R.€V!$TRT>€ CcSLTcSRA

C U P R I N S U L :

V . M E R U Ţ I U : Dicţionarul geografic al Ro­mâniei de dincoace

A . C O T R U Ş : Molif tul M. G. S A M A R I N E A N U : F l o r i de sânge . . . N . B A T Z A R I A : Din fericirile haremului V . D E M E T R I U S : S imbolur i A L . B O G D A N : Micul porumbel de pădure G. B O G D A K ' D U I C A : Două legende N U Ş I T U L L I U : Glas de vânt A L . V L A K U Ţ Ă şi I . L. C A R A G I A L E : Polit ica şi

Literatură (ancheta noastră) G E O R G E M I H A I L - Z A M F I R E S C U : Thais ST . D O B R E S C U ; De pe frontul nostru L. R O Ş C U L E Ţ : Grăuntele N O T E : Sâ v o r b i m lomâneşte. - Presa franceză

despre Regina noastră. » O miaune « ştiinţei

M E M E N T O .

Anul 1, No. Ora dea-Mare ! Octomvrie 1930

Preţul

BCU Cluj / Central University Library Cluj

izval I. No. 9 . Oradea-Mare 1 Ocîomvrie 1920

ELE TREI CRIŞURI 9

. « a l o r R E V I S T A D F CUI T D R A Kedaclor: G. 3 A C H L O G L U n E , V 1 C 5 1 A U C ' t U L 1 U u n M. Q, SHMRRINEHNU

Sub C o n d u c e r e a D i o r :

S O K H N C I O R O Q H R I U . QEORQE BHCflLOuLU, D r A L E X A N D R U P T E H N C U

Vicar E p i s c o p a l C o l o n e l Dir . Q-l a l Inv&ţămîn tu lu i

D I C Ţ I O N A R U L G E O G R A F I C A L R O M Â N I E I

D E D I N C O A C E

Societatea Regală Română de Geografie, care se bucură de înalta preşidenţie a M. Sale Regelui (înfiinţată la 1875 ca Soc, geografică română şi presidată de Regele Carol până la moartea sa) a înfăptuit cu multe greutăţi „Marele dicţionar geografic al României" care cuprinde la un loc numirile geografice ale vechiului Regat.

încă acum 15 ani, când ne despărţiau grele hotare, această societate a pus între desideratele ei şi redactarea unui dicţionar geografic al Transilvaniei, dând însărcinare în acest scop distinsului profesor dela Iesi, dl N , Mazăre.

Greutăţi mari, şi mai ales sănătatea zdruncinată a d-lui Mazăre au împiedecat înfăptuirea acestei lucrări. In acest timp au apărut dicţionarele geografice ale Bucovinei (de E. E. Grigorovi ţă) şi ale Basarabiei (de Z. Arbore) .

Acum, când hotarul ţării s'a întins şi spre apus mai aproape de marginea pământului românesc, această societate socoteşte ca o problemă de căpâtenie şi urgentă de a în­făptui în condiţiuni cât mai bune, dicţionarul geografic al României de dincoace, până unde se întind cele mai înde­părtate sate româneşti.

Lucrarea aceasta, care trebue să treacă peste cadrul unui dicţionar statistic, e îără îndoială grea, dar trebue reaiizaca cu concursul tuturor.

în această parte de ţară, foştii stapânitori şi-au dat toata silinţa sâ înlăture treptat tot ce ar putea adeveri v e ­chimea noastră pe aceste plaiuri, schimbând de mai multe ori numirile româneşti în numiri ungureşti: Cele mai multe

BCU Cluj / Central University Library Cluj

din numirile româneşti au trăit şi s'au păstrat cu poporul, în graiul său, în uzul de toate zilele, altele în aducerea aminte a bătrînilor şi în putinele cărţi.

Unele însă s'au pierdut, iar altele în urma atingerii cu străinii, cari se infiltrau mereu, în urma contactului zilnic cu autorităţile ungureşti s'au stâlcit în aşa fel, încât abia se poate distinge In ele vechea numire românească. Mai sunt şi cazuri de acele, când s'au dat numiri în ungureşte foarte apropiate de cele româneşti, adeseori fără să aibă vr'un înţeles în limba ungurească, dar numaî pentru că cu timpul să se poată pune la îndoială originea românească a acelor numiri.

Ţara Crişurilor, dela marginea de Apus a pământului românesc a îndurat mai mult din toate aceste greutăţi. Năvala curentului de înstrăinare în părţile de Apus a fost mai simţită.

A v â n d din partea Societăţii Regale Române de Geogra­fie însărcinarea (pe care nu aşi îi primit-o, dacă nu m'aşi îi gândit la concursul colegilor şi al tuturor celor ce înţe­leg rostul acestei lucrări şi pot să o ajute) de a mă ocupa de această chestiune, încă astă iarnă am îâcut apel public lă concursul tuturor. A u răspuns îoarte puţini.

In- acelaş timp, comitetul central al Societăţi Geogţa-îice a intervenit (cu adr. No. 9 34 din 7 X I I 1919) la Resor­tul de Comerţ şi Industrie publică din Cluj, ca la rândul său, să ceara concursul d-lor proîesori, preoţi şi învăţători, pentru această lucrare.

Această scrisoare a Comitetului (publicată în vo i . X X X V I I al Bulet. Societăţii Române Regale de Geografie) s'a rătăcit. A c u m la începutul anului şcolar intervenţia se repetă.

In vremea aceasta simţindu-se în multe locuri nevoia restabilirii numirilor româneşti, s'a procedat pe cale admi­nistrativă, pe judeţe, la schimbarea unor numiri de locali­tăţi, după norme, cari nu ne sunt cunoscute. Intr'un singur caz am fost (eu şi un coleg al meu) întrebaţi de către sec­retarul general al Internelor.

Fără îndoială şi această procedare e la început încât nu s'au putut face greşeli, cari să nu poată fi îndreptate de către o Comisie de oameni pricepuţi, spriji­niţi pe concursul tuturor oamenilor de bine, cari prin cunoş-

BCU Cluj / Central University Library Cluj

ţintele lor, pot ajută aceasta lucrare de interes cultural ş i naţional.

Fiind vorba'de părţile cele mai expuse înrâuririlor străine, ar îi de dorit, că atât cărturarii dela oraşe, dar mai ales cei dela sate să contribue cu ceia ce ştiu positiv, la înîâptuirea acestei lucrări.

E suficient deocamdată, dacă câte cineva din îiecare sat (preot, învăţător, învăţătoare ori alt om de in imă) va cerceta, în lipsa unor isvoare scrise, după bătrânii satu­lui, numirea veche românească şi arătând schimbările, ce a suîerit până în zi lele noastre — T e . v a pune pe hârtie, pe o simplă cartă poştală, trimiţându-o pe adresa Institutului de Geografie al Universităţii din Cluj.

Nu e nevoie de ştiinţă multă, ci adevărul simplu, dar adevărat. Nu e nevoie nici de date statistice nesigure, cari prin îirea lor suferă schimbări nesigure Aceste trebuesc stabilite de către autorităţile statului, prin recensământ.

E un apel, ce se îace prin aceste rânduri, către cărtu­rari şi binevoitorii culturii româneşti.

Cluj, Sept. 1920. V. Metlitiu,

Profesor universitar

Moliftul 5'aud sub glia aspră murmure înăbuşit? line .. . îngaimă de cu seară, îngaimă uriaşa rădăcină seculară: ' Tu creşti şi te hrăneşti din mine, Moliffule! Şi mafestos te'nalţi sub vânturi şi sub soare, Dar vai! eu nu te pot vedea Din noaptea mea, Cât eşti de'nalt, de viguros, de mare . . .

A. Cotruş

BCU Cluj / Central University Library Cluj

FLORI DE S Â N G E . ,

Fiori de sânge . . . Flori , Albe, roşii: crini şi roze; Flori de sânge, tuberoze. Flori ce poartă, de cu zori. In potir, Lacrime de diamante, Lacrime reci de bachante, Lacrimi de cristal, prelinse Pe obrajii de safir Ai seninei nopţi — învinse . ,

Flori de sânge . . . Vroi Dintre cele mai bizare, Strânse pe un ţărm de mare; Pe un ţărm, pe unde plânge Un salcâm bătut de ploi. Flori aprinse, Ca şi vinul . . . Flori cu cupele închise Care poarta'n ele chinul Şi veninul Fundurilor de abise . . .

O, culegeţi'mi flori roşii . . . Flori de sânge . . . De pe ţărmul unde plânge Un salcâm bătut de ploi . . . De pe ţărm cu rada dreaptă Unde aşteaptă, Trei meduse Stolul de corăbii duse, Să se întoarcă înapoi.

BCU Cluj / Central University Library Cluj

Au plecat cu pânze'ntinse Şi cu lămpile aprinse L a catarg; Au pornit în cârd pe larg, în spre ţările bogate, Iu spre ţările cu soare — Să se 'ntoarcă încărcate, Cu arome 'mbătătoare, Şî cu pietre nestimate.

A u plecat . . . sunt lungi decenii Şi de atuncea nti se 'ntorc . . . Sunt corăbiilcvedenii, Sunt corăfenlcsperanţe, Sunt corabule iluzii îndreptate spre New>York

Flori de sânge . . . De pe ţărmul unde geme Marea de atâta vreme De pe ţărmul unde plânge Un salcâm de toţi uitat Unde'aşteaptă trei rueduse Şă separate 'ndepărtare Cârdul de corăbii duse; Cârdul de corăbii care O furtună le-a 'necat.

« Spasmurile înserării, Pe când marea valu 'şi frânge De a stâncii nepăsare, — Chinurile aşteptării Le preface toate'n floare: Floare roşie — fiori de sânge.

M . G. Samarineanu.

