1 1

www.proscop.org.ro

Raport

Promovarea culturii de securitate

Bucureşti

2018

2 2

© 2018 Asociaţia ProSCOP, Bucureşti, România Raportul poate fi consultat şi pe www.proscop.org.ro.

Autori: Dr. Ciprian LUNGU Dr. Ruxandra BULUC Dr. Ioan DEAC

Asociaţia ProSCOP este o organizaţie cu scop nepatrimonial, fără afiliere politică, ce contribuie la realizarea unor acţiuni sau programe de interes public general.

În vederea realizării scopurilor proprii, Asociaţia ProSCOP susţine relaţii de colaborare cu organizaţii, asociaţii şi instituţii în diferite domenii de specialitate, locale, naţionale şi internaţionale care împărtăşesc aceleaşi valori şi principii profesionale.

Prin editarea materialelor de informare şi ştiinţifice, Asociaţia ProSCOP susţine promovarea creativităţii, comunicării şi spiritului critic, gândirii libere şi creative.

Formulările şi prezentarea materialului nu reprezintă întotdeauna poziţia Editurii Top Form. Autorii sunt responsabili atât de alegerea şi prezentarea datelor conţinute în lucrare, cât şi pentru

opiniile exprimate, care nu sunt întotdeauna identice cu cele ale editorului şi nu angajează în niciun fel răspunderea acestuia.

În lipsa acordului scris al autorilor reproducerea integrală sau parţială a oricărui material scris sau ilustrativ din această ediţie este interzisă.

CIP nr. 08929/26.04.2018 Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

LUNGU, Ciprian Promovarea culturii de securitate: raport / Ciprian Lungu, Ruxandra Buluc, Ioan Deac. - Bucureşti: Top Form, 2018

ISBN 978-606-8550-63-3

I. Buluc, Ruxandra II. Deac, Ioan

355

Editura Top Form Editură abilitată de către Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU): - Comisia pentru Ştiinţe Militare, Informaţii şi Ordine Publică, Categoria Edituri A2, poz. 16 - Comisia pentru Sociologie, Ştiinţe Politice şi Administrative, Categoria Edituri A2, poz. 17 Editură recunoscută de către Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior - cod CNCSIS 325

www.geopolitic.ro, editura.topform@yahoo.com; geopolitica.magazine @yahoo.com; geopolitica.magazine@gmail.com

3 3

Argument

Raportul Promovarea culturii de securitate este primul studiu al Asociaţiei ProSCOP pe acest subiect dintr-o serie care se doreşte a fi continuată.

Apreciem că tema studiului este una de actualitate, în contextul evoluţiilor recente ale securităţii regionale şi globale, o temă ce necesită un răspuns adecvat atât din partea instituţiilor cu respon-sabilităţi în domeniu, cât mai ales din partea cetăţenilor al căror mod de viaţă individual şi colectiv este influenţat de aceste evoluţii.

Raportul analizează percepţia promovării culturii de securitate, care este analizată din mai multe perspective. Astfel, sunt evaluate atât modalităţile, metodele, mijloacele de susţinere, de dezvoltare a culturii de securitate, de stimulare a interesului cetăţenilor pentru acest domeniu, precum şi alternativele de diseminare a ideilor, noţiunilor, cunoştinţelor specifice.

Pentru a oferi o imagine cuprinzătoare a problematicii analizate, rezultatele chestionarului propriu, care oferă o dimensiune subiectivă, referitoare la percepţiile, atitudinile şi experienţele celor interesaţi şi informaţi cu referire la cultura de securitate au fost completate cu date obiective şi disponibile de la instituţiile cu responsabilităţi sau active în domeniul securităţii.

Mulţumim autorilor şi rămânem recunoscători tuturor celor care au răspuns solicitării noastre de a rezerva câteva minute pentru a participa la sondajul de opinie realizat în etapa de pregătire a acestui raport şi pentru sprijinul acordat activităţii pe care o desfăşurăm.

Prof. univ. dr. Ioan DEAC

Preşedintele Asociaţiei ProSCOP

4 4

CUPRINS

INTRODUCERE 5

1. METODOLOGIE 9

2. INFORMAREA PRIVIND PROBLEMATICA SECURITĂŢII 14 2.1. Timpul acordat informării 14 2.2. Surse de informare 16

3. ELEMENTE DEFINITORII ALE CULTURII DE SECURITATE 24

4. PROMOVAREA CULTURII DE SECURITATE 26 4.1. Obiective 26 4.2. Structuri organizaţionale 27 4.3. Grupuri ţintă 30 4.4. Bariere 31

5. REFLECTAREA PROMOVĂRII CULTURII DE SECURITATE 35 5.1. Dimensiuni ale securităţii 35 5.2. Componente verticale ale securităţii 36 5.3. Ameninţări 38 5.4. Riscuri 40 5.5. Vulnerabilităţi 41 5.6. Demersuri de promovare a culturii de securitate 43 5.7. Modalităţi de dezvoltare a culturii de securitate 44

6. CONCLUZII 46

7. RECOMANDĂRI 49

5 5

INTRODUCERE

Cultura de securitate este rezultatul interacţiunilor sociale care au loc în grupuri, organizaţii, comunităţi preocupate de aspectele securităţii sociale, ale unor procese de învăţare şi acumulare de cunoştinţe, în acord cu nevoile umane de protecţie, siguranţă, adăpost. Cultura de securitate este adaptivă, se dezvoltă în raport cu evoluţia societăţii şi este transmisă între generaţii prin diferite forme de comunicare scrisă şi orală, precum şi prin practici de susţinere a valorilor securitare.

În Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2015-2019 - O Românie puternică în Europa şi în lume, în capitolul „Dimensiunea educaţională, de sănătate, socială şi demografică”, una dintre direcţiile de acţiune menţionate este „dezvoltarea culturii de securitate, inclusiv prin educaţie continuă, care să promoveze valorile, normele, atitudinile sau acţiunile care să permită asimilarea conceptului de securitate naţională”.1

În completarea acestei prevederi, Ghidul Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării, elaborat de către Administraţia prezidenţială şi aprobat prin Hotărârea CSAT nr. 128 din 10 decembrie 2015, defineşte cultura de securitate ca fiind „totalitatea valorilor, normelor, atitudinilor sau acţiunilor care determină înţelegerea şi asimilarea la nivelul societăţii a conceptului de securitate şi a celor derivate (securitate naţională, securitate internaţională, securitate colectivă, insecuritate, politică de securitate etc.)”2.

În accepţiunea lui C. Gray, cultura de securitate „se referă la acele tipare mentale, tradiţii şi moduri preferate de acţiune transmise social, care sunt mai mult sau mai puţin specifice unei comunităţi de securitate plasate într-un anumit areal geografic”3, iar după A. Latham, cultura de securitate presupune „un set de idei cu rezonanţă, cristalizate în urma unei lungi experienţe istorice şi care sunt adânc înrădăcinate în conştiinţa

1 Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2015-2019 - O Românie puternică în Europa şi în lume, p. 21. 2 http://www.presidency.ro/files/userfiles/Ghid_SNApT_2015-2019_AP.pdf, p. 7. 3 Gray, C. S., War, Peace and Victory (Strategy and Statecraft for the Next Century), New York: Simon and Schuster, 1990, p.45, (t.n.).

6 6

comună sau în judecata comună” 4. Definiţiile de mai sus subliniază diferite aspecte sub care poate fi

prezentată şi analizată cultura de securitate, evidenţiază mai multe laturi ale acestui concept care se desfăşoară pe mai multe planuri, astfel:

− latura cognitivă (cunoştinţe dobândite direct sau prin transmitere educaţională din domeniul securităţii, interpretări ale conceptului de securitate),

− latura afectivă sau emoţională (percepţii, disponibilităţi afective, sentimente care determină atitudini individuale şi de grup)

− latura evaluativă (aprecieri ale nivelului şi calităţii securităţii furnizate),

− latura istorică (experienţe, procese, evoluţii, tradiţii, cutume, practici), − latura operaţională (tipare acţionale, modurile de acţiune predilecte,

proceduri stipulate). În cadrul societăţii, cultura de securitate are câteva funcţiuni

importante. În primul rând, aceasta defineşte identitatea de grup, a unei comunităţi, a unei societăţi, şi asigură un fundament al solidarităţii sociale în jurul unor obiective comune care inspiră devotament, loialitate, coeziune, apartenenţă, patriotism. De asemenea, cultura de securitate asigură elementele de referinţă necesare proiectării structurii sociale a securităţii şi dezvoltării capabilităţilor specifice şi defineşte tipare, modele, norme de comportament şi de atitudine în domeniul securităţii.

Prin subscrierea culturii de securitate conceptului mai larg al culturii, se poate vorbi şi despre patrimoniu cultural, definit ca fiind „o mărturie şi o expresie a valorilor, credinţelor, cunoştinţelor şi tradiţiilor care au rezultat de-a lungul timpului din interacţiunea factorilor umani cu cei naturali”5. Astfel, prin similitudine, putem vorbi şi despre patrimoniul culturii de securitate care include patrimoniul material imobil (infrastructuri speciale strategice şi operaţionale, infrastructuri critice, infrastructuri administrative), patrimoniul material mobil (tezaure artistice, tezaure tehnice, tezaure artizanale etc.) şi patrimoniul imaterial (credinţe, valori, norme, ritualuri, simboluri, atitudini, practici, forme de exprimare verbală etc.). 4 Latham, A., Constructing National Security (Culture and Identity in Indian Arms Control and Disarmament Practice), in Contemporary Security Policy 19, April 1998, pp.132, (t.n.). 5 http://www.cultura.ro/directia-patrimoniu.

7 7

Promovarea culturii de securitate cuprinde un ansamblu de activităţi de comunicare publică şi strategică, de comunicare de influ-enţare şi diverse manifestări şi evenimente promoţionale care vizează informarea, stimularea interesului, educarea precum şi schimbarea atitudinii şi a comportamentelor unor grupuri ţintă (persoane fizice sau juridice) în ceea ce priveşte problematica securităţii.

