RAHOVA – URANUS: UN „CARTIER DORMITOR”? · Rahova – Uranus: amplasarea geografică şi o...

RAHOVA – URANUS: UN „CARTIER DORMITOR”?

BOGDAN VOICU DANA CORNELIA NIŢULESCU

ahova–Uranus este o zonă a oraşului Bucureşti situată aproape de centru, însă, ca multe alte cartiere, lipsită aproape complet de orice viaţă culturală. Studiul de faţă se referă la reprezentările tinerilor din

zonă asupra cartierului lor. Folosind date calitative, arătăm că tinerii bucureşteni din Rahova văd în mizerie, aglomeraţie, trafic principalele probleme ale oraşului şi ale zonei în care trăiesc. Investigarea reprezentărilor şi comportamentelor de consum cultural ale tinerilor din cartierul bucureştean Rahova–Uranus relevă caracteristica zonei de a fi, în principal, un „cartier-dormitor”. Oamenii par a veni aici doar ca să locuiască, fiind preocupaţi mai ales în a dormi, a mânca, şi a-şi îndeplini nevoile fiziologice.

Materialul de faţă utilizează rezultatele unei cercetări despre modul în care tinerii din zona Rahova – Uranus îşi satisfac nevoia de cultură. Cercetarea, iniţiată şi finanţată de British Council, parte a unui proiect mai larg gestionat de Centrul Internaţional pentru Artă Contemporană1, a fost realizată în octombrie 2006, implicând interviuri semistructurate, cu 26 de tineri între 17 şi 35 de ani.

În articolul de faţă ne propunem să contribuim la o mai bună cunoaştere a locuitorilor tineri din zona Rahova – Uranus, identificând nevoile lor de natură culturală, precum şi comportamentele de consum cultural. Ne propunem o descriere, o prezentare de tip documentar a realităţilor observate, explicaţiei şi interpretării fiindu-le alocat un spaţiu mai restrâns.

Studiul are în centrul său culturalul nevoia de frumos, cu alte cuvinte acea versiune a culturii în sensul dat de ştiinţele umane2. Suntem interesaţi în ce măsură

1 Mulţumim British Council şi CIAC pentru acceptul de a publica acest material, care utilizează în

bună măsură textul raportului de cercetare realizat. Mulţumim, de asemenea, Codruţei Cruceanu şi Cristinei Mihăilă (British Council), Irinei Cios şi lui Ionuţ Cioană (CIAC) pentru comentariile la versiunile intermediare şi suportul acordat pe parcursul cercetării.

2 Termenul de cultură este vehiculat, în general, cu trei sensuri care, în bună măsură, se suprapun (Berger, Bennet M. 1995. An Essay on Culture: Symbolic Structure and Social Structure, Berkeley: University of California Press). Tradiţional, sensul culturii este cel utilizat în ştiinţele umane. În principal, filologia şi filosofia defineau prin cultură doar cele mai nobile idei şi manifestări ale oamenilor, în principal cele artistice sau, mai exact, de producere şi cunoaştere a frumosului. Herder este cel ce avea să observe că oricine are o cultură, deschizând calea către redefinirea culturii drept mod de a trăi şi de a gândi. Sociologia preia acest mod de a defini cultura, discutând, în general, despre norme, ca forme specifice ale valorilor sociale, ale mentalităţilor, ale modurilor de a gândi dezvoltate de societăţile sau comunităţile umane. Alături de această cultură non-materială, antropologia şi istoria adaugă practicile şi obiectele produse de comunităţile/societăţile umane, acestea constituind cultura materială. Cultura materială joacă rolul de simboluri în care se oglindesc ideile, valorile, normele ce constituie cultura non-materială.

CALITATEA VIEŢII, XVIII, nr. 3–4, 2007, p. 253–281

R

BOGDAN VOICU, DANA CORNELIA NIŢULESCU 2 254

viaţa tinerilor din zona Rahova – Uranus include şi teatrul, şi filmul, şi cartea, şi orice altă manifestare artistică. Vrem să vedem în ce măsură aceste nevoi sunt satisfăcute în spaţiul cartierului respectiv şi în ce măsură ar fi sustenabil să fie satisfăcute în zonă.

Tratăm, de asemenea, câteva elemente care ne permit o mai bună contextualizare şi înţelegere a atitudinii tinerilor din Rahova – Uranus faţă de manifestările cu caracter cultural (în sensul de artă, act de creaţie) şi faţă de împlinirea nevoilor de acest tip, în cartier. În mod firesc, acordăm atenţie şi altor activităţi de timp liber (viaţa socială, sportul, de exemplu), care permit înţelegerea pattern-urilor de organizare a timpului şi vieţii pe care le reproduc tinerii noştri subiecţi.

Structura articolului urmează obiectivele menţionate: începem prin a prezenta zona de referinţă şi contextul „obiectiv” al vieţii socioculturale din zonă, aşa cum apare el în reprezentările tinerilor din Rahova – Uranus asupra propriului lor cartier, a nevoilor şi problemelor sale, precum şi asupra potenţialelor direcţii de creştere a calităţii locuirii în zonă.

Descriem apoi, foarte pe scurt, contextul cultural în care „cultura ca atracţie către frumos” se manifestă. Ne preocupăm de locul problemelor culturale între reprezentările asupra priorităţilor zonei, de locul manifestărilor culturale în economia timpului liber al tinerilor din Rahova – Uranus, de modul în care tipul de identitate al cartierului catalizează sau blochează desfăşurarea de activităţi culturale. Descriem apoi frecvenţa practicării principalelor moduri de consum de cultură, dar şi a altor activităţi de timp liber. Ne ocupăm apoi, pe scurt, de orientările de valoare şi comportamentele în ce priveşte relaţionarea cu părinţii, de reprezentările asupra securităţii din cartier şi a calităţii umane a acestuia, toate trei cu impact imediat asupra preferinţelor de a exprima şi satisface nevoia de frumos în Rahova – Uranus. Sumarul concluziilor şi o discuţie despre moduri de a îmbunătăţi viaţa culturală a zonei încheie lucrarea.

Întreg materialul reprezintă, mai degrabă, un demers descriptiv. Prezentarea datelor este, uneori, însoţită de scurte reflecţii explicative, însă accentul cade pe caracterul documentar. Am preferat să lăsăm loc discursivităţii textului, plasând în note de subsol referinţele care jalonează cele câteva explicaţii propuse.

Articolul debutează cu o prezentare sumară a zonei, urmată de descrierea problemelor şi avantajelor acesteia, aşa cum apar ele în reprezentările tinerilor din Rahova – Uranus. Dedicăm, apoi, două capitole reprezentărilor asupra actorilor care ar trebui să rezolve problemele zonei, fie ele culturale sau de altă natură, respectiv potenţialului şi disponibilităţii de a contribui la revigorarea zonei prin propria activitate voluntară. Rezultatele sunt sistematizate în încheiere.

METODOLOGIE

Studiul se bazează pe 23 de interviuri, individuale şi de grup, realizate în perioada 18–26 septembrie 2006. 26 de tineri din zonă au fost intervievaţi de către

3 RAHOVA – URANUS 255

autorii acestui raport, sprijiniţi de un grup de studenţi de la Facultatea de Sociologie a Universităţii din Bucureşti (Vlad Achimescu, Petru Avram, Katrine Biscubschi, Vlad Cătuna, Laura Tufă), cărora le mulţumim pe această cale pentru contribuţia la buna desfăşurare a studiului.

Majoritatea subiecţilor sunt locuitori la bloc, în conformitate nu doar cu structura de locuire a zonei, ci şi cu tinerii disponibili pentru discuţie. Ne-am fi dorit să avem mai mulţi interlocutori din zona de case, însă impedimentul principal este dat de numărul relativ mic al tinerilor aflaţi în această situaţie.

Am direcţionat interviurile în special către zona absolvenţilor de studii superioare şi a studenţilor, date fiind două aspecte: 1. generaţiile actuale tind să acceseze învăţământul terţiar în proporţii mergând până către 50%; 2. acest tip de tineri este cel ce are potenţialul cel mai ridicat de a participa la acţiunea de dezvoltare culturală3.

Femeile şi bărbaţii sunt aproximativ egal reprezentaţi în grupul de subiecţi, însă nu am înregistrat diferenţe notabile între cele două grupuri, în ceea ce priveşte elementele studiate.

Să mai notăm şi faptul că acest studiu, prin natura sa calitativă, nu poate şi nu îşi propune să furnizeze rezultate cantitative. Am urmărit să explorăm în detaliu tematicile studiate, nu să oferim estimări numerice ale suportului pentru o idee sau alta sau a practicării unui comportament sau altuia. Ceea ce propunem este o analiză coerentă a tendinţelor majore din domeniile studiate, pentru populaţia reprezentată de cei 26 de subiecţi ai noştri.

ELEMENTE DE CONTEXT

Rahova – Uranus: amplasarea geografică şi o scurtă istorie

Calea Rahovei este una dintre arterele importante ale Bucureştiului, fiind cea care asigură legătura dintre centrul oraşului (mai exact, Piaţa Unirii şi Casa Poporului4) şi zona de Sud-Vest, ducând, prin Şoseaua Alexandria, până la ieşirea din Bucureşti către Alexandria.

Strada porneşte din spatele Casei Academiei Române, clădire-soră a Casei Poporului. Străbate, mai întâi, o fostă zonă industrial-comercială, ridicată la începutul secolului XX, incluzând fabrica de Bere Bragadiru (şi fostul Palat

3 Vezi Mălina Voicu, Bogdan Voicu – „Volunteering in România: a rara avis”, în Paul Dekker

şi Loek Halman (coordonatori) – The value of volunteering. Cross-cultural perspectives. Nonprofit and civil society studies, New York: Kluwer Academic Press/ Plenum Publishers, 2003: 143–160.

4 Actuala clădire a Parlamentului României. Folosim numele de Casa Poporului, deoarece acesta este cel utilizat de locuitorii zonei la care facem referire, şi de bucureşteni şi de români în general.


Bragadiru), precum şi fosta clădire a Bursei de Mărfuri. Toate aceste clădiri fac astăzi obiectul unor tentative de refacere şi revigorare urbană5. Alături de ele se află una dintre principalele pieţe de flori ale Bucureştiului (cunoscută drept Piaţa Coşbuc) şi unul dintre Economatele înfiinţate, cu pompă, de primarul sectorului 5, în mandatul 2000–2004.

Pe dreapta se află strada Uranus, cândva un cartier de case şi vii, astăzi mai degrabă o zonă care îşi aşteaptă dezvoltarea, cu terenuri virane şi cu câteva case răzleţe, în capătul dinspre Calea 13 Septembrie, lângă Casa Poporului aflându-se şi un bloc. Zona de case dintre Uranus şi Rahova prilejuieşte o coabitare pestriţă, între chiriaşi pauperi, aflaţi în case încă fost-naţionalizate, proprietari reîmproprietăriţi şi noi proprietari, ale căror clădiri lasă impresia prosperităţii.

După zona vechilor clădiri industrial-comerciale, Calea Rahova se continuă cu o porţiune, localizată între Piaţa Chirigiu şi Trafic Greu6, în care periferia zonei de case mărginite în partea opusă de Uranus se împleteşte aici cu un depozit de mărfuri (Chirigiu), câteva ateliere meşteşugăreşti, scăpate de demolările din anii ’60–’80, însă aflate acum într-o stare avansată de degradare, şi de câteva benzinării proaspăt construite. Pe stânga, tronează singurul „Circ al Foamei”7, încă neamenajat, aflat însă pe punctul de a se transforma (şi el) în Mall, prin demolare.