BCU Cluj / Central University Library Cluj

D I N F E R I C I R I L E H A R E M U L U I ( A M I N T I R I V E C H I )

Bunul meu prieten R1 i-H a i d a r căuta să mă convingă de bunătăţile şi de nespusa fericire ce ţi-o procură vechia şi înţeleaptă instituţiune a poligamiei.

Bunul meu prieten h 1 i-H a i d a r s'ar simţi adânc jignit şi amărât, dacă zelul ce-1 punea dânsul întru apărarea unei cauze aşa de juste s'ar înterpreta ca o înclinaţiune din parte-i pentru desfătările lumeşti, ca o dorinţă de a purta cât mai multe plăceri în societatea a cât mai multor femei.

A 1 i-H a i d a r era cu totul străin de astfel de preocu-păr i profane.

Dacă în poligamie, care, — acest punct trebue bine reţinut — a fost întemeiată de însuşi profetul, vedea o institu­ţiune atât de folositoare şi de cuminte, apoi ei o făcea aceasta bazat pe cărţile sfinte pe o largă cunoştinţă a vieţii şi pe propria s'a experienţă personală.

Era dar cel mai chemat să se pronunţe cu toată auto­ritatea necesară într'o chestiune, care a dat naştere atâtor discuţiuni şi controverse.

Şi nu puteai decât să te închini în faţa argumentelor prin cari îţi dovedea ca două şi două fac patru, că fericirea omului stă în strînsă legătură cu numărul femeilor, de cari e înconjurat şi, ca o urmare cum nu se poate mai logică, e vrednic de plâns acela, care n'are parte de cât de o sin­gură soţie.

„Uite, îmi zicea el cu siguranţa omului, care ştie, că n'ai ce-i respunde, te-ai căsătorit şi ţi-ai luat o femeie, căci stă scris în lege, că mai multe nu poţi lua de o dată. Dar după o lună două, soţia ta se îmbolnăveşte şi cade la pat. Nu mai e cine să îngrijească de gospodărie, servitorii te fu ră. T e întreb acum, ce te faci într'o astfel de situaţiune ?

— Ce mă fac, i-am respuns eu ? Un lucru foarte simplu. Ch em medicul ş i . . .

La auzul cuvântului de medic bunul meu prieten i i l i -Haidar nu putu să-si stăpânească un zâmbet de ironie şi de milă.

— Chemi medicul! repetă el după mine. Se vede numai decât, că eşti un copil naiv, dacă crezi, că medicul care

BCU Cluj / Central University Library Cluj

este un om, precum eşti tu şi sunt şi eu, poate vindeca o boală, care, după cum stă scris la v e r s e t u l . . . din Cartea cea sfântă, este trimisă de D-zeu, ca să ne pedepsească pentru păcatele noastre.

Nu, băiete, continuă dânsul, medicul nu te poate ajuta cu nimic. Nu-ţi remâne, prin urmare, alt mijloc, decât să te căsătoreşti din nou şi să-ţi iai o a doua soţie.

Dar iarăşi nu trece multă v reme şi se îmboinăveşte şi dânsa. Ce-i de făcut acum? Legea, înţelegi, că e vorba de legea cea sfânta, iar nu de legile făcute de oameni, îţi vine iar într'ajutor şi-ţi dă vo ie să mai iai încă una. Şi aşa s'au făcut trei.

Dar dacă şi a treia soţie cade bolnavă? Ia spune-mi mie ce te faci acum ?

— Ce mă fac ? îmi prefac casa într'un spital, iar eu îmi iau lum«?a în cap.

— Nu e nevoie nici de una nici de aîta, se grăbi să mă asigure Hli-Haidar. Căci legea s'a gândit la toate şi ea îţi dă mână de ajutor.

Ea, care nu urmăreşte decât fericirea credincioşilor, îţi z i ce : ai dreptul să-ţi mai iai încă o femeie. Legea îţi permite să posezi în acelaş timp patru femei, dar nu mai multe. Şi aceasta pentru mot ive , care cuprind o adâncă şi minunată înţelepciune.

Intr'adevăr, continuă flli-Haidar, din ce în ce mai înflă­cărat, de tăria argumentaţiei sale, dintre patru femei, nu se poate ca una măcar să nu fie voinică şi sănătoasă.

In al doilea rând, cine se mulţumeşte cu patru femei, dovedeşte, că e un om cumpâiat şi escultâtor de poruncile sfinte, iar cine se gândeşte ia mai multe decât patru, acela e un om pornit pe calea stricăciunii şi pe care D-zeu îl va pedepsi.

Şi bunul meu prieten Ali-Haidar încheie vorba cu acea bucurie a omului, care e convins, că a câştigat cea mai dreaptă cauză de pe pământ. Nu-i aşa, că nu există institu-ţiune mai înţeleaptă şi mai folositoare decât poligamia?

*

Poţi să fii un adversar cât de înverşunat al unei teorii, dar când faptele v in să o confirme şi să dea dreptate contra-

BCU Cluj / Central University Library Cluj

dictoruiui tău, nu-i aşa. că este de datoria ta de om cinstit să te închini înaintea lor şi să recunoşti că ai greşit ? Cea ce mă simt dator să îac şi eu aicea, căci o să vedeţi cum faptele au venit să confirme nevoia pentru ca fiecare clin noi să ai.be mai multe femei.

Trecuse destulă vreme dela conversaţia, sau mai bine zis dela predica bunului meu prieten flli-Haidar şi mărturi­sesc, că uitasem chiar şi de dânsa.

Iată, însă, că înir'a bună dimineaţă 'Hli-Haidar intră radios b mine şi mi spune: ştii, că de aci încolo suntem vecini, mă mat chiar azi în casa de alături.

• Acest fapt ii dete prilejul de a desvolta o întreaga diser­taţie asupra avântajiilor şi bucuriilor ce le procură o bună vecinătate, căci nu stă oare scris undeva, că mai întâi vez i vecinul şi pe urma soarele şi că omul cumpăra o casă pentru a avea un bun vecin şi că o vinde din cauza unui vecin rău?

Mi-am reamintit şi eu de câteva proverbe cari spuneau cam acelaş lucru şi l-am încredinţat pe bunul meu prieten, că şi eu apreciam în aceiaşi măsură fericirea de a îi apro­ape unul de altul.

* * Nu trecuse nici o săptămână, de când devenisem vecinii

cu bunul mei prieten Ali-Haidar, când într'o noapte sunt trezit din somn de nişte ţipete sfâşietoare, cari veniau din direcţia casei lui.

Ce-i? î\ isbucnit vr'un incediu? Ori au întrat hoţii ia noul meu vecin ? *

Iar servitoarea noastră, care era în curent cu totul, chiar înainte de a se întâmpla îmi răspunse liniştita: nu e nici un foc şi nici un hoţ. E o simplă răfuială între femei. Cele două mai bătrâne au luat-o la bătaie pe noua soţie a lui Ali-Haidar, Sunt geloase, pentru-că flii-Haidar ţine mai mult la dânsa şi nu se ocupă de ele.

— Şi n'a sărit Ali-Haidar să o scape ? — flpoi Ali-Haidar nu se întoarce acasă decât târziu de

tot şi-şi petrece nopţiie prin cafenele. I-a spus unui prieten, că din pricina certelor din harem, casa i-a devenit un ade­vărat iad.

BCU Cluj / Central University Library Cluj

Vr 'o două-trei ziie după întâmplarea de mai sus o c a-d â n ă (ştiţi, că turcoaicelor li-se zice cadâne) întră grăbită în casă la noi. Era udă leoarcă, deşi în ziua acea nu căzuse nici o picătură de ploaie, şi nici un nor nu se vedea pe cer.

De asemenea nu puteai atribui păţania aceasta vr'unui accident, să ne îi închipuit bunăoară, că biata îemeie ar îi căzut într'un râu. Existenţa unui râu, ori măcar a unui părăiaş cât de mic era necesară pentru ca un astîel de accident să îi putut avea loc. Insă nici un curs de apă nu curgea nici prin cartierul nostru şi nici prin restul oraşului.

Cine o udase, dar, până la piele pe biata cadână, care se refugiase la noi ca să se usuce ?

Tot servitoarea noastră mai pricepută şi mai în stare să ne lămurească:

Această cadână, zice dânsa, e prima soţie a vecinului nostru. Tocmai când se pregătea să iasă din casă, a primit o întreagă doniţă de apă din partea soţiei No . 2, care în chipul acesta a vrut să-şi răzbune de nişte sgârieturi pri­mite pe obraz .

La noapte şi în nopţile următoare iar ţipete şi gălăgie cu adevărat infernală.

Dar de oarece nu erau nişte hoţi, cari să pună în pri­mejdie avutul bunului meu prieten Ali-Haidar şi nici îoc care să pună în primejde şi propriul meu avut, socotisem, că n 'aveam motiv să mă neliniştesc şi să mă alarmez peste măsură. Cel mult iăceam reflecţii asupra adevărului, că nu întotdeauna un bun prieten era şi un vecin comod.

Iar exerciţiile de pufilat cu toate variantele lor, cari aveau loc în toate zilele şi mai ales în toate nopţile în casa vecinului meu, mă făcuseră să-mi treacă orice umbră de părere de râu la ideia, că n'aparţineam şi eu religiei bunului meu prieten Ali-Haidar şi că, prin urmare eram în nepu­tinţa de a profita ca şi dânsul de avantajiile şi bunătăţile dreptului de a lua mai multe îemei.

Dar se mai întâmplase ceva şi aceasta nu era tocmai lucru firesc. Şi anume de când devenisem vecini, îl vedeam din ce în ce mai rar pe bunul meu prieten Ali-Haidar.

M'am dus de v r ' o câteva ori acasă la el, dar în totdeauna * răspunsul era acelaş: î l găseşti la cafeneaua lui Osman.

BCU Cluj / Central University Library Cluj

Acolo îşi mutase domiciliul posssorul a trei soţii, dintre care cea mai în vârstă nu trecuse încă de 25 de ani.

