ProducProducțțieie industrialindustrială ă durabilădurabilă

Programe masterat:

Managementul Mediului

Ingineria Procedeelor Nepoluante

Profesor Maria GavrilescuCatedra Ingineria și Managementul Mediului3

Producţia durabilă

procesul în care se generează bunuri şi servicii utilizând procese şi sisteme care au următoarele caracteristici:

sunt nepoluante

au capacitatea de a conserva energia şi resursele naturale

sunt viabile din punct de vedere economic

sunt sigure din punctul de vedere al sănătăţii lucrătorilor, comunităţii şi

consumatorilor

sunt benefice din punct de vedere social şi al generării de noi valori pentru toţi cei

care sunt implicaţi în procesul de producţie

Producţie/Consum durabile

Productie ConsumProduse şi servicii

Producţie durabilă

- Crearea de produse şi servicii care conservă resursele

- Benefică pentru bunăstare

Consum durabil

- Utilizarea produselor şi serviciilor pe întregul ciclu de viaţă

- Minimizarea impactului asupra generaţiilor viitoare

Principiile producţiei durabile

produsele şi ambalajele sunt proiectate astfel încât să fie sigure şi prietenoase pentru mediu pe întregul ciclu de viaţă

serviciile sunt organizate astfel încât să satisfacă nevoile reale ale omenirii şi să promoveze echitatea şi buna - credinţă

deşeurile şi subprodusele incompatibile din punct de vedere ecologic sunt minimizate, eliminate sau reciclate

substanţele chimice sau agenţii fizici care prezintă pericol pentru mediu şi sănătatea umană sunt eliminaţi

energia şi materialele sunt conservate, iar formele de energie şi materialele utilizate în procesul de producţie sunt cele mai adecvate pentru realizarea unor anumite produse

Principiile producţiei durabile (continuare)

locurile de muncă şi tehnologiile sunt proiectate şi structurate astfel încât să minimizeze sau să elimine pericolele generate de substanţe chimice, pericolele de natură fizică sau ergonomică

munca este organizată astfel încât să se conserve şi să se îmbunătăţească eficienţa şi creativitatea angajaţilor

securitatea şi starea de bine a angajaţilor este o prioritate, ca şi dezvoltarea şi fructificarea continuă a talentului şi a capacităţii acestora

comunităţile din jurul sistemelor de producţie sunt respectate şi susţinute din punct de vedere economic, social, cultural

se îmbunătăţeşte în mod continuu viabilitatea economică a întreprinderilor sau instituţiilor

Strategia de Dezvoltare Durabilă a UE revizuită (lansată de Consiliul Uniunii Europene, în iunie 2006 )

Producţia şi consumul pe baze durabilereprezintă un obiectiv cheie al

dezvoltării durabile în cadrul UE

Obiectivul general al Strategiei îl constituie promovarea modelelor de producţie şi

consum durabil.

Obiective operaţionale şi ţinte ale Strategiei de Dezvoltare Durabilă a UE

Promovarea producţiei şi consumului

durabile prin:

• abordarea dezvoltării sociale şi economice în limitele capacităţii de susţinere a ecosistemelor

• decuplarea creşterii economice de degradarea mediului

Imbunătăţirea performanţelor

sociale şi de mediu a

produselor şi proceselor şiîncurajarea

utilizării lor de către consumatori

şi mediul de afaceri

Urmărirea atingerii până la sfârşitul anului 2010 a

unui nivel mediu al Green Public

Procurement (GPP)(posibilitatea publicului de a achiziţiona bunuri durabile, prietenoase pentru mediu) egal cu cel atins în prezent de

către cele mai avansate State Membre în

domeniu

Creşterea cotei UE pe piaţa globală de

tehnologii de mediu şi eco-

inovaţii

Planul de Acţiune privind Consumul şi Producţia Durabilă şi Politica pentru Industrie Durabilă

La nivelul Comisiei Europene, a Parlamentului European, Comitetului Economic şi Social European, al Comitetului Regiunilor, a fost

elaborat Planul de Acţiune privind Consumul şi Producţia Durabilă şi Politica pentru Industrie Durabilă, publicat în Jurnalul Oficial al Comisiei Comunităţilor Europene în anul 2008.

