Date post: | 28-Dec-2015 |
Category: |
Documents |
Upload: | gaborovitch |
View: | 78 times |
Download: | 4 times |
1
D E S P R E S F Â N T U L B O T E Z
- Părintele Alexie Ksutaşvili – Lenski „Legislaţia canonică ortodoxă privind
„tainele” eterodocşilor” (fragmente)
- Wladimir Guettée „Papalitatea eretică”
- Pr. George Dragas „Modalitatea de primire a convertiţilor romano catolici în
biserica ortodoxă”
- Mitropolitul Ierotheos (Vlachos) de Navpaktos şi Sf. Vlasie „Teologia baptismală”
- Pr. Dan Bădulescu „Încercare de elucidare ale unor probleme legate de Sfântul
Botez în contextul actual.”
Legislaţia canonică ortodoxă privind
„tainele” eterodocşilor1
(fragmente)
Părintele Alexie Ksutaşvili – Lenski
2. Tainele eterodocşilor. O evaluare canonică ortodoxă privind validitatea tainelor
săvârşite de către eterodocşi
„Toţi creştinii suntem uniţi în chip tainic şi negrăit cu Hristos şi întreolaltă prin harul
Tainelor, al Botezului şi al Euharistiei”(subl.n.)2.
Preot prof. I. Mihălcescu spune: Botezul este deasupra diferenţelor confesionale: cel
botezat în numele Sfintei Treimi, poate să aparţină indiferent oricărei confesiuni. El e poarta
prin care se pătrunde în creştinismul întreg şi nu în vre-o confesiune oarecare. De aceea,
Biserica noastră învaţă că nu e mântuire afară de Botez (extra baptismul nulla salus), în timp
ce Biserica Romano-catolică zice extra ecclesiam nulla salus3…
1 Studii teologice, nr. 3-4, decembrie, 2003, pp. 99-122
2 I. Karmiris, I Orthodoxos Ekklisiologhia, (în limba greacă), Atena-1973, p.242-243, apud Preot Prof.
Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, EIBMBOR, vol. 2, Bucureşti-1997, p. 173. 3 Pr. Prof. I. Mihălcescu, La Theologie symbolique, Bucarest-1932, p. 101, apud Preot Lector Dumitru
Gh. Radu, Caracterul ecleziologic al Sfintelor Taine şi problema Comuniunii, în "Ortodoxia", nr.1-2,
1978, p.353 la notă.
2
Tainele săvârşite la eterodocşi, din punct de vedere al lui P. Svetlov, sunt valide întru
totul şi împărtăşesc oamenilor acelaşi har sfinţitor şi mântuitor precum şi cele săvârşite în
Biserica Ortodoxă4…
Sfântul Ciprian refuză categoric tuturor care sunt afara Bisericii Ortodoxe, numele de
creştin. De aceea Sf. Ciprian obligatoriu cerea ca novatienii când se întorceau la Biserica-
mamă, deşi erau doar schismatici, să fie primiţi cu rebotezare. De fapt pentru Sf. Ciprian,
botezul ereticilor şi schismaticilor reîntorşi la Biserică nu era văzut ca rebotezare ci tocmai ca
primul şi singurul botez. „Noi - spunea Sf. Ciprian în Scrisoare către Cvint - zicem că pe cei
care vin de acolo la noi nu îi rebotezăm, ci botezăm (non rebaptizari apud nos sed baptizari);
pentru că ei nu primesc nimic acolo unde nici nu este nimic. Botezul în afara Bisericii este
doar murdară scăldare (sordida et protana tinctio) - spune Sfântul Părinte în aceeaşi scrisoare.
Acolo nu se curăţă ci mai mult se întină; păcatele nu se spală ci mai mult se îngreuiază. Acest
fel de naştere nu dă fii lui Dumnezeu, ci diavolului‖ - Despre
unitatea Bisericii…
Sinodul local de la Cartagina ţinut în timpul Sfântului
Ciprian în anul 256 a dat un singur canon dar care pe drept poate
fi socotit ca o capodoperă în ceea ce priveşte formularea
învăţăturii Bisericii Ortodoxe despre unitatea Bisericii şi tainele
săvârşite în afară de ea. Sfinţii Părinţi întruniţi la Cartagina spun:
„Iubiţilor fraţi, fiind noi întruniţi în sfat, am citit scrisorile
trimise de la voi, în privinţa celor care cred că sunt botezaţi de
eretici, ori de schismatici, şi vin la Catoliceasca Biserică, care
una este, în care ne botezăm şi ne renaştem. În privinţa cărora
suntem încredinţaţi că şi voi înşivă procedând în acelaşi chip
păstraţi tăria canonului Bisericii Ecumenice însă fiindcă sunteţi
în comuniune cu noi, şi voiţi să cercetaţi aceasta din dragostea obştească, nu vă punem
înainte o socotinţă nouă acum formulată, ci pe cea din vechime cercată cu toată acurateţea şi
sârguinţa de înaintaşii noştri, şi păstrată de noi (subl. n), o împărtăşim vouă, şi adăugăm,
hotărând şi acum tot ceea ce cu tărie şi statornicie totdeauna ţinem, că nimeni nu se poate
boteza afară de Catoliceasca Biserică; fiindcă Botezul este unul şi se află numai în
Catoliceasca Biserică. Că scris este: „Pe Mine M-au părăsit, izvorul de apă vie, şi şi-au
săpat lor groape găuroase, care nu pot ţine apă.‖ (Ieremia II, 13 ) Şi iarăşi Sfânta Scriptură
vestind înainte zice: "Depărtaţi-vă de apă străină şi să nu beţi din izvorul străin." (Pilde V, 15-
16). Şi se cuvine ca mai întâi apa să se curăţească şi să se sfinţească de preot, pentru ca cu
însuşi Botezul să poată şterge păcatele omului celui care se botează. Şi prin proorocul Ezechiil
zice Domnul: "Şi vă voi stropi pe voi cu apă curată şi vă voi curăţi pe voi, şi voi da vouă inimă
nouă, şi duh vă voi da vouă. Deci nu poate curăţi şi sfinţi apă cel ce însuşi este necurat, şi care
nu este Duh Sfânt" (Ezechiil 36, 25), iar, la Numere zice Domnul: "Şi de toate, de care se va
atinge cel necurat, necurate vor fi." (Numere, XIX, 22). Deci cel ce nu poate lepăda păcatele
sale proprii, fiind afară de Biserică, cum poate, botezând, să dea altuia iertare de păcate? Căci
şi însăşi întrebarea, care cum se pune la botez, este dovadă adevărului; căci zicînd celui ce se
cercetează: "Crezi că primeşti iertare de păcate şi viaţă veşnică?" nu zice altceva, decât că
aceasta se poate da în Catoliceasca Biserică. Dar la eretici, unde nu este Biserică, e cu
neputinţă a primi iertarea păcatelor (subl. n). Şi prin urmare apărătorii ereticilor sunt datori
sau să schimbe întrebarea, sau să apere adevărul, dacă nu cumva să le atribuie şi biserică
acelora, despre care susţin că au botez (subl. n). Trebuie însă ca cel ce se botează să se şi
ungă cu Sf. Mir, pentru ca, primind ungerea, să se facă părtaşii lui Hristos; deci ereticul, care
nu are nici jertfelnic, nici biserică, nu poate sfinţi untdelemnul; prin urmare nicidecum nu
4 P.I. Svetlov, Hristianscoe veroucenie v apologheticescom izlojenii, (în limba rusă), ed a 3-a, Kiev,
1910, vol. 1, p. 208-209.
3
poate fi ungere la eretici (subl. n). Căci ne este lămurit că la aceia cu nici un chip nu se poate
sfinţi untdelemn spre lucrarea harului. Fiindcă suntem datori a şti şi a nu ignora că s-a scris:
"Untdelemn al păcătosului să ungă capul meu" (Ps. 140), ceea ce chiar de demult a vestit
Duhul Sfânt în psalmi. Ca nu cumva, abătându-se vreunul, şi rătăcindu-se de la calea cea
dreaptă, să se ungă de eretici, duşmanii lui Hristos. Căci cum se va ruga pentru cel ce s-a
botezat cel ce nu este preot, ci sacrileg şi păcătos, deoarece Scriptura zice că "Dumnezeu pe
cei păcătoşi nu ascultă, ci de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi voia Lui o face, pe acela îl
ascultă" (Ioan, IX, 31); prin Sfânta Biserică înţelegem că se dă iertare păcatelor; dar cine
poate să dea ceea ce el însuşi nu are? Sau cum poate săvârşi cele duhovniceşti cel ce leapădă
pe Duhul Sfânt? Pentru aceasta cel ce vine către Biserică este dator a se reînnoi, ca să se
sfinţească înlăuntrul prin sfinţi; căci scris este: "Fiţi sfinţi, precum Sfânt sunt Eu", zice
Domnul (Levitic XI, 44 - XIX, 2; XX, 7) pentru ca şi cel prins de rătăcire să se dezbrace şi el
înainte de aceasta prin Botezul adevărat şi bisericesc, fiindcă oricare om venind către
Dumnezeu, şi căutând un preot, aflându-l în rătăcire, a căzut în sacrilegiu. Căci admiterea
botezului ereticilor şi schismaticilor cuprinde în sine şi consimţirea din partea celor botezaţi de
dânşii. Fiindcă nu poate fi valid în parte; dacă a putut să boteze, a putut să dea şi pe Duhul
Sfânt; de n-a putut, din cauză că este în afară de Biserică, n-are pe Duhul Sfânt şi nu poate
boteza pe cel ce vine, deoarece botezul este unul, şi unul este Duhul Sfânt şi una Biserica
întemeiată de Hristos Domnul nostru, fiindcă dintru început a zis Apostolul Petru că ea este
întemeiată pe unitate; prin urmare cele ce săvârşesc de dânşii, mincinoase şi deşarte fiind,
toate sunt fără valoare. Că nimic nu poate fi primit şi ales de Dumnezeu dintre cele ce se fac
de aceea, pe care Domnul în Evanghelie îi numeşte vrăjmaşi, potrivnici ai Săi: "Cel ce nu este
cu Mine, împotriva mea este, şi cel ce nu adună cu Mine risipeşte". (Matei XII, 30). Şi
fericitul Apostol Ioan, păzind poruncile Domnului a scris mai înainte în epistolă: "Aţi auzit că
vine Antihrist, şi acum încă s-au făcut mulţi antihrişti." (I Ioan II, 18); drept aceea ştim că este
vremea cea de pe urmă. Dintre noi au ieşit, dar n-au fost dintre noi. Drept aceea şi noi datori
suntem a pricepe şi a înţelege că vrăjmaşii Domnului, şi cei ce se numesc antihrişti, nu sunt în
stare a da harul Domnului. Şi pentru aceasta noi cei ce suntem cu Domnul, şi păstrăm unirea
cu Domnul, şi suntem înzestraţi după voinţa Lui, administrând preoţia Lui în Biserică, suntem
datori a lepăda şi a înlătura şi a dispreţui şi a socoti ca spurcate pe toate ce le săvârşesc
potrivnicii lui, adică vrăjmaşii şi antihriştii. Şi celor care vin de la rătăcire şi răzvrătire la
cunoaşterea credinţei adevărate şi bisericeşti să le dăm
îndeobşte taina puterii dumnezeieşti, şi a unirii, şi a
credinţei şi a adevărului5…
Iată câteva citate6: „Dacă Biserica într-adevăr ar fi
fost deplin convinsă că în schisme şi eresuri Botezul nu
este valid, atunci cum i-ar fi primit pe schismatici fără
botez?‖7 - spune Protoiereul, Dr. Gh. Florovsky…
„Şi într-adevăr, Biserica Ortodoxă, recunoscând
Botezul la creştinii eterodocşi, vede diferite grade de
depărtare a lor de Trupul Bisericii‖8.
Patriarhul Serghie al Moscovei se exprimă în felul
următor: „Dacă noi împreună cu teologii duri şi
5 Arhidiacon Prof. Dr. Ioan N. Floca, op. cit., p. 181-183.
6 Ce conţin erori dogmatice. N. red.
7 Protoiereu Gheorghi Florovski, O granitah Tercvi, în "Jurnal Moscovscoi Patriarhii", (în limba
rusă), 1989, nr. 5, p. 72. 8 Mitropolit Nicolai Iarusevici, Russcaia Pravoslavnaia Tercov i ecumenicescoe dvijenie, în
"Pravoslavie i ecumenizm: Documentî i materialî 1902-1998", (în limba rusă), Moscva-1999, p. 194.
4
încăpăţânaţi (so stroghimi tercovnicami) vom spune că afară de Biserică nu există nici-o
Taină, atunci... iconomia va fi cu totul de neînţeles: cum poate un om practic nebotezat să fie
socotit ca membru al Bisericii şi admis la tainele ei, chiar până la Sfânta Împărtăşanie
inclusiv?‖9 Dezvoltând mai departe această temă, Patriarhul Serghie ajunge la următoarea
concluzie: „Primind de la Biserica Ortodoxă ceea ce îi lipseşte, cel convertit îşi păstrează toate
acele taine valide pe care putea să-i dea comunitatea lui eterodoxă, adică însăşi Biserica prin
mijlocul acelei comunităţi încă nu cu totul depărtate de ea…‖10
…
Părintele Profesor Ioan N. Floca în privinţa validităţii tainelor la eterodocşi se exprimă
în felul următor: „pentru cântărirea şi aprecierea gravităţii ereziilor, precum şi pentru avizarea
la mijloace care trebuie folosite în scopul primirii lor în Biserică, Sf. Canoane îi împart pe
eretici chiar în trei categorii şi anume: în eretici care trebuie botezaţi, tainele lor fiind socotite
fără de nici o valoare, în eretici care trebuie numai unşi cu Sf. Mir, tainele acestora fiind
socotite valide şi în eretici, cărora nu li se mai administrează nici măcar ungerea cu Sf. Mir, ci
li se acordă numai Sf. Împărtăşanie, ca semn şi mijloc de primire a lor în comuniunea
Bisericii.‖11
Foarte grăitoare în acest sens sunt cuvintele lui Robert Gardiner, secretar al comisiei
pentru organizarea conferinţei creştine mondiale, exprimate în a doua scrisoare adresată
Arhiepiscopului de Harcov, Antonie (Patriarhia Rusă): „Nu cred - spune Robert Gardiner - că
Biserica Ortodoxă Rusă doar din principiu de iconomie primeşte în sânul ei oameni practic
nebotezaţi. Teoria iconomiei nu poate să permită ca un păgân sau un evreu să devină creştin
fără să fie botezat. Biserica Ortodoxă nu rebotează pe romano-catolici, nici nu repetă
hirotonia asupra clericilor tocmai pentru că ea recunoaşte valabilitatea botezului şi a hirotoniei
lor.‖12
În ceea ce urmează vom încerca să găsim explicaţia corectă a practicii Bisericii
Ortodoxe când ea primeşte în sânul ei pe eterodocşi fără să-i reboteze. Întâi de toate, dacă
tainele sunt valide şi afară de Biserica cea Una, aceasta înseamnă că există mai multe Biserici
şi atunci trebuie să excludem din Crez, al nouălea paragraf ca fiind fără temei şi ieşit din uz.
Doi, dacă recunoaştem valabilitatea tainelor, de exemplu, la romano-catolici, atunci ce
justificare poate să aibă faptul că noi ortodocşii până azi nu avem cu ei acea communio in
sacris. Ce ne opreşte deci să slujim împreună cu ei, să ne împărtăşim din acelaşi potir? Nu
ajungem noi astfel la o confuzie doctrinară extraordinară şi contradicţie între ceea ce spunem
şi ceea ce facem?
Disputele aprige în legătură cu modul de primire a ereticilor şi schismaticilor la
Ortodoxie au izbucnit în Biserică la mijlocul secolului III între Episcopul Romei, Ştefan pe de
o parte şi Sfântul Ciprian al Cartaginei şi Firmilian al Cezareei Capadociei pe de altă parte. Pe
scurt, spunem că Ştefan al Romei recunoştea valabilitatea Tainei Botezului la eterodocşi şi ca
urmare insista ca în întreaga Biserică Ortodoxă de pretutindeni ereticii şi schismaticii să fie
primiţi doar prin punerea mâinilor deci Mirungere cum se practică azi fără să fie rebotezaţi.
Adversarii lui arătau că poziţia lui Ştefan era cu totul lipsită de baza doctrinară. Evident că
Episcopul Ştefan recunoştea faptul că ereticii nu posedă Duhul Sfânt, de altfel n-ar fi cerut
punerea mâinilor prin care tocmai se împărtăşeau darurile Sfântului Duh. Dar atunci în mod
firesc se punea întrebare cum puteau să boteze cei care n-au pe Duhul Sfânt?
Sfântul Ciprian al Cartaginei spunea: „Celor care recunosc că toţi ereticii şi
schismaticii nu au pe Duhul Sfânt şi neputând să dea pe Duhul Sfânt totuşi pot să boteze,
unora ca aceştia le spunem că cei care n-au pe Duhul Sfânt nu pot nici a boteza. Să boteze şi
9 Patriarh Serghi, Otnosenia Pravoslavnoi Tercvi k otdelivsimsea ot nee obsestvam, în "Pravoslavie i
ecumenizm: Documentî i materialî 1902-1998", (în limba rusă), Moscva-1999, p. 89. 10
Ibidem, p. 106. 11
Arhidiacon Prof. Dr. Ioan N. Floca, Drept Canonic Ortodox ... , p. 115. 12
Arhimandrit Ilarion (Troiţki), Hristianstva net bez Tercvi, (în limba rusă), ed. Pravoslavnaia beseda,
Moscva-1991, p. 69. Corespondenţa între Robert Gardiner şi Arhiepiscopul Antonie al Harcovului s-a
purtat în anii 1915-1916.
5
să dea iertarea păcatelor poate exclusiv cel care are pe Duhul Sfânt. Pentru că a ierta păcatele
şi a sfinţi o apă simplă fără Duhul Sfânt nu se poate. Aşadar trebuie să alegeţi: ori să
recunoaşteţi că acolo unde e Botez este prezent şi Duhul Sfânt, ori acolo unde lipseşte Duhul
Sfânt nu este nici botez, întrucât botezul nu e cu putinţă fără Duhul Sfânt.‖13
Dar ceea ce este foarte important de subliniat este faptul că şi Sfântul Ciprian, şi
Firmilian al Cezareei Capadociei permiteau ca în diferite Biserici locale să existe diferite
practici de a primi pe eterodocşi în Biserică, pe primul plan fiind pusă importanta păcii şi
unităţii între episcopi. Este clar că Sf. Ciprian, fără să recunoască valabilitatea tainelor la
eretici şi fără să schimbe ceva din învăţătura dogmatică ortodoxă despre unitatea Bisericii
credea că taina corect săvârşită în exterior la eterodocşi îşi căpăta valabilitatea ei, sau altfel
spus se umplea de Duhul Sfânt, în momentul în care omul intra în Biserica Ortodoxă, prin
faptul că omul mărturisea dreapta credinţă şi participa la Trupul tainic al lui Hristos. Deci
Biserica are putere să primească în sânul ei pe un eretic sau schismatic fără să repete ritualul
tainei botezului corect săvârşit la eterodocşi. Ca un argument doveditor într-un fel în sprijinul
acestei explicaţii poate să fie şi aşa numitul "botez al sângelui" la martiri care introduce pe om
direct în Biserica cea cerească fără să aibă loc vreun ritual liturgic.
O mărturie foarte importantă găsim în scrisoarea lui Dionisie Alexandrinul adresată
Episcopului Romei, Xist. Sfântul Dionisie povesteşte de un credincios din turma lui care trăia
foarte activ viata religioasă încă înaintea hirotoniei lui Dionisie întru episcop. Şi într-o zi acel
credincios asistând în Biserică la Taina Botezului şi văzând toate amănuntele acestui ritual a
venit la Sfântul Dionisie şi cu mare plângere şi zdrobire a inimii i-a mărturisit că înainte el a
fost botezat de eretici, al căror ritual de botez diferă cu totul faţă de cel Ortodox, ba mai mult
conţine şi blasfemii. Dar când acest om s-a convertit la Ortodoxie a fost primit în Biserică fără
să fie rebotezat. Aşadar acel credincios cu lacrimi pe faţă, insistent cerea Sfântului Dionisie să
săvârşească asupra lui Botezul adevărat după rânduiala ortodoxă. Dar iată răspunsul Sfântului
Dionisie: „Eu n-am îndrăznit să fac aceasta - scrie lui Xist al Romei - spunându-i că pentru el
este suficient îndelunga comuniune a lui cu Biserica Ortodoxă, eu nu îndrăznesc să pregătesc
pe acela care participă la sfinţirea darurilor, împreună cu toţi ceilalţi rostea "Amin", venea la
Cină, întindea mâinile să primească hrana sa sfântă, o primea şi mult timp se împărtăşea cu
Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Eu i-am poruncit să se liniştească
şi cu credinţă tare şi inima împăcată, în continuare să se apropie de cele sfinte.‖14
Din conţinutul scrisorii Sfântului Dionisie reiese clar că nici nu se punea problema
validităţii Tainelor la eterodocşi fie că deplină, fie parţială. Dar în ceea ce priveşte felul de a
primi pe eretici în Biserică, el punea accentul pe mărturisirea dreptei credinţe şi pe
comuniunea cu Biserica Ortodoxă adică pe calitatea de membru al ei.
Foarte des unii istorici ai Bisericii Universale şi unii patrologi exprimă părerea că în
istorie s-a arătat că dreptatea a fost de partea Episcopului Romei, Ştefan şi nu a Sfântului
Ciprian al Cartaginei. Această părere este total greşită. De-a lungul istoriei, Biserica Ortodoxă
a preferat şi a urmărit practica iconomiei sau de pogorământ în relaţiile cu eterodocşii iar nu
de acrivie pe care o urmărea Sfântul Ciprian. Dar aceasta de loc nu înseamnă că a fost
schimbată învăţătura dogmatică ortodoxă despre unitatea Bisericii, şi că tainele ereticilor
vreodată au fost văzute ca fiind valide.
Ca să ne încredinţăm de aceasta este suficient să citim prima epistolă canonică a
Sfântului Vasile cel Mare scrisă la anul 374 şi adresată lui Amfilohie Episcopul Iconiei din
Frigia. Această epistolă redă cu fidelitate învăţătura Sfântului Ciprian şi a Sinodului din
Cartagina ţinut în anul 256 în privinţa nevalidităţii Tainelor în afara Bisericii celei Una.
…se vede limpede că Sf. Vasile cel Mare în nici-un caz nu admitea existenţa tainelor
valide la eterodocşi. Dar când este vorba de modul de a primi pe eretici sau schismatici în
Biserică, Sf. Vasile admite diferite practici fără ca aceasta să contrazică învăţătura dogmatică.
13
Ibidem, p. 74-75. 14
Ibidem, p. 78.
6
…
Deci învăţătura dogmatică ortodoxă că Tainele la eretici nu sunt valide nu se schimbă
ci doar se permite practicarea pogorământului din interesul conducerii multora. Dacă Sf.
Vasile ar fi crezut că tainele la eretici sau schismatici sunt valide întru totul, atunci el
categoric ar fi interzis practicarea rebotezului celor convertiţi de la dânşii în Biserica
Ortodoxă, întrucât unul este Botezul (Efeseni IV, 5). Dar aşa ceva nu întâlnim nicăieri la Sf.
Vasile cel Mare.
