REFERAT REALIZAT DE ANDRONIC ANDA

ANUL II IFR

Introducere

Gimnastica este un sport care implică o serie de mișcări ce necesită forță fizică,

flexibilitate, echilibru, rezistență, grație și conștientizare chinestezică. Forul ce guvernează acest

sport la nivel mondial este Federația Internațională de Gimnastică. Fiecare țară are propriul

organism național de conducere afiliat la FIG, România fiind afiliată la acesta prin Federația

Română de Gimnastică.

Gimnastica artistică este cea mai cunoscută ramură a acestui sport. Probele la feminin

sunt sărituri, paralele, bârnă, sol, iar la bărbați sol, cal cu mânere, inele, sărituri, paralele și bară

fixă. Probele de gimnastică își au originea în Grecia Antică. Alte ramuri ale gimnasticii de

performanță sunt gimnastica ritmică gimnastica aerobică, gimnastica acrobatică și săriturile la

plasa elastică Sportul de performanţă, arată M. Epuran, este o activitate specific de limită a posibilităţilor fizice şi psihice ale individului; este un experiment social în care îşi verifică forţele un număr impresionant de ştiinţe şi discipline cu caracter ştiinţific. Printre disicplinele care participă la înţelegerea complexităţii activităţii sportive şi mai ales la optimizarea ei este psihologia.

În activitatea sportivă nu este suficient numai cunoaşterea şi înţelegerea mecanismelor psihice care condiţionează performanţa sportivă, ci şi educarea, optimizarea acestora, lucru realizat de pedagogie.

Psihopedagogia, disciplină cu caracter de graniţă (interdisciplinară) seocupă de cunoaşterea, înţelegerea, educarea şi autoeducarea proceselor şi mecanismelor psihice care condiţionează performanţa sportivă.

Ca şi cel care o realizează, performanţa sportivă este rezultatul acţiunii a trei componente: biologică, psihologică şi socială.

Componenta biologică reprezintă natura biochimică, fiziologică, somatică a sportivului. Componenta psihologică cuprinde întreaga sa personalitate Componenta socială înglobează în ea civilizaţia, ştiinţa, tehnica cultura şi mai ales,

relaţiile interumane.

Psihopedagogia sportului cuprinde totalitatea demersurilor prin care psihologii sau antrenorii cu pregătire psihologică (şi, în anumite condiţii chiar profesorii de educaţie fizică) le întreprind pentru instruirea şi educarea sportivilor, astfel încât aceştia să treacă de la starea de îndrumaţi, educaţi la autoeducaţie. (Epuran, 1990, p.25)

Preocupările lor sunt reprezentate de :- instruirea psihologică a sportivilor- psihologia instruirii (pregătirii) şi antrenării- pregătirea psihică- pregătirea psihică pentru concurs- asistenţa psihologică- orientarea şi selecţia sportivă

Cuprins

Există mai multe clasificări a fenomenelor pshihice, dar se evidențiază aceleași procese psihce, astfel că vom avea în vedere schema psihologiei clasice care cuprinde: Zlate M.-(1994) –Introducere în psihologie –Editura Șansa.București (p.369-370)

Procese psihice1.Cognitive (de cunoaștere) împărțite în:

Procese senzoriale ( senzația, percepția, reprezentarea) Procese logice (gandirea, memoria, imaginația)

2. Afective (emoții, sentimente , pasiuni) 3. Volitive (voința)

Activități psihice1. Jocul 2. Învățarea 3. Munca 4. Creația

Însușiri psihice1. Temperament2. Aptitudini3. Caracter4. Inteligență5. Creativitate

Condiţii care stimulează şi facilitează procesele, activităţile şi însuşirile psihice:

Motivaţia Deprinderile Atenţia

Procesele psihice sunt modalităţi ale conduitei cu o desfăşurare discursiv plurifazică, specializate sub raportul conţinutului informaţional, al formei ideal-subiective de realizare, ca şi al structurilor şi mecanismelor operaţionale.

Activităţile psihice reprezintă modalităţi esenţiale prin intermediul cărora individul uman se raportează la realitatea înconjurătoare, fiind constituite dintr-un şir de acţiuni, operaţii, mişcări orientate în direcţia realizării unui scop ca urmare a susţinerii lor de o puternică motivaţie.

