Psihoterapeutica Ortodoxă - Hieroteos Vlachos

Stiinta Sfinţilor Părinţi

. c lu p ^ & d i ţ î & - i n l i m b a ejig ie2:5 .3 / O S t / JF'& tft& rs") a — ̂ °'

Sfc M rr - e r e a a x ° s l x JFr£Ztf*&Fms') a cărt« 0 ,>

_ .( ,„ 'T'heotolcos Monastery r A°4>T * i t - t f r ° r

nesiguranţa cuibărite in el m urma morţii suuciuuu sau.

2. Corespondenţe între suflet, minte, inimă şi raţiune

Atât în textele nou-testamentare cât şi în cele patristice, întâlnim deopotrivă diferenţe şi confuzii între termenii suflet, m inte , inimă şi raţiune. Cercetătorii acestor scrieri sunt 69 70

69 Sf. Grigorie P alam a, Triade 1, 2, 2, CWS, p . 42.70 Sf. M ax im , o.c., IV, cap. 80, p . 139.

2. C orespondenţe între suflet, m inte, inimă ş i raţiune 137

confruntaţi mai întâi cu problema confuziei între conceptele pe care le denumesc termenii respectivi - termenii în sine fiind interschimbabili. A cesta este un subiect care mă preocupă de mulţi ani şi pe care de mult încerc să-l elucidez; deşi am cercetat numeroase şi variate surse bibliografice, trebuie să recunosc că majoritatea exegeţilor, cu foarte puţine excepţii, nu pot determina nici relaţiile, nici diferenţele dintre aceşti termeni. Voi încerca deci să stabilesc care sunt aceste diferenţe şi să descriu modul de aplicare a fiecăruia dintre termenii puşi în discuţie.

Am explicat deja că sufletul omenesc este plăsmuit după chipul lui Dum nezeu, şi că, în virtutea faptului că el este cel ce dă viaţă trupului cu care se uneşte, în om chipul lui Dumnezeu este mai pregnant decât în îngeri. întrucât sufletul se află pretutindeni în trup, se poate considera că atât omul în întregimea lui, cât şi trupul om enesc în sine sunt zidite după chipul lui Dumnezeu. Imnul Sfântului Ioan Damaschin cântat la slujba de înmormântare este deosebit de grăitor în acest sens: „Plâng şi mă tânguiesc când gândesc la moarte şi văd zăcând în mormânt frumuseţea noastră, neavând chip“. Acest imn se referă la trupul omenesc zidit după chipul lui Dumnezeu - trup care se află în mormânt, urmare a căderii din har.

a. M intea şi sufletul

în textele nou-testamentare şi patristice, sufletul este identificat x cu mintea, cei doi termeni fiind interschimbabili. Sfântul Ioan Damaschin susţine că mintea este latura cea mai pură a sufletului, ochiul sufletului: „Sufletul nu are mintea ca ceva care se deosebeşte de el, ci ca şi cea mai curată latură a sa, întrucât ceea ce este ochiul pentru trup, aceea este şi mintea pentru suflet"71.

Sf. Ioan Damaschin, Credinţa ortodoxă, FC, voi. 37, p. 236.

138 IU, Psihoterapia ortodoxă

. ; u Sfântul Grigorie Palama foloseşte termenul minte în |L sensuri - atât ca suflet în ansamblu, cât şi ca putere a sufletului- precum Dumnezeul treimic este Minte, Cuvânt şi Duh, tot astfel̂ sufletul este alcătuit din minte, cuvânt şi duh. După zidirea omului de către Dumnezeu, scrie Sfântul ̂îngerii au văzut Cu adevărat „Sufletul omului lipit de simţuri şi de învelişul trupesc, ca pe un alt Dumnezeu care nu doar apărea pe pământ prin bunătatea dumnezeiască, minte şi trup în acelaşi om, cl era şi preschimbat prin harul dunmezeiesc în acelaşi trup, minte şi duh. Şi aceasta pentm că sufletul a fost plăsmuit după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, în întregime unii în minte, cuvânt şiduh"72. %

Textul de mai sus cuprinde câteva adevăruri esenţiale. La început, este vorba despre faptul că sufletul este unit cu învelişul trupesc şi cu simţurile. în continuare, termenii suflet şi minte se întrepătrund: în loc de „suflet", se spune „minte"; „minte şi tmp în acelaşi om". Apoi, Sfântul Grigorie Palama foloseşte împărţirea „înveliş trupesc, minte şi duh“ - duhul fiind harul Sfântului Duh, întrucât Dumnezeu,nu a făcut omul numai cu suflet şi tmp, „ci l-a înzestraţii pu har; astfel este sufletul cu adevărat viu"73, în cele din urmă, Sfântul precizează că sufletul a fost creat după chipul şi asemănarea-lui D um neză „întru totul unit în minte, cuvânt şi duh“; sufletul^ fost deci zidit după chipul lui Dumnezei,, iar mintea ̂ădentificându-se cu sufletul, este considerată putere a acestuia. Mintea este „ochiul sufletului", spune Sfântul Ioan Damaschin. Identificam minţii cil sufletul apare de asemenea într-un alt text palamit: „Căci nu în întocmirea trapului stă acest chip, ci în firea minţii, decât care nimic nu este mai bun după fire"74.

71 Sf. Grigorie Palama, Despre Sfântul Duh. 2.9.73 lbidem, 8.74 Idem, Tomul aghioritic. cap. 27, p, 439ntb;

2. Corespondenţe între suflet, minte, inimă f i raţiune 139

Fiind creat d u p ă ch ipu l lui D um nezeu, sufletul om enesc este triadic: m in te , cu v ân t şi duh. D eoarece în sens general, mintea se iden tifică cu su fle tu l, în seam nă că şi ea este triadică:

f „Atunci când u n ita te a m in ţii este triunitară, răm ânând totuşi una, ea este u n ită cu U n ita tea tre im ică dum nezeiască. U nitatea minţii devine tre im ică atu n ci când se în toarce la sine şi se rid ică prin sine la Dumnezeu**75. A stfel, sufletu l este „unul, deşi are multe puteri**76 — u n a d in aceste pu teri fiind m intea. Pe de altă parte, sufletu l în an sam b lu l său, cu cele trei puteri ale sale, se numeşte to t „minte**.

Prin u rm are , S fin ţii P ărin ţi considerau că sufletul şi m in tea au fost create d u p ă ch ip u l lu i D um nezeu: „C ăci nu în în tocm irea trupului s tă aces t ch ip , ci în f ire a minţii**77.

Aşa cum D u m n ez eu este esen ţă şi energii necreate, sufletul, care a fost c re a t d u p ă ch ip u l S ău, şi m in tea , care se iden tifică cu sufletul, au şi e le e sen ţă şi energii. S fântul G rigorie P alam a observă că in im a e s te e se n ţa su fle tu lu i, iar lucrarea m in ţii, alcătuită d in g â n d u r i şi im a g in i in te lig ib ile , e s te en e rg ia sufletului. D eci şi m in tea are esen ţă şi energie — term enul m inte fiind fo losit a tâ t p e n tru a d esem n a „esenţă**, cât şi „energie** sau „lucrare**: „C ee a ce n u m im «m in te» este to todată lucrarea minţii, care c o n s tă în g ân d u ri şi im ag in i intelig ib ile . M in tea este p u te re a c a re s ă v â rş e ş te a c e s te a şi pe ca re S crip tu ra o numeşte «inimă»**78. D eo a rece contem poran ii Sfântului G rigorie Palama îi rep ro şau c ă v o rb eş te d esp re coborârea m inţii în inim ă, el adaugă: „S e p a re c ă ac eş ti o am en i nu-şi dau seam a că ceva este esenţa m in ţii, şi a ltc e v a en e rg ia sa“79.

75 Idem, Despre isihaştf. cf. E F , p. 409 sq., Filocalia (orig. gr.), voi. 4, p. 133.

76 Ibidem, E F , p. 410.77 Idem, Tomul aghioritic. cap. 27, p. 439.78 Idem, EF, p . 410.79 Idem, Triade, 1, 2, 5, CW S, p. 44.

140 ///. Psihoterapia ortodoxă

b. M intea ş i in im a

Mintea este numită „esenţa sufletului44, adică inimă. Această identificare între minte şi in im ă apare în num eroase texte scrip tu ristice şi p a tr istice , u n d e c e i d o i term eni sunt interschimbabili. Hristos Domnul îi binecuvânteazăpe cei curaţi cu inima: „Fericiţi cei curaţi cu inim a, că aceia vor vedea pe Dumnezeu44 (Matei 5, 8). Dum nezeu se revelează inimii şi, de aceea, numai în inimă ajunge om ul să-L cunoascăicu adevărat. Sfântul Apostol Pavel mărturiseşte că Dumnezeiâ făcut lumina Sa să strălucească „în in im ile noastre, ca să străluceaseă cunoştinţa slavei lui Dumnezeu, pe faţa Iui Hristos44 (II Corinteni 4,6). Apostolul se roagă „ca Dum nezeul Dom nului nostru Iisus Hristos, Tatăl slavei, Să vă dea vouă duhul înţelepciunii şi al descoperirii, întru cunoaşterea Lui, şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi44 (EfesenL 1, 17—18). A stfe l, inima primeşte revelaţia cunoaşterii lui D um nezeu’ în alte locuri, termenul inimă este înlocuit cu minte. Spre pildă, când Domnul S-a arătat discipolilor Săi după înviere, „le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile44 (Luca24,45). Deoarece omul ajunge să-L cunoască pe Dumnezeu deschizându-şi „ochii inimii44 şi curăţindu-şi inima, expresia „le-a deschis mintea44 este identică cu expresia „le-a deschis inima44. In acelaşi mod, „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu44 se leagă de spusele Apostolului: „Ci să vă schimbaţi prin înnoirea m inţii44 (Romani 12,2).

Iată în ce constă interschimbabilitatea celpr doi termeni. Interpretând învăţătura Mântuitorului: „Daţi milostenia celei [părţii] dinăuntru şi, iată, toate vă vor f! curate44 (Luca 11, 41), Sfântul Maxim Mărturisitorul afirmă: „A dică nu vă mai îndeletniciţi cu lucrurile din jurul trupului, ci străduiţi-vă de vă curăţiţi mintea de ură şi neputinţă, prin inimă înţelegând Domnul mintea. Căci acestea întinând mintea, nu o lasă să vadă pe

2. Corespondente Intre suflet, minte, inimă şi raţiune 141

Hristos, care locuieşte în ea, prin harul Sfântului Botez4*80. întrucât Hristos sălăşluieşte în minte, mintea şi inima sunt identice.

c. M in tea şi raţiunea

Pe de altă parte, şi energia minţii, „care constă în gânduri şi I imagini inteligibile*4, este numită tot „minte**. Adresându-se 1 Corintenilor, Sfântul Apostol Pavel spunea; „Căci, dacă mă rog I în limbi, duhul m eu se roagă, dar mintea mea este neroditoare.[ Atunci ce voi face? M ă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga f şi cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu I mintea** (I Corinteni 14,14-15). în acest text, „duhul** este darul \ limbilor, în timp ce „mintea** este raţiunea; deci, mintea este f identificată cu raţiunea sau cugetarea.

Sfântul Maxim Mărturisitorul, numind „minte** atât raţiunea 1 cât şi inima, care este centrul fiinţei noastre şi prin intermediul i căreia dobândim cunoştinţa despre Dumnezeu, ne înfăţişează

caracteristicile ei distincte: „Mintea curată vede lucrurile drepte; raţiunea exercitată aduce cele văzute sub privire**81. întrucât mintea (inima) este aceea care vede limpede lucrurile, ea trebuie purificată, raţiunea fiind aceea care formulează şi exprimă cele văzute. Astfel, putem afirma că pentru a fi un Părinte al Bisericii, nu este nevoie numai de o minte limpede, ci şi de o exprimare pe măsură - adică de un discurs îngrijit, cu scopul de a expune aceste realităţi suprafireşti, atât cât îi este om ului cu putinţă.

d. M intea şi atenţia

Alţi Sfinţi P ărin ţi fo losesc term enul m inte pentru a defini atenţia, care e o no ţiune m ai subtilă decât raţiunea82. M itropolitul

80 Sf. Maxim, o.c., IV, cap. 73, p. 137.81 Sf. Maxim, o.c., II, cap. 97, p. 101.82 Sf. Grigorie Palama, Triade, 1, 2, 7, CWS, p. 46.

142 III. Psihoterapia ortodoxă

Teolipt al Filadelfiei leagă m intea de aten ţie, cuvântu l, de „chemarea numelui dumnezeiesc” , iar duhul, de sm erenie şi dragoste. Când puterile sufletului lucrează în acest fel, „întreg omul dinlăuntru liturghiseşte D om nului... D ar vreau să ştii şi aceasta: nu cumva socotind că te rogi, să um bli departe de rugăciune, să te osteneşti fără câştig şi să alergi în deşert. Aceasta se întâmplă la cântarea cu gura, când m intea e purtată în altă parte şi e împărţită între patimi şi lucruri, încât se întinează şi înţelesul cântării. Dar aceasta i se întâm plă şi cugetării. Căci adeseori străbătând aceasta cuvintele rugăciunii, m intea nu o însoţeşte şi nu se aţinteşte spre Dumnezeu, cu Care se face convorbirea rugăciunii, ci e abătută pe furiş de anum ite gânduri. Atunci cugetarea spune din obişnuinţă cuvintele, ia r mintea lunecă de la cunoştinţa lui Dumnezeu. Ca urm are şi sufletul se arată fără înţelegere şi fără aşezare, întrucât mintea s-a împrăştiat în niscai năluciri, sau spre cele ce e furată, sau voieşte”83. !

