MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE ŞTIINŢE SOCIO-UMANE

DOMENIUL ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI

SPECIALIZAREA PEDAGOGIA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PRIMAR ŞI PREŞCOLAR

FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT ZI

ROLUL LECTURII ÎN FORMAREA

EDUCAȚIEI MORALE A ELEVILOR

STUDENĂ: Reștea Alina Florina

Oradea

2013

CUPRINS:

Introducere.................................................................................................................

Pag. 3

CAPITOLUL I Lectura în învățământul primar............................................................... Pag. 4

1.1. Etapele lecturii.....................................................................................................

Pag. 4

1.2. Conținutul moral al lecturilor.............................................................................

Pag. 6

CAPITOLUL II Educația morală...................................................................................... Pag. 10

2.1. Scopul principal al educației morale.................................................................. Pag. 10

2.2. Dezvoltarea morală la vârstă școlară.................................................................. Pag. 11

CAPITOLUL III Rolul lecturii în educația morală (articol)............................................ Pag. 12

BIBLIOGRAFIE.............................................................................................................. Pag. 15

2

Introducere

Lumea internetului, dublarea informațiilor și numărul tot mai mare de elevi care nu citesc

din cărți, a dus la formarea unei generații cu ,,tableta și iphone” în mână. Interesul pentru lectură

în sala de biblioteca, mai ales al elevilor din învățământul primar a scăzut considerabil, singurele

cărți citite se citesc din obligație fără ca elevii să conștientizeze că lecturarea îi ajută la

dezvoltarea atât a limbajului cât și a formării unei educații moral etice.

Lectura are un rol important în formarea și educarea elevilor lărgindu-le orizontul de

cunoaștere și ajutându-i la dezvoltarea acestora din diferite puncte de vedere. Prin citirea unor

cărți elevii află lucruri noi, își dezvoltă limbajul, descoperă evenimete și locuri noi, neîntâlnite,

își dezvoltă intelectul, dar pot și să desprindă învățături din cărțile citite.

Lecturarea cărților de către elevii din ciclul primar poate să reprezinte o portiță de

evadare către lumea basmelor, a poveștilor, a cunoașterii despre lupta binelui cu rău, a faptelor

rele duc spre consecințe negative asupra făptuitorului.

Educaţia exprimă o funcţie excesiv umană şi de natură pur spirituală la acţiune, educaţia

porneşte de la o persoană şi se îndreaptă spre formarea altei persoane. Educaţia are în vedere

viaţa personală a omului, mântuirea acestuia, relaţia lui cu Dumnezeu. Educaţia morală este acea

dimensiune a educaţiei prin care se urmăreşte formarea şi dezvoltarea conştiinţei şi conduitei

morale a personalităţii umane. Paradigma contemporană a educaţiei morale îmbină cunoaşterea

(morală) cu acţiunea (morală) în procesul formării profilului moral al personalităţii. Formarea

profilului moral al personalităţii este un proces îndelungat care îşi are originea în familie, se

continuă în şcoală şi se consolidează pe tot parcursul devenirii umane. Cunoaşterea procesului

formării conştiinţei şi conduitei morale, a relaţiei dintre latura morală şi celelalte aspecte ale

educaţiei, a rolului diferiţilor factori în formarea convingerilor, sentimentelor şi obişnuinţelor

morale trebuie să stea în atenţia specialiştilor.

Prin lucrarea de față doresc să evidențiez faptul că prin lectura la clasele primare se

ajunge la formarea unei bune educații morale în spiritul unei societăți mai bune și a formării de

personalități puternice, pregătite pentru societatea în continuă schimbare.

3

CAPITOLUL I

Lectura în învățământul primar

1.1 Etapele lecturii

Elevii claselor primare vor cunoaşte, prin intermediul lecturii, diverse tipuri de texte,

literare şi nonliterare, lectura devenind, treptat, o tehnică utilizată din ce în ce mai frecvent de

şcolarul mic; dar simpla lectură nu garantează învăţarea, avem nevoie şi de alte elemente pentru

a-l ajuta pe elev să înţeleagă mesajul textului parcurs şi să descopere ce poate el valorifica din

actul citirii/lecturii.

Orice act de învăţare presupune angajarea efortului personal al celui care învaţă, prin

urmare, învăţarea tehnicilor muncii cu cartea se realizează prin punerea elevilor în situaţia de a

opera în mod independent cu elemente ale lecturii explicative.