Însuşirile psihice sunt sintetizări şi generalizări ale diverselor particularităţi dominante aparţinând proceselor sau activităţilor psihice, formaţiuni psihice calitativ noi care redau structurile globale, stabile ale personalităţii, configuraţii psihice mult mai stabile decât procesele

psihice. Dat fiind faptul că o serie de fenomene psihice nu satisfac atributele proceselor, activităţilor şi însuşirilor psihice, ele sunt încadrate în categoria condiţiilor facilitatoare sau perturbatoare a celor dinainte. Între toate aceste fenomene psihice există o strânsă interacţiune şi interdependenţă. Astfel, procesele psihice apar ca elemente componente în structura activităţii psihice şi se regăsesc transfigurate în însuşirile psihice. Activitatea psihică reprezintă cadrul şi sursa apariţiei formării şi dezvoltării atât a proceselor, cât şi a însuşirilor psihice. Acestea din urmă, odată constituite, devin condiţii interne de contribuie la realizarea unor noi structurări, superioare de data aceasta, ale activităţii psihice. Însuşirile psihice, personalitatea, reprezintă însăşi realitatea întregii vieţi psihice cu derularea ei concretă, vie, mobilă, fluidă, calmă sau tumultoasă, unitară sau contradictorie.

Interacţiunea şi interdependenţa proceselor, activităţilor, însuşirilor şi condiţiilor psihice evidenţiază pe de o parte unitatea vieţii psihice, iar pe de altă parte eficienţa ei, deoarece numai într-o astfel de unitate (nelipsind total şi relativa contrarietate), psihicul îşi poate realiza funcţiile lui adaptative.

Psihologia activităţilor motrice, ridică probleme tot mai numeroase şi mai complexe pe măsură ce:

sportul de performanţă ia o dezvoltare tot mai mare, necesitatea de performanţă superioară creşte, se cere tot mai mult găsirea şi folosirea tuturor resurselor bio-psihice ale fiinţei umane.

Acest lucru este specific nu numai sportului, ci educaţiei în general, deoarece nu numai în sport ci şi în educaţie se cer a fi valorificate superior toate resursele umane, individul participând în activitate cu întreaga sa personalitate, cu întreaga componenţă a vieţii sale bio-psihice.

Procesele psihice

Senzaţiile sunt procese psihice cognitive elementare prin intermediul cărora se reflectă sub forma imaginilor simple și primare însușirile obiectelor și fenomenelor când acestea influențează nemijlocit (direct) asupra organelor de simt. . Cu ajutorul lor prelucrăm informaţiile despre însuşirile izolate ale lumii înconjurătoare.

SenzatiileSenzațiile întalnite în gimnastică

Vizuale

-marimea spațiului de lucru-culoarea echipamentului , a saltelei-distanța dintre poziția gimnastului si capatul saltelei-poziția acrobatului față de porteur

Auditive -muzica

Gustative-alimentația sănătoasă a gimnastului(ex gustul unui măr)

Olfactive -mirosul pudrei de talcCutanate Tactile -duritatea barnei

-intinderea și forma plată a saltelei

Termice -temperatura sălii de gimnasticăOrganice -ex. senzațiile de foame ale gimnastului

ProprioceptiveSomatoestezice

-modificarea continuă a posturii corpului in exercițiile de gimnastică ritmică

Kinestezice-mișcările active ale corpului (ex. flikflak)

Onostatice și de echilibru -menținerea echilibrului pe bârnă

Vibratoare-asigură compensații în diferite deficiențe (ex. orbii recunosc după vibrații caracteristicile diferitelor obiecte

Dureroase-semnalizează tulburările funcționale ale organismului, sau distrugerea tesuturilor organice(ex.durere viscerală, spasme, vasodilatie,etc)

Percepţiile sunt procese psihice cognitive senzoriale elementare prin intermediul cărora se reflectă unitar și integral însușirile obiectelor și a fenomenelor când acestea influențează nemijlocit (direct) asupra organelor de simt. Pecepţiile, ca şi senzaţiile, pot fi analizate după :

După analizator:

percepții gustative;

percepții auditive;

percepții vizuale;

percepții tactile.