Mintea însăşi, care nu reprezintă doar gândurile ([logism oi), ci şi atenţia care e mai subtilă decât acestea, trebuie să se coboare în inimă — în esenţa sufletului, care este aşezată în inim a „de came” (Iezechiel 11,19), aceasta fiind lăcaşul raţiunii şi „primul organ raţional al trupului”. Prin urmare, trebuie să ne concentrăm mintea împrăştiată de simţuri în afară şi s-o readucem „la inimă, care este lăcaşul gândurilor”84.

Desigur, fără a epuiza subiectul discuţiei noastre, am dorit doar să facem anumite distincţii între conceptele m inte, in im ă şi suflet. Pentru a evidenţia relaţiile dintre aceste concepte, precum şi termenii prin care acestea sunt desemnate, vom reveni asupra lor într-unul din capitolele următoare.

în concluzie, subliniem faptul că termenul m inte are multe înţelesuri în tradiţia biblico-patristică. Mintea este echivalată

“ M itropolitul Teolipt al F iladelfie i, o.c., pp . 54—55. M Sf. G rigorie Palam a, o.c., I , 2, 3, CtVS, p. 43.

3. Mintea, inima şi gândurile 143

cu sufletul, fiind în acelaşi tim p şi energie a acestuia. întocm ai

sufletului, ea este creată după chipul lui Dumnezeu - şi, întocmai

ca şi el, este alcătuită din esenţă şi energie. De asemenea, precum

în D um nezeu e s e n ţa şi en e rg iile su n t d esp ărţite în m od

nedespărţit, to t astfel şi în m inte. A cesta este m otivul pentru

care în unele locuri Sfinţii Părinţi caracterizează mintea drept

esenţă, adică inim ă (caz în care mintea este echivalată cu inima), iar în altele, d rep t energ ie, im agini raţionale sau concepte echivalate cu atenţia cea subtilă, care, în loc să se întoarcă spre inimă, se revarsă în afară prin simţuri. în general însă, prin „minte" Sfinţii Părin ţi în ţe leg „in im ă" sau „suflet", fără a exclude celelalte elem ente pe care le-am menţionat deja.

Pierzând legătura cu această tradiţie patristică, mulţi dintre noi identifică m intea cu raţiunea. N ici m ăcar nu concepem că, în afara raţiunii, m ai pot exista şi alte puteri de o importanţă mult mai mare: m intea şi inima. întreaga noastră civilizaţie este o civilizaţie lipsită de inim ă, lipsită de suflet - şi de aceea omul înţelege doar ce poartă în inim a sa. Inim a ni s-a îmbolnăvit de patimi, m intea n i s-a întunecat, iar noi nici măcar nu le mai percepem existenţa. Iată de ce am considerat necesară o astfel de clarificare. Cei ce au pe Duhul Sfânt înlăuntrul lor, cei ce sunt în duhul Revelaţiei, nu au trebuinţă de astfel de clarificări, întrucât cunosc din proprie experienţă prezenţa şi activitatea minţii şi a inimii.

3. Mintea, inima şi gândurile

Cele până aici spuse constituie introducerea la cercetarea şi interpretarea vieţii lăuntrice a sufletului. Boala şi tăm ăduirea sufletului înseamnă îndeosebi boala şi tăm ăduirea m inţii, a inimii şi a gândurilor. în cele ce urmează, ne vom ocupa de

1 4 4 IJI. P sihoterapia ortodoxă

ac e s t su b ie c t, s tu d iin d se p a ra t m in te a , in im a ş i g â n d u rile . Cred că o a s tfe l d e a n a liz ă n e v a a ju ta s ă n e c e rc e tă m e u l lăun tric .

I. M in te a

A m su b lin ia t d e ja fa p tu l c ă te rm e n u l m in t e a re n u m ero ase se n su ri în sc rie r ile p a tr is tic e , f i in d u n e o r i e c h iv a la t c u sufletu l, a l te o r i cu e n e r g ia s u f le tu lu i ( o c h iu l s u f le tu lu i ) , ia r a lteo ri su g e rân d e sen ţa sa u tre z v ia su fle tu lu i, c a re e s te m a i su b tilă decât m in tea în să ş i. în a c e s t c a p ito l , v o m s tu d ia b o a la şi tăm ăd u irea m in ţii. T e rm e n u l m in te în s e a m n ă a tâ t p u te re a su f le tu lu i85, cât şi, p o tr iv it S fâ n tu lu i Io a n D a m a sc h in , c e a m a i c u ra tă z o n ă a sa: „ M in te a n u e s te d e o s e b ită d e su f le t, c i e s te c e a m a i c u ra tă parte a sa , c ă c i c e e s te o c h iu l fa ţă d e tru p , e s te ş i m in te a fa ţă de su fle t“ 86. D e c i m in te a , a c e s t o c h i a l su f le tu lu i c a re lu c re a z ă prin in te rm e d iu l s im ţu rilo r , se în tin e a z ă , se îm b o ln ă v e ş te ş i trebu ie să fie v in d e c a tă . P re c u m a tu n c i c â n d o c h iu l tru p e sc e s te bolnav, se în tu n e c ă to t tru p u l, to t a s tfe l a tu n c i c â n d o c h iu l su f le te sc se îm b o ln ă v e ş te , în tre g su f le tu l se în tu n e c ă . A c e s ta e s te în ţe le su l s p u s e lo r M â n tu i to r u lu i : „ D a c ă lu m in a c a re e în t in e es te în tu n e r ic , d a r în tu n e r ic u l c u a tâ t m a i m u lt!“ (M a te i 6, 2 3 ). C ând m in te a p ă ră s e ş te in im a , re tră g â n d u -s e d e la fa ţa lu i D u m n ezeu , se îm b o ln ă v e ş te şi m o a re , în tre g su f le tu l m o a re o d a tă c u ea. în c o n tin u a re , v o m p re z e n ta a c e s t a sp e c t în tr-u n m o d m a i ana litic .

a. V ia ţa f ire a scă a m in ţii

S fin ţii P ă r in ţi au d e f in it fă ră ec h iv o c v ia ţa f ire a scă a m in ţii. P o tr iv it C u v io su lu i N ic h ita S tith a tu l, „ D u m n e ze u es te m in te

85 I b id e m , CJVS, p . 4 2 .86 S f . I o a n D a m a s c h in , Credinţa ortodoxă, FC, v o i . 3 7 , p . 2 3 6 .

3. Minţeq, initqa şi gândurile 145

jjepătimôarfi, m ai presus de toată mintea şi de toată nepâtim i^llum m ă şi izvor al luminii celei bune; înţelepciune, Cuvânt şi cunoştinţă şi dătător de înţelepciune, de cuvânt şi de cunoştinţă"87. Fiind chip al lui Dumnezeu, omul are o minte nepătimitoare doar atunci „când rămâne întru ale sale şi nu se mişcă departe df vrednicia şi de firea sa“. Aşadar, mintea omului caută să se uneasc&cu Dumnezeu, „de la Care-şi are începutul", întorcându-se prin însuşirile sale fireşti spre El, Căruţa doreşte „să-I urmeze în simplitate şi iubirea de oameni". Precum Mintea-Tatăl zămisleşte: Cuvântul care îi creează şi recreează pe oam enijtot astfel cuvântul odrăsleşte mintea sufletului omeneşji rezidin4;„ca alte ceruri sufletele oamenilor de acelaşi neam cu sine,;şi facându-le, tari prin răbdare şi prin virtuţile cu fapta". Mintea omului nu numai că rezideşte prin cuvânt sufletele celorlalţi oameni, dar „le face vii prin duhul gurii sale". Astfel, mintea: care se m işel spic Dumnezeu recreează alte suflete, vădindu-se „şi ea ziditoare a lumii înţelegătoare, imitând pe Dumnezeu, Ziditorul lumii mari"88. Aceste citate din scrierile Cuviosului Nichita Stithatul arată că atunci când mintea se mişcă în mod firesc spre Dumnezeulşi se uneşte cu El, devine şi ea, prin har, ceea ce Mintea-dumnezeiască este prin natura Sa.

Unirea minţii cu Dumnezeu este în acelaşi timp şi mişcare şi nemişcat®! întrucât desăvârşirea nu are sfârşit Sfântul Maxim M ărturisitoare vorbeşte despre nemişcarea atotmişcătoare şi despre mişcarea nemişcată, încredinţându-ne că deşi omul rămâne nemişcat în Dumnezeu, el se află totuşi în continuă mişcare. Aceeaşi idee o dezvoltă şi Cuviosul Nichita Stithatul: „Dumnezeu este Minte şi pricina întregii mişcări neîncetate, şi toate minţile îşi au în El, ca în prima Minte, stabilitatea neclintită şi mişcarea fără sfârşit. Dar aceasta o pătimesc numai aceia care

87 Cuviosul Nichita Stithatul, o.c., III, ,cap. 1, p. 268.88 Ibidem, III, cap. 12, p. 273,'

10 - Psihoterapia

146 UI. Psihoterapia ortodoxă

nu au avut o mişcare întinată şi amestecată, ci neamestecală şi netulburată"89. Unindu-se cu „prima Minte", mintea omului devine bună şi înţeleaptă. Sfanţul Talasie Libianul precizează „Singur Dumnezeu e bun şi înţelept prin fire. Dar se face $ mintea prin împărtăşire, dacă se străduieşte"90.

Prin urmare, analizând starea naturală a minţii, trebuie sa definim clar care sunt mişcările sale fireşti/ nefireşti şi suprafireşti. Iată cum înfăţişează Sfântul M arcu Ascetul mişcările minţii: „Trei sunt locurile spirituale la care vine mintea când se schimbă: cel după fire, cel mai presus de fire şi cel împotriva firii. Când vine la locul după fire, se descoper i» sine ca pricina gândurilor rele şi-şi mărturiseşte lui D um nezei păcatele, recunoscând pricinile patimilor. Când vine la locul cel împotriva firii, uită de dreptatea lui D u m n e z e u # se războieşte cu oamenii pe motiv că o nedreptăţesc. Iar când e ridicată la locul mai presus de fire, află roadele Duhului Sfant"91 *̂ Viaţa Duhului Sfânt vădeşte starea na tu ra lă a m inţii,, zugrăvindu-i dezvoltarea firească: „ Cel ce stăruie în mişcările cele după fire ale minţii şi în vrednicia cuvântului se păzeşte, curat de cele materiale, se împodobeşte cu blândeţe, smerită cugetare, dragoste şi milă, şi se umple de strălucirea iluminările® Duhului Sfânt", ne învaţă Cuviosul Niehita Stithatul^.; • v

Potrivit Sfântului Maxim Mărturisitorul, „mintea lucrează! după fire când şi-a supus patimile şi contemplă raţiunile lucrurilor, aducându-le în legătură cu D um nezeu‘‘91;«De asemenea, Sfinţii Părinţi subliniază faptul că mintea se schimbă m funcţie de fiecare înţeles al lucrurilor; privind duhovniceşte

19 Ibidem, IU, cap. 28, p. 279.50 Sf. Talasie Libianul, o.c., U, cap. 37, p. 26,.91 Sf. Marcu Ascetul, Despre cei ce cred că se îndreotează rfin fapffl

cap. 90, Filocalia, voi. 1, p. 300.91 Cuviosul Niehita Stithatul, o.c., UI, cap. 13, p. 273.^°® Sf. Maxim, o.c., IV, cap. 45, p. 132.

3. Mintea, inima fi gândurile 147

f„chipurile lucrurilo r", ea „se m odifică în chip felurit după fiecare f vedere", ia r a tunci când se uneşte cu D um nezeu, „devine cu I totul fără ch ip şi fără fo rm ă"94. E ste deci im portant ca mintea să înveţe să p riv ească „ch ipurile lucru rilo r" duhovniceşte, căci altfel nu va p u te a v ie ţu i în starea sa firească, ci va fi deformată; iar atunci când m intea, care este ochiul sufletului, este deformată, se defo rm ează şi sufletu l. A ltfel spus, dacă una din puterile su fle tu lu i se în tin e a z ă şi se îm b o ln ăv eşte , se v o r în tina şi îm bolnăvi şi ce le lalte pu teri ale sale, deoarece „sufletul este u n ic"95.

