P

ubli

caţi

a Tem

atică Nr. 45, AN II

Protejarea patrimoniului: importanța programelor

educative

Ministerul Agriculturiiși Dezvoltării Rurale

Textul acestei publicaţii are doar scop informativ și nu implică răspundere juridică.

Informaţii suplimentare despre Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi USR pot fi accesate pe Internet: www.madr.ro; www.rndr.ro

USR: Departamentul Publicaţii, 2015

Fotografie coperta I: www.bunesti.ro

Credite foto: Antoniu Bumb, Adriana Măgeruşan, Vlad Rahota, Mihai Opreanu, Marcello Tucuna, Laura Cristea, beneficiarii proiectelor,

asociatiamonumentum.ro, bunesti.ro, tasuleasasocial.ro, www.parcrodna.ro, Stefan Nechita

© RNDR, 2015

Reproducerea textelor este autorizată cu condiţia menţionării sursei.

CUPRINS

ABREVIERI ......................................................................................................................................................................................... 2

INTRODUCERE .................................................................................................................................................................................. 3

CE ESTE PATRIMONIUL ? ................................................................................................................................................................. 4

TĂȘULEASA SOCIAL: EDUCAŢIE PRIN INTERMEDIUL NATURII ............................................................................................. 10

PARCUL NAȚIONAL MUNȚII RODNEI: INTERVIU CU CLAUDIU IUȘAN, BIOLOGUL PARCULUI ........................................... 18

PATRIMONIUL CONSTRUIT: DE LA RESTAURARE LA EDUCAREA CELOR IMPLICAȚI ........................................................ 26

ȘCOALA DE LA BUNEȘTI: INTERVIU CU ARHITECTUL ANA-MARIA GOILAV ....................................................................... 32

BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................................................................................ 40

2 3

GAL

LEADER

MADR

PNDR

RNDR

UE

UNESCO

Grup de Acţiune Locală

Liaison Entre Actions de Développement de l’Économie Rurale

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

Programul Naţional de Dezvoltare Rurală

Reţeaua Naţională de Dezvoltare Rurală

Uniunea Europeană

Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură

ABREVIERI IntroducereRegenerarea patrimoniului cultural și natural este privită ca o condiție determinantă pentru programul de încurajare a turismului în mediul rural. Dar dincolo de bani, la fel de importantă este atitudinea față de patrimoniu a tuturor celor ce trăiesc sau derulează proiecte sau afaceri în mediul rural. Deteriorarea patrimoniului ține de multe

ori de neconștientizarea importanței acestuia pentru dezvoltarea durabilă a satului. Din această perspectivă, numărul de față al Publicației Tematice își propune să ofere cîteva exemple în care programele educative implementate cu succes au dus la o schimbare radicală a modului în care ne raportăm la patrimoniu, fie acesta cultural sau natural.

4 5

Ce este patrimoniul ? Noțiunea de patrimoniu s-a extins considerabil în ultimele decenii. Astfel, pe lângă ansamblul bunurilor culturale de o valoare universală excepțională, patrimoniul mondial cuprinde și totalitatea celor mai importante situri naturale, semnificative din punctul de vedere al biodiversității, al fenomenelor fizice sau proceselor geologice sau al superlativului estetic al peisajului, vestigii culturale subacvatice, precum și expresii cultural-artistice orale, tradiții, ritualuri, meșteșuguri tradiționale, moștenite din străbuni și care merită a fi promovate și prezervate pentru a fi transmise generațiilor viitoare.

Patrimoniul cultural este ansamblul de creații umane, materiale sau imateriale, care prin valoarea lor constituie identitatea culturală națională. Sunt incluse aici și acele peisaje sau situri naturale semnificative pentru istorie sau pentru caracterul zonei în care se află. Mai există și o categorie aparte, a patrimoniului necunoscut încă, în sensul în care valorile nu au fost încă descoperite sau certificate de experți și, ca urmare directă, nu au fost încă protejate legal.

Patrimoniul natural este considerat a fi ansamblul componentelor și structurilor fizico-geografice, floristice, faunistice și biocenotice ale mediului natural, a căror importanță și valoare ecologică,

economică, științifică, biogenă, sanogenă, peisagistică, recreativă și cultural-istorică au o semnificație relevantă sub aspectul conservării diversității biologice.

În funcție de importanța sa, discuția despre patrimoniu se poate lărgi deosebit de mult. Cele mai importante obiective de patrimoniu sunt înscrise pe liste UNESCO. Monumentele istorice românești aflate pe lista UNESCO sunt relativ numeroase: printre acestea se găsesc biserici din Moldova, dar și un număr impresionant de biserici de lemn din Maramureș, mânăstirea Hurezi, mai multe sate cu biserici fortificate din Transilvania,

6 7

cetățile dacice din Munții Orăștiei și întregul centru istoric al Sighișoarei.

Pe lângă aceste obiective de o importanță deosebită, în special în mediul rural există o listă impresionantă de monumente de categoria A sau B, biserici, cetăți sau locuințe.

În ceea ce privește lista patrimoniului cultural imaterial al umanitații UNESCO, aceasta a fost alcătuită oficial în 2008 și numără în prezent 166 de opere din 76 de țări. Patrimoniul Cultural Imaterial se referă la tradiții și expresii orale, incluzând limba ca vector al patrimoniului cultural

imaterial, artele spectacolului, practicile sociale, ritualurile și evenimentele festive, cunoștințele și practicile referitoare la natură și la univers sau unele tehnici legate de practicarea meșteșugurilor tradiționale. România este prezentă pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității UNESCO cu Ritualul Călușului, inclus la 25 noiembrie 2005, și cu Doina, acceptată în 2 octombrie 2009. Ca și în cazul patrimoniului construit, și patrimoniul imaterial este mult mai vast decât obiceiurile care și-au găsit locul pe listele UNESCO. Practic, fiecare sat de pe teritoriul României mai păstrează încă, într-o măsură mai mică sau mai mare, tradiții cu mare valoare patrimonială.

