Reeducarea funcţională

Reeducarea funcţională / recuperarea funcţională / reabilitarea / gimnastica medicală / cultura fizică medicală = activitatea desfăşurată în cadrul unităţilor sanitare pentru însănătoşirea şi refacerea cât mai completă a organismului afectat, folosind ca tratament mişcarea sub diverse forme.

complex de exerciţii, procedee şi metode aplicate asupra corpului omenesc, în scop profilactic, terapeutic şi recuperator şi este legată atât de medicină, cât şi de educaţia fizică;

noţiunile de bază provin din anatomie, fiziologie, ortopedie, neurologie, reumatologie;

Exerciţiul fizic = o activitate statică sau dinamică, executată în limitele anatomice şi fiziolofice ale corpului, în perfecte condiţii de igienă.

Exerciţiul fizic se alcătuieşte respectând o serie de principii ale educaţiei fizice, - adaptarea efortul fizic la necesităţile şi posibilităţile individuale,- nu se vor folosi eforturile maximale- intensitatea efortului se va diminua, după caz , până la nivel minimal / nul.

Tehnicile care stau la baza realizării unui program de kinetoterapie se clasifică în:

Üakinetice: - imobilizarea - posturarea

Ü kinetice : Ä dinamice: Ø pasive: - tracţiuni - sub anestezie

- pură asiatată - autopasivă - mecanică - pasivo-activă Ø active: - reflexe

- voluntare: - libere - pasivo-active - active cu rezistenţă

- prin manipulare Ä statice: - contracţia izometrică

- relaxarea musculară

Tehnicile akinetice

Akinezia = suprimarea mişcărilor articulare şi a contracţiilor voluntare.Imobilizarea = menţinerea mai mult sau mai puţin prelungită a întregului corp sau

a segmentelor sale în nemişcare ± ajutorul unor aparate sau instalaţii.

În funcţie de scopul urmărit imobilizarea poate fi: 1. imobilizarea de punere în repaus, utilizată în:- boli cardio-pulmonare grave: IMA, arsuri, TCC, medulare, toracice;

imobilizarea este generală, dar nu completă;- procese inflamatorii localizate (artrite, tendinite) sau procese care determină

algii intense la mobilizare; imobilizarea se face pentru segmentul respectiv pe pat, suporturi speciale, în eşarfe;

2. imobilizarea de contenţie blochează un segment sau o parte dintr-un segment într-un sistem de fixaţie externă (aparat gipsat, atelă, corset); se foloseşte pentru imobilizarea fracturilor, luxaţiilor, entorselor, discopatiilor;

3. imobilizarea de corecţie se foloseşte pentru corectarea posturilor defectuoase care ţin de ţesuturile moi (muşchi, tendon, capsulă articulară) sau la imobilizarea trunchiului în corset, în perioada de creştere, la adolescenţii cu deviaţii ale coloanei vertebrale (scolioze); segmentul se aşază în poziţie corectă sau hipercorectă şi se imobilizează printr-un sistem de fixaţie exterior.

Posturarea (poziţionarea) = imprimarea unor atitudini (poziţii, posturi) întregului corp sau segmentelor sale, în scop terapeutic sau preventiv, pentru a corecta sau a preveni apariţia unor poziţii vicioase sau devieri de statică sau pentru a facilita un proces fiziologic.

Posturile sunt:1. corective: pot fi menţinute liber (autocorective), liber-ajutat (prin suluri, perne,

chingi) sau sunt fixate (exterocorective), cu ajutorul unor aparate sau instalaţii. 2. de facilitare: se folosesc pentru facilitarea unui proces fiziologic perturbat de

boalăà posturile de drenaj bronşic, posturile antideclive sau proclive (blochează / favorizează circulaţia sanguină de întoarcere venoasă), posturile facilitatorii respiratorii sau cardiace, posturile de drenaj biliar.

Tehnicile kinetice dinamice au la bază mişcrea sub toate formele ei; se realizează cu / fără contracţie musculară (tehnici active sau pasive).

ØMobilizarea pasivă se foloseşte numai în kinetologia terapeutică şi de recuperare;

- se execută cu ajutorul unei forţe externe, în momentul inactivităţii musculare totale(determinată de boală) sau al unui maxim de inactivitate musculară determinată voluntar, deci, pacientul nu realizează travaliu muscular.

Efectele mişcărilor pasive:Äasupra aparatului locomotor:- menţin / cresc amplitudinile articulare normale şi troficitatea structurilor

articulare, în cazul paraliziilor segmentare;

- menţin / cresc excitabilitatea musculară;- scad contractura sau retractura musculară;- declanşează reflexul de întindere prin mişcarea pasivă de întindere bruscă a

muşchiului;Äasupraa aparatului circulator:- efect de „pompaj” asupra vaselor mici din muşchi şi asupra circulaţiei de

întoarcere venoasă şi limfatică;- previn sau elimină edemele de imobilizare- pe cale reflexă declanşează o hiperemie locală şi o uşoară tahicardie;

Äasupra altor aparate şi sisteme:- menţin troficitatea ţesuturilor segmentelor imobilizate;- cresc schimburile gazoase la nivel pulmonar şi tisular,- stimulează tranzitul intestinal şi uşurează evacuarea vezicii urinare;

Äasupra sistemului nervos şi a tonusului psihic:- menţin memoria kinestezică a segmentului respectiv;- menţin moralul pacientului.Indicaţii:- recuperarea bolnavilor neurologici, posttraumatici, reumatici;- gimnastica sugarului şi a copilului mic sănătos.

Modalităţi tehnice de realizare ale mişcărilor pasive:1. Tracţiunile se execută în axul segmentului sau articulaţiei, manual sau cu diverse

instalaţii; a. continue (extensii continue); se execută numai prin instalaţii cu

contragreutăţi, arcuri, scripeţi, plan înclinat, în serviciile de ortopedie, pentru realinierea osului fracturat şi în serviciile de recuperare, pentru corectarea articulaţiilor blocate sau deviate în flexie sau în extensie;

b. discontinue; se execută manual sau cu ajutorul unor instalaţii; se folosesc în cazul articulaţiilor cu redori care nu ating poziţia anatomică, articulaţiilor dureroase, cu contracturi musculare, discopatiilor (tracţiunile vertebrale);

c. tracţiuni-fixaţii alternante; se execută oblic, pe segmentele adiacente articulaţiei, nu în ax; se folosesc pentru corectarea deficitelor determinate de cicatricile retractile ale ţesuturilor moi.

2. Mobilizarea forţată sub anestezie: sub anestezie generală (realizează o bună relaxare musculară) se realizează forţarea redorilor articulare şi ruperea aderenţelor dintre părţile moi. Se execută în etape succesive, la câteva zile interval, fiecare etapă fiind urmată de fixarea unei atele gipsate pentru menţinerea amplitudinii câştigate; la 48 de ore după obţinerea amplitudinii maxime şi fixarea articulaţiei în această poziţie se va începe mobilizarea pasivo-activă a acesteia;

3. Mobilizarea pasivă pură asistată se execută de către kinetoterapeut, pacientul relaxându-şi în mod voluntar musculatura; se execută mişcări lente, progresive, pe toate amplitudinile posibile, insistând şi crescând presiunea la capetele excursiei de mişcare.

În cazul redorilor de execută forţări mici şi repetate, pentru depăşirea acestui nivel. La articulaţiile mici se combină mişcarea cu tracţiunea în ax şi translatarea sau rotarea în ax în ambele sensuri.

O manevră de mobilizare pasivă este „scuturarea”, cu scop de relaxare segmentară.Înainte de începerea mobilizării pasive, se pregăteşte regiunea respectivă prin căldură, masaj, electroterapie antialgică.

4. Mobilizarea autopasivă = mobilizarea de către pacient a unui segment cu ajutorul altei părţi a corpului, direct sau prin intermediul unor instalaţii (cu scripeţi).Modalităţi de mobilizare autopasivă:- prin presiunea corpului sau a unui segment( de ex: în redorile de genunchi,

forţarea flexiei prin genuflexiuni);- prin acţiunea membrului sănătos (mobilizarea mâinii paralizate cu mâna

sănătoasă la hemiplegici);- prin intermediul unei instalaţii coardă-scripete;- prin instalaţii de mecanoterapie mobilizate prin manivelă sau roată de către

pacient.5. Mobilizarea pasivă mecanică se realizează prin folosirea unor sisteme mecanice

de mobilizare tip Zender.6. Mobilizarea pasivo-activă se foloseşte în cazul unor forţe musculare<2, când

muşchiul se contractă fără a deplasa segmentul (decât eventual în afara gravitaţiei), pentru reeducarea forţei musculare sau pentru reeducarea unui muşchi transplantat.

7. Manipularea reprazintă o formă pasivă de mobilizare care aparţine tehnicilor kinetologice speciale.

Tehnici kinetice dinamice active

Mișcarea activă àimplicarea contracţiei musculare proprii a segmentului ce se mobilizează; poate fi involuntară (reflexă) și voluntară.

ÄMișcarea activă reflexă constă în contracţii musculare reflexe, necontrolate şi necomandate voluntar de către pacient, apărute ca răspuns la un stimul senzorial în cadrul arcurilor reflexe motorii;

- se poate produce prin reflexe medulare si supramedulare- reprezintă un mijloc de stimulare neuro-musculară în cazul în care mișcarea

activă voluntară este ineficientă (de ex: în pareze)1. Reflexul de întindere: întinderea bruscă a unui muşchi inervat determină

contracţia acestuia pentru echilibrarea forţei de întindere (datorat stimulării fusurilor neuro-musculare);

a. contracţia va fi mai amplă dacă se aplică o forţă rezistivă contra mişcării; b. concomitent muşchii antagonişti sunt inhibaţi pentru a permite mişcarea

determinată de contracţie.2. Reacţiile de echilibrare sunt reflexe declanşate pentru restabilirea echilibrului

corpului când acesta se pierde datorită unei forţe exterioare.3. Reflexele de poziţie sunt reflexe cu punct de plecare în muşchi, labirint, structuri

articulare, care determină un joc continuu de contracţii musculare pentru menţinerea poziţiei ortostatice.

ÄMișcarea activă voluntară presupune o mişcare voluntară, comandată, realizată prin contracţie musculară, izotonă, dinamică; muşchiul își apropie sau îşi îndepărtează capetele de inserţie prin deplasarea segmentului.

