REFERAT - MUSULMANII SI ISLAMUL IN ITALIA. Cuprins Despre Islam si musulmani Islamul in ITALIA Concluzii Bibliografie Despre Islam si musulmani. In secolul 7 apare in istorie, o noua religie monoteista „cu tendinte universaliste” 1 , o religie a arabilor, propovaduita de un arab beduin din desert. Povestea acestui profet si conducator al unei comunitati al carei elan va tulbura lumea poate fi considerata „o adevarata epopee a islamului” 2 . Cuvantul “Islam” inseamna supunere, predare totala in voia Stapanului lumilor si eliberare de orice supunere si predare altcuiva in afara de El. Acest nume - “Islam” -exprima prin semnificatia sa “religia” si faptul ca exista o corespondenta deplina intre titlu si adevarul dogmatic si legislativ pe care el il contine. Aceasta religie nu se numeste “Islam” decat pentru ca ea este calea de predare si de supunere fata de Stapanul lumilor si de chemare la eliberarea de orice inrobire a omului. Allah Preainaltul a grait: “Pentru aceia care il urmeaza pe trimis, profetul neinvatat, despre care afla scris la ei in Tora si in Evanghelie. El le porunceste ceea ce este bine si-i opreste de la ceea ce este urat, le ingaduie lor bunatatile si le opreste lor pe cele necurate si-i usureaza pe ei de povara lor si de lanturile care au fost asupra lor. Cei ce cred in 1 Pr. conf. dr. George Remete, Contributii la studiul Istoriei Bisericii Universale. Vol. I, Ed. Reintregirea, Alba Iulia, 2001, p. 221. 2 Anne-Marie Delcambre, Islamul, editia a III-a, Ed. C.N.A. „Coresi” S.A., Bucuresti, 1999, p. 5. Astazi Islamul numara peste un miliard de adepti si este in crestere. Vezi si Ali Mérad, Islamul contemporan, trad. Gheorghe Titeica, Ed. Corint, Bucuresti, 2003, p. 7.
Transcript
REFERAT -
MUSULMANII SI ISLAMUL IN ITALIA.
Cuprins
Despre Islam si musulmani
Islamul in ITALIA
Concluzii
Bibliografie
Despre Islam si musulmani.
In secolul 7 apare in istorie, o noua religie monoteista „cu tendinte universaliste”1, o
religie a arabilor, propovaduita de un arab beduin din desert. Povestea acestui profet si
conducator al unei comunitati al carei elan va tulbura lumea poate fi considerata „o adevarata
epopee a islamului”2.
Cuvantul “Islam” inseamna supunere, predare totala in voia Stapanului lumilor si
eliberare de orice supunere si predare altcuiva in afara de El. Acest nume - “Islam” -exprima
prin semnificatia sa “religia” si faptul ca exista o corespondenta deplina intre titlu si adevarul
dogmatic si legislativ pe care el il contine. Aceasta religie nu se numeste “Islam” decat pentru ca
ea este calea de predare si de supunere fata de Stapanul lumilor si de chemare la eliberarea de
orice inrobire a omului. Allah Preainaltul a grait: “Pentru aceia care il urmeaza pe trimis,
profetul neinvatat, despre care afla scris la ei in Tora si in Evanghelie. El le porunceste ceea ce
este bine si-i opreste de la ceea ce este urat, le ingaduie lor bunatatile si le opreste lor pe cele
necurate si-i usureaza pe ei de povara lor si de lanturile care au fost asupra lor. Cei ce cred in
1 Pr. conf. dr. George Remete, Contributii la studiul Istoriei Bisericii Universale. Vol. I, Ed. Reintregirea, Alba
Iulia, 2001, p. 221. 2 Anne-Marie Delcambre, Islamul, editia a III-a, Ed. C.N.A. „Coresi” S.A., Bucuresti, 1999, p. 5. Astazi Islamul
numara peste un miliard de adepti si este in crestere. Vezi si Ali Mérad, Islamul contemporan, trad. Gheorghe
Titeica, Ed. Corint, Bucuresti, 2003, p. 7.
el si il sustin si il ajuta si urmeaza lumina care a fost pogorata sa fie cu el, aceia vor fi
izbanditori” (7 : 157).3
Dupa 13 secole de rivalitate cu crestinismul, si astazi, islamul constituie o statornica
amenintare pentru acesta, extinzandu-se cu rapiditate4 in detrimentul crestinismului, care pierde
teren. De asemenea se bucura de mari succese misionare printre negrii din Africa5 si in India6.
Nici Europa crestina nu este scutita de acest fenomen, stiind bine ca numai Franta numara in
ultimul timp peste 4 milioane de musulmani. Acest succes se datoreaza simplitatii invataturii sale
si, mai ales, ingaduintelor morale ca poligamia, excesele sexuale si altele ce fac mai accesibila
religia islamica decat cea crestina7, asa cum au afirmat diferiti teologi musulmani in discutie cu
teologi crestini, la putin timp dupa aparitia Islamului, acuzand religia crestina de rigorism si
extremism8. Pe langa aceste aspecte ce determina succesul Islamului in lume, se mai poate
adauga si puterea de adaptare in mod progresiv, pe etape, fara sa provoace schimbari violente in
viata unei comunitati locale, de aici rezultand caracterul sincretist al religiei musulmane ce
consta in coexistenta si amestecul dintre credintele locale si practicile musulmane9.
Islamul nu este o problema numai din punctul de vedere al numarului mare de
credinciosi, ci si al mesajului pe care il propaga impotriva crestinismului, considerandu-l inferior
si care, prin venirea lui Mahomed, ca trimisul cel mai important si ultimul al lui Allah, s-a
abrogat10.
Mahomed (Muhammad sau Mohamed), ce inseamna „cel laudat”, s-a nascut pe la anul
570 sau 571 d. Hr.11 la Mecca. Parintii sai faceau parte din familia Hasim, care apartinea
puternicului trib al coraisitilor. Tatal sau se numea Abdalah si mama sa Amina. A ramas de mic
orfan de ambii parintii, fiind crescut cu multe greutati de niste rude sarace ale sale si protejat
indeosebi de unchiul sau Abu Talib. In aceasta perioada de viata, care din punct de vedere istoric
3 CORAN, Editura ISLAM, Editia IV, Bucuresti, 2006, in Introducere, p. 8. 4 Anne-Marie Delcambre, Islamul…, p. 107-108. 5 Diac. Prof. Emilian Vasilescu, Probleme ale crestinismului african, in ST, XV (1963), nr. 9-10, p. 539. 6 Idem, Starea actuala a Islamismului, in ST, VIII (1956), nr. 3-4, p. 262. 7 Arhim. Antim Nica, Misionarismul crestin intre mahomedani in Orientul Apropiat, lucrare de doctorat,
Tipografia Eparhiala Balti, 1939 p. 4. 8 Paraschiv V. Ion, Despre raportul intre cele trei legi: a lui Moise, a lui Hristos si a lui Mahomed in opera lui
Manuel al II-lea Paleologul, in Ortodoxia, XIX (1967), nr. 1, p. 86. 9 Diac. Prof. Emilian Vasilescu, Starea actuala a Islamismului..., p. 539. 10 Arhim. Antim Nica, op. cit., p. 4. 11 Vezi Introducere la Coran, p. 12.
ne este cu totul necunoscuta, o va fi dus greu, trebuind sa turmele de oi si de capre ale rudelor
sale. Aceasta ocupatie, care ii ingaduie celui ce o practica sa-si dea frau liber gandurilor, i-a
permis tanarului sa contemple universul si sa intre intr-o relatie mai intima cu Allah12,
Dumnezeul suprem al arabilor. Unii sustin, dupa o traditie care poarta caracterul unei legende, ca
la varsta de 9 ani il insoteste pe unchiul sau intr-o calatorie comerciala in Siria si acolo un
calugar crestin13 i-ar fi profetit marirea sa ulterioara14. De fapt, alte surse descriu ca Mahomed a
fost marturisit de un evreu inca dinainte de nastere, intuind rolul insemnat pe care acesta il va
juca pe pamant15. La varsta de 24 sau 25 de ani intra in serviciul unei vaduve bogate, numita
Khadija16, care se folosi de el in afacerile sale comerciale, iar mai tarziu se casatori cu ea, desi
intre ei era o diferenta de 15 ani (ea avea 40 de ani). Aceasta casatorie a fost foarte fericita pentru
Mahomed, dandu-i posibilitati largi de existenta, vaza in societate si timp liber pentru meditatia
cu care s-a deprins inca de cand pazea turmele de oi si de capre. Mahomed nu avea nici un fel de
educatie scolara, dar avea o inteligenta sclipitoare17 care l-a ajutat sa invete din mers o multime
de lucruri, dar care mai tarziu l-au pus in dilema. In aceasta perioada, Mahomed intra in contact
cu diferiti oameni care aveau diferite credinte raspandite in vremea aceea in acele tinuturi, cum
am aratat mai sus. Cu aceasta ocazie el incepe sa observe atat asemanarile cat si contrastele
dintre diferitele credinte, obiceiuri si civilizatii, care ulterior ii vor deschide noi orizonturi,
lasandu-i in acelasi timp impresii de nesters18, dar mai ales „intra in contact cu politeismul
grotesc al compatriotilor sai, care-l scarbeau”19. Invata sa cunoasca sufletul arabilor si mai ales
nevoile lor.