În a doua epistolă canonică a Sfântului Vasile către Amfilohie, Sfîntul ierarh iarăşi
insistă că encratiţii trebuie să fie Botezaţi din nou: „Noi cu un cuvânt îi rebotezăm pe aceştia;
iar dacă la voi s-a oprit această rebotezare, precum şi la romani, pentru oarecare pricină, totuşi
norma noastră să aibă tărie...15
- can.47 Sf. Vasile cel Mare…
Sf. Vasile spune: „(Botezul) schismaticilor, (os eti ek tis ekklisias onton) să se
primească.‖16
- can.1 Sf. Vasile cel Mare. Cuvintele greceşti din citatul de mai sus de foarte
multe ori sunt traduse - ca al unora care sunt încă în Biserică.‖17
. Dar Sfântul ierarh Ilarion
Troiţky susţine că acest mod de a traduce nu este corect. Traducerea corectă după părerea lui
ar trebui să fie aşa: care sunt încă (abia) din Biserică.‖18
Şi din contextul întregului canon nu
reiese deloc că schismaticii ar fi membrii Bisericii Ortodoxe: „căci începutul dezbinării s-a
făcut prin schismă; iar cei ce s-au lepădat de Biserică n-au mai avut harul Duhului Sfânt‖ -
spune în continuare Sf. Vasile. Cuvintele Sfântului: „(Botezul) schismaticilor, ca al unora
care sunt încă (abia) din Biserică, să se primească‖, trebuie să le privim ca referindu-se la
schismaticii care întâi au fost botezaţi în Biserica Ortodoxă şi după aceea au fost atraşi în
schismă. Unii ca aceştia, bineînţeles, datorită caracterului indelebil al Tainei Botezului, nu
trebuie să fie botezaţi din nou în cazul revenirii lor la Biserică…
Din conţinutul canoanelor 1 şi 47 ale Sfîntului Vasile cel Mare nu rezultă deloc că
atunci când el acceptă primirea eterodocşilor în Biserică fără rebotezare, ar fi justificat această
practică după consideraţii dogmatice că unele grupări eterodoxe şi-ar păstra o oarecare
apartenenţă la Biserica Ortodoxă şi că tainele lor ar avea o oarecare obiectivitate. Dacă
Sfântul Vasile ar fi recunoscut tainele săvârşite de unii eterodocşi drept valide (în funcţie de
gravitatea ereziei lor) atunci el trebuia să se exprime hotărât împotriva rebotezării acelor
eterodocşi întrucât unul este Botezul. Obiceiul locului nu poate justifica încălcarea dogmei
Bisericii Ortodoxe despre unitatea şi unicitatea Bisericii ca loc al lucrării harului Sfântului
Duh prin taine. De aici rezultă că Sfântul Vasile cel Mare admiţând primirea eterodocşilor
fără rebotezare în nici-un caz nu considera botezul săvârşit de unii eretici drept valid, de altfel
el însuşi practicând primirea lor prin rebotezare, ar fi căzut sub grava pedeapsă a canonului 47
apostolic…
În acelaşi sens se explică şi canonul 12 al sinodului local de la Ruis-Urbnisi din anul
1103 (Patriarhia Georgiană):
„Toţi cei care de la hulitoare de Dumnezeu erezie a haceţarilor, care sunt armenii, vin
la dreapta şi curata credinţă şi se unesc cu Sfânta şi Sobornicească Biserică anatematizând
spurcata erezia monofizită, monotelită şi monoenergistă, amestecătoare în Hristos a divinului
şi umanului şi nedeosebitoare în El nici pe Dumnezeu, nici pe om, ci învăţătoare nebuneşte
unei amestecături străine; pentru toţi aceştia hotărâm ca să fie botezaţi cu totul precum
păgânii, pentru că şi în alte mari biserici am găsit făcându-se aşa, precum, de exemplu, este
Marea Patriarhie a Antiohiei şi toate Bisericile supuse ei în tot Orientul.‖19
15
Ibidem, p. 374. 16
Ibidem, p. 340. 17
Ibidem, p. 340. 18
Arhimandrit Ilarion (Troiţki), op. cit., p. 82. 19
Prof. I. Dolidze, Kartuli Samartlis Dzeglebi, tomi III, Saeklesio Sakanondeblo Dzeglebi (XI-XIX
ss.), Gamomtemloba-"Metniereba", Tbilisi-1970, gv.119. (în rom.: Monumentele Dreptului Georgian,
vol. III, Monumentele Dreptului Canonic Bisericesc (sec.XI-XIX), Ed.-"Metniereba", Tbilisi-1970, p.
119.)
7
Aşadar pe când Sinodul VI Ecumenic prin canonul 95 hotărăşte primirea
anticalcedonienilor doar prin Taina Pocăinţei, sinodalii georgieni de la anul 1103 hotărăsc ca
aceştia să fie primiţi exclusiv prin rebotezare. Iarăşi, aici vedem încă o dovadă faptului că
atunci când un sinod hotărăşte primirea eterodocşilor doar prin Mirungere sau chiar prin Taina
Pocăinţei, acestei practici niciodată nu i s-a dat interpretarea dogmatică precum că tainele
săvârşite la acei eretici ar fi valide şi că acea comunitate eterodoxă şi-ar păstra o oarecare
legătură sau apartenenţă invizibilă la Biserica Ortodoxă. Din acest punct de vedere sunt foarte
grăitoare cuvintele canonului 13 al Sinodului de la Ruis-Urbnisi:
„... fiecare om drept-slăvitor este Templul lui Dumnezeu; ... dar fiecare om rău-slăvitor
sau ne-măritor este templul dracului (un comentator necunoscut la marginea manuscrisului a
scris despre armeni îţi vorbeşte)20
În ceea ce priveşte pe romano-catolici aici este de spus că de-a lungul veacurilor
Biserica aplica în practică diferite moduri de primire a lor: prin rebotezare, prin Mirungere şi
prin Pocăinţă.
Sunt mai multe mărturii care arată că deja din secolul XII mai multe biserici ortodoxe
locale practicau rebotezarea celor care se converteau de la romano-catolicism. Aşa se proceda
în Constantinopol, Rusia, Serbia, deşi paralel existau şi unele excepţii. De exemplu Nifon
Episcop al Novgorodului din Rusia primea pe romano-catolici prin Mirungere. Un mare
canonist tot din secolul XII Teodor Balsamon cerea un minimum pe care apusenii să-l
îndeplinească: lepădarea de ereziile lor şi Taina Pocăinţei.21
Al patrulea Sinod local din Lateran (1215) precizează că după căderea Romei din
Biserica Ortodoxă grecii au început să practice primirea latinilor prin rebotezare, practică care
se menţine şi în secolul XIII. La ruşi de asemenea în secolele XIII şi XIV catolicii erau primiţi
prin rebotezare.
Sinodul local din Constantinopol din anul 1484 hotărăşte ca romano-catolicii să fie
primiţi întâi lepădându-se de rătăcirile lor iar după aceea să fie unşi cu Sfântul Mir…
Începînd din secolul XV, la ruşi, din contra se înrădăcinează practica rebotezării
romano-catolicilor convertiţi la Ortodoxie. Această practică este confirmată şi de un Sinod
local din Moscova în anul 1620. În anul 1621 Patriarhul Moscovei şi a toată Rusia, Filaret, a
dat o circulară specială prin care obliga rebotezarea beloruşilor greco-catolici în cazul
întoarcerii lor la Biserica Ortodoxă justificând această hotărâre prin cuvintele: „întrucât ei
sunt botezaţi de către apostatul care se roagă pentru papa.‖22
Sinodul local de la Moscova din anul 1667 hotărăşte să adopte practica primirii
catolicilor conform hotărârii Sinodului din Constantinopol din 1484 anume prin Mirungere.
Dar în practică, pînă la începutul secolului XVIII, la Moscova latinii se primeau tot prin
rebotezare, până la anul 1718 când împăratul a toată Rusia, Petru cel Mare, prooccidental prin
formare, cu forţa impune practica primirii catolicilor doar prin pocăinţă…
Este interesant de văzut cum această părere greşită a persistat în teologia rusă de-a
lungul secolelor în mod special în şcolile teologice din Kiev şi Sankt-Petersburg. Iată de
exemplu ce spune manualul de Drept Canonic tipărit la Kiev în anul 1848:
"O perioadă de timp a fost neclaritate în privinţa latinilor şi protestanţilor, până la
timpul lui Petru I cel Mare, când această problemă a fost rezolvată de către Păstorii noştri şi
Patriarhul de la Constantinopol (vezi circulara de la 7 feb. 1719). De atunci Biserica noastră
primeşte pe creştinii eterodocşi care nu au Mirungere (luteranii şi calvinii) prin Mirungere,
dar pe cei care au această taină - prin Mărturisire şi Sfânta Împărtăşanie în Biserica noastră
după ce s-au lepădat de credinţa anterioară. Poate să fie respectată şi taina hirotoniei la
romano-catolici".23
20
Ibidem, p. 120. 21
Arhimandrit Ilarion (Troiţki), op. cit., p. 90. 22
Ibidem, p. 95. 23
Zapiski po Tercovnomu Zaconovedeniu, Kiev-1848, V universitetscoi Tipografii, Dozvoleno ot S.
Piterburgskogo Komiteta Duhovnoi Tenzurî. Tenzor Protoierei Andrei Okunev, p. 260.
8
Manualul de Drept Canonic tipărit în anul 1827 la Sankt-Petersburg foarte pe scurt
spune: „Pe calvini, luterani şi alţi reformatori nu îi botezăm, ci după lepădarea lor doar îi
ungem cu Sfântul Mir. (Scrisoarea Patriarhului Ieremia al Constantinopolului de la 12 august
1718. Şi circulara de la 11 martie 1726).‖24
Biserica greacă din Constantinopol în timpul Patriarhului Kiril V în anul 1756
hotărăşte ca cei care vin la Ortodoxie de la confesiunile apusene să fie primiţi ca necurăţiţi şi
nebotezaţi (os anieroys kai abaptistons). În acelaşi timp se aminteşte că Biserica cea
adevărată şi apostolică este una şi numai această Biserică are taine adevărate. Dar botezul
ereticilor care nu este conform predaniilor apostolice este apă simplă (ydata anonita).25
Pidalionul grecesc alcătuit în a doua jumătate a secolului XVIII numeşte botezul
romano-catolicilor pseudo botez (pseydo nymon baptisma).26
Luând drept adevărate consideraţiile unor teologi ortodocşi, că atunci când Biserica
Ortodoxă primeşte pe eterodocşi fără rebotezare, aceasta ar fi de fapt recunoaşterea oficială de
către Biserica Ortodoxă a botezului valid în acea confesiune eterodoxă. Atunci cum trebuie să
privim la toate aceste fapte istorice înşiruite mai sus? Faptul că Biserica Ortodoxă în diferite
timpuri primea pe romano-catolici când prin rebotezare, când prin Mirungere şi când doar
prin Taina Pocăinţei oare înseamnă aceasta că Biserica Ortodoxă o dată recunoştea validitatea
tainelor lor şi altă dată nu?
Oare înseamnă aceasta că romano-catolicismul vreodată a fost văzut ca o parte
integrantă a Bisericii lui Hristos celei una? Presupunând că romano-catolicii au tainele valide
(sau cel puţin taina botezului) aceasta înseamnă că mii de ierarhi şi clerici ortodocşi care
primeau şi mai primesc pe catolici prin rebotezare încalcă al zecelea punct al Crezului
Ortodox: „Mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor‖. Dacă este aşa, atunci mii de slujitori
ai Bisericii conform Canonului 47 Apostolic trebuie să fie caterisiţi ca unul care ia în râs
Crucea şi moartea Domnului şi nu deosebeşte preoţii adevăraţi de preoţii mincinoşi.
Recunoaşterea de către Biserica Ortodoxă a validităţii tainei botezului într-o
comunitate eterodoxă sau alta aceasta automat înseamnă şi recunoaşterea validităţii a tuturor
celorlalte şi taine, a Euharistiei în primul rând.
3. Concluzii
…„Ca urmare, dacă ar fi să urmeze norma pe care o indică această învăţătură şi
canoanele corespunzătoare, atunci ar trebui ca în cazul când orice neortodox ar dori să intre în
Biserică, botezul nici unuia să nu mai fie socotit valid. De asemenea, când ar dori să intre în
Biserica Ortodoxă vreun cleric neortodox, indiferent din care biserică sau confesiune, acesta ar
trebui să fie întâi botezat şi apoi hirotonit, bineînţeles în cazul că ar urma să fie admis în cler...
În nici un caz, după cum am mai spus, Biserica nu poate declara validă, nici chiar prin
iconomie (subl.n.), o lucrare sau o taină a vreunui eretic sau schismatic, atâta timp cât el nu a
intrat măcar în tinda ei.‖27
Bibliografie.
Biblia sau Sfânta Scriptură, Tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a P. F.
Părinte Teoctist Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod.
Bria, Preot Prof. Dr. Ion, Tratat de teologie dogmatică şi ecumenică, Ed. "România
24
Assesor, Kolejski Secretar Sveateisego Sinoda Iacov Ghinevski, Oglavlenie Zakonam
Grecorossiischia Tercvi, (în limba rusã), V Sinodalnoi Tipografii, Sanktpeterburg-1827, p. 105. 25
Arhimandrit Ilarion (Troiţki), op. cit., p. 98. 26
Ibidem, p. 99. 27
Preot Prof. Dr. Liviu Stan, Succesiunea Apostolică, în "Studii Teologice", 1955, nr. 5-6, p. 321, 323.
9
Creştină", Bucureşti, 1999.
Destinul Ortodoxiei, EIBMBOR, Bucureşti, 1989.
Cunescu, Preot Gh., Gala Galaction, precursor al ecumenismului actual, în "Biserica
Ortodoxă Română", LXXXIX, 1971, nr. 5-6.
Dolidze, Prof. I, Kartuli Samartlis Dzeglebi, tomi III, «Saeclesio Sakanondeblo
Dzeglebi (XI-XIX ss.)», (în limba georgiană),Ed. "Metniereba", Tbilisi,
1970. (Trad. titlului în româneşte: Monumentele Dreptului Georgian, vol.
III, «Monumentele Dreptului Canonic Bisericesc (sec.XI-XIX)».
Dură, Preot Prof. Dr. Nicolae V., Documentul de la Lima (BEM) şi evaluarea sa teologică,
în "Mitropolia Moldovei şi Sucevei", LXII, 1986, nr. 1-2, p. 46-58.
Floca, Arhidiacon Prof. Dr. Ioan N., Canoanele Bisericii Ortodoxe, note şi comentarii,
Sibiu, 1993.
Drept Canonic Ortodox, legislaţie şi administraţie bisericească, vol. II,
EIBMBOR, Bucureşti, 1990.
Florovsky, Protoierei Gheorghi, O granitah Terkvi, (în limba rusă), în "Jurnal
Moskovskoi Patriarhii", 1989, nr. 5.
Ghinevski, Assesor, Kolejski Sekretar Sviateisego Sinoda Iakov, Oglavlenie Zakonam
Grekorossiiskiia Terkvi, (în limba rusă), V sinodalnoi tipografii,
Sanktpeterburg, 1827.
Iarusevici, Mitropolit Nicolai, Russkaia Pravoslavnaia Terkovi i ecumeniceskoe dvijenie, în
"Pravoslavie i ekumenizm; Dokumentî i materialî", (în limba rusă), Moscova, 1999.
Ilarion, Arhimandrit (Troiţki), Hristianstva net dez Terkvi, (în limba rusă), Ed.
"Pravoslavnaia Beseda", Moscova, 1991.
Joantă, Î.P.S. Serafim, Cîteva gânduri despre ecumenism, în "Porunca Iubirii", revista de
spiritualitate ortodoxă, 1998, nr.5.
Kuraev, Diacon Andrei, Vîzov Ekumenizma, (în limba rusă), Ed. "Blagovest", Moscova,
Milaş, Dr. Nicodim, Canonele Bisericii Ortodoxe insoţite de comentarii, vol. I,
Traducerea făcută de Uros Kovincici şi Dr. Nicolae Popovici, Arad, 1930.
Canoanele Bisericii Ortodoxe insotite de comentarii, vol. II,
Traducerea făcută de Uroş Kovincici şi Dr. Nicolae Popovici, Arad, 1936.
Pavlov A.S. Zaslujennîi Profesor Moskovskogo Imperatorskogo Universiteta, Kurs
Terkovnogo Prava, (în limba rusă), Sviato-Troitkaia Serghieva Lavra, 1902.
Popescu, Preot Prof. Dr. Dumitru, Ortodoxie şi Catolicism, Ed, "România Creştină",
Bucureşti, 1999.
Radu, Preot Lector Dumitru Gh., Caracterul ecleziologic al Sfintelor Taine şi problema
comuniunii, în "Ortodoxia", 1978, nr. 1-2.
Sachelarie, Ieromonah Nicodim, Pravila bisericească, Editată de Parohia Valea
Plopului, Jud. Prahova, 1999.
Savin, Ioan Gh., Mistica şi Ascetica Ortodoxă, Cu un cuvânt înainte de Dr. Antonie
Plămădeală Mitropolitul Ardealului, Sibiu, 1996.
Stan, Preot Prof. Dr. Liviu, Succesiunea apostolică, în "Studii Teologice", 1955, nr. 5-6,
p. 305-323.
Serafim, Arhimandrit (Alexiev), Serghie Arhimandrit (Jazadjiev), Ortodoxia şi
Ecumenismul, Mânăstirea Slătioara, 1997.
Serghii Patriarh, Otnosenia Pravoslavnoi Terkvi k otdelivsimsia ot nee obsestvam, în
"Pravoslavie i ekumenizm: Dokumentî i materialî 1902-1998", (în limba rusă),
Moscova, 1999.
Stăniloae, Preot Prof. Dr. Dumitru, Numărul tainelor, raporturile între ele şi problema
Tainelor din afara Bisericii, în "Ortodoxia", VIII, 1956, nr. 2, p. 191-215.
Din aspectul sacramental al Bisericii, în "Studii Teologice", XVIII, 1966, nr.9-10.
Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol.2, EIBMBOR, Bucureşti, 1997.
Svetlov, P.I., Hristianskoe veroucenie v apologheticeskom izlojenii, (în limba rusă), ed. a 3-a,
10
Kiev, 1910, vol. 1, p. 208-209.
Tudoran Isidor, Unitatea Bisericii în perspectiva ecumenică, în "Ortodoxia", 1973, nr. 3.
Vintilescu, Preot Petre, Biserica Ortodoxă şi hirotoniile anglicane, în "Ortodoxia", I, 1949,
nr. 1.
Comisia Teologică a Patriarhiei Georgiene, Erezii Eclesiologice în Secolul XX:
1) Învăţătura despre existenta harului mântuitor în afara graniţelor canonice
a Bisericii Ortodoxe,
2) aşa zisa „Teorie a Ramificaţiilor". 82 (în limba georgiană),
Buletin de Informaţie nr. 3, Tbilisi, 1998.
Soborul Arhieresc Jubiliar al Bisericii Ortodoxe Ruse, Principiile Fundamentale ale
Relaţiilor Bisericii Ortodoxe Ruse Faţă de Eterodoxie, (în limba rusă),
pagina web: www.russian-orthodox-church.org.ru
(serviciul de comunicaţii al departamentului relaţiilor externe
al Patriarhiei Ruse).
Zapiski po terkovnomu zakonovedeniu, (în limba rusă), V universitetskoi tipografii,
Kiev, 1848.
Papalitatea eretică
de Wladimir Guettée
Erezii şi erori ale papalităţii privitoare a Mistere
(Taine)28
I. Botezul şi Confirmaţiunea
Sunt în Botez orânduieli esenţiale de care nu se poate
cineva dispensa fără ca misterul să fie nul. Sunt altele care, fără a
fi absolut esenţiale, sunt de origine apostolică. Trebuie să fie
păstrate, şi nu le poate cineva desfiinţa fără a fi cu lipsă de respect
către înşişi Apostolii şi către primii lor succesori. În fine este o a
treia categorie de orânduieli sau datini pe care a fost cineva obligat
să le modifice după circumstările de timp sau de loc. De această a
treia categorie se ţine, de exemplu, fixarea zilelor în care Botezul
poate fi administrat. În primele secole, atunci când credincioşii erau mai puţin numeroşi şi
erau recrutaţi printre adulţi, se administra Botezul în fiecare Biserică, o dată pe an, la Paşti.
Biserica luând extensiune, trebui să-l administreze, nu numai la Paşti, ci şi la ziua
Cincizecimii. Se adăugă mai apoi la aceste două sărbători şi a Botezului şi a Naşterii
Domnului; apoi celelalte sărbători principale ale Bisericii; în fine se decise că Botezul ar putea
fi administrat în fiecare zi. Tot aşa a fost şi cu Botezul copiilor. Mai întâi nu se botezau decât
adulţii după ispitirile catecumenatului; dar de îndată ce se văzură mai multe generaţiuni de
creştini în aceleaşi familii, se presupuse dorinţa copiilor, pe garanţia familiilor şi-i botezară.
Acest uz se urcă în secolele primare. Prin riturile (orânduielile) esenţiale ce nu se pot aboli
28
Wladimir Guettée, Papalitatea eretică, ediţie on line. Pdf.
http://www.angelfire.com/space2/carti/pp. 80-84
11
(desfiinţa) fără a face misterul nul, noi vom indica formula: ―În numele Tatălui şi al Fiului şi
al Sfântului Duh‖ şi întrebuinţarea apei naturale. Dar, alături cu aceste rituri esenţiale, sunt
unele care, deşi nu au o aşa de mare importanţă, sunt atât de respectabile şi atât de antice, încât
o Biserică nu le poate aboli fără a-şi atrage imputarea meritată de inovaţiune şi de nereverenţă
către tradiţiunile apostolice. Printre aceste rituri, vom indica două principale: Întreita afundare
în apă, şi unirea celor două mistere al botezului şi al confirmaţiunii. Papalitatea s-a făcut
culpabilă de abolirea acestor două instituţiuni în bisericile occidentale. Nu s-ar putea fixa într-
un mod absolut sigur epoca precisă în care s-a părăsit, în Occident, practica apostolească a
întreitei afundări baptismale. Este probabil că această înnoire s-a stabilit puţin câte puţin, şi nu
în puterea unui decret de dată sigură.
În toate cărţile rituale sau pontificale manuscrise de cinci sute de ani şi mai sus, nu se
menţionează decât botezul dat prin afundare29
. Se poate afirma prin urmare că, în secolul al
XIV-lea, se conservă încă ritul apostolic în administraţiunea Botezului. Se conserva întreita
afundare în uz în antichitate, sau se boteza printr-o afundare unică? Ereticul Eunomiu, la
sfârşitul secolului al IV-lea, fu cel dintâi care învăţă că botezul trebuie să fie administrat
printr-o afundare unică30
. Doi discipoli ai acestui eretic, Teofroniu şi Eutihie, contribuiră mai
ales la răspândirea acestei înnoiri. Ea se răspândi în Occident, astfel încât, la sfârşitul secolului
al VI-lea, se urmau în mod indiferent cele două rituri de o singură afundare sau de trei.
Leandru, episcopul de Sevilla, în Spania, consultând în privinţa aceasta pe Grigore cel Mare,
episcopul Romei, acesta îi răspunse că s-ar putea urma legitim oricare dintre aceste două
obiceiuri31
. Al patrulea sinod de la Toledo merse mai departe, şi decretă că ar trebui să se
boteze printr-o singură afundare32
. Hildefons, arhiepiscopul Toledei33
, dă ca motiv al acestui
regulament, că ereticii, prin întreita afundare, aveau intenţia de a diviza esenţa divină. Sub
acelaşi pretext episcopii Spaniei adăugară filioque în simbol, fără a reflecta că voind să înveţe
unitatea de fiinţă, ei atacau Treimea Persoanelor. Uzul spaniol nu pătrunsese în Franţa, în
secolul al IX-lea. Într-adevăr, la această epocă, doctul Alcuin se ridica contra lui precum şi
contra adaosului lui filioque, şi blama cu severitate ereziile spaniole34
. Walfrid blama de
asemenea, la aceeaşi epocă, înnoirea spaniolă35
; dar în 868, un sinod din Worms îi luă
apărarea, şi afirmă că amândouă obiceiurile de trei afundări sau de una singură ar fi
deopotrivă legitime36
. Obiceiul unei singure afundări se conservase în Franţa, în dioceza de
Saint-Malo, până în secolul al XVII-lea37
. La sfârşitul secolului al XIII-lea, preoţii din dioceza
d’Angers îşi permiseseră de a boteza, unii printr-o afundare unică, iar alţii turnând apă asupra
celor ce se botezau. Episcopul Nicolas Gelant, în sinodul său din 127538
, blama aceste două
obiceiuri şi ordona de a se urma ritul apostolesc al întreitei afundări. După acest document, se
vede că botezul prin turnare de apă începea a fi administrat de unii preoţi, la sfârşitul
secolului al XIII-lea, dar că acest obicei era considerat ca blamabil. Se întâmpla câteodată că,
pentru a da botezul, se afunda numai de trei ori capul catehumenului în apă39
. Acest obicei se
conservase la Milan până în secolul al XVII-lea. Acest a fost probabil ritul intermediar între
afundare şi turnare de apă. Începând din secolul al XIV-lea, botezul administrat prin turnare de
apă se stabili în tot Occidentul, fără ca papalitatea, a cărei autoritate era aici de toţi
29
Dom Martene o afirma, acum aproape două secole, despre manuscrisele care atunci aveau o dată de
trei sute de ani. De antiqu. Eccl. Rit. Lib. I, C. 1. Art. 14, § 6. 30
Act. Concil. I. Constantinopol.; Sozomen. Hist. Eccl. L. VI. c. 26. 31
Gregor. Magn. Epist. Lib. I. Epist. 41. 32
Concil. Toletan. IV. C. 6. 33
Hildeph. Annotat. De Cognit. Bapt. Lib. I. C. 117. 34
Alcuin. Epist. 69 ad Lugdun,; Epist. 81 ad Paulin. 35
Walfrid. De reb. Eccl. 36
Conc. Wormat. C. 5. 37
V. Statut. Guillelm. Ann. 1620. 38
V. D’Archery Spicil. T. XI. 39 106 Hieron. Dialog. adv. Luciferian.
12
recunoscută, să i se împotrivească. Ea trebuie prin urmare să poarte responsabilitatea unei
înnoiri contrare ritului apostolesc al administrării botezului. Noi nu pretindem că Botezul,
administrat prin turnare sau prin stropire este invalid. Unii greci au pretins-o, dar alţi greci şi
imensa majoritate a ortodocşilor primesc ca valid Botezul administrat în modul acesta. Se ştie
că, în Biserica primară, se botezau astfel bolnavii care nu se puteau scula din pat şi care în
monumentele antice sunt desemnaţi sub numele de clinici (culcaţi pe pat din cauză de boală).
