Primele_tiparituri_din_Transilvania_Sibi.pdf

8/17/2019 Primele_tiparituri_din_Transilvania_Sibi.pdf

1/18

„Anuarul Institutului de Istorie «G. Bariţiu» din Cluj-Napoca”, tom. XLVI, 2007, p. 89–106

PRIMELE TIPĂRITURI DIN TRANSILVANIA (SIBIU, 1525)

Zsolt Simon

Institutul de Cercetări Socio-Umane „Fg. Şincai” Târgu Mureş

Cercetările anterioare referitoare la istoria tiparului din Transilvania au reuşit săstabilească că prima tipografie a funcţionat la Sibiu, dintre primele ei produse, până

acum, putând fi identificate două tipărituri. Prima ar fi fost o carte de gramatică latinăscrisă de către Thomas Gemmarius şi editată în 1529. Din această tipăritură nu s-a

păstrat niciun exemplar şi nici textul acesteia, numai câte o însemnare din secolul alXVII-lea, respectiv al XVIII-lea, atestă existenţa acesteia, fără însă a spune expres căa fost tipărită la Sibiu. Pornind de la faptul că autorul, Thomas Gemmarius, era sibianşi întrucât cartea a fost dedicată fiului judelui regal săsesc, Markus Pemphlinger, careatunci locuia la Sibiu, se consideră că gramatica a fost tipărită tot la Sibiu. Cea de-adouă tipăritură conţinea sfaturile medicale ale lui Sebastian Pauschner, mediculSibiului, împotriva epidemiei de ciumă. Nici din această tipăritură nu s-a păstratvreun exemplar, numai textul ei, într-o copie din secolul al XVII-lea, din care reiesecă această carte a fost editată în 1530 la Sibiu de către Lukas Trapoldner, despre carevom scrie mai jos1. Acesta este şi ultimul produs cunoscut al respectivei tipografii,

∗ Aici aş dori să-mi exprim mulţumirile colectivului Bibliotecii Documentare „Teleki-Bolyai”, înspecial domnului conducător de secţie Spielmann Mihály, domnişoarei bibliotecare Bányai Réka, doamneirestauratoare Márton Krisztina, respectiv doamnelor dr. V. Ecsedy Judit şi P. Vásárhelyi Judit de laBiblioteca Naţională „Széchényi” din Budapesta pentru ajutorul lor dat în elaborarea prezentului studiu.

1 Borsa Gedeon, Az első szebeni nyomda Erdélyben (1528–1530), în Idem, Könyvtörténeti írások.Schriften aus der Geschichte des Buchdruckes, I, Budapest, 1996, p. 116-121; Jakó Zsigmond, A szebeninyomda XVI. századi történetéhez, în Idem, Írás, könyv, értelmiség. Tanulmányok Erdély történelméhez,Bukarest, 1976, p. 180-183 (textul acestui studiu a apărut cu unele modificări şi în limba română); Idem,Tipografia de la Sibiu şi locul ei în istoria tiparului românesc din secolul al XVI-lea , în „AnuarulInstitutului de Istorie, Cluj”, VII (1964), p. 97-115; Idem, Tiparul cu litere latine în Sibiu în secolul al XVI-lea, în Idem, Philobiblon transilvan, cu o introducere de prof. dr. Virgil Cândea, Bucureşti, 1977, p. 93-116; Régi magyarországi nyomtatványok 1473-1600. Res litteraria Hungariae vetus operumimpressorum 1473-1600, editori Gedeon Borsa, Ferenc Hervay, Béla Holl, István Kafer şi Ákos

Kelecsényi, I, Budapest, 1971, p. 73-75; Gernot Nussbächer, Beiträge zur Geschichte des Hermannstädter Buchdrucks im 16. Jahrhundert , în Idem, Aus Urkunden und Chroniken. Beiträge zur siebenbürgischen Heimatkunde, I, Bukarest, 1981, p. 146-151. Despre Pauschner şi cartea lui, vezi şiBorsa Gedeon, Sebastian Pauschner, az első Magyarországon megjelent orvosi munka szerzője ésnyomtatásban kiadott munkái, în Idem, Könyvtörténeti írások, op. cit., I, p. 122-125. Despre Trapoldner,vezi şi Klaus Popa, Neue Erkenntnisse über den siebenbürgischen Buchdrucker Lucas Trapoldner , în„Magyar Könyvszemle”, CXII (1996), p. 358-361.


2/18

Zsolt Simon 290

apoi abia după anul 1575 s-au editat din nou la Sibiu cărţi cu caractere latine (între1544 şi 1552 a funcţionat în oraş o tipografie cu caractere chirilice)2. Din produsele primei tipografii deci, până în momentul de faţă nu s-a găsit încă niciun exemplar.Obiectivul nostru este de a prezenta trei dintre primele tipărituri ale acestei oficine,

pe care am avut norocul de a le găsi3.Tipăriturile cu pricina au fost nişte exemplare de maculatură, lipite între

scoarţele unui volum aparţinând Bibliotecii Documentare „Teleki-Bolyai” din Târgu-Mureş. Ele au fost desprinse din cartonul scoarţelor de către Bustya Endre, care a fostîntre 1957 şi 1961 bibliograf la Biblioteca Teleki4. Bustya a scos probabilfragmentele în 1959 sau în ultimii ani ai funcţionării sale la această bibliotecă,deoarece pe coperta dosarului în care s-au păstrat fragmentele, un alt bibliograf al

bibliotecii, Fikk László, a scris că volumul a fost relegat în ianuarie 1961, iar într-un

alt dosar, care conţine tipărituri extrase din alte scoarţe, pe lângă o notă cu acelaşiconţinut, a notat „iul.-aug. 1959”, probabil, data extragerii acestor fragmente.

Tipăriturile sibiene, teoretic, trebuie să fi fost legate în scoarţa acelei cărţi alecărei titlu şi cotă au fost trecute pe dosarul în care se găsea. Această carte era

Legenda aurea sanctorum scrisă de Jacobus de Voragine şi editată la Basel în anul14905. Pe baza formei găurilor din hârtie şi a diferitelor urme lăsate de fragmente pefoile vecine se poate reconstitui ordinea fragmentelor între scoarţe. Se poate spune căele provin din două coperte ale aceleiaşi cărţi. Pe baza amprentei învelitoarei de pielelipită pe partea interioară a unei coperte şi a panglicilor de întărire, se poate stabili şimărimea cartonului, care a rezultat din lipirea acestor fragmente. Acesta fiind maimare decât scoarţa actuală a cărţii lui Voragine, ţinând cont şi de faptul căfragmentele erau foarte tare afectate de insecte, iar scoarţa şi primele, respectivultimele file ale acestei cărţi erau foarte puţin afectate, se poate deduce căfragmentele sibiene nu puteau fi legate în coperta cărţii lui Voragine. (Cu ocazia

2 Jakó Zsigmond, op. cit., p. 183, 187.3 Facsimilele acestor fragmnete le publicăm în Anexe.4 Romániai magyar irodalmi lexikon, editor Balogh Edgár, I, Bukarest, 1981, p. 304. Biblioteca

„Teleki” a fost una din bibliotecile din care a fost alcătuită Biblioteca Documentară „Teleki-Bolyai”de astăzi.