Obiectivele mișcării active voluntare:- menţinerea sau ↑ amplitudinii de mişcare a unei articulaţii;- menţinerea sau ↑forţei musculare;- recăpătarea sau dezvoltarea coordonării neuro-musculare.

Modalităţi tehnice de realizare ale mișcărilor active voluntare Mişcarea activă liberă se execută fără nici o intervenţie facilitatoare sau opozantă

exterioară, cu excepţia gravitaţiei.Mişcarea activo-pasivă (activă asistată): pacientul inițiază activ miscarea, însă nu

o poate efectua pe toată amplitudinea, motiv pentru care este necesară intervenția unui ajutor spre finalul miscării

Mișcare pasivo-activă: pacientul nu poate iniția activ mișcarea, dar odată ce este ajutat în prima parte a mișcării, execută liber restul amplitudinii de mișcare). Se foloseşte pentru refacerea completă a mobilităţii unei articulaţii, dacă Fmusc = 2-3;forţa exterioară este reprezentată de:

- corzi elastice/contragreutăţile instalaţiilor cu scripeţi; - autoasiatare (cu instalaţii cu scripeţi, bastoane etc);- suspendarea în chingi a unui membru;- executarea în apă a mişcării active, astfel încât să beneficieze de forţa de

facilitare a apei.

Mişcarea activă cu rezistenţă presupune intervenţia unei forţe exterioare care se opune parţial excursiei de mişcare, musculatura dezvoltând un travaliu mai mare decât în cazul mişcării segmentului; se foloseşte pentru ↑ forţei şi / sau rezistenţei musculare sau pentru o mai bună dirijare a mişcării.

Reguli de aplicare a rezistenţei:- rezistenţa se aplică pe tot parcursul mişcării active;- valoarea rezistenţei trebuie să fie mai mică decât forţa muşchilor care se

contractă pentru realizarea mişcării; dacă cele 2 valori sunt egale, contracţia musculară este izometrică;

- rezistenţa se aplică pe faţa de mişcare a segmentului pentru a influenţa exteroreceptorii care vor stimula mişcarea;

- după fiecare mişcare cu rezistenţă va urma o perioadă de relaxare;- ritmul mişcării este dat de regula: rezistenţă mare → ritm rar; rezistenţă mică →

ritm frecvent;- este necesară stabilizarea segmentului pe care îşi are originea muşchiul care se

contractă în mişcarea respectivă.Tehnicile kinetice dinamice produc deplasarea segmentului (mișcarea), prin contracția izotonică a musculaturii, care presupune modificarea lungimii muschiului, cu păstrarea tensiunii de contracție.

Modificarea lungimii muschiului se poate face:- prin scurtare (apropierea capetelor sale): contracție dinamică concentrică

(mișcare concentrică); muschiul se contractă pentru a învinge o rezistență din afară, se scurtează

apropiindu-și atât capetele de inserție, cât și segmentele osoase asupra cărora acționează;-prin repetare, miscările concentrice produc hipertrofie musculară, urmată de

cresterea tonusului și a forței, iar la nivel articular cresc stabilitatea.- prin alungire (îndepărtarea capetelor de inserție): contracție musculară

excentrică (mișcare excentrică);-contracția excentrică se realizează atunci când mușchiul fiind contractat și scurtat

cedează treptat unei forțe care-l întinde și îi îndepărtează atât capetele de inserție, cât si segmentele osoase asupra căroralucrează mușchiul respectiv.

-prin repetare, miscările excentrice dezvoltă elasticitatea și rezistența musculară, iar la nivel articular mobilitatea.

- prin îndepărtarea, urmată de apropierea capetelor musculare într-un timp foarte scurt: pliometrie

Pliometria presupune mai întâi o fază excentrică urmată de o fază concentrică: “ciclul întindere – scurtare”.

Contracția pliometrică poate fi considerată ca fiind constituită din 3 elemente:- fază excentrică;- un scurt moment de izometrie;- fază concentrică.Contracția pliometrică reprezintă cea mai frecventă formă de contracții din

activitatea sportivă (sărituri, alergare, flotări). izokinetică este contracția dinamică, în care viteza miscării este reglată în asa fel încât rezistența aplicată mișcării este în raport cu forța aplicată în fiecare moment din amplitudinea unei miscări.

Pentru o corectă izokinezie trebuie ca rezistența să varieze în funcție de lungimea muschiului, pentru a se solicita aceeasi forță.

Se realizează cu aparate speciale (dinamometre).Tehnicile kinetice statice presupun contracţii musculare fără deplasarea segmentului şi sunt reprezentate de:

Äcontracţia izometrică reprezintă creşterea voluntară a tensiunii musculare, fără modificarea lungimii muşchiului;

apare în cazul în care muşchiul lucrează împotriva unei rezistenţe care depăşeşte forţa sa actuală; produce hipertrofia şi creşterea forţei musculare; este obositoare şi nu poate fi menţinută mult timp deoarece stânjeneşte circulaţia locală;

Ärelaxarea musculară; un muşchi în care tensiunea de contracţie scade se decontracturează sau se relaxează;

el păstrează însă întotdeauna o tensiune de contracţie, chiar când se află într-o stare de maximă relaxare, numită tonus muscular, menţinut de activitatea permanentă a fibrelor intrafusale, în timp ce fibrele extrafusale sunt relaxate;

se descriu o relaxare generală (a întregului corp, legată de relaxarea psihică) şi o relaxare locală (a unui grup muscular, unui segment sau a unui membru).

Deficiente fizice in perioada de crestere su dezvoltare

Deficienţa fizică (DF)= abatere de la normal în forma şi funcţiile fizice ale organismului, care perturbă creşterea şi diferenţierea armonioasă a corpului, îi modifică aspectul exterior şi îi scade capaciatea de adaptare la efort şi capacitatea de muncă.

DF à modificări patologice ale formei şi structurii corpului, manifestate prin:- încetinirea creşterii / creştere excesivă- dezvoltarea nearmonioasă / disproporţionată- deviaţii, deformaţii, alte defecte morfologice sau funcţionale. DF determină:- alterarea personalităţii- pierderea totală / parţială, temporară / definitivă a capacităţii de muncă - dereglarea reacţiilor de adaptare la mediul înconjurător- deficient=dezavantajat fizic ca urmare a unei deficiente senzoriale, motorii,

leziuni psihice şi socio-profesionale;- infirmitate = orice pierdere / aspect anormal la nivelul unei structuri sau funcţii;

pot fi: - anatomice, funcționale, psihologice - temporare sau definitive

- diformitate = forma / atitudinea anormală permanentă a unei părţi a corpului, care rămâne însă corectabilă dacă se intervine terapeutic în timp util;

- dizabilitate - restricţia / pierderea aptitudinii de a executa o activitate considerată normală pentru un individ, apărută ca urmare a unei infirmităţi;

o dizabilitate poate fi:- reversibilă / ireversibilă- regresivă / progresivă;

nu orice infirmitate àdizabilitate; - invalid = persoana care și-a pierdut parţial sau total capacitatea de muncă din

cauza unei boli / accident pe o durată variabilă, care o face inaptă pentru muncă;- handicap - dificultatea individului de a realiza relaţii normale cu mediul de viaţă,

în concordanţă cu vârsta, sexul, condiţiile socio-culturale.Infirmitatea àdizabilitate à handicap.

DF pot fi:Ø înnăscute (malformaţii / anomalii funcţionale); pot fi ereditare (moştenite) sau congenitale (dobândite odată cu naşterea) Ø postnatale: modificari patologice produse de cauze sau factori nocivi care

acţionează mai ales în perioada de creştere.ÜmorfologiceÜ funcţionale (strâns legate de cele morfologice, pe care pot să le preceadă, să le

însoţească sau să le urmeze); Se produc prin:- insuficienţă funcţională (hipofuncţie): la persoane cu tonus şi forţă musculară

scăzute, care prezintă tendinţe spre atitudini vicioase;

- execs funcţional (hiperfuncţie): la persoane cu tonus muscular crescut până la rigiditate şi contractură sau cu mobilitate articulară exagerată;

- dezechilibru funcţional: în afecţiunile endocrine - necoordonarea funcţiilor fizice şi în special a celor motrice (afecţiuni neuro-

motorii).În funcţie de întindere, DF pot fi:ü globale (totale) - deficienţe morfologice şi funcţionale întregului corp ü parţiale, localizate la anumite regiuni, segmente sau porţiuni ale corpului Din punct de vedere al prognosticului, DF pot fi:

neevolutive (staţionare, fixe, definitive); sunt în mare parte ireversibile şi deci incurabile sau foarte greu de tratat

o evolutive (progresive sau regresive), dacă sunt corect tratate se pot ameliora sau vindeca

din punctul de vedere al gravității există:- DF usoare: micile abateri de la normalitatea corporală, considerate atitudini

deficiente globale/segmentare, care prin executarea de miscari corective (cât mai precoce) se pot corecta destul de usor si total;

- DF medii: defectele morfologice și funcționale staționare/cu evoluție lentă, care se corecteaza parțial sau ramân nemodificate; sunt segmentare (cifoze, lordoze) sau globale (hiposomii, disproportii între segmente);

- DF accentuate: modificări patologice avansate,cel mai frecvent apărute în viața intrauterină (malformații ale aparatului locomotor) sau în urma unor paralizii, traumatisme, infecții osoase / articulare / musculare

Cauzele DF:în funcție de originea lor: - interne, condiţionate de procesele de creştere şi dezvoltare, de starea marilor

funcţii somatice, organice sau psihice- externe, legate de condiţiile de mediu sau de viaţă ale individului Äîn funcție de caracterul direct/indirect:- cauze cu acțuine directă, care interesează elementele proprii ale deficienţei - cauze cu acțuine indirectă, care determină mai întâi o afecţiune sau un defect

organic sau psihic şi apoi o deficienţă morfologică sau funcţională. Cea mai folosită clasificare este aceea care împarte cauzele în: - predispozante- favorizante- determinante (declanşatoare).Cauzele predispozante includ - predispoziţiile ereditare,(se pot manifesta de la naştere sau pot să apară mai

târziu în perioada de creştere), - influenţele suferite de organism în timpul vieţii intrauterine - accidentele obstetricale. Cauzele favorizante sunt acele cauze care influenţează în sens negativ starea de

sănătate şi buna funcţionare a organelor, mai ales în perioada de creştere şi dezvoltare:- condiţiile necorespunzătoare de igienă şi viaţă (regim alimentar

necorespunzător, hrana insuficientă, îmbrăcămintea necorespunzătoare, dormitul în paturi prea moi sau prea tari si incomode )

- bolile cronice, convalescenţele lungi, intervenţiile chirurgicale grele, debilitante, unele deficienţe ale analizatorilor, în special ale văzului şi auzului.

