+ All Categories
Home > Documents > povestea-testului-2

povestea-testului-2

Date post: 24-Jun-2015
Category:
Upload: simasever
View: 37 times
Download: 0 times
Share this document with a friend
1
File din Povestea þestului Cuptor mobil, în formã de clopot, confecþionat din lut, comparabil cu klybanon/ clibanus din antichitatea greco-latinã, fabricat ºi utilizat încã, sporadic, în þãrile din sud-estul Europei Bulgaria, Albania, Serbia, Bosnia, Macedonia ºi Grecia în special pentru coacerea pâinii, dar ºi pentru prepararea altor mâncãruri. Dincolo de zona ariei balcanice, îl întâlnim încã în Europa Centralã, în Italia, în Elveþia ºi în Germania. În România, îl mai gãsim astãzi, în special în sudul þãrii, în Oltenia, dar ºi în alte regiuni. În numeroase sate din aria culturalã balcanicã, þestul se utilizeazã încã, alãturi de cuptorul zidit sau de plita cu cãrbune ºi chiar de aragazul electric, fiind apreciat pentru calitatea superioarã a alimentelor faþã de cuptoarele moderne. Gospodinele ne asigurã cã pâinea, turta sau mãlaiul coapte la þest sunt mult mai gustoase ºi miros mai frumos decât cele care ies din gura oricãrui alt cuptor. Este de formã circularã, fãcut din argilã nearsã, modelatã grosier. Diametrul variazã de la 40 la 60 cm ºi cântãreºte cca 20 kg. Este constituit din douã pãrþi mobile, un platou pe pãmânt sau vatra ºi un capac bombat sau clopotul. Închis, are înãlþimea interioarã (clopotul pe vatrã) de 10-15 cm; vatra are o grosime de 5-8 cm. Adesea, varta cuptoarelor mobile bulgãreºti ºi sârbeºti este pusã pe trei sau patru picioare scurte ºi groase. O gospodinã posedã în general mai multe cuptoare de acest tip în funcþie de câte pâini are de copt. Þest din colecþia MNA Nr. inv. 2096 Achiziþie din Socet, Jud. Hunedoara Cuptor mobil galo-roman, sec. I d.Hr. (reconstituire / reproducere) Þest/podnica la bulgari, compus din: platou ºi capac (reproducere) Ropotinul þestelor / Repotina þestelor În unele zone din România, trei zile de marþi dupã Paºte, dar mai ales în marþea a treia, se þine Ropotinul sau Repotinul. În aceste zile, femeile adunate laolaltã, pe pãrþi de sat sau de neamuri, confecþionau þestele pentru coacerea pâinii de-a lungul unui an. Trebuia respectat un anumit ritual; altfel þestul nu era de calitate ºi nu avea rezistenþã. Pãmântul pentru þest era special, ales: lut galben din coasta dealului, cu nisip, ca sã coacã bine. Aºezat în formã de cerc, pãmântul se stropea de seara cu apã, sã se înmoaie ºi sã se odihneascã în timpul nopþii, pentru ca a doua zi sã poatã fi cãlcat. Cãlcarea pãmântului se fãcea de la margine spre mijloc, de nouã ori, timp în care peste el se mai adãugau balegã de cal, câlþi tãiaþi mãrunt ºi pleavã de grâu, pentru a avea consistenþa necesarã. Pãmântul era cãlcat de fetiþe de 12-13 ani sau de femei care trebuiau sã respecte anumite reguli de puritate ºi curãþenie trupeascã. Erau excluse femeile însãrcinate, cele care au avortat sau care sunt în doliu, precum ºi cele care nu au cãlcat în picioare pãmânt pentru cuptoare pe când erau tinere fete; din acest pãmânt se confecþionau þeste unde se coceau pâinea, colaci, prescuri pentru diferite obiceiuri. Þestele erau apoi modelate ºi