PupăzăDe la Wikipedia, enciclopedia liberă

Pupăză

Stare de conservare: Risc scăzut (lc)

Clasificare științifică

Regn: Animalia

Încrengătură: Chordata

Clasă: Aves

Ordin: Coraciiformes

Familie: UpupidaeLeach, 1820

Gen: Upupa

Specie: U. epops

Nume binomial

Upupa epopsLinnaeus, 1758

Hartă aproximativă.    cuibărit     rezident (tot anul)     iernat

v • d • m

Pupăza (Upupa epops), cucul armenesc sau (regionalisme) nevăstuică, pasăre de balegă este o pasăre

insectivoră, migratoare, din familia upupide ( Upupidae ) , ordinul coraciiforme ( Coraciiformes ) , de circa 28 cm

lungime, cu penajul pestriț de culoare cafeniu, cu aripile și coada negricioase, cu dungi transversale albe,

cu ciocul cafeniu deschis, lung, ascuțit la vârf și curbat în jos, picioare cenușii, aripi rotunjite și cu un moț de

pene mari, roșii-ruginii, așezate ca o creastă în vârful capului, pe care îl poate desface și strânge după

dorință. Cuibărește în România, dar pleacă în sezonul rece.

Cuprins

  [ascunde] 

1 Descrierea

2 Răspândire și habitatul

3 Taxonomie

4 Hrana

5 Comportamentul

6 Cântecul

7 Reproducerea

o 7.1 Cuibul

o 7.2 Ponta

o 7.3 Incubația

o 7.4 Puii

8 Răspândirea și prezența în România

9 Starea de conservare

10 Semnificația pentru om

11 Pupezele în cultura populară

12 Expresii și proverbe românești legate de pupăză

13 Galerie

14 Referințe

15 Legături externe

16 Vezi și

Descrierea[modificare | modificare sursă]

Are o lungime de 28-29 cm (între mierla neagră și guguștiuc) și o greutate de 75 g. Penajul este similar la

ambele sexe. Pupăza are un coloritul viu similar, brun deschis roșcat pe cap, piept și partea anterioară a

spinării. Aripile sunt rotunjite la capăt, negricioase, cu dungi transversale albe. Dungile alb-negre ale

pupezei sunt prezente și sub aripi, fiind mai vizibile în zbor. Coadaeste relativ lungă, neagră, barată spre

bază de o bandă albă. Pe cap poartă o creastă (moț) erectilă de pene roșcate sau portocalii, ale căror

vârfuri sunt pătate cu negru: în funcție de împrejurări, creasta poate fi răsfirată ca un evantai sau strâns

lipită de creștet. Ciocul, cu totul aparte, este cafeniu deschis, lung, curbat în jos, îngust și ascuțit la

vârf. Picioarele sunt cenușii și potrivit de lungi, pupăza fiind o pasăre mai mult terestră. Cele două degete

externe sunt unite printr-o pieliță pe o anumită porțiune. Aspectul deosebit al pupezei ajută la identificarea

ei cu destulă ușurință, mai ales că pot fi observate în zone deschise.

Răspândire și habitatul[modificare | modificare sursă]

Este răspândită în sudul, centrul și estul Europei (este absentă în Scandinavia și Insulele Britanice), Asia,

nordul și centrul și sudul Africii, Madagascar.

Migrația. Este parțial migratoare. Iernează în Africa la sud de Ecuator, Asia de sud și de sud-est. Pupezele

din Europa migreze în Africa tropicală.

Habitat: regiuni uscate, zone deschise de câmpie cu copaci izolați, livezi, dealuri.

Taxonomie[modificare | modificare sursă]

Familia upupidelor (Upupidae) include un singur gen Upupa și o singură specie existentă Upupa epops și o

specie extinctă Upupa antaios dispărută din 1600. Specia Upupa epopsinclude 9 subspecii, care sunt

distribuite după cum urmează:

1. Upupa epops epops — nord-vestul Africii, Insulele Canare și Europa, la est și sud până în Rusia

centrală, nord-vestul Chinei și nord-vestul Indiei.

2. Upupa epops major — Egipt, nordul Sudanului și estul Ciadului.

3. Upupa epops senegalensis — sudul Algeriei și Senegalului, la est până în Etiopia și Somalia.

4. Upupa epops waibeli — Camerun și nordul Republicii Democrate Congo, la est până în Uganda și

Kenya de nord.

