Principiile Dezvoltarii Durabile in abordarea mediului construit. Referiri la schimbarea climatica

Ca si concept, dezvoltarea durabilã urmãreste si încearcã sã gãseascã un cadru teoretic stabil pentru luarea deciziilor în orice situatie în care se regãseste un raport de tipul om /mediu, fie ca e vorba de mediu înconjurãtor, economic sau social.

Conceptul dezvoltãrii durabile determinã o reevaluare permanentã a legãturilor dintre om si naturã si pledeazã pentru solidaritatea între generaþii ca singura optiune viabilã pentru dezvoltarea pe termen lung.

Desi initial dezvoltarea durabilã s-a dorit a fi o solutie la criza ecologicã determinatã de intensa exploatare industrialã a resurselor si degradarea continuã a mediului si cãuta, în primul rând conservarea calitãþii mediului înconjurãtor, în prezent conceptul s-a extins asupra calitãþii vietii în complexitatea sa, si sub aspect economic si social. Obiect al dezvoltãrii durabile este acum si preocuparea pentru dreptate si echitate între state, nu numai între generatii.

Cea mai cunoscutã definitie a dezvoltãrii durabile este, cu sigurantã, cea datã de Comisia Mondialã pentru Mediu si Dezvoltare (WCED) în raportul "Viitorul nostru comun", cunoscut si sub numele de Raportul 2 Brundtland : "dezvoltarea durabilã este dezvoltarea care urmãreste satisfacerea nevoile prezentului, fãrã a compromite posibilitatea generaþiilor viitoare de a-si satisface propriile nevoi".

Conceptul de dezvoltare durabilã a devenit punctul central al dezbaterilor legate de mediu si dezvoltare începând cu anul 1987, dupã ce a fost publicat raportul mentionat.

În anul 1997, în cadrul Adunãrii Generale a ONU, la conferinþa „Rio 5”, Uniunea Europeanã si statele membre si-au luat angajamentul de a adopta strategii de dezvoltare durabilã. Pe baza acestei decizii, în 1997 a fost semnat la Amsterdam contractul care prevede cã dezvoltarea durabilã este una din obiectivele importante ale Uniunii Europene si s-a luat decizia cã diferitele politici de mediu trebuie introduse în cadrul politicilor de specialitate.

Pe baza deciziei din 1999 de la Helsinki a Consiliului Europei, Comisia Europeanã a elaborat Strategia Dezvoltãrii Durabile a Uniunii, care a fost

acceptatã în 2001 la Göteborg cãreia i-a fost adãugatã o dimensiune externã în anul 2001 la Barcelona.

Dezvoltare durabilã este legatã de conceptul de calitate a vietii si include realizarea a trei deziderate, cum ar fi bunãstarea economicã, stabilitatea socialã si protectia mediului.

In completarea obiectivelor ce derivã din strategiile, planurile si programele

nationale de dezvoltare, strategia stabileste directiile principale de actiune pentru însusirea si aplicarea principiilor dezvoltãrii durabile în perioada imediat urmãtoare:

-Corelarea rationalã a obiectivelor de dezvoltare, inclusiv a programelor

investiþionale, în profil inter-sectorial si regional, cu potenþialul si capacitatea de sustinere la capitalului natural;

-Modernizarea acceleratã a sistemelor de educaþie si formare profesionalã

si de sãnãtate publicã, tinând seama de evoluþiile demografice nefavorabile si de impactul acestora asupra pietei muncii;

-Folosirea celor mai bune tehnologii disponibile, din punct de vedere economic si ecologic, în deciziile investitionale din fonduri publice pe plan national, regional si local si stimularea unor asemenea decizii din partea capitalului privat; introducerea fermã a criteriilor de eco-eficientã în toate activitãtile de productie sau servicii;

-Anticiparea efectelor schimbãrilor climatice si elaborarea atât a unor solutii de adaptare pe termen lung, cât si a unor planuri de mãsuri de contingentã inter-sectoriale, cuprinzând portofolii de solutii alternative pentru situatii de crizã generate de fenomene naturale sau antropice;

-Asigurarea securitãtii si sigurantei alimentare prin valorificarea avantajelor comparative ale României în privinta dezvoltãrii productiei agricole, inclusiv a produselor organice; corelarea mãsurilor de crestere cantitativã si calitativã a productiei agricole în vederea asigurãrii hranei pentru oameni si animale cu cerintele de majorare a productiei de biocombustibili, fãrã a face

rabat de la exigentele privind menþinerea si sporirea fertilitãtii solului, biodiversitãtii si protejãrii mediului;

-Necesitatea identificãrii unor surse suplimentare de finantare, în condiþii de sustenabilitate, pentru realizarea unor proiecte si programe de anvergurã, în special în domeniile infrastructurii, energiei, protecþiei mediului, sigurantei alimentare, educatiei, sãnãtãtii si serviciilor sociale;

-Protecþia si punerea în valoare a patrimoniului cultural si natural national; racordarea la normele si standardele europene privind calitatea vietii sã fie însotitã de revitalizarea, în modernitate, a unor moduri de viatã traditionale, în special în zonele montane si cele umede.

