PSIHOLOGIA EDUCAȚIEI

Psih. Marin DRĂMNESCU

Termenul de psihologie provine de la cuvintele grecesti psyche (suflet) şi logos (cuvânt, teorie, învăţătură).

Ca ştiinţă, a apărut în perioade mai recente (primele lucrări de psihologie sunt publicate după anii 1500 de Rudolf Goclenius şi 1700 de Christian Wolf).

OBIECTUL DE STUDIU ŞI PROBLEMATICA PSIHOLOGIEI EDUCAŢIEI

Psihologia este ştiinţa care studiază psihicul (procese, însuşiri, mecanisme psihice), utilizând un ansamblu de metode obiective, în vederea desprinderii legitaţiilor sale de funcţionare, cu scopul cunoaşterii, optimizării şi ameliorării existenţei umane.

PSIHOLOGIE

PSIHIC

a) prin raportare la materie (la substratul material al psihicului): psihic = produs/funcţie a creierului

b) prin raportare la realitatea înconjurătoare (lumea obiectivă a lucrurilor şi fenomenelor naturale):

psihic = reflectare subiectivă a realităţii obiective

c) prin raportare la interacţiunea universală a lucrurilor:psihic = caz particular/formă/expresie a vieţii de relaţie

d) prin raportare la realitatea socială:psihic = element condiţionat şi determinat socio-istoric şi socio-cultural.

Psihologia este definită astfel ca ştiinţă care studiază fenomene şi procese care constituie o reflectare subiectivă a realităţii obiective şi care sunt condiţionate şi determinate socio-istoric şi socio-cultural reprezentând o funcţie a creierului ce reflectă relaţionarea universală.

RAMURILE PSIHOLOGIEI

1 Psihologia biologica

Ramura a psihologiei care studiază substratul biologic al comportamentului si stărilor mentale prisma anatomiei si fiziologiei sistemului nervos.Ramurile psihologiei biologice: neurostiintele biologice, neurostiintele cognitive, neuropsihologia (ramura psihologiei care studiază structura si funcţionarea creierului cu scopul de a înţelege procesele psihologice si comportamentale.

2 Psihologia clinica

Ramura psihologiei care include studiul si aplicaţiile psihologiei cu scopul înţelegerii, prevenţiei si ameliorării disfuncţiilor cu baza psihologica si pentru a promova starea de bine si dezvoltarea personala.Domeniile psihologiei clinice: evaluarea si testarea psihologica, cercetarea in psihologie, neuropsihologia clinica - ramura a psihologiei clinice care se ocupa cu studiul si managementul clinic al pacienţilor cu leziuni cerebrale.

3 Psihologia cognitiva

Studiaza cognitia, procesele mentale aflate la baza comportamentelor, percepţiei, rezolvării de probleme, memoriei, atenţiei, limbajului si emoţiei. Psihologia cognitiva este asociata curentului de gândire numit cognitivism.

4Psihologia comparată

Ramura psihologiei care studiază comportamentul si viata mentala a animalelor in comparaţie cu comportamentul si viata mentala a omului. Psihologia comparativa este legata de de alte ramuri ale stiintei cum este etologia- studiul animalelor.

5Psihologia evoluzionista

Psihologia evoluţionista explorează rădăcinile genetice ale tiparelor mentale si comportamentale, fiind legata de ecologia comportamentala si sociobiologie.

6 Psihologia juridică

Psihologia juridica acoperă o gama larga de practici incluzând evaluarea psihologica a persoanelor din închisoare, si de asemenea de întocmirea rapoartelor către judecători, jurişti si avocaţi

7

Psihologiaindustrială și

Psihologiaorganizațională

Psihologia industriala si organizaţionala aplica conceptele psihologiei si metodele de optimizare a potenţialului uman la locul de munca. Psihologia personalului, o sub-ramura a psihologiei organizaţionale si industriale, aplica metodele si principiile psihologiei in evaluarea persoanelor încadrate in munca. Psihologia organizaţionala examinează efectul mediului de munca si stilurilor de management asupra motivaţiei in munca, satisfacţiei la locul de munca si productivităţii.

8 Psihologia sociala

Psihologia sociala este studiul comportamentului social si proceselor mentale, a modului in care gândesc oamenii unul despre altul si a felului in care relaţionează unul cu altul. Psihologia sociala se ocupa in principal de modul in care reacţionează oamenii in situaţii sociale.

9PSIHOLOGIA

EDUCATIEI

Psihologia educaţiei studiază felul in care oamenii învață cum reacționeaza in mediul educaţional, si eficacitatea intervenţiilor educaţionale, (predare, invatare, evaluare si elemente de psihologia sociala din mediul şcolar.