Cauzele determinante sunt adevăratele cauze care produc sau declanşează procesele patologice care stau la baza DF; ele alterează structura şi modifică funcţiile normale ale organismului şi se pot exercita atât în timpul vieţii intrauterine, cât şi după naşteret Factorii care actioneaza în perioada intrauterină determină malformaţii şi deformaţii congenitale.

Malformaţiile se produc prin nedezvoltarea sau dezvoltarea anormală a unor segmente ale corpului, datorate: - infecţii cronice (sifilis, TBC) ale mamei

- intoxicaţii latente (alcool, medicamente, substanţe radioactive) - tulburări endocrine sau neuropsihice - carenţe alimentare sau vitaminice- traumatismele fizice ale abdomenului gravidei- conditiile neadecvatede viață și de muncă ale mamei, - vârsta înaintată a părinților (mai ales a mamei)Malformaţiile congenitale pot fi la rândul lor cauza unor deformaţii secundare,

prin condiţiile anormale, statice şi dinamice pe care le oferă corpului în creştere.

Factori care actioneaza în timpul travaliului pot să determine congestii si hemoragii cu urmari grave pentru copil:

- travaliul prelungit- nașterile laborioase- interventii obstetricale traumatizante Factori care acționează după naştere și pot determina DF sunt:- afecțiuni care produc anomalii morfologice si functionale (mai ales la nivelului

aparatului locomotor: - fracturile vicios consolidate, osteomielita, TBC osos- artroze, artrite, RAA, infecţii acute şi cronice- atonii, pareze, paralizii, contracturi musculare

- bolile endocrine şi de nutriţie- distrofiile de creştere- neuropatiile, miopatiile, atrofiile musculare- avitaminozele.Deşi DF nu sunt însoţite de dureri sau de alte acuze, ele crează condiţii

nefavorabile creşterii şi dezvoltării corpului; aspectul exterior este adesea inestetic, iar funcţiile organice sunt perturbate.

Netratate la timp, aceste deficienţe întreţin o stare de insuficienţă funcţională, fizică şi psihică, ducând la formarea unor complexe de inferioritate.Hipotonia musculaturii spatelui sau a peretelui abdominal determină scăderea amplitudinii mişcărilor costale şi ale diafragmei, scade debitul respirator şi oxigenarea ţesuturilor.

Posturile defectuoase ale trunchiului şi în special deviaţiile coloanei vertebrale duc la modificarea poziţiei şi funcţiei organelor abdominale şi mediastinale.

Deformaţiile sau deficienţele funcţionale ale membrelor superioare şi inferioare sunt destul de grave, deoarece limitează folosirea mâinilor şi locomoţia.

ATITUDINILE DEFICIENTE GLOBALE ALE CORPULUI

Examenul somatoscopic este o metodă clinică de evaluare a posturii (poziţia corpului, modul în care o persoană stă) şi a dezvoltării fizice, care se realizează concomitent cu examenul clinic al aparatelor şi sistemelor;

- constă în vizualizarea subiectului în vederea aprecierii armoniei de dezvoltare globală şi segmentară a acestuia;

- un examen corect se va desfăşura cu subiectul dezbrăcat şi desculţ la cadrul antropometric (cadru metalic care prezintă sfori aşezate din 10 în 10 cm, pe orizontală şi pe verticală), din faţă, din profil şi din spate, static sau în dinamică, în condiţii de luminozitate bună, la o temperatură de minim 21-22°C în cabinet;

Datele obţinute prin somatoscopie se pot corobora cu cele obţinute prin fotografiere sau examen radiologic (metode de elecţie în situaţiile clinice limită, nu în situaţii de rutină).

În urma examenului somatoscopic se stabilesc:- ţinuta sau atitudinea subiectului; - starea globală de nutriţie; - dezvoltarea musculaturii sub aspectul: formei, volumului, dispoziţiei,

simetriei; - prezenţa şi modul în care este repartizat ţesutul adipos; - eventualele deficienţe fiziceSomatoscopia segmentară analizează:- poziţia capului: corectă, înclinată anterior sau lateral; - poziţia umerilor, a claviculelor şi a omoplaţilor: înclinare, asimetrie,

proiectare; - poziţia coloanei vertebrale: aspectul fiziologic al curburilor; - forma toracelui: simetric, cilindric, conic, cu baze evazate, eventuala prezenţă

a sechelelor de rahitism; - abdomenul: formă, tonus, volum, adipozitate; - bazinul: aspect general, simetria; - membrele inferioare: forma genunchilor, aspectul general al segmentelor

membrelor inferioare; - piciorul: addus, abdus, dimensiunea bolţii plantare.

Poziţia corectă rezultă prin coroborarea funcțională a sistemului mio-osteo-articular şi nervos, fiind influențată într-o mare măsură şi de starea psihică.

Postura aprecia şi. aprecierea poziţiei corecte şi a dezvoltării armonioase a corpului se poate face prin examinarea subiectului la cadrul antropometric, din 3 unghiuri diferite: faţă, profil, spate.

Reperele pe care le urmărim la examinarea din faţă sunt, de sus în jos:- frunte

- piramidă nazală - menton (mijlocul bărbiei) - mijlocul sternului

- linia albă a abdomenului- mijlocul simfizei pubiene - spaţiul dintre cei doi genunchi - spaţiul dintre cele două glezne.

Reperele pe care le urmărim la examinarea din spate sunt, de sus în jos:- mijlocul capului - apofizele spinoase ale vertebrelor coloanei vertebrale - pliul interfesier - spaţiul dintre cei doi genunchi - spaţiul dintre cele două glezne.

Poziţia corectă, neforţată a corpului se caracterizează printr-o poziţie dreaptă, din profil:- a capului şi a gâtului aflate pe aceeaşi verticală, care trece posterior de apofiza mastoidiană,

- posterior faţă de vertebrele cervicale, - intersectează vertebra a VII-a cervicală, - trece anterior de vertebrele dorsale, - posterior de regiunea lombară, - străbate joncţiunea lombosacrată, - trece prin faţa articulaţiei genunchiului, - atinge solul în dreptul tarsului anterior.

ATITUDINILE DEFICIENTE GLOBALE ALE CORPULUI

Deficienţele de atitudine (vicii de atitudine) = tulburări ale funcţiei de sprijin şi mişcare, care se corectează şi hipercorectează la executarea unor mişcări simple (probe funcţionale); în funcţie de mecanismul de producere, pot fi:

- prin insuficienţă (relaxare): frecvente în plan anteroposterior sau frontal, sub forma atitudinilor global cifotice, lordotice sau scoliotice

- prin exces funcţional: atitudinile rigide sau plane Atitudinea global cifotică = cifozarea coloanei vertebrale, cu apariţia unor modificări compensatorii ale atitudinii celorlalte segmente ale corpului: cap şi gât înclinate înainte, umeri proiectaţi anterior, torace în flexie, abdomen scobit, bazin retroversat, genunchi în flexie. Este frecventă la adolescenţi şi tineri după episoadele de creştere rapidă în

înălţime, la persoanele obosite sau la cele care nu-şi controlează suficient posturaObiectivele gimnasticii corective:- redresarea curburii cifotice a coloanei vertebrale;- tonifierea concentrică a musculaturii alungite a spatelui;- tonifierea excentrică a musculaturii peretelui abdominal;- corectarea deficienţelor compensatorii ale poziţiei celorlalte segmente ale

corpului.Mijloacele corective : ▪ exerciţii statice: - poziţii corective (stând, pe genunchi cu sprijin pe palme, decubit dorsal şi

ventral, atârnat cu faţa sau spatele la scara fixă sau pe plan oblic);▪ exerciţii dinamice: - exerciţii de trunchi: extensii, îndoiri laterale, răsuciri, circumducţii executate în plan posterior

- exerciţii ale membrelor superioare executate în plan posterior şi deasupra liniei orizontale a umerilor;

- exerciţii ale membrelor inferioare executate în plan posterior;- exerciţii aplicative: mers corectiv, târâre, alergare, suspensii, echilibru;- exerciţii de respiraţie executate din poziţii corective pentru prevenirea cifozei;- exerciţii cu obiecte portative (minge medicinală, bastoane) şi la aparate fixe

(bancă, scară fixă);- exerciţii de redresare a trunchiului şi a bazinului executate pasivo - activ sau

activ.Atitudinea global lordotică, frecventă la copii sau la persoanele cu musculatura

abdominală hipotonă, se caracterizează prin accentuarea lordozei lombare, cu apariţia unor modificări compensatorii ale atitudinii celorlalte segmente ale corpului:

- cap şi gât înclinate înainte - umeri proiectaţi posterior - torace şi abdomen proeminente - bazin mult anteversat

- ± membre inferioare cu - genunchii în hiperextensie Obiectivele gimnasticii corective:- redresarea curburii lordotice a coloanei vertebrale;- tonifierea excentrică a muşchilor lombari scurtaţi;- tonifierea concentrică a musculaturii peretelui- abdominal;- corectarea deficienţelor compensatorii ale - poziţiei celorlalte segmente ale corpuluiMijloacele corective :

- exerciţii statice: - corective (şezând, pe genunchi cu sprijin pe palme, decubit dorsal, culcat

rezemat cu genunchii flectaţi)- efortul izometric;- exerciţii dinamice: - exerciţii de trunchi: flexii, îndoiri laterale, răsuciri - executate simultan cu flexia trunchiului;- exerciţii ale membrelor superioare şi inferioare;- exerciţii aplicative: mers corectiv, târâre, suspensii- echilibru;- exerciţii de respiraţie executate din poziţii corective - pentru prevenirea lordozei;- exerciţii de redresare a trunchiului şi a bazinului - executate pasivo - activ sau activ. Atitudinea global rigidă (plană) se caracterizează prin: - limitarea mobilităţii trunchiului şi a tuturor articulaţiilor, - coloana vertebrală dreaptă, cu ştergerea curburilor fiziologice, uneori cu inversarea lor- torace plat- membre superioare lipsite de coordonare în mişcare- membre inferioare drepte, rigide, mers greoi, corp lipsit de flexibilitate.Obiectivele gimnasticii corective:- formarea curburilor fiziologice ale coloanei vertebrale şi prevenirea tendinţei de inversare a acestora;- corectarea atitudinilor deficiente ale toracelui şi creşterea elasticităţii cutiei toracice;- combaterea rigidităţii şi a lipsei de coordonare a mişcărilor corpului în general şi a membrelor superioare şi inferioare în special.

