FEBRA AFTOASFEBRA AFTOASĂĂ Conf. univ. Dr. MIHAI DANEȘConf. univ. Dr. MIHAI DANEȘ

etiologie

VIRUSUL FEBREI

AFTOASE

PICORNAVIRIDAE

genom viral • genomul virusului febrei aftoase – alcătuit din

ARN monocatenar, cu 8000 de nucleotide;

• în procesul de multiplicare virală ARN-ul funcţionează ca o matriţă pentru formarea de noi virioni;

• acest acid nucleic este iniţial translatat ca o poliproteină ce ulterior este clivată de proteaze în proteine structurale şi proteine nestructurale.

organizarea virală

Virus fără anvelopă, diametrul 20-30 nm, icosaedral, capsidă alcătuită din 60 de copii ale celor patru proteine.

Reprezentarea grafică a particulei virale

Model tridimensional al particulei virale

structura capsidei virale

•CAPSIDA: 60 copii ale celor 4 tipuri de proteine 1A (VP4), 1B (VP2), 1C (VP3) and 1D (VP1).

protomer – grupare de patru proteinePentamer – cinci protomeri12 pentameri grupați formează o catenă de ARN, luând naștere astfel o particulă virală.

MICROSCOPIE ELECTRONICĂ A VIRUSULUI FA ŞI A ALTOR VIRUSURI

VEZICULOASE

VIRUS FA -VIRUS FA - PROPRIETPROPRIETĂŢĂŢII

PARTICULARITĂȚI FIZICE:PARTICULARITĂȚI FIZICE:Sensibilitatea faţă de agenţi fizici şi chimici • Temperatura• pH• Condiții climatice (mediu)

PARTICULARITĂȚI ANTIGENICE:PARTICULARITĂȚI ANTIGENICE:• Pluralitate antigenică

Efect temperaturEfect temperaturăă - - VFAVFA  • Efectul temperaturii asupra virusului febrei aftoase • Este un virus sensibil la temperatură, virusul fiind rapid

inactivat la temperaturi ridicate; • Supravieţuirea virusului în condiţii optime la pH 7,2-7,6 TemperaturTemperaturăă SupraviețuireSupraviețuire

• 40C 1 an• 22 0C 8 - 10 săptămâni• 37 0C 10 zile• 56 0C < 30 minute

Efectul ph-ului asupra virusului febrei aftoase:

virusul febrei aftoase este un virus extrem de sensibil la valorile pH-ului.

supravieţuieşte optim la valori de pH cuprinse între 7,2 şi 7,6

distrus rapid la valorile pH-ului mai mici de 6 şi mai mari de 9.

Efect conditii mediu -VFA

Efectul factorilor de mediu asupra virusului febrei aftoase: Efect conditii mediu -VFA

- virusul poate supravieţui pentru o lungă perioadă de timp la

întuneric, în condiţii de umezeală, virusul fiind rapid distrus de

combinaţia uscăciune, pH şi temperatură.

CondiCondițiiții SupraviețuireSupraviețuire

– Fecale uscate 14 zile– Pășune 6 luni– Urină 39 zile– Sol

  Vara 3 zile Iarna 28 zile

caracterizare antigenică

• Virusul prezintă heterogenitate antigenică.

• Se cunosc 7 serotipuri: O, A, C, SAT1, SAT2, SAT3, ASIA1 (SAT = Southern African Territories).

• Fiecare serotip este antigenic distinct de celălalte 6 serotipuri.• În cadrul fiecărui tip au fost identificate subtipuri: exemplu 01,

A22, A24, C1.

• Această clasificare a fost înlocuită, tulpinile fiind acum clasificate în funcție de similaritatea antigenică cu anumite tulpini vaccinale cunoscute.

DISTRIBUŢIA FEBREI AFTOASE

Endemică Sporadică Necunoscută

Neraportatăindemnă

ISTORIA FOCARELOR FA ÎN EUROPA ŞI DISTRIBUŢIA LOR

Focare febră aftoasă Europa:Focare febră aftoasă Europa: 1951 - 19901951 - 1990-Boala a fost eradicată prin cumularea măsurilor de stamping out si vaccinare.-Vaccinarea obligatorie anuală în masă a vitelor (în perioada anilor 1950 și 1960) a redus dramatic incidența bolii, astfel încât până în anii 90 nu a mai fost semnalat nici un focar în Europa.- Vaccinarea a încetat în perioada 1990-91; în acest fel s-a creat o categorie de animale complet susceptibilă la infecție, incursiuni repetate ale unor tulpini de febră aftoasă cu originea în Orientul Mijlociu fiind înregistrate de la încetarea vaccinării. (Bulgaria 1993 și 1996, Italia 1993, Grecia 1994 și 1996, Turcia (Thrace) 1995) Anglia 2001 și 2007, Olanda 2001 - eradicare prin 'stamping out' fără a se recurge la vaccinare.

