PROGRAMUL SESIUNII

09,30 – 09,40 Cuvânt de deschidere: Conf. univ. dr. Adrian Guţă

Secţiunea I, 09,40 – 11,20Moderator: Lect. univ. dr. VLAD BEDROS

09,40 – 10,00 Prof. univ. dr. IOANA GOMOIU, Prof. univ. dr. DAN MOHANU,

Din nou despre Corbii de Piatră 10,00 – 10,20 Asist. univ. dr. CRISTINA SERENDAN,

Călătorie în atelierele renascentiste de pictură din Transilvania

10,20 – 10,40 Asist. univ. dr. MARIA DUMBRĂVICIAN, Date noi despre paraclisul mănăstirii Tismana

10,40 – 11,00 Prof. univ. dr. CORINA POPA, Pictura religioasă medievală și de secol al XIX-lea; problemele restaurării acesteia

11,00 – 11,20 Discuţii 11,20 – 11,40 Pauză de cafea

Secţiunea a II-a, 11,40 – 13,00Moderator: Asist. univ. dr. Cristina Serendan

11,40 – 12,00 Cristian Deciu, masterand, Biserica Sfântul Nicolae din Bălinești. Degradarea picturii murale sub influenţa factorilor de microclimat

12,00 – 12,20 ELENA RĂDOI, masterand, Importanţa monitorizării microclimatului în procesul de conservare-restaurare

12,20 – 12,40 Lect. univ. dr. ROMEO GHEORGHIŢĂ, Aspecte privind conservarea-restaurarea picturilor murale extrase de la Biserica Episcopală din Curtea de Argeş

12,40 – 13,00 Discuţii13,00 – 14,30 Pauză de masă

Vineri, 1 iunie

Secţiunea a III-a, 14,30 – 16,10Moderator: Prof. univ. dr. CORINA POPA

14,30 – 14,50 Conf. univ. dr. IOANA BELDIMAN, Nicolae Grigorescu, momentul Roma

14,50 – 15,10 OANA MARINACHE, doctorand, Arhitecţi şi ingineri austrieci și italieni în serviciul familiilor Bibescu–Ştirbey–Basarab-Brâncoveanu. Comenzi publice și private în secolele XIX–XX

15,10 – 15,30 ANA TRACI, masterand, Activitatea pictorului italian Gaetano Labo – întemeietorul artei scenografice bucureştene

15,30 – 15,50 Asist. univ. drd. ADA HAJDU, G. M. Cantacuzino și modernismul mediteranean

15,50 – 16,10 Discuţii 16,10 – 16,30 Pauză de cafea

Secţiunea a IV-a, 16,30 – 18,10Moderator: Prof. univ. dr. RUXANDRA DEMETRESCU

16,30 – 16,50 Prof. univ. dr. CRISTIAN ROBERT VELESCU, Autobiografie şi creaţie în opera lui Marcel Duchamp – imaginea plastică şi documentul fotografic, sau despre un altfel de „nominalism”

16,50 – 17,10 Lect. asociat dr. IRINA CĂRĂBAŞ, Tzara – Integral. Despre eroi şi reviste

17,10 – 17,30 LUIGI BAMBULEA, student,Disciplina umanistă ca istorie a artelor

17,30 – 17,50 ADRIAN MEDELEANU, doctorand, Rolul metodei fenomenologice în procesul de creaţie artistică

17,50 – 18,10 Discuţii

Secţiunea a V-a, 09,30 – 10,50Moderator: Prof. univ. dr. DAN MOHANU

09,30 – 09,50 Prof. univ. dr. NICOLAE ŞERBAN TANAŞOCA, Romanitatea Bizanţului

09,50 – 10,10 Lect. univ. dr. VLAD BEDROS, Sfinţi papi ai Romei în iconografiade tradiţie bizantină din ţările române

10,10 – 10,30 CRISTINA COJOCARU, masterand,„Mută să fie gura păgânilor...” – teme de anti-propagandă în iconografia post-brâncovenească

10,30 – 10,50 Discuţii10,50 – 11,10 Pauză de cafea

Secţiunea a VI-a, 11,10 – 12,30Moderator: Lect. univ. dr. ROMEO GHEORGHIŢĂ

11,10 – 11,30 LAURENŢIU BOZGA, masterand, Problema lacunelor nereconstituibile. Analiză, principii şi metodologie