Iar poligamia, mult proslăvită poligamie, se înfăţişa acum sub o nouă formă: ea devenea un biciu, care goneşte pe bărbaţi dela vetrele lor.

între aceste Ali-Haidar se făcuse cu toiul nevăzut. Să nu fi fost obişnuitele scene nocturne, mi-aşi ii chiar închi­puit, că plecase undeva departe de tot, că se dusese, de pildă, în pelerinagiu până ' la sîîntul oraş M e c a , ca să aducă mulţumiri Profetului, pentru câ orânduise legi aşa de înţe­lepte pentru fericirea noastră pământească.

Dar mă înşelasem în presupunerile mele. Căci precum am auzit din propria gura a bunului meu prieten A i Hai dar,' el nu se mişcase din cafeneaua Iui Osman, decât ca sa facă apariţii cât mai rare şi cât mai scurte la casa unde tunau şi fulgerau cele trei cadâne.

*

— In sfârşit, m'am scăpat . . . Aceastea fură primele cuvintej ale bunului meu prieten AH-Haidar, care intră ca o bombă în odaie la mine. > j

— Te-ai scăpat? Şi de cine te-ai scăpat, îl întreb eu nedumerit?

— De tigroaicele mele. A m divorţat, le-am dat afară pe toate. Acum pot respira liber Pot zice, că de acum în­cepe viaţa pentru mine.

— Dar cum rămâne cu poligamia, îl întrebai eu cu oare care răutate? O instituţiune asa de sfânta, aşa de în­ţeleaptă, aşa de . . .

El mă lămuri : un verset din Cartea cea sfântă spune, că fiecare lucru e bun la vremea sa. Aşa e şi cu femeile; o îi îost ele bune pe vremea Profetului, astăzi însă, cel mai cuminte lucru e să fugi din calea lor.

Era de prisos să adauge, că-mi vorbia din experienţa personală.

N. Batzavia.

• Toţi bunii Români, trebue să aboneze Revista >CELE TREI CRIŞURI', care poartă făclia Culturii, in toate colţurile pământului românesc. 1

BCU Cluj / Central University Library Cluj

S I M B O L U R I

Posomorâtul nor se luminează, Se'ntunecă din nou şi se destramă, Pe 'ntinsul cer al soarelui de-amiază, Străpuns mereu de suliţe dcaramă.

Şi'adună smulsul caer la olaltă. I'O lespede! i-o namilă . . . dar vântul, Ce bate crunt în lumea lui înaltă, Ii sfâşie in patru părţi vestmântul.

Pribeagul nor aî lacrimilor noastre, Rostogolit şi sdrenţuit într'una, m

Pluteşte în văzduhurile albastre, Iar vâsla lui e singură furtuna.

Ce jalnic pare sbuciumul pădurii Ce se frământă jos, încătuşată De ţarină! îndestularea gurii! îngrămădiţi copacii ca o ceată.

De robi; zadarnic gem şi se frământă! Pornite de furtună într'o parte Legatele frunzişuri se avântă; Dar iar se-întorc, căci nu se pot desparte.

Se 'nalţă în slavă scâncetul, jelirea Pădurii, cerşetorului de pace ; Iar norul, despărţind neţărmurirea, Se sbuciumă 'n tăcere, se reface

V . D E M E T R I U S .

BCU Cluj / Central University Library Cluj

A . G. Hales.

M I C U L P O R U M B E L D E P Ă D U R E

Poveste Japoneză

Girow Kikuchi era un diplomat japonez, care odată avusese putere mare, dar ajunsese în vremuri grele. Fusese scos din slujba lui înaltă şi mai toată averea îi fusese luată ca amendă. Duşmanul lui, Usin Heroshi, care-l ura şi complotase pentru căderea lui, nu arătă nici o milă adver­sarului, când ajunse cu călcâiul pe gâtul lui.

„Girow Kikuchi prea s'a îngrăşat în bunuri lumeşti spunea Heroshi guvernatorului, „trebue sâ-1 mai punem la dări ca sa fie mai umil şi să aibă un spirit mai blând." Şi Guvernatorii*1 fiind un om născut fără milă şi având mâna lungă şi un buzunar care veşnic ţipă să fie umplut, căzu repede în laţul despuietorului şi amândoi lăsară pe Kikuchi aproape gol, astfel că la bătrâneţe trăia într'o mică casă de hârtie, cu două fete. şi o servitoare chineză. Pe cea mai mare din fete o chema „ O Yama Bato" care înseamnă mic Porumbel de Pădure, cea de a doua „O Taki San" era nu­mită Dulcea Bambu.

Servitoarea Chineză era botezată „ G i W i n g " care î limba bătrânului Răsărit înseamâ „Baider împletit".

Micul Porumbel de Pădure era mică de statură şi foarte dulce — vocea ei era o mângăere perpetuă.

Aţi stat vreodată pe rogojina vreunei ferme bătută de soare să ascultaţi porumbeii în dragoste, să ascultaţi notele sensuale ale frumuseţilor albastre şi bronzate făcând curte sub streşina grajdului sau pe marginea coamei dela capătul hambarului ? Dacă da, atunci aţi băgat de seam i cum fie­care nota ce se rostogoleşte, vorbeşte de plăcere. Trebue să fi băgat de seamă cum fiecare bogat guruit de dragoste po­sedă toate elementele triumfului şi toată dulcea suferinţă a cedării.

Când Duduia Japoneză vorbea cuiva, fie barba' sau băiat, avea tocmai astfel de tonuri în voce , dar mai ales când vorbe ro unui bărbat spre amurg. Când râdea, râdea din partea de jos a gâtului şi notele veniau gungurând în>

BCU Cluj / Central University Library Cluj

sus, sârutându-i buzele în trecere caşi cum le-ar îi plătit tribut că au fost lăsate libere.

Ea era un lucruşor mic, aşa de mică era că la prima vedere puteai uşor s'o iei drept un copil, dar când te uitai în ochii ei şi la bogata roşeaţă a buzelor ei, dacă erai băr­bat cunoşteai că e femeie, şi încă o femeie armată din toate punctele de vedere . A v e a mâini şi picioare mici ca pentru o păpuşe şi o gură deabia atât de mare ca să treacă prin ea o rugăciune sau un suspin. Nu avea o gură destul de mare pentru jurăminte şi încă . . . ; bine, aşteaptă puţin, un nor mic adesea anunţă furtuna; erau multe lu­cruri pe lângă graţia lui Dumnezeu în delicata piele a Mi­cului Porumbel de Pădure, tocmai cum sunt în multe femei după cum se spune, în Japonia.

• Sora Micului Porumbel Japonez, Dulcea Bambu, era o fată înaltă, sveltă, mult aplecată la ascultare şi grijile casei, la creşterea puilor de găini şi bobocilor de raţă şi mare me­şteră la facerea peltelelor şi a dulceţurilor şi iscusită la alegerea mătăsurilor. Iubia mult pe Micul Porumbel de Pă­dure, deşi era veşnic în râzboiu cu tinerii ce veniau la lumina stelelor imitând îlueratul păsărilor şi toate chemă­rile de noapte ale animalelor ce rătăcesc la lumina lunei.

Micei Bambu nu i-ar îi displăcut tovărăşia unui tânăr; veselă şi-ar îi pus mâna în aceia a unui tânăr ce s'ar îi înţeles întâiu cu tatăl său, dar nici unul din casta lor nu venea să peţească deschis, din cauza disgraţiei tatălui, deşi erau mulţi care i-ar îi strâns mâna pe ascuns, dacă i-ar îi lăsat. Dar Dulcea Bambu era prea discretă. A v e a ea poezie în sânge, dar hu deajuns să o îacă să uite că peţitul ascuns aduce adesea necazuri ştiute.

Era altceva cu Micul Porumbel de Pădure. Ea glumea şi îăcea dragoste cu toţi câţi îi veniră în cale, dar iubiţii se 'ntoarseră acasă tot singuri cum veniseră, în timp ce ea îşi mânca ceaşca umplută de trei ori cu orez şi apoi mergea să doarnă somnul ce nu ştia de vise, cu micu-i obraz, în palma-i moale, trandafirie, întocmai cum îăcea când îusese mică sub ochiul mamei.

Pentru Dulcea Bambu. ea era un perpetuu isvor de uimire. La început necazul se adăugase uimirii, dar aceasta îusese înainte ca Dulcea Bambu să ştie că sora ei era o

BCU Cluj / Central University Library Cluj

femeie născută cu puterea de a se juca cu inimele bărba­ţilor, cum scamatorii se joacă cu mingile de foc.

Micul Porumbel de Pădure îşi amintea de timpul când tatăl său fusese bogat şi puternic, şi casa plină de lux ş j servitori şi doria acele timpuri, dar ştia că sunt puţine speranţe de îndeplinirea viselor, cât timp marele duşman al casei, Usin Heroshi, rămânea favorit în locurile înalte. Eră un om periculos care făcuse multora rău şi era urât de mulţi, dar era şi temut şi adesea teama e un bun scut.

Dar Micul Porumbel de Pădure nu se temea de el. Ea4

spunea Dulcei Bambu că bărbatul e ca o trestie din care o-femeie deşteaptă poate să facă muzica pe care o vrea, numai să aibă încredere, dar Dulcea Bambu adesea se îndoia, căci ura comploturile şi intrigile, neştiind unde s'ar putea isprăvi.

Dar era cineva în casă care credea în Micul Porumbel de Pădure; credea în ea nu numai ca femeie, dar în puterea\ ei de a intriga cu succes chiar contra oamenilor în locuri-înalte : era „Gi Wing", chinezoaica.

