FACULTATEA DE PSIHOLOGIE I TIINELE EDUCAIEI SECIA PSIHOLOGIE

PSIHOLOGIE SOCIALCURS - SEMESTRUL I -

2005-2006

OBIECTIVELE CURSULUI 1. Familiarizarea cu conceptele fundamentale ale psihologiei sociale. 2. nsuirea unei optici de comportamentelor sociale. analiz a grupului i

3. nelegerea relaiilor interpersonale.

4. Promovarea aplicaiilor de teren.

2

CUPRINS

3

Capitolul 1 Obiectul psihologiei sociale 1. Scurt istoric 2. Problematica psihologiei sociale 2.1. Persoana n context social 2.2. Relaiile interpersonale i grupul mic 2.3. Fenomene social-psihologice n grupurile mari 2.4. Cercetri interculturale 3. Relaii sociale-relaii psihologice, interpersonale Capitolul 2 Cogniia social. Reprezentri sociale 1. Reprezentri sociale. tiin i ideologie 2. Introducere n domeniul studiului tiinific al reprezentrilor sociale 3. Comportament i reprezentri sociale. Transformarea reprezentrilor sociale sub influena practicilor sociale Capitolul 3 Grupul ca formaiune psihosociologic 1. Definiia psihosociologic a grupului 2. Radiografia grupului mic i mijlociu 2.1. Volumul i geneza microgrupului 2.2. Parametrii grupului 2.3. Tipologii curente 3. Relaii i procese n grup 4. Relaii de status-rol Capitolul 4 Factorii activitii n grup; legitile performanei colective 1. Situaii experimentale i ipostaze ale grupului 1.1. Situaii de tip A: Interaciune fr reciprocitate 1.2. Situaii de co-aciune (tip B) 1.3. Situaii de tip C: Performana colectiv 2. Strategii de comparaie n alternativa individ-grup; potenialul prezumtiv al grupului 3. Factorii productivitii de grup 4. Formaii eficiente de lucru de tipul discuiei 4.1. Grupul de discuie-dezbatere 4.2. Reuniunea brainstorming i tehnici derivate 4.3. Discuia-panel Capitolul 5 Aspecte psihologice ale conducerii 1. Putere conducere i influen 2. Ipostaze ale fenomenului conducerii 3. Funcii de conducere i nsuiri personale 3.1. Modelul trsturilor 3.2. Modelul situaional 3.3. Modelul tranzacional 4. Selecia psihologic a cadrelor 5. Comportament i stil de conducere 6. Un model integrat al fenomenului conducerii4

3 3 4 4 5 6 7 8 12 12 13 18 20 20 23 23 24 25 27 27 32 32 33 34 36 36 39 42 42 44 46 49 49 51 52 52 56 56 57 60 68

Modulul 1

OBIECTUL PSIHOLOGIEI SOCIALEObiectivele modululuiFamiliarizarea cu istoricul psihologiei sociale Cunoaterea orientrilor fundamentale de cercetare n psihologia social Familarizarea cu fenomenele social- psihologice din microgrup i macrogrup Cunoaterea nivelurilor de analiz n psihologia social

1.

SCURT ISTORIC

Stiinta poate fi considerata, in definitie minimal, drept cunoastere adunata in sistem. Referindu-ne la psihologia sociala, primele lucrri de sistematizare n acest domeniu apar in 1908 prin doua titluri: Social Psychology- scrisa de sociologul american E.A. Ross, si Introduction to Social Psychology- semnata de W. McDougall, psiholog englez stabilit n final n SUA. Desi cele dou lucrri, citate n manualele curente ca nceput al psihologiei sociale, prezint astzi mai mult un interes istoric, cteva mentiuni asupra lor vor fi necesare. Dac se ia terminologia drept cheie, atunci se poate spune c psihologia social a aprut mai curnd. n 1860, filosoful german M.Lazarus si lingvistul H. Steinthal au fondat Revista de psihologia poparelor si lingvistic (Zeitschrift fur Vlkerpsychologie und Sprachwissenchaft), care a aprut timp de peste 20 de ani. De asemenea, in Franta, G. Tarde care se prezenta pe sine ca sociolog public n 1898 Studii de psihologie social (tudes de Psychologie Sociale). Evident, nu se poate fixa o dat precis pentru aparitia unei stiinte. Termenul este mai vechi dect primele lucrri sitematice. Revenind la primele lucrri de sitematizare n domeniu, cartea lui E.A. Ross vine dinspre sociologie si trateaz probleme ca: sugestibilitatea, imitatia, moda, datina, starea de multime, spirtul de grup, etc. cea de-a doua lucrare vine dinspre psihologie si constituie o tentativ de a explica faptul social si relatiile interpersonale recurgnd la notiunea de instinct. n termenii lui McDougall instinctul este o dispozitie psihofizica ereditara sau innscuta, care determin pe posesorul ei s perceap si s dea atentie unei categorii de obiecte, sa ncerce o excitatie emotional de o anume calitate atunci cnd percepe un atare obiect si s actioneze n raport cu aceasta ntr-un mod particularsau, n fine, sa fie supus unui impuls spre o asemenea actiune. Prin urmare instinctul sau propensiunea prezinta trei segmente: cognitiv, afectiv si conativ, ca orice modalitate de comportament. Natura uman se compune dup McDougall, dintr-un numr de instincte primare si tendinte derivate din ele: instinctul fricii, instinctul combativ, al achizitiei, impulsul curiozittii, instinctul patern, propensiunea sexuala, instinctul gregar, etc. Acestea sunt propensiuni sau dispozitii sublineaza autorul autorul si nu formatiuni gata constituite la nastere. Propensiunea sexual si cea paterna ar sta la baza familiei, impulsul gregar ar explica viata n grup, instinctul achizitiei ar motiva acumularea de bunuri s.a.m.d. Desi cartea lui McDougall a avut destul de mare rsunet n epoc, din polemica ei cu miscarea behaviorict a cstigat aceasta din urm. Fireste, tentativa lui McDougall de a explica faptul social prin instincte sau propensiuni native este apreciat astzi daca nu o eroare cel putin ca fiind naiv si simplist. Demersul su explicativ va fi reiterat ns si de alti autori n versiuni modificate.considernd diversitatea conduitelor umane si punnd ntrebarea apropo de fiecare comportament de ce anume cltorim, de ce citim ziarul, de ce ne constituim n grupuri etc. se ajunge di rspuns n rspuns la cteva motive primare. n spatele acestor termeni (finali) ai analizei se postuleaza apoi un substrat biologic, fie aceasta o energie de baza a organismului ca n psihologia hormic sustinuta de McDougall fie perechi de gene ca n versiunile mai recente. Demersul acesta explicativ, pe care-l regsim n filigran si n studii actuale, rmne n esent de aceeasi factur. Am punctat nceputurile psihologiei sociale pentru a remaraca faptul c disciplina s-a nscut la intersectia dintre sociologie si psihologie, fiind initial o stiinta de granit. Exist, ntr-adevar o clas ntreag de fenomene care sunt simultan si indivizibil psihice si sociale.De exemplu, prietenia este un fenomen psihosocial, adic o relatie afectiv ntre persoane care nu constituie nc un fenomen social propriu-zis, dar nu este pur psihologic, ci prezinta o fizionomie proprie care mbin trsturi psihologice si sociale. Mai exact, prietenia ca relatie ntre doua sau mai multe persoane, include viata lor psihica (atitudini, sentimente, valori), desfasurat

5

n planul asociatiei, al afilierii, deci ntr-un plan social, dincolo de un singur individ, dar presupune un fenomen psihic solidar, asemntor sau complementar la un alt individ care este co-subiectul relatiei (cf. Herseni,1969).

Cercetari de psihologie social care s se nscrie n paradigmele stiintei vor apare pe un front mai larg abia n deceniul al 3-lea al secolului XX, odata cu primele studii experimentale referitoare la influenta grupului aupra performantei individuale (F. Allport, G.S. Gates, L. Travis s.a.).

2. PROBLEMATICA PSIHOLOGIEI SOCIALE2.1 Persoana n context social Tema de predilectie a psihologiei sociale a fost nc de la nceputurile ei studierea comportamentului individual n context social. O definitie de lucru, propus de R. Baron si D. Byrne (1991) spune : psihologia social este domeniul stiintei care caut sa nteleag natura si cauzele comportamentului individual n situatii sociale. Ea are n obiectiv nvestigarea fenomenelor psihice si a trsturilor de personalitate n textura relatiilor sociale ale omului. Tema aceasta comport dou aspecte: 1) impactul social asupra comportamentului individual si 2) aporturile personale n initierea si cristalizarea unor fapte sociale. Primul aspect este mai bine studiat. Cu modelul psihologic a lui K. Lewin cercetarea psihologica s-a aflat deja n pragul psihologiei sociale, pentru c se propunea ca tem de studiu configuratia, cmpul format de individ si mediul su fizic si social. Persoana concreta era plasat ntr-o situatie, adica o regiune decupata din mediu, o fsie din ambiant circumscris de un scop sau o sarcin. Ceea ce conteaz aici este nu mediul n descriere fizic sau sociologica acelasi n esenta pentru membrii unui grup ci mediul psihosocial, ale crui date si evenimente apar ncrcate cu anumite semnificatii si valente individuale sau de grup. De unde, formularea prescurtata, datorat lui P. Fraisse.

R = f (S

P)

Aceasta expresie scoate n relief importanta momentului cognitiv n determinarea actiunii. Datele sociale ale situatiei suntsunt cel putin tot att de importante ca si cele fizice. Cmpul cuprinde dup K. Lewin ca elemente: scopuri, stimuli, trebuinte, relatii sociale, climatul grupului cu gradele sale de libertate s.a. Pe lng subiectul nsusi, cu orientarea sa motivational, intervin si alte persoane, apoi grupul nsusi cu normele si presiunile sale si de asemenea lucrurile, cu valentele sale pozitive sau negative. Putem distinge deci doua tipuri de relatii: omul si lucrurile/obiectele, si omul si ceilalti oameni, semenii si. Modul de raportare este diferit n cele doua situatii. Proprietatea unui obiect, eveniment sau a unei persoanede a rspunde unei trebuinte, de a satisface o cerint se numeste valent (atribuirea si proiectarea unei valente presupune un proces de evaluare si cunoastere). Pe scurt, avem pe de o parte subiectul cu trebuintele si aspiratiile sale, pede alta parte, universul lucrurilor, persoanelor, situatiile cu propriettile lor, care se relev n contexul acestei raportri. Persoana uman poate fi redat la limita printrun punct; ea reprezint ns, n acest cmp, centrul de greutate si centrul de referint:perceptia ei circumscrie anvergura si calittile cmpului, iar actiunea ei poate s l transforme. Dupa cum se poate vedea totul apare aici centrat pe individ; impactul grupului cu normele si presiunile sale rmne practic n afara atentiei. Analiza se opreste pragul psihologiei sociale. Se poate mentiona c studiul comportamentelor, plecnd de la partipris behaviorist ortodox, si restrngea actiunea la relatiile subiect-stimuli ca ntr-o existent simplificat. Se fcea abstractie dup cum noteaz J. Stoetzel (1963) de caracteristicile sociale: clas, vrst, sex, statut socio-cultural etc., stimuliifiind practic despuiati de tot ceea ce este social n natura lor. n optica acestori cercetri socialul aprea ca o simpl dimensiune a stimulilor. Problema care se punea, n completare, era de a sesiza modul n carecontextul social modific n fapt, perceptia memoria, gndirea, viata afectiv, relatiile interpersonale etc. Studiile de psihologie social si propun mai nti s fac inventariul a ceea ce constiinta individual datoreaz grupului, societtii n genere. Psihologia general are ca obiect nucleul invariant al psihicului, constituit di foemele si legitatile proceselor psihice ale senzatiilor, perceptiei, nvtrii,gndirii etc. care sunt comune tuturor oamenilor. Este vorba de regularitti si legi generale ale aparatului psihic, considerat ca functie a creierului si ca reflectare a realittii obiectiv (S.L. Rubinstein, 1960, p.281). conturnd acest segment stabil, psihologia general a nlesnit apoi detasarea continutului si a nsusirilor mai mobile: reprezentari, sentimente, atitudini etc. a cror variabilitate si conditionare n functie de contextul social au devenit apoi mai evidente. n mod firesc sfera de preocupri a cercetrii psihologice s-a lrgit, cuprnznd si aceste teme care tin astazi de ceea ce noi numim psihologie social si transcultural. Este vorba de studii6