Prin obiectivele formulate, strategia nationalã vizeazã mentinerea, consolidarea, extinderea si adaptarea continuã a configuraþiei structurale si capacitãtii funcþionale ale capitalului natural ca fundatie pentru menþinerea si sporirea capacitatii sale de suport fatã de presiunea dezvoltãrii sociale si cresterii economice si fatã de impactul previzibil al schimbãrilor climatice.

Principiile Dezvoltarii Durabile

In anul 1992, intre 03-14 iunie, Rio de Janeiro este gazda primului Summit al Pamantului la care participa peste 100 de sefi de stat si guverne iar principalul subiect fiind incalzirea globala. Declaratia de la Rio de Janeiro exprima dorinta politica a tuturor statelor member ONU de a lua parte la tranzitia globala catre un model de dezvoltare durabila. Aceasta declaratie include 27 de principii care reprezinta baza dezvoltarii durabile.

Principiile Dezvoltarii Durabile, aşa cum au fost enuntate in 1992, in

Declaratia de la Rio de Janeiro:

Principiul 1: Oamenii stau in centrul preocuparilor dezvoltarii durabile. Ei au dreptul la o viata sanatoasa si productiva, in armonie cu natura.

Principiul 2: Statele, in acord cu Carta Natiunilor Unite si cu principiile dreptului international, au dreptul suveran de a-si exploata propriile resurse ca urmare a politicilor lor de mediu si de dezvoltare, si responsabilitatea de a asigura faptul ca activitatile desfasurate sub jurisdicţia sau controlul lor nu cauzeaza daune mediului altor state sau zonelor aflate dincolo de limitele jurisdictiei nationale.

Principiul 3: Dreptul la dezvoltare trebuie indeplinit astfel incat sa intruneasca nevoile de dezvoltare si de mediu ale generatiilor prezente si viitoare.

Principiul 4: Pentru atingerea dezvoltarii durabile, protectia mediului trebuie sa constituie parte integranta a procesului de dezvoltare si nu poate fi considerata izolata de acesta.

Principiul 5: Toate statele si toti oamenii trebuie sa coopereze in scopul esential al eradicarii saraciei, ca cerinta indispensabila a dezvoltarii durabile, pentru a diminua inegalitatile intre standardele de viata si pentru a satisface mai bine nevoile majoritatii oamenilor lumii.

Principiul 6: Situatiei speciale si nevoilor tarilor in curs de dezvoltare, in deosebi a celor mai putin dezvoltate si a celor mai vulnerabile cu privire la mediu, trebuie sa li se acorde prioritate speciala. Actiunile internationale in domeniul mediului si dezvoltarii trebuie, de asemenea, sa se adreseze intereselor si nevoilor tuturor tarilor.

Principiul 7: Statele trebuie sa coopereze intr-un spirit de parteneriat global, pentru conservarea, protectia si refacerea sanatatii si integritatii ecosistemului Pamantului. Data fiind contributia diferita la degradarea mediului la nivel global, statele au responsabilitati comune dar diferentiate. Tarile dezvoltate recunosc responsabilitatea pe care o poarta in atingerea dezvoltarii durabile la nivel international, avand in vedere presiunile pe care societatile lor le au asupra mediului global si tehnologiile si resursele financiare pe care le detin.

Principiul 8: Pentru a atinge dezvoltarea durabila si o caliate mai buna a vietii pentru toti oamenii, statele trebuie sa reduca si sa elimine modelele nesustenabile de productie si consum si sa promoveze politici demografice potrivite.

Principiul 9: Statele trebuie sa coopereze pentru a-si intari capacitatea administrativa interna pentru dezvoltarea durabila, prin cresterea nivelului de intelegere stiintifica prin schimburi de cunostinte stiintifice si tehnologice si prin intensificarea dezvoltarii, adaptarii, raspandirii si transferului tehnologiilor, inclusiv a tehnologiilor noi si inovatoare.