După forma existenței materiei:

percepția timpului:

1. obiectivă (secunde, minute,ore etc.);

2. subiectivă (depinde de vîrsta, dispoziție etc.);

percepția spațiului:

1. corectă;

2. egocentrică.Interesant de analizat, mai ales pentru activitatea sportivă sunt formele complexe ale

percepţiilor cum ar fi percepţia spaţiului, timpului şi a mişcării.Percepţiile au un rol reglator deosebit pentru activitate. De exemplu percepţiile vizuale

reglează viteza, direcţia şi amplitutudinea mişcării ( de exemplu, percepţia adversarului ne ajută să ne reglăm mişcările).

Reprezentarile reprezintă procesul psihic cognitiv – senzorial, de reflectare a insusirilor concrete sub forma de imagini intuitive, cu caracter mai mult sau mai putin schematic, a obiectelor, fenomenelor, proceselor, situatiilor in absenta interactiunii prezente dintre subiect si acestea. Din punct de vedere al psihologiei cognitive, reprezentarea este o notiune centrala, care ajuta la explicarea tratarii informatiilor si rezolvarii problemelor.

Clasificarea reprezentarilor

a)      După procesul psihic implicat distingem: reprezentări ale memoriei, ale imaginației, etc.

b)      După analizatorul dominant distingem: reprezentări vizuale, auditive, mai rar reprezentări gustative, olfactive, termice, etc.

c)      După gradul de generalizare distingem: reprezentari individuale si generale.d)      Dupa tipul de activitate distingem: reprezentări matematice, geografice, literare.e)      După implicarea eforului voluntar distingem: reprezentări voluntare și involuntare.f)        După nivelul operațiilor implicate în geneza lor se disting două mari categorii:

reprezentări reproductive și reprezentări anticipatoare. Reprezentările reproductive sunt statice, realizate prin copiere imediată sau amânate după o perioadă mai mare de timp. Cele cinetice sunt de fapt reprezentarea unor mișcări (rostogolirea bilei de plastelină pe planul înclinat), iar cele de transformare sunt imagini mintale ale unor modificări, de exemplu modificări ale formei (turtirea bilei de plastelina). Reprezentarile anticipatoare pot fi de asemenea cinetice si de transformare.

g)      Clasificarea de nuanță psihogenetică, distinge între: imagini mintale în care anticiparea este globală și imagini mintale bazate pe anticipare analitică. Trecerea de la anticiparea globală la cea analitică este un proces genetic care presupune:

interiorizarea incercarilor (tatonări); interacțiunea dintre secvențele circuitelor anteroactive si retroactive, ceea ce permite

funcțiilor operatorii o mare suplețe adaptativă, condiția fiind interiorizarea tatonărilor; este necesara sprijinirea pe operații fiindcă trecerea de la anticiparea globală la cea

analitică nu are loc spontan și autonom.

Gândirea este definitorie pentru om ca subiect al cunoaşterii logice, raţionale. Ea îndeplineşte un rol central în sistemul psihic uman (SPU)- antrenează, orientează, conduce şi valorifică toate procesele şi funcţiile psihice.

Modalități de operare ale gândirii

1. Analiza este operatia de descompunere a întregului în părţi2. Sinteza reprezintă reunirea părţilor componente intr-o altă ordine, după o altă schemă, în

funcţie de cerinţe.3. Comparaţia reprezintă operaţia de stabilire a asemănărilor şi deosebirilor între obiecte,

fenomene şi situaţii, ţinând seama de un anumit criteriu (culoare, formă, mărime etc. )4. Abstractizarea este operaţia de extragere dintr-o mulţime a ceea ce este factor comun,

fapt esenţial ce caracterizează categoria de obiecte şi fenomene.Operaţia inversă abstactizării este concretizarea.

5. Generalizarea este operaţia prin care o mulţime de obiecte, fenomene sunt reunite într-o clasă sau categorie de obiecte.Operaţia opusă generalizării este particularizarea.

6. Algoritmica reuneşte procedeele cu o structură operaţională standardizată.

Algoritmii sunt serii ordonate de operaţii ce intrevin succesiv până la îndeplinirea respectivei sarcini.

7. Euristica este disciplina ce reuneşte procedeele menite să conducă la descoperire şi invenţie. Procedeele euristice sunt sisteme operaţionale plastice şi deschise de tipul întrebării, punerii de noi probleme etc.

