CAPITOLUL III ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU OCLUZIE INTESTINALĂ "Unicul rol al asistentei medicale este de a ajuta individul sănătos sau pacient în realizarea acelor activităţi care contribuie la sănătatea sau recuperarea lui, la o moarte liniştită (activităţi pe care le-ar face neajutat, dacă ar avea puterea, voinţa sau cunoştinţele necesare). Deci, rolul asistentei este de a ajuta pacientul, de a ajuta individul să devină cât mai repede posibil independent de o astfel de asistenţă." (Virginia Henderson) PROCESUL DE ÎNGRIJIRE. NOŢIUNI TEORETICE Procesul de îngrijire reprezintă un set de acţiuni prin care se îndeplinesc îngrijiri de nursing de care pacientul are nevoie. Procesul nursing este un proces intelectual compus din diferite etape, logic coordonate având ca scop obţinerea unei stări mai bune a pacientului. Acesta permite acordarea de îngrijiri individualizate adaptate fiecărui pacient. Aceste etape sunt: 1. Culegerea de date este etapa iniţială a procesului de îngrijire, aceasta reuneşte toate informaţiile necesare îngrijirii unui pacient. Se începe de la internarea pacientului şi reprezintă primul contact cu pacientul care este foarte important pentru obţinerea acceptului colaborării acestuia. Asistentul medical prin comportamentul său trebuie să-i creeze pacientului imaginea unei persoane competente şi să contribuie la îngrijirea să. 2. Analiza şi sinteza datelor presupune:examinarea datelor, clasificarea datelor în independente şi dependente, identificarea resurselor pacientului, 1
Transcript
CAPITOLUL III
ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU OCLUZIE INTESTINALĂ
"Unicul rol al asistentei medicale este de a ajuta individul sănătos sau pacient în realizarea acelor activităţi care contribuie la sănătatea sau recuperarea lui, la o moarte liniştită (activităţi pe care le-ar face neajutat, dacă ar avea puterea, voinţa sau cunoştinţele necesare). Deci, rolul asistentei este de a ajuta pacientul, de a ajuta individul să devină cât mai repede posibil independent de o astfel de asistenţă." (Virginia Henderson)
PROCESUL DE ÎNGRIJIRE. NOŢIUNI TEORETICEProcesul de îngrijire reprezintă un set de acţiuni prin care se îndeplinesc
îngrijiri de nursing de care pacientul are nevoie.Procesul nursing este un proces intelectual compus din diferite etape, logic
coordonate având ca scop obţinerea unei stări mai bune a pacientului. Acesta permite acordarea de îngrijiri individualizate adaptate fiecărui pacient.
Aceste etape sunt:1. Culegerea de date este etapa iniţială a procesului de îngrijire, aceasta
reuneşte toate informaţiile necesare îngrijirii unui pacient. Se începe de la internarea pacientului şi reprezintă primul contact cu pacientul care este foarte important pentru obţinerea acceptului colaborării acestuia.
Asistentul medical prin comportamentul său trebuie să-i creeze pacientului imaginea unei persoane competente şi să contribuie la îngrijirea să.
2. Analiza şi sinteza datelor presupune:examinarea datelor, clasificarea datelor în independente şi dependente, identificarea resurselor pacientului, stabilirea problemelor de îngrijire şi a priorităţilor şi stabilirea cauzelor sau a surselor de dificultate.
Asistentul medical trebuie să cunoască exact cauza problemei ca prin acţiunile proprii să acţioneze asupra acestei cauze.
3. Planificare îngrijirilor se face prin stabilirea unui plan de acţiune a etapelor, mijloacelor ce se impun în îngrijire, adică organizarea îngrijirilor conform unei strategii bine definite ţinând cont în mod deosebit de îngrijirile şi tratamentele prescrise de medic.
4. Implementarea sau aplicarea îngrijirilor constituie momentul realizării intervenţiilor. Scopul este aducerea pacientului într-o stare optimă de independenţă, de satisfacerea nevoilor.
5. Evaluarea constituie aprecierea muncii asistentului medical în funcţie de rezultatele obţinute. Se face evaluarea după o anumită perioadă; în general un obiectiv indică în ce ritm trebuie făcută evaluarea.
1
3.1 ROLUL PROPRIU
3.1.1 ASIGURAREA CONDIŢIILOR DE MEDIUÎngrijirea pacientului cu ocluzie intestinală necesită o supraveghere şi
îngrijire foarte atentă, de aceasta depinzând viaţa pacientului. De aceea pacientul cu ocluzie intestinală este internat de urgenţă şi amplasat în serviciul de terapie intensivă. Scopul acestei unităţi este restabilirea funcţiilor vitale ale organismului şi reechilibrarea hidroelectrolitică a pacientului, după care pacientul este transferat în secţia de specialitate de care aparţine.
Unitatea de terapie intensivă are la bază saloane mari, divizate în încăperi mai mici cu 1-2 paturi, prin pereţi de sticlă sau panouri mobile. În acest fel, pacientul este ferit de aspectul nedorit al celorlalţi pacienţi gravi, în schimb asistenta medicală poate supraveghea în orice moment pe toţi pacienţii din salon.
Este important ca în saloanele de terapie să se realizeze un microclimat optimal, care să reducă la minim eforturile de acomodare a pacientului; aer condiţionat, temperatura optimă de 20 – 22 grade, luminozitate indirectă, odihnitoare.
Paturile trebuie să fie înconjurate de spaţiu pentru aparate şi personalul de îngrijire. În aceste saloane se utilizează diferite tipuri de paturi de terapie intensivă, prevăzute cu apărătoare, roţi pentru deplasare, somieră mobilă, dispozitive mecanice pentru schimbarea poziţiei pacientului şi anexe pentru perfuzii, transfuzii, pentru ca pacientul să fie transportabil în orice moment în sala de operaţie sau de explorări funcţionale, fără să fie scos din pat sau să se întrerupă tratamentul. Paturile vor fi prevăzute cu saltea antiescară. La fiecare pat sunt adaptate instalaţiile pentru administrarea de oxigen, pentru aspirarea secreţiilor. Înzestrarea camerelor de terapie intensivă se completează cu aparate electronice de supraveghere a pacienţilor, cu instrumentar şi materiale necesare pentru tratamente curente, pansamente, precum şi pentru cazurile de urgenţă. Sarcinile asistentei medicale în camera de terapie intensivă sunt legate în mare măsură de inventarul tehnic, pe care trebuie să-l întreţină în perfectă stare de funcţionalitate şi sterilitate. Dintre acestea unele sunt adunate în truse, pentru a fi la îndemâna medicului, în orice moment. Este absolut necesar să existe trusa pentru reanimare cardio-respiratorie şi reechilibrare circulatorie.
Primirea pacientului în serviciul de terapie intensivă trebuie făcută operativ, fără pierdere de timp cu probleme administrative.
Medicul trebuie să fie ajutat deodată de mai multe asistente, pentru ca aprecierea momentană a stării pacientului, instituirea măsurilor terapeutice imediate şi recoltările de probe pentru efectuarea examenelor de laborator, să se facă deodată. Pacientul trebuie adus în poziţia adecvată cerută de medic, la nevoie dezbrăcat (câteodată prin tăierea hainelor), măsurat pulsul, TA., temperatura, respiraţia. Indicaţiile de supraveghere, recoltările, planul de hidratare, alimentare şi de medicaţie se consemnează în fişa de tratament intensiv.
Poziţia pacientului în pat va fi determinată de starea lui momentană.
2
Transportul la serviciile de diagnostic sau sala de operaţie va fi făcut împreună cu patul, continuând şi în timpul deplasării măsurile terapeutice de resuscitare, supraveghere a funcţiilor vitale, aspectul tegumentelor, aspiraţiei cu conştiinciozitate maximă.
După ce pacientul a fost stabilizat, va fi condus/transportat în salonul pe care îl va ocupa pe perioada spitalizării.
Este foarte important ca mediul spitalicesc să-i fie pacientului, dacă nu familiar, cel puţin securizant pentru că aceste probleme, care par minore în comparaţie cu motivul internării, vor cântări mult în evoluţia pacientului. Dacă nivelul de anxietate, teamă sau nemulţumire cauzate de impactul cu spitalul ale acestuia sunt ridicate, atunci vindecarea ar putea fi încetinită. De aceea, asistenta medicală trebuie să ţină cont întotdeauna de asigurarea condiţiilor optime de mediu.
3.1.2 ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN EXAMINAREA CLINICĂ A PACIENTULUI
Asistenta medicală are îndatorirea de a observa starea generală a pacientului încă de la internarea să. Ea trebuie să ştie să evalueze starea de sănătate a pacientului pentru a transmite medicului date importante pentru stabilirea diagnosticului şi pentru stabilirea îngrijirilor de care are nevoie pacientul. De aceea, se recurge la examinarea clinică şi paraclinică, în care asistenta medicală joacă un rol important.
Asistenta medicală, printr-o observaţie clinică justă şi susţinută asupra pacientului, are obligaţia să observe şi să consemneze aspectul general al pacientului, înălţimea şi greutatea să (pentru a determina obezitatea sau caşexia), vârsta aparentă şi reală, aspectul pielii (care ajută la cunoaşterea stării de hidratare sau deshidratare a organismului), ţinuta, faciesul, mersul, starea psihică.
De asemenea, se va urmări atent şi sistematic necesităţile pacientului şi manifestările de dependenţă generate de nesatisfacerea nevoilor, ca să poată stabili obiective evaluabile pentru o îngrijire pertinentă şi de calitate. Pacientul care suferă de ocluzie intestinală se prezintă la spital, în general, cu o stare generală alterată, stare evaluată în timpul examenului clinic. Asistenta va observa că pacientul prezintă distensie abdominală, va constata prin interogarea pacientului că acesta prezintă dureri cu caracter colicativ, intense. Pacientul va putea declara că nu prezintă tranzit intestinal, că are vărsături abundente, toate aceste manifestări fiind apoi comunicate medicului de către asistenta medicală, ajutând la stabilirea cu certitudine a unui diagnostic.
Cadrul medical mediu va avea grijă să ia la cunoştinţă situaţia globală în care se află pacientul şi, într-o manieră selectivă, să remarce detaliile importante, schimbările care apar în evoluţia lui şi utile pentru explorarea paraclinică sau preoperatorie.
Este importantă culegerea datelor din diverse surse, sarcină revenită tot asistentei medicale: din foaia de observaţie, foaia de temperatură, de la familia pacientului, de la ceilalţi membrii ai echipei de îngrijire, însă principala sursă
3
rămâne pacientul. Culegerea datelor trebuie să se facă cu mare atenţie şi minuţiozitate, pentru a nu se omite problemele importante şi pentru a se face o evaluare corectă a lor. Acesta trebuie interogat când a avut ultimul scaun, când au apărut vărsăturile, dacă a mai consultat alţi specialişti şi când s-a agravat starea să generală.
Toate datele privind starea generală a pacientului şi evoluţia bolii acestuia se notează permanent în foaia de observaţie şi planul de îngrijire, pentru a obţine un tablou clinic exact, care va fi valorificat de echipa de îngrijire şi va fi baza unui nursing de calitate.
