SEMINARUL TEOLOGIC LICEAL ORTODOX“SFÂNTUL IOSIF MĂRTURISITORUL”

BAIA MARE

LUCRARE DE ATESTAT

PRINCIPII PEDAGOGICE ÎN OPERA “PEDAGOGUL”

A LUI CLEMENT ALEXANDRINUL

Coordonator:PROF. DRD. MARIAN VALERIAN Absolvent:

RUS VASILE ANDREI

BAIA MARE2007

CUPRINS

Introducere - Viaţa şi opera lui Clement Alexandrinul

1. Viaţa lui Clement Alexandrinul …………………... 3

2. Opera lui Clement Alexandrinul ………………….. 7

3. Încadrarea lucrării “Pedagogul” în opera lui Clement

Alexandrinul …………………………………………….……... 16

Capitolul I - Şcoala catehetică din Alexandria

1. Înfiinţarea şcolii catehetice din Alexandria ……... 17

2. Conducători de seamă ai şcolii ………………….. 19

Capitolul II - Principii pedagogice desprinse din opera

„Pedagogul” a lui Clement Alexandrinul

1. Educaţia creştină se adresează tuturor credincioşilor,

indiferent de vârstă ……………………………………………... 21

2. Iisus Hristos - pedagogul creştinilor ………………...… 25

3. Educaţia creştină cere o viaţă aleasă …………………... 27

Concluzii ………………………………………………. 33

Bibliografie ……………………………………………. 36

2

Introducere

Viaţa şi opera lui Clement Alexandrinul

1. Viaţa lui Clement Alexandrinul

Toţi oamenii învaţă de la Iisus Hristos cum să-şi dobândească mântuirea,

cum trebuie ca fiecare să se ostenească tot mai mult pentru desăvârşirea sufletului

şi a trupului, pentru sfinţirea omului întreg. Aceasta e o lucrare de educaţie şi omul

poate să fie educat după cum spune şi Clement: “Omul în chip firesc este o fiinţă

năzuitoare spre înălţimi şi plină de avânt. El caută ce este binele fiind creatura

singurului bine”1.

În acest fel opera educativă a lui Clement Alexandrinul se transformă în

principii ştiinţifice şi necesare educatorilor următori care trebuie să se folosească

de luminile şi de experienţa înaintaşilor.

Preocuparea de îmbunătăţire a omului este mereu actuală şi mai ales că el

devine centrul tuturor problemelor. După învăţătura creştină, omul este făptura cea

mai aleasă a lui Dumnezeu, şi prin educaţie divino-umană trebuie să ajungă la

semănarea cu Dumnezeu, la sfinţenie. În legătură cu această educaţie, Clement

Alexandrinul a încercat să-i ajute pe oameni, fapt pentru care s-a ocupat tot timpul

cu educaţia moral-religioasă a semenilor săi prin viu grai ca profesor şi conducător

de şcoală şi prin scrisul său. Din preocupările sale scriitoriceşti, Clement a realizat

o trilogie: Protrepticul, Pedagogul şi Stromatele, trilogie care să-i ajute pe semenii

săi2.

În prima lucrare a sa “Protrepticul”, Clement s-a adresat lumii păgâne

îndemnând-o să treacă la creştinism şi să primească binefacerile Logosului

întrupat. În a doua lucrare intitulată “Pedagogul”, îl descrie pe Iisus Hristos ca

1 Clement Alexandrinul, Pedagogul, tradus de Dr. Nicolae I. Ştefănescu, Bucureşti, Editura Librăriei Teologice, 1939, p. 9242 Nestor Vornicescu, Principii pedagogice în opera Pedagogul a lui Clement Alexandrinul, în Sudii Teologice, nr. 9-10, Bucureşti, 1957, p. 727

3

educator desăvârşit al creştinilor şi dă îndrumări în numele lui Iisus Hristos cu

privire la îmbunătăţirea zilnică a vieţii pentru dobândirea mântuirii. Iar în lucrarea

a treia, în “Stromate”, arată pe Iisus Hristos ca învăţător al creştinilor, preţuieşte

tot ce este bun în cultura păgână care a jucat ca şi Vechiul Testament rolul de

pedagog către Iisus Hristos. În acest fel Clement voieşte şi lucrează conform

acestei voinţe, la educaţia creştină a contemporanilor săi, la mântuirea lor3.

În primele două opere ale trilogiei sale teologice, Clement Alexandrinul ni-l

înfăţişează pe Logosul lui Dumnezeu ca fiind adevăratul întemeietor al credinţei ca

lumină, aşa cum L-a înfăţişat Sfântul Ioan Evanghelistul şi ca pe un didascăl al

acestei credinţe, găsind în titlul şi imaginea Pedagogului chipul istoric şi teologic

al lui Iisus, ca slujitor a lui Dumnezeu şi în special slujitor al credincioşilor, robul

lui Dumnezeu, Hristos teandric. Logos şi Domn înseamnă aşadar Dumnezeu

pentru credincioşi iar teologic vorbind El este suprema înţelepciune în domeniul

credinţei4.

Aşadar, călăuza cerească “Logosul” primea numele de îndrumător – în

prima lucrare “Protrepticul” – când ne chema la mântuire; acest nume este dat în

mod special Logosului care şi-a luat asupra Sa sarcina să ne sfătuiască. Clement

Alexandrinul afirmă că Logosul S-a întrupat născându-se oarecum pe Sine -

Însuşi. El S-a născut din David dintr-o Fecioară. Cu toate că este acuzat de

dochetism de către Fotie, Clement admite totuşi în Iisus Hristos, un trup real, un

sânge material, o umanitate pătimitoare5. Deşi Logosul a primit numele de

îndrumător, întreaga credinţă religioasă creştină este şi ea o îndrumătoare, o

sfătuitoare pentru că ea face să se nască în cugetul care este înclinat în mod firesc

spre acesta dorul de viaţă de acum şi de cea viitoare6.

3 Ibidem, p. 7274 Nicolae C. Buzescu, Logos şi Kyrios în Stromatele lui Clement Alexandrinul, în Studii Teologice nr. 3-4, Bucureşti, 1977, p. 249-2505 Ioan G Coman, Şi Cuvântul trup S-a făcut, Timişoara, Editura Mitropoliei Banatului, 1993, p. 206 Nicolae C. Buzescu, Logos, Trinitate şi eclisiologie în Pedagogul lui Clement Alexandrinul, în Sudii Teologice , nr. 5-8, Bucureşti, 1977, p. 462

4

Ca vindecător şi sfătuitor în acelaşi timp el călăuzeşte pe cel care l-a

convertit mai înainte şi făgăduieşte mai ales vindecarea patimilor care sunt în noi.

Acestuia I se cuvine numele de Pedagog, singurul nume care I se potriveşte

deoarece pedagogul se ocupă cu îndrumarea nu cu instruirea. Scopul pedagogului

este să facă sufletul mai bun şi nu numai să-l înveţe, iar Logosul îl călăuzeşte spre

o viaţă virtuoasă, nu spre o ştiinţă în afara vieţii.

Prezbiterul Clement Alexandrinul este unul dintre cei mai mari pedagogi ai

Bisericii creştine. El s-a ocupat atât teoretic cât mai ales practic cu problemele de

pedagogie creştină, cu principiile pedagogiei creştine şi cu aplicarea lor în viaţă.

Acest părinte bisericesc a avut o singură preocupare în toată viaţa lui: tendinţa

permanentă după cât mai multă desăvârşire, căutarea adevărului, propovăduirea lui

şi modelarea vieţii după acest adevăr7.

Având un gust pronunţat pentru filosofie, Clement Alexandrinul a cules

ceea ce a fost bun din toate sistemele filosofice, în special din cele ale lui Platon,

Pitagora, Zenon şi Aristotel, însă nu se infeduează nici unei şcoli.

Fiind un creştin convins şi luminat, nu a cedat cosmopolitismului ideologic

alexandrin care era în dezvoltare. A dat învăţăturii creştine caracterul ştiinţific -

teologic cerut de societatea spiritelor culte cărora se adresa, dar îi conturează şi

păstrează neştirbit conţinutul8.

Titus Flavius Clemens cunoscut sub numele de Alexandrinus, iar mai

târziu, după opera sa, sub numele de Clement Romanul, s-a născut pe la jumătatea

secolului al II-lea după Hristos, dintr-o familie de romani stabiliţi la Atena, păgâni

după credinţă însă de origine nobilă.

Aşa cum reiese din “Stromate”, în contradicţie cu spusele tradiţiei că, s-a

născut în Alexandria, Clement s-a născut în Atena în anul 150. Părinţii lui i-au pus

la îndemână destule mijloace de cultivare, studiind pe lângă cei mai de seamă

învăţaţi ai timpului său şi făcând şi numeroase călătorii de informaţii în regiuni

7 Nestor Vornicescu, op. cit., p. 7268 Marin M. Branişte, Concepţia antropologică a lui Clement Alexandrinul, în Sudii Teologice, nr. 9-10, Bucureşti, 1958, p. 588

5

diferite. Astfel el a călătorit foarte mult ajungând prin: Roma, sudul Italiei, Sicilia,

Siria, Palestina, Egipt iar în cele din urmă s-a stabilit la Alexandria. Se pare că s-a

convertit la creştinism în timpul călătoriilor sale însă nu a căutat demnităţi

eclesiastice ci strălucire de erudit.

Clement a căutat tot timpul oameni învăţaţi şi profesori vestiţi de la care să

se instruiască. El îi aminteşte şi vorbeşte cu entuziasm de profesorii săi. Un anume

Ionian din Grecia, un altul din sudul Italiei şi alţi trei originari din Egipt, Siria şi

Palestina9. În anul 180 este ucenic a lui Panten la şcoala din Alexandria, el fiind

cel de care aminteşte Clement cel mai des căruia îi va urma la conducerea şcolii

catehetice din Alexandria.

Pe la 190 devine colaboratorul lui Panten, iar după moartea acestuia(200 d.

