PRENUMELE MEU

Inaugurăm o rubrică prin care ne propunem să aducem spre voi, dragi cititori, specificul prenumelor

pe care le purtăm. Considerăm că e un demers care poate deveni permanent, dacă vă veți manifesta

interesul pentru o asemenea discuție…Nu întâmplător vom deschide această nouă întâlnire cu acele

nume care trimit (în mod justificat etimologic ori prin apropieri aparente) la flori – Duminica Floriilor

ne-a îndemnat să procedăm astfel.

Brândușa (foarte rar, masculinul Brânduș) se încadrează în seria antroponimelor vechi, provenite din

nume de plante, răspândite la multe popoarele. Substantivul brândușa este probabil un cuvânt autohton

traco-dacic. Folosirea prenumelor Brândușa, Lăcrămioara, Viorica în perioada contemporană este o

expresie a tendinței de modernizare și laicizare a onomasticii românești.

Prenumele și numele de familie Bujor este format pe teren românesc de la numele de floare bujor,

substantiv de origine slavă; mai vechi sunt toponimele Bujoreni, Bujorești. Numele de plante devenite

nume de persoane sunt frecvente la noi – Bujor, Brânduș; Mugurel…

Obiceiul de a da fetelor nume de flori este foarte vechi și comun tuturor popoarelor. Crizantema,

Floarea, Lăcrămioara, Margareta, Micșunica, Panseluța, Violeta, Viorica sunt destul de

frecvente în onomastica actuală, iar cei care aleg astfel de prenume au în minte fie o veche

comparație poetică a fetelor cu florile, fie caracteristicile concrete ale fiecărei flori (culoare,

parfum, gingășie etc). Încadrarea prenumelui Crina în această lungă serie nu este greșită, deși la

origine nu pare să fi fost creat în românește, ci în grecește, de la substantivul krinon „crin". De la

Crina, exclusiv feminin, a fost creat derivatul masculin Crin.

Camelia e un prenume pe care majoritatea vorbitorilor îl leagă de termenul denumind o cunoscută

plantă ornamentală, cu frunze mereu verzi și flori mari, albe sau roșii, originară din Japonia, adusă

în Europa prin secolul al XVIII-lea și botezată după numele celui care a adus-o, Kamell.

Bineînțeles că părinții care aleg prenumele Camelia au în minte numele frumoasei flori japoneze,

lucru ce explică și frecvența numelui; de fapt provine din vechiul Camillus – feminin Camilla. La

romani, camilius era însă și termen comun din sfera limbajului religios (desemnând tinerii de

condiție bună, care îl asistau la sacrificii pe flamen Dialis, preotul lui Iupiter). Cunoscute sunt în

spațiul cultural, numele de familie Camilar(Eusebiu, prozatorul); pictorul Camil Ressu; scriitorul

Camil Petrescu; compozitorul francez Camille Saint-Saens; pictorul francez Camille Pissarro.

Corespunzător unui nume de floare, prenumele Dalia provine de la Dahlia variabilis - plantă

originară din Mexic. Ca nume de persoană, Dalia este o creație recentă europeană care a avut

șansa să se răspândească destul de rapid. Floarea poartă la noi și numele de gherghină, cuvânt

identic cu prenumele Gherghina (format de la Gheorghe).

În onomastica românească modernă sunt frecvent folosite prenume care pot fi încadrate în aceeași

familie a cărei temă este Flor -: Florea, Floarea, Flora, Florela, Florentina, Florentin, Florența,

Florian, Floriana, Florin, Florina. Doar masculinul Florea (folosit frecvent și ca nume de

familie) și femininul Floarea sunt specifice pentru antroponimia românească (prin derivare de la

floare, probabil într-o epocă destul de veche a limbii). Răspândirea acestor nume vechi românești

este, evident, sprijinită de tradiție, de semnificația mereu prezentă în mintea vorbitorilor și de

existența unei vechi și cunoscute sărbători, Floriile (Duminica Floriilor sau Duminica florilor,

marcată încă din primele secole ale erei noastre) - sărbătoare creștină (existentă sub nume diferite

la toate popoarele europene și care constituie o suprapunere târzie peste vechi tradiții păgâne

legate de cultul diferitelor zeități ale primăverii și ale vegetației). În ceea ce privește numele

românesc al sărbătorii, el pare să fie tot o creație de la substantivul floare. Alături de forma de

feminin -Floarea- Florea a dat naștere unei lungi serii de derivate, unele folosite ca prenume

independente: Florica, Florița, Floricel, Flori.

