Tema nr. 1 CUPRINS : Capitolul 1. Noţiuni introductive despre procedura de insolvenţă…………………………………..2 Capitolul 2. Caracterele juridice ale procedurii de insolvenţă……………………………………….3 Capitolul 3. Condiţii generale privind aplicarea procedurii de insolvenţă…....…………………...…7 Capitolul 4. Organele competente pentru aplicarea procedurii de insolvenţă………………………..7 Capitolul 5. Etapele procedurii Insolvenței – Reorganizare....................................………………...11 5.1 Aspecte procedurale privind deschiderea procedurii de insolvență…………………..11 5.2 Etapele procedurii insolvenței........................................................ ...............................12 Bibliografie…...…………………………………………………………………………………… 18 1
Transcript
Tema nr. 1
CUPRINS :
Capitolul 1. Noţiuni introductive despre procedura de insolvenţă…………………………………..2
Capitolul 2. Caracterele juridice ale procedurii de insolvenţă……………………………………….3
Capitolul 3. Condiţii generale privind aplicarea procedurii de insolvenţă…....…………………...…7
Capitolul 4. Organele competente pentru aplicarea procedurii de insolvenţă………………………..7
Capitolul 1. Noțiuni introductive despre procedura de insolvență
Noţiunea de insolvenţă implică o situaţie patrimonială dificilă sau de criză a unui comerciant, determinînd imposibilitatea îndeplinirii de către acesta la termen şi în bune condiţii a obligaţiilor de plată asumate. Conform Legii 85 /2006 privind Procedura de insolvenţă , insolvenţa este „ acea stare a patrimoniului debitorului , caracterizată prin incapacitatea vădită de plată a datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile” –Art1 alin (2) din Lege. Afacerea, ca activitate, se defineşte prin risc. Riscul, adică şansa de cîştig sau posibilitatea de pierdere, este un atribut esenţial al economiei de piaţă liberă, funcţională , atribut care justifică libera concurenţă. În această accepţiune, riscul defineşte: - fapta de comerţ, care are această natură juridică întrucît este făcută în vederea obţinerii de profit; fapta de comerţ este o afacere, întrucît are la bază ideea de risc, adică posibilitatea de cîştig sau pierdere; motivul determinant al încheierii actului de comerţ este acela al obţinerii de profit. Autorul apreciază că “speculaţiunea este caracterul esenţial al unei întreprinderi şi al tuturor faptelor de comerţ, în general”; - întreprinderea, care este un complex de acte, fapte sau operaţiuni comerciale, organizate de întreprinzător în vederea obţinerii de profit, pe risc economic propriu; simplificat spus, ȋntreprinderea este o afacere pentru că presupune un risc; - calitatea de comerciant, care se dobîndeşte ȋn momentul ȋn care persoana ȋn cauză ȋncepe să desfăşoare ȋn mod obişnuit operaţiuni de comerţ, ȋn nume propriu şi pe risc economic propriu; o persoană devine ȋntreprinzător (comerciant) ȋn momentul ȋn care ȋsi asuma un risc; - societatea comercială, care se constituie ȋn vederea obţinerii de beneficii de către asociaţi sau a ȋmpartirii pierderilor ce ar putea rezulta; societatea comercială este o formă de organizare a unei ȋntreprinderi, deci a unui risc; - concurenţa comercială, care este un joc al oportunităţilor de afaceri, ȋn care hazardul este mai mult sau mai puţin prezent; concurenţii cîştiga sau pierd ȋn defavoarea, respectiv, beneficiul celor cu care concurează; concurenţa loială este cazul unic ȋn care concurentul are un adevărat „drept de a-l prejudicia” pe celălalt concurent; - insolvenţa, care este eşecul sau chiar catastrofa ȋntreprinzătorului, starea, de cele mai multe ori iremediabilă, pe care ȋntreprinzătorul ar fi trebuit, dar nu a putut, să o evite; procedura insolvenţei este modul ȋn care legea şi tribunalele organizează eşecul ȋn afaceri.
2
Capitolul 2. Caracterele juridice ale procedurii de insolvență
Una dintre cele mai vechi activităţi umane o reprezintă comerţul, el prinzind contur odată cu apariţia ideii de proprietate, cînd omul a conştientizat că anumite bunuri sînt ale sale şi că acestea se delimitează de cele care aparţin altor persoane. Deşi iniţial comerţul a fost practicat sub forma schimbului (troc) doar pentru satisfacerea necesităţilor existenţiale de zi cu zi ale oamenilor, odată cu apariţia banilor trocul a fost înlocuit cu vînzarea-cumpărarea, comerţul devenind o profesie practicată de un anumit grup specializat în această activitate, care nu mai urmărea realizarea propriilor trebuinţe, ci satisfacerea nevoilor altora şi obţinerea de profit. Profitul fiind determinat de caracterul speculativ al comerţului, realizarea lui presupune un anumit risc, asumat de comercianţi, fără ca prin aceasta activitatea comercială să se transforme într-un joc al hazardului, în care aleatoriul să domine. Totuşi, este posibil ca un comerciant, în decursul activităţii sale, ca o consecinţă a unor afaceri nereuşite, să ajungă în situaţia de a nu mai putea face faţă datoriilor sale. Angrenarea unui comerciant în relaţii complexe şi continue cu diverşi furnizori (creditori), pe de o parte, şi cu clienţii (debitori) pe de altă parte, implică funcţionarea mecanismului de încasări şi plăţi dintre aceştia. Dacă mecanismul se întrerupe, se blochează din cauza lipsei lichidităţilor la o verigă din acest circuit, activitatea mai multor comercianţi, legaţi prin succesiunea operaţiilor lor, este ameninţată. Activitatea comercială se fundamentează atît pe promovarea creditului, cît şi pe securitatea şi celeritatea operaţiilor comerciale, acestea reprezentînd funcţii vitale ale mediului economic care sunt grav afectate de declanşarea insolvenţei comerciale. Insolvenţa comercială, definită ca fiind incapacitatea unui debitor de a face faţă datoriilor sale exigibile cu sumele de bani disponibile, produce în mediul economic aceleaşi efecte devastatoare pe care o maladie gravă le induce unui organism uman. Maladiile nu trebuie lăsate să prolifereze, şi aşa cum prevenirea şi tratarea răului pe care ele îl reprezintă pentru om constituie o preocupare a societăţii, tot astfel prevenirea şi remedierea efectelor insolvenţei comerciale constituie, în ţările civilizate, un domeniu prioritar de acţiune. Buna funcţionare a economiei de piaţă liberă presupune, printre altele, şi existenţa unui cadru legal aplicabil comercianţilor aflaţi în dificultăţi financiare, mecanismul continuu al încasărilor şi plăţilor în activitatea comercială trebuind a fi menţinut în funcţiune. Acest lucru se realizează uneori cu preţul eliminării din circuitul economic a celor care, cel mai adesea din cauza acumulării de pierderi, nu mai pot face faţă datoriilor exigibile angajate, adică nu mai pot continua plăţile. Într-o economie aşezată pe principiile pieţei, eliminarea comercianţilor care nu mai pot face faţă obligaţiilor scadente asumate are loc printr-o procedură denumită generic „faliment”, organizată şi condusă după reguli juridice stricte. De regulă, actele normative nu definesc instituţiile juridice pe care le reglementează, această sarcină revenind literaturii de specialitate.
3
Cu toate că Legea nr. 85/2006, în conformitate cu tehnica legislativă modernă, cuprinde în partea sa introductivă (art. 3) o serie de definiţii ale conceptelor pe care le utilizează (35 de termeni şi expresii au primit o explicaţie din partea legiuitorului), în mod voit sau nu s-a omis definirea procedurii de insolvenţă. În doctrina recentă, aceasta a fost definită ca reprezentînd un ansamblu de norme juridice, prin care se urmăreşte obţinerea fondurilor băneşti pentru plata datoriilor debitorului aflat în insolvenţă faţă de creditorii săi, în condiţiile stabilite diferenţiat pe categorii de debitori, prin reorganizare judiciară bazată pe plan de reorganizare sau prin faliment. Din definiţia citată se poate deduce cu uşurinţă care sunt caracteristicile procedurii de insolvenţă, ele fiind recunoscute ca atare de majoritatea doctrinarilor români. Apreciem că, în actuala reglementare, procedura insolvenţei are următoarele caractere: este o procedură judiciară, colectivă şi concursuală, unitară şi generală, egalitară, precum şi de remediu sau, după caz, de executare silită.
1. Caracterul judiciar
Acest caracter al procedurii de insolvenţă este dat de faptul că întreaga procedură se desfăşoară sub controlul direct sau indirect al instanţei judecătoreşti, prin judecătorul-sindic desemnat să gestioneze respectivul dosar de insolvenţă. Potrivit art. 6 din Legea nr. 85/2006, „toate procedurile prevăzute de prezenţa lege, cu excepţia recursului prevăzut la art. 8, sunt de competenţa tribunalului în a cărui rază teritorială îşi are sediul debitorul, astfel cum figurează acesta în registrul comerţului, respectiv în registrul societăţilor agricole sau în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, şi sunt exercitate de un judecător-sindic”. De asemenea, legiuitorul a stabilit principalele atribuţii ale judecătorului-sindic şi căile de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărîrilor acestuia, care sunt tot de competenţa organelor judecătoreşti. Este adevărat că noua Lege a insolvenţei a mărit responsabilităţile administratorului judiciar şi ale lichidatorului, precum şi prerogativele creditorilor prin creşterea rolului adunării creditorilor şi a comitetului acestora, însă, în opinia noastră, acest lucru nu alterează caracterul judiciar al procedurii în condiţiile în care toate actele şi operaţiunile pe care le implică procedura de insolvenţă sînt reglementate de lege şi au rămas în continuare sub supravegherea şi controlul de legalitate al organului judiciar competent.