11,30 – 11,50 ANDREEA MICHESCU, studentă, VICTOR FOTA, student,

Aspecte ale tehnicii de execuţie a icoanelor maramureşene de secol XVIII

11,50 – 12,10 RODICA PAVEL, masterand, Protejarea autenticităţii icoanelor pe lemn în cursul procesului de conservare-restaurare. Importanţa prezentării estetice finale în păstrarea autenticităţii

12,10 – 12,30 Discuţii12,30 – 14,00 Pauză

Sâmbătă, 2 iunie

Secţiunea a VII-a, 14,00 – 15,40Moderator: Prof. univ. dr. CRISTIAN ROBERT VELESCU

14,00 – 14,20 ADRIANA OPREA, doctorand, Teme şi practici artistice reflectate în discursul revistei Arta din perioada 1965-1989

14,20 – 14,40 Prof. univ. dr. RUXANDRA DEMETRESCU, Elogiul uceniciei, elogiul naturii: câteva note despre „Prolog”

14,40 – 15,00 AURORA KIRALY, doctorand, Fotografia în arta contemporană românească după 1989. O cronologie

15,00 – 15,20 Conf. univ. dr. ADRIAN GUŢĂ,Portretul sculptorului la tinereţe: Cristian Răduţă

15,20 – 15,40 Discuţii15,40 – 16,00 Pauză de cafea

Secţiunea a VIII-a, 16,00 – 17,20Moderator: Prof. univ. dr. ANCA OROVEANU

16,00 – 16,20 DARIA GHIU, doctorand, Nicolae Iorga, primul comisar al Pavilionului României la Veneţia

16,20 – 16,40 MIRELA DUCULESCU, doctorand, Secţia de Design a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti – consideraţii despre apariţie şi consolidare (1969–1990)

16,40 – 17,00 DIANA MARINCU, doctorand, Discursul post-identitar în practica curatorială. Studiu de caz: Trienala de artă de la Paris 2012

17,00 – 17,20 Discuţii

REZUMATE

Secţiunea I

Prof. univ. dr. IOANA GOMOIU,Prof. univ. dr. DAN MOHANU, Din nou despre Corbii de Piatră

Scopul inițial al cercetării desfășurate în intervalul 2008–2010 la biserica săpată în stâncă de la Corbii de Piatră era acela de a oferi fundamentul științific necesar unei abordări metodologice adecvate a conservării sitului medieval și îndeosebi a valorosului ansamblu de pictură murală. Prin afirmarea interdisciplinarității ca principiu fundamental al cercetării, am dorit să subliniem nu numai caracterul pe care, inevitabil, trebuie să-l capete orice demers în domeniul modern al conservării și restaurării operei de artă în sensul ei cel mai vast, ci și expansiunea domeniului preocupărilor pe care, în general, un monument istoric o provoacă. În cazul nostru va trebui să luăm în considerare biserica împreună cu situl istoric căruia îi aparține, cuprins la rândul lui în situl natural a cărui conservare va trebui să suporte aceeași riguroasă atenție ca monumentul ce constituie nucleul cercetării noastre. Propunem o politică de conservare a sitului Corbii de Piatră conform următorului parcurs: 1. monitorizarea permanentă a sitului istoric și natural în care se află biserica rupestră; 2. monitorizarea permanentă a stării de conservare a picturilor murale, înainte, pe parcursul și după intervenția de conservare; 3. intervenția de urgență la nivelul sitului natural ce cuprinde stânca în care a fost săpată biserica împreună cu anexele acesteia; 4. intervenția urgentă la nivelul picturilor murale interioare; 5. realizarea unui proiect complex, interdisciplinar, privind conservarea sitului istoric și natural Corbii de Piatră; 6. punerea în practică a proiectului complex.

