R O M Â N I A CURTEA DE APEL IAȘI -...

CURTEA DE APEL IAȘI

Iași, Str. Elena Doamna, nr. 1A, cod poștal 700398

telefon 0232-217808, fax 0232-255907, 0232-217808

e-mail [email protected], operator de date cu caracter personal nr. 3067

R O M Â N I A

Secţia penală şi pentru cauze cu minori Nr. 2136/A/16 aprilie 2018

MINUTA

întâlnirii trimestriale de practică neunitară în materie penală

care a avut loc la sediul Curții de Apel Iași

la data de 30 martie 2018, ora 1200

trimestrul I al anului 2018

CUPRINS

I. Probleme de drept ridicate de Tribunalul Iași ....................................................................... 2

1. Contestaţie la executare prin care se solicită deducerea duratei reţinerii sau a

duratei/perioadei de arestare preventiva (in situaţia deducerii greşite a arestării

preventive prin hotărârea de condamnare rămasa definitiva/in situaţia omisiunii

deducerii duratei reţinerii prin hotărârea de condamnare rămasa definitiva) - caz de

contestaţie prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) din Codul de procedura penala sau

caz de contestaţie prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedura

penala, ceea ce atrage competenta diferita de soluţionare a contestaţiei la executare,

prin raportare la dispoziţiile art. 598 alin (2) din Codul de procedura penala. .......... 2

2. Admisibilitatea, pe calea contestaţiei la executare, a modificării pedepsei stabilite prin

hotărâre judecătoreasca de condamnare rămasa definitiva pentru concursul de

infracţiuni, in situaţiile in care se solicita, pe calea contestaţiei la executare, a se

constata incidenţa dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal, urmare a Deciziei

Curţii Constituţionale nr. 368/2017, respectiv forma continuata a infracţiunii, in loc

de concursul de infracţiuni pentru care s-a dispus condamnarea, cu solicitarea

corelativa a modificării pedepsei (ca si cauza de micşorare a pedepsei), in sensul

aplicării pedepsei prev. de art. 36 din Codul penal; temeiul legal al unei astfel de

contestaţii: art. 595 din Codul de procedura penala sau art. 598 din Codul de

procedura penală ............................................................................................................... 7

II. Probleme ridicate de Judecătoria Iași ................................................................................. 11

3. Obligarea părţii responsabile civilmente Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii la

plata cheltuielilor judiciare către persoanele vătămate/părţile civile ........................ 11

2

III. Probleme ridicate de Tribunalul Vaslui ............................................................................ 22

4. Modalitatea de interpretare a articolului 100 alin. 1 lit. c Cod Penal privind liberarea

condiționată în cazul condamnaților care nu au posibilitatea de a achita obligațiile

civile ............................................................................................................................... 222

5. Modalitatea de ascultare/audiere a inculpaților care solicită judecarea conform

procedurii simplificate de recunoaștere a vinovăției ................................................... 24

6. Modalitatea de punere în aplicare a mandatului european de arestare în cazul în care

persoana urmărită pentru punerea în executare a unui mandat de executare al

pedepsei cu închisoarea este depistată într-o țară membră a Uniunii Europene care:-

refuză predarea către România pe temeiul condițiilor necorespunzătoare din

unitățile de detenție, - nu ia nici o măsură preventivă împotriva acesteia, - prin

decizia autorității judiciare competente menține semnalarea din Sistemul de

informații Schengen ........................................................................................................ 26

7. Modalitatea de punere în executare a unei sentinței penale și momentul emiterii

mandatelor de executare a pedepsei în cazul în care inculpaţii au fost judecaţi

conform procedurii simplificate de recunoaştere a vinovăţiei, inculpații au declarat

apel exclusiv pentru latura civilă, procurorul și partea civilă nu au declarat apel în

favoarea/defavoarea inculpaților, iar prin decizia Curții de Apel a fost modificată

latura civilă şi latura penală. .......................................................................................... 28

IV. Problemă ridicată de Judecătoria Vaslui ...................................................................... 30 30

8. Cazurile în care se pot recunoaşte pe cale incidentală hotărârile penale străine -

aplicabilitatea art. 140 ind. 1 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 ...................................... 30

V. Probleme ridicate de Judecătoria Bârlad ............................................................................ 32

9. Reţinerea şi aplicarea circumstanţei atenuante legale prevăzută de art.75 alin. (1) lit.

d) Cod penal în cazul infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul,

preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor

care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din

contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, prev. de art. 270 alin. 3 din Legea

nr. 86/2006 privind Codul Vamal .................................................................................. 32

I. Probleme de drept ridicate de Tribunalul Iași

1. Contestaţie la executare prin care se solicită deducerea duratei reţinerii sau a

duratei/perioadei de arestare preventivă (în situaţia deducerii greşite a arestării

preventive prin hotărârea de condamnare rămasă definitivă/în situaţia omisiunii

deducerii duratei reţinerii prin hotărârea de condamnare rămasă definitivă) - caz

de contestaţie prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) din Codul de procedura penala

sau caz de contestaţie prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedura

penala, ceea ce atrage competenta diferita de soluţionare a contestaţiei la

executare, prin raportare la dispoziţiile art. 598 alin (2) din Codul de procedura

penala.

3

- Materia: penal

- Subcategoria: cauze referitoare la executarea sancțiunilor de drept penal

- Obiectul din ECRIS: contestație la executare (art. 598 Cod procedură penală)

- Actul normativ incident: art. 598 alin. 1 lit. c) şi d) Cod procedură penală

- Cuvinte cheie: deducere greşită reţinere şi/sau arestare preventivă; hotărâre

judecătorească definitivă

1.1. Prezentarea problemei de drept

Problema arătata a fost pusa in discuţia Secţiei penale a Tribunalului Iași în şedinţa din

data de 28.02.2018, având in vedere jurisprudența constantă a secţiei, care soluţionează astfel

de cereri (de contestaţie la executare) in temeiul dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de

procedura penala, in vreme ce alte instanţe judecătoreşti (ex. Tribunalul Dolj, Înalta Curte de

Casaţie si Justiţie) soluţionează astfel de cereri in temeiul dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) din

Codul de procedura penala, apreciindu-se ca se impune o dezbatere pe marginea eventualei

schimbări a jurisprudenței secţiei in aceasta materie, mai ales ca problema suscita interes si din

perspectiva soluţionării contestaţiei (ca si cale de atac) Împotriva hotărârilor judecătoreşti

pronunţate in aceasta materie in prima instanţa de judecătorii [in mod special, cu referire la

Judecătoria Iași, în raza teritorială a căreia se află Penitenciarul Iași, ca loc de deţinere - ceea ce

atrage, în multe cazuri, competenta Judecătoriei Iași ca instanţă corespunzătoare în grad instanţei

de executare, în circumscripţia căreia se află locul de deţinere, conform art. 597 alin. (6) din

Codul de procedură penală].

Argumente:

Opinii exprimate de Tribunalul IAȘI:

a) Într-o primă opinie, majoritară, la nivelul Secţiei Penale a Tribunalului Iași, s-a

apreciat că în cazul în care se solicită, pe calea contestaţiei la executare, deducerea reţinerii sau a

arestării preventive - în situaţia în care prin hotărârea de condamnare rămasă definitivă s-a omis

deducerea reţinerii/arestării preventive sau s-a dedus greşit durata arestării preventive -, ne aflăm

în cazul de contestaţie la executare prev. de art. 598 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură

penală, fiind vorba despre un impediment/o împiedicare la executare [art. 598 alin. (1) lit. c) teza

a II-a din Codul de procedura penala], situaţie în care competența de soluţionare a contestaţiei la

executare revine instanţei de executare - instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută -,

conform art. 598 alin. (2) din Codul de procedura penală.

S-a argumentat în sprijinul acestei opinii că deducerea greşită a perioadei arestării

preventive sau a reţinerii (omisiunea reţinerii) nu poate fi considerată drept o cauză de micşorare

4

a pedepsei - astfel cum prevăd dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală

-, întrucât cazul de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de

procedură penală (când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere

ori de micşorare a pedepsei) se referă doar la acele cauze de stingere/micşorare de pedepse

intervenite în cursul executării pedepsei, precum prescripţia executării pedepsei, graţierea

postcondamnatorie, amnistia postcondamnatorie, intervenţia unei legi penale mai favorabile după

rămânerea definitiva a hotărârii, care poate fi invocatăîn condiţiile art. 6 din Codul penal,

deducerea greşită a arestării preventive sau omisiunea deducerii reţinerii prin hotărârea definitivă

neavând caracterul unor astfel de cauze de micşorare sau de stingere a pedepsei, ci reprezentând

un incident/o împiedicare ivit(ă) în cursul executării referitor la executarea hotărârii (având drept

consecințe/efecte asupra calculării zilelor de pedeapsă executate din pedeapsa aplicată, cu efectul

corelativ asupra calculării fracţiei de pedeapsă prevăzute de lege în vederea liberării

condiţionate; consecințe/efecte asupra calculării restului de pedeapsă rămas neexecutat în cazul

dispunerii liberării condiţionate; consecințe/efecte asupra perioadei executate, care se impune a fi

scăzută din durata pedepsei aplicate pentru infracţiunile concurente - art. 40 alin. (3) din Codul

penal]. S-a susţinut în sprijinul acestei opinii că în toate cazurile în care are loc deducerea

reţinerii, respectiv a arestării preventive, dispusă de către instanţa care a aplicat pedeapsa, ceea

ce se execută este pedeapsa aplicată și nu ceea ce a mai rămas de executat din pedeapsa aplicată,

ca efect al deducerii operate. Ca atare, deducerea greşită a perioadei arestării preventive sau a

reţinerii (omisiunea reţinerii) nu poate fi considerată drept o cauză de micşorare a pedepsei -

astfel cum prevăd dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală -, ci un

incident/o împiedicare la executare [art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Codul de procedură

penală].

b) Într-o altă opinie, minoritară, s-a apreciat că este incident cazul de contestaţie la

executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală - teza I, apreciindu-

se ca o atare situaţie se circumscrie unei nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută, și într-o

atare situaţie competența de soluţionare a contestaţiei revenind instanţei care a pronunţat

hotărârea ce se execută, iar dacă nelămurirea priveşte dispoziţia din hotărârea pronunţatăîn apel,

competența revine instanţei de apel, conform art. 598 alin. (2) din Codul de procedură penală. S-

a susţinut că într-o astfel de situaţie este mai curând vorba despre o nelămurire cu privire la

hotărârea ce se execută, decât despre vreo împiedicare la executare, situaţie în care

5

judecătorul/completul de judecată care a pronunţat hotărârea ce se execută este cel în măsură să

dispună intr-o atare situaţie, conform art. 598 alin. (2) din Codul de procedură penală, rap. la art.