De altfel, alineatul 1 al art. 5 statuează fără echivoc că „organele care aplică procedura sînt: instanţele judecătoreşti, judecătorul-sindic, administratorul judiciar şi lichidatorul”.
2. Caracterul colectiv şi concursual
Unii autori privesc cei doi termeni ca fiind sinonimi, vorbind astfel de caracterul colectiv (concursual) al procedurii. Din punctul nostru de vedere, deşi cele două noţiuni sînt strîns legate una de alta, totuşi nu putem să punem semnul de egalitate între ele, pentru că fiecare noţiune desemnează o anumită trăsătură specifică distinctă a procedurii de insolvenţă.
4
Astfel, caracterul colectiv constă în faptul că, în urma deschiderii procedurii, fie la iniţiativa debitorului, fie la solicitarea creditorilor, fie la cererea oricărei alte persoane sau instituţii prevăzute expres de lege (Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Banca Naţională a României, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor), orice urmărire silită individuală încetează, ea nemaiputînd continua.
Altfel spus, procedura insolvenţei este colectivă pentru că îi obligă pe toţi creditorii debitorului faţă de care s-a dispus deschiderea acestei proceduri să se reunească într-o singură procedură comună. În termenul stabilit de judecătorul-sindic şi fixat prin sentinţa de deschidere a procedurii, care nu poate fi mai mare decît 60 de zile de la pronunţare (art. 62 alin. 1 lit. b), toţi creditorii ale căror creanţe sînt anterioare datei deschiderii procedurii trebuie să depună cererea de admitere a creanţelor, sub sancţiunea decăderii din dreptul de valorificare a creanţei pe calea procedurii insolvenţei, excepţie făcînd doar salariaţii ale căror creanţe vor fi înregistrate de administratorul judiciar din oficiu conform evidenţelor contabile ale debitorului (art. 64 alin. 1). Legea nr. 85/2006 impune o serie întreagă de modalităţi de publicitate pentru a face cunoscut tuturor creditorilor debitorului insolvent faptul deschiderii procedurii faţă de acesta, pentru a le da astfel posibilitatea de a-şi declara creanţele deţinute şi a participa împreună la procedură. Acesta este sensul avut în vedere de legiuitor atunci cînd prin pct. 3 al art. 3 a statuat că „procedura colectivă este procedura în care creditorii recunoscuţi participă împreună la urmărirea şi recuperarea creanţelor lor, în modalităţile prevăzute de prezenţa lege”. Cu alte cuvinte, procedura insolvenţei asigură o reparare echitabilă şi justă a prejudiciilor suferite de creditori prin intrarea debitorului lor sub incidenţa Legii nr. 85/2006, în sensul că sumele realizate în cadrul procedurii de executare colectivă vor fi repartizate către creditori proporţional cu ponderea pe care o are creanţa deţinută în totalul masei credale. Procedură este concursuală pentru că interesul individual al fiecărui creditor intră în concurenţă cu interesele celorlalţi.
3. Caracterul unitar şi general
Ȋn ceea ce priveşte acest caracter al procedurii de insolvenţă, unii autori apreciază că cele două noţiuni desemnează aceeaşi caracteristică distinctă a procedurii – urmărirea tuturor bunurilor aflate în patrimoniul debitorului falit, atît cele existente la data declanşării falimentului, cît şi cele ieşite în mod fraudulos şi readuse în patrimoniul său.
În opinia noastră, procedura insolvenţei se aplică „averii debitorului”, punctul 2 al art. 3 definind această noţiune ca „reprezentînd totalitatea bunurilor şi drepturilor sale patrimoniale – inclusiv cele dobîndite în cursul procedurii insolvenţei, care pot face obiectul executării silite, în condiţiile reglementate de Codul de procedură civilă”. Caracterul unitar al procedurii de insolvenţă se păstrează şi în ipoteza în care un debitor este supus, succesiv, atît procedurii de reorganizare judiciară, cît şi procedurii de faliment, fie în procedura simplificată, fie în cea generală, pentru că împotriva aceluiaşi subiect nu pot fi deschise concomitent două sau mai multe proceduri, ci doar una singură. Este adevărat că Legea insolvenţei înglobează practic patru componente concretizate în cele două regimuri juridice amintite – regimul general şi regimul simplificat – şi cele două proceduri prin
5
care se obiectivează acestea – procedura falimentului şi procedura reorganizării judiciare, însă, acest lucru nu afectează caracterul unitar al procedurii de insolvenţă, trăsătura fiind conferită de concepţia care se află la baza legiferării şi finalitatea pentru care a fost ea creată.
4. Caracterul egalitar
Acest caracter al procedurii de insolvenţă decurge din caracterul colectiv şi concursual, întrucît toţi creditorii interesaţi participă la procedura reglementată de Legea nr. 85/2006 constituidu-se în masa credală, urmînd ca ei să fie satisfăcuţi deodată şi proporţional cu mărimea creanţelor deţinute, în ordinea de prioritate stabilită de lege, indiferent de natura creanţelor şi de interesul public său privat reprezentat de creditori. Altfel spus, această procedură reprezintă o apărare comună a intereselor şi drepturilor creditorilor prin intermediul căreia se realizează acoperirea tuturor creanţelor direct proporţional cu ponderea pe care fiecare creanţă o are asupra patrimoniului debitorului. În acest sens, potrivit pct. 23 al art. 3, „prin procedura falimentului se înţelege procedura de insolvenţă concursuală colectivă şi egalitară care se aplică debitorului în vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului, fiind urmată de radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat”.
5. Caracterul de remediu sau de executare silită
Procedura insolvenţei are un caracter de remediu sau, după caz, de executare silită (chiar dacă este o procedură execuţională colectivă), în sensul că Legea nr. 85/2006 pune la îndemîna creditorilor un instrument eficace pentru a-şi putea recupera creanţele deţinute faţă de debitorul aflat în stare de insolvenţă, fie prin procedura reorganizării judiciare, fie prin procedura falimentului, adică executarea silită a bunurilor ce compun averea falitului prin intermediul forţei coercitive a statului. Procedura reorganizării judiciare are caracter de remediu deoarece urmăreşte plata pasivului debitorului prin reorganizarea acestuia. Cu alte cuvinte, în faza de redresare judiciară procedură este astfel organizată încît să confere comerciantului debitor posibilitatea restructurării activităţii sale în scopul creşterii performanţelor economice şi, în special, a celor financiare ale afacerii. De aceea, în această etapă se consideră că procedura are un caracter de sprijin, de remediu, oferind termene de respiro, posibilitatea denunţării unor contracte dezavantajoase etc.. Un alt autor a arătat că din formularea dată de legiuitor prin art. 2 din Legea nr. 64/1995 (în formă iniţială) obiectului legii se poate desprinde dublul scop al acestei proceduri – redresarea debitorului şi plata datoriilor sale către creditori sau lichidarea averii debitorului. Dublul scop al procedurii reflectă nu numai două alternative, ci şi ordinea obişnuită a opţiunii, în sensul că numai dacă nu este posibilă redresarea se va proceda la lichidare. În actuala reglementare, însă, credem noi, este evident că scopul principal al procedurii insolvenţei îl reprezintă protecţia creditului şi apărarea intereselor creditorilor, pe bună dreptate doctrina afirmînd că, în concepţia noii legi, între menţinerea debitorului în circuitul comercial şi
6
plata creanţelor, primordială este aceasta din urmă, scopul legii reprezentînd acoperirea pasivului debitorului aflat în stare de insolvenţă, iar nu salvarea acestuia.
Capitolul 3. Condiții generale privind aplicarea procedurii de insolvență Procedura se aplica societăţilor comerciale, societăţilor cooperative, organizaţiilor cooperatiste, societăţilor agricole, grupurilor de interes economic şi oricărei alte persoane juridice de drept privat care desfăşoară activităţi economice, comercianţi care sunt în categoria debitorilor aflaţi ȋn stare de insolvenţă sau de insolvenţă iminentă. Există şi comercianți, ce fac parte din categoriile de mai sus, exceptaţi de la această procedură şi anume cei care îndeplinesc una din următoarele condiţii:- comercianții nu dețin nici un bun în patrimoniul lor;- actele constitutive sau documentele contabile nu pot fi găsite;- administratorul nu poate fi găsit;- sediul nu mai există sau nu corespunde adresei din registrul comerțului;- debitorii care nu au prezentat următoarele documente:- o listă completă a tuturor bunurilor debitorului, incluzînd toate conturile şi băncile prin care debitorul îşi rulează fondurile; pentru bunurile grevate se vor menţiona datele din registrele de publicitate; - o listă a numelor şi a adreselor creditorilor, oricum ar fi creanţele acestora: certe sau sub condiţie, lichide ori nelichide, scadente sau nescadente, necontestate ori contestate, arătîndu-se suma, cauza şi drepturile de preferinţă; - o listă a activităţilor curente pe care intenţionează să le desfăşoare ȋn perioada de observaţie; - o declaraţie prin care debitorul îşi arată intenţia de intrare ȋn procedura simplificată sau de reorganizare, conform unui plan, prin restructurarea activităţii ori prin lichidarea, ȋn tot sau ȋn parte, a averii, în vederea stingerii datoriilor sale. Toate cheltuielile aferente acestei proceduri vor fi suportate din averea debitorului .