5 Cota actuală a volumului este: Biblioteca Documentară „Teleki-Bolyai” 0-629, iar descriereaei: Catalogus Incunabulorum Bibliothecae Teleki-Bolyai. Catalogul incunabulelor din BibliotecaTeleki-Bolyai, Târgu-Mureş, 1971, p. 25, nr. 18. Pe baza inscripţiei de posesor, pe care conformscrierii o datăm în secolele XVII-XVIII, cartea aparţinea atunci conventului franciscan dinCălugăreni. Conventul fiind fondat în 1635, cartea trebuie să fi ajuns acolo dintr-o altă colecţie, însă

din care anume, nu se poate identifica. Pe baza unei inscripţii marginale în limba maghiară de pe fol.IV, databilă în prima jumătate a scolului al XVI-lea, cartea trebuie să fi fost atunci deja înTransilvania sau Ungaria. Despre istoria conventului din Călugăreni vezi P. György József, A ferencrendiek élete és működése Erdélyben, Cluj-Kolozsvár, 1930, p. 278-293; Szabó GyörgyPiusz, Ferencrendiek a magyar történelemben. Adalékok a magyar ferencrendiek történetéhez,Budapest, 1921, p. 301; Medgyesy-Schmikli Norbert, A mikházi kolostor missziós munkája 1766-1785 között – eddig ismeretlen forrás alapján, în A ferences lelkiség hatása az újkori Közép-Európatörténetére és kultúrájára, editori Őze Sándor şi Medgyesy–Schmikli Norbert (Művelődéstörténetiműhely. Rendtörténeti konferenciák [1]), Piliscsaba-Budapest, 2005, p. 240-256.


3/18

3 Primele tipărituri din Transilvania (Sibiu, 1525) 91

relegării din 1961, paginile cărţii nu au fost tăiate pe margini, fiindcă muchiile suntmult mai uzate. Acest fapt exclude posibilitatea ca anterior scoaterii fragmentelorcoperta cărţii să fi fost mai mare decât mărimea actuală, ceea ce înseamnă că nu este

posibil ca fragmentele să fi fost folosite la confecţionarea copertei cu pricina.)Probabil că autorul notei de pe dosar, Fikk, nu a ştiut din scoarţa cărei cărţi a desprinsBustya tipăriturile sibiene şi astfel, după plecarea lui Bustya în 1961 de la bibliotecă,le-a pus într-un dosar greşit6. Pe baza cunoştinţelor actuale, nu se poate spunedeocamdată din coperta cărei cărţi au fost extrase tipăriturile.

Oricare ar fi fost volumul din care au fost desfăcute fragmentele, ne-au parvenit opt fragmente de tipărituri, care, judecând după înfăţişare şi conţinut, sunt părţi a 4 sau 5 file. Pe o parte a acestor file au fost tipărite nişte texte religioase maiscurte, şi anume, într-un chenar separat în limba germană Credo, iar într-un alt

chenar, o dată, trei texte în limba germană: Tatăl nostru, Ave Maria şi Cele zece porunci, apoi, după un ornament aşezat pe orizontală, trei texte în limba latină: Magnificat şi antifoanele Veni sancte spiritus şi Salve regina.

Pe cealaltă parte a foilor găsim o altă tipăritură, pe frontispiciul căreia estetipărit cu caractere de dimensiuni mai mari şi cu litere mari NOUUS. ANNUS.

IUBILEUS 7, având înţelesul „Noul an jubiliar”, care se referă la anul jubiliar anunţatde papă în 15258. Urmează un text scurt, semnat de către tipografii Magister LucasTrapoldianus Ac Ualentinus Coruinus presbiter: Calcographi Cibinienses. DespreTrapoldner se ştie că a studiat, în 1519 şi 1520, la Universitatea din Köln unde aobţinut gradul de magister , şi se presupune că în 1524 a fost membru al conventuluidominican din Bistriţa, iar în 1525 era numit lector de filosofie la nou-înfiinţatul

studium generale din Sibiu. După cum am amintit în introducere, el a editat în 1530

cartea lui Sebastian Pauschner despre ciumă, după care între 1531 şi 1545 a fostnotarul Sibiului, iar în 1546 conducătorul şcolii orăşeneşti; a decedat în 1547 camembru al sfatului orăşenesc9. Despre celălalt tipograf, preotul ( presbiter )Valentinus Corvinus sau, dacă acesta este numele latinizat al unui german, ValentinRabe, până în momentul de faţă nu am reuşit să găsim date. S-ar putea ca aceasta săse datoreze faptului că el nu era originar din Transilvania, ci o persoană care să fi

6 După relatările angajaţilor bibliotecii, nu este verosimil ca, după Fikk, să fi încurcat cinevaconţinutul dosarelor, neumblându-se la ele. De altfel, pe baza găurilor produse de insecte s-a pututconstata că nişte file provenind dintr-o singură copertă erau puse în două dosare diferite, pe care eraunotate cotele a două cărţi diferite.

7 Textele tipăriturilor le-am transcris aşa cum apar ele în tipărituri, menţinând şi punctuaţia originală.8

Despre istoria anilor jubiliari, vezi: Magyar Katolikus Lexikon, ed. cit., V, p. 932-939, iardespre referirile la Ungaria medievală, vezi: Ibidem, p. 939-940; Elekes Lajos, Hunyadi, Budapest,1952, p. 400-401; Borsa Gedeon, A törökök ellen Magyarországon hiredetett 1500. évi jubileumibúcsú és az azzal kapcsolatos nyomtatványok, în Idem, Könyvtörténeti írások, ed. cit., III, p. 34-62; Magyarországi pápai követek jelentései 1524-1526. Relationes oratorum Pontificorum 1524-1526. (Vatikáni magyar okirattár. Monumenta Vaticana Historiam Regni Hungariae illustrantia. II.1.)Budapest, 1884 (reprint Budapest, 2001), p. 151, 153, 157, 177-178.

9 Jakó Zsigmond, op. cit., p. 182-183; Borsa Gedeon, op. cit., p. 120; Klaus Popa, op. cit., p. 359-361.


4/18

Zsolt Simon 492

lucrat la o tipografie din străinătate, şi de acolo să fi venit la Sibiu, poate chiar lachemarea lui Trapoldner sau împreună cu el. În acest caz este posibil ca ValentinusCorvinus să se fi ocupat (mai mult) de partea tehnică, iar Trapoldner, avândcunoştinţe locale şi relaţii personale mai bune, (şi) de partea administrativă.