Comunicarea publică şi strategică presupune existenţa unui schimb de informaţii (mesaje) între actori publici, prin intermediul unor canale şi al unor procese specifice. În promovarea culturii de securitate, actorii pot fi entităţi individuale sau colective cu atribuţii în acest domeniu, care planifică, iniţiază şi susţin procese de comunicare formală (prin linii ierarhice, acte normative, dispoziţii etc.) sau entităţi cu preocupări în domeniu, care participă şi sprijină acţiunile actorilor formali prin acţiuni şi activităţi informale, stabilind reţele sociale autonome de sprijin. Comunicarea strategică poate viza, printre altele, existenţa unor probleme de securitate şi identificarea unor alternative de răspuns, crearea unei imagini pozitive a instituţiilor cu responsabilităţi în domeniul securităţii, sporirea încrederii în acţiunile acestora. Conştientizarea publică poate avea ca scop, spre exemplu, transmiterea de informaţii şi cunoştinţe privind aplicarea unor norme, reguli sau proceduri specifice care contribuie la formarea culturii de securitate. Mesajele culturii de securitate au obiective specifice şi distincte, concrete, concepute astfel încât să asigure succesul promovării, să fie bine structurate în scopul transmiterii unor idei capabile să atragă atenţia publicului ţintă.

Comunicarea de influenţare presupune transmiterea unor conţi-nuturi informative intenţionate, cu scopul de a modifica, de a transforma opiniile, atitudinile şi comportamentele unor categorii de public vizate. Influenţarea vizată în promovarea culturii de securitate este una de tip educaţional şi se realizează prin activităţi de conştientizare, prin conferinţe, colocvii, seminarii şi dezbateri, prin editarea de publicaţii speciale, crearea şi difuzarea de produse media etc. Toate acestea urmăresc realizarea şi consolidarea unor cunoştinţe şi atitudini în rândul actorilor sociali (instituţii şi organizaţii din domeniul securităţii), al instituţiilor mediatice, precum şi al publicului larg. Prin difuzarea unor informaţii obiective, oportune şi corecte, comunicarea de influenţare contribuie la creşterea rezilienţei prin contracararea şi neutralizarea consecinţelor

8 8

unor informaţii negative, inclusiv prin crearea unei imagini dezirabile pentru cultura de securitate şi pentru instituţiile care o promovează.

Astfel de structuri responsabile de comunicare se regăsesc la nivelul central al Ministerului Apărării Naţionale - Direcţia Informare şi Relaţii Publice6, Ministerului Afacerilor Interne - Direcţia Informare şi Relaţii Publice7, cât şi la nivelul structurilor din subordinea acestor ministere: Birourile de Informare şi Relaţii Publice ale Statelor Majore ale Categoriilor de Forţe ale Armatei; la Poliţia Română - Centrul de Informare şi Relaţii Publice8, Jandarmeria Română - Serviciul Informare, Relaţii Publice; Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă - Serviciul Informare şi Relaţii Publice.

Manifestările şi evenimentele promoţionale, ca formă de comunicare unidirecţională, pot contribui la informarea şi conştientizarea publică privind problematica securităţii. Chiar dacă aceste genuri de activităţi se adresează unui public ţintă relativ restrâns, prin retransmiterea lor de către mijloacele de comunicare în masă numărul receptorilor poate fi mult mai mare decât cel estimat iniţial. Acţiunile de promovare vizează prezentarea de noi concepte, viziuni, strategii, publicaţii strategice şi stabilirea de contacte instituţionale sau personale în domeniul securităţii prin participarea la expoziţii, conferinţe internaţionale, târguri etc.

În Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2015-2019 - O Românie puternică în Europa şi în lume, în „Consideraţiile finale”, este menţionat faptul că societatea civilă trebuie să se implice „în dezvoltarea culturii de securitate şi în dezbaterea deschisă a problemelor de securitate.”9 În acest sens, cercetarea întreprinsă de Asociaţia ProSCOP vine în sprijinul stimulării dezbaterii publice în cadrul societăţii civile şi urmăreşte să estimeze măsura în care societatea civilă este conştientă de rolul culturii de securitate, măsura în care se informează cu privire la aceasta, modurile în care se realizează această informare şi aspectele considerate ca fiind cele mai relevante în definirea şi percepţia culturii de securitate. 6 http://www.mapn.ro/structuri/dirp/index.php. 7 http://www.mai.gov.ro/index03_2_14.html. 8 https://politiaromana.ro/ro/structura-politiei-romane/unitati-centrale/centrul-de-informare-si-relatii-publice 9 Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2015-2019 - O Românie puternică în Europa şi în lume, p. 23.

9 9

1. METODOLOGIE

Prezentul raport se doreşte a fi un prim pas în testarea, investigarea şi promovarea culturii de securitate în România. În acest sens, el a fost conceput pentru a se adresa celor care au un anumit nivel de cunoaştere a problematicii acestui domeniu pentru a observa modul în care cei informaţi se raportează la procesul de promovare a culturii de securitate, înţelegând elementele acestei culturi şi modul lor de manifestare.

Chestionarul aplicat participanţilor a cuprins în secţiunea introductivă definiţia culturii de securitate deoarece scopul declarat al chestionarului este de a investiga promovarea culturii de securitate şi, în acest sens, era necesară oferirea unei definiţii unitare ca punct de plecare pentru sondajul de opinie referitor la promovarea acesteia.

Raportul analizează rezultatele unui sondaj de opinie care a avut loc în perioada noiembrie-decembrie 2017, în scopul de a identifica percepţia privind promovarea culturii de securitate. Sondajul a fost realizat prin intermediul unui chestionar care a inclus 23 de întrebări, cu răspunsuri multiple precodificate, dar şi deschise şi care a fost accesibil şi sub forma unui formular Google. De asemenea, formularul a fost transmis pe e-mail către persoane fizice şi a fost pus la dispoziţie pentru completare în format tipărit. Respondenţii au avut posibilitatea de a adăuga alternative proprii de răspuns pentru fiecare întrebare, unele dintre alternative fiind menţionate în conţinutul raportului. Chestionarul a fost transmis către publicul larg prin metodele anterior menţionate şi au fost colectate răspunsurile celor care s-au dovedit interesaţi de problematică.

La acest sondaj au răspuns 152 de persoane, ale căror caracteristici (statut social, studii, gen, vârstă, rezidenţă) sunt detaliate în continuare. Investigaţia a urmărit să pună în evidenţă percepţia şi reprezentarea culturii de securitate în rândul persoanelor interesate de domeniul securităţii şi apărării, care fie urmează diferite forme de şcolarizare, fie desfăşoară activităţi de cercetare în acest domeniu, fie activează sau au activat în acest domeniu.

10 10

Graficul categoriilor de vârstă include toţi respondenţii. Grupul majoritar de respondenţi este format din persoane tinere şi foarte tinere (81,5%), însumând persoane cu vârste sub 18 ani (7,2%), vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani (63,1%), respectiv între 26 şi 35 de ani (11,2%). Persoanele mature acoperă 18,5% din totalul respondenţilor, însumând persoane cu vârste cuprinse între 36 şi 44 de ani (8,6%), între 45 şi 60 de ani (8,6%) şi peste 61 de ani (1,3%).

11 11

Mai mult de jumătate dintre respondenţi sunt absolvenţi de liceu (52,6%), fiind la începutul studiilor universitare. O bună parte dintre respondenţi (37,5%) au parcurs diferite programe universitare de licenţă (17,8%), masterat (9,9%), doctorat (5,9%) sau studii postdoctorale (3,9%).

Marea majoritate a respondenţilor a indicat că sunt studenţi (64,5%), urmând diferite forme de învăţământ superior (licenţă, masterat, doctorat). Procentul respondenţilor din rândul elevilor (9,2%) adăugat celor din rândul studenţilor face ca proporţia tinerilor participanţi la sondajul de opinie să fie extrem de consistentă (73,7%). Din perspectiva domeniului de activitate, o parte a respondenţilor a indicat că sunt angajaţi (22,3%) atât în domeniul public (18,4%), cât şi în mediul privat (3,9%). Întrucât respondenţii au putut alege doar un singur răspuns dintre cele indicate privind statutul lor, nu se pot face aprecieri exacte privind situaţia respondenţilor cu statut dublu, de angajat şi eventual de student care urmează diferite forme de învăţământ universitar. Însă, comparând procentul celor care au absolvit studii universitare de doctorat, postdoctorat (9,8%) cu cel al persoanelor angajate (22,3%), rezultă prin excludere un grup de persoane (12,5%) care este posibil să aibă statut dublu, respectiv de angajat şi student.

12 12

Distribuţia respondenţilor în funcţie de gen este relativ echilibrată, cu un mic avantaj pentru respondenţii de genul feminin, care au fost majoritari (52%).

Din perspectiva acoperirii geografice, marea majoritate a responden-ţilor locuieşte în mediul urban, dintre care peste jumătate locuieşte în Bucureşti (57,2%), dar este de menţionat şi procentul celor care locuiesc

13 13

în mediul rural (8,6%). Sintetizând datele de mai sus, se poate defini profilul grupului de

respondenţi ale căror opinii au fost majoritare şi au influenţat decisiv rezultatele sondajului astfel: persoane tinere şi foarte tinere cu vârste sub 35 de ani (81,5% dintre respondenţi), în marea lor majoritate studenţi (64,5%), care trăiesc în mediu urban (90,7%).

În efectuarea analizei prezentate în continuare au fost folosite două tipuri de indicatori:

● indicatori obiectivi - observabili, cuantificabili de o terţă parte, pe baza raportărilor periodice şi a datelor publice ale unor diferite instituţii. Aceşti indicatori au fost folosiţi în interpretarea datelor obţinute prin chestionarul distribuit pentru a verifica şi a susţine interpretările datelor rezultate din centralizarea răspunsurilor la chestionare şi pentru a integra interpretările datelor în contextul mai larg al dinamicii mediului de securitate şi a reprezentărilor asupra securităţii în mediul naţional şi internaţional.

● indicatori subiectivi - care vizează înţelegerile, atitudinile şi experi-enţele publicului, cuantificabile numai prin implementarea unor sondaje de opinie. În scopul verificării datelor obţinute în urma aplicării chestionarului Asociaţiei ProSCOP, s-au folosit rezultate ale unor sondaje de opinie efectuate de instituţii cu atribuţii în domeniul sondării opiniei publice atât din România, cât şi din alte ţări. Datele şi informaţiile obiective utilizate în elaborarea acestui

raport sunt publice, din surse deschise, în sensul definiţiei propuse de Open Data Handbook, respectiv „date ce pot fi utilizate în mod liber, reutilizate şi redistribuite de către oricine - supuse doar, cel mult, necesităţii atribuirii în condiţii identice”10, sub rezerva că pentru anumite tipuri de date guvernamentale sunt aplicabile restricţii privind siguranţa naţională.

