Prezentare TEMA7MAI Derularea Contractelor de Export - Import - 1.Pregatirea Marfii Pentru Export

24.03.2012 Valeriu Potecea 1

Derularea operaţiunilor

de export - import

Livrarea internaţională 1.Pregătirea mărfii în vederea exportului şi facturarea la extern

TEMA 7


Livrarea internaţională a mărfii

Derularea exporturilor reprezintă ansamblul activităţilor prin intermediul cărora are loc livrarea mărfurilor de la vânzător la cumpărător, pe de o parte, şi efectuarea plăţii de către cumpărător în beneficiul vânzătorului, pe de altă parte.

Principalele activităţi ce vizează livrarea internaţională a mărfii sunt: Pregătirea mărfii în vederea exportului şi facturarea la extern;

Expediţia şi transportul internaţional;

Asigurarea mărfurilor;

Vămuirea.



În cazul exportului direct, pe lângă părţile contractului comercial – vânzătorul şi cumpărătorul – sunt implicate şi o serie de firme sau organisme prestatoare de servicii specializate: expeditori, intermediari de tranzit, armatori, case de asigurări, organe vamale, instituţii de control al calităţii etc;

În cazul exportului indirect, în relaţia comercială de bază există trei părţi: producătorul (furnizorul mărfii pentru export), firma de comerţ exterior (care poate acţiona pe cont propriu sau în calitate de intermediar) şi clientul extern (care, în funcţie de forma de distribuţie poate fi intermediar, comerciant pe cont propriu sau beneficiar final al mărfii).


Plata internaţională

Aspectul principal îl constituie stabilirea mijloacelor şi tehnicilor de plată.

În mecanismul decontării intervin patru părţi:

Exportatorul – beneficiarul plăţii;

Importatorul – debitorul obligaţiei de plată;

Banca exportatorului;

Banca importatorului.

Măsura în care obligaţiile de livrare şi formalităţile de plată cad în sarcina fiecăreia din părţile contractante depinde de conţinutul contractului, în special de condiţiile de livrare, pe de o parte, şi de condiţiile de plată, pe de altă parte.



1. Pregătirea livrării

Principalele activităţi pe care le îndeplineşte vânzătorul în această etapă sunt:

Pregătirea mărfii în vederea exportului – fabricarea sau

procurarea bunului;

Întocmirea documentaţiei tehnice – elaborarea normelor şi a instrucţiunilor de manipulare, depozitare, stocare, punere în funcţiune, exploatare şi întreţinere, precum şi a certificatelor de garanţie referitoare la durata de utilizare, condiţiile de conservare, ambalare şi păstrare a mărfurilor;

Controlul tehnic de calitate;

Ambalarea şi marcarea;

Livrarea efectivă şi facturarea la extern.


Ambalajul şi marcarea

Un ambalaj bine realizat trebuie să răspundă atât necesităţilor tehnice, de securitate a mărfurilor pe parcursul transportului, cât şi celor comerciale, de realizare a publicităţii pentru produsele respective;

Principalele funcţii îndeplinite de ambalaj sunt: asigurarea protecţiei mărfurilor împotriva şocurilor, coroziunii,

precum şi conservarea acestora pe parcursul transportului;

asigurarea inviolabilităţii produsului şi protecţiei acestuia împotriva furtului;

facilitarea operaţiunilor legate de transport, respectiv încărcarea-descărcarea mărfii, transbordarea şi alte manipulări, precum şi a operaţiunilor de verificare a mărfii;

facilitarea desfacerii produselor.


Ambalajul şi marcarea (cont.)

Ambalajul trebuie să îndeplinească mai multe cerinţe:

să aibă masă şi volum propriu reduse;

să nu fie toxic nici pentru produs, nici pentru mediul extern;

să fie compatibil cu produsul căruia îi este destinat;

să nu prezinte miros şi gust propriu;

să posede o rezistenţă mecanică cât mai ridicată;

să fie etanş faţă de gaze, praf, grăsimi;

să aibă formă, culoare, grafică atractive etc.