Prin lecţiile de citire/lectură, elevii intră în contact cu tehnici ale analizei textului.

Indiferent de text (literar sau nonliterar), se pot stabili între cititor şi text patru tipuri de relaţii,

după Judith Langer, relaţii care, potrivit Florentinei Sâmihăian (în capitolul Didactica lecturii din

Didactica limbii şi literaturii române, II, Proiectul pentru învăţământul rural, MEC, 2005, p. 58),

pot fi considerate etape de abordare a textului: a păşi din exterior spre interior: intrarea în lumea

textului; a fi în interior şi a explora lumea textului; a păşi înapoi şi a regândi datele pe care le

avem; a ieşi din lumea textului şi a obiectiva experienţa.

Intrarea în lumea textului presupune crearea unor situaţii de învăţare care să trezească

interesul elevilor pentru textul ce urmează a fi studiat. Metodele de „spargere a gheţii” sau de

„încălzire” pot motiva elevii: brainstormingul, predicţiile, termenii-cheie, folosirea unor ghicitori

sau proverbe, intuirea unui tablou, evocarea unor momente din experienţa personală pot crea

atmosfera necesară abordării unui anumit text.

Explorarea lumii textului se poate realiza parcurgând paşii lecturii explicative, cu

elemente specifice în funcţie de tipul de text abordat. Poate fi considerat unul dintre momentele

importante ale lecţiei de citire/lectură, elevii intră în contact direct cu textul (prin lectura cu voce

tare, prin lectura în gând etc.), descoperă semnificaţia cuvintelor necunoscute, decodează textul,

explorând şi analizând fiecare fragment, interpretează textul, stabilind semnificaţiile acestuia.

4

În strânsă legătură cu etapa anterioară, a treia etapă – regândirea datelor textului – corespunde

momentului evaluării performanţelor elevilor şi asigurării conexiunii inverse când elevii pot

reface, asemenea unui puzzle, ordinea secvenţelor unui text narativ, pot realiza caracterizarea în

paralel a două personaje folosind fie harta personajelor, fie diagrama Venn-Euler, pot povesti

oral textul citit, pot interpreta cu propriile cuvinte mesajul textului liric, pot sintetiza în două-trei

enunţuri semnificaţia textului nonliterar analizat.

Ieşirea din lumea textului se poate realiza prin dramatizări, jocuri de rol; prezentarea

mesajului textului prin alte modalităţi de exprimare (desen, modelare etc.); abordarea temei

respective prin alte tipuri de texte, create de elevi sau stabilite prin analogie cu textul citit;

găsirea unui alt deznodământ etc. Textul literar sau nonliterar poate fi abordat şi folosind

modelul ERR (Evocare – Realizarea sensului – Reflecţie), valorificând metode şi tehnici ale

gândirii critice, punând în prim plan capacitatea elevilor de a găsi soluţii alternative pentru

rezolvarea problemelor, prin valorificarea cunoştinţelor şi deprinderilor anterioare, atât din

planul cunoaşterii, cât şi a celor atitudinale.

Modelul ERR presupune parcurgerea a trei etape:

a. Evocarea urmăreşte actualizarea structurilor învăţate anterior, pentru ca profesorul să

poată stabili ce ştiu şi ce ştiu să facă elevii, totodată pentru a descoperi eventualele erori de

cunoaştere, interpretări greşite ale unor fenomene; de asemenea, urmăreşte implicarea activă a

elevilor în activităţile de învăţare, precum şi stimularea curiozităţii şi interesului elevilor pentru

activitatea ce urmează a se desfăşura. Astfel, se creează o bază solidă pentru formarea unor noi

abilităţi şi dobândirea unor noi competenţe. Corespunde momentului intrării în lumea textului.

b. Realizarea sensului este momentul central al lecţiei, când profesorul monitorizează

activităţile de învăţare, iar elevii intră în contact cu noi informaţii şi idei, prin activităţi de grup şi

de muncă independentă, realizează sarcini de învăţare din ce în ce mai complexe şi îşi

împărtăşesc rezultatele. Este momentul optim de descifrare a semnificaţiilor unui text sau de

redactare a unor texte, un moment de participare activă şi de implicare cognitivă a elevilor în

învăţare: „A te implica cognitiv activ înseamnă a-ţi pune întrebări şi a pune întrebări altora

pentru a înţelege lucrurile. Esenţiale sunt întrebările pe care subiectul le pune sie însuşi.” (I.Al.