Mijloacele corective : ▪ exerciţii statice: - poziţii fundamentale şi derivate în care coloana vertebrală are mobilitatea crescută: pe genunchi cu

sprijin pe palme, decubitul dorsal, ventral, lateral; sunt mai puţin indicate poziţiile derivate din stând, iar poziţiile atârnat şi şezând sunt contraindicate deoarece determină ştergerea

curburilor coloanei vertebrale.▪ exerciţii dinamice: - exerciţii de trunchi executate pentru formarea cifozei dorsale (flexii cervico-

dorsale) şi a lordozei lombare (extensii lombare), îndoiri laterale, răsuciri, circumducţii, care cresc mobilitatea coloanei

vertebrale;- exerciţii ale membrelor superioare executate în

plan anterior, care amplifică mişcările toracelui, executate liber sau cu ajutorul unor obiecte uşoare; - exerciţii ale membrelor inferioare prin care se urmăreşte redresarea bazinului şi amplificarea mişcărilor în regiunea lombară, executate în plan posterior;- exerciţii aplicative: mers corectiv, târâre, alergare, căţărări, transportul unor obiecte uşoare; sunt contraindicate redresările şi suspensiile deoarece limitează mobilitatea coloanei vertebrale şi îi redresează curburile fiziologice. Atitudinea global asimetrică (în plan frontal) = încurbarea de tip scoliotic a

coloanei vertebrale, datorită inegalităţii în sprijin şi mişcare a membrelor inferioare şi rotării sau înclinării laterale a bazinului; se întâlneşte frecvent la persoanele care în ortostatism se sprijină mai mult pe unul din membrele inferioare, iar celălalt este uşor flectat; bazinul coboară de această parte, iar trunchiul este deviat lateral compensator.

Obiectivele gimnasticii corective:- formarea simţului de simetrie la nivelul trunchiului prin corectarea poziţiilor

asimetrice ale umerilor, omoplaţilor toracelui şi coloanei vertebrale;- realizarea unui sprijin simetric pe membrele inferioare;- corectarea şi redresarea poziţiei asimetrice a bazinului.Mijloacele corective : ▪ exerciţii statice: - poziţii corective şi hipercorective, derivate din poziţiile fundamentale prin

dispunerea asimetrică a membrelor superioare şi inferioare;- efortul izometric;

▪ exerciţii dinamice: - exerciţii de trunchi: extensii (crează simţul de simetrie a trunchiului), îndoiri

laterale în sensul corectării atitudinii scoliotice a coloanei vertebrale, răsuciri executate de partea opusă încurbării scoliotice (mai ales dacă se constată şi o torsionare a corpurilor vertebrelor);

- exerciţii ale membrelor superioare executate mai ales asimetric pentru corectarea poziţiilor asimetrice ale umerilor şi omoplaţilor;

- exerciţii aplicative: mers corectiv, târâre, suspensii, echilibru;- exerciţii de respiraţie pentru dezvoltarea simetrică a celor două hemitorac.;

- exerciţii de redresare a trunchiului şi a bazinului pasive (din decubit dorsal), pasivo- activ (din şezând) sau activ (din stând şi atârnat).

ATITUDINILE DEFICIENTE SEGMENTARE ALE CORPULUI

Atitudinile deficiente ale capului şi gâtului - se întâlnesc frecvent la cei cu deficienţe de văz (miopie, strabism), auz, la cei

timizi sau care menţin timp îndelungat poziţia şezând; - pot fi atitudini compensatorii ale atitudinilor vicioase sau deficienţeleor

survenite la nivelul coloanei vertebrale toracale.Sunt reprezentate de:Ä Anterocolis = capul şi gâtul înclinate înainte (în flexie) à cea mai frecventă

atitudine vicioasă. Obiectivele gimnasticii corective:- tonifierea musculaturii cefei: simetrică, în condiţii de scurtare (concentrică);- tonifierea musculaturii regiunilor antero-laterale ale gâtului: simetrică, în

condiţii de alungire (excentrică);- corectarea atitudinilor deficiente compensatorii de la nivelul coloanei vertebrale,

umerilor şi toracelui;- formarea deprinderii de atitudine corectă a capului şi gâtului.

Mijloacele corective: Poziţiile de lucru à şezând, pe genunchi cu sprijin pe palme, decubitul ventral:

asigură o stabilitate a corpului şi o posibilitate mai mare de localizare a mişcărilor de extensie a capului şi gâtului.

Exerciţiile folosite sunt reprezentate de: - extensii active libere şi cu rezistenţă ale capului şi gâtului, circumducţii în plan

posterior- exerciţii aplicative- exerciţii de respiraţie şi redresare.Ä Laterocolis = capul şi gâtul înclinate lateral se datorează obişnuinţei, scoliozei

locale, deficienţelor de văz / auz; à confirmată de diferenţa morfologică şi de tonus între muşchii laterali ai gâtului,

de asimetria umerilor şi a toracelui.Obiectivele gimnasticii corective:- tonifierea excentrică a musculaturii laterale a gâtului de partea afectată; - tonifierea concentrică a musculaturii laterale a gâtului de partea opusă înclinării;- corectarea deviaţiilor compensatorii de la nivelul coloanei vertebrale,

omoplaţilor, umerilor şi toracelui;- formarea deprinderii de atitudine corectă a capului şi gâtului. Mijloacele corective:- înclinări şi îndoiri laterale ale capului şi gâtului spre partea sănătoasă - redresări pasive şi active - autocontrol permanent.Ä Retrocolis = capul şi gâtul înclinate înapoi (în extensie) àdeficienţă rară, întâlnită în miopatii. Obiectivele gimnasticii corective:

- tonifierea excentrică (alungirea) muşchilor cefei- tonifierea concentrică (scurtarea) muşchilor regiunii antero-laterale a gâtului- formarea deprinderii de atitudine corectă a capului şi gâtului. Se vor efectua mişcări de flexie, lateralitate şi circumducţie în plan anterior,

masajul muşchilor cefei.ÄTorticolisul = capul şi gâtul strâmb = înclinarea capului şi gâtului spre partea

afectată şi răsucirea lor de partea sănătoasă.Etiologie:- torticolisul congenital se produce în timpul vieţii intrauterine datorită unor

poziţii vicioase ale capului şi gâtului, compresiunilor exercitate de cordonul ombilical asupra gâtului, malformaţiilor coloanei vertebrale cervicale, distrofiilor, fibrozărilor şi retracţiilor ţesuturilor moi;

- torticolisul obstetrical apare în cazul naşterilor laborioase, prin întinderea muşchilor laterali ai gâtului (sternocleidomastoidian), de obicei în treimea medie sau inferioară a fasciculului sternal al acestui muşchi;

- torticolisul în postpartum - cauze :4 torticolisul auditiv, întâlnit la copii cu surditate unilaterală, care îi obligă să-şi

orienteze permanent urechea sănătoasă în direcţia sursei sonore; 4 torticolisul ocular este tot o atitudine compensatorie pentru a corecta un deficit

unilateral de vedere;4 torticolisul paralitic se produce prin contractura muşchiului de partea sănătoasă4 alte forme de torticolis: inflamator, spasmodic, cicatricial (sclerozări asimetrice,

traumatisme), reumatismal.Semne clinice:

- asimetrii ale craniului, feţei şi gâtului: relieful feţei este mai rotunjit şi mai accentuat de partea sănătoasă şi mai atrofic de partea bolnavă; nasul şi gura apar strâmbe, ochi şi sprâncene „în scară”;

- muşchiul SCM este contracturat şi scurtat; - centura scapulară şi coloana vertebrală au poziţii compensatorii asimetrice:

umărul de partea afectată este ridicat, omoplatul depărtat şi desprins, coloana vertebrală scoliotică, cu convexitatea de partea afectată..

Tratament:- chirurgical: alungirea muşchiului scm scurtat prin diverse procedee şi tehnici

operatorii;- ortopedic: imobilizarea gâtului şi a centurii scapulare în aparat gipsat sau în

imobilizarea gâtului în guler „Minerva”(realizează extensia gâtului)- prin gimnastică medicală şi masaj - obiective:

- á supleţea muşchiului afectat - tonifierea muşchiului sănătos

- activarea circulaţiei şi a schimburilor nutritiveMijloacele corective :- poziţiile corecte şi corective- redresări pasive şi active, - presiuni, tensiuni şi tracţiuni în sensul corectării şi hipercorectării- exerciţii analitice active libere şi cu rezistenţă pentru alungirea muşchilor

scurtaţi şi a ţesuturilor retracturate

- exerciţii de scurtare şi tonifiere a muşchilor alungiţi şi slabi- extensii ale coloanei vertebrale din poziţie corectă- îndoiri şi răsuciri spre partea sănătoasă;- mişcări de echilibru cu greutăţi pe cap- suspensii pe plan înclinat sau vertical, cu ajutorul căpăstrului şi din atârnat la

bârnă sau la scara fixă- exerciţii de spate, umeri, ceafă, membre superioare pentru corectarea deviaţiilor

şi mai ales a scoliozei- masaj şi automasaj al gâtului şi cefei- autocontrol şi redresare în oglindă.Deformaţiile capului = defecte morfologice şi funcţionale, care reprezintă semne

ale unor boli cronice sau sechele ale unor accidente.Dimensiunea se raportează la vârsta şi înălţimea subiectului:- la naştere capul = reprezintă 1/4 din T- la adult capul =1/8 din T- dimensiunile xtreme:● macrocefalie (hidrocefalie, prin formarea excesive a LCR). ●microcefalia se datorează unor boli urmate de închiderea precoce a fontanelelor