Pe lista patrimoniului natural, obiective naturale din România înscrise în Lista UNESCO de rezervații ale biosferei sunt Delta Dunării, Pietrosul Mare din Munții Rodnei și rezervația din masivul Retezat. Și în ceea ce privește patrimoniul natural, numărul parcurilor și rezervațiilor este mult mai mare decât cel al obiectivelor de importanță excepțională de pe aceste liste. Valoarea patrimoniului, construit, imaterial sau natural, nu ține numai de certificarea internațională sau de prezența pe anumite liste. Bogăția unei zone, atractivitatea turistică și economică sunt strict dependente de modul în care patrimoniul este gestionat.

8 9

Diferența între o administrare rațională și o exploatare nocivă se va vedea în special în modul în care zonele rurale se vor dezvolta pe termen lung. Mai ales în ceea ce privește patrimoniul natural, ispita cea mai mare este cea a exploatării imediate a resurselor pentru un profit maximal pe termen scurt. Este ceea ce se întâmplă, din păcate, în numeroase sate montane, unde pădurea devine materie primă pentru exploatările lemnoase, în loc să fie o sursă de dezvoltare durabilă pentru comunitate.

Conservarea, protejarea și regenerarea patrimoniului duc în timp la potențarea turismului și la creșterea atractivității zonei pentru tineri, repopularea satelor fiind în

continuare un imperativ pentru autorități. Dar dincolo de preocuparea autorităților, la nivel local sau central, un deznodământ fericit pentru situația patrimoniului depinde de implicarea mai multor factori, de la ONG-uri și agenți economici la locuitorii satelor respective. Educarea și conștientizarea celor implicați este cu atât mai importantă cu cât cele mai multe cazuri de intervenție abuzivă asupra patrimoniului ar putea fi împiedicate de o mai bună informare a celor în cauză.

În paginile următoare sunt prezentate câteva exemple în care programele educative de succes au schimbat radical percepția celor implicați și modul în care ne raportăm la patrimoniul natural sau cultural.

10 11

Lecția voluntariatului. Împăduriri și programe sociale

Probabil una din cele mai active organizații non-guvernamentale în domeniul protejării mediului și educației prin natură, Tășuleasa Social nu se definește doar ca o organizație de mediu, ci, așa cum sugerează și numele ei, ca o organizație preocupată și de social. Acest lucru se datorează faptului că există o legătură reciprocă între natură și aspectul social. După cum explică președintele Asociației Tășuleasa Social, Alin Uhlmann Ușeriu, „orice catastrofă naturală este urmată de o catastrofă socială”, deci a te preocupa de natură e un mod de a investi în mediul social. De altfel, cele mai multe programe desfășurate de Tășuleasa Social îmbină componenta de mediu cu cele legate de educație și cultură.

Tășuleasa este un munte lin, parte a Munților Bârgăului, situat în apropierea Pasului Tihuța, într-un peisaj idilic, la granița dintre județele Bistrița-Năsăud și Suceava. După câțiva ani petrecuți în Germania, Alin Uhlmann Ușeriu s-a întors aici și și-a propus să producă o schimbare în acest loc. Așa că, începând cu anul 2000, pe terenul străbunicului său, el a pus bazele unei asociații care să facă lucrurile altfel și să schimbe mentalități. Așa s-a născut

Asociația Tășuleasa Social. Pentru acest ONG, „cele mai importante valori sunt voluntariatul, responsabilitatea socială, cultura organizațională, respectul pentru natură, educarea și dezvoltarea reciprocității și a curajului civic în rândul tinerilor prin implicarea lor în probleme sociale și de mediu.”

Tășuleasa Social: Educaţie prin intermediul naturii

12 13

Tășuleasa Social e azi cunoscută mai ales pentru programele de împădurire. Și nu e de mirare, pentru că vorbim de organizația care a plantat în ultimul timp cel mai mare număr de puieți, depășind deja pragul de 100.000, iar numărătoarea continuă. Tot ei au desfășurat însă și numeroase și complexe programe sociale. Programele sociale de cadouri pentru copii nevoiași, Camionul de Crăciun, se îmbină cu campanii de mediu. Cei 20.400 de copii care au primit cadouri cu ocazia Crăciunului în anul 2014 au avut ocazia de a întoarce darul primit, în mijlocul naturii, plantând un copac. Nu se mai poate vorbi în acest caz de o simplă donație, ci de un schimb reciproc care încurajează responsabilitatea și implicarea în acțiuni de salvare a mediului înconjurător.

Programele asociației se bazează foarte mult pe voluntariat și au angrenat până acum peste 25.000 de voluntari. Tășuleasa Social a construit o adevărată școală de voluntariat, care începe să fie văzut ca o formă de educație și de implicare civică a tinerilor. „Voluntariatul este donația pe care fiecare cetățean trebuie să o facă pentru societate, inclusiv pentru viitorul său, ca mai apoi să poată cere ceva în schimb”.

Lecția naturii. Pădurea Pedagogică

Alin Uhlmann Ușeriu explică în ce fel completează experiența de la Tășuleasa

educația obișnuită. „Există educație formală, informală și non-formală. Dacă școala pune în principal accentul pe educația formală, la Tășuleasa accentul cade pe educația informală și non-formală, adică împăduriri, acțiuni sociale, mers pe munte etc.”

Pădurea pedagogică este un mod practic prin care copii învață la Tășuleasa despre natură. Într-o zonă amenajată cu jocuri interactive pentru copii, ei află cum funcționează ecosistemul. E o lecție despre ce ne oferă natura, dar și despre cum putem să dăm la rândul nostru ceva înapoi. De pildă, în parc se află o „stație de epurare”, de fapt un sistem natural funcțional de filtrare și curățare a apei, cu ajutorul unei plante

numită lintiță, care are capacitatea de a filtra o cantitate de apă echivalentă cu de zece ori masa ei. Prezența broaștelor în aval este dovada că apa este curată. Așadar, trecând prin acest filtru vegetal, apa se reîntoarce în natură purificată, așa cum era înainte de folosirea ei în gospodărie. Tot în Pădurea pedagogică există o lecție practică despre inundații. Satul bun versus Satul rău este o instalație care reproduce la scară mică două așezări rurale: una în care există vegetație între case și cealaltă lipsită de vegetație. În momentul în care apa este lăsată să curgă abundent peste cele două așezări în miniatură, în prima dintre acestea vegetația absoarbe rapid apa, în vreme ce în cea de-a doua se produce o „inundație”. Această lecție

14 15

e extrem de utilă azi, când din ce în ce mai multe păduri din vecinătatea satelor sunt defrișate, iar vegetația înaltă din interiorul satelor se rărește, în vreme ce curțile sunt înlocuite de spații betonate și de suprafețe nepermeabile. De altfel, instalația a fost inspirată de un caz de inundație catastrofală petrecută în localitatea Târlișua.