Din casatoria cu Khadija Mahomed a avut mai multi copii, care au murit de timpuriu,
supravietuind doar o fata cu numele de Fatima. Pana la moartea sotiei sale, Mahomed a ramas
monogam. Dupa aceea contracta o serie de casatorii, incat la moartea sa avea 11 sotii. Pe langa
acestea a avut si nenumarate concubine.
12 Invataturile profetului Mohammed, trad. de Serghei Maniu, Ed. Antet, Filipestii de Targ, Prahova, f. a., p. 4. 13 Numele acestuia era Bahira. Vezi Dan Sandu, Un singur Dumnezeu? Monahismul crestin si sufismul islamic:
interferente, Ed. Panfilius, Iasi, 2002, p. 127. 14 Vezi Introducere la Coran, p. 12-13. Dupa altii ar fi intreprins aceasta calatorie la varsta de 12 ani (Invataturile
profetului Mohammed, p. 5). 15 Acesta a spus: „Astazi s-a ridicat o stea sub care se va naste Ahmad!” Citat apud Dan Sandu, op. cit., p. 127. 16 F. E. Peters, Mahomed si originile Islamului, trad. de Genoveva Bolea, Ed. Arc, Chisinau, 2003, p. 130-134. 17 Invataturile profetului Mohammed, p. 5. 18 Ibidem. 19 Arhim. Antim Nica, op. cit., p. 11.
Este foarte important de amintit faptul ca acceptarea casatoriei lui Mahomed cu Khadija a
marcat nasterea Islamului, ea fiind martora primelor revelatii pe care le-a avut „Profetul” si
prima care l-a acceptat ca profet, fiindu-i credincioasa. Deci putem vorbi de prima musulmana20.
Calatoriile sale intreprinse pentru afacerile comerciale ale bogatei sale sotii si
experientele traite in aceste calatorii l-au facut sa ajunga la constiinta misiunii sale de profet al
arabilor. Traditia mahomedana istoriseste o serie de intamplari miraculoase21, inca din copilaria
profetului, ce prevesteau marele rol pe care avea sa-l joace mai tarziu22. Unii cercetatori au legat
chemarea lui profetica de firea lui bolnavicioasa si nervoasa a acestuia, supozitii care ulterior vor
fi parasite, luandu-se in considerare ca determinante pentru chemarea profetica doar calatoriile
sale, mai ales in Siria, unde crestinismul era foarte bine organizat si care l-a influentat. Cu ocazia
aceasta isi da seama de inferioritatea religios-morala in care se aflau conationalii sai idolatrii.
Este posibil, de asemenea, ca Mahomed sa se fi complacut in societatea hanifilor, cum relateaza
traditia mahomedana si sa fi avut mai multi dascali23. Ceea ce este cert este ca era un om inclinat
spre religiozitate. Aceasta trasatura a firii sale apare din indelungile sale meditatii prin munti si
prin deserturi si din viziunile pe care i le pune pe seama traditia mahomedana.
Criza sufleteasca din care Mahomed a iesit incredintat de misiunea sa profetica, s-a
dezlantuit pe la 40 de ani24. Acum se manifesta la el o puternica nevoie de singuratate, de liniste
si meditatie. Isi facu obiceiul sa se retraga in fiecare an cate o luna in niste caverne ale muntelui
Hira din apropiere de Mecca si acolo se deda la practici ascetice severe. Coranul si traditia
islamica relateaza ca in acea vreme a avut o serie de viziuni care l-au umplut de groaza si l-au
facut sa creada ca a devenit obiectul interventiilor diavolesti25. Din punct de vedere crestin se
sustine ca intr-adevar ar fi fost obiectul unor astfel de interventii26, dar musulmanii sustin
20 Soheib Bencheikh el Hocine, Prezentarea Islamului, in vol. Marile religii ale lumii, coordonator Philippe
Gaudin, trad. Sanda Aronescu, Ed. Orizonturi, Bucuresti, f. a., p. 138. 21 La varsta de 6 ani, Mahomed se pare ca a avut o prima experienta mistica, si anume doi ingeri i-au desfacut
pieptul si i-au curatat inima spaland-o cu zapada. In urma acestei purificari, calitatile sale umane au fost amplificate.
Vezi la Dan Sandu, op. cit., p. 65. 22 Diac. Prof. Emilian Vasilescu, Marile religii crestine actuale, in ST, XXVI (1974), nr. 1-2, p. 17. 23 Ibidem. 24 Arhim. Antim Nica, op. cit., p. 11. 25 Introducere la Coran, p. 15. 26 Parintii Bisericii sustin ca diavolul adesea inseala pe oamenii prin vedenii si visuri. In acest sens Sfantul Apostol
Pavel spune: „Nu este de mirare, deoarece insusi Satana se preface in inger al luminii” (II Cor. 11, 14), iar Sfantul
Apostol si Evanghelist Ioan ne spune ca sa cercetam duhurile daca sunt de la Dumnezeu, fiinca multi prooroci au
iesit in lume (I Ioan 4, 1-2). Sfintii Parinti filocalici ne descopera cand un vis este de la Dumneze si cand este de la
contrariul, anume ca Allah i-a descoperit revelatiile, prin ingerul Gabriel. Prima astfel de
revelatie a avut-o in anul 610, in luna Ramadan, cand arhanghelul Gabriel i-a poruncit de trei ori
sa citeasca, rostind catre Mahomed cuvintele continute in primele cinci versuri ale Surei 9627.
Arhanghelul i s-a aratat tinand in mana un postav brodat, in care era infasurata o carte, in timp ce
Mahomed dormea. Aceasta aratare l-a inspaimantat cumplit, spaima de care a scapat doar la
mangaierea sotiei sale, care l-a incredintat de autenticitatea revelatiei28, prin care se dovedeste ca
el este alesul lui Dumnezeu, pentru ca prin el poporul arab sa-si aiba scriptura sfanta. Aceasta
incredintare este confirmata si de varul ei, Waraqa ibn Nawfal, care a afirmat: Daca ceea ce spui
tu este adevarat, atunci a venit asupra lui namus (legea), care i-a fost data inainte lui Moise si
iata, el este profetul poporului sau”29.
Principalul izvor al Islamului este, fara indoiala, „Coranul” (in araba, Al-Quran),
insemnand lectura, sensul acestui cuvant fiind identic cu cel grecesc de Biblie30.
Islamul, mai mult decat oricare religie, este o „religie a cartii”31, bazata pe revelatia
coranica, chiar daca a considerat si considera in continuare pe iudei si pe crestini ca „popoare
ale Cartii”.
Coranul i-a fost pogorat profetului Muhammed in decursul a douazeci si trei de ani,
dintre care treisprezece ani la Mekka, inainte de hijra, si zece ani la Medina. Partea mekkana din
Coran este partea care i-a fost revelata inainte de migrarea la Medina, chiar daca nu a fost
revelata in intregul sau la Mekka, iar partea medinita este partea care i-a fost revelata dupa
migrare (hijra), chiar daca nu a fost revelata in intregul sau la Medina.32
diavolul. Visurile de la diavol ne tulbura si ne intristeaza, nu de putine ori aducandu-ne in pragul sinuciderii, asa
cum s-a intamplat si cu Mahomed. Vezi Pr. Ioan C. Tesu, Vise, vedenii, descoperiri. Criterii duhovnicesti de
discernere, Ed. „Credinta stramoseasca”, Iasi, 2003. 27 Citeste! In numele Domnului tau, care a facut, / A facut pe om din sange inchegat, / Citeste! Caci Domnul tau e
prea bun, / El este cel ce (ne-)a invatat (sa purtam) condeiul, / L-a invatat pe om ceea ce n-a stiut. 28 Diac. Prof. Emilian Vasilescu, art. cit., p. 18. 29 Dan Sandu, op. cit., p. 127. 30 Pe langa acesta, mai exista in Islam alte doua mari si foarte importante izvoare, si anume: Hadith, adica
„istorisire”, „comunicare” (corespunzandu-i in Crestinism „Sfanta Traditie”) si Igma, insemnand consensul
eruditilor musulmani dintr-o anumita epoca. Vezi Diac. Prof. Emilian Vasilescu, Sfanta Scriptura si literatura sacra
a celorlalte religii, in Ortodoxia, VII (1955), nr. 3, p. 377-378. 31 Drd. Remus Rus, Scrierile sacre ale marilor religii, in Ortodoxia, XXV(1973), nr. 1, p. 70. 32 Coranul sau Traducerea sensurilor Coranului cel Sfant in limba romana. – Ed. a 4-a, rev. – Bucuresti, Editura
Islam, 2006, p. 25.