strãpunse cu o furcã de tors sau o vergea, cam la o jumãtate de palmã de la vârf în jos, pentru a se forma orificiul care ajuta la manevrarea lor (cu vãtraiul sau cu un lanþ se ridica ºi se lãsa þestul pe vatrã). Se lãsau la uscat, la un loc ferit de Soare, ca sã se usuce lent, sã nu se crape. Se întoarceau, apoi, cu faþa în sus, li se cioplea bolta cu tesla de cãtre o femeie priceputã ºi se netezeau, lipindu-le cu lut fin, pentru a nu se crãpa la temperaturi înalte. Le împodobeau cu ramuri verzi ºi flori de câmp, le aºezau pe frunze de dovleac sau de lipan, în funcþie de mãrime, sã se usuce. Pe capacul þestului fãceau cu buricul degetului o cruce, iar marginile erau punctate cu floarea pâinii, plantã cu care se ornamenta ºi pâinea înainte de coacere. Prima datã focul trebuia sã fie lent, pentru a se realiza o ardere a pãmântului din interiorul þestului. Întrucât numai la Ropotinul þestelor femeile aveau voie sã prelucreze lutul pentru „naºterea þestului”, care putea sã se spargã în timpul folosirii, îºi confecþionau, fiecare, mai multe þeste. Dupã terminarea lucrului, care necesita un efort considerabil, femeile petreceau, cu mâncare ºi bãuturã, fãrã sã neglijeze stropitul þestelor cu vin. Tehnica primitivã a prelucrãrii lutului cu mâna, într-o anumitã zi a anului, în exclusivitate de femei, obiceiurile ºi credinþele legate de confecþionarea ºi folosirea ulterioarã a þestului etc. amintesc de vremurile neoliticului ceramic ºi agricol când dreptul de a prelucra lutul îi aparþinea în exclusivitate femeii (Oltenia, Muntenia, Dobrogea). Þeste ¼ sec. XX (reproducere) Þest, Ialomiþa, cercetare de teren Plãcintã la þest „Din fãinã de mãlai (de porumb). Mestecam fãina cu brânzã, cu unt, cu ouã ºi o þârã sare; mestecam pânã se-ntãrea bine ca aluatul. Puneam în tavã de pãmânt: unt de oaie, ulei sau unturã topitã ºi, pe urmã, aºezam frunzã de vie sau brusturi (frunze) de varzã muratã. Turnam aluatul peste frunze ºi bãgam la þãst sã se coacã.” ( jud. Gorj) Coacerea pâinii în þest „Festivalul Vlãsiei“, 2009 M.N.A. la Târgul de Pâine, Bucureºti, cu „Povestea þestului“, sept. 2008 „Pregãtea femeia aluatul de cu seara, cu turtiþe din spumã de vin ºi fãinã; dimineaþa frãmânta. Frãmânta coca mult, sã iasã pâinea bunã; o punea la dospit în copãiþa de lemn, o învelea cu ºtergar de cânepã, o lãsa sã creascã. Aprindea foc de lemne. Flãcãrile dogorau vatra ºi gura þestului ridicat pe douã picioruºe din cãrãmidã, deasupra vetrei. Cam trei sferturi de orã ardea focul. Când focul începea sã se potoleascã, aduna jãrãgaiul (jarul) cu vãtraiul, de jur-împrejurul þestului. Lua apoi coca. Începea s-o întindã uºor de margini, rotind-o în aer. Înainte de a pune pâinea pe el, aºeza câteva frunze proaspete de salcâm, în mijlocul cârpãtorului (lopatã de pâine) ca sã nu se lipeascã pâinea pe vatrã. Aºeza apoi pâinea pe cârpãtor. Cu vârful cuþitului fãcea în cocã semnul crucii. Cu mâna stângã ridica mai sus þestul, iar cu mâna dreaptã lãsa sã alunece uºor, pe vatrã, pâinea. Aºeza deasupra pâinii þestul. Cu vãtraiul aduna de jur-împrejur spuza (jarul) cu cenuºã. În cel mult o jumãtate de orã pâinea era gata.” (Teleorman)
Transcript
Page 1: povestea-testului-2