Demonstrația practică - Via Maria Theresia

Proiectul Via Maria Theresia este o demonstrație practică despre cum poate servi o poveste și istoria locului la dezvoltarea lui durabilă. Tășuleasa Social a transformat un

fost drum istoric de pe vremea Imperiului Austro-Ungar într-un traseu turistic de agrement și dedicat activităților sportive. Zona Pasului Tihuța a reprezentat capătul civilizației occidentale sau locul de întâlnire al civilizației occidentale cu cea orientală și un punct de trecere între Transilvania și Bucovina. Pe actualul traseu al potecii turistice din Munții Călimani a existat un drum imperial, construit în urmă cu sute de ani, cu scopul de a furniza trupelor militare grănicerești ale Imperiului Austro-Ungar armament și hrană. Drumul istoric fusese proiectat încă din timpul împăratului Iosif al II-lea, dar a fost finalizat abia în 1820, în timpul împăratului Francisc I al Austriei.

Pentru a redescoperi drumul imperial cu valoare de monument istoric, dar și pentru a pune în valoare cadrul natural al Munților Călimani, Tășuleasa Social și-a propus să amenajeze acest traseu ca potecă tematică. Peste 250 de voluntari au lucrat în 2014 la acest traseu. Anumite porțiuni din vechiul drum erau distruse, iar altele erau acoperite. Traseul a trebuit curățat, reparat, amenajat și marcat. Au fost instalate locuri de popas special amenajate, puncte de hidratare semnalizate și panouri informative.

După acest efort colectiv, anul trecut a avut loc prima ediție a competiției montane Maratonul Via Maria Theresia, un concurs

16 17

anual care se va desfășura din nou în acest an, pe 8 august. Deși abia la a doua ediție, evenimentul are deja un impact pozitiv asupra economiei locale. Toate locurile de cazare din zonă sunt deja rezervate. Chiar și în afara perioadei competiției, traseul aduce beneficii comunității, fiind o potecă permanentă. Până nu demult, această parte a Munților Călimani era destul de slab marcată, așa că prea puțini turiști se încumetau pe traseele montane.

Astfel, Via Maria Theresia demonstrează că există o alternativă viabilă la actualele activități economice din zonele montane. Spre deosebire de exploatarea lemnului,

turismul sustenabil poate oferi o alternativă pe termen lung pentru locuitorii satelor de munte. Pășunatul excesiv și exploatarea ilegală a pădurilor afectează mediul, mașinile de lemne distrug potecile montane și albiile râurilor, și toate acestea îndepărtează turiștii. Dar nu e suficient ca lucrurile acestea să fie spuse comunității locale, ci e nevoie de spirit proactiv, iar Via Maria Theresia se bucură de acest avantaj.

Beneficiile proiectului Via Maria Theresia nu se reflectă doar asupra comunității locale. „O potecă tematică este atât un îndemn la practicarea sporturilor și mișcării în aer liber, cât și o modalitate informală de educație ce pune accentul pe interpretare, comunicare și informare într-o manieră interactivă.” Prezența sportivilor și drumeților în aceste locuri îi face pe aceștia mai sensibili la problemele de mediu și mai activi civic.

Lecția muntelui. Școala de Mers pe Munte

Proiectele Tășuleasa Social merg mai departe. Anul acesta, Tășuleasa Social va lansa un nou program de educație prin experiența naturii: Școala de Mers pe Munte. Ca alternativă la turismul nesustenabil sau inactiv, se propune o formă de turism în

spiritul dezvoltării durabile a zonelor rurale. După președintele Tășuleasa Social, există două forme de turism montan: „mersul la munte” și „mersul pe munte”. Prima presupune investiții mari și se poate dovedi nesustenabilă economic sau pentru mediu. Cealaltă presupune mijloace mai reduse și, în plus, încurajează un mod sănătos de viață. Școala de Mers pe Munte va oferi gratuit pentru 300 de persoane șansa de a trăi experiența muntelui și de a învăța lecția muntelui. După cum spun inițiatorii programului, „astfel de cunoștințe ne pot ajuta și dincolo de domeniul lor specific, lecția muntelui ajutându-ne să devenim

mai omenoși, mai solidari, mai sensibili la frumos și mai responsabili față de natură”. În plus, comunitatea locală din Dorna Cândreni va fi și ea implicată în proiect, iar zece persoane tinere din zonă vor fi selectate, instruite și certificate pentru a deveni ghizi locali de turism.

Programul Școala de Mers pe Munte este în pregătire, iar beneficiile lui se vor vedea doar în viitorul apropiat. Ceea ce este deja cert este că Tășuleasa Social ar putea servi ca exemplu de bună practică în împletirea activităților de mediu, sociale și culturale, în încurajarea voluntariatului și în gândirea globală combinată cu acțiuni locale.

18 19

Parcul Național Munții Rodnei este unul dintre locurile în care proiectele educative care reușesc să schimbe oamenii, în adevăratul sens al cuvântului, vin în întâmpinarea naturii. Claudiu Iușan este biologul parcului și unul dintre cei doi specialiști care se ocupă îndeaproape de informarea și educarea celor ce trăiesc în acești munți sau îi vizitează, ca turiști.

Parcul Național Munții Rodnei reprezintă al doilea parc național din țară, ca mărime. Cei ce locuiesc în împrejurimile parcului sunt conștienți de importanța acestui patrimoniu natural și de responsabilitatea care vine odată cu această relație de vecinătate? Sunt oamenii aceștia buni vecini?