Principiul 10:  Problemele de mediu sunt cel mai bine tratate prin participarea tuturor cetatenilor de la nivelul relevant. La nivel national, fiecare individ trebuie să aiba acces corespunzator la informatii de mediu care sunt detinute de autoritatile publice, inclusiv la informatii asupra activitatilor si materialelor periculoase de la nivelul comunitatilor lor, si oportunitatea de a participa la procesul de luare a

deciziilor. Statele trebuie sa faciliteze si sa incurajeze constientizarea si participarea publicului facand informatia disponibila la nivel cat mai larg.

Principiul 11:  Statele trebuie sa promulge legislatie de mediu eficace. Standardele de mediu, obiectivele de management si prioritatile trebuie sa reflecte contextul de mediu si de dezvoltare caruia li se aplica. Standardele aplicate de unele tari pot fi nepotrivite si cu un cost economic si social nejustificat pentru alte tari, in special pentru tarile in curs de dezvoltare.Principiul 12:  Statele trebuie sa coopereze pentru a promova un sistem economic international deschis care sa conduca la crestere economica si dezvoltare durabila in toate tarile, pentru a se adresa mai bine problemelor privind degradarea mediului. Masurile de politica comerciala in scopuri legate de mediu nu trebuie sa constituie mijloace de discriminare arbitrara sau nejustificata sau vreo constrangere ascunsa asupra comertului international. Actiuni unilaterale care sa se ocupe cu probleme de mediu din afara jurisdictiei tarii importatoare trebuie sa fie evitate. Masurile de mediu care se adreseaza problemelor de mediu transnationale sau globale trebuie, cat mai mult posibil, sa se bazeze pe un consens international.

Principiul 13:  Statele trebuie sa dezvolte legislatia nationala privind obligatia si despagubirea pentru victimele poluarii si ale altor pagube de mediu. Statele tebuie de asemenea sa coopereze intr-o maniera prompta si mai hotarata pentru a dezvolta legi internationale privind obligativitatea si despagubirea pentru efectele adverse ale pagubelor de mediu cauzate de activitati de sub jurisdictia sau controlul zonelor aflate dincolo de jurisdictia acestora.

Principiul 14:  Statele trebuie sa coopereze in mod eficace pentru a descuraja sau preveni mutarea si transferul catre alte state a oricaror activitati sau substante care cauzeaza degradarea severa a mediului sau care se descopera ca sunt periculoase pentru sanatatea umana.

Principiul 15:  Pentru a proteja mediul, abordarea precauta trebuie sa fie larg aplicata de catre state conform cu capacitatile lor. Acolo unde exista amenintari de pagube serioase si ireversibile, lipsa de certitudine stiintifica deplina nu trebuie sa fie folosita ca argument pentru amanarea masurilor eficiente din punct de vedere al costurilor de prevenire a degradarii mediului.

Principiul 16:  Autoritatile nationale trebuie sa se straduiasca sa promoveze internalizarea costurilor de mediu si utilizarea instrumentelor economice, luand in considerare modul de abordare conform caruia poluatorul trebuie, in principiu, sa suporte costul poluarii, avand datoria privind interesul public si fara a distorsiona comertul international si investitiile.Principiul 17:  Evaluarea impactului asupra mediului, ca instrument national, trebuie intreprinsa pentru activitati propuse pentru care exista posibilitatea sa aiba un impact advers semnificativ asupra mediului si care sunt supuse deciziei unei autoritati nationale competente.

Principiul 18:  Statele trebuie sa anunte imediat alte state cu privire la orice dezastre naturale sau alte pericole ce au probabilitatea de a produce efecte daunatoare subite asupra mediului acelor state. Toate eforturile vor fi facute de catre comunitatea internationala pentru a ajuta statele astfel lovite.

Principiul 19: Statele trebuie sa furnizeze instiintari prealabile si in timp util, ca si informatii relevante statelor potential afectate, asupra activitatilor ce ar putea avea un efect advers transnational de mediu semnificativ si trebuie sa se consulte cu acele state intr-un stadiu timpuriu si in buna credinta.

Principiul 20: Femeile detin un rol vital în managementul mediului si dezvoltare. Participarea lor deplina este de aceea esentiala pentru atingerea dezvoltarii durabile.

Principiul 21: Creativitatea, idealurile si curajul tinerilor lumii trebuie sa fie mobilizate pentru crearea unui parteneriat global pentru a atinge dezvoltarea durabila si pentru a asigura un viitor mai bun pentru toti.

Principiul 22: Locuitorii indigeni si comunitatile lor, ca si alte comunitati locale detin un rol vital in managementul mediului si dezvoltare datorita cunostintelor si obiceiurilor lor traditionale. Statele trebuie sa le recunoasca si sa le sustina în mod just identitatea, cultura si interesele si sa le permita participarea eficienta la atingerea dezvoltarii durabile.