În textul amintit tipografii spun că, dorind a face plăcere (Gratum facerevolentes dominationibus vestris) conducătorilor şi locuitorilor Sibiului, dedică anului

jubiliar aceste caractere puse prin tipărire în faţa ochilor tuturor. Ei amintesc şi mareaosteneală şi marile cheltuieli, pe care le-au suportat, respectiv le-au avut în muncalor. Deoarece, din cauza unei găuri, primele litere ale cuvântului care desemneazăaceastă muncă lipsesc, nu putem spune despre ce fel de lucru este vorba (huncomnium oculis subiectum caracterem: Tÿppographice rei: com(m)u(n)iq(ue)mortalium o(m)nium vtilitati inseruientem: non minus laboriose q(uam) somptu[ose

…]ornatum10: pro novo q(uo)d aiunt anno dedicamus). În continuare spun că în provincia lor – sub care ei înţeleg probabil Transilvania sau teritoriile UniversităţiiSăseşti – această muncă este foarte rară şi neştiută de veci, şi de aceea le va fi cu atâtmai plăcută şi foarte dragă în ochii acelora, care îi conduc cel mai demn (vt quomagis prouincie huic nostre rarus sit hic labor: [a se]culoq(ue)11 non visus: sic eocharior placitusq(ue) ac bene gratus futurus sit in co(n)spectu vestro: hoc est illorumqui nobis dignissime presunt ). După aceasta ei trec la prezentarea a ceea ce au tipărit.Este vorba de un tabel al sărbătorilor mobile calculat pe 50 de ani, începând de laanul jubiliar, care era anul în curs de atunci ( festorum mobilium Tabulam quandam:ab anno ipso Iubileo nunc videlicet presenti in quinquaginta annos continuos

prorectam). Dorim să menţionăm că acest calendar se referă de fapt la 51 ani, la perioada dintre 1525 şi 1575. Textul se încheie cu datarea şi cu semnătura autorilor,din care aflăm că textul a fost redactat la Sibiu pe 5 ianuarie 1525 (Cibinÿ Nona

Jannuarÿ : Anno Restitute Salutis. 1525).Importanţa deosebită a acestui text constă în faptul că spune explicit că este

prima tipăritură din „provincie”, adică din Transilvania, reieşind şi data, şi loculcând şi unde acesta a văzut lumina tiparului. Pe de altă parte, din semnături aflămşi numele primilor tipografi, care au activat în Transilvania12. În final, din textreiese şi faptul că tipăritura era dedicată conducătorilor oraşului Sibiu.

Calendarul propriu-zis, după cum arată şi titlul redactat cu litere dedimensiune mai mare (Tabula Festorum Mobilium Ad Quinquaginta Aunos (sic!)duratura), conţine datele sărbătorilor mobile ale anului, şi anume cea a duminicilorSeptuagesima (a noua duminică înainte de Paşti), Quadragesima ( Invocavit , a şasea

duminică înainte de Paşti), a Paştelui ( Pascha), Rogate ( Rogaciones), Rusaliile( Pentecostes), Ziua Domnului (Corporis xpi, adică Corporis Christi, joia dupăTrinitatis) şi a primei duminici a Adventului, care era cea de-a patra duminică

10 Gaură de 6 mm, făcută de insecte; întregit după context.11 Gaură de 3 mm; întregit după baza păstrată a literelor şi după context.12 Astfel cade ipoteza că tipograful originar din Reutlingen, Theobaldus Gryphius, ar fi fost

primul tipograf sibian. Despre această ipoteză, vezi Jakó Zsigmond, op. cit ., p. 181-182.


5/18


înaintea acestuia ( Aduent(us) domini)13

. În legătură cu ultima sărbătoare pomenită,trebuie să facem o precizare: deşi în calendar este tipărit Aduent(us) domini, careindică de fapt perioada celor patru săptămâni dinainte de Crăciun, fiindcă încalendar este trecută o dată fixă, care corespunde cu prima duminică a Adventului,numită şi Dominica Adventus, la această sărbătoare se referă de fapt calendarul14.(Probabil au omis primul cuvânt al expresiei Dominica Adventus.) Pe de altă parte,dorim să menţionăm că în calendarul romano-catolic numărul sărbătorilor mobileera mai mare15, dar probabil că tipografii (şi) din lipsă de spaţiu au introdus numaio parte din ele, pe care ei desigur le-au considerat cele mai importante.

Pe lângă sărbători sunt calculate şi indictionul roman ( Indic[t]io Romana),numărul de aur ( Aure(us) numer(us)), litera duminicală ( Litera do[min]icalis),intervalul ( Intervallum), concurentele (Co(n)currentes)16. În calendar au mai fost

trecute şi numărul săptămânilor şi al zilelor, care, însumate, dau perioada dintreunele sărbători, şi anume dintre Rusalii şi ziua lui Ioan Botezătorul (24 iunie),dintre Rusalii şi prima duminică a Adventului, şi dintre aceasta din urmă şi ziua

Naşterii Domnului ( Hebdomade a pentecost[e] ad Jo[hannem] bapt[istam], Dies superflui; Hebdom[ade] a pentec[oste] ad Adue(n)[tum] do[mini]; Hebdom[ade]ab Adue(n)[tus] Ad Natiuitatis, Dies superflui).

Textele au fost tipărite cu cerneală neagră pe nişte foi de hârtie a cărormărime nu se poate afla cu precizie, deoarece niciuna dintre tipărituri nu a rămasîntreagă. Din lăţimea foilor au fost tăiate nişte margini probabil de numai câţivamilimetri, maximum 1-2 centimetri, deci lăţimea originară era puţin mai maredecât lăţimea fragmentului celui mai lat, care era de 222 mm. Fiindcă foile erautăiate în două după lungime şi deoarece bucăţile rămase nu se pot reîntregi în

direcţie longitudinală, aflarea lungimii este o problemă mai dificilă şi rezultatulreconstrucţiei noastre – care dă 364 mm – trebuie tratat cu mai multă precauţie 17.

13 Despre aceste sărbători, vezi Documente privind istoria României. Introducere, I, Bucureşti,1956, p. 432-436, 469, 471-474.

14 Despre Advent, vezi: ibidem, 474, 530, 535. Această zi de sărbătoare era numită şi Ad televavi după primele cuvinte ale slujbei religioase ţinute la sărbătoarea respectivă (introitus missae).De menţionat este şi formula neobişnuită Rogaciones, sărbătoarea fiind desemnată în general prin Rogate sau Rogationis, mai ales pentru că expresia Rogationes era folosită pentru săptămâna careurmează după această sărbătoare. Ibidem, p. 157, 472.

15 Înşiruirea acestora, ibidem, p. 471-474.16 Despre acestea, vezi ibidem, p 421-422, 424-425, 427, 457, 463-464. Menţionăm că aceste

elemente de datare erau cunoscute într-un cerc larg al ştiutorilor de carte, deoarece la sfârşitul

secolului al XV-lea calcularea acestora era predată în şcolile orăşeneşti. Despre cunoştinţelecalendaristice predate în aceste şcoli vezi Mészáros István, A Szalkai-kódex és a XV. század végi sárospataki iskola, Budapest, 1972, p. 56-73.

