POVESTEA MEA DE VIATA I lived it
ŞCOALA GIMNAZIALĂ
„AVRAM IANCU”
BAIA MARE
PROIECT COMENIUS
“EU TE INVAT PE TINE, TU MA INVETI PE
MINE: SA IMPARTASIM INTELEPCIUNE SI EXPERIENTA DE VIATA”
“I TEACH YOU, YOU TEACH ME: SHARE
WISDOM AND LIFE”
COM-13-PM-672-MM-ES
PORUMBELUL ALB
Doamna Tatiana Pop, fost dascal al Scolii “Avram Iancu “ povesteste ca pana in
momentul in care a devenit parinte nu si-a dat seama de eforturile facute de parinti
pentru copiii lor. Inainte de venirea copilului, bunicii si parintii, se intreba ce hainute
sa ii cumpere, cum sa ii vopseasca, camera, cum sa faca tot ce se poate pentru ca
micuta faptura nou-venita sa se simta cat mai bine la sosirea in lume.
Asa s-a intrebat si ea inainte de venirea singurului copil in familea sa. Apoi la
gradinita, cand el avea de spus o poezie sau un mic scenariu, ea din primele randuri
ale salii repeta miscandu-si buzele usor ca numai copilul ei sa o vada, in timp ce
incerca sa isi stapaneasca emotiile mai mari decat ale lui. Vremea scolii si a liceului
a trecut repede, insa cu multe amintiri: note, profesori si prieteni. Dupa ce a terminat
facultatea, in noaptea in care toti se bucurau( noaptea Invierii), fiul ei a murit in
urma unui infarct. Vorbind despre aceasta experienta dureroasa doamna Tatiana este
coplesita de emotii, dar insista asupra unei idei pe care o puncteaza cu putere: aceea
ca dragostea fata de parinti si fata de copii trebuie aratata.
Dupa ce fiul ei a murit si a ramas singura, la geamul ei s-a aratat un porumbel alb. A
tot incercat sa il prinda deoarece avea prinse piciorusele cu o sfoara, iar degetele i s-
au rupt. Intr-o zi ea, impreuna cu o cunostinta, au reusit sa il prinda si sa il elibereze.
De atuncea, porumbelul vine mereu la geamul ei unde isi gaseste portia de mancare.
Vecinii o cearta pentru mizerie, dar ea se duce si curata si singura fiinta care este
alaturi de ea si la bine si la greu este porumbelul alb.
Un lucru important spus de d-na Pop este ca in timp ce copiii urca pe scara vietii
parintii cobora si de aceea fiecare moment petrecut impreuna trebuie privit ca pe un
dar al vietii. Trebuie sa te bucuri de ceea ce ai pana mai ai fiindca Dumnezeu ti-a dat
toate lucrurile cu un scop si nimic din ceea ce ne este randuit nu este intamplator!
Brianna Precup – cls. a VII-a B
THE WHITE DOVE
Mrs Tatiana Pop , a former primary school teacher at our school, shares some life
experiences and inner thoughts with us.
Not until she became a mother was she aware of the efforts parents make for the wellfare
of their children. When a child is born , both parents and grandparents compete on how to
make the coming baby most welcomed , loved and looked after ,their worries ranging from
the baby clothes they should buy to the colour walls in the baby`s room.This was exactly
how it happened in Mrs Pop`s family ,too.
Later on , while in kindergarten when her son was supposed to tell a poem by heart , she
would sit in the first row and mime the words with her lips for only him to see trying to
control her nervousness which was , by far, greater than his !
School years passed by , in a glimpse , with lots of memories of grades , teachers , friends.
After graduating from University , on an Easter night her son died of a heart attack.
Overwhelmed with emotions , forever heartbroken by the tragedy of her only child`s
death , Mrs Pop tells us how important showing love towards parents and children is !
Shortly after this tragic event , a white dove appeared at her window. She noticed its legs
were tied with a piece of string and tried to release it ; she only managed to do just that
with the help of a friend . Ever since , the dove has been coming to her window sill and
always finds something to eat , much to her neighbours ` discontentment and who often
complain about the mess .
Mrs Pop doesn`t mind ,really and she gladly cleans the place up every time . It seems to
her as if this white dove is the only one there for her for better or worse !
