaţă, pe tot parcursul sec XIX, veniturile salariale cunosc o continuă

progresie. În clasele mijlocii intră: micii patroni, profesiunile liberale, medici, farmacişti, arhitecţi,

profesiunile juridice, cadrele tehnice, ingineri, funcţionarii. Birocraţia se dezvoltă foarte mult în această

periodă; statul îşi diverifica funcţiile; funcţii care până acum au aparţinut bisericii, domeniului public. În

Franţa, înainte de război, există 500.000 de funcţionari ai statului.

Femeia în sec. XIX

La începutul revoluţiei franceze, a existat o iniţiativă de a promova un document care să prevadă

drepturi în mod expres şi pentru femei. În limba franceză există o ambiguitate în titlul declariaţiei omului.

Femeia este un personaj colectiv care militează pentru emanciparea politică. În MB, drept de vot,la nvelul

alegerii parlamentare, s-a acordat drept de vot în 1918, în SUA în 1920. Emanciparea juridică şi emanciparea

dpdv al educaţiei au fost şi ele luate în considerare. Femeile erau greu admise în învăţământul superior. Nu

erau legi care să intrezică femeilor să se înscrie la universitate. În MB, admiterea femeilor în învăţământul

superior s-a produs în anii 1870 când s-au creat colegii pentru femei. În Europ nu este admisă în şcoli o

populaţie mixtă, existau şcoli pentru femei şi şcoli pentru băieţi.

Emanciparea juridică; femeia este în raport de inferioritate faţă de bărbat. Codul civil din 1804

consacră această inegalitate. Emanciparea juridică a femeii trebuia să ducă la situţia în care să se promulge

egalitatea dintre femeie si bărbat.au fost depuse mari eforturi până să se permita divorţul. Societatea devine

din ce în mai secularizată, cu toată opoziţia bisericilor.

Chaestiunea bunurilor de care puea sa beneficieze femeia în cazul căsătoriei. Lucrurile s-au rezolvat

târziu , atunci când femeia dispunea după bunul plac de bunurile care au fost achiziţionate prin munca

cuplului. Până atunci, toate bunurile aduse de femeie treceau în controlul bărbatului. Problema custodiei

copiilor în cazul divorţului este pusă tot în perioada legalizării divorţului.

Dreptul la vot a fost cel mai mult dezbătut în SUA, iar în Europa în MB. În MB, lucrurile s-au instalat

treptat. S-au evitat conflictele sociale politice. primul stat care introduce votul universal este Franţa. În

Anglia, reformale s-au introdus treptat. Dreptul de vot în MB a fost extins în trei rânduri, pe parcursul al 50

de ani, francezii au făcut-o în câteva zile. La început li s-a acordat dreptul de vot doar pentru oraşe.

Germania a dispus de cel mai important program de asistenţă socială din Europa. Trebuia să se asigure

şomajul, incpacitatea de muncă după un accident la locul de muncă, pensie, asigurarea pe caz de boală; toate

aceste riscuri trebuiesc asigurate.

Congresul de pace de la Viena

Septembrie 1814-iunie 1815. Principalii protagonişti sunt puterile care l-au înfrânt pe Napoleon. Franţa

este reprezentată de către Bourboni, de Talleirand. Preşedintele electiv al congresului este prinţeul

Mettenich. Congresul a funcţionat pe baza a 10 comisii. Există şi comisii care se ocupă cu dreptul

internaţional. Prin congresul de la Viena au fost stabilite ramurile diplomatice. O comisie sa ocupat de

problemele navigaţiei pe râurile care traversau mai multe state; s-a stabilit libera navigaţie pe Rin. Se

realizează o unuiime personală între Noeveia şi Suedia care va rezista până în 1905. MB a insistat să se

creeze un puternic stat în NE Franţei prin unirea Belgiei cu Olandei->Regatul Unit al Ţărilor de Jos.

Prusia este un stat ce se extinde până în Renania, devenind vecină a Franţei, susţinută de Rusia. La

congresul de pace s-au creat două tabere: MB, Austria şi Franţa, iar cealaltă tabăra era compusă din Rusia,

Prusia.

Problema italiană prezintă un regres faţa de perioada lui Napoleon. Acesta a forţat procesul de

unificare foarte mult, el simplificând foarte mult organizarea teritorială. Italia se prezintă după 1815 astfel:

Nordul face parte din Imperiul Austriac, Regatul Piemontului. Sunt înfiinţate state secundare precum

Toscana, Parma, Statul Papal, iar în Sud Regatul celor două Sicilii.

Problema poloneză- Polonia nu a fost restaurată cu toate că MB a fost interesată de aceasa. A 4-a

împărţire a Poloniei. Se crează un regat care era unuine personală cu Rusia.

Marea Britanie – campania împotriva lui Napoleon a fost finanţată de MB. Aceasta a reuşit să îşi

conserve statutul de mare putere navală. Ea va reţine controlul coloniilor de la principalii inamici ce o va

ajuta să îşi menţiă rutele comerciale. MB nu se va lăsa angrenată în diverse alianţe pe continent, ea dore

monţinerea păcii.

Sistemul politic britanic. Sistemul politic trece printr-o importantă transformare, puterea trece din

mâna monarhului în mâna guvernului. În 1820 mare iar succesori săi sunt monarhi dezinteresaţi, cu un

prestigiu modest. Puterea este preluată în întregime de guvern, acesta deţine decizia politică în MB.

Guvernul este rezultat în urma alegerilor, sunt două grupări politice care îşi dispută supremaţia. Şeful

grupării câştigătoare este numir de moharh prim-ministru. Partidele politice s-au creat în jurul unor instituţii

care seamănă foarte mult cu societatea civilă.

Carlton Club(1837) şi Refonm Club( 1836). Aceste partide, deocamdată, în această perioadă îşi fa

simţită prezenţa cu prilejul alegerilor. Dincolo de zidurile parlamentului nu se mai face politică dacă nu este

vorba despre alegeri.

Presa, în Marea Britanie , la 1815 apar aproximativ 250 de ziare periodice. Cel mai stimabil ziar din

MB este Times- sompatizează cu gruparea Tory, fără să fie ziar politic.

Radicalismul – este un curent poloitic bine reprezentat în spaţiul public.

În MB, proletariatul nu se dezice de valorile religioase. Masacrul della Peterloo, de la Saint Peter. Această

perioadă de proteste a luat sfârşit prin intervenţia autorităţii publice şi prin faptul că economia MB şi-a

revenit. Guvernul a fost dominat de către gruparea Tory (guvern conservator). În general, societatea britanică

a devenit arevoluţionară, dorea să se evite războiul civil de la sfârşitul secoluli XVII şi decapitarea regelui.

Guvernul conservator este condus până în 1827 de lodrul Liverpool după aceia va fi prim ministru

timp de 2 ani iar apoi duce de Wellington. Tory au fost la conducere până în 1832.

Cum funcţionează mecanismele politice în perioadă de criză. în 1824 şi 1825 au fost adoptate legi care

duceau la înfiinţarea sindicatelor.

În Scoţia este biserica presbieriană şi cea anglicană în Anglia. Dincolo de aceste biserici oficiale,

există dizidenţii sau nonconformiştii( congregaţionaliştii, metoddiştii, baptiştii )- există odiscriminare

religioasă a acestor culte; nu puteau să urmeze Cambridge şi Oxford, u puteau să facă parte din Parlament.

Catolicii dunt toleraţi. În 1829, Parlamentul a adoptat o lege ce permitea tolerarea celorlalte religii. Ultimele

discriminări legate de comunitatea evreiască dispar la 1858.

În 1830, regele numeşte la coducerea guvernului pe lordul Grey, liderul Wiggilor.

Bentheim ?

David Ricardel ?

John Bright- dizident, era quaqer şi unul dintre cel mai bun orator din Parlamentul britanic. În Anglia,

datorită industrializării, irlandezii vin în număr din ce în ce mai mare pentru a căuta un loc de muncă. În anii

29-30, radicalii relansează agitaţiile care au caracterizat MB după 1815; erau îndreptate împotriva guvernului

conservator. Pentru dezarmarea acestora, regele numeşte pe Grey liderul pentru a forma guvernul, de aici

încolo avem o guvernare liberala. Principala reformă este cea parlamentară ( acordarea unul număr de vor la

mai mulţi oameni, scăderea censului.). Manchester şi Liverpool nu aveau reprezentanţi în Parlament, în timp

ce localităţi ce erau reprezentate în Parlament se depolulează. Parlametul este bicameral ( Camera

Comunelor şi Camera Lorzilor). Lordul era un titlu pe care ţi-l dătea regele, viager sau ereditar.

Pentru a obliga camera lorzilor să accepte proiectul de reforme parlamentare, regele ameninţă că va

acorda titlul de lor acelei persoane care va schimba situaţia. Lorzii sunt un club închis care nu acceptă nou-

veniţi, iar în aşa fel ei acceptă prioectul de reformă.

Reforma parlamentară atacă două lucruri. Este mărit corpul electoral.regândirea geografiei elecrorala,

oraşele depopulate pierd privilegiul electoral. Camera localităţilor şi Camera comitatelor- împărţirea ariilor.

Toryi au fost ostili acestei reforme.

Robert Peel va devenii presonalitatea importantă a partidului Tory. În 1834 în cursul unei cammanii

electorale, el accetă reforma în numele Torilor.

Radicalii militau pentru interzicerea comerţului cu sclavi iar apoi pentru interzicerea scalaviei; aceştia

erau din rândul dizidenţilor. La 1883 sclavia este desfiinţată.proprietarii de sclavi primesc o răscumpărare..

Până atunci, politica de asistenţă socială se făcea pe baze locale, parohiile erau acelea care

supravieţuiau graţie acestor ajutoare. La 1834, prin adoptarea „Legii săracului” , se crează un alt sistem la

nivelul unor districte cu resurse puse la comun de către localităţi pentru crearea unor instituţii de asistenţă

socială pentru crearea unor Workhouses(atelier). Acestea au fost criticate de opinia publică deoarece erau

comparate cu închisoarea.

Legea din 1835 favorizează ajungerea la conducerea

Preocuparea pentru clasele sociale sunt dezbute pe tot parcursul sec XIX. In literature britanica exista un

toman social .ştiinţele sociale renasc în secolul al XIX-lea. Charles Dickens este atras de problematica

socială. Benjamin Israeli – într-unul din romanele lui vorveşte despre o anglie dezvoltată şi de una

„întunecată” (?).

Ceea ce domină în economia britanică este industria de fabrică. Subzistă acel domestic sistem(munca la

domiciliu) care are rolul de declanşare a revoluţiei industrale. Naşterea proletariatului duce la apariţia unor

legi cu caracter de protecţie a muncii- Factory Act – Factory movement. Primul Factory Act datează din

1802. În 1819 este interzisă munca copiilor sub 9 ani. Condiţiile de viaţă sunt extrem de precare, oraşele sunt

departe de a avea un plan de dezvoltare, cartierele muncitreşti se dezvoltă fără vre-un plan. Condiţiile de

salarizare sunt extrem de precare, nu există o protecţie asigurată încă de stat; acesta nu intervine decât spre

sfârşitul sec XIX, început de XX, cu un ansamblu de legi. Criminalitatea este ridicată, prostituţia este

practicată la greu iar dina ceastă cauză există un interes crescut faţă de această „Anglie întunecată”.

În 1833 apare o nouă lege ce se aplică industriei textile şi stabileşte durata de muncă pe zi. Această lege

preede numirea primilor inspectori ai muncii. Mai târziu se vor crea primele posturi de inspectri ai muncii. În

1842, o altă lege interzice munca femeilor şi fetelor, dar şi a copiilor sub 11 ani în mine. Toate aceste legi se

numesc Factory Act. Se mai stabileşte şi o oră consacrată prânzului.

Se introduce şi săptămâna engleză, care se termiea sâmbăta la prânz. – legi de ameliorare a condiţiilor de

muncă.

Răspunsul la condiţiile de muncă, la salarizare a fost acela de a se organiza sindicate. În anii 1833-1834 a

existat o încercare de a se crea o organizaţie sindicală la nivel naţional, însă a fost o încercare prematură,

aceasta nu a reuşit să se impună. Patronii au condiţionat angajarea pe baza unui act care prevedea că

muncitorul să nu se înscrie în nici o organizaţie sindicală.

Lock-out : în momentul în care de declanşează greva, patronul respectiv în concediază pe toţi mncitorii ca

represalii ştiind că sunt destui doritori. Până spre sfârşitul sec XIX, muncitorii apelau în ultimă inslanţa la

grevă; erau practicate mai mult negocierile. Legată de creşterea numerică a prolertariatului este mişcarea

Cartistă- este o mişcare politică care mobilizează un număr mare de muncitori în jurul unui program politic

şî care este defapt condusă de radicali.

Mişcarea Cartistă are 3 faze, se va termina la 1848. Acesta are două curente, unul violent care promovează

confruntarea cu forţele de ordine şi uncurent pacifist care nu doreşte să se ajungă la confruntări deschise ,

acest curent organizeaza mitinguri. Era vorba de elaborarea unei carte şi care să fie semnat de un număr

mare de locuitori iar apoi înmânată Parlamentului. În prima fază se crează la Londra o asociaţia care va da

naştere unui program politic. Se cerea: votul universal, vot secret, alegeri anuale, indemnizaţii pentru

parlamentari, legalizarea circumscripţiei parlamentare.. Se credea că pe parcurs muncitorii vor deeni

majoritari şi îşi vor trimite reprezentanţi în parlament. Cea mai mare parte dintre aceste doleanţe vor fi

satisfăcute, însă cu o sigură excepţie: alegerile anuale.

În 1839 este elaborată prima cartă. Este depusă la parlament, dezbătută şi respinsă. Mai este o încercare în

1842 şi ultima în 1848. Aceste mişcări sunt dominate de un militant al proletariatului numit O. Connor.

Există o imigraţie irlandeză în oraşele din Anglia. Ultima cartă a fost respinsă în 1850 după un examen

amănunţit s-a depistat că multe semnături erau falsificate.

O a doua problemă este legată de disputa în jurul liberului schimb. Totul porneşte de la opţiunea

protecţionistă a MB la 1815. Atunci au fost adoptate primele legi pentru protejarea agriculturii britanice.

Disputa nu era doar economică, era şi politică. Agricultura MB era foarte dezvoltată; agricultura era

dominată de marii latifundiari. Această legislaţie apără interesela aristocraţiei. Protecţionismul Marii Britanii

incită şî alte state la o astfel de politică. Cei care sunt dezavantajaţi sunt industriaşii care plăteau taxele

vamale. În schimb, această politica vamală menţine produsele agricole la un nivel ridicat.

La un moment dat s-a introdus scara mobilă a preţurilor. În ansamblu burghezia susţinea că se putea renunţa

la această politică vamală protecţionistă pentru că marile ţări exportatoare de grâu vindeau ieftin iar pe de

altă parte ar fi crescut exportul de echipamente industriale. Această idee este susţinută de un grup de patroni

de la Manchester. Richard Cobden, un patron care a creat o organizaţie în 1838 pentru a milita înpotriva

legilor protecţioniste. Apare şi o revistă care preia şî susţine aceste idei.

Legile cerealelor ?

Taxele vamale reprezintă un capitol important din veniturile statului, problema era înlocuirea acestora.

Guvernul a instituit un impozit pe venit.în 1846 au fost abrigate aceste Legi ale cerealelor. Sunt abrogate şî

actele normative pentru navigaţie.

La jumătatea sec XIX, Marea Britanie este primul stat care a adoptat liberul schimb în politica vamală ( nu

înseamnă dispariţia taxelor vamale, ci diminuarea lor) . această politica îndeamnă şî partenerii Marii Britanii

să recurgă la aceiaşi politică.

s-au pus capăt discrimiărilor religioase.

Epoca victoriană se împarte în 3 perioade. Sistemul politic britanic nu mai permite ca monarhul să joace un

rol hotărâto în politica britanică. Regina Victoria s-a îndreptat spre Torry . Regina Victoria nu a intervenit

niciodat pentru a rasturna deciziile parlamentului.

Problemele economice

Marea Britanie cunoaşte o creştere demografică superioară continentului european. Un element specific

societăţii britanice este puternica urbanizare. Aproximativ jumătate din populaţie trăieşte în mediul urban;

cel mai pupulat oraş al lumii este în acel moment Londra. Producţia industrială se dublează. Marea Britanie

este dependentă de importurile de cereale. De asemenea, se importă materii prime. Întrările invizibile-

veniturile obţinute din diverse servicii, în special asigurările în domeniul navigaţiei ( este principalul celntru

al lumii). MB este principala sursă de capital. Toate aceste lucruri compensează diferenţa dintre exporturi şi

importuri.

Succesul economic al MB este datorat şi primei expoziţii universale unde participă ţările lumii care îşi expun

produsele. Marile economii ale lumii intră în competiţie.Marea Britanie nu se limiteaza doar la acest succes,

avem de aface şî cu o strălucier a culturii Marii Mritanii Limba care domină este limba franceză; dpdv

cultural şi ştiinţific, Europa sec XIX erste un secol al culturii britanice, însă propagarea informaţiilor se face

prin traducerile în limba franceză. Originea speciilor este cunoscută după ce va fi tradusă în limba franceză.

Viaţa politică

Se formează sistemul bipartizan.

Principala chestiune cu care s-a confruntat viaţa politică este o nouă reformă cu caracter electoral. Şî liberalii

şi conservatorii se gândesc la o reformă parlamentară. În 1864 se constituie o uniune a reformei.

-Lordul Russell

-Lordul Palmerston

După moartea lui Palmerston, vine la guvern Russell care propune un proiect de reformă electorală. În 1866

se constituie un guvern conservator(1866-1868). În 1867 se votează a doua lege electorală- se scade censul,

redistribuie numărul de locuri în funcţie de mutaţiile care au avut loc în Anglia. Corpul electoral îşi dublează

numărul. În 1868, deşi Israeli credea că va ieşi câştigător, cei aleşi sunt liberalii.