5. Upupa epops africana — centrul Republicii Democrate Congo, la est până în Kenya centrală și la

sud de până în Cape.

6. Upupa epops marginata — Madagascar.

7. Upupa epops saturata — centrul și sudul Rusiei, la est până în Japonia și la sud până în centrul

Chinei și Tibet.

8. Upupa epops ceylonensis — Pakistan și nordul Indiei, la sud până în Sri Lanka.

9. Upupa epops longirostris — Assam și Bangladesh, la est până în sudul Chinei, la sud până în

nordul peninsulei Malay și Indochina.

Hrana[modificare | modificare sursă]

Hrana pupezei constă din insecte și larvele lor, viermi (viermi de pământ etc.), păianjeni, melci, limacși,

miriapode, pe care le capturează la suprafața solului cu ciocul lor lung sau de sub crusta pământului prin

bătăi repezi de cioc. Dacă prada este prea mare, o trântește de mai multe ori de pământ pentru a o rupe în

bucăți. Prada omorâta este aruncată mai întâi în sus, apoi este prinsă și înghițită, având în vedere că limba

pupezei este mică. Înainte de a înghiți prada sau de a o transporta la pui, păsările o ucid în prealabil.

Reflexul uciderii prăzii este instinctiv și se manifestă ca un act automat.

Comportamentul[modificare | modificare sursă]

Își petrece majoritatea timpului pe pământ, cercetând solul cu ciocul în căutarea hrănii.

Au un zbor ondulat neregulat, lent, cu bătăi puternice din aripi, urmate de pauze. În timpul zborului,

aspectul lat al aripilor pupezelor este clar vizibil, cu creasta ținută adunată pe ceafă. Adesea își ridică

penele crestei la aterizare.

Atunci când sunt alarmate, pupezele își desfac creasta mult în față, până peste cioc, scot un strigăt și fug

ca o prepeliță sau își iau zborul, fluturând aripile și ondulându-și corpul ca o ciocănitoarea. Coloritul joacă

un rol deosebit în camuflarea pupezelor, în caz de primejdie stau lățite la pământ, ca moarte, cu aripile și

creasta desfăcute, complet imobile, cu greu putând fi deslușite în ambianța mediului și apoi își iau zborul cu

o iuțeală de nedescris.

Deseori pot fi întâlnite făcând baie în praf, lucru care le ajută să-și întrețină penajul. Pupezele nu sunt foarte

păsări retrase, iar perechile deseori își fac cuib în clădiri.

Pupăza este renumită pentru lipsa de igienă și mirosul neplăcut pe care îl emană. În general, dușmanii

pupezei evită cuiburile ei din cauza mirosului neplăcut degajat de pui, de femelă, de excremente adunate în

cuib și de resturi de mâncare. De aici au pornit diferitele legende legate de particularitățile cuiburilor lor.

Cântecul[modificare | modificare sursă]

În perioadă împerecherii răsună frecvent strigătul ei „up-up-up" sau „uu-puu-puup", de la care i se trage și

numele. Strigătul ei de alarmă seamănă cu un horcăit fâșâit „șree". Când cânta, pasărea înfoiază penele

din jurui gâtului și coboară ciocul în jos; în același timp strânge penele crestei, care apar ca un al doilea

cioc îndreptat în sus.

Reproducerea[modificare | modificare sursă]

Împerecherea are loc pe sol, fără manifestări nupțiale.

Cuibul[modificare | modificare sursă]

Cuibărește în scorburi de arbori sau găuri de stâncă, în ziduri dărăpănate, în cavități din sol, în grămezi de

pietre, stive de lemne, uneori și în cutii construite special pentru păsări (cuiburi artificiale). Cuibul este

simplu, fără așternut special, este slab conturat și căptușit sărăcăcios cu plante, pene, lână, cârpe etc. Are

miros neplăcut datorită excrementelor semilichide ce se adună aici în perioada creșterii puilor.

Ponta[modificare | modificare sursă]

Femela depune pe fundul de rumeguș al scorburii 5-8 ouă, începând de la sfârșitul lui aprilie până la

începutul lui mai. Ouăle sunt eliptice, netede, mate, uneori punctate cu pori evidenți, colorate cenușii,

gălbui, oliv sau verzui spre cafeniu. Coaja se pătează în cuib.