File din Povestea þestului

Cuptor mobil, în formã de clopot, confecþionat din lut, comparabil cu klybanon/ clibanus din antichitatea greco-latinã, fabricat ºi utilizat încã, sporadic, în þãrile din sud-estul Europei – Bulgaria, Albania, Serbia, Bosnia, Macedonia ºi Grecia – în special pentru coacerea pâinii, dar ºi pentru prepararea altor mâncãruri. Dincolo de zona ariei balcanice, îl întâlnim încã în Europa Centralã, în Italia, în Elveþia ºi în Germania. În România, îl mai gãsim astãzi, în special în sudul þãrii, în Oltenia, dar ºi în alte regiuni.

În numeroase sate din aria culturalã balcanicã, þestul se utilizeazã încã, alãturi de cuptorul zidit sau de plita cu cãrbune ºi chiar de aragazul electric, fiind apreciat pentru calitatea superioarã a alimentelor faþã de cuptoarele moderne. Gospodinele ne asigurã cã pâinea, turta sau mãlaiul coapte la þest sunt mult mai gustoase ºi miros mai frumos decât cele care ies din gura oricãrui alt cuptor.

Este de formã circularã, fãcut din argilã nearsã, modelatã grosier. Diametrul variazã de la 40 la 60 cm ºi cântãreºte cca 20 kg. Este constituit din douã pãrþi mobile, un platou pe pãmânt sau vatra ºi un capac bombat sau clopotul. Închis, are înãlþimea interioarã (clopotul pe vatrã) de 10-15 cm; vatra are o grosime de 5-8 cm. Adesea, varta cuptoarelor mobile bulgãreºti ºi sârbeºti este pusã pe trei sau patru picioare scurte ºi groase. O gospodinã posedã în general mai multe cuptoare de acest tip în funcþie de câte pâini are de copt.

Þest din colecþia MNA Nr. inv. 2096Achiziþie din Socet, Jud. Hunedoara

Cuptor mobil galo-roman, sec. I d.Hr. (reconstituire / reproducere)

Þest/podnica la bulgari, compus din: platou ºi capac (reproducere)

Ropotinul þestelor / Repotina þestelor

În unele zone din România, trei zile de marþi dupã Paºte, dar mai ales în marþea a treia, se þine Ropotinul sau Repotinul. În aceste zile, femeile adunate laolaltã, pe pãrþi de sat sau de neamuri, confecþionau þestele pentru coacerea pâinii de-a lungul unui an. Trebuia respectat un anumit ritual; altfel þestul nu era de calitate ºi nu avea rezistenþã. Pãmântul pentru þest era special, ales: lut galben din coasta dealului, cu nisip, ca sã coacã bine. Aºezat în formã de cerc, pãmântul se stropea de seara cu apã, sã se înmoaie ºi sã se odihneascã în timpul nopþii, pentru ca a doua zi sã poatã fi cãlcat. Cãlcarea pãmântului se fãcea de la margine spre mijloc, de nouã ori, timp în care peste el se mai adãugau balegã de cal, câlþi tãiaþi mãrunt ºi pleavã de grâu, pentru a avea consistenþa necesarã. Pãmântul era cãlcat de fetiþe de 12-13 ani sau de femei care trebuiau sã respecte anumite reguli de puritate ºi curãþenie trupeascã. Erau excluse femeile însãrcinate, cele care au avortat sau care sunt în doliu, precum ºi cele care nu au cãlcat în picioare pãmânt pentru cuptoare pe când erau tinere fete; din acest pãmânt se confecþionau þeste unde se coceau pâinea, colaci, prescuri pentru diferite obiceiuri.

