1. Prezentați trăsăturile contractului administrativ; Trăsături : a) este o convenţie, deci un acord de voinţă încheiat între mai multe părţi ; b) una din părţile contractului este un subiect determinat, respectiv un organ care acţionează în realizarea puterii publice, un organ administrativ sau alt subiect de drept autorizat de un organ administrativ ; c) spre deosebire de contractele civile, unde părţile se află pe o poziţie de egalitate juridică, în cazul contractului administrativ părţile nu se bucură de această egalitate juridică, una dintre ele, şi anume subiectul determinat, are o poziţie de superioritate faţă de celălalt subiect al contractului ; d) obiectul contractului este deasemenea determinat, el urmărind satisfacerea unui interes general şi putând îmbrăca una din următoarele forme : prestarea unui serviciu public ; punerea în valoare a unui bun public ; efectuarea unei lucrări publice ; e) clauzele contractului sunt stabilite atât pe cale reglementară, prin lege, cât şi pe cale convenţională ; f) poziţia de superioritate a subiectului autoritate publică determină posibilitatea ca acesta să poată modifica sau rezilia unilateral contractul, atunci când interesul public o cere. Contractele de drept comun, în schimb nu pot fi modificate decât prin acordul părţilor sau, în absenţa acestui acord, de instanţa judecătorească ; g) guvernarea lor de un regim de putere publică, spre deosebire de contractele civile, care sunt guvernate de dreptul comun ; h) forma scrisă a contractului administrativ, care, ca şi actul administrativ, nu poate acea caracter consensual, el implicând o autoritate care acţionează în numele puterii publice ; i) competenţa instanţelor de contencios administrativ pentru soluţionarea eventualelor litigii care ar apărea din executarea unui astfel de contract. 1. Prezentați legea organică și legea ordinară, ca izvoare formale scrise ale dreptului administrativ; Legea organică şi legea ordinară Legea reprezintă regula edictată de puterea legiuitoare, care ordonă, oprește sau permite ceva și la care toată lumea este datoare să se supună.
Transcript
1. Prezenta i trăsăturile ț contractului administrativ;
Trăsături : a) este o convenţie, deci un acord de voinţă încheiat între mai multe părţi; b) una din părţile contractului este un subiect determinat, respectiv un organ care acţionează în realizarea puterii publice, un organ administrativ sau alt subiect de drept autorizat de un organ administrativ ; c) spre deosebire de contractele civile, unde părţile se află pe o poziţie de egalitate juridică, în cazul contractului administrativ părţile nu se bucură de această egalitate juridică, una dintre ele, şi anume subiectul determinat, are o poziţie de superioritate faţă de celălalt subiect al contractului ; d) obiectul contractului este deasemenea determinat, el urmărind satisfacerea unui interes general şi putând îmbrăca una din următoarele forme : prestarea unui serviciu public ; punerea în valoare a unui bun public ; efectuarea unei lucrări publice ; e) clauzele contractului sunt stabilite atât pe cale reglementară, prin lege, cât şi pe cale convenţională ; f) poziţia de superioritate a subiectului autoritate publică determină posibilitatea ca acesta să poată modifica sau rezilia unilateral contractul, atunci când interesul public o cere . Contractele de drept comun, în schimb nu pot fi modificate decât prin acordul părţilor sau, în absenţa acestui acord, de instanţa judecătorească ; g) guvernarea lor de un regim de putere publică, spre deosebire de contractele civile, care sunt guvernate de dreptul comun ; h) forma scrisă a contractului administrativ, care, ca şi actul administrativ, nu poate acea caracter consensual, el implicând o autoritate care acţionează în numele puterii publice ; i) competenţa instanţelor de contencios administrativ pentru soluţionarea eventualelor litigii care ar apărea din executarea unui astfel de contract.
1. Prezenta i ț legea organică i ș legea ordinară, ca izvoare formale scrise ale dreptului administrativ;
Legea organică şi legea ordinară Legea reprezintă regula edictată de puterea legiuitoare, care ordonă, opreşte sau permite ceva şi la care toată lumea este datoare să se supună. Prevederile art.73 din Consituţie consacră trei categorii de legi şi anume: legile consituţionale, legile organice şi legile ordinare. Din punct de vedere didactic, legile organice şi cele ordinare pot fi diferenţiate prin următoarele criterii: a)După criteriilor domeniilor în care intervin: -Legea organică intervine1 în domeniile pe care i le rezervă expres Constituţia, fie prin enumerarea acestor domenii(art.73 alin.3 din Constituţie), fie prin norma de trimitere(cuprinsă la lit.t către toate celelalte domenii pentru care în Constituţie se prevede adoptarea unor legi organice). -Legea ordinară nu are niciun domeniu stabilit de Constituţie, motiv pentru care aceasta intervine2 în toate celelalte domenii care nu au fost rezervate de legiuitorul constituant legii organice.
1
2
b) După criteriul modului de adoptare: - Legile organice şi hotărârile privind regulamentele Camerelor Parlamentului, se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere(art.76 alin.1 din Constituţie). - Legile ordinare şi hotărârile Camerelor, sunt adoptate, cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră(art.76 alin.2 din Constituţie). Însă, aceste legi au şi câteva elemente comune şi anume: a)Obligativitatea publicării în Monitorul Oficial. Potrivit art.78 din Consituţie “legea se publică în Monitorul Oficial”. b)Intrarea în vigoare a legii. Potrivit aceluiaşi art.78 legea poate intra în vigoare la două momente: 1. fie la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial; 2. fie la o dată ulterioară prevăzută în conţinutul ei. .
c)Caracterul normativ al legii. Prin intermediul acestui element comun, este evidenţiat faptul că, legile indiferent că sunt organice sau ordinare, nu sunt făcute pentru anumite persoane în particular, ci pentru toate, în general
2. Prezenta i ț Ordonan ele de Guvernț , ca izvoare formale scrise ale dreptului administrativ;
Ordonanţele de Guvern Sunt reglementate constituţional de art.108 şi 115 şi reprezintă emanaţia instituţiei “delegării legislative”, adică a împuternicirii pe care o primeşte Guvernul, deci executivul, de a emite acte normative cu forţă juridică egală legii. Delegarea legislativă, reprezintă modalitatea de conlucrare între Parlament şi Guvern, în virtutea principiului separaţiei şi colaborării puterilor în stat, în temeiul căruia Guvernul este învestit cu exercitarea, în anumite condiţii, a unei funcţii legislativeSistemul constituţional actual consacră două tipuri de ordonante: -Ordonanţe obişnuite(O.G.), emise pe baza unei legi speciale de abilitare adoptate de Parlament, în domenii care nu fac obiectul legii organice. Unii autori3 opiniază prin faptul că, aceste ordonanţe se pot emite numai în perioada în care Parlamentul se află în vacanţă . Însă, Constituţia nu impune o asemenea restricţie şi nimic nu împiedică Parlamentul, să transfere Guvernului anumite atribuţii de legiferare chiar în perioada în care el se află în sesiune.Această opinie este îmbrăţişată şi de alţi doctrinari4. -Ordonanţe de urgenţă(O.U.G.), ce pot fi emise în prisma dispoziţiilor consituţionale numai în situaţii de urgenţă. Aceste ordonanţe cuprin inclusiv norme de natura legii organice(art.115 alin.5 din Constituţie). Rolul ordonanţei în general, este acela de a sprijini mecanismele statului de drept. Or, Parlamentul poate oricum cenzura activitatea Guvernului(art.115 alin.5 din Constituţie), deoarece ordonanţele pot intra în vigoare numai după ce au fost depuse spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată, şi evident au fost publicate în Monitorul Oficial, ştiut fiind că o Ordonanţă(ca şi o Hotărâre de Guvern sau un decret al Preşedintelui), nepublicată în Monitorul Oficial, este inexistentă. Acest rol atribuit Parlamentului de către consituant, face să se aibă în vedere funcţionarea statului de drept, dar şi de evidenţiere a statului acestuia de unică autoritate legiuitoare a ţării.
3
4
3. Prezenta i ț autorită ileț care înfăptuiesc administra ia publică în actualul sistem țconstitu ional din România;ț
Domeniul autorităţilor care înfăptuiesc administraţie publică în actualul sistem constituţional În literatura de specialitate nu există o orientare comună în ceea ce priveşte domeniul puterii executive. Există autori, care exclud din sfera executivului autorităţile administraţiei publice locale5, iar alţii6 care elimină Preşedintele. Faţă de aceste aspecte, actualul sistem consituţional, stabileşte sfera autorităţilor care înfăptuiesc administraţia publică. Aceste autorităţi sunt: 1. Autorităţi de natură statală: a)cei doi şefi ai executivului nostru bicefal: Preşedintele şi Guvernul(în sens instituţional); b)ministerele şi alte organe centrale de specialitate subordonate Guvernului; c)organele centrale de specialitate care nu sunt subordonate Guvernului(autorităţi ale administraţiei centrale autonome); d)instituţiile bugetare, regiile autonome şi societăţile comerciale subordonate organic, sau după caz, funcţional, ministerelor şi autorităţilor centrale autonome; e)prefectul; f)serviciile publice deconcetrate ale ministerelor şi celorlalte organe centrale de specialitate conduse de prefect(Direcţia de sănătate, Comisariatul judeţean pentru Protecţia Consumatorului, I.T.M., C.J.P.). 2. Autorităţile autonome locale: potrivit art.121 alin.(1) din Constituţie dar şi ale art.1 alin.(2) din Legea nr.215/2001, republicată, identificăm două autorităţi sau organisme ce compun autoritatea autonomă locală, anume: a)autorităţi deliberative:consiliul local, consiliul judeţean, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, consiliile locale ale subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor; b)autorităţi executive: primarii comunelor, oraşelor, municipiilor, ai subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor, primarul general al municipiului Bucureşti şi preşedintele consiliului judeţean. 3. Organisme prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local sau judeţean: - instituţii publice şi servicii publice înfiinţate şi organizate prin hotărâri ale autorităţilor deliberative, pe care art.1 alin.(2) din Legea nr.215/2001, republicată, le denumeşte instituţii şi servicii de interes public local sau judeţean; - societăţi comerciale şi regiile autonome înfiinţate sau reorganizate prin hotărâri ale autorităţilor deliberative, denumite generic societăţi comerciale şi regii autonome de interes local sau judeţean; - asociaţii de dezvoltare intercomunitară, ce reprezintă potrivit art.1 alin.(2) lit.c) din Legea nr.215/2001, republicată, structuri de cooperare cu personalitate juridică, de drept privat, înfiinţate, în condiţiile legii, de unităţile administrativ-teritoriale, pentru realizarea în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional ori furnizare în comun a unor servicii publice; - furnizări de servicii sociale, de drept public ori privat, care acordă servicii sociale în condiţiile prevăzute de lege;
5
6
- asociaţii, fundaţii şi federaţii recunoscute ca fiind de utilitate publică, în condiţiile legii; - operatori de servicii comunitare de utilităţi publice locale sau judeţene.
4. Prezenta i ț condi iile generale ale actelor administrativeț ;
Condițiile generale ale actelor administrative sunt cele identice ca fiind aplicabile tuturor deciziilor: fundamentarea științifică, unitatea, oportunitatea, simplitatea formei și legalitatea.a) Fundamentarea științifică a deciziei, presupune aplicarea unor principii științifice ce stau la baza pregătirii și adoptării ei. În consecință, proiectele de acte normative trebuiesc motivate temeinic, fundamentate pe studii social-economice, politice și juridice, pe metode moderne de analiză și luarea deciziei, precum și pe procedee de tehnici legislative adecvate, concretizate după caz, în expuneri de motive, note de fundamentare sau referate de aprobare;a) Unitatea deciziei administrative, trebuie privită într-un dublu sens, și anume: 1. decizia administrativă trebuie să fie în concordanță cu prevederile actelor normative de nivel superior și în corelație cu reglementările comunitare, inclusiv cu tratatele internaționale la care România este parte, așa zisa concordanță externă a deciziei(actului administrativ) ; 2. dispozițiile deciziei administrative, trebuie să fie concordante între ele, astfel încât să nu se contrazică unele pe altele, ceea ce semnifică concordanța internă a actului;b) Oportunitatea sau actualitatea deciziei presupune adoptarea și executarea actului în timp util și la condițiile date, precum și abrogarea lui atunci când, datorită evoluției relațiilor sociale, actul juridic a încetat practic să mai fie aplicabil.;c) Simplitatea formei, are în vedere faptul că, sub aspect extern, adoptarea deciziei trebuie să se facă potrivit formalittăților procedurale deosebite, care să nu îngreuneze în mod inutil procesul decizional, iar sub aspect intern, decizia trebuie să aibă un caracter dispozitiv, să fie redactată într-un stil concis, sobru, clar și precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale și de ortografie așa cum prevăd dispozițiile art. 34 și art.35, din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată;d) Legalitatea impune adoptarea actului administrativ numai în baza unui drept legal de decizie și numai de către persoanele sau organele investite cu putere legală de decizie, în temeiul și pentru executarea legilor sau, după caz, a hotărârilor și a ordonanțelor de Guvern.
