RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN JUDEŢUL …apmvn-old.anpm.ro/upload/137185_Capitolul 5...

RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN JUDEŢUL VRANCEA 2013

- 108 -

CAPITOLUL 5 - PROTECŢIA NATURII SI BIODIVERSITATEA

5.1. Biodiversitatea locală

5.1.1 Stare

Poziţia geografică şi complexul factorilor abiotici regionali şi locali au determinat definirea teritoriului de la exteriorul Carpaţilor Curburii, căruia i se suprapune ca unitate administrativă şi judeţul Vrancea, ca un spaţiu de interferenţă a trei zone biogeografice. Din totalul suprafeţei judeţului, treimea vestică, echivalentă domeniului montan, se suprapune bioregiunii alpine, cea mediană corespunde bioregiunii continentale, iar extremitatea răsăriteană, suprapusă Câmpiei Siretului Inferior, bioregiunii stepice. Din punct de vedere al suprafeţelor, cea mai mare parte este ocupată de regiunea biogeografică continentală (cca 60%).

Fig.5.1.1.1. Judeţul Vrancea - bioregiuni geografice

Teritoriul judeţului Vrancea se caracterizează prin prezenţa unor areale cu habitate forestiere extrem de compacte, inaccesibile, habitate ideale pentru carnivorele mari. Vrancea este al doilea areal din ţară ca densitate a carnivorelor mari (lup, râs, urs). Aceste specii, de interes prioritar pentru Uniunea Europeană sunt subiectul unor proiecte de conservare în situ, finanţate prin programul LIFE Nature. La acestea se adaugă regiunea Măgurii Odobeşti şi Lunca Siretului, areale de mare însemnătate pentru avifauna.


- 109 -

Identificarea componentelor capitalului natural în judeţul Vrancea

Ecosisteme forestiere Cu o suprafaţă totală de 485703ha, judeţul Vrancea este acoperit în prezent de vegetaţie forestieră pe o suprafaţă de 154195ha, distribuită în toate formele de relief. Suprafaţa împădurită a judeţului s-a restrâns de la 40% din teritoriu (la începutul secolului) la doar 31% în anul 2006 (conform Direcţiei Silvice Vrancea). Defrişările, pentru material lemnos sau pentru extinderea terenurilor agricole şi a păşunilor s-au realizat mai ales în zona subcarpatică şi de câmpie, acolo unde presiunea umană era crescută. În zona montană, societăţile de exploatare forestieră au defrişat după anul 1905 peste 30000ha de pădure în bazinele hidrografice Tişita, Naruja, Zăbală şi pe Valea Milcovului. Din punct de vedere al repartiţiei pădurilor pe forme de relief, se poate observa că cea mai mare suprafaţă de pădure acoperă zona montană 81913ha, iar cele mai mici suprafeţe fiind întâlnite în zonele de luncă (Lunca Siretului), unde totalul suprafeţelor însumează 3072ha. În zona montană, specia predominantă este fagul. Spre limita inferioară, fagul formează arborete pure sau de amestec, cu participarea redusă a unor specii de foioase. Tot în partea inferioară, se găsesc enclave de gorun. Ceva mai sus însă, apar bradul şi pinul silvestru, apoi molidul, rezultând întinse suprafeţe cu arborete amestecate, printre care se găsesc făgete, brădete şi pinete pure. Spre partea centrală a masivului muntos vrâncean predomină molidişurile pure (astăzi în mare parte devastate).

Fig.5.1.1.2.Repartiţia pe forme de relief a pădurilor din judeţul Vrancea

Numărul tipurilor de pădure în regiunea deluroasă este mult mai mic decât în cea muntoasă datorită numărului mic de specii principale (fag, gorun). Productivitatea acestora este în general mijlocie. Diversitatea formelor de relief, dispunerea pădurilor în


- 110 -

aproape toate zonele şi etajele de vegetaţie caracteristice României au dus la formarea a peste 117 tipuri de pădure în judeţul Vrancea. În funcţie de modul de distribuţie al fondului forestier pe comune, localităţile judeţului Vrancea, la nivelul anului 2007 puteau fi grupate în următoarele categorii:

comune cu suprafeţe forestiere de peste 10000 ha: Tulnici - 32385ha (80,82 % din suprafaţa totală), Nistoreşti – 20267ha (80.87 %), Nereju - 15240ha (83,53 %). Aceste comune au un teritoriu administrativ foarte extins, o pondere însemnată revenind suprafeţelor situate în zona montană.

comune cu suprafeţe forestiere cuprinse între 4000 şi 10000 ha: Soveja - 6617ha (69,32 % din suprafaţa totală), Vidra - 5676ha (46,48 %), Chiojdeni - 4974ha (69,62 %), Vintileasca - 4744ha (71,24 %). Aceste comune au teritoriu administrativ cu suprafeţe de peste 5000ha, ce deţin suprafeţe atât în zona subcarpatică, cât şi în cea montană.

comune cu suprafeţe forestiere cuprinse între 3000 şi 4000 ha: Vizantea-Livezi (49 % din suprafaţa totală), Dumitreşti (41,86 %), Paltin (47,53 %), Jitia (75,33 %). Suprafeţele scăzute ale pădurilor sunt determinate de suprafeţele mici ale localităţilor sau de gradul ridicat de antropizare a vegetaţiei

comune cu suprafeţe forestiere între 2000 şi 3000 ha: Valea Sării (53,57 %) şi Bârseşti (36,25 %). Aceste comune au cea mai mare pondere a teritoriului administrativ desfăşurat în zona subcarpatică, unde suprafeţele forestiere deţin ponderi reduse.

comune cu suprafeţe forestiere între 1000 şi 2000 ha: Naruja (38,7%), Moviliţa (21%), Varteşcoiu (27,6%), Cârligele (27,3%), Corbiţa (33.3%). Se poate observa că aceste comune, cu un indice de naturalitate relativ scăzut sunt situate în zona piemontană la contactul dealurilor subcarpatice cu zona de câmpie sau în lunca râului Siret, unde s-au dezvoltat păduri de şleau.

comune cu suprafeţe forestiere sub 1000ha. În această categorie intră toate comunele din zona de câmpie, unde apar doar suprafeţe izolate de pădure. Cea mai mare parte a suprafeţelor forestiere (peste 83.000ha) se găseşte în zona Munţilor Vrancei, ponderea pădurilor în comunele din această parte fiind în medie de circa 79,5%.


- 111 -

Fig.5.1.1.3.Distribuţia pădurilor la nivelul unităţilor administrative din judeţul Vrancea

Ecosisteme acvatice Apa reprezintă o resursă naturală regenerabilă, vulnerabilă şi limitată, element indispensabil pentru viaţă şi societate, materie primă pentru activităţi productive, sursă de energie şi transport. În judeţul Vrancea reţeaua hidrografică are o lungime de 1794km şi cuprinde cursuri de apă care au peste 5km fiecare. Cel mai mare bazin hidrografic este Siret cu o lungime totală de 559km, din care 114km pe judeţul Vrancea. Siretul are următorii afluenţi: Trotuş (14km), Zăbrauţi (42km), Şuşiţa (68km), Putna (153km), Râmnicul-Sărat (6km). Datorită condiţiilor climatice impuse de altitudinea reliefului, de poziţia geografică în cuprinsul Carpaţilor de Curbură, reţeaua hidrografică din Judeţul Vrancea este influenţată de structură, litologia, tectonica fiecărei unităţi hidrogeomorfologice (Chiriac, 2009). Regiunea montană este alcătuită din roci dure şi semidure, slab permeabile în care apele din precipitaţii se scurg cu uşurinţă pe versanţi, contribuind la alimentarea râurilor. Datorită substratului dur şi impermeabil, apele pătrunse în depozite coluviale, deluviale şi proluviale alimentează structurile hidrografice, care în acest sector bazinal, se caracterizează prin debite bogate şi constante. În bazinul montan al râului Putna, deşi energia cinetică a cursurilor de apă este mare şi scurgerea bogată, cantitatea de aluviuni în suspensie este în general redusă (3,8 t/ha la Tulnici), din cauza rezistenţei sporite la eroziune a rocilor. Studiile hidrogeologice pun în evidenţă în această zonă prezenţa unor strate acvifere întinse în toate zonele structurale (Sistemul de Gospodărire a Apelor Vrancea). Pânzele freatice, mai puţin cele de adâncime, participă în proporţie de 30% în alimentarea reţelei hidrografice superficiale. Deşi precipitaţiile reprezintă elementul principal în alimentarea râurilor, totuşi în zona montană alimentarea subterană prezintă o mare importanţă.


- 112 -

Exceptând râul Siret care formează limita estică a judeţului, râul Putna este principalul colector care străbate teritoriul de la vest către est pe o distanţă de cca. 153km. Suprafaţa bazinului Siret, care se extinde pe toate cele trei trepte de relief este de 2742 km2 din care 31 % aparţin sectorului montan care drenează aproape în exclusivitate flancul estic al Munţilor Vrancei. Fluctuaţiile resurselor de apă ale râurilor se desfăşoară între două momente extreme, reprezentate prin viituri şi secete. O problemă acută ce se impune între preocuparea hidrologilor şi a constructorilor de echipamente higrotehnice este aceea de a cunoaşte caracteristicile viiturilor şi ale secetelor. Această necesitate rezidă din scopul general al analizei oricărui fenomen de risc şi anume estimarea probabilităţii de producere în vederea optimizării sistemelor de siguranţă prin adoptarea măsurilor corespunzătoare de prevenire şi minimalizare a efectelor. Caracteristicile hidrologice din judeţul Vrancea sunt influenţate în mod direct de factori naturali (caracteristicile geologice, geomorfologice şi climatice, gradul de împădurire), dar şi de artificializările hidraulice realizate. Astfel, construcţia complexelor hidroenergetice de pe râul Putna (Greşu), Zăbala (Paltin) şi Siret (Călimăneşti şi Ciuslea-Movileni) au produs modificări ale regimului acestor ape curgătoare cu impact major asupra exploatării biologice din ecosistemele situate în amonte şi aval. Lacuri naturale Unul dintre lacurile naturale importante este reprezentat de Lacul Negru, din bazinul superior al Nărujei, situat în etajul pădurilor de amestec. Suprafaţa lacului este de 13.330m², din care luciul de apă deţine mai puţin de jumătate (46%), restul spaţiului fiind colmatat cu vegetaţie de mlaşină (muşchi) şi de baltă, ceea ce reflectă tendinţa de trasformare într-o mlaştină oligotrofă (Zaharia, 1999). Un alt lac de baraj natural este situat în valea superioară a Zăbalei, format în anul 1977, ca urmare a alunecărilor de teren ce au blocat cursul râului Răcoasa. În prezent acest lac nu mai există, el fiind drenat pe cale artificială. Lacuri antropice Se constată o creştere a numărului de lacuri şi bălti, de origine antropică, odată cu reducerea altitudinii. Este evidentă abundenţa lacurilor în treaptă joasă de relief în comparaţie cu cele înalte. Lacurile antropice de pe teritoriul judeţului Vrancea sunt reprezentate în general de amenajări piscicole de tipul iazurilor, dintre care cel mai important este cel din Mândreşti cu o suprafaţă amenajată de 92 de ha. Tot pentru folosinţă piscicolă sunt amenajate o serie de lacuri pe sursul inferior al râului Putna, sau păstrăvaria din Lepşa în zona montană. Ecosisteme antropizate Modul de utilizare a terenurilor evidenţiază profilul funcţional al unităţilor administrative, precum şi modul de intervenţie al factorului antropic în mediul natural (figura II 9).Schimbările în modul de utilizare a terenurilor au o influenţă directă asupra ecosistemelor aflate în zone puternic umanizate, sau a acelora care se afla la limita unor terenuri agricole. Particularităţile reliefului în judeţul Vrancea au permis, în general, practicarea agriculturii încă din cele mai vechi timpuri. După formele de relief, se conturează 3 zone agricole distincte a căror pondere în balanţa fondului funciar diferă, atât ca suprafaţa totală, cât şi al categoriilor de folosinţă. Astfel, sectorul montan, cu relief înalt, fragmentat, soluri cu fertilitate scăzută, climat rece şi umed, au favorizat dezvoltarea păsunilor, fâneţelor şi în special a pădurilor în detrimentul suprafeţelor arabile, prezente doar în depresiuni, pe mici suprafeţe.


- 113 -

Sectorul subcarpatic, cu o altitudine joasă, văi largi şi terase, îndeplineşte condiţii favorabile culturilor de pomi fructiferi, culturii viţei de vie, cu veche tradiţie în teritoriu determinând aici prezenţa celor mai mari podgorii din ţară. Nu în ultimul rând, sectorul de câmpie caracterizat prin extinderea cea mai mare a suprafeţelor arabile în detrimental altor categorii de terenuri agricole (Dumitrof, 2010). Conform datelor existente, în zona de munte predomină păşunile şi fâneţele, care reprezintă 77% din total agricol, în timp ce terenul arabil ocupă doar 19%, iar livezile 3%. Suprafaţa totală agricolă din zona de munte ocupă 26,2 % din cea a judeţului .

Fig.5.1.1.4.Distribuţia tipurilor de culturi agricole pe forme de relief Ponderea suprafeţelor agricole pe forme de relief în judeţul Vrancea

Ponderea ridicată a păşunilor şi fâneţelor evidenţiază dezvoltarea puternică a activităţilor de creştere a animalelor, activitate cu un puternic şi semnificativ impact asupra ecosistemelor. Extinderea suprafeţelor păşunilor şi fâneţelor se datorează în bună parte faptului că aceste categorii de utilizare agricolă necesită mai puţină întreţinere decât suprafeţele arabile, viile sau livezile, iar activităţile de creştere a animalelor sunt specifice acestei zone. Ponderea redusă a terenurilor arabile este determinată de condiţiile fizico-geografice inadecvate culturii plantelor (ponderea ridicată a versanţilor cu pante mari şi medii, fertilitatea redusă a solurilor, condiţiile climatice nefavorabile din zona montană, riscuri geomorfologice cu intensitate şi frecvenţa ridicată în zona subcarpatică), precum şi de densitatea scăzută a populaţiei. Suprafeţele viticole şi pomicole deţin ponderi foarte reduse (1% viile şi 3 % livezile). Zona dealurilor subcarpatice reprezentând 24,6% din total judeţ, este ocupată în mare parte de plantaţiile viticole, care reprezintă 38% din


- 114 -

total agricol şi de terenul arabil, care ocupă 49%, în timp ce livezile reprezintă doar 1,5%, iar păşunile şi fâneţele 12%. În zona de câmpie, care ocupă 49,2% din total judeţ, ponderea o deţine arabilul, care reprezintă 82% din totalul terenului agricol, urmat de păşuni şi fâneţe cu 14%, vii 3% şi livezi 1%.

Fig.5.1.1.5.Utilizarea terenurilor


- 115 -

Tabel 5.1.1.1.Componenetele capitalului natural identificate în judeţul Vrancea

Habitatele naturale. Flora şi fauna sălbatică

Habitatele naturale

În activităţile din cadrul proiectelor de conservare, derulate în parteneriat cu organizaţii neguvernamentale sau instituţii de invătământ, s-au putut stabili la nivelul unor areale considerate reprezentative pentru judeţul Vrancea cinci tipuri majore de habitate, prezentate în ordinea reprezentării lor în suprafată. Majoritatea tipurilor de habitate de interes comunitar identificate în judeţul Vrancea, au constituit argumentul major în propunerea şi desemnarea site-urilor Natura 2000. Judeţul Vrancea se caracterizează prin existenţa tuturor formelor majore şi medii de relief, dispuse in ordinea descrescatoare a altitudinii şi prin situarea la intersectia unor domenii climatice,

Componentele CN Suprafaţa Funcţia Resurse şi servicii

furnizate

Ecosisteme forestiere 154195,8 ha Producţie

Reglare

Suport

Informaţională

Resursa de hrană

Biomasă de

vânătoare

Fructe de pădure

Materii prime

Combustibil

Materiale de

construcţie

Resursă de apă

Biomasă piscicolă

Energie

Biomasă vegetală

Biomasă animală

Menţinerea climatului

Protecţia împotriva

inundaţiilor

Prevenirea eroziunii

Stocarea carbonului

Habitat pentru diverse

specii de floră şi faună

Habitat pentru reproducere

Eco-turism

Cercetare ştiinţifică

Răşinoase

Făgete

Quercinee

Div. Moi

Div. Tari

52402,7

58825

11482

7324,9

14474

Ecosisteme lotice şi lentice

1794 km

Râuri(Putna, Siret)

Lacuri naturale

Lacuri antropizate

153km

114 km

13.330 m²,

0,92 km

Ecosisteme antropizate 255417 ha

Teren arabil

Păşuni şi fâneţe

Vii şi livezi

147956

76612

30849


- 116 -

pedologice şi implicit biologice, diferite. Consecinţa directă a acestui fapt este existenţa pe teritoriul judeţului a trei bioregiuni si a unei diversităti biologice remarcabile. Prin acţiuni de cercetare şi cartare în teren, au fost identificate în cadrul sistemului de arii naturale protejate de la nivelul judeţului Vrancea tipuri de habitate.

1. Habitatele de pădure au extinderea cea mai insemnată. Tipul de pădure cel mai frecvent întâlnit este cel al amestecului de răşinoase cu fag (brad/molid/fag, pe stâncării, de productivitate inferioară; răşinoase şi fag pe soluri scheletice, de productivitate mijlocie; de răşinoase cu fag pe soluri cu flora mull, de productivitate superioară); pe versanţii superiori se întâlnesc molidişuri cu Vaccinium şi Oxalis, molideto - brădete pe soluri scheletice iar la piciorul versanţilor, pe pâraie aninişuri pe soluri gleizate. Diseminat, se întâlneşte paltinul de munte, pinul silvestru, mesteacînul iar în subarboret - Sambucus racemosa, Corylus avellana, Lonicera xylosteum, Viburnum opulus, Euonymus europaeus, Rosa pendulina, Spiraea ulmifolia, Rubus hirtus, Vaccinium myrtilus si V. vitis – idaea Este de menţionat faptul că deşi suprafeţe mari au fost intens exploatate, în special de către societăţile forestiere în prima jumătate a secolului, locurile cele mai greu accesibile au păstrat tipul de pădure natural - fundamental, şi că acesta a fost reconstituite prin lucrările de împădurire astfel că, în prezent, arboretele au funcţii speciale de susţinere a solului, pe terenuri cu pante de peste 350 , pe stâncării, în bazine cu transport mare de aluviuni, pentru protecţia cursurilor de apă şi pe terenuri uşor erodabile sau supuse alunecărilor.

În cadrul acestui tip de habitat s-au identificat mai multe tipuri de păduri, de foioase, de amestec şi de răşinoase. Fiindcă termenul de „habitat de pădure” are un sens foarte larg, s-au stabilit, mai multe habitate cu areal mai restrâns şi localizare mai precisă. I. Fagete de Luzulo-Fagetum Fagete şi, în altitudine, brădeto-fagete sau brădeto-făgeto-molidişur, pe soluri acide, cu Luzula luzuloides, Polytrichum formosum, şi deseori Deschampsia flexuosa, Vaccinium myrtillus, Pteridium aquilinum.

Specii de plante indicatoare Fagus sylvatica, Abies alba, Picea abies, Luzula luzuloides, Polytrichum formosum şi adeseori Deschampsia flexuosa, Calamagrostis villosa, Vaccinium myrtillus, Pteridium aquilinum.

II. Făgete de Asperulo-Fagetum Păduri de Fagus sylvatica şi, în munţii înalţi, Fagus sylvatica-Abies alba sau Fagus sylvatica-Abies alba-Picea abies, dezvoltate pe soluri neutre sau aproape neutre, cu humus de tip mull, caracterizate printr-o bună reprezentare a speciilor aparţinând grupelor ecologice a speciilor Anemone nemorosa, Lamium galeobdolon, Galium odoratum şi Melica uniflora, şi pe munte a diverselor specii de Dentaria, formând un strat herbaceu mai abundent şi mult mai bogat in specii faţă de cel al pădurilor caracterizate în cadrul habitatelor de făgete de Luzulo-Fagetum.

Specii de plante indicatoare: Fagus sylvatica, Abies alba, Picea abies, Anemonenemororsa, lamium galeobdolon, galium odoratum, Melica uniflora, Dentaris sp. III. Păduri aluvionare de Alnus glutinosa şi Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae) Păduri riverane de Fraxinus excelsior şi de Alnus glutinosa pe cursurile de apă din zona de deal; paăduri riverane de Alnus incana de lângă râurile din etajul montan şi submontan; galerii arborescente de Salix alba, Salix fragilis şi Populus sp., care încadrează râurile din etajul colinar si submontan. Stratul herbaceau cuprinde întotdeauna un mare număr de specii de talie mare (Filipendula ulmaria, Angelica sylvestris, Cardamine sp., Rumex sanguineus, Carex sp., Cirsium oleraceum) şi diverse specii de geofite de primavară sunt uneori prezente, cum ar fi: Ranunulus ficaria, Anemone nemorosa, Anemone ranunculoides, Corydalis solida.


- 117 -

IV. Păduri panonice de Quercus petraea şi Carpinus betulus Păduri de Quercus petraea şi Carpinus betulus, pe diferite tipuri de sol (pe substrat calcaros dar şi silicios), straturile arbustiv şi herbaceu sunt dominate de specii subcontinentale şi submediteraneene (Carici pilosae-Carpinetum, Primulo veris-Carpinetum, Fraxino-Carpinetum). Aceste straturi sunt întâlnite pe pante si pe văile umbrite şi umede, în special pe soluri profunde dar şi pe coamele dealurilor pe substraturi superficiale şi oligotrofe. Compoziţia vegetală: Carex pilosa, Euphorbia amygdaloides, Symphytum tuberosum, Dentaria bulbifera, Glechoma hirsuta, Carpinus betulus, Quercus petraea, Quercus robur, Tilia cordata, Evonymus verrucosa, Acer campestre, Sorbus thorminalis. Aceste habitate pot evolua catre stejărete xerofile (păduri de tipul Quercus petraea- cerris şi Quercus pubescens). V. Păduri eurosiberiene stepice de Quercus sp. Stejărete xero-termofile din zonele colinare din sud-estul Europei. Climatul în aceste zone este continental, cu o mare amplitudine termică. Substratul pedologic este de tip cernoziomic. Quercus robur, Quercus pubescens si Quercus cerris domină stratul arborescent al acestui tip de habitat. Aceste păduri sunt bogate în geofite din alianţa Acer tatarici-Quercion şi în elemente vegetale stepice continentale. Compoziţia vegetală: Quercus robur, Quercus pubescens, Quercus cerris, Quercus petraea, Acer campstre Sorbus thorminalis, Cornus sanguinea, Crataegus monogyna, Evonymus verrucosa, Ligustrum vulgare, Prunus spinosa, Pyrus pyraster, Rhamnus cathartica, Ulmus minor, Geum urbanum, Lathyrus niger, Polygonatum latifolium, Pulmonaria mollis. VI. Păduri acidofile cu Picea din etajul montan până în alpin (Vaccinio-Piceetea) Molidişuri subalpine şi alpine (dominate de Picea abies) Subtipuri:

A. Molidişuri subalpine din Carpaţi. Păduri de Picea abies din etajul subalpin inferior, şi din staţiuni atipice din etajul montan, în ultimul caz ele sunt continuarea molidişelor montane.

B. Molidişuri montane. Păduri de Picea abies din etajul montan, caracteristice regiunilor nefavorabile făgetelor şi brădetelor. Păduri de Picea abies din etajul montan supuse unui climat continental.