Claudiu Iușan: Parcul Național Munții Rodnei reprezintă un sanctuar natural cu diversitate biologică și culturală ridicată, o interferență între două zone etnografice de excepție – Țara Maramureșului, în nord, și cea a Năsăudului, în sud. Comunitățile locale din jurul acestei arii protejate depind de valorificarea resurselor naturale oferite de aceasta – astfel, peste 25 de comunități limitrofe utilizează pășunile montane și alpine pentru a-și obține laptele, brânza sau urda, în interiorul parcului coexistând 110 stâne. Lemnul este o resursă formidabilă pentru încălzirea locuințelor, dar și pentru construcții sau pentru confecționarea

uneltelor casnice. Fructele de pădure (afine, zmeură, mure, fragi) sunt utilizate în bucătăria locală; plantele medicinale, tinctoriale, aromatice sau melifere și ciupercile contribuie la o alimentație sănătoasă. Obiectivele turistice oferă un mijloc facil pentru relaxare și un suport remarcabil pentru educație ecologică. Fiind un nod hidrografic important, Munții Rodnei reprezintă o sursă de apă consistentă pentru toate comunitățile limitrofe. Oxigenul provenit din vastele ecosisteme forestiere oferă tuturor un cadru sănătos pentru trai.

Responsabilitățile comunităților locale sunt diverse și trebuie să conveargă spre o

Parcul Național Munții Rodnei: Interviu cu Claudiu Iușan, biologul parcului

Claudiu Iușan

20 21

utilizare durabilă a acestor resurse naturale, astfel încât să nu fie afectată capacitatea de regenerare a ecosistemului. Aici apar însă uneori acțiuni de supraexploatare a unor ecosisteme, cum este suprapășunatul sau supratârlitul, care conduc la fragmentarea habitatelor, la degradarea acestora și, implicit, la reducerea gradului de biodiversitate. Este cazul unor plante rare care au dispărut din masivul muntos datorită acestor acțiuni antropice.

Oamenii de aici nu pot fi considerați vecini, ci locuitori ai muntelui, ei sunt cei care trebuie să aibă grijă de valorile locale, în calitate de proprietari, administratori, autorități publice sau organe de control.

Fără implicarea lor, această arie protejată nu ar exista; totul trebuie să fie înțeles ca un management participativ și integrat pentru protejarea acestor valori inestimabile, cu reprezentativitate națională și internațională, fiind vorba și de o Rezervație a Biosferei.

Care sunt cele mai grave probleme care se nasc din relația de proximitate între comunitățile rurale și parcul național?

Claudiu Iușan: Probleme sunt și vor fi permanent în managementul unei arii protejate, deoarece există două direcții care cu greu pot fi aduse spre un punct de echilibru, și anume conservarea biodiversității și utilizarea resurselor naturale într-un mod sustenabil. Problema majoră în cazul acestui parc național este nealocarea unor compensații pentru proprietarii de pădure care au proprietăți în zone de management

ce nu permit exploatarea lemnului (protecție strictă, rezervații științifice). Sunt 16 comune proprietare de fond forestier, acestea putând exploata doar în zona de conservare durabilă (sau tampon). Imposibilitatea de a exploata lemnul din zone restrictive ale parcului național, coroborată cu lipsa compensațiilor pentru menținerea lemnului în ecosistemele forestiere considerate cu valoare ridicată de conservare, generează o stare conflictuală între administratori, proprietari și Administrația Parcului Național Munții Rodnei, care se manifestă printr-un refuz de a colabora și prin neaccesarea unor fonduri europene menite să transforme infrastructura de vizitare și interpretare într-un model zonal.

În calitate de biolog, cât de periculoasă credeți că este intervenția abuzivă a omului în parc pentru floră și faună?

Claudiu Iușan: Intervențiile umane care determină un impact antropic semnificativ negativ asupra ecosistemelor naturale poate conduce la extincția locală a unor specii de plante sau animale, așa cum este cazul speciei endemice de plantă numită păiușul lui Porcius (Saussurea porcii) care, datorită suprapășunatului, a dispărut peste 110 ani din parc, fiind regăsite câteva exemplare în 2014. Impactul antropic se poate manifesta prin braconaj, nădirea speciilor cinegetice și atragerea lor în afara limitelor parcului național, fragmentarea habitatelor naturale prin creșterea rețelei de drumuri montane, creșterea numărului de câini ciobăneșțti fără jujee, deversarea deșeurilor menajere, amplasarea unor stâne în apropierea

22 23

cursurilor de apă, prin suprapășunat, supratârlire sau abandonul pășunilor. Introducerea caprelor domestice în zonele de pășunat din masiv a determinat transmiterea unor boli digestive și respiratorii comune la caprele negre și, coroborat cu braconajul, fenomenul a dus populația locală de capre negre în pragul extincției în perioada 2000-2004. Tăierea jneapănului, ienupărului, zâmbrului și rododendronului în scopul curățării pășunilor conduce la un efect negativ în habitatele de interes comunitar pentru care zona a fost declarată sit Natura 2000. Nesupravegherea focurilor a determinat în ultimii ani creșterea numărului de incendii forestiere.

Este aceasta o situație des întâlnită și în alte rezervații?

Claudiu Iușan: Situația este comună în multe alte arii protejate, însă cu specificul fiecăreia, deoarece în cazul Munților Rodnei aria protejată este un mozaic de proprietăți ce se întinde pe 47.000 de ha, iar problema generată de lipsa despăgubirilor și compensațiilor pentru proprietari și administratori este una generală.

În ultima vreme, situația fondului forestier a devenit brusc un subiect de interes atât pentru media, cât și pentru autorități. La un alt nivel, este patrimoniul natural din România, ca întreg, grav periclitat, sau încă avem zone virgine, neatinse?

Claudiu Iușan: Patrimoniul natural este afectat de intervenții umane, însă acestea trebuie doar orientate spre o utilizare durabilă a resurselor naturale. Ariile protejate din Carpați au rămas intacte de-a lungul anilor, nu neapărat printr-o administrare activă, ci datorită faptului că zonele sunt mai puțin accesibile, dovadă fiind și faptul că în România există cele mai mari populații de carnivore mari din Europa (lup, urs, râs). Pădurea este o resursă și presiuni pentru exploatarea ei o să existe mereu. Respectarea legislației și aplicarea acesteia ar facilita conservarea patrimoniului

natural. Modificarea permanentă a legislațiilor de mediu și forestiere, precum și unele inadvertențe legislative constituie un punct slab în protejarea acestui patrimoniu natural.