111 alin. (6) din Hotărârea nr. 1375/2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii pentru

aprobarea Regulamentului de ordine interioara al instanţelor judecătoreşti.

Pornind de la dezbaterea asupra problemei sus-menționate, s-a referit, ca si situaţie

similară, cazul de contestaţie la executare prin care se solicită deducerea perioadei în care

condamnatul a fost arestat provizoriu în străinătate (în vederea extrădării/in baza mandatului

european de arestare emis pe numele acestuia). Și într-o astfel de situaţie, s-a apreciat, în baza

considerentelor anterior expuse, incidenţa cazului de contestaţie la executare prev. de art. 598

alin. (1) lit. c) teza a II-a din Codul de procedură penală.

La nivelul Secţiei penale a Tribunalului Iași, astfel cum s-a referit anterior, până în

prezent au fost pronunţate soluţii [în cererile de contestaţie la executare, prin care se solicită

deducerea duratei reţinerii sau a duratei/perioadei de arestare preventivă (în situaţia deducerii

greşite a arestării preventive prin hotărârea de condamnare rămasă definitivă/în situaţia omisiunii

deducerii duratei reţinerii prin hotărârea de condamnare rămasă definitivă)] în temeiul

dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală.

1.2. Opinia judecătorilor Secţiei penale şi pentru cauze cu minori Curtea de Apel

Iaşi

Opinia unanimă a judecătorilor Secției penale și pentru cauze cu minori din cadrul

Curții de Apel Iași, prezenţi la întâlnirea secţiei, este în sensul reţinerii dispoziţiilor art. 598

alin. 1 lit. c) teza a II a Cod de procedură penală, ipoteza de lucru invocatăreprezentând o

împiedicare la executarea hotărârii (au fost însuşite argumentele expuse în opina majoritară

exprimată de judecătorii Secţiei penale din cadrul Tribunalului Iaşi).

Problema a mai fost dezbătută la întâlnirea preşedinţilor secţiilor penale ale Înaltei Curţi

de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel, organizată la Târgu Mureş, în perioada 29-30 septembrie

2016, apreciindu-se drept incidente dispozițiile art. 598 alin. 1 lit. c) teza I Cod de procedură

penală.

6

1.3. Rezumatul soluţiei însuşite (UNANIMITATE)

Scăderea, în mod greşit, a duratei reținerii sau a duratei/perioadei de arestare

preventivă nu poate fi consideră o cauză de stingere/micșorare a pedepsei în sensul art. 598

alin. 1 lit. d) Cod procedură penală, ci o împiedicare cu privire la hotărârea care se

execută, în sensul art. 598 alin. 1 lit. c) teza a II-a Cod procedură penală.

1.4. Argumentele soluţiei însuşite

Deducerea greşită a perioadei arestării preventive sau a reţinerii (omisiunea reţinerii) nu

poate fi considerată drept o cauză de micşorare a pedepsei - astfel cum prevăd dispoziţiile art.

598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală -, întrucât cazul de contestaţie la executare

prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală (când se invocă amnistia,

prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei) se referă doar

la acele cauze de stingere/micşorare de pedepse intervenite în cursul executării pedepsei, precum

prescripţia executării pedepsei, graţierea postcondamnatorie, amnistia postcondamnatorie,

intervenţia unei legi penale mai favorabile după rămânerea definitiva a hotărârii, care poate fi

invocată în condiţiile art. 6 din Codul penal, deducerea greşită a arestării preventive sau

omisiunea deducerii reţinerii prin hotărârea definitivă neavând caracterul unor astfel de

cauze de micşorare sau de stingere a pedepsei, ci reprezentând un incident/o împiedicare

ivit(ă) în cursul executării referitor la executarea hotărârii (având drept consecințe/efecte

asupra calculării zilelor de pedeapsă executate din pedeapsa aplicată, cu efectul corelativ asupra

calculării fracţiei de pedeapsă prevăzute de lege în vederea liberării condiţionate;

consecințe/efecte asupra calculării restului de pedeapsă rămas neexecutat în cazul dispunerii

liberării condiţionate; consecințe/efecte asupra perioadei executate, care se impune a fi scăzută

din durata pedepsei aplicate pentru infracţiunile concurente - art. 40 alin. (3) din Codul penal].

În toate cazurile în care are loc deducerea reţinerii, respectiv a arestării preventive,

dispusă de către instanţa care a aplicat pedeapsa, ceea ce se execută este pedeapsa aplicată și nu

ceea ce a mai rămas de executat din pedeapsa aplicată, ca efect al deducerii operate.

Ca atare, deducerea greşită a perioadei arestării preventive sau a reţinerii (omisiunea

reţinerii) nu poate fi considerată drept o cauză de micşorare a pedepsei - astfel cum prevăd

dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală -, ci un incident/o împiedicare

la executare [art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Codul de procedură penală].

7

2. Admisibilitatea, pe calea contestaţiei la executare, a modificării pedepsei stabilite

prin hotărâre judecătorească de condamnare rămasă definitivă pentru concursul

de infracţiuni, în situaţiile in care se solicită, pe calea contestaţiei la executare, a se

constata incidenţa dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal, urmare a Deciziei

Curţii Constituţionale nr. 368/2017, respectiv forma continuată a infracţiunii, în

loc de concursul de infracţiuni pentru care s-a dispus condamnarea, cu solicitarea

corelativă a modificării pedepsei (ca și cauză de micşorare a pedepsei), în sensul

aplicării pedepsei prev. de art. 36 din Codul penal; temeiul legal al unei astfel de

contestaţii: art. 595 din Codul de procedură penală sau art. 598 din Codul de

procedură penală

- Materia: penal

- Subcategoria: cauze referitoare la executarea sancțiunilor de drept penal

- Obiectul din Ecris: intervenirea unei legi penale noi; contestație la executare

- Actul normativ incident: art. 595 Cod procedură penală; art. 598 Cod procedură

penală; Decizia nr. 368 din 2017 Curtea Constituţională a României; art. 35 alin. 1

Cod penal.

- Cuvinte cheie: concurs de infracţiuni; formă continuată a infracţiunii; decizie Curtea

Constituţională a României; lege penală mai favorabilă;

2.1. Prezentarea problemei de drept:

a) Într-o primă opinie, exprimată în unanimitate de către judecătorii prezenţi la şedinţa

Secţiei penale din data de 28.02.2018, s-a apreciat ca fiind inadmisibilă - în situaţia premisăsus-

arătată - formularea unei contestaţii întemeiate pe dispoziţiile art. 595 din Codul de procedură

penala, întrucât prevederile art. 595 din Codul de procedură penală, cu referire la art. 4 și 6 din

Codul penal, sunt aplicabile doar în ipoteza în care după rămânerea definitivă a hotărârii de

condamnare intervine „o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat

condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară ..." Se susţine în sprijinul acestei

opinii că o atare contestaţie este blocată, ca și demers juridic, de dispoziţiile art. 147 alin. (4) din

Constituţie, conform cărora deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial, iar,

de la data publicării, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, precum și de

prevederile art. 4 si 6 din Codul penal, care fac referire numai la intervenţia unei legi, procedura

contestaţiei la executare întemeiată pe prevederile art. 595 din Codul de procedură penală făcând

trimitere la intervenţia unei „legi" de dezincriminare sau mai favorabile. Ca atare, se susţine că

este împiedicată valorificarea unei decizii a Curţii Constituţionale în procedura art. 595 din

Codul de procedură penală, pentru că astfel s-ar admite că instanţa de judecată ar putea retroactiv

să constate incidenţa art. 4 sau art. 6 din Codul penal, ceea ce ar însemna implicit substituirea

judecătorului cauzei în atribuţiile legiuitorului, cu consecinţa creării dreptului, ceea ce este

8

inadmisibil prin prisma separaţiei puterilor în stat. Se susţine astfel ca decizia Curţii

Constituţionale nu poate fi interpretată ca având calitatea de a fi inclusă în noţiunea de „lege",

fiind rolul legiuitorului (puterea legiuitoare sau autoritatea delegată să acţioneze în numele

puterii legiuitoare) ca, în urma deciziei Curţii Constituţionale, să adopte un act normativ (o lege

emisă de Parlament sau o ordonanţă emisă de Guvern) de punerea în acord cu decizia Curţii,

înconformitate cu art. 147 alin. (1) din Constituție, care sa cuprindă soluţia legislativă conform

cu criticile Curţii Constituţionale.

b)Într-o altă opinie, majoritară, s-a apreciat ca inadmisibilă - în situaţia premisă sus-

arătată - formularea unei contestaţii întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul

de procedura penală, avându-se în vedere motivarea concurentă din Decizia nr. 126 din data de

03.03.2016 a Curţii Constituţionale (M. Of. nr. 185/11.03.2016), potrivit căreia hotărârile

judecătoreşti definitive la data deciziei Curţii nu pot fi repuse în discuţie sub aspectul

înlăturării/modificării/stingerii pedepsei în temeiul art. 595 sau art. 598 alin.(1) lit. d) din Codul

de procedură penală. S-a argumentat în susţinerea acestei opinii că, prin aplicarea Deciziei nr.