1. Prezenta i ț categoriile de suspendare ale actelor administrative;
Categoriile de suspendare.Există două titpuri de suspendare: 1. Suspendarea de drept sau legală, care intervine ope legis, in baza unui text de lege; 2. Suspendarea dispusă de anumite autorităţi publice, care la rândul ei este de mai multe feluri: - suspendarea dispusă de instanţa de judecată(potrivit art.14 şi 15 din Legea nr.554/2004); - suspendarea dispusă de alte autorităţi publice şi implicit prin alt gen de acte decât cele specifice procedurii judecătoreşti(ex., prin decret al Preşedintelui poate fi suspendat din funcţie acel ministru împotriva căruia s-a cerut urmărirea penală sau Preşedintele, poate fi suspendat la rândul său din funcţie, prin hotărârea Parlamentului, în cazul în care a încălcat grav Constituţia).
2. Defini i ț revocarea actelor administrative, prezenta i ț felurile de revocare, dar i ș cauzele care o pot determina;
Revocarea actelor administrative Revocarea este definită în doctrină ca fiind operaţiunea juridică prin intermediul căreia organul emitent sau organul ierarhic superior acestuia desfiinţează(scoate din vigoare) un act. Revocarea este de două feluri: a) retractarea, atunci când desfiinţarea actului se face de organul emitent; b) revocarea propriu-zisă, atunci când se face de organul ierarhic superior celui emitent. Cauzele care determină revocarea pot fi analizate din două puncte de vedere: a) din punctul de vedere al caracterului(conţinutului) cauzei, unde identificăm: - revocarea intervenită pentru cauze de nelegalitate a actului; - revocare care intervine pentru cauze de neoportunitate a acestuia. b) din punctul de vedere al momentului în care intervin faţă de emiterea actului, cauzele revocării, indiferent că vizează nelegalitatea sau oportunitatea lui, pot fi: - cauze anterioare emiterii actului, care determină ca efectele juridice ale revocării să fie ex tunc, adică pentru trecut; - cauze concomitente cu emiterea actului, care determină deasemenea efecte ex tunc; - cauze ulterioare emiterii actului, care produc efecte juridice ex nunc(pentru viitor). Trebuie precizat faptul că revocarea actului administrativ se deosebeşte de anulare, dar şi de suspendare, toate trei fiind operaţiuni juridice.
3. Prezenta i ț atribu iile Pre edintelui Românieiț ș , în raport cu justi ia;ț
Atribuţii realizate în raporturile cu justiţia a. Numirea judecătorilor şi procurorilor. Conform art. 125 alin. 1 , judecătorii numiţi de Preşedintele României se bucură de inamovibilitate. Inamovibilitatea reprezintă, alături de stabilitate, o garanţie pe care statul o acordă unor categorii de funcţionari publici, că nu vor fi suspendaţi sau revocaţi decât pentru cauze disciplinare. Ea se deosebeşte de stabilitate prin aceea că funcţionarul inamovibil nu va putea fi mutat nici în interes de serviciu, nici măcar prin avansare. b. Acordarea graţierii individuale. Acest atribut se realizează prin decrete, care potrivit art. 100 alin. 2 sunt contrasemnate de Primul Ministru.
c. Declanşarea urmăririi penale împotriva unor membrii ai Guvernului. Conform art. 109 alin. 2, Preşedintele se află printre subiectele de drept care au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru fapte pe care aceştia le-au efectuat în exerciţiul funcţiei lor.Tot acelaşi text recunoaşte Preşedintelui şi posibilitatea de a dispune suspendarea din funcţie a membrului Guvernului în cazul căruia s-a început urmărirea penală. Aceasta reprezintă o facultate a Preşedintelui, nu o obligaţie a lui
4. Prezenta i fără a dezvolta, care suntț fazele în privin a învestiturii Guvernuluiț ;
Învestitura Guvernului potrivit Constituţiei României din 1991, revizuită şi republicată Sediul materiei îl reprezintă art.85 alin.(1) coroborat cu art.103 şi art.104 din Constituţie. Faţă de aceste aspecte, putem desprinde următoarele faze în privinţa învestiturii Guvernului: 1)Desemnarea, de către Preşedinte a candidatului pentru funcţia de prim-ministru. Pentru a desemna un asemenea candidat, Constituţia îi impune Preşedintelui o consultare politică, care poate viza:- fie partidul care are majoritatea absolută în Parlament(dacă există un astfel de partid);
- fie toate partidele reprezentate în Parlament. 2) Alcătuirea echipei guvernamentale şi a Programului de guvernare. Candidatul desemnat are la îndemână un interval de 10 zile, în interiorul căruia să realizeze cele două elemente care vor fi prezentate în faţa Parlamentului şi pentru care se va solicita votul de încredere, respectiv Echipa guvernamentală şi Programul de Guvernare. 3) Solicitarea votului de încredere din partea Parlamentului de către candidatul la funcţia de prim-ministru. În termenul mai sus prezentat, candidatul trebuie să realizeze Echipa Guvernamentală şi Programul de Guvernare, după care să se adreseze Parlamentului pentru a-i solicita votul de învestitură. Acordarea votului de încredere din partea Parlamentului reunit în şedinţă comună, impune realizarea majorităţii absolute de jumătate plus unu din numărul total al parlamentarilor din cele două camere. Parlamentul are la îndemână un termen de 60 de zile, în interiorul căruia el poate să acorde votul de încredere viitorului Guvern. El nu este obligat să acorde votul de încredere primei variante propuse de candidatul la funcţia de prim-ministru. Parlamentul poate, în aceste 60 de zile, să refuze două solicitări de învestitură. Dacă face acest lucru şi dacă au trecut 60 de zile de la prima solicitare, Preşedintele este în drept, potrivit art.89 din Constituţie, să dizolve Parlamentul. 4) Numirea Guvernului de către Preşedintele României şi depunderea jurământului de credinţă. Aceasta se face pe baza votului de încredere acordat de Parlament, ceea ce este apreciat în doctrină a reprezenta manifestarea unei competenţa legate. Aceasta înseamnă că Preşedintele nu ar putea refuza numirea, el este obligat să o facă. Această numire din partea Preşedintelui se face prin emiterea unui decret prezidenţial şi atrage următoarele consecinţe : - depunerea jurământului în faţa Preşedintelui, de către membrii Guvernului ; - de la data depunerii jurământului, Guvernul dar şi fiecare membru în parte îşi exercită mandatul(art.104 alin.2 din Constituţie).
1. Prezenta i trăsăturile generale ț ale raporturilor de drept administrativ; Trăsăturile generale ale raporturilor de drept administrativ,pot fi evidenţiate pornind de la elementele raportului juridic, astfel: 1.Din punctul de vedere al subiectelor, raporturile de drept administrativ au în mod obligatoriu un purtător al autorităţii publice, care potrivit contextului dar şi a prevederilor constituţionale, ar putea fi:- statul, prin organele sale;- unităţile administrativ- teritoriale;- un organ al administraţiei publice, sau o altă autoritate publică, potrivit art.52 din Constituţie;- stabilimentele publice(persoană de drept public ce are ca obiect gestionarea unui serviciu public) şi de utilitate publică; 2. Conţinutului raporturilor de drept administrativ, particularizează prin aceea că ele sunt formate din drepturile şi obligaţiile părţilor care participă la procesul de înfăptuire a administraţiei, respectiv executarea legii şi prestarea de servicii publice în limitele legii, precum şi emiterea de acte normative cu forţă juridică inferioară legii. 3. În prisma obiectului raporturilor de drept administrativ, trăsătura generală este aceea că acţiunea subiectelor sau inacţiunea lor, în general conduita părţilor, se realizează într-un regim de putere publică, raporturile de drept administrativ fiind raporturi de putere.
Trăsăturile speciale sau specifice raporturilor de drept administrativ au incidenţă în general în cazul raporturilor de tutelă. Tutela reprezintă o limită impusă autorităţilor administrative locale, în vederea ocrotirii legalităţii şi apărării interesului public. În consecinţă, putem afirma că raporturile de tutelă administrativă prezintă următoarele trăsături: a) Subiectele acestor raporturi au o determinare constituţională şi legală, ele fiind reprezentate de Guvern, respective prefect, precum şi de autorităţile autonomiei locale şi judeţene; b) Naşterea şi realizarea lor, exprimă voinţa legiuitorului. Putem conchide prin concluzia că, raporturile de tutelă administrativă se nasc din lege.
2. Prezenta i ț caracterele juridice incidente statutului Primului-ministru;
Statutul primului ministru Potrivit regimului constituţional, dar şi al Legii nr.90/2001 putem desprinde următoarele caractere juridice incidente statutului primului-ministru : 1) Primul-ministru conduce Guvernul(art.107 alin.(1) teza întâi) ; 2) Primul-ministru are misiunea de a coordona activitatea membrilor Guvernului, cu obligaţia să respecte atribuţiile care revin fiecăruia ; 3) Primul-ministru are misiunea de a prezenta celor două Camere ale Parlamentului rapoarte şi declaraţii cu privire la politica Guvernului, care se dezbat cu prioritate şi răspunde la întrebările şi interpelările care îi sunt adresate de către deputaţi şi senatori ; 4) Solicită Preşedintelui să participe la unele şedinţe ale Guvernului, atunci când se discută probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice ; 5) Propune Preşedintelui revocarea şi numirea unor membri ai Guvernului, în caz de vacanţă a postului sau de remaniere guvernamentală ; 6) Contrasemnează unele din decretele Preşedintelui(art.100 din Constituţie) ; 7) Semnează hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern, care sunt contrasemnate de miniştrii care au sarcina punerii lor în executare ; 8) Reprezintă Guvernul României în relaţiile acestuia cu Parlamentul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Ministerul Public, celelalte autorităţi şi instituţii publice, partidele şi alianţele politice, sindicatele, cu alte organizaţii guvernamentale precum şi în relaţiile internaţionale ; 9) Este vicepreşedintele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării ; 10) Primul ministru numeşte şi eliberează din funcţie, potrivit art.15 din Legea nr.90/2001, următoarele categorii de persoane: - conducătorii organelor de specialitate din subordinea Guvernului, cu excepţia persoanelor care au calitatea de membru al Guvernului, potrivit art.3 alin.(1); - secretarul general şi secretarii generali adjuncţi ai Guvernului, în cazul utilizării acstor funcţii; - personalul din cadrul aparatului de lucru al primului-ministru; - secretarii de stat ;
3. Prezenta i ț regimul constitu ional al mo iunii de cenzurăț ț ;
Regimul constituţional al moţiunii de cenzură
Moţiunea de cenzură reprezintă o soluţie la care se apelează doar în cazuri extreme, când Parlamentul şi-a epuizat toate celelalte forme de control şi ajunge la concluzia că Guvernul nu mai justifică încrederea cu care l-a învestit. Procedura constituţională a moţiunii de cenzură este următoarea . - dreptul de a iniţia o moţiune de cenzură aparţine unei pătrimi din numărul total al deputaţilor şi senatorilor ; - obligaţia de comunicare a moţiunii de cenzură Guvernului, la data depunerii sale ; - dezbaterea motiunii în termen de 3 zile de la data când a fost depusă, aceasta fiind prezentată în şedinţa comună a celor 2 Camere ; - retragerea încrederii şi deci aprobarea moţiunii de cenzură, iniţiate şi dezbătute se realizează de majoritatea deputaţilor şi senatorilor. Competenţa de a iniţia şi aproba moţiunea de cenzură aparţine celor 2 Camere reunite în şedinţă comună ; - în cazul în care moţiunea de cenzură a fost respinsă, parlamentarii care au semnat-o nu mai pot iniţia în aceeaşi sesiune o nouă moţiune de cenzură , cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea.
4. Prezenta i ț angajarea răspunderii Guvernului;
Angajarea răspunderii Guvernului Regimul constituţional al angajării răspunderii se găseşte în art. 114 coroborat cu art. 112, din care rezultă următoarele caractere ale acestuia: - obiectul angajării răspunderii poate consta : într-un program de guvernare, ori într-o declaraţie de politică generală, sau într-un proicet de lege ; - angajarea răspunderii se poate face în faţa celor 2 Camere ale Parlamentului reunte în şedinţă comună ; - Parlamentul are posibilitatea să adopte o moţiune de cenzură în termen de 3 zile de la data angajării răspunderii, - angajarea răspunderii Guvernului poate determina următoarele acţiuni ale Parlamentului :I. Parlamentul nu inţiază o moţiune de cenzură în termenul de 3 zile pe care-l are la dispoziţie, acest termen fiind unul de decădere.