Hr.) preia conducerea şcolii dându-i un nou şi mult mai creştinesc avânt. Clement

a fost şi preot după cum reiese din propriile sale afirmaţii şi dintr-o scrisoare a lui

Alexandru, Episcopul de Ierusalim.

După moartea lui Panten (200 d. Hr.) Clement ajunge conducătorul şcolii

din Alexandria însă după trei ani, în 203, persecuţia lui Septimiu Sever asupra

creştinilor l-a făcut să părăsească Alexandria. A plecat din Alexandria în

Capadocia, prin Siria, unde a continuat să lucreze cu mult zel pentru credinţă. În

anul 211 a fost trimis în Alexandria de Episcopul Alexandru al Cezareei

Capadociei cu o scrisoare pentru Asclepiades, Episcopul Antiohiei. Din acea

scrisoare aflăm că a fost hirotonit preot întrucât aceasta conţinea cuvintele:

„Clement, binecuvântatul preot, care a devenit stăpânul meu şi care mi-a adus mult

folos10.

Centrul persecuţiilor fiind Apusul şi Egiptul probabil că nu s-a putut

întoarce în Alexandria şi ar fi murit în jurul anilor 215-216 d. Hr. potrivit unei

scrisori trimise fostului coleg a lui Clement, Origen de către Alexandru Episcopul

Cezareei Capadociei. Unii cercetători dau o dată mai târzie a morţii lui Clement,

9 Constantin Voicu, Nicu Dumitraşcu, Patrologia, Bucureşti, Editura Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2004, p. 9710 Ibidem, p. 99

6

aproximativ 220 d. Hr. Clement Alexandrinul este filosof şi teolog. Ca filosof s-a

format în Atena, Italia sudică şi Alexandria. Probabil că pe Panten pe care l-a

numit „Albina siciliană”11 l-a întâlnit în Sicilia şi care a devenit mai târziu

didascălul său din Alexandria.

Gândirea şi filosofia sa poartă amprenta platonismului şi mai ales a

stoicismului. De fapt, stoicismul i-a deschis calea comprehensiunii filosofice a

creştinismului12. J. Tixeront afirmă că el este „profund creştin şi în chip hotărât

filosof”13.

2. Opera lui Clement Alexandrinul

În opera pe care a lăsat-o Clement se vădeşte un erudit. A avut bogate

cunoştinţe în domeniul poeziei, literaturii, filosofiei, al religiilor şi cultelor

mistagogice creştine. Ştia aproape pe de rost poezia, filosofia, greaca şi mai ales

Sfânta Scriptură. Din scrierile lui Clement şi mai ales ale lui Origen se poate

deduce că şcoala catehetică din Alexandria era frecventată de un auditor select şi

iniţiat în problemele culturii timpului. Aici s-au dezbătut probleme de: metafizică

(Dumnezeu, Logosul şi Sfânta Treime), cosmogonice (originea şi scopul lumii),

antropologică (crearea omului, sufletul), morală (iubirea, virtutea, libertatea

spirituală, fericirea omului), apoi problema gnozei creştine (raportul dintre

credinţă şi raţiune)14.

Preocupările lui Clement Alexandrinul sunt mai ales apologetice, morale şi

ascetice, dar nu se dezinteresează nici de fundamentele dogmatice respective. Nu

vom găsi la Clement un plan urmărit cu rigurozitate aproape la nici o problemă.

Diferitele teme care-l preocupă sunt tratate întâmplător şi uneori fugitiv, în pasaje

11 Ioan G. Coman, Patrologie, Editura Sfânta Mănăstire Dervent, 2000, p. 69 12 Nicolae C. Buzescu, Logosul în Protrepticul lui Clement Alexandrinul, în Sudii Teologice, nr. 1-2, Bucureşti, 1976, p. 5513 Ibidem, p. 5014 Ibidem, p. 50-52

7

disparate, a căror legătură e greu de sesizat şi care nu sunt departe chiar de a se

contrazice câteodată15.

Opera lui clement se distinge printr-o bogăţie de material condus numai de

un avânt sufletesc, fără un plan bine ordonat, ba chiar caută adesea, ca un efect de

artă, o dezordine formală. Cronologia scrierilor ale lui Clement se poate fixa cu

preciziune deşi trebuie să admitem că întreaga activitate didactică şi literară a lui

trebuie cuprinsă într-un scurt interval de timp, aproximativ 15 ani.

El lucra deodată la mai multe opere. Nu avea răbdare să termine o operă,

deseori concepută pe un plan vast, căci începea alta, aşa că nu e de mirare că nu a

reuşit să-şi termine toate operele pe care le-a anunţat. Aceasta deducem şi din

faptul că, „Protrepticul” dar aminteşte de ea în Stromata(VII). De asemenea

aminteşte în Stromata şi de opera „Pedagogul”(VI) fapt pentru care ne dăm seama

că el a scris toate cele trei opere simultan. El a mai amintit şi alte opere cum ar fi:

De Principiis, De Continenţia, De Matrimonio, De Prophetia, De Anima, De

Ressurrectione, dar e sigur că nu a mai avut prilejul să le publice, chiar e probabil

să nu le fi început. Dintre acestea, de exemplu „De Principiis” a fost alcătuită şi

publicată de Origen, care a fost atât coleg de studii cu el, dascălul lui 16 cât şi

predecesorul lui la conducerea şcolii din Alexandria.

Clement a scris foarte puţine opere în timpul cât a stat la şcoala din

Alexandria, cele mai multe le-a scris în exil. Aceasta se vede şi în modul de

concentrare a lui Clement deoarece se presupune o concentrare de spirit mai

liniştită ceea ce ar fi putut oferi protecţia şi încurajarea episcopilor orientali. Din

această cauză scrierile din acest timp sunt înzestrate cu o limbă mai bogată, lucrate

cu un plan mai bine urmărit şi cu o mai mare grijă pentru nevoile sufleteşti şi

culturale ale lumii creştine. Limba în care scrie Clement, deşi activitatea lui

literară se dezvoltă pe un plan relativ scurt, are o evoluţie destul de întinsă.

15 Marin M. Branişte, op. cit. p. 58816 Ion M. Stoian, Dicţionar religios, Bucureşti, Editura Garamond, 1992, p. 61

8

La începutul activităţii sale, Clement a căutat cuvinte pe care să le înţeleagă

toţi, a căutat un efect retoric dar în cele din urmă renunţă la căutarea expresiei

retorice şi preferă pe cea poetică în care să pună mai mult cuprins în idei decât au

înţeles înşişi autorii citaţi. Interpretarea alegorică a lui Clement nu-şi găseşte egal

nicăieri în literatura bisericească şi ea se îndreptăţeşte dacă ne gândim la adânca

lui credinţă.

Opera lui Clement Alexandrinul a fost foarte întinsă, variată şi erudită.

Aceasta se ocupa atât cu Sfânta Scriptură cât şi cu problemele ştiinţei profane.

Cele mai importante scrieri sunt: „Pedagogul” în care înfăţişează pe Hristos

ca adevăratul Pedagog al omenirii şi „Stromata” în care tratează religia creştină în

mod sistematic, bazându-se pe dovezi din filosofia greco-romană17. Opera lui

Clement Alexandrinul îşi găseşte expresia cea mai desăvârşită în trilogia

teologică-filosofică, ce formează propriu-zis o unitate pentru scopul larg şi greu de

realizat într-o viaţă de om: educaţia prin creştinism.

Această trilogie teologică-filosofică este o propedeutică creştină adică un

ansamblu de lucrări pregătitoare pentru primirea creştinismului. Aceste lucrări par

să reprezinte părţi ale unui plan bine construit având ca temă: Purificarea, Iniţierea

şi Viziunea18.

Prima operă din această trilogie: „Cuvânt îndemnător către greci” (Λογος

προτρεπτίκος πρός έλληνας) este alcătuită din 12 capitole, elaborată într-un chip

stilizat, bogată în citate şi conotaţii clasice, având un aer atât filosofic cât şi biblic.

Este o apologie care îi îndeamnă pe păgâni să asculte de glasul Logosului care S-a

întrupat şi ne-a mântuit aducându-ne pace. În această carte se tratează despre

convertirea adică de aducere a omului de la idolatrie la Hristos. Lucrarea cuprinde

învederarea absurdităţii religiunii păgâne şi a misterelor ei, dar mai ales

contrazicerile, neaplicarea şi lipsa de potrivire cu sufletul omenesc al filosofiei

păgâne.

17 Ibidem, p. 6118 Constantin Voicu, Nicu Dumitraşcu, op. cit., p. 99

9

„Pedagogul” (Παιδαγωγός) este alcătuită din trei cărţi fiind o continuare a

lucrării precedente şi e adresată celor care au fost salvaţi din întunericul

păgânismului. E un manual de educaţie creştină, un ghid pe care trebuie să-l

urmeze toţi ce-i ce-şi doresc să-şi desăvârşească educaţia creştină şi să trăiască o

viaţă autentică în Hristos. Scopul principal al lucrării e de a - L prezenta pe Hristos

drept singurul pedagog adevărat şi de a expune şi întări principiile Sale.

În „Pedagog” se face educarea practică a sufletului şi trupului, de unde se

trece la stadiul cunoaşterii sau al ştiinţei, prin ascultarea Învăţătorului, care

revelează şi explică lucrările credinţei.

În prima carte Clement vorbeşte despre Hristos ca educatorul model al

creştinilor, despre persoana, funcţia, mijloacele ţi metodele folosite de Pedagog,

adică de Cuvântul şi Fiul lui Dumnezeu. În celelalte două cărţi se dau instrucţiuni

amănunţite asupra felului de trai zilnic al creştinului: mâncare, băutură,

îmbrăcăminte, plimbare, căsătorie, etc. lucrarea se încheie cu un frumos imn

adresat Fiului lui Dumnezeu întrupat, lui Iisus Hristos19. În acest imn trebuie să

avem un model de cântare de laudă obişnuit în şcoala alexandrină.