10 http://opendatahandbook.org/guide/ro/what-is-open-data/.

14 14

2. INFORMAREA PRIVIND PROBLEMATICA SECURITĂŢII

Descrierea şi înţelegerea conceptelor din domeniul securităţii presupune procese de informare şi învăţare continuă, adaptate dinamicii ridicate a schimbărilor din mediile de securitate locale, regionale şi globale. Cantitatea şi mai ales calitatea informaţiilor şi cunoştinţelor acumulate depind de timpul alocat studiului, dar şi de acurateţea surselor de informare. Contextul actual al diseminării de informaţii în mass-media, în social media în special, atrage drept consecinţă directă faptul că responsabilitatea informării a fost într-o mare măsură transferată de la furnizorii de informaţii spre utilizatorii de informaţii, care pot controla şi pot personaliza informaţiile pe care le accesează, perspectivele pe care le adoptă asupra evenimentelor şi care pot selecta sursele de informare pe care le preferă. În acest context, responsabilitatea individuală privind procesul de informare este în creştere, ceea ce aduce beneficii, dar şi numeroase riscuri. Informaţiile disponibile în social media sunt dificil de controlat din punct de vedere al surselor şi al veridicităţii datelor, se propagă extrem de rapid şi pot fi ajustate intereselor deja determinate de către furnizori ca fiind specifice fiecărui consumator de informaţii.

2.1. Timpul acordat informării Potrivit cercetării noastre, accesarea şi asimilarea datelor, informa-

ţiilor şi cunoştinţelor necesare descrierii şi înţelegerii aspectelor, ideilor, conceptelor din domeniul securităţii necesită alocarea unor perioade de timp dedicate atât pentru identificarea şi selectarea surselor de informare, cât şi pentru studiu efectiv (vezi Graficul 1).

Marea majoritate a celor chestionaţi (65,8%) îşi rezervă, în diferite proporţii, timp pentru a se informa personal privind problematica securităţii, ceea ce denotă interesul respondenţilor pentru acest domeniu. Dintre aceştia, puţin peste un sfert (26,3%) alocă timp zilnic, în limita a câteva minute, informării privind securitatea, în cadrul celor câteva ore dedicate studiului în general.

Chiar dacă pentru unii informarea personală în domeniul securităţii

15 15

nu este o preocupare cotidiană, totuşi aceştia rezervă scurte perioade de timp acestui scop, fie săptămânal (27,6% dintre respondenţi - în limita a câteva zeci de minute), fie lunar (11,2% dintre respondenţi - în limita a câteva ore).

Graficul 1. Pentru aproximativ o treime din rândul respondenţilor (32,2%),

informarea personală privind securitatea este ocazională, iar un procent foarte mic (2%) declară nu sunt interesaţi de acest domeniu. Faptul că o treime dintre respondenţi alocă foarte puţin timp sau chiar deloc pentru a se informa privind problematica securităţii ridică un semn de întrebare, dar situaţia nu este îngrijorătoare.

Aceste perioade de timp dedicate informării personale în domeniul securităţii trebuie considerate ca fiind incluse în timpul total alocat studiului zilnic. Astfel, pentru comparaţie, conform unei cercetări statistice privind utilizarea timpului în România, publicată în 2013 de către Institutul Naţional de Statistică, „în cursul săptămânii, pentru studiu, se alocă 4,7% din partea activă a unei zile, iar tinerii de 15-24 ani studiază zilnic 2,58 ore”. Datele aceluiaşi studiu, indică faptul că „în zilele de odihnă, tinerii de 15-24 ani studiază în limita a 38 de minute”.

16 16

2.2. Surse de informare Mediile de promovare a culturii de securitate sunt reprezentate de

diferite canale de comunicare prin intermediul cărora sunt transmise mesaje specifice. Printre aceste canale, cele mai importante sunt presa scrisă, radioul, televiziunea, presa online, reţelele de socializare, paginile web dedicate. Vom prezenta în continuare detalii referitoare la câteva alternative de informare pentru a avea o imagine de ansamblu asupra surselor de informare pe care persoanele interesate le au la dispoziţie. Sunt menţionate cu predilecţie acele surse de informare de unde se pot culege informaţii cu privire la cultura de securitate.

Presa scrisă cuprinde ziare şi reviste cu profil general sau de specialitate, în cazul celor din urmă calitatea informaţiei transmise fiind în general mai ridicată. Dacă ziarele au o mai mare flexibilitate geografică (jurnale locale, regionale, naţionale), revistele se pot adapta mai uşor cerinţelor demografice (vârstă, gen, educaţie, interese etc.).

Cu titlu informativ, ca exemplu de repartizare geografică a presei scrise, site-ul www.e-ziare.ro11 integrează 320 de ziare centrale, 832 de ziare locale, 45 de ziare din diaspora şi 38 de ziare din Republica Moldova. 11 http://www.e-ziare.ro/.

17 17

La nivel local se observă o prezenţă publicistică diversificată, mai numeroasă în judeţele Cluj, Constanţa, Argeş, în contrast evident cu situaţia din judeţele Brăila, Tulcea, Galaţi.

Publicaţiile militare ale Ministerului Apărării Naţionale cuprind ziare şi reviste centrale, departamentale, ale categoriilor de forţe, publicaţii teritoriale şi publicaţii universitare12 care abordează diferite tematici din domeniul apărării: politica de apărare, strategii, cooperarea militară internaţională, antrenamente şi exerciţii, tehnologii militare, resurse de apărare etc.

Editor Publicaţia Direcţia Generală de Informaţii a Apărării Infosfera Direcţia de informare şi relaţii publice Romanian Defence Trustul de Presă al Armatei Observatorul militar

Spirit militar modern Viaţa militară

Categoriile de forţe ale Armatei Revista forţelor terestre Curierul Armatei Orizont Militar Cer senin Marina Română

12 http://www.mapn.ro/publicatii/index.php.

18 18

Editor Publicaţia Statul Major al Apărării Gândirea Militară Arhivele Militare Române Document Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”

Buletinul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I" Revista Militară de Management şi Educaţie

Departamentul Regional de Studii pentru Managementul Resurselor de Apărare

Journal of Defense Resources Management

Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate

Impact Strategic

Institutul pentru studii politice de apărare şi istorie militară

Revista de Istorie Militară Monitor Strategic

Academia Tehnică Militară MTA Review JPIC

Ministerul Administraţiei şi Internelor editează publicaţia lunară Pentru Patrie13, ediţia online se actualizează bisăptămânal sau ori de câte ori evenimentele impun. Tematica celor două variante de editare ale revistei Pentru Patrie, aşa cum se menţionează pe pagina web proprie, „cuprinde subiecte din activitatea structurilor componente ale M.A.I. şi participări la diferite misiuni internaţionale, precum şi teme de interes sugerate de cititori”.

În cadrul Serviciului Român de Informaţii (SRI), Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” publică, prin Institutul Naţional de Studii de Intelligence, Revista Română de Studii de Intelligence (RRSI) „ce reuneşte articole, studii şi recenzii de calitate, din domeniul studiilor de securitate şi intelligence, cu deschidere internaţională”14. Obiectivul publicaţiei, aşa cum este precizat pe pagina web proprie, „este acela de a împărtăşi cunoaşterea sub forma articolelor ştiinţifice de înaltă calitate, care au la bază demersuri de cercetare empirică sau teoretică, sub forma studiilor de caz, a modelelor şi simulărilor analitice, precum şi a recenziilor din literatura de specialitate, cu relevanţă atât pentru domeniul studiilor

13 http://www.revistapentrupatrie.ro/. 14 http://animv.ro/revista-romana-de-studii-de-intelligence/.

19 19

de securitate şi intelligence, cât şi pentru alte domenii ştiinţifice conexe”. Radioul reprezintă un mediu de promovare cu o arie de acoperire

mare, având capacitatea de transmitere/retransmitere foarte rapidă a mesajelor.

La sfârşitul anului 2016, conform Raportului de activitate pe anul 2016 al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), erau în vigoare 596 de licenţe audiovizuale pentru servicii de programe de radio-difuziune deţinute de 178 societăţi, în 179 localităţi repartizate în toate judeţele ţării15. Tematica abordată include programe generaliste şi programe tematice (de nişă), emisiuni informative, social-culturale, educative, religioase, muzicale etc.

Postul Radio România Actualităţi asigură difuzarea emisiunii Euro-atlantica, realizată de RRA, şi a emisiunilor Jurnal militar şi Feciori la Oaste, realizate de Trustul de Presă al MApN.

Menţionăm că Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naţionale are un post de radio - Vocea Armatei - care emite pe Internet.

Televiziunea, ca mediu de promovare, are avantajul transmiterii cu viteză a mesajelor către întreaga populaţie. Recepţia acestor mesaje depinde de acoperirea geografică a emisiei şi de disponibilitatea audienţei.

Conform Raportului de activitate pe anul 2016 al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), erau în vigoare 407 licenţe audiovizuale pentru servicii de programe de televiziune, deţinute de 278 de societăţi, în 152 de localităţi. La finele anului 2016 erau în funcţiune 393 de posturi de televiziune, din care: 241 cu difuzare locală; 52 cu difuzare regională (dintre care 2 şi cu difuzare internaţională); 99 cu difuzare naţională (dintre care o 38 şi cu difuzare internaţională); 1 cu difuzare internaţională16. Aşa cum se apreciază în acelaşi raport, tematica abordată de către titularii de licenţe audiovizuale de televiziune este foarte diversă: ştiri şi actualitate, business, educaţie şi spiritualitate creştină, social, spiritual, medical, film, universitar-educaţional, sport, divertisment, informaţii pentru clienţi etc.

15 http://www.cna.ro/IMG/pdf/_Raportul_de_activitate_al_CNA_pe_anul_2016.pdf, p. 20. 16 http://www.cna.ro/IMG/pdf/_Raportul_de_activitate_al_CNA_pe_anul_2016.pdf, p. 31.

20 20

Post TV Emisiunea Tematica TVR1 http://tvr1.tvr.ro/

„Pro Patria” Producţie a Centrului de Televiziune şi Film al MApN

Ştiri, evenimente din domeniul militar.