William Gladstone

Învăţământul

Alfabetizarea era la cote mari. În Irlanda erau unele probleme însă în rest erau mulţi deştepţi.

S-a adoptat o lege prin care statul începea să se intereseze de unele domenii din învăţământ. Vezi cursul

opţional.

Locul religiei în şcoala primară, tendinţa de pe continent era aceia de a scoate religia din şcoli, însă în MB nu

s-a pus această problemă deoarece biserica înfluenţa foarte mult învăţământul în Marea Britanie. În 1891 s-a

obţinut gratuitatea învăţământului.

În 1871 apare o lege ce privea obligativitatea sindicatelor ca persoană juridică. În 1872 se produce o primă

rezolvarea a revendicărilor avansate de mişcarea cartistă, anume votul secret. În 1874, Gladstone pierde

alegerile datorită reformelor sale.

Şomajul pare să crească iar preţurile încep să scadă (1873-1896). Salariile cresc cu o treime. Este perioada

de restructurare a agriculturii britanice. În 1901, numai 6°% dim muncitori lucrează în agricultură. Se

renunţă la culturile cerealiera în favoarea culturilor necesare industriei şi se păstrează păşunile pentru păscut.

Este perioada încare optimismul cedează locul pesimismului.Se înmulţesc anghetele sociale care

deminsrează că o mare parte din populaţia MB trăieşte la pragul sărăciei. Acum apare o organizaţie care, pe

lângă opera de evanghelizare ea îşi propune sa ajute oamenii aflaţi în situaţii critice. Armata Salvării- o

mişcare religioasă- organizată pe model militar’ William Booth s-a autoproclamat general.

În 1864, în urma alegerilo parlamentare se formează singurul parlament Israeli. Mandatul unui guvern este

de 7 ani. Niciodată guvernul britanic nu va rămâne pâna la capătul acestui termen, se vor realiza alegeri

anticipate pentru a se pune de acorg guvernarea ţării cu opinia generală. În anii 70-80, partidele politice

capătă un statut de partide moderne.în anii 60 apar câteva organizaţii ale conservatorilor.

1874-1880 – la putere este partidul conservator. În 1871 este o lege care autorizeaza greva.

În 1883 s-a adoptat o lege care fixează un plafon al cheltuielilor pentru campania electorală, de asemenea se

prevede şi un control a cum s-au cheltuit banii în campania electorală.Se încerca să se pună sub observaţie

actele de corupţie. Poziţia de parlamentar nu era plătită, campaniile erau finanţăte de candidaţi; pentru a nu

exista inegalităţi de şansă ... în anii 1884-1885 are loc o a treia reformă electorală. În 1884 este o lege care

măreşte corpul electoral. În 1885 se produce egalizarea circumscripţiilor electorale. Redesenarea geografiei

electorale a Marii Britanii s-a plecat de la criteriul că un deputat să revină la 50.000 de locuitori. În Marea

Britanie recensemintele se realizau din 10 în 10 ani. Candidaturile în Marea Britanie sunt individuale.

În MB, având în vedere maea majoritate a proletariatului, trebuia să existe un partid socialist puternic.

Carl Marx îşi elaborează principalele lucrări în Marea Britanie. El este sprijinit financiar de către F.

Engels. Influenţa lui în MB este minoră, mult mai mare este pe continent. În Marea Britanie, spre deosebire

de celelalte societăţi din occident, religia îşi păstrează un loc important. Lupta împotriva religiei nu atinge

intensitatea celor din restul Europei. Religia se minţie în societate şî nu permite marxismului şi socialismului

radical sa influenţeze un număr important de persoane. La începutul anlor 90 socialismul începe să se afirme.

Stânga politică este reprezentată de radicali care nu formeaza un partid politic.

Iniţiativele organizării unor nuclee cu caracter socialist vin din lumea intelectualităţii. În MB

socialismul a ocupat un rol minor în rândul oamenilor. Primul care incearcă să dea o organizare a

socialismului este H. Hyndman; el crează organizaţia în 1881 – Federaţia Social Democratică – este

echivalentul partidelor social democratice carea apar în Europa. Sociatatea Fabian- societate ( nu este

marxistă) care promoveaza reforme îndrăzneţe şî care va avea rolul de a forma oameni politici. Va propune

oameni pentru alegerile locale; în administraţiile municipale. Cor întreprinde o serie de masuri în favoarea

claselor locale populare. Aceştia vor avea rolul lor în formarea partidului Laburist

Mişcarea sindicală se adresează în special muncitorilor calificaţi, cu salarii foarte bune. În general se

apelează foarte puţin la grevă. În 1889 se declanşează o grevă la Londra John Burns şi Tom Mann ( vor avea

trasee politice divergente ).

După 1889 avem deaface cu o nouă etapă în istoria sindicalismului britanic. Se formeaza noi

organizaţii sindicale în profesiuni slab sindicalizate până atunci. Aceste sindicate sunt mult mai compactive,

folosesc mai mult greva. Cer modificarea zilei de muncă la 8 ore..

Primii candidaţi cu origine muncitorească sunt aleşi cu ajutorul Partidului Liberal în 1874 în Camera

Comunelor. Cel care va fi protagonistul creeri unui partid politic care să îi reprezinte pe muncitori cu un

program de stânga este Keir Hardie . participă în calitate de candidat independent , nu câştigă acestă alegere.

Mai târziu creeaza un partid laburist scoţian. La începutul anului 1873 se înfiinţează Partidul Laburist

Independent – deocamdată nu contează în viaţa politică.

Problema irlandeză- se discuta foarte mult de autonomia Irlandei- avea o politică economică

independentă, avea propriul său parlament. Această autonomie se pierduse în 1800. Partizanul a fost William

Gladstone. Pentru majoritatea englezilor este de neconceput ca Irlanda să primească independeţă. Din

această cauză, Partidul Liberal se scindează, el este împărţit în ceea ce priveşte tratamentul care trebuie

acordat Irlandei. Gruparea care se opune autonomiei Irlandei este condusă de J. Chamberlain. El iese din

Partidul Liberal şî formează o grupare politica care se numeşte Partidul Unionist.

Problema colonială. Sunt unii liberali care doresc continuarea expansiunii şi o altă gruparea caer

susţine stoparea expansiunii deoarece consumă resurse . este o dispută prezentă şi pe continent; şi în Franţa

au existat dispute mari în Parlament. În 1884, Gladestone se retrage, succesorii săi au fost mediocrii. . la

sfârşitul sec. XIX, şeful partidului liberal devine H. Campbell-Bannerman. În 1893 s-a adoptat legea petru

autonomia Irlandei ( Home Rule). Camera Lorzilor respinge aceasta lege. Marchizul de Sailsbury (prim-

ministru). Este cunoscut pentru activitatea sa diplomatică.

Africa de Sud – Buri ( olanezii din Africa de Sud). Colonia Cape- britanicii cuceriseră Oraşul în timul

războiaielor napoleoniene. Războiul aglo-buri. Britanicii au folosit sistemul lagărelor. Problema era de a

izola populaţia civila de luptători; britanicii au mutat populaţia în nşte aşezări îngrădite. Cei care au inventat

acest sistem au fost cubanezii în războiul de independenţă împotriva spaniolilor. Sua va intra înrăzboi

împotriva Spaniei.

Eduard al VII-lea nu domneşte mult. Drepturile regaliere. Regele era şeful armatei şi se implica în

politica externă

Antanta Cordială. Alianţă între Franţa şi Marea Britanie.

Daily Mail este primul ziar european care va atige un tiraj de un milion de exemplare pe zi.

Problema votului femeilor. Dreptul de vot a fost acordat petru alegeri locale, cu anumite limite. Pentru

localităţile mici puteau să concureze şi pentru postul de primat. Apare mişcarea femeilor pentru acest drept.

Uniunea politică şi socială a femeilor – Pankhurst . militantele votului feminin provin din clasele

mijlocii. mişcarea Sufragetelor. A un moment dat, mişcarea lor de acţiune au devenit violete, atentate.

Marea Britanie este o ţară emigrantă până la primul război mondal. MB continuă să die centrul

financiar al lumii. În 1900 s-a înfiinţăt un comitet al Laburiştilor care trebuia să atragă sprijin material şe

elector. El are şansa să fie sprijinit de sindicare. Secretarul acestei organizaţii este James Ramsay-

McDonald-primul prim-ministru laburist din istoria Marii Britanii. El va semna un acord secret elecoral cu

partidul laburist ( în sensul de a se sprijini în alegeri). Pe baza acestui acord, au loc noi alegeri. Aceste

alegeri sunt câştigate de laburişti. Aeştia decid ca grupul lor să se numească -?-. este un partid reformist care

nu atacă economia capitalistă; nu este un partid bazat pe lupta de clasă, este membru al Internaţionalei a II-a.

Liberalii s-au aliat cu laburiştii. În viaţa politică a Marii Britanii, J. Chamberlain va declanşa o campanie

împotriva liberului schimb. MB era singura ţără care nu a renunţat la liberul schimb. Chamberlain propune

( în calitatea sa de Ministru al Coloniilor) un spaţiu comun al MB şi al Coloniilor- aici urma să se practice

liberul schimb. La un moment dat demisioneaz din calitatea de ministru. Crează în 1903 o Ligă a tarifului

vamal.... această campanie în favoarea renuntării la liberul schimb va fi utilizată de liberali pentru a atrage

voturi, în defavoarea conservatorilor. Taxele vamale ar fi scumpit pâinea. La îceputu lui 1906, la conducerea

Marii Britanii vine o nouă generaţie de liberali.

Churchill conduce programul de înarmare navală.

Noul guvern este autorul unei legislaţii cucaracter social. Până atunci MB nu avea legi cu caracter

social, nu exista un sistem cuprinzător. Activitatea guvernului este remarcabilă.

În 1906, a fost adoptată o lege prin care se stabilea că sindicatele nu mai pot fi chemate în justiţie

pentru daunele create de greve. În 1901 a fost adoptată o hotărâre judecătorească care stabilea că sindicatele

trebuie sa plătească daunele provocate de grevişti, acest lucru atrăgea după sine distrugerea sindicatelor.

Vârsta de pensionare era de 70 de ani. În 1908 apare o lege care introduce ziua de muncă de 8 ore în

minerit.o altă lege prin care se creaza o reţea prin care se facilitează plasarea muncitorilor fără loc de muncă

în fabricile cu locuri disponibile. În 1911 este votată egea asigurării naţionale prin care se introduce o

asigurare împotriva accidentelor, a bililor şî a şomaşului. Se dăteau pensii şi ajutoare pe bază tripartidă.

Fondurile erau veniţi din cotizaţiile de la salariaţi, o treime de la patroni şi o treime de la stat.

Reforma parlamentară din 1911.- lucrurile încep în 1909. Camera lorzilor nu mai avea dreptul să mai

respingă vre-o lege cu caracter financiar.camera lorzilor primeşte dreptul de veto suspensiv pe termen de 2

ani.dacă după 2 ani această lege era votată în camera comunelor , ea intra direct în vigoarea fără nici o

împotrivire a lorzilor.

Problema irlandeză

În 1798 s-a declanşar o revoltă a irlandezilor, care însă a eşuat . Unirea s-a realizat în 1800. Potrivit

acestei legi, autonomia Irlandei dispare şi sunt reervate locuri în camera comunelor pentru oamenii politici

irlandezi. Încursul negocierilor, s-a vorbit şi de emanciparea catolicilor astfel încât aceştia să participe la

viaţa politică; regele s-a opus. În 1803 se mai declanşează o revoltă în Irlanda, care este înfrântă de forţele

britanice. Problema Irlandei car câteva cmponente. Componenta religioasă, majoritar catolică; component

economcă şi socială. DPDv economic, Irlanda este o secietate bazată pe agricultură.dpdv social, datorită

deselor revolte antiengleze, proprietăţile nobilimii irlandeze sunt confiscate în favoarea coloniştilor anglo-

scoţieni. Ţăranul irlandez nu are pământ. Există şî un sentiment de superioritate al englezilor faţă de

irlandezi. Irladezii care vin în Anglia sunt dispreţuiţi. În prima jumătate a sec XIX se pun următoarele

probleme: emanciparea catolicilor. În fruntea emancipării catolice a irlandezilor se află O’Connell. Un alt

obiectiv pe care îl urmăreşte O’Connell este destabilizarea Bisericii oficiale în Irlanda. Biserica oficială din

Irlanda este biserica anglicană. Dijma pe care trebuia să o plătească irlandezii este micşorată. Ultima

campanie a lui O’Connell din anii 40 vizează anularea actului de unire; Irlanda ar fi revenit la situaţia de

după 1800, cu un guvern propriu... această campanie nu a dat roade. Guvernul britanic a luat chiar măsuri

represive . a provocat resentimente tinerilor patrioţi irlandezi; aceştia au promivat o cale mai radicală- -

societatea secretă „Tânăra Irlandă” care avea pregătită o mare insurecţie în 1848.

Între timp intervine o mare tragedie. De mai mult timp se cultivă cartoful. Recolta de cartofi este

distrusă şi apare marea foamete. Statul a intervenit .

Marea migraţie irlandeză în SUA.

În anii 50-60 domină generaţia radicală tentată şi de utilizarea metodelor violente împotriva dominaţiei

britanice. La 1858 se crează la NewYork „Frăţia republicană Irlandeză” care îşi propune sa conducă

mişcarea naţională irlandeză. În acest moment, irlandezii din Irlanda beneficiază de sprijin din partea

conaţionalilor lor de peste graniţe. Această situaţie se va menţine mult timp.. Irish Republican Army se naşte

în 1916- ea va fi sprijinită financiar de comunitatea irlandezilor din SUA. Acordurile care au dus la

pacificarea Irlandei de nord au fost duse si cu interventia SUA. Biserica catolică din Irlanda respingea

metodele practicate de radicali.

În această periadă se obţin unele succese. În 1869 se hotărăşte ca statutul Bisericii anglicane din Irlanda să

fie abrogat. După 1870 apare o nouă perioadă în problema irlandeză. Problema avea o componenta socială şi

una naţională. Marea majoritate a irlandezilor nu dispunea de pământ sau dispunea de o mică parte de

pământ. Marea majoritate a pământurilor arabile erau deţinute de anglo-americani; în locul lor, afacerile

erau conduse de arendaşi. Se crează două organizaţii, în 1870 se creează Liga Pământului iar în 1873 se

crează o ligă a autoguvernării. In cursul alegerilor din 1874 se creaza un grup de deputati irlandezi care vor

constitui un partid irlandez .în fruntea acestui partid se află Charles Parnell. Acest partid poate asigura o

majoritate în raport cu celelalte partide. Încursul celui de-al doilea guvern Gladestone se discută pentru

prima dată proiectul de lege privind autonomia autonomiei Irlandei.

Problema agrară s-a manifestat violent, cu precădere în anii 1879-1882. Abuzul cel mai întâlnit este

expulzaea ţăranilor de pe un teren în baza unui contract. Ţăranul irlandez nu avea certitudinea că va dispune

de acest pâmânt în aşa fal încât să facă şi investiţii.în 1881 s-a adoptat o lege care a introdus o anumită

echitate în problema pământurilor. Trebuia să se ţină cont de preţul pieţei, etc... o serie de măsuri care

ameliorau abuzurile. Împotriva celor mai abuzivi arendaşi se foloseşte arma boicotului. Vilenţa din mediul

rural irlandez a făcut autorităţile să intervină. În 1882 este asasinat ministrul delegat pentru Irlanda.

În 1885 problema autonomiei Irlandei va fi luată în considerare, insă va fi respinsă un an mai târziu.

Partidul conservator a fst un adversat hotărât al acordării autonomiei Irlandei. Ei încearcă să rezolve

problema agrară, crezând că o să potolească irlandezii nemulţumiţi. Conservatorii sunt cei care au adopat

suită de legi care facilitează cu ajutorul statului accesul la proprietate a ţărănimii. O lege din 1903 prin care

proprietăţile latifundiarilor erau vândute, domeniile erau lotizate iar ţăranii urmau să le cumpere iar peste

ceva ani trebuia să restituie banii oferiţi de guvern. În baza aceste legi au fost transferate către ţărani

aproximativ 6 milioane de hectare. În preajma primului război mondial, problema agrară era în mare parte

rezolvată.

După moartea lui Parnell partidul său cunoaşte sciziuni. Grupările apărute reuşesc să refacă partidul catre

anii 1900.

Are loc şi o renaştere culturală şi lingvisică a irlandezilor. Se crează o serie de societăţi pentru popularizarea

culturii şi a istoriei Irlandei- era vorba despre o armă politică. În 1896 apare un partid socialist în Irlanda.

Irlanda de N este o zonă care începe să se industrializeze,în zona oraşului Belfast, dispune de şantiere navale

importante. Industrie care pune capăt Irlandei predominant agrare.

În 1905 se crează un partid care va fi mai important decât partidul creat de Parnell, partidul Sinn Fein. După

primul război mondial acest partid va conduce Irlanda. La îceputul sec XX este ralansată chestiunea

autonomiei. În 1911 intervenise o reformă parlamentară ce a făcut ca..Camera Lorzilor să îşi piardă din

atribuţiile sale. Lorzii se puteau opune timp de 2 ani unei legi din Camera comunelor . in 1912 se voteaza de

catre camera comunelor iar camera lorzilor refuză legea, ceea ce s-a amânat până în 1914. Pentru că a

început războiul problema acordării independenţei Irlandei a fost amânată pănă la sfârşitul războiului.

Cele două grupări (?) încep să îşi creeze forţe paramilitare şî tabere de instrucţie. Redmond şi Carson.

Franţa

În Franţa au loc multe revoluţii (?). 1871 – Comuna din Paris. Suni istorici care vorbesc de prelungirea

revoluţiei franceze până la începutul anilor 1880. Aceste revoluţii segmentează istoria Franţei din sec XIX.

