Industria activitate practicã fundamentalã i componentã teoreticã șreprezentativã a economiei ramurilor

Realizat de:

Motto:

„ Ştiinţa se face cu fapte,aşa cum o casă se face din pietre,cărămizi, subansamble; dar acumularea de fapte nu-i încă ştiinţa, tot aşa cum o gramada de pietre nu este o casa.

Industria

Industria este o ramură a producţiei materiale şi a economiei naţionale care

cuprinde totalitatea întreprinderilor (uzine, centrale, fabrici, mine etc.) ocupate cu

producţia uneltelor de muncă, cu extracţia materiilor prime, a materialelor şi a

combustibililor şi cu prelucrarea ulterioară a produselor obţinute.

Industria reprezintă sectorul principal de producţie al multor ţări. Este grupată pe

două ramuri:

- industria grea - care are ca scop principal obţinerea mijloacelor de producţie;

- industria uşoară - în care se produc bunuri de larg consum.

Industria- O ramura a productiei materiale

Mediul industrial se caracterizează printr-un ansamblu de activităţi economice

care implică fabricarea şi producţia, având ca rezultat anumite tipuri de produse. În

urma desfăşurării proceselor tehnologice rezultă bunuri materiale denumite produse.

Produsele industriale sunt folosite, în primul rând, pentru producerea altor produse sau

pentru asigurarea unei serii de servicii în domeniul industrial.Diferenţierea acestora de

produsele destinate consumului final provine din destinaţia finală a acestor produse.

De exemplu, computerul personal poate fi considerat un produs destinat consumului

final dacă este cumpărat de un student sau de o altă persoană pentru uzul personal.

Dacă produsul este cumpărat de o agenţie de voiaj cu scopul utilizării în desfăşurarea

afacerii, atunci el poate fi cuprins în grupa produselor de consum industrial.

Producţia este activitatea socială în care oamenii exploatează şi modifică

elemente din natură cu ajutorul mijloacelor de producţie, în vederea realizării de bunuri

materiale destinate necesităţilor de consum.

Modul de producţie al unui produs se caracterizează, în principal, prin combinaţia

dintre cantitatea de produse de fabricat lansată la un moment dat şi fluxul procesului de

producţie. Într-un proces de fabricaţie putem diferenţia următoarele moduri de

producţie: producţie continuă şi producţie discontinuă.

Producţia continuă (flow-shop), numită şi producţie liniară, se

caracterizează prin faptul că produsele suferă aceeaşi secvenţă de operaţie, având

eventual timpi operativi diferiţi.

Producţia continuă se referă la produsele al căror proces de transformare a materiilor

prime nu trebuie să se întrerupă între două posturi de lucru consecutive, adică nu apar

stocări intermediare între posturi.

Procedeele folosite la acest mod de producţie impun investiţii importante şi o

automatizare considerabilă. Posturile de încărcare sunt dispuse în linie, ceea ce

necesită o bună echilibrare, o viteză regulată de transformare şi de transfer, un sistem

de aprovizionare eficient. La acest mod de producţie se recurge atunci când volumul

producţiei este important şi când există o bună stabilitate a cererii.

Producţia continuă este specifică industriei siderurgice, petrochimice etc.

Producţia discontinuă(job-shop), numită şi producţie neliniară sau

discretă, este specifică situaţiilor în care realizarea produsului antrenează o utilizare a

posturilor de încărcare într-o ordine variabilă, în funcţie de procesul său tehnologic. Un

produs este realizat în ateliere formate din unităţi de transformaredistincte. Procesul de

fabricaţie poate fi fracţionat, pentru a permite reluarea produselor

semifabricate.Producţia discontinuă este specifică industriei mecanice. Tipul de

producţie reprezintă modalitatea de organizare a producţiei dintr-o întreprindere sau

dintr-o subdiviziune organizatorică a acesteia (secţie, atelier, loc de muncă).

Corelaţii şi indicatori ai structurii industriale

Structura industrială se caracterizează prin legăturile complexe şi multiple care

se stabilesc între acestea între industriile producătoare de bunuri de consum individual,

dintre cele extractive si cele producătoare etc.

Structura industrială reflectă modul cum se manifestă industria ca sistem

economic, gradul diviziunii muncii sociale dar şi relaţiile care se stabilesc între industrii

cu privire la fabricarea produselor, în conformitate cu exigenţele pieţei, cu raportul

cerere-ofertă şi posibilităţile cumpărătorilor de a-şi procura aceste produse.

Analiza corelaţiilor dintre subsistemele industriale trebuie realizată pe paşi şi anume:

-pasul orizontalităţii- sistemul economic şi elementele sale trebuie analizate în

evoluţia lor în timpfara a fi nevoie de a stabili pentru aceste momente, interdependenţa

şi influenţarea lor reciprocă;

-pasul traversalităţii – se au in vedere relaţiile şi influenţele reciproce în timp dintre

diferitele straturi ale structurii sistemului producţie-resurse umane-tehnologie-energie-

relaţiile sociale pe de o parte, producţie-organizare-conducere, pe de altă parte

- pasul verticalităţii – se studiază interdependenţele şi corelaţiile dintre subsisteme,

corelaţile şi influenţele lor reciproce în cadrul ansamblului, legăturile dintre fazele, stările

succesive, efectele acestora în dinamică.

-pasul interfaţă- reprezintă legaturile şi influenţele lor reciproce în cadrul ansamblului,

legăturile dintre fazele şi stările succesive, efectele acestora în dinamică.

