PRISON FELLOWSHIP ROMANIA

PROGRAM DE DEZVOLTARE MORALĂ Traineri: Alina Deteşan Carmen Fiscuci

1

EXPLORAREA VALORILOR, REGULILOR SI PRINCIPIILOR

Valorile noastre (credinţe sau atitudini despre ce este bine, ce merita, ce este dezirabil, etc.) si întreg sistemul de valori (felul in care ne organizam, poziţia, priorităţile, deciziile in baza valorilor) asigura baza alegerilor si raţionamentelor personale si profesionale. Ele reprezintă credinţa noastră despre ce este important in viata. Unele valori se refera la cum ar trebui sa procedeze cineva intr-o anumita situaţie (sa fie sincer, disciplinat, grijuliu). Alte valori se refera la ceea ce doreşte cineva sa obtină si sa realizeze in viata (bani, siguranţa, faima, sănătate, înţelepciune). Valorile noastre sunt de fapt un set complet de politici si priorităţi personale care servesc la procesul de luare a deciziilor. Valorile se pot baza pe cunoştinţe, consideraţii estetice, practica, baza morala, sau pe o combinaţie intre toate acestea). Multe dintre valorile noastre nu au legătura cu morala sau etica, aşadar nu toate valorile pot fi numite morale. Mulţi valorizează banii, statutul social, împlinirea personala, libertatea, care nu sunt valori imorale, dar nu sunt nici valori morale. De aceea le putem numi valori non morale sau instrumentale. Exista câteva categorii generale de valori, mai jos sunt numite patru, poate cele mai importante. Discuţia se va axa in mod direct pe aceste patru valori morale si indirect pe valori non morale sau imorale.

valori bazate pe cunoştinţe: valorizez filozofia pentru ca ma ajuta sa înţeleg viata valori bazate pe estetica: valorizez muzica clasica pentru ca suna mai bine decât muzica

country valori instrumentale: trebuie sa am o slujba pentru ca ma ajuta sa îmi îndeplinesc alte scopuri

extrinseci valori morale: cred ca este greşit sa minţi pentru ca astfel dovedeşti lipsa de respect pentru

ceilalţi Aceasta ultima afirmaţie implica un raţionament moral si o regula morală. Afirmaţia „cred ca

nu este bine sa minţi”, este o afirmaţie morala, si pentru a sprijini acest raţionament, un motiv ar putea fi „pentru ca minciuna dovedeşte lipsa de respect fata de alţii”. Toate raţionamentele morale trebuie sa fie fondate pe o regula morala. Conflictele între valori au loc atunci cînd un individ este nesigur în ceea ce priveşte propriile credinţe si nu ştie ce vrea, sau cînd nu ştie cum sa ordoneze valorile in funcţie de prioritatea lor. Cînd exista conflicte intre valorile morale, atunci apare o dilema si individul se afla într-o situaţie de conflict cognitiv. Cînd apar conflicte intre valori, trebuie făcute anumite alegeri.

Priorităţile si ierarhizarea valorilor trebuie stabilite deoarece acesta este unul dintre cele mai bune moduri de a decide care ne sunt principalele valori, pentru a ne ajuta sa facem raţionamente morale. Valorile cele mai înalte sunt numite valori principale. Raţionamentele morale ne ajuta sa înţelegem mai bine dilemele morale, conflictele intre valori si care ar putea fi principalele valori. Astfel, trebuie sa analizam valorile implicate in dilema morala, regula morala, sau raţionamentul moral.

Valorile implicate intr-o dilema morala sunt de obicei valori bune in care credem sau, in cazuri speciale, valori care nu fac parte din lista noastră de valori.

Valorile noastre morale sunt propriile credinţe referitor la ce este important in viata. Anumite valori se refera la cum ar trebui sa ne comportam (sinceritate, altruism, disciplina) in timp ce alte valori se refera la ce anume vor oamenii sa obţină in viata (bani, faima, familie, prietenie, pace). Pentru ca o persoana nu poate avea totul si nu poate fi in mai multe locuri deodată, priorităţile trebuie stabilite si alegerile făcute. Stabilirea priorităţilor duce la conflicte de valori. Poate vrei sa ai succes in cariera, dar de asemenea poate vrei un stil de viata relaxant si mai mult timp liber pentru a-l petrece cu familia si prietenii. In acest caz valoarea succesului vine in conflict cu valoarea familiei. Acesta este un singur exemplu.

2

Câteva exemple de valori morale sunt: integritate, respect, grija, dreptate, spirit civic, deschidere.Ca sa înţelegem o dilema morala si sa o putem rezolva, trebuie sa ştim ce valori morale sunt cuprinse in acel conflict, sa le ierarhizam si sa acţionăm in conformitate cu cea mai importanta dintre ele. Trebuie sa se respecte o regula morala justificata sau apărată folosind principii etice normative care fac parte dintr-o teorie etica normativa. Ca sa va puteţi defini regula morala si mai apoi ca sa justificaţi regula, trebuie sa consideraţi următoarele. Care este diferenţa intre o regula morala si un principiu etic? Un exemplu de regula morala este „sa nu minţi”, in timp ce un principiu etic ar fi „oamenii trebuie sa respecte alţi oameni”. Principiile etice, ca cele care se regăsesc in teoriile lui Kant si Mill, ne ajuta sa justificam sau sa apăram regulile moralei, precum si sa decidem in ceea ce priveşte conflictele dintre regulile morale.

O regula morala este foarte specifica, ne ghidează activitatea, ne spune ce sa facem intr-o anumita situaţie. O regula morala nu ne spune de ce trebuie să o aplicăm pe ea si nu pe alta, intr-o anumita situaţie. Regulile noastre morale sunt de obicei rezultatul religiei noastre, culturii, viziunii politice sau societăţii in care trăim. Principiile etice, pe de alta parte, ne spun cum sa decidem si sa alegem între reguli morale competitive, valori, moravuri, si acele tipuri de principii se regăsesc intre teoriile etice normative. Cei mai mulţi eticisti spun ca aceste principii nu sunt relative, ci obiective; sunt universale dar nu absolute (de neschimbat).Un principiu etic, ca de exemplu principiul utilităţii, este mult mai general decât o regula morala astfel incit poate fi folosit in foarte multe situatii. Nu este general, cu scopul de a fi vag.. Este important sa facem diferenţa intre aceste doua aspecte. In unele cazuri, in locul unei reguli morale, oamenii prefera o valoare. O afirmaţie valoroasa nu înseamnă un „ar trebui”. O afirmaţie de valoare transmite mesajul ca un anumit lucru merită, dar nu spune ce anume ar trebui făcut; adică nu este normativ sau imperativ. (de ex. „viaţa omului este sacra” este o afirmaţie valoroasa iar „viaţa” si „sacru” sunt valori pentru o mare parte a oamenilor).

Regulile morale sunt specifice şi se referă la anume ar trebui făcut. Afirmaţiile de valoare nu sunt foarte specifice cu ce anume ar trebui făcut. Valorile sunt

credinţe generale sau atitudini despre ceva ce ne dorim sau ce ne place. Valorile noastre deseori subliniază regulile morale. Daca regula mea morala este „fii sincer mereu”, atunci valoarea mea este „onestitatea”. Valorile reprezintă ce credem noi ca are valoare. Ca in exemplul de mai sus, raţionamentele morale si regulile morale apar in aceeaşi afirmaţie. De aceea, propoziţiile sunt si descriptive (eu cred…) si normative sau imperative (trebuie sa….) Un principiu etic este parte a unei teorii etice si este de obicei o afirmaţie universala, obiectiva. Chiar daca oamenii de obicei încurcă valorile, regulile morale si principiile etice, noi am încercat sa subliniem diferenţa. O persoana morala nu doar respecta anumite reguli de comportament, in afaceri, religie, politica. Trebuie sa ştie cum sa ia decizii morale bune folosind standarde etice si gândirea critica, si sa îsi păstreze sensibilitatea fata de implicaţiile pe care le au deciziile sale. Studiul eticii cere abilitatea de a gândi in profunzime, abilitate de a evalua informaţiile ambigue si incomplete, si de a avea suficiente aptitudini intelectuale pentru a implementa deciziile noastre morale. Moralitatea are un preţ si uneori trebuie sa alegem intre ceea ce dorim sa fim si ceea ce suntem. Foarte des ceea ce putem face nu este identic cu ceea ce este bine sa facem. Nu exista o singura regula de luare a deciziilor care sa funcţioneze. Tot ceea ce putem face este sa oferim o strategie sau metodologie care ne poate ghida.

EDUCATIA MORALA

Cercetările demonstrează că Educaţia morală are impact asupra nivelului de dezvoltare cognitiva a indivizilor. În timp ce rădăcinile sale istorice sunt diverse şi includ preocupările a numeroşi educatori, filozofi, psihologi, susţinătorul ei contemporan este Lawrence Kohlberg.

3

CONSIDERAŢII CRITICE Bazinu-se pe abordarea dezvoltarii cognitive al lui Piaget in dezvoltarea morala, Kohlberg a postulat că cercetarea referitoare la raţionamentul moral trebuie să ia in considerare acele situaţii “în care apar conflicte de interese şi valori şi unde moralitatea implică raţionament şi abilităţi de raţionare si de rezolvare a problemei care pot fi folosite pentru a rezolva aceste conflicte “. Specificarea precisă a ceea ce implică aceste abilităţi de raţionament si rezolvare probleme a fost scopul major al muncii lui Kohlberg timp de mulţi ani. Din această cercetare Kohlberg a putut delimita trei criterii care pot fi folosite pentru a determina dacă un act sau o decizie implică o componentă morală : prescriptiv ,însemnând că deciziile îsi au originea intr-un sens intern al datorie; universal, însemnând că aspectele etice ale deciziei pot fi recunoscute de toată lumea, şi un caracter deosebit , specific.

În timp ce Kohlberg susţine că aceste criterii dau o pătrundere psihologică înţelesului de moralitate ,conceptul de justiţie nu este incorporat în esenţa sa. De fapt, Kohlberg spune că moralitatea poate fi concepută in primul rînd ca un “principiu de justiţie” pe care el îl descrie drept înţelegerea de bază şi acceptare a valorii şi egalităţii tuturor oamenilor, şi ca o reciprocitate in toate interacţiunile umane. Anume, Kohlberg spune că: “Dreptatea nu este o regulă sau un set de reguli; este un principiu moral. Printr-un principiu moral noi înţelegem un mod de a alege care este universal, o regulă de a alege pe care o vrem adoptată de toţi oamenii, în toate situaţiile. Există excepţii de la regulă , dar nu excepţii de la principii. Există doar o bază de principii pentru rezolvarea cererilor: dreptate sau egalitate. Un principiu moral nu este doar o regulă pentru acţiune ci un motiv pentru acţiune.Ca un motiv pentru acţiune, dreptatea este numită respect pentru persoane. „

Importanţa “dreptăţii” în teoria lui Kohlberg este în continuare reflectată în descrierea lui a structurii de şase stadii a raţionamentului moral (vezi descrierea stadiilor) şi a conţinutului lor. Devine vizibil din că un sens al dreptăţii devine progresiv un complex mult mai integrat şi mult mai complex pentru indivizi pe măsura progresului la stadii mai înalte.. Este important de observat că Kohlberg nu consideră că un individ raţionează la un singur stadiu în toate situaţiile. Mai degrabă el vede oamenii ca raţionând predominant la un stadiu şi secundar la stadiile adiacente, fie ca sunt deasupra sau sub stadiului predominant de raţionare. Kohlberg evaluează variabilitatea răspunsurilor indivizilor prin intermediul “ Interviului de Judecată Morală ( o metodă pe care el a dezvoltat-o pentru a evalua nivelurile de dezvoltare morală ).Acest interviu constă în prezentarea unei serii de povestiri , care cuprind toate o dilemă morală care poate fi rezolvată de un număr de acţiuni alternative. In mod general dilema conţine un conflict dintre comportamentul orientat de conformarea la autoritate sau regulile sociale dezirabile vs răspunsul in acord cu nevoile şi bunăstarea celorlalţi .Participantii sunt invitaţi să determine ce comportament trebuie sa adopte personajul din poveste si de ce.

Printr-o serie de întrebări de sondare se crede că procesul participanţilor de luare a deciziilor cu privire la rezolvarea acestor dileme relaţionate cu diferite concepte morale specifice (ex.: valoarea vieţii umane, legi şi reguli, adevăr şi contract, pedeapsă şi dreptate, drepturile proprietăţii ) pot fi stabilite .

În completare, Kohlberg menţionează că această tehnică poate fi folosită pentru a verifica ipotezele majore ce stau la baza teoriei lui. Este o teorie care se sprijină pe un cadru de dezvoltare cognitiv ce vizează gândirea referitoare la reguli, legi si principii, care face in mod clar diferenţa dintre conţinutul şi structura raţionamentului moral , primul reflectând “ce anume ” gândeşte cineva (ex. opinii, ce anume declară cineva în procesul de raţionare) şi ultimul referindu-se la “cum” gândeşte cineva ( procesul de gândire care determină ce spune cineva ).Aceasta sugerează că chiar dacă conţinutul unui răspuns individual la o dilemă morală poate varia , structura procesului de raţionare rămâne în mod general constant la un anumit moment. Mai mult, această idee implică faptul că în timp ce pot exista asemănări în conţinutul răspunsurilor persoanelor de Stadiu 1 şi Stadiu 2, procesul de raţionare care susţine răspunsurile va fi diferit. De asemenea, un element de baza in abordarea cunoaştere – dezvoltare morală este noţiunea de stadii de dezvoltare. Ipoteza lui Kohlberg referitoare la distincţia dintre stadiile de

4

dezvoltare morala sugerează că dea-a lungul vieţii exista modalitati calitativ diferite ale gândirii si raţionamentului referitoare la problemele de natura morală. Aceste schimbări calitative , se crede ca apar , datorita transformările care au loc în structura de gândire a individului şi pot fi observate în procesul de raţionare. Implicit, se crede ca că aceste stadii formează o secvenţă invariabilă, cu stadii mai târzii reprezentând moduri mai complexe şi mai abstracte de raţionare. Evoluând de la noţiunea de secvenţa invariabila Kohlberg introduce ideea integrării ierarhice, care a fost descrisă ca un proces în care structurile unui stadiu anterior servesc ca baza de formare pentru structurile stadiului următor. În timp ce fiecare stadiu succesiv reprezintă o transformare a stadiului precedent, noţiunea de integrări ierarhice face ca fiecare stadiu succesiv să fie mult mai diferenţiat (mai complex şi mai specializat) şi mult mai integrat decât stadiul anterior . Asemănător conceptului de integrări ierarhice fiecare stadiu se crede că reprezintă o structură întreagă , însemnând că fiecare stadiu reflectă un sistem organizat de gândire. Teoria lui Kohlberg spune deasemenea ca “stadiul cel mai înalt” reprezintă idealul teoretic, punctul final al dezvoltării. În cele din urmă teoria postulează că progresul spre stadiile avansate sunt induse de conflictul cognitiv. Aceasta asumptie este în mod particular relevantă pentru orice intervenţii menite să intensifice nivelul individual de raţionare morală. Kohlberg, Turiel şi Piaget menţionează că prin interacţiunile interpersonale ale copilului cu adulţii şi grupul de prieteni el este din ce în ce mai expus situaţiilor de conflict valoric care în cele din urmă conduc la conflict cognitiv. Rezolvarea acestui conflict necesitata experimentarea de catre copil a unor moduri de raţionare alternative care sunt reprezentante tipice ale stadiului următor de judecare morală. Aceasta constatare sugerează că stimularea mediului poate facilita, între anumite limite, dezvoltarea raţionării morale(Arbuthnot & Faust, 1981). In completare, literatura sugerează că există perioade critice în care copilul trebuie sa exploreze mai activ şi alte mijloace de a face fata mediului înconjurător pentru a preveni fixarea la nivele imature de dezvoltare.

O astfel de perioadă critică de tranziţie are loc între vârsta de 10 şi 13 ani. Aceasta este perioada in care copilul trece de la un nivel pre-convenţional la un nivel convenţional de raţionare morală . Mai mult, se sugerează că este important pentru copii să manifeste cel puţin câteva raţionamente morale de nivel convenţional in aceasta perioada pentru a preveni fixarea la nivelul preconvenţional.

Aceste idei – că stimularea mediului poate intensifica raţionarea morală şi că aceste perioade critice există în secvenţa de dezvoltare – sugerează că succesul unei intervenţii menita să faciliteze raţionarea morală, poate sa apară, , în parte, si datorit receptivităţii/deschiderii individului de a progresa spre stadii mai înalte de judecată morală

Nivele si stadii de raţionare morală – teoria lui Kohlberg I. Nivelul preconvenţional Nivelul pre-conventional de raţionare morală este specific copiilor, deşi si adulţii pot manifesta un astfel de raţionament. In acest stadiu, indivizii judecă moralitatea acţiunii in functie de consecinţele ei directe. La acest nivel , copilul este receptiv la reguli culturale şi noţiunea de bun şi rău, corect sau greşit, dar interpretează aceste noţiuni în termeni fizici sau de consecinţe hedonistice ale acţiunii( pedeapsă, recompensă, schimb de favoruri), sau în termeni de putere fizică a acelora care enunţă regulile şi noţiunile. Nivelul cuprinde următoarele două stadii: Stadiul 1 : orientarea spre pedeapsă şi obedienta/ascultare. Indivizii se centrează pe consecinţele ( fizice sau hedonistice) directe, asupra propriei persoane, ale acţiunilor pe care le întreprind. Ei gândesc că o acţiune este din punct de vedere moral greşită dacă persoana care o întreprinde va fi pedepsită. Consecinţele fizice ale unei acţiuni determină bunătatea sau răutatea ei indiferent de semnificaţia umană sau valoarea consecinţelor. Evitarea pedepsei şi supunerea necondiţionată în faţa puterii sunt valorizate prin ele însele,nu in termeni de respect pentru o ordine morală determinata de pedeapsă şi autoritate.

5

Perspectiva socială a individului de la stadiu 1 Preocuparea individului la acest nivel este pentru sine Întrebarea pe care şi-o pune: o să am probleme dacă fac asta, sau nu? Comportamentul bun (motivaţia acţiunii) este asociat cu evitarea pedepsei. Posibile răspunsuri de nivel de stadiul 1 la dilema lui H (vezi pag 18-19 in Manual). Nu ar trebui să fure medicamentul pentru că ar putea fi prins şi trimis la închisoare Ar trebui să fure medicamentul pentru că altfel, soţia lui ar considera că este un ticălos dacă o lasă

să moară Inadecvarea raţionamentului din stadiul 1. Evitarea pedepselor fără a ţine seama de valoarea etică a acţiunilor - ex:. omorârea evreilor de către germani / militari de teama pedepsei lui Hitler

Stadiul 2 : orientarea instrumental relativista Indivizii evaluează moralitatea acţiunilor în funcţie de beneficiile pe care le au eu cu ce mă aleg din asta? Comportamentul corect este determinat de beneficiile pe care le obţine persoana ca urmare a acestui comportament. Stadiul 2 de raţionare morală prezintă un interes limitat faţă de nevoile altora, dar până la un punct şi anume atunci cînd acţiunea lui ţine cont de interesul celuilalt dacă respectiva persoană îi întoarce serviciul – serviciu contra serviciu- îţi dau dacă îmi dai. Cu alte cuvinte, preocuparea faţă de alţii nu se bazează pe loialitate si respect intrinsec faţă de acele persoane, ci doar se foloseşte de ele. Acţiunea corecta/dreaptă este aceea care esenţial satisface nevoile proprii şi ocazional, nevoile celorlalţi. Relaţiile umane sunt văzute în termeni similari celor de piaţă. Sunt prezente elemente de fair- play , reciprocitate, şi împărţire egală, dar ele sunt tot timpul interpretate intr-un mod fizic, pragmatic. Reciprocitatea înseamnă serviciu contra serviciu , nu loialitate, gratitudine sau dreptate.

Perspectiva socială Preocuparea specifică a individului este întrebarea : eu cu ce mă aleg din asta? Este încă egocentric, dar cu o uşoară tendinţă de a vedea lucrurile şi din perspectiva altei persoane. Acţiunea este judecată ca fiind dreaptă dacă îl ajută în satisfacerea propriilor nevoi sau implică un târg/schimb reciproc corect. Posibile răspunsuri de stadiul 2 la dilema lui H Este corect ca H să fure medicamentul pentru că soţia sa se va vindeca şi atunci aceasta îl poate

îngriji, îi poate găti, etc. Farmacistul a cheltuit o grămadă de bani ţi mulţi ani din viaţa lui, deci nu este corect ca H să-i fure

medicamentul Inadecvarea raţionamentului de stadiul 2 Nevoia lui H de a avea medicamentul pentru a o salva pe soţia lui vine în conflict cu nevoia farmacistului de a avea profit de pe urma medicamentului descoperit de el. Atunci cînd nevoile indivizilor vin în conflict se poate vorbi despre un schimb corect?

II. Nivelul convenţional

Este tipic pentru adulţi si adolescenţi. Persoanele care raţionează la acest nivel judecă moralitatea acţiunilor în funcţie de respectarea sau ne-respectarea regulilor sociale – dacă sunt sau nu în acord cu acestea. La acest nivel , menţinerea expectanţelor din partea familiei individuale, grupului sau naţiunii este perceputa ca valoroasa in sine, indiferent de consecinţele imediate şi evidente. Acest nivel cuprinde următoarele două stadii: Stadiu 3 : concordanţă interpersonală sau orientarea “băiat bun – fată drăguţă” Indivizii caută aprobarea din partea celorlati. Încearcă sa fie băiat bun, fată drăguţă, judecând moralitatea acţiunilor prin evaluarea consecinţelor acestora în termeni de relaţii personale .O comportare bună este ceea ce mulţumeşte sau ajută pe ceilalţi şi este aprobat de ei”. Comportamentul judecat după intenţie :“a

6

vrut să facă bine” devine important pentru prima dată. Persoana câştigă aprobare pentru că a fost “ drăguţa “. Perspectiva socială Preocuparea individului este : ce vor crede oamenii despre mine? Dorinţa este de a obţine aprobarea grupului. Acţiunea corectă este cea care impresionează şi face plăcere altora. Aceasta implică adesea auto-sacrificiu, dar acesta este compensat de efectul psihologic al aprobării celorlati. Posibile răspunsuri la dilema lui H

H ar trebui să fure medicamentul. Probabil va fi trimis la închisoare pentru scurt timp, dar socrii şi soţia lui vor gândi că este un soţ bun

Poliţistul ar trebui să raporteze că l-a văzut pe H purtându-se suspect ţi fugind de la laborator pentru că şeful poliţistului ar fi încântat - scenariu 2

Poliţistul nu ar trebui să raporteze pentru că prietenul lui, H, va fi încântat Judecătorul nu ar trebui să îl condamne la închisoare pe H pentru că a furat, pentru că H a vrut să

facă bine- scenariu 3 Inadecvanţa stadiului 3 de raţionare morală

Conflict de interese - aceeaşi persoană, roluri diferite sau grupuri diferite, expectanţe diferite Ex. 1. Ce ar trebui să facă H dacă ar fi în aceeaşi asociaţie medicală ca şi farmacistul. Membrii familiei lui vor gândi că este un soţ bun dacă fură medicamentul dar H nu va mai putea da ochii cu membrii asociaţiei Dacă nu ar fura medicamentul , membrii familiei lui vor gândi că este un om fără suflet. Cum poate H rezolva aceste expectanţe conflictual? Ex. 2. Un adolescent este în conflict intre expectanţele părinţilor si grupului de prieteni. Ce va alege? Aprobarea cui o va dori cel mai mult?

Persoane diferite, roluri diferite Ca un bun soţ, H trebuie să fure medicamentul pentru a-şi trata soţia, dar poliţistul care l-a văzut pe H fugind de la laborator, are de asemenea un rol de jucat. Rolul lui nu este acela de a raporta ceea ce a văzut? Apoi mai este judecătorul, care are rolul de a înfăptui justiţia. Nu este rolul lui acela de a-l condamna pe H la închisoare? Oamenii nu trăiesc numai pentru îndeplinirea rolurilor si datoriilor lor.

Ce ar fi dacă H nu-şi iubeşte soţia si nu vrea să fure medicamentul? Ca şi fii şi fiice noi ar trebui să oferim suport financiar părinţilor noştri aflaţi în nevoie. Dar ce se întâmplă dacă cei care trebuie să ofere acest suport nu o fac. Ar trebui să îi forţeze legea să facă asta?

Stadiul 4 : orientarea “ lege şi ordine “ Există orientare spre autoritate, reguli fixe, şi menţinerea ordinii sociale. Indivizii gândesc că este important să se supună legilor sociale pentru că este important să se menţină ordinea socială. Comportamentul corect constă din a-ţi face datoria, a arăta respect pentru autorităţi, şi a menţine ordinea sociale pentru siguranţa proprie. Raţionamentul de stadiu 4 este superior nevoii de aprobare din stadiu 3 Perspectiva socială Preocuparea individului merge dincolo de grupul imediat, spre societatea mai largă, pentru menţinerea legii şi ordinii. Obligaţia unei persoane faţă de lege depăşeşte obligaţiile de loialitate faţă de familie, prieteni, grupuri. Nimeni, nici un grup u este de asupra legii. Posibile răspunsuri Ca soţ H are datoria să salveze viaţa soţiei lui, deci ar trebui să fure medicamentul. Dar este greşit să

furi, astfel încât H trebuie să accepte pedeapsa pentru încălcarea legii. Judecătorul trebuie să îl condamne pe H, furtul este împotriva legii. El nu trebuie să facă nici o

excepţie, chiar dacă soţia lui H este pe moarte. Dacă judecătorul nu-l condamnă pe H, atunci alţii se vor gândi că este corect să fure şi va fi haos în societate. Iandecvanţa stadiului 4

Supunerea oarbă faţă de lege

7

Ordinea socială la care te supui poate să nu fie cea mai bună ordine posibilă. Legile sociale pot fi nedrepte, incorecte uneori.