în tru c â t m in te a h ră n e ş te su f le tu l, ea e s te aceea care determ ină desfăşu rarea în treg ii vieţi a om ului: „M intea noastră este la m ijloc în tre două fiinţe, care îşi lucrează fiecare cele proprii, una v irtu tea, cealaltă răutatea; ad ică în tre înger şi drac. D ar ea are libertatea şi puterea să urm eze sau să se îm potrivească cui v rea"96. M intea este aceea care dezbină sufletul; îm bolnă- v indu-se, ea p rihăneşte sufletu l şi-l duce în rătăcire: „C ând m intea se ap leacă spre vreun lucru al patim ii om eneşti", sufletul se dezbină97. E a se caracterizează prin aceea că atunci când se ocupă de ceva în m od constant, ajunge să crească în tru acel lucru - u rm area fiind că-şi va îndrepta şi „pofta şi iubirea" în acea direcţie, care va fi sau îndeletnicirea „cu cele dum nezeieşti şi p ro p rii şi in te lig ib ile " sau „cu lu c ru rile şi cu p a tim ile trupulu i"9*. Şi încă: „Patim a de ocară a dragostei ocupă m intea cu lucrurile m ateriale, iar patim a de laudă a dragostei o leagă de cele dum nezeieşti"99. Iată de ce asceza ortodoxă acordă o deoseb ită im portan ţă urcuşului şi m işcărilor m inţii, bineştiind

94 Ibidem, III, cap. 97, p. 123.95 Sf. Grigorie Palama, EF 3, p. 410.96 Sf. Maxim, o.c., III, cap. 92, p. 122.97 Cuviosul Nichita Stithatul, o.c., III, cap. 17, p. 275.98 Sf. Maxim, o.c., III, cap. 71, p. 117.99 Ibidem.


că atunci când m intea contem plă „lucrurile m ateriale44, ea se îm bolnăveşte şi transm ite boala tu turor pu terilo r sufletului.

în general, se poate afirm a că m işcările m inţii sunt după fire, mai presus de fire şi îm potriva firii. D atorită libertăţii sale, m intea se m işcă după cum doreşte. E a se m odifică în funcţie de calea pe care o urm ează şi de locul unde se află, modificând apoi şi sufletul - fie în mod negativ, fie pozitiv: „Oam enii îşi îndreaptă mintea fie către păcatele lor, fie către Iisus, fie către oameni44'00. Această afirmaţie se va clarifica în cele ce urmează, când vom vorbi despre bolile m inţii şi v indecarea lor.

Iată un pasaj edificator în această privinţă: „M intea nu se mărgineşte la niciuna din părţile noastre alcătuitoare, ci este în mod egal în toate şi prin toate44. C om unicarea m inţii cu trupul constă într-un contact tainic şi de neconceput, „nefiind nici în cele dinlăuntru (căci cele im ateriale n u po t fi cuprinse înlăuntrul trupului), nici în cele din afară (căci ceea ce este im aterial nu poate cuprinde nimic), ci apropiindu-se de firea noastră în chip uim itor şi de neînţeles, şi intrând în legătură cu noi, urm ează să fie considerată a fi atât înlăuntrul cât şi în afara firii, însă nici înrădăcinată în ea, nici înconjurată de ea44'01.

Explicând atât pasajul citat din scrierile Sfântului M acarie Egipteanul - referitor la faptul că m in tea şi toate gândurile aflătoare în suflet fiinţează în inim ă ca într-un m ădular firesc - cât şi cel m enţionat anterior, din scrierile Sfântului G rigorie de Nisa, care arată că, fiind im aterială, m intea nu se găseşte în trup, Sfântul Grigorie Palama dem onstrează că aceste două texte nu se contrazic, ci se îngem ănează arm onic. Desigur, Sfântul M acarie Egipteanul şi Sfântul G rigorie al N işei aveau viziuni antropologice diferite: într-un fel vorbea prim ul despre mintea 100 101

100 Pentru avva llie. cap. 5, o.c., p. 85.101 Sf. Grigorie de Nisa, Crearea omului, cap. 15, NPNFns, voi. 5, p.

403 sq.; PG 44,177BC.

3. Mititea, inim a ş i gândurile 149

dinlăuntrul trupului, şi în tr-a lt fel vorbea al doilea despre m intea

din afara trupulu i. D ar, repet, aceasta nu înseam nă că opiniile

lor se co n tra z ic - în to c m a i d upă cum cel care afirm ă că

Dum nezeu, fiind im ateria l, nu se află într-un anum e loc nu-1

contrazice pe cel care susţine că dum nezeiescul Cuvânt S-a aflat

oarecând în pân tecele P reasfin tei Fecioare. F iind im aterială,

m intea se află atât în afară de trup cât şi în trup, folosindu-se de

inimă în chip ta in ic „ca de p rim ul organ trupesc al m in ţii"102. în

capitolul anterior, am arătat că m intea are esenţă şi energie; ca

esenţă, ea se află în inim ă, iar ca energie, iese afară din trup,

lucrând în gânduri şi concepând „chipurile lucrurilor". în starea

sa naturală, m in tea in tră în in im ă (altfel spus, energia in tră în

esenţă), înă lţându-se în acest chip spre D um nezeu - dar la această m işcare c ircu lară a m inţii ne vom referi ulterior.

M intea după chipul lui D um nezeu are viaţă în ea num ai atunci când, un indu-se cu El, este înţelepţită şi îm bunătăţită; în aceasta constă v ia ţa m inţii. Sfântul A postol Pavel spune: „C ăci cine a cunoscut gândul [m intea] lui D um nezeu, ca să-L înveţe pe E l? N oi însă avem gândul [mintea] lui H ristos" (I C orin teni 2 ,16). S tarea firească a m inţii om ului este de a se uni cu m in ţe a lui H ristos; num ai atunci va fi ilum inată şi dătătoare de lum ină. „A devărata viaţă şi adevărata energie a m inţii" sălăşlu iesc în

om atunci când inteligenţa sufletului său se îndeletniceşte cu v e d e r ile d u m n e z e ie ş t i , în ă lţâ n d lau d ă şi m u lţu m ită lu i Dum nezeu, şi atunci când se lipeşte de El, chem ându-I num ele necontenit103. în tim p ce îndepărtarea de D um nezeu om oară m intea, v iaţa m inţii în tru E l înseam nă însoţire şi îm preunare cu E l:„D acă viaţa minţii este lum ina cunoştinţei, iar aceea e născută

102 Sf. Grigorie Palaraa, Triade, 2, 2, 29, apud părintele Dumitru Stăniloae, o.c., p. 71.

Ibidem, 2, 2, 23. 1™


de dragostea către Dumnezeu, bine s-a zis că nimic nu este mai mare decât dragostea dumnezeiască"104.

Sfântul Evagrie Ponticul ne învaţă: „Precum pâinea este hrană trupului şi virtutea hrană sufletului, aşa rugăciunea duhovnicească este hrana minţii"105. Rugăciunea hrăneşte mintea şi-i dă viaţă. Când mintea se mişcă către Dumnezeu şi se uneşte cu El, este sănătoasă şi plină de viaţă; în această stare, ea primeşte mângâierea lui Dumnezeu, deoarece aflându-se în tru El, dobândeşte sănătate şi discernământ. Facultatea perceptivă a minţii - „simţirea minţii" - constă în „gustarea precisă a realităţilor distincte din lumea nevăzută"106.

în viaţa duhovnicească, este esenţial ca mintea să fie în stare a deosebi lucrarea şi mângâierea lui Dumnezeu de lucrarea diavolului. într-o minte sănătoasă care se îndeletniceşte neîncetat cu realităţile dumnezeieşti, „partea pătimitoare" a sufletului devine „armă dumnezeiască"107. Numai astfel se poate vorbi despre sănătatea sufletului în ansamblul său. Mintea este căruţa care mână sufletul fie înspre Dumnezeu, fie înspre diavol şi păcate. în orice caz, când mintea e sănătoasă, ea are deplina încredinţare a împlinirii voii lui Dumnezeu. Porunca Sfântului Apostol Pavel referitoare la dobândirea unei minţi curate şi vii este limpede: „Fiecare să fie pe deplin încredinţat în mintea lui" (Romani 14,5).

Deşi în acest capitol am vorbit despre minte ca despre o putere a sufletului, ea are şi alte puteri şi energii. Cuviosul Nichita Stithatul observă: „Puterile cuprinzătoare ale minţii sunt patru: cuminţenia, agerimea, înţelegerea şi destoinicia. Cel ce

104 Sf. Maxim, o.c., I, cap. 9, p. 62.105 Sf. Evagrie Ponticul, Cuvânt despre rugăciune, cap. 101, Filocalia,

voi. l,p. 105.104 Sf. Diadoh al Foticeei, o.c., cap. 30, p. 401.147 Sf Talasie Libianul, o.c., II, cap. 49, p. 27.


uneşte a c e s te a c u c e le p a t ru v ir tu ţi c u p rin z ă to a re a le sufletu lu i,

în so ţin d c u c u m in ţe n ia m in ţ i i , c u m p ă ta re a s u f le tu lu i; cu

agerim ea, c h ib z u in ţă ; c u în ţe le g e re a , d rep ta tea ; cu desto in ic ia ,

bărbă ţia , ş i-a în to c m it s ie ş i, în ch ip în d o it, că ru ţă cu foc ce-1

duce la c e r ş i d in c a re lu p tă îm p o triv a c e lo r tre i căp e ten ii şi

pu teri g e n e ra le a le o ş tir ii p a tim ilo r: iu b ire a d e a rg in t, iubirea

de p lă c e ri ş i iu b ire a d e s la v ă " 108.

D eşi a c e s te z o n e a le m in ţii su n t d e n e în ţe les p en tru noi,

p rin o s te n e lile lo r ş i lu m in a ţi d e D u h u l S fân t, S fin ţii Părin ţi

le -a u d if e re n ţ ia t u n e le d e a lte le şi le -a u c la s if ic a t, fam ilia -

r izâ n d u -n e as tfe l cu în tre a g a stru c tu ră lău n trică a su fletu lu i. C el ce tră ie ş te în in im a R e v e la ţie i ş i e s te lu m in a t d e D u h u l S fân t ajunge s ă c u n o a sc ă to a te a d â n c im ile su fle tu lu i şi toa te p u te rile

m in ţii, c a re n u p o t fi n ic i c u n o scu te şi n ic i co n cep u te de aceia care s -au în d e p ă r ta t d e h a ru l d u m n eze iesc . P en tru cel care s-a

în d e p ă r ta t d e D u m n e z e u , n a tu ra u m a n ă ră m â n e o b sc u ră , n ecu n o scu tă .

In c e le to c m a i sp u se , a m în c e rca t să a ră tăm cum lucrează s ta rea f ire a sc ă a m in ţii în tr-u n o m al lu i D um nezeu . S fântul T alasie L ib ia n u l su s ţin e că „ ţin e de firea m in ţii să n u su fere g â n d u l ce b â r fe ş te în a s c u n s p e a p ro a p e le " 109. în s ta re a sa firească , m in te a re fu z ă g ân d u rile ca re p u rce d de la cel rău - re fu zân d , în g en e ra l, o r ice g ân d ca re se opune iub irii. E a se d esăv â rşe ş te n u m a i a tu n c i câ n d se îm bogă ţeşte în tru cunoştin ţa d e D u m n ezeu : „M in te d esăv â rş ită este aceea care s-a îm bibat d e cu n o ş tin ţă , ia r su fle t d esăv â rş it este ace la ca re s-a ţesu t cu v ir tu ţi le "110. A ce as tă cu n o ştin ţă , care se transcende p e ea însăşi, es te cu n o ş tin ţa d esp re D u m n ezeu şi desp re lucru rile create de E l: „M in te a d esăv â rş ită es te aceea care p rin cred in ţă adevărată

i°» Cuviosul Nichita Stithatul, o.c., I, cap. 12, pp. 190-191.109 Sf. Talasie Libianul, o.c., IV, cap. 38, p. 44.110 Ibidem, II, cap. 54, p. 28.

152 IU Psihoterapia ortodoxă

a SUpracunoscut în chip supraneştiut pe Cel supranecimosiiffl contemplă trăsăturile universale ale făpturilor Lui şi!a primit de lâ Dumnezeu cunoştinţa cuprinzătoare a Providenţei şi & Judecăţii arătată în ele; se înţelege, atâta cât e cu putinţă oamenilor"111.

b. Bolile minţii

După cădere, mintea s-a întunecat şi s-a îmbolnăvit, încetând de a mai fi desăvârşită. Acest lucru se repetă ori de câte ori omul cade în păcat.