One last important thing Mrs Pop said ,was that while children climb up the ladder of life ,
the parents do the opposite , that`s why each and every moment spent together should be
cher rished and looked upon as a gift of life itself.
People must take joy in what they have while they still have it . GOD gave us things with
a purpose in mind ,everything happens for a reason , nothing is left to chance !
Brianna Precup, grade VII B
POVESTEA UNUI OM
Povestea Domnului Ș ainelic Stefan
Poveștile fac parte din viața noastră. Ele sunt ș i mai speciale atunci când sunt reale ș i ai participat tu la
crearea lor. Izvoarele care se află în amintirile omului spun poveș ti nemuritoare pe care vrei, nu vrei, le
reții înăuntrul tău.
Din păcate unele întâmplări sunt neplăcute. Cu atât mai neplăcute sunt când ai fost martor al
evenimentelor. Noi nu ne putem da seama. Dar gânditi-vă ce au simțit, ce au trăit în acele momente cei
care au fost părtaș i la evenimente. Există evenimente care ne ajută să percepem istoria, mai ales când ele
sunt povestite de trăitori , de cei care au luat parte în mod direct la ele.
Al doilea război mondial a fost un conflict care a mistuit cea mai mare parte a globului, fiind considerat
cel mai crud război. Diferite fronturi au fost în centrul acțiunii. Femeile lucrau în uzine, bărbații ș i copiii
erau pe front. Noile tehnologii (printre care ș i bomba atomică) au fost arme în plus. Multe persoane ș i-au
pierdut pe cei dragi. Au rămas cu credința că undeva au un înger păzitor. Bucuria a venit odată cu sosirea
primăverii, razele soarelui au adus un semn bun, terminarea războiului! Pălăriile soldaților erau aruncate
în aer, căzând apoi la pământ într-o mare de fericire, ne spune cu melancolie domnul Ș ainelic. Apoi au
urmat vremuri bune ș i mai puțin bune.
Domnul Ș ainelic ne povestește concret despre locul natal, adică localitatea Ș omcuta. Ne relatează o
întâmplare petrecută când avea 9 ani. Într-o zi a găsit într-o casă părăsită resturile unui pick-up distrus,
care pentru el ca ș i copil era ceva cu totul aparte. Nu vedeai așa ceva în fiecare zi! A încercat să îl
reconstituie, dar n-a fost cu putință. A rămas cu o mare decepție de care îș i amintește ș i azi. Apoi ne
povesteș te despre dictatura nemților, ura lor față de evrei, despre educația creștină. A trăit tristețea
pierderii unor prieteni evrei supuș i unor torturi de nedescris. Ordonau să fie uciș i de la ”copilul din
leagăn până la om matur”, relatează el. ”Nu avem dreptul de a lua viața altui om, spune prompt domnul
Ș ainelic”, iar în fața greutăților trebuie să rămânem oameni!
Cât despre profesia sa, domnul Ș ainelic ne spune că este mândru de ea. A fost militar pompier ș i a trăit
diferite experiențe ieș ite din comun ca pompier: a salvat trei copii dintr-un incendiu, a salvat o doamna
dintr-un incendiu cauzat de răsturnarea unei lămpi cu petrol etc.
Acest om pe care îl putem numi erou spune că este împotriva războiului, iar noi suntem de acord.
Poți opri vântul, apa ș i gurile oamenilor? NU, nu poți! Această poveste spusă de domnul Ș ainelic nu este
doar așa spusă, ca eu s-o pot scrie. Înăuntrul ei dincolo de cuvinte se află povestea unui om vrednice
poate fi luată ca un model de urmat, iar relatarea sa deosebit de frumoasă lecție de viață.
Pentru noi, copiii, o concluzie se desprinde cu ușurință din această înș iruire de experiențe ș i gânduri, ș i
anume aceea că indiferent cât de greu ne-ar fi în viață, trebuie să ne urmăm visele ș i să rămânem solidari
orice s-ar întâmpla.
Mareș Cristina si Țâmbuș Daiana, clasa a VII-a B
THE STORY OF A MAN
Stories are part of our lives . They are even more outstanding when they actually happened and you are the
one to have taken part in their making. People`s memories often bring about undying stories which you –
willingly or not – keep within yourself.
Unfortunately , some of these stories are sad , all the more so when you had witnessed them all.