2.Habitate ierboase (pajişti si tufărişuri) În majoritatea cazurilor sunt pajişti de munte, situate pe terenuri accidentate reprezentate prin coaste domoale până la repezi, coame şi platouri, terase, văi şi depresiuni. Altitudinile la care se găsesc aceste pajişti sunt cuprinse între 800-1600 m, până la limita superioară a pădurilor. Precipitaţiile din zonă variază între 800 şi 1200 de mm, iar temperaturile medii anuale oscilează între 3-4 grade la limita superioară şi 7-8 grade la limita inferioară. Pajiştile sunt de origine secundară, instalându-se în locul vechilor păduri, după defrişarea acestora. În compoziţia floristică a acestor pajişti intră specii mezofile şi mezohigrofile care sunt dominante, acestea alcătuind pajişti destul de valoroase.

Pajişti de iarba vântului cu păiuş roşu. Aceste pajişti sunt în continuarea pajiştilor de iarba vântului din zona colinară şi fac legătura cu pajiştile de păiuş roşu din zonele puţin mai înalte. In vegetaţia acestor pajişti sunt dominante speciile Agrostis tenuis şi Festuca rubra, cu o participare aproximativ egală, această participare depinzând în funcţie de altitudine, mod de folosinţă şi îngrijire. Către limita lor inferioră domină Agrostis tenuis, în timp ce spre limita superioară dominanţa aparţine speciei Festuca rubra. Pajiştile de păiuş roşu. Aceste pajişti le găsim pe forme variate de relief, de cele mai multe ori pe terenuri plane sau moderat înclinate, cu expoziţie nordică, pe soluri profunde, cu fertilitate medie.


- 118 -

Deoarece Festuca rubra este o specie cu tufă mixtă, în pajiştile în care este dominantă formează o ţelină compactă şi totodată elastică, din care cauză aceste pajşti sunt folosite cu precădere ca păşuni. In ceea ce priveăte vegetaţia, este de remarcat faptul ca alături de Festuca rubra sunt prezente multe specii tipice folosirii pentru păşunat. De remarcat este şi prezenţa de specii silvicole, ceea ce atestă originea secundară a acestor pajişti formate pe locul vechilor păduri, după defrişarea acestora. Pajişti de ţepoşică Sunt prezente în special în regiunile montane sau alpine, către limita inferioară a acestora. Se instalează pe soluri sărace, acide, bogate în resturi organice în bună parte nedescompuse. Datorită creşterii sub formă de tufă deasă, pajiştile de ţepoşică formează un strat gros de ţelină.

3.Habitate de turbărie. Turbării acide, ombrotrofice, sărace în elemente minerale nutritive, alimentate în general de apa de ploaie, în care nivelul apei este mai ridicat ca şi pânza freatică, cu o vegetaţie compusă din plante vivace dominată de speciile de Sphagnum, permiţând creşterea turbăriei.

4.Habitate higrofile (mlaştini). Mlaştinile sunt formate pe lângă cursurile de ape permanente sau temporare. Nu sunt foarte importante din punctul de vedere al suprafeţei pe care o ocupă, ci numai prin faptul că oferă un mozaic de zone umede (fie ele şi restrânse) care adăposteşte specii de amfibieni sau insecte specifice de umiditate. Zonele umede se găsesc mai ales în locuri umbroase, ferite de razele soarelui pentru a evita evaporaţia intensă din timpul verii. Compoziţia floristică în aceste zone higrofile este variată, incluzand speciile: Juncus effusus, Juncus inflexus, Juncus gerardi, Equisetum hyemale, Equisetum palustre, Caltha palustris, Parnassia palustris, Veronica anagallis-aquatica, Alisma plantago-aquatica, Cyperus fuscus, Eleocharis palustris, Typha angustifolia.

Acestor grupe principale li se adaugă habitatele prezente în areale restrânse de

tipul Grohotis stâncos al etajului montan (Androsacetalia alpinae si Galeopsida ladani)

sau a celor de pe sărături.

Tabel nr.V.1: Habitate prezente pe teritoriul judetului Vrancea

Cod HABITATE DE APE DULCI

3220 Râuri alpine si bancurile de-a lungul acestora cu vegetatie erbacee;

3230 Râuri alpine si vegetatia lor lemnoasa cu Myricaria germanica;

3260 Cursuri de apa din câmpiile de munte cu vegetatia de Ranunculion fluitantis si Callitricho- Batrachian;

3270 Râuri cu bancuri namoloase cu vegetatie de Chenopodian rubri si Bidentian p.p.

HABITATE DE PAJIŞTI ŞI TUFĂRIŞURI

4070 * Tufisuri cu Pinus mugo si Rhododendron hirsutum (Mugo-Rhododendretum hirsuti);

6150 Pajisti boreale si alpine pe substrat silicios;

6230 * Pajişti bogate în specii de Nardus, pe substraturile silicioase ale zonelor muntoase;

Pajişti umede cu ierburi înalte;

Asociaţii de lizieră cu ierburi înalte hidrofile de la nivelul câmpiilor la cel montan şi alpin;

Pajişti aluviale ale vailor de râuri cu Cnidion dubii;

6520 Fâneţe montane;

Fâneţe împădurite.

HABITATE DIN TURBĂRII ŞI MLAŞTINI

7110 * Turbării active;


- 119 -

HABITATE DE STÂNCĂRII ŞI PEŞTERI

8110 Grohotis stâncos al etajului montan (Androsacetalia alpinae si Galeopsida ladani)

HABITATE DE PĂDURE

Păşuni împădurite;

9110 Păduri tip Luzulo-Fagetum;

9130 Păduri tip Asperulo-Fagetum;

9170 Stejăriş cu Galio-Carpinetum;

* Turbării împădurite;

9,10E+01

* Păduri aluviale cu Alnus glutinosa şi Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion nicanae, Salicion albae);

91I0 * Păduri eurosiberiene stepice cu Quercus robur;

9410 Păduri acidofile cu Picea din etajele alpine montane;

92A0 Galerii cu Salix alba si Populus alba;

Flora şi fauna sălbatică

În flora spontană a judeţului Vrancea au fost identificate 1375 de specii şi 99 subspecii de plante superioare, aparţinând la 109 familii si 515 genuri, dintre care 34 sunt ferigi, 9 gimnosperme si 1332 angiosperme. Din punct de vedere geobotanic, cea mai mare parte a judeţului aparţine Regiunii Euro-Siberiene cu: Provincia Europeană Est-Carpatică şi Circumscripţia Flisului Moldo-Transilvan în zona montană şi Provincia Balcano-Moesică şi Circumscripţia Moldova de Sud in zona colinară. Zona de câmpie aparţine Regiunii Irano-Turaniana cu Provincia Ponto-Sarmatică şi Circumscripţia de câmpie Bărăgan-Siretul Inferior. Au fost determinate peste 150 de asociaţii vegetale, iar în zona montană şi colinară se remarcă prezenţa a numeroase specii endemice dintre care menţionăm: Aconitum moldavicum, Campanula carpatica, Cardamine glanduligera, Chrysanthemum rotundifolium, Dianthus kitaibelii ssp. spiculifolius, D. tenuifolius, Hepatica transsilvanica, Poa nemoralis ssp. rehmanni, Ranunculus carpaticus, Sesleria heufferiana, Symphytum cordatum, Thymus comosus. În ansamblu, starea vegetaţiei spontane este corespunzătoare condiţiilor staţionale. Cel mai ridicat grad de naturalitate este asigurat în arboretele forestiere, pluriene, de tip natural-fundamental din zona montană şi colinară unde daunele produse de factorii meteo-climatici şi biologici sunt nesemnificative. Intre speciile de plante se remarcă: Cypripendium calceolus Specie ocrotită, a carei existenţă presupune declararea unor arii speciale de conservare. Este intâlnită pe terenuri cu excedent de umiditate şi caracterizate prin prezenţa unui microclimat de adăpost. Semnalări ale prezenţei acestei plante există pentru mai multe regiuni ale judeţului, însă identificări certe s-au făcut în zona Cenaru şi în albia pârâului Tişiţa, fapt pentru care ambele areale, arii protejate, au fost desemnate situri Natura 2000. Leontopodium alpinum Specie declarata Monument al Naturii - In Cheile Tişiţei se află la cea mai joasă altitudine din ţară. In trecut exista pe intregul sector al Cheilor Tişiţei, dar în prezent poate fi întâlnită doar pe versanţii estici în sectorul median al pârâului Tişiţa. Fauna. Teritoriul Vrancei reprezintă, datorită multitudinii si complexitatii habitatelor din care este constituit, un spaţiu în care este remarcabilă atât diversitatea specifică, cât şi nivelul populaţiilor. Vrancea se suprapune unora dintre cele mai importante areale de concentrare a unor populaţii viabile din fauna României. Numeroase specii, intre care amintim Triturus cristatus, Triturus montandoni, Salamadra salamandra, Bombina variegata, Hyla arborea, Pericallia matronula, Lutra


- 120 -

lutra, Rupicapra rupicapra, Lynx lynx. Canis lupus. Ursus arctos prezente pe teritoriul judeţului, reprezintă în sine elemente care justifică instituirea regimului de protecţie pentru habitatele în care au fost identificate populaţii cu niveluri semnificative.

Întrucât în judeţul Vrancea există nuclee de populaţii de carnivore remarcabile atât din punct de vedere a dimensiunii cât şi a viabilitaţii, începând cu anul 2002 Agenţia pentru Protectia Mediului a implementat proiecte de conservare a acestora, finanţate de Uniunea Europeana prin programul Life. În perioada 2002-2009 s-au derulat proiectele Conservarea in situ a carnivorelor mari şi Întărirea sistemului de protecţie a carnivorelor mari din judeţul Vrancea, de la finele anului 2009 debutand proiectul cu titlul Cele mai bune practici şi acţiuni demonstrative pentru conservarea populaţiei de Ursus arctos din zona central estică a Carpaţilor Orientali. Toate acestea s-au focusat pe speciile de carnivore mari (urs, lup, ras) acţiunile de conservare a acestora determinând prin faptul că ocupă poziţiile de vârf ale piramidei trofice, efecte şi asupra celorlalte specii, pe pe palierele inferioare. Principiul implică legătura directă dintre carnivore, speciile pradă ale acestora şi în continuare următoarele verigi ale lanţului trofic. Privită din perspectiva conservaţionistă, se poate afirma că, in ultima perioadă situaţia ariilor naturale protejate şi a biodiversităţii judeţului Vrancea, în special prin implementarea unor proiecte de conservare, a căpătat în perioada recentă, un trend general pozitiv. Din punct de vedere al suprafeţelor este evidentă creşterea majoră a arealelor aflate sub diferite statute de conservare. Este de menţionat faptul că, prin Legea nr. 5/2000 privind amenajarea teritoriului naţional, suprafaţa însumată a ariilor protejate din judeţul Vrancea s-a redus de la 17 000 ha (arii protejate declarate prin Hotărârea Consiliului Judeţean Vrancea nr. 12/1992) la doar 2800 ha. Conjugate, eforturile în direcţia conservării diversităţii biologice au condus la o reechilibrare a fenomenului, astfel încât, în prezent suprafaţa ariilor protejate din judeţ totalizează cca 50 000 ha, în cazul unora dintre areale suprapunându-se mai multe statute de protecţie.

5.1.2.Impact Impactul asupra biodiversităţii se manifestă în general punctual şi limitat la areale situate in zone suprapuse sau din apropierea arealolor locuite ori industrializate. Se poate observa că, în ultima perioadă, o serie de factori economici şi sociali au schimbat modul, intensitatea şi locaţia de manifestare a impactelor asupra biodiversităţii. Nu întotdeauna se pot realiza comparaţii asupra acestui aspect, fie din lipsa aceloraşi indicatori de la o perioadă la alta, fie din irelevanţa datelor disponibile. Ca studii de caz, pot fi analizate presiunile asupra albiilor râurilor (cu habitatele suprapuse acestora), arealele împădurite, vecinătăţile localităţilor, culoarele de orientare ale axelor de transport. Nevoia de materiale de construcţii a determinat o creştere pănă în 2010 a cantităţilor de agregate minerale extrase din albiile râurilor, dar care înregistrează în prezent un declin. Arealele împădurite, în special cele din vecinătatea localităţilor suferă cel mai direct impact. Se poate spune că, în general a crescut presiunea în aceste areale, dar a scăzut în arealele mai îndepărtate, datorită reducerii accesibilităţii pe drumuri în acestea. 5.2. Presiuni antropice exercitate asupra biodiversităţii Cauza principală a degradării diversităţii biologice, care include pierderea speciilor, a comunităţilor biologice şi a resurselor genetice, nu este exploatarea directă de catre om, ci distrugerea habitatelor ce rezultă inevitabil din intensificarea activităţilor umane ca urmare a neaplicării prevederilor legale in vigoare in domeniul ariilor protejate şi protecţiei mediului. Distrugerea habitatelor nu înseamnă eliminarea lor totală. Daunele determinate de poluare şi fragmentarea habitatelor pot cauza pierderea definitivă a mediului de viaţă


- 121 -

pentru speciile cu intoleranţa la schimbări majore şi inevitabil pierderea de resurse necesare dezvoltării economice. Manifestată mai ales in regiunile intens populate, presiunea umană asupra habitatelor naturale creşte pe raza judeţului Vrancea de la est catre vest, odată cu restrictivitatea reliefului şi a climei pentru desfăşurarea activităţilor antropice. Chiar şi aşa nu putem afirma că zona vestică a judeţului nu este afectată de activităţi antropice care degradează sau distrug habitatele naturale. In incercarea noastră de a detalia care sunt factorii principali care conduc la degradarea sau distrugerea habitatelor naturale, s-au identificat următoarele tipuri de activităţi:

Exploatarea ecosistemelor forestiere in vederea extragerii de masă lemnoasă;

Deschiderea unor noi drumuri de acces in zone neexploatate până in prezent;

Schimbarea utilizării terenurilor;

Amenajările hidrotehnice in lungul cursurilor de apă;

Dereglarea lanţurilor trofice prin intervenţii in structura şi dinamica populaţiilor unor specii faunistice cheie;

Incendierea zonelor invecinate sau chiar a habitatelor de interes conservativ; Aceste activităţi antropice care acţionează ca factori distructivi ai habitatelor naturale de interes conservativ au fost listate in ordinea in care s-a considerat că au un impact semnificativ. Deasemenea trebuie să menţionăm că intensitatea acestor activităţi antropice scade in interiorul reţelei de arii naturale protejate fiind mult mai agresive in exteriorul sau chiar la limita acestora. Infiinţarea reţelei europene de situri de importanţă comunitară Natura 2000 nu a reuşit să treacă de sindromul “arii protejate pe hârtie” – activităţile antropice continuând să degradeze in prezent suprafeţe mari din habitate considerate “ocrotite”.

Exploatarea ecosistemelor forestiere in vederea extragerii de masa lemnoasa

Exploatarea masei lemnoase de către firme prea puţin specializate face ca aplicarea tehnologiilor de extragere a masei lemnoase să aibă un dublu caracter distructiv: prin extragerea arborilor cu valoare ridicată şi prin degradarea solului, a patului albiilor minore, vătămarea arborilor rămaşi „pe picior”, deschiderea unor noi drumuri forestiere, abandonarea unor deşeuri sau utilaje in ecosisteme forestiere, etc. Pe raza ariilor protejate degradarea sau distrugerea habitatelor naturale este mai redusă datorită restricţiilor impuse de legislaţia in vigoare. Cu toate acestea, in ariile protejate in care legislaţia permite exploatarea resurselor naturale (Parcul Natural Putna-Vrancea şi Siturile Natura 2000), degradarea habitatelor forestiere este un proces care se accelerează datorită tehnicilor de exploatare şi a lipsei unor entităţi de administrare a ariilor protejate. Cele mai expuse habitate sunt cele situate aproape de căile de comunicaţie, aşezări umane sau in care accesibilitatea reliefului permite utilizarea unor echipamente grele (tractoare forestiere, autoplatforme).

B


- 122 -

fig.5.2.1.Activităţi de exploatare a pădurilor din ariile protejate şi din vecinătatea acestora. Degradarea sau distrugerea habitatelor forestiere prin activităţi de exploatare a masei lemnoase este prezentă in ariile protejate in care legislaţia permite exploatarea resurselor naturale (Parcul Natural Putna-Vrancea şi Siturile Natura 2000). Habitatele naturale sunt degratate prin realizarea unor drumuri de acces cu tractoare forestiere (A si B – bazinul pârâului Lepşa), prin depozitarea masei lemnoase in albiile pâraielor şi in zone împădurite (C si D – Valea Milcovului), prin tăierile „ la ras” (E – in vecinătatea ariei protejate pădurea Cenarul), sau prin depozitarea unor deşeuri în zonele de exploatare (F – Muntele Furu). Foto: APM Vrancea

O suprafaţă insemnată a SPA Lunca Siretului Inferior este acoperită de ecosisteme forestiere, acestea fiind deosebit de importante pentru menţinerea statutului de conservare al speciilor de interes conservativ. Pădurile acoperă pe raza acestei arii protejate un procent de 21,3% iar zonele cu vegetaţie de tranziţie şi tufărişuri un procent de 7,7%. In acest context este evident faptul că pentru menţinerea stării de conservare a speciilor de interes conservativ este necesară o bună gestionare a resurselor forestiere în concordanţa cu necesităţile de dezvoltare socio-economice şi atingerea obiectivelor de conservare ale SPA

A

C D

E F


- 123 -

Fig.5.2.2.Una dintre principalele ameninţări la adresa ariei protejate SPA Lunca Siretului Inferior este reducerea suprafeţelor de pădure şi schimabarea modului de utilizare a terenurilor. In cele două imagini aeriene este vizibilă reducerea unei suprafeţe de pădure din localitatea Homocea. Imaginea din stânga este datată din anul 2005 iar cea din dreapta din anul 2007.

Administrarea ecosistemelor forestiere se realizează în baza unor amenajamente silvice realizate de instituţii specializate sau firme particulare agreate. Faptul că aceste studii sunt finanţate de beneficiarul final (ocol silvic) duce către promovarea prin aceste studii a unor tehnici şi tratamente silvice favorabile creşterii valorii economice a respectivelor suprafeţe forestiere. In acest context, administratorul fondului forestier respectiv exploatează în primul rând arboretele forestiere cu valoare economică ridicată şi promovează după tăiere tratamente silvice care au ca scop eliminarea speciilor considerate “fără valoare” (mesteacăn, salcie, plop, carpen) şi creşterea ponderii speciilor valoroase (brad, molid, fag). Realizarea unor arborete forestiere monospecifice, dominate de specii aflate uneori in afara staţiunii optime duce la apariţia unor atacuri în masă a insectelor dăunătoare, propagarea unor doborâturi de vânt pe suprafeţe extinse, ruperea vârfurilor arborilor tineri (sub greutatea zăpezilor târzii). In zonele in care potenţialul ecologic impune restrictivităţi refacerii pe cale naturală a ecosistemelor naturale specifice, sunt realizate plantaţii cu specii alohtone (salcâm, pin negru, plop euroamerican, oţetar). Toleranţa ridicată faţă de restrictivităţile impuse de factorii abiotici fac ca aceste specii să devină rapid invazive, denaturant astfel compoziţia şi structura naturală a habitatelor naturale. Astfel de cazuri de degradare a habitatelor naturale sunt intâlnite in aproape toate ariile natulale protejate de pe raza judeţului Vrancea, remarcându-se cele situate in zona de câmpie (Pădurea Neagră, Pădurea Dumbraviţa, Pădurea Merişor – Cotul Zatuanului) unde pădurile de sleau au fost parţial înlocuite cu plantaţii de sălcioară, glădiţa, salcâm, oţetar, nuc, plop euroamerican. In zona montană şi subcarpatică, ariile protejate afectate de schimbări ale compoziţiei si structurii habitatelor sunt Muntele Goru, Muntele Condratu, Lăcăuţi-Izvoarele Putnei, unde au fost infiinţate monoculturi de molid (Picea excelsa), afectate in prezent de numeroase doborături de vânt in masiv, atacuri ale insectelor defoliatoare şi alunecări de teren. In zona subcarpatică, in ariile protejate (Râpa Roşie, Algheanu, Bozu, Groapa cu Pini, terenurile afectate de procese de modelare actuală (alunecări, ravenări, torenţialitate) au fost stabilizate prin plantaţii de pin (Pinus sylvestris), specie capabilă să fixeze atfel de terenuri, dar care din păcate se află in afara arealului de răspândire natural. Odată cu schimbarea vegetaţiei naturale se produce şi o acidifiere a solului, proces care duce şi la schimbarea vegetatiei ierboase caracteristice arealului. Schimbarea compozitiei statului de vegetaţie ierboasă este deschisă calea infiltrării apelor din precipitaţii, care umectând statele instabile,


- 124 -

redeclanşează procesele de degradare. Un astfel de caz este cel petrecut in anul 2007 in aria protejată Gropa cu Pini. Situată pe o veche alunecare de teren, a cărei râpă de desprindere a fost plantată cu pin, această arie protejată este in prezent afectată de o alunecare de teren de peste 5 ha.

Fig.5.2.3.Degradarea habitatelor naturale din ariile protejate datorate schimbării compoziţiei şi structurii vegetaţiei. Foto: APM Vrancea

In ariile protejate Groapa cu Pini (A) şi Râpa Roşie (B), au fost realizate plantaţii de pin silvestru pentru stabilizarea unor versanţi afectaţi de procese actuale de modelare. Pe versantul sud-estic al Muntelui Ciuta (C), in locul unui habitat de pădure de fag a fost realizată o plantaţie de pin, iar pe versantul estic al Muntelui Condratu (D), habitatul natural de pădure de amestec (brădeto-faget) a fost inlocuit de o plantaţie de molid. In zona de câmpie, habitatele naturale caracteristice pădurilor de sleau din ariile protejate Pădurea Neagră (E) şi Merişor-Cotul Zatuanului (F) au fost degradate prin infiinţarea unor plantaţii de plop euro-american (steril din punct de vedere reproductiv) sau nuc.

A B

C

D

E F


- 125 -

Exploatarea si sortare agregatelor minerale (nisip si pietris)

Una dintre problemele relevante ale spaţiului hidrografic Siret il reprezintă exploatarea agregatelor minerale (nisipuri şi pietrişuri), în condiţiile în care acest tip de activităţi prezintă o agresivitate importantă asupra ecosistemelor acvatice, dar şi asupra bilanţului cantitativ al apelor subterane. În plus ,caracterul lor deseori necontrolat şi în afara prevederilor avizelor şi autorizaţiilor legale amplifică semnificativ impactul lor negativ asupra mediului.

În ceea ce priveşte exploatarea agregatelor minerale din spaţiul hidrografic al Siretului este important de menţionat faptul că beneficiile directe care apar la nivelul comunităţilor umane în arealul cărora se desfăşoară aceste activităţi economice sunt nesemnificative (venituri din impozite si taxe, locuri de muncă), în comparaţie cu problemele pe care acestea le generează pe termen scurt, mediu şi lung in situ, în amonte şi în aval de exploatări.

Impactul direct asupra localităţilor din imediata proximitate (în special în Câmpia Siretului Inferior) este legat în primul rând de afectarea nivelului freaticului, esenţial în multe localităţi pentru asigurarea de apă necesară pentru uz casnic ori pentru irigaţii. Excavaţiile realizate în urma acestor exploatări funcţionează ca drenuri pentru apele subterane, ce modifică nivelul hidrostatic, vulnerabilizând comunităţi umane care depind direct de aceste resurse. Acest fenomen este alarmant, în condiţiile în care bazinul inferior al Siretului prezintă o vulnerabilitate ridicată la schimbările climatice globale (risc de aridizare moderat-ridicat pe termen mediu), ce presupun în primul rând creşteri de temperatură şi scăderi ale intrărilor de apă prin precipitaţii.

