Prof. dr. Stefan Zeuzem Hepatita B -...

Hepatita BRiscuri, prevenţie şi tratament

Prof. dr. Stefan Zeuzem

European LiverPatients Association F. De Renesselaan, 57B - 3800 Sint-Truiden, Belgium email: [email protected]

ELPA_HBV_2007-RO_01:ELPA_HBV_2007-01.qxd 13.08.2008 11:59 Seite 1

Dragă pacientă, dragă pacient,

Această broşură este menită să vă ofere un ajutor îna înţelege mai multe despre boala dvs. şi a şti cumsă-i faceţi faţă mai bine. Scopul ei este de a vă încu-raja să menţineţi în continuare o relaţie normală cucei din jur şi să nu aveţi o frică nejustificată cu privi-re la posibilitatea transmiterii bolii. Cu ajutorul broş-urii dorim să vă informăm şi despre consecinţeleîmbolnăvirii cronice cu hepatita B asupra sănătăţii,precum şi despre posibilităţile de terapie care văstau la dispoziţie. Sperăm să vă putem astfel ajuta.În cazul în care aveţi şi alte întrebări, vă recoman-dăm să vă adresaţi cu încredere medicului dvs.curant.

2 • Hepatita B

Prof. Dr. Stefan ZeuzemColegiul ştiinţific al ELPA

Nadine PiorkowskyPreşedintă a ELPA


Hepatita B • 3

CuprinsCuvânt înainte pag. 2Cuprins pag. 3Introducere pag. 4Ficatul pag. 5Hepatita virală B pag. 6Infecţia pag. 10Complicaţii secundare ale hepatitei B pag. 12Hepatita D pag. 14Analize ale sângelui pag. 15Biopsia hepatică (Puncţia hepatică) pag. 16Terapia hepatitei cronice B pag. 16• Terapia cu medicaţie antivirală pag. 16• Terapia cu interferon (pegylat) alfa pag. 19

Vaccinul împotriva hepatitei B pag. 21Alimentaţia la hepatita B pag. 22Despre ELPA pag. 23

Ediţia: 2007Layout: © 2007 by Deutsche Leberhilfe e. V.


4 • Hepatita B

IntroducereLa nivel mondial, două miliarde de oameni au avutdeja o infecţie cu hepatita B. Conform estimărilorOMS, 400 milioane de oameni au o infecţie cronicăcu hepatita B.În ciuda faptului că există un vaccin eficace împotri-va hepatitei B, anual apar 10 până la 30 de milioanede noi îmbolnăviri. În stadiul avansat al bolii, hepa-tita B poate conduce la ciroză şi cancer la ficat.Aproximativ un milion de oameni mor în fiecare andin cauza consecinţelor hepatitei B.Este disponibil un vaccin eficace. În mod continuueste îmbunătăţită terapia pentru pacienţii cu infecţiecronică.


Hepatita B • 5

FicatulFicatul, având o greutate de circa 1.500 g, este celmai mare organ intern al corpului uman. Se află situ-at în partea superioară dreaptă a abdomenului şieste înconjurat de o capsulă de ţesut conjunctiv.Ficatul este principalul organ al corpului care asigu-ră metabolismul. Printre funcţiile sale se numără eli-minarea substanţelor toxice care ajung prin interme-diul intestinului în organism înainte ca acestea săpătrundă în circulaţia sangvină. Elementele nutritivecare sunt absorbite prin pereţii intestinului suntmetabolizate în ficat. Ficatul produce proteineimportante care sunt necesare, spre exemplu, lacoagularea sângelui şi la apărarea organismuluiîmpotriva infecţiilor. Importantă este şi producţia delichid biliar care ajunge printr-un sistem special decanale în intestinul subţire (duoden). Lichidul biliarpermite eliminarea produselor de metabolism alecelulelor roşii (eritrocite) şi digestia grăsimilor din ali-mentaţie. Odată cu acesta sunt eliminate şi o seriede substanţe toxice din organism.Ficatul însuşi nu este inervat, neavând fibre nervoa-se care să poată transmite durerea. Durerile potînsă apare ca urmare a tensiunilor la nivelul capsuleide ţesut conjunctiv atunci când ficatul se măreştedatorită unor procese inflamatorii sau a cicatrizării.