După Trafic Greu, pe dreapta, sunt întreprinderile „Electromagnetica” (ale cărei clădiri sunt populate acum de birouri) şi, mai în spate, „Vulcan”. În preajma lor sunt alte câteva străzi cu case, scăpate ca prin minune de demolări.

Pe stânga încep să apară blocurile, pe care le regăsim apoi pe ambele părţi ale drumului şi după intersecţia cu Strada Sebastian, respectiv Şoseaua Ferentari. Este o zonă compactă de blocuri, ca atâtea altele, construite, în principal, în anii ’60–’70. Ele sunt prezente până la capătul Căii Rahova, întrerupte doar de fosta clădire a Poştei Rahova (acum aparţine exclusiv Romtelecom), Liceul Bolintineanu, respectiv cele două Pieţe Rahova (cea veche, renovată, o hală clasică de legume şi zarzavaturi – pe stânga – şi cea nouă – asemănătoare unui bazar turcesc – pe dreapta).

5 Vezi http://ciac-icca.blogspot.com/2006/07/zona-uranus-rahova-scurt-istoric.html (accesat la

12 octombrie 2006). 6 Strada respectivă este denumită, în mod oficial, drept Strada Progresului. 7 În ultima decadă a regimului Ceauşescu, a început construcţia a şase clădiri imense, destinate

a fi viitoare cantine unde, după „făurirea comunismului”, toată populaţia oraşului urma să servească masa. Clădirile nu au fost finalizate, rămânând în paragină după schimbarea de regim din decembre 1989. Denumite popular „Circul Foamei”, ele au început pe rând să primească destinaţii comerciale, mai întâi ca pieţe şi adăpost pentru numeroase „boutique-uri” (Piaţa Delfin, Piaţa Floreasca), iar mai apoi ca Mall-uri (Vitan, Bulevardul Timişoara, Şoseaua Viilor).


Figura 1 Principalele repere ale zonei Rahova – Uranus

PPiiaaţţaa UUnniirriiii

PPPaaarrrcccuuulllCCCaaarrrooolll

CCCaaasssaaa PPPooopppooorrruuullluuuiii

PPiiaaţţaa RRaahhoovvaa

FFEERREENNTTAARRII

PPiiaaţţaa RReeggiinnaa MMaarriiaa

PPaarrccuull SSeebbaassttiiaann

CChhiirriiggiiuu

Istoria recentă oferă o dinamică interesantă, conducând la structura actuală a populaţiei şi servind ca fundal pentru modul în care aceasta îşi reprezintă problemele cartierului în care locuieşte. Începutul secolului XX marchează înglobarea zonei de până la Chirigiu în peisajul urban al Bucureştiului8. Industrializarea incipientă a adus cu sine un val de noi locuitori, proveniţi, în principal, din satele din apropiere, perpetuând un mod de viaţă semi-urban. Prezenţa unui penitenciar (pe strada Uranus), dar şi absenţa infrastructurii (canalizare, spre exemplu) i-a menţinut acest statut până spre anii ’50–’60. Un arsenal întreg de activităţi mai mult sau mai puţin legale înfloreşte în zonă, oferindu-i faima, încă existentă, de zonă rău famată. Au contribuit la aceasta statutul încă periferic în organizarea oraşului, vecinătatea Ferentarilor, dar şi faptul

8 Pentru o istorie detaliată şi bine documentată a zonei, ca şi a întregului Bucureşti, de altfel, vezi Adrian Majuru, Bucureştiul mahalalelor, Editura Compania, Bucureşti: 2003.


că, aşa cum notează Adrian Majuru, „în anii 1970 zona era şi sediul faimosului clan Barbugiu, prima formaţiune de crimă organizată recunoscută de autorităţi”.

Construirea Centrul Civic avea să schimbe din nou peisajul, nu atât în anii ’80, cât mai ales după căderea comunismului. Blocurile de pe Calea Rahova ajung să fie, practic, foarte aproape de centru şi de Casa Poporului. Tramvaiul 32 îi duce pe locuitorii cartierului imediat la Piaţa Unirii. Noile cartiere Panduri şi Sebastian, blocurile de pe 13 Septembrie atrag, în anii ’90, numeroşi locatari, apartamentele de aici ridicând substanţial preţul şi în Rahova. Caselor şi terenurilor din zona Uranus le creşte preţul, între 1998 şi 2006, de mai bine de 10 ori.

Cartierul continuă însă să sufere de conexiuni proaste cu alte zone ale oraşului, exceptând Piaţa Unirii. Absenţa metroului nu este suplinită decât în mică măsură de tramvai (modernizat şi rebotezat, după 2000, drept „metrou uşor”).

La dezvoltările recente se impune amintită şi inaugurarea, în anul 1999, a parcului Sebastian, practic singurul „plămân verde” al zonei. Se adaugă vopsirea faţadelor dinspre Calea Rahovei a blocurilor vecine cu principala arteră a cartierului. Acţiunea, desfăşurată exclusiv în campania electorală pentru alegerile locale din 2004, a schimbat aspectul cenuşiu tipic cartierelor bucureştene. Momentul în care s-a petrecut, dar şi faptul că nu a vizat şi restul faţadei, ci doar pe cea de la drum, a condus însă imediat la acuze de „politicianism” şi „demagogie”, asigurându-i statutul de acţiune controversată.

Reperele făuritoare de cultură (în sensul de artă) au lipsit mereu din zonă. Ca mai toate fostele mahalale ale Bucureştiului9, Rahova nu a fost niciodată un cartier al teatrelor, cinematografelor şi sălilor de spectacole, ci doar un loc unde oamenii locuiau.

Structura locuirii în Zona Rahova – Uranus Din punctul de vedere al tipului de locuinţe şi al modului în care este utilizat

terenul, în perimetrul studiat de noi întâlnim un punct de „ruptură” care separă zona de case, pe de o parte, şi cea de blocuri, pe de altă parte. Cele două părţi reflectă etape diferite de dezvoltare a oraşului, care în ultimele decenii ale secolului trecut a crescut mult prin construcţia de noi clădiri cu funcţie de locuire, în forma cartierelor de blocuri. Zona industrială veche din această parte a oraşului, situată mai aproape de centru, reprezintă o miză uriaşă pentru cei care gândesc planul de dezvoltare al sectorului şi cartierului în special. Terenurile şi clădirile dezafectate din acest perimetru pot acoperi o gamă mare de nevoi ale rezidenţilor locali: nevoi comerciale, culturale, de bussines, de agrement etc.

Locuinţele individuale dinspre partea veche a cartierului, privite din exterior, reprezintă un amestec de vechi şi nou, de paragină, conservare şi modernizare, de sărăcie şi bunăstare. În ceea ce priveşte proprietatea asupra acestor locuinţe, paleta este destul de cuprinzătoare, de la locuire ilegală la chiriaşi/proprietari vechi/noi.

9 „Mahalaua” este vechiul termen folosit pentru a desemna un cartier.


Oricum, putem spune că în acest spaţiu avem de-a face cu un proces incipient de gentrificare urbană10, având în vedere schimbul de populaţie care se produce, caracteristicile acestui nou val de proprietari şi aspectul arhitectural în schimbare.

O imagine grăitoare despre cultura locuirii în zonă este dată de coexistenţa caselor unde nu există bariere vizuale, nu există gard înalt, unde poţi vedea în voie curtea, cele câteva acareturi, sârma cu rufe la uscat, gunoiul depozitat şi a celor care îşi protejează intimitatea prin garduri de beton şi fier forjat mai înalte decât statura unui om, prin obloane masive la ferestre. Dacă în cazul primelor, uitându-te, poţi să admiri cu mare libertate oamenii şi viaţa lor, în cazul celorlalte nu ai acces decât la arhitectură şi la decoraţiuni.

În opinia celor care locuiesc în această parte a cartierului, principalul avantaj este dat de caracterul liniştit al zonei, care ia forma unei oaze în mijlocul oraşului agitat, aglomerat, zgomotos „să vezi, de exemplu, în weekend când nu e aşa nebunie cu maşini, cu chestii din astea e chiar mişto, dimineaţa, seara e linişte, (...) e atmosfera aia, cum e la ţară, adică mai iese lumea la poartă, mai la o vorbă, mai... aşa, e plăcut (...) cum am ieşit de colţul străzii, gata, am intrat în oraş. Dar cât stai acolo e o atmosferă aşa mai ..., nu ştiu, mai intimă cumva...” (secretară, 36 ani).

În zona de blocuri, densitatea construcţiilor este foarte mare, asemănarea lor, de asemenea, iar căile de comunicaţie, străzile sunt relativ înguste faţă de regimul de înălţime al clădirilor. Toată această dispunere şi structură creează, într-o oarecare măsură, un sentiment de apăsare, de sufocare atât asupra vizitatorului cât şi a omului care trăieşte acolo „(...) tot cartierul, practic, a fost construit pe vremea lu’ Ceauşescu, în anii ’80 sau cam aşa, după un model standard pe care l-a repetat de vreo 10 ori, 20 de ori, un model standard de vreo 10 blocuri, care formează un fel de pătrat. Pus unul lângă altul, grupuri de blocuri” (student, 23 ani).

Însă aspectele care definesc această parte a cartierului Rahova, care impresionează imediat sunt atât coloristica vie a zugrăvelii faţadelor clădirilor de la bulevardul principal cât şi contrastul între culoarea nouă, tare, a faţadei şi gri-ul din spatele blocului, vechi, şters şi murdar. Se poate spune că părerile locuitorilor zonei în privinţa acestui aspect converg doar referitor la faptul că a existat o iniţiativă, în sensul de a particulariza, într-un fel, peisajul local. (“(…) mă rog, au vrut să facă ceva, dar n-ai ce să le faci, la blocurile astea” (vânzător piese auto, 24 ani)). Din punct de vedere estetic, părerile sunt împărţite: o parte mai mare a subiecţilor consideră nepotrivită această transformare, fie datorită culorilor prea ostentative, apreciate ca specifice culturii etniei romilor, fie datorită contrastului faţadă/spatele blocurilor, în timp ce o parte mai restrânsă apreciază că este o modalitate prin care cartierul se individualizează în peisajul oraşului, e un semn de identificare a zonei, şi în acelaşi timp este un mod de a transmite optimism şi veselie oamenilor care trăiesc într-un peisaj urban nu foarte primitor (Caseta 1).

10 Procesul descrie transformările de la nivelul cartierelor şi vecinătăţilor urbane de locuire, prin schimbul de populaţie, cei vechi fiind înlocuiţi de cei noi, adică de indivizi mai educaţi şi cu venituri mai mari. Vezi Dana Niţulescu „Procesul de gentrificare a spaţiilor de locuit urbane. Concept şi explicaţii alternative”, „Calitatea Vieţii”, 3–4/2006.


Caseta 1

Culorile blocurilor din cartier

„Nu-mi place. Prefer nişte blocuri gri, dar curate, ştii? Adică cu spaţiu verde în faţa blocului, ceva normal, nu? Nu colorat, nu ţigănesc, nu, cum să zic, expansiv aşa, care să denote şi mai mare jeg”. (studentă arte plastice, 20 ani).

„(...), ideea a fost bună. Dar este estetic cam urâtă. Dacă te uiţi în lateral, o să vezi că pe partea aceea nu sunt vopsite. Ideea a fost ca atunci când te duci pe calea Rahovei, să se vadă vopsit frumos. Dar dacă te duci în spatele blocului, sunt tot la fel, cum erau şi înainte”. (agent vânzări, 25 ani).

