REFERATE LA CHIMIE

CLASA A X-A

ELEV: Balasoiu Ovidiu XB

1

MASELE PLASTICE

Primele materiale plastice au fost produse din transformarea materialelor naturale. În anul 1859 au apărut fibrele vulcanizate, în 1869 a aparut celuloidul și în 1897 galitul. Primul material sintetic apărut (1908) a fost rășina fenolformaldehidică numita bachelită. Exista numeroase procedee de fabricare a materialelor plastice. O galeată, o sticlă, o cască de motociclist, o planșă de windsurfing sunt toate fabricate din diferite tipuri de plastic. Pentru fiecare obiect, trebuie ales materialul plastic care are calitățile cele mai potrivite: suplețe, rigidate, rezistență la șoc, elasticitate, transparență, greutate mică. O moleculă de bază pentru fabricarea tuturor tipurilor de plastic În schimb cele termorigide se întăresc la căldură. Astfel, ele sunt mulate la rece pe formele dorite apoi sunt încălzite pentru a se întări. Sau pot fi lăsate să se întărească după ce li se adaugă un produs special. Plasticele termorigide se folosesc la fabricarea obiectelor prelucrate manual sau a celor care necesită o fabricație îngrijită. Așa se fabrică ambarcațiunile, piesele de caroserie, barele de protecție etc. În industrie se utilizează două procedee de tragere în formă a obiectelor din plastic.

Suflarea este folosită pentru fabricarea obiectelor care au interiorul gol, cum sunt mingile, flacoanele, sticlele, popicele. Materia plastică încălzită coboară în formă, în care se injectează apoi aer. Aceasta are ca efect întinderea materialului cald pe pereții interiori ai formei.

Metoda cea mai utilizată este însă injectarea. Este folosită mai ales pentru fabricarea obiectelor cum sunt pieptenii, periuțele de dinți, ustensilele de bucătărie. Materia plastică intră sub forma de granule într-o mașină de injectare. Prin încălzire, ea este transformată într-o pastă mai mult sau mai putin groasă, care este apoi injectata în formă și racită printr-un circuit de apa. Masele plastice sunt folosite, cu mici excepții, în toate domeniile de activitate. Această performanță de pătrundere în mai toate sectoarele de activitate se datorează proprietăților lor de neegalat vis-a-vis de celelalte materiale: sunt anticorosive, electroizolante, au greutăți specifice mici, au proprietăți mecanice bune, cost scăzut, aspect exterior plăcut, se pot prelucra atât pe cale mecanică tradițională cât și prin procedee specifice cum ar fi injecția lor, se pot acoperi cu vopsea sau prin galvanizări, permițând în felul acesta să capete aspectul dorit de către proiectant. Există însă și unele proprietăți care fac dezavantajoasă utilizarea maselor plastice, cum ar fi micșorarea rezistenței mecanice cu creșterea temperaturii, coeficientul de dilatare mare, coeficientul de transmiterea căldurii mic, etc.

2

C lasificare: Materialele plastice utilizate în tehnică se împart în două grupe:Termoplaste, care prin încălziri repetate trec în stare plastică (polistiren,

polimetacrilat,celuloid, poliamidă, policlorura de vinil). Piesele din aceste materiale se obțin prin

presare și turnare, având o mare productivitate.Termoreactive, care prin încălziri repetate nu mai trec în stare plastică (polistireni

nesaturați, rășini fenolfolmaldehidice, etc.). piesele în acest caz se prelucrează prin presare.

A vantaje: Aceste piese executate din mase plastice prezintă următoarele avantaje:

Nu necesită prelucrări ulterioare și pot avea o formă suficient de complicată. Permit executarea de găuri și adâncituri în orice secțiune, precum și presarea

de filete. Pot fi metalizate (numai ABS-ul natur), metalizarea fiind o acoperire

galvanică și poate fi efectuată în diferite variante de culori, în variantă mată sau lucioasă.

Aspectul piesei este plăcut, designerul reușind să-și impună cu ușurință punctul de vedere, întrucât se poate realiza orice cerință estetică: joc de umbră și lumină prin alternări de suprafețe mate și suprafețe lucioase, suprafețe în relief sau în adâncime, suprafețe striate sau cu rizuri, etc.

Piesele rezultate se pot obține într-o mare varietate de culori, ce pot fi: obișnuite și metalizate. Aceste culori fie că se realizează conform mostrarului de culori transmis de către fabricantul de masă plastică, fie că este creat un mostrar nou de către designer împreună cu tehnologul de masă plastică.

Piesele din mase plastice se pot vopsi (de regulă se preferă ca vopsirea să aibă loc în aceeași culoare ca masa plastică, astfel încât dacă piesa este zgâriată, sau prin frecare se îndepărtează stratul de vopsea, să nu fie vizibil acest defect de discontinuitate a stratului de vopsea).