precise despre factorul social n perceptie (G. Jahoda, M. Ralea), cadrele sociale ale memoriei, memoria colectiva (M. Halbwachs), constructia sociala a inteligentei (W. Doise, G. Mugny), variatii interculturale ale comportamentului emotional (C. Izard). De atentie s-au bucurat si trasturile de personalitate, care se definesc practic si capt contur n contextul relatiilor sociale. Ceea ce numim trsturi de temperament si caracter de exemplu onestitatea, modestia, firea nchis sau deschis, impusivitatea etc. se relev ca fapte sauforme ale relatiilor interpersonale si nu pot fi definite n afara acestora. Luat n sine, izolat, individul nu posed nici un privilegiu; privirea n oglinda nu-I ofer far raportarea la altii imaginea de sine; aceasta din urm nu este un dat imediat, ci o constructie. n absenta contactelor saunrelatiilor cu ceilalti nu s-ar ajunge la ideea de fire nchis ori deschis, la notiunea de impusivitate sau calm, onestitate sau absenta acesteia etc. toate aceste nsusiri rezult din contactele cu altii si capt un nume gratie cadrului social, relatiilor cu ceilalti. Chiar si trasaturile fizice naltimea, greutatea, nftisarea general etc. capt semnificatie prin raportarea la altii, din comparatia cu ceilalti. Se poate spune pe scurt:personalitatea se defineste, capt contur si se formeaza n acelasi timp, gratie complexului de relatii sociale. Sociologismul vulgar, solidar cu marxismul dogmatic, reducea personalitatea la un mnunchi de relatii sociale, considernd-o un simplu ecou al relatiilor externe, reductibil eventual la nvelisul sociologic de status si rol. n realitate, n alternanta rolurilor pe care o persoanale ndeplineste n cursul vietii, strbate o unitate si consistent intern. Individul nu este o marioneta la discretia rolurilor sociale. Spunnd c personalitatea e un produs social, trebuie s precizm c ea nu este simpla amprent sau ecou al relatiilor sociale. Personalitatea este un centru de actiune subiect al cunoasterii si transformarii realitatii, fiinta constient care alege un drum n viat sau altul, fiind n acelasi timp suport al ruririlor externe, dar si agent al transformrii. Studierea individului n context social a impus atentiei un prim grupaj de teme: omul subiect al activittii si relatiilor, status si rol, imaginea de sine si perceptia sociala, procesul de socializare si integrare, opinii si atitudini, motivatia sociala s.a. nruririle grupului nun trebuie considerate doar n sensul unei cauzalitti unilaterale: de la formatie sociala spre individ. Nu este suficient s studiem cum anume sunt ncorporate efectele de grup de ctre insul concret, ci si cum reactioneaz la ele. Cercetrile vorbesc de cutarea unei identitti pozitive, motiv semnificativ care anim pe fiecare individ. Pentru a dobndi aceasta sunt de conciliat doua imperative: pe de o parte o cerint de apartenent la grup pentru care opereaz un principiu de similitudine si pe de alta parte, o exigenta de distinctie, de diferentiere fat de altul, care pune accent pa cutarea si aprecierea diferentei. Pendularea ntre acesti doi poli, dozajul lor depinde de formatiunea social mai larg si de grupurile de apartenent (V. Aebischer, D. Oberl, 1990). 2.2. Relatiile interpersonale si grupul mic Desi, episodic, ne aflm n contact cu un univers mai larg ndeosebi prin canale mass-media scena vietii noastre cotidiene o formeaza grupul mic, n ipostaza familiei, a grupului de studii, a colectivului de munc, a localittii n care trim. Primul fapt empiric pe care l sesizm este faptul interactiunii si comunicrii dintre oameni,deci fenimenul relational. Notiunea corelativ este grupul, fie si formatia cea mai mic : diada. Relatiile se nscriu si nu pot exista dect n perimetrul unui grup. Se poate afirma c actul interpersonal si radiografia grupului mic au explicitat initial problematica psihologiei sociale (P. Golu. 1974).Exemple: 1.Copilul si desfasoara, n scoala, suita de activitati si de manifestri ntr-un grup stabil clasa de elevi deci ntr-un context social, ceea ce nseamn si un cadru socio-cultural. Din acest grup copilul si extrage atitudini, valori, clisee etc. prin imitatie, contagiune sau preluare constienta. n fata aceluiasi grup copilul rspunde la lectii, prestatia sa,este notat de profesor si are drpt martor colectivul de elevi, care nu constituie deloc un public indiferent. Orice apreciere sau eveniment are un ecou, se prelungewste n reactii si comentarii spontane. Pretuirea sau ironia colectivului joac un rol nsemant n formarea imaginii de sine, n selectionarea tiparelor de comportare proprii. Elevul se situeaz astfel ntr-o retea complex de relatii psihosociale de comunicare reciproc, de influent si autoritate, de simpatie, antipatie sau indiferent. Pe lnga nivelul individual (intrapsihic) de desfsurare a fenomenelor psihice, apre un palier de convergent, de integrare a constiintelor individuale adic un nivel de grup. Se pot usor distinge n contextul dat relatii psihologice interpersonale afective, comunicative, de influenta, etc. precum si fenomene psihologice care tin de grup: opinia colectiv, climatul psihosocial, clisee, tipare de conduit si de grup, etc. toate acestea fac obiectul psihologiei sociale, n particular al psihologiei sociale educationale. 2.G. Allport fixeaz ca obiect al psihologiei sociale efortul de a ntelege si explica modul n care prezenta altui (real sau imaginar) modifica gndurile si comportamentul unui individ. S ne gndim, de pild, la relatiile interumane ce se stabilesc n snul unei colectivitti restrnse, cum este satul, n comparatie cu orasul. Scriitorul Marin Preda (1972) fcea urmtoarele notatii cu privire la formula de existent a steanului: individualismul e moderat de privirea vecinului sau de ochii ulitei, care te vede cnd pleci de acas si cnd te ntorci Toat lumea

7

stie cum ti cresti copiii, cum te porti cu parintii si cum ti iubesti nevasta. Caracterul devine mai ferm ceilalti ti corecteaza pasii prin simpla existent colectiv Omul e acas pe orice ulit, l gsesti peste tot: ce faci Ilie, ce faci Gheorghe? ntre ei nu cunosc ziduri ale incomunicabilittii. Omul se uit la om si se bucur (p. 44-46) n acest grupaj de nsemnri sunt surprinse caracteristici ale relatiilor psihologice interindividualentr-o grupare umn restrns de tipul satului nostru avnd o istorie comun si n care raporturile dintre membrii comunittii trec dincolo de bun ziua , cunoscnd un grad de apropiere psihologic. Efectul prezentei reale sau imaginare a celuilalt, relatia interuman l nsoteste pe o0m pretutindeni, chiar si atunci cnd, fizic, acesta este singur. Altul imaginar este oferit, n zilele noastre si de mass-media. Ziarul si ecranul de televiziune, cu distributia lor de eroi, suplineste prezenta fizic. 3.Un exemplu de contrast ne ofer B. Talcott, evocnd crmpeie de viat cotidian din oras. ntr-o statie de autobuz, prevzut cu o banc, sosesc n asteptare oameni. Primul venit se aseaz la un capt al bncii, urmtorul prefer s ocupe cealalt extremitate, al treilea se aseaz eventual pe mijloc, restul persoanelor rmnd n picioare, desi mai exist spatiu liber pe banc. Aceast spatiere a oamenilor face transparente anumite relatii interpersonale, traduce o anumit distant psihologic ce se dovedeste a fi sistematic n conditiile vietii de oras. Dup observatiile lui B. Talcott, regsim aceeasi polarizare apre extrmittile bancilor si ntr-o bibliotec, unde oamenii si pot alege liber locurile. Primul ocupant al unui loc n sala de lectur graviteaz spre un capt al bncii, al doilea prefer s ocupe extremitatea opus, mijlocul rmnnd deseori liber. Situatia se schimb dac bncile lungi se nlocuiesc cu siruri de mese individuale sau se delimiteaz locurile prin mici panouri de demarcatie. Preferinta spontan pentru locurile de la extremitti se pstreaz ca tendint statistic si n cazul bncilor din parcuri. Ceea ce determin, n exemplul dat, asezarea n spatiu a oamenilor, relatiilor lor spatiale cum se spune, nu este att contextul exterior,ct un factor intern, psihologic: faptul c oamenii se cunosc ori nu, c raporturile dintre ei se mrginesc la simplul salut sau prezint un grad de apropiere psihologic etc. distanta interindividuala liber aleas este mai curnd reflexul atitudinilor afective si mintale interpersonale. Este vorba de un fenomen n acelasi timp psihologic si social, n sensul c priveste comportarea unui individ n contactele sale cu ceilalti, comportare ce poart amprenta grupului soci8al, a psihologiei colective. Studiile asupra marilor asezri urbane scot n evident caracterul segmentar si pasager al relatiilor interumane. Caracteristic pentru orseni scrie L. Wirth este faptul c se ntlnesc unii cu altii n roluri foarte segmentare interdependenta lor se limiteaz la aspecte ct se poatede fractionate n cercul lor de activitti . Ca durat, aceste raporturi sunt pe termen scurt, avnd un caracter tranzitoriu. Numrul si diversitatea contactelor interumane este mult mai mare, ceea ce constituie n sine o experient pozitiv. Relatiile strnse nu au timp s se nchege, astfel nct sensul prieteniei se modific. Orsanul este nevoit s se limiteze la contacte partiale si de suprafat. n loc s ne ncurcm cu omul ntreg scrie A. Toffler ne angajm ntr-un modul al personalittii sale. Fiecare personalitate poate fi imaginat ca o configuratie unic a mii de asemenea moduli. Nici o persoan nu e intersanjabil n ntregime cu alta, dar anumiti moduli pot fi nlocuiti. Pornind de aici, autorul vorbeste de omul modular si de relatii modulare specifice orasului.