În onomastica din lumea romană, sunt atestate cu mult timp înaintea epocii creștine, numele

Florus, Flora (strâns legate de numele unei cunoscute divinități din mitologia romană, Flora, zeiță

a florilor și a vegetației, celebrată -între 28 aprilie și 3 mai- prin cunoscutele serbări denumite

Floralii). Din perioada precreștină erau folosite de către romani Florens, Florentis, create de la

forma de participiu florens, florentis „înfloritor" a verbului floreo „a înflori". De la Florent-, cu

sufixul -ius, se formează Florentius și Florentia, nume considerate ca benefice. Devenite și ele

calendaristice (mai ales în apus sunt martiri cu acest nume), numele se păstrează până în zilele

noastre. Este frecventă și la modă astăzi forma feminină Florența (dintr-un mai vechi Florentia,),

împrumutată tot din onomastica apuseană. Un alt derivat latinesc târziu de la Florentis sau

Florentius este Florentinus, feminin Florentina, la origine un adjectiv în -inus (a se vedea

adjectivul florentin). Apărut la noi încă de prin secolul trecut, Florian, devenit și nume de familie,

corespunde unei forme latine Florianus .

Cele mai frecvente prenume actuale sunt Florin și Florina (prenume în a căror structură regăsim

productivele sufixe antroponimice –in și –ina). Florin corespunde unei forme latine târzii -

Florinus, de la Florus; în vreme ce Florina a putut fi derivat direct în română de la Flora, Florin

sau Floarea.

Frecvente și cunoscute sunt toponimele care au la baza tema Fior-. Unul din vestitele orașe

italiene, cunoscut din timpul etruscilor, apoi colonie romană cu numele Florentia, este actualul

Firenze ( Florența). Florianopolis este numele unui oraș brazilian, port la Atlantic, iar Florida

denumește peninsula, strâmtoarea și statul din sud-estul S.U.A. (Peninsula a fost descoperita în

1513, în Duminica Floriilor, sărbătoare numită în spaniolă Pascua florida).

Garofița este o formă diminutivală a substantivului garoafă (Dianthus caryophyllus), cuvânt

împrumutat din neogrecescul garofalo(n). Garofița este o creație a onomasticii românești

moderne.

Vechiul nume roman Hortensia (masculin - Hortensius), derivat de la substantivul hortus –

grădină (din aceeași familie fac parte neologismele horticol, horticultor, horticultură), a fost

reintrodus în circulație, în apusul Europei, în perioada Renașterii. Pentru foarte mulți, prenumele

Hortensia pare creat de la numele unui arbust decorativ, cu flori în diferite nuanțe de roz sau

albastru. Deși între numele de persoană și floare este o strânsă legătură, numele florii are la bază

numele -Hortense [Lepaute]- celei ce l-a ajutat pe botanistul francez Ph. Gommerson (1722 -

1773) să creeze noua varietate de plantă, cunoscută și astăzi. Intrat în onomastica noastră, numele

apare și sub forma Ortansa. Scriitoarea Hortensia Papadat-Bengescu e, desigur, cea mai

cunoscută dintre purtătoarele acestui nume.

Modern și apreciat în epoca noastră, creație a onomasticii românești, Lăcrămioara are la bază

substantivul lăcrămioara (un diminutiv al termenului lacrimă), prin care este denumită la noi o

plantă cu flori albe și plăcut mirositoare.

Frecvența alegerii prenumelui Margareta este datorată, în bună parte identității dintre numele personal

și numele unei flori, margareta. De această dată însă (cazul nu este unic), Margareta nu este o creație

românească, deci nu are la bază numele de floare. Cunoscut încă din primele secole ale erei noastre,

Margarita corespunde latinescului margarita –perlă (cu sensul secundar margaretă), împrumutat din

greacă - margarites, cu aceleași sensuri (a se vedea termenii din română mărgărit, mărgăritar; pietriș

mărunt; perlă; vâsc; lăcrămioară). În apusul Europei, Margarita pătrunde în onomasticonul creștin și

se răspândește. La români Margareta este un nume foarte vechi, utilizat și cu forma Marghita sau

Marga. Adăugând și pe Margarita, masculinele Mărgărit, Mărgărint avem o imagine aproape

completă a vechimii numelui în onomastica noastră. În actualitate, frecvente sunt Margareta, Marga,

Beta, uneori Margo (fr. Margot), Greta.