Se pot efectua injecții de două sau trei mase plastice de diferite culori, în vederea obținerii de diverse efecte estetice sau având ca scop obținerea de piese cu rezistență la uzură mai mare (vezi cazul tastaturii de calculator), sau cu alte scopuri.

Un mare avantaj al maselor plastice constă în faptul că acestea pot fi înfoliate. Această operație constă în acoperirea la cald, prin presare, a suprafețelor în

3

relief (în jurul acestor suprafețe nu trebuie să existe alte porțiuni de suprafețe care să fie la aceeași cotă sau la o cotă peste nivelul celei ce urmează a fi înfoliate, deoarece fie se obține înfolierea unor zone ce nu au fost indicate de către designer, fie se deformează zonele ce depășesc cota respectivă, fie înfolierea nu va fi de calitate). Aceste folii pot fi mate sau lucioase, pot fi albe, negre, imitație furnir, argintii, aurii, sau în diferite alte culori.

Inscripționarea pieselor din mase plastice se poate efectua fie direct din sculă, fie aplicându-se ornamente din metal (aluminiu, oțel laminat, etc.) sau din masă plastică. Inscripționarea din sculă se realizează fie prin efecte speciale (joc de umbră și lumină care se realizează prin porțiuni alternante de suprafețe mate și lucioase, sau prin alternări de suprafețe striate cu porțiuni mate, sau cașerate, etc.) Un alt procedeu de inscripționare este cel rezultat din sculă (deci direct din injecție), aceasta nemaifiind la același nivel, ci în relief sau în adâncime. Inscripționarea este rodul activității creatoare a designerului, el fiind cel care va hotărî caracterul, modul de inscripționare sau dacă aceasta urmează a fi înnobilată prin înfoliere sau nu.

Un alt procedeu de inscripționare a maselor plastice este acela prin serigrafie, după desenul ciocan executat de către designer, cu ajutorul sitelor serigrafice și în varianta de culori serigrafice indicată de designer.

Piesele din mase plastice se pot asambla mecanic cu ajutorul șuruburilor și piulițelor, cu ajutorul șuruburilor autofiletante ( se pot executa în masa plastică bosaje, ce sunt niște găuri normalizate în funcție de dimensiunea șurubului ), cu clicuri elastice, popici elastici, prin presare, prin bercluire, profile conjugate, prin lipire cu ajutorul adezivilor, etc.

Se pot utiliza și în cazul creării de produse din materiale mixte, permițând asamblarea cu: lemnul, sticla, cauciucul, metalul, etc.

Se pot utiliza în situații în care se dorește reducerea frecării, ele comportându-se bine chiar și în absența lubrifiantului. Astfel există situații în care se execută piese ce urmează a efectua mișcări de rotații sau de translații ( roți dințate, lagăre, etc.), fie ca elemente cinematice de interior fie ca elemente de antrenare, de comandă (manete, butoane, volane, pedale).

Acolo unde din motive de rezistență sau în vederea realizării unor contacte electrice se impune utilizarea de piese metalice, se pot executa piese mixte, prin injecție de masă plastică pe reperul din metal.

R ecomandări la proiectare și prelucrare  

4

Din prezentarea avantajelor făcută se observă că aceste materiale permit desfășurarea imaginației creative a designerului fără prea mari restricții. Totuși aceste materiale presupun o cunoaștere și o stăpânire a posibilităților lor tehnologice. Se impune ca o necesitate, marcarea de către proiectant a suprafețelor cu rol estetic, sau care presupun finisaje suplimentare, sau care nu admit defecte de injecție sau alte tipuri de defecte ce pot afecta suprafața respectivă a produsului. Din punct de vedere al formei există recomandări vizând prelucrarea maselor plastice de care proiectantul trebuie să țină cont:

Piesa se va proiecta cu o grosime uniformă de perete, ceea ce contribuie atât la creșterea productivității cât și la eliminarea concentratorilor de material sau de temperatură, concentratori ce pot introduce defecte de execuție ale reperului respectiv. Grosimea minimă a pereților unui reper din masă plastică poate fi S=0,5÷2 mm.

Piesele se pot proiecta fie cu muchii vii, fie cu raze de racordare, ultima fiind de preferat din punct de vedere al execuției sculei. Ținând cont că sculele pentru reperele prevăzute cu raze de racordare se execută mai ușor, se va ține cont la proiectarea reperelor de o rază minimă de racordare necesară ρ=(0,3 ÷0,4)S (S=grosimea peretelui piesei; ρ=raza de racordare). Sculele pentru realizarea pieselor care nu au prevăzute raze de racordare, se vor executa din bacuri.

În vederea extracției piesei din sculă, aceasta va fi prevăzută cu o înclinație a pereților în funcție de grosimea acestora: pentru piesele cu o grosime mai mare de S≥10mm, înclinația va fi de la 2’ până la 20÷30; pentru piesele cu o grosime a pereților S <10mm , se pot admite și pereți fără înclinări (unghiuri de extracție).