Aşa de mare era puterea Dulcei japoneze asupra acestei femei că ar îi făcut orice ar îi dorit tânăra-i stăpână* fără cea mai mică ezitare. Era subtilă, secretă şi fără con-' ştiinţă.. Pentru ea poruncile stăpânei erau începutul şi sîâr-N şitul ' legei. Acestea două se înţelegeau şi aşteptau venire timpului de coacere a smochinelor. Oricine altul decât G Wing vedea în fiica stăpânei ei o jucărie drăguţă, o pâpuşe. v i e cu care bărbaţii s'ar putea juca, dar servitoarea chinez% o cunoştea mai bine. Când Micul Porumbel de Pădure gun-. gureă în urechile vre-unui admirator, pleoapele servitoarei! chineze cădeau pe bizarii ochi ovali până când nimic ni* se mai vedea decât două dungi de catifea întunecată | r scânteia ca îocul. Acesta era modul lui „Gi-Wing" de a-şf arăta veselia.

Niciodată în viaţa ei nu râsese deschis. Lumea o ere-: dea năucă şi idioată, dar tânăra-i stăpână ştia că era o mină; de inteligenţă adâncă, cu atât mai de valoare cu cât nimeni nu bănuia bogăţia ascunsă sub supraîaţă. Uneori, la rare* intervale, un chinez care-şi zicea fratele femeii, venea s ' ( | vadă. Aproape întotdeauna venea noaptea, şi pleca spre ziuă.

Când venise el la început „Gi -Wing ' spusese celor, două surori că era fratelei ei, un mic negustor ambulant»

BCU Cluj / Central University Library Cluj

Dulcea Bambu primise informaţiile privitoare la rudenia şi ocupaţia bărbatului cu toată încrederea şi'i ură bun v e ­nit, dar Micul Porumbel de Pădure întoarse în jos colţurile buzelor trandafirii şi lăsă o mică gungureală să,-i iasă din gât. Ea ştia şi „Gi Wing" ştia că ea ştie şi această taină era o legătură între e l e !

Numai odată în viaţa ei Micul Porumbel de Pădure făcu un pas greşit. Un tânăr veni, nu tânărul ordinar plin de suspine şi lacrimi şi cântece de dragoste, ci un tânăr fur­tunos care credea în putere şi — pentru un anotimp Micul Porumbel de Pădure îşi găsi stăpânul. Era un lucru pe care'l ţinu ascuns.

Intr'o zi veni la Dulcea Bambu cu o poveste minunată. Fusese, spunea ea, în câmpurile de orez, în zori de zi şi, pe când rătăcia pe acolo, auzi un mic ţipăt, aşa de ciudat, încât se opri, ascultând şi lumea întreagă părea liniştită. Şi, um­blând mai mult, prin orezul crescut, simţi inima neliniştită. Htunci se opri şi privi înprejur până când uşorul ţipăt veni iar, un ţipăt ce era aşa de slab că nu putea ajunge alte urechi decât ale ei şi totuşi tare de ajuns spre a îneca sgo-motele lumii. \

Ea l-ar îi auzit prin sgormotuî de armate şi urletul fur-tunelor, căci era strigatul copilului către mamă, dar ea nu povesti aceasta lui Dulcea Bambu. Tot ce-i spuse fu ca găsise un copilaş pe un loc cu orez şi fiind p râsit îl luase acasă şi Dulcea Bambu iubi pe mititel şi crezu orice vorbă.

Dar Gi Wing, servitoarea închise pleoapele până când nimic nu se mai văzu, decât o linie ca o fulgerare de oţel — şi o altă legătură se făcu între stăpână şi ea.

Intr'o dimineaţă, când toată lumea părea tânără, când pasările cântau din revărsatul zorilor şi florile din jurul ca­sei de hârtie îşi ridicau capetele grele spre adierea uşoară ce le mângâia petalele şi le răpea bogăţia de parfum, Gi Wing îi făcu semn Micului Porumbel de Pădure s'o urmeze în câmp şi amândouă femeile merseră, mica creatură cafenie, conducând pe femeia galbenă, amândouă tăcute, misterioase.

In colţul câmpului ce se'ntindea de la casa de hârtie, acolo unde lumina soarelui de dimineaţa cădea şi încălzea lumea, iar albinele şi fluturii sărutau florile, Dulcea Bambu scălda un copilaş în valurile unui râu limpede, pe când bâr-

BCU Cluj / Central University Library Cluj

bătui, îatăl lor, sta pe iarbă fumând pacinic şi zâmbind la fata şi la copil.

Micul Porumbel de Pădure şi Gi Wing nu râseră, ci numai se uitară una la alta şi pentru o clipă, soarele stătu în loc, timpul şi eternitatea concentrându-se pe faţa copilului, surâzător.

Atunci plecară înainte, până fură departe de orice spion — „ A venit" spuse servitoarea. — „Sâ fie bine ven i t ; povesteşte-mi. A m aşteptet etât -

de mult" gunguri Micul Porumbel de Pădure. — „Duşmanul va e în mâna, nu aveţi decât sa strân­

geţi degetele." — .Vorbeşte, te ascult." — „Fratele meu ' — Gi Wing se juca cu cuvântul frate

ca un copil cu o bucată dulce pe limbă şi Micul Porumbei de Pădure făcu semn ca cineva care înţelege, — „fratele meu mi-a spus totul şt eu îţi spun, — aceasta e dorinţa lui — şi chiar daca n'ar fi, ar îi acelaş lucru, eu tot ţi-aş spune". Din nou, micul cap castaniu se clatină cu putere şi râsetul gunguritor se ridică din frumosul gât rotund. Gi Wing continuă : „Duş­manul casei voastre e în capul unui complot spre a face revoluţie, fratele meu e unul din agenţii cei mai de încre­dere. El are putere multă şi vrea să se facă mai mare de cât e. El trimite aproape şi departe scrisori care vorbesc de revoltă şi vărsare de sânge. E un om care pune foc unui câmp de in şi nu aşteaptă vântul, ci-i face vânt chiar cu manile lui.

„Şi scrisorile - - unde sunt ?" Gi Wing, scoase un maldăr de scrisori dela piept şi le

puse în mâna întinsă a stăpânei, adăugând „Acestea sunt scrisorile şi capul lui e în una. V a adus ruina familiei, sforile vieţii lui vă sunt acum între arătător şi degetul cel mare.

Cu scrisorile ascunse în mânecă, Micul Porumbel de-Pădure se duse la cel mai mare dregător al Mikado-ului pe când se afla în Oraşul Yalu, şi, el, fiind un om înţelept, înainte le citi şi apoi vorbi—căci el cunoştea o femeie când o vedea odată şi după ce citi probele, făcu cercetări secrete, Ia sfârşitul cărora trimise după Micul Porumbel de

BCU Cluj / Central University Library Cluj

Pădure: „Tatăl D-tale va fi adus în vecha-i slujbă, căci un duşman i-a întunecat numele, dar capul duşmanului e acum în vârful unei prăjini la încrucişarea a patru drumuri, ca să-1 vadă şi al ţii-ca el.

„Pot face ceva pentru D-tâ? flm auzit că e un copil găsit în câmpurile de orez în zorii unei zile de vară. Pot face ceva pentru micuţul trimis de zei?

„Lăsaţi-1 să rămâie cu sora mea; Dulcea Bambu ar muri fără el, căci îl iubeşte caşi cum ar fi al ei", adause Micul Porumbel de Pădure," privind în ochii de nepătruns a ma­relui om, cu ochi tot aşa de nepătrunşi ca ai lui. „A fost trimis de zei în zile de sărăcie şi nenorocire. Ne vom lipi de el în zorii bogăţiei; altfel zeii s'ar mânia, da: „adaugă ea, şi ochii-i fulgerară o privire în ai lui, care răspunseră cum oţelul răspunde oţelului," dacă vre-odată întâlnesc pe tatăl care 1-a părăsit în vremuri de jale, aş: dori ca eJ, iar nu copilul, să nu se fi născut."

Şi marele om, care înţelegea femeile, îşi lovi bărbia când ea plecă, îşi lovi bărbia şi murmura o rugăciune către zei, ca nici un fiu de ai lui să nu se afle a fi fost tatăl co­pilului găsit în câmpurile de orez

Din englezeşte de:

AL Bogdan.

Gânduri

Munca este pâinea nutritoare a marilor naţiuni. Mirabeau.

• Cel ce păzeşte vântul, nu va sămăna şi cel ce se uită la nori, nu

va secera. Solomon.

• Nu există nici o plăcere^pentru muncitorii fără lucru.

^ ' Shakespeare.

nBONAŢI R E V I S T A „ C E L E T R E I C R I Ş U R I "

BCU Cluj / Central University Library Cluj

D O U Ă L E G E N D E .

I. Ş T E F A N CEL M A R E ŞI M A M A - S A .

Toţi cunoaştem legenda: Bătut, Ştefan cel Mare, vine la castel; mamă-sa î l primeşte rece, surprinsă, poruncito­are : D u t e l a b ă t a i e p e n t r u ţ a r ă m o r i . . . EI se întoarce la bătaie şi împrăştie duşmanii. Cronicarul Neculce a însemnat legenda într'o s e a m ă d e c u v i n t e , subt nrul 4. După Neculce, mamă-sa iar îi z i s : Pasărea în cuibul său piere . . .

Povestea aceasta are o paralelă în ciclul legendar a lui Teodoric, Gotul. Teodoric se bătuse, la Ravenna cu Odoacru. Fugind de aceasta el se opri în îaţa mamei sale, care-i ieşise înainte şi-i strigă: „Fiul meu, singurul loc, în care te-ai mai putea adăposti ar îi sinul mamei din care ai eşit." Sau, latineşte, în textul lui Fredegar: , N o n e s t u b i î u g i a s , î i l i , n i s i u t l e v i v e s t i m e n t a m e a , u t i n g r e d i a s u t e r o, d e q u o n a t u s es ." Teodoric se întroarse şi respinse pe duşmani.

