Radio a fost la origine o metodă de transmitere a sunetelor prin unde radio.

Tot "radio" se mai numește și aparatul receptor corespunzător.

De foarte multă vreme omul a fost nevoit să transmită informații la distanțe mari. În antichitate semnalele cu ajutorul focurilor constituiau singura cale de comunicare la mari distanțe.

Undele radio călătoresc prin aer

și pot trece prin cele mai multe corpurinemetalice inclusiv corpul omenesc.

1.Microfonul2.Amplificatorul3.Generatorul semnalului purtator4.Modulatorul5. Emițătorul6.Antena receptoare7.Demodulatorul8.Filtrul9.Difuzorul

Vibraţiile sonore generate de artist acţionează asupra microfonului, unde sunetul este convertit într-un semnal electric foarte slab. Odată cu înălţimea tonului redat de artist, creşte şi frecvenţa undei sonore asociate.

Acest semnal electric este amplificat. Se poate vedea pe figură că semnalul de intrare este mai plat (de amplitudine mai mică) decât cel de ieşire. Amplitudinea mărită a semnalului de ieşire indică faptul că acesta este mult mai puternic. De remarcat şi că frecvenţa semnalului de intrare şi a celui de ieşire sunt identice.

Generatorul de undă creează un semnal radio de înaltă frecvenţă. Frecvenţa acestui semnal este de câteva ori mai mare decât frecvenţa undei sonore. Acest semnal va "purta" semnalul audio prin atmosferă şi se mai numeşte, pe scurt, şi "purtătoare".

Amplitudinea semnalului purtător (“înălţimea” sinusoidei din desen) este alterată, sau modulată, termenul preferat în jargonul tehnic, pentru a reflecta schimbările de amplitudine ale semnalului audio original. Trebuie remarcat cum o copie a semnalului audio este vizibilă în jumătăţile superioară şi inferioară ale undei purtătoare. De la modalitatea de modulaţie a semnalului util, în acest caz modulaţia în amplitudine, provine acronimul AM, care desemnează o anumită bandă de frecvenţe în care emit staţiile radio care folosesc această tehnologie.

Semnalul radio (electric la nivelul acesta) ajunge la antena emiţătoare şi la nivelul acesteia se generează câmpul electromagnetic corespunzător, o undă radio, care se propagă înspre exterior omnidirecţional.

O antenă recepţionează unda radio undeva în aria de acoperire a emiţătorului. Dacă antena este foarte departe de emiţătorul radio, semnalul recepţionat va fi foarte slab.

La acest nivel semnalul radio este înjumătăţit. Din moment ce ambele componente conţin aceeaşi informaţie audio, doar una este necesară.

Semnalul este trecut printr-un filtru, care îndepărtează componenta purtătoare a acestuia. Ceea ce rămâne este semnalul audio propriu-zis.

Semnalul audio astfel obţinut generează vibraţii ale diafragmei difuzorului, generând unde sonore echivalente cu vocea artistului transmisă din locaţia staţiei radio.

Existența undelor radio a fost făcută cunoscută publicului larg în special de către Guilermo Marconi, un inventator italian. Fizicianul sârb din America Nikola Tesla a contribuit în mod esențial, pe lângă alți câțiva inventatori, la crearea primului aparat de radio (precum și la alte multe invenții din domeniul electrotehnicii). ). El a construit un sistem care putea transmite și primi semnale radio de la o distanță de aproape 3 km . În 1895 a trimis un semnal radio pentru prima dată; în 1907 el a recepționat prima dată un semnal radio din Canada, și anume semnul "x" din Codul Morse.

Primul care a transmis un mesaj vocal prin undele radio a fost Reginald Fessenden in 1900.

Nikola Tesla a inceput in 1900 constructia primei stații de emisie de radio,dar in lipsă de fonduri a abandonat ideea.

Creat inițial de către Samuel Morse pe la mijlocul anilor 1830 pentru a fi folosit la transmiterea informației cu ajutorul telegrafului electric

Acesta a fost primul semnal transmis codului Morse, care a fost foarte

important pentru comunicarea

între nave în cazul unor dezastre pe mare.

Bibliografie: ro.wikipedia.orgRealizatorii proiectului sunt:

Gavan AndreiIova HoreaRosca StelianSasu NicolaeSav Rares