Pentru evitarea defectelor ce pot apărea datorită răcirii necorespunzătoare a pieselor, acestea, după scoaterea din sculă (dacă scula nu este termostatată, caz în care scula nu injectează decât dacă a atins prin încălzire temperatura de injecție prescrisă în regimul de injecție, și nu permite extracția piesei injectate decât când aceasta a atins temperatura la care nu există riscul deformării piesei), se răcesc fie pe un calapod, fie sunt prevăzute prin construcție cu nervuri de rigidizare.

Se recomandă ca grosimea pereților interiori să fie egali cu S/2 (deci cu jumătate din grosimea peretelui de bază), pentru a nu introduce concentratori de tensiune și de temperatură. Este cazul nervurilor: de rigidizare, tehnologice,sau de construcție.

Se preferă ca piesele prevăzute cu filet, să aibă pasul mai mare sau egal cu1mm. De asemenea, dacă piesa este prevăzută cu găuri, filetate sau nefiletate, acestea nu vor fi prevăzute la extremitățile piesei sau în vecinătatea pereților piesei, pentru a nu introduce eventualele situații favorabile aparițiilor defectelor de injecție.

5

Se recomandă ca în vederea eliminării tensiunilor interne și evitării deformațiilor, piesa să fie supusă unui tratament de îmbătrânire la o temperatură de 80 ÷100 C, timp de câteva ore.

D efecte posibile  

În urma procesului de injecție pot apărea o serie de defecte care se datorează fie unor greșeli de proiectare, fie nerespectării parametrilor regimului de injecție (presiune, temperatură). Aceste defecte pot fi: supturi, retasuri, flori de gheață, injecții incomplete, deformări, etc. Defectele care apar pot fi corectate fie printr-un regim de injecție corect stabilit și aplicat, fie cu ajutorul proiectantului, prin stabilirea unei forme care să prevină apariția defectelor. Dacă aceste defecte nu mai pot fi prevenite, se poate interveni asupra respectivelor repere cu ajutorul designerului. Astfel acesta poate interveni cu finisaje suplimentare în funcție de defect (aceste măsuri se pot lua țI din faza de proiectare, având o experiență a comportării materialului): ornamente, vopsiri, inscripționări, cașerări, etc. În funcție de forma și gabaritul reperului, designerul împreună cu tehnologul vor hotărî asupra caracteristicilor sculei de injecție: locul și modul de injecție (centrală sau punctiformă), poziția planului de separare, dacă sunt necesare bacuri și pozițiile acestora, etc.

D omenii de utilizare  

Masele plastice se pot utiliza cu succes: în industria grea, industria constructoare de mașini, aeronautică, industria alimentară (ambalaje, vafe, cutii, etc.),industria ușoară (bunuri de larg consum, jucării, etc.), industria farmaceutică (seringi de unică folosință, capsule și ambalaje, etc.) și multe altele.

R eciclarea  

Descompunerea naturală a plasticului în mediul înconjurător necesită peste 500 de ani din cauza materialelor care îl alcătuiesc. Cu fiecare tonă de plastic reciclat se economisesc între 700 și 800 kg de petrol brut.

ULEIURI6

 Un ulei esential este un concentrat, un lichid hidrofob (fara afinitate pentru apa) care contine compusi volatili extrasi din plante. Uleiurile esentiale mai poarta si denumirea de uleiuri volatile sau eterice.

Ele sunt, in general, extrase prin distilare. Sunt intrebuintate la fabricarea parfumurilor si produselor cosmetice. De asemenea ele sunt folosite si in industria alimentara.

Aceste uleiuri esentiale sunt folosite si in tratamentele aromoterapiei. Aromoterapia este o ramura a medicinei alternative care sustine ca aromele uleiurilor esentiale au efecte curative.

Pentru a testa puritatea uleiurilor esentiale turnati 2 - 3 picaturi de ulei esential pe un prosop sau o carpa. In cazul in care materialul textil a ramas patat uleiul nu este pur.

Uleiurile esentiale toxice sunt o sursa de poluare a aerului din interiorul casei. Acestea pot provoca mai mult rau decat bine in cazul in care sunt folosite excesiv. Unele uleiuri esentiale sunt fabricate si cu ajutorul solventilor pe baza de petrol.

Organul nostru olfactiv - nasul - este cel care face distinctia intre miile de mirosuri si tot el stabileste ce arome influenteaza intr-un mod placut sau nu starea noastra afectiva.

Cele mai utilizate uleiuri esentiale:

7

Uleiurile cu extract de lavanda - au un miros relaxant, ce calmeaza si stimuleaza imunitatea.