Prima războite a diavolului este cu mintea. Atunci când acceptăm căderea în păcat, demonii încearcă să ne subjuge. Iată un text semnificativ în această privinţă: „Dracii iau prilejurile de-a stârni în noi gândurileipătimaşe din patimile,aflătoare în suflet. Pe urmă, războindu-ne mintea prin aceste gândurile silesc la consimţirea cu păcatul. Astfel biruitori fiind, o dueja păcatul cu cugetul. Iar acest păcat săvârşindu-se, o duc în sfârşit, ca pe o roabă, la faptă. După aceasta, cei ce au pustiit sufletul prin gânduri se depărtează împreună cu ele şi rămâne în minte numai idolul păcatului". Interpretând cuvintele Domnului: „Deci, când veţi vedea urâciunea pustiirii, ce s-a zis prin Daniel proorocul stând în locul cel sfânt - cine citeşte să înţeleagă" (Matei 24,15), Sfântul Maxim explică: „Loc sfânt şi biserică a lui Dumnezeu este minţea omului în care dracii, după ce au pustiit sufletul prin gânduri pătimaşe, au aşezat idolul păcatului4*.”V

Iată în ce constă boala minţii. Ea nu este,numai captivată de cel rău, dar se şi îmbolnăveşte, întrucât „idolpl păcatului^ rămâne adânc împlântat în ea pururea ca o rană, pricinuind noi

111 Sf. Maxim, o.c., III, cap. 99, p. 123. “2 Sf. Maxim, o.c., II, cap. 31, p. 86.


si noi păcate. în a ta ri s itu a ţii, cân d m in tea este stăpânită de diavol i i de patim i, e a „c u g e tă ce le ce nu se cuv in , ia r cugetarea aceasta

[o fac a ră ta tă c u v in te le şi fa p te le " 113. Toate spuse le şi faptele

[unui o m îi v ă d e sc sa u să n ă ta te a m in ţii sau b oala acesteia. Cei

| care au d a ru l d e o se b ir ii g ân d u rilo r p o t d iscerne starea lăuntrică a om ulu i d u p ă m işc ă rile sa le ex te rio a re şi după cuvin tele sale. A lip irea m in ţii d e s im ţu ri „o face ro ab ă p lăce rilo r tru p u lu i"114,

în loc să s e în to a rc ă sp re D u m n ezeu şi să se unească cu El, m in tea se u n e ş te c u s im ţu rile , cucerindu -se lor; această robie sau ca p tiv ita te es te o b o a lă ca re p ro v o acă m oartea m inţii.

In con tinuare , v o m cita câteva texte scripturistice şi patristice pentru a d esc rie u n e le caracter istic i şi situaţii critice ale bolilor m inţii.

S fâ n ta S c r ip tu ră n e v o rb e ş te d esp re m in tea desfrâna tă , trupească, şi desp re oam enii „stricaţi la m inte şi lipsiţi de adevăr" (I T im o te i 6, 5 ); to ţi cei ca re se îm potrivesc adevărului sunt „o am en i s tr ic a ţi la m in te" (II T im otei 3 ,8 ) . R eferindu-se la un ere tic d in v re m e a sa, S fân tu l A posto l Pavel afirm a că acesta se în g â m fa „ z a d a rn ic în în c h ip u ire a [m in tea] lu i tru p e a sc ă " (C o lo se n i 2 , 18) - c e e a ce a ra tă că a tu n c i când c in ev a se cu c ereş te s im ţu rilo r e lip sit de lucrarea D uhului Sfânt, având o m in te tru p ea scă . In R om ani 1 ,2 8 , m in tea care s-a îndepărtat de D u m n ez eu es te n u m ită „ fă ră ju d e ca tă [decăzută]". A posto lu l îi în d e am n ă s tă ru ito r pe creştin i să nu trăiască precum păgânii, „în d eşertăc iu n ea m inţii lor" (Efeseni 4 ,1 7 ) , iar Sfinţii Părinţi - S fâ n tu l T a la s ie L ib ia n u l, sp re p ild ă - ne în fă ţişea ză ce se în tâ m p lă a tunci când „partea pas ională (afectivă) a sufletu lu i iese d in virtu ţile sale": m in tea se clinteşte din tărâm ul cunoştinţei d u h o v n ic eş ti, se în tunecă şi se îm b o ln ăv eşte115.

'» Sf. Talasie Libianul, o.c., III, cap. 4, p. 32. im Ibidem, II, cap. 55, p. 28. ns Ibidem, II, cap. 56, p. 28.


P r in u r m a r e , b o l i l e m in ţ i i s u n t c a r a c t e r i z a te ca 0

„în tunecare44. M in tea p lăsm u ită d u p ă ch ip u l lui D um nezeu este

„ lum inoasă44, d ar când se îndepărtează de E l îşi p ie rd e starea sa

firească şi se înnegurează. S fân tu l Is ih ie S inaitu l n e spune că

„cele opt gânduri m ai generale a le rău tă ţii, în ca re se cuprinde

to t gândul ră u ... se su ie toate în poarta in im ii şi, aflând mintea

nepăzită , in tră unul câte unul la v rem ea sa44. O rica re d intre ele,

„su indu-se şi in trând în in im ă, aduce cu s ine un ro i de alte

gându ri neruşinate ; şi aşa, în tunecând m in tea , a ţâ ţă trupul,

îndem nându-1 la săvârşirea de fapte ruşinoase44116. A celaşi Sfânt ara tă că cel ce îşi petrece v ia ţa în păcate şi în desfrânare „îşi * în tunecă m in tea44»7. Prin urm are, S fnţii Părin ţi n e povăţuiesc să ne păz im gândurile şi să fugim de păcat, „ca nu cumva,

în tunecându-se m intea44, să vedem „unele în locul a lto ra44»8.O m inte întunecată nu poate avea acces libe r şi curat nici

spre sine, n ic i spre sem enii săi. Totul se în n eg u rează şi se p rih ăn eşte , cu consec in ţe ch inu itoare p en tru v ia ţa om ului:,.Precum norii acoperă soarele, tot astfel şi cugetele rele întunecă ş i n im ic e s c m in te a 44» 9. M in te a „ se în tu n e c ă ş i ră m â n e nerod itoare atunci când grăieşte cuvin te lum eşti, sau când p rim indu -le în cuget, stă de vorbă cu ele, sau când trupul îm preună cu m intea se ocupă în deşert cu n iscai lucruri supuse s im ţu r i lo r .. . A tu n c i în d a tă p ie rd e că ld u ra , s tră p u n g e rea , îndrăznirea către D um nezeu şi cunoştinţa [de D um nezeu]. Căci cu câ t suntem mai atenţi la minte, ne lum inăm , şi cu cât suntem m ai neatenţi, ne întunecăm 44*20.

A cest întuneric este num it „orbire44, în trucât e o adevărată rătăcire a minţii. Sfântul M arcu Ascetul observă: „M intea devine 116 117 118 119 *

116 Sf. Isihie Sinaitul, o.c., II, cap. 75, p. 103.117 Ibidem, I, cap. 69, p. 75.118 Sf. Talasie Libianul, o.c., 1, cap. 86, p. 22.119 Sf. Ioan Scărarul, o.c., Cuvântul XXVI, p. 464.im Sf. Isihie Sinaitul, o.c., II, cap. 25, p. 89.


i oarbă prin aceste trei patimi: prin iubirea de argint, prin slava I deşartă şi prin plăcere1*12'. Cuviosul Nichita Stithatul scrie:| „Neştiinţa minţii pământeşti fiind o ceaţă şi un întuneric adânc f- ce acoperă vederea sufletului, îl face pe acesta întunecat şi § înnegurat, de nu poate înţelege cele dumnezeieşti şi omeneşti,

nefiind în stare să privească spre razele luminii dumnezeieşti | sau să se bucure de bunătăţile acelea pe care «ochiul nu le-a \ văzut şi urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit»

(I Corinteni 2 ,9)“121 122. Boala şi moartea minţii înseamnă neputinţa minţii şi a sufletului de a-L contempla pe Dumnezeu şi de a se umple de lumina Lui. Sfântul Vasile Cel Mare observa că, aşa cum ochiul trupesc nu poate să vadă clar un obiect dacă se mişcă într-o parte şi în cealaltă, în sus şi în jos, tot astfel nici ochiul sufletului, adică mintea, „nu poate privi adevărul limpede** atunci când este sfâşiat de „mii de nelinişti**123.

O altă stare maladivă a minţii constă în apatie, indiferenţă, sau insensibilitate: „Insensibilitatea inimii întunecă mintea**, spune Sfântul Ioan Scărarul124. Sau: „Când (demonii) au pus stăpânire pe suflet şi au stins lumina minţii, atunci nu vor mai exista în noi, ticăloşii, nici trezvie, nici discernământ, nici judecată, nici ruşine, ci insensibilitate şi nesimţire şi confuzie şi orbire“125.

Mintea bolnavă se aseamănă unui prizonier captiv: „Patimile de ocară simt lanţuri ale minţii, care o ţin în lucrurile supuse simţurilor"126. Sfântul Maxim Mărturisitorul face următoarea analogie: „Precum pasărea, când începe să zboare având piciorul

121 Sf. Marcu Ascetul. Despre legea duhovnicească, cap 101 ,Filocalia, voi. 1, p. 280.

122 Cuviosul Nichita Stithatul, o.c., II, cap. 87, p. 260.123 Sf. Vasile cel Mare, FC, voi. 13, p. 9.124 Sf. Ioan Scărarul. o.c.. Cuvântul VI. p. 239.123 Ibidem, Cuvântul XXVI, p. 408.126 Sf. Talasie Libianul, o.c., III, cap. 41, p. 35.


legat, e trasă la păm ânt de sfoară, aşa şi m intea care n -a dobândit încă nepătim irea, dacă vrea să zboare spre cunoştin ţa celor cereşti, e trasă la păm ânt de patim i"127. Oricât de m ult ar încerca să se înalţe spre cunoştinţa dum nezeiască, ea nu va reuşi dacă nu se va elibera de patim i, ştiu t fiind că patim ile o supun pământului şi o ţin înlănţuită de el. Patim ile ne îngroaşă mintea şi împiedică rugăciunea curată, ne avertizează Sfântul Evagrie Ponticul128, iar Sfântul Talasie susţine aceeaşi idee: „M intea înfumurată, purtată de duhul slavei deşarte şi al m ândriei, e nour fără apă“129. Mintea bolnavă de patima slavei deşarte este o minte care începe să rătăcească, căci fiind influenţată de această patimă, „încearcă să mărginească dum nezeirea în chipuri şi înfăţişări"130. 1

Sfântul Isihie Sinaitul evidenţiază felul în care m intea „neîncercată în iscusinţa trezviei" devine prizoniera patimilor. Ea „îndată se amestecă în chip pătimaş cu chipul ce i s-a nălucit, oricare ar fi [acesta], şi stă de vorbă cu el, prim ind întrebări necuvenite şi dând răspunsuri. Şi atunci gândurile noastre se am estecă cu nălucirea drăcească, aceasta crescând şi sporind şi mai mult, ca să pară minţii, care a primit-o şi pe care a prădat-o, vrednică de iubit, frumoasă şi plăcută"131, t

Pe lângă bolile înfăţişate mai sus, trebuie m enţionată şi întinarea minţii. Sfântul Apostol Pavel remarca: „Toate sunt curate pentru cei curaţi; iar pentru cei întinaţi şi necredincioşi nim ic nu este curat, ci li s-au întinat lor şi mintea şi cugetul" (Tit 1 ,15). „De m ulte ori", observă Sfântul Ioan Scărarul, „cel care a gustat din adevărata rugăciune îşi întinează m intea printr-un singur cuvânt şi astfel, stând la rugăciune, nu mai

127 Sf. Maxim, o.c., I, cap. 85, pp. 75-76.122 Sf. Evagrie Ponticul, o.c., cap. 50, p. 98.129 Sf. Talasie Libianul, o.c., IV, cap.26, p. 43.130 Sf. Evagrie Ponticul, o.c., cap.l 16, p. 107.>3' Sf Isihie Sinaitul, o.c., II, cap. 42, p. 93.

dobândeşte ca de o b ice i lucru l d o r it" 132, A celaşi Sfânt ne vorbeşte şi desp re p rim ejd ia num ită „subtila cugetare" a minţii, un fel de „ im pu ls" al ei, care „dintr-odată şi tară să-i mai dea timp de g â n d it ce lu i ce p ă tim eşte , dezlăn ţu ie în el focul păcatului". A stfe l, îm p ă tim irea se poate cuibări în sufletul omului „prin tr-o sim plă am intire fără chibzuinţă, fără să treacă un oarecare tim p, fără a fi cugeta t"133.

In concluzie, bo lile m inţii sunt: stricăciunea, întunecarea, o rb irea , in d ife re n ţa , in se n s ib ilita te a , rob ia, cap tiv ita tea , închipuirea, în tin a rea şi im pulsivitatea. Tot ce îndepărtează m in tea de la m işca re a cea după fire îm bolnăveşte om ul, întinându-1 şi ducându-1 spre moarte.

c. V indecarea minţii

V ieţuirea ortodoxă presupune în primul rând vindecarea facultăţii noetice a sufletului. Precum atunci când mintea se înnegurează, se întunecă şi se întinează şi sufletul, tot astfel tăm ăduirea m inţii duce la vindecarea întregii fiinţe omeneşti. Aşadar, în cele ce urm ează ne vom ocupa de felul în care se poate tăm ădui m intea de bolile sale. Pentru o mai netă clarificare a aceste i tem e, ne vom lim ita la două aspecte principale: m odurile de vindecare a minţii şi consecinţele acestei vindecări.

S fin ţii P ărin ţi îş i în tem eiază învăţăturile pe faptul că v indecarea m inţii se obţine prin păzirea ei, care se numeşte „trezvie". „Păzirea m inţii", spune Sfântul Isihie Sinaitul, „e un turn din care pot fi privite raţiunile fiecărei virtuţi"134. Şi încă: „Paza m inţii poate fi num ită în chip cuvenit şi pe dreptate

132 Sf. Ioan Scărarul, o.c., Cuvântul XXVIII. pp. 503-504.H Ibidem, Cuvântul XVT pp. 318-319.f134 Sf. Isihie Sinaitul, o.c., I, cap 76, P. 76.