17 Metoda noastră este următoarea: am luat acele fragmente care pe de o parte aveau marginile perpendiculare egale şi la care muchiile marginilor nu arătau urme de tăiere (deoarece acestea aproapesigur aparţineau aceleiaşi foi), şi care pe de altă parte aveau marginile superioare şi inferioare deasemenea fără urme de tăiere, apoi am adunat înălţimea marginilor superioare şi inferioare cuînălţimea oglinzii tiparului. Problema constă în faptul că nu se poate spune absolut sigur dacămarginile erau într-adevăr netăiate sau numai din cauza uzurii par netăiate.


6/18

Zsolt Simon 694

Deoarece căluşurile sitelor, în care se produceau colile de hârtie, erau dispuse paralel cu latura mai scurtă a sitei, iar în cazul fragmentelor, liniile de căluş sunt paralele cu muchia de 222 mm, se poate deduce că textele erau tipărite pe nişte jumătăţi de coală, iar colile aveau o mărime puţin mai mare decât 444×364 mm, omărime care corespunde mărimilor de coală ale acelei perioade. Deoarecefragmentele păstrate nu conţin filigrane, nu se poate spune unde şi când au fost

produse aceste coli. Nici mărimea oglinzilor nu se poate reconstitui în toate cazurile cu o siguranţă

absolută. În cazul tipăriturii conţinând Tatăl nostru, s-a putut reconstitui lăţimeaoglinzii numai începând de la marginea interioară a ornamentului din stânga, care afost de 164 mm, şi lungimea de la partea superioară până la baza penultimului rând,care a fost de 215 mm. Înălţimea oglinzii tipăriturii conţinând Credo era de 114 mm,

şi, deoarece marginea ei dreaptă a fost tăiată, lăţimea se poate măsura numai până lasfârşitul textului şi era de 163 mm. Dacă luăm în considerare că nişa, respectivintersecţia cercurilor, care erau poziţionate central pe chenarele superioare dispuseorizontal, a căzut la mijlocul acestor gravuri (a căror lăţime după toate probabilităţileindică şi lăţimea totală a oglinzii), atunci lăţimea celor două oglinzi ar trebui să fie de176, respectiv 173 mm18. În cazul în care părţile opuse ar fi aranjate simetric, lăţimeaambelor oglinzi ar fi de 177 mm. Pe baza acestor calcule deci, oglinzile tipografice alecelor două tipărituri erau de circa 173-177×114 mm, respectiv de 176-177×243 mm.Ţinând cont de nesiguranţa ipotezelor, care au stat la baza reconstituirii noastre, cât şide impreciziile de câţiva milimetri cu care au lucrat tipografii, se poate deduce că eiau dorit să tipărească textele religioase cu o lăţime identică a oglinzii. Lăţimeaoglinzii calendarului s-a păstrat în totalitate (era de 205 mm), iar înălţimea ei se poate

calcula cu siguranţă, deoarece anii fiind înşiruiţi unul sub altul, se poate calcula câterânduri lipsesc din fragmentele păstrate, iar înălţimea rândurilor se poate măsura pefragmentele existente. Astfel oglinda calendarului era de 205× 268 mm.

Textele au fost tipărite cu ajutorul a două tezaure de litere de tip fractur, unaavând înălţimea a 20 de rânduri de 71 mm, cealaltă de 115 mm (această ultimăvaloare a fost calculată pe baza textului conţinând cele mai multe (15) rânduri). Încazul numerelor s-au folosit numere arabe, uzitându-se şi simbolul „0” (încoloanele Co(n)currentes şi Dies superflui ale calendarului). În text se întâlnescdestul de rar semne de prescurtare, acestea fiind cele uzuale în epocă şi dintre celemai simple, înlocuind numai maximum două litere. Destul de frecvent s-a folositsemnul celor două puncte, pentru a separa cuvintele (în cazul calendarului aproapede două ori mai des ca punctul: 22 de ori faţă de 10 ori).

Deoarece ultimul produs tipografic din Ungaria medievală anterior anului1525 provine din 148019, aparatul tipografiei sibiene trebuie să fi fost achiziţionatdintr-o localitate din străinătate. Noi presupunem că aceasta a fost Köln, fiindcă cu

18 Trebuie să amintim aici că intersecţia cercurilor a căzut cu circa 1 mm mai la stânga decâtmijlocul textului pe care l-a împodobit, deci şi în acest caz o diferenţă de câţiva milimetri este posibilă.

19 V. Ecsedy Judit, A könyvnyomtatás Magyarországon a kézisajtó korában. 1473–1800,Budapest, 1999, p. 25-28.


7/18


câţiva ani înaintea funcţionării tipografiei din Sibiu unul dintre tipografi,Trapoldner, studiase la Köln. Această supoziţie poate să aibă o bază reală în sensulcă oraşul Köln era deja în secolul al XV-lea unul dintre cele mai importante centretipografice germane, unde s-au tipărit cele mai multe titluri, iar în secolul al XVI-leaa găzduit cele mai multe tipografii dintre oraşele germane (în secolul al XVI-leafuncţionau acolo circa 20 de tipografii, la mijlocul secolului al XVI-lea 10, iar pedurata secolului al XVI-lea circa 100)20.

La începutul secolului al XVI-lea tipografiile, în majoritatea cazurilor, aveautezaure de litere caracteristice, unice, deci, dacă s-ar găsi tipărituri ale vreuneitipografii localizate şi identificate având literele identice cu cele ale tipăriturilorsibiene, s-ar putea spune cu mare siguranţă de unde a parvenit setul de litere al

primei tipografii sibiene. În repertoriul tipurilor de litere folosite la tipăriturilegermane din Köln de până la mijlocul secolului al XVI-lea nu am găsit însă unelecare să corespundă cu cele sibiene21. Următorul nostru demers în acest sens a fostverificarea literelor tipăriturilor din Köln care conţin texte scrise în limba latină,dar investigaţiile noastre în acest sens încă nu au dat roade22.

Nici soarta ulterioară a trusei tipografice sibiene nu am putut-o afla, negăsindliterele şi ornamentele sibiene în repertoriul ilustraţiilor, ornamentelor şi literelorfolosite în tipografiile care au funcţionat anterior anului 1600 pe teritoriul fostuluiregat maghiar 23. În acest loc trebuie să discutăm şi problema ornamentului (re)folositîn Tetraevangheliarul de limbă slavonă veche tipărit de diaconul Laurentius în 1579la Alba Iulia, ornament care conţine anul 1528 şi literele latine G, T, R, înlănţuiteîntr-un fel de ligatură. Jakó Zsigmond a legat această gravură, pe de o parte, pe baza

monogramelor, de tipograful originar din Reutlingen, Theobaldus GryphiusReutlingensis, iar, pe de altă parte, a dedus că gravura aparţinea tipografiei dinSibiu24. Tipăriturile sibiene ajunse la lumină mai mult infirmă însă această ipoteză,

20 Lexikon des gesamten Buchwesens, editori Severin Corsten, Stephan Füssel şi GüntherPflug, IV, Stuttgart, 1995, p. 266, 268 (vocea Köln scrisă de W. Schmitz şi W. Grebe); Fritz Funke, Könyvismeret. Könyvtörténeti áttekintés, trad. Magyar István, (Osiris kézikönyvtár), Budapest, 2004, p. 143-145, 189-190.