Asist. univ. dr. CRISTINA SERENDANCălătorie în atelierele renascentiste de pictură din Transilvania

Comunicarea de față propune o incursiune în două dintre atelierele de pictură active în Transilvania la începutul secolului al XVI-lea: atelierul din Sighişoara, condus se pare de Johannes Stoss, unul dintre fiii celebrului sculptor Veit Stoss, şi atelierul pictorului Vincențiu din Sibiu care, împreună cu socrul său, sculptorul Simon, semnează altarul poliptic din Jidvei-Tătârlaua. Din aceste două ateliere sunt cunoscute ca provenind o serie de altare poliptice atribuite pe criterii stilistice, conservate şi astăzi în biserici medievale evanghelice. Cu toate că ele au fost restaurate în repetate rânduri şi au făcut subiectul mai multor studii de istoria artei, elementele de tehnică şi de organizare internă a atelierelor producătoare de altare ramân încă insuficient cunoscute. Această lucrare este o tentativă de dezvăluire a etapelor artistice parcurse de autorii lor, a materialelor folosite, a elementelor comune ce caracterizează tehnica picturală din cele două ateliere si mai ales a acelor câteva particularități tehnice care le individualizează şi funcționează ca adevărate „semnături tehnice” alte artiştilor respectivi.

Asist. univ. dr. MARIA DUMBRĂVICIANDate noi despre paraclisul mănăstirii Tismana

Paraclisul Mănăstirii Tismana a fost construit în anul 1650, de către voievodul Matei Basarab. În primăvara anului 2011 au avut loc intervenții de întreținere a monumentului, incluzând și realizarea unui sistem de drenaj pentru preluarea apelor pluviale. Odată cu executarea drenului s-a scos la iveală un detaliu extrem de important, și anume decorația ce îmbrăca odinioară fațadele bisericii. Ca și la biserica mare a mănăstirii, și, de altfel, ca la multe biserici contemporane, exteriorul

paracli sului era decorat cu o imitație de parament. Această primă decorație ascundea astfel imperfecțiuni vizibile ale structurii de zidărie. Cea de a doua decorație, corespunzătoare celui de-al doilea nivel de călcare, este o imitație de marmură realizată pe o tencuială proaspătă de var. Puținele date pe care le avem în prezent nu permit datarea acestei ultime decorații, dar se poate presupune că este specifică unui spațiu interior și nu exterior (pridvor închis, chilii adosate, ș.a.).

Prof. univ. dr. CORINA POPA, Pictura religioasă medievală și de secol al XIX-lea; problemele restaurării acesteia

Comunicarea de față analizează strategiile puse în practică în cadrul unor intervenții istorice asupra unor ansambluri de pictură murală. Pornind de la câteva studii de caz, sunt evidențiate transformările din sfera metodologiei restaurării, din secolul al XIX-lea până în perioada interbelică.

Secţiunea a II-a

CRISTIAN DECIU, masterand, Biserica Sfântul Nicolae din Bălinești. Degradarea picturii murale sub influenţa factorilor de microclimat

Comunicarea prezintă monitorizarea parametrilor de microclimat, pentru perioada de doi ani aferentă studiilor masterale, cu posibilitatea de extindere până la finalizarea lucrărilor de conservare-restaurare a picturii murale, pe baza unei strategii precise. Cazul bisericii de la Bălineşti oferă posibilitatea corelării parametrilor măsurați în condiții diverse, mai precis înainte de restaurare – situația din pronaos –,

în timpul restaurării – naos –, după restaurare la cca. 9 ani de la finalizarea intervențiilor în altar. Pe baza înregistrărilor comparative ale valorilor umidității relative şi a temperaturii aerului, aflate în strânsă legătură cu evoluția aceloraşi parametri la nivelul componentelor materiale ale picturii, se vor putea identifica câteva direcții de comportare a picturii murale în situații diverse precum cele aflate înainte, în timpul şi după intervențiile specifice de conservare-restaurare.

ELENA RĂDOI, masterand, Importanţa monitorizării microclimatului în procesul de conservare-restaurare

Monitorizarea microclimatului este un demers practicat cu precădere în muzee, dar aproape omis când este vorba de monumente. Studierea evoluției parametrilor de microclimă, evoluție care se reflectă în transformările materialelor, este una din premisele pentru conservarea preventivă (nelipsită în elaborarea conceptului de restaurare). Prezentarea își propune o incursiune în acest domeniu, explicarea termenilor și a fenomenelor fizice, a transformărilor la care este supusă materia operei și exemplificări cu ajutorul unor studii de caz: biserici de lemn din România.