Capitolul 4. Organele competente pentru aplicarea procedurii de insolvență
Potrivit art.5 din Legea nr.64/1995, organele care aplică procedura de insolvenţă sînt:
o Instanţele judecătoreşti;o Judecătorul-sindic;o Adunarea creditorilor; o Comitetul creditorilor;o Administratorul;o Lichidatorul.
Toate procedurile privind insolvenţa societăţilor comerciale sunt de competenţa tribunalului ȋn a cărui rază teritorială îşi are sediul debitorul, astfel cum figurează acesta ȋn registrul comerţului, respectiv în registrul societăţilor agricole sau în registrul asociațiilor și fundațiilor, și sunt exercitate de un judecător-sindic. Singura excepție o reprezintă hotărîrile pronunțate de judecătorul-sindic în cadrul procedurii de insolvenţă, care sunt de competența Curții de apel.
Ȋn conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art 11 alin 1, din Legea nr 85 / 2006, principalele atribuţii ale judecătorului-sindic, sînt: - pronunţarea motivată a hotărîrii de deschidere a procedurii şi, după caz, de intrare ȋn faliment atît prin procedura generală, cît şi prin procedura simplificată; - judecarea contestaţiei debitorului împotriva cererii introductive a creditorilor pentru începerea procedurii; judecarea opoziţiei creditorilor la deschiderea procedurii; - desemnarea motivată, prin sentinţa de deschidere a procedurii, dintre practicienii în insolvenţă care au depus oferta de servicii ȋn acest sens la dosarul cauzei, a administratorului judiciar provizoriu sau, după caz, a lichidatorului care va administra procedura pînă la confirmarea ori, după caz, înlocuirea să de către adunarea creditorilor, stabilirea remuneraţiei ȋn conformitate cu criteriile stabilite prin legea de organizare a profesiei de practician în insolvenţă, precum şi a atribuţiilor acestuia pentru această perioadă. Ȋn vederea desemnării provizorii a administratorului judiciar, judecătorul-sindic va ţine cont de toate ofertele de servicii depuse de practicieni, de cererile ȋn acest sens depuse de creditori şi, după caz, de debitor, dacă cererea introductivă ȋi aparţine; - confirmarea, prin încheiere, a administratorului judiciar sau a lichidatorului desemnat de adunarea creditorilor, confirmarea onorariului negociat cu adunarea creditorilor; - ȋnlocuirea, pentru motive temeinice, prin încheiere, a administratorului judiciar sau a lichidatorului; - judecarea cererilor de a i se ridica debitorului dreptul de a-şi mai conduce activitatea; - judecarea cererilor de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvenţă, potrivit art. 138, sesizarea organelor de cercetare penală în legătură cu săvîrşirea infracţiunilor prevăzute la art. 143-147; - judecarea acţiunilor introduse de administratorul judiciar sau de lichidator pentru anularea unor acte frauduloase ți a unor constituiri ori transferuri cu caracter patrimonial, anterioare deschiderii procedurii; - judecarea contestațiilor debitorului, ale comitetului creditorilor ori ale oricărei persoane interesate împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar sau de lichidator; - admiterea și confirmarea planului de reorganizare sau , după caz , de lichidare , după votarea lui de către creditori; - soluţionarea cererii administratorului judiciar sau a comitetului creditorilor de ȋntrerupere a procedurii de reorganizare judiciară şi de intrare în faliment; - soluţionarea contestaţiilor formulate la rapoartele administratorului judiciar sau ale lichidatorului; - judecarea acţiunii în anularea hotărîrii adunării creditorilor; - pronunţarea hotărîrii de ȋnchidere a procedurii.
Atribuțiile judecătorului-sindic sînt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului și la procesele și cererile de natură judiciară
8
aferente procedurii insolvenței. Atribuțiile manageriale aparțin administratorului judiciar ori lichidatorului sau, în mod excepțional, debitorului, dacă acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-și administra averea.
Administratorul judiciar
Administratorul judiciar este persoana fizică sau juridică, practician în insolventa, autorizat inconditiile legii, desemnat să exercite atribuţiile prevăzute la art. 20 în perioada de observaţie şi pe durata procedurii de reorganizare. Principalele atribuţii ale administratorului judiciar sînt:- examinarea situaţiei economice a debitorului şi a documentelor depuse conform prevederilor art. 28 şi 35 şi ȋntocmirea unui raport prin care să propună fie intrarea ȋn procedura simplificată,fie continuarea perioadei de observaţie în cadrul procedurii generale şi supunerea acelui raportjudecatorului-sindic, într-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depăşi 30 de zile dela desemnarea administratorului judiciar;- examinarea activităţii debitorului şi întocmirea unui raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, şi asupra existenţei premiselor angajării răspunderii acestora, în condiţiile art.138, precum şi asupra posibilităţii reale de reorganizare efectivă a activităţii debitorului ori a motivelor care nu permit reorganizarea şi supunerea acelui raport judecătorului-sindic, ȋntr-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depăşi 60 de zile de la desemnarea administratorului judiciar;- ȋntocmirea actelor prevăzute la art. 28 alin. (1), ȋn cazul ȋn care debitorul nu şi-a ȋndeplinit obligaţia respectivă ȋnăuntrul termenelor legale, precum şi verificarea, corectarea şi completarea informaţiilor cuprinse ȋn actele respective, cînd acestea au fost prezentate de debitor;- elaborarea planului de reorganizare a activităţii debitorului, ȋn funcţie de cuprinsul raportului prevăzut la lit. a) şi ȋn condiţiile şi termenele prevăzute la art. 94;- supravegherea operaţiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului;- conducerea integrală, respectiv ȋn parte, a activităţii debitorului, ȋn acest ultim caz cu respectarea precizărilor exprese ale judecătorului-sindic cu privire la atribuţiile sale şi la condiţiile de efectuare a plăţilor din contul averii debitorului;- convocarea, prezidarea şi asigurarea secretariatului şedinţelor adunării creditorilor sau ale acţionarilor, asociaţilor ori membrilor debitorului persoana juridică;- introducerea de acţiuni pentru anularea actelor frauduloase ȋncheiate de debitor ȋn dauna drepturilor creditorilor, precum şi a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operaţiuni comerciale încheiate de debitor şi a constituirii unor garanţii acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor;- sesizarea de urgenţă a judecătorului-sindic ȋn cazul ȋn care constată că nu există bunuri în averea debitorului ori ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative;- menţinerea sau denunţarea unor contracte încheiate de debitor;- verificarea creanţelor şi, atunci cînd este cazul, formularea de obiecţiuni la acestea, precum şi întocmirea tabelelor creanţelor;
9
- ȋncasarea creanţelor; urmărirea încasării creanţelor referitoare la bunurile din averea debitorului sau la sumele de bani transferate de către debitor înainte de deschiderea procedurii; formularea şi susţinerea acţiunilor în pretenţii pentru ȋncasarea creanţelor debitorului, pentru aceasta putind angaja avocaţi;- cu condiţia confirmării de către judecatorul-sindic, încheierea de tranzacţii, descărcarea de datorii, descărcarea fidejusorilor, renunţarea la garanţii reale;- sesizarea judecătorului-sindic ȋn legătura cu orice problemă care ar cere o soluţionare de către acesta.
Lichidatorul
Lichidatorul este persoana fizică sau juridică, practician ȋn insolvenţă, autorizat în condiţiile legii,desemnată să conducă activitatea debitorului şi să exercite atribuţiile prevăzute la art. 25 ȋn cadrul procedurii falimentului, atît în procedura generală, cît şi ȋn cea simplificată. Lichidatorul este desemnat de către judecătorul-sindic.
Principalele atribuţii ale lichidatorului sînt:- examinarea activităţii debitorului asupra căruia se iniţiază procedura simplificată în raport cu situaţia de fapt şi întocmirea unui raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la insolvenţă, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabila şi a existenţei premiselor angajării răspunderii acestora ȋn condiţiile art. 138, şi supunerea acelui raport judecătorului-sindic ȋntr-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depăşi 60 de zile de la desemnarea lichidatorului, dacă un raport cu acest obiect nu fusese ȋntocmit anterior de administratorul judiciar;- conducerea activităţii debitorului;- introducerea de acţiuni pentru anularea actelor frauduloase ȋncheiate de debitor ȋn dauna drepturilor creditorilor, precum şi a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operaţiuni comerciale ȋncheiate de debitor şi a constituirii unor garanţii acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor;- aplicarea sigiliilor, inventarierea bunurilor şi luarea măsurilor corespunzătoare pentru conservarea lor;- menţinerea sau denunţarea unor contracte încheiate de debitor;- verificarea creanţelor şi, atunci cînd este cazul, formularea de obiecţiuni la acestea, precum şi ȋntocmirea tabelelor creanţelor;- urmărirea încasării creanţelor din averea debitorului, rezultate din transferul de bunuri sau de sume de bani efectuat de acesta ȋnaintea deschiderii procedurii, încasarea creanţelor; formularea şi susţinerea acţiunilor ȋn pretenţii pentru ȋncasarea creanţelor debitorului, pentru aceasta putind angaja avocaţi;- primirea platilor pe seama debitorului şi consemnarea lor ȋn contul averii debitorului;- vînzarea bunurilor din averea debitorului, ȋn conformitate cu prevederile prezentei legi;- ȋncheierea de tranzacţii, descărcarea de datorii, renunţarea la garanţii reale sub condiţia confirmării de către judecătorul-sindic;- sesizarea judecătorului-sindic cu orice problemă care ar cere o soluţionare de către acesta.