Există pârghii suficiente pentru atragerea de fonduri care să protejeze și să regenereze patrimoniul natural?

Claudiu Iușan: Există pârghii legislative care trebuie aplicate. Există pârghii financiare, limitate, dar care de multe ori nu își ating scopul preconizat. Cred însă că accesarea fondurilor europene în acest context și asigurarea unei implementări profesioniste ar rezolva unele probleme în privința conservării patrimoniului natural.

Formarea de personal profesionist capabil să implementeze cu succes activitățile de management reprezintă un punct foarte important în relevanța rezultatelor proiectelor axate pe conservare și protecție.

Ce rol au programele educative în protejarea patrimoniului natural?

Claudiu Iușan: Programele educative joacă un rol major în formarea unor precepte moderne ecologice în rândul tinerilor, viitori factori de decizie în zonele limitrofe, sau la nivelul autorităților de control. Doar prin generațiile tinere vom reuși să conservăm valorile naturale. Fondurile accesate în acest sens au rolul de a susține procesul de educție non-formală a tinerilor și voluntarilor.

24 25

În cadrul programelor administrate de parc s-a pus accentul mai mult pe relația cu copiii și tinerii, sau au fost luați în calcul și părinții lor?

Claudiu Iușan: Administrația Parcului Național Munții Rodnei are programe diferite pentru diverse vârste. Astfel, pentru tineri s-au folosit tabere ecologice de tip Junior Ranger, traininguri, excursii tematice, monitorizarea participativă a diversității biologice sau schimburi de experiență cu alte parcuri naționale din Europa. Pentru celelalte vârste, există programe de vizitare, turism, prezentări în cămine culturale, școli sau muzee, expoziții de fotografie, ghiduri de habitate și specii pe grupe taxonomice (fluturi, păsări, mamifere, pești, lăcuste, amfibieni, reptile), trasee turistice și tematice etc.

plantelor, ciupercilor, păsărilor, mamiferelor, amfibienilor sau reptilelor din ecosistemele forestiere ale masivului. Au fost elaborate în acest sens și o serie de ghiduri de identificare a produselor accesorii forestiere din parc, un ghid de bune practici privind inventarierea participativă a biodiversității forestiere din parc și un album foto cu imagini din cadrul campaniilor de inventariere a diverselor grupe de floră și faună din parc.

Alt proiect cu rezultate apreciate la nivel european este „Implicarea tinerilor în managementul PNMR”, finanțat de Inițiativa Darwin, prin care s-a creat rețeaua de cluburi Darwin, devenite ulterior cluburi ECO. Rețeaua s-a extins la 30 de cluburi în peste

20 de localități limitrofe Munților Rodnei. Aceste cluburi de elevi monitorizează și acum diverse specii de floră și faună din masiv (marmote, capre negre, lacuri glaciare, flori de colț, opaițul Munților Rodnei, gențiane, narcise sau fluturi).

Se văd rezultatele?

Claudiu Iușan: Rezultatele se văd după zece ani de muncă: mulți dintre tinerii instruiți în taberele organizate în Parcul Național Munții Rodnei au urmat o carieră în domeniul ecologiei, protecției mediului, în geografie, biologie sau turism, remarcându-se la diverse olimpiade naționale și internaționale prin calitățile și pasiunea lor.

Care sunt planurile de viitor în ceea ce privește educația celor ce locuiesc aproape de parc sau vin ca turiști acolo?

Claudiu Iușan: Administrația Parcului Național Munții Rodnei dorește să se implice în continuare în implementarea acestui sistem inovativ de monitorizare participativă a biodiversității din zonă prin organizarea permanentă a excursiilor tematice, a taberelor Junior Ranger și a schimburilor de tineri cu alte asociații din Europa, prin realizarea traseelor tematice și atragerea unui număr cât mai mare de voluntari pentru natură.

Care sunt cele mai importante și de succes programe educative derulate de parc?

Claudiu Iușan: Începând din anul 2004 s-au derulat peste 30 de proiecte educative în Munții Rodnei, prin care s-a creat un sistem inovator de monitorizare participativă a biodiversității, cu participarea a peste 5.000 de tineri. Multe dintre proiecte au fost premiate la diverse gale.

Merită amintit proiectul „Participarea tinerilor la inventarierea biodiversității forestiere din Parcul Național Munții Rodnei”, care a primit premiul pentru cel mai de succes proiect pe latura de mediu din Transilvania (2012), acesta implicând peste 1.000 de tineri din cadrul Colegiului Silvic Transilvania din Năsăud și din localitățile limitrofe Munților Rodnei în inventarierea

26 27

Unul dintre cele mai ample programe care combină protejarea patrimoniului construit cu educația este derulat de Asociația Monumentum, din Sibiu. Asociația a fost înființată în anul 2012, cu scopul declarat de a contribui la salvgardarea fondului construit tradițional din mediul rural din România.

Transfer de cunoștințe de la meșteri tradiționali spre arhitecți

Sesizând pericolul de dispariție a învelitorilor istorice din Transilvania, concurate de produsele industriale, Asociația Monumentum demara la începutul anului 2013 construirea țiglăriei din Apoș, având ca scop reintroducerea învelitorilor tradiționale în peisajul satelor transilvănene prin revigorarea unui meșteșug aflat pe cale de dispariție și care nu poate fi transmis decât din generație în generație. Țiglăria a fost donată unui meșter cunoscut din Bâțanii Mari, județul Covasna, care va implica, printr-un proiect practic-educativ derulat la fața locului, comunitatea din Apoș în fabricarea țiglelor. Construcția este amplasată strategic într-un punct din care poate ulterior să deservească Valea Hârtibaciului și Valea Târnavelor. Cele 14 tipuri diferite de forme ale țiglelor tradiționale transilvănene vor

fi astfel readuse la viață odată cu începerea producției în sat.

