ceață
ceațăclădiri care fugbreaking news
zeul cere zilnic ofrandeîn stație un alpinist a ratat startul
spre nepalorașprivire spartăcopil pus la colțcovrig mâncat pe jumătateorașcap de statuie sfărâmat mandală
ceață
hai gândește-te
hai gândește-te de câte orinu ți s-a urat pe azio zi bunăși de câte ori nu ai stat pentru astacu mâna întinsădar ignoriîn continuarezâmbetul copiluluice trăiește pe stradă
drugstore
un câmp de sunătoarezâmbește larg sub soareîn vitrina farmacieicurge verde fluorescentultima reducere la chimicale
iar mielina mea purta muselină albastră
și dacă n-am inteligența artificialăcu sistem de operare tip androidcare procesează nșpe mii de nume într-o nanomiime de secundă,
dacă nici acum nu rețin fețelepersoanelor cu care fac cunoștință pentru prima datăsau nu-mi plac formalitățile de genul ce bine-mi pare să te cunosc,ce mare ai crescut,ce drăguță te-ai făcut, mai ierierai mică și proastă, dar chiar dacă ai crescuteu te-am făcut, și la șaizeci de anitot copil vei fi, tot vei zice mulțumesc mamy și taty
dacă și acum totu’ mi se pare o mare varzădar am grijă să mănânc zilnic nuci decojite de la supermarketca să-mi protejez creieru sau ce-a mai rămas din atotcuprinzătoarea lui capacitatede memorare și fabulație pe care o aveam în copilărie,
deci, dakă înkă înkăpățânatămintea mea se-veșmântează-n continuareîn falduri de mielină albastră,dar nu toate-cele-de-mai-sus,
asta mă face-n prezentmai puțino conștiință?
groapa marianelor
groapa se cască în susvulcan ce a uitat modul de a erupe
groapă în care s-au cufundat toți canoniciidoar cameron la propriu
altfel joyce și haneke faulkner și von trier
groapa nu e o încercare metaforicăde a-ți inciza fricileea a perforat deja destinul multoramarianele nu-s niște eroine de tragedie greacă
ASTRA / 1-2, 2016http://www.revista-astra.ro/literatura/
Debut
65
RALUCA ANA PRAHOVEANU
deși în fiecare îndrăgostită se joacă aceeași piesăîn fiecare marie e îngropată câte o magdalenă
în biserică sf. anton te privește cu îngăduință
vrei să sari groapa în care ești în care te complaci
și când te gândești că tații și mamele noastre vor ajunge în aceleașigropi în care sunt tații și mamele lordupă ce o viață au tot vrut să le sarăaceleași în carene va aranja și pe noi ca pe un platouacelași neobosit regizor
obelisc
obelisc ridicat în tăcerea albastrăzgomotele străzii neadâncesc neliniștile matinaleziua devine un idol cu cap de buddhace se înfruptă din talia îngroșată afemeilorseara ne lăsăm pantofii la intraresă nu ne murdărim cu ei rugileiertăm greșiților noștridar nu ne putem ierta pe noi înșineneliniștea noastră creștegreșim iar și iarpână ce ninge cu soare peste aluviunipână când să ne mai molfăim
neputințele până cândobelisc tăiat în două cuvântspulberat
seva zilelor
seva zilelor e de mult secătuităde când oazele s-au hotărât
să devină deșertși doar cămilele să ne mai astâmpere seteaadevărații cărăuși suntem noiîn fiecare din noi cândne așezăm tristețilepe corturile prăfuite ale nopțilorși ne văităm soareluide cinci ori pe zi
dumnezemo
stă neclintit pe un tron simplu de lemndupă ce și-a crestat cu setepe antebrațMAKE LOVE NOT WARși fiecare cuvânt de-al nostru lăsat nerostitfiecare emoție reprimatăsau fiecare întindere a mâinii în gol către cinevaîi sporesc singurătatea înmiitsingurătatecare presupune atâtacuraj
film: dramă
uneori duminicadomnul se mută pe un fotoliu mai confortabilși se uită la noi în josca la un televizor full hdși comentează îmbufnat când vede căa rămas fără floricele și colaatunci se ridică și se plimbă neliniștit prin camerăca și cum ne-ar lua la toțimăsurile pentru ultima casăși el suferă de ADHD și nu se tratează
din când în când ne privește în lumina zileiaurele portocaliiși ne-aruncă în aer așteptărileși râde când vede cu ce tristețe primim glumele lui
cât de tare trebuie să fi greșit cândvaîn fața luide ne-a surghiunit aici ne vom reîntâlni cândvom fi rostit toate cuvinteleiară ele nu vor mai avea puterea să ne vindecedoar pentru că le-am zis
samael
oamenii-s cu adevărat vii doar când acționează spontanm. houellebecq
oameni de cretăoameni cu fețele pudratestau în fiecare zi în vitrina pe lângă care trecem în drum spre serviciuși mai întoarcem din când în când fața spre ei
ASTRA / 1-2, 2016http://www.revista-astra.ro/literatura/
66
Debut
un detaliu fizionomic o dâră de salivă
ne mai rețin atenția
nu suntem vii decât atunci cândrostim toate cuvintele
comitem toate greșelilene exfoliem toate vinile
urlăm în mulțime toate acuzeleși ne spălăm da în public
și așa unul inertși așa autoimunizat
vino să te cuprind porumbițosă-ți frâng oscioarelealături de noi au să-ți meargă toți fulgiio să te închidem în colivii aurite până o să ne mănânci din palmăși o să repeți ca un papagaltoate ordinele noastre
și atunci noe o să uite că i-ai adusprima ramură de măslin în ciocși o să te servească împănatăcu mirodenii orientale și sos tartar
brainshelling
moshe rug nemistuit nimb printre vreascuri duh sfântgabriel ține o flacărăfocul lăuntric
frica neînțelegereafocul care îngheață
ataraxiahimenul credinței
un zid între oamenivrăjitor ce se închină la chipul cioplitpacea care te războiește lăuntricrăzboiul dus în tăcere și oamenii care mor în eapoeții exilați în propria lor limbăfemeile care nasc îngerifemei văl negru care acoperăo rană încă deschisă tăiată cu lamacredința oamenilor este o burquaa nedreptăților lumiiadevărul nu trebuie căutat în afarăși ce dacă oamenii beau whiskey în biserică
fluid care arde intestinele ca rugul inchiziției din trecutchurch-puburile sunt locuri de purificaresemne
hierofanii dezamorsatesinguri măslinii de pe munte prin foșnetul lorîți aprind pe buze focul din inimă
sigur copiii care mor în atentateîși iau mai apoi cu grijă părinții de mânăși îi conduc spre cer zâmbind –printre firicelele lungi și adânci de carne viese înalță uneori o lumină etericăîn liniștea de după fiecare dispozitiv detonatcare nu ține de efectul pirotehnic
oameni cu privirea vânătăoameni cu chipul de sângeoameni cu sufletul albastrudumnezeu apare pe fiecare teren minatînvăluit într-o haină arsă de soare
ASTRA / 1-2, 2016http://www.revista-astra.ro/literatura/
67
Debut
Chip
3