II. Parlamentul iniţiază o moţiune de cenzură care se supunde dezbaterii şi moţiunea de cenzură este acceptată, ceea ce atrage demiterea Guvernului sau moţiunea de cenzură este respinsă , ceea ce înseamnă că actele prezentate de Guvern au fost acceptate.
5. Prezenta i ț actele Consiliului Jude ean i ale Pre edinteluiț ș ș acestuia;
Actele Consiliului Judeţean şi ale preşedintelui acestuia Actele consiliului judeţean sunt hotărârile. Hotărârile consiliului judeţean se comunică în mod obligatoriu Prefectului, prin grija secretarului judeţului. Ele sunt supuse controlului de legalitate exercitat de instanţele judecătoreşti de contencios administrativ şi controlului de legalitate al prefectului. Hotărârile se semnează de către preşedinte sau de vicepreşedintele care a condus şedinţa şi se contrasemnează de către secretar. Hotărârile consiliului judeţean sunt acte administrative supuse regimului juridic al actelor administrative, cu toate caracterele acestuia(caracter executoriu, se bucură de prezumţiile de legalitate, autenticitate şi veridicitate etc). Acestea pot avea atât caracter normativ cât şi individual. Regula în ceea ce priveşte adoptarea hotărârilor consiliului judeţean este că ele se adoptă cu majoritatea simplă, adică cu majoritatea consilierilor prezenţi. Există şi două excepţii când legea prevede majorităţi calificate, respectiv majoritatea consilierilor în funcţie şi majoritatea de două treimi din numărul total al consilierilor în funcţie, în cazul în care se adoptă bugetul local, contractarea
de împrumuturi, stabilirea de impozite şi taxe, participarea la programme de dezvoltare judeţeană, regională, zonală sau de dezvoltare transfrontalieră, etc. Preşedintele consiliului judeţean, din punct de vedere al statutului, este un organ unipersonal şi executiv judeţean, emite dispoziţii, care pot avea atât caracter normativ cât şi caracter individual. Aceste dispoziţii devin executorii numai după ce sunt aduse la cunoştiinţa publică(cele normative) sau sunt comunicate persoanelor interesate(cele individuale).
6. Prezenta i ț ipoteza normei de drept administrativ;
Ipoteza normei de drept administrativ- reprezintă primul element al structurii acesteia şi ea poate să facă referire la: a) împrejurările, condiţiile, situaţiile în care se aplică norma juridică(art.2 din Legea nr.60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice; b) subiectele de drept, persoane fizice sau juridice, care cad sub incidenţa normei(art.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ); c) definiţii(art.1 din Legea nr.215/2001, a administraţiei publice locale, republicată); d) principii(art.4 din Hotărârea de Guvern nr.61/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarului public); e) scopul unei anumite autorităţi publice sau al unei anumite activităţi(art.2 din O.G. nr.81/2001 privind înfiinţarea Institutului Naţional de Administraţie, aprobată cu modifică prin Legea nr.106/2002); f) explicarea semnificaţiei unor termeni(art.2 din Legea nr.195/2006 a descentralizării); Ipoteza normei de drept administrativ este foarte dezvoltată, având în vedere specificul administraţiei de a pune în practică marile comandamente politice, de a se adapta la situaţiile variate, numeroase, în continuă schimbare.
7. Prezenta i ț actele Consiliului Local;
Actele consiliului local În exercitarea atribuţiilor care-i revin, consiliul local adoptă, potrivit art.45 din lege, hotărâri, care se comunică în mod obligatoriu primarului localităţii şi prefectului judeţului. Hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi, în afară de cazurile în care prin lege sau prin regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului se prevede o altă majoritate. Cu votul majorităţii consilierilor locali în funcţie se adoptă acele hotărâri care privesc bugetul local, contracterea de împrumuturi, impozite şi taxe locale, etc. Hotărârile privind patrimoniul se adoptă cu votul a două treimi din numărul total al consilierilor în funcţie. Legea recunoaşte, prin art.45 alin.(5), posibilitatea ca unele hotărâri să fie adoptate prin vot secret. Acele hotărâri care au un caracter individual, care privesc anumite persoane, sunt luate întotdeauna prin vot secret. Hotărârile consiliului local se semnează de către preşedintele de şedinţă şi se contrasemnează de secretar. În situaţia în care consilierul care a condus şedinţa lipseşte sau refuză să semneze o anumită hotărâre, aceasta va fi semnată de 3-5 consilieri. Secretarul are aptitudinea legală de a nu contrasemna hotărârea, atunci când apreciază că aceasta este ilegală(art.48 alin.1). Secretarului îi revine şi misiunea să comunice în scris hotărârea primarului şi prefectului, dar nu mai târziu de 10 zile lucrătoare de la data adoptării. Din punctul de vedere al naturii lor juridice, hotărârile consiliului local sunt acte administrative, care pot acea un caracter normativ sau individual. În funcţie de acest caracter poate fi stabilită data intrării în vigoare a hotărârii, fiind vorba despre: data aducerii la cunoştiinţă publică a hotărârilor cu caracter normativ; data comunicării hotărârilor cu caracter individual. În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi
naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, hotărârile cu caracter normativ se aduc la cunoştiinţă publică şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective, iar cele cu caracter individual se comunică, la cerere şi în limba maternă a acestora. 8. Prezenta i ț atribu iile i actele Primaruluiț ș ;
Atribuţiile primarului sunt prevăzute în art.63 din Legea nr.215/2001, modificată şi republicată şi pot fi grupate în următoarele categorii:a) atribuţii exercitate în calitate de reprezentant al statului, în condiţiile legii(ofiţer de stare civilă şi de autoritate tutelară, asigurând funcţionarea serviciilor de profil ; atribuţii privind alegerile ; recensământul ; referendumul ;etc.) ;a) atribuţii referitoare la relaţia cu consiliul local;b) atribuţii referitoare la bugetul local;c) atribuţii privind serviciile publice asigurate cetăţenilor. Actele primarului, potrivit art.68 din lege, sunt dispoziţiile, care se comunică în mod obligatoriu prefectului, în cel mult 5 zile lucrătoare de la semnarea lor şi devin executorii numai după ce au fost aduse la cunoştiinţă publică sau după ce au fost communicate persoanelor interesate, după caz. Actele primarului, ca orice acte administrative, sunt supuse controlului de legalitate exercitat de instanţele judecătoreşti în temeiul art.52 şi 126 alin.(6) din Constituţie şi prevederilor Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ. În baza art.123 alin.(5) din Constituţie şi a prevederilor Legii nr.340/2004, cu modificările şi completările ulterioare şi Legii nr.215/2001 a administraţiei publice locale, ele se supun controlului de legalitate exercitat de prefect.
1. Prezenta i ț atribu iile Prefectuluiț ;
Atribuţiile prefectului
Activitatea prefectului este guvernată de mai multe principii, pe care le regăsim reglementate în art. 5 al Legii 340/2004, respectiv : legalitatea, imparţialitatea şi obiectivitatea ; transparenţa şi liberul acces la informaţiile de interes public ; eficienţa ; responsabilitatea ; profesionalizarea şi orientarea către cetăţean.
Atribuţiile prefectului sunt, din punctul de vedere al izvorului lor, de mai multe categorii : atribuţii prevăzute de Constituţie ; atribuţii prevăzute de Legea 340/2004,privind instituţia prefectului cu modificările ulterioare ; atribuţii prevăzute de alte acte normative ; însărcinările date de Guvern. Sfera atribuţiilor care revin prefectului o regăsim consacrată de Legea 340/2004 cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează : asigură la nivelul judeţului şi al minicipiului Bucureşti, aplicarea şi respectarea Constituţiei, a legilor , a ordonanţelor şi a hotârilor Guvernului şi a celorlalte acte normative, precum şi a ordinii publice ; acţionează pentru realizarea obictivelor cuprinse în programul de guvernare ; acţionează pentru asigurarea climatului de pace socială, menţinerea unei comunicări permanente la toate nivelurile ; stabileşte împreună cu autorităţile administraţiei publice locale , priorităţile de dezvoltare teritorială ; verifică legalitatea actelor administrative ale consiliului judeţean, ale consiliului local sau ale primarului ; etc
2. Prezenta i ț institu ia Secretarului unită ii administrativ-teritorialeț ț ;
Secretarul unităţii administrativ-teritoriale Indeplineşte urmăroarele atribuţii prevăzute de art.117 din Legea nr.215/2001: avizează, pentru legalitate, dispoziţiile primarului, preşedintelui consiliului judeţean, hotărârile consiliului local şi ale celui judeţean ; asigură gestionarea procedurilor administrative privind relaţia dintre autorităţile autonome locale şi judeţene şi între acestea şi prefect ; organizează arhiva şi evidenţa statistică a hotărârilor consiliului local şi a celui judeţean, a dispoziţiilor primarului şi preşedintelui consiliului judeţean ; asigură transparenţa şi comunicarea către autorităţile şi instituţiile publice, persoanele interersate, a actelor cerute în baza Legii nr.554/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public ; pregăteşte şedinţele consiliilor locale şi judeţene, întocmeşte procesul verbal de şedinţă, redactează hotărârile
3. Prezenta i ț dispozi ia normei de drept administrativț ;
Dispoziţia normei de drept administrativ- reprezintă aceea parte a normei juridice care conţine prescripţia, permisiunea sau autorizarea de a face sau a nu face ceva. Dispoziţia normei juridice, cuprinde drepturile şi obligaţiile subiectelor participante la raporturile sociale, conduita acestora, ceea ce formează conţinutul normei juridice. Cum administraţia publică se desfăşoară în regim de putere publică şi are ca scop realizarea unui bine de ordin general, dispoziţia normei de drept administrativ va fi, de regulă, imperativă, categorică, impunând o anumită prestaţie sau interzicând o anumită activitate. Faţă de aceste aspecte, putem afirma că sunt cunoscute trei categorii de dispoziţii, care se regăsesc într-un mod specific şi în sfera normei juridice de drept administrativ şi anume: a) dispoziţii onerative, prin care se impune o anumită conduită subiectului de drept; b) dispoziţii prohibitive, prin care se interzice o anumită conduită subiectului de drept; c) dispoziţii permisive atunci când se prevede o anumită acţiune, lăsându-se la alegerea subiectului de drept dacă va face sau nu ceea ce morma îi permite, dar nu îl obligă.
4. Prezenta i ț încetarea producerii de efecte juridice de către actele administrative;
Incetarea producerii de efecte juridice de către actele administrative. Orice act juridic, inclusiv actul administrativ, produce efecte juridice până la momentul în care are loc scoaterea din vigoare a respectivului act. Scoaterea din vigoare a unui act administrativ, la rândul ei poate avea loc în mai multe moduri: a) prin anulare, de instanţa de judecată, care îşi fundamentează acest drept potrivit dispoziţiilor art.52 şi 126 alin.(6) din Constituţie, dar şi ale Legii nr.554/ 2004 a contenciosului administrativ. b) prin retractare, de organul care l-a emis; c) prin abrogare, care se poate dispune de organul emitent, organul ierarhic superior sau Parlament, unica autoritate legiuitoare a ţării; d) încetarea efectelor actului în alte moduri(de ex., intervenţia unui fapt material, cum ar fi decesul persoanei sau executarea unei obligaţii materiale, precum desfiinţarea sau edificarea unei construcţii). La această categorie, ar trebui să avem în vedere şi prescripţia, care este reglementată de O.G. nr.2/2001, aprobată prin Legea nr.180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, privind regimul juridic al contravenţiilor5. Prezenta i ț momentul de la care actul administrativ, începe să producă efecte juridice;
Momentul de la care actul administrativ începe să producă efecte juridice.
Pentru început, este important să avem în vedere organul emitent sau alte subiecte de drept. a) Pentru organul emitent, actul administrativ produce efecte chiar din momentul adoptării sale, efecte ce constau în: - obligaţia de a-l face cunoscut, prin publicare sau comunicare; - obligaţia de a nu-l modifica sau abroga decât după procedura prevăzută de lege. b) Pentru celelalte subiecte de drept, anume cele care cad sub incidenţa actului, trebuie făcută distincţia între felul actului, adică act normativ sau act individual. Faţă de aceste aspecte, putem afirma faptul că actele normative produc efecte juridice de la data publicării lor, iar actele individuale de la data comunicării lor. După cum am mai arătat sunt o serie de acte individuale pentru care Constituţia prevede obligativitatea publicării lor în Monitotul Oficial, sub sancţiunea inexistenţei lor(Ex., Decretele Preşedintelui, Hotărârile de Guvern, care pot fi normative sau individuale, etc.).