Țigla confecționată manual este unul dintre puținele produse care poate intra în competiție cu prețurile produselor industriale, îmbătrânește frumos, iar calitatea este net superioară în raport cu produsele din comerț.

În premieră, Prințul de Wales, unul dintre finanțatorii proiectului, a poposit la începutul lunii iunie a acestui an la Apoș, la invitația Asociației Monumentum, unde a avut amabilitatea să inaugureze țiglăria tradițională, care se speră că va avea, în timp, un impact puternic asupra dezvoltării durabile a zonei. Prințul de Wales s-a arătat

Patrimoniul construit: de la restaurare la educarea celor implicați

28 29

interesat de fiecare detaliu, fiind ghidat de către arhitectul Eugen Vaida, care l-a invitat să fabrice o țiglă și să o inscripționeze, în buna tradiție a confecționării manuale a țiglei.

Acest proiect evidențiază eforturile făcute pentru menținerea unui meșteșug ce constituie o parte importantă a patrimoniului imaterial transilvănean. În aceeași notă, Asociația Monumentum a organizat de curând, în incinta țiglăriei, în cadrul proiectului „Meșteșug și patrimoniu”,

un atelier complex de țiglărit tradițional și de restaurare, la care au participat zece arhitecți și studenți la arhitectură. Cursanții au trecut prin toate etapele confecționării țiglei tradiționale, care va fi folosită apoi în cadrul atelierului pentru restaurarea unei clădiri istorice din localitate. O parte dintre țiglele confecționate în cadrul atelierului vor fi donate Asociației Prietenii Școlii de la Bunești, pentru realizarea învelitorii sălii de mese a campusului de la Bunești. Proiectul este finanțat de către OAR și cofinanțat de către Global Heritage Fund UK.

În cadrul atelierului au fost confecționate 6.000 de țigle tradiționale, au fost vizitate două ateliere meșteșugărești similare, s-au restaurat învelitoarea și fațada unei clădiri istorice din localitate folosind țigla confecționată manual, sub îndrumarea specialiștilor asociației. Proiectul și-a propus familiarizarea arhitecților și a viitorilor arhitecți cu învelitoarea tradițională și responsabilizarea lor față de patrimoniul rural printr-un atelier practic care explorează materialele naturale de construcție în sensul programelor și nevoilor de locuire contemporane.

Transfer de cunoștințe de la specialiști spre săteni

Cel mai amplu demers educativ derulat de Asociația Monumentum îi are însă în prim plan nu pe arhitecți sau pe alți specialiști în construcții, ci pe sătenii din satul Daia, din județul Sibiu. Proiectul își propune restaurarea unui număr considerabil de fațade, astfel încât acest sat tradițional, cu clădiri datând de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, să își recapete imaginea de odinioară. Se dorește să se demonstreze că o casă veche și „spălăcită” poate să fie frumoasă și confortabilă și că ea poate avea o importanță deosebită pentru aspectul satului.

S-au identificat 60 de fațade, care se află acum într-un proces de restaurare cu sprijinul comunității și al autorităților locale. Casele se află atât în proprietate privată, cât și în cea a consiliului local. În general, asociația a suportat costurile materialelor și ale manoperei, însă proprietarul trebuie să lucreze benevol la propria casă și să gătească pentru muncitori, în unele cazuri. Intervențiile au început în vara lui 2014 printr-un workshop de tencuieli ținut gratuit cu cinci locuitori ai comunei. Cu aceștia s-a continuat restaurarea altor șase fațade, până la sfârșitul anului.

30 31

Principalul scop al proiectului nu a fost însă renovarea caselor, ci transmiterea către săteni a unor meșteșuguri aproape uitate în aceste locuri. Cei ce au participat la restaurarea locuințelor au făcut astfel un prim pas înspre salvarea unui mod de a construi, sortit altfel dispariției.

Același demers educativ a fost continuat și într-un atelier teoretic ce a avut loc la Viscri. Atelierul s-a desfășurat în două serii, între 22 mai și 6 iunie și între 2 septembrie și 23

septembrie. Au participat în jur de 1.000 de proprietari de clădiri tradiționale din 31 de sate din județele Sibiu, Mureș și Brașov, într-o localitate care poate fi considerată în sine un exemplu de succes. Cei 40 de proprietari ai unor case tradiționale din fiecare sat au fost selecționați de către primăriile de care aparțin, proiectul urmărind să responsabilizeze și să implice într-un mod activ administrațiile locale în procesul de protejare și valorificare a fondului construit tradițional.

Atelierul a cuprins o vizită la casa Alteței Sale Regale, Prințul de Wales, care a avut amabilitatea de a-și pune la dispoziția celor 1.000 de vizitatori, prin intermediul contelui Tibor Kalnoky, casa și curtea, o vizită la o pensiune turistică amenajată în clădiri vernaculare (grajd și șură), un tur ghidat prin sat și un seminar teoretic. Scopul proiectului este informarea și educarea proprietarilor de case tradiționale în spiritul păstrării patrimoniului construit, ca element definitoriu al identității locale și în vederea dezvoltării inițiativei antreprenoriale în domeniul turismului, prin punerea în valoare a fondului construit tradițional ca o sursă de venit și un motor de dezvoltare a comunității locale.

În cadrul seminarului, s-au dezbătut probleme de reabilitare și de conversie adecvată a clădirilor. S-a pus accentul pe importanța folosirii materialelor compatibile cu casele tradiționale, mulți dintre proprietari folosind în prezent, în necunoștință de cauză, materiale care în timp degradează clădirea și produc disconfort la locuire. Proprietarilor li s-au înmânat, din partea Asociației Monumentum, broșuri cu soluții de reabilitare și restaurare adecvate, dar mai ales de îmbunătățire a confortului în casele tradiționale: acestea se refereau la amplasarea și amenajarea unor băi pe tipologia de plan tradițional sud-

transilvănean, la mansardări ale podurilor existente, la moduri posibile și eficiente de iluminare, la amenajarea pivnițelor în spații de locuit, la amplasarea de scări interioare sau la refolosirea și amplasarea mobilierului tradițional, dar și a celui contemporan.

