+ All Categories
Home > Documents > Referat Expertize

Referat Expertize

Date post: 06-Dec-2014
Category:
Upload: liliana-caras
View: 209 times
Download: 9 times
Share this document with a friend
35
UNIVERSITATEA MIHAIL KOGĂLNICEANU IAŞI FACULTATEA DE DREPT MASTER – ŞTIINŢE PENALE ŞI CRIMINALISTICĂ Expertizele în procesul penal Coordonator ştiinţific: Lector .dr COVALCIUC MIHAI Masterand: 1
Transcript
Page 1: Referat Expertize

UNIVERSITATEA MIHAIL KOGĂLNICEANU IAŞI

FACULTATEA DE DREPT

MASTER – ŞTIINŢE PENALE ŞI CRIMINALISTICĂ

Expertizele în procesul penal

Coordonator ştiinţific:

Lector .dr COVALCIUC MIHAI

Masterand:

1

Page 2: Referat Expertize

CUPRINS

1. Noţiune, obiect şi importanţă2. Caracterul expertizelor3. Evoluţia expertizei judiciare în România4. Asemănări şi deosebiri între expertize şi constatări tehnico- ştiinţifice5. Felurile expertizei6. Reguli generale şi speciale ce trebuie respectate cu prilejul

dispunerii expertizelor7. Valoarea probantă a expertizelor8. Concluzii

1.Noţiune, obiect, scop şi importanţă

2

Page 3: Referat Expertize

Aflarea adevărului în unele cauze penale presupune cunoaşterea şi rezolvarea unor probleme de strictă specialitate, motiv pentru care se recurge la cunoştinţele unui expert.

În această privinţă, art. 116 Cod procedură penală, prevede că atunci când pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei, în vederea aflării adevărului sunt necesare cunoştinţele unui expert, organul de urmărire penală ori instanţa de judecată dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei expertize.

Expertul este persoana fizică având cunoştinţe de specialitate într-un anumit domeniu al ştiinţei, tehnicii sau artei, abilitată special în această calitate, chemată în procesul penal pentru lămurirea chestiunilor care necesită astfel de cunoştinţe.

Noţiunea de expertiză, precum şi cea de expert, denumire dată persoanei desemnate cu efectuarea acesteia îşi au originea în limba latină unde experior înseamnă a încerca, a dovedi, iar expertus: cel care are experienţă, care încearcă sau care a probat.

În literatura juridică din ţara noastră cât şi din alte ţări, s-au formulat diferite definiţii ale expertizei ca mijloc de probă, dar în ultima analiză expertiza poate fi denumita ca: activitatea de cercetare a unor împrejurări de fapt, necesare stabilirii adevărului obiectiv în cauza supusă soluţionării de către un expert, prin cunoştinţe specifice fiecărei specialităţi, activitate desfăşurată la cererea organului judiciar în situaţia în care acesta nu poate singur să lămurească respectiva împrejurare de fapt.1

Obiectul expertizei îl constituie lămurirea unor împrejurări de fapt a căror cunoaştere reclamă o competenţă specială (ştiinţifică, tehnică, artistică). Asupra acestor împrejurări de fapt vor purta cercetările expertului şi tot cu privire la ele expertul va formula concluzii motivate ştiinţific2. Totuşi, folosirea expertizelor ca mijloc de probă în procesul penal este limitată, în sensul că nu se poate dispune efectuarea expertizelor pentru orice problemă care cere o lămurire suplimentară, ci doar pentru dovedirea împrejurărilor de fapt.

Aşadar, obiectul expertizei îl poate forma numai clarificarea unor împrejurări de fapt ale cauzei şi, mai mult decât atât, numai a acelor împrejurări de fapt pentru a căror lămurire sunt necesare cunoştinţe de o anumită specialitate (medicină, biologie, contabilitate, pictură, tehnică etc.).

Pornind de la definiţia dată expertizei, în raport cu situaţiile concrete ce reclamă folosirea acesteia în procesul penal, printre scopurile sale se înscriu următoarele:

- identificarea făptuitorului- stabilirea stării infractorului, în situaţia în care, de exemplu, se constată că acesta a

avut aptitudinea biologică de a săvârşi o infracţiune la viaţa sexuală sau că este responsabil din punct de vedere psihic pentru faptele comise

- determinarea compoziţiei şi calităţii unei anumite substanţe, de multe ori decisivă în dovedirea existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei celui cercetat

- evaluarea forţei probante a unui mijloc de probă deja administrat în cauză- stabilirea cauzelor şi a mecanismului de producere a unor evenimente- clarificarea contrazicerilor care există între două sau mai multe mijloace de probă

administrate, cu privire la acelaşi aspect al cauzei- evidenţierea realităţii şi legalităţii operaţiunilor contabile şi de gestiune, întinderea

prejudiciului cauzat prin fapta generatoare de pagube, persoanele răspunzătoare din punct de vedere material de situaţia creată

- stabilirea faptului că cel în cauză suferă de o boală care îl pune în imposibilitatea de a suporta regimul de detenţie, etc 3.

1 Radu Constantin, Pompil Drăghici, Mircea Ioniţă , Expertizele, mijloc de probă în procesul penal, Editura Tehnică, Bucureşti, 2000, pag.242 Emil Mihuleac, Expertiza judiciară, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1971, pag.1423 Vasile Bercheşan, Cercetarea penală, Îndrumar complet de cercetare penală, editia a doua revăzută şi adăugită, Ed.Icar, Bucuresti, 2005, cit.pag.225-226

3

Page 4: Referat Expertize

În condiţiile evoluţiei ştiinţei şi tehnicii, expertiza oferă posibilitatea specialiştilor din diverse ramuri de activitate de a se pronunţa asupra celor mai diferite probleme pe care le ridică anumite cauze penale. Importanţa expertizei sporeşte odată cu noile cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii aplicate în activitatea judiciară, probaţiunea întemeindu-se pe date ştiinţifice, cu caracter obiectiv, faţă de relatările unor persoane – părţi sau martori – influenţate de subiectivism.

Sub acest aspect, în mod corect, s-a subliniat în literatura de specialitate că nu li se poate cere organelor de urmărire penală şi judecătorilor să posede cunoştinţe de specialitate în toate domeniile ştiinţei, tehnicii sau artei, pentru a lămuri personal chestiunile care solicită asemenea noţiuni să fie făcută de o persoană care nu are calitate judiciară oficială, întrucât concluziile acestor persoane pot constitui doar argumente în susţinerea unei soluţii.

2. Caracterul expertizelor

2.1. Regula De regulă, expertiza este facultativă. Organul judiciar apreciază dacă într-o cauză este necesară efectuarea unei expertize.

Ea se dispune fie la cererea părţilor interesate ( în faza de judecată ) şi a procurorului, fie din oficiu, de către organele judiciare când acestea socotesc că sunt necesare cunoştinţele unui expert pentru lămurirea anumitor aspecte ale cauzei penale.

2.2 ExcepţiaÎn mod excepţional, atunci când legea prevede expres, expertiza este obligatorie.Expertiza este obligatorie în următoarele cazuri:

a) În cazul infracţiunii de omor deosebit de grav ( art. 117 alin. 1 Cod procedură penală );

b) Atunci când organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are îndoială asupra stării psihice a învinuitului sau inculpatului. Acest caz există când starea psihica rezultă din antecedentele medicale. De pildă, este obligatorie efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice atunci când există acte medicale din care rezultă că inculpatul a suferit în trecut boli psihice grave. În ipostaza în care nu există elemente care să determine o asemenea îndoială cu privire la starea psihică a inculpatului, nu este obligatorie efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice.4

c) Pentru a se stabili cauzele morţii, dacă nu s-a întocmit un raport medico-legal;d) Pentru a se stabili dacă sunt întrunite condiţiile cerute de lege pentru

infracţiunea de pruncucidere (art.177 Cod penal);e) Pentru a se constata boala gravă de care suferă inculpatul în vederea suspendării

urmăririi penale sau a judecăţii (art. 239, 303 Cod procedură penală);f) Pentru a se stabili boala gravă a condamnatului în vederea amânării sau

întreruperii executării pedepsei (art.453, 455 Cod procedură penală). În primele două cazuri se efectuează o expertiză psihiatrică obligatorie într-o instituţie

sanitară de specialitate. Internarea persoanei expertizate se dispune de organul de cercetare penală cu aprobarea procurorului sau de instanţă. Dispoziţia de internare este executorie şi în caz de opunere se aduce la îndeplinire prin intermediul organelor de poliţie.5

4Gheorghiţă Mateuţ, Procedură penală, Vol.II,Ed.Fundaţiei Chemarea Iasi, 1994, cit.pag.1865 Nicolae Volonciu, Tratat de procedura penală, partea generală, Vol.I, Editura Paideia, 1996, pag. 378

4

Page 5: Referat Expertize

3. Evoluţia expertizei judiciare în România

Expertiza judiciară, în ţara noastră, a fost reglementată în documente edificatoare din vechiul drept românesc, cum sunt Codul lui Ipsilanti, Legiuirea lui Caragea şi Codul Calimah.