Lucrarea „Covoare” (Στρωματεϊς) e alcătuită din 8 cărţi şi este cea mai

întinsă şi mai importantă din scrierile lui Clement. Trebuie să vedem în această

operă o erudită adunare de cunoştinţe din toate domeniile cunoscute în lumea

alexandrină. Scopul acestei lucrări este întărirea pe baze stiinţifice a învăţăturii

creştine, a adevăratei filosofii, de a pune la dispoziţie material suficient pentru

construirea unui sistem filosofic creştin coerent.

Este o lucrare greu de rezumat cu un conţinut extrem de variat şi interesant.

Una dintre problemele principale este raportul dintre creştinism şi cultura profană,

îndeosebi filosofia greacă. O altă problemă e aceea a deosebirii dintre gnosticul

eretic şi gnosticul cu adevărat creştin, iar o altă problemă e aceea a castităţii şi a

martiriului. Cartea a VIII-a din această lucrare este formată din schiţe şi elemente

preliminarii.

19 Clement Alexandrinul, op. cit., p. 350-352

10

În Trilogia lui Clement ne sugerează existenţa unui plan al autorului:

Protrepticul este un îndemn plin de căldură la convertirea şi la adevărata

cunoaştere religioasă. Pedagogul îl înfăţişează pe Iisus Hristos celor botezaţi ca un

adevărat dascăl care îi învaţă pe creştini, ca un pedagog pe un copil, care sunt

datoriile elementare ale vieţii şi comportamentul creştin. În cele din urmă

Stromatele îl iniţiază pe creştin pe temeiul revelaţiei din Sfânta Scriptură, în

adevărata filozofie, care duce la cunoaşterea lui Dumnezeu şi la unirea liberă cu

El, prin iubirea reciprocă20.

Clement Alexandrinul a conceput şi a realizat această importantă operă de

teologie ortodoxă inspirat de ideea de trinitate relevată în Sfânta Scriptură şi trăită

în cultul liturgic. Privită în ansamblu această trilogie e un strălucit elogiu adus

unimii triadice, vădită în lucrările ei. Logosul nu este entitate în sine ci e a doua

ipostază a dumnezeirii, e Fiul Tatălui pentru că Tatăl este izvorul monarhic al

dumnezeirii, începătura unică a existenţei21.

Afară de această trilogie, Clement a mai scris lucrări cu valoare exegetică şi

practică în acelaşi timp dintre care cea mai de seamă este: „Care bogat se va

mântui?” (Τις ό σωζόμενος πλούσιος). Aceasta este omilie exegetică la Marcu 10,

17-31. Clement arată, în contrast cu cei care considerau că, pentru a te mântui,

trebuie să renunţi la bunurile pământeşti, că bogăţia în sine nu este păgubitoarea,

nu o piedică pentru a te mântui dacă ea e întrebuinţată pentru folosul aproapelui22.

Clement a mai scris şi alte opere, astăzi pierdute dar menţionate de Eusebiu

şi de Ieronim. Astăzi mai avem de la Clement scrieri fragmentar transmise:

„Excerptele din Teodot”, o expunere critică a teoriilor gnosticului Valentin după

un adept al lui anume Teodot. Apoi mai e lucrarea „Ecloge profetice”, lucrare ce

conţine reflexiuni răzleţe, cu interpretări simbolice şi alegorice din profeţi.

20 Nicolae C. Buzescu, Logosul în Protrepticul lui Clement Alexandrinul, în Sudii Teologice, nr. 1-2, Bucureşti, 1976, p.5221 Idem, Logos, Trinitate şi eclisiologie în Pedagogul lui Clement Alexandrinul, în Sudii Teologice, nr. 5-8, Bucureşti, 1977, p. 46122 Ioan G. Coman, Patrologie, Editura Sfânta Mănăstire Dervent, 2000, p. 69-70

11

S-au mai păstrat fragmente din lucrarea „Despre Paşte” în lucrarea lui

Meliton din Sardes care tratează aceeaşi chestiune. Clement a mai avut şi alte

opere. Pe lângă acestea el a mai anunţat câteva opere pe care nu a reuşit să le

termine astfel încât au fost terminate de ucenicul ţi urmaşul său Origen.

Opera lui Clement se distinge printr-o bogăţie de materiale condus numai

de un avânt sufletesc, fără un plan bine ordonat, ba chiar caută adesea, ca un efect

de artă, o dezordine formală. Clement are meritul incontestabil de a fi fost primul

care a confruntat platonismul cu creştinismul şi a fi pregătit calea pentru Origen,

ilustrul său ucenic şi succesor. El este cel care analizează raportul dintre credinţă şi

gnoză şi face diferenţa dintre gnoza creştină şi cea eretică. Credinţa include în chip

potenţial gnoza, dar, în timp ce prima e hotărâtoare pentru mântuire, cea din urmă

are doar un rol secundar. Singura lor trăsătură comună este cunoaşterea.

Doctrina lui Clement e o comoară preţioasă pentru filosofia religioasă.

Clement este filosof şi teolog. Gândirea şi filosofia sa poartă amprenta

platonismului şi mai ales a stoicismului. De fapt, stoicismul i-a deschis calea

comprehensiunii filosofice a creştinismului. Credinţa este baza pe care gnoza nu

trebuie să o părăsească niciodată. Între credinţă şi gnoză nu este numai o deosebire

de grad. Gnoza e cunoaşterea ei desăvârşită a obiectului care se află deja cuprins în

credinţă. Credinţa include potenţial gnoza. Dar în timp ce credinţa e ceva hotărâtor

pentru mântuire, gnoza e ceva secundar.

Credinţa primeşte adevărul, pe când gnoza îl cercetează şi-l înţelege.

Credinţa e o cunoaştere concisă a necesarului, pe când gnoza e demonstraţia

temeinică a ceea ce s-a primit prin credinţă. Nu există cunoaştere fără credinţă,

cum nu există credinţă fără cunoaştere. Filosofia, în sens antic, are un rol dublu

sau face un serviciu dublu credinţei:

- ea pregăteşte sufletele pentru acceptarea credinţei, întrucât ea poate prin sine

însăşi să cunoască unele adevăruri religioase, îndeosebi existenţa lui Dumnezeu şi

Providenţa, mai ales după ce s-a inspirat din Scriptura Vechiului Testament;

12

- ea este auxiliară credinţei în sensul că pune la îndemâna acesteia arme bune de

apărare23.

Gnosticul creştin este creştinul desăvârşit, care, după moarte, merge direct

în Împărăţia Cerurilor. Dumnezeu este Creatorul tuturor lucrurilor. Păcatul lui

Adam a constat în faptul că el s-a sustras educaţiei divine. Acest păcat nu se

moşteneşte prin naştere, ci numai prin exemplul rău. Logosul e identic cu Hristos

Cel Care S-a întrupat. Hristos ne mântuieşte prin aceea că ne-a învăţat să ducem o

viaţă superioară şi a omorât moartea, adică păcatul originar. Renaşterea şi

nestricăciunea noastră se face sub călăuzirea Logosului care ne duce la

contemplare. Există o singură Mamă Fecioară, aceea e Biserica. Treptele ierarhiei

bisericeşti sunt o imitaţie a ierarhiei îngereşti. Clement vorbeşte despre botez,

euharistie, pocăinţă, uneori în termeni împrumutaţi limbajului religiilor de misterii.

Euharistia se numeşte „amestecul băuturii cu Logosul”. Ea este un dar către

Dumnezeu. Căsătoria e indisolubilă. Pedepsele date de Dumnezeu servesc la

purificare.

Învăţătura lui Clement are o puternică bază filosofică sesizată uneori cu

mare uşurinţă. El a reuşit să alcătuiască anumite concepte creştine valabile şi

astăzi, într-o perioadă în care Biserica nu avea fixate conceptele şi dogmele, ci se

afla într-o continuă luptă ideologică, sub presiunea persecuţiilor, cu un depozit

doctrinar dezvoltat.

Atât ca filosof creştin cât şi ca teolog ortodox se situează în rândul marilor

precursori, deschizători de drumuri. Pe drept, Maurice Croiset spune că: „Doctrina

lui Clement Alexandrinul deschide o epocă nouă. Această doctrină creşte, se

întăreşte, se precizează în secolul III, pe măsură ce Biserica se organizează şi

deschide şcoli. În faşa filosofilor păgânismului, se vede cum se constituie o

filozofie creştină, care opune învăţătura sa sistemelor filosofice renumite24.

23 Ibidem, p. 7024 Nicolae C. Buzescu, Logosul în Protrepticul lui Clement Alexandrinul, în Sudii Teologice, nr. 1-2, Bucureşti, 1976, p. 50

13

Clement rămâne un autor de referinţă în istoria creştinismului, prin faptul

că a pus bazele unei teologii şi tradiţii ştiinţifice prin lărgirea orizontului cugetării

sacre, prin introducerea filosofiei. El adună şi concentrează sub unghiul lui Hristos

toate eforturile spiritului de pretutindeni şi de totdeauna. Clement foloseşte

filosofia ca puncte de legătură şi dialog între păgânism şi creştinism. Filosofia a

fost dată ca testament păgânilor spre ai conduce spre Hristos.

Rolul filosofiei ca pregătitoare şi auxiliară a credinţei, e o cucerire

grandioasă a genului lui Clement, care dă cu aceasta Bisericii o atitudine care a

fost şi este normativă.

Interpretarea alegorică şi preocuparea lui constantă de a folosi cu orice preţ

cugetarea profană în majoritatea problemelor dezbătute i-au cauzat erori sau

nesiguranţe de doctrine cum e dochetismul, transmiterea păcatului originar nu prin

naştere ci prin răul exemplu, trihotomismul, etc.25 Clement nu a putut crea o gnoză

creştină propriu-zisă, dar el are meritul de a fi făcut portretul gnosticului creştin şi

de a fi zdruncinat temeliile ideologice ale gnosticismului eretic.

Clement Alexandrinul a fost nu numai un speculativ, ci şi un mare pedagog,

poate cel dintâi pedagog creştin autentic. Această calitate venea în consonanţă cu

caracterul său. Se spune că era un om blând, dar vorbăreţ, un poet admirabil şi

sensibil26. Pendant, uneori trist, însă de o bunătate sfântă, susţinea că a fi creştin

înseamnă a-ţi păstra calmul în orice situaţie, lucru pe care nici el însuşi nu l-a

reuşit întotdeauna. Detesta neseriozitatea, oameni care-şi salvează pielea apelând

la cele mai josnice mijloace.