Uleiurile cu extract de lamaie - au un miros inconfundabil, relaxant si motivant. Sunt recomandate tuturor celor care studiaza si isi doresc sa fie inconjurati de un mediu armonios si calm.

Uleiurile din arbore de ceai - diluat in apa, este utilizat ca dezinfectant.

Uleiuri din gardenia si liliac - sunt cunoscute ca fiind bune energizante.

Uleiuri esentiale Feng Shui:

Lemn (verde): musetel, salvie, eucalipt, maghiran;

Foc (picant): busuioc, cuisoare, scortisoara, piper negru, coriandru;

Pamant (trupesc): salvie, lemn de santal, pin, tamaie, cedru;

Metal (citric): portocala, lamaie, grepfrut, mandarina, bergamota;

Apa (floral): lavanda, ylang-ylang, trandafir;

In cazul in care doriti sa le amestecati cu lotiuni de corp sau creme, acestea nu trebuie sa fie parfumate pentru ca uleiurile au un miros puternic.

Uleiul esenţial de lavandă este cel mai recunoscut şi răspândit ulei esenţial. Îl găsim în aplicaţii pe piele, în aromaterapie, parfumerie, în ameliorarea problemelor dermatologice. Sunt dificil de rezumat proprietăţile în câteva cuvinte, lecturaţi fişa produsului.

8

Uleiurile esentiale si obtinerea lor

Uleiurile esentiale sunt in general substante lichide, cu aspect uleios, insolubile in apa, solubile in alcool si solventi organici. Au mirosul substantelor volatile pe care le contin, care dau parfumul caracteristic plantelor, florilor, fructelor, semintelor, scoartei copacilor.

Din punct de vedere chimic, uleiurile volatile sunt amestecuri complexe de hidrocarburi alifatice si aromatice, aldehide, alcooli, esteri si alti constituenti, predominand insa compusii din clasa terpenoidelor. Desi sunt numite uleiuri, aceste substante nu contin materii grase: o picatura de ulei esential pusa pe o foaie de hartie nu va lasa nicio urma, spre deosebire de una de ulei vegetal.

Dintre sutele de mii de specii de plante, 4.000 produc esente aromatice. Totusi, doar cateva sute produc esente in cantitate suficienta pentru a putea fi extrase.

Extractia esentelor aromatice se face prin trei procedee: presare la rece, pentru unele plante (de exemplu, portocala, a carei coaja contine uleiuri esentiale) extractie cu solventi, mai ales pentru florile fragile distilarea cu vapori de apa, un procedeu inventat in secolul al XI-lea si utilizat frecvent in prezent.

9

Uleiurile volatile pot fi extrase din diverse parti ale plantei: flori, seminte, frunze, tulpini, coji, radacini, rizomi, tuberculi, muguri florali etc. Iata cateva exemple privind uleiuri esentiale care se extrag din anumite parti de planta:

Coaja. Din coaja citricelor se obtine uleiul de lamaie (Citrus medica), uleiul de portocale (Citrus aurantium) si uleiul de mandarine (Citrus nobilus). Flori. Dintre florile care constituie materii prime pentru uleiurile eterice fac parte cele ale rozaceelor (trandafirul – Rosa damascena), labiatelor (lavanda – Lavandula officinalis), amarilidaceelor (narcisa – Narcisa poeticus, tuberoza –Polianthes tuberosa), leguminoaselor (mimoza – Mimosa argentea), violaceelor (violeta – Viola odorata), oleaceelor (iasomia – Jasminum grandiflorum). Fructe. Pentru obtinerea de uleiuri esentiale se folosesc fructe ale plantelor din familia umbeliferelor: coriandrul (Coriandrum sativum), anasonul (Pimpinela anisum), feniculul (Foeniculum vulgare), chimenul (Carum carvi). Frunze. In cazul familiei labiatelor, se folosesc frunzele. Dintre acestea, putem mentiona menta (Mentha piperita) si diversele ei varietati, catusnica (Nepeta cataria), din care se poate extrage citralul, busuiocul de camfor (Ocimum canum), in ale carui frunze si inflorescente se gaseste cinamatul de metil si camfor dextrogir, busuiocul cu miros de cuisoare (Ocimum gratissimum), in frunzele caruia se gaseste eugenol. Se mai folosesc si frunzele geraniaceelor, de exemplu ale geraniumului (Pelargonium roseum). Radacini. Ulei eteric se extrage din radacinile urmatoarelor plante: aracee (obligeana – Acorus calamus), iridacee (irisul cu toate varietatile sale), graminee (vetiverul – Vetiveria zizamoides).

