p.u.z. Zona Centrului Istoric Bucuresti

P.U.Z. CENTRUL ISTORIC BUCUREŞTI – ETAPA I/2002 STUDIUL ISTORIC

P.U.Z. ZONA CENTRULUI ISTORIC

AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI

ETAPA I / 2002

ACTUALIZARE, ANALIZĂ, DIAGNOZĂ

STUDIU ISTORIC

CONTRACT nr. 710 / 26.11.2002

1


P.U.Z. ZONA CENTRULUI ISTORIC AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI

ETAPA I / 2002 ACTUALIZARE, ANALIZĂ, DIAGNOZĂ

STUDIU ISTORIC

CONTRACT nr. 710 / 26.11.2002

Elaborator: UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM

„ION Mincu” BUCUREŞTI Beneficiar: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREŞTI – DIRECŢIA GENERALĂ DE URBANISM ŞI AMENAJAREA TERITORIULUI Coordonator: CENTRUL DE PROIECTARE URBANĂ AL CONSILIULUI GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI

2002

2


UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU”

CENTRUL DE CERCETARE, PROIECTARE, EXPERTIZARE ŞI CONSULTING

RECTOR prof. dr. arh. Emil Barbu POPESCU

Şef proiect prof. dr. arh. Nicolae LASCU

COLECTIV DE ELABORARE: Prof.dr. arh. Nicolae Lascu Prof. dr. arh. Anca Brătuleanu Conf. dr. arh. Sergiu Nistor

Lector dr. arh. Hanna Derer Lector arh. Mihaela Gavriş Lector arh. Valeriu Drăgan Asist. arh. Ştefan Bâlici Asist. arh. Petru Mortu Prep. arh. Irina Băncescu Prep. arh. Andrei Moldoveanu Prep. arh. Gabriel Panasiu

Prep. arh. Radu Ponta Arh. Adrian Crăciunescu

Colaboratori; Arheolog dr. Gheorghe Mănucu – Adameşteanu Arh. Roxana Kiriţescu Arh. Bogdan Teodor

3


CUPRINS MEMORIU:

I. Introducere II. Situaţia actuală a zonei III. Elemente de istorie urbanistică şi arhitecturală a zonei IV. Analiza V. Diagnoza VI. Date de temă pentru propuneri / reglementări

Anexa 1 Lista clădirilor clasate şi a rezervaţiilor de arhitectură

Anexa 2 Amplasamentul zonelor de interes arheologic

PIESE DESENATE:

Planşa 1 – Documentaţii actuale de urbanism şi arhitectură Planşa 2 – Regimul juridic de protecţie Planşa 3 - Arheologie Planşa 4 – Distribuţia teritorială a principalelor funcţiuni în 1846 Planşa 5 - Distribuţia teritorială a principalelor funcţiuni în 1911 Planşa 6 - Distribuţia teritorială a principalelor funcţiuni în 2002 Planşa 7 – Evoluţia tramei stradale Planşa 8 – Evoluţia parcelarului Planşa 9 – Vechimea fondului construit Planşa 10 – Funcţiuni actuale Planşa 11 – Regimul de înălţime Planşa 12 – Starea fizică actuală Planşa 13 – Valoarea stilistică a clădirilor Planşa 14 – Spaţiul public Planşa 15 – Procentul de ocupare al terenului Planşa 16– Coeficientul de utilizare al terenului Planşa 17 – Identificarea componentelor de ţesut urban prin care se

materializează resursa culturală Planşa 18 – Disfuncţii 1 Planşa 19 – Disfuncţii 2

4


I . I N T R O D U C E R E

I. 1. Descrierea obiectivelor studiului

Studiul istoric face parte din etapa I-a / 2002 a proiectului PUZ – Zona centrului istoric al Municipiului Bucureşti, cuprins în Lista studiilor finanţate din bugetul Primăriei Municipiului Bucureşti pe anul 2002, aprobat prin HCGMB nr. 51 / 28.02.2002.

Studiul ia în considerare perimetrul definit în Ordonanţa Guvernului 77 / 2001, respectiv Calea Victoriei (la vest), bulevardele Elisabeta şi Carol (la nord), bd. Hristo Botev (la est) şi bd. Corneliu Coposu şi Splaiul Dîmboviţei (la sud). Scopul prezentului studiu este de a fundamenta elaborarea Planului Urbanistic Zonal, din punctul de vedere al valorilor culturale cuprinse în perimetrul amintit, care urmează a fi protejate. Cu toate că studiul s-a concentrat asupra acestui teritoriu central al Municipiului Bucureşti, nu au putut fi evitate, în mod firesc, referirile la zonele imediat învecinate, precum şi luarea în considerare a înscrierii teritoriului în zona centrală a Bucureştiului.

I. 2. Descrierea metodei generale de studiu N. Lascu

Definirea zonei, prin Ordonanţa 77 /2001, ca centru istoric al Bucureştiului, presupune concentrarea unor valori urbanistice şi arhitecturale relevante, rezultate din suprapunerea, pe o suprafaţă restrînsă a teritoriului urban actual, a amprentelor fizice ale etapelor succesive ale evoluţiei istorice a zonei. Abordarea complexă a studiului, prin care trebuie puse în evidenţă aceste valori, relaţiile dintre ele, precum şi interdependenţa acestora, în procesul istoric de constituire şi modernizare permanentă a centrului urban, a impus utilizarea metodei multicriteriale de analiză a teritoriului. Structura generală a studiului se conformează imperativelor Caietului de Sarcini (parte integrantă din contractul încheiat între UAUIM şi PMB) şi concluziilor rezultate din consultările care au avut loc pe parcursul elaborării studiului cu Centrul de Proiectare Urbană al Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în calitate de reprezentant tehnic al C. G. M. B. al P. M. B. O parte introductivă stabileşte situaţia actuală a zonei din punctul de vedere al documentaţiilor de urbanism aprobate şi din punctul de vedere al valorilor instituite, urmată fiind de repere ale evoluţie urbanistice şi arhitecturale ale zonei. Cele două mari părţi ale studiului, stabilite prin Caietul de Sarcini – analiza şi diagnoza - au fost, la rîndul lor, detaliate în raport cu metoda de cercetare adoptată. Astfel, prima parte conţine atît analiza istorică propriu zisă (prin evidenţierea vechimii tramei stradale, a parcelarului şi a clădirilor) cît şi analiza contextului existent, rezultat, evident, din evoluţia istorică a zonei. Elementele analizei – care reprezintă criteriile esenţiale ale demersului - au condiţionat rezultatele care se regăsesc în sinteza studiului. Toate analizele sunt materializate prin planşe şi prin comentarii scrise, conţinute în acest memoriu, fiecare din acestea avînd menţionate criteriile de analiză şi aspectele metodologice particulare.

Partea de diagnoză (sinteză) cuprinde identificarea componentelor de tesut urban suprateran prin care se materializeaza resursa culturală, disfuncţiile evidenţiate pe parcursul studiului, precum şi recomandările generale pentru întocmirea Planului Urbanistic Zonal.

Studiul istoric al centrului istoric impune, fără îndoială, o periodizare care să ofere un grad corespunzător de obiectivitate şi unitate a rezultatelor. Din acest motiv a fost adoptată raportarea analizei la cele trei planuri topografice principale ale Bucureştiului: planul Boroczyn din 1846 (luînd în considerare şi informaţiile cuprinse în varianta din 1852 a acestuia), planul din 1911 şi planul din 1995. Planul topografic din 1895 – 1899 (a cărei

5


variantă actualizată este planul din 1911) nu a fost luat în considerare, ca marcare a unei perioade istorice, căci ar fi rezultat o perioadă mult prea scurtă de timp, pînă în 1911, în raport cu celelalte perioade. Anul 1880, apreciat, în general, pe bună dreptate, ca moment al declanşării modernizării (occidentalizării) accentuate a oraşului, atît pe plan urbanistic cît şi al activităţii constructive, nu este însă marcat de un plan topografic al oraşului, fapt care a făcut să nu fie luat în considerare. Pentru evoluţia din secolul al XX-lea a zonei studiate, a fost introdus însă anul 1945, ca moment de articulare a două perioade care, fără a avea la bază un plan topografic, semnalează totuşi cu suficientă precizie trecerea de la perioada interbelică la cea postbelică. Toate celelalte informaţii din bibliografiea bogată privind Bucureştiul şi centrul său, diferitele planuri intermediare, sursele iconografice etc., au fost raportate la această periodizare.

I I . S I T U AŢ I A A C T U A LĂ A Z O N E I Importanţa sa în funcţionalitatea oraşului, ca reper de reprezentare şi ca loc esenţial al

memoriei culturale, sunt demonstrate, pe de o parte, prin studiile speciale cu caracter urbanistic şi arhitectural elaborate de-a lungul timpului, cu accent particular după 1990, prin dinamica suferită de fondul construit în ultimul deceniu, dar şi prin concentrarea de valori patrimoniale din zonă, protejate prin acte normative speciale.

II. 1. Documentaţii de urbanism şi intervenţii punctuale – Planşa 1 N. Lascu După 1990 centrul istoric al Municipiului Bucureşti s-a aflat atît în atenţia

administraţiei locale, în vederea elaborării unor studii şi documentaţii de urbansim cu caracter specific, cît şi a proprietarilor de imobile, care au urmărit ridicarea standardului de calitate a clădirilor respective. O parte a zonei, respectiv suprafaţa de teren situată în vecinătatea bisericii Sf. Gheorghe Nou, la intersecţia Căii Moşilor cu str. Lipscani (Piaţa Decebal), a fost subiectul unui concurs de urbanism organizat în 1991 – 1992 de Primăria Municipiului Bucureşti şi de Uniunea Arhitecţilor din România.

Principalele studii elaborate în această perioadă, care nu au avut consecinţe directe asupra amenajării zonei sau care au fost înlocuite cu documentaţii de urbanism mai recente, sunt:

- Studiu de restaurare – reabilitare a patrimoniului arhitectural din rezervaţia de arhitectură nr. 1 a Municipiului Bucureşti, elaborat în 1995 de Catedra de Istoria şi Teoria Arhitecturii a Universităţii de Arhitectură „Ion Mincu”, sub coordonarea profesoarei Sanda Voiculescu. Acest studiu a fost întocmit pentru suprafaţa de teren mai restrînsă decît aceea la care face referire OG, respectiv teritoriul cuprins între Calea Victoriei, bd. Elisabeta, bd. I. Brătianu şi splaiul Dîmboviţei. Studiul a avut drept obiectiv decelarea valorilor istorice a căror prezenţă defineşte identitatea zonei, necesar a fi protejate printr-un viitor regulament de construire.

- PUZ Centrul Istoric al Municipiului Bucureşti, întocmit în 1995 de „Proiect Bucureşti S. A.”, şef proiect complex arh. Nicolae Pruncu, se referă la aceeaşi suprafaţă de teren definită ulterior prin OG 77 /2001. Această documentaţie conţine reglementări privind reabilitarea şi valorificarea centrului istoric. Trebuie menţionat că exemplarul acestui PUZ la care a am avut acces nu conţinea planşa anexată regulamentului, referitoare la subîmpărţirea zonei în teritorii mai restrînse, pentru care urmau a fi aplicate reglementări specifice.

6


Zona delimitată ca „Centru Istoric al Municipiului Bucureşti” este în prezent sub incidenţa următoarelor documentaţii de urbanism care conţin atât reglementării pentru porţiuni mai ample ale oraşului, cât şi reglementări particular elaborate pentru această zonă:

- Planul Urbanistic General al Municipiului Bucureşti, aprobat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti în anul 2000. PUG-ul delimitează, asemeni PUZ din 1995, perimetrul centrului istoric (inclus în UTR–ul zonei centrale - C), subzona centrală situată în limitele de protecţie a valorilor istorice şi arhitectural urbanisitice (CP), în 3 porţiuni de teritoriu: CP1a - subzona centrală suprapusă peste nucleul istoric, CP4 - subzona nucleului central comercial şi de afaceri şi V1a – spaţiul verde al grădinii Sf. Gheorghe. Zona la care se referă studiul de faţă este divizată în cîteva mari suprafeţe: o fîşie care are la mijloc bulevardul I. C. Brătianu, iar restul suprafeţei este inclus în zona CP1, cu excepţia grădinii din jurul bisericii Sf. Gheorghe Nou.

- Studiu pentru Delimitarea zonelor construite protejate din Municipiul Bucureşti, etapele I – II (1997-1999), parte integrantă a PUG, prin care teritoriul definit prin OG este divizat în 9 zone: 01 Moşilor, 04 Bătianu, 05 Carol, 06 Elisabeta, 08 Botev, 16 Calea Victoriei, 26 Sf. Gheorghe, 27 Stavropoleos, 30 Colţei.

- Planul Urbanistic Zonal - Zona centrală a Municipiului Bucureşti, care a preluat divizarea făcută în Studiul de delimitare a zonelor protejate. În acelaşi timp, PUZ stabileşte trei zone în privinţa înălţimii la cornişă: 12-18 m (echivalent P+2/P+4), 18-21 m (echivalent P+4/P+6), 21-35 m (echivalent P+6/P+10).

Din analiza reglementărilor specifice ale fiecărei documentaţii de urbanism rezultă o serie de neconcordanţe de ordin tehnic, prin stabilirea necorelată a subzonelor.

De asemenea, pentru suprafeţe mai restrînse de teren, delimitate de un număr redus de parcele au fost întocmite, în ultimii ani, un număr de documentaţii PUZ şi PUD, obţinînd toate avizele necesare, inclusiv pe cel al Ministerului Culturii şi Cultelor. Totodată, în perimetrul centrului istoric au fost realizate intervenţii punctuale, cu consecinţe diverse asupra fondului construit, de la simple înlocuiri de tîmplărie sau modificări ale vitrinelor (care nu au fost indicate în planşa 1), pînă la realizarea cîtorva construcţii noi, la restaurarea sau renovarea altora, sau la programe coerente de refacere a faţadelor unor construcţii mai importante, cum sunt cele incluse în programul „Un Bucureşti frumos”. II. 2. Regimul juridic de protecţie – Planşa 2 N. Lascu

Lista C. N. M. A. S. I. din 1992 cuprinde un număr de clădiri, parcelări şi ansambluri protejate care fac parte din zona studiată. Reprezentarea construcţiilor clasate s-a făcut în concordanţă cu corespondenţa impusă de prevederile Legii Monumentelor din 2001: monumentele de arhitectură din lista din 1992 fac parte din categoria A, iar clădirile cu valoare arhitecturală şi ambientală corespund categoriei B din lege. În absenţa unor metodologii specifice de determinare a razei reale de protecţie a monumentului, în funcţie de contextul urban ăn care se află, s-a adoptat metoda legală (dar şi schematică) de reprezentare a razei geometrice de 100 m. Se poate constata că distribuţia clădirilor clasate în teritoriu conduce la acoperirea întregii suprafeţe studiate cu razele de protecţie stabilite prin lege, fapt care demonstrează, odată mai mult, importanţa zonei din punctul de vedere al valorilor patrimoniale.

7


I I I . E L E M E N T E D E I S T O R I E U R B A N I S T I CĂ Ş I A R H I T E C T U R A LĂ A Z O N E I

III. 1. Centrul istoric: repere arheologice - Planşa 3 Dr. Gh. Mănucu - Adameşteanu Promontoriul ce se înalţă pe malul stâng al Dîmboviţei, pe care se află astăzi Curtea

Veche, a fost nucleul spre care a gravitat şi apoi a iradiat târgul Bucureştilor. Era un loc uşor de apărat, datorită poziţiei şi configuraţiei sale. Aşezat între două coturi ale vechiului traseu al Dîmboviţei, spre nord spatele era ferit de o terasă mai înaltă, care astăzi marchează începutul pantei lente ce coboară, dinspre Piaţa Universităţii şi Piaţa Sf. Gheorghe, spre Dîmboviţa; la răsărit era apărat de gârla Bucureştioara, către miazăzi de vechea albie a Dâmboviţei, iar spre apus de râpe destul de adânci. Parte din aceste râpe au fost identificate în cursul săpăturilor arheologice pe strada Soarelui nr. 6.

În a doua jumătate a secolului al XIV-lea la Bucureşti funcţiona o fortificaţie cu ziduri din cărămidă. Cea mai veche fortăreaţă a Bucureştilor, cunoscută astăzi, a fost semnalată în campania de cercetări arheologice 1967-1969. În centrul oraşului, la o adâncime de 5 m, sub caldarâmul străzii Soarelui, au fost identificate fundaţiile unei structuri edificate, construită din cărămidă (24/25 cm × 14 cm × 4 cm). Structura, de formă patrulateră, uşor trapezoidală, cu o suprafaţă de aproximativ 160 mp, indică un turn cu laturile de circa 14 m. El era înconjurat de un şanţ de apărare, care în partea inferioară atingea 2,10 m – 2,30 m şi o lăţime de 2,20 m – 2,45 m; în umplutura acestuia s-au găsit bârne de lemn carbonizate, fragmente de vase din a doua jumătate a secolului al XIV-lea (oale borcan cu buza triunghiulară şi fragmente de la un castron cu smalţ galben verzui). Acoperişul turnului era susţinut de bârne groase de stejar, fiind acoperit cu olane, din care s-au găsit trei tipuri. Cert este faptul că întreaga construcţie a fost nimicită prin foc la începutul secolului al XV-lea, deoarece întreg materialul lemnos era carbonizat. În pofida amplelor săpături efectuate în jurul său, nu au fost identificate alte urme de locuire din această perioadă (ultimul nivel de viaţă este reprezentat de bordeie din secolul al XI-lea), situaţie ce permite formularea ipotezei că prima fortificaţie atestată arheologic a Bucureştilor se afla în afara vetrei locuite. Este de remarcat singularitatea acestei fortificaţii din cărămidă pe teritoriul Ţării Româneşti în epocă, toate celelalte construcţii din secolele XIV-XV fiind din piatră. Exclusiv din cărămidă sunt doar edificiile de cult - biserica Cotmeana (1383). Peste fortificaţia cu şanţ va fi înalţată, din piatră, cetatea Bucureştilor. De o parte şi alta a străzii Soarelui, la nr. 8-12 şi 7-9, au fost scoase la iveală fundaţiile şi subteranele unui edificiu făcut din piatră, bolovani de râu şi blocuri de talie. Această construcţie suprapune complet cetatea de cărămidă şi şanţul de apărare. Noua construcţie, de formă dreptunghiulară, orientată est-vest, avea o lungime de 30,45 m şi o lăţime de 22,75 m. În mijlocul cetăţii se afla o curte interioară. De-a lungul laturilor de sud, de nord şi de est erau distribuite încăperi subterane, late de 5 m şi, respectiv, 6 m, iar pe latura de vest se aflau patru pivniţe lungi de 12 m. Compartimentarea subsolului era preluată de încăperile parterului, dintre care apartamentele voievodale se aflau pe latura de vest. Avînd în vedere că în partea de nord a construcţiei nivelul de călcare în secolul XV se afla la adâncimea de – 2,10 m faţă de nivelul actual al străzii, rezultă că parterul era înălţat, situaţie frecventă în epocă. Din punct de vedere al tehnicii de lucru, constructorii au întrebuinţat numai blocuri de piatră şi bolovani de râu, având dimensiunile de 0,25 m – 0,46 m, şi un liant de var cu mortar alb. Fundaţia este de numai 0,40 m, deci foarte puţin adâncă pentru un zid lat de 0,80 m. Materialul arheologic datează etapa de funcţionare a pivniţelor: s-au găsit oale cu toartă, cu buza scundă uşor vălurită de caneluri orizontale, frecvent întâlnite la Bucureşti în a doua jumătate a sec. XV. Ţinând seama şi de faptul că fundaţiile ctitoriei lui Radu cel Frumos de la Tânganu sunt

8


realizate într-o tehnică constructivă identică cu zidurile cetăţii Bucureştilor, se poate afirma că acestea au fost înălţate în timpul lui Vlad Ţepeş, în jurul anilor 1458-1459. Ipoteza pare a fi confirmată de o scrisoare, datată în 25 mai 1458, prin care domnitorul cerea braşovenilor nişte meşteri. Prin planul său, cetatea de la Bucureşti aduce un element nou în arhitectura medievală românească. Ea nu poate fi socotită o simplă casă boierească de tipul celor de la Târgovişte sau Curtea de Argeş, dar nu urmează nici planul cetăţilor din câmpie, de felul celor de la Giurgiu sau Turnu. Mai degrabă, ea corespunde denumirii de castrum, aşa cum apare în cele mai multe documente ale vremii (4 iunie 1460 : Castro fluvii Dombovicha; 10 august 1460 : Castro Bokaresth). Un act al lui Ţepeluş, din 18 ianuarie 1480, dat “în cetatea nouă de scaun Bucureşti”, dovedeşte că reşedinţa a cunoscut, în continuare, înnoiri de amploare. Astfel, zidul de est, la circa 1 m deasupra nivelului de călcare, începe să fie alcătuit numai din bolovani de râu de 11 - 23 cm, alternând, din loc în loc, cu şiruri de cărămidă groasă de 4 cm. Noul zid schiţează chiar o altă fundaţie care, deşi sprijinită pe cea veche, este mai lată decât aceasta. Zidul de nord pare să fi suferit cel mai mult de pe urma atacului moldo-transilvănean din 1476, după care a fost refăcut : cărămida reprezintă un procent însemnat, iar cele două faze se disting cu uşurinţă. După 1476 cetatea a fost mărită, spre est, cu două travee, care însumează circa 7 m. Ele sunt lipsite de încăperi subterane, iar compartimentarea nu corespunde celor patru travee ale vechii cetăţi. Cu această ocazie s-a creat una din intrările pe care le cunoaştem astăzi la subsol : o uşă înaltă de 1,50 m şi lată de 0,80 m. Pentru vechile încăperi subterane a fost amenajat un nou paviment, obţinut tot dintr-un strat subţire de mortar. Castrum Bucureşti avea o suprafaţă totală de 918 mp, din care curtea interioară avea 111,60 mp. Ca dimensiuni, el depăşea casele domneşti ale lui Mircea cel Bătrân de la Târgovişte (256 mp) şi era comparabil cu palatul lui Petru Cercel din a doua jumătate a secolului al XVI-lea (928 mp). Atât hrisoavele emise în perioada 1478-1480, cât şi textul hagiografic ce cuprinde viaţa Sf. Nicodim confirmă amplelele transformări ce au avut loc la Curtea Veche spre sfârşitul secolului al XV-lea.