Era un cititor de marcă, dovadă stau cele peste 700 de citate din mai mult

de 300 de autori, în lucrările sale. Avea o minte elaborată, de nivel academic şi

dacă a preţuit ceva mai mult în viaţa sa, aceea a fost libertatea.

25 Ioan G. Coman, op. cit., p. 69-7026 Constantin Voicu, Nicu Dumitraşcu, op. cit., p. 105

14

Este cel dintâi scriitor creştin care susţine şi dezvoltă doctrina voinţei

libere. Pietatea sa era una lirică, contemplativă. A fost un om care nu a trebuit să

lupte cu sine ca să găsească calea spre Hristos.

Clement Alexandrinul a stat la răscrucea gândirii filosofice greceşti şi

creştine. A contopit în flacăra credinţei linia precisă a raţiunii şi a simfonizat

diversitatea gândirii umane sub conducerea armonică a lui Hristos. Clement a fost

un entuziast în filosofie şi a mers până acolo, încât a ridicat-o la rangul de revelaţie

indirectă, ba uneori a afirmat că este chiar o revelaţie directă grecilor, ca un

Testament al lor.

Teoria sa epistemologică are o deosebită însemnătate pentru noi, deoarece

stabileşte adevărul că credinţa este izvorul cunoaşterii iar gnoza luminează prin

speculaţie credinţa, adâncind-o şi sistematizând-o. Cunoaşterea creştină

construieşte o filosofie din datele revelaţiei şi ale experienţei omeneşti.

Conceptul creştin cu care lucrează raţiunea are un conţinut real, dat de

revelaţie şi de puterea intuitivă a minţii. Conceptul este refluxul Logosului în

sufletul nostru. Clement fundează deci cunoaşterea pe o inter comuniune de viaţă:

Dumnezeu - Om. De aceea cunoaşterea are o valoare soteriologică27.

3. Încadrarea lucrării “Pedagogul” în opera lui Clement

Alexandrinul

În opera “Pedagogul”, Clement înţelege prin Logos, într-un înţeles general,

cuvântare sau discurs redactat (Λογος Προτρεπτικός - cuvânt, discurs îndemnător)

iar în înţeles religios în special în revelaţia Vechiului Testament, Cuvântul

dumnezeiesc, Cuvântul sau Logosul Tatălui, adică a doua persoană a Sfintei

Treimi, Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos şi Mântuitorul.

Lucrarea “Pedagogul” este alcătuită din trei cărţi: cartea I are 13 capitole,

cartea a II-a are 12 capitole, iar a III-a 12 capitole. Scrierea este adresată celor

27 Nicolae C. Buzescu, Premisele unei filosofii creştine la Clement Alexandrinul, în Sudii Teologice nr. 3-4, Bucureşti, 1958, p. 215

15

care, vrăjiţi cu cântecul cel nou, au urmat cântăreţului, s-au născut din nou prin

botez şi au ajuns copii ai lui Dumnezeu. Cuvântul este Pedagogul acestor noi

născuţi28.

În a doua lucrare a trilogiei sale, “Pedagogul”, titlul de Pedagog este

atribuit numai Logosului, rareori lui Dumnezeu Tatăl29.

Sub denumirea de “Pedagog”, noţiune împrumutată de al Sfântul Apostol

Pavel, Clement ne înfăţişează pe Cuvântul(Logosul) întrupat, în condiţia Sa

istorică şi dumnezeiască, ca sfătuitor şi Mântuitor. Clement nu acordă prioritate

activităţii teoretice a Logosului, ci celei practice, deoarece învăţăturile Logosului

sunt pentru viaţă. După Clement învăţăturile Logosului se pun în practică în

Biserică după cum spune şi el: “Biserica aceasta a noastră, este şcoală, şi mirele

este singurul învăţător, în care s-a împlinit voinţa cea bună a bunului Părinte,

adevărata înţelepciune, sfinţenia cunoştinţei30.

Conducătorii Bisericii au grijă de turma lui Hristos după pilda primită de la

El, precum zice Clement: “Căci noi cei din fruntea bisericilor, suntem doar păstori,

după chipul bunului păstor, iar ceilalţi dintre noi sunt oi”31.

Capitolul I28 Clement Alexandrinul, Părinţi şi Scriitori bisericeşti, volumul IV, Scrieri, Cartea I, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1982, p. 8-1729 Clement Alexandrinul, Pedagogul, tradus de Nicolae I. Ştefănescu, Bucureşti, Editura Librăriei Teologice, 1939, p. 25-12830 Ibidem, p. 34731 Ibidem, p. 62

16

Şcoala din Alexandria

1. Înfiinţarea şcolii catehetice din Alexandria

Alexandria este un oraş din Egipt, capitala vechiului Egipt32. A devenit

centru cultural al întregii lumi atât pentru poziţia ei geografică cât mai ales şi

pentru şcoala ei mai pozitivă, mai înzestrată în cărţi, monumente şi profesori

iluştri.

Învăţământul creştin s-a organizat şi dezvoltat mai întâi la Alexandria, unul

dintre centrele culturale celebre ale lumii vechi, ca o necesitate culturală şi

teologică a creştinismului în concurenţă şi analogie cu învăţământul elen, iudaic şi

gnostic. Prima şcoală creştină publică a fost şcoala catehetică din Alexandria, care

a luat fiinţă după jumătatea secolului al II-lea. Ea a purtat diferite numiri, dar cel

mai obişnuit este numele de şcoala catehizării33.

Despre originile şcolii catehetice din Alexandria există destul de puţine

informaţii. Se pare că a fost o instituţie particulară şi nu una patronată direct de

autoritatea bisericească cel puţin în prima perioadă a existenţei sale34. Studenţii

erau, în special, tineri greci alexandrini, băieţi şi fete. Scopul conducerii şcolii era

să pregătească tineri creştini capabili să înţeleagă şi să tâlcuiască corect textele

biblice. Se pare că nu era o clasă în adevăratul sens al cuvântului ci activitatea în

şcoală semăna mai degrabă cu cea a unui seminar în care discuţiile dintre tinerii

creştini erau moderate de Clement, care, ocazional, rostea şi prelegeri în genul

predicilor tematice de mai târziu. Şcoala Alexandrină este o creaţie a

creştinismului alexandrin şi a mediului intelectual din marea capitală a Egiptului

elenistic. Alexandria avea cea mai celebră universitate a lumii vechi, Mouseion,

32 Ion M. Stoian, op. cit., p. 2033 Ioan Rămureanu, Istoria Bisericească Universală, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1992, p. 8534 Constantin Voicu, Nicu Dumitraşcu, op. cit., p. 97

17

dotată cu două mari biblioteci, una dintre ele având aproximativ un milion de

volume35, şi o organizare ştiinţifică vrednică de toată lauda. În Alexandria s-a

tradus Sfânta Scriptură a Vechiului Testament punându-se în circulaţie versiunea

Septuagintei. Aici a apărut prima şcoală creştină în sensul strict tehnic şi ştiinţific

al cuvântului.

Şcoala catehetică din Alexandria a fost înfiinţată de Biserică, spre a-i apăra

unitatea împotriva ereziilor gnostice, produse în prima jumătate a secolului II de

filosofii gnostici creştini: Vasilide, Valentin şi Carpocrat, între anii 120-14036.

Această şcoală e un didaskaleion, un institut propriu-zis de învăţământ, cu

constituţie organică, cu programa precisă de studii, cu profesori şi studenţi. Este o

şcoală permanentă şi cu o organizaţie corespunzătoare. Eusebiu ne spune că

aceasta e de veche tradiţie iar obiectul ei este Sfânta Scriptură.

Eforturile şcolii catehetice se concentrau într-un dublu scop: să apere

credinţa de orice fel de erori şi să dea revelaţiei şi cultului bisericesc o factură

teologică. Şcoala catehetică alexandrină constituie izvorul primordial al marilor

sisteme teologice răsăritene, care se vor impune în timp întregii Biserici creştine37.

Ea a avut un rol determinant în elaborarea teologiei sistematice ortodoxe şi şi-a

continuat strălucita ei activitate până la sfârşitul secolului IV.

În mare măsură gloria acestei şcoli se datorează şi lui Clement care a

reasimilat şi fructificat gândirea filosofică greacă în duhul nou creştin, ca o sinteză

a credinţei şi filosofiei, aruncând sămânţa unei teologii sistematice şi unei filosofii

creştine. Alexandria cu şcoala ei catehetică reprezintă un sol fertil pentru filosofia

şi teologia sistematică creştină, ca şi pentru umanismul creştin38.

2. Conducători de seamă ai şcolii

35 Ibidem, p. 9736 Nicolae C. Buzescu, Logosul în Protrepticul lui Clement Alexandrinul, în Studii Teologice, nr. 1-2, Bucureşti, 1976, p. 49 37 Ibidem, p. 4938 Ibidem, p. 49-50

18

Şcoala catehetică din Alexandria este anterioară lui Panten care apare ca

fiind primul ei conducător pe la 190. succesorul lui Panten, Clement Alexandrinul

a urmat la conducerea şcolii. Printre alţii îl mai amintim pe Origen în a cărui

perioadă, şcoala a ajuns la mare înflorire39. Ultimul succesor a lui Panten şi

conducător al şcolii catehetice din Alexandria a fost Rodon care a transferat şcoala

la Side în Pamfilia (395). Şcoala a intrat sub supravegherea episcopului şi a rămas

în continuare sub supravegherea Bisericii.

La început programa de studii a conţinut numai exegeza biblică dar cu

timpul ea s-a îmbogăţit şi cu filosofia. În timpul lui Origen a ajuns la două cicluri

distincte: ciclul profan cuprinzând dialectica, ştiinţele naturii şi etica şi ciclul

creştin cuprinzând exegeza biblică şi filosofia creştină. Problemele care se

dezbăteau erau probabil: Dumnezeu, originea şi scopul lumii, omul, sufletul,

raportul dintre ştiinţă şi credinţă, unirea mistică cu Dumnezeu. Această şcoală

ţinea să dea avânt ştiinţei creştine şi să pună în umbră atât învăţătura Sinagogii

iudaice, cât şi pe cea a filosofiei creştine.