Extractia uleiurilor esentiale este un procedeu costisitor, din cauza cantitatii mari de materie prima necesara: este nevoie de cca 35 kg de plante pentru a se obtine 1 l de ulei esential si de mult mai mult in cazul unor plante precum trandafirii. Astfel, Robert Tisserand, in lucrarea „Arta aromaterapiei”, afirma ca pentru producerea unui litru de ulei volatil de trandafir bulgaresc este nevoie de nu mai putin de… 2000 kg de petale! Asa se explica preturile mari cerute pentru uleiurile esentiale veritabile. In industria parfumurilor se folosesc insa uleiuri sintetice, care nu sunt adecvate pentru aromaterapie.

10

Uleiurile esentiale contin cateva sute de tipuri diferite de molecule, fiecare avand proprietati specifice (antiseptice, antibacteriene, imunostimulatoare, decongestionante etc.). De exemplu, salvia contine 250 de molecule diferite, dintre care 75% provin din familia esterilor si 15% sunt monoterpene. Moleculele actioneaza in sinergie, ceea ce explica polivalenta uleiurilor esentiale si spectrul lor vast de actiune. Odata ce se cunosc proprietatile familiei de compusi si concentratia lor in uleiuri esentiale, se pot determina efectele acestora (benefice sau daunatoare).

Totusi, proprietatile uleiurilor esentiale nu trebuie confundate cu cele ale frunzelor sau florilor unei aceleiasi plante. De asemenea, nu trebuie confundate uleiurile esentiale nici cu esentele culinare si parfumurile. Uleiurile esentiale sunt foarte concentrate in elemente chimice active si pot prezenta anumite riscuri. Unii compusi sunt agresivi in raport cu pielea sau mucoasele, altii pot fi toxici in doze mari sau daca sunt utilizati pe o perioada lunga de timp.

Cat priveste utilizarea interna, trebuie stiut ca unii compusi (cum ar fi cetonele) sunt toxici si nu trebuie niciodata sa fie absorbiti. In principiu, uleiurile esentiale nu trebuie sa fie ingerate in stare pura. Ca si in cazul medicamentelor, trebuie sa va conformati recomandarilor de utilizare.

Un alt lucru de retinut este ca una si aceeasi planta poate include mai multe specii, fiecare avand componente diferite. De exemplu, lavanda (Lavandula) are mai multe specii, printre care: officinalis, latifolia, stoechas etc. Ca atare, numele latin intreg este cel care indica specia de planta. Locul unde este cultivata (clima, altitudinea, compozitia solului) poate de asemenea sa influenteze compozitia chimica a unei plante.

11

Pastrarea uleiurilor volatileUleiurile esentiale se pastreaza ferite de lumina si caldura. Daca sunt pastrate in conditii optime, sunt utilizabile si cativa ani de zile. Uleiurile care tin cel mai mult, si devin mai bune pe masura ce trece timpul, sunt de obicei rasini dense, precum tamaia si smirna, esente lemnoase precum santalul, radacini precum cea de vetiver si alte uleiuri, inclusiv nardul si paciuli.

Uleiul de lavanda atenueaza ridurile si vanataile

Uleiurile esentiale pot fi folosite si in cazul in care tenul prezinta riduri, cicatrici sau alte astfel de probleme. Iata cateva uleiuri pentru pielea cu probleme:

1. In cazul ridurilor, puteti folosi ulei esential de santal, levantica, floare de pai, patchouli, chiparos sau muscata.

2. Pentru vanatai sau cicatrici, folositi uleiul esential de santal, floare de pai, levantica sau lemn de trandafir.

3. Pentru ameliorarea vergeturilor puteti folosi mirtul, muscata si levantica, iar pentru prevenirea vergeturile se poate folosi ulei de migdale.

12

Lavanda si uleiul de lavanda

Auzim foarte des vorbindu-se de produse de toate tipurile pe baza de lavanda. Dar ce este aceasta?

Lavanda, numita stiintific Lavandula angustifolia, cunoscuta de noi si sub numele de Levantica, este un semiarbust peren sau cultivat, cu frunze cenusii-verzui si paroase, flori albastre-violet, ce infloreste in lunile iunie-august, iar daca ii merge bine, si in septembrie-octombrie. Fructele sunt bobite ovoide, lucioase, brune, grupate cate 4.

In trecut uleiul de lavanda obtinut din prelucrarea lavandei se folosea in parfumuri si cosmetica, obtinandu-se sapunuri, detergenti, ape de colonie parfumate cu lavanda. Uleiul de lavanda se mai foloseste si pentru a corecta mirosul unguentelor, al cremelor sau chiar al medicamentelor.

Astazi, uleiul de lavanda poate fi folosit intern, fiind antiseptic, usor antispastic, carminativ, calmant, diuretic, dar si extern, fiind analgezic, cicatrizant, calmant si este indicat in raceala, gripa si stari febrile etc. Se poate folosi si in bai terapeutice, procedura des utilizata in centre de terapie naturala.

Mai nou, uleiul de lavanda contribuie la normalizarea functiei cardiace si asigura reconfortarea si calmarea in caz de surmenaj si iritabilitate, mai ales ca urmare a suprasolicitarii intelectuale.