şi suturilor osoese craniene.Modificările de formă de la nivelul oaselor bolţii craniene:- fruntea olimpiană, mult bombată şi proeminentă anterior- bosele parietale: proeminenţa oaselor parietale- brahicefalia: deformarea craniului prin turtirea şi lăţirea osului occipital- dolicocefalia: marirea diametrului antero-posterior.La nivelul oaselor feţei putem înţâlni o deformare ogivală a bolţii palatine,

strâmtorarea foselor nazale, nas cu baza turtită („în şa”); la nivelul gurii: malformaţii de tipul „gură de lup” sau „buză de iepure”, tulburări

în apariţia şi implantarea dinţilor.Deformaţiile gâtului se pot pune în evidenţă prin:- cercetarea conturului său anterior şi lateral àmodificări ale reliefului şi asimetrii

datorate unor atitudini vicioase sau deformaţii ale gâtului;- proba funcţională de mobilitate activă şi pasivă pentru mişcările de flexie şi

extensie, îndoiri laterale şi răsuciri cu tensiuni şi presiuni finale;- gâtul poate fi lung şi subţire sau scurt şi gros; - când discurile intervertebrale sunt foarte înalte gâtul este foarte lung şi mobil

(„gât de lebădă”).- gâtul foarte scurt şi cu mişcări limitate à sudarea parţială sau totală a mai multor

vertebre cervicale între ele.

asimetriile gâtului pot avea drept cauze:4 afecțiuni osteo-articulare: - malformaţii sau alte maladii congenitale (blocuri osteo-articulare, coaste

cervicale)- deviaţii ale coloanei vertebrale cervicale (cifoze, lordoze, scolioze primare sau

compensatorii) 4afecțiuni musculare: pareze, paralizii, contracturi, atrofii sau scleroze musculare

4 modificărilor ţesuturilor moi ale gâtului produse de cicatrici, inflamaţii, arsuri, accidente traumatice, intervenţii chirurgicale.

Atitudinile deficiente ale umerilor, omoplaţilor şi membrelor superioareà cauze - directe: afecţiuni traumatice (fracturi, luxaţii) sau inflamatorii ale oaselor,

articulaţiilor, muşchilor şi nervilor- indirecte (deviaţii şi deformaţii ale spatelui sau toracelui).Forma normală a umerilor este determinată de poziţia omoplaţilor şi a

claviculelor, de relieful muşchilor laterai ai gâtului si muşchilor care înconjoară articulaţia scapulohuerală.

Claviculele sunt considerate “cheia” atitudinii umerilor; în mod normal ele au o direcţie orizontală, dar pot să fie şi:

- ridicate, în formă de “V” à umeri ridicaţi- coborâte, în forma de “V” intors à umeri căzuţi- asimetrice, ca orientare sau ca lungime, întâlnite în cazul unor fracturi vicios

consolidate: umerii sunt depărtaţi inegal faţă de linia mediosternală, iar toracele pare asimetric.

Modificările de poziţie ale omoplaţilor sunt consecinţa insuficienţei musculare de la acest nivel sau a modificărilor de la nivelul spatelui.

- omoplaţii pot fi: - depărtaţi / apropiaţi de coloana vertebrală - desprinşi / lipiţi de torace - ridicaţi / coborâţi ±

-rotaţie în sus şi în afară - asimetrici.

Umerii pot sa fie:- largi / înguşti- coborâţi (căzuţi) / ridicaţi- proiectaţi anterior / posterior- asimetrici prin ridicare / coborâre, proiecţia anterioară / posterioară sau prin

combinarea acestor poziţiiMembrele superioare se măsoară ca lungime totală de la acromion la vârful

mediusului, iar ca grosime, la nivelul maxim de dezvoltare a musculaturii braţului şi antebraţului.

Membrele superioare pot prezenta atitudini vicioase, ca urmare a unor poziţii vicioase le umerilor şi omoplaţilor sau unor deviaţii ale trunchiului:

- membre superioare proiectate anterior à în atitudinea cifotică / în cazul toracelui înfundat

- membre superioare proiectate posterior à în atitudinea lordotică, în cazul toracelui hipertrofic sau abdomenului proeminent

- membre superioare în flexie / în hiperextensie - membre superioare cu antebraţele în pronaţie - membre superioare cu antebraţele în supinaţie.Mâinile pot fi apreciate după forma şi mărimea lor ca: normle (mari / mici),

atrofice / hipertrofice, egale / inegale între ele.

Pot prezenta atitudini vicioase: - deviaţii în: - flexie / extensie

-cubitale / radiale.o Leziunile nervilor radial / cubital determină aspecte caracteristice ale

mâinilor:- “mâna în gât de lebădă” (paralizia de nerv radial)- “mâna în grifă” (paralizia de nerv cubital)- Degetele pot fi lungi / scurte, subţiri / groase; - pot prezenta defecte congenitale ca: degete în plus (polidactilie) / în minus,

lipite (sindactilia), strâmbe, inegale.Din punct de vedere practic se vor corecta:umerii căzuţi şi proiectaţi anterior, prin

mişcări active libere şi cu rezistenţă de abducţie şi de extensie a braţelor, efectuate din mers sau din poziţiile stând, şezând, pe genunchi cu sprijin pe palme, associate cu exerciţii de respiraţie;omoplaţii depărtaţi şi desprinşi de torace, prin:

- tonifierea concentrică a muşchilor romboizi şi trapezi (cu excepţia ridicatorului scapulei)

- ± tonifierea excentrică a muşchilor pectorali; - se vor efectua mişcări de braţe şi de trunchi, suspensii şi târâri din toate poziţiile

fundamentale din gimnastica de bază.Atitudinile deficiente ale toracelui pot fi produse de anumite defecte funcţionale

proprii sau se pot produce în urma atitudinilor deficiente ale trunchiului sau centurii scapulare; se întâlnesc frecvent poziţii vicioase ale toracelui „în flexie” (în expiraţie) şi mai rar „în extensie” (în inspiraţie) sau atitudinea asimetrică.

Atitudinile deficiente ale abdomenului se datorează insuficienţei musculaturii abdominale sau sunt consecinţele modificărilor de la nivelul trunchiului şi bazinului. Hipotonia musculaturii abdominale duce la proeminenţa abdomenului sub diferite forme (supra sau subombilical, bilobat etc), iar creşterea tonusului la apariţia abdomenului scobit.

Deficienţele bazinului şi membrelor inferioareBazinul (centura pelvină) face legătura între coloana vertebrală şi membrele

inferioare, având un rol static (transmite greutatea corpului spre membrele inferioare şi susţine viscerele abdominale).

Mărimea şi forma sa variază în funcţie de vârstă şi sex.Statica şi poziţia normală a bazinului este asigurată de următoarele grupe

musculare:- anteversia: muşchii lombari (masa comună sacro-lombară), dorsal lung,

pătratul lombar, iliopsoas, pectineu, adductor mijlociu şi mic, drept anterior, tensor al fasciei lata;

- retroversia: muşchii abdominali, fesieri, ischiogambieri;- lateroversia de aceeaşi parte: fesier mijlociu şi mic, pelvitrohanterienii;- lateroversia de partea opusă: adductori, pectineu.Un bazin este deficient atunci când prezintă modificări de formă, dimensiuni sau

înclinare; principalele categorii de bazine deficiente (viciate) sunt reprezentate de:- bazinul rahitic (exces de maleabilitate )

- bazin deficient prin leziuni ale coloanei vertebrale (bazinul cifotic,lordotic, scoliotic)

- bazin deficient prin leziuni ale membrelor inferioare (prin şchiopătare): bazinul coxalgic / din luxaţia congenitală coxofemurală

- bazin deficient prin anomalii în dezvoltarea initială a oaselor bazinului (prin excess au oprire în dezvoltarea generală sau parţială): bazinul infantil / acondroplazic.

- bazin acoperit prin deplasarea coloanei vertebrale pe bazin: bazinul din spondiloliză /spondilolisteză

Deficienţele bazinului se vor corecta prin tratament etiopatogenic şi simptomatic, prin punerea membrelor inferioare în condiţii de simetrie statică şi dinamică, la care se vor asocia tratamentul prin gimnastică medicală şi reeducarea funcţională.

Membrele inferioare à rol de sprijin şi locomoţie. Din punctul de vedere al lungimii, grosimii şi proporţiilor, membrele inferioare

pot fi dezvoltate normal şi proporţional în raport cu trunchiul sau corpul întreg, asigurând funcţii statice şi dinamice corecte.

La nivelul membrelor inferioare putem întâlni şi:- inegalităţi în lungime şi grosime- asimetrii de formă şi poziţie- pareze, paralizii, contracturi, spasme ale musculaturii- perturbări ale mobilităţii şi coordonării mişcărilor- asimetrii prin atrofii / hipertrofii inegale, întâlnite mai ales ca sechele de

poliomielită sau osteomielită.Anteversia / retroversia bazinului determină poziţii vicioase ale membrelor

inferioare în hiperextensie sau în flexie.La nivelul şoldurilor se pot întâlni deficienţe morfologice, cele mai importante

fiind:● coxa vara: unghiul dintre colul femural şi diafiza femurală (normal = 130º)

scade la 110º à creşte diametrul bitrohanterian, scade amplitudinea articulară pentru mişcarea de abducţie a şoldului, iar mersul este legănat, cu înclinarea anterioară a trunchiului la fiecare pas;

● coxa valga: unghiul dintre colul femural şi diafiza femurală creşte la 140º, cu creşterea consecutivă a mobilităţii articulare coxofemurale;

● coxa plana apare în urma unor procese de osteocondrită deformantă a capului femural, cu perturbarea importantă a mobilităţii articulare● luxaţia congenitală de şold (mai frecventă la femei) se caracterizează prin deplasarea capului femural postero-superior faţă de cavitatea cotiloidă, uni / bilateral; ca urmare, trunchiul pare scurtat, bazinul este lărgit şi mult anteversat, coloana vertebrală se lordozează, membrele inferioare par scurtate, iar mesul este lent şi legănat, “ca de raţă”;● coxita tuberculoasă (interesarea inflamatorie a articulaţiei coxo-femurale produsă de bacilul Koch) netratată produce contracture musculare şi anchiloza şoldului în poziţii vicioase.