We find it hard to imagine them but then again think how the people who had actually lived them must have
felt … There are events that help us understand history , especially when they are told by survivors , the ones
who had actually participated directly in all of them .
World War II devastated most part of the globe and was considered the cruelest of wars.
Women were working in factories , the men were on the many battle – fields .New technologies ( among
which the atomic bomb ) added to the arsenal.
Many lives were lost . The living believed they had had a guardian angel somewhere .
Spring with its first sun rays brought the joy of the war being finally over ! Soldiers were throwing their
bonnets up in the air , everybody was so happy , relieved – Mr Sainelic says melancholically. Then there
came good times and not so good ones.
Mr Sainelic continues by telling us about something that had happened when he was 9 , in his native town
Somcuta. One day , while playing round a deserted house , he found the remains of a broken record – player
which for him,as a child was quite special.It wasn`t something one would expect to see every day ! He tried
to fix it but it was impossible.He can still feel his disap-
pointment to this day !
Next , Mr Sainelic tells us about the Germans` dictatorship , their hatred towards the Jews , about Christian
education. He lived the sadness of losing some of his Jewish friends ,the latter undergoing unbelievable
tortures ! The Germans would order their killing ranging from infants to adults. `We have no right to take a
man`s life `Mr. Sainelic says .
As for his profession , Mr. Sainelic tells us he takes great pride in it .He had been a military firefighter and as
such he had had many out of the ordinary experiences : He had rescued three children from a fire , he also
saved a woman from a fire caused by an oil lamp etc.
This man whom we can definitely consider a hero concludes by saying that he is against war and we cannot
but agree.
Can you stop the wind ,the water or people`s talking ? NO ,you can`t ! Beyond the words here is the life story
of a fine brave man that can be a role model for us all.
For us , children , the conclusion to be reached would be that no matter how hard life can be , we must follow
our dreams and be united no matter what.
Cristina Mares & Daiana Tambus, grade VII B
BUCURIA DE A FI BUNIC
Domnul Augustin Tohătan ne-a citit o poezie foarte frumoasa despre cat de fericit este el sa fie
bunicul a doua fete exceptionale. Ne-a spus cat de mult ii place sa petreaca timp cu nepoatele lui,
ajutandu-le la teme si proiecte, dar si cat timp petrece cu ele in timpul vacantelor, calatorind cu ele
peste tot in jurul lumii.
Ne-a mai explicat si ceva la care toata lumea probabil s-a gandit candva, adica faptul ca se pare ca
bunicii isi iubesc mai mult nepotii decat isi iubesc propriii copii. Acest motiv, dupa el, este
„bucuria biblica”: scopul omului in viata este acela de a-si vedea copiii mari si frumosi, cu copii la
randul lor.
Dansul ne-a spus o poveste de cand a fost in Italia cu cele doua nepoate ale lui si cu parintii lor.
Inchiriasera doua camere, una de trei persoane si cealalta pentru doua persoane. Parintii au luat
camera de doua persoane, iar fetele si bunicul au impartit-o pe cea de trei persoane. Singura
problema pe care au intampinat-o a fost faptul ca acea camera avea un pat de doua persoane si
unul mic, pentru un copil. La insistenta celor doua fete, bunicul a ajuns sa doarma in patul cel mic
si ele pe patul cel mare.
O alta poveste pe care ne-a zis-o, in aceasta aparand doar nepoata cea mare, deoarece cea mica nu
se nascuse inca, a fost despre cand a plecat cu ea la Muntele Olimp din Grecia si au stat la o casa
de oaspeti, unde absolut fiecare persoana din preajma a rasfatat fetita, deoarece au indragit-o
pentru dragalasenia ei.
Domnul Augustin considera ca are „o obligatie” fata de nepotica mai mica: cand inca ea nu era
nascuta, el a calatorit cu nepoata mai mare in foarte multe locuri din lume. De aceea, a promis sa o
duca si pe cea mica in locurile pe unde a fost cu cea mare.
Cred ca este un lucru minunat sa fii bunic si imi doresc sa ajung sa trec si eu prin aceasta
experienta: aceea de a-ti vedea propriii copii cerscand, asezandu-se la casa lor si avand copii si ei.