În plus, scăderea nivelului freatic afectează stabilitatea solurilor, cu proiecţie directă în productivitatea agricolă şi mai ales în creşterea vulnerabilităţii la eroziune, din cauza uscării excesive a substratului nisipos. La nivelul habitatelor de luncă, scăderea nivelului freatic a condus deja la creşterea incidenţei proceselor de uscare a vegetaţiei higrofile şi hidrofile.

În amonte, impactul generat se leagă în special de accentuarea proceselor de eroziune regresivă şi laterală, evident în special la ape mari. În aval, afectarea ihtiofaunei şi a calităţii corpului de apă (inclusiv prin uleiuri uzate, a căror depozitare nu se realizează pe platforme betonate) sunt printre problemele semnalate în zonă în urma cercetărilor realizate de APM Vrancea.

Mai mult decât atât, exploatarea intensă a agregatelor minerale în albia minoră, aval de CHE Movileni, produce alterări frecvente ale hidromorfologiei albiei cu impact major asupra habitatelor de reproducere ale speciilor de peşti şi habitatelor ripariene

În condiţiile reţinerii sedimentelor în lacurile de baraj şi a reducerii debitului în aval de CHE, stabilitatea râul Siret este afectată pe sectorul menţionat, râul având tendinţa să se adâncească prin eroziunea patului albiei. Mai mult, adâncirea şi eroziunea râului este accelerată de extracţia excesivă a agregatelor minerale din albie, fapt ce a determinat scăderea nivelului freatic al apelor subterane. Fenomenul provoacă dispariţia zonelor umede din luncă, determină uscarea pădurilor ripariene şi, mai grav, influenţează negativ nivelul hidrostatic în dreptul fronturilor de captare Lieşti şi Vadu Roşca, din care se alimentează cu apă potabilă municipiul Galaţi.

Fenomenul de uscare a padurilor ripariene, habitate importante de interes conservativ, care contribuie semnificativ la reţinerea nutrienţilor proveniţi din agricultură, a fost semnalat şi de Direcţia Silvică Vrancea. Acesta, în calitate de gestionar al unor


- 126 -

importante suprafeţe de ecosisteme forestiere din lunca râului Siret explică fenomenul de uscare a arboretelor prin ”scăderea nivelului apei freatice datorată lucrărilor de regularizare a râului Siret”.

Fig.5.2.4 Impactul negativ al activităţilor de exploatare şi sortare a balastului din albia râului Siret. Se manifestă pe suprafeţe mari prin (ocuparea permanentă sau temporară a unor suprafeţe de vegetaţie de luncă cu depozite de pietriş, deversarea unor ape cu încărcatura mare de suspensii in urma spălării in staţiile de sortare, prelevarea unor mari cantităţi de apă şi distrugerea ecosistemelor forestiere şi a vegetaţiei de luncă prin crearea unor drumuri tehnologice de acces.

Schimbarea modului de folosinţă a terenului

Un alt factor care duce la degradarea şi/sau distrugerea in totalitate a habitatelor naturale îl reprezintă schimbarea utilizării terenului. Creşterea necesarului de spaţiu pentru construcţii civile şi /sau industriale, extinderea culturilor agricole, extinderea reţelei de drumuri şi reţele de transport a energiei, extinderea construcţiilor hidrotehnice şi a suprafeţei lacurilor de acumulare, deschiderea unor cariere de extracţie a agregatelor minerale şi a unor zone de sortare şi depozitare a balastului rezultat, sunt numai câteva dintre activităţile antropice care duc la schimbarea modului de utilizare a terenurilor şi in mod evident la degradarea şi mai ales la distrugerea unor habitate naturale. Fenomenele naturale, precum alunecările de teren, prăbuşirile sau torenţialitatea duc şi ele la schimbarea utilizării terenurilor şi la degradarea şi distrugerea habitatelor.


- 127 -

Ariile protejate din judeţul Vrancea nu au fost lipsite de astfel de activităţi antropice. In zona montană, ariile protejate învecinate sau chiar suprapuse unor localităţi sunt asaltate in permanenţă de solicitări pentru extinderea suprafeţelor construibile sau pentru extinderea reţelei de comunicaţii şi transport. In cazul Parcului Natural Putna-Vrancea, creşterea suprafeţelor construibile se realizează atât in intravilanul cât şi in extravilanul localităţilor turistice Lepşa şi Greşu. Habitatele de tipul fâneţelor montane şi păşuni impădurite pierd anual suprafeţe de ordinul zecilor de hectare. Realizarea şi extinderea infrastructurii de transport, alimentare cu apă, transport de energie şi chiar a realizării unei pârtii de schi se face in detrimentul habitatelor naturale din această arie protejată. In aria protejată Poiana Muntiorul, o suprafaţă de cca 3 ha din habitatul de fâneaţă montană bogată in specii de orhidee a fost degradată total prin construirea unei mânăstiri, a anexelor şi prin infiinţarea unor livezi şi heleştee pentru creşterea peştilor. Schimbări ale utilizării terenurilor sunt frecvent intâlnire in Aria Specială de protecţie Avifaunistică Lunca Siretului Inferior. In cadrul acestei arii protejate habitatele naturale specifice pădurilor de sleau sunt inlocuite cu zone de extracţie, sortare şi depozitare a agregatelor minerale.

Fig.5.2.5.Habitatele naturale degradate sau distruse prin schimbarea utilizarii terenurilor. In rezervaţia naturală Poiana Muntiorul, habitatele de fâneaţă montană bogate in specii de orhidee, au fost distruse prin construcţia unei mânăstiri cu anexele specifice (zona A) şi prin crearea unor iazuri cu destinaţie piscicola (zona B) pe imaginea aeriană realizată in anul 2005. In ambele cazuri distrugerea habitatului este ireversibilă, iar activităţile antropice generate de astfel de stabilimente monahale, generează o degradare permanentă a habitatului natural. Foto: APM Vrancea


- 128 -

Fragmentarea habitatelor

Pe lângă fenomenul de distrugere integrală a habitatelor, apare şi cel de pulverizare prin drumuri, terenuri agricole, medii urbane ori construcţii. Fragmentarea habitatelor este procesul prin care o suprafaţă mare şi continuă a unui habitat este divizată în două sau mai multe fragmente. Când un habitat este distrus, pot rămâne fragmente ale acestuia, adeseori izolate unul de altul printr-un peisaj puternic modificat sau degradat. Cel mai adesea fragmentarea apare ca urmare a reducerii severe a suprafeţei habitatului ori prin divizarea indusă de drumuri, căi ferate, canale, linii electrice, garduri, conducte de petrol, bariere de protecţie împotriva incendiilor sau alte tipuri de obstacole, ce împiedică mişcarea liberă a speciilor. În multe cazuri, fragmentetele de habitat apar ca insule ale habitatelor iniţiale în peisaje ostile, dominate de elemente antropice. Fragmentarea habitatelor este recunoscută ca o ameninţare majoră la adresa biodiversităţii, cel mai adesea speciile nefiind capabile să supravieţuiască în aceste condiţii alterate.

Fig nr.5.2.6. Habitatele naturale din ariile protejate degradate datorită fragmentării acestora prin construcţia unor căi de acces, reţele de comunicatii, etc. Astfel de tipuri de fragmentare a habitatelor sunt intâlnite in rezervaţiile naturale Pădurea Neagră (A), Pădurea Merişor – Cotul Zatuanului (B) şi Pădurea Dumbrăviţa (C). Fragmentarea habitatelor din Pădurea Dumbrăviţa este mult mai accentuată şi datorită defrişării zonei centrale in vederea infiinţării unei pepiniere silvice. In toate aceste arii protejate s-au deschis drumuri de acces prin defrişarea vegetaţiei forestiere.

Fragmentele habitatelor se diferenţiează de habitatele iniţiale prin trei caracteristici importante:

fragmentele au o lungime mai mare a marginilor decât cele iniţiale (şi deci o expunere mai mare la efectele de margine);

centrul fiecărui fragment de habitat este mai apropiat de o margine;

A

C

B


- 129 -

un habitat iniţial continuu, cu populaţii mari, este divizat în fragmente de habitate cu populaţii mai mici.

Un asfel de proces de divizare a populaţiilor se poate genera pe raza Parcului Natural Putna-Vrancea, datorită reabilităţii şi creşterii traficului auto pe drumul national DN 2D. Lucrările la acest drum naţional, debutate in anul 2008 au fost insoţite de o monitorizare (realizată de către APM Vrancea) a impactului traficului auto asupra biodiversităţii din zonă ce a evidenţiat că şi in condiţiile in care drumul actual este dificil de parcurs tot generează o mortalitate crescută in rândul faunei terestre.

Fig.5.2.7.Divizarea şi diminuarea populaţiilor de faună salbatică datorată fragmentării habitatelor prin construcţia de drumuri. Acest lucru se manifestă şi in prezent pe raza Parcului Natural Putna-Vrancea. Exemplarele de Erinaceus europaeus şi Natrix natrix au fost lovite de autoturisme pe drumul naţional DN 2D care traversează aceasta arie protejată. Foto: APM Vrancea

Numeroşi indivizi ai unor specii faunistice existente pe raza ariilor protejate Pădurea Dumbrăviţa au fost lovite de autovehicule in trafic pe drumul naţional care leagă oraşele Focşani şi Galaţi. Astfel, in ultimii doi ani 3 exemplare de Capreolus capreolus au fost omorâte de autovehicole in timp ce travesau drumul către spaţiile cultivate cu cereale.

Viiturile şi lacurile de baraj O schimbare majoră asupra potenţialului ecologic şi implicit a exploatării biologice din arealele suprapuse SPA Lunca Siretului Inferior au fost induse odată cu realizarea lacurilor de acumulare Beresti, Padureni, Ciuslea-Movileni de pe râul Siret. În imagine aeriană se poate observa care era modul de utilizare a terenurilor de sub actuala cuveta a acumulării hidroenergetice. Coborârea nivelului pânzei freatice în aval de baraj, a afectat direct ecosistemele forestiere caracteristice sleaurilor de lunca. Stoparea undelor de viitura face ca aportul anul de aluviuni să fie nesemnificativ în zonele dependente de inundaţii, astfel încât este aşteptată şi din acest punct de vedere o schimbare a compoziţiei şi structurii vegetaţiei.


- 130 -

Fig.5.2.8. Impactul lacului de acumulare Movileni asupra SCI Pădurea Merisor-Cotul

Zatuanului (prelucrare după imagine satelitara din anul 2008) Creşterea suprafeţei acvatice s-a făcut în detrimentul suprafeţelor utilizate de păsările acvatice ca locurilor de hrănire şi cuibărit. Odată cu schimbarea topoclimatului local vegetaţia caracteristica arealului poate fi degratada prin modificarea structurii şi compoziţiei iniţiale. Crearea unui astfel de baraj impune schimbări majore şi din punct de vedere al răspândirii ichtiofanunei. Astfel în lacul de acumulare este de aşteptat să cresca populaţiile de ciprinide care vor beneficia de sporirea cantităţilor de biomasa din zonele liniştite, lipsite de curenţi şi bogate în organisme bentnice. După realizarea barajului, impactul acumulării a crescut semnificativ prin impunerea unui nou curs al râului Siret. Ecluzele sunt orientate către SV, astfel încât apele uzinate


- 131 -

sunt împinse cu putere către malul drept pe care îl erodează, reducând astfel suprafaţa ariei protejate Pădurea Merişor - Cotul Zatuanului cu cca. 300 mp/lună.

Viiturile

Râul Siret a înregistrat o viitură cu efecte devastatoare asupra localităţilor şi bunurilor materiale, judeţele Galati, Vrancea şi Brăila fiind în anul 2005 devastate de revărsarea apelor. Efectul viiturilor se fac simţite şi asupra ariilor protejate. Schimbări profunde ale reliefului minor, degradarea căilor de acces şi a infrastructurii de vizitare, colmatarea unor bazine lacustre, acoperirea vegetaţiei ierboase, înecarea faunei terestre, sunt numai câteva dintre efectele produse de viituri asupra ariilor protejate.

Fig.5.2.9.Imagine satelitară din timpul inundaţiilor din 11-13 iulie

2005.

Se poate observa că apele revărsate ale Siretului (dreapta) şi cele ale Putnei (stânga) au acoperit în totalitate zonele Pădurea Merişor-Cotul Zatuanului şi Pădurea Neagră. Monitorizarea faunei terestre în timpul viiturii a demonstrat efectul devastator al acestor inundaţii. Surprinse din toate direcţiile de apele revărsate, numeroase exemplare de mamifere terestre au murit înecate contribuind la declinul populaţional al respectivelor specii.


- 132 -

Acvacultura, piscicultura şi pescuitul sportiv Râul Siret oferă pe intreaga sa lungime un cadru natural optim dezvoltării unor activităţi conexe utilizării de apă. In acest context se înscriu şi activităţile de pescuit sportiv, pescuit industrial şi acvacultură. Aceste activităţi, specifice arealului, deşi aparent „verzi” generează un impact negativ semnificativ la nivelul ariei protejate, în contextul în care nu sunt reglementate ca activităţi care se desfaşoară intr-o arie de protecţie specială avifaunistică.

Acvacultura Legate în special de existenţa unei surse de hrană, păsările acvatice sunt în general ichtiofage, populaţiile acestora reglându-se şi prin nivelul de hrană disponibil in arealele de distribuţie. Astfel, aceste păsări intră in conflict direct cu administratorii fondurilor piscicole şi cu proprietarii iazurilor şi heleşteelor. In acest conflict, de cele mai multe ori, păsările sunt fie ucise, fie alungate cu brutalitate, sau le sunt distruse cuiburile.

Pescuitul sportiv sau industrial Activitate „sportivă” in mare parte, pescuitul sportiv, in situaţia in care nu este controlabil poate genera un impact negativ pe mai multe laturi: scăderea cantitativă a populaţiilor de peşti, deranjarea păsărilor în zonele de cuibărit şi creştere a puilor, abandonul deşeurilor pe malurile apelor, abandonul unor fire şi accesorii de pescuit în apele curgătoare sau staţionare, aprinderea focului în locuri nepermise, camparea în locuri nepermise. Pescuitul industrial, deşi oficial se practică la scară redusă, este una dintre activităţile cu impact negativ considerabil asupra ichtiofaunei şi avifaunei din SPA Lunca Siretului Inferior. Datorită utilizării plaselor monofilament şi a altor scule interzise prin lege, cantităţi mari de peşte sunt capturate ilegal, nefiind cruţate nici exemplarele subdimensionate. De asemenea, in aceste plase se capturează şi pot si ucise exemplare de păsări acvatice. Probleme specifice generate de pescuitul sportiv şi industrial: 1. Diminuarea populaţiei piscicole ca urmare a nerespectării regulilor de pescuit

sportiv. 2. Impactul negativ asupra populaţiilor avifaunistice al pescarilor prin nerespectarea

locurilor de cuibărit. 3. Pescuitul industrial (comercial) excesiv, fără indeplinirea tuturor obligaţiilor (formelor

legale) cu impact negativ foarte mare asupra populaţiilor piscicole 4. Pescuitul sportiv în masă care poate deranja speciile migratoare 5. Braconajul prin toate formele lui (n.r. plase monofilament, substanţe chimice, curent

etc) 6. Poluarea produsă de către pescari prin abandonarea deşeurilor 7. Deranjarea păsărilor prin accesul pescarilor in zone şi perioade interzise, cu

ambarcaţiuni şi maşini. Deteriorarea mediului înconjurător din SPA Lunca Siretului Inferior prin activităţi piscicole 1. Transformarea unor habitate naturale ( mlaştini, sărături, fâneţe, bălţi de luncă, etc)

in ecosisteme antropizate; 2. Reducerea drastică a suprafeţelor cu vegetaţie palustră dură ( sălcii, stuf, rogoz) 3. Fluctuaţii de nivel in cazul bazinelor piscicole;


- 133 -

4. Deranjul păsărilor sau impuşcarea acestora; Aceste activităţi au impact negativ considerabil asupra populaţiilor de păsări de interes conservativ comunitar prezente in SPA şi este necesară reglementarea acestora in concordanţă cu un plan de acţiune.

Lipsa unui plan de management al ariei protejate In contextul neexistenţei unui administrator al acestei arii protejate (SPA Lunca Siretului Inferior), nu a existat posibilitatea elaborării unui plan de management care să proiecteze in timp şi spaţiu acţiunile necesare menţinerii statutului de conservare al speciilor de păsări de interes comunitar existente in sit. In contextul lipsei totale a acestui instrument care să stea la baza atingerii obiectivelor de conservare, reglementarea activităţilor desfăşurate in acest SPA s-a realizat dezorganizat, la nivelul fiecarui judeţ, astfel încât este greu de estimat care va fi impactul urmărilor rezultate din emiterea acestor acte de reglementare asupra speciilor de păsări la nivelul întregului teritoriu a ariei protejate. Este important de semnalat şi faptul că in acest moment limitele ariei protejate sunt incerte, atâta timp cât in anumite cazuri limita vectorială „taie” case, şosele, parcele de teren cu aceeaşi folosinţă. Mai mult decat atât, până in prezent limitele ariei protejate nu au fost transpuse, conform obligaţiilor legale în PUG-urile localităţilor din SPA şi nu au fost materializate pe teren. Lipsesc de asemenea cu desăvârşire panourile de avertizare cu privire la existenţa ariei protejate. Educaţie, informare şi consultare cu stakeholderii Şi în acest domeniu, de la data infiinţării şi până in prezent nu au fost realizate suficiente activităţi de promovare şi informare cu privire la existenţa acestei arii protejate, la beneficiile socio-economice generate de adoptarea statutului de sit NATURA 2000. Toţi stakeholderii din sit şi din vecinătatea acestuia nu au destule informaţii asupra regimului de arie protejată instituit şi nu au cunoştinţă de măsurile minime de conservare pe care trebuie să le respecte. Măsurile de agromediu nu sunt aplicate in contextul existenţei unui sit de importanţă comunitară şi lipsesc plăţile compensatorii pentru restricţiile impuse în unele situaţii. Mai mult decât atât, autorităţile locale nu au destule informaţii asupra existenţei acestei arii protejate, astfel că nu există o corelare a planurile de dezvoltare a localităţilor cu necesităţile impuse de conservarea capitalului natural. Administrare şi control În prezent modul de respectare a legislaţiei este îngreunat de faptul că există mai multe organisme cu atribuţii în domeniul ariilor protejate : Agenţiile Locale de Protecţie a Mediului – cu atribuţii de monitorizare şi reglementare şi Comisariatele Judeţene ale Gărzii de Mediu care au atribuţii de control şi sancţionare. Preluarea în custodie de către un singur administrator ar reglementa această problemă, administratorul având atribuţii de monitorizare, avizare dar şi de control/ sancţionare. Este evident deasemenea şi impactul pe care îl induce lipsa unor structuri de pază şi protecţie a SPA Lunca Siretului Inferior, ceea ce încurajează încălcarea tuturor normelor de protecţie a mediului de către localnici, agenţi economici, autorităţi locale, turişti, organizaţii de pescari sportivi sau de vânători, etc.


- 134 -

5.2.1. Creşterea acoperirii terenurilor Tabel 5.2.1.1.Categorii de folosinţă ale fondului funciar

Anii Suprafaţa totală (ha)

Suprafaţa agricolă

(ha)

din care, pe categorii de folosinţă:

Arabilă Păşuni Fâneţe Vii 1) Livezi 2)

2009 485 703 255 449 148 026 43 718 32 777 27 211 3 715 2010 485 703 255 366 148 203 43 708 32 904 26 927 3 624

2011 485 703 255 279 148 211 43 708 32 904 26 819 36 37

2012 485 703 255 366 148 203 43 708 32 904 26 927 3 624 2013 485 703 255 232 148 176 43 708 32 904 26 752 3 692

Date furnizate de Direcţia Agricolă Judeţeană Vrancea

Schimbarea tipului de acoperire a terenurilor se manifestă în special în arealele agricole lăsate necultivate mai multe sezoane, în păşunile şi pajiştile invadate de arbuşti sau chiar împădurite, precum şi in arealele care au funcţionat ca bălţi , dar care şi-au pierdut legătura cu sursa de alimentare. Procesul poate avea însă două direcţii atât una negativă, care duce la reducerea habitatelor ersona şi a biodiversităţii cât şi una inversă, ce determină o creştere a acestora. Acest ersona este sesizabil la scări diferite de intensitate, în mod special în cazul fostelor areale ersonae l, sau agricole, care şi-au pierdut funcţia.

5.2.2. Creşterea populaţiei Tabelul 5.2.2.1.Date demografice

Anul

Total (număr persoane)

Urban (număr persoane)

Rural (număr persoane) Locuitori/

km2 Ambele sexe

Masculin Feminin Ambele

sexe Masculin Feminin

Ambele sexe

Masculin Feminin

2009 390 596 191 675 198 921 146 571 70 300 76 271 244 025 121 375 122 650 80,4

2010 389 769 191 091 198 678 146 705 70 293 76 412 243 064 120 798 122 266 80,2

2011 388 943 190 526 198 417 146 521 70 047 76 474 242 422 120 479 121 943 80,0

2012 387 535 189 845 197 690 146 011 69 707 76 304 241 524 120 138 121 386 79,8

2013 385 883 188 802 197 081 145 474 69 317 76 157 240 409 119 485 120 924 79,5

Date furnizate de INS-Direcţia Judeţeană de Statistică Vrancea

Dezvoltarea spaţială a localităţilor este un alt fenomen notabil ce are caracteristici specifice, funcţie de anumiţi parametri dominanţi. Deşi, în general, se poate observa o scădere a numărului populaţiei asezărilor rurale, au apărut la marginea unor localităţi areale cu imobile nou construite. Multe dintre acestea nu sunt locuite permanent, proprietarii lucrând in străinatate. Dezvoltare pe orizontală înregistrează şi localităţi din aria montană, dar pentru construcţia caselor de vacanţă, majoritatea locuite tot temporar.


- 135 -

5.2.3.Schimbarea peisajelor şi ecosistemelor

La nivelul teritoriului judeţului nu se pot identifica schimbări majore privind peisajele şi

ecosistemele.

Situaţiile ce s-ar putea încadra în acest capitol sunt prezente punctual şi ocupă în general areale limitate.

5.3.Starea ariilor naturale protejate

In conformitate cu prevedrile OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare sunt definite următoarele categorii de arii naturale protejate: 1. De interes naţional: rezervaţii ştiinţifice, parcuri naţionale, monumente ale naturii,rezervaţii naturale, parcuri naturale; 2. De interes internaţional: situri naturale ale patrimoniului natural universal,geoparcuri, zone umede de importanţă internaţională, rezervaţii ale biosferei; 3. De interes comunitar sau situri "Natura 2000": situri de importanţă comunitară,arii speciale de conservare, arii de protecţie specială avifaunistică; 4. De interes judeţean sau local: stabilite numai pe domeniul public/privat al unităţilor administrativ-teritoriale, după caz.