Rezumnd exemplele si consideratiile precedente se poate spune: exist o psihologie social a personalittii, care are drept obiect de studiu atitudinile, opiniile, motivatiile, contactele si schimburile individuale n context social, dup cum exist o psihologie social a grupului (de exemplu, a colectivului de munc). Aceasta din urm studiaz fapte de psihologie colectiv opinia grupului, reprezentri colective, climatul psiho-social, structura comunicrilor, configuratia socio-afectiv n colectiv s.a. al cror suport si cadru este grupul ca atare, fiind ireductibile deci la fenomene individuale, proprii persoanelor izolate sau n conditii de simpl apropiere spatial. 2.3 Fenomene social-psihologice n grupurile mari Preferinta artat initial metodei experimentale a dus la cantonarea cercetrii psiho-sociale asupra grupului mic. Lrgirea orizontului spre macrogrup n ipostaza poprului sau natiunii, a claselor sociale, a grupurilor de vrst, a grupurilor profesionale, etc. a conturat o problematic nou concretizat ntr-un grupaj inedit de teme: psihologia popoarelor sau etnopsihologia, multimi si episoade de mas, informarea colectiv si informarea public, difuziunea zvonurilor si altele. Un subdomeniu relansat dup 1960 n psihologia european este acela al reprezentrilor colective, ntelese ca imagini asupra realittii cotidiene care ntrunesc consensul unui grup. Este vorba de reprezentri care nu rmn un dublet gratuit al lumii externe un epifenomen cise rsfrng nencetat n comportarea oamenilo; ele se interpun ntre perceptie si realitate. Cel care a propus aceast tem ca obiect de studiu pentru psihologie social a fost E. Durkheim (1898). Optiunea behaviorist, care ignora programatic continuturile mintale, a pus ntre paranteze pentru mult vreme tema amintit, reluat ns n 1961 cu o lucrare a lui S. Moscovici referitoare la receptarea si difuziunea psihanalizei n mediul francez (La psychanalise. Son image et son public, Paris, 1961/1976). O serie de autori au abordat n continuare alte subiecte: perceptia copilului de ctre societate (M. Chombart de Lauwe), reprezentarea social asupra snttii si bolii (C. Herzlich), ideea de spatiu (S. Milgram si D. Jodelet), reprezentri despre cultur n mediul muncitoresc (R. Kaes) s.a. Totodat, s-au elaborat metode precise de analiz a datelor n aceast directie (W. Doise), metode bazate pe studiul registrului de metafore si termeni la care recurg oamenii pentru a descrie si evalua evenimente sau fenomene din ambianta social. Deosebit de instructive sunt si lucrrile asupra formelor istorice de psihologie colectiv. n aceast privint, este subliniat mai nti efortul unei orientri de prestigiu n istoriografia francez contemporan,8

cunoscut sub numele de Scoala de la Annales, care s-a dezvoltat n jurul revistei :Annales dhistoire economique et sociale fondat n 1929 de ctre L. Fevre si M. Bloch. O pleiad strlucit de istorici (F. Braudel, J. LeGoff, G. Duby, R. Mandrou, M. Vovelle, s.a.) au ilustrat aceast miscare, care s-a dovedit fecund (vezi Al. Dutu, 1986). Reprezentrile de spatiu si de timp, la nivelul; constiintei comune, sunt departe de a se suprapune conceptelor fizicii sau ale geometriei lui Euclid. LeGoff (1970) si F. Braudel (1989) ne nftiseaz modul n care oamenii realizeaz perceptia timpului, precum si forme revolute ale ideii de timp. Autorii vorbesc de o multiplicitate de timpuri care se suprapun n aceeasi epoc (n particular Evul Mediu).Este vorba mai nti cum arat LeGoff din timpul rural care este un timp natural, reperele sale fiind ziua si noaptea si anotimpurile. Istoria se desfsoar cu ncetinitorul, vietile oamenilor se nsiruie una dup alta mereu asemntoare, din generatie n generatie. Nefiind supus evenimentului, timpul scap nevoii de datare; reperele sale oscileaz dup ritmul naturii. Lumea rural arat indiferent fat de timp (M. Bloch); ea se schimb foarte ncet, trieste n durat lung si exprim mai n folclor dect prin istorie. Peste timpul rural se suprapune, n Evul Mediu, timpul religios si clerical, avnd n vedere inflenta considerabil n epoc a religiei si bisericii. Anul este n primul rnd liturgic, pentru c urmeaz n primul rnd drama Mntuitorului. Sarbtorirea sfintilor se intercaleaz n calendarul histologic ntre Crciun, Pasti, Rusalii, etc. acestea devin si repere ale vietii economice. Anul liturgic era acordat dup ritmul natural al muncilor agricole. Timpul clerical este scandat de clopote scrie LeGoff . tragerea lor pentru clerici, pentru clugri, pentru slujbe religioase erua singurele repere ale zilei. Sunetul clopotelor vesteste zi de zi singurul timp msurat, fie chiar si apriximativ. Dup el se cluzesc toti oamenii. Descoperirea orologiului mecanic (sec. XIV) este apreciat ca o revolutie silentioas (J. Gimpel, 1983). Pendulele anuntau orele de durat egal. Reprezentarea oamenilor despre timp se modific sensibil. F. Braudel evoca satul natal care n copilria sa tria nc dup ceasul dintr-un foarte btrn turn de clopotni. Era deja timpul laic, acelasi cu cel oferit de pendulele din turnurile orenesti.

Astzi, orologiul mecanic perfectionat sau ceasul mecanic indic secunda si orele, individualizeaz fractiuni infitezimale egale ale unui timp omogen care curge continuu si liniar. Fireste,reprezentarea concret de timp tinde s se suprapun n prezent peste conceptul fizicii. Pe un alt versant, L. Blaga, analist si filozof al culturii, ne nftiseaz fenomene de psihologie colectiv ale asezrii rurale de odinioar, viziunea despre spatiu n cultura minor spune autorul nu prea depseste ca amploare orizontul vizibil; satul, asezarea, ctunul e centrul lumii, iar lumea e vizibil aproape n ntregime dintr-un loc; singur orizontul vzut se prelungeste de-a dreptul n mitologie. Deplasrile dintr-o localitate n alta sunt foarte rare iar distantele par enorme. n discursul su de receptie la Academie, L. Blaga (1937) relund consideratiile de mai sus ncerca s creioneze constiinta latent despre sine a satului de odinioar, n care forma monadic de existent social era mpins oarecum la limit. Orizontul vietii rurale era alctuit de regul dintr-o vale: un firicel de ap, ntre liniile unor dealuri si mguri. De aceea, satul apare proiectat de constiinta colectiv a fiilor si, un fel de centru al lumii, trind n orizonturi cosmice si prelungindu-se n mit. Cosmocentrismul acesta subliniaz autorul nu era o dilatare peste msur a imaginii de sine, ci o particularitate ce decurgea dintr-o suprem rodnic naivitate.A tri la sat noteaz Blaga nsemn a tri n zaristea cosmic si n constiinta unui destin emanat din vesnicie (Elogiul satului, p. 253). Omul asezrii rurale (de altdat) trieste din ntregul unei lumi si pentru acest ntreg. De aici si aderenta sa la rnduielile firii. Credintele religioase nsesi se supuneau acestor legi: Dumnezeu coboar n lume, ia haina de toate zilele. Cerul devine megies cu pmntul. Trectorul n noapte zreste calea laptelui sim stelele coborte pn aproape de coperisele de paie ale caselor, trind astfel n credinta c stelele coboar noaptea pn aproape de sat, participnd ntr-un fel la viata oamenilor. Se dureaz punti trainice care leag ca ntr-o simbioz pmntul de cer. Satul situat n inima unei lumi si are oarecum siesi suficient ncheie autorul. Aceast viziune era proiectat ca real si nu ca poveste, nchipuire. Un alt autor, I. Frunzetti (1968), aduga: omologia cosmic, ideea c ntre cer si pmnt exist similitudini mergnd pn la identitate, c individul particip la viata cosmic, st la bazatuturor creatiilor folclorice romnesti.

Rzbate n notatiile de mai sus contururile unei psihologii colective ntemeiate pe mrturia perceptiei imediate considerate ca suficiente la care se adaug unele suprapuneri culturale mostenite. Continuturile mintale se proiecteaz asipra realittilor; ele capt chip concret, tind s devin obiecte, planurile obiectual si mintal nu se disociaz dect partial. Reprezentrile colective sunt mai presus dec opiniile sau cliseele consensuale ntr-o comunitate; ele disting la nivelul constiintei cotidiene prin forta de determinare a conduitei, prin tendinta de obiectivare, deipostaziere n scheme figurale sau lucruri, transpunndu-se n termenii si n experienta familiar individului si impunndu-se n cele din urm ca un dat perceptiv (K. Herzlich). De aici dou trsturi mentionate de Moscovici si Doise, ale reprezentrilor sociale: 1) tendinta de obiectivare, de ipostaziere ca lucruri si 2) ancorarea n termenii cunoasterii si experientei individuale si de grup.

9

2.3. Cercetri interculturale n psihologia social se studiaz fenomene generale dar si variatii interculturale. Pretutindeni exist configuratii preferentiale si comunicationale n grup, atitudini fat de anumite valori, legitti ale performantei colective, ale dinamicii de grup s.a.m.d. nftisarea concret a acestor fenomene si relatii, ca si sfera de actiune a unor legitti difer n functie de contextul social-istoric. Replica n Franta a unor experimente din SUA au dat rezultate diferite. se constat diferente semnificative cnd se compar la intervale de timp mari sau n spatii ndeprtate fenomene psihosociale purtnd acelasi nume. De exemplu, sensul prieteniei este altul n momente si spatii ndeprtate; de asemenea comportamentul de doliu capt nftisri variate pe meridiane diferite ale globului. Tot asa, despre vecintatea spatial se spune c favorizeaz apropierea psihologic. S-au initiat n acest sens studii n conditii naturale.Persoane complice cu experimentatorul sunt trimise s se aseze alturi de persoane singulare instalate deja pe bnci n parcuri publice (distanta era de 15 cm.). n 60% dintre cazuri acestea din urm si-au prsit locul dup 15 min de la sosirea intrusului. Invazia spatiului personal este trit ca frustrare. E. Hall (1966) a observat c la arabi aglomeratia, densitatea mare a indivizilor nu are efecte frustrante. Se apreciaz c nu distanta n sine, ct regulile care o reglementeaz ntr-o cultur, contez mai mult. Astfel la popoarele din Sudul Europei, la arabi si la cei din America latin, distantele fizicwe n relatiile interpersonale sunt sensibil mai mici comparativ cu poparele nordice att din Europa, ct si din America (cf. Aiello. J, 1987).

n zilele noastre, extensiunea unui spatiu sociocultural depseste adesea cadrul unei natiuni. Cu alte cuvinte, mai multe popoare particip la aceeasi cultur, aducnd fiecare nota proprie, identitate specific. Psihologia transcultural utilizeaz variatiile interculturale pentru a studia efectele factorilor de mediu ca mediu fizic, modul de productie, sistemul de semne aupra unor fenimene psihice. Se pot face, de asemenea, si studii intraculturale, examinnd impactul psihologic al unor variatii intervenite ntr-un spatiu socio-cultural determinat cum ar fi extinderea informatizrii, revolutia stiintifica si tehnic asupra unor populatii. n acest scop se aplic o instrumentatie psihologic acreditat, dar pe esantioane stratificate, extrase din populatii, respectiv contexte socio-culturale diferite. Controlul situatiei se realizeaz deci prin selectia grupurilor ce alctuiesc esantionul stratificat, reactivul, respectiv testul fiind acelasi.Exemplu : Experientele piagetiene, transformate prin standardizarea n teste si aplicate unor populatii exterioare spatiului european si nord american au adus corectii sensibile n ceea ce priveste creoda general schitat de psihologul elvetian. Studiile arat generalitatea modurilor elementare de constructie a inteligentei umane (stadiul senzoriomotor si cel preoperator) n timp ce achizitia notiunilor de conservare si cu att mai mult a operatiilor propozitionale se decalez n timp paralel cu diferentele de origine cultural.