Dora Dobrican, clasa a VII-a A
THE JOY OF BEING A GRANDPARENT
Mr Augustin Tohătan read us a beautiful poem about how happy he is to be a grandfather to
two beautiful girls. He told us how much he enjoys spending time with his granddaughters
and helping them with homework and projects, but also how much time he spends with
them during holidays, travelling all over the world.
He also explained something that everyone has probably thought about at one point, that
being the fact that grandparents seem to love their grandchildren more than they love their
own children. He called the reason “biblical joy:” the human’s purpose in life is watching
their children grow up nicely, having children of their own.
He told us a story from the time when he went to Italy with his two granddaughters and
their parents. They had two rooms, a room for three people and a room for two people. The
parents took the double room, so the girls stayed in the same room as their grandpa. The
only problem had been the fact that there had been a double bed and a smaller bed, for
children. At the persistency of the two girls, they got to sleep on the big bed and their
grandfather on the small one.
Another story he told us, this one only featuring the older granddaughter because the little
one hadn’t been born yet, was when he went to Mount Olympus in Greece with her and they
had stayed at a boarding house, where absolutely everyone was basically spoiling the girl,
because they were saying she was really cute.
He also said that he has an “obligation” towards the little girl; when she hadn’t been born
yet, he would go travelling with the older one, everywhere around the world. He promised
he’d go everywhere he’d been with the older one with the little one.
Being a grandparent must be a beautiful thing, and I really want to know what it’s like,
seeing your own children grow old and settle down on their own, and then having children
of their own.
Dora Dobrican, grade VII A
DARUIRE
Doamna Geta Rat s-a nascut in Pitesti, in Padurea Verde. A urmat Liceul
Pedagogic, iar la 19 ani a devenit educatoare, din dragostea pentru copii.
Dorea sa formeze generatii viitoare inca de cand ei erau la gradinita.
Ea s-a pensionat la 60 de ani (acum 2 ani), dar inca nu a uitat povestile
bunicii sale despre oamenii de atunci, despre greutatile si placerile lor, oricat
de lungi sau complicate ar fi fost ele.
Ea ne povesteste cum intr-o zi, cand a mers la sectia de politie, cineva a
strigat-o continuu pe nume, cu entuziasm. Era unul din copii de care avusese
grija ca educatoare. Mirata ca a fost recunoscuta, ea a dorit sa afle cum a fost
posibil. A aflat ca motivul era inima sa buna si zambetul care il purta mereu la
serviciu, datorita faptului ca in aproape fiecare zi din saptamana ea era modelul
catorva zeci de copii, fara sa se lase descurajata de problemele care apareau
fara sa se astepte.
In fiecare zi dragostea ei pentru copii crestea, astfel incat, daca astazi ar fi
sa aleaga inca o data, ea ar dori sa fie tot educatoare.
Pintean Roxana clasa a VII-a A
IUBIRE DE TARĂ
Domnul Grosan Gavrila e un bărbat de vârsta a III-a, ínalt (nu trebuie să vă luati după mine,
toată lumea e ínaltă în comparatie cu mine). Intră in clasă cu un baston, umblă greu. Ochii lui mici
si albastri, înconjurati de riduri, ascund multe adevăruri.
Lumea se prezintă si vine si rândul dânsului .
Vocea lui tremură si cuvintele abia se înteleg.
Odată ce începe să povestească ochii lui se imbracă în lacrimi, poate nu toată lumea a observant
eu am stat exact în fata lui si văzut foarte bine asta.
Povestea sa incepe în timpul celui de-al doilea Război Mondial si vorbeste despre actele de curaj si
adânc patriotism în detaşamentul Păuliş, ce se afla în jurul Aradului. Colonelul Petrescu o dat
ordin ca elevii cu vărsta intre 20-21 ani să participe la oprirea înaintării trupelor maghiare către
Brasov, detaşamentul Păulis fiind singurul din zonă. Între timp, la Turda se dădeau lupte între
români şi germani. Trei baterii au fost trimise acolo, dar pentru că gara din Turda a fost distrusă, o
baterie ajunge la Arad.
Maghiarii erau siguri de victorie, deoarece, numeric, erau de sapte ori mai multi decât românii.
Soldatii români cântau cântece patriotice, în timp ce maghiarii mergeau cu tancurile parcă
defilând pentru o paradă.