Principiul 23: Mediul si resursele naturale ale oamenilor sub asuprire, dominatie sau ocupatie trebuie sa fie protejate.

Principiul 24: Razboiul este in mod intrinsec distructiv pentru dezvoltarea durabila. Statele trebuie de aceea sa respecte legile internationale care furnizeaza protectie pentru mediu in timp de conflict armat si sa coopereze la dezvoltarea in continuare a acestora, daca este necesar.Principiul 25: Pacea, dezvoltarea si protectia mediului sunt interdependente si inseparabile.

Principiul 26: Statele trebuie sa isi rezolve toate disputele legate de mediu in mod pasnic si prin mijloace potrivite in acord cu Carta Natiunilor Unite.

Principiul 27: Statele si oamenii trebuie sa coopereze in buna credinta si intr-un spirit de parteneriat la indeplinirea principiilor cuprinse in aceasta Declaratie si la dezvoltarea in continuare a legilor internationale in domeniul dezvoltarii durabile.

Constructiile, arhitectura si dezvoltarea durabila

Dezvoltarea economica a unei tari conduce la cresterea necesarului de investitii pentru construirea de fabrici, cladiri de birouri, cladiri de locuit. In cadrul sectorului de constructii, arhitectura este una dintre cele mai importante forme ale activitatii economice, deoarece initiaza procesul de conceptie.

Schema intensitatii resurselor pentru constructii si arhitectura (raportul dintre consumul de resurse pentru constructii si arhitectura si venitul pe cap de locuitor) este similara schemelor de variatie pentru :

-consumul energetic anual pe locuitor – venitul anual pe locuitor ;

-consumul de apa anual pe locuitor – venitul anual pe locuitor ;

-producerea de poluare ( CO2 t echivalent /zi – venitul anual pe locuitor).

De-a lungul existentei sale, o cladire afecteaza mediul inconjurator local si global printr-o serie deactivitati umane interconectate si prin procese naturale.

In primele faze, dezvoltarea unui santier si constructia influenteaza caracteristicile ecologice existente.

Desi temporar, aparitia echipamentului de constructie si a personalului intr-un santier si procesul deconstructie influenteaza ecologia locala, iar procurarea si producerea de materiale de constructie au impact asupra mediului global. Dupa terminarea constructiei apare impactul de lunga durata asupra mediului. De exemplu, energia si apa utilizate de consumatori produc gaze toxice si deseuri de canalizare. Procesul de extragere si transport a tuturor resurselor folosite in operatiile de constructie si exploatare au de asemenea efecte asupra mediului. Trebuie acceptat faptul ca atat timp cat statutul economic al unei societati se imbunatateste, cererea de resurse pentru constructii si arhitectura – teren, cladiri si produse pentru cladiri, energie si alte resurse – va creste. Aceasta va conduce la cresterea impactului combinat al constructiilor si arhitecturii asupra ecosistemului global.

Scopul proiectarii durabile este gasirea solutiilor constructive, care se reflecta in caracteristicile constructiilor, care sa garanteze pe de o parte bunastarea si pe de alta parte coexistenta celor trei grupuri care alcatuiesc ecosistemul global (elementele anorganice, organismele vii si oamenii).

Principiile proiectarii durabile

Atingerea scopului proiectarii durabile se face prin educarea intr-un cadru conceptual care are trei niveluri :

- principii

- strategii

- metode

Acestea corespund celor trei obiective ale educatiei arhitecturale privind mediul:

- crearea grijii fata de mediu;

- explicarea ecosistemului cladire;

- invatarea cum pot fi proiectate cladirile in conceptul dezvoltarii durabile.

Fiecare dintre principii inglobeaza un set unic de strategii, a caror studiere conduce la o intelegere mai buna a interactiunii cu mediul. Aceasta creeaza premiza pentru analizarea metodelor specifice pe care constructorii, impreuna cu arhitectii si alti specialisti, o pot aplica pentru a reduce impactul cladirilor pe care le realizeaza, cu mediul.

Principiul 1 – Economia de resurse

In conformitate cu acest prim principiu, economisind resurse la conceperea obiectelor sau ansamblurilor proiectate, specialistul reduce utilizarea resurselor neregenerabile in constructii si in operatiile de constructii. Exista un flux continuu de resurse naturale si fabricate, in interiorul si exteriorul cladirilor, care incepe cu producerea materialelor de constructii si continua pe toata durata de viata a constructiei in idea de a creea un mediu corespunzator desfasurarii activitatii umane si bunastarii.