Biserica n-ar fi conferit Botezul în modul acesta, chiar bolnavilor, dacă ea l-ar fi considerat ca
nul. Este de observat că ea nu îl mai reînnoia. Numai nu se admiteau în cler cei ce astfel
fuseseră botezaţi, şi botezul clinicilor nu era însoţit de punerea mâinilor, adică de
confirmaţiune. După aceste dispoziţiuni, ce le găsim în cele mai vechi documente canonice,
este evident că Botezul administrat clinicilor prin stropire sau turnare, deşi era valid, era cu
toate acestea considerat ca defectuos, în acest sens că nu era administrat după ritul apostolesc.
Acest Botez era un Botez de necesitate, şi nu un Botez regular. …
După cele ce noi am zis mai sus, se poate fixa sfârşitul secolului al XIV-lea şi
începutul celui de al XV-lea ca epoca în care se stabili inovarea. Aşa se mai găseşte încă, în
multe biserici anterioare acestei epoci, baptisteriile ce serveau pentru botezul prin afundare.
Aceste bătrâne pietre sunt ca atâţia martori muţi ai înnoirii romane. Începând cu începutul
secolului al XV-lea, această inovaţiune se răspândise atât de mult încât, în al XVI-lea,
protestanţii care aveau pretenţia să readucă biserica la puritatea sa primară, o acceptară şi o
puseră în practică. Astăzi încă, aceia dintre dânşii care botează, o fac prin turnare de apă sau
prin stropire, şi adesea, în certe secte, cu o aşa uşurinţă, încât se poate cineva îndoi dacă
botezul lor poate fi considerat ca real, dacă nu este el un deşert simulacru de mister. Biserica
anglicană admite în principiu cele două rituri sacramentale al afundării sau al turnării pentru
copii, după cum părinţii declară că acest copil este forte sau slab. Ea admite de asemenea pe
amândouă riturile pentru adulţi40
. Dar se poate afirma că inovaţiunea romană a fost respectată,
şi că afundarea nu este în uz în această biserică. Teologii romani îndrăznesc să afirme astăzi că
este lucru al credinţei că botezul administrat prin turnare sau stropire este valid. Raţiunea ce o
dau ei în sprijinul acestei aserţiuni este că, de câteva secole41
, biserica romană îl administrează
aşa. Sinodul de la Trident a făcut chiar un canon pentru a declara anatema pe acela care ar
zice că biserica romană, mamă şi învăţătoare a tuturor bisericilor nu profesează o doctrină
adevărată în privinţa botezului42
…
Cât despre licitatea sa, nici propoziţiile lor îndrăzneţe, nici anatema sinodului de la
Trident nu o vor putea stabili, căci este ilicit aceea ce s-a stabilit de o autoritate necompetentă,
contrar cu învăţămintele apostolice, şi cu tradiţiunile primare, conservate de chiar biserica
romană, până în secolul al XIV-lea. Pentru a fi complet, trebuie să recunoaştem că papalitatea
n-a condamnat ritul apostolesc al afundării. S-ar putea dar, chiar în biserica romană, să boteze
cineva în modul acesta. Se poate zice cu toate acestea că lucrurile au ajuns în aşa punct, în
această biserică, încât un preot care ar voi să administreze botezul prin afundare, ar fi
considerat ca un novator şi ar fi probabil condamnat de episcopul său ca un rebel contra
bisericii. Ar fi curios să se vadă un preot occidental tratat de novator, pentru că a urmat un rit
apostolesc abolit numai de cinci sute de ani şi printr-un simplu obicei contrar. Aceia care, în
biserica romană, voiesc să menţină vechea credinţă şi vechile rituri sunt priviţi ca novatori.
Această străină răsturnare a lucrurilor are drept cauză mania papilor de a schimba totul în
numele bisericii pe care o identifică cu dânşii. Prin această procedare, ar face cineva din
Apostoli şi din Părinţii Bisericii atâţia novatori şi eretici. Nu este dar de mirare că biserica
romană consideră ca atare şi ca apostaţi, pe aceia care urmează tradiţiunile apostolilor, ale
Părinţilor şi ale sinoadelor Bisericii primare.
40
V. Cartea de Rugăciuni la Botezul public al copiilor şi la Botezul adulţilor (în franţuzeşte). 41
Ab aliquot saeculis, zice Păr. Perrone, De Baptism. C. 1. Proposit. 2. Acest teolog acceptă chiar
sfârşitul secolului al XIV-lea ca epoca inovaţiunii. (ibid.) 42
Concil. Trident. De Baptism. C. 3.
13
Teologii romani au voit să explice motivele care au adus pe biserica romană să
abolească ritul apostolesc al botezului. Să ascultăm pe unul din cei din urmă, dintre cei mai
savanţi, dintre cei mai autorizaţi, pe părintele Perrone, profesor de teologie la acel colegiu
roman ce se dă ca marele centru al ştiinţei teologice în Occident: ―Multe şi prea grave raţiuni
au adus pe Biserica romană să adopteze ritul turnării; mai întâi uzul care se stabilise foarte
lesne de a conferi aşa botezul şi care luase atâta putere încât toate cărţile rituale, editate către
sfârşitul secolului al XIV-lea, prescriu să se administreze botezul prin turnare43
; pe urmă grija
ce trebuie cineva să o aibă de etatea fragedă a pruncilor cărora afundarea le-ar putea fi
vătămătoare‖. Au trebuit dar o mie trei sute de ani bisericii romane pentru ca să vadă că
afundarea putea fi vătămătoare copiilor; ea permite încă de a le fi vătămătoare, pentru că nu
condamnă afundarea; în fine toate Bisericile orientale încă n-au văzut una ca aceasta. Părintele
Perrone adaugă pe celelalte raţiuni: ―Trebuia să se evite pericolul de a îneca copiii care ar fi
putut să cadă din mâinile ministrului în fundul baptisteriului, ceea ce s-a întâmplat de multe
ori, şi să se preîntâmpine aceea că nu apele baptismale să se întineze, aceea ce era o rea
prevestire, după cum s-a observat la botezul lui Constantin Copronym; dacă acest accident s-ar
întâmpla, nu s-ar putea reînnoi apa decât cu multă osteneală (gravi labore) pentru că ea este
consacrată printr-o rugăciune destul de lungă‖. Cu greu poate ţine cineva râsul citind aceste
nimicuri ale gravului teolog. Inconvenientele de care vorbeşte el nu au frapat pe biserica
romană în curs de treisprezece secole, şi n-au frapat încă deloc pe Bisericile orientale. Cu
adevărat, în secolul al XIV-lea, în plin ev mediu, biserica romană devenise foarte prudentă. Să
continuăm citarea părintelui Perrone: ―Trebuia să se ţină seama de pudoarea femeilor după
aboliţiunea ministerului diaconeselor‖. Nu s-ar putea găsi, pentru a înlocui pe diaconese,
monahie sau femei virtuoase, pentru cazul, prea rar de la secolul al XIV-lea încoace, al
botezului unei adulte? Această raţiune este demnă de cele precedente. Teologul roman
continuă: ―Trebuiau abolite inconvenientele care rezultau, mai ales în ţările de Nord, din
botezul administrat prin afundarea în apă rece44
‖. Cine împiedică de a boteza în apă caldă?
Biserica Rusiei, care botează prin afundare, îngheaţă ea copiii? Atare sunt raţiunile de nimic şi
ridicole prin care teologii romani au voit să legitimeze inovaţiunea Bisericii lor. Apoi chiar
când motivele ar fi fost mai grave, nu va fi pentru aceasta mai puţin adevărat:
Că Biserica romană, fără a avea dreptul, a abolit ritul apostolesc al botezului…
Modalitatea de primire a convertiţilor
romano catolici în biserica ortodoxă
Pr. George Dragas
cu referire specială la hotărârile sinoadelor din 1484
(Constantinopol), 1755 (Constantinopol)şi 1667 (Moscova)45
(fragmente)
Deja de pe vremea marii schisme (1054) botezul latinilor
a fost supus unei critici severe. Patriarhul ecumenic Mihail
Cherularie a scris cu acest prilej patriarhului Petru al Antiohiei
despre rătăcirile bisericii apusene de la vechea tradiţie printre care
43
Am văzut că Dom Martene, mult mai savant asupra manuscriselor decât Păr. Perrone, nu este aşa de
afirmativ. 44
Perron. Loc. supracit. 45
Acest document a fost redactat pentru Dialogul Ortodoxo-romano catolic (S.U.A) în 1998.
14
era şi "nelegiuita slujire a botezului."46
Problema era practica romano-catolică a unei singure
afundări, ce a fost osândită de către vechile canoane şi folosirea unor obiceiuri ciudate cum ar
fi folosirea sării.47
Este interesant de notat aici anatemizarea Bisericii Răsăritului de către
Cardinalul Humbert din cauza practicii rebotezării latinilor ce intrau în Biserica Greacă făcută
de către patriarhul Cherularie, ce era o reminiscenţă a practicii ariane.48
Vestitul canonist Teodor Balsamon, care în 1193 a susţinut pe baza Canonului 7 al
Sinodului II Ecumenic49
că botezurile latine făcute cu o singură afundare, ar trebuie să fie
considerate nelucrătoare (invalide) din cauză că erau făcute ca şi ale eunomienilor, împărtăşea
părerea lui Cherularie.50
Faptul că ortodocşii îi rebotezau pe romano catolici după schisma din 1054 este
confirmat de asemenea de către canonul 4 al conciliului apusean Lateran IV, care a fost
întrunit în 1215 de către papa Inocenţiu ΙΙΙ.51
În sec. al XIII-lea, mai ales după asediul
Constantinopolului de către cruciaţi în 1204, practica rebotezării convertiţilor apuseni la
Ortodoxie s-a intensificat. Mitropolitul Gherman de Ainos a arătat că motivul acestei practici
stricte era agresiunea violentă arătată de către biserica apuseană către Biserica Răsăriteană la
acea vreme. O parte a acestei agresivităţi se datora încercării de prozelitism asupra
ortodocşilor prin folosirea diferitelor mijloace, incluzând declaraţia de unire ale celor două
biserici printr-un sinod mincinos.52
2. Hotărârea Marelui Sinod de la Constantinopol în 1484.
46
PG 104:744. 47
Vezi Will's Acta et Scripta quae de controversiis' Ecclesiae graecae et latinae, Lipsiae 1861, p. 182:
ην ζείνλ βάπηηζκα επηηεινύληεο, ηνπο βαπηηδνκέλνπο βαπηίδνληεο εηο κίαλ θαηάδπζηλ, ην όλνκα ηνπ
Παηξόο θαη ηνπ Τηνύ θαη ηνπ αγίνπ Πλεύκαηνο επηιέγνληεο, αιιά θαη άιαηνο πξνο ηνύηω ηα ηωλ
βαπηηδνκέλωλ πιεξνύζη ζηόκαηα, Vezi de asemenea, Οηθνλόκνπ Κ., Σα ζωδόκελα ... ηνκ. 1, (1862) ζ.
490. 48
Vezi Migne PG 104: 744: ωο νη αξεηαλνί αλαβαπηίδνπζη ηνπο ελ νλόκαηη ηεο αγίαο Σξηάδνο
βεβαπηηδνκέλνπο θαη κάιηζηα ηνπο Λαηίλνπο. Cf. şi cu PG 120:793 (Scrisoarea lui Cherularie către
Petru al Antiohiei) şi PL 143:1003 (bula de excomunicare papală). 49
„Pe cei ce din eretici se adaog la Ortodoxie (dreaptă slăvire), şi la partea celor ce se mântuiesc îi
primim, după suspus urmare, şi obicei. Pe arieni adică, şi pe machedonieni, şi pe savatieni, şi pe
navatieni, pe cei ce se zic pe sineşi curaţi, şi mai buni, şi pe cei patrusprezecelnici, adică tetradiţi
(mercurieni), şi pe apolinaríşti îi primim dându-şi libéle (adică mărturisirea credinţei), şi
anatematisind pe tot eresul, care nu cugetă, precum cugetă Sfânta Catoliceasca şi Apostoleasca
Biserica lui Dumnezeu. Şi pecetluindu-i mai-nainte cu Sfântul Mir, pe frunte, pe ochi, şi pe nări,
şi pe gură, şi pe urechi, şi pecetluindu-i pe ei, zicem: Pecetea Darului Sfântului Duh. Pe
evnomiani care se botează întru o afundare, şi pe montanişti, cei ce aici se zice fríghi, şi pe
saveliani, care învaţă, că Tatăl şi Fiul este o faţă (Yopatoríe), şi alte oarecare cumplite fac, şi pe
celelalte eresuri toate, (fiindcă aici sunt mulţi, mai ales cei ce năvălesc din ţara Galatenilor). Pe
toţi cei ce din aceştia vor voi a se adăuga la Ortodoxie, ca pe éllini îi primim. Şi în ziua cea dintâi
îi facem creştini. Iar întru a doua catehumeni, iar întru a treia îi jurăm, cu însuflare de trei ori în
faţă, şi în urechi, şi aşa îi catihisim, şi îi facem să zăbovească în biserică îndestul, şi să asculte
Scripturile. Şi atunci îi botezăm.‖ (Pidalion 1844) 50
Ralli-Potle, Syntagma ... Canonon, vνl. 2, p. 10. 51
Vezi Mansi, Sacrorum Conciliorum ... Collectio, tom. 22, p. 1082 În cl. 990 citim: "Baptizatos etiam
a Latinis et ipsi Graeci rebaptizare ausu temerario praesumebant: et adhuc, sicut acceptimus, quidam
opere hoc non verentur" 52
Vezi Mansi, Sacrorum Conciliorum ... Collectio, tom. 22, p. 1082 Ιn cl. 990 we read: "Baptizatos
etiam a Latinis et ipsi Graeci rebaptizare ausu temerario praesumebant: et adhuc, sicut acceptimus,
quidam opere hoc non verentur"
15
Acest sinod a fost convocat de către patriarhul Simeon (1472-75, 1482-1485) la Sf.
biserică Pammakaristos în 1482 şi în 1484. În prima întrunire a emis un horos ce lepăda
conciliul de la Ferrara-Florenţa (1438) şi învăţătura sa despre filioque, iar în a doua a publicat
o slujbă pentru primirea convertiţilor latini în Biserica Ortodoxă. Acest sinod s-a autointitulat
Ecumenic probabil pentru că la el au fost prezenţi toţi cei 4 patriarhi răsăriteni. El a lepădat
conciliul de la Florenţa şi a hotărât că "latinii convertiţi la Ortodoxie să fie primiţi în Biserică
numai prin Mirungere şi prin iscălirea unei libele53
(Libellus) de credinţă adecvate care să
cuprindă o lepădare a rătăcirilor latine."
Textul de bază al Sinodului din 1484 este slujba (Acolutia) de primire a latinilor după
cum urmează (traducerea mea54
după originalul grecesc)55
:
Slujba (Acolutia)
de primire a latinilor în Biserica Ortodoxă
Publicată de către acelaşi Sfânt şi mare Sinod, pentru cei ce se întorc de la eresurile
latineşti la Biserica Ortodoxă şi Catolică (Sobornicească) a Constantinopolului, dar şi la cele 3
prea sfinte patriarhii ale Răsăritului, cele ale Alexandriei, Antiohiei şi Ierusalimului.
Această slujbă s-a publicat la Constantinopol în anul 1484 în timpul patriarhatului Prea
Sfinţitului Patriarh Domnul Simeon. Să se ştie şi că, acest Sinod, fiind Ecumenic, este primul
care, cu ajutorul lui Dumnezeu a doborât şi răsturnat acel prea nelegiuit sinod întrunit la
Florenţa, ca pe unul ce a lucrat într-un chip nelegiuit şi rău; şi nu a urmat sfintelor şi
ecumenicelor sinoade ce au fost înaintea lui; prin urmare, am inclus Hotărârea (Horos) acestui
Sf. Sinod al nostru, adică cel din Constantinopol, în sfânta culegere a Sfintei şi marii Biserici a
lui Hristos, întrucât a fost dată în zilele noastre.
Arhiereul, sau preotul ce fost desemnat de acesta, spune, "Binecuvântat este
Dumnezeul nostru...," stând înaintea sfintelor uşi împărăteşti. Apoi, de îndată spunem: "Slavă
Ţie Dumnezeul nostru, slavă Ţie", "Împărate ceresc...", "Trisaghionul", "Prea Sfântă Treime...
", "Tatăl nostru... ". "Doamne miluieşte" (de 12 ori), "Veniţi să ne închinăm...". "Psalmul 50".
Apoi, după ce s-au zis acestea, se aduce cel (cea) ce se întoarce la Ortodoxie de la romano
catolicism în faţa sfintelor uşi împărăteşti şi preotul cu capul descoperit zice:
Întrebare:
Omule, dνreşti să devii Ortodox, şi să te lepezi de toate învăţăturile ruşinoase şi străine
ale latinilor, ca cea despre purcederea Duhului Sfânt, adică aceea că ei gândesc şi proclamă
greşit că purcede de asemenea şi din Fiul; şi pe lângă aceasta, în privinţa azimilor pe care ei le
folosesc la Liturghie, şi la celelalte obiceiuri ale bisericii lor, ce nu sunt în consens cu Biserica
Catolică (Sobornicească) a Răsăritului?
Latinul:
Da, Ο Sfinte Stăpâne, doresc aceasta din toată inima.
Întrebare:
Primeşti Sfântul nostru Simbol de credinţă, şi îl păzeşti neschimbat şi fără nici o
adăugire posibilă sau scoatere a vreunui cuvânt din el? Ci aşa cum a fost scris de către marile
53
Mărturisire de credinţă (n. tr.) 54
A pr. Dragas 55
Vezi Dositei al Ierusalimului, Σόκνο Αγάπεο, Iaşi 1698; sau Ralli şi Potli, ύληαγκα Ιεξώλ
Καλόλωλ, tνm. 5, pp. 143-147; sau Μ. Gedeon, Kavovηθαί Δηαηάμεηο, tom. 2, Constantinopol 1889,
pp. 65-69. Karmiris Σα Δνγκαηηθά θαη πκβνιηθά Μλεκεία, vνl. II, pp. 987-991.
16
şi ecumenicele sinoade, cel ce s-a întrunit mai întâi la Niceea în Bitinia, şi celălalt ce s-a
întrunit la Constantinopol, al 2-lea Εcumenic, şi au fost întărite după aceea de către toate
sinoadele ecumenice?
Răspuns:
Da, Sfinte Stăpâne, pe acesta îl iubesc din toată inima mea şi-l ţin neschimbat.
Întrebare:
Îi dai anatemei, după cum au făcut sfinţii şi dumnezeieştii noştri Părinţi, pe cei ce
îndrăznesc să zică Crezul cu oarecare adaos, bârfind că Duhul Sfânt purcede de la Fiul
întocmai cum purcede de la Tatăl?
Răspuns:
Mărturisesc din toată inima mea că acest lucru aşa trebuie făcut, şi-i dau anatemei pe
toţi cei ce nu primesc aceasta.
Întrebare:
Lepezi şi socoteşti ca deşert şi de nimic sinodul ce s-a întrunit la Florenţa Italiei, ca şi
toate acele nelegiuiri pe care acest sinod le-a primit cu greşeală împotriva Bisericii Catolice
(Soborniceşti)?
Răspuns:
Lepăd acest sinod, Stăpâne, şi-l socotesc ca şi când niciodată nu s-a întrunit şi nu a
avut loc.
Întrebare:
Te întorci cu totul de la adunările făcute de latini în bisericile lor, sau chiar de acei ce
sunt latino-cugetători, şi de acei ce folosesc azimile după felul jidovesc, sau fac aceste [taine]
în felul apolinariştilor, văzându-i ca pe nişte eretici?
Răspuns:
Da, Stăpâne, din toată inima mea.
Întrebare:
Te făgăduieşti că de acum înainte să rămâi cu harul lui Dumnezeu statornic până la
sfârşitul vieţii în această credinţă Ortodoxă a Sfintei noastre Biserici, nemişcat şi neclintit
orice ţi s-ar întâmpla?
Răspuns:
Da cinstite Stăpâne, făgăduiesc aceasta cu ajutorul lui Dumnezeu.
Arhiereul sau preotul:
Mărturiseşte aşadar, Sfântul Simbol (Crezul) al credinţei noastre fără vreo adăugire.
Apoi el mărturiseşte cu voce tare "Cred într-unul Dumnezeu..." şi îl spune până la
sfârşit. Apoi, când a isprăvit întregul Simbol, preotul îl unge cu Sfântul şi marele Mir al
Bisericii. Preotul îl însemnează cu semnul Crucii pe frunte şi aşişderea la urechi, bărbie,
mâini, ca şi pe piept şi genunchi, spunând de fiecare dată: "Pecetea darului Sfântului Duh,
Amin". După ce l-a uns cu Mirul, preotul face asupra capului celui ce a fost miruns
următoarea rugăciune:
17
Domnului să ne rugăm
Ο Doamne Dumnezeul nostru, ce ai aplecat cerurile şi ai petrecut cu cei de pe pământ
din nesfârşita Ta îndurare, care i-ai învăţat pe oameni să mărturisească adevărata şi nepătata
mărturisire, cunoştinţa Treimii celei de o fiinţă şi nedespărţită, şi întrutot cinstitului şi
atotputernicului Duh, învăţând prin însăşi gura Ta cea fără de greşeală că El purcede şi îşi are
ipostasul de la Tatăl Tău şi Dumnezeul Cel fără de început, Tu, ν Stăpâne, primeşte, ca un
milostiv şi îndurat, pe robul Tău_____ care se întoarce din eresul latinesc la adevărul
Evangheliei Tale şi la gura Ta cea fără de greşeală, şi la nestrămutata teologie şi evlavie a
Sfinţilor Tăi Apostoli şi învăţători, împreunându-l şi unindu-l cu adevăratele dogme ale
Bisericii Tale Sfinte, Catolice (Soborniceşti) şi Apostoleşti, făcându-l vrednic de împărăţia cea
veşnică şi fără de sfârşit a cerului prin cunoaşterea şi mărturisirea dogmelor evlaviei. Iartă-i,
ca un îndurat şi milostiv, toate greşalele ce le-a făcut în viaţa sa fie cu ştiinţă sau cu neştiinţă;
întăreşte-l să rămână neclintit în credinţa Ortodoxă şi să Te mărturisească pre Tine; deschide
gura lui ca să strige împotriva eresurilor porţilor iadului şi ale celorlalte hule; deschide-i larg
ochii minţii ca să priceapă minunile Tale; învaţă-l să se sfinţească în frica Ta; nu pomeni
fărădelegile lui; curăţeşte-i sufletul de rătăcirile ereticeşti şi toate celelalte feluri de hule;
adaugă-l prin noi turmei Tale Ortodoxe la care a alergat; Că Ţie Ţi Se cuvine toată slava,
cinstea şi închinăciunea împreună cu Cel fără de început al Tău Părinte şi cu Prea Sfântul şi de
viaţă făcătorul Tău Duh, Acum şi pururea şi în vecii vecilor, Αmin.
Apoi zice psalmul: "Înălţa-Te-voi Dumnezeul meu, Împăratul meu..." (Ps. 144) Apoi,
"Slavă..., Şi acum...", "Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii...", "Doamne miluieşte... "
Apoi ecfonisul şi otpustul
Mărturisirea de credinţă (Libellus) pe care trebuie să o dea în scris convertiţii latini
Întrucât ni s-a cerut de către Prea Sfinţitul Stăpân sau Arhiereul __________ , să dăm o
mărturisire curată în catalogul Bisericii, ce este păstrat de către Biserica Catolică
(Sobornicească) a grecilor, potrivit rânduielii ei dumnezeieşti de închinăciune, dăm această
mărturisire (libellus) scrisă, prin care mărturisim întru totul că primim tot ce s-a proclamat şi
propovăduit de către sfintele şi dumnezeieştile canoane, cele apostolice şi cele ale celor 7
sfinte sinoade ecumenice, şi de cele localnice ce sunt întru totul mărturisite de către Sfânta
Biserică a grecilor, lepădând toate obiceiurile nesuferite ale latinilor şi toate celelalte născociri
hulitoare; pentru care s-a dat această mărturisire scrisă în marea Catolică (Sobornicească) şi
Apostolească Biserică a Constantinopolului, în luna _______, a indictionului ___________,
anul _______.
….
3. Hotărârea Sinodului de la Constantinopol din 175556
Patriarhul Chiril V care a luat tronul Constantinopolului prima dată în 1748 fiind mai
întâi mitropolit al Nicomidiei a convocat acest sinod.57
Împrejurările pentru care a fost
convocat, au fost cel mai probabil încercările latinilor de a-i converti pe ortodocşi în Orientul
Mijlociu şi pe alocuri prin declaraţia că între greci şi latini nu există deosebiri esenţiale.
Această situaţie a prozelitismului, în special în Orientul Mijlociu, este clar relatată de către
56
Pentru Procesele verbale ale acestui sinod vezi, Johannes Dominicus, "Synodi Constantinopolitanae
de iterando baptismo a Latinis collato 1755 a mense ianuario ad iulium," în lucrarea sa Sacroruιn
Conciliorum Νοva et Amplissima Collectio, tom. XXXVIII (1908) cls. 575-585. 57
Vezi Gedeon Παηξηαξρηθνί Πίλαθεο... 1888, şi a doua ediţie. Cf. de asemenea eseurile lui Savrames
(1933) şi Gritsopoulos (1959).