Dintre personalitățile cu acest prenume, amintim de Margareta de Danemarca, supranumită

Semiramida nordului, regină a Danemarcei, Norvegiei și Suediei; Margareta d'Angouleme sau de

Navarra, regina, protectoare a Reformei și autoare a culegerii de povestiri Heptameronul; Margareta

de Valois, soția lui Henric al IV-lea (evocată de Al.Dumas-tatăl în romanul Regina Margot);

Margareta din Faust de Goethe (și din opera cu același nume de Gounod); Margareta de Parma din

Egmond de Goethe (după care Egmond de Beethoven).

Narcisa este în spațiul antroponimic actual un prenume frecvent, desigur și datorită identității de formă

cu narcisa — planta și floarea (sunt la modă prenumele feminine care au corespondente în domeniul

florei).

Modern și larg răspândit la toate popoarele europene, Roza face parte din categoria prenumelor

feminine formate de la nume de flori. Creație a onomasticii occidentale din Evul Mediu, numele

provine din termenul latinesc rosa (corespunde substantivului roză-trandafir). Un cunoscut personaj

literar și muzical este Rosina din comediile Bărbierul din Sevilla și Nunta lui Figaro de Beaumarchais,

care au inspirat operele lui Rossini și Mozart.

Prenume feminin readus la modă datorită influenței folclorului, Sânziana este o mai veche creație a

onomasticii românești de la substantivul sânziana. În calendarul nostru popular, sărbătoarea

Sânzienelor este legată de nenumărate vechi credințe și ritualuri care au interesante paralelisme în

mitologia altor popoare. Sunt renumite o serie de obiceiuri din noaptea de Sânziene, dintre care vom

aminti doar culegerea ierburilor de leac )sau împodobirea porților și a ferestrelor cu flori. Folosirea

prenumelui Sânziana se explică poate mai puțin prin tradiția onomastică decât prin încărcătura poetică

a numelui, datorată liricii populare (din creația cultă este demnă de menționat feeria Sânziana și

Pepelea de V. Alecsandri).

Prenume feminin modern, Violeta este un împrumut recent, pe cale cultă, din onomastica apuseană.

După cât se pare însă, Violeta nu este, la origine, creat direct din substantivele comune cu aceeași

formă (a se vedea în italiană-violetta și în franceză-violette ), ci de la numele personal Viola, iar acesta

de la numele plantei și al florii, viola (păstrat în română sub forma vioară, de unde viorea, viorică și

numele Viorica; din aceeași familie face parte și violet, a șaptea culoare a spectrului). În epoca noastră,

mult mai răspândit este diminutivul Violeta, fapt datorat în bună parte cunoscutei opere a lui G. Verdi,

Traviata, a cărei eroină poartă numele Violetta Valery (libretul fiind Dama cu camelii, creația epică a

lui Al. Dumas-fiul, dar protagonista era, în roman, Marguerite Gautier). Probabil nu este lipsit de

importanță să amintim că violeta este considerată în limbajul florilor simbol al modestiei și al pudorii.

Viorica -un foarte frecvent prenume feminin specific românesc- este o creație a onomasticii noastre.

Latinescul viola -viorea (de unde Viola) a devenit în română vioară, folosit și el cu funcție de nume

personal feminin (Vioara). Paralelismul dintre română și limbile romanice occidentale, merge mai

departe-spre exemplificare, amintim că în italiană de la viola s-a format diminutivul violetta, iar de la

numele propriu Viola, Violetta, la fel ca în română, unde viorea este un derivat de la vioara, iar

Viorica, de la Vioara. Frecvența și popularitatea prenumelui Viorica explică și apariția masculinului

Viorel, Viorela. Încă un fapt din istoria florii, dovadă a prețuirii de care s-a bucurat întotdeauna - la

romani, cine avea o cât de mică grădină cu viorele era considerat om bogat.

UN ALFABET AL PICTURILOR FLORALE

Paul Cezanne

Gustav Klimt

Isaac Levitan

Ștefan Luchian

Claude Monet

Nicolae Tonitza

Vincent Van Gogh