Ambalajul şi marcarea (cont.) În funcţie de natura mărfurilor ce urmează a fi transportate, se deosebesc:

mărfuri ce pot fi transportate neambalate: fier vechi, ţevi, bare, piei tăbăcite (în general mărfuri al căror volum şi formă nu necesită ambalaj) – aceste mărfuri călătoresc pe riscul lor, transportatorul nerăspunzând pentru numărul de bucăţi sau pentru deteriorare;

mărfuri transportate în vrac: cărbune, cereale, mărfuri cu greutate mare – de regulă, un certificat care să ateste o bună arimare (aranjarea şi fixarea încărcăturii unei

(aero)nave pentru menţinerea unui centraj favorabil stabilităţii) îl exonerează pe transportator de orice răspundere;

mărfuri transportate în saci: aceste mărfuri sunt transportate libere de avarie, adică fără răspunderea cărăuşului pentru pierderi în cursul transportului;

mărfuri transportate sub forma baloţilor, care cuprind mai multe pachete legate împreună; în general, cărăuşul nu răspunde de numărul de pachete conţinute de fiecare balot;

lichidele sunt transportate în butoaie sau cisterne; transportatorul nu răspunde de eventualele pierderi pentru ambalaj necorespunzător (găuri, cep neetanş);

mărfurile cu volum redus sunt, de regulă, transportate în pachete, care pot fi din lemn sau carton; în cazul lăzilor din lemn masiv, grosimea scândurilor trebuie să fie proporţională cu greutatea conţinutului; lăzile transparente prezintă riscuri de avarie sau perforare, care nu sunt în sarcina cărăuşului; cutiile de carton trebuie să fie rezistente, impermeabile, cu cercuri metalice.



O importanţă deosebită o prezintă, în comerţul internaţional, livrarea cu ajutorul paletelor şi în containere.

Paletizarea permite reunirea într-o singură unitate de încărcare (load unit) a mai multor mărfuri ambalate depuse pe paletă.

Paleta este compusă din una sau două platouri suprapuse, de regulă din lemn, metal sau plastic, care permit prinderea cu furcile unui elevator în procesul manipulării.

Paletele sporesc manipularea mărfii, facilitând operaţiunile de încărcare, depozitare şi distribuire a produsului.

Costul paletelor fiind relativ redus, ele sunt frecvent furnizate gratuit, împreună cu marfa (“paleta pierdută”).



ISO a standardizat 5 tipuri de palete cu dimensiuni situate între:

a) 1.000 mm x 800 mm b) 1.200 mm x 800 mm c) 1.200 mm x 1.000 mm d) 1.200 mm x 1.600 mm e) 1.200 mm x 1.800 mm

Construcţia paletelor a fost adaptată la specificul mărfurilor transportate.

Astfel, întâlnim paleta plană cu una sau două feţe inferioare; paleta cutie; rol paleta, paleta reversibilă cu aripi sau cu montanţi.



1) în funcţie de dimensiuni: • containere mici categoria A – 1 m³-1,2 m³ B – 1,2 m³-2 m³ C – 2 m³-3 m³

• containere mari – peste 3 m³; 2) în funcţie de felul mărfurilor

încărcate: • containere pentru mărfuri generale; • containere pentru mărfuri în vrac –

solide si lichide; • containere cu regim termic –

izoterme, refrigerente si frigorifice.

3) în funcţie de felul construcţiei: • containere închise (closed, box); • containere deschise (open top ); • containere cisternă (tank container); • containere platforma (flat rack ); • containere cu răcire (refrigerated

container); • containere cu ventilaţie; • containere cu deschidere laterală.

Containerul este un recipient mobil şi ermetic, conceput pentru a fi încărcat cu

bunuri în vrac sau uşor ambalate, astfel încât transportul să se facă fără manipulări

sau transbordări de mărfuri de la locul de expediţie la cel de destinaţie.