Lect. univ. dr. ROMEO GHEORGHIŢĂ, Câteva aspecte privind conservarea-restaurarea picturilor murale extrase de la Biserica Episcopală din Curtea de Argeş – secolul al XVI-lea

Picturile murale conservate şi restaurate reprezintă portretele ctitorilor bisericii episcopale de la Curtea de Argeş, din secolul al XVI-lea. Primul fragment extras este tabloul votiv al lui Neagoe Basarab şi al Doamnei Despina, cu imaginea bisericii originale şi cei şase copii. Cel de al doilea este o parte

din alt tablou votiv, ce păstrează imaginea domnitorului Radu de la Afumați. În timpul restaurării s-au evidențiat aspecte particulare ale tehnicii de realizare a picturii, la nivelul stratului suport şi al stratigrafiei cromatice, precum şi degradări la nivelul suportului şi stratului pictural. Aceste degradări acumulate de-a lungul timpului au fost cauzate de reparații, refaceri şi în mare măsură de extragerea de pe zidurile monumentului, gest radical şi ireversibil datorat lui A. Lecomte du Nouÿ, spre sfârşitul secolului al XIX lea.

Secţiunea a III-a

Conf. univ. dr. IOANA BELDIMAN, Nicolae Grigorescu, momentul Roma

Comunicarea are drept punct de plecare existența a două picturi de Nicolae Grigorescu în Musée des Beaux-Arts din Lille, provenind din colecția sculptorului Alphonse-Amédée Cordonnier (1848–1930). Cele două lucrări – Interior şi Marină – nu sunt semnalate în bibliografia românească. Este adusă în scenă identitatea acestui artist în jurul căruia propunem câteva aspecte legate de prezența lui Grigorescu la Roma în 1873–1874. În baza unor comparații de lucrări perechi (Grigorescu/ Cordonnier) emitem ipoteza frecventării de către ambii a aceloraşi academii de artă unde vor fi lucrat alături după model.

OANA MARINACHE, doctorand, Arhitecţi şi ingineri austrieci și italieni în serviciul familiilor Știrbey–Bibescu–Basarab-Brâncoveanu. Comenzi publice și private în secolele XIX–XX

În această etapă a cercetării proprietăților Știrbey–Bibescu–Basarab-Brâncoveanu se conturează legături de durată între familiile analizate și arhitecți străini de diferite origini. Printre

numele austriece frecvente sub domnia lui Gheorghe Bibescu și Barbu Știrbey și până la sfârșitul secolului al XIX-lea, se întâlnesc: Freiwald, Schlatter, Heft, Hartmann, Carol Wiener. Spre începutul secolului al XX-lea gustul se reorientează spre italieni (Mario Stoppa, Cesare Fantoli, Vignali și Gambara) care colaborează cu arhitecți români, mai ales cu Nicolae Ghika-Budești. În comunicarea mea voi încerca să trasez câteva influențe pe care aceste prezențe străine le aduc în arhitectura rezidențială, dar și implicarea familiilor Știrbey–Bibescu–Basarab-Brâncoveanu în spațiul public.

ANA TRACI, masterand, Activitatea pictorului italian Gaetano Labo – întemeietorul artei scenografice bucureştene,

„Pictorul-conservator” Gaetano Labo este angajat al Teatrului Național din Bucureşti în perioada 1859–1889. Din documentele identificate la Arhivele Naționale se poate deduce că pictorul Labo s-a remarcat prin realizarea unui număr mare de obiecte scenice. Solicitările sale con-semnează obiectele necesare picturii, metrii pătrați de cer sau orizonturile de noapte. Scenograful nu se limitează doar la atribuțiile sale de pictor și de conservator, ci se impune și prin realizarea unor proiecte inovatoare vizând arhitectura edificiului și iluminarea acestuia.

Asist. univ. drd. ADA HAJDU, G. M. Cantacuzino şi modernismul mediteranean

Lucrarea mea propune plasarea lui G. M. Cantacuzino în contextul curentelor regionaliste europene. Literatura despre acest arhitect abordează în general producția sa ca îmbinând modernismul cu un filon clasicist şi cu interesul pentru arhitectura vernaculară, eventual considerându-se că

această îmbinare ar opune teoria şi practica lui Cantacuzino perspectivei „europene” asupra modernismului. Însă nu este vorba despre o îmbinare, ci despre faptul că G. M. Cantacuzino, la fel ca mulți dintre contemporanii săi din întreaga Europă, practică un modernism care nu exclude tradiția, fie ea clasică sau a vernacularului.