5.1 Aspecte procedurale privind deschiderea procedurii de insolvențăProcedura insolvenţei poate fi deschisă atît de creditor, cît şi de debitor, precum şi de orice
alte persoane sau instituţii prevăzute expres de lege.Prin noua lege, s-a modificat termenul de comunicare a cererii şi anume, judecătorul-sindic
are obligaţia de a comunica debitorului cererea, ȋn copie, ȋn termen de 48 ore de la data înregistrării, iar debitorul trebuie fie să conteste, fie să recunoască existenţa stării de insolvenţă ȋn termen de 10 zile de la primirea copiei.
Un aspect nou şi interesant este faptul că la cererea debitorului, judecătorul-sindic ȋi poate obliga pe creditorii care au introdus cererea, să consemneze, ȋn termen de 15 zile , la o bancă, o cauţiune de cel mult 10% din valoarea creanţelor. Cauţiunea va fi restituită creditorilor, dacă cererea lor va fi admisă. Dacă cererea va fi respinsă, cauţiunea va fi folosită pentru a acoperi pagubele suferite de debitor. Dacă cauţiunea nu este consemnată ȋn termen, cererea introductivă va fi respinsă
Datorită noii legi, dacă judecătorul-sindic stabileşte că debitorul este ȋn stare de insolvenţă, ȋi va respinge contestaţia şi va deschide, printr-o sentinţă, procedura generală, situaţie ȋn care un plan de reorganizare poate fi formulat numai de către administratorul judiciar sau de către creditori ţinînd ȋmpreună sau separat minimum 20% din valoarea masei credale şi numai dacă aceştia ȋşi exprimă intenţia de a depune un plan. De asemenea, dacă judecătorul-sindic stabileşte că debitorul nu este ȋn stare de insolvenţă, respinge cererea creditorilor, care va fi considerată ca lipsită de orice efect chiar de la ȋnregistrarea ei.
Din paragraful de mai sus se ȋnţelege foarte uşor faptul că totul este lăsat la latitudinea judecătorului, chiar dacă debitorul a plătit datoria şi nu se mai află ȋn stare de insolvenţă, şi de aceea nu este suficient ca debitorul a plătit debitul, ci va trebui să demonstreze cu multe probe faptul că nu se află ȋn stare de insolvenţă, atlfel va risca ca judecătorul să considere că se află ȋn stare de insolvenţă şi să pronunţe sentinţa de deschidere a procedurii.
Dacă debitorul nu contestă, că ar fi în stare de insolvenţă şi îşi exprimă intenţia de a-şi reorganiza activitatea, judecătorul-sindic va da o sentinţă de deschidere a procedurii generale.
Prin sentinţa de deschidere a procedurii, judecătorul-sindic va dispune administratorului judiciar sau lichidatorului, după caz, adică: dacă prin sentinţă s-a pronunţat deschiderea procedurii generale, atunci judecătorul-sindic va desemna un administrator judiciar, iar ȋn cazul deschiderii procedurii simplificate va desemna un lichidator provizoriu. De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale. De asemenea prin sentinţa de deschidere a procedurii judecătorul-sindic va dispune comunicarea acesteia către instanţele judecătoreşti ȋn a căror jurisdicţie se află sediul debitorului declarat la registrul comerţului şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, orice furnizor de servicii - electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice sau altele de asemenea nu are dreptul, ȋn perioada de observaţie şi ȋn
11
perioada de reorganizare, să schimbe, să refuze ori să ȋntrerupă temporar un astfel de serviciu către debitor sau către averea debitorului, ȋn cazul ȋn care acesta are calitatea de consumator.
5.2 Etapele procedurii insolvenței
A. Deschiderea procedurii reorganizării1. Judecătorul-sindic va pronunţa o încheiere de deschidere a procedurii generale de
insolvenţă.2. Judecătorul-sindic va desemna în calitate de administrator judiciar, administrator judiciar
ales de debitor.Administratorul judiciar trebuie confirmat sau poate fi înlocuit de către adunarea creditorilor
sau creditorul care deţine cel puţin 50% din valoarea creanţelor.3. Judecătorul-sindic, prin sentinţă, va dispune administratorului judiciar efectuarea
notificărilor către toţi creditorii menţionaţi în lista depusă de debitor, debitorului şi oficiul registrului comerţului, publicarea într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă.
4. În termen de 10 zile de la primirea notificării din partea administratorului judiciar, creditorii se pot opune deschiderii procedurii. Judecătorul-sindic va ţine, în termen de 5 zile, o şedinţă la care vor fi citaţi administratorul judiciar, debitorul şi creditorii care se opun deschiderii procedurii, în urma căreia vă soluţiona deodată, printr-o sentinţă, toate opoziţiile.
Debitorul are obligaţia de a pune la dispoziţia administratorului judiciar toate informaţiile cerute de acesta, cu privire la activitatea sa, precum şi lista cuprinzînd plăţile şi transferurile patrimoniale făcute de el în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii (art. 44 din lege).
5. Adunarea generală a asociaţilor, va desemna un reprezentant, persoană fizică sau juridică, administrator special, care să reprezinte interesele societăţii şi ale asociaţilor şi să participe la procedură pe seama debitorului.
B. Perioada de observaţie, reprezintă perioada cuprinsă între data deschiderii procedurii şi data confirmării planului său, după caz, a intrării în faliment.
În cazul declarării de către debitor a intenţiei de reorganizare, conform unui plan, nu i se ridică dreptul de administrare, cu excepţia situaţiei în care judecătorul-sindic admite cererea de ridicare a dreptului de administrare a debitorului, formulată de creditori, comitetul creditorilor sau administratorul judiciar, avînd ca justificare pierderile continue din averea debitorului sau lipsa probabilităţii de realizare a unui plan raţional de activitate.
Activităţi permise debitorului în perioada de observaţie (art. 49 din Lege):- continuarea desfăşurării activităţii curente şi a plăţilor către creditorii cunoscuţi ce se încadrează în condiţii obişnuite de exercitare a activităţii curente, sub supravegherea administratorului judiciar, în cazul în care nu s-a ridicat dreptul de administrare al debitorului sau sub conducerea administratorului judiciar în cazul ridicării dreptului de administrare.- actele, operaţiunile sau plăţile care depăşesc condiţiile obişnuite de exercitare, vor putea fi autorizate în exercitarea atribuţiilor de supraveghere de administratorul judiciar, după ce se va
12
supune spre aprobare cererea administratorului special, comitetului creditorilor, în termen de maximum 5 zile de la data primirii solicitării.
Sunt considerate activităţi curente:- continuarea activităţilor contractate, conform obiectului de activitate;- operaţiuni de încasări şi plăţi aferente acestora;- asigurarea finanţării capitalului de lucru în limite curente.
Debitorul îşi desfăşoară activitatea (acte de gestiune) prin organe proprii, dacă nu i-a fost ridicat dreptul de administrare, respectiv administratori, directori sau administrator special, în caz contrar, de către administratorul judiciar.
C. Efectuarea raportului de către administratorul judiciarConform dispoziţiilor art. 54 din lege, în termenul stabilit de judecătorul-sindic, dar nu mai
mult de 20 de zile de la desemnarea să, administratorul-judiciar va întocmi un raport prin care propune fie intrarea în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observaţie din procedura generală.
În termenul stabilit de judecătorul-sindic, dar nu mai mare de 40 de zile de la desemnarea să, administratorul judiciar va realiza un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, prin care va indica dacă există o posibilitate reală de reorganizare a activităţii debitorului, sau motivele care nu permit reorganizarea, propunînd în acest sens, intrarea în faliment (art. 59 alin. 2 din lege).
D. Planul de reorganizare- etapea. Propunerea planului de reorganizare - se poate realiza de următoarele persoane:- debitorul, cu aprobarea adunării generale a asociaţilor, în termen de 30 de zile de la afişarea tabelului definitiv de creanţe, cu condiţia formulării intenţiei de reorganizare în cadrul cererii de deschidere a procedurii insolvenţei;- administratorul judiciar, în maximum 30 de zile de la data afişării tabelului definitiv de creanţe, cu condiţia manifestării intenţiei pînă la votarea raportului său de către adunarea generală a creditorilor;- unul sau mai mulţi creditori ce deţin cel puţin 20% din valoarea totală a creanţelor cuprinse în tabelul definitiv, în termen de 30 de zile de la data afişării tabelului definitiv de creanţe şi şi-au anunţat intenţia pînă la votarea raportului administratorului judiciar.b. Prevederile planului:- restructurarea şi continuarea activităţii debitorului sau lichidarea unor bunuri din averea acestuia sau combinarea celor două variante;- perspectivele de redresare, în raport cu posibilităţile, specificul activităţii debitorului, mijloacele financiare disponibile şi cu cererea pieţei faţă de oferta debitorului şi va cuprinde măsuri concordante cu ordinea publică, inclusiv în ceea ce priveşte modalitatea de selecţie, desemnare şi înlocuire a administratorilor şi a directorilor;- programul de plată a creanţelor: sumele datorate conform creditorilor conform tabelului definitiv şi termenele la care debitorul urmează să le primească;- categoriile de creanţe care nu sunt defavorizate, în sensul legii; - tratamentul categoriilor de creanţe defavorizate;
13
- dacă şi în ce măsură debitorul, membrii grupului de interes economic, asociaţii din societăţile în nume colectiv şi asociaţii comanditaţi din societăţile în comandită vor fi descărcaţi de răspundere; - ce despăgubiri urmează a fi oferite titularilor tuturor categoriilor de creanţe, în comparaţie cu valoarea estimativă ce ar putea fi primită prin distribuire în caz de faliment; valoarea estimativă se va calcula la data propunerii planului.