Cand se examineaza o cladire, se considera doua repere intre care se produce un flux :

- intrarile – resursele (materiale de constructii, energie, apa, bunuri de consum, radiatie solara, vant, ploaie) se scurg in cladire, care este privita ca un ecosistem ;

- iesirile – resursele (materiale utilizate, bioproduse de combustie, apa de canalizare, materiale reciclabile, caldura consumata, aer poluat, apa subterana), ies din cladirea privita ca ecosistem.

Conform legii conservarii fluxului resurselor, pe termen lung, orice resursa care intra intr-o cladire privita ca ecosistem, va iesi din aceasta. Pentru o anumita resursa data, forma de iesire este in general diferita de cea de intrare. Aceasta transformare este datorata unor procese mecanice sau interventii umane asupra resurselor pe timpul utilizarii lor in cladire. Elementele de input in ecosistemul cladire sunt diverse, cu forme, volume si implicatii variate asupra mediului.

Cele trei strategii pentru principiul de economisire a resurselor sunt :

- conservarea energiei ;

- conservarea apei ;

- conservarea materialelor.

Conservarea energiei

Dupa construire, o cladire necesita un flux constant de energie input tot timpul exploatarii. Impactul cu mediul al consumului de energie specific unei cladiri apare la inceput departe de locul cladirii, la sursele de energie (de exemplu in mine). Energia consumata de o cladire in procesul de incalzire, racire, iluminare si operare a echipamentelor aferente, nu poate fi recuperata. Tipul, amplasarea si magnitudinea impactului cu mediul al consumului de energie in cladire difera in functie de tipul de energie livrata. Centralele care transforma carbunele ars in energie electrica emit gaze poluante precum: CO2, SO2, CO, NOx in atmosfera. Centralele nucleare produc emisii radioactive.

Hidrocentralele necesita baraje si rezervoare pentru depozitarea unei cantitati mari de apa; construirea barajelor are ca rezultat crearea de discontinuitati in ecosistemul rauri si disparitia unor zone cu animale si plante.

Conservarea apei

O cladire necesita o cantitate mare de apa in scopul asigurarii apei potabile, prepararii hranei, spalarii, functionarii instalatiilor sanitare, stropirii spatiilor verzi etc. Atat apa livrata cat si apele uzate necesita tratare si circulatie, cu consum de energie.

Conservarea materialelor

Anumite materiale de constructie sunt aduse pe santierul cladirii. Influxul de materiale apare mai intai in timpul perioadei de construire. Consumurile si chiar pierderile generate de procesul de executie al constructiei si instalatiilor sunt semnificative. Dupa constructie continua, la un nivel mai redus, aportul de materiale pentru activitati de exploatare, inlocuire, renovare.

Principiul 2 – Proiectarea pentru intregul ciclu de viata

Modelul conventional pentru ciclul de viata al unei cladiri este liniar, procesul constand in 4 faze majore :

- proiectare

- constructie

- exploatare si intretinere

- demolare

In cadrul acestui principiu, sunt avute in vedere consecintele considerarii intregului ciclu de viata, de la procurare la intoarcerea in natura. Se bazeaza pe faptul ca materialul sufera transformari de la anumite forme utile la forme nefolositoare, care dispar. Ciclul de viata al cladirii se poate imparti in trei faze :

- pre-constructie

- constructie

- post-constructie

Aceste faze sunt legate, iar delimitarile dintre ele sunt stricte. Fazele pot fi dezvoltate in strategii ale proiectarii pe intreg ciclul de viata al cladirii care se concentreaza pe minimizarea impactului pe care il are cladirea asupra mediului.

Analizarea cladirii in fiecare din cele trei faze necesita o intelegere mai buna a modului in care trebuie proiectata o cladire si a modului in care se construieste, exploateaza si afecteaza ecosistemul mai mare.

Faza de pre-constructie

Aceasta faza include alegerea amplasamentului, proiectarea cladirii, procesele legate de materialele de constructii, pana la instalatii, dar exclusiv acestea.

In cadrul strategiei de dezvoltare durabila se examineaza consecintele pe care le are proiectarea structurii asupra mediului, orientarea, impactul cu imprejurimile si materialele utilizate. Procurareamaterialelor de constructii are impact asupra mediului: despaduriri, mine pentru resurse naturale (fier pentru otel, bauxite pentru aluminiu, nisip, pietris pentru beton) care perturba mediul natural; chiar transportul acestor materiale poate fi o activitate poluanta. Fabricarea produselor pentru cladiri necesita energie si creeaza poluare; de exemplu, la fabricarea produselor din otel sau aluminiu este necesara ocantitate mare de energie.