6. Prezenta i ț procedura de atribuire a contractelor administrative;
Procedura de atribuire a contractelor administrative se derulează în funcție de obiectul contractului. Această procedură este sinonimă cu încheierea contractelor administrative. Astfel, în cazul contractelor de dare în administrare, al celor de închiriere, sau al celor de dare în folosință gratuită, dacă bunul respectiv este un bun care aparține domeniului public național, atribuirea se face prin Hotărâre de Guvern iar dacă bunul aparține domeniului public de interes local sau județean, atribuirea se face prin hotărâre a consiliului local sau județean. Dacă bunul face obiectul unei concesiuni, sau al unei achiziții publice contractul respectiv se poate atribui potrivit O.U.G. 34/2006 prin : - Licitație publică care poate fi deschisă sau restrânsă ; 1. Licitaţia deschisă. Se desfăşoară, de regulă îmtr-o singură etapă, însă autoritatea contractantă poate decide dacă organizează o etapă suplimentară, de licitaţie electronică, caz în care v-a anunţa acest lucru în anunţul de participare şi-n documentaţia de atribuire. Anunţul de participare se publică în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, în Monitorul Oficial al României partea a IV-a şi după caz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Orice operator economic interesat, are dreptul de a solicita şi obţine documentaţia de atribuire şi clarificări privind această documentaţie. 2. Licitaţia restrânsă. Aceasta se desfăşoară de regulă în două etape : - etapa de selectare a candidaţilor, prin aplicarea criteriilor de selecţie ; -etapa de evaluare a ofertelor depuse de candidaţii selectaţi, prin aplicarea criteriului de atribuire.
7. Prezenta i fără a dezvolta, care sunt ț principiile legale ce stau la baza organizării i func ionării ș ț administra iei publice locale în România;ț
Principii legale Sunt prevăzute în principal în Legea 215/2001 a administraţiei publice locale, unde coroborat cu art. 120 din Constituţie sunt recunoscute 3 principii: eligibilitatea autorităţilor
administraţiei publice locale, legalitatea şi consultarea cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale de interes deosebit. a)Eligibilitatea Eligibilitatea autorităţilor administraţiei publice locale, semnifică faptul că la baza constituirii autorităţilor administraţiei publice locale se află votul universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Acest principiu are o dublă natură juridică, legală, dar şi constituţională în acelaşi timp. Dimensiunea lui constituţională rezultă din formularea art. 121 alin. 1 conform căruia autorităţile administraţiei publice , prin care se realizează autonomia locală sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi în condiţiile legii. Consacrarea expresă a principiului eligibilităţii din punct de vedere al naturii legale îl regăsim în legea nr. 215 /2001 , precum şi în Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. b)Legalitatea Consacrarea legalităţii ca dimensiune esenţială a statului de drepto regăsim în art. 1 alin. 1, care proclamă România ca stat de drept şi alin. 5 din Legea fundamentală, conform căruia respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. Misiunea însăşi a administraţiei, aşa cum este recunoscută în doctrină, este să pună în executare legea şi să presteze servicii publice, în limitele legii c) Consultarea cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale de interes deosebit Este un principiu reglementat atât prin art. 2 alin. al Legii nr. 215/2001, cât şi prin art. 3 alin. 3 al aceleiaşi legi. Din interpretarea tuturor textelor incidente acestui principiu rezultă că, dreptul de a stabili sfera problemelor locale de interes deosebit fac obiectul unui referendum popular sau a unei consultări. Iniţiativă unor astfel de proceduri aparţine consiliilor locale şi judeţene. În acest fel, legiuitorul a dorit să dea substanţă autonomiei locale. Consultarea cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale de interes deosebit constituie o componentă indispensabilă pentru funcţionarea autonomiei locale şi reprezintă un element esenţial al democraşiei semidirecte, dat fiind faptul că ea oferă colectivităţilor locale posibilitatea de a interveni direct pentru a găsi soluţiile la problemele care apar pe plan local.
8. Defini i ț administra ia publică în sens de organizareț , dar i în ș sens de activitate;
Administraţia publică, în sens de organizare, desemnează un ansamblu de organe care realizează o activitate specifică, iar în sens de activitate semnifică activitatea prin care se execută legea sau se prestează servicii publice, în limitele legii.
9. Prezenta i ț scopul i defini ia serviciului publicș ț ;
Serviciul public, are ca scop satisfacerea unor nevoi sociale prin mijloace specifice, iar modul de acţiune este constituit din prestaţii furnizate utilizatorilor
10. Prezenta i fără a dezvolta, care sunt ț trăsăturile actului administrativ;
Trăsăturile actului administrativ -actul administrativ este forma juridică principală de activitate a administraţiei publice; -reprezintă o manifestare de voinţă expresă, unilaterală şi supusă unui regim de putere publică; -regimul de putere publică nu exclude exercitarea de către instanţele judecătoreşti a unui control de legalitate; -actul administrativ poate emana de la autorităţi publice sau de la persoane private autorizate de administraţie să presteze servicii publice; -prin actul administrativ se produc efecte juridice, care, ca la orice act juridic, pot da naştere, modifica sau stinge drepturi şi obligaţii.
11. Prezenta i accep iunile ț ț cuvântului aviz, în dreptul administrativ;
Avizele reprezintă opinii pe care un organ al administraţiei publice, le solicită altui organ al administraţiei publice, într-o problemă sau în mai multe, pentru a se informa şi a decide în cunoştiinţă de cauză.Cuvântul de aviz poate avea trei accepţiuni:1) de înştiinţare scrisă cu caracter oficial;2) de părere competentă emisă de cineva din afară, o autoritate externă;3) de rezoluţie a unei autorităţi competente.
1. Prezenta i cele ț trei tipuri de majorită iț cunoscute, pentru ca un act al organului colegial să fie adoptat;
Majoritatea cerută pentru votarea actului,are în vedere numărul de voturi impuse de lege pentru ca un act al organului colegial să fie adoptat. În acest sens, există trei tipuri de majorităţi:a) majoritatea simplă , care impune pentru adoptarea unui act, votul majorităţii membrilor organului colegial prezenţi la şedinţă;a) majoritatea absolută, ce reprezintă majoritatea membrilor care compun organul colegial respectiv;b) majoritatea calificată , ce semnifică partea de două treimi(sau trei pătrimi) din numărul membrilor care compun organul colegial.
1. Defini i no iunea de ț ț comunicare a actului administrativ;
Comunicarea actului, reprezintă operaţiunea procedurală care vizează actele administrative cu caracter individual. Ea este definită ca reprezentând, operaţiunea prin care organul administrativ emitent adduce la cunoştiinţa celui interesat un act administrativ, fie prin predare directă acestuia, fie prin afişare la domiciliul sau sediul lui, sau prin alte mijloace.
2. Defini i no iunea ț ț de publicare a actului administrativ;
Publicarea vizează, actele administrative cu caracter normative, dar şi unele cu caracter individual. Am putea defini publicarea ca fiind, operaţiunea materială prin care un act administrativ este adus la cunoştiinţa cetăţenilor fie prin imprimare, fie prin afişare într-un loc public sau prin alte mijloace de difuzare scrisă. (De ex., Hotărârile de Guvern, care pot avea atât caracter normativ, cât şi caracter individual, se supun obligatoriu publicării, în caz contrar sunt considerate inexistente).
3. Defini i no iunea de ț ț organ al administra iei publiceț ;
Organul administraţiei publice reprezintă aceea categorie de organ public sau de organ autorizat de un organ public, prin care se realizează activităţi din sfera administraţiei publice, prin executarea legii şi prestarea de servicii publice în limitele legii.
4. Prezenta i ț condi iile contractului administrativț ;
Condi iileț contractul administrativ- un consimţământ al părţilor care se obligă ;- capacitatea/competenţa părţilor contractante ;- un obiect determinat/determinabil, licit şi posibil ;- o cauză licită şi morală ;- respectarea formei cerute (ad validitatem) pentru valabilitatea actului juridic ;- respectarea condiţiei prealabile obligatorii(autorizaţia administrativă).
5. Prezenta i fără a dezvolta, care sunt ț formele de răspundere aplicabile Pre edintelui României;ș
Forme de răspundere aplicabile Preşedintelui României: a) Răspunderea penală, reglementată de art.96 din Constituţie; b) Răspunderea politică, sau administrativ-disciplinară, sub forma suspendării din funcţie, prevăzută de art.95 din Constituţie; c) Răspunderea administrativ-patrimonială, rezultată din coroborarea art.52 şi art.126 alin.(6) din Constituţie, raportate la Legea nr.554/2004 a contenciosului-administrativ; d) Răspunderea care îi revine în regim de drept comun, ca simplu cetăţean şi care este fundamentată pe principiile constituţionale egalitatea tuturor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări, coroborat cu acela că nimeni nu este mai presus de lege. 6. Prezenta i ț formele de exercitare a atribu iilor de către Pre edintele ț șRomâniei;
Atribuţiile Preşedintelui României- atribuţii realizate în raporturile cu Parlamentul- atribuţii realizate în raporturile cu justiţia- atribuţii exercitate în relaţiile cu poporul- atribuţiile Preşedintelui ca şef al executivului - atribuţii exercitate în domeniul politicii externe
1. Defini i din punct de vedere organic, ț administra ia centrală de specialitateț ;
Noţiunea de administraţie centrală de specialitate din punct de vedere organic reprezintă acel tip de administraţie care se organizează şi funcţionează la nivel central, prin care se duce la îndeplinire legea sau, în limitele legii, se prestează anumite servicii publice, într-un domeniu de activitate şi în condiţiile determinate de lege.
2. Enumera i fără a dezvolta, care sunt ț principiile constitu ionaleț aflate la baza organizării i func ionării administra iei publice localeș ț ț în România;
Principii constituţionale În ceea ce priveşte principiile constituţionale pot fi identificate 4 asemenea principii : deconcentrarea serviciilor publice, descentralizarea, autonomia locală, posibilitatea folosirii limbii minorităţilor naţionale în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu serviciile publice deconcetrate a) Descentralizarea Descentralizarea este sistemul care are la baza recunoaşterea interesului local, distinct de cel naţional, localităţile dispunând de structuri organizatorice, funcţionale şi un aparat propriu , afectat interesului local. Actuala lege a descentralizării nr. 195/2006 defineşte acest principiu, în art. 2 litera l ca fiind transferul de competenţă administrativă şi financiară de la nivelul administraţiei publice centrale la nivelul administraţiei publice locale sau către sectorul privat. Principiile în baza cărora se desfăşoară procesul de descentralizare sunt următoarele : 1. principiul subsidiarităţii, care constă în exercitarea competenţelor de către autoritatea administraţiei publice locale situată administrativ cel mai aproape de cetăţean şi care dispune de capacitatea administrativă necesară ; 2. principiul asigurării resurselor corespunzătoare competenţelor transferate ; 3. principiul responsabilităţii autorităţilor administraţiei publice locale în raport cu competenţele ce le revin; 4. principiul asigurării unui proces de descentralizare stabil , bazat pe criterii şi reguli obiective ; 5. principiul echităţii ; 6. principiul constrângerii bugetare (interzice utilizarea de către autorităţile publice centrale a transferurilor speciale sau a subvenţiilor pentru acoperirea deficitelor bugetelor locale). b)Deconcentrarea Deconcentrarea este o formă specifică de exprimare a centralizării statale. Aceasta poate fi definită ca fiind redistribuirea de competenţe administrative şi financiare de către ministere şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale către propriile structuri de specialitate din teritoriu. Un asemenea exemplu îl reprezintă tutela administrativă care poate fi defintă ca totalitatea mijloacelor prin intermediul cărora organele centrale supraveghează respectarea legalităţii de către organele din teritoriu. Deconcentrarea se poate realiza în 2 forme: - pe verticală atunci când se sporeşte competenţa serviciilor publice ale ministerelor şi celorlalte organe centrale de specialitate; - pe orizontală, prin sporirea competenţei conducătorului acestor servicii (ex. Întărirea rolului prefectului).
c) Autonomia locală Autonomia locală este un principiu care-şi are temeiul în art. 120 din Constituţie. Terminologia folosită pentru evocarea acestui principiu cunoaşte diferite formulări, cum ar fi : auto-guvernare, puteri locale, independenţă locală, autorităţi subnaţionale, autorităţi locale/municipalităţi, etc. Autonomia locală poate fi definită ca reprezentând aptitudinea locală a autorităţilor autonome de a decide, în mod independent şi sub propria răspundere, în limitele legii , asupra problemelor colectivităţilor teritoriale în care funcţionează.