6 • Hepatita B

Hepatita virală BInfecţia cu hepatită B este infecţia ficatului cu virusulhepatitei B (VHB). La majoritatea pacienţilor (peste90%) organismul se vindecă prin forţe proprii dupăun parcurs acut al bolii. Nu de puţine ori pacienţiirespectivi nici măcar nu au observat infecţia cu viru-sul hepatitei B. La mai puţin de 10% dintre pacienţiiinfectaţi, sistemul imunitar al organismului nu este înmăsură să lupte eficient cu virusul. Dacă boala dure-ază mai mult de şase luni, se vorbeşte de o hepati-tă cronică B. Evoluţia clinică a hepatitei cronice Beste dependentă de cantitatea de viruşi din orga-nism şi amploarea răspunsului imunitar al pacientu-lui infectat. Anumite componente virale din sânge şi

Poziţia ficatului în partea superioară dreaptă a abdo-menului şi alimentarea cu sânge a acestuia.Sângele bogat în elemente nutritive absorbite dinintestin ajunge prin intermediul venei porte la ficat.

artera hepatica

vena portă

aorta

splina

stomac

vezicabiliară

ficat

canal biliar

duoden


Hepatita B • 7

anticorpii pe care îi formează organismul umanîmpotriva acestor componente virale, precum şi altevalori de laborator pot oferii indicii cu privire la gra-dul de activitate al hepatitei (tabel).

Tabel: Analize importante la hepatita B. Antigenele(Ag) sunt substanţe care sunt recunoscute de cătreorganism ca fiind străine (de ex., componente alevirusului) şi care declanşează producerea de sub-stanţe de apărare (anticorpi, Ac).

Antigen HBs

Antigen HBe

Antigen HBc

Anticorpi (anti-HBs, anti-HBe,anti-HBc)

ADN VHB

Transaminaze

Histologie

Componentă virală care se află înanvelopa virală, semn al unei hepa-tite acute sau cronice tip B

Componentă virală care poată fidetectată în sânge. Dovadă indirec-tă a înmulţirii virusului (replicare)

Componentă a capsidei virale,poate fi detectată în ficat, dar nu însânge

Sunt produse ale sistemului imunitaral organismului, cu rolul de a elimi-na virusul din organism

Material genetic al virusului hepatiteiB (acid dezoxiribonucleic)

Valori hepatice (TGP, TGO) carearată o activitate inflamatorie cre-scută în ficat

Analiza microscopică a ţesutului (deex., de provenienţă hepatică)


8 • Hepatita B

La hepatita cronică B există forme evolutive la carese produce în organism numai un număr redus deviruşi (hepatită cronică B cu activitate replicativăredusă) sau altele la care se produc foarte mulţi viru-şi (hepatită cronică B cu activitate replicativă înaltă).La hepatita cronică B cu activitate replicativă redusănu se observă de regulă o progresie rapidă a bolii. Înmajoritatea cazurilor pacienţii au valori hepatice nor-

Modelul virusului hepatitei B

male. La aceşti pacienţi poate fi detectat antigenulHBs, pe când antigenul HBe nu este de obiceidetectabil în sânge. La hepatita cronică B cu activi-tate replicativă înaltă pot fi detectate până la100.000 de copii ale virusului per ml sânge (aceastacorespunde valorii de circa 20.000 UI/ml). Pe lângăantigenul HBs este posibilă detectarea antigenuluiHBe. La mulţi pacienţi (aprox. 50%) cu hepatită cro-nică B cu activitate replicativă înaltă antigenul HBenu poate fi însă detectat.Cu ajutorul testelor desânge se poate stabili ce formă evolutivă de hepati-


Hepatita B • 9

tă cronică B există la un anumit pacient. Doctoruldvs. îşi va face o imagine cu privire la activitateahepatitei pe baza antigenelor şi anticorpilor existenţiîn sânge, a cantităţii de viruşi din sânge (încărcătu-ră virală), a transaminazelor şi a analizei histologicea ţesutului prelevat din ficat.