Incubația[modificare | modificare sursă]

Incubația durează 16-19 zile. Clocitul începe înaintea încheierii pontei și este asigurat de femelă. În

perioada clocitului, masculul îi aduce de mâncare. Femela părăsește cuibul doar seara și dimineață pentru

scurt timp. Cât clocește, la femelă se dezvoltă glanda uleioasă de la baza cozii, din care, în caz de

primejdie, se proiectează un lichid brun-negricios, cu un miros insuportabil nu numai pentru om, dar și

pentru dușmanii săi obișnuiți, micile mamifere carnivore. Pe an, are loc o singură clocire, mai rar două.

Puii[modificare | modificare sursă]

Puii sunt nidicoli, adică golași și sunt acoperiți de femelă. Puii se acoperă curând de puf și apoi de pene;

puful este lung și sărăcăcios, alb-cenușiu. Puii au gâtlejul roșu, ciocul scurt, drept și gros, gri-albastru cu

îngroșare albă; încă de mici, ei își pot desfășura în cuib creasta în formă de evantai. Ciocul puilor ajunge la

lungimea normală abia după un an. Puii sunt hrăniți la început numai cu ceea ce le aduce masculul; mai

târziu ambii părinții asigură hrănirea. La ivirea unui dușman, puii încep să pufăie ca pisicile, împroșcându-l

cu fecalele lor semilichide și silindu-l astfel să se îndepărteze. După 28-30 de zile puii sunt capabili de zbor

și părăsesc cuibul. Părinții continuă să-i mai hrănească încă mult timp.

Răspândirea și prezența în România[modificare | modificare sursă]

Cuibărește la noi, dar pleacă în sezonul rece.

Răspîndirea. Pupezele preferă câmpia și dealurile, dar urcă până la 1300 m în Carpați; sunt frecvente mai

ales în zonele inundabile ale Dunării, bogate în sălcii scorburoase.

Prezența. Pupezele sunt prezente în România în timpul cald; toamna migrează în Africa Centrală.

Retragerea pupezelor spre locurile de iernare din Africa tropicală începe din august și continuă în

septembrie și chiar în octombrie. Migrarea are loc în grupuri mici, zburând la înălțime joasă, cu fâlfâirea

caracteristică a aripilor, ca la fluture. Când primăvara revin la vechile locuri în care au cuibărit cu un an

înainte, pupezele caută aceeași scorbură sau aceeași crăpătură în mal ori în grădinile gospodăriilor.

Starea de conservare[modificare | modificare sursă]

Pupăza figurează pe lista IUCN ca specie cu risc scăzut. Aceasta specie este larg răspândită și comună la

nivel local în multe arii, dar a suferit pierderi evidente, mai ales la marginile arealul său. În Europa, arealul

pupezei s-a micșorat încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, cu un declin deosebit de puternic în 1955-

1960. Acest declin este atribuit schimbărilor climatice, modificării practicilor agricole și utilizării intense a

terenurilor. În 2001, populația europeană a fost estimat la 700.000-900.000, iar în întreaga lume la 5-10

milioane de păsări. În Africa, Madagascar și Asia practicele agricole intense au afectat negativ numărul

pupezelor. Pupezele sunt încă persecutate de către vânătorii din Europa de Sud și unele părți ale Asiei.

Semnificația pentru om[modificare | modificare sursă]

Această pasăre inconfundabilă are un istoric lung în cultura umană. Numele sau științific și vernacular este

onomatopeic în mai multe limbi. Hrana pupezei include insecte dăunătoare agriculturii și silviculturii și

utilitatea acesteia în controlul acestor dăunători a fost recunoscută. Pupăza este protejată prin legi

naționale.

Pupezele în cultura populară[modificare | modificare sursă]

În cultura de limbă română, o pupăză ocupă un rol important în acțiunea unui fragment din

romanul Amintiri din copilărie, scris de Ion Creangă.

În trecut, pupăză se mai numea o mică prajitură din categoria colacilor (în sudul Moldovei, posibil și în

alte regiuni), mucenicilor (sfinților) ce era facută într-o formă ce amintea de conturul unei pupeze. Se

împărțeau atunci când se dădea de pomană; de aici provine expresia "colac peste pupăză", expimând

ceva ce nu mai e necesar, un surplus, un exces.