RAMURILE PSIHOLOGIEI

Știinţă a educaţiei care urmăreşte, în mod special, analiza activităţii de învăţare, aprofundarea cunoştinţelor despre caracteristicile elevilor şi ale profesorului, fundamentarea succesului şcolar, valorificarea teoriilor învăţării ca modele de instruire (Sorin Cristea, 2000, p.320);

PSIHOLOGIA EDUCAȚIEI

Psihologia educaţiei reprezintă o ramură ştiinţifică a psihologiei, aflată la confluenţa psihologiei generale (ca ştiinţă de bază, cu un nivel de maximă generalitate ştiinţifică) cu domeniul aplicativ al educaţiei.

Educaţia reprezintă modalitatea prin care societatea transmite noilor membri ai societăţii într-o manieră conştientă şi sistematică cunoaşterea, valorile, credinţele, modurile de comunicare specifice cu scopul dezvoltării potenţialului individual necesar adaptării la societatea sau cultura respectivă.

PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI

ŞI ROLUL EI ÎN FORMAREA VIITORULUI PROFESOR

Cum ajută Psihologia educaţiei profesorul?

-în ceea ce priveşte conţinutul obiectului de învăţământ predat: se cercetează modul în care acest conţinut poate fi adaptat particularităţilor de vârstă sau particularităţilor individuale ale elevilor, cum poate fi structurat şi accesibilizat conţinutul predat, cum se poate crea cadrul în care elevul să poată aplica sau transfera cu uşurinţă informaţiile sau deprinderile achiziţionate spre alte domenii;

-în ceea ce priveşte organizarea procesului de transmitere a cunoştinţelor: se pune problema adaptării metodelor de predare la particularităţile psihice ale elevilor (stil de cunoaştere şi învăţare)

-în ceea ce priveşte diversitatea umană cu care trebuie să lucreze profesorul: se caută răspunsuri la întrebări de genul: Posedă elevii aptitudinile şi motivaţia necesare învăţării? Se poate lucra cu o clasă sau cu elevi nemotivaţi să înveţe? Ce se poate face pentru a rezolva sau remedia asemenea situaţii?

PROFESIONALISMUL PROFESORULUI

Derivă din îmbinarea a trei factori:

1. pregătirea de specialitate (ca rezultat al cunoştinţelor şi deprinderilor dobândite pe parcursul instruirii oferite de specializarea universitară);

2. pregătirea psihopedagogică (rezultatul pregătirii prin intermediul disciplinelor psihopedagogice: psihologia educaţiei, pedagogie, didactica şi alte discipline de specialitate psihopedagogică);

3. aptitudinile pedagogice (aptitudini devenite capacităţi în urma exersării lor în contextul practicii pedagogice şi permiţând realizarea efectivă a actului educaţional).

Psihologia educaţiei este disciplina care pune începutul pregătirii psihopedagogice a profesorului, creându-i atât un cadru explicativ al fenomenelor observabile în actul educativ cât şi premisele unei intervenţii educative eficiente.

Cele două întrebări la care încearcă să răspundă Psihologia educaţiei:

PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI

ŞI ROLUL EI ÎN FORMAREA VIITORULUI PROFESOR

1. DE CE UNII ELEVI ÎNVAŢĂ MAI BINE DECÂT ALŢII?

2. CE SE POATE FACE PENTRU A STIMULA ÎNVĂŢAREA?

Contribuţia esenţială a Psihologiei educaţiei constă în a identifica răspunsuri ce se bazează pe cercetări riguroase care permit organizarea informaţiilor în modele operaţionale de intervenţie educativă.

Psihologia educaţiei introduce certitudinea şi rigoarea ştiinţei propunând o analiză de tip cauză-efect pentru activitatea de învăţare. Rezultatele învăţării variază datorită unor cauze. Aceste cauze sunt numite şi variabile ale învăţării.

Principalele tipuri de variabile ale învăţării se grupează în patru categorii:

1. variabile contextuale – factorii care oferă mediul, cadrul pentru procesele de transmitere-însuşire de cunoştinţe; 2. variabile de intrare - input – calităţi / caracteristici / trăsături ale profesorilor şi ale elevilor;3. variabile procesuale – comportamente ale profesorului şi ale elevilor ce exprimă procesele psihice implicate în activitatea de învăţare;4. variabile de ieşire - output – rezultatele obţinute în urma evaluării învăţării realizate de către elevi – feed-back-ul învăţării.