Simptome ale hepatitei B

Între şase săptămâni şi patru luni de la infecţia cuvirusul hepatitei B (perioada de incubaţie) unii pacie-nţi prezintă simptome asemănătoare gripei, dureriarticulare şi o stare accentuată de oboseală. Numaio parte dintre pacienţi prezintă simptomele tipice aleunei boli grave a ficatului, cum ar fi, spre exemplu,icterul (colorarea în galben a pielii) cu scaun decolo-rat şi urină închisă la culoare, precum şi dureri înzona superioară a abdomenului. Circa două treimidintre pacienţi prezintă în faza acută a hepatitei Bpuţine simptome sau chiar deloc.Simptomele deboală ale hepatitei cronice B sunt de obicei chiar maipuţin evidente. Unii pacienţi resimt o obosealăaccentuată sau dureri în partea superioară dreaptăa abdomenului, mulţi pacienţi însă nu sesizeazăîmbolnăvirea.

Mecanismul bolii

În cazul unei infecţii cronice, viruşii de hepatită infec-tează permanent noi celule hepatice. Celulele hepa-tice infectate mor şi sunt înlocuite de alte celulehepatice. Semn al inflamaţiei este migraţia celuleloralbe din sânge în ţesutul hepatic. Acestea sunt


10 • Hepatita B

responsabile pentru distrugerea şi îndepărtarearesturilor celulelor hepatice care au murit în urmainfecţiei. Prezenţa lor nu este însă menită să înlătu-re virusul. Celule hepatice moarte pot fi înlocuiteulterior de ţesut conjunctiv (= cicatrizare). Dacăţesutul conjunctiv la ficatului prezintă modificări, sevorbeşte în stadiul incipient de o fibroză hepatică, iarulterior de o ciroză hepatică. Ponderea ţesutuluiconjunctiv poate fi – în cazul unui tratament eficiental hepatitei cronice B – cel puţin parţial redusă.

InfecţiaTransmiterea virusului hepatitei B se face în celemai multe cazuri prin sânge, pe cale sexuală sau întimpul naşterii. Virusul hepatitei B este mult mai infe-cţios ca, spre exemplu, virusul SIDA (HIV) sau viru-sul hepatitei C. Virusul hepatitei B se transmitenumai de la om la om.

Transmiterea sexuală

Transmiterea sexuală a virusului hepatitei B se întâl-neşte, altfel decât în cazul virusului hepatitei C, des.Pacienţii cărora li s-au putut detecta viruşi în sângetrebuie să folosească prezervative pentru a-şi prote-ja partenerul. Transmiterea se poate realiza însă şiprin salivă sau alte secreţii. De aceea este import-antă vaccinarea partenerului sexual.


Hepatita B • 11

Transmiterea prin sânge

Transmiterea virusului hepatitei B se poate realizaprin sânge sau derivate de sânge. Testele modernecare sunt folosite astăzi pentru controlul sângeluisunt foarte senzitive. De aceea riscul a devenit întretimp foarte mic. Pe lângă aceasta, virusul poate fitransmis prin seringi şi ace contaminate. Factorii derisc pentru infecţia cu virusul hepatitei B sunt, prinurmare, consumul de droguri, tatuajele sau piercing-ul corporal. De asemenea, este posibilă şi transmi-terea virusului hepatitei B datorită unor răni deschi-se, a lamelor de ras sau a periuţelor de dinţi.

Infecţia nou-născuţilor

Pericolul unei infecţii cu virusul hepatitei B la nou-născuţi prin mama purtătoare a acestui virus estemaxim în timpul sau la scurt timp după naştere.Riscul transmiterii virusului la naştere variază între10% (hepatită cronică B cu activitate replicativăredusă) şi aproape 100% (hepatită cronică B cu acti-vitate replicativă înaltă). De aceea nou-născutul pro-venit de la o mamă infectată cu virusul hepatitei Btrebuie să beneficieze imediat după naştere întotde-auna de o imunoprofilaxie activă şi pasivă (conco-mitent vaccinare şi administrare de imunoglobuline).Dacă este posibilă infecţia cu hepatită B prin alăpta-re, rămâne încă o chestiune controversată. Se parecă există o corelaţie între probabilitatea unei trans-miteri a virusului la alăptare şi încărcătura virală amamei.