Alexandria cunoscută prin metoda alegorică sau contemplativă de

interpretare a Bibliei, având ca reprezentanţi de seamă pe Filon, Clement

Alexandrinul şi Origen. Sub influenţa filosofiei platonice, care domina mediul

elenistic din Alexandria, în secolele II-III, şcoala a introdus în exegeza biblică

alegorismul, potrivit căruia conţinutul plin de mistere al Sfintei Scripturi are nu

numai un sens evident, istoric, literal, ci şi un sens „spiritual”, ascuns, mistic,

recunoscut numai de cei ce posedă harul cunoaşterii şi contemplaţiei40.

Alegorismul a fost folosit într-o formă extremă de Origen, dar spiritul în

excesele şcolii alexandrine pot fi găsite în literatura exegetică de mai târziu: Didim

cel Orb, Grigorie de Nyssa şi Maxim Mărturisitorul. Metoda exegetică alexandrină

se află în contrast cu cea a şcolii din Antiohia, care preferă interpretarea istorică,

39 Ioan Rămureanu, op. cit., p. 8540 Ion Bria, Dicţionar de teologie ortodoxă, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1981, p. 27

19

sensul semantic al textului biblic41. În ceea ce priveşte hristologia, şcoala din

Alexandria are o tendinţă unilaterală şi a înclinat spre expresii ce ar putea fi

interpretate în sens monofizit. Şcoala catehetică alexandrină era deosebită de

şcoala catehumenală, eclesiastică şi întemeietorul ei veritabil, Clement

Alexandrinul i-a imprimat o structură absolut nouă, prin faptul că i-a fixat ca

obiective lupta împotriva pseudofilozofiilor şi mai ales a pseudoreligiilor politeiste

ca şi a misterelor orientale, pe temeiul revelaţiei vetero - testamentare şi neo -

testamentare42.Şcoala catehetică din Alexandria a avut o mare importanţă în viaţa

Bisericii vechi. Ea a dat Bisericii un învăţământ teologic bine organizat, o exegeză

biblică de valoare şi primele încercări dogmatice43.

Şcoala din Alexandria a avut un scop dublu pe care l-a propus Clement

Alexandrinul. În primul rând avea scopul de a ridica credinţa creştină de la stadiul

de intuiţie subiectivă şi de rugăciune la cel de cunoaştere. În al doilea rând avea

scopul de a transpune conţinutul revelaţiei într-un sistem filosofic44. Sarcină grea,

în care realizările pozitive se datorează credinţei sale înflăcărate, meditaţiei Sfintei

Scripturi şi asimilării ei poetico filosofice, iar unele incertitudini sau impreciziuni

se explică prin eforturile de trecere de la un conţinut de cultură la altul nou, la idei

şi concepte străine construite printr-o voinţă unică, mai cuceritoare prin patetismul

lor decât prin logica dialectică.

Şcoala Alexandrină a fost ilustrată de oameni ca: Panten, Clement, Origen,

Heracles, Dionisie cel Mare, Teognost, Pireriu, Petru, Didim cel Orb, Sfântul

Atanasie, Sfântul Chiril. Au fost influenţaţi de această şcoală oameni ca: Grigorie

Taumaturgul, Iuliu Africanul, iar prin cea de la Cezareea: Eusebiu, capadocienii şi

alţii. Prin reacţie această şcoală a provocat crearea şcolii de la Antiohia45.

Capitolul II41 Ibidem, p. 2742 Nicolae C. Buzescu, Logos, Trinitate şi eclisiologie în Pedagogul lui Clement Alexandrinul, în Studii Teologice, nr. 5-8, Bucureşti, 1977, p.46143 Ioan Rămureanu, op. cit., p. 85-8744 Nicolae C. Buzescu, Logosul în Protrepticul lui Clement Alexandrinul, în Studii Teologice, nr. 1-2, Bucureşti, 1976, p. 5145 Ioan G. Coman, op. cit., p. 68

20

Principii pedagogice desprinse din opera „Pedagogul” de

Clement Alexandrinul

Aşa după cum spune şi titlul opera „Pedagogul” de Clement Alexandrinul

cuprinde o sumă de principii pedagogice. Lucrarea „Pedagogul” este alcătuită din

trei cărţi în care Clement ne scrie despre principii pedagogice. În prima carte îl

descrie pe Iisus Hristos ca educator desăvârşit al creştinilor iar celelalte două cărţi

ne dă îndrumări în numele lui Iisus Hristos cu privire la îmbunătăţirea vieţii de zi

cu zi pentru dobândirea mântuirii. Dintre toate principiile prezentate de Clement în

opera sa, cele mai importante principii despre care am să vorbesc sunt

următoarele:

1. Educaţia creştină se adresează tuturor credincioşilor, indiferent de vârstă;

2. Iisus Hristos - Pedagogul creştinilor;

3. Educaţia creştină cere o viaţă aleasă.

Principiul I

1. Educaţia creştină se adresează tuturor credincioşilor, indiferent

de vârstă

Universalitatea educaţiei creştine decurge din universalitatea mântuirii.

Jertfa lui Iisus Hristos de pe Golgota nu a fost o simplă moarte ci a fost o jertfă

adusă pentru tot neamul omenesc care a fost căzut în păcat46. Prin Învierea Sa cea

dumnezeiască, a deschis porţile Raiului pentru Adam şi pentru toţi urmaşii lui.

Prin jertfa Sa, Mântuitorul Iisus Hristos l-a restaurat pe om dându-le tuturor

oamenilor dreptul la mântuire. Iisus Hristos, prin jertfa Sa de pe Cruce a mântuit

46 Nestor Vornicescu, Principii pedagogice în opera Pedagogul a lui Clement Alexandrinul, în Studii Teologice, nr. 9-10, Bucureşti, 1957, p. 728

21

tot neamul omenesc însă, fiecare om în parte trebuie să se ostenească prin credinţă

şi fapte bune de a fi vrednic să se împărtăşească de mântuirea adusă de Fiul lui

Dumnezeu, de harurile Sale.

Dumnezeu doreşte să se mântuiască toţi oamenii, de aceea pedagogia

creştină care este povăţuirea omului pe cărările mântuirii, nu poate să lase la o

parte şi să se ocupe doar de cei mici, de copii.

Pedagogia creştină nu se ocupă numai cu instruirea intelectuală şi fizică,

care e absolut necesară copiilor, ci ea pune tot interesul mai ales pe desăvârşirea

morală a omului. De această desăvârşire au nevoie toţi oamenii, de toate vârstele şi

mai ales cei adulţi. În acest sens putem să spunem că întreaga învăţătură creştină

este o pedagogie, lucrarea Bisericii fiind astfel efortul de a-l ridica pe om la o stare

tot mai bună din punct de vedere moral.

Din motive de ordin soteriologic Biserica se ocupă de educaţia

credincioşilor de toate vârstele. Cel care a preconizat clasic acest principiu în

opera sa, este marele pedagog creştin, Clement Alexandrinul. Din opera sa

„Pedagogul”, reiese că acest principiu se sprijină pe faptul că toţi oamenii suntem

fii ai lui Dumnezeu „Tatăl nostru”; creştinul de orice vârstă e numit „copil” şi

numai starea vieţii curate ca a unor copii ne poate face să ajungem la desăvârşire47.

a) Toţi oamenii sunt fii lui Dumnezeu . Creştinul este fiul Tatălui ceresc,

care ne-a creat, iar prin calitatea Sa de Creator, Dumnezeu e Tatăl nostru. Noi

suntem în faţa lui Dumnezeu ca nişte prunci, despre care Clement Alexandrinul

spune că: „Sunt, fără îndoială, fii lui Dumnezeu care au înlăturat pe omul cel vechi

şi dezbrăcându-l de răutate, au îmbrăcat nestricăciunea lui Hristos, pentru ca noi,

făcându-ne popor sfânt, fiind renăscuţi, să păzim neîntinat pe om şi să fim

nevinovaţi, cum e orice prunc a lui Dumnezeu, care e curăţit de întinare şi de

răutate”48.

47 Ibidem, p. 72848 Clement Alexandrinul, op. cit., p. 57

22

Copii lui Dumnezeu sunt nevinovaţi, sinceri şi au un singur gând, acela al

vieţii curate. Toţi suntem fiii lui Dumnezeu prin credinţa în Iisus Hristos: „Câţi în

Hristos ne-am botezat, în Hristos ne-am şi-mbrăcat” (Galateni 3, 26-29).

Sfinţii Apostoli urmându - L pe Mântuitorul au văzut în toţi oamenii pe fii

aceluiaşi Dumnezeu. Învăţătura lor se adresează tuturor creştinilor. După Clement

Alexandrinul noi suntem copiii lui Dumnezeu şi Biserica este mama noastră. Toţi

oamenii suntem îndreptăţiţi la egală mântuire în calitate de ai lui Dumnezeu, ai

Bisericii. Între fii lui Dumnezeu există cea mai perfectă egalitate după cum spune

Clement în opera lui: „Aceeaşi îndreptăţire are bărbatul ca şi femeia. Căci odată ce

amândoi au un Dumnezeu, tot un Pedagog au amândoi, o singură Biserică…”49.

b) Fiecare creştin este numit copil . Întemeiat pe Sfânta Scriptură Clement

Alexandrinul numeşte pe fiecare creştin, copil şi doreşte ca viaţa fiecărui creştin să

fie curată precum e cea a unui copil nevinovat. Mântuitorul trăieşte cu noi şi viaţa

noastră în sânul Bisericii este o viaţă tainică în Hristos. „Creştinii” poartă acest

nume tocmai pentru că sunt ai lui Hristos: ei trăiesc în Hristos şi Hristos în ei”50.