Dumitru – Dezvoltarea gândirii critice şi învăţarea eficientă, Editura de Vest, Timişoara, 2000,

p.57) Acest moment al lecţiei se poate realiza prin demersuri inductive, deductive, analogice sau

dialectice, sau chiar printr-o combinare a acestor demersuri. Indiferent de demersul ales, elevii

5

vor veni în contact cu noile conţinuturi, încercând să integreze ideile întâlnite în propriile scheme

de gândire, conferindu-le, astfel, sens şi semnificaţie. Însumează momentul explorării lumii

textului şi momentul regândirii datelor textului.

c. Reflecţia este momentul în care elevii, prin reluarea paşilor parcurşi, reuşesc să

integreze noile achiziţii în „tezaurul” deja existent; corespunde, în proiectarea tradiţională,

momentului asigurării retenţiei şi a transferului, sau momentului ieşirii din text.

Elevii trebuie ajutați să se exprime prin lectură, să reacționeze la faptele relatate de textul

lecturat, să sesizeze valorile pe care textul dorește să le transmită, să își însuflețească valorile

nobile redate de anumite texte și să-și integreze în propria personaliate aceste valori. Bianca

Bratu, în lucrarea sa “Literatura și educația estetică a preadolescentului”(1970, pg.23)

precizează: ,,Punându-l pe elev în situația de a surprinde, de a intui și de a exprima, prin lectură,

intenția stilistică a autorului, profesorul îl deprinde-de fapt-să citească printre rânduri, cum se

spune, și în același timp să se exprime realmente estetic, deci cu emoție, cu sensibilitate, cu o

mare maleabilitate”.

1.2. Conținutul moral al lecturilor

Lecturile literare, prin conţinutul lor, participă la dezvoltarea unor procese şi capacităţi

intelectuale, imaginative şi motivaţionale, latura afectivă menţinându-se constantă pe tot

parcursul lecturii. Literatura nu e doar o formă de cunoaştere ci şi una de destindere, iar

biblioteca este o instituţie care se implică activ în educaţia copiilor prin oferta de carte. Multe

cariere intelectuale nu se datoreaza altei împrejurări decât unei cărţi căzute la vreme bună în

mâinile unui copil ,tot aşa precum umbra unor stejari seculari se datorează căderii unei ghinde

pe pământ prielnic.

Problema apropierii copilului de cunoaştere a normelor, regulilor de bază şi convieţuire

trebuie văzute prin prisma jocului şi amenajării adecvate a spaţiilor locative.

Educaţia morală formează copiilor o conduită morală bazată pe cunoaşterea cotidiană a

regulilor vieţii sociale, urmăreşte iniţierea copiilor în practicarea unui comportament activ,

responsabil, capabil de toleranţă şi respect faţă de sine şi faţă de ceilalţi, conştient de drepturi şi

datorii, liber şi deschis spre alte culturi. Educatorul intervine la această vârstă în realizarea

educaţiei moral civile şi sociale a copilului.

6

Faptul ca unii copii prezintă trăsături morale ca cele ale părinţilor (bunătate/răutate);

altruism/egoism) nu se explică prin ereditate, ci mai degrabă prin influenţa exemplului exercitat

de mediul familial asupra copilului care la vârstă mică are tendinţa de a imita.

Grija pentru conduita morală este un aspect foarte important al educaţiei morale la

această vârstă când imitarea este un mod de viaţă pentru preşcolar. Acum se pot forma uşor

deprinderi de comportament civilizat ceea ce şi fac factorii educaţionali din grădiniţă.

Proverbele, zicătorile transmit prin valoarea lor estetică şi învăţăturile morale modele de acţiune

în variate împrejurări cu care se confruntă omul. Prin intermediul lor, copiii înţeleg noţiuni cu

conţinut pozitiv: cinstea, hărnicia, răbdarea, bunătatea, curajul, modestia. Dar ei pot învăţa şi din

cele cu conţinut negativ pentru că mai repede omul învaţă din rău decât din bine, din situaţii

identice trăite.

Proverbele şi zicătorile pot fi folosite la orice activitate, deoarece dacă ele sunt explicate

pe măsura puterii lor de înţelegere sau prin exemple concrete, copiii vor reuşi să-şi însuşească

valorile morale pe care ni le dorim.