158 /// Psihoterapia ortodoxii

născătoare dc lumină, născătoare de fulger, aruncătoare de lumină şi purtătoare de foc, căci întrece, grăind adevărul, nenumărate şi multe virtuţi trupeşti". Prin puterea Mântuitorului Hristos, paza minţii îi poate preschimba pe „netrebnici, întinaţi, neştiutori, neînţelegători şi nedrepţi" în „drepţi, de treabă, curaţi, sfinţi şi înţelegători". Dincolo de aceasta, paza minţii îi poate învrednici pe oameni să contemple şi să teologhisească „cele tainice"155. Sfântul Filotei Sinaitul ne îndeamnă stăruitor să ne păzim cu străşnicie mintea, iar atunci când observăm apariţia unui gând păcătos, să-l respingem pe acesta, şi de îndată să-L chemăm pe Hristos „pentru izgonirea lui": „Şi dulcele Iisus, încă vorbind tu, îţi va grăi: «Iată sunt aici, ca să-ţi dau ajutor». Iar tu, după ce s-au liniştit toţi aceşti vrăjmaşi, prin rugăciune, ia seama iarăşi la minte"135 136.

Paza minţii nu constă doar în efortul de a nu permite gândurilor rele să ne înstăpânească mintea. întrucât gândurile rele izvorăsc din patimi, paza minţii trebuie să înceapă cu „înfrânarea în mâncări şi băuturi, lepădarea şi respingerea oricărui fel de gând şi liniştea inimii"137. Ea se alătură trezviei şi rugăciunii inimii sau rugăciunii lui Iisus, întrucât „nu va înainta deloc paza minţii fără trezvie împreunată cu smerenie şi cu rugăciunea lui Iisus Hristos"138. Aceasta înseamnă că o astfel de pază se poate dobândi doar dacă omul se străduieşte să se elibereze de patimi şi să câştige virtuţile.

Este nevoie de m ult curaj pentru a tăm ădui o m inte împătimită. Sfinţii Părinţi scot în evidenţă importanţa curajului în viaţa duhovnicească: „Sufletul viteaz îşi învie mintea ucisă",

135 Ibidem, II, cap. 69, p. 101.i3« Sf. Filotei Sinaitul, Capete despre trezvie, cap. 26, Filocalia, voi. 4,

p. 130.137 Sf. Isihie Sinaitul, o.c., II, cap. 63, p. 99.>3S Ibidem, II, cap. 66, p. 100.

3. Mintea, inima ş i gândurile 159

spune Sfântul Ioan S cărarul139. Un atlet curajos nu renunţă şi nu-şi pierde cum pătul ch iar dacă a fost biruit de demoni, ci nădăjduieşte în D um nezeu: „Calul iscusit cu cât fuge mai mult, cu atât se încălzeşte şi aleargă mai repede; prin fugă, eu înţeleg cântarea de psalm i, ia r prin cal, m intea cea vitează"140.

Curajul duhovnicesc îmbărbătează inima, ajutând-o să învie mintea om orâtă de patim i; pentru a învia, ea trebuie să păzească toate poruncile M ântuitorului. Dacă neascultarea poruncilor duce la moartea minţii, ascultarea lor atrage după sine readucerea ei la v ia ţă . S fântul Ioan Scărarul ne atrage atenţia asupra activităţilor m inţii om ului îndreptate către învierea din moartea pricinu ită de patim i. A ceste activităţi sunt: „M editarea la dragostea cea către Dum nezeu, amintirea de moarte, pomenirea lui Dumnezeu, a împărăţiei cerurilor, a râvnei sfinţilor mucenici, pom enirea lui D um nezeu care este de faţă, după cuvântul celui ce zice: «Pururea pun pe Dom nul înaintea mea» (Psalmul 15, 8), am intirea de sfintele şi inteligibilele puteri (scil. îngerii), am intirea de mom entul ieşirii sufletului, al prezentării înaintea judecăţii, al pedepsirii, al pronunţării sentinţei"141. In aceeaşi ordine de idei, S fântul Talasie L ibianul ne aduce aproape imaginea unei căruţe cu patru roţi, „care suie mintea la ceruri" - cele patru roţi fiind „liniştea (isihia), rugăciunea, dragostea şi înfrânarea"142. M intea se luminează atunci când omul faptuieşte virtuţile, facându-se „în chipul lum inii"143.

In duhu l în v ă ţă tu rii S fân tu lu i S im eon N oul Teolog, d iscipolul său, C uviosul N ichita Stithatul, observă: „Calea grabnică spre înălţarea în virtute a începătorilor este tăcerea buzelor, închiderea ochilor şi surzenia urechilor". Această

139 Sf. Ioan Scărarul, o.c., Cuvântul XIII, p. 288.140 Ibidem, Cuvântul XXVIII, p. 503.141 Ibidem, Cuvântul VI. pp. 239-240.142 Sf. Talasie Libianul, o.c., I, cap. 24, p. 17.343 Ibidem, I, cap. 50, p. 19.


liniştire a simţurilor prin închiderea intrărilor „din afară şpre sine“ ajută mintea „să se cunoască pe sine, şi mişcările sale" şj să stea „ca un împărat în mijlocul gândurilor, şi judecând şi deosebind pe cele bune de cele rele", acceptândurle pe cele bune şi aşezându-le „în jitniţele înţelegerii... cu: care apoi hrănindu-se, se împuterniceşte şi se umple de lumină--, iar pe cele rele lepădându-le „în adâncul uitării, scuturându-se de amărăciunea loriul4.

Acest text merită o atenţie deosebită. Slobozită din robia simţurilor prin tăcere şi prin suprimarea stimulilor exteriori, m intea poate echilibra sufletul, neîngăduind gândurilor demonice să intre în adâncul acestuia, în aşa-numita zonă a subconştientului. Astfel, toate imaginile conceptuale şi toate mişcările lăuntrice ale omului a cărui minte împărăţeşte asupra gândurilor vor fi cu adevărat echilibrate.

Sfântul hjjaxim M ărturisitorul îi îndeam nă'pe atleţii duhovniceşti: „înfrânează iuţimea sufletului cu dragostea; veştejeşte partea poftitoare alui cu înfrânarea; înaripează partea raţională a lui cu rugăciunea.; Şi lumina minţii nu se va întuneca niciodată"144 145. Unul din punctele-cheie ale învăţăturilor patristice, m adresate începătorilor întru lăuntrica lucrare duhovnicească! a tămăduirii minţii, este acela de a-şi păstra mintea neîntinată - I lucrare ce trebuie continuată tot timpul vieţii. Sfântul loan j Scărarul descrie detaliat acest proces: „Stăpâneşte-ţi mintea cea nestăpânită în plăcerile care înfierbântă trupul... Poartă crucea | în suflet şi înfige-ţi mintea (raţiunea) într-însa (scil. în cruce) precum ai înfige nicovala în lemn, ca să reziste la toate loviturile, la toate ispitele, la toate zgomotele ocărilor, calomniilor, batjocoririlor şi nedreptăţilor cu care una după alta poate să fie ciocănită; astfel mintea nu slăbeşte defel, nici pătimeşte vreo 5

144 Cuviosul Nichita Stithatul, o.c., I, cap- 26, p. 196.m Sf. Maxim, o.c., III, cap. 80, p. 13£.

3. Mintia, inima ţ i gândurile 161

; z d ro b ire * ci răm âne mereu liniştită şi nemişcată*1'46. Această f lucrare trebuie îm preunată cu străduinţa de a asculta şi de a ne | supune chemării şi poruncilor dumnezeieşti, în măsura în care î înţelegem să le urmăm. Insistăm asupra deosebirii dintre omul p practic şi cel contemplativ în această privinţă, precum şi asupra

diferenţei dintre vârsta noastră duhovnicească şi modul nostru de a ne controla mintea. în scrierile lui Ilie Ecdicul, citim: „Cel ce se ocupă cu făp tu irea poate uşor să-şi supună mintea rugăciunii, iar contemplativul, rugăciunea minţii**147.

în limbajul patristic, această lucrare care duce la tămăduirea minţii se numeşte „curăţire**. Mintea întinată de patimi trebuie purificată, iar Cel care săvârşeşte această purificare este Duhul Sfânt: „Numai Duhul Sfânt poate să curăţească mintea**. Este deci absolut necesar ca Duhul Sfânt să se sălăşluiască în noi, „ca să avem sfeşnicul cunoştinţei luminând în noi totdeauna**. Când Duhul „Cel puternic** intră în sufletul nostru, El îl dezarmează şi îl leagă „pe tâlhar**, care-şi slobozeşte „prada** lui; altfel, cel rău „nu va slobozi nicidecum prada** sa - adică mintea slăbită de „acele mici şi întunecate atacuri (momeli) ale dracilor**148.

Şi Cuviosul N ichita Stithatul ne ajută să înţelegem cum să ne curăţim mintea, explicându-ne că, aşa cum avem cinci simţuri trupeşti, avem şi cinci simţuri ascetice, care corespund celor trupeşti. Cele cinci simţuri ascetice („privegherea, cugetarea, rugăciunea, în frânarea şi liniştirea**) trebuie unite cu cele trupeşti: „vederea cu privegherea, auzul cu cugetarea, mirosul cu'rugăciunea, gustul cu înfrânarea şi pipăitul cu liniştirea**. Numai printr-o astfel de unire ne vom curăţi „mintea sufletului** şi subţiind-o prin această lucrare, o vom putea face „nepătimi- toare şi străvăzătoare**149.

fi Sf. Ioan Scărarul, o.c., Cuvântul IV. p. 188.M1 Ilie Ecdicul, Capete despre cunoştinţă, cap. 118, Filocalia, voi. 4,

p. 320.i« Sf. Diadoh al Foticeei, o.c., cap. 28, p. 400.

Cuviosul Nichita Stithatul, o.c., I, cap. 91, p. 223.

11 - Psihoterapia

162 IU. Psihoterapia ortodoxă

La rândul său, Sfântul Isihie Sinaitul insistă în mod deosebit asupra rolului rugăciunii lui Iisus, care ne purifică mintea de gândurile cele păcătoase. Atunci când prim im în trup „mâncărurile aducătoare de boală“, trebuie să căutăm leacul prin care să scăpăm de ele; ;,la fel şi mintea, când a primit să înghită gândurile şi simte amărăciunea lor44, trebuie Să se lepede de ele „prin rugăciunea lui Iisus, strigată din adâncurile inimii“150.

Prin urmare, curăţirea minţii nu se reduce la depistarea gândurilor care au intrat în ea şi au îmbblhăvit-o, ci consta în lepădarea de ele - pe care nu 0 vom obţine prin raţionalizări şi introspecţii analitice, ci numai prin rugăciunea lui Iisus; iar când spunem „rugăciune44, ne referim la lucrarea Duhului Sfânt. Care pătrunde în inimă atunci când aceasta pomeneşte neîncetat* numele lui Iisus. Sfântul Grigorie Palama ne încredinţeazVcă gândurile,, care constituie lucrarea minţii, sunt repede curăţite dacă ne dăruim timpul rugăciunii, în special rugăciunii lui Iisus, Dar, deşi rugăciunea ne va scăpa de gândurile rele, ea nu ne va curăţi sufletul întru totul, deoarece puterea care pune în lucrare curăţirea deplină a sufletului nu poate fi activată dacă celelalte, forţe sufleteşti nu sunt şi ele purificate în întregime - prin înffânare, trezvie şi dragoste. Să nu se amăgească omul^ precizează Sfântul Grigorie Palama, gândind că s-a curăţit întru totul dacă s-a lepădat de gândurile cele rele151 152; Privegherea, spune şi Sfântul Ioan Scărarul, contribuie mult la curăţirea minţii şi a sufletului: „Ochiul care priveghează purifică mintea; somnul îndelungat învârtoşează sufletul441,52. X

în timp ce neştiinţa minţii, acel întuneric dens care înnegurează ochiul sufletului, îl împiedică pe om să înţeleagă

150 Sf. Isihie Sinaitul, o.c., II, cap. 86, p. 106.îsi sf. Grigorie Palama, EF3, p. 410, Filocalia (orig. gr.), voL 4,3, p. 133.152 Sf. Ioan Scărarul, o.c., C u vân tu l XX. p. 348.