368/2017 a Curţii Constituţionale (în sensul reţinerii formei continuate a infracţiunii, în loc de

concursul de infracţiuni pentru care s-a pronunţat condamnarea), se ajunge, în fapt, la o

reanalizare a cauzei, inclusiv sub aspectul situaţiei de fapt reţinute, al încadrării juridice date

acesteia și al criteriilor de stabilire și individualizare judiciară a sancţiunii, ceea ce este

inadmisibil pe calea contestaţiei la executare, întrucât prin aceasta s-ar aduce atingere

principiului securităţii raporturilor juridice, care, printre altele, presupune ca dezlegarea dată în

mod definitiv oricărui litigiu de către instanţă să nu mai poată fi supusă rejudecării, decât în

cazurile expres și limitativ prevăzute de lege (ex.: în caz de revizuire, contestaţie în anulare, în

cazul redeschiderii procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate). Ca atare,

se arată că o cauză de modificare (de micşorare) a pedepsei nu se poate raporta decât la aceeaşi

încadrare juridică dată faptei prin hotărârea de condamnare rămasă definitivă, fiind inadmisibilă

o schimbare a respectivei încadrări juridice în cursul executării pedepsei. O interpretare contrară,

ar duce la încălcarea autorităţii de lucru judecat de care se bucură hotărârea definitiva,

schimbarea încadrării juridice operând numai în cursul judecăţii (art. 386 din Codul de procedură

penală) și ar fi în contradicţie cu dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură

penală [dar și în contradicţie cu dispoziţiile art. 595 din Codul de procedură penală], ce

reglementează doar posibilitatea de modificare a pedepsei definitive. S-a invocat ca și argument

complementar Decizia nr. VIII din data de 05.02.2007 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie,

9

Secţiile Unite (R.I.L.), care a statuat - în materia contestaţiei la executare prevăzute de art. 598

alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală

raportat la art. 6 din Codul penal - că în faza executării pedepsei definitive este exclusă

schimbarea încadrării juridice (decizie care își păstrează și în prezent deplina valabilitate). S-a

mai argumentat suplimentar că hotărârile judecătoreşti definitive la data Deciziei nr. 368/2017 a

Curţii Constituţionale nu pot fi repuse în discuţie sub aspectul înlăturării/modificării/stingerii

pedepsei în temeiul art. 595 sau art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, raportat la

motivarea concurentă a Deciziei nr. 126/03.03.2016 a Curţii Constituționale (M.Of.nr.

185/11.03.2016).

c) În cea de-a treia opinie, minoritară, a fost exprimată în sensul că este admisibilă - în

situaţia premisă sus-arătată - formularea unei contestaţii întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin.

(1) lit. d) din Codul de procedură penală, întrucât Decizia Curţii Constituţionale nr. 368/2017

poate fi asimilată unei cauze de micşorare a pedepsei [în sensul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit.

d) din Codul de procedură penală], ceea ce face admisibilă contestaţia la executare, dar un atare

demers procedural nu poate conduce decât la o soluţie de respingere a contestaţiei la executare ca

nefondată, pentru argumentele sus-arătate la litera b).

La nivelul Secţiei Penale a Tribunalului Iaşi au fost identificate soluţii pronunţate în

materia indicată (ex. dosarul nr. 9446/99/2017), care nu sunt însă ramase definitive.


Iaşi


Curții de Apel Iași, prezenţi la întâlnirea secţiei, este în sensul respingerii, ca inadmisibilă, a

cererii prin care se solicită a se constata incidenţa dispoziţiilor art. 35 alin. 1 Cod penal, urmare a

Deciziei Curţii Constituţionale nr. 368/2017, indiferent de calea aleasă de petent– art. 595 Cod

de procedură penala sau art. 598 alin. 1 lit. d) Cod de procedură penală (au fost însuşite

argumentele expuse în opina unanimă, respectiv în opina majoritară exprimată de judecătorii

Secţiei penale din cadrul Tribunalului Iaşi).

10


Respingerea, ca inadmisibilă, a cererii prin care se solicită a se constata incidenţa

dispoziţiilor art. 35 alin. 1 Cod penal, urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.

368/2017, indiferent de calea aleasă de petent – art. 595 Cod de procedură penală

(intervenirea unei legi penale noi) sau art. 598 alin. 1 lit. d) Cod de procedură penală

(contestaţie la executare).


Hotărârile judecătoreşti definitive nu pot fi repuse în discuţie sub aspectul

înlăturării/modificării/stingerii pedepsei în temeiul art. 595 sau art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul

de procedură penală, având în vedere că, prin aplicarea Deciziei nr. 368/2017 a Curţii

Constituţionale (în sensul reţinerii formei continuate a infracţiunii, în loc de concursul de

infracţiuni pentru care s-a pronunţat condamnarea), se ajunge, în fapt, la o reanalizare a cauzei,

inclusiv sub aspectul situaţiei de fapt reţinute, al încadrării juridice date acesteia și al criteriilor

de stabilire și individualizare judiciară a sancţiunii, ceea ce este inadmisibil pe calea contestaţiei

la executare, întrucât prin aceasta s-ar aduce atingere principiului securităţii raporturilor juridice,

care, printre altele, presupune ca dezlegarea dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanţă

să nu mai poată fi supusă rejudecării, decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege (ex.:

în caz de revizuire, contestaţie în anulare, în cazul redeschiderii procesului penal în cazul

judecării în lipsa persoanei condamnate).

O cauză de modificare (de micşorare) a pedepsei nu se poate raporta decât la aceeaşi

încadrare juridică dată faptei prin hotărârea de condamnare rămasă definitivă, fiind inadmisibilă

o schimbare a respectivei încadrări juridice în cursul executării pedepsei.

O interpretare contrară ar duce la încălcarea autorităţii de lucru judecat de care se bucură

hotărârea definitivă, schimbarea încadrării juridice operând numai în cursul judecăţii (art. 386

din Codul de procedură penală) și ar fi în contradicţie cu dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din

Codul de procedură penală [dar și în contradicţie cu dispoziţiile art. 595 din Codul de procedură

penală], ce reglementează doar posibilitatea de modificare a pedepsei definitive.

11

II. Probleme ridicate de Judecătoria Iași

3. Obligarea părţii responsabile civilmente Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii la

plata cheltuielilor judiciare către persoanele vătămate/părţile civile

- Materia: penal

- Subcategoria: infracţiuni

- Obiectul din Ecris: ucidere din culpă;

- Actul normativ incident: art. 192 Cod penal; art. 274 Cod procedură penală; Legea

nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru

prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie

- Cuvinte cheie: parte responsabilă civilmente; Fondul de Protecţie a Victimelor

Străzii (Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România);cheltuieli judiciare părţi

civile sau persoane vătămate; solidaritate.


a) Într-o primă opinie, partea responsabilă civilmente Fondul de Protecţie a Victimelor

Străzii (Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România) a fost obligată la plata cheltuielilor

judiciare suportate de către persoana vătămată/partea civilă:

Prin Sentinţa penală nr. 291/2017 Judecătoria B. s-au dispus următoarele:

,,I.1. a. În bazaart. 192 alin. 1 şi alin. 2 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. 1), 2)

C.proc.pen. condamnă pe inculpatul M.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea

infracţiunii de ucidere din culpă.

…

b). În baza art. 335 alin. 1C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. 1), 2) C.proc.pen. condamnă

pe inculpatul M.C. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii deconducere pe

drumurile publicea unui vehicul fără permis de conducere.

c). În baza art. 336 alin. 1C. pen. raportat la art. 61 alin. 3, alin. 4 lit. c)c.pen. condamnă

pe inculpatulM.C.la un număr 250 zile amendă pentru săvârşirea infracţiunii deconducere pe

drumurile publicesub influenţa băuturilor alcoolice.

d).În baza art. 338 alin. 1C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. 1), 2) C.proc.pen. condamnă

pe inculpatul M.C.la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii depărăsirea

locului accidentului.

…

12

II.În temeiul art. 397 alin. 1 coroborat cu art. 25 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 1357

C. civ. şi art.3 alin. 1 dinOrdinul 1/2008 admite în parte acţiunile civile formulate de către V.I.,

V.V., V.I., V.M., A.E., T.I., şi în consecinţă obligă partea responsabilă civilmenteFondul de

Protecţie a Victimelor Străzii la plata următoarelor sume:- către partea civilăV.I. suma de80.000

lei reprezentând daune morale; - către partea civilăV. V. suma de1.500 leireprezentând daune

materiale, precum şi suma de 50.000 lei reprezentând daune morale; - către părţile civileV.I.

suma de50.000 lei reprezentând daune morale; - către părţile civile V. M., A.E., T.I. suma decâte

30.000 lei, fiecare,reprezentând daune morale.

Respinge acţiunea civilă formulată departea civilă V.C., ca tardiv formulată.

Obligă partea responsabilă civilmente Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii să

plătească părţilor civile V.I., V.V., V.I., V.M., A.E., T.I., suma de312 lei reprezentândcheltuieli

de judecată.

III.În temeiul 274 alin. 1 C. proc. pen., instanța obligă pe inculpatulM.C. la plata sumei

de 2. 500 de lei cheltuieli judiciare avansate de stat în prezentul proces,în faza deurmările penală

şi faza de judecată (din care, suma de 1.400 lei reprezintă cheltuielijudiciare efectuate în faza de

urmărire penală).

În considerentele sentinţei penale nu a fost indicat temeiul de drept al răspunderii

Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii cu privire la cheltuielile judiciare efectuate de părţile

civile.

Prin decizia penală nr. 34/29.01.2018 a Curţii de Apel Iaşi s-au dispus următoarele:

„În baza art. 421 pct.1 lit. a Cod de procedură penală, admite apelurile formulate de

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria B., de inculpatul M.C. şi de părţile civile

V.I., V.V., V.I., V.M., A.E., T.I. împotriva sentinţei penale nr. 291/13.06.2017 pronunţată de

Judecătoria B., pe care o desfiinţează în parte în latură penală.