STUDIU DE CAZ

Industria a adus trei sferturi din creşterea economică din 2013 şi a ajuns la 30%

din PIB.

Industria şi agricultura au fost principalele motoare ale economiei în 2013,

majorându-şi contribuţia la formarea PIB. 

Industria a avut cea mai importantă contribuţie la creşterea economică din 2013,

aducând două treimi din avansul PIB de 3,5%, iar al doilea motor de creştere a fost

agricultura, datorită producţiei agricole excepţionale. Excluzând impactul agriculturii,

creşterea economică ar fi fost anul trecut de doar 2,4%, apropiată de avansul din 2012,

de 2,2%, când a fost un an agricol slab.

Creşterea economică de 3,5% înregistrată în 2013 comparativ cu anul 2012 a surprins

pe toată lumea, depăşind şi cele mai optimiste estimări ale analiştilor şi ale autorităţilor.

Acesta a fostcel mai rapid ritm de creştere al PIB din ultimii cinci ani, plasând România

în topul ţărilor europene. Cifra estimativă privind creşterea PIB anunţată de Institutul de

Statistică la jumătatea lunii februarie, de 3,5%. Valoarea PIB-ului din 2013 a fost de

631,1mld. lei (circa 143 mld. euro).

Pentru 2014 majoritatea analiştilor anticipează încetinirea avansului PIB înjurul a 2,3%,

motorul principal urmândsă fie în continuare industria, în timp ce agricultura va avea o

influenţă nefavorabilă.

Industria şi-a majorat contribuţia la formarea PIB în ultimii cinci ani prin intermediul

exporturilor, după un declin în perioada 2003-2008. Dacă în 2003 industria avea o

pondere în PIB de 25%, în 2008 a coborât la 23%, pentru ca în 2012 să ajungă la

28,4% din PIB. Anul trecut ponderea industriei în PIB a urcat la 30%, volumul de

activitate din acest domeniu crescând cu 8,1%. Industria a avut o contribuţie de 2,3pp la

ascensiunea economiei în 2013.Pe de altă parte, agricultura a adus 1,1% din creşterea

economică din 2013, în condiţiile în care ponderea acestui sector în PIB a fost de 5,6%.

Volumul de activitate din agricultură a făcut un salt de 23,4% în 2013, avansul

semnificativ fiind influenţat de condiţiile meteo favorabile, creşterea absorbţiei fondurilor

europene şi investiţiile realizate în acest sector. Practic, s-au văzut efectele intrării în

agricultură a 10 mld. Euro între anii 2008 şi 2013, din care 6 miliarde de euro pentru

proiecte de investiţii. În ultimii ani agricultura şi-a redus continuu ponderea în PIB, de la

aproximativ 11% în 2003 la 6,6% în 2008 şi 5,3% în 2012. Însă anul trecut ponderea

agriculturii a urcat la 5,6%.

„Valoarea adaugată brută din agricultură a înregistrat o creştere semnificativă în 2013

(23,4%), susţinută de o producţie agricolă peste aşteptări, dar beneficiind şi de un efect

de bază favorabil în contextul căderii semnificative înregistrate în 2012. Chiar dacă a

înregistrat o creştere remarcabilă, agricultura a contribuit cu 1,1 puncte procentuale la

creşterea PIB de 3,5%, ţinând cont de ponderea înjur de 5% din PIB, jumătate faţă de

contribuţia industriei“, a comentat Florentina Cozmâncă, senior economist al RBS Bank.

Industria a fost principalul motor de creştere anul trecut în contextul unei cereri externe

foarte bune pentru produsele din sectorul manufacturier, în special din industria auto, a

echipamentelor industriale, alimentară, textilă.

Evoluţia economiei a fost „dezechilibrată“, după cum au anticipat şi analiştii.În timp ce

agricultura şi industria/exporturile au avutcontribuţii favorabile importante la avansul

economiei, comerţul, construcţiile şi intermedierilefinanciare au avut contribuţii negative

la creşterea PIB.

Din punctul de vedere al utilizării PIB, creşterea economică s-a datorat exportului net

(cu o contribuţie de +4,1%), consecinţă a creşterii cu 12,8% a exporturilor de bunuri şi

servicii corelată cu o majorare semnificativ mai redusă a volumulului importurilor de

2,3%. O altă contribuţie pozitivă la ascensiunea economiei a venit de la consumul

populaţiei (+0,9%), cu o pondere de 60,9% în PIB, volumul urcând cu doar 1,4%. În

schimb, investiţiile în economie au contribuit negativ la creşterea PIB.

Exporturile au ajuns anul trecut la un maxim istoric, de aproape 50 mld. euro. Iar

analiştii apreciază că exporturile vor rămâne unul dintre principalele motoare de

creştere pentru România, având în vedere redresarea economiilor din zona euro,

principalii parteneri comerciali ai României.

În ultimul trimestru din 2013 PIB-ul a făcut un salt de 5,2% faţă de acelaşi trimestru din

2012, pe serie brut, iar comparativ cu trimestrul III 2013, creşterea PIB a fost de 1,5%

(date ajustate sezonier).

Deşi datele macro sunt încurajatoare, rămâne întrebarea când vor simţi românii

redresarea economică, când cifrele din statistici vor fi resimţite de oameni în

îmbunătăţirea nivelului de trai. De asemenea, cu toate că economia s-a revigorat,

impactul nu s-a resimţitfoarte mult la nivel fiscal în condiţiile în care avansul economiei

s-a bazat pe exporturi şi o agricultură care este nefiscalizată, în timp ce consumul a

lâncezit.