3. Mintea, inima f i gândurile 163

atât lucrurile o m en eşti câ t p e şi ce le dum neze ieşti, că in ţa îl tămăduieşte. Ia tă cu m n e în fă ţişea ză C uv iosu l N ich ita S titha tu l lucrarea d e tă m ă d u ire a m in ţii şi a s u f le tu lu i cu a ju to ru l pocăinţei: „D ezv ă lu in d u -i-se och ii p rin pocă in ţă , su fle tu l vede acestea [cele d u m n eze ieşti şi om eneşti] în ch ip curat, le au d e întru cunoştin ţă şi le p rice p e cu în ţe legerea . D ar n u n u m ai a tâ t, ci pune şi trep te le aces to r în ţe le su ri în in im a sa şi, g u stân d d in dulceaţa lor, îş i l im p e z e ş te cu n o ş tin ţa . Ia r p r in c u v â n t d e în ţe le p c iu n e d e la D u m n e z e u , d e s c r ie tu tu ro r b u n ă tă ţ i le minunate ale lui D u m nezeu"153. D obândită prin nevoinţe, lacrim i şi m ărturisire a p ăca te lo r, p o că in ţa r id ică ceaţa de p e o ch ii sufletului, învrednicindu-1 să v ad ă frum useţile dum nezeieşti. '

în scrierile patristice se d iscu tă m ult despre coborârea m inţii în inim ă şi desp re în to a rcerea energ iilo r spre esenţă. Ia tă u n binecunoscut fragm en t d in tr-o scrisoare a S fân tu lu i V asile C e l Mare către p rie tenu l său, S fân tu l G rigorie de N azianz: „C ăc i dacă m in tea n u se ocu p ă de treb u ri d in afară , şi n ic i n u se îm prăştie p rin sim ţuri în toa tă lum ea, se retrage în sine însăşi. A tunci ea se în a lţă în m o d sp o n ta n la c o n te m p la re a lu i Dum nezeu. L um inată de acea sp lendoare dum nezeiască, ea u ită de propria ei fire. A poi, nem aitrăgând sufletu l în jo s , în sp re grija de cele ale gurii sau de ce le ale îm brăcăm in ţii, îş i v a înd rep ta în tre ag a râ v n ă că tre d o b ân d ire a b u n ă tă ţilo r c e lo r veşnice"154. A m citat în tregu l tex t pen tru că este d eo seb it de grăitor, şi poate de aceea a şi fost fo losit de Sfântul G rigo rie Palam a în controversa sa cu filosofu l Varlaam . S fân tu l V asile cel M are insistă asupra fap tu lu i că m in tea ne îm p răştia tă de lucrurile lum ii din afară se în toarce la sine însăşi şi se rid ică , prin sine, la vederea lui D um nezeu. A stfel ilum inată şi scă lda tă

153 C u v io su l N ic h ita S ti th a tu l , o.c., II , c ap . 8 7 , p p . 2 6 0 —2 6 1 .154 S f. V asile c e l M are , S c r i s o a r e a a I I - a . FC, v o i. 13, p . 7 .


în frumuseţe, ea nu se va mai tulbura de lucrurile cele pământeşti uitându-şi până şi propria fire.

Coborârea minţii în inimă - adică întoarcerea energiei spre esenţă - constituie vindecarea m inţii; această întoarcere presupune mai întâi aflarea inimii trupeşti, şi numai după aeeea a celei metafizice sau duhovniceşti. Nevoitorul; „coboară în adâncurile inimii sale, la început în inima trupească şi de acolo în acele profunzimi care nu mai sunt ale trupului. îşi găseşte adâncul inimii, atinge miezul metafizic, duhovnicesc, al fiinţei sale pe care, scmtându-1, vede că existenţa omenirii nu este ceva exterior sau străin fiinţei sale, ci e întru totul împletit cu propria sa fiinţă"155. Coborârea minţii în inimă este, de fapt, o îm preuna^ a minţii cu inima, pecetluită de lacrimi de smereniei şi de o dulce simţire a iubirii dumnezeieşti: la c r im ile de smerenie din timpul; rugăciunii sunt un indiciu cert al unirii minţii cu inima şi al -friptului ca rugăciunea curată şi-a aflat locul sau de obşte, aceasta constituind primul pas al urcuşului spre Dumnezeu. De aceea*, asceza aşază lacrimile la temelia vieţii duhovniceşti"156. Intrând în inimă, mintea se desprinde de orice imagine exterioară, atât vizuală cât şi mintală157. Uşile inimii se închid oricărui lucru, străin, şi „sufletul pătrunde într-un «întuneric» de o factură cu totul specială, învrednicindu-se astfel să stea cu mintea curata în chip negrăit înaintea lui Dumnezeu"158! *

Coborârea minţii în inimă şi întoarcerea energiei minţii spre esenţa sa sunt aprofundate de Sfântul Dionisie Areopagitul în descrierea celor trei mişcări ale minţii şi ale sufletului. Primă; este o mişcare circulară a sufletului, „ca intrare în sine însuşi de* la cele din afară şi ca adunare unitară în ele însele a puterildr lfrf

W Arhimandritul Sofronie, Sfântul Siluan, p. 47.156 Ibidem, p. 133.»» Ibidem, p. 151.

Ibidem, p. 145.


înţelegătoare44; a c e a s tă m işca re c irc u la ră im p lică în toarcerea sufletului m a i în tâ i sp re e l în suş i, ad u n a rea p u te rilo r sale pen tru a se rid ica sp re D u m n ez eu , „C are e m ai p resu s de toa te cele ce sunt şi e u n u l şi a c e la ş i şi fă ră în cep u t şi fă ră sfârş it44. U n ita ră în fond, această m işc a re îm p ied ic ă îm p răştie rea m in ţii, adunând-o şi înă lţând-o la D u m n ez eu . M in tea se e liberează de ce le d in afară, a lu n g ă o r ice n o ţiu n e leg a tă de im ag ina ţie şi se uneşte cu in im a p r in p o c ă in ţă ; a c e a s tă u n ire se n u m e ş te „ te o lo g ie apofatică44 şi e s te în so ţire a m in ţii cu D um nezeu , care în lesneşte arătarea L u i în lă u n tru l ei.

A d o u a m işca re , „ în lin ie d reap tă44, p resupune a tâ t m işca rea sufletului „ sp re ce le d in ju ru l său şi de la ce le d in a fa ră44, câ t şi înălţarea lu i „ c a d e la n iş te sim boale varia te şi înm u lţite sp re intuiţiile s im p le şi im ite44. A ce as tă m işcare p rin care D um nezeu poate fi c o n te m p la t d e f ire a u m a n ă se n u m e ş te „ te o lo g ie catafatică44 sau „con tem p la re natu ra lă44; p rin ea, sufletu l se în a lţă spre D um nezeu . în acelaşi tim p în să ea po a te duce la am ăg iri, în trucât m u lţi d in tre ce i ca re au în v ă ţa t să p riv ească făp tu rile lui D u m nezeu „în m o d d irec t44 p o t fi induşi în eroare , a ju n g ân d ch iar să se în c h in e la crea tu ri, m ai degrabă d ecâ t la C rea to r şi la c reaţie . A tre ia m işc a re , „ în sp ira lă 44, c o n s titu ie p u n te a de legătură d in tre p rim e le două m işcări.

S fin ţii P ă r in ţi a c o rd ă p r io r i ta te p r im e i m iş c ă r i, c e le i circulare, p en tru că ea form ează un cerc: m in tea coboară în in im ă şi de aco lo u rcă sp re D um nezeu , în lă tu rân d u -se as tfe l o rice înch ipu ire am ăg ito a re159 160. A ceastă m işcare c ircu lară se ob ţine prin ru g ăc iu n ea n o etică , p rin care atletu l duhovn icesc se lu p tă „să în to a rcă m in tea sp re ea însăşi, p ropu lsând-o apoi nu în lin ie dreaptă, ci p rin tr-o ta in ică m işcare circu lară de la ce le ex terioare spre sine în săşi44160. .

159 S f . D io n is ie A r e o p a g i tu l , D espre num irile dum nezeieşti, c a p . IV , # 8 - 9 , p p . 1 4 8 -1 4 9 .

160 S f . G r ig o r ie P a la m a , Triade, 1, 2 , 8 , a p u d p ă r in te le D u m i t r u S tă n ilo a e , o.c., p . 7 2 .

166 IU. Psihoterapia ortodoxă

Coborârea minţii în inimă se dobândeşte, aşadar, rugăciunea minţii atunci când mintea, eliberată de gânduri Şj plăsmuiri, se roagă în chip nematerial, fără împrăştiere. Sfântul Evagrie Ponticul binecuvântează mintea care se roagă astfel lui Dumnezeu: „Fericită este mintea care a dobândit în vremea rugăciunii, în chip desăvârşit, starea fără formă. Fericită este mintea care, rugându-se neîmprăştiat, câştigă necontenit un tot mai mare dor către Dumnezeu. Fericită este mintea care, în vremea rugăciunii, se face nematerială şi săracă de toate. Fericită este mintea care, în vremea rugăciunii, s-a lipsit desăvârşit de orice simţ“161.

Până acum am analizat metodele de vindecare 'a nfintn Jn continuare, să vedem ce ne spun Sfin ţii Părinţi despre consecinţele acestei vindecări: ce se întâmplă cu mintea îh timpul procesului de vindecare şi după săvârşirea acestuia?

Unul din roadele tămăduirii este nepătimirea: „Mintea nepătimitoare“, afirmă Cuviosul Njchita Stithatul, „este aceea care stăpâneşte patimile sale şi s-a ridicat mai presus de întristare şi de bucurie, încât nu se mai întristează nici de supărările din necazuri, şi nu se mai revarsă nici de bucuria mulţumirii; ci în necazuri îşi ţine sufletul în bucurie, iar în clipele de fericire şi-l ţine înfrânat şi nu-l lasă să iasă din dreapta măsură“162 *. Această nepătimire este purtarea în trup a omorârii celei dătătoare de viaţă a iui Iisus Hristos (U Corinteni 4 ,10) - „moartea de viaţă făcătoare a Domnului în mădularele şi în cugetările" noastre. O astfel de lucrare nu se poate săvârşi decât prin Duhul Sfânt1». După ce s-a eliberat de stimulii exteriori şi s-a curăţit de întinăciunile păcatului, mintea vede lucrurile cu claritate, vădind toate meşteşugirile celui rău, chiar în timp ce acesta se pregăteşte să o războiască. Sfântul Marcu Ascetul observă: „Când mintea

161 Sf. Evagrie Ponticul, o.c., cap. 117-120, pp. 107-108'.i« Cuviosul Nichita Stithatul, o.c., I, cap: 92, p. 223.

Ibidem, II, cap. 20, pp. 233-234.


| iese din grijile trupeşti, vede, în m ăsura în care iese, lucrăturile vrăjmaşilor1*164. „M intea slobozită de patim i11, adaugă Sfântul

f Talasie L ibianul, „vede gândurile sim ple atât când veghează trupul, cât şi în som n11' 65. P rin urm are, conştiin ţa pe deplin purificată nu v a m ai fi tu lburată de gândurile pătim aşe nici m ăcar în somn, când m in tea este inactivă.

Şi purificarea este legată de nepătimire: „Minte curată este aceea care s-a despărţit de neştiinţă şi e luminată de lumina dumne- zeiască“ , ne încredinţează Sfântul Maxim Mărturisitorul166 167 168 169. Purificarea minţii este importantă deoarece numai astfel vom dobândi cunoştinţa de Dumnezeu: „Mintea curată primeşte uneori învăţătură de la Dumnezeu însuşi, care vine în ea. Alteori îi insuflă cele bune Sfintele Puteri [puterile îngereşti]. Şi iarăşi alteori, firea lucrurilor contemplate11167. Şi tot el spune: „Mintea curată petrece sau în înţelesurile simple ale lucrurilor omeneşti, sau în contemplarea naturală a celor văzute, sau în cea a celor nevăzute, sau în lumina Sfintei Treimi11168. Astfel purificată, mintea va înţelege Sfintele Scripturi: „Atunci ie_a deschis mintea ca să priceapă Scripturile11 (Luca 2 4 ,4 5 ) .

Potrivit Sfântului M axim M ărturisitorul, există o atracţie puternică între m intea curată şi cunoaşterea lui D um nezeu: „Precum lum ina soarelu i atrage ochiul cel sănătos, aşa şi cunoştinţa lui D um nezeu atrage spre sine în chip firesc m intea curăţită prin dragoste11169. Iar Sfântul Talasie afirm ă: „D uhul Sfânt, aflând m intea golită de patim i, o învaţă tainic, po triv it cu

164 Sf. M arcu A scetu l, Despre legea duhovnicească, cap. 167, Filocalia, voi. 1, p. 286.

165 Sf. Talasie, o.c., I, cap. 54, p. 19.166 Sf. Maxim, o.c., I, cap. 33, p. 65.167 Ibidem, III, cap. 94, p. 122.168 Ibidem, I, cap. 97, p. 77.169 Ibidem, I, cap. 32, p. 65.


puterea ei, despre toate cele nădăjduite [ale veacului viitor]“ivo în acest fel, omul devine teolog, căci teologia nu se dobândeşte prin cunoştinţă şi osârdie omenească, ci prin lucrarea Duhului Sfânt care sălăşluieşte în inima curată: „Mintea curăţită de tot noroiul se face sufletului cer înstelat de înţelesuri strălucitoare şi atotluminoase şi Soarele dreptăţii luminează în ea, trimiţând în lume razele luminoase ale cunoştinţei de Dumnezeu (ale teologiei)"170 171. în Pateric, citim: „A întrebat a w a Amon al Raitului pe aw a Sisoe; «Când citesc Sfânta Scriptură, voieşte sufletul meu să alcătuiască cuvânt să am spre întrebare [pentru a fi pregătit să răspundă întrebărilor care îi pot fi adresate]». I-a zis lui bătrânul: «Nu este trebuinţă, ci mai vârtos din curăţenia minţii câştigă-ţi ţie a fi fără de grijă şi [după aceea] a vorbi>i“172.