Revelatia coranica se intinde pe o perioada de aproximativ douazeci de ani, 612-632,
impartita de anul 622, anul cand profetul Muhammad a parasit Mecca pentru a se stabili la
Yathrīb – Medina (ar.: madīna, cuvant derivat de la dīn „lege”, „religie, cu sensul de „locul
legii”, locul unde a invins religia islamica) – impreuna cu adeptii sai, an care marcheaza, de
altfel, inceputul erei islamice, in doua parti: cea meccana in care predomina surele scurte cu
caracter vizionar si prevestitor, in proza ritmata sirimata (ar.: sağ‘), cu afirmarea unicitatii lui
Dumnezeu (ar.: tawhīd), cu profetii asupra Vietii de Apoi (ar.: al-'Ahira) cand oameni vor fi
rasplatiti cu raiul si pedepsiti cu iadul, dupa fapte, si perioada medineza, cu sure lungi, mai putin
ritmate si rimate, cu multe indrumari legislative pentru comunitatea islamica deja formata, cu
condamnarea vehementa a politeismului, cu acuzatii aduseevreilor, si intr-o mai mica masura,
crestinilor, cu privire la falsificarea propriilor lor carti sfinte etc.
Prin faptul ca a fost trimis in limba araba, Coranul a devenit obligatoriu pentru natiunea
araba, dar pentru natiunile care nu stiu bine limba araba sau nu o cunosc deloc se impune
traducerea sensurilor lui in limbile lor.33
Hadisurile referitoare la aranjarea si ordonarea materialului in forma sa de astazi sunt de
acord asupra faptului ca aceasta ordonare este instituita si ca ea s-a facut fara efortul Profetului
sau al vreunuia dintre companionii sai, in timpul vietii lui sau dupa moartea lui34. El a primit
revelatiile de la Allah Preainaltul prin intermediul lui Gavriil - pacea asupra lui! - in ordinea in
care i-au fost trimise.
Coranul canonizat, asa cum este cunoscut astazi, este format din 114 capitole (sure), de
lungimi diferite, de la minimum 3 pana la maximum 287 de versete (cat aresura Al-baqara
„Vaca”), dispuse nu cronologic, ci dupa lungime, in ordine aproximativ descrescatoare, incepand
cu cea de-a doua sura. Toate surele, cu exceptia celei de-a IX-a, au in frunte sintagma bi-smi-
llāhi-r-rahmāni-r-rahīmi „In numele lui Dumnezeu cel Milos si Milostiv”.
Prima generatie de companioni a memorat Coranul cel nobil si l-a transmis celor care au
venit dupa ei pe doua cai35:
33 Coranul, ed. cit., p. 32. 34 Coranul, ed. cit., p. 26-27. 35 Coranul, ed. cit., p. 27-28.
1. Copierea de catre anumite persoane carora profetul Muhammed le-a incredintat aceasta
misiune;
2. Memorarea lui, preluandu-l de la marii cititori dintre companioni si de la cei care-l
stiau pe de rost, preluandu-l de la Trimisul lui Allah - Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca!
-, stabilindu-le modul de rostire. Este evident din cele prezentate ca, in timpul vietii profetului
Muhammed, Coranul nu a fost adunat intr-un singur volum (mushaf), adica intr-o singura carte.
Textul coranic nu a fost strans intr-o carte in timpul vietii profetului Muhammad, ci a fost
doar memorat de catre insotitorii sai, iar, uneori, anumite versete au fost notate pe foi de palmier,
omoplati de camila, bucati de ceramica etc.
Traducerea36 Coranului se face in doua moduri:
1. Traducerea literala, care consta in redarea cuvintelor prin corespondentele lor exacte
dintr-o alta limba, cu respectarea ordinii lor intocmai.
2. Traducerea explicativa sau traducerea sensurilor, care consta in redarea sensurilor
cuvintelor dintr-o limba intr-o alta limba, fara sa fie obligatorie traducerea prin aceleasi cuvinte
si cu respectarea stricta a ordinii acestora.
Realitatea este ca expresia araba contine in sine subtilitati ale limbii ce nu pot fi redate cu
exactitate deplina intr-o alta limba. Cuvintele nu pot reda toate conotatiile in limba in care se
traduce, ca sa nu mai vorbim de imbinari si expresii frazeologice.
Ca practici rituale si comandamente morale, Mahomed cerea in vremea sa : spalari
rituale, rugaciuni, recitari din Coran, practicarea dreptatii, milostenia etc.
Aceasta invatatura ulterior s-a dezvoltat pe baza Coranului, sintetizandu-se in „cei cinci
stalpi ai Islamului”37 :
1. Marturisirea de credinta (Shahada); (ar.: Aš-Šahāda tr. Kelime-i Sehadet)”. La ilaha
illa Allah wa Muhammadan rasulu Allah sau in forma mai lunga Esh-hadu anla ilaha illal-Lahu
36 Coranul, ed. cit., p. 31. 37 Jean Flori, Razboi sfant, Jihad, Cruciada. Violenta si religie in crestinism si islam, trad. din franceza de Felicia
Adreca, Ed. Cartier, Chisinau, 2003, p. 65.
wa-ash-hadu anna Muhammadan abduhu wa rasuluhu "Nu exista [dumne]zeu in afara de Allah,
iar Muhammad este trimisul lui Allah".38
2. Rugaciunea (As-Salat); (ar.: As-Salāt tr. Namaz )”. In afara celor 5 rugaciuni
obligatorii musulmanul poate sa faca si alte rugaciuni optionale. 39
3. Zakat (Az-Zakat- Dania); (ar.: Az-Zakāt tr Zekat)”. Conditiile in care zaka poate fi
impusa unei anumite persoane sunt ca persoana respectiva sa fie libera, sanatoasa din punct de
vedere mintal, adulta si de religie musulmana, si sa posede o anumita avere, in islamul Sunni,
procentul impus este de 2,5 % din valoarea veniturilor.40
4. Postul (As-Sawm); (ar.: As-Sawm tr Oruc )”. Postul este definit ca abstinenta de la
mancare si bautura, de la parfumuri, de la tutun si de la relatii conjugale, in tot timpul cuprins
intre rasaritul si apusul soarelui. Mesele se servesc noaptea. Persoana care doreste sa posteasca
spune: „O, Doamne, intentionez sa postesc maine de dragul Tau. Iarta-mi pacatele trecute si
viitoare." 41 Calatorii, femeile gravide, femeile care alapteaza si bolnavii pot amana postitul,
urmand sa-l tina ulterior. In afara de acesta, musulmanii trebuie sa nu minta, sa nu jigneasca, sa
nu blesteme.
5. Pelerinajul la Mekka (Al-Hajj); (ar.: Al-Haj tr. Hac )”. Se spune ca Mahomed ar fi
afirmat ca un credincios nu are nevoie sa mearga in acest pelerinaj decat o data in viata; celelalte
pelerinaje spre cetatea sfanta sunt „voluntare. 42
Allah a vestit sfarsitul profetiilor si a mesajelor o data cu profetia lui Muhammed,
spunand: “Muhammed nu este tata nici unuia dintre barbatii vostri, ci el este Trimisul lui Allah si
incheietorul profetilor, si Allah este Atoatestiutor” (33 : 40).43
Teologia musulmana socoteste Koranul alcatuit din chiar cuvintele lui Dumnezeu si este
important sa se sublinieze caracterul literal al revelatiei, fiindca multe lucruri se explica prin el,
atat in gandirea, cat si in viata musulmanilor. Revelatia facuta lui Mohammed ar fi constat din
38 Patrick Sookhdeo, Ghidul crestinului in religia islamica: ce trebuie sa stie crestinul despre aceasta religie, trad.:
Dorin Pantea. – Oradea, Faclia, 2003, p. 58. 39 Patrick Sookhdeo, Ghidul crestinului in religia islamica…, p. 58. 40 Ibidem, p. 66. 41 Ibidem, p. 64. 42 Ibidem, p. 67. 43 Coranul, ed. cit., p. 10.
cuvinte spuse intr-un fel oarecare in urechea lui (traditia spune ca ele semanau cu sunetul unui
clopot tare si clar) de catre un mesager ingeresc.
Pentru Al-Ghazali, de exemplu, Mahomed a fost mai intai un “sufi” care urma sa devina
profet, pentru ca “lumina in care umbla sufistii este aceeasi cu lumina profetiei”.44
Mahomed ar fi avut primele revelatii numai dupa destul de lungi perioade de "retragere
spirituala" (tahannut) in pesteri sau alte locuri insingurate.45
Toate mesajele divine se intalnesc in ceea ce priveste doctrina care constituie
fundamentul pe care se cladeste intreaga structura a religiei, pe care se cladesc conceptiile
omului si ideile sale generale despre univers si despre viata.46
In pofida accentului pus pe lege, islamului nu-i lipseste interesul puternic pentru viata
spirituala profunda, exprimat printr-o traditie mistica foarte dezvoltata.
O istorie a acelor timpuri, povestita cu unele diferente de ton in sursele franciscane si
nefranciscane, ne relateaza intalnirea dintre Sfantul Francisc si sultanul Al-Kamil47, de altfel
confirmata si de o sursa epigrafica araba. Se spune ca sultanul i-a oferit ospitalitatea in cortul
sau, ca ar fi schimbat cateva cuvinte cu acel sufi (un „om al lui Dumnezeu”) si ca i-ar fi oferit
unele mici daruri la despartire.