Isvorul lui Fredegar este Geste Theodorici. întâmplarea, istoricii germani o cred autentică. Vorbele

mamei lui Teodoric trec însă drept tradiţionale-epice, drept populare, de oarece motivul se găseşte şi în tradiţiile per­sane, şi aiurea.

O. L. Jiriczek a cules — poate, toate — paralelele într'o scriere îoarte interesantă, care va servi cel puţin de aici înainte, şi ca izvor literar român, (Deutsche Heldensagen, vo i . I., Strassburg, 1898. p. 135 şi următoarea.)

Din paralelele acestea reiese îondul vechi, lipsit de ori ce poezie, al motivului: a fugi de duşman este ruşine; de­zertorul trebuia batjocorit; şi încă rău. Justin povesteşte că mamele şi soţiile ieşeau în calea îugarilor, îi rugau să se întoarcă în luptă, iar celor ce nu vroiau le arătau obsceni­tăţile descoperite, spunându-le că doară acolo mai are loc un iugar.

Era un îel de a batjocori, un îel destul de ţigănesc, dar primitiv, sălbatec, deci vechi de tot. Un act ruşinos la origine, slăbit în cursul vremurilor, a deven i t . . . poezia lui Bolintineanu.

BCU Cluj / Central University Library Cluj

Din ce izvor anume a ieşit legenda de Neculce: izvor germanic, izvor oriental — cine să ştie? ,

II. HOŢII LUI ŢEPES

Subt Ţepes Vodă pungile de aur. se puteau lăsă tn drum, că nimeni nu ie fură, de frica Domnului.

flcelaş motiv împodobeşte viaţa lui Teodoric, subt care aurul şi argintul, lăsat pe câmp străluciau a doua zi ca şi în ziua întâia, fără să fi ispitit pe cineva.

Motivul se găseşte şi subt alţi Domni de predilecţie ai popoarelor: subt Frotho din legendele nordice, sub Rolio Edwin (la Beda) etc. etc.

în vieaţa lui Ţepes, motivul a ajuns prin foile volante ce i le-au consacrat Nemţii.

(Vezi amănuntele chestiei tot la O. L. Jiriczek, p 142.) Eu c r e d că în amândouă cazurile româneşti avem a

face cu fragmente din influenţa germană veche asupra nea­mului nostru. G. Bogdan~Duică.

Glas di vânt Ce tăcere Glasu-i dulce

Sus pe culmi, Trece lin Mumai vântul Ca un jalnic,

Cântă'n ulmi Trist suspin Melancolic Chiemându-şi

Şi duios Dorul lui Ca un flaut Prin frunzişul

Tânguios! Codrului!

Sus, la stâna De pe deal

Ii răspunde Şi-un caval;

Şi 'nfrăţindu-şi Focul lor

Vânt şi fluer Plâng de dor.

Nuşi Tulliu.

BCU Cluj / Central University Library Cluj

P O L I T I C A Ş I L I T E R A T U R Ă

II

Frate Vlahufă,

Tu crezi că vo i , literaţii şi artiştii, „prin cinstea, prin căldura sincerităţii, pe care le puneţi până şi în greşelile voastre, sunteţi mai aproape de sufletul tinerimii, şi că, de multe ori, din umbra în care trăiţi, vo i o puteţi călăuzi, ş'o călăuziţi în adevăr, mai mult chiar decât povăţuitorii şi dascălii ei direcţi."

îmi pare rău că nu pot crede ca t ine; nu pot zice că aşa este, fiindcă din nenorocire, nu e aşa, deşi aşa ar trebui să fie. Ştiu şi eu că tinerimea care, pe băncile Universităţi­lor, se prepară astăzi a fi mâine clasă dirigentă a naţiei, ar trebui să-şi cultive nu numai inteligenţa prin înaltele ştiinţe, ci şi caracterul şi sentimentele — ceeace pe româneşte se spune cu un singur cuvânt: Omen ia -p r in cultivarea fru­moaselor litere ş'a artelor nob i l e . . . Dela cele dintâi ar în­văţa să înţeleagă şi să deslege problemele vieţii publice, la care vor îi chemaţi mâine; iar dela cele din urmă ar învăţa „să-şi consacre existenţa la combaterea prejudecăţilor fu­neste, la îndepărtarea opiniilor strâmte, la luminarea spiri­tului naţiei, la curăţirea gustului ei, inspirându-i frumoase sentimente şi idei nobile."

Da! aşa ar trebui să fie, ştiu şi eu. Dar, ia vez i , aşa e ? Nu literaţii, nici artiştii, pot avea la noi vre-o influenţă

asupra tinerimii, ci cu totul altcineva. A c e l altcineva stăpâneşte astăzi exclusiv sufletul acestei

tinerimi, şi nu „prin cinstea şi prin căldura sincerităţii, pe cari voi le puneţi până şi în greşelile voastre", ci prin exal­tarea prejudecăţilor funeste, prin coborîrea gustului, prin avilirea minţii, inspirându-i cu metodă rece idei strâmte şi josnice sentimente.

N u ! nu voi, literaţii şi artiştii, vă puteţi bucura de a fi exercitat v re-o influenţă asupra tinerimii din vremea noastră; nu. De asta se poate bucura cu prisos altă seamă de oameni.

Mult o să mai meargă a ş a ? . . . Să sperăm că nu. In

BCU Cluj / Central University Library Cluj

orice caz, la vârsta mea, nu mai pot spera să văd şi eu fericita prefacere.

Fii sănătos şi vesel! Kl tău vechiu ' Caragiale.

P. S. Km uitat a-ţi spune că vă rămâne artiştilor şi literaţilor o bucurie, şi nu minimă; inspiraţi de sigur mult interes tineretului femenin. Femeile tinere din clasa noastră mijlocie (acelea se înţelege, cari au gustat din roadele învă­ţăturii) au de câtva timp o pronunţată dragoste pentru cul­tura intelectuală românească... *

Dar, iubitul meu prieten, îmi pare rău să-ţi spun, asta iar nu cred să ţină mult: Cum sboară de vertiginos progre­sul modern, mâine-poimâine, şi femeile vor fi cucerit drep­turile politice; atunci, fireşte, n'or să mai aibă nici ele vreme de iubit inutilităţile. . Vale.

Frate Caragiale,

N'am să mă împedic de amănunte orice gânduri ar vrea să iasă de subt ele. Că eu am zis: N o i literaţii, iar tu răspunzându-mi, zici „ v o i literaţii" — asta n'are la urma urmei, nici o însemnătate. Când vreau să stau de vorbă c'un om, nu caut pricină vorbelor lui, ci-i urmăresc, răbdă­tor şi cu luare aminte, gândul cel de temeiu — ş'a acestuia îi răspund.

„Tu crezi că voi literaţii"... Da, eu credea noi literaţii suntem mai aproape de sufletul tinerimii — o, mult mai aproape! — decât „acel altcineva" care „stăpâneşte astăzi exclusiv sufletul acestei tinerimi" — zici tu — „prin exal­tarea prejudecăţilor funeste, prin coborîrea gustului, prin avilirea minţii, inspirându-i cu metodă rece idei strimte şi josnice sentimente'. Mai întâi, îţi mărturisesc în toate since­ritatea eu pe „acel altcineva" nu-1 văd. Cineva aşa de pu­ternic şi aşa de „cu metodă rece" voitor de rău şi făcător de rău Neamului nostru? Dar ce tinerime ar fi aceea care şi-ar lăsa sufletul pe mâna unui asemenea... sol al pieirii!

Că sunt, printre politicianii noştri, luptători cari, fără să-şi dea seamă de marele păcat pe care-1 fac, se lăcomesc să înroleze în tabăra lor — citeşte: Să înhame la furgoanele opoziţiei lor — pentru scopuri de acelea cari nu scuză mij-

BCU Cluj / Central University Library Cluj

loaccle, cât mai multă, mai nevinovată şi mai gălăgioasă tinerime — asta, cu siguranţă, d a ! In toate ţările şi'n toate vremile, oameni i . . . practici au considerat ca un premiu al experienţei şi al priceperii lor puterea celor cari nu ştiu încă ce să facă şi cum să umble cu ea.

Că sunt, apoi, şi în tinerimea noastră, impacienţi, gata să strige după orice corăbier care pleacă: „Ia-mă şi pe-mine!", fără să se întrebe, o clipă măcar, unde-i va duce corabia, destul numai sâ-i ducă, — astă iarăş da.

Eu, însă, afară de studentul care organizează baluri şi reprezentaţii teatrale pentru anumite. . . „scopuri filantropice', afară de sclivisitul îndrăzneţ şi gălăgios care poartă la gât, un ac de cravată cu portretul unui darnic şef de culoare, şi care strigă la „Dacia" şi în Piaţa Teatrului; „Jos trădătorii dela guvern!. . . . mai v ă d un tânăr, - - acesta nu-i poate aşa de rumen la fată nici aşa chipeş nici aşa bine îmbră­cat, e un băiat sfiicios care nu prea înţelege viaţa din ziua de azi, — se duce, cu o regularitate bătrânească, la Universitate, la bibliotecă la conîerinţile gratuite, şi pe când jovialul său coleg, cu glas răguşit de entuziasm, debitează un vechiu şi pururea nou toast la un banchet po­litic — el, în odăiţa lui strimtă ca o celulă de închisoare, ci teşte. . . „Momente" de Caragiale. Aco lo vede un furnicar de oameni, cari, deşi în luptă unii cu alţii, se aleg din văl ­măşag şi se lămuresc în toate ale lor, întocmai ca micile vietăţi privite prin lupă; singurătatea i se animează, — pă-reţii odăiţii lui se dau la o parte, el însuşi se simte luat în torentul acela de vieţi, le înţelege ca şi cum le-ar trăi aevea. Târziu, după ce s'a plimbat prin oraşele de provincie pline de pitoresc, şi a stat până la sfârşit martor la palpitantele certuri politice dintre lordăchel Gudurau şi Râul Gr6go-rashco, după ce s'a amestecat şi el în „revoluţia" dela P lo-eşti ş'a îost şi eî cetăţean al acelei biete republici, care „s'a născut în dimineaţa zilei de 8 August 1870" şi „a îost zu-grumată în aceeaş zi pe la ceasurile patru", după ce-a petru-cat cu atâtea îeluri de oameni, în atâtea locuri şi'n atâtea vremi, vesel de câte-a văzut ş'a auzit, supra-incărcat de im­presii, stinge lumânarea şi se culcă.