21 Wolfgang Schmitz, Die Überlieferung deutscher Texte im Kölner Buchdruck des 15. und 16. Jahrhunderts. Habilitationschrift, Köln, 1990, p. 470-478. (Am folosit varianta electronică, care se găseşte pe homepage-ul având adresa: http://kups.ub.uni-koeln.de/volltexte/2004/1234/pdf/schmitz.pdf.)

22 Am studiat tipăriturile din Köln apărute până în anul 1530 aflate în Biblioteca Documentară„Teleki-Bolyai” şi în Biblioteca Naţională „Széchényi” din Budapesta.

23

V. Ecsedy Judit, A régi magyarországi nyomdák betűi és díszei 1473-1600. (Hungariatypographica 1.), Budapest, 2004.24 Argumentaţia lui era următoarea: în textele de limbă slavonă veche scrise cu literele chirilice,

anii erau notaţi cu litere şi nu erau calculaţi după naşterea lui Hristos. Prin urmare, ornamentul trebuie săfi fost folosit numai într-o tipografie folosind litere latine, iar în anul 1528 în zonă numai la Sibiufuncţiona o astfel de tipografie. Jakó Zsigmond, op. cit., p. 181-182. Cf. Demény Lajos – Lidia A.Demény, Interferenţe maghiaro-româno-săseşti în domeniul tipăririi cărţii în limba română, în Idem,Carte, tipar şi societate la români în secolul al XVI-lea. Studii, articole, comunicări, Introducere de DanSimionescu, Bucureşti, 1986, p. 161-162; V. Ecsedy Judit, op. cit., p. 98-99.


8/18

Zsolt Simon 896

deoarece atât mărimea şi formele numerelor, cât şi tipul literelor tipăriturilor dinSibiu şi cele folosite pe ornamentul amintit al cărţii din 1579 diferă unele de altele25.Ipoteza conform căreia tipografia ar fi reînnoit caracterele sale cândva între 1525 şi1528 nu ni se pare probabilă, deoarece starea tehnică a caracterelor tipograficefolosite în 1525 nu necesita aceasta, şi nici nu se pare că oficina ar fi avut un volumatât de mare de lucru, care ar fi putut justifica procurarea unui nou set de caractere.Pe baza acestora credem că ornamentul cu anul 1528 a fost adus în Transilvaniaîntr-adevăr de către Gryphius, dar aparţinea nu tipografiei din Sibiu, ci celei dinBraşov, unde se ştie că Gryphius a lucrat între 1538 şi 1540 26.

Tipăriturile din Sibiu erau împodobite cu nişte iniţiale şi cu nişte gravuri delemn, folosite la încadrarea textelor religioase. Comparativ cu decoraţiile tipăriturilordin secolul al XVI-lea din regatul maghiar, calitatea gravurilor se poate considera cafiind una bună, deşi nu ating nivelul celor mai valoroase şi sunt departe de calitateacelor mai artistice ornamente europene de cărţi din acea epocă. Pe baza stiluluigravurilor le-am împărţit în trei grupuri. Majoritatea gravurilor (iniţialele, chenareleorizontale al tipăriturii Credo-ului şi ornamentul superior al foii conţinând Tatăl nostru) conţin nişte compoziţii vegetale făcute în acelaşi stil, unele dintre motivelefolosite fiind chiar identice27. O altă grupă credem că cuprinde ornamentul orizontaldin mijlocul foii cu Tatăl nostru şi cel perpendicular de pe partea stângă a Credo-ului,deoarece s-au folosit mai puţine linii în alcătuirea lor, dând impresia de spaţiu liber,motivele folosite fiind mult mai simple, spaţiul nefiind sugerat prin haşurare, execuţiaartistică fiind inferioară celorlalte gravuri. Cele două chenare verticale ale tipăriturii cuTatăl nostru formează ultima grupă şi se disting prin fundalul negru folosit, prin

accentul pus pe liniile oblice şi prin motivul spiralei răsucite în jurul unei axe centrale.Dacă într-adevăr aceste trei grupuri de matriţe erau realizate în stiluri deosebite,

25 Reproducerea ornamentului din cartea editată în 1579, având anul 1528, vezi Ioan Bianu şi Nerva Hodoş, Bibliografia românească veche, I, Bucureşti, 1903, p. 78, ilustraţia nr. 83; V. EcsedyJudit, A régi magyarországi nyomdák op. cit., p. 463, ilustraţia nr. IV/3. Despre Tetraevangheliar veziIoan Bianu, Nerva Hodoş, op. cit., p. 75-79, ilustraţia nr. 24; Régi magyarországi nyomtatványok , op.cit., I, p. 419, ilustraţia nr. 435; V. Ecsedy Judit, A régi magyarországi nyomdák, op. cit., p. 98-99.

26 Despre activitatea lui la Braşov, vezi Jakó Zsigmond, op. cit., p. 181-182.27 Aceste motive identice sunt: frunzele cele mai mici, liniile mici încovoiate înapoi, care se

desprind de pe tulpine pe iniţiale, pe ornamentul inferior al tipăriturii Credo-ului, respectiv superior alfoii cu Tatăl nostru şi celei cu Credo; frunzele drepte cu o linie pe la mijloc, desenate între monştriichenarului inferior al Credo-ului şi în colţul din dreapta al Tatălui nostru; motivul vegetal folosit la

baza şi fruntea iniţialei I, la planta lipită de cele două cercuri centrale şi la intersectarea acestor cercurila gravura Tatălui nostru; motivul monştrilor alcătuit din îmbinarea plantelor şi a unor feţe agresive;forma frunzei încovoiate înapoi, ce creşte din spatele acestora, de pe literele G şi V şi de pe chenarulinferior al Credo-ului; panglica ritmată cu un şir de linii perpendiculare, care nu ating marginea panglicii, în gravurile superioare ale celor două texte religioase; motivul stâlpului, cu corpul în partesau integral torsionat, în cazul iniţialelor I şi V şi în colţul gravurii superioare a Tatălui nostru; gustul pentru linii curbe, ce se poate observa mai ales când acestea sunt folosite pe părţile iniţialelor, care sescriau folosind o linie dreaptă; şi în final într-o mai mică măsură, deoarece aceasta în general eracaracteristică podoabelor tipografice, căutarea simetriei.


9/18


acestea trebuie să fi fost făcute de către trei meşteri diferiţi, deci, direct sau indirect,trebuie să fi ajuns la tipografia din Sibiu din trei surse diferite.

Nu ne-am putut decide dacă peisajul de pe ornamentul superior al Credo-uluireprezintă Sibiul sau nu. Unele elemente pledează pentru o reprezentare a oraşului:râul care curge în faţă, turnurile şi casele, dar în special munţii (deoarecemajoritatea oraşelor au avut turnuri şi multe erau situate pe lângă ape curgătoare).Alte elemente sunt însă împotriva acestei identificări: în apropierea Sibiului nuexista niciun turn izolat, şi nici oraşul nu era aşezat atât de proeminent pe o colină,cum ne arată gravura, pe deasupra, Sibiul era o localitate mai mare decât cea pecare o sugerează imaginea28. Această a două ipoteză poate fi întărită de observaţiaconform căreia majoritatea gravurilor folosite la tipăriturile făcute în Ungariamedievală nu erau opere originale, ci copii ale unor gravuri străine sau erau

cumpărate de acolo29. În final este posibil ca imaginea să fie o reprezentarefantastică a unui oraş imaginar.