Clasificarea containerelor se poate face în funcţie de mai multe criterii, după cum

urmează:



În alegerea ambalajului trebuie să se ţină seama de mai mulţi factori:

Riscurile la care este expusă marfa, care ţin de natura mărfii, de mediu (climat, starea infrastructurilor de transport, soluţia aleasă pentru transport);

Costurile ambalajului, avându-se în vedere raportul dintre costul ambalajului şi valoarea mărfii, precum şi economiile pe care ambalajul le permite în ceea ce priveşte transportul, manipularea şi asigurarea mărfii;

Aspecte tehnice: ambalajul greu şi voluminos creşte costul transportului şi manipulării; ambalajul uşor şi de volum redus are o capacitate de protecţie mai scăzută;

Aspecte comerciale: influenţa negativă asupra relaţiilor cu clientul în caz de avarie, furt sau pierdere; afectarea imaginii de marcă a exportatorului;

Aspecte juridice şi financiare: în caz de avarie, dacă aceasta este imputabilă ambalajului, este angajată răspunderea celui care expediază marfa; trebuie să se țină seama de reglementările privind ambalajul din unele ţări sau pentru anumite produse (farmaceutice, alimentare etc.).



În conformitate cu INCOTERMS, ambalajul este întotdeauna în sarcina şi răspunderea vânzătorului.

Importatorul poate să dea, la trimiterea comenzii sau când încheie contractul, instrucţiuni precise cu privire la ambalaj; dacă nu o face, atunci lasă la latitudinea exportatorului alegerea naturii şi tipului ambalajului.

Pe lângă ambalare, vânzătorul are în sarcină şi condiţionarea mărfii. Dacă ambalajul se adaugă produsului, ca un înveliş protector, condiţionarea reprezintă un tratament aplicat produsului la export (prin schimbarea ambalajului, formei,

calităţii, culorii etc.), prin care se urmăresc mai multe scopuri:

Prezentarea promoţională a produsului, prin asigurarea unui ambalaj uşor, estetic şi rezistent, utilizabil în procesul de desfacere, prin reţeaua de distribuire ;

Asigurarea securităţii produsului şi facilitarea manipulării;

Facilitarea punerii în vânzare şi a accesului la consumatorul final (de ex. baxurile de bere);

Adaptarea produsului la condiţiile climatice din ţara de consum (de ex. tropicalizare).



Marcarea reprezintă o obligaţie a producătorului şi priveşte atât mărfurile, cât şi ambalajele respective.

Se disting două tipuri de marcare:

Cea necesară pentru a individualiza o expediţie;

Cea cerută de reglementările ţării importatoare.

Exportatorul va înscrie lizibil şi de neşters, în litere şi cifre, elementele de identificare a mărfii, destinatarul şi locul de destinaţie;

Marcarea trebuie să fie simplă, uşor de identificat, neîncărcată cu informaţii inutile şi să nu fie suprapusă pe o marcare mai veche.


Ambalajul şi marcarea (cont.) De ex., în practica britanică, marcarea se face pe

mai multe niveluri: Mai întâi, identificarea destinatarului, printr-o

abreviere a numelui acestuia (nu se preferă menţionarea numelui beneficiarului pentru a fi contracarate tentaţiile de furt sau deteriorare a mărfii);

Apoi, se trece numărul de ordine al destinatarului, pentru ca acesta să poată fi identificat fără desfacerea ambalajului de transport;

Pe al treilea nivel se trece punctul final de destinaţie, în timp ce pe al patrulea se înscrie ruta (via) de acces;

În final, se trec numerele de ordine ale partizii de marfă, pentru a uşura operaţiunile de identificare şi manipulare a mărfii. Toate pachetele trebuie să poarte un număr sub formă de fracţie, la care numărătorul indică numărul de ordine al pachetului, iar numitorul, numărul total de colete.

S.K.W.

3147

BORAS

Via Gothenburg

3/7



În anumite cazuri, se trec şi dimensiunile ambalajului în centimetri, acestea putând servi la încadrarea tarifară a livrării;

Este indicat ca marcarea să fie făcută pe trei părţi ale ambalajului: sus, jos şi într-o parte.

Pe ambalaj pot fi trecute şi pictograme (de ex. cele conform Recomandării ISO) pentru:

a evidenţia anumite caracteristici ale mărfii (fragilă, “a se feri de umiditate/căldură”);

a oferi indicaţii de manipulare (“sus”, “jos” etc.).