Coapsele pot prezenta o serie de deficienţe produse de paralizii / traumatisme, urmate de asimetrii sau inegalităţi în lungimea sau grosime segmentelor;

- încurbările coapselor cu convexitatea laterală / anterioară se întâlnesc ca sechele de rahitism La nivelul genunchilor se pot observa următoarele deficienţe:

- genunchii în varus (în paranteză) - de natură congenitală, rahitică sau acondroplazică;

-se evidenţiază în ortostatism, când genunchii rămân depărtaţi între ei, chiar când gleznele sunt apropiate;

Gambele pot prezenta asimetrii sau inegalităţi postraumatice sau paralitice, pot fi încurbate anterior sau lateral (ca sechele de rahitism). La nivelul piciorului se pot întâlni deviaţii sau deformaţii de natură congenitală, rahitică sau traumatică, grupate în:

- modificări ale axului piciorului: piciorul abdus şi addus- modificări ale sprijinului plantar: piciorul plat, piciorul scobit, piciorul varus,

piciorul valg, piciorul ecvin, piciorul talus- combinaţii: piciorul plat-valg-abdus, piciorul ecvin-varus-addus.Modificări ale sprijinului plantar Piciorul echin, frecvent unilateral, este de natură congenitală sau paralitică

(paralizia musculaturii din loja anterioară a gambei / paralizie spastică); subiectul calcă pe vârful piciorului; se asociază de obicei cu piciorul varus.t Piciorul scobit se caracterizează prin accentuarea bolţii plantare; cel mai bun exerciţiu corectiv este cura de teren, subiectul mergând desculţ.

Piciorul talus - subiectul calcă pe călcâi; piciorul este rigid, fără capacitate de efort; poate fi congenital sau paralitic (sechele de poliomielită);

- în formele uşoare se constată doar o mărire a calcaneului şi dispariţia reliefului tendonului achilian;

- în formele grave călcâiul este mult mărit, iar piciorul este flectat atât de mult încât faţa lui dorsală se lipeşte de faţa anterioară a gambei;

tratamentul àcât mai precoce: - masaj- mişcări pasive continue de flexie plantară- fixare în aparat gipsat în poziţie echin.Piciorul plat - în copilărie şi adolescenţă à natură congenitală sau rahitică; - la adulţi à se observă frecvent în cazul profesiunilor care implică ortostatismul

prelungit sau al unor afecţiuni care presupun o imobilizare prelungită.La apariţia sa contribuie factori endocrini, umorali, toxiinfecţioşi sau traumatici,

care determină modificări structurale ale oaselor tarsiene şi metatarsiene, precum şi o insuficienţă musculo-ligamentară, urmate de aplatizarea bolţii plantare.

Simptomatologia diferă în funcţie de stadiul evolutiv: -în stadiul I se constată existenţa unei senzaţii de oboseală dureroasă însoţită de tulburări vasomotorii,după mersul prelungit; bolta plantară se aplatizează, antepiciorul este lăţit si deviat în abducţie;-în stadiul al II-lea durerile se accentuează şi iradiază spre gambă, genunchi şi şold, jenează mersul şi fac imposibil ortostatismul prelungit; se asociază cu contracturi musculare şi cu prezenţa unor puncte dureroase la presiune;

-în stadiul al III-lea se constată procese de artroză de formantă care accentuează durerile şi determină fixarea deformaţiei.

Gravitatea deficienţei se apreciază radiologic sau prin amprentă plantară.Tratamentul corectiv urmăreşte:- tonifierea concentrică a - muşchilor flexori plantari- combaterea redorilor articulare şi a contracturilor musculare- formarea reflexului de aşezare corectă a piciorului pe sol.

Modificări ale axului picioruluiPiciorul plano-valg este piciorul al cărui ax longitudinal este orientat în afară,

mobilitatea sa fiind redusă; subiectul calcă pe marginea internă a piciorului; primar apare valgul, aplatizarea bolţii plantare fiind o consecinţă a primei deficienţe; este frecventă însă şi afecţiunea în valg, fără aplatizarea bolţii plantare.

Piciorul varus-addus este piciorul cu vârfurile apropiate şi călcâiele depărtate, axul său longitudinal fiind orientat înăuntru; subiectul calcă pe marginea externă a piciorului; muşchii din regiunea antero-internă a gambei sunt scurtaţi, iar cei din regiunea antero-externă sunt alungiţi, cu tonus scazut

Deviaţiile coloanei vertebraleîn plan sagital

Coloana vertebrală (CV) = o lungă coloană mediană posterioară, formată prin suprapunerea celor 33-34 vertebre (7cervicale, 12 toracale, 5 lombare, 5 sacrale, 4-5 coccigiene).

- lungimea medie = 73 cm la♂ şi de 63 cm la ♀ (40% din talie)- în ortostatism CV nu este rectilinie à curburi în plan sagital şi frontal, care

favorizează menţinerea echilibrului coloanei pe bazin şi atenuează şocurile pe verticală.La nivelul CV à 4 curburi :

a) lordoza cervicală b) cifoza toracală c) lordoza lombarăd) încurbarea cifotică sacrococcigiană.

Curburile în plan sagital - cu convexitatea anterior = lordoze - cu convexitatea posterior = cifoze Curburile în plan frontal sunt reprezentate de:

a) curbura cervicală, cu convexitatea stângă (sinistroconvexă)b) curbura toracală, cu convexitetea dreaptă (dextroconvexă)c) curbura lombară cu convexitatea stângă (sinistroconvexă).Cifoza este cea mai frecventă şi mai tipică deviaţie a coloanei vertebrale, cu

aspecte şi caractere foarte diferite, în funcţie de cauzele şi mecanismele de producere, de formă, întindere şi localizare, de evoluţia şi de posibilităţile de corectare.

Deviaţiile cifotice pot fi: - tipice: produse prin exagerarea curburilor cifotice normale ale CV şi cuprind

aceleaşi porţiuni din coloană - atipice, toate celelalte.Întinderea cifozei la nivelul coloanei vertebrale determină, în mare măsură, forma

acesteia: - cifozele scurte (traumatice sau potice) au aspect angular, - cifozele mijlocii à o curbură rotunjită, - cifozele lungi à formă ovalară;

Deviaţiile cifotice se pot limita doar la modificarea curburii coloanei vertebrale sau pot să antreneze şi alte elemente ale spatelui (coaste, omoplaţi) à spate cifotic. În funcţie de cauzele şi mecanismul de producere, deviaţiile cifotice ale CV pot fi:

1. Cifoze funcţionale: sunt deviaţii tipice, uşoare, care se instalează încet, au evoluţie lungă şi prognostic favorabil.

Forme clinice:a. atitudinea cifotică = exagerarea curburii fiziologice toracale, instalată în timpul

perioadei de creştere, produsă de o insuficienţă musculo-ligamentară şi un control nervos insuficient.CV rămâne mobilă pentru mult timp, după care întinderea ligamentelor se permanentizează, elasticitatea musculaturii se reduce şi apar modificări structurale minime.

b. cifoza habituală se produce prin adoptarea şi păstrarea îndelungată a unei poziţii cifotice;deviaţia vertebrală este rotunjită / ovalară şi localizată în regiunea toracală sau toraco-lombară; mobilitatea coloanei este păstrată, dar într-o măsură mai mică decât în forma precedentă;

c. cifoza profesională este specifică unor profesii desfăşurate cu trunchiul în flexie (ceasornicari, croitori, opticieni);

d. cifoza compensatorie este o deviaţie a coloanei vertebrale care apare secundar pentru compensarea unei curburi lordotice primare.

2. Cifozele patologice (structurale) sunt deviaţii mai accentuate şi mai grave ale coloanei vertebrale, cu modificări profunde în forma, structura şi funcţiile ei.

Ele au cauze şi mecanisme de producere bine precizate şi necesită un tratament complex, susţinut şi individualizat.

Forme clinice:a. Cifoze congenitale sunt produse de malformaţii ale corpului vertebral,

articulaţiilor intervertebrale sau coastelor; sunt scurte, angulare, localizate în regiunea toraco-lombară, nedureroase şi fixe.

CV rămâne mobilă deasupra şi sub malformaţie.Diagnosticul de certitudine se pune pe baza examenului radiologic iar tratamentul

este numai ortopedic sau chirurgical.b. Cifoze rahitice apar întotdeauna concomitent cu alte semne şi simptome ale

rahitismului (deformaţii ale capului, toracelui, abdomenului, membrelor inferioare).- sunt nedureroase, mobile, se accentuează în poziţia şezând şi se ameliorează sau

dispare în poziţia stând;- localizarea cea mai frecventă este în regiunea lombară.c. Cifoze paralitice sunt produse de distrugerea neuronilor motori din coarnele

anterioare ale măduvei de către virusul poliomielitic, agentul patogen al paraliziei infantile; sunt localizate atipic, în funcţie de grupele musculare afectate;

- deviaţia vertebrală rămâne mult timp mobilă, dar se accentuează treptat sub acţiunea gravitaţiei şi a grupelor musculare antagoniste indemneàcifoscolioză. Tratamentul este ortopedic sau chirurgical, asociat cu gimnastică medicală şi masaj.

Prognosticul lor rămâne însă rezervatd. Cifoza pottică rezultă din distrugerea, de către bacilul Koch a 1, 2, 3 corpuri

vertebrale, care se turtesc şi se prăbuşesc anterior, în timp ce arcurile vertebrale rămase intacte sunt împinse posterior à“cocoaşă” sau cifoza pottică, scurtă, angulară, fixă, localizată toracal / toraco-lombar;

e. Cifoza reumatică se întâlneşte mai ales în spondilita anchilopoietică; debutează la tinerii de sex ♂, evoluţie lentă, în puseuri, care determină cifozarea

ireversibilă a coloanei vertebrale; - exerciţiile fizice pentru menţinerea mobilităţii coloanei şi prevenirea

anchilozelor au un rol important + tratament patogenic al bolii.f. Epifizita vertebrală de creştere (cifoza dureroasă a adolescenţilor; maladia

Scheuermann) = distrofie de creştere întâlnită la 20-40% dintre adolescenţi, care duce la apariţia unei cifoze toracale dureroase.

Caracteristici: bolnavul prezintă un spate rotund, dureros, fără redoare la început, care apare ulterior.

Examenul radiologic:

- iniţial se observă o neregularitate a platourilor vertebrale, care au un aspect denivelat, deformat + îngustarea spaţiilor intervertebrale;

- în stadiile mai avansate à hernii intraspongioase (părţi mici din cartilajul fisurat pătrund în spongioasa corpurilor vertebrale sub forma nodulilor Schmorl);

- în ultimul stadiu, una sau mai multe astfel de vertebte fragilizate capătă un aspect cuneiform.