Prin cuvântul copil Clement înţelege pe toţi creştinii „Dacă nu vă veţi întoarce şi

nu veţi fi ca aceşti copii, nu veţi intra în împărăţia Cerurilor” (Matei 18, 3).

Numai cei care trăiesc o viaţă curată pot fi numiţi copii. Creştinii nu sunt numiţi

copii doar pentru că ar gândi copilăreşte de aceea Clement citează cuvintele

Sfântului Apostol Pavel: „Fraţilor, nu fiţi copii cu mintea, ci cu răutatea fiţi prunci

iar cu mintea fiţi desăvârşiţi”( I Corinteni 14, 20). Asemenea copilului este omul

sincer, nevinovat, neascuns, fără ocolişuri, neprefăcut, deschis şi drept cu gândul.

Prin denumirea de copil ce se dă fiecărui creştin, indiferent de vârsta lui, şi

prin viaţa curată, ca unor copii, ce se cere tuturor creştinilor, vedem că pedagogia

creştină cuprinde pe toţi credincioşii.

c) Fiecare creştin trebuie să fie ca un copil. Noi ştim că toată viaţa Sa omul

este supus schimbării, poate fi mereu îmbunătăţit, oricât ar fi de înaintat în vârstă .

49 Ibidem, p. 3550 Sergiu Bulgakoff, Ortodoxia, tradusă de Nicolae Grosu, Sibiu, 1933, Tiparul Tipografiei Arhidiecezane, p. 1

23

Pentru aceasta pedagogia creştină cuprinde pe credincioşii de toate vârstele. Pentru

ca lucrarea pedagogică a Bisericii să dea roade bogate, cei educaţi trebuie să se

găsească în starea de „copilărie” despre care am vorbit.

Marea importanţă a acestei copilării care se cere de la toţi, o arată Clement

Alexandrinul, când spune că „pruncia în Hristos este desăvârşire”51.

Mântuitorul se adresează tuturor oamenilor când spune: „De nu veţi fi ca pruncul

acesta, nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor” (Matei 18,3). Mântuitorul ne numeşte

pe toţi copii, dându-ne ca pildă această vârstă pentru a arăta permanenta tinereţe pe

care trebuie să o aibă firea umană. Pedagogia creştină este îndrumarea acestor

copii în creşterea lor duhovnicească. Pedagogul şi Învăţătorul nostru, numindu-ne

prunci şi cerându-ne la toţi o stare de pruncie, ne îndrumă spre mântuire.

Mitropolitul Antonie de Suroj spune că: „Pentru a - L întâlni pe Dumnezeu trebuie

să ai ceva în comun cu el, ceva ce-ţi dă ochi să-l vezi, ce îţi permite să - L

percepi52. Clement Alexandrinul e de părere că educaţia creştină cuprinde toate

vârstele: copii, vârstnici şi bătrâni. De la început, creştinismul a organizat educaţia

sa pentru toate vârstele. Universalismul pedagogic e caracteristica creştinismului.

Fiecare vârstă are nevoie de educaţie: „Viaţa întreagă e un drum al educaţiei, sau

mai bine zis, viaţa întreagă e o educaţie”53. În lucrarea sa educativă ea cuprinde pe

toţi oamenii. Acest principiu aduce o nouă lumină în pedagogie, depăşind

pedagogia greco-romană, care cuprindea numai pe copii.

Această lumină e adusă de revelaţia dumnezeiască, pe care se sprijină

Clement în expunerea învăţăturii sale cu privire la educaţie.

Principiul al II – lea

51 Nestor Vornicescu, op. cit., p. 73052 Antonie Mitropolitul de Suroj, Şcoala rugăciunii, traducere de Arhiereu Vicar Irineu Slătineanu, Bucureşti Editura Coresi, , p. 2153 Clement Alexandrinul, op. cit., p. 57

24

2. Iisus Hristos - pedagogul creştinilor

a) Nevoia omului de a fi educat. Toţi oamenii fiind copii, într-un anumit

sens, avem nevoie de călăuzirea unui bărbat desăvârşit. Necesitatea noastră de a fi

educaţi se întemeiază nu numai pe faptul că suntem copii, ci mai ales pe

constatarea făcută de atâţia doritori de desăvârşire: că firea acestor copii este

slăbită prin păcat, neputincioase. Pentru aceasta Clement Alexandrinul zice: „Căci

ca nişte rătăcitori într-un adânc întuneric avem nevoie în viaţă de o călăuză

neclătinată şi sigură”54.

Noi, din cauza patimilor şi a păcatelor, suntem ca nişte bolnavi care au

nevoie de vindecare. Dacă cei bolnavi trupeşte au nevoie de doctori, noi, cei

neputincioşi cu sufletul, avem nevoie de pedagog, deoarece fiecare om are nevoie

să fie povăţuit, învăţat55. Pedagogul determină, susţine, călăuzeşte şi ajută

progresul nostru moral.

b) Adevăratul nostru Pedagog este Iisus Hristos. Educaţia făcută de Biserică

este educaţia făcută de Iisus Hristos care S-a pogorât de la Tatăl pentru a ne

povăţui pe noi şi să ne mântuiască. Educaţia făcută de clerici şi dascăli în şcolile

creştine şi în Biserici e făcută în numele lui. Clement Alexandrinul ne spune că

adevăratul Pedagog al oamenilor este Iisus Hristos. Acestuia ne-a încredinţat

Dumnezeu, după cum un tată iubitor îşi încredinţează copii săi unui pedagog,

spunându-ne neîncetat: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, de Acesta să

ascultaţi(Matei 17,5).

Pe noi creştinii ne păstoreşte Însuşi Domnul, Logosul întrupat este

educatorul nostru. Dintre toţi pedagogii, El este cel care ne-a arătat cel mai frumos

şi cel mai nobil, sensul adevărat al vieţii.

Pedagogul nostru Hristos este Bun, neprihănit, şi iubitor de oameni. Se

jertfeşte pentru noi dându-ne mai presus de fire drept hrană trupul şi sângele Său.

Dintre vechii pedagogi ştim că Phoenix era desfrânat, Adrastos era nerăbdător,

54 Ibidem, p. 3455 Ibidem, p. 27

25

Sikinnos era o slugă uşuratică, doar Iisus Hristos este fără de păcat şi nesupus firii,

un exemplu bun de urmat. El este „Sfântul Dumnezeu Iisus, Cuvântul sfătuitor al

întregii omeniri, este Dumnezeu iubitor de oameni, adevăratul pedagog”56.

Iisus este dascălul tuturor generaţiilor. El a instruit şi a învăţat pe Sfinţii

apostoli şi prin ei şi pe noi, fiind cel mai desăvârşit învăţător. „Mântuitorul care

este calea, adevărul şi viaţa, a predicat Evanghelia împărăţiei descoperind înţelesul

Scripturilor, anunţând dogmele despre El Însuşi, despre Tatăl şi despre Sfântul

Duh”57.

c) Pedagogul Hristos ne povăţuieşte prin viaţa şi învăţătura Sa, dar şi prin

profeţi şi Apostoli.

Prin jertfă Hristos ne-e adus mântuirea şi ne-a învăţat cum ne putem

împărtăşi de ea, cum putem deveni desăvârşiţi. Opera şi învăţătura Mântuitorului

sunt în Sfintele Evanghelii, prin ele făcându-se mereu educaţia credincioşilor.

Pedagogia lui Hristos se face şi prin proorocii Vechiului Testament şi prin

Sfinţii Apostoli şi urmaşii lor. Învăţătura Pedagogului se află în Sfintele Scripturi

spre folosul credincioşilor. Pe lângă aceste învăţături se află şi poveţe către

episcopi, preoţi, diaconi, văduve şi către toţi credincioşii.

În Vechiul Testament Cuvântul Şi-a arătat pedagogia prin toţi profeţii până

la Ioan Botezătorul58. Domnul Se înfăţişează la poporul cel vechi prin prooroci iar

la cel nou a venit chiar El Însuşi. Precum a fost trimis de Tatăl aşa şi El a trimis pe

Sfinţii Apostoli la lucrarea de îmbunătăţire şi povăţuire a lumii iar Sfinţii Apostoli

şi Sfinţii Părinţi ştiu că lucrează în numele lui Hristos. Clericii au grijă de

credincioşi ca părinţii lor spirituali. Educatorul colaborează cu Dumnezeu în opera

de modelare a omului creat.

Iisus Hristos se îngrijeşte direct sau indirect de educaţia creştinilor, ca o

doică de copii. De aceea Clement spune în ruga sa către dumnezeiescul Pedagog:

56 Ibidem, p. 8957 Sergiu Bulgakoff, op. cit., p. 1158 Clement Alexandrinul, op. cit., p. 120

26

„Paşte-ne pe noi pruncii ca pe nişte oi. Stăpâne, îndestulează-ne cu păşunea

dreptăţii tale. Pedagogule, păstoreşte-ne în muntele tău cel sfânt…”59.

Şi după acest principiu trebuie să ne orientăm mereu în lucrarea de educare

a noastră şi a celor încredinţaţi nouă. Noi semănăm, udăm, îngrijim, dar numai

Pedagogul - Iisus Hristos are puterea şi face pe oameni să crească în desăvârşire

până la asemănarea cu Dumnezeu.

Principiul al III – lea

3. Educaţia creştină are o viaţă aleasă

Din opera „Pedagogul” se desprinde şi acest principiu ca un efort puternic

al învăţăturii Mântuitorului. Clement Alexandrinul ne arată că metodele de

educaţie pe care le întrebuinţează Iisus Hristos şi scopul educaţiei creştine care

este desăvârşirea, cer din partea noastră o viaţă curată.

Firea noastră e slăbită de păcat ceea ce necesită un efort continuu din partea

noastră pentru a dobândi desăvârşirea cunoscând binele, şi mai mult decât atât să

facem eforturi să-l săvârşim. În această lucrare de îmbunătăţire avem harurile

bunului Pedagog însă acest ajutor nu ne scuteşte de propriile osteneli şi mai mult

ne obligă la ele.