Se constat anumite decalaje chiar anumite deficite pentru c se admite implicit o norm, o scal de raportare, care a fost stabilit pe esantioane de copii si adulti extrase din anumite populatii, n spet cele europene sau nordamericane. Dar o judecat de diferent nu poate fi convertit legitim ntr-o judecat de valoare. Reiese ma curnd necesitatea de a elabora reactivi, teste psihologice, care s grefeze pe matricea de situatii si noduri prezumtive de rspuns proprii fiecrui spatiu socio-cultural. Teri inteligentei propus de R. Sternberg (1986) ncearc s nsumeze si datele cercetrii transculturale. Autorul propune o teorie eclectic format din trei subteorii: 1) subteoria contextual; 2) subteoria componential; 3) subteoria celor dou fatete. Ne intereseaz primele dou. n subteoria contextual se cuprinde definirea a ceea ce constituie comportament inteligent ntr-un mediu dat, n functie de evantaiul de sarcini de adaptare specifice contextului. De pild, inteligenta pigmeilor din Africa nu poate fi evaluat cu probe modelata dup cultura pigmeilor americani, care este diferit de a celor dinti. Subteoria componentiala se refer la mecanismele mintale care formeaz baza inteligentei si care sunt identice la toti indivizii, fiind ntlnite n toate contextele socio-culturale. Este vorba de mecanismele de procesare a informatiei, considerate a fi universale. Secventa de comportamente care descrie rezolvarea de probleme este aceeasi la copii de la Cercul Polar, din Chicago sau din Hawai spun psihologii reuniti n Laboratorul de Studiere Comparativ a Cunoasterii (L.S.C.C) din SUA, care semneaz ca un autor colectiv. Exist asadar, universale psihologice, dup cum arat studiile transculturale, care ajut s discernem ntre general si specific. Date similare s-au obtinut si n sfera emotivittii, precum si n alte subdomenii. Ele dau continut psihologiei transculturale. Manualele de psihologie social aprute n anii `90 n SUA, contin casete cu materiale de comparatie intercultural la fiecare capitol. Perspectiva multicultural este caracteristic cercetrilor psihosociale contemporane (R. Baron, D. Byrne, 1991; D. Sears, L. Peplau si Sh. Taylor, 1991 s.a)

10

3. RELATII SOCIALE RELATII PSIHOLOGICE INTERPERSONALEDup cum s-a spus, scena vietii cotidiene o formeaz, n primul rnd, grupul mic, care se afl scufundat nu ntr-un vacuum, ci ntr-o macrostructur social. Aceasta i mprumut norme, valori, vectori de dezvoltare pe termen mai lung, etc. n consecint, o parte din normativitate si regularittile regsite la nivelul grupului mic nu si au originea n el nsusi. Este vorba doar de cadrul n care le constatm si unde functioneaz ca factori de supradeterminare ai comportamentului individual sau colectiv de care oamenii pot sa nu-si dea seama. Distingem, asadar, macrostructura social, apoi grupul mic sau mijlociu, la care adugum individul cu nisa proprie de dezvoltare, adic fsia dein ambiant peste care se suprapune traseul ontogenetic sau biografia unei persoane. Dac ntr-o formatiune social grupul nu-si poate schimba locul, nu se poate suprima pe sine, n schimb individul poate trece dintr-un mediu ntr-altul si chiar s modeleze ntr-o msur ambianta sa social. El ncepe prin a fi integrat unui mediu familial, continu n bun parte paralel cu familia cu unitti educationale dispuse ntr-o ierarhie si ncheie print-un traseu profesional. Toat aceast succesiune, pe lng elementul de predeterminare, comport anumite grade de libertate. Nisa personal, la rndul ei, se nscreie ntr-un microdomeniu, care poart caracteristicile unor formatiuni sociale mai largi (popr, grup de vrst, sex, grup socioprofesional, etc.). Dar colectivul nu este o simpl copie redus societtii; el este mai divers, mai variat dect formatiunea social, ce rmne oarecum carcasa n care se ornduiesc grupurile si personalitatea (G. Andreeva, 1986) . Fiecare individ ca si grupul de altfel constituie punct de intersectie si subiect a numeroase relatii, reductibile n esent la dou tipuri:relatii sociale si relatii psihologice (interpersonale) . descrierea si explicarea raporturilor sociale face obiectul sociologiei, care pune n centrul atentiei raporturile ntre grupuri n cadrul unoe formatiuni mai largi. n complexul raporturilor sociale, indivizii se intersecteaz, se afl n relatii nu numai ca persoane singulare, distincte, ci ca reprezentanti ai unor grupuri sociale determinate si ca purttori ai unor norme si reguli sociale. Se ntelege c asemenea raporturi nu se stabilesc pornind de la afinitti personale, ci de la pozitia pe care o ocup fiecare n sistemul social. De aceea aceste relatii sunt considerate a fi determinate n mod obiectiv, fiind n raporturi ntre grupuri sau indivizi ca reprezentanti ai unor grupuri sau ca purttori ai unor functii sociale. Ceea ce nseamn c relatiile sociale au n primul rnd un caracter impersonal, esenta lor rezidua n interactiunea roluriloe, a functiilor sociale (G. Anreeva, 1986) . astfel n spatele masinii de lucru se afl maistrul, n dosul semnului rosu se afl agentul de circulatie, pentru actorii care repet este proiectat publicul prezumtiv s.a.m.d. Analistul interactiunilor umane ia ca notiuni initiale pe acelea de pozitie, status si rol. Statusul este pozitia pe care individul o detine n grup si pretuirea colectiv atasat acesteia. Rolul este modelul de comportare ascoiat unei pozitii; el condenseaz cerintele grupului fat de persoana care detine o anumit pozitie. Cele dou concepte sunt complementare. De notat c rolul, functia nu determin n detaliu comportamentul individual; ele formeaz canavaua relatiilor interpersonale sau psihologice. n trama obiectiv a raporturilor sociale scrie G. Andreeva se instituie momente ce decurg din vointa constientsi scopurile particulare ale indivizilor. n masura n care conduitele se nscriu ntr-un rol si satisfac prescriptiile socialmente stabilite n acel rol rezult un efect de deindividuatie, persoanele devin intersanjabile, tind spre relatii impersonale. Dar nssi executia rolului capt dimensiuni, nuante individuale. Cum s-a spus personalitatea nu este reductibil la nvelisul sociologic definit de status si rol. Rezumnd consideratiile expuse putem spune c individul particip la viata grupului n dou ipostaze: 1) ca purttor al unei functii colective, a unui rol, a unor norme si valori sociale si 2) ca persoan concret, care urmreste teluri individuale si efectueaz alegeri rationale. Se pune ntrebarea: cum putem distinge ntre faptul social si simpla relatie interpersonal. Din punct de vedere al observatorului extern, sfera socialului se extinde foarte mult. Aproape totul n universul uman poart marca sau influenta social. Chiar si mersul, care este o activitate automatizat, constituie un comportament socialmente nvtat. Dovad sunt situatiile limit n care copii pierduti sau abandonati din fraged vrst si crescuti n ambianta unor animale (de exemplu, lupi) au mprumutat mersul pe patru labe. Din punctul de vedere al actorilor cuprinsi n fenomenului social, acesta ncepe cu prezenta celuilalt, fapt care modific modul de comportare individual. Dar simpla co-prezent a altuia nu nseamn neaprat un act social. De exemplu intimitatea unui cuplu, o conversatie n tren, o discutie ntre vecinim de palier, modul de ngrijire a copilului de ctre mama sa, toate acestea arat M. Dufrenne (1966) sunt relatii interpersonale dar nu sunt nc fenomene sociale propriu-zise. Cnd cellalt intervine ca exponent al unui grup, ca purttor al unor norme, valori sau reguli sociale atunci voebim de raporturi sociale. n acest sens, distinctia dintre sfera privat si cea public, dintre aspectul formal si cel informal al raporturilor concrete capt valoare discriminativ. Vorbim de o situatie social atunci cnd cellalt apare investit cu o functie social.11

n perimetrul grupului mic raporturile sociale mbrac forma contactelor interpersonale, al cror ansamblu constituie nssi fiinta grupului. Pentru participantul la relatiile interpersonale, acestea pot s apar ca unica realitate, pentru c ele domin scena vietii cotidiene. Continutul si esenta raporturilor amintite poate rmne disimulat. Constiinta acestor relatii nu trece mai departe de constatarea lor, de tabloul de suprafat0227 care se relev n contextul experientei comune. Perceptia faptului social comport de regul o anumit arie mai larg de contacte interpersonale si nu numai un raport punctual. Se pot distinge trei nivele de integrare a fenomenelor psihice si ale conduitelor: personal, nivelul interpersonal i de grup, care se traduc prin anumite corelaii i corespondene. La nivel individual avem de-a face cu procese i nsuiri psihice; la nivelul actelor interpersonale regsim dup P. Golu (1974) urmtoarea coresponden: percepie i gndire ->relaii socioperceptive, limbaj -> relaii de comunicare, afectivitate -> relaii prefereniale, aptitudini i deprinderi -> relaii funcionale, nsuiri temperamentale -> dimensiunea dominare- supunere. n continuare, la nivel de grup asistm la cristalizarea unor configuraii sau reele comunicative, socio-afective, structuri de conducere i influen etc. Nimic nu exist n psihologia uman subliniaz acelai autor care s nu fie influenat i condiionat social, dup cum nimic nu exist n societate care s nu aib corespondene, componente i implicaii psihologice (p.9) Simetric, ca un punct de convergen, W. Doise (1986) nfieaz patru nivele de analiz n psihologia social. Primul nivel se consider a fi procesele psihologice intrapersonale, care se refer la modul de organizare a experienei individuale cu privire la lumea social. Al doilea nivel este centrat pe dinamica relaie inter-personale i ia n considerare procese ce au loc ntre indivizi ca actori interanjabili. Al treilea nivel de analiz acoper perimetrul unui grup i se refer la diferenele de poziie sau status, ce se reflect n interaciuni situaionale n care indivizii nu sunt considerai interanjabili. De exemplu, relaia de putere este o relaie asimetric (ef-subaltern) n care actorii nu sunt interanjabili. n sfrit, al patrulea nivel de analiz este acela al relaiilor inter-grupe n care se relev impactul unor factori de ideologie social, a unor norme i reprezentri colective asupra comportamentelor de grup i individuale.

12

Teme de aprofundare - OBIECTUL PSIHOLOGIEI SOCIALE 1. Studiai diferenele ntre relaiile psihologice i cele sociale i imaginai o investigaie care s susin aceste diferene. 2. Enunai caracteristicile definitorii ale celor patru orientri fundamentale de cercetare n psihologia social i oferiie exemple de studii pentru fiecare dintre aceste orientri. 3. Realizai un scurt eseu cu tema Dimensiunea aplicativ a psihologiei sociale. 4. Cum putem discerne ntre faptul social i simpla relaie interpersonal? 5. Aportul studiilor interculturale. Aplicaie n problematica inteligenei. Itemi de autoevaluare 1. Temele majore de cercetare n psihologia social sunt: a) studierea persoanei n context social; b) studierea relaiilor interpersonale; c) studierea cogniiei umane; d) studierea reaciilor afective; e) studierea microgrupurilor; f) studierea grupurilor mari; g) studierea comportamentului uman n situaii de laborator; h) studierea variaiilor interculturale ale comportamentului uman. 2. Obiectul de studiu al psihologiei sociale a personalitii cuprinde temele: a) atitudinile n context social; b) reprezentrile colective; c) opiniile individului n legatur cu contextul social; d) opinia grupului social; e) structura comunicrii; f) motivaia n context social; g) climatul psihosocial. 3. Nivelurile de analiz n psihologia social descrise de W. Doise (1986) sunt: a) analiza comportamentului social; b) analiza diferenelor de status i poziie n cadrul unui grup; c) dinamica relaiilor interpersonale; d) analiza grupurilor mari i a naiunilor; e) relaiile dintre grupurile sociale; f) procesele psihologice intrapersonale n raport cu realitatea social.Bibliografie Aebischer, V., & Oberle, D. (1990). Le groupe en psychologie sociale. Paris Dunod. Aiello, J. (1987). Human Spatial Behavior. n I. D. Stokols, I. Attman (Eds.). Handbook of Environmental Psychology. New Zork, Jhon Wiley and sons. Andreeva, G., (1986). Psychologie sociale. Moscou, Editions du Pregres. Baron, R., & Byrne, D. (1991). Social Psychology. Boston, Allin & Bacon. Blaga, L. (1980). Elogiul statului romnesc. n Discursuri de recepie la Academia Romn. Editura Albatros, Bucureti. Braudel, T. (1989). Timpul lumii. Editura meridiane, Bucureti.13

Golu, P. (1974). Psihologie social. E.D.P., Bucureti. Herseni, T. (1969). Prolegomene la teoria sociologic. Editura tiinific, Bucureti. Le Goff, J. (1970). Civilizaia occidentului medieval. Editura tiinific, Bucureti. Sternberg, R. (1986). Beyond I.Q.; A thriarchic theorz of Human Intelligence. Cambridge, University Press, NewYork.