Neatentia trupelor maghiare si sentimentul mult prea puternic că vor câştiga i-a făcut în cele din
urmă să piardă lupta - ce a durat 10 zile - si să îsi retragă trupele de la înaintare.
Din păcate, ca în oricare luptă, au existat si pierderi. Astfel, 66 de elevi de doar 20-21 de ani au
pierit pe front, murind pentru a-si apăra tara şi prin sacrificiul lor – fiind mărturie incontestabilă a
ideii că patriotismul se demonstrează prin fapte, nu prin vorbe.
Domnul Groşan a fost unul dintre supravieţuitori, dar lacrimile strivite între gene în timp ce
povesteşte vorbesc despre sentimentele lui intense, neatinse de vreme, la amintirea evenimentelor
pe care le-a trăit şi care l-au marcat pentru totdeauna.
Carla Sabau – cls. a VII-a B
ORDINE SI DISCIPLINA
Ordine, disciplina, carte si sport. Acestea sunt cele patru elemente pe care
domnul Gheorghe Tocu, fost militar al Armatei Romane si ofiter al Politiei in
momentul de fata, ne-a spus ca trebuie urmate ca sa putem reusi in viata.
Povestea lui despre cum si-a urmat visul de a deveni militar si de a-si servi
patria ne cucereste pe toti. La 16 ani a hotarat sa renunte la facultate si sa
devina militar, chiar daca nimeni nu se astepta la acest lucru toti crezand ca va
deveni profesor.
Domnul Tocu si-a dedicate 45 de ani din viata tarii, iar acum doreste ca si
nepoata lui sa urmeze acelasi drum ca si el. Ne vorbeste cu pasiune despre cat
de mult asteapta si spera s-o vada cum creste si allege cariera militara de pilot.
Povestea domnului Tocu este cea a unui militar devotat care-si iubeste tara si-si
urmeaza visele fara ezitare. O astfel de poveste ne inspira si ne ofera un model
vrednic de urmat pentru ca vorbeste despre munca sustinuta, perseverenta si
stradanie.
Cristina Rusu, clasa a VII-a A
COPII-FAMILIE-SCOALA
Doamna Lung Ileana este mama doamnei profesoare Sonia Corpodean.
Pe cat de mult o iubeste doamna Ileana pe Sonia pe atat de mult sau
poate si mai mult le iubeste pe Oana si Eliza care sunt nepoatele dale. Un
bunic isi iubeste mai mult nepotii decat proprii copii deoarece cea mai mare
bucurie a cuiva este sa vada cum copii lor au copii.
In povestea doamnei Ileana sunt surprinse momente inedite care fac
relatia dintre bunici si nepoti una cu adevarat speciala; o astfel de situatie este
relatarea despre joaca de-a restaurantul dintre bunica si nepoata Oana.
Treacand de la experianta de mama la aceea de bunica, d-na Ileana a
remarcat faptul ca bunicii sunt mai rabdatori si mai intelegatori cu nepotii
decat erau cu proprii copii.Probabil ca , in calitate de parinti, se simt mai
responsabili pentru ceea ce vor deveni fiii si fiicele lor si-i urmaresc cu
consecventa, sa nu se abata de la ''calea cea dreapta''. Rolul bunicilor este mai
degraba de ''parteneri de joaca''; responsabilitatea directa este mult mai redusa.
Doamna Ileana se uita cu tristete la copii din ziua de azi deoarece ea crede
in ,,Tripletul Magic'' Copii-Familie -Scoala , iar in zilele noastre ei nu petrec
destul timp cu familia si nu invata destul.
M-a pus pe ganduri ideea acestui triplet si mi-am dat seama ca este un
subiect asupra caruia trebuie sa reflectez.
Ioana Anton – cls. a VII-a A
Sc
SCOALA GIMNAZIALA
“AVRAM IANCU” BAIA MARE STR. VICTORIEI NR. 84,
BAIA MARE, MARAMURES,
ROMANIA
Tel/fax: 0040262218016
e-mail: [email protected]
web: www.avramiancumm.ro
COM-13-PM-672-MM-ES
The content of this article/publication does not reflect the official opinion of the European Un-
ion. Responsibility for the information and views expressed in the publication lies entirely with
the author(s).