Colaborarea la examinarea clinică a pacientului este una din sarcinile importante ale asistentei. Ajutorul acordat medicului şi pacientului în cursul examinării clinice degrevează pe acesta din urmă de eforturi fizice, îi previne o serie de suferinţe inutile, contribuie la crearea unui climat favorabil între pacient şi medic, face accesibilă medicului explorarea tuturor regiunilor organismului, servindu-l şi cu instrumentarul necesar, toate acestea intervenind pentru scurtarea timpului expunerii pacientului în stare gravă la traumatismul examinărilor, în acest fel, ajutorul asistentei la examinările clinice este indispensabil în cazul pacientilor în stare gravă şi foarte utilă în cazul tuturor pacientilor.
Sarcinile asistentei în pregătirea şi asistarea unui examen clinic medical sunt următoarele:
pregătirea psihică a pacientului; adunarea, verificarea şi pregătirea instrumentarului necesar; dezbrăcarea şi îmbrăcarea pacientului; aducerea pacientului în poziţiile adecvate examinărilor; asigurarea iluminaţiei necesare la examinările cavităţilor naturale; deservirea medicului cu instrumente; ferirea pacientului de traumatisme şi răceală; aşezarea pacientului în pat după examinare şi facerea patului.
Pregătirea psihică a pacientului se încadrează în muncă de educaţie şi de liniştire pe care asistenta o duce cu pacientul din momentul primirii lui în secţie. Atitudinea ei faţă de pacient trebuie să reflecte dorinţa permanentă de a-l ajuta; crearea climatului favorabil, atitudinea apropiată, constituie factorii importanţi ai unei bune pregătiri psihice, în preajma examinărilor de orice natură, asistenta trebuie să lămurească pacientul asupra caracterului inofensiv al examinărilor, căutând să se reducă la minimum durerile care eventual vor fi provocate prin unele manevre simple.
Ţinând seama de simţul pudorii, asistenta va izola patul pacientului (în special la prima examinare), despărţindu-l cu un paravan de celelalte paturi, ceea ce linişteşte pe mulţi pacienti. Adunarea, verificarea şi pregătirea instrumentarului necesar examinării clinice medicale. Pentru examenul clinic medical, obişnuit, asistenta pregăteşte următoarele:
- o învelitoare uşoară de flanelă;- stetoscopul şi o bucată de tifon pentru auscultaţie directă;
4
- spatule linguale sterile, eventual oglinda frontală;- tensiometrul cu fonendoscop propriu;- mănuşi sterile de cauciuc, vaselină;- ciocanul de reflexe pentru luarea reflexelor osteo-tendinoase, ace şi
- un termometru;-o tăviţă renală pentru depunerea mănuşilor, compreselor utilizate;- două prosoape curate şi săpun pentru spălarea mâinilor.Instrumentele vor fi verificate în ceea ce priveşte starea de funcţiune, apoi
vor fi aşezate pe o tavă utilizată numai pentru acest scop şi învelite cu un şervet.Asistenta va sta în faţa medicului de cealaltă parte a patului. Tava cu
instrumente o depune pe noptiera pacientului. Dezbrăcarea şi îmbrăcarea pacientului se vor face după principiile arătate în capitolul "îngrijirile generale acordate pacientului". Pacientii trebuie dezbrăcaţi complet, cu ocazia examinării, însa dezbrăcarea nu trebuie făcută neapărat deodată.
După terminarea examenului clinic, pacientul trebuie să fie îmbrăcat în rufăria de spital, îmbrăcarea şi dezbrăcarea trebuie efectuate cu foarte mult tact şi fineţe, pentru a nu provoca dureri sau mişcări inutile. Aducerea pacientului în poziţia adecvată examinării şi sprijinirea lui uşurează mult, atât muncă medicului cât şi eforturile pacientului, în cursul examinării, pledurile şi plăpumile vor fi împăturite la capătul distal al patului.
Examinarea se începe prin luarea anamnezei. în acest timp, pacientul va sta în poziţia cea mai comodă pentru el. La examenul obiectiv însa, el trebuie adus totdeauna în poziţiile cele mai adecvate observaţiei. Astfel, inspecţia generală se va face aducând pacientul în decubit dorsal. La nevoie, asistenta va ajuta pacientul să se întoarcă, pentru a putea fi observate şi tegumentele de pe faţa posterioară a corpului.
Examinarea organelor toracice la pacientul grav - deosebit de ordinea obişnuită a examinării clinice - se va începe în decubit dorsal. După terminarea feţelor anterioară şi laterală ale toracelui, examinarea se va continua în poziţie şezând. Pacientul se va ridica din decubit dorsal singur sau cu ajutorul asistentei, care se va aşeza pe marginea patului faţă în faţă cu pacientul şi îl va sprijini din regiunea omoplaţilor cu ambele mâini, ridicându-l în poziţie şezând. La nevoie, el va sprijini capul pe umărul asistentei.
Examinarea organelor toracice se completează cu măsurarea tensiunii arteriale.
Pentru aceasta, imediat după examinarea toracelui, asistenta aplică banda tensiometrului pe braţul pacientului.
Examenul clinic al abdomenului este făcut de medic prin: palparea abdomenului (dă o senzaţie de rezistenţă elastică); percuţia abdomenului (evidenţiază timpanism difuz, exagerat, uneori cu
matitate fixă pe flancuri - lichid stagnant în porţiunile intestinale declive);
5
auscultaţie abdominală (se aud zgomote hidroaerice, provocate de ansele care se contractă);
tact rectal (poate evidenţia o tumoare anală sau rectală ocluzivă; ampula rectală poate fi goală sau plină cu materii fecale);
tact vaginal (poate releva uneori formaţiuni în abdomenul inferior, care pot fi cauze determinante ale ocluziei).
Examinarea organelor abdominale se face în decubit dorsal cu braţele întinse şi relaxate de-a lungul corpului, iar membrele inferioare să fie îndoite din genunchi, pentru relaxarea musculaturii abdominale. În vederea acestui scop, se solicită pacientului să nu încordeze muşchii peretelui abdominal, pentru a permite medicului palparea organelor intraabdominale.
Pentru tuşeul rectal, asistenta va aşeza pacientul în decubit lateral stâng, cu coapsele flectate pe abdomen sau, dacă starea generala a pacientului o permite, în poziţie genupectorală. Asistenta prezintă medicului mănuşă de cauciuc, îl ajuta la îmbrăcarea acesteia, lubrefiază cu vaselină degetul cu care urmează să facă tuşeul şi solicită pacientul să-şi relaxeze musculatura anală, respirând profund în cursul examinării. Pacientul va fi acoperit cu o învelitoare de flanelă, lăsând libere numai părţile strict necesare pentru examinare.
Este important ca ajutorul acordat de asistenta în cursul examenului clinic trebuie să ferească pacientul de traumatisme şi oboseală. Executarea unui examen nesistematic, care cere pacientului repetate eforturi de aşezare / ridicare din pat, utilizarea forţelor sale fizice peste măsura, neglijarea sprijinirii pacientului în poziţiile necesare cerute de reuşita examenului, toate acestea obosesc repede pacientul, impunând întreruperea examinării, putând chiar provoca o agravare a bolii sale.
3.1.3 SUPRAVEGHEREA PACIENTULUIOcluzia intestinală, indiferent de ce natură, este o afecţiune care evoluează
rapid, alterând starea generală a pacientului, dacă nu se intervine rapid. În funcţie de sediul ocluziei, pacientul poate resimţi efectele scăderii peristaltismului intestinal fie mai lent, fie foarte precoce. Astfel, în cazul unei ocluziei intestinului subţire, debutul este brutal, cu dureri abdominale puternice şi vărsături precoce.
Din această cauză, trebuie intervenit rapid, fie medicamentos, fie chirurgical, pentru a preveni o evoluţie defavorabilă spre dezechilibrare hidroelectrolitică puternică, care poate duce chiar la moartea pacientului. Rolul asistentei medicale în activitatea de supraveghere a pacienţilor cu ocluzie este deosebit.
Supravegherea, observarea continuă a pacientului constituie o datorie de bază a asistentei medicale. Având un contact direct şi continuu cu pacientul, trebuie să sesizeze şi să înţeleagă toate modificările care pot apărea în evoluţia pacientului, în ceea ce priveşte aspectul general, starea de conştientă, durerea, agitaţia, pulsul, T.A., diureza, vărsăturile etc.
Tensiunea, pulsul, temperatura, diureza, respiraţiile sunt normale, sau aproape normale. După un anumit timp însă (2—5 zile), se remarcă modificări
6
foarte accentuate ale tuturor semnelor generale, care se înrăutăţesc apoi progresiv ajungând, dacă nu se iau măsuri terapeutice energice, la o stare de şoc grav, ireversibil. Este deci necesar ca în această perioadă de „echilibru" a organismului să se aplice tratamentul adecvat. Intr-un stadiu avansat, pacientul cu ocluzie este dispneic, oliguric, are sudori reci, pulsul este slab bătut şi rapid, tensiunea scade, pacientul este areactiv, necooperant. Este un stadiu în care practic, de cele mai multe ori, nu se mai poate face nimic.
În funcţie de cantitatea de lichide aspirată, de pierderile de lichide şi electroliţi, considerate în baza examenului clinic şi de laborator, se apreciază necesarul de lichide şi de electroliţi, ca şi de proteine ce urmează a fi adminis-trate. Aceasta se execută cu insistenţă şi exactitate, până la echilibrarea cel puţin parţială a stării generale a pacientului, fapt demonstrat de îmbunătăţirea stării generale şi de reîntoarcerea la cifra aproape normală a constantelor umorale.
Fără îndoială că prin acest tratament nu se va putea remedia cauza bolii şi reface complet constantele umorale; de aceea se aplică tratamentul numai atât cit este necesar pentru ca pacientul să poată fi operat în condiţii cât mai bune.
O asistentă bună nu trebuie să se rezume la efectuarea corectă a îngrijirilor curente. Supravegherea pacientului cu ocluzie intestinală este sarcina fundamentală a asistentei medicale. Supravegherea este permanentă, în vederea depistării precoce a complicaţiilor.
Asistenta medicală va urmări manifestările de dependenţă pentru evitarea apariţie unor complicaţii:
Facies – modificarea lui în peritonite acute până la cel hipocratic (obraji subţi, nas ascuţit, buze uscate, ochi înfundaţi în orbite);
Scăderea ponderală: apare la pacienţi cu neoplasme digestive comsumptive sau la cei cu stări febrile prelungite, vărsături sau diaree, anorexie prelungită. La aceşti bolnavi poate apare şi deshidratarea (pliu cutanat persistent, limbă prăjită). Trebuie menţionat că pacienţii obeji pot asocia boli precum: steatoza hepatică, litiaza biliară, pancreatite cronice, etc.
Starea generală: este alterată în sindroame acute de tip: perforaţii digestive, ocluzii intestinale, infarct mezenteric,etc.
Poziţia antalgică: poziţia culcat, nemişcat cu respiraţii superficiale, în peritonite acute, etc.
Paloarea: apare după hemoragii postoperatorii fiind asociată cu anemii, hipotensiune, colaps; culoarea palid teroasă apare la cei cu neoplazii digestive (gastrice, pancreatice), etc.
Durerea este totdeauna prezentă într-o ocluzie şi se instalează de cele mai multe ori brusc, uneori fiind foarte intensă. De cele mai multe ori, după o oarecare perioadă de timp spasmul cedează, lumenul devine suficient pentru a trece prin el din nou conţinut intestinal. Tranzitul reluându-se, durerile dispar, pentru ca să reapară peste câtva timp, când conţinutul intestinal într-o cantitate mai mare sau de o consistenţă mai crescută, ori din cauza unui nou spasm, nu reuşeşte din nou să învingă obstacolul. Vorbim în acest caz de un sindrom subocluziv. Fenomenele se repetă astfel până la obstruarea completă a lumenului
7
intestinal, de către tumoare. Din acest moment durerile sunt continue, deoarece s-a instalat ocluzia.