Rejudecând:

Înlătură dispoziţiile art. 16 alin.1 lit. a Cod penal reţinute, ca temei de drept, în dispoziţia

din sentinţa penală apelată privind achitarea inculpatului M.C. pentru infracţiunea de furt al unui

vehicul în scop de folosinţă prevăzută de art. 230 alin. 1 C. pen., şi reţine disp. art. 16 lit. b teza I

Cod penal ca temei de drept al achitării.

Înlătură reţinerea disp. art. 67 alin. 2 Cod penal din dispoziţia de aplicare a pedepsei

complementare față de inculpatul M.C. în privinţa infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art.

192 alin.1,2 Cod penal şi reţine disp. art. 67 alin. 1 Cod penal în privinţa aceleiaşi infracţiuni.

13

Înlătură aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării dreptului de a deţine,

purta şi folosi orice categorie de arme prev. de art. 66 alin. 1 lit. h Cod penal.

Reţine şi disp. art. 45 alin. 5 Cod penal în cuprinsul dispoziţiei din sentinţa penală apelată

privind aplicarea pedepsei accesorii.

Înlătură dispoziţiile din cuprinsul sentinţei penale apelate privind obligarea Fondului de

Protecţie a Victimelor Străzii în calitate de persoană responsabilă civilmente la plata de

despăgubiri şi cheltuieli de judecată către părţile civile şi obligă Biroul Asiguratorilor de

Autovehicule din România (BAAR), în calitate de parte responsabilă civilmente, la plata către

părţile civile a despăgubirilor şi cheltuielilor de judecată stabilite prin sentinţa penală apelată.

…

II. În baza art. 421 pct.1 lit. b Cod de procedură penală respinge ca nefondat apelul

formulate de partea responsabilă civilmente Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România

(BAAR) împotriva Sentinţei penale nr. 291/13.06.2017pronunţată de Judecătoria Bârlad in

dosarul nr. 7380/189/2016.

În considerentele deciziei, cu privire la plata cheltuielilor judiciare efectuate de părţile

civile, s-au arătat următoarele:

„În ce privește introducerea în cauză pe latură civilă a Biroul Asiguratorilor de

Autovehicule din România (BAAR) în locul Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii (solicitată

atât de părţile civile cât și de partea responsabilă civilmente BAAR), instanța de apel constată

într-adevăr căprin OUG nr. 54/2016, BAAR a preluat FPVS, astfel că calitatea de parte

responsabilă civilmente aparţine BAAR; prezenţa părţii responsabilă civilmente a avut

continuitate în prezenta cauză, aceasta fiind citată în cauză; având în vedere însă că prin sentinţă

partea responsabilă civilmente a fost numită tot FPVS, pentru acuratețe și legalitate, instanța de

apel, va înlătura dispozițiile din cuprinsul sentinței penale apelate privind obligarea Fondului de

Protecţie a Victimelor Străzii în calitate de persoană responsabilă civilmente la plata de

despăgubiri și cheltuieli de judecată către părţile civile și va obliga Biroul Asiguratorilor de

Autovehicule din România (BAAR), în calitate de parte responsabilă civilmente, la plata către

părţile civile a despăgubirilor și cheltuielilor de judecată stabilite prin sentinţa penală apelată.”.

b) Într-o altă opinie, partea responsabilă civilmente Fondul de Protecţie a Victimelor

Străzii (Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România) nu a fost obligată la plata

cheltuielilor judiciare suportate de către persoana vătămată/partea civilă.

14

Prin Sentinţa penală nr. 15/20.01.2017 a Curţii de Apel Iaşi s-au dispus

următoarele:

„În baza art. 396 alin. 2 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul G.I. la

următoarele pedepse:

l. 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din

culpă prev. de art. 192 alin.2 Cod penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 374 alin. 4 Cod

procedură penală şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (faptă comisă la data de 17 septembrie

2016).

2. 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul

fără permis de conducere prev. de art.335alin.2 Cod procedură penală, cu aplicarea

dispoziţiilor art. 374 alin. 4 Cod procedură penală şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (faptă

comisă la data de 17 septembrie 2016).

3. 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub

influenţa băuturilor alcoolice prev. de art. 336 alin. 1 Cod procedură penală, cu aplicarea

dispoziţiilor art. 374 alin. 4 Cod procedură penală şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (

faptă comisă la data de 10 iunie 2016).

4. 1 (un) an şi 6(şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui

vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice prev. de art.336 alin. 1 Cod procedură penală, cu

aplicarea dispoziţiilor art. 374 alin. 4 Cod procedură penală şi art. 396 alin. 10 Cod procedură

penală (faptă comisă la data de 17 septembrie 2016).

5. 2 (doi) ani si 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a

locului accidentului prev. de art. 338 alin. l Cod penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 374 alin. 4

Cod procedură penală şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală ( faptă comisă la data de 17

septembrie 2016).

În temeiul prevederilor art. 38 al.1 Noul Cod penal, art. 39 alin. 1 lit. b Noul Cod penal

contopeşte pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, respectiv cea de 3 (trei) ani

şi 6 (şase) luni închisoare, pe care o sporeşte cu o treime din restul pedepselor stabilite, respectiv

1 (un) an si 10 (zece) luni închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 5 (cinci) ani şi 4

(patru) luni închisoare.

…

În baza art.397 alin. 1 Cod procedură penală rap. la disp. art. 1349 şi 1357 Cod civil, art.

11 alin. 1 din Ordinul nr. 1/2008 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor pentru punerea

15

în aplicare a Normelor privind Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, precum şi ale art. 24 din

Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse

prin accidente de vehicule (în vigoare la data producerii accidentului), admite, în parte, acţiunile

civile formulate de către părţile civile N.D.,N.A.M.,B.A., şi N.V.P. şi, în consecinţă, obligă

partea responsabilă civilmente Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii la plata

următoarelor sume:

- 80.000 lei, cu titlu de daune morale, către partea civilă N.D. suma actualizată cu

indicele de inflaţie si dobânda legală, ce se vor calcula de la data de rămânerii definitive a

prezentei hotărâri si până la plata integrală a debitului.

- 70.000 lei, cu titlu de daune morale, către partea civilă N.A.M., suma actualizată cu



- 40.000 lei, cu titlu de daune morale, către partea civilă N.V.-P., suma actualizată cu



- 40.000 lei, cu titlu de daune morale, către partea civilă B.A., suma actualizată cu

indicele de inflaţiei si dobânda legală, ce se vor calcula de la data de rămânerii definitive a


- 1549,07 lei, cu titlu de daune materiale, către partea civilă N.D., suma actualizată cu

indicele de inflaţie si dobânda legală, ce se vor calcula de la data de 26.10.2016, si până la plata

integrală a debitului.

Respinge restul pretenţiilor părţilor civile, ca neîntemeiate.

În baza prevederilor art. 276 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpatul G.I. la plata

către partea civilă N.D. a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În baza prevederilor art. 276 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpatul G.I. la plata

către partea civilă N.A.M. a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În baza prevederilor art. 276 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpatul

G.I. la plata către partea civilă B.A. a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli

de judecată. În baza prevederilor art. 276 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpatul G.I. la plata

către partea civilă N.V.P. a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

...”

S-au arătat în considerentele acestei sentinţe penale următoarele:

16

„Cum la data producerii accidentului autoturismul condus de inculpat nu avea asigurarea

de răspundere civilă, în cauză a fost introdus în calitate de parte responsabilă civilmente Fondul

de protecţie a Victimelor Străzii Bucureşti.

Scopul constituirii Fondului de protecţie a victimelor străzii este, potrivit dispoziţiilor art.

25 indice 1 alin.10lit.b din Legea nr.32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, între

altele, acela de a despăgubi persoanele păgubite prin accidente de vehicule, „dacă autovehiculul,

respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru

răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, cu toată că, în

conformitate cu prevederile legale în vigoare, proprietarul acestuia avea obligaţia să încheie o

astfel de asigurare”.

Normele privind Fondul de protecţie a victimelor străzii, adoptate în temeiul Legii

nr.32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi puse în aplicare prin Ordinul

preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr.1/2008, cu modificările ulterioare,

prevăd: în art. 3 alin.1, că Fondul acordă despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de

vehicule, dacă vehiculul care a provocat accidentul a rămas neidentificat ori nu era asigurat

pentru răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu toate că legea

prevedea obligativitatea asigurării; în art. 3 alin.3, că în cazul în care pentru vehiculul care a

provocat accidentul nu a fost îndeplinită obligaţia de a încheia asigurarea R.C.A., „Fondul

acordă persoanelor prejudiciate despăgubiri atât pentru daune materiale, cât şi pentru vătămări

corporale sau decese”; iar în art. 3 alin.4 teza I, că „Fondul intervine ca garant pentru respectarea

obligaţiei de despăgubire fără însă a putea opune persoanelor păgubite beneficiului de discuţiune

în raport cu persoanele vinovate de producerea accidentului”.

Aceleaşi norme reglementează, în acord cu art. 10 din Directiva 2009/103/CE, procedura

prin care Fondul acordă despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, pe baza

unei cereri de despăgubire – procedura ce constituie regula în materia despăgubirii persoanelor

păgubite prin accidente de vehicule, provocate fie de un vehicul neidentificat, fie de un vehicul

pentru care nu a fost îndeplinită obligaţia de asigurare.

Nici legislaţia comunitară, nici dreptul intern nu exclud însă posibilitatea valorificării

drepturilor persoanelor păgubite prin accidente de vehicule în raport cu Fondul de protecţie a

victimelor străzii pe calea acţiunii în justiţie. În acest caz, Normele privind Fondul de protecţie a

victimelor străzii prevăd: în art. 11 alin.1, că drepturile persoanelor păgubite prin accidente de

vehicule supuse înmatriculării, în care autorul a rămas neidentificat sau vehiculul nu este asigurat

17

de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, se exercită împotriva

Fondului; în art. 11 alin.2, că „persoanele prejudiciate care au înaintat acţiune în justiţie

împotriva persoanei sau persoanelor responsabile pentru repararea prejudiciului vor fi

despăgubite de Fond în baza hotărârii judecătoreşti”, Fondul având „legitimare procesuală

pasivă, în calitate de garant al obligaţiei de despăgubire, în limitele şi în condiţiile prevăzute de

reglementările legale în vigoare”; iar în art. 13 teza I, ca „după plata despăgubirilor, Fondul se

subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate”.