Din documentele vremii rezultă că experţii aveau o credibilitate mai mare decât mărturiile, aşa cum reiese şi din prevederea potrivit căreia”în situaţia în care unii experţi afirmă şi alţii neagă, vor fi crezuţi cei mai mulţi şi cei mai buni, destoinici, iar dacă sunt egali se va recurge la probe”.6

Prima expertiză oficială s-a efectuat în anul 1823, de către Atanasie Bekeri, într-un caz de moarte prin hemoragie cerebrală, suspectată de intoxicaţie criminală cu sublimat.7

În privinţa expertizei criminalistice, Legea nr. 498/1946 reglementează pentru prima dată expertiza scrisului, prin constituirea primului corp de experţi grafici. Cu toate acestea, legea a fost abrogată, în mod nejustificat, prin Decretul nr. 472/1957.

În anul 1969, prin Legea nr. 43, cu modificările ulterioare, s-a realizat o reglementare unitară a expertizei criminalistice.

În Codul de procedură penală editat în anul 1936 şi intrat în vigoare în anul 1937, legiutorul a reglementat în mod amănunţit condiţiile şi modul de numire e exerţilor cât şi drepturile şi obligaţiile lor.8

Mai subliniem faptul că, prin modificările şi completările aduse Codului de procedură penală prin Legea nr. 141/1996 s-a creat oficial posibilitatea utilizării expertizei vocii şi vorbirii, gen de expertiză ale cărei baze au fost puse în România încă din anii’ 70.9

4. Asemănări şi deosebiri între expertize şi constatări tehnico-ştiinţifice

Constatarea tehnico-ştiinţifică se înscrie printre mijloacele de probă specifice procedurii penale. Este un mijloc ştiinţific de probă specific legislaţiei procesuale penale româneşti, nefiind cunoscut sub această denumire în alte legislaţii Potrivit prevederilor art. 112 Cod Procedură penală, constatarea tehnico-ştiinţifică are un caracter de urgenţă, valorificarea ştiinţifică a urmelor fiind impusă în primul rând de nevoia aflării adevărului, dar şi de existenţa pericolului dispariţiei unor mijloace materiale de probă sau de schimbarea unor condiţii. În astfel de cazuri urgente se impune lămurirea fără întârziere a faptelor sau împrejurărilor cauzei, organul de urmărire penală având posibilitatea să folosească cunoştinţele unui specialist sau technician, dispunând fie din oficiu, fie la cerere, efectuarea unei constatări tehnico-ştiintifice asupra materialelor şi datelor pe care le pune la dispoziţie sau le indică specialistul.

De regulă, constatarea tehnico-ştiinţifică este efectuată de către specialişti (criminalişti) care funcţionează în cadrul ori pe lângă instituţia de care aparţine organul de cercetare penală sau organul de urmărire penală, fără ca aceştia să-şi însuşească atribuţii de urmărire penală

4.1 Asemănări- atât constatarea tehnico-ştiinţifica cât şi expertiza sunt efectuate de persoane cu

pregătire de specialitate într-un anumit domeniu al ştiinţei sau tehnicii;- ambele aduc o contribuţie însemnată la realizarea scopului procesului penal:

aflarea adevărului şi tragerea la răspunderea penală a făptuitorului;

6 Radu Constantin, Pompil Drăghici, Mircea Ioniţă , Expertizele, mijloc de probă în procesul penal, Editura Tehnică, Bucureşti, 2000, pag. 227 Emil Mihuleac, Expertiza judiciară, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1971, pag. 1318 ibidem9 Radu Constantin, Pompil Drăghici, Mircea Ioniţă, op. cit., pag. 22

5

Page 6: Referat Expertize

- obiectul lor este fixat de organele judiciare – atât operaţiile şi concluziile la care ajung specialistul cât şi expertul, se materializează într-un raport de expertiză, respective de constatare tehnico-ştiinţifică, pentru care chiar dacă legea nu prevede condiţiile de fond şi formă, practica judiciară merge pe linia asimilării acestuia raportului de expertiză10;

- atât constatarea tehnico-ştiinţifică cât şi expertiza constituie mijloace de probă de sine stătătoare.

Dar pe fondul acestor elemente comune celor două mijloace de probă, examenul comparativ al dipoziţiilor legale care le reglementează pune în evidenţă, totodată suficiente elemente de diferenţiere care le conferă individualitate şi finalitate proprii.

4.2. Deosebiri- constatările tehnico-ştiinţifice se fac de urgenţă, adică într-un moment foarte

apropiat săvârşirii infracţiunii, cerinţă pe care nu o întâlnim în cazul expertizelor;- constatările tehnico ştiinţifice pot fi dispuse numai în faza de urmărire penală,

pe când expertizele pot fi efectuate şi în faza de judecată;- spre deosebire de constatarea tehnico-ştiinţifică, la efectuarea expertizei poate

participa, alături de expertul numit de organele judiciare şi un expert recomandat de părţi;- dacă efectuarea expertizei presupune cunoaşterea şi chemarea părţilor,

aducerea la cunoştinţa acestora a obiectului expertizei, a întrebărilor la care trebuie să răspundă expertul, la efectuarea constatării părţile nu participă în nici un fel11. Faptul îşi găseşte o îndoită explicaţie. Astfel, când constatarea tehnico-ştiinţifică s-a dispus înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale în cauză, din moment ce raportul juridic procesual penal fundamental nu s-a constituit, nu există nici părţi. Când constatarea tehnico-ştiinţifică se dispune după punerea în mişcare a acţiunii penale, chemarea părţilor la efectuarea acesteia ar contravine însăşi naturii, destinaţiei ei. Într-adevăr, din moment ce constatarea tehnico-ştiinţifică este dictată tocmai de necesitatea înlăturării primejdiei dispariţiei unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt şi este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, fixarea unui termen, chemarea părţilor ar zădărnici finalitatea urmărită.

- când refacerea sau completarea constatării tehnico-ştiinţifice ori medico-legale este dispusă de instanţa de judecata, raportul se trimite procurorului, pentru ca acesta să ia măsuri în vederea completării sau refacerii lui, iar (art. 124 Cpp)"când organul de urmărire penală sau instanţa de judecată constată, la cerere sau din oficiu, că expertiza nu este completă, dispune efectuarea unui supliment de expertiză, fie de către acelaşi expert, fie de către altul"12.

5. Felurile expertizei

După chestiunea ce trebuie lămurită, expertizele se împart în mai multe categorii, unele având o reglementare proprie, altele intrând în categoria expertizelor tehnice sau criminalistice.

Trebuie subliniat faptul că prin apariţia unor ramuri noi ale ştiinţei şi descoperirea unor procedee noi tehnico-ştiinţifice, apar tot atâtea posibilităţi de a se recurge la expertize.

Cele mai folosite sunt: expertizele criminalistice, medico-legale, tehnice, contabile, de artă etc.

1. Expertiza criminalistică

10 Aurel Ciopraga, Criminalistica. Tratat de tactică, Editura Gama, Iaşi, 1996, pag. 44611 Aurel Ciopraga, op. cit., pag. 44712 Radu Constantin, Pompil Drăghici, Mircea Ioniţă, op. cit. ,pag. 268

6

Page 7: Referat Expertize

Reprezintă o cercetare ştiinţifică a probelor materiale, destinată identificării persoanelor, obiectelor, substanţelor şi fenomenelor aflate în legătură cauzală cu fapta, stabilirii anumitor proprietăţi ale acestora, precum şi a unor eventuale modificări de formă, conţinut sau structură13. Ea reprezintă, alături de expertiza medico-legală, contabilă şi tehnică, unul din cele mai importante mijloace de probă puse la dispoziţia organelor judiciare. Expertiza criminalistică are largi aplicaţii în procesul penal, dar se utilizează şi în procesul civil.

Cerinţa esenţială, de ordin deontologic, în efectuarea expertizelor criminalistice, ca şi a oricărei alte expertize judiciare o reprezintă corectitudinea şi probitatea profesională. Considerăm necesară o asemenea subliniere, deoarece prin rezonanţa lor în procesul judiciar – deşi nu au o valoare probantă superioară altor mijloace de probă – concluziile expertizelor criminalistice pot influenţa pozitiv sau negativ soluţiile pronunţate de către instanţele de judecată.

Alte principii de bază, menite să guverneze întreaga activitate de investigare tehnico-ştiinţifică criminalistică, constau în operativitatea şi limitarea strictă la obiectul indicat prin actul de dispunere a expertizei.