În Planul de Acţiune sunt prevăzute obiective pentru asigurarea unui cadru politic dinamic în vederea realizării unui consum mai raţional

şi a unor produse durabile.

extinderea Directivei privind eco-proiectarea produselor care utilizează energia la toate produsele care implică consumuri energetice (Directiva 2009/125/EC a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 octombrie 2009 privind cadrul de stabilire a cerinţelor pentru eco-proiectarea produselor care implică consumuri energetice).

Obiective ale Planului de Acţiune

extinderea eco-etichetării produselor, considerând forma revizuită a Directivei privind ecoproiectarea, completată de o Directivă referitoare la ecoetichetare şi ecoproiectare, care să ofere consumatorilor informaţii despre performanţele produselor atât din punctul de vedere al consumurilor energetice, cât şi în legătură cu performanţa şi impactul asupra mediului înconjurător.

utilizarea criteriilor privind eficienţa energetică şi în raport cu mediul înconjurător pentru a armoniza o bază unică pentru achiziţionarea de produse durabile de către public şi stimularea acestuia către un consum durabil, la nivelul întregii Uniuni Europene.

Planul de Acţiune are în vedere procese eficiente din punctul de vedere al resurselor şi eco–inovative, astfel încât să se reducă dependenţa de baza de materii prime şi să se încurajeze acţiunile de optimizare a utilizării resurselor şi

reciclarea acestora.

Domenii de acţiune:

1. Sporirea eficienţei utilizării resurselorEficientizarea utilizării resurselor contribuie la atingerea ţintei ce priveşte crearea maximului de valoare prin utilizarea minimului de resurse.

2. Promovarea eco-inovăriiSe consideră că inovarea în sfera bunurilor şi serviciilor cu impact asupra mediului este o problemă centrală pentru asigurarea succesului Planului de Acţiune şi joacă un rol cheie în politica de inovare. Un indicator al nivelului de inovare este reprezentat de numărul de patente dintr-un anumit domeniu.

3. Creşterea potenţialului de protecţie a mediului al industriei

Industriile de mediu (pentru mediu) sunt activităţile care produc bunuri şi servicii pentru a măsura, preveni, limita, minimiza sau corecta daunele produse apei, aerului, solului, problemele legate de deşeuri, zgomot, ecosisteme. Acestea includ industriile ce privesc managementul apei şi a apelor uzate, sursele de energie regenerabilă, consultanţă pentru mediu, controlul poluării aerului, eco-construcţiile etc.

Domenii de acţiune (continuare):

Instrumente şi practici pentru realizarea la producţiei industrialedurabile

O sferă largă de părţi interesate, inclusiv consumatori, autorităţile de reglementare, acţionari şi organismele publice sunt exigenţi în privinţa modului în care companiile se preocupă de problematica producţiei industriale durabile, cerându-le pe diverse căi să facă din acest principiu un mod de dezvoltare şi operare a companiei.

Dezvoltarea pe baze durabile a sistemului industrial se realizează şi se măsoară prin iniţiative, instrumente şi practici recomandate pentru dezvoltare durabilă, în general, dar unele din acestea au un grad de specificitate ce ţine seama de particularităţile sistemului pentru care se aplică.

Fiecare iniţiativă are o identitate multidimensională, care ţine seama de cele trei componente de bază ale dezvoltăriidurabile (Fig. 5.1).

Pentru sistemul industrial, în topul nivelelor de acţiune se situează componenta MEDIU, din care apoi se realizează conexiuni cu componenta SOCIALĂ şi ECONOMICĂ, dar ţintele şi indicatorii de bază ai durabilităţii sunt asociaţi într-o primă abordare cu componenta mediu înconjurător.

Sursa: Michael Bordt, The OECD sustainable manufacturing toolkit, Sustainability and US Competitiveness Summit, October 8, 2009, Directorate of Science, Technology and Industry, OECD, Paris www.oecd.org/sti/innovation/sustainablemanufacturing

Figura 5.1. Cadrul general pentru initiative şi acţiuni în sensul asigurării producţiei durabile

Mişcare şi acţiunile pentru a realiza producţia şi consumul durabile (SPAC), au evoluat de-a lungul timpului sub diferite denumiri, prezentând o serie de particularităţi:

Implicarea a numeroşi actori: guverne, oameni de afaceri, cercetători, educatori, organizaţii de interes public şi cetăţeni (în calitate de consumatori,producători actori politici).