Modulul 2

COGNIIA SOCIAL. REPREZENTRI SOCIALEObiectivele modululuiFamiliarizarea cu conceptele de cogniie i reprezentare social Analiza comparativ a celor dou abordri Cunoaterea elementelor constituente, a caracteristicilor i a funciilor reprezentrilor sociale Identificarea influenei practicilor sociale asupra reprezentrilor sociale

1.

REPREZENTRI SOCIALE. TIIN I IDEOLOGIE

Reprezentri i atitudini sociale Toi autorii remarc polisemia termenului de reprezentri sociale (RS); acestea in mai nti de "mentalul colectiv", de ceea ce se numete cu un termen mai rspndit, mentalitatea colectivitii. n prim aproximaie, RS pot fi definite ca imagini mentale ale realitii sociale care ntrunesc consensul unui grup. Individul triete ntr-o lume de obiecte, persoane, evenimente, idei, etc., i i mparte aceast lume cu ceilali semeni, se sprijin pe ei - uneori n convergen, alteori n conflict - pentru a o nelege, a o organiza, sau a o nfrunta (Jodelet, 1997). Fiecare dobndete bii de informaie din experien direct i este gata s-i nsueasc versiunea grupului pentru datele ce ies din perimetrul percepiei proprii. Individul nu triete ntrun vid social, ci mai degrab ntr-un plin social (Moscovici), ceea ce influeneaz n mod esenial colecia de imagini pe care le poart n memorie, ca i gesturile cotidiene. Concilierea continu cu grupul i eliminarea disonanelor duce la consens. Solidare reprezentrilor, atitudinile constituie predispoziii psihice sau propensiuni de a aciona ntr-un chip caracteristic fa de datele realitii. Atitudinea este o variabil latent, dar i un comportament manifest. Cum observa R. Mieli (1961), atitudinea se reflect n postur, micri, privire, voce, dar "propriu atitudinii nu este micarea n sine, ci raportul dintre subiect i obiect care se dezvluie n reacia corporal". Reprezentrile sociale i atitudinile transpar n opinii, sentimente, moduri de comportare fa de situaii, evenimente, persoane, idei, valori, etc. (I. Radu, 1994). Majoritatea psihologilor dezvolt o optic unitar asupra atitudinii, asimilnd-o - ca desfurare procesual - cu ceea ce numim comportament n sens larg. M. J. Rosenberg i C. I. Hovland au schiat prima dat aceast optic despre trei componente ale atitudinii: (1) componenta afectiv, format din stri emoionale i preferine evaluative; (2) componenta cognitiv (opinii i convingeri) i (3) componenta comportamental, luat mai curnd ca intenie comportamental. Aceste faete sunt aproximate n figura 1., n care datele nemijlocit observate sunt cuprinse n casete cu linii continue iar variabila latent apare n linii Variabile punctate. independen Variabile Variabile

te msurabile

intermediar e Componenta afectiv

Reacii neurovegetative

dependente msurabile

STIMULI (indivizi, situaii, grupuri, date sociale etc.)

Mrturii verbale despre stri emoionalePercepii

Atitudini

Componenta cognitiv14

Mrturii verbale despre opinii i convingeriAciuni deschise

Componenta comportamental

Declaraii verbale privind

Fig..1. Abordarea atitudinii n termeni de trei componente (reprodus dup Eiser, 1996) Reprezentrile sociale apar aici drept componente cognitive ale atitudinilor i se dezvluie n moduri de percepie i n mrturii verbale despre opinii, credine, convingeri. O serie de teste de atitudini, ca i alte mijloace de anchet, ordoneaz pe un continuum enunuri de opinie colectate de la omul de pe strad, i grade de adeziune la ele, sondnd nemijlocit - sub titlul de atitudini - de fapt reprezentri colective. Acestea antreneaz deopotriv att conceptele, ct i valorile.

2.

INTRODUCERE IN DOMENIUL STUDIULUI TIINIFIC AL RS

O data cu introducerea conceptului de "reprezentare social" de ctre Moscovici (1961) in cartea "Psihanaliza, imaginea si publicul sau", multi autori au reluat acest concept si l-au situat in centrul studiilor teoretice si empirice. Reprezentarea social este vzut de ctre Moscovici (1961) ca un mod particular de cunoatere, o form intermediara intre concept si imagine (intre reproducerea realului si abstract). Reprezentarile sociale nu constituie doar o reproducere a realitatii concrete la nivel mental, ci mai degraba o reconstructie a acestei realitati. Obiectul unei reprezentari sociale este asimilat sistemului de valori si norme ale individului sau grupului din care acesta face parte. Cu alte cuvinte, obiectul RS nu are o semnificatie in sine, ci reprezinta relatia subiect-obiect. O reprezentare restructureaza realitatea, reduce nefamiliarul la familiar pentru a permite integrarea in acelasi timp a caracteristicilor obiective ale obiectului, a experientelor anterioare ale subiectului si a sistemului sau de atitudini si norme. Aceasta permite sa se defineasca reprezentarea ca o viziune asupra unui segment al lumii, care ii da individului posibilitatea de a conferi un sens conduitelor sale, si de a intelege realitatea prin propriu-i sisteme de referinte, de a se adapta. Definitii ale RS Jodelet (1989) - "RS este o forma de cunoastere elaborata si impartasita social, avand un scop practic si concurand la construirea unei realitati comune unui ansamblu social" Flament (1995) - "RS este un ansamblu organizat de cognitii relative la un obiect, impartasite de membrii unuei populatii omogene in raport cu acest obiect" Abric (1987) RS este produsul si procesul unei activitati mentale, prin care un individ sau un grup reconstituie realul cu care este confruntat si-i atribuie o semnificatie specifica" Reprezentarea ca sistem socio-cognitiv Omul de rnd, nu percepe realitatea in maniera normativa. El nu se supune modelelor logice sau statistice de analiza a informatiei. El ignora anumite informatii, exagereaza altele, suprageneralizeaza. Aceste "erori" (cum au fost ades numite) in procesarea informatiei au la baza atat cauze de natura cognitiva (capacitatea limitata de procesarea informatiei) cat si sociale ( norme, reguli sociale) si motivationale (dorinta de stima de sine ridicata). Perceptia realitatii se supune atat unei logici si unor reguli cognitive, cat si unor reguli sociale. Reprezentarile sociale se supun atat regulilor cognitive cat si celor sociale. de aceea putem spune ca sunt sisteme duble, cu o componenta cognitiva si una sociala. Componenta cognitiva (sau sistemul operator) - mecanismele cognitive care guverneaza procesarea informatiei (asociatii, incluziuni, disocieri). Componenta sociala (metasistemul) - pune in functiune aceste mecanisme cognitive, controleaza, verifica, selectioneaza informatia si mecanismele care o prelucreaza in functie de normele si regulile sociale, percum si de sistemul de valori individual. Reprezentarile sociale au deci aceasta caracteristica de a se supune atat unei logici cognitive, cat si unei logici sociale. Ele pot fi astfel definite in termeni de constructii socio-cognitive guvernate de reguli proprii; integreaza atat rationalul cat si irationalul. Tolereaza si integreaza contradictii aparente.

15

Cogniii i reprezentri sociale Trecnd n revist cercetrile mai recente, s menionm un studiu de metaanaliz calitativ, n care S. de Rosa (1997) face sinteza investigaiilor ntreprinse n ultimele dou decenii n problematica RS. Autoarea face distincie ntre dou direcii de cercetri: una care extinde modelele psihologiei cognitive la domeniul social i vorbete despre cogniia social i a doua direcie a reprezentrilor sociale - care opereaz n paradigma clasic, tradiional. Paradigma cogniiei sociale construiete - n prelungirea psihologiei cognitive, care ofer cadrul unificator - pe conceptele de schem, scenariu, prototip, etc. Conceptul de scenariu, derivat din cel de "schem social", este definit de S. de Rosa - ca "reprezentare conceptual a secvenelor stereotipe ale evenimentelor, aplicabile la situaii frecvente i convenionale, nivelul su de generalizare fiind relativ limitat.nelegerea i interpretarea unui eveniment (social sau non-social) sunt considerate un rezultat al activrii unei structuri organizate sub forma unei "scheme" sau a unui "scenariu", adic o structur ce presupune conexiuni temporale i cauzale ntre evenimente, ncorpornd i elemente n raport cu inteniile, scopurile, regulile, etc." (p. 207). Scenariul cognitiv comport un "nucleu tare", format din macro-aciuni sau scene relativ invariabile n raport cu situaiile particulare i, n acelai timp, terminale formate din variabile nespecificate, care iau valori n funcie de context. Comportamentele umane de rutin sunt generate de asemenea scenarii: " alua masa la restaurant", "a da un telefon de la un post public", " a mprumuta o carte de la bibliotec", etc. Toate acestea i fiecare n parte comport o succesiune cvasiinvariant de pai (conduite), precum i interaciuni - ntr-o ordine socialmente stabilit - pe care individul le execut graie unui proces de nvare social (Miclea, 1994, p. 283-384). La rndul su, prototipul este exemplarul tip al unei categorii de fenomene sau evenimente. De pild, cnd vorbim de revoluie ne gndim imediat la un exemplu caracteristic (Revoluia Francez din 1789). Acest exemplu tipic pe care l asociam imediat unui termen, constituie prototipul i, adesea, el precede formarea conceptului propriu-zis. Noiunea se ntruchipeaz de regul ntr-un prototip care este exemplarul tip (real sau ideal) al unei clase de evenimente-fenomene. Asociem deci unui cuvnt o imagine, operm practic cu un concept figural (Radu, 1994). Conceptele de "schem cognitiv", "scenariu", "prototip", preconizate de psihologia cognitiv, rezum modul de apropiere a lumii externe de ctre individ graie funcionrii spontane a sistemului cognitiv. Psihologia cognitiv abordeaz aceste procese ca o secven cognitiv de prelucrare a informaiei, n timp ce psihologia social plaseaz procesare a informaiei n contextul ei real, care cuprinde medierea relaiei de ctre grupul social. Din aceast perspectiv se poate face - n mod convenional - distincie ntre cogniia social i reprezentrile sociale, aa cum ncearc diferii autori. Prima ar rezulta din funcionarea spontan , autonom a sistemului cognitiv uman, n timp ce n cazul reprezentrilor colective aportul social devine semnificativ. S. de Rosa (1997) sintetizeaz grosso modo cele dou abordri sub form tabelar (tabelul 1. ) Tabelul 1. Cogniie social vs. reprezentri sociale (dup S. de Rosa, 1997). Cogniie social- perspectiv individualist: societatea este o sum de relaii diadice, agregat de indivizi legai ntre ei prin relaii interpersonale; - metafora subiectului ca "savant amator" i economizator" al resurselor cognitive; - fenomenele sociale tratate ca i obiectelefenomenele fizice; procesul cognitiv parcurge o secven universal iar influena colectiv este privit doar ca element de facilitare i nu ca transmisiune social; - centrat pe "cum" i "de ce"; - cogniii ca structuri invariante guvernate de legiti formale.