La 1848 avem o revoluţie care pune capăt monariei din Franţa. Războiul cu Prusia duce la căderea celui de-

al doilea imperiu. Aprilie 1814- prima abdicare a lui Napoleon.

Carta constituţională in 1814 este o soluţie de compromis dintre tendinţele celor care doresc să refacă

vechiul regim şi tendinţele de a conserva ceea ce se întâmplase după revoluţie. Se pune baza unei monarhii

constituţionale. Carta constituţională este baza separării puterilor în stat.în principiu, puterea executvă este

deţinută de către şeful statului şi de Guvern, puterea legislativă este deţinută de către Parlament... Puterea

executiva are şi responsabilităţi legislative.

La 1814 avem monarhul care numeşte un guvern iar acest guvern este responsabil în faţa sa; nu este un

regim parlamentar. În Regimul parlamentar, Parlamentul poate să demită Guvernul. Comportamentul

democratic; însă în Franţa nu există aşa ceva

În Franţa este cel care poate să demită Guvernul. Parlamentul este bicameral. Avem o cameră a deputaţilor şi

o cameră a paerilor ( echivalentă cu Camera lorzilor). Charta constituţională din 1814 preia şi o serie de

drepturi care fusese introduse de după revoluţie.

Catolicismul este considerat religie de stat, însă prin constituţe este permisă orice religie. Restauraţia dorea

să se sprijine pe Biserică pentru a restabili controlul asupra populaţiei

Restauraţia în concepţia lui Ludovic al XVIII trebuia să fie un regim politic de compromis, care trebuia să îşi

asigure o bază solidă. s-a găsit o cale de mijloc prin Charta Constituţională.

Regele are şi prerogative legislative, prin ordonanţe regale.

După înfrângerea lui Napoleon s-a încheiat al doilea tratat de pace de la Paris, este obligată la plata unor

despăguiri de război iar pâna la plata datoriilor Franţa este ocupată de către forţele aliaţilor. În acelaşi timp,

în 1815 au loc alegeri. „Camera de negăsit” - ???

Dizolvarea Camerei de negăsit dovedeşte că Ludovic al XVIII-lea doreşte sa meargă pe o cale de mijloc.

Grupările politice care s-au confruntat în această perioadă sunt:...

Există o gruparea care doreşte aplicarea Chartei constituţionale aşa cum este ea. Mai există o grupare

formată din aristocraţia aflată în exil, condusă de fratele regelui, contele d’Artois. Mai există şi o grupare de

liberali, însă nu prea puternică, care însă va câştiga forţa numerică în camera deputaţilor. Benjamin Constant.

Republicanii au o prezenţă redusă în viaţa politică.

Regele a îcercat să guverneze împreună cu oameni politici moderaţi. Richelieu reuşeşte să obtină eliberarea

teritoriului naţional la 1818, atunci când trupele aliaţilor se retrag din Franţa. În 1820 este asasinat fiul

contelui d’Artois- ducele Berry. Asasinarea lui lansează în spaţiul public o polemică aprinsă asura faptului că

guvernul nu ia suficiente măsuri împoriva duşmanilor regimulu. Acest asasinat duce la schimbarea cursului

politic. În 1821 este adus la conducere un om politic din gruparea dontelui d’Artois, contele Villele. Acesta,

în timpul guvernării sale au fost luate măsuri împotriva „inamicilor regimului”. În 1824 Ludovic al XVIII-

lea moare şi este urmat la tron de Carol al X-lea. Carol este la originea unor acte legislative care dau

impresia că franţa se îndreaotă spre vechiul regim. În 1825 Carol se încoronează în catedrala de la Reims. În

Franţa la acest moment nu există partide politice, un rol important îl joaca presa.

„Legea Iadului” – lege prin care erau acordate compensaţii băneşti celor care au pierdut proprietăţi în timpul

revoluţiei . Ducele d’Orleans- era principalul proprietar al Franţei în timpul revoluţiei. În timpul revoluţiei

nu pleacă din Franţia.

În 1826 se desfiinţează garda naţională.

Iulie 1830 – ordonanţe regale: susprendă libertatea presei, dizolvă parlamentul, modifică legea electorală şi

fixeaza noi alegeri. Aceste 4 ordonanţe sunt văzute de liberali ca o lovitură de stat monarhică. De aici s-a

ajuns la revoluţia din iulie 1830. Această revoluţie se manifestă prin lupte de stradă în Paris. Regele nu a

antrenat ţara într-un război civil. Va pleca în exil în Austria. Această revoluţie duce la căderea monarhiei

Bourbon. Cel care profită de revoluţie este ducele d’Orleans- el este proclamat rege al francezilor.

D’Orleans devine rege prin voinţa poporului, nu un rege de drept divin. Steagul oficial al Franţei devine

steagul tricolor. Noul rege este Louis Filip,cu el începe monarhia din iulie(1838-1848). Este un regim politic

ce se bazează . în 1833 apare o lege municipală care prevede alegeri pentru Minicipii, unde dreptul de vot

era acordat mai multor persoane. Este un regim politic care se bazeaza pe cooptarea la putere a elitelor.

Aristocraţia rămâne ataşată dinastiei Bourbon şi încearca să boicoteze noul rege.

Curentul politic legitimist- partizantii reîntoarcerea Bourbonilor. Partizanii săi se recruteaza din rândul

aristocraţiei şi din rândul preoţilor. După 1830, legitimiştii nu participă la viaţa politică.

Franţa devenise o ţară de azil politic pentru diverşi militanţi, oameni politici care sunt obligaţi să se refugieze

aici. Revoluţia de la 1830 determină un val revoluţionar în Europa. În august 1830, la Bruxelles se

declanşează o revoluţie în favoarea independenţei Belgiei. Se pune problema creeri unui nou stat. A apărut

ideea ca Belgia să se unească cu Franţa. La 1831 Belgia devine un stat independent.

Franţa va contribui prin acordarea unui sprijin revoluţiei poloneze din Rusia. Franţa este a doua putere

economică după MB.

„Campania Banchetelor” -? Această campanie trebuia să se soldeze cu un mare banchet la Paris care însă va

fi oprit de către autorităţi, acest fapt a dus la începutul revoluţiei de la 1848.

Revoluţia de la 1848

La 4 februarie se proclamă Republica a II-a Franceză

Louis Blanc – este cunoscut pentru scrierile sale şi pentru ideea sa de a se crea ateliere naţionale în

vederea diminuării şomajului în condiţii de criză economică. Se constituie o comisie care ar trebui să

mediteze conflictele dintre muncitori şi patroni.

Se vor crea atelierele naţionale care aveau să construiască vaste construcţii publice ( căi ferate).

Numărul celor care la apogeu lucrează în astfel de ateliere depăşeşte 100.000, însă ele sunt prost organizate.

Dpdv politic, de mai multă vreme în Franţa se promova abolirea sclaviei. Ce mai importantă reforrmă

este introducerea la 2 martie a votului universal masculin. Aceste alegeri au demonstrat că există un mare

interes pentru voaţa politică. Rezultatele pun în vedere următoarele aspecte; republicanii moderaţi câştigă

locuri importante, însă există şi un număr mare de monarhişti. Datorită acestor evenimente apar două curente

politice care se întâlnesc doar în aspiraţia comună de a se instaura monarhia. Primul curent, curentul

legitimist se naşte la 1940. Regele Carol al 10-lea plecase în exil. Cauza legitimistă este reprezentată de fiul

ducelui de Menis (?), el este cunoscut în istorie sub numele de contele de Chambord. Un al doilea curent

politic este orleanismul. Cauza orleanistă este reprezentată de un nepot al regelui care va purta titlul de conte

Du Paris- acesta optează pentru o monarhie constituţională.

Între cele doua ramuri ale curentului monarhist există variaţii în ceea ce priveşte colaborarea. În urma

alegerilor din aprilie 1948, care duc la formarea unei adunări naţionale constituante.

Unul dintre cele mai grave conflicte care s-a consumat în 1848 este insurecţia pariziană din iunie.

Dpdv politic guvernul încearcă să conducă de o manieră moderată. În iunie 1848 se iau măsuri caere duc la

desfiinţarea atelierelor naţioanle într-o formă camuflată. De aici s-au născut conflicte care au degenerat în

23-26 iunie în conflicte deschise la Paris. Provincia urmează Parisul în insurecţie. Izbugneşte în cartierele

muncitoreşti. Cel care a condus Garda Naţională este generalul Cavaignac. După revolte devine prim-

ministru. Această înfrăngere va constitui cun punct de plecare pentru polarizarea .... după aceste evenimente

este elaborată şi votată constituţia . piterea legislativa este reprezentată de un Parlament unicameral. Puterea

executivă este dată Guvernului şi Preşedintelui ( acesta nu poate să dizolve parlamentul). Aşadar este o

constituţie care se bazează pe separarea puterilor în stat. Preşedintele este ales pe 4 ani dar nu poare fi reales

imediat, doar după o pauză de 4 ani. Louis Napoleon Lonaparte este enpotul lui Napoleon. Este un personaj

interesat. Ae o carieră politica care îl plasează mult la „stânga”. El face o primă încercare la 1836. La 1840

încercarea este mai serioasă, are susţinători, însă de data aceasta este închis. În închisoare citeşte lucrări ale

unor socialişti francezi, este influenţat de Saint Simon, Charles Fourrier. Scrie lucrări în care propune soluţii

pentru diminuarea recesiunii.

Ordul Africii, cu excepţia Marocului nominal este sub imperiul otoman, însă acesta nu mai exercită

nici un fel de autoritate. Principalele aşezări erau Alger şi Tunis. Acestea erau regenţe care se ocupau cu

comerţ şi cu piraterie. Occidentalii au încercat să pună capăt acestor lucruri, au organizat expediţii, însă fără

rezultat. În acest context Franţa va organiza o expediţie militară în 1830. Carol al X-lea şi-a dat semama că

este contestat puternic de opoziţia liberală şi a încercar printr0un succes extern să îşi consolideze propriul

său regim. S-a luat decizia organizării unei expediţii împotriva piraţilor algerieni. Expediţia pleacă spre

Alger, debarcă şi cucereşte Algerul îsă acest succes nu l-a determinat pe Carol să îşi creeze o imagine mai

bună.

Activitatea piraterească este eliminată, însă francezii nu s-au retras. Mai târziu, francezii au luat

opţiunea de a rămâne şi de a se extinde. Louis Filip va continua cucerirea Algeriei din punct de vedere

teritorial. Au existat şi rezistenţe care ai apărut mai târziu. Abd-el-Kader începe un adevărat război sfânt, se

declară djihadul împotriva francezilor . aproape un deceniu s-au purtat lupte între francezi şi algerieni.

Împotriva francezilor întră în război şi sultanul Marocului până când va fi înfrânt de către francezi şi a

renuntă. După aceasta, sultanul Marocului va deveni un amic al Franţei. Algeria este sigura coonie franceză

de populare. Francezii au inventat algeria, cucerirea teritoriilor spre sud de către franeczi a dus la crearea

Algeriei ca ţară. Toţi liderii armatei franceze din timul lui Napoleon al III-lea s-au format în Algeria. La

1870 comandanţii francezi se formează în Algeria, ceea ce reprezenta un handicap deoarece ai erau formaţi

pentru un anumit tip de luptă.

La 1846 Napoleon evadează şi se refugiază în Anglia, iar de aici va recruta partizani pentru a crea

condiţiile unei reîntoarceri în Franţalegenda Napoleoniană nu s-a instalat în franţa după moartea lui

Napoleon I. Punctul de plecare al legendei au fst memoriile lui Napoleon –un document intersant care insă

nu prea reflectă realitatea. La 1840 sunt repatriale rămăşiţele lui Napoleon. Se pare că cu acea ocazie a avut

loc o manifestaţie care ar fi mobilizat aproximativ 1 milion de oameni.

Napoleon îşi depune candidatura pentru funcţia de preşedinte în anul 1848. Competiţia este câştigată

de Louis Napoleon. Principalul său contracondidat este generalul Cavaignac. Votul universal fucţionează

mai curând în sensul liberal-conservator. În perioada anilor 1848-1851- avem un conflict între forţele

conservatoare şi forţele de extremă stângă ( sunt puternice în oraşele industriale). Un alt conflict este între

adunarea naţională şî preşedinte. Preşedintele nu îşi poate impune politica spre care aspiră.în 1850 partidul

ordinii pentru a bara ascensiunea stângii a modificat legea electorală. Din 1850 nu mai există vot universal.în

1850 s eorganizeaza alegeri parţiale şi câştigă un deputat din partea stângii socialiste. Eugene Sue –

Misterele Parisului. În aceste condiţii, Napoleon a promovat restabilirea votulu universal. Planul său era

modificarea constituţiei. În primul rând se dorea prelungirea mandatului. Se mai dorea refacerea constituţiei

iar puterea executivă să fie mai puternică decât putereaa legislativă. Aceste lucruri aveau să se realizeze pe

cale legală, prin votul Parlamentului. În 1851 încercarea de a revizui constituţia pe cale parlamentară a dat

greş. Lovitura de stat este preătită pentru începutul anului 1851. El atrage o serie de lideri militari, are şi

susţinerea unor lideri politici. Această lovitură de stat are lor în data de 1-2 decembrie 1851. Lovitura

trebuia să fie paşnică, trebuia să se dizolve parlamentul, să se modifice constituţia iar apoi să se supună

votului adunării populare. Au avut loc şi lupte de stradă. Regimul lui Napoleon III se naşte prin violenţă.cel

mai acerb critic al lui Louis Napolon a fost Victor Hugo. Constituţia a fost schimbată iar modificările au fost

supuse unui plebiscit. O mare majoritate este de acord cu modificările propuse. Alegerile sunt făcute în baza

votului universal.

Puterea executiva primeşte noi atribuţii, mandatul era mărit la 10 ani.. prin aceste modificări se

diminuează puterea legislativă. Vor apărea : Corpul Legislativ, Senatul ( Vor fi senatori de drept [ mareşalii,

generalii, membrii bisericii] şi sunt membrii numiţi pe viaţă de către şeful statului), Consiliul de stat ( format

din experţi care pregătesc împreună cu guvernul prioectele de legi). Senatul este cel care verifică Constituţia.

În toamna anului 1852, după un turneu întreprins prin provincie. Printr-un document adoptat de senat

se proclamă Franţa imperiu. Se va organiza un nou plebiscit care supune francezilor această modificare.

Marea majoritate acceptă instaurarea impeiului. Pe 2 decembrie se va încorona Napoleon.

Al doilea imperiu francez. Creşterea economică din această peioadă duce la modernizarea structurilor

economice. Statul nu este un actor economic în adevăratul sens al cuvântului. În primul rând, rolul

legislativ .... statul în calitatea sa de dezvoltator public, modernizarea oraşelor. În această perioadă Parisul se

modernizează, este mai bine aranjat dpdv al structurii urbane. Cel care reuşeşte această modificare este

prefectul Senei – Haussman.

Parisul este condus de două autorităţi.organizarea Parisul ui de azi datează din vremea lui Napoleon

III. Printre cei mai importanti actori economici se numără Eugene Schneider

În acest moment sunt 3 mari producători de armament: Eugene Schneider, Croop, Skoda.

Baronul de Raudschield (?). revoluţia feroviară – se definitivează reţeaua ţării. Franţa trece de la aprox.

3.000 la aproximativ 17.000 de km. î timpul lui s-a adopta lege care crează magistrala principală Paris-

Marsile. Se modernizează sistemul de credit, apariţia băncilor mderne – Societe General, Banque de Paris şi

Banque de Pays et Bas – cele două au fuzionat şi s-a constituit .

Franţa continuă sa aibe în agricultură o ramură de bază. Cea mai importantă ramură a agriculturii

franceze era viticulura. Timp de 30 de ani Franţa trece prin greutăţi datorita unui parazit ce afecta viţa de vie.

Modernizarea comerţului. Deja putem constata apariţia marilor magazine cu produse standardizate de serie,

cu produse textive. Magazinul se numea Au bon marche- apare în 1852.

Istoricii consideră că perioada imperiului liberal ar trebui sa înceapa în 1860. În 1859 este adoptată o

lege de amnistie. Cei care au fost deportaţi se pot întoarce în Franţa. Napoleon III nu a văzut decât o

perioadă de diminuare a conflictelor interne .după 1860 se iau măsuri care fac din puterea legislativă o putere

a statului. Deputaţii nu puteau să îşi susţină punctul de vedere. După 1860 sunt acordate. Principala lege din

1860 este legea bugetului. Acum se poate discuta foecare sumă către ce celtuială se duce. În 1863 au loc

alegeri şi nu mai există intervenţia administraţiei imperiale. În urma acestor alegeri, în corpul legislativ se

crează u grup de liberali şi un grup de republicani. Se întoarce din exil Adolf Thiers care se pune în fruntea

grupului de liberali.. prcesul de liberalizare se continuă. În 1864 s-a permis constituirea de sindicate şi s-a

acordat drept de grevă.

În 1864 se crează Asociaţia internaţională a munitorilor ( Internaţionala I) la Londra. Este o partidă

organizată pe bază de secţii naţionale. În 1867 deputaţii primesc drept de interpelare. În 1868 legile

restrictive despre cenzură suferă modificări radicale, regimul presei este liberalizat. În 1869 au loc ultimele

alegeri care se desfăşoară după campanii elecorale care s-au putut organiza fără ca administrţia imperială să

intervină. Opoziţia este reprezentată de grupul liberal condus de Adolf Thiers şi de republicani conduşi de

Gambetta. Bellville – cartier muncitoresc din E Parisului. În 1868 se separă biserica de stat, crearea unui

învătământ laic, desfiinţarea armatei permanente şi înlocuirea acesteia cu poporul înarmat, alegerea

funcţionarilor, introducere unor impozite progresive. Unele s-au realizat iar altele nu s-au realizat.

Susţinătorii regimului imperial câştigă şi de data aceasta, însă nu cu o majoritate mare.