Prin urmare, adevărata teologie nu este rodul concentrării minţii omului, ci e manifestarea Duhului1 Sfânt. Când mintea este purificată de patimi, ea este şi iluminată, dobândind capacitatea sau înţelepciunea de a teOloghisi. Spunem atunci c t întreaga viaţă a omului devine o teologie; chiar şi însuşi trupul său se învredniceşte de aceasta. Omul purificat este întru totul teologhisitor. Sfinţii Părinţi s-au folosit uneori de învăţăturile înaintaşilor lor, nu pentru că lor le-ar fi lipsit experienţa duhovnicească, ci pentru a o confirma pe aceasta, mai ales în perioadele în care învăţăturile lor începuseră să fie atacate de calomniatori.

Purificându-ne mintea, dobândim totodată şi o adevărată cunoaştere a noastră înşine. Filosoful Varlaam susţinea că sfinţenia şi desăvârşirea nu pot fi aflate „fără împărţire, raţionamente şi cercetare analitică", pretinzând că cel ce voieşte să posede perfecţiunea şi sfinţenia trebuie să înveţe „metodele

170 Sf. Talasie, o.c., IV, cap. 75, p. 47.171 Cuviosul Nichita Stithatul, o.c., II, cap. 67, p. 252.m Pentru aw a Sisoe. cap. 17, în o.c., p. 210.


■ d e a distinge,;raţiona şi cerceta analitic". Sfântul Grigorie Palama i ,s_a opus categoric acestei concepţii, declarând-o „o erezie a ■stoicilor şi a pitagoreicilor" şi încredinţându-ne că noi, creştinii,■ nu considerăm ceea ce aflăm prin cuvinte şi raţionamente drept■ adevărata cunoaştere, ci doar ceea ce este demonstrat prin k făptuire şi vieţuire - care este nu numai lucru adevărat, ci şi I lucru neîndoielnic şi de necombătut. Nimeni nu poate ajunge la I cunoaşterea de sine, continuă Sfântul Grigorie Palama, prin ■ interm ediul diferenţierilor, raţionamentelor şi cercetărilor f analitice, dacă nu şi-a slobozit mintea de închipuiri şi de slava

deşartă, sau de orice gânduri rele, printr-o pocăinţă aspră şi smerită ş î printr-o intensă asceza. Cei care nu s-au lepădat de închipurile deşarte şi păcătoase şi care nu şi-au purificat mintea nu-şi dau seama de propria lor netrebnicie - singura cale prin care se poate pune început'bun cunoaşterii de sine173,

în zilele noastre, mulţi oameni îşi închipuie că se poate ajunge la cunoaşterea de sine prin auto-analiză şi psihanaliză. Aceasta este însă o amăgire care duce la consecinţe dezastruoase; este foarte probabil ca cel ce se analizează pe sine astfel să ajungă la schizofrenie. Pe de altă parte, metoda ascezei, care foloseşte procedeele deja enunţate - paza minţii, purificarea ei şi coborârea ei în inimă prin pocăinţă şi rugăciune Poetică, precum şi ascultarea poruncilor Mântuitorului Hristos - ne ajută să ne desprindem dfe închipuiri şi de robia faţă de cele trupeşti şi să ne constatăm jalnica aşezare lăuntrică.

Cunoaşterea de sine este lucrarea Duhului Sfânt. Numai atunci când harul dumnezeiesc, împreună cu propriile strădanii, ne luminează sufletul, vom cunoaşte cu precizie fiecare detaliu legat de fiinţa noastră. Tămăduirea minţii vădeşte existenţa patimilor. Numai luminaţi şi învredniciţi de Duhul Sfânt, ne

m m Grigorie Palama, o.c., 1, 3,13.


vom înarm a îm potriva acestora; când m in tea este tămăduită ea se desprinde de năluciri şi vătăm ări deşarte174. ^

Un alt rezultat al tăm ăduirii m inţii este libertatea. Deşi a fost ţinută în captivitate de patim i, m intea eliberată este întru totul înviată: „Cel dus în robie, pentru o vrem e nu se întoarce cu atâta bucurie când este slobozit, cum se întoarce mintea cu picioare vesele spre cele cereşti, ca spre ale şale, când e slobozită din legăturile (afecţiunile) materi;ale“ 175. O dată descăţuşată de patim i, orice va face i „se va so co ti d a r cu ră ţ, adus lui D um nezeu"176 *. «

Astfel slobozită, m intea este înviată. Se poate vorbi deci despre m inunea învierii m inţii, ne încred in ţează Cuviosul N ichita Stithatul, care o com pară cu m inunea învierii lui Lazăr. Precum a murit Lazăr şi a fost îngropat, to t astfel m oare şi este îngropată şi mintea n o a s tră -ş i precum a venit Hristos în cetatea Betaniei ca să-l învie pe Lazăr, td t astfel vine şi la m intea noastră cea omorâtă de păcate spre a o învia din „stricăciunea patimilor". Precum M aria şi Marta, surorile lui Lazăr, au alergat cu lacrimi de întristare să-L întâmpine pe M ântuitorul, „înţelepciunea şi drep ta tea , scufundate în în tristare de m oartea m in ţii, vin plângând înaintea Lui". Dreptatea închipuie aici greaua pătimire şi „lucrarea poruncilor", iar înţelepciunea, „lucrarea m inţii" şi a scu lta rea m işcărilo r „cuvântului cunoscute cu m in tea şi înţelesurile lui descoperite prin contem plaţie"17?. -

A flăm această corelare între cele două minuni - învierea lui Lazăr şi învierea minţii noastre omorâte de păcate - în multe din im nele Bisericii ortodoxe. Ingăduiţi-mi să citez două dintre ele:

1) „însoţind gândirea şi fapta la cele de sus, să ne sârguim a trim ite lui Hristps rugăciuni, ca să învieze mintea noastră cea

iw Sf. Diadqh al Foticeei, o.c., cap. 49, p. 410.175 Iile Ecdicul, o.c., III, cap. 272, p. 339.176 Ibidem, IU, cap. 119, p. 320.>77 Cuviosul Nichita Stithatul, o.c., II, cap. 98, p. 266:


îngropata, ca pe un alt Lazăr, cu venirea Lui cea înfricoşătoare; ca să-I aducem stâlpările dreptăţii şi să strigăm: «Bine eşti icuvântat Cel ce v ii» "178. în acest tropar, se pare că Marta este „fapta", iar M aria „gândirea" care-L roagă pe Hristos Domnul să învieze m intea noastră cea m oartă şi îngropată.

2) „Asemănându-ne noi credincioşii Martei şi Măriei, să trimitem la Domnul fapte dumnezeieşti, ca pe nişte solitori; ca venind, să învieze m intea noastră, care zace cumplit moartă în mormântul lenevirii nesim ţitoare, nicicum simţind frica lui Dumnezeu şi neavând acum putere de viaţă, strigând: «Vezi, Doamne, şi precum de demult, îndurate, ai sculat pe Lazăr, prietenul Tău, cu venirea Ta cea înfricoşătoare, aşa ne înviazâ pe toţi, dându-ne nouă mare m ilă»"179. îngropată în „mormântul lenevirii", m intea noastră este complet lipsită de energie vitală. Drept aceea, ne îndemnăm să înfăţişăm Mântuitorului pe Marta şi pe M aria - adică, făptuirile şi gândurile noastre - cerându-I stăruitor să ni le învieze. „M intea celui înfrânat [înviat] este biserică a Duhului Sfânt", afirmă Sfântul Talasie Libianul180.

Aflându-se în această stare, mintea purificată este iluminată şi cuprinsă de răpire dumnezeiască181; ea se desfată de vederea lui Dumnezeu şi grăieşte cu El. Când Sfinţii Părinţi ne vorbesc despre răpirea şi extazul minţii, ei nu se referă la faptul că mintea iese din trup, aşa cum se spunea în cazul Pithiei, ci că, slobozită de grijile cele trupeşti şi lum eşti, se oferă întru totul lui Dumnezeu, fără a pierde legătura cu lumea exterioară. Cel care a dobândit rugăciunea neîncetată cunoaşte extazul minţii; acest extaz se numeşte răpire şi este o formă a contemplării lui Dumnezeu (theoriă).

178 T ropar al Utreniei din Joia Săptăm ânii Floriilor. Triod.179 Stihiră. Vecernia din M iercurea Săptăm ânii Floriilor, o.c.w Sf. Talasie, o.c., HI, cap. 55, p. 36.1,1 Cuviosul Nichita Stithatul, o.c., III, cap. 18, p. 275.


Iluminată fiind, mintea purificată devine, la rândul ei, SUrs. de lumină; este neapărat necesar să discutăm despre aceasta iluminare dătătoare de lumină, deoarece ea constituie una di* principalele metode psihoterapeutice de vindecare % minţii.

Sfântul Diadoh al Foficeei, cunoscător al teologiei mistice, ne zugrăveşte detaliat această iluminare a minţii; „Nu trebuie să ne îndoim că atunci când mintea începe să se afle sub lucrarea puternică a luminii dumnezeieşti, se face întreagă străvezie, încât îşi vede cu îmbelşugare propria ei lumină. Iar aceasta ae întâmplă când puterea sufletului pune stăpânire asupra patimilQ|“182. Şi încă: „Toţi aceia care cugetă neîncetat la acest nume sfânt [al lui Iisus] şi slăvit în adâncul inimii, vor putea vedea odată şi lumina minţii lor"183. Aceste învăţături sunt împărtăşite şi de Sfinţii Calist şi Ignatie Xanthopol184, iar Sfântul Evagrie Ponticul le întregeşte, afirmând că „îngerul lui Dumnezeu arătânau-se, opreşte, cu cuvântul mimai, lucrarea potrivnică din noi şi mişcă lumina minţii la lucrare fără rătăcire"185.

Mintea este plăsmuită după chipul lui Dumnezeu. în măsura în care Dumnezeu este lumină, lumină va fi şi în mintea omului; în acest sens spun Sfinţii Părinţi că omul îşi poate vedea lumina minţii sale. Un astfel de lucra nu i se poate întâmpla decât omului după fire, întrucât în omul cel căzut, mintea este întunecată dfe patimi. Omul îşi poate vedea lummaminţii în vremea rugăciunii doar după ce s-a slobozit de patimi şi a fost luminat de Dumnezeu.

In Triadele sale, Sfântul Grigorie Palama se referă în repetate rânduri la acest subiect: „înţelegi tu, frate, că mintea curăţită de patimi se vede pe sine luminată de harul dumnezeiesc, care o

182 Sf. Diadoh al Foticeei, o.c., cap. 40, p. 406.im Ibidem, cap. 59, p. 414.1M Sf. Calist şi Ignatie Xanthopol, Metoda sau cele 100 mpA»» cap

49, Filocalia, voi. 8, p. 115.185 Sf. Evagrie Ponticul, o.c., cap. 74, p. 101,. (

3. Miaua, mima şt ţjmdmiU 173

I ajută sâ se depăşească pe sine şj să vadă în duh pe Dumnezeu; I prin rugăciunea stăruitoare şi nemaierială mintea se ridică [ dincolo de orice cunoştinţă"1*. in adevăr,,.mintea, se vede pe

sine ca o lum ină"1*7, căci „aşa arată orice fire curăţită şi neacoperită de patimi şi de neştiinţă". Dacă nu este ttmtfunti de acest văl, mintea „se vede pe sine44, văzând nu numai „chipul propriu, ci strălucirea lui Dumnezeu întipărită de har m chipul propriu, strălucire ce întregeşte puterea minţii de a se depăşi pe sine şi desăvârşeşte unirea cu cele mai înalte şi mai presus de înţelegere"1** Vederea luminii minţii este mijlocită de lucrarea Duhului Sfânt: „M intea curăţită şi luminată şi devenită în d u p vădit părtaşă de harul lui Dumnezeu se învredniceşte şi de alte vederi tainice şi mai presus de fire"1*9.

Această învăţătură palamită ne arată că mintea curăţită vede oglindită în ea frumuseţea şi slava tui Hristos. Sfinţii văd această imagine preschimbată din slavă în slavă, adică „ei văd calitatea strălucirii pecetluite în noi, pe măsură ce strălucirea dumnezeiască devine din ce în ce mai clară"* * * * 190. După cum ochiul trupesc nu poate fi activ dacă nu străluceşte lumina din afară asupra lui, nici m intea nu poate vedea cu simţurile sale noetice dacă lumina dumnezeiască nu străluceşte asupra sa191.

în concluzie, potrivit Sfântului Grigorie Palama, fiind creată după chipul lui Dumnezeu, mintea este lumină. Din nefericire însă, mintea omului e înnegurată de patimi. Ea îşi va putea percepe propria lumină, precum şi strălucirea care sălăşluieşte în ea prin harul lui Dumnezeu, numai după ce s-a curăţit de

Sf, Grigorie Palama, Triade, 1, 3, 7, apud părintele Dumitru Stăniloae,o.c.,p .74. • •. fa ^

. ff Ibidem, 1 ,3 ,8,p. 74, . ,, , , '** Ibidem, Despre sfânta lumină, cap. 11, Ftlocalia, voL 7, pp. 275-276.

m Ibidem, cap. 11, p. 275. ;"199 Idem, Triade, 1 ,3 ,7 ,,w Ibidem, 1 ,3 ,9 . -■* ...- .


patimi şi numai când va iradia din ea lum ina dumnezeiască, ta sine însăşi, vederea sensibilă nu este suficientă dacă nu i Se adaugă şi lumina sensibilă; acelaşi lucru se aplică şi perceperii luminii dumnezeieşti dinlăuntrul minţii omului. Sfântul Grigoiie Palama a elaborat această teorie deoarece filosoful Varlaam susţinea că omul îl poate vedea pe Dum nezeu şi poate dobândi cunoştinţa de Dumnezeu prin intermediul cunoaşterii omeneşti? şi al dezvoltării gândirii omeneşti; astfel de susţineri sunt întru totul eronate.