Durerile sunt extrem de puternice atunci când ocluzia se declanşează brusc, fiind cauzată de bride, încarcerări, volvulus etc., şi mai puţin intense atunci când ocluzia este determinată de tumori şi se instalează lent.
Vărsăturile. În ocluziile intestinale, ca în orice sindrom abdominal, pot apărea vărsături chiar în momentul instalării ocluziei, datorită reflexelor nervoase pornite de la nivelul ocluziei. Este vorba de vărsături alimentare sau cu conţinut de secreţie gastrică. Dacă apar însă şi vărsături cu caracter de conţinut intestinal (vărsături poracee sau fecaloide), situaţia pacientului este foarte alarmantă. Astfel de vărsături apar precoce în ocluziile intestinale înalte (ocluzii cu obstacole pe primele anse intestinale) şi tardiv în cele joase (ocluzii cu obstacole pe ultimele anse ileale sau pe colonul gros). Este un simptom foarte grav şi este bine să se pună diagnosticul de ocluzie înainte de apariţia vărsăturilor fecaloide. Apariţia lor arată că ansele intestinale sunt pline cu conţinut intestinal şi că acesta, neputându-se evacua normal, se evacuează retrograd în stomac şi de aici afară, prin mişcări inverse (antiperistaltice), deoarece intestinul încearcă pe orice cale să evacueze cantitatea mare de lichid pe care o conţine. În caz că ocluzia este de mai lungă vreme, dacă stomacul şi ansele de deasupra obstacolului sunt pline de lichid care prin prezenţa lui menţine sau agravează starea de şoc, este absolut nevoie să se evacueze acest lichid, să se facă deci aspiraţie gastrică.
În contrast cu semnele clinice şi subiective alarmante: durerea, vărsăturile, starea de agitaţie a pacientului, starea generală şi umorală nu se modifică în primele zile de la începutul ocluziei; mai ales în ocluziile pe intestinul gros.
3.1.4 PREGĂTIREA PREOPERATORIE ŞI ÎNGRIJIREA POSTOPERATORIE
A. PREGĂTIREA PREOPERATORIE Pregătirea preoperatorie cuprinde:1. Pregătirea fizică şi psihică a pacientului2. Pregătirea generală: A. Bilanţ clinic B. Bilanţ paraclinic3. Pregătirea pentru operaţie (îngrijiri preoperatorii)Pregătirea pacientului înaintea intervenţiei chirurgicale este un element
major de prevenire a infecţiilor postoperatorii. De ea depinde reuşita operaţiei şi evoluţia postoperatorie. Astfel, se neutralizează sursele de suprainfecţie, cae au originea: la nivelul pielii (incizie); la distanţă (nazo – faringian, vezică urinară). De asemenea, se reduc posibilităţile de contaminare a pielii, prin utilizarea de antiseptice şi se depistează şi semnalează unele leziuni cutanate, infecţii ORL sau urinare, recente sau vindecate, paraziţi externi, posibilităţi de alergie.
1. Pregătirea psihică şi fizică a pacientului
8
Ajunşi în secţia de chirurgie, pacienţilor trebuie să li se asigure confort fizic şi psihic. Pacienţii internaţi sunt agitaţi, speriaţi, inhibaţi de teama intervenţiei chirurgicale, de diagnosticul imprevizibil, de anestezie, de durere, de moarte.
Asistenta medicală are obligaţia, ca prin comportamentul şi atitudinea ei să înlăture starea de anxietate în care se găseşte pacientul înainte de operaţie:
- să îl ajute pe pacient să-şi exprime gândurile, teama, grijile; - să-i insufle încredere în echipa operatorie; - să-i explice ce se va întâmpla cu el în timpul transportului şi în sala de
preanestezie; cum va fi aşezat pe masa de operaţie; când va părăsi patul; când va primi vizite;
- să-l asigure că va fi însoţit şi ajutat.Asistenta medicală şi toată echipa de îngrijire trebuie să fie pregătită pentru
un răspuns sigur şi încurajator la întrebarea inevitabilă: "Ce credeţi, mă mai fac bine?" Uneori, de acest răspuns va depinde starea lui de linişte ulterioară.
Stările de tensiune din cadrul echipei de îngrijire trebuie să fie disimulate faţă de pacient. Asistenta medicală trebuie să răspundă cu amabilitate, profesionalism, siguranţă şi promptitudine la solicitările tuturor pacienţilor, încât aceştia să capete încredere în serviciul în care a fost internat. Prin atitudinea ei, nici distantă, dar nici familiară, nici dură, dar nici cu slăbiciune, binevoitoare, dar şi autoritară, va reuşi, cu siguranţă, să inspire încredere.
În general, pentru pacient nu există intervenţie chirurgicală minoră, o operaţie fiind o experienţă nouă, pe care o trăieşte pacientul. Teama îi face pe unii pacienţi să refuze operaţia, sub pretextul că ar dori să mai încerce cu tratament medicamentos, sau doresc o amânare pentru rezolvarea unei probleme personale.
În acest sens, rolul asistentei este de a-l linişti pe pacient şi de a-i da încredere.
Aceasta se realizează prin: modul de a vorbi cu pacientul; asigurarea că anestezia şi intervenţia sunt benigne; exemple de reuşită a unui operat cu aceeaşi intervenţie; menţinerea calmului, antrenând şi vecinii de salon.2. Pregătirea generalăPregătirea generală cuprinde bilanţul clinic şi bilanţul paraclinic.Bilanţul clinic (examinarea clinică) cuprinde partea în care asistenta
medicală realizează anamneza riguroasă a pacientului, controlul funcţiilor vitale şi vegetative şi se asigură că toate datele cu privire la starea de sănătate a pacientului vor fi transmise medicului.
Bilanţul paraclinic completează examenul clinic şi permite o apreciere exactă a stării viitorului operat. Rezultatele examenelor paraclinice depind de profesionalismul şi corectitudinea cu care asistentele medicale au făcut recoltarea produselor biologice şi patologice sau au pregătit pacientul pentru investigaţie.
3.Pregătirea pentru operaţie (îngrijiri preoperatorii)
9
Pregătirea pentru operaţie se face în funcţie de timpul avut la dispoziţie şi de starea generală a pacientului.
Pregătirea pacientului în urgenţe chirurgicaleDat fiind timpul foarte scurt avu la dispoziţie şi faptul că ocluzia intestinală
reprezintă o urgenţă medico – chirurgicală, pregătirea pacientului se face în acelaşi timp cu pregătirea sălii şi a chirurgilor. Pregătirea constă în:
spălarea cu apă caldă şi săpun, numai a zonelor cu risc; raderea, cu atenţie, pentru a nu provoca escoriaţii; badijonarea zonei cu antiseptic colorat; eventualele plăgi prezente se vor pansa şi se vor proteja foarte atent; golirea conţinutului gastric, prin spălătură gastrică.Rolul pregătirii preoperatorii a pacientului deţine un loc important în
prevenirea infecţiilor nosocomiale. Fiecare secţie este responsabilă de numărul şi frecvenţa eventualelor infecţii, precum şi de urmărirea, alături de asistentul de igienă, a executării corecte a modului de pregătire preoperatorie a pacientului.
Este necesară punerea în practică a unui protocol precis şi detaliat al diferitelor etape din această pregătire şi întărirea legăturilor dintre asistentele medicale din secţia de chirurgie, terapie intensivă şi cele care lucrează în sălile de operaţie şi anestezie.
ÎNGRIJIREA POSTOPERATORIESupravegherea postoperatorie a pacientului începe din momentul terminării
intervenţiei chirurgicale, deci înainte ca acesta să fie transportat în cameră. Din acest moment, operatul devine obiectul unei atenţii constante, până la părăsirea spitalului.
O dată adus pacientul în salonul său sau în cel de terapie intensivă, asistentei medicale îi revine sarcina să-i acorde o atenţie deosebită. Ea nu trebuie să uite că pacientul reacţionează la actul operator în funcţie de tipul său reactiv. Trebuie să creadă şi să înţeleagă această reactivitate şi să caute să-i liniştească pe pacienţi, să-i asigure că totul se va desfăşura în continuare în mod normal. Asistenta medicală nu trebuie să uite că şi operaţia cea mai simplă poate să fie urmată de complicaţii grave, de aceea, ea trebuie să acorde atenţie oricărui semnal de alarmă pe care îl dă pacientul sau oricărui semn patologic pe care îl constată ea în starea generală a pacientului.
De aceea, odată ajuns în salon, pacientul va fi luat în primire de asistenta medicală, care va ajuta ca el să fie pus în pat, se va îngriji să fie bine acoperit, să fie plasat comod. În general, pacientul este adus în cameră însoţit de medicul anestezist şi de asistenta de anestezie, care va urmări respiraţia, precum şi modul în care este transportat şi aşezat în pat.
Transportul pacientului operat este indicat a se face cu patul rulant. Acesta va fi acoperit, pentru a fi ferit de curenţi de aer sau de schimbări de temperatură. Asistenta medicală care îl însoţeşte se va sigura că pacientul stă comod, că este în siguranţă şi că tubulatura (de dren, sonde, perfuzii) nu este comprimată. Patul va fi manevrat cu atenţie, ferit de smucituri şi de opriri sau porniri bruşte. Poziţia pe pat este de decubit dorsal, cu capul într-o parte pentru a
10
nu-şi înghiţi eventualele vomismente. În timpul transportului, asistenta medicală va urmări: aspectul feţei (cianoza), respiraţia, pulsul şi perfuzia.
Instalarea operatului se va face într-o cameră cu mobilier redus şi uşor lavabil, care va fi curată, bine aerisită, liniştită, în semiobscuritate, având temperatura cuprinsă între 18 şi 200 C (căldura excesivă deshidratează şi favorizează hipotermia), prevăzută cu instalaţii de oxigen montate în perete, cu prize în stare de funcţionare şi cu aparatură pentru aspiraţie. Patul trebuie să fie accesibil din toate părţile, iar aparatele de încălzit nu vor fi lăsate niciodată în contact cu pacientul adormit, pentru a se evita riscul unor arsuri grave. Căldura excesivă a patului produce transpiraţie, ceea ce duce la pierderi de apă, iar senzaţia de frig duce la apariţia frisoanelor. De asemenea, patul trebuie prevăzut cu muşama şi aleză bine întinsă, fără pernă şi, dacă este cazul, salteaua va fi antiescară.
Poziţia pacientului operat va fi de decubit dorsal, cu capul într-o parte. Pentru o mai bună siguranţă a plăgii operatorii, pacientului operat i se poate aşeza un sul sub genunchi pentru a favoriza relaxarea musculaturii abdominale – poziţia Fowler.
Supravegherea operatului este sarcina fundamentală a asistentei medicale. Supravegherea este permanentă, în vederea depistării precoce a incidentelor şi complicaţiilor postoperatorii. Prezenţa permanentă lângă pacient permite asistentei medicale ca, pe lângă elementele de supraveghere indicate de chirurg şi anestezist, orice alte modificări şi acuze subiective (durere) şi să administreze, la timp, tratamentul prescris, evitând iniţiativele personale, fără a ţine cont de responsabilităţile celorlalţi membrii ai echipei.