Documentele de livrare

• Obţinerea licenţei de export cade în sarcina vânzătorului, cu

excepţia condiţiei EXW. În România, exportul pentru marea majoritate a produselor, nu este supus licenţelor.

Dovada cantităţii livrate se face în general prin documentul de transport (conosament, scrisoare de trăsură, etc).

Respectarea calităţii se dovedeşte, de regulă printr-un certificat de calitate, care face parte din setul de documente depus de exportator la bancă în vederea încasării contravalorii mărfii.

acesta este un document eliberat de producătorul mărfii exportate, el putând fi atestat de o instituţie specializată de control a calităţii.



Lista de colisaj (packing list) este documentul care sintetizează aspectele principale privind conţinutul partizilor de mărfuri, precum şi modul de ambalare şi marcare în vederea transportului.

Este completat şi eliberat de expeditor, în momentul când mărfurile sunt expediate şi însoţeşte partida de mărfuri pe parcursul transportului până la destinatar.

Aceasta cuprinde:

numărul coletelor în ordinea marcării lor;

denumirea reperelor de marfă care se găsesc în fiecare colet cu specificarea denumirilor, cantităţilor (fără identificarea valorii).

În ultimii ani importanţa documentului a crescut, fiind solicitat de autorităţile vamale, precum şi de bănci, în cazul plăţii prin L\C.

În baza lui, se rezervă spațiu pe o navă comercială.



Documentele de livrare Certificatul de origine este documentul emis de un organ

specializat din ţara vânzătorului (de regulă Camera de Comerţ), la cererea acestuia din urmă, care confirmă: natura, cantitatea, valoarea etc. mărfurilor livrate, ca şi locul lor de fabricare şi include o declaraţie precizând ţara de origine a bunurilor respective.

În UE, este eliberat de camerele naţionale de comerţ pentru

tranzacţiile firmelor din UE cu cele din afara Europei, din ţări care

nu au încheiate acorduri preferenţiale cu UE.

Funcţii: permite obţinerea unor facilităţi vamale de către cumpărător;

asigură respectarea măsurilor de politică comercială din ţara importatorului (ţările care practică licenţe şi contingente bilaterale vor să se asigure că mărfurile provin din ţara care beneficiază de contingent şi că se încadrează valoric în mărimea acestuia);

asigură respectarea unor drepturi de proprietate intelectuală (de ex. denumirea de origine).



Certificatul de circulaţie a mărfii de tip EUR1

Pentru a beneficia de prevederile acordului de preferinţe vamale dintre UE şi o terţă ţară, la importul din UE în ţara respectivă a unor produse, precum şi la exportul altor produse din ţara terţă, în UE, produsele respective vor fi însoţite de un „certificat de circulaţie a mărfurilor – EUR 1“ – sau de o „declaraţie dată de exportator“ pe factură, pe o notă de livrare sau pe orice alt document comercial, care descrie produsele în cauză.

Dă dreptul cumpărătorului de a beneficia de un regim preferenţial prin aplicarea de taxe vamale mai mici pentru mărfurile originare din ţările cu care UE a încheiat acorduri în acest sens.

Certificatul de circulaţie a mărfurilor – EUR 1 este eliberat de autorităţile vamale şi pus la dispoziţia exportatorului înainte ca exportul în cauză sa fie efectuat.

Un astfel de document trebuie să conţină date caracteristice ale expediţiei la care se referă, indicând originea mărfurilor (ţara de origine) şi să poarte semnătura şi ştampila organismului vamal garant care certifică.





Cuprinde următoarele rubrici:

exportator (denumire, adresa completă, ţara); destinatar (denumire, adresa completă, ţara); ţara, grupul de ţări sau teritoriul de unde provin sau sunt

originare produsele respective; ţara, grupul de ţări sau teritoriul de destinaţie; numărul de ordine: marca, numerotarea şi natura coletelor; denumirea mărfurilor; greutatea brută (kg) sau alte unităţi de măsură (m³, hl etc.); factura (menţiune facultativă); informaţii privind transportul (menţiune facultativă); observaţii; viza vămii.