Daca majoritatea dintre noi vedem in levantica o planta de gradina cu aspect frumos si cu un parfum delicat, studiile stiintifice demonstreaza ca, de fapt, ea este o planta cu calitati complexe. Prima stiinta in care lavanda a fost folosita cu suces este aromoterapia.

Uleiul de lavanda poate fi folosit combinat un alte uleiuri, specialistii stiind care sunt cele mai benefice combinatii, mai ales in conditiile in care unele persoane pot fi alergice, iar in unele afectiuni, aromoterapia nefiind recomandata.

13

Levantica si binefacerile ei au patruns in toate casele. Gratie virtutilor ei, levantica este considerata o binecuvantare. Ea poate fi pretuita atat ca medicament, cat si ca ingredient pentru bucatarie.

Multitudinea afectiunilor in care lavanda actioneaza este impresionanta. Preparatele pe baza de lavanda pot fi folosite atat de femei, cat si de barbati, influentand in mod benefic: circulatia sanguina, digestia, emotivitatea, problemele ginecologice, insomnia, musculatura, pielea, respiratia, transpiratia si este din ce in ce mai folosita in combaterea stresului.

Firmele japoneze introduc, chiar, ulei de lavanda in instalatiile de aer conditionat din birouri.

Cercetarile despre aceasta planta sunt in continua crestere datorita lipsei de toxicitate si complexitatii componentelor sale aflate intr-un multiplu sinergism. Aromoterapeutii cunosc faptul ca uleiul de lavanda este esenta cea mai relaxanta aflata la indemana publicului si, mai ales, a omului de rand.

In concluzie, lavanda sau levantica este o planta robusta, frumoasa, cu un parfum intens, benefica pentru sanatate, cu potential economic si nu numai. Este suficient ca seara, inainte de culcare, sa mirositi o planta inflorita, sa sfaramati intre degete cateva flori uscate sau sa aplicati cateva picaturi de ulei esential pe o batista pe care sa o puneti in buzunarului pijamalei, pentru a avea un somn linistit si odihnitor.

Levantica va va da vise la propriu si la figurat, iar cei ce vor invata sa se bucure de virtutile ei vor regreta ca nu au descoperit-o mai devreme.

In cazul in care va faceti probleme ca nu gasiti lavanda trebuie sa stiti ca aceasta exista in toate plafarele, florariile, magazinele in care se comercializeaza uleiuri.

Produse pe baza de levantica se gasesc la toate firmele de cosmetice cunoscute si mai putin cunoscute, la preturi acceptabile, sau chiar mici in raport cu beneficiile pe care acestea le furnizeaza si, in plus, uleiul de lavanda este mai ieftin decat alte uleiuri esentiale, datorita metodei de obtinere.

Nu ezitati sa folositi levantica, caci este un miracol pentru sanatatea noastra fizica si psihica, atat de incercata astazi.

14

PARFUMURI

Un parfum este un amestec lichid de uleiuri aromatice sau compuși aromatici, de fixativi și de solvenți, utilizat pentru a da corpului uman, unor obiecte sau spațiului de locuit un miros plăcut.

Parfumurile pot fi grupate în diferite familii olfactice, pe teme sau acorduri, ale acestor parfumiri.

Florale: Parfumuri care sunt dominate de esența unei sau mai multor flori. Când se utilizează o singură floare parfumurile se numesc soliflore (ca de exemplu parfumul Diorissimo al lui Christian Dior pe bază de lăcrămioare).

Chypre: Parfumuri produse pe un amestec de bergamote, mușchi de stejar, patchiouli, și labdanum. Această familie de parfumuri și-a căpătat denumirea de la parfumul cu același nume creat de François Coty.

Aldehidice: Parfumuri care incorporează o familie de substanțe chimice cunoscute sub numele de aldehide. Chanel No 5 creat de Ernest Beaux în 1921 a fost primul parfum aldehidic. Alte parfumuri aldehidice sunt Je Reviens și Arpège. Caracteristica parfumurilor aldehidice o constituie nota lor "picantă" produsă de substanțe ca Aldehida C12 MNA.

Fougère (Ferigă): Parfumuri cu o bază de lavandă, cumarin și mușchi de stejar. Această familie este numită după parfumulFougère Royale produs de Houbigant, primul care a utilizat această bază. Multe parfumuri masculine fac parte din această familie, care este caracterizată prin mirosuri erbacee sau lemnoase.

Piele: O familie de parfumuri care combină esențe de miere, tutun, lemn, și gudron de lemn, cu un miros care se aseamănă cu cel de piele.

Lemnoase: Parfumuri în care domină esențele lemnoase, în mod tipic de lemn de santal sau de cedru. Paciuli, cu mirosul său de camfor este utilizat frecvent în aceste parfumuri.