12 • Hepatita B

Complicaţii secundare alehepatitei BPacienţii care suferă de o hepatită cronică B prezin-tă un risc evident crescut să dezvolte în următoare-le decenii o ciroză hepatică. Riscul apariţiei uneiciroze hepatice depinde, printre altele, de activitateaşi de durata bolii. Factorii care pot accelera în conti-nuare dezvoltarea unei ciroze hepatice sunt afecţiu-ni hepatice cronice adiacente, cum ar fi, spre exem-plu, cele cauzate de alţi viruşi hepatici (de ex., o altăinfecţie cu virusul hepatitei C) sau de substanţe noci-ve ficatului. Printre acestea se numără în primulrând alcoolul.De o ciroză hepatică se vorbeşte atunci când o mareparte a ţesutului ficatului a fost înlocuit de ţesut con-junctiv. Prin aceasta se distruge structura normală aţesutului ficatului. Astfel apar modificări ale irigării cusânge care pot genera o hipertensiune în vena portă(vena dintre intestin şi ficat). Datorită afluxului desânge se pot forma dilataţii ale venelor (varice) lanivelul esofagului şi al stomacului. Dacă aceste vasede sânge se sparg, se pot produce sângerări puter-nice în stomac şi intestin. Pericolul sângerărilor estecu atât mai mare cu cât capacitatea de coagulare asângelui este redusă datorită sintezei scăzute deproteine în ficat şi a scăderii numărului de tromboci-te. Printre altele, datorită hipertensiunii din vaseleaferente ficatului se poate ajunge şi la o acumularede lichid în abdomen (ascita).În cazul unei ciroze hepatice, o parte din substanţe-le toxice care ajung din tractul gastrointestinal însânge nu mai pot fi eliminate de ficat şi ajung în cir-culaţia sistemică. Astfel ele pot provoca o stare de


Hepatita B • 13

oboseală accentuată şi o scădere a capacităţii deconcentrare (encefalopatie hepatică, encefal =creier).Datorită producţiei scăzute de proteine în ficatulafectat de ciroză, pe lângă tulburări ale coagulăriisângelui se ajunge şi la o producţie deficitară desubstanţe necesare pentru apărarea organismului.Consecinţa este o rezistenţă scăzută la infecţii.Prin afluxul lichidului biliar, în cazul unei afecţiunigrave a ficatului, se produce o pigmentare galbenăa ochilor şi a pielii (icter). Asociat cu aceasta esteadesea un prurit (mâncărime). Simultan urina poatelua o culoare închisă.În stadii evolutive avansate, pacienţii cu hepatităcronică B prezintă un risc crescut de cancer hepatic(carcinom hepatocelular). Un risc deosebit de mareîl au pacienţii cu o încărcătură virală mare (ADNVHB). La majoritatea pacienţilor, carcinomul hepato-celular se dezvoltă pe fondul unei ciroze hepatice,dar şi la pacienţii cu hepatită cronică B fără o cirozăhepatică au fost descrise cazuri de carcinom hepa-tocelular. Un risc crescut de carcinom al celulelorhepatice îl au şi pacienţii cu hepatită cronică B cuactivitate replicativă redusă (purtători de antigenHBs). De aceea sunt necesare şi la aceşti pacienţicontroale regulate ce includ ecografie şi analiza sân-gelui. În unele cazuri, hepatita cronică B poate aveao evoluţie într-atât de gravă, încât este necesar untransplant de ficat.


14 • Hepatita B

Hepatita DHepatita D este o altă afecţiune virală a ficatului cau-zată de virusul hepatitei D. Numai pacienţii cu hepa-tită B sunt în pericol să se infecteze şi cu hepatită D.Aceasta rezidă în faptul că virusul hepatitei D nece-sită pentru replicarea sa anumite structuri proteiceale virusului hepatitei B. Fără aceste structuri, viru-sul nu se poate înmulţi.Infecţia cu virusul hepatitei D se poate face simultancu virusul hepatitei B. Este posibilă şi infecţia pacie-nţilor care suferă deja de o hepatită cronică B.Infecţia cu virusul hepatitei D poate cauza o infla-maţie mai gravă a ficatului decât infecţia cronicănumai cu virusul hepatitei B.Virusul hepatitei D este mai frecvent în ţările sudice(din zona mediteraneană, America de Sud, Africa).Dacă suferiţi de hepatită cronică B, informaţi-vă lamedicul dvs. despre cum vă puteţi proteja de virusulhepatitei D. În principiu este recomandat să evitaţisă călătoriţi în zone cu o frecvenţă înaltă a infecţiilorcu virusul hepatitei D.