În gimnastică se utilizeaza în special analiza , sinteza. De exemplu: se poate analiza un exercițiu , apoi acel exercițiu să fie adaugat într-o succesiune de exercții. În concurs gândirea sportivilor vizează rezolvarea unor probleme privind mijloacele ce trebuie alese pentru a obţine un avantaj în faţa adversarului şi în acelaşi timp să surprindă caracteristicile gândirii tactice a adversarului pentru a-i anticipa intenţiile şi a acţiona în punctul slab al acestuia. Aceasta repezintă gândirea tactică.

Memoria este procesul psihic de întipărire, stocare (depozitare) şi reactualizare selectivă a informaţiilor.

Procesele și formele memoriei

1. Memorarea informaţiilor este procesul de întipărire, fixare sau engramare a informaţiilor.Memorarea poate fi:

a) după prezenţa sau absenţa scopului:-memorare neintenţionată (fără să ne propunem);-memorare intenţionată sau voluntară presupune efort voluntar).

b) după prezenţa sau absentă gândirii, a înţelegerii:-memorare mecanică (în lipsa înţelegerii);-memorare logică (bazată pe înţelegere).

2. Păstrarea informaţiilor presupune reţinerea pentru un timp mai scurt sau mai îndelungat a celor memorate.

Păstrarea poate fi:-de scurtă durată (până la 8-10 minute);-de lungă durată (peste 8-10 minute).

3. Reactualizarea informaţiilor constă în scoaterea la iveală a celor memorate şi păstrate. Ea se realizează prin recunoaşteri (în prezenţa obiectului) şi reproduceri.

Între procesele memoriei există o strânsă interacţiune şi interdependenţă.

Imaginația este un proces cognitiv complex de elaborare a unor imagini şi proiecte noi, pe baza combinării şi transformării experienţei anterioare.

Formele imaginației

1. Imaginaţia involuntară: a) Visul din timpul somnului reprezintă o înlănţuire de imagini şi emoţii care apar în stare

de somn paradoxal şi faţă de care subiectul este spectator;

b) Reveria reprezintă un şir de imagini şi idei, determinate de dorinţe şi aşteptări, care apar pe fond de relaxare. Persoana poate interveni cu o uşoară dirijare a imaginilor în direcţia satisfacerii dorinţelor.

2. Imaginaţia voluntară; a) Imaginaţia reproductivă este o formă activă, conştientă şi voluntară a imaginaţiei. Ea

constă în construirea de imagini ale unor realităţi existente, dar care nu pot fi percepute direct. Imaginaţia reproductivă este cu atât mai valoroasă cu cât se apropie de real;

b) Imaginaţia creatoare este mai complexă şi mai valoroasă şi este orientată spre ceea ce este posibil, spre nou. Produsul ei este caracterizat de noutate şi ingeniozitate. Ea este implicată în toate activităţile omului;

c) Visul de perspectivă constă in proiectarea mintală a drumului propriu de dezvoltare în acord cu cerinţele sociale şi cu posibilităţile personale.

Afectivitatea este o componentă esenţială şi indispensabilă a sistemului psihic uman, la fel de necesară şi logic determinată ca oricare altă component - cognitivă, motivaţională, volitivă, etc. În acest caz, ea trebuie să fie o modalitate specifică de relaţionare cu lumea și cu propriul Eu, de a avea o valoare informațional – reflectorie, respective, de  a semnaliza şi semnifica ceva, de a îndeplini un rol reglator specific. 

Clasificarea trăirilor afective:   primare, complexe, superioare.

A. Procesele afective primare: au caracter elementar, spontan, sunt slab organizate, mai aproape de biologic și mai puțin elaborate cultural; ele tind să scape controlului conștient, rațional.a)      Tonul afectiv al proceselor cognitive se referă la reacțiile emoționale ce însoțesc și colorează afectiv orice act de cunoaștere.

Tot ceea ce percepem generează nu doar acte cognitive ci și stări afectiveb)      Trăirile afective de proveniență organică cauzate de buna sau proasta funcționare a organelor interne și sunt evidente mai ales în cazul unei boli.c)      Afectele sunt forme afective simple, primitive și impulsive, puternice, foarte intense și violente, de scurtă durată, cu apariție bruscă și desfășurare impetuoasă.

mânia, spaima, râsul în hohote.