RRĂĂSPSPÂÂNDIRE MONDIALNDIRE MONDIALĂĂ VFA VFA SEROTIPUL “O”1991-2001SEROTIPUL “O”1991-2001

RRĂĂSPSPÂÂNDIRE MONDIALNDIRE MONDIALĂĂ VFA VFA SEROTIPUL ‘’A’’1991-2001SEROTIPUL ‘’A’’1991-2001

RRĂĂSPSPÂÂNDIRE MONDIALNDIRE MONDIALĂĂ VFA VFA SEROTIPUL ‘’C’’1991-2001SEROTIPUL ‘’C’’1991-2001

RRĂĂSPSPÂÂNDIRE MONDIALNDIRE MONDIALĂĂ VFA VFA SEROTIPUL ‘’SAT 2’’1991-2001SEROTIPUL ‘’SAT 2’’1991-2001

RĂSPÂNDIRE MONDIALĂ VFA SEROTIPUL ‘’ASIA 1’’1991-2001

RĂSPÂNDIRE MONDIALĂ VFA SEROTIPUL ‘’SAT 3’’1991-2001

epidemiologia febrei aftoase Febra aftoasă este cea mai contagioasă maladie înregistrată în rândul animalelor, afectând numeroase specii;Receptive - toate animalele biongulate artiodactyle, în principal rumegătoare şi suidee, incluzând şi peste 70 de specii sălbatice (reni, cămile, cerbi, antilope, elefantul); infecţie naturală spontană mai fac: ariciul, şobolanul, şoarecele, câinele, pisica; refractare natural: cabalinele şi păsările. infecția se produce cu doze mici; virusul este excretat în cantități mari; variabilitatea căilor de infecție și excreție contribuie la contagiozitatea ridicată a bolii;Perioada de incubație: 2 - 14 zile. boala provoacă morbiditate ridicată, dar rata mortalității este scăzută; mortalitatea are semnificație deosebită dacă este afectat tineretul, caz în care nou-născuții mor în urma unei miocardite supraacute (peracute myocarditis).

modalităţi de transmitere virusului

- Transmitere- Patogeneză- Excreţie virală- Căi de transmitere

   Infecția se poate produce pe mai multe căi: • Inhalare• Ingerare • Epiteliu lezat • Iatrogenic

• Doza necesară inițierii infecției pe diferite căi: SpeciaSpecia Cale respiratorieCale respiratorie Cale Cale

digestivădigestivăVaci 10 – 1000 3 millionOi 15 – 100 NecunoscutPorci 400 (approx) 105

Tabelul indică exemple tipice de unități minim infectante (tissue culture infective dose; TCID50) necesare pentru a iniția

o infecție experimentală pe diferite căi. Dozele exacte necesare variază în funcție de tulpina virală de febră aftoasă utilizată și de protocolul experimental.

patogeneza febrei aftoase

Virusul febrei aftoase se poate transmite prindiferite tipuri de contact:

• Contactul cu animalele infectate• Contactul cu produse de originie animală

contaminate• Contactul cu personal contaminat• Contactul cu echipament contaminat• Transmitere pe cale aerogenă

căi de transmitere

transmitere prin contact cu animale infectate

• cea mai frecventă formă de contaminare

• este important de subliniat faptul că animalele pot fi contaminate fără să exprime clinic semnele bolii, în special:

– animale în perioada incubației

– animale cu infecție subclinică – animale purtătoare

excreţia

VFA – PI

excreţia de virus aftos/specii

Porcul excretă pe cale aerogenă cea mai mare cantitate de virus.

excreţie virus animale infectate

• animalele infectate sunt cea mai importantă sursă de excreţie de virus în atmosferă

• porcul, ce excretă de 3000 de ori mai mult virus decât bovinele sau oile

• alte surse posibile de contaminare aerogenă:– Sol/teren/pășune – Ventilarea / aerisirea tancurilor de lapte – Arderea carcaselor.

excreţie virus vacă infectată

Excreția virală scade odată cu apariția Ac circulanți specifici la cca 4-5 zile post infecție

excreexcreţţie virus vacie virus vacăă infectat infectatăă

excreţia virusului prin lapte

factori favorizanţi în circulaţia virusului

• Aducerea virusului într-un efectiv susceptibil;

• Infecția pe cale aerogenă se produce cel mai bine la umezeală, umezeală, temperaturi scăzute și viteză constantă a vântului;temperaturi scăzute și viteză constantă a vântului;

• Umiditatea relativă este cel mai important factor (60%) pentru transmiterea virusului pe cale aerogenă.

transmiterea virusului prin aer, vânt, umiditate Transmiterea pe calea aerului/vânt

Transmiterea aerogenă - cale importantă de diseminare a infecției

1967/68 - epidemie în marea Britanie - 753 ferme infectate în primele 4 săptămâni, ca urmare a transmiterii virusului pe cale aerogenă de la câteva focare primare.