„ D a r ă o c h i u ' n c h i s a f a r a , î n l â u n t r u s e d e ş ­t e a p t ă . . . " — în suîietul lui — brazdă proaspătă de pri-

BCU Cluj / Central University Library Cluj

măvară — încep să germineze gândurile tale. El vede min­ciuna şi deşărtăciunea, de ridiculâ solemnitate, a spoelii noastre de civilizaţie vede lăcomia şi zorul cu cari ne înghe­suim să înîulicâm la masa încărcată de bucate, — de colaci şi lumânări ce par a înîâţişa pomana acestui Neam îără no­roc, — vede pe bărbosul student îmbătrânit în lupte poli­tice, pe trepăduşul mincinos, pe gazetarul sec şi tot aşa de moftangiu ca şi politicianul care-1 năimeşte, vede pregătirea tristă a zilei de mâine în alintăturile domnului Goe, care nu-i întru nimic mai puţin desgustător decât corcolitul Bu-bică, — vede fanfaronada ignoranţei care vrea să treacă drept seriozitate, a necinstei care vrea să treacă drept iste­ţime, ş'a cinismului care vrea să treacă drept independenţă — în sfârşit vede viaţa aşa cum e, cu părţile ei de minciună şi de adevăr, de ridicul şi de' sfâşietor, şi-şi zice, în acel fund de conştiinţă în care darul tău de-a spune pare că a trezit o conştiinţă nouă: „Vreau să trăesc o altă viaţă şi vreau să fiu un altfel de om decât aceia, de cari cu atâta dreptate îşi râde Caragia le! . . . " IşL zice, şi se scutură cu oroare la gândul c'ar putea fi şi el cutare secătură din cu­tare categorie de oameni pecetluiţi în eternele tale „ M o ­mente". Eu îl văd pe acest tânăr tăcut, care trece examene strălucite, fără să s'anunţe prin gazete, şi gândeşte gânduri frumoase, îără să le trâmbiţeze prin reviste, îl văd urzind în odăiţa lui săracă, zile mai bune, porniri mai cinstite — o viaţă mai aşezată Neamului acestuia.

Şi nu ştiu dacă tu, în loc de a îi scriitorul pe care toţi îl admirăm, ai îi îost ministru de culte, ş'ai îi dat o bursă în străinătate acestui băiat silitor, nu ştiu zău, dacă ai îi făcut cu asta, şi cu alte asemenea generozităţi ministeriale, un bine aşa de mare, lui şi nouă tuturora, ca acela pe care ni l-ai făcut cu scrierile tale, şi despre cari cu drept cuvânt se poate spune că „e partea cea mai bună, care nu se va mai lua dela noi".

Subt valurile zbuciumate ale Oceanului, pe care nici o putere nu-1 stăpâneşte, popoare de mici vietăţi nevăzute de ochiul omului, zidesc încet un munte uriaş pe largi teme­lii înfipte în îundul stâncos al genunei; mii de generaţii ră­mân inmormântate în clădirea la care au lucrat, pe care au crescut-o, ş'au întărit-o cu fărâmiţa lor de viaţă, şi altele iz-

BCU Cluj / Central University Library Cluj

vorăsc mereu, şi în mii de ani, clipă de clipă legând, şi trudă de trudă, ajung să scoată de-asupra talazurilor, ele, şubrede făpturi de-o zi, rodul reperitor al solidarităţii lor — o lume nouă în faţa soarelui: Insulele Madrepore.

flşa, din insondabilele adâncimi ale vieţii lui, îşi zi­deşte un popor în taină,,cu puterele-i nevăzute, insula de granit a unităţii lui etnice. De-desubtul vijeliilor, al vuetului şi frământărilor de patimi cari ne desbină, se pregăteşte în­cet, în tăcere, opera cea mare şi trainică a fiinţei Neamu­lui nostru, — opera întreagă şi puternică, închegată din munca cea neştiută a tuturora, şi care singură va rămânea în lumină şi va vorbi veacurilor, ce nu ne vor mai găsi, despre trecerea şi rostul nostru pe pământ.

Cu bine, dragul meu pietem. Vlahuţă.

THAIS

Sub roza ninsoare de fiori de cais Stau singur în prada visărilor calde; Sub rouă par frunzele rare smaralde Iar gândul îmi zboară spre tine . . . Thais . . .

Imprăştie'n juru'mi parfum, trandafirii Şi Pacea coboară pe raze de-argint. . . Prin slăvile-albastre, ca ochii ce mint, Mulţime de astre ard candele firii. . .

Şi 'n clipa aceasta de vraje, Thais, Cu ochii la steaua trecutei iubiri, De dragostea gurei cu buze subţiri Sărut cu sfială . . . nu ram de cais! . . .

George Mihail-Zamfirescu.

BCU Cluj / Central University Library Cluj

D E P E F R O N T U L N O S T R U

î n s e m n ă r i

E toarnă . . . s'au scuturat salcâmii şi cocorii s'au dus . . . E cerul uneori plumbuit şi parcă stă să cadă; alteori albastru şi frumos ca primăvara . . Frunzele ruginite s'au aşternut pe uliţele satului părăsit, pe uliţele satului pustiu şi tăcu't, cu casele dărâmate de obuze, cu giamurile sparte, cu coperişurile căzute . . . Şi pomii cu erengile frânte, alţii frânţi dela jumă­tate parcă, în rugămintea lor mută, cer răzbunare . . .

E toamnă . . începe uneori ploaia să se cearnă ca prin sită măruntă şi rece. Se aşterne peste sat încet şi picurii cad peste ruine ca nişte lacrimi , . . Şi apărătorii treji, în tranşee, cu picioarele înglodate în noroi îi ploauă de sus cu nemiluita. N u stiu, dar în zile de acestea ploioase, de toamnă, sunt mai gânditori şi mai trişti ca nici-odaifă . . . O nostalgie vagă li se cerne în suflet ii fură pe nesimţite si rămân cu ochi adânciţi în zare . . . Se aşează câte doi, şi povestesc de-acasă . . .

— Şi aşa măi Dragnea, era frumoasă Irina ori ce s'ar zice . . .

Şi celălalt pe gânduri şi el, trage din ţ'igare alene, răzd-mat de spatele şan (uhu . . .

— Aşa-e . . . — N u mă, dar eu zic că nu mai era fată ca aia să fi

căutat mult şi bine . . . Şi taică-su spunea că mi-o dă . . - S'o dat în vorbă ai mei ;odată şi M o ş Florea )le-a spus: Ne-om încuscri mă Grigore, când s'o mântui rezbelu şi s'o întoarce băia'tu cu bine . . .

Şi iar îl fură gândurile, cu ochii fixaţi într'un ungher al tranşeii . . .

îi apare poate chipul acela frumos, de nu-1 găseai nicăerea. îşi vede poate din nou satul pe uliţele căruia copilărise, în care gustase bucuriile şi necazurile vieţii de altădată... Satul Lui sfânt din Vlasca de pe malul Neajlovului, acolo unde o bătrână o fi stând la îndoială: „Să se roage pentru sănătatea liui, ori să4 facă pomeni? . . . "

Dar fata, Irina lui, ce-o fi făcând în clipa asta? S-o fi gândind la el, ori 1-a uitat de mult? Dar nu, nu se poate să-1 uite. Şi tresare ca dintr'un vis:

BCU Cluj / Central University Library Cluj

— Păi să fi văzut măi Dragnea cum plângea la p lecare . . . îi se rupea inima . . .

Priveşte din nou prin borta trajnşeii . . . îl desparte de inamic numai câţi-va paşi: Şiretul . . . Câţi-va paşi care sunt un zid între ai lui; între cei pentru care îl frământă dorul zi si noapte. Şi cum priveşte mânios peste Şiret, spre inamic, ce luptă şi câtă furie o fi în sufletul lui! . . .

*

Ce frumoase sunt uneori nopţile de Noembrie . . . Se aprind pe boltă luminile sfielnice şi luna apare palidă şi îngheţată...

T e prind aduceri aminte din vremuri când, liniştit admirai în tăcere nopţile astea sublime de parcă vreai să le sorbi farmecul . . .

Stau rezemat de roata tunului. Mă fură parcă farmecul nopţii. Rezemat într'un cot de obadă privesc în sus la lumea aceia a stelelor plină de m i s t e r . . . O lumina arămie se cerne fin, mtro ploaie de raze . . . . Şi mă gândesc la soldatul acela din Vlaşca care făcea destăinuri flăcăului din satul lui. Fuse­sem de cu ziua în prima linie de tranşee şi-i prinsesem în discuţie. Şi nu ştiu cum, dar mă gândeam toi" la el. In noap-tba asta î*o fi frământând ma*i tare dorul după Ir'ina lui . . . Şi câte s'o mai fi destăinuind Iui Dragnea . . . Se vede că-i e prieten bun. Sunt vinovat că am furat şi eu din tainele lui sufleteşti; din tainele lui ce nu le 'rnpărtăşea decât unuia.

E linişte . . . Nic i un foc de armă măcar. Câte-va clipe niciun sgomot . . . Visez şi eu la ai mei. Ce-or mai fi făcând? Fraţii cei mici m'au şi uitat poate. Dar mama? . . . Cât ornai fi plâns de dorul meu . . . Când amplecat m'au rugat să nu-i uit, să le mai scriu . . .