18
istoricii Makarios şi Ipsilanti.58
Prilejul s-a ivit în 1750 când Chiril a primit nişte latini prin re-
botezare. Politicienii apuseni din Constantinopol au fost adânc nemulţumiţi şi au complotat
împotriva lui Chiril reuşind în final îndepărtarea sa din tronul Constantinopolului (1751).
Urmaşul său, Paisie ΙΙ, ce revenea în tronul Ecumenic pentru a 4-a oară, nu i-a mai rebotezat
pe latini, dar acest lucru i-a adus căderea, deoarece poporul i s-a împotrivit considerându-l
latino-cugetător.59
Aceasta s-a petrecut printr-un anume călugăr Auxentie60
care spunea că a
avut o vedenie cerească ce i-a adeverit părerile despre rebotezarea latinilor şi-l sprijinea pe
Chiril V. Chiril V s-a întors la tronul său la 15 luni după căderea lui Paisie ΙΙ, în 1752, la
cererea poporului. Conflictul ce s-a iscat între el şi latinii ce trăiau în cetate şi unii ierarhi
'latino-cugetători' care li se alăturau l-a făcut să întrunească un Sinod în 1775 care a hotărât
rebotezarea convertiţilor latini care doreau să vină la Biserica Ortodoxă. Acest Sinod a dat un
Horos (hotărâre) care ne arată perspectiva patriarhului Chiril şi a celor ce îl urmau; adică, o
perspectivă ce fusese deja descrisă într-o carte de către Cristofor Etolianul, un susţinător
contemporan al lui Chiril, intitulată O condamnare a stropirii. Textul Horosului este
următorul:61
Horos
al Sfintei şi marii Biserici a lui Hristos asupra Botezului convertiţilor apuseni
Întrucât multe sunt mijloacele prin care ne învrednicim de a primi mântuirea, şi unele din
cestea se leagă unele cu altele ca treptele unei scări, aşa spunând, şi toate conducând înspre
acelaşi scop. Primul dintre ele este Botezul, pe care Dumnezeu l-a înmânat Sfinţilor Apostoli,
fără ca celelalte prin aceasta să fie nelucrătoare. Căci este scris: "de nu se, va naşte cineva din
apă şi din Duh, nu va putea să intre întru împărăţia lui Dumnezeu."(Ioan III, 5). Primul fel de
naştere îl aduce pe om la această existenţă pieritoare. De aceea a fost neapărat de trebuinţă ca
să fie găsit un alt fel tainic de naştere, care să nu înceapă şi nici să se sfârşească în stricăciune,
prin care ne-ar fi cu putinţă să-L urmăm pe dătătorul Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Căci
apa Botezului din colimvitră ia locul pântecelui, şi este naştere a celui ce se naşte, aşa cum
spune Gură de Aur (PG 59:153); în timp ce Duhul care se pogoară asupra apei este în locul lui
Dumnezeu care alcătuieşte fătul. Şi precum a fost pus în mormânt şi a treia zi a înviat din
morţi, tot aşa cei credincioşi, mergând sub apă în loc de pământ, îşi întipăresc în ei înşişi prin
trei afundări harul învierii celei de a treia zi harul învierii celei de a treia zi (Grigorie de Nyssa
PG 46: 585), apa fiind sfinţită prin pogorârea Prea Sfântului Duh, astfel ca trupul să fie
iluminat de apa care este văzută, şi sufletul să primească sfinţirea de către Duhul cel nevăzut.
Căci precum apa din oala ce fierbe se împărtăşeşte de căldura focului, aşa şi apa din colimvitră
se preface prin Duhului Sfânt cel nevăzut (Chiril al Alexandriei, PG 73:245). Ei îi curăţeşte pe
cei astfel botezaţi şi îi face vrednici de înfiere. Dar aceasta nu se întâmplă cu cei primiţi în alt
chip. În loc de curăţire şi înfiere, îi face necuraţi şi fii ai întunericului.
Acum trei ani s-a ridicat întrebarea: când vin ereticii la noi, se pot primi botezurile lor,
având în vedere că sunt făcute împotriva predaniei Sfinţilor Apostoli şi dumnezeieştilor
Părinţi, şi potrivnice obiceiului şi rânduielii Bisericii Catolice (Soborniceşti) şi Apostoleşti?
58
Vezi Paranikas (1875), Sathas (1885), Hypsilantes (1872), Georgiades (1882) şi Alexandros
Lavriotes (1900). 59
Vezi relatarea la istoricul Makraios în Sathas, (1885). 60
Despre călugărul Auxentie vezi mai ales Dapontes, (1766), Georgiades (1882) şi Gherman Ainou
(1952); de asemenea istoricii Makraios şi Ipsilanti citaţi mai sus. Vezi şi D.Μ. Paschali, "Auxentie,
sihastrul din insula Andros..." Theologia ΙΙ (1933) 302-318. [în greceşte] 61
Pentru textul original, vezi Eustratios Argenti, Ραληηζκνύ ηειίηεπζηο, 1756. Şi Gedeon, Kavovηθαί
Δηαηάμεηο, νp. cit. tom. i (1888) pp. 252-255. Traducerea de faţă (a lui Pr. Dragas) se bazează pe cartea
Pr. Metallinos Mărturisec un Botez...
19
Noi, care prin mila dumnezeiască am fost crescuţi în Biserica Ortodoxă care primeşte
canoanele Sfinţilor Apostoli şi dumnezeieştilor Părinţi, recunoaştem numai o Biserică, cea
Sfântă Catolică (Sobornicească) şi Apostolească a noastră. Noi primim tainele ei, şi deci
Botezul ei. Dimpotrivă, lepădăm prin sobornicitate, toate slujbele ce nu se săvârşesc aşa
precum a poruncit Duhul Sfânt Sfinţiţilor Apostoli şi cum face Biserica lui Hristos până astăzi.
Pentru că acelea sunt născociri ale unor oameni stricaţi, şi îi privim ca pe nişte nemernici şi
înstrăinaţi de întreaga predanie Apostolică. Prin urmare, îi primim pe cei care vin la noi de la
dânşii ca pe unii cu totul nesfinţiţi şi nebotezaţi. Astfel Îl urmăm pe Domnul nostru Iisus
Hristos Care a poruncit ucenicilor Săi să boteze, "în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului
Duh" (Matei XXVIII, 19); urmăm sfinţiţilor şi dumnezeieştilor Apostoli care ne poruncesc să
botezăm pe cei chemaţi în trei afundări şi scoateri, şi la fiecare afundare să rostim un nume al
Sfintei Treimi (Canonul 50 Apostolic62
); urmăm pe sfinţitul Dionisie, cel întocmai cu
Apostolii, care ne spune "să-l afundăm pe chemat, dezbrăcat de veşminte, de trei ori într-o
colimvitră cu apă şi untdelemn sfinţite, invocând cu glas tare întreita ipostază a dumnezeieştii
fericiri, şi apoi să-l pecetluim pe noul botezat cu Prea-dumnezeiescul Mir şi după aceea să-l
împărtăşim cu Prea Sfânta Taină a Euharistiei (Despre Ierarhia Bisericească, ΙΙ: 7, PG 3:396);
şi urmăm al II-lea Sf. Sinod Ecumenic (Canonul 7) şi Sf. Sinod V-VI (Penthekte) Ecumenic
(Canonul 9563
), care ne poruncesc să-i primim ca nebotezaţi pe acei ce vin la Ortodoxie şi nu
au fost botezaţi cu trei afundări şi scoateri şi nu au invocat cu glas tare dumnezeieştile
Ipostasuri ci au fost botezaţi altcumva.
De asemenea, prim aceste dumnezeieşti şi sfinţite hotărâri, şi lepădăm şi afurisim
botezurile ereticilor. Pentru că ele se împotrivesc şi sunt străine de poruncile dumnezeieştilor
Apostoli. Ele sunt ape zadarnice, aşa cum au spus Sfinţii Ambrozie şi Atanasie cel Mare. Ele
nu dau nici o sfinţire celor ce le primesc, şi nici nu spală de loc păcatele. Îi primim pe cei care
vin la credinţa Ortodoxă, care au fost botezaţi fără a fi botezaţi, şi fără primejdie îi botezăm
potrivit canoanelor apostolice şi sinodale, pe care se sprijină Prea Sfânta Biserică Catolică
(Sobornicească) şi Apostolească, maica noastră a tuturor.
62
Dacă vreun episcop, sau presbiter nu va săvârşi trei afundări ale unei Taine, ci o afundare, care se dă
întru moartea Domnului, să se caterisească. Că nu a zis Domnul întru moartea Mea botezaţi. «Ci
mergând, învăţaţi pe toate neamurile, botezându-i pe ei în Numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului
Duh» 63
Pe cei ce dintre eretici se adaugă la Ortodoxie, şi în partea celor ce se mântuiesc îi primim după
aşezata urmare, rânduială şi obicei. Pe ariáni adică şi machedoniáni, şi navatiáni, pe cei ce se zic
pe sineşi curaţi, şi ariséri (stângaci), şi pe patrusprezeciáni, adică mercuriáni şi apolinárişti îi
primim, dând ei libéle (mărturisirea credinţei în scris), şi anatematisind pe tot eresul ce nu cugetă,
precum cugetă Sfânta lui Dumnezeu Catoliceasca şi Apostoleasca Biserică, pecetluindu-se ei,
adică ungându-se ei mai întâi cu Sfântul Mir la frunte, şi la ochi, şi la nări, şi la gură, şi la urechi.
Şi pecetluindu-i pe ei zicem: Pecetea Darului Duhului Sfânt. Iar pentru pavlianíştii, ce apoi
năzuiesc la Catoliceasca Biserică, Hotărâre s-a aşezat, a se boteza negreşit. Pe evnomiáni însă care
se botează într-o afundare şi pe montaníştii cei ce aici se zic grigi, şi pe saveliáni cei ce slăvesc
iopatoríe (fiu-părinţime), şi fac alte oarecare cumplite, şi pe toate celelalte eresuri, fiindcă multe
sunt aici, mai ales cei ce vin din ţara galaténilor, pe toţi cei ce dintre aceştia voiesc a se adăuga la
Ortodoxíe, ca pe ellini îi primim. Şi în ziua dintâi, îi facem pe ei creştini, iar întru a doua,
catihumeni; apoi în a treia, îi jurăm pe ei însuflându-i de trei ori în faţă, şi în urechi. Şi aşa îi
catehisim pe ei, şi îi facem să zăbovească în biserică şi să asculte Scripturile, şi atunci îi botezăm.
Încă şi manihéii, şi valentiniánii, şi marchioníştii, şi cei din eresurile cele asemenea. Nestoriánii
trebuie a face libéluri, şi a anatematisi eresurile, pe Nestórie, şi pe Evtíhie, şi pe Dioscór, şi pe
Sevir, şi pe ceilalţi exárhi ai acestor fel de eresuri, şi pe cei ce cugetă cele ale lor, şi pe toate
eresurile cele ce mai înainte s-au pomenit. Şi aşa a se împărtăşi cu Sfânta Cuminecătură. (Pidalion
1844)
20
Împreună cu această adunare şi hotărâre comună, pecetluim Horosul nostru, fiind în
coînţelegere cu hotărârile apostolice şi sinodale, şi întărim cu iscăliturile noastre.
În anul mântuirii 1755,
†Chiril, prin mila lui Dumnezeu Arhiepiscopul Constantinopolului
†Matei, prin mila lui Dumnezeu Papă şi Patriarh al marii cetăţi a Alexandriei şi
Judecător al Icumenei
†Partenie, prin mila lui Dumnezeu Patriarh al Sfintei cetăţi a Ierusalimului şi a toată
Palestina.
…
4. Sinoadele ruseşti ale sec. al XVII-lea, mai ales cele din 1620 şi 1667.64
Cele mai timpurii rânduieli pentru primirea creştinilor apuseni din Rusia, mai întâi
romano-catolici şi apoi protestanţi, în Biserica Ortodoxă erau prin (re-) botezare.65
Făcând
astfel, Biserica Rusă era în consens cu Biserica din Constantinopol. Papii Onoriu ΙΙΙ (1216-
1227) şi Grigore ΙΥ (1227-1241) au reproşat ruşilor rebotezarea latinilor. Această poziţie a
fost stabilită oficial şi soborniceşte de către un Sinod întrunit la Moscova de către patriarh
Filaret Nikitici în 1620. Acest Sinod a hotărât rebotezarea latinilor, uniaţilor şi ale ortodocşilor
din Bielorusia (Ucraina) care fuseseră botezaţi de către preoţi uniaţi. Un alt Sinod întrunit la
Moscova de către acelaşi patriarh în 1621 a întărit aceiaşi poziţie. Argumentele principale
pentru această poziţie erau următoarele:
1) Canonul Trulan 95 hotărăşte că pentru a intra în Biserică ereticii trebuiesc
rebotezaţi.
2) Latinii sunt eretici şi prin urmare trebuie să fie botezaţi.
3) Rebotezarea ereticilor este poruncită în special de către canoanele apostolice
4666
şi 4767
.
4) Toţi episcopii ortodocşi ruşi au urmat practica rebotezării convertiţilor
latini.
5) Toţi patriarhii ecumenici au avut această practică.
Aceste hotărâri s-au bazat pe acrivia vechilor canoane, dar şi pe agresiunea polonezilor
romano-catolici împotriva ruşilor ortodocşi ce a întărit părerea că romano-catolicii sunt eretici.
Cu adevărat, aşa de mare era agresivitatea latină împotriva ortodocşilor, că ruşii credeau că
latinii erau eretici cu totul stricaţi şi chiar atei. Hotărârile sinodale din 1620 şi 1621 au fost mai
întâi puse în discuţie de către sinoadele întrunite la Moscova în 1655 şi 1656, când Macarie al
Antiohiei a susţinut că romano-catolicii nu sunt eretici ci schismatici şi prin urmare trebuiesc
primiţi prin iconomie. Această părere a biruit în Sinodul de la Moscova din 1667, la care au
participat şi patriarhii Macarie al Antiohiei şi Paisie al Alexandriei.
Sinodul de la Moscova din 1667 a răsturnat hotărârile Sinodului din 1620. Practica
rebotezării latinilor ce se întorceau la Ortodoxie a fost părăsită şi s-a adoptat primirea prin
64
Vezi Pravoslavny Sobieseidnik 1 (1884) pp. 153-180 şi 3 (1863) 348-351. 65
Vezi L. Petit, νp. cit., p.135. Şi Μ. Jugie, Theologia Dogmatica, Bibliography (1930), pp. 92, 107. 66
Episcopul, sau presbiterul, ereticesc botez primind, sau jertfă, a se caterisi poruncim. Că ce
conglăsuire este lui Hristos cu veliar? Sau ce parte credinciosului cu necredinciosul? 67
Episcopul, sau presbiterul pe cel ce are Botez după adevăr, de-l va boteza din început, sau pe cel
spurcat de către cei necinstitori de Dumnezeu, de nu îl va boteza, să se caterisească. Ca unul ce-şi bate
joc de Crucea, şi de moartea Domnului, şi nu osebeşte pe ierei de către minciunoierei.
21
Mirungere. Precursorii acesteia au fost sinoadele din 1655 şi 1656 ca şi publicarea Trebnicului
(Carte de rugăciuni) lui Petru Movilă în 1646, ce îi primea pe romano-catolici prin Mirungere.
Hotărârile acestui Sinod au fost publicate în Pravoslaνny Sobieseidnik68
şi pot fi rezumate
după cum urmează:
1) Latinii nu botează printr-o afundare ci prin triplă turnare şi prin invocarea
Sfintei Treimi.
2) Canonul 7 al Sinodului II Ecumenic (381) şi Canonul 95 al sinodului Trulan
primesc botezul ereticilor ce au avut greşeli mult mai mari decât ale
latinilor.
3) Vechile canoane apostolice sunt aplicabile clor ce nu au adevăratul Botez.
Totuşi, latinii respectă un botez adevărat.
4) Biserica Răsăriteană a primit botezul latin ca adevărat în 1484. Prin urmare,
ei au poruncit ca erorile latine să fie şterse şi îndreptate prin mărturisirea de
credinţă cuvenită şi Mirungere.
Potrivit lui Constantin Ikonomos măsurile adoptate de către acest Sinod de la Moscova
nu erau atât de uimitoare pe cât par. Mai întâi, ele erau pe aceeaşi linie cu restul Bisericii
Răsăritului, care nu dorea să înrăutăţească relaţiile răsărit/apus. Al doilea, ele erau cerute de
împrejurări anume. Prudenţa politică cerea să fie întărâtaţi polonezii. Patriarhul Filaret a optat
în 1620 pentru o poziţie bazată pe exactitatea teologică (acrivia). În acest moment istoric,
totuşi, ţarul Alexei Mihailovici (1645-1676) a cerut o hotărâre bazată pe pogorământ
(synkatabasis, oikonomia). El dorea să-i câştige pe latini la Ortodoxie.69
Este de asemenea interesant să amintim aici cazul convertiţilor protestanţi care erau la
aceste sinoade diferenţiaţi de latini şi erau trataţi altfel. Aceasta a durat până în 1718 când
Petru cel Mare l-a întrebat pe patriarhul Ieremia ΙΙ al Constantinopolului despre botezul
protestant (lutero-calvinist) ş ii s-a răspuns că poate să primească convertiţi protestanţi prin
credinţă cuvenită şi Mirungere. Cazul primirii convertiţilor protestanţi s-a ivit prima dată în
1644-5 când Irina, fiica ţarului Mihail Feodorovici, trebuia să se mărite cu Valdemar, fiul
regelui Cristian IV al Danemarcei. Valdemar a fost rebotezat întrucât botezul luteran a fost
socotit la acel moment inacceptabil pentru următoarele motive:
1) Era prin turnare şi nu prin afundare şi astfel nu putea să dea iertarea
păcatelor.
2) Nu exista nici preotul săvârşitor deoarece luteranii nu aveau preoţie
adevărată.
3) Era botezul ereticilor.
4) Nu era botezul adevărat aşa cum îl specificau vechile canoane.70
Pe lângă
aceasta, Petru Movilă (latinizant) s-a asigurat că patriarhul ecumenic
Partenie a acceptat ca Valdemar să fie rebotezat.
Rânduiala liturgică de primire a latinilor şi protestanţilor prin mărturisire de credinţă şi
Mirungere a apărut prima dată în 1757. De atunci ea a fost retipărită de multe ori şi şi-a atins
forma finală în Trebnicul din 1895.
68
Οp. cit. vνl. 3 (1863) 348-351. 69
Cf. declaraţiei sale: ίλα ηνπο Λαηίλνπο δηά ηεο νηθνλνκίαο εμεκεξώζε πξνο έλωζηλ πξνβηβάδνπζα.
op.cit. p. 508. 70
cf. Pravoslavny Sobieseidnik, vνl. 2 (1861) 241-276, 391-418.
22
Teologia baptismală71
de Mitropolitul Ierotheos (Vlachos) de Navpaktos şi Sf. Vlasie
În trecut, ca şi în zilele noastre, s-a făcut multă vorbire
despre botezul ereticilor (eterodocşilor)72
; mai cu seamă dacă
ereticii care s-au depărtat de la dreapta credinţă (Ortodoxie) şi
care vor a se întoarcă ar trebui botezaţi din nou ori să fie
simplu mirunşi după mărturisirea credinţei. Pe această temă s-
au pronunţat atât sinoadele locale cât şi cele ecumenice.
În cele ce urmează aş vrea să vorbesc, folosindu-mă de
exemple, despre înţelegerea la care s-a ajuns pe 3 iunie 1999
între Sinodul Episcopilor Ortodocşi Canonici din America şi
Conferinţa Naţională a Episcopilor catolici din America73
.
Traducere în greacă a textului original a fost făcută de
protopopul George Dragas, profesor la Facultatea greacă de teologie Ortodoxă Sfânta Cruce
din Boston [Brookline - trad. americană], care a pus la dispoziţie şi un rezumat şi o critică a
Declaraţiei comune dintre ortodocşii şi romano–catolicii din America.
Temeiul acestui document este Înţelegerea de la Balamand din 1993, "Uniatismul,
calea de unire a trecutului, şi căutarea actuală pentru comuniune deplină", la care se raportează
în mod evident.
Documentul pe care îl vom comenta, adică, înţelegerea semnată de ortodocşii şi
romano-catolicii din America şi numit „Botezul şi „Iconomia Sacramentală””, se întemeiază
pe câteva puncte ce am observat că sânt comune mişcării ecumenice contemporane şi
grăitoare despre întreaga ei esenţă.
Primul punct este că „Botezul se întemeiază şi provine din credinţa în Însuşi Hristos,
din credinţa Bisericii, şi din credinţa credinciosului‖ (p. 13). La prima vedere, te loveşte
71
Traducere din originalul grecesc Ekklesiastike Parembase, nr. 71 (decembrie 2001) pag. 12 Retipărit
de Orthodox Tradition, vol XX, nr. 2, pp. 40-43. 72
Am păstrat, aici, pentru o traducere cât mai apropiată de original, cuvântul „eretic‖, deşi ne-am
gândit că mulţi cititori ar crede că el conţine vitriolul ataşat lui de creştinătatea apuseană – în special
după inchiziţie – ori de către unii ortodocşi tradiţionalişti ai zilelor noastre mai puţin înţelepţiţi şi
duhovniceşte luminaţi. Am fi putut folosi cuvântul „eterodox‖, ce nu este atât de des folosit drept
epitet ad hominem, pe cum este în multe cazuri folosit cuvântul „eretic‖, ci indică pur şi simplu ce
ambele cuvinte desemnează în fond: o persoană care împărtăşeşte credinţele ce se abat de la credinţa
adeverită, iar în Biserica Ortodoxă pe cel ce primeşte părerile potrivnice consensului patristic şi a
conştiinţei Bisericii. Cuvântul îşi ia un înţeles întru totul peiorativ, în Biserica Ortodoxă, numai atunci
când este aplicat unei persoane ce, în intransigenţa ei încrâncenată, nu se înduplecă în faţa rugăciunilor
fierbinţi ale Biserici (şi a seriozităţii duhovniceşti), de a se lepăda de greşelile lor, şi astfel aduc
atingere etosului armonios al Ortodoxiei şi îi duce şi pe alţii în greşeală şi pierzare. – trad. americană 73
Mai precis, înţelegerea în discuţie a fost semnată de membrii comisiei teologice de consultări între
Ortodocşii şi catolicii nord-americani, ce s-au întâlnit la St. Vladimir’s Orthodox Theological
Seminary în Crestwood, New York - trad. americană
23
absenţa, de aici, la orice referire la Dumnezeul Cel Unul în Treime – poate pentru a îndreptăţi
interpretarea flexibilă a Botezului. Credinţa, apoi, devine semnul fundamental şi element al
Botezului.
Al doilea punct este că Botezul nu ar fi o practică cerută de Biserică, ci, „mai degrabă
temelia Bisericii. El întemeiază Biserica‖ (p. 26). Aici, noţiunea că Botezul nu este o Taină
„de intrare‖ prin care sântem introduşi în Biserică, ci temelia Bisericii, este înfăţişată drept a fi
adevărată.
Al treilea punct este că „Botezul nu a fost niciodată înţeles ca o ceremonie particulară,
ci mai degrabă ca un eveniment de obşte‖ (p.13). Aceasta înseamnă că Botezul catehumenilor
era „prilej pentru întreaga comunitate de pocăinţă şi reînnoire‖ (pag. 13). Cel ce se botează
„este dator să-şi asuma credinţa comunităţii în persoana şi legămintele Mântuitorului‖ (p. 14).
Al patrulea punct este o continuarea şi o consecinţă a celor precedente. Devreme ce
Botezul se întemeiază pe credinţa în Hristos, devreme ce este temelie a Bisericii, şi mai ales,
devreme ce acesta este o lucrare a obştii, înseamnă că orice fel de recunoaştere a botezului
este în fapt o recunoaştere implicită a bisericii în care a fost săvârşit botezul. În Declaraţia
comună se poate citi: „membrii ortodocşi şi catolici ai Comisiei noastre recunosc, în
amândouă tradiţiile noastre, o învăţătură comună şi o credinţă comună într-un singur botez, în
ciuda unor diferenţe practice care, credem noi, nu afectează esenţa Tainei.‖ (p. 17) În
conformitate cu acest text, există o credinţă şi o învăţătură comună asupra Botezului în cele
două „biserici‖, iar diferenţele care există nu afectează esenţa Tainei. Cele două părţi recunosc
fiecare o realitate eclesiastică „în cealaltă, oricât de mult ar privi felul lor de trăire a bisericii
ca nedesăvârşit sau nedeplin‖ (p. 17) „Baza sigură pentru folosirea sintagmei „biserici surori‖‖
(p. 17) se poate afla la acest punct. Biserica Ortodoxă şi biserica latină sânt aceste două
„biserici surori‖, deoarece ele au aceeaşi Tradiţie, aceeaşi Credinţă şi acelaşi Botez, deşi mai
există oarecare diferenţe între ele. De aici, următoarea opinie care este des repetată în text:
„Socotim că recunoaşterea reciprocă a realităţii eclesiastice a botezului, în ciuda diferenţelor
dintre noi, este întru totul în acord cu învăţătura perenă a celor două biserici.‖ (p. 26) Tâlcuind
greşit învăţătura Sfântului Vasile cel Mare, semnatarii acestui document susţin că cele două
„biserici‖, în ciuda „nedesăvârşirilor‖ care există, constituie aceeaşi realitate eclesiastică:
„Prin darul lui Dumnezeu sântem fiecare, după cuvântul Sfântului Vasile, „ai Bisericii‖‖(p.