În ipoteza în care accidentul a fost provocat de un vehicul ce nu este asigurat de

răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, drepturile persoanei

păgubite pot fi valorificate prin exercitarea acţiunii civile alăturate acţiunii penale în cadrul

procesului penal.

În conformitate cu dispoziţiile art. 19 din Codul de procedură penală, acţiunea civilă, care

poate fi alăturată acţiunii penale în cadrul procesului penal prin constituirea persoanei vătămate

ca parte civilă, are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului şi a părţii responsabile

civilmente, iar potrivit art. 213 din acelaşi Cod, persoana chemată în procesul penal să răspundă,

potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta învinuitului sau inculpatului se numeşte

parte responsabilă civilmente.

Or, în raport cu dispoziţiile Legii nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare,

şi ale normelor adoptate în temeiul acestei legi, Fondul de protecţie a victimelor străzii este

persoana chemată să răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta

inculpatului, autor al accidentului, în ipoteza în care vehiculul nu este asigurat de răspundere

civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule şi, în consecinţă, în această ipoteză,

Fondul are calitatea de parte responsabilă civilmente.

Răspunderea civilă a Fondului de protecţie a victimelor străzii, ca parte responsabilă

civilmente, este însă guvernată de regulile speciale cuprinse în dispoziţiile Legii nr. 32/2000, cu

modificările şi completările ulterioare, şi ale normelor adoptate în temeiul acesteia, dispoziţii

care transpun legislaţia comunitară, urmăresc obiectivul înscris în preambulul Directivei

2009/103/CE ca victima să nu rămână nedespăgubită în cazul în care vehiculul care a provocat

accidentul nu este asigurat (pct.14) şi pornesc de la ideea, reflectată în preambulul aceleiaşi

directive, ca, în cazul unui accident cauzat de un vehicul neasigurat, organismul care

despăgubeşte victimele accidentelor cauzate de vehicule neasigurate are o poziţie mai bună decât

victima la intentarea unei acţiuni împotriva părţii responsabile (pct.18). În acest sens, Normele

18

privind Fondul de protecţie a victimelor străzii stabilesc, în art. 11 alin. 1 şi 2, ca drepturile

persoanelor prejudiciate se exercită împotriva Fondului şi că aceste persoane vor fi despăgubite

de Fond în baza hotărârii judecătoreşti , iar în art. 13 că, după plata despăgubirilor, Fondul se

subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate, persoana sau persoanele responsabile pentru

repararea prejudiciului având obligaţia să ramburseze Fondului despăgubirile plătite. Normele

invocate conduc la concluzia că Fondul va putea fi obligat, singur, la plata despăgubirilor, iar

după plata acestora se va subroga în drepturile persoanelor prejudiciate, îndreptându-se împotriva

inculpatului, autor al accidentului, pentru recuperarea despăgubirilor achitate.

Prin urmare, soluţionând acţiunea civilă alăturată acţiunii penale în cadrul procesului

penal, instanţa de judecată, prin hotărârea judecătorească, va obliga Fondul, singur, iar nu în

solidar cu inculpatul, autor al accidentului, la plata despăgubirilor pentru prejudiciile produse

prin accident.

În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin recursul în interesul

Legii nr. 3/15 iunie 2010.

În raport de data producerii accidentului, sunt aplicabile prevederile art. 50 alin. 2 din

Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse

prin accidente de vehicule, care statuează faptul că, în caz de deces partea responsabilă

civilmente va acoperi:

a) cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum şi cele efectuate

cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative;

b) cheltuielile cu transportul cadavrului, inclusiv cele de îmbălsămare, probate cu

documente justificative, de la localitatea unde a avut loc decesul până la localitatea în care se

face înmormântarea;

c) veniturile nete nerealizate şi alte eventuale cheltuieli rezultate în perioada de la data

producerii accidentului şi până la data decesului, prevăzute la pct. 1, dacă acestea au fost cauzate

de producerea accidentului;

d) daunele morale: în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.”.

Sentinţa penală nr. 15/20.01.2017 a Curţii de Apel Iaşi a fost modificată prin decizia

penală nr. 159/04.05.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie astfel:

„I. Admite apelurile declarate de inculpatul G.I., partea responsabilă civilmente Fondul

de Protecţie a Victimelor Străzii şi părţile civile N.D. şi N.A.M. împotriva sentinţei penale nr.15

19

din data de 20 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia penală şi pentru cauze cu

minori, numai în ceea ce priveşte latura civilă, respectiv cuantumul daunelor morale.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând, în limitele anterior arătate,

obligă partea responsabilă civilmente Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii la plata

următoarelor sume: - 180.000 lei, cu titlu de daune morale, către partea civilă N.D., suma ce va fi

actualizată cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, de la data de rămânerii definitive a prezentei

hotărâri şi până la plata integrală a debitului; - 150.000 lei, cu titlu de daune morale, către partea

civilă N.A.M., suma ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, de la data de

rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la plata integrală a debitului; - 10.000 lei, cu titlu

de daune morale, către partea civilă B.A., suma ce va fi actualizată cu indicele de inflaţiei şi

dobânda legală, de la data de rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la plata integrală a

debitului.

Respinge, ca neîntemeiată, acţiunea civilă promovată de partea civilă N.V.P. şi, pe cale

de consecinţă, înlătură dispoziţia privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de judecată

de 1.000 lei către această parte civilă.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În baza prevederilor art. 276 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpatul G.I. la

plata către partea civilă N. D. a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

În baza prevederilor art. 276 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpatul G.I. la

plata către partea civilă N.A.M. a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Conform art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare ocazionate de

soluţionarea apelurilor declarate de inculpatul G.I., partea responsabilă civilmente Fondul de

Protecţie a Victimelor Străzii şi părţile civile N.D. şi N.A.M. rămân în sarcina statului.

II. Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de părţile civile B.A. şi N.V.P.

Respinge cererea de obligarea a apelantului inculpat G.I. la plata cheltuielilor de judecată

către apelantele părţi civile B.A. şi N.V.P.

Obligă apelantele părţi civile B.A. şi N.V.P. la plata sumei de câte 100 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă”.

Potrivit practicii unanime a Secţiei penale - Judecătoria Iaşi, partea responsabilă

civilmente Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare

20

efectuate de părţile civile (în perioada 2014 – 2018 au fost pronunţate 3 sentinţe penale în acest

sens: 1907/03.06.2015; 1960/08.06.2015; 380/16.02.2018).

De asemenea, în unanimitate judecătorii Secţiei penale şi-au exprimat opinia în sensul că

partea responsabilă civilmente Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România(potrivit art.

38 alin. 7 din OUG nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto

pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie: „În cuprinsul

actelor normative, sintagma poliţă de asigurare RCA se înlocuieşte cu sintagma contract

RCA, iar sintagma Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii se înlocuieşte cu sintagma BAAR”,

iar potrivit art. 39 alin. 4 din Legea nr. 132/2017,la data intrării în vigoare a acestei legi, BAAR

preia întregul patrimoniu al Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii şi se va reorganiza în

conformitate cu prevederile prezentei legi) trebuie obligată la plata cheltuielilor judiciare

efectuate de părţile civile.

Potrivit art. 6 alin. 1 din Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor

nr.1/2008, cu modificările ulterioare:„Cuantumul prejudiciului suferit de persoanele păgubite

prin accidente de vehicule produse pe teritoriul României se stabileşte în stricta conformitate cu

prevederile normelor privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere

civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în vigoare în România la data

producerii accidentului”.

Potrivit art. 50 din Legea nr. 136/1995: „Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care

asiguratul este obligat sa le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuielile de judecată

persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea ori distrugerea

de bunuri.”

Potrivit art. 26 alin. 1 lit. d din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de

răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, asiguratorul RCA are

obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată pentru cheltuielile de judecată.

Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările din România a fost abrogată de

Legea nr. 132/2017.

Potrivit art. 11 alin. 2 lit. e din Legea nr. 132/2017, asigurătorul RCA acordă despăgubiri

în bani pentru cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată sau cheltuieli

aferente în cazul soluţionării alternative a litigiului dacă soluţia este favorabilă persoanei

prejudiciate.

21


Iaşi

Opinia majoritară a judecătorilor Secției penale și pentru cauze cu minori din cadrul

Curții de Apel Iași, prezenţi la întâlnirea secţiei, este că se impune obligarea părţii responsabile

civilmente Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii (Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din

Romania) la plata cheltuielilor judiciare către persoanele vătămate/părţile civile, dispoziţiile art.

274 alin. 3 Cod de procedură penală completându-se cu normele speciale în materie R.C.A.,

invocate în opina unanimă exprimată de judecătorii Secţiei penale din cadrul Judecătoriei Iaşi.

De asemenea, cât timp, prin efectul normelor speciale, partea responsabilă civilmente este

obligată singură la plata despăgubirilor civile, solidaritatea cu inculpatul fiind exclusă ab initio, o

dezlegare asemănătoare se impune a fi dată şi solicitărilor privind plata cheltuielilor judiciare

avansate de părţi sau de persoanele vătămate.

A fost exprimată şi opina minoritară, prin invocarea dispoziţiilor art. 274 alin. 3 Cod de

procedură penală, că atât timp cât parte responsabilă civilmente nu a fost obligată în solidar cu

inculpatul la repararea pagubei nu poate fi obligatăla plata cheltuielilor judiciare avansate de

părţi sau de persoanele vătămate.