Ghicitorile au şi ele învăţămintele lor. Prin intermediul lor, copiii pot să-şi precizeze

reprezentări asupra trăsăturilor caracteristice obiectelor şi fenomenelor pe care le cunosc. Prin

învăţarea lor, exerciţiul mintal devine antrenant şi distractiv. Li se dezvoltă astfel isteţimea,

atenţia, priceperea de a scoate în evidenţă trăsătura principală a unui obiect.

Şcoala reprezintă o necesitate. Copilul vrea să fie activ. Rolul învățătorului nu mai este

acela de a transmite cunoştinţe, iar cel al elevului de a asculta şi a asimila informaţiile.

Învățătorul este mai mult decât un organizator al învăţării şi un element de legătură între elev şi

societate. Procesul de învăţare a devenit dinamic şi interactiv, iar elevii şi învățătorii sunt

responsabili pentru practicile educaţionale şi pentru rezultatele acestora. Relaţia profesor – elev

este una de colaborare, de încredere şi de respect reciproc, elevul este sprijinit de profesor.

Încă din clasa I, copiii dezbat termeni ca: adevăr, prietenie, altruism, disciplina, supunere,

răspundere (valori morale). Citind şi povestind unele lecturi literare (Un om necăjit, M.

Sadoveanu; Micul patriot padovan, Edmond de Amicis; Robinson Crusoe, Daniel Defoe), elevii

vor beneficia de efectul educativ al unor lecţii de etică morală. Se vor întâlni cu personaje

7

pozitive şi negative care se luptă şi triumfă binele, întărind credinţa în Dumnezeu; cu personaje

care reuşesc datorită speranţei şi credinţei.

Recitarea poeziilor este o plăcere pentru şcolarii mici. Ele trezesc puternice sentimente de

bucurie, dragoste de viaţă, de apreciere sau dezaprobare faţă de anumite comportamente.

Dramatizările au multe implicaţii benefice în realizarea comportamentului moral,

schiţele, glumele, scenetele satirice, de asemenea. Cunoaşterea şi utilizarea limbajului din sfera

valorilor civice devine mai uşor de atins folosind forme activ participative, plăcute, cu accent pe

spiritul de competiţie.

Exemple:

rebus – utilizând termenii : bine, sinceritate, adevăr, colaborare, altruism;

concursurile – redactarea unui eseu, lucrarea plastică;

proverbe, zicători

Educaţia ecologică este un obiectiv al educaţiei morale şi se exprimă prin ataşament faţă

de plante şi animale, faţă de natură.

La nivelul ariei curriculare „Om şi societate” prin intermediul disciplinelor: Istoria

românilor, Religie, Educaţie civică, micul şcolar află modele exemplare de comportament în

spiritul valorilor morale care s-au impus în societate de-a lungul timpului. Astfel, din lecţiile de

istorie, copilul află despre modul de organizare al societăţii din cele mai vechi timpuri şi până în

epoca modernă şi contemporană. Cunoaşterea formării şi afirmării virtuţilor poporului din care

fac parte generează în sufletul elevilor sentimentul de apreciere faţă de curajul şi viteza

înaintaşilor.

Educaţia moral – civică se realizează prin lectura suplimentară unde vor identifica valori

morale, virtuţi şi comportamente folosite drept exemple pentru sintagme „aşa e bine”, „aşa e

rău”.

Educaţia moral – civică urmăreşte formarea acelui set de competenţe civice necesare şi

suficiente; pentru a face din copil un locuitor al cetăţii, un bun cetăţean, urmărind cultivarea

integrităţii morale a micilor şcolari sub aspectul conştientizării propriului Eu şi – al modelării

comportamentului ca viitori membrii ai comunităţii sociale. Cunoştinţele pe care elevul le va

8

asimila vor întregi aportul în formarea unor deprinderi şi priceperi cu ajutorul cărora va deveni

apt să se adapteze cu succes cerinţelor şi normelor pe care societatea le impune.