S-a înregistrat transmiterea la distanță a virusului – spre exemplu, transmiterea la distanță a virusului pe Insula Wight de la adăposturile de porci infectate din Henansal, Marea Britanie, a fost prezisă ca probabil să apară folosind un model cu rază lungă de transmitere. Între 7 și 10 martie, condițiile de transmitere deasupra canalului erau ideale. Temperatura apei mării era mai scăzută decât cea a aerului, rezultând o minimă deplasare a aerului pe verticală. Un vânt slab, constant de 7m/sec bătea dinspre sud, iar umiditatea relativă era mai mare de 60%. Apariția primelor semne clinice la animalele din Insula Wight în jurul datei de 17 martie este in concordanță cu o perioadă de 4-14 zile.

surse primare de infecţie

• contactul cu produse de origine animală • produsele provenite de la animale infectate rămân

contaminate pentru o anumită perioadă de timp • toate excrețiile și secrețiile sunt contaminate, inclusiv

saliva, urina, fecalele, sperma sau embrionii/avortonii • fluidul vezicular și epiteliile descuamate• expirația • carnea • carnea provenită de la animale viremice este potențial

contaminată, dar virusul este inactivat de modificarea/scăderea pH-ul acesteia, ca urmare a instalării rigor mortis.

• virusul prezent în limfonoduri și măduva osoasă rămâne viabil pentru câteva luni. Așa se explică probabil cum a fost posibilă pătrunderea sa din America de Sud în Marea Britanie, la începutul epidemiei din anii 1967/1968. Din această cauză în UE este permis numai importul de carne de vacă sau oaie, fără măduvă

• lapte.

surse secundare de infecţie

contactul cu personal contaminat

contactul personalului cu efective infectate;

orice persoană care are un contact strâns cu un efectiv infectat: veterinari, membrii îngrijitori, păstori (spre exemplu, persoane care tund oile), instrumentar, etc.

contactul cu echipamentul contaminat - acesta poate acționa ca un vector mecanic în transmiterea virusului febrei aftoase.

statutul de purtător şi excretor de virus

• un animal de la care se poate izola virusul la mai mult de 28 de zile post infecție;

• rumegătoarele sunt purtătoare constante: – vaci– oi– rumegătoare sălbatice - bivoli

• statutul de purtător nu este recunoscut în cazul porcilor; • locul persistenţei virusului este orofarinxul, în partea dorsală

a palatului şi în regiunea antero-cranială a esofagului;• animalele purtătoare sunt surse inaparente de infecție,

odată ce leziunile au fost vindecate; • statutul de purtător este independent de statusul imun; • transmiterea manifestărilor clinice de la animalele purtătoare

la cele susceptibile nu a fost demonstrată experimental;• totuși, in Africa boala a fost transmisă de pa vacile

purtătoare și bivoli la vaci susceptibile cu care au avut un contact strâns;

• toate animalele cu care a fost realizat un contact, precum și cele vaccinate au fost abatorizate.

statutul de purtător la bovine, ovine, bubaline

Statutul de purtător al virusului febrei aftoaseStatutul de purtător al virusului febrei aftoase - VACI- VACI   - virusul a putut fi identificat/recuperat de la vaci, după 2 ani de la

infecția experimentală - proporția animalelor care continuă să excrete virusul este de cca

50%, la 6 luni postinfecție.- excreția virusuli la nivelul orofaringelui este intermitentă și scade

odată cu trecerea timpuluiStatutul de purtător al virusului febrei aftoaseStatutul de purtător al virusului febrei aftoase - - OIOI  - oile și caprele pot excreta virusul până la 9 luni post infecție. Statutul de purtător al virusului febrei aftoaseStatutul de purtător al virusului febrei aftoase - - BIVOLIBIVOLI - bivolul african (Syncerus caffer) – purtător pe viață al virusului, după

expunere - este cunoscută persistența infecției la bivolul sălbatic în Africa de

Sud cu serotipul SAT - animalele se pot infecta concomitent cu mai multe serotipuri SAT. - există dovezi indirecte de transmitere a virusului între bivoli sălbatici

și domestici. - statutul de purtător al bivolului de apă (Bubalus bubalis) este

necunoscut.