La nivel european, regimul autonomiei locale este reglementat de Carta Europeană a Autonomiei Locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, intrată în vigoare la 1 septembrie 1988, ratificată de România la 4 octombrie 1994 , prin Legea nr. 199 din 17 noiembrie 1997. d) Dreptul minorităţilor de a-şi folosi limba naţională în relaţiile cu administraţia publică Constatăm că, deşi Constituţia nu l-a prevăzut, dreptul minorităţilor naţionale de a-şi folosi limba maternă în raporturile cu administraţia publică locală a funcţionat şi până în anul 2003, când el a fost consfinţit la rang constituţional, prin introducerea unui nou alineat, devenind alin. 2 al art. 120. Acest drept nu este recunoscut tuturor cetăţenilor aparţinând unei minorităţi, ci doar acelor cetăţeni care au o pondere semnificativă în unitatea administrativ teritorială în care locuiesc. Legea 215/2001 a administraţiei publice locală, republicată, face referire la ponderea de peste 20% . Exerciţiul acestui drept priveşte numai administraţia publică locală, nu şi cea centrală. e) Reglementarea dreptului minorităţilor de a-şi folosi limba maternă în raporturile cu administraţia în legislaţia comunitară Acest principiu nu este constituit în rang constituţional ci rezultă din intrumentele internaţionale în materie de protecţie a drepturilor omului. Principalul document comunitar la care ne putem raporta este Carta Europeană a Limbilor Regionale Minoritare, adoptată de Consiliul Europei la Strasbourg la 5 noiembrie 1992, intrată în vigoare la 1 martie 1998, ratificată de România la 17 iulie 1995. Articolul 10 din cartă, este consacrat reglementării dreptului de a folosi limbi regionale sau minoritare în raporturile cu autorităţile administrative şi serviciile publice.
3. Prezenta i ț raporturile dintre autorită ile locale i cele jude ene;ț ș ț
Raporturile dintre autorităţile locale şi cele judeţene Între autorităţile constituite la nivel local şi cele de la nivel judeţean nu există raporturi de subordonare. Raporturile dintre aceste autorităţi, potrivit dispoziţiilor Legii nr.215/2001, se bazează pe principiile autonomiei, legalităţii, responsabilităţii, cooperării şi solidarităţii în rezolvarea problemelor întregului judeţ.
4. Efectua i clasificarea ț categoriilor de raporturi de drept administrativ, eviden iate în ț actualul sistem constitu ional i legalț ș din România;
În actualul sistem constituţional şi legal, putem identifica şi clasifica următoarele categorii de raporturi de drept administrativ: a) raporturi de subordonare(ex., raporturile dintre Guvern şi ministere; dintre Guvern şi autorităţile centrale subordinate; dintre ministere şi autorităţile centrale de specialitate subordinate lor); b) raporturi de colaborare (ex., raporturile dintre primar şi consiliul local, dintre Preşedinte şi Guvern); c) raporturi de tutelă administrativă ( ex., raporturi între autorităţile autonomiei locale, inclusiv la nivelul judeţului şi Guvern, prin reprezentantul său în teritoriu, prefectul); d) raporturi de coordonare (ex., raporturile dintre consiliul local şi primar, pe de o parte şi consiliul judeţean, pe de altă parte);
5. Prezenta i ț atribu iile Pre edintelui Consiliului Jude eanț ș ț ;
Atribuţiile preşedintelui Consiliului Judeţean
Legea nr.215/2001, republicată, în conţinutul art.104, stabileşte următoarele atribuţii : a) atribuţii privind funcţionarea aparatului de specialitate al consiliului judeţean, al serviciilor şi instituţiilor publice de interes judeţean, a societăţilor comerciale şi regiilor autonome de interes judeţean; b) atribuţii privind relaţia cu consiliul judeţean; c) atribuţii privind bugetul consiliului judeţean; d) atribuţii privind relaţia cu alte autorităţi ale administraţiei publice locale; e) atribuţii privind serviciile publice de interes judeţean.
6. Clasifica i ț contractele administrative;
Clasificarea contractelor administrative este foarte succintă și reprezintă într-o masură importantă, evidențierea modalităților de exercitare a dreptului de proprietate publică. Se știe că drepturile reale corespunzătoare proprietății publice potrivit Noului Cod civ.(art.866-875) sunt : dreptul de administrare, dreptul de concesiune și dreptul de folosință cu titlu gratuit. Aceste drepturi care se poartă asupra bunurilor aflate în domeniul public, sunt valorificare de către autoritatea administrativă prin încheierea unor contracte administrative. Mai mult decât atât, contractele administrative pot fi încheiate de către autoritatea administrativă și în vederea prestării unor servicii publice. Clasificarea contractelor administrative se poate efectua în funcție de mai multe criterii și anume : subiectele acestora, obiectul contractului sau modalitățile de încheiere. În cadrul acestui curs, ne vom raporta numai la clasificarea contractelor administrative în funcție de obiectul acestora și astfel putem distinge între:- contractele de dare în administrare ;- contractele de concesiune ;- contractele de achiziții publice ;- contractele de închiriere ;
contractele de dare în folosință gratuită
1. Prezenta i ț institu ia Viceprimaruluiț ;
Viceprimarul, reprezintă funcţia consacrată în Capitolul III intitulat Primarul şi viceprimarul, din Legea nr.215/2001, republicată. Viceprimarul este ales în mod indirect, respectiv de către consiliul local, cu votul majorităţii consilierilor în funcţie. Durata mandatului viceprimarului este egală cu durata mandatului consilierilor. Legea 215/2001, modificată şi republicată, cu privire la statutul viceprimarului, prevede că acesta este plasat în subordinea primarului, aspect care conduce la concluzia potrivit căreia, vicieprimarul se află într-o dublă subordonare : a consiliului local care l-a desemnat şi a primarului.
2. Prezenta i cele ț două componente esen ialeț în temeiul cărora se derulează activitatea Prefectului, ca autoritate a administra iei de stat în teritoriu;ț
Activitatea prefectului, ca autoritate a administraţiei de stat în teritoriu, se derulează pe două componente esenţiale, care rezultă din această calitate a sa de reprezentant al Guvernului în teritoriu : 1) asigură conducerea serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale ; 2) supraveghează la respectarea legii de către autorităţile administraţiei publice locale.
3. Efectua i ț clasificarea actelor administrative, după organul de la care emană;
După organul de la care emană, acestea pot fi: a) acte care emană de la autorităţi administrative, de stat sau autonome locale; b) acte care emană de la alte autorităţi publice decât cele administrative; c) acte care emană de la persoane private autorizate să presteze anumite servicii publice.
4. Prezenta i ț actele Prefectului;
În exercitatrea atribuţiilor sale, prefectul emite ordine, care sunt acte administrative, care pot avea atât caracter normative, cât şi caracter individual. Pentru cele prin care se stabilesc măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate, prefectul are obligaţia să consulte în prealabil conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din judeţe. Ordinele cu caracter normative devin executorii după ce au fost aduse la cunoştinţă publică, iar ordinele cu caracter individual devin executorii de la data comunicării către persoanele interesate. Ordinele cu caracter normativ se comunică de îndată, Ministerului Administratiei si Internelor.
5. Efectua i ț clasificarea normelor de drept administrativ în func ie de criteriile țcomune sau a celor de diferen iere;ț
Clasificarea normelor de drept administrativ,Aceasta poate fi analizată în funcţie de criteriile comune sau a celor de diferenţiere existente. 1. Primul criteriu îl reprezintă obiectul de reglementare, putând fi identificate mai multe categorii de norme: a) norme de drept material, care vizează drepturile şi obligaţiile corelative ale autorităţilor administraţiei publice sau ale agenţilor implicaţi în activitatea administrativă; b) norme de drept procedural(procesual) al căror obiect îl reprezintă procedura de concretizare a activităţii administrative; 2. Al doilea criteriu îl reprezintă caracterul acestora, motiv pentru care indentificăm: a) norme imprerative- care impun subiectelor de drept anumite obligaţii. Obligaţiile conţinute de aceste norme pot fi:- fie să impună subiectului să facă ceva(ne-am afla în cazul normei onerative);- fie să interzică subiectului să facă un anumit lucru(ne-am afla în prezenţa normei prohibitive); b) norme permisive- care îngăduie o conduită determinată, care prevăd pentru subiectul de drept posibilitatea de a avea o anumită conduită, de a uza de anumite drepturi, fără însă să-i impună acest lucru; 3.Al treilea criteriu îl constituie sfera lor de aplicare: a) norme cu caracter general, care se aplică tuturor organelor administraţiei publice sau unei sfere mai mari de organe; b) norme speciale, care se referă la un organ determinat(ex. Legea nr.90/2001 peivind organizarea şi funcţionarea Guvernului, sau Legea nr.188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, etc.); 4.Ultimul criteriu diferenţiază normele în funcţie de izvoarele de drept: a) norme cuprinse în Constituţie; b) norme cuprinse în legi organice sau ordinare; c) norme cuprinse în ordonanţe de Guvern, simple sau de urgenţă;
d)norme cuprinse în hotărâri de Guvern şi acte ale autorităţilor centrale de specialitate; e) norme cuprinse în acte ale autorităţilor locale, etc.
6. Identifica i ț serviciul public luând în considerare elementele tiute;ș
Serviciul public, are ca scop satisfacerea unor nevoi sociale prin mijloace specifice, iar modul de acţiune este constituit din prestaţii furnizate utilizatorilor. Ideea democratismului şi descentralizării a impus în practică sistemul preluarii gestiunii serviciilor publice din mâna statului şi predării lor către persoane private. În jurisprudenţă s-a răspandit astfel sintagma ,,servicii private de interes general. Astăzi, identificarea unui serviciu public presupune luarea în considerare a 3 elemente : a ) Elementul material: serviciul public este o activitate de interes general. Serviciul public nu mai este privit ca un organism public ci ca o activitate care raspunde unui obiectiv de interes general. Aceasta activitate poate fi asigurata eventual de catre o persoana privata. Orice activitate de interes general reprezinta si un serviciu public . b ) Elementul voluntarist (intentia puterilor publice). Nu va exista un serviciu public decât daca puterile publice (autoritati nationale sau locale) si-au manifestat intentia de a-si asuma (direct sau indirect) o activitate de interes general . Nu exista deci, servicii publice ,,prin natura lor”.Orice serviciu public depinde in mod direct sau indirect de vointa unei personae publice care decide crearea sa, modul de gestiune, regulile fundamentale de organizare. c) Elementul formal. Regulile aplicabile in mod normal activitatilor de servicii publice provin din acel regim juridic caruia ii este supusa activitatea de interes general in cauza. Existenta unui regim juridic specific (regim de drept administrativ) apare atunci cand serviciul public este asigurat in mod direct de catre o persoana publica.