În fruntea guvernului este numit Ollivier, un fost republican care încearcă să formeze un guvern care să

se bazeze pe o majoritate parlamentară. Având în vedere că opoziţia avea dreptul de a se exprima, Napoleon

pentru a-şi consolida regimul organizează ultimul plebiscit în primăvara anulu 1870- întreabă poporul dacă a

fost de acord cu toate reformele de până acum. Acest plebiscit a fost precedat de o campanie..

Napoleon câştigă acest plebiscit. Împeriul se consolideaza după acest plebiscit din mai 1870. Imperiul

s-a transformat într-unul liberal. În favoara transformărilor au fost în vafoare 7 milioane. de francezi iar

împotrivă aproximativ 1 milion.

Greşeala lui Napoleon al III-lea a fost războiul cu Prusia. De mai mult timp în Spania se declanşase o

revoluţie urmată de o criză lungă. Spaniolii erau în căutare de regi. Printre soluţii erau şi membrii ai familiei

Hohenzollern. Diplomaţia franceza a căutat să obţină de la regele Prusiai un angajament formal cu privire la

condidatura prinţului Hohenzolern la tronnul Spaniei. În Franţa se declanşează o stare de ostilitate la adresa

Prusiei. Războiul se declanşează în iulie 1870. Franţa declară război. Prusia dispunea de o armată mai

numerasă. În 1868 s-a adoptat o lege de reformă mlitară... (?). Armata prusiei era mai bine echipată şî mai

instruită. Prusia dispunea de un Stat Major. În aceste condiţii, trupele franceze suferă înfrângeri serioase.

Alsacia este cucerită.. la 4 septembrie 1870 regimul imperial se prabuşeşte, republicanii vor constitui un

guvern de apărare naţională şi se proclamă republica.

In ianuarie se incheie un prim armistitiu si in mai 1871 se semneaza pacea dintre Franta si Imperiul

German. Pana cand aveau sa fie platite despagubirile, armata franceza ocupa o parte din Franta.

Monarhia din iulie.- ?

La 4 septembrie 1870 la Paris se proclama republica. Razboiul insa continua, se proclama un govern

republican. Leon … . in ianuarie se incheie un armistitiu, iar in mai 1971 se incheie pacea.

Armistiţiul care a fost încheiat în ianuarie a fost o soluţie acceptată de Bismarck până cănd în Franţa se

constituia o conducere legitimă care sa încheie tratatul de pace. La îceputul lui februarie se organizează

alegeri parlamentare. Se revine la structura parlamentului unicameral din perioada celei de-a doua republici.

Alegerile au loc în condiţii dificile: un guvern care era departe de a stabili autoritatea asupra teritoriului,

ocupaţia militară germană.. toate aceste lucruri au făcut ca votul din 1871 să fie un vot conservator.

Majoritatea celor care au votat au fost pantru candidaţii conservatori şi monarişti. Majoritatea francezilor

este doritoare de pace, doreşte evacuarea teritoriului de către trupele germane şi mai doreşte şi un regim

moderat care să excludă extremele.

Mai avem de-aface cu populaţia Parisului, cea mai mare concentrare de proletariat din Franţa. Parisul

trecuse printr-un asediu, trupele germane înconjuraseră oraşul iar la un moment dat a şi fost bombardat. Din

partea franceză, reacţia a fost una ... pe lângă armata franceză există şî un alt organism cu atribuţii militare

care dispune de armament şî care are ca miniune principală apărarea unei localităţi sau a unei regiuni de

unde sunt originare batalioanele Gărzii naţionale. Garda naţională avea o recrutare iniţial destul de

restrictivă, erau admişi ca membrii reprezentanţii micii burghezii. Proletariatul, de la un moment dat, a putut

şi el să se înscrie î Garda naţională. În Paris, principala forţă militară este Garda Naţională – erau 30.000 de

luptători. Această Gardă naţională este condusă de Comitetul central al Gărzii Naţionale.

Garda Naţională are propriile viziuni politice ( extremă stânga). Rolul politic se vede şi prin poziţiile

prin care Comitetul le adoptă faţă de republicanii care au ajuns la putere. Din acestă cauză vor fi conflicte

între moderaţii care încearcă să conducă Parisul în numele guvernului şî această Gardă Naţională. Guvernul

la acel moment nu era în Paris. Aceştia s-au refugiat spre Vest, la Bordeaux.. la Paris liprea o autoritate care

să rezulte dintr-un vot popular. La Paris, lupta pntru controlul politic este deschisă. Lucrurile se precipită în

martie 1871. Între timp, guvernul revine la Paris şi doreşte să îşi exercite autoritatea asupra Parisului. Din

acest moment, în martie se încearcă să fie luate de la Garda Naţională artileria. Ultima încercare, cea din 18

martie, pe dealul Mon Martre, elementele fidele guvernului au fost neutralizate iar generalii au fost copturaţi

şi executaţi. Din acel moment, guvernul va evacua cu rapiditate Parisul şi se stabileşte noul centru politic la

Versailles, şeful guvernului este Adolph Thiers. La acest moment nu există un şef al statului propriu-zis.

Guvernul se retrage la Versailles.

Armata franceza suferise 2 înfrângeri catastrofale, una la Sedan şi una la Metre (?). în urma tratativelor

se vor elibera prizonierii francezi. Î această perioadă martie – mai 1871, Garda Naţională avea o forţă mai

mare, la Versailles erau câteva unităţi militare.

Comuna din Paris. L a18 marite puterea şi contrlul sunt preluate de Garda Naţională. Se constituie un

Consiliu Municipal prin intermediul alegerilor. Burghezia a plecat din Paris, iar în oraş a rămas numao

proletariatul, care evident a votat petru cei de extremă stânga.

Adepţii formei de conducere caracteristica dictaturii iacobine s-au numit neo-iacobini – o parte din

membrii Conunei din Paris sunt neo-iacobini. Adepţii lui August Blanqui este promotorul următoarei idei, el

împreună cu un grup de revoluţîonari urma să dea o lovitură de stat iar apoi urma să se introduca reforme cu

caracter socializant. Se vedea instalarea unui regim de dictatură. O altă grupare sunt adepţii secţiei franceze a

Internaţionalei I (organizaţie marxistă). Mai există o grupare, a patra, adepţi lui Proudhon, sunt anarhişti. Ei

impun adoptarea unui dicument : declaraţia către poporul francez prin care proiectul anarhismului clasic

apare cu claritate. Toate localităţile din Franta are statut de comună . Parisul invită comunele să se

organizeze liber şi ulterior să se federalizeze; franţa urma să devină o federeaţie de comune cu egalitatea

fiecătri componente a acesteia.

Comuna din Paris s-a organizat pe baza unor comisii. Cea mai importantă a fost comisia executivă. A

mai existat şi o comisie militară. Comuna din Paris este o minoritate aleasă de o altă minoritate. Comuna nu

a reuşit sa îşi asigure autoritatea. Mai ales dpdv al conducerii a existat un dualism al puterii al comunei din

Paris cu comisia militară. Din această rivalitate au câştigat cei de la Versailles. Comuna din Paris dorea să

aibe şî propria politică externă, însa acest lucru nu s-a întâmplat. Comuna din Paris era izolată de restul

lumii. În ceea ce proveşte raporturile de forţe, Garda Naţională ar fi putut sa atace Versailles-ul. Au făcut-o o

dată, însă au eşuat. În mai avem ofensiva guvernamentală împotriva Parisului. Condiţiile de război urban

sunt modificate fundamental. Avem de-a face cu un Paris sistematizat. Armata franceză a întâmpinat o

rezistenţă. Comunarzii au fost înfrânţi în perioada 20-28 mai. Are loc un război civil. Îcercări de conciliere

au avut loc, însă fără şansă.

Când armata franceză intră în Paris, Comuna se radicalizează. Comuna a aplicat legea ostatecilor. A

arestat persoane despre care exista convingerea că sunt adverare ale Comune, mai ales clerici, inclusiv pe

arhiepiscopul Parisului. În cursul acestor zile, comunarzii au executat o serie de ostateci, inclusiv pe

arhiepiscop, drept represalii la intrarea armatei franceze în Paris. „Săptămâna săngeroasă”- un număr mare

de execuţii. Execuţiile au fost undeva ître 17.000-20.000.

Au fost expulzaţi din Franţa o serie de revouţioari car nu erau însă francezi, de exemplu polonezi. Unii

au fost deportaţi în Noua Caledonie.

Comuna din paris este un răspuns dat în împrejurări excepţionale în vvederea soluţionării problemelor

iminente care se puneau Franţei. Un guvern care apare, se organizeaza nişte alegeri şi practic parizienii sunt

supuşi asediului, foametei, a crizei de locuinţe, toate acestea au condus la o criză de adversitate. Guvernul de

la Versailles erau acuzaţi de trădare, erau acuzaţi ca nu mai vor să lupte pentru Franţa. Comune, replici ale

comunei au avut loc şi în alte oraşe, însă nu cu această amploare. Sunt tulburări serioase şi în provincie. Pe

de altă parte, parizienii sunt exasperaţi de acestparlament conservator.

O majoritate de republicani încă se lasa aşteptată . pentru anii 1871-1879 principalul obiectiv era

consolidarea Republicii, instituţiile trebuiau să reintre sub controlul republicanilor. Prima problemă a fost

aceia de rvenire a monarhiei în Franţa. Erau două grupări, gruparea legitimistă şi gruparea orleanistă care

susţineau revenirea monarhiei. Monarhia în Franţa putea fi restabilită. Pretendentul la tronul Franţei era

nepotul lui Carol al X-lea. Succesorul trebuia să fie contele de Paris care era şeful grupării orleaniste.

Legiimiştii sunt adepţii unei monarhii mai autoritate. Orleaniştii sunt adepţii unei monarhii costituţionale pe

modelul Marii Britanii. Pretendentul a manifestat în această perioadă nultă flexibilitate. Contele era ataşat

simbolurilor de Bourbon. El nu vroia să renunţe la steagul alb. Tricolorul fusese utilizat pe tot parcursul

secolului XIX şi era acceptat de aproape toţi francezii. Asupra acestor lucruri nu s-a putut ajunge la un acord.

În 1873, preşedintele Franţei,Mac-Mahon, a refuzat să perimită pretendentuli sa se prezinte în Parlament.

Foarte mult timp s-a vorbit despre...? .

În 1873 Magmahon este ales preşedintele Franţei. El este un republica moderat. În 1873 eşuează cea mia

importantă tentativă de revenire la moarhie.

Republica a III-a încă nu are constituţie. Vor fi adoptate o serie de legi care vor ocnstitui baza

constituţională. În 1873 devine preşedinte al statului mareşalul Mac-mahon. În 1871 la Bordeaux, Thiers este

ales şef al statului şi al guvernului a existat un compromis între republicani şi monarhişti. La un moment dat,

Thiers încalcă acest acord, susţinând republica. În locul său este ales Mac-mahon care se credea că este mai

util cauzei monarhiste. În realitate nici acesta nu era un monarhist înfocat. Pentru ca lucrurile să fie păstrate

în favoarea pretendentului, în 1873 a fost adoptă o lege prin care se stabilea dirata mandatului şefului

statului; durata mandatului era stabilită la 7 ani (legea septeatului). Mult timp, în Franta, preşedintele a avut

un mandat de 7 ani. În 1875 au fost adoptate şî alte legi care modernizau instituţiile statului şi care împreună

constituie constituţia Republicii a III-la.

Separarea puterilor în Stat este aplicată. Puterea executivă este reprezentată de preşedintele ales de

Parlament. După 7 ani acesta mai poate fi ales. El numeşte uvernul care este responsabil în faţa sa. Cu

acordul Senatului, preşedintele poate să dizolve camera deputaţilor şi reorganizarea de noi alegeri. El este

şeful armatei... Parlamentul este Bicameral: Senat şî Camera deputaţilor. Senatul are anumite condiţii, el

reprezintă interesele ale departamentelor. Senatorii sunt aleşi pa 9 ani, însă se reînoieşte căte o treime odată

la 3 ani. În Senat există o categoria inamovibilă, erau aleşi pe viaţă; această categorie este desfiinţată în

1884. Camera Deputaţilor este aleasă pe baza votului universal . împreună, cele două camere îl aleg pe

preşedinte. Puterea judecătorească se organizează independent.

Ca o primă cocluzie, potrivit costituţiei din 1875 avem de-a face cu o republică prezidenţială prin constituţie.

Pentru republicani ideea ca principalele instituţii ale statului să fie dominate de republcani. L aun moment

dat apare un conflict între Guvern şî preşedintele Mac-mahon. Preşedintele dezavuează public pe primul-

ministru, îi spune că ar fi mai bine să demisioneze. În 1877 Mac -Mahon dizolvă Camera deputaţilor.

Alegerile sunt foarte tensionate, inclusiv preşedintele s-a implicat în campania electorală. Prin alegeri avem

iar o majoritate republicană. În1878 au loc alegeripe plan local pentru localităţile mici, mijlocii şî pentru

unele localităţi mai mari. Parisul va avea un primar foarte târziu. La reînnoirea periodică a Senatului se

constituie o majoritate republicană. În 1879 Guvernul prezintă preşedintelui Macmahon o listă cu generali

cu simpatii monarhiste, conservatori care trebuiau înlătraţi din armată. Macmahon nu a putut să facă asta şî a

demisionat. Ca nou preşedinte este ales Jules Grevy în 1879. El se angajează să nu mai dizolve Paarlamentul,

renunţă la principala prerogativă care acordă Franţăi principiul de republică prezidenţială. De acum înaite

avem o Republică Parlamentară.

În Franţa nu avem partide politice, avem numai grupări politice. aceste grupări pot încheia unele alianţa în

Parlament. Majorităţile parlamentare sunt fragile. Avem de-a face cu o instabilitate Guvernamentală.

Miniştrii se recrutează dintr-u grup relativ restrâns de peersoane.

Republicanizarea s-a făcut la nivelul instituţiilor de bază ale Franţei. La nivel simbolic avem o

republicanizare a franţei. Drapelul rămâne tricolorul cu inscripţia RF ( Republique Francais), imnul este

Marseillesa.. în 1881 a fost adoptată o lege a presei, practic nu există cenzură. În numele Republicii, la

începutul anilor ‚80 se duce o politică de laicizare a învăţământului primar.

Biserica Catolică în Franţa a fost ataşată de dinastia Bourbon. Biserica sprijină restautaţia. Republica este un

adversar al Bisericii. Biserica Catolică era foarte influentă prin şcoli; învăţătorii erau recrutaţi din ordine şi

congredaţii. Protagonistul acestei legislaţii a fost Julas Ferry- el este autorul legislaţiei care pune bazele unui

învăţământ gratuit, obligatoriu şi laic. În şcoala publică nu se mai face instrucţie religioasă. Este prevăzută o

zi pentru cei care doresc să urmeze un învăţământ religios. Preotul organizeaza cursuri de religie dar nu în

şcoala publică.

Republica a 3-a a cunoscut câteva crize politice de intensităţ şi de durată diferită. Nu a pus sub semnul

întrbării stbilittea Republicii. Crizele politice se nasc din realităţi clare. Este o viaţă politică unde

politicianisml are un rol major. Politica nu se face în cea mi transparentă manieră, sunt combinaţii politice

care duc la desemnarea miniştrilor. Mai este un lucru important, rolul francmasoneriei. Francmasoneria joacă

un rol major. Franţa continuă să fie un stat democratic. Prima criza politică care se referă la funcţionarea

regiului politic.

Criza Boulangistă. George Boulanger, graţie unei combinaţii politice de culise, în 1886 devine ministru de

război. În calitatea sa de ministru de război ese autorul unei modernizări în cadrul armatei, încerca

republicanizarea armatei. Este şi un mare patriot şi se manifestă în 1887 într-o criză franco-germană.

Boulanger face declaraţii mai curând belocoase, foarte fern faţă de Germana. Datorită acestor excese

patriotice, în 1887 Boulanger este scos de la Ministerul Apărării. Î jurul personalităţii sale începe să se

creeze o grupare. Primii săi partizani sunt republicani care doresc un regim republican mai autoritar, cu un

Guvern mai puternic;cereau să se introducă referendumul . Responsabilitatea Guvernului să fie în faţa

preşedintelui şi nu în faţa Parlamentului. S-au apropiat şi bonapartiştii, ei au văzut în el un posibil dictator al

Franţei. Boulanger a candidat pentru un loc în Parlament şi a fost ales cu o mare majoritate. Partizanii săi l-

au îndemnat să dea o lovitură de forţă, să organizeze o adunare la Paris şî sa preseze Parlamentul să accepte

ideile pe care mişcarea boulangeristă le promova. În cursul anului 1889, republicanii s-au realizat la rândul

său şi au încercat sa ia o serie mde mişcări împotriva mişcării sale. Cu această ocazie Boulanger fuge în

Belgia. Fuga acestuia dă o lovitură mişcării condusă de el. După acest moment mişcarea intră în declin şî

iese din decor. Mişcarea boulangistă transformă politica de culise într-una mai deschisă către societate.. în

1882 apare Liga Patrioţilor. Partizanii acestei ligi fac politica în stradă. În jurul lui Boulanger sunt şî grupări

antisemite.

Antisemitismul apare în varianta sa modernă în aproape toate statele Europei. Principalul protagonist al

ideilor antisemite a fost Eduard Drumont. În 1886 el publică Franţa evreiască. Antisemitismul francez se

învârte în jurul lui Drumont. În 1892 izbucneşte o nouă criză – Afacerea Panama. În 1879 cel care construise

Canalul Suez, Ferdinand Lesseps , crează o societate oentru construcţia canalului Panama. Această societate

îcepe construcţia acestui canal. Societatea falimentează şi proiectul eşuează. Afacerea constă că în... s-a

ascuns faptul că această societate devenise falimentară şî parlamentari corupţi cumpăraţi au făcut presiuni

pentru a se acorda noi fonduri acestei societăţi. Mulţi parlamentari cu fost compromişi dpdv politic, o

perioadă s-au retras din viaţa politică. Georges Clemenceau a fost şi el printre politicienii corupţi.