Formularele folosite sunt tipizate, au regim special şi sunt procurate de către exportatori de la unităţile vamale din ţările lor.

În locul acestor certificate, mărfurile pot beneficia de aceleaşi regimuri vamale preferenţiale şi dacă au înscrisă declaraţia exportatorului pe factura comercială privind originea mărfurilor.



Autorităţile vamale ale ţării exportatoare pot autoriza orice exportator care efectuează frecvent exporturi de produse (standardizate) să întocmească declaraţii pe facturi, indiferent de valoarea produselor în cauză, cu condiţia ca exportatorul în cauză să solicite autorităţii vamale o autorizaţie în acest sens şi să-i ofere toate garanţiile necesare pentru verificarea caracterului originar al produselor şi a celorlalte cerinţe prevăzute în protocol.

Dacă sunt îndeplinite condiţiile necesare, autorităţile vamale vor

acorda exportatorului în cauză un statut de „exportator autorizat“, eliberându-i totodată o „autorizaţie vamală numerotată“.

Versiunea în limba română a declaraţiei pe factura exportatorului

autorizat, cu privire la originea mărfurilor este următoarea: „Exportatorul produselor ce fac obiectul acestui transport (document – autorizaţia

vamală nr. ....) declară că, exceptând cazul în care în mod expres este indicat altfel, aceste produse sunt de origine preferenţială”.

(Locul şi data)

(Semnătura exportatorului)



Exportatorul care solicită eliberarea unui certificat de circulaţie a mărfurilor – EUR 1, sau întocmeşte o declaraţie pe factură, va trebui să păstreze cel puţin 3 ani câte o copie după acestea, împreună cu documentele la care s-a referit sau care îi justifică cererea.

Dovada originii este valabilă 4 luni de la data emiterii ei în ţara exportatoare şi va fi prezentată în acest termen autorităţilor vamale din ţara importatoare.

Autorităţile vamale din ţara de import pot accepta însă dovezile de origine şi după expirarea termenului respectiv de prezentare, atunci când nerespectarea acestui termen se datorează unor împrejurări excepţionale.


Certificatul de origine tip A Este un document de confirmare a originii mărfii exportate,

utilizat în schimburile comerciale cu ţările din cadrul acordurilor „SGP”[1] şi „P-16” (inclusiv cele cu care UE are clauza naţiunii celei mai favorizate), permiţând obţinerea unor însemnate avantaje tarifare de către aceste ţări la exporturile lor în UE.

Certificatul de origine tip A se completează şi se semnează de către

solicitant şi se vizează, în majoritatea statelor, de către Departamentul de Comerţ din cadrul guvernului.

[1] Din acordul privind Sistemul generalizat de preferinţe in favoarea ţărilor în curs de dezvoltare (SGP) fac parte, printre altele: Algeria, Argentina, Bangladesh, Benin, Bolivia, Brazilia, Camerun, Chile, Cuba, Ecuador, Egipt, Filipine, Ghana, Guineea, Guiana, India, Indonezia, Iran, Irak, Libia, Malaezia, Mexic, Mozambic, Nicaragua, Nigeria, Pakistan, Peru, R.Coreea, R.P.D. Coreeană, Rep. Moldova, Singapore, Sri Lanka, Sudan, Tanzania, Thailanda, Trinidad Tobago, Tunisia, Vietnam, Zimbabwe, Rep. Serbia.




Certificatul de origine tip A

Acest certificat de origine utilizează, de asemenea, formulare tipizate care trebuie să conţină:

expeditor (nume, adresă, ţară exportator);

destinatar (nume, adresă, ţară destinatar);

mijloc de transport şi ruta (în măsura în care sunt cunoscute);

poziţie tarif vamal;

marcaj, număr şi felul coletelor;

greutate brută;

descrierea mărfii;

criterii de origine;

numărul şi data facturii.


Certificatul de origine tip A

• declaraţia exportatorului:

Ex : Subsemnatul declar prin prezenta că detaliile şi afirmaţiile de mai sus sunt corecte, că toate mărfurile au fost produse în ........................ (ţara) şi că ele corespund cerinţelor de origine specificate în sistemul global de preferinţe comerciale pentru mărfurile exportate în ................................ (ţara importatorului).