Pupăza a fost folosită ca un hieroglific și venerată în Egiptul antic.

Pupăza apare în mitologia greacă. Odată bărbat, Tereus a fost transformat într-o pupăză. Personajul

apare mai ales în Păsările de Aristofan.

În tradițiile islamice (Coran 27:20-28) și unele iudaice (Midrash Mishlei), pupăza este asociată

cu Solomon (în arabă fiind numit Suleyman) care vorbea cu animalele, și îi spune acestuia

despre Regina din Saba și tarâmul ei magnific.

Pupezele și sângele lor reprezintă instrumente în multe practici magice medievale vestice, de multe ori

asociate cu diferite forme de divinație și necromanție.

În cultura valenciană, pupăza este numită Palput și este asociată cu penisul. [1]

Pupăza cu cioc lung a fost aleasă drept pasărea națională a Israelului în mai 2008, o dată cu

aniversarea a 60 de existență a țării, după un sondaj național adresat unui număr de 155 000 de

cetățeni. [2]

Expresii și proverbe românești legate de pupăză[modificare | modificare

sursă]

Cuib de pupăză = a) loc murdar; b) locuință murdară, urât mirositoare,

Brânza de pupăză = mâncare proastă.

A i-o țipa în pupăză = a nu ști să păstreze un secret

A-i cântă (cuiva) pupăza = a-i merge rău; a nu avea noroc.

A-l spurca (pe cineva) pupăza = a) a auzi, pe nemâncate, pupăza cântând pentru prima oară într-un

an; b) (glumeț) a vedea o femeie goală.

A aduce tot pui (sau ouă) de pupăză = a-i merge totul rău.

A-i pune (sau a-i da) cuiva o pupăză în obraz = a batjocori pe cineva.

A-i umbla (ori a-i merge, a-i toca) cuiva gura ca o pupăză = a) a vorbi repede și fără întreruperi. b) a

flecări; a fi limbut.

A bate din pupăză = a vorbi mult; a flecări, a trăncăni.

Colac peste pupăză sau pupăză peste colac, se spune când peste o pagubă, o nenorocire, o supărare

se adaugă o altă pagubă, nenorocire, supărare (și mai mare).

Pupaza (Upupa epops), pasare din tara noastrain Pasari 0 90 Vizualizari

Familia pupezelor – Upupidae – este caracterizata prin ciocul lung, subtire, usor curbat, si prin motul de pe cap, ce se poate ridica. Singurul gen Upupa este raspandit pe o mare intindere a Americii. Speciile acestui gen sunt clocitoare in scorburi, si-si cauta pe sol hrana, care consta in special din viermi si insecte. Deseori scormonesc balegarul cailor si vacilor, in cautare de larve de insecte. De aceea, pupaza se intalneste frecvent in preajma turmelor de vite.Pupaza europeana (Upupa epops), care traieste si in tara noastra, este de culoare portocalie, de talia unei stancute, cu aripile dungate alb si negru, si coada neagra, prevazuta cu o dunga alba transversala, de lungime mijlocie, retezata drept. Pe cap are un mot din pene cafenii-rosii, la varf negre, ce se poate ridica.

Pupaza europeana (Upupa epops)