Þestele erau apoi modelate ºi strãpunse cu o furcã de tors sau o vergea, cam la o jumãtate de palmã de la vârf în jos, pentru a se forma orificiul care ajuta la manevrarea lor (cu vãtraiul sau cu un lanþ se ridica ºi se lãsa þestul pe vatrã). Se lãsau la uscat, la un loc ferit de Soare, ca sã se usuce lent, sã nu se crape. Se întoarceau, apoi, cu faþa în sus, li se cioplea bolta cu tesla de cãtre o femeie priceputã ºi se netezeau, lipindu-le cu lut fin, pentru a nu se crãpa la temperaturi înalte. Le împodobeau cu ramuri verzi ºi flori de câmp, le aºezau pe frunze de dovleac sau de

lipan, în funcþie de mãrime, sã se usuce. Pe capacul þestului fãceau cu buricul degetului o cruce, iar marginile erau punctate cu floarea pâinii, plantã cu care se ornamenta ºi pâinea înainte de coacere.

Prima datã focul trebuia sã fie lent, pentru a se realiza o ardere a pãmântului din interiorul þestului.

Întrucât numai la Ropotinul þestelor femeile aveau voie sã prelucreze lutul pentru „naºterea þestului”, care putea sã se spargã în timpul folosirii, îºi confecþionau, fiecare, mai multe þeste.

Dupã terminarea lucrului, care necesita un efort considerabil, femeile petreceau, cu mâncare ºi bãuturã, fãrã sã neglijeze stropitul þestelor cu vin.

Tehnica primitivã a prelucrãrii lutului cu mâna, într-o anumitã zi a anului, în exclusivitate de femei, obiceiurile ºi credinþele legate de confecþionarea ºi folosirea ulterioarã a þestului etc. amintesc de vremurile neoliticului ceramic ºi agricol când dreptul de a prelucra lutul îi aparþinea în exclusivitate femeii (Oltenia, Muntenia, Dobrogea).

Þeste ¼ sec. XX (reproducere)

Þest, Ialomiþa, cercetare de teren

Plãcintã la þest„Din fãinã de mãlai (de porumb). Mestecam fãina cu brânzã, cu unt, cu ouã

ºi o þârã sare; mestecam pânã se-ntãrea bine ca aluatul. Puneam în tavã de pãmânt: unt de oaie, ulei sau unturã topitã ºi, pe urmã, aºezam frunzã de vie sau brusturi (frunze) de varzã muratã. Turnam aluatul peste frunze ºi bãgam la þãst sã se coacã.” ( jud. Gorj)

Coacerea pâinii în þest „Festivalul Vlãsiei“, 2009

M.N.A. la Târgul de Pâine, Bucureºti, cu „Povestea þestului“, sept. 2008

„Pregãtea femeia aluatul de cu seara, cu turtiþe din spumã de vin ºi fãinã; dimineaþa frãmânta. Frãmânta coca mult, sã iasã pâinea bunã; o punea la dospit în copãiþa de lemn, o învelea cu ºtergar de cânepã, o lãsa sã creascã. Aprindea foc de lemne. Flãcãrile dogorau vatra ºi gura þestului ridicat pe douã picioruºe din cãrãmidã, deasupra vetrei. Cam trei sferturi de orã ardea focul. Când focul începea sã se potoleascã, aduna jãrãgaiul (jarul) cu vãtraiul, de jur-împrejurul þestului. Lua apoi coca. Începea s-o întindã uºor de margini, rotind-o în aer. Înainte de a pune pâinea pe el, aºeza câteva frunze proaspete de salcâm, în mijlocul cârpãtorului (lopatã de pâine) ca sã nu se lipeascã

pâinea pe vatrã. Aºeza apoi pâinea pe cârpãtor. Cu vârful cuþitului fãcea în cocã semnul crucii. Cu mâna stângã ridica mai sus þestul, iar cu mâna dreaptã lãsa sã alunece uºor, pe vatrã, pâinea. Aºeza deasupra pâinii þestul. Cu vãtraiul aduna de jur-împrejur spuza (jarul) cu cenuºã. În cel mult o jumãtate de orã pâinea era gata.” (Teleorman)

Recommended