Acţiunile de supraveghere şi monitorizare a stării factorilor de mediu,in special din cadrul ariilor naturale protejate, au reprezentat direcţiile principale ale activităţii Compartimentului Arii Naturale Protejate. Reţeaua naţională de arii naturale protejate şi Reteaua NATURA 2000 (Directiva 92/43/CEE asupra conservării habitatelor naturale şi a speciilor sălbatice de floră şi faună şi Directiva 79/409/CEE privind protejarea păsărilor salbatice modificată de Directiva 91/244/C, Directiva 94/24/CE, Directiva 97/49/CE) suprapuse parţial sau total teritoriului administrativ al judeţului Vrancea, in conformitate cu legislaţia specifică in vigoare (HOTĂRÂREA nr. 1143 din 18 septembrie 2007 privind instituirea de noi arii naturale protejate; HOTĂRÂRE nr. 2151 din 30 noiembrie 2004 privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone; Lege nr. 5 din 6 martie 2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a - zone protejate Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 152 din 12 aprilie 2000; Hotărârea Guvernului nr. 971 pentru modificarea şi completarea Hotărării Guvernului nr. 1284/2007 privind declararea ariilor de protecţie specială avifaunistică ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România, publicat in 11 octombrie 2011, Ordinul ministrului mediului şi pădurilor nr. 2387 pentru modificarea Ordinului ministrului mediului şi dezvoltării durabile nr.1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturala protejată în siturile de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România, publicat in 19 decembrie 2011), includ:

21 de rezervaţii naturale;

1 parc natural;

14 Situri de importanţă comunitară – SCI,

4 Arii speciale de protecţie avifaunistică – SPA

Acestea se suprapun în totalitate sau parţial teritoriului administrativ al judeţului, unele dintre areale cumulând cel puţin două statute de protecţie.


- 136 -

5.3.1.Arii de interes naţional

Ariile protejate de interes naţional de pe teritoriul judeţului Vrancea sunt încadrate în categoria rezervaţii naturale, excepţie făcând Parcul Natural Putna-Vrancea. Tabel.5.3.1.1.Arii de interes naţional pe teritoriul judeţului Nr.

Crt.

Denumire Actul de declarare Categoria ariei

protejate

Suprafaţa(ha),

la nivelul judeţului

1 Padurea Lepsa-

Zboina

Legea nr. 5/2000 rezervatie naturala 210,7

2 Tisita HG 2151/2004 rezervatie naturala 2726,3

3 Cascada Putnei Legea nr. 5/2000 rezervatie naturala 10.0

4 Groapa cu Pini Legea nr. 5/2000 rezervatie naturala 11.0

5 Strâmtura Coza Legea nr. 5/2000 rezervatie naturala 15.0

6 Râpa Rosie Legea nr. 5/2000 rezervatie naturala 49.6

7 Pârâul Bozu Legea nr. 5/2000 rezervatie naturala 5.0

8 Algheanu Legea nr. 5/2000 rezervatie naturala 10.0

9 Lacul Negru HG 2151/2004 rezervatie naturala 88,1

10 Padurea Verdele Legea nr. 5/2000 rezervatie naturala 273

11 Cascada Misina Legea nr. 5/2000 rezervatie naturala 221

12 Muntele Goru Legea nr. 5/2000 rezervatie naturala 388,1

13 Caldarile Zabalei Legea nr. 5/2000 rezervatie naturala 378

14 Padurea Cenaru Legea nr. 5/2000 rezervatie naturala 365,8

15 Focul Viu de la

Andreiasu

Legea nr. 5/2000 rezervatie naturala 12.0

16 Reghiu-Scruntaru Legea nr. 5/2000 rezervatie naturala 95,7

17 Padurea Dalhauti Legea nr. 5/2000 rezervatie naturala 188,2

18 Lunca Siretului Legea nr. 5/2000 rezervatie naturala 388,4

19 Poiana Muntioru HG 2151/2004 rezervatie naturala 20

20 Merişor-Cotul

Zatuanului

Legea nr. 5/2000 rezervatie naturala 468,6

21 Putna-Vrancea HG 2151/2004 parc natural 38 204

TOTAL 43917,8

5.3.2.Arii de interes internaţional

Până în prezent, în judeţul Vrancea nu sunt declarate arii protejate de interes internaţional.

5.3.3. Arii de interes comunitar

Reţeau "Natura 2000" este o reţea ecologică europeană de arii naturale protejate care cuprinde: 1. Arii de protecţie specială avifaunistică (SPA-uri), stabilite în conformitate cu prevederile Directivei 79/409/CEE privind conservarea păsărilor sălbatice;


- 137 -

2. Arii speciale de conservare (SAC, SCI-uri) desemnate de Comisia Europeană şi ale Directivei 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale, a faunei şi florei sălbatice. Tabel 5.3.3.1.Situri de importanţă comunitară

Nr. Ctr. Codul

sitului

Numele sitului Suprafata (ha)

la nivelul judetului

1 ROSCI0018 Caldarile Zabalei 375,131

2 ROSCI0026 Padurea Cenaru 365,8

3 ROSCI0216 Reghiu-Scruntaru 112,36

4 ROSCI0142 Padurea Dalhauti 203,387

5 ROSCI0182 Pădurea Verdele 260,671

6 ROSCI0204 Poiana Muntioru 24,014

7 ROSCI0208 Putna -Vrancea 38 212,8

8 ROSCI0228 Şindriliţa 857,971

9 ROSCI0162 Lunca Siretului Inferior 25080,67

10 ROSCI0395 Soveja 4566,541

11 ROSCI0334 Pădurea Buciumeni -

Homocea

4993,251

12 ROSCI0377 Râul Putna 655,368

13 ROSCI0023 Cascada Misina 218,7

14 ROSCI0097 Lacul Negru 101,247

TOTAL 37815,111

Tabel 5.3.3.2.Arii de protecţie specială avifaunistică

Nr. Ctr. Codul

sitului

Numele sitului Suprafata (ha) la nivelul judetului

1 ROSPA0088 SPA Muntii Vrancei 38190,029

2 ROSPA0075 Măgura Odobesti 13164,446

3 ROSPA0071 Lunca Siretului Inferior 36492,2

4 ROSPA0141 Subcarpaţii Vrancei 35823,082

TOTAL 123669,757


- 138 -

Intrucât unele arii protejate se suprapun total sau parţial pe spaţii cu statute diferite de protecţie se vor prezenta rezervaţiile naturale, precizându – se, acolo unde este cazul, aspectele specifice legate de acest lucru.

ARIA PROTEJATǍ Căldările Zăbalei Cod 2.810 LOCALIZARE/CĂI DE ACCES. Situată in apropierea limitei sud-vestice a judeţului, aria protejată Căldările Zăbalei se află in sectorul sudic al Munţilor Vrancei, la intersecţia paralelei de 45038'40'' latitudine nordică, cu meridianul de 26035'5'' longitudine estică. Aria protejată este situată in sectorul cursului superior al Zăbalei, în zona de confluenţă cu Pâraiele Zarna Mare şi Zarna Mică. Perimetrul ariei protejate cuprinde sectoare de versant cu orientări şi caracteristici morfologice diferite. Punctul central, din perspectiva spectaculozităţii şi atractivităţii este reprezentat de sectorul în care Zăbala străbate un pachet compact de gresii cu duritate ridicată, unde sculptează aşa-numitele “căldări”. Aceasta este denumirea locală pentru marmitele de evorsiune, laterale sau de fund, sculptate in masa compactă de gresii şi rămase suspendate faţă de nivelul albiei la debite obişnuite. Aria protejată Căldările Zăbalei este situată la cca 7 Km. sud-vest, pe drum forestier, de localitatea Brădăceşti – comuna Nereju. Au fost identificate următoarele asociaţii vegetale:

Pulmonario rubrae – Fagetum Fauber

Symphytum cordato Fagetum Vida 59

Chrysantemo rotundifolio – Piceo – Fagetum Soo 62

Calluno – Nardetum strictae Csuros 64

Hieracio rotundato – Piceetum Pawl. & Br. 39

Scorzonero roseae - Festucetum rubrae – nigricantis Cold. 87

Alnetum viridis Br.- Bl. 18

Alnetum incanae Eich.& Siegr.30

Telekio speciosae – Alnetum incanae Cold. 86

Rubetum ideai Pfeiff. 36. Asociaţia vegetală cel mai grav afectată de viiturile din anul 2005 este Telekio – speciosae - Alnetum incanae Cold. 86, acolo unde se întâlnea pe malul Zăbalei, arinii fiind chiar dezrădăcinaţi de curentul apei. FAUNA ste caracteristică zonei montane, fiind întâlnite 40 de specii de vertebrate dintre care 37 sunt protejate prin Legea nr. 13/1993 (Convenţia de la Berna) iar 17 prin Directiva Habitate 92/43/EEC; dintre mamifere menţionăm ursul, lupul, pisica sălbatecă, mistreţul, cerbul şi căpriorul; dintre păsări: gaia brună, şorecarul comun, acvila ţipătoare mică, cocoşul de munte,


- 139 -

bufniţa şi ciuful de pădure; dintre reptile: şopârla de câmp, guşterul şi şarpele de alun; dintre amfibieni: tritonul crestat, brotăcelul, broasca roşie de pădure şi buhaiul de baltă. Deşi este studiată mai puţin, fauna de nevertebrate este variată, fiind identificate o specie protejată prin Convenţia de la Berna (Aeshna viridis) o alta, prin Directiva Habitate 92/43/EEC (Helix pomatia) iar Rosalia alpina este sub protecţia ambelor. Starea actuală a ariei protejate În ceea ce priveşte cadrul fizico-geografic, acesta nu prezintă modificări semnificative sau schimbări majore ale elementelor care justifică statutul de protecţie. Componentele biotice, respectiv arboretele forestiere, subarboretele, covorul vegetal şi fauna se află într-o stare de conservare favorabilă, cu excepţia zonelor de mal afectate de viituri dar, cu posibilităţi de refacere naturală în condiţiile unui debit normal. Deasemenea, biocenozele acvatice sunt afectate periodic şi cu intensităţi variabile, de cantitatea crescută de suspensii marnoase provenite din alunecarea de teren de la Răoaza - situaţie care va continua până la descărcarea completă a alunecării.

ARIA PROTEJATA Focul Viu de la Andreiasu de Jos Cod 2.811

LOCALIZARE / CĂI DE ACCES Aria protejată este situată pe versantul drept al Milcovului in domeniul administrativ al localităţii Andreiaşu de Jos, ocupând un sector al versantului nordic al Culmii Titila, afectat pe o arie extinsă de alunecări de teren. Drumul judeţean Dj 205 A, Focşani – Andreiaşu de Jos care urmăreşte albia Râului Milcov, în continuarea căruia se află drumul comunal Andreiaşu de Jos - Andreiaşu de Sus. Limita nordică: se suprapune unui sector al văii Milcovului situat în sudul localităţii Andreiaşu de Jos urmând in continuare limita fondului forestier, până la drumul local dintre Andreiaşu de Jos şi Andreiaşu de Sus. Limita de est: se desfaşoară in lungul drumului forestier local. Limita de sud: se desfaşoara la limita nordică a localităţii Andreiaşu de Sus de la drumul local până la albia unui organism torenţial . Limita de vest: se desfaşoară între albia unui torent şi continuă către nord – vest până în albia Milcovului. TIP mixt ţgeologic, botanic, forestier, peisaj) CUSTODE Direcţia Silvică Focşani


- 140 -

Amenajări ale infrastructurii de vizitare in Aria protejata Focul Viu de la Andreiaşu de Jos

← Focul Viu de la Andreiaşu de Jos SCURTA DESCRIERE Aria protejată se suprapune sectorului în care albia Milcovului, înscrisă pe linia de falie Caşin –Bisoca, intersectează stratele geologice şi determină apariţia la zi a hidrocarburilor gazoase care se autoaprind. Rezervaţia naturală Focul viu de la Andreiaşu de Jos a fost infiinţată prin Legea 5/2000 şi este situată pe versantul drept al Milcovului în spaţiul localităţii Andreiaşu de Jos, ocupând un sector al versantului nordic al Culmii Titila, afectat pe o arie extinsă de alunecări de teren active. Structura geologică este marcată de falia Caşin - Bisoca, prin ale cărei fracturi profunde hidrocarburile gazoase ies la suprafaţă şi se aprind spontan, cu flăcări înalte pâna la 30 cm. Debitul emanaţiilor de gaze este influenţat indirect de nivelul precipitaţiilor atmosferice, gazele naturale intersectând pânze de ape freatică, pe care o antrenează în drumul lor spre suprafaţă. In zona punctelor cu emanaţii de hidrocarburi s-a amenajat o infrastructură de vizitare Starea actuală a ariei protejate Din păcate, începând cu anul 1996 au început să se manifeste alunecări de teren care au afectat zona limitrofă punctului central de atracţie al ariei protejate, respectiv întreaga infrastructură de vizitare. Fenomenul de degradare este de origine naturală şi se datorează constituţiei geologice ca factor premergător, precum şi factorilor declanşatori, deasemenea naturali - precipitaţiile abundente şi cutremurele de pământ. In primul trimestru al anului 2009, Asociaţia pentru Conservarea Diversităţii Biologice în parteneriat cu Agenţia pentru Protectia Mediului Vrancea şi Primăria Comunei Andreiaşu de Sus a demarat proiectul Dezvoltarea durabilă a comunităţilor rurale de pe Valea Milcovului, prin reabilitarea şi promovarea ariei protejate “Focul Viu” şi a celorlalte situri Natura 2000, ca destinaţii turistice ce urmăreşte:

.● Elaborarea împreună cu partenerii şi comunitatea locală a unei strategii privind relansarea ecoturismului pe Valea Milcovului, ca element de bază în dezvoltarea durabilă a comunităţii locale.


- 141 -

Reabilitarea infrastructurii de vizitare a ariei protejate Focul Viu şi aplicarea unui set de măsuri pentru protejarea capitalului natural prin participarea directă a comunităţii locale.

● Promovarea ariei protejate Focul Viu şi a celorlalte situri Natura 2000 de pe Valea Milcovului, ca destinaţii ecoturistice, pe plan naţional şi internaţional. ● Derularea unei campanii de conştientizare a comunităţilor locale asupra importanţei ariilor naturale protejate în dezvoltarea durabilă şi promovarea beneficiilor socio-economice generate de siturile Natura 2000. ● Asigurarea continuităţii proiectului prin tranferul custodiei ariei protejate către comunitatea locală.

Implementarea proiectului a determinat schimbarea majoră pozitivă a situaţiei ariei protejate.

ARIA PROTEJATA Goru Cod 2.812 LOCALIZARE / CĂI DE ACCES: Aria protejată este situată in zona Vârfului Goru, ocupând versantul vestic al masivului, respectiv bazinele hidrografice Pârâul Rozelor, Pârâul Cotit şi Pârâul Afinişu. De pe teritoriul judeţului Vrancea, cea mai directă cale de acces este Dj 205 A Focşani – Herăstrău ce se continuă cu drumul forestier prin Cheile Nărujei, Valea pârâului Bălosu, Muntele Pietrosu şi Valea Zăbalei, până la vărsarea Pârâului Goru, în Zăbala, de unde, urmând în amunte malul stâng al Pârâului Goru, se poate urma traseul turistic marcat cu “cruce albastră“ de pe versantul sudic. O altă posibilitate de acces o oferă traseul turistic care coboară din Lăcăuţi, prin Dobroslavu şi Şaua Gorului (marcaj cruce albastră). TIP mixt, (hidrogeomorfologic, forestier, floristic, faunistic, peisaj) ← jnepenis pe Varful Goru SCURTA DESCRIERE Ocupa o mare parte a etajului pădurilor boreale şi aproape în întregime etajul subalpin al Muntelui Goru (1785 m.) elementul central ocrotit fiind jnepenişul şi numeroasele specii de faună sau floră endemice sau rare. Rezervaţie naturală de tip mixt, Goru este situată in zona Varfului Goru, ocupând versantul vestic al masivului, respectiv bazinele hidrografice Pârâul Rozelor, Pârâul Cotit şi Pârâul Afinişu. Ocupă o mare parte a etajului pădurilor boreale şi aproape în întregime etajul subalpin al Muntelui Goru (1785 m.) elementul central ocrotit fiind jnepenişul şi numeroasele specii de faună sau floră endemice sau rare. Aria protejată este situată în zona Vârfului Goru, ocupând versantul vestic al masivului, respectiv bazinele hidrografice Pârâul Rozelor, Pârâul Cotit şi Pârâul Afinişu. Asociaţiile vegetale dominate de ienupăr (Juniperus communi) şi jneapan (Pinus mugo) atestă


- 142 -

situarea în etajul alpin. In lungul crestei principale, pe ambii versanţi, este instalat singurul jnepeniş din M - ţii Vrancei, aflat in cea mai estică staţiune din ţară, între 1750 - 1785 m. Muntele Goru a fost declarat arie protejată prin Legea 5/2000, şi conform zonării Parcului Natural Putna Vrancea (infiintat prin HG 2151/2004), desemnat zona de protectie strictă. Deasupra limitei superioare a molidişului, pâna în jnepeniş, pe mari suprafeţe se gasesc asociaţii de ienupăr, împreună cu afin şi merişor, iarba neagră, Festuca, Nardus şi Empetrum hremaphroditum, precum şi licheni fruticuloşi - Cetraria islandica şi Cladonia rangiferina. In literatura de specialitate sunt dedscrise, 27 de asociatii - fapt care demonstrează că, în pofida numărului relativ mic de specii, condiţiile staţionale, oricât de vitrege, prezintă totuşi o foarte mare varietate care conferă o importanţa ştiinţifică deosebită acestei arii protejate, situată la cea mai mare altitudine, in munţii Vrancei.

ARIA PROTEJATA Lacul Negru Cod 2.813

LOCALIZARE / CĂI DE ACCES: Situată in apropierea limitei vestice a judeţului şi tangentă la cea sudică a Parcului Natural Putna Vrancea, aria protejată Lacul Negru se află in sectorul sudic al Munţilor Vrancei, între punctele extreme definite de următoarele coordonate geografice: Punctul extrem nordic 45° 51`51`` latitudine nordică; 26° 29`00``longitudine estică Punctul extrem estic 45° 51`10`` latitudine nordică; 26° 29`35`` longitudine estică Punctul extrem sudic 45° 50`27`` latitudine nordică; 26° 29`01`` longitudine estică Punctul extrem vestic 45° 50`55`` latitudine nordică; 26° 29`00`` longitudine estică Aria protejată este situată in sectorul cursului superior al Nărujei, la sud de culmea Dealului Negru. Punctul central, din perspectiva spectaculozităţii şi atractivităţii este reprezentat de lacul propriuzis şi zona de turbărie activă .Lacul Negru cu interesantul şi valorosul său potenţial ştiinţific ce înglobează un complex de elemente hidrogeologice, geomorfologice, biogeografice şi peisagistice unice. Aria protejată Lacul Negru este situată la nord-vest de localitatea Brădet – comuna Nistoreşti. Distanţa de la racordarea traseului turistic ce conduce la Lacul Negru cu drumul forestier, pănă în localitate este de cca. 17 Km. Poziţia sitului in imediata apropiere a unei artere hidrografice de insemnătate majoră pentru regiunea Vrancea, insoţită de un drum axial, asigură, cel puţin teoretic, un acces facil. Este de menţionat că starea fizică a căii de acces amonte de punctul Botul Misinei este direct


- 143 -

dependentă de anotimp şi de condiţiile meteorologice, impunând, în perioadele cu precipitaţii abundente sau strat de zăpadă, folosirea unui vehicul cu tracţiune integrală. Drumul forestier care urmăreşte albia râului Năruja, in continuarea drumului judeţean DJ 205D Valea Sării – Herăstrău şi a celui naţional DN2D Focşani - Valea Sării, reprezintă astfel principala cale de acces. Din drumul forestier există două variante de acces către aria protejată: una directă, in amonte pe Pârâul Lacului Negru, marcată cu cruce roşie; şi alta din Şaua Tişiţei, pe traseul turistic marcat cu bandă roşie, prin punctul Stâna lui Brătie şi Culmea Dealului Negru, unde se racordează cu extremitatea nordică a traseului marcat cu cruce roşie. In interiorul ariei protejate accesul este posibil prin intermediul vechilor drumuri locale de exploatare, a căilor de scoatere şi apropiere, sau a potecilor. Aria protejată este situată pe versantul sud estic al Dealului Negru, ocupând sectorul superior al bazinului hidrografic al Pârâului Lacului Negru. TIP mixt, (hidrogeomorfologic, botanic, forestier, peisaj)

Asociaţia vegetală Carici stellulatae – Sphagnetum Soo Specia insotitoare, Drosera rotundifolia este o planta insectivoră cu un mod de hrană care compensează faptul că planta traieşte pe un sol sărac în nutrienţi. SCURTA DESCRIERE: Aria protejată “ Lacul Negru “ cu interesantul şi valorosul său potenţial ştiinţific, înglobează un complex de elemente hidrogeologice, geomorfologice, biogeografice şi peisagistice unice. Lacul Negru, rezervaţie naturală de tip mixt, desemnată prin HG 2151/2004, este situată pe versantul sud estic al Dealului Negru, ocupând sectorul superior al bazinului hidrografic al Pârâului Lacului Negru. In complexul geologic al regiunii ce impune o mare diversitate a peisajului, in care elementul central il constituie lacul propriuzis şi zona de turbărie activă Lacul Negru cu interesantul şi valorosul sau potenţial ştiinţific. Aria protejată este situată pe versantul sud-estic al Dealului Negru, ocupând sectorul superior al bazinului hidrografic al Pârâului Lacului Negru.Rezervaţia naturală Lacul Negru se suprapune sitului Natura 2000 cu acelaşi nume şi reprezintă parte a reţelei ecologice locale de protecţie a carnivorelor mari din judeţul Vrancea. Acest sit adăposteşte pe lânga cele 8 tipuri de habitate de interes comunitar (din care unul prioritar), populaţii reprezentative de carnivore mari din speciile Ursus arctos, Canis lupus si Lynx lynx, prioritare pentru desemnarea de arii de protecţie conform Directivei Habitate 92/43/CEE. In cadrul Reţelei


- 144 -

ecologice locale de protecţie a carnivorelor mari din judeţul Vrancea, situl este desemnat ca Zonă de protecţie insulară cu rol de coridor ecologic (de tip stepping stone) şi face parte din Zona de securitate pentru carnivore mari Condratu. Punctul central al acestei arii protejate îl constituie Lacul Negru remarcabil prin turbăria activă care-i acoperă jumatate din luciul de apă. Situat la altitudinea de 1250 m, lacul are o suprafaţă de cca. 1 ha şi o adâncime maximă de 7,5 m. Habitatele specifice turbăriilor montane alpine conferă unicitate acestui sit şi adăpostesc elemente de floră si faună, deosebite, o serie de specii relicte, endemice sau de interes comunitar. Deasemenea foarte important este faptul că în acest sit au fost identificate numeroase specii de floră şi faună endemice sau de interes comunitar precum: roua cerului (Drosera rotundifolia), plamâna (Menyanhtes trifoliata), bumbăcărţta (Eriophorum vaginatum), tritonul de munte (Triturus montandoni), salamandra (Salamandra salamandra). Starea actuală a ariei protejate Datorită accesibilităţii dificile a terenului şi poziţiei relativ izolate, impactul antropic asupra ariei protejate actuale Lacul Negru a fost foarte redus şi a constat în recoltarea sporadică pe suprafeţe nesemnificative a rizomilor de “plămână” (Menyanthes trifoliata) de către localnici dar, fără a se pune în pericol nici existenţa speciei, nici a asociaţiilor vegetale. In cadrul proiectului “Rezervaţia Naturală Lacul Negru - management şi reconstrucţie ecologică”, Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă “FOCUL VIU” din Focşani, în anul 2003 a realizat:

marcarea (cruce roşie) unui traseu turistic accesibil care sa lege traseele turistice de pe creasta Dealului Negru respectiv de pe valea Narujei; incluzând şi Lacul Negru.

construirea unei pasarele de lemn suspendate cu balustradă, pe o lungime de cca.100 de metri, pe latura stângă a turbăriei, pentru a facilita accesul vizitatorilor şi a proteja plantele, excluzând mersul prin turbărie;

s-au instalat mese, băncuţe şi lăzi pentru colectarea deşeurilor menajere

s-au instalat panouri de informare privind importanţa ştiinţifică a rezervaţiei, precum şi evidenţierea activităţilor interzise

în colaborare cu autorităţile locale şi silvice, în şcoli şi în rândul populaţiei au fost difuzate pliante de informare privind rezervaţia şi a legislaţia în domeniu.