Planul va specifica măsurile adecvate pentru punerea sa în aplicare, cum ar fi: A. păstrarea, în întregime sau în parte, de către debitor, a conducerii activităţii sale, inclusiv dreptul de dispoziţie asupra bunurilor din averea sa, cu supravegherea activităţii sale de către administratorul judiciar desemnat în condiţiile legii; B. obţinerea de resurse financiare pentru susţinerea realizării planului şi sursele de provenienţă a acestora; C. transmiterea tuturor sau a unora dintre bunurile averii debitorului către una ori mai multe persoane fizice sau juridice, constituite anterior ori ulterior confirmării planului; D. fuziunea debitorului, în condiţiile legii; E. lichidarea tuturor sau a unora dintre bunurile averii debitorului, separat ori în bloc, libere de orice sarcini, sau darea în plată a acestora către creditorii debitorului, în contul creanţelor pe care aceştia le au faţă de averea debitorului. Darea în plată a bunurilor debitorului către creditorii săi va putea fi efectuată doar cu condiţia prealabilă a acordului scris al acestora cu privire la această modalitate de stingere a creanţei lor.F. lichidarea parţială sau totală a activului debitorului în vederea executării planului se face potrivit art. 116-120; G. modificarea sau stingerea garanţiilor reale, cu acordarea obligatorie, în beneficiul creditorului garantat, a unei garanţii sau protecţii echivalente, în condiţiile prevăzute la art. 39 alin. (2) lit. c); H. prelungirea datei scadenţei, precum şi modificarea ratei dobînzii, a penalităţii sau a oricărei alte clauze din cuprinsul contractului ori a celorlalte izvoare ale obligaţiilor sale; I. modificarea actului constitutiv al debitorului, în condiţiile legii; J. emiterea de titluri de valoare;K. prin derogare de la prevederile lit. J, planul de reorganizare nu poate prevedea conversia creanţelor bugetare în titluri de valoare;
În vederea administrării eficiente a procedurii, planul poate desemna o categorie separată de creanţe, compusă numai din acele creanţe chirografare care, în sensul art. 49 alin. (1), aparţin furnizorilor fără de care activitatea debitorului nu se poate desfăşura şi care nu pot fi înlocuiţi. Lista acestor creanţe trebuie confirmată de administratorul judiciar.
Lista furnizorilor menţionaţi la alin. (1), precum şi creanţele curente ale acestora vă fi depusă de debitor împreună cu celelalte documente prevăzute la art. 28. Planul va stabili acelaşi tratament pentru fiecare creanţă din cadrul unei categorii distincte, cu excepţia cazului în care deţinătorul unei creanţe din categoria respectivă consimte un tratament mai puţin favorabil pentru creanţa să. c. Depunerea şi comunicarea planului - cîte o copie de pe planul propus va fi depusă la grefa tribunalului şi la oficiul registrului comerţului sau, după caz, la registrul societăţilor agricole şi va fi comunicată debitorului, prin administratorul special, administratorului judiciar şi comitetului creditorilor.
14
d. Publicarea planului - se efectuează de către administratorul judiciar în Buletinul procedurilor de insolvenţă, în termen de 5 zile de la depunerea planului, cu indicarea celui care l-a propus a datei cînd se va vota cu privire la plan în adunarea creditorilor, precum şi a faptului că este admisibilă votarea prin corespondenţă.e. Votarea planului în adunarea generală a creditorilor - Şedinţa adunării creditorilor în care se va exprima votul asupra planului de reorganizare se va ţine în termen de 20-30 de zile de la publicarea anunţului. Planul de reorganizare, inclusiv anexele, se va comunica în format electronic, scanat, prin grija administratorului judiciar, prin e-mail sau prin postare pe site-ul acestuia.
Un plan va fi socotit acceptat de o categorie de creanţe dacă în categoria respectivă planul este acceptat de o majoritate absolută din valoarea creanţelor din acea categorie.f. Confirmarea planului de către judecătorul-sindic- trebuie să fie întrunite cumulativ următoarele condiţii:- cel puţin jumătate plus una dintre categoriile de creanţe menţionate în programul de plăţi, dintre cele menţionate la art. 100 alin. (3), acceptă sau sînt socotite că acceptă planul, cu condiţia ca minimum una dintre categoriile defavorizate să accepte planul; - în cazul în care sunt doar două categorii, planul se consideră acceptat în cazul în care categoria cu valoarea totală cea mai mare a creanţelor a acceptat planul; - fiecare categorie defavorizată de creanţe care a respins planul va fi supusă unui tratament corect şi echitabil prin plan. - vor fi considerate creanţe nedefavorizate şi vor fi considerate că au acceptat planul creanţele ce se vor achita integral în termen de 30 de zile de la confirmarea planului ori în conformitate cu contractele de credit sau leasing din care rezultă; - planul respectă prevederile art. 95.
Doar un singur plan de reorganizare va fi confirmat.Modificarea planului de reorganizare se poate face oricînd pe parcursul procedurii, cu
respectarea condiţiilor de vot şi de confirmare prevăzute de prezenţa lege. Dacă modificarea planului este propusă de debitor, ea va trebui să fie aprobată de adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor.
În cazul intrării în faliment ca urmare a eşuării planului sau a unei executări silite, planul confirmat va fi socotit că o hotărîre definitivă şi irevocabilă împotriva debitorului. Pentru executarea silită a acestor creanţe, calitatea de titlu executoriu o va avea sentinţa de confirmare a planului. Creditorii conservă acţiunile lor, pentru întreaga valoare a creanţelor, împotriva codebitorilor şi a fidejusorilor debitorului, chiar dacă au votat pentru acceptarea planului. Dacă nici un plan nu este confirmat şi termenul pentru propunerea unui plan, în condiţiile art. 94, a expirat, judecătorul-sindic va dispune începerea de îndată a procedurii falimentului, în condiţiile art. 107 şi următoarele :g. Executarea planului - nu va putea depăşi 3 ani, de la data confirmării. După trecerea a cel mult 18 luni, administratorul judiciar, cu votul a cel puţin 2/3 din creditorii aflaţi la şold la acea dată, poate recomanda extinderea executării planului cu cel mult încă o perioadă de un an.
Prin sentinţa care confirmă planul, activitatea debitorului este reorganizată conform acestuia, cu consecinţa modificării creanţelor şi drepturilor creditorilor astfel cum este prevăzut în plan.
15
Pe parcursul reorganizării, debitorul va fi condus de administratorul special, sub supravegherea administratorului judiciar.
E. Închiderea procedurii reorganizăriiConform dispoz. art. 132 alin. 1 din legea insolvenţei, procedura reorganizării va fi înschisă
prin sentinţă, în urma îndeplinirii tuturor obligaţiilor de plată asumate în planul confirmat, sau în cazul în care nu s-a depus nici o cerere de admitere a creanţelor.
F. În ceea ce priveşte răspunderea organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, persoana îndrituită a introduce această cerere este administratorul judiciar sau lichidatorul, precum şi preşedintele comitetului creditorilor în urma hotărîrii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor.
De asemenea, poate introduce această acţiune, în aceleaşi condiţii, creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor înscrise la masa credală, dacă administratorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvenţă a debitorului şi/sau a hotărît că nu este cazul să introducă acţiunea
Pentru a se atrage răspunderea patrimonială a organelor de conducere, trebuie să se constate existenţa unei dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi; d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întîrzierii încetării de plăţi; g) în luna precedentă încetării plăţilor, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţă unui creditor, în dauna celorlalţi creditori.
Foarte important de precizat este faptul că aplicarea răspunderii organelor administrative nu înlătură aplicarea legii penale pentru faptele care constituie infracţiuni (art. 138 alin. 2 din Legea nr. 85/2006. În caz de pluralitate, răspunderea persoanelor prevăzute mai sus este solidară, cu condiţia că apariţia stării de insolvenţă să fie contemporană sau anterioară perioadei de timp în care şi-au exercitat mandatul ori în care au deţinut poziţia care ar fi putut cauza insolvenţa. Persoanele în cauză se pot apăra de solidaritate dacă, în organele colegiale de conducere ale persoanei juridice, s-au opus la actele ori faptele care au cauzat insolvenţa sau au lipsit de la luarea deciziilor care au cauzat insolvenţa şi au făcut să se consemneze, ulterior luării deciziei, opoziţia lor la aceste decizii.
16
Acţiunea de atragere a răspunderii se prescrie în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoană care a cauzat apariţia stării de insolvenţă, dar nu mai devreme de 2 ani de la data hotărîrii de deschidere a procedurii.
Odată cu cererea de atragere a răspunderii, administratorul judiciar sau lichidatorul ori, după caz, comitetul creditorilor va putea cere judecătorului-sindic să instituie măsuri asigurătorii asupra bunurilor din averea persoanelor urmărite conform art. 138. Fixarea unei cauţiuni de 10% din valoarea pretenţiilor este obligatorie. Cererea de măsuri asigurătorii poate fi formulată şi ulterior introducerii acţiunii de atragere a răspunderii
BIBLIOGRAFIE
1. Adam Ioan, Legea procedurii insolvenței : comentarii și explicații, Ed. C.H. Beck, București 20062. Aurică Avram, Procedura insolvenței : deschiderea procedurii, Ed. Hamangiu, București 20103. Ion Turcu , Procedura insolvenței comercianților, Ed. Lumina Lex, București 20024. Sorana Popă, Procedura insolvenţei și a falimentului – Legea nr. 85/2014., Revista Dreptul - Nr. 2, 2015 5. Stanciu D. Cărpenaru, Drept comercial român, Ed. ALL Beck, Bucureşti 2007
17
Tema nr. 2
Contractele de transfer de tehnologie
În economia modernă rezultatele activităţii de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, sub forma specifică, cu caracter de unicat şi cu utilizare repatata, în timp şi spaţiu stau într-o proporţie tot mai mare la baza performanţelor economiilor naţionale şi ale agenţilor economici, atît pe piaţa internă cît şi pe piaţa mondială.