Calitatea tipografică a tipăriturilor nu este cea mai bună, sub unele aspecteeste chiar slabă. Literele textului „dansează”, ceea ce în limbajul tipograficînseamnă că rândurile nu se înşiruie pe o linie orizontală virtuală. În unele cazuri,nici marginile verticale ale textelor nu formează o linie perfectă dreaptă, dar înaceste cazuri inexactităţile sunt minime, abia observabile. În cazul calendarului nus-a reuşit punerea exact la centru a titlurilor şi nici aranjarea perfect simetrică asemnăturilor. La titluri diferenţele dintre margini sunt totuşi nesemnificative, doarde 2 mm, numai în cazul semnăturilor este observabilă cu ochiul liber asimetria,diferenţa amintită fiind de 12 mm (lăţimea marginilor este: 10-12 mm, 10-22 mm,28-30 mm). O altă asimetrie constă în faptul că marginea dreaptă a tabelei

calendaristice este cu 6 mm mai înăuntru decât cea a textului, în timp ce marginilelor stângi coincid. Iniţialele sunt mai înalte şi încep de mai înainte decât margineatextului, în colţul căruia stau (excepţie este partea stângă a iniţialei din calendar).Primul text al tipăriturii conţinând Tatăl nostru este cules mai puţin dens, decât celde care este despărţit cu un chenar orizontal, precum diferă şi spaţiul gol lăsat întremarginea celor două texte şi ornamentul-cadru din dreapta (partea stângă atipăriturii nu s-a păstrat). Se pare că în acest caz tipografii au experimentat efectele

produse de texte culese cu densităţi diferite30. Exceptând literele „dansante”, aceste

28 Ne-am folosit de reprezentările grafice a Sibiului din secolele XVI-XIX şi de reconstrucţiileştiinţifice din cartea lui Hermann Fabini, Sibiul vechi. Evoluţia oraşului oglindită în reprezentări grafice, Sibiu, 1983.

29

V. Ecsedy Judit, op. cit., p. 290-291.30 Ar exista şi o altă explicaţie, mai puţin verosimilă. Conform acesteia, după culegerea primului text tipografii au observat că spaţiul rămas gol nu le va fi de ajuns pentru cel de-al doileatext, iar prin condensarea textului au dorit să evite acest pericol. Această ipoteză nu ni se pare preacredibilă, deoarece în acest caz ei ar fi putut să câştige spaţiu mult mai uşor şi eficient punând mai susornamentul orizontal poziţionat între cele două texte (astfel putând să câştige un spaţiu de înălţimea acirca un rând). Pe de altă parte împingerea chenarului drept al textului mai dens mai spre interior,adică spre text, decât chenarul drept al textului mai rar, se poate explica numai cu primă ipoteză – saucu nepriceperea tipografilor ori cu deficienţa simţului lor estetic.


10/18

Zsolt Simon 1098

neregularităţi şi asimetrii, deşi unele se pot observa şi cu ochiul liber, nu sunt totuşi prea stânjenitoare.O problemă mai mare pare a fi aceea că, pe foaia care începe cu Tatăl nostru,

tipografii nu au separat destul de vizibil diferitele texte. În primul astfel de caz, deşinu au lăsat niciun rând spaţiu liber, totuşi fraza-titlu pusă la centru atrage atenţiaasupra faptului că urmează un alt text (Cele zece porunci), dar ultimele două textesunt separate unul de altul numai prin faptul că ele încep cu un rând nou şi desemnul de paragraf 31 pus la începutul acestor rânduri. Aranjarea Celor zece porunci este puţin negândită: după toate aparenţele, tipografii au dorit să dispună poruncile

pe două coloane, astfel încât coloanele să fie închise spre margine32. În cazulrândului al treilea şi al şaselea al coloanei din dreapta aceasta însă nu s-a reuşit. Totatât de deranjant este şi faptul că rareori s-a lăsat un spaţiu gol între cele două

coloane şi astfel acestea nu se pot distinge clar (propoziţii aparţinând unor rândurivecine, dar unor coloane diferite se alunecă una asupra celeilalte).

Mult mai stânjenitor pentru ochi este felul cum au fost puse pe hârtiecoloanele calendarului, deoarece numai în câteva cazuri primele caractere alecoloanelor se înşiruie exact unul sub celălalt, în general când trebuiau să editezenumai un singur caracter într-un câmp (în cazul primelor trei şi al ultimei coloane,respectiv la începutul coloanei a cincea şi sfârşitul penultimei coloane). Nu esteuniformă nici denumirea lunilor, folosindu-se mai multe feluri de prescurtări pentruaceeaşi lună ( Ja-Jan, Feb-Febr, Ap, cu un punct deasupra literei p – Ap-Apr-Apri-

Apl’, Mai-Maii, Ju-Jun-Juni-Junii, No, Dec-Decce(m). Numai în cazul a două lunis-a folosit o singură formă, acestea erau Mar şi No.) Ceea ce sugerează că tipografiinu aveau de la început o viziune clară şi cristalizată asupra oglinzii, şi că ei

rezolvau din mers problemele ivite. Totuşi se poate observa o oarecare regularitate,în sensul că în primul rând s-a scris întotdeauna cea mai lungă formă posibilă alunii cu pricina, ce o îngăduia spaţiul tipografic, iar în general după rândurile 12-13s-a trecut la o singură formă de prescurtare33. În general în acele cazuri în care într-ocoloană două sau mai multe notări vecine se referă la aceeaşi lună, începând cuitemul al doilea nu s-a tipărit numele lunii, ci numai numărul semnalând ziua. Nuştim ce au urmărit tipografii cu acest procedeu: să obţină un aspect mai aerisit aloglinzii sau numai să economisească efortul culegerii numelor lunilor (nu credemcă motivul ar fi fost acela că nu ar fi avut caractere destule).

Unele semne arată că tipografii nu au fost foarte interesaţi de unitateastilistică a oglinzilor. Un indiciu ar fi că au folosit ornamente realizate în trei stiluridiferite, uneori chiar şi în cazul aceleiaşi tipărituri. Într-un caz, pe partea dreaptă a

foii cu Tatăl nostru, ei au pus două chenare având motive şi lăţimi diferite unul în prelungirea celuilalt (trebuie să menţionăm că măcar acestea se asemănau cel mai

31 De remarcat că semnul de paragraf (¶) folosit nu are picioruşe.32 Este posibil să se fi urmărit reprezentările grafice în care Moise arăta Cele zece porunci

cioplite pe două table de piatră.33 Acestea forme erau următoarele (în paranteză am trecut rândul, după care s-au stabilizat

aceste forme): Jan (13), Feb (2), Ap (45), Mai (12), Jun, Dec (13).