Musulmanii Sufi sunt misticii Islamului, ei putand apartine oricarei grupari sau secte,
probabil mai putin sectelor Wahabi si Ahmadi, care condamna practica vizitarii mormintelor
sfintilor. Adeptii sufismului sunt oameni cu pregatiri intelectuale diferite si care provin din medii
sociale diverse. Cel mai cunoscut lider Sufi a fost persanul Al Ghazali (1058-1111).48
Metodele utilizate in incercarea de a ajunge la aceasta unire numara printre altele
meditatia, contemplatia si repetarea neobosita a diverselor nume ale lui Allah. Aceasta repetare
se numeste dhikr [a-ti aminti de Dumnezeu] si are ca scop a induce o stare de transa. Este
44 Duncan B. MacDonald, Development of Muslim Theology, Jurisprudence and Constitutional Theory, Darf
Publishers Limited, London, 1985, p. 227. 45 Mircea Eliade, Istoria Credintelor si ideilor religioase, vol. III, trad. de Cezar Baltag, Ed. Siintifica, Bucuresti,
1991, p. 66. 46 Coranul, ed. cit., p. 14. 47 Franco Cardini, Europa si Islamul. Istoria unei neintelegeri, trad. de Dragos Cojocaru, Ed. Polirom, Iasi, 2002,
p. 120. 48 Patrick Sookhdeo, Ghidul crestinului in religia islamica…,p. 81.
folosita de asemenea cartea de rugaciuni musulmana [tasbih]. Membrii uneia din fratiile Sufi,
Maulawiya, care a aparut in Turcia, folosesc un dans rapid in cerc pentru a induce starea de
transa; ei sunt numiti uneori „dervisii rotitori".49
Miscarea mistica musulmana a sufistilor a aparut in buna parte sub influenta
monahismului crestin si din necesitatea unei vieti spirituale mai inalte.50De fapt, tot crestinismul
rasaritean, prin monahii sai, a influentat mult Islamul, mai ales in ce priveste curentul sufist51.
Mistica islamica si cultul sfintilor, care a generat din ea, sunt aparitii contrare spiritului
Coranului si de aceea au intampinat adversitatea mutazitilor si mai ales pe aceea a
wahhabitilor52. Ele au luat nastere numai datorita religiozitatii populare si tendintei acesteia spre
miraculos.
Prin moartea lui Mohammed, musulmanii au pierdut sursa lor vie de calauzire. Marile
cuceriri i-au adus in contact strans cu culturi mai rafinate decat era a lor si i-a confruntat cu toate
raspunderile incurcate ale carmuirii unui vast teritoriu. Desi Koranul cuprinde o larga varietate
de reguli pentru a randui domenii specifice ale vietii, o carte atat de mica nu putea asigura o
calauzire definitiva pentru toate situatiile noi cu care se confrunta comunitatea. Musulmanii au
constatat repede ca era necesar sa se completeze Koranul cu alte surse de autoritate care sa
raspunda noilor intrebari. Cea mai importanta dintre aceste surse de autoritate complementare a
devenit Sunnah sau traditia.
In cadrul islamismului se disting doua ramuri principale. Una este ramura sunita, iar cea
de a doua este ramura siita. Musulmanii suniti constituie marea majoritate in comunitatea lumii
islamice (cam 90%), iar aceasta carte a descris in mod deosebit crezul si practicile Sunni.
Musulmanii Shiah reprezinta majoritatea doar in Iran. in celelalte tari, ei se afla in minoritate si
49 Ibidem, p. 83. 50 Pr. Magist. Dumitru Soare, Conceptia despre sfintenie in Islamism si Crestinism, in Ortodoxia, IX(1957), nr. 3,
p. 449. 51 Vezi despre aceasta mai pe larg la Dan Sandu, op. cit., p. 119-138. 52 Wahhabismul este o puternica reforma puritana din sanul Islamului, care urmareste intoarcerea la Islamul
primitiv si respectarea stricta a Coranului, prin inlaturarea tuturor inovatilor. (Pr. conf. dr. George Remete,
Contributii la studiul Istoriei Bisericii Universale. Vol. I, Ed. Reintregirea, Alba Iulia, 2001, p. 133).
sunt uneori persecutati de Sunni.53 Termenul „sunna" inseamna „calea" sau „exemplul" si se
refera la exemplul profetului Mahomed.
Astfel, toate gruparile si sectele islamice considera Sunna (deci pe Mahomed), impreuna
cu Qur'an-ul (Coranul), sfintele scripturi ale Islamismului, ca obligatorii. Deoarece inseamna
„calea", termenul „sunna" poate, de asemenea, sa aiba scopul de a face distinctia intre
musulmanii suniti si musulmanii siiti, care urmeaza o cale alternativa.
Dupa credinta musulmana, profetul Mahomed, prin virtute si ideal, a fost model pentru
prima comunitate de musulmani (Suniti). Cand a murit a lasat Koranul drept o sursa primara de
lege, impreuna cu Suna a lui, care a fost trimisa din generatie in generatie sub forma
cunoscutelor Hadith. 54
Chestiunea naturii traditiei a fost rezolvata in al III-lea secol islamic (sec. IX d.Hr.) de
vestitul jurist al- Shafii. Intr-o serie de scrieri polemice care atacau sarcastic pe cei cu alte
puncte de vedere, al-Shafii a argumentat primatul traditiei lui Mohammed. El a sustinut ca
traditia (Sunnah) spuselor profetului, actiunilor si aprobarilor sale si numai aceasta Sunnah - era
normativa pentru musulmani. Precedentele tuturor celorlalte traditii trebuiau respinse ca
inferioare. In cursul timpului, punctul de vedere strict al lui al-Shafii a fost acceptat de marea
masa a comunitatii. Astazi, cand se spune ca, dupa Koran, musulmanii urmeaza Sunnah se
subintelege ca este vorba de traditia profetului.
Al-Shafii a instituit si un al doilea principiu important, sustinand ca Sunnah era cunoscuta
pe baza relatarilor orale sau Hadith asupra cuvintelor, actiunilor si aprobarilor tacite ale
profetului. Din timpul lui al-Shafii, cautarea musulmana de traditii profetice a luat forma
culegerii si autentificarii de Hadith. 55
Atunci cand Coranul si traditia nu se pronunta asupra unui anumit subiect, regulile
necesare sunt obtinute prin acordul general al liderilor religiosi [ijma] si prin analogii [qiyas].
Combinatia intre Coran, hadith, ijma si qiyas a fost folosita de carturarii Islamului pentru a crea
53 Patrick Sookhdeo, Ghidul crestinului in religia islamica…, p. 77. 54 Pe langa Coran, Islamul mai dispune de un al doilea izvor doctrinar, numit Hadith (“comunicare”, “istorisire”),
format din diferite relatari traditionale codificate in sec. al II-lea al erei mahomedane. 55 Despre cele mai insemnate hadith, ca si semnificatia si rolul lor in religia islamica, a se vedea Muhammad
Azizullah, Glimpses of the Hadith, The Crescent Publications, f.l., 1972.
setul extraordinar de amanuntit de legi si porunci cunoscut sub numele de Shariah, adica legea
islamica.56
Cuvantul arab “shari’ah” se refera, intr-un context islamic, cateodata la Islam ca la un
sistem total de religie, dar, mai frecvent, la legile care guverneaza comportamentul individului si
a comunitatii. Descoperirea si expresia legii a fost o indatorire a oamenilor, de obicei numita fiqh
si purtata mai departe de un jurist (faqih). Shari’ahul poate fi atribuit numai lui Dumnezeu,
Profetului sau comunitatii. Shari’ahul evoca loialitate si dedicare fata de Islam. Grupurile de
rezistenta si opozitie folosesc de asemnea termenul pentru a exprima un ideal a unui sistem bun
si pentru a sublina lacunele unui sistem folosit.
Exista doua parti majore ale literaturii judiciare: furu’ al-fiqh si usul al-fiqh. Primul dintre
acestea (numit si ramurile legii) este o reprezentare a regulilor organizata pe capitole.
Intotdeauna prima regula din furu este venerarea (ibadat), credinta, rugaciunea si pelerinajul
(cateodata si razboiul sfant). Capitolele ramase includ ideile normale ale legislatiei (cum este
mariajul, divortul, mostenirea, uciderea, furtul, contracte de vanzare) si cateva care au mai mult
aspect privat (reguli de imbracaminte, igiena, mod de a manca). Furu a avut multe functii: in
educatie, estetica, teologie. Acestea nu au fost coduri ale legii, ci mai degraba discutii ale legii.
Lucrarile lui usul (radacinile) se bazeaza pe o metodologie de interpretare; ele identifica
sursele legii si elaboreaza o teorie de autoritate (bazata pe conceptul de jihad).
Pazirea legii divine a unei comunitati depinde de trei functionari, fiecare indeplinind o
indatorire a comunitatii: judecatorul (qadi), juristul care raspunde (mufti) si juristul care preda.
Qadi este numit de guvernator. Scopul sau a fost sa inabuse disputele si sa supravegheze unele
din afacerile comunitatii (cum este proprietatea orfanilor). Foarte practic si nelipsit social, postul
sau a fost necesar, dar deschis spre corupere si o amenintare posibila spre salvarea personala.
Mufti se afla la un nivel mai inalt. Scopul sau a fost sa rezolve probleme judiciare in concordanta
cu cerintele poporului. Regulile sale erau autorative, dar nu se intersectau cu cele ale
judecatorului. El acoperea o suprafta mai intinsa a legii decat un judecator, dar, median intre
Dumnezeu si om, indatorirea sa era periculoasa. La mare onoare si rang a fost juritul care
innvata. Scopul sau a fost sa exploreze legea in privinta revelatiei si a traditiei scolare. Desi putea
56 Patrick Sookhdeo, Ghidul crestinului in religia islamica…,p. 22.
introduce preferinte, el nu declara legea. Observatorii vestici au gasit acestea destul de ametitor
si au caracterizat cateodata legea islamica spre ineficienta legislativa.