Faţă de cerinţele evidenţiate anterior, să vedem care sunt fazele importante în efectuarea unei expertize criminalistice. Experienţa practică bogată, existentă în materie, a permis autorilor de specialitate să ajungă la concluzia că expertiza criminalistică parcurge în esenţă, trei etape sau momente principale, constând din:

a) cunoaşterea obiectului şi materialelor expertizei;b) examinarea separată a fiecărei categorii de materiale;c) compararea elementelor caracteristice, în vederea identificării.

a) Cunoaşterea obiectului expertizei este prima etapă, în care specialistul procedează la studierea actului de dispunere a lucrării, precum şi a materialelor de cercetat, în scopul stabilirii concordanţei dintre indicaţiile şi datele conţinute în ordonanţă sau în încheiere şi obiectele primite.

Totodată expertul va stabili dacă materialul corespunde din punct de vedere calitativ şi cantitativ şi, dacă a fost manipulat, păstrat şi expediat în condiţii corespunzătoare. El poate desigur, să ceară eventuale lămuriri suplimentare din partea organului judiciar, care poate încuviinţa şi darea de explicaţii de către părţi.

b) În cea de-a doua etapă, care constă în examinarea separată a fiecărui obiect, având ca scop sesizarea particularităţilor sau elementelor sale caracteristice, obiectele trebuie să fie reţinute şi, dacă este posibil, fixate prin fotografiere. Examinarea are în vedere atât urmele sau obiectele în litigiu, cât şi modele de comparaţie, expertul fiind interesat să surprindă suficiente caracteristici pe baza cărora să poată stabili identitatea sau neidentitatea persoanei sau obiectului inclus în sfera cercetării. Amintim că, importantă pentru identificare este, în principal calitatea caracteristicilor şi, numai în subsidiar, cantitatea acestora.

c) Examinarea comparativă a caracteristicilor reflectate sau conţinute în urma ridicată de la locul faptei, cu caracteristicile modelelor de comparaţie create experimental cu obiectele incluse în sfera cercetării, în vederea stabilirii coincidenţei sau divergenţelor existente între acestea14.

În cadrul expertizei criminalistice pot fi enumerate exemplificativ: expertiza grafică şi tehnică a documentelor, expertiza dactiloscopică, expertiza traseologică, expertiza balistică judiciară, expertiza fizico-chimică a probelor materiale, expertiza criminalistică în accidentele de trafic, expertiza criminalistică în explozii şi incendii, expertiza vocii şi vorbirii, expertiza fotografiilor şi a înregistrărilor video, expertiza pentru detecţia comportamentului simulat (poligraf).

13 Emilian Stancu, op.cit., pag. 4914 Aurel Ciopraga, op. cit., pag. 442

7

Page 8: Referat Expertize

În continuare vom prezenta în mod succint pe cele mai importante dintre acestea:a) Expertiza dactiloscopică – are ca obiect de cercetare caracteristicile reliefului papilar

al omului, imprimate pe obiectele din lumea înconjurătoare, în vederea identificării sale, pentru stabilirea adevărului în cauzele penale. În prezent, posibilităţile ştiinţifice oferite de expertizele dactiloscopice, în examinarea impresiunilor digitale sunt multiple. Trebuie făcută însă diferenţă între cazul în care expertului i se prezintă numai urma sau i se prezintă şi modelele de comparaţie. Astfel, dacă expertului i se prezintă numai urma (eventual obiectul purtător de urmă) ridicată la faţa locului acesta are posibilitatea să stabilească, printre altele, de la ce mână provine (dreapta sau stânga), regiunea palmei sau degetul care a format-o, din ce tip sau varietate de desen papilar face parte, în ce mod s-a format, care este vechimea urmei şi dacă aceasta conţine elemente de identificare15.

În cazul în care expertului i se prezintă şi impresiunile digitale luate persoanei suspecte, ori cele existente în cartoteca dactiloscopică, se poate stabili, pe baza punctelor coincidente, dacă urma şi impresiunea sunt formate de acelaşi deget, aşadar, de aceeaşi persoană.

Aria posibilităţilor expertizei dactilosopice s-a lărgit considerabil conturându-se un domeniu relativ distinct: expertiza urmelor de mâini lăsate pe corpul uman, deosebit de utilă în clarificarea unor împrejurări privind săvârşirea infracţiunilor de violenţă – omor, viol, tâlhărie. Printre datele pe care le poate oferi în plus acest gen de expertiză, se găsesc cele referitoare la sex, vârstă, forţa musculară şi talia aproximativă a autorului.

Din cele arătate mai sus, rezultă că scopul principal al expertizei dactiloscopice este acela de identificare fundamentată ştiinţific, prin proprietăţile desenului papilar: unicitate, fixitate şi inalterabilitate. În vederea efectuării examenului comparativ, expertul trebuie să dispună de impresiunile persoanelor suspecte, ale altor persoane ce au pătruns la locul faptei, uneori chiar ale persoanelor care au efectuat cercetarea şi care, din neatenţie sau neglijenţă, au creat urme la faţa locului.

Pentru formarea unei concluzii pozitive certe, expertul criminalist examinează comparativ dactilograma urmei de la locul faptei cu dactilograma impresiunilor luate experimental (ambele aduse la aceeaşi scară). Expertul, mai întâi, trebuie să constate dacă elementele de configuraţie din dactilogramele examinate comparativ nu se află în discordanţă, apoi stabileşte între cele două dactilograme un număr de cel puţin 12 puncte coincidente. Atât în literatura de specialitate, cât şi în practică, s-a demonstrat că identitatea dactiloscopică nu trebuie să se bazeze în exclusivitate pe determinări cantitative ci pe determinări calitative, nefiind absolut obligatorie stabilirea a 12 puncte coincidente.

Rapoartele de expertiză, în primul rând cele care cuprind concluzii categorice, de identificare, sunt însoţite de planşe fotografice, pentru demonstrarea rezultatului prin fotograme şi diagrame.

b) Expertiza graficăExpertiza scrisului, denumită şi expertiza grafică sau grafoscopică este frecvent

întâlnită în justiţie, atât în cauzele penale cât şi în cauzele civile, contribuţia sa la aflarea adevărului fiind de multe ori decisivă.

Expertiza grafică are ca obiect cercetarea ştiinţifică a scrisului, în scopul identificării persoanei, iar grafologia constituie un domeniu de studiu ce are ca preocupare determinarea caracterului unei persoane după scris. Aceste două noţiuni se confundă adesea, deşi sunt distincte. Deşi ambele au acelaşi obiect de examinare, scopurile lor sunt diferite. Prima, pentru a-şi atinge scopul, cercetează comparativ, după anumite criterii, un scris al unui autor necunoscut cu un alt scris luat pentru comparaţie de la o persoană suspectă. A doua, însă, analizează după alte criterii, doar un singur scris, al carui autor poate fi şi cunoscut16.

15 Emilian Stancu, op. cit., pag. 14116 Ion Mircea, Criminalistica, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1999, pag. 196.

8

Page 9: Referat Expertize

În procesul cercetării criminalistice se ţine seama atât de elementele care privesc conţinutul şi evoluţia grafică a scrisului, cât şi de caracteristicile semnelor grafice.

c) Expertiza balistico – judiciarăAre ca obiect studiul urmelor create de glonţ şi de factorii suplimentari ai împuşcăturii

pe obiectele de ţintă pentru determinarea direcţiei şi a distanţei de tragere, precum şi striaţiile imprimate de piesele armei pe muniţiile utilizate, în vederea stabilirii apartenenţei de grup a armei cu care s-a tras şi a identificării ei.

Prin intermediul expertizei balistice se poate stabili care este sistemul, modelul sau marca armei cu care ar fi putut să fie trase tuburile de cartuşe sau gloanţele ridicate de la locul faptei, distanţa de la care s-a tras, direcţia de tragere, poziţia victimei şi a trăgătorului, dacă mai multe bucăţi (schije) provin de la acelaşi proiectil, dacă un orificiu de împuşcătură este de intrare sau de ieşire etc. Diametrul glonţului, forma, lungimea şi greutatea sa, numărul, lăţimea şi distanţa dintre urmele create de ghinturile ţevii pe suprafaţa sa constituie elemente care ajută expertului la determinarea de grup a armei cu care s-a tras. Microurmele sub formă de striaţii paralele, create de microrelieful ghinturilor, reprezintă caracteristicile individuale ale ţevii şi ele conduc la identificarea armei.