Tăcerea se strică . . . O baterie din stânga noastră trage. O lovitură, alta, 'şi încă două . . . Se mai aude departe o împuşcătură . . . Şi'n urmă tăcerea îşi întinde iar aripile obo­site . . . Sergentul Aiecu e lângă mine, îşi curăţă o nuia . . .

-— Iar trag Ruşii . . . Eu aproape că nu-i ascult. Mi-e gândul departe . . . Eî

dă înainte: — N u ştiu când o să tragem cu toţii odată, să-i pră­

pădim • • •

BCU Cluj / Central University Library Cluj

Şi mă uit la el cum se mânie, cum se înflăcărează. — Dacă O' da Dumnezeu să mai pornim odată . . . nu ştiu

ce-ar mai rămâne din ei . . . din Nemţii ăştia flămânzi . . . — Zău, Alecule ai mai vrea să pornim? — Şi mâine aş vrea . . .Să - i gonim odată . . . din casele

noastre pe care le-am facut cu trudă . . . să le arătăm odată pentru totdeauna ce putem. A m lăsat şi eu pe ai mei de care, poate- îşi bat joc, câinii . . . liftele spurcate . . .

— Lasă, Alecule că nu mai e mult până la răzbunare. — Şi eu cred, c'o da Dumnezeu dreptate ălud care a re . . .

a — D e . . . Şi mie îmi place să mă gândesc, şi sergentul nu mai con­

teneşte. Ei se roagă să mai pornim odată . . . chiar mâine . . . Şi eu mă uit şi văd în el pe Românul adevărat ce nu

ştie să se sfiască de moarte şi-i în sfoare să strivească pe acela' care i-a călcat! ţara lui, pământul! ;pe care 1-a muncit el o viaţa, şi .care i-a furat codrul lui de pâine . . .

* * *

O pornesc pe câmp . . . A ş vrea să mă tot duc . . . M i - e frig şi mă 'nfioară felurite gânduri. O iau înainte prin bălă­riile uscate, până dau în potecă. Merg tăcut ou mâinele în buzunarele mantalei. Ce noapte frumoasă! Cât de senin e ce­rul! Ce dulce luminează luna!. . . Departe începe să pocăne o mitralieră . . . U n glonţ şueră prelung . . . D e odată mă opresc. Un cântec se aude dintr'un adăpost de muniţii.

Pasăre ce treci în zbor

Du-mi şi svăpăiatul dor

L a căsuţa cu p r idvor

Spunei dragii că sunt bine

Să nu ducă dor de mine . . .

E atâta duioşie în glasul lui tremurat. Cântă neturburat de nimeni şi eu mă căznesc să-i prind din cuvintele cântului.. .

Cine*o fi, mă întreb . . . îmi pare că-i caporalul acela de prin Colentina din Bucureşti • . . Cântă înainte, de urât, la postul lui:

BCU Cluj / Central University Library Cluj

Dute pasăre, te du

Vestea lacrimi să usuce

Că pe-aco!o te poji duce

Numai tu!

N u ştiu ce am în seara asta de sunt aşa de neliniştit. Mă prinde atâta nostalgie şi mi se cerne în suflet o melancolie nelămurită . . . Dece sunt aşa de trist? . . . A ş vrea să tot Umbkt, să obosesc şi să mă întorc târziu . . . Prea mă năpădesc atâtea gânduri şi amintiri ca un stol de corbi . . .

Mă duc înainte, mă tot duc, şi mi-e gândul la ziua aceia de sărbătoare când armata română se va întoarce victorioasă pe străzile h'ucurestiului, şi va sosi flăcăul acela la Irinia lui şi Caporalul din Colentina îa casa lui cu pridvor . . . .

St. Dobrescu.

GRĂUNTELE

Cerul se întunecase. Zăbranicul de nouri o pornise la goană. Straturile groase treceau repede peste olaltă,- îrecându-se cu repezeală, iar din întrecerea aceasta îulgerile orbitoare se descarcă să despice în două văzduhul greu ca plumbul. Dealungul drumurilor pustii mătură furtuna, urlând în gla­suri de amărăciune şi chin. Tot ce vietueşte se cutremură şî caută adăpost. Strigăte de oameni, ţipete de mici sbură-toare, trosnituri de arbori, şuer ţiuitor de frunze: spaima unei puteri ce ameminţă vieaţa.

intre frunzele bătute de vânt stă ascuns grăuntele. Plăpând, cu coaja verzie încă, sub care se ascunde însă sîmburele zămislirii. Vântul îsi urmează asalturile. Răpeşte frunză după frunză. El remâne gol-golaş, ea un biet orfan. Se sbate, îşi învârteşte desnădăjduit bobul, iar coada, ce-1 ţine, slăbeşte în lupta uriaşă. Un puternic vârtej îl despoaie şi de cel din urmă sprijin. Este dus cu mulţimea frunzelor moarte: tărît pe drumuri, ridicat în salturi nebune, izbit de

BCU Cluj / Central University Library Cluj

pietriş. Coaja câpşorului se despică în mici aşchii: semnele ranelor de lovituri.

Aripa vântului se loveşte de coama dâmbşorului, îrân-gându-se cu urlet mut.Inîundat sub mormanul adunăturilor apăsătoare grănutele pare pierit. Pe suprafaţa ochiului se ivesc mici picuri de umezeală: sucul ranelor deschise.

Trăsnetele se descarcă, luminând pe o clipă lumea de întuneric. Nourii abia îşi trag greutatea trenţelor lor, ajun-gându-le rupturile aproape de pământ. O fulgerare, suliţă de foc, străbate din înălţimile aprinse, străpungând norul des. Lumea aşteaptă prăbuşirea. Pe urma descărcării coboară o apăsătoare linişte. încă o clipă, şi din inima nourilor por­neşte ploaia cu ropot, în stropi puternici şi deşi.

Ura cerului trecu. Soarele îşi deschide larg ochiul, încălzind în lumina sa pământul. Ploaia se strecoară domol prin veştedul înveliş, îerindu-1 de izbiturile stropilor. Pământul moale îi tinde adăpost, îmbrăţişindu-1 tot mai strâns, tot mai adânc. Razele străbat până la dânsul, mân-găindu-i ranele cu căldura binefăcătoare. Şi cum razele veneau tot mai calde, tot mai multe, se simţeşte din nou că trăeşte, adâncindu-se în moalele pământului, ca copilaşul în leagăn

Zilele senine se ţin lanţ. întreg dâmbşorul e cuprins în mreaja dătătoare de vieaţă a razelor aurii. Sclipirile lor se răsfrâng pretutindeni. Căldura pătrunde în inima dâmbşo­rului, încălzind pământul umed. Suluri îumegătoare ţâşnesc din sânul său şi un miros proaspăt, viguros, umple locul. El zace în leagănul său, durduliu. Bobul este moale, catifelat. Căldura îl gâdilă şi în interior îi se porneşte o mişcare : locul vechiu e strâmt, prea mic: Căldura creşte şi razele se opresc cu putere asupra sa, furnicându-i măruntaiele.

La fel cu ziua sunt şi nopţile. In locul puternicului soare, luna învestmânta cu lumină aurie întreg întinsul îmbrăţişind molatec: tăcerea nopţii întrerupe cântecul păsărilor, adieri uşoare de suflu călduţ. Susufuri, pe cari abia le poţi cu­prinde, şoptesc tainele nopţii. Mii de vieţi încep să palpite sub vălul nopţilor acestora, în mijlocul neînţelesului firii creatoare.

Sucul grăuntelui loveşte pereţii, Fierbe de puterea sa mică, împiedecat în învălişul bobului strimt acum. Razele lunei îl îmbrăţişează, momindu-1 să iasă din lăcaşul ce-1

BCU Cluj / Central University Library Cluj

apasă greu. Ciripitul păsărilor e puternic, adierile ademenito­are,susurul neîncetat şi mişcător: peretele bobului se des­face şi un mic, gingaş căpşor verde, ţâşneşte frunzişul fără vieaţă.

Iar zorile dimineţii scaldă două frunzuliţe, zîmbind în curcubeul colorilor de raze jucăuşe.

L. Roşculeţ.

N O T E

SA V O R B I M R O M Â N E Ş T E . Sa vorbim româneşte şi mai ales,

să citim româneşte; iată preocuparea noastră de căpetenie.

Dintre toate ţinuturile Ardealului, noi cestia de aci, din Bihor, am rămas mai în urmă în această pri­vinţă. Vorbim o românească grea care izbeşte neplăcut urechea, şi avem accentul acela străin local, care dă un ton, o nuanţă ungurească bietei noastre limbi româneşti. Să citim mai mult româneşte şi să că­utăm când vorbim să înlăturăm „mintenaşurile" Blegheleurile",„pros-pitările", „Jugurile", „aldi irile" etc. etc, căci ne diformează până într'a-tâta limba,încâtn'o mai recunoaştem.

Că vorbim limba acea pe care o vorbim, nu trebue să ne ruşinăm. Să fim, mândri că ne-am putut'0 conserva, şi aşa cum o avem, în condijiunile în care am trăit atât amar de vreme. A venit insă timpul să o plivim şi s'o curăţim de buru­iană şi de neghină.

înainte, când căutam să ne pro­curăm o carte de prin vechiul Regat, trebuea să aducem mari sacrificii şi mai ales să riscăm mult; şi to­tuşi o făceam unii din noi. Acum

toate librăriile şi chioşcurile sunt inundate de cărji scrise de condee măiastre şi de posesori ai celei mai curate limbi. Eminescu, Alexandri, Coşbuc, Vlahută, Delavrancea, Bră-tescu-Voineşti, Caragiale, Ion Cre­angă, N . Qane etc. nu trebue să lipsească din casa nimănui.