Tema seminarului răspunde unor necesități actuale de transformare a clădirilor vernaculare, dar dezbate și soluții de finanțare pentru reabilitarea clădirilor, cei mai mulți dintre proprietari considerând că au nevoie de ajutor atunci când li se impun, prin lege sau prin regulamentul local de urbanism, reguli pentru păstrarea fondului construit tradițional.

32 33

Școala de la Bunești a fost inițiată de arhitecta Ana-Maria Goilav și de istoricul Petre Guran. Într-o poiană de pe Valea Vâlsanului, în județul Argeș, în fiecare vară studenții au parte de experimente alături de profesori, arhitecți, meșteri locali și săteni, cu noi structuri din materiale naturale și învață să trăiască în armonie cu natura.

Ana-Maria Goilav este doctor arhitect, lector al Universității Ion Mincu, la Facultatea de Arhitectură; membru al grupului de lucru RURAL al OAR, membru UAR și alumnus New Europe College; preocupările ei țin de domeniul inovației prin folosirea de materiale naturale și tehnici tradiționale, fiind deopotrivă angrenată în numeroase proiecte de arhitectură și în cercetarea științifică în domeniul arhitecturii ecleziale.

Petre Guran este doctor în istorie (École des Hautes Études en Sciences Sociales, Paris), cercetător științific la Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române, visiting professor la Universitatea Princeton; de asemenea, el este autor al unor volume și studii dedicate antropologiei faptului religios și istoriei intelectuale a formelor de putere în lumea bizantină.

Cum și când a început proiectul Școala de la Bunești?

Proiectul Școlii de la Bunești a început în vara anului 2008 sub forma unui atelier practic de machete de studiu la scara 1:1, sub cerul liber, complementar atelierului de proiectare de la Facultatea de Arhitectură a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”. Prima

Școala de la Bunești:Interviu cu arhitectulAna-Maria Goilav

Ana-Maria Goilav

34 35

echipă a școlii, formată din 60 de studenți, profesori și doi meșteri dulgheri, a realizat o monostructură din lemn, studiind materialul în toate ipostazele sale constructive, de la fundație la învelitoare, și explorând un singur detaliu structural, chertarea în coadă de rândunică. Ne propusesem să interogăm construcția tradițională în termenii expresiei contemporane, să așezăm la marginea satului o casă nouă de lemn cu detalii tehnice ancestrale.

La sfârșitul verii, vecinii din satul Bohari, care privesc peste vale în poiana școlii, au venit să ne întrebe dacă putem construi și pentru ei ceva asemănător.

Care sunt principiile Școlii de la Bunești și care e diferența față de programa școlară obișnuită?

Construcția este la Școala de la Bunești o metaforă a cunoașterii. Materialul natural – pământul, piatra, lemnul – ascunde în esența lui legile arhitecturii. El este maestrul, călăuza care își caută și provoacă ucenicul. Spre deosebire de acesta, prefabricatele sunt materiale inerte, obediente, cu sens utilitar și manual de utilizare.

În al doilea rând, credem că tradiția longevivă a arhitecturii premoderne, refuzată abrupt la începutul secolului XX, poate continua

prin investigarea virtuților structurale ale materialelor naturale cu mijloacele și sensibilitatea omului contemporan.

Nu în ultimul rând, atelierul nostru experimental de machete extra-muros, cât mai departe de oraș, caută o înrudire firească cu lumea atemporală a satului, o lume robustă, inepuizabilă, a arhetipurilor.

Școala de la Bunești se raportează complementar la formarea universitară obișnuită. Aici se învață din interacțiunea directă cu construcția și cu ceilalți, din implicarea practică personală, care include, pe lângă șantier, aspecte de locuire în comunitate.

Cuvântul grecesc scholé, din care provine și cuvântul școală, înseamnă răgaz. Cum vedeți voi legătura dintre școală și formare, pe de o parte, și răgaz, pe de alta?

Dacă în Grecia antică scholé era un privilegiu al celor care își permiteau să se retragă de la îndatoririle contingente pentru a se deda reflecției, astăzi formarea profesională teoretică are nevoie de un altfel de răgaz: un timp al provocării materiei vii, al lucrului cu „stihiile”, cum ar spune aceiași greci – pământul, aerul, apa și focul. E vorba de o reflecție activă, formatoare, fără scop lucrativ. Nu construim din nevoia primară de a ne adăposti, ci din nevoia de cunoaștere. Exercițiul este comun, reflecția rămâne însă

36 37

a fiecăruia în parte, cu consecințe unice în plan personal.

Munca celor mai mulți dintre noi e din ce în ce mai puțin legată de lucrul practic. De ce e important să ne întoarcem la meșteșug, la lucrul practic?

Nu poate fi ignorată condiția istorică a arhitectului ca „primul dintre constructori”. De foarte puțin timp, arhitectul s-a reinventat ca utilizator de proiectare asistată de calculator, înainte de aceasta, în secolele XIII-XIX, excelând ca desenator de case. Arhitectura rămâne însă de neconceput în integritatea ei în afara practicii. De fiecare dată când se rezumă la desen sau la soluția

exclusiv tehnologică, ignorând întâlnirea dramatică cu materia, arhitectura încetează să mai joace rolul de colonizator cultural al lumii.

Meșteșugul autentic, pe de altă parte, este mult mai mult decât artizanat, decât bricolaj. Acesta presupune acordarea ritmului constructorului cu cel al naturii. Meșteșugul începe, de exemplu, cu recunoașterea timpului și locului potrivit pentru recoltarea lemnului, continuă cu pregătirea lui răbdătoare și abia în cele din urmă privește punerea efectivă în operă. Omul care se dislocă temporar din mediul urban pentru două săptămâni la Școala de la Bunești are nevoie de meșteșug în primul rând ca mod de inițiere în universul lucrurilor vii, de reconciliere cu natura.

În spatele ideii simple de a învăța practic stă o întreagă filozofie. Ce înseamnă ucenicie și „arhitect-ucenic”?