Este larg raspandita in Germania, dar nu este in nici o zona, frecventa ca pasare clocitoare. O intalnim in paduri deschise, in regiuni cu livezi, la marginea fanetelor si in pasuni ingradite, unde pasarea viu colorata se remarca prin zborul ei caracteristic, asemanator cu al unui fluture. Zboara pe crengile copacilor, dar este vazuta odihnindu-se si pe acoperisul unor case.In perioada de imperechere, masculul isi infoaie creasta si penele din zona gatului, si impresioneaza partenera prin cantecul specific, stand ascuns prin frunzisul copacilor.Cloceste in scorburile unor copaci batrani, mai frecvent in scorburi de ciocanitoare si in gauri de zid. Dupa sosirea ei la sfarsitul lunii aprilie, se aude toaca ei ,,pup-pup-pup”, care, atunci cand pupaza este foarte agitata, se succede intr-un ritm rapid. Femela, care cloceste singura cele cinci pana la sapte oua (de culoare cenusie-albastrui sau cu nuante verzui), este hranita de mascul, apoi amandoi vor incalzi si vor hrani puii (care din primele zile au puf pe corp si gatlejul rosu). Tot parintii indeparteaza la inceput excrementele puilor din cuib. In caz de pericol, puii precum si mama clocitoare improasca o secretie urat mirositoare din glanda din zona cozii spre dusman.Organismele, ce constituie hrana capturata pe sol, sunt omorate printr-o lovitura violenta de cioc. Apoi, hrana este aruncata in sus, iar puii cu gura larg deschisa o prind, hrana ajungand astfel in gatlej. Unele insecte sunt prinse din zbor, consuma si paianjeni, furnici, gusteri mici, viermi si larve.Pupaza a carei arie de raspandire se intinde din Anglia pana in Japonia isi petrece iarna in partile sudice, mai ales in Africa, in regiunile dintre Sahara si Ecuator, precum si in India. In Romania, pupezele apar frecvent in toate regiunile, pana in Muntii Carpati, dar prefera dealurile si campiile. Se vad in grupuri mari in Lunca Dunarii, si mai ales pe terenurile unde se cresc vite, si unde gasesc hrana suficienta.In tara noastra, lipsa scorburilor din arbori, a redus locurile de cuibarit si posibilitatea de inmultire a speciei, si s-a ajuns la situatia crearii unor casute artificiale de cuibarit, iar copacii cu scorburi nu mai sunt taiati.Pupezele arboricole (Phoeniculidae), de altfel in majoritatea cazurilor numai ca o subfamilie a pupezelor, se deosebesc de aceasta prin picioarele lor mai scurte, coada lunga, absenta unui mot pe cap, si penajul cu un luciu metalic albastru sau negru-verde.Aceste pasari care traiesc permanent pe copaci sunt raspandite mai mult in Africa tropicala. Traiesc in perechi si in carduri de cate zece sau mai mult, pe langa rauri si inconjurate de copaci.

Pupaza cu viermisor in cioc

Pupezele arboricole cerceteaza in comun copacii cu scoarta uscata, in cautare de larve si coboara numai rar pe sol. Cand sunt puse brusc in fata unei primejdii, indivizii unui card zboara cu mult zgomot, pe o creanga sau in coroana unui copac, si se inghesuie mult unul intr-altul. Fiecare incearca atunci sa se intreaca intre ele, prin strigate puternice. Concomitent ridica atat capul, cat si coada larg rasfirata in evantai si isi leagana corpul incolo si incoace. In cursul acestui joc ciudat, pupezele uita orice pericol, incat omul poate sa ajunga la ele, la cativa metri departare. Prin aceast comportament, pasarile formeaza o unitate care are asupra dusmanului un efect de intimidare. Cand se priveste o pasare, se remarca numai aspectul general al evantaiului, din pene viu colorate, care se agita incolo si incoace. Efectul este amplificat, prin faptul ca semnele albe de pe penele codale, etajate, sunt puse in mod special in evidenta.Cea din Madagascar are penajul cu mai mult alb, pe spate, ceea ce o diferentiaza de specia europeana.A existat si o pupaza gigant (Upupa antaios), care traia pe Insula Sf. Elena (Oceanul Atlantic), de unde era numita si ,,pupaza Sf.Elena”. Era mult mai mare decat pupaza europeana si cea africana, insectivora ca si acestea, consuma insecte mari, printre care anumite urechelnite uriase.In mitologia greaca se povesteste despre Tereus – un barbat care s-a transformat in pupaza. In religiile islamice si iudaice, aceasta pasarea aminteste de regele Solomon (care intelegea graiul animalelor) – si care (conform legendei) a schimbat creasta ei de aur, in creasta de pene colorate. Pe hieroglifele egiptene, apare desenat mult capul acestei pasari – ceea ce demonstreaza ca egiptenii o apreciau foarte mult.La noi, pupaza este cunoscuta ca un ,,personaj” drag din opera ,,Amintiri din copilarie” a lui Ion Creanga.

http://animalesalbatice.ro/pupaza

Pupăza22 Mai 2008

Ordin: Coraciiformes

Familie: Upupidae

Gen si specie: Upupa epops

Pupăza este o pasăre cu aspect exotic, cu dungi transversale albe şi negre pe aripi. în Europa este pasăre

migratoare, dar azi în Europa Centrală mai poate fi văzută numai extrem de rar.