Hepatita B • 15

Analize ale sângeluiBaza diagnosticului pentru hepatita B constă în ana-liza diferitelor tipuri de antigen şi anticorpi (vezi tabe-lul de pe pag. 7). Cea mai importantă este detecta-rea anticorpilor anti-HBc şi a antigenului HBs. Dacătestul pentru antigenul HBs este pozitiv, urmeazăalte analize care să ofere informaţii despre activita-tea bolii. Acestea sunt pe de o parte testele pentruantigenul HBe şi anticorpii anti-HBe şi, pe de altăparte, determinarea directă a cantităţii de ADN viralîn sânge (încărcătura virală).Valorile hepatice (TGP, TGO) oferă în anumite limiteinformaţii despre activitatea inflamatorie a hepatitei.Activitatea bolii şi reacţia la nivelul ţesutului con-junctiv din ficat pot fi evaluate cu siguranţă numaiprintr-o probă de ţesut hepatic. Procedurile non-invazive, cum ar fi, spre exemplu, elastografia, per-mit o evaluare indirectă a stadiului fibrozei.Deoarece la pacienţii cu o hepatită cronică B risculde cancer hepatic este crescut, la intervale de ojumătate de an este necesară determinarea alfa-fetoproteinei (AFP) ca marker al carcinomului celu-lelor hepatice, precum şi controlul sonografic al fica-tului.


16 • Hepatita B

Biopsia hepatică (Puncţiahepatică)Pentru a putea evalua cantitatea de fibre de ţesutconjunctiv şi activitatea inflamatorie din ficat, serecomandă, spre exemplu, ca înaintea începeriiterapiei să se efectueze o puncţie hepatică. Puncţiahepatică presupune prevalarea sub anestezie loca-lă a unei bucăţi mici de ţesut şi cercetarea histolo-gică a acesteia la microscop. Pentru a putea eva-lua succesul terapiei, este posibil ca la sfârşitul tra-tamentului să fie necesară o altă biopsie hepatică.Cu ajutorul procedurilor non-invazive (parametrii delaborator, elastografia) se poate stabili în absenţabiopsiei hepatice relativ sigur dacă pacientul suferăde o ciroză hepatică.

Terapia hepatitei cronice B

Terapia cu medicaţie antiviralăÎn ultimii ani au fost testate numeroase substanţecare pot inhiba direct replicarea virusului (antivirale).Tratamentul hepatitei cronice B nu conduce în celemai multe cazuri la înlăturarea completă a virusuluidin organism. La o parte din pacienţi se poate obţi-ne trecerea stabilă de la o formă evolutivă cu activi-tate replicativă înaltă (cantitate virală mare) la oformă cu activitate replicativă redusă (cantitate vira-lă mică). O mare parte a pacienţilor necesită însă untratament de lungă durată, la unii permanent, pentrua împiedica evoluţia bolii. De aceea este foarte


Hepatita B • 17

important ca după stabilirea diagnozei să se discuteamănunţit împreună cu doctorul necesitatea şiobiectivele terapiei. De regulă există întotdeaunanecesitatea unui tratament în cazul unei inflamaţiiputernice a ficatului sau a unor valori crescute aleficatului, în cazul unei reacţii evidente la nivelul ţesu-tului conjunctiv din ficat şi în cazul unei concentraţiicrescute de ADN VHB (încărcătură virală) în sânge.Cu Lamivudin, Adefovir, Entecavir, respectiv Telbi -vudin înmulţirea virusului şi activitatea hepatitei cro-nice B poate fi restrânsă. Aceste substanţe fac partedin clasa analogilor de nucleozide, respectiv nucle-otide.

Când se efectuează o terapie cuanalogi de nucleoz(t)ide?

În principiu toţi pacienţii cu hepatită cronică B pot fitrataţi cu Lamivudin, Adefovir, Entecavir sau Telbi -vudin. La acest tip de medicaţie răspund şi pacienţiila care şansele de succes ale terapiei cu interferonsunt limitate în timp. De asemenea, pacienţii la careterapia cu interferon alfa nu a avut succes, precumşi pacienţii care din cauza unei alte afecţiuni exi-stente (de ex., defect imunitar după transplant, infe-cţie cu HIV ş.a.) nu pot primi interferon alfa, pot fi tra-taţi cu analogi de nucleoz(t)ide. Lamivudin, Adefovir,Entecavir şi Telbivudin se administrează sub formăde comprimate; doza este pentru

Lamivudin: de 100 mg pe zi,Adefovir: de 10 mg pe zi,Entecavir: de 0,5–1,0 mg pe zi,Telbivudin: de 600 mg pe zi.