Coincidenţa perfectă dată de continuitatea liniară, între urmele de pe cămaşa glonţului sau tubului corp delict şi urmele de pe cele trase experimental, conduce la concluzia că ambele au fost trase cu aceeaşi armă. În schimb, necoincidenţa dintre ele nu poate duce la concluzia că n-au fost trase cu aceeaşi armă, deoarece între timp arma putea să sufere modificări de microrelief şi, astfel, microstriaţiile de pe obiectele examinate să fie diferite17.

Obiectele examinate în cadrul expertizei balistice sunt armele de foc, muniţia, tuburile descoperite la faţa locului, gloanţele sau alicele extrase din corpul victimei, obiectele de îmbrăcăminte purtate de victimă sau de făptuitor, precum şi obiectele din care glonţul a ricoşat sau s-a oprit.

d) Expertiza urmelor de sângePermite stabilirea unor elemente de ordin calitativ, cum sunt, de exemplu grupele

sangvine, tipul de hemoglobină, regiunea anatomică din care provine, sexul persoanei. Se poate stabili, de asemenea, dacă este vorba de sânge de om sau de animal, prezenţa microbilor sau a unor boli18.

Expertul, examinând urmele de sânge, poate determina regiunea corpului din care provine, după prezenţa anumitor corpuri străine în compoziţia sângelui. Aşa, de exemplu, sângele din creier conţine în plus fibre sau celule nervoase, cel provenit din abcese mai are în compoziţia sa puroi şi ţesut celular. Sângele menstrual are aciditate şi celule epiteliale, în schimb îi lipseşte fibrina, din care cauză rezultă slaba coagulare. Sângele provenit din ficat şi splină se caracterizează prin predominarea globulelor albe.

În cazul omuciderilor este posibilă stabilirea de date referitoare la timpul şi împrejurările în care a fost săvârşit omorul, pe baza interpretării vechimii urmei, a impurităţilor depistate în ea, a formei petei care indică distanţa de la care a căzut şi poziţia corpului. Forma şi poziţia urmelor de sânge sunt utile la stabilirea modului de săvârşire a faptei, iar cantitatea lor ajută la determinarea vasului sangvin lezat, gradul în care a fost vătămat. Culoarea urmelor de sânge nu este aceeaşi pe toată durata existenţei lor. Imediat după scurgerea din vasele sanguine, ele au culoarea roşu deschis, iar pe măsura învechirii lor devin de un roşu – închis, cafenii, brune – închis, negre, cenuşii, verzii.

Asupra culorii urmelor de sânge, afară de timp, care este hotărâtor datorită oxidării treptate, mai acţionează starea atmosferică, natura şi culoarea obiectului pe care se află,

17 Ion Mircea, op. cit., pag. 18018 ibidem, pag. 130.

9

Page 10: Referat Expertize

impurităţile din aer şi chiar din conţinutul sângelui respectiv. Vechimea acestor urme mai poate fi apreciată şi după gradul deshidratării, care se accentuează tot mai mult în funcţie de aceeaşi factori.

În privinţa posibilităţilor de valorificare a urmelor de această natură, menţionăm că din 1988 în Marea Britanie, a devenit oficială o nouă metoda de identificare a persoanelor, pe baza particularităţilor genetice din orice tip de materiale biologice, sânge sau pete de sânge, spermă, sau pete de spermă, celule epiteliale de pe mucuri de ţigară, din interiorul măştilor sau mănuşilor, salivă, gumă de mestecat uscata, fecale, urină, cadavre arse, ţesuturi de pe suprafaţa gloanţelor, dentină, fire de păr, unghii, nou-născuţi mumificaţi, ţesuturi de sub unghiile victimelor, oase, preparate anatomopatologice arhivate. Această nouă metodă numită identificare genetică19, a fost elaborată şi aplicată în practica cercetării criminalistice de profesorul englez dr. Alec Jeffreys, şeful laboratorului de genetică al Universităţii din Leicester. Ea se bazează pe existenţa în segmentele repetate ale acidului dezoxiribonucleic (ADN) din cromozomii umani a anumitor porţiuni, aşa zise „tăcute” fiindcă nu poartă nici un mesaj genetic. Aceste grupe de segmente, denumite de Alec Jeffreys „minisateliţi” deţin 90% din spaţiul cromozomial şi ocupă de zeci de mii de ori poziţii diferite, printr-o repartiţie proprie fiecărei persoane.

Molecula de ADN este o moleculă foarte stabilă, mult mai stabilă decât multe alte proteine care fac obiectul analizelor în laboratoarele medico-legale. Degradarea ADN-ului este accelerată de factori din mediul înconjurător, în special: umiditatea, căldura, razele ultraviolete şi contaminarea bacteriană, de aceea probele de ADN trebuie prelevate şi păstrate în condiţii stricte.

Deşi nu este încă infailibilă, proba ADN reprezintă astăzi cel mai puternic instrument de identificare a persoanelor în medicina legală şi în investigaţiile criminalistice. De reţinut, însă, că rezultatul testelor ADN nu constituie decât un mijloc de probă din cadrul anchetelor criminalistice sau judiciare, cărora, în nici un caz nu li se poate substitui20.

2. Expertiza medico-legală

Constă în stabilirea cauzelor morţii în cazul infracţiunilor contra vieţii, a existenţei şi gravităţii vătămării, în cazul infracţiunilor împotriva integrităţii corporale sau a sănătăţii precum şi probleme specifice în cazul infracţiunilor privitoare la viaţa sexuală, ori la starea psihică a unor persoane21.

În ceea ce priveşte infracţiunea de omor, problemele la a căror rezolvare contribuie expertiza medico-legală sunt în esenţă următoarele:

stabilirea cauzei şi naturii morţii, precum şi a datei la care a survenit aceasta22;

diferenţierea leziunilor vitale de cele post mortem şi explicarea mecanismelor de producere a lor;

determinarea agentului vulnerant, a direcţiei, intensităţii şi succesiunii loviturilor;

depistarea eventualelor urme de substanţe toxice sau a stupefiantelor; stabilirea sexului, vârstei, grupei sangvine, a taliei ( în cazul cadavrelor

dezmembrate ).

19 Ion Mircea, op. cit., pag. 13320 Dragoş T. Ştefănescu, Ligia Barbarii, Un mijloc de probă revolutionar – amprenta genetica, Dreptul, nr. 9/2001, pag. 10621 Gheorghiţă Mateuţ, op. cit, pag. 18622 Emilian Stancu, op.cit., pag. 180

10

Page 11: Referat Expertize

Expertiza medico-legală psihiatrică reprezintă una din principalele modalităţi de traducere a actului medical pentru justiţie, deoarece ajută nu numai la clarificarea actului infracţional (prin criterii specifice medico-legale) şi la deosebirea acestuia de actul antisocial de semnificaţie patologică (a condiţiilor care înlătură caracterul penal al faptei), ci şi la aprecierile de ordin prognostic (prin criterii socio-psihiatrice) privind potenţialul antisocial al unei persoane şi posibilităţile de recuperare şi reinserţie socială.

Expertiza medico-legală psihiatrică este considerată a fi un mijloc de probă, de sine stătător, cu o individualitate distinctă, fiind solicitată de organele judiciare, în cauzele în care lămurirea exactă a împrejurărilor de fapt reclamă cunoştinţe coroborate bio-medicale, sociologice, psihologice, psihiatrice etc.

Expertiza medico-legală psihiatrică rămâne prin excelenţă o expertiză care are în final scopul de a oferi justiţiei criterii medico-legale obiective pe baza cărora o persoană poate fi trasă la răspundere penală, dacă are capacitatea de a răspunde de faptele sale. Expertiza medico-legală psihiatrică constituie un document probatoriu care ajută justiţia la stabilirea responsabilităţii. Pe baza acesteia şi a concluziilor, justiţia are posibilitatea să stabilească dacă o persoană este sau nu responsabilă. Starea de vinovăţie presupune existenţa discernământului în momentul săvârşirii faptei.

Dacă justiţia stabileşte responsabilitatea, expertiza medico-legală psihiatrică, în urma coroborării unui complex de date privind învinuitul, are obligativitatea de a stabili parametrii discernământului. Se impune o analiză psihopatologică a persoanei în scopul stabilirii legăturii dintre tulburările psihice ale acesteia şi actele comise.

Pe baza acesteia se pot face aprecieri asupra capacităţii făptaşului de a înţelege şi evalua conţinutul actului antisocial comis, precum şi a consecinţelor socialmente periculoase ce decurg din ele.

Expertiza medico-legală psihiatrică este obligatorie în cazul săvârşirii omorului deosebit de grav (art. 176 C. Pen.), când există îndoieli asupra stării psihice a învinuitului sau inculpatului şi în cazul minorului între 14-16 ani când este necesară o probă că a săvârşit fapta cu discernământ. Se efectuează, de asemenea, în caz de pruncucidere (art. 177 C. Pen.), dar este necesară în cazul persoanelor implicate în procesul penal, civil, sau al familiei, dacă cele în cauză prezintă alienaţie mintală (boli de intensitate psihotice), debilitate mintală (oligofrenie gravă, demenţe) sau tulburări de conştiinţă, de asemenea, dacă se impune luarea unor măsuri de siguranţă cu caracter medical (art. 113, art. 114 C. Pen.) sau de protecţie socio-juridice23.