Secţiunea a IV-a

Prof. univ. dr. CRISTIAN ROBERT VELESCU, Autobiografie şi creaţie în opera lui Marcel Duchamp – imaginea plastică şi documentul fotografic, sau despre un altfel de „nominalism”

În anii maturității depline, Duchamp a precizat: „[...] privitorii sunt aceia care fac tablourile”. Ideea poate fi întâlnită şi în textul programatic pe care l-a intitulat Le processus créatif: „[...] În consecință, artistul nu este singurul care împlineşte actul creator, căci spectatorul este acela care stabileşte contactul dintre operă şi lumea exterioară, descifrând şi interpretându-i însuşirile de profunzime, prin aceasta aducându-şi propria contribuție la procesul de creație”. În ceea ce ne priveşte, considerăm că Duchamp nu şi-a abandonat cu totul publicul, lăsându-l doar în seama propriei judecăți, ci i-a îndrumat discret actul receptării. „Îndrumarea” s-a făcut printr-o seamă de fotografii-document – acestea poartă adesea o încărcătură autobiografică – prin care artistul îşi comentează creația, adâncindu-i şi precizându-i semnificația, chiar şi după ce contactul fizic dintre el şi cutare ori cutare „obiect plastic” a încetat de facto. În asemenea împrejurări, Duchamp intervine retrospectiv asupra propriei operei în calitate de simplu comentator aflat dincolo de obiectivul aparatului de fotografiat. Procesul de creație devine astfel unul esențialmente deschis, evidențiind – o dată în plus – caracterul său conceptual.

Lector asociat dr. IRINA CĂRĂBAŞ, Tzara – Integral. Despre eroi şi reviste

Mitul lui Tristan Tzara a jucat un rol semnificativ în configurarea imaginii avangardei din România. Propun o lectură a revistelor de avangardă din această perspectivă, cu un accent asupra revistei Integral (1925–1928), unde Tzara a colaborat sau a fost comentat în mod constant. Totodată, voi discuta poziția dadaismului (identificat cu Tzara) în teoria integralistă şi în modul de a concepe istoria avangardei/lor.

LUIGI BAMBULEA, student, Disciplina umanistă ca istorie a artelor

Sub acest titlu propun nu atât o cercetare încheiată, cât o reflecție de istoria şi semantica sistemelor culturale (respectiv, de epistemologia ştiințelor umaniste). Premisa mea este aceea că orice proiect cultural analitic trebuie împlinit într-o perspectivă enciclopedică (deci sintetizatoare şi sistematizatoare), ale cărei mize să fie înțelegerea fundamentelor şi relațiilor constitutive ale marilor blocuri mentalitare şi spirituale. Acest ambițios proiect de explicare a unei identități comunitare – aşa cum se reflectă (şi se construieşte) această identitate în artele discursive, figurative şi non-figurative – se întemeiază pe depăşirea sectorializării disciplinare, pe descoperirea unei metode, a unui sistem şi a unui limbaj comune acestor arte, respectiv pe depistarea invarianților comuni ai universurilor co-implicate (universurile imaginar, mentalitar, ideologic, literar, artistic, filosofic) ale aceluiaşi „eon” umanist. Reflecția mea caută, aşadar, un tip de arhetipologie generală a ştiințelor umaniste, în care conceptele să acopere în mare măsură dinamismul şi iraționalitatea realității şi care să fie, totodată, capabilă de a deduce o istorie

unificată a artelor (văzută ca „biografie” milenară şi continentală a unor idei fundamentale, desfăşurată în stilisticile multiple ale marilor cicluri canonice).