CONTEXT

INPUT OUTPUT

Personalitatea elevuluiTemperamentCaracterAptitudini

Personalitatea profesoruluiTemperamentCaracterAptitudini

Rezultatele învăţării percepute de elev

Evaluarea realizată de profesor

Procesele psihice ale elevului

CognitiveReglatoriiCondiţii

PROCES

Procese psihice ale profesorului

CognitiveReglatoriiCondiţii

MODELUL INTEGRATIV AL VARIABILELOR ÎNVĂŢĂRII

I.PROCESE PSIHICEProcesele psihice reprezintă modalităţi de bază caracterizate printr-o desfăşurare discursivă, plurifazică şi specializate sub aspectul funcţionalităţii, al conţinutului informaţional şi al

formelor de realizare.

COGNITIVE(de cunoaștere)

Senzoriale(primare)

Senzaţii Percepţii Reprezentări

Logice(superioare)

Gândire Memorie Imaginaţie

AFECTIVE Dispoziţii

Afecte Emoţii Sentimente Pasiuni

VOLITIVE Voinţa

II. ACTIVITĂŢI PSIHICESunt modalităţi de raportare a individului la realitatea înconjurătoare şi sunt alcătuite dintr-un şir de acţiuni, operaţii şi mişcări orientate spre atingerea unui scop.

Limbaj, Comunicare Joc , Învăţare Muncă, Creație

CONDIŢII DE STIMULARE ŞI FACILITARE A ACTIVITĂțIIMotivaţieAtenţieDeprinderi

III. ÎNSUŞIRI PSIHICE (STRUCTURA PERSONALITĂȚII)reprezintă sintetizări ale particularităţilor importante şi stabile ale activităţilor şi proceselor psihice. Sinteza însuşirilor psihice oferă o imagine globală a psihicului – personalitatea

Temperament Aptitudini InteligențăAtitudini, Creativitate Caracter

CLASIFICAREA PROCESELOR PSIHICE

DE CE SUNTEM ASA CUM SUNTEM?

a) Diferențele dintre inclinațiile și talentele noastre sunt determinate de conexiunile nervoase din creier.

b) După o anumită vârstă nu mai putem genera sau dezvolta un model sau un talent nou. Cel fixat în primii ani de viață este durabil.

CREIERUL UMAN

Creierul sau encefalul (lat. cerebrum, grec. Ενκέφαλον, encephalon) reprezintă partea sistemului nervos central aflată în interiorul craniului. El controlează numeroase funcții ale organismului ca bătăile inimii, mersul și alergarea, generarea de gânduri și emoții. Creierul la animalele vertebrate este protejat de cutia craniană, fiind căptușit cu o membrană (meninge).

Creierul funcționează ca un sistem centralizat complex la un nivel superior, ce coordonează comportarea organismului în funcție de informațiile primite.

Nu toate informațiile de la nervii periferici ajung până la scoarța cerebrală, ci sunt prin împletiturile nervilor (plexuri) reținute la unii centri nervoși externi, precum măduva spinării sau bulbul rahidian. Deci, la unele informații reacționăm inconștient prin reflexe.

La animalele cu un sistem nervos superior, ca și la om, există un sistem nervos autonom, care funcționează independent de sistemul nervos central (din creier).

Acest sistem nervos autonom coordonează mai rapid, ușurează activitatea cerebrală, care ar fi supraîncărcat de informații, putând ajunge la blocarea activității cerebrale (inhibiția corticală). Printre astfel de reflexe ale sistemului nervos vegetativ se pot aminti: respirația, activitatea cardiacă, digestia, excreția, setea, ca și reproducerea.

Funcțiunea creierului se realizează printr-o rețea densă de neuroni - această activitate a creierului se măsoară prin EEG (electroencefalogramă) - care stabilesc intensitatea biocurenților produși la acest nivel.

NEURONUL

Neuronii sunt o clasă de celule specifice pentru sistemul nervos. Neuronul este o celulă adaptată la recepționarea și transmiterea informației, unitatea elementară (celulară), embriologică, anatomică, funcțională, trofică și metabolică a sistemului nervos.

Conceptul de neuroni, ca unitate principală a sistemului nervos a fost introdusă de anatomistul spaniol Santiago Ramón y Cajal. El a arătat ca neuronii sunt celule individuale care comunică între ele.

Neuronii au mărimi cuprinse între 100-200 μm și 4-8 μm. Au un corp celular (soma) și un număr mare de prelungiri.

NEURONUL

Neuronii comunică între ei prin sinapse. Axonul terminal al unei celule nervoase intră în contact cu terminația dendritică a unui alt neuron. Neuronii pot avea peste 1000 de ramificații dendritice, făcând conexiuni cu alte zeci de mii de celule.

Axonii prezintă axolema, care este învelită de trei teci: teaca de mielină (izolare electrică), teaca celulelor Schwann (secretoare de mielină) și teaca Henle (nutriție, protecție).

În creierul uman există un număr imens de sinapse. Fiecare neuron din cele 1011 (o sută de miliarde) are în medie 7 000 de conexiuni sinaptice cu ceilalți neuroni. La un copil de trei ani avem 1015 sinapse, Acest număr scade cu vârsta, ajungând între 1014 și 5×1014 la un adult.