Orientale or ambru: O clasă răspândită de parfumuri combină esența de vanilie sau alte esențe de natură animală cu esențe florale sau lemnoase. Parfumul mai poate conține uleiuri de camfor și rășini.

Citrice: O familie veche de parfumuri care, până de curând, consta în special din ape de colonie "răcoritoare" datorită tenacității reduse a esențelor citrice. Producerea de noi compuși aromatici a permis crearea unor parfumuri care utilizează cu precădere esențe citrice.

15

Istoria Parfumului

Cuvântul parfum, folosit în zilele noastre, provine din limba latina "per fumus" și înseamnă "prin fum". Parfumeria, sau arta preparării parfumurilor, a luat naștere în Mesopotamia antică și Egipt, și a fost rafinat în continuare de Romani și Perși.

Deși parfumuri și parfumerii au existat în India, o mare parte din aromele lor se bazează pe tamâie. Primul chimist înregistrat a fost o femeie pe nume Tapputi, o preparatoare de parfumuri. Ea a distilat flori, uleiuri și obligeana, cu alte aromatice, iar apoi le-a filtrat și le-a pus înapoi, repetând procedura de nenumarate ori.

Arheologii au descoperit, în 2005, cele mai vechi parfumuri în Pyrgos, Cipru. Aceste parfumuri au o vechime de aproximativ 4.000 de ani. Parfumurile au fost descoperite într-o parfumerie antică. În epoca veche, oamenii au folosit ierburi și condimente precum migdale, coriandru, mirt, rasina de conifere, bergamot.

Un chimist arab, Al-Kindi (Alkindus), a scris, în secolul al nouălea, o carte despre parfumuri, pe care l-a denumit: "Cartea Chemist a parfumurilor și distilării". Aceasta conține peste o sută de rețete pentru uleiuri aromate, balsamuri, ape aromatice și înlocuitori sau imitații de medicamente scumpe. Cartea descrie, de asemenea, 107 de metode și rețete pentru prepararea parfumurilor și echipamentele pentru prepararea parfumurilor, cum ar fi alambic. Medicul persian musulman, Avicenna (cunoscut și ca Ibn Sina) a introdus procesul de extragere a uleiului din flori prin distilare, astăzi aceasta fiind cea mai frecventă procedură, experimentând în primul rând cu trandafiri. Până la descoperirea lui Avicenna, parfumurile lichide erau amestecuri de uleiuri și sfărâmate sau petale. Ambele materii prime și technologia de distilare a influențat semnificativ parfumeriile de vest și evoluția științifică, în special proprietățile chimice.

Arta fabricării parfumurilor a devenit cunoscută în Europa de Vest înca din 1221. In 1370 s-a produs un parfum din uleiuri parfumate, amestecate într-o soluție de alcool. Arta fabricării parfumurilor prosperat în perioada Renașterii în Italia, și în secolul al 16-lea, rafinamente italiene au fost luate în Franța, de Rene the Florentine (Renato il fiorentino), parfumeurul personal al lui Catherine de' Medici. Laboratorul lui a fost legat cu apartamentul ei printr-un pasaj secret, astfel nici o formulă nu se putea fura. Datorită lui Rene,Franța a devenit foarte repede unul dintre centrele europene de parfum și fabricare produse cosmetice. Cultivarea florilor pentru esența lor parfumată, care a început în secolul al 14-lea, a crescut într-o industrie majoră în sudul Franței. Între secolul 16 și 17, parfumurile au fost folosite în primul rând în cercul bogaților pentru combaterea mirosurilor corporale, rezultând din cauza băilor neregulate. Parțial datorit

16

acestei clientele a fost creat industria parfumurilor. În Germania, frizerul italian Giovanni Paolo Feminis a creat o apă de parfumnumit Aqua Admirabilis, cunoscut azi sub denumire de apă de colonie.

Obtinerea parfumurilor sintetice se face prin metoda sintezei organice și purificare. În cazul parfumurilor naturale, procesul este mult mai indelungat si complex, necesitand multe medote de extragere a compusilor aromatici din materia primă. De obicei, dupa extragere rezulta uleiuri esentiale, deși pot fi extrase si uleiuri solide, in funcție de câtă ceară conțin. Toate tehnicile de extracție modifică, mai mult sau mai puțin, mirosul compușilor organici, de obicei datorită temperaturilor ridicate, a solventilor, ori prin prezența oxigenului in procesul de extracție.

Macerarea este cea mai folosită tehnică pentru extragerea compușilor aromatici in industria parfumului. Materia primă este scufundată intr-un solvent care poate dizolva compușii aromatici doriți. Macerarea poate dura de la cateva ore, pana la cateva luni. Această tehnică este de obicei folosită pentru a extrage compuși care sunt prea volatili pentru distilare, sau care pot fi ușor afectați de temperatura ridicată. Cei mai folosiți solvenți sunt hexan-ul si eterul dimetil.