III. Nivelul post-convenţional, autonom sau principial La acest nivel ,individul este angajat intr-un efort clar de a defini valorile morale şi principiile care au validitate şi aplicabilitate separat de autoritatea grupurilor si persoanelor care deţin aceste principii si separat de identificarea individului cu aceste grupuri. Acest nivel are din nou două stadii Stadiul 5 : orientare contract social şi drepturile individuale În general acest stadiu are nuanţe utilitariste. Accentul se pune pe “punctul de vedere legal” dar cu accentuarea posibilităţii de a schimba legea în termeni de consideraţii raţionale de utilitate socială . Se iau in considerare grupurile cu nevoile si drepturile lor - Indivizii doresc să menţină funcţionarea societăţii prin respectarea legilor, dar simpla funcţionare a societăţii - sistemul totalitarist – nu înseamnă că această societate este si una bună. Ca răspuns la dilema H, indivizii din stadiul 5 specifică clar că ei nu încurajează încălcarea legii: legile sunt contracte sociale la care noi am fost de acord să le supunem până cînd le putem schimba sau pot fi schimbate prin proceduri democratice. Este adevărat că dreptul la viaţă al soţiei este un drept moral care trebuie protejat, astfel că cei din stadiul 5 pot apăra poziţia lui H de a fura spunând că este datoria soţului să salveze viaţa soţiei. Faptul că viaţa ei este în pericol transcede orice alt standard pe care l-am putea folosi pentru a judeca acţiunea lui H. Viaţa este mult mai importantă decât proprietatea. Întrebat dacă judecătorul ar trebui să îl pedepsească pe H, ar răspunde că în mod normal punctele de vedere legal şi moral coincid. Judecătorul ar trebui să dea importanţă punctului de vedere moral, dar cu respectarea legii. Prin urmare ar trebui să îl pedepsescă pe H, dar mai puţin aspru. Stadiul 5 de raţionament nu trebuie evaluat după etichetele verbale din răspunsuri. Trebuie luată în considerare perspectiva socială a indivizilor si modul lor de raţionare. Cei din stadiul 5 vorbesc despre moralitate şi drepturi care uneori au prioritate înaintea legilor.. Si cei din nivelul 4 vorbesc despre dreptul la viaţă, dar pentru ei acest drept este legitimat de autoritatea grupului lor social sau religios. Presupunând că grupul lor valorizează proprietatea mai presus decât viaţa, ei se vor conforma acestei valorizări. Perspectiva socială Preocuparea este utilitatea socială sau interesul public. În timp ce regulile, legile sunt necesare pentru menţinerea ordinii sociale, indivizii nu trebuie să se supună orbeşte la acestea. Legile pot fi schimbate prin contract social dacă se dovedesc a nu fi utile – în scopul unui bine mai măreţ al întregii societăţi. Răspunsuri posibile H ar trebui să fure medicamentul pentru că oricine are dreptul la viaţă, fără a ţine cont de lege .Ar

trebui H să fie condamnat pentru că a furat? Legea împotriva furtului ar trebui re-interpretată în această situaţie

Decizia farmacistului este discutabilă, dar dreptul lui la o compensare corectă trebuie să fie apărat. Deci, H nu ar trebui să fure drogul

Inadecvarea Cum ajungem la un consens referitoare la regulile care sunt bune pentru societate? Ar trebui un grup majoritar să impună opiniile lor unui grup minoritar? Dacă nu eşti de acord cu opinia majorităţii, nu te vei supune regulilor acesteia.

Stadiul 6 : orientarea principiul etic-universal Dreptatea este definită de decizia conştiinţei în acord cu principiile etice auto- alese care fac apel la înţelegerea logică, universalitate şi consistenţă. Aceste principii sunt abstracte şi etice – Regula de aur - ; ele nu sunt reguli concrete morale precum cele 10 porunci. În adâncul sufletului , acestea sunt principii universale de justiţie, egalitatea şi reciprocitatea drepturilor umane, respect pentru demnitatea fiinţelor umane ca persoane individuale. Regula de aur: fă altora ceea ce ţi-ar place să ţi se facă ţie. O lege morală care este necondiţionat şi absolută şi nu depinde de nici un alt motiv ulterior. Ex. Nu trebuie să furi/Nu trebuie să furi pentru a fi respectat în societate

8

Perspectiva socială Preocuparea este pentru principiile morale. O acţiune este judecată ca fiind dreaptă dacă este in conformitate cu principiile etice auto-alese. Aceste principii sunt principii universale de justiţie, egalitatea şi reciprocitatea drepturilor umane, respect pentru demnitatea fiinţelor umane ca persoane individuale. Răspunsuri posibile H ar trebui să fure medicamentul pentru a salva viaţa pentru că salvarea unei vieţi umane este o obligaţie morală superioară decât aceea de respectare a proprietăţii. Iandecvanţa stadiului Conştiinţa noastră nu este un ghid infailibil pentru comportamentul nostru, deoarece funcţionează în acord cu principiile pe care noi le-am adoptat. Cine si ce determină aceste principii universale?

CONCLUZII ALE CERCETĂRII ÎN DOMENIU SI APLICAREA ÎN PRACTICĂ

Instituţiile care au rol in socializarea persoanei promovează mai degrabă raţionamentul

orientat spre reguli (egalând moralitatea cu conformitatea la convenţii, mai degrabă decât raţionarea bazata pe principiile dreptăţii). Ca urmare, atunci când regulile societăţii se schimbă, raţionamentul orientat spre reguli al individului nu-l mai ajută să rezolve în mod adecvat conflictele morale şi astfel apare criza morală”. O criză morală este caracterizată prin creşterea a frecvenţei comportamentelor antisociale şi a confuziilor de valori, de discrepanţă între propriul comportament şi valorile verbalizate. Aceasta vine nu doar din întrebarea care sunt valorile reale,dar de asemenea din întrebarea cum să aplicăm valorile în situaţii specifice sau când valorile acestea se contrazic cu altele. Ca urmare s-au dezvoltat tehnici cu scopul principal de a îmbunătăţi raţionamentul moral, şi scopul secundar de a reduce comportamentului antisocial. Cele mai multe dintre metode au fost proiectate să fie utilizate în cadrul şcolilor.

Aplicarea practică a teoriei lui Kohlberg, implică discuţii de grup despre problemele morale în care stimularea cognitivă – prin intermediul dilemei morale -este folosită pentru a promova dezbaterile şi discuţiile între participanţi. Când în grupuri sunt cuprinşi participanţi care se afla la diferite nivele de raţionare, Kohlberg menţionează că discuţiile morale pot determina conflicte cognitive în funcţionarea indivizilor aflaţi la un nivele mai joase si vor facilita oportunităţi de preluare a perspectivei celorlati care, in timp, vor determina o tranziţie spre următorul nivel de raţionare morală – cel puţin în cazul celor care raţionează la nivelele mai scăzute. Acest tip de program previne stagnarea la nivele scăzute de raţionare Susţinătorii programului de Educaţie Morală nu pretind că aceasta promovează dezvoltarea morală a participanţilor care se afla la un nivel de dezvoltare morala satisfăcător. Aceşti participanţi - aflaţi la un nivel satisfăcător- reprezintă o parte importanta a programului de Educare Morală pentru ca ei exprima opinii care induc conflictul cognitiv considerat necesar pentru dezvoltarea morală. În timp ce prezenta acestor persoane care raţionează la un nivel înalt este o necesitate absolută pentru inducerea conflictului cognitiv, Edelman şi Goldstein sugerează că impactul acestui conflict poate fi intensificata luând în considerare factori ca relevanţa dilemei morale pentru individ, măsura în care dilema este prezentată într-un context care promovează schimbul mutual de opinii conflictuale, şi măsura în care aceste opinii şi motive care stau la baza lor reflectă raţionamentul la un nivel mai ridicat decât al individului cu nivel mai scăzut.

Educaţia Morală implică trei condiţii care se consideră că măresc nivelul raţionării morale oportunităţi de preluare a perspectivei celorlati prin interacţiunea socială reciprocă, conflictul cognitiv referitor la dileme morale adevărate, expunerea la următorul nivel de raţionare.

Aceste trei principii de bază, în conjuncţie cu noţiunile pe care conducătorii de grup le promovează pentru autodescoperirea raţionării la un nivel mai ridicat – nu îndoctrinarea morală - formează bazele procedurilor specifice dezvoltate în programele de Educaţie Morală.

9

Raţionamentul moral şi acţiunea morala Un factor care se pare că are impact asupra acţiunii morală este forţa egoului, ”. Kohlberg sugerează că forţa ego-ului poate conduce la controlul impulsurilor şi la abilitatea de a întârzia răsplata. Specific, Kohlberg menţionează că efectele de mediere ale egoului pot cauza oamenilor “ diferenţe în a urma judecata morală când ei înşişi se află într-o situaţie specifică, de viaţă reală“. Afectul - rolul mediator al afectului, Ruma şi Mosher au găsit o relaţie pozitivă între nivelul judecării morale al delicvenţilor şi vina pe care au resimţit-o prin comportarea lor. Propriile interese pot fi alte variabile în explicarea unui procent considerabil de variante, în care sunt necesare nivele diferite ale implicării personale în situaţii particulare. Abilitatea de a prelua perspectiva sau de a empatiza, poate furniza încă o verigă în lanţul raţionare – comportament. O mulţime de factori de situaţie au fost de asemenea descoperiţi că mediază comportamentul moral. Aceşti factori includ folosirea ipoteticului contra concretului, probleme adevărate, cer caracteristici ale situaţiilor sau experimentelor şi parametrii (tipul şi felul) conflictului moral în situaţia particulară dată. A fost sugerat că factorii situaţionali sunt activi în situaţii concrete de luarea a deciziilor morale, făcând ca individualul să aibă adesea o contribuţie considerabilă în rezultatul problemei. Alţi factori presupuşi să mărească discrepanţa între nivelul de raţionare morală şi comportamentul moral sunt vârsta (creşte simţitor comportamentul moral o dată cu vârsta) şi confuzia între comportamentul moral şi comportamentul convenţional impus de societate. În privinţa ultimului punct, Turiel susţine că o deosebire trebuie să fie făcută între problemele morale, implicând considereantele justiţiei, şi preocupările convenţionale, implicând probleme raportate la aşteptările celorlalţi din societate (felul de îmbrăcăminte, formalităţile şi adresarea). Astfel, aşa cum alegerea comportamentului poate varia pentru diferiţi indivizi care se află la acelaşi nivel de raţionare morală, o persoană se poate comporta diferit în două situaţii, chiar dacă raţionarea ei este aceeaşi. Din această discuţie, pot fi trase două concluzii în ceea ce priveşte legătura dintre raţionarea morală şi comportamentul moral. În primul rând, se poate spune că raţionarea morală avansată este o necesitate dar nu o condiţie suficientă pentru un consistent comportament moral. Altfel spus, în timp ce se poate observa consistenţa dintre maturitatea raţionării morale a unui individ şi maturitatea comportamentului său, nu se poate întotdeauna prezice comportamentul în situaţii reale de viaţă cunoscând nivelul individual de raţionare . În al doilea rând, discrepanţa dintre raţionarea morală şi comportamentul moral în situaţii reale de viaţă poate fi rezolvată cu ajutorul factorilor de mediere precum situaţii diferite, concretul împotriva ipoteticului în problemele morale, puterea egoului, afectul, abilitatea de a lua rolul, vârsta şi distincţia între comportamentul moral şi cel convenţional – social. Va fi evident din această discuţie că aplicarea procedurilor Educării Morale în scopul reducerii comportamentului infracţional, implică luarea în consideraţie a foarte multor factori. În timp ce aceste tehnici s-au dovedit a fi eficiente pentru ridicarea nivelului de raţionare morală, în prezent există numai o evidenţă modestă care indică că aceste efecte sunt transferate comportamentului moral în situaţii reale de viaţă. Educaţia Morală (şi ridicarea nivelului de raţionare morală consecutiv utilizării acesteia) poate avea un impact foarte mare asupra comportamentului public când se ţine seama de întreaga gamă de variabile situaţionale şi moderatoare despre care am vorbit deja, şi când Educaţia Morală face parte dintr-un pachet complex de intervenţii care sunt proiectate să interacţioneze şi să aibă un impact complex. .

10

MANUALUL DE EDUCAŢIE MORALĂ

Educaţia morală prin grupuri de discuţie pe dileme morale este o metodă destinată să înveţe indivizii cum să gândească in legătură cu problemele morale, cum să se comporte în situaţiile care nu au soluţii clare şi cum să utilizeze principiile cinstei şi dreptăţii în interacţiunile cu ceilalţi.

Grupurile de discuţie pe problemelor morale încearcă să atingă două scopuri majore: (1) creşterea nivelului raţionamentului moral al participanţilor (2) sprijinirea participanţilor în implementarea si transferarea abilităţilor de raţionament învăţate în

cadrul programului, în situaţii de viaţă reală.. În general, aceste scopuri sunt atinse prin discuţii de grup despre diferite tipuri de probleme

morale stimulatoare şi raţionamentul care stă la baza alegerilor comportamentale din aceste situaţii. Astfel, participanţii sunt expuşi la diferite modalităţi de gândire despre problemele/dilemele morale. În aceste discuţii participanţii la grup sunt rugaţi să explice raţionamentul care a stat la baza opiniei lor. În acest mod, membrii grupului sunt expuşi la diferite nivele de raţionament moral (adică diferite raţionamente ale alegerilor comportamentale ale acestora, corespunzătoare mai multor nivele de raţionament moral).

Expunerea la nivele superioare (de obicei cu o treaptă mai sus decât nivelul propriu al individului) de raţionament moral, creează o anumită confuzie, numită conflict cognitiv, care poate contribui la dobândirea de către individ a unui nivel superior de raţionament moral, aceasta fiind o cale de a rezolva conflictul. Expunerea la nivele de raţionament moral din ce în ce mai înalte oferă de asemenea posibilitatea de a prelua perspectiva celuilalt.

Există cel puţin trei principii de bază implicate în accelerarea dezvoltării raţionamentului moral care formează fundamentul procedurilor specifice utilizate în grupul de discuţie al problemelor morale:

(1) expunerea la următorul nivel, superior, de raţionament, (2) inducerea conflictului cognitiv pe baza problemele morale adevărate, reale, (3) oportunitatea de a prelua perspectiva altei persoane. Grupurile de discuţie a dilemelor morale (GDPM) pot lua în discuţie mai multe probleme

morale care includ valori de viaţă, proprietate, lege, adevăr, afiliere, autoritate, contract, conştiinţă şi pedeapsă. Este important de remarcat ceea ce nu este GDPM. În primul rând, această metodă nu implică “îndoctrinare” sau învaţarea de valori specifice sau credinţe. Conducătorul de grup nu va încerca niciodată să forţeze participanţii să accepte valorile sale personale. De altfel, această metodă facilitează procesul de auto-cunoaştere, auto-explorare şi ajută participanţii sa dezvolte abilităţi eficiente de rezolvare a problemelor necesare pentru a găsi propriile lor soluţii la conflictele morale cu care se confruntă în viaţă. Rolul conducătorilor de grup nu este acela de a spune participanţilor ce e bine, ci sa orienteze si să încurajeze discuţiile astfel încât participanţii să descopere singuri acest lucru.

În al doilea rând, e important de accentuat faptul că GDPM nu oferă pur si simplu oportunităţi de clarificare a valorilor. În aceste grupuri participanţii sunt puşi să exprime motive/argumente pentru raţionamentul care stă la baza poziţiei lor si sa analizeze măsura în care raţionamentul lor respecta principiile cinstei şi dreptăţii. După cum aceste argumente vor varia, instructorul nu va vedea o alegere comportamentală sau o judecată, ca fiind singura cale de a gândi eficient într-o situaţie morală. Dimpotrivă, unul din scopurile acestei metode este să ajute participanţii să-şi dezvolte procese de raţionament flexibil, astfel încât să poată să se adapteze la cerinţele vieţii lor şi la situaţiile diverse în care se pot afla la un moment dat.

În al treilea rând este important de remarcat că GDPM nu este o formă de terapie dinamică sau comportamentală, în care conflictele emoţionale sunt revelate sau comportamentele specifice sunt schimbate. Aceste grupuri rămân întotdeauna focalizate asupra discuţiilor despre soluţii morale folosind proceduri specifice şi secvenţiale. Aceasta nu implică că soluţiile morale personale importante

11

nu pot fi discutate. Discuţiile vor fi însă, întotdeauna centrate pe examinarea raţionamentelor morale în relaţie cu diferite probleme. PREGĂTIREA PENTRU EDUCAŢIA MORALĂ

Evaluarea nivelului de raţionament moral şi structurarea GDPM sunt preocupările majore ale conducătorului de grup. Acesta trebuie ca în acelaşi timp să conducă grupul, să asculte, şi să observe. De obicei, un conducător de grup găseşte dificil de îndeplinit cu succes, în acelaşi timp, aceste sarcini. De aceea, este cât se poate de recomandat ca fiecare grup să fie condus de o echipă de două persoanei - un lider şi un co-lider. I. ALEGEREA TRAINERILOR Conducerea eficientă a GDPM implică următoarele calităţi şi abilităţi ale conducătorilor de grup: 1. Cunoştinţe despre teoria dezvoltării morale şi tehnicile folosite in grupul de educaţie morală de

discuţie: cunoştinţe, pregătire profesională, asumpţii, proceduri, scopuri. 2. Cunoştinţe de evaluare a nivelului moral de raţionament ( aceasta presupune folosirea capacităţilor

de raţionament abstract şi cunoaşterea instrumentelor de evaluare). 3. Capacitate de raţionare cu cel puţin un nivel peste cel al membrilor grupului 4. Abilitatea de a utiliza un stil de predare non-directiv. 5. Abilitatea de a menţine o poziţie de “ avocat al diavolului”(Ghiţă contra) fără a lăsa participanţilor

impresia că acesta este modul de comportare specific în situaţii morale şi fără a da răspunsuri bine/rău în problemele morale aflate în discuţie.

6. Abilitatea de a ghida participanţii la grup si de a coopera eficient cu co-liderul grupului (atitudine adecvată de colaborare)

7. Abilitatea de a crea cadrul care sa faciliteze autocunoaşterea, identificarea stadiilor de raţionament superior ( capacitate de a structura, iniţia şi susţine discuţia grupului).

8. Capacitatea de a rezolva eficient problemele de conducere a grupului. II. CLARIFICARE CONCEPTE

Moralitate. Conceptul de moralitate nu este uşor de definit. Pentru scopul programului este cel mai bine să se gândească despre moralitate în termenii cuvintelor cheie cum ar fi: principii, dreptate, cinste, egalitate şi respect. Trebuie să se gândească despre moralitate în termenii a ceea ce implica procesele de gândire. După Golstein, moralitatea implica acele abilităţi, valori si deprinderi care cuprind,

gândire sau raţionament (rezolvarea de probleme, luarea deciziei) intr-o modalitate raţional, in timp ce manifesta o conştientizare si consideraţie fata de nevoile, interesele si sentimentele altora precum si fata de cele proprii si comportament constructiv cu beneficii atât pentru sine cit si pentru alţii in situaţii interpersonale problematice sau conflictuale

Ca urmare moralitatea are o componenta cognitivă (gândire), afectivă si comportamentală, aspecte in mod necesar inter-relaţionate.

Conţinut vs structura gândirii Punctele de plecare pentru discuţiile de grup pot fi găsite în teoria dezvoltării cognitive. Această teorie este centrată pe cogniţie, adică modul în care de-a lungul dezvoltării lor, oamenii gândesc sau raţionează despre legi, reguli şi principii. Conţinutul gîndirii morale implică “ ce “ gândeşte sau spune cineva ( opinii).

Structura raţionamentului moral se referă la “cum” cineva gândeşte sau procesul de gândire ( ceea ce stă la baza opiniilor cuiva ). Această distincţie arată că în timp ce conţinutul raţionamentului unei persoane poate varia de la o situaţie la alta, structura rămîne relativ constantă dincolo de problemele morale diferite ale unei

12

persoane aflată la un anume nivel de raţionament moral. De exemplu, structura raţionamentului va fi extrem de apropiată pentru o persoană în cazul în care ea raţionează despre valoarea vieţii sau proprietate. De asemenea, arată că în timp ce conţinutul poate fi similar între persoane cu un nivel mai scăzut şi persoane cu un nivel mai avansat de raţionament, procesul de gândire va fi în schimb diferit.

Situaţii morale. O situaţie morală implică un conflict în care cel puţin două conflicte de interese sau valori sunt evidente. Aceste situaţii implică deseori, dar nu se limitează la acestea, conflicte între a răspunde la normele legale / sociale, sau a răspunde la nevoile altora ( a fura pentru a salva viaţa cuiva).

Valorile morale. Conceptul de valori morale sau norme morale se leagă de distincţia care a

fost deja făcută între conţinut versus structura de gândire. Valorilee morale se leagă de conţinutul raţionamentului moral al individului mai degrabă decât de structura raţionamentului. Mai precis valorile morale implică “valorile în jurul cărora persoana raţionează”. Aceste valori morale includ: viaţa, proprietatea, adevărul, afiliaţia, autoritatea, legea, contractul, conştiinţa şi pedeapsa.

Stadii morale. Teoria dezvoltării cognitive a raţionamentului moral propune şase stadii de

dezvoltare morală. Aceste şase stadii reprezintă moduri de gândire şi raţionare calitativ diferite despre probleme morale şi apar dea lungul vieţii unui individ. Se spune că trecerea prin aceste stadii ( de la 1 la 2, la 3 etc.) se petrece într-o succesiune invariabilă şi previzibilă, ultimele stadii reprezentând modalităţi mult mai complexe şi abstracte de raţionament asupra problemelor morale. Teoria sugerează deasemenea că structurile morale ale nivelului inferior servesc ca bază pentru dezvoltarea structurilor morale ale stadiului următor (integrare ierarhică). În plus se crede că fiecare stadiu reflectă un mod organizat de gândire asupra problemelor morale ( întregul structurat).

În timp ce se petrece trecerea prin nivele într-o secvenţă invariabilă şi o ordine ierarhică, teoria susţine de asemenea că un individ nu raţionează numai la un stadiu în toate situaţiile. Mai degrabă oamenii sunt văzuţi ca raţionând primar la un stadiu (stadiu dominant) şi secundar la stadiile adiacente, fie la un stadiu dedesupt sau la un stadiu deasupra stadiului dominant. Această idee de raţionare în stadii primare şi secundare are implicaţii importante pentru discuţiile de grup deoarece sugerează că instructorii vor observa o varietate de răspunsuri individuale despre problemele morale diferite (de ex. Stadiu 1 raţionează la o anume problemă morală şi stadiu 2 la alta ).

O consecinţă a acestei idei este că aceea ca oamenii pot înţelege raţionarea la stadiul lor propriu sau la unul mai jos, dar de obicei nu pot înţelege raţionarea la ceea ce este mai mult decât un stadiu deasupra propriului lor stadiu de raţionare. După cum va deveni mult mai vizibil în timpul evoluţiei discuţiilor, acesta este motivul pentru care eforturile sunt îndreptate spre a crea controverse între stadiile de raţionare adiacente.În cele din urmă teoria sugerează că schimbările calitative care au loc în dezvoltarea morală reflectă schimbările în structura de gândire a individului( schimbări ale procesului de raţionare). Acest progres moral este indus de conflictul cognitiv.

Conflictul cognitiv. Conceptul de conflict cognitiv este hotărâtor pentru a înţelege modul în care acţionează GDPM.

Teoria dezvoltării cognitive sugerează ca prin interacţiunea individului cu alţii, el este expus constant la situaţii în care conflictul de valori si regulile adecvate de comportament sunt neclare. Expunerea repetată la aceste situaţii conflictual-valorice conduce la conflictul cognitiv. În încercarea de a rezolva această stare neclara, “conflictual – valorică” individul experimentează moduri alternative de raţionare. Aceste moduri alternative de raţionare se reflectă de obicei în următorul nivel superior de judecată morală.

GDPM creează conflict cognitiv membrilor grupului prin discuţii asupra situaţiile conflictual valorice; aceste discuţii îi pun pe participanţi atât în faţa propriilor limitări a proceselor obişnuite de raţiune cât şi în faţa modurilor alternative de gândire asupra lor şi de rezolvare a situaţiilor.

13

III. EVALUAREA STADIILOR DE RAŢIONAMENT MORAL a. Familiarizarea cu caracteristicile stadiilor.

Înainte de a conduce efectiv un GDPM este important să se ştie câte ceva despre identificarea stadiilor de raţionament moral deoarece, această identificare creează bazele pentru modul în care se vor structura discuţiile de grup. De asemenea, este una din activităţile prioritare ale conducătorului de grup.

Primul pas pentru a deveni un evaluator eficient al raţionamentelor morale este să devii familiar cu caracteristicile fiecărui stadiu de raţionament moral. În acest moment este necesar să se discute cele mai frecvente stadii într-un mod detaliat. Discuţia va fi focalizată la început asupra caracteristicilor majore ale primelor 4 stadii de raţionament moral, din perspectiva particularităţilor lor atât morale cât şi sociale.

Perspectiva socială se referă la percepţia “persoanei asupra raportului dintre sine şi ceilalţi sau dintre sine şi regulile şi legile societăţii şi implică gândirea individului asupra relaţiilor umane şi locul lor în societate”. Evaluarea perspectivei sociale reflectată în exprimare poate fi mai uşor de realizat decât o evaluare directă a stadiului de raţionare morală al individului, deoarece perspectiva socială este de multe ori mai clar prezentată în răspunsuri. De aceea, aceasta poate furniza indicii valabile privind stadiul moral al exprimării particulare.

Orientarea majoră a Stadiului 1 de raţionare, este pedeapsa şi obedienţa. Indivizii de la acest

nivel determină ceea ce e bine sau rău orientându-se asupra pedepsei, ameninţării exterioare, sau consecinţelor fizice/hedoniste ale comportamentului (ex. Intrarea în închisoare). Ei nu sunt preocupaţi de rănirea emoţională sau psihologică pe care o poate produce comportamentul lor asupra altora. Comportamentul este văzut ca inacceptabil dacă conduce la o pedeapsă asupra lui sau dacă are ca rezultat rănirea fizică a unei persoane importante, sau daca aceea persoana îi este foarte apropiată. Comportamentul acceptabil este acela care aderă la legi concrete definite exterior, care evită pedeapsa, conduce la recompensă, se supune puterii, sau serveşte intereselor proprii atunci când nu există împotriva comportamentului respectiv legi exterioare. De asemenea moralitatea este văzută ca un număr de legi definite clar, stabilite de oameni puternici. Aceste legi nu sunt privite ca având vreo legătură cu societatea. Într-adevăr, individul la acest stadiu nu are o înţelegere a societăţii, chiar dacă el poate avea unele concepte de familie. În plus, raţionamentul moral la acest stadiu de obicei este lipsit de orice sens adevărat al cinstei şi dreptăţii. Moralitatea este, în fapt, înţeleasă ca “ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”.

Valoarea vieţii este deseori dată de importanţa persoanei şi individul se supune pur şi simplu pentru a evita pedeapsa, nu pentru că este bine pentru grupul social. În rezumat, moralitatea este determinată învăţând de la alţii şi nu singur.

Perspectiva socială a indivizilor la acest stadiu este puternic egocentrică şi îngustă. În timp ce există o conştientizare a sinelui şi a lumii exterioare, nu există recunoaşterea că alţi oameni pot avea sentimente şi gânduri diferite decât ale celui în cauză. Conceptul de reciprocitate nu există, aşa că oamenii acţionează numai în interesul propriu. Ceilalţi oameni sunt văzuţi numai în măsura în care ei furnizează pedeapsă sau recompensă, în acest fel deciziile morale tind să se bazeze pe preocupările fizice şi concrete.