În cazuri concrete, la solicitarea organelor de urmărire penală sau instanţelor de judecată, aceste expertize pot viza nu numai învinuitul/inculpatul, dar şi partea vătămată (victima), mai rar, pe martori, faţă de care se pot lua chiar şi măsuri de constrângere în cazul refuzului de a accepta expertiza medico-legală.

În aceste cazuri, expertiza se efectuează în instituţii sanitare de specialitate. În vederea efectuării acesteia, organul de cercetare penală, cu aprobarea procurorului sau instanţei de judecată dispune internarea învinuitului ori a inculpatului pe timpul necesar. Această măsură este executorie şi se aduce la îndeplinire, în caz de opunere, de organele de poliţie.

Expertiza medico-legală psihiatrică reprezintă o probă ştiinţifică în stabilirea discernământului, a responsabilităţii. Pentru aceasta, ea dispune de o metodologie specifică în cadrul căreia sunt analizate structura personalităţii învinuitului sau a inculpatului precum şi structura conştiinţei acestuia în momentul comiterii faptei24.

Expertiza psihiatrică legală se execută de o comisie instituită în acest scop, formată dintr-un medic legist şi doi medici psihiatri. Expertiza se va executa după următoarele reguli:

23 Lorand L. Hecser, Viorel Hadareanu, Expertiza medico-legală psihiatrică său expertiza medico-legală psihiatrică şi psihologica? Argumente teoretice şi practice, Dreptul, nr. 11/1999, pag. 12424 Radu Constantin, Pompil Drăghici, Mircea Ioniţă, op. cit. ,pag. 89

11

Page 12: Referat Expertize

Observaţia clinică şi internarea expertizaţilor, dacă este cazul, procedându-se la toate investigaţiile clinice şi de laborator;

Consultarea următoarelor date din dosarul cauzei: antecedentele medicale ale expertizatului, antecedentele penale şi ancheta socială, mobilul şi împrejurările în care s-a săvârşit infracţiunea;

Examenul psihic efectuat imediat după identificarea învinuitului. În cazul în care sunt supuse expertizei persoane cu tulburări care prezintă pericol social, în concluziile raportului de expertiză se vor propune şi măsurile ce trebuie luate în conformitate cu dispoziţiile legale. În cazul expertizării minorilor, concluziile raportului de expertiză vor cuprinde obligatoriu măsurile medico-psiho-pedagogice care urmează să se ia pentru asigurarea dezvoltării în condiţii corespunzătoare, a personalităţii acestora.

În final, expertiza, pe baza coroborării tuturor datelor medicale şi generale obţinute, trebuie să stabilească concluziile raportului medico-legal, care trebuie să precizeze:

a) boala psihică de care suferă subiectul;b) tulburările psihice caracteristice generate de boala respectivă (agresivitate,

tulburări de percepţie, de gândire etc. );c) legătura cauzală dintre aceste tulburări şi săvârşirea faptei.

Legat de boala psihică, de tulburările generate de aceasta şi de starea subiectului în timpul săvârşirii faptei, trebuie stabilit dacă acesta a avut discernământul păstrat, scăzut sau abolit. În finalul concluziilor se impune a face recomandarea privind măsurile de siguranţă cu caractere medical, individualizate pentru fiecare subiect şi care sunt prevăzute în art. 112 Cod penal ( obligarea la tratament medical, internarea medicală, interzicerea de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie, o meserie etc.)

Expertiza complexă criminalistică şi medico-legală se dispune, de exemplu, în cazul omorului săvârşit prin folosirea armelor de foc, a unor corpuri înţepător-tăietoare sau în cazul accidentelor de circulaţie cu urmări mortale. În cadrul acesteia, experţii (criminalişti şi medico-legali) sunt chemaţi să colaboreze în examinarea şi interpretarea diverselor urme existente pe îmbrăcămintea şi corpul victimei, pentru a putea formula concluzii cu privire la mecanismul de creare a lor – eventual instrumentul creator – concordanţă dintre urmele existente ş.a.

În sfera faptelor cauzatoare de moarte violentă se includ omorurile intenţionate şi din culpă, accidentele mortale, actele de tâlhărie ori de viol care au cauzat moartea victimelor, precum şi cazurile de sinucidere. Aceste fapte, deşi prin conţinutul lor juridic se deosebesc între ele, sub aspect criminalistic au multe trăsături comune, mai ales prin urmele ce se creează în procesul săvârşirii lor şi prin rezultatul asupra victimelor.

Indiferent de încadrarea juridică, trebuie descoperit şi identificat cadavrul, stabilită cauza nemijlocită a morţii, locul şi timpul când a survenit, mobilul şi scopul ei. În acest sens, activităţile cuprinse în planul de urmărire penală sunt, de obicei: cercetarea la faţa locului, examinarea cadavrului de către medicul legist în prezenţa organului judiciar şi sub îndrumarea acestuia, audierea martorilor şi a persoanelor bănuite, efectuarea de reconstituiri şi percheziţii precum şi ordonarea de expertize.

Expertizele medico-legale se dispun pentru stabilirea cauzei morţii, naturii leziunilor, caracteristicilor instrumentelor care le-au produs. Tot prin intermediul leziunilor se determină cu aproximaţie timpul scurs de la instalarea morţii şi până la momentul examinării cadavrului, grupa sangvină.25

În majoritatea cazurilor în care ancheta penală are ca obiect omuciderea, pe lângă expertiza medico-legală se dispune frecvent efectuarea de expertize criminalistice care alături de celelalte expertize judiciare să servească la stabilirea adevărului.

25 Ion Mircea, op. cit. pag. 320

12

Page 13: Referat Expertize

Dintre problemele centrale la a căror rezolvare concură direct examinarea criminalistică a mijloacelor materiale de probă (corpuri delict, microurme, s.a.) menţionăm:

identificarea autorului; identificarea instrumentelor şi substanţelor vulnerante, a altor obiecte

folosite la comiterea infractiunii; stabilirea împrejurărilor în care s-a desfăşurat agresiunea, a modului în care

a fost suprimată viaţa victimei.În ipoteza omuciderilor, toate aceste probleme nu îşi găsesc rezolvarea numai pe baza

expertizei criminalistice, mai ales în privinţa examinării urmelor biologice, a identificării victimei şi a agentului vulnerant, când ne aflăm practic pe terenul unei expertize judiciare complexe, criminalistice şi medico-legale26.

Dintre expertizele criminalistice mai des solicitate sunt cele balistice, dactiloscopice, grafologice, traseologice.

Ca şi concluzie, putem afirma că o bună parte din expertizele sau constatările tehnico-ştiinţifice solicitate în procesele penale aparţin domeniului criminalisticii şi medicinii legale. Dezvoltarea deosebită a celor două ştiinţe a creat în prezent, premisa unei restrângeri relative a altor categorii de expertize cerute de organele judiciare.

3. Expertiza tehnică

Expertiza tehnică este efectuată de experţi sau de specialişti, în condiţiile prevăzute de Ordonanţa nr. 2 din 21 ianuarie 2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, din dispoziţia organelor de urmărire penală, a instanţelor judecătoreşti sau a altor organe cu atribuţii jurisdicţionale, în vederea lămuririi unor fapte sau împrejurări ale cauzei.

În scopul coordonării şi îndrumării, din punct de vedere administrativ şi metodologic, precum şi al controlului activităţii de expertiză tehnico judiciară, în cadrul Ministerului Justiţiei funcţionează Biroul Central pentru expertize tehnice judiciare.

În cadrul tribunalelor funcţionează birouri locale pentru expertize judiciare tehnice şi contabile.

Activitatea de expertiză tehnică se poate exercita la alegere, de către experţii tehnici, individual sau în societăţi comerciale constituite potrivit legii, care au ca obiect de activitate efectuarea de expertize tehnice.

Expertiza tehnică constă în lămurirea unor probleme legate de producerea unor accidente de circulaţie, de muncă, de cale ferată etc.

În cazul accidentelor de muncă, obiectul expertizei tehnice este diversificat, putându-se referi la: stabilirea parametrilor tehnici ai unor utilaje, rezistenţa unor materiale, modul de funcţionare a aparaturii de măsură şi control, nefuncţionarea unor mecanisme, necorelarea unor operaţiuni, producerea unor fenomene atipice etc27.