Se impune obligarea părţii responsabile civilmente Fondul de Protecţie a Victimelor

Străzii (Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din Romania) la plata cheltuielilor judiciare

către persoanele vătămate/părţile civile, dispoziţiile art. 274 alin. 3 Cod de procedură

penală completându-se cu normele speciale în materie R.C.A.


În conformitate cu dispoziţiile art. 19 din Codul de procedură penală, acţiunea civilă

exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a

persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care

face obiectul acţiunii penale, iar potrivit art. 86 din acelaşi Cod, persoana care, potrivit legii

civile, are obligaţia legală sau convenţională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în

solidar, prejudiciul cauzat prin infracţiune se numeşte parte responsabilă civilmente.

22

Potrivit art. 11 alin. 2 lit. e) din Legea nr. 132/2017, asigurătorul R.C.A. acordă

despăgubiri în bani pentru cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată sau

cheltuieli aferente în cazul soluţionării alternative a litigiului dacă soluţia este favorabilă

persoanei prejudiciate.

Dispoziţiile art. 274 alin. 3 Cod de procedură penală se completează cu normele speciale

în materie R.C.A.. De asemenea, cât timp, prin efectul normelor speciale, partea responsabilă

civilmente este obligată singură la plata despăgubirilor civile, solidaritatea cu inculpatul fiind

exclusă ab initio, o dezlegare asemănătoare se impune a fi dată şi solicitărilor privind plata

cheltuielilor judiciare avansate de părţi sau de persoanele vătămate.

III. Probleme ridicate de Tribunalul Vaslui

4. Modalitatea de interpretare a articolului 100 alin. 1 lit. c Cod Penal privind liberarea

condiționată în cazul condamnaților care nu au posibilitatea de a achita obligațiile

civile

- Materia: penal

- Subcategoria: cauze referitoare la executarea sancţiunilor de drept penal

- Obiectul din Ecris: liberare condiționată

- Actul normativ incident: art. 100 alin. 1 Cod penal

- Cuvinte cheie: liberare condiţionată; îndeplinire obligaţii civile; rea credinţă


S-a constatat că în cadrul dosarelor având ca obiect contestații la liberări condiționate

împotriva sentințelor penale pronunțate de Judecătoria Vaslui ca instanța de fond, majoritatea

judecătorilor din cadrul Tribunalului Vaslui au acceptat drept motiv de respingere a cererii de

liberare condiționată de existența unui rulaj semnificativ al sumelor de bani primite de către

condamnat în cursul executării pedepsei.

Astfel, în cazul în care analiza cererii de liberare condiționată se face conform

dispozițiilor actualului Cod Penal care condiționează admisibilitatea propunerii Comisiei din

cadrul Penitenciarului de plata integrală a despăgubirilor civile, Judecătoria Vaslui a apreciat că

această condiție nu este îndeplinită în cazul în care condamnații au primit sume de bani pe care

le-au cheltuit conform dispozițiilor legale în cursul executării pedepsei, deşi persoanele

condamnate nu figurează cu venituri proprii sau cu bunuri mobile sau imobile de valoare în

proprietate.

23

a) Într-o primă opinie, minoritară, a judecătorilor Tribunalului Vaslui s-a apreciat că

primirea de către persoana condamnată unor sume de bani în cursul executării pedepsei, pe care

le-a cheltuit conform normelor de ordine interioară ale Penitenciarului Vaslui pe convorbiri

telefonice sau achiziţii din magazinul aflat în incinta locului de detenţie, în cazul în care nu s-a

făcut dovada că acesta deține venituri proprii sau bunuri mobile și imobile care pot servi la

acoperirea laturii materiale conform sentinței penale de condamnare, cererea de liberare

condiționată urmează a fi admisă sub aspectul îndeplinirii condițiilor prevăzute de articolul 100

alin. 1 lit. c Cod Penal.

În susținerea primului punct de vedere s-a susţinut că sumele de bani primite de către

condamnat de la membrii familiei sau de la diverse persoane reprezintă niște liberalități aceste

sume neputând fi urmărite silit pentru plata prejudiciilor civile, iar legea prevede doar obligarea

sa personală la repararea prejudiciului în măsura în care are venituri proprii sau alte bunuri de

valoare.

b) Într-o altă opinie, majoritară, a fost în sensul că primirea de către persoana

condamnată unor sume semnificative de bani de care a dispus legal în cursul executării pedepsei

atrage respingerea cererii de liberare condiționată pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de

articolul 100 alin. 1 lit. c Cod Penal, deși condamnatul a făcut dovada că nu deține nici un venit

propriu și nici un bun mobil sau imobil care poate fi valorificat.

S-a menţionat că deseori, sumele primite de către condamnaţi în cursul executării

pedepsei pe o perioadă mai lungă de timp ajung la valori considerabile care echivalează sau

uneori depășesc cu mult cuantumul obligaţiilor civile la care a fost obligat prin sentința penală de

condamnare fiind injust ca acesta să dispună de sume mari de bani și să nu facă nici un demers

pentru plata daunelor produse prin infracţiune.


Iaşi

Opinia unanimă a judecătorilor Secției penale și pentru cauze cu minori din cadrul Curții

de Apel Iași, prezenţi la întâlnirea secţiei, este în sensul că se impune respingerea cererilor de

liberare condiţionată, urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 100 alin. 1 lit. c)

Cod penal, cât timp nivelul sumelor de bani primite pe perioada privării de libertate permite

stabilirea relei-credinţe a condamnatului în neexecutarea obligaţiilor civile stabilite prin hotărâre

24

judecătorească definitivă. Neplata integrală sau parţială trebuie să fie rezultatul unei

imposibilități obiective a debitorului de a îşi îndeplini obligaţiile civile.


Primirea de către persoana condamnată, aflată în executarea pedepsei privative de

libertate, a unor sume semnificative de bani, de care a dispus legal în cursul executării

pedepsei, şi neîndeplinirea obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare atrage

respingerea cererii de liberare condiționată pentru neîndeplinirea condiției prevăzute de

articolul 100 alin. 1 lit. c) Cod penal, chiar dacă condamnatul face dovada că nu deține

niciun venit propriu și niciun bun mobil sau imobil care poate fi valorificat, cât timp

nivelul sumelor de bani primite pe perioada privării de libertate permite stabilirea relei-

credinţe a condamnatului în neexecutarea obligaţiilor civile stabilite prin hotărâre

judecătorească definitivă.


Neplata integrală sau parţială trebuie să fie rezultatul unei imposibilități obiective a

debitorului de a îşi îndeplini obligaţiile civile. Or, deseori, sumele primite de către un condamnat,

în cursul executării pedepsei, pe o perioadă mai lungă de timp, ajung la valori considerabile care

echivalează sau uneori depășesc cu mult cuantumul obligaţiilor civile la care a fost obligat prin

sentința penală de condamnare. Ar fi, inechitabil, ca persoana privată de libertate să dispună de

sume mari de bani și să nu facă niciun demers pentru plata daunelor produse prin infracţiune.

Examinarea îndeplinirii condiţiei în discuţie se impune a fi făcută nu doar de instanţele de

judecată (fond, eventual, contestaţie), dar şi anterior de Comisia constituită la nivelul

Penitenciarului.

5. Modalitatea de ascultare/audiere a inculpaților care solicită judecarea conform

procedurii simplificate de recunoaștere a vinovăției

- Materia: penal

- Subcategoria: alte tipuri de cauze

- Obiectul din Ecris:

- Actul normativ incident: art. 374 alin. 4 Cod de procedură penală; art. 375 Cod

procedură penală (procedura de recunoaştere a învinuirii)

25

- Cuvinte cheie: inculpat; declaraţie; audiere/ascultare


În cazul în care inculpatul solicită judecarea cauzei conform procedurii simplificate de

recunoaștere a vinovăției, este necesară audierea detaliată cu privire la fiecare aspect al laturii

penale sau civile, a modalității concrete de comitere a faptei și a eventualelor contribuții ale

celorlalți participanți care sunt judecați conform procedurii de drept comun sau este suficientă

declarația inculpatului de recunoaștere a acuzației în limitele și condițiile din rechizitoriu ?

a) Într-o primă opinie s-a apreciat că inculpatul nu este obligat să declare în detaliu

elemente cu privire la activitatea infracțională și contribuția ale celorlalți participanți care sunt

judecați conform procedurii de drept comun, beneficiind în continuare de dreptul la tăcere. De

vreme ce inculpatul recunoaște clar și explicit fără rezerve acuzația adusă prin rechizitoriu, nu

poate fi obligat să dea din nou o declarație detaliată în fața instanței.

b) În cea de a doua opinie se consideră că inculpatul care recunoaște acuzațiile aduse

conform actului de sesizare al instanței a renunțat implicit la dreptul la tăcere și este obligat să

dea o declarație detaliată cu privire la infracțiunile comise sau participația și contribuția celorlalți

făptuitori/inculpați în vederea aflării adevărului și lămuririi cauzei penale sub toate aspectele.


Iaşi


Curții de Apel Iași, prezenţi la întâlnirea secţiei, este că în momentul în care inculpatul solicită

judecarea cauzei în procedura de recunoaştere a învinuirii, renunţă implicit la dreptul la tăcere. În

ipoteza în care inculpatul nu va da o declaraţie detaliată pentru aflarea adevărului şi lămurirea

cauzei sub toate aspectele, judecătorul, cu punerea în discuţie contradictorie, are posibilitatea de

a respinge cererea de aplicare a procedurii de recunoaştere a învinuirii, urmând a fi efectuată

cercetarea judecătorească.


În momentul în care inculpatul solicită judecarea cauzei în procedura de

recunoaştere a învinuirii, renunţă implicit la dreptul la tăcere. În ipoteza în care inculpatul

nu va da o declaraţie detaliată pentru aflarea adevărului şi lămurirea cauzei sub toate

aspectele, judecătorul, cu punerea în discuţie contradictorie, are posibilitatea de a respinge

26

cererea de aplicare a procedurii de recunoaştere a învinuirii, urmând a fi efectuată

cercetarea judecătorească.