Reprezentri sociale- concepie interacionist: societatea este o structur articulat i stratificat n grupuri i subgrupuri; - metafora subiectului ca "actor" al vieii cotidiene; - lumea social conceput n complexitatea ei; conceptele sociale privite ca set de informaii transmise social, prefigurate n interaciunile ntre individ i grup i reconstruite de ctre actorii sociali pe baza experienei sociale; optic valorizatoare a ordinii simbolice a culturii; - centrat pe "care" reprezentri i "ale cui"; - reprezentrile ca mbinare de date cognitive i emoionale, normative i valorizante cu rol de ghid pentru aciune.

O data cu Lewin, psihologii sociali au ajuns la concluzia ca, comportamentul social este mai bine inteles daca este privit in functie de perceptia pe care o are individul asupra contextului obiectiv, decat in functie de context in sine. O recompensa sau o pedeapsa, vor determina o reactie din partea individului in functie de felul in care este perceputa de catre acesta. informatiei reale.

16

In acelasi context, Langer, Blank & Chanowitz (1978) arata ca omul se comporta Comportamentul individului poate fi influentat de catre altii, fara ca acestia sa fie prezenti. (Ce ar zice mama, daca as face lucrul asta?). Cognitia sociala abordeaza nu numai cauzele, ci si rezultatele perceptiei si interactiunii sociale in termeni cognitivi. Principala reactie masurata de cognitivistii sociali este cognitia, nu comportamentul sau emotiile Ce crezi despre?, sau chiar cognitiile despre emotii si comportamente Ce ai de gand sa faci?. Intre cauze si raspunsuri, individul este vazut ca un organism ganditor, ca un ganditor social (social cognizer) care poate fi caracterizat din punct de vedere al cognitiei si al motivatiei: 1. Individul cauta consistenta. motivat fiind de perceptia discrepantelor intre cognitiile sale, sau intre cognitii si comportament (Festinger, 1957; Heider, 1958). Daca ne consideram o persoana cinstita, dar tocmai ne-am urcat fara bilet in autobuz, trebuie sa facem ceva pentru a elimina aceasta inconsistenta. Inconsistenta obiectiva nu e importanta, ci inconsistenta subiectiva; inconsistenta actuala, daca nu este perceputa si interpretata ca atare de catre subiect, nu poate fi considerata inconsistenta psihologica. Astfel ca, daca ma urc in autobuz fara bilet, dar ma gandesc ca o data, se intampla, n-am avut timp, sau costul biletului e oricum prea mare, asa ca daca ma urca fara bilet de cateva ori, abia ajung sa platesc un pret real, e foarte probabil sa nu percep vreo inconsistenta intre ceea ce gandesc despre mine (ca sunt o persoana cinstita) si comportamentul meu efectiv. 2. Omul este un om de stiinta naiv. Este modelul care a dominat studiul atribuirilor cauzale.Atribuirea cauzala reprezinta inferenta pe care o face subiectul referitor la cauzele care au determinat comportamentul propriu sau al celorlalti sau anumite evenimente. Modelele clasice ale atribuirii se bazau pe supozitia ca analiza cauzala este logica, rationala, luand in considerare toate informatiile pertinente. Astfel, daca suntem martorii unui accident cauzat de o masina condusa de o femeie, ne gandim la toate cauzele posibile ale accidentului soseaua umeda, neatentie, lumina slaba, etc., apoi facem o atribuire accidentul sa produs din cauza conditiilor meteo defavorabile. Cercetarile ulterioare, arata ca in analiza cauzala din viata de zi cu zi, omul nu proceseaza informatia in maniera normativa, conform principiilor logici si rationalitatii. Datorita resurselor limitate (cognitive, timp, etc.), oamenii recurg mai degarba la procedee simple de inferenta, la strategii euristice; ei ignora anumite informatii, se bazeaza pe stereotipuri si suprageneralizari, pe informatiile cele mai accesibile. In exemplul de mai sus, este putin probabil ca omul va analiza toate cauzele posibile ale accidentului, atribuirea sa va fi mai degraba accidentul s-a produs pentru ca era o femeie la volan. In felul acesta analiza cauzala se realizeaza rapid, cu minim de efort si resurse cognitive, in baza unui stereotip femeile nu sunt bune conducatoare auto. 3. In urma constatarii ca oamenii nu recurg la strategii statistice de analiza a informatiilor, ci mai degraba la euristici care sa permita o procesare rapida si eficienta, cognitia sociala a elaborat modelul omului care funcioneaz cu maxim de economie cognitiv (cognitive miser). Spre deosebire de abordarea anterioara a omului de stiinta naiv care incearca sa puna in evidenta cum ar trebui sa proceseze actorul social informatia, abordarea avarului cognitiv arata cum se proceseaza informatia in realitate. Datorita capacitatii limitate de procesare a informatiei, oamenii adopta strategii care sa simplifice problemele complexe. Aceste strategii nu urmaresc raspunsuri corecte, ci mai degraba eficiente. Omul nu cauta solutii corecte, ci rapide si eficiente, ceea ce atrage dupa sine o serie de erori si distorsiuni in procesarea informatiei. Aceasta abordare este predominant cognitiiva, rolul motivatiei fiind foarte redus. 4. O alta abordare care porneste de la ideea ca omul, ca actor social proceseaza numai partial informatia, este abordarea omului ca novice in procesarea informatiei. Aceasta abordare porneste de la experimentele lui Asch (1982) asupra formarii impresiei care arata ca impresia asupra unei persoane se formeaza in baza unor trasaturi (primele de pe lista experimentala) care pot fi mai mult sau mai putin relevante. Omul se focalizeaza pe primele informatii accesibile (primacy effect) si le ignora pe cele ulterioare, indiferent daca acestea sunt sau nu cele relevante. Anderson explica acest efect prin faptul ca individul isi focalizeaza atentia pe primele informatii si, nemaiavand resurse pentru procesarea celor ulterioare. In consecinta, judecata se bazeaza pe aceste prime informatii accesibile, ceea ce atrage distorsiuni in reprezentarea in mod automat, conform scenariilor, fara a mai procesa intreaga informatie existenta intr-o anumita situatie, chiar daca aceasta informatie difera de scenariile detinute. Cu cat o activitate este mai frecventa, realizarea ei se transforma intr-un scenariu; omul ramane sensibil la structura acestui scenariu si nu mai acorda atentie la continutul semantic al situatiei. Daca structura situatie noi nu corespunde scenariului anterior, omul acorda atentie continutului semantic. Experimentul realizat de Langer & colab. este cat se poate de relevant pentru acest tip de situatie. Un complice al experimentatorilor vine la biblioteca si intrerupe o persoana care fotocopia o serie de documente. Cererea sa are mai mult succes cand se adreseaza astfel17

Scuzati-ma, Am 5 pagini de xeroxat. Pot sa utilizez xeroxul, pentru ca trebuie sa fac copiile?, decat daca se adreseaza cu scuzati-ma, am cinci copii de facut. Pot sa folosesc xeroxul?. Desi continutul semantic este identic in cele doua situatii, cererea are mai mult succes in prima situatie deoarece se mentine structura scenariului, spre deosebire de prima situatie. 5. Omul ca tactician motivat, pune accentul, asa cum arata si numele, pe motivatia actorului social. Aceasta abordare porneste de la ipoteza ca omul poate dispune de mai multe solutii la o problema, dar alegerea solutiei finale va fi in functie de intentiile, scopurile individului si finalitatea situatiei in care se afla. Uneori, alegerea se face in interesul corectitudinii si acuratetei; alteori omul alege in maniera defensiva, in interesul protejarii imaginii si stimei de sine. Une exemplu anecdotic ilustreaza utilizarea strategiile care permit adaptarea cea mai eficienta a actorului social ca tactician motivat. Un pacient la psihiatrie se poarta cu periuta sa de dinti ca si cum ar fi fost caine. Dupa mai multe incercari nereusite de a-l convinge ca periuta nu e caine, doctorii il mai intreaba o data, aratandu-i periuta ce e acest obiect?, Cum ce este, periuta mea de dinti, raspunde pacientul mirat de o asemenea intrebare. Bine, te-ai convins ca e periuta de dinti si nu altceva, poti pleca acasa ii spun doctorii intinzandu-i periuta. Pacientul ia periuta si iese pe usa zicand Hai Rex sa mergem acasa. Desi convins ca periuta e caine, pacientu isi da seama de ceea ce se asteapta de la el pentru a i se da drumul acasa. Astfel, el raspunde asa cum i se pretinde pana ajunge sa-si atinga scopul. Exemplele de acest fel sunt numeroase in viata de zi cu zi, de la simple si nevinovate strategii de manipulare pana la oportunism, astfel incat sa fim de acord ca omul este intr-adevar un tactician motivat. El se comporta in acesta maniera, indiferent daca informatia pe care o are, sau atitudinile si credintele sale vin in contradictie cu acest comportament. Caracteristicile RS Ancorarea - proces prin care se integreaza un obiect sau fenomen nefamiliar intr-o retea de categorii cunoscute; reduce nefamiliarul la familiar. Jodelet arata ca pacientii cu tulburari psihice plasati in mijlocul unor sateni, sunt judecati imediat de catre acestia ca fiind idioti, vagabonzi sau "pungasi". Obiectul "primeste" caracteristicile categoriei in care a fost integrat, si este reajustat pentru a se potrivi acesteia. Chiar daca exista constiinta unei anumite discrepante intre obiectul si categoria in care a fost integrat, aceste discrepante sunt diminuate pentru a mentine cooerenta si consonanta. Oamenii au tendinta de a selecta si observa trasaturile reprezentative ale obiectului; aceste trasaturi sunt accentuate, chiar exagerate, in defavoarea altor trasaturi care pot fi ignorate. Satenii lui Jodelet categorizeaza pacientii cu tulburari mentale in functie de "ciudateniile" verbale si comportamentale ale acestora, fara a lua in calcul si umanismul, firea placuta sau rabdarea acestora. A ancora inseamna a numi si a clasifica ceva. O data realizata insertia obiectului intr-un cadru de referinta cunoscut, are loc instrumentalizarea sociala a obiectului respectiv. RS furnizeaza instrumente de comunicare si intelegere comuna. fenomenul ancorarii permite ordonarea mediului in unitati semnificative si sisteme comprehensibile. Obiectivarea - concretizeaza ceea ce este abstract, transforma un concept intr-o imagine. Obiectivarea inteligentei se realizeaza printr-un IQ, cea a psihanalizei prin imaginea unui cazan din care aburii dau pe din-afara. Banii sunt RS a valorii si puterii. Prin acest proces omul transforma o reprezentare in ceva concret pe care il poate "manipula" cu mai multa usurinta. Imaginea RS este strans legata de cultura existenta la un moment dat. Lewin arata ca fiecare reprezentare realizeaza un nivel diferit al realitatii. Aceste niveluri sunt create si mentinute de o anumita colectivitate si dispar o data cu ea. Nivelul supranatural, candva complet difuz, a devenit practic inexistent. Un alt exemplu, psihanaliza, n reprezentarea popular, se reduce la un nucleu figurativ comun poiectat spaial: Contient Refulare Complexe Incontient Cele dou paliere - contient/incontient - sunt localizate n spaiu unul deasupra celuilalt. Palierul superior preseaz asupra celui inferior (refulare) iar aceast "represiune" produce complexele. Interesant este absena - din acest nucleu figurativ - a libidoului prezent n concepia psihanalitic dar aflat social sub regim de "tabu". Organizarea RS