Faza de constructie

Aceasta faza se refera la stadiul din cadrul ciclului de viata al unei cladiri cand aceasta a fost deja construita si intra in exploatare. In cadrul strategiei de proiectare durabila se examineaza constructia si produsele de exploatare din punct de vedere al cailor de reducere al impactului pe care il are consumul de resurse asupra mediului ; se considera de asemenea efectele pe care le are cladirea si mediul asupra sanatatii ocupantilor.

Faza de post-constructie

Aceasta faza incepe cand timpul de utilizare al unei cladiri se considera ca a expirat, ca urmare a deciziei proprietarilor sau utilizatorilor.

In aceasta etapa, materialele de constructie devin resurse pentru alte cladiri sau se reantorc in natura.

Strategia de proiectare durabila se concentreaza asupra reducerii deseurilor de constructie prin reciclare sau reutilizare a cladirilor si materialelor de constructie.

Principiul 3 – Proiectare pentru om

Proiectarea pentru om este cel de-al treilea principiu si cel mai important al proiectarii durabile. In timp ce economia de resurse si proiectarea pentru intreg ciclul de viata al unei cladiri se refera la eficienta si conservare, proiectarea pentru om se concentreaza asupra tuturor constituentilor ecosistemului global,incluzand fabricile, fauna si flora. Acest principiu provine din scopul umanitar si altruist de a respecta viata si demnitatea diferitelor organisme vii. Ultimele experimentari au aratat ca acest principiu este adanc inradacinat in nevoia de a pastra elementele din lantul ecosistemelor care asigura supravietuirea. In societatea moderna, mai mult de 70% din viata oamenilor se petrece in interior. Un rol esential al constructiei si arhitecturii este cel de a prevedea mediul construit care asigura siguranta ocupantilor, sanatatea, confortul psihologic, bunastarea psihologica si productivitatea. Calitatea mediului este intangibila si importanta sa apare in preocuparile pentru conservarea energiei si mediului.

Intelegand problema, proiectantii de cladiri trebuie sa ia in considerare calitatea mediului in interiorul cladirilor si in jurul acestora. Trebuie amintit factorul performanta in proiectare. Cand un produs economiseste energie, intrebarea care se pune este daca se comporta la fel de bine si din celelalte puncte de vedere in raport cu produsul pe care il inlocuieste si cum ii afecteaza pe ocupanti. De exemplu, primele sisteme de iluminat fluorescent au fost mai eficiente decat cele incandescente (un bec putea economisi 30 $ din costurile energetice anuale) dar ele emiteau un zgomot specific deranjand angajatii care lucrau in apropiere si prin aceasta reduceau productivitatea.

Cele trei strategii ale proiectarii pentru om, se concentreaza asupra coexistentei dintre cladiri si mediu, precum si dintre cladiri si ocupanti. Acestea sunt :

- pastrarea conditiilor naturale. Constructorii si arhitectii vor minimiza impactul cladirii asupra ecosistemului local ;

- proiectarea urbana si studiul amplasamentului. Dintr-o proiectare cooperativa, cu reducerea consumului de energie si de apa, pot beneficia orasele si intreaga zona geografica. Rezultatul poate fi un mediu urban mai placut, nepoluat si deschis spre natura ;

- confortul pentru om. Proiectarea durabila trebuie sa asigure confortul uman, incluzand mediile de la serviciu si de acasa. Se poate imbunatati productivitatea si afecta in mod pozitiv sanatatea si bunastarea.

Se poate afirma astfel ca scopul final si provocarea unei proiectari durabile consta in gasirea solutiilor care conduc la beneficii cantitative, calitative, fizice si psihologice utilizatorilor cladirii. Sunt multe posibilitati pentru atingerea acestui scop dificil la prima vedere. Cele trei principii ale proiectarii durabile – economia de resurse, proiectarea pentru intreg ciclu de viata al cladirii, proiectarea pentru om – presupun o paleta larga de probleme ale mediului asociat cu arhitectura. Strategiile din cadrul fiecarui principiu se focalizeaza pe subiecte mai specifice. Aceste strategii sunt gandite sa faciliteze intelegerea modului in care o cladire interactioneaza cu mediul interior, local si global.

Schimbãrile climatice si dezvoltarea durabilã

Încãlzirea globalã implicã, în prezent, douã probleme majore pentru omenire: pe de o parte necesitatea reducerii emisiilor de gaze cu efect de serã în vederea stabilizãrii nivelului concentratiei acestor gaze în atmosferã care sã împiedice influenta antropicã asupra sistemului climatic si a da posibilitatea ecosistemelor naturale sã se adapteze în mod natural, iar pe de altã parte necesitatea adaptãrii la efectele schimbãrilor climatice, având în vedere cã aceste efecte sunt deja vizibile si inevitabile, indiferent de rezultatul actiunilor de reducere a emisiilor.