11/18


mult). De altfel aceste chenare, precum şi cel superior, ca şi ornamentul orizontalsuperior sus nici nu se ating. În cazul foii conţinând textul Credo-ului nu există unconsens între text şi imagine, deoarece aici se poate vedea imaginea unui oraş. Încazul foii care începe cu Tatăl nostru există însă deja această armonie, deoarece pefrontispiciu este pusă o gravură înfăţişând imaginea lui Dumnezeu. Majoritateaneajunsurilor sau scăpărilor tipografice înşiruite pe paginile anterioare nu sunttotuşi grave şi se pot observa şi la alte produse tipografice contemporane. Cele maiserioase greşeli însă, care ar fi literele „dansante” şi problemele destul de serioaseîn aranjarea coloanelor, denotă o anumită lipsa de experienţă a tipografilor.

Trecând la conţinutul tipăriturilor, o analiză a textelor arată că, exceptândtextul scris de tipografi, toate celelalte aveau un conţinut accentuat religios,reproducând unele dintre textele de bază ale creştinătăţii apusene: Credo-ul era

confesiunea de credinţă, în care sunt exprimate tezele de credinţă obligatorii pentrucreştini, text rostit şi la mise; Tatăl nostru, rugăciunea de bază a religiei creştine,rostită şi în cadrul misei şi a orelor canonice; Ave Maria, una dintre rugăciunile de

bază adresate Fecioarei; Cele zece porunci, călăuza morală a creştinilor; Magnificat, cântecul de mulţumire rostit de Fecioara Maria cu ocazia vizitei făcuteElisabetei, care se cântă la orele canonice de seară; Veni sancte spiritus, un antifon;Salve regina, una dintre cele patru antifoane-Maria, adresate Sfintei Fecioare,cântate la orele canonice în perioada de după Rusalii34.

Conţinutul religios s-ar putea explica prin faptul că majoritatea tipăriturilorde la începutul secolului al XVI-lea aveau încă un astfel de conţinut. Factoruldecisiv în această privinţă trebuie căutat însă altundeva, şi anume în persoanatipografilor, deoarece Corvinus era preot, iar Trapoldner membru al ordinului

dominican. Prin conţinutul lor, tipăriturile par să fi servit unui dublu scop. Primulţel, mai general, a fost desigur întărirea credinţei. Acesta a fost cu atât mai multresimţit ca necesar, cu cât în anul apariţiei tipăriturilor ideile Reformei îşi făcuserădeja apariţia şi în Sibiu, şi prezentau o ameninţare pentru Biserică35, pericol de acărui reală gravitate Trapoldner era sigur conştient. Afirmăm aceasta deoarece elstudiase la Universitatea din Köln, care refuzase tezele lui Luther încă în anulurmător publicării lor şi care în 1520 a organizat şi arderea operelor lutherane, iar

producţia de carte din acest oraş, începând din 1518, a fost unul dintre cei maiimportanţi sprijinitori ai catolicismului german36.

Un al doilea scop ar fi putut fi servirea sau propagarea cultului Fecioarei Maria,ce s-ar putea deduce din faptul că jumătate din textele religioase sunt legate deFecioara Maria ( Magnificat, Ave Maria, Salve regina). Aceasta se poate lega, pe de o

34 Despre aceste texte, vezi Magyar Katolikus Lexikon, editor Diós István, I, Budapest, 1993, p. 352-353, IV, p. 856, VIII, p. 249, 671, IX, p. 106-107 (vocile Apostoli hitvallás, Hiszekegy,Magnificat, Mária-antifóna, Miatyánk); Verbényi István Arató, Miklós Orbán, Liturgikus lexikon,Budapest, 2001, p. 33, 77, 129, 144-145, 214 (vocile antifóna, hitvallás, Magnificat, Miatyánk,Üdvözlégy, Mária).

35 Despre acesta, vezi Fabritius Károly, Pemfflinger Márk szász gróf élete, Budapest, 1875.36 Lexikon des gesamten Buchwesens, ed. cit., IV. p. 266; Wolfgang Schmitz, op. cit., p. 116-138.


12/18

Zsolt Simon 12100

parte, de răspândirea generală a cultului Mariei în rândul credincioşilor, care în cazulSibiului este dovedită de faptul că biserica parohială era dedicată Fecioarei Maria 37. Pede altă parte, se poate lega şi de faptul că în ultimele decenii al secolului al XV-lea şi în

primele decenii al celui următor venerarea specială a Mariei, şi în relaţie cu aceasta,folosirea rozarului de către dominicani, dar şi de către locuitorii din Köln în general,au atins o intensitate deosebită. Aceasta s-a manifestat prin fondarea în 1475 şi în1503 a două confrerii a rozarului, dintre care prima avea în 1481 peste 100 000 demembri pe teritoriile germane, dar şi prin tipărirea în limba germană a două cărţiconţinând texte ale rozarului (în jurul anului 1515 şi în 1531) şi al Ave Maria (pe la1490 împreună cu Tatăl nostru, Credo şi Cele zece porunci, iar în jurul anului 1514împreună cu o oglindă a preoţilor)38. Tipăriturile sibiene se aseamănă cu aceste

produse tipografice pentru că includ textul Ave Maria în limba maternă (germană), şi

se aseamănă în mod special cu cel tipărit pe la 1490, deoarece trei din textele acesteia(Tatăl nostru, Ave Maria şi Cele zece porunci) apar împreună unul după celălalt înacelaşi cadru şi pe o foaie sibiană, iar un altul (Credo) singur într-un alt chenar. Estedeci destul de probabil ca tipografii sibieni să fi avut ca model o tipăriturăasemănătoare acestei foi din Köln39 sau chiar această tipăritură.

Calendarul, pe lângă caracterul religios, avea şi unul practic, deoarecesărbătorile pe care le afişa ritmau şi viaţa laică, nu numai pe cea religioasă. Pentrua afla elementele comune dintre calendarul sibian şi cele străine şi pentru a-i scoateîn evidenţă particularităţile, am ales să-l comparăm cu calendarele vieneze tipărite,deoarece acestea circulau şi în Ungaria, acolo nefuncţionând după 1480 niciotipografie40. Calendarele vieneze ale primelor decenii ale secolului al XVI-lea erausub formă de afiş, în care erau tipărite toate zilele anului culese în rânduri separate,

pe lângă care erau trecute sărbătorile religioase, semnul zodiacal dominant şi, cuajutorul unor simboluri, sfaturi medicale şi gospodăreşti (de ex. referitoare la datelevenesecţiei, laxaţiei, semănatului etc.). În afară de acestea, foaia mai cuprindeanumărul de aur, litera duminicală, crugul solar, indictionul, sărbătorile mobile, apoi

37 Entz Géza, Erdély építészete a 14-16. században, Kolozsvár, 1996, p. 402, 404. Popularitateacultului Fecioarei Maria în Ungaria medievală o dovedeşte şi faptul că confreriile ei i-au dedicat celemai multe altare. Kubinyi András, Vallásos társulatok a késő középkori magyarországi városokban,în Idem, Főpapok, egyházi intézmények és vallásosság a középkori Magyarországon (METEM-könyvek 22.), Budapest, 1999, p. 346. Pentru acest cult în Ungaria vezi Érszegi Géza, Ég és földkirálynője, Mária, în Scripta Manent. Ünnepi tanulmányok a 60. életévét betöltött Gerics József professzor tiszteletére, editor Draskóczy István, Budapest, 1994, p. 35-45, şi articolele citate acolo.