Gustul și știința arhitecturii se deprind profund fie direct de la materialul de construcție, fie de la maestru. Mies van der Rohe s-a format ucenicind într-un atelier de piatră, Peter Zumthor - într-un atelier de dulgherie. Arhitecții formați lângă materialul de construcție au în comun o anumită chemare de a transcende construcția, de a o sublima în stări și idei filosofice, într-o reflecție asupra omului și a locuirii. Pe de altă parte, la arhitecții formați în preajma unui maestru, se produce un transfer de caracter, nu numai de profesie, care duce la o filiație capabilă să rescrie uneori istoria arhitecturii.În schimb, arhitectura „predată în masă”, în

săli de cursuri și amfiteatre, rămâne adeseori literă moartă, produce profesioniști uniformi și în mare parte demotivați.

În manifestul Școlii de la Bunești se vorbește de un mod de viață în relație cu natura. Cum poate fi transpusă această simplitate a locuirii în mijlocul naturii, exersată la Școala de la Bunești, în viața noastră cotidiană?

În poiana Școlii de la Bunești, simplitatea locuirii este „un dat de amplasament”, de aceea orașul o exclude aprioric. Totuși, cei care au petrecut mai mult timp aici, odată întorși la viața cotidiană urbană, au constatat o mutație discretă de comportament: o

38 39

anumită autolimitare, o reținere în fața instinctului dominant de consum.

Peisajul rural de la noi e serios afectat în ultimele decenii de înlocuirea materialelor naturale și a tehnicilor de construcție tradiționale cu altele noi. Cum mai putem proteja peisajul construit rural și relația dintre ceea ce e construit și peisajul natural?

O soluție pe termen lung este educația: a arhitecților, a locuitorilor din mediul rural și a autorităților locale. În formarea universitară, preocuparea pentru arhitectură rurală lipsește, în condițiile în care cultura română modernă a fost marcată de referințele la civilizația rurală și a mizat pe valorificarea ei simbolică. În pofida orginilor țărănești, exaltate discursiv, locuitorii satelor, dar și instituțiile etalon ale

statului, cum sunt clădirile primăriilor și ale căminelor culturale, aspiră, prin imaginea noii arhitecturi, la un statut social cu veleități urbane, fără a concepe o altă abordare, cum ar fi o arhitectură coerentă contextual, cu trăsături vernaculare. Prefabricatele ieftine și materialele surogat corup și nivelează expresia construcțiilor, indiferent de regiune și de resursele locale. Regăsim aceeași locuință-mutant din beton, cu învelitoare metalică, din pvc și polistiren, în Dobrogea, Muntenia sau Maramureș.

Copiii sunt categoria cea mai receptivă, principala resursă a satelor și garanția că tradiția rurală se poate reînsufleți în viitor. În această vară, am pregătit două ateliere pentru copiii din localitate în cadrul Școlii de la Bunești. Pe de o parte, vom redescoperi împreună rostul și meșteșugul unui cuptor de pâine, pe de altă parte copiii vor repara tencuiala unei case vechi din sat, după rețeta originală.

Cum vă finanțați proiectele?

Pe lângă contribuția proprie a membrilor și simpatizanților Asociației Prietenii Școlii de la Bunești, am avut sprijinul financiar al Administrației Fondului Cultural Național, al Uniunii Arhitecților din România și al Ordinului Arhitecților din România, din fondul timbrului de arhitectură.

Care e relația cu comunitatea locală din satul Bunești? Cum privesc ei activitatea voastră?

Primele reacții aprobatoare la adresa inițiativei noastre au venit de la „diaspora” buneșteană, localnici strămutați la oraș sau în străinătate. Cu vârstnicii ne reunim în fiecare duminică la biserică, iar cu copiii relațiile sunt din ce în ce mai apropiate, nu numai prin intermediul colaborării cu școala din sat, ci și datorită părinților curioși, care ne vizitează ca să ne întrebe dacă își pot lăsa copiii la noi. Îi primim, facem machete și desene, dar și mâncăm și mergem în expediții împreună.

Structurile noastre din pământ, cărămidă și lemn au stârnit uimire în sat. Nimeni nu credea că se mai poate construi astfel astăzi. L-am pus pe gânduri pe nepotul unui meșter cărămidar, care ar vrea să-și redeschidă cărămidăria abandonată din grădină.

Ce vă propuneți să realizați în vara aceasta la Bunești și ce planuri aveți pentru viitorul mai îndepărtat?

În această vară, a opta a Școlii, am fost solicitați prin două comenzi: una privată (recondiționarea unei mici gospodării din Bunești) și una publică, venită din partea primăriei – un proiect pentru consolidarea și

extinderea casei comunității locale (căminul cultural).

Totodată, vom organiza în poiană atelierele practice deja consacrate: zidărie-stereotomie cu cărămidă, șape și tencuieli din pământ, dulgherie. La acestea se adaugă realizarea unei învelitori din țiglă manuală lucrată de studenți în atelierul de țiglărie din Apoș și o hidroizolație experimentală din coajă de mesteacăn.

În următorii ani ne propunem să explorăm structura de tip fachwerk și să amenajăm un teatru de vară cu gradene de piatră pe panta naturală a terenului. Campusul va funcționa ca un loc de întâlnire și formare pentru arhitecți, pentru sătenii din Bunești și împrejurimi și pentru toți cei preocupați de inovație prin tradiție.

40

BibliografiePNDR Masura 7 – Servicii de bază şi reînnoirea satelor în zonele rurale 2014-2020

http://www.parcrodna.ro/

http://asociatiamonumentum.ro/

http://tasuleasasocial.ro/

http://www.bunesti.ro/

http://www.madr.ro/

Contact:

Sediul Naţional al Unităţii de Sprijin a Reţelei (USR)

Str. Nicolae Filipescu, nr. 39-41, et. 6, sector 2, Bucureşti, cod poştal 020961

Tel.: 031 690 0214, Fax.: 031 690 0215

E-mail: info@rndr.ro

Internet: www.rndr.ro

Această publicaţie a fost realizată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din România în cadrul proiectului „Înfiinţarea şi sprijinirea

Reţelei Naţionale de Dezvoltare Rurală”. Proiect cofinanţat prin FEADR prin Măsura 511 din cadrul PNDR 2007 - 2013.

2015

Conţinutul acestei publicaţii nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene.

Se distribuie gratuit.

Departamentul Publicaţii USR

Ministerul Agriculturiiși Dezvoltării Rurale