Orientarea majoră a stadiului 2 de raţionare, este aceea a relativismului instrumental

(individualism, scopuri instrumentale şi schimburi). Indivizii la acest stadiu stabilesc ceea ce este bine daca comportamentul duce la satisfacerea propriile nevoi sau probabil a altor persoane şi centrându-se pe schimburi/târguri echitabile si cinstite. Cu alte cuvinte, în timp ce maximizează satisfacerea propriilor nevoi, persoanele din stadiul 2 permit satisfacerea si a nevoilor altor persoane. Pentru a face aceasta, persoanele trebuie să fie capabili să recunoască că alte persoane pot avea nevoi diferite de ale lor. De aceea, comportamentul acceptabil pentru toţi include acţiuni care permit persoanei să obţină ceea ce caută: lucruri, statut, serviciu sau ajutor. Cu toate că există o aspect de târg la stadiu 2, aceasta reprezintă un progres peste stadiul 1 prin ceea ca este definit mai mult pe plan intern (alegerile pot

14

permite si altora să-şi satisfacă nevoile personale), şi că există o mai mică focalizare asupra consecinţelor comportamentului sau a calităţilor fizice. Indivizii la acest stadiu au de asemenea dezvoltat simţ al organizării grupurilor sociale. Această înţelegere a organizării sociale este centrată pe sine, fiind determinată de schimbul de interese egocentrice între oameni (ex. Tu mă ajuţi pe mine şi eu te ajut pe tine). Intenţiile altora nu sunt considerate a fi importante. Ca atare, o alegere este evaluată a fi bună dacă conduce la urmări pozitive pentru persoana care face alegerea ( valoarea instrumentală a comportamentului), mai degrabă decât să fiind determinată de simţul datoriei sau al respectului). Drepturile personale sunt strâns determinate de proprietate: o persoană poate face ceea ce vrea cu ceea ce îi aparţine şi cu viaţa lui, chiar dacă această alegere este în conflict cu drepturile ori nevoile altora. Drepturile sunt, de aceea, stabilite pentru fiecare individ, mai degrabă decât pentru grup sau consensul social.

Perspectiva socială a Stadiului 2 implică recunoaşterea că opiniile unei persoane pot fi diferite de cele ale altora, şi că aceste alte persoane pot percepe situaţiile în mod diferit. Indivizii la acest stadiu recunosc de asemenea că oamenii depind unul de altul şi că sunt datori să ajungă la o înţelegere. În timp ce reciprocitatea este luată în considerare, ea este înţeleasă in termeni de reciprocitate fata de unul sau cel mult câţiva oameni. În plus, daca opiniile acestor câţiva oameni sunt luate in considerare, ideile lor vor fi privite însă ca fiind separate, mai degrabă decât ca aflate în legătură sau ca parte a grupului. Cu alte cuvinte, relaţiile sunt in general percepute în termeni diadici, raţionamentul moral reflecta preocupări individuale mai degrabă decât preocupări de grup. Preocupările individului sunt orientate spre sine; problemele care implică binele grupului şi binele celei mai mari părţi a societăţii nu sunt luate în considerare. În rezumat, Stadiul 2 este în principal caracterizat de ideea că o persoană va veni satisface nevoilor altora doar atunci când făcând asta va satisface si propriile sale nevoi.

Orientarea majoră a Stadiului 3 este aceea a concordanţei interpersonale sau poziţie “băiat bun, fată drăguţă” (adică conformitate interpersonală, expectanţe interpersonale reciproce si relaţii). Indivizii la acest stadiu stabilesc ceea ce este bine ghidându-se după “Regula de aur”, principiul de a face celorlalţi ceea ce ai vrea să ţi se facă ţie. Comportamentul acceptabil implică să fii drăguţ, loial şi demn de încredere; să ai bune intenţii, să te conformezi aşteptărilor grupului, să faci ceea ce conduce la aprobare şi să te comporţi în expectanţelor de rol. In acest stadiu indivizii că este important să te preocupe ceilalţi, deoarece ei vor ca ceilalţi să fie preocupaţi de ei într-o situaţie similară. De ex. Stadiul 3 este preocupat să stabilească şi să menţină raporturi bune cu oamenii din reţeaua lor socială.. Aceasta reclamă ca individul să posede o anume sensibilitate faţă de drepturile, sentimentele şi punctele de vedere ale altora şi o înţelegere a reciprocităţii . Perspectiva socială a Stadiul 3 are dezvoltată capacitatea de preluare a perspectivei celuilalt, aceasta fiind abilitatea de a privi o acţiune şi din alt punct de vedere. Această capacitate permite celor din Stadiului 3 să cunoască mult mai in de aproape intenţiile altora şi la semnificaţia comportamentului altora. Astfel, acţiunea particulară specifică devine secundară motivaţiei persoanei. Prin centrarea pe intenţie mai degrabă decât pe acţiune, Stadiul 3 este capabil să scuze un comportament tipic inacceptabil ( ex. Să ierte furtul a ceva cu scopul de a salva viaţa cuiva drag ). Pentru Stadiul 3 conflictul moral este adeseori rezolvat prin căutarea şi folosirea regulilor de grup corecte, stabilite în prealabil. Expectanţa este comportamentul ghidat de regulile grupului pentru a-ţi satisface. Chiar dacă aceasta necesită preluarea perspectivei celorlalţi si subordonarea nevoile personale binelui grupului social, ceea ce reprezintă un progres peste Stadiul 2, moralitatea individului la Stadiul 3 continuă să fie într-un anume mod orientată spre sine. Acest egocentrism ia forma căutării câştigării aprobării din partea reprezentanţilor autorităţilor legitime. Comportamentul bun este stabilit in măsura in care are ca rezultat aprobare. Moralitatea mai degrabă convenţională, stereotipă, este evidentă prin aceea că binele continuă să fie definit extern. Preocupările cu privire la societate, dincolo de grupul social, nu sunt încă activate. Poate fi deja clar că perspectiva socială a Stadiului 3 implică o înţelegere a “ binelui grupului” şi abilitatea de a prelua perspectiva altora. Preocupările adevărate la Stadiul 3 vizează în mod evident interesul celorlalţi. Relaţiile si interacţiunile de grup sunt importante, de dragul acestor relaţii si nu pentru ca persoana

15

vrea sa îsi atingă un scop. Relaţiile sunt văzute ca o împărţire mutuală între doi sau mai mulţi oameni. Dorinţa de reciprocitate necesită ca Stadiul 3 să ia în considerare gândurile şi sentimentele altor membri de grup şi să pună nevoile lui individuale în spatele acelora ale relaţiei sau grupului (adică sacrificiul de sine). Cu alte cuvinte, indivizii vor încerca să facă alegeri care să mulţumească pe toţi cei implicaţi.

Orientarea majoră a Stadiului 4, implică consideraţie faţă de legea şi ordine, sistemul social şi conştiinţa. Comportamentul adecvat pentru Stadiul 4 este determinat de dorinţa de menţinere a legii şi ordinii în cea mai mare parte a societăţii şi de a veni în întâmpinarea obligaţiilor persoanei faţă de societate în efortul de a preveni dezordinea socială sau de a menţine respectul de sine şi o conştiinţă curată. Ca urmare, individul se comportă într-o asemenea manieră încât să faciliteze funcţionarea întregii societăţi. Stadiul 4 foloseşte des o poziţie legală pentru a stabili ceea ce este acceptabil şi ceea ce nu este. De altfel, spre deosebire de Stadiul 1 care poate susţine legea de frica pedepsei, sau de Stadiul 3 care este supus datorită dorinţei de a se conforma pentru a fi bun, Stadiul 4 se supune deoarece legea este făcută de societate şi trebuie susţinută din respect şi cinste faţă de toţi membrii societăţii. Precum drepturile sunt câştigate de membrii societăţii, legile sunt reguli create de membrii aleşi ai societăţii, pentru ca drepturile tuturor să fie asigurate şi menţinute. Este evident că această orientare reflectă un progres peste Stadiul 3 în mai multe moduri. Primul, Stadiul 4 recunoaşte că pentru a garanta egalitatea, cinstea şi ordinea, regulile societăţii trebuie să fie respectate de toate grupurile sociale şi nu numai doar anumite segmente ale societăţii. Al doilea, indivizii din Stadiu 4 realizează că loialitatea, intenţia de a face ceea ce este drept şi relaţiile dintr-un grup mic ( Stadiul 3 ) nu sunt suficiente pentru a garanta că legile şi drepturile sunt susţinute. Mai degrabă, Stadiul 4 afirmă că standardizarea strictă a legii este necesară pentru a menţine egalitatea şi ordinea. Rigiditatea evidentă în procesul de raţionare al individului aflat la începutul stadiului 4 apare ca răspuns la credinţa că dacă sentimentele subiective şi favoritismul intră în conducerea societăţii, va rezulta haos. Pe măsură ce individul din Stadiul 4 evoluează, el începe să se întrebe ce principii de bază sunt folosite la stabilirea legilor. Contradicţiile dintre legile juridice şi cele morale şi nedreptatea unor legi juridice devin din ce în ce mai evidente pentru un individul avansat în Stadiul 4. Această conştientizare marchează trecerea spre Stadiul 5.

Perspectiva socială a individului din Stadiul 4 este caracterizată de faptul că individul realizează ca toţi oamenii, inclusiv el, sunt necesari pentru funcţionarea cu succes a societăţii. Această focalizare asupra “binelui social” este ceea ce diferenţiază stadiul 4 de stadiul 3 care este focalizat asupra “binelui grupului”. În timp ce relaţiile de grup restrâns sau diadice sunt încă importante, perspectiva socială evoluează spre integrarea semnificaţiei si impactului acestor relaţii asupra întregii societăţi. Oamenii nu sunt văzuţi doar ca luând parte la relaţii , ci şi ca luând parte la întreaga societate.

Stadiul 5 care pune accentul pe lege dar implică conştientizarea faptului că cele mai multe valori sunt relative şi credinţa în câteva valori nonrelative trebuie susţinută în orice societate, şi Stadiul 6 care pune accent pe principiile universale ale dreptăţii, egalităţii şi demnităţii dincolo de lege, nu vor fi tratate în detaliu. Aceste două nivele de discernământ sunt atinse de puţini indivizi aşa dar, nu sunt necesare în mod evident în conducerea GDPM. b. Evaluarea stadiului moral de raţionare.

Odată ce conducătorul de grup este familiarizat cu caracteristicile fiecărui stadiu, al doilea pas în a deveni un evaluator eficient al raţionamentului moral presupune a învăţa cum să obţină tipul de informaţii necesare pentru a face precisă evaluarea stadiului.

În mod specific, conducătorul de grup are nevoie de informaţii care relevă raţiunile ce stau la baza unei alegeri comportamentale. Simple afirmaţii de genul “Aş fura droguri “ nu oferă

16

instructorului posibilitatea să ia o decizie. Când această situaţie are loc, conducătorul de grup trebuie să fie pregătit să pună întrebări pentru a releva ceea ce este în spatele acţiunii.

Două direcţii cheie pot fi întotdeauna urmate atunci când se pun întrebări pentru elaborarea răspunsului.: 1. puneţi întrebări deschise (acelea care încurajează explicaţiile mai degrabă decât simplul da sau nu),

menite să reveleze raţiunile ce stau la baza alegerii comportamentale( ex. Poţi să-mi spui mai multe despre motivele tale de a face această alegere? ; În ce mod crezi tu că aceasta este cea mai bună acţiune aleasă?; Nu sunt sigur că am înţeles raţiunile tale pentru această alegere.)

2. ascultarea activa a semnificaţiilor din afirmaţiile făcute de participanţi si parafrazarea a mentală sau verbală, sau re-formularea afirmaţiei pentru a asigura o înţelegere completă a răspunsului prezentat. Dacă parafrazarea este neclară cereţi participanţilor clarificări printr-o altă întrebare deschisă.

Un exemplu de parafrazare: Ionică: George nu ar trebui să-şi denunţe prietenul la poliţie, deoarece prietenia este bazată pe încredere şi respect reciproc. Prin denunţarea lui la poliţie ar fi încălcată o regulă importantă a prieteniei. Instructor: valoarea prieteniei este importantă pentru tine. Denunţându-l pe George ar fi ca şi cum ai viola regulile relaţiei. Dacă acesta va fi prins ce vei spune, Ionică? Parafrazarea cere o anumită practică şi va fi exersată cu prieteni, familie sau colegi, înainte de a conduce un GDPM.

Este de asemenea util să se ştie ceea ce trebuie evitat atunci când sunt evaluate stadiile de raţionare. Următoarea listă descrie pe scurt ce trebuie să eviţi când se identifică stadiul moral în timpul discuţiilor de grup. 1. indiferent de răspunsul participantului să nu exprimi dezaprobare. În schimb, încurajează

elaborarea suplimentară a răspunsului atunci când e necesar. (ex. Mi-ar place să pot să-ţi înţeleg complet ideile tale. Spune-mi puţin mai mult despre aceasta.)

2. să nu pretinzi că agreezi ideile participanţilor cu scopul de a încuraja mai mult discuţia. Exprimă interes, dar nu aprobare.

3. Evită să pui prea multe întrebări, deoarece aceasta face ca participanţii să intre în defensivă. Folosind întrebări deschise previi de multe ori acest lucru.

4. Evită să întrebi “De ce?” în mod repetat deoarece şi aceasta dezvoltă defensivă. c. Exerciţii practice.

Odată ce conducătorul de grup este înarmat cu abilităţile de bază necesare pentru a fi un evaluator eficient al raţionamentului moral, practica în evaluare este următorul pas. Două seturi de exerciţii cu răspunsuri cheie urmează în continuare. Exerciţiul 1 – Dilema lui H. O femeie suferea de un tip special de cancer şi era pe moarte. Exista un medicament despre care doctorii credeau că putea să o salveze. Era o formă de radium pe care un farmacist din acelaşi oraş îl descoperise recent. Preţul de fabricare al medicamentului era mare dar farmacistul cerea oamenilor aflaţi la nevoie, de 10 ori mai mult. Soţul bolnavei, H, a mers la toţi pe care îi cunoştea pentru a împrumuta bani, dar cu toate acestea el nu a putut aduna decât aproape jumătate din cât cerea farmacistul. H ia spus farmacistului că soţia lui este pe moarte şi l-a rugat să-i vândă mai ieftin sau să-i dea pe datorie. Dar farmacistul i-a spus: “ Nu. Am descoperit medicamentul şi am să fac bani cu el “ Aşadar, singurul mod în care H putea intra în posesia medicamentului ar fi să intre prin efracţie în farmacia respectivului şi să îl facă? Evaluaţi ce stagiu de raţionare morală reflectă următoarele răspunsuri? 1. Har trebui să fure medicamentul deoarece aceasta nu este în realitate un lucru rău. Şi soţia sa poate

fi o persoană cu adevărat importantă.

17

2. Este greşit să furi bunul altuia, deoarece există legi care protejează proprietatea. În acest caz însă, nu cred că ar fi cu adevărat rău, deoarece viaţa unui om este în joc. Viaţa are o valoare importantă dincolo de lucruri cum ar fi proprietate. Şi este viaţa soţiei lui. Ei a făcut un jurământ să o apere şi responsabilitatea lui ca soţ este să o salveze. El ar trebui să se aştepte să plătească farmacistului şi probabil şi probabil să intre la închisoare .

3. Nu, el nu ar trebui să fure. El nu poate fi acuzat dacă ea moare. Farmacistul este cel care a fost rău şi egoist. El ar trebui să se supună legii, deoarece dacă oamenii ar lua doar decizii egoiste tot timpul, atunci ar fi haos.

4. Nu, el nu ar trebui să fure. El, oricum, nu o poate ajuta pe soţia lui. El poate oricând să-şi găsească alta. La ce bun să o salveze dacă el oricum va fi la închisoare? Şi farmacistul doar încearcă să facă ceva bani. La urma urmei pentru aceasta oamenii fac afaceri.

5. H probabil că nu vrea într-adevăr să fure medicamentul, deoarece are nevoie neapărată pentru a salva viaţa soţiei lui. Şi el are nevoie de ea şi vrea ca ea să trăiască. Şi farmacistul merită sa fie furat pentru că încearcă să-şi jecmănească clienţii.

6. Legea interzice furtul de la alte persoane. Dar în acelaşi timp legea nu este prevăzută cu circumstanţe de felul acesta. H va fi îndreptăţit să ia medicamentul dar va trebui să facă o compensare socială reală pentru aceasta. Legea aici nu face o treabă bună prin protejarea drepturilor umane de bază. Valoarea vieţii este de departe mai importantă decât valoarea proprietăţii private. Aşa că H nu trebuie să se simtă vinovat în acţiunea sa.

7. El ar trebui să fure medicamentul. El ar face numai ce un soţ bun şi loial ar face. El ar trebui să ţină suficient de mult la ea ca să vrea să facă aceasta şi ar trebui să se simtă vinovat dacă nu o va face. Şi în timp ce nu este frumos să iei ceea ce este al altuia, farmacistul a fost fără inimă şi crud.

8. Nu, el nu ar trebui să-l ia. El ar lua ceea ce aparţine farmacistului şi ar strica magazinul lui. El va fi prins şi pedepsit. Şi pe lângă acestea, câteva persoane cu adevărat importante ar putea avea nevoie neapărat de medicament.

9. Nu, chiar dacă gândeşte că farmacistul nu are moral nici un drept să ceară aşa mult, legal el are. H nu are dreptul legal să-i ia altuia proprietatea lui. Noi cu toţii trebuie să respectăm drepturile garantate de noi prin lege celorlalţi. Dacă nu societatea se va prăbuşi.

10. El nu ar trebui să-l fure deoarece el ar trebui să se gândească la viaţa lui şi la viitor, aşa că nu trebuie să se implice în moartea soţiei lui.

11. El nu ar trebui să-l fure deoarece el ar lua lucrurile altora. 12. Nu este cu adevărat drept să furi chiar gândind căci comunitatea probabil nu te va blama pentru

furt. Oricum, el a fost de acord să trăiască după standardele comunităţii. Deci el trebuie să cântărească dacă astfel de acte individuale îşi găsesc în cea mai mare măsură finalitatea în binele tuturor. Prin încălcarea proprietăţii de drept a altuia H va viola principiile încrederii care sunt parte a contractului pe care l-a făcut cu comunitatea.

13. Eu cred că ar trebui să-l fure, deoarece va beneficia de el soţia lui şi el a acţionat cu intenţii bune. Dar el totuşi a încălcat legea şi va fi de aceea pedepsit.

14. El nu ar trebui să fure medicamentul, deoarece a lua lucruri de la alţii este cu adevărat rău. Dacă H ia medicamentul nu va fi drept, deoarece medicamentul este mândria şi bucuria farmacistului, deoarece el a găsit ceva care poate salva vieţi.

15. Nu, deoarece nu este al tău şi copiii pot fi puşi în şcoala de reeducare şi adulţii pot fi puşi în închisoare.

Folosind aceeaşi problemă morală, acum determinaţi stadiul răspunsurilor la întrebarea :

“ Ce ar trebui să facă judecătorul?” 16. H nu ar trebui trimis la închisoare, deoarece el a salvat o viaţă. Este mai bine să furi decât să laşi pe

cineva să moară. Judecătorul ar trebui să-l ajute pe H, eliberându-l condiţionat, şi avertizându-l ca niciodată să nu mai încalce legea, ci să ceară ajutor autorităţilor.

17. El ar trebui să fie trimis la închisoare, deoarece dacă judecătorul este indulgent cu el ar trebui să fie indulgent cu toţi ceilalţi şi nimeni nu ar mai fi închis.

18

18. H nu trebuie închis deoarece în acest mod dreptatea care ar fi slujită ar fi aceea a individului. Drepturile individului şi nu drepturile societăţii ar fi slujite. Dacă judecătorul simte că H a fost forţat să fure, el ar trebui să fie capabil să vadă lipsa de justeţe al sistemului juridic al ţării şi să încerce să-l schimbe.

19. H ar trebui trimis la închisoare deoarece mai devreme sau mai târziu fiecare va fi îndreptăţit să fure. Toţi ar fura şi ar spune că au avut nevoie de aceasta sau acela şi etica societăţii s-ar prăbuşi.

20. El nu ar trebui trimis la închisoare deoarece el a încercat să fie bun şi este drăguţ.

Exerciţiul 2 – Promisiunea încălcată În acest exerciţiu, încercaţi să evaluaţi nivelul răspunsurilor fără referirea la o anumită problemă morală.[ câteva răspunsuri în acest exerciţiu sunt răspunsuri de tranziţie în care un nivel dominant de raţionare evident este împreună cu un nivel superior. De exemplu, raţionament principal la stadiul 3 cu câteva raţionamente de stadiu 4 indicate.] 1. Ţinerea unei promisiuni făcute unui prieten este importantă deoarece este important să poţi să ai

încredere în alţii. Dar, dacă cineva îmi spune ceva ce a făcut eu nu am să-l denunţ deoarece nu este treaba mea.

2. Să laşi unui copil să păstreze banii câştigaţi de el este important, deoarece dacă părinţii îi iau banii atunci copilul se înfurie pe părinţi şi se poate ajunge la ceartă sau la bătaie.

3. Ţinerea promisiunii făcute unui copil este importantă, deoarece copilul trebuie să ţină cont de spusele părinţilor şi este stupid să spui unui copil că poate pleca şi apoi să o întorci şi să spui nu.

4. Să-ţi ajuţi părinţii este foarte important deoarece dacă îţi iubeşti mama şi tu vrei să faci ceea ce ea vrea ca tu să faci, atunci fă-o.

5. Ţinerea unei promisiuni făcute unui prieten este foarte importantă deoarece este important să ţii o promisiune făcută unui prieten, de asemeni şi altcuiva cunoscut, nu neapărat prieten, deoarece cuvintele noastre reflectă ce fel de persoană suntem.

6. Să laşi unui copil să păstreze banii câştigaţi de el este foarte important deoarece nu numai că îl laşi să se distreze, dar probabil că el a muncit din greu pentru ei şi ca să-i înmâneze părinţilor nu este corect. Nu şi dacă părinţii sunt în lipsă de bani. Atunci ei ar trebui să-i ajute.

7. Ţinerea unei promisiuni făcute unui prieten este importantă deoarece a fi loial unui prieten este important. Ar trebui să păstrezi încrederea lui foarte mult, deoarece multe se bazează pe încredere.

8. Să laşi unui copil să păstreze banii câştigaţi de el este important deoarece copilul ar trebui să înveţe valorile, iar acţiunea părinţilor se reflectă într-un mod direct asupra copiilor. Câştigând bani copilul vede ce înseamnă să fii responsabil, iar dacă banii îi sunt luaţi, i se ia de asemenea şi sensul câştigării banilor.

9. Să-ţi ajuţi părinţii este foarte important, deoarece chiar dacă gândim că erau banii lui J şi mama sa nu a fost cinstită când s-a răzgândit, ar trebui să respectăm în continuare ceea ce cineva spune şi să avem încredere în continuare în el şi să nu purtăm pică doar pentru o greşeală.

10. Să laşi unui copil să păstreze banii câştigaţi de el este important deoarece altfel îi vei fura copilului tău banii.

IV. ORGANIZAREA GRUPULUI a. Numărul de participanţi şi traineri GDPM este condus ideal cu un grup mic de participanţi, maxim 12 persoane. După cum am menţionat anterior, un lider şi un co-lider ar trebui să conducă grupurile de discuţie. b. Numărul de sesiuni Acest program recomandă un program de 10 sesiuni de grup, însă poate fi continuat cât este necesar (adică până când participanţii au ajuns la un stagiu adecvat de raţionare morală).

19

c. Durata şi repartiţia în timp a sesiunilor de grup Sesiunile de discuţie a problemelor morale sunt ţinute aproximativ o oră. Oricum, după cum durata unei sesiunii depinde adeseori de cât de comunicativi sunt participanţii şi cât de interesantă este dilema morală, sesiunea poate varia de la 45 la 60 minute. Aceasta naşte o întrebare: Câte dileme morale ar trebui discutate în fiecare sesiune? În timpul unei lecţii de o oră ar trebui să aibă loc o discuţie completă a cel puţin o dilemă morală ( discuţia detaliată a unei dileme morale poate lua aproximativ 35-45 minute ) şi introducerea şi obţinerea unor primii opinii asupra unei a doua dileme morale. Sesiunile ar trebui să aibă loc la un interval de câteva zile pentru a încuraja gândirea asupra dilemelor morale discutate în grup. d. Conducerea GDPM Există 6 paşi universali implicaţi în conducerea Educaţiei Morale a GDPM . Pasul 1: formarea unor grupuri mici de participanţi care să aibă două sau trei stadii consecutive de raţionare morală. Pasul 2: alegerea şi pregătirea situaţiilor/dilemelor morale care vor induce conflict cognitiv şi care sunt relevante pentru participanţi. Pasul 3: crearea cadrului adecvat pentru a explica participanţilor raţiunile GDPM, ce vor face ei, care este rolul liderului în grup şi ce direcţii sunt de urmat pentru participarea în grupul de discuţie. Pasul 4: începerea discuţiei prin prezentarea dilemei morale, obţinerea primelor opinii şi raţionamente de la participanţi, şi apoi crearea unei dezbateri între cei care au raţionamentele cele mai inferioare şi cei care sunt cu un stadiu deasupra lor ( + 1 stadiu) . Pasul 5: conduceţi discuţia prin toate stadiile reprezentate de membrii grupului (ex. Începeţi printr-o dezbatere între stadiul 1 şi 2, apoi structuraţi o dezbatere între stadiul 2 şi 3 şi aşa mai departe dacă e cazul). Creaţi conflict cognitiv la cât mai mulţi participanţi posibil. Apoi prezentaţi grupului un argument + 1 stadiu pentru discuţie ( dacă cel mai înalt stadiu reprezentat în grup este stadiul 3 atunci prezentaţi un argument al stadiului 4 ) Pasul 6 : încheiaţi discuţia după dezbaterea raţionamentului celui mai înalt stadiu sau când toate soluţiile majore şi diferenţele importante de opinie au fost exprimate. Modalităţi de generare a conflictului cognitiv : 1. Conflict in conditii preferate :conflict + 1 Stadiu (C+1 S)

Acest tip de conflict este conflictul generat de argumentul de la stadiul superior “conflict plus un stadiu“. Acesta se petrece când membrii grupului susţin poziţii diferite referitoare la dilema morală ( ex. Câţiva spun “ fură medicamentul” în timp ce alţii spun “nu fura medicamentul”) şi când aceste alegeri comportamentale diferite sunt bazate pe raţionamente separate de un stadiu (ex. “ pro” furt stadiul 1 şi “contra” furtului stadiul 2). Acest tip de conflict înseamnă că participanţii aflaţi în stadiul inferior sunt expuşi unui raţionament cu un stadiu peste cel propriu. Expunerea la argumentul din stadiul superior “C+1S” îi face pe cei din stadiul inferior sa conştientizeze ca ceva nu este in regula cu raţionamentul lui. Au sentimentul că viziunea lor asupra lumii a fost tulburată.

2. Conflict în condiţii ne-preferate ( CN ) Acesta nu este ideal, aşa cum este C+1S deoarece nu creează un dezechilibru la fel de mare şi nu asigură expunerea la raţionamentul de nivel superior stadiului la care se află individul. De asemenea “CN” este mai puţin potrivit pentru a dezvolta nivelul de raţionament moral. CN are loc atunci când membrii grupului menţin poziţii diferite asupra problemei, dar aceste poziţii au la bază raţionamente ale aceluiaşi stadiu( ex. toţi participanţii sunt la stadiul 1) sau separate de două sau mai multe stadii (ex. unii participanţi raţionează la stadiul 1 pe când ceilalţi la stadiul 3).