18 • Hepatita B

Efecte secundare ale analogilorde nucleoz(t)ideContrar terapiei cu interferon, la terapia cuLamivudin, Adefovir, Entecavir sau Telbivudin efec-tele secundare sunt foarte rare. Au fost descrisedureri de cap, febră, eczeme, stare generală de slă-biciune, probleme gastrointestinale, insomnie, tuseşi, în unele cazuri, inflamaţii ale pancreasului. În tra-tamentul cu Adefovir funcţia renală trebuie supra-vegheată cu regularitate. În terapia cu Lamivudin seobservă comparativ cu alte preparate apariţia maifrecventă şi mai rapidă a unor rezistenţe. Rata apa-riţiei rezistenţei este pentru Lamivudin de 30 %, pen-tru Telbivudin de 15 %, pentru Adefovir şi Entecavirde sub 2 % după doi ani. După cinci ani de tratamentrata rezistenţei este de 70 % (Lamivudin), respectivde 28 % (Adefovir). Îmbucurător este faptul că viruşiihepatitei B rezistenţi la Lamivudin şi Telbivudinrăspund la tratamentul cu Adefovir şi invers, viruşiirezistenţi la Adefovir răspund la tratamentul cuLamivudin şi Telbivudin. De aceea, la apariţia rezi-stenţelor trebuie să fie administrate două medica-mente adecvate neapărat împreună (terapie combi-nată). Tot mai mult se impune şi conceptul că, pacienţiicare nu reacţionează îndeajuns la un tratament anti-viral trebuie să primească de timpuriu un al doileapreparat pentru a evita astfel apariţia rezistenţelor.


Hepatita B • 19

Terapia cu interferon(pegylat) alfaInterferonul alfa este o proteină produsă în modnatural de organism, printre altele de celulele albedin sânge. Aceasta se întâmplă cu preponderenţăatunci când organismul trebuie să se apere împotri-va agenţilor infecţioşi. Interferonul alfa folosit în tera-pia hepatitei cronice este produs pe cale biotehnolo-gică. Interferonul alfa trebuie injectat în ţesutul adi-pos subcutanat, la fel ca, spre exemplu, insulina întratamentul pacienţilor cu diabet. În cazul noilorforme de interferon, durata efectului terapeutic estemai lungă, injectarea lor fiind necesară numai o datăpe săptămână (aşa numitul interferon pegylat).

Cum se face terapia?

Pentru tratamentul hepatitei cronice B se admini-strau înainte de trei ori pe săptămână 5–6 mil. deunităţi internaţionale (UI) interferon alfa standard peo durată de şase luni. În studiile mai noi s-a admini-strat interferon pegylat cu o durată lungă de acţiuneîn doze de 180 µg/săptămână (peginterferon alfa-2a), respectiv 50–100 µg/săptămână (peginterferonalfa-2b).Terapia cu peginterferon are o durată de 48 de săp-tămâni. Rata de răspuns la o terapie cu peginterfer-on la hepatită cronică B este de 30–35% dintrepacienţi. Aceste numere sunt valabile pentru pacie-nţii la care antigenul HBe a putut fi detectat. La alţipacienţi, cum ar fi, spre exemplu, pacienţii infectaţicu o variantă a virusului hepatitei B (aşa numita


20 • Hepatita B

HbeAG-minus mutantă), rata de răspuns la o terapiecu peginterferon este de 20%. Scopul terapiei estede a inhiba înmulţirea virusului, ceea ce înseamnătransformarea unei hepatite cronice B cu activitatereplicativă înaltă într-o hepatită cronică B cu activita-te replicativă redusă. În cazuri ideale (până la 3%),antigenul HBs nu mai poate fi detectat în sângedupă terapia cu peginterferon, ceea ce echivaleazăcu o vindecare.

Efecte secundare ale interferonu-lui alfa pegylat

Efectele secundare ale interferonului alfa sunt frec-vente la începutul terapiei, urmând ca numărul lor săscadă ulterior pe parcursul tratamentului. Cele maifrecvente efecte secundare sunt simptomele asemă-nătoare gripei, cum ar fi febra, durerile de cap, arti-culaţii şi muşchi, oboseala, lipsa poftei de mâncareşi pierderea în greutate. Ocazional se observă şi tul-burări ale funcţiei glandei tiroide. Unii pacienţii suferăîn timpul terapiei de alopecie temporară (cădereapărului). Pot apărea şi modificări ale dispoziţiei pânăla depresii. Importante mai sunt modificările hemo-gramei care privesc în primul rând celulele albe dinsânge. Interferonul pegylat are acelaşi spectru deefecte secundare ca şi interferonul standard.