Mediul montan şi in special condiţiile de umbră şi umiditate ridicată, au determinat degradarea parţială, deocamdată minoră a infrastructurii de vizitare. În general, starea de conservare a ariei protejate, este favorabilă.


- 145 -

ARIA PROTEJATǍ Pădurea Vedele Cod 2.814

LOCALIZARE / CĂI DE ACCES: Aria protejată Pădurea Vedele, ocupă un sector pe stânga şi dreapta văii, in cadrul bazinului superior al Nărujei, de la punctul in care primeşte pe stânga Pârâul Porcului, in amonte până la lărgirea sesizabilă a văii din aval de confluenţa cu pârâul Pietricica. Aria protejată are ca element axial, spectaculosul sector de chei al Nărujei, în care orientarea generală a râului e pe direcţie nord est – sud vest. Situată in apropierea limitei răsăritene a domeniului montan, aria protejată se află in sectorul central estic al Munţilor Vrancei, la intersecţia paralelei de 45048'15'' latitudine nordică, cu meridianul de 26035'50'' longitudine estică. Perimetrul ariei protejate cuprinde sectoare ale versanţilor stâng şi drept ale Narujei cu orientări şi caracteristici morfologice diferite, caracterizaţi de pante apropiate de 900 in zona de racord cu albia. Aria protejata Vedele este situată la cca 6,5 Km. sud-vest, (pe drum forestier) de localitatea Brădet Valea Neagră – comuna Nistoreşti. Accesul catre sit este posibil pe drumul auto forestier ce insoţeşte valea Nărujei, amonte de localitatea Brădet Valea Neagră – comuna Nistoreşti. Este de menţionat că starea fizică a căii de acces amonte de confluenţa Mişina –Năruja, respectiv amonte de punctul Butul Mişinei, este direct dependentă de anotimp şi de condiţiile meteorologice, impunând in perioadele cu precipitaţii abundente sau strat de zăpadă, folosirea unui vehicul cu tracţiune integrală. Poziţia sitului pe o arteră hidrografică de insemnătate majoră pentru regiunea Vrancea, insoţită de un drum axial, asigură, cel puţin teoretic, un acces facil. Perioadele cu exces de precipitaţii in bazinul Nărujei sunt de multe ori urmate de creşteri de debite şi niveluri ce au adesea ca efect degradarea drumului şi îngreunarea accesului. In covorul ierbos au fost identificate cca 200 de specii de plante superioare având cele mai diferite origini fitogeografice.De un interes deosebit se bucură şi habitatele forestiere specifice acestui etaj : Păduri de tip Asperulo-Fagetum, Păduri de tip Luzulo-Fagetum şi Păduri acidofile cu Picea care adapostesc pe lânga numeroasele specii de floră şi faună de interes comunitar, populaţii reprezentative de carnivore mari din speciile Ursus arctos, Canis lupus si Lynx lynx, prioritare pentru desemnarea de arii de protecţie conform Directivei Habitate 92/43/CEE. Condiţiile staţionale foarte variate: expoziţie de la permanent însorită până la permanent umbrită, unghiuri de pantă de la teren plan până la abruptul cheilor, tipurile de sol, regimul termic diferenţiat altitudinal, circulaţia atmosferică, determină o mare diversitate de biocenoze şi staţiuni forestiere:

1) montan de amestecuri, de productivitate inferioară, pe soluri brune, volum edafic mic 2) montan de amestecuri, productivitate mijlocie, pe soluri brun edafic mijlocii 3) montan de amestecuri, productivitate superioară, pe soluri brune, edafic mari 4) montan de amestecuri, productivitate inferioară, pe soluri aluviale slab humifere

Tipurile de pădure din această arie protejată, sunt: brădeto – făgete de productivitate mijlocie, cu floră de mull brădete molideto-brădete-făgete de productivitate mijlocie amestec de răşinoase cu fag pe soluri scheletice arinişuri pe soluri aluviale, înmlăştinite.

Diseminate în arborete, se întâlnesc exemplare de : pin, frasin, plop, platan, scoruş, mesteacăn iar în subarboret : soc negru şi roşu, sânger, alun, agriş, salbă moale, măcieş,


- 146 -

mur, zmeur, ienupăr, tulichină. În covorul ierbos au fost identificate cca. 200 de specii de plante superioare având cele mai diferite origini fitogeografice, dintre care predomină speciile eurasiatice (45 %) europene (37%) şi circumpolare (8% ). Dintre speciile endemice, (2%) menţionăm: Cardamine glanduligera, Symphytum cordatum, Campanula rotundifolia, Chrysanthemum rotundifolium, iar din alte zone fitogeografice, amintim: Arctic-alpine - Cerastium fontanum Alpino-carpato- balcanice - Pulmonaria rubra, Telekia speciosa Atlantic- mediteraneene - Hedera helix, Carex pendula Mediteraneene - Torilis arvensis Pontic- mediteraneene – Glecoma hederacea, Carex distans, Carex hirta.

Asociaţii vegetale: 1) Calluno – nardetum strictae Hrynncewicz 59 2) Myrtillo- Piceetum abietitis Brezina et Hadac 62 3) Vaccinio - Pinetum silvestris Kobeza 30 em. Pass 56 - callunetosum 4) Symphyto cordato - Fagetum Vida 59 - luzuletosum albidae 5) Chrysanthemo rotundifolio - Piceo - Fagetum Soo 62 6) Senecio – Chamaenerietum Tx. 37 em. 50 7) Pulmonario rubrae – Abieti – Fagetum Knapp 42 - rubetosum hirtae 8) Alnetum incanae Aich. et Siegr. 30

SCURTA DESCRIERE : Trăsătura caracteristică a regiunii este dată de puternica fragmentare a reliefului ce duce la accentuarea complexităţii peisajului Cheilor Nărujei şi întregit de pădurea Vedele, la individualizarea unui spaţiu de mare valoare ştiinţifică şi estetică. Pădurea Vedele este situată în sectorul cursului superior al Zăbalei, în zona de confluenţă cu Pârâul Mişina. Rezervaţia reprezintă sectorul inferior al Cheilor Nărujei, in care relieful aparţine bordurii externe a Munţilor Vrancei, orientată nord-sud. Pe malul stâng al Nărujei se desfăşoară Culmea Muntişoarele (1395 m) şi Culmea Buhaiului, coborîtă în chei, din care se desprind o serie de culmi secundare, orientate în general de la NE - SV şi respectiv de la V la E; pe malul drept al Nărujei, Culmea Mişina, orientată în aceiaşi direcţie cu culmea Muntişoarele, în timp ce Culmea Vedele - Căţeaua - Piscul Caprei este orientată E - V, ca una din catenele de legătură dintre bordura externă şi ceilalţi munţi, situaţi central în ansamblul Munţilor Vrancei. Trăsătura caracteristică din punct de vedere morfologic este puternica fragmentare a terenului, cu o energie de relief relativ mare, pe întraga suprafaţă a ariei protejate şi maximă în sectorul Cheilor Nărujei, unde diferenţele altitudinale sunt de la 700 la 1395 m; altitudinea medie fiind de cca 1000 - 1100 m, iar declivitatea medie este cuprinsă între 16 – 30°, ajungând în sectorul Cheilor la valori cuprinse între 70 – 80°. Situl este desemnat ca zonă cu rol de coridor ecologic de tip stepping stone in cadrul reţelei ecologice locale de protecţie a carnivorelor mari din judeţul Vrancea. Valoarea ecologică a sitului este susţinută de caracteristicile arboretelor forestiere de tip natural fundamental, pluriene şi relativ pluriene, cu vârste între 110 şi 150 ani (brad, fag, molid), la care se adaugă pe suprafeţe restrânse, arborete artificiale, relativ echiene, de 10 - 15 ani şi trasaturile de topoclimate şi de microrelief, care imprima calitatea de favorabilitate ridicată habitatelor pentru carnivorele mari. Statutul de protecţie al regiunii este dublat de faptul că Pădurea Vedele este sit Natura 2000. In cadrul Reţelei ecologice locale de protecţie a carnivorelor mari din judeţul Vrancea, Pădurea Vedele este desemnată ca Zonă de protecţie insulară cu rol de coridor ecologic (de tip stepping stone) şi se suprapune


- 147 -

parţial peste Zona de securitate pentru carnivore mari Vrancea Sud. Starea actuală a ariei protejate Singura activitate antropică desfăşurată în mod curent în cadrul ariei protejate este transportul pe drumul forestier din Cheile Nărujei, aflat în stare relativ bună, datorită faptului că este construit în cea mai mare parte pe teren stâncos.Deşi drumul forestier este marcat turistic (“cruce albastră”) precum şi drumul forestier de pe valea pârâului Bălosu (“punct albastru”) traficul turistic este foarte redus, datorită lipsei cabanelor în spaţiul montan şi a locurilor amenajate pentru campare. Se apreciază că nu se înregistrează daune aduse de factorii naturali şi antropici fondului forestier şi biocenozelor din cadrul ariei protejate şi că starea de conservare este corespunzătoare. LOCALIZARE/CĂI DE ACCES: Aria protejată este situată în zona vârfurilor Cenaru (898m.), Gârbova (879m. ), pe un sector al versantului drept al Pârâului Milcov.

Drumul judeţean Dj 205A Focşani – Andreiaşu – Butucoasa, continuat cu drumul forestier de pe valea Pârâului Gârbova (pentru accesul dinspre est) sau drumul forestier de pe valea Pârâului Cenaru (pentru accesul dinspre vest ). TIP: mixt(geologic, botanic, forestier, peisaj) SCURTA DESCRIERE: Aria protejată se remarcă prin asociaţii fitogeografice deosebite (prezenţa a peste 370 de specii de plante de diferite), detaşându-se prin existenţa a 741 exemplare de tisa (Taxus baccata), element atlantic central european, monument al naturii. Există exemplare care inregisrează până la 18m inălţime, şi vârste până la 200 ani. Pădurea Cenaru declarată rezervaţie naturală prin Legea nr. 5/2000 şi sit Natura 2000 (conform Ord. Nr.1964/2007), aria protejată de tip mixt este situată în zona vârfurilor Cenaru (898 m), Gârbova (879 m), pe un sector al versantului drept al Pârâului Milcov. Pădurea aflată sub statutul de arie protejată adăposteşte exemplare care inregistrează până la 18m inălţime,diametre la bază de aproximativ 30-35cm şi vârste până la 200 ani. Rezervaţia naturală se suprapune unui complex reprezentativ pentru ecosistemele forestiere specifice pădurilor de amestec. Situat intr-un areal cu inversiuni termice frecvente, acest sit prezintă o

ARIA PROTEJATǍ: Pădurea Cenaru


- 148 -

importanţă deosebită datorită numărului mare de exemplare de Taxus baccata ( aproximativ 1000 de exemplare pe o suprafaţă de aproximativ 400 ha) diseminate între arbori seculari de fag si brad. Pădurea Cenaru aparţine Subcarpaţilor interni de Curbură, relieful ariei protejate fiind deosebit de vulnerabil la degradarea terenului prin eroziuni de suprafaţă şi de adancime, precum şi la alunecări de teren, astfel încat pădurea îndeplineşte o funcţie protectivă de o deosebită importanţă. Relieful este foarte fragmentat de afluenţii raului Milcov care curg spre vest şi spre nord, modeland versanţii cu pante de 18 – 35° şi văi înguste, greu accesibile, ale căror maluri ajung pană la 50-70 m. Înălţimile scad de la sud (interfluviu Milcov - Ramnicu Sărat) spre nord şi vest, de la 943 m (Vf. Colţu Porcului) la 760 m (Plaiul Cenarului), 600 m (confluenţa pr. Garbova cu pr. Alunu) şi 500 m pe valea Milcovului. Pădurea Cenaru este sit Natura 2000.

În covorul ierbos s-au determinat 377 taxoni, aparţinând la 60 de familii, cu cele mai diferite origini fitogeografice:

1) Eurasiatice - 37% : Populus alba, Alnus incana, Rumex arifolius, Moehringia trinervia, Actea spicata, Asarum europaeum,Cardamines amara, Sisymbrium officinale, Viola hirta, Daphne mezereum, Potentilla reptans,Genista tinctoria, Epilobium hirsutum, Geranium pratense, Echium vulgare, Galeopsis ladanum, Asperula odorata, etc.

2) Europene - 14% : Thesium linophyllon, Stellaria nemorum, Mercurialis perennis, Anemone ranunculoides, Roripa sylvestris, Sedum maximum;

3) Europa centrală şi montană - 11%: Euphorbia amygdaloides, Rosa pendulina, Trifolium alpestre, Geranium phaeum, Pulmonaria mollissima, Dipsacus silvester, Valeriana tripteris, Cynosurus cristatus, Dactylis polygala, etc.

4) Circumpolare - 9%: Anemone nemorosa, Cardamines pratensis, Chrysosplenium alternifolium, Agrimonia eupatoria, Orthilia secunda, etc.

5) Endemice - 1,5%: Hepatica transsilvanica, Ranunculus carpaticus, Seseli gracile, Cardamine glanduligera, Symphytum cordatum, Koeleria

macrantha ssp. transsilvanica . Din alte zone fitogeografice, menţionăm: Clematis alpina (Euras. –arctic-alpină ), Tifolium montanum (Euras. Continentală) Eryngium campestre, Scutellaria altissima (Pontic -mediteraneean) Pulmonaria rubra (Carpato – balcanic) Cruciata pedemontana (Asia de SV ). Asociaţii vegetale

1) Abieto – Fagetum Domin 32 2) Abieto – Fagetum Domin 32, Knapp 42, subass. Taxetosum baccatae Comes 77 3) Asplenietum trichomano - rutae murariae Tx. 37 4) Asplenio - Cystopteridetum Oberd. 49 5) Pulmonario rubrae- Abieti - Fagetum (Knapp 42) Soo 62 6) Scorzonero roseae - Festucetum rubrae Puşcaru et all.56 7) Petasitetum hybridi (Dostal 33) Soo 40

Starea actuală a ariei protejate

Arboretele forestiere au un rol deosebit de protecţie a terenului, deosebit de vulnerabil la eroziune şi alunecări, manifestate mai ales din cauze naturale dar, şi din cauze antropice, de destabilizare a versanţilor la baza cărora s-au trasat drumuri forestiere ca, de exemplu, pe valea pârâului Cenaru. Traficul cu mijloace auto de mare tonaj, practicat mai ales pe timp


- 149 -

umed, precum şi lipsa de întreţinere a drumului forestier deja afectat de ploi şi, predispoziţia terenului la alunecări, au condus la degradarea acestuia, în măsura în care afectează şi spaţiul imediat învecinat. Extragerea şi transportul materialului lemnos din afara ariei protejate a afectat grav unele exemplare de tisă, aflate pe marginea drumului forestier. Nu s-au înregistrat daune datorate doborâturilor de vânt şi rupturilor de vânt şi zăpadă, singurele daune importante, deşi limitate, fiind provocate de precipitaţiile abundente şi viiturile care s-au produs recent, îndeosebi pe valea râului Milcov. Se apreciază că starea ariei protejate corespunde regimului de protecţie dar, activităţile antropice din zonă sunt de natură să aducă prejudicii grave ca, de pildă, asupra unor exemplare de tisă - specie ocrotită de lege ca monument al naturii precum şi asupra terenului, prin neigienizarea terenului după incheierea activităţii din vecinătatea imediată a rezervaţiei naturale.

ARIA PROTEJATA Padurea Dalhauti Cod 2.817

LOCALIZARE / CĂI DE ACCES: Drumul judeţean DJ 205C (care se desprinde din E 85, în comuna Goleşti), continuat cu DC 146 spre comuna Cârligele. Un drum local conduce printre terenuri acoperite de plantatii de vita de vie către Schitul Dalhauti şi implicit către aria protejată. Aria protejata este situata pe versantul rasaritean al Subcarpatilor Curburii, pe un sector al versantului drept din bazinul superior al Paraului Dalhauti, in vecinatatea Schitului Dalhauti. TIP botanic si forestier SCURTA DESCRIERE Situata in Subcarpati, la limita de tranzitie dintre silvostepa si subzona stejarului, in care patrunde subzona fagului, aria protejata prezerva asociatii vegetale deosebite atat in ansamblu cat si considerand exemplare individuale. Pădurea Dălhăuţi, rezervatie naturala, desemnata prin Legea nr. 5/2000 si sit Natura 2000 (conform Ordinul nr 1964/2007) este situată pe un sector al versantului drept, rasaritean, din bazinul superior al Pârâului Dălhăuţi, în vecinatatea Schitului Dălhăuţi. Pozitionata in Subcarpati, la limita de tranzitie dintre silvostepa si subzona stejarului, in care patrunde subzona fagului, aria protejata prezerva asociatii vegetale deosebite atat in ansamblu cat si considerand exemplare individuale. Pădurea Dălhăuţi este desemnat sit Natura 2000 si conserva habitate forestiere reprezentative pentru etajul nemoral din zona piemontană a Curburii Carpaţilor.


- 150 -

Din punct de vedere fitocenologic, pădurea Dălhăuţi este situată la contactul dintre silvostepă şi subzona stejarului, în care pătrunde subzona fagului astfel că, în funcţie de condiţiile staţionale se diferenţiază următoarele tipuri de pădure: -gorunete normale cu floră de mull, pe soluri brune slab-mediu podzolite, cu volum edafic mijlociu; -gorunete cu floră de mull, pe soluri brune cu volum edafic mare; -făgete de deal cu floră mull, pe soluri brune cu volum edafic mare; -făgete de deal cu floră mull, pe soluri brune cu volum edafic de la mijlociu la soluri scheletice. Vârsta seculară a arboretelor determina dezvoltarea diametrelor mari la rxemplare de fag şi stejar. Conspectul floristic al covorului ierbos întruneşte 406 taxoni de plante superioare. Dintre asociaţiile vegetale, menţionăm: Asplenietum trichomano – rutae murariae Tx. 37, întâlnită pe mici suprafeţe, ambele

specii fiind codominante; Dentario – Fagetum sylvaticae Hartm. 48, făget secular în care, pe lângă specia

monodominantă, se întâlnesc diseminate şi exemplare de: Acer campestre, Sorbus torminalis, Acer platanoides, Carpinus betulus, Corylus avellana, Acer pseudoplatanus, Populus tremula iar în subarboret: Sambucus nigra, Rosa canina Hedera helix, Prunus avium.

Din covorul ierbos, menţionăm: Asperula odorata, Lathyrus niger, L. vernus, Poa nemoralis, Carex pilosa, C. digitata, Epilobium montanum, Geum urbanum, Equisetum telmateia, Fragaria vesca, Urtica dioica, Tamus communis (specie rară în ţara noastră) Veronica officinalis, Galium Schultesii, Atropa belladona; Carpino- quercetum petraeae Borza 41 - carpeto-ştejăret tipic pentru Moldova, în

care se găsesc deasemenea, exemplare de gorun secular şi: Tilia cordata, T. tomentosa, Acer campestre, Carpinus betulus, Prunus avium, Malus silvestris, Pyrus piraster, Crataegus monogyna, Ligustrum vulgare, Salix capraea;

Symphyto cordatum – Fagetum Vida 59 - făget secular, de deal, pe soluri brune cu volum edafic mare până la mijlociu şi pe soluri scheletice, mai slab aprovizionate cu humus şi azot total, izolat pseudogleizate.

În covorul ierbos, pe lângă speciile citate anterior, se întâlneşte: Asarum europaeum, Ficaria verna, Astragalus monspesulanum, Genista tinctoria, Vicia sylvatica, Angelica sylvestris, Festuca rubra, Holcus lanatum, Arum maculatum şi Cypripedium calceolus - specie prioritară şi monument al naturii. Din punct de vedere floristic, Pădurea Dălhăuţi aparţine regiunii euro-siberiene, majoritatea speciilor fiind de origine eurasiatică (35%) şi europeană (13%) urmate de cele central-europene şi montane (10%) precum şi provinciei balcano-moesică şi ponto-sarmatică, mediteraneene (4%) alpino- carpato – balcano – panono – pontice – anatoliene (4% ). Dintre speciile endemice (1,3%) menţionăm: Cardamine glanduligera, Symphytum cordatum, Koeleria macrantha ssp. transsilvanica, Hepatica transsilvanica. Starea actuală de conservare a ariei protejate Activităţile antropice de natură să aducă atingere cadrului natural şi biodiversităţii sunt transporturile auto pe drumul forestier, precum şi parcările în afara spaţiilor amenajate pentru afluxul de pelerini la Schit, cu precădere în timpul sărbătorilor religioase - de regulă pe drumul


- 151 -

de acces şi în incinta Schitului. Deasemenea, în poiana din afara ariei protejate se fac vetre de foc şi se abandonează resturi menajere. Deasemenea, s-a constatat extragerea de material lemnos din afara ariei protejate dar, urme (pârtii) de scoatere a materialului cu mijloace mecanizate (T.A.F.-uri) care traversează rezervaţia din deal în vale afectând solul, precum şi distrugerea scoarţei unor exemplare de fag care nu au fost protejate cu manşoane de protecţie, conform reglementărilor tehnice în vigoare.

ARIA PROTEJATA Cascada Mişina Cod 2.818

LOCALIZARE / CĂI DE ACCES Aria protejată Cascada Mişina, ocupă un sector in cadrul bazinului superior al Pârâului Mişina, afluent de dreapta al Nărujei. Elementul central al ariei protejate este spectaculoasa rupere de pantă pe profilul transversal al văii, produsă aval de ingemănarea pâraielor Făgetul Rotund şi Turcului, din care se formează Mişina. Situată in apropierea limitei răsăritene a domeniului montan, aria protejată se află in sectorul central estic al Munţilor Vrancei, la intersecţia paralelei de 45038'40'' latitudine nordică, cu meridianul de 26034'40'' longitudine estică. Perimetrul ariei protejate cuprinde sectoare de versant cu orientări şi caracteristici morfologice diferite. Aria protejată Cascada Mişina este situată la cca 6 Km. sud-vest, pe drum forestier, de localitatea Brădet Valea Neagră – comuna Nistoresti. Accesul către sit este posibil pe drumul auto forestier ce insoţeşte valea pârâului Mişina şi pe cel care urmează pârăul Bălosu, după ce se desprind din drumul axial de pe valea Nărujei. Este de menţionat că starea fizică a căii de acces amonte de confluenţa Mişina –Năruja, respectiv amonte de punctul Butul Mişinei, fie pe valea Pârâului Bălosu, fie pe cea a Mişinei, este direct dependentă de anotimp şi de condiţiile meteorologice, impunând, in perioadele cu precipitaţii abundente sau strat de zăpadă, folosirea unui vehicul cu tracţiune integrală. O altă variantă de acces către Cascada Mişina este plaiul pastoral şi traseul turistic nemarcat, prin punctul Bercaru, până in racordarea dintre Plaiul Casariei de la nord şi Muntele Zboina Frumoasa de la sud, sector suprapus traseului turistic de creasta Vrancei, marcat cu banda roşie. In interiorul ariei protejate accesul este posibil prin intermediul vechilor drumuri locale de exploatare, a căilor de scoatere şi apropiere, sau a potecilor TIP: mixt, (hidrogeomorfologic, forestier, floristic, faunistic, peisaj)


- 152 -

SCURTA DESCRIERE: peisajul actual este consecinţa intenselor procese tectonice din trecut, a evoluţiei văii pe suportul structural şi stratigrafic geologic complex, ce au avut ca rezultat formarea unei căderi de apă de circa 12m intr-un ansamblu peisagistic deosebit. Aria protejată este dominată de Culmea Mişinei şi plaiul Înţărcătoarea, aflate la est şi Culmea Fagetu Rotund la vest, ambele fiind orientate pe directia generală SV şi NE. Sunt racordate la sud pe Culmea Lacului Roşu, dispusă pe direcţia est şi vest; din aceste culmi care delimitează bazinul hidrografic al Mişinei superioare, se detaşează o serie de culmi secundare care, în general converg spre zona cascadei şi conferă reliefului un caracter puternic framântat, accentuat de reţeaua hidrografică bogată şi ale cărei văi înguste au versanţii abrupti şi foarte greu accesibili. Din punct de vedere floristic, au fost identificate 122 specii de plante superioare a căror pondere, după originea fitogeografică, este asemănătoare cu aceea intâlnită in ariile protejate invecinate, din Cheile Nărujei : specii eurasiatice - 40 % , europene - 39 %, cosmopolite - 11 %, circumpolare - 6 %, si endemice - 4 %. Habitatele forestiere specifice acestui etaj : Paduri de tip Asperulo-Fagetum, Paduri de tip Luzulo-Fagetum si Paduri acidofile cu Picea adapostesc pe lângă numeroasele specii de floră si faună de interes comunitar, populaţii reprezentative de carnivore mari din speciile Ursus arctos, Canis lupus si Lynx lynx, prioritare pentru desemnarea de arii de protecţie conform Directivei Habitate 92/43/CEE. Deşi mai puţin studiată din punct de vedere floristic, au fost identificate 122 de specii de plante superioare a căror pondere este asemănătoare cu aceea din aria protejată din vecinătate: Cheile Nărujei – Pădurea Verdele, respectiv: specii eurasiatice – 40%, europene – 39%, cosmopolite – 10%, circumpolare - 6%, endemice 3,27% : Cardamine glanduligera, Symphytum cordatum, Campanula rotundifolia, Chrysanthemum rotundifolium ). Rezervatie naturala Cascada Misina se suprapune sitului Natura 2000 cu acelasi nume. In cadrul Reţelei ecologice locale de protecţie a carnivorelor mari din judetul Vrancea, situl propus este desemnat ca Zonă de protectţe insulară cu rol de coridor ecologic (de tip stepping stone) si se suprapune parţial peste Zona de securitate pentru carnivore mari Vrancea Sud.