Pupăza este o prezenţă zilnică în zonele sudice ale Europei. Cele mai îndrăgite zone de trai sunt terenurile largi,

deschise, cu mulţi copaci, pâlcurile de măslini, coastele vinifere şi curţile cu pomi fructiferi. Cuibăreşte frecvent în

apropierea omului şi iernează în Africa.

Mod de viaţă

Pupăza are pe cap o creastă din pene, cu vârfuri negre. Aceasta se deschide asemănător unui evantai dacă

pasărea este speriată sau agitată. Dacă pupăza coboară pe o creangă sau pe sol, creasta se deschide din nou,

pentru scurtă vreme.

In aer este uşor de recunoscut, nu doar datorită coloritului său, ci şi datorită zborului caracteristic, unduit şi inegal,

cu bătăi lente din aripi. Deşi pupăza pare mai degrabă înceată şi neajutorată, poate zbura cu o viteză uimitoare,

încearcă să scape din calea păsărilor răpitoare, cum este şoimul, zburând deasupra acestora, pentru a nu putea

fi prinsă.

în luna august, pupăza îşi părăseşte locul de cuibărit şi pleacă pentru a ierna în Africa, la sud de Sahara,

câteodată şi în apropierea Mării Mediterane. Dacă în luna aprilie, temperatura începe din nou să crească în

nordul îndepărtat, se întorc.

Alimentatie si mod de hrănire

Pupăza se odihneşte pe crengile groase ale copacilor, dar poate fi văzută adesea şi pe acoperişurile caselor.

Marea majoritate a hranei şi-o procură de pe sol. Cu ciocul său lung, uşor curbat, ciuguleşte prin livezi şi păşuni,

câteodată chiar în micile pajişti din curţi, căutând insecte şi larve ce trăiesc în sol. Caută şi păianjeni, viermi şi

guşteri mici. Câteodată prinde insectele din zbor. Iarna îşi completează meniul cu diferite specii de furnici şi

termite.

Reproducere

Masculul îşi cântă cel mai adesea cântecul de împerechere, bine ascuns într-un copac. Intre timp, îşi lasă ciocul

în jos şi înfoindu-şi penele de pe gât şi creasta, încercă să exercite o atracţie cât mai mare asupra femelei.

După împerechere, femela depune cinci-opt ouă pe podeaua necăptuşită a unei scorburi, în adâncitura unui

perete, pe o grămadă de pietriş sau chiar pe grămezi de scânduri. Se mai întâmplă să căptuşească cuibul cu fire

de iarbă sau cu muşchi, în general însă nu aduc în cuib obiecte străine. Culoarea ouălor poate varia de la

cenuşiu-albăstrui la brun-verzui; femela cloceşte ouăle cel mult 16 zile, timp în care perechea o hrăneşte

permanent.

Puii, ce au deja puf, ies din ouă unul după altul, la intervale scurte de timp. La început mama lor îi încălzeşte, iar

tatăl îi hrăneşte, dar după ce le cresc încet-încet penele, părinţii încep să îi hrănească cu rândul, până ce puii

părăsesc cuibul; aceasta se întâmplă la aproximativ 27 de zile. In contradicţie cu părerea generală, conform

căreia pupezele ar fi animale murdare, până şi puii încearcă să-şi rezolve necesităţile fiziologice în afara scorburii.

Cuibul pupezei emană un miros greţos, asemănător cu moscul, a cărei sursă este o secreţie glandulară. Acest

miros respingător provine de la uleiul cu care păsările îşi îngrijesc penele, produs de o glandă situată la baza

cozii. în caz de pericol, femela şi puii pot stropi agresorul cu acest ulei.

Ştiaţi că…

• Dacă pupăza este luată prin surprindere de o pasăre răpitoare, care zboară deasupra ei, atunci se apără astfel:

se întinde pe pământ, îşi desface aripile şi deschide coada, iar în acest timp îşi ţine ciocul în sus. Astfel desenul

penajului său, ce are contraste puternice, îi estompează conturul corpului.

• Scriitorii evului mediu amintesc pupăza în conexiune cu magia şi lucrurile supranaturale, recomandând părţile

corpului său pentru îmbunătăţirea memoriei.

• Vara au fost observate pupeze până departe în nord, chiar şi în Islanda. Dar în acea zonă rece nu au putut să

cuibărească.

