Coordonator știintific:Șef lucrari dr. Mitroi Mihaela Absolvent:

Dîrla Loredana

Vertijul poziţional paroxistic benign

Vertijul poziţional benign paroxistic (BPPV) este poate cea mai comună cauză a vertijului la adulti şi, din fericire, este o afectiune simplu de tratat. In 85% din cazuri simptomele scad în intensitate în urma unui singur tratament.

BPPV se caracterizează prin scurte episoade de vertij atunci când capul se mişcă în anumite pozitii. BPPV a fost diagnosticat la adulţii de toate varstele şi nu este întâlnit la copii.

Pacienţii cu BPPV raportează adesea vertij declanşat în momentul în care se întind, se rostogolesc, se apleacă sau privesc în sus. Vertijul este provocat în situaţii obişnuite, cum ar fi grădinăritul, sculatul din pat, spălarea părului sub duş, poziţia pe care o are pacientul la dentist sau la saloanele de frumuseţe. Alte senzaţii care au fost asociate cu BPPV sunt stări de dezechilibru ce pot dura câteva ore după încetarea vertijului episodic, sau senzaţii mai vagi, ca de pildă ameţeala sau o stare de plutire.

Fig. 1 - Acţiunea maculelor utriculare asupra spre grupelor musculare (flexori şi extensori), acţiune ce se modifică cu poziţia capului

Studiu de cazStudiul de caz se bazeaza pe cercetarile efectuate pe un numar de cinci pacienti acestia fiind singurii care in decurs de un an au necesitat spitalizare datorita persistentei si rezistentei la tratament a vertijului

Unul din cei patru pacienti diagnosticati cu aceasta boala au beneficiat de exercitiile Brandt- Daroff:

Tratament Tratamentul pacienţilor cu litiaza canalului semicircular

posterior prin repoziţionarea litiazei canaliculare

Mişcările specifice ale capului recomandate implică deplasări la 90 de grade astfel încât fragmentele litiazice să se deplaseze de-a lungul canalului semicircular posterior până în utriculă. De menţionat că, cu fiecare modificare a poziţiei capului fragmentele litiazice trebuie să se deplaseze de la nivelul cupulei canalului semicircular posterior. Durata fiecărei schimbări de poziţie este în funcţie de durata nistagmusului observat în timpul manevrei.

Tratamentul cupulolitiazei implicate în BPPVManevrele eliberatoare executate la unicul pacient diagnosticat

cu cupulolitiază s-au derulat astfel:pacientul a fost aşezat la marginea mesei de examinare, în

poziţie şezândă, cu capul rotit la 450 spre partea neafectată;pacientul s-a întors repede spre partea sănătoasă păstrând

capul orientat spre partea iniţială; pacientul a fost apoi menţinut în această poziţie timp de 2-3 minute;

pacientul a fost apoi repede ridicat repede în poziţie şezândă şi apoi jos pe partea laterală opusă în timp ce terapeutul a menţinut alinierea gâtului şi capului la trunchi (în acest caz cu capul întors în continuare de partea iniţială). Poziţia finală a fost cu pacientul aşezat pe o parte cu faţa la un unghi 450 faţă de planul mesei;

nistagmusul şi vertijul au reapărut în poziţia a doua. Dacă pacientul nu ar fi prezentat nistagmus în poziţia a doua, s-ar fi mişcat brusc capul o dată sau de două ori, cu amplitudine mică, în scopul eliberării fragmentelor litiazice. Pacientul a rămas în această poziţie 5 minute;

pacientul a fost apoi mişcat încet spre poziţia şezândă.

Tratarea cu succes a BPPV depinde de identificarea corectă a canalului semicircular implicat şi depinde de fragmentele litiazice din canal: dacă acestea plutesc liber sau dacă sunt aderente la cupulă.

Exista trei tratamente de bază pentru BPPV, fiecare cu propriile indicaţii: repoziţionarea litiazei canaliculare, manevrele eliberatoare şi exerciţiile de acomodare Brandt-Daroff. Există variaţii ale acestor tratamente în funcţie de canalul semicircular implicat. Studiile realizate pentru stabilirea eficienţei acestor tratamente indică faptul că toate facilitează recuperarea. Totuşi, rezultatele acestor studii trebuie interpretate cu prudenţă din cauza incidenţei mari de remisii spontane. A fost raportată recuperarea spontană în 3 până la 4 săptămâni, deşi Brandt şi Daroff susţin că vertijul poate dispărea spontan după câteva luni în cazul în care nu este tratat.

Concluzii Exerciţiile de reeducare vestibulară efectuate la pacienţii cu

sindrom vestibular periferic datorat vertijului paroxistic poziţional benign se realizează de circa 2 ani în Clinica ORL din Craiova. Concluziile la care am ajuns în urma acestui prim studiu au fost următoarele:

sindromul vestibular periferic este o manifestare destul de rară; cei 5 pacienţi studiaţi au prezentat toţi BPPV de canal

semicircular posterior, forma cea mai frecventă a bolii;mediul de provenienţă al pacienţilor a fost în general cel urban,

posibil datorită adresabilităţii mai mari la medic ai acestora;ca metode de reeducare vestibulară rezultate bune am obţinut

cu metoda de repoziţionare a litiazei canaliculare; nu am apelat la metodele eliberatore decât într-un caz (de cupulolitiază); de asemenea, nu am apelat la exerciţiile Brandt-Daroff decât o dată, la o pacientă cu BPPV rezistent la metodele de reeducare iniţiale;

efectuarea exerciţiilor de reeducare vestibulară sun atenta supraveghere şi cu ajutorului unui terapeut asigură succesul acestora şi previne instalarea complicaţiilor.