ADRIAN MEDELEANU, doctorand, Rolul metodei fenomenologice în procesul de creaţie artistică

Secvențele scurte de film ale lui Eadweard Muybridge și Etienne-Jules Marey, ciclice și extrem de condensate, ridică următoarea problematizare științifică: există în timp evenimente ce se derulează înr-un ritm atât de rapid încât mecanismele și formele complexe ce le fac posibilă derularea, sau chiar existența, se află dincolo de posibilitățile noastre perceptive sau imaginative; astfel suntem nevoiți ca, utilizând instrumente și tehnică, să aducem aceste fenomene la ritmul nostru temporal de percepție și înțelegere. Pornind de la această idee, am deschis un demers artistic pe care l-am propus drept lucrare de licență și l-am continuat apoi dintr-o altă perspectivă la masterat, demers care implică temporalitatea, curgerea, derularea evenimentelor cu caracter mai mult sau mai puțin personal, proiecte pe care, din acest punct prezent în care am ajuns cu tot ceea ce cunosc, atât teoretic cât și practic, le chestionez retrospectiv de pe o platformă fenomenologică (existențială).

Sâmbătă, 2 iunie

Secţiunea a V-a

Prof. univ. dr. NICOLAE ŞERBAN TANAŞOCA, Romanitatea Bizanţului

Originile romane ale Imperiului bizantin au fost ocultate din două direcții: 1) pe de o parte de istoriografia apuseană medievală din motive ideologice, confesionale şi politice, în special pentru a delegitima astfel împărăția ortodoxă de limbă greacă; 2) pe de altă parte de istoriografia greacă modernă din ataşament față de ideea națională elenică, pentru a exalta în chip exagerat grecitatea fenomenului bizantin. În realitate, romanitatea este o componentă structurală a identității bizantine, iar unele elemente de origine şi tradiție romană sunt esențiale pentru definirea fenomenului bizantin sub toate aspectele – politic, ideologic, eclezial, cultural, lingvistic. Autorul se opreşte asupra câtorva din aceste elemente de origine romană, scrupulos păstrate şi exhibate de bizantini din dorința de demonstra în mod convingător continuitatea Imperiului, legitimitatea lui şi realitatea identității lor romane. Aspirația şi încercările bizantinilor de a face recunoscută de către occidentali continuitatea romană a Imperiului lor au fost o permanență în istoria Bizanțului, iar papalitatea nu a contenit să încerce un compromis între Roma şi Constantinopol în spiritul tradiției despre Donatio Constantini, a cărei autenticitate a fost apărată de bizantini chiar după contestarea ei în Occident.

Lect. univ. dr. VLAD BEDROS, Sfinţi papi ai Romei în iconografia de tradiţie bizantină din ţările române

Programele iconografice ale unor monumente medievale târzii pe teritoriul României evidențiază uneori gruparea unor reprezentări iconice ale unor sfinți papi ai Romei, iar în alte câteva cazuri, titulari ai acestui scaun figurează în tema absidală a Ierarhilor slujind; figura centrală este cea a sfântului Silvestru, reprezentat uneori ca protagonist în episoade ale ciclului hagiografic al sfântului Constantin. Comunicarea de față își propune o evaluare succintă a acestor particulare selecții, pornind de la premisa că ele trebuie să exprime o opțiune cu implicații eclesiologice a teologilor care au sancționat asemenea redactări iconografice.

CRISTINA COJOCARU, masterand, „Mută să fie gura păgânilor…” – teme de antipropagandă în iconografia post-brâncovenească

O serie de reprezentări murale aflate la bisericile Foişor (1745), Batiştei (1764) şi Pipera (cca. 1788–1807), la biserica Mănăstirii Sadova (1792) sau la biserica de lemn din Urşi (1843), atestă existența unei teme iconografice fără precedent cunoscut în pictura anterioară secolului al XVIII-lea. Făcând parte din categoria mesajelor de propagandă antieretică şi militantism antipăgân, aşa cum indică titlul Mută să fie gura păgânilor…, citat din incipitul unui tropar al Paraclisului Maicii Domnului, tema prezintă elemente de noutate iconografică şi nuanțări particulare ale mesajului, pe care această comunicare îşi propune să le pună în discuție.