„În puţine cartiere vezi nou vopsite, nou zugrăvite. Îmi place... Blocurile de la şosea de pe Calea Rahovei sunt toate...majoritatea vopsite şi arată mult mai bine. Deci, cum arătau înainte ziceai că sunt... trecuse războiul, mai ales prin alte zone. Dar acum arată bine, îngrijit, dă un aspect mult mai plăcut”. (student, 23 ani).

În toate aprecierile negative referitoare la design-ul original al cartierului de blocuri se fac, de asemenea, trimiteri negative către cel care este considerat „autorul” acestui stil, primarul sectorului 5, Marian Vanghelie. Noua înfăţişare a zonei de blocuri de pe Calea Rahova a fost o modalitate de a câştiga capital politic în rândul rezidenţilor locali, încercând să le ofere acestora poate un alt reper pentru întărirea sentimentului de apartenenţă la zonă. După cum am amintit mai sus, mare parte dintre subiecţi dezaprobă măsura ce se vrea de revigorarea urbană, plasând-o, de cele mai multe ori, mai degrabă în zona kitsch-ului.

În ceea ce priveşte infrastructura rutieră, străzile lăturalnice sunt înguste şi întortocheate, împrejmuind blocurile masive, înalte şi lungi, cu multe scări. Starea lor diferă, în bună măsură, de calitatea arterelor principale care traversează cartierul, necesitând lucrări de asfaltare, de astupare a gropilor ş.a.m.d. Acest aspect se asociază cu o mizerie de multe ori extremă; există locuri prin spatele blocurilor unde imaginile sunt dezolante, gunoiul nefiind ridicat de zile întregi, vântul şi ploaia purtându-l de colo-colo „Peste tot sunt străzi nasoale, dar parcă în Rahova s-au adunat toate” (studentă Asistenţă Socială, 21 ani).

Aceasta este imaginea pe care o oferă zona atât trecătorului întâmplător, cât şi locuitorului cu ceva vechime de rezident. Acesta este cadrul construit în care îşi desfăşoară o parte din viaţă oamenii locului, iar în capitolele următoare vom încerca să vedem cum sunt cei care locuiesc aici şi cum umanizează ei spaţiul fizic prin caracteristicile lor şi ale grupurilor din care fac parte.

Această stare de lucruri nu este deloc surprinzătoare. Reflectă, în fapt, o situaţie caracteristică întregului oraş. Comparativ cu alte capitale europene, inclusiv Sofia, Bucureştiul este invadat de mizerie, praf şi gunoaie. Puţinele zone verzi sunt adesea … gri, dată fiind absenţa ierbii, roasă de paşii trecătorilor sau de cauciucurile maşinilor parcate, din lipsă de spaţiu, jumătate pe carosabil, jumătate pe micuţul petic de verdeaţă. Comparaţia cu principalele oraşe româneşti este, de asemenea, nefavorabilă. Mai mici, acestea par a fi mai uşor de gospodărit, majoritatea fiind ceva mai curate.


Dezvoltat mai ales pe verticală, Bucureştiul tinde să aibă o densitate de locuire extrem de ridicată faţă de alte oraşe europene, situaţie, de altfel, specifică urbanului românesc11. Densitatea de locuire şi lipsa parcărilor fac ca în Bucureşti traficul sufocant să fie la nivelul Parisului sau Madridului, deşi numărul de autoturisme este mai redus.

Reprezentări asupra structurii sociodemografice În reprezentările subiecţilor noştri, din punctul de vedere al structurii de

vârstă a locuitorilor, zona este, preponderent, una tânără („Mi se pare că sunt foarte mulţi tineri şi mulţi copii. Am impresia câteodată că sunt aglomerate, dar acum nu îmi dau seama, exact, de ce. Sunt prea mulţi copii sau prea puţine parcuri? Dar văd multe cărucioare, deci înclin să cred că e vorba de un număr mare de copii. Cred că sunt mai mulţi tineri, dar nu cu mult”). (Director economic, 37 ani)), dar există şi populaţie în jurul vârstei a treia. Practic, este vorba despre categoriile de vârstă cu cea mai mare vizibilitate, întrucât majoritatea subiecţilor se raportează la ceea ce văd în jurul lor, pentru a putea face o apreciere, grosieră, de altfel.

Conform opiniilor celor din zonă, apare o reprezentare consensuală potrivit căreia cartierul este „rupt” în două din punctul de vedere al bunăstării locuitorilor. Săracii sunt preponderenţi, bogaţii constituie o pojghiţă subţire şi ostentativă şi lipseşte clasa de mijloc. Mărci clasice ale clasificării sociale sunt folosite ca discriminatori principali în discursul respondenţilor: posesia unui automobil de marcă este un indicator puternic pentru aprecierea bogăţiei; apartenenţa la diferitele clanuri de etnie romă conferă un anumit nivel de bunăstare, clădit pe activităţi ilegale; la polul opus, semnele de sărăcie se referă la dificultăţile vârstnicilor de a-şi plăti întreţinerea, la familiile sărace de romi care trăiesc în locuinţe insalubre, precum şi la natura muncitorească, modestă a cartierului (Caseta 2). Cei câţiva subiecţi care au căutat să caracterizez global cartierul, l-au definit ca fiind unul „mediu”, nu bogat, precum Dorobanţi, Primăverii sau Unirii, dar nici sărac.

Caseta 2

Polarizare socială în Rahova

„(...)Bogaţi şi săraci, da! Că oameni la mijloc nu există. (…) Păi să zicem, 98% săraci şi 2% bogaţi. (…) Bogaţii, ăia însemnând «maşini decapotabile care turuie pe Calea Rahovei», cu muzica dată la maxim. Deci asta înseamnă” (studentă arte plastice, 20 ani).

„(...) nu cred că mai există categorie de mijloc, cred că există săraci şi bogaţi... vreo 20% bogaţi şi restul sunt săraci. E o zonă, ca să spun aşa, un cartier muncitoresc, cu oameni muncitori” (şef raion, 23 ani).

„ (...) Şi sunt foarte multe blocuri unde predomină pensionarii...cred că asta e o problemă în viitor, că fiind foarte mulţi pensionari şi veniturile lor fiind scăzute, probabil că n-o să mai aibă bani să-şi plătească întreţinerea la cum cresc tarifele în ziua de astăzi” (agent vânzări, absolvent ASE, 28 ani).

„(...) mai încolo de piaţă, pe strada pe care este poliţia, sunt nişte oameni foarte săraci şi mulţi de etnie romă şi cred că singurul lor venit este din furturi (...)” (agent vânzări, 25 ani).

11 Vezi, în acest sens, Adrian Dan, Politici de locuire. O analiză comparativă a României în

contextul ECE şi UE, Editura Universităţii din Bucureşti, 2006.


Referitor la educaţia şi ocupaţiile locuitorilor cartierului, subiecţii apreciază, la fel de grosier, că există atât populaţie needucată cât şi educată, o părere mai larg întâlnită fiind că majoritatea ar avea studii medii; de asemenea, în rândul ocupaţiilor există o foarte mare diversitate, cele mai interesante fiind observaţiile despre amestecul de onorabilitate şi ilegalitate din rândul activităţilor desfăşurate în zonă, de la meserii obişnuite, legale, până la proxenetism („...poate şi asta e o meserie” (şef raion, 23 ani), prostituţie, tâlhărie ş.a.m.d.

După cum a reieşit, difuz, până acum, o altă caracteristică sociodemografică a cartierului este proporţia ridicată a romilor în compoziţia etnică a zonei. Din nefericire nu este o simplă informaţie statistică, ci această realitate pare că explică multe dintre problemele locale, după cum vom vedea într-unul dintre capitolele ce urmează. Poate cea mai importantă consecinţă a acestui fapt pe care o resimt din plin locuitorii este apariţia stereotipurilor şi a imaginilor negative cu privire la cartierul Rahova „(...) ţine de prestigiul zonei, ca să zic aşa. Pentru că deja s-a format o idee că Rahova reprezintă doar romi şi cam atât. Şi nu e chiar aşa.” (studentă, 21 ani).

Datele factuale la nivelul zonei provenite din surse oficiale lipsesc însă, comparativ cu restul sectorului 5, în care este plasat; cartierul pare a fi întocmai cum îl definesc locuitorii săi: unul mediu. O spun imaginea străzilor, preţul apartamentelor, localizarea în geografia oraşului, prezenţa şcolilor şi liceelor etc.

Reprezentări asupra atractivităţii şi asupra problemelor cartierului Să fie Rahova – Uranus o zonă în care să merite să locuieşti? Dacă da, de ce

ar fi aşa? Dacă nu, care ar fi problemele întâlnite? Este ea diferită de restul oraşului? Are prezenţa sau absenţa focarelor de cultură vreo influenţă asupra acestui fapt? Sunt doar câteva dintre întrebările la care căutăm să răspundem în acest capitol. Fixăm, astfel, mai bine contextul în care tinerii intervievaţi îşi plasează propriile nevoi culturale şi putem observa şi explica mai târziu modul în care aceste nevoi se realizează, sau nu, în cartier.

Trebuie spus din capul locului că, pentru a-şi reduce disonanţa cognitivă, orice om tinde să îşi ajusteze evaluările situaţiei în care se află, în aşa fel încât să nu străbată lungi perioade de insatisfacţie cu propria situaţie12. Să presupunem un individ care are – să zicem – şase criterii în conformitate cu care îşi defineşte aspiraţiile şi standardul subiectiv de locuire. Să zicem şi că locuinţa sa actuală îndeplineşte doar un singur astfel de criteriu. În mod raţional, economic vorbind, omul respectiv ar trebui să se declare extrem de nemulţumit de situaţia sa locativă. Există însă încă un complex extrem de important de factori care face ca raţiunea

12 Vezi Robert Cummins & Harry Nistico, Maintaining life satisfaction: the role of positive cognitive bias, „Journal of Happiness Studies”, 2002, no. 3, 37–69.


unei astfel de nefericiri să fie, pe termen lung, îndoielnică. Există, pe de o parte, tendinţa de a lua în considerare posibilităţile de schimbare în bine a situaţiei, prin îmbunătăţirea unuia sau mai multor criterii. Se adaugă tendinţa de a ajusta aspiraţiile şi standardele în funcţie de posibilităţile prezente, dar şi în funcţie de standardul reprezentat de modul în care locuiesc cei din grupurile primare de referinţă (pentru România acestea sunt, de regulă, rudele, şi, la vârstele tinere, prietenii). În fine, o nefericire perpetuată pe termen lung tinde să devină cronică, împiedicând soluţionarea favorabilă a conjuncturilor ce au determinat-o. Oamenii dezvoltă însă mecanisme proprii de apărare (cum ar fi amintitele ajustări ale dorinţelor sau căutarea speranţei), ceea ce face ca nemulţumirea aparent raţională în cazul luat ca exemplu să fie una atenuată, adesea transformându-se chiar în mulţumire relativă.

Să mai notăm şi faptul că, în general, românii tratează locuinţa şi zona în care locuiesc drept un motiv de satisfacţie, în ciuda calităţii acestora, evident, mult mai proaste (în medie) în raport cu restul ţărilor europene şi cu standardul derivat din modul de locuire în acestea13.

Acelaşi lucru se întâmplă şi cu tinerii din Rahova – Uranus. Primele impresii despre cartierul lor sunt asociate cu mizeria, transportul dificil, nesiguranţa, probleme prezentate pe larg un pic mai jos. Cu toate acestea, pe ansamblu, ei sunt în general mulţumiţi de cartierul lor. Absenţa teatrelor, cinematografelor, sălilor de spectacol, a terenurilor şi sălilor de sport (doar firav reprezentate în zonă), parcurile mai degrabă absente nu îi fac să îşi schimbe opţiunea.