În perioada 1458-1462 preferinţa lui Vlad Ţepeş faţă de Bucureşti, în detrimentul Tîrgoviştei, este manifestă, după cum ne dovedesc actele emise de cancelaria sa. Prezenţa domnitorului şi a Curţii Domneşti determină o adevărată emulaţie în jurul cetăţii. Descoperirile arheologice plasează în a doua jumătate a secolului al XV-lea cele mai vechi locuinţe medievale construite în zonă. Populaţia mult mai numeroasă, cu necesităţi mult sporite, determină o dezvoltare a meşteşugurilor corespunzătoare. Cercetările arheologice întreprinse în perimetrul centrului istoric al Bucureştilor au evidenţiat existenţa unei zone artizanale, semnalată prin vestigiile unor cuptoare pentru redus minereuri de fier şi de cupru, localizate în vecinătatea bisericilor Răzvan, Sfântul Gheorghe Vechi şi Sfântul Gheorghe Nou. Ele reprezentau limita nordică a aşezării din secolul al XV-lea. Inventarul ceramic recoltat cu prilejul cercetării lor a permis datarea funcţionării acestei arii artizanale în a doua jumătate a secolului al XV-lea şi în prima jumătate a secolului al XVI-lea. În acelaşi perimetru meşteşugăresc a fost identificat şi cel mai vechi cuptor medieval de ars ceramică din Bucureşti : cercetările arheologice desfăşurate în curtea bisericii Colţea au surprins un cuptor de lut folosit pentru arderea ceramicii smălţuite, specifică celei de-a doua jumătăţi a secolului al XV-lea. În imediata vecinătate a Palatului voievodal au fost descoperite, într-o groapă, 15 oale cu toartă. Această descoperire poate fi pusă în legătură fie cu existenţa în zonă a unei prăvălii din depozitul căreia făceau parte vasele descoperite, fie cu activitatea unui atelier de olărit. În Pasajul Francez s-au găsit urme de construcţii şi alte vestigii ce par să indice funcţionarea unor ateliere de fierărie, în cursul secolului al XVI-lea. Prezenţa atelierelor meşteşugăreşti în imediata apropiere a Curţii Domneşti, care le asigura deopotrivă protecţie şi piaţă de desfacere, este atestată şi de denumirile unor uliţe care s-au păstrat până în prezent (Blănari, Cavafi, Covaci, Şelari, Şepcari). Din această vreme cunoaştem şi numele

9


(Dumitru) celui dintâi negustor din Bucureşti, menţionat în scrisoarea domnului Laiotă Basarab, din 14 iunie 1476.

Întinderea oraşului din acestă vreme trebuie să fi fost modestă: el ocupa lunca Dâmboviţei, partea cea mai însemnată a a locuirii desfăşurându-se pe malul stâng al râului, unde se afla Curtea Domnească. Limita nordică, ocupată, se pare, numai de meşteşugari, corespunde în prezent zonei desemnate de bisericile Colţea, Sf. Gheorghe Nou şi Răzvan. La Sf. Gheorghe Nou a fost cercetată şi cea mai veche necropolă medievală a oraşului : primele înmormântări s-au făcut pe la jumătatea secolului al XV-lea, după cum ne dovedesc emisiunile monetare ale lui Mahomed al II-lea, din anul 1451. Spre sud, locuirea depăşea cursul Dâmboviţei : cercetările arheologice de la biserica Bucur au pus în lumină locuinţe şi un cimitir din veacul al XVI-lea, în timp ce pe partea cealaltă a apei putem semnala descoperiri arheologice similare în zona bisericii Dobroteasa - Calea Văcăreşti. La est, limita o reprezintă străzile Hristo Botev - Calea Moşilor (cele mai vechi urme semnalate prin descoperiri arheologice sunt din secolul al XVI-lea). Este posibil ca limita vestică să fi fost sitută în zona podului Şerban Vodă, unde se afla vadul principal pentru drumul ce venea dinspre Dunăre, de la Giurgiu. Cele mai vechi descoperiri arheologice medievale de pe partea dreaptă a Dâmboviţei provin de pe dealul Radu Vodă. Ele au fost făcute în zona palăncii lui Sinan Paşa şi constau în fragmente ceramice de la sfârşitul secolului al XIV-lea putând fi, astfel, atribuite nucleului iniţial al Bucureştilor, contemporan cu construcţia de cărămidă.

În secolul al XVI-lea domnitorii care preferă ca reşedinţă Bucureştii sunt din ce în ce mai numeroşi : Basarab cel Tânăr, Vlad Călugărul, Radu cel Mare. Ca urmare, tot mai mulţi boieri şi negustori îşi construiesc case în vecinătatea domnului. Dezvoltarea oraşului îl determină pe Mircea Ciobanul să poruncească, la 1545, ca “Bucureştii să fie îngrădiţi cu lemne mari” pentru a delimita teritoriul propriu-zis al oraşului. În perioada săpăturilor de pe amplasamentul blocului situat pe bulevardul I. C. Brătianu (fost 1848, nr. 42), a apărut un şir de stâlpi groşi de stejar (0,25 – 0,35 m diametru), despre care se poate crede că ar putea marca limita estică a perimetrului urban, în timp ce un alt tronson al acestei delimitări a fost înregistrat pe strada Gabroveni, între numerele 27 - 39.

Într-un document datat la 13 mai 1563 apare şi prima menţiune a Târgului (sau a « Pazarului ») din vecinătatea Curţii Domneşti, împreună cu referiri la numeroşi negustori autohtoni şi străini. Un alt înscris, datatat la 5 iunie 1589, poartă prima menţiune a străzii Lipscani, sub denumirea de “Uliţa cea Mare”.

Către sfârşitul secolului al XVI-lea oraşul se dezvoltase şi pe partea dreaptă a Dâmboviţei, unde sunt amplasate mahalaua Postăvarilor sau Mahalaua de lângă mănăstirea Sf. Troiţă. La nord de Dâmboviţa hotarul pornea de la podul Mihai Vodă, se îndrepta spre miazănoapte, pe actualele străzi Domniţa Anastasia şi Brezoianu, apoi, pe la nord de mănăstirea Sărindar, continua spre Piaţa Universităţii, după care traseul ocolea pe la nord biserica Colţei, apoi la est de biserica Stelea, tăia Calea Călăraşi şi cobora spre Dâmboviţa, undeva între magazinul “ Unirea” şi fostul Institut Medico-Legal. Dezvoltarea oraşului, stopată vremelnic de distrugerile provocate de Sinan Paşa în anul 1595, este confirmată şi de faptul că un singur târg (pazar) devenise insuficient. Astfel, într-un document datat la 6 martie 1657, este menţionat “târgul de sus”, care poate fi localizat între Banca Naţională şi biserica Zlătari, pentru ca în anul 1693 să apară şi “Târgul de afară“, aflat iniţial în vecinătatea bisericii Oborul Vechi. În descrierea Bucureştilor datorată vestitului călător turc Evlia Celebi, care a vizitat oraşul în 1659 şi în 1666, sunt menţionate şi şapte hanuri de negustori, ritmul de dezvoltare al localităţii fiind evidenţiat şi prin intermediul observaţiei “oraşul se construieşte pe zi ce trece”. Atestarea mahalalelor mărginaşe a mănăstirii Sf. Sava (1664), a Săpunarilor (1667), a bisericii lui Colţea clucerul (1669), Stejaru (1691), a popii Stoica Sterpu (1692) - ulterior Brezoianu, Sfânta Vineri (1693), Oţetari

10


(1695), Broşteni (1696), Olteniţa (1696), confirmă limitele vetrei locuite la acest sfârşit de veac. După cum consemnează Del Chiaro, în anul 1712, Constantin Vodă Brâncoveanu “fiind zidul dimprejurul Curţii (domneşti) stricat şi foarte scund, măriia sa s-au îndemnat şi au pus dă l-au dires şi l-au mai înălţat jur împrejur”. Cercetările arheologice au reperat unele tronsoane din incinta Curţii Domneşti. Latura de vest are o grosime de 1,20 m şi urcă paralel cu strada Şelari, la circa 8 metri de aceasta : în subsolul imobilului de la nr. 13 de pe această stradă au fost cercetate şi fundaţiile unui turn. Săpăturile făcute pentru nivelarea străzii Franceză au dovedit că, pe latura de est, limitele cunoscute pentru începutul veacului XVII, au rămas neschimbate şi spre sfârşitul acestuia. La intersecţia străzii Franceză cu strada Şepcari s-au identificat fundaţiile unui turn şi ale clădirilor de la poarta de jos a Curţii Domneşti. Zidul sudic străbate uşor oblic strada Căldărari, continuă pe sub Casa Domnească înglobată în colţul de nord-vest a Hanului lui Manuc şi se intersectează cu strada Franceză, la cîţiva metri de gangul de acces în curtea interioară a Hanului. Primele planuri ale Bucureştilor din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea permit delimitarea Curţii Domneşti, care ocupa aceeaşi suprafaţă ca şi la începutul acestuia. Spre sud, la câţiva zeci de metri de uliţa ce străbate Curtea prin faţa Palatului Domnesc, îşi făcea loc albia meandrică a Dâmboviţei. Spre vest, pornind de la o clădire dreptunghiulară (turn ?) ce ocupa intersecţia Curţii cu actuala stradă Şelari, urca un zid până pe la intersecţia cu strada Gabroveni, unde o altă construcţie aproape pătrată, (tot turn ?), îndrepta zidul spre est. Acest zid închidea latura nordică a Curţii şi se oprea în masiva clădire a Puşcăriei, edificiu care avea latura mare de peste 120 de metri. În porţiunea unde se afla biserica Sf. Anton situaţia este neclară, deoarece în planul din 1791 lipseşte zidul de incintă. Un sondaj efectuat în pivniţele Hanului Gabroveni a permis reperarea zidului din secolul al XVII-lea. Scoaterea din funcţiune a acestui presupus zid de incintă (cu grosimea de 0,75 m ) s-a făcut în urma unui incendiu. Admiţând că acesta era zidul de nord, se poate consemna că după incendiile din 1718-1719 a avut loc o uşoară retragere a Curţii, cu circa 15 metri faţă de secolul al XVII-lea, fapt explicabil prin dorinţa domnitorului de a mări suprafaţa afectată clădirii hanului Gabroveni.

Pe toate laturile Curţii există un spaţiu liber între aceasta şi uliţele şi casele orăşenilor : pe limita estică acest interval măsoară aproximativ 30 de metri.

Sfârşitul Curţii Vechi se leagă de numele domnitorului Constantin Vodă Hangerli care, la 25 aprilie 1792, hotărăşte scoaterea la licitaţie a terenului. Ca urmare, aproape întregul perimetru, cu excepţia bisericii Buna Vestire şi Puşcăriei, a fost parcelată. Vinderea continua şi în noiembrie 1798, zona suferind prefaceri radicale. O mică parte din ceea ce a reprezentat odinioară Curtea Domnească din Bucureşti este conservată astăzi în cadrul rezervaţiei ce adăposteşte Muzeul Curtea Veche. Palatul Voievodal.

Cercetările arheologice desfăşurate în centrul istoric al Bucureştiului au avut, în

general, caracterul unor intervenţii de salvare. În anul 1953 ia fiinţă Şantierul Arheologic Bucureşti, cu un colectiv format din 13 membri, dintre care 7 erau arheologi. Săpăturile arheologice desfăşurate în cursul anilor 1953-1954 au evidenţiat dificultatea intervenţiei arheologice, terenul fiind marcat de numeroase evenimente din Evul Mediu - invazii, cutremure - dar şi de refacerile majore pe care le-a cunoscut Curtea Domnească până la încetarea existenţei sale, la sfîrşitul secolului al XVIII-lea. În anii următori (1955-1960) cercetarea a îmbrăcat cu precădere forma strângerii de informaţii din excavaţiile cu caracter edilitar. Anul 1967 - când se reiau lucrările prin cercetarea unei pivniţe de pe strada Soarelui nr. 10, ce făcea parte din subsolurile palatului ridicat în cursul secolului al XVI-lea de către domnitorul Mircea Ciobanul - a marcat debutul celei mai importante etape de cercetări arheologice, încheiată în anul 1970.

11


Urmează o lungă perioadă, până în anul 1989, în care cercetarea arheologică se limitează, în general, la supravegherea şantierelor de construcţii. Caracterul de salvare al intervenţiilor îşi pune amprenta asupra informaţiilor obţinute, arheologul fiind nevoit, de cele mai multe ori, să se limiteze la o simplă consemnare a situaţiilor din teren.

Lipsa fondurilor şi a unui program articulat şi consecvent urmărit în scopul cercetării şi punerii în valoare a descoperirilor din Centrul Istoric caracterizează şi perioada de după anul 1989, situaţie ilustrată prin faptul că singura rezervaţie de arheologie înfiinţată în ultimii 13 ani protejează doar ruinele Hanului Stavropoleos. Din aceste considerente eliberarea de sarcină arheologică s-a putut face doar punctual (strada, numărul), pe mici suprafeţe decupate din ţesutul urban actual, fără ca vestigiile descoperite cu ocazia săpăturilor de salvare impuse de diferitele lucrări edilitare să poată fi cercetate complet. În această privinţă sunt semnificative săpăturile arheologice efectuate pe strada Colţei nr. 8, care au pus în evidenţă un complex de pivniţe care se desfăşurau spre străzile Şelimbăr şi Mavrogheni : existenţa lor au fost consemnată în notele de săpătură şi pe un plan, fără a putea fi cercetate în întregime. Aceeaşi situaţie s-a înregistrat şi pe strada Şepcari nr. 16. In cazul bisericilor cercetarea se rezumă doar la câteva secţiuni de control, care nu permit precizări referitoare la limitele cronologice şi în spaţiu ale cimitirelor sau obţinerea unor date complete privind construcţiile anterioare. Ca urmare, în perimetrul Centrului Istoric, cu foarte rare excepţii (a se vedea situaţia din strada Şelari nr. 5, unde lucrările de amenajare pentru o construcţie din a doua jumătate a secolui al XIX-lea au distrus toate nivelurile de locuire anterioare şi deci se poate spune că terenul a fost eliberat de sarcină arheologică), în ciuda intervenţiilor arheologice punctuale, nu se poate spune că o anumită zonă a fost eliberată complet de sarcină arheologică.

III. 2. Distribuţia teritorială a funcţiunilor pe planul Boroczyn – Planşa 4 N. Lascu Configuraţia structurii urbane a zonei analizate, rezultată din dezvoltarea pre-modernă

a oraşului, detaliată mai sus, este reprezentată în planul Boroczyn din 1846, primul plan topografic al Bucureştiului. În momentul redactării planului, limitele zonei, definite prin Ordonanţa 77/2001 existau parţial: spre vest, calea Victoriei, spre est, o stradă între Calea Călăraşilor şi Calea Moşilor (a cărui traseu rectificat şi lărgit, va fi inclus ulterior în bd. Hristo Botev), Calea Călăraşilor (pînă unde exista atunci) şi, de asemenea parţial, traseul vechi al Dâmboviţei.

Interpretarea (şi aprecierea) elementelor grafice prezente în plan, completate cu existenţa certificată documentar a unor funcţiuni bine definite, ne permit definirea unor mari zone de funcţiuni:

a. Zona comercială compactă este delimitată de străzile Lipscani, Smîrdan, Franceză, piaţa Sf. Anton şi Pînzari. Este de presupus că străzile mai noi, rezultate din parcelarea curţii domneşti, să fi căpătat pînă la mijlocul secolului al XIX-lea aceeaşi funcţiune preponderentă. Prelungirile acestei zone spre est se fac prin Calea Moşilor (Podul Tîrgului de Afară) şi de str. Colţei (inclusiv suprafaţa Pieţii Şuţului), care se uneşte cu Calea Moşilor în dreptul Bisericii cu Sfinţi. Spre sud zona comercială se continuă pe str. Şerban Vodă (prelungirea, dincolo de piaţa Sf. Anton a str. Franceze), ca şi prin noua piaţa – Piaţa Mare – executată cîţiva ani înaintea redactării planului Boroczyn după proiectul lui Xavier Villacrosse. Un alt ax important este Calea Văcăreştilor, avînd, la limita zonei studiate, două mari pieţe (Herasca şi Herasca nouă), care amplifică zona destinată comerţului. Se poate aprecia că limita de nord a zonei comerciale era str. Blănari, iar de partea cealaltă a străzii Colţei, străzile care delimitau întregul ansamblu al pieţii Şuţului, pînă în dreptul bisericii Scaune. Caracteristicile principale

12


ale acestei zone sunt: trama stradală relativ densă (cu diferenţe notabile între nucleul central şi zona dintre hanul Sf. Gheorghe şi spitalul Colţea); parcele de dimensiuni mici, cu aliniament foarte redus; clădiri dispuse, în general, în front continuu, aşezate pe aliniamentul străzii.

b. În partea de vest a zonei comerciale se află o zonă liniară, cu caracter funcţional complex, dat, în primul rînd de existenţa aproape neîntreruptă, a hanurilor în partea de est a Căii Victoriei (Podul Mogoşoaiei) – de la hanul Constantin Vodă pînă la cel, de dimensiuni mai mici, al lui lui Greceanu, din dreptul bisericii Doamnei. Pe partea opusă a aceleiaşi artere se succed marile reşedinte situate între mănăstirea Sf. Ioan cel Mare şi mănăstirea Sărindar.

c. Zona cu funcţiune preponderent rezidenţială. Pe planul din 1846 pot fi stabilite trei astfel de zone. O primă astfel de zonă se dezvolta în partea de nord a nucleului comercial, în care se aflau ansambluri importante, cu funcţiuni publice, precum spitalul Colţea şi şcolile de la Sf. Sava. Se poate presupune, de asemenea, o zonă preponderent rezidenţială în partea de sud-est, spre est de Calea Şerban Vodă, pe latura de est a Căii Moşilor, întreruptă de culoarul comercial al Căii Văcăreştilor. O altă zonă cu acelaşi caracter proponderent a fost aceea cuprinsă între capătul Căii Victoriei şi meandrele Dîmboviţei, unde se afla, de altfel, şi reşedinţa brîncovenilor. Zonele cu funcţiune proponderent rezidenţială se caracterizază prin tramă stradală mai puţin densă, respectiv insule de dimensiuni mai mari, în general neregulate, divizate în proprietăţi de forme şi dimensiuni variate – de cele mai multe ori însă cu suprafeţe mari. Clădirile sunt, de asemenea, de dimensiuni diferite, cele mari semnalînd reşedinţe ale unor familii senioriale (boieri).

III. 3. Evoluţia zonei în perioada 1846 – 1911 - Planşa 5 N. Lascu

Procesul de modernizare a oraşului, început prin promulgarea regulamentului Organic (1831) a avut o amploare cu totul deosebită în cazul zonei centrale a oraşului, din care o bună parte este conţinută în perimetrul analizat. Apariţia, treptată, a structurilor instituţionale ale statului modern au impulsionat dezvoltarea Bucureştiului, capitală a celor două principate şi, apoi capitală a Regatului României. Creşterea populaţiei oraşului, pe parcursul întregii acestei perioade, a determinat urbanizarea accentuată a perimetrului urban existent din 1831 şi, în 1895, extinderea oraşului, ajungîndu-se la cca. 5.600 ha. Densificarea ocupării teritoriului urban, precum şi apariţia unor noi funcţiuni, legate de modernizarea generală a oraşului, au condus la transformări însemnate a zonei studiate. Trebuie subliniat faptul că, în această perioadă (1846 – 1911), întreaga zonă a căpătat configuraţia şi funcţionalitatea modernă, căreia perioadele ulterioare i-au adus adaptările (şi corecturile) necesare vieţii moderne. Trama stradală existentă anterior a suferit modificări semnificative. Pe de o parte, traseele tuturor străzilor au fost treptat rectificate, asigurîndu-se lăţimi constante şi, deseori, mai mari decît cele anterioare. Unul dintre exemple este lărgirea, în 1888, a str. Colţei, între piaţa Universităţii şi str. Sfinţilor (actuala str. Colţei), la 18 m, ocazie cu care a fost demolat şi celebrul turn al Colţei. Pe de altă parte, au apărut străzi noi, unele de importanţă majoră în circulaţia oraşului. Cele mai importante operaţii de acest fel, în ordine cronologică, au fost: - retrasarea tramei stradale şi reparcelarea regulată a unei întregi zone gravitînd în jurul hanului Sf. Gheorghe, dispărut şi el în urma incendiului din 1847. Pe amplasamentul hanului, în 1857 a fost proiectat şi realizat spaţiul verde din jurul bisericii Sf. Gheorghe Nou. - realizarea reţelei de bulevarde ale capitalei, cîteva fragmente ale acestora determinînd decisiv configuraţia întregii zone. În această situaţie se află primul tronson, realizat după 1865, a bulevardului din dreptul clădirii Universităţii (a cărei construire începuse în 1857) pînă la Calea Victoriei, ax care a fost apoi prelungit spre Cotroceni (după 1870) şi

13


spre Şoseaua Iancului, după 1889. În acest fel s-a format limita dinspre nord a zonei studiate. În 1898 se aprobă legarea bd. Maria de Calea Călăraşilor, prelungire executată între 1906 – 1910, iar după 1896 se realizează fragmentul de bulevard Hristo Botev dintre bd. Carol şi str. Sfinţi, modificîndu-se cu aceeaşi ocazie, forma pieţii Rosetti. În directă legătură cu noile bulevarde, în 1906 şi 1911 se definitivează forma actuală a pieţii Universităţii inclusiv str. T. Caragiu), într-un ansamblu spaţial axat pe clădirea Universităţii. În 1902 –1903 a fost realizată intersecţia circulară de la Universitate dintre axul est – vest şi proiectatul ax nord – sud, în mijlocul acesteia fiind amplasată statuia marelui om politic Ion. C. Brătianu. Totodată, rectificarea albiei Dîmboviţei, între 1880 – 1883, a modificat radical partea de sud a zonei studiate, apărînd, în acest fel, str. Halelor şi splaiul Dîmboviţei. Se poate considera că, în această perioadă, trama stradală a devenit una modernă, pe deplin adaptată traficului de atunci, determinînd, în cea mai mare măsură, imaginea nouă a centrului Bucureştiului.