Supravegherea pacientului operat se bazează pe date clinice şi pe rezultatele examenelor complementare.
Date clinice: asistenta medicală va urmări aspectul general al operatului:- coloraţia pielii, sesizând paloarea şi cianoza;- starea extremităţilor, paloarea sau răcirea nasului, urechilor, mâinilor
şi picioarelor;- starea mucoaselor – limba uscată sau umedă, saburală sau curată –
indică starea de hidratare a operatului;- starea de calm sau agitaţia – toropeala sau agitaţia extremă exprimă o
complicaţie chirurgicală (hemoragie internă, peritonită postoperatorie); asistenta medicală va monitoriza diferiţi parametrii fiziologici:- tensiunea arterială se măsoară ori de câte ori este nevoie în primele
două ore după operaţie, din 15 în 15 minute, din 30 în 30 de minute în următoarele şase ore şi din două în două ore pentru următoarele 16 ore, notând datele în foaia de reanimare;
- respiraţia: se notează frecvenţa, amplitudinea, ritmicitatea şi se sesizează medicul în caz de tuse sau expectoraţie. Cea mai mică modificare a respiraţiei va fi semnalată anestezistului, care, în funcţie de caz, va indica o aspiraţie pentru a îndepărta mucozităţile din faringe sau va recomanda administrarea de oxigen;
11
- temperatura: se măsoară dimineaţa şi seara şi se notează în foaia de reanimare;
asistenta medicală va urmări pierderile lichidiene sau anguine:- urina: reluarea emisiei de urină în prima parte a zilei este un semn
bun. La început, cantitatea nu este abundentă, dar în două zile revine la normal. Se măsoară cantitatea şi se observă aspectul. Dacă emisia de urină lipseşte, se practică sondajul vezical, nu înainte de a folosi şi acţiuni specifice asistentei medicale şi anume: lăsarea robinetului de la chiuvetă să curgă, fluieratul unei melodii, căldură suprasimfizar.
- scaunul: se reia în următoarele 2 – 3 zile şi este precedat de eliminare de gaze. Acesta este un aspect important de urmărit deoarece sindromul ocluziv deja s-a manifestat, fiind cauza intervenţiei chirurgicale. Deci, va indica o evoluţie favorabilă în cazul în care acest parametru se reia normal. În cazul în care nu apar gazele, se foloseşte tubul de gaze care va preveni o nouă distensie abdominală, care va fi resimţită şi mai accentuat ca înainte datorită prezenţei plăgii operatorii şi poate cauza complicaţii grave;
- transpiraţia: dacă apare, se notează deoarece, în cazul în care este abundentă, poate antrena pierderi de apă importante;
- vărsăturile: se va nota cantitatea, aspectul şi caracterul (bilioasă, alimentară, sanguinolentă, fecaloidă – având în vedere că înainte de intervenţia chirurgicală astfel de vărsături erau un semn important în diagnosticul dat);
De calitatea şi minuţiozitatea acestor îngrijiri depinde, în mare măsură, evoluţia postoperatorie şi absenţa complicaţiilor. Asistenta medicală va trebui să se asigure că pacientul evoluează favorabil încă din momentul trezirii şi până la ieşirea din spital a pacientului.
Asistenta medicală va menţine operatul în decubit dorsal primele două ore şi îi va asigura confortul plasându-i bine perna, verificând de mai multe ori pe zi ca cearşaful să nu aibă cute. Se va asigura şi de igiena pacientului, având grijă ca lenjeria de corp şi de pat să fie schimbată zilnic sau ori de câte ori este nevoie. Bazinetul sau urinarul vor fi puse cu blândeţe, după ce, în prealabil, au fost încălzite la temperatura corpului, iar după folosirea lor, se va face, obligatoriu, toaleta perineală. Va urmări ca atmosfera din jurul pacientului să fie calmă, să fie linişte, fără conversaţii zgomotoase, fără vizitatori mulţi.
În următoarele zile postoperatorii, asistenta medicală va trebui să ţină cont de anumiţi factori importanţi care intervin în evoluţia pacientului şi care contribuie la starea generală de sănătate a acestuia.
O deosebită importanţă trebuie dată luptei contra distensiei digestive. Fiind o intervenţie chirurgicală abdominală, poate fi urmată de pareze intestinale, cu retenţie de gaze şi lichide intestinale, care, suprapuse cu starea anterioară a pacientului, pot să ducă la complicaţii mult mai grave. Acestea sunt, de obicei, de scurtă durată, nedepăşind trei zile. Această distensie devine nocivă când se prelungeşte şi antrenează întârzierea tranzitului intestinal, practic se revine la o stare anterioară intervenţiei, împiedică o alimentaţie normală şi favorizează eviscerarea postoperatorie. Până la reluarea tranzitului, se practică tubul de gaze,
12
se dau produse cu acţiune slabă care favorizează reluarea peristaltismului intestinal.
În acelaşi timp, trebuie avută în vedere şi combaterea stazei venoase. Cea mai eficientă metodă este mobilizarea precoce, indiferent de natura şi complexitatea operaţiei. Vârsta operatului nu constituie o contraindicaţie, la bătrâni vor fi astfel prevenite şi complicaţiile pulmonare şi cele de decubit. De asemenea, starea generală nu este o piedică, nici starea de slăbiciune, nici deshidratarea sau varicele deoarece pacientul este oricum sprijinit de asistenta medicală şi, totodată, la persoanele cu antecedente de flebită, plimbarea cât mai precoce este favorabilă. Dacă există dificultăţi, mobilizarea se poate face la pat prin exerciţii, mişcări active ale membrelor inferioare. Pacientul este susţinut să se ridice uşor la marginea patului, cu picioarele atârnând, apoi va fi încurajat să facă gimnastică respiratorie şi, apoi, pacientul va fi încurajat să se plimbe puţin prin salon, bineînţeles susţinut tot timpul.
O altă sarcină deosebit de importantă a asistentei medicale este îngrijirea plăgii operatorii. Încă de la plasarea pacientului în salon, ea trebuie să supravegheze evoluţia pansamentului steril cu care pacientul soseşte din sala de operaţie. Trebuie, astfel, avut grijă ca pansamentul să fie curat, protejat, să nu prezintă scurgeri sanguine sau alte secreţii care ar duce la complicarea plăgii. Dacă observă modificări de aspect, de evoluţie, asistenta medicală are îndatorirea de a înştiinţa medicul chirurg care va evalua starea plăgii şi va interveni după caz. Acesta va lăsa instrucţiuni cu privire la felul în care se va realiza pansamentul în continuare, soluţiile antiseptice care se pot utiliza, instrucţiuni de care asistenta medicală trebuie să ţină cont în totalitate.
3.1.5 ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ALIMENTAŢIE Pacientul cu ocluzie intestinală, indiferent de cauză (mecanică sau
dinamică) are dificultăţi în alimentaţie. Aceştia prezintă vărsături care le îngreunează alimentaţia şi le alterează starea generală. În urma acumulării de lichid intestinal de stază, funcţia gastrică este încetinită, pacientul nu se mai alimentează corespunzător sau chiar deloc, şi, astfel, gradul de nutriţie al acestuia scade.
Este important, deci, ca unui pacient care suferă de o astfel de afecţiune, să i se asigure o alimentaţie adecvată, care, corelată cu tratamentul (medicamentos sau chirurgical), să ducă la vindecarea pacientului.
Una din măsurile de urgenţă ale ocluziei intestinale este introducerea unei sonde nazo – gastrice de aspiraţie, care să golească tot conţinutul gastric şi intestinal se stază, care au consecinţe grave. Astfel, se poate încerca, după ce s-a aspirat acest lichid, şi dacă sonda rămâne pe loc, o alimentaţie pe sondă endonazală. Se poate încerca cu soluţii nutritive, ce ajung până la 3000 de calorii.
De exemplu: ou crud, lapte, zeamă de carne, carne mixată. În acest caz, se respectă anumite reguli: ritmul scurgerii lichidului trebuie să fie acelaşi ca la perfuzie, se testează, treptat, toleranţa la alimentele introduse, alimentele trebuie
13
menţinute la temperatura corpului, iar, la sfârşit, se va introduce apă, atât pentru curăţirea sondei, cât şi pentru a administra necesarul de apă.
Dacă pacientul se poate alimenta oral, atunci se va avea grijă ca alimentele ingerate să fie tolerate, să conţină toate suplimentele nutritive, care contribuie la echilibrarea hidroelectrolitică. Se vor da alimente uşor digerabile: supe, pireuri, în general, regim păstos şi semilichidian.
Dacă pacientul a suferit o intervenţie chirurgicală (ocluzia intestinală mecanică), atunci alimentaţia trebuie reluată treptat. Pacienţii vor fi ţinuţi la regim absolut (lipsit şi de lichide) timp de 2 – 3 zile, urmând ca, apoi, treptat şi mai ales dacă semnele clinice arată o evoluţie favorabilă, să li se permită ingerarea de apă, apoi, după alte 2 – 3 zile, de alimente mai consistente, bogate în proteine. Aceste alimente, intrate în circuitul metabolic, au şi scopul de a ajuta cicatrizarea şi de a excita reluarea peristaltismului intestinal normal.
Asistenta medicală trebuie să evalueze gradul de alimentaţie al pacientului, pentru a putea fi stabilite cu uşurinţă necesităţile nutriţionale ale acestuia. Ea trebuie să încurajeze pacientul pentru a avea o alimentaţie adecvată şi să îi explice importanţa nutriţiei în vindecarea să. De asemenea, asistenta medicală poate colabora şi cu membrii familiei pentru că aceştia au o mare importanţă pentru pacient. În general, toţi pacienţii sun anxioşi şi agitaţi, lucruri care contribuie într-o anumită măsură la renunţarea alimentării, ei se dau bătuţi, se descurajează şi, atunci, asistenta medicală intervine în reechilibrarea lor psihică.
3.1.6 ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN EDUCAŢIA PENTRU SĂNĂTATE A PACIENŢILORPe lângă rolul terapeutic pe care îl are asistenta medicală în îngrijirea
pacienţilor cu ocluzie intestinală, aceasta are şi un rol important în profilaxia afecţiunii, în educaţia sanitară a pacientilor. Pentru aceasta, asistenta trebuie să aibă cunoştinţe despre boală, despre tratamentul ei, dar şi despre pacient, în ceea ce priveşte obiceiurile lui, mediul în care locuieşte şi, de asemenea, pe parcursul spitalizării pacientul trebuie urmărit în vederea observării deprinderilor de igienă sau de alimentaţie.
Pentru a preveni boala, asistenta medicală trebuie să le explice pacienţilor că este important să se evite anumite obiceiuri, cum ar fi consumul excesiv de cafea, constipaţia sau comoditatea în actul defecaţiei. Trebuie să le explice pacienţilor că aceste lucruri contribuie la perturbarea tranzitului intestinal şi ar putea avea ca şi consecinţă o ocluzie intestinală.
Este foarte important ca asistenta medicală să le explice pacientilor că trebuie să se prezinte la medic, fie şi pentru un control de rutină, în momentul în care au tulburări digestive de acest gen.
De asemenea, asistenta medicală duce muncă de educaţie sanitară şi pacienţilor spitalizaţi, încurajându-i să semnaleze modificări în starea lor de sănătate, educându-i să aibă o igienă personală riguroasă pentru a preveni apariţia complicaţiilor.