Inculpatul care recunoaște acuzațiile aduse conform actului de sesizare al instanței a

renunțat, implicit, la dreptul la tăcere și este obligat să dea o declarație detaliată cu privire la

infracțiunile comise sau participația și contribuția celorlalți făptuitori/inculpați în vederea aflării

adevărului și lămuririi cauzei penale sub toate aspectele.

În vederea stabilirii cu precizie a limitelor judecăţii şi pentru a se evita o poziţie

inconsecventă a inculpatului, inculpatul trebuie să fie întrebat de instanţă dacă recunoaşte

punctual învinuirea care i se aduce. Ascultarea inculpatului trebuie să permită instanţei să

stabilească poziţia procesuală a acestuia cu privire la toate aspectele care influențează situaţia de

fapt şi, prin urmare, nu trebuie să fie formală.

În cazul în care inculpatul ar susţine că doreşte să fie judecat în procedură simplificată,

recunoscând fapta ce i se reţine în sarcină, însă în acelaşi timp ar arăta că se prevalează de

dreptul la tăcere, o astfel de poziţie procesuală trebuie să conducă la respingerea cererii

inculpatului de a fi judecat în procedură simplificată, întrucât lipsa posibilităţii instanţei de a îi

adresa întrebări în vederea stabilirii fără echivoc a poziţiei procesuale a acestuia intră în

contradicţie flagrantă cu principiul aflării adevărului.

6. Modalitatea de punere în aplicare a mandatului european de arestare în cazul în

care persoana urmărită pentru punerea în executare a unui mandat de executare al

pedepsei cu închisoarea este depistată într-o țară membră a Uniunii Europene

care: refuză predarea către România pe temeiul condițiilor necorespunzătoare din

unitățile de detenție; nu ia nicio măsură preventivă împotriva acesteia; prin decizia

autorității judiciare competente, se menține semnalarea din Sistemul de informații

Schengen.

- Materia: penal

- Subcategoria: cauze referitoare la executarea sancţiunilor de drept penal;

- Obiectul din Ecris:

- Actul normativ incident: art. 140 şi art. 164 – art. 168 din Legea 302/2004 privind

cooperarea judiciară internaţională în materie penală. - Cuvinte cheie: mandat european de arestare; neexecutare pentru condiţii

necorespunzătoare de detenţie; demersuri instanţe

27


a) Într-o primă opinie se consideră că trebuie efectuate demersuri conform art. 140/5

coroborat cu art. 164-168 din Legea 302/2004 pentru cooperarea cu statele membre ale Uniunii

Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind

aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală

care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea

Europeană.

Astfel, ar trebui efectuate demersuri prin intermediul Ministerului Justiției pentru

recunoașterea pe teritoriul statului unde a fost depistat condamnatul cetățean român pentru

recunoașterea sentinței penale pronunțate în România și executarea sa pe teritoriul statului

respectiv.

b) În cea de a doua opinie s-a considerat că, de vreme ce semnalarea în sistemul SIS II

și Mandatul european de arestare rămân valabile, acestea vor fi puse în executare de către statul

respectiv sau de către alt stat al UE în cazul depistării persoanei condamnate până la momentul

îndeplinirii termenului de prescripție al executării pedepsei și al retragerii mandatului.

Se susține că nu există certitudinea că persoana urmărită se găsește cu caracter stabil pe

teritoriul statului unde a fost depistat inițial, iar de cele mai multe ori aceste state refuză cererea

de recunoaștere și de punere în executare pe teritoriul propriu a sentinței penale române privind

cetățenii români.

În plus, prin sentința penală de respingere a executării mandatului European de arestare

nu se ia nicio măsură preventivă față de cetățeanul român condamnat prin sentința penală

română, astfel încât nu există certitudinea că acesta se mai află în continuare pe teritoriul statului

respectiv în eventualitatea inițierii demersurilor prevăzute de art. 164-168 din Legea 302/2004.


Iaşi


Curții de Apel Iași a fost în sensul că, în vederea evitării incidenţei prescripţiei executării

pedepsei, se impun a fi efectuate de către instanţa de executare demersurile legale pentru

recunoaşterea de către statul străin, pe teritoriul căruia a fost depistat cetăţeanul român, a

hotărârii de condamnare pronunţate în România.

28


În vederea evitării incidenţei prescripţiei executării pedepsei, se impun a fi efectuate

de către instanţa de executare demersurile legale pentru recunoaşterea de către statul

străin, pe teritoriul căruia a fost depistat cetăţeanul român, a hotărârii de condamnare

pronunţate în România.


Au fost însuşite argumentele expuse în prima opinie prezentată de Judecătoria Vaslui.

7. Modalitatea de punere în executare a unei sentinței penale și momentul emiterii

mandatelor de executare a pedepsei în cazul în care inculpaţii au fost judecaţi

conform procedurii simplificate de recunoaştere a vinovăţiei, inculpații au declarat

apel exclusiv pentru latura civilă, procurorul și partea civilă nu au declarat apel în

favoarea/defavoarea inculpaților, iar prin decizia Curții de Apel a fost modificată

latura civilă şi latura penală.

- Materia: penal;

- Subcategoria: cauze referitoare la executarea sancţiunilor de drept penal;

- Obiectul din Ecris: - Actul normativ incident: art. 410, art. 412, art. 417, art. 551, art. 552 și art. 553 alin.

2 Cod procedură penală - Cuvinte cheie:


a) În prima opinie s-a considerat că mandatul de executare al pedepsei trebuie emis de

îndată pentru inculpații care nu au declarat apel cu privire la latura penală în condițiile în care

nici Parchetul sau părțile civile/persoanele vătămate nu au formulat apel în favoarea/defavoarea

inculpaților, în condițiile în care inculpații au formulat calea de atac cu mențiunea expresă că

contestă doar modul de soluționare al laturii civile a cauzei.

b) În altă opinie s-a apreciat că nu se vor emite formele de executare decât după

rămânerea definitivă a sentinței penale prin soluționarea laturii civile cu privire la care s-a

declarat apel de către inculpați, deși cu privire la latura penală nici una dintre părți sau subiecți

procesuali principali nu a declarat apel.

29


Iaşi


Curții de Apel Iași, prezenţi la întâlnirea secţiei, este în sensul că nu se vor emite formele de

executare, întrucât inculpatul a exercitat calea ordinară de atac a apelului, inclusiv în situaţia în

care prin declaraţia de apel s-a menţionat că ar fi vizată doar modalitatea de soluţionare a laturii

civile a cauzei.

Instanţa de control judiciar va devolua integral cauza, în ambele laturi penală şi civilă,

completarea motivelor de apel fiind posibilă pe tot parcursul derulării cercetării judecătoreşti în

apel. A accepta punctul de vedere contrar ar însemna de exemplu, a lipsi de eficienţă o lege

penală de dezincriminare a faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată sau a nu reduce o

pedeapsă aplicată de judecătorul fondului peste maximul special prevăzut de lege.

Problema a mai fost dezbătută la întâlnirea comună din 13 mai 2016, organizată la sediul

Curţii de Apel Iaşi, cu judecătorii şi grefierii delegaţi la compartimentele executări penale, din

cadrul instanţelor aflate în circumscripţia Curţii de Apel Iaşi, considerentele expuse în minuta

întâlnirii fiind valabile în continuare.


Nu se vor emite formele de executare, întrucât inculpatul a exercitat calea ordinară

de atac a apelului, inclusiv în situaţia în care prin declaraţia de apel s-a menţionat că ar fi

vizată doar modalitatea de soluţionare a laturii civile a cauzei.


În situația în care inculpatul a exercitat calea ordinară de atac a apelului, inclusiv în

situația în care prin declarația de apel s-a menționat că ar fi vizată doar modalitatea de

soluționare a laturii civile a cauzei, formele de executare se vor emite la rămânerea definitivă a

sentinței penale atacate.

Instanţa de control judiciar va devolua integral cauza, în ambele laturi penală şi civilă,

completarea motivelor de apel fiind posibilă pe tot parcursul derulării cercetării judecătoreşti în

apel. A accepta punctul de vedere contrar ar însemna de exemplu, a lipsi de eficienţă o lege

penală de dezincriminare a faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată sau a nu reduce o

pedeapsă aplicată de judecătorul fondului peste maximul special prevăzut de lege.

30

IV. Problemă ridicată de JUDECĂTORIA VASLUI

8. Cazurile în care se pot recunoaşte, pe cale incidentală, hotărârile penale străine -

aplicabilitatea art. 140 ind. 1 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea

judiciară internaţională în materie penală

- Materia: penal

- Subcategoria: alte tipuri de cauze

- Obiectul din Ecris: - Actul normativ incident: Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară

internaţională în materie penală (art. 140);

- Cuvinte cheie: recunoaşterea hotărârilor penale străine pe cale incidentală;

contopire pedepse.


Judecătoria Vaslui a recunoscut, pe cale incidentală, o hotărâre penală străină, iar după

recunoaştere a rezolvat situaţia infracţională a inculpatului, contopind pedeapsa aplicată în cauză

cu pedeapsa aplicată prin hotărârea penală străină recunoscută, pedeapsa rezultantă urmând a fi

executată în regim de detenţie.

În apel, s-a desfiinţat hotărârea primei instanţe, s-a descontopit pedeapsa rezultantă şi s-a

înlăturat pedeapsa aplicată prin hotărârea străină recunoscută, cu următoarea motivare:

Având în vedere faptul că, în final, cuantumul pedepsei rezultante este dat, în principal,

de pedeapsa aplicată în străinătate (întrucât, în speţă, aceea era pedeapsa cea mai grea), se

ajunge la situaţia ca recunoașterea să fie efectuată în vederea executării şi nu pentru alte efecte

decât executarea, astfel că, întrucât nu există nici cererea condamnatei şi nici a parchetului, nu

ar fi aplicabil art. 140 ind. 1 alin. 1 sau 2 din Legea nr. 302/2004 (decizia penală nr.

788/30.01.2017 a Curţi de Apel Iaşi, dosar nr. 8164/333/2015, filele 18-20).