Afacerea Dreyfus – la început era o afacere despre spionaj. Franţa şi Germania încercau să se spioneze din

ce în ce mai mult. Alfred Dreyfus este acuzat de spionaj împotriva Franţei. Familia lui Dreyfus a optat pentru

revenirea în Franţa. La 1894 afacerea nu este una antisemită. Afacerea antisemită devine ulterior. În dosar

sunt multe probe care menţionează ca nu Dreyfus este vinovatul. Dreyfus este graţiat de preşedinte şi eliberat

şi el revine la normalitate. Ceea ce contează este impactul asupra viaţii politice din Franţa. În 1888 se crează

Liga pentru apărarea drepturilor omului. Din această confruntare politică ies câştigători cei care au optat

pentru rejudecare.

Afacerea Dreyfus.

Lagerile din 1899 din Franţa- aceste alegeri duc la constituirea unui guvern sub conducerea lui Waldeck-

Rousseau. În 1901 s-a adopat o lege asupra asociaţiilor. Tot ce însemnă asociaţie, organizaţie, partide

politice... în franţa din ziua de azi, ca organizare, se bazează pe lege din iulie 1901. Partidele politice pe baza

acestei legi pot sa se constituie pe baza legală.

Relaţia dintre stat şi biserică. Republica a III-a a dus o politică anticlericală îndreptată cu precadere

împotriva bisericii catolice. Pe hârtie, cam toţi francezii sunt catolici, în realitate lucrurile nu sunt chiar aşa.

Republica a III-a a dus o politica anticlericală la începutul anilor 1880, după ceia în anii 90 a urmat o

perioadă de relativă acalmie, când politica franceză nu a fost ostilă bisericii. După 1900 se revine la o

politică anticlericală. Ziarul La croix - ?. există un nr. important din rândul clericilor care se plasează pe

poziţii antisemite; ziarul La Croix este inflienţat de cercurile care au aceste viziuni.

Problemele importante care se puneau era aceia de a se încerca să se limiteze prezenţa bisericii în

învăţământul primar. Ca atare, s-a pus problema ca ordinele şi congregaţiile, pe baza acestei legi, urmau sa

îşi depună din nou cererile pentru a fi recunoscute. Fiecare ordin şi congregaţie trebuia să faca o cerere iar în

baza laegii din 1901 acestea se rediscutau. În 1902 câştigă o coaliţie care se plasează şi mai la stânga; acest

guvern este condus de căre Emil Combes. Uvernul lui Combes nu s-a mai simţit angajat de ceea ce

promisese predecesorul. În momentul în care cererile au ajuns în dscuţia parlamentului, aproape toate

cererile au fost respinse. Această perioadă s-a numit „Perioada marelui exil”. Aceştia puteau să rămână în

Franţa dar organizaţia lor nu mai puteau funcţiona. Aceştia au plecat prin Europa, Sua...

Problema care urma să fie îndeplinirea programului republican în ceea ce privea raportul stat-biserică a

fost separarea bisericilor de stat . s-a constituit o comisie parlamentară care urma să studieze şi să elaboreze

o lege ce privea separarea bisericii de stat. În elaborarea acestei legi a făcut parte şi Aristide Briand. În 1905,

pentru prima dată într-un stat important, se realizează separarea bisericilor de stat. În primul rând se denunţă

concordatul din 1801. Religia este o chestiune privată din acest moment. Se prevede libertatea religioasă

însă orice cetăţean putea să aleagă sau nu dacă vrea să fie credincios. Bunurile bisericilor, inclusiv bisericile

devin proprietate a statului iar ele pot fi date crerdincioşilor doar dacă se organizeaza organizaţii culuale care

urmau să întreţină bisericile. Mijloacele materiale care ar fi permis bisericilor să funcţioneze nu mai existau,

sau existau în mică măsură. Proprietăţile bisericilo fuseseră naţionalizate. De acum încolo se bazau pe

generozitatea credincioşilor.

Apar şi tensiuni odata cu această lege. Statul trebuia să inventarieze bisericile, au ieşit şi ciocniri... este

prima dată când un stat important trece la aeastă măsură. Restaurarea sau consolidarea este suportată de către

stat. Relaţiile au cotiunuat să fie strânse între catolici şi stat datorită politicii rigide a papalităţi. Papa, Pius al

X-lea a răspuns cu intransingenţă. Lucrurile au fost oarecum remediate în perioada interbelică. În 1921, pe

fundalul unei acalmii, s-au reluat relaţiile între Sf. Scaun şi Franţa.

Partidele politice. în franţa existau până la 1901 umeroase grupări care îşi spuneau socialiste.

Socialismul francez are această specificitate că este foarte fragmentat. S-a pus bazele unui partid, care însă s-

a dezintegrat 3 ani mai târziu. Există o grupare marxistă care este condusă de Guesde (?). marxismul este

difuzat la nivel continental de Internaţionala I (?), cu sediul la Londra. înAnglia, Marx şi-a publicat

principalele lucrări. Ceea ce ajută la difuzarea ideilor marxiste este internaţionala I care are documentele şî

programul elaborate de către Marx . principalul rival al marxismului era anarhismul. Principalul lider al

anarhismului era Bakunin. În anii 90 lucrurile se schimbă dpdv al evoluţiilor economice, sociale şi politice.

accesul la venituri importante devine tot mai cuprinzător, şi muncitorii încep să aibă salarii decente. Accesul

la forma mai avansate de învăţământ avanseză.

Există anarhişti în Franţa, există o grupare anarhistă puternică. Anarhiştii sunt responsabili de multe

atentate, de multe acte teroriste. Se considera că atentatele produc prăbuşirea regimului şî în acelaşi timp,

masele vor lua iniţiativa înlăturării acestui regim. Se avea în veere această tactică a asasinării împotriva

liderilor statului. În 1894 este asasinat preşedintele Franţei, Sadi-Carnot.

În Franţa mai există o grupare de socialişti idependenţi. Aceştia au pripriile viziuni şi se situeaza de

parte areformismulu. Liderul acestui grup este Alexandre Millerrand- acesta ajunge la un moment dat

ministru. Se naţe o polemică în urma cooptării lui într-un guvern burghez. Internaţionala a II-a s-a înfiinţat în

1899.

Jean Jaures – este promotorul unificării acestor grupări socialiste. Pentru a difuza ideea unificării

grupărilor socialiste, în 1904 el crează un ziar care se numeşte L’humanite. Graţie campaniei duse, în 1905

se crează partidul socialist fracez, iniţial se numeşte SFIO. Este principala forţă politică în 1914.

Principalul partid politic care se naşte în 1899-1901, este Partidul Radical. Acesta este principalul

partid al Republicii a III-a. Este un partid care repreizintă intersele micii burghezii, intelectualităţii, mici

burghezii, are şî o bază ţărănească, este un partid care promovează reforme, au un program mai curând

moderat. Partidul Radical – cel mai important partid până către 1940. În interiorul acesui partid sunt

diverse facţiuni. Câteodată se reuşeşte ca acest partid să fie şi la putere şi în opoziţie în acelaşi timp.

În preajma WWI, în cazul Franţei se pun unele probleme politice. deja anii aceştia sunt dominaţi de

tensiuni pe plan european..

Criza Marocană -?

În aceste codiţii şî tema Alsaciei şi lorenei iese la suprafaţă. Se discută politica de înarmare şi

echilibrele între puteri. Legea electorală în Franţa.. legislaţia electorală este destul de complicată şi în nici

un caz Franţa nu aplică sistemul proporţional în consultările electorale. Cât au la sută, atâţi deputaţi au.

Italia după realizarea unificării.

Problema unificării Italiei intră în fază finală după revoluţia de la 1848. A avut loc o revoluţie şi în

Italia. În N, Lombardia şi Veneţia se află sub dominaţie Habsburgică. Se declanşează o revoltă care se

transformă în revoluţie o moşcare în statele pontificale; revoluţii se mai declanşează şi în toscana, Parma,

Regatul Piemontului. Lombardia s-a dezvoltt aeconomic sub dominaţia Habsburgilor, aceasta era zona cea

mai dezvoltată. În martie 1848 au loc agitaţii revoluţioare în Piemont. Piemontul a declanşat război

împotriva Habsburgilor. Acest război s-a purtat în dpuă etape. El s-a terminat prin înfrângerea forţelor

italiene. Italienii, singuri nu-ş i pot realiza obiectivul. Unificarea Italiei se poate realiza cu concursul unei

mari puteri europene. Prinul ministru al Piemontului a obţinut alianţa Franţei. În 1859 aliaţii franco-

piemontezi obţin voctoria şi se realizează unitatea italiană. În 1860, Garibaldi a organizat o expediţie în S

Italiei (expediţia Cămăşilor Roşii) pentru a se realiza unirea Sudului Italiei cu restul Italiei. Veneţia rămâne

afară. La 1861 se proclamă regatul Italiei cu capitala iniţial la Torino. În 1866, în cursul unui alt război,

Veneţia este câştigată de către italieni. Roma este cucerită de către Italieni.. dispare şi statul pontifical..

După 1900 apare şi o mişcare naţionalistă care promovează unificarea Italiei cu toate zonele rămase în

afara statului.

Constituţia este cea din 1848 modificată. Constituţia conferă regelui o poziţie importantă în stat. El

numeşte şi revocă miniştri, semnează tratatele poate convoca şi dizolva Parlamentul, poate emite decrete cu

putere de Lege, numeşte miniştrii de război şi ai marinei. Puterea executivă este eţinută şi de un Guvern.

Puterea legislativă era formată dintr-un Senat şi dintr-un Parlament. Pentru că această Constituţie pune

bazele unui regim autoritar.

Modul de organizare al Italiei. Statul putea să fie centralizat sau putea să aibă o structură federală.

Italia s-a născut ca un stat puternic centralizat. A existat o reacţie puterică împotriva aceste centralizări.

Împotriva manierei centralizatoare, în anii 60 a existat o mişcare de rezistenţă care a luat forma unui război

de guerilă. După 1861 puterea politică a fost deţinută de adepţii regelui, cunoscuţi sub numele de Dreapta

Istorică (liberali) care provin cei mai mulţi din Piemont şi care sunt adepţii unei guvernări stricte.acest

lucru s-a făcut cu costuri politice, s-au mărit taxele.. scopul era creşterea financiară a statului . adversarii

acestei drepte istorice sunt liberalii de stâga, conduşi de A.Depredis .această stângă era suspectată că ar

avea şi simpatii republicane. Stânga Italiană, ar duce o politica anticlericală, de descentralizare, de lărgire a

dreptului la vot, abolirea taxelor mari. Ei sprijineau monarhia. Stânga vine la putere într- conjunctură

favorabilă . ultimul guvern lui Minghetti reuşeşte să atingă un echilibru financiar. Regele îl aduce la putere

pe Depredis. El domină viaţa politică a Italiei până la moartea sa. Politica ce viza o reudcere a inflienţei

catolice în Italia.

Statul Italian propune „lege garanţiilor” prin care se recunoaşte proprietatea Papei, se votează o sumă

pe care statul italian o plăteşte papei, statul Italian se angajează să nu se implice în problemele interne ale

Bisericii. Papa a respins această lege, şi practic, acesta nu are nici un fel de statut legalizat. Sf. Scaun este

recunoscut ca un sibiect de drept internaţional .

În 1877 se adoptă o lege a învăţământulu princae se creaza un sistem de învăţământ primar obligatoriu,

gratuit şi laic. Deosebirea între Italia şi Franţa este de posibilităţi financiare, Italia este un stat mai sărac

decât Franţa. Depredis a promis să se lărgeasca dreptul de vot.

Descentralizare anu s-a realizat. Papa a consiereat că realizare aunităţii italiene s-a produs în

defavoarea papalităţii. Ca atare, papalitatea a adoptat o poziţie ostilă faţă statul italian. În 1868 a fost decis

la nivelul Sf. Scaun ca Italienii catolici să nu participe la viaţa politica, să boicoteze viaţa politică . această

interdicţie s-a menţinut până după 1900. Dpdv economic, Italia s-a confruntat cu probleme economice

mari. Echilibrul bugetar nu s-a menţinut multă vreme. Italia a cunoscut perioade de deficit bugerat.

Economia italiană este în preponderent arară. Are un mare handicap în vederea industrializării. Ea era

dependentă de importul de mateii prime. Agricultura era cea care furniza bani la buget. În N Italiei

agricultura esre modernă . în Sicilia domină marea proprietate şi atotputernicia clasei nobliare siciliene care

menţine într-o dependenţă ţărănimea. Italienii au fost obligaţi să folosească curentul electric. Este printre

primele ţări din lume care încearcă electrificarea căilor ferate.

Datorită economiei incapabile sa absoarbă un număr mare de tineri, Italia a fost o ţară de emigraţie.

Marea Emigraţie – mulţi se stabilesc în afara Italiei din considerente economice. Grosul emigraţilor provn

din N şi centru iar după 1900 majoritatea sunt din S. principalele destinaţii sunt : Franţa ( itlaienii sunt în

Franţa cea mai numeroasă minoritate), Sua, Argentina şi Brazilia. Forţa de muncă din Italia scade. Partea

pozitiva a emigraţiei a fost importul de capital, „intrările invizibile”.

În anii 80 a existat o conjunctură favorabilă economiei, au existat investiţii în industria imobiliară, în

afaceri, care însă s-au terminat unele cu falimente. Multe bănci şî-au încetat existenţa. În 1893 s-a creat

Banca Italiei- primeşte moopolul de emisie. Peste 2 ani ea primeşte dreptul de a supraveghea trezoreria

statului. Sistemul financiar bancar italian a fost salvat cu ajutorul împrumuturilor din afară. Cu franţa exista

un tratat comercial de liber schib încă din 1863. Capitalul francez din italia este cel mai important. În

timpul marii depresiuni, pentur a proteja economia, s-a adoptat o politică vamală protecţionistă, fapt ce a

atras un război vamal cu franţa. Franţa a răspuns printr-un fel de represalii. Din 1888 a început un război

vaal care a durat 10 ani. A dus la prăbuşirea schimburilor comerciale şi retragerea unei părti importante din

capitalul francez investit în Italia. Italia este dpdv politic şi militar în alianţa cu Puterile Centrale. Italia

este în tbăra duşmană Franţei. Pe fondul retragerii fondului francez intră capitalul german în joc.

Francesco Crispi

Italia- Francesco Crispi – devine prim-ministru în 1887. A fost unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai

lui Garibaldi. Garibaldi este reprezentantul curentului republican în Italia. Mazzini- unul dintre liderii

revoluţiei din statul pontifical. Mazzini dorea eliberarea Italiei, unificarea acesteia, dar o republică şi nu o

monarhie. După 1861 el se aliază monarhiei. metodele lui de guvernare sunt puţin mai autoritare decât a

predecesorului său . Crispi guvernează autoritar, el are o viziune militar-anticlericală, este francmason .

atituinea faţă de papă este una critică şi chiar în timpul său au loc o serie de demonstraţii violente . l aun

moment dat, papa Leon al XIII-lea se gândea să părăsească Roma şi să îşi stabilească sediul în altă parte. În

1889 s-a adoptat un cod penal care prevede i serie de pedepse clerului care miilitează pentru boicotarea vieţii

politice. Non Expedit – această interdicţie pentru catolitii italieni de a participa la viaţa politică se menţine

până la începutul sec. XX.

Leon al XIII-lea se va menţine în Roma. Acest papă este un spitit mai flexibil, dispus la compromisuri. Spre

sfârşitul guvernării lui Crispi a fost proclamată ziua de 20 septemrie ca zi naţională ( ziua intrării trupelor

italiene la Roma. În timpul lui Crispi avem şi o intensificare a relaţiilor financiare şi economice cu

Germania. În timpul lui Crispi se declanşează un război vamal între Italia şi Franţa.

Economia italiană şi sistemul de credit trec printr-o perioadă de criză. în 1893 apare o banca a Italiei. Acest

lucru s-a produs când Crispi nu a fost la putere . Giovani Giolitti ?

În 1893 Crispi revine la putere. El este confuntat cu unele revoluţii în viaţa politica italiană. Principala forţă

politica a Italiei este reprezentată de liberali. În parlamentul italian există un grup restrâns de republicani.

Începe să apară o nouă forţă politică: socialismul. Socialismul italian se dezvoltă pe măsură ce industria

italiană se dezvoltă şi ea. Având în vedere că destul de mulţi ani în Italia a activat cel mai putenic lider.... în

Italia există o grupare anarhistă care va fi în permanent conflict cu socialiştii . aici se va menţine până la

WW1 o grupare anarhistă puternică. Actele lor teroriste viza oameii politici importanţi, oameni politici de

rang înalt.... există şi un socialism de tip marxist care începe sa apară în Italia din anii 1880, se organizează

mai ales în N Italiei. În 1881 apare o revistă care are importanţa ei care răzândeşte critica marxistă. Unul

dintre cei mai populari scriitori italieni la sfârşitul sec XIX este Edmondo de Amicis. Socialismul vine cu o

serie de principii care dovedesc o mare atractivitate pentru intelectualitatea din domeniul ştiinţelor socio-

umane. Caesare Lombrozo. Partidul Socialist Italian- acesta va deveni un important factor politic după ce în

Italia se va introduce votul universal. Printre cei mai importanţi lideri au fost: Turati, Antonio Labriola.

Socialismul italian, spre deosebire de celelalte ţări avansate economic, are şi o componentă rurală. În S apar

organizaţii care se numesc Fascii care încearcă să promoveze interesele lor, să se apere împotriva marilor

proprietari. În 1893, toate aceste organizaţii vor ţine un congres la Palermo. Conducătorul acestei mişcări a

fost Giuffrida, acesta este un deputat în parlamentul Italiei. A inervenit armata pentru a înclatura fasciile.