Conductibilitatea este proprietatea de a conduce impulsurile. Această conducere se realizează diferit în fibrele mielinice și amielinice, cele mielinice fiind mai rapide (60-120m/s în cele mai groase, 3-14m/s în cele mai subțiri; iar în cele amielinice 0.5-2 m/s).

CUM ÎNCEPE TOTUL?

Ziua 42 de la concepția fătului: apare primul neuron

Ziua 120 de la concepția fătului: exista deja 100 miliarde de neuroni

(ceea ce înseamnă 9500 neuroni / secundă)

Cu 60 zile înainte de naștere neuronii încep să comunice între ei.

Până la 3 ani procesul de formare sinaptică este continuu. Fiecare dintre cei 100 de miliarde de neuroni stabilește 15.000 conexiuni cu alți neuroni.

Între 3 și 15 ani de viață ½ din rețeaua neuronală construită deja este abandonată și este pierdută prin destructurare.

Rețeaua destructurată nu se mai poate reface.

CUM FUNCȚIONEAZĂ?

1000 / zi = randamentul / zi

1000 x 5 = 5000 randamentul /săptămână

1000 x 240 z.l. = 240.000 randamentul / an

Psihologia educaţiei este o ştiinţă, un domeniu care cuprinde noţiunile de „psihologie” şi „educaţie”- într-un concept integrator;

Psihologia educaţiei abordează sub unghiuri psihologice condiţiile de existenţă şcolară ale educatului în relațiile sale complexe cu educatorul precum şi toate procesele sale de învăţare.

PSIHOLOGIA EDUCATIEI

Psihologia educaţiei studiază:

- legile ce guvernează activităţile psihocomportamentale şi psihologia socială a indivizilor supuşi influenţelor educaţiei;

- dezvoltarea psihismului de-a lungul diferitelor stadii de vârstă (şi în special la vârsta şcolară) şi factorii dezvoltării psihice;

- fundamentele psihologice ale instruirii şi educaţiei (modul în care se dobândesc cunoştinţele, se formează trăsăturile de personalitate, se construiesc abilităţile);

- bazele psihologice ale selectării şi utilizării metodelor de intervenţie asupra individului (metode de predare-învăţare-evaluare);

- aspectele subiective ale unor fenomene cu conotaţii pozitive sau negative în viaţa individului (succesul sau insuccesul şcolar şi social);

-dimensiunile psihologice ale agenţilor implicaţi în activităţile instructiv-educative (relaţiile dintre educat şi educator, elemente de psihologie a grupului, climatul educativ, etc.);

- relaţiile dintre diverse variabile educaţionale (formele de educaţie socio-profesională, condiţiile exterioare ale procesului educaţional, etc.).

PSIHOLOGIA EDUCATIEI

1. Ausubel, D.P., Robinson, F.G. (1981). Învăţarea în şcoală. O introducere în psihologia pedagogică. Bucureşti : E. D. P., pp.23-37,

2. Davitz, E.R., Ball, S.(1978). Psihologia Procesului Educaţional. Bucureşti: EDP3. Golu, P. (2001). Psihologia învăţării şi dezvoltării. Bucureşti : Editura Fundaţiei

Humanitas.4. Golu, P. (2001). Psihologie educaţională. Constanţa : Editura Ex Ponto.5. Pintrich, P.R. (1994). Continuities and discontinuities: future directions for

research in educational psychology, Educational Psychologist, 29, 137 – 148. 6. Sălăvăstru, Dorina (2004). Psihologia Educaţiei. Bucureşti : Editura Polirom.Sprinthall, N.A., Sprinthall, R.C., Oja, S.N. (1994). Educational Psychology. New

York, Toronto : McGraw – Hill, Inc.7. Zlate, M.(1987). Psihologia şcolară şi rolul ei în formarea viitorilor profesori, în

P. Popescu - Neveanu, M. Zlate, Tinca Creţu. (Coord.). Psihologie şcolară. Bucureşti : Universitatea din Bucureşti, TUB, pp.25-30

8. Cristea, Sorin (2002) Psihologie si pedagogie scolara (în colaborare cu Anca Dragu), Ovidius University Press, Constanta;

9. Gabriela Cristea (2003)-“Psihologia educaţiei”, Editura C.N.I. Coresi, Bucuresti

BIBLIOGRAFIE

Recomandare bibliografică

1. Descoperă-ți punctele forte cu testul Clifton (StrengthsFinder), Marcus Buckingham, Donald O. Clifton, București, Ed. ALLFA, 2005

2. Drumurile speranței, Constantin Maximilian, București, Ed. Albatros, 1989