„ în cartea sa, SfântulSiluan, părintele arhim andrit Sofronie stăruie asupra luminii fireşti a minţii: „Atingând limitele de la «hotarul dintre lumină şi întuneric» (Iov 26,10), omul contemplă frumuseţea propriei sale minţi, pe care mulţi o identifică cu Fiinţa dumnezeiască; ei văd în ea o lumină, dar aceasta nu este Lumina cea adevărată în care «nu este nici un întuneric» (I Ioan 1, 5 ), c i e lum ina specifică m inţii create după chipul lui Dumnezeu. Această lumină a minţii omului, care întrece orice altă lumină a cunoaşterii empirice, ar putea la fe l de bine să fie numită «întuneric», întrucât ea este un întuneric al absenţei: Dumnezeu nu se află în ea. în acest context trebuie să înţelegem spusele Domnului: «Ia seama deci ca lumina din tine să nu fie întuneric» (Luca 11,35). Prima catastrofă cosmică din preistorie - căderea lui Lucifer, fiul dim ineţii, care a devenit prinţul în tunericu lu i - s-a datorat îndrăgostirii sale de propria-ri frum useţe şi contemplării acesteia, ceea ce a dus la «auto-; zeificare»"192;

Continuând expunerea sa despre lumina firească a minţii şi despre întunericul absenţei lui Dumnezeu, părintele arhimandrit Sofronie afirmă: „Dacă am dori să situăm undeva tărâmul duhovnicesc al acestui întuneric, am putea spune că el se află la periferia luminii necreate. Atunci când rugăciunea işihaşta este

192 Arhimandritul Sofronie, Sfântul Siluan, p. 162.

3. Mintea, inima f i gândurile 175

practica tă fără c u v e n ita p o c ă in ţă şi fără a fi înd rep ta tă în tru totul către D um nezeii,S u fle tu l, d ez b răca t d e o rice înch ipu ire, poate sălăşlui vrem eln ic în a c es t « în tuneric al ab sen ţe i» fără a-L vedea pe Dumnezeu,r in tru câ t D u m n ez eu n u se a f lă în aces t în tuneric. Sălăşluindu-se în ac e s t « în tu n e ric al ab sen ţe i» , m in tea cunoaşte o negrăită pace şi în c ân ta re . D ac ă în aces te m om en te se va întoarce1 că tre e a în să ş i, e a v a p e rc ep e ce v a ca re se aseam ănă luminii, dar care n u es te în c ă lu m in a n ec rea tă a dum nezeirii, ci e doar un a t r ib u t f i r e s c a l m in ţ i i c re a te d u p ă c h ip u l lu i Dumnezeu. Trecând! d in co lo d e h o ta re le tim p u lu i, o asem enea contemplare ap ro p ie m in te a d e cu n o aşte rea n ep erisab ilită ţii, înzestrându-1 a s tfe l p e o m c u o c u n o a ş te re n o u ă , d eş i to t abstracta?^ V ai d e c e l ca re co n fu n d ă aceas tă în ţe lep c iu n e cu cundştiţiţa ad ev ăra tu lu i D u m n ezeu , sau confunda ' o astfe l de contemplare cu îm p ă rtă ş ire a d e F iin ţa div ină! Vai lu i, în trucât aflat1 la p e rife r ia ad ev ăra te i v ed e ri dum neze ieşti, în tunericu l absenţei d e v in e o tre c ă to a re de n e tre c u t şi o b a rie ră în tre D um nezetrsi el în suş i, m u lt m â i pu te rn ică decâ t în tunericu l proVocât de re v ă rsa re a p a tim ilo r jo sn ic e , d e c â t în tu n ericu l evidentelor in stigări d iavo leş ti, săli d e n e l rezu lta t d in p ierderea harului şi de p ără s irea lu i d e către D um nezeu! Vai lui, căci se vâ fi ră tăc it şi irâ. fi căzu t în am ăg ire, căci D um nezeu nu se află în acest «în tuneric a l absehţei»! D um nezeu se reivelează pe Sine în lum ină şi ca lu m in ă” 193.' ^

N u se poate face o ana log ie în tre tex te le palam ite şi ce le ale părin telu i a rh im an d rit S o fron ie re feritoa re la lum ina m in ţii, deoarece ne lipseşte o experien ţă relevantă în acest subiect. D eşi la suprafaţă s-ar părea c ă ex ista unele d iferenţe în tre ele, acestea sunt în fap t d iferen ţe de stil. D eşi am ândoi Părin ţii au avu t experienţe personale legate de lum ina m inţii, ei exprim ă ^specte d ife r ite a le a c e s to r e x p e r ie n ţe . F ă ră a f i a b s o lu t s ig u r i,

W3 Ibidem, p. 179.


presupunem că părintele arhimandrit Sofronie se referă în prirtim rând la inteligenţa pe care omul o zeifică şi o iubeşte m ai presus de orice. Prin urmare, el subliniază faptul că „întunericul absenţei lui D um nezeu co n stitu ie o ac o p e rire im penetrab ilă a Dumnezeirii şi un zid" care-1 desparte pe om de D u m n e ze iim a i mult decât patimile, mai m ult decât întunericul isp itir ilor diavoleşti sau chiar mai mult decât părăsirea omului de către Dumnezeu.

în realitate, afirmă părintele Sofronie, această; lumină a minţii este întuneric - această afirmaţie apropiindu-1 întru totul de Sfântul Grigorie Palama. De altfel, el este de acord şi cu învăţătura Sfântului Grigorie Palama privitoare la contemplarea lui Dumnezeu (theoria) ca pură lucrare dumnezeiască în om: „Viziunea luminii dumnezeieşti necreate nu este posibilă dacă omul nu se află în stare de iluminare harică, - stare în virtutea căreia actul de contemplare a lui Dumnezeu este, mai presus de orice, «părtăşie cu Dumnezeu» şi «unire cu viaţa dumne-; zeiască»“194. în ceea ce ne priveşte, nu vedem nici un dezacord între aceste două mărturii; ele sunt exprimate în termeni diferiţi şi au în vedere diferite unghiuri de abordare, dar, în esenţă, conţin aceeaşi învăţătură.

Atunci când mintea omului se uneşte în duh cu Domnul nostru Iisus Hriştos „ea vede cu claritate lucrurile duhovniceşti"195 196 197. Nepătimirea minţii, ne spune Sfântul Talasie Libianul, o mişcă „spre cunoştinţa făpturilor"195. Şi încă: „Mintea slobozită de patimi se face în chipul luminii, luminându-se neîncetat de contemplaţiile lucrurilor"19!

Odată vindecată, mintea dobândeşte vederea lui Dumnezeu, Bineînţeles, ea nu va vedea esenţa Lui, ci doar energiile Lui.

194 Ibidem, p. 1/3.195 Sf. Grigorie Palama, o.c., i , 3,17.196 Sf. Talasie, o.c., IV, cap. 20, p. 43.197 Ibidem, I, cap. 50, p. 19.

3. M intea, inim a şi gândurile 177

I Când sfin ţii v ă d lum ina dum nezeiască, ei o văd „pentru că s-au I învrednicit de îndum neze itoa rea îm părtăşire cu Duhul Sfânt“ .

H Cu a lte c u v in te , u n iţ i cu D u m n ezeu , ceea ce văd ei este [ veşm ântul p roprie i lo r îndum nezeiri - „m intea fiindu-le umplută

de h aru l C uvân tu lu i, ato tfrum os în strălucirea Sa dincolo de ■ orice m ă su ră o m e n ea scă "198. în acest fel se îndum nezeieşte I m intea.

In a tari cond iţii, în m in te înfloreşte bucuria duhovnicească: „C ând m in tea e d esch isă spre vederea celor inteligibile, are faţă de ele o p lăcere cu anevoie de pierdut", afirmă Sfântul Talasie199. S fân tu l M a x im M ărtu risito ru l explică detaliat acest proces: „M in te a , u n in d u -se cu D um nezeu şi petrecând în E l p rin ru g ăc iu n e şi d rag o ste , se face în ţe leap tă , bună, puternică, iub itoare de oam eni, m ilostivă, îndelung răbdătoare şi, simplu vorbind, p o a rtă în sine aproape toate însuşirile dumnezeieşti. D ar despărţindu-se de E l şi lipindu-se de cele materiale, sau se face dob itocească , ca una ce a devenit iubitoare de plăcere, sau sălbatică, războ indu-se cu oam enii pentru acestea"200.

D upă v indecarea m inţii, se v indecă şi trupul. Se înţelege că atunci când spunem aceasta, nu afirm ăm că trupul nu se mai poate îm bolnăv i - cu toate că şi acest lucru este posibil, întrucât m ulte bo li, îndeoseb i cele de natură nervoasă, izvorăsc din m o a rtea m in ţii. C ând m in tea e tăm ăduită însă, trupul este s loboz it de patim ile cărnii. Sfântul M axim face următoarea p rec iza re : „C ând vez i m in tea ta petrecând cu evlavie şi cu drep ta te în ideile lum ii, cunoaşte că şi trupul tău rămâne curat şi fără de păcat"201. M intea care contem plă cele dumnezeieşti îş i păstrează şi trupul curat de patimi. M ai întâi însă trebuie să

îs* Sf. Grigorie Palama, o.c., 1, 3, 5, CWS, p. 33. >99 Sf. Talasie, o.c., II, cap. 46, p. 27.200 Sf. Maxim, o.c., II, cap. 52, pp. 90-91.201 S f Maxim, o.c., III, cap. 52, p. 113.

12 - Psihoterapia

178 III, Psihoterapia ortodoxă

fie receptivă faţă de făgăduinţa lucrurilor bune pe care ie nădăjduieşte, apoi să urce spre Prima Minte - şi sfinţinduê va fi „ea însăşi transformată dimpreună cu trupul de care este legată, pentru a-1 îndumnezei şi pe acesta” . Astfel, mintea se pregăteşte „pentru absorbirea trupului de către Duh în veacul viitor”. Din moment ce trupul va gusta din lucrurile cele veşnice, este esenţial ca el să fie pregătit chiar din această viaţă2% j |

însuşindu-şi această metodă de purificare şi de vindecare a minţii, toţi sfinţii ne împărtăşesc aceleaşi învăţături; de aceea avem convingerea că ei nu-şi exprimă propriile opinii, nici nu prezintă poziţii dogmatice diferite, ci ne împărtăşesc aceleaşi învăţături pentru că au trăit aceleaşi experienţe. în cazul în care remarcăm unele divergenţe de opinii, aceasţa se datorează faptului că, pornind de la presupuneri eronate, noi interpretăm greşit învăţăturile lor. Dacă însăîncercăm să analizăm fiecare dintre tâlcuirile lor (căci deşi, toţi au aceeaşi cunoştinţă de Dumnezeu, nu toţi posedă aceeaşi înţelepciune), dacă încercăm să ne pătrundem de sensul real al fiecărui cuvânt pe care-1 folosesc ei, nu vom afla deosebiri în ceea ce priveşte conţinutul învăţăturilor lor. Adevărul este că, fiind nedesăvârşiţi în cele duhovniceşti, desprinşi de tradiţia vie a Bisericii, nouă doar ni se pare că există divergenţe de opinii în scrierile Sfinţilor Părinţi,

Sfântul Apostol Pavel îndemna: „Să fiţi cu totul uniţi în acelaşi cuget şi în aceeaşi înţelegere” (I Corinteni 1, 10). Şi Sfinţii Părinţi gândeau la fel. Spre pildă, Sfântul Grigorie Palama afirma: „Această cunoştinţă mai presus de înţelegere e comună tuturor celor ce cred în Hristos”202 203.

în concluzie, citatele de mai sus ne arată că, lipsită de starea ei firească de sănătate, bolnavă şi slăbită, mintea biruită de patimi

202 Sf. Grigorie Palama, o.c., 1,3,33., u203 Idem, Despre sfânta lumină, cap. 66, Filocalia, voj,'7, p. 354.

S. Mintea, inima şi gândurile 179

iapropie de moarte. Drept aceea, ea are trebuinţă de tămăduire, petodele ascetice ortodoxe ne înfăţişează felul în care se poate tămădui mintea - o astfel de tămăduire fiindu-ne absolut necesară, întrucât numai în acest mod putem dobândi cunoştinţa lihovnicească despre Dumnezeu, singura cunoştinţă care duce 1 mântuire.

Q. Inima

Date post:	23-Dec-2015
Category:	Documents
Upload:	voxpromex
View:	143 times
Download:	13 times

Psihoterapeutica Ortodoxă - Hieroteos Vlachos

Documents