Parcelarul a suferit transformări la fel de însemnate. Divizări ale fostelor terenuri mai mari au condus la o relativă uniformitate a parcelarului, în ceea ce priveşte dimensiunile şi formele generale ale terenurilor. Structura foarte particulară a centrului comercial nu mai reprezintă acum o excepţie, ea rămînînd însă, în continuare, zona cea mai dens parcelată. Acest proces reflectă, cît se poate de bine, creşterea gradului de urbanizare a zonei, respectiv, sporirea eficienţei de utilizare a terenului, cu funcţiuni avînd un pronunţat caracter urban. Se menţin, totodată, terenurile de mari dimensiuni existente anterior, ocupate cu hanuri. Acum însă hanurile au fost înlocuite cu diverse clădiri publice: Banca Naţională a României, Poşta, clădirea Societăţii de asigurări Dacie Română etc. S-au constituit, în acelaşi timp, noi suprafeţe de mari dimensiuni, care au fost ocupate, de asemenea, cu funcţiuni publice: ansamblul spitalului Colţea, Ministerul Agriculturii etc.

Funcţionalitatea teritoriului. O modificare spectaculoasă a avut loc în privinţa funcţionalităţii zonei; aceasta este exprimată prin apariţia unor funcţiuni noi, moderne, înlocuind unele dintre cele vechi, şi prin schimbarea raporturilor, pe ansamblul teritoriului, între diferitele funcţiuni.

S-a menţinut, în continuare, nucleul comercial, într-o configuraţie mult modernizată, prin tipul de spaţiu comercial (unele de mari dimensiuni), prin deschiderea generoasă a vitrinelor spre stradă etc. Se poate însă constata că suprafaţa cu funcţiune preponderent comercială s-a extins în raport cu situaţia din planul Boroczyn. Aceste extinderi sunt prezente în partea de nord, prin deplasarea limitei zonei comerciale pînă la str. Doamnei, iar în partea de sud, prin înglobarea noilor echipamente – hala centrală, hala de peşte etc. Totodată, axele cu caracter comercial, care pornesc din nucleul comercial, s-au prelungit (str. Franceză, str. Colţei (de la Sf. Gheorghe spre piaţa Universităţii), Calea Victoriei, apărînd şi unele noi, de-a lungul noului bulevard Carol şi pe str. Academiei.

Majoritatea hanurilor, construcţii cu funcţiuni multiple – de la cea de apărare, la cele de comerţ, depozitare şi locuire – orientare spre curţile interioare, oferind străzii mari suprafeţe pline de zidărie, au fost demolate (în anumite cazuri prin voinţa primăriei). Suprafeţele astfel eliberate au fost utilizate fie pentru realizarea unor importante clădiri publice, cum sunt cele menţionate mai sus, pentru construirea de imobile moderne de locuit (hanul Filipescu), pentru amenajarea unor spaţii verzi cu caracter municipal (în jurul bisericii Sf. Gheorghe Nou) sau au rămas terenuri libere (hanul Zlătari). Realizarea sediului Băncii Naţionale a României, pe locul hanului Şerban Vodă, a generat formarea treptată, a unui nucleu cu funcţiune proponderent financiar – bancară. Diferite funcţiuni publice au apărut prin construirea unor clădiri specializate pe proprietăţi care anterior avuseseră funcţiunea de locuire (Societatea Generala, Creditul Funciar Rural şi Urban, hotelul Bristol etc.). Numeroase hoteluri (funcţiune modernă de cazare temporară) sunt prezente în miezul nucleului comercial. Spitalul Colţea, realizat în deceniul 9 al secolului al XIX-lea (înlocuind

14


vechea clădire), clădirea Universităţii (situată la limita de nord a zonei analizate), teatrul „Modern”, cele două cinematografe etc., completează înnoirea funcţională a zonei. Aceste noi funcţiuni, necesare atît oraşului, cît şi funcţiei sale de capitală a României, au fost realizate – în mare măsură – în detrimentul zonei cu funcţiune preponderentă de locuire din partea de nord a str. Doamnei, care se restrînge, caracterul acesteia devenind unul complex: locuire / dotări publice / comerţ. Este definit, astfel, caracterul funcţional al întregii zone situate între str. Doamnei şi bd. Elisabeta, care este acelaşi, în bună măsură, şi în prezent. În schimb, zona rezidenţială dintre bis. Stelea şi bd. Hristo Botev se menţine în aceleaşi limite.

Reglementările constructive au constituit, începînd cu mijlocul secolului al XIX-lea, un instrument eficient din partea municipalităţii pentru controlul construcţiei urbane. Pe parcursul acestei perioade au fost în vigoare primele acte normative, elaborate în 1847, 1878, 1890 şi, pentru cazul special al noilor artere (bulevardele şi splaiurile) a fost intocmit un act normativ în 1897. Fără a intra în detalii, trebuie menţionat că prin aceste regulamente de construcţie au fost stabilite normele elementare care au fost apoi aplicate (şi controlate) cu multă stricteţe: aşezarea clădirilor în raport cu aliniamentul străzii, înălţimea acesteia la cornişa principală, procentul de ocupare al terenului 66 % în 1878, care a sporit la 80 % în 1890. Astfel, pentru cea mai mare parte a străzilor din zona analizată a fost impusă aşezarea clădirilor pe aliniamentul stradal, înălţimea a fost relaţionată cu lăţimea străzii (H=L), iar în valoare absolută înălţimea maximă admisă era de 17 m. În 1881 s-a stabilit ca, pentru mare parte a străzilor zonei centrale, înălţimea construcţiilor să fie de 10-11 m, în intenţia clară de a conferi o unitate fronturilor stradale şi, în general, imaginii spaţiului public. Fragmente de acest fel pot fi regăsite şi acum pe cîteva dintre străzile zonei: str. Doamnei, Covaci, Şelari, Smîrdan etc. Celălalt aspect important conţinut de aceste reglementări este împărţirea oraşului în zone concentrice de construcţie. Pînă la regulamentul din 1890, zona analizată făcea parte din zona I, cu excepţia fragmentului situat de-a lungul actualului bd. H. Botev, care era înscrisă în zona II. Diferenţa dintre aceste două zone consta în obligativitatea utilizării în exclusivitate a materialelor solide, necombustibile, în zona I, în timp ce în cealaltă erau acceptate şi structuri de rezistenţă din lemn, îngropate însă în zidărie de cărămidă. Aplicarea cu consecvenţă a aceloraşi reguli de construcţie, pe o perioadă îndelungată, pînă în 1928, cînd a intrat în vigoare un nou regulament de construcţie, cu parametri substanţial diferiţi, a condus la configurarea coerentă, unitară, din punct de vedere urbanistic, a întregii zone.

Ultimele două aspecte importante care caracterizează evoluţia zonei au fost intensitatea activităţii constructive şi curentele arhitecturale. Se poate afirma că, din acest punct de vedere, în perioada analizată acum a avut loc o adevărată reconstruţie a zonei. Au existat, pe parcursul acestor decenii, motive dintre cele mai variate care au condus la această situaţie: reconstruirea după distrugerea provocată de binecunoscutul incendiu din 1847, densificarea firească a zonei centrale a oraşului (inclusiv prin creşterea în înălţime a construcţiilor), conformarea clădirilor la noua tramă parcelară, mult mai densă decît cea anterioară, dezvoltarea economică de la sfîrşitul secolului al XIX-lea, care a permis alocarea unor fonduri însemnate pentru investiţii constructive – ale particularilor şi ale instituţiilor de stat sau private. Această „explozie” constructivă – care poate fi înscrisă perioadei de după 1880 - a facilitat apariţia unor noi programe de arhitectură (clădiri financiar – bancare, culturale, clădiri cu funcţiune comercială exclusivă etc.) sau modernizarea unor programe existente anterior (tipologia locuinţelor s-a înnoit considerabil, un nou tip de spaţiu comercial de la parterul clădirilor etc.). Acest nou fond construit a fost realizate în arhitecturi de factură variată, urmînd curentele arhitecturale caracteristice perioadei. Astfel, pot fi întîlnite – în expresii plastice de calitate foarte diferită, de la repere ale întregii arhitecturi româneşti pînă la realizări modeste, care, prin decoraţii sumare, sugerează apartenenţa la unul sau altul dintre curente - exemple de clasicism tîrziu, cu puternice influenţe ale clasicismului francez sau ale romantismului (cu

15


reflexe neogotice), clădiri într-o arhitectură eclectică de o mare diversitateiar, în jurul anului 1900, sunt prezente realizări (puţin numeroase, de altfel) ale arhitecturii neoromâneşti. Marea masă a clădirilor realizată aparţin însă eclectismului care, cu elementele compoziţionale şi decorative care-i aparţin – simetria planului şi a faţadei, ordonarea, ierarhizarea şi ritmarea acesteia, logica profilaturii decorative a faţadei, ierarhizarea, prin decoraţie şi alcătuiri spaţiale, a interioarelor etc. definesc, într-o măsură foarte mare, caracterul arhitectural al întregii zone.

III. 4. Evoluţia zonei în perioada 1911 – 1945 N. Lascu Perioada aceasta, mult mai scurtă în raport cu cea anterioară, prezintă o importanţă

considerabilă atît pentru evoluţia întregului oraş cît şi, în particular, pentru zona studiată. Ea a definitivat transformările începute înainte, înscriindu-se însă, în mare măsură, în contextul reprezentat de planul din 1911. Tramei stradale existente i-au fost aduse mai multe corecţii minime, prin cîteva lărgiri de străzi, rectificări ale unor porţiuni ale acestora (partea de sud a Căii Victoriei, str. Blănari), a fost realizat integral bd. Hristo Botev, prin străpungerea unei insule. Cea mai însemnată intervenţie – care a generat configuraţia actuală a zonei, prin fragmentarea sa – a fost realizarea tronsonului din axa nord – sud, cuprinsă între piaţa Universităţii şi piaţa Unirii, care a luat naştere, de altfel, odată cu trasarea bulevardului. Chiar dacă a fost proiectat încă din 1912, abia în a doua jumătate a anilor 30 a fost lărgită str. Colţei pe porţiunea dintre Universitate şi Sf. Gheorghe şi a putut fi realizată străpungerea vechii zone comerciale a Bucureştiului. În acest fel are loc separarea vechii zone comerciale în două fragmente. Parcelarul tinde spre definitivarea sa, care a fost menţinută pînă în prezent, cu excepţia suprafeţelor de teren asupra cărora s-a intervenit prin construcţii postbelice.

În privinţa funcţionalităţii zonei, se poate constata continuarea procesului menţionat anterior, de apariţie a unor funcţiuni de interes public în partea de nord a zonei, diminuîndu-se treptat, funcţiunea mai veche de locuire. Zona de concentrare de instituţiilor financiar – bancare se definitivează, prin apariţia sediului Băncii Marmorosch Blank, a Băncii de Credit Român, a Societăţii Generala (în completarea clădirii mai vechi), a Băncii Crisovelloni, a clădirii noi a Băncii Naţionale a României şi a cîtorva alte sedii bancare.

Reglementările constructive ale perioadei – regulamentele de construcţii din 1928, respectiv 1939 – rezultate din prevederile generale ale planurilor de sistematizare din 1921, respectiv 1935 (Planul Director de Sistematizare), au marcat modificări însemnate în privinţa cîtorva parametri. Astfel, în 1928 a fost impus regimul închis de construcţie pentru quasi-totalitatea străzilor din zonă, procentul maxim de ocupare a parcelei a sporit la 83 %, iar pe străzile cu tradiţie comercială înălţimea clădirilor putea fi mai mare cu 4 m decît lăţimea arterei, fără a depăşi însă 18 m. S-a aplicat sistemul de retragere în gabarit (în interiorul unui arc de cer cu raza de 6 m a unor etaje care depăşesc cornişa principală a clădirii. Prin regulamentul din 1939, partea de vest a zonei – faţă de bd. Brătianu - a fost inclusă în clasa V de construcţie, iar partea de est în clasele III şi IV. Pentru întreaga zonă s-a menţinut obligativitatea construirii în regim închis, precum şi posibilitatea de a realiza, prin retragere în gabarit, a cel mult două etaje peste cornişa principală. Procentul de ocupare al parcelei a scăzut la 75 %, în clasa V pînă la 50 % în clasa III, iar înălţimile au sporit în clasa IV şi V (la 21, respectiv 24 m), menţinîndu-se la 18 m în clasa III. Fără a se situa la acelaşi nivel ca în perioada precedentă, poate fi semnalată o susţinută activitate constructivă, atît în domeniul instituţiilor de interes public cît şi în cel al locuinţelor. Noile clădiri au fost realizate fie prin înlocuirea unor clădiri mai vechi, fie prin utilizarea terenurilor libere, rezultate din reparcelarea unor proprietăţi anterioare, fie prin

16


flancarea unor spaţii publice definitivate cu puţin timp înainte (bulevardul Brătianu, H. Botev, Calea Victoriei în porţiunea sa dinspre splai. În domeniul locuinţelor, se remarcă atît prezenţa, în continuare, a locuinţelor individuale (sau de mică înălţime), în partea de est a zonei, fie apariţia unor imobile de raport, cu multe niveluri, cele mai multe avînd spaţii comerciale la parter. Înălţimile mai mari permise de regulamentele de construcţie (şi de generalizarea sistemelor de construcţie în beton armat) au condus, în anumite cazuri, la apariţia unor diferenţe mari de înălţime ale clădirilor alăturate, toate raportîndu-se însă la aceeaşi logică a constituirii fronturilor stradale şi a modului de construire a parcelei de teren.

Curentele arhitecturale ale epocii sunt prezente prin exemple dintre cele mai variate: de la eclectismul în forme din ce în ce mai simplificate, la arhitectura neo-românească sau la arhitectura art-deco şi cea modernă.

III. 5. Evoluţia zonei între 1945 – 1990 – Planşa 6 N. Lascu Transformările politice, economice şi sociale de după 1945 au afectat, în diferite etape,

evoluţia oraşului şi a zonei analizate. Dezvoltarea oraşului, condiţionată fiind permanent de imperativele politice, a urmat, pe de o parte, tendinţa creşterii în suprafaţă şi, pe de alta, prin densificarea unor zone întregi, prin demolarea totală sau parţială a fondului construit anterior (îndeobşte locuinţe individuale) şi înlocuirea acestuia fie cu ansambluri de locuinţe colective, fie cu echipamente publice. Intervenţiile în cadrul zonei analizate pot fi considerate relativ minore, ele neafectînd esenţial caracterul teritoriului urban, aşa cum s-a constituit el în timp, ci relaţiile cu teritoriul învecinat. Acestea au fost determinate de cîteva proiecte de anvergură: realizarea axei nord – sud a metroului, fapt care a condus la mărirea intersecţiei de la Piaţa Universităţii, refacerea unor fronturi după distrugerile provocate de cutremurul din martie 1977 şi proiectarea şi realizarea centrului civic, la începutul anilor 80.

Două etape principale au marcat intervenţii constructive în zona analizată: - prima, de la sfîrşitul anilor 50 – anii 60 a constituit încercarea de completare a

fronturilor bd. Brătianu (rămase neîncheiate din cauza războiului) şi alte cîteva intervenţii punctuale de completare a unor fronturi stradale. Toate aceste realizări – atunci cînd a fost vorba de imobile colective de locuit, au preluat, în general, mare parte din regulile de construcţie stabilite în 1939: înălţimea, retragerile în gabarit etc.

- cea de-a doua, mult mai agresivă prin tipul de intervenţie şi prin calitatea arhitecturală a noilor construcţii, a avut loc după cutremurul din 1977 şi a continuat pînă în 1990. Pe de o parte, au fost înlocuite imobilele distruse de cutremur (Calea Victoriei colţ cu bd. Elisabeta, str. T. Caragiu, bd. H. Botev), iar pe de altă parte zona s-a situat la limita imensei suprafeţe afectate de realizarea centrului civic. Astfel, au fost construite noile fronturi ale Căii Călăraşilor şi ale bd. Brătianu cu piaţa Unirii – aceasta fiind complet modificată, inclusiv prin demolarea vechilor hale centrale şi prin deplasarea bisericii Sf. Ioan, impusă de realizatea pasajului care subtraversează piaţa Unirii.

Marile spaţii comerciale executate la începutul anilor 70 – magazinul Cocorul şi magazinul Unirea (extins în anii 80) – au fost completate cu complexul comercial de la intersecţia Căii Călăraşilor cu str. Sf. Vineri. În acest fel, în imediata vecinătate a centrului comercial tradiţional al Bucureştiului îşi face prezenţa un tip nou de comerţ, în spaţii de foarte mari dimensiuni, care intră în conflict cu comerţul tradiţional – în spaţii reduse, specializate.

Cea mai semnificativă consecinţă – prezentă pe durata întregii perioade – a fost ignorarea vechiului parcelar, prin aplicarea principiilor Chartei de la Atena la scara permisă de suprafeţele, totuşi, restrînse existente din zonă. Acest fapt nu este foarte evident în prima perioadă, în timp ce intervenţiile din anii 80 au făcut abstracţie totală de structura morfologică existentă, creindu-se rupturi flagrante între cele două tipuri de ţesut urban.

17


I V . A N A L I Z A

IV. 1. Vechimea tramei stradale – Planşa 7 I. Băncescu; N. Lascu Criterii de analiză / Aspecte metodologice Stabilirea vechimii străzilor s-a făcut prin cercetarea comparativă a planurilor

topografice din 1846, 1911 şi 1995. Au fost indicate nu numai străzile existente – în dinamica apariţiei lor, ci şi străzile sau fragmentele de străzi dispărute în diferite perioade.

Concluzii ale analizei Din analiză rezultă că marea majoritate a străzilor existente pe planul Boroczyn s-au

păstrat pînă în prezent. Arterele apărute ulterior au dat configuraţia actuală a tramei stradale, incluzîndu-le pe cele mai vechi în structura generală a întregii zone centrale. Se constată că arterele periferice centrului istoric, toate realizate după 1865 – splaiul Dîmboviţei şi bd. C. Coposu la sud (înglobînd şi o porţiune din mai vechea Cale a Călăraşilor), bd. Elisabeta şi Carol I la nord, precum şi bd. Hristo Botev, continuat cu străzile anterioare, la est – ca şi bd. I. C. Brătianu (arteră mediană centrului) fac parte din sistemul principal de circulaţie al oraşului. În raport cu acestea, străzile mai vechi – cu excepţia Căii Victoriei - devin artere cu rol secundar, local, subordonat primelor.

Modernizarea succesivă a străzilor s-a făcut prin rectificarea traseelor şi prin prevederea unei lăţimi constante. Din compararea planurilor rezultă că lărgirea străzilor s-a făcut, în general, prin deplasarea uneia dintre laturi, existînd însă situaţii în care doar porţiuni din traseul anterior au fost incluse în cel nou, rectificat. Intersecţiile străzilor au fost corectate, de asemenea, prin racordări cît mai apropiate de unghiul drept. Se constată, de asemenea, că lărgirea străzii, atunci cînd a existat, s-a făcut o singură dată; doar porţiunea dintre piaţa Universităţii şi piaţa Sf. Gheorghe a bulevardului I. C. Brătianu a fost lărgită de mai multe ori, în funcţie de sporirea gradată a traficului urban.

Arterele noi, în raport cu planul Boroczyn sunt fie marile bulevarde, menţionate mai sus, fie străzile grupate în parcelarea Sf. Gheorghe, fie alte cîteva, dispersate în teritoriu (str. Poştei, str. Baia de Fier). În anumite cazuri, străzi noi au preluat fragmente ale unor căi mai vechi de comunicaţie (inclusiv fundături, cum este cazul str. E. Carada). Compararea planului Boroczyn cu cele ulterioare reliefează importanţa acestor artere noi: ele au avut un rol determinant în regularizarea tramei stradale şi, prin urmare, a insulelor.

Sunt putine străzi dispărute integral, fie prin în urma regularizării Dîmboviţei, fie în urma realizării unor ansambluri urbane importante (parcelarea de la Sf. Gheorghe sau spitalul Colţea). Cele cîteva maidane prezente pe planul Boroczyn au fost integrate în timp proprietăţilor limtrofe străzilor, fiind un element care a contribuit la regularizarea treptată a ţesutului urban, suprafeţele astfel recuperate fiind utilizate în general, pentru edificare. IV.2. Evoluţia parcelarului - Planşa 8 A. Moldoveanu

Criterii de analiză / Aspecte metodologice Vechimea parcelarului a fost apreciat prin luarea în considerare a laturilor laterale şi

cele posterioare ale parcelelor, avîndu-se în vedere că latura spre stradă a putut avea variaţii datorate lărgirii străzilor sau modificării traseului acestora. Au fost luate în considerare etapele istorice reprezentate de planurile din 1846, 1911 şi planul actual, intercalîndu-se, de asemenea, momentul sfîrşitului celui de-al doilea război mondial.

18


Analiza s-a efectuat prin suprapunerea planurilor amintite anterior. Suprapunerea a fost realizată pe suprafeţe mici din cauza diferenţelor datorate lipsei de precizie a ridicării topografice a primelor planuri. Absenţa caroului 50 a planului Boroczyn a fost suplinită de introducerea suprafeţei corespunzătoare a planului din 1852. Au fost luate în considerare şi concluziile studiului realizat în anul 1995 de către Institutul de Arhitectură „Ion Mincu”. Au fost marcate modalităţile de circulaţie a terenurilor care au condus la modificarea parcelarului – comasări sau divizări ale terenului precum şi reparcelări.