B.     Procesele afective complexe: beneficiază de un grad mai mare de conștientizare.a)      Emoțiile curente sunt forme afective de scurtă durată, active, intense, provocate de însușirile separate ale obiectelor, au un caracter situativ, desfășurare tumultoasă sau calmă, orientare bine determinată spre un obiect sau o persoană anume.

bucuria, tristețea, simpatia.b)      Emoțiile superioare presupun acordări de semnificații valorice activităților desfășurate. Spre deosebire de afecte, acestea se supun în mai mare măsură învățării (învățare afectivă).c)      Dispozițiile afective:

Stări difuze cu intensitate variabilă și durabilitate relativă. Spre deosebire de emoții, care au o orientare precisă, ele sunt mai vagi.

C.     Procesele afective superioare: se caracterizează printr-o mare restructurare valorică, situată nu la un nivel de obiect sau de activitate, ci la nivel de personalitate; depășesc prin conținutul și structura lor stările emoționale și tranzitorii.a)      Sentimentele sunt trăiri afective, de lunga durată , relativ stabile, specific umane, condiționate social-istoric.  Sentimentele se nasc din emoții; un sentiment este o emoție repetată, oscilantă și abia apoi stabilizată și generalizată – dragostea, ura, gelozia, recunoștința.

Sentimente intelectuale: curiozitatea, mirarea, dragostea de adevăr. Sentimente estetice: admirația, extazul Sentimente morale: patriotism, datorie

b)      Pasiunile sunt sentimente cu orientare, intensitate, grad de stabilitate și generalitate foarte mare, antrenând întreaga personalitate.

Pasiuni nobile: orientare socială pentru adevăr, dreptate, progres Pasiuni negative: patimi, vicii

În gimnastică afectivitatea este puternic reprezentată în activitatea sportivă, fie că este vorba de bucuria sau tristeţea ce acompanoază un succes sau un eşec, fie că este vorba de emoţii superioare legate de practicarea sportului până la pasiunea care îl face pe sportiv să suporte antrenemente epuizante.

Activitatea sportivă generează o mare diversitate de trăiri afective care pot fisistematizate după cum urmează:

stări afective produse de activitatea musculară sporită (vioiciune, bucurie, satisfacţie după efectuarea unor exerciţii)

stări afective produse de perceperea caracteristicilor exterioare ale mişcărilor şi acţiunilor (emoţii estetice)

stări afective legate de execuţia unor mişcări dificile sau periculoase (satisfacţie, teamă,plăcerea riscului)

stări afective generate de ambianţa precompetiţională (sperenţă, entuziasm)

stări afective provocate de pregătirea pentru execuţia unor exerciţii în antrenament, dar mai ales în concurs (nelinişte, neîncredere, frică, mobilizare afectivă, apatie etc.)

stări afective produse după desfăşurarea acţiunilor din antrenement sau concurs (bucuria reuşitei, demoralizare,îndârzire, orgoliu etc.)Controlul emoţiilor este o problemă deosebit de importantă a

sportivului şi ea trebuie să facă obiectul unor acţiuni educative şi autoeducaţionale convergente.

La unii sportivi, emoţiile intense şi prelungite pot dezorganiza conduita. Înainte de concurs sportivul poate să fie tensionat, crispat, neatent, incapabil de a judeca calm, agitat sau apatic. Aceste trăiri emoţionale pot dezorganiza comportamentul sportivului putându-i afecta luciditatea, capacitatea de decizie promptă şi conduc la comiterea unor erori în execuţie.

Voinţa este forma complexă de autoreglare a conduitei. Prin mijloace verbale, de mobilizare a efortului voluntar în vederea depăşirii obstacolelor aflate în calea atingerii scopurilor conştient stabilite.

Efortul voluntar este aspectul psihologic cel mai specific al voinţei şi reprezintă o focalizare, o concentrare a energiei psihonervoase, o organizare, coordonare şi dirijare susţinută în vederea depăşirii obstacolelor.

Capacitatea de efort voluntar este condiţionată de resursele fizice şi psihice de care dispinem, de experienţa pe care o avem în susţinerea acestui efort. Obstacolul este de natură psihologică, rezultă din confruntarea dintre resursele individului ţi condiţiile atingerii scopului. Aşadar, persoane diferite vor interpreta diferit unul şi acelaşi tip de obstacol. Există raporturi foarte variate între persoană şi obstacol trecând de la supraevaluarea dificultăţii la subevaluare. În acest proces, intervin factori ce ţin de:

experienţa confruntării cu obstacolul respective de experienţa succesului sau aeşecului de teama de eşec de trăsături de personalitate cum ar fi încrederea în forţele proprii,

siguranţa de sine etc.Calităţile voinţei:

puterea voinţei – se exprimă în mobilizarea şi menţinerea capacităţilor de efort voluntar, atât în iniţierea cât şi inhibarea unor activităţi.