Oricând e posibil, este mai bine să creăm o discuţie C+1S ( detaliată în Circumstanţe Preferate, paşii 5 şi 6). Dacă nu este posibil (dacă afirmaţiile nu permit conducătorului de grup să structureze o discuţie C+1S sau acesta nu este capabil să evalueze clar stadiile de raţionare) cea mai bună alternativă este să structureze o discuţie CN ( detaliată în Circumstanţe Nepreferate paşii 4 şi 5).

20

Detalierea paşilor Pasul 1 : Formarea grupului bazată pe evaluarea iniţială a stadiilor . Primul pas în conducerea GDPM implică formarea grupului bazată pe o evaluare iniţială a stadiilor de raţionament moral. Înainte de a descrie condiţiile necesare pentru a forma un grup ideal este important să accentuăm că GDPM poate fi condus chiar dacă condiţiile ideale nu există din cauza restricţiilor instituţionale (ex.: sălile, ) sau din cauza faptului că o serie de diferite stadii pur şi simplu nu este posibilă. În acest caz, conducătorul de grup va trebui să aibă un rol mai activ in procesul de discutii al dilemei morale. De ex. să ofere argumente +1 stadiu. De fapt în cele mai multe discuţii de grup care implică persoane cu comportament infracţional conducătorul de grup va fi aproape întotdeauna în poziţia de a oferi un argument +1 stadiu, cel puţin pentru o perioadă. Să ne reamintim, că grupurile pot fi formate chiar dacă numai un singur stadiu este reprezentat în grup. Dacă acesta se întâmplă, aceasta înseamnă că liderul va trebui să lucreze sub condiţiile CN. Dacă este posibil, este mai bine să formăm un grup ideal. Condiţii pentru formarea unui grup ideal:. 1. În grup trebuie să fie reprezentate o serie de stadii morale consecutive ( ex. Stadiul 1 şi 2 sau

stadiul 1,2 şi 3). Îndeplinirea acestei condiţii înseamnă că aproape toţi membrii grupului ( mai puţin cel mai înalt stadiu ) vor fi expuşi la un raţionament +1 stadiu. Aceasta creşte şansa ca participanţii să prezinte opinii diferite. Îndeplinirea acestei condiţii face ca discuţia să fie uşor de condus prin aceea că liderul de grup nu trebuie să fie preocupat să structureze dezbateri peste stadii mult prea diferite. Aceasta nu numai că nu va fi dificil, dar va fi de asemenea util pentru cei mai mulţi dintre participanţii la grup ( celor din stadiul 1 le este greu să înţeleagă raţionamentele celor din stadiul 4 deoarece sunt prea avansate pentru ei ).

2. Stadiile de raţionament ar trebui să fie egal reprezentate în grup ( ex. 4 participanţi – stadiul 1 , 4 participanţi – stadiul 2 şi 4 participanţi - stadiul 3 ). Îndeplinirea acestei condiţii scade şansele de respingere între membrii grupului, deoarece este garantat că va exista mai mult de un membru la un anumit stadiu.

3. Ar trebui stabilite grupuri relativ mici compuse din 6-12 oameni .Păstrând grupuri mici cresc şansele ca fiecare să aibă o ocazie de a participa şi scad problemele de administrare a grupului. Vârsta participanţilor ar trebui să fie cât de cât apropiată.

Înainte de a îndeplini primele două condiţii conducătorul de grup trebuie să fie familiarizat cu procedurile folosite pentru determinarea stadiului de raţionare morală, descrise în prealabil în secţiunea” Evaluarea Stadiului de Raţionare Morală”. Aceste vor fi revăzute pe scurt aici: 1. familiarizaţi-vă cu caracteristicile fiecăruia dintre cele 6 stadii morale, în special stadiile de la 1 la

4. 2. Administraţi fiecărui participant un test pentru a identifica clar stadiul moral de raţionare.( ex.

Măsurarea Reflecţiilor Socio-morale în Anexa A; Defining Issues Test în Anexa B; alte interviuri de evaluare a nivelului de raţionare morala: Moral Judgement Interview) sau conduceţi interviuri informaţionale despre soluţii la probleme morale după cum a fost descris anterior. După evaluarea stadiilor morale de raţionare, participanţii ar trebui structuraţi în grupuri bazate pe

cele 3 condiţii tocmai descrise. Pasul 2 : Alegerea şi Pregătirea Dilemelor Morale Alegerea dilemelor morale

Al doilea pas în conducerea GDPM implică selecţia dilemelor morale pentru dezbatere. În anexa C sunt câteva dileme morale stimulative care au fost selectate pentru a fi folosite în conducerea GDPM. În cazul în care conducătorul de grup optează pentru a alege şi dezvolta el anumite dileme morale, trei scopuri majore trebuiesc îndeplinite:

1. Alegerea dilemelor morale care vor genera conflict cognitiv la câţi mai mulţi membri ai grupului

2. Alegerea dilemelor morale care vor crea discuţii productive şi interesante.

21

3. Alegerea dilemelor morale care au legătură clară cu “valorile morale” (ex. viaţa, proprietate, afiliaţie).

În conducerea grupurilor cu indivizi care gândesc la două sau trei stadii consecutive, este dificil câteodată de ales dilemele morale, deoarece soluţiile care creează dezechilibru la indivizii aflaţi la un stadiu pot să nu creeze conflict cognitiv pentru indivizii de la un alt stadiu. La modul ideal, e necesar ca toate stadiile să fie reprezentate în grup.

Pentru a evita această problemă potenţială, mai multe direcţii pot fi urmate în alegerea dilemelor morale pentru discuţie. 1.Alegeţi sau construiţi dileme morale care generează mai multe soluţii şi întrebări cu răspuns deschis astfel încât, dilema morală poate fi elaborată dacă soluţiile la anumite stadii nu au apărut automat sau dacă nu e furnizat nici un contra-argument de la stadiul cel mai înalt de raţionare. Lipsa detaliilor extensive, precise, ajută să se menţină deschisă problema morală, aşa că atunci când contra-argumentele celui cai înalt stadiu nu sunt generate spontan, elaborările pot fi adăugate pentru a crea aceste argumente de stadiu înalt sau pentru a rezulta noi soluţii. Exemplu: presupunem că în răspuns la problema morală a lui H un participant aflat în stadiu 2 argumentează că ar trebui să fure medicamentul, deoarece este necesar pentru soţia lui H. Dacă membrii grupului aflaşi în stadiu 3 nu aduc spontan un contra-argument, liderul poate elabora dilema morală adăugând informaţii care ar putea schimba poziţia persoanei aflate în stadiu 2 şi nu pe aceea a persoanei din stadiul 3. Anume, instructorul poate schimba persoana bolnavă, din soţie în prieten sau străin. Acest tip de elaborare este potrivit pentru a crea un material necesar pentru dezvoltarea unui contra-argument, care e necesar pentru a structura o dezbatere. 2. alegeţi dileme morale care implică conflicte morale adevărate- situaţii în care cel puţin 2 oameni au pretenţii diferite ( ex. H vrea să-şi salveze soţia şi farmacistul vrea să câştige bani ) şi în care din două comportamente alternative trebuie ales unul . 3. alegeţi dileme morale pe care participanţii la grup să fie capabili să le înţeleagă cu abilităţile lor intelectuale. 4. alegeţi dileme morale care sunt cele mai potrivite pentru a conduce la acţiuni alternative diferite pentru raţionamentul participanţilor aflaţi la diferite stadii. Prin experienţă şi o anumită cunoaştere a membrilor grupului, abilitatea conducătorului de grup de a anticipa corect răspunsurile probabile va creşte. 5. alegeţi dileme morale interesante luând în considerare relevanţa lor pentru membrii grupului, probabilitatea ca situaţia morală să fie întâlnită în viaţă, caracterul nou al soluţiei şi capacitatea dilemei morale de a stimula întrebări provocatoare, dezacord, şi conflict cognitiv. Este important de subliniat că nu toate problemele/dilemele relevante sunt probleme/dileme morale. De ex., multe probleme relevante sunt controversate sau personale mai degrabă decât dileme morale ( ex. sexul pre-marital ). Este recomandat ca problemele personale sau controversate să nu fie alese pentru discuţie. Dacă se constată însă că grupul are nevoie să discute aceste probleme pentru a menţine susţinut interesul pentru program este mai bine să se aştepte o perioadă de timp înainte ca grupul să se reîntâlnească. Pregătirea dilemelor morale După selectarea unui număr de dileme morale de discutat, conducătorul de grup, ca în orice încercare (efort) de predare, trebuie să pregătească dilemele morale înainte de a începe sesiunile de grup. Această pregătire îndeplineşte trei scopuri : 1. Să facă dilema morală utilă în evaluarea stadiului moral de raţionament al participanţilor la grup. 2. Să stimuleze dezbateri la diferite stadii. 3. Să genereze, dacă este necesar, contraargumente la diferite stadii.

Această pregătire este importantă în special pentru conducătorii de grup fără experienţă deoarece este foarte dificil să elaborezi o dilemă morală sau să dezvolţi un contraargument pe loc. Înainte de pregătirea adecvată a dilemei morale, liderul de grup ar trebui să urmeze trei direcţii generale. Prima linie directoare este să încerce să anticipeze cum ar răspunde la dilema morală participanţii aflaţi la un anumit stadiu, raportându-se la caracteristicile fiecărui stadiu. De exemplu, folosind dilema morală a lui H, cineva poate anticipa că indivizii de stadiu 1 vor fi preocupaţi de

22

consecinţele acţiunii lor. H poate nu vrea să fure pentru soţia lui deoarece va sfârşi la închisoare. Pe de altă parte, el ar vrea să fure medicamentul deoarece soţia sa va fi furioasă dacă nu o face. Indivizii aflaţi la stadiu 2 vor fi preocupaţi de propriile lor interese. În această viziune, H poate să fure medicamentul, el are nevoie ca soţia să-i fie în preajmă pentru a creşte copiii. Dar, el poate să nu fure deoarece soţia lui nu a făcut nimic pentru el.

Conducătorul de grup va trebui să fie preocupat mai mult de anticiparea modului în care participanţii vor raţiona la stadii diferite decât de ce comportamente alternative vor alege. Acest mod de pregătire va face mult mai uşor de evaluat răspunsurile date de membrii grupului în cadrul grupului la momentul potrivit. A doua linie directoare este să pregătească dilemele morale pentru acele situaţiile necesare să genereze contradicţii între participanţii aflaţi la diferite stadii.

În al treilea rând este important să pregătească un contraargument pentru fiecare stadiu reprezentat în grup, precum şi un argument care este cu un stadiu peste cel mai înalt stadiu reprezentat în grup. În plus, conducătorul de grup ar trebui să fie pregătit să argumenteze pentru cel puţin două alternative comportamentale la fiecare stadiu. Pregătirile de acest tip sunt utile in situaţiile când argumentele la stadii nu sunt automat exprimate verbal şi când elaborările problemei nu generează discuţii active ale poziţiilor opuse. Folosind problema morală a lui H, pregătirile stadiului pot include Stadiu1 1 : să fure : - soţia lui poate fi o persoană importantă Să nu fure: - vei fi închis pentru aceasta. Stadiul 2 : să fure: - el are nevoie de ea ca să facă curăţenie şi să aibă grijă de copii Să nu fure:- lui nu-i mai place de ea. Stadiul 3 : să fure – nimeni nu vrea să vadă pe cineva murind Să nu fure – dacă el va fi închis nu va mai putea să aibă grijă de familia lui, aşa cum ar face un soţ bun. Stadiul 4: să fure- el va salva o viaţă omenească. Viaţa este mult mai importantă în această situaţie decât proprietatea. Să nu fure – avem un contract cu societatea, să protejăm drepturile celorlalţi, (în această situaţie‚ dreptul de proprietate). În timpul unei sesiunii de o oră are loc discuţia completă a cel puţin unei dileme morale şi introducerea şi obţinerea unor primei opinii asupra a doua dileme morale. Cu participanţii la grup mai puţin vorbăreţi este posibilă discutarea a două dileme morale diferite într-o sesiune. Uneori, este chiar necesar să fie introdusă o a treia dilemă morală într-o sesiune, chiar dacă acest lucru nu este recomandat deoarece este dificil de discutat trei dileme morale într-o oră. Existând această posibilitate, instructorul trebuie să pregătească trei dileme morale pentru fiecare sesiune de grup (adică: să anticipeze răspunsurile stadiilor, să creeze elaborările, să dezvolte contraargument). Este de acceptat ca uneori să nu se încheie o discuţie într-o sesiune. De fapt, este uneori de dorit aceasta pentru a încuraja membrii grupului să se gândească asupra dilemei morale după sesiune. Această pauză între sesiuni poate conduce la gânduri/raţionamente adiţionale care iniţial nu au fost recunoscute şi poate facilita progresul raţionamentului moral. Discuţia poate fi continuată în următoarea sesiune dacă acest lucru este dorit de participanţi.

Înainte de prima sesiune a GDPM, cei doi conducători de grup (este bine să existe un lider si un co-lider) ar trebui de asemenea să stabilească responsabilităţile fiecăruia în acest grup. De exemplu, unul poate să ia în principal sarcina de a pune întrebări necesare pentru a obţine răspunsuri “de stadiu” în timp ce al doilea “înregistrează” şi evaluează nivelul răspunsului. Deoarece, al doilea a evaluat răspunsurile, poate decide să ia responsabilitatea principală de a structura discuţia iniţială, pe când primul va trata dezbaterea de mai târziu. Aceste reguli nu vor fi rigide, scopul fiind să se creeze o atmosferă deschisă, flexibilă.

Pasul 3. Crearea cadrului adecvat .

23

Cu Pasul 3, conducătorii de grup se află în faţa grupului, pregătindu-se de a începe discuţiile de grup a dilemelor morale. Grupul a fost format (pasul1) şi dilema a fost selectată şi pregătită (pasul2).

Pasul 3, crearea cadrului adecvat (sau cât mai aproape de ideal), marchează începutul grupului şi este prima sarcină a liderilor de grup pentru prima întâlnire. Este un pas crucial pentru că stabileşte fondul structural pentru întâlnirile de grup. Există patru scopuri generale care trebuie realizate în această fază a sesiunii. Aceste scopuri, ca şi procedeele ce vor fi realizate, sunt prezentate în cele ce urmează. Primul scop implică explicarea raţiunii şi a ţelului discuţiilor asupra dilemelor morale alese şi câte ceva din teoria pe care se bazează grupul. Următoarele idei trebuie incluse în prezentare: Grupul se va întâlni să discute situaţii asupra cărora oamenii au păreri diferite. Scopul discuţiilor de grup este de a creşte abilităţile fiecăruia de a gândi despre aceste situaţii

conflictuale. Chiar dacă fiecare poate gândi şi ştie cum să rezolve aceste situaţii, totuşi fiecare poate să

progreseze experimentând diferite puncte de vedere despre situaţia de conflict, astfel încât să fie mai bine pregătit atunci când va fi faţă în faţă cu o reală problemă conflictuală.

Ca oameni maturi, vom putea dezvolta diferite moduri de a gândi despre aceste situaţii. Discuţiile despre situaţiile de conflict par să crească abilităţile unei persoane de a gândi despre

aceasta şi de a rezolva aceste probleme când ele se petrec cu adevărat. Când se discută raţiunea şi scopul întâlnirilor de grup, trebuie să fie avută în vedere ajustarea

nivelului prezentării la abilităţile intelectuale ale participanţilor, să se includă toate ideile majore despre raţiunea fundamentală a discuţiilor de grup, şi să se limiteze timpul petrecut pentru discutarea raţiunii (nu va fi o prezentare academică formală). Al doilea scop este de a discuta rolul membrilor grupului în grup şi procedurile de grup, explicând formatul întâlnirilor. Următoarele idei vor fi incluse în prezentare: 1. Situaţiile de conflict care implică dileme vor fi prezentate de lideri tuturor participanţilor la grup. 2. Aceste situaţii nu sunt ca problemele de matematică pentru că nu există numai un singur răspuns la situaţie. 3. După prezentarea situaţiei, toţi membrii grupului vor avea o şansă de a-şi împărtăşi opiniile şi soluţiile. 4. Punctele de vedere diferite ale participanţilor la grup vor fi apoi discutate cu toţi ceilalţi. Membrii grupului vor trebui să discute, chiar dacă va fi mai greu la început, dar cu siguranţă va deveni mai uşor în timp. Discuţiile vor fi sub forma unor dezbateri; pentru a-i ajuta pe fiecare să se implice activ, grupul va fi aşezat în cerc.

Al treilea scop este de a prezenta rolul conducătorilor de grup. 1.Răspunsurile participanţilor nu vor fi evaluate din punctul de vedere al corectitudinii acestora, pentru că nu există răspunsuri corecte sau greşite. 2.Rolul conducătorul de grup nu este acela de a prezenta soluţia corectă pentru că nu există una şi pentru că acesta este momentul ca membrii grupului să folosească şi să-şi dezvolte propriile moduri de a gândi şi raţiona despre aceste probleme. 1.Chiar dacă cele mai multe dintre discuţii vor fi făcute de participanţii la grup, rolul conducătorului de grup este de a ajuta pe fiecare să se focalizeze pe câteva idei şi să ajute ca discuţiile de grup să se desfăşoare de aşa manieră încât să existe o creştere a nevelului ideilor. 2.chiar dacă liderul de grup nu va exprima idei şi soluţii personale ( aceasta ar influenţa calitatea discuţiilor), din când în când, conducătorul de grup va juca rolul de avocat al diavolului daca au fost omise idei importante . 1/Conducatorul grupului se va asigura că toţi participanţii au şansa de a-şi exprima opiniile, dacă doresc, şi că respectul faţă de ceilalţi este menţinut. 2.Conducatorul de grup va ajuta participanţii să-şi exprime clar ideile.

Al patrulea scop implică explicarea regulilor de etică pentru comportamentul grupului. 1. este important ca fiecare să se simtă în siguranţă pentru a-şi exprima deschis ideile. Pentru a crea acest sentiment, toţi membrii grupului trebuie să respecte ideile celorlalţi. Pentru aceasta nu înseamnă că trebuie să fie tot timpul de acord cu aceste idei ; este normal să nu fii de acord pentru că acesta este cel mai bun mod de a învăţa de la ceilalţi. Oricum, nu este bine să nu agreezi probleme nerelatate încă, să nu

24

permiţi cuiva să –şi exprime părerea, sau să insulţi. Membrii grupului care nu sunt de acord cu ceilalţi vor rămâne la subiect, vor acorda tuturor şanse egale de a răspunde, îşi vor susţine puncte de vedere într-un mod cinstit şi vor asculta ceea ce au ceilalţi de spus. 2. Respectarea libertăţii de opinie a participanţilor: nimeni nu va simţi că trebuie să fie de acord cu vreuna dintre poziţiile susţine de către altcineva, inclusiv de către instructor. Nu există pedepse pentru faptul că nu sunt agreate opiniile celorlalţi. 3. Respectarea libertăţii participanţilor de a alege când doresc să-şi exprime soluţia la orice problemă. 4. Respectarea confidenţialităţii tuturor răspunsurilor

Instrucţiuni pentru următorii paşi Declaraţii introductive trebuie să fie discutate la întâlnirea iniţială. Dacă nu există nici o altă confuzie despre aceste puncte în sesiunile finale, pasul 3 nu trebuie repetat. Astfel, importanţa adresării acestor probleme de timpuriu în cadrul antrenamentului nu poate fi amânată. Este important pentru că participanţii au dreptul să ştie în ce activităţi sunt implicaţi. Chiar mai mult, este folositor pentru că participanţii la grup adesea demonstrează interes mărit atunci când procedurile sunt explicate. Procedurile pe care conducătorul de grup le va urma în conducerea paşilor 4, 5 şi 6, depind de ce tip de condiţii sau de conflict se desfăşoară în grup. Ţineţi minte că două moduri de generare a conflictului cognitiv pot fi generate într-un grup de discutii pe dileme morale:

C+1 S, sau condiţii preferate (când participanţii la un stadiu mai scăzut sunt expuşi la raţionamente unui stadiu mai ridicat),

CN, sau condiţii nepreferate (când participanţii au soluţii diferite la o problemă, dar aceste poziţii sunt bazate pe raţionamente la acelaşi stagiu sau sunt separate de două sau mai multe stagii). În timp ce condiţiile preferate pot evolua natural, în munca cu tinerii antisociali instructorul este mai mult decât probabil că va fi în poziţia de a crea C+1S el însuşi, sau de a munci sub CN. Deoarece procedurile urmate în aceste două circumstanţe pot fi confundate, discuţia se va focaliza iniţial pe conducerea paşilor 4, 5 şi 6 în circumstanţe preferabile( C+1S). Ulterior, procedurile care urmează pentru conducerea paşilor 4, 5 şi 6 în condiţii nepreferate vor fi folosite. În fiecare discuţie, separat, problemele generale vor fi primele adresate, apoi procedurile specifice pentru fiecare situaţie.

Condiţii preferate – detalierea paşilor Pasul 4: discuţii iniţiale. În prima întâlnire de grup, conducătorul de grup va aloca timp pentru a crea cadrul adecvat (pasul 3 nu se repetă în sesiunile următoare dacă nu este necesar). Aceasta nu va lua mai mult de 10-15 minute. Imediat după această introducere, conducătorul de grup va iniţia o discuţie despre o dilemă. Scopul general este de a angrena o discuţie între membrii grupului care au exprimat cel mai scăzut nivel de raţionare la o problemă şi care nu sunt de acord cu raţionamentul la un nivel mai ridicat. O discuţie începe când conducătorul de grup citeşte problema grupului (dacă doreşte poate face acest lucru un membru al grupului). Se pot da participanţilor copii xerox ale dilemei pentru a putea urmări în timp ce cineva citeşte cu voce tare.

Conducătorul de grup se va asigura apoi că dilema este pe deplin înţeleasă: (1) rezumând-o chiar el sau cerând membrilor grupului să rezume punctele principale (aceste puncte şi caracteristicile şi rolurile lor pot fi chiar scrise), (2) încurajând întrebările (3) clarificând înţelegerile greşite.

După acest rezumat instructorul va acorda câteva minute participanţilor pentru a se gândi la dilemă şi pentru a formula soluţii la aceasta. Este important să se reamintească participanţilor că în aceste povestiri sunt prezentate dileme morale şi că membrii grupului trebuie să aleagă între două variante de comportament (să fure sau să nu fure). Participanţii la grup vor trebui de asemenea, să se gândească şi să argumenteze de ce ei aleg un comportament anume. După perioada de gândire, se va asculta opinia exprimată de fiecare membru al grupului referitor la problemă şi motivele pentru alegerea lor într-o situaţie particulară (diferitele variante pot fi

25

scrise pe tablă pentru a ajuta participanţii să reţină mai bine şi să se focalizeze pe discuţii). Este bine să se înceapă cu un membru al grupului vorbăreţ sau cu cineva care arată că ar vrea să vorbească. Informaţi participanţii că, dacă doresc, pot să nu se exprime şi că pot face aceasta mai târziu, dacă doresc. Dacă este posibil va fi reţinut, dar nu va fi spus cu voce tare stadiul răspunsului. Dacă sensul major al declaraţiei nu este corect formulat instructorul va continua să pună întrebări “de verificare”. Acestea au scopul de a ajunge la raţionarea fundamentală a soluţiei (de ex. “Care crezi tu că este soluţia cea mai corectă?”). Conducătorul de grup va pune întrebări de verificare până când el va înţelege sensul răspunsului, şi, dacă este posibil, stadiul răspunsului, sau până când participanţii vor începe să perceapă întrebările ca fiind ameninţătoare. După ce a obţinut părerile iniţiale ale fiecăruia referitoare la problemă, următoarea sarcină a liderului depinde de ce fel de conflict a fost prezentat. În condiţii preferate, vor fi evidente următoarele aspecte: 1. Participanţii vor menţine poziţii diferite (alternative comportamentale) la problemă, care sunt

bazate pe diferite stadii de raţionare morală. 2. Stadiile diferite de raţionare ale participanţilor la grup vor fi dovedite de soluţii diferite. 3. Conducătorul de grup a identificat cu succes stadiul de raţionare morală pentru cele mai multe

dintre răspunsurile date de participanţi. În aceste condiţii, mai întâi se va structura o discuţie între membrii grupului care raţionează la cele

mai scăzute două nivele, care au poziţii diferite. Participanţii la grup care raţionează la alte nivele nu vor fi incluşi iniţial în discuţie (ei vor fi rugaţi să asculte discuţia). Când iniţiază discuţia, instructorul va orienta atenţia grupului asupra diferitelor puncte de vedere (atât soluţiile cât şi raţionarea), reamintind pe scurt poziţiile şi cerând participanţilor de la stadiile cele mai scăzute să discute cu participanţii de la un stadiu mai înalt. Liderul de grup poate alege orice membru al grupului pentru a începe discuţia(este bine să aleagă pe cineva care a prezenta o argumentaţie clară şi completă), cerându-i să repete răspunsul său. Apoi, un participant care raţionează la un stadiu mai ridicat, care are o soluţie diferită, este rugat să răspundă. De exemplu, conducătorul de grup poate iniţia o discuţie pe problema lui H spunând: “ am auzit serioase diferenţe între punctele de vedere referitoare la această situaţie. Vom începe cu două astfel de poziţii. George, Ion si Marius nu cred că H ar trebui să fure medicamentul pentru că va sfârşi în închisoare( răspuns de stadiu 1). Pe de altă parte, Valentin, Grigore si Vasile cred că H ar trebui să fure medicamentul pentru că are nevoie de nevasta lui pentru a avea grijă de copii (răspuns de stadiul 2). George, exprimă-ţi din nou părerea şi apoi, Vasile, explică-i lui George şi celorlalţi de ce nu eşti de acord cu ei. Ceilalţi puteţi să interveniţi liber şi să aderaţi la ideea lui George sau a lui Vasile sau să aduceţi noi idei.” Prin urmare, iniţierea unei discuţii în condiţii preferate implică obţinerea opiniilor iniţiale, stabilirea opiniile diferite în ceea ce priveşte soluţia şi stadiul pentru o parte a grupului, şi să creăm o discuţie între stadiul cel mai de jos şi stadiul imediat următor care a avut opinii diferite. Este de asemenea important de reţinut că procedeele de iniţiere a unei discuţii se repetă ori de câte ori o problemă nouă este prezentată grupului. într-adevăr după sesiunea iniţială, conducătorul de grup va începe oricare altă sesiune cu aceste proceduri, mai puţin dacă o problemă dintr-o sesiune anterioară a fost continuată în sesiunea ce a urmat. Pasul 5: conducerea discuţiei

După ce o discuţie iniţială între stadiul 1 şi stadiul 2 a fost structurată, conducătorul de grup este acum gata să treacă la pasul 5, conducerea discuţiei. Aceasta se aplică nu doar discuţiei iniţiale, ci tuturor celor care vor urma. Pentru a ghida efectiv o discuţie pe o dilemă morală, conducătorul de grup trebuie să determine pe câţi mai mulţi membri ai grupului să fie expuşi la un conflict de plus 1 stadiu.

Experienţa C+1S este realizată prin: (1) expunerea participanţilor la raţionamentul de plus 1 stadiu (2) expunerea participanţilor factorii adiţionali care facilitează conflictul cognitiv.