14
Pacienţii trebuie învăţaţi să aibă o alimentaţie echilibrată, bogată în proteine şi fibre alimentare, care să îi ajute să prezinte un tranzit intestinal normal.
La externare, asistenta trebuie să se asigure că pacienţii beneficiază de toate recomandările necesare vindecării. Aceste recomandări nu ţin doar de regimul alimentare strict, impus de medic, ci şi de urmarea cu atenţie a tratamentului prescris la domiciliu, prezentarea la control medical periodic.
În cazul în care pacienţii au fost supuşi la intervenţie chirurgicală, asistenta medicală trebuie să îl informeze cu privire la evoluţia plăgii, a importanţei pe care o are igiena locală în vindecarea acesteia şi a prezentării la serviciul de chirurgie în caz de modificări patologice.
În educaţia sanitară pe care asistenta medicală o realizează înspre pacienţi, este necesară o atitudine convingătoare, amabilă, care să arate că este interesată de ceea ce se va întâmpla în continuare cu pacientul. Aceste atitudini încurajează pacientul să se intereseze şi mai mult despre evoluţia să, despre procedurile la care a fost supus şi ce trebuie să facă în continuare pentru a se vindeca în totalitate.
3.2 ROLUL DELEGAT
3.2.1 ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN EXAMINAREA PARACLINICĂ Asistenta medicală va recolta toate produsele de laborator indicate de medic
şi se va îngriji să i se facă pacientului toate investigaţiile necesare şi să introducă în foaia de observaţie a acestuia buletinele obţinute prin examenele efectuate. Este indicat ca aceasta să cunoască rezultatele primite de la laborator şi să ştie să le interpreteze mai mult sau mai puţin complet. Examenele de laborator relevă, în funcţie de gravitatea ocluziei, date importante îndeosebi pentru următoarele constante:
Examenele paraclinice completează examenul clinic şi permite o apreciere exactă a stării viitorului operat. Rezultatele examenelor paraclinice depind de profesionalismul şi corectitudinea cu care asistentele medicale au făcut recoltarea produselor biologice şi patologice sau au pregătit pacientul pentru investigaţie.
Toate aceste tehnici trebuie bine stăpânite de către asistenta medicală deoarece de corectitudinea realizării lor depind rezultatele corecte ale acestor investigaţii.
Asistenta va trebui să recolteze de la pacientul cu ocluzie intestinală sânge pentru determinarea:
hemoleucogramei: hemograma arată un număr mare de hematii şi un hematocrit crescut. Aceasta se datorează hemoconcentraţiei prin pierderea de plasmă, care iese din circulaţie în lumenul intestinal şi în cavitatea peritoneală. Poate apărea leucocitoza în cazul în care ocluzia intestinală se complică cu o peritonită;
15
V.S.H: pentru depistarea unor eventuale infecţii care se pot produce în cazul în care lichidele intestinale se varsă în cavitatea peritoneală şi, în combinaţie cu flora anală care devine hiperactivă, devin hipertoxice şi infectate;
ionogramei: apare hiperpotasemie, hipocloremie, hiperazotemie, în urma tulburărilor hidroelectrolitice masive;
proteinelor sangvine: care scad foarte mult în urma procesului ocluziv; este obligatorie determinarea grupului sanguin şi a factorului Rh
înaintea oricărei intervenţii chirurgicale; determinarea volumului sanguin care permite înlocuirea exactă a deficitelor de plasmă şi hematii şi previne riscurile şocului sau a altor complicaţii.Asistenta medicală va trebui să îi explice pacientului scopul recoltării acestor probe de sânge, va trebui să manifeste discreţie în comunicarea anumitor rezultate nefavorabile care ar putea altera starea psihică a pacientului, va trebui să asigure pacientul că nu există pericol în tehnica propriu-zisă a recoltării. De asemenea, pacientul necesită şi o pregătire fizică: se anunţă să nu mănânce în dimineaţa recoltării şi să păstreze repaus fizic.
Examenul sumar de urină se va face pentru a da informaţii asupra stării de funcţionare a rinichilor, de care depinde în mare măsură evoluţia postoperatorie. În acest caz, asistenta medicală va trebui să anunţe pacientul asupra necesităţii examenului, cum să utilizeze numai recipientul gol şi curat. Apoi, se va asigura că patul este protejat cu muşama şi aleză în cazul în care pacientul nu se poate deplasa, se va face toaleta organelor genitale externe.
Irigografia poate fi realizată şi ca tratament în cazul volvulusului sau invaginaţiei, deoarece insuflarea bariului şi a aerului poate debucla segmentul contorsionat.
Examenul abdominal de ansamblu sau „pe gol”- Examinarea abdominală simplă este indicată datorită prezenşei zonelor hidroaerice specifice din olcluzia intestinală. Deşi nu este folosit la fel de des ca şi radiografia abdominală simplă şi CT în diagnosticul obstrucţiilor, acesta poate diferenţia ocluziile parţiale de cele complete. Când medicul suspicionează prezenţa unei perforaţii intestinale, va fi folosită o substanţă de contrast numită Gastrografin, în loc de bariu.
Pregătirea psihică a pacientului:- explicarea necesităţii examinării în cameră obscură;- colaborarea în timpul examinării;Pregătirea fizică:- îndepărtarea obiectelor radioopace;- se aşează pacientul în poziţie ortostatică;Nu necesită îngrijiri ulterioare.Echografia abdominală este tot mai des folosită în diagnosticul ocluziei
intestinului subţire.Pacientului i se va explica faptul că această tehnică nu presupune nici un fel
de expunere la factori iritativi, i se va scoate în evidenţă faptul că trebuie să asculte de indicaţiile medicului examinator şi că nu trebuie să mănânce nimic în dimineaţa examinării ecografice.
16
În cazul în care pacientul necesită intervenţie chirurgicală, asistenta medicală va avea în vedere realizarea unei electrocardiograme. Pacientul va trebui instruit să nu facă eforturi fizice intense, să asculte de indicaţiile din timpul efectuării testului (să respire normal, să nu se mişte, să fie calm) şi, de asemenea, se asigură pacientul de inofensivitatea examenului.
3.2.5 ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ADMINISTRAREA TRATAMENTULUIAsistenta medicală trebuie să aibă cunoştinţele necesare pentru
administrarea tratamentului prescris de medic. Ea trebuie să fie capabilă să execute tehnicile în mod eficient, corect astfel încât medicaţia prescrisă să aibă efectul dorit. Între asistentă şi medic trebuie să existe o strânsă colaborare în stabilirea priorităţilor ţi tratamentului. Având în vedere că ocluziile intestinale de orice natură evoluează rapid, asistenta medicală trebuie să acţioneze în grabă, dar o "grabă ordonată" pentru ca pacientul să se vindece fără complicaţii.
Tratamentul în ocluzia intestinală este unul complex, de aceea cadrul medical mediu trebuie să fie foarte bine pregătit pe orice plan. Pacientul are nevoie, în primul rând de reechilibrare hidroelectrolitică pentru stabilizarea stării generale. Deci, asistenta trebuie să ştie cum să facă o injecţie, să monteze o perfuzie, să administreze orice alt medicament necesar recuperării.
Apoi, pacientului i se va recolta o serie de produse biologice care să ajute la diagnostic. Deci, trebuiesc cunoştinţele necesare recoltării unor astfel de produse (sânge, urină, vărsături).
Pentru combaterea stazei intestinale, a vărsăturilor, asistenta medicală trebuie să cunoască tehnica sondajului nazo – gastric, intervenţie solicitată de medic de fiecare dată când se confruntă cu o astfel de afecţiune.
Orice pacient cu ocluzie intestinală sau cu suspiciune de ocluzie trebuie internat de urgenţă într-un serviciu de chirurgie, pentru definitivarea diagnosticului.
Se instalează o sondă de aspiraţie nazo – gastrică pentru combaterea stazei.Dacă este cazul se instituie primele măsuri de combatere a stării de şoc;
perfuzii pentru menţinerea stării generale (cu Ser fiziologic, Dextran, Glucoză, Soluţie Ringer).
Nu se administrează opiacee!Nu se administrează nimic peroral!Purgativele sunt categoric interzise!Tratamentul în ocluzia intestinală este unul foarte complex. Acesta trebuie
să cuprindă o largă gamă de grupe de medicamente care să ducă la vindecarea pacientului. Se vor folosi astfel medicamente antispastice, analgezice, antiemetice, antimicrobiene.
Una din sarcinile cele mai importante ale asistenţei medicale este administrarea medicamentelor, prescrise de medic.
Reguli generale de administrare a medicamentelor1. Respectarea întocmai a medicamentului prescris;2. Identificarea medicamentelor administrate;
17
3. Verificarea calităţii medicamentelor administrate;4. Respectarea căilor de administrare;5. Respectarea dozajului prescris;6. Respectarea orarului de administrare;7. Respectarea somnului pacientului;8. Evitarea incompatibilităţilor de medicamente.9. Administrarea imediată a medicamentelor deschise;10. Respectarea ordinii succesive de administrare a medicamentelor;11. Luarea medicamentelor în prezenţa asistentei;12. Servirea pacientului spitalizat cu doze unice de medicamente;13. Prevenirea infecţiilor intraspitaliceşti;14. Lămurirea pacientului asupra medicamentelor prescrise;15. Raportarea imediată către medicul secţiei a greşelilor de
administrare.Acţiunea lor asupra organismului depinde în primul rând de structura lor
chimică, dar o importanţă aproape tot atât de mare o au şi doza administrată, precum şi calea de administrare.
3.3 DESCRIEREA A DOUĂ TEHNICI
3.3.1 INJECŢIA INTRAVENOASĂInjecţiile intravenoase se utilizează pentru introducerea unor substanţe
direct în circulaţia sangvină. Avantajele acestei căi constau în aceea că nu se mai folosesc staţii intermediare (grăsimea, spaţiul intercelular, muşchii), soluţiile injectate ajungând rapid, pe calea sângelui, din vene în inimă şi apoi în artere, deci la locul de acţiune. Dintre toate căile de introducere parenterală a medicamentelor, calea intravenoasă este mai puţin dureroasă pentru pacient, cea mai puţin traumatizantă.
Pe această cale, se pot introduce cantităţi mari de medicamente – 5 sau 6 litri de soluţie sau chiar mai mult, în 24 de ore, în ritm lent - perfuzie – fără ca, practic, regiunea anatomică (vena) să se resimtă. Pot fi introduse, de asemenea, o serie de substanţe care nu sunt tolerate de celelalte ţesuturi, mai ales dacă soluţiile nu sunt iritante şi pentru vene.
Este, deci, după calea digestivă, modalitatea cea mai bună de introducere a medicamentelor. La ea trebuie apelat ori de câte ori felul medicamentelor care urmează a fi introduse o cere şi starea clinică a pacientului o permite. Însă, nu toate medicamentele pot fi introduse pe cale intravenoasă.
Unele dintre ele: cele care trebuie suspendate într-o soluţie uleioasă, anumite produse biologice sau cele care trebuie absorbite încetul cu încetul trebuie să treacă neapărat printr-un filtru ţesutul pericelular, şi în consecinţă nu pot fi administrate intravenos.