Secţiunea a VI-a

LAURENŢIU BOZGA, masterand, Problema lacunelor nereconstituibile. Analiză, principii şi metodologie

Lacuna operei de artă adesea de factură religioasă ridică – în cazul restaurării ei – o problemă cu o dublă polaritate: pe de o parte privind din perspectiva autenticității, iar pe de altă parte din cea a caracterului liturgic, funcțional şi catehetic pe care imaginea sacră îl are în cadrul spațiului eclezial. Privind lacuna ca pe o formă care se suprapune imaginii operei de artă și pe care o alterează estetic, restaurarea își propune o replasare a obiectului în sfera unei utilități fără a înlătura urmele parcursului istoric și fără a comite un fals de natură istorică și estetică. Voi prezenta drept studiu de caz problema estetică și cultică ridicată de lacunele extinse ale picturii murale din pronaosul bisericii Adormirea Maicii Domnului a mănăstirii Tismana și soluții etice și estetice de restaurare.

ANDREEA MICHESCU, studentă, VICTOR FOTA, student, Aspecte ale tehnicii de execuţie a icoanelor maramureşene de secol XVIII

Comunicarea de față reprezintă începutul unei cercetări ample privind modul de formare a unor şcoli de pictură tradițională maramureşană la început de secol XVIII, de către meşterii populari din zonă. Tehnicile de execuție ale icoanelor maramureşene de secol XVIII reprezintă obiectul cercetării, studiul lor relevând similitudini şi deosebiri între diverse icoane. Icoana studiată, Sfinții Trei Ierarhi, a fost pictată de meşterul popular Alexandru Ponehalschi, provine de la biserica de lemn din satul Ieud şi reprezintă un reper al picturii artistului. Au fost identificate şi alte icoane din alte biserici din

regiune, comparația fiind făcută la nivel stilistic şi iconografic, urmărind astfel conturarea unei tradiții de pictură răspândită în toată regiunea.

RODICA PAVEL, masterand, Protejarea autenticităţii icoanelor pe lemn în cursul procesului de conservare-restaurare. Importanţa prezentării estetice finale în păstrarea autenticităţii

Protejarea autenticității este un principiu esențial, într-o legătură indisolubilă cu restaurarea operei de artă. În sprijinul acestei idei, prezentarea aduce în atenție studiile de caz asupra a două icoane, fiecare dintre ele fiind reprezentativă pentru zona şi epoca de proveniență: Icoana împărătescă Deisis, sec. al XVIII-lea, mănăstirea Viforâta și Icoana împărătească Sfântul Gheorghe pe tron, sec. al XVI-lea, mănăstirea Voroneț. În ambele cazuri cercetarea a constat în elaborarea metodologiilor de conservare-restaurare, punându-se accentul pe posibilitățile de prezentare estetică finală, optându-se pentru acelea care respectă autenticitatea operelor.

Secţiunea a VII-a

ADRIANA OPREA, doctorand, Teme şi practici artistice reflectate în discursul revistei Arta din perioada 1965–1989

Ce anume „apare” în discursul din revista Arta pe parcursul perioadei 1965–1989? Care sunt temele şi conceptele pe care acest discurs le vehiculează? Cum se autodefineşte critica de artă de-a lungul perioadei? O preocupare în epocă se referă la mediile artistice şi la problemele lor specifice. Realismul e o marotă, şi de aici porneşte aplecarea asupra „imaginii

figurative”, asupra prezenței „obiectului” şi „lucrului” în artă, dar şi asupra relației „artelor plastice” cu mass-media, cu filmul şi fotografia. O atenție indirectă, prin ricoşeu, dinspre problematizarea picturii figurative cu „setea ei de real”, va primi fotografia.

Prof. univ. dr. RUXANDRA DEMETRESCU, Elogiul uceniciei, elogiul naturii: câteva note despre „Prolog”

Pornind de la receptarea paradoxală a impresionismului în cultura vizuală românească, ne propunem să analizăm raportarea unora dintre membrii grupului Prolog la lecția naturii – filtrată de lecția impresionistă – ca sursă fundamentală a picturii lor. În 1925, Tudor Vianu nota că

„impresionismul solicitase de la pictor o nemijlocită atenție pentru senzație, simplitatea spiritului şi gustul vieții prinsă la izvor“, adăugând că „a fost o frumoasă epocă pentru pictură“ care a dat o artă „lipsită de orice emfază, simplă, călduroasă şi intimă”. În receptarea ecourilor impresioniste în peisajul artistic românesc, o contribuție importantă a avut-o formarea unei „culturi a ochiului“. Se configurează astfel un discurs

– implicit sau explicit – despre virtuțile vizualității artistice, întrupate în primul rând în contactul vizual cu natura. Aşa se explică afirmația lui Constantin Flondor: „Marele merit al impresioniştilor este ieşirea în natură, pe care noi am preluat-o... încerc să văd care-i partea lor de Prolog. Căci şi impresioniştii au fost Prolog. Mă gândesc la transparență, la omagiul adus de ei Creației”.