18

Reprezentarea sociala ca ansamblu de informatii, credinte, opinii referitoare la un obiect sau fenoment dat, este organizata si structurata. Analiza unei reprezentari presupune atat analiza continutului cat si a structurii sale. Elementele unei reprezentari sunt ierarhizate, au anumite ponderi si intretin intre ele anumite relatii care le determina semnificatia si locul in sistemul reprezentational. Putem distinge doua elemente in structura unei reprezentari: nucleul central si elementele periferice. Abric (1976) elaboreaza o teorie de organizare a RS, numita ipoteza "nodului central". RS este organizata in jurul unui nod central, constituit din unul sau mai multe elemente ce ii confera o semnificatie proprie. Acest nod este elementul fundamental al reprezentarii, el determina semnificatia si orgnizarea reprezentarii. Nodul sau nucleul central este consensual, stabil, coerent si putin sensibil la contextul imediat. Are doua functii esentiale: 1. functia generativa: nucleul central creeaza sau modifica semnificatia celorlalte elemente constitutive ale RS; prin aceasta functie, elementele capata un sens si o valoare. 2. functia organizatorica - se determina legaturile dintre celelate elemente ale RS; nucleul central este elementul unificator si stabilizator al RS. Nucleul central este elementul care rezista cel mai mult schimbarii. O data cu modificarea nucleului central, se modifica intreaga semnificatie a RS. Pentru ca doua RS sa fie diferite, trebuie sa aiba nuclee centrale diferite. Centralitatea unui element nu este data de frecventa sa, ci faptul ca el confera semnificatie RS (ceea ce il deosebeste de prototipul lui Rosch (1967)). Elementele nodului central reflecta caracteristicile obiectului reprezentat si relatia pe care subiectul sau grupul o are cu acest obiect. Nodul central are dimensiuni diferite: - o dimensiune functionala (ca in reprezentarile unor profesii). In aceste situatii, elementele supravalorizate in reprezentare sunt cele referitoare la eficienta maxima; Ochaine (1981) arata ca in situatiile de acest fel, "imaginile operative" care ghideaza comportamentul sunt functional deformate si accentuate. - o dimensiune normativa in situatiile in care intervin dimensiuni socio-afective, sociologice sau ideologice ( ex: reprezentarea femeii). In aceste situatii, nucleul central este format din norme, stereotipuri, atitudini puternice. Elementele periferice ale reprezentarii - organizate in jurul nodului central; constituie continutul efectiv al reprezentarii, partea cea mai accesibila, cea mai "vie" si mai concreta. Presupun informatii selectionate, retinute si interpretate referitoare la un obiect, judecati formulate referitor la acesta si mediul sau, stereotipuri si credinte. Aceste elemente sunt ierarhizate, putand fi mai aproape sau mai departe de nucleul central. Joaca un rol important in concretizarea semnificatiei RS si reprezinta interfata intre nucleul central care poarta semnificatia RS si realitatea concreta. Functiile elementelor periferice: - functia de concretizare: reflecta caracteristicile imediate ale situatiei in care se produce RS in relatie cu experienta subiectului. - functia de reglare: adaptarea RS la evolutia contextului, prin integrarea informatiilor noi; acestea vor putea fi evaluate pe parcurs si le se va acorda un rol minor sau vor fi integrate in semnificatia RS. - functia de aparare a nucleului central - in functie de situatii, transformarea RS se face mai intai la nivelul elementelor periferice: schimbare de pondere, interpretari noi, deformatii functionale defensive, integrarea contradictiilor. Aceste modificari au loc mai intai la nivelul elementelor periferice. In cazul in care informatiile noi manifesta stabilitate in timp, sunt constante si nu sunt contradictorii, pot sa duca la reinterpretarea semnificatie RS prin integrarea lor in nucleul central. Elementele periferice asigura functionarea RS ca "grila descriptiva a unei situatii" (Flament, 1989). Sunt prescriptive pentru comportament si pentru pozitiile subiectului; indica comportamentul "normal" si dezirabil in functie de semnificatia si finalitatea situatiei respective. In acest fel ghideaza in mod automat comportamentul subiectului. Moliner (1992) sustine ca "nodul central este normativ in sensul ca explica normalitatea, dar nu si certitudinea, pe cand schemele periferice conditionale exprima ceea ce este frecvent, uneori exceptional, dar cateodata anormal". Organizarea RS a artizanului (Abric, 1984) Nucleul central: creator constiincios, produs scump, munca manuala Elemente periferice: locuri turistice, taxe, calificat, personalizat, finisat, durabil, etc. Functiile RS 1. Functia de cunostere - RS permit interpretarea si intelegerea realitatii. Moscovici numeste acesta cunostere, "cunoastere practica, tinand de bunul simt". RS permit dobandirea de cunostinte si

19

integrarea lor intr-un cadru inteligibil, in concordanta cu functionarea cognitiva a subiectului si cu sistemul sau de valori. - RS faciliteaza comunicarea - definesc cadrul de referinata comun care permite transmiterea si difuzarea cunoasterii "naive". 2. Functia identitara - definesc identitatea si permit apararea specificitatii grupului; RS situeaza individul si grupul in campul social; permit elaborarea unei identitati sociale si personale gratifiante; permit controlul social de catre comunitate asupra membrilor sai (ex - casatoria). 3. Functia de orientare - RS ghideaza comportamentele si practicile. RS intervine in definirea finalitatii situatiei determinand a priori tipul de relatii pertinente si tipul de demers cognitiv in rezolvarea unei sarcini cognitive. RS produce un sistem de anticipari si expectante ( ex - acelasi comportament poate fi interpretat diferit, cooperativ sau competitiv, in functie de RS subiectului). RS este prescriptiva - defineste ceea ce este permis, tolerabil sau acceptabil intr-un context dat indicand in acest fel comportamentul sau practicile obligatorii. 4. Functia justificativa - permit justificarea a posteriori a pozitiei adoptate si a comportamentului (ex - ma comport in mod discriminator fata de o minoritate, apoi justific acest comportament prin RS negativa a acestei minoritati).

3.

COMPORTAMENT SI RS. TRANSFORMAREA RS SUB INFLUENTA PRACTICILOR SOCIALE

Asa cum aratam mai sus, RS ghideaza comportamentul social, definind ceea ce este "normal" si dezirabil in anumite situatii. Pe de alta parte, RS justifica comportamentul individului. Omul rationalizeaza, justifica conduitele care scapa libertatii si responsabilitatii sale. La randul lor insa, RS sunt influentate de practicile si conduitele sociale. De foarte multe ori, circumstantele sunt cele care determina libertatile si responsabilitatile individului. In aceste situatii, practicile sociale sunt cele care modeleaza si determina sistemul de reprezentari sau ideologia individului. In acest context, RS sunt produsul unei rationalizari, procese de adaptare cognitiva a actorilor sociali la conditiile concrete ale existentei, la conduitele impuse de raporturile sociale in cursul vietii cotidiene (Beauvois & Joule, 1981). Sigur ca nu putem limita formarea RS la rationalizarea unor comportamente impuse de catre context. Nu putem ignora factorii culturali si istorici (memoria colectiva), normele sociale, caracteristcile individuale. Putem vorbi mai degraba de o interactiune intre comportamentul social si RS, decat de o determinare unidirectionata. 1. Reprezentarile sociale determina practicile sociale in situatii puternic incarcate afectiv sau in care referinta la memoria colectiva e foarte puternica (comportamentele ritualizate in situatii de casatorie, nunta, etc). RS mentine, justifica identitatea, existenta sau practicile grupului. RS determina actiunile subiectului in situatii neimpuse, cand aceste dispune de un ansamblu de posibilitati de a actiona. RS joaca un rol important cand situatia e complexa sau ambigua. In cazul in care apar constrangeri ale situatiei (prezenata sau emergenta unor noi realitati ecologice - schimbari sociopolitice, aparitia unor boli ca SIDA), realizarea anumitor comportamente poate sa antreneze transformarea completa a reprezentarii. Flament (1987, 1989) inceraca sa explice transformarea graduala a RS sub influenta practicilor sociale. 1. Modificari ale circumstantelor externe (disparitia iepurilor nu depinde cu nimic de RS ale vanatorilor) 2. modificari ale practicilor sociale - interfata intre prescriptiile RS si conditiile externe. comportamentele evolueaza pentru a se adapta schimbarilor circumstantelor externe (vanatorii isi imultesc practicile ecologice pentru a compensa dezechilibrul faunei cauzat de disparitia iepurilor). 3. Modificari ale prescriptorilor conditionali (aspectul prescriptiv al RS este dat de legatura intre continutul RS si conduitele care le presupun; prescriptori conditionali - "daca un om cade pe strada, facem..."). Din motive de economie cognitiva, prescriptorii se modifica initial minimal. 4. Modificari ale nodului central. Transformarea se produce numai in conditiile in care modificarile contextuale sunt percepute ca fiind ireversibile. In cazul in care modificarile circumstantelor sunt percepute ca reversibile, subiectul rationalizeaza comportamentul, fara sa-si modifice RS - "fac ceva neobisnuit acum, dar am motive serioase". Exista speranta de "intoarcere la normalitate". Se modifica deci, acei prescriptori comportamentali (ce fac parte din elementele periferice), nu si elementele centrale. In acest fel se consuma o energie minima care permite adaptarea la situatia externa actuala si va permite revenirea la situatia "normala" anterioara cu aceeasi energie minima.20

Perceptia ireversibilitatii- intrucat practicile impuse de contextul actual sunt in contradictie cu practicile anterioare, si cu RS existenta, apare un dezechilibru cognitiv. Subiectul stie ca posibilitatea de revenire a situatiei anterioare "normale" este foarte mica. restabilirea echilibrului nu se mai poate face prin rationalizare, ci prin modificarea RS. Transformarea RS se face in timp, de la aproximativ 10 ani, pana la trei generatii. Schema propusa de Flament (1987, 1989), are mai mult o valoare didactica decat euristica, dar ofera o posibila explicatie a procesului de modificare a RS. Concluzii RS sunt modalitati de cunoastere si reconstructie a realitatii sociale de catre actorul social. Reflecta cunosterea naiva, legatura dintre subiect si mediul sau socio-cultural. Sunt impregnate de normele si modelele specifice unei culturi la un moment dat. RS sunt un ansamblu sociocognitiv, structurat si organizat de cunostinte si prescriptii comportamentale. Indeplinesc functii de cunostere, inlesnesc comunicarea, ghideaza comportamentul social si permit adaptarea la contextul imediat. Ajuta la definirea identitatii sociale si persoanle si la insertia individului si grupului in campul social.

Teme de aprofundare - COGNIIA SOCIAL. REPREZENTRI SOCIALE Realizai o comparaie ntre reprezentrile sociale i cogniia social.