Scopul injecţiei intravenoase poate fi: explorator: recoltarea sângelui pentru examene de laborator; terapeutic:
18
- administrarea medicamentelor sub forma injecţiei şi perfuziei intravenoase;
- recoltarea sângelui în vederea transfuzării sale; - executarea transfuziei de sânge sau derivate ale sângelui; - sângerare 300 – 500 ml în edemul pulmonar acut, H.T.A.Locul puncţiei: venele de la plica cotului (bazilică şi cefalică); venele antebraţului; venele de pe faţa dorsală a mâinii; venele subclaviculare; venele femurale; venele maleolare interne; venele jugulare şi epicraniene (mai ales la sugar şi copilul mic).Materialele necesare: de protecţie: pernă elastică pentru sprijinirea braţului, muşama, aleză; pentru dezinfecţia tegumentului: tampon de vată îmbibat în alcool
sanitar; sterile: ace de 25 – 30 mm, diametru 6/10, 7/10, 10/10 mm (în funcţie de
scop: cantităţi mici de soluţie, recoltare, perfuzii, transfuzii), seringi, mănuşi sterile, tampoane;
alte materiale: garou, eprubete sterile, fiole cu soluţii medicamentoase, soluţii perfuzabile, tăviţă renală.
Acele pentru puncţia venoasă trebuie să aibă un bizou alungit (nu tăiat scurt), pentru că numai astfel de bizouri pot să fie bine ascuţite şi să ofere o înţepare fină, făcând puncţia mai sigură şi totodată fără traumatizarea importantă a venei. Pentru puncţia venei nu trebuie utilizate ace mai lungi de 5 – 6 cm, deoarece manevrarea acelor lungi este nesigură.
Tehnica de lucru: explicarea pacientului asupra necesităţii tehnicii, aşezarea pacientului în poziţie confortabilă (decubit dorsal), evaluarea calităţii şi stării venelor, aşezarea braţului pe perniţă şi muşama, încărcarea seringii, dezinfectarea pielii se aplică garoul la 8 – 10 cm deasupra locului unde
se face injecţia. Garoul trebuie strâns astfel încât să facă o bună stază venoasă, să scoată în relief vena, dar să nu oprească şi circulaţia arterială. Cu ajutorul garoului moderat strâns se opreşte întoarcerea sângelui venos către cord şi se lasă şi vină prin arteră sânge în segmentul respectiv de corp.
în cazul în care se puncţionează o venă de pe faţa posterioară a mâinii sau de pe cea anterioară a antebraţului sau a cotului, pentru a crea o turgescenţă mai mare a ei, cerem pacientului să facă mişcări de închidere şi deschidere a pumnului, mişcări prin care musculatura pompează sângele către vene.
cu degetul mare de la mâna stângă se imobilizează pielea la 2 – 4 cm sub locul unde se va face puncţia şi se ţine imobilizat membrul respectiv;
19
seringa la care este adaptat acul sau acul adaptat la perfuzor, se ţine în mâna dreaptă şi se înţeapă pielea şi vena astfel: în primul rând se înţeapă pielea deasupra locului care este fixat de policele stâng, se introduce acul uşor de-a lungul peretelui anterior al venei – câţiva milimetri, oblic, către venă, până când se simte că a fost înţepată vena; se pătrunde în lumenul venei, se "încarcă" vena pe ac şi se continuă înaintarea în lumenul ei încă 2 – 3 cm, având grijă ca acul să nu iasă prin peretele opus.
controlul prezenţei acului în lumenul vasului se face trăgând uşor pistonul seringii. Dacă acul este în lumen, în seringă vine sânge. În cazul în care pacientul are o presiune venoasă mare, sângele poate intra singur în seringă sau în perfuzor.
după ce este sigur faptul că acul este introdus perfect în venă, se desface garoul, se apasă pe piston şi se introduce încet soluţia. Asistenta medicală urmăreşte ca în tot timpul injecţiei sau perfuziei acul să stea corect în venă.
După ce se termină de introdus soluţia, se retrage acul cu un gest scurt şi rapid şi se aplică pe locul puncţiei un tampon de vată îmbibat cu alcool, care se ţine presat pe locul puncţiei un timp cu o bandă de leucoplast.
Pentru cazurile în care se introduc soluţii iritante pentru ţesuturi (seruri clorurate hipertonice, clorură de calciu), introducerea lor trebuie să se facă lent, iar la sfârşitul injecţiei trebuie să se aspire în seringă puţin sânge, pentru a spăla acul de soluţia respectivă şi în felul acesta să nu existe riscul de a rămâne sub piele în timpul extragerii acului, vreo picătură din substanţa iritantă.
Dacă pacientul se perfuzează, se desface clema care compresează tubul de perfuzie şi se lasă să curgă lichidul în ritmul necesar (de regulă, 60 de picături pe minut).
Incidente şi accidente: Defecţiuni tehnice, determinate de un ac neascuţit care sparge vena, sau
pentru că acul a fost greşit manevrat şi a perforat vena, nepătrunzând în lumenul acesteia.
Introducerea de lichid iritant paravenos, care poate determina necroze locale, cu complicaţii mai mult sau mai puţin grave.
Introducerea de aer intravenos, care poate avea ca urmare o embolie gazoasă. Acest incident apare brutal în timpul transfuziei de sânge sau perfuziei de seruri, dacă aerul nu a fost scos din tubul de perfuzie sau transfuzie, înainte de a se introduce sângele sau serurile.
Neridicarea garoului. Introducerea lichidului face să se mărească orificiul prin care a intrat acul, iar lichidul se împrăştie paravenos.
Unele substanţe dau senzaţia de căldură sau dau o înroşire a tegumentelor. De aceea, este bine ca toate soluţiile intravenoase să fie introduse lent şi, în felul acesta, se evită senzaţii neplăcute.
Lipotimiile care pot apărea în timpul injecţiilor intravenoase se previn prin efectuarea injecţiilor numai după ce pacientul a fost aşezat în decubit dorsal.
După injectarea unor substanţe iritante, poate apărea o flebită, al cărei tratament este dificil şi de lungă durată.
20
Un alt incident, de obicei rar, este înţeparea arterei omonime în locul venei. În seringă pătrunde sânge roşu – deschis, sub presiune mare. În acest caz, se scoate acul definitiv, se presează bine locul timp de 1 – 2 minute cu un tampon de vată cu alcool şi se puncţionează în alt loc.
Un incident neplăcut, datorită durerilor pe care le provoacă, este înţeparea unui nerv. În acest caz, acul trebuie retras sub piele şi căutată cu blândeţe şi atenţie vena.
Dacă nu a fost ţinut presat un timp suficient, prin orificiul de puncţionare al venei se poate scurge sânge, ceea ce creează un hematom local care multă vreme dă un aspect neplăcut tegumentului.
3.3.2 ASPIRAŢIA GASTRICĂAspiraţia gastrică = golirea stomacului de conţinut - prin intermediul unui tub
introdus în stomac şi menţinerea stomacului gol, prin efectuarea unor manevre de aspiraţie.
Indicaţii: sindromul de stază gastrică este o indicate maţoră; uzual, este efectuată în următoarele cazuri:
perforat, varice esofagiene sau gastrice)- postoperator (gastrectomie, colecistectomie) ■ Precizare:În afara de aşa-zisă aspiraţie activă, continuă, intubaţia gastrică de evacuare a
conţinutului stomacal are următoarele indicaţii:- obstacol digestiv la nivelul stomacului, duodenului sau pilorului- hemoragie digestivă superioară, cu acumularea unor cantităţi mari de sânge
în stomac- pareza gastrică în cadrul tubului digestiv, de stresEchipament necesar: - cărucior- sonda- nazo-gastrică; se folosesc, de obicei, sonde cu lumen mic,
preferându-se, în ultimul timp, sonde de plastic cu vârf bont şi câteva orificii laterale = sonde Levin cu un singur lumen
În lipsa unor astfel de sonde, ele pot fi improvizate din truse de perfuzie.Orice sondă de aspiraţie gastrică va trebui să aibă notate, înainte de a fi
introdusă, dimensiunile de 50 şi 60 cm de la capătul distal.- materiale pentru protecţia pacientului şi a patului (serveţele, şorţuri, tăviţă
renală, muşama, aleză)- recipient pentru proteza dentară, dacă este cazul- material necesar pentru curăţarea nărilor - la nevoie- lubrifiant - hidrosolubil- seringa de 20 ml- recipient pentru lichidul de aspiraţie
21
- hârtie de turnesol pentru testarea acidităţii- pensa hemostatică - la nevoie- pompa de aspiraţie sau seringa de calibru mai mareEfectuarea manevrei: Înainte de toate, asistenta:- explică pacientului scopul tubaţului, explică manevra, îi câştigă
consimţământul şicooperarea
- asigură izolarea pacientului- asigură pacientului o poziţie cât mai confortabila şi relaxantă, îl
informează asupra duratei intervenţiei- îndepartează proteza dentară - dacă există - într-un recipient etichetat cu
nume- roagă pacientul să-şi sufle nasul, pe rând, fiecare nară sau curaţă nările
dacă este necesar- întreabă pacientul dacă are defect nazal- măsoară, cu aproximaţie, distanţa de la nările pacientului la stomac şi
notează pe tubul nazo-gastric sau măsoară distanţa de la nări la tragus, şi apoi de la nas la extremitatea inferioară a apendeicelui xifoid şi introduce sonda în stomac (vezi tubaţ gastric)
- verifica dacă sonda a aţuns în stomac prin una din următoarele metode:- aspiră conţinutul gastric şi testează aciditatea cu hârtie de turnesol- introduce 20 ml de aer în stomac cu aţutorul unei seringi, în timp ce o a
doua asistentă ascultă abdomenul cu aţutorul unui stetoscop; un vuiet va fi auzit în cazul plasării corecte a sondei în stomac
- securizează sonda la nas sau faţă, cu bandă adezivă- aspiră conţinutul gastric printr-o aspiraţie continuă sau intermitentă, în
funcţie de recomandarea mediculuiDupă suprimarea aspiraţiei gastrice asistenta: - se asigură că, după manevră, pacientul stă confortabil pe cât posibil- îndepartează materialele folosite- înregistrează tehnica efectuată- monitorizează pacientul pentru orice efecte post-manevra şi le raportează
mediculuiB. DE REŢINUT:• Aspiraţia continuă poate fi efectuată: cu aţutorul unei pompe sau prin
introducerea capătului distal al sondei nazo-gastrice într-un recipient aşezat mai ţos decât stomacul pacientului.
• Aspiraţia intermitentă: cu aţutorul unei pompe sau cu aţutorul unei seringi. Între aspiraţii, capătul sondei se închide. Aspiraţia intermitentă este folosită la sondele cu un singur lumen.
• Dacă există suspiciunea unei astupări a sondei, ea va fi permeabilizată prin introducerea unor mici cantităţi de aer sau ser fiziologic (nu se folosesc soluţii hipertone).
• Cantitatea lichidului de stază aspirată din stomac va fi măsurată cu
22
exactitate şi calculată ca pierdere în cadrul bilanţului hidric.• Suprimarea aspiraţiei gastrice se face după o pensare prealabilă de circa 6
ore a sondei de aspiraţie, timp în care nu trebuie să apară semne de intoleranţă gastrică.
• Comunicarea, în special cea verbală, poate fi redusă, o coala de hartie şi un creion, puse la îndemână, pot fi de un real ajutor pentru pacient.