Raportat la această soluţie jurisprudenţială, este dificil de stabilit când anume ar fi

aplicabil art. 140 ind. 1 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, privind recunoaşterea, din oficiu, de către

instanţă, pe cale incidentală, a hotărârilor penale străine, întrucât judecătorul fondului, învestit cu

soluţionarea unei cauze penale, nu poate previziona, în lipsa hotărârii străine de condamnare, a

priori, care va fi modalitatea de rezolvare a situaţiei infracţionale, astfel ca, în funcţie de aportul

pe care pedeapsa din străinătate l-ar putea avea în cadrul cuantumului pedepsei rezultante şi în

raport de forma de executare a pedepsei rezultante, să stabilească dacă este necesară cererea

31

condamnatului sau a procurorului sau dacă este posibilă recunoaşterea, din oficiu, pe cale

incidentală, a condamnării din străinătate.

În opinia judecătorilor de la Judecătoria Vaslui, este posibil ca petenţii sau inculpaţii să

nu aibă interes să formuleze cerere de recunoaştere incidentală a hotărârilor penale străine de

condamnare, astfel că ar fi imposibilă stabilirea unei stări de recidivă în raport de condamnările

din străinătate, motiv pentru care art. 41 alin. 3 Cod penal, ar fi în foarte puţine cazuri aplicabil

sau ar cădea în desuetudine. Situaţia ar putea fi discriminatorie pozitiv faţă de condamnaţii în

străinătate, comparativ cu cei condamnaţi în România, pentru care instanţa nu numai că poate,

dar este şi obligată din oficiu să rezolve situaţiile infracţionale din oficiu.


Iaşi

Opinia unanimă a judecătorilor Secției penale și pentru cauze cu minori din cadrul Curții

de Apel Iași, prezenţi la întâlnirea secţiei, este în sensul că recunoaşterea pe cale incidentală a

hotărârii penale străine nu poate avea loc cât timp pedeapsa aplicată de autorităţile judiciare

străine nu a fost executată în întregime sau a fost considerată ca fiind executată în statul străin

(art. 140 indice 1 alin. 2 indice 1 Legea nr. 302 din 2004 privind cooperarea judiciară

internaţională în materie penală).


Recunoaşterea, pe cale incidentală, a hotărârii penale străine nu poate avea loc cât

timp pedeapsa aplicată de autorităţile judiciare străine nu a fost executată în întregime sau

a fost considerată ca fiind executată în statul străin (art. 140 indice 1 alin. 2 indice 1 Legea

nr. 302 din 2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală).


Potrivit articolului 140 indice 1 alin. 2 indice 1 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea

judiciară internaţională în materie penală, având nota marginală „Recunoaşterea hotărârilor

judecătoreşti străine, în vederea producerii de alte efecte decât cel al executării în regim de

detenţie a pedepsei, precum şi a altor acte judiciare emise de autorităţile străine”, recunoaşterea

pe cale incidentală a unei hotărâri judecătoreşti străine nu poate avea loc cât timp pedeapsa

32

aplicată de autorităţile judiciare străine nu a fost executată în întregime sau a fost considerată ca

fiind executată în statul străin.

V. Probleme ridicate de JUDECĂTORIA BÂRLAD

9. Reţinerea şi aplicarea circumstanţei atenuante legale prevăzută de art.75 alin. (1) lit.

d) Cod penal în cazul infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul,

preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor

care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din

contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, prev. de art. 270 alin. 3 din

Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal

- Materia: penal

- Subcategoria: infracţiuni - Obiectul din Ecris: infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997 Legea 86/2006)

- Actul normativ incident: art. 75 alin. 1) lit. d) Cod penal; art. 270 alin. 3 din Legea

nr. 86/2006 (Codul Vamal al României); - Cuvinte cheie: contrabandă; acoperire integrală prejudiciu; circumstanţă atenuantă

legală;

9.1. PREZENTAREA PROBLEMEI DE DREPT

a) Într-o primă opinie– imposibilitatea reţinerii şi aplicării efectului atenuant al

circumstanţei atenuante personale a acoperirii integrale a prejudiciului material cauzat prin

infracţiunea de contrabandă în formă asimilată prev. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006

privind Codul Vamal, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de

judecată, dacă făptuitorul nu a mai beneficiat de această circumstanţă într-un interval de 5 ani

anterior comiterii faptei.

Motivare: Infracţiunea de contrabandă în formă asimilată este una din cele strict şi

limitativ prevăzute de art. 75 alin. I lit. d) Cod penal în sensul excluderii aplicării circumstanţei

atenuante legale, întrucât este considerată o infracţiune privind frontiera de stat a României, cu

un obiect juridic complex care include relaţiile sociale care ocrotesc legalitatea activităţilor

comerciale de la frontiera de stat a României.

Pentru a ajunge la această concluzie, s-au interpretat sistematic dispoziţiile art. 3 din

Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României - teritoriul vamal al României cuprinde

teritoriul statului român delimitat de frontiera de stat a României, precum şi marea teritorială a

României.

33

b) Într-o altă opinie – reţinerea şi aplicarea efectului atenuant al circumstanţei atenuante

personale a acoperirii integrale a prejudiciului material cauzat prin infracţiunea de contrabandă în

formă asimilată prev. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, în cursul

urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, dacă făptuitorul nu a mai

beneficiat de această circumstanţă într-un interval de 5 ani anterior comiterii faptei.

Motivare: Infracţiunea de contrabandă în forma asimilată reprezintă o infracţiune

complexă, ce include în obiectul juridic principal relaţiile sociale cu privire la administrarea

impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului consolidat al statului. Aşadar,

elementul material al laturii obiective constă în sustragerea de la plata taxelor şi impozitelor,

incriminând astfel o modalitate particulară de omisiune a plăţii taxelor şi impozitelor ce au intrat

în ţară cu încălcarea regimului juridic al frontierei.

Prin raportare la obiectul juridic principal s-a considerat că nu este o infracţiune privind

frontiera de stat şi că se realizează o analogie în defavoarea inculpatului, practic extinzându-se

aplicarea unei norme penale cu privire la o situaţie nereglementată expres, dar care este

asemănătoare cu cea descrisă de norma respectivă.

Problema a mai fost dezbătută la întâlnirea preşedinţilor secţiilor penale ale Înaltei Curţi

de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel, organizată la Iaşi, în perioada 18-19 mai 2017, pct. 21.

Participanții la întâlnire au apreciat, cu majoritate, în acord cu opinia exprimată de INM,

că infracțiunea de contrabandă, chiar dacă nu este exceptată în mod expres de la aplicarea

circumstanței atenuante legale prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. d) C. pen., se încadrează în sfera

mai largă a infracțiunilor privind frontiera de stat a României, astfel că se susține opinia

exprimată în acest sens de către autorii întrebării.

În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia

11/22.04.2015 (HP), prin care a statuat că infracțiunea de contrabandă este infracțiune de pericol,

și nu de rezultat, producerea prejudiciului nefiind prevăzută de norma de incriminare ca element

constitutiv al laturii obiective a infracţiunii, ‘’întrucât scopul eludării sau sustragerii de la plata

taxelor vamale nu se realizează întotdeauna şi, pe cale de consecinţă, nu în toate situaţiile se

produce o pagubă în bugetul general consolidat al statului’’.

34

A fost exprimată și opinia că infracțiunile privind frontiera de stat sunt expres și limitativ

reglementate de lege și se referă la restrângerea circulației persoanelor, în timp ce infracțiunea de

contrabandă vizează circulația capitalurilor, bunurilor, fiind o infracțiune de prejudiciu. Or, în

acest context, ar fi echitabil ca repararea prejudiciului să se reflecte în posibilitatea aplicării

circumstanței atenuante legale.


Iaşi

Opinia majoritară a judecătorilor Secției penale și pentru cauze cu minori din cadrul

Curții de Apel Iași, prezenţi la întâlnirea secţiei, este în sensul că există posibilitatea reţinerii

circumstanţei atenuante legale prev. de art. 75 alin. 1 lit. d) Cod penal, în cazul infracţiunii

de contrabandă, prev. de art. 270 Cod penal, infracțiunile privind frontiera de stat fiind expres

și limitativ reglementate de lege. Circumstanța atenuantă legală în discuţie face referire la

prejudiciul material cauzat prin infracţiune, fără a distinge dacă producerea prejudiciului este

prevăzută sau nu în norma de incriminare ca element constitutiv al laturii obiective a infracţiunii.

De asemenea, în ipoteza îndeplinirii elementelor răspunderii civile delictuale, sunt admise

acţiunile civile promovate în procesul penal.

Într-o opinie minoritară, s-a apreciat că infracţiunea de contrabandă este o infracţiune de

pericol, astfel cum s-a statuat în jurisprudenţa instanţei supreme, fiind exceptată posibilitatea

reţinerii circumstanţei atenuante legale prev. de art. 75 alin. 1 lit. d) Cod penal.


În ipoteza îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege, există posibilitatea reţinerii

circumstanţei atenuante legale prev. de art. 75 alin. 1 lit. d) Cod penal, în cazul infracţiunii

prev. de art. 270 alin. 3 Cod penal, asimilată infracţiunii de contrabandă.


Infracțiunile privind frontiera de stat sunt expres și limitativ reglementate de lege.

Circumstanța atenuantă legală în discuţie face referire la prejudiciul material cauzat prin

infracţiune, fără a distinge dacă producerea prejudiciului este prevăzută sau nu în norma de

incriminare ca element constitutiv al laturii obiective a infracţiunii. De asemenea, în ipoteza

35

îndeplinirii elementelor răspunderii civile delictuale, sunt admise acţiunile civile promovate în

procesul penal.

Preşedinte Secţia penală şi pentru cauze cu minori,

Judecător

Date post:	09-Mar-2020
Category:	Documents
Upload:	others
View:	2 times
Download:	0 times

R O M Â N I A CURTEA DE APEL IAȘI -...

Documents