Dreptul Musulman, la a carui puritate vegheaza mai ales teologii, reglementeaza cu
precadere relatii laice, raporturi sociale foarte importante pentru viata unui individ sau a
In prezent, in multe tari ale lumii, "Sharya Islamica" constituie dreptul pozitiv, cel putin
in ceea ce priveste "Statutul Personal":
Dreptul Islamic a receptat, modificat, prelucrat si adaptat in mod ingenios influentele
venite din sanul comunitatilor etnice si religioase cu care arabii au venit in contact.
Diferentele de ordin teologic, in special in ceea ce priveste partea doctrinara a "Sharyei
Islamice", si-au lasat amprenta si in sfera Dreptului, fapt care a condus la cristalizarea unor
veritabile Scoli de Drept, dintre care cele mai cunoscute sunt urmatoarele:
a. Scoala Hanefita (fondata de Abou Hanifa, jurist originar din Kufa). Adeptii
acestui rit se bazeaza, in mod preponderent, pe textele coranice si, partial, pe preceptele Sunnei.
Este un rit considerat rationalist.
b. Scoala Malekita (creata de Malik Ibn Inab) a preluat cutuma juridica din Medina,
fapt care ii confera acestui curent un caracter traditionalist.
c. Scoala Safeita si Scoala Hanbalita sunt considerate curente traditionaliste,
eclectice si fundamentaliste, expresie a unor orientari islamice cu caracter "ortodox".
Legea islamica se bazeaza pe cinci postulate care guverneaza intreaga viata a unui
musulman:
datoria obligatorie (fard) care trebuie indeplinita intocmai, asa cum a fost
prescrisa. fara nici o abatere. Cel ce incalca o datorie obligatorie este supus pedepsei lui
Dumnezeu in Viata de Apoi si pedepsei legiuitorului in aceasta viata;
indatorirea (wagib) sau ceea ce este de dorit a fi indeplinit avand ca model faptele
profetului Muhammad. Daca musulmanul indeplineste indatorirea va fi rasplatit, daca nu o
indeplineste nu va fi pedepsit, ci va fi considerat doar neglijent;
lucrul ingaduit (halal), ceva ce este permis, licit (in orice domeniu: alimentar,
vestimentar, social etc.);
lucrul nerecomandabil (makruh, "detestabil", "scarbos"), un lucru pe care Legea l-
a interzis, insa fara sa insiste asupra acestei interziceri.
lucrul interzis (haram), un lucru oprit total de catre Legiutor, iar savarvirea lui
atrage dupa sine atat pedeapsa in Lumea de Apoi, cat si o pedeapsa in lumea aceasta.
Cercetatorii Legii islamice Clasice (fiqh), au studiat cele trei sectiuni principale ale legii
islamice, si anume: cultul , relatiile si dreptul penal .
1. Cult: cultul in Islam, la modul general, desemneaza totalitatea actiunilor care il
pot multumi pe Dumnezeu. In mod particular, au fost specificate versuri si conditiile de cult ce
trebuiesc sa fie aplicate: rugaciune, post, pelerinaj, pomana si sacrificiul. Acestea sunt numai
cateva exemple ce pot fi date.
2. Relatii: In acest capitol sunt cuprinse relatiile interumane, economice, comerciale
si toate relatiile sociale, precum si relatiile dintre persoana si stat, dar si cele dintre state. Religia
islamica a adus dispozitiile necesare societatii de la nastere pana la moarte cu privire la casatorie,
divort, pensie alimentara, custodie, procura, tutela, mostenire si toate cele necesare intr-o
societate, dar si dispozitii cu privire la dreptul international.
Incepand cu secolul al XlX-lea, Sharia este influentata puternic de sistemul legal
occidental. Unele tari (Turcia) abandoneaza complet Sharia, pe cand altele o adapteaza
(interzicand poligamia spre exemplu) 57. Majoritatea specialistilor in Sharia cred ca aceasta poate
fi adaptata conditiilor lumii moderne fara a abandona spiritul legii islamice. Astfel de sisteme
judiciare moderne bazate pe Sharia sunt folosite spre exemplu in Arabia Saudita si Iran. Un
numar mic de autoritati locale in Africa continua inca sa aplice Sharia traditionala.
57 Nadia Anghelescu, Introducere in Islam, Editura Enciclopedica, 1993, p. 98-100.
Musulmanii si Islamul in Italia
Anii care au urmat mortii lui Mahomed au reprezentat si perioada expansiunii arabe in
Orientul Apropiat, fara a putea considera acest fenomen drept un plan al Profetului. In teritoriile
cucerite, arabii au instaurat hegemonia lor politica, iar prin intermediul credintei primii califi au
reusit sa mentina unitatea unor provincii deosebit de diverse. Expansiunea in afara Peninsulei
Arabice a fost mai intai opera a patru califi: Abu-Bakr, Omar I, Otman si Ali, considerati de
majoritatea musulmanilor ca fiind niste „ghizi" (Rasidun). Damascul a fost cucerit in 635, Ie-
rusalimul a capitulat in 636, Omar I fiind acela care a semnat actul prin care ii era predat orasul,
garantand libertatea de cult pentru crestini. Din acest moment Ierusalimul a devenit, alaturi de
Mecca si Medina, al treilea oras sfant al Islamului58. Dupa cucerirea Alexandriei in 642, au urmat
Magrebul in 697, Turkestanul chinezesc in 712 si Indiile in 710-713. De asemenea, islamul s-a
raspandit in Spania incepand cu 711 si a ajuns pana la Pirinei, extinzandu-si influenta de-a lungul
Vaii Ronului. Esecul de la Poitiers din 732 in ciuda unor succese sporadice in Sicilia si in Italia
Meridonala a marcat totusi sfarsitul expansiunii islamului in Apus.
Cucerirea de noi teritorii nu a insemnat in mod obligatoriu o arabizare si o islamizare
sistematica a populatiei, ci o organizare a veniturilor si a cheltuielilor. Fiecare provincie isi pastra
propriile caracteristici si traditii.
Dupa o disputa teribila, care a culminat in secolul al VII-lea cu ocuparea Egiptului, a
Siriei si a Palestinei de catre persi, Bi-zantul, sub conducerea lui Heraclius (610-641), parea sa
castige definitiv confruntarea: sasanizii sunt respinsi in spatiul lor traditional, Mesopotamia si
Iran, fara acces la Mare, in timp ce bizantinii detineau tot litoralul mediteranean, din Spania si
pana in Egipt, din Palestina si pana in Italia. Din acest moment puterea Bizantului parea
imposibil de contestat, cu atat mai mult cu cat Persia va intra intr-o perioada de lupte intestine,
care o vor impiedica sa priveasca dincolo de frontiere. In mod simbolic, in anul 629 cand
Heraclius readuce Sfanta Cruce la Ierusalim, dupa ce 15 ani mai inainte persii au luat-o in
capitala lor Ctesifon, marcheaza un dublu program: acela al Romei traditionale si cel al
Imperiului romano-crestin nascut in secolul al IV-lea, care tindea catre dominatia intregii lumi de
catre detinatorii adevarului. Spre deosebire de vechea Roma, Bizantul invinsese defintiv singurul
58 Conform traditiei, Mahomed in cursul unei calatorii nocturne ar fi venit la Iersualim, unde i-a intalnit pe toti
profetii biblici, iar apoi s-a urcat la cer in prezenta lui Dumnezeu.
rival, iar in plus recuperase Sfanta Cruce, cea care determinase victoria lui Constantin, primul
imparat crestin.59
Cu toate acestea, victoria din 629 ramane mai degraba aparenta decat reala. Unitatea pe
plan cultural era asigurata de o asa-numita elita constantinopolitana ce vorbea si scria in greaca,
de o sinteza intre valorile elenistice si cele romane, pagane si crestine, care impunea o imagine
omniprezenta a Romei. In realitate, majoritatea locuitorilor Imperiului nu vorbeau greaca, fiind
departe de a se simti purtatori ai acestei noi expresii: latina domina Occidentul hispanic si italian,
impartind cu Africa limbile berbera, copta in Egipt, siriaca in Siria si Palestina, adevarate limbi
nationale. Aceasta diviziune lingvistica nu ar fi fost atat de grava, daca nu ar fi fost sustinuta de
contradictii mult mai acute de ordin economic, social sau religios. 60
Din punct de vedere social, Imperiul bizantin era un spatiu dominat de o aristocratie
avida si lucrat de tarani cu drepturi diminuate, in timp ce in orase se confruntau bogatia si
mizeria crunta, fara a se putea vorbi in mod real de existenta unei clase mijlocii. Departe de a
multumi clasele populare ale societati, Bizantul a ramas ancadramentul natural al popoarelor,
mai ales al celor din provinciile marginale care nu erau grecesti, cum ar fi cazul cu Armenia,
Siria, Palestina si Egiptul. De aceea, o astfel de situatie poate explica foarte usor multimea
greselilor comise in momentul declansarii cuceririlor arabe, puse de prea multe ori pe seama
„maselor populare".61
In aceste conditii, sub conducerea primilor suverani arabi, califii supranumiti si ortodocsi
(rashidun), Abu Ba- kar, Umar, Utman si Ali, Siria, Palestina si Egiptul, minate de diviziunile pe
care le-am pomenit, vor trece fara rezistenta in mainile noilor cuceritori, in timp ce vechiul
Imperiu persan se va prabusi. In 661, generalul Muawija preia puterea si intemeiaza o adevarata
dinastie, aceea a umayazilor, care va reusi sa supuna Nordul Africii si Spania, lansandu-se pe
Mare, cucerind Cipru si ajungand pana la asedierea in doua randuri a Constantinopolului. Pana in
718, Imperiul bizantin a beneficiat de o superioritate evidenta pe Mare, dar din acest moment se
va multumi cu o politica maritima defensiva, invaziile slave si bulgare din Balcani necesitand o
atentie sporita pe plan terestru. Lucrurile se vor schimba odata cu dinastia Isau- riana, care,
59 Pr. Emanoil Babus, Bizant si islam in Evul Mediu, Ed. Sofia, Bucuresti, 2003, p. 5. 60 Pr. Emanoil Babus, op. cit., p. 6. 61 Pr. Emanoil Babus, op. cit., p. 6-7.