AURORA DEDIU KIRALY, doctorand, Fotografia în arta contemporană românească după 1989. O cronologie

Lucrarea trasează o cronologie a artiştilor, expozițiilor/ festivalurilor, inițiativelor editoriale şi instituțiilor care au avut un rol activ în susținerea şi promovarea fotografiei în arta contemporană românească după 1989. Este prezentat contextul social şi politic în care aceste inițiative au apărut şi s-au dezvoltat. De asemenea, sunt analizate consecințele pe care dezvoltarea tehnologiei digitale le-a avut atât asupra esteticii imaginii cât şi a modului în care artiştii operează cu aceasta.

Conf. univ. dr. ADRIAN GUŢĂ, Portretul sculptorului la tinereţe: Cristian Răduţă

Comunicarea se referă la unul dintre cei mai interesanți și valoroşi sculptori din tânăra generație, Cristian Răduță. Remarcat încă de la expoziția absolvenților UNARTE din 2005, artistul a beneficiat de bursa Vasile Pârvan în perioada 2006–2008, cei doi ani petrecuți la Roma fiind fructuoşi la nivelul acumulărilor şi cristalizărilor de noi proiecte. Cristian Răduță se numără printre cei care aduc un suflu nou în plastica noastră, printr-o integrare surprinzătoare a tradiției în datele contemporane ale sculpturii, prin relația pe care piesele individuale ori sculpto-instalațiile sale o dezvoltă cu spațiul în care se înscriu.

Secţiunea a VIII-a

DARIA GHIU, doctorand, Nicolae Iorga, primul comisar al Pavilionului României la Veneţia

În anul 1938, în urma eforturilor istoricului Nicolae Iorga, România obține propriul său pavilion în Giardini, pe Isola Sant’Elena, în cadrul Bienalei de artă de la Veneția. Bienala este scurtcircuitată de un intelectual român şi devine deopotrivă un instrument ideologic şi de propagandă. Crearea Pavilionului şi construirea de către Iorga – în calitate de comisar – a unei expoziții bazate pe un discurs puternic trebuie privită şi contextual, politic, în funcție de relațiile personale pe care Iorga le dezvoltase în Italia acelor ani. Îmi propun o analiză de discurs, precum şi o analiză a display-ului expozițional şi a receptării Pavilionului național în presa românească şi internațională a vremii.

MIRELA DUCULESCU, doctorand, Secţia de Design a Institutului de Arte Plastice

“Nicolae Grigorescu” din Bucureşti – consideraţii despre apariţie şi consolidare (1969–1990)

Tema referitoare la rostul designului în societatea socialistă şi problema integrării lui sociale, dezbătută frecvent în anii 1970 în România, ne indică încercări teoretice de identificare a profesiei în raport cu societatea şi legitimarea designului în relație cu necesitatea socială, industrială şi modernizarea. Studiul documentează contextul în care a apărut şi s-a format Secția de Forme Industriale / Design la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti (1969), principalii profesori-promotori, materialele pe baza carora s-a alcătuit prima programă, temele de atelier şi de diplomă.

DIANA MARINCU, doctorand, Discursul post-identitar în practica curatorială. Studiu de caz: Trienala de artă de la Paris 2012

Okwui Enwezor, curatorul ediției din acest an a Trienalei pariziene, îşi propune prin proiectul Intense Proximity o investigație vizuală, inspirată de metodele antropologiei şi etnografiei, a spațiului de frontieră în permanentă transformare între interior şi exterior, național şi trans-național, aproape şi departe. Punând între paranteze ideea de spațiu național fizic şi geografic, acestă expoziție problematizează atât metodologia practicii curatoriale contemporane, cât şi consecințele utopiei globalizării. Consider expoziția în discuție o importantă reflecție critică asupra sistemelor de legitimare şi mediere ale artei contemporane.

Note