26

Factorul major necesar pentru crearea dezechilibrului/conflictului implică sprijinirea membrilor grupului aflaţi in stadiul inferior să realizeze că raţionamentul lor nu este în măsură să rezolve dilema. Cu alte cuvinte, este absolut esenţial ca pe timpul discuţiei participanţii să devină conştienţi că raţionamentul lor este inadecvat pentru a rezolva dilema. Acest lucru nu implică faptul că ei sunt oameni inferiori, şi de aceea va fi explicat într-o manieră care nu să nu faciliteze comportamentul defensiv.( cu rol de apărare, de scuză). Conştientizarea inadecvării raţionamentului lor în combinaţie cu raţionamentul de tip +1 S, stimulează dezvoltarea morală. De aceea, scopul general al ghidării discuţiei iniţiale şi a tuturor discuţiilor următoare este de a face participanţii care raţionează la stadiul cel mai scăzut, să realizeze că raţionarea lor este inadecvată şi limitată. În secţiunea precedentă, a fost stabilit, că raţionamentul + 1 S este o condiţie a structurării conflictului de plus 1 stadiu. Aceasta înseamnă că, atunci când conducătorul de grup ghidează discuţia în condiţii preferate, el ştie deja că raţionamentul de + 1S este evidentă. Problema acum este de a determina cum să maximizeze oportunităţile pentru participanţii de la stadiul mai scăzut de a deveni conştienţi de modul inadecvat în care ei raţionează. Există în final, 3 moduri de a realiza aceasta : 1. participanţii de stadiul inferior trebuie să realizeze că participanţii care raţionează la + 1 S sunt

capabili să rezolve aspecte specifice ale dilemei pe care ei nu au reuşit să le rezolve şi care iniţial lor le-au apărut ca fiind nerezolvabile.

2. participanţii de la + 1S pot în mod direct scoate în relief limitele, deficienţele sau contradicţiile argumentelor celor de la nivelul mai scazut, sau pot să le pună acestora întrebări la care nu ştiu să răspundă.

3. expunerea generală la raţionamentul de +1S, chiar şi fără discuţii poate crea dezechilibru. În mod ideal, cel puţin, una dintre aceste 3 circumstanţe vor apărea în timpul discuţiei pe

marginea C+ 1S, fără asistarea instructorului. Când cei aflaţi la stadiul de raţionare mai scăzut nu recunosc limitările raţionamentului şi

adecvarea raţionamentului de la + 1S, conducătorul de grup trebuie să încerce mai întâi să determine cauzele acestor dificultăţii apărute.

Pasul al doilea depinde de ceea ce a fost identificat a fi cauza problemei. Problema se poate datora atitudinilor negative privind participarea, apărarea, închiderea mentală sau lipsa de claritate a argumentelor celor de + 1S. Dacă participanţii aflaţi la un nivel de raţionament de + 1S prezintă argumente clare şi cei de stadiu inferior continuă să respingă poziţia acestora, conducătorul de grup poate să ceară celor de la stadiul inferior să explice de ce nu acceptă răspunsul celor de + 1S.

Dacă-l resping pentru că este dincolo de înţelegerea lor, atunci probabil ca au fost făcute erori de evaluare şi conducătorul de grup va trebui să facă ajustările necesare pentru a putea continua ghidarea dezbaterii (de ex. Să modifice evaluarea stadiilor şi să restructureze dezbaterea ).

Dacă au respins argumentaţia din cauze defensive sau de închidere mentală, conducătorul de grup poate interveni cerând participanţilor să încerce să se gândească la aceste probleme fără a-şi lăsa emoţiile să interfereze cu raţionarea. Participanţii vor încerca să înţeleagă, dar nu neapărat să accepte opiniile celorlalţi participanţi, înainte de a le respinge. Poate fi de folos să se ceară participanţilor de la stadiul mai scăzut să reformuleze alte opinii care să crească activ ascultarea.

Liderul grupului poate de asemenea să încurajeze participanţii să se gândească la aceste argumente în timpul săptămânii înainte, de a lua decizia finală. Dacă aceste intervenţii dau greş conducătorul de grup continuă cu alţi participanţi şi continuă să ghideze discuţia structurând altă dezbatere sau purtând o discuţie generală despre problemele majore prezentate. Dacă lipsa de claritate a argumentului de +1S este după respingere, conducătorul de grup va cere celor de +1S să-şi prezinte argumentele într-un mod mai precis. Dacă aceasta nu are succes, conducătorul de grup va încerca să clarifice argumentul +1S reformulând poziţia pentru a-i ajuta pe cei de +1S să continue discuţia. Dacă aceste intervenţii eşuează, va fi necesar ca liderul de grup să joace rolul de “avocat al diavolului” pentru a susţine poziţia iniţială sau o nouă poziţie +1S.

Următoarele metode pot fi de ajutor pentru liderul de grup pentru a crea conştientizarea dezechilibrului/conflictului :

27

1. reliefarea contradicţiilor sau a deficienţelor argumentaţiei celor de stadiu inferior, punând întrebări şi/sau sugerând situaţii ipotetice. Desigur, contradicţiile care vor fi reliefate depind de răspunsul dat (opinia şi stadiul raţionării). Exemplu: folosind problema lui H, să presupunem că un participant declară că toată lumea, inclusiv H, ar trebui să aibă grijă de el însuşi. Instructorul poate întreba elevul ce ar trebui să facă H dacă el, participantul, ar avea nevoie de medicament pentru a trăi şi nu ar fi în interesul lui H să-l fure. Mai mult decât probabil participantul va spune că H ar trebui să fure medicamentul pentru a-i salva viaţa lui. Instructorul poate apoi să răspundă acestei contradicţii şi deficienţelor argumentaţiei spunând: ”în prima situaţie ai spus că H trebuie să-şi poarte de grijă, dar apoi ai spus că dacă viaţa ta este în pericol, H va trebui să fure. Se pare că tu ai spus două lucruri diferite. Ce crezi?” dacă participantul nu vede contradicţia, instructorul poate face o afirmaţie mai directă –“Vrei să spui că H nu ar trebui să fure medicamentul pentru că nu este în interesul lui, chiar dacă tu ai putea muri fără medicament, şi asta nu e în interesul tău?

2. prezentaţi problemele nerezolvate participanţilor. Ce întrebare propui din nou depinde de opinia şi stadiul de raţionare al participanţilor. Exemplu : folosind problema H, să presupunem că un argument este prezentat ţinând cont de cât de mult H îşi iubeşte soţia, sau îl place pe farmacist. Liderul de grup poate apoi propune că atât soţia cât şi farmacistul sunt la fel de plăcuţi şi întrebă - “acum, cum vei decide să raţionezi?”

3. reliefaţi nedreptatea deciziei din prisma unei alte persoane (jucarea unui rol imaginar), sau cereţi elevilor să-şi imagineze că există o probabilitate egală ca ei să fie altă persoană, şi pe această bază să încerce acum să ajungă la o soluţie corectă. Aceste tehnici de jucare a rolului sunt eficiente pentru a conştientiza inadecvenţa raţionamentului, pentru că luând perspectiva altcuiva, nedreptatea soluţiei este mai uşor de recunoscut.

Exemplu: în jucarea unui rol imaginar instructorul poate spune ”Vasile ai spus că H nu ar trebui să fure medicamentul pentru soţia lui. Acum, să presupunem că tu eşti soţia lui H. Cum te-ai simţi dacă soţul tău ar refuza să fure medicamentul pentru că el nu doreşte să meargă în închisoare, când tu mori fără medicament?” În jocul de rol ideal , instructorul putea spune: ”Fiecare să considere că există şanse egale de a fi H, soţia lui, farmacistul sau judecătorul. Acum încercaţi să rezolvaţi cinstit această situaţie.” 4. Adăugaţi informaţii ipotetice problemei sau reliefaţi orice detaliu care poate creşte conştientizarea

inadecvenţei în judecată. Ce informaţii sau detalii sunt specificate din nou, depinde de răspunsul participanţilor.

Exemplu: să presupunem că un participant a declarat că H nu ar trebui să fure medicamentul deoarece va fi închis. Instructorul poate evidenţia faptul că judecătorii adesea iau în considerare motivul persoanei când decid ce pedeapsă îi vor da. 5. clarificaţi cum pot cei care raţionează la +1S să rezolve probleme pe care nu le pot rezolva cei de

stadiu inferior. Ce clarificări vor fi folosite depind de soluţia şi stadiul de raţionare al răspunsului. Exemplu: să considerăm din nou situaţia a ce ar trebui să facă H dacă el se gândeşte în mod egal atât la soţia lui cât şi la farmacist. Instructorul poate explica că în timp ce ambii îi sunt pe plac în mod egal, a fi căsătorit implică un mod special de angajament, un jurământ şi responsabilităţi diferite faţă de altcineva care îţi este doar prieten. Aşa că în situaţia lui Heinz ar putea fi mai cinstit să-şi confirme jurământul de soţ pentru că ar fi o decizie bazată atât pe contract cât şi pe prietenie. Făcând astfel, instructorul ar demonstra cum cei de stadiul 3 pot să rezolve o situaţie pe care cei de stadiul 2 au găsit-o ca fiind de nerezolvat. 6. prezentaţi o problemă care este cumva similară cu una care a fost discutată, dar care diferă la

modul că raţionamentul folosit în prima problemă nu este potrivit pentru a rezolva a două problemă. Apoi demonstraţi folosirea raţionamentului +1S pentru situaţia nouă.

Exemplu: folosind problema H ca primă situaţie instructorul poate spune: “Să presupunem că sunt doi bărbaţi, Vasile şi Dorin, care lucrează într-un laborator. Se întâmplă că amândoi sunt foarte aproape de a descoperi un remediu pentru cancer. De fapt, Vasile are jumătate din informaţii. Iar Dorin are cealaltă jumătate. Vasile dorea să colaboreze cu Dorin, astfel încât împreună să descopere remediul. Dorin nu dorea să colaboreze cu Vasile pentru că dorea toată reputaţia numai pentru el. Acum Vasile

28

trebuie să decidă dacă să fure informaţiile de la Dorin. În problema lui H unii dintre voi aţi susţinut că H ar trebui să fure pentru că aceasta ar face un om bun (stadiul 3 de raţionare). Aceasta se aplică şi în această situaţie la fel de bine? ”Această situaţie analoagă va rezulta adesea când participanţii aflaţi în stadiul 3 de raţionare realizează că soluţiile lor sunt inadecvate. Instructorul poate apoi explica că Vasile poate rezolva problema folosind reguli făcute de societate care implică drepturi de proprietate pentru toţi oamenii, inclusiv pentru cei de ştiinţă. În acest caz regulile implică respectarea dreptului lui Dorin de a publica sau de a-şi expune informaţiile când el doreşte aceasta (raţionament de tip +1S).

Aceste şase metode pentru jucarea rolului de “avocat al diavolului” pot fi folosite simultan atunci când se ivesc oportunităţi. Discuţia va continua până când cei care raţionează la un stagiu inferior realizează că argumentele lor nu pot rezolva problema şi că argumentele celor de +1S sunt mult mai adecvate, sau până când toate problemele majore au fost discutate şi este evident că participanţii care raţionează la un stadiu inferior nu îşi vor schimba raţionarea. Discuţia iniţială durează de obicei 10-20 minute. Este important de reţinut că este întotdeauna mai bine să încheiaţi discuţia cumva mai devreme decât prea târziu, dacă instructorul nu este sigur de cât de mult să o lase să continue. Aceasta scade şansa ca membrii grupului care nu sunt implicaţi în discuţie să se plictisească sau ca să apară atitudini defensive sau ostile între cei care susţin dezbaterea. După discuţia iniţială, instructorul va iniţia o dezbatere între participanţii de +1S şi participanţii din următorul stadiu mai înalt şi va da o soluţie comportamentală opusă (de ex. Dacă discuţia iniţială despre H este între stadiul 1 care sunt împotriva furtului şi stadiul 2 care sunt pentru furtul medicamentului, următoarea dezbatere va fi între stadiul 2 favorabili furtului şi stadiul 3 care este împotriva acestei acţiuni).

Folosind problema H, instructorul poate introduce a doua discuţia spunând: ”Importantele diferenţe de opinii dintre aceia care cred ca H nu ar trebui să fure medicamentul din cauza consecinţelor negative şi aceia care cred că H ar trebui să fure medicamentul deoarece ar ajuta-o pe soţia lui, de care el are nevoie tocmai au fost discutate. Câteva alte idei au fost menţionate înainte ca să fie nevoie să ne întoarcem. Ion, Dan, şi Barbu au spus că H nu trebuie să fure medicamentul, dar deţine un motiv despre care încă nu am vorbit. Dacă îmi amintesc bine voi trei aţi spus că trebuie să ţineţi cont de cum să se va simţi farmacistul când cineva i-ar fura proprietatea sa.? Ion, poţi să explici oamenilor care simt că H ar trebui să fure medicamentul de ce tu crezi că ai un mod mai cinstit de a rezolva problema?” În timpul celei de a doua discuţii, sarcina instructorului implică din nou să-i încurajeze pe participanţii să dezbată diferenţele lor, să asigure atenţia continuă asupra subiectului discuţiei, să asigure respectul reciproc dintre participanţi, şi, dacă este necesar să preia rolul de “avocat al diavolului”, utilizând oricare dintre metodele deja menţionate. În această discuţie, precedenţilor participanţii de la +1S de raţionare li se oferă oportunităţi pentru a descoperi limitele raţionării lor şi mai marea adecvenţă a raţionării celor de la stadiul mai înalt. Instructorul încheie dezbaterea când participanţii de stadiul mai scăzut recunosc că raţionarea lor nu este adecvată sau când toate problemele majore au fost discutate. O dată în plus, instructorul trece în revistă care au fost argumentele şi iniţiază o dezbatere între participanţii de la +1S cei mai recenţi şi aceia care sunt la următorul stadiu mai înalt ( ex. Dacă stadiile 2 şi 3 tocmai au discutat, stadiile 3 şi 4 vor fi următoarele la discuţii). De exemplu, instructorul poate spune:” Dacă îmi amintesc corect voi trei aţi spus……….. Puteţi să le explicaţi oamenilor care tocmai au prezentat argumentele lor, de ce credeţi că voi aveţi o soluţie mai cinstită?”.

Continuaţi să folosiţi aceste proceduri până când participanţii de la următorul cel mai înalt stadiu au discutat cu aceia de la cel mai înalt stadiu. În acest mod, instructorul continuă, stadiu cu stadiu, de la cel mai scăzut până la cel mai înalt stadiu. Când se ajunge la nivelul cel mai ridicat al argumentelor prezentate de participanţii la grup, instructorul prezintă apoi, un argument +1S opus cu scopul de a scoate în evidenţă celor de la nivelul cel mai ridicat, inadecvanţa argumentelor lor. De preferinţă, instructorul va folosi unul din argumentele lui anterioare.(ex. Dacă cel mai înalt argument prezentat în grup este unul pro-furt al stadiului 4, instructorul va prezenta o poziţie de stadiu 5,

29

pregătită anterior care este anti-furt). Procedurile de ghidare a discuţiei în condiţii preferate se repetă în toate sesiunile, mai puţin dacă este prima întâlnire sau întâlnirea următoare.

Tipuri de întrebări utile in discutarea dilemelor morale

1.Întrebări generale (pe care se pune accentul) o „Ar trebui”- Ce ar trebui sa facă el/ea?(- este foarte important sa ne axăm pe ceea ce

ar trebui făcut) o „De ce?” - De ce ar trebui sa facă asta?(motivul este foarte important, poate mai

important decât soluţia, deoarece participantii la grup pot face lucruri bune din motive proaste, si lucruri rele din motive bune)

2. Întrebări de verificare a percepţiei o De înţelegere – Ionica, îmi poţi spune in cuvintele tale ce a spus Vasile?

(pentru a stabili daca membrii grupului au înţeles problema, vocabularul, si ce au spus ceilalţi participanţi la grup)

o De cultivare a interacţiunilor intre membrii grupului – Ionica ce părere ai despre ce a spus Vasile?(încurajarea discuţiei intre membrii grupului)

o De clarificare - Ionica, ce înţelegi tu prin justiţie?(întrebările au rolul de a clarifica afirmaţiile participanţilor la grup)

3.Întrebări de stimulare a raţionamentului moral (întrebări care creează dezechilibru/conflictul)

o Întrebări referitoare la aspectele morale ale situaţiei: Ionica, este normal sa minţi ca sa protejezi un prieten? (atenţia este îndreptată asupra uneia sau mai multor probleme morale care apar in discuţie)

o Întrebări care facilitează preluarea altei perspectivei –Ionica, ai spus ca Laura ar vrea ca prietena ei sa mintă pentru ea. Proprietarul magazinului ar vrea ca ea sa mintă?(rugaţi membrii grupului sa vadă situaţia din punctul de vedere al altui participant la grup, sau sa considere o alta perspectiva, care nu au luat-o până atunci in calcul)

o Întrebări de generalizare a problemei– Ionica, cum ar fi daca toata lumea s-ar hotărî sa încalce legea cînd considera ei ca este justificat? sau: Ionica, ai vrea ca toţi oamenii sa reacţioneze la fel intr-o situaţie similara?(rugaţi membrii grupului sa îsi închipuie cum ar fi daca toţi oamenii ar reacţiona la fel)

o Întrebări de reversibilitate - Ionica, ai vrea sa ai parte de un astfel de tratament?(rugaţi participantii sa se imagineze mai degrabă in rolul beneficiarilor acestui tip de tratament decât in cel al făptaşului”)

4.Întrebări care sa faciliteze continuarea discuţiei o Întrebări care complica dilema (elaborări) - Cum ar fi daca acea persoana ar fi cel

mai bun prieten al vostru? Cum ar fi daca ….(circumstanţe atenuante)?(elaborările ulterioare pot fi folosite pentru a schimba dilema sau pentru a sublinia anumite probleme- daca dilema iniţială nu funcţionează – sau pentru a complica lucrurile si mai mult).

o Întrebări legate de experienţa personală - Ti s-a întâmplat ţie sau cuiva apropiat aşa ceva?(Uneori ajuta sa faceţi discuţia mai personala sau „reala” pentru participantii la grup)

Pasul 6: încheierea discuţiei

În al şaselea şi ultimul pas al unei discuţii morale, sarcina majoră cerută a unui lider de grup reprezintă, atunci când este cazul, încheierea discuţiei. În condiţii preferate, discuţia unei dileme particulare este oprită atunci când dezbaterea de grup a progresat secvenţial prin stadii şi argumentul +1S al liderului de grup a fost discutat. În suplimentare, discuţia este oprită când toţi participanţii au avut şansa să discute toate problemele relevante cu privire la dilemă. Se speră că toţi participanţii au

30

experimentat conflictul cognitiv prin expunerea la raţionamentul de +1S şi au realizat că stadiul lor de raţionare prezent este inadecvat.

Discuţia nu trebuie oprită pur şi simplu când interesul scade brusc, în mod deosebit dacă grupul nu a progresat secvenţial pe stadii, incluzând argumentul de +1S al liderului, sau dacă grupul nu a discutat toate problemele relevante ale dilemei. Când interesul scade liderul trebuie să evidenţieze o problemă uitată (omisă), sau să pună întrebări stimulatoare pentru a activa discuţia din nou.

O discuţie trebuie oprită dacă nu mai este productivă (când intervenţiile de a stimula discuţia sunt în mod repetat ineficiente) sau când progresul prin stadii sau discuţia dezacordurilor majore a fost îndeplinită. Liderul grupului trebuie să-şi amintească că pentru a menţine interesul este mai bine să încheie o discuţie mai repede decât prea târziu. Următoarele proceduri pot fi folosite pentru încheierea discuţiei

1. participanţii scriu pe hârtie cel mai bun argument pe care l-au auzit si apoi îl citesc în grup 2. participanţii spun persoanei de lângă ei un lucru util pe care l-a spus în timpul discuţiei +1S

(contribuţia lui personală) 3. câţiva participanţi sunt solicitaţi să exprime un aspect pozitiv al discuţiei Când discutarea unei dileme a luat sfârşit, conducătorul de grup sau încheie şedinţa sau iniţiază

discutarea dilemei următoare. Aceleaşi proceduri sunt urmate ca pentru prima dilemă, cu menţiunea că acum nu este necesar să se repete paşii 1-3. PASUL 4 – INIŢIEREA DISCUŢIEI Iniţierea discuţiei sub condiţii nepreferate (CN) începe la fel ca şi cea în condiţii preferate. Pentru a recapitula, fiecare sesiune începe cu citirea problemei morale, urmate de un rezumat al punctelor majore ale problemei, şi o perioadă de gândire pentru formularea soluţiei/răspunsului. Conducătorul de grup merge apoi în cerc obţinând opinii şi raţionări despre problemă, reformulând propoziţii şi notând esenţa lor, sau punând întrebări pentru a evalua nivelul de raţionare evidenţiat de aceste propoziţii (afirmaţii). Dacă o condiţie de conflict C+1S nu este evidentă, conducătorul de grup foloseşte tehnicile de CN. Oriunde este posibil, tehnica folosită pentru rezolvarea problemei va încerca să creeze un C +1S. Tipuri de situaţii şi tehnici folosite în CN. TIPUL 1. În acest tip de situaţii nepreferate toţi membrii grupului sunt de acord cu soluţia problemei, reprezentată la stadii diferite (ex. Toţi hotărăsc că H trebui să fure dar din motive care indică stadii diferite de raţionare). În această situaţie liderul de grup ar trebui să prezinte unul din răspunsurile pregătite, în special unul care va conduce la soluţii diferite pentru unele stadii (ex. Stadiul 1 de raţionare îşi vor menţine poziţia în timp ce stadiul 2 îşi va schimba poziţia).

Soluţiile pregătite înainte de conducătorul grupului şi folosite acum depind de soluţiile oferite de participanţi şi de stadiile reprezentate. Cu alte cuvinte, liderul de grup trebuie să poată anticipa ce efect va avea răspunsul pregătit la diferite stadii de raţionare. Spre exemplu, dacă participanţii de stadiu 1 spun că H ar trebui să fure medicamentul pentru că soţia lui este o persoană importantă şi participanţii de stadiul 2 spun că H ar trebui să fure medicamentul pentru că el are nevoie de soţia lui pentru a avea grijă de copii, cineva ar putea să elaboreze dilema adăugând informaţia că H nu-şi mai iubeşte soţia şi că are o iubită cu care vrea să se căsătorească. Cu această elaborare participanţii de stadiu 2 îşi vor schimba poziţia pentru că dacă soţia lui H moare el va fi liber să se căsătorească cu iubita lui care va avea grijă de copii. Participanţii de stadiu 1 nu îşi vor schimba opinia, aşa că va fi o elaborare bună pentru că va crea C+1S în acest caz. Oricum. Această elaborare va fi puţin probabil să afecteze participanţii de stadiu 3 sau 4 pentru că elaborarea nu va fi relevantă pentru ei. Astfel, va fi nevoie să fie dezvoltată o altă elaborare. De aceea este important să ne pregătim pentru discuţiile de grup, anticipând răspunsurile şi pregătind elaborări folositoare. Dacă elaborările nu creează în doritul C+1S, liderul de grup poate să prezinte o poziţie opusă (argument +1S) pentru a începe discuţia. Acest argument va fi direcţionat spre participanţii care au argumente de un stadiu mai scăzut.

31

Tipul 2

O situaţie de tipul 2 nepreferata are loc atunci când opiniile la o problemă dată nu se împart conform stadiilor de raţionament (ex. Unii participanţii de stadiu 1 şi 2 selectează o soluţie, în timp ce alţi participanţii de stadiu 1 şi 2 aleg altă poziţie). În această situaţie pot fi urmate două căi diferite. O cale implică să-i punem pe participanţii de acelaşi stadiu să dezbată alegerea lor diferită (ex. Stadiul 1 - pro şi împotriva furtului) şi apoi să-i punem pe participanţii de stadiul 2 cu păreri diferite să dezbată diferenţele între ei. Dacă este posibil să structurăm C+1S după această dezbatere, procedaţi conform acestei sugestii. A doua cale implică separarea participanţilor de stadii diferite care au opinii diferite pentru a-şi discuta părerile diferite (ex. participanţii de stadiu 1 pro-furt contra participanţilor de stadiu 2 împotriva furtului, apoi participanţii de stadiu 1 împotriva furtului contra participanţii de stadiu 2 pro-furt). Două situaţii de C+1S se vor dezvolta în mod automat folosind aceste alternative. Un grup general de discuţie poate apoi să urmeze aceste dezbateri iniţiale. Tipul 3

Atunci când conducătorii de grup nu pot evalua exact stadiile în funcţie de răspunsuri/opinii , există o situaţie de tipul 3. În această situaţie puneţi cele două grupuri de participanţi cu opinii diferite să-şi discute diferenţele. Discuţii viitoare pot permite conducătorilor de grup să continue identificarea stadiilor, astfel încât C+1S poate apoi fi structurat într-un moment mai adecvat Dacă identificarea stadiului nu este încă posibilă, poate fi utilă structura CN. Această situaţie are loc frecvent în cazul conducătorilor de grup începători şi de aceea va fi discutată detaliat în secţiunea de ghidare a discuţiei. Tipul 4

Situaţii de acest tip, nepreferate au loc atunci când foarte puţini sau nici un membru al grupului nu participă la discuţii. Tipul de intervenţie depinde de motivele care stau la baza problemei. Dacă participanţii nu pot stabili opinii iniţiale pentru că problema morală este încurcată, liderul de grup va trebui să încurajeze discuţia sau să clarifice confuzia. În mod tipic confuzia este legată de conflictele dintre diferitele valori (ex. Viaţa contra legii). Grupul poate discuta care valori ar trebui considerate mai importante şi care sunt mai puţin importante. Discutarea problemei poate fi oprită sau pot fi date elaborări pentru a ajuta structurarea dezbaterii +1S. Dacă nu este posibil, liderul de grup ar trebui să conducă fie o discuţie generală a problemelor majore, sau să intre în rolul de avocat al diavolului. Dacă participanţii sunt inhibaţi sau prea speriaţi pentru a vorbi în grup, liderul de grup va da încurajări sensibile şi blânde pentru a încuraja participarea sau va explica din nou rolul membrilor grupului (că ei trebuie să poarte cea mai mare parte a conversaţiei). Dacă încurajarea nu are succes, conducătorul de grup poate implementa o formă diferită pentru începerea discuţiei. Spre exemplu, participanţii pot fi invitaţi să-şi scrie opiniile (fără nume). Hârtiile pot fi date spre citire fie liderului de grup, fie altui membru al grupului. Discuţia poate apoi, în mod sistematic, să abordeze toate argumentele prezentate. Altă metodă implică împărţirea grupului mare în grupuri mai mici de 3 sau 4 membri. Fiecare grup dezvoltă o poziţie referitor la dilemă pe care o prezintă apoi în grupul mare.(prezentându-se ca un grup este deseori mai puţin ameninţător pentru participanţii). Dacă problema se datorează plictiselii pot fi folosite alte intervenţii. Acestea sunt prezentate în secţiunea care se adresează problemelor comportamentale.