adoptand ceea ce o falsa traditie a vazut in iconoclasm o forma de monifizism, isi va asigura
sprijinul unei parti din populatia capitalei si din Asia Mica, fara de care apararea Imperiului ar fi
fost imposibila. Pe viitor, razboaiele arabe, nu vor periclita prea mult soarta Bizantului. Mai
degraba Imperiul musulman isi va pierde unitatea: in 750 dinastia umayazilor a fost inlocuita de
cea a abasyzilor, un amestec intim de arabi si populatii islamizate (mawali)62, cu un anume tip de
particularisme nationale. Spania se va indeparta de califatul oriental, iar mai tarziu si Iranul, si
Egiptul. Lumea musulmana, care atinge in aceasta perioada apogeul, este capabila de ofensiva,
concretizata in secolul al IX-lea de cucerirea Cretei si a Siciliei, dar esentialul actiunii sale
impotriva crestinilor se va rezuma la razboaie de uzura si la piraterii. Profitand de aceasta stare,
Bizantul va trece la reorganizarea sa pe plan administrativ si la rezolvarea problemelor sociale si
religioase. In 864 cand puterea este preluata de dinastia macedoneana prin Vasile I, vechiul
Imperiu Oriental cunoaste din nou faza cuceririlor, numita epopeea bizantina: intre 867 si 1025,
de la Vasile I la Vasile II, Bizantul va recuceri Insulele Cipru, Creta, Sicilia, o parte a
Mesopotamiei, Nordul Siriei, Sudul Italiei si Armenia. Tot acum, Imperiul musulman va
cunoaste un nou califat, rival cu cel de la Bagdad, acela al fatimizilor, care se intindea din
Tunisia pana in Siria. 63
Trasatura de frunte a istoriei recente a islamului este o renastere care a cuprins lumea
musulmana. In sec. XVIII-XIX, islamul a dat inapoi din punct de vedere politic si militar iar
vitalitatea sa culturala si intelectuala a scazut. Cele trei mai puteri musulmane din sec. XVII,
Imperiul Otoman, Imperiul Marilor Moguli din India si Imperiul Persan au cazut in sec. XIX sub
dominatia statelor europene.
Marea expansiune a influentei, bogatiei si puterii europene care a urmat Renasterii si
Reformei protestante, marile descoperiri geografice si mai tarziu revolutia industriala au permis
statelor europene sa domine politic direct spatii largi ale lumii islamice. Ultimul imparat al Indiei
din dinastiile Marilor Moguli a fost trimis in exil in 1857, dupa care India a devenit oficial o
parte a Imperiului Britanic.
In Egipt si Africa de Nord, britanicii si francezii au ocupat teritorii vaste de la Imperiul
Otoman in destramare iar Iranul, desi nu a devenit colonie europeana, a fost supus neincetat
62 M.A. Shaban, The AbbasidRevolution, Cambridge, 1970, p. 157. 63 Pr. Emanoil Babus, op. cit., p. 7-8.
presiunii rusesti si britanice, mentinandu-si cu greu independenta. Ca sa asigure drumul spre
India, britanicii s-au instalat pe tarmul de sud al Arabiei si in Golful Persic.
Mai departe spre est, Indonesia devenea colonie olandeza iar Malaesia si Singapore intrau
sub stapanire britanica. Cresterea dominatiei europene asupra lumii musulmane a continuat chiar
si dupa primul razboi mondial, cand sistemul protectoratelor a incredintat provinciile arabe ale
Imperiului Otoman sub mandatul Marii Britanii, Frantei si Italiei.
Comertul comunitatilor islamice cu lumea occidentala, cu porturile Siciliei si ale Italiei
de sud mai ales, unde veneau negustori islamici, este cunoscut indeosebi dintr-un tratat fiscal
egiptean recent publicat si studiat, care dateaza din secolul al XII-lea, dar pare ca se refera
deseori la o situatie anterioara. Istoricul modern caruia ii datoram aceasta descoperire a subliniat
ca produsele importate nu constau numai in articole de lux, matasuri siciliene sau postavuri fine,
ci si in produse de prima necesitate, de care tarile musulmane duceau lipsa pentru constructiile
navale si care erau cumparate direct de un organism de stat. In schimb, Egiptul exporta alaun,
foarte apreciat in Europa, tesaturi fine de in sau de bumbac, dulciuri, zahar si, fara indoiala, desi
acest lucru nu e precizat, mirodenii venite din Arabia sau din Extremul Orient. El servea astfel
drept loc de tranzit intre tarile Oceanului Indian si Mediterana, si aceasta in pofida absentei unor
comunicatii maritime prin istmul de Suez, unde un vechi canal existent fusese lasat in mod voit
sa se innisipeze, din motive de securitate, pe cit se spune.64
Pentru comert erau folosite reteaua de porturi existente, cateva orase interioare - orase de
contact cu marile axe comerciale internationale (Corint, Melitene, Teodosiopol, Cherson), si
centrele de productie si de redistribuire locala (Teba, Adrianopol, Tesalonic, Ancira, Cezareea,
Sebastos). Locurile esentiale ale acestui comert erau porturile animate de catre navigatia de
coasta, de unde importanta Tesalonicului, Ataliei, Smirnei, Efesului si Sinopei. Comertul
international bizantin era orientat spre trei directii: Europa occidentala, Europa orientala si
Orient. Centrul intregii retele era Constantinopolul, comertul direct intre Orient si Europa
occidentala nefiind bizantin, nici prin teritoriile pe care le traversa, nici prin negustori. De
asemenea, aprovizionarea capitalei a fost una dintre preocuparile esentiale ale conducerii
imperiale .
64 Dominique Sourdel, Civilizatia islamului clasic, Volumul II, Traducere de Eugen F1lotti, Prefata de Aurel
Decei, Editura Meridiane Bucuresti, 1975, p. 71.
Comertul trecea prin Italia, fie in intregime pe cale maritima: Tesalonic, Negrepont,
Corint apoi Sicilia sau Italia de sud, fie utilizand via Ignatia, care trecea prin Tesalonic, apoi
traversa Balcanii pentru a ajunge la Dirrachium. De aici negustorii traversau Marea Adriatica sau
urcau catre Venetia. O alta parte a acestui comert folosea calea dunareana, incercand sa acosteze
de-a lungul Marii Negre pana in Delta, sau pe cale terestra prin Adrianopol si Sardica. De aici
importanta problemei bulgare si tentativele de crestinare a Moraviei.65
Economia mercantila care predomina astfel in marile orase islamice din evul mediu
constituia o importanta sursa de bogatie, fara a impiedica totusi bunurile funciare sa ramina
plasamentul cel mai solid si cel mai apreciat. Se intelege insa de la sine ca negotul nu era
deopotriva de infloritor in toate regiunile si ca situatia lui a evoluat simtitor intre secolul al X-lea
si cel de-al Xll-lea, chiar daca, in pofida existentei unor studii noi consacrate acestui subiect,
detaliile acestei transformari ne mai scapa in parte. Este sigur totusi ca in secolul al Xll-lea o
deplasare fundamentala a avut loc atunci cind Bagdadul, la inceput centrul tuturor schimburilor
de marfuri, a vazut, pe de o parte, orasul Cairo, pe de alta parte drumul spre Azerbaidjan luindu-i
locul. in aceeasi epoca, negustorii italieni au inceput sa desfasoare o activitate crescinda, care a
fost pusa uneori, in mod cam arbitrar, in legatura cu cruciadele. Ofensiva comerciala occidentala,
inceputa acum, avea sa atinga intreaga ei amploare cu citeva secole mai tirziu si sa se incheie in
secolul al XlX-lea printr-o serie de crize, care au pus Ia grea inceroare lumea musulmana ramasa
in stare de stagnare economica, in timp ce Occidentul recolta roadele unor revolutii industriale
succesive.