• Promovarea confortului- prevenirea lezării mucoaselor- securizarea sondei, la nas sau la faţă, atunci când aceasta a ajuns în
stomac, de aşa manieră încât aceasta să nu preseze mucoasa nazală; restul sondei se fixează la pat sau la hainele pacientului
- lubrifierea sondei cu lubrifiant solubil în apă- păstrarea umedă a mucoaselor; se pot oferi pacientului bomboane tari ce
trebuie supte şi care stimulează salivaţia- îngrijirea frecventă a cavităţii bucale şi nazale pentru a preveni uscăciunea
lor din cauza prezenţei sondei- eliminarea excesului de secreţii din jurul nărilor şi aplicarea de lubrifiant
hidrosolubil pentru a preveni consolidarea secreţiilor- modificarea frecventă a poziţiei pentru prevenirea presiunii exercitate de
sonda asupra mucoasei faringieneRecipientul de colectare poate fi racordat la următoarele sisteme de
aspiraţie:- aspirator electric- trompa de vid - care aspiră aerul din recipient în funcţie de intensitatea
curentului de apa din reţea. În cazul în care aparatura nu poate fi racordată la reţeaua de apa, vidul necesar se realizează prin diferite mecanisme improvizate pe principiul vaselor comunicante.
23
CAPITOLUL IV
STUDIU DE CAZ
CAZUL IDIAGNOSTIC: OCLUZIE INTESTINALĂ PRIN VOLVULUS SIGMOIDIAN - OPERAT
MANIFESTĂRI DE DEPENDENŢĂDureri vii abdominale, cu caracter colicativ, intermitent, vărsături
alimentare de două zile care de aproximativ 3-4 ore au devenit bilioase, distensie abdominală, clapotaj intestinal, tranzit intestinal absent de patru zile, meteorism abdominal, fatigabilitate, palpitaţii, stare generală alterată, inapetenţă, nelinişte.
Colesterol 180 – 280 mg% 260 mg%Trigliceride 74 – 172 mg% 180 mg%Examen de urină normal normal
- Radiografia pulmonară: hipertensiune pulmonară difuz generalizată; cord cu diametru mărit şi aortă denudată.
- Radiografie abdominală pe gol – imagini hidroaerice nivele multiple, mici, situate în zona centrală a abdomenului.
- Ecografia abdominală: stomac în distensie foarte mare, cu stază importantă, cu mişcări active brasaj.
26
PLAN DE ÎNGRIJIRE
DIAGNOSTIC DE ÎNGRIJIRE
OBIECTIVEINTERVENŢII
EVALUAREROL PROPRIU ROL DELEGAT
Deficit de cunoştinţe privind perioada preoperatorie din cauza limitelor cognitive manifestat prin cunoştinţe insuficiente.
Pacientul să fie informat despre procedurile preoperatorii şi să fie bine pregătit preoperator.
Asigur condiţii corespunzătoare de confort fizic şi psihic.-Prin discuţii, insuflu pacientului încredere în echipa medicală.-Monitorizez funcţiile vitale -Instalez sonda de aspiraţie pentru combaterea stazei gastrice.- Pregătesc pacientul şi materialele, efectuez clisma evacuatorie -Corectarea tulburărilor hidroelectrolitice prin administrarea de soluţii perfuzabile.-Pregătesc pacientul pentru intervenţia chirurgicală: toaletă, ras, pregătirea pielii.-În ziua intervenţiei asigur transportul pacientului în sala de operaţie, şi îl asigur că voi fi alături de el.
Recoltarea produselor de laborator: HLG, uree sanguină, proteinemie, ionogramă, glicemie, timpul de sângerare şi coagulare, timp de protrombină, colesterol.-Administrarea de soluţii perfuzabile pentru menţinerea şi corectarea dezechilibrelor volemice: Sol. Ringer, glucoză 5%-Administrarea unei medicaţii preanestezice, la indicaţia medicului.
-Efectuarea de EKG.
Pacientul a acumulat noi cunoştinţe privind perioada preoperatorie; este bine pregătit preoperator, fizic şi psihic.
27
Posibila alterare a activităţii cardiace datorită intervenţiei chirurgicale manifestată prin TA = 100/70 mmHg, P=94/min, palpitaţii.
Pacientul să prezinte o bună circulaţie.
-Asigur repausul absolut la pat până la intervenţia chirurgicală în poziţie cât mai comodă.-Corectez tulburările hidroelectrolitice conform ionogramei.Monitorizez T.A şi pulsul ori de câte ori este nevoie; în primele două ore după operaţie, din 15 în 15 minute, din 30 în 30 de minute în următoarele şase ore şi din oră în oră pentru următoarele 16 ore, notând datele în foaia de reanimare -Calculez bilanţul ingesta/excreta pe 24 de ore.-Explic pacientului fiecare tehnică pe care o execut pentru a evita stresul.-Ajut pacientul în satisfacerea nevoilor fundamentale pentru a evita oboseala.- Educarea pacientul să evite orice fel de efort (fizic sau psihic).-Educ membrii familiei să nu epuizeze pacientul.
-Administrarea oxigenului.-Supravegherea cu ajutorul monitorului.-Administrarea medicaţiei prescrise de medic: Nitromint precordialPreductal 2 cpr/zi-Efectuarea EKG.
24.01.2011 Pacientul acuză palpitaţii cauzate de efort.Se intervine chirurgical sub anestezie generală. IOT. 25.01.2011Pacientul urmează tratamentul prescris de medic, în urma căruia starea acestuia se menţine stabilă şi în limite normale.26.01.2011Pacientul este monitorizat continuu în scopul prevenirii alterării activităţii cardiace.
28
Alterarea nutriţiei – deficit datorită prezenţei greţurilor şi vărsăturilor manifestată prin inapetenţă.
Pacientul să fie echilibrat hidroelectrolitic.
-Până la intervenţia chirurgicală şi în ziua intervenţiei se asigură repaus alimentar şi hidric absolut.-Monitorizez funcţiile vitale: TA, puls, respiraţie.-Urmăresc tegumentele pentru a evalua gradul de deshidratare.-Corectez tulburările hidroelectrolitice conform ionogramei.-Calculez bilanţul Ingesta/Excreta pe 24 de ore.După intervenţia chirurgicală-Explic importanţa pe care o are alimentaţia şi hidratarea adecvată.-Conştientizez pacientul asupra importanţei regimului alimentar în evoluţia postoperatorie.-După reluarea tranzitului se revine, treptat, la alimentaţia obişnuită.-Prezint alimentele estetic şi în
-Administrarea soluţiilor perfuzabile, la indicaţia medicului:Glucoză 10% 1500 ml +insulină 12 uiSol. Ringer 500 mlSer fiziologic 500 ml- clorură de sodiu 5,8 % 40 ml - clorură de potasiu 7,4 % 20 ml Vit. B1,B6, C500 – 1f, Ca gluconic 1f,Aminosteril 1 fl
24.01.2011Pacientul acuză inapetenţă din cauza vărsăturilor.Pacientul necesită alimentare şi hidratare parenterală.25.01.2011 Postoperator în pacientul este alimentat şi hidratat exclusiv pe cale parenterală.27.01.2011Pacientul a suferit intervenţia chirurgicală, deci alimentaţia devine una de cruţare. După reluarea tranzitului intestinal, alimentaţia se reia treptat, începând de la cantităţi mici de lichide, apoi alimente semilichide şi alimente uşor digerabile (supe, piureuri).
29
veselă foarte curată, însoţite de amabilitate şi bunăvoinţă.
Eliminare inadecvată din cauza sindromului ocluziv manifestată prin vărsături bilioase
Combaterea vărsăturilor.
-Asigur repaus fizic şi alimentar.-Aerisesc încăperea.-Instalez o sondă de aspiraţie nazogastrică pentru combaterea stazei.-Pentru a accepta sonda, educ pacientul să folosească tehnici de relaxare, îl învăţ să inspire profund.-Monitorizez funcţiile vitale;-Calculez bilanţul ingesta/excreta pe 24 de ore.-Liniştesc pacientul din punct de vedere psihic.-Evaluez efectul medicaţiei prescrise de medic.După intervenţia chirurgicală:-Încep rehidratarea orală cu cantităţi mici de lichide şi conform indicaţiei medicului. -asigur reluarea alimentaţiei începând cu cantităţi mici de lichide, continuând cu semilichide şi semisolide
Administrez: Metoclopramid 3f/zi i.m -Hidratare parenterală Glucoză 10% 1500 ml +insulină 12 uiSol. Ringer 500 mlSer fiziologic 500 ml- clorura de sodiu 5,8 % 40 ml - clorura de potasiu 7,4 % 20 ml Vit. B1,B6, C500 – 1f, Ca gluconic 1f,Aminosteril 1 fl
24.01.2011Pacientul prezintă vărsături bilioasePacientul este hrănit parenteral pentru reechilibrare hidroelectrolitică.Pacientul a suferit intervenţia chirurgicală, în urma căreia are repaus alimentar şi hidric absolut.25.01.2011Pacientului i se administrează mici cantităţi de lichide.26.01.2011După reluarea tranzitului alimentar, alimentaţia revine la normal, treptat introducându-se alimente uşor digerabile.
Eliminare intestinală inadecvată din cauza sindromului ocluziv manifestată prin oprirea tranzitului intestinal.
Pacientul să prezinte tranzit intestinal în limite fiziologice.
-Asigur repausul la pat.-Pregătesc materialele necesare pentru efectuarea clismei.-Protejez pacientul cu paravan şi-l conving cu tact şi blândeţe să accepte efectuarea tehnicii, importanţa clismei în conduita terapeutică. -Conştientizez pacientul în legătură cu importanţa efectuării clismei.-Servesc pacientul cu bazinet.-Curăţ şi usuc regiunea anală după clismă.-Hidratez pacientul pe cale parenterală.
Efectuarea clismei evacuatorii.
24.01.2011Pacientul a eliminat numai apa, fără a prezenta scaun sau emisie de gaze.
Posibila eliminare inadecvată urinară şi intestinală din cauza parezei postoperatorii manifestată prin glob vezical,
Pacientul să prezinte micţiuni fiziologice şi tranzit intestinal fiziologic
- la 6 ore de la intervenţie verific prezenţa globului vezical ( vezica în stare de distensie ) la indicaţia medicului se practică sondajul vezical. Înainte însă am folosit şi acţiuni specifice: lăsarea robinetului de la chiuvetă să curgă, fluieratul unei melodii, căldură suprasimfizar.
Sondaj vezical cu sonda FoleyAm administrat miostin 1 f la 12 ore
24.01.2011Diureză – 1800 ml
25.01.2011 Se suprimă sonda urinarăPacientul urinează spontan.Diureză – 2600 mlEmisie spontană de gaze
31
constipaţie - educ pacientul asupra factorilor care favorizează reluarea tranzitului.
26.01.2011 Pacientul prezintă scaun spontan
Alterarea mobilităţii din cauza intoleranţei la efort manifestată prin fatigabilitate
Creşterea gradului de independenţă a pacientului.
-Asigur repausul absolut la pat până la intervenţia chirurgicală în poziţie cât mai comodă.-Evaluez gradul de imobilitate şi independenţă al pacientului.După intervenţie:-Asigur repausul la pat în poziţie Fowler.-Elaborez împreună cu pacientul un program adecvat de mobilizare.-Monitorizez toleranţa la efort (puls, tensiune, respiraţie).-Administrez un antialgic înainte de mobilizare.-Încurajez pacientul să se mişte în pat, să se întoarcă singur de pe o parte pe alta, să-şi mişte picioarele, mâinile, să se ridice în poziţie semişezând pentru a pregăti sculatul din pat precoce, în prima zi după operaţie, -Explic pacientului avantajele mobilizării precoce asupra procesului de vindecare.