Extragerea folosind dioxid de carbon lichid este o tehnică relativ nouă de extragere a compusilor din materia primă. Datorită temperaturii scăzute și a lipsei reactivității solventului folosit, compușii extrași folosind această tehnică iși păstrează foarte bine mirosul original.

Extragerea folosind etanol se folosește in cazul in care materia primă are un conținut foarte scăzut de apă sau este uscată. Dacă etanolul ar fi folosit pentru a extrage compușii din plante proaspete, care de obicei contin mari cantități de apă, produsul rezultat ar fi foarte diluat.

Distilarea este de obicei folosită pentru extragerea compușilor din plante, cum ar fi floarea de portocal si trandafirul. Materia primă este supusă unor temperaturi ridicate, iar mai apoi compușii sunt colectați prin condensarea vaporilor distilați.

Distilarea cu aburi se face prin folosirea apei clocotite pentru a extrage compușii volatili. Vaporii rezultați condensează, iar mai apoi uleiurile esentiale sunt separate de apă. Apa rămasă incă mai contine compuși aromatici si este de obicei numită hidrosol, ori distilat herbal, iar in unele cazuri aceasta este comercializată.

Distilarea uscată se face prin supunerea materiei prime la temperaturi ridicate, însă fără a folosi apă pe post de solvent. Compușii aromatici sunt eliberați din materia primă, care mai apoi se contopesc pentru a forma mirosuri distincte. De obicei, această metodă este

17

folosită in cazul unei materii prime lemnoase, unde un miros cu o senzație usoară de fum este dorit in produsul final.

Fracționarea este folosită pentru a exclude anumiți compusi aromatici din mirosul produsului finit. Această metodă este mai scumpă, insă este folosită pentru a elimina anumite mirosuri care ar fi nedorite si de asemnea compoziția produsului final este mai ușor de modificat.

Pentru a extrage compuși aromatici din fructele ce fac parte din familia citricelor, coaja acestora este stoarsă. Aceste fructe sunt singurele care contin o cantitate suficientă de uleiuri esentiale pentru ca această metodă să fie profitabilă.

În cazul in care compușii organici nu pot fi extrași folosind distilarea, datorită temperaturilor ridicate, iar macerarea nu poate fi folosită, atunci se incearcă absorbirea produsului aromatic in ceară ori uleiuri solide. Folosind alcool etilic, se poate extrage ulei aromatic. Această metodă este foarte rar folosită, in special datorită costurilor de productie foarte ridicate, dar si datorită existenței a multor alte metode care pot fi mult mai eficiente.

Depozitarea parfumurilor

Parfumurile se pot degrada in prezența temperaturilor ridicate, luminii, oxigenului si a prafului. O sticlă de parfum iși poate menține aroma pentru mulți ani de zile, cât timp este bine depozitată. Prezenta oxigenului în pulverizator poate afecta in timp mirosul parfumului. Temperatura ideală de depozitare a unui parfum este între 3 si 7 grade Celsius.

Efecte adverse

In ultimii ani, odată cu dezvoltarea asociațiilor de protecție a consumatorului și odată cu creșterea interesului legat de calitatea produselor consumate și implicațiile lor asupra sănătații, au apărut primele acuze la adresa parfumului și a produselor parfumate în general.

Acuzele s-au intensificat datorită faptului că producătorii de parfumuri nu sunt obligați să informeze cumpărătorii în legătură cu compoziția chimică a parfumurilor. Această reglementare e prevăzută datorită secretului comercial.

Printre afecțiunile cel mai des întilnite:

18

alergia de contact - iritare|iritarea epidermei însoțită de mancărimi și/sau umflături. Persoanelor cu boli de piele (psoriazis, eczeme) le este recomandat să evite contactul cu produsele parfumate.

factori declanșatori ai crizelor de astm - alături de poluare, praf, animale de companie cu blană și fumul de tigară, se regăsesc si parfumurile si odorizantele

Alte acuze la adresa parfumurilor sunt legate de prezența în compozitia lor a ftalaților, substanțe chimice controversate în ultimii ani.

Ingredientele din parfumuri, indiferent ca sunt de origine naturală ori sintetică, pot cauza probleme de sănătate dacă sunt folosite in cantități mari. Alergiile sunt cele mai comune, însă există ingrediente care sunt documentate ca fiind cauzatoare de cancer. De asemnea, unele ingrediente sintetice, pot cauza probleme hormonale, sistemul endocrin fiind grav afectat. Multe chimicale prezente in parfumuri, de obicei cele sintetice, sunt cunoscute ca fiind toxice, unele dintre ele fiind folosite si la spray-urile impotriva insectelor. Unii compusi din parfumurile sintetice au fost detectați in grasimea umană, dar si in laptele femeilor ce alăptează.

19