Dreptul de proprietate intelectuală şi asigurarea protecţiei asupra rezultatelor prioritare ale activităţii creatoare (sub formă de brevete, know – how, consulting, engineering, modele, desene, mărci, denumiri, interpretări, etc.) a fost consacrat prin legi şi convenţii internaţionale.
În anul 1974 Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat „Carta drepturilor şi obligaţiilor economice ale statelor”, document de aplicaţie mondială, prin care se reconfirma dreptul statelor, indiferent de întinderea geografică, de puterea economică sau de alte criterii, de a avea acces liber la tehnologia avansată.
Transferul de tehnologie constituie o formă de cooperare economică internaţională care, într-o accepţiune largă cuprinde transferul de mijloace tehnice, procedee şi cunoştinţe de specialitate etc., necesare pentru fabricarea unui produs.
Contractele de transfer de tehnologie generalizează, de obicei, relaţii mai îndelungate şi mai diversificate decît contractele uzuale referitoare la furnizarea de instalaţii şi maşini.
Contractele de transfer de tehnologie pot avea ca obiect o gamă largă de bunuri corporale şi incorporale, precum şi prestări de servicii, cum ar fi: livrări de linii de fabricaţie; construirea de uzine complete; acordarea de licenţe de brevete de invenţie; transfer de know-how; asistenţă tehnică etc.
Contractele care materializează aceste drepturi recunoscute statelor sînt:a) Contractul de licenţă de brevetb) Contractul de cesiune de brevetc) Contractul de consulting-engineeringd) Contractul de franchisinge) Contractul de comunicare de know-how
a) Contractul de licenţă de brevet18
Contractul se încheie între titularul brevetului, în calitate de licenţiat, şi licentiatar, în schimbul platii licenţiatul transmiţînd licentiatarului dreptul de a folosi invenţia protejată prin brevet.
Obligaţiile părţilorLicenţiatul se obliga: - să transmită licentiatarului folosinţa invenţiei respective- să-i acorde licentiatarului asistenţă tehnică în utilizarea invenţiei- se poate obliga să nu licenţieze respectivul brevet unor potenţiali licentiatari concurenţiLicentiatarul se obliga:- să protejeze în ţara să brevetul în cauză- să nu sublicentieze invenţia- să-l plătească pe licenţiatDe regulă plata presupune o sumă modică, plătită la încheierea contractului, la care se
adăugă anuităţi calculate asupra cifrei de afaceri realizată de licentiatar prin utilizarea invenţiei respective.
Legea aplicabilăPărţile contractante pot alege legea aplicabilă contractului.Dacă nu au ales-o, se va aplica legea în vigoare la sediul licenţiatului (debitor al prestaţiei
caracteristice), cu respectarea normelor de aplicaţiune necesară de la locul utilizării invenţiei (ex: Codul Andin al investiţiilor limitează durata contractului de licenţă la maxim 5 ani).
b) Contractul de cesiune de brevetPoate fi:- cesiune totală – cedentul vinde cesionarului invenţia în cauză şi dreptul absolut de
licenţiere a acesteia- cesiune parţială – cedentul vinde brevetul şi dreptul de licenţiere, dar îşi reţine pentru sine
dreptul de a utiliza invenţia în interes propriu.Obligaţiile părţilor Cedentul se obliga:- să transmită cesionarului proprietatea invenţiei în cauză, împreună cu întreaga
documentaţie tehnică- să nu licenţieze terţilor acea invenţie; el păstrează doar dreptul personal nepatrimonial de
creaţie a acelei invenţii Cesionarul se obliga:- să protejeze invenţia respectivă în ţara sa (dacă nu a fost protejată anterior)- să protejeze drepturile personale de autor aparţinînd cedentului (calitatea de creator al
invenţiei) - să-l plătească pe cedentPlata presupune:- o sumă bănească mai mare plătită o singură dată, la încheierea contractului- anuităţi calculate asupra cifrei de afaceri realizată de cesionar prin licenţierea invenţiei
respectiveLegea aplicabilă
19
Părţile contractante pot alege legea aplicabilă contractului.Dacă părţile nu aleg legea, contractul va fi guvernat de legea în vigoare la sediul cedentului
(debitor al prestaţiei caracteristice). c) Contractul de consulting-engineeringÎn literatura economică acest contract este definit ca mijlocul prin care capitalul unit cu
inteligenţă se transformă în obiective de investiţii. Beneficiarul de investiţii, care poate avea un obiect de activitate foarte variat, are două
posibilităţi pentru realizarea acestei investiţii:- fie îşi organizează un serviciu propriu de specialişti, modalitate nerentabilă, ce presupune
deturnarea eforturilor materiale şi financiare de la realizarea obiectului propriu de activitate, precum şi investiţii în forţa de muncă înalt calificată, dar utilizată limitat în timp;
- fie recurge la serviciile inginerilor consultanţi specializaţi pe domenii de activitate, ce s-au organizat în mari societăţi comerciale.
Deşi delimitarea între cele două etape – consulting şi engineering – este greu de realizat, se apreciază, în general, că faza de „consulting” însoţeşte proiectarea unei investiţii, iar faza de „engineering” însoţeşte etapă de realizare a investiţiei.
Consulting: beneficiarul trebuie să comunice prestatorului toate datele, inclusiv cele de natură
confidenţială, în măsură să-l familiarizeze pe acesta cu specificul investiţiei prestatorul are obligaţia să păstreze confidenţialitatea cu privire la informaţiile comunicate
de beneficiar prestatorul va proceda la efectuarea de probe de teren, măsurători, analize de laborator,
sfătuindu-l pe beneficiar asupra amplasamentului optim, constructorului indicat, materiilor prime şi materialelor celor mai indicate
Engineering: prestatorul va participa în numele beneficiarului la recepţiile intermediare şi la recepţia finală a lucrării, semnînd procesul verbal de recepţie prestatorul va sesiza viciile lucrării şi va cere remedierea acestora în perioada de garanţieAlte obligaţii ale părţilor Beneficiarul se obliga:- să păstreze secretul asupra cunoştinţelor intelectuale comunicate de prestator, protejîndu-le- să-l plătească pe prestatorExistă trei modalităţi de plata:- plată pe unitate orară de timp – pentru investiţiile de mică amploare şi durată- modalitatea „cost + onorariu” – se convine un onorariu ferm la care se adăugă debursarea
cheltuielilor utile şi necesare făcute de prestator în executarea contractului (deplasare, probe, aparatură)
- procent asupra valorii finale a investiţiei – pentru investiţiile mariNu există reglementări în materia contractului de consulting-engineering; de aceea la nivelul
legislaţiilor naţionale, precum şi în practică judecătorească şi arbitrala s-a încercat reglementarea acestui contract prin analogie.
20
În unele opinii contractul de consulting-engineering este un contract de mandat, considerîndu-se că prestatorul se comportă faţă de beneficiar ca un mandatar cu reprezentare. Soluţia este incorectă întrucît mandatarul are abilitarea de a încheia acte juridice pentru mandant, în timp ce prestatorul de servicii de consulting-engineering săvîrşeşte pentru beneficiar mai ales şi cu prioritate fapte materiale.
Contractul de consulting-engineering a fost , de asemenea, redus la contractul de antrepriza, soluţie incorectă întrucît antreprenorul are o obligaţie de rezultat, în timp ce prestatorul are o obligaţie de mijloace – de a-l determina pe antreprenor să-şi execute propriile obligaţii.
De aceea este necesară o reglementare proprie a contractului de consulting-engineering.Asociaţiile internaţionale de consulting-engineering au elaborat contracte-tip, însă acestea au
valoare facultativă.
Legea aplicabilă contractuluiPărţile pot determina legea aplicabilă contractului.În cazul în care părţile nu au determinat legea, în practică există mai multe soluţii: fie contractul se supune legii prestatorului, cu respectarea normelor de aplicaţiune necesară
de la locul investiţiei fie contractul se supune legii în vigoare la sediul beneficiarului, cu respectarea normelor de
aplicaţiune necesară de la locul investiţiei fie contractul se supune legii în vigoare la locul investiţiei; această soluţie cîştiga teren,
întrucît locul investiţiei poate fi situat pe alt teritoriu decît al beneficiaruluid) Contractul de franchising Contractul se încheie între franchisor şi franchisee, ambii comercianţi, franchisorul
transmiţînd franchiseeului, în schimbul unei sume de bani, dreptul de a folosi marca sa de fabrică, comercială sau de serviciu. Deci esenţa acestui contract este licenţierea mărcii comerciale, de fabrică sau de serviciu.
Obligaţiile părţilor Franchisorul se obliga:- să transmită franchiseeului dreptul de utilizare a mărcii- să comunice acestuia know-how-ul aferent mărcii- să se abţină de a face concurenţă pe piaţa acestuia- să comunice franchiseeului eventualele perfecţionări ale know-how-ului aferent mărcii Franchiseeul se obliga:- să respecte indicaţiile date de franchisor pentru utilizarea mărcii în cauză, păstrînd astfel
bunul renume comercial al mărcii; în acest sens el are obligaţia să protejeze pe piaţa să respectivă marca, dacă nu a fost anterior protejată
- să respecte confidenţialitatea şi să comunice franchisorului eventualele perfecţionări aduse know-how-ului aferent mărcii
- să nu facă concurenta franchisorului cît priveşte utilizarea mărcii- să-l plătească pe franchisorPlata are două componente:
21
- o componentă fermă, ce se plăteşte la încheierea contractului şi care are semnificaţia unei taxe de intrare în sistem
- o componentă variabilă constînd în redevenţe calculate asupra cifrei de afaceri rezultată din utilizarea acelei mărci
Întrucît un franchisor poate avea mai mulţi franchisee, la nivelul acestora se realizează un adevărat lanţ. În aceste condiţii se adăugă la nivelul lanţului obligaţia dintre franchisee de a nu-şi face reciproc concurenţă şi să-şi comunice perfecţionările know-how-ului, fie direct, fie prin intermediul franchisorului.