6TV https://new.6tv.ro/

„Valori euroatlantice”

Analiză, strategie, informaţie şi cultură militară, urmărind prezentarea şi cunoaşterea valorilor specifice lumii libere, din comunitatea euroatlantică, a diferenţelor de organizare, instruire, bugetare, dar şi de promovare a mentalităţii de învingător, în armatele statelor membre ale NATO, la vreme de pace şi în situaţii de criză.

AgroTV http://agro-tv.ro/

„Sinteza Agrostrategică”

Politici agroalimentare, securitate alimentară.

Deşi numărul de posturi de televiziune care emit live sau/şi online este relativ mare, emisiunile tematice dedicate exclusiv problematicii securităţii sunt extrem de reduse. Câteva dintre aceste emisiuni sunt menţionate mai sus.

Mediul online de promovare a căpătat amploare prin dezvoltarea noilor tehnologii informaţionale şi creşterea continuă din ultimii ani a nivelului de acces la Internet, care au un impact esenţial asupra modalităţii de informare a întregii populaţii.

Datele unei anchete privind accesul la tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor efectuată de către Institutul Naţional de Statistică în anul 201717, reflectă faptul că din „totalul gospodăriilor din România, aproape două treimi (65,6%) au avut în anul 2017 un calculator acasă, 65,9% dintre acestea concentrându-se în mediul urban”. De asemenea, 17 www.insse.ro/cms/sites/default/files/field/publicatii/accesul_populatiei_la_tehnologia_informatiei_ si_comunicatiilor_romania_2017.pdf, p. 13.

21 21

se precizează în ancheta menţionată, în ceea ce priveşte anul 2017, „68,6% dintre gospodăriile din România au avut acces la reţeaua de Internet de acasă în creştere faţă de anul 2016 cu 3,6 puncte procentuale, 64,3% dintre acestea concentrându-se în mediul urban”. Scopurile accesării internetului, conform aceleiaşi anchete din anul 2017, vizează printre altele, participarea la reţelele de socializare (81,9%, respectiv 91,8% pentru elevi şi studenţi) şi citirea online a site-urilor de ştiri/ziare/reviste (69,5%, respectiv 60,0% pentru elevi şi studenţi).

În contextul cercetării efectuate pe baza chestionarului administrat, rezultatele obţinute confirmă datele menţionate mai sus şi consolidează poziţia internetului ca mediu principal de informare şi comunicare.

Graficul 2. Conform rezultatelor sondajului de opinie efectuat, pentru marea

majoritate a respondenţilor (62,5%), presa online (ziare, reviste etc.) constituie principala sursă de informare în domeniul securităţii.

Reţelele de socializare (Facebook, Twitter, Google+ etc.), devenite extrem de populare mai ales în rândul tinerilor, se constituie în surse de informare pentru un procent însemnat (53,9%) al celor chestionaţi. Este

22 22

de aşteptat ca noile politici comerciale ale Facebook, aplicabile de la începutul acestui an, care favorizează postările individuale ale membrilor reţelei în detrimentul celor instituţionale, să conducă la diminuarea disponibilităţii surselor de informare instituţionalizate. În acelaşi timp, este posibil ca importanţa formatorilor de opinie să crească, în special a celor care vor reuşi să adune un număr însemnat de urmăritori virtuali, care vor primi apreciere publică substanţială şi care vor stimula comentariile utilizatorilor prin calitatea informaţiilor postate. În prezent, conţinuturile on-line ale formatorilor de opinie nu sunt reglementate de către nici o autoritate publică. Consiliul Naţional al Audiovizualului reglementează conţinuturile difuzate de posturile de televiziune şi de radio, ceea ce înseamnă că informaţiile publicate prin intermediul site-urilor, blogurilor, vlogurilor, paginilor de informare personale sunt exceptate oricărui control, altul decât cel al autorului. Prin urmare, informaţiile acestea pot fi incomplete, tendenţioase, pot deforma evenimentele şi pot influenţa înţelegerea şi aprecierea publicului cu privire la subiectele prezentate şi implicit cu privire la cultura de securitate. În acelaşi timp, lipsa controlului poate fi un factor benefic, deoarece informaţiile considerate confidenţiale nu mai pot fi oprite, cenzurate, controlate în difuzare. Totuşi, aşa cum explică şi Jimmy Wales18, fondatorul Wikipedia, platformele de socializare funcţionează pe baza unui „filter bubble” ceea ce înseamnă că utilizatorii primesc informaţii care se potrivesc cu convingerile şi opiniile pe care le au deja. Prin urmare, informarea nu are şanse să fie obiectivă şi diversificată, ci părtinitoare şi monotonă, ceea ce înseamnă că nu se poate vorbi de o informare propriu-zisă, ci doar de o consolidare a convingerilor deja deţinute.

Conform Edelman Trust Barometer19, în 2017 încrederea în mass-media a atins cota cea mai scăzută înregistrată până în prezent, 43%, iar încrederea în jurnalismul clasic era cotată la 54%, în timp de încrederea în platformele online era cotată la 53%.

Rezultatele obţinute de noi vin să confirme acest curent la nivel global. Mai mult de jumătate dintre respondenţi foloseşte reţelele de socializare ca surse de informare, iar aproape jumătate dintre respondenţi (49,3%) preferă să se informeze de pe paginile web de specialitate ale 18 http://edition.cnn.com/videos/world/2017/07/25/wikipedia-intv-amanpour-jimmy-wales.cnn. 19 https://www.edelman.com/research/2017-trust-barometer-global-results.

23 23

instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii. Este de remarcat prefe-rinţa respondenţilor pentru consultarea revistelor şi publicaţiilor de specialitate în limbi străine (28,3%), comparativ cu cele în limba română (24,3%), fapt ce evidenţiază deschidere internaţională şi interes pentru diversificarea surselor de informare şi o abordare diferenţiată în selecţia acestora în funcţie de relevanţa temelor abordate, conţinut ştiinţific, originalitatea abordărilor şi a instrumentelor de analiză utilizate.

24 24

3. ELEMENTE DEFINITORII ALE CULTURII DE SECURITATE

Cultura de securitate, într-o apreciere simplă, se referă la cunoştinţe, valori, norme şi practici care contribuie la formarea, dezvoltarea şi consolidarea unor atitudini şi comportamente securitare. Cultura de securitate are o structură complexă, de elemente interconectate, care interacţionează şi se influenţează reciproc. În raport cu diferite contexte sociale, unele dintre acestea pot căpăta, în aprecierea publică, o importanţă variabilă în raport cu altele.

Graficul 3. Pentru mai mult de jumătate dintre respondenţi (52%), cultura de

securitate este definită cu precădere de latura cognitivă (cunoştinţe de specialitate necesare înţelegerii şi asimilării conceptului de securitate) şi de cea operaţională (proceduri standard de acţiune raportate la amenin-ţările, riscurile şi vulnerabilităţile la adresa securităţii). Un procent însemnat al celor chestionaţi (50%) adaugă latura dată de patrimoniul imaterial al securităţii (set coerent de idei, valori, idealuri, simboluri privind securitate), urmată îndeaproape (47,7%) de componenta

25 25

normativă (norme, reglementări, reguli specifice privind securitatea). Este important de reţinut faptul că la acest sondaj de opinie au

participat persoane care sunt interesate de domeniul securităţii şi apărării şi au cunoştinţe cu privire la domeniu, ceea ce ne-a permis să nu ne concentrăm pe identificarea elementelor definitorii ale culturii de securitate, ci pe promovarea acesteia.

26 26

4. PROMOVAREA CULTURII DE SECURITATE

Acţiunile de promovare a culturii de securitate vizează o serie de obiective specifice, care sunt duse la îndeplinire de structuri de informare publică sau de alte organizaţii active în domeniu. Întregul efort de promovare se adresează unor grupuri ţintă şi cuprinde metode, tehnici, strategii adaptate obiectivelor stabilite, ţinând cont de eventuale obstacole.

4.1. Obiective Obiectivele activităţii de promovare a culturii de securitate vizează

atât informarea privind problematica securităţii, cât şi formarea, determinarea şi practica susţinută a unor atitudini şi comportamente din partea categoriilor de public vizate. Întrucât cultura, în general, reprezintă rezultatul celei mai ample şi celei mai importante influenţări la care este supus fiecare membru al societăţii, obiectivele promovării culturii de securitate vizează comunicarea şi asimilarea acelor idei, valori, simboluri sociale, transmise de la o generaţie la alta şi care conduc la realizarea şi menţinerea unui mediu social sigur.

Graficul 4.

27 27

Mai mult de două treimi dintre respondenţi (69,7%) indică conşti-entizarea cetăţenilor privind riscurile, ameninţările şi vulnerabilităţile la adresa securităţii ca obiectiv principal în promovarea culturii de securitate. Urmează în ordinea importanţei acordate, obiectivele privind asigurarea unui bagaj minim de cunoştinţe pentru un public cât mai larg privind conceptul de securitate (62,5%) şi dezvoltarea capacităţii cetăţenilor de a înţelege riscurile, provocările şi ameninţările la adresa securităţii (58,6%).

Circa o treime dintre respondenţi consideră că promovarea culturii de securitate ar trebui să conducă la aplicarea de către cetăţeni a normelor, regulilor, procedurilor standard de acţiune din domeniul securităţii (35,5%) sau la adaptarea comportamentului individual, de grup, precum şi al întregii societăţi la condiţiile specifice privind securitatea (30,9%).

4.2. Structuri organizaţionale Acţiunile de promovare a culturii de securitate pot fi iniţiate de

instituţii ale statului cu atribuţii în domeniu, instituţii de învăţământ, organizaţii guvernamentale sau non-guvernamentale active în domeniu.

Arhitectura sistemului naţional de securitate cuprinde „instituţii şi structuri cu atribuţii / competenţe în asigurarea securităţii naţionale,

Jandarmeria Română Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenta Politia de Frontieră Română Inspectoratul General pentru Imigrări Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale Agenţia Naţională Antidrog Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane

Departamentul pentru Politica de Apărare şi Planificare Departamentul pentru armamente Statul Major al Apărării/SMAp Direcţia generală de informaţii a apărării/DGIA

Ministerul Apărării Naţionale/MApN

Ministerul Afacerilor Interne/MAI

Serviciul Român de Informaţii/SRI Serviciul de Informaţii Externe/SIE Serviciul de Telecomunicaţii Speciale/STS Serviciul de Protecţie şi Pază/SPP

28 28

apărarea României şi a valorilor, intereselor şi obiectivelor sale de securitate”20.

Organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională este asigurată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.

Un rol important în promovarea culturii de securitate îl are învăţământul universitar militar prin programele de formare (licenţă, master) şi dezvoltare profesională. Conform datelor aflate pe site-ul Ministerului Educaţiei Naţionale, în România există şase instituţii de învăţământ superior de stat militare, astfel:

- Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” din Bucureşti, - Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” din Bucureşti, - Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti, - Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” din Braşov, - Academia Navală „Mircea Cel Bătrân” din Constanţa, - Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.

La activităţile educaţionale ale acestor instituţii se alătură programele de studii în domeniul securităţii ale unor instituţii de învăţământ superior de stat sau particulare acreditate, precum Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea din Bucureşti, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Universitatea din Oradea, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”.

Organizaţiile guvernamentale şi non-guvernamentale active în domeniul securităţii şi apărării de tipul think tank sunt instituţii de cercetare şi analiză a politicilor publice care pun la dispoziţia publicului larg, în limbaj adecvat şi accesibil, evaluări, rezultate de cercetare ştiinţifică, concluzii şi recomandări pe diverse teme de interes naţional sau internaţional şi a decidenţilor, în vederea fundamentării politicilor şi deciziilor de interes public. Aceste instituţii servesc interesului public, se manifestă ca voci independente şi creează punţi de comunicare şi colaborare între mediul academic şi decidenţi, între autorităţile de stat centrale şi locale şi societatea civilă, contribuie la consolidarea unei societăţi deschise, pluraliste prin crearea de forumuri de dezbateri publice, diseminarea informaţiilor în format tipărit, digital, audio-video.

20 http://www.presidency.ro/files/userfiles/Ghid_SNApT_2015-2019_AP.pdf, p. 15.

29 29

Lista organizaţiilor româneşti cu activităţi în domeniul securităţii include printre altele Strategikon; New Strategy Center; Laboratorul de Analiză a Războiului Informaţional şi Comunicare Strategică (LARICS); Asociaţia de Geopolitică „Ion Cornea”; Asociaţia Centrul de Studii Est-Europene şi Asiatice; Centrul Internaţional pentru Studii de Securitate, Apărare şi Răspuns Operaţional la Crize; Centrul de Studii pentru Securitate, Managementul Crizelor şi Prevenirea Conflictelor; Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă Economico-Socială şi Securitate; Asociaţia Română pentru Securitate Societală; Fundaţia „Centrul Academic Internaţional pentru Securitate şi Justiţie”, Institutul de Studii Strategice, Asociaţia de Studii Geopolitice şi Strategice „Gheorghe I. Brătianu”.

Graficul 5. Conform răspunsurilor obţinute prin chestionarul administrat de

noi, instituţiilor statului cu atribuţii în domeniul securităţii şi apărării ar trebui să le revină rolul principal în promovarea culturii de securitate, apreciază larga majoritate a respondenţilor (71,1%). De asemenea, un rol important ar trebui să aibă şi instituţiile de învăţământ din domeniul securităţii şi apărării (67,8%). Aceste rezultate, corelate cu procentul foarte scăzut de respondenţi care consideră că toate instituţiile de învăţământ, nu doar cele din domeniul securităţii şi apărării, ar trebui să se ocupe de promovarea culturii de securitate reflectă faptul că, la nivel social, cultura de securitate este considerată a fi în strânsă legătură cu

30 30

sistemul de apărare şi, prin extensie, că instituţiile statului cu atribuţii în acest domeniu sunt considerate a fi cele mai competente în promovarea culturii de securitate.

Mai puţin de jumătate dintre cei chestionaţi subliniază importanţa instituţiilor mediatice: radio, televiziune, presă scrisă etc. (46,7%) şi a instituţiilor de cercetare din domeniul securităţii şi apărării (46,1%) în promovarea culturii de securitate.

Există şi opinia unui număr mic de respondenţi (2,1%) conform căreia toate instituţiile de învăţământ ar trebui să contribuie la promovarea culturii de securitate. Rolul elitelor şi al personalităţilor în domeniu este apreciat ca fiind minor (0,7%) comparativ cu al celorlalte entităţi implicate în promovarea culturii de securitate.

4.3. Grupuri ţintă Activităţile de promovare a culturii de securitate vizează diverse

grupuri de persoane fizice sau juridice diferenţiate pe domenii de activitate sau în funcţie de poziţia ierarhică în cadrul administraţiei publice, centrale sau locale. Prin intermediul grupurilor ţintă se urmăreşte realizarea unor schimbări de atitudini şi comportamente ale populaţiei în raport cu problematica securităţii.

Graficul 6.

31 31

În opinia respondenţilor, activităţile de promovare a culturii de securitate ar trebui să vizeze preponderent studenţii (71,1%), publicul larg (66,4%) şi elevii (62,5%) şi mai puţin personalul cu atribuţii în domeniul securităţii (38,8%), autorităţile de stat centrale (27,6%) sau locale (27%). Aceste rezultate coroborate cu cele de la întrebarea anterioară confirmă faptul că, din perspectiva respondenţilor, sistemul de securitate şi apărare este cel care deţine informaţiile cu privire la cultura de securitate, este autoritatea în această privinţă şi ar trebui să disemineze aceste cunoştinţe şi valori către publicul larg. Este de asemenea important de reţinut faptul că studenţii se consideră a fi grupul ţintă principal al promovării culturii de securitate, ceea ce poate fi interpretat prin faptul că la acest nivel şi la nivelul elevilor este resimţită o nevoie manifestă de promovare mai puternică a culturii de securitate pentru a se deprinde şi pentru a internaliza dimensiunile culturii de securitate de către cei care vor modela societatea în viitor.

4.4. Bariere Eficienţa acţiunilor de promovare a culturii de securitate depinde

de notorietatea iniţiatorului, de prestigiul de care acesta se bucură în rândul publicului ţintă, de încrederea pe care acesta i-o acordă. În acelaşi timp, succesul promovării este dependent şi de realizarea mesajelor transmise (obiective, structură, extindere, concizie, adecvare, frecvenţa transmiterii etc.), de alegerea canalelor de comunicare potrivite şi de calitatea răspunsului audienţei la recepţionarea informaţiilor transmise.

Principalul obstacol în promovarea culturii de securitate perceput de larga majoritate a respondenţilor (65,1%) îl constituie lipsa de interes a publicului ţintă. Această barieră de recepţie poate fi explicată prin tendinţa oamenilor de a recepta numai acele informaţii cu care s-au obişnuit sau prin tendinţa de a ignora informaţiile care sunt în dezacord cu ceea ce cunosc, după cum am explicat şi anterior. Acest rezultat este confirmat şi de Edelman Trust Barometer care notează că 50% dintre cei intervievaţi sunt neinteresaţi de ştiri şi nu consultă ştiri în mod regulat.21 În acelaşi raport mai este semnalată o situaţie îngrijorătoare şi anume faptul că 63% dintre persoanele intervievate declară că nu mai 21 https://cms.edelman.com/sites/default/files/2018-01/2018%20Edelman%20Trust%20Barometer %20Global%20Report.pdf.

32 32

pot discerne între jurnalismul de bună calitate şi zvonuri şi falsităţi, iar 59% afirmă că devine din ce în ce mai greu de estimat dacă o ştire a fost produsă de o organizaţie mediatică respectabilă sau nu.

Graficul 7. Fenomenul fake news, prin confuzia pe care o creează, reprezintă o

barieră importantă în promovarea culturii de securitate, aşa cum consideră un procent însemnat (57,2%) din rândul celor chestionaţi. Informaţiile disponibile în mediul online pot fi denaturate, viciate de aşa numitele ştiri false (fake news), tot mai prezente, în ciuda unor măsuri de contracarare, de limitare sau chiar de eliminare a acestora, luate de furnizorii de servicii online, instituţii guvernamentale, organizaţii non-guvernamentale. Câteva dintre aceste iniţiative sunt prezentate, pe scurt, în continuare.

În Statele Unite, printr-un demers legislativ intitulat „Countering Foreign Propaganda and Disinformation Act” aprobat în anul 2016, s-a înfiinţat un centru guvernamental responsabil pentru colectarea de date şi informaţii şi pentru analiza eforturilor guvernamentale străine în domeniul operaţiilor informaţionale îndreptate împotriva intereselor de securitate ale SUA, precum şi de combatere a acestora.

Guvernul britanic a anunţat recent înfiinţarea unei structuri numită

33 33

„National Security Communications Unit” responsabilă de prevenirea distribuirii de ştiri false şi combaterea dezinformării practicate de către unii actori statali. Unitatea dispune de personal guvernamental specializat în securitate şi informaţii şi beneficiază de contribuţia unor experţi externi recunoscuţi din domeniile cybersecurity, comunicare şi relaţii publice. În cadrul acestei structuri funcţionează şi o aşa numită „rapid response unit” având ca misiune contracararea în timp real a ştirilor false.

La nivelul Uniunii Europene au fost înfiinţate în cadrul European External Action Service trei taskforces care se ocupă de gestionarea ştirilor false pe zone de interes şi aplicabilitate. Acestea sunt: 1) South Stratcom Taskforce care se ocupă de comunicarea strategică cu privire la radicalizarea islamică, 2) Western Balkans Stratcom Taskforce ce se concentrează pe zona din Balcani care s-a confruntat cu conflicte inter-etnice, este expusă propagandei ruseşti şi unde se află state ce candidează pentru aderarea la Uniunea Europeană; şi 3) East Stratcom Taskforce, care este cea mai bine dezvoltată deoarece pericolul propagandei ruseşti este mai puternic la graniţa de est a Uniunii Europene. Acest grup gestionează şi site-ul www.euvsdisinfo.eu şi pagina de Twitter aferentă care luptă împotriva campaniilor de dezinformare orchestrate de Federaţia Rusă în ţările membre ale Uniunii Europene menite să submineze încrederea populaţiilor în rolul şi valorile UE. Tot la nivelul Uniunii Europene, Comisia Europeană a numit 39 de experţi din statele membre în Grupul la nivel înalt de combatere a ştirilor false şi dezinformării online - High Level Group (HLEG) on fake news and online disinformation. Aceştia sunt reprezentanţi ai societăţii civile, platformelor social media, organizaţiilor de presă, jurnalişti şi cadre didactice universitare22.