Include toate sectoarele economice şi funcţionează atât la nivelul vieţii şi mijloacelor de subzistenţă individuale, până la nivelul politicilor naţionale şi internaţionale.

Aceste iniţiative şi practici către un model industrial durabil se adresează rădăcinilor nedurabile ale modelelor de producţie (P) şi consumul (C), ca forţe mortice ale atitudinilor şi iniţiativelor spre un model de dezvoltare durabilă (Figura 5.2.).

Prin urmare, instrumentele şi practicile care permit atingerea unui model de producţie industrială durabilă sunt aplicate într-un mod specific.

Figura 5.2. Impactul social şi pentru mediu al producţiei şi consumului pe baze nesustenabile

În trecut, ţările industrializate au răspuns în diverse moduri problematicii poluării şi degradării mediului înconjurător:

1. Nerecunoaşterea sau ignorarea problemei;

2. Diluarea sau dispersarea poluanţilor astfel încât efectele să fie mai puţin dăunătoare, în aparenţă;

3. Controlul emisiilor de poluanţi şi deşeuri (the end-of-pipe or pollution control approach);

4. Perfecţionarea şi dezvoltarea de tehnologii curate, nepoluante, care să asigure procese ciclice

5. Implementarea Producţiei mai curate prin prevenireapoluării şi a generarii de deşeuri în proces.

Figure 5.3. Istoric al răspunsului la problematica poluării

Solutiile readitionale de control al poluării s-au dovedit mai putineficiente decât se anticipase, deoarece, în aplicarea lor se atinge un punct critic, dincolo de care intensificarea cerinţelor din punctul de vedere al performanţelor devine prohibitivă din cauza costurilor implicate (Figure 5.4.).

De fapt, tehnologiile end-of-pipe transferă deşeurile sau poluanţii dintr-o componentă de mediu în alta.

Practicile de control al poluării care s-au dezvoltat preponderent în anii ’70 – ‘80 se dovedesc insuficiente din punctul de vedere al durabilităţii şi performanţelor. În acest context a fost necesară o nouă abordare, mai flexibilă, care să permită generarea unor soluţii creative care să fie eleborate şi dezvoltate în strânsă legătură cu nevoile industriei şi în echipe multidisciplinare.

Toate aceste răspunsuri sunt asociate cu anumite nivele ale costurilor(Figura 4.4.).

Figura 5.4.

Practici pentru controlul şi prevenirea poluării

Controlul poluării

Se referă la măsuri care să gestioneze poluarea după ce aceasta a fost generată, adică după ce poluanţii au părăsit sistemul care i-a generat.

• diluarea şi dispersarea (răspuns pasiv)• abordarea de tip end-of-pipe (răspuns reactiv)

Prevenirea poluării/ producţie curată (P2/CP)

Conceptul de prevenire a poluării / producţie curata a fost introdusde către UNEP în 1989 ca un răspuns la întrebarea referitoare la modul cum industria ar putea opera în sensul dezvoltării durabile.

Spre deosebire de abordările precedente, când poluarea a fost pur şi simplu controlată, programele P2/CP avansează în încercarea de a reduce şi /sau elimina poluarea aerului, apei, solului.

Prin urmare, abordările de tip P2 şi CP aduc beneficii atât mediului şi societăţii.

Din punct de vedere economic, P7/CP şi poate reduce costurile şi de fapt, în unele cazuri, genera profit.

Ambele abordări sunt practice şi realizabile, şi pot contribui, prin urmare, la realizarea unui viitor durabil.

Dintre obiectivele specifice ale prevenirii poluării se pot menţiona următoarele:

• eliminarea sau reducerea generării de deşeuri/pierderi;• conservarea resurselor naturale şi a materialelor;• prevenirea scurgerilor şi a scăpărilor accidentale;• prevenirea pierderilor de producţie.

Aceste practici au evoluat spre un model de dezvoltare durabilă care începe cu P2/CP

Ierarhia convenţionala a managementului deşeurilor

Aspectul actual al piramidei de ierarhia de gestionare a deşeurilor