26).
Al cincilea punct este acela în care autorii Declaraţiei comune îi găsesc vină Sfântului
Nicodim Aghioritul, care, tâlcuind cuvintele Sfântului Ciprian al Cartaginei, ale Sfântului
Vasile cel Mare şi ale Sinodului al doilea Ecumenic, vorbesc – ca de altfel toţi Părinţii colivaşi
ai secolului XVIII – despre exactitate (acrivie) şi pogorământ (iconomie) cu privire la eretici şi
la primirea lor în Biserica Ortodoxă. Care va să zică, Părinţii uneori îi primeau pe eretici cu
acrivie – adică, prin Botez – iar alteori cu iconomie – adică, prin Mirungere. În orice caz, chiar
şi atunci când Biserica primeşte pe cineva prin iconomie, înseamnă că ea înfăptuieşte taina
mântuirii chiar atunci, tocmai pentru că Biserica e mai presus de canoane, şi nu canoanele mai
presus de Biserică, şi pentru că Biserica este izvorul Tainelor şi, eo ipso, a Botezului, de unde
se vede că Botezul nu este temelia Bisericii. Biserica poate primi un eretic sau altul folosindu-
se de iconomie, fără ca acest lucru să implice recunoaşterea ca Biserică a comunităţii în care a
fost mai înainte l-a botezat. Acesta este contextul în care Sfântul Nicodim a tâlcuit hotărârea
lămuritoare a celui de-al doilea Sinod Ecumenic.
Confuzia este mărită de faptul că una din recomandările Declaraţiei comune este
subiectul a nenumărate interpretări diferite. Conform acestei recomandări, cele două biserici ar
trebui să clarifice că „recunoaşterea reciprocă a botezului nu rezolvă chestiunile ce le separă,
24
nici că restabileşte plinătatea comuniunii eclesiastice între bisericile Ortodoxă şi catolică, ci că
doar îndepărtează un obstacol fundamental din drumul spre deplina comuniune.‖ (p. 28)
Din această scurtă analiză, este evident câtă confuzie planează în cercurile ecumeniste
cu privire la aceste teme. Este de asemenea evident că ecumeniştii [ortodocşi] înţeleg prin
acceptarea botezului ereticilor (catolici şi protestanţi, care au stricat dogma despre Sfânta
Treime şi alte dogme) ca însemnând acceptarea statutului eclezial al unor trupuri eretice, mai
rău, că cele două „biserici‖, latină şi Ortodoxă, sânt unite în ciuda „micilor‖ diferenţe, sau că
ne tragem din aceeaşi Biserică la care căutăm a ne reîntoarce, astfel alcătuind cea una şi
singură Biserică. Aceasta este expresia săritoare în ochi a teoriei ramurilor.
Când se întâmplă astfel de confuzii, este necesar a adopta o atitudine de stricteţe, care
păstrează adevărul: că toţi cei ce cad în erezie sânt în afara Bisericii şi că Sfântul Duh nu
lucrează spre îndumnezeirea lor.
În orice caz, teologia baptismală creează probleme uriaşe Ortodoxiei. Din perspectiva
ecleziologiei, scrierile cercetate sânt împănate cu greşeli. Învăţătura patristică Ortodoxă despre
acest subiect este că Biserica este Trupul teantropic al Mântuitorului, în care adevărul revelat
– credinţa Ortodoxă – s-a păstrat, iar taina îndumnezeirii se lucrează prin tainele Bisericii
(Botez, Mirungere, Sfânta Împărtăşanie). Condiţia esenţială apriorică este ca noi să participăm
la energiile curăţitoare, luminătoare şi îndumnezeitoare ale lui Dumnezeu. Botezul este Taina
iniţiatoare a Bisericii. Biserica nu se sprijină pe Taina Botezului; ci mai degrabă Botezul din
apă, în împreună lucrare cu Botezul Duhului, lucrează în Biserică şi face pe om părtaş al
Trupului lui Hristos. În afara Bisericii, Trupul cel viu al lui Hristos, nu există taine, întocmai
cum nu există simţuri în afara trupului omenesc.
În încheiere, aş dori să citez concluziile Părintelui George Dragas, pe care le ataşează
„Rezumatului şi criticii‖:
Aceste recomandări nu vor câştiga acordul tuturor ortodocşilor, mai cu seamă acelora
vorbitori de greacă (sau cu mentalitate grecească), şi în consecinţă ele sânt, prin însăşi natura
lor, dezbinătoare. Motivul principal pentru care am ajuns la o astfel de concluzie negativă este
că această cercetare în teologia sacramentală este lipsită de orice bază ecleziologică şi că
interpretează unilateral – ori mai degrabă interpretează greşit – practicile sacramentale
ortodoxe, şi mai cu seamă cele ce se referă la eterodocşi în diferite perioade ale istoriei
Bisericii. Aceste recomandări şi concluzii, şi de fapt, întreaga Declaraţie comună sânt
rezumatul scepticismului apusean. Acceptarea lor de teologii ortodocşi vădeşte trădarea
deliberată a concepţiilor ortodoxe şi capitularea lor în faţa ecumenismului apusean. Aceste
sânt lucruri ce ar trebuie să le îndepărtăm de la noi.
25
Încercare de elucidare ale unor probleme legate de
Sfântul Botez în contextul actual.
Pr. Dan Bădulescu
Introducere
- a) Botezul de necesitate
- b) Se poate săvârşi Botezul şi de către altcineva în afară de ierarhul şi preotul
ortodox?
- c) Este necesar ca arhiereul sau preotul ce botează să fie ortodox (pot exista
Taine în afara Bisericii Ortodoxe)?
- d) Botezul prin stropire (turnare) este la fel cu cel prin afundare?
- e) Este suficient Botezul „în numele Sfintei Treimi”?
- f) se poate primi ca „valid” în sine (poate fi recunoscut) botezul făcut în afara
Bisericii Ortodoxe?
Concluzii
Anexe
Canonul Sinodului de la Cartagina 256
Canonul 1 al Sfântului Vasile cel Mare (379).
Bibliografie
26
Introducere
Toate lucrările lui Dumnezeu sunt mai presus de firea creată, inclusiv de cea nevăzută
a cetelor celor fără de trup, îngerii, duhurile. „De fire‖ înseamnă şi „de minte‖, înţelegere,
pricepere, şi atunci ele se numesc „taine‖. Aceste Taine trebuie să fie deosebite de toate
celelalte taine (mistere), şi prin urmare se vor numi „Sfinte Taine‖. „Sfânt‖ (kadosh, aghios)
înseamnă tocmai acest lucru: deosebit, ales, separat, distins.
Lucrările lui Dumnezeu în Sfânta Biserică sunt lucrări divino-umane, sinergice, adică
de conlucrare cu omul. Căci aşa a bineplăcut Domnului ca sfinţirea, mântuirea şi în final
îndumnezeirea şi unirea cu Dumnezeu să fie lucrate de Dumnezeu prin om. Pentru această
lucrare sunt aleşi episcopii şi preoţii purtători de har divin, ce pot lucra aceste taine
mântuitoare. Şi este bineştiut că prima dintre tainele Bisericii este cea a Sf. Botez.
Sfânta Scriptură este sursa principală a instituirii şi săvârşirii Tainei:
Proorocirea Botezului:
„Răspuns-a Ioan tuturor, zicând: eu cu apă vă botez pe voi; dar vine Cel mai tare decât
mine, căruia nu sunt vrednic a-I dezlega cureaua încălţămintelor Lui. Acesta (vă) va boteza pe
voi cu Duhul Sfânt şi cu foc‖ (Luca III, 16);
„Şi eu nu l-am ştiut pe El, ci Cela ce m-a trimis pe mine să botez cu apă, Acela mi-a
zis mie: peste care vei vedea Duhul pogorându-Se şi rămânând peste Dânsul, Acela este Care
botează cu Duh Sfânt.‖ (Ioan I, 33);
„Căci Ioan a botezat cu apă, iară voi vă veţi boteza cu Duhul Sfânt nu după multe
zilele acestea.‖ (Fapte I, 5);
„Şi mi-am adus aminte de graiul Domnului cum au zis: Ioan a botezat cu apă, iar voi
vă veţi boteza cu Duhul Sfânt.‖ (Fapte XI, 16);
Porunca Botezului:
„Drept aceea mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-i pe ei în numele Tatălui şi
al Fiului şi al Sfântului Duh,‖ (Matei XXVIII, 19);
„Iar Petru a zis către ei: Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintru voi întru numele lui
Iisus Hristos spre iertarea păcatelor, şi veţi lua darul Sfântului Duh… Deci ei cu dragoste
primind cuvântul lui, s-au botezat şi s-au adăogat în ziua aceea suflete ca la trei mii.‖ (Fapte
II, 38, 41);
Diferite botezuri:
„Iar dacă au crezut lui Filip, care propovăduia de împărăţia lui Dumnezeu şi de numele
lui Iisus Hristos, s-au botezat bărbaţi şi muieri. Atunci şi Simon acela a crezut şi botezându-se
petrecea cu Filip, şi văzând puterile cele mari şi semnele ce se făceau, spăimântându-se, se
mira… Care pogorându-se s-au rugat pentru ei ca să ia Duh Sfânt; Pentru că încă nici peste
unul dintre ei nu Se pogorâse, ci numai botezaţi erau întru numele Domnului Iisus. Atunci
puneau mâinile preste ei, şi luau Duh Sfânt.‖ (Fapte VIII, 12-13; 15-17);
27
„Şi mergând ei pe cale, au venit la oarecare apă, şi a zis famenul: Iată apă; ce mă
opreşte a mă boteza? Iar Filip a zis lui: De crezi din toată inima ta, cu putinţă este. Şi el
răspunzând, a zis: Cred că Fiul lui Dumnezeu este Iisus Hristos. Şi a poruncit să stea căruţa şi
s-au pogorât amândoi în apă, şi Filip şi famenul, şi l-a botezat pe el. Iar dacă au ieşit din apă,
Duhul Domnului a răpit pre Filip şi nu l-a mai văzut pre el famenul, şi mergea în calea sa
bucurându-se.‖ (Fapte VIII, 36-39)
„Şi a mers Anania şi a intrat în casă, şi punându-şi pe el mâinile a zis: Saule frate,
Domnul Iisus, care s-au arătat ţie pre calea care veneai, m-au trimis ca să vezi şi să te umpli
de Duh Sfânt. Şi îndată a căzut de pe ochii lui ca nişte solzi, şi a văzut îndată şi sculându-se s-
a botezat.‖ (Fapte IX, 17-18)
„Au doar poate cineva a opri apa, ca să nu se boteze aceştia, care au luat Duhul Sfânt
ca şi noi? Şi le-a poruncit lor să se boteze întru numele Domnului. Atunci l-au rugat pe el să
petreacă la dânşii câteva zile.‖ (Fapte X, 47-48);
„Şi dacă s-a botezat ea şi casa ei, s-a rugat zicând: De m-aţi judecat pre mine a fi
credincioasă Domnului, intrând în casa mea, rămâneţi.‖ (Fapte XVI, 15);
„Şi luându-i pe ei întru acel ceas al nopţii, i-a spălat de răni, şi s-a botezat el şi ai lui
toţi îndată.‖ (Fapte XVI, 33);
„Iar Crisp, mai-marele sinagogii, a crezut în Domnul împreună cu toată casa lui, şi
mulţi din Corinteni auzind, credeau şi se botezau.‖ (Fapte XVIII, 8);
„Şi auzind, s-au botezat întru numele Domnului Iisus, Şi punându-şi Pavel mâinile
peste ei, a venit Duhul Sfânt peste dânşii, şi grăiau în limbi şi proroceau.‖ (Fapte XIX, 5-6);
„Au doar S-au împărţit Hristos? Au Pavel s-a răstignit pentru voi? Sau întru numele lui
Pavel v-aţi botezat? Mulţumesc lui Dumnezeu că nici pe unul din voi nu am botezat, fără
numai pe Crisp şi pe Gaie, ca să nu zică cineva că întru numele meu am botezat. Botezat-am
şi casa lui Ştefana, iar mai mult nu ştiu să fi botezat pe altcineva. Că nu m-au trimis pe mine
Hristos să botez, ci să binevestesc, nu întru înţelepciunea cuvântului, ca să nu se facă
zadarnică Crucea lui Hristos.‖ (1 Corinteni I, 13-17)
Învăţătură dogmatică despre Botez:
„Au nu ştiţi că, oricâţi întru Iisus Hristos ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am
botezat? Împreună cu El ne-am îngropat prin botez întru moarte, ca în ce chip S-au sculat
Hristos din morţi prin slava Tatălui, aşa şi noi întru înnoirea vieţii să umblăm. Că de vreme ce
împreună odrăsliţi ne-am făcut cu asemănarea morţii Lui, deci şi învierii Lui vom fi părtaşi;
aceasta ştiind, că omul nostru cel vechi cu Dânsul împreună s-a răstignit, ca să se strice trupul
păcatului, ca să nu mai slujim noi păcatului; pentru că cel ce a murit, s-a îndreptăţit de păcat.
Că de am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu dânsul, ştiind că
Hristos Cel ce au înviat din morţi nu mai moare, că moartea pe Dânsul nu-L mai stăpâneşte.‖
(Romani VI, 3-9);
„Îngropaţi fiind împreună cu El prin botez, întru care v-aţi şi sculat împreună prin
credinţa lucrării lui Dumnezeu, Celui ce L-au sculat pre El din morţi.‖ (Coloseni II, 12);
„Pentru că printr-un Duh noi toţi într-un trup ne-am botezat, ori iudeii, ori elinii, ori
robii, ori cei slobozi; şi toţi într-un Duh ne-am adăpat.‖ (1 Corinteni XII, 13);
28
„Căci, câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat.‖ (Galateni III, 27)
Aspecte canonice:
„Însă se cade episcopului să fie fără de prihană…. Nu de curând botezat fiind, ca nu
umflându-se, în osânda diavolului să cază.‖ (1 Timotei III 2,6)
Mărturisire de credinţă creştină ortodoxă:
„Un Domn, o credinţă, un botez,‖ (Efeseni IV, 5);
„Mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor…‖ (Crezul)
Rânduiala Botezului nu poate fi săvârşită oricum şi de către oricine, ci numai de către
cei sfinţiţi. Începând cu vremurile imediat „post-apostolice‖, aceştia au fost arhiereii şi preoţii.
Rânduiala „normală”
Înainte de a porni la foarte complexa problemă a unor cazuri speciale, vom porni, aşa
cum este metodic, de la cazul „normal‖ al rânduielii. Deci, cum spuneam, săvârşitorul tainei
este arhiereul sau preotul ortodox, cu naş ortodox, iar lăcaşul trebuie să fie cel sfinţit, adică
biserica ortodoxă. Potrivit actualelor molitfelnice slujba numită a Botezului cuprinde în fapt
mai multe Taine şi arată în felul următor:
- pentru început aşa-numitele „lepădări‖, exorcisme de scoatere a
diavolului din catehumenul adult sau prunc;
- mărturisirea de credinţă ortodoxă, rostită de catehumen sau naş;
- sfinţirea apei de Botez;
- sfinţirea untdelemnului şi turnarea lui în apa sfinţită;
- ungerea cu untdelemnul sfinţit;
- Botezul propriu-zis;
- Mirungerea;
- spălarea şi tunderea părului;
- Împărtăşania.
Acestea sunt deci condiţiile şi rânduiala necesare şi suficiente săvârşirii acestei Taine.
Nu vom zăbovi mai mult asupra lor, ci ne vom opri asupra unor cazuri disputate asupra
„validităţii‖ Tainei Botezului. Şi anume ne vom opri asupra următoarelor probleme:
- a) Botezul de necesitate
- b) Se poate săvârşi Botezul şi de către altcineva în afară de ierarhul şi
preotul ortodox?
- c) Este necesar ca arhiereul sau preotul ce botează să fie ortodox (pot
exista Taine în afara Bisericii Ortodoxe)?
- d) Botezul prin stropire (turnare) este la fel cu cel prin afundare?
- e) este suficient Botezul „în numele Sfintei Treimi”?
- f) se poate primi ca „valid” (poate fi recunoscut) botezul făcut în afara
Bisericii Ortodoxe?
Pentru a vedea cum a fost reflectată la noi în ţară această problematică am folosit
următoarele izvoare canonice normative:
29
- Pravila de la Govora (1642);
- Îndreptarea Legii (Târgovişte 1652);74
- Pidalion ( Neamţ 1844);
- Pidalion (Bucureşti 1933);
- Pravila bisericească, 1940;75
- Canoanele Bisericii Ortodoxe (1993)
a) Botezul de necesitate
Etapele descrise mai sus ar constitui regula normativă, „validitatea‖. Dar în situaţii de
forţă majoră, mai ales ale unor noi născuţi ce trag să moară, când clericii nu sunt în preajmă
de urgenţă, se cunoaşte în Biserică aşa-numitul „Botez de necesitate‖. Iată ce spun Sfintele
Canoane în acest sens:
Pravila de la Govora: „Iar de se va sili preotul, şi-l va găsi (pe prunc) gata de moarte
(dar nu mort cu desăvârşire), să-l stropească cu apă de la bobotează şi să-i citească molitvele
de la Botez şi aşa cu Dumnezeu este botezat.‖76
Îndreptarea legii prevede la glava 151: „Pentru copilul care se va afla în sfârşit să
moară şi preotul îl va boteza şi de nu va apuca să zică acele molitve ce se leapădă de satana,
nici molitvele celelalte; dar ce va face de aceea? Zice-le va după aceea, de va trăi copilul, au
ba?‖
„Sfântul mitropolit de la Crit, anume Ilie77
, adevereşte acest lucru şi zice că nu trebuie
săvârşite taine să zică oarecine că sunt nesăvârşite; căci că pentru acea s-au săvârşit şi s-a
botezat după trei afundări şi după chemarea a trei chipuri, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului
Duh, şi pentru al acestora, adică a trei afundări, i s-a făcut Botezul deplin la cel botezat. De-
aceea lepădare şi molitve nu se mai zic, pentru că lepădările şi molitvele se zic la cel botezat
mai înainte de botez, adică mai înainte de cele trei afundări; iar după botez, de-aicea nici
lepădări zici, nici molitve, că nu se cade dacă săvârşeşti taina să zici cele ce sânt mai înainte
de săvârşirea tainei; că nu aflăm această poruncă nici la un sfânt canon. Iar dacă se va
74
Ed. „Pelerinul Român‖, Oradea, 2002 75
Ediţia III, „Parohia Valea Plopului‖, 1999 76
Pravila bisericească, Ediţia III, „Parohia Valea Plopului‖, 1999, punctul 213, p. 52 77
Ilie Miniat
30
boteza copilul cum am zis mai sus şi într-acel ceas nu va muri, atuncea tu săvârşeşti şi
cealaltă slujbă care este după botezul copilului, adică zici molitva sfântului mir şi celelalte
toate.‖78
O tâlcuire oarecum diferită dă mai târziu pentru acest caz Sf. Nicodim Aghioritul
(1814) în însemnarea la Canonul 24 al Sf. Ioan Postitorul (Ajunătorul):
„Ţine seama că, dacă pruncul este sănătos, trebuie
să-l botezi după patruzeci de zile, potrivit cu Armenopulos
(Partea III, titlul I, al Canoanelor pe scurt). Iar dacă este
bolnav şi în primejdie de moarte, dacă îl va boteza preotul
cu numai trei cufundări şi ridicări (din cristelniţă) şi cu
chemările Sf. Treimi, nu este nevoie de mai mult. Dacă,
după aceasta, el va trăi, să-i citească rugăciunile care se
rostesc înainte de botez, sau afuriseniile, potrivit cu
Armenopulos şi cu Ilie, Mitropolitul Cretei.‖79
În molitfelnicul actual există rubrica: „Rânduiala
Botezului pe scurt‖ destinată exact acestei situaţii. În
această slujbă de urgenţă are loc o rugăciune, se toarnă
untdelemn sfinţit în apă, se botează, şi urmează imediat
mirungerea, înconjurarea cu „Câţi în Hristos v-aţi
îmbrăcat…‖ şi împărtăşania. La sfârşit se dau indicaţiile: „Iar după aceasta, întâmplându-se ca
să trăiască pruncul, atunci dator eşti preote să-i citeşti toată rânduiala Botezului afară de
afundare şi ungere.‖80
Se observă o contradicţie între cele două indicaţii: potrivit Îndreptării Legii, „toată
rânduiala Botezului‖ trebuie continuată după momentul Botezului propriu zis. La molitfelnic
s-a arătat şi mirungerea şi împărtăşania, deci ar fi logic ca cele ce urmează după botez şi nu s-
au săvârşit ar fi citirea Apostolului, Sfintei Evanghelii, tunderea părului, ectenia şi otpustul.
Este clar faptul că molitfelnicul a preluat indicaţiile Sf. Nicodim Aghioritul, de citire inclusiv
a lepădărilor (molitfelor), ungerii cu untdelemn sfinţit, etc. de dinaintea botezului propriu-zis.
Cei care citesc ambele surse pot fi puşi într-o încurcătură văzând două indicaţii ce se
contrazic. Care este cea corectă? Care ar trebui urmată?
Calea Sf. Nicodim şi a molitfelnicelor este o cale a maximei acrivii, dar, cum am spus,
justificată şi posibilă. Dar asta nu face ca cealaltă să fie o iconomie! Şi atunci indicaţia „dator
eşti preote‖ este, potrivit glavei 151, opţională şi nu obligatorie. Această glavă este reluată în
Pravila bisericească a Ierom. Nicodim Sachelarie (1940), la punctul 179.81
Să reţinem că în ambele variante săvârşitorul este ierarhul (preotul) ortodox canonic.
Vom vedea pe parcursul micului nostru studiu, că dilemele şi contradicţiile nu se
opresc aici.
Preliminar, pentru a nu lăsa cu totul în suspensie întrebările de mai sus, propunem a se
primi ambele proceduri, întrucât ele s-au practicat în egală măsură şi sunt sancţionate de surse
tradiţionale solide.
*
b) Se poate săvârşi Botezul şi de către altcineva în afară de ierarhul şi preotul
ortodox?
a) Diaconii, monahii şi mirenii ortodocşi
78
Îndreptarea Legii, pp. 236-237 79
Sf. Nicodim Aghioritul Carte foarte folositoare de suflet, Ed. „Bunavestire‖, Bacău, 2001, pp. 87-88 80
Molitfelnicul Mare, p. 43 81
Pravila bisericească, p. 44
31
Acesta a fost botezul de necesitate săvârşit de preot, ce s-ar fi putut face şi fără naş, şi
în afara lăcaşului de cult, şi – poate – chiar prin turnare (stropire) cu apă normală.