O măsură mai drastică a fost propusă de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron care a introdus un proiect de lege prin care, în perioada alegerilor, se va lupta împotriva ştirilor false pentru a proteja valorile democratice.

Alte state europene (Germania, Austria) au înăsprit deja legislaţia specifică, dar toate aceste măsuri trebuie să asigure protejarea drepturilor universale ale omului: dreptul la opinie, libertatea de expresie, libertatea 22 https://ec.europa.eu/digital-single-market/en/news/experts-appointed-high-level-group-fake-news-and-online-disinformation

34 34

presei etc. Condamnarea în instanţă a unei persoane care a distribuit o ştire falsă şi nu a autorului acesteia este considerat un precedent periculos din această perspectivă. Din punct de vedere juridic există instrumente puţine de sancţionare, cum ar fi invocarea producerii unui prejudiciu material, de imagine etc. şi solicitarea de daune.

Noile tehnologii informatice joacă un rol esenţial în proliferarea conţinuturilor media, în producerea şi distribuirea ştirilor false şi a dezinformării în general. Pe piaţa neagră online se comercializează tehnologii pentru crearea şi distribuirea ştirilor false: baze de date cu milioane de conturi social media, generatoare de milioane de email-uri transmise simultan, fabrici de comentarii, de like-uri şi de alte tipuri de reacţii ale utilizatorilor, inserarea de mesaje subliminale în conţinut media etc.

În acelaşi timp, noile tehnologii au şi o contribuţie însemnată în eforturile de limitare a efectelor ştirilor false. Astfel, acestea pot asigura verificarea automată a credibilităţii informaţiilor prin evaluarea surselor pe flux până la cea primară, analiza de conţinut, analiza formatului (corelaţiile dintre titlu şi conţinut, structurarea jurnalistică a informaţiei), identificarea scopului (informare imparţială sau părtinitoare, atragere de aprecieri / clickbait etc.); evaluarea impactului psihologic al ştirilor false (monitorizarea punctelor/zonelor de atracţie a conţinuturilor, monitorizarea reacţiilor emoţionale - expresii faciale, voce, privire etc.).

În această confruntare cu fenomenul fake news consumatorii de informaţii se pot autoapăra prin mai multă educaţie (statisticile indică o credibilitate a ştirilor false redusă în statele cu sisteme de învăţământ performante), gândire critică, utilizarea tehnologiilor de evaluare a credibilităţii informaţiilor (mai ales companiile, redacţiile de ştiri, firmele de relaţii publice etc.)

Efectele nocive ale fake news se pot manifesta prin creşterea populismului, scăderea credibilităţii persoanelor, instituţiilor, a campa-niilor umanitare, a acţiunilor sociale de orice fel. Aşa numitele strategic fake news pot afecta securitatea naţională, regională, internaţională deoarece conduc la ingerinţe politice ale actorilor statali: influenţarea alegerilor din alte state, accentuarea conflictelor interne, scăderea coeziunii sociale, destructurarea organizaţiilor internaţionale etc.

35 35

5. EFICIENTIZAREA PROMOVĂRII CULTURII DE SECURITATE

Promovarea eficientă a culturii de securitate este în strânsă corelaţie cu stabilirea priorităţilor privind evidenţierea elementelor conceptuale ale securităţii (dimensiuni, componente, riscuri, ameninţări, vulnerabilităţi), faţă de care sunt proiectate demersuri şi modalităţi specifice de acţiune.

Structurarea conceptului de securitate pe mai multe niveluri şi domenii permite identificarea şi promovarea acelor elemente care pot contribui mai eficient la dezvoltarea culturii de securitate.

5.1. Dimensiuni ale securităţii În plan orizontal, conceptul de securitate cuprinde mai multe

sectoare specifice a căror importanţă depinde de configuraţia mediului de securitate, de prezenţa şi amploarea riscurilor de securitate, amenin-ţărilor şi vulnerabilităţilor.

Graficul 8. Dimensiunea de informaţii şi contrainformaţii ar trebui promovată cu

maximă prioritate, în opinia majorităţii respondenţilor (63,2%) urmată

36 36

de dimensiunea de apărare (62,5%) şi dimensiunea educaţională, de sănătate, socială şi demografică (51,3%). Se poate afirma că există o legătură între faptul că dimensiunea de informaţii şi contrainformaţii are prioritate maximă şi pericolul sesizat de respondenţi cu privire la ştirile false (vezi graficul 7). Lipsa informaţiilor certe şi a unui sistem de contracarare a dezinformării funcţional dictează priorităţile respondenţilor în ceea ce priveşte dimensiunile culturii de securitate ce ar trebui promovate. Faptul că dimensiunea de apărare se află pe locul doi este corelat cu importanţa acordată instituţiilor din domeniul securităţii şi apărării în privinţa promovării culturii de securitate (vezi graficul 5).

Un interes mai scăzut se manifestă pentru promovarea dimensiunii diplomatice a securităţii (23,7%) şi a dimensiunii economice şi energe-tice (35,5%), în timp ce pentru promovarea dimensiunii de management al situaţiilor de criză aprecierea priorităţii este moderată (46,7%).

5.2. Componente verticale ale securităţii Din perspectivă ierarhică, cele trei paliere esenţiale ale securităţii se

situează la nivelul individului, statului şi la nivelul sistemului internaţional de securitate, cu componentele zonale, regionale şi la nivel global.

Supravieţuirea fizică şi suveranitatea statului, protejarea existenţei unei naţiuni şi apărarea intereselor vitale, sunt obiectivele principale al securităţii naţionale. Interesele naţionale vitale sunt stabilite şi revizuite periodic, depind de cultura politică naţională, ideologia dominantă, tradiţii, aspiraţii naţionale şi circumstanţe interne şi externe.

Spre deosebire de securitatea naţională, care e centrată pe stat şi naţiune, securitatea umană se raportează la individ şi libertăţile sale fundamentale care trebuie protejate.

Securitatea umană (a individului) este considerată de larga majoritate a participanţilor la sondajul de opinie realizat pentru scopurile acestui raport (81,6%) ca reprezentând cea mai importantă misiune în promovarea securităţii, urmată de securitatea naţională (73,7%). La polul opus, se manifestă un interes scăzut şi moderat pentru promovarea problematicii securităţii zonale (13,2%), a celei regionale (17,8%) şi euro-atlantice (22,4%) şi securităţii globale (44,1%). Importanţa prioritară acordată securităţii umane este o consecinţă directă a faptului că în secolul al XXI-lea individualismul devine tot mai mult o ideologie

37 37

dominantă. Mai precis, interesele individuale primează, uneori chiar în detrimentul colectivităţii. Conform Future State 2030: The global mega-trends shaping governments, „dezvoltarea educaţiei şi tehnologiei la nivel global a transferat puterea la nivel individual într-un mod fără precedent ceea ce a condus la solicitarea de către populaţie a transparenţei guver-namentale şi participării directe la procesul de luare a deciziilor de interes public.”23 În cazul României, concentrarea pe securitatea individuală poate fi corelată şi cu o încredere limitată în Guvern (24%) şi Parlament (20%)24.

Graficul 9. Accentul pus pe securitatea naţională poate fi asociat cu încrederea

pe care publicul din România o manifestă în instituţiile din domeniul securităţii şi apărării care justifică şi faptul că sunt considerate cele mai în măsură pentru a face educaţie de securitate şi pentru a promova cultura de securitate (vezi graficul 5). Încrederea în Armată este de 71% fiind surclasată doar de către încrederea în pompieri 83%, conform sondajului de opinie anterior menţionat.

În plus, campaniile de dezinformare corelate cu lipsa campaniilor de informare au condus la scăderea încrederii în structurile care gestionează 23 http://www.kpmg-institutes.com/content/dam/kpmg/governmentinstitute/pdf/2013/future-state-2030.pdf 24 Sondaj de opinie realizat de CURS ın noiembrie 2017, pe un eşantion de 1067 de respondenţi, votanţi ın varsta de 18 ani.

38 38

securitatea la nivel european şi euro-atlantic. Conform unui sondaj de opinie condus de Gallup25 în ţările din sud-estul Europei în 2016, doar 50% dintre români asociază NATO cu protecţia ţării, în timp ce 8% percep NATO ca o ameninţare la adresa securităţii României şi 25% nu au nici o părere. În ceea ce priveşte statutul de ţară membră a Uniunii Europene, tot un sondaj Gallup din 201626 relevă faptul că 58% dintre români consideră că acest statut aduce beneficii României, 17% că aduce deservicii, iar restul nu se pronunţă. Aceste rezultate sunt confirmate şi de un sondaj de opinie efectuat de IRES în 2017 Bilanţul anului politic 2017. Perspective pentru 2018,27 conform căruia la întrebarea „Câtă încredere aveţi în Uniunea Europeană?”, 13% dintre participanţi au răspuns foarte multă, 38% multă, 31% puţină şi 17% foarte puţină sau deloc. În toate cazurile, atitudinea românilor cu privire la apartenenţa la structuri suprastatale cu implicaţii la nivelul securităţii naţionale şi responsa-bilităţi în privinţa securităţii zonale, regionale şi globale este împărţită.

5.3. Ameninţări Ameninţările la adresa securităţii reprezintă „acţiuni, fapte sau

stări de fapt, capacităţi, strategii, intenţii ori planuri ce pot afecta valorile, interesele şi obiectivele naţionale de securitate şi/sau sunt de natură să pună în pericol direct sau indirect securitatea naţională, prin afectarea funcţionării normale a instituţiilor statului, a vieţii şi integrităţii fizice a cetăţenilor şi a organizării comunităţilor umane”28. Ameninţările pot fi directe, obiective, măsurabile, manifestate făţiş sau pot fi percepute ca atare pe un fond de nesiguranţă şi neîncredere.