1. Argumentai afirmaia "omul este un om de tiin naiv". 2. Caracterizai i ilustrai prin exemple elementele centrale i cele periferice ale reprezentrilor sociale. 3. Realizai un eseu cu tema: "modaliti de transformare a reprezentrilor sociale".Bibliografie Abirc, J-C. (1995). Reprezentri sociale: Aspecte teoretice. n A. Neculau (Ed.), Reprezentri Sociale. Psihologia Cmpului Social. Bucureti, Societatea de tiin i Tehnic. Flament, C. (1995). Structura, dinamica i transformarea reprezentrilor sociale. n A. Neculau (Ed.), Reprezentri Sociale. Psihologia Cmpului Social. Bucureti, Societatea de tiin i Tehnic. Jodelet, D. (1984). Representations sociales: Phenomenes, concept et theorie. n S. Moscovici (ed.), Psychologie sociale (pp. 12-34). Pais: Presses Universitaires de France. Jodelet, D. (1991). Madness and Social Representations: Hemel Hempstead: Harvester Wheatsheaf. Miclea, M. (1994). Psihologie Cognitiv. Casa de Editur Gloria, Cluj-Napoca Moscovici, S. (1984). On social representations. n J. Forgas (Ed.), Social Cognition (pp 181-210). London: Academic Press. Fiske, S. T. & Taylor, S. E. (1991) Social Cognition: Second Edition. New York; McGraw-Hill.

Modulul 3

GRUPUL CA FORMAIUNE PSIHOSOCIOLOGICObiectivele modululuiFamiliarizarea cu conceptul de grup ca formaiune psihosociologic Cunoaterea modelelor teoretice ale conceptului de grup Familiarizarea cu geneza, parametrii i tipologiile curente ale grupului mic i mijlociu Aprofundarea relaiilor i proceselor existente n grup

21

1. DEFINIIA PSIHOSOCIOLOGIC A GRUPULUITermenul de grup este o etichet foarte general care se aplic obinuit de la diada familial pn la naiune sau popor. Spaiul social este populat de numeroase i variate formaii colective, care coexist, se intersecteaz, se suprapun i se influeneaz. Noiunea de grup este genul proxim pentru definirea acestor formaii de diferite ordine de mrime, care ocup n structura de ansamblu a societii locuri diferite i ndeplinesc funcii variate. Sunt numite grupuri: familia, clasa de elevi, formaia sportiv, colectivul de munc, grupul socio-profesional, unitatea militar, o expediie polar, echipajul unei nave, un sat, publicul de oper, grupul de vrst (adolescent, adult, vrsta a treia), o comunitate etnic etc. Se pune ntrebarea: care este condiia minim pentru ca o colecie de persoane s constituie un grup? ntrebarea ne conduce spre definiia grupului minimal. Psihologia social experimental, care s-a dezvoltat ncepnd cu anii 20-30, a luat ca prototip grupul mic, considerat a fi subiectul colectiv al activitilor i relaiilor, deci un fapt obiectiv ce poate fi studiat din afar. M. Sherif (1969), care a ntreprins n SUA studii extensive asupra grupurilor naturale, propunea urmtoarea definiie ce ar cuprinde dup autor un minim de proprieti sau note: un grup este o unitate social constnd dintr-un numr de indivizi, care se gsesc unii cu alii n relaii de rol i de status, stabilite dup o perioad de timp, i care posed un set de valori sau norme ce reglementeaz comportarea reciproc, cel puin n probleme ce privesc grupul (p.131). Dup cum vedem, se rein ca note definitorii: Grupul este o formaie (colecie) de mai multe persoane, Care se afl n relaii fa n fa, relaii de interaciune i dependen reciproc, mediate de implicarea ntr-o activitate comun; aceste raporturi pot fi subsumate conceptelor de status i rol; Adiional, grupul dezvolt n timp norme i valori care regleaz comportarea comun. Se mai poate aduga c, fiind vorba de relaii interpersonale (fa n fa), acestea sunt nsoite de cunoaterea reciproc. Liantul grupului l constiuie interrelaiile mai exact densitatea lor i elul comun, care au ca rezultant coeziunea colectiv. Pe scurt, grupul nu este un fenomen pur aditiv, un agregat de persoane aflate doar n relaii de proximitate fizic. Acesta ar putea fi nceputul formrii unui colectiv, care nseamn deja o organizare minimal, o difereniere a rolurilor n raport cu sarcina/activitatea comun (A. Neculau, 1974). Acestea din urm alctuiesc integratorul grupului. n cadrul elului comun apar eluri ajuttoare, segmentare, rezultnd o aliniere sau armonizare pe ansamblu. Pe fondul relaiior funcionale ce decurg din activitatea comun se dezvolt raporturi de influen i de atracie mutual, care nu reprezint o simpl prelunhire a celor dinti, dar nici nu se formeaz independent de acestea. Realitatea psihosocial a grupului se manifest n presiunile i influenele sale asupra membrilor, n sistemul de recompense i penalizare care funcioneaz formal sau informal n perimetrul grupului i care selecioneaz sau reprim comportamentele individuale. Ca efect apare elementul de consens, de convergen interindividual. Relaiile reciproce se stabilesc att pe baz emoional, ct i funcional. Grupul ofer satisfacia atingerii scopurilor i a validrii prin consens a atitudinilor i valorilor. Ca exemple de grupuri mici putem cita n ncheiere: familia, grupulclas n coal, echipa de munc n ntreprindere, unitatea militar, echipajul unei nave, colectivul de proiectare i cercetare etc. rezumnd se poate observa c definiia clasic, propus de psihologia social experimental, nu este aplicabil grupurilor mari, care au fost puse ntre paranteze. Empirismul face ntotdeauna cas bun cu nominalismul. Dup Raymond Aron, de pild, nu exist societatea, nu exist o societate, exist grupuri umane. Pe la nceputul anilor 70 un nou mod de abordare a grupului abordarea cognitiv i face loc n psihologia social. Este vorba de o alt paradigm a grupului minimal. Ridicndu-se spre macrogrup (popor, naiune, grup socioprofesional, comunitatea etnic etc.), notele caracteristice care vor fi reinute n definiie vor fi evident mai puine. Psihologia cognitiv propune o definiie n termeni de identitate sau identificare social. Grupul este conceptualizat ca o colecie de persoane care au interiorizat aceeai identitate drept component a imaginii de sine (J. Turner, 1981, J. Eiser, 1986). O asemenea tratare vrea s acopere o scal mai larg: de la relaia interpersonal pn la raporturile dintre grupuri. Lrgirea defiiei nu duce ns pn la echivalarea grupului cu un simplu decupaj statistic dintr-o populaie. Analiza demografic utilizeaz criterii precise cum ar fi apartenena la o categorie sau alta: la un anumit sex, la o anumit vrst etc. Aceste decupaje statistice delimiteaz grupuri n sens psihosociologic numai n msura n care acestea satisfac definiia minimal prezentat mai sus. Abordarea cognitiv ia ca punct de plecare individul n grup, apreciind c nu exist un psihic sau mental colectiv dincolo de indivizii care compun grupul i pe de-asupra lor. Care este mecanismul de constituire a identitii sociale?22

Datele mediului sunt decupate n categorii. Vorbim, de pild, despre ran muncitor intelectual, de asemenea, despre elev student profesor, copil adolescent vrstnic etc. Aceast clasificare sau diviziune a elementelor mediului este numit de Tajfel (1972) - categorizare i furnizeaz individului mijloacele de autodescriere. Reperate prin nume diferite, categoriile servesc la situarea individului n spaiul social. La ntrebarea Cine eti dumneata?, subiectul rspunde, se autodescrie, utiliznd etichetele verbale amintite mai sus. De asemenea, la ntrebarea Cine este el?, rspunsul se formuleaz tot n grila de categorii sociale. Datele studiilor de teren arat c auto-descrierile pe care i le fac oamenii se dovedesc remarcabil de stabile n timp, n condiii de testare constante (W. Mischel, 1976), ceea ce sugereaz penetrarea lor n echipamentul mintal al individului, n imaginea de sine. La nivel grupului aceste categorii exit ca stereotipuri sau reprezentri colective, cristalizate n contiina comun n procesul istoric. Individul le preia prin nvare social din oferta de date cuprinse n educaie, ca i prin inducie iterativ din contactele dup frecvena aleatoare cu exemplarele tipice care ilustreaz o categorie sau alta. n acest proces persoana concret extrage bii de informaie pentru construirea prototipurilor. Practic, fiecare individ aparine unui sex, unei grupe de vrst, unei categorii socio-profesionale, unei naonaliti, unei religii etc., atribute care nu rmn exterioare. nsuite sub forma unor structuri cognitiv-afective, ele intr n componena imaginii i determin, mediaz comportarea. Se face distincie ntre imaginea de sine i self-concept. Distincia amintete de deosebirea dintre reprezentare i noiune. n timp ce imaginea (reprezentarea) de sine este variabil n funcie de contextul concret, conceptul de sine este un segment statornic, de durat, care d continuitate persoanei. Imaginea de sine rmne contextual, n timp ce self-conceptul este este un element de permanen care capt expresie continu n comportament. Analiza psihologic nu face dect s regseasc identitatea social n radiografia eului, ca o structur cognitiv care regleaz comportarea social. Pentru abordarea cognitiv, identitatea social reprezint un segment al self-conceptului. J. Turner, G. Mugny .a. vorbesc de un proces de influen referenial, ca fom de influen datorat proceselor cognitive i nu relaiilor interpersonale. Este un fenomen de conformitate, de stabilire i meninere a unei norme la scar mare, fr a fi mijlocit de relaia interpersonal direct. Conceptul, postulat de autori, de influen referenial presupune 3 faze: (a) individul se recunoate ca membru al unei categorii sociale distincte; (b) pentru aceasta, el dispune de o reprezentare colectiv fixat n stereotip, care prefigureaz modalitile de comportare specifice categoriei i (c) urmeaz influena referenial, care s-ar baza pe autoatribuirea acestor caracteristici fixate n stereotip. n consecin, comportamentul de grup va dobndi caracteristici transpersonale, dincolo de persoana concret, individual. Apartenena efectiv la un grup sau categorie social aduce cu sine dou efecte: (1) diferenierea grupului propriu de alte grupuri, de grupul strin i (2) tendina de privilegiere a grupului propriu, creditul de pozitivitate acordat acestuia. Experimentul demonstrativ n aceast direcie a fost efectuat de H. Tajfel, Cl. Flament, M. Billing i R. Bundy (1971) i prezint dou variante, care se subsumeaz aceleiai paradigme de baz. Subiecii, biei de 14-15 ani, sunt adui mpreun la coal, n grupuri, la laboratorul de ceretri psihosociale. Era vorba de estimarea numrului de puncte cuprinse n imagini date; apar tendine de supra i de sub-evaluare. n continuare , subiecii sunt mprii, aparent, n dou grupe dup rspunsurile date (supra i sub-evaluatori); n realitate, ei au fost mprii pur aleator, fr a fi comunicat compoziia celor dou grupe. Se elimin n felul acesta relaiile interpersonale. n faza a doua se intoduce tehnica matricelor de remunerare (n Occident exist tradiia de a acorda recompense bneti pentru participarea la experiene). Introdui, individual, ntr-o alt ncpere, subiecii sunt chemai s decid asupra remunerrii colegilor din acelai grup, respectiv din grupul strin. Subiectul nsui se excepteaz de la aceast operaie de recompens bneasc. De notat c participantul vizat n remunerare din acelai grup sau din cellalt este reperat doar printr-un cod numeric. ntr-o alt versiune, n faza I a experimentului se prezint subiecilor diapozitive cu picturi semnate de Klee i de Kandinski, cernd s-i exprime preferina pentru unul din pictori. n funcie de aceste preferine se constituie aparent grupul Klee i grupul Kandinski, n realitate mprirea n cele dou grupuri n cadrul procedurii experimentale a fost pur aleatoare. Fiecare participant vizat n remunerare era reperat