Să vedem acum cazurile mai speciale, începând cu întrebarea din subtitlu. Ea se poate
în primul rând care ierarhul sau preotul nu este la îndemână:
„De nevoie, atât monahul prost şi nepreoţit cât şi
diaconul, botează copil‖ Canonul 6 Sf. Nichifor Mărturisitorul
din „Jus Graecoromanum‖)
„Pruncii nebotezaţi, când preotul nu este de faţă, se
cuvine a-i boteza oricine s-ar întâmpla, chiar şi însuşi tatăl lor,
sau oricare altul, numai să fie creştin şi nu păcătuieşte.‖
Canonul 7 Sf. Nichifor Mărturisitorul din „Jus
Graecoromanum‖)
„De va naşte femeia şi pruncul e în pericol de moarte,
fiind de trei, sau de cinci zile, să se boteze, însă altă femee
botezată şi curată se cuvine a apleca pruncul, căci mama lui nu
se cuvine a intra acolo unde este pruncul, nici a-l lua măcar în
braţe, până ce nu se va curăţa definitiv după 40 de zile şi va lua
rugăciunea de la preot.‖ Canonul 37 Sf. Nichifor
Mărturisitorul82
Aceste canoane au fost date la începutul veacului al IX-lea la Constantinopol. Desigur,
se observă absenţa indicaţiei exprese ca aceşti mireni să fie neapărat creştini ortodocşi. Ea era
implicită şi subînţeleasă, deoarece această mare iconomie a lui Dumnezeu putea fi făcută în
baza „preoţiei generale‖ a creştinilor ei: „Şi voi înşivă ca nişte pietre vii, vă zidiţi casă
duhovnicească, preoţie sfântă, ca să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin
Iisus Hristos… Iar voi rod ales, preoţie împărătească, neam sfânt, norod spre câştigare, ca să
vestiţi bunătăţile celui ce au chemat pre voi dintru întunerec la minunata sa lumină‖ (1 Petru
II, 5, 9) În mod normal, se socoteşte că aceşti mireni sunt unşi cu untdelemn, botezaţi mirunşi
şi împărtăşiţi, fie din pruncie, fie la alte vârste. Preoţia generală împărătească se capătă deci în
cadrul acestor Taine:
„Ca să se facă această ungere de nestricăciune armă dreptăţii, înnoirea sufletului şi a
trupului, izgonirea a toată lucrarea diavolească, spre schimbarea tuturor răutăţilor celor ce se
ung cu credinţă …‖ (Rugăciunea de sfinţire a untdelemnului din slujba Sf. Botez)
„…şi ne-ai dăruit nouă nevrednicilor fericita curăţire în sfânta apă şi dumnezeiasca
sfinţenie întru ungerea cea făcătoare de viaţă…‖ (Molifta de mirungere)
Canoanele acestea au fost preluate şi în veacurile următoare. Îndreptarea Legii, la
glava 153 „Pentru că de nevoie botează şi mireanul; şi pentru copiii creştinilor care mor
nebotezaţi, unde merg spune:
„De copiii nebotezaţi, de se va afla oarecine într-un loc pustiu, nefiind în vreame acolo
popă şi să nevoiască vreunul dintr-aceia să moară nebotezat, însă de se va întâmpla acolo
diacon sau călugăr, atuncea să-l boteze, iară de nu se va afla oarecine dintr-aceştia, trebuie să
se boteze şi de creştinii care se vor afla acolo. Iară de va fi tatăl copilului singur şi alt creştin
să nu se afle, atuncea să-l boteze şi el, că păcat n-are, adevărat cu apă, şi de muierea lui nu se
desparte. (Nichifor Ţarigrădeanul).‖83
Molitfelnicele actuale prevăd în acest sens următoarea indicaţie:
„Cuvine-se a şti iarăşi că de va fi pruncul slab, precum mai sus s-a zis şi nu s-ar
întâmpla preot, atunci să nu moară pruncul nebotezat, orice parte bărbătească sau nefiind
nimeni nici dintre bărbaţi, atunci moaşa sau oricare altă femeie, luând apă, să-l boteze, zicând
(formula…) Iar de va trăi pruncul după acest Botez, trebuie să se ducă la preot, ca să
plinească miruirea şi toată rânduiala Botezului, după cuviinţă.‖84
82
Canoanele sunt luate din Pidalion, Bucureşti, 1933, reluat în ediţia din 1992, la pp.463-464 83
Îndreptarea Legii, pp. 238-239 84
Molitfelnicul Mare Bucureşti 2003, p. 43
32
Nu numai molitfelnicele, ci şi diferite materiale de învăţătură ortodoxă contemporane
tratează acest caz:
„Ce trebuie făcut dacă nu este preot în apropiere şi copilul este ameninţat să moară
nebotezat? În aceste cazuri, când copilul este ameninţat să moară îndată după naştere, acasă
sau la spital, asistentele sau moaşele trebuie instruite de preot să aibă oricând la îndemână
aghiazmă, la nevoie apă obişnuită, şi lumânare. Apoi, după ce pun numele pruncului
muribund, îl botează ele, turnând aghiazmă în formă de cruce peste prunc şi zicând cuvintele:
Se botează robul lui Dumnezeu (numele) în numele Tatălui, Amin; şi al Fiului, Amin; şi al
Sfântului Duh, Amin. Dacă moare pruncul, el este botezat şi se mântuieşte sufletul lui. Iar
dacă nu moare, cele ce l-au botezat trebuie să spună rudelor sau preotului că a fost botezat de
ele, iar preotul îi face toată slujba Botezului, fără a-l mai afunda în apă în numele Prea
Sfintei Treimi, căci Botezul nu se mai repetă.‖85
Aceasta este învăţătura cea mai răspândită în zilele noastre în mediile bisericeşti. Să
zăbovim asupra ei mai cu atenţie, deoarece vom vedea cât de important este acest aspect şi
cum se poate lega de altele, în special în contextul minat al ecumenismului.
Din recomandarea finală se desprinde concluzia că botezul acela de necesitate săvârşit
în numele Sf. Treimi nu mai poate fi repetat, aceasta fiind o foarte gravă încălcare dogmatică
şi canonică. Deci s-ar pune problema repetării unui botez canonic şi valid.
Iată însă că în învăţătura tradiţională patristică lucrurile se prezintă cumva diferit:
„Cât priveşte pe cei ce s-au rupt şi s-au făcut mireni, n-au avut putere, nici de boteza,
nici de a hirotonisi, nici nu putea să dea altora harul Sfântului Duh, dela care au căzut.
Pentru aceasta, Părinţii au poruncit, ca venind la Biserică cei botezaţi de dânşii ca de nişte
mireni, să se curăţească a doua oară cu botezul adevărat al Bisericii.‖ Can. 1 Sf. Vasile cel
Mare
„Nu numai că nevoie să se boteze copilul de om mirean, ci încă acel mirean şi
dumnezeiasca taină să-i dea, adică să-l priceştuiască (cuminece). Şi însă de va muri, primeşte-
se la Dumnezeu botezat şi socoteşte în ceata altor copii botezaţi şi se slujeşte şi se pomeneşte
cum e obiceiul; iar de nu va muri copilul, ci va trăi, atuncea să se boteze a doua oară de
preot. (Simeon Tesaloniceanul).‖86
„Iar dacă nu se află preot într-acel loc, şi copilul este în primejdie, trebuie să-l boteze
cine se va afla acolo de faţă, fie preot, fie monah, potrivit cu Sf. Nichifor, sau mirean, însă
creştin. Sau chiar însuşi tatăl copilului, care — dacă acesta va muri — trebuie să-l socotim
drept botezat, lăsând totul în seama iubirii de oameni a preabunului Dumnezeu, după Grigorie
Cuvântătorul de Dumnezeu, care spune că, în lucrurile supuse îndoielii, biruie iubirea de
oameni (Cuvânt la Bobotează). Dacă însă trăieşte după acestea, preotul trebuie să-l boteze
de la început. Fiindcă, deşi Sf. Nichifor spune că pruncul care se află în primejdie de moarte
trebuie să-l boteze fie şi un mirean creştin, ca să nu moară în chip cu totul fără de nădejde,
lăsând fapta — cum am spus — în seama iubirii de oameni a lui Dumnezeu, totuşi, dacă după
acestea pruncul trăieşte, el nu spune să nu se boteze de preot, nici Sfântul acesta, nici alt
Părinte priceput în canoane, nici vreun canon dat de un sinod. Mai cu seamă Fericitul
Dionisie al Alexandriei, care a botezat dintru început pe un iudeu, care s-a botezat, de un
mirean, la vreme de boală, când se afla în primejdie de moarte, şi apoi a trăit. Zicând că nu
este îngăduit mireanului să îndeplinească nici o slujire preoţească, precum se povesteşte în
cartea numită Vizantis. Şi marele Vasile arată în canonul său dintâi că botezul săvârşit de
mireni nu este primit, şi cei botezaţi de aceştia trebuie să se boteze (din nou).‖87
Aceleaşi indicaţii apar în Pidalionul de la Neamţ 1844 la tâlcuirea Canonului 17
Apostolic:
„Asemenea se cade a se boteza şi cei ce ar fi botezaţi de ne ierosit, formăluit însă cu
minciună, că este iereu. Pe lângă aceştia şi aceia ce s-ar fi botezat de om lumesc în vreme de
85
Ioanichie Bălan, Călăuză Ortodoxă 86
Îndreptarea Legii, p. 239 87
Ibidem
33
primejdie, de nu ar muri ci ar trăi după aceasta. Fiindcă după Apostolescul acest 47 singuri
episcopii, şi presbiterii au voie a boteza, şi nu lumenii. După 1 Canon al lui Vasilie, ce zice,
pe cei de către lumeni botezaţi îi botezăm. Că ceea ce se face în vreme de primejdie, şi după
întâmplare, nu este lege în Biserică…
Acestuiaşi zice şi Valsamon şi Vlastar. Se cade însă să adăugăm şi aceasta într-această
subînsemnare, că după al 80-lea al Cartaginei şi 84 al Soborului 6 se cade a se boteza şi copii
aceia care nici însuşi ştiu de s-au botezat, pentru nevrâsnicia lor, nici alţii martori se află
adeverind, că s-au botezat. Vezi şi subînsemnarea celui 24 al Postnicului, pentru pruncul cel
în primejdie botezat nu de iereu, că adică de va trăi, să se boteze de iereu. Fiindcă şi Dionisie
al Alexandriei pe un iudeu botezat de un mirean în vreme de boală ce îngrozea moartea, l-a
botezat pe el din început după ce s-a însănătoşit. Precum se istoriseşte în tomul 11 foaia 188
al Vizantidei. Adăugăm însă aicea că dacă lumeanul poate a-i boteza în vreme de primejdie,
poate după urmare şi a-i mirui, şi a-i împărtăşi (şi vezi subînsemnarea Canonului 58 al
Soborului 6) este însă socotinţă unora, că pruncii de mireni în primejdii botezaţi, se cade a se
pomeni de vor muri împreună cu cei dreptslăvitori ca unii ce sunt întru nădejde de a dobândi
dumnezeiasca milă.‖
Aceste aspecte deja nu mai constituie „nuanţe‖, ci reflectă cum nu se poate mai clar
distincţia dintre regulă şi excepţie (care o confirmă). Iconomia şi pogorământul din situaţia
critică fiind depăşită, se reintră în normal, şi atunci repetarea Botezului nu constituie în nici
un caz încălcare, deoarece cel făcut de către cei nehirotoniţi nu este de fapt nici canonic şi
nici valid.
*
c) Este necesar ca arhiereul sau preotul ce botează să fie ortodox (pot exista
Taine în afara Bisericii Ortodoxe)?
Deja am intrat pe tărâmul cel mai controversat al discuţiei noastre. Vom vedea că de-a
lungul istoriei această problemă de maximă importanţă dogmatică liturgică şi canonică a dat
naştere la o serie de dispute şi de lămuriri, soldate cu decizii ale Sfinţilor Părinţi, Sinoadelor
locale, şi culminând cu forul bisericesc suprem, Sinoadele Ecumenice.
Vom începe cu primele canoane, cele Apostolice:
Canon 46 Apostolic:
„Episcopul, sau Presbiterul, ereticesc botez primind, sau jertfă, a se caterisi poruncim.
Că ce conglăsuire este lui Hristos cu Veliar? Sau ce parte Credinciosului cu necredinciosul?
[Apost: 47, 68; Sobor 2: 7; Sobor 6: 95; Cartag.: 1; Vasilie: 1, 20, 47, 2, Cartag.: 6, 15]
Tâlcuirea acestui canon în Pidalionul de la Neamţ cuprinde pe scurt următoarele
principii:
„Dreptslăvitorii creştini se cuvine a se feri de eretici, şi slujirile lor a le urî. Iar mai
vârtos însuşi ereticii se cuvine a se mustra şi a se înţelepţi de către episcopi şi presbiteri,
doar cumva vor înţelege şi se vor întoarce, din rătăcirea lor… Fiindcă ce conglăsuire are
Hristos cu diavolul? Sau ce parte are credinciosul cu cel necredincios? Căci cei ce primesc
cele de către eretici, sau şi ei au aceeaşi socoteli al acelora, sau cel puţin nu au osârdie
spre a-i scoate pe dânşii din cacodoxia lor. Că cei ce bine voiesc (adică se învoiesc) la
slujbele acelora, cum pot a-i mustra pe ei ca să lepede eresul lor cel cacodox şi rătăcit.‖.
Dovedindu-o aceasta, şi din alte multe scripturilnice ziceri, iar mai ales din acea
Apostolească: «Un Domn, o Credinţă, un Botez» [Efeseni 4]. Că dacă, zic ei, una este
Catoliceasca Biserică, şi unul este Botezul cel adevărat, cum poate fi adevărat botezul
ereticilor, şi al schismaticilor, de vreme ce ei nu sunt înlăuntru în Biserica cea
34
Catolicească, ci s-au rupt dintr-însa prin eres? Iar de este adevărat botezul ereticilor şi al
shismaticilor, şi este adevărat şi cel al drept slăvitoarei şi al Catoliceştii Biser ici, apoi nu
este un botez, precum Pavel strigă, ci două. Care este prea cu necuviinţă. Adaugă însă ei şi
aceasta, că socoteala aceasta, de a nu primi botezul ereticilor, nu este nouă şi proaspătă a
lor, ci veche, şi de cei mai dinainte ai lor cercată. ...
Zice încă şi dumnezeiescul Hrisostom (în voroava cea ―La început era Cuvântul‖) „Nu
te amăgească pe tine o ascultătorule adunările ereticilor, că au botez dar nu luminare. Şi se
botează cu trupul, iar cu sufletul nu se luminează.”
Ci şi Sfântul Leon în epistolia cea către Nichita zice: „Nici un eretic dă sfinţenie prin
taine.”
Iar Ambrosie în cuvântul cel pentru cei ce se catehisesc, zice: „Botezul celor rău
cinstitori de Dumnezeu, nu sfinţeşte.‖
Acestea aşa zicându-se, cu dreptate s-ar nedumeri cineva, pentru ce… al altor eretici
le-au primit botezul, iar al altora nu?
Pentru ca să se facă dar lesne de înţeles dezlegarea nedumeririi acesteia, este trebuinţă
a şti cineva mai-nainte, că două feluri de chivernisire, şi de îndreptare, se păzesc în Biserica
lui Hristos. Un fel se numeşte scumpătatea (acrivia), iar celălalt, se numeşte iconomie şi
pogorământ. Cu care chivernisesc mântuirea sufletelor iconomii Sfântului Duh, uneori cu unul
alteori cu altul. Deci Sfinţii Apostoli în canoanele lor cel mai-nainte zice, şi toţi pomeniţii
sfinţi, au întrebuinţat scumpătatea, şi pentru aceasta desăvârşit leapădă botezul ereticilor; iar
Soboarele acestea două de toată lumea, au întrebuinţat iconomia, şi botezul arienilor şi al
macedonenilor l-au primit, şi al altora; iar pe al evnomianilor, şi al altora încă, nu l-au
primit…
Însă pe lângă cuvântul iconomiei au stătut şi a doua pricină, pentru care a făcut aşa. Iar
aceasta este, căci, ereticii aceia al căror botez le-au primit Soboarele acestea, păzeau
neschimbat felul, şi materia Botezului ortodocşilor, şi se botezau după forma Catoliceştii
Biserici; iar ereticii aceia, al cărora botez nu l-au primit, au schimbat săvârşirea Botezului şi o
au stricat, adică chipul felului, să zicem aşa, chemarea, sau întrebuinţarea materiei, adică a
afundărilor şi a ieşirilor din apă. Şi cum că aceasta a stătut pricina, martori vrednici de
credinţă sunt, mai întâi însuşi cuvintele canonului al 7 al Soborului 2… Arătat este, că arienii,
şi macedonienii se botezau fără schimbare, ca şi dreptslăvitorii, în trei afundări, şi în trei
scoateri, şi în trei chemări ale Sfintei Treimi, fără a schimba nici felul chemărilor nici
materia apei. (Că măcar deşi arianul Ualie a pus lege ca botezul să se facă întru o afundare,
precum zice Dositei la Dodecavivlion foaia 86 însă legea aceasta nu s-a ascultat, nici s-a
întărit, ci a rămas nelucrătoare la arieni. Fiindcă nici pomenire de aceasta cât de puţin canonul
nu face, întru cele ce pomeneşte botezul ereticilor, nici Zonara, sau Valsamon, sau Aristin, sau
Anonimul (cel nenumit). Tâlcuitorii Canoanelor o zic aceasta. Şi măcar de au schimbat arianii
şi chemările botezului după Chedrino, şi după acestaşi Dositei, zicând în Numele Tatălui celui
mai mare, şi al Fiului celui mai mic, şi al Sfântului Duh celui şi mai mic; Dar nu au făcut
schimbarea aceasta înaintea Soborului al 2-lea ci în urmă, precum acestaşi Dositei zice.)
Iar evnomianii schimbând chipul materiei botezului, numai într-o afundare se botezau;
Precum însăşi cuvintele ce le are Canonul arată anume: „Că pe evnomiani, zice, care întru o
afundare se botează şi cel: Precum şi savelianii chipul materiei botezului, adică pe cele trei
chemări stricându-le, învăţa, că Tatăl, şi Fiul, şi Duhul sunt o faţă.
Iar cum că se boteza după chipul botezului Bisericii ereticii aceia al cărora botez
Soborul l-a primit, martor este şi Zonara tâlcuitorului canoanelor. Că citind Canonul al 7-lea
al Soborului 2 acestea zice anume: „Nu se botează dar de al doilea aceştia, căci despre
Sfântul Botez la nimic se osebesc de noi, ci întocmai se botează. Şi cum că dimpotrivă, nu
după forma Botezului Bisericii, se botezau ereticii aceia, al cărora botez nu l-au primit, martor
este iarăşi acestaşi Zonara zicând: „Aceştia dar, şi toţi ceilalţi eretici a se boteza sfinţii Părinţi
au legiuit. Că ori nu s-au norocit de dumnezeiescul Botez, sau norocindu-se, nu drept nici
după chipul Dreptslăvitoarei Biserici, s-au norocit de el. Deci pentru că ereticii aceea păzeau
35
chipul Apostolescului Botez, Canoanele acelor două Soboare, i-au primit ca botezaţi. Şi nu
numai pentru aceasta, ci şi pentru iconomie, precum am zis. Că de le-ar fi lipsit iconomia,
negreşit nu ar fi stătut împotriva Apostoleştilor Canoane, care poruncesc dimpotrivă, adică să
nu primim botezul ereticilor.
Toată teoria, care până acum o am făcut aici, nu este aici de prisos, mai ales este şi
prea de nevoie, de obşte adică pentru toată vremea, iar mai ales pentru ziua de astăzi,88
pentru gâlceava cea mare, şi prigonirea cea multă, ce se face pentru botezul latinilor, nu
numai între noi, şi latini, ci şi între noi, şi între cei de o cugetare cu latinii. Deci urmând celor
zise fiindcă locul Apostolescului Canon o cere, zicem, că botezul latinilor este minciunonumit
botez. Şi pentru aceasta, nici după cuvântul amărunţimei este primit, nici după cuvântul
iconomiei. Nu este primit după cuvântul amărunţimei, întâi pentru că sunt eretici. Şi cum că
latinii sunt eretici nici o trebuinţă este acum să arătăm, vreo dovadă. Că însuşi aceasta, că
avem atâta ură, şi atât întoarcere, iată atâtea veacuri, despre dânşii, este arătată dovadă, că ca
pre nişte eretici îi urâm, adică precum şi pe arieni, sau pe savelieni, sau pe macedonienii cei
luptători de Duh. …Ajungă însă câte despre dânşii Sfântul Marcu al Efesului (în adunarea 25
cea în Florenţia) de faţă a zis aşa: „Noi pentru nimică alta ne-am dezbinat de latini, decât
pentru că sunt, nu numai schismatici, ci şi eretici, pentru aceasta nici se cuvine măcar a ne
uni cu dânşii.”
Încă şi marele Eclesiarh Silvestru zicea: „Osebirea latinilor, este eres, şi aşa o au avut
cei mai-nainte de noi. Deci mărturisit fiind, că latinii sunt prea vechi eretici, mai întâi îndată
din aceasta sunt nebotezaţi, după marele Vasilie de mai sus şi după Ciprian şi Firmilian
sfinţiţii cei mai-nainte de el; Pentru că mireni făcându-se ei, fiindcă s-au rupt din
dreptslăvitoarea Biserică, numai au cu sineşi pe darul Sfântului Duh, prin care dreptslăvitorii
ierei săvârşesc Tainele. Aceasta este o dovadă, care este atât de mare şi ne împotrivă zisă, cât
sunt mari, şi cărora nu li se poate zice împotrivă, şi Canoanele marelui Vasilie, şi ale
ieromartirului Ciprian, fiindcă au luat, şi mai ales au întărire de la Sfântul a toată lumea al 6-
lea Sobor.
Canon 47 Apostolic
„Episcopul, sau presbiterul pe cel ce are Botez după adevăr, de-l va boteza din început,
sau pe cel spurcat de către cei necinstitori de Dumnezeu, de nu îl va boteza, să se
caterisească. Ca unul ce-şi bate joc de Crucea, şi de moartea Domnului, şi nu osebeşte pe ierei
de către minciunoierei.” [Apost.: 46, 68; Sobor 2: 7; Sobor 6: 95, 84; Carhid.: 1]
Tâlcuirea Pidalionului 1844:
„Un Botez este predanisit nouă dreptslăvitorilor creştini atât de Domnul nostru, cât şi
de dumnezeieştii Apostoli, şi Sfinţii Părinţi… Aşijderea şi oricare episcop, sau presbiter nu
ar boteza cu Botezul Catoliceştii şi Dreptslăvitoarei Biserici pe cel spurcat, adică pe cel
botezat de către necinstitorii de Dumnezeu, adică de eretici,… batjocoreşte Crucea, şi moartea
Domnului, rău şi cu greşeală socotind, că spurcatul şi pângăritul botezul ereticilor, este în
închipuirea Crucii şi a morţii Domnului, care nu este, şi pentru aceasta îl primeşte pe el, şi îl
are asemenea cu Botezul drept slăvitorilor…
…2. Că Apostolescul canonul acesta, pe care spre mărturia socotelii lor îl aduc, nu zice
pentru dreptslăvitorii cei mai-nainte botezaţi, ci pe cei ce din naştere sunt eretici, şi de dânşii
spurcaţi, apoi venind la dreapta slăvire. Drept aceea şi nu zice de al doilea să-i botezăm, ca
pe unii ce mai-nainte au fost botezaţi, ci să-i botezăm (că de nu va boteza zice) ca pe unii ce
niciodată ar fi fost botezaţi după dreapta slăvire…
…Pentru aceasta şi Canonul 35 al Soborului din Cartagina nu iartă a se boteza de al
doilea clericii cei caterisiţi pentru vinovăţii, şi aşa iarăşi să se ridice la treapta ierosirii. Ci se
curăţeşte cineva de spurcăciunea eresului, cu anatematisirea aceluiaşi eres cu pocăinţă
vrednică de cuvânt, şi rânduiala curăţitoarelor rugăciuni al Patriarhului Metodie, pe care
88
1800
36
Biserica le citeşte asupra celor ce s-au lepădat de credinţă, şi în sfârşit cu Pecetea Sfântului
Mir. Iar după cuviincioasa cercare, şi după canonul rânduit de duhovnicescul părinte, şi cu
Trupul şi Sângele Domnului „Că Sângele lui Hristos zice, ne curăţeşte pe noi de tot păcatul.
Iar copiii agarenilor care se botează cu Botezul nostru, nu cu socoteala binecinstitoare, ci
pentru ca să nu se facă trupurilor lor bolnăvicioase sau puturoase. Soborniceşte s-a hotărât, în
vremea Patriarhului Luca a se boteza al doilea, de ar voi să vină la credinţa noastră. Fiindcă la
botezul lor, nu au fost unită credinţa păgânilor născătorilor lor.
Iar cei nu în primejdii botezaţi de mireni şi neierosit ci făţărnicit iereu, aceştia murind
să nu se pomenească, că nebotezaţi sunt.‖
Canon 68 Apostolic
„Dacă vreun episcop, sau presbiter, sau diacon ar primi a doua hirotonie de la
oarecine, să se caterisească şi el şi cel ce l-a hirotonisit. Fără numai de ar dovedi, că de la
eretici are hirotonia. Că cei ce de al unii ca aceştia sunt botezaţi, sau hirotonisiţi, nici
credincioşi, nici clerici este cu putinţă a fi.‖ [Apost: 46, 47; Sobor 1: 8; Sobor 2: 7; Sobor 6:
95; Cartagina: 57, 77, 101]
Tâlcuirea Pidalionului 1844:
„Afară numai de se va dovedi că are hirotonia de la eretici. Pentru că cei de eretici
botezaţi, sau hirotonisiţi, nici măcar creştini pot a fi cu acest ereticesc botez, sau mai bine a
zice spurcare,… Pentru aceasta fără primejdie unii ca aceştia şi se botează de ierei
dreptslăvitori…‖
Sub presiunea ecumenismului, tâlcuirea Arhid. Prof. dr. Ioan Floca la acest canon are
următorul adaos:
„Cu privire la schismatici însă şi în speţă cu privire la romano-catolici şi la cei ce
aparţin bisericilor zise eterodoxe din răsărit, practica bisericească a stabilit, ca şi botezul şi
hirotonia acestora să fie recunoscute ca valide. S-a pus problema recunoaşterii validităţii
hirotoniilor anglicane, în sensul ca aceştia să fie consideraţi doar schismatici, sau,
considerându-i totuşi eretici, să fie validate hirotoniile lor prin iconomie. Aceste chestiuni,
strâns legate de succesiunea apostolică, au legătură cu canonul I al Sf. Vasile cel Mare şi cu
canonul unic al sinodului ţinut sub Ciprian al Cartaginei, la anul 256.‖89
Aceasta este percepţia canonică din biserica noastră începând cu sec. al XX-lea.
Comparând-o cu cea de dinainte, patristică, e uşor să vedem schimbarea de perspectivă.
Să ne întoarcem la Părinţi:
„Însă pe lângă cuvântul iconomiei au stătut şi a doua pricină, pentru care a făcut aşa.
Iar aceasta este, căci, ereticii aceia al căror botez le-au primit Soboarele acestea, păzeau
neschimbat felul, şi materia Botezului ortodocşilor, şi se botezau după forma Catoliceştii
Biserici;‖90
Despre forma botezului eterodocşilor, spunem că, în cel mai bun caz, este o formă
(validă, corectă) fără fond (valid, corect). Acest fond se capătă la momentul convertirii la
Ortodoxie şi intrării în Biserica Ortodoxă.