• In caz de pericol, tinerele păsări aflate în cuib, stropesc în ochi agresorul cu excremente lichide. Duşmanii sunt

ţinuji la distanţă, de mirosul respingător

al secreţiei glandei de la baza cozii.

• Egipteni apreciau foarte mult pupăza; unele din hieroglifele lor fac trimitere la capul pupezei.

• Legenda spune că iniţial pupăza avea creastă de aur şi de aceea era vânată. Ea ar fi cerut ajutor regelui

Solomon, care i-a preschimbat creasta de aur într-o creastă de pene.

Caracteristici mai importante

Dimensiuni corporale

Lungimea: 26-28 cm

Greutatea corporală: 55-75 g

Reproducere 

Maturitatea sexuală: la un an

Număr clocirilor pe an: 1, rar 2

Perioada de clocit: mai-iulie

Durata clocitului: 15-16 zile

Vârsta părăsirii cuibului: 26-27 de zile

Mod de viaţă

Sunete emise: un „pu-pu-pup” moale şi înăbuşit, care se aude în depărtare

Comportament: în general puţin sociabilă, doar în timpul migratiilor formează grupuri mici

Hrana: insecte mari şi larvele acestora, viermi, guşteri mici

Durata vieţii: nu este cunoscută exact

Specii înrudite

Pupăza este singura specie a familiei Upupidae şi are nouă varietăţi.

Teritoriu de raspandire al pupezei

Aria de răspândire

Este pasăre de vară, cuibăreşte în toată Europa, cu excepţia Peninsulei Scandinave, câteodată şi în sudul

Angliei. Poate fi întâlnită în Africa, India şi într-o mare parte din sudul Asiei.

Protecţia speciei

In ciuda numărului foarte redus din Europa Centrală, în multe locuri încă nu s-au luat, din păcate, măsuri de

protecţie a speciilor periclitate. în celelalte zone de răspândire, se pare că numărul pupezelor este constant.

Caracteristicile specifice ale pupezei

Capul: mic, agil, are o culoare -vie, maro-portocalie; cioc lung, subţire, arcuit în jos. Are o creastă lungă din pene,

asemănătoare unui evantai care se mulează pe cap, cu vârfuri de culoare neagră, aceasta devine vizibilă doar

când pasărea este agitată. Se mai deschide pentru scurtă vreme şi când aterizează pe pământ.

Ouăle: culoare brun-verzuie ştearsă, galbene sau verzi; într-un cuib pot fi 5-8, dar chiar şi 12 ouă.

Aripile: largi şi rotunjite, cu dungi negre şi albe foarte vizibile, după care pasărea poate fi recunoscută şi în zbor.

Coada: colţuroasă, are dungi albe şi negre foarte vizibile, ca cele de pe aripi.

Abdomenul: culoare vie, maro-portocali.

Picioarele: relativ scurte, destinate deplasării pe sol.

http://www.cono.ro/pupaza/

Pupaza a fost desemnata pasarea-simbol a Israelului

Peste 150.000 de israelieni au desemnat pupaza drept pasarea-simbol a tarii lor cu ocazia implinirii a 60 de ani de la fondarea Israelului, informeaza Earth Times.

Anuntul a fost facut de presedintele Shimon Peres dupa rezultatul votului online, in timpul unei ceremonii care a avut loc la

resedinta sa din Ierusalim. Pupaza a castigat 35% din voturi intr-o competitie sponsorizata de Societatea pentru Protectia Naturii din Israel (SPNI).

Printre alte pasari aflate in cursa s-au numarat nagatul sudic, bufnita alba, soimul rosu, pescarusul albastru, privighetoarea si colibri. 

Pupaza traieste in Europa, Asia, Africa de Nord si Africa Subsahariana si este mentionata in Vechiul Testament si in Coran. 

De talie medie, pasarea are o creasta inalta viu colorata, un cioc subtire si curbat si se hraneste cu insecte si viermi.

green-report.ro

poze

http://www.fotonatura.ro/gallery/album/mariussecan/PASARI/PASARE+50.jpg.html

http://www.naturephoto-cz.com/pupdzd-picture_ro-184.html

http://www.birding.in/birds/Upupiformes/Upupidae/hoopoe_open_crest.htm

http://www.britannica.com/EBchecked/topic/271370/hoopoe