Care sunt însă punctele care, în reprezentările subiecţilor noştri, conferă atractivitate Rahovei?

Avantajele de a locui aici sunt identificate mai greu decât problemele şi vin imediat însoţite de menţionarea dezavantajelor. Apropierea de centru este cel mai des invocată. În rest, părerile sunt împărţite, arareori două dintre interviuri aducând opinii similare. Sunt invocate aspecte uneori contradictorii, precum: preţurile reduse la imobile, liniştea (în zona de case), parcul (Sebastian) proaspăt înfiinţat, blocurile proaspăt vopsite de pe Calea Rahovei, apropierea de ieşirea din Bucureşti.

La polul opus, apar imediat, complementar, dezavantajele. Formularea plastică „e cunoscut ca un cartier foarte rău făcător”, folosită de un elev de 18 ani, este întâlnit des alături de mizerie şi aglomeraţie. Doar doi din cei 26 de intervievaţi au spus răspicat că nu există avantaje ale locuirii în zonă. Cifra pare mică, dar este înşelătoare: atunci când le-am solicitat acest lucru, absolut toţi cei intervievaţi au precizat, fără ezitare, problemele şi dezavantajele zonei în care locuiesc, de regulă cu o listă având 3–4 puncte. Toate acestea conturează, mai degrabă, o imagine având în centrul său problemele zonei, în fapt, probleme ale oraşului, mai vizibile decât părţile pozitive.

13 Mălina Voicu, Bogdan Voicu, Cât de bine se simt orăşenii în locuinţele lor, în Dumitru Sandu, coordonator, Viaţa socială în România urbană, Iaşi, Polirom, 2006, p. 55–76.


Caseta 3

Avantaje ale locuirii în zonă

„Atractivă este. De acum 2 ani de când domnul Vanghelie a făcut parcul pentru copii, a renovat toate blocurile, este mai bună şoseaua cât de cât… E frumoasă zona, dar are şi părţile ei rele. Este şi aproape de centru” (Grup trei studente, 20 de ani).

Dacă e să facem comparaţie cu distanţa parcursă până în centru, sau timpul până când ajungi în centru, relativ cu alte cartiere, reprezintă un avantaj. Mai contează şi abundenţa de ...de astea, instituţii industriale, care poluează atmosfera. În cartierul nostru e mai puţin populat.

Vă referiţi la fabrici, zone industriale, centrale? Da, da. Şi e o zonă atractivă pentru a locui? Mai puţin. Ca să zicem aşa, poartă faima de o zonă rău famată. Deci Ferentari, Rahova.

Astea sunt zonele rău famate (Inginer, 33 de ani).

Aşa cum o să vedem mai departe, nevoile de nivel inferior – curăţenie, securitate – par a domina reprezentările tinerilor locuitori legate de cartierul lor. Totuşi, o perspectivă complementară poate explica şi ea, în parte, absenţa preocupărilor faţă de nevoi superioare. Doi dintre subiecţi ne-au spus în mod explicit, spontan, că aici este doar locul în care locuiesc, ca un fel de punct de tranzit permanentizat, însă destinat doar unor chestiuni futile, chiar dacă absolut necesare. Lucrurile importante par a se desfăşura, pentru ei, în altă parte, iar aceasta face parte din firesc, sau mai exact din reprezentarea lor asupra firescului. Alţi câţiva subiecţi, chiar dacă nu au fost atât de expliciţi precum cel citat în Caseta 4, au părut a lăsa să se subînţeleagă acest fapt.

Caseta 4

Un cartier doar pentru locuit…

Eu, ţi-am spus, nu stau foarte mult în acest cartier. Deci, mai degrabă, doar locuiesc acolo, ştii? (Studentă, 20 de ani).

Rezumând, Rahova nu pare a fi un cartier atractiv, conform majorităţii criteriilor subiective de apreciere folosite. Pe de altă parte însă, el este reprezentat a nu avea nevoie să îndeplinească alte funcţii decât cele destinate satisfacerii nevoilor de bază, în speţă, locuirii. În plus, în raport cu alte cartiere, nu pare a fi nici mai bun, nici mai prost (aceasta pare a fi opinia dominantă). Mai mult, e aproape de centru şi este relativ ieftin, ceea ce îl face o alternativă bună de locuire, în raport cu visul explicit al unui sfert dintre subiecţi: de a avea o casă în afara oraşului.

Identitatea culturală a zonei: mărcile identitare Modul în care este reprezentată zona Rahova – Uranus este construit, de cele

mai multe ori, prin comparaţia cu alte cartiere bucureştene. Este interesant, în acest


context, să notăm acele amănunte care îi conferă, în ochii locuitorilor săi tineri, un caracter distinct. Ne interesează exclusiv acele aspecte care ţin de mentalitatea oamenilor şi de cultura locală, acţionând ca un factor contextual în determinarea nevoii de frumos.

Un prim element este cel al definirii culturale a diferenţelor. Ca şi în reprezentările multor alţi bucureşteni, şi pentru tinerii intervievaţi, locuitori ai zonei, Rahova – Uranus continuă să fie, pe de o parte, rău famată, iar, pe de altă parte (dar în strânsă conexiune cu primul aspect), marcată de prezenţa unei importante populaţii de romi. Identitatea zonei este, astfel, jalonată de o anume nesiguranţă care tinde să împingă în afara cartierului elementele de viaţă socială, contribuind şi la mutarea satisfacerii nevoilor de frumos către alte zone ale oraşului.

O a doua marcă culturală pregnantă este cea a prostului gust. În reprezentările subiecţilor noştri el se defineşte prin muzică ascultată la intensitate deranjant de puternică şi având o calitate îndoielnică; printr-o arhitectonică monotonă a cenuşiului blocurilor, înghesuite unele în altele, cu o estetică discutabilă; printr-o controversată decizie a unui primar la fel de controversat, care a rezolvat problema estetică, spoind faţadele de la stradă ale blocurilor de pe Calea Rahovei.

Lucrurile sunt comune atât zonei de blocuri, cât şi celei de case. Majoritatea acestora sunt învecinate, aproape lipite chiar, de spaţii industriale, unele funcţionând, parţial, şi la fel de cenuşii.

Caseta 5

Un specific cultural aparte: blocuri, manele şi Vanghelie

Şi acum, în final, puteţi să caracterizaţi zona în care locuiţi, în 2–3 cuvinte? O mixtură de blocuri mai mult sau mau puţin amenajate, o estetică care lasă de dorit

(Inginer, 33 de ani). Există un specific cultural al zonei? Maneaua. Cred că ăsta e specificul zonei. Maneaua, la greu (Economist, 29 de ani). Deci acesta e specificul zonei? E specific. Dacă spui cuiva „Rahova” – „Aaaaaaa, blocurile alea colorate, verzi, albastre,

roz”. Da, alea. Sau dacă zici „Rahova”, imediat se duc cu gândul la Vanghelie. Deci Rahova e asociată cu blocurile... Ori cu blocurile colorate, ori cu Vanghelie (Studentă, 21 de ani).

În fine, ca al treilea timbru specific zonei, se adaugă percepţia asupra oamenilor. Tinerii intervievaţi tind să îşi considere mai vârstnicii vecini drept limitaţi în nivelul lor de aspiraţii. Repetarea spontană a acestei reprezentări în mai multe dintre interviurile realizate pare a sugera că ea este mai importantă decât obişnuitele diferenţe dintre generaţii, acţionând, mai degrabă, ca o marcă a imaginii pe care tinerii o au despre zona în care locuiesc (vezi Caseta 6).


Caseta 6

„Omul din Rahova”

Cum ai descrie omul din Rahova? Ca un fel de portret robot, dacă putem spune. Omul din Rahova? Fizic? Mental? Din orice punct de vedere.

Omul din Rahova... om muncitor şi cu aspiraţii reduse. Oamenii de vârstă mai înaintată, nici unul nu-şi propune să ajungă cât mai sus, şi el. Se mulţumeşte cu ce are. Şi îi e frică să rişte, preferând să facă ce a făcut toată viaţa, adică n-ar schimba deloc modul de viaţă (Student an I, 18 ani, casier într-o benzinărie).

Toate cele trei etichete sunt de natură a propune o imagine a „cartierului dormitor” care exclude, în bună măsură, activităţile culturale. Relaţia cu romii din zonă este cea care completează tabloul. Prezenţa acestora tinde să fie suprapusă peste imaginea negativă, de insecuritate şi ilegalitate care este alăturată îndeobşte Rahovei, fiind prezentă mai ales la cei mai tineri dintre subiecţi. Fie că este vorba de zona de case sau de cea de blocuri, ţiganii devin ţapi ispăşitori pentru orice infracţiune, de la poluare sonoră la violenţă fizică, de la mizerie la distrugerea elementelor civilizatoare.

Caseta 7

Ţiganii – alteritatea ţap-ispăşitor

[…] Adică să încerci să schimbi imaginea cartierului, şi schimbând imaginea cartierului nu ştiu, să pui copaci, flori, spune tu, oamenii să-şi schimbe părerea. Ca primar ai investi în zona asta?

Păi n-aş investi. Nici nu s-ar proteja copacii sau florile, de exemplu. De ce spui tu că nu s-ar proteja? Din cauza... inculturii? A ţiganilor, în primul rând, că ei sunt miezul aici. Ei ne comandă

pe noi. Asta e toată şmecheria. […] Ţiganii? Păi cum vă comandă? Păi da, există multe în cartier, adică e periculos. [...] sunt oameni care-ţi dau în cap la colţ

de stradă, şi asta se întâmplă oriunde. Există ceva organizat, anumite găşti prin zonă. Cunoşti?

Da, sunt găşti. Sunt găşti de „găinari” cum se spune, care îţi dau în cap pentru 5 lei, şi grupuri mai mari, care se ocupă de droguri, de trafic şi de carne vie şi de toate celelalte. Le ştie toată lumea de-aicea (Elev, 18 ani).

Caseta 8

Despre romi, dispariţia coşurilor de gunoi şi vinovăţia împărţită

Cred că în primul rând oamenii [trebuie] educaţi. Nu ştiu... poate că treaba s-a făcut şi s-au pus coşuri de gunoi şi alte spaţii în care se poate aruncă gunoiul, dar au fost furate.

Furate de către cine? De către populaţie, nu ştiu exact. […] Cine le fură, totuşi? Auzisem că zona Rahova ar fi rău-famată. Da, este rău famată pentru că există minorităţi acolo de etnie romă, dar nu pot să îi acuz

numai pe ei… Poate toţi greşim, la rândul nostru, într-un fel (Şef raion, 23 de ani, absolvent de liceu).

Fără a fi unanimă, reprezentarea negativă este una majoritară. Cu toate acestea, cei mai mulţi dintre interlocutorii noştri au observat că, pe de o parte,


acuzele nu pot fi generalizate, iar pe de alta, întreaga populaţie a cartierului are în esenţă acelaşi comportament şi mod de viaţă, indiferent de etnie (vezi Caseta 8). Este important de notat şi ce spun reprezentanţii părţii incriminate. Din păcate însă nu avem foarte multe informaţii, în acest sens. Mai mult, relaţiile dintre grupurile de status din zonă nefiind în centrul atenţiei studiului de faţă, nu le-am urmărit în mod direct, informaţia prezentată în toată aceasta secţiune fiind una rezultată spontan în timpul interviurilor.

Oricum însă, din cele câteva estimări pe care le putem realiza, pare că discriminarea este resimţită din partea celor incriminaţi adesea ca grup, indiferent de personalitatea şi caracterul indivizilor (vezi Caseta 9).