În pofida tuturor eforturilor globale de reducere a emisiilor de gaze cu efect de serã,temperatura medie globalã va continua sã creascã în perioada urmãtoare, fiind necesare mãsuri cât mai urgente de adaptare la efectele schimbãrilor climatice .

Însã chiar dacã efectele schimbãrilor climatice se dovedesc a fi dãunãtoare,încercarea de a le controla prin intermediul unui acord global poate avea si o laturãcontraproductivã. Ideea de bazã a acestei viziuni este cã energia reprezintã o conditie sine qua non pentru toate activitãþile economice. Societatea poate obtine energie din surse mai ieftine, cum ar fi cãrbune,petrol, gaze naturale dar a cãror utilizare genereazã o cantitate mare de emisii. Energia se poate obþine si din surse care implicã costuri ridicate, cum ar fi energia eolianã, energia solarã care sunt însã considerate surse de „energie verde” (resurse regenerabile) si care nu genereazã emisii ridicate comparativ cu sursele traditionale.

Dacã se adoptã un acord global care vizeazã utilizarea energiei bazatã pe emisii scãzute se sustine implicit energia produsã din consumul unor surse verzi dar scumpe, ceea ce conduce la cresterea costurilor energiei.

Cealaltã optiune care respectã un nivel scãzut al emisiilor, prin utilizarea energiei obtinute din surse mai ieftine impune însã reducerea productiei.Deci, reducând disponibilitatea de hidrocarburi - fie prin preturi ridicate, fie prinreducerea productiei de energie - se poate spune cã se sustine cresterea sãrãcieienergetice.

În aceeasi luminã a contraproductivitãtii,putem aminti de actorii internationali care activeazã pe scena mondialã a schimbãrilorclimatice si a negocierilor în domeniu si care par sã nu poatã ajunge la un consens privind viitorul cadru post 2012.

Dintr-o perspectivã care sã tinã seama doar de un beneficiu economic imediat, ne putem întreba, perfect justificat, de altfel „De ce efortul UE este concentrat pe termen mediu si scurt, în vreme ce SUA are un orizont de timpmai îndepãrtat în discuþia privind þinte concrete de reducere a emisiilor, ceea ceechivaleazã cu amânarea asumãrii unor angajamente stringente de reducere, iar în orizontul apropiat dezvoltarea economicã este lipsitã de constrângeri climatice?”

Crestere economicã durabilã într-o lume a schimbãrilor climatic

Sustinãtorii Protocolului de la Kyoto si ai altor propuneri similare care vizeazã limitarea cresterii si reducerea emisiilor de gaze cu efect de serã (GES) îsi justificã pozitia afirmând cã, într-adevãr, schimbãrile climatice reprezintã o amenintare gravã, cu o serie de consecinte devastatoare pentru omenire, iar limitarea cresterii si reducerea emisiilor este cel mai bun rãspuns la aceastã amenintare. Problema acestui argument este faptul cã aproape toate consecintele negative ale schimbãrilor climatice ("impactul schimbãrilor climatice") sunt, în fapt, problemele cu care ne confruntãm astãzi (sãrãcia, seceta/desertificarea, cresterea numãrului de specii de plante si animale pe cale de disparitie, inundatiile etc).

Schimbãrile viitoare ale climei pot sau nu sã înrãutãteascã aceste probleme, însã rãmâne o certitudine existenta acestor dificultãti si în viitor, indiferent dacã înîncercarea de a le rezolva si a gãsi solutii se va tine seama de componenta de schimbãri climatice.

Dacã însã tinem seama de component de schimbãri climatice, devine evident faptul cã, în prezent combaterea efectelor negative ale schimbãrilor climatice prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de serã, nu este suficientã. Acest proces necesitã un rãspuns complementar pe termen scurt prin mãsuri care sã consolideze rezistenta sistemelor naturale si umane pentru a face fatãimpactului schimbãrilor climatice. Încãlzirea globalã ne obligã, cel putin din considerente de ordin etic si moral, sã ne schimbãm acum atitudinea pentru a nu compromite posibilitatea generatiilor viitoare de a-si satisface propriile nevoi.

Dezvoltarea durabilã în contextual schimbãrilor climatice poate fi atinsã princrearea si functionarea unui cadru care sã permitã oamenilor sã se angajeze în activitãti economice care creeazã bogãtie si sã conducã la progresul tehnologic.