Obiectivele propriu-zise se subordoneaza lămuririi complete a problemelor de fapt sau a împrejurărilor care pot duce la izolarea cauzei tehnice a accidentului din multitudinea abaterilor de la tehnologie sau de la normele de tehnică a securităţii muncii - ele se stabilesc prin întrebări explicite, referitoare la aspecte concrete, nefiind admisibilă rezolvarea problemelor de drept sau fixarea unui cadru general de genul „stabilirea persoanelor vinovate”, „determinarea culpelor”.

Potrivit articolului 17 din Ordonanţa 2/2000, organul îndreptăţit să dispună efectuarea expertizei tehnice judiciare numeşte expertul, indică în scris prin încheiere sau prin ordonanţă,

26 Emilian Stancu, Criminalistica – Stiinta investigarii infracţiunilor, Editura Proarcadia, Bucuresti, 1999, pag. 18627 Tiberiu Medeanu, Accidentele de muncă, Vol. I, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1999 pag. 184

13

Page 14: Referat Expertize

obiectul expertizei şi întrebările la care trebuie să răspundă acesta, stabileşte data depunerii raportului de expertiză, fixează onorariul provizoriu, avansul pentru cheltuielile de deplasare, atunci când este cazul şi comunică biroului local pentru expertize judiciare tehnice şi contabile numele persoanei desemnate să efectueze expertiza.

Partea interesată are dreptul să solicite pe lângă persoana numită în calitate de expert să mai participe la efectuarea expertizei, pe cheltuiala sa şi un expert sau specialist nominalizat de ea, din categoria persoanelor prevăzute la art.11-14 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000.

Pentru desfăşurarea urmăririi penale în condiţii bune, organul judiciar, imediat ce este sesizat cu producerea unui accident, ia primele măsuri de organizare a cercetării. Astfel, în funcţie de natura procesului de muncă şi de gravitatea accidentului, formează echipa de cercetare la faţa locului, în care intră, de obicei, procurorul, care conduce întreaga activitate tactică, medicul legist, inspectorul cu tehnica securităţii muncii, inspectorul tehnic în ramura respectivă de producţie şi criminalistul28.

Spre deosebire de expertizele criminalistice sau medico-legale, majoritatea expertizelor tehnice sunt mult mai complexe.

Pentru a aprecia valoarea expertizelor tehnice, organul judiciar trebuie să posede cunoştinţe generale din domeniul ştiinţei şi tehnicii, corelate cu cele de natură judiciară şi criminalistică.

Expertizele tehnice nu sunt exceptate de la principiul neierarhizării probelor, enunţat de art. 63 al. 2 Cod procedură penală, supunându-se liberei aprecieri a organelor judiciare.

Expertiza complexă tehnică şi criminalistică are o arie de aplicabilitate mult mai largă, ea impunându-se frecvent în cazul unor infracţiuni săvârşite la regimul armelor, muniţiilor şi materialelor explozive ori a unor infracţiuni comise prin folosirea lor, experţii criminalişti şi experţii armurieri fiind chemaţi să contribuie la lămurirea unor probleme privind natura, starea tehnică, calitatea corpurilor delicte puse la dispoziţie pentru examinare, identificarea obiectelor creatoare de urme etc.

Expertiza tehnică autoÎn vederea soluţionării complete a accidentelor de circulaţie, pe lângă cercetarea la faţa

locului, organul de urmărire penală va iniţia şi alte acte procesuale menite să servească la elucidarea cauzei:

ascultarea martorilor; ascultarea persoanelor implicate în accident (conducătorii autovehiculelor,

victimele); dispunerea, efectuarea şi valorificarea constatărilor tehnico-ştiinţifice şi

expertizelor judiciare (expertiza tehnică, criminalistică, medico-legală).Expertiza tehnică-auto ia în calcul date ale realităţii stabilite de organele de urmărire

penală prin probe. Este necesar şi obligatoriu ca expertiza să plece şi să se bazeze pe elemente furnizate de organele de urmărire penală. În acest sens, o importanţă deosebită o are procesul-verbal de cercetare la faţa locului care trebuie să cuprindă date precise şi suficiente.

Prin expertiza tehnică-auto, se urmăreşte fixarea următoarelor aspecte: urme de frânare (lungime, direcţie, intensitate); particule de materiale desprinse şi proiectate în urma coliziunii; poziţia şi deformările autovehiculului după impact.

În cazul în care roţile de pe o parte a vehiculului au lăsat urme de o lungime diferită faţă de roţile de pe cealaltă parte, se măsoară separat, acest fapt putând să indice funcţionarea necorespunzătoare a sistemului de frânare.

Este necesar ca măsurarea urmei de frânare, dată fiind importanţa ei pentru stabilirea vitezei anterioare accidentului să se facă cu ruleta şi nu prin apreciere sau cu pasul, erorile în acest caz având consecinţe negative.

28 Ion Mircea, op.cit., pag. 334

14

Page 15: Referat Expertize

Expertul tehnic auto, pe baza lungimii urmei de frânare şi folosindu-se de formule speciale, stabileşte astfel viteza iniţială a autovehiculului.

În afara urmelor de frânare, la locul accidentului se mai pot găsi urme de derapare (îndeosebi de viraje) create de roţile autovehiculelor. De multe ori existenţa urmelor de derapare explică însăşi producerea accidentului, fiind de un real folos în activitatea expertului. Aceste urme, uşor vizibile pe mai toate felurile de teren datorită aspectului specific caracterizat prin neclaritate pe margini şi lipsa imprimării desenului, constituie un indiciu al unei greşeli de conducere (când nu este provocată de un factor obiectiv) cum ar fi efectuarea unui viraj cu viteză prea mare faţă de condiţiile date, sistemul de frânare defect sau reglat incorect, uzura excesivă a anvelopelor, circulaţia cu viteză prea mare în condiţii grele (gheaţă, polei etc), urmată de folosirea brutală a franelor etc.

Este importantă şi audierea martorilor pentru a se stabili condiţiile meteo şi de drum, direcţia de deplasare: vehicule, pietoni, animale şi comportamentul persoanelor implicate în accident29.

În ceea ce priveşte criteriile de apreciere a concluziilor expertizei, amintim în primul rând coroborarea cu celelalte probe ale cauzei, caracterul ştiinţific, obiectiv al metodei de calcul sau de examinare folosite de expert, argumentarea ştiinţifică, temeinică a fiecăreia dintre concluzii.

Valorificarea critică a concluziilor expertizei tehnice auto este cu atât mai necesară, cu cât aceasta nu este supusă unei avizări aşa cum se întâmplă cu expertiza contabilă sau medico-legală, avizare care constituie o garanţie în plus a caracterului ştiinţific al acestora.

4. Expertiza contabilă

Se dispune de organul de urmărire penală, de instanţa de judecată, la cerere sau din oficiu, când pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei, în vederea aflării adevărului, sunt necesare cunoştinţele unui expert în probleme financiar-contabile.

Expertiza contabilă are ca obiect, nu clarificarea problemelor juridice, ci situaţii, activităţi şi operaţii economico-financiare, care nu pot fi indicate decât de către organele judiciare, dar a căror cercetare, se face pe baza studierii informaţiilor şi documentelor contabile30.

Expertiza contabilă este frecvent solicitată în procesele civile sau penale, cu caracter economic, în litigiile de muncă.

Fenomenele economico-sociale sunt consemnate în documente şi în evidenţa contabilă, care reflectă existentă şi mişcarea patrimoniului şi gestiunea unităţilor economice. La rândul lor, documentele primare şi înregistrările contabile, întocmite în condiţii legale, reprezintă un instrument juridic, un mijloc de probă în procesele civile şi penale. Sub aspect penal, acestea pot constitui indicii sau chiar dovezi ale unor infracţiuni.

Expertiza contabilă are drept sarcină să contribuie la stabilirea adevărului constituind astfel o probă temeinică, de neînlăturat pentru tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de încălcarea legalităţii, nesocotirea disciplinei financiare şi valutare precum şi păgubirea patrimoniului.

Expertiza contabilă judiciară, este dispusă de organele judiciare pentru soluţionarea unor cauze aflate în stare de anchetă, cercetare sau judecată în probleme care privesc litigiile şi prejudiciile patrimoniale.

Expertiza contabilă poate fi depusă ca probă în vederea cunoaşterii împrejurărilor necesare pentru soluţionarea cauzei penale în situaţia următoarelor infracţiuni:

29 Radu Constantin, Pompil Drăghici, Mircea Ioniţă, op. cit. ,pag. 21230 Ioan Scheanu, Contabilitate. Noul sistem de expertiza contabila, Editura Aisteda, Bucuresti, 2001, pag. 189

15

Page 16: Referat Expertize

a) infracţiuni contra patrimoniului;b) infracţiuni contra autorităţii;c) infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul;d) infracţiuni de fals.