Amprenta ameninţărilor evidenţiază faptul că marea majoritate a respondenţilor, peste două treimi, este preocupată de ameninţările cibernetice lansate de entităţi ostile statale şi non-statale (69,1%), respectiv de terorism (67,8%). După cum am menţionat şi anterior, la întrebarea referitoare la barierele în promovarea culturii de securitate (vezi graficul 7), dezinformarea ce poate să se desfăşoare prin inter-mediul unor atacuri cibernetice, tentativele de preluare a controlului sistemelor de management al comunicaţiilor, al managementului financiar, al celui 25 http://news.gallup.com/poll/203819/nato-members-eastern-europe-protection.aspx. 26 http://news.gallup.com/poll/210083/eastern-europe-positive-membership.aspx. 27 http://www.ires.com.ro/uploads/articole/ires_bilantul-anului-politic-2017_raport-de-cercetare.pdf. 28 http://www.presidency.ro/files/userfiles/Ghid_SNApT_2015-2019_AP.pdf, p. 7.

39 39

instituţional, al tranzacţiilor de pe burse etc. sunt percepute ca fiind factori destabilizatori şi perturbatori în promovarea culturii de securitate, iar faptul că o bună parte din populaţie nu ştie cum să se distingă ştirile false de cele reale şi, mai mult, este convinsă de aceste ştiri şi, implicit, adoptă interesele celor care le distribuie fără să conştientizeze pericolele reprezintă o ameninţare la adresa stării de securitate.

Graficul 10. Terorismul este o preocupare majoră pentru publicul din România,

deoarece pe teritoriul european în 2016 au fost înregistrate 142 de atacuri teroriste eşuate, contracarate sau finalizate în 2016 şi 1002 per-soane au fost arestate pentru infracţiuni de terorism.29 Conform European Union Terrorism Situation and Trend Report 2017 redactat de Europol, în România a fost arestată o singură persoană în 2016 pentru activităţi teroriste asociate jihadismului, deci ameninţările concrete la adresa României nu sunt atât de pregnante ca în cazul altor ţări europene. Cu toate

29 http://www.consilium.europa.eu/ro/policies/fight-against-terrorism/.

40 40

acestea, terorismul rămâne o ameninţare care preocupă respondenţii în principal datorită imprevizibilităţii şi incontrolabilităţii fenomenului.

5.4. Riscuri Riscul la adresa securităţii reprezintă „probabilitatea de producere

/ manifestare a oricărui eveniment, situaţie, condiţie cu potenţial de manifestare incert, a cărui concretizare ar conduce la afectarea în orice mod a funcţionării normale a instituţiilor statului, a organizării şi funcţio-nării comunităţilor umane, precum şi a vieţii şi integrităţii fizice a cetăţenilor, într-o împrejurare dată sau context determinat”30.

Graficul 11. Amprenta riscurilor este definită de riscurile de natură socială

(declinul demografic, emigraţia populaţiei active, degradarea factorilor de mediu, deficienţele din sistemele naţionale de sănătate, educaţie şi 30 http://www.presidency.ro/files/userfiles/Ghid_SNApT_2015-2019_AP.pdf, p. 9.

41 41

asistenta socială, dar şi distorsiunile pe piaţa muncii) împreună cu criminalitatea transfrontalieră (trafic de droguri, persoane, arme şi bunuri, migraţie ilegală, criminalitate economico-financiară) care preocupă respondenţii în cel mai înalt grad (63,1%, respectiv 61,8%) şi, în opinia acestora, ar trebui abordate cu prioritate în promovarea culturii de securitate. Din nou se observă o preocupare pentru securitatea naţională care are un impact direct asupra securităţii umane, deoarece aceste răspunsuri se corelează cu cele oferite la întrebarea privitoare la compo-nentele verticale ale securităţii (vezi graficul 9). Riscurile de natură socială sunt cele care primează deoarece sunt cele ale căror efecte sunt resimţite de populaţie în mod curent.

Această preocupare duce în plan secund atenţia acordată riscurilor asociate nerealizărilor de dezvoltare ale României (24,3%), instabilitatea regională (30,3%), traficarea ilegală de armament convenţional (30,9%), precum şi riscurilor cu probabilitate redusă, dar cu impact major: confruntări militare de joasă intensitate, dar persistente în timp, fluxuri migratorii generate de catastrofe naturale, pandemii, dezastre ecologice (34,2%) şi radicalizarea entităţilor extremiste (39,5%). Aceasta din urmă are un procent de aproape 40% ce poate fi corelat cu răspunsurile la întrebarea anterioară referitoare la ameninţări, mai precis cu procentul ridicat al celor care percep terorismul drept o ameninţare (vezi graficul 10). Radicalizarea entităţilor extremiste este considerată a fi una dintre cauzele terorismului. Conform European Union Terrorism Situation and Trend Report 2017: „în 2016, cel mai mare număr de atacuri în care afilierea la o organizaţie teroristă a putut fi identificată au fost executate de extremişti etno-naţionalişti şi separatişti (99). Numărul de atacuri executate de extremişti violenţi de stânga este în creştere din 2014 ajungând la un total de 27 în 2016, dintre care cele mai multe (16) au fost înregistrate în Italia. Numărul de atacuri teroriste executate de jihadişti a scăzut de la 17 în 2015 la 13 în 2016, dintre care 6 au fost asociate cu aşa-numitul Stat Islamic.”31

5.5. Vulnerabilităţi Vulnerabilitatea la adresa securităţii reprezintă acea „deficienţă

funcţional-sistemică / structurală care poate fi exploatată sau poate 31 disponibil pe http://www.consilium.europa.eu/ro/policies/fight-against-terrorism/.

42 42

contribui la materializarea unei ameninţări sau unui risc, determinând slăbirea capacităţii statului de a diminua impactul evenimentelor cu potenţial de afectare gravă a funcţionării normale a instituţiilor sale, a vieţii şi integrităţii fizice a cetăţenilor şi a organizării comunităţilor umane, precum şi a capacităţii de protejare, apărare şi promovare a valorilor, intereselor şi obiectivelor naţionale de securitate”32.

Graficul 12.

32 http://www.presidency.ro/files/userfiles/Ghid_SNApT_2015-2019_AP.pdf, p. 10.

43 43

Corupţia este singura vulnerabilitate indicată de o largă majoritate, respectiv de mai mult de jumătate dintre respondenţi (61,8%) pentru a fi abordată cu prioritate în promovarea culturii de securitate. Acest răspuns confirmă rezultatele unui sondaj IRES desfăşurat în noiembrie 2017 conform căruia 81% dintre respondenţi sunt de părere că în România, corupţia e insuportabilă şi doar 18% sunt în dezacord.33

Un număr foarte mic de respondenţi, aproximativ o cincime, acordă atenţie vulnerabilităţilor care privesc excluziunea şi polarizarea socială (20,4%), disparităţile socio-economice între regiuni şi judeţe (20,4%), utilizarea banului public (22,4%), fragilitatea spiritului şi solidarităţii civice (22,4%).

La egalitate (43,4%), migraţia forţei de muncă specializate şi precaritatea resurselor şi incoerenţa în gestionarea diverselor tipuri de riscuri care afectează reacţia inter-instituţională în situaţii de criză se situează în zona moderată a preocupărilor celor chestionaţi.

5.6. Demersuri de promovare a culturii de securitate Acţiunile necesare a fi întreprinse în susţinerea promovării culturii

de securitate vizează atât schimbarea comportamentului actorilor sociali cu atribuţii în domeniu (organizaţii guvernamentale), cât şi a celor cu participare voluntară (organizaţii non-guvernamentale) privind nivelul de implicare, dar şi îmbunătăţirea politicilor şi strategiilor specifice.

Necesitatea perfecţionării metodelor şi tehnicilor de comunicare care să asigure explicarea problemelor de securitate pe înţelesul tuturor reprezintă pentru marea majoritate a celor chestionaţi (70,4%) cel mai important demers care ar putea contribui la promovarea mai eficientă a culturii de securitate. Stabilirea obiectivelor şi a acţiunilor de urmat pentru o promovare mai eficientă a culturii de securitate ar trebui să conducă, apreciază aproape două treimi dintre cei chestionaţi (60,5%), la elaborarea unei strategii naţionale de promovare a culturii de securitate. Înţelegerea mai bună a problematicii securităţii poate fi sprijinită, în opinia unui segment important din rândul respondenţilor (59,2%), prin elaborarea unor politici de securitate accesibile publicului larg. În ceea ce priveşte participarea activă, este de dorit o implicare mult mai susţinută a organizaţiilor guvernamentale cu atribuţii în 33 https://www.dcnews.ro/sondaj-ires-corup-ie-rezultate-despre-lupta-anticorup-ie_564098.html.

44 44

domeniul securităţii (42,1%), comparativ cu a celor non-guvernamentale (25,7%). Prin acest răspuns se remarcă necesitatea existenţei comunicării strategice la nivel statal prin care să fie promovată cultura de securitate. Prin comunicare strategică se pot reuni toate demersurile considerate im-portante de către respondenţi deoarece comunicarea strategică presupune stabilirea unor obiective clare, decelate pe nivelurile de competenţă şi de cunoştinţe ale categoriilor de public ţintă, astfel încât obiectivele respectivelor campanii de comunicare strategică să fie îndeplinite.

Graficul 13.

5.7. Modalităţi de promovare a culturii de securitate Dezvoltarea culturii de securitate se realizează prin diverse

modalităţi care vizează stimularea interesului personal şi organizaţional, cooperarea instituţională şi cu societatea civilă, adaptarea programelor de învăţământ, stimularea activităţilor editoriale şi publicistice.

Cea mai bună modalitate de dezvoltare a culturii de securitate indicată de aproape toţi respondenţii (80,3%) o reprezintă integrarea în instituţiile de învăţământ a educaţiei pentru securitate. Organizarea de cursuri, conferinţe, simpozioane şi seminarii, întâlniri, colocvii, mese rotunde, tabere, excursii, sunt exemple de activităţi curriculare şi extra-curriculare care pot facilita transferul de informaţii şi cunoştinţe de securitate în rândul copiilor şi adolescenţilor. De altfel, elevii (62,5%) şi

45 45

studenţii (71,1%) sunt grupurile ţintă considerate ca fiind cele mai importante pentru participanţii la această sondajul de opinie. Datorită faptului că mass-media, mai precis presa online, este considerată o sursă importantă de informare personală privind problematica securităţii (vezi graficul 2), respondenţii plasează pe locul doi în topul modalităţilor eficiente de a facilita dezvoltarea culturii de securitate informarea publicului prin intermediul mass-media, care poate avea o arie mai largă de acoperire.

Graficul 14.