Concluzii ale analizei Din punct de vedere strict al criteriului de vechime prima concluzie ce se poate trage

este aceea în că zona delimitată de Strada Blănari la nord, Halelor respectiv Splaiul la sud, Bd.-ul Brătianu la est şi Strada Academiei, Smârdan la vest s-au păstrat cele mai multe parcele constituite anterior anului 1846. Cea de a doua categorie - parcelele constituite în perioada 1846 - 1911 - este oarecum uniform distribuită pe întreaga suprafaţă a zonei luate în studiu, observându-se totuşi o mai mare concentrare a acestor parcele în vestul bulevardului Ion I. C. Brătianu. Parcelele datate 1911 - 1945 se concentrează, în mare parte, spre limitele zonei analizate, bordând marile bulevarde ce delimitează acest spaţiu mai ales la nord şi vest. Intervenţiile postbelice la nivelul parcelarului se grupează tot către extremităţile zonei studiate însă de data aceasta către sud (Calea Călăraşilor) şi la partea inferioară a Bulevardului Brătianu. O particularitate demnă de remarcat este aceea că în urma celor mai recente intervenţii in structura parcelarului au rezultat o serie întreagă de „zone gri” - spaţii lipsite de orice coerenţă, atît din punct de vedere al regimului de proprietate cît şi al destinaţiei acestora. Menţionăm că astfel de "zone gri" se regăsesc şi la capătul dinspre vest la Căii Moşilor cât şi în inima centrului comercial al oraşului, fiind rezultatul unor operaţiuni urbane nefinalizate. În privinţa dinamicii parcelarului, se disting două subzone principale. În prima dintre acestea, delimitată de strada Doamnei la nord, Bulevard Ion I. C. Brătianu la est, Strada Halelor şi Splaiul Independenţei la sud, respectiv Calea Victoriei la vest se poate observa o inerţie mai mare a loturilor în ciuda deselor divizări şi/sau comasări, deoarece în toate aceste transformări ale terenurilor s-a ţinut seama de contururile parcelelor preexistente. Cealaltă mare subzonă reprezentată de restul teritoriului studiat cu accent pe insulele limitrofe marilor bulevarde, se caracterizează prin modificări substanţiale ale parcelelor, mişcarea predominantă fiind aceea a retrasării lor.

IV. 3. Vechimea fondului construit - Planşa 9 A. Brătuleanu Criterii de analiză / Aspecte metodologice Pentru realizarea acestei analize au fost folosite reprezentările zonei în studiu din

planul Borroczyn (1846), planul topografic al Bucureştiului din 1911 şi planul actual. Metoda folosită a fost aceea a suprapunerii celor trei planuri două câte două (Borroczyn şi 1911, 1911 şi planul actual) şi a identificării/evidenţierii - în acest mod - a acelor amprente la sol care îşi păstrează conturul de la o epocă la alta.

Fără îndoială că acest mod de a determina vechimea fondului construit are unele dezanvantaje, dar s-a considerat că - în actuala fază a cercetării şi pentru scopurile propuse - aceasta este formula care poate oferi cele mai multe informaţii. Dintre avantajele acestei metode menţionăm: posibilitatea de stabilire a acelor construcţii care au fost ridicate în perioadele cuprinse între anii în care au fost întocmite planurile; în acest fel, unele construcţii pot fi datate cu certitudine ca aparţinând perioadei menţionate; posibilitatea de a decela modificări ale fondului construit într-o perioadă sau alta; posibilitatea de a relaţiona fondul

19


construit şi modificările sale cu parcelarul şi cu modificările acestuia. Pe de altă parte, trebuie luat în considerare faptul că această metodă nu poate stabili cu certitudine vechimea clădirilor. Păstrarea amprentei la sol dintr-o epocă în alta nu înseamnă menţinerea integrală/parţială a structurii construcţiei; sau că, modificarea amprentei la sol nu înseamnă că noua formă nu înglobează structuri mai vechi. Este cert că această fază a studiului trebuie urmată de o alta, care să cuprindă zone mai restrânse, în care cercetarea să poată cuprinde atât o cercetare completă de teren, cât şi o cercetare exhaustivă de arhivă. Corelarea celor trei tipuri de cercetare - dintre care prima fază este cea prezentă - va conduce la o imagine mai precisă a vechimii fondului construit existent.

Concluzii ale analizei a. Aprecierea cantitativă referitoare la clădirile construite în diverse epoci:

- se poate observa că epoca ante 1846 este relativ slab reprezentată, în timp ce cele mai multe clădiri sunt construite în perioadele 1846-1911 şi 1911-1945; dat fiind faptul că această zonă conţine nucleul originar al oraşului, observaţia de mai sus conduce la concluzia că mare parte a fondului construit existent în 1846 a fost înlocuit de construcţiile celor două epoci ulterioare (fondul din 1846 a fost înlocuit de cel construit până în 1911, planul din 1911 indicând o ocupare aproape integrală a ariei studiate, în timp ce - în general - construcţiile epocii 1911-1945 mai mult au completat decât au înlocuit fondul construit până la 1911); numărul construcţiilor edificate în perioada 1945-1990 este substanţial mai redus, în timp ce intervenţiile de după 1990 se rezumă la doar câteva construcţii (reduse ca dimensiuni şi ca impact asupra zonei); - cu referire la construcţiile ridicate în primele două epoci (până în 1846 şi 1846-1911), se poate spune că - dată fiind modalitatea de studiu, precum şi faptul că multe dintre construcţii sunt sau pot fi ridicate pe substructuri mai vechi, sau înglobează construcţii / porţiuni din construcţii mai vechi - în multe situaţii, substanţa fondului construit existent astăzi este mai veche decât cea rezultată din analiza de faţă;

b. Concluzii privind amplasarea şi gruparea construcţiilor din diferite epoci: - cele mai multe dintre clădirile construite până în 1846 şi păstrate până astăzi sunt cele amplasate în zona de la vestul bulevardului (fapt firesc dacă avem în vedere centrul polarizator constituit de la începuturile oraşului în zona "Curţii vechi", precum şi permanenţa unor funcţiuni legate de comerţ); construcţiile păstrate din această perioadă nu se constituie în grupări omogene, ele fiind păstrate şi încadrate de intervenţiile ulterioare; - masa construcţiilor, alcătuită - aşa cum arătam - din edificii ridicate în perioadele 1846-1911 şi 1911-1945, are o distribuţie relativ omogenă, cu puţine puncte de concentrare notabile (rezultat probabil al aceleiaşi continuităţi funcţionale care a condus la înlocuirea relativ rapidă a construcţiilor ridicate în perioada 1846-1911, devenite inadecvate dintr-un motiv sau altul în perioada 1911-1945, precum şi la completarea in această a doua perioadă a terenurilor neconstruite); concentrări ale construcţiilor din perioada 1911-1945 pot fi constatate în general în zonele de contact ale ariei studiate cu marile artere de circulaţie (de ex. zona de est a actualei Pieţe a universităţii - zona Colţea - Ministerul Agriculturii -, insula pasajului Villacros, completările vechilor insule tăiate de bulevard în zona de nord a ariei studiate); - construcţiile perioadei 1945-1990 completează în general insulele deja conturate în perioadele anterioare, fără a modifica structura urbană existentă; excepţie fac acele construcţii din zona de contact a ariei studiate cu intervenţiile brutale din anii '80 (de. ex. zona de sud a ariei studiate); - construcţiile ridicate între 1990-2002, reduse la număr, au o amplasare dispersată în teritoriu, determinată probabil de criterii diferite de cele strict urbanistice;

20


c. Observarea unor tipuri de construcţii şi a unor moduri de ocupare a parcelei (terenului) specifice perioadelor avute în vedere, precum şi a modului de grupare a acestora:

- construcţiile păstrate din perioada de până la 1846 sunt în cea mai mare parte biserici şi hanuri, demonstrând perenitatea funcţiunilor lor în zona studiată. În cazul bisericilor, ocuparea parcelei este cea tradiţională, cerută de cultul ortodox, cu amplasarea centrală a bisericii, desprinsă de alte construcţii cu funcţiuni complementare; în mod firesc, acest tip de amplasare s-a păstrat chiar şi atunci când construcţiile înconjurătoare au fost înlocuite cu unele noi, sau - ca în cazul bisericii Sf. Ion - biserica a fost deplasată faţă de poziţia iniţială. În schimb, hanurile sunt construcţii care ocupă întreaga parcelă, rezultând de aici două faţade către stradă şi orientare predilectă a spaţiilor către curtea interioară. Aşa cum am arătat, nu putem vorbi de o grupare a acestora: conform rolului lor de centru al unei parohii, bisericile sunt dispersate în teren, în timp ce în cazul hanurilor, păstrarea lor a depins de starea lor fizică, ca şi de continuitatea / adaptabilitatea funcţiunii la cerinţele epocilor de intervenţie; - pentru perioada 1846-1911, tipurile de construcţii sunt: a. cele de interes public (Poşta centrală / Muzeul Naţional de Istorie, Banca Naţională, Spitalul Colţea, Ministerul Agriculturii), a căror tipologie este specifică funcţiunii / epocii de construcţie; dimensiunile mari conduc fie la ocuparea unei întregi insule şi organizarea paralelă în jurul unor curţi interioare; fie la organizarea pavilionară, conducând la crearea unor alveole urbane; de regulă, aceste construcţii sunt amplasate către/la limitele ariei studiate; b. construcţiile cu funcţiune compusă – publică/privată - destinate comerţului/meşteşugurilor/locuirii, prezentând o ocupare a parcelei fie integrală (cu una sau două faţade la stradă), fie o ocupare a parcelei pe contur (cu una sau două faţade la stradă dar şi cu orientare către o curte interioară); de regulă, aceste construcţii, cu tipologii asemănătoare sau diferite, sunt grupate în insule, aflate cu precădere în zona de vest a terenului în studiu şi în zona de sud-est; c. construcţiile de locuit sunt amplasate pe una sau două laturi ale parcelei, cu o ocupare a terenului relativ redusă; ele sunt grupate în majoritate în zona de est (Piaţa Stelea Spătarul); - pentru perioada 1911-1945, tipurile de construcţii ale perioadei anterioare se păstrează, ca şi tipul de amplasare pe lot. Fac excepţie unele construcţii destinate comerţului, comerţului/locuirii sau locuirii, care ocupă parcela într-un mod intensiv, organizate în jurul unor curţi de lumină (de ex. Magazinul Bucureşti, imobilele de raport de pe Bd. Carol, imobilele de locuit care completează cu precădere ţesutul urban din zona de est a ariei studiate, etc.); nu se poate vorbi de o grupare a acestora, ele fiind relativ omogen repartizate în teren, coexistând cu construcţiile perioadei anterioare; - pentru perioada 1945-1990, se observă că tipurile de construcţii sunt cele destinate comerţului, comerţului/locuirii; tipul de ocupare a terenului nu mai are nimic comun cu cele anterioare, principala caracteristică a acestor construcţii fiind "negarea parcelarului"; în general, ele sunt grupate de-a lungul bulevardului care traversează zona, şi cu precădere la limita de sud a terenului în studiu; - pentru perioada 1990-2003, intervenţiile făcute sunt destinate comerţului/locuirii, fără a avea o altă caracteristică notabilă în afara aceleia a ocupării intensive a terenului.

21


IV. 4. Funcţiuni actuale ale clădirilor – Planşa 10 Şt. Bâlici Criterii de analiză / Aspecte metodologice Au fost luate în considerare informaţiile extrase din fişele de cartare şi din cartarea

fotografică parţială. Aceste informaţii au fost verificate pe teren şi, local, au fost completate cu observaţii suplimentare obţinute de la locatari / utilizatori. Chiar dacă planşa nu conţine referiri la funcţiunile iniţiale ale clădirilor, se pot urmări, punctual, anumite tendinţe de transformare a caracterului funcţional, prin evidenţierea apariţiei funcţiunilor secundare (marcate pe plan cu haşură suprapusă peste culoarea de bază) – observaţie aplicabilă în principal construcţiilor destinate locuirii – unifamiliale sau colective – în care au apărut recent birouri sau cabinete medicale / stomatologice.

Concluzii ale analizei

În urma analizei au fost identificate următoarele funcţiuni precum şi situarea lor în anumite teritorii ale zonei, fapt care conferă caracterul funcţional particular al zonei întregi sau unor subzone:

- administraţie – apare punctual, în zona Piaţa Universităţii, Bd. Carol, în vecinătatea Băncii Naţionale (pe străzile Smârdan şi Eugeniu Carada) şi pe str. Sf. Dumitru;

- birouri – (birouri ca funcţiune secundară – haşură) răspândite neregulat, cu o frecvenţă mai mare la vest de Bd. Brătianu. Se observă o tendinţă de grupare de-a lungul Căii Moşilor, a Căii Victoriei (zona Pasaj Villacrosse) şi o dispersie cu densitate mai ridicată de-a lungul străzii Lipscani;

- comerţ, servicii: nu sunt prezente în zona Stelea Spătarul, Bălceşti, Calomfirescu, C.F. Robescu, Hristo Botev. Apar sporadic pe străzile Mavrogheni, Pătraşcu Vodă, Băniei, Slănic, Scaune, Bolintineanu, Colţei, General Florescu, Cavafii Vechi. Prezenţă regulată în restul zonei. Construcţii dedicate comerţului – magazinele Cocor, Bucureşti; cazuri numeroase pe str. Lipscani;

- culte – distribuite uniform; - cultură: la parterul clădirilor - Studioul de Teatru Casandra; funcţiune culturală

secundară - galeria de artă de pe Intrarea Soarelui. Punctual – trei teatre, trei muzee (Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul de Istorie şi Artă a Municipiului Bucureşti, Muzeul Curtea Veche). La est de Bd. Brătianu nu există funcţiuni culturale.

- corp diplomatic: prezenţă izolată - Consulatul şi Centrul Cultural Ceh, str. Ion Ghica;

- destinaţie specială (Ministerul de Interne) – prezenţă izolată - Secţia de Poliţie, str. Stelea Spătarul - financiar – bancară: grupate în jurul Băncii Naţionale – zonă cu caracter funcţional dominant financiar – bancar: str. Doamnei, Eugen Carada, Lipscani, Smârdan, pe tronsoanele tangente Băncii Naţionale; punctual pe Calea Victoriei, în Piaţa Universităţii – str. Toma Caragiu, Str. Stavropoleos. La est de bulevard – izolat: str. Colţei, Str. Lipscani (parter) nr.100-102.

- învăţămînt – vezi Piaţa Universităţii. Funcţiune recentă în zonă – Universitatea Spiru Haret – str. Doamnei / Ion Ghica, Universitatea Ecologică – str. Franceză / Filitti.

22


- locuire – funcţiunea dominantă. La vest de bulevard: În zona Calea Victoriei, Lipscani, Smârdan, Ion Ghica, Bd. Brătianu, Piaţa Universităţii locuirea apare sporadic, izolat, ca funcţiune secundară. În restul zonei locuirea este funcţiunea principală, punctată de funcţiuni conexe – culte, comerţ, birouri, cultură, sănătate şi învăţământ. În insula cuprinsă între străzile Lipscani, Şelari, Gabroveni – locuirea apare punctual. La est de bulevard: Locuirea este funcţiune dominantă, chiar unică pe unele tronsoane ale străzilor Stelea Spătarul, Calomfirescu, C.F. Robescu, Bolintineanu, Colţei, Ivo Andric. Singura axă de-a lungul căreia funcţiunea de locuire îşi pierde carcterul dominant este Calea Moşilor.

- sănătate – cabinete medicale / stomatologice - funcţiune secundară; Spitale – Colţea, str. Poştei – Sf. Dumitru; cabinete medicale / stomatologice, ca funcţiuni secundare, în construcţii destinate locuirii – colective sau nu. Dispersate neregulat.

- turism – izolat – Hanul lui Manuc - terenuri virane – frecvenţă mare – zona Lipscani – Şelari – Gabroveni – Covaci,

zona Calea Moşilor – Sf. Vineri, parcelarea Sf. Gheorghe Nou. Izolat – str. Pictor Tonitza. Suprafaţă maximă – Şelari - Lipscani

- construcţii abandonate (neutilizate momentan) / parter comercial abandonat - densitate maximă Lipscani - Gabroveni IV. 5. Regimul de înălţime al clădirilor – Planşa 11

P. Mortu Criterii de analiză / Aspecte metodologice Au au fost luate în considerare înălţimile la cornişa principală sau la atic. Înălţimea

absolută (exprimată în metri) a fost corelată cu numărul de niveluri ale clădirii. Această corelare stabileşte, în măsură considerabilă, scara construcţiei respective şi, implicit, sugerează scara acesteia în raport cu spaţiul public. Clasificarea clădirilor după înălţimi în grupe este cea uzuală. Au fost indicate, de asemenea, principalele accente volumetrice (turle, turnuri de colţ, cupole ale acoperişului etc.) ale clădirilor, care reprezintă, în acelaşi timp, accente ale spaţiului public. Trebuie semnalat că planşa ne este edificatoare decît parţial ca reprezentare fidelă a realităţii. Principalul motiv este dat de panta accentuată a terenului ce are punctul minim în dreptul râului Dâmboviţa, fapt ce determină accentuarea sau diminuarea înălţimilor construcţiilor. O rezultantă a acestui fapt, constituindu-se ca element benefic, este perceperea favorabilă a ansamblului centrului istoric (zona Lipscani) din zona Splaiului Dâmboviţei, determinată de vizualizarea simultană a mai multe planuri succesive.

Concluzii ale analizei O primă concluzie este referitoare la alăturarea frecventă a unor clădiri cu înălţimi

diverse, care reflectă atît vechimea diferită a acestora (sensul general fiind acela de creştere permanentă a valorilor la cornişa principală), cît şi limitele în care diferitele reglementări constructive au permis realizarea construcţiilor. Este totodată semnalat fenomenul foarte cunoscut al unei mici variaţii a cornişei la clădiri învecinate realizate în aceeaşi perioadă, fapt caracteristic, de fapt, întregii zone centrale a Bucureştiului.

Pe de altă parte, o cercetare a teritoriului analizat impune separarea acestuia în două mari zone, definite de un regim de înălţime diferit:

a. Zona înaltă din imediata vecinătate a marilor bulevarde (excepţie fac str. Halelor şi, parţial, bd. Hristo Botev). Caracteristicile principale ale acestei zone sunt:

- regim de înălţime ridicat 15-25m (P+4 – P+10) rezultând fronturi masive, opace

23


- placarea bulevardelor cu blocuri realizate după 1977 (acestea constituindu-se ca majoritate) are efecte negative asupra perceperii generale ce se realizează în special din interiorul zonei cercetate (insulelor).

- atitudinea faţă de fronturile paralele este neutră fără fragmentări deranjante. Rezultă o unitate a fronturilor paralele – cel puţin din punct de vedere volumetric.

- monotonia ruptă de elemente ce se constituie ca dominante, caracteristică ce nu este dată însă de înălţime (spitalul Colţea şi turnul Bărăţiei)

b. insulele cuprinse în interiorul suprafeţei definite de marile blocuri (zona veche constituită până în 1950). Caracteristici:

- regim de înălţime mult redus (P+1, P+2) - fond tratat omogen fiind marcat de accente verticale ce sunt constituite în acest caz

de turlele lăcaşelor de cult ( în număr de 12 având turle ce variază de la una la cealaltă – între 1-6)

- contrast negativ (disfuncţie) între clădirile noi tip bloc (integrate bulevardelor) şi restul fondului construit.

IV. 6. Starea fizică – Planşa 12

S. Nistor Criterii de analiză / Aspecte metodologice

Cercetarea stării fizice a construcţiilor s-a făcut prin observare directă, din zonele de acces public, şi în unele dintre cazuri, prin investigarea vizuală a spaţiilor semi-publice de tipul gangurilor, scărilor interioare, acoperişuri, terase. Nu au putut fi evaluate pivniţele deşi ele constituie, cel puţin pentru zona Lipscani, o caracteristică a cvasitotalităţii construcţiilor. Nu a fost posibilă o expertiză tehnică a construcţiilor, starea evaluată a construcţiilor fiind exclusiv o evaluare vizuală a: Elemente

investigate Elemente-trăsături arhitecturale evaluate

Constatări şi concluzii posibile

Clasa de stare

nealiniere, înclinare, umflare (burtă),

nevoie de expertizare structurală

prezenţa exclude de la clasarea în B sau B\

1. Peretele de faţadă

fisuri, crăpături, fracturi, lacune (spărturi)

nevoie de expertizare structurală

prezenţa exclude de la clasarea superioară lui M\

urme de infiltraţii 2. Elemente decorative de faţadă

balcoane, profilaturi, ancadramente, console, strat de uzură (tencuială) neutilizarea sau neocuparea

parţială sau totală

exclude de la clasarea în B sau B\

lipsă de întreţinere şi nevoia reparaţii

3. Tâmplărie exterioară

vitrine, porţi, ferestre

neutilizarea sau neocuparea parţială sau totală

exclude de la clasarea în B

4. Alţi pereţi exteriori

Idem peretele de faţadă

5. Acoperişul

streaşina-cornişa

degradarea elementelor de etanşeizare

prezenţa exclude de la clasarea în B sau B\

24


degradarea elementelor de etanşeizare

învelitoarea

lipsa unor porţiuni de acoperiş

prezenţa exclude de la clasarea superioară lui M\

6. Soclul

urme de infiltraţii prezenţa exclude de la clasarea superioară lui M\

Au fost definite 3 clase de stare (Bună, Medie, Proastă) cu câte 2 categorii : stare

stabilă sau dinamică negativă (simbolizată cu “\”). Starea fizică a clădirilor din perimetrul determinat de OG 77-2001 este evaluată prin

luarea în consideraţie a următoarelor elemente, pe baza observaţiilor vizuale directe:

Denumire # Cod Semn convenţ.

Stare Elemente circumstanţiale de apreciere

Foarte bună 1 B

Verde închis

♦ ♦ clădire arhitectural sănătoasă, fără probleme de hidroizolare sau nevoi de reparaţii

Ocupate, cu semne de întreţinere permanentă

Bună 2 B\

Verde deschis (verde dungi)

♦

♦

♦ clădire arhitectural sănătoasă, fără probleme de hidroizolare sau nevoi de reparaţii ameninţări fără efecte tangibile

Parţial ocupate, vacante

Satisfăcătoare 3 M

Galben

♦

♦

♦

♦

♦

clădire arhitectural sănătoasă, cu nevoi de reparaţii la elemente nestructurale şi arătând semne de acţiune a ameninţărilor cu efecte tangibile

Ocupate, cu semne de capacitate de întreţinere corespunzătoare Fără risc imediat de deteriorare, sau Reparaţii în derulare

Mediocră 4 M\

Portocaliu (galben dungi)

♦

♦

♦ ♦

♦

clădire arhitectural sănătoasă dar cu nevoi de reparaţii semne de acţiune a ameninţărilor cu efecte tangibile

Parţial ocupate sau vacante Semne de continuare a deteriorarilor şi Întreţinere deficitară

Proastă 5 R

Roşu

♦ ♦ ♦ ♦

♦

♦

♦ ♦

♦

zidărie deteriorată şi-sau acoperiş spart şi-sau evacuări ale apelor defecte, atacuri biologice şi deteriorare a majorităţii elementelor constructive, inclusiv a zidăriei exterioare, sau afectare a majorităţii părţilor clădirii de către un incendiu sau alt dezastru semne de degradare severe dar cu reversibilitate a situaţiei

Ocupate, Deteriorare lentă; fără soluţii stabilite, sau Soluţii stabilite dar neimplementate (şantier nedeschis, sau deschis şi intrerupt)

6 R\ Foarte proastă ♦

♦ ♦

degradări sau semne de instabilitate structurală,

♦

pierderi importante de suprafaţă de învelitoare conducând la degradări majore ale interiorului,

Părăsire, parţial ocupate Risc iminent de deteriorare rapidă; fără soluţii de intervenţie stabilite sau

25


Violet (roşu dungi)

♦

♦

♦ majoritatea edificiului afectată de efectele unor incendii sau alte dezastre naturale semne de degradare importante, nereversibilitate a situaţiei

Soluţie de intervenţie stabilită dar neimplementată

Concluzii ale analizei Din analiza globală a zonei reies următoarele: - există o zonă relative compactă cu clădiri mai degrabă în bună stare (B, B\) zonă ce se

învecinează cu Calea Victoriei şi merge în profunzimea zonei studiului pe adâncimea a 2 parcele (insulă). Acestei zone de clădiri în stare bună i se adugă culoarele Bulevardelor Brătianu şi Coposu, Piaţa Universităţii, şi ele caracterizate prin clădiri relativ noi în bună stare.