Efectuarea lucrărilor de expertiză contabilă cuprinde următoarele lucrări de bază:a) verificarea documentelor aflate la dosarul cauzei;b) examinarea datelor şi înregistrărilor contabile;c) analiza materialelor organelor de control;d) folosirea concluziilor altor expertize;e) întocmirea raportului de expertiză.

Expertizele contabile în materie penală au loc atunci când justiţia are interesul de a controla gestiunea unor comercianţi în stare de faliment sau a administratorilor de rea credinţă ai unor societăţi comerciale. Instanţa încredinţează expertului numit actele şi registrele ce urmează să fie controlate şi chestionarul la care acesta are însărcinarea să răspundă.

Expertiza contabilă judiciară cuprinde latura economico-financiară a faptelor şi împrejurărilor, latura juridică fiind exclusiv de compentenţa organelor judiciare.

Expertul contabil este numit de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată dintre experţii recomandaţi de birourile locale. Părţile în proces au dreptul să ceară ca un expert recomandat de ele să participe la efectuarea expertizei, acesta având drepturi egale cu expertul numit.

Expertizele contabile judiciare pot fi efectuate de către persoane care au calitatea de expert contabil şi care figurează în „Tabloul Corpurilor Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi”, publicat anual în Monitorul Oficial.

Desfăşurarea expertizei contabile cuprinde:a) descrierea în amănunt a operaţiilor de efectuare a expertizei contabile;b) obiecţiile sau explicaţiile părţilor;c) analiza obiectivelor sau explicaţiilor, părţilor în lumina celor constatate de

expertul contabil. Pentru fiecare constatare se menţionează materialul documentar pe care se sprijină şi dispoziţiile legale în limita cărora a fost făcută constatarea, cu indicarea textelor corespunzătoare. Examinarea problemelor se face în raport cu materialul documentar şi dispoziţiile legale avute în vedere de organele care au stabilit anterior un prejudiciu (de exemplu, organele de control) motivându-se documentat şi legal deosebirile de opinii ale expertului contabil faţă de cele ale organului de control.

Expertiza complexă tehnică şi contabilă este folosită deseori la instrumentarea cauzelor penale privind infracţiuni prin care au fost cauzate pagube avutului public: delapidări, înşelăciuni, distrugeri sau degradări de bunuri. Clarificarea problematicii ce se ridică în astfel de cauze referitoare la valoarea prejudiciului cauzat, la metodele şi mijloacele care le-au determinat, nu poate fi realizată decât prin folosirea cunoştinţelor şi constatărilor experţilor tehnici şi a celor contabili31.

Referitor la efectuarea în aceeaşi cauză a expertizei contabile şi a celei tehnice, în literatura de specialitate s-a exprimat opinia potrivit căreia este greşită practica organelor judiciare de a dispune aşa numita „expertiză tehnică-contabilă” stabilind atât obiective cu caracter tehnic, cât şi contabil şi care să se caracterizeze într-un raport comun de expertiză.

Obiectul cercetării pentru fiecare expertiză fiind distinct, concluziile specialiştilor trebuie formulate în rapoarte de expertiză separate. Dar aceasta nu presupune ca fiecare expert să lucreze independent şi să nu ia cunoştinţă de constatările celuilalt. Dimpotrivă, ei au datoria

31 Aionitoaie Constantin, Tratat de tactica criminalistica, Editura Carpati, 1992, Editia a II-a, revazuta şi completata, pag. 253

16

Page 17: Referat Expertize

să coopereze şi să-şi formuleze concluziile – dacă apreciază că este necesar acest lucru – preluând, în tot sau în parte, rezultatele celeilalte expertize.

În situaţiile în care organele de drept dispun, pe lângă efectuarea expertizei contabile, o expertiză tehnică, expertul contabil îşi va finaliza lucrarea după efectuarea expertizei tehnice32.

În aceste cazuri, expertul contabil va studia expertiza tehnică şi va stabili în ce măsură constatările ei pot servi ca bază pentru răspunsurile sale la obiectivele fixate de organul care a ordonat expertiza contabilă.

În acest sens, în literatura de specialitate s-a subliniat că „preluarea nu trebuie să fie mecanică, ci critică”33, reţinând numai elementele raţionale, bine justificate, sub raport tehnic; argumentele pe care se sprijină concluziile expertului tehnic trebuie analizate în concordanţă cu legislaţia în vigoare, verificându-se dacă este cazul, legătura dintre considerentele expertizei tehnice şi evidenţa contabilă.

6. Reguli generale şi speciale ce trebuie respectate cu prilejul dispunerii expertizelor

Reguli generale 34:- dacă este necesară folosirea unui expert contabil sau a unui expert tehnic, organul de

cercetare penală are obligaţia să numească din lista înaintată de biroul local de expertiză unul sau mai mulţi experţi, să aducă la cunoştinţa părţilor şi experţilor obiectul expertizei, să stabilească întrebările puse acestora, să examineze cererile şi obiecţiile părţilor şi ale experţilor privitoare la problemele care urmează a fi supuse expertizei

- părţile au dreptul să ceară numirea a câte unui expert, recomandat de ele, care să participe la efectuarea expertizei35

- în cazul expertizelor efectuate în instituţii de specialitate, organul de cercetare penală nu va încunoştiinţa părţile - pentru ca acestea să solicite numirea unui expert recomandat de ele - şi nici nu-l va încunoştiinţa pe expertul desemnat că la efectuarea expertizei urmează să participe şi părţile

- organul de cercetare penală nu poate delega expertului atribuţiile ce-i revin, în sensul de a-i permite să facă cercetări, să-şi procure singur alte materiale decât cele care i-au fost puse la dispoziţie, să culeagă anumite informaţii, etc; el este obligat să pună la dispoziţia expertului toate materialele necesare şi să-i dea toate lămuririle de care are nevoie pentru efectuarea expertizei36

- în cazul infracţiunilor de fals cel care dispune expertiza are dreptul să solicite prezentarea înscrisurilor mode de comparaţie deţinute de autorităţi ori de persoane fizice ori să ceară făptuitorului să prezinte o probă scrisă de mâna sa37

- spre a evita influenţarea expertului de către părţi, acestea pot da explicaţii cu privire la problemele ce fac obiectul expertizei numai cu încuviinţarea organului de cercetare penală şi în condiţiile stabilite de acesta38

- părţile au dreptul să recuze expertul în condiţiile prevăzute de lege39

- expertul nu poate încredinţa altora efectuarea expertizei şi nici nu are dreptul să-şi aroge atribuţii ce revin organelor judiciare

32 Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, Buletin de Criminologie şi de Criminalistica, 1993, pag. 14733 Aionitoaie Constantin, op. cit., pag.25434 Vasile Bercheşan, op.pag.228-23035 Codul de procedură penală al Romăniei, art.12036 ibidem, art.121 alin. 1 şi 237 ibidem, art. 12738 ibidem, art.121 alin. 339 ibidem, art. 51

17

Page 18: Referat Expertize

- totodată, expertul este obligat să completeze sau să facă expertiza, la cererea organelor de specialitate care exercită controlul asupra nivelului ştiinţific al lucrării

- în faţa organelor de urmărire penală – procuror sau organ de cercetare penală a poliţiei – ori a instanţelor de judecată, expertul este obligat să facă

declaraţii reale, în caz contrar săvârşind infracţiunea de mărturie mincinoasă40

- în cazul expertizelor contabile şi tehnice, experţii au dreptul la plată pentru munca depusă, conform legislaţiei în vigoare

- toţi experţii au dreptul la restituirea cheltuielilor de transport, întreţinere, locuinţă şi a altor cheltuieli necesare, prilejuite de chemarea lor41

- în cazul în care expertiza este obligatorie 42, organul de cercetare penală trebuie să recurgă la acest procedeu probatoriu neavând căderea să aprecieze necesitatea sau utilitatea acestuia.

Reguli speciale 43:- în mod excepţional pot fi însărcinate să efectueze anumite genuri de expertize şi

persoane care nu au calitatea de expert, dacă sunt specialişti de înaltă calificare – academicieni, profesori, doctori docenţi în ştiinţe, pentru expertize contabile, sau ingineri, arhitecţi, etc, pentru expertize tehnice - ; astfel de persoane trebuie să aibă recomandarea forurilor abilitate în coordonarea şi desfăşurarea expertizelor contabile şi tehnice

- toate expertizele contabile şi tehnice se dispun de către organul de cercetare penală prin ordonanţă

- în cazul în care expertiza este incompletă ori concluziile ei sunt necorespunzătoare, organul de cercetare penală poate solicita fie un supliment de expertiză, fie o nouă expertiză

- noua expertiză contabilă sau tehnică se efectuează de către alţi experţi, numiţi în aceleaşi condiţii ca şi pentru efectuarea primei expertize

- dispoziţiile speciale care reglementează fiecare categorie de expertiză au prioritate faţă de reglementările din legea procesuală penală

- dacă pentru efectuarea expertizei este nevoie de un specialist care nu cunoaşte limba română, organul de cercetare penală va numi un interpret, cu respectarea prevederilor legale în materie

- termenul de depunere a raportului de expertiză poate fi prelungit la cererea experţilor- pentru expertizele contabile şi tehnice, cererea de prelungire a termenului de depunere

a raportului trebuie însoţită de avizul biroului local de expertize .