Acum, se cunoaşte că în cazul catolicilor, anglicanilor, protestanţilor, reformaţilor, ca
să nu mai vorbim de altele, nici măcar forma nu mai există. Normativ, cele trei afundări au
fost înlocuite cu stropirea (turnarea).
Prezentăm în continuare tâlcuirea Canonului Sinodului de la Cartagina 256, aşa cum
apare ea în Pidalionul 1933:
„Sinodul din Cartagina (256)
În timpul Sfântului Ciprian s-au ţinut trei sinoade localnice în Cartagina care s'au
ocupat în genere pentru cei ce trebue a se boteza a doua oară.
89
Arhid. prof. dr. Floca Ioan, Canoanele Bisericii Ortodoxe, 1993, p. 42 90
Pidalion 1844 Tâlcuire la Can. 47 Ap.
37
Primul a avut loc la 255, al doilea şi al treilea în anul 256 la care au luat parte 84 de
episcopi în cel din urmă şi care a emis un singur canon. În opera lui Nicodim Milaş nu se află
acest Sinod, bazat pe temeiul următor: „Ereticii şi schizmaticii cari trec la ortodoxie, Botezul
a doua oară nu este obligator pentru Biserica întreagă, ci, — conform canonului 2 al Sinodului
Trulan este o hotărâre numai pentru Biserica din Africa, corespunzând acelui loc şi timp.
Balsamon spune, că ereticii şi schizmaticii, cari se întorc la Biserica Ortodoxă trebuiesc
botezaţi din nou, chiar şi dacă au primit botezul înainte.
Între timp Canonul 7 al Sinodului al II-lea ecumenic hotărăşte cu totul altceva cu
privire la cei ce trebuiesc şi la cei ce nu trebuiesc botezaţi, stabilindu-se în privinţa aceasta o
deosebire exactă. Citeşte canonul al 2-lea al Sinodului Trulan şi vei vedea că ceeace spune
acea enciclică (canonul lui Ciprian) nu s-a primit de toţi Părinţii, deoarece acolo spune:
„Canonul dat de Ciprian, arhiepiscopul provinciei Africane şi martirul şi de Sinodul lui, se
păstrează numai de către înainte stătătorii ţinuturilor amintite după obiceiul tradiţional". Noi
urmăm Pidalionului.
Urmează textul canonului…
Tâlcuire: Sânt multe dovezi pe care se întemeiază Sinodul acesta când hotărăşte că
ereticii şi schizmaticii trebuie botezaţi din nou:
1) Botezul este unic care se află în Biserica universală, ereticii şi schizmaticii fiind
afară de această Biserică.
2) Apa Botezului trebue curăţită şi sfinţită prin ruga preotului şi prin Darul Duhului
Sfânt, ereticii şi schizmaticii nu sânt preoţi.
3) Prin Botez se dă iertarea de păcate, la aceia nu se dă, deoarece sânt afară de
Biserică.
4) Cel ce se botează se cuvine a se unge cu sfântul Mir, sfinţit prin venirea Duhului
Sfânt, ereticii fiind desbinaţi n-au Duh Sfânt.
5) Preotul trebue a se ruga pentru cel botezat, iar ereticii, şi schismaticii furi de cele
sfinte fiind şi păcătoşi pentru eres, nu pot a se ruga.
6) Botezul ereticilor nu poate fi primit de Dumnezeu, pentru că sânt vrăşmaşii lui
Dumnezeu şi antihrişti.
Deşi Sinodul al II-lea Ecumenic prin canonul 7 recunoaşte în parte hotărârea acestui
Sinod, iar canonul al 2-lea al Sinodului VI vizează că această dispoziţie priveşte părţile
Africei unde s-a ţinut Sinodul, dar întrucât nu se înlătura această hotărâre ca necanonică şi
deoarece Sf. Vasilie cel Mare prin cel dintâi canon recunoaşte acest Sinod cu cele hotărâte de
el, se poate considera cu caracter general pentru întreaga Biserică, deoarece şi sinoadele
particulare inclusiv Sinodul acesta, au căpătat acest caracter, prin cuprinderea lor şi
recunoaşterea lor de către Sinoadele Ecumenice.‖91
Reflectarea acestei probleme în teologia ortodoxă
română contemporană
Întrucât pr. prof. dr. acad. Dumitru Stăniloae este socotit
îndeobşte ca „cel mai mare teolog român‖ cel puţin din sec. al
XX-lea, să vedem cum a tratat această problemă în Dogmatica
sa:
„În ce priveşte recunoaşterea Botezului săvârşit în afara
Bisericii, libertatea cu care s-a comportat Biserica faţă de un
astfel de botez săvârşit prin întreita scufundare sau vărsare, sau
stropire cu apă în numele Sfintei Treimi, arată că Biserica îl
poate valida, prin iconomie, la primirea în Biserică a celui
91
Pidalion 1933, pp.312-315
38
botezat astfel în afara ei, extinzând peste partea externă săvârşită atmosfera deplină de har a
Bisericii, care a existat într-un mod mai mult sau mai puţin accentuat şi în unitatea creştină
de unde vine astfel cel botezat. Recunoaşterea acestui Botez din partea Bisericii e ca un fel de
completare tardivă a părţii externe a lui cu puterea dumnezeiască primită acum deplin de
către cel botezat în afara ei prin punerea lui în acord deplin cu credinţa Bisericii. Dar
Biserica poate să şi boteze pe cei ce vin la ea botezaţi în afara ei, din pricina nedeplinătăţii
harului sau lucrării lui Hristos în unitatea creştină de unde el vine, prin faptul că în acea
unitate nu există deplinătatea credinţei.‖92
*
d) Botezul prin stropire (turnare) este la fel cu cel prin afundare?
Temeiuri dogmatice
Tâlcuirea Can. 46 Apostolic din Pidalionul 1844 afirmă în această privinţă:
„Al doilea Latinii sunt nebotezaţi, pentru că nu păzesc cele trei afundări la cel ce se
botează, precum din început au primit de la sfinţii Apostoli dreptslăvitoarea Biserică. Latinii
cei mai-dinainte mai întâi stricând Apostolescul Botez, întrebuinţau turnare, adică puţină apă
pe creştetul copilului turnând. Care încă şi acum pe la oarecare locuri se lucrează. Iar cei
mai mulţi cu o legătură de peri de porc, de trei ori aruncă puţine picături de apă pe fruntea
pruncului. Iar între alte locuri, precum au vestit nouă de acolo întorcându-se la noi oarecine,
că puţin bumbac (care fieştecine poate şti câtă apă au ridicat bumbacul) zice, împlântându-l
în apă, ung cu acela pe copil, şi aşa îl botează. Deci, nebotezaţi sunt latinii, pentru că nu fac
cele trei afundări şi scoateri, după Apostoleasca predanisire. Pentru aceste trei afundări, cât
sunt de nevoie şi de neapărate, spre deplinirea botezului, nu zicem. Cel ce pofteşte, cetească,
ci după toată nevoia cetească Cartea prea mult învăţatului, şi prea înţeleptului Evstratie
Arghentios. Ci şi noi la Apostolescul Canonul al 50-lea vom zice, câtă trebuinţă de acum
cere.‖
Canon 50 Apostolic
„Dacă vreun episcop, sau Presbiter nu va săvârşi trei afundări ale unei Taine, ci o
afundare, care se dă întru moartea Domnului, să se caterisească. Că nu a zis Domnul întru
moartea Mea botezaţi. «Ci mergând, învăţaţi pe toate neamurile, botezându-i pe ei în Numele
Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh» [Matei XXVIII, 19]. [Sobor 2: 7]
Tâlcuirea Pidalionului 1844:
„Trei sunt prea de nevoie, şi cu adevărat cu totul neapărate la Taina Sfântului Botez.
Apă sfinţită; Afundare în apă şi scoaterea întreite; şi chemarea a câtetrele Ipostasurile… În
Canonul 4993
cel mai de sus dumnezeieştii Apostoli despre cele trei chemări au poruncit şi au
învăţat, care nume să zicem, şi cu ce rânduială. Iar întru acest al 50-lea rânduiesc după urmare
despre cele trei afundări şi scoateri din apă.
De vreme ce, precum am zis, sunt de nevoie după cele ce chiar se zic de nevoie, şi
întăritoare ale adevăratului şi dreptslăvitorului botez. Şi fără de acestea, nu numai nu se
săvârşeşte botezul, ci cu totul nici poate a se numi botez. Căci dacă, vaptizo va să zică afund,
din cele trei pogorâri în apă, adică din cele trei afundări, sau vaptismata (
afundări) şi Vaptisma adică Botez se numeşte, şi nu de la altceva.
92
Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă, vol. 3, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti,
1997, pp. 42-43. 93
„Dacă vreun episcop, sau presbiter după rânduirea Domnului nu ar boteza în Tatăl, şi în Fiul, şi
în Sfântul Duh. Ci în trei fără de început sau în trei fii, sau în trei mângâietori, să se caterisească.‖
[Matei XXVIII, 19]
39
…Fiindcă nu a zis Domnul nouă Apostolilor săi, când ne-a trimis la propovăduire,
întru moartea Mea botezaţi. Nu; ci ne-a zis: „Mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-i pe
ei în Numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh. Adică botezaţi-i pe ei în trei afundări şi
scoateri, şi la fiecare afundare, un fiecare nume al Sfintei Treimi să-l ziceţi.
… Dar după mai deosebitul tip, închipuirea stăpâneştii morţi, la Taina Botezului se
lucrează, prin cele trei afundări ce întru dânsa se săvârşesc… Şi martor la aceasta este însuşi
Apostolul Pavel zicând: «Câţi în Hristos ne-am botezat, întru moartea lui ne-am botezat,
aşadar împreună ne-am îngropat cu dânsul prin Botez întru moarte.» [Romani VI, 4] Deci
pentru ca să se facă întru noi asemănarea morţii lui Hristos; Şi a îngropării sale celei de trei
zile, de nevoie se cuvine să se facă cele trei afundări. Iar altminteri este cu neputinţă.
Şi ascultă cât este conglăsuită cu Dumnezeiasca Scriptură, şi cu Canoanele
Apostolilor, şi predanisirea Părinţilor cea despre nevoia cea neapărată a afundărilor, că acolo
şi Sfântul Dionisie Areopagitul învăţătorul tainelor contemporanul (cel de o vreme) cu sfinţii
Apostoli cu obişnuita sa preaslăvită grăire acestea le teologhiseşte. Deci are cel ce cu sfinţenie
se botează, pe simboliceasca învăţătură ce tainic îl povăţuieşte, ca cu cele trei afundări în apă,
pe domneasca începătoare moarte a îngropării celei de trei zile şi de trei nopţi a lui Hristos
dătătorului de viaţă să o urmeze; Şi iarăşi, osebit într-acea de tot acoperire ce prin apă s-a luat
spre închipuirea morţii; Şi a îngropării celui pururea vecuitor; Şi aiurea, de trei ori pe
(Catehumeni) adică, Ierarhul îl botează împreună cu cele trei afundări şi scoateri, glăsuind
asupra celui ce se botează pe întreitul Ipostas al Dumnezeieştii fericiri.
A Sfântului Chiril Ierusalimleanului, în cuvintele cele catehisitoare. [„Aţi mărturisit
mântuitoarea mărturisire şi v-aţi cufundat de trei ori în apă şi v-aţi scos din apă tot de trei
ori‖]94
A Sfântului Atanasie celui mult pătimitor la tâlcuirea Apostoleştii ziceri: Împreună
sădiţii ne-am făcut cu asemănarea morţii lui (Hristos adică).
A Sfântului Grigorie Nissis în cel Catehiticesc. [„Iar coborârea omului în apă şi
afundarea de trei ori cuprinde altă taină… tot astfel şi omul unit cu El prin firea trupul, dacă
are în vedere acelaşi lucru, adică viaţa, şi dacă, în loc de pământ, apă varsă asupra sa, prin cele
trei afundări pe care le face imită harul de trei zile al Învierii… De trei ori afundându-ne în
apă şi iarăşi ridicându-ne din apă, imităm îngroparea mântuitoare şi învierea cea de a treia zi,
având în cuget ideea că, după cum noi putem să ne afundăm în apă şi iarăşi să ieşim din ea,
în acelaşi chip Cel care stăpâneşte Universul putea ca – după cum noi ne cufundăm în apă, tot
aşa El cufundându-Se în moarte – să revină la propria fericire.‖]95
A lui Hrisostom (în voroava 24 la Ioan) unde zice: „Care este cuvântul Botezului?
Dumnezeieştii închipuiri se săvârşesc întru el, mormânt, şi omorâre, şi înviere, şi viaţă. Şi
toate acestea împreună se fac. Căci, ca într-un mormânt aflându-se capetele noastre în apă,
omul cel vechi se îngroapă, şi afundându-se jos se ascunde tot de odată. Apoi iarăşi ieşind
noi, cel nou se ridică iarăşi.‖ Şi iarăşi (în voroava 40 la cea 1 către Corinteni) şi a ne boteza şi
a ne afunda, apoi iarăşi a ieşi din apă. Este închipuirea pogorârii lui în iad, şi ieşirii de acolo.
Pentru aceasta şi mormânt pe botez îl numeşte Pavel, zicând: «Împreună ne-am îngropat cu el
prin Botez»
Şi iarăşi ceea ce este mitra la prunc, aceea este credinciosului apa. Că în apă se
plăsmuieşte şi se închipuieşte. Şi Ioan Damaschin, prin cele trei afundări, Botezul însemnează
pe cele trei zile ale îngropării Domnului…
…Dar şi însuşi numele colimvitrilor (adică scăldătorilor) întru care se botezau, şi se
scăldau cei ce se botezau, singur prin sineşi poate a dovedi nevoia afundărilor, fără de multe
alte dovezi. Se află scrisă şi în Lexiconul Franţiscului Pivatu, că Sfântul Oton prin trei
afundări boteza, temându-se, însă, zice ca nu cumva latinii stricând Apostoleştile legiuiri cele
rânduite asupra Botezului, să-şi pricinuiască loruşi ocară au poruncit să-şi facă colimvitre din
94
Sf. Chiril al Ierusalimului Cateheze, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 2003, p. 348 95
Marele cuvânt catehetic, Ed. Bucureşti -119.
40
marmură, şi să-şi statornicească în lăuntru în biserici, mai-nainte fiind decât faţa pământului
ca un cot, pentru ca să poată într-însele cu lesnire afunda pruncii botezându-se. Drept aceea şi
în biserica Sfântului Marcu din Veneţia şi până astăzi se află o colimvitră ca aceasta spre
ruşinarea papiştilor. Încă şi papa Pelaghie întru un glas cu acesta hotărăşte: Că, neapărat
trebuie ca cele trei afundări la Sfântul Botez. Deci din toate aceste zise ce încheiere urmează?
Aceasta adică. De vreme ce cele trei afundări şi ieşirile sunt de nevoie întru Botez, pentru a se
închipui prin ele moartea cea de trei zile şi de trei nopţi şi îngroparea, şi Învierea
Mântuitorului, cu care se dă de la Dumnezeu oamenilor mântuirea, şi lăsarea păcatelor, şi
împăcarea cu Dumnezeu; Apoi dar stropirea apusenilor lipsită fiind de afundări şi de
scoateri, prin urmare este lipsită şi de închipuirea morţii celei de trei zile şi de trei nopţi şi a
îngropării, şi a Învierii Domnului. Iar dacă de acestea, arătat este şi mărturisit, că este lipsită
şi de tot darul, şi sfinţenia, şi lăsarea păcatelor…
Că zice marele Vasilie: În trei afundări, şi în trei chemări, Taina Botezului se
săvârşeşte, ca şi chipul morţii (Lui) să se închipuiască şi cu predanisirea cunoştinţei de
Dumnezeu să ne luminăm la suflet cei ce ne botezăm. Însemnează însă, că, precum zicem că
botezul apusenilor este ereticesc şi neprimit, pentru cele ce s-au zis, aşa se cade şi noi
dreptslăvitorii să luăm aminte bine la al nostru a nu se face în ligheanuri şi în covăţele întru
care abia se afundă parte din picioarele copiilor ce se botează. Pentru aceasta, de vreme ce
mustrăm pe apuseni că au stricat Apostolescul Botez, apoi se cade şi noi dreptslăvitorii să
luăm aminte bine la al nostru, a nu se face în ligheanuri şi în scafe, în care abia să se afunde o
părticică din picioarele pruncilor ce se botează; Las a zice, că de multe ori sunt crăpate şi
scafele acelea, ori se răstoarnă şi se varsă sfânta apă. Pentru aceasta se cuvine, de vreme ce
mustrăm pe latini să păzim pe al nostru Botez neprimejduit şi neprihănit. Şi după aceasta
precum şi pentru toate celelalte purtare de grijă şi datorie stă asupra Păstorilor sufletelor
(adică a arhiereilor, şi a iereilor) noi însă, facem lucrul pândarului, şi strigăm dând ştire. Iar ei
iee (să ia) aminte de datoriile loruşi, ca unii ce au a da şi cuvânt.‖
Reflectarea acestei probleme în teologia ortodoxă română contemporană
În Dogmatica Pr. Stăniloae citim următoarele:
„Scufundându-se omul la Botez în această apă, se întâlneşte în ea cu Hristos, sau se
enipostaziază în El, sau se personalizează deplin încadrându-se în Persoana Lui, şi se umple
de energiile Duhului Sfânt ce iradiază din Hristos. A trebuit să Se scufunde Fiul în natura
omenească şi prin ea în apă, pentru ca noi, scufundându-ne în apă, să ne scufundăm în viaţa
Lui dumnezeiască, sau în Duhul Lui cel Sfânt…
Actul Botezului constă în scufundarea întreită a primitorului în apă… dar Taina ca un
tot, în care intră şi lucrarea deplină a Duhului, se săvârşeşte prin întreita scufundare a celui ce
se botează în numele Sfintei Treimi‖96
Pidalionul 1844 în tâlcuirea Canonului 50 Ap. spune:
„Dar ce aduc spre mărturie pe Părinţii noştri cei vechi către întărirea neapărării
afundărilor celor întru Botez? Citească cela ce voieşte pe înţeleptul bărbat Corderie teologul
latinilor, şi-l va vedea pe el în cuvântul lui cel despre Botez, cum surpă pe socoteala cea rea a
lui Toma Achinatul97
, care slăveşte că ar fi lucru adiafor, de a se face botezul ori în trei
afundări, ori nu; Şi cum hotărăşte a se păzi cu neschimbare cele trei afundări în trei ieşiri,
după rânduiala Botezului al Răsăriteneştii noastre Biserici.‖
96
Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă, vol. 3, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti,
1997, p. 28 97
D’Aquino
41
e) Este suficient Botezul „în numele Sfintei Treimi”?
În această controversată problemă Tâlcuirea Canonului 46 Apostolic din Pidalionul
1844 spune:
„Că scriind către Sfântul Chiprian, zice acestea, dar cine, măcar de ar fi ajuns şi la
vârful săvârşirii şi al înţelepciunii, poate a se întări, şi a crede, că singură suprachiemarea
celor trei nume ale Sfintei Treimi, este destulă spre iertarea păcatelor, şi spre sfinţenia
Botezului, de nu este adică drept slăvitori, şi acela ce botează? Citeşte toată epistolia acestuia,
care se află în cartea cea pentru cei ce au patriarheisit în Ierusalim (Cartea 1, Cap 16, paragraf
4) de nevoie fiind la această pricină.
…Şi se vede adică după mască, că este Botez, dar cu adevărul nici un ajutor are către
credinţă, şi către buna cinstire. Că nu cel ce zice Doamne, acela dă şi pe adevăratul Botez, ci
cel ce zice şi cheamă Numelui, şi care are şi credinţă dreaptă.
…Pentru aceasta şi multe alte eresuri, zic numai Numele Sfintei Treimi, dar fiindcă nu
le cugetă acestea drept, nici credinţa o au sănătoasă, şi nefolositor au şi pe botezul cel dat de
dânşii, fiind lipsiţi de buna cinstire. Drept aceea urmează, că cel ce se stropeşte de dânşii,
mai mult se spurcă cu păgânătatea, decât se izbăveşte de ea. Deci şi cei ce cugetă cele al
arienilor, măcar de şi citesc cele scrise, şi zic numirile Sfintei Treimi la Botez, însă ameţesc pe
cei ce iau Botez de la dânşii, fiindcă sunt mai necinstitori de Dumnezeu decât ceilalţi eretici.
…Iar dacă oarecare dintre însuşi latinii şi dintre cei ce cugetă latineşte, ar propune
cele trei chemări ale Sfintei Treimi, nu trebuie a se face să au uitat cele ce au auzit mai sus de
la sfinţitul Firmilian, şi de la marele Atanasie; Cum că sunt adică nelucrătoare dumnezeieştile
numele acelea din gura ereticilor scoţându-se. Pentru că de nu ar fi aceasta, negreşit ar trebui
să credem, că şi băborniţile fac minuni, fiindcă descântă cu dumnezeieştile nume; Deci când
latinii, şi ca nişte eretici Botez nu pot da, pentru că au pierdut darul cel începător desăvârşiri,
şi pe lângă aceasta, au răsturnat şi Apostolescul Botezul acelor trei afundări. Deci, zic, cei ce
primesc stropirea latinilor, socotească ce au să răspundă, la stăpânirea acestui Apostolesc
Canon, încă şi la a celui după acesta adică al 47-lea! Ştiu ce propun nenumiţii apărători ai
latinescului minciunobotez. Că propun că obişnuia Biserica noastră a-i primi cu ungerea
sfântului Mir pe cei ce din latini se întorceau. Şi că se află şi oarecare rânduială tipărită,
care arată în ce chip să-i primim. Şi către acestea chiar şi cu dreptate răspundem acestea.
Cum că ajunge că mărturiseşti, că cu Mir îi primeau; apoi, eretici sunt. Că pentru ce cu Mir
dacă nu erau eretici? Deci eretici fiind mărturisite, nu este de crezut, că dreptslăvitoarea şi
Apostoleasca Biserică, ar fi vrut cu dinadinsul să strice Apostoleştile şi Soborniceştile
Canoanele acestea, ca mai sus le-am însemnat. Ci precum se vede, şi precum de cuviinţă este
a crede, că oarecare mare iconomie au vrut să întrebuinţeze pentru latini Biserica, având şi
pildă pravăţului său pe acel mare şi sfânt al doilea de toată lumea Sobor.
…Că iconomia are măsuri şi hotare, şi nu este veşnică şi nehotărâtă. Pentru aceasta şi
Teofilact al Bulgariei zice: „Cel ce face ceva după iconomie, nu chiar ca un lucru bun, face
aceasta: Ci ca un lucru trebuincios la o vreme. (Tâlcuirea la cap 5 stih 11 către Galateni) în
destul am iconomisit, zice Teologul Grigorie în lauda cea către Atanasie, nici (socoteala) cea
străină primindu-o, nici pe a noastră stricându-o, care cu adevărat ar fi rea iconomie. Aşa zic
şi eu. Cu adevărat rea iconomie este aceasta, când printr-însa, nici pe latini putem a-i întoarce,
şi noi călcăm scumpătatea sfinţitelor canoane, şi primim minciunobotezul ereticilor.‖
Că a iconomisi se cuvine unde nu se face călcare de lege, zice Dumnezeiescul
Hrisostom. Iar cum că cu iconomie s-au făcut închipuirea aceea, dintru aceasta este arătat, că
până atunci răsăritenii botezau pe apusenii cei ce se întorceau. Precum o mărturiseşte aceasta
localnicul Sobor cel din Laterano Romei; Care s-a făcut la anul de la Hristos 1215 că zice
acesta în Canonul 4 că răsăritenii nu liturghiseau, acolo, unde mai-nainte ar fi liturghisit
apusean, de nu ar fi făcut mai-nainte apă sfântă, spre curăţire. Şi apoi zice, că răsăritenii al
doilea boteza pe apusenii cei ce veneau la Biserica Răsăritului, adică ca pe unii ce nu aveau
botez sfânt şi Apostolesc.‖
42
Iar tâlcuirea Canonului 50 Apostolic, tot în acelaşi Pidalion spune:
„Iar de se împotrivesc latinii zicând, că stropirea lor prin cele trei chemări ale Sfintei
Treimi este dătătoare de sfinţenie şi de dar, învaţă-se, că Botezul nu se săvârşeşte prin singure
chemările cele ale Sfintei Treimi, ci are trebuinţă neapărat de închipuirea morţii, şi a
îngropării, şi a Învierii Domnului. Că nici singură credinţa cea în Treime mântuieşte pe cel
ce se botează, ci împreună cu dânsa de nevoie este şi credinţa cea întru moartea lui Hristos,
şi aşa prin amândouă întru aceasta în mântuire şi în fericire.
*
f) se poate primi ca „valid” în sine (poate fi recunoscut) botezul făcut în afara
Bisericii Ortodoxe?
Indicaţii în molitfelnice.