- în interiorul zonelor astfel delimitate prin marile artere de circulaţie, situaţia se prezintă foarte complex. Se poate observa, ca o caracteristică generală, că au fost favorizate de procesele şi interesele economice în principal clădirile de pe colţurile străzilor şi clădirile de mari dimensiuni cu funcţie financiar-bancară. În genere, astfel de funcţiuni şi localizări au generat un interes de întreţinere şi reparare a construcţiilor ce astăzi se prezintă în stare bună. Exemple sediile Băncii Ţiriac, Volksbank (zona Sf. Gheorghe) sau sediile BCR din str. Doamnei sau Lipscani.

- zona are un număr de locaţii în care se desfăşoară şantiere importante, al căror rezultat poate îmbunătăţi sensibil starea fizică actuală a construcţiilor (Bis. Doamnei, Spitalul Colţei, Muzeul Naţional de Istorie, Str. Ion Ghica 5, etc.). Însă până la terminarea şantierelor evaluarea a fost rezervată la starea prezentă.

- pe de altă parte se poate constata şi o concentrare în anumite zone a unui număr considerabil de imobile în stare proastă sau foarte proastă: Str. Blănari nr. 6-8-10, Str. Gabroveni (de la Hanul Gabroveni şi parcela alăturată precum şi str. Bărăţiei 42-46

Starea clădirilor din arterele cu pronunţat caracter comercial este foarte diversă şi se poate circumscrie următoarelor constatări :

- sunt avantajate (stare mai bună) construcţiile mari care sunt sediul mai multor firme - este avantajat parterul spre deosebire de etajele cu funcţie rezidenţială Clădirile cu funcţie rezidenţială din insule cu caracter comercial sunt în stare mai proastă

decât cele care se află în insule cu rol rezidenţial preponderent.

IV. 7. Valoarea stilistică a clădirilor – Planşa 13 M. Gavriş Criterii de analiză / Aspecte metodologice Avînd în vedere scopul studiului analiza stilistica a fondului construit s-a rezumat la

tratarea fatadelor si in principal a celor care participă la spatiul urban. Analiza a fost rezultatul suprapunerii a 2 criterii:

a. încadrarea (apartenenta) stilistica a fatadei într-unul din următoarele curente arhitecturale: postbizantin, clasicist, romantism, eclectism, neoromînesc / regional, 1900, art – deco, modern, contemporan. Au fost avute în vedere următoarele considerente: - pentru incadrarea stilistica a fatadelor s-a luat in considerare limbajul arhitectural dominant (fara semnalarea interferentelor sau influentelor), care, pentru o mai mare precizie in aprecierea unei fatade, poate fi corelat cu vechimea edificiului

26


- in cazul cladirilor cu incadrari stilistice diferite ale fatadelor s-a luat in considerare frontul principal sau orientat spre spatiul urban mai important - cladirile foarte deteriorate sau in ruina care pastreaza inca semne / elemente evidente de valoare stilistica au fost incadrate la aceasta valoare

b. un criteriu de natură estetică, care a urmărit valoarea (relevanţa) stilistică a faţadei, avînd drept subcriterii: coerenta stilistică; calitatile estetice ale compozitiei de ansamblu (unitate, echilibru, proportii) si ale detaliilor; caracterul exemplar (reprezentativitatea) pentru un anumit stil, curent, autor, sau originalitatea interpretarii unui limbaj stilistic consacrat; raritatea sau unicitatea in contextul zonei sau al arhitecturii romanesti; expresivitatea limbajului arhitectural (care poate da un anumit “caracter” fatadei sau spatiului la care participa – ex. monumental, pitoresc, domestic); apartenenta la un ansamblu arhitectural-urban coerent sau integrarea intr-un context valoros, chiar daca, in sine, fatada in cauza este mai putin semnificativa (ex. seria de 3 imobile Art Deco din Bd. Coposu / Calarasi 1 a, b, c); calitatea executiei.

Au rezultat urmatoarele categorii: - A - cladiri cu semnificatie majora din punctul de vedere al valorii stilistice (cu relevanta stilistica majora) - B - cladiri cu semnificatie medie din punctul de vedere valorii stilistice (cu relevanta

stilistica medie) - C - cladiri nesemnificative din punctul de vedere al valorii stilistice (nerelevante stilistic,

neutre) La acestea s-a adaugat marcarea, in cadrul categoriei “A”, a valorilor exceptionale si, in

cadrul categoriei “C”, a fatadelor nocive din p.d.v. stilistic. Insumate, criteriile de analiza au urmărit semnalarea calitatilor estetico-stilistice ale

obiectelor arhitecturale (fatadelor), precum si a impactului lor asupra spatiului urban, concretizata in ridicarea valorii estetice a acestuia.

Concluzii ale analizei / Constatari a. Din punctul de vedere al încadrării stilistice la nivelul teritoriului analizat, pot

fi puse în evidenţă două tipuri de zone: - zone omogene din punct de vedere stilistic – in general pe tronsoane scurte de strazi

sau numai pe un singur front (ex. Smardan 17-27, Calea Mosilor 21-27 si 34-46, coltul Jacques Elias / Sf. Vineri pana la Calea Mosilor, Smardan + Ion Ghica intre Banca Nationala si Biserica Rusa, front Bd. Carol, Stelea Spatarul)

- zone de “mozaic” stilistic – datorat unei cresteri organice care produce fie un ansamblu inchegat si coerent, fie nestructurat sau destructurat

b. Din punctul de vedere al încadrării stilistice a clădirilor, considerate izolat: - Prezenţa dominantă a eclectismului nu indica neaparat o unitate stilistica si poate

include cladiri foarte disparate, dat fiind caracterul foarte permisiv al acestei incadrari stilistice. Preeminenta eclectismului - in sensul consacrat in istoria arhitecurii – este explicabila prin coincidenta cu perioada istorica in care zona studiata este densificată si modernizata (fatade noi pentru cladiri existente; cladiri sau corpuri noi, in special de locuinte, fie peste subsoluri existente, fie complet noi – v. zona rezidentiala Stelea Spatarul)

- Clasicismul: in cazul de fata trebuie corelat cu criteriul vechimii, referindu-se (de regula) la cladiri ante-1850 care atesta patrunderea influentelor occidentale. Se manifesta fie in formule simplificate, rudimentare (Smardan 30, Mosilor 86), fie in combinatie cu elemente apartinand traditiei locale (arcade plate, stresini proeminente cu tratare decorativa, geamlacuri in curtile interioare – ex. hanul Patria). Scara clasicismului nu este monumentala si are o anumita sobrietate.

- Romantismul, ca sensibilitate estetica, se manifesta in principal sub forma neogoticului si in principiu este contemporan cu clasicismul (ante-1850); cladiri mai tarzii

27


care de fapt apartin unui eclectism neogotic au fost totusi incadrate tot în această categorie (Carul cu Bere).

- Stiluri regionale - neoromanescul nu apare frecvent in zona, probabil deoarece se afirma intr-o perioada (dupa 1890) in care eclectismul este inca preferat atat pentru cladirile publice, cat si in arhitectura domestica; dupa 1911 insa, fiind adoptat ca stil oficial, apare la unele cladiri monumentale din zona, pe marile artere sau in apropierea lor - Banca Marmorosch-Blank sau intersecţia bd. Bratianu cu str. Doamnei, arh. Smarandescu) - fondul local, care tine de vernacularul urban sud-est european cu influente constantinopolitane, la care se adauga influentele arhitecturii muntenesti rurale si culte, apare la cladiri dintre cele mai vechi ale zonei, la care fatadele nu au fost modificate flagrant (Hanul lui Manuc, Cafeneaua domneasca) si la curtile interioare cu geamlac. - regionalismul modern, afirmat la noi in deceniul al IV-lea al sec. XX si aparand fie ca o modernizare a neoromanescului, fie ca un modernism colorat cu elemente de specific regional (v. casa parohiala noua de la Sf. Gheorghe Vechi) a fost marcat ca modernism - alte idiomuri regionale, intalnite in special in perioada interbelica (ex. stilul “mauro=florentin”), in functie de amprenta dominanta, au fost incadrate la eclectism sau la modernism

- Stilurile “1900” , in general nu foarte frecvent intalnite in arhitectura Bucurestiului, apar rar in stare pura (Voaleta, Mosilor 70), insa interfereaza adesea cu neoromanescul (str. I. Ghica 5) si cu eclectismul

- Estetica Art Deco, marcand cu predilectie anii ’30, este prezenta atat in stare pura (imobile Bd. Coposu, Sf, Vineri), cat si in variante care interfereaza cu clasicismul monumental (Splai 29 – arh. N. Cucu) sau cu stilul mediteranean la moda in epoca (str. Blanari – arh. Gh. Simotta)

- Modernismul este prezent in zona in cadrul unor insertii care se inscriu destul de bine in context (ca aliniere la cornisa, raport plin-gol, scara) – ex. str. Gabroveni, bd. H. Botev 34 (arh. M. Iancu) – cu unele exceptii (Blanari 11); apar si interferente cu diferite stiluri paralele – ex. clasicismul monumental (Teatru “Rapsodia” / Herjeu) sau Art Deco.

- Termenul generic de “contemporan” desemneaza de fapt nu un stil, ci o perioada istorica in care se intalnesc formule stilistice foarte diverse, de la clasicism la modernismul tarziu (extindere Marmorosch-Blank). Apare mai ales la cladiri care placheaza arterele mari sau in completarea unor insule (Toma Caragiu – Ion Ghica Slanic – D. Bolintineanu – Coltei). Clădirile încadrate în această categorie în general au fost clasificate, dupa criteriul (b), la “neutre” pentru. a nu intra, mai ales pentru cele mai recente, pe terenul mai fragil si mai subiectiv al criticii de arhitectura

- Fatadele fara stil se datoreaza de regula reparatiilor executate dupa distrugerea fatadelor de origine sau apartin unor corpuri anexe, interioare parcelelor; se concentreaza in unele fronturi stradale precum str. Filitti, Lipscani / Gabroveni, parcelarea Coltei / Baniei)

Alte observatii: în cazul multor cladiri istorice cu curte interioara (in special fostele hanuri), fatadele spre spatiul public sunt “monumentalizate” si in acelasi timp “modernizate” prin adoptarea unei tratari de factura occidentala (eclectism clasicizant), iar curtile interioare pastreaza vechea alura traditionala (sud-est europeana), in principal cursivele cu geamlac, arcadele plate, etc. – ex. Hanul cu Tei, Patria, Filipescu, hotel Kiriazi

c. valoarea stilistica Se pot identifica zone omogene ca valoare: - zone semnificative din punct de vedere al valorii stilistice, cu o mare concentratie de

cladiri valoroase – ex. zona din estul Caii Victoriei pana la str. Smardan, insula Doamnei /

28


Blanari, frontul la Bd. Elisabeta + Carol, rondul str. Stelea Spatarul, tronson Mosilor intre Baratiei si Sf. Vineri, Manuc – Curtea Veche – Covaci.

- zone “medii” ca tenta generala, in care apar sporadic cladiri valoroase – ex. perimetrul Bratianu – Coltei – Slanic – Scaune – Botev – Mosilor – Sf. Vineri sau coltul Sf. Dumitru – Smardan, mai omogen ca regim de inaltime si ca tipologii de plan si de volum; idem zona cuprinsa intre Gabroveni si Covaci spre Selari.

- zonele neutre, uneori cu multe elemente de nocivitate, apar in situatii in care fie s-au pastrat cladirile, dar nu si fatadele de origine, fie apar constructi provizorii in urma demolarilor (ex. intre Gabroveni si Lipscani)

- zone neomogene , foarte inegale ca valoare stilistica: insulele dintre str. Coltei si str. Băniei, front est al str. Şelari, vizaviul Bancii Nationale din str. Doamnei, str. Lipscani spre bd. Bratianu, insula Robescu – Calomfirescu – Botev.

IV. 8. Spaţiul public – Planşa 14 G. Panasiu; N. Lascu Criterii de analiză / Aspecte metodologice Analiza spaţiului public a urmărit evidenţierea elementelor caracteristice centrului

istoric, în relaţie cu spaţialitatea generală a zonei, incluzînd în aprecieri atît spaţiile aflate în directă legătură cu cel public (spaţiile semi-publice şi semiprivate) cît şi cele private. Acest fapt pune în evidenţă relaţiIle dintre spaţialitatea generală a zonei şi tipologia constructivă, respectiv modul de utilizare a parcelei. Au fost luate în considerare, de asemenea, elementele care contribuie la imaginea spaţiului public, cum este mobilierul urban, reclamele etc.

Concluzii ale analizei 1. O primă perspectivă asupra spaţiului public conduce la constatarea că, indiferent de

perioada de apariţie a acestuia – fie că e vorba de străzi vechi, existente pe planul din 1846, fie că sunt străzi proiectate şi realizate în perioada modernă – caracterul lor este unificat prin măsurile succesive de amenajare identică, prin traseu cu lungi aliniamente drepte, lărgime constantă pe toată lungimea străzii, tratarea relativ uniformă a carosabilului şi a trotuarelor etc. Acestora li se adaugă spaţii cu caracteristici particulare, cum sunt piaţa Universităţii, scuarul circular de la Stelea, grădina Sf. Gheorghe etc., aparţinînd urbanismului modern al celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea şi primei jumătăţi a celui următor.

Mult diferite sunt spaţiile rezultate din demolarea unor imobile sau statutului incert pe care-l au, şi care fac parte astăzi din imaginea generală a spaţiului public – zonele situate de-al lungul Căii Moşilor şi str. Sf. Vineri, între str. Lipscani şi Gabroveni etc.

2. Din punctul de vedere al tipologiei fronturilor, se constată o complexitate – şi o diversitate – extrem de mare a situaţiilor. Două mari tipuri caracterizează zona. Pe de o parte, fronturile închise, continue, corespunzînd teritoriului cu funcţiune predominant comercială şi cel deschis, alcătuit clădiri izolate sau grupate ale zonei cu caracter preponderent rezidenţial din estul centrului. Între aceste două limite se află situaţii dintre cele mai diverse, în care fragmente de fronturi continue alternează cu fragmente deschise, fiecare dintre acestea avînd lungimi diferite. Discontinuităţi ale frornturilor închise sunt date de dispariţia unor clădiri, inclusiv prin demolarea acestora. Varietatea fronturilor este dată, totodată, de dimensiunile foarte variate, alternate deseori, ale laturii spre stradă ale parcelelor: de la fronturi constituite dintr-o singură clădire (de exemplu masiva clădire a Muzeului Naţional / Poşta), pînă la fronturi caracterizate prin înşiruirea faţadelor extrem de înguste ale construcţiilor.

Diversitatea fronturilor este accentuată de alinierea variată a clădirilor. Dacă, în general, alinierea clădirilor corespunde cu aliniamentul străzii, sunt situaţii în care clădirile

29


sunt retrase un număr variabil de metri, atestînd vechimea mai mare în raport cu o aliniere mai recentă a străzii, cum este cazul str. Franceză sau Gabroveni iar pe str. Calomfirescu, în cazul unor locuinţe, retragerea este dată de reglementările din momentul realizării acestora. Există, de asemenea, situaţii, mult mai puţin numeroase, în care clădiri sunt ieşite din alinierea străzii. Sunt de semnalat, totodată, modificări ale vechilor aliniamente stradale, consacrate în timp, prin retragerile imobilelor de locuinţe colective (blocuri) realizate în anii 80, fapt care produce o discontinuitate stridentă în raport cu structura spaţială anterioară.

Tipologia fronturilor este condiţionată, de asemenea, de înălţimile foarte variate ale clădirilor, rezultate din realizate în diferite etape istorice a clădirilor sau, dacă au fost executate în aceeaşi perioadă, de limitele admise de reglementările constructive. Prezenţa numeroaselor calcane face parte, în aceste condiţii, din peisajul urban caracteristic zonei. Există însă situaţii în care diferenţa mare de înălţime dintre clădirile alăturate generează calcane agresive; acestea sunt semnalate în capitolul referitor la Difuncţii.

Ultimul aspect care determină caracterul fronturilor şi, implicit, o tipologie a acestora, este stilistica arhitecturală. O arhitectură de aceeaşi factură, prezentă pe lungimi mai mari ale fronturilor sau pe ambele părţi ale străzii, conferă omogenitate fragmentelor respective ale spaţiului public, în timp ce alternarea unor stilistici diferite determină eterogenitatea spaţiului care, în limitele existente în centrul istoric, asigură o varietate definitorie pentru zonă.

Au fost luate în considerare şi spaţiile libere, neconstruite, aferente fiecărei proprietăţi, stabilindu-se relaţiile şi raporturile cu spaţiul public. Astfel, spaţiul public – definit de fronturile străzilor şi a pieţelor – este dilatat prin spaţiile ample aparţinînd unor instituţii de interes general (Spitalul Colţea, Ministerul Agriculturii, suprafeţele aparţinînd lăcaşurilor de cult) sau, la scara mai mică, domestică, ale curţilor aparţinînd locuinţelor izolate sau grupate din partea de est a centrului.

3. În ansamblul său, imaginea spaţiului public rezultatul acestor condiţionări însumate, în combinaţii dintre cele mai diverse, generînd alcătuiri spaţiale dinamice. Anumite momente ale parcursului spaţial este accentuat prin cupole ale clădirilor prezente, deobicei, la intersecţii de străzi (bd. H. Botev cu str, Scaune) sau punînd în evidenţă clădiri impozante (Spitalul Colţea, Banca Naţională a României etc.); în cîteva situaţii accente volumetrice ale clădirilor înalte marchează anumite puncte de interes urban (intersecţia bd. Brătianu cu str. Ghica, a aceluiaşi bulevard cu str. Lipscani din faţa grădinii Sf. Gheorghe etc.).. În general capetele de perspectivă ale străzilor nu sunt datorate unor rezolvări speciale, studiate ca atare, acestea fiind mai curînd rezultatul unei anumite organicităţi a construcţiei fronturilor.

4. Analiza spaţiului public semnalează, de asemenea, lipsa de unitate a tratării suprafeţelor de circulaţie carosabilă şi pietonală (foarte reduse în raport cu potenţialul zonei), absenţa unor preocupări speciale pentru un sistem coerent de iluminare publică, în acord cu caracterul şi importanţa zonei, amenajări de calitate discretă a spaţiilor verzi, lipsa de îngrijire a acestuia. Trebuie subliniat efectul nociv al prezenţei vizibile a instalaţiilor de climatizare pe faţadele clădirilor (inclusiv pe monumente de arhitectură), a reclamelor amplasate fără un studiu particular acestui scop, a existenţei unor chioşcuri şi tonete care întrerup fluenţa circulaţiei pietonale sau marchează elemente definitorii ale centrului istoric, dificultăţile circulaţiei pietonale din cauza afluxului de autovehicule etc.

INDICI ŞI INDICATORI URBANISTICI În stabilirea acestor indicatori au fost întîmpinate dificultăţi privind identificarea imobilelor prin planul topografic, legate de necorelări ale planului topografic din 1995 cu situaţia de pe teren. Acestea sunt în mare măsură eliminate prin actualizarea ridicării

30


topografice, realizată simultan cu studiul de faţă. Celelalte neconcordanţe sunt de competenţa Primăriei Municipiului Bucureşti, cum ar fi numerotarea tuturor imobilelor din zonă.

Elementul de referinţă al indicilor şi indicatorilor urbanistici fiind parcela, sunt necesare cîteva consideraţii preliminare privind acest element urbanistic: 1. Suprafeţele minime şi maxime ale parcelelor - există o dispersie deosebit de mare a valorilor pentru suprafeţele parcelelor; (cea mai mică suprafaţă de parcelă str. Gabroveni 37 are St=23 mp., iar cea mai mare suprafaţă de parcelă Spitalul Colţea - probabil str. Colţei 1 - cu St=18.885 mp.)

a. Relaţia suprafaţă – etapă istorică (tendinţa de evoluţie a suprafeţei parcelelor) - diferenţa mare existentă între valoarea minimă şi cea maximă a suprafeţelor parcelelor este, în bună măsură, susţinută prin distribuirea şi/sau gruparea în clase de suprafeţe rezultată din evoluţia istorică a zonei în strânsă corelare cu tipologia, funcţiunile sau concepţiile urbanistice existente în diferite etape de evoluţie istorică; (zona străzilor Gabroveni, Lipscani, Şepcari, Zarafi, Blănari, deţine un mare număr de parcele cu suprafeţe sub 100 mp. situaţie observată şi în zona Parcelării Villacrosse; în timp ce incintele bisericilor (unele chiar diminuate) au în general suprafeţe cuprinse între 500 şi 1000 mp., situaţie în care se află şi imobilele unor instituţii publice construite pe parcelele hanurilor mănăstireşti secularizate; o altă clasă valorică constituită de evoluţia istorică este cea cuprinsă între 200 şi 500 mp., cu parcelele pentru locuire din zona Stelea sau de pe Calea Moşilor) b. Tendinţa de evoluţie a suprafeţelor parcelelor - există tendinţa nocivă de comasare a parcelelor constituite tipologic coerent în evoluţia istorică a unei subzone, generând astfel parcele cu suprafeţe improprii pentru acea subzonă, ceea ce permite - prin intervenţia de construire atipică a perimetrului studiat - schimbarea scării urbane a subzonei (zonele virane str. Şelari 4-10 identic cu str. Lipscani 30-34, zona Piaţa Decebal, sau zona Bisericii Răzvan - parţial reconstuită -, precum şi comasarea imobilelor din Calea Moşilor 82A şi str. Calomfirescu 10) 2. Formele parcelelor a. Relaţia dintre dimensiunile limitelor (numărul, poziţia şi dimensiunea aliniamentelor) - există o varietate mare de forme ale parcelelor în corelare directă cu dimensiunile parcelelor şi evoluţia istorică a zonei, în general rectangulare alungite în adâncimea insulei (şi latura mică spre stradă) caz tipic pentru parcelele mai vechi în zona comercială, dar se pot observa şi parcele rectangulare cu proporţia echilibrată a laturilor, precum şi parcele cu forme neregulate rezultate din diferite procese istorice de evoluţie (vânzare-cumpărare, intervenţii urbanistice în zone învecinate ş.a.).