Expresia politică a catolicismului. Catolicii au creat numeroase organizaţii catolice în şcoli , instituţii de

asistenţă socială, biblioteci...

Giusepe Toniolo- figura democraţiei creştine în sec XIX. Ideile lui stau la baza de mai târziu a democraţiei

creştine. Implicarea catolicilor în politică ..... papa se opunea creeri unor partide politice catolice. O singură

excepţie avem în Europa, anume Germania. Un partid catolic ar fi dus la sciziuni în rândul catolicilor.

Datorită opoziţiei a lui Leon al XIII-lea şi a siuccesorului său, ............

Crispi se manifestă ca liderul unei mari puteri. Maeile puteri aveau imperii coloniale. Italia s-a îndreptat spre

zona Cornului Africii. Aici sunt primele aşezări italiene. S-a Creat Somalia italiană, şi în zonă s-a orientat

către Etiopia. Se declanşează un război italo-etiopian. Bătălia de la Adua – armata italiană este înfrântă de

armata etiopiană. Etiopienii au reuşit să impună un tratat de pace prin care Italia este obligată să recunoască

independenţa Etiopiei. Crispi îşi prezintă demsia şi iese din viaţa politică.

În 1898, proletariatul din Milano organizează o insurecţie- Săptămâna Sângeroasă. Probabil apogeul este

reprezentat de asasinarea regelui Umbert I, este urmat la tron de Victor Emanuel al III-lea. Dpdv politic şi

social sunt nişte ani dificili,dpdv economic este o perioadă bună . dpdv economic, economia italiană începe

cu adevărat sa păşeasca în era idustrială. În Italia îşi fac apariţia noile ramuri caracteristice: folosirea a noi

surse de energie, este bine reprezentată industria electrica, industria automobilului face paşi importanţi.

Industria chimică este o ramură caracteristica celei de-a doua revoluţii industriale. Curentul electric a fost

folosit pe scală largă. Italia devine una dintre cele mai importante ţări cu energie electrică. Italia profitase de

criza viticulturii franceze. A profitat de această eclipsă temporară pentru a promova propriile produse .

construcţia de automobile, la sfârşitul sec XIX, ţara care performează cel mai bine este Franţa, aceasta

domină exporturile de automobile. În 1899, un grup de întreprinzători crează o societate prntru construcţia

de automobile la Torino – Fiat. Liderul acestui grup este un tânăr ofiţer Giovani Ranieri. În 1906 se lansează

întreprinderea care produce modelul Lancia. În 1910 se crează pe ruinele unei societăţi care dăduse faliment,

firma este cunoscută sub numele de Alpha. Inginerul Nicola Romeo – s-a asociat cu firma Romeo. Printre

numele importante ale capitalismului italian se numără şi Pirelli- -este la început profilat pe fabricarea de

cabluri electrice. Camilo Olivetti- se profliează pe maşini de scris. Aceasă creştere economcă reflectă şi în

sisemul de credite. Locul capitalului străin începe să fie înlocuit cu capitalul italian, se crează instituţii de

credit cu capital italian. Economia nu este ferită de dezechilibrul dintre N şi S. prosperitatea se produce în N

şi Centru. Sudul Italiei, în pofida banilor investiţi, nu a putut sa depăşească starea de înapoiere economică. În

acest sens, la începutul sec. XX, Francesco Nitti scrie în 1906 o carte – Bogăţia Italiei. Constată că acest

decalaj dintre N şi S. dpdv politic, Italia este ifluenţată de politica lui Giolitti.

Giolitti încearcă să introducă şi reforme sociale şi reforme poliice în acelaşi timp. Acesta caută să intre în

contact şi cu alte grupări politice. în timpul acestuia, rolul parlamentului este întărit. Printre reformele

realizate de acesta ar fi: în 1911 se introduce votul universal masculin; dpdv social mai este introdus un

sistem de asigurări sociale. Socialişti şi catolicii erau forţe politice de care Gioliti trebuia să ţină cont.

Partidul socialist itlaian este scindat după 1900. Avem o grupare reformistă care doreşte vot universal,

impozit progresiv pe venit, asigurări sociale, descenralizarea politică , desfiinţarea armatei permanente... mai

exist şi o grupare revoluţionară care doreşte realizarea socialismului prin intermediul luptei de clasă.

Ziarul „Avanti”(?). există o organizare sindicală, sindicatele creează o confederaţie în 1910 (Confederaţia

generală a muncii); petru a se deosebi de francezi i-au spus Confederaţia generală italiană a muncii. Aceasta

este în relaţie strânsă cu particul socialist. Partidul socialist controleaza această confederaţie. Există şi o parte

dintre sindicalişti care se înclină spre anarhişti. Anarho-sindicalismul este o structurăsindicală care

promovează preluara puterii de la burghezie pe cale violentă. În cadrul partidului socialist se crează o

grupare a intervenţioniştilor. Intervenţioniştii susţineau războiul. Liderul acestei grupări era Mussolini.

Catolicii italieni erau prganizaţi în Opera Congresului, iar în 1905 aceasta este desfiinţătă şi Pius organizează

acţiunea catolică. Toate activităţile trebuiau să se desfăşoare sub conducera bisericii. Participarea la viaţa

politica a catolicilor. Pius se confruntă cu situaţia din Franţa (separarea bisericilor de stat). Criza modernistă

– aplicarea în studiul textelor sfinte a metodelor ştiinţifice de critică istorică, biologică... aceste metode pe

care le foloseau teologii protestanţi în studierea textelor sacre . aceste studii aveau să desmintă o parte din

adevărurile bisericii. În 1914 Giolitti îşi prezintă demisia şi iese din viaţa politică.

Austria

Din 1804 avem titlul de împărat al Austriei. În 1806 Imperiul Romano German este desfiinţat. Rămâne

Imperiul Austriei. La 1815, cancelarul acestui Imperiu, Metternich are un rol fundamental în cursul

Conferinţei de pace de la Paris el influenţează deciziile în favoarea Austriei. Imperiul este format din Austria

(exista sub forma a mai multor provincii), Ţările cehe( Boemia, Moravia şi Silezia Habsburgică)- revoluţia

industrială se declanşeaza aici în cursul anilor 1820, teritorile slavilor de S (Slovenia, Croaţia, Vojevodina,

Ungaria, Transilvania, Slovacia, Galiţia şi Bucovina) . este un imperiu multinaţional.

Austria de Jos şi Styria – cele mai importante regiuni ale Austriei. În Austria de Jos, în Styria, în Moravia şi

Boemia se declanşează revoluţia industrială. Brno mai era denumit Manchesterul Europei Centrale. Aici

există cărbune şi minereuri feroase- necesare pentru dezvoltarea industriei.

În 1815 Austria era o putere italiană. Regatul Lombardo-veneţian(împăratul austriei era şi regele acestui

regat). Dpdv politic, statul habsburgic nu cunoaşte în prima jumătate a sec XIX instituţii politice

reprezentative – cancelarul exercita un control „poliţienesc”. Catolicismul era un element de unitate în

această regine. Guvernarea lui Metternich dorea să înlăture ameninţările reprezentate de liberali şi de

mişcările naţionale. Austria este un fel de jandarm al Europei. Austria are o poziţie privilegiată în spaţiul

german. Cele 38 de state au conferit Confederaţia germană. preşedinţia germană era atribuită austriecilor. În

spaţiul german, cei care au reprezentat un vector al liberalismului au fost studenţii. Printre măsurile

antiliberale, în 1834 se convoaca un congres la Viena prin care se adoptă o serie de măsuri împotriva

mişcărilor liberale. În 1820 se declanşeaza mişcări liberale în Italia. Austira este puterea care intrevine în

vederea înfrângerii acestor mişcări.

Revoluţia de la 1848 în Imperiul Habsburgic

1867 – instalarea dualismului Austro-Ungar

Statul austriac este un stat multinaţional şi existenţa sa va depinde şi de modul în care aceată cestiune a

naţionalităţilor va fi gestionată.

Teza – Imperiul s-a prăbuşit datorită conflictelor naţionalităţilor. Istoria desminte acest lucru. Imperiul

austri-ungar se destrmă pe fondul unei situaţii economice proaste determinate de 4 ani de război. Autrităţile

cetrale pierd prestigiu, pierde controlul asupra provinciilor.

În perioada primei juătăţi a sec XIX în Imperiu apar mişcările naţionale la nivelul deverselor

naţionalităţi. Foarte importante sunt „trezirile” naţionale în cazul maghiarilor şi care caută să îşi impună

individualitatea naţională şi politica. Doreau cultivarea limbii naţionale. La 1825 se crează o Academie

Maghiară care are ca obiectiv promovarea şi cultivarea limbii maghiare. Pentru maghiari se punea problema

şi a recuperării drepturilor politice care le pierduse. Doreau recuperarea dreptului de a convoca Parlamentul

Maghiar. Datorită insistenţelor, în 1825 se permite convocarea Dietei Maghiare. Liberalismul este

reprezentat în primul rând de nobilime. Cehii, un grup numeros cu o situaţie culurală şi economică bogată- şi

aici se crează o serie de instituţii cu caracter cultural. Se crează un teatr în ţările Cehe, se mai crează un

muzeu naţional care să promoveze istoria, folclorul, să finanţeze cercetări în domeniul istoriei, filisofiei, ...

rolul istoriei este foarte imporant. O istorie care să descopere un trecut glorios, populat de eroi naţionali,

elemente de coeziune pentru aceste naţionalităţi, char dacă uneori istorici au falsificat unele documente.

Un alt grup important sunt polonezii. Galiţia şi Cracovia are o structură etnică care trebuie luată în

considerare. Galiţia este formată din ruteni (ucrainieni) dominată de nobili polonezi. În 1846 aici se va

declanşa o răscoală ţărănească cu aspect anti-polonez şi cu un aspect antisemit ( în Galiţia erau mulţi evrei).

Armata austriacă intră şi desfiinţează oraşul liber Cracovia. Un alt grup care încearccă să îşi afirme

naţonalitatea sunt italienii din Lombardia. Chiar dacă aici se dezvoltă o cultură proprie. Această zonă se

dezvoltă economic în cadrul Imperiului austriac foarte mult, folosind elitele locale. Austriecii nu privau de

drepturi minorităţile locale de aici.

Revoluţia de la 1848 se declanşează pe un climat economic, exact cum s-a întâmplat în cazul revoluţiei

de la 1789. În Imeriu lucrurule încep în martie 1848. Există o anumită concordanţă între evenimentele care

se declanşează în Ungaria şi cele din Austria . se cerea demisia lui Mettermich, acesta este obligat sa

demisioneze şi să fugă din Viena pentru a-şi salva viaţa. Printre cele mai dinamice forţe ale acestei revoluţii

sut studenţii de la Universitatea din Viena. Se constituie un nou guvern care promite constituirea unei noi

constituţii. Una din revendicările de baza era elaborarea unei noi constituţii cu prevederi liberale. În aprilie

s-a trecut a elaborarea unei constituţii care însă va nemulţumii prin prevederile ei . Studeţii se vor revolta iar.

În Ungaria, la 15 marite 1848, grupul cel mai radical al liberalilor maghiari prezintă autorităţilor

austriece revendicările maghiarilor: crearea unui parlament, egalitatea în faţa legilor, legalitatea cultelor,

abolirea obligaţiior feudale, tribunal cu juraţi, crearea unei bănci naţionale, crearea unor forţe militare proprii

şi Unirea Transilvaniei cu Ungaria. Se acceptă ..

În aprlie în Ungaria se dizolvă Dieta, se fac alegeri pentru Parlament, se adoptă o constituţie ( Legile

din Aprilie).

Italienii în marite declanşează lupte de stradă în Veneţia, la Milano, lupte ce îi obligă pe austrieci să se

retragă din marile oraşe. Piemontul încerca la 1848 să îi alunge din peninsulă şi să declanşeze un război

împotriva Austriei. Regele Piemontului a chemat voluntari italieni din toate statele.

În Boemia, Moravia şi Silezia există o puternică comunitate germană care ocupă locuri privilegiate

dpdv economic, cultura, politic.. în curcul acestei revluţii apar tensiuni între cehi şi germani, un antagonism

între cele două naţionalităţi. Se cerea ca Boemia, Moravia şi Silezia să constituie o entitate politică unitară cu

un Parlament comun . la 1848 sunt enunţate idei potrivit căreia trebuia să se instituie o solidaritate a cehilor

cu slovacii . slovacii erau în orbita ungariei.

În aprilie austriecii au fost obligaţi să creeze un nou guvern împreună cu o noua constituţie valabilă

pentru partea condusă direct de către împărat, fără partea ungară. Împăratul îşi păstrează prerogative

importante. Totuşi, această constituţie, Constituţia Pillesdorf, ,.. în mai are o a doua fază a revoluţiei la

Viena. Curtea imperială este obligată să plece din Viena. Revoluţionarii aceştia reuşesc să impună o nouă

lege pe baza căruia se vor naşte alegeri, iar apoi se va crea un nou parlament. Problemele cu care se va

confrunta curtea imperială sunt : problema germană. în martie se declanşează revoluţia şi în spaţiul german.

1848 înseamă afirmarea unui program naţional şi crearea unui stat german. Se va trece la alegera unui

parlament care să conţină reprezentanţaii tuturor statelor Germane. Se va realiza p întrunire la Frankfurt. În

problema creeri unui sstat german sunt 3 soluţii: una care să fie în avantajul Austriei, o a dua soluţie era o

Germanie creată în jurul Prusiei formată dintr-o confederaţie numai din state germane, o a treia soluţie era

parlamentrul de la frankfurt care elaborase deja o constituţie liberală.

Problema maghiară a fost cea mai serioasă. Pentru a restabili autoritatea imperială, până atunci era

nevoie de o diplomaţie abilă pentru a se folosi de conflictele dintre diferitele popoare. Naţionalismul s-a

manifestat peste tot. În cazul Ungarei, revoluţionarii maghiari doreau menţinerea menţinerea unei Ungarii

mari şi recunoaşterea unei singure naţiuni politice. naţionalismul maghiar înstrăineaza eventualul sprijin pe

care maghiarii l-ar fi primit din partea altor naţionalităţi .croaţii şi-au proclamat independenţa şi s-au aliat cu

austriecii. Iosif Jellacic. Armata croată s-a aliat cu habsburgii. L aînceput, armata croată este înfrântă de

armata maghiară în septembrie, croaţii fiind obligaţi să se retragă spre Viena. Ceva mai târziu, pe poziţii

similare, de aliaţi au fost românii rdin Transilvaia, slovacii, sârbii care se tereau de o nerecunoaştere a

drepturilor naţionale.

Încă din 1848 habsburgii oţin sucese. Un succes important este obţinut în ţările cehe. În iunie 1848

Praga va fi luată cu asalt de armata austriacă. În fond, asediul de o săptămână se datorează incidentelor

declanşate de o minoritate revoluţionară a liberalilor radicali cehi. Aici este comandant Generalul

Windischretz . în acest asediu, soţia generalului este ucisă. Ţările cehe sunt ţări ereditare în Familia de

Habsburg... unui dintre cei mai importanţi lideri ai revoluţiei cehe este F. Palacky. Acesta va respinge

invitaţia de a se organiza alegeri pentru cehi în Frankfurt, spunând ca cehii nu sunt germni. Spunea că cehii

se pot dezvolta mai repede în cadrul unui stat condus de Habsburgi decât într-o Germanie mare unde era

posibil desnaţionalizarea. Se naşte austro-slvismul: slavii decât în Germania sau în Rusia, mai bine în

Austria. Pe lângă afirmarea austro-slavismului, liderii slavilor de aici erau conştienţi că Austro-Ungaria este

statul care să ofere cele mai bune condiţii în raport cu Germania. La 1848 la Praga, înainte de a fi cucerită se

organizeză şi un congres al slavilor.

În toamna anului 1848 se consumă a treia fază a revoluţiei vieneze. Este faza cea mai radicală a

revoluţiei. Aici vin revoluţionari radicali din toată Germania şi au loc incidente destul de grave care duc la

plecarea Guvernului şi a Parlamentului . Practic, Viena intră sub controlu radicalilor de aici. Armata

Imperială începe la jumătatea lunii un asediu, comandantul era Windischgretz, ajutat de Palacky. La 31

octombrie revoluţia este înăbuşită. Parlamentul care a fost obligată să plece s-a stabilit într-un oraş din

Moravia iar de aici va adopta o constituţie care va fi respinsă de Curtea Imperială- era prea liberală. Acest

parlament va adopta la 7 septembrie legea care va anula şerbia în partea austriacă a Imperiului. Desfiinţarea

Serbiei s-a făcut plătind o despăgubire . habsburgii obţineau ralierea ţărănimii la cauza imperială. Împăratul

nu era un lider care să îşi conducă statul în asemenea circumstanţe. S-a pus problema schimbării împăratului.

Practic, avem un fel de lovitură de palat, Ferdinand este obligat să abdice, este sprijinit şi promova ca

împărat un nepot de al său – Frantz Joseph ( acesta va domni până la 1916). Nu este un personaj strălucitor,

dar este un personaj cu un simţ al datoriei caracteristic Habsburgilor, cu convingeri conservatoare şi foarte

reticent în faţa unor schimbări bruşte. Noul împărat a creat o nouă dinamică a forţelor care avea să înfrângă

oponenţii revoluţionari. Parlamentul va elabora şi o constituţie care însă va fi respinsă de împărat; Frantz va

dizolva parlamentul şi va elabora o nouă constituţie – Constituţia Stadion . aceasta prevedea egalitatea

naţionalităţlor. Era creat un Parlament bicameral, camera superioară urmând să fie compusă din membri

numiţi de împărat şi de oameni numiţi de dietele imperiale. În acelaşi timp, împăratul dispunea de Veto

absolut. Aeată constituţie a fost incomplet pusă în practică iar 2 ani mai târziu va fi suspendată .