Starea actuală de conservare a ariei protejate Starea actuală a ariei protejate este corespunzătoare, întrucât nu sunt exploatări forestiere, sau alte activitati în zonă care să producă un impact negativ asupra cadrului natural general.


- 153 -

ARIA PROTEJATA Lepsa –Zboina Cod 2.816 LOCALIZARE CAI DE ACCES: Aria protejată este situată pe un sector al versantului stâng din bazinul superior al Pârâului Lepşa. Drumul naţional DN2D Focşani – Tg. Secuiesc din care in localitatea Lepşa se desprinde drumul judeţean Dj 205 F Lepşa – Soveja, continuat cu drumul forestier de pe Valea Pârâului Lepşa. TIP: forestieră şi floristică ← habitat in aria protejată Lepşa - Zboina SCURTA DESCRIERE: Arealul conservă arborete forestier de tip fundamental, cu vârste cuprinse intre 100 si 200 ani, şi o floră care, datorită condiţiilor staţionale deosebite, este foarte bogată in specii endemice. Lepşa – Zboina , rezervaţie naturală desemnată prin Legea nr. 5/2000, este situată pe un sector al versantului stâng din bazinul superior al Pârâului Lepşa şi conform zonării Parcului Natural Putna Vrancea (infiinţat prin HG 2151/2004), acelaşi teritoriu a fost desemnat zona de protecţie strictă. Arealul conservă arborete forestier de tip fundamental, cu vârste cuprinse intre 100 şi 200 ani şi o floră care, datorită condiţiilor staţionale deosebite, este foarte bogată in specii endemice. Relieful este foarte frământat, format din creste secundare, şei şi văi adânci, cu povârnişuri abrupte, care fragmentează versantul sud-vestic al Mt. Zboina Neagră (1350 m ) şi Zboina Verde (1381 m ), a căror culmi, orientate NV - SE, reprezintă extremitatea NE a vastului in arc de cerc al crestei apusene a Mt. Vrancei. În ansamblu, Culmea Zboina provine din fragmentarea platformei de eroziune de 1300 m, iar diferenţa altitudinală dintre pârâul Lepşa şi înălţimea maximă a crestei este de aproape 700 m, fapt care, alături de ceilalţi factori: expoziţie, unghi de pantă, alcătuire litologică, determină o mare varietate staţională şi peisageră. În urma cercetărilor efectuate, au fost identificaţi 504 taxoni de plante superioare. Arboretele forestiere etajate altitudinal, sunt formate din:

arinişuri, pe cursul inferior al pâraielor şi valea pârâului Lepşa

făgete, la poala versanţilor

făgeto – brădete şi făgeto –molidete, pe versanţii mijlocii

molideto-brădete, brădete şi molidişuri, pe versanţii superiori

arinişuri de munte, la obârşia pâraielor, sub creastă. Diseminate în arborete, se întâlnesc şi exemplare de: plop, salcie, mesteacăn, carpen, gorun, ulm, alun, păducel, cireş, scoruş, tei, frasin, iar în subarboret: smeur, mur, măceş, afin, lemn câinesc, iarbă neagră, salbă moale, agriş, soc negru şi roşu, cătină albă. Datorită condiţiilor staţionale foarte variate, covorul ierbos este bogat în specii şi constituie un adevărat mozaic de origini fitogeografice, din care :Eurasiatice (32,2 %), Europene (13%), Central – europene (10%), Circumpolare (9,2%), Europene submediteraneene şi mediteraneene (4,4 %), Balcanice (1,6%) şi Carpato-balcanice (0,7%) Atlantice ENDEMICE (2%) Silene dubia, Aconitum toxicum, Hepatica transsilvanica, Ranunculus carpaticus, Dentaria glanduligera, Viola bielziana,Symphytum cordatum, Thymus comosus, Poa nemoralis ssp. rehmanni. Specii prioritare: Cypripedium calceolus Monument al naturii - Trollius europaeus.


- 154 -

Asociaţii vegetale: Festuco drymeae – Fagetum Morariu et al. 67 Asplenietum trichomano - rutae murariae Tx. 37 Asplenio – Cystopteridetum Oberd. 49 Oxalido- Piceetum abietis Brezina et Hadac 67 Vaccinio – Pinetum silvestris Kobenza 30 - callunetosum Symphyto cordato – Fagetum Vida 59 - asperuletosum Pulmonario rubrae – Abieti – Fagetum Soo 62 - oxalidetosum Chrysanthemo rotundifolio – Piceo – Fagetum Soo 62 Scorzonero roseae – Festucetum rubrae (-nigricantis) Puşcaru et al. 56 Chrysopogonetum grylli Soo 39.

Starea actuală de conservare a ariei protejate Comparativ cu alte zone ale Munţilor Vrancei, Pădurea Lepşa – Zboina se află în afara traficului turistic. Activităţile antropice de exploatare a masei lemnoase din vecinătate nu aduc atingere directă ariei protejate propiu-zise ci, doar drumului forestier, datorită traficului auto, slabei întreţineri a drumului, precum şi a lipsei de gospodărire şi igienizare a terenului din imediata vecinătate a rezervaţiei naturale. În ansamblu, se poate aprecia că starea de conservare a ariei protejate, este bună.

ARIA PROTEJATA Reghiu – Scruntar Cod 2.820 LOCALIZARE / CĂI DE ACCES: Drumul judeţean, care urmează albia râului Milcov, DJ 205A Focşani – Odobeşti – Andreiaşu, până in localităţile Reghiu sau Valea Milcovului. Aria protejată cuprinde două trupuri dispuse pe dreapta şi stânga Pârâului Milcov, in zona localităţilor Reghiu şi Şindrilari. TIP: mixt, (geologică, paleontologică, botanică, peisagistică) SCURTA DESCRIERE: Aria protejată se suprapune sectoarelor de vale longitudinală şi respectiv transversală a Milcovului, săpate in strate alternante de gresii, argile, marne si calcare, cutate şi redresate la verticală. Efectul este apariţia unui spectaculos relief ruiniform, a


- 155 -

cărui valoare ştiinţifică se amplifică prin existenţa resturilor fosile de nevertebrate din Miocen şi de mamifere de vârsta sarmato-pliocenă. Orizontul superior de vârstă Tortoniană, este format din gresii albe şi calcare dure, “de Răchitaşu” iar subzona Sarmato – pliocenă alcătuită din marne nisipoase şi cărbunoase, marne argiloase cu concreţiuni intercalate cu gresii tufacee, conţin o importantă faună de mamifere fosile (Trilopodon pentelici Gaudry et Lartet, Aceraterium schlosseri Weber, A. incisivum Hang., Hipparion gracile Kaup., Sus major Gervar, Camelopardalis parva Wainthofer, Gazella deperdita Gervais şi resturi de cetacee (Cethoterium sp. ). Reghiu Scruntar, rezervaţie naturală de tip mixt, desemnată prin Legea nr. 5/2000, cuprinde două trupuri dispuse pe dreapta şi stânga Pârâului Milcov, in zona localităţilor Reghiu şi Şindrilari. Relieful este reprezentat de versanţii abrupţi pană la verticală pe malul drept al râului Milcov, formaţi din strate cu orientări diferite, alcătuite din roci cu durităţi variabile, erodate diferenţiat, conferindu-se astfel versanţilor un aspect ruiniform. Relieful în ansamblu se prezintă puternic fragmentat de paraie torenţiale, cu văi înguste şi adânci, dintre care cea mai spectaculoasă este cea a pr. Valcea (Creiu), care străpunge stratele verticale de gresie în punctul numit Poarta Dracilor. În condiţiile alternanţei de strate cu alcătuiri şi durităţi diferite, a cutării şi a ridicării la verticală a stratelor, a puternicelor procese tectonice care au generat falia Caşin - Bisoca, precum şi a violentelor cutremure de pămant, aceste elemente cu rol în declanşarea şi desfăşurarea proceselor geomorfologice determinante ale unor forme de microrelief, au generat în acest spaţiu apariţia unui peisaj de o deosebită valoare estetică şi ştiinţifică. Dintre asociaţiile vegetale specifice ariei protejate Reghiu- Scruntaru, menţionăm: 1. Asplenio trichomani - Poëtum nemoralis Boşcaiu 71, asociaţie chasmofilă întâlnită pe substrat silicios, în văile umbrite şi umede Răscoroasa şi Vâlcea, în pădurea de foioase. 2. Seslerio heufflerianae - Caricetum sempervirentis Coldea 84, întâlnită pe stâncăriile grezoase şi marnoase, slab acoperite cu un strat superficial de sol. Rezervatie naturala Reghiu Scruntar. se suprapune sitului Natura 2000 cu acelasi nume (conform Ordinul nr 1964/2007). Starea actuală a ariei protejate Din punct de vedere floristic, nu au intervenit modificări ale cadrului natural datorate unor factori antropici cu impact negativ asupra diversităţii vegetale iar acţiunea factorilor naturali se înscrie în limitele multianuale ale regimului termic şi al precipitaţiilor, în general mai favorabile decât în alte părţi din zona colinară. În ceea ce priveşte acţiunea factorilor modelatori ai scoarţei, aceasta continuă, cu intensităţi variabile, relieful “ruiniform” care dă peisajului un aspect particular fiind rezultatul acestor acţiuni. În concluzie, starea ariei protejate este corespunzătoare scopului pentru care a fost declarată, din punct de vedere botanic, forestier, geologic şi peisajer dar, din punct de vedere paleontologic, prezintă degradări ireversibile şi irecuperabile datorate actiunii erozionale intense din albia raului Milcov urmate de activitatile antropice pentru refacerea caii de circulatie.


- 156 -

ARIA PROTEJATA Râpa Roşie Cod 2.821

LOCALIZARE / CAI DE ACCES: Aria protejată este situată pe un sector al versantului drept al Putnei in aval de confluenţa cu Pârâul Coza. Drumul DN 2D, continuat cu drumul comunal ce traversează Putna, spre satul Coza. Un drum local de circa 200 m, în lungul albiei Putnei conduce către aria protejată TIP: geomorfologică SCURTA DESCRIERE: Situată pe un orizont al Breciei sării, caracterizat de o slabă coeziune şi de rezistenţă redusă la agenţii modelatori externi, aria protejată adăposteşte microforme efemere de tipul ogaşelor, microcanioanelor, turnurilor, pâlniilor şi avenelor sufozionale, care dau peisajului un caracter spectaculos de pseudocarst. Râpa Roşie, rezervaţie naturală de tip geomorfologic ,desemnată prin Legea nr. 5/2000 , situată pe un sector al versantului drept al Putnei in aval de confluenţa cu Pârâul Coza pe malul drept al râului Putna aval de podul care leagă satele Coza de Tulnici.Deşi este situată in afara arealului parcului, conform zonării Parcului Natural Putna Vrancea (infiinţat prin HG 2151/2004), acelaşi teritoriu a fost desemnat zonă de protecţie strictă. Relieful este prezentat de pantele abrubte ale terasei a-6-a a Putnei, formată pe depozite slab coezive, cu o diferenţă de nivel relativă de 100 – 110 m faţă de albia minoră, puternic fragmentate de procesele hidroerozionale, care au condus la degradarea terenului şi la modelarea acestuia sub forma de ogaşe, canioane, turnuri, pâlnii şi avene sufozionale care conferă peisajul un aspect de pseudocarstic, spectaculos d.p.d.v. peisagistic. Starea actuală a ariei protejate

Starea actuala a ariei protejate conservă toate elementele geomorfologice pentru care a fost constituită, rezultat al dinamicii fenomenelor modelatoare ale reliefului.


- 157 -

ARIA PROTEJATA Strâmtura Coza Cod 2.822

LOCALIZARE CĂI DE ACCES: Aria protejată este situată pe un sector al interfluviului Coza –Dălhăţaş versantul drept din bazinul superior al Pârâului Dălhăuţi, in vecinătatea Schitului Dălhăuţi.Drumul care urmăreşte Valea Pârâului Coza, continuat in aval cu poteca turistică marcată cu “bandă roşie” din lungul albiei. O altă cale de acces o reprezintă drumul forestier de pe Valea Pârâului Alunu, din care se desprinde, în imediata apropiere a cantonului Alunul, către dreapta un drum forestier pe dealul Zmeuriş, care se continuă cu o poteca turistică marcată (banda roşie). TIP: geomorfologic şi peisagistic SCURTA DESCRIERE: structura geologică complexă, falierea stratelor şi eroziunea de suprafaţă pun in evidenţă succesiuni litilogice divers colorate, de o mare frumuseţe peisagistică. Rezervaţia naturală Strâmtura Coza, geomorfologică şi peisagistică, a fost desemnată prin Legea nr. 5/2000 şi conform zonării Parcului Natural Putna Vrancea (infiinţat prin HG 2151/2004), acelaşi teritoriu a fost desemnat zonă de protecţie strictă. Rezervaţia este situată pe un sector al interfluviului Coza –Dalhăţas cuprinzând sectoare ale văilor sus amintite, amunte şi aval de confluenţă. Relieful este adânc scluptat de pâraiele Coza, Dălhaţaş şi Carpen, ale căror maluri formează versanţi abrupţi, greu accesibili. Peisajul este dominat la nord de Dealul Carpen (892 m) iar la sud de Dealul Doagelor (812 m), altitudinea minima - 550 m (la vărsarea pârâului Dălhăţaş, în pârâul Coza). Micul platou de pe partea dreaptă a “Strâmturii ” se recunoaşte ca un pod de terasă, cu depozite de material rulat (nisip, pietrs, bolovaniş). Starea actuală a ariei protejate

Starea actuală a ariei protejate este corespunzătoare obiectivului pentru care a fost declarată.


- 158 -

ARIA PROTEJATA Algheanu Cod 2.823

LOCALIZARE/CĂI DE ACCES: Aria protejată este situată in bazinul hidrografic al Pârâului Algheanu.Drumul judeţean DJ 205D (Focşani –Nereju), continuat cu DC 70 către Vrâncioaia, şi cu un drum local care conduce pe Valea Pârâului Algheanu. TIP: geologică şi peisagistică CUSTODE : Direcţia Silvică Focşani SCURTA DESCRIERE: Peisajul este definit de microrelieful cu lapiezuri al masivului de sare şi de valea Pârâului Algheanu, tăiată in depozitele cu prundişuri de terasa ce acoperă formaţiunile gipsifere şi salifere, de vârstă burdigalian-aquitaniană. Rezervaţia naturală Algheanu a fost declarată prin Legea nr. 5/2000 pentru protecţia elementelor geologice şi de peisaj; aria protejată Algheanu este situată in bazinul hidrografic al Pârâului Algheanu (valea Zmeului). Aria protejată este situată pe promontoriul de SE al Dealului Dumei – Dumbrava, apaţinând sectorului central al Dep. Vrancea, delimitat de Râul Putna, Pr. Văsui şi Pr. Leadova, respectiv de terasa a – VI- a a Putnei. Valea Pr. Algheanu a modelat un halocarst în aceste roci deosebit de friabile şi solubile sub forma unei văi largi cu profil in “U”. În versantul stâng al văii apare la zi un masiv de sare, modelat de agenţii meteorici generand astfel un relief specific. Peisajul este definit de microrelieful cu lapiezuri al masivului de sare si de valea Paraului Algheanu, tăiată in depozitele cu prundisuri de terasa ce acopera formatiunile gipsifere si salifere, de varsta burdigalian-aquitaniană. Starea actuală a ariei protejate

Starea actuală a ariei protejate este corespunzătoare obiectivului pentru care a fost declarată.


159

ARIA PROTEJATA Tisita Cod 2.826

LOCALIZARE/ CĂI DE ACCES: Aria protejată cuprinde bazinul mijlociu şi inferior al Tişitei. Drumul naţional DN 2D (Focşani –Târgu Secuiesc), continuat cu un drum forestier ce traversează Putna în aval de localitatea Lepşa şi conduce pe malul drept al Putnei în amonte in lungul văii Putnei şi în continuare în aria protejată. Traseu turistic marcat cu “triunghi roşu” din DN - 2D. TIP: mixt SCURTA DESCRIERE: Aria protejată cuprinde cea mai mare parte a bazinului hidrografic al Tisiţei inglobând un imens tezaur de elemente fito şi zoogeografice, geologice şi ansambluri peisagistice unite intr-un sistem de mare valoare stiinţifică. Se remarcă abundenţa speciilor de plante alpino-carpatice, alpino-boreale, atlantice şi endemic caarpatice. Varietatea peisajului este accentuată de diversitatea structurii petrografice de vârstă miocenă (compuşi carbonatici, radiolarite, conglomerate cu elemente verzi) . Rezervaţia naturală Tişiţa, de tip mixt, desemnată prin HG 2151/2004 şi conform zonării Parcului Natural Putna Vrancea - zonă de protecţie strictă, cuprinde bazinul mijlociu şi inferior al Tişiţei. Relieful este caracterizat printr-o puternică fragmentare tectonică şi hidroerozională care, imbinată cu succesiunea mişcărilor epirogenetice pozitive, a condus la geneza platformei de eroziune de 1500m şi detaşarea unor piscuri semeţe situate pe cumpenele de ape menţionate mai sus. Văile sculptate prezintă o mare energie de relief, fiind inguste şi adânci de 500-600 m ,iar Cheile Tişiţei au un aspect de canion, alternând cu bazinete depresionare ca, de exemplu, ‘’La Pandar’’ ( la gura pr. Vascaria ) şi lunci de mare frumusete, pe sectorul mijlociu al celor două Tişiţe. De remarcat este faptul că, datorită intervenţiei antropice din trecut (construirea căii ferate forestiere şi, ulterior înlocuirea acesteia cu drumul forestier care, parţial, urmează vechiul terasament) Cheile Tişiţei au devenit accesibile, în timp ce sectorul dintre “tunelul mare” (între Tişiţa Mică şi Tişiţa Mare), pe o lungime de 1,5 km, este şi în prezent nealterat şi inaccesibil, lărgimea cheilor variind de la 3-4m până la 10 m, albia Tişiţei Mari prezentând numeroase praguri şi repezişuri.Din punct de vedere staţional, relieful prezintă o mare varietate de unghiuri de pantă, de la terenuri relativ plane, in luncile Tişiţelor, pâna la abrupturile cheilor, marcate de numeroase brane si polite structurale: Rapa Caprei, Altarul Tisitei, Peretele Porcului, Condratu si Tisaru.