Din această cauză se poate realiza la nivelul lanţului un adevărat monopol al produsului, serviciului, lucrării respective, şi s-ar ajunge la deturnarea concurenţei pe acea piaţă; de aceea contractele de franciza pot fi supuse controlului autorităţilor de supraveghere a concurenţei.
Legea aplicabilă contractuluiPărţile pot desemna legea aplicabilă contractului.Dacă nu au ales legea, contractului i se aplica legea debitorului prestaţiei caracteristice –
legea franchisorului, cu respectarea normelor de aplicaţiune necesară de la sediul franchiseeului.e) Contractul de comunicare de know-howConţinutul know–how decurge din ecartul dintre cunoştinţele exportatorilor şi importatorilor
de bunuri complexe şi care la un anumit moment impune transmiterea acestora între parteneri de afaceri.
Putem defini know–how-ul (asistenţă tehnică brevetată sau nebrevetabila) că totalitatea formulelor, definiţiilor tehnice, documentelor, desenelor şi modelelor, reţetelor tehnice, procedeelor, experienţei, etc care asigură buna utilizare a brevetului şi ajuta la producerea bunurilor.
Rolul în creştere a know-how-ului în cadrul relaţiilor economice internaţionale este determinat de numeroşi factori cum sunt: implicaţiile cercetării stintifice asupra dezvoltării, preferinţa pentru tranferul de know-how, imposibilitatea integrării sale absolute în brevet, dorinţa de păstrare a secretului invenţiilor, etc.
Trebuie precizat că know-how–ul nu se contrapune, ci se complectează cu brevetul de invenţie în cadrul drepturilor de proprietate intelectuală. Raportul dintre cele două concepte se concretizează în posibilitatea brevetării know-how –ului, dar abilitatea şi experienţa nu pot face obiectul unui brevet de invenţie.
Know-how-ul se caracterizează prin următoarele trăsături:- reprezintă o noutate relativă- este nebrevetabil sau brevetabil, dar nebrevetatDin aceste trăsături rezultă specificitatea contractului de comunicare de know-how, încheiat
între autorul de know-how şi beneficiar.Din caracteristică de noutate relativă decurge obligaţia părţilor de a-şi comunica reciproc
perfecţionările aduse know-how-ului respectiv.Din caracteristică de a fi nebrevetat rezultă clauză de confidenţialitate, care este de esenţa
acestui contract. Beneficiarul trebuie să păstreze secretul asupra know-how-ului pe durata contractului, după expirarea acestuia, un anumit interval, şi chiar în cazul în care contractul nu s-a încheiat, dar eventualul beneficiar a luat cunoştinţă de conţinutul know-how-ului.
Alte obligaţii ale părţilor
22
Comunicantul se obliga: - să transmită beneficiarului know-how-ul- să-i asigure asistenţă tehnică în utilizarea know-how-ului- să nu transmită know-how-ul unor firme concurente Beneficiarul se obliga:- să păstreze confidenţialitatea asupra know-how-ului transmis- să-l plătească pe comunicant; plata constă în redevenţe calculate asupra cifrei de afaceri
realizată de beneficiar în urma utilizării know-how-uluiLegea aplicabilăPărţile pot alege legea aplicabilă contractului.Dacă părţile nu au ales legea, contractul va fi guvernat de legea în vigoare la sediul
comunicantului (debitor al prestaţiei caracteristice), cu respectarea normelor de aplicaţiune necesară de la sediul beneficiarului (ex: în sistemul andin se interzice beneficiarilor din ţările andine să transmită comunicanţilor de know-how străini perfectionariel pe care ei le-au adus know-how-ului pe durata contractului).
Solicitant……….………..……...……,cu sediul în ………………,… str.………………, nr.……,telefon/fax..……….…….……,reprezentată prin Director ……………………………… şi Contabil Şef……………………….….,cu profil de activitate ……………..........……….. , înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. …………….………., avînd cod fiscal nr.……………….…………….. şi cont bancar nr. …….....………....…………………., deschis la…………………………………………….., în calitate de CESIONAR pe de altă parte, convin de comun acord încheierea prezentului contract după cum urmează:
ÎI. Obiectul contractuluiTransmiterea de către CEDENT către CESIONAR a drepturilor de proprietate industrială asupra produselor obţinute ca rezultat în urma derulării activităţilor de cercetare-dezvoltare în cadrul
23
contractului de cercetare nr…………, încheiat între ……………………, cu finanţare din ………., coordonat de …………………….Produsele, ca şi categorie de rezultat, sunt de natura studiilor, făcînd astfel obiectul transferului de tehnologie de tip know-how.Produsele supuse transferului tehnologic sînt prevăzute în anexa nr. 1 la prezentul contract. Produsele prevăzute în anexa nr. 1 nu au mai făcut obiectul altui Contract de TŢ
III. Limitele drepturilor transmiseDrepturile de proprietate industrială pentru produsele din Anexa 1 sînt transmise pe o perioadăde……..…………….., cu drept de folosinţă ……………….……… (exclusivitate sau non-exclusivitate), pentru …………………..(folosire, fabricare, import-export, comercializare etc.), în limitele teritoriului ………………… .
IV. Definiţii- produs/produse, respectiv serviciu/servicii reprezintă produsul/ produsele şi/sau serviciul/serviciile nominalizate în anexa nr.1 la prezentul contract; - Know-how - orice informaţie cu privire la o experienţă industrială, comercială sau ştiinţifică care este necesară pentru fabricarea unui produs sau pentru aplicarea unui proces existent şi a cărei dezvăluire către alte persoane nu este permisă fără autorizaţia persoanei care a furnizat această informaţie
V. Durata contractuluiContractul începe la data semnării acestuia de către ambele părţi şi încetează să mai producă efecte după ce părţile şi-au îndeplinit integral obligaţiile contractuale.
VI. Valoarea contractului. Modalităţi de plată. RedevenţăValoarea contractului este de ……………… lei exclusiv TVA, conform Acordului de negociere între părţi anexat la prezentul contract.CESIONARUL se obligă să achite CEDENTULUI valoarea contractului astfel: - modalitatea de plată ______________ (cu O.P., C.E.C., virament) - termen de plată ____________ număr zile de la data facturării- datele efectuării plăţii _ ____________ (în contul înscris la punctul I)
VII.Condiţii tehnice ale transferului tehnologic/ drepturilor. Modalităţi de transfer a hnow-how-lui:- instrucţiuni de lucru, date tehnice, condiţii tehnice : ………………………….…- asistenţă tehnică, pregătirea personalului: ………………………….…- locul efectuării transferului tehnologic: ………………………….…
VIII. Obligaţiile părţilorObligaţiile CEDENTULUI:
24
1.să acorde sprijin CESIONARULUI pentru lansarea şi funcţionarea, respectiv să pună la dispoziţia CESIONARULUI produsele (tehnologiile şi tehnicile speciale, utilajele şi echipamentele, muncitorii specialişti şi tehnicienii, know-how-ul tehnologic, precum şi licenţa şi know-how-ul procesului de distribuţie existent); 2.să transmită pînă la data de __________ CESIONARULUI dreptul de folosinţă conform punctului III, în limitele teritoriului, a produselor, puse la dispoziţia acestuia; 3.să îl absolve pe CESIONAR de unele obligaţii şi activităţi, respectiv: studiul pieţei, asistenţa contabilă, statistică şi reclamă;4.să nu folosească nici o altă marcă său nume pentru produsele respective, altele decît cele care au fost cesionate CESIONARULUI; 5.să livreze produsele comandate de CESIONAR, în cantităţile, calităţile şi termenele pe care acesta le-a solicitat prin înscrisuri; 6.să nu numească, pe durata executării contractului, un alt CESIONAR sau distribuitor pentruprodusele şi serviciile ce fac obiectul prezentului contract; 7.să garanteze produsele şi serviciile conform termenelor legale; 8.să înceteze furnizarea anumitor produse CESIONARULUI, dacă acest lucru se impune datorită condiţiilor economice; 9.să asigure cursuri de instruire în privinţa tehnologiei folosite (dacă este cazul), în fiecare an, pentru salariaţii CESIONARULUI. Aceste cursuri se organizează pe o perioadă de ______ zile la sediul CEDENTULUI. Obligaţiile CESIONARULUI: 1.să distribuie produsele şi să presteze servicii sub numele comercial al CEDENTULUI şi în conformitate cu practica de afaceri a acestuia; 2.să vîndă produsele numai în zona teritorială delimitată prin contract; 3.să aducă la cunoştinţa terţilor şi consumatorilor că este CESIONARUL CEDENTULUI; 4.să utilizeze mărcile transmise numai în legătură cu produsele convenite şi numai în stilurile, formele, culorile şi mărimile autorizate, în scris de CEDENT; 5.să-şi asigure un stoc de produse care să permită o activitate continuă; 6.să achite CEDENTULUI contravaloarea produselor, să plătească redevenţa, în condiţiile stipulate în prezentul contract, şi să suporte contravaloarea cheltuielilor de transport şi asigurare a produselor; 7.să aducă la cunoştinţa CEDENTULUI orice atingere adusă produselor cesionate de către terţe persoane şi să ia măsuri de prevenire a acestor încălcări; 8.să suporte cheltuielile de transport, cazare, salarizare ale salariaţilor care participă la cursurile de instruire organizate deCEDENT; 9.să informeze permanent pe CEDENT asupra modificărilor din planul legislativ, administrativ şi de afaceri, în teritoriu; 10.să utilizeze know-how-ul şi informaţiile primite numai în scopul deschiderii de unităţi şi desfacerii activităţii acestora şi să nu-l divulge terţelor persoane pe toată durata contractului, dar şi ulterior; 11.să nu includă în numele său comercial nici un nume sau marcă din cele care fac obiectul prezentului contract;
25
12.să nu distribuie produse în afara teritoriului şi să nu vîndă produse similare cu cele care fac obiectul prezentului contract, dar va putea să onoreze comenzi pentru livrarea de produse în afara teritoriului, comenzi emise de consumatori şi alţi CESIONARi ai CEDENTULUI. 13. în situaţia încetării efectelor prezentului contract, înainte de expirarea termenului prevăzut la art.V, să restituie pe cheltuiala să CEDENTULUI toate produsele aflate în stoc care nu au fost integral plătite şi să plătească toate sumele datorate CEDENTULUI, chiar dacă asemenea sume au o scadenţă ulterioară datei încetării contractului; 14.la încetarea contractului să înceteze folosirea mărcilor cedate şi să restituie CEDENTULUI toate documentele referitoare la mărcile respective.