În cea ce priveşte partea italiană a Imperiului , ecuaţia îl cuprinde şi pe Carol Albert, rege al

Piemontului. El declanşează un război împotriva Austriei.în vara anului 1848, austriecii obţin victoria de la

Custozza. Generalul Radetzky îi administrează lui Carol Albert o înfrângere gravă la Custozza. După

înfrângere se semnează un armistiţiu.în marite 1849 războiul se reia.Caril Abert intră din nou în campanie,

întâlnindu-se din nou cu Radetzky care în înfrânge iar la Novara, înfrângere care este urmată de abdicarea

regelui piemontez. La tron vine fiul său, Victor Emanuel al II-lea. În Veneţia rezistrnţa se va menţine până în

1849.

Revoluţia maghiară- se formeaza un guvern animat de Laios Posut. Austriecii încep campania de

recucerire a Ungariei. Windisgretz ocupă oraşele Buda şi Pesta. Guvernul revoluţionar se retrage la Debreţin

dar Windischgretz la începutul anului 1849 îşi opreşte campania şi se dă posibilitate maghiarilor să reia

ofensiva. Trupele maghiare este condus de către Iosif Bem. El reuşeşte să obţină câteva succese, însă

ofensiva asupra Budei şi Pestei eşuează. În aprilie 1848 Ungara îşi proclamă independenţa, Laoş Cotut

devenind regent. În această perioadă, Franţ Joseph şi primul ministru Schwarzenberg fac apel la Rusia şi se

încheie o înţelegere cu Rusia pentru a interveni militar împotiva revoluţiei maghiare. În baza acestei

convenţii sunt trimişi aproximativ 200.000 de militari ruşi. Diferenţa de forţe este clară şi trupele maghiare

sunt înfrânte la Timişoara şi la Sighişoara şi vor capitula în august 1849 lângă Arad la Şiria. Revoluţiile sunt

înfrânte şi se instituie controlul habsburgior în întreg imperiul. Comandanţii armatei maghiare sunt arestaţi şi

executaţi- împuşcaţi.

Perioada cuprnsă între înfrângerea revoluţiei şi încheierea pactului dualist.

Acestă perioadă este una de tranziţie. Schimbările care au loc în Imperiu pe plan intern sunt puternic

influenţate de politicile externe.. primii ani nupă revoluţie, în 1851, Austria este condusă de către un Guvern,

având ca prim-ministru pe Schwarzenberg. Neoabsolutism – anii 50. Sunt ani de reacţie conservatoare. Au

loc represalii, execuţii... câţiva ani, Transilvania este pusă sub comanda unor generali . în ceea ce priveşte

problema Germană, Parlamentul de la Frankfurt îşi încheie existenţa în iulie 1849 după ce se respinge soluţia

promovată de aesta: crearea unei Germanii în jurul Prusiei . Mulţi pleacă din Parlament . Competiţia pentur

spatiul German dintre Austria şi Prusia nu dispare. Prusia dorind să realizeze un stat german . Prusia crează

împreună cu câteva state din N o uniu ne restrânsă. Această unuine era respinsă de către Austria, era văzută

ca un pericol. Schwarzenberg dorea să declanşeze un război preventiv împotriva Prusiei, însă împăratul s-a

opus acestui război. În 1850 Prusia reunţă la reuniunea restrânsă şi la 1851 se organizeză o coferinţă la

Drezda unde se restaurează confederaţie Germană . acest succes a fost temporar, Prusia nu era capabilă să se

confrunte militar.

Regimul absolutist se mai numeşte şi regimul lui Bach. Acesta era un revoluţionar radical la 1848, însă

apoi a trecut de partea monarhiei. este o guvernare autoritară care trebuia să combată ceea ce mai rămăsese

din forţele revoluţionare. Pe plan politic, constituţia este suspendată, există o revenire în anii ‚50 a Bisericii,

mai cu seamă că în 1853, Arhiepiscop al Vienei devine duhovnicul împăratului. În Austria, raporturile dintre

stat şi biserică aveau un specific care îl dobândise în timpul împăratului Iosif al II-lea. Acesta a reuşit să

restrângă rolul politic şi social al Bisericii. În 1855 s-a semnat un concordat între Austria şi Papă prin care

Biserica primeşte beneficii importante în domeniul învăţământului. Se dorea reprimarea oricărei mişcări de

origine liberală. S-a dus o politică de germanizare a imperiului ( s-a impus limba germană). S-a abdicat

reforma agrară şi legea de desfiinţare a legii şerbiei. Dpdv politic avem deaface cu o guvernare

conservatoare, dpdv economic este o perioadă bună pentru Austria. Cu această ocazie, se crează cea mai

importantă bancă din Centrul Europei pentur multă vreme, la 1855 se crează la Viena Kreditaustalt- va

dispărea odată cu marea criză din 1922-1923. Acest regim autoritarist se prăbuşeşte datortă unui factor

extern. În 1859 se declanşează un război între Franţa cu Italia şi Austria. Acest război are o influenţă

imediată asupra regimului politic al neoabsolutismului. În 1860 avem deaface cu un nou regim politic, se

deschide epoca imperiului liberal, care este confuz însă.

Se crează un nou parlament, cu membrii alesi din dietele locale. La început erau recunoscute drepturi

pentru toate naţîonalităţile din imperiu. Înfebruarie 1861 a fost promulat un decret imperial care făcea

lucrurile să se întoarcă spre o politică centralizatoare. Se încearcă o soluţie mai centralistă. Anii 60 sunt ani

de experimentare .principalii reprezentanţi care se vor opune liberalismului şi centralismului sunt maghiarii.

Maghiarii doreau să se creeze un stat care să revină la constituţia din 1848. Cehii doreau un aprlament care

să fie asociat parlamentului Austriei. Şi ungurii şi cehii au boicotat formulele experimentale ale austriecilor.

Lucrurile par sa se îndrepte direct spre compromisul austro-ungar din 1865. La 1865, în favoarea unei

formule polirice austro-unare se promunţă Francisc Deak- principalul om politic din Ungaria la acel

moment. Acesta publică în 1865 un articol în care schiţează dualismul austro-ungar. Proiectul pentru

încheierea pactului dualist, ceea ce priveşte instituţiile comune, sunt deja gata elaborate în momentul în care

în 1866 se declanşează războiul cu Prusia. Prusia iese învingătoare iar Germania va fi creată în jurul Prusiei.

Câştigând Prusia, la pace, Veneţia este cedată Italiei. Austria este exclusă din spaţiul german. Compromisul

apre să fie o soluţie fericită pentru un moment. În 1867 se ajunge la încheierea dualismului austro-ungar.

Franţ Joseph se încoronează rege al Ungariei. Dualismul este încheiat pe o durată de 10 ani, se reînnoieştela

10 ani.

Instituţii comune: Ministerele: Război, Finanţe şi Externe; este încheiat un acord comercial între

Ungaria şi Austria; se unesc delagaţiile celor două parlamente alternativ şi hotărăsc asupra cheltuielilor

comune; cheltuielile erau distribuite: 30 % Ungaria şi 70 % Austria. În ceea ce priveşte instituţiile separate,

atât în Austria cât şi În Ungaria avem armată naţională, nu una comună. Există un guvern, există constituţii,

există un Parlament = sunt 2 state care au în comun aproape totul în afară de politic externă şî Parlament.

Transleitlania -Ungaria în forma ei de expansiune maximă: Ungaria, transilvania, Banat, Voievodina,

Slovacia, Croaţia şi are o ieşire la Marea Adriatică la Fiume.

Cisleitlania- Austria, Galiţia, Oraşul Krakovia, Bucovina, Provinciile Karniolia şi Karinthia şi coasta

dalmată. Ţările Cehe (Boemia, Moravia, Silezia).

Austria – primul recensămânnt are loc în 1880, avea să fie reînnoit din 10 în 10 ani. Cisleitlania are

aproximativ 300.000 km. austro-ungaria este în această perioadă o ţară de emigraţie, undeva pe la 200.000

de plecări pe an. Emigranţii se duceau spre SUA. Principala concentraţie urmană în Austria este Austria. În

preajma marelui război depăşea 2 mil locuitori. După 1918 se vede cât de mare era Viena. Criteriile după

care putem dovedi naţiunile: limba maternă şi religia. Potrivit limbi materne, aproximativ 10 milioane

vorbesc germană, urmează limba cehă, poloneză, pruteană, slovenă, italiana, româna. Dpdv al religiei 26 de

milioane se declară a fi catolici ,peste 90 %, restul sunt mozaici, ortodocşi, protestanţi..

Până la 1914, contribuţia la cheltuielile comune a fost 70% Austria şi restul Ungaria. Agricultura

continuă sa joace un rol important. Industria este concentrată în provinciile estice ale Austriei şi în Boemia şî

Moravia. Avem industria textilă, industria alimentară, metalurgia şi încep să aparănoi ramuri caracteristice

celei de-a doua revoluţii industriale : industria automobilului (Porsche) în Austria

Viaţa politică: politic, Austria are o constituţie din 1867, atunci Austro-Ungaria devine o monarhie

constituţională. Dreptul de vot, iniţial sistemul electoral este cenzitar. El era organizat pe colegii în funcţie

de statutul social şi de venituri. Primul colegiu era rezervat marilor proprietari. În 1896 s-a creat al 5-lea

colegiu unde vootau cei ce nu au avut drept de vot până atuci. În 1907 se introduce votul universal

masculin. .n ceea ce priveşte familiile politice(partidele politice), în general sunt cele clasice care domină

viaţa politica în Europa la sf sec 19. Mai apare încă o familie care ar putea sa facă parte din preistoria

democraţiei creştine. Alcide Degasperi îşi începe viaţa politica în Parlamentul de la Viena. Naţionalismul în

acest spaţiu are o formă specifică, pan-germanismul. Este un curent care în anumite momente istorice se

manifestă în manieră pregnantă . este aşadat un proiect politic şi o ideologie care vrea unirea germanilor într-

un singur stat.

În 1918 parlamentul de la Viena a votat în favoarea Anschlusului. Din această cauză , în tratatul de

pace încheiat cu austria în 1919, s-a interzis unirea Austriei cu Germania, în 1938 majoritatea austriecilor

doreau unirea cu germania.

Minirităţile naţionale vor crea si ele partide politice . antisemitismul este un duşan al antisemitismului.

In stânga vieţii politice se crează un partid social democrat în 1888/1889. El este influenţat de social-

democraţia germană. cel mai important ideolog al acestui partid este Otto Bauer, el a încercat să dea o soluţie

problemei naţionalităţilor. El încearca să găsească o soluţie problemei naţionale şi inventează austro-

marxismul . el era pentru o autonomie culturală. În cadrul naţionalităţilor se întrunesc mai multe partide. L

aultimele alegeri din 1911, germanofonii din austria erau organizaţi în 20 de partide politice, au format o

alianţă şi au câştigat alegerile. În cadrul Cehiei, primul partid politic care apare este partidul „bătrânilor cehi”

condus de Palatsky. Din acest pertid s-au desprins mai multe grupări. La sfârşitul sec XIX, din acest partid al

tinerilor cehi se desprinde un grup, grupul realiştilor care este condus de Thomas Masarijk .

Ca orice grupare liberală încearcă să limiteze impolicaţia bisericii în viaţa politica. Perioada

neoabsolutismului, pentru a beneficia de sprijinnul bisericii, guvernul de la Viena încheiase un concordat cu

Sf. Scaun. În 1870 liberalii de la putere au denunţat acest concordat. C9el mai important papă are

pontificatul cel mai lung din istorie – Pius al IX-lea . îna nii 1860, pentur Pius 9 este evident faptul ca

progresează procesul unificării –Italiei. Pius încearca să câştige autoritate în domeniul spiritual. La Roma se

convoacă un conciliu unde participa reprezentanţi ai catolicilor de pretutindeni. Acest conciliu nu s-a

terminat, însă în iulie 1870, participanţii la acest consiliu au adoptat o docmă a biserici, anume infailibilitatea

papală – papa poate sa hotărască în probleme de docmă fără să aibe concursul unui consiliu. Pornind de la

această situaţie papa dobândeşte o autoritate fără precedent. 1870 statele papale dispar. Sunt multi lideri

politici din occident care sunt foarte iritati de cresterea autoritatii papale temandu-se ca catolicii vor fi tentati

sa respecte dispozitiile de la papa decat categoriile dogmei. Din aceasta cauza, cazul austriei, denuntarea

concordantei. În 1867 s0a încheiat un compromis, germanii înpartea Vestică iar ungurii în partea estică. În

acest moment nu există o conştiinţă naţională austriacă. Ţările cehe ar dori să se transforme într-un tralism

politic. Ungurii au făcut ca împăratul sa nu accepte trialismul . cehi au menţinut un boicot în Parlamentul e la

Viena până în 1879. În 1879 vine la putere un guvern conservator condus de Taaffe- este prim ministru-până

în 1893. În timpul acestei guvernări se realizeaza această conciliere cu cehii.

De la 1880 limba cehă este recunoscută pe pnan egal cu germana. În 1882, universitatea de la Praga

este împărţită într-o universitate cu predare în limba germană îş într-o universitate cu predarea în cehă. În

urma introducerii votului universal, în parlamentul de la Viena pătrun în număr mare atât deputaţi din partea

partidului creştin social cât şi din grupul social democrat.

Ungaria are aproximativ 325.000 km pătraţi. Populaţia este mai mică, aproximativ 20 de mil. vorbitori

de limba maghiară sunt aproximativ 10 mil, după care urmează limba română, germană, slovacă , croată..

Sionismul – mişcarea naţională a poporului evreu. Adevăratul întemeietor al sionismului a fost

Theodore Herzl. În Ungaria antisemitismul a fost mult mia slab. Herzl este trimis în calitate de corespondent

de presa la Paris pentru aurmări afacerea Dreyfus, aici ia cunoaştere de mişcarea evreiască din Franţa. El

publică o lucrare care justifică crearea unui stat al lor propriu. În 1897 el organizează un mare congres al

organizaţiior sioniste din europa la Bazel. Protocoalele înţelepţilor sionişti.

Economia... ungaria are o economie agrar-industrială. Agricultura este însă o agricultură cu

randamente mici bazată pe marea proprietate.

Viaţa politică – Ungaria este un stat constituţional. Legile din aprilie sunt repuse în vogoare în 1867.

Exista un parlament la Budapesta Bicameral, sistemul electoral este cenzitar. În această perioadă s-a calculat

ca beneficiază de drept de vot direct aproximativ 200.000 de persoane. Principalele partde care apar în

Ungaria – principalul partid până la 1914 este partidul liberal. Partidul liberal oficial se ocnstituie la 1875.

Cel are realizează unificarea grupărilor liberale într-un singur partid se numeşte Tisza Coloman. În 1875,

alegerile sunt create de liberali, se formeaza un guvern având ca ptim-ministru pe Tisza care va sta la

guvernare 15 ani. Un alt partid este Partidul independenţei- este partidul creat de Kossuth. Francisc Kossuth,

după moaertea tatălui său, vine în Ungaria şi depune jurământ de fidelitate î faţa suveranului . Social

democraţii creat în 1890, însă nu este le fel de puternic precum este cel din partea austriacă.

În 1868 se încheie un acor politic între guvernul de la Budapesta şi Croaţia. Croaţii reuşind să salveze

ceva din autonomia lor istorică. pe baza acestui compromis s-a acceptat ca în croaţia să existe un Parlament.

Aici s-a încercat o politica de maghiarizare.

Viaţa politica a naţionalităţilor. Croaţia reprezintă o excepţie. În cee ce priveşte partidele politice ale

celorlalte naţionalităţi. În moentul în care s-a decis sa iasă dina ceastă atitudine de respingere a dualismului,

rezultatele alegerilor au fost slabe. În Slovacia, marea majoritate a celor care câştigau alegerile sunt deputaţi

ai partidelor maghiare. În Croaţia sunt o serie de partide politice. până la primul război mindual, idee care a

câştigat cei mai mulţi adepţi a fost aceia a încorporării a toturor slavii din Sud. Unul dintre cei care

promovează această idee este un episcop de Zagreb : Joseph Strossnayer. Există o colaborare între sârbi şi

croaţi.

Cercul de la Belvedere ? – adepţii lui Frantz Ferdinand ?? printre adepţii lui Franţ Ferdinand există şi

români : Aurel Popovici şi Alexandru Vaida Voievod. Statele Unite al Austriei Mari – propunere de

federalizare.

Germania

Și-a realizat unitatea politică prin câteva războaie care au dus la triumful politicii imaginate de

cancelarul Bismarck (ministru-președinte).

1864 – război împotriva Danemarcei, ce părea la prima vedere un nonsens; serie de teritorii cu

locuitori germani, aflate de mai mult timp în litigiu

Danemarca e înfrântă și cedează ducatele Schleswig și Holstein.

Schleswig a fost luat de Prusia, Holstein de Austria, dar ulterior vor reveni Germaniei.

Al doilea război – 1866, împotriva Austriei; războiul a fost dus de Prusia, care avea o alianță cu Italia,

împotriva Austriei.

Războiul s-a terminat cu înfrângerea Austriei.

Semnarea unei păci care duce la dispariția Confederației Germane, creată la 1815 și condusă de

Austria.

1867 – Prusia și mai multe state din nordul Austriei construiesc un stat, care adoptă și o constituție

Mai rămâneau sub influența Austriei și Franței Bavaria, Wurtenberg, Baden și Saxonia.

Bismarck e interesat să se unească și cu acestea pentru a realiza unitatea Germaniei.

1870-1871 – război contra Franței; în ianuarie 1871 se creează Germania unită sau Imperiul German

(cel de-al doilea Reich), care va avea o viață relativ scurtă, până la 1918

Are la bază constituția din 1867, cu câteva modificări.

Germania de după 1871 este un stat federal; statele își păstrează în mod diferit autonomie (unele au

mai multă, altele mai puțină).