- 160 -

Deosebit de complexă şi bogată, structura geologică, este formată din depozite sedimentare marine care datează de la sfârşitul erei mezozoice, aparţinând unităţii marginale a flişului carpatic. Este de remarcat faptul că această mare varietate litologică şi structurală, aparţinând unităţii marginale a flişului, este foarte vulnerabilă eroziunii diferenţiate care a pus în evidenţă forme de relief caracteristice (« hog-back »-uri) de mare frumuseţe peisagistică (Condratu, Tisaru, Zburătura, Dealu Negru, Bulboace) spre deosebire de creasta apuseană a Munţilor Vrancei care, aparţinând Pânzei de Tarcău, se prezintă sub forma unor culmi domoale, întinse şi netezite, slab erodate (Lăcăuţi). Numeroasele accidente tectonice (falieri) au contribuit, deasemeni, la modelarea reliefului. Din analiza conspectului floristic, se constată că cele mai răspândite sunt speciile cu origine eurasiatică (30,41%) europene (12,32%) şi circumpolare (8,87%) urmate de speciile central europene (7,56%) europene submediteraneene si mediteraneene (7,20%) central-europene montane (7,56%) şi endemice( 3,34%) dar si prezenta speciilor cu origine balcanica, carpato-balcanica, alpino-europeana, pontice, panonice, cosmopolite şi eurasiatice mediteraneene şi submediteraneene ; acest « mozaic fitogeografic » ilustrează marea diversitate a condiţiilor staţionale din aria protejată şi justifică importanţa ştiinţifică din acest punct de vedere, prin faptul că au fost identificate până in prezent cca. 40 de asociaţii vegetale, fără ca întreaga suprafaţă să fie cercetată exhaustiv. Din punct de vedere entomofaunistic, se apreciază că biodiversitatea ariei protejate Tişiţa reprezintă un eşantion reprezentativ pentru Carpaţii de Curbură, a cărei protecţie devine o cerinţă de interes naţional (L. Rakosy, 1997 ). Starea actuală a ariei protejate Aprecierea stării actuale a ariei protejate Tişiţa trebuie să ia în considerare următoarele aspecte: -Intervenţia antropică din trecut a denaturat cadrul natural al cheilor Tişiţei, prin construirea căii ferate forestiere şi executarea a trei tunele, deasemenea, au fost construite numeroase poduri de lemn, înlocuite ulterior cu podurile de beton ale drumului forestier care, nu urmăreşte în totalitate traseul vechiului terasament . Singurul sector de chei rămas în stare naturală cu aspect de canion, îngust de 3 - 10 m şi versanţi aproape verticali, înalţi de zeci de metri, se suprapune Tişiţei Mari, amonte de confluenţa cu Tişiţa Mică. -Prin exploatările forestiere s-au extras speciile cele mai valoroase, cu precădere bradul şi molidul. Refacerea arboretelor forestiere prin regenerare naturală şi prin plantaţii, chiar dacă s-a respectat tipul de pădure natural-fundamental în funcţie de condiţiile staţionale, nu a putut reconstitui în totalitate compoziţia originară şi, pe alocuri au fost introduse specii noi ca, de pildă - pinul.Aceste arborete, relativ echiene au fost exceptate de la recoltarea produselor principale, fiind încadrate în grupa I de protecţie a solului şi a apelor bazinului hidrografic. Pe lângă impactul negativ al acţiunilor antropice recente, desfăşurate în imediata vecinătate a limitelor ariei protejate, în vara anului 2005 s-au manifestat şi efectele negative ale acţiunii factorilor naturali, respectiv precipitaţiile abundente şi undele de viitură care au provocat distrugerea unor sectoare ale drumului forestier din Cheile Tişiţei şi alunecări de teren. Datorită antropizării cadrului natural prin: drumuri şi trasee turistice, exploatarea unor resurse naturale (chiar în condiţiile respectării prevederilor legii de protecţie a mediului) unele dintre speciile cele mai importante din punct de vedere ştiinţific, respectiv speciile endemice, deşi se


- 161 -

află într-o stare favorabilă ca areal şi efective, înregistrează un declin, ca, de pildă: garofiţa de piatră -

Dianthus kitaibelii

ssp. spiculifoliu

s, Aconitum

moldavicum,

Aconitum toxicum,

Ranunculus

carpaticus, Potentilla chrysantha ssp. thuringiaca, Campanula carpatica şi Campanula rotundifolia ssp. polymorpha. LOCALIZARE CĂI DE ACCES: Aria protejată este situată in bazinul hidrografic inferior şi mijlociu al Pârâului Bozu.Drumul judeţean Dj 205D (Focşani –Năruja), continuat cu un drum local care conduce din satul Prisaca, peste valea Putnei în valea Pârâului Bozu. TIP paleontologică SCURTA DESCRIERE: Arie protejată a cărei importanţă ştiinţifică este dată de abundenţa de mecanoglife (urme ale agenţilor şi proceselor de modelare dintr-un mediu litoral) şi ichnoglife (amprente ale paşilor vieţuitoarelor), relevate de eroziunea văii Bozu. Pârâul Bozu este rezervaţie naturală paleontologică, desemnată prin Legea nr. 5/2000. Aria protejată Pârâul Bozu, ocupă bazinul hidrografic inferior şi mijlociu al Pârâului Bozu. Arie protejată a cărei importanţă ştiinţifică este dată de abundenţa de mecanoglife (urme ale agenţilor şi proceselor de modelare dintr-un mediu litoral) şi ichnoglife (amprente ale paşilor vieţuitoarelor), relevate de eroziunea văii Bozu. Aria protejată cu caracter paleontologic, este situată în Subcarpaţii Interni ai Curburii, la sud de Putna, pe afluentul de dreapta al acesteia, Pr. Bozu. Relieful este format din versanţii pârâului: la răsărit aparţinând Culmii Bozului, iar la vest Culmii Răşchila (724 m ). Importanţa ştiinţifică a acestei arii protejate constă în abundenţa de macanoglife (urme de picături de ploaie, urme de valuri, urme a curenţilor turbizi de suprafaţă) şi a ichnoglifelor (urme de paşi de vieţuitoare) aparţinând la cca. 35 de specii de vertebrate şi 5 de nevertebrate, dintre care cele mai importante sunt urmele de paşi de păsări acvatice (Larus sp., Strerna sp., Anatipeda sp., Ardeipeda sp., Gruipeda sp., Charadriipeda sp.) şi mamifere ( Bestiopeda sp., Felipeda sp., Canipeda sp., Hipipeda sp., Pericopeda sp. şi mai ales Proboscipeda enigmatica - specie de elefanţi). Un impact negativ asupra conservării ichnoglifelor îl are şi instalarea vegetaţiei în crăpăturile rocilor cărora le accentuează degradarea, în timp ce, datorită configuraţiei şi unghiului de pantă foarte accentuat al versanţilor măsuri de conservare sunt foarte dificil de aplicat. Starea actuală a ariei protejate

ARIA PROTEJATA Pârâul Bozu


- 162 -

În mod obişnuit, debitul pârâului Bozu este redus, înregistrându-se perioade de secare completa. Caracterul torenţial determină antrenarea de mari cantităţi de suspensii şi materiale târâte provenite de pe versanţi. Pentru protecţia versanţilor împotriva eroziunilor şi alunecărilor de teren, au fost efectuate in perioada 1980-2000, in bazinul Hidrografic al pârâului Bozu plantaţii de pin, arin şi cătină care, în mare măsură au contribuit la consolidarea acestora. Pentru reducerea volumului de materiale târâte, au fost construite patru baraje antitorenţiale, între pârâul Lozii (un mic afluent de dreapta al Bozului) şi gura văii, la vărsarea în Putna. Aceste baraje sunt colmatate în totalitate cu aluviuni, iar cel situat la gura văii a fost străpuns în partea dreaptă, la încastrarea în malul alcătuit din roci friabile, uşor solubile şi slab coezive: marne, gipsuri şi argile, iar cea mai mare parte din aluviunile acumulate în spatele barajului, au fost evacuate în Putna. În aceste condiţii de teren supus degradării prin eroziuni de suprafaţă şi adâncime, precum şi prin alunecări de teren, o mare parte a stratelor purtătoare de urme fosile au fost distruse de factorii naturali de mediu. În ceea ce priveşte conservarea “in situ” a ichnoglifelor, aceasta nu este posibilă, datorită constituţiei litologice a stratelor de rocă slab coezivă şi uşor solubilă, precum şi a unghiurilor foarte mari de pantă. Cu toate aceste distrugeri provocate de factorii naturali, valoarea ştiinţifică a ariei protejate rămâne şi, este de aşteptat ca într-un viitor nedeterminat, să apară la zi alte strate purtătoare de urme sau de piese fosile.

LOCALIZARE /CĂI DE ACCES: Drumul judeţean DJ 204 E Focşani –Petreşti – Răduleşti continuat cu un drum local, pentru accesul catre trupul Padurea Neagra . Accesul in trupul Pădurea Dumbrăviţa este posibil pe drumul Judeţean Focşani - Hanu Conachi - Galaţi. Aria protejată este situată in zona de luncă a Putnei, in aval de confluenţa cu Râmna şi cuprinde două trupuri de pădure distincte. Aria protejată include două areale distincte individualizate in trupuri de pădure de luncă. Trupul Pădurea Neagră este situat la nordul localităţii Răduleşti, fiind înconjurat de terenuri arabile. Trupul Pădurea Dumbrăviţa este străbătut in nord de Putna iar în zona mediană de Drumul Judeţean 204 Focşani – Galaţi. Ambele păduri

ARIA PROTEJATA Lunca Siretului Cod 2.827


- 163 -

reprezintă un important areal de refugiu al păsărilor pe parcursul întregului an şi in special in timpul pasajelor de migraţii. TIP faunistică (ornitologică) SCURTA DESCRIERE Aria protejată include două areale distincte individualizate in trupuri de pădure de luncă. Trupul Pădurea Neagră este situat la nordul localităţii Răduleşti, fiind inconjurat de terenuri arabile. Trupul Pădurea Dumbrăviţa este străbătut in nord de Putna iar in zona mediană de Drumul Judeţean 204 Focşani – Galaţi. Ambele paduri reprezinta un important areal de refugiu al pasarilor pe parcursul intregului an si in special in timpul pasajelor de migratii. Lunca Siretului (Pădurea Neagră şi Pădurea Dumbrăviţa).Rezervatii naturale desemnate prin Legea nr. 5/2000 Rezervaţia Lunca Siretului cuprinde trupurile de paduri de lunca Pădurea Neagră şi Pădurea Dumbrăviţa. Ambele trupuri de padure sunt incluse SPA Lunca Siretului Inferior. Aria protejata Lunca Siretului – Padurea Dumbravita/ Padurea Neagra, faunistica (ornitologica), este situata in interfluviul Putne – Siret in amonte de confluenta celor doua rauri, respectiv, in aval de confluenta cu Ramna si cuprinde doua trupuri de padure distincte. Rezervaţia naturala Pădurea Neagră se găseşte în Lunca Siretului şi se caracterizează printr-un microrelief format din terase aluvionare joase (altitudine cca. 40 m), grinduri şi conuri de dejecţie laterală, microdepresiuni cu apă stagnată, dintre care unele sunt braţe părăsite ale Siretului, rezultate prin deplasarea albiei minore a aestuia spre est. Fauna este comună zonei de câmpie iar cea mai importantă componentă o reprezintă păsările, atât cele sedentare cât şi speciile migratoare care se întâlnesc în timpul pasajului de primăvară şi de toamnă, oaspeţii de vară care cuibăresc aici şi, oaspeţii de iarnă - pentru a căror protecţie a fost creată aria protejată cu caracter ornitologic, multe specii aflându-se sub protecţia legii: Legea nr. 13/ 1993, Legea nr. 89/ 2000, Legea nr. 462/ 2001, Legea nr. 654/ 2001 şi Directiva Păsări 79/409/EEC. Dintre cele cca. 140 specii de păsări întâlnite în aria protejată Lunca Siretului, menţionăm: Phalacrocorax pygmaeus, Ardea cinerea, Ixobrychus minutus, Nycticorax nycticorax, Egretta garzetta, Botaurus stellaris, Ciconia ciconia, C. nigra, Cygnus olor, C. cygnus, Anser albifrons, A. fabalis, Anas querquedulla, Nyroca ferina, Perdix perdix, Coturnix coturnix, Phasianus colchicus, Fulica atra, Crex crex, Galinulla chloropus, Grus grus, Aquila pomarina, Accipiter gentilis, A. nissus, Circus aerugineus, Buteo buteo, Falco tinnunculus, Larus ridibundus, Sterna hirundo, Scolopax rusticola, Vanellus vanellus Cuculus canorus, Streptopelia decaocto, Columba oenas, Strix aluco, Asio otus, Athene noctua, Upuppa epops, Coracias garrulus, Merops apiaster, Alceda athis, Dryocopus martius Picus viridis, P. canus, Dendrocopos major, D. minor, Alauda arvensis, Hirundo rustica Riparia riparia, Delichon urbica, Oriolus oriolus, Pica pica, Garrulus glandarius, Corvus monedula, C. corone, C. corax, Troglodytes troglodytes, Turdus merula, T. philomelos, Erithacus rubecula, Sylvia communis, S. atricapilla, Phyloscopos collybita, Regulus regulus,Motacilla flava, M. alba, Lanius collurio, Sturnus vulgaris, Parus major, P. caeruleus, Sitta europaea, Paser montanus, Carduelis carduelis, C. chloris, Fringilla coelebs. Starea de conservare a riei protejate este corespunzatoare datorita compozitiei variate a arboretelor si subarboretelor care ofera conditii favorabikle de adapost, hrana si cuibarit, aflae in vecinatatea cursurilor Putnei si Siretului.


- 164 -

ARIA PROTEJATA Cascada Putnei Cod 2.824

LOCALIZARE/CAI DE ACCES: Drumul naţional DN 2D (Focşani –Tg. Secuiesc). Aria protejata cuprinde zona in care Putna traverseaza structurile geologice variate si intens tectonizate, de la limita bordurii montane, TIP mixt, (hidrogeomorfologic, botanic, peisaj) SCURTA DESCRIERE La iesirea din spatiul montan, raul Putna traverseaza faciesuri structurale diferite (gresii de Kliwa compacte sau in formatiuni cu duritate mai mica), in care a sculptat un sector de defileu, o cascada pe care a parasit-o in urma miscarilor tectonice si o succesiune de trepte si marmite ce se desfasoara pe 76 metri lungime si pe o diferenta de nivel de 14 metri. Cascada Putnei. Declarata rezervatie naturala prin Legea nr. 5/2000 Cascada Putnei este arie protejata de tip mixt, ce cuprinde zona in care raul Putna traverseaza structurile geologice variate si intens tectonizate, de la limita bordurii montane. Conform zonarii Parcului Natural Putna Vrancea (infiintat prin HG 2151/2004), acelasi teritoriu a fost .desemnat zona de protectie stricta. Aria protejată cuprinde zona în care Putna traversează structurile geologice variate şi intens tectonizate, de la limita bordurii montane. La iesirea din spatiul montan, raul Putna traverseaza faciesuri structurale diferite (gresii de Kliwa compacte sau in formatiuni cu duritate mai mica), in care a sculptat un sector de defileu, o cascada pe care a parasit-o in urma miscarilor tectonice si o albie actuala caracterizata de o succesiune de trepte si marmite ce se desfasoara pe 76 metri lungime si pe o diferenta de nivel de 14 metri. În zona cascadei au avut loc intense procese tectonice dintre care cel mai recent a fost probabil cutremurul din 1802 în urma căruia este posibil ca râul să-şi fi schimbat cursul pe un sector de cca. 350 m aval de actuala cascadă Urmarind albia Putnei în aval de viaduct, se constată direct caracterul transversal, marcat de o succesiune de ruperi de pantă în trepte, din ce in ce mai accentuate, pe măsura apropierii de “săritoare”. După ruperea de pantă cea mai mare (cascada propriuziza), urmează un jgheab îngust de cca. 11,5 m cu mici marmite de evorsiune laterală, care debuşeaza într-o marmită bazală lungă de cca. 200 m şi lată de 35 – 45 m care a rămas separată în actualul curs printr-un interfluviu în pereţii căruia se manifestă numeroase microfalieri pe flanc de anticlinal reprezentând vechea cascadă, care împreună cu cea actuala şi cu cascada Câinelui formează un ansamblu complex unic în Romania.


- 165 -

Vegetaţia este reprezentată de fondul forestier şi fâneţele din poienile – enclave, unde s-au identificat următoarele asociaţii: Asplenietum trichomano – rutae murariae Tx. 37 Asplenio- Cystopteridetum Oberd 49 Symphyto cordatum - Fagetum Vida 59 Pulmonario rubrae – Fagetum Fauber 87 Telekio speciosae - Alnetum incanae Coldea 86 Sorbo – Betuletum pendulae Dihoru 75 Petasitetum kablikiani Pawl. Et Walas 49 Telekio - Petasitetum hybridi Resm. Et Raţiu 74.

În ceea ce priveşte flora, aceasta prezintă elemente comune cu cele întâlnite în aria protejată Tişiţa, cu observaţia că anumite aspecte vor fi discutate în capitolul “Starea actuală”. Fauna este comună zonei montane. Menţionăm lista speciilor protejate, conform Convenţiei de Berna, Directiva Habitate şi Directiva Păsări: Nevertebrate Aeschna viridis, Cerambix cerdo, Parnassius mnemosyne;Daudebardia dacica, Lehmannia vrancensis, Deroceras vranceanus. Starea actuală a ariei protejate Cascada Putnei La data declarării Rezervaţie naturale în anul 1973, zona Cascadei Putnei se afla încă în stare naturală, singurele activităţi antropice fiind cele de turism organizat, în care scop a fost construit motelul aparţinând Cooperaţiei de consum - pe platoul de lângă DN – 2D. Pentru uşurarea accesului turiştilor la cascadă şi asigurarea securităţii lor, Inspectoratul Silvic Focşani a construit scări de beton mărginite de balustrade metalice, începând de la platou (Enclava E-20) şi până la marginea marmitei bazale a cascadei. O altă activitate antropică, tradiţională şi care nu aducea daune biodiversităţii, era cosirea fânului dintr-o fâneaţă proprietate particulară, situată pe malul stâng al Putnei, aval de cascadă (enclava E - 21, conform amenajamentului şi hărţii silvice - în suprafaţă de 0,9 ha ).După anul 1990, întreaga zonă din vecinătatea cascadei Putnei a fost supusă unui proces de intensă antropizare prin construirea de case de vacanţă, pensiuni turistice, magazine, ceea ce a dus şi la intensificarea traficului turistic la Cascada Putnei. Rezultatul actual al acestei antropizări constă în: degradarea peisajului natural, prin construcţii care nu se inscriu intr-un stil arhitectonic

unitar; In perioadele de maxim flux turistic se produc agresiuni asupra patrimoniului natural,

constand in parcarea maşinilor şi camparea în locuri neamenajate şi neautorizate, distrugerea covorului ierbos prin amplasarea vetrelor de foc; abandonarea deşeurile menajere.

aceste degradări ale cadrului natural s-au constatat in special pe malul stâng al Putnei si au fost urmate de sanctiuni asupra administratorului ariei protejate si de actiuni de igienizare a perimetrului;


- 166 -

În concluzie, in aria protejată Cascada Putnei şi in vecinătatea ei activitatea antropică şi componenta sa turistică, in perioadele de flux maxim, pot avea efecte asupra stării de conservare a arealului in ansamblu sau a elementelor sale.

ARIA PROTEJATA Groapa cu Pini 2.819

LOCALIZARE/CĂI DE ACCES: Aria protejata este situata pe un sector al versantului drept, in sectorul cursului superior al Parâului Coza. Drumul care urmareste Valea Pârâului Coza, continuat cu poteca din lungul albiei. O altă cale de acces o reprezinta drumul forestier de pe Valea Pârâului Alunu, din care se desprinde, în imediata apropiere a cantonului Alunul, către dreapta un drum forestier pe dealul Zmeuriş. Accesul in rezervatia Groapa cu Pini este posibil si pe traseul turistic marcat cu “banda rosie” din com Tulnici, sat Coza, prin punctul la “Stramtura” si respectiv aria protejata Stramtura Coza, urmand in continuare poteca nemarcată. TIP: paleontologică şi de peisaj SCURTA DESCRIERE Paraul Coza a secţionat un complex de strate geologige cu o mare bogăţie paleontologică, relevate intr-un peisaj deosebit. Groapa cu Pini, rezervaţie naturală desemnată prin Legea nr. 5/2000 este aria protejată care conservă elemente de paleontologie şi de peisaj, situată pe un sector al versantului drept, in sectorul cursului superior al Pârâului Coza. Aria protejată este cantonată într-o concavitate a versantului stâng al pr. Coza, formată probabil în urma alunecării uscate a stratelor litologice. Spectaculoasă este apariţia la zi a structurilor geologice de mare frumuseţe peisagistică, prin jocul de culori galben - cenuşii - roşcate, legate genetic de stratele de Tisaru inferioare şi superioare, Burdigalian şi Badenian, prezentând numeroase şi variate urme de faună fosilă care, pâna în prezent nu se cunoaşte să fi fost cercetată. Starea actuală a ariei protejate În zonă nefiind desfăşurate activităţi antropice, nu se aduce atingere cadrului natural din acest punct de vedere dar, particularităţile geomorfologice ale versantului au favorizat declanşarea unei alunecări de teren care a afectat plantaţia de pin şi, arborii doborâţi pot deveni un focar de infestare cu insecte dăunătoare (ipidae) necesitând lucrări de igienă..


- 167 -

ARIA PROTEJATA Poiana Muntioru LOCALIZARE / CĂI DE ACCES: Aria protejata este situata pe Plaiul Muntiorului si a fost declarata ca arie protejată prin HG 2151/2005, fiind încadrata la categoria de management: rezervaţie naturală ( de interes botanic). Calea de acces cea mai directa este DJ 204 C Focsani -Vintileasca, DC 117 Vintileasca-Neculele si drumul forestier din satul Neculele, pe valea pârâului Stejicul, pâna in Poiana Muntioru . O alta varianta de acces este DN 2D Focsani-Valea-Sarii, DJ 205 A Valea Sarii-Nereju ; DC Nereju, sat Chiricari- Izvoarele Milcovului şi, in continuare, poteca pastorala prin fondul forestier, pâna in Poiana Muntioru. Ambele cai de acces conduc la Manastirea cu Hramul “Duminica Tuturor Sfintilor “. TIP floristica SCURTA DESCRIERE Relieful este slab ondulat, pe versantul superior şi Culmea Muntioru (1325 m), aparţinând sectorului sudic a Munţilor Vrancei, având o expozitie predominant sudica. Apartine cutei solz a flisului extern si este formata din gresii de Kliwa, marne, marno-argile de vârsta eocen-oligocena (vezi harta geologica ). Arie protejată de interes conservativ deosebit, Poiana Muntioru este sit Natura 2000 şi se suprapune peste o fâneaţă împădurită bogată în specii de orhidee. Vegetaţia ierboasă abundentă şi caracteristicile arboretului din vecinătate fac din acest sit un areal intens frecventat de specii de ungulate şi implicit de carnivore mari. Numeroasele specii de orhidee, precum şi densitatea ridicată a ungulatelor şi a carnivorelor mari, care tranzitează acest areal sau îl folosesc drept spaţiu principal de hrănire, constituie elemente cheie ale echilibrului ecosistemelor pe care le cuprinde.Vegetaţia forestieră inconjurătoare este reprezentată de etajul nemoral al pădurilor de amestec foioase şi răşinoase ( fag, molid şi brad ). Vegetaţia ierboasă este de fâneaţa de tip mezofil, de origine secundară, aparţinând circumscripţiei Carpaţilor de Curbură a Provinciei Central-Europene Est-Carpatice din Regiunea Euro- Siberiană. Conform anexei II la Legea nr. 462/2001, habitatul din Poiana Muntioru este prioritar, de pajişte bogată in specii de Nardus ( N. stricta ) şi in care se găsesc numeroase specii prioritare şi de interes comunitar, dintre care cităm, conform “Listei Roşii a Plantelor Superioare din România” : endemice: Dianthus kitaibelii ssp. spiculifolius Schur.; vulnerabile si rare: Nigritella rubra ( Wettst.) K. Richter ; rare:Dianthus superbus L. Orchis morio L.Trollius europaeus L. Menţionăm, in mod deosebit, abundenţa speciilor menţionate şi, in special, a Bulbucilor de munte ( Trollius europaeus ) care, in alte zone din Munţii Vrancei se află in exemplare izolate.


- 168 -

In cea mai mare parte are limite naturale, reprezentate de liziera fondului forestier. Limita de nord se desfăşoară intr-un prim sector in lungul imprejmuirii Schitului cu hramul “Schimbarea la Faţă “ pe liziera pădurii până in Vf. Muntioru (1325m). Limita de vest Porneşte din Vf. Muntioru, pe liziera pădurii pe un traseu sinuos şi se continuă pe marginea pădurii pe drumul pastoral care traversează poiana. Limita de est se suprapune lizierei pădurii până la imprejmuirea Schitului, incheind astfel perimetrul.

ARIA PROTEJATA Pădurea Merişor Cotul Zatuanului LOCALIZARE/CĂI DE ACCES: Arealul este dominat de o vegetaţie caracteristică pădurilor de şleau puternic influenţată de existenţa unor braţe secundare desprinse din râul Siret şi Putna, dar care sunt alimentate in proporţie de peste 50% din pânză freatică. Temperatura medie anuală a apei din aceste braţe este mult mai ridicată decât cea inregistrată pe râul Siret. Prin Hotărârea de Guvern Nr. 1143 din 18 septembrie 2007,in baza avizului Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii nr 819/CJ/8.08.2005 a fost desemnată Rezervaţia Naturală Pădurea Merişor Cotul Zatuanului. SCURTA DESCRIERE :Arealul reprezintă un sector de interferenţă intre două unităţi de relief distincte, dar strans legate din punct de vedere al evoluţiei: Sectorul inferior al Culoarului Siretului şi Interfluviul Putna – Siret Situat la est, Sectorul inferior al Culoarului Siretului, cuprinde albia minoră, ocupată de cursul principal al Siretului, şi bratele secundare, gârlele, meandrate din albia majoră. Altitudinea absolută a reliefului, dominat de suprafeţe cvasiorizontale scade uşor către sud şi est, situându- se în jurul valorii medii de 39 de metri. Din cadrul interfluviului Putna – Siret, se remarcă arealul cuprins la est de localitatea Răduleşti şi nord-vest de Bilieşti, unde, din vechea albie au rămas meandre părăsite (belciuge), sectoare inmlăştinite şi bălţi, toate cu forma semicirculară, unele transformate prin intervenţie antropică in iazuri pentru piscicultură. Astfel, se diferenţiază două subunităţi distincte impuse de altitudine: regiunile joase, provenite din sectoare ale vechii albii minore şi regiunile inalte astăzi exploatate ca terenuri agricole.