46 46

6. CONCLUZII

Acest raport şi chestionarul pe care s-a bazat analiza promovării culturii de securitate sunt un prim pas în înţelegerea modului în care cultura de securitate este receptată de publicul din România. În urma colectării răspunsurilor de la persoanele interesate de domeniul securităţii şi al culturii de securitate, am observat că majoritatea respondenţilor aparţine categoriei de vârsta sub 35 de ani, ceea ce înseamnă că analizarea răspunsurilor lor poate arunca o lumină asupra înţelegerii şi reprezentării pe care această categorie de vârstă o are despre modul în care cultura de securitate este reflectată în societate, aspect extrem de important dat fiind faptul că această generaţie este cea care formează şi va forma societate civilă românească în perioada următoare.

Dată fiind această categorie de vârstă dominantă a participanţilor la studiu, o serie de răspunsuri indică preferinţele de informare, interesele şi obiectivelor categoriei de public cu vârste până în 35 de ani. Aceştia consideră că grupul pe care îl reprezintă ar trebui să fie grupul ţintă principal în promovarea culturii de securitate, iar informarea ar trebui realizată prin intermediul presei online, în detrimentul presei scrise. De asemenea, respondenţii atrag atenţia asupra faptului că problematica securităţii ar trebui explicată în termeni expliciţi, mai precis, că ar trebui construite bazele unei înţelegeri mai clare şi concrete asupra dimen-siunilor securităţii prin folosirea unei terminologii adecvate vârstei şi capacităţii de înţelegere a acestei categorii de public. Integrarea în instituţiile de învăţământ a educaţiei pentru securitate atât pentru copii şi adolescenţi, cât şi pentru adulţi, prin organizarea de cursuri, conferinţe, simpozioane şi seminarii, întâlniri, colocvii, mese rotunde, tabere, excursii şi alte activităţi recreativ-educaţionale reprezintă cea mai bună modalitate de a facilita dezvoltarea culturii de securitate.

Din răspunsurile colectate reiese ca fiind necesară existenţa unei educaţii de securitate care să pună accentul pe explicitarea terminologiei specifice, aceasta fiind baza pentru dezvoltarea unei culturi de securitate adecvate în rândul întregii societăţi civile. Aceste răspunsuri, corelate cu informaţiile sintetizate din studii efectuate atât în plan internaţional, cât

47 47

şi naţional, subliniază faptul că generaţia tânără percepe securitatea şi, implicit, cultura de securitate ca fiind o componentă importantă a dezvoltării lor. Dacă fenomenul le va rămâne neînţeles, din cauza utilizării unui vocabular prea specializat, fără corespondenţă semantică la nivelul acestei categorii de vârstă, această generaţie ar putea să-şi piardă interesul pentru problematica securităţii naţionale, ceea ce va duce la scăderea sprijinului pentru organizaţiile internaţionale, din care face parte România, care se ocupă de securitate la nivel zonal, regional şi global şi la o sporire a percepţiei că securitatea individuală sau cel mult naţională este cea care primează şi că această stare de securitate poate fi atinsă prin resurse individuale sau poate rămâne o problemă a statelor naţionale. Această interpretare este coroborată şi de faptul că instituţiile statului cu atribuţii în domeniul securităţii şi apărării sunt considerate a fi cele mai în măsură să promoveze cultura de securitate, această prioritate datorându-se şi faptului că încrederea în sistemul de apărare rămâne crescută în rândul publicului din România, în timp ce încrederea în alte instituţii ale statului este în declin.

În ceea ce priveşte laturile culturii de securitate, latura cognitivă şi respectiv latura operaţională sunt considerate a fi cele mai importante, aceste răspunsuri fiind indicate de cei mai mulţi dintre respondenţi. Din nou, categoria de vârstă a dictat într-o mare măsură prioritizarea acestor dimensiuni, deoarece generaţia mai tânără se concentrează pe acumularea de cunoştinţe şi pe deprinderea unor proceduri standard de acţiune pentru gestionarea ameninţărilor, riscurilor şi vulnerabilităţilor la adresa securităţii şi mai puţin pe latura istorică care se reflectă în depozitarul de experienţe, credinţe, atitudini, cutume. În plus, această aparentă respingere a tradiţiilor în ceea ce priveşte abordarea securităţii se datorează şi faptului că, în context actual, tipurile de ameninţări, riscuri şi vulnerabilităţi sunt diferite, după cum este relevat şi de faptul că preocuparea cea mai importantă se manifestă în rândul respondenţilor pentru dimensiunea de informaţii şi contrainformaţii care ar trebui promovată cu prioritate. Dată fiind importanţa din ce în ce mai mare a internetului, a reţelelor de socializare şi în general a spaţiului virtual în cadrul societăţii şi rolul pe care acest spaţiu îl joacă în asigurarea securităţii, respondenţii la chestionar consideră că ameninţările cibernetice lansate de entităţi ostile, statale sau non-statale ar trebui abordate cu

48 48

prioritate în promovarea culturii de securitate. O altă concluzie importantă rezultată în urma chestionării publicului

este faptul că obiectivul principal al promovării culturii de securitate vizează conştientizarea cetăţenilor privind riscurile, ameninţările şi vulnerabilităţile specifice. Atitudinea pe care o manifestă respondenţii prin selectarea cu prioritate a acestui răspuns este de tip reactiv, nu proactiv, în sensul în care cultura de securitate este văzută ca o metodă de a conştientiza riscurile, ameninţările şi vulnerabilităţile şi eventual de a deprinde metode de gestionare, nu de a preveni apariţia acestora.

În urma sondajului de opinie a reieşit faptul că securitatea umană (a individului) ar trebui promovată cu prioritate. Prioritizarea acestui răspuns poate fi considerată o consecinţă a riscurilor pe care respondenţii le identifică ca fiind cele mai acute la adresa securităţii şi anume cele de natură socială: declinul demografic, emigraţia populaţiei active, degradarea factorilor de mediu, deficienţele din sistemele naţionale de sănătate, educaţie şi asistenţă socială, dar şi distorsiunile pe piaţa muncii. Toate aceste riscuri vizează în mod direct bunăstarea individuală şi poziţia indivizilor în societate. Identificarea acestor riscuri este corelată şi cu faptul că vulnerabilitatea cea mai pregnantă la adresa securităţii care a fost menţionată de respondenţi este corupţia şi ea un fenomen care afectează societatea nu doar în întregul ei, dar mai ales la nivel individual.

În ansamblu, rezultatele sondajului de opinie relevă care sunt preocupările primordiale ale societăţii civile în privinţa culturii de securitate. Pe baza acestora vom formula în continuare o serie de propuneri şi recomandări pentru o îmbunătăţire a nivelului culturii de securitate şi pentru o promovare mai eficientă a acesteia.

49 49

7. RECOMANDĂRI

Cercetarea efectuată şi răspunsurile obţinute ca urmare a chestio-narului administrat relevă necesitatea dezvoltării unei strategii naţionale de promovare a culturii de securitate care să includă atât o dimensiune de informare cât şi o dimensiune de educare a societăţii civile.

Dimensiunea de informare ar trebui să se axeze pe diversificarea acţiunilor şi modalităţilor de promovare a culturii de securitate atât prin activităţi (cursuri, conferinţe, simpozioane, seminarii, întâlniri, colocvii, mese rotunde, tabere, excursii) dedicate elevilor, studenţilor, dar şi adulţilor şi organizate de către instituţiile cu competenţe în domeniul securităţii şi apărării, cât şi printr-o mai bună comunicare în mediul online care îşi va consolida în viitor poziţia de lider ca sursă de informare pentru publicul larg.

Dimensiunea de educare ar trebui să utilizeze o terminologie de specialitate adaptată nivelului de cunoştinţe al publicului ţintă, diferenţiat pe categorii de vârstă, de cunoştinţe şi de preocupări particulare, astfel încât să fie stimulat şi sporit atât interesul receptorilor, cât şi gradul de înţelegere şi internalizare a conceptelor, dimensiunilor şi implicaţiilor securităţii. În cazul comunicării în mediul online, eforturile de diversificare şi îmbunătăţire a surselor de informare cu privire la cultura de securitate ar trebui dublate de un proces de educare privind credibilitatea surselor de informare şi a tehnicilor necesare pentru a identifica informaţiile de încredere astfel încât publicul ţintă să poată decela între ştirile adevărate şi cele false şi să fie reduse consecinţele negative asupra culturii de securitate rezultate din acţiunile ostile de dezinformare. În acest sens, considerăm că ar fi necesară crearea unei structuri de monitorizare şi combatere a ştirilor false din domeniul securităţii.

În plus, autorii acestui studiu consideră că ar fi necesară elaborarea unui sistem de indicatori obiectivi şi a unui barometru de opinie pentru a putea monitoriza şi evalua în mod constant şi credibil atât percepţiile, cât şi promovarea culturii de securitate la nivelul societăţii româneşti. Această măsură poate fi susţinută prin monitorizarea şi indexarea actorilor sociali activi în promovarea culturii de securitate, mai precis,

50 50

prin crearea unei baze de date cu organizaţiile de tipul think tank şi elaborarea unui clasament anual ţinând cont de activităţile desfăşurate. Această activitate ar veni şi în sprijinul dezvoltării de mecanisme prin care publicul ţintă poate evalua credibilitatea surselor de informare şi poate dezvolta rezilienţă în faţa ştirilor false.

În concluzie, cultura de securitate este la început de drum în România, dar necesitatea consolidării şi promovării acesteia nu a fost niciodată mai pregnantă, dată fiind volatilitatea mediului de securitate şi pluralitatea şi impredictibilitatea riscurilor, ameninţărilor şi vulnera-bilităţilor la care societatea românească este expusă.

Lipsa culturii de securitate adecvată geopolitic şi temporal poate conduce, în extremis, la două situaţii deosebit de critice. Pe de o parte, se poate dezvolta o sensibilitate socială exacerbată care poate induce în rândul cetăţenilor spaime sociale majore, frici nejustificate de invazii, atacuri fizice sau informatice, un sindrom generalizat al „drobului de sare” din poveste. Pe de altă parte, îşi poate face loc în societate indiferenţa totală la problematica securităţii, fie dintr-o încredere exagerată în capabilităţile de răspuns individuale şi naţionale la ameninţări şi riscuri de securitate, fie din cauza desconsiderării şi neglijării totale a acestora, precum faimosul personaj din aceeaşi poveste, plecat în lumea largă.