Caseta 9

Despre relaţia cu lumea a unei tinere ţigănci florărese

Şi totuşi, să nu ne gândim la asta… dacă ar putea să se facă ceva, cam ce crezi tu că ar fi potrivit să se facă [în cartier]?

Nu ştiu... să fie curat... să fie oamenii mai liniştiţi... cu bătrânii ăştia… că au luat-o razna... m-a luat unul într-o zi când m-am dus să cumpăr ceva... şi se bagă un moş... dar nici nu l-am atins. A-nceput să mă-njure... vai ce mi-a făcut!!!

Ţi s-a întâmplat des asta? Da, mai des... şi-n tramvai, când mă duc şi stau jos... vine şi mă ridică sus. Şi-n alte zone ţi s-a întâmplat asta, sau numai aici? Da, da, în alte zone....şi pe-aici. Ce mi-a făcut moşu’. Îmi dădea şi una pe stradă

(râde)...că se uita lumea la el şi zicea lumea „eşti nebun?”. Cred că avea vreo 90 de ani. (Florăreasă, 17 ani).

LOCUL NEVOII DE FRUMOS, ÎNTRE PREOCUPĂRILE ZILNICE ALE TINERILOR DIN RAHOVA–URANUS

Culturalul şi principalele probleme ale zonei Principalele probleme percepute ale zonei vin din sfera asigurării nevilor de

bază. Mizeria, starea drumurilor şi transportul, siguranţa în zonă (cu trimitere imediată la droguri, prostituţie şi prezenţa ţiganilor) domină discursul, când tinerii din Rahova – Uranus sunt întrebaţi despre problemele cartierului.

Dintre cei 26 de subiecţi, doar patru amintesc, între primele trei-patru probleme percepute ale zonei, chestiuni care vin din altă sferă. Toţi cei patru sunt studenţi sau au absolvit deja o facultate şi invocă acelaşi tip de problemă, întotdeauna însă după mizerie sau starea drumurilor. Chestiunea respectivă nu este una legată de cultură ca manifestare artistică. Nu este vorba nici de accesul la teatre, nici de cinematografe, nici de spectacole, săli de vernisaj, biblioteci sau orice alt „focar de cultură” – ca să folosim un termen venit, mai degrabă, din limbajul de lemn.

Este vorba însă de mentalităţi, de oameni prost crescuţi. Termenul este folosit în legătură atât cu mizeria, dar şi cu percepţia unei lipse generală de civilizaţie a zonei.


Fără a trimite în mod direct la nevoia de frumos, referinţa la proastă creştere ca problemă a cartierului deschide calea către conştientizarea potenţială a unei nevoi de cultură în zonă.

Timpul liber al tinerilor din Rahova – Uranus Ceea ce fac tinerii cu timpul lor liber este definitoriu pentru personalitatea

acestora, definindu-le stilul actual de viaţă, interesele, nevoile. În mod evident, timpul liber disponibil diferă de la o vârstă la alta, de la un status la altul. Dincolo de aceasta însă, diferenţele în a-l utiliza nu sunt notabile. Tendinţa este de a întâlni prieteni, în diverse conjuncturi. Puţini au menţionat activităţi care nu implică, în mod necesar, societatea (citit cărţi, utilizat calculatorul singur14). Pe de altă parte, doar patru dintre tinerii intervievaţi au precizat că, în timpul liber, desfăşoară, de regulă, activităţi în directă conexiune cu cultura, ca expresie a frumosului.

Tabelul nr. 1

Cele mai des menţionate activităţi de timp liber

Tipul de activitate practicată în timpul liber

Numărul de interviuri în care a fost menţionată

spontan (din totalul de 23)

Locul unde este desfăşurată, în ordinea frecvenţei

Întâlniri cu prietenii 12

Acasă (la subiect, la prieteni), în centru (bar, club, terase), în

Regie, în parc (în afara Rahovei).

Cafenea, terasă („bere”), bar. 7 În afara cartierului. Biliard, tenis de masă. 3 În afara cartierului. Internet, Jocuri pe calculator. 3 Acasă. „Iarbă verde”. 3 În afara cartierului. Parc, plimbări. 3 În afara cartierului, în Rahova. Teatru, spectacole. 2 În centru. Ascultat muzică. 2 Acasă. Discotecă. 2 În afara cartierului. Citit cărţi. 1 Acasă. Sport. 1 În afara cartierului. Meci. 1 În cartierul Ghencea.

Pe de altă parte, să notăm că, dacă îi numărăm şi pe cei care asistă la astfel de activităţi, dar nu ca parte a loisir-ului obişnuit, ci, mai degrabă, accidental, cifra creşte, aşa cum o să arătăm în secţiunile următoare, pentru fiecare dintre aceste activităţi în parte.

14 Toţi cei trei subiecţi care au indicat, spontan, utilizarea calculatorului, fie au vorbit despre

chat, fie despre jocuri pe calculator cu prietenii.


Nevoia de referenţiale culturale: ce să se construiască în zonă? Un alt punct de reper în evaluarea nevoilor culturale ale cartierului îl

constituie opţiunile pentru noi construcţii în zonă. Am solicitat intervievaţilor să se plaseze în situaţia ipotetică a dezafectării fabricilor din zonă. I-am rugat, apoi, să decidă care ar fi destinaţia terenurilor astfel eliberate.

Opţiunile au fost diverse, fără a aduce în prim plan un obiectiv menţionat spontan de o majoritate absolută. Cu toate acestea, complexul comercial tip Mall a fost menţionat de aproape jumătate dintre cei ce au răspuns solicitării.

Mall-ul este văzut mai ales prin valenţele sale funcţionale, de a reuni spaţii de petrecere a timpului liber (cinematografe, în primul rând, dar câţiva subiecţi au adăugat pe listă şi cluburile), alăturate unor spaţii publice destinate socializării (restaurante, baruri), dar şi magazinelor, cu valenţele lor funcţionale imediate. Să notăm şi faptul că sunt doi subiecţi care au respins spontan ipoteza neexprimată de către intervievatori a construirii unui Mall15.

În rest, puţine opţiuni au mers către obiective apropiate ca destinaţie. Câte doi-trei subiecţi au menţionat parcurile, sălile de sport sau bazele sportive, locurile de muncă (fie ca birouri, fie ca noi fabrici), locuinţele destinate tinerilor.

Caseta 10

Despre posibilitatea de a înfiinţa un obiectiv cultural în Rahova

Numai că orice ţine de cultură, în Rahova, nu prea are ce căuta. Manelele cu.... cultura. Manelele şi cultura, nu!

E un nivel de incultură mult prea scăzut [N.A. probabil a vrut să spună ridicat] pentru mileniul ăsta. Evoluţie?! Poate involuţie! Nivelul de cultură e extraordinar de scăzut. Se plimbă cu manelele pe telefon. (Studentă psihologie, 21 de ani).

Un singur subiect a amintit despre nevoia de a înfiinţa un teatru. În general însă, ideea de a avea un obiectiv cultural în cartier a părut multora destul de neobişnuită, neadecvată oamenilor şi identităţii culturale a zonei.

ELEMENTE DE CONSUM DE ARTĂ ŞI FRUMOS

În cele ce urmează, ne propunem să detaliem comportamentele şi valorile legate în mod direct de participarea la acte artistice, cel puţin ca spectator. Încercăm să descriem în ce măsură principalele moduri de consum de cultură pot fi regăsite la tinerii din Rahova – Uranus.

În contextul cultural al definirii negative a situaţiei, nevoia de frumos înfloreşte greu. Consumul cultural este rar şi puţin variat. Pentru unii, teatrul – spre exemplu, sau opera, apar ca bizarerii (vezi Caseta 11). În fapt, dintre subiecţii

15 Subiecţii reacţionează astfel la proiectul bine cunoscut în zonă de a se construi un Mall în „Circul Foamei” de la Chirigiu.


noştri doar câţiva – mai puţin de un sfert – au mers, în ultimii 5–6 ani, la teatru, iar mersul la operă sau spectacole de muzică clasică sunt doar accidente izolate. Pentru alţii, un teatru, şi chiar un cinematograf în zonă, ar reprezenta un non-sens absolut (vezi Casetele 10 şi 12).

Caseta 11

Un eveniment izolat

Teatru, spectacole? Da, am fost anul trecut cu liceul. La ce spectacol? La Teatrul Tănase. Am fost la operetă, bunica mă duce la operă – are ce are cu opera. Am

fost şi la film (Grup trei studente, aproximativ 20 de ani).

Caseta 12 Despre ipoteza prezenţei unui teatru în zonă

[…] Nu, eu te întreb despre Rahova. Există? În Rahova. Nu există. De unde să existe? [râde] Teatru în Rahova... Hai să fim serioşi! Simţi lipsa unui astfel de loc? Deci nu neapărat un teatru, poate să fie altceva... Nu. Sincer, nu simt lipsa. Chiar mi se pare că s-ar păta imaginea unui teatru, într-un

cartier ca Rahova. Pentru că îmi imaginez deja ce-o să fie acolo... Şi crede-mă că nu... nu e cazul. Ce-o să fie acolo? Nebunie! E ca şi cum s-ar construi mâine-poimâine un super-cinematograf în mijlocul

Rahovei. Îţi dai seama ce ar fi! Lumea, sincer, îşi permite să cumpere un bilet, dar nu-şi permite să stea acolo liniştit, la locul lui, să fie super respectuos...

[…] Bine, lumea are nevoie de cultura şi ca idee, să zicem, un teatru pe Calea Rahovei ar fi, cât de cât, OK, pentru că oamenii, sincer – cred că sunt idealistă –, oamenii au nevoie de chestia asta. Dar nu cred că e cazul (Studentă la Arte Plastice şi la Teatru, 20 de ani).

Şi simţi lipsa unui astfel de loc aici, în cartier ? Nu, pentru că prefer să ies şi atunci dacă şi în faţa blocului ar fi teatru şi m-aş duce, parcă

nu ar mai fi acelaşi lucru. În general, astea sunt prin centru. Ai şi o pizzerie bună ai şi un teatru şi un cinematograf şi să fie cumva într-o arie, ca să nu te plimbi dintr-un cartier în altul. Aici văd teatru şi apoi mă duc să mănânc într-un restaurant într-un loc mai îndepărtat.

Şi dacă ar fi toate acestea aici, cinematografe, teatru? Eu ţi-am zis. Nu am cum, că eu am o problemă cu oamenii. Adică nu îmi plac oamenii şi nu văd

cine ar putea veni aici, cu toate că sunt convins că sunt. Dar îi găseşti mai greu (Economist, 29 ani).

Mediul nesigur, reprezentările negative asupra educaţiei oamenilor din zonă, lipsa unui loc în care să petreci timpul după vizionarea spectacolului contribuie la această respingere a ideii cartierului ca spaţiu în care cultura îşi poate găsi locul. Se adaugă scepticismul că un teatru, sau chiar un cinematograf, ar putea fi o afacere bună, sustenabilă din punctul de vedere al profitabilităţii.

Întrebaţi dacă ar merge la teatru, în eventualitatea prezenţei unuia în propriul cartier, majoritatea tinerilor intervievaţi au răspuns pozitiv. Totuşi, cei mai mulţi par a fi răspuns astfel doar din complezenţă, încercând să schimbe imediat subiectul discuţiei. Relatările proprii despre comportamentul lor efectiv întăresc această idee.