9

CAPITOLUL II

Educația morală

2.1. Scopul principal al educației morale

Specificul educaţiei morale este determinat, pe de o parte, de particularităţile moralei,

cafenomen social, prin care i se conferă conţinutul, iar pe de altă parte, de condiţiile

psihosocialeimplicate în realizarea ei. Raportarea la societate şi raportarea la subiect, acestea

sunt cele douăcoordonate necesare unei fundamentări pedagogice a educaţiei morale. Morala ca

fenomen social, reflectă relaţiile ce se stabilesc între oameni, ca subiecţi reali, într-un context

social delimitat în spaţiu şi timp. Ea este o formă a conştiinţei sociale

care include într-un tot unitar idealul moral, valorile, normele şi regulile morale,

prin care se reglementeazăraporturile omului cu ceilalţi oameni, cu societatea şi cu sine

însuşi. Morala reflectă atât manifestăriale relaţiilor concrete dintre oameni, cât şi sensul

lor ideal, deducem de aici că funcţia socială amoralei este cea de reglementare a

relaţiilor interumane, a relaţiilor individului cu societatea din care face parte. „Morala

reflectă întotdeauna acea latură a acţiunii umane în care se întruchipeazărelaţiile omului faţă

de alţi oameni şi faţă de sine însuşi, în care se rezolvă contradicţiile dintre oameni,

dintre om şi societate.”

Conţinutul moralei se concretizează în idealul moral, valorile morale şi regulile morale.

Încentrul său se află idealul moral considerat ca o imagine a perfecţiunii din punct de vedere

moral,care cuprinde, sub forma unui model, chintesenţa morală a personalităţii

umane. „Idealul moral reprezintă nucleul oricărui sistem moral. El reflectă ceea ce este

caracteristic şi definitoriu tendinţei şi opţiunilor comportamentale ale membrilor unei

comunităţi sau ale societăţii în ansamblul său. Este axa  în jurul căreia

gravitează toate celelalte elemente ale sistemului moral.Valorile morale reflectă anumite

cerinţe şiexigenţe generale ce se impun comportamentului uman în virtutea idealului moral.

Esenţa educaţiei morale constă în asigurareaunui cadru adecvat interiorizării

componentelor moralei sociale în structura personalităţii morale acopilului, elaborarea şi

stabilizarea pe această bază a profilului moral al acestuia în concordanţă cu impe ra t i ve l e

soc i e t ă ţ i i noa s t r e , i a r s copu l f undamen ta l a l educa ţ i e i î n sp i r i t u l mora l e i

10

v i zează formarea individului ca subiect moral, respectiv ca subiect care gândeşte,

simte, acţionează înspiritul cerinţelor şi existenţelor moralei sociale al idealului, valorilor,

normelor şi regulilor pe ea le i ncumbă . Î n s ens pedagog i c a ce s t p ro f i l ne apa re c a

r e a l i t a t e î n con t i nuă t r ans fo rmare , cu o construcţie ce se desăvârşeşte la infinit

şi ca proiect sau obiectiv pe care tindem să-l atingem încadrul  acţiunii educaţionale.

Ca proiect el condensează într-un tot unitar şi  exprimă sub formă demodel chintesenţa

moralei sociale. (Ioan Nicola Tratat de pedagogie școlară, București, EDP, 1996, pg.207)

2.2. Dezvoltarea morală la vârsta școlară

La vârsta școlarității se atinge stadiul preconvențional, copilul având o atitudine

egocentric asupra moralității și fiind considerate ca și bune acele acte care sunt recompensate, iar

actele pedepsite sunt considerate ca fiind rele. Ei nu își internalizeză încă valorile sociale, acest

lucru fiind characteristic gândirii morale a adolescentului și a adultului.

Comprtamentul moral al copilului este inconsistent, prin faptul că un copil nu vede un act

ca fiind bun sau rău prin prisma consecintelor sale, nu este surprinzător ca un copil să considere

trișatul ca fiind bun atunci când nu este prins, deci când consecințele negative lipsesc.(Elena

Bonchiș, Învățarea școlară – teorii – modele – condiții – factori, 2002, pg. 414)

11

CAPITOLUL III

Rolul lecturii în educația morală

Articol realizat de Ioana Axenti pe situl www.limbaromana.md

Existenţa concepţiei materialiste despre lume şi viaţă care mai persistă încă şi astăzi a

sugrumat din sufletele oamenilor tot ce este mai de preţ. Astfel, cinstea, demnitatea, sinceritatea,

iubirea, dragostea, adevărul, mărinimia, modestia etc. devin calităţi rare faţă de ispita

superficialităţii, excesului, lipsei elementului pudic, lipsei unui ideal etc. În aceste împrejurări, se

impune o refacere fundamentală a sistemului educaţional. Toţi acei care sunt sufletul şcolii şi văd