Jocul de roluri în condiţii nepreferate

Acestea sunt patru situaţii care acoperă condiţiile majore nepreferate pe care conducătorul de grup este posibil să le întâlnească. Este important să accentuăm că odată cu evaluarea stadiilor, experienţa de identificare a structurii discuţiei are loc în timp, odată cu practicarea. Aşa că liderul de grup să nu descurajeze dacă greşeşte structurarea atunci când învaţă pentru prima dată procedurile.

Înainte de ar trece la pasul 5, ar trebui menţionată încă o soluţie la situaţiile nepreferate. Această soluţie implică folosirea jocului pe roluri. Cel mai bun mod de a descrie aceasta este un exemplu. Folosind dilema lui H, conducătorul de grup va împărţi roluri diferite la câţiva participanţii.

32

Un participant poate juca rolul lui H, un altul farmacistul, un altul soţia, şi dacă se doreşte, judecătorul. Punându-i pe participanţi să joace roluri diferite, acest lucru poate conduce uneori la schimbarea opiniilor sau a raţionării, mai ales atunci când joacă roluri pe care nu le-au luat în consideraţie până atunci şi mai ales când se creează o discuţie cu un argument de +1S. Spre exemplu, se poate da rolul de soţie a lui H participantului aflat în stadiul 1 de raţionare, care a decis că H nu va fura medicamentul pentru că el ar sfârşi în închisoare. În acest rol participantul poate începe să înţeleagă poziţia soţiei lui H de a nu dori să moară, şi poate ca un rezultat, să înceapă să înţeleagă diferit dilema. Atunci când se foloseşte jocul pe roluri este important să se amintească că jocul pe roluri însuşi nu este probabil să producă schimbări în stadiile de raţionare, deoarece se concentrează pe ce ar face participantul. Aceasta înseamnă că după jocul pe roluri trebuie condusă o discutare a problemelor care apar în timpul jocului pe roluri. Discuţia poate avea opinii diferite, permiţând o structură de C +1S. Este de asemenea important de a observa că jocul pe roluri poate fi de asemenea folosit si în condiţii preferate. Într-adevăr poate fi câteodată o schimbare binevenită în procedurile tipice care poate ajuta la menţinerea interesului grupului. Condiţii nepreferate Pasul 5- ghidarea discuţiei.

Multe din instrucţiunile descrise pentru iniţierea discuţiei în condiţii nepreferate şi ghidarea discuţiei în condiţii preferate (crearea dezechilibrului, în special rolul de avocat al diavolului) sunt de asemenea relevante când conducătorul de grup ghidează o discuţie în condiţii nepreferate. Când C +1S nu este iniţial evident, conducătorul de grup ar trebui să încerce să-l creeze urmând una din procedurile descrise în ultima secţiune şi apoi să ghideze discuţia după instrucţiunile pentru condiţii preferate. Există oricum, câteva situaţii în care conducătorul de grup poate fi incapabil să realizeze acest scop. Aceste circumstanţe şi metodele folosite cu acestea vor fi descrise acum. Când argumentele iniţiale nu creează un C +1SC şi când participanţii de stadii diferite prezintă aceeaşi alegere comportamentală (situaţie de tipul 1), sau participanţii de acelaşi stadiu oferă alegeri comportamentale diferite (situaţii de tipul 2), conducătorul de grup intervine structurând discuţia în condiţii nepreferate aşa cum s-a descris în secţiunea de iniţiere a discuţiei in CN. Pe scurt, conducătorul de grup pune participanţii să discute sistematic diferenţele majore de opinii, el poate furniza elaborări ale dilemei pentru a genera conflict în cadrul stadiilor, sau el poate introduce puncte majore pe care participanţii le-au omis. Poate fi adoptată, de asemenea, o poziţie de avocat al diavolului. Din nou, dacă o condiţie de C +1S rezultă ca rezultat din aceste intervenţii, conducătorul de grup poate încerca să structureze dezbaterea. Şi în final, dacă este posibil, conducătorul de grup poate structura două dezbateri diferite C +1S aşa cum s-a descris la situaţia de tipul 2. După discuţie, conducătorul de grup trebuie să ofere un argument de +1S pentru cel mai înalt stadiu reprezentat în grup. Stadiul acestui argument ar trebui schimbat dacă este cu un stadiu dedesubt sau deasupra stadiului cel mai înalt de reprezentare..

Când conducătorul de grup nu poate identifica stadiile şi nu poate structura C +1S (situaţii de tipul 3), CN poate fi structurată în două moduri. Un mod este de a aranja gradat răspunsurile iniţiale după complexitatea şi sofisticarea termenilor. Apoi conducătorul de grup poate cere participanţilor cu raţionamentul cel mai scăzut să discute cu cei de la stadiul superior, dar de păreri diferite. Spre exemplu, o afirmaţie ca: ” H nu ar trebui să fure medicamentul pentru că nu este frumos” este mult mai simplistă decât răspunsul “H ar trebui să fure medicamentul pentru că el are obligaţia să o ajute şi să o protejeze pe soţia lui.” Aceste două grupuri de participanţii pot să discute unul cu celălalt. Conducătorul de grup procedează apoi sistematic cu ierarhizarea răspunsurilor până ce toate problemele majore au fost discutate şi toţi participanţii cu puncte de vedere au avut şansa de a-şi discuta opiniile. Discuţia ar trebui să se focalizeze pe două sau trei poziţii opuse, pe rând, pentru a evita confuzia. Când toate problemele majore ale grupului au fost discutate, conducătorul de grup va evidenţia orice idee importantă care a fost omisă, sau el poate prezenta un argument de +1S (conducătorul de grup se poate plasa în rolul de avocat al diavolului, folosind oricare din metodele descrise în ghidarea discuţiei sub condiţii preferabile). Tipul de argument + 1S se va alege in funcţie de cel mai complex

33

argument dat de grup. Liderul de grup va observa atent reacţiile participanţilor pentru a determina dacă identificarea stadiului este corectă. Dacă argumentul +1S induce conflict acelora care au prezentat argumentul cel mai complex, este probabil ca estimarea stadiului să fie corectă. Nivelul argumentului este probabil neadecvat dacă nu este înţeles deloc sau dacă este nestimulator pentru cei de stadiu cel mai înalt. Este important să observăm că dacă în timpul discuţiilor conducătorul de grup poate identifica corect stadiile, el ar trebui să încerce să structureze o discuţie C +1S în loc să continue cu o dezbatere CN. O a doua şi cea mai puţin preferată metodă pentru abilitarea discuţiei când conducătorul de grup nu poate identifica stadiile, implică să punem oricare două grupuri de participanţi cu opinii diferite să discute. Din nou, liderul de grup încearcă să structureze C +1S dacă se ivesc oportunităţi. Pasul 6- sfârşitul discuţiei.

În CN conducătorul de grup opreşte discuţia când toate poziţiile diferite importante au fost discutate, când participanţii au avut şansa să discute orice problemă adiţională, şi când liderul a specificat şi încurajat discuţia oricărui puncte omise şi/sau cînd el a propus şi discutat un argument de +1S. Conducătorul grupului poate opri discuţia unei dileme particulare sau sesiunea urmând oricare din procedurile descrise anterior, în secţiunea de închidere a discuţiei în CP.

După cum am menţionat anterior, este important ca discuţia să nu fie oprită pur şi simplu când interesul scade brusc, în mod deosebit dacă grupul nu a progresat secvenţial pe stadii, incluzând argumentul de +1S al conducătorului de grup, sau dacă grupul nu a discutat toate problemele relevante ale dilemei. Când interesul scade, conducătorul de grup trebuie să evidenţieze o problemă uitată (omisă), sau să pună întrebări stimulatoare pentru a activa discuţia din nou.

O discuţie trebuie oprită dacă nu mai este productivă (când intervenţiile de a stimula discuţia sunt în mod repetat ineficiente) sau când progresul prin stadii sau discuţia dezacordurilor majore a fost atinsă. Conducătorul de grup trebuie să-şi amintească că pentru a menţine interesul este mai bine să încheie o discuţie mai repede decât prea târziu. Când discutarea unei dileme a luat sfârşit, conducătorul de grup sau încheie şedinţa sau iniţiază discutarea dilemei următoare. Aceleaşi proceduri sunt urmate ca pentru prima dilemă, cu menţiunea că acum nu este necesar să se repete paşii 1-3.

Schimbări ce apar ca urmare a primei discuţii de grup Comportamentul participanţilor se schimbă in timpul programului. Pe măsură ce grupul

progresează, participanţii, încep să-şi asume responsabilitatea pentru a menţine discuţia activă. Conducătorul de grup trebuie bineînţeles să încurajeze acest comportament şi să ghideze cât mai puţin discuţia. Spre exemplu, după câteva întâlniri, participanţilor rareori trebuie să li se reamintească că după citirea dilemei (problemei morale) toată lumea va avea şansa să-şi spună părerea despre situaţie. Spre sfârşitul discuţiei se poate ca participanţii să aducă în discuţie problemei morale proprii. Dacă aceasta are loc conducătorul de grup trebuie să fie sigur că este o problemă morală. Pentru a garanta aceasta conducătorul de grup va cere participanţilor să acorde dilemei lor câteva săptămâni înainte ca aceasta să poată fi folosită. Aceasta va da conducătorului de grup timp suficient să revadă dilema şi să o pregătească pentru discuţie. În timp ce acest tip de schimbări pot fi făcute peste cursul programului, conducătorul de grup, oricum, trebuie să menţină tot timpul rolul celui care evaluează stadiile, iniţiază discuţiile, structurează şi ghidează dezbaterile şi managementul problemelor comportamentale din grup. Transferul abilităţilor învăţate la grup - Tema pentru acasă.

Pentru a crea oportunităţi participanţilor la grup de a folosi ceea ce ei au învăţat în viaţa reală (transferul abilităţilor), conducătorul de grup poate să le dea teme pentru acasă. În domeniul raţionării morale, tema include repartizarea unei probleme morale la sfârşitul sesiunilor de grup, solicitând participanţilor să mediteze asupra ei şi să scrie opiniile şi raţionările lor pentru ora următoare ca parte a acestei teme. Alternativă pentru discutarea problemei morale.

34

După cum am menţionat în prealabil, ia ceva timp şi practică pentru a putea evalua stadiile de raţionare morală. Acestea se complică în continuare pentru că conducătorul de grup nu este responsabil numai pentru evaluarea stadiilor, dar şi pentru iniţierea, ghidarea şi încheierea discuţiei şi pentru conducerea problemelor comportamentale ale grupului. Deoarece aceasta înseamnă foarte mult pentru un trainer nou, chiar şi cu doi lideri de grup, s-a stabilit o nouă metodă.

Această metodă se bazează mai puţin pe evaluarea stadiilor grupului. Facilitează de asemenea dezvoltarea coeziunii grupului şi permite discuţii generale în timpul dezbaterii. Oricum, această metodă alternativă nu este formatul preferat pentru că este mai puţin probabil să se creeze un conflict, existând riscul că nu va exista nici o expunere la raţionarea de +1S. De aceea, această metodă va fi folosită numai dacă antrenorul evaluează mai greu stagiile răspunsurilor sau dacă în mod continuu există puţină variaţie în stadiile de raţionare ale participanţilor (exemplu: stadiul dominant de raţionare al grupului este stadiul 2).

Paşii metodei alternative: 1. Parcurgeţi pasul 1 şi 2 (formarea grupurilor, alegerea şi pregătirea problemei morale) anterior

începerii discuţiei problemei morale în grup (bineînţeles este nevoie de mai puţină atenţie pentru evaluarea stadiului de raţionare).

2. În sesiunea iniţială se realizează pasul 3 (crearea cadrului adecvat). 3. Înmânaţi copii cu problema morală. 4. Citiţi cu voce tare problema morală şi cereţi unui participant să o citească şi el. 5. Rezumaţi punctele majore ale problemei sau cereţi-i unui participant să o facă. Clarificaţi orice

percepţie greşită şi răspundeţi la orice întrebare despre problemă. 6. Obţineţi opinii iniţiale (atât soluţia cât şi raţionamente) de la participanţi, mergând de la unul la

celălalt. Dacă este necesar, puneţi întrebări de verificare sau parafrazaţi pentru a a evalua corect răspunsul şi dacă este posibil evaluaţi stadiul de raţionare. Nu este necesar să elaboraţi pe marginea problemei morale şi nici să iniţiaţi dezbateri cu participanţii acum. Acest pas va lua nu mai mult de 15-20 minute.

7. După strângerea opiniilor iniţiale, cereţi participanţilor să voteze prin ridicarea mâinii cu privire la alegerea lor comportamentală (ex. ”să fure ”contra “să nu fure”).

8. Împărţiţi grupul mare în două, având drept criteriu rezultatul votului. Dacă grupul mare nu poate fi divizat în două părţi egale încercaţi să elaboraţi problema morală astfel încât să mai obţineţi o împărţire.

9. Separaţi cele două grupuri în părţile opuse ale camerei. Un lider de grup trebuie să fie cu un grup, în timp ce co-liderul cu celălalt grup. Un lider este necesar pentru ambele grupuri pentru a ghida discuţia grupului mic.

10. Ambii lideri ajută grupul lor să dezvolte “cea mai bună” raţionare a poziţiei lor prin discuţia şi dezbaterea motivelor care stau la baza deciziei lor. Pentru a face aceasta, urmaţi mare parte a din aceleaşi proceduri folosite pentru ghidarea discuţiei. Acest pas va dura în jur de 10-15 minute.

11. Ca o parte a discuţiilor grupurilor mici, cereţi fiecărui grup să aleagă un purtător de cuvânt care va prezenta deciziile grupului.

12. Cereţi purtătorului de cuvânt să prezinte deciziile şi raţionamentul grupului său, celuilalt grup. Rezumaţi ideile şi raţionamentele prezentate de purtătorii de cuvânt pe o tablă. Orice idee care a fost abordată în timpul discuţiei grupului mic, dar care este trecută cu vederea de către vorbitor poate fi abordată de oricare membru a grupului sau de liderii de grup.

13. După prezentarea purtătorului de cuvânt ghidaţi cele două grupuri într-o dezbatere. Acum fiecare membru este liber să contribuie la discuţie. Din nou, urmaţi procedurile descrise deja pentru ghidarea discuţiei grupului. este de asemenea important să ne reamintim să concentrăm dezbaterea pe câteva probleme în mod succesiv pentru a preveni haosul şi pentru a creşte probabilitatea ca participanţii să realizeze că raţionarea lor nu este adecvată. Dacă este necesar, adoptaţi rolul de avocat al diavolului.

14. Permiteţi celor două grupuri să dezbată până când ajung la o soluţie sau o raţionare sau până când toate problemele majore au fost discutate şi discuţia nu mai creează oportunităţi pentru expunerea

35

la limitările raţionării curente. Dacă cele două grupuri nu ajung la o decizie şi o justificare încheiaţi dezbaterea urmând orice procedură descrisă anterior.

15. Dacă doriţi daţi temă pentru acasă. 16. Repetaţi paşii 3-15 în toate celelalte sesiuni.

Managementul problemelor comportamentale în discuţiile de grup asupra problemei morale

Ca în toate eforturile de predare, un număr de probleme de management a grupului pot avea loc

în timpul discuţiei de grup. În această secţiune, noi vom discuta tipurile de probleme specifice acestor grupuri şi vor furniza câteva linii de ghidaj pentru tratarea lor. Este important să accentuăm că aceste linii de ghidare nu vor fi implementate rigid. Antrenorul se vor încrede pe judecata lor proprie în fiecare situaţie, pe cunoaşterea elevilor, pentru a decide ce intervenţie va fi de cel mai mare ajutor. Participarea impulsivă Câteodată intensitatea discuţiei unei probleme morale poate escalada repede, ducând deseori la atacuri personale şi insultarea unuia sau mai multor indivizi din grup. Chiar dacă modul ideal de a preveni astfel de provocare şi participare impulsivă este să urmăm Pasul 3, Crearea unui Spaţiu adecvat, aceste linii de ghidare iniţiale pot fi uitate de antrenori în cursul unei dezbateri fierbinţi.

Totuşi, deoarece acest tip de comportament violează una din liniile etice de bază pentru participarea de grup, antrenorul trebuie să fie pregătit să intervină rapid. Dacă se exprimă dispreţul pentru un alt membru al grupului, conducătorul de grup va adopta imediat o poziţie directivă (în contrast cu rolul tipic nedirectiv) cerând membrilor grupului să înceteze discuţia. Va urma apoi o explicaţie sensibilă a opririi discuţiei şi se va reaminti elevilor liniile directoare ale discuţiei, fără a ataca atacatorul. O măsură de prevedere: conducătorul de grup nu va confunda o discuţie activă cu un atac la persoană. dacă discuţia rămâne concentrată pe probleme morale este o dezbatere acceptabilă. Dacă dezbaterea începe să se adreseze aspectelor personale ale membrilor grupului, atunci este probabil un atac la persoană. Conducătorul de grup va acţiona tot timpul conservativ şi va opri discuţia dacă situaţia este neclară. De asemenea, nu doar atacul la persoană trebuie oprit ci si confruntarea repetată a opiniei unei persoane. Conducătorul de grup trebuie să oprească discuţia dacă realizează că nu mai poate controla ce va urma. Participarea hiper-activă.

Cu toate că participarea hiper activă poate fi o comoară pentru grup în timpul orelor iniţiale şi stagnante, sunt momente când aceasta poate să întrerupă funcţionarea grupului. sunt de obicei două tipuri de participanţi hiper activi. Primul este atent şi oferă afirmaţii relevante şi stimulative dar vorbeşte aşa de mult încât membrii grupului mai puţin vorbăreţi au puţine şanse de a vorbi. Al doilea tip este egocentric, tot timpul dorind ca conversaţia să se concentreze pe ideile lui. Acest tip de participant întrerupe deseori pe ceilalţi ridicând probleme irelevante, nu este capabil de a participa la argumentele celorlalţi membrii ai grupului din cauza abilităţii sărace de ascultare, sau manifestă dispreţ complet pentru opiniile celorlalţi. Una sau câteva intervenţii pot fi implementate grupului cu o participare hiper activă. Ele includ: 1. încurajaţi participanţii mai puţin vorbăreţi să vorbească mai frecvent 2. descurajaţi elevii prea activi de a vorbi aşa mult

a. toţi participanţii care doresc, să-şi prezinte punctul de vedere la începutul discuţiei ( aceasta distrage atenţia de la participantul hiper-activ)

b. întrebaţi repede pe ceilalţi participanţi despre părerea lor, imediat ce participantul hiper-activ a încheiat discuţia

c. rezumaţi rapid răspunsul participantul hiper-activ şi încurajaţi ceilalţi elevi să vorbească (aceasta întrerupe verbalizarea lungă)

d. fixaţi limite ferme (ex. “Ion, mulţumesc. Am înţeles poziţia ta. Acum hai să îi auzim şi pe ceilalţi.”)

36

e. întâlniţi-vă cu membrul grupului hiper-activ în particular şi explicaţi-i comportamentul său asupra grupului şi încercaţi să înţelegeţi motivele care stau la baza comportamentului sau. Dacă este posibil să încadraţi pozitiv explicaţia voastră ( ex. “Apreciez interesul şi ajutorul tău, dar....)Când intervine în aceste situaţii conducătorul de grup va începe tot timpul cu metode mai puţin directe şi confruntative ( 2a, 2b şi 2c). Dacă aceste strategii sunt fără succes, pot fi necesare metode mai directe ( 2d şi 2e )

Participare hipo-activă. Spre deosebire de participantul tăcut care va oferi din când în când o opinie, participantul hipo-

activ rareori sau niciodată nu vorbeşte la ore. Este important de observat că dacă există numai foarte puţini participanţi care aleg să nu fie activi, aceasta nu va afecta grupul atât timp cât ei îşi menţin interesul în discuţie. Cu alte cuvinte este mai important interesul decât implicarea activă verbală pentru a câştiga facilitarea dezvoltării morale. In plus, deşi se poate dezvolta ostilitate dacă mai mulţi participanţi sunt tăcuţi, cele mai multe grupuri active acceptă câţiva participanţi tăcuţi. Dacă ostilitatea se dezvoltă, conducătorul de grup trebuie să reamintească că în timp ce participarea este încurajată, participanţii au dreptul să nu vorbească dacă ei aleg aceasta.

Există trei motive pentru hipo-participare: anxietate cînd vorbeşte în grup, inabilitate de a înţelege discuţiile de grup şi plictiseala. Pentru a interveni în primele două situaţii conducătorul de grup trebuie să fie capabil să diferenţieze participanţii interesaţi de cei neinteresaţi. Cei interesaţi poate fi identificaţi prin postura si expresia facială: contactul vizual cu vorbitorul. Cel neinteresat este de obicei plictisit si nu poate urmări discuţia de grup. Se poate afunda in scaunul lui si poate aduce în discuţie probleme irelevante.

Odată ce conducătorul de grup a identificat participanţii hipo-activi ca ascultători interesaţi, el poate să presupună că este probabil vorba de disconfort, ruşine, lipsă de încredere, ceea ce îl face să nu prea vorbească în grup.

Conducătorul de grup va încuraja participanţii să devină activi în modurile următoare: (1) Începeţi discuţia mergând în cerc. (2) Cereţi celorlalţi participanţi să-şi exprime poziţia primii. (3) Exprimaţi interes atunci când auziţi părerea elevilor tăcuţi. (4) Întrebaţi direct dar nu cereţi participanţilor tăcuţi să împărtăşească o idee. (5) Daţi încurajare empatică lăsându-i pe participanţii tăcuţi să înţeleagă că le înţelegeţi sentimentele

legate de participare. (6) Intensificaţi structura grupului petrecând mai mult timp pentru a aduna opiniile iniţiale. (7) Reduceţi sentimentul de ameninţare/provocare resimţit de participanţii respectivi făcând afirmaţii

ca “nu te grăbi”, “Fă o încercare.” (8) Dacă este absolut necesar adăugaţi mai mulţi participanţi activi grupului - însă nu este indicat.

Dacă grupul pare a fi prea avansat din punct de vedere moral şi cognitiv pentru un participant, conducătorul de grup va încerca să simplifice sarcina participantului. Aceasta se poate realiza întrebându-l simplu ce ar face el într-o situaţie morală fără să-i cerem să explice raţionamentul care stă la baza deciziei lui, sau întrebându-l ce argumente par să aibă mai multă însemnătate pentru el (ex. participantul poate spune simplu “ale acestui grup” sau “a lui Ion). Dacă aceste intervenţii nu au succes şi conducătorul de grup simte că participantul este copleşit de activitatea grupului, s-ar putea să fie necesară îndepărtarea lui din grup pentru a preveni stânjenelile si accentuarea stimei de sine scăzută. Bineînţeles, aceasta va fi făcut într-o întâlnire în particular, cu discreţie.

Atitudini negative Câteodată participanţii au sau manifesta atitudini negative despre discuţiile morale. Când aceasta are loc acestea iau de obicei forma de tăcere, dezinteres, sau afirmaţii ostile (ex. “aceasta este o pierdere de timp”) şi pot fi dăunătoare grupului.

Unul din trei motive stau deseori la baza acestor atitudini. Prima posibilitate poate să fie în legătură cu stilul personal al participantul, ostil şi negativist în

toată viaţa sa. Personalitatea negativistă va avea tendinţa să înceapă grupul cu un set de idei negative. În

37

timp ce este dificil să intervenim cu succes în cazul tinerilor negativişti, conducătorul de grup va încerca să genereze interes întâlnindu-se cu el in particular şi vorbind despre dificultate. Câteodată, dând unui participant negativist un rol special în grup poate descreşte eficient intensitatea atitudinii lui negativiste( ex. Păstrarea evidenţei întâlnirilor, scrierea problemelor majore ale unei dileme pe tablă). Atitudinile negative se pot dezvolta de asemenea din respingeri reale sau percepute greşit, sau din criticism din partea grupului.

Natura intervenţiei conducătorului de grup va fi în funcţie de percepţie-reală sau imaginară. Dacă percepţia participantului este reală, conducătorul de grup l va interveni oprind în primul rând grupul şi apoi dând o explicaţie de ce a făcut aceasta.

Întâlniţi-vă cu participantului nerespectuos în particular dacă comportamentul ofensiv continuă. Dacă elevul are o percepţie ireală pe care o consideră afront personal, antrenorul ar trebui să se întâlnească cu participantul în particular şi să-i explice că colegii de grup nu intenţionează să-l insulte şi că prezenţa lui în grup este dorită. Conducătorul de grup poate de asemenea să-l pună pe participant să vorbească cu presupusul atacator în prezenţa lui.

O a treia posibilitate are loc atunci când oamenii importanţi din viaţa participanţilor (părinţi, gardieni, tutori) au exprimat atitudini negative despre probleme morale care sunt discutate în afara familiei. În aceste circumstanţe conducătorul de grup poate încerca să intervină, întâlnindu-se cu adulţii în cauză, într-un efort de a înţelege atitudinile lor şi de a clarifica orice înţelegere greşită pe care ei s-ar putea să o aibă despre grupurile de discutare a problemei morale.

Plictiseală şi stagnare.

Plictiseala printre participanţi poate fi uşor identificată, când sprijinul şi încurajarea conducătorului de grup are drept rezultat tăcerea şi pasivitatea completă. De obicei plictiseala rezultă din discuţii de grup prea metodice, metode de rutină, selectarea unor probleme morale neadecvate, un grup omogen ( fără stagii diverse reprezentate ), variaţie mare între raţionarea morală a participanţilor, sau stiluri de conducere problematice. Ore prea metodice, rutinale, pot rezulta din folosirea repetată a aceluiaşi format de grup şi probleme morale care sunt prea asemănătoare în rezultatele şi conflictele pe care le prezintă. În plus faptul că orele se vor ţine de obicei în aceeaşi sală, cu aceeaşi participanţi, şi cu conducătorul de grup răspunzând în aceeaşi manieră, contribuie de asemenea la plictiseala participanţilor la grup. În această situaţie conducătorul de grup l va alterna procedurile prin folosirea de formate diferite ( ex. Jocul pe roluri discutând evenimente istorice reale). De obicei, această situaţie nu are loc când se conduc grupuri de termen scurt (6-12 săptămâni). Oricum, dacă conducătorul de grup conduce grupuri pentru perioade mai mari de timp aceste schimbări pot fi necesare pentru a menţine un interes susţinut. Dacă grupul este compus din participanţi care raţionează la acelaşi stadiu moral şi aceasta produce plictiseală conducătorul de grup poate încerca să adauge alţi membri care raţionează la stadii diferite.

Deoarece aceasta nu este tot timpul posibilă, conducătorul de grup va trebui să aibă un rol mult mai activ. Acest rol va fi unul de avocat al diavolului prin care se va furniza grupului un argument de +1S. Conducătorul de grup poate de asemenea încerca să elaboreze o problemă morală pentru a obţine răspunsuri de stagii diferite. Conducătorul de grup trebuie să fie foarte atent la situaţia în care un participant arată un stadiu de raţionare mult mai scăzut decât ceilalţi membri ai grupului. Când aceste situaţii au loc participantul cu raţionament mai scăzut se simte frustrat şi inadecvat. Afirmaţiile lui sunt de obicei ignorate de ceilalţi participanţi. Cel mai bun mod de a preveni o astfel de situaţie este de a evalua corect stadiul de raţionare când se formează grupul. Oricum, deoarece astfel de evaluări greşite au loc, conducătorul de grup trebuie să cunoască câteva intervenţii. Dacă este posibil participantul va fi mutat în alt grup care este mult mai potrivit pentru abilitatea sa. Dacă nu este posibil participantul va fi sprijinit şi încurajat, şi conducătorul de grup va fi sigur că afirmaţiile lui nu sunt ignorate sau criticate. Dacă se produc sentimente negative importante, conducătorul de grup va cere participantului respectiv să părăsească grupul. Din nou aceasta se va face cu discreţie şi sensibilitate. Dacă un participant este superior celorlalţi membri ai grupului, el va fi mutat într-un grup de un nivel ridicat. Când aceasta nu este posibil, conducătorul de grup va petrece ceva din timpul grupului furnizând argumente de +1S pentru ai provoca raţionarea şi a stimula interesul.