La rândul său, cinematograful are o misiune cel puţin ingrată, fiind nevoit să suporte, ca în întreaga lume, de altfel, concurenţa filmului difuzat pe DVD şi a televiziunii. Ambele prezintă, în primul rând, avantajul confortului, dar şi al preţului (piratarea filmelor este o practică curentă în România), însă presupun o viaţă socială mai puţin intensă. Totuşi, o bună parte dintre subiecţii noştri (cam unul din trei), declară că merg la cinematograf, de regulă, măcar o dată pe lună. Ca şi în cazul teatrului, locul care îi atrage este centrul oraşului şi, mai rar, multiplex-urile localizate în mall-urile din oraş.

Caseta 13

Cinema sau DVD player?

Mergeţi la film? Nu, ne uităm acasă. Le luăm de pe internet (Grup trei studente, aproximativ 20 de ani). Filmul mai puţin, că ăsta pot să-l văd şi pe calculator, confortabil, în pat. Dar, am fost. Şi

de curând am fost la film, în Movieplex, Plaza… (Studentă, 21 ani).

Eventualitatea prezenţei unui cinematograf în zonă este, pentru unii, neinteresantă, din motivele deja amintite în cazul teatrelor (Caseta 14). Pe de altă parte, existenţa în apropiere (intersecţia Căii 13 Septembrie cu Strada Sebastian) a unui cinematograf s-a dovedit a fi doar un amănunt mai puţin interesant. O parte dintre cei care merg la cinema sunt la curent cu starea lui (nu funcţionează de câteva luni, fiind în renovare), în timp ce alţii nici măcar nu şi-au propus să îl viziteze vreodată.

Caseta 14

Un cinematograf în cartier?

[…] Ai unde să faci asta în Rahova? Nu! Din cate ştiu eu. […] Nu am fost interesată să mă duc la un cinematograf în Rahova. Dar din câte ştii tu, există? Da, există. Şi cum se numeşte? Nu ştiu. Aaa, doar ai auzit că ar exista. Da. Dar n-ai mers acolo, din ce motiv? Nu mi s-a părut atractiv. Adică... nu m–aş duce acolo. Probabil din cauza percepţiei pe

care o am despre cartierul ăla, care nu-i prea bună. Adică, cu siguranţă dacă aş fi pusă în situaţia să aleg dintre un cinema în Rahova şi unul – să spunem – în centru, l-aş alege pe ăla din centru (Studentă, 20 de ani).

Pentru cei câţiva interesaţi de prezenţa unui cinematograf în zonă, acesta ar trebui să fie înglobat într-un mall, permiţând accesul rapid şi la alte spaţii în care să îţi poţi petrece timpul liber.


Caseta 15 Cum ar trebui să arate un cinematograf în zonă

[…] Dar în Rahova aveţi un loc în care să vă duceţi la film sau la teatru? Din câte ştiu eu, există un singur cinematograf, Rahova, dar nu e absolut deloc atractiv, şi

de aceea prefer mall-urile. Înţeleg că simţiţi lipsa unui astfel de loc în zonă? Da. Şi dacă ar fi să existe, cum ar trebui să arate? Ca şi celelalte mall-uri: să aibă cinematografe, fast-food-uri, magazine. Nu cred că dacă

s-ar face un mall acum ar fi unul urât; oricum, va fi totul nou şi va arăta foarte bine (Şef raion, 23 de ani, absolvent de liceu, locuitor la bloc).

În ceea ce priveşte spectacolele, zona are un specific aparte. De mai mulţi ani, Parcul Sebastian serveşte drept loc în care au loc diverse concerte şi mini-festivaluri. Organizate, în general, în preajma alegerilor locale, la iniţiativa Primăriei, dar şi cu ocazia Revelionului sau a Paştelui, aceste spectacole reunesc, cel mai frecvent, cântăreţi şi trupe la modă printre tineri, promovând, de regulă, muzică disco, hip-hop, rap sau R&B. Mai rar sunt prezente (şi) formaţii rock sau solişti de muzică populară.

Într-o altă vecinătate a zonei Rahova – Uranus se organizează, de asemenea, frecvente spectacole în aer liber. Este vorba de Piaţa Constituţiei, aflată în Nordul Casei Poporului, chiar în faţa acesteia, pe direcţia către Piaţa Unirii16.

Caseta 16 Despre prezenţa la spectacole (I)

Ne place când e festivalul berii, în Piaţa Constituţiei sau la noi, în parc la Sebastian. Şi cam atât. Discoteci, nici nu se pune vorba, nu avem ce să căutam pe acolo, pentru că nu mai e ce era odată, pe vremea lu’ mamaie, ceaiul! Te aşezai şi aşteptai băiatul să vină să te invite să dansezi (Grup de trei fete, 20 de ani).

Ştiu că uneori în parc se organizează tot felul de concerte … […] ne cam deranjează. Pentru că, în primul rând, din ceea ce am văzut eu, erau spectacole

exact în perioada sesiunilor, dar exact atunci şi nu o dată pe săptămână, de două ori pe săptămână; există o perioadă concentrată de două săptămâni, vara, în care este spectacol în fiecare zi.

Se aude aici? Se aude. […] [Artificiile, în schimb,] mie mi se par un spectacol mişto... (Absolventă de studii

superioare, 24 de ani, zona de case).

Prezenţa la spectacole este, de regulă, ridicată, ele atrăgând nu doar tineri din zonă. Cu toate acestea, doar o parte dintre subiecţii noştri (cam o treime) au declarat că merg uneori la concerte (nu doar cele din zonă).

Atitudinea faţă de ele este, mai degrabă, una pozitivă, însă o minoritate destul de importantă s-a declarat deranjată de organizarea lor. Motivele sunt legate, pe de

16 Vezi harta din Figura 1, în debutul articolului.


o parte, de asocierea cu primarul de sector, perceput, mai degrabă, negativ între subiecţii noştri. Alteori, este invocată alegerea nepotrivită a perioadei în care sunt organizate. Pe de altă parte, genul de muzică este respins. Să notăm că, deşi aceste spectacole nu propun manele decât rar şi doar în pondere redusă în ansamblul concertelor17, adesea ele sunt asociate cu respectivul gen muzical.

Caseta 17

Despre prezenţa la spectacole (II)

Crezi că altceva legat de cultural ar prinde? Ştii ce prinde foarte tare şi asta mă enervează? […] Sunt spectacolele astea făcute de

Vanghelie în parcul Sebastian, în Constituţiei, unde cântă Blondy... Ăsta e un motiv de a se întâlni, cum e cafeaua dimineaţa. Hai să mergem la o cafea, hai să vorbim, nu cafeaua e importantă. Nu mergem să vedem spectacolul. Mergem să ne impunem noi autoritatea, şi proasta-creştere. Deci cam aşa e. Astea prind foarte bine, concertele... Concertele, că până la urma numai astea se organizează la noi în cartier (Studentă la Arte Plastice şi la Teatru, 20 de ani).

Prietenii, vecinii tăi din Rahova, din ce ştii tu, merg la spectacole? Teatru? Teatru nu. La spectacole... nu ştiu..., probabil, ...ce presupune un spectacol în aer liber;

vin diverşi artişti, ca să spun aşa, în vogă, şi dacă mai sunt şi din domeniul manelelor, este raiul pe pământ pentru ei (râde). Asta am observat (Studentă anul IV, 21 de ani).

Puţini dintre subiecţii noştri au plasat ascultatul de muzică printre principalele activităţi de timp liber pe care le desfăşoară. De altfel, muzica poate reprezenta doar un fundal al activităţilor de zi cu zi, care nu devine cu uşurinţă vizibil, fiind subînţeles. Aproape toţi subiecţii au identificat însă un gen muzical specific ca fiind extrem de frecvent ascultat în zonă, de către majoritatea locuitorilor. Este vorba despre aceleaşi controversate manele18, văzute, de o bună parte dintre cei intervievaţi, printre mărcile culturale ale cartierului.

Manelele sunt definite negativ de majoritatea celor intervievaţi, aceeaşi percepţie având-o chiar şi câţiva dintre puţinii (doar patru) care declară că ar asculta şi ei manele. Problema pare a fi localizată nu atât la nivelul muzicii în sine, cât mai ales în profilul ascultătorului tipic al genului, cu care tinerii nu ar vrea să fie confundaţi. În plus, manelele nu sunt definite, neapărat, prin muzică, ci prin modul de ascultare: tare, cu difuzoarele la maxim, ostentativ, aparent fără a-ţi păsa că ai putea deranja, încălcând intimitatea celorlalţi. Aceasta le face să fie şi extrem de vizibile, deşi este posibil să fie departe de a fi un gen muzical dominant în Rahova – Uranus, ca şi în întreaga Românie, de altfel.

17 Manelele apar, mai degrabă, în momentele în care se efectuează probe de sunet. 18 Vezi Cerasela-Ştefania Radu, Discursul manelelor în contextul socioeconomic

postcomunist: prestigiu, inconsistenţă de status şi economie informală, Sesiunea de comunicări ştiinţifice a tinerilor cercetători din ICCV, 6 iunie 2005.


Caseta 18

Manelele: genul muzical cel mai răspândit

Vorbind de muzică, cam ce fel de muzică ascultă lumea la tine în cartier? Păi, nu tre’ să stai prea mult să te gândeşti, poţi să ieşi puţin pe geam şi să fii asurzit de

manele. Altceva, în afară de manele, ai mai auzit vreodată? Am auzit hip-hop, la vecinul de deasupra, şi pop, astea, melodiile astea ameţite (Studentă

psihologie, 21 de ani). Şi cam ce fel de muzică ascultă [vecinii dvs., la bloc]? Păi şi manele … şi … Păi, cu ăia [cu vecinii] nu am avut tangenţe, dar am văzut că

predomină muzică de asta suburbană. Ce să zic? (Inginer, 33 ani).

Am căutat să aflăm cât de importantă este pentru subiecţii noştri participarea la evenimente şi activităţi de natură culturală. Întrebarea directă a produs, în mod firesc, răspunsuri pozitive. Dezirabilitatea socială spune că astfel de acţiuni trebuie să fie importante, mai ales dacă vrei să fii deţinătorul uni status social mai bun.

Pe de altă parte însă, comportamentul efectiv contrazice declaraţiile respective. Puţini dintre cei intervievaţi participă la spectacole de teatru sau operă, citesc cărţi, merg la cinematograf, vizitează expoziţii etc. Mai mult, întrebaţi despre modul în care îşi satisfac nevoile culturale, subiecţii au avut tendinţa să evite răspunsul purtând discuţia către alte teme (Caseta 19 prezintă un astfel de exemplu).

Caseta 19

Despre importanţa culturii în cartier

Vorbeşte-mi puţin despre specificul cultural al Rahovei. Exista un specific cultural? […] Bănuiesc că... la noi, în zona Rahova, am observat că majoritatea tinerilor, de

exemplu, preferă să-şi petreacă timpul în faţa blocului. Deci, foarte mulţi tineri, văd, seara, ies acolo în faţa blocului, discută cu amici, prieteni, vecini... i-am mai văzut pe unii prin diverse locuri, prin... la biliard, la discoteci... bineînţeles că nu în zona Rahova, nu există acolo..., sau din câte ştiu eu, nu există discoteci, săli de biliard, sau astfel de locuri. Tot aşa, pentru activităţi fizice, nu ştiu dacă se poate, dacă există vreun loc în care să poţi să te duci, să zicem, să joci un baschet sau un fotbal. Poţi să te duci în faţa blocului, lovind toate maşinile parcate, pentru că e plin de maşini. […] Deci, nu există locuri în care să poţi să te duci. Eu, de exemplu, merg în Drumul Taberei. Acolo am găsit o şcoală unde pot să joc şi eu. Tot aşa există la Politehnică, sunt terenuri de-astea pe care poţi să le închiriezi, dar sunt departe, adică aş prefera să fie acolo o zonă, un teren de sport, ceva de genul ăsta. Dacă ar fi aproape, aş merge cu amicii mei, aş închiria. Mi-ar plăcea. Tot aşa, biliard, tenis de masă, alte sporturi de genul ăsta, dacă ar exista astfel de locuri în care aş putea merge, aş merge cu plăcere în zona Rahova. Că nici mie nu-mi convine să merg 10 staţii ca să ajung... că, de exemplu, tre’ să merg până la Apaca sau până în centrul capitalei ca să joc biliard sau nu ştiu ce. Deci, din punctul ăsta de vedere, stau destul de prost (Student, 23 de ani).