IX. GaranţiiCEDENTUL garantează produsele conform termenelor de garanţie stipulate în anexa nr. _____ la prezentul contract (dacă este cazul). CEDENTUL se obligă să asigure, pe cheltuiala să, prin grija CESIONARULUI, service-ul pentru produsele necorespunzătoare. Punctul de service va fi organizat conform instrucţiunilor CEDENTULUI, în teritoriu, la sediul CESIONARULUI şi va fi utilizat numai pentru produsele ce fac obiectul prezentului contract. CEDENTUL se obligă să pună la dispoziţia CESIONARULUI întreaga documentaţie privind service-ul, în termen de 14 zile, de la livrarea primului produs şi/său serviciu.
X. Cesiunea contractuluiPărţile contractante nu vor putea cesiona drepturile şi obligaţiile prevăzute de prezentul contract unei terţe persoane fără acordul expres, dat în scris de CEDENT. Acordul prevăzut la alineatul precedent trebuie comunicat de CESIONAR în termen de 14 zile de la dată cînd CEDENTUL i-a cerut acest acord. Dacă CESIONARUL nu răspunde în termenul stabilit se prezumă că nu a consimţit cesiunea contractului.
XI. Forţa majorăOricare dintre părţile contractante nu răspunde de neexecutarea la termen sau/şi de executarea în mod necorespunzător - total sau parţial - a oricărei obligaţii care îi revine în baza prezentului contract, dacă neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiei respective a fost cauzată de forţa majoră, aşa cum este definită de lege. Partea care invocă forţa majoră este obligată să notifice celeilalte părţi în termen de 5 zile, producerea evenimentului şi să ia toate măsurile necesare limitării consecinţelor lui. Dovada forţei majore se va aduce la cunoştinţa celeilalte părţi în termen de 5 zile. Dacă au trecut 10 zile de la producere, iar evenimentul respectiv nu încetează, părţile au dreptul să considere contractul încetat de plin drept, fără că vreuna dintre ele să pretindă daune-interese.
XII. Clauza penală
26
În cazul în care una dintre părţi nu îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale sau le îndeplineşte în mod necorespunzător, se obligă să plătească celeilalte părţi penalităţi daune-interese în valoare de ________ lei.
XIII. Clauză de confidenţialitatePărţile se obligă să păstreze confidenţialitatea datelor, informaţiilor şi documentelor pe care le vor deţine ca urmare a executării clauzelor prezentului contract.
XIV. Clauză de neconcurenţăCESIONARUL se obligă să nu reprezinte sau să vîndă produse identice şi/sau similare cu cele care fac obiectul prezentului contract, precum şi să acţioneze cu bună-credinţă şi să păstreze secretul comercial pentru a nu aduce prejudicii CEDENTULUI. CEDENTUL se obligă să acţioneze cu bună-credinţă şi să păstreze secretul comercial pentru a nu aduce prejudicii CESIONARULUI.
XV. Alte clauze (1) Rezilierea totală sau parţială a clauzelor contractului nu are niciun efect asupra obligaţiilor deja scadente între părţi. Această prevedere nu înlătură răspunderea părţii din a cărei vină a încetat contractul. (2) În cazul în care una sau mai multe clauze ale prezentului contract vor fi declarate nule, clauza/clauzele valide îşi vor produce, încontinuare, efectele, cu excepţia cazurilor în care clauza/ clauzele anulate reprezintă o obligaţie esenţială. Sunt considerate esenţiale următoarele obligaţii: obligaţia vînzătorului de a livra produsele, obligaţia cumpărătorului de a plăti preţul. (3) Faptul că CEDENTUL/ CESIONARUL nu insistă pentru îndeplinirea strictă a clauzelor prezentului contract sau nu-şi exercită vreuna dintre opţiunile la care are dreptul în baza prezentului contract nu înseamnăcă renunţă la drepturile pe care urmează să le dobîndească în temeiul prevederilor sale.
XVI. NotificăriPărţile convin ca orice notificare adresată de una dintre acestea celeilalte este valabil îndeplinită dacă va fi transmisă la sediul prevăzut în partea introductivă a prezentului contract în termen de 5 zile. În cazul în care notificarea se face pe cale poştală, ea va fi transmisă, prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire şi se consideră primită de destinatar la data menţionată de oficiul poştal primitor pe această confirmare. Dacă notificarea se trimite prin telex sau telefax, ea se consideră primită în prima zi lucrătoare după cea în care a fost expediată. Notificările verbale nu se iau în considerare de nici una dintre părţi, dacă nu sunt confirmate, prin intermediul uneia din modalităţile prevăzute la alineatele precedente.
XVII. Soluţionarea litigiilorNeînţelegerile ce se vor naşte din prezentul contract se vor rezolvape cale amiabilă, în caz contrar ele vor fi supuse spre soluţionare Curţiide Arbitraj Comercial Internaţional de pe lîngă Camera de Comerţ şiIndustrie a României, conform regulamentului său.
27
XVIII. Răspunderea contractualăDenunţarea unilaterală a contractului este interzisă sub sancţiunea de daune, cu excepţia cazurilor expres prevăzute de prezentul contract. Pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a vreuneia din clauzele contractuale, partea vinovată se obligă să plătească daune în valoare de______ lei. În cazul în care CESIONARUL nu efectuează plata la termenele contractuale stabilite va plăti CEDENTULUI penalităţi de întîrziere de 0,1% din suma datorată, pe zi întîrziere. În cazul în care CEDENTUL nu respectă cantităţile, calitatea şi termenele de livrare solicitate de CESIONAR prin înscrisuri, CEDENTUL va plăti CESIONARULUI penalităţi de 0,1% pe zi, calculate la valoarea respectivului lot de produse.
XIX. Încetarea contractuluiPrezentul contract încetează de plin drept, fără a mai fi necesară intervenţia unui tribunal arbitral în cazul în care una dintre părţi: - nu îşi execută una dintre obligaţiile esenţiale prevăzute în contract;-este declarată în stare de incapacitate de plăţi sau a fost declanşată procedura de lichidare (faliment) înainte de începerea executării prezentului contract; - cesionează drepturile şi obligaţiile sale prevăzute de prezentul contract fără acordul celeilalte părţi; - îşi încalcă vreuna dintre obligaţiile sale, după ce a fost avertizată printr-o notificare scrisă de către cealaltă parte, că o nouă nerespectare a acestora vă duce la rezilierea prezentului contract. - în termen de 30 zile de la data primirii notificării prin care i s-a adus la cunoştinţă că nu şi-a executat ori îşi execută în mod necorespunzător oricare dintre obligaţiile ce-i revin. Partea care invocă o cauză de încetare a prevederilor prezentului contract o va notifica celeilalte părţi, cu cel puţin 5 zile înainte de data la care încetarea urmează să-şi producă efectele. Rezilierea prezentului contract nu va avea nici un efect asupra obligaţiilor deja scadente între părţile contractante. Prevederile prezentului capitol nu înlătură răspunderea părţii care în mod culpabil a cauzat încetarea contractului.
XX. Dispoziţii finaleModificarea prezentului contract se face numai prin act adiţional încheiat între părţile contractante. Prezentul contract, împreună cu anexele sale care fac parte integrantă din cuprinsul său, reprezintă voinţa părţilor şi înlătură oricealtă înţelegere verbală dintre acestea, anterioară sau ulterioară încheierii lui. Prezentul contract a fost încheiat astăzi ________, într-un număr de 4 exemplare cu valoare de original, cîte două pentru fiecare parte.
CESIONAR, CEDENT,
Director, Rector, Reprezentant legal
Contabil Şef, Director economic, ………………………..
28
Director/Responsabil contract, ……………………………..…
BIBLIOGRAFIE
1. Gheorghe Caraiani , Condiția de livrare în tranzacțiile internaționale, Ed. Lumina Lex, București 20012. Dumitru Andreiu-Petre Florescu, Contractele de comerț internațional, Ed. Universul Juridic, București 20093. Gina Orga-Dumitriu, Dreptul european al contractelor : realități, influențe, domeniu de aplicare, Ed. C.H. Beck, București 20134. Carmen Tamara Ungureanu, Dreptul comerțului internațional : Contracte de comerț internațional, Ed. Hamangiu, București 2014