IV.9. Indicele Procentul de Ocupare al Terenului (P.O.T.) – Planşa 15 V. Drăgan Criterii de analiză / Aspecte metodologice

Pentru analiza indicelui P.O.T. au fost luate în calcul toate terenurile din perimetrul zonei studiate indiferent de statutul juridic de proprietate (privat, public - cu excepţia circulaţiilor carosabile şi pietonale) sau dacă acesta este incert sau în litigiu.

31


Concluzii ale analizei / Constatări În general se constată o dispersie deosebit de mare a valorilor P.O.T. care trebuie

analizate în raport cu etapele istorice de constituire a parcelarului şi a fondului construit preponderent al acestora, şi în corelare cu celelalte elementele tipologice ale ţesutului urban istoric (funcţiunile iniţiale, formele, proporţiile şi suprafeţele parcelelor, modul de ocupare al parcelelor).

Din analiza indicelui P.O.T., au rezultat ca semnificative diferite clase de valori prezentate în cele ce urmează:

- clasa 00,0 % - 5,0 % (teren viran) – cuprinde toate terenurile libere de construcţie, amenajate sau nu, terenurile construite cel mult 5,0 %, precum şi terenurile reziduale (situate între parcelele delimitate topografic şi blocurile realizate post 1945 – ante 1990 amplasate pe terenuri care nu sunt delimitate topografic ca parcele: zonele virane str. Şelari 4-10 identic cu str. Lipscani 30-34, parcela de colţ de la intersecţia străzilor Franceză, N. Toniţa, I.C. Filitti, zona Piaţa Decebal, sau zona Bisericii Răzvan, parcajul de la Hanul lui Manuc, terenurile din spatele blocurilor de pe b-dul. C. Coposu ş.a.) - clasa 5,1 % - 30,0 % (ocupare mică) – parcele construite din această clasă sunt înscrise în general într-una din următoarele categorii: - parcele cu ansambluri de clădiri de cult istoric constituite: bis. Sf. Gheorghe Nou, bis. Sf. Gheorghe Vechi, bis. Sf. Dumitru, bis. (Domnească) Adormirea Maicii Domnului - parcele cu fond construit parţial destructurat atipice pentru acea subzonă: Calea Moşilor, b-dul Botev Hristo, str. Şepcari ş.a. - clasa 30,1 % - 55,0 % (ocupare medie) - parcele construite din această clasă sunt înscrise în general într-una din următoarele categorii: - parcele cu clădiri parter şi P+1 din subzone rezidenţiale istoric constituite: str. Bălceşti, str. R. Calomfirescu, str. C.F. Robescu, str. Stelea Spătaru - parcele cu ansambluri de clădiri de cult istoric constituite sau modificate prin divizarea parcelelor iniţiale în urma intervenţiilor urbanistice: bis. Doamnei, bis. Răzvan, bis. Rusă, bis. Stavropoleos, Templul Coral - parcele cu ansambluri de clădiri parter, P+1 şi P+2 cu rezolvări şi funcţiuni reprezentative, istoric constituite: Palatul Şuţu, Ministerul Agriculturii, Spitalul Colţea, Biserica Bărăţiei ş.a. - clasa 55,1 % - 75,0 % (ocupare mare) - parcelele construite din această clasă sunt înscrise în general într-una din următoarele categorii: - parcele cu clădiri P+1 şi P+2 din subzone rezidenţiale, istoric constituite: str. Baia de Fier, str.Bălceşti, str. Băniei, b-dul Botev Hristo, R. Calomfirescu, str. Colţei, str. C.F. Robescu, str. Sf. Vineri, str. Stelea Spătaru - clasa 75,1 % - 95,0 % (ocupare foarte mare) – parcelele construite din această clasă sunt înscrise în următoarea categorie: parcele cu ansambluri de clădiri parter, P+1 şi P+2 cu rezolvări şi funcţiuni reprezentative, istoric constituite: Muzeul de Istorie al României, Banca Naţională a României ş.a. - parcele cu clădiri P+1 şi P+2 din subzone mixte comercial - rezidenţiale, istoric constituite: str. Covaci, str. Doamnei, str. Florescu Ion g-ral., str. Gabroveni, str. Lipscani, str. Mavrogheni N., Calea Moşilor, str. Pătraşcu Vodă, str. Zarafi - parcele cu clădiri (blocuri) pe artere importante ale unor subzone mixte comercial-rezidenţiale, administrative, financiar-bancare, anterior constituite: str. Academiei, str. Blănari, str. Colţei, str. Doamnei, str. C.I. Filitti, str. I. Ghica, str. Halelor, Splaiul Independenţei, Calea Victoriei

32


- clasa 95,1 % - 100 % (ocupare totală) – cuprinde toate terenurile constituite ca parcele delimitate topografic şi construite în zone istoric constituite, blocurile realizate pe marile artere structurate post 1911 – ante 1945, precum şi blocurile realizate post 1945 – ante 1990 pe terenuri care nu sunt delimitate topografic ca parcele: - parcele cu clădiri P+1 şi P+2 din subzone mixte comercial-rezidenţiale, istoric constituite, caracterizate de această clasă de P.O.T.: străzile din parcelarea Villacrosse, străzile din parcelarea Curţii Vechi - ansambluri de clădiri (blocuri) realizate pe parcele delimitate remodelate în perioada post 1911 – ante 1945, ca urmare a intervenţiilor urbanistice de structurare a marilor bulevarde care traversează zona studiată, precum şi ansamblurile de clădiri (blocuri) realizate în perioada post 1945 – ante 1990 - pe terenuri care nu sunt delimitate topografic ca parcele - ca urmare a intervenţiilor urbanistice de lărgire a unor artere importante istoric constituite: b-dul Botev Hristo, b-dul. I.C. Brătianu, b-dul. C. Coposu, b-dul. Carol I - parcele cu clădiri (blocuri) pe artere importante ale unor subzone mixte comercial-rezidenţiale, administrative, financiar-bancare, anterior constituite: str. Academiei, str. Blănari, str. Colţei, str. Doamnei, str. C.I. Filitti, str. I. Ghica, str. Halelor, Splaiul Independenţei, Calea Victoriei IV. 10. Indicatorul Coeficient de Utilizare al Terenului (CUT) – Planşa 16

V. Drăgan

Criterii de analiză / Aspecte metodologice Pentru analiza indicelui C.U.T. au fost luate în calcul toate terenurile din perimetrul zonei studiate indiferent de statutul juridic de proprietate (privat, public - cu excepţia circulaţiilor carosabile şi pietonale) sau dacă acesta este incert sau în litigiu.

Concluzii ale analizei / Constatări În general se constată o dispersie deosebit de mare a valorilor P.O.T. care trebuie

analizate în raport cu etapele istorice de constituire a parcelarului şi a fondului construit preponderent al acestora şi în corelare cu celelalte elementele tipologice ale ţesutului urban istoric (funcţiunile iniţiale, formele, proporţiile şi suprafeţele parcelelor, modul de ocupare al parcelelor).

Din analiza indicelui C.U.T. au rezultat ca semnificative diferite clase de valori prezentate în cele ce urmează: - clasa 00,0 – 0,05 (teren viran) – cuprinde toate terenurile libere de construcţie, amenajate sau nu, terenurile construite cel mult 5,0 %, precum şi terenurile reziduale (situate între parcelele delimitate topografic şi blocurile realizate post 1945 – ante 1990 amplasate pe terenuri care nu sunt delimitate topografic ca parcele. Pentru semnalarea gradului de risc diferit la care este expusă o subzonă, precum şi pentru identificarea unor subzone cu disfuncţii generate de aceste categorii de terenuri, în cadrul analizei au fost diferenţiate, în funcţie de statutul juridic de proprietate, următoarele categorii de terenuri virane: - terenuri virane private constituite ca parcele distincte: parcela de colţ de la intersecţia străzilor Franceză, N. Toniţa, I.C. Filitti ş.a. - terenuri virane publice amenajate (cu excepţia spaţiilor publice amenajate ca circulaţii carosabile şi pietonale): parcajul de la Hanul lui Manuc, spaţiul public amenajat între Spitalul Colţea şi Ministerul Agriculturii, zona Piaţa Decebal ş.a. - terenuri virane neamenajate cu statut juridic incert sau în litigiu: zonele virane str. Şelari 4-10 identic cu str. Lipscani 30-34, parcela de colţ de la intersecţia străzilor Franceză, N. Toniţa, I.C. Filitti, zona Bisericii Răzvan, terenurile din spatele blocurilor de pe b-dul. C. Coposu ş.a.

33


- clasa 0,05 - 0,80 (foarte mic) – parcele construite din această clasă sunt înscrise în general într-una din următoarele categorii: - parcele cu ansambluri de clădiri de cult istoric constituite sau modificate prin divizarea parcelelor iniţiale în urma intervenţiilor urbanistice: bis. Doamnei, bis. Răzvan, bis. Sf. Gheorghe Nou, bis. Sf. Gheorghe Vechi, bis. Sf. Dumitru, bis. (Domnească) Adormirea Maicii Domnului, bis. Rusă, bis. Stavropoleos, Templul Coral - parcele cu clădiri parter din subzone rezidenţiale istoric constituite: str. Bălceşti, str. R. Calomfirescu, str. C.F. Robescu, str. Stelea Spătaru - parcele cu fond construit parţial destructurat, atipice pentru acea subzonă: Calea Moşilor, b-dul Botev Hristo, str. Şepcari ş.a. - clasa 0,81 - 1,80 (mic) – parcele construite din această clasă sunt înscrise în general într-una din următoarele categorii: - parcele cu ansambluri de clădiri P+1 şi P+2 cu rezolvări şi funcţiuni reprezentative, istoric constituite: Palatul Şuţu, Spitalul Colţea, Biserica Bărăţiei ş.a. - parcele cu clădiri P+1 şi P+2 din subzone rezidenţiale, istoric constituite: str. Baia de Fier, str.Bălceşti, str. Băniei, b-dul Botev Hristo, R. Calomfirescu, str. Colţei, str. C.F. Robescu, str. Sf. Vineri, str. Stelea Spătaru - parcele cu clădiri P+1 şi P+2 din subzone mixte comercial-rezidenţiale, istoric constituite, caracterizate de această clasă de C.U.T.: str. Covaci, str. Doamnei, str. Florescu Ion g-ral., str. Gabroveni, str. Lipscani, str. Mavrogheni N., Calea Moşilor, str. Pătraşcu Vodă, str. Zarafi - parcele cu clădiri P+1 şi P+2 atipice pentru subzone mixte comercial-rezidenţiale, istoric constituite, caracterizate de o clasă superioară de C.U.T.: Calea Moşilor, b-dul Botev Hristo, str. Şepcari ş.a. - clasa 1,81 – 2,60 (mediu) – parcele construite din această clasă sunt înscrise în general într-una din următoarele categorii: - parcele cu ansambluri de clădiri P+1 şi P+2 cu rezolvări şi funcţiuni reprezentative, istoric constituite: Hanul lui Manuc, Ministerul Agriculturii ş.a. - parcele cu clădiri P+1 şi P.O.T. din clasa 95,1 % - 100 % (ocupare totală), P+2 şi P+3 din subzone mixte comercial-rezidenţiale, istoric constituite, caracterizate de această clasă de C.U.T.: str. Băcani, str. Bărăţiei, str. Blănari, str. Colţei, str. Covaci, str. Florescu I. g-ral., pasajul Francez, str. Gabroveni, str. Lipscani ş.a. - parcele cu clădiri P+1 şi P.O.T. din clasa 95,1 % - 100 % (ocupare totală), P+2 şi P+3 din subzone mixte comercial-rezidenţiale, istoric constituite, caracterizate de o clasă superioară de C.U.T.: b-dul. C. Coposu, str. C.I. Filitti, str. Franceză, str. Şelari ş.a. Majoritatea imobilelor din zona studiată au valori ale C.U.T. cuprinse între 0,05 şi 2,60. - clasa 2,61 – 3,20 (mare) - clasa 3,21 – 4,50 (foarte mare) Cele două clasele C.U.T. sus amintite se întâlnesc în aceeaşi măsură şi reprezintă (împreună) un procent minoritar în ţesutul urban istoric studiat. Imobilele care se înscriu într-una din aceste categorii sunt semnificative atât prin modul de reprezentare al perioadei de maximă dezvoltare a zonei (sfîrşitul sec. al XIX-lea şi începutul sec. al XX-lea), cât şi prin modul de construire intensivă, integrată în ţesutul urban istoric anterior constituit ca zone sau artere mixte comercial-rezidenţiale: str. Covaci, str. Doamnei, str. Franceză, str. Gabroveni, str. Lipscani, str. Smârdan, str. Stavropoleos, str. Şelari, str. Şepcari, str. Cavafi Vechi, str. Colţei, Calea Moşilor, b-dul. Carol I. - clasa peste 4,51 (excesiv) – cuprinde toate terenurile delimitate topografic ca parcele constituite şi construite cu blocuri cu un număr de niveluri peste P+4 şi un P.O.T. cuprins într-una din clasele 75,1 % - 95,0 % sau 95,1 % - 100 %, precum şi terenurile pe care sunt

34


realizate blocurile din perioada post 1945 – ante 1990 amplasate pe terenuri care nu sunt delimitate topografic ca parcele. Clasa astfel definită reprezintă o categorie semnificativă atât pentru semnalarea gradului de ridicat de risc la care este expusă identitatea zonei istorice, cât şi pentru identificarea unor subzone cu disfuncţii generate de modul construire din perioada post 1945 – ante 1990, pe terenuri care nu sunt delimitate topografic ca parcele: - ansambluri de clădiri cu rezolvări şi funcţiuni reprezentative: Banca Naţională a României, Teatrul Casandra, Ansamblul Rapsodia - ansambluri de clădiri (blocuri) realizate pe parcele delimitate remodelate în perioada post 1911 – ante 1945, ca urmare a intervenţiilor urbanistice de structurare a marilor bulevarde care traversează zona studiată, precum şi ansamblurile de clădiri (blocuri) realizate în perioada post 1945 – ante 1990 - pe terenuri care nu sunt delimitate topografic ca parcele - ca urmare a intervenţiilor urbanistice de lărgire a unor artere importante istoric constituite: b-dul Botev Hristo, b-dul. I.C. Brătianu, b-dul. C. Coposu, b-dul. Carol I - parcele cu clădiri (blocuri) pe artere importante ale unor subzone mixte comercial-rezidenţiale, administrative, financiar-bancare, istoric constituite, caracterizate de o clasă inferioară de C.U.T.: str. Academiei, str. Blănari, str. Bolintineanu D., str. Colţei, str. Doamnei, str. C.I. Filitti, str. I. Ghica, str. Halelor, Splaiul Independenţei, Calea Victoriei.

V . D I A G N O Z A V. 1. Identificarea componentelor de tesut urban suprateran prin care se materializeaza resursa culturala - Planşa 17 Aceasta componenta a studiului reprezinta sinteza rezultatelor obtinute prin etapa analitica anterioara, sinteza menita sa defineasca diferitele moduri prin care, in zona abordata, se manifesta valori de identitate culturala, valori artistice si tehnice relative si/sau valori de raritate sau de unicat. Avind in vedere scopul cit si, in consecinta, scara de desfasurare a studiului, identificarea componentelor urbane care incorporeaza variile ipostaze ale resursei culturale a urmarit delimitarea nuantata a unor portiuni de tesut coerente din punctul de vedere al potentialului cultural si deci din punctul de vedere al directiilor pe care viitoarele reglementari trebuie sa le adopte pentru protejarea si punerea in valoare a resursei culturale. Aspecte metodologice Avind in vedere ca zona studiata se suprapune (partial sau total) nu doar peste nucleul sau nucleele initiale ale asezarii (conform analizei dedicate patrimoniului arheologic) ci si peste centrul functional al acesteia, a carui localizare se caracterizeaza printr-o continuitate istorica remarcabila (conform analizei aferente), filtrul esential utilizat pentru prelucrarea si relationarea rezultatelor obtinute prin abordarea analitica a fost constituit de catre evolutia istorica a functiunilor. Din acest punct de vedere trebuie subliniat faptul ca aspectele surprinse prin aplicarea criteriilor de analiza au fost evaluate in mod diferit, in raport cu importanta functiunii in cauza la scara intregii asezari si cu dezvoltarea fireasca a acesteia. De exemplu, modificarile suferite de catre parcelar in partea de nord-vest a zonei studiate, modificari generate de inlocuirea (partiala) a subzonei de deservire a centrului comercial istoric prin hanuri cu centrul financiar-bancar al orasului modern in termenii secolelor al 19-lea si al 20-lea au fost considerate transformari de natura pozitiva, in timp ce modificarile drastice la care a fost supus parcelarul in extremitatea de sud-est, deci intr-o subzona a carei functiune predominanta a fost permanent cea rezidentiala au fost evaluate ca negative, deoarece anularea loturilor specifice locuintelor unifamiliale cu terenurile caracteristice formei de locuinta colectiva postbelică a

35


afectat regimul de constructie istoric ce constituia o modalitate esentiala de manifestare a valorii de identitate culturala. Utilizind deci in evaluare balanta oferita de catre evolutia istorica a functiunilor predominante, sinteza rezultatelor obtinute prin abordarea analitica s-a desfasurat pe baza urmatoarelor principii operationale: - criteriul de baza pentru definirea si identificarea valorii de identitate culturala manifestat

in tesutul urban al zonei studiata a fost reprezentat de vechimea spatiilor publice neconstruite (strazi, fundaturi, alei, scuaruri, piete, spatii verzi amenajate) si, in consecinta, de modul de evolutie al insulelor, la care s-a adaugat modul de evolutie al parcelarului utilizat in dublu sens – vechimea intrinseca a loturilor si dinamica transformarilor suferite de catre acestea; pe “scheletul” oferit de catre evaluarea spatiilor publice neconstruite, a insulelor si a parcelarului, a fost suprapusa evaluarea transformarilor inregistrate de catre fondul construit abordat, din acest punct de vedere, exclusiv prin amprenta la sol a cladirilor care ofera o imagine esentiala asupra modului de ocupare a parcelelor si deci a tipului de imagine urbana perceputa dinspre spatiul public;

- evaluarea fondului construit, din punctul de vedere al amprentei la sol a cladirilor, a constituit simultan veriga principala de legatura dintre valoarea de identitate culturala si valoarea artistica si tehnica relativa incorporata in zona studiata – calitatile arhitecturale ale cladirilor, calitati surprinse in ipostaza lor intrinseca de catre analiza aferenta acestor aspecte, fiind filtrate suplimentar prin regimul de constructie sugerat de catre modul de ocupare al terenului;

- criteriul esential pentru definirea si identificarea valorii artistice si tehnice relative materializate in tesutul urban al zonei studiate a fost reprezentat de catre calitatile fondului construit, calitati evaluate suplimentar si din punctul de vedere al impactului asupra imaginii urbane perceptibile din spatiul public, impact dependent la rindul sau de aliniere si aliniament, regim de inaltime, rezolvare volumetrica in raport cu amplasamentul relativ la spatiile publice neconstruite dar si de functiunea / functiunile cladirilor precum si de distributia tipurilor majore de functiuni in edificiu, distributie privita la rindul ei in relatie cu pozitia fata de spatiul public;

- impactul fondului construit asupra imaginii urbane perceptibile a constituit pe de alta parte un element important pentru evaluarea valorii artistice si tehnice relative materializate sub forma spatiilor publice neconstruite considerate in calitatea lor de componente tridimensionale ale tesutului urban;

- criteriul de baza pentru definirea valorii de raritate sau de unicat materializate in tesutul urban al zonei studiate a fost reprezentat de catre regimul juridic de protectie consemnat in Lista Monumentelor Istorice a Municipiului Bucuresti la care s-au adaugat rezultatele analizelor dedicate evolutiei istorice a functiunilor (de unde a rezultat, de exemplu, statutul aparte al imobilului Sfintul Gheorghe Nou, modelat ca reper civic), fondului construit (de unde a rezultat o serie de cladiri care desi nu sint clasate reprezinta componete de valoare) precum si studiului istoric propriu-zis (de unde a rezultat, de exemplu, statutul aparte al parcelarii de la Sfintul Gheorghe Nou).