38 Wolfgang Schmitz, op. cit., p. 86-88. La începutul secolului al XVI-lea au fost tipărite şi

două cărţi de rugăciune în limba germană, ibidem, p. 88.39 Trebuie să fi fost produse mai multe tipărituri de acest gen, deoarece, după cum arată şi exempleleenumerate, acestea erau destul de populare în acea perioadă, şi de aceea nu s-au păstrat mai multeexemplare: erau tipărituri de o singură foaie, destinate unei folosinţe temporare, şi în fine, având valoaremică, proprietarii lor nu erau prea interesaţi să le păstreze. Cf. Borsa Gedeon, Eine gedruckte Venediger Buchführeranzeige um das Jahr 1476 , în Idem, Könyvtörténeti írások, ed. cit., II, p. 86.

40 În ultimele decenii ale secolului al XV-lea şi în primele ale secolului al XVI-lea tipografiilevieneze au acoperit o importantă parte a nevoii de tipărituri a Ungariei. Vezi Borsa Gedeon, Beiträge zur Bibliographie der Drucke von Johannes Winterburger , în Idem, Könyvtörténeti írások, ed. cit., II, p. 36.


13/18


datele celor patru faze ale lunii, iar în două colţuri era pus câte un tabel arătânddatele considerate optime pentru venesecţie, respectiv datele eclipselor lunare41.Dacă comparăm acest calendar cu cel din Sibiu vom observa că elementele

comune sunt indictionul, numărul de aur, litera duminicală şi data sărbătorilormobile, şi că numai tipăritura din Sibiu conţine intervalul, concurentele, perioadadintre câteva sărbători. Calendarul sibian nu conţine date referitoare la toate zileleanului deoarece scopul lui enunţat în titlu era de a furniza date numai despresărbătorile mobile (de altfel, din raţiuni de spaţiu ar fi fost imposibil de a tipări pe ofoaie toate zilele a 51 ani). În faţa punerii pe foaie a sfaturilor medicale şi agricoleşi a informaţiilor astrologice şi astronomice nu exista însă teoretic acest obstacol,sau cel puţin el se putea înlătura. Este probabil deci ca tipografii nu au inclus acestedate din alte motive, iar cauza omisiunii bănuim a fi fost aceea că nu au considerat

utile asemenea date pentru Biserică.Aici dorim să amintim că este posibil ca tipografia din Sibiu să fi produs şi maitârziu calendare sub formă de afiş. Un astfel de produs ar putea fi acel calendar-tabel(una tabula kalendarii), care a fost cumpărat în 1532 pentru primăria din Braşov cucinci asperi42. Calendarele vândute în acei ani puteau fi însă şi produsele unortipografii străine, deoarece se ştie că la sfârşitul secolului al XV-lea şi la începutulcelui următor acolo erau făcute calendare-afiş şi pentru Ungaria43. Pe bazainformaţiilor existente nu se poate stabili însă originea acestui calendar din 1532.

Revenind la motivele lui Trapoldner şi Corvinus de a tipări pentru prima datătextele prezentate mai sus, credem că pe lângă cel religios, a fost puternic şi celmanagerial. Afirmăm aceasta, pe de o parte, pentru că producerea unor tipărituri pe osingură foaie nu necesita mari investiţii. Pe de altă parte, calendarele erau unele

dintre produsele cele mai populare ale tipografiilor din primele secole44

, dar şi textelereligioase scurte şi ornate cu gravuri erau preţuite. Această popularitate asigura ovânzare rapidă şi în consecinţă încasarea într-un interval scurt de timp a profitului. Înal treilea rând, prin accesul la aceste tipărituri al unei mase relativ mari de oameni,tipografii şi-au făcut cunoscută printre potenţialii lor clienţi noua întreprindere.

41 Descrierea acestora, Idem, Magyarország számára nyomott naptárak a Mohács előttiévekből , în Idem, Könyvtörténeti írások, ed. cit., I, p. 346-350.

42 Quellen zur Geschichte der Stadt Kronstadt in Siebenbürgen, II, Kronstadt, 1889, p. 256.43 Borsa Gedeon, Magyarország számára nyomott naptárak, ed. cit. Este posibil ca negustorii

de carte, care activau la sfârşitul secolului al XV-lea şi la începutul celui următor, să fi cerut pe lângăcărţile comandate pentru Ungaria şi alte calendare în afara celor amintite în acest studiu. Despreaceştia, vezi Kókay György, A könyvkereskedelem Magyarországon, Budapest, 1997, p. 36-43, 52-63.

În Transilvania primul comerciant de carte a apărut la Sibiu în 1506, şi a fost semnalat în 1522 şi laSighişoara, ibidem, p. 37, 61. (Articolul lui Friedrich Teutsch, Zur Geschichte des deutsches Buchhandels in Siebenbürgen, din „Archiv fur Geschichte des deutches Buchhandels” IV (1879), VI(1881), XV (1892) nu mi-a fost accesibil.)

44 Despre primele calendare tipărite, vezi Lexikon des gesamten Buchwesens, ed. cit., IV, p. 128-129(vocea Kalender redactată de către U. Brunold-Bigler); Fritz Funke, op. cit., p. 135., 178; Dukkon Ágnes, Régi magyarországi kalendáriumok európai háttérben, Budapest, 2003, p. 47-57, 115-142; Magyarművelődéstörténeti lexikon, editor Kőszeghy Péter, V, Budapest, 2003, p. 36-41 (Vocea kalendárium redactată de către V. Ecsedy Judit, Gyulai Éva, Magyar László András şi Szelestei N. László).


14/18

Zsolt Simon 14102

ANEXE

1. Jumătatea superioară a calendarulului sărbătorilor mobile pe anii 1525-1575.

2. Jumătatea superioară a calendarulului sărbătorilor mobile pe anii 1525-1575.


15/18


3. Jumătatea inferioară a calendarulului sărbătorilor mobile pe anii 1525-1575.

4. Colţul inferior din dreapta al calendarulului sărbătorilor mobile pe anii 1525-1575.


16/18

Zsolt Simon 16104

5. Foaia conţinând Tatăl nostrul , Ave Maria, Cele zece porunci, Magnificat ,Veni sancte spiritus şi Salve regina.


17/18


6. Foaia conţinând Tatăl nostrul , Ave Maria, Cele zece porunci, Magnificat ,Veni sancte spiritus şi Salve regina.


18/18

Zsolt Simon 18106

7. Foaia conţinând Credo.

8. Foaia conţinând Credo.

Date post:	06-Jul-2018
Category:	Documents
Upload:	rusu-catalin
View:	214 times
Download:	0 times

Primele_tiparituri_din_Transilvania_Sibi.pdf

Documents