Sunt, în cadrul acestei construcții statale, patru regate: Prusia, Bavaria, Wurtenberg și Saxonia, după

care urmează mari ducate, ducate, orașe libere (Hamburg, Bremen și Lubeck, cel mai mare port al Germaniei

și al doilea cel mai mare oraș).

Acest stat este dotat cu un parlament bicameral: o cameră inferioară și una superioară.

Camera inferioară se numește Reichstag, care are aproape 400 de membri, deputați; după 1873, când

intră în Reichstag și deputații din Alsacia și Lorena; majoritatea provenind din Prusia (cca 240).

Nu toți membrii Reichstagului fac parte din aceeași familie politică.

Reichstagul se alege pe baza votului universal; Bismarck este artizanul acestei construcții.

El a considerat că Reichstagul să fie ales pe baza votului universal.

În Germania avem, pe de-o parte, vot universal pentru alegerea Reichstagului, dar fiecare stat are

sistemul său electoral propriu (Prusia nu are vot universal, altele au).

Camera superioară este Consiliul Imperiului sau Consiliul Federal, Bundesrat; sunt aproape 60 de

membri în Bundesrat, dar ceea ce este important este că bătălia politică se duce pentru Reichstag.

Puterea executivă este exercitată de împărat, care este în același timp și rege al Prusiei (Wilhelm I,

până în 1888; urmează Wilhelm II).

De asemenea, funcția de cancelar, care apare după 1870, face parte din puterea executivă; are aparatul

său mai central puțin mai târziu.

Apar secretarii de stat, adică miniștrii la nivelul imperiului.

Germania are 540.000 km pătrați; Prusia are aproximativ 250.000 km pătrați, deci Prusia domină

cultural, economic etc.

Bavaria este un regat important predominant catolic, cu propria dinastie, guvern, parlament și armată.

Economia germană va deveni prima în Europa la sfârșitul secolului XIX, și a doua în lume, după SUA,

depășind principala concurentă, Marea Britanie, undeva în jur de 1900-1905.

Economia germană este deja pe cale de industrializare înainte de declanșarea războiului din 1870-

1871.

Industrializarea începuse în Renania, care este cea mai dezvoltată zonă din Germania.

După 1828 Prusia a condus statele germane către o uniune vamală, Zollverein, între statele contractate

și menținea taxele vamale la frontierele acesteia.

Austria nu a fost admisă.

Prima cale ferată a fost construită în 1833, care leagă Nurnberg de o localitate din apropiere.

Bismarck îi impune Franței să plătească o despăgubire de război de 5 miliarde de franci, după războiul

din 1870-71.

1871-1875 – s-au înființat aproape 1000 de societăți comerciale și industriale, creditul fiind foarte

ieftin și statul acceptând foarte repede să cedeze acești bani, numai că, așa cum tot în anii aceștia conjunctura

se schimbă și depresiunea începe, ducând la falimentarea multor întreprinderi

Există un stiul economic care contează foarte mult în economia germană.

Dar nu numai această injecție de capital duce la dezvoltarea rapidă a economiei germane, care face ca

în trei decenii Germania să devină principala economie a Europei.

Sistem de credit foarte solid; în 1873 se creează o monedă (marca imperială), deci are loc uniunea

monetară, iar din 1875 apare Reichsbank, care are dreptul de a emite monedă.

Marca este una din monedele solide ale Europei, alături de lira, care este principala valută, franc și

dolar.

Toate monedele sunt stabile, nu suferă devalorizare.

Sistem bancar puternic, care se implică în economie, în industrie.

În acest sens trebuie spus că băncile acordă credit, pentru că altfel creșterea economică nu e posibilă;

creditele însă sunt însoțite de condiții, în întreprindere trebuind să existe un reprezentant al băncii respective.

Intervenția statului prin elemente legislative; în 1884 e adoptată o lege care nu permite unei societăți

să-și depună imediat acțiunile la bursă, tocmai pentru a nu lăsa ca bursa să sufere din cauza unor

întreprinderi sau societăți fragile.

Concentrarea industrială înseamnă, de fapt, tendința de a controla cât mai mult din producțția într-un

anumit domeniu.

Concentrarea industrială e caracteristică economiei germane și americane.

Cocentrarea se poate face pe verticală sau orizontală.

Pe verticală – întreprinderile în industria metalurgică, reprezentată de cele ale lui Alfred Krup și

August Thiessen.

Să zicem că își cumpără mine, întreprinderile respective, mijloace de transport pentru materiile prime,

servicii proprii de vânzare, de contractare, servicii de service-are după cumpărarea (germanii au fost primii

care au făcut acest lucru, pentru a-i atrage pe cumpărători).

Pe orizontală, aceasta este ceva mai eficientă.

Pe orizontală sunt mai mult carteluri.

Primul apare în 1881, în producerea potasiului.

Cartelul cărbunelui din Renania, înființat 1883.

Se stabilesc anumite cote de producție, pentru a nu avea loc o supraproducție, ce duce la scăderea

prețurilor.

Cei care depășesc producția sunt sancționați.

Cartelul se ocupă cu vânzarea produsului, după care profitul se distribuie în funcție de numărul

acțiunilor pe care le are fiecare deținător care a intrat în acest cartel.

Până în Primul Război Mondial acest cartel producea 50 % din cărbunele din Germania; Germania era

al treilea producător de cărbune din lume.

Strânsa legătură între aceste mari întreprinderi și cercetarea științifică, având la dispoziție bani mulți,

profiturile sunt mari; multe întreprinderi își creează propriile instituții și laboratoare de cercetare – cazul

întreprinderii în industriaa chimică Bayer.

A doua posibilitate este să se apeleze la institutele și centrele de cercetare din universitățile germane.

Învățământul superior în domeniul tehnic, în domeniul științelor fundamentale, este foarte dezvoltat.

Avem o supremație a științei germane.

Premiile Nobel sunt decernate, în special, de oameni de știință din Germania; cine voia să studieze

științe inginerești, trebuia să se ducă în Germania.

Dispune de laboratoare, școli politehnice, centre de cercetări, statele investind sume importante în

cercetarea științifică.

Cultura antreprenorială – întreprinzătorii germani au demonstrat că au talentul antreprenorial care duce

la acest succes foarte rapid al economiei germane

Statul are și el contribuția sa, prin legi, reglementări, infrastructură; peste 90 % sunt sub controlul

statul (administrate, finanțate); Germania face progrese formidabile în ceea ce privește flota comercială

Nu reușește să depășească Marea Britanie, depășind SUA și Franța.

Toată această dezvoltare economică formidabilă se bazează pe talentul anteprenorial și pe spațiul

antreprenorial.

Germania este pe poziția 1 la câteva ramuri industriale și industrii caracteristice celei de-a doua

revoluții industriale.

În industria chimică, avem Bayer, BADE; industrie farmaceutică, unde, pe lângă Bayer, care în 1897

lansează Aspirina, există Schering și Merck.

În domeniul industriei electrice și electrotehnice, cel care domină este Siemens (Werner von Siemens)

și AEG (Allgemeine Elektricitats Gesellschaft).

În domeniul siderurgic, avem Thyssen, Krub.

Bismarck și succesorii săi au fost interesați să găsească o majoritate în parlament care să le permită

politicile...

Bismarck nu a fost om de partid, nu a fost membrul unui partid, dar s-a bazat pe două forțe politice: pe

Partidul Liberal, al cărui sprijin îl pierde la un moment dat și se va baza pe Partidul Conservator, al

imperiului.

Această schimbare în sprijinul politic pe care Bismarck îl caută în rândul partidelor politice are loc

pentru că...

Liberalii l-au sprijinit și înainte de unire, pe câteva teme – liberul schimb, cum, de altfel, toată Europa

este atașată liberului schimb

Bismarck este supus presiunilor unor industriași și ale unor mari proprietari din estul Germaniei.

Din cauza acestei presiuni, Bismarck devine promotorul protecționismului.

Alte partide importante...

Primul partid modern este Partidul Progresului, apărut în 1861, care este reprezentantul liberalilor ceva

mai radicali.

Dar acest partid dispare în cursul anilor 80, când au loc fuzionări, regrupări politice.

Pe stânga avem Partidul Social-Democrat, iar pe dreapta avem Zentrum.

Zentrum este promotorul unei politici anticlericale.

Kultur Kampf – denumirea este dată de un membru al acestui partid al progresului, Wierhoff

Grupări politice premergătoare Zentrum-ului apar în anii 50, una dintre ele purtând chiar această

denumire.

Nuclee politice apar și în Baden...

După 1871, apar la nivelul Germaniei.

El n-ar fi dorit să fie un partid religios; era un partid care milita pentru reforme cu aspect social, pentru

promovare libertății religioase, era împotriva unei politici centralizatoare și a hegemoniei Prusiei, dar acest

partid a devenit, prin forța împrejurărilor, unul confesional, reprezentant al catolicilor.

În Germania, din punct de vedere confesional, avem 2/3 protestanți, 1/3 catolici.

În cursul mișcării pentru unitate națională a fost susținută ideea (și ea s-a transformat pentru mulți în

convingere) că este opera protestanților și împotriva catolicilor, care au fost mai reticenți.

Catolicii au manifestat reticențe când au simțit că le sunt încălcate drepturile religioase.

Aceste atitudini păreau antigermane...

Ultimele state care au intrat în construcția numită Imperiul German sunt cele din sud, Bavaria, Baden,

Wurtenberg, care păreau să fie protejate de Franța, Austria – state catolice.

De asemenea, are loc în 1870 adoptarea infailibilității Papei.

Bismarck a fost foarte iritat de deciziile Conciliului de la Roma, iar protestanții, care sunt dușmanii

catolicilor, au găsit un pretext pentru a-i suspecta pe catolicii germani că nu sunt onești.

Acestea sunt premizele Kultur Kampf, politica anticlericală din Germania anilor 70.

Începutul acestui Kultur Kampf este într-un articol anonim (toți știau că era scirs de Bismarck); îi

acuza pe catolici de lipsă de loialitate față de Germania.

Kultur Kampf s-a îndreptat împotriva tuturor bisericilor, dar cel mai afectat este catolicismul german.

Acest Kultur Kampf consta în câteva legi.

-retragerea controlului asupra școlilor; Biserica pierdea controlul asupra școlilor primare, mai ales

-căsătoria civilă devine obligatorie

-măsuri împotriva ordinelor și congregațiilor catolice; este interzis Ordinul Iezuit, cei mai mulți dintre

ei plecând din Germania

-sunt adoptate legi în ceea ce privește formarea clericilor, impunându-se ca la sfârșitul studiilor

teologice, tinerii să susțină un examen de cultură generală

-legi care autorizează expulzarea clericilor care se opuneau aplicării legilor adoptate

-lege din 1874, care spune că, în cazul în care există o vacanță episcopală (o episcopie nu mai are

episcop din varii motive), în cadrul acelei episcopii, numai episcopul putea să numească preoții parohi; dacă

era o vacanță episcopală, parohii puteau fi aleși de comunitatea locală, care nu era obligatoriu să fie catolic

Kultur Kampf – asalt împotriva bisericilor, mai ales împotriva Bisericii Catolice

În 1874 Zentrum avea 90 de deputați în Reichstag.

După 1878, intensitatea acestei politici anticlericale se diminuează.

Se schimbă Papa, Pius IX murind.

Vine Leon XIII, ceva mai flexibil, mai dispus spre compromis.

Bismarck însuși începe să înțeleagă că nu catolicii sunt inamicii statului german, ci socialiștii,

marxiștii, iar în 1878 sunt adoptate legi care pun în afara legii Partidul Social-Democrat.

Politica represivă trebuie îndreptată înspre social-democrația germană.

Catolicii, la 1878, s-au opus în Reichstag, ca Partidul Social-Democrat să fie scos în afara legii.

Acest Kultur Kampf va lua sfârșit în anii 80, când Bismarck abandonează această politică anticlericală

din cauzele de mai sus.

În 1882 sunt reluate relațiile cu Sfântul Scaun.

Anul convențional care înseamnă Kultur Kampf este 1887, când sunt abrogate cele mai severe legi

îndreptate împotriva Bisericii.

Iezuiții însă n-au mai putut să revină în Germania.

Sunt interesante însă mai curând consecințele.

În cursul anilor 70 a avut loc cea mai puternică ofensivă.

Papa a încercat să determine o anumită conduită politică Zentrum-ului.

Aveau propria agendă politică și dispozițiile primite de la Leon XIII nu au fost întotdeauna respectate.

Papa a cerut partidului Zentrum, pentru a obține bunăvoința lui Bismarck, să voteze bugete militare,

ceea ce nu a făcut.

Nu există o identitate între politica papală și cea a Zentrum.

Politic, fiecare are propriile interese și propriile strategii.

Deci Zentrum se autonomizează în raport cu papalitatea.

La guvernare nu au fost până în 1914, dar în anumite cazuri au constituit anumite majorități.

Principalul lider al Zentrum este Ludwig von Windhorst

Partidul Social-Democrat; social-democrația germană este cea mai puternică din lume până la Primul

Război Mondial.

Germania cunoaște un foarte puternic proces de industrializare.

În Germania, mai mult de jumătate de populație trăiește la oraș, deci este o urbanizare puternică (al

doilea stat, după Marea Britanie).

Sunt câteva orașe importante, precum Berlinul (cu toată zona periferică, localitățile înglobate în

„Marele Berlin”, are 4 milioane de locuitori), Hamburg (aproape un milion), Munchen, Dresden, Leipzig.

După anii 80, tot mai mulți trăiesc în mediul urban, iar industrializarea duce la apariția unui proletariat

foarte numeros, în consecință apărând organizațiile politice care încearcă să apere interesele lor.

În 1863 apar două organizații: Asociația Federală a Muncitorilor Germani (creat de Ferdinand

Lassalle; nu este marxist, nu e o organizație politică revoluționară; el este pentru intervenția statului pentru a

reglementa raporturile dintre muncitori și corporatiști; este adept al mișcării cooperatiste; statul e văzut ca un

protector al muncitorilor, care trebuie să pună la punct o legislație socială) și o altă asociație care va fi, în

1869, la originea unui partid politic marxist, Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din Germania (liderii

acestui partid sunt August Bebel și Wilhelm Liebknecht, cel din urmă fiind tatăl lui Karl Liebknecht,

fondatorul Partidului Comunist German).

În preajma Primului Război Mondial, SFIO nu avea nici măcar 100 de membri; Partidul Socialist

german avea peste 1 milion de membri (cotizanți).

În 1875, cele două partide socialiste se unesc, pe baza unui compromis, renunțând la multe din ideile

partidului marxist.

Din această cauză Marx lansează Critica partidului de la Gota.

În 1878 sunt scoși în afara legii, până în 1890.

Cei mai mulți lideri se stabilesc în străinătate, în exil, mai ales în Elveția.

Se publică ziare social-democrate în exil, iar activitatea politică în Germania nu dispare.

Membrii lor candidează sub alte nume.

În 1890 are loc înlăturarea lui Bismarck de la conducerea Germaniei, dându-și demisia din funcția de

cancelar.

Existau conflicte între el și Wilhelm II.

Concepțiile și viziunile erau diferite.

Bismarck voia să se adopte o lege care în mod definitiv să îi scoată în afara legii pe socialiști;

Wilhelm II dorea să rezolve problemele sociale și îi cere demisia lui Bismarck.

În 1890 au fost abrogate legile care i-au scos în afara legii pe social-democrați.

Imediat, anul următor, are loc un congres.

Social-democrația germană organizează anual congrese.

În 1891 are loc un congres la Erfurt, când s-a adoptat programul acestui partid, scris de principalul

idolog, Kautsky.

Acest program prezintă o serie de solicitări...

În ceea ce privește acordarea de drepturi politice (social-democrații germani cereau dreptul de vot și

pentru femei), cereau desființarea armatei permanente.

Au fost adoptate mai multe legi privind asigurarea pe caz de bătrânețe, boală și accident.

Cereau ziua de muncă de opt ore.

Burghezia era o clasă socială simplu stratificată, dar numeroasă (7 milioane, conform sociologilor

germani).

Acest program de la Erfurt a influențat și alte partide, care au elaborat programe politice copiind

programul de la Erfurt.

Ultimele alegeri în Germania au loc în 1912, iar PSD obține aproximativ 35 % din voturi.

Este cel mai numeros grup parlamentar din Reichstag, dar nu au majoritatea.

O parte din profețiile lui Marx nu se confirmă, nu se regăsesc.

Social-democrații au crezut că a sosit momentul să se revizuiască marxismul.

Numele de care se asociază criza revizionistă (nu doar pentru social-democrația germană, ci în general)

este cel al unui important lider, ideolog, cel mai apropiat colaborator al lui Engels (a și editat opera lui),

Eduard Bernstein.

Bernstein a scris mai mult lucrări, cea mai importantă apărând în 1899, tradusă în mai multe limbi.

La 1900, când apare cartea, evoluțiile anticipate de Marx nu s-au confirmat.

De pildă, lupta de clasă.

Mai sunt greve, agitații etc., dar în Germania nu sunt prea multe; în Germania a avut loc una singură, la

Ruhr...

În Germania, maximul ratei șomajului a fost aproape 2.8 %, ceea ce înseamnă nimic.

Nu aveau cele mai mari salarii, fiind depășiți de francezi, englezi, americani.

În plus, Marx mai spunea că avea loc un proces de strângere a resurselor în mâna unei singure clase.

Totuși, salariile cresc, apare un acționariat.

Sarcinile PSD sunt în privința adoptării de reforme, care însă nu schimbă societatea.

În 1904 are loc un congres al Internaționalei a II-a, Congresul de la Amsterdam, care a discutat

problema revizionismului, condamnându-l pe Bernstein de „erezie”.

Revizionismul este respins, pentru că marxismul creează o anumită unanimitate, dar în practică,

revizionismul este tot mai mult pus în operă.

Acest lucru se vede foarte bine în Germania, care cunoaște acel așa-zis socialism municipal, socialiștii

conducând marile orașe (Berlinul are primar social-democrat).

Bernstein își face și mai mulți discipoli.