Concluzii esentiale In urma elaborarii acestei etape a cercetarii, a rezultat ca zona studiata este compusa din 11 categorii valorice, diferentiate prin modurile in care se combina cele 4 componente ale tesutului urban (spatiile publice neconstruite, parcelarul, fondul construit, functiunea / functiunile preponderente) care incorporeaza valorile culturale. Trebuie subliniat faptul ca in cadrul unora dintre aceste 11 categorii valorice in zona studiata se definesc mai multe subzone care se diferentiaza in functie de functiunea / functiunile preponderente pe care le-au detinut in timpul istoric al asezarii. Aceasta nuantare a fost introdusa deoarece indicarea functiunii /

36


functiunilor preponderente se reflecta in aceste subzone de aceeasi categorie valorica prin regimuri de constructie diferite ceea ce implica in final reglementari diferite. Un aspect aparte rezultat din aceasta etapa a cercetarii se refera la tronsonul sudic al bulevardului Brătianu (tronson cuprins intre intersectia cu strada Lipscani si Piata Unirii), tronson a carui executie a determinat aparitia unei fracturi importante a tesutului urban, fractura care constituie sursa unei serii de disfunctionalitati prezentate in studiu. Avind in vedere aceste disfunctionalitati, delimitarea subzonelor valorice a fragmentat aceast traseu de circulatie principala, atribuind fiecare portiune rezultata in urma acestei operatii acelei parti de tesut urban careia ii “revine” in baza evolutiei istorice a acestei parti de asezare. Un ultim fapt constatat si care trebuie subliniat se refera la faptul ca zona studiata – centru istoric si parte a centrului functional al municipiului Bucuresti – nu prezinta, cum ar fi firesc, o atenuare concentrica si gradata a valorii culturale incepind cu nucleul comercial inspre “periferie”. Din acest punct de vedere, cea mai afectata este partea de sud a zonei studiate unde, in vest, intentia istorica de a transforma splaiul intr-o artera cu functie de reprezentare nu a fost finalizata iar in est tesutul urban istoric a fost distrus prin demolare si prin modificarea unor cladiri care initial au avut valoare artistica si tehnica relativa (magazinul “Unirea”). Dar si in interiorul zonei studiate subzone de categorie valorica importanta se invecineaza direct cu subzone in care valoarea culturala este redusa. Aceasta stare de fapt ameninta valoarea culturala majora conservata pina in prezent si trebuie deci corectata. Avind in vedere finalitatea studiului, in definirea celor 11 categorii valorice (si a celor 26 de subcategorii), a fost luata in considerare masura global valabila in care componentele de tesut urban luate in considerare incorporeaza resursa culturala, fiind facuta diferentierea intre situatia in care acestea materializeaza valori culturale in mod preponderent (“cea mai mare parte a …”), respectiv intr-o masura redusa (“punctual”). Identificarea (si localizarea) precisa a diferitelor parti ale componentelor de tesut urban care incorporeaza diferentiat resursa culturala nu se poate realiza decit prin studii aprofundate dedicate fiecareia din cele 26 de subcategorii valorice ce pot fi definite printr-un demers ca cel solicitat prin tema actuala. Cu toate acestea, in studiul de fata, au fost delimitate in mod aparte fragmentele de tesut urban care se caracterizeaza prin absenta valorilor culturale (“cezuri in continuitatea valorilor culturale”) si care, in consecinta, constituie sursa unor discontinuitati in resursa culturala din subzonele primeia – si celei mai importante – categorii valorice.

Cele 11 categorii valorice sunt: Portiunile de tesut urban din categoria valorica I – in care resursa culturala se

manifesta in: - cea mai mare parte a spatiilor de circulatie – considerate ca si componente

tridimensionale; - cea mai mare parte a parcelarului – considerat atit din punct de vedere tipologic

(dimensiuni si mod de ocupare) cit si din punctul de vedere al distributiei in teritoriu a diferitelor tipuri;

- cea mai mare parte a fondului construit existent – atit prin monumentele istorice cit si prin cladirile care nu beneficiaza de protectie dar constituie componente care cumuleaza valori artistice si tehnice relative, inclusiv din punctul de vedere al impactului asupra spatiilor de circulatie;

- cea mai mare parte a a functiunilor – considerate atit din punct de vedere tipologic cit si ca distributie in teritoriu a diferitelor tipuri (de la comert pina la spatii verzi amenajate), inclusiv ca distributie in registrele fondului construit.

37


În cadrul acestei categorii valorice au fost delimitate următoarele subzone: - Subzona I.1. – parte a centrului comercial istoric; - Subzona I.2. – parte a zonei de deservire a centrului comercial istoric – prin strazi comerciale invecinate intre care se dezvolta un tesut cu functiune rezidentiala si comerciala; - Subzona I.3. – parte a centrului comercial istoric transformat in reper civic; - Subzona I.4. – parte a centrului socio-cultural istoric completat ulterior cu functiuni de tip administrativ; - Subzona I.5. – parte a centrului socio-cultural istoric completat ulterior cu functiuni de tip administrativ – separata de subzona I.4. deoarece se situeaza preponderent inafara zonei de studiu definite prin caietul de sarcini; - Subzona I.6. – parte a centrului financiar-administrativ istoric; - Subzona I.7. – parte a unei zone rezidentiale istorice.

Portiunile de tesut urban din categoria valorica II – in care resursa culturala se manifesta in: - cea mai mare parte a spatiilor de circulatie – considerate ca si componente

tridimensionale; - cea mai mare parte a fondului construit existent – atit prin monumentele istorice cit si prin

cladirile care nu beneficiaza de protectie dar constituie componente care cumuleaza valori artistice si tehnice relative, inclusiv din punctul de vedere al impactului asupra spatiilor de circulatie;

- cea mai mare parte a a functiunilor – considerate atit din punct de vedere tipologic cit si ca distributie in teritoriu a diferitelor tipuri, inclusiv ca distributie in registrele fondului construit;

- punctual in parcelar – parcelar considerat atit din punct de vedere tipologic (dimensiuni si mod de ocupare) cit si din punctul de vedere al distributiei in teritoriu a diferitelor tipuri. În cadrul acestei categorii valorice au fost delimitate următoarele subzone:

- Subzona II.1. – parte a zonei de deservire a centrului comercial istoric – prin strazi comerciale invecinate intre care se dezvolta un tesut cu functiune rezidentiala si comerciala; - Subzona II.2. – parte a centrului socio-cultural actual rezultat prin extinderea celui istoric.

Portiunea de tesut urban din categoria valorica III – in care resursa culturala se manifesta in: - cea mai mare parte a spatiilor de circulatie – considerate ca si componente



- cea mai mare parte a a functiunilor – considerate atit din punct de vedere tipologic cit si ca distributie in teritoriu a diferitelor tipuri, inclusiv ca distributie in registrele fondului construit – institutii publice preponderent de tip financiar-bancar, in cantitate redusa cultura / educatie, comert, reprezentante diplomatice – parte a centrului financiar-administrativ istoric.

Portiunile de tesut urban din categoria valorica IV – in care resursa culturala se

manifesta in: - cea mai mare parte a spatiilor de circulatie – considerate ca traseu si, fragmentar, ca si

componente tridimensionale;

38


- cea mai mare parte a parcelarului – considerat atit din punct de vedere tipologic (dimensiuni si mod de ocupare) cit si din punctul de vedere al distributiei in teritoriu a diferitelor tipuri;

- cea mai mare parte a fondului construit existent – atit prin monumentele istorice cit si prin cladirile care nu beneficiaza de protectie dar constituie componente care cumuleaza valori artistice si tehnice relative si, fragmentar, din punctul de vedere al impactului asupra spatiilor de circulatie;

- punctual prin functiuni – considerate atit din punct de vedere tipologic cit si ca distributie in teritoriu a diferitelor tipuri, inclusiv ca distributie in registrele fondului construit (comert in registrele inferioare si rezidenta in cele superioare). În cadrul acestei categorii valorice au fost delimitate următoarele subzone:

- Subzona IV.1. – parte a centrului comercial istoric dezvoltata sub forma uneia dintre cele mai importante artere comerciale ce depasea limitele acestuia;

- Subzona IV.2. – parte a centrului comercial istoric care permitea si accesul inspre cea dispusa pe malul opus al riului Dimbovita;

- Subzona IV.3. – parte a zonei istorice de deservire a centrului comercial istoric cu hanuri, ocupata ulterior de comert.

Portiunea de tesut urban din categoria valorica V – in care resursa culturala se manifesta in: - cea mai mare parte a spatiilor de circulatie – considerate ca traseu si, fragmentar, ca si

componente tridimensionale; - cea mai mare parte a fondului construit existent – atit prin monumentele istorice cit si prin


- punctual in parcelar – parcelar considerat atit din punct de vedere tipologic (dimensiuni si mod de ocupare) cit si din punctul de vedere al distributiei in teritoriu a diferitelor tipuri

- punctual prin functiuni – considerate atit din punct de vedere tipologic cit si ca distributie in teritoriu a diferitelor tipuri – - parte din zona istorica de deservire a centrului comercial istoric cu caracter functional mixt.

Portiunea de tesut urban din categoria valorica VI – in care resursa culturala se

manifesta in: - cea mai mare parte a spatiilor de circulatie – considerate ca traseu si, fragmentar, ca si

componente tridimensionale; - cea mai mare parte a parcelarului - considerat atit din punct de vedere tipologic


- punctual in fondul construit existent – atit prin monumentele istorice cit si prin cladirile care nu beneficiaza de protectie dar constituie componente care cumuleaza valori artistice si tehnice relative, inclusiv din punctul de vedere al impactului asupra spatiilor de circulatie;

- punctual prin functiuni – considerate atit din punct de vedere tipologic cit si ca distributie in teritoriu a diferitelor tipuri – parte a centrului comercial istoric remodelata pe baza unui concept urbanistic.

39


Portiunile de tesut urban din categ. valorica VII – in care resursa culturala se manifesta

in: - cea mai mare parte a spatiilor de circulatie – considerate ca si componente



- punctual in parcelar – parcelar considerat atit din punct de vedere tipologic (dimensiuni si mod de ocupare) cit si din punctul de vedere al distributiei in teritoriu a diferitelor tipuri;

- punctual prin functiuni – considerate atit din punct de vedere tipologic cit si ca distributie in teritoriu a diferitelor tipuri. În cadrul acestei categorii valorice au fost delimitate următoarele subzone: - Subzona VII.1. – parte a zonei istorice de deservire a centrului comercial istoric cu

hanuri, ulterior ocupata partial de comert – unde spatiile de circulatie conserva fragmentar calitatile de componente tridimensionale; - Subzona VII.2. - parte a zonei istorice de deservire a centrului comercial istoric cu hanuri, ulterior transformata partial in parte a centrului financiar-bancar – unde spatiile de circulatie conserva complet calitatile de componente tridimensionale; - Subzona VII.3. – parte dintr-o zona rezidentiala istorica transformata in zona mixta din punct de vedere functional – unde spatiile de circulatie conserva complet calitatile de componente tridimensionale; - Subzona VII.4. – parte dintr-o zona rezidentiala istorica transformata in zona mixta din punct de vedere functional – unde spatiile de circulatie conserva complet calitatile de componente tridimensionale.

Portiunile de tesut urban din categ. valorica VIII – in care resursa culturala se manifesta in: - cea mai mare parte a spatiilor de circulatie – considerate ca si componente


cladirile care nu beneficiaza de protectie dar constituie componente care cumuleaza valori artistice si tehnice relative, inclusiv din punctul de vedere al impactului asupra spatiilor de circulatie; În cadrul acestei categorii valorice au fost delimitate următoarele subzone: - Subzona VIII.1. – parte a zonei istorice de deservire a centrului comercial istoric – prin

strazi comerciale invecinate intre care se dezvolta un tesut cu functiune rezidentiala si comerciala, ulterior transformata in zona rezidentiala – in care nu exista monumente istorice; - Subzona VIII.2. – parte dintr-o zona rezidentiala istorica transformata ulterior in zona de reprezentare care urma sa insoteasca cursul riului Dimbovita (proces nefinalizat) – unde spatiile de circulatie conserva fragmentar calitatile de componente tridimensionale; - Subzona VIII.3. – parte dintr-o zona istorica cu caracter functional mixt: rezidenta, hanuri si artere comerciale – unde spatiile de circulatie conserva fragmentar calitatile de componente tridimensionale.

40


Portiunea de tesut urban din categoria valorica IX – in care resursa culturala se

manifesta in: - cea mai mare parte a parcelarului – considerat atit din punct de vedere tipologic


- cea mai mare parte a fondului construit existent – atit prin monumentele istorice cit si prin cladirile care nu beneficiaza de protectie dar constituie componente care cumuleaza valori artistice si tehnice relative, inclusiv din punctul de vedere al impactului asupra spatiilor de circulatie;

- cea mai mare parte a a functiunilor – considerate atit din punct de vedere tipologic cit si ca distributie in teritoriu a diferitelor tipuri, inclusiv ca distributie in registrele fondului construit – rezidenta, comert, servicii, birouri – parte dintr-o zona istorica de deservire a centrului comercial istoric cu caracter functional mixt, trasatura conservata.

Portiunea de tesut urban din categoria valorica X – in care resursa culturala se

manifesta in: - cea mai mare parte a parcelarului – considerat atit din punct de vedere tipologic


- cea mai mare parte a a functiunilor – considerate atit din punct de vedere tipologic cit si ca distributie in teritoriu a diferitelor tipuri, inclusiv ca distributie in registrele fondului construit – comert, servicii, birouri – parte dintr-o zona istorica de deservire a centrului comercial istoric cu hanuri, ulterior hoteluri, transformata apoi intr-o zona cu caracter functional mixt.

Portiunile de tesut urban din categ. valorica XI – in care resursa culturala se manifesta

in: - cea mai mare parte a a functiunilor – considerate atit din punct de vedere tipologic cit si ca

distributie in teritoriu a diferitelor tipuri, inclusiv ca distributie in registrele fondului construit. În cadrul acestei categorii valorice au fost delimitate următoarele subzone: - Subzona XI.1. – parte din centrul comercial istoric, transformata ulterior intr-o zona cu caracter functional mixt (comert in registrele inferioare, rezidenta in cele superioare); - Subzona XI.2. – parte din centrul comercial istoric, transformata ulterior intr-o zona cu caracter functional mixt (comert/alimentatie publica in registrele inferioare, rezidenta in cele superioare).

V. 2. Semnalarea categoriilor de disfuncţii – Planşele 18 -19 A. Brătuleanu Aspecte metodologice

Existenţa unei zone urbane precum aceea a centrului istoric al Municipiului Bucureşti, cu o evoluţie istorică complexă, în care epoca modernă a avut un rol determinant – cu perioade diferite, avînd caracteristicile semnalate în cap. B al memoriului – prezintă disfuncţii care afectează atît funcţionalitatea zonei în raport cu oraşul cît şi propriul caracter de reprezentare, respectiv de marcare a memoriei stratificate rezultate din întreaga sa istorie.

Pentru identificarea şi punerea în evidenţă a diferitelor categorii de disfuncţii au fost luate în considerare analizele realizate în prima parte a studiului. Dintr-o evaluare a

41


importanţei acestora, respectiv a impactului negativ pe care disfuncţiile le pot avea asupra întregului centru istoric, au fost reţinute, ca fiind esenţiale pentru imaginea generală a zonei, acelea referitoare la spaţiul public, cu accent particular asupra circulaţiilor (carosabile şi pietonale) şi asupra problemelor de percepţie vizuală.

Concluzii

a.Circulaţii carosabile, cu următoarele disfuncţii majore: • întreruperea tramei stradale originare prin apariţia bd. Brătianu şi prin crearea în zona

studiată a pantei de coborâre în pasajul subteran de la Piaţa Unirii; acest lucru a condus la:

- dispariţia coerenţei circulaţiei din zonă, - o certă separare a celor două zone aflate de o parte şi de alta a bulevardului, care nu mai lucrează împreună decât, eventual, vizual; - existenţa unei unice traversări carosabile a bulevardului prin traseul strada Colţea - Doamnei, cu un singur sens, de la est la vest; - inexistenţa unei legături directe dinspre zona de vest către zona de est; - existenţa unei zone cu circulaţie carosabilă intensă în aria restrânsă a piaţetei rezultate din tăierea de către bulevardul I.C. Brătianu a străzilor Gabroveni şi Şepcari; • prezenţa în / şi tangent la zona în studiu a unora dintre cele mai circulate artere ale

oraşului (Bd. Carol I - Bd. Elisabeta pe direcţia est-vest şi Bd. I. C. Brătianu pe direcţia nord-sud), supraîncărcate şi lipsite de locuri de parcare, are ca efect:

- folosirea arterelor interioare zonei nu numai de către riverani sau de către cei care au interese în zonă, ci şi de cei care încearcă să evite circulaţia intensă de pe cele două mari artere, supraîncărcând circulaţia acesteia, ca şi puţinele zone de parcare. Exemple: folosirea intensă a traseului cu sens unic (est-vest) a traversării bulevardului I.C. Brătianu prin străzile Colţea şi Doamnei nu numai ca unică legătură directă dintre cele două părţi ale zonei studiate aflate de o parte şi de alta a bulevardului, ci şi ca o componentă a unei bretele de dublare a bulevardului Carol I pe direcţia est-vest (Calea Moşilor între Bd. Carol I şi str. Radu Calomfirescu - Str. Colţea - str. Doamnei - str. Academiei), ceea ce determină supraîncărcarea traficului şi a zonelor de parcare, şi aşa reduse ale zonei centrale; traversarea Şepcari - Piaţa Sf. Anton - Str. Căldărari - Str. Halelor, utilizată pentru ocolirea intersecţiei de la Piaţa Unirii. • prospectul străzilor relativ redus precum şi numărul foarte mic al locurilor de parcare, în

raport cu unele aglomerări funcţionale care necesită fluxuri suplimentare de circulaţie şi locuri de parcare conduce la:

- aglomerarea unor artere şi aşa solicitate din considerentele prezentate la punctele anterioare; astfel pot fi identificate zona bancară (traseul compus din strada Doamnei - pe porţiunea cuprinsă între Bd. I.C. Brătianu şi strada Academiei -, precum şi traseul compus din strada Academiei - artera paralelă cu Bd. Carol I, separată de acesta prin spaţiul verde cu statui) şi zona de acces în zona comercială (intersecţia Bd. I.C. Brătianu cu piaţeta în care debuşează străzile Gabroveni şi Şepcari); cu un grad mai redus de aglomerare a traficului, dar tot ca o consecinţă a existenţei în zonă a unei funcţiuni publice (circa 10 Poliţie) şi a unui spaţiu de circulaţie neadecvat cerinţelor acestuia, se evidenţiază spaţiul Pieţei Stelea Spătaru şi a străzilor care debuşează în aceasta, cu circulaţia îngreunată din cauza numeroaselor vehicule parcate în timpul zilei. - utilizarea unor spaţii neconstruite, în general rezultate din demolări, ca spaţii de parcare; existenţa lor ca spaţii reziduale, neamenajate conform normelor specifice funcţiunii pe care o asigură, conduce atât la utilizarea lor parţială, cât şi la deficienţe de circulaţie rezultate din nerespectarea regulilor în vigoare privind accesele şi evacuările autovehiculelor.

42


- existenţa unor zone de conflict între circulaţia auto, cea pietonală şi traseele liniilor de tramvai; pe aproape întreg parcursul din zona în studiu, linia de tramvai ocupă cea mai mare parte a carosabilului (porţiunea Căii Moşilor cuprinsă în zona în studiu); în mod special trebuie menţionată zona intersecţiei Căii Moşilor cu strada Lipscani, ca o zonă cu probleme nerezolvate în relaţia dintre circulaţia tramvaiului, cea carosabilă şi cea pietonală

b. Circulaţii pietonale

• întreruperea tramei stradale originare prin realizarea bulevardului, avînd drept consecinţe:

- trasee pietonale întrerupte, singurele traversări supraterane aflându-se foarte aproape de / sau la limita zonei; există o singură traversare pietonală subterană care leagă cele două porţiuni ale străzii Lipscani separate de bulevard, continuând astfel, măcar la nivel pietonal, vechiul trsaeu al acestei străzi; - nici vizual traseele unora dintre străzile care se continuă de o parte şi de alta a bulevardului I.C. Brătianu nu mai comunică, în parte din pricina lăţimii bulevardului, în parte din pricina unor amenajări defectuoase (vezi amenajarea din faţa bisericii Sf. Gheorghe, care împiedică perceperea continuităţii traseului - păstrat altfel - al străzii Lipscani); • traficul intens şi insuficienţa locurilor de parcare, precum şi - pe alocuri - suprapunerea

pe aceleaşi trasee carosabile, de lăţime redusă, a liniei de tramvai conduc la: - circulaţie pietonală greoaie şi pe alocuri imposibilă datorată parcării automobilelor pe trotuare sau/şi în zone de traversare; - circulaţie pietonală necontrolată şi necontrolabilă în zona bisericii Sf. Gheorghe şi a intersecţiei Căii Moşilor cu strada Lipscani.

c. Percepţie vizuală c.1. în interiorul zonei în studiu • întreruperea tramei stradale originare prin tăierea bulevardului I.C. Brătianu, a condus la: - unele configurări spaţiale arhitectural urbanistice întâmplătoare şi nesemnificative în raport cu importanţa unor trasee pietonale sau/şi carosabile: exemplu, Calea Moşilor se încheie (sau începe ?) într-o arie cu totul anodină, cu o configuraţie arhitectural-urbanistică care nu anunţă încheierea (sau începutul) unei artere importante a oraşului; - configurări spaţiale arhitectural-urbanistice întâmplătoare, lipsite de coerenţă, acolo unde porţiunea de stradă rămasă izolată de o parte sau alta a bulevardului I.C. Brătianu are dimensiuni reduse, cum este cazul pieţei Sf. Anton. • placările cu blocuri înalte la limita de sud a zonei în studiu au condus la: - descompunerea insulelor existente şi realizarea unor insule atipice, fără continuitate a conturului, în interiorul cărora pătrunde spaţiul public, nejustificat prin existenţa unor utilităţi publice şi alte caracteristici specifice; spaţiul public are mai curând caracter rezidual, el rezultând dintr-o ignorare a parcelarului şi dintr-o relaţionare cu spaţiul privat care nu se mai regăseşte pe aria studiată; caracterul rezidual este susţinut şi de lipsa amenajărilor care să fi putut face posibilă o convieţuire a noilor construcţii cu parcelarul vechi care a rămas intact • construirea unor edificii care se retrag de la aliniamentul insulelor din care fac parte, fără

a propune amenajări sau funcţiuni publice care să susţină retragerea, conduce la: - crearea unor spaţii urbane de mici dimensiuni, ce nu pot fi socotite "alveole urbane" şi nu pot susţine imaginea coerentă a insulelor; ex. clădirea de la N de Biserica Răzvan, în raport cu Calea Moşilor • demolările unor construcţii din interiorul zonei au condus la:

43


- crearea unor spaţii cu contur incert, limitate parţial de străzi, folosite uneori ca locuri de parcare neorganizate, întâmplătoare, alteori locuri de depunere a resturilor menajere, alteori spaţii de depozitare (vezi parcela din spatele magazinului Cocorul) spaţii "ale nimănui" - imagine urbană degradată - evidenţierea unor calcane care nu au fost orientate iniţial către spaţiul public, oferind astfel o imagine neconformă, în contrast cu caracterul general coerent al imaginii stradale • construirea unor edificii mai înalte decât media de înălţime a zonei în care se află,

planificate a fi continuate cu fronturi de aceeaşi înălţime / de înălţime apropiată şi care nu au fost ulterior realizate, a condus la:

- prezenţa agresivă a unor calcane înalte şi conformate necorespunzător percepţiei armonioase în spaţiul / a spaţiului public • amenajarea necorespunzătoare a spaţiilor publice sau private dar aflate în directă

legătură, pe o lungime relativ mare, cu spaţiul public (alveole ale spaţiului public), în care sunt sau nu amplasate unele monumente de arhitectură şi unele statui / monumente de for public a condus la:

- perceperea acestor spaţii ca izolate de spaţiul public, negând ideea iniţială de alveolă a spaţiului public; ex. spaţiul în care este amplasată biserica Sf. Gheorghe Nou, spaţiul cuprins între cele două aripi a faţadei principale a Spitalului Colţea (Bd. I.C. Brătianu), spaţiul dintre Ministerul Agriculturii şi Spitalul Colţea - percepţia defectuoasă, uneori foarte dificilă a unor monumente de arhitectură; ex. Biserica Sf. Gheorghe Nou, lipsită de o amenajare peisageră care să o pună în valoare; Biserica Sf. Ioan - percepţia defectuoasă, uneori foarte dificilă, a unor statui / monumente de for public; ex. statuia lui Constantin Brâncoveanu din faţa Bisericii Sf. Gheorghe Nou; statuia Spătarului Mihai Cantacuzino din faţa Spitalului Colţea

• lipsa conturării şi reglementărilor referitoare la zonele de protecţie ale clădirilor clasate ca monumente istorice, lipsa - rezultată de aici - a amenajărilor minime necesare evidenţierii (signalectica) şi punerii în valoare a acestora, precum şi absenţa lucrărilor de intervenţie, întreţinere, reparaţii, etc. care să ţină cont de caracteristicile specifice ale clădirilor- monument, a condus la: - fundale nefavorabile pe care se profilează unele monumente; ex. cele două "fronturi" (compuse din funduri de lot cu clădiri în ruină sau semi-ruină) care limitează Curtea Veche la nord şi est; - limitarea cu elemente de mobilier urban necorespunzător a unor zone de protecţie, ex. gardul de la Curtea Veche; - percepţie defectuoasă a unora dintre clădiri; ex. din zona Lipscani, Gabroveni, Covaci; • percepţia defectuoasă a relaţiei spaţiului public (strada) cu cel semipublic (curtea interioară legată de stradă printr-un gang), precum şi a acestuia din urmă în cazurile unor clădiri care au acest tip de configuraţie; ex. din zona Lipscani, Gabroveni, Covaci; - starea de ruină a unora dintre clădirile care figurează în Lista Clădirilor - Monumente Istorice din Municipiul Bucureşti; ex. Hanul Gabroveni; - intervenţii care nu ţin cont de specificul clădirii; ex. din zona Lipscani, Gabroveni, Covaci;

c.2. din exteriorul / spre exteriorul zonei în studiu

• placările de pe latura de sud împiedică percepţia zonei valoroase dinspre exterior; • aceleaşi placări împiedică şi percepţia înspre exterior; ex. Piaţa Sf. Anton şi relaţia cu

Piaţa Unirii sau cu Splaiul;

44


• demolările de pe limita terenului în studiu la splaiul Dîmboviţei (sud-vest) conduc la o percepţie alterată, neunitară a zonei în studiu privită dinspre splai (ambele maluri ale Dîmboviţei)

V I . D A T E D E T E MĂ P E N T R U P R O P U N E R I /

R E G L E M E N TĂR I Pentru zona în care este delimitat Centrul Istoric al Municipiului Bucureşti (C.I.M.B.), din etapele de analiză şi sinteză parcurse în cadrul acestui studiu s-au constatat următoarele aspecte particulare care pot constitui DATE DE TEMĂ PENTRU PROPUNERI / REGLEMENTĂRI la elaborarea Regulamentului aferent P.U.Z.:

VI. 1. Consideraţii generale pentru Regulamentul aferent P.U.Z. V. Drăgan Ca urmare a statutului particular de reprezentare al zonei pentru întregul oraş, precum şi a caracterului complex al acesteia, la elaborarea Regulamentului aferent P.U.Z. este necesară o abordare diferenţiată de metodologia comună, astfel încât să se evidenţieze următoarele categorii de reglementări: ● reglementări prin care să se elimine disfuncţiile şi tendinţele nocive semnalate la criteriul de analiză „Indici şi indicatori urbanistici”, prin măsuri de urgenţă referitoare la gestionarea şi modul de administrare al domeniului public şi privat cuprins în zonă, inclusiv prin semnalarea perimetrului, statutului zonei şi a monumentelor istorice din grupa A şi B, în conformitate cu legea 422/2001 pentru protejarea monumentelor istorice şi legea11/1994 de aprobare a OG 27/1992 prin care se stabileşte Lista monumentelor istorice din Municiopiul Bucureşti. ● reglementări prin care să se integreze concluziile semnalate în sinteza referitoare la „Identificarea componentelor de ţesut urban suprateran prin care se materializează resursa culturală”, atât în ceea ce priveşte delimitarea în 11 categorii valorice de ţesut urban diferenţiate ca grad de protecţie şi evidenţiate prin prezentul studiu, cât şi în ceea ce priveşte protecţia resursei culturale manifestată diferit în 26 de subzone identificate, delimitate şi conţinute în categoriile valorice amintite.

● reglementări prin care să se elimine sau, după caz, să se atenueze disfuncţiile semnalate în capitolul de sinteză referitor la „Semnalarea categoriilor de disfuncţii”, prin măsuri cu caracter general în ceea ce priveşte definirea şi gestionarea coerentă a problemelor legate de trafic - circulaţie carosabilă, inclusiv a problemelor de staţionare şi parcare, precum şi de circulaţie pietonală -, atât la nivel local în interiorul zonei, cât şi prin relaţionare cu circulaţia majoră a oraşului; De asemenea în perimetrul Centrului Istoric al Municipiului Bucureşti, există terenuri publice sau private virane sau amenajate, încadrate - în baza acestui studiu - în diferite categorii de valoare în funcţie de resursa culturală pe care o deţin, dar care prin suprafaţa pe care o ocupă pot influenţa semnificativ caracterul subzonelor istorice învecinate. Astfel, pentru conservarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural al acestor porţiuni de ţesut urban, precum şi al subzonelor istorice învecinate sunt recomandabile intervenţii arhitectural urbanistice sau de amenajare peisajeră doar în urma unor concursuri publice, desfăşurate pe baza reglementărilor de protecţie ale P.U.Z., constituite ca tema cadru. Terenurile din categoria sus amintită - pentru care este necesară intervenţia arhitectural urbanistică sau de

45


amenajare peisajeră doar în urma unor concursuri publice - sunt următoarele: Piaţa Sf. Anton, Piaţa Sf. Gheorghe Nou, Piaţa Decebal, zona cuprinsă între străzile Lipscani, Şelari, Smârdan, zona verde situată între Ministerul Agriculturii şi Spitalul Colţea (în contextul concursului pe care Primăria Municipiului Bucureşti intemnţionează să-l organizeze pentru întreaga zonă a Pieţii Universităţii), zona din vecinătatea Bisericii Răzvan precum şi terenurile reziduale situate între blocuri şi parcelele învecinate istoric constituite.

VI. 2. Recomandări pentru corelarea documentaţiilor de urbanism existente cu concluziile prezentului studiu V. Drăgan

Zona delimitată ca „Centru Istoric al Municipiului Bucureşti” este în prezent sub incidenţa documentaţiilor de urbanism amintite mai sus – PUG Municipiul Bucureşti, PUZ pentru Zona Centrală a Municipiului Bucureşti şi Delimitarea Zonelor Construite Protejate. După cum s-a menţionat în cap. B 1 al Memoriului, din analiza acestor reglementări rezultă o serie de neconcordanţe de ordin tehnic care trebuie eliminate prin elaborarea Regulamentului aferent P.U.Z., astfel încât: pe de o parte să se continue strategia de dezvoltare a oraşului prin preluarea elementelor conceptuale stabilite în documentaţiile de urbanism elaborate, avizate şi aprobate anterior, iar pe de altă parte să se integreze concluziile prezentului studiu în vederea conservării şi punerii în valoare a patrimoniului cultural instituit prin actele normative în vigoare şi identificat prin studii specializate. Neconcordanţele sus amintite sunt legate de următoarele aspecte: - reglementările şi delimitările unor subzone ale U.T.R. stabilite prin P.U.G. în raport cu reglementările şi delimitările unor subzone stabilite în cadrul P.U.Z. pentru Zona Centrală a Municipiului Bucureşti, precum şi cu reglementările şi delimitările pentru unele zone din Delimitarea zonelor construite protejate; - reglementările şi delimitările unor zone din studiul pentru Zone Construite Protejate care, deşi se suprapun pe anumite porţiuni ale acelor zone protejate, totuşi conţin reglementări contradictorii; - reglementări care contravin principiilor şi conceptelor de conservare şi punere în valoare a patrimoniului cultural instituit prin actele normative în vigoare, precum şi a celui identificat prin studii specializate, cum este şi cazul prezentului studiu. Pentru reglementările din cadrul Regulamentului aferent P.U.Z. este necesar ca pe de o parte să se ţină cont în mod explicit de delimitarea evidenţiată prin prezentul studiu (delimitare generată de diferenţierea gradelor de protecţie în 11 categorii valorice de ţesut urban, precum şi de protecţia resursei culturale manifestată diferit în 26 de subzone identificate, delimitate şi conţinute în categoriile valorice amintite), iar pe de altă parte să preia coerent elementele conceptuale ale strategiei de dezvoltare a oraşului din documentaţiile de urbanism existente (elaborate, avizate şi aprobate, anterior elaborării prezentului studiu), astfel încât să se elimine neconcordanţele semnalate referitor la porţiunile de ţesut urban în care se suprapun reglementări diferite (unele chiar contradictorii). În spiritul corelării concluziilor prezentului studiu cu documentaţiile de urbansim elaborate, avizate şi aprobate, anterior elaborării acestuia este recomandabilă întocmirea Regulamentului aferent P.U.Z. pentru Centrul Istoric al MunicipiuluiBucureşti, astfel încât: ● să se modifice delimitările şi prevederile celor nouă Zone Protejate stabilite prin documentaţia de specialitate anterioară implicate în perimetrul Centrului Istoric al Municipiului Bucureşti ţinând cont de delimitarea generată de diferenţierea în cele 11 grade de protecţie a categoriilor valorice de ţesut urban, precum şi de protejarea resursei culturale

46


manifestată diferit în cele 26 de subzone identificate, delimitate şi conţinute în categoriile valorice amintite; ● să se preia structura capitolelor şi titlurilor din partea scrisă a Regulamentului din Delimitarea Zonelor Construite Protejate: descriere (delimitare, caracteristici, evoluţie, agresiuni, valoare, grad de protecţie, intervenţii); utilizare funcţională (utilizări admise, utilizări admise cu condiţionări, utilizări interzise); amplasarea clădirilor (caracteristicile parcelelor, amplasarea faţă de aliniament, alinierea laterală şi posterioară, amplasarea clădirilor pe aceeaşi parcelă); echiparea clădirilor (circulaţii şi accese, staţionarea autovehiculelor, condiţii de exhipare edilitară, spaţii libere şi plantate, împrejmuiri); conformarea clădirilor (inălţimi admise, aspectul exterior); ocuparea şi utilizarea parcelei (POT, CUT, zone non-aedificandi, alte servituţi); spaţii publice (traseu, profil transversal, echipare şi amenajare, plantaţie); condiţii de avizare. Este, de asemenea, preluarea acelor acelor prevederi care nu susţin conservarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural instituit conform legislaţiei în vigoare şi identificat în zonă prin prezentul studiu. ● să se modifice în conformitate cu concluziile prezentului studiu prevederile din documentaţiile de urbanism existente elaborate, avizate şi aprobate, anterior, (P.U.G.M.B. şi P.U.Z. pentru Z.C.M.B.) care contravin, agresează sau alterează valorile culturale identificate în zonă prin prezentul studiu. C. Alte recomandări cu caracter general referitor la particularităţile zonei

• Din diferitele capitole de analiză parcurse în cadrul prezentului studiu, precum şi din capitolul destinat sintezei, rezultă caracterul complex, eteroclit al zonei, în ceea ce priveşte vechimea, stilistica arhitecturală, starea fizică a imobilelor, compoziţia volumelor, modul de ocupare al parcelelor, distribuţia funcţiunilor, a valorilor caracteristice pentru conformaţia parcelelor, a valorilor indicilor şi indicatorilor urbanistici, precum şi a categoriilor valorice şi a gradelor de protecţie necesare pentru conservarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural al zonei, ceea ce implică o abordare nuanţată la nivelul reglementărilor generale de intervenţie în cadrul Regulamentului aferent P.U.Z. şi o susţinere prin completarea cu reglementări particulare stabilite pe baza analizelor punctuale elaborate prin studii istorice aprofundate, astfel încât să se evidenţieze în mod detaliat categoriile valorice ale fiecărui imobil asupra căruia este solicitată intervenţia1. ● O altă consecinţă a caracterului eteroclit al zonei studiate – semnalată şi detaliată în sinteza criteriului de analiză pentru indici şi indicatori urbanistici – este aceea referitoare la caracterul nerelevant al impunerii prin regulament al diferitelor clase de valoare P.O.T. şi C.U.T. într-o anumită subzonă – chiar la nivelul celor 26 de subzone definite după modul în care se manifestă resursa culturală în cadrul celor 11 categorii valorice de ţesut urban -, astfel încât este recomandabil ca prin Regulamentului aferent P.U.Z. reglementările referitoare la valorile P.O.T. şi C.U.T. să aibă doar caracter orientativ, iar caracterul restrictiv să fie

1 Prin studiul istoric elaborat pentru un imobil trebuie să stabilească în capitolul destinat

concluziilor cel puţin următoarele categorii valorice în legătură cu imobilul studiat: - elementele cu valoare semnificativă - care trebuie conservate şi puse în valoare; - elementele cu valoare nesemnificativă- asupra cărora se poate interveni fără restricţii de conservare; - elementele nocive - care trebuie obligatoriu înlăturate pentru punerea în valoare şi conservarea valorilor instituite şi identificate la nivelul imobilului studiat şi al zonei învecinate.

47


compensat prin accentuarea în mod expres a următoarelor categorii de reglementări, corespunzătoare morfologiei zonei respective: - referitor la procentul de ocupare a terenului prin definirea suprafeţei edificabile de pe parcelă în raport cu caracteristicile imobilelor învecinate, prin precizarea expresă a modului de ocupare al parcelei, alinierea clădirii, distanţele minime dintre clădiri, accesele carosabile şi pietonale pe parcelă ş.a.; - referitor la coeficientul de utilizare a terenului prin definirea volumului edificabil de pe parcelă în raport cu caracteristicile imobilelor învecinate, prin precizarea expresă a regimului de înălţime, a compoziţieri de volume, a numărului de niveluri întregi în raport, a modului de rezolvare al acoperirii clădirii ş.a.; ● În Regulamentului aferent P.U.Z. este necesar să existe reglementări explicite referitoare la protecţia potenţialului patrimoniu arheologic al zonei, prin impunerea în mod expres a măsurilor de supraveghere arheologică pe durata efectuării săpăturilor necesare intervenţiilor de orice fel sub nivelul terenului natural sau sub nivelul de călcare al subsolului, ori după caz impunerea realizării de sondaje arheologice, în zonele pentru care nu există rapoarte arheologice anterioare, indiferent de regimul de proprietate al terenului şi de natura intervenţiilor, inclusiv pentru săpăturile prilejuite de lucrări la reţele de utilităţi publice. ● Tot în Regulamentului aferent P.U.Z. sunt necesare reglementări explicite referitoare la condiţiile de amplasare a panourilor publicitare, astfel încât să se elimine disfuncţia cauzată de agresiunea vizuală generată prin amplasarea panourilor publicitare pe faţadele clădirilor sau pe construcţii specializate de susţinere amplasate la nivelul circulaţiei în câmpul de percepere al ansamblurilor de arhitectură din Centrul Istoric al Municipiului Bucureşti. ● O altă problemă semnalată ca agresiune vizuală cu impact la nivelul întregii zone, şi care trebuie reglementată prin Regulamentul aferent P.U.Z. este problema amplasării aparatelor de aer condiţionat pe faţadele clădirilor cu statut de monument istoric sau care fac parte din ansamblurile de arhitectură situate în zonă.

● Regulamentul aferent PUZ trebuie să stabilească coerent modul de amenajare al spaţiului public în ansamlul lui – corpuri de iluminat, indicatoare, alte elemente de mobilier urban – şi, în mod special, amenajarea spaţiilor pietonale – pavimente, plantaţii, elemente decorative etc. ● Nu în ultimul rând, prin Regulamentului aferent P.U.Z. trebuie reglementate intervenţiile de întreţinere, de refacere, de modificare, de restaurare a finisajelor exterioare (cromatica, textura, tâmplăria originală a golurilor, materialele învelitorilor ş.a.) atât în cazul clădirilor cu statut de monument istoric sau care fac parte din ansamblurile de arhitectură din zonă, cât şi (în mod diferenţiat) pentru celelalte clădiri sau pentru construcţiile noi. Considerăm că la elaborarea P.U.Z. cu Regulamentul aferent pentru Centrul Istoric al Municipioului Bucureşti este necesară colaborarea grupului de lucru care a participat la realizarea prezentului studiu, în vederea clarificării eventualelor probleme insuficient detaliate sau pentru stabilirea soluţiilor de rezolvare a problemelor legate de protecţia valorilor culturale ale zonei în funcţie de concluziile studiilor preliminare ale celorlalte specialităţi.

48


B I B L I O G R A F I E S E L E C T I VĂ

1. Almaş, Dumitru, Panait I. Panait, Curtea Veche din Bucureşti, Buc., 1974. 2. Bacalbaşa, Constantin, Bucureştii de altădată, Buc., 1987. 3. Berindei, Dan, Oraşaul Bucureşti, reşedinţă şi capitală a Ţării Româneşti, 1459 – 1862,

Buc., 1963. 4. Crutzescu, G., Podul Mogoşoaiei. Povestea unei străzi, Buc. , f.dată. 5. Damé, Frédéric, Bucarest en 1906, Buc., 1908. 6. Drăgan, Valeriu-Eugen, Evoluţia testului urban în zona străzii Lipscani, comunicare la

Sesiunea ştiinţifică Drumuri şi oraşe, Bistriţa, 1994. 7. Florescu, George D. Din vechiul Bucureşti, Buc. 1935. 8. Florescu, George D., Vechi proprietari în Bucureşti în veacurile XVII şi XVIII, Buc. 1934. 9. Georgescu, Florian, Cernovodeanu, Paul I., Cristache-Panait, Ioana, Documente privind

istoria oraşului Bucureşti. Muzeul de Istorie a oraşului Bucureşti, Buc., 1960. 10. Giurescu, Constantin C., Istoria Bucureştilor. Din cele mai vechi timpuri până în zilele

noastre, Buc., 1966. 11. Institutul de Arhitectură “Ion Mincu”, catedrele de istoria arhitecturii şi de urbanism.

1976,(autori: Doina Cristea, Şerban Popescu-Criveanu, Alexandru Sandu, Sanda Voiculescu, colab. Anton Moisescu, Mira Dordea, responsabil Gh. Curinschi), Studiul determinării ştiinţifice a zonei centrale istorice a oraşului Bucureşti, 1976.

12. Ionescu, Grigore, Bucureşti. Ghid istoric şi artistic. Buc., 1938. 13. Ionescu, Grigore, Bucureşti. Oraşul şi monumentele sale. Buc., 1956. 14. Ionnescu-Gion, Istoria Bucurescilor, Buc., 1899. 15. Iorga, Nicolae, Istoria Bucureştilor, Buc., 1925. 16. Lascu, Nicolae, Legislaţie şi dezvoltare urbană. Bucureşti 1831 – 1952, teză de doctorat,

UAUIM, 1997 17. Marsillac, Ullyse de, Guide du Voyageur à Bucarest, Buc. 1877. 18. Cezara Mucenic, Străzi, pieţe, case din vechiul Bucureşti – urbanism şi arhitectură –

secolele XV – XX, studiu în Catalogul expoziţiei cu acelaşi nume organizată de Muzeul Municipiului Bucureşti, 2002

18. Potra, George, Documente privitoare la istoria oraşului Bucureşti (1634 . 1800). 19. Potra, George, Documente privitoare la istoria oraşului Bucureşti (1821 – 1848), Buc.,

1975. 20. Potra, George, Documente privitoare la istoria oraşului Bucureşti (1800 – 1821), Buc.

1975. 21. Potra, George, Din Bucureştii de altă dată, Buc., 1981. 22. Potra, George, Istoricul hanurilor Bucureştene, Buc., 1985. 23. Pragher, Willy, Bukarest Stadt der Gegenätz, Berlin, 1941. 24. *** Muzeul de istorie a Municipiului Bucureşti, Materiale de istorie şi muzeografie, Buc.,

vol. I – XIV. 25. Stoicescu, Nicolae, Repertoriul biografic al monumentelor feudale din Bucureşti, Buc.,

1961.

49


A. DOCUMENTE CARTOGRAFICE. 1. Planul baronului Franz Purcel – 1780 – 1791. 2. Planul Ferdinand Ernst – 1791. 3. Planul parcelării Curţii Vechi – 1799. 4. Planul Rudolf Borroczyn – ediţia 1846. 5. Planul Schneder zona afectată de incendiul din 1847. 6. Planul Rudolf Borroczyn – ediţia 1852. 7. Planul Paspassoglu “Centrul Capitalei Bucuresci Colorea de Rosu” – 1871. 8. Planul oraşului Bucuresci lucrat de Institutul Geografic al Armatei – 1895/99. 9. Planul cadastral al Municipiului Bucureşti – 1911. 10. Maiorul Mih.C.Pântea, Planul şi Ghidul oraşului Bucureşti, Buc. 1923. 11. Ghidurile SOCEC, Planul Oraşului şi Municipiului Bucureşti (1929 / 1930). 12. Al. Băduţă, Al. Cicio-Pop, dr. Z. Nemeth, Ghidul Bucureştilor, Buc. 1935. 13. Planul UNIREA, Municipiul Bucureşti şi împrejurimile, Braşov 1938.

50

Date post:	26-Oct-2015
Category:	Documents
Upload:	laurentiu-palade
View:	348 times
Download:	21 times

p.u.z. Zona Centrului Istoric Bucuresti

Documents