7. Valoarea probantă a expertizelor

După cum este cunoscut, legea procesuală penală nu admite o ierarhizare a probelor şi a mijloacelor de probă. Din acest considerent, atât constatarea tehnico-ştiinţifică, cât şi expertiza criminalistică au o valoare egală cu a celorlalte mijloace materiale de probă, ele urmând a fi apreciate şi coroborate cu toate celelalte probatorii administrate în cauză 44.

În ceea ce priveşte valoarea probatorie a expertizelor se cuvin a fi făcute unele sublinieri. Considerând pe plan egal toate mijloacele de probă, nici expertizei nu i se acordă o autoritate deosebită, fiind lăsată la aprecierea organului care a dispus-o. Evident că aprecierea

40 Codul de procedură penală al României, art. 12041 ibidem, art.19042 ibidem, art.117, alin.1 şi 343 Vasile Bercheşan, op.pag.23044 Vasile Bercheşan, Valorificarea ştiinţifică a urmelor infracţiunii, Curs de tehnică criminalistică, vol.I, Ed. Little Star, Bucuresti, 2002, cit.pag.73

18

Page 19: Referat Expertize

organului de cercetare penală nu poate fi arbitrară. Admiterea sau respingerea raportului de expertiză trebuie să se bazeze pe cercetările ştiinţifice efectuate de o altă unitate de profil, laborator sau expert. Dacă acestea sunt considerente de ordin teoretic, din punct de vedere practic, expertiza – efectuată cu respectarea strictă a dispoziţiilor legale şi a regulilor de tactică criminalistică – rămâne, în opinia noastră, un mijloc de probă cu valoare probatorie deosebită 45.

Apreciind rezultatele expertizei, organele de urmărire penală trebuie să facă deosebirea între concluziile probabile, ce pot avea o anumită consecinţă juridică şi situaţiile când experţii nu au formulat concluziile pe bază de date ştiinţifice şi raţionamente precise, ci au făcut o simplă apreciere subiectivă 46, caz în care avizul lor nu are nici o valoare.

Însuşirea sau respingerea de către organul de urmărire penală a concluziilor expertizei nu trebuie interpretată ca o delegare a dreptului de apreciere şi judecare a expertului. Dimpotrivă, se poate trage numai concluzia că expertiza a înlesnit formarea convingerii organului de urmărire penală 47.

Expertizelor li se acordă uneori însă valoare excesivă, fiind considerate imuabile şi intangibile, chiar dacă se referă la fenomene deosebit de complexe şi nu sunt vulnerabile sub aspect ştiinţific 48.

Concluziile experţilor vor fi luate în considerare de către organele judiciare penale numai în măsura în care ele formează convingerea că exprimă adevărul şi sunt confirmate de ansamblul probelor administrate în cauză49.

7. Concluzii : În context, putem afirma că, expertiza ca şi mijloc de probă, în procesul penal, departe

de a fi supremă, prin faptul că este rezultatul unor raţionamente bazate pe date ştiinţifice şi atunci când exprimă adevărul confirmat de ansamblul probelor administrate în cauză, ajută organul judiciar care a dispus-o să-şi formuleze propriile convingeri cu privire la starea de fapt din momentele de dinainte sau de după săvârşirea faptei penale pentru care este necesară o explicaţie ştiinţifică. Departe de a cataloga sau ierarhiza expertiza, în ansamblul probelor administrate într-o cauză, mai importantă este aprecierea concluziilor la care s-a ajuns.

Aprecierea concluziilor formulate în raportul de expertiză este cu atât mai dificilă cu cât acestea au un conţinut de probabilitate sau reprezintă simple aprecieri subiective ale materialelor puse la dispoziţie, ori nu sunt suficient de motivate, situaţie în care fie se dispune o nouă expertiză fie se acceptă ca suficiente celelalte probe şi mijloace de probă administrate, în baza legii şi potrivit convingerilor intime ale organului judiciar. Certitudinea sau probabilitatea concluziilor poate fi rezultatul unor factori obiectivi de genul lipsei unor caracteristici sau proprietăţi de identificare ale obiectului supus expertizei, volumului redus al materialului examinat, inexistenţa metodelor ştiinţifice adecvate specificului problemei ori minusurilor în obţinerea materialelor pentru comparaţie.

Chiar şi atunci când nu constituie temei pentru rezolvarea problemelor pentru care a fost dispusă, concluziile probabile, bine motivate sunt utile cauzei întrucât pot fi folosite pentru: stabilirea apartenenţei de gen, specie sau grup a unui anumit obiect; orientarea organului de cercetare asupra direcţiilor în care trebuie să-si îndrepte verificările; formularea versiunilor ce se impun verificate; stabilirea activităţilor de întreprins pentru lămurirea

45 Vasile Bercheşan, Cercetarea penală, Îndrumar complet de cercetare penală, editia a doua revăzută şi adăugită, Ed.Icar, Bucuresti, 2005, cit.pag.226-22746 Trib.Supr., Col, civ., dec. nr. 1408/1956, în C.D. 1956, Vol.3, pag. 25847 Vasile Bercheşan, op.cit.pag.24848 Călin Scripcaru, Mihai Covalciuc, Accidentele rutiere, Ed.Panfilius, Iaşi, 2004, cit.pag.12449 Gheorghită Mateuţ, op.pag.196

19

Page 20: Referat Expertize

problemelor ce nu au fost rezolvate prin expertiză şi aceasta pe baza datelor furnizate de către specialist prin concluziile sale probabile 50.

Numai verificarea şi aprecierea critică a concluziilor expertizei astfel ca organul de cercetare penală să fie convins de exactitatea concluziilor, coroborată cu celelalte probe poate servi ca temei în soluţionarea cauzei.

BIBLIOGRAFIE

I. ACTE NORMATIVE, ANUARE, CULEGERI, ARTICOLE

Buletin de Criminologie şi de Criminalistica, Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, 1993

Codul de procedură penală al RomânieiHecse L. L., Hadareanu V. - Expertiza medico-legală psihiatrică său expertiza medico-

legală psihiatrică şi psihologica? Argumente teoretice şi practice, Dreptul, nr. 11/1999Trib.Supr., Col, civ., dec. nr. 1408/1956, în C.D. 1956, Vol.3Ştefănescu D.T., Barbarii L. - Un mijloc de probă revolutionar – amprenta genetica,

Dreptul, nr. 9/2001

50 Aurel Ciopraga – op.cit.pag.322

20

Page 21: Referat Expertize

II.AUTORI, LUCRĂRI, PUBLICAŢII

Aionitoaie C. - Tratat de tactica criminalistica, Editura Carpati, 1992, Editia a II-a, revazuta şi completată

Bercheşan V. - Cercetarea penală, Îndrumar complet de cercetare penală, editia a doua revăzută şi adăugită, Ed.Icar, Bucuresti, 2005

Bercheşan V. - Valorificarea ştiinţifică a urmelor infracţiunii, Curs de tehnică criminalistică, vol.I, Ed. Little Star, Bucuresti, 2002

Ciopraga A. - Criminalistica. Tratat de tactică, Editura Gama, Iaşi, 1996Constantin R, Drăghici P, Ioniţă M. - Expertizele, mijloc de probă în procesul penal,

Editura Tehnică, Bucureşti, 2000Mateuţ Ghe. - Procedură penală, Vol.II,Ed.Fundaţiei Chemarea Iasi, 1994Medeanu T. - Accidentele de muncă, Vol. I, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1999Mihuleac E. - Expertiza judiciară, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1971Mircea I. - Criminalistica, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1999Scheanu I. - Contabilitate. Noul sistem de expertiza contabila, Editura Aisteda,

Bucuresti, 2001 Scripcaru C, Covalciuc M. - Accidentele rutiere, Ed.Panfilius, Iaşi, 2004Stancu E. - Criminalistica – Stiinta investigarii infracţiunilor, Editura Proarcadia,

Bucuresti, 1999Stancu E. - Criminalistica. Ştiinţa învestigării infracţiunilor, Vol.I,Editura Tempus,

Bucureşti, 1981Volonciu N. - Tratat de procedura penală, partea generală, Vol.I, Editura Paideia, 1996,

21


Recommended