Articolul 3 al Convenþiei-cadru a Naþiunilor Unite asupra Schimbãrilor Climatice precizeazã cã "politicile si mãsurile pentru aface fatã schimbãrilor climatice trebuie sã fie eficiente din punct de vedere a costurilor,astfel încât sã se asigure beneficii globale la cel mai mic cost posibil" si cã "Pãrtile trebuie sã coopereze pentru a promova un sistemeconomic internaþional deschis care ar duce la o crestere economicã durabilã …mãsurile luate pentru a combate schimbãrile climatice,inclusiv cele unilaterale, nu ar trebui sã constituie un mijloc de discriminare arbitrarã sau nejustificatã sau o restrictie deghizatã asupra comertului international."

Indiferent de atitudinea si actiunea partenerilor internationali, UniuneaEuropeanã este hotãrâtã sã actioneze rapid pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de serã si sã asigure tranzitia cãtre o economie, implicit o societate cu emisii scãzute de gaze cu efect de serã. Însã pentru atingerea acestui obiectiv trebuie sã aibã în vedere circumstantele nationale ale Statelor Membre.

Un studiu al organizatiei neguvernamentale WWF aratã cã, lanivelul UE, la momentul actual, 400.000 de persoane sunt angajate fiindimplicate direct în domeniul energiilor regenerabile, 900.000 în domeniulbunurilor si serviciilor cu eficienþã energeticã ridicatã si 2,1 milioane îndomeniul “transporturi curate”. Aceste locuri de muncã sunt asigurate, înprincipal, de industria privind turbinele eoliene si panourile solare – producere,instalare si întreþinere a acestora – precum si cresterea eficientei termice aclãdirilor deja construite. Alte 5 milioane de locuri de muncã se regãsesc îndomeniile asociate indirect acestor industrii.

În cazul în care România nu se va pregãti corespunzãtor, prin sustinereaindustriilor din domeniile precum cele amintite mai sus, va fi resimtit un efectsecundar de crestere a migratiei din Est c ã t r e Oc c i d e n t a c a t e g o r i i l o rprofesionale calificate în domeniul noilor industrii. De exemplu, existã la nivelulRomâniei un potential major –nevalorificat încã – de creare si asigurarea locurilor de muncã în industria materialelor de constructii care asigurãizolarea termicã, producerea de bunuri si servicii cu eficientã energeticã crescutãsi producerea în cogenerare a energiei (la nivelul UE aceste industrii asigurã peste900.000 de locuri de muncã).

Controlul consumului de energie în Europa si intensificarea utilizãrii energiei din surse regenerabile, împreunã cu economiile de energie si cresterea eficientei energetice, constituie componente importante ale pachetului de mãsuri necesare pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de serã.

Europa doreste sã facã fatã efectelor schimbãrilor climatice, iar în absenta unei strategii efective privind adaptarea la efectele schimbãrilor climatice, lipsa actiunii sau mãsurile neplanificate de rãspuns la efectele schimbãrilor climatice sunt mult mai costisitoare decât actiunile întreprinse într-uncadru organizat dar si în timpul cel mai scurt.„Fiecare european va scoate din buzunar câte trei euro pe sãptãmânã pentru combaterea schimbãrilor climatice. Costul lipsei de actiune ar fi de zece ori mai mare. În conditiile în care, cu fiecare zi, preþul gazelor si al petrolului creste, costul real al pachetului scade“, a declarat José Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene, cu ocazia lansãrii pachetului legislativ „Energie –Schimbãri Climatice”, în ianuarie 2008.

BIBLIOGRAFIE

-REVISTA CONSILIER EUROPEAN, NR.4-REVISTA JOB MAGAZIN, ARTICOLUL”PRINCIPIILE DEZVOLTARII DURABILE”- Theoretical and Empirical Researches in Urban Management, Year 2, Number 3, 2007 Cercetări practice si teoretice în Managementul Urban, Anul 2, Nr. 3, 2007 ISSN: 1842-5712

UNIVERSITATEA TEHNICA DE CONSTRUCTII BUCURESTI

FACULTATEA DE CONSTRUCTII CIVILE INDUSTRIALE SI AGRICOLE

PROTECTIA MEDIULUI SI DEZVOLTARE DURABILA

PANAIT MARIUS FLORIANMASTER INGINERIA CLADIRILOR

AN I,GRUPA 1

APRECIEREA CLADIRII DURABILEFUNCTIE DE INDICATORI

PANAIT MARIUS FLORIANMASTER INGINERIA CLADIRILOR

AN I,GRUPA 1

LOCATIE COMUNA JILAVELE, JUDETUL IALOMITA, CASA DE LOCUIT