Terapiile combinate

Primele cercetări cu privire la terapia combinată ainterferonului pegylat împreună cu analogi de nucle-oz(t)ide (de ex., Lamivudin) au decurs nesatisfăcă-


Hepatita B • 21

tor, deoarece ratele de succes la nivelul unor efectevirologice de durată nu au putut fi îmbunătăţite.Combinaţia a două medicamente antivirale (de ex.,Lamivudin plus Adefovir) nu are un efect terapeuticmai bun decât administrarea unuia singur. Ea poatefi însă eficientă atunci când se urmăreşte evitareaapariţiei rezistenţelor la pacienţii periclitaţi (de ex.,înainte sau după un transplant de ficat). După apariţiarezistenţelor, terapia combinată este o necesitate.

Vaccinul împotrivahepatitei BVaccinarea împotriva hepatitei B este posibilă. Esterecomandată în mod deosebit pentru sugari, copiimici şi tineri.Alte grupe de persoane care ar trebui vaccinateîmpotriva hepatitei B sunt cei expuşi unui risc cre-scut de infecţie în meseria lor (profesii medicale,poliţişti, servicii de prim ajutor), pacienţii cu dializă,toţi pacienţii cu alte afecţiuni cronice ale ficatului (deex., cu hepatită cronică C), persoanele din imediataapropiere a pacienţilor cu hepatită cronică B şi nou-născuţii mamelor purtătoare ale virusului hepatiteiB.Pentru a asigura o protecţie suficientă sunt nece-sare trei vaccine. După acestea, peste 90% din per-soanele vaccinate sunt protejate sigur împotrivainfecţiei.


22 • Hepatita B

Alimentaţia la hepatita BAtâta vreme cât funcţia hepatică nu este afectată nutrebuie ţinută o dietă specială la hepatita cronică B.În cazul unor limitări ale funcţiei hepatice este posi-bil să fie necesară o limitare a consumului de protei-ne (produse din carne şi lactate) şi de sare. Acesteaspecte trebuie discutate de medic împreună cudvs. şi eventual cu un nutriţionist. Important este sărenunţaţi la alcool.


Hepatita B • 23

Despre ELPAELPA a fost înfiinţată la dorinţa grupelor de întraju-torare europene ale pacienţilor cu afecţiuni hepaticede a stabili un dialog cu privire la experienţele lor înlegătură cu modalităţile de abordare adesea diferitedin ţări diferite. În iunie 2004 s-au întâlnit 13 grupede întrajutorare ale pacienţilor din zece ţări europe-ne şi din bazinul mediteranean pentru a fonda acea-stă organizaţie. ELPA a fost înfiinţată oficial la 14aprilie 2005 cu ocazia Congresului AsociaţieiEuropene pentru Studiul Ficatului (EASL, EuropeanAssociation for the Study of the Liver).Obiectivul ELPA este de a reprezenta intereseleoamenilor cu afecţiuni hepatice (boli de ficat), înde-osebi:– punerea la dispoziţie a informaţiilor cu privire la

dimensiunile problemei– educaţie şi prevenţie– punerea în lumină a faptului că bolile de ficat

joacă un rol marginal în atenţia opiniei publicecomparativ cu alte domenii medicale, cum ar fi,spre exemplu, bolile de inimă;

– dialogul cu privire la activităţi şi iniţiative de suc-ces- colaborarea cu instituţii profesionale, cum arfi EASL, şi cu UE, pentru a asigura că terapia şiîngrijirea pacienţilor cu afecţiuni hepatice core-spunde în întreaga Europă celor mai înaltestandarde.


European LiverPatients Association(ELPA)F. De Renesselaan, 57B - 3800 Sint-Truiden, Belgium e-mail: [email protected]: www.elpa-info.org

Supported by an unrestricted grant from Novartis.

Partenerul dumnea-voastră la nivel local:


Date post:	31-Jan-2018
Category:	Documents
Upload:	hoangnhi
View:	249 times
Download:	1 times

Prof. dr. Stefan Zeuzem Hepatita B -...

Documents