Pedagogului creştin nu-i este indiferentă viaţa morală a credinciosului iar

acţiunea lui pedagogică tinde să i-o îmbunătăţească mereu până ce va ajunge la

desăvârşire. Această viaţă de continuă îmbunătăţire începe prin acţiunea metodică

a Pedagogului şi e dusă mai departe, până la sfinţenie, prin eforturi personale de

fiecare creştin60.

a) Metodele educaţiei creştine .

59 Ibidem, p. 10860 Nestor Vornicescu, op. cit., p. 734

27

Toate metodele întrebuinţate în educaţia creştină sunt izvorâte din dragostea

lui Dumnezeu faţă de făptura Sa, din dragostea păstorului faţă de păstoriţii săi.

Aceste metode cer ca cel educat să conlucreze cu Pedagogul la desăvârşirea sa.

În procesul educaţiei totdeauna este respectat liberul arbitru, Pedagogul nu

ne forţează ci doar ne sfătuieşte la săvârşirea binelui, laudă lucrul bun şi mustră

fărădelegea. Iisus Hristos care a venit în lume pentru a-l restabili pe om şi a-l

repune pe drumul cel bun, lasă pe om la voia lui de a conlucra sau nu.

Pedagogul omenirii caută cu tot dinadinsul să ducă pe copii Săi la

desăvârşire şi se foloseşte de toată arta înţelepciunii. Clement Alexandrinul spune:

„Pedagogul este alături de cei buni, pe cei chemaţi la judecată îi îndeamnă la mai

bine, iar pe cei porniţi să nedreptăţească îi îndeamnă să-şi schimbe felul de viaţă,

într-unul mai bun”61.

Spre deosebire de orice educaţie omenească, educaţia creştină foloseşte în

lucrarea sa şi ajutorul supranatural. Dacă prin propriile noastre puteri am zice că

desăvârşirea este cu neputinţă, avem încredinţarea că prin puterea lui Dumnezeu,

la care toate sunt cu putinţă se realizează şi desăvârşirea noastră. Aşa ne-a ajutat şi

ne ajută până astăzi Iisus Hristos prin tainele Sfintei Biserici. O altă metodă, după

Clement Alexandrinul, a educaţiei creştine este înlăturarea răului. Pedagogul,

asemenea unui lucrător înţelept care, când e nevoie curăţă viţele de lăstari

netrebuitori, ca rodul să fie cât mai bogat, ne povăţuieşte permanent îndepărtând

lucrurile care duc la pieire învăţându-ne poveţele dreptei vieţuiri.

O metodă mult folosită în pedagogia creştină este educaţia prin exemple.

Pedagogul Hristos ne zice „pildă v-am dat vouă”. Drept exemplu ne sunt daţi apoi

proorocii, drepţii, sfinţii. Acelaşi scop servesc şi parabolele Mântuitorului „Aceste

icoane întăresc în nevoinţă pe unii îi înfrânează pe cei înclinaţi spre rău şi vindecă

pe mulţi de păcate”62 zice Clement Alexandrinul.

b) Scopul educaţiei creştine.

61 Clement Alexandrinul, op. cit., p. 88-8962 Ibidem, p. 320

28

Pedagogia creştină, mai mult decât prin metodă, cere o viaţă deosebită prin

scopul ei care nu e altul decât desăvârşirea vieţii trupeşti şi sufleteşti.

În creştinism scopul educaţiei creştine este desăvârşirea, formarea

caracterului religios – moral, sfinţenia sau asemănarea cu Dumnezeu. Desăvârşirea

creştină înseamnă fructificarea la maxim a tuturor darurilor pe care Dumnezeu le-a

pus în firea umană63.

Clement Alexandrinul nu arată că scopul nostru în educaţie este să

dobândim viaţa desăvârşită a Pedagogului Iisus Hristos. Noi trebuie să ascultăm de

El şi să - I urmăm viaţa şi atunci vom fi fericiţi aici pe pământ şi vom avea

nădejdea dobândirii vieţii veşnice. Pentru a ajunge la aceasta Pedagogul nu ne lasă

singuri ci ne ajută biruind valurile ce se abat asupra noastră, biruind, înclinările

animalice şi pătimaşe. El îndreaptă corabia noastră pe vânt potrivit spre limanul

cel neîmviforat al desăvârşirii. Întreaga pedagogie creştină ne călăuzeşte spre

mântuire64.

Prin educaţie, omul creat trebuie să se apropie cu încetul şi să devină

asemenea cu Dumnezeu cel necreat. Spre acest scop se concentrează toate puterile

noastre. Ne preocupăm mereu să devenim cât mai desăvârşiţi, să ajungem în starea

de a ne stăpâni pe noi înşine, trupul nostru şi gândurile noastre.

Educaţia creştină este o educaţie soteriologică, ea doreşte să facă din fiecare

creştin un Hristos. Dragostea nesfârşită faţă de Dumnezeu şi de om este sfârşitul

educaţiei creştine, educaţie ce urmăreşte câştigarea Împărăţiei Cerurilor. Ea luptă

prin Hristos împotriva păcatului şi face apel la tot ce e bun în om. Acest scop este

real şi se poate realiza, după cum vedem, în atâtea exemple din istoria vieţii

creştine65.

Clement Alexandrinul ne asigură că Pedagogul creştin nu caută altă răsplată

decât mântuirea celor educaţi. Cel care este format în şcoala lui Hristos trebuie să

dovedească prin orice acţiune Duhul care-l însufleţeşte.

63 Nestor Vornicescu, op. cit., p. 73564 Clement Alexandrinul, op. cit., p. 78-7965 Ibidem, p. 33-34

29

b) Eforturile noastre pentru dobândirea desăvârşirii .

Metodele pedagogiei creştine cât şi scopul ei cer un efort continuu din

partea noastră. Nu este uşor să te smulgi întru totul din ghearele păcatului. Urcuşul

acesta filocalic se face prin nevoinţe, renunţări şi bune deprinderi.

În pedagogia creştină a lui Clement Alexandrinul se dă o mare importanţă

acestui principiu, adică rolului pe care îl are efortul nostru personal în procesul

nostru de educaţie.

După învăţătura Mântuitorului nu este de ajuns ca noi să fim cumpătaţi şi

curaţi ci trebuie să ne străduim a dobândi sfinţenia. Să ne pregătim cu multă

seriozitate şi demnitate pentru împărăţia lui Dumnezeu66. Educaţia creştină cere

strădanie din partea întregii fiinţe umane, atât din partea sufletului cât şi a trupului.

Cele mai grele lupte care necesită multă energie şi iniţiativă proprie sunt

acele pe care le ducem faţă de noi înşine întru formarea unui om mai bun, mai

desăvârşit. Adevăratul caracter se dobândeşte prin eforturi personale.

Trebuie să ne ostenim pentru împodobirea trebuie să ne ostenim pentru

împodobirea sufletului cu roadele Duhului Sfânt: dreptatea, cumpătarea, bărbăţia

şi iubirea. Cine voieşte să fie frumos, să-şi împodobească cugetul său, partea cea

mai frumoasă din om. Cultivarea adâncurilor noastre, cunoaşterea de noi înşine ne

face să cunoaştem pe Dumnezeu şi să fim asemenea lui prin facerea binelui67.

Clement ştie că dobândirea desăvârşirii cere eforturi din partea noastră şi

pentru acesta descrie amănunţit tehnica acestor exerciţii. Omul trebuie să lupte

mereu pentru realizarea personalităţii. Trebuie să dezvoltăm aptitudinile noastre

omeneşti conform voinţei divine descoperite prin Iisus Hristos. Atunci vom vedea

că lumina lui Hristos e un necesar izvor al puterilor sufleteşti şi învăţătura creştină

va pulsa în măsura în care e aplicată în ocupaţiile de fiecare zi68.

Trebuie să ne stăpânim de noi înşine ca să nu ne folosim de toate câte ne

sunt libere, căci după cum spune Clement ne vom folosi cu multă uşurinţă şi de

66 Ibidem, p. 33467 Ibidem, p. 5768 Nestor Vornicescu, op. cit., p. 737

30

cele ce nu ne sunt libere întrucât „cei ce fac toate cele îngăduite, repede ajung să

săvârşească şi cele neîngăduite”69.

Creştinii învaţă de la Pedagogul Hristos că trebuie să se nevoiască a-şi

schimba viaţa, a-şi înnoi duhul, a se îmbrăca în omul cel nou. Trebuie să ne

preocupăm şi de trup, de educaţia lui. Trupul să fie păstrat pe cât se poate în

deplină sănătate, ca să dea omului buna dispoziţie şi încredere. Trebuie să luptăm

împotriva lenei prin educaţie fizică, educaţie ce o exercită trupul mai ales prin

muncă70. Tot pentru educaţia trupului ne îndeamnă Clement Alexandrinul să

dormim pe un pat tare, să nu facem abuz cu privire la bucate şi la băuturi.

Cumpătarea este o bună ajutătoare la creşterea „copiilor” în înfrăţire.

Deci ca o lege a pedagogiei creştine, după Clement Alexandrinul rămâne

învăţătura că pentru a nu zădărnici metodele ei şi pentru a realiza scopul trebuie să

fie şi din partea celui educat o deosebită viaţă morală. Lepădarea de omul vechi

este o condiţie a creşterii, în educaţia creştină, iar Clement zice că lepădarea de

răutăţi este începutul apropierii de mântuire71. Acest început se face prin Sfântul

Botez şi prin hotărârea nestrămutată de a duce o viaţă nouă, deoarece, aşa cum

spune şi Clement „după botez nu mai suntem acelaşi om ca înainte”72.

În cărările mântuirii, prin care ne călăuzeşte pedagogia creştină avem drept

de îngrădire crucea Domnului. Starea vieţii curate trebuie să devină „a doua

natură” a noastră, după pedagogia clementină. Aceasta este starea de sfinţenie,

care trebuie să stăpânească toată fiinţa noastră. Preocuparea Pedagogului creştin,

este ca să facă din subiectele de educaţie, oameni adevăraţi, creştini desăvârşiţi.