38

Stiluri de conducere problematice.

Pot avea loc două stiluri de conducere problematice. Primul implică o conducere prea directivă, în care conducătorul de grup domină discuţia şi

creează reguli rigide de comportament. Liderii de grup pot identifica un stil directiv observând cât timp au vorbit ( mai mult de 25% din timp este prea mult), determinând dacă ei încearcă să predea direct stadiile ( descriind caracteristicile fiecărui stagiu), şi să decidă dacă ei folosesc întrebări închise sau deschise. Vorbind mai puţin şi încurajând mai mult discuţia dintre participanţi, neîncercând să predea stadiile şi punând întrebări deschise mult mai frecvent, liderul de grup va putea cu succes să reducă directivitatea şi să asigure un grad moderat structurii. Al doilea stil de conducere problematică implică o abordare nondirectivă, nestructurată. Acest stil este uşor identificat prin simpla observare a dezordinii prezentă în grup. Dacă sunt abordate probleme neimportante, dacă discuţia sare de la o problemă la alta, şi dacă sunt numeroase întreruperi, grupul are nevoie de mai multă structură. Prin adoptarea unei poziţii mai active, prin prevenirea schimbărilor bruşte de subiect şi prin ajutarea grupului să participe la probleme relevante, antrenorul va putea să mărească în mod eficient structura. Luându-şi un rol mai activ, liderul de grup trebuie să-şi amintească să nu discute cu fiecare participant pe o bază individuală. Mai degrabă, rolul activ al liderului de grup va implica încurajarea participanţilor de a vorbi unul cu celălalt.

Deoarece evaluarea propriei eficienţe este dificilă, este de ajutor să avem doi lideri de grup, alternativ ca lider sau co-lider pentru a face schimb de experienţă odată cu fiecare rol. Spre exemplu un conducător de grup poate direcţiona discuţia iniţială în cerc, în timp ce celălalt înregistrează răspunsurile şi ajută în evaluarea stagiilor, iniţierea discuţiei şi ghidarea discuţiei. Liderul de grup care a înregistrat poate apoi structura grupul pentru a doua discuţie şi celălalt antrenor poate conduce discuţia. Co-liderul, în timp ce participă la discuţie poate, spre exemplu, să preia rolul de a încuraja membrii mai puţin vorbăreţi ai grupului, sau să depisteze plictiseala sau atitudinile negative. La sfârşitul sesiunii liderii de grup pot să facă aprecieri constructive unul pentru celălalt. Spre exemplu ei pot servi drept observatori pentru stilul de conducere al fiecăruia din ei, pot să împărtăşească idei, pot să se sprijine şi să se încurajeze reciproc şi abilităţile lor îi pot ajuta să se complimenteze reciproc. Cu toate că există liderii de grup care lucrează bine împreună, avantajele de a avea doi lideri de grup nu pot fi supraestimate. Este, de aceea, foarte recomandată în special în cazul liderilor de grup începători. Conducerea grupurilor de dileme morale cere pregătire, abilitate şi flexibilitate. Conducerea lor cu succes va fi deseori o provocare pentru lideri de grup, dar capacitatea lor în îmbunătăţirea abilităţilor de raţionare morală a participanţilor este considerabilă.

39

DILEME MORALE

1. Maşina uzată Un vânzător care a făcut o mulţime de călătorii şi-a schimbat maşina la fiecare doi ani. În doi ani de conducere el a parcurs 30000 km. Când s-a hotărât să vândă maşina, motorul şi transmisia maşinii erau aproape duse. Înainte sa o scoată la vânzare, el a dat kilometrajul înapoi la 10000km, a uns motorul cu vaselina şi a spălat maşina astfel încât să arate ca nouă. Caroseria era în condiţii excelente, astfel încât numai un mecanic foarte priceput ar fi în stare să detecteze ce ar trebui reparat la maşina. Când maşina a fost scoasă la vânzare, un cuplu tânăr, proaspăt căsătoriţi, au venit să vadă maşina. Cuplul i-a spus că nu au bani mulţi şi că o vor cumpăra dacă o vinde cu 50 $ mai puţin. Fiul vânzătorului ştia ce făcuse tatăl său şi simţea că tatăl său îi înşeală pe aceşti oameni. El a încercat să-şi convingă tatăl să nu facă aceasta, dar tatăl său nu l-a ascultat. Fiul a simţit că ar trebui să-i avertizeze pe oameni, dar dacă ar fi făcut-o el ştia că tatăl său s-ar înfuria şi nu ştia ce ar fi putut tatăl său să facă în acea situaţie.

1.Referitor la primul paragraf. Credeţi că este normal ca o persoană să dea înapoi kilometrajul, etc., înainte de a vinde o maşină folosită ? De ce da sau de ce nu ? 2.Referitor la al doilea paragraf. Contează dacă cineva care vrea să cumpere o maşină este bogat sau sărac ? De ce ? Dar dacă bărbatul ar fi vândut-o unor prieteni de-ai fiului său ? 3.Ce va face fiul vânzătorului în situaţia de mai înainte ? De ce ? 4.Ce crezi tu că s-ar putea întâmpla între tată şi fiu dacă fiul ar spune oamenilor adevărul ? De ce ? 5.O persoană are mai multă responsabilitate pentru comportamentul unui membru al familiei sale decât pentru un străin ? De ce da sau de ce nu ? 6.Dacă el ar lucra pentru un vânzător de maşini folosite care a încercat să înşele pe cineva, aceasta ar avea altă importanţă ? O persoană ar fi responsabilă pentru înşelăciune dacă ar şti despre ea şi nu ar vorbi ? De ce sau de ce nu ? 7.Ce este mai important – să fii un fiu loial sau o persoană de sinceră ? De ce ? 8.Care ar fi legea într-o astfel de situaţie ? Ce s-ar întâmpla cu tatăl ? Va fi fiul considerat complice ?

2. Traficantul de droguri

Problema narcoticelor în această ţară a luat proporţii alarmante. Sute de oameni mor în fiecare lună şi viaţa a mii de tineri este ruinată. Toate drogurile sunt ilegale în această ţară. Drogurile sunt aduse şi distribuite de grupuri criminale organizate. Aceste grupuri criminale organizate sunt foarte greu de spart. Oamenii care lucrează pentru aceste grupuri nu vorbesc atunci când sunt prinşi. Deocamdată, guvernul nu este în măsură să găsească destule motive legale pentru a-i închide pe aceşti oameni. Un traficant de droguri a fost prins într-un liceu. A fost interogat de poliţie în legătură cu sursa de aprovizionare, dar el a refuzat să coopereze; dacă nu vorbesc în mod voluntar, vor fi forţaţi să vorbească printr-o metodă. Unii oameni afirmă că ar trebui să se obţină informaţii prin orice metodă. Aceşti oameni susţin că dacă s-ar face aceasta, am elimina aceşti criminali şi am salva multe vieţi. 1.Eşti de acord cu aceasta sau dai poliţiei dreptul de a ţine oameni în închisoare până când vor fi de acord să vorbească sau să - i interogheze mult timp cu scopul de a afla informaţii care-i vor ajuta să controleze traficul organizat de droguri ? Eşti de acord să-i tortureze în vreun fel oarecare ? 2.Moral, este justificat să controlezi un ticălos utilizând un mijloc ticălos ? De ce da sau de ce nu ? 3.Să presupunem că 50 de traficanţi sunt prinşi într-o săptămână. Poliţia nu ştie cât de multe informaţii are fiecare dintre ei. Să-i tortureze pe toţi riscând să tortureze un tip care nu are nici o informaţie care ar ajuta să spargă banda ? De ce da sau de ce nu ? 4.Unii oameni simt că ei nu ar tortura o altă persoană,. de ce crezi că ei simt în acest fel ? 3. Tulburarea liniştii publice

40

Pe la mijlocul şi spre sfârşitul anilor 1960 au fost multe tulburări într-un mare număr de oraşe ale Americii. În aproape toate tulburările, au fost o mulţime de jafuri (mase de oameni furând din magazine). În timpul unei tulburări din Chicago, primarul a dat ordin poliţiei să împuşte turbulenţii şi prăduitorii. Poliţia avea voie să tragă nu pentru a omorî, ci mai mult pentru a împiedica sau răni pe cei care se răzvrăteau sau care furau. 1.Un poliţist care supraveghea o zonă cu turbulenţă a văzut un grup de adolescenţi care jefuiau. El era în conflict cu sine însuşi dacă să tragă sau nu. Ce ar trebui să facă poliţistul ? De ce ? 2.Decizia ta ar fi aceeaşi dacă ai fi proprietarul unui magazin ? Dar dacă tu ai fi adolescentul care jefuia ? 3.Încearcă să găseşti o soluţie cu care să fie de acord toţi cei trei oameni (poliţistul, proprietarul magazinului şi hoţul). 4.Să presupunem că acest poliţist ar urma ordinele şi ar ucide din greşeală un hoţ. Ar fi drept sau nu ? De ce ? Ar trebui să fie el pedepsit ? De ce ?

4. Vaporul cu pasageri

O navă de pasageri s-a scufundat în mijlocul Atlanticului. A fost o mare panică pe vas când a devenit cunoscut faptul că vasul se va scufunda. Oamenii s-au grăbit spre bărcile de salvare. Nava s-a scufundat în cele din urmă şi cei mai mulţi dintre oameni au reuşit să ajungă în bărcile de salvare. Una dintre bărcile de salvare era foarte aglomerată. Devenise clar că barca se va scufunda dacă un număr de oameni nu o vor părăsi. Unul dintre pasageri a sugerat să ia frânghii şi să-i tragă pe oameni în urma bărcii. Oricum, era iarnă şi un om ar fi paralizat dacă ar fi stat în apă mai mult de 10 minute. Oamenii au avut mai multe sugestii cu scopul de a evita luarea deciziei în legătură cu cine să trăiască şi cine să moară. Dar nimeni nu a venit cu o soluţie care să salveze toate vieţile celor din barcă. După câteva discuţii s-au tras două concluzii. Unii oameni credeau că se vor lăsa în voia sorţii. Ce se va întâmpla, se va întâmpla. Simţeau că era greşit să ia decizia de a omorî oameni. Puteau ca toţi să moară sau ca toţi să fie salvaţi. O altă opinie a fost ca să tragă la sorţi cine să stea în barcă şi cine să fie aruncat peste bord. 1.Care dintre aceste două alternative ţi se pare cea mai justificată şi de ce ? Ai vreo altă sugestie ? 2.Crezi că este justificat să ucizi câţiva oameni pentru a salva mai mulţi ? 3.O tragere la sorţi ar fi dreaptă pentru a lua decizia ? De ce da sau de ce nu ? 4.Dacă ei au hotărât să tragă la sorţi dar doi oameni au refuzat să participe, li se va permite să se abţină şi să rămână în barcă ? De ce da sau de ce nu ? 5.Crezi că există vreo cale să decizi a cui viaţă este mai valoroasă ? De ce da sau de ce nu ?

5. Cazul lui C Circumstanţele pot schimba responsabilităţile unei persoane pentru acţiunile ei ? Cs-a născut ca un copil nelegitim. Primii săi ani din viaţă au fost extrem de grei. Mama sa era iresponsabilă şi C era neglijat. Finalmente, când a împlinit 5 ani, mama lui a dispărut şi l-a lăsat pe C singur. Nimeni nu ştia unde plecase. Vecinii au raportat poliţiei că C a fost abandonat. Poliţia l-a încredinţat pe C în custodia permanentă a rudelor lui pentru că mama lui nu s-a mai întors deşi trecuseră mai multe luni. Când C a început şcoala el a devenit în curând cunoscut ca un copil problemă. Profesorii au început să-l dea afară de la ore. Rudele lui au avut vremuri grele cu C şi nu puteau să-l stăpânească. Şi apoi, ele aveau proprii lor copii şi nu le păsa cu adevărat de C. Nu a trecut mult timp până când C a intrat în atenţia poliţiei. A fost prins furând, si aşa mai departe. După un număr de infracţiuni, el a fost trimis de o instanţă pentru copii într-o şcoală de corecţie. El a petrecut aproximativ 8 ani în această şcoală. În aceşti 8 ani, a fugit de câteva ori, a comis câteva infracţiuni în timpul când era fugit, şi a fost trimis înapoi în şcoala de corecţie. A fost eliberat din şcoala de corecţie când a împlinit vârsta legală de 18 . La 28 ani a devenit liderul unui grup mistic. El şi câţiva membrii ai acestui grup au fost declaraţi vinovaţi de comiterea mai multor crime. 1.Ar putea fi considerat C responsabil pentru comportamentul său ? Poţi să consideri că datorită condiţiilor sau circumstanţele vieţii lui a făcut ceea ce a făcut?

41

2.Ar putea reclama C că responsabilitatea acţiunilor sale revine societăţii ? Judecătorul, care este un reprezentant al societăţii, l-a trimis în şcoala de corecţie. Şcoala de corecţie nu şi-a făcut treaba. Ce crezi despre acest argument ? 3.Cum ar trebui să fie el pedepsit :

a. Dacă îl consideri responsabil de actele sale ? b. Dacă nu îl consideri responsabil ?

4.De ce crezi că el ar trebui să fie sau nu pedepsit ? 5.Ar trebui să i se dea sentinţa de condamnare la moarte ? De ce ? 6.Crezi că C era alienat mintal, şi că dacă ar fi fost aşa aceasta ar fi influenţat pedeapsa lui ? De ce ? 7.Care este, în general, scopul închiderii cuiva ? 8.Dacă nu eşti de acord cu închiderea oamenilor, care crezi că ar fi soluţia corectă ? De ce ? 6. LSD D, care este student în ultimul an, este un maestru în chimie şi are un laborator de chimie la el acasă. El a lut droguri ca LSD, pe care de obicei le cumpăra. Într-o zi s-a gândit, “ De ce să-mi cheltuiesc aceşti bani ; pot să le prepar eu însumi“. A întrebat profesorul de chimie care este formula LSD –ului. Profesorul l-a întrebat de ce vrea să ştie. D i-a spus adevărul. Profesorul cunoştea răul pe care îl puteau produce drogurile şi s-a întrebat ce să facă. 1.Poate cineva să facă orice doreşte în casa lui ? Este casa lui proprietatea lui ? Care ar trebui să fie limitele drepturilor individuale a unei persoane ? 2.Dacă D nu intenţionează să vândă drogurile sale, putea să le facă pentru el însuşi ? Dacă intenţiona să le vândă, aceasta ar fi schimbat situaţia ? Daţi motivele voastre. 3.Dacă poliţia ar fi auzit că D produce LSD în laboratorul său, dar cunoştea faptul că le foloseşte doar pentru el, ar trebui să intervină ? 4.Ce ar trebui să facă profesorul ? De ce ? 5.Dacă profesorul i-ar spune lui D care este formula LSD- ului şi conducerea şcolii ar fi aflat, ar trebui ca profesorul să fie dat afară ? De ce da sau de ce nu ? 6.Dacă profesorul nu i-ar spune lui D formula dar crede că el o va obţine din altă parte, ar trebui să-i anunţe pe părinţii lui D sau poliţia ? De ce da sau de ce nu ? 7.Dacă D face LSD acasă şi este prins, ar trebui să fie pedepsit ? Dacă da, cum şi de ce ? Dacă nu, de ce nu ? 7. Furtul din magazine Doamna J îşi făcea cumpărăturile o dată pe săptămână, în marele supermagazin de lângă casa ei. Cum mergea într-unul din coridoarele din spate ea a văzut un tânăr punându-şi câteva cutii de mâncare în buzunarul hainei sale. S-a întrebat dacă să-l toarne pe tânăr sau nu directorului magazinului. 1.Ar trebui ea să-l raporteze directorului sau să-l lase să plece cu mâncarea furată ? De ce ? Ar avea ea şi altă alternativă ? 2.Dacă îi spune tânărului să pună mâncarea înapoi şi el refuză, ar trebui să-l toarne ? De ce ? 3.Dacă ea ştie că hoţii sunt întotdeauna daţi în judecată de acest magazin şi că cel mai adesea ei sfârşesc mergând în închisoare, aceasta ar determina o schimbare în decizia sa ? De ce ? 4.Dar dacă omul care fura ar arăta foarte sărac ? 5.Dacă ea ar fi o angajată a magazinului , aceasta ar determina o modificare de situaţie? De ce ? 6.Să presupunem că ea ştie că directorul magazinului este un tip egoist care îşi exploatează clienţii deoarece magazinul său este singurul din zonă. Aceasta ar conta ? De ce ? 7.Care ar trebui să fie pedeapsa pentru furtul din magazine ? De ce ? 8.Mărimea pedepsei depinde de cât de mult are omul nevoie de mâncare ? De ce ? 9.În ce fel ar putea tânărul hoţ din magazin să o afecteze pe doamna J ? 8. Capcana cu surprize Casa unui fermier a fost spartă în mod repetat. De fiecare dată fermierul a raportat jaful poliţiei, dar poliţia nu a putut să-l prindă pe tâlhar. Aşa că fermierul s-a gîndit să ia el singur măsuri. El făcut un

42

mecanism capcană astfel încât atunci cînd se deschide uşa să acţioneze trăgaciul puştii. El şi familia lui aveau un mod de a intra în casă fără să activeze arma. La un moment dat, a intrat un hot care a fost împuşcat în picior. Glonţul a trecut prin coapsa lui. Doctorul i-a spus că va şchiopăta tot restul vieţii sale. Hotul l-a dat în judecată pe fermier si a solicitat fermierului plata daunei. 1.Crezi că o persoană are dreptul să folosească orice mijloc pentru a-şi proteja proprietatea ? 2.Dacă acest caz ar ajunge în instanţă, care crezi că ar fi verdictul judecătorului ? 3.Care crezi tu că ar trebui să fie verdictul ? 4.Ar trebui ca această capcana cu surprize să fie în afara legii ? De ce da sau de ce nu ? 5.Ar trebui ca legea să permită oamenilor să împuşte jefuitorii ? De ce da sau de ce nu ? 6.Ar trebui ca legea să permită oamenilor să ucidă jefuitorii ? De ce da sau de ce nu ? 9. Plagiatul În facultate era un curs care era cunoscut ca fiind foarte greu. Era un curs opţional în care profesorul dădea cinci teste pe semestru. Un student în anul terminal a ales acest curs şi a scris primele patru teste. Când a venit timpul să dea al cincilea test, a avut multe alte lucruri de făcut pentru a absolvi. Unul din prietenii lui terminase cursul cu doi ani mai înainte şi încă mai avea testele sale. El i-a cerut prietenului său unul din teste. El a rescris câteva părţi din acesta şi l-a predat, crezând că profesorul nu-şi va mai aminti niciodată un test care fusese scris cu atâta timp în urmă, mai ales că mulţi studenţi aleseseră acest curs. Oricum, profesorul a recunoscut testul şi numele studentului care îl scrisese iniţial. 1.Ce ar trebui să facă profesorul ? De ce ? 2.Să presupunem că pedeapsa pentru plagiat ar fi excluderea din şcoală. Ar trebui profesorul să ia în considerare faptul că studentul este în an terminal şi că trebuie să absolve şcoala ? De ce sau de ce nu ? 3.Excluderea din şcoală este o pedeapsă corectă pentru plagiat ? De ce ? Dacă nu, care este o pedeapsă corectă ? De ce ? 4.Studentul care a împrumutat testul este vinovat în vreun fel ? De ce ? Ar trebui ca el să fie pedepsit ? De ce ? 10. Jucăria revolver H, un tânăr de 20 ani dorea să se căsătorească, dar el nu avea nici un ban. S-a gândit la un mod de a face bani rapid. A cumpărat un pistol de jucărie care se asemăna foarte mult cu unul adevărat. A mers la periferia oraşului şi a încercat să jefuiască o băcănie. Proprietarul magazinului era un bătrân care când a văzut arma îndreptată spre el, s-a speriat, a avut un atac de inimă şi a murit. H a fost prins şi judecat pentru omor. 1.Credeţi că H a fost vinovat pentru omor? De ce DA sau de ce nu. 2. Când a fost adus în faţa judecătorului ce sentinţă ar fi trebuit să-i dea acesta? 3.Ar trebui H să fie condamnat la fel ca cineva care a folosit o armă adevărată şi din greşeală a ucis pe cineva? Dar dacă omul cu arma adevărată nu a ucis pe nimeni ar trebui să fie condamnat pe o perioadă mai lungă sau mai scurtă decât H? 4.H a părut şocat şi supărat de moartea bătrânului şi a spus că a învăţat să nu mai jefuiască pe nimeni niciodată. Ar trebui lăsat liber sau ar trebui închis? De ce? 11. Cazul lui ROBIN HOOD Un bărbat a inventat un mod de a câştiga la cărţi fără a pierde. El juca deseori cărţi cu un domn foarte ,

care era foarte zgârcit. Bărbatul tânăr era conştient că trişează, dar el putea să folosească banii pe care îi câştiga pentru a ajuta oamenii săraci din vecinătate. El ştia că altfel nu putea obţine nici un ban de la domnul bătrân, pentru că el îi lăsa copiilor săi care deja erau foarte bogaţi. 1.Este aceasta corect? De ce da sau de ce nu ? 2.Dar dacă el ar fi păstrat banii? El avea nevoie de ei pentru că era foarte sărac. Dar dacă el nu era sărac dar nici la fel de bogat ca domnul bătrân, ar fi fost corect să păstreze banii? De ce acest lucru ar fi diferit? 3.Ar fi vreo diferenţă dacă el ar înşeţa un bătrân bun sau un bătrân rău? De ce?

43

4.Este aceasta mai grav sau mai puţin grav decât dacă ar fura de la un om bătrân? De ce? 5.Care ar fi legea? 6.Ar trebui el să fie judecat altfel dacă ar păstra banii decât atunci când i-ar da săracilor? 7.Justifică acest scop (ajutarea celor săraci) mijloacele folosite? Sfârşiturile fericită justifică acţiunile rele? (daţi exemple). 12. DROGURILE Intr-o zi J a descoperit că fratele său vindea droguri. El ştia că aceasta era ilegal şi că drogurile sunt

dăunătoare pentru oameni, că ele le ruinează viaţa. 1. Ce ar trebui să facă J? 2.Este sau ar trebui să fie vreo diferenţă prin faptul că era fratele lui cel care vindea droguri? 3.Ar fi vreo diferenţă dacă era prietenul cel mai bun al lui J? De ce 4.Care din cele două probleme este mai important: faptul că drogurile sunt ilegale sau faptul că ele distrug oamenii? 5.Joe a încercat să-l oprească pe fratele său dar fratele lui a fost foarte nervos şi i-a spus că dacă va avea probleme din cauza lui se va răzbuna. Ce credeţi de acest lucru? 6.Contează ce fel de droguri vindea? Dacă ar fi fost marijuana? Dacă ar fi fost heroină? 7.Ar trebui să fie împotriva legii să vinzi marijuana? 8.Ar trebui să fie în afara legii să fumezi marijuana? 9.Ce pedeapsă ar trebui să i se dea cuiva acuzat de a fi vândut marijuana? Ce pedeapsă pentru vânzarea de heroină? 13. Drumul pustiu de ţară Un cuplu mergea pe un drum de ţară pustiu. Deodată au apărut doi tineri pe o motocicletă. Arătau ca

membrii unei bande de motociclişti şi păreau foarte răi. Ei i-au spus băiatului: ”Pleacă şi lasă fata cu noi. Nimic nu are să ţi se întâmple dacă pleci, dar dacă refuzi te vom ucide.” 1.Ce ar trebui să facă băiatul, să stea şi să lupte şi cel puţin să încerce să o apere pe fată? Aceasta ar însemna că el are o şansă de a fi omorât? Sau să plece cum i s-a apus? 2.Este aceasta o situaţie în care onoarea unei persoane este mai importantă decât viaţa? 3.Dar dacă fata nu era prietena lui ci numai cineva pe care de abia o cunoştea ? 4.Presupuneţi că în timp ce el încerca să decidă ce să facă, a devenit convins că cei doi tineri i-ar face fetei un rău fizic dacă el pleacă. Înainte el a crezut că cei doi doar vorbeau dur, dar acum el este convins că cei doi sunt serioşi şi că ar răni fata dacă el pleacă. Schimbă aceasta responsabilitatea lui? 14. Statul împotriva lui S Domnul S, un bărbat de vârstă mijlocie, mergea pe o stradă într-o după-amiază de octombrie, când a

văzut doi bărbaţi luptându-se cu un băiat de vreo 18 ani. Băiatul plângea şi se lupta pentru a scăpa din mâinile bărbaţilor, dar ei îl ţineau. Natural, domnul S a crezut că băiatul era atacat de aceşti bărbaţi şi a început să se bată cu aceştia pentru a elibera băiatul. Pe unul dintre bărbaţi l-a aruncat la pământ şi din greşeală a căzut peste el. Bărbatul, în dureri mari a scos o armă şi l-a anunţat că este arestat pentru că s-a amestecat într-un arest şi pentru că a atacat un poliţist. Aceşti bărbaţi erau poliţişti în haine obişnuite, care îl urmăreau pe băiat pentru că tocmai jefuise un bătrân. S a fost arestat chiar dacă el nu avea nici o posibilitate de a şti că aceşti bărbaţi erau poliţişti, sau că băiatul era implicat într-o crimă. S nu avea cazier şi era un muncitor într-o fabrică, şi sprijin pentru o soţie şi trei copii. 1.Credeţi că S ar fi trebui să intervină în acest incident? Era cumva treaba lui? Acţionează un bărbat ca S pe risc propriu atunci când încearcă să ajute un străin? 2.Este o persoană responsabilă pentru rănirea alteia dacă acţionează în autoapărare? Este apărarea altei persoane diferită de autoapărare în cazul în care atacatorul este rănit? 3.A-ţi numi aceasta un accident? L-a lovit S pe bărbat din greşeală? Este vreo diferenţă între ce s-a întâmplat în cazul acesta şi un caz de accident? Ar trebui legea să trateze diferit acest caz faţă de unul accidental?