Tratament. - formele uşoare, asimptomatice, depistate daor prin examen radiologic à

supravegheate atent şi tratate prin gimnastică corectivă.- formele manifeste ale maladiei àimobilizare în aparat gipsat anticifoză (pune în

repaus platourile vertebrale în partea lor anterioară); corsetul se schimbă succesiv până la obţinerea unei bune corecţii, tratamentul

continuându-se cu exerciţii de asuplizare a coloanei vertebrale şi exerciţii posturale.g. cifoza psihotică debutează brusc, printr-o durere violentă la nivelul spatelui +

contractură musculară accentuată; curbura cifotică dispare în decubit dorsal şi reapare în poziţia stând;

h. cifoza senilă este produsă de insuficienţa musculaturii spatelui şi de modificări degenerative ale vertebrelor şi articulaţiilor intervertebrale;localizare frecventă în regiunea toracală şi cervico-toracală la ♂ şi în regiunea lombară sau pe toată întinderea coloanei vertebrale, la ♀.

i. cifozele diverse includ deviaţii cifotice rare: cifoza posttetanică, din miopatie Tratamentul cifozelor prin gimnastică medicală urmăreşte:- tonifierea concentrică a musculaturii spatelui- tonifierea excentrică a musculaturii peretelui toaracic anterior- formarea deprinderii de atitudine corectă a corpului- prevenirea şi corectarea deviaţiilor compensatorii ale coloanei vertebrale sau a

celorlalte segmente ale corpului.Mijloacele corective sunt reprezentate de:• exerciţii statice:poziţii corecte şi corective: stând, pe genunchi, decubitul ventral sau dorsal, atârnat şi derivatele lorefortul izometric executat din aceste posturi• exerciţii dinamice:

-mişcări de extensie şi de întindere a coloanei vertebrale-exerciţii pentru cap şi gât, membre superioare şi inferioare care să amplifice extensia trunchiului -exerciţii cu rezistenţă: cu bastoane aşezate pe sub axile, la spate, cu mingi medicinale, aşezate pe cap sau aruncate cu două mâini de deasupra capului, exerciţii cu extensoare, exerciţii din decubit ventral cu trunchiul în afara suprafeţei de sprijin (antigravitaţional) -exerciţii de respiraţie şi de relaxare-exerciţii de redresare pasivă şi activă, efectuate la scară fixă, la perete sau în faţa oglinzii.

Lordozele sunt deviaţii ale coloanei vertebrale în plan sagital cu convexitatea curburii orientată anterior.

În funcţie de localizare, lordozele pot fi:- tipice: exagerarea curburii fiziologice lombare

- atipice: localizate dorsal sau în regiunile de trecere dorso-lombare sau cervico-dorsale.

În funcţie de mecanismul de producere pot fi funcţionale şi patologiceÄLordozele funcţionale sunt deviaţii tipice, uşoare, cu debut greu de precizat,

evoluţie lentă şi prognostic favorabil. Mobilitatea coloanei vertebrale se păstrează mult timp, iar modificările structurale ale elementelor anatomice sunt reduse şi parţial reversibile.

Forme clinice:Øatitudinea lordotică = accentuarea curburii fiziologice lombare a coloanei

vertebrale, care hipercorectează la flexia trunchiului; la brevilini, atitudinea lordotică determină în final formarea unui spate lordotic, iar la longilini apare o cifoză dorsala compensatorieØ lordozele habituale apar prin păstrarea timp îndelungat a unei atitudini lordotice, care determină în final modificări structurale, însă cu păstrarea mobilităţii la nivelul coloanei vertebrale; la proba funcţională de flexie curbura lordotică corectează dar nu hipercorecteazăØ lordozele compensatorii sunt încurbări secundare ale coloanei vertebrale care apar în urma dezvoltării ueni curburi cifotice sau anteversiei accentuate a bazinului; mobilitatea coloanei vretebrale este întotdeauna păstrată;

Ø lordozele profesionale apar la persoene care lucrează cu trunchiul în extensie şi membrele superioare în plan anterior, la nivelul sau deasupra nivelului umerilor: electricieni, zidari, balerine.

Ä Lordozele patologice sunt determinate de cauze bine precizate, care produc modificări morfofuncţionale la nivelul CV.

Forme clinice:Ø lordozele congenitale sunt produse de malformaţii ale vertebrelor / articulaţiilor

intervertebrale, localizate mai frecvent la nivelul zonelor de trecere dorsolombare sau lombosacrate;

- sunt scurte, nedureroase şi compensate de obicei cu o cifoză lungăÎn zona lombosacrată pot să apară „sacralizări” sau „lombalizări” vertebrale.Sacralizarea este tendinţa de sudare a vertebrei L5 de sacru; corpul ei se turteşte,

se lăţeşte, discul intervertebral se subţiază şi dispare, regiunea lombară se scurtează, se lăţeşte şi se lordozează.

Lombalizarea constă în separarea de sacru a primei vertebre sacrale; curbura lordotică lombară se alungeşte, se adânceşte, iar regiunea fesieră se scurtează şi se lăţeşte.

Ø lordozele rahitice se datorează hipotoniei musculare şi insuficienţei aparatului ligamentar din rahitism; lordoza este lungă, cuprinzând şi chiar depăşind regiunea lombară, este nedureroasă şi se compensează cu o cifoză supraiacentă à cifolordoză;

Ø lordozele paralitice apar prin pareza sau paralizia muşchilor abdominali sau a musculaturii sacro-lombare; evoluţia lor este rapidă şi gravă, curbura exagerându-se prin contractura musculaturii antagoniste.

Ø lordoza din miopatie; miopatia = afectiune cronică progresivă a sistemului muscular sau a unor muschi, manifestată prin atrofii musculare; muşchii cei mai afectaţi de atrofie, contractură şi retracţie sunt cei paravertebrali lombari şi abdominali àdeviaţia accentuată a coloanei vertebrale lombare şi dorsale în sens lordotic, mobilitatea fiind însă păstrată.

Ø lordoza reumatică se datorează contracturii muşchilor lombari; dispare odată cu dispariţia durerilor şi a contracturii musculare.

Ø lordozele prin spondilolistezis se datorează unor microtraumatisme care determină alunecarea discurilor intervertebrale

Tratamentul lordozelor prin gimnastică medicală:Obiectivele exerciţiilor fizice corective:

- tonifierea concentrică a musculaturii abdominale- tonifierea excentrică a musculaturii posterioare a bazinului şi a CV- prevenirea compensării cifotice a coloanei vertebrale- formarea deprinderii de atitudine corectă a corpuluiMijloacele corective:- exerciţii statice: poziţii corective (şezând, pe genunchi cu sprijin pe palme,

decubit dorsal şi efortul izometric executat din aceste poziţii.- exerciţii dinamice: mişcări active libere şi cu rezistenţă, efectuate pentru

redresarea coloanei vertebrale şi corectarea celorlalte deficienţe secundare lordozeiwexerciţii de trunchi: mişcări de flexie (ca mişcare corectivă), înclinare laterală,

răsucire, având în permanenţă grijă ca mişcarea să fie localizată la nivelul regiunii lombare, fără a se accentua cifoza dorsală fiziologică;

wexerciţiile de membre inferioare vor corecta poziţia bazinului dacă se efectuează în plan anterior sau vor solicita izometric musculatura abdominală, dacă se efectuează din poziţia de decubit dorsal sau atârnat;

w exerciţiile de membre superioare executate în plan posterior pentru a preveni accentuarea curburii cifotice dorsale şi pentru crearea unei poziţii corecte a centurii scapulare;

w exerciţiile de abdomen executate din decubit dorsal şi şezând, în cazul asocierii lordozei cu hipotonia peretelui abdominal

wexerciţii aplicative, cu structură corectivă şi hipercorectivă: mers (ghemuit), târâre (din şezând, pe genunchi pe călcâie şezând, decubit dorsal), echilibru şi suspensii incomplete pe plan oblic; w exerciţiile de respiraţie executate din poziţiile corective, cu accent pe respiraţia diafragmatică şi pe expiraţie;

w exerciţii de redresare pasivă şi activăwexerciţii de relaxare a musculaturii sacro-lombare

Scolioza

Scolioza = boală evolutivă, caracterizată prin una sau mai multe curburi ale coloanei vertebrale în plan frontal, însoţite de rotaţia vertebrelor, cu tendinţă la compensare superioară şi inferioară a curburilor, fără tendinţă de reducere completă a acestora prin suspendare sau decubit şi cu răsunet asupra morfologiei trunchiului.

O scolioză adevărat ă este însoţită întotdeauna de :- rotaţia vertebrelor către convexitatea curburii

scoliotice;- gibozitate costală produsă de rotaţia vertebrelor şi modificarea direcţiei costale, mai accentuată

posterior, de partea convexităţii, care dă toracelui, în secţiune transversală, o formă oblică ovalară neregulată;- asimetrie la nivelul centurilor scapulară şi pelviană, umărul de partea concavităţii fiind coborât, ca şi şoldul de partea

convexităţii curburii.

Clasificare:v Scoliozele nestructurale în general nu sunt grave, nu prezintă rotaţie vertebrală

la flexia anterioară a trunchiului şi includ următoarele categorii: Scolioza posturală (atitudinea scoliotică) apare în jurul vârstei de 10 ani şi se

caracterizează printr-o curbură lungă, dorsală stângă, fără rotaţie care dispare în decubit ventral, la suspendarea de cap sau flexia anterioară a trunchiului.

Scolioza compensatorie (secundară) apare în cazul inegalităţilor de MI sau în cazurile de asimetrie pelvină (posttraumatică) care determină bascularea bazinului.

Convexitatea curburii scoliotice este orientată de partea MI scurt sau a crestei iliace mai coborâte, nu prezintă rotaţie vertebrală şi dispare după înălţarea corespunzătoare a membrului mai scurt.

Scolioza sciatică este determinată de un reflex de menajare a rădăcinii pe care apasă nucleul pulpos herniat.

Scoliozele pitiatice şi inflamatorii se, apărute la femei cu tulburări neuropsihice (scolioza pitiatică) sau după afecţiuni inflamatorii (flegmoane perinefretice, spondilite tifice etc), dispar spontan.