- 169 -

Altitudinea maximă este in nord-vest şi măsoară 38,1 m in timp ce in extremitatea sud-vestică ajunge la 35,4 m. Diferenţele intre cele două trepte - regiunile joase şi cele inalte- sunt de maxim 1,7m. Exceptând malurile cursurilor de apă, pantele sunt in jurul valorii de 5º. Relieful minor include deasemeni crovuri, unele ocupate de vegetaţie de luncă şi estompate in peisaj, popine şi martori ale paleoalbiilor, microdepresiuni de albie, maluri de albie. Rezervaţia naturală Pădurea Merişor - Cotul Zătuanului cuprinde parcelele şi subparcelele silvice 13B-H, 14A-H, 15A-D, 16A-D, 17A-B, 18A-C, 19, 20A-P, 21A-F, 22A-B, 22N, 23A-H, 24A-D, 25N, 25A-G, 26A-G, 27N, 27A-P, 28A-I, 29A-B, 30A-J, 31, 32A-B, 33A-B, 34A-N, 35A-B, 36A-H. Parcelele şi subparcelele silvice sunt preluate din amenajamentul silvic al UP IX Bilieşti a OS Focşani întocmit în anul 2001. Descrierea limitelor Avifauna este formată din cca. 141 specii de păsării, fiind o avifaună tipică pentru pădurile de luncă, cu diversitate mare de specii. Din punct de vedere sistematic, aceste specii fac parte din 16 ordine şi 43 de familii. Prezintă de asemenea importanţă speciile de pasaj, care deşi nu sunt însemnate sub aspect numeric (22 specii) sunt deosebite prin statul de conservare pe care îl au. Dintre acestea, se remarcă: Ciconia ciconia, Ciconia nigra, Anser albifrons, Anas acuta, Aquila pomarina, Circus cyaneus, Falco peregrinus, Crex crex, Vanellus vanellus, Gallinago gallinago, Scolopax rusticola, Numenius arquata, Tringa ochropus, Philomachus pugnax şi Larus minutus. Majoritatea acestor specii migrează în lungul Văii Siretului şi folosesc zona „Cotul Zatonului” ca loc de odihnă în timpul migraţiei. Suprafaţa ariei protejate se suprapune SCI Pădurea Merişor Cotul Zatuanului şi este inclus SPA Lunca Siretului Inferior.


Starea de conservare a ariei protejate este in ansamblu favorabilă şi corespunzătoare scopului pentru care aceasta a fost desemnată. Activităţile antropice desfăşurate in vecinătatea ariei protejate (exploatări de masă lemnoasă, exploatări de agregate minerale şi exploatarea agricolă a terenurilor) au fost avizate de către Agenţia de Protecţie a Mediului in măsura in care individual sau cumulat, nu au creat susceptibilitatea de a avea impact asupra elementelor mediului natural din aria protejată.

PARCUL NATURAL Putna Vrancea


- 170 -

Desemnat prin HG 2151/2004, PARCUL NATURAL Putna Vrancea, se suprapune sectorului central-nord-vestic al Munţilor Vrancei. Acest spaţiu se inscrie grupei externe a Carpaţilor de Curbură, acoperind in totalitate bazinul hidrografic montan al râului Putna, la care se adauga spre sud –vest masivele Mordanu si Goru. Parcul Natural Putna-Vrancea se suprapune spatial in cea mai mare parte bazinului hidrografic montan al Putnei. Parcul Natural Putna-Vrancea, ca parte a Munţilor Vrancei, reprezintă din punct de vedere geologic rezultatul orogenezei alpine, cu relevarea in peisajul actual a intensităţilor diferite in spaţiu şi timp de manifestări ale ei. Lista floristică, alcătuită pe baza datelor publicate, cuprinde 636 de specii fanerogame. Această listă, evident incompletă, oferă totuşi o privire de ansamblu asupra spectrului bioogeografic, în care domină clar elementele eurasiatice, circumpolare şi alpine. Din punct de vedere conservativ amintim speciile aflate pe lista roşie a plantelor vasculare: papucul doamnei (Cypipedrium calceolus), jneapănul (Pinus mugo), arborele de tisă (Taxus baccata), bulbucii de munte (Trollius europaeus), floarea de colţ (Leontopodium alpinum) precum şi existenţa a numeroase specii endemice. Cu o suprafaţă totală de 38 204 ha (41,32% din suprafaţa Munţilor Vrancei), Parcul Natural Putna Vrancea constituie elementul cheie pentru protecţia si conservarea populaţiei viabile de urs, lup şi râs din cadrul Reţelei ecologice locale de protecţie a carnivorelor mari din judeţul Vrancea. Constituit in baza studiului de fundamentare ştiintifică întocmit in cadrul Proiectului LIFE02NAT/RO/8576 “Conservarea in situ a carnivorelor mari din judeţul Vrancea”, Parcul Natural Putna-Vrancea adăposteşte pe lângă cele 14 tipuri de habitate de interes comunitar circumscrise parcului, populaţii reprezentative de carnivore mari din speciile Ursus arctos, Canis lupus şi Lynx lynx, prioritare pentru desemnarea de arii de protecţie conform Directivei Habitate 92/43/CEE. In cadrul Reţelei ecologice locale de protecţie a carnivorelor mari din judeţul Vrancea, Parcul Natural Putna-Vrancea este desemnat Zona de protecţie cu rolul de reducere a barierelor antropice. In acest sens, statutul de sit Natura 2000 ii atribuie rolul de reducere a impactului negativ indus asupra populaţiilor de carnivore mari din vestul judeţului Vrancea, determinat de constituirea unor bariere antropice (refacerea drumurilor nationale 2D si 2L, dezvoltarea infrastructurii turistice şi a localităţilor Coza, Tulnici, Lepşa, Greşu) Aproape 80% din suprafaţa ocupată de parc revine habitatelor forestiere, fiind incluse aici şi o serie de arii protejate şi zone de conservare specială ce ocupă 19,23% din suprafaţa parcului CAI DE ACCES :Cea mai importantă cale de acces in Parcul Natural Putna-Vrancea, este drumul naţional DN2d, care reprezinta legatura transcarpatica intre Focsani şi Târgu Secuiesc, traversand localitatile Tulnici, Lepşa şi Greşu. Drumurile forestiere desprinse din drumurile care insoţesc văile Râurilor Năruja (Focşani Herăstrău DJ 205D) şi Zăbala (Focşani - Nereju DJ 205A), reprezintă alternative de acces in Parc. Deasemenea, accesul auto in Parcul Natural Putna-Vrancea este posibil dinspre Tg. Secuiesc şi Comandau şi in continuare pe drumurile forestiere de pe versanţii apuseni ai masivelor Goru şi Lăcăuţi. La nivelul judeţului, au fost desemnate prin Ord. Nr.1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România, 12 SCI. Prin Hotărârea nr. 1284 din 24 octombrie 2007 privind declararea ariilor de protecţie specială avifaunistică ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România, au fost desemnate pe teritoriul judetului Vrancea, 3 SPA. In raport cu suprafaţa judetului (4863 kmp.) SCI totalizeaza 51 248 ha. iar SPA 3160,2 ha. Sunt necesare o serie de precizări:


- 171 -

suprafeţele Parcul Natural Putna-Vrancea, ROSCI0208 Putna-Vrancea şi ROSPA0088 Munţii Vrancei,in cea mai mare măsură coincid, obligând ca managementul arealulul să fie conceput şi aplicat unitar.


Starea de conservare a ariei protejate este in ansamblu favorabilă şi corespunzătoare scopului pentru care aceasta a fost desemnată. Activităţile antropice desfăşurate in interiorul sau in vecinătatea ariei protejate (exploatări de masă lemnoasă, construcţii civile sau industriale) au fost avizate de catre Agenţia de Protecţie a Mediului, in măsura in care, individual sau cumulat, nu au creat susceptibilitatea de a avea impact asupra elementelor mediului natural din aria protejată.

Zona a fost declarată arie de protecţie specială avifaunistică, prin H.G. 1284 din 31.10.2007, ca urmare a identificării unui număr de 21 specii de păsări cuprinse în anexa I a Directivei Consiliului European 79/409/CE - Directiva Păsări. Lunca Şiretului Inferior ROSPA 0071 are o suprafaţă de 38.496 ha. Aceasta este situată in două regiuni biogeografice: continentală şi stepică. Habitatele care se regăsesc in sit sunt cele corespunzatoare codurilor 331, 411, 412, 511 şi 512.

Căi de acces: În zonă, accesul este posibil, în apropiere de valea Siretului pe E85, între Bacău - Focşani, intrând spre localităţile Lespezi, Burcioaia, Domneşti, Pufeşti, Ciorani, Pădureni, Doaga, Ciuşlea, Suraia, Vulturu. Spre zona inferioară a cursului Siretului se poate ajunge de pe DN 25 Tecuci-Galaţi. Lunca Siretului Inferior se suprapune partial teritoriului administrativ al judeţelor Galaţi, Brăila şi Vrancea.

Biotopuri principale

Terenuri arabile neirigate (34,2%) Păşuni (7,6%) Păduri de foioase (21,3%) Zone cu vegetaţie ierboasă naturală (3,9%) Zone de tranziţie păduri - tufărişuri (7,7%) Mlaştini (4,7%) Cursuri de apă (12,1%) Ape stătătoare (3,5%)

Speciile pentru care a fost desemnat situl sunt: Alcedo atthis, Ardea purpurea, Ardeola ralloides, Aythya nyroca, Chlidonias hybridus, Ciconia ciconia, Circus aeruginosus,Cygnus cygnus, Egretta alba, Egretta garzetta, Gelochelidon nilotica,

Aria de Protecţie Specială Avifaunistică - ROSPA0071 Lunca Siretului Inferior


- 172 -

Glareola pratincola, Ixobrychus minutus, Lanius collurio, Lanius minor, Larus minutus, Nycticorax nycticorax, Pelecanus onocrotalus, Platalea leucorodia, Recurvirostra avosetta si Sterna hirundo. Este o zonă de subsidenţă cu altitudini reduse (aprox.5m). Flora de luncă joasă inundabilă este intens reprezentată de asociaţii vegetale specifice din genurile Pragmites, Typha, Nimphoides, Scirpus. Este o zonă aflată în calea migraţiei numeroaselor specii de păsări acvatice: Ardeola ralloides, Egretta garzetta, Egreta alba, Ardea purpurea,Plegadis falcinellus, Platalea leucorodi, Cygnus olor, Anser anser, Anas querquedula, Anas clypeata, Aytya ferina, Aytya nyroca, Gallinula chloropus, Fulica atra, Himantopus himantopus, Recurvirostra avosetta, Vanellus vanellus, Limosa limosa, Tringa totanus, Tringa ochropus,Larus ridibundus, Sterna hirundo, Chlidonias hybridus, Riparia riparia, Hirundo rustica, Acrocephalus sp. Starea actuală a ariei protejate Starea de conservare a ariei protejate este in ansamblu favorabilă şi corespunzătoare scopului pentru care aceasta a fost desemnată. Activităţile antropice desfăşurate in interiorul şi in vecinătatea ariei protejate (exploatări de masă lemnoasă, exploatări de agregate minerale şi exploatarea agricolă a terenurilor) au fost avizate de catre Agenţia de Protectie a Mediului in masura in care individual sau cumulat, nu au creat susceptibilitatea de a avea impact asupra elementelor mediului natural din aria protejată.

Situl ROSPA0075 Măgura Odobeşti a fost infiinţat ca Arie de protecţie specială avifaunistică prin Hotărârea Guvernului României nr. 1284/2007 privind declararea ariilor de protecţie specială avifaunistică ca parte integrantă a Reţelei Ecologice Natura 2000, argumentul principal fiind identificarea unui număr de 21 specii de păsări cuprinse în anexa I a Directivei Consiliului European 79/409/CE - Directiva Păsări. Suprapusă in totalitate peste regiunea biogeografică continentală, această arie protejată ocupă o suprafaţă de 12 753 ha şi ete situată intre altitudinea minimă de 161m şi altitudinea maximă de 996 m. Conform Formularului Standard Natura 2000, situl a fost propus pentru existenţa in acest areal a unor păduri intinse de foioase care au suferit un impact antropic redus. Se menţionează tot in acest document că in acest areal sunt intâlnite efective importante ale populaţiilor de ciocănitoare de stejar, ghionoaie sura, huhurez mare, viespar şi chiar acvila mică. In publicaţia

Aria de Protecţie Specială Avifaunistică - ROSPA0071 Magura Odobeşti


- 173 -

BirdLife Conservations, Seria 4 - „ Important bird areas in Europe”, Dealul Măgura Odobeşti este evaluat ca un areal important pentru Ciconia nigra, pentru Crex crex (clocitoare) şi Aquila pomarina(doar in pasaj) Masivul Măgura Odobeşti este cel mai inalt deal subcarpatic din toata Moldova, fiind situat in sud-vestul ei, in porţiunea cea mai sud-estică a curburii Carpaţilor Orientali, mărginită la nord de Valea Putnei şi la sud de Valea Milcovului. In cea mai mare parte, masivul este impădurit cu foioase şi subarborete, având poieni cu floră bogată, iar pădurile sunt mărginite cu boschete sau cu tufe de mărăcinişuri crescute pe locuri necultivate de pe colnicurile ce se continuă printre vii, livezi şi terenurile cultivate din văile mărginaşe ale masivului. Din datele expuse in bibliografie (Ion I. Cătuneanu, Mihai Mihalciuc, 1987), rezultă că:

1. Din punct de vedere al originii geografice, predomină speciile europene (83 sp.

reprezintă 58,4%) urmate de cele transpalearctice (34 sp. reprezentând 23,77%), 8 specii siberiene (5,59%), 8 specii mediteraniene (5,59%), 7 mongoloide (4,89%) şi asiatice 3 specii (2%).

2. Din punct de vedere fenologic 77 sunt migratoare (53,8%) – 13 specii oaspeţi de iarnă (9,09%), 28 specii oaspeţi de vară (19,58%), 61 sunt sedentare (42,65%), iar 5 (3,09%) specii de tranzit.

3. Predomină speciile consumatoare de hrană animală (98) faţă de cele consumatoare de hrană vegetală (19).

4. Se constată, de la an la an, o scădere numerică a populaţiilor de păsări, in special a răpitoarelor diurne şi nocturne, unele specii (Aquila chrysaetos, Aquila heliaca, Cyps fulvus) dispărând in ultimii ani din zonă iar altele (genurile Asio si Strix) fiind la punctul critic al existenţei.

5. Existenţa pe Milcov şi in special in preajma localităţii Vulcăneasa a unui punct „haltă” pentru unele specii de păsări acvatice migratoare (Crex crex, Rallus aquaticus, Fulica atra, Ardeolla raloides) care găsesc aici condiţii bune de hrănire.

6. Răspândirea pe verticală a speciilor aviene e determinată nu de factorii altitudionali fizico-climatici, ci de cei ecologo-biotici.

7. Valea Milcovului şi Valea Putnei, constituie adevărate „culoare de pătrundere” a unor „specii de joasa altitudine” (Streptopelia tutur, Streptopelia decaocto, Serinus serinus, Parus lugubris, Dendracopos syriacus, Sylvia nisoria, Sylvia borin).

Conform Formularului Standard Natura 2000, publicat in MO al Romaniei, nr. 739 bis/31.10.2007 pentru acest areal au fost menţionate următoarele specii:


- 174 -

Starea actuală a ariei protejate Starea de conservare a ariei protejate este in ansamblu favorabilă şi corespunzătoare scopului pentru care această a fost desemnată. Activităţile antropice desfăşurate in interiorul şi in vecinătatea ariei protejate (exploatări de masă lemnoasă, exploatări de agregate minerale şi exploatarea agricolă a terenurilor) au fost avizate de către Agenţia de Protecţie a Mediului in măsura in care individual sau cumulat, nu au creat susceptibilitatea de a avea impact asupra elementelor mediului natural din aria protejată.

La sfârşitul anului 2011 au fost propuse noi situri Natura 2000. Prin Hotărârea Guvernului nr. 971 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1284/2007 privind declararea ariilor de protecţie specială avifaunistică ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 in România, publicat in 11 octombrie 2011, precum şi Ordinul ministrului mediului şi pădurilor nr. 2387 pentru modificarea Ordinului ministrului mediului şi dezvoltării durabile nr. 1964/2007 privind instituirea regimului regimului de arie naturală protejată in siturile de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 in România, publicat in 19 decembrie 2011 in judeţul Vrancea au fost desemnate noi situri, iar limitele unora dintre cele desemnate anterior au fost modificate.

Siturile desemnate in prin actele normative sus amintite sunt ► SCI ROSCI0162 Lunca Siretului Inferior, Suprafaţa: 579.3 Ha /Rugineşti; Adjud;

Homocea; Pufeşti; Marasesti; Garoafa; Vânători; Suraia; Bilieşti; Vulturu; Năneşti; Măicăneşti ► SCI RO6219879 Pădurea Buciumeni – Homocea /Homocea; Şerbăneşti; Tănăsoaia ► SCI RO3542236 Râul Putna /Tulnici; Bârseşti; Vrâncioaia; Valea Sării, Vidra ► SCI Soveja ROSCI0291/Soveja; ► SPA RO1866821 Subcarpaţii Vrancei /Poiana Cristei; Cârligele; Coteşti; Gura Caliţei;

Urecheşti; Bordesti; Dumitreşti; Tâmboeşti; Slobozia Bradului; Chiojdeni.

5.3.4.Managementul ariilor protejate Având în vedere prevederile ORDIN nr. 1.948/2010 privind aprobarea Metodologiei de atribuire a administrării ariilor naturale protejate care necesită constituirea de structuri de


- 175 -

administrare şi a Metodologiei de atribuire a custodiei ariilor naturale protejate care nu necesită constituirea de structuri de administrare: “(2) Până la atribuirea în custodie, responsabilitatea managementului ariilor naturale protejate revine autorităţii responsabile, prin structurile prevăzute la alin. (4). (4) Competenţele prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt duse la îndeplinire, după cum urmează: a) agenţiile judeţene pentru protecţia mediului pentru ariile naturale protejate care nu depăşesc limitele teritoriale de competenţă ale acestora; c) Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului pentru ariile naturale protejate ale căror limite se desfăşoară pe teritoriul a două sau mai multor judeţe. Măsuri prioritare în domeniu: - preluare în custodie/administrare a ariilor protejate fără custode/administrator; - înfiinţarea de administraţii proprii pentru cele care necesită administraţie proprie; - elaborarea planurilor de management pentru toate ariile protejate; - evidenţierea ariilor naturale protejate în planurile de amenajare a teritoriului şi urbanism, în planurile cadastrale şi în cărţile funciare, de către autorităţile în domeniu, în conformitate cu prevederile legale specifice (OUG 57/2007 – Art. 15) Tabel 5.3.4.1.Managementul ariilor naturale protejate

Denumire arie naturală

protejată

Suprafaţă (ha) Nume administrator/custode

Padurea Lepsa-Zboina 210,7 Administratia Parcului Natural Putna Vrancea

Tisita 2726,3 Administratia Parcului Natural Putna Vrancea

Cascada Putnei 10.0 Administratia Parcului Natural Putna Vrancea

Groapa cu Pini 11.0 Administratia Parcului Natural Putna Vrancea

Strâmtura Coza 15.0 Administratia Parcului Natural Putna Vrancea

Râpa Rosie 49.6 Administratia Parcului Natural Putna Vrancea

Cascada Misina 221 Asociatia Obstilor Vrancene, Filiala Ocolul Silvic Naruja

Putna-Vrancea 38 204 Administratia Parcului Natural Putna Vrancea

Pârâul Bozu 5.0 Ong " Una E Natura"

Algheanu 10.0 Fara Custode

Lacul Negru 88,1 Asociatia Obstilor Vrancene, Filiala Ocolul Silvic Naruja

Padurea Verdele 273 Fara Custode

Muntele Goru 388,1 Administratia Parcului Natural Putna Vrancea

Caldarile Zabalei 378 Asociatia Obstilor Vrancene, Filiala Ocolul Silvic Naruja

Padurea Cenaru 365,8 APM Vrancea - Din 04.2011

Focul Viu de la

Andreiasu

12.0 Primaria Andreiasu de Jos

Reghiu-Scruntaru 95,7 APM Vrancea


- 176 -

Padurea Dalhauti 188,2 Fara Custode

Lunca Siretului 388,4 Asociatia Pentru Conservarea Diversitatii Biologice

Poiana Muntioru 20 Asociatia Pentru Conservarea Diversitatii Biologice

Merişor-Cotul

Zatuanului

468,6 Asociatia Pentru Conservarea Diversitatii Biologice

Şindriliţa 857 Asociatia Obstilor Vrancene, Filiala Ocolul Silvic Naruja

Lunca Siretului Inferior 36492,2 Asociatia Pentru Conservarea Diversitatii Biologice

Soveja 4566 Fara Custode

Pădurea Buciumeni -

Homocea

4993 Fara Custode

Râul Putna 655 Fara Custode

Cascada Misina 218,7 Asociatia Obstilor Vrancene, Filiala Ocolul Silvic Naruja

Lacul Negru 101 Asociatia Obstilor Vrancene, Filiala Ocolul Silvic Naruja

Măgura Odobesti 13164 Icas Bucuresti – Ocolul Silvic Experimental Vidra

Subcarpaţii Vrancei 35823 Fara Custode

Muntioru-Ursoaia 159 Fara Custode

5.4.Mediul marin şi costier Nu este cazul pentru judeţul Vrancea. 5.5.Poluări accidentale asupra mediului marin şi costier Nu este cazul pentru judeţul Vrancea. 5.6.Tendinţe Având în vedere prevederile Ord. nr. 2387/2011 pentru modificarea Ord. nr. 1964/2007 privind declararea siturilor de importanţă comunitară ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România şi a H.G. nr. 971/2011 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 1284/2007 privind declararea ariilor de protecţie specială avifaunistică ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România, suprafaţa reţelei judeţene de arii protejate de interes european (Natura 2000) s-a mărit – fie prin extinderea siturilor existente, fie prin propunere de noi situri. Mărirea suprafeţei ariilor protejate a fost însoţită de conflictul asupra accesului, folosirii şi controlului acestor zone. Recesiunea economică a condus uneori la forme acutizate ale acestor aspecte. Managementului ariilor protejate trebuie planificat în relaţie cu celelalte zone mai degrabă decât tratate separat. Din punct de vedere al biodiversităţii, judeţul Vrancea se caracterizează printr-o biodiversitate bogată, cu specii de floră spontană şi faună sălbatică în mare majoritate conservate corespunzător în ecosistemele terestre şi acvatice. În cadrul activităţilor de recoltare/capturare specii de floră şi/sau faună sălbatică autorizate, nu s-au depăşit cotele aprobate.


- 177 -

În anul 2013 nu s-au cultivat plante superioare modificate genetic.


- 170 -


- 171 -


- 172 -

SSCCII SSoovveejjaa RROOSSCCII00229911

SSoovveejjaa


- 173 -

SSCCII RROO33554422223366 RRââuull

PPuuttnnaa


- 174 -

SSCCII RROO66221199887799 PPaadduurreeaa

BBuucciiuummeennii –– HHoommoocceeaa


- 175 -

SSPPAA RROO11886666882211

SSuubbccaarrppaaţţiiii VVrraanncceeii


- 176 -

SSCCII RROOSSCCII00116622 LLuunnccaa

SSiirreettuulluuii IInnffeerriioorr

Date post:	02-Sep-2019
Category:	Documents
Upload:	others
View:	18 times
Download:	0 times

RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN JUDEŢUL …apmvn-old.anpm.ro/upload/137185_Capitolul 5...

Documents