în tinerii de mâine viitorul naţiunii trebuie să conştientizeze necesitatea acestui lucru. Şi, în

primul rând, noi, învăţătorii. De aceea e necesar să ne gândim mai serios la formarea

deprinderilor bune care să devină pentru generaţia tânără norme de conduită în viaţă. Problema

în cauză a fost elucidată de către pedagogi şi în perioada anilor 1918-1940. Astfel, I.G. Cârlan,

cunoscut autor în perioada interbelică, menţiona: „Cele trei lucruri principale cu care trebuie să

rămână un absolvent al şcolii primare: socotitul, scrisul şi cititul trebuie cultivate cu cel mai mare

interes. Va uita un absolvent al şcolii primare gramatica, istoria etc., dar a uita aceste trei lucruri

nu-i este iertat nici lui, nici şcolii pe care a absolvit-o. Cititul, în special, trebuie cultivat până la a

fi o necesitate pentru copil şi pentru adultul care a urmat câţiva ani şcoala primară”

Din înseşi cărţile de citire ale elevilor trebuie trase învăţăminte cu conţinut moral. În

acest context merită a se ţine cont de sfaturile pedagogului A. Băcăianu din Chirutnea, Cahul:

„Învăţătorul nu trebuie să se mărginească la predarea materiei prevăzute de programa analitică...

Învăţătorul trebuie să trezească în copil dragoste şi imbold către lectură, care să-i servească şi

după ieşirea din şcoală. Lectura îi va servi un stimulent în dezvoltarea de mai târziu ca distracţie,

ca plăcere în viaţa lor uniformă de la sat, reacţionând totodată împotriva beţiei, lăncezelii,

urâtului”2.

Despre necesitatea cultivării elevului cititor la etapa contemporană îşi expune concepţiile şi Vl.

Pâslaru, doctor habilitat în pedagogie, profesor universitar: „Activitatea elevului cititor, pentru a

face din subiectul său o personalitate cu capacităţi nelimitate de exprimare a eu-lui în cele trei

sfere principale ale lumii: Natura, Societatea, Omul, trebuie să comporte esenţele acestora în

forme artistic-estetice, deoarece însăşi literatura artistică le sintetizează, realizându-şi una dintre

funcţiile sale principale. Elevul cititor nu este doar un subiect pasiv, situat în afara literaturii,

asupra căruia se acţionează prin intermediul valorilor etic-estetice ale operelor literare, ci chiar

12

un component principal al literaturii, căci valoarea artistică şi cea estetică apar din interacţiunea

imaginilor codificate în textul operei literare şi întreaga valoare umană a elevului cititor...”

Pornind de la cele expuse, ne convingem încă o dată de importanţa cultivării elevului cititor. Este

regretabil faptul, dar la ora actuală elevii fac foarte puţină lectură şi chiar nu au atracţie pentru

citit. Aceasta, se pare, este consecinţa faptului că în şcoli se acordă prea puţină atenţie cultivării

interesului pentru carte, formării deprinderii de a citi, necesităţii lecturii.

În contextul celor expuse găsim de cuviinţă să elucidăm în continuare concepţia şi experienţa

unor pedagogi cu privire la tehnologia didactică utilizată în şcoala din Basarabia, în perioada

interbelică, experienţă care se impunea cu insistenţă pentru obţinerea eficienţei în procesul de

implementare a metodei lecturii în şcoală. Un alt autor, G.G. Antonescu, avea să menţioneze:

„Astăzi nu ne mai mulţumim cu şcoala care încearcă spiritul elevilor cu un capital cât mai mare

de cunoştinţe, ci pretindem la o şcoală care să formeze caractere şi să prepare pe elevi pentru

viaţă. Astăzi valorăm mai mult procentele ce dă acel capital, decât capitalul însuşi”4.

Dintre mijloacele care erau preconizate pentru cultivarea lecturii în şcoala interbelică se

numărau: înfiinţarea de biblioteci pe lângă fiecare şcoală, chiar şi în fiecare clasă, şezători de

seară, mai ales în zilele de sărbători, prime în cărţi, sărbătoarea cărţii, cărţi date spre lectură

copiilor acasă, introducerea în orarul săptămânal a unei ore de lectură. În acest sens „Ministerul

Instrucţiunii Publice cu ord. nr. 163307/931, hotărâse ca o oră de gramatică de la clasele II, III,

IV să fie înlocuite săptămânal obligatoriu cu lecţii şi povestiri din literatura copilului”5.