Oricum ar fi însă, scurta inspectare a tuturor acestor activităţi relevă faptul că locul lor de desfăşurare nu este cartierul, acesta rămânând, aşa cum am mai arătat, un loc destinat dormitului, mâncatului, satisfacerii nevoilor de bază – la modul general.

ALTE ACTIVITĂŢI DE TIMP LIBER

Sportul ocupă timpul liber al câtorva dintre tinerii intervievaţi. Mai toţi spun că şi-ar dori să practice sport, însă de la dorinţă la comportament este o distanţă destul de mare, aşa cum ei înşişi o declară. În plus, posibilităţile de a desfăşura astfel de activităţi în zonă sunt reduse.

Caseta 20

Despre practicarea activităţilor sportive

(Prima studentă) Baschetul l-am făcut la Arenele Romane şi atletism, la noi, la stadionul Ghencea, dar acum vreo 4 ani.

Să înţeleg că nu aveţi aici în zonă unde să vă duceţi. (Prima studentă) Nu, nici nu se pune problema. (A doua studentă) Eu am jucat baschet în şcoala 280, aveam antrenamente. Era închiriat,

într-adevăr de clubul Steaua, dar acolo jucam, în şcoala 280 (Grup trei studente, 20 de ani). Fac. Merg la fotbal şi la tenis de câmp. O dată pe săptămâna la fotbal, o dată la tenis. Am

o viaţa plină. Prin zonă pe aici sunt terenuri de fotbal, terenuri de tenis? Nu, nu. Şi nici nu aş prefera, că bănuiesc ce gen de oameni ar veni. Mă duc la Tineretului

dacă ştiţi, la Sala Polivalentă sus acolo unde sunt şi terenurile de tenis. Acolo joc tenis de câmp. E un club anume sau sunt terenuri şi ...? Sunt terenuri şi le închiriezi. E un club şi e privat . Şi cam cât de des faci asta ? De două ori. O dată merg la fotbal, o dată merg la tenis, pe săptămână (Economist,

29 ani).

Nici întâlnirea prietenilor (cea mai frecventă activitate de timp liber) nu se petrece în cartier, în spaţiul public. Sunt preferate fie propria locuinţă sau cea a prietenilor, fie centrul oraşului sau alte cartiere (mai frecvent apare în discuţie cartierul studenţesc al Regiei, deşi doar unul dintre subiecţi este student la Politehnică).

Motivele sunt aceleaşi: neîncrederea în valenţele cartierului de a fi altceva decât un „dormitor”, nesiguranţa zonei şi lipsa posibilităţilor de a petrece aici timpul liber.


Caseta 21

Despre întâlnirea prietenilor

Să înţeleg că tu te întâlneşti cu prietenii acasă? Da. De ce nu ieşiţi undeva? Nu aveţi pe aici o terasă? Terasele sunt pline cu beţivi, drogaţi, ţigani, care mai de care mai şmecheri. Intri cu un

milion, nici cu buzunarele nu mai ieşi că ţi le taie direct, nu ai ce să faci aici. [...] Mai ales şi pentru noi fetele, dacă te duci pană la colţul blocului, să spunem gen

cafenea, dar nu prea e cafenea, e cârciumă direct, rişti să nu te mai întorci acasă, mai ales cum suntem noi îmbrăcate acum, ca de ieşit afară, nu cu lucruri murdare, rişti să nu te mai întorci acasă la mămica (Grup trei studente, 20 de ani).

Şi cu prietenii unde te întâlneşti? Păi depinde. Aici în zonă? În centru? N-am treabă aici în zonă. Mă întâlnesc tot prin cafenele, […] la astea de „fiţe”. Şi cam cât de des te întâlneşti cu prietenii? Nu ştiu. De 2–3 ori pe săptămână (Economist, 29 ani). Da în zona asta ai avea ce face dacă ar fi să ieşi pe-afară pe-aici? Da, să mă duc la cofetărie, ceea ce şi aia arată într-un hal fără de hal, cu două mese. Deci,

îţi dai seama ce tragic e (Studentă, 21 de ani). Şi în afară de asta, cam ce altceva le place să facă [prietenilor tăi din Rahova], pe

unde ies? Cei care îşi permit, ies în cluburi cu renume. Iar acolo la fiecare sfârşit de săptămână se

iese… Se organizează plecări. Prietenii mei am observat că, de cele mai multe ori, preferă să iasă în cluburi din afara Bucureştiului. Şi chiar n-am înţeles de ce, i-am întrebat şi mi-au zis că...nu ştiu, că se distrează mai bine acolo, că sunt mai puţine fiţe, că... decât în Bucureşti... Se simt mai bine acolo.

[…] Undeva prin Giurgiu. […] am fost într-o discotecă la Obrezeni. Şi era destul de bine. Adică era OK înăuntru, cu tot ce presupune o discotecă, lasere şi ecrane imense şi ... chiar era OK. Chiar mi-a plăcut. Bine, fiind şi cu prietenii, atmosfera a fost chiar incendiară, ca să zic aşa (Studentă anul IV, 21 de ani).

DINCOLO DE CARTIERUL DORMITOR: CÂTEVA POSIBILE EXPLICAŢII ALE TIPURILOR DE COMPORTAMENT „CULTURAL”

Ceea ce ne propunem, în continuare, este nu atât o concluzie, cât mai ales o explicaţie sintetică a situaţiei pe care am întâlnit-o pe teren. Prezentăm, mai întâi, o imagine de ansamblu a reprezentărilor tinerilor despre cartierul lor, reprezentări care includ preocupările satisfacerii nevoii de frumos în contextul general al stilului de viaţă din zonă. Facem apoi o scurtă paralelă cu ce se întâmplă în alte părţi ale lumii, pentru a aduce, în final, argumente pentru o explicaţie sociologică a tipului de evoluţie prezentă şi pentru unele probabile procese imediat următoare.

Rahova – Uranus, pe scurt Am discutat, până aici, despre cum gândesc tinerii din zona Rahova – Uranus

despre cartierul în care locuiesc. Nimic surprinzător pentru cel obişnuit cu realitatea românească: mizerie, înghesuială, trafic aglomerat, puţine spaţii verzi,


aproape de centru, renume de loc rău famat („rău făcător”, ne-a zis un elev de 18 ani), blocuri colorate, Vanghelie, concertele din Parcul Sebastian şi Festivalul berii din Piaţa Constituţiei (ambele plasate în imediata apropiere a cartierului), romi (de regulă, reprezentaţi negativ), coşuri de gunoi din plastic, instalate acum doi ani şi dispărute peste noapte (toţi sunt de vină, şi români şi ţigani, ni se explică, cu grija de a nu răni o etnie sau alta; mai vinovată este însă Primăria, care nu le-a mai înlocuit de atunci…), drogaţi, proxeneţi, o piaţă, un spaţiu viran, un „Circ al Foamei”, Trafic Greu, încă o piaţă nou construită, tramvaiul uşor, manele, oameni mai bogaţi şi oameni mai săraci, şi, din nou, mizerie, praf, aglomeraţie, un cartier care nu are în mod necesar o identitate aparte, alta decât Bucureştiul.

Răspunsurile, în ceea ce priveşte petrecerea timpului liber, nu variază prea mult în funcţie de vârstă, sex, nivel de educaţie: ne întâlnim cu prietenii (de regulă, acasă), „frecăm duda” pe Mess (adică conversăm cu ajutorul computerului), piratăm un film, bem o bere pe terasă (Aici, în Rahova? Nuuu, în centru!), încercăm – mai rar – o discotecă sau un club (Aici? Nuuu, în Regie!), facem un fotbal sau un tenis (Aici nu ai unde!), tot rar – mergem la teatru sau la film (Nici dacă ar fi nu aş merge aici, în Rahova!), ieşim în parc cu copilul (Păcat că e mic şi aglomerat, dar mai ieşim şi în parcul Carol, sau, sâmbăta, în Herăstrău).

Ce ar trebui să se construiască/ amenajeze pe aici, prin Rahova? De ce ar fi nevoie? Greu de spus, dar parcă „un Mall” e rostit de mai multe voci.

Am vrut să ştim: Dar de ce nu îţi întâlneşti prietenii aici, în cartier? De ce nu ieşiţi la film aici? Sau la o terasă? Ni se răspunde simplu: 1. Nu ai unde; 2. Chiar dacă ar fi unde, nu aş ieşi. Rahova şi cultura sunt chestii complet opuse, ne spune cineva. Cum să ies aici, când vreau să ies „în oraş”?!, se miră altul. Aici … doar locuiesc, conchide al treilea.

Rahova, Differdange şi Palermo Comparaţia permite, adesea, identificarea mai precisă, mai plastică a

specificităţilor şi punctelor comune. Am ales o comparaţie aparent neobişnuită, care poate ajuta însă la o mai bună înţelegere a comportamentelor din Rahova: un orăşel (20 000 de locuitori, împărţiţi în trei localităţi cândva distincte) din mijlocul Europei Occidentale, un oraş mai mare (un milion de locuitori) din sudul Italiei şi un cartier din capitala unei ţări est-europene.

Differdange, micul oraş luxemburghez invocat mai sus se mândreşte cu o uzină siderurgică, cândva principalul angajator local, acum mult în declin. Mintea se îndreaptă imediat către reperele similare din Rahova: Vulcan, Trafic Greu, praf. În Differdange este verdeaţă peste tot, iar aerul este curat. Uzina produce nişte componente de oţel pentru complexul ce va înlocui, în Manhattan, Turnurile Gemene. Nu se aud zgomote provocate de activitatea industrială, iar fumul ce iese din furnale nu pare a afecta calitatea aerului. Înapoi, în Rahova, cei din casele învecinate Vulcanului încă se mai plâng de reaua vecinătate. Un bine dotat centru de cercetări sociale în care lucrăm este în fosta clădire administrativă a uzinei,


gentrificată, astfel, de ceva timp. Fabrica de Bere Bragadiru, Circul Foamei şi chiar Vulcanul par a mai aştepta încă şi alţi gentrificatori, în afara oamenilor lipsiţi de adăpost. În realitate, gentrificarea a început, parţial, însă paşii sunt, mai degrabă, mărunţi.

O tânără siciliană este uimită de numărul mare de baruri, restaurante şi cafenele din Differdange, de faptul că sunt răspândite pretutindeni. În Palermo, toată viaţa oraşului tinde să fie concentrată în centru, traficul e infernal, autobuzul nu vine la timp, nu găseşti loc de parcare, un milion de locuitori se străduiesc zilnic să ajungă de acasă la serviciu şi înapoi. Similitudinea cu reprezentările tinerilor din Rahova – Uranus despre cartierul lor este evidentă.

Differdange-ul nu este însă un caz izolat. Realităţi similare pot fi regăsite la Bruxelles, la Köln, la Maastricht, la Praga, la Bratislava (o colegă slovacă ne povesteşte cum, la Bratislava, în cârciuma curăţică de lângă blocul în care locuieşte, poţi avea o cină consistentă pentru două persoane pentru aproximativ 5 Euro. Berea este inclusă în preţ).