Locul ............... data ...............

Semnătura persoanei autorizate

........................................

• certificarea de conformitate: Ex : Se certifică prin prezenta, pe baza controlului efectuat, că declaraţia exportatorului este corectă. Locul ............... data ...............

Semnătura şi ştampila persoanei autorizate

.........................................


Certificatul de origine

preferenţial tip ATR

În relaţiile cu Turcia, cu excepţia produselor agricole şi a celor metalurgice, se poate utiliza certificatul de circulaţie model ATR , care înlocuieşte certificatul EUR1. Acest certificat se foloseşte numai pentru mărfurile care sunt transportate direct dintr-un stat membru al UE în Turcia şi invers.

Certificatul de origine preferenţial tip ATR conţine următoarele rubrici:

exportator / destinatar; informaţii privind transportul; marcajul şi nr. de colete, denumirea mărfii, U/M, greutatea

bruto (cantitatea); semnătura exportatorului, ţara, localitatea; viza de certificare a originii mărfii (din Turcia)

Avantajele ce decurg din aplicarea unor taxe vamale preferenţiale în baza acordurilor încheiate în acest sens, pot fi fructificate atât la importurile din Turcia, cât şi la exporturile româneşti în această ţară.




Certificatul de sănătate (health certificate) este utilizat la exportul de produse agro-alimentare şi certifică faptul că acestea corespund cerinţelor legale din ţara exportatorului.

Este emis, la solicitarea importatorului, de către un organism de specialitate care confirmă că la data verificării, înainte de expediere, produsul era în bună stare şi corespundea cerinţelor de consum uman.

Certificatul fito – sanitar (plant health certificate) este folosit pentru produse agricole vegetale (plante, lemn, fructe, legume) şi este eliberat de o autoritate din ţara exportatorului la solicitarea importatorului pentru a-i servi acestuia din urmă ca document doveditor la vămuire.


Facturarea la extern Factura externă: este un înscris întocmit de exportator,

prin care se aratã condiţiile în care are loc vânzarea de bunuri şi servicii.

Cuprinde în detaliu mărfuri comercializate şi condiţiile de comercializare aferente acestora.

Rezumã condiţiile esenţiale ale unei afaceri încheiate conţinând clauze privind: partenerii, obiectul, preţul; din conţinutul ei rezultă în mod clar drepturile şi obligaţiile pãrţilor.

Funcţiile facturii:

arată faptul că marfa a fost vândută;

mijloceşte transferul de proprietate de la vânzător la cumpărător;

serveşte la încasarea contravalorii mărfii;

serveşte la efectuarea formalităţilor vamale.



Facturarea la extern (cont.)

Numărul de exemplare în care este emisă depinde de specificul tranzacţiei

Factura poate fi întocmitã pentru următoarele destinaţii:

client

autoritatea care eliberează certificatul de origine

casa de asigurări

firmele de tranzit din ţara de export şi de import

portul de încărcare

servicii vamale

banca plătitoare, etc.


Alte tipuri de facturi

factura pro-forma - reprezintă documentul solicitat de importator exportatorului pentru a-i servi la realizarea unor formalităţi prealabile importului: obţinerea licenţei de import, deschiderea acreditivului

factura consularã - este documentul solicitat de organele vamale din unele ţãri importatoare pentru a servi la stabilirea taxelor vamale la mărfurile de import; atestând că mărfurile sunt originare din ţara de export şi că preţurile de tranzacţie sunt reale; ea este completatã de exportator pe formulare speciale vizate de consulatul ţării importatoare.

factura vamalã - este documentul cerut în anumite ţãri (mai ales Commonwealth) pentru a determina structura preţurilor şi preţurile nete (după deducerea taxelor) pe piaţa ţãrii de origine. Serveşte ca element de referinţã pentru calculul taxelor vamale.

Date post:	29-Jul-2015
Category:	Documents
Upload:	marrie
View:	161 times
Download:	1 times

Prezentare TEMA7MAI Derularea Contractelor de Export - Import - 1.Pregatirea Marfii Pentru Export

Documents