Cărţile lor să ne fie evanghelii. Din scrierile lor să sorbim îagurea acea de mere care este limba r o ­mânească şi din ele să smulgem acel material din care să făurim haina cu care să ne îmbrăcăm gân­durile, când vrem să le comunicăm altora.

Să citim româneşte, căci cu cât vom citi mai mult, cu atât vom pătrunde în adevărata frumuseţe a acestei limbi, şi, cu cât o vom cu­noaşte mai bine, cu atât o vom iubi mai mult, şi cu atât vom fi mai mândri de ea. Să nu ne luăm după acei parveniji cari strigă in gură mare că nu avem literatură. A v e m o literatură admirabilă, care poate sta alături de literaturile din occident.

Să citim deci Româneşte cât mai mult, ca să ne formăm limba.

Misa.

BCU Cluj / Central University Library Cluj

P R E S A F R A N Z E Z Ă DESPRE R E G I N A N O S T R Ă

Cu ocazia interpretării baletului Reginei, intitulat The Lily oî Liîe C o m e d i a scrie:

„O regină de o frumuseţe într'a-devăr regală, care părea fericită oă se găseşte în mijlocul Francezilor, pe care Românii săi îi preferă tu­turor celorlalte popoare şi care, noi o ştim, îi întreţine în această pre-dilecţiune; un buchet de prinţese de-o frumuseţe admirabilă, atât de inimoase încât par destinate a juca acest rol într'o piesă de Shakes-peare, strânse în jurul mamei lor, ca trandafiri albi în jurul unui tran­dafir roşu.

. . . U n spectacol de-o rară fru­museţe înspirat de un spirit de elită, pus în scenă de o femee de geniu, ale cărei facultăţi inventive de o originalitate esenţială nu au îost întru nimic ştirbit de timp. Loie Fuller, o muzică ca un freamăt şi una din cele mai bune orchestre din lume, oferind în bucăţile execu-cutate, un îel de anthologie sonoră a epocei noastre; totul a concurat la succesul triumfal, la un succes, care, dincolo de hotarele Franţei, v a merge să învioreze, inimile tuturor acelora cari păstrează în suflet amin­tirea vremurilor eroice, când na­ţiunile surori ale Europei s'au strâns împrejurul drapelului nostru.

L a interpretarea acestui balet au asistat: mareşalul Petain, generalul Malleterre principesele Callimachi, Şutzu, ducesa de Talleyrand, mar­chiza de Chambrun, marele-duce de Spain, ducesele de Yendome, Ro-han, Luynes, contesa de Bearn, ba­roana d'Hestroy, principesa Brân-coveanu, de Chimay, marchiza de Polignac, contesa de Noailles, prin­cipesa Ghika, Robert de Flers, L a -

hpYary, Noziere, Lugne-Poe, Gregh, Fouquieres Maurice Rostand, G. Charpentier etc." G, B.

O M I N U N E A ŞTI INŢEI

D u p ă telegrafia fără fir, telefonia îără îir a îndeplinit noi minuni.

Marele ziar londonez „Daily Mail" hotărâse să facă o încercare dintre cele mai interesante asupra puterei de străbatere şi asupra emisiunei vocei omeneşti., Pentru aceasta, in­vită pe celebra cântăreaţă Melba să cânte mai multe bucăţi din reperto­riul său, la staţiunea de telefonie fără fir Marconi, care se află situată la Chelmsford, oraş în Essex, la o distantă de 30chilometri de Londra.

Posturile din întreaga Europă fuseseră prevenite de ora la care trebuia să înceapă concertul. Sta­ţiunea receptoare eră pentru Paris, societatea radio-electrică, la L e -vallois-Perret.

La orele 19, numeroase persoane se aflau la locul fixat, în fata apa­ratului receptor, de o nouă con­cepţie, prevăzut cu un pavilion ase­mănător ca acele al gramofoanelor. Se auzi deodată vocea puternică a unui bărbat, care număra în Engle­zeşte până la 10. strigă apoi de trei ori : flllo t AII o I fl.Ho 1 şi spuse : „Doamna Melba va începe să cânte. .

Glasul marei cântăreţe sosi ime­diat, foarte curat, foarte clar. D n a Melba cântă mai întâi o arie naţio­nală H o m e S w e e t H o m e , apoi în Italieneşte aria din B o h e m a şi în sfârşit în franţuzeşte, N y m p h e s e t S y l v a i n s . Vocea de bărbat spuse din nou: „Concertul s'a ter­minat. A v e m nădejdea că l'ad apre­ciaţi După câteva secunde, se reauzi din nou spunând aceste cuvinte: „D na Melba v a mai cântă poate

BCU Cluj / Central University Library Cluj

încă o bucată . . . Staţi pe loc . . . V ă v o i comunică . . . " După o aş­teptare de trei minute, cântăreaţa cântă încă un cântec din repertoriul său.

Printre diferitele observaţi i făcute,

s'a văzut că notele grave străbat cu mai multă uşurinţă decât cele ascu­ţite. Astfel poate, vocea bărbătească nu ar lăsa să se piardă nici cea mai mică inflexiune.

(Muzica.)

MEMENTO

L a teatrul Regina Măria din loca­litate a avut loc în seara zilei de 29 Septembrie o reprezentaţie dată de artişti unguri veniţi din Cluj. Veni tur i le acestei reprezentaţi i , la care preturile de întrare au fost dublate, au fost destinate unui fond pentru apariţia unei revis te „cultu­rale" maghiară. A participat foarte mult public, deşi artiştii erau de mâna a noua.

Ştiu ungurii să încurajeze ori-ce mij loc de propagandă.

In iarna trecută a avut loc la Universi tatea din Cluj două şedinţe unde s'a desbătuţ, părerea e m i s ă : contopirea veche i societăţi de cul­tură din Sibiu „ A s t r a " cu Marea Reuniune „Ce l e trei Crişuri*. A u participat la aceste şedinţe intelec­tualii Clujului, Profesori i universi­tari, Şefii militari şi Secfia din Cluj a „ A s t r e i " .

A u luat cuvântul Dr Sexti l Fuş-cariu rectorul universităţii, General Petala, Dr Lupaş, Proî . Mar in Şte-fănescu, Prof. Dr Iacobovic i , P ro ­topop dr Dăianu, Iacob Radu şi Colonel G. Bacaloglu.

Comitetul central de la Sibiu, a

răspuns cu multă însufleţire la această propunere şi şi-a fixat adu­narea generală şi serbările î n oraşul Oradea-Mare pentru anul acesta

când se va stabili şi modalitatea, colaborări i acestor două asociaţii păstrându-şi fie care numele,

Biblioteca Mare i Reuniuni a „ce­lor trei Crişuri" din Strada Prinţul Carol Nr. 5. etajul I., s'a îmbogăţ i t simţitor. Dintre cărţile noi, Jinetn să amintim cele peste 80 de vo­lume trimise de Academia Română din Bucureşti, din lucrările editate de ea.

T o ţ i autorii şi editorii sunt ru­gaţi stăruitor, a trimite din lucră­rile lor câte unu sau două exem­plare pentru Biblioteca Marei Reu­niuni. Toate vo lumele primite, v o r fi recenzate şi anunţate în revistă.

Duminecă, în 3 Oc tombr ie la ora 11 va avea loc în saloanele Prefec­turii de Judeţ, adunarea generală a Marei Reuniuni „ C E L E T R E I C R I ­ŞURI* , urmând a se face darea de seamă şi a se discuta activitatea pe anul trecut.

n D O M / I T I REVISTA . .CELE T R E I C R I Ş U R I "

BCU Cluj / Central University Library Cluj

CELE TREI CRIŞURI R E V I S T A DE C U L T U R A

Apare de doua ori

Sub C o n d u c e r e a G;. .

« O M H M CIOROG3VÎL V i c a r E p i s c o p * '

0E05GE BACSIOGLU, Dr RLE Colonei Dir G

>: HLEXANDHO P T E A N C U Di r G-i al Iav&taitttritatui

HBOKHMENTE: Redacţie şi Adminis t ra ţ ia :

Prinţul Ca; o: No. 5.. Etajul N o . 1.

Oradea- Marc

Manuscrisele nu se înapoiază.

P e an — — - -s « s s e iun: — —

P e trei luni - -

- — 70 lai - — 35 le i - — 20 lei.

3 50 !<>•:

Hbonaţ'l sunt rugaţi ss-ş: a c h î i e a b o n a m listei-? prîn marcat po-.îa: ai'esa' Rdmin i s t rn ţ î s i î n strada Prinţul Ca ro ; N o . 5 A b o n a ţ i i noştr i dir. Bucureşt i v o r a c h i î a s b o r j a m c ^ u ! [9Σ H?rtz l ibrar -edi îor Cs*23 Y : c*one i3 - Bucureşt i

C O L A B O R A T O R I .-

Secretar de redacţie: Al G Samătinc-anu.

I. Agârbiceanu, C Banu. N. Bârescu, G. Bogdan-Duicâ, h, Batzana, Zaharia Bârsan. Lucian Blsga, V . Bogrea, Oct. Beu, G. Bacaloglu, V . Bacaloglu, A l . Ciura, R. Ciorogariu, Radu Cosnân, Th. Capi dan. R. Cotrus, Gh. Ciuhandu, V. Demetrios, I. G. Duca, Mihail Draijomirescu, Silviu Dragomir, Dinu Dumbrava, Victor Eîtimiu, Q. Galaction. N . lorga. Emil Isac, E. Lovînescu, I. Lupaş, Aurel Lazar, A l . MacedonskL M Mora, A . Nanu, Cincinal Pavelescu, i. Paul. Ion Pwretz, A!*;x. Pteancu, Pr, Gh. Pteancu. Mircea Radulescu, Radu D. Rosetti. Radul eseu-Niger, Marin Ştefanescu. Nuşi TuîSiu

RBOM^ŢI RfV'ISTH , C c L . E T R E I C R I Ş U R I "

BCU Cluj / Central University Library Cluj