- Colaborarea cu infirmiera, cu membrii familiei.- Colaborarea cu un kinetoterapeut.- Administrarea de antialgice, înainte de mobilizare, la indicaţia medicului: Algocalmin 1 f i.m
24.01.2011 Pacientul prezintă dificultate în mobilizare datorită fatigabilităţii accentuate.25.01.2011Pacientului i se asigură repausul la pat pentru evitarea epuizării fizice.26.01.2011Prin stabilirea unui program de mobilizare, pacientul face mişcări active, fiind susţinut de personalul medical.
32
-Solicit colaborarea membrilor familiei pentru sprijinirea pacientului la mobilizare.
Perturbarea somnului datorită durerii şi anxietăţii manifestată prin treziri frecvente, nelinişte.
Refacerea calităţii şi cantităţii somnului.
-Asigur confortului fizic şi psihic a pacientului. -Înlătur factorii de iritaţie fizică şi fonică, asigurând un mediu liniştit.-Asigur o poziţie adecvată, care să nu cauzeze durere.-Aplicarea unor tehnici de relaxare (un pahar de lapte călduţ înainte de culcare, meloterapie, masaje relaxante).
Administrarea, la indicaţia medicului:Diazepam 1 f searaAlgocalmin 1f i.m
24.01.2011.Pacientul s-a trezit de multe ori în cursul nopţii.25.01.2011Pacientul nu prezintă somn odihnitor din cauza durerilor.26.01.2011Obiectiv realizat.
Hipertermia din cauza sindromului ocluziv, a intervenţiei chirurgicale manifestată prin subfebrilitate
Combaterea hipertermiei
- Asigur condiţii optime de confort, un mediu ambiant cu temperatură 20-22°C, umiditate, fără curenţi de aer,- Măsor temperatura corpului de două ori pe zi sau la nevoie şi o notez în FT,- Asigur o hidratare corespunzătoare parenterală şi orală.- Calculez bilanţul hidric pe 24 de ore,
- Administrarea, la indicaţia medicului: - Augmentin 1 gr. La 8 ore, i.v. - Gentamicină 1 f la 12 ore - Metronidazol 1 fl la 12 oreAlgocalmin la nevoie
24.01.2011.T seara – 37,9°C T dim – 37,5°C25.01.2011T seara – 37,6°C T dim – 37,2°C26.01.2011Obiectiv realizat.
33
- Asigur îmbrăcăminte lejeră, din bumbac.
Deficit de autoîngrijire din cauza intoleranţei la efort manifestat prin dificultatea de a respecta prescripţiile de igienă.
Pacientul să prezinte tegumente şi mucoase curate.
-Evaluez capacitatea pacientului de a se autoîngriji şi apreciez deficitele de autoîngrijire. -Evaluez gradul de igienă al pacientului şi evaluez obiceiurile privind igiena personală. -Ajut pacientul în menţinerea unei igiene adecvate.-Monitorizez toleranţa la efort (temperatură, TA,puls).-Evit oboseala în timpul efectuării igienei.-Sprijin pacientul să participe după puterile sale la efectuarea toaletei proprii. -Ajut pacientul în satisfacerea celorlalte nevoi fundamentale. -Educ pacientul şi familia acestuia în ceea ce priveşte importanţa îngrijirilor de igienă în evoluţia favorabilă a afecţiunii. -Felicit pacientul pentru
Colaborarea cu familia, cu infirmiera.
Pacientul a prezentat pe perioada spitalizării tegumente şi mucoase curate şi integre.
34
progresele făcute. Durerea legată de sindromul ocluziv, intervenţia chirurgicală manifestată prin dureri vii abdominale.
Combaterea durerii.
-Evaluarea caracteristicile durerii: localizare, intensitate, durată, frecvenţă.-Plasez pacientul în poziţie antalgică.-Evaluez efectul medicaţiei prescrise de medic.-Învăţ pacientul tehnici de relaxare.-Liniştesc pacientul şi îl încurajez să-şi exprime emoţiile şi sentimentele în legătură cu starea sa.După intervenţie-Plasarea pacientului în poziţie adecvată (Fowler).-Recomand semnalarea durerii încă de la apariţie.-Determin pacientul să practice o respiraţie abdominală 5-10 minute după administrarea medicaţiei analgezice.-Administrez analgezicul cu 20 – 30 de minute înainte de mobilizare.-Evaluez efectul acestuia.
Administrarea, la indicaţia medicului:Algocalmin 1f i.vPiafen 1 f la nevoieNo-spa 1 f la nevoieMialgin postoperator i.v
24.01.2011Durerea se reduce în intensitatea dar persistă ca o jenă, după administrarea analgezicelor.Pacientul necesită calmante după operaţie.25.01.2011Pacientul prezintă dureri după mobilizare. 26.01.2011Pacientului i se administrează calmante la nevoie.
35
Risc de complicaţii datorită drenajului peritoneal, a plăgii operatorii, a mediului spitalicesc.
Pacientul să se vindece fără complicaţii.
-Asigur un climat de linişte şi securitate.-Folosesc tehnicile aseptice la recoltări de analize şi tratament.-Menţin un circuit închis cu pungi pentru drenajul peritoneal, efectuarea pansamentului cu respectarea condiţiilor de asepsie.- Notez aspectul şi cantitatea pierderilor pentru fiecare dren în parte.-Educ pacientul ca în caz de tuse, strănut, vărsături să comprime plaga operatorie cu mâna în timpul acestor acte..-Institui sonda vezicală pentru monitorizarea diurezei.-Îndrum pacientul să consume lichide şi să se alimenteze corespunzător, să se mobilizeze precoce pentru favorizarea tranzitului intestinal.-Monitorizez funcţiile vitale şi vegetative.
- Pansament aseptic - Administrarea, la indicaţia medicului: - Augmentin 1 gr. La 8 ore, i.v. - Gentamicină 1 f la 12 ore - Metronidazol 1 fl la 12 ore
Urmând regulile de asepsie necesare administrării tratamentului, recoltărilor şi efectuării pansamentelor, pacientul a evoluat favorabil, pacientul s-a vindecat fără complicaţii.
36
-Calculez bilanţul hidric pe zi Anxietate din cauza lipsei de informare manifestată prin teamă, nelinişte.
Pacientul să fie echilibrat psihic.
-Evaluez nivelul de anxietate.-Sprijin pacientul să descopere sursele de anxietate.-Încurajez pacientul să gândească pozitiv.-Folosesc unele metode de relaxare.-Identific cu pacientul cauza anxietăţii - teama de moarte.-Ajut pacientul să-şi recunoască anxietatea.-Asigur un climat de calm şi securitate.-Diminuez stimulii auditivi şi vizuali.-Răspund la întrebările pacientului cu amabilitate şi bunăvoinţă.-Furnizez explicaţii clare asupra îngrijirilor programate.-Explicarea tuturor procedurilor, a tratamentelor administrate într-un mod calm, folosind cuvinte accesibile (pregătirea psihică a pacientului).
Psihoterapia pacientului. Pacientul este anxios încă de la contactul cu mediul spitalicesc. Printr-o colaborare strânsă cu acesta, şi-a recunoscut temerile şi sursele de anxietate şi, astfel, prin discuţii convingătoare, pacientul a asimilat informaţiile necesare înţelegerii tratamentului instituit.
37
Deficit de cunoştinţe privind boala autoîngrijirea la domiciliu.
Acumularea de noi cunoştinţe.
-Explorez nivelul de cunoştinţe al pacientului privind boala.-Stimulez dorinţa de cunoaştere.-Educ pacientul şi familia privind :- limitarea eforturilor fizice şi psihice una - două săptămâni, apoi reluarea eforturilor fizice treptat până ajunge la normal.- va anunţa medicul dacă are febră sau tulburări de tranzit intestinal.-educ pacientul asupra respectarii dietei (mese mici şi frecvente), în funcţie de toleranţa digestivă.-dieta va cuprinde alimente şi preparate uşor digerabile, care să asigure un aport suficient de glucide şi un aport suficient de aminoacizi necesari regenerării celulare.-va respecta un orar al meselor – trei mese principale pe zi şi două gustări între
Colaborarea cu familia. Pacientul a fost informat cu privire la conduita pe care trebuie să o deţină la domiciliu. Acesta s-a arăta interesat de aspectele care privesc vindecarea totală şi, astfel, a acumulat cunoştinţele necesare.
38
mese – fructe-va reveni la control
39
EVALUARE FINALĂ
Pacient în vârstă de 76 de ani, s-a internat de urgenţă pe data de 24.01.2011, cu următoarele manifestări de dependenţă: dureri vii abdominale, cu caracter, intermitent, vărsături alimentare de două zile care de aproximativ 3-4 ore au devenit bilioase, distensie abdominală, clapotaj intestinal, fatigabilitate, palpitaţii, stare generală alterată, nelinişte.
În urma examenelor clinice şi paraclinice (HLG completă, VSH, TS,TC, uree, glicemie, bilirubină, timp Quick, fibrinogen, IP, ionogramă, colesterol, trigiceride, electroforeză, TS, TC, grup sg+Rh, Ex. urină, Ecografie abdominală, Rx. pulmonar, Rgf. abdominală pe gol, EKG) s-a stabilit diagnosticul: Ocluzie intestinală prin volvulus mezenterial.
Pentru problemele de dependenţă pe care pacientul le prezintă s-au stabilit obiectivele de îngrijire şi intervenţiile necesare conduitei de urgenţă.
Obiectivele propuse pentru actualele probleme de dependenţă au fost realizate şi pacientul a fost pregătit fizic şi psihic în vederea intervenţiei chirurgicale. S-a intervenit chirurgical în data de 24.01.2011, practicându-se devolvulare, dezinvaginare.
Atât intra- cât şi postoperator în secţia de ATI, nu au intervenit complicaţii şi pacientul a fost transferat în secţia de chirurgie în data de 27.01.2011 cu următoarele probleme de dependenţă: afebril, durere la nivelul plăgii operatorii, integritate tegumentară afectată, alimentaţie deficitară, tranzit intestinal reluat, poziţie antalgică, insomnie, anxietate.
În urma intervenţiilor cu rol propriu şi delegat, a tratamentului administrat (glucoză 10% -1000 ml + insulină 8 ui, soluţie Ringer 500 ml,ser fiziologic- 500 ml, Metoclopramid 3 f/zi 1 fiolă i.v., Augmentin 3 grame/zi, Algocalmin 3f/zi, Piafen 3f/zi) obiectivele propuse pentru problemele de dependenţă au fost rezolvate.
Astfel că, în data de 01.02.2011 pacientul prezintă stare generală bună, afebrilă, tranzit intestinal prezent, micţiuni fiziologice, mişcare şi postură adecvată, somn fiziologic odihnitor, echilibrat psihic şi fără complicaţii postoperatorii.
Pacientul s-a externat cu următoarele recomandări: va respecta un orar al meselor – trei mese principale pe zi şi două gustări
între mese – fructe; dieta va cuprinde alimente şi preparate uşor digerabile, care să asigure un aport suficient de glucide şi un aport suficient de aminoacizi necesari regenerării celulare;
va mânca 4–5 mese pe zi (se recomandă mese mici şi fracţionate); după mesele principale va sta culcat aproximativ ½ oră; consumul de lichide cel puţin 2 l pe zi; respectarea tratamentului medicamentos prescris de medic; revenirea la control clinic şi biologic peste 30 zile.