Acestea sunt principiile pedagogice care rezultă din „Pedagogul” lui

Clement Alexandrinul. Preocupările de modelare ale omului existau şi în lumea

greco-romană. Preocuparea autorului nostru exclusiv cu probleme de educaţie, este

şi o influenţă a mediului alexandrin, plin de elenism. Însă meritul cel mare a lui

69 Clement Alexandrinul, op. cit., p. 14470 Ibidem, p. 16871 Nestor Vornicescu, op. cit., p. 73972 Clement Alexandrinul, op. cit., p. 52-55

31

Clement Alexandrinul, este, că el, sprijinit de Vechiul şi Noul Testament, adică pe

descoperirea dumnezeiască, concepe educaţia ca un proces de mântuire. Pecetea

soteriologică asupra educaţiei e pusă de Clement Alexandrinul. Acest lucru nu l-a

putut face Socrate, Platon sau Aristotel. Îl face Clement, ucenicul pregătit de

Pedagogul Hristos, în şcoala Sa, care este Biserica.

Educaţia creştină, concepută de Clement Alexandrinul are un caracter

universal, cuprinzând pe oamenii de toate vârstele. El este singurul autor patristic

care a scris o operă întreagă, intitulată „Pedagogul”, prin care Pedagog înţelege pe

Iisus Hristos care povăţuieşte pe toţi oamenii la desăvârşire. Clement se ocupă

îndeosebi cu educaţia morală a auditorilor şi cititorilor săi.

Aceste principii sunt pline de umanism. După cum e şi firesc, toată atenţia

se dă omului nou, omului desăvârşit. La această desăvârşire sunt chemaţi toţi

oamenii şi Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat pentru desăvârşirea

oamenilor. Educaţia creştină, după Clement, are un caracter hristocentric, care în

epoca respectivă îl presupune şi pe cel aclesiocentric. Supremul Pedagog al

omenirii este Iisus Hristos. El ne face educaţia noastră în Biserică până astăzi.

Principiile pedagogice care rezultă din opera lui Clement, sunt pline de

dinamism. Omul năzuieşte spre bine şi are puterea să devină bun. Pentru aceasta

trebuie să folosească toate puterile pe care i le-a dat Dumnezeu. Activismul ne

dovedeşte progresul spre desăvârşire. În acest progres există şi un sinergism. Cel

educat conlucrează cu educatorul la desăvârşirea sa. Lucru absolut nou, care nu

există în altă educaţie, e faptul că omul, în eforturile sale de îmbunătăţire este

ajutat şi de puterea lui Dumnezeu. Această educaţie se referă atât la suflet, cât şi la

trup. Educaţia omului întreg în vederea mântuirii.

Actualitatea acestor principii reiese din neprecupeţita preocupare ce se dă

formării omului nou, ca cea mai preţioasă valoare, în zilele noastre. Clericii,

dascălii creştini şi chiar fiecare credincios în parte, ca urmaşi ai lui Iisus Hristos,

sunt educaţi şi educatori.

32

CONCLUZII

Lucrarea de faţă se intitulează „Principii pedagogice în opera Pedagogul a

lui Clement Alexandrinul. Această lucrare are două capitole cu trei subcapitole

fiecare. De asemenea are un număr de 36 de pagini şi 72 note de subsol.

În introducere am relatat viaţa lui Clement Alexandrinul, viaţă trăită în

preajma cărţilor şi într-o continuă călătorie de cunoaştere. Partea centrală a

introducerii o constituie opera acestuia care este pentru întreg creştinismul o

adevărată scară deoarece prin fiecare pagină citită omul se apropie de Pedagogul

Ceresc, principala sursă a acesteia.

În capitolul I am vorbit despre Şcoala din Alexandria dorind să evidenţiez

în primul rând importanţa şi valoarea pe care a avut-o în prima perioadă creştină,

33

iar în al doilea rând am dorit să evidenţiez personalităţile şi numele mari pe care

le-a dat şcoala şi mai mult, numele pe care şi l-a păstrat până în zilele noastre.

La primul subcapitol am vorbit despre înfiinţarea şcolii pentru a evidenţia

începuturile şi parcursul pe care l-a avut. Şcoala catehetică din Alexandria a fost

una dintre cele mai mari din Egipt fiind considerată centrul lumii. Şi-a făcut un

nume şi a devenit mare într-un timp foarte scurt.

În al doilea subcapitol am amintit pe cei mai mari şi mai importanţi

conducători ai şcolii şi cei mai cunoscuţi elevi care au frecventat acea şcoală.

Clement Alexandrinul a fost unul dintre conducătorii şcolii care a dus şcoala la o

înflorire din punct de vedere al învăţăturii.

În capitolul al II-lea am vorbit despre trei principii mai importante pentru

viaţa noastră, a creştinilor, principii pe care le-am extras din opera lui Clement

Alexandrinul intitulată „Pedagogul”. Am evidenţiat prin aceste trei principii ceea

ce este mai important pentru viaţa unui creştin pentru ca să ajungă la mântuirea

sufletului, scopul final al oricărui creştin.

În primul rând un creştin trebuie să ştie că educaţia creştină, care vine de la

Hristos prin Biserică este destinată întregii lumi necondiţionată. Dumnezeu nu

doreşte să se mântuiască doar anumiţi oameni ci El doreşte ca toţi să ajungem în

Împărăţia Cerurilor. Mântuitorul Iisus Hristos nu a venit în lume să se jertfească

doar pentru unii ci El S-a jertfit pentru toţi fără să ţină cont de vârstă.

În al doilea rând trebuie să se ştie că Iisus Hristos este Pedagogul

creştinilor, că El este cel care dă sfaturi, ne arată calea cea bună şi ne ajută să o

urmăm. Mai mult determină, susţine, călăuzeşte şi ajută la progresul nostru

spiritual. Educaţia făcută de Biserică este educaţia făcută de Iisus Hristos Care S-a

pogorât de la Tatăl pentru a ne povăţui şi a ne mântui, iar educaţia făcută în şcoli

este făcută în numele lui.

În al treilea rând creştinii trebuie să ştie că educaţia creştină cere de la noi

să avem o viaţă aleasă şi să trăim urmând calea cea bună încercând să înlăturăm

răul din viaţa noastră. Scopul educaţiei creştine este desăvârşirea, formarea

34

caracterului religios-moral, sfinţenia sau asemănarea cu Dumnezeu. Noi creştinii

trebuie să facem un efort continuu de a progresa în educaţie.

În lucrarea de faţă am vorbit despre Pedagogul Hristos în viziunea lui

Clement Alexandrinul, lucru ce reiese din opera „Pedagogul”. Clement spune că

Iisus Hristos este Pedagogul tuturor creştinilor care ne învaţă, precum un pedagog

pe elevii săi, atât prin viaţa şi învăţătura Sa cât şi prin profeţi şi apostoli.

Bibliografie

I. Izvoare

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea

de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe

Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Bucureşti, Editura Institutului Biblic

şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2001

2. Clement Alexandrinul, Pedagogul, tradus de dr. Nicolae I.

Ştefănescu, Bucureşti, Editura Librăriei Teologice, 1939

35

3. Clement Alexandrinul, Pedagogul, colecţia Părinţi şi Scriitori

Bisericeşti, vol. IV, traducere, introducere, indici şi note de Pr. Dumitru

Fecioru, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii

Ortodoxe Române, 1982

II. Manuale, Dicţionare, Enciclopedii

1. Bria, Ion, Dicţionar de teologie ortodoxă, Bucureşti, Editura

Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1981

2. Coman, Ioan G., Patrologie, Sfânta Mănăstire Dervent, 2000

3. Rămureanu, Ioan, Istoria Bisericească Universală, Bucureşti,

Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1992

4. Stoian, Ion M., Dicţionar religios, Bucureşti, Editura Garamond,

1992

5. Voicu, Constantin, Dumitraşcu, Nicu, Patrologie, Bucureşti,

Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2004

III. Cărţi

1. Antonie, Mitropolitul de Suroj, Şcoala rugăciunii, traducere de

Arhiereu Vicar Irineu Slătineanu, Bucureşti, Editura Coresi

2. Brunhes, Gabriel, La foi et sa justification rationnelle, Librairie

Bloud & Gay, Bibliotheque catolique des sciences religieuses, 1928

3. Bulgakoff, Sergiu, Ortodoxia, tradusă de Nicolae Grosu, Sibiu,

Tiparul tipografiei Arhidiecezane, 1933

4. Coman, Ioan G., Şi Cuvântul trup S-a făcut, Timişoara, Editura

Mitropoliei Banatului, 1993

36

5. Evdokimov, Paul, Rugul aprins, traducere de Teodor V. Daşma,

Timişoara, Editura Mitropoliei Banatului, 1994

6. Fecioru, Dumitru, Părinţi şi scriitori bisericeşti, Volumul IV,

Scrieri, partea I, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al

Bisericii Ortodoxe Române, 1982

7. Swidler, Leonard, După absolut, traducere de Codruţa Cuceu, Cluj-

Napoca, Editura Limes, 2002

8.Yannaras, Christos, Foamea şi setea, traducere de Zenaida Luca,

Bucureşti, Editura Anastasia, 2000

IV. Studii şi Articole

1. Branişte, Marin M., Concepţia antropologică a lui Clement

Alexandrinul, în Studii Teologice, nr. 9-10, 1958

2. Buzescu, Nicolae C., Logosul în Protrepticul lui Clement

Alexandrinul, în Studii Teologice, nr. 1-2, 1976

3. Buzescu, Nicolae C., Logos şi Kyrios în Stromatele lui Clement

Alexandrinul, în Studii Teologice, nr. 3-4, 1977

4. Buzescu, Nicolae C., Logos, Trinitate şi eclisiologie în Pedagogul

lui Clement Alexandrinul, în Studii Teologice, nr. 5-8, 1977

5. Buzescu, Nicolae C., Premisele unei filosofii creştine la Clement

Alexandrinul, în Studii Teologice, nr. 3-4, 1958

6. Vornicescu, Nestor, Principii pedagogice în opera Pedagogul a lui

Clement Alexandrinul, în Studii Teologice, nr. 9-10, 1957

37

38