Aceasta decadere a lumii islamice s-a manifestat si printr-o criza a gandirii si credintei
musulmane care a zguduit din temelii civilizatia islamului. Rezultatul a fost o abordare reinnoita
a mostenirii islamice, atat din punct de vedere politic, cat si religios.
Din punct de vedere politic, renasterea musulmana s-a exprimat in miscari pentru
inlaturarea dominatiei straine si independenta nationala. Aceste miscari au luat proportii in
ultimul sfert al sec. XIX. Cel mai vechi erou al acestei renasteri a fost un musulman energic, de
origine controversata, numit Jamal al-Din iar uneori supranumit al-Afghani. Acesta a calatorit
prin lumea islamica, indemnand pe musulmani sa respinga dominatia straina si sa-si ia din nou
65 Pr. Emanoil Babus, op. cit., 2003, p. 108.
destinul in propriile maini, prin mijloace revolutionare. Jamal al-Din a pricinuit probleme
britanicilor in India si Egipt. A fost un factor in afacerea Concesiunii Tutunului si in asasinarea
sahului persan Nasir al-Din Qajar. A petrecut catva timp in Europa, publicand ziare revolutionare
si si-a sfarsit viata in Turcia, in 1899, unde sultanul Abd-al Hamid, de teama influentei l-a tinut
in arest bland.
Un efort serios de a stavili decaderea interna a comunitatii a fost lansat in India de Shah
Waliullah din Delhi la sfarsitul sec. XVIII si a fost continuat de urmasii si discipolii sai in
primele decenii ale sec. XIX.
Inceputul unei tendinte cu adevarat moderne a fost opera lui Sir Sayyid Ahmad Khan
(decedat 1898) care, dupa dezastrul Marii Rascoale a sipailor (1857-1859), a organizat o miscare
de redresare a musulmanilor din punct de vedere educational si social, intemeind un colegiu la
Aligarh in 1857. Sir Sayyid si-a indemnat coreligionarii sa se reconcilieze cu stapanirea britanica
si sa profite de stiinta si scolile occidentale. Desi miscarea sa nu a indemnat la lupta pentru
independenta, a produs o desteptare a musulmanilor indieni pentru a-si reinnoi constiinta
identitatii si intereselor specifice de comunitate. Curand, musulmanii aveau sa participe la
Congresul National Indian iar in 1906 a fost intemeiata Liga Musulmana. In timpul Miscarilor
Khilafat si pentru Rezistenta Pasiva din 1919-1921, musulmanii au escaladat treptele luptei
contra stapanirii britanice in India.
In perioada interbelica (1919-1939) au crescut presiunile din lumea islamica pentru a se
pune capat dominatiei straine. Tarile arabe, in care nationalismul fusese starnit in sec. XIX si-au
castigat independenta fata de Imperiul Otoman in urma primului razboi mondial, doar ca sa intre
sub sistemul mandatelor de protectorat europene. Totusi, dupa al doilea razboi mondial, tara
dupa tara si-a castigat independenta ca stat national suveran pana cand, in prezent, sistemul
colonial a fost inlaturat din lumea islamica iar o intoarcere la dominatia straina este de
neconceput.
In Europa, populatia musulmana se gaseste aproape exclusiv in Turcia si statele balcanice
dar in Evul Mediu au fost multi musulmani in Spania, Sicilia si Italia. In Comunitatea statelor
independente (fosta URSS) au populatie musulmana republicile de limba turca din Azerbaigean
si Turkestan la vest si la est de Marea Caspica. Musulmani se mai gasesc in China de vest si sud,
precum si in Africa neagra, la sud de Sahara si de-a lungul tarmului continentului, mai ales pe
cele de est, unde s-au asezat imigranti arabi si indieni. Musulmanii din America provin din
imigranti si sunt destul de putini.
In ce priveste raspandirea Islamului in lume, putem considera Africa de Nord complet
islamizata, afara de Abisinia crestina si de coptii din Egipt66, care formeaza cca. 6% din
populatia tarii. Marocul este islamizat in proportie de 93%. Cam la fel stau lucrurile in Tunisia,
Algeria si Libia. In restul Africii sunt regiunii complet islamizate, ca Somalia si Insulele
Comore, altele cam pe jumatate, ca Sudanul si Africa Occidentala Franceza67.
In Asia sunt musulmane: Turcia asiatica (98% musulmani), Siria, Palestina, Iordania,
Libanul, in ultimele patru convietuind si foarte multi crestin; apoi Arabia Saudita, Yemenul,
Iranul, Irakul, Afganistanul, Pakistanul, Casmirul indian. In subcontinentul indian proportia
musulmanilor pare sa se ridice la 12%, existand comunitati musulmane puternice in Federatia
Indoneziana, in China si in Republicile fost sovietice68.
In Europa apartin Islamului marea majoritate a populatiei din Turcia europeana, 68% din
populatia Albaniei, puternice grupuri din Bulgaria de Sud (Rumelia), din Dobrogea, din Bosnia,
tatarii din Crimeea si din bazinul mediu si inferior al Volgai, mici unitati din Polonia, Lituania si
Finlanda. In Franta, Germania, Marea Britanie, Austria etc., precum si in intreaga lume, numarul
musulmanilor este in crestere alarmanta in detrimentul crestinismului care pierde teren datorita
secularizarii si industrializarii. Cauzele acestei cresterii sunt, pe de o parte, explozia demografica
in cadrul populatiilor islamice din aceste tari, emigrarile din tarile asiatice foarte sarace spre
aceste puteri economice ale lumii, dar si convertirilor, mai ales in Africa si China datorate
moralei musulmane „extrem de laxa”69.
Astazi, majoritatea italienilor considera ca imigrantii din tarile islamice pun mai multe
probleme decat ceilalti, potrivit unui sondaj publicat marti, dupa ce noul guvern de centru-stanga
a promis legi mai dure in privinta imigratiei, relateaza Reuters. Potrivit sondajului efectuat de
66 Pr. Conf. Stefan C. Alexe, Situatia actula a crestinismului egiptean, in Ortodoxia, XXV(1973), nr. 2, p. 314-
320. 67 Diac. Prof. Emilian Vasilescu, Starea actuala a Islamismului…, p. 261. 68 Date actuale despre numarul musulmanilor din lume vezi la Ali Mérad, Islamul contemporan, trad. Gheorghe
Titeica, Ed. Corint, Bucuresti, 2003, p. 106-108. 69 Nadia Anghelescu, Introducere in Islam…, p. 133.
institutul Makno si cerut de Ministerul de Interne, 55,3% dintre respondenti au spus ca imigrantii
din tarile islamice pun mai multe probleme decat ceilalti, din tarile crestine. Doar 39,7% au spus
ca musulmanilor ar trebui sa li se permita sa construiasca neconditionat moschei. Aproape 10%
nu sunt de acord cu acest lucru, iar restul au pus diverse conditii, ca reciprocitatea pentru crestinii
din tarile islamice de a-si exercita religia.
In partea islamica, aproape 40% dintre imigrantii musulmani spun ca li se pare dificil sa-
si respecte traditiile religioase in Italia, in timp ce 30,2% au spus ca si-ar putea pierde obiceiurile.
Mai mult de 17% dintre respondentii italieni se tem de atentate teroriste, aproape 25%
sunt de parere ca musulmanii sunt critici la adresa italienilor si culturii lor si 28,2% au spus ca
musulmanii sunt intoleranti in ceea ce priveste catolicismul.
Mai multe partide din coalitia noului premier Silvio Berlusconi au promis actiuni mai
dure in ceea ce priveste imigratia. Umberto Bossi, liderul Ligii Nordului, antiimigratie, a obtinut
8% in alegerile legislatuive si formatiunea va primit posturi importante in guvern, poate chiar
Ministerul de Interne. Un membru al Ligii, Roberto Calderoli, a provocat in trecut furia
musulmanilor prin diverse declaratii si actiuni, mai ales cand a afisat un tricou cu o caricatura cu
profetul Mahomed.
Islamismul este acum in Italia cea de a doua mare religie dupa catolicism, datorita
numarului mare de imigranti musulmani. Dar din randul italienilor nativi, cel mai mare grup
dupa catolici il ocupa martorii lui Iehova. Acestea sunt cateva din datele publicate in
“Enciclopedia Religiilor din Italia”, aparuta la editura Elledici. Lucrarea, la care s-a muncit timp
de 12 ani, este rezultat muncii Centrului European de Studii asupra Noilor Religii.
In cele 1.056 de pagini ale enciclopediei sunt analizate 600 de “realitati religioase”
prezente in Italia. Principalul coordonator al lucrarii a fost Massimo Introvigne, directorul
Centrului de Studii, un renumit expert in miscarile religioase europene. “Daca vorbim de
cetatenii italieni cu pasaport italian, religia cu cei mai multi adepti dupa catolicism este
reprezentata de martorii lui Iehova, in numar de 270.000, dupa modul lor de evaluare”, a explicat
Introvigne. “Daca folosim insa criteriile obisnuite pentru orice comunitate, adica incluzand si
copiii si batranii, chiar daca nu au o participare atat de activa, atunci martorii lui Iehova sunt in
numar de 400.000″, a adaugat el. Protestantii sunt in numar de 360.000, urmati de budisti cu
74.000.