Teoriile modernizării şi postmodernizării explică o parte a situaţiei19. Odată cu modernitatea, oamenii se întâlnesc şi cu prietenii, nu doar cu rudele, petrec ceva timp pe terasă, nu doar ca să bea, ci ca să vorbească (băutura e doar un pretext, când o consumi în cantităţi mari este pentru că, nu prea având ce să discuţi, transformi pretextul în scop), să discute despre ultimul zvon ce circulă între prieteni, despre planuri comune sau nu, despre filmul de la care tocmai au ieşit, despre piesa de teatru la care merg împreună, în apropiere, despre ultima carte pe care au aruncat-o la coşul ignoranţei. Se uită împreună la meciul din Liga campionilor, chiar dacă nu ţin cu nici una dintre echipe, fac pronosticuri, transformă localul într-un „Minutul 91” ad-hoc. Muzica este dată în surdină, cât să acopere vocile, dar fără să te împiedice să îi auzi pe cei de la masa ta. Oamenii merg la teatru sau la spectacole fiindcă se simt bine acolo, fiind că pot apoi să se întoarcă repede spre casă, să se oprească împreună la o cafea, că nu o fac pentru că acela ar fi un loc select, snob, la modă, ci fiindcă le face plăcere, că e curat, că pot face mai multe lucruri deodată, aproape de casă, aşa cum şi-ar dori probabil, undeva, în străfundul inimii, şi tinerii noştri subiecţi, din Rahova …

O realitate firească Câteva cifre sunt relevante pentru demersul nostru. Dacă luăm în considerare

populaţia sectorului 5 (nu există date statistice referitoare la cartier, ca atare), observăm că, raportat la totalul celor mai vârstnici de 10 ani, cei care au absolvit o formă de învăţământ terţiar (universitate, colegiu, şcoli postliceale şi de maiştri) reprezintă aproximativ 16%. Se adaugă alţi 22% care sunt încă în sistemul educaţional (cam 14% din total sunt la liceu sau şcoală profesională, restul de 8%

19 Vezi, spre exemplu, Anthony Giddens. (1990). Consequences of modernity, Polity Press, Cambridge sau Ray Pahl. (2003 [2000]). Despre prietenie [On friendship], Bucharest: Antet.


fiind, probabil, studenţi)20. Aşa cum argumentăm în această secţiune, aceştia reprezintă principalul public pentru activităţi de natură culturală şi pentru o viaţă socială intensă. Ei sunt cei ce au o probabilitate mai ridicată de a se orienta către nevoia de frumos, către viaţa socială, către un consum mai apropiat de postmodern. Nu întâmplător, ei constituie şi majoritatea între tinerii cu care am discutat în cadrul acestui studiu.

Să notăm că gradul de accesare a studiilor secundare plasează sectorul 5 în preajma mediei europene, însă destul de mult sub nivelul altor oraşe de dimensiune medie sau mare de pe continent21. Nu am adus întâmplător în prim plan educaţia. Ea este strâns relaţionată cu consumul cultural şi cu efervescenţa vieţii sociale, cu tendinţele de modernizare.

Istoria recentă a civilizaţiilor europene are în prim plan două mari procese: modernizarea şi postmodernizarea. Ambele implică o diversificare a modurilor de satisfacere a nevoilor umane, cu precădere al doilea mutând accentul pe consumul de cultură (în sensul de frumos). România a experimentat şi încă mai experimentează modernizarea, sub două din formele sale: ca proiect capitalist şi ca proiect comunist. Procesul este însă departe de a fi încheiat, decalajul cultural (în sens de mentalităţi), faţă de societăţile vestice, dar şi faţă de multe dintre societăţile foste comuniste, fiind evident. Există însă părţi ale Europei (sudul Italiei, Grecia, etc.) aflate, încă, în aceeaşi situaţie. Pe de altă parte, în întreaga societate românească îşi fac loc elemente ale procesului de postmodernizare22. Acestea se petrec sub impactul globalizării, al contagiunii cu valorile vestice, prin emigraţie circulatorie, imigraţie definitivă şi turism, dar şi ca un proces natural de schimbare valorică.

Postmodernitatea este, în general, o atitudine valorică de orientare explicită către frumos, către autoexprimare, către toleranţă şi acceptare a diferenţelor, către o apreciere accentuată, uneori hedonistică, a calităţii vieţii, a timpului liber, a locului în care munceşti, dormi, trăieşti. Pe fondul disoluţiei familiei extinse, încă din modernitate prietenii devin din ce în ce mai importanţi, fiind cei care iau locul cândva numeroşilor fraţi şi veri, şi sunt alături de tine atât în momentele importante, ca şi în viaţa de zi cu zi.

Momentan, în Rahova – Uranus, oamenii pur şi simplu „locuiesc” şi nimic altceva. Mănâncă, dorm, se uită la televizor. Dacă vor să meargă la un spectacol sau dacă vor să bea o bere, se duc în Regie, în centru, ies la iarbă verde. Tinerilor

20 Estimările ne aparţin şi se bazează pe date indirecte. Consistenţa lor este însă probată de cifre provenite din surse variate, atât despre Bucureşti în ansamblul său, cât şi despre România.

21 Cu doar 8–10% populaţie cu studii terţiare în totalul populaţiei intre 24 şi 65 de ani, România se plasează pe unul din ultimele locuri în Europa, din punctul de vedere al capitalului uman înalt calificat. Italia, Portugalia, Moldova, Turcia, Albania şi Slovacia au cifre similare, în timp ce în Ungaria, procentul corespunzător este de 14–15%, în Bulgaria – 22%, iar în multe ţări din Europa de Vest, cifra trece de 30%.

22 Vezi Bogdan Voicu, Dinamica valorilor românilor, în B. Voicu, M. Voicu (coord.), „Valori ale românilor: 1993–2006. O perspectivă sociologică”, Editura Institutul European, Iaşi 2007.


pe care i-am intervievat li se părea destul de firesc să fie aşa, la fel cum tinerei din Sicilia i se pare anormal să fie altfel. Şi la noi, şi în sudul Italiei, familia este cu mult mai importantă decât prietenii, continuând să menţină redus interesul pentru întâlniri sociale în afara sa23.

Bucureştiul începe însă să fie diferit, aşa cum diferite sunt şi principalele oraşe ale ţării, ca şi o bună parte din Nord-Vest. Diferenţele se simt mai ales la generaţiile tinere, care se orientează, uşor-uşor, către alte moduri de viaţă. Contactul cu Vestul, ca exponent al acestor feluri de a gândi şi de comportament, dar şi progresul tehnic care schimbă rapid viaţa acasă, la serviciu şi în spaţiul public, facilitează emergenţa unor noi nevoi. Educaţia superioară, ca factor de deschidere spre lume, dar şi ca element de progres, facilitează şi ea schimbarea.

Momentan, oamenii sunt încă tributari unui model mai degrabă cazon, impus şi de arhitectura austeră a comunismului. Cartierul este un loc pentru dormit, un spaţiu al casnicului. Raţionalitatea centralistă a proiectului modernizator comunist impunea un astfel de model. Domesticul urma să aibă locul lui, separat de spaţiul public, oricum infim şi ocupat cu manifestări, cel mai adesea, atinse de falsitate. Oraşul, supus în anii ’70 unui al doilea, nefiresc, val de industrializare şi urbanizare în blocuri impersonale (era momentul în care lumea vestică şi chiar vecinii comunişti se centrau deja pe servicii şi fugeau către casele din afara oraşelor), s-a dezvoltat oarecum nefiresc, deposedând cartierele de personalitatea şi de pitorescul lor nativ, lipsindu-le de identitate. (Am constatat, cu oarecare surprindere că, în Varşovia sau Bratislava, chiar şi cartierele de blocuri au o identitate proprie, o mândrie aparte de a locui acolo, pe care cu greu o găseşti, în forme rudimentare, în doar câteva cartiere bucureştene).

Încotro? Astăzi, oraşul, cartierele şi oamenii par a începe să recupereze timpul pierdut.

Încă există însă o luptă cu mizeria şi aglomeraţia ce grevează exprimarea nevoii de frumos. Încă mai există o ofertă incompletă de servicii asociate cu ceea ce poate urma după un eveniment cultural. Cererea, de altfel, nu este, momentan, mare şi este marcată de „tradiţia” de a avea orice activitate publică în centrul oraşului.

Premisele schimbării sunt însă vizibile, chiar şi în comportamentul de consum cultural aparent redus al interlocutorilor noştri. Ideea de a merge la teatru, la film, la concerte sau evenimente culturale de orice alt tip nu este una nenaturală, năstruşnică, ci vine dinspre obişnuit, chiar dacă adesea comportamentul efectiv pare a o contrazice. Educaţia, mai ales în cazul noilor generaţii ce încep să intre acum pe piaţa muncii, este – cel puţin cantitativ – mai înaltă decât la generaţiile

23 Comparaţiile internaţionale permit plasarea românilor printre europenii care îşi întâlnesc cel mai rar prietenii. Explicaţia lipsei de bani nu este una utilă, în acest caz (ca, de altfel, în multe altele): poţi să îţi întâlneşti prietenii şi acasă, costul putând fi modic (o cafea, o bere sau o linguriţă de dulceaţă…).


precedente. Comportamentele de imitare a modelelor occidentale este de aşteptat să se multiplice24.

I-am spus Rahovei „cartier dormitor”. Eticheta poate fi aplicată însă aproape oricărui cartier din prăfuita capitală a României.

Câteva elemente de context pot favoriza aici o schimbare mai rapidă25. Aflată aproape de centru, dar şi de ieşirea din oraş, Rahova începe să devină o zonă scumpă, atât în zona de blocuri, cât şi în cea de case. Mulţi tineri sunt şi vor fi atraşi în continuare de cartier. Masa critică pentru a transforma locul dintr-un dormitor cazon într-o combinaţie de cămin studenţesc (vesel, viu), centru cultural (în care se întâmplă ceva) şi zonă rezidenţială (curată, civilizată, sigură) pare a fi atinsă, sau e pe punctul de a fi atinsă. Este tiparul de schimbare prin care au trecut mai toate oraşele europene. E vorba doar de voinţă, de a ne hotărî cum vrem să arate, în continuare, cartierele noastre şi ce fel de vise vrem să zămislească. În plus, poate fi şi o chestiune de participare, de implicare în viaţa cetăţii.

he paper focuses on the youth from the Rahova – Uranus area, in Bucharest. Using qualitative data, we deal with the representations about the main needs of the neighborhood, we

explore the cultural practices and the representations about the cultural practices. We show out that the basic needs of personal security, housing, and a clean neighborhood prevail any quality of life component. The low level of cultural practice in the area, as well as the wide-spread rejection of the area as a place for social and cultural life, determines the two authors to label it as a dormitory-neighborhood. Several explanations are given, in a paper that has mainly a documentary contribution to the knowledge of the current processes in Bucharest.

24 Chiar şi atunci când este vorba de consumul unor produse culturale de o calitate considerată

îndoielnică de „elita intelectuală”, aceasta reprezintă un pas înainte faţă de lipsa completă a unui consum cultural.

25 Există însă şi multe alte zone în care aceste elemente sunt mai prezente şi în care transformările sunt – uneori – deja vizibile.

T

Date post:	10-Jan-2020
Category:	Documents
Upload:	others
View:	10 times
Download:	0 times

RAHOVA – URANUS: UN „CARTIER DORMITOR”? · Rahova – Uranus: amplasarea geografică şi o...

Documents