Perseverenţa denotă răbdare, tenacitate, rezistenţă la eşec, puterea de a reveni după eşec, urmărirea minuţioasă a planului de acţiune.

Curajul implică înfruntarea riscurilor într-o manieră lucidă şi asumată. Curajul este susţinut de experienţa confruntării cu situaţii dificile, de încrederea în forţele proprii.

Independenţa implică evaluarea autonomă a planurilor de acţiune, asumarea deciziilor, a riscurilor, a posibilelor eşecuri.

Calmul în situaţii de incertitudine este expresia capacităţii de autocontrol, de evaluare lucidă a variantelor de acţiune şi adoptarea celei care permite obţinerea de beneficii maxime cu costuri minime.

Personalitatea este organizarea dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determină gândirea şi comportamentul său caracteristic.

În gimnastică voința acesteia constituie unul din principalele obiective ale pregătirii sportivului. Ea se poate realiza printr-o serie de metode şi mijloace specifice:

introducerea în antrenament, în mod sistematic, a unor dificultăţi de grade şi cu conţinuturi diferite (cum ar fi întreceri cu handicap,întreceri cu adversari superiori etc.)

dozarea trepatată a dificultăţilor de la simplu la complex; confruntarea bruscă cu sarcini prea dificile pentru nivelul actual de pregătire poate demobiliza sportivul.

Alegerea judicioasă a unor exerciţii ce introduc dificultăţi specific ramurii de sport şi care implică formarea şi dezvoltarea unor calităţi specifice ale voinţei (deliberare promtă,independenţa în decizie, perseverenţa etc.)

Stabilirea unor cerinţe specifice privind modul de rezolvare al sarcinii de către sportiv în antrenament sau concurs (solicitarea unor exerciţii corecte şi integrale,interzicerea

abandonării probei, reducerea numărului de erori); inconsecvenţa antrenorului în cerinţele formulate faţă de sportiv, ca şi lipsa unor obiective concrete şi explicit formulate pot deruta şi demobilize sportivul.

Selectarea sarcinilor cât şi a modalităţilor de rezolvare în funcţie de particularităţile individuale ale sportivilor (nivelul dezvoltării fizice, particularităţile de vârstă, sex, nivel intlectual etc.)

Participarea la cât mai multe competiţii sportive creează premisele exersării voinţei şi a dezvoltării calităţilor sale

Asigurarea participării conştiente a sportivului la propria sa formare prin: cunoaşterea sarcinilor pe care trebuie să le rezolve, dezvoltarea încrederii în forţele proprii, dezvoltarea capacităţii de autocontrol şi dominare a emoţiilor negative, stimularea trebuinţei de autoperfecţionare şi autodepăşire.

Incheiere

Toate procesele psihice prezentate se află în strânsă legătură :

Am putea spune că sistemul psihic reprezintă în sine un ansamblu autoreglabil de stări şi procese structurate pa baza principiilor semnalizării, reflectării şi simbolizării şi coechilibrate prin intermediul unor operatori specifici de comparare, clasificare, opunere, seriere spaţio-temporală, generalizare”1( Golu M., Dinicu A. – (1972) - Introducere în psihologie Colecţia Psyché. Editura Ştiinţifică. Bucureşti (p.95)

„Sistemul psihic uman este un sistem energetic-informaţional de o complexitate supremă, reprezentând cele mai înalte şi perfecţionate mecanisme de autoorganizare şi autoreglaj şi fiind dotat cu dispoziţii selective antiredundante şi cu modalităţi proprii de determinare antialeatorii”2 ( Popescu – Neveanu P – (1987) – Psihologie Şcolară (Tipografia Univers. Bucureşti (p.21)

1 Golu M., Dinicu A. – (1972) - Introducere în psihologie Colecţia Psyché. Editura Ştiinţifică. Bucureşti (p.95)2 Popescu – Neveanu P – (1987) – Psihologie Şcolară (Tipografia Univers. Bucureşti (p.21)