Scoliozele posttraumatice pot evolua după traumatisme vertebrale la care nu se evidenţiază mereu leziuni radiologice.v Scoliozele structurale sunt adevăratele scolioze; ele pot fi grupate astfel:

Ø Scolioza idiopatică, de etiologie necunoscută, este cel mai frecvent întâlnită, cu următoarele forme clinice:

Scolioza idiopatică lombară cu localizare strict lombară sau poate interesa proximal şi 2-3 vertebre toracale;este frecvent sinistroconvexă, cu apexul la nivelul L1-L2; se însoţeşte de lombalgii. Scolioza idiopatică toarco-lombară, mai rară decât precedenta, este de obicei dextroconvexă, cuprinde 5-7 vertebre, cu apexul curburii la nivel T11- T12;

rotaţia corpurilor vertebrale este mare, cu un gibus voluminos, evoluţie rapidă şi prognostic severScolioza idiopatică toracală = cea mai frecventă formă clinică întâlnită la adolescentul tânăr (12-14 ani), mai ales la fete; este de obicei dextroconvexă;

curbura primară poate cuprinde 7-11 vertebre; curburile compensatorii apar destul de precoce.Scolioza idiopatică combinată (scolioza dublă primitivă) à existenţa a două curburi primare, toracală şi toraco-lombară sau lombară, angulate în sens invers, care determină fiecare o gibozitate posterioară de partea convexităţii respective Scolioza cu trei curburi primare este extrem de rară.

Scolioza idiopatică infantilă este o scolioză structurală, mai frecventă la băieţii < 3 ani;

curbura toracală primitivă este de obicei sinistroconvexă;

dacă apare la fete, este dextroconvexă şi apare mai târziu (4 ani); cel mai adesea cedează spontan.

Forma evolutivă se asociază cu deformaţii cranio-cervicale (retracţii ale musculaturii gâtului asemănătoare torticolisului, asimetrii faciale).

Scolioza adultului devine manifestă atunci când alterările degenerative ale structurilor osteoarticulare produse de scolioză duc la

acuze subiective supărătoare.Ø Scolioza congenitală este produsă de un viciu morfologic vertebral (unic /

multiplu; simplu: vertebră cuneiformă / complex: spina bifida) sau de fuziuni costale congenitale, care determină apariţia unei curburi scoliotice.

Ø Scolioza paralitică se întâlneşte ca sechelă a poliomielitei acute anterioare. Curbura primitivă paralitică se agravează progresiv, datorită următoarelor cauze:

- ortostatismul şi mersul;- creşterea, care duce la agravarea curburilor (prin deformarea vertebrelor) sau

poate accentua diferenţele de lungime dintre membrele inferioare sau dezechilibrarea articulaţiilor coxo-femurale şi a pelvisului;

- accentuarea dezechilibrelor musculare dintre muşchii normali, funcţionali şi muşchii paralizaţi, la care se instalează o retracţie mai mult sau mai puţin accentuată.

Ø Alte scolioze de etiologie cunoscută includ curburile scoliotice structurale ale coloanei vertebrale, de diverse cauze:

scolioza neuropatică, din neurofibromatoza Von Recklinghausen, infirmitatea motorie centrală (IMC), sechele după meningite purulente;

scolioza miopatică, întâlnită mai frecvent în distrofiile musculare, amiotonia congenitală, miopatii;

scolioza dismetabolică din rahitism sau boala Marfan; scolioza toracogenă, care apare în urma unei deformări toracice, congenitale /

dobândite în urma unui traumatism sau toracoplastii; scolioza de etiologie rară include: scolioza secundară traumatismelor cerebrale,

scolioza copiilor paraplegici, scolioza bolnavilor cu malformaţii cardiace.

scolioza de cauză extrinsecă include:- scolioza de „aparat”, instalată în urma portului unor aparate ortopedice

necorespunzătoare;- scolioza radioterapică.În funcţie de stadiile clinice evolutive, o scolioză îmbracă 4 grade:§ scolioza de gradul I, caracterizată printr-o curbură suplă, corectibilă la flexia

anterioară a coloanei;§ scolioza de gradul II, care evidenţiază o curbură primară cu rotaţie instalată,

ireductibilă total în flexie, dar reductibilă la suspensie. Apar cele două curburi compensatorii, la care se observă şi un început de rotaţie vertebrală;

§ scolioza de gradul III, caracterizată printr-o inflexiune laterală mare a curburii primare, însoţită de rotaţie vertebrală marcată, ireductibilă.

§ scolioza de gradul IV, care este scolioza „sudată”, la care orice încercare de reducere, în afara osteotomiilor vertebrale, este inutilă şi periculoasă. În această fază bolnavii se plâng de afecţiuni însoţitoare, deosebit de penibile, ale aparatului locomotor (artroze deformante dureroase), cardio-respiratorii (dispnee de efort, tuberculoză pulmonară, bronşiectazii, cord pulmonar), ale sistemului nervos (nevralgii, pareze etc).

În cazul unei scolioze, se notează:- sediul curburilor principale şi secundare - dacă scolioza este „echilibrată” (firul cu plumb trece prin şanţul interfesier) sau

„dezechilibrată” (caz în care se măsoară distanţa dintre şanţul interfesier şi verticala firului cu plumb).

- se măsoară „săgeata scoliozei” (perpendiculara din vârful curburii scoliotice principale, coborâtă pe linia occipitosacrală).

- dacă la flexia dorso-lombară apare o denivelare (o bombare a hemitoracelui, comparativ cu partea opusă) à indică o rotaţie axială vertebrală. Deci, primul lucru care trebuie precizat este persistenta curburii la flexia anterioară a coloanei vertebrale, care este întreţinută de rotaţia vertebrală şi caracterizează scoliozele structurale.

Examenul trebuie completat cu cel radiologic à curburi laterale abia perceptibile ascund uneori rotaţii vertebrale destul de marcate, cu evoluţie rapidă şi severă.

Al doilea element care trebuie precizat în timpul examenului clinic dinamic al unei scolioze este studiul curburii principale (primitive).Curbura sau curburile principale sau primitive sunt cele care nu se reduc în flexia anterioară de 90º a coloanei vertebrale. Flexia se va face cu membrele superioare şi extremitatea cefalică atârnând relaxate în jos.

Tratamentul conservator al scoliozelorr Tratamentul ortopedic, bine condus, este singurul care poate viza şi realiza o

corectie maxima a curburilor, cu minimum de riscuri. El se poate întinde pe o perioadă lungă de timp, cu rezultate deseori

spectaculoase.Modul de acţiune a redresării ortopedice se bazează pe trei principii esenţiale:- redresarea pasivă - redresarea dinamică prin aparate ortopedice (corset Milwaukee sau halotraction) - reducerea rotaţiei vertebrale, cu ajutorul unor dispozitive, aparate sau corsete de

tracţiune, rotaţie, compresiune laterală, la care se asociază reorientarea planurilor umerilor şi a pelvisului.

r Kinetoterapia - pasivă, activă, combinată - se aplica în toate fazele scoliozei, din etapa profilactică, până la recuperarea şi reîncadrarea bolnavului.

Obiectivele exerciţiilor fizice corective pentru scolioza cu o singură curbură:- corectarea curburilor coloanei vertebrale prin tonifierea concentrică (scurtarea)

grupelor musculare de partea convexităţii curburii şi tonifierea excentrică (alungirea) grupelor musculare de partea concavităţii.

- reducerea gibozităţii costale prin mobilizarea coloanei vertebrale şi detorsionarea corpurilor vertebrale;

- redresarea bazinului şi echilibrarea centurii scapulare;

- dezvoltarea mobilităţii cutiei toracice;- formarea reflexului de atitudine corectă a corpului.

Mijloacele corective:- exerciţii statice: poziţii fundamentale şi derivatele lor cu structură asimetrică,

realizate prin dispunerea asimetrică a membrelor superioare, a trunchiului şi a membrelor inferioare

- exerciţii dinamice:▪ exerciţii pentru trunchi: - îndoiri laterale spre partea convexităţii curburii - răsuciri în jurul axului vertical spre concavitate - extensiile şi întinderile coloanei vertebrale în ax longitudinal ▪ exerciţii de membre superioare executate simetric sau asimetric:- membrul superior de partea concavităţii curburii lucrează sau va fi fixat

deasupra liniei umerilor, iar membrul superior de partea convexităţii curburii va lucra la nivelul umerilor sau sub această linie

▪ exerciţiile de membre inferioare executate simetric sau asimetric, când se urmăreşte mai ales modificarea poziţiei bazinului şi redresarea curburii scoliotice lombare.

Aceste exerciţii constau fie din aşezarea lor diferită pe sol, prin repartiţia inegală a greutăţii corpului, fie executarea unor mişcări de amploare şi intensitate inegală;

astfel, membrul inferior de partea convexităţii curburii lombare va executa extensii şi abducţii ample.

▪ exerciţii de respiraţie pentru redresarea activă a cutiei toracice deformate, executate din poziţii simetrice şi asimetrice comode şi stabile.

Mişcările de respiraţie se execută - simetric atunci când se produc în plan sagital (extensia trunchiului) - asimetric, prin comprimarea unui hemitorace şi dilatarea celuilalt (îndoiri

laterale şi răsuciri ale trunchiului). Eerciţiile aplicative:

- mersul- târârea (din poziţia pe genunchi, din patrupedie - metoda Klapp, din culcat şi

şezând, cu dispunerea asimetrică a membrelor superioare şi inferioare) - echilibrul (exerciţii simple sau asociate cu purtarea de obiecte uşoare,

determină o solicitare simetrică a muşchilor antagonişti) - suspensiile (transformă forţa de presiune de la nivelul coloanei vertebrale în

forţă de tracţiune, redresând curburile laterale ale coloanei vertebrale).

▪ redresări pasive (prin presiuni perpendiculare pe convexitatea arcurilor costale scoliotice sau pe direcţia marii diagonale a toracelui deformat, în cazul prezenţei gibozităţii costale) şi active (autocorecţia progresivă a atitudinii corpului, efectuată în faţa oglinzii).

▪ exerciţiile cu obiecte portative folosesc bastoanele (cu priză simetrică sau asimetrică), mingea medicinală, ganterele, extensoarele.

În cazul scoliozelor cu 2 / mai multe curburi, se lucrează fixând o curbură printr-o poziţie corectivă sau hipercorectivă, executându-se exerciţii corective pentru cealaltă curbură.