7. Prezenta i ț caracteristicile serviciilor publice;
Caracteristicile serviciilor publice sunt :- Satisfac o nevoie sociala;- Se realizeaza o activitate de utilitate publica;- Regimul lor juridic este reglementat de reguli ale dreptului public;- Se realizeaza prin stabilimente publice;- Au caracter permanent si se afla continuu intr-un raport juridic;
- Serviciul public trebuie executat indiferent de costuri
8. Enumera i fără a dezvoltaț , principiile generale incidente procedurii administrative necontencioase;
Principiile generale specifice procedurii administrative necontencioase sunt următoarele:- principiul legalităţii. Acest principiu, statuează regula potrivit căreia activitatea exercitată de autoritățile administrației publice, se efectuează doar cu respectarea dispozițiilor legale;- principiul oportunităţii. Potrivit acestui principiu, adoptarea și executarea unui act administrativ, trebuie efectuată în timp util și la condițiile date, precum și abrogarea lui în aceleași condiții, atunci când datorită evoluției relațiilor sociale, actul a încetat practic să mai fie aplicabil;- principiul exercitării obligatorii şi cu bună credinţă a competenţelor legale. Acest
principiu, scoate în evidență faptul că activitatea administrației publice, dar și a funcționarilor publici, trebuie exercitată cu bună-credință și în limitele competențelor recunoscute de lege, fără a crea vătămări sau prejudicii;- principiul egalităţii în faţa administraţiei publice. Potrivit acestui principiu, se evidențiază regula ca toți cetățenii, beneficiari ai serviciilor publice exercitare de autoritățile administrației publice, să fie tratați în mod egal;- principiul motivării actelor şi măsurilor dispuse. Și în cazul emiterii sau adoptării actelor administrative, precum și în cazul măsurilor dispuse de autoritățile administrației publice, este necesară o motivare clară și concisă, anterior efectuării acestor activități;- principiul transparenţei. Transparența7, reprezintă un principiu esențial în activitatea administrației publice, iar dacă este respectat, poate conduce la creșterea încrederii cetățenilor în întregul sistem administrativ ;- principiul subsidiarităţii. Acest principiu este consacrat în dispozițiile Tratatului8 de la Lisabona și are menirea de a asigura luarea deciziilor cât mai aproape de cetățean precum și verificarea permanentă a necesitatii întreprinderii unor acțiuni la nivel comunitar în lumina posibilităților existente la nivel national, regional sau local;- principiul celerităţii. Rațiunea actui principiu, scoate în evidența urgența cu care actele sau alte măsuri administrative, trebuie efectuate de către autoritățile administrației publice, în exercitarea atribuțiilor sale;- principiul obligativităţii aducerii la cunoştinţă a actelor adpotate şi a măsurilor dispuse. Acest principiu, poate fi sinonim cu principiul publicității. Pentru a produce efecte juridice, actele administrative, sau unele măsuri, trebuie să fie publicate sau comunicate persoanelor interesate, în caz contrar, acestea pot fi lovite de nulitate;- principiul exercitării controlului activităţii executive. Potrivit acestui principiu, se poate realiza un control administrativ asupra propriei activități. Acest control poate fi de două tipuri: unul intern, exercitat de persoane delegate în acest scop de către conducătorul unei autorități administrative, sau unul extern, care poate fi ierarhic, exercitat de autoritatea ierarhic superioară celei controlate, sau specializat, efectuat de către autorități specializate în asemenea activități;- principiul colaborării şi cooperării în realizarea sarcinilor administraţiei. Acest principiu, scoate în evidență necesitatea colaborării și cooperării între autoritățile administrației publice și are ca obiectiv, promovarea unei bune administrări a interesului public;- principiul răspunderii pentru activitatea exercitată. În general, orice activitate de interes public, trebuie să fie răspunzătoare pentru actele sau faptele prin care se exprimă. Acest principiu, garantează oricărui cetățean, că orice vătămare produsă de o autoritate administrativă, sau de un funcționar al acesteia, poate atrage răspunderea lor în limitele legii.
1. Defini i i enumera i ț ș ț formele de activitate ale autorită ilor administra iei ț țpublice;
Importanţa distincţiei între diferitele forme de activitate ale administraţiei publice apare din perspectiva efectelor juridice produse în mod direct, dar şi a acţiunilor în contencios administrativ: astfel, doar actele administrative, contractele administrative şi faptul administrativ denumit “tăcerea administraţiei” pot fi contestate prin acţiune directă, nu şi operaţiunile administrative.
2. Enumera i fără a dezvolta ț condi iile specifice sau condi iile de valabilitateț ț ale
7
8
actelor administrative;
Condițiile de valabilitate ale actelor administrative; Pentru a fi valabile și a produce efecte juridice, actele administrative trebuie să îndeplinească o serie de condiții generale, comune oricărei decizii administrative, precum și o serie de condiții specifice, proprii acestei categorii de acte juridice, denumite condiții de valabilitate ale actului administrativ. Condițiile generale ale actelor administrative sunt cele identice ca fiind aplicabile tuturor deciziilor: fundamentarea științifică, unitatea, oportunitatea, simplitatea formei și legalitatea.a) Fundamentarea științifică a deciziei, presupune aplicarea unor principii științifice ce stau la baza pregătirii și adoptării ei. În consecință, proiectele de acte normative trebuiesc motivate temeinic, fundamentate pe studii social-economice, politice și juridice, pe metode moderne de analiză și luarea deciziei, precum și pe procedee de tehnici legislative adecvate, concretizate după caz, în expuneri de motive, note de fundamentare sau referate de aprobare;a) Unitatea deciziei administrative, trebuie privită într-un dublu sens, și anume: 1. decizia administrativă trebuie să fie în concordanță cu prevederile actelor normative de nivel superior și în corelație cu reglementările comunitare, inclusiv cu tratatele internaționale la care România este parte, așa zisa concordanță externă a deciziei(actului administrativ) ; 2. dispozițiile deciziei administrative, trebuie să fie concordante între ele, astfel încât să nu se contrazică unele pe altele, ceea ce semnifică concordanța internă a actului;b) Oportunitatea sau actualitatea deciziei presupune adoptarea și executarea actului în timp util și la condițiile date, precum și abrogarea lui atunci când, datorită evoluției relațiilor sociale, actul juridic a încetat practic să mai fie aplicabil.;c) Simplitatea formei, are în vedere faptul că, sub aspect extern, adoptarea deciziei trebuie să se facă potrivit formalittăților procedurale deosebite, care să nu îngreuneze în mod inutil procesul decizional, iar sub aspect intern, decizia trebuie să aibă un caracter dispozitiv, să fie redactată într-un stil concis, sobru, clar și precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale și de ortografie așa cum prevăd dispozițiile art. 34 și art.35, din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată;d) Legalitatea impune adoptarea actului administrativ numai în baza unui drept legal de decizie și numai de către persoanele sau organele investite cu putere legală de decizie, în temeiul și pentru executarea legilor sau, după caz, a hotărârilor și a ordonanțelor de Guvern.
1. Prezenta i ț for a juridicăț a actelor administrative;
Forţa juridică a actelor administrative Actul administrativ a fost definit ca fiind forma principală de activitate a administraţiei publice şi în consecinţă el poate fi un tip de act juridic. Specific actelor juridice este faptul că reprezintă manifestări de voinţă făcute cu scopul de a modifica realitatea juridică existentă , acest lucru realizându-se prin naşterea, modificarea sau stingerea de efecte juridice. Ceea ce fundamentează forţa juridică a efectelor pe care le produc actele administrative, este prezumţia că ele au fost emise cu respectarea tuturor condiţiilor impuse de lege, în accepţiunea lato sensu, pentru emiterea lui şi care îmbracă trei forme: a) prezumţia de legalitate, prin care este subînţeleasă condiţia actului administrativ de a corespunde Constituţiei, legii şi a actelor juridice emise în baza legii. Aceasta este o prezumţie relativă a actului administrativ iuris tantum, care poate fi răsturnată în cazul în care actul a fost atacat în faţa instanţelor de contencios administrativ. b) prezumţia de autenticitate, care evocă acea trăsătură a actului care prezumă condiţia actului administrativ de a fi emis de organul menţionat prin forma sa exterioară, şi anume ştampilă, antet, semnături, etc.
c) prezumţia de veridicitate, potrivit căreia actul administrativ este prezumat a corespunde adevărului.
2. Prezenta i ț semnifica ia actului de stare civilăț din perspectiva dreptului administrativ;
Actul de stare civilă are următoarea semnificaţie: reprezintă înscrisul autentic doveditor al actului de stare civilă întocmit în registrul de stare civilă; reprezintă un mijloc de evidenţă a populaţiei, din punctul de vedere al numărului şi structurii sale; se întocmeşte în interesul statului şi al persoanei(art.1 din Legea nr.119/1996); serveşte apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor(art.1 din Legea nr.119/1996);
1. Prezenta i ț atribu iile Pre edintelui Românieiț ș , realizate în raporturile cu Parlamentul;
Atribuţii realizate în raporturile cu Parlamentul În această primă categorie de atribuţii, identificăm următoarele : a) Promulgarea legilor de către Preşedinte. Potrivit art.77 din Constituţie, Preşedintele îndeplineşte această funcţie ancestrală, specifică fiecărui şef de stat, indiferent de forma de guvernământ sau de regimul politic, aceea de a învesti legea cu formulă executorie. Preşedintele dispune şi publicarea legii în Monitorul Oficial. Termenul pus la dispoziţia Preşedintelui pentru a promulga legea este de 20 de zile de la primirea legii spre promulgare. Prin excepţie, termenul se reduce la jumătate, respectiv 10 zile. Modalităţile prin care Preşedintele se opune promulgării legii sunt : - prin exercitarea dreptului de a sesiza Curtea Constituţională ; - prin trimiterea legii spre reexaminare de către Parlament, atunci când legea prezintă aspecte de neoportunitate politică. b) Adresarea de mesaje Parlamentului. Potrivit art.88 din Constituţie, I se recunoaşte dreptul Preşedintelui de a adresa mesaje Parlamentului, cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii. Art.98, interzice Preşedintelui interimar, această atribuţie. Mesajul, reprezintă un mijloc de legătură între două autorităţi publice, dar şi un act juridic exclusiv şi unilateral al Preşedintelui, care nu îmbracă forma unui decret şi care intră în categoria actelor politice ale şefului de stat. Mesajul, nu atrage efectele juridice ale unui decret, singura consecinţă pe care o determină este potrivit art.65 alin.(2) lit.a), întrunirea Camerelor în şedinţă pentru a-l primi. c) Convocarea Parlamentului în sesiuni. Art.63 aln. 3 reglementează convocarea, de către preşedinte , a Parlamentului nou ales, în cel mult 20 de zile de la alegeri. Art. 66 alin.2 vizează întrunirea în sesiuni extraordinare a Parlamentului la cererea Preşdintelui României, a biroului permanent al fiecărei Camere, ori a cel puţin 1/3 din numărul parlamentarilor. Dreptul de a cere convocarea, aparţine celor 2 preşedinţi ai Camerelor. d) Dizolvarea Parlamentului de către Preşedinte. Potrivit art. 89 din Constituţie, Preşedintelui îi este recunoscut dreptul de a dizolva Parlamentul, care este supus unor condiţii speciale , şi anume : -consultarea preşedinţilor celor 2 Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare ;
-condiţiile în care poate fi cerută dizolvarea sunt reprezentate de neacordarea votului de învestitură în termen de 60 de zile de la prima solicitare, coroborată cu respingerea, în acest interval, a cel puţin 2 solicitări de învestitură ; - în cursul unui an, Parlamentul nu poate fi dizolvat decât o dată ; - este interzisă dizolvarea Parlamentului, în timpul stării de asediu ori a celei de urgenţă, ori în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui. Exercitarea acestui drept este o facultate şi nu o obligaţie pentru Preşedinte
2. Prezenta i ț statutul Guvernului;
Statutul Guvernului Din coroborarea tuturor prevederiilor constituţionale, rezultă următoarele caracteristici ale statutului Guvernului , potrivit actualului sistem : a. Guvernul este parlamentar prin origine şi guvernamental prin funcţiune ; b. Constituţia consacră un dublu rol pentru Guvern, politic şi administrativ, care se realizează conform programului de guvernare acceptat de Parlament, c. Guvernul reprezintă un organ central al administraţiei publice , cu o competenţă materială şi teritorială generală ; d. Guvernul reprezintă unul dintre cei doi şefi ai executivului nostru bicefal sau dualist ; e. între cei 2 şefi ai executivului, Guvernul reprezintă organul colegial , iar Preşedintele reprezintă autoritatea publică cu caracter unipersonal ; f. Guvernul în calitatea sa de conducător al administraţiei publice, creează următoarele tipuri de raporturi cu celelalte autorităţi ale administraţiei publice : - raporturi de supraordonare, în calitate de organ ierarhic superior, faţă de prefect, ministere şi alte organe centrale subordonate lui ; - raporturi de colaborare şi coordonare, faţă de autorităţile centrale autonome ; - raporturi de tutelă administrativă, faţă de organele locale autonome, care funcţionează la nivelul unităţilor administrativ teritoriale, în baza principiilor constituţionale ale autonomiei, descentralizării şi deconcentrării serviciilor publice ; g. Guvernul are obligaţia constituţională de a coopera cu organismele sociale interesate (art. 102). În cadrul acestor organisme sociale interesate, putem include patronatele, sindicatele, biserica, partidele politice, diferite organisme şi organizaţii de tineret, etc. h. Guvernul îndeplineşte şi o funcţie normativă, concretizată prin : - iniţiativă legislativă , potrivit art. 74 ; - adoptă , în executarea legilor, hotărâri care au rolul de a pune în executare legea ( art. 108 alin. 2); - Guvernul este împuternicit să adopte ordonanţe de Guvern, a căror misiune ste să înlocuiască legea. Faţă de aceste caracteristici putem defini Guvernul ca fiind acel organ de stat central, care , în baza rolului său politic şi administrativ şi prin cooperarea cu toate organismele sociale interesate, are misiunea de a asigura realizarea politicii statului şi de a conduce întraga administraţie publică, aflat sub controlul direct al Parlamentului .