Situatia este insa diferita daca se iau in calcul si imigrantii. “Conform datelor noastre,
tinand cont si de imigranti, numarul musulmanilor este de 580.000, iar al ortodocsilor de
140.000, in special datorita masivei imigratii romanesti si slavice”, a spus Introvigne. El a mai
spus ca “1,92% dintre cetatenii italieni apartin unei alte religii decat cea catolica, procentul
crescand la 3,5% daca se iau in calcul si imigrantii”.
Conform studiului, 89% dintre italieni se declara credinciosi, dar procentul celor care
sunt in contact cu o forma organizata de religie este sub 40%. 37% dintre italieni sunt catolici
practicanti, dupa criteriile sociologiilor, ceea ce inseamna ca isi practica credinta cel putin o data
pe luna. In cadrul celorlalte religii, 2% dintre italieni sunt practicanti. Aceasta inseamna de fapt
ca doar jumatate din numarul italienilor care se declara credinciosi sunt si practicanti.
Desi enciclopedia afirma existenta unei “intoarceri la religie”, Introvigne avertizeaza:
“Exista cu siguranta o crestere a numarului persoanelor care se declara credincioase. Atentie
insa, revenirea interesului pentru religie si sacru nu inseamna neaparat intoarcerea la credinta sau
Biserica.” El a mai adaugat: “Ce stim acum este ca mult mai multi sunt interesati de religie, mai
multi decat acum 10 sau 20 de ani”.
CONCLUZII.
Din punct de vedere al potentarii si influentei factorului etnico-religios, suntem de parere
ca Europa se confrunta astazi cu doua mari provocari: prima, aceea a persistentei diferitelor
tensiuni, crize sau conflicte de natura etnica sau etnico-religioasa, si cea de-a doua, problema
islamului.70
70 Mihai-Stefan Dinu, Rolul religiei in constructia viitoarei Europe, Editura Universitatii Nationale de Aparare
„Carol I” Bucuresti, 2009, p. 7.
Inca de la revolutia iraniana de la sfarsitul anilor ’70, problema islamului si provocarile
ce se presupunea ca le va aduce Occidentului au devenit de un real interes pentru comunitatea
internationala.71
Dupa o lunga si frumoasa convietuire intre crestini si musulmanii din imperiul Bizantin a
urmat o perioada a dominatiei otomane (mijlocul secolului al XV-lea – mijlocul secolului al
XIX-lea) si aceasta perioada a intrerupt dialogul care exista intre crestini si musulmani. S-a
trecut, astfel, la a patra etapa sau faza a relatiilor dintre crestini si musulmani in care dialogul a
fost inlocuit de monolog si pentru crestini si pentru musulmani.
In aceasta a patra faza, Biserica Rasaritului a avut parte atat de experiente dure dar si de
perioade de toleranta ale catorva conducatori luminati ai puterii otomane. Atunci au aparut
pentru prima data asa-zisii „criptocrestini”, adica diferite grupuri de populatii crestine care,
oprimate intr-un mod inimaginabil de fortele sociale si politice, au fost constranse sa accepte in
exterior islamizarea, in timp ce, in taina isi pastrau in viata familiala si personala convingerile lor
crestine. Insa, cu mici exceptii, aceasta a durat cateva generatii. In final, urmasii lor au fost
absorbiti de catre majoritatea musulmana.
Raspunsul la monologul violentei a fost dat prin intensa viata liturgica si printr-o tacere
rabdatoare, plina de rugaciune si de cercetare doxologica a paradoxului voii dumnezeiesti si, mai
ales, de speranta eshatologica.
Urmele unor asezari crestine sunt inca vii in Rasaritul musulman si inca vorbesc despre
trecutul glorios al dialogului dintre crestini si musulmanii din aceste parti.
Doua etape foarte importante in epoca noastra sunt :
prima – Conciliul al II-lea Vatican, care a schimbat radical atitudinea si pozitia
lumii romano-catolice fata de aceasta problema, mai ales prin declaratia referitoare la relatiile
Bisericii cu comunitatile necrestine;
a doua – dialogul interreligios care a inceput prin initiativa Consiliului Mondial al
Bisericilor si a fost institutionalizat in anii ’70 prin constituirea Departamentului „Dialogue with
Men of Other Faith and Ideologies”, care mai tarziu a fost numit „Dialogue with People of
71 Idem, p. 19.
Living Faith”. In acest Departament al CMB, din prima clipa a constituirii lui, ortodocsii au
participat cu un interes sporit.
De asemenea, a fost dezvoltat un interes aparte pentru dialogul crestino-islamic si in
organismul interbisericesc al Bisericilor Europene, „Conference of European Churches”.
Faza actuala a dialogului crestino-islamic evolueaza in cadrul unor noi circumstante si
perspective. Isi are ca scop o cunoastere mai completa a Islamului, modificand atitudinea si
dispozitia crestina de pana acum fata de acesta. Atitudinea crestina fata de Islam a fost una
adversa si critica. Nici astazi lucrurile nu prea s-au schimbat. Multi crestini considera Islamul ca
o religie falsa, iar pe Mahomed purtator al unei false profetii, fiind incarcat cu toate viciile, in
primul rand cu cel al senzualismului exacerbat pe care l-ar extinde si asupra religiei pe care o
propovaduieste.
O alta tema discutata, care vine din viziunea medievala asupra Islamului, este cea a
fanatismului, a violentei pe care se considera ca islamul o poarta cu sine. Daca acesta s-a
raspandit prin sabie de-a lungul istoriei, se considera ca si astazi el incearca sa supravietuiasca tot
prin sabia fanatismului, fiind vazut un real pericol pentru Crestinism. Se pun si o serie de
intrebari arzatoare chiar delicate din partea crestinilor Islamului contemporan, la care acesta este
chemat sa raspunda. Printre acestea enumeram : „Cum se face ca voi (musulmanii) construiti
pretutindeni la noi (crestinii), moschei, pe cand in Egipt (si-n alte parti ale lumii, foste candva
crestine) coptii, egiptenii crestini intampina atatea greutati numai pentru a-si restaura pur si
simplu locasurile de cult?... Cum justificati voi absenta de reciprocitate in domeniul casatoriei si
al convertirii? Intr-adevar, un musulman are dreptul sa se casatoreasca cu o crestina, dar o
musulmana nu are dreptul sa se casatoreasca cu un crestin; la fel, un musulman nu se poate
converti la o alta religie sau la un alt sistem de gandire – caci altfel viata sa ar fi amenintata cu
moartea -, dar convertirile la Islam sunt mai mult decat incurajate. Si pentru ce tarile care se
revendica din Islam sunt strabatute de atata violenta?”
La sfarsitul secolului al XX-lea, vedem Islamul ca pe un sistem de idei si principii care
influenteaza milioane de oameni, alaturi de care suntem chemati sa vietuim si sa colaboram in
aceasta lume, acest megalopolis unitar cu o tot mai crescuta interdependenta intre oameni. De
aceea este nevoie de dialog pentru a ajunge la un numitor comun, fara a face compromisuri prea
mari.
Dialogul presupune ca ambele parti doresc relatia si cautarea. Aceasta dispozitie a fost,
insa, cultivata pana astazi mai mult in lumea crestina. Nu putem spune acest lucru despre lumea
musulmana; cu foarte putine exceptii, in lumea musulmana inca nu este prezenta o disponibilitate
analoga. In paralel, avem suficiente exemple ale unei noi exaltari a fundamentalismului (din
partea adeptilor „epurarii” islamice) si intolerantei (de exemplu, in Iran, Liban, Turcia, Algeria,
Bosnia etc.). De aceea, in loc sa vorbim despre un dialog al Crestinismului – sau fie si al
crestinilor – cu Islamul, este mai corect sa vorbim despre dialogul unor crestini cu putini
musulmani.
Acest dialog poate, desigur, sa contribuie la depasirea neintelegerilor si rastalmacirilor
seculare care exista de ambele parti. Dar, in cele din urma, este firesc sa se ajunga si la limite in
care cele doua religii difera radical. Astfel de diferente structurale evidente se intalnesc de
exemplu in ceea ce priveste dogmele supreme ale crestinilor: credinta in dogma Sfintei Treime si
in cea a Intruparii Cuvantului – a dumnezeirii lui Iisus Hristos. Musulmanii, asa cum este
cunoscut, Il respecta pe Iisus ca mare profet, insa neaga Crucea si, mai mult decat orice,
insemnatatea ei soteriologica pentru umanitate. Islamul refuza sa avanseze si sa accepte ceea ce
constituie cea mai profunda experienta crestina: trairea comuniunii lui Dumnezeu cu omul in
Iisus Hristos prin Duhul Sfant. Aici dialogul nu poate sa faca nimic mai mult decat sa niveleze si
mai ales sa corecteze asperitatile pe care polemica populara fanatica le-a creat la adresa acestor
experiente, contribuind la curatirea reprezentarilor si la o mai fidela descriere, pe cat posibil, a
trairilor religioase respective.
In lumea ortodoxa au avut loc suficiente discutii si polemici privitoare la pericolul pe care
il reprezinta dialogul interreligios pentru crestini. Nu cumva, in cele din urma, acest dialog este
un compromis si expresia unei slabiri a credintei? Raspunsul a fost acesta: acest dialog nu
inseamna sincretism religios si nici o degradare a credintei crestine. Pentru a fi autentic si