44

4.S poate că a acţionat din intenţii nobile, dar poliţiştii au o slujbă foarte dificilă, şi adesea îşi riscă viaţa încercând să prevină o crimă. Poliţiştii cu haine obişnuite(fără uniformă) au o sarcină mai dificilă, pentru că oamenii nu ştiu că ei acţionează ca şi poliţişti. Credeţi că societatea noastră prin legile sale ar trebui să facă totul pentru a proteja poliţiştii de incidente de acest fel? (a rezultat din acest caz că poliţistul pe care S l-a aruncat la pământ şi-a rupt piciorul în urma luptei). Ar trebui oamenii ca S să fie găsiţi vinovaţi pentru ca legea sa protejeze poliţiştii? Dacă da, de ce? dacă nu, de ce? 5.S a fost adus în faţa instanţei cu două învinuiri: pentru intervenirea în cazul unui arest legal şi pentru rănirea unui poliţist. Cum credeţi că ar fi trebuit curtea să judece aceste acuzaţii? Sunt ele la fel sau diferite? De ce? Majoritatea Curţii Supreme Sa decis că S nu trebuie acuzat de intervenţie în cazul unui arest, pentru că

el nu a ştiut că este un arest. Ei de asemenea au hotărât ca S să nu fie acuzat pentru rănirea unui poliţist, pentru că el a crezut că îl salvează pe băiat de atacatori. Un om nu ar trebui să fie responsabil pentru eroare onestă şi rezonabilă, dacă el a avut intenţia să facă ceea ce este corect. Dacă legea ar acuza oameni ca S, nimeni niciodată nu ar mai risca să ajute un străin la nevoie, pentru că el s-ar putea să facă o greşeală. Legea ar trebui să încurajeze oamenii să se ajute unul pe celălalt, nu să descurajeze aceasta. De aceea, majoritatea Curţii la găsit pe S nevinovat de ambele acuzaţii. Doar, unul nu a fost de acord cu hotărârea celorlalţi judecători. El a crezut că prima responsabilitate a societăţii este să protejeze poliţiştii ei, care ne protejează pe noi toţi de infracţiuni. Dacă Curtea l-a lăsat pe S liber, aceasta va încuraja oamenii să intervină în munca poliţiştilor. De aceea, S ar fi trebuit acuzat măcar pentru rănirea poliţistului. 1.Cu care din aceste opinii sunteţi de acord? De ce? 2.Ar fi fost vreo diferenţă dacă băiatul era fiul lui S? Ar fi fost vreo deosebire dacă băiatul era fiul unui prieten al lui S? De ce? 3.Dar dacă S ar fi ştiut că cei doi sunt poliţişti ,dar a crezut că băiatul era nevinovat şi că poliţiştii numai îl necăjesc? Ar trebui el să intervină în acest caz? 4.Presupuneţi că el a intervenit şi că a dovedit că băiatul era nevinovat. Ar trebui curtea să-l condamne pentru că s-a amestecat într-o arestare şi că a atacat poliţistul? De ce? 15. SALVÂND O VIAŢĂ Un soldat, în timpul războiului, a călcat pe o mină şi şi-a pierdut ambele mâini şi picioare. Mai

mult, a orbit. Mulţumită ştiinţei medicale avansate şi tratamentului rapid, doctorii au putut să-i salveze viaţa. Dacă nu ar fi primit ajutor rapid, el ar fi murit din cauza rănilor. 1.credeţi că doctorii au luat decizia corectă atunci când ei i-au salvat viaţa? De ce? 2.dacă aţi fi fost soldatul, ce aţi fi ales: să trăiţi sau să muriţi ? 3.ar trebui doctorii în toate situaţiile să decidă să salveze viaţa? De ce sau de ce nu ? 4.este de presupus că oamenii mai degrabă ar muri decât să trăiască intr-o astfel de situaţie, dar mai târziu ei nu sunt destul de hotărâţi pentru a se sinucide? 16. TRANSPLANTUL DE RINICHI P era aproape de moarte în spitalul general din oraşul X. Deşi avea numai 25 de ani, rinichii ei erau

bolnavi iremediabil şi ea avea nevoie urgentă de un transplant de rinichi pentru a supravieţui. Spitalul încerca să găsească un donator potrivit de ceva timp, dar nu reuşise să găsească nici unul. Chiar când medicul erau gata să renunţe, el a găsit rinichii potriviţi în persoana unui om care a fos ucis într-un accident de maşină. Dar omul nu-şi dăduse acordul pentru donarea rinichilor săi. 1.ar trebui doctorul să facă transplantul pentru a salva viaţa lui P? De ce da sau de ce nu? 2.Doctorul ştie că este ilegal să se facă orice transplant, chiar şi din corpul unui om mort, fără consimţământul acestuia înainte de moartea sa. Ar trebui doctorul să ţină cont de aceasta? De ce da sau de ce nu? 3.Doctorul a decis să o întrebe pe soţia bărbatului dacă este de acord cu transplantul. Ce ar trebui să facă ea? De ce? 4.Presupuneţi că ea ştia că el nu era de acord să-şi doneze organele şi că chiar menţionase în testamentul lui că nu doreşte o autopsie după moarte. Ce ar trebui să facă ea în acest caz? De ce?

45

5.Presupuneţi că soţiei i-ar părea rău să o lase pe P să moară. Ce ar trebui ea să facă atunci? De ce? 6.Ar trebui legea să permită celorlalţi oameni să refuze să doneze organele unei persoane după moartea acesteia? De ce da sau de ce nu? 7.Credeţi că este o obligaţie morală să permiţi folosirea organelor tale după moartea ta? De ce da sau de ce nu? 17. ADĂPOSTUL ANTINUCLEAR Într-o zi sirenele anti-bombardament au început să sune. Toată lumea a realizat că o bombă cu

hidrogen era gata să cadă peste oraş şi că singurul mod de a supravieţui era să fii într-un adăpost antinuclear. Nu toată lumea avea adăposturi antinucleare, dar cei care aveau au fugit repede în ele. Deoarece domnul şi doamna J aveau un adăpost au fugit repede în el. Ei aveau suficient aer acolo pentru exact 5 zile. Ei ştiau că peste 5 zile praful radioactiv va scădea şi ei vor putea ieşi afară în siguranţă. Dacă ei ar ieşi mai devreme, ar muri. Era aer suficient numai pentru familia J. Vecinii lor de alături nu aveau adăpost şi au încercat să intre în adăpostul familiei J. Nu era suficient aer şi familia J ştia că vor muri cu toţii dacă ar intra şi vecinii, aşa că au refuzat să-i primească. Vecinii au încercat să spargă uşa pentru a putea intra. Domnul J a luat mitraliera şi le-a spus să plece, altfel el va trage. Ei nu au vrut să plece. El trebuia sau să-i împuşte sau să-i lase să intre. 1. ce probleme morale sunt implicate în conflict? Care este problema morală a conflictului? 2. Ce ar trebui să facă domnul J. Daţi motivele voastre. 3.Este uciderea în acest caz de autoapărare la fel sau diferită de crimă? Da sau nu, şi de ce? 4.Dacă ar fi existat şanse ca toţi să trăiască, ar trebui ei să accepte riscul ? de ce da sau de ce nu? 18. PREZENTARE ERONATĂ Doi tineri studenţi s-au întâlnit în primul lor an de facultate. Fata era o orfană cu bursă, dar i-a spus prietenului ei o poveste fantastică, pe care a inventat-o. A spus că părinţii ei erau în Orient şi că tatăl ei era un om de afaceri foarte bogat care credea că copiilor nu trebuie să li se dea nici un ban, chiar dacă el controla o sumă mare de bani pentru ea. Băiatul venea dintr-o familie săracă, dar avea ambiţia să intre în afaceri şi să devină bogat. El a crezut povestea fetei şi o privea ca pe o partidă bună. Fata era o persoană foarte singuratică şi dorea cu disperare să se căsătorească. Cuplul s-a căsătorit la 6 luni după ce s-au cunoscut. La o săptămână după nuntă, băiatul a aflat că povestea fetei era o fantezie. Ea i-a spus adevărul despre viaţa ei. Băiatul a fost foarte nervos şi a cerut divorţul. El a spus că a fost înşelat şi umilit. 1.ar trebui el să obţină divorţul pe aceste motive? 2.Care credeţi că sunt motivele legale pentru divorţ? 3.Ar trebui oamenii care doresc să se căsătorească să aibă secrete ?dacă da, ce fel de secrete şi de ce? dacă nu, de ce nu? 4.Ar trebui un cuplu căsătorit să stea împreună şi să încerce să reziste chiar dacă ei nu se iubesc? De ce da sau de ce nu? 5.Care este concepţia dvs despre o căsătorie ideală?

19. LOCOTENENTUL B

In timpul celui de-al doilea război mondial, Polonia era sub ocupaţia Germaniei. Într-un mic sat, un ofiţer german fusese ucis în timpul nopţii, dar germanii nu au aflat cum s-a întâmplat. Oamenii din sat sau au refuzat să-i informeze, sau pur şi simplu nu ştiau. Aşa că a venit un ordin din Berlin, să fie ucisă toată populaţia acelui sat, inclusiv femeile şi copiii. Locotenentul B, ofiţerul acelui sat, a telefonat la Berlin şi a spus că el nu va comanda uciderea femeilor şi a copiilor, ci numai a bărbaţilor. Ofiţerul superior din Berlin nu a fost de acord, dar după o lungă ceartă a fost de acord şi a schimbat ordinul. Germanii au ucis toţi bărbaţii şi au lăsat în viaţă femeile şi copiii. După război, locotenentul B a devenit preot catolic. Douăzeci de ani mai târziu el a fost identificat drept locotenentul care a ucis toţi bărbaţii din acel sat. El a fost acuzat de uciderea în masă a civililor şi a fost adus în faţa tribunalului. El a recunoscut că a îndeplinit ordinul de a ucide toţi bărbaţii

46

din satul polonez, chiar dacă nu erau dovezi că ei ar fi vinovaţi. El a spus curţii că a salvat viaţa femeilor şi a copiilor. 1.ar trebui părintele B judecat? Da sau nu şi de ce? 2.ar trebui curtea să ţină cont că el a salvat câţiva oameni şi să-i dea o pedeapsă mai mică? Da sau nu şi de ce? 3.ar trebui să aibă vreo importanţă pentru curte faptul că el a devenit preot după război? 4.Locotenentul B s-a certat pentru viaţa femeilor şi a copiilor. Este viaţa femeilor şi a copiilor mai importantă decât viaţa bărbaţilor? 5.Presupuneţi că comandantul german refuza să schimbe ordinul, şi locotenentul Berg ştia că dacă nu execută ordinul el putea fi împuşcat pentru nesupunere. Ar fi trebuit el să-şi sacrifice propria viaţă? 6.Ce ai fi făcut tu dacă ai fi fost soldat în timp de război şi ai fi primit ordin să ucizi civilii dintr-un sat pentru că câţiva civili lucrau cu inamicul, dar era imposibil să ştii care civili lucrau cu inamicul? 20. SPERJURUL

N a descoperit că fratele său B vindea heroină oamenilor tineri de ceva timp. B era acuzat de această crimă şi se afla în proces. Frate său, N, a fost chemat ca martor. El ştia că dacă spune adevărul Bill va merge în închisoare pentru mult timp. Dacă minte, va fi vinovat de sperjur. Oricum, dacă minte, era o şansă bună ca B să fie eliberat. 1.ce ar trebui să facă N? De ce? 2.dar dacă B nu era fratele lui ci numai un prieten bun? Ar trebui această să afecteze decizia lui? De ce? 3.presupuneţi că crima lui B ar fi mai puţin serioasă, cum ar fi conducerea fără permis sau pornirea unei alarme de foc falsă, ar schimba aceasta situaţia? De ce? 4.john a decis să mintă sub jurământ pentru a-şi proteja fratele, dar el este denunţat de un alt martor. Ar trebui N să fie pedepsit? De ce? 5.ar trebui ca unui membru al familiei să i se permită să refuze să depună jurământ în tribunal? Dar unui prieten bun? De ce? Daţi cele mai bune motive la ambele feţe ale problemei. 21. RESPONSABILITATEA MEDICULUI Doctorul K era acasă şi se uita la un meci de fotbal la televizor când a auzit un accident uriaş în afara casei sale. Când a ieşit afară să vadă ce s-a întâmplat, a văzut că a avut loc un accident de circulaţie grav. Şoferul uneia dintre maşini zăcea cu faţa în jos şi părea inconştient. Doctorul K s-a temut că dacă omul nu era tratat imediat el ar fi putut să moară. Oricum, el era conştient de faptul că tratând pe cineva într-o astfel de situaţie ar putea duce uşor la un proces. 1.ar trebui doctorul K să vină în ajutorul bărbatului rănit? De ce da sau de ce nu? 2.Dar dacă bărbatul rănit nu era în pericol de moarte, dar era în dureri mari, ar trebui doctorul K să-l ajute? De ce da sau de ce nu? 3.Dacă doctorul K ar fi ştiut că procesul ar duce la pierderea licenţei sale de practică, cum ar trebui aceasta să influenţeze decizia? 4.Crezi că este corect ca doctorii să poată fi daţi in judecată pentru că au sărit în ajutorul cuiva? De ceda sau de ce nu? 5.Dacă doctorul K a tratat victima care mai târziu s-a recuperat şi a refuzat să plătească chitanţele medicale din cauză că el niciodată nu a cerut să fie tratat, ar trebui el să fie forţat să plătească ? A fost corect ca doctorul K să-l pună să plătească ? De ce da ? De ce nu ?

22. COPILUL GĂLĂGIOS

În timpul celui de-al doilea război mondial, un grup de oameni au încercat să scape de Gestapoul German care îi urmăreau. O femeie din grup avea un copil care era bolnav. Nu s-a ştiut ce boală avea copilul dar plângea în continuu. Toţi oamenii s-au ascuns împreună în mica mansardă a unei case mari. Un bărbat din grup a sugerat ca ei să omoare copilul pentru că făcea mult zgomot. Altminteri germanii s-ar putea să-i descopere şi să-i omoare pe toţi.

47

1.Ce ar trebui să facă mama copilului şi de ce ? 2.Este corect să omori o persoană dacă va mări şansele supravieţuirii celorlalţi ? 3.Presupunând că ei au omorât copilul şi germani n-au mai venit în casă , sunt vinovaţi de crimă? 4.Consideraţi acest tip de crimă este ucidere sau autoapărare? De ce? 23. MAŞINA FURATĂ

J are 18 ani. Într-o zi ,el şi prietenul său au furat o maşină şi au plănuit să o vopsească, să-i schimbe numărul de înmatriculare,şi să o pună la punct, în general, ca să nu fie prinşi. J i-a spus fratelui său mai mare, B, despre planul lor, şi i-a cerut să nu spună nimănui despre aceasta. B se întreba ce ar trebui să facă. 1. Ce ar trebui să facă B? De ce? 2. B îi spune lui J să înapoieze maşina dar el refuză. Ce ar trebui să facă B acum? Ar trebui să-i spună tatălui său? De ce? 3. Dacă B se decidă să-i spună tatălui său, ce ar trebui să facă tatăl? De ce? 4. Să presupunem că B îi cunoştea pe oamenii de la care J a furat maşina. Ar trebui aceasta să influenţeze decizia lui? De ce? 5. Conform legii, un cetăţean este obligat să raporteze orice infracţiune despre care ştie. Care credeţi că este scopul acestei legi? 6. Ar trebui legea să te oblige să raportezi o rudă? De ce? 7. Dar dacă este cazul unui prieten? De ce? 8. Ar trebuia decizia în ceea ce priveşte denunţarea cuiva să fie lăsată la atitudinea individuală? De ce da sau de ce nu? 9. Vă puteţi gândi la un motiv pentru care decizia de a denunţa pe cineva n-ar trebui lăsată la atitudinea individuală? 10. Să presupunem că fapta comisă de J şi prietenul său a fost considerată a fi o infracţiune. Aţi considera pe B şi tatăl său (dacă ar şti) a fi complici? De ce sau de ce nu? 24. DISCRIMINARE

În unele cartiere există o înţelegere nescrisă între oameni să nu vândă sau să închirieze casele lor la anumite grupuri de oameni cum ar fi evreii sau negrii. Un om dintr-un asemenea cartier s-a decis să-şi vândă casa. A pus un anunţ în ziar. Un negru a răspuns anunţului şi a vrut să cumpere casa. Când vecinii au auzit că o persoană de culoare dorea să cumpere casa, s-au alarmat, pentru că ştia că dacă familia de negri cumpăra casa, o mulţime de oameni vor dori să se mute din cartier, cu rezultatul că valoarea caselor va scădea. Pentru a preveni această tranzacţie, vecinii s-au întâlnit şi au încercat să împiedice proprietarul casei să vândă casa familiei de negri. 1.ce ar trebui să facă proprietarul casei? De ce? 2.care ar fi cel mai corect lucru de făcut? De ce? 3.dacă vecinii au observat că valoarea casei lor va scădea într-adevăr ar putea ei să împiedice legal un om de a-şi vinde casa unei familii de negri? De ce sau de ce nu? 4.Dacă bărbatul care vrea să vândă casa decide să nu o vândă unei familii de negri, ar trebui el să fie obligat prin lege să facă aceasta( deoarece familia de negri a venit prima şi a putut plăti preţul cerut?). De ce da sau de ce nu? 5.Ar trebui să existe o lege care să interzică acest fel de discriminare? De ce da sau de ce nu? 6.Cum ar putea vecinii să-şi menţine valoarea proprietăţii lor fără a discrimina oamenii de altă rasă sau religie?

25. APĂRAREA ALTOR PERSOANE

Doamna E trăia cu soţul ei chiar în afara localităţii X. Într-o sâmbătă la sfârşitul lui octombrie, fratele soţului ei, G, a trecut pe la ei să-i viziteze în noua lor casă. După ce i-a arătat lui G casa, doamna E şi-a continuat treaba, în timp ce soţul ei şi fratele acestuia se uitau la televizor în camera din faţă. La scurt timp, doamna E i-a auzit pe cei doi certându-se. Ea a încercat să nu se amestece, dar dintr-o dată a fost forţată să fugă în sufragerie, deoarece cei doi au început să se bată. Ea i-a văzut implicaţi într-o luptă

48

violentă. H, soţul ei, era la podea, acoperindu-şi faţa, şi Ge era aplecat asupra lui lovindu-l şi călcându-l cu picioarele. Cuprinsă de panică, doamna E, a fugit în dormitor şi a luat revolverul soţului din sertarul biroului. Ea a alergat înapoi în sufragerie şi a tras asupra fratelui soţului ei. A tras un total de 5 gloanţe, două dintre ele l-a lovit pe G: unul în piept şi unul în gât. G a căzut la pământ, peste corpul fără cunoştinţă al soţului ei. Când poliţia a ajuns, cei doi bărbaţi au fost duşi la spital. Doamna E a fost arestată pentru rănirea fratelui soţului ei, cu intenţia de a-l ucide. 1. A făcut doamna E lucrul corect în apărarea soţului său? 2. Ar fi trebuit ea să facă aceasta chiar dacă nu şi-ar fi iubit soţul? 3. Presupuneţi că apăra un prieten. Presupuneţi că era un străin. 4. Care ar trebui să fie legea într-o situaţie ca aceasta? De ce? 5. Ar trebui legea să fie diferită în cazul unei rude decât în cazul unui străin? De ce? 6. Ce restricţii ce ar trebui să fie asupra drepturilor unei persoane de a apăra pe altcineva? 7. Ce s-ar întâmpla dacă nu ar fi restricţii ? 8. Ar trebui să ţi se ceară să demonstrezi că presoana pe care ai apărat-o era într-adevăr în mare pericol ? Cum ai putea să faci aceasta ? 9. De ce credeţi că oamenii nu se implică aşa de uşor în a apăra un străin care este atacat pe stradă ? Ce ar trebui să facă cineva în acest caz ? Ce ar trebui să facă legea într-un asemenea caz ? Opinia ta ar fi aceeaşi dacă tu ai fi cel care este atacat ? Dar dacă ar fi una dintre rudele tale (mama, sora, fratele, tatăl) care ar fi atacate pe stradă ?

26. A MINŢI PENTRU A AJUTA PE CINEVA

După liceu, M s-a angajat ca instalator ucenic într-o mare companie de instalaţii. El a lucrat sub îndrumarea unei persoane experimentate care l-a învăţat cum să devină un om de afaceri. Într-o zi şeful lui M a făcut o greşeală care a costat compania $ 400 şi a dat vina pe M pentru ca directorul companiei să fie furios pe M şi nu pe el. În ziua următoare M a fost concediat. M a spus părinţilor săi ce s-a întâmplat şi a încercat să-şi găsească altă slujbă. Dar a fost greu să găsească una şi după 2 săptămâni de căutare nu a obţinut nici un rezultat. Într-o zi când M a venit acasă, părinţii lui i-au spus că directorul companiei a sunat şi i-a cerut să vină înapoi la serviciu. M a crezut povestea şi a venit înapoi.Ceea ce s-a întâmplat cu adevărat a fost că tatăl lui M a sunat directorul companiei, şi-a cerut scuze în numele lui M (despre ceva ce M nu a făcut niciodată),şi l-a rugat să-l ia pe M înapoi. 1.Părinţii l-au minţit pe M. Credeţi că această minciună, în acest caz, a fost un act justificat? Daţi motivele voastre. 2.Dacă M ar afla adevărul despre cum a fost reangajat, cum s-ar fi simţit? De ce s-ar fi simţit aşa? 3.Este minciuna care vine în ajutorul unei persoane diferită de minciuna care apără propria persoană? De ce da sau de ce nu? 4.A fost corect din partea părinţilor să-l sune pe directorul companiei şi să-l mintă? De ce da sau de ce

nu? 27. SOLUŢIA LUI ROCKEFELLER

Nelson Rockefeller, în timpul guvernării în New York,a dat o soluţie problemei drogurilor.Conform planului lui,oricare care era condamnat mai mult de o singură dată pentru vânzare de heroină va primi un mandat de condamnare pe viaţă fără drept de apel.Rockefeller a simţit că totuşi câţiva oameni care vând droguri vor suferi din cauza unei asemanea legi,deci multe vieţi vor fi salvate şi deci vor fi prevenite multe crime care vor recompensa suferinţa a celor puţini oameni. 1. Sunteţi de acord cu Rockefeller sau nu? De ce? 2. Dacă nu sunteţi de acord cu această decizie, ce aţi propune voi ca soluţie pentru problema drogurilor? 3 . În general, este justificabil să fii nedrept cu o mică minoritate dacă ajută foarte mult o majoritate? 4. Care ar trebui să fie pedeapsa pentru vânzarea de heroină? De ce? 5. Mulţi dependenţi de heroină trebuie să vândă droguri pentru a plăti pentru drogurile de care au nevoie. Dacă ei vând numai oamenilor care sunt deja dependenţi şi nu încearcă să influenţeze oamenii să

49

înceapă să folosească droguri, ar trebui ei să primească o sentinţă mai uşoară decât cineva care ar încerca să determine pe cei care nu folosesc droguri să ia heroină?

28. DEŞERTUL

Doi oameni trebuiau să traverseze un deşert. Când au început, amândoi aveau cantităţi egale de hrană şi apă. Când erau în mijlocul deşertului, bidonul de apă al unuia s-a spart şi toată apa a curs. Amândoi ştiau că dacă ar fi împărţit apa ambii ar fi murit de sete. Dacă unul avea apa, acea persoană va supravieţui.

1. ce ar trebui să facă? Daţi motivele voastre. 2. Dacă o persoană obţine apa cine ar trebui să o aibă? De ce? 3. Să presupunem că atunci când au pornit în această călătorie au hotărât să ia apă pentru amândoi, dar

că fiecare persoană să care jumătate. Ar conta aceasta în luarea deciziei cine să moară şi cine să trăiască? De ce da sau de ce nu?

4. Dacă aţi fi confruntaţi cu luarea deciziei ca tu sau o altă persoană să moară cum şi ce aţi decide? De ce? 5. Presupuneţi că doi oameni sunt soţ şi soţie, ar schimba aceasta problema?

Presupuneţi că doi bărbaţi conduceau prin deşert şi că fiecare ducea cu el bidoane cu apă. Călătoria lor trebuia să dureze doar câteva zile şi ei aveau apă numai pentru aceasta perioadă. Unul din cei doi a băut aproape toată apa sa, în timp ce celălalt este mai puţin însetat şi bea mai puţin. Într-o după-amiază maşina lor se strică, lăsându-i împotmoliţi. Acesta este un deşert prin care numai câţiva oameni au trecut şi de aceea ei vor trebui să meargă spre destinaţia lor, ceea ce ar putea lua mult timp. Numai bărbatul care nu a băut multă apă va putea rezista atât timp. Dacă el păstrează apa numai pentru el, va putea să supravieţuiască, dar dacă o va împărţi cu celălalt, ei vor muri probabil de sete amândoi.

1. Ar trebui primul bărbat să împartă apa chiar dacă aceasta înseamnă moarte pentru amândoi? De ce? 2. Este această situaţie foarte diferită de cea descrisă în primul paragraf? De ce sau de ce nu?

29. AMENINŢAREA Trei tineri jefuitori au pătruns în apartamentul unui cuplu tânăr. Jefuitorii aveau arme şi a spus cuplului să nu mişte şi să nu facă zgomot; dacă ei vor face vor fi împuşcaţi. Bărbatul şi soţia lui s-au supus ordinului. După ce jefuitorii au adunat toate bunurile de valoare, ei au început să o molesteze pe femeie în faţa bărbatului. Ei i-au spus că dacă rezistă, ţipă sau nu cooperează, îi vor ucide soţul. Aveau o canistră de benzină cu ei şi au ameninţat-o că îi dau foc soţului dacă nu cooperează. Era evident că cei trei jefuitori vorbeau serios şi că ei vor face aceasta .

1. Care este după părerea voastră problema centrală în această dilemă? 2. Ce ar fi trebuit să facă soţia; ce ai face tu în locul ei? De ce? 3. Ce ar fi trebuit să facă bărbatul? Ce ai face tu în locul lui? De ce?

30. CONDUCEREA SUB INFLUENŢA ALCOOLULUI În ultimele 6 luni trei oameni au fost ucişi de şoferi beţi într-o anumită parte a unui oraş. Maiorul şi şeful poliţiei, ca un rezultat la aceasta, au ordonat poliţiştilor să aresteze şoferii care erau beţi. Într-o noapte un poliţist a oprit o maşină şi a descoperit că şoferul băuse foarte mult. Poliţistul a văzut că şoferul era un bun prieten din şcoală. El ştia că soţia prietenului era foarte bolnavă şi că el era într-o mare lipsă de bani. Familia îşi cheltuise aproape toţi banii pe doctori. Dacă el l-ar fi arestat pe şofer pentru conducere sub influenţa alcoolului, bărbatul şi-ar pierdu slujba şi familia ar merge mai adânc în datorii. Prietenul lui a spus că-i părea rău şi că nu se va mai întâmpla din nou. Poliţistul este supus unui conflict. Datoria lui este să aresteze şoferii beţi sau dacă nu el riscă să fie concediat. El îl mai oprise odată pe prietenul lui beat şi îl condusese acasă. De data aceasta nu ştie ce să facă.

1. Ar trebui poliţistul să acţioneze cum îi dictează sentimentele sau datoria? De ce ? 2. Ce presupune responsabilitatea profesională? 3. Care ar fi cel mai bun sau cel mai important motiv pentru poliţist pentru a-şi denunţa prietenul? 4. Care ar fi cel mai bun sau mai important motiv ca poliţistul să nu-şi denunţe prietenul?

50

51