Problema recunoaşterii botezului făcut în afara Bisericii Ortodoxe s-a pus fireşte în
contextul eventualei primiri în Biserică a creştinilor eterodocşi şi chiar schismatici. Fiind în
afara Bisericii din diferite motive şi la diferite momente, prin pronia dumnezeiască unii
eterodocşi voiau să intre în Biserică, fie în urma unor mariaje mixte, fie din alte pricini. Şi
atunci trebuia urmată o anume rânduială de către ierarh şi preot, ce se indica în molitfelnic.
În urma unor experienţe şi practici, se ajunsese în B.O.R. la o rânduială a primirii celor
de alte confesiuni creştine, botezaţi în numele Sfintei Treimi, sub rubrica:
„Primirea la Ortodoxie a celor de alte credinţe:
Rânduiala primirii la credinţa ortodoxă a ereticilor luterani, calvini, baptişti, ori alţii
Rânduiala primirii la credinţa ortodoxă a schismaticilor romano-catolici, ori alţii
(aici se încadrează şi greco-catolicii şi armenii şi copţii monofiziţi)‖98
În linii mari rânduiala constă în:
- lepădare de erezia, schisma respectivă;
- lepădările (exorcismele) ca la Botez;
- Mărturisirea de credinţă ortodoxă (crezul);
- Dezlegare;
- Mirungere;
- Împărtăşanie;
- Declaraţie scrisă.
Observăm preliminar absenţa totală a Botezului, deci implicit acceptarea
necondiţionată a botezului săvârşit în numele Sfintei Treimi. Deci această situaţie de excepţie,
(iconomie, pogorământ) s-a transformat în regulă, normă. Momentul acesta conţine în sine
mari riscuri şi pericole, ce din păcate nu au întârziat să iasă la iveală ulterior.
Astfel, pe traseul anilor rânduiala descrisă mai sus s-a evaporat pur şi simplu din
molitfelnicele scoase de după anii 1960. A se vedea în acest sens ediţia a II-a, din anul 1970
de ex. Motivaţia? Intrarea în mişcarea ecumenică, ceea ce face „politic incorectă‖ rânduiala de
mai sus, cu apelativele de: „schismatici şi eretici‖. Am spus dinadins „politic‖ pentru a
sublinia clar motivaţia acestei măsuri ciudate.
După 1989 se produc în B.O.R. o serie de „cutremure‖ mai mari sau mai mici, ce
declanşează nişte modificări de perspectivă. Astfel, apare în anul 1992 cu binecuvântarea P.F.
Patriarh Teoctist, ediţia a V-a a molitfelnicului. În cuvântul înainte citim printre altele
următoarele:
98
Molitfenic, Ed. IBM al BOR, Bucureşti, 1992
43
„Textele liturgice ale Sfintelor Taine şi ierurgii, prin
care Biserica noastră însoţeşte, binecuvântând marile
momente şi trebuinţe din viaţa credincioşilor săi, sunt cuprinse
în Molitfelnic, cartea de cult fără de care este neconceput
împlinirea lucrării sfinţitoare de către preotul ortodox.
De aceea, apariţia unei noi ediţii a acestei cărţi
constituie un moment de referinţă, mai ales dacă avem în
vedere cerinţele actuale, tot mai mari, ale slujitorilor
bisericeşti de a avea cărţi de slujbă în limba neamului din care
ei şi credincioşii lor au odrăslit. Spre deosebire de ediţiile
anterioare, cea de faţă apare într-o alcătuire nouă, adunând în
paginile ei şi rânduieli ale unor slujbe care n-au mai fost
cuprinse în ediţiile din ultimele decenii. Ne facem o îndatorire
firească, dar şi de mare răspundere pentru vremea în care
trăim, de a oferi o asemenea hrană duhovnicească nu numai
clerului şi credincioşilor din ţară, ci şi fraţilor noştri de peste hotare, de acelaşi neam şi lege cu
noi, pentru împlinirea cerinţelor lor spirituale.
Rugăm pe bunul Dumnezeu să binecuvânteze această lucrare şi să o facă aducătoare de
rod bogat, spre mântuirea tuturor.‖
Rânduielile de care se face amintire sunt chiar cele cu trecerea la ortodoxie ce sunt
reintroduse „cu mare răspundere‖. Gest binevenit cum am văzut mai ales în contextul
parohiilor româneşti de peste hotare ce se confruntau în special cu astfel de situaţii.
Concluzii:
În urma micului nostru studiu tragem următoarele concluzii legate de problemele
dezbătute mai sus:
- a) Botezul de necesitate.
Se poate face şi de către mirenii botezaţi ortodocşi atât la copii cât şi la adulţi. Dar
odată depăşită această situaţie specială, ei pot fi botezaţi de la început, cu toată rânduiala
botezului, începând cu lepădările şi terminând împărtăşania şi îmbisericirea de către clericul
ortodox (episcop sau preot) aşa cum cer sfintele canoane! Nu există aici nici o primejdie de
„repetare‖ nelegiuită a Botezului valid.
- b) Se poate săvârşi Botezul şi de către altcineva în afară de ierarhul şi preotul
ortodox?
Ca regulă generală, nimeni poate săvârşi Botezul decât numai ierarhul şi preotul
ortodox. Excepţia şi iconomia de la această regulă a fost expusă în concluzia anterioară.
- c) Este necesar ca arhiereul sau preotul ce botează să fie ortodox (pot exista Taine
în afara Bisericii Ortodoxe)?
Întrucât există numai „una Sfântă Sobornicească (Catolicească) şi Apostolească
Biserică‖ şi nu mai multe, nici măcar două (Sf. Fotie cel Mare), este necesar ca arhiereul sau
preotul ce botează să fie ortodox. Clericii eterodocşi nu au har sfinţitor şi „botezul” săvârşit
de aceştia nu este valid. Deci nu pot exista Sfinte Taine reale în afara Bisericii Ortodoxe!
- d) Botezul prin stropire (turnare) este la fel cu cel prin afundare?
44
Botezul prin stropire (turnare) nu este la fel cu cel prin afundare, fiind greşit din punct
de vedere dogmatic, canonic şi liturgic. El este primit în situaţii speciale prin iconomie.
Opinăm că poziţia ortodoxă ar fi aceasta:
Regula acriviei (afundarea) suportă o iconomie (stropirea, turnarea) în anumite
condiţii:
- Odată ce aceasta a avut loc în Biserica Ortodoxă, prin preotul ortodox hirotonit nu
are sens „repararea‖ ei mai târziu prin săvârşirea „corectă‖ a afundării, aşa cum se practică de
către grupurile rigoriste („super-corecte‖) de „pe vechi‖. Aceasta ar însemna să nu primim
pogorământul lui Dumnezeu, iconomisit în repetate rânduri în istoria Bisericii, săvârşind
astfel un grav păcat al ispitei de dreapta! (cum a arătat de ex. Cuv. Filotei Zervakos);
- Pe de altă parte este foarte periculoasă tendinţa de a transforma iconomia stropirii în
normă (regulă, obicei) aşa cum deja a ajuns să se facă în unele zone şi pe la noi sub influenţa
nefastă a apusenilor. Aceasta deoarece, astfel iconomia devine „acrivie‖ şi excepţia regulă!
Viaţa creştină poate oricând necesita o „iconomie‖, iar iconomie la iconomie nu se mai poate
face! Aceasta deja duce la erezie.
Reluând şi concluziile din punctele anterioare a) şi b) opinăm că, botezul făcut prin
turnare (stropire) îşi are la rândul său justificarea doar în cazuri speciale (copii mari sau
adulţi, în Biserică nu există un vas încăpător, bolnavi, etc.) Cazurile „normale‖ (copii mici) nu
au nici o justificare pentru stropire. Teama săvârşitorilor (preoţi şi episcopi) este inadmisibilă,
şi dovedeşte de-a dreptul necredinţă! Iar dacă e vorba de comoditate, sau menajarea
„asistenţei‖, nepăsare şi sfidare condamnabilă a rânduielilor bisericeşti.
Cu toate acestea, din moment ce acestea sunt săvârşite de către slujitorii ortodocşi
(hirotoniţi şi necaterisiţi), împreună cu toată rânduiala Botezului (lepădări, Mirungere,
Împărtăşanie, îmbisericire), nu se justifică nicidecum repetarea acestui Botez şi corectarea lui
prin afundare!
Repetabilitatea de care vorbeau Sfinţii Părinţi se referea doar la „Botezul de
necesitate‖ săvârşit de către mireni. După ieşirea din „situaţia de criză‖, acesta poate fi repetat
fără probleme de către preoţi – chiar recomandabil – şi aceasta chiar dacă ar fi fost făcut prin
afundare!
- e) Este suficient Botezul „în numele Sfintei Treimi”?
Invocarea numelui Sfintei Treimi este o condiţie absolut necesară dar nicidecum şi
suficientă pentru validitatea Botezului! Căci trebuie neapărat întrunite şi condiţiile de mai sus,
la care se adaugă desigur şi mărturisirea ortodoxă a credinţei creştine din partea celui ce se
botează sau a naşului ortodox în numele acestuia.
A considera că invocarea numelui Sfintei Treimi este o condiţie absolut suficientă
pentru ca botezul să fie valid constituie abaterea cea mai des întâlnită la ora actuală, sub
presiunea forurilor ecumeniste, din păcate chiar în mediile noastre ortodoxe!
- f) se poate primi ca „valid” în sine (poate fi recunoscut) botezul făcut în afara
Bisericii Ortodoxe?
În urma concluziilor de mai sus, se impune de la sine faptul că botezul făcut în afara
Bisericii Ortodoxe nu poate fi primit ca valid în sine, ci în cel mai bun caz ca pe un fel de
„formă fără fond‖. Această „formă‖ capătă conţinut haric doar prin iconomie, în momentul
primirii convertitului eterodox în Biserica Ortodoxă!
45
Anexe
Canonul Sinodului de la Cartagina 256
Iată conţinutul integral al Canonului Sinodului de la Cartagina 256 şi tâlcuirea lui în
Pidalionul 1933:
„Iubiţilor fraţi, aflându-ne în obştesc sfat, am citit scrisorile trimise de la voi
referitoare la cei ce se cred botezaţi de eretici, ori schismatici şi vin la Catoliceasca Biserică,
care este una în care ne botezăm şi ne naştem a doua oară, despre cari sântem încredinţaţi că şi
voi înşivă aceleaşi făcându-le, păstraţi întărirea Bisericii Universale. Însă de vreme ce sânteţi
părtaşi cu noi laolaltă şi pentru obşteasca dragoste aţi voit a cerceta aceasta, vă punem de faţă
o socoteală nu prea nouă, nici născocită acum, ci una veche şi cercată cu toată prudenţa şi
sârguinţa de către cei ce au fost mai-nainte de noi, şi pe care am păstrat-o bine, v-o
împărtăşim şi vouă şi o însoţim, hotărâm aceasta şi acum ceeace păstrăm totdeauna cu tărie şi
statornicie, că nimeni nu va putea să se boteze afară de Catoliceasca Biserică, deoarece
Botezul fiind unul şi aflându-se numai în Biserica Universală. Că scris este: „Pe Mine M-a
părăsit, izvorul de apă vie, şi şi-au săpat loru-şi lacuri sărăcăcioase care nu pot ţine apă‖,
(Ieremia II, 13).
Şi iarăşi Sfânta Scriptură vestind mai-nainte zice: „Depărtaţi-vă de apă străină şi din
fântână străină să nu beţi”. (Pilde V, 15-16). Şi se cuvine a se curăţi şi a se sfinţi apa mai
întâi de preot, ca să poată să şteargă cu însuşi Botezul, păcatele omului celui ce se botează. Şi
prin proorocul Ezechil, zice Domnul: „Şi voi stropi pe voi cu apă curată şi voiu curăţi pe voi.
Şi voi da vouă inimă nouă şi Duh nou voi da vouă. Cum dar poate curăţi şi sfinţi apă, cel ce
însuşi este necurat, şi la carele Duh Sfânt nu este.” (Ezechil XXXVI, 25)
Iar la Numeri zice Domnul: „Şi de toate cele de care se va atinge necuratul, necurate
vor fi;” (Numeri XIX, 22) Deci botezând, cum poate da iertare păcatelor, cel ce nu poate
lepăda păcatele sale, fiind afară de Biserică? Pentrucă şi însuşi întrebarea care se face la Botez
este dovadă adevărului, deoarece se zice celui ce se cercetează: „Crezi că iei iertare de păcate
şi viaţă veşnică”? nu zicem altceva decât că aceasta se poate da în Catoliceasca Biserică. Iar
la eretici, unde nu este Biserică, este cu neputinţă a se câştiga iertarea păcatelor. Şi pentru
aceasta apărătorii ereticilor sânt datori, sau să schimbe întrebarea, sau să apere adevărul, de nu
cumva le dă lor şi Biserică; însă este de nevoie ca cel ce se botează să se ungă cu Sfântul Mir,
ca astfel, să se facă părtaş lui Hristos. A sfinţi dar untdelemn, ereticul nu poate, cel ce n-are
nici jertfelnic şi nici Biserică. Nu se poate dar nici decât a fi Sfânt Mir la eretici. Căci este
lămurit nouă, că nu se poate nicidecum, a se sfinţi la aceia untdelemn spre ungere. Pentrucă
sântem datori a şti şi a nu ne fi necunoscut, ce este scris: „Untul de lemn al păcătosului să nu
ungă capul meu”. (Ps. 140, 6), care lucru demult cu adevărat l-a vestit Duhul Sfânt prin
Psalmi. „Ca nu cumva îmbătându-se vreunul şi rătăcindu-se din calea cea dreaptă, să se
ungă de câtre eretici, vrăjmaşii lui Hristos. Căci, cum se va ruga pentru cel ce s-a botezat, cel
ce nu este preot şi totodată este păcătos? Când zice Scriptura că: „Dumnezeu pe, păcătoşi nu-i
ascultă ci de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi voia Lui o face, pe acesta îl ascultă‖. (Ioan
IX, 31). Prin Sfânta Biserică înţelegem că se dă iertarea păcatelor; şi cine poate da, lucru ce el
însuşi nu-l are? sau cum poate lucra lucruri duhovniceşti, cel ce leapădă Duhul Sfânt de la
sine. Pentru aceasta este dator a se reînnoi cel ce vine către Biserică, ca să se sfinţească
înlăuntru prin sfinţi. Că scris este: „Fiţi sfinţi, că Eu Sfânt sânt, zice Domnul‖. (Levitic XI,
44).
Că cel prins de rătăcire pentru a se dezbrăca de această înşelăciune prin adevăratul şi
bisericescul Botez, căutând preot, pentru Dumnezeu, rătăcit fiind, s-a făcut vinovat de furarea
celor sfinte. Deoarece trebue a examina botezul ereticilor, ca să binevoiască împreună cu cei
46
botezaţi de dânşii. Căci nu poate a întrece pe fiecare deosebit. Dacă au putut boteza, au putut
să dea şi Duh Sfânt; dacă n-au putut, afară fiind, deci Duh Sfânt n-au şi nu pot dar boteza
deplin. Botezul fiind unul, şi unul fiind Duhul Sfânt şi una fiind Biserica întemeiată de Hristos
Dumnezeul nostru. Şi pentru aceasta, cele ce se fac de dânşii, fiind deşarte şi false, toate sânt
neprimite. Că nimic nu poate fi primit şi ales de Dumnezeu din cele ce se fac de aceia, pe care
Domnul îi numeşte în Evanghelie vrăjmaşi şi protivnici. „Cel ce nu este cu Mine, împotriva
Mea este, şi cel ce nu adună cu Mine risipeşte‖. (Matei, XII, 30). Şi fericitul Apostol Ioan,
păzind poruncile Domnului, a scris mainainte în epistolă: „Aţi auzit că vine Antihrist, şi acum
încă sânt mulţi antihrişti‖. (I Ioan II, 18).
Drept aceea ştim că este vremea de pe urmă. Dintre noi au ieşit, dar n-au fost dintru
noi. Drept aceea sântem şi noi datori a pricepe şi a înţelege, că vrăjmaşii Domnului şi cei care
se numesc antihrişti, nu sânt în măsură a da darul Domnului. Şi pentru aceasta noi cei ce
sântem cu Domnul împreună şi păstrăm unirea cu Domnul, care ni s-a dat după vrednicia Lui
şi liturghisind preoţia Lui în Biserică; iar câte fac protivnicii Lui, adică vrăjmaşii şi antihriştii,
sântem datori a nu le primi şi a le îndepărta şi lepăda şi a le socoti ca spurcate. În ce priveşte
pe cei ce vin la cunoştinţa adevăratei şi bisericeştii credinţe de la rătăcire şi răzvrătire, să le
dăm din nou Taina dumnezeieştii puteri şi a unirii, a credinţei şi a adevărului".‖
Canonul 1 al Sfântului Vasile cel Mare (379).
Conţinutul său este destul de dificil, iar dificultatea
sporeşte pentru noi în situaţia în care avem mai multe
traduceri tâlcuiri. Îl redăm pentru început aşa cum apare el în
Pidalionul din 1933:
„Deci pentru întrebarea cea pentru cei „curaţi" ce s-a
zis mai-nainte bine ai făcut cu aducerea aminte, că se cade a
urma obiceiului celui din fiecare loc, pentrucă cu deosebire
au vorbit de botezul lor, cei ce au amintit atunci acestea. Iar
cel al pepuzienilor (montanişti) mi se pare a nu avea nici un
cuvânt. Şi m'am mirat cum fiind canonic, 1-a trecut marele
Dionisie. Că cei vechi au judecat să se primească botezul
acela, care nu este afară de credinţă. Drept aceea, pe unele le-
au numărat eresuri; iar pe altele schisme şi pe altele
parasinagoguri (adunări nelegiuite).
Deci, eretici numesc pe cei lepădaţi cu totul şi
înstrăinaţi de credinţă; iar schisme, cele pentru oarecare
cauze bisericeşti şi întrebări între cei despărţiţi, posibile, de vindecare; iar parasinagoguri,
adunările cele făcute de presbiterii şi episcopii nesupuşi cât şi de popoarele neînvăţate. De
pildă, dacă vre-unul fiind cercetat în vr'o greşală, s-a dezbinat de la slujbă şi nu s'a supus
canoanelor, şi alţi oarecarii unindu-se cu acesta, părăsesc Catoliceasca Biserică. Acestea sunt
parasinagoguri. Iar schismă este mai ales pentru pocăinţă către cei de la Biserică: iar eresuri,
ca al maniheilor, valentinienilor, marchioniştilor şi a însuşi montaniştilor acestora.
Deosebirea principală este însăşi credinţa în Dumnezeu. Deci s'a părut celor din început, să se
surpe cu totul cel al ereticilor, iar al celor dezbinaţi, ca unora ce sînt încă din Biserică, să se
primească; iar cei din parasinagogi, făcându-se mai buni, cu pocăinţă vrednică de cuvânt şi
prin întoarcere să se împreuneze iarăşi cu Biserica. De multe ori încă s-au dus cu cei nesupuşi
şi cei din vreo treaptă; aceştia când se vor căi, să se primească în aceiaşi stare.
Deci, montaniştii, sânt eretici, căci au hulit pe Duhul Sfânt. Montan şi Priscila s-au
asemănat Mângâietorului cu nelegiuire şi neruşinare. Ori sânt vrednici de osândă, ca unii ce
au făcut pe oameni dumnezei, ori ca unii ce au batjocorit Duhul Sfânt prin asemănarea cea cu
oamenii şi astfel sânt vinovaţi osândirii celei veşnice, pentrucă hula contra Duhului Sfânt este
neiertată. Deci, ce cuvânt are pentru a se primi botezul acestora, al celor ce botează în Tatăl,
47
în Fiul şi în Montan şi în Priscila? Că nu s-au botezat, cei ce nu-s botezaţi în numele cele
predate nouă. Drept aceea, deşi la marele Dionisie, nu s-a băgat de seamă aceasta, dar nouă
nu ni se cuvine a urma greşala. Că necuviinţa este arătată de acolo şi văzută de toţi cei ce cât
de puţin îşi dau seama. Catarii sânt din cei dezbinaţi. Însă s-a părut celor din început, celor
împreună cu Ciprian şi cu Firmilian al nostru pe toţi aceştia a-i supune unei hotărâri:
Pe catari, encratiţi, (înfrânaţi), idroparastaţi şi apotactişti, (adică lepădaţi singuri de
la Catoliceasca Biserică). Căci începutul despărţirii s-a făcut prin dezbinare. Iar cei ce s-au
lepădat de la Biserică, nu a mai avut harul Duhului Sfânt peste dânşii, căci a lipsit
împărtăşirea şi s-a întrerupt urmarea. Cei dintâi cari s'au depărtat aveau hirotoniile de la
Părinţi şi prin punerea mâinilor lor peste ei, aveau darul cel duhovnicesc. Cât priveşte pe cei
ce s-au rupt şi s-au făcut mireni, n-au avut putere, nici de boteza, nici de a hirotonisi, nici nu
puteau să dea altora harul Sfântului Duh, dela care au căzut. Pentru aceasta, Părinţii au
poruncit, ca venind la Biserică cei botezaţi de dânşii ca de nişte mireni, să se curăţească a
doua oară cu botezul adevărat al Bisericii. Deoarece unora din Asia li s-a părut să se
primească botezul lor pentru iconomia multora, fie primit. Iar cel al înfrânaţilor se cuvine a-l
înţelege lucrare rea. Căci, ca să-i facă neprimiţi Bisericii, s-au apucat să întâmpine mai
înainte cu botezul lor, de unde şi-au stricat şi obicinuirea lor. Deci, socotesc că se cuvine
nouă a lepăda botezul 1or pentrucă nu este lămurit nimic pentru dânşii. Şi chiar de ar fi luat
cineva de la dânşii, viind la Biserică, să-l boteze. Dacă ar urma să fie piedică aceasta
iconomiei de obşte, se cuvine iarăşi a urma obiceiul şi să urmăm iconomisirilor ce-au făcut la
noi Părinţii, cari propun, nu cumva botezându-i să-i facem leneşi, şi să-i împiedicăm de la
mântuire prin asprimea aceasta. Iar dacă aceia, păzesc botezul nostru, aceasta să nu ne
înduplece nici de cum: că nu sântem vinovaţi a le da har, ci a se supune observaţiei
canoanelor, cu băgare de seamă.
Şi pentru orice cuvânt să-şi dea seama, că cei ce vin de la botezul acelora, să se ungă
de credincioşi şi aşa să se apropie la Taine. Ştiu că pe fraţii cei de pe lângă Zonie şi Saturnin,
i-am primit la scaunul episcopilor de la acea rânduială. Drept aceia, numai putem a-i despărţi
Biserică pe cei ce au fost din tagma acelora, punând noi ca un canon împărtăşirea cea cu
dânşii, prin primirea episcopilor".‖99
Bibliografie
Biblia 1914
Îndreptarea Legii, Ed. „Pelerinul Român‖, Oradea, 2002
Molitfelnicul Mare,‖Mân. Adormirea Maicii Domnului‖, Bucureşti 2003
Molitfelnic, Ed. IBM al BOR, Bucureşti, 1971
Molitfelnic, Ed. IBM al BOR, Bucureşti, 1992
Molitfelnic, Ed. IBM al BOR, Bucureşti, 1998
Pidalion, Mân. Neamţ, 1844
Pidalion, Bucureşti, 1933
Pravila bisericească, Ediţia III, „Parohia Valea Plopului‖, 1999
Sf. Chiril al Ierusalimului Cateheze, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 2003
Sf. Grigorie de Nyssa marele cuvânt catehetic, Ed.
Dragas George Modalitatea de primire a convertiţilor romano catolici în biserica
ortodoxă100
99
Pidalion 1933, pp. 119-121 100
Acest document a fost redactat pentru Dialogul Ortodoxo-romano catolic (S.U.A) în 1998.
48
Floca Ioan, Canoanele Bisericii Ortodoxe, 1993
Guettée Wladimir Erezii şi erori ale papalităţii privitoare la Mistere (Taine)101
Ksutaşvili-Lenski Alexie Legislaţia Canonică Ortodoxă privind „Tainele”
eterodocşilor102
Remete, George, Dogmatica ortodoxă, Ed. Episcopiei Ortodoxe, Alba-Iulia, 1996
Schmemann A., Din apă şi din duh, Ed. „Symbol‖1992
Stăniloae Dumitru, Teologia dogmatică ortodoxă, vol. 3, Ed. I.B.M. al
B.O.R., Bucureşti, 1997
Vlachos Ierotheos Teologia baptismală103
Ecumenismul şi „Teologia baptismală” Teoria protestantă a „ramurilor bisericii”
într-o nouă formă104
Studii teologice, seria II, anul LV, nr. 3-4, iulie-decembrie, Bucureşti, 2003
101
Wladimir Guettée, Papalitatea eretică, ediţie on line. Pdf. http://www.angelfire.com/space2/carti/
pp. 80-84 102
Studii teologice, nr. 3-4, decembrie, 2003, pp. 99-122 103
Traducere din originalul grecesc Ekklesiastike Parembase, nr. 71 (decembrie 2001) pag. 12
Retipărit de Orthodox Tradition, vol XX, nr. 2, pp. 40-43. 104
Din Orthodox Tradition, Vol. 1, No. 1 (2000), pp. 2-11. Traducere după Orthodoxos Enstasis kai
Martyria (Nos. 26-29 [ianuarie-decembrie 1992], pp. 34-43).