Introducerea orei de lectură era binevenită prin faptul că dezvolta gustul pentru o anume

literatură şi dragostea de carte; trezea elevului interes şi pentru celelalte obiecte de învăţământ,

dându-i posibilitatea chiar de a le aprofunda; fiind deprins cu lectura, va privi ca ceva necesar

citirea unui ziar sau a unei reviste, fiind astfel cunoscător al problemelor cu care se frământă

omenirea; lectura contribuie esenţial la educaţia şi formarea experienţei, întrucât faptele şi

întâmplările citite vor fi analizate, etc.

Comentariile pe marginea lecturilor trebuiau făcute lejer, nu forţat, şi numaidecât tot ce era mai

necesar. În legătură cu aceasta Izabela Sadoveanu zicea: „Să nu uite nici dascălii, nici părinţii că

un copil îşi capătă experienţa vieţii şi educaţia pe trei căi: instrucţia verbală, observaţia personală

şi lectura. Din aceste trei, nu ştiu dacă nu putem socoti lectura ca aceea care îngăduie copilului să

capete numărul cel mai mare de cunoştinţe pe calea cea mai scurtă...”6 .

13

Ora de lectură era considerată şi ca un mijloc foarte bun de recreaţie; se crea posibilitatea de a

forma deprinderea de a citi începând cu cea mai fragedă vârstă, desigur pedagogii avertizau

asupra faptului ca elevului să nu-i cadă în mâini cărţi care l-ar fi influenţat negativ. O lecţie de

lectură bine organizată constituie şi un mijloc eficace de a stabili o legătură de încredere şi

atracţie între elev şi învăţător. O poveste, o glumă, o ghicitoare în ora de lectură cucereşte şi pe

copiii cei mai indiferenţi. În acest context putem aduce drept argument afirmaţia pedagogului A.

Gândea că „literatura populară abundă în zicale, anecdote, glume care de care mai cu duh: La un

car de învăţătură trebuie şi un dram de minte; Poartă condeiul la ureche ca să-i zicem

logofete; Decât un sac de carte şi o mână de minte, mai bine o mână de carte şi un sac de

minte; E mai bine a şti puţine şi bine; Nu câte ştii, ci cum le ştii”7.

Operele literare alese reuşit pentru lectură cultivă la elevi prietenia, dragostea de şcoală şi viaţă.

Ele constituie şi un izvor de cunoştinţe în toate domeniile, fiindcă un copil care a căpătat

deprinderea lecturii va citi peste ani nu numai cărţi de poveşti, distractive, dar şi lucrări

ştiinţifice, despre gospodărie, agricultură etc. În materiile de educaţie, prin intermediul lecturii,

vom dezvolta anumite sentimente, imaginaţia, educaţia morală, iubirea de ţară, de părinţi, de

bătrâni, semeni, adulţi etc.

În scopul dezvoltării gustului pentru lectură se recomandă ca, pe lângă cartea de citire, să se

folosească reviste sau cărţi destinate copiilor.

Pentru orele de lectură e binevenită citirea povestirilor, poveştilor, ghicitorilor, organizarea

jocurilor mintale, lucrări distractive etc.

Pentru a cunoaşte bine preferinţele copiilor la diferite vârste, pedagogul trebuie să cerceteze

interesul acestora. Se recomandă, în special, ca lectura să înceapă cu basme fantastice distractive

şi cu povestiri hazlii din viaţa personajelor comice (Păcală, Tândală, Ţăndărică etc.), apoi se va

trece la mituri, legende etc.

În concluzie, ţinem să subliniem că, numai pătrunzându-ne de aceste adevăruri şi căutând pe

orice cale să formăm elevilor deprinderea de a citi, vom evita situaţiile în care discipolii noştri,

după ce termină şcoala, uită de carte şi rămân pasionaţi doar de tehnica modernă, televizor,

computer ş.a.

 

14

BIBLIOGRAFIE:

Bonchiș, E. (2002), Învățarea școlară – teorii – modele – condiții – factori, Editura Universității din Oradea, Oradea

Bratu, B. (1970), Literatura și educația estetică a preadolescentului, Editura Didactică și Pedagogică, București

Nicola, I. (1996), Tratat de pedagogie școlară, Editura Didactică și Pedagogică, București

Sânihăian, F. (2005), Didactica limbii și literaturii române, MEC, București

http://www.limbaromana.md/index.php?go=articole&n=2221

15