3. Prezenta i ț cazurile de încetare a func iei de membru ț al Guvernului;
Incetarea funcţiei de membru al Guvernului are loc prin : - demisie, care intervine ca urmare a voinţei exclusive a titularului funcţiei ; - revocare, care intervine potrivit art.85 alin.(2), în caz de remaniere guvernamentală ; - pierderea drepturilor electorale, care poate interveni ca sancţiune penală complementară[art.64 lit.a) C.pen.], dar şi în cazul pierderii indirecte a acestor drepturi prin
punerea sub interdicţie, intervenită ca urmare a pierderii discenământului ori ca urmare a stării de debilitate sau alienaţie mintală stabilite pe cale judecătorească(art.142 din C.fam.); - intervenţia unei stări de incompatibilitate, prevăzută expres de art.105 ; - deces ;
4. Prezenta i ț statutul Primului-ministru;
Statutul primului ministru Potrivit regimului constituţional, dar şi al Legii nr.90/2001 putem desprinde următoarele caractere juridice incidente statutului primului-ministru : 1) Primul-ministru conduce Guvernul(art.107 alin.(1) teza întâi) ; 2) Primul-ministru are misiunea de a coordona activitatea membrilor Guvernului, cu obligaţia să respecte atribuţiile care revin fiecăruia ; 3) Primul-ministru are misiunea de a prezenta celor două Camere ale Parlamentului rapoarte şi declaraţii cu privire la politica Guvernului, care se dezbat cu prioritate şi răspunde la întrebările şi interpelările care îi sunt adresate de către deputaţi şi senatori ; 4) Solicită Preşedintelui să participe la unele şedinţe ale Guvernului, atunci când se discută probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice ; 5) Propune Preşedintelui revocarea şi numirea unor membri ai Guvernului, în caz de vacanţă a postului sau de remaniere guvernamentală ; 6) Contrasemnează unele din decretele Preşedintelui(art.100 din Constituţie) ; 7) Semnează hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern, care sunt contrasemnate de miniştrii care au sarcina punerii lor în executare ; 8) Reprezintă Guvernul României în relaţiile acestuia cu Parlamentul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Ministerul Public, celelalte autorităţi şi instituţii publice, partidele şi alianţele politice, sindicatele, cu alte organizaţii guvernamentale precum şi în relaţiile internaţionale ; 9) Este vicepreşedintele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării ; 10) Primul ministru numeşte şi eliberează din funcţie, potrivit art.15 din Legea nr.90/2001, următoarele categorii de persoane: - conducătorii organelor de specialitate din subordinea Guvernului, cu excepţia persoanelor care au calitatea de membru al Guvernului, potrivit art.3 alin.(1); - secretarul general şi secretarii generali adjuncţi ai Guvernului, în cazul utilizării acstor funcţii; - personalul din cadrul aparatului de lucru al primului-ministru; - secretarii de stat ;
5. Prezenta i ț atribu iile Guvernului prevăzute de Constitu ieț ț ;
Atribuţii prevăzute de Constituţie În această categorie putem include : 1) exercitarea iniţiativei legislative; 2) negocierea tratatelor internaţionale(art.91); 3) propune Preşedintelui acreditarea şi rechemarea reprezentanţilor diplomatici ai României în alte state(art.91 alin.2); 4) propune Preşedintelui înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice ale României(art.91 alin.2); 5) prezintă Parlamentului informaţiile şi documentele solicitate de cele două Camere şi de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor lor(art.111 alin.1) ;
6) participarea membrilor Guvernului la şedinţele Parlamentului ; 7) sesizează Curtea Constituţională cu privire la aspectele de neconstituţionalitate pe care le apreciază că le prezintă legile, înainte de a fi promulgate de Preşedintele României(art.146 lit.a) ; 8) exercită o putere normativă primară, concretizată în capacitatea de a emite acte care înlocuiesc legile, respectiv ordonanţele de Guvern(art.108 şi 115) ; 9) numeşte prefectul(art.123 lin.1); 10) în termen de 3 luni de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte, ia măsuri pentru a organiza alegeri pentru un nou Preşedinte(art.97 alin.2) ; 11) Guvernul şi ministerele, cu avizul Curţii de Conturi, pot înfiinţa organe de specialitate, în subordinea lor, numai dacă legea recunoaşte expres această competenţă
6. Prezenta i ț func iile i atribu iile Guvernuluiț ș ț prevăzute de dispozi iileț Legii nr.90/2001, modificată şi completată;
Cu privire la funcţiile Guvernului, ele sunt reglementate de art.1(5) şi putem vorbi despre : 1) funcţia de strategie, prin care se asigură elaborarea strategiei de punere în aplicare a Programului de guvernare ; 2) funcţia de reglementare, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ şi instituţional necesar în vederea realizării obiectivelor strategice ; 3) funcţia de administrare a proprietăţii statului, prin care se asigură administrarea proprietăţii publice şi private a statului, precum şi gestionarea serviciilor pentru care statul este responsabil ; 4) funcţia de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului român, reprezentarea pe plan intern şi extern ; 5) funcţia de autoritate de stat, prin care se asigură, urmărirea şi controlul aplicării şi respectării reglementărilor în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, precum şi în domeniile economic şi social şi al funcţionării instituţiilor ţi organismelor care îşi desfăşoară activitatea în subordinea sau sub autoritatea Guvernului. În ceea ce priveşte atribuţiile Guvernului, potrivit art.11 din Legea nr.90/2001 acestea sunt : 1) exercită conducerea generală a administraţiei publice ; 2) iniţiază proiecte de lege şi le supune spre adoptare Parlamentului ; 3) emite puncte de vedere asupra propunerilor legislative, iniţiate cu respectarea Constituţiei şi le transmite Parlamentului, în termen de 60 de zile de la data solicitării. Nerespectarea acestui termen echivalează cu susţinerea implicită a formei iniţiatorului ; 4) emite hotărâri pentru organizarea executării legilor ; ordonanţe în temeiul unei legi speciale de abilitare şi ordonanţe de urgenţă potrivit art.115 alin.4 din Constituţie ; 5) asigura executarea de catre autoritatile administratiei publice a legilor si a celorlalte dispozitii normative date in aplicarea acestora; 6) elaboreaza proiectele de lege a bugetului de stat si a bugetului asigurarilor sociale de stat si le supune spre adoptare Parlamentului; 7) aprobă strategiile şi programele de dezvoltare economică a ţării, pe ramuri şi domenii de activitate; 8) asigură realizarea politicii în domeniul social potrivit Programului de guvernare; 9) asigură apărarea ordinii de drept, a liniştii publice şi siguranţei cetăţeanului, precum şi a drepturilor şi libertatilor cetăţenilor, în condiţiile prevăzute de lege; 10) aduce la îndeplinire măsurile adoptate, potrivit legii, pentru apărarea ţării, scop în care organizeaza si inzestreaza fortele armate; 11) asigură realizarea politicii externe a ţării şi, în acest cadru, integrarea României în
structurile europene şi internaţionale; 12) negociază tratatele, acordurile şi convenţiile internaţionale care angajează statul român; negociază şi încheie, în condiţiile legii, convenţii şi alte înţelegeri internaţionale la nivel guvernamental; 13) conduce şi controlează activitatea ministerelor şi a celorlalte organe centrale de specialitate din subordinea sa; 14) asigură administrarea proprietăţii publice şi private a statului; 15) a fost abrogat prin O.U.G. nr.87/2001(M.Of.nr.634 din 14 septembrie 2007); 16) infiinţează, cu avizul Curţii de Conturi, organe de specialitate în subordinea sa; 17) cooperează cu organismele sociale interesate în indeplinirea atribuţiilor sale; 18) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege sau care decurg din rolul şi funcţiile Guvernului.
7. Prezenta i ț controlul parlamentar exercitat asupra Guvernului;
Controlul parlamentar exercitat asupra Guvernului Prin art. 111-112 se instituie următoarele forme de control asupra Guvernului : 1.Obligaţia Guvernului de a informa Parlamentul. Este consacrata în art. 111 alin. 1 şi putem desprinde următoarele elemente esenţiale : - din punctul de vedere al naturii sale juridice, acesta reprezintă o formă de control politic, exercitat asupra administraţiei publice ; - dreptul de a solicita informaţiile şi documentele considerate ca necesare se exercită prin intermediul preşedinţilor celor 2 camere sau cei ai comisiilor parlamentare ; - în cazul în care iniţiativa legislativă priveşte modificarea bugetului de stat sau al asigurărilor sociale, este obligatorie solicitarea informării. Informarea parlamentarilor, reprezintă prima condiţie a exercitării controlului parlamentar, deoarece datele oferite de acestă informare au rolul de a determina acţiunea parlamentarilor faţă de Guvern şi celelalte organe ale administraţiei publice . 2. Controlul prin întrebări, interpelări şi anchete. Această formă de control este consacrată de art. 112 din Constituţie, din care putem desprine următoarele caractere incidente acestui control. - are în vedere Guvernul în întergul său, în ceea ce priveşte activitatea de ansamblu a acestuia , precum şi fiecare membru al Guvernului , pentru activitatea proprie ; - întrebările reprezintă forma cea mai simplă şi cea mai folosită de control parlamentar. Ele pot fi scrise şi orale, iar cele scrise la rândul lor sunt de 2 feluri : unele care presupun răspunsuri orale iar altele care impun ca răspunsul să îmbrace forma scrisă ; - interpelarea reprezintă tot o formă de control asupra administraţiei publice, care diferă prin caracterul său mai complex deoarece nu presupune simple răspunsuri, ci explicaţii cu privire la politica Guvernului în anumite probleme de maxim interes ale activităţii interne şi externe a Guvernului ; - anchetele parlamentare sunt unul din cele mai specializate mijloace de control parlamentar asupra Guvernului şi administraţiei publice. Fiecare Cameră îşi constituie comisii permanente şi poate instituii comisii de anchetă sau alte comisii speciale ( art. 64 alin 4 din Constituţie).Specific comisiilor de anchetă este statutul juridic al celor audiaţi, similar martorilor, precum şi obligativitatea generală a autorităţilor publice de a sprijini activitatea comisiei, prin prezentarea informaţiilor şi documentelor necesare. 8. Prezenta i ț principiul descentralizării;
Descentralizarea
Descentralizarea este sistemul care are la baza recunoaşterea interesului local, distinct de cel naţional, localităţile dispunând de structuri organizatorice, funcţionale şi un aparat propriu , afectat interesului local. Actuala lege a descentralizării nr. 195/2006 defineşte acest principiu, în art. 2 litera l ca fiind transferul de competenţă administrativă şi financiară de la nivelul administraţiei publice centrale la nivelul administraţiei publice locale sau către sectorul privat. Principiile în baza cărora se desfăşoară procesul de descentralizare sunt următoarele : 1. principiul subsidiarităţii, care constă în exercitarea competenţelor de către autoritatea administraţiei publice locale situată administrativ cel mai aproape de cetăţean şi care dispune de capacitatea administrativă necesară ; 2. principiul asigurării resurselor corespunzătoare competenţelor transferate ; 3. principiul responsabilităţii autorităţilor administraţiei publice locale în raport cu competenţele ce le revin; 4. principiul asigurării unui proces de descentralizare stabil , bazat pe criterii şi reguli obiective ; 5. principiul echităţii ; 6. principiul constrângerii bugetare (interzice utilizarea de către autorităţile publice centrale a transferurilor speciale sau a subvenţiilor pentru acoperirea deficitelor bugetelor locale).
9. Prezenta i ț principiul deconcentrării;
Deconcentrarea Deconcentrarea este o formă specifică de exprimare a centralizării statale. Aceasta poate fi definită ca fiind redistribuirea de competenţe administrative şi financiare de către ministere şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale către propriile structuri de specialitate din teritoriu. Un asemenea exemplu îl reprezintă tutela administrativă care poate fi defintă ca totalitatea mijloacelor prin intermediul cărora organele centrale supraveghează respectarea legalităţii de către organele din teritoriu. Deconcentrarea se poate realiza în 2 forme: - pe verticală atunci când se sporeşte competenţa serviciilor publice ale ministerelor şi celorlalte organe centrale de specialitate; - pe orizontală, prin sporirea competenţei conducătorului acestor servicii (ex. Întărirea rolului prefectului).
10. Prezenta i ț principiul autonomiei locale;
Autonomia locală Autonomia locală este un principiu care-şi are temeiul în art. 120 din Constituţie. Terminologia folosită pentru evocarea acestui principiu cunoaşte diferite formulări, cum ar fi : auto-guvernare, puteri locale, independenţă locală, autorităţi subnaţionale, autorităţi locale/municipalităţi, etc. Autonomia locală poate fi definită ca reprezentând aptitudinea locală a autorităţilor autonome de a decide, în mod independent şi sub propria răspundere, în limitele legii , asupra problemelor colectivităţilor teritoriale în care funcţionează. La nivel european, regimul autonomiei locale este reglementat de Carta Europeană a Autonomiei Locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, intrată în vigoare la 1
septembrie 1988, ratificată de România la 4 octombrie 1994 , prin Legea nr. 199 din 17 noiembrie 1997.
11. Prezenta i ț atribu iile Consiliului Jude eanț ț ;
Atribuţiile Consiliului Judeţean Consiliul judeţean, la fel ca şi consiliul local, are o dublă natură: de autoritate a autonomiei judeţene şi de autoritate a administraţiei publice judeţene. Art.91 din Legea nr.215/2001, modificată, instituie mai multe atribuţii consiliului judeţean şi anume : a) atribuţii privind organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al consiliului judeţean, ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes judeţean şi ale societăţilor comerciale şi regiilor autonome de interes judeţean ; b) atribuţii privind dezvoltarea economico-socială a judeţului ; c) atribuţii privind gestionarea patrimoniului judeţului; d) atribuţii privind gestionarea serviciilor publice din subordine(din educaţie, protecţia copilului, sănătate, cultură, tineret, sport, etc.); e) atribuţii privind cooperarea interinstituţională.
12. Prezenta i ț răspunderea Consiliului Jude eanț ;
Răspunderea Consiliului Judeţean Răspunderea consilului judeţean, este concretizată prin două forme de dizolvare: prin dizolvare de drept şi dizolvare prin referendum. Dizolvarea de drept, reprezintă instituţia prevăzută de art.99 din Legea nr.215/2001. Potrivit acestui text, dizolvarea de drept are loc după cum urmează : a) consiliul judeţean nu se întruneşte timp de două ori consecutiv ; în situaţia în care, în trei şedinţe ordinare consecutive nu a adoptat nicio hotărâre ; b) în cazul în care numărul consilierilor s-a redus sub jumătate plus unu şi nu se poate completa prin supleanţi. Secretarul judeţului sau orice persoană interesată va sesiza instanţa de contencios administrativ cu privire la intervenţia cazului de dizolvare de drept. Dizolvarea prin referendum, este una din modificările de substanţă pe care le-a adus Legea nr.286/2006, de modificare a Legii nr.215/2001. Referendumul se organizează în condiţiile legii(este vorba despre Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului), ca urmare a cererii adresate prefectului de cel puţin 25% din numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi pe listele electorale ale judeţului. Referendumul judeţean, ca şi cel local, se organizează de către o comisie numită prin ordin al prefectului, compusă dintr-un reprezentant al prefectului şi un judecător, iar secretariatul este asigurat de instituţia prefectului. El este valabil dacă s-au prezentat la urne cel puţin jumătate plus unu din numărul total al locuitorilor cu drept de vot. Activitatea consiliului judeţean, încetează dacă în favoarea dizolvării s-au pronunţat jumătate plus unu din numărul total al voturilor exprimate.
13. Prezenta i ț func ionarea Consiliului Localț ;
Funcţionarea consiliului local Forma de lucru a consiliului local este şedinţa, care are caracter lunar la cererea primarului. În afara acestor şedinţe ordinare, mai există şi şedinţe extraordinare, care pot avea loc ori de câte ori este necesar, la cererea primarului sau a o treime din numărul membrilor consiliului. Pentru a fi legal constituite, legea impune prezenţa consilierilor în funcţie(art.40).
Şedinţele sunt conduse de un preşedinte de şedinţă, ales pentru o perioadă de 3 ani, care va conduce şedinţele consiliului şi va semna hotărârile adoptate de acesta. Prezenţa consilierilor la şedinţă, este obligatorie, iar în cazul în care un consilier absentează nemotivat de două ori consecutiv, va fi sancţionat în condiţiile regulamentului de organizare şi funcţionare a consiliului local.
14. Prezenta i ț răspunderea consilierilor locali;
Răspunderea consilierilor Din coroborarea dispoziţiilor legale, raportate la Constituţie, se pot desprinde următoarele forme ale răspunderii consilierilor : a) o răspundere administrativ disciplinară, care se poate concretiza în următoarele sancţiuni : suspendarea de drept din funcţie a consilierului, care poate interveni numai în cazul în care acesta a fost arestat preventiv. Legea nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali prevede şi alte sancţiuni specifice consilierilor, cum ar fi : avertismentul, chemarea la ordine, retragerea cuvântului, eliminarea din sala de şedinţă, excluderea temporară de la lucrările consiliului şi ale comisiei de specialitate şi retragerea indemnizaţiei de şedinţă pentru o perioadă de 1-2 luni; b) o răspundere administrativ patrimonială care poate interveni potrivit art.52 şi art.126 alin.(6) din Constituţie şi a Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ; c) o răspundere penală, care poate atrage după sine, aşa cum am mai amintit, intervenţia suspendării consilierului împotriva căruia s-a luat măsura arestării preventive.
15. Prezenta i ț incompatibilită ile func iei de Primarț ț ;
Incompatibilităţile funcţiei de primar sunt stabilite în Cartea I, Titlul IV, Capitolul III, Secţiunea a 4-a, art.87 din Legea nr.161/2003, care prevede că funcţia de primar, ca şi cea de viceprimar, primar general sau viceprimar general al municipiului Bucureşti, preşedinte sau vicepreşedinte de consiliu judeţean este incompatibilă cu : funcţia de consilier local ; funcţia de prefect sau subprefect ;calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă indiferent de durata acestuia ; funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru în consiliul de administraţie sau cenzor sau orice funcţie de conducere sau de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice ;
16. Prezenta i ț incompatibilită ile func iilor de Prefect i Subprefectț ț ș ;
Regimul incompatibilităţilor funcţiilor de prefect şi subprefect Incompatibilităţile pentru funcţia de prefect sunt stabilite în secţiunea a III-a, cap. III, Titlul IV, Cartea I din Legea nr. 161/2003. Art. 85 din lege, prevede că funcţia de prefect este incompatibilă cu : calitatea de deputat sau senator; funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar general al municipiului Bucureşti; funcţia de consilier local sau judeţean; o funcţie de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizaţiilor cu scop comercial; funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, administrator, membru în consiliul de administraţie sau censor la societăţile comerciale, inclusive băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, precum şi la instituţiile publice;etc. Prefecţii şi subprefecţii pot deţine funcţii sau exercita activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar artistice
17. Prezenta i ț raporturile dintre Prefect i autorită ile autonome localeș ț ;
Raporturile dintre prefect şi autorităţile autonome locale Raporturile dintre aceste instituţii sunt de colaborare, aşa încât prefectul, pe de o parte şi autorităţile administraţiei publice locale, pe de altă parte, să-şi desfăşoare activitatea fără presiuni şi imixtiuni. Statutul prefectului de reprezentant al Guvernului în teritoriu îi conferă acestuia aptitudinea de a veghea pentru ca activitatea consiliilor locale şi a primarilor, a consiliilor judeţene şi a preşedinţilor consiliilor judeţene să de desfăşoare în conformitate cu prevederile legale( realizand raporturi de control al legalității activității acestor instituții, control exercitat prin intermediul tutelei administrative
18. Prezenta i regimul constitu ional al ț ț Ordonan elor de Guvernț ;
Regimul constituţional al ordonanţelor de Guvern Sediul materiei este reprezentat de art.108 alin.(1), (3) şi (4) coroborat cu art.115 din Constituţie şi art.27 din Legea nr.90/2001, modificată. Important este de reţinut faptul că rolul ordonanţei este cel de a înlocui legea, pe când hotărârea de Guvern pune legea în aplicare. Ştiut fiind faptul că prin delegarea legislativă se acordă posibilitatea Guvernului ca în anumite limite să emită ordonanţe, literatura de specialitate a determinat a priori regimul constituţional atât al ordonanţelor simple cât şi al celor de urgenţă. 1.Regimul constituţional al ordonanţei de Guvern emisă cu lege de abilitare(ordonanţa simplă sau obişnuită). - poate interveni numai în domeniile care nu fac obiectul legii organice, rezultând per a contrario, că intervine în domeniul legilor ordinare ; - legea de abilitare va putea cuprinde 2 categorii de dispoziţii: cu caracter obligatoriu (domeniul şi data până la care se pot emite ordonanţe) şi dispoziţii cu caracter facultativ(posibilitatea ca ordonanţa să fie supusă aprobării Parlamentului ); - nu se supun aprobării Parlamentului de regulă, iar prin excepţie , se supun aprobării Parlamentului, doar dacă legea de abilitare impune expres acest lucru ; - pe perioada delegării Guvernul poate să modifice, să completeze sau să abroge propriile ordonanţe.După expirarea acestei perioade, Guvenul nu mai poate emite ordonanţe în domeniul în care a fost abilitat şi nu mai poate să revină asupra celor deja adoptate. 2.Regimul constituţional al ordonanţelor de urgenţă. Guvenul va adopta ordonanţe de urgenţă care : - intervin în situaţii extraordinare, adoptate în temeiul delegării de ordin constituţional ; - ordonanţa de urgenţă cuprinde norme de natura legii organice şi aprobă cu majoritatea prevăzută de art. 76 alin 1., ceea ce conduce la concluzia că acest tip de ordonanţă poate interveni în domenii ce fac obiectul legilor organice ; - se supun obligatoriu aprobării Parlamentului ; - ordonanţa de Guvern, nu poate intra în vigoare înainte de intrarea ei în Monitorul Oficial ; - aprobarea sau respingerea ordonaţei de Guvern se face printr-o lege ; - Constituţia prin art. 115 alin. 6 introduce anumite limite ale intervenţiei ordonaţei de urgenţă.
19. Prezenta i regimul constitu ional al ț ț Hotărârilor de Guvern;
Regimul constituţional al hotărârilor Guvernului
Din interpretarea art.108 coroborat cu art.27 din Legea nr.90/2001, modificată, putem desprinde următoarele caracteristici incidente regimului constituţional al hotărârilor de Guvern: 1) Potrivit Constituţiei hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor. 2) Hotărârile de Guvern realizează competenţa originară a Guvernului, de autoritate executivă, adică de autoritate care îşi propune în principal să pună în aplicare legea. 3) Hotărârile de Guvern sunt supuse controlului de legalitate exercitat de instanţele judecătoreşti, în baza Legii contenciosului-administrativ nr.554/2004. 4) Hotărârile de Guvern sunt supuse regulii semnării de către primul-ministru şi contrasemnării de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare. 5) Regula obligativităţii publicării în Monitorul Oficial. De la această regulă, Constituţia admite o excepţie, respectiv hotărârile care au caracter militar şi care se comunică numai instituţiilor interesate. 6) Hotărârile de Guvern pot avea atât caracter normativ, cât şi caracter individual.
20. Prezenta i răspunderea politică a ț Pre edintelui ș României.
Răspunderea politică a Preşedintelui României Această formă de răspundere a Preşedintelui României are o natură complexă, juridică şi politică în egală măsură. Natura juridică, presupune forma suspendării din funcţie, care implică Parlamentul în calitatea sa de organ suprem reprezentativ. Natura politică, implică în primul rând poporul, ca titular al dreptului fundamental de a-l alege pe şeful statului şi de a-l demite atunci când el nu mai justifică încrederea cu care a fost învestit de electorat. Temeiul obiectiv, al acestei forme de răspundere îl presupun cazurile în care Preşedintele a săvârşit fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei. Regimul procedural aplicabil, acestei forme de răspundere, implică parcurgerea următoarelor faze : a) declanşarea procedurii de suspendare, realizată de o treime(1/3) din numărul parlamentarilor ; b) comunicarea în mod neîntârziat a propunerii de suspendare a Preşedintelui României ; c) sesizarea Curţii Constituţionale, pentru ca aceasta să emită avizul consultativ prevăzut de art.95 alin.(1) coroborat cu art.146 lit.h) din Constituţie ; d) discutarea propunerii de suspendare, după primirea avizului Curţii Constituţionale. Avizul va trebui comunicat şi Preşedintelui, care va putea da explicaţii atât Parlamentului cât şi Curţii Constituţionale pentru faptele care i se impută. Parlamentul votează cu majoritate simplă, în şedinţa comună a celor două Camere. e) consecinţele votării propunerii de suspendare constau în instaurarea stării de interimat, deci întreruperea exercitării mandatului Preşedintelui ; f) referendumul se organizează, potrivit art.95 alin.(3), în termen de 30 de zile de la